LIVIU REBREANU

(1885-1944)
Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885, in satul Tirlisiua, judetul Bistrita-Nasaud. Este primul
dintre cei treisprezece copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si al Ludovicai, ambii descendenti au unor
familii de tarani liberi ("graniceri") de pe Valea Somesului. Isi face studii gimnaziale in Nasaud si Bistrita,
apoi scoala militara in Sopron. In 1898 indragostit in clasa a IV-a de liceu, scrie "intiia si ultima poezie". In
1906 absolva Academia Militara "Ludoviceum" din Budapesta si activeaza ca ofiter la Gyula. In 1908
demisioneaza, iar in 1909 trece clandestin muntii, spre Bucuresti.
Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista "Luceafarul", din Sibiu, condusa de
O.Goga si O.Taslauanu, catre sfirsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista "Convorbiri critice", la
Bucuresti, unde tinarul prozator se stabilise, incercind sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul
1910 este secretar de redactie la "Falanga literara si artistica", condusa de M.Dragomirescu, functie ce o
va detine si la "Convorbiri critice". In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi
devenind colaborator de baza al lui Emil Girleanu, la acea data directoral institutiei.
Pina la aparitia primului sau roman, Ion(1920), a publicat citeva volume de nuvele (Framintari, 1912;
Golanii, 1916; Marturisire, 1916; Rafuiala, 1919). In decembrie 1928 este numit director al Teatrului
National din Bucuresti, functie pe care o va detine vreme de un an. In anul 1932 tipareste, la Bucuresti,
revista "Romania literara", care apare pina la 6 ianuarie 1934. Moare la 1 septembrie 1944 la Valea Mare,
in virsta de 59 de ani. Peste citeva luni va fi deshumat si reinhumat la Cimitirul Bellu din Bucuresti.
Autorul romanului Ion izbuteste practic,
gratie unor creatii epice obiective, neegalate,
sa strabata o intreaga etapa evolutiva.
Daca Sadoveanu e rapsodul literaturii
romane moderne, Rebreanu e romancierul ei.
(George Calinescu)
Aparitia lui Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie. Liviu Rebreanu incheie epoca
literaturii samanatoriste si poporaniste dominata de idilism si compasiune, si deschide un drum nou, in
care scriitorul a asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante a timpului.
De dimensiuni restrinse, cu oameni blajini, timizi, dar cu explozii de minie sau de brutalitate, in conflictele
dramatice preponderent-taranesti, specifice statului transilvanean, primele nuvele au fost remarcate cu
destula reticenta de opinia critica a vremii. Perseverent, cu proiecte literare mari, prozatorul face
gazetarie, colaboreaza la "Flacara", "Rampa" si "Universul literar", scoate, pentru citeva luni, impreuna cu
Mihail Sorbul, la Craiova, revista "Scena" si, un timp, semneaza Cronica teatrala la "Sburatorul" lui
E.Lovinescu.
Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice mai intinse, in nuvele care
vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de primul razboi mondial (Catastrofa, Itic, Sirul,
Dezertor, Calvarul).
In cadrul evolutiei romanului romanesc, se poate vorbi de "momentul Rebreanu". Prozatorul continua si
adinceste cercetarea societatii romanesti, in traditia lui N.Filimon, D.Zamfirescu si I.Slavici, printr-o vasta
documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica.
Ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, care uimeste prin puterea de a prezenta viata in complexitatea ei
sociala si psihologica, prin personaje surprinse in "umila si precara lor realitate sociala"(Tudor Vianu).
Romanul Ion este primul mare succes al lui Rebreanu. Cartea, deosebit de apreciata, primeste Premiul
Academiei Romane. Reputatia prozatorului se consolideaza, doi ani mai tirziu , cind scoate romanul
Padurea spinzuratilor in care reia motivul din nuvela Catastrofa, dar inspirat de sfirsitul tyragic al fratelui
scriitorului, Emil Rebreanu, sublocotenent in armata austro-ungara, executat pentru incercarea de a trece
de partea romanilor, in primul razboi mondial.
Alte romane, Adam si Eva, Ciuleandra, Craisorul, reprezinta preocupari, in parte izbutite, de largire a
investigatiei scriitoricesti. Deosebit este insa romanul Rascoala(1932), eposul rascoalelor taranesti din
1907 si cronica a vietii social-economice si politice a Romaniei din preajma rascoalei.
Scrierile care au aparut dupa acel roman prezinta mai putina importanta, remarcabile sunt insa incercarile
dramatice ale scriitorului (Cadrilul si Apostolii - comedii cu putina substanta dramatica - si Plicul, satira
mai viguroasa impotriva coruptiei administrative a unui oras de provincie) si articole si interventiile sale in
periodicele literare interbelice, reunite in volumul Amalgam(1943). A fost director al Teatrului National din
Bucuresti, presedinte al Societatii Scriitorilor Romani (din 1925) si membru al Academiei Romane din
1934 (discursul de receptie - Lauda taranului roman).
L.Rebreanu se distinge in literatura noastra prin realismul viziunii, prin caracterul social al prozei sale, prin
arhitectura riguroasa, desavirsita, in marele sale creatii, prin "darul masiv de a crea viata". (M.Sebastian)