Sunteți pe pagina 1din 5

Mituri i ritualuri n viaa politic actual

Raoul Girardet i ncepe discursul evideniind faptul c exist 3 povestiri, 3


organizaii oculte, 3 comploturi: iezuit, evreiesc i masonic, care nu au ncetat s fie o
obsesie a imaginarului politic al secolului nostru i al secolului trecut. Mitologia
Complotului are n centrul ei imaginea Organizaiei a crei principal trstur este
secretul. Membrii sunt legai prin jurmntul tcerii, iar intrarea n sect este marcat de
ceremonii iniiatice. Organizaia are o organizare intern riguroas i o structur ierarhic
piramidal, n care urcnd o treapt afli mai mult, iar n vrf exist o autoritate suveran,
implacabil i invizibil. Organizaia urmrete dominaia mondial, stpnirea
suveranilor, a popoarelor, impunerea unui puteri mondiale, constituirea unui Imperiu
Universal. Pentru realizarea acestor scopuri, Organizaia folosete spionajul i delaiunea,
fiind creat o imens reea de control i informaie care se extinde pe ntreg organismul
social. Strategia manipulrii devine multidimensional, extinzndu-se spre toate
domeniile vieii colective, ncercnd s stpneasc inclusiv presa i sistemul bancar.
Imperiul ntunericului
Nu exist complot a crui descoperire s nu se nfieze ca o descindere treptat
dincolo de lumin. Membrii Organizaiei se ntlnesc cu precdere noaptea. Un rol
esenial n legendarul simbolic al conspiraiei l joac subteranul sau echivalentul su :
cripta, cavoul, camera nchis. Oamenii umbrei construiesc n interiorul comuniti
contiente de coerena sa un corp exogen supus numai propriilor legi. Fanaticii
conspiraiei ntruchipeaz Strinul. Oamenii se tem de ameninarea intrusului,
insecuritatea i teama ncep s se manifeste odat cu trecerea necunoscuilor care rtcesc
n noapte. Pianjenul este imaginea simbolic a membrului unei organizaii, existnd o
obsesie a ingurgitrii n povestirile consacrate descrierii morilor ritualice atribuite celor
mai puternici i fideli dintre evrei. Practicilor criminale ale oamenilor Complotului li se
adaug actele de violen sexual aplicate victimelor. Odat cu relatarea uciderilor
ritualice evreieti se ajunge la limita ororii ntru perversitate. Cu ritualurile sale
clandestine, cu ceremonialul su iniiatic, cu ierarhia sa supus unei discipline de fier,
secta conspiratoare apare asemenea unei contre-Biserici, aflate n slujba rului. Exist
mrturii ale unor prezene diabolice permanente n mentalitile colective ale secolului
trecut, chiar i n anii n care ar fi trebuit s triumfe gndirea raionalist. Prinul
ntunericului va rmne eroul privilegiat al unei literaturi abundente. Focul devine
purificator i salvator, risipind forele ntunericului i oferind deplin coeren acelei
constelaii mistice a Conspiraiei.
Patru modele
De aproape dou secole, apelul la Salvator se face auzit n istoria noastr. Problema e
cum se face trecerea de la istoric la mitic, cum se manifest acel proces de eroificare care
conduce la transmutarea realului i absorbia sa n imaginar existnd un anumit tip de
manipulare voluntar. E necesar s distingem realul de imaginar, spontaneitatea creatoare
de construcia premeditat. Procesul de eroificare se poate realiza n mai multe etape
succesive: exist un timp al ateptrii i al chemrii, n care se formeaz i se rspndete
imaginea unui Salvator dorit i un timp al amintirii n care imaginea Salvatorului se
modific odat cu mecanismele memoriei.
Exist patru modele cu cel mai bogat coninut mitic. Primul model este al lui Cincinnatus.
Imaginea legendar a unui brbat n vrst care s-a evideniat prin ceea ce a fcut n timp
de pace sau rzboi, ndeplinind cu demnitate ordine importante apoi retrgndu-se din

