Sunteți pe pagina 1din 13

CAPITOLUL 2 Analiza financiară pe baza bilanţului

2.1 Importanţa analizei financiare pe baza bilanţului În primul capitolul s-a menționat importanța și rolul analizei ca metodă de

cercetare știintifică, utilizată în diverse domenii ale cunoașterii. Aplicată în domeniul financiar, analiza a condus la apariția unei discipline științifice care cuprinde instrumente și proceduri cu care sunt evaluate performanțele financiare. În acest scop, analiza financiară împrumută tehnici și informaţii, dar în acelaşi timp, se constituie ca furnizor de instrumente şi rezultate pentru alte discipline științifice. Sursele de informaţii frecvent utilizate în analiza financiară aplicată la nivel microeconomic sunt situaţiile financiare anuale, prin intermediul cărora este prezentată situaţia economică și financiară a unei întreprinderi într-un exercițiu financiar. Întocmirea situaţiilor financiare se face în conformitate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate. Potrivit acestor normative situaţiile financiare care trebuie întocmite de către întreprinderi sunt:

- bilanţul;

- contul de profit şi pierdere;

- situaţia modificărilor capitalului propriu;

- situaţia fluxurilor de trezorerie;

- politici contabile;

- note explicative. Analiza financiară pe baza bilanţului constituie un aspect esenţial al analizei financiare ce se bazează pe examinarea situaţiei rezultată la încheierea exercițiului financiar. În acest scop, posturile bilanţiere sunt grupate în funcție de anumite criterii, astfel încât forma obținută să permită stabilirea indicatorilor de echilibru financiar. Echilibrul financiar a fost definit în capitolul precedent când a fost subliniată importanța asigurării acestuia. În acest capitol sunt stabilite modalități de determinare a acestui obiectiv financiar. Realizarea echilibrului financiar presupune existenţa permanentă a unei relaţii de egalitate între sumele totale înscrise în activul şi pasivul bilanţului. Analiza echilibrului financiar pe bază de bilanţ este subordonată asigurării solvabilității și echilibrului financiar.

2.2 Modele de bilanț folosite în analiza financiară

Analiza financiară a determinat reflectarea structurii patrimoniului în funcție de criterii diferite de cele aflate la baza bilanţului contabil. Cu ajutorul acestora sunt alcătuite alte două forme de bilanț: funcţional şi financiar. Ambele forme se obțin din bilanţul contabil. Dacă acesta nu este structurat pe criterii de lichiditate și exigibilitate, astfel încât să exprime acoperirea financiară a activităţilor potrivit naturii acestora, analiza financiară nu poate conduce la concluzii şi decizii

pertinente privind echilibrul financiar al întreprinderii. De aici rezultă necesitatea unor corecții sau redistribuiri care pot conduce la schimbări semnificative ale structurii bilanțului contabil. Presupunând că bilanţul este structurat după criterii de lichiditate și exigibilitate, activele şi pasivele acestuia se grupează în două părţi:

12

- partea superioară grupează nevoile și sursele permanente de acoperire a

acestora pe termen mediu și lung;

- partea inferioară cuprinde activităţile pe termen scurt și sursele temporare,

curente de finanţare. În mod corespunzător, activităţile permanente se finanţează din surse disponibile pe termen lung, în timp ce activităţile temporare se finanţează din surse disponibile pe termen scurt.

2.2.1 Bilanţul funcţional

Bilanţul funcțional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare economică a întreprinderii, punând în evidenţă utilizările şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare. Astfel, apar următoarele funcții:

a) Funcţia de investire grupează imobilizările necorporale, corporale şi financiare

pe două categorii, exploatare şi în afara exploatării, indiferent de durata lor de viaţă.

Imobilizările din exploatare însumează activele pe termen lung utilizate în activitatea de bază, acestea fiind: construcţii, maşini, utilaje, instalații etc.

