Miturile memoriale sunt pastratoarele faptelor ancestrale si se poate presupune ca ele au

inregistrat fie psihoze colective provocate de evenimente de mari proportii cu caracter insolit
(ipostezele cunoasterii focului, revolutia agrara), fie incercarea empirica de a explica diverse
fapte neobisnuite, petrecute de obicei la confluenta existentiala a doau populatii de nivel
spiritual foarte diferit. Aici se pot subclasifica mai multe manunchiuri mitologice, pe care le-am
putea numi :(a) interferenta erelor (miturile varstei de aur a salbaticiei arcadice, adica preagrare,
dar si miturile animalelor fabuloase, de la popoarele de maimute vorbitoare-poate hominizii,
pana la balauri si dragoni -descriind primele contacte ale omului cu regnul animal in genere sau
infatisarea, vazuta hipertrofic, a unor fosile pe atunci inca vii, cunoscute azi din paleontologie) ;
(b) omul primordial (primele grupuri umane care au inceput a se socoti superioare animalelor si
chiar hominizilor coexistenti dar - constranse de mutatia agrara, apoi de cea neolitica sa
paraseasca raiul liber al cadrului salbatic -si-au exprimat regretul izgonirii din acel rai sau dintr-un
teritoriu edenic parasit in urma altei constrangeri ; (c) revelatia initiala (descoperirile inteligentei
primordiale : iubirea, familia, cunoasterea de sine si cunoasterea cadrului- de unde si impactul
intre moral si amoral, definint prima data notiunea de imoralitate, ca si ciocnirea inevitabila intre
inteligenta si candoare, intre cunoastere si ignoranta, iar in simbol- intre spiritul divin si spiritul
luciferic) ; (d) evenimentele insolite (categoria dintre viziunea profetului Iezechil si prabusirea
fiului solar Phaethon) ;(e) inventia uneltelor (armele si mecanismele magice, vehiculele pendente
de imblanzirea calului, corabiile salvatoare de la potop, carele ceresti) ; (f) modificarile conditiei
umane (revolutiile succesive :pastoreasca, agrara, neolitica, metalurgica-implicand, odata cu
inchegarea treptata a societatii umane, si schimbarea structurala a modului de trai, de relatii si
interese, ca si a tipului de alimentatie, odata cu inventarea satului, cetatii, statului si a ordinii
sociale) ; (g) razboaiele ceresti (conflictele de dimensiuni apocaliptice, intre categoriile de
divinitati adverse, traducand fie impactul omului cu dezlantuirile extraordinare de forte naturale,
fie observarea empirica a unor dereglari astrofizice) ; (h) potopul si reconstructia universului
postdiluvian (invaziile acvatice sau solare, urmate de repunerea in ordine a regiunilor afectate,
uneori poate la scara sincronic planetara).

Miturile fenomenologice privesc fenomele de nivel cosmic, alcatiund naratiuni explicative in
jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei omului si a cadrului sau vizibil si nevazut : (a)
actul cosmogonic ( facerea lumii mai ales din haosul primordial, adesea acvatic, sau din intalnirea
principiului feminin cu cel masculin, sau prin pornirea timpului inert ; (b) antropologia (crearea
omului, ca pereche arhetipala sincronica sau diacronica, printr-un singur act definitiv sau in
cateva etape experimentale ; (c) escatologia (vizand ideea de moarte- unica sau periodica,
naturala sau prin accident catastrofal- a insului si a universului sau) ;(d) repetitia manifestarilor
naturii (succesiunea zilelor si a noptilor, anotimpurilor, erelor terestre si cosmice) ; (e) regnurile
fabuloase (formand indeobste structura unora dintre cele mai vechi mituri ale omenirii, care
poarta intre ele formele rudimentare de conceptie ambientala din animismul initial ori din ciclul
formelor totemice de cult ale epocilor prevanatoresti si vanatoresti carora li s-a adaugat cadrul
alegoric din epoca domesticirii animalelor, a cultivarii plantelor, a descoperirii pietrei utilizabile si
apoi a metalelor, ca si unor reactii chimice naturale) ; (f) cadrul astral (astrele fiind, in conceptia
mitologica, nu corpuri ceresti ci ,,luminatori'' pendenti de vointa patronala a anumitor zei,
locuinte divine, iar uneori chiar formele vizibile de intruchipare a zeilor) ; (g) elementele (apa in
toate ipostazele sale inerte sau active, focul viu si apoi cel tehnic, focul cosmic si cel
meteorologic, pamantul static si dinamic, fertil si distrugator, aerul ca forma de miscare cereasca
si ca regenerator perpetuu al vietii, alteori ca tampon intre pamant si cer, in fine mai rar, eterul,
element al straturilor ceresti divine, constituind inca in observatia primitiva un ansamblu de
conditii esentiale ale existentei cosmice).

Miturile cosmografice includ intregul cadru divin, adica pe zei si locuintele lor universale : (a)
teogonia (poate cel mai straniu dintre actele mitice, intrucat zeii insisi se autocreeaza sau sunt
creati, multiplicarea lor apartinand unei conceptii ulterioare, influentate probabil de endogamia
tribala si apoi de diviziunea profesionala a indeletnicirilor) ; (b) panteonul (sau totalitatea zeilor-
cu numar variabil dupa epoca si zona geogafica- fluctuand intre monoteismul rigid, unde zeii si
sfintii devin accesorii tehnice sau divinitati subalterne ale unui singur zeu teologic admis ca
suprem, si amplitudinea elastica a politeismului numarand, de pilda, in religia romanilor peste
30.000 de zeitati) ; (c) lumile coexistente (de obicei trei fundamentale :cerul, pamantul si
subpamantul, adica lumea divina, cea umana si cea demonica, dar in unlele mitologii si mai multe
:la scandinavi noua ;de asemenea, si anumite lumi paralele, parahumane, neconfirmate insa de
vreuna din teologii si conservate mai cu seama in folclorul mitologic).

Miturile transcedentale, consacrate de omul primitiv elucidarii contradictiile existentiale
aparente, pe care el nu le accepta decat ideal : (a) eroul arhetipal (nu stramosul totemic, ci
modelul de la care porneste sirul, un model absolut si deci inegalabil, de aceea si divinizat) ;(b)
suprastructura demonologica (reprezentand transferul in mitologie a credintei animiste in
duhurile si in demonii care ar guverna universul -integral ca si in detaliila palpabile) ; (c) destinul
(ca lege in sine sau sistem de legi implacabile si intrepatrunse, supunandu-si intregul univers,
pana la detalii, omul, omenirea si chiar zeii) ; (d) universul dual (conceptul diviziunii lumii in
principii antagonice, care completeaza in mod general intregul :lumina-intuneric, caldura-frig,
miscare-repaos, mascul-femela, viata-moarte si in ultima amaliza bine-rau) ;(e) simbolurile
conditiei umane (aspiratie omului de a-si depasi conditia, de obicei prin imitarea unor valori
ambientale : de pilda zborul icaric, care nu este decat traducerea alegorica a invidiei omului fata
de pasare, dar nu si intelegerea deosebirii structurale) ;(f) viata si moartea (ca antiteza acuta
suprema in care miturile nu admit totusi termenii antitezei, preferand ideea de stari diferite ale
aceeleiasi existente, intrucat thanatofobia conceptuala, care trabuce instinctul de conservare, nu
scuteste de suferinta intrebarii nici o fiinta ganditoare) ; (g) aria timpului (timpul uman
mensurabil si timpul divin, deci numenal, inaintea acestora si dupa ele, unele mituri admitand si
absenta timpului).