viaa public. Virtuile sale corespund termenului folosit de latini pentru a desemna o
form a exercitrii autoritii politice: gravitas fermitate n ceea ce faci, experien,
pruden, snge rece, msur, moderaie. Acestei gravitas i se opune celebritas- evocnd
elanul, ndrzneala cuceritoare a tinerilor cpitani avizi de o glorie imediat. Arhetipul
este Alexandru, care ia n stpnire sabia, legitimitatea puterii sale vine din explozia unei
aciuni imediate. Imaginea omului providenial se prezint sub forma unui al treilea
model. Arhetipul este Solon, legiuitorul i l regsim i n persona lui de Gaulle, cel care a
stabilit ordinea ntr-o nou Republic. Ultimul model este Moise sau arhetipul profetului.
Este condus de un impuls sacru i i cluzete poporul pe calea viitorului. Destinul
Generalului se identific cu acela al Franei. E vorba de identificarea unui destin
individual cu un destin colectiv, a unui ntreg popor cu un profet care i-a tlmcit istoria.
El ncarneaz voina general, ca destin istoric.
Vrsta de aur
Vremurile DE DINAINTE
Sunt imagini ale unui trecut legendar, sunt viziuni ale unui prezent i viitor definite n
funcie de ceea ce a fost sau de ceea ce se consider a fi fost. Nu se poate evita acel pas
ntre transformarea n legend a unor vremuri privilegiate pentru memorie i fixarea lor n
sacr. Cristaliznd toate elanurile, toate energiile visului, reprezentarea vremurilor de
dinainte a devenit un mit, n acelai timp ficiune, sistem explicativ i mesaj mobilizator.
n imaginarul politic, nu exist constelaie mitologic mai stabil dect aceea a Vrstei de
Aur. Importana politicului apare mult mai convingtoare n evocarea n ultimele dou
secole a unor modele de organizare colectiv. Se poate remarca c aceast vrst a
ntemeierilor, a instituiilor i regimurilor tinere rmne localizat n istorie. Viziunea
Vrstei de aur se confund cu aceea a unui timp nedatat care se situeaz la nceputul
aventurii umane. Acest paradis pierdut este numit starea de natur. Este uimitoare puterea
de reversibilitate a mitului care se implic n ceea ce este retrospectiv, ceea ce este
amintire, regret dar i n ateptarea mesianic. Orice mitologie a Vrstei de aur i impune
coerena n funcie de aceste dou teme ale inocenei, ale puritii pe de-o parte i ale
prieteniei i solidaritii pe de alt parte.
UNITATEA
O vointa unica si regulate
Asa cum stim cu totii, potecile batatorite ofera cele mai multe cai de acces. Un peisaj
cunoscut prin care s-a umblat prea mult lasa sa scape ceea ce este unic si adevarat in el,
ceea ce in structura si in configuratia sa este esential. Privirea pare sa nu mai ia in seama
acel plan ascuns prin care peisajul se individualizeaza, unde se afla liniile de forta in jurul
carora se ordoneaza. Tot asa se intampla, poate, si cu istoria politica si ideologica din
secolul al XIX-lea francez. Confruntarea partidelor, opozitia programelor si a oamenilor,
numarul mare al doctrinelor si modul diferit de a le sustine, o imensa litaratura, mereu
mai abundenta a intocmit un dosar minutios al acestei istorii. Dincolo de acest itinerar,
atent marcat, compararea unor texte, scoaterea la lumina a unor lucruri curioase ajung
pentru a impune o alta lectura.
Sa deschidem o carte deconcertanta, care spune atat de mult, plina de intuneric si de
lumina, situata la intersectia itinerariilor intelectuale de la sfarsitul secolului trecut. E
vorba de Scrierile de la Saint-Petersbourg a lui Joseph de Maistre. Ne referim la a zecea
discutie, la o meditatie asupra a ceea ce s-ar putea numi misterul Unitatii.