Imobilizările în afara exploatării includ: terenuri, clădiri anexe, participaţii, alte active

şi

plasamente financiare etc.

b)

Funcţia de finanţare este subordonată îndeplinirii obiectivului fundamental al

întreprinderii și contribuie la alcătuirea strategiei de finanţare a întreprinderii. În cadrul acesteia sunt regrupate posturile privind capitalurile proprii, datoriile

financiare indiferent de scadenţa lor (împrumuturi obligatare sau bancare, mai puţin creditele de trezorerie, exclusiv dobânzile aferente lor) şi provizioanele pentru

riscuri şi cheltuieli. Întrucât activele imobilizate sunt reţinute la valoarea lor brută, amortismentele şi provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.

c) Funcţia de exploatare cuprinde fluxurile de aprovizionare, producţie şi vânzare,

generatoare de stocuri reale şi financiare, care se reînnoiesc cu o anumită regularitate. Posturile de activ legate direct de operaţiile ciclului de exploatare (stocuri, creanţe, clienţi, cheltuieli de exploatare constatate în avans) constituie active circulante de exploatare, care în mod normal, trebuie finanţate din datoriile de exploatare (datorii furnizori şi asimilate, venituri din exploatare constatate în avans etc.). Atât activele circulante, cât şi resursele pentru finanţarea lor au caracter ciclic, recuperarea capitalurilor alocate şi reînnoirea surselor făcându-se după încheierea fiecărui ciclu de exploatare. Operaţiuni cum ar fi: creanţe diverse, operaţiuni legate de funcţia de repartiţie

a veniturilor, capital social subscris şi nevărsat, datorii fiscale şi sociale, datorii diverse) sunt regrupate în categoria activ circulant în afara exploatării, iar cele privind disponibilităţile băneşti (casa, banca, valorile mobiliare de plasament şi creditele bancare curente) formează activul şi pasivul de trezorerie. Structurat ca în tabelul 2.1, bilanţul funcțional evidenţiază următoarele:

- în activ se poate distinge o categorie legată de ciclul de exploatare, iar alta independentă de acesta;

- în pasiv o grupă de resurse este destinată exploatării și alta fără incidență asupra acesteia;

- elementele de trezorerie apar în mod distinct, atât în activul cât şi în pasivul bilanţului.

13

Tabelul 2.1

ACTIV=NEVOI

PASIV=CAPITALURI

FUNCŢIA DE

INVESTIRE

Activ imobilizat brut

Capitaluri proprii Amortizări şi provizioane Datorii financiare

FUNCŢIA DE

FINANŢARE

FUNCŢIA DE EXPLOATARE

Active circulante de exploatare Active circulante în afara exploatării Active de trezorerie

Datorii de exploatare Datorii în afara exploatării Pasive de trezorerie

FUNCŢIA DE EXPLOATARE

Se poate concluziona că bilanţul funcţional este alcătuit în funcţie de modalitatea de alocare a unui mijloc respectiv sursă, iar analiza funcţională presupune o grupare prealabilă a diferitelor operaţii realizate de întreprindere în raport cu natura, destinaţia sau funcţia lor.

2.2.2 Bilanţul financiar

Bilanţul financiar este alcătuit pe principiile lichidităţii, exigibilităţii şi solvabilităţii. Utilizarea acestuia are ca scop aprecierea solvabilităţii întreprinderii și

a echilibrului financiar. Elementele de activ sunt structurate în funcție de lichiditate astfel:

- active imobilizate;

- active circulante. Activele imobilizate reprezintă bunurile și valorile utilizate pe o perioadă îndelungată în activitatea întreprinderii și care nu se consumă după prima lor utilizare. În funcție de structura lor materială, activele imobilizate se grupează în:

- imobilizări necorporale sunt active identificabile, nemonetare, fără conținut material, deținute pentru a fi utilizate în procesul de producție, prestări de servicii, sau pentru a fi închiriate terților;

- imobilizări corporale sunt elemente tangibile deținute de o întreprindere pentru a fi

utilizate pe parcursul mai multor perioade de gestiune în producția de bunuri și servicii sau pentru a fi închiriate terților;

- imobilizări financiare denumite și investiții financiare sau de portofoliu, sunt active

deținute de o întreprindere în vederea creșterii valorii sale prin încasarea unor sume (dobânzi, redevențe, dividende) rezultate din creșterea valorii capitalizate sau în scop speculativ. Nevoile de finanţare determinate de ciclul de exploatare corespund fondurilor pe care întreprinderea le alocă pentru constituirea stocurilor (materii prime şi materiale, producţie în curs de fabricaţie, produse finite etc.) şi acordarea de credite comerciale clienţilor. Elementele de pasiv sunt structurate în funcție de gradul de exigibilitate

astfel:

- capitalurile proprii provenite de la acționari sau rezultate din reinvestiri ale

acumulărilor anterioare (rezerve, profit nerepartizat);

- capitalurile din alte surse (subvenţii, provizioane reglementate, alte fonduri).

- datorii pe termen mediu și lung, categorie în care sunt cuprinse împrumuturile cu

14

scadenţă mai mare de un an;

- datorii pe termen scurt însemnând ansamblul datoriilor cu scadenţă mai mică de

un an, numite şi resurse temporare. Întreprinderea dispune de mijloace financiare legate de ciclul de exploatare, cu caracter temporar atunci când primește credite comerciale de la diferiți furnizori.

Deși constituie angajamente pentru întreprindere, permit finanțarea activității fără a face plăţi imediate şi apar ca fonduri sau surse de finanţare pe termen scurt. Tot în categoria resurselor temporare se încadrează și datoriile faţă de creditorii bancari, stat sau salariaţi. Construcţia bilanţului financiar presupune efectuarea următoarelor corecții asupra posturilor din bilanțul contabil:

- se regrupează posturile de activ şi de pasiv în funcţie de lichiditatea, respectiv

exigibilitatea lor, mai mare sau mai mică de un an; - posturile considerate active fictive sunt grupate într-o structură financiară prudentă. Cheltuielile de constituire şi primele privind rambursarea obligaţiunilor considerate fără valoare (nule) pentru partea rămasă neamortizată, sunt incluse în

postul imobilizări necorporale, diminuându-se în contrapartidă şi capitalurile proprii;

- se prelucrează posturile din structura capitalurilor proprii, în special subvenţiile

pentru investiţii şi provizioanele reglementate, precum şi provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli care includ datorii mai mici sau mai mari de un an, îndeosebi datoriile fiscale (în măsura în care provizioanele sunt deductibile fiscal). Din grupa

provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli se include în capitalurile proprii doar valoarea reprezentând provizioanele fără obiect real, aceasta putând fi asimilată unei rezerve. Cealaltă parte reprezentând provizioane pentru riscuri reale, va fi asimilată datoriilor cu scadenţă mai mare sau mai mică de un an. În analiza financiară patrimonială se recomandă utilizarea unui bilanţ după repartizarea profitului prezentat în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2

ACTIV=NEVOI

 

PASIV=CAPITALURI

 

Active imobilizate:

Capital social

   

NEVOI

- necorporale;

Rezerve

PERMANENTE

- corporale;

Profit nerepartizat

CAPITALURI

- financiare.

Provizioane Datorii pe termen

PERMANENTE

 

Active circulante:

- stocuri;

mediu şi lung

 

- creanţe;

Datorii

pe

termen

 

NEVOI

- titluri de plasament;

scurt:

TEMPORARE

- disponibilităţi.

- furnizori;

 

CAPITALURI

- creditori;

TEMPORARE

- salariaţi;

- stat.

Activele sunt grupate în imobilizate, lichide pe o perioadă mai mare de un an şi circulante, susceptibile de a fi transformate în monedă, în mai puţin de un an. Elementele de pasiv sunt împărţite în capitaluri permanente şi datorii pe termen scurt. Capitalurile permanente regrupează capitalurile proprii, datoriile şi alte resurse exigibile pe o perioadă mai mare de un an şi prezintă un caracter de

15

stabilitate pentru întreprindere. Datoriile pe termen scurt corespund resurselor instabile, pentru că sunt exigibile în mai puţin de un an şi impun o rambursare (sau o reînnoire) a lor la scadenţă. Cele două părţi ale bilanţului financiar permit stabilirea echilibrului financiar. Prin compararea maselor bilanțiere din etajele bianțului financiar rezultă echilibrul financiar al întreprinderii. Astfel, etajul superior reflectă echilibrul financiar pe termen lung, în timp ce partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt.

2.3 Indicatori de echilibru financiar

Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilanţul financiar. Pornind de la aceasta formă a bilanţului sunt construiți indicatori de echilibru financiar având un anumit conținut informațional. Numai prin stabilirea și interpretarea corelată a acestora se poate exprima echilibrul financiar global al întreprinderii.