Citind acele randuri, nu putem sa nu ne amintim de rolul atribuit banchetului, doar cu


cativa ani dupa cele gandite de Joseph Maistre, in realizarea a ceea ce va deveni timp de
mai bine de un secol un element important al ritualului politic in Franta. Joseph de
Maistre afirma ca lucrarea lui Dumnezeu nu-si va afla implinirea decat incheindu-se prin
acea acentura a omului ce va sfarsi in unitate. Auguste Comte anunta foarte clar ca scopul
sau e de a pune bazele unei noi ordini poltiice, fondata mai ales pe unitatea unei doctrine
comune. Din punct de vedere pozitivist, scrie Comte, orice problema a omului consta in
constituirea unitatii persoanei sale si a celei sociale prin subordonarea continua a
egoismului fata de altruism.
Acestor aprecieri li se poate opune o alta din aceeasi perioada: Diversitatea inseamna
viata, sustine, la randul sau, Benjamin Constant, univocitatea inseamna moarte. De la
Religia civila la puterea spirituala
Dati Cezarului ce-i al Cezarului... Jean- Jacques Rousseau nu a fost, desigur, cel dintai
care a refuzat ferm aceasta axioma evanghelica. Daca delimiteaza si pune in antiteza
regatul Cezarului si cel al lui Dumnezeu, astfel spus separand sistemul teologic de
sistemul politic, Rousseau sustine ca adevarata cauza a divizarii interne trebuie cautata
in cuvintele lui Hristos. Statul a incetat sa fie unul. Din divizare si din existenta a doua
puteri, a principelui si a celor ce se considera purtatori ai vointei divine, a rezultat un
conflict perpetuu de juristictie, care a facut imposibila orice politica buna in societatea
noastra.
In conceptia lui Rousseau, religia civila este un concept teoretic. Astfel inteles si definit
el anunta totusi totusi o realitate concreta, vie din punct de vedere istoric si anume
sarbatoarea revolutiei. In realitate, prin altarele Patriei, prin statuile Libertatii si prin
procesiuni sarbatoarea revolutionara nu urmarea decat sa impune pe ruinile vechilor
superstitii o noua forma de sacralitate. Entuziasmul promotorilor sai nu se inradacinase
in realitatea sociala.
Autoritatea pontificala, crestinismul medieval nu sunt pentru ei decat doua referinte
importante, doua metode in dezacord cu aspiratiile societatii din vremea lor.
E de la sine inteles ca proiectul lui Comte de instituire a unei puteri spirituale structurate
si organizate se dovedeste a fi, prin principiile sale, cu totul diferit de religia civila a lui
Rousseau. Asa cum la nivelul conceptelor fundamentale nici Maistre, nici Lamennais nu
pot fi confruntati cu Saint-Simon sau cu La Revelliuere-Lepeaux.
Aceasta mare si nobila unitate a patriei
Vorbind de primii saintsimonieni, Benjamin Constant ironiza eruptia a atator noi preoti
din Theba si din Memphis. Exprimate in diverse feluti, dar toate avand drept suport acea
viziune mistica a unei unitati ce trebuie redobandita, marile constructii speculagtive pe
care le-am evocat au jucat un rol deosebit de important in formarea culturii politice a
Europei contemporane. Sa ne departam totusi de ele, pentru a regasi perspectivele mai
familiare, mai lesne accesibile ale istoriei noastre nationale, cel putin ale aceleia care a
fost prezentata si predata mai bine de un secol mai multor generatii de francezi.
Parisul apare ca hranindu-se din carnea si sangele fiecarei provincii care alcatuieste
natiunea franceza. Marii artizani ai natiunii franceze apar mai degraba ca niste
constructori, ca reintregitori decat ca intregitori. Istoria Frantei in intregul ei apare ca o
lupta continua intre doua forte contradictorii: fortele benefice, acelea ale convergentei, ale
gruparii, ale coeziunii si fortele malefice, acelea ale dispersiei, ale imprastierii, ale
disocierii. Pe de o parte este vorba de ceea ce tine de legea comuna si de suveranitatea

statului, pe de alta parte, e vorba de feudalitate, de specificul local si de antagonismele