2.3.1 Situaţia netă Situația netă sau activul net (SN) se determină ca diferenţă între activul total (exclusiv elementele de activ fictiv) şi datoriile totale contractate. În această formă este expresia valorii patrimoniale a unei întreprinderi la data încheierii exerciţiului. SN = Activ total - Datorii totale În lipsa acestui indicator se poate opta pentru capitalurile proprii evidențiate distinct în bilanț. Însă, spre deosebire de acestea, situaţia netă este mai restrictivă întrucât exclude subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate, elemente susceptibile de a fi grevate de datorii sau de a angaja creanţe fiscale. SN = Capitaluri proprii - Subvenţii pentru investiţii - Provizioane reglementate Relația nu ia în considerare subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate întrucât nu sunt asimilate capitalurilor proprii. Includerea provizioanelor în categoria capitalurilor proprii pare justificată, potrivit unor autori, întrucât stabilitatea lor permite să se considere că au un caracter de rezervă şi pot fi asimilate capitalurilor proprii. Situaţia netă evidenţiază sumele ce vor reveni proprietarilor întreprinderii în caz de lichidare, respectiv măsura în care cesiunea ipotetică a elementelor de

activ, în momentul stabilirii indicatorului, asigură lichidităţi la un nivel corespunzător valorii nete bilanţiere a acestora. De valoarea acestui indicator sunt interesaţi acţionarii întreprinderii, care vor să cunoască valoarea pe care ei o posedă și creditorii pentru care activul net constituie gajul creanţelor lor. În interpretarea situației nete pot fi întâlnite următoarele situații:

a) SN > 0 => Activ total > Datorii totale

Situaţia netă pozitivă şi crescătoare reflectă o gestiune economică corectă a întreprinderii. Sursele de creștere a indicatorului sunt profitul net și alte elemente de acumulări din exerciţiile precedente. Creşterea situaţiei nete indică atingerea

obiectivului fundamental al gestiunii financiare de maximizare a valorii întreprinderii:

SN T > SN T-1 ,

în care T perioada curentă;

T-1 perioada precedentă.

b) SN = 0 => Activ total = Datorii totale

16

Cazul presupune existența unui volum al datoriilor la nivelul sumei activelor imobilizate şi circulante aflate în patrimoniul întreprinderii.

c) SN 0 => Activ total Datorii totale

Este consecinţa încheierii cu pierdere a exerciţiului curent sau a unor exerciţii anterioare. În această situaţie, datoriile totale contractate de întreprindere au depăşit valoarea activului real. Partea neacoperită a datoriilor rămâne în sarcina creditorilor ca rezultat al asumării riscului de insolvabilitate al întreprinderii. Valoarea negativă a situaţiei nete evidenţiază o situaţie prefalimentară, dar care nu se poate instala într-o perioada foarte scurtă de timp. Există semnale care nu trebuie neglijate de gestionarul financiar, aferente perioadei premergătoare, cele mai importante fiind:

- reducerea profitului;

- scăderea altor indicatori valorici;

- intensificarea deficitelor de trezorerie;

- trecerea de la profit la pierdere;

- consumarea treptată a capitalurilor proprii s.a.

2.3.2 Fondul de rulment În literatura de specialitate este întâlnită noțiunea de fond de rulment (FR) având semnificația echilibrului financiar pe termen mediu și lung. Pornind de la această noțiune centrală pot fi calculate și interpretate, mai multe forme ale fondului de rulment, dintre care prezintă un interes deosebit: fondul de rulment net (permanent) și fondul de rulment propriu.

Fondul de rulment net (permanent) Dacă sursele permanente sunt mai mari decât necesităţile permanente de alocare a fondurilor băneşti, întreprinderea dispune de un fond de rulment net (FRN). Acest excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanţare al imobilizărilor poate fi utilizat pentru reînnoirea activelor circulante, aceasta fiind o decizie internă a întreprinderii. Ca urmare, fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară care permite întreprinderii să facă faţă fără dificultate, diverselor riscuri pe termen scurt. Indicatorul poate fi definit prin două formulări echivalente exprimând, fie o abordare a părţii de sus a bilanţului, fie o abordare a părţii de jos a acestuia. Indiferent de modalitatea de calcul, în logica financiară există un singur fond de

rulment. Utilizând datele din etajul superior al bilanţului financiar, fondul de rulment net se determină astfel:

FRN = Capitaluri permanente - Nevoi permanente Comparaţia între cele două mase din bilanț conduce la următoarele situații:

a) FRN > 0 => Capitaluri permanente > Nevoi permanente

Un FRN pozitiv arată faptul că întreprinderea are capitaluri permanente suficiente pentru a finanţa integral nevoile permanente şi dispune de lichidităţi

excedentare care permit acoperirea riscurilor pe termen scurt. Această situaţie pune în evidenţă existența echilibrului financiar pe termen lung şi contribuţia acestuia la formarea echilibrului financiar pe termen scurt.

b) FRN = 0 => Capitaluri permanente = Nevoi permanente Această situaţie, puţin probabilă în practică, exprimă o armonizare totală a

17

structurii resurselor cu utilizarea acestora (se asigură echilibrul maselor bilanţiere de aceeaşi durată).

c) FRN < 0 => Capitaluri permanente < Nevoi permanente

În acest caz capitalurile permanente nu sunt suficiente pentru a finanţa integral imobilizările. Ca urmare, apare necesitatea finanțării lor prin majorarea unor resurse permanente. În practică, FRN negativ apare în mod frecvent când întreprinderea finanţează o parte a imobilizărilor din datorii pe termen scurt. Echilibrul financiar poate fi totuşi menţinut, cu condiţia ca activele circulante să fie foarte lichide şi/sau datoriile pe termen scurt să fie puţin exigibile. Valoarea negativă a FRN reflectă absorbirea unei părţi din resursele temporare pentru finanţarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finanţare potrivit căruia nevoilor permanente le sunt alocate resurse permanente. După a doua formulare, relația de determinare a FRN este următoarea:

FRN = Nevoi temporare - Capitaluri temporare Formula care utilizează partea de jos a bilanţului pentru calculul fondului de rulment prezintă interes pentru că pune problema solvabilităţii viitoare a

întreprinderii, întrucât ea permite confruntarea directă a lichidităţilor previzibile pe termen scurt (activele circulante) cu rambursările având scadenţă apropiată (datorii pe termen scurt). Comparaţiile dintre masele bilanțiere din partea de jos a bilanțului financiar conduc la următoarele situaţii:

a) FRN > 0 => Nevoi temporare > Capitaluri temporare => Capitaluri permanente >

Nevoi permanente Sensul inegalității arată că activele circulante, transformabile în lichidităţi într- un termen scurt (sub un an), permit rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt (exigibile într-un interval de timp sub un an) și degajarea unor excedente de trezorerie. Sugerează că întreprinderea își asigură în perspectivă capacitatea de rambursare a datoriilor și solvabilitatea.

b) FRN = 0 => Nevoi temporare = Capitaluri temporare => Capitaluri permanente =

Nevoi permanente Este un caz rar întâlnit în practică, întrucât corespunde situației în care

activele circulante acoperă datoriile pe termen scurt, fără posibilitatea degajării unor diferențe de lichiditate.

c) FRN < 0 => Nevoi temporare < Capitaluri temporare => Capitaluri permanente <

Nevoi permanente În acest caz, activele circulante sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt. La prima vedere este o stare de dezechilibru cu incidență asupra solvabilităţii întrucât, în ipoteza transformării activelor circulante în monedă, sumele rezultate nu sunt suficiente pentru stingerea datoriilor pe termen scurt. Dacă scadenţa medie a activelor circulante este mai apropiată ca a datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat şi în condiţiile unui fond de rulment net negativ. Este cazul întreprinderilor cu activitate comercială, în care, prin încasările zilnice, se creează posibilitatea de stingere a obligaţiilor faţă de furnizori.

Fondul de rulment propriu Fondul de rulment propriu (FRP) prezintă o utilitate mai limitată comparativ cu fondul de rulment net. Se calculează pentru aprecierea autonomiei financiare a unei întreprinderi. Foloseşte același tip de bilanț și se poate stabili prin relația:

18

FRP = Capitaluri proprii - Nevoi permanente În interpretarea indicatorului pot fi întâlnite situațiile:

a) FRP > 0 => Capitaluri proprii > Nevoi permanente Un fond de rulment propriu, pozitiv semnifică faptul că nevoile permanente

sunt finanţate integral din resurse proprii și există o anumită autonomie financiară.

b) FRP = 0 => Capitaluri proprii = Nevoi permanente Este o situaţie rar întâlnită în practică ce reflectă faptul că nevoile

permanente sunt egale cu capitalurile proprii.

c) FRP < 0 => Capitaluri proprii < Nevoi permanente

Un fond de rulment propriu negativ semnifică faptul că imobilizările sunt finanţate parţial din resurse proprii, restul fiind acoperit din datorii.

Fondul de rulment împrumutat Se calculează ca diferenţă între fondul de rulment net şi fondul de rulment propriu.