religioase.
In scrierile lui Michelet, se vede clar cum confunda bucuria unirii intr-o patrie intregita
cu slavirea uniunii intru Dragoste pentru Dumnezeu, unanimitatea nationala cu acea
comuniune mistica a mintilor si a sufletelor. Cu aceasi profesiune de credinta dar cu un
ton mai temperat se deschide si Manualul instructiei civice publicat de Lavisse in 1894
sub pseudonimul Pierre Laboi.
Un secol care se crea credincios
In aceasta indelungata cercetare pe tema Unitatii s-au urmat doar doua din itinerarele care
au fost propuse. Au fost alese citate si referinte dintr-un cerc restans de lucrari si de
autori. Afirmarea intr-un anumit moment al istoriei, a ideilor si mentalitatilor, a unei
constructii mitologice atat de coerente si de colide ar fi neobisnuita daca am vedea in ea
doar un accident, o intamplare.
O prima constatare si o prima punere in cauza este hiatusul din ce in ce mai profund,
impus de secolul Luminilor, intre ordinea cunoasterii stiintifice si domeniul credintei.
Deplangand faptul ca afinitatea naturala a religiei si stiintei va fi negata sau ignorata,
Joseph Maistre si-a exprimat speranta ca, intr-o buna zi ele vor fi reunite in mintea unui
om genial.
Maretia vremurilor medievale, arata Comte si Saint-Simon, a constat mai ales in faptul ca
pe atunci clericul si invatatul se confundau intr-o aceasi persoana, ca stiinta si credinta se
infatisau spiritului intr-o unitate indisociabila. Reununtand la sceptrul stiintei, clerul si-a
pierdut consideratia, s-a injosit. Renuntand sa se mai adreseze sufletul, omul de stiinta nu
mai poate avea rolul de indrumator, rol pe care societatea acelor vremuri si-l dorea in
secret.
Dezvoltarea mitologiei Unitatii pe tot parcursul secolului al XIX-lea nu contituie decat un
indiciu in plus, dar deciziv, al acestui fenomen esential, al istoriei precontemporane a
mentalitatilor europene, indiciu al extinderii religiozitatii.
Spre o incercare de interpretare
Exista un vartej al imaginarului, care nu-i ocoleste nici pe cei care pretind ce-l studiaza
dezinteresati. Extinderea, amplitudinea orizonturilor ce se deschid privirii evidentiaza
ceea ce este derizoriu in drumul parcurs. Numai spectacolul visului dezvolta si stimuleaza
speculatia intelectuala.
Vom refuza demersul interpretativ cel mai tenant, cel mai patetic, in aparenta cel mai
promitator, acela care stabileste filiatii, asimilari, echivalente sau refetinte intre
manifestatile imaginatului politic din vremea nostra si asimilarea indelungata a marilor
constructii mitice din istoria omenirii.
Pentru cel care reinsereaza imaginarul in tesatura istoriei tuturor societatilor
contemporane, care accepta sa i se puna intrebari referitoare la origine, la dezvoltarea si
la functiile lor, manifestarile acestui imaginar devin adevarate substante revelatoare.
Revelatoare a unor crize dintre cele mai profunde si mai persistente, ce caractezizeaza o
anumita cultura si o anumita civilizatie.
Toate sistemele metodologice carora am incercat sa le definim structurile se alatura direct
fenomenelor de criza, cum sant accelerarea brusca a procesului evolutiv al istoriei,
rupturile brutale din mediul cultural sau social, dezagregarea mecanismelor de
solidaritate si de complementaritate ce ordoneaza viata colectiva. Toate aceste sisteme se
refera la situatii de vacuitate, de neliniste, la spaime sau la contestatii.

Miturile se afirma clar, se impun mai intens, isi manifesta cu violenta forta lor de atractie
indeosebi in perioadele critice. Nu trebuie sa uitam ca mitul are si o capacitate
mobilizatoare. Functiei de restaurare mentala a imaginarului politic ii corespunde deci
functia de reconstructie sociala, el apare si ca element constitutiv al realitatii sociale.
Pornind de la istoria sociala, nu exita nici un hiatus intre individual si colectiv. Dar la o
constatare asemanatoare conduce si orice incercare interpretativa ce porneste de la date
de ordin psihologic.
Dupa Saint-Simon, Auguste Comte si multi altii, la inceputul secolului, Durkheim
insistase asupra necesitatii de a regasi, de a redefini si de a restaura noi forme de
transcendenta sociala. Prin ritual, prin simboluri, prin retorismul rau, a aparut o noua
forma de religiozitate politica, reconsituita in jurul unui sistem relativ coerent de valori
colective: cultul Dreptului, al Dreptatii, al Libertatii si al Solidaritatii, sarbatorirea patriei,
credinta in Progresul o,mului, in aparitia in constiinte a unei noi morale, certificata de
Ratiune.
Puterea sociala are tendinta de a se defini de-acum inainte numai pe baza criteriilor
eficientei si rationalului.