FRÎ = FRN - FRP În această formă fondul de rulment împrumutat (FRÎ) exprimă mărimea resurselor împrumutate pe termen lung, destinate să finanţeze activele pe termen scurt (circulante). În concluzie, fondul de rulment reprezintă un indicator important al echilibrului financiar, fiind rezultatul arbitrajului între finanţarea pe termen scurt, mediu și lung.

2.3.3 Necesarul de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment (NFR) se calculează pe baza bilanţului funcţional și este format din două componente:

- necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE), legat strict de activităţile de exploatare;

- necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE).

Necesarul de fond de rulment din exploatare

Prin ciclu de exploatare se înţelege timpul necesar pentru ca întreprinderea să parcurgă fazele activităţii sale economice. Necesarul de fond de rulment de exploatare se calculează ca diferenţă între activele şi pasivele de exploatare. Noţiunea de fond de rulment își pierde din importanță în sistemele de management care presupun stocuri nule (Just in Time ș.a.). Pentru toate celelalte, în care nu se asigură aprovizionarea și desfacerea în timp foarte scurt, indicatorul este consistent, întrucât este variabil în funcţie de duratele de rotaţie ale elementelor care îl compun. NFRE = Nevoi din exploatare - Resurse din exploatare Exprimă nevoile de finanţare datorate activității de exploatare și este generat de decalajul de plată dintre creanţe şi obligații pe termen scurt, precum şi de durata rotaţiei stocurilor.

a) NFRE > 0 => Nevoi din exploatare > Resurse din exploatare

În acest caz are semnificaţia unui surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele financiare corespunzătoare. Situaţia este apreciată ca fiind normală, dacă este rezultatul unei politici de investiţii care a antrenat creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.

19

b) NFRE = 0 => Nevoi din exploatare = Resurse din exploatare Este o situație întâlnită rar în practică, întrucât presupune egalitate între

nevoile din exploatare și sursele temporare localizate la nivelul acestei activități. Presupune o sincronizare perfectă între încasări și plăți din exploatare.

c) NFRE < 0 => Nevoi din exploatare < Resurse din exploatare

Inegalitatea indică faptul că nevoile de finanţare ale activității de exploatare sunt mai mici decât sursele de finanţare aferente. Situația este apreciată ca fiind normală dacă este rezultatul accelerării rotaţiei activelor circulante sau al angajării de datorii cu scadenţe mai mari (s-au urgentat încasările şi s-au relaxat plăţile). Acesta este un caz frecvent întâlnit la întreprinderile cu activitate comercială în care creditele-furnizor sunt mai mari decât creditele-client. Necesarul de fond de rulment negativ evidenţiază, în general, o situaţie nefavorabilă datorată unor întreruperi temporare în aprovizionare sau producţie.

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării Necesarul de fond de rulment din afara exploatării se stabilește ca diferenţă între activele şi pasivele legate de ciclurile de investiţii, finanţare şi repartizare a rezultatului întreprinderii. Spre deosebire de necesarul de fond de rulment din exploatare în cea mai mare parte recurent, elementele care îl compun sunt, în general, punctuale şi nu neapărat recurente. Relația de determinare a indicatorului este:

NFRAE = Nevoi din afara exploatării - Resurse din afara exploatării Distincţia între NFRE şi NFRAE poate fi observată astăzi de literatura financiară. NFRE evidenţiază nevoia de finanţare determinată de ciclul de exploatare şi reprezintă suma pe care activitatea întreprinderii o solicită ca o nevoie de finanţare permanentă. Noţiunea de NFRAE este legată de operaţiuni diverse ale întreprinderii, altele decât cele care constituie activitatea de bază. Pentru a desprinde concluzii corecte privind echilibrul financiar în etajul inferior al bilanțului financiar este necesară analiza NFR pe cele două componente:

NFR = NFRE + NFRAE Prin separarea activității de bază de alte activități (financiară și extraordinară) se pot observa ponderile deținute. Astfel, se apreciază că ponderea activității de exploatare trebuie să fie minim 95%. În acest caz echilibrul financiar poate fi apreciat ca solid, fundamental, iar în situația opusă are caracter conjunctural.

2.3.4 Trezoreria netă Stabilirea unui nou indicator de echilibru financiar derivă din necesitatea asamblării informațiilor desprinse din calculul fondului de rulment și a necesarului de fond de rulment. Noul indicator, numit trezorerie netă (TN), asamblează informațiile precedente și sintetizează echilibrul financiar pe totalul activității întreprinderii. Trezoreria netă se stabilește sintetic ca diferenţă între fondul de rulment net şi necesarul de fond de rulment (de exploatare şi din afara acesteia). TN = Fond de rulment net - Necesar de fond de rulment Indiferent de modalitatea de calcul pot apărea următoarele situații în interpretarea corectă a indicatorului:

a) TN > 0 => FRN > NFR Dacă trezoreria netă este pozitivă, rezultă un excedent de finanţare sub

20

forma disponibilităţilor băneşti în conturile bancare. Această situaţie favorabilă se concretizează printr-o îmbogăţire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune de

lichidităţi care îi permit rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt. Se poate vorbi de o autonomie financiară pe termen scurt.

b) TN = 0 => FRN = NFR

Situația presupune egalitate între fondul de rulment net și necesarul de fond de rulment, ceea ce conduce la un echilibru al trezoreriei, fără excedent sau deficit. Aceasta înseamnă că fondul de rulment net permite finanţarea integrală a necesarului de fond de rulment, caz în care, întreprinderea poate evita dependenţa faţă de resursele de trezorerie.

c) TN < 0 => FRN < NFR

Trezoreria netă negativă are semnificaţia un dezechilibru financiar, la încheierea perioadei de gestiune. Întrucât deficitul de lichidități trebuie acoperit, întreprinderea va apela la resurse financiare împrumutate pe termen scurt. În acest caz, se urmăreşte obţinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse disponibile. Pot exista întreprinderi rentabile fără a avea obligatoriu o trezorerie netă pozitivă. Situația se explică prin variaţiile necesităţilor de finanţare pe termen scurt şi scadenţele încasărilor şi plăţilor, respectiv măsura în care în finanțarea întreprinderii este asigurată prin credite comerciale.

2.3.5 Cash-flow Modificarea trezoreriei nete în perioada analizată reprezintă cash-flow-ul perioadei (CF), determinat cu relația:

CF = TN 1 - TN 0 , în care TN 1 trezoreria netă la sfârşitul exerciţiului;

TN 0 trezoreria netă la începutul exerciţiului. Pot fi identificate următoarele situații:

a) CF > 0 => TN 1 > TN 0 Dacă cash-flow-ul perioadei este pozitiv, semnifică creşterea capacităţii reale

de finanţare a investiţiilor și o confirmare a majorării valorii întreprinderii.

b) CF = 0 => TN 1 = TN 0

În cazul în care fluxurile de numerar sunt egale la începutul și sfârșitul perioadei de gestiune rezultă o conservare a valorii întreprinderii.

c) CF < 0 => TN 1 < TN 0

O valoare negativă sugerează o reducere a valorii întreprinderii. Fluxurile de numerar la sfârșitul perioadei sunt mai mici comparativ cu începutul acesteia.

2.4 Corelaţii între indicatorii de echilibru financiar

Sunt definite în funcție de valorile indicatorilor de echilibru financiar pentru o întreprindere industrială (tabelul 2.3).

2.5 Reguli ale finanțării și echilibrului financiar

Pornind de la echilibrul stabilit între resursele financiare și nevoile de finanțare corespunzătoare, bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli principale ale finanţării:

21

Tabelul 2.3

Indicator

 

Situație financiară

FRN > NFR > 0 TN > 0

- normală, pozitivă (dacă este structurală);

-

permite efectuarea de investiții pe termen lung;

- permite efectuarea de plasamente pe termen scurt.

NFR > FRN > 0 TN < 0

- negativă, frecvent întâlnită (dacă este structurală); - impune găsirea de soluții pentru creșterea FRN;

- în unele situații se impune reducerea NFR.

FRN < 0 NFR > 0 TN < 0

- apare ca urmare a efectuării de investiții ce mobilizează resurse financiare importante;

 

-

este considerată riscantă;

- impune găsirea de soluții pentru restabilirea echilibrului financiar.

FRN > 0 NFR < 0 TN > 0

 

-

rar întâlnită;

- riscantă dacă raportul NFRE/NFRAE este sub

 

95/5%.

   

-

rar întâlnită;

FRN < NFR < 0 TN > 0

 

-

este considerată riscantă;

-

caracterizată de lipsa resurselor permanente şi dependenţa de credite comerciale acordate de furnizori sau clienţi.

   

-

rar întâlnită;

NFR < FRN < 0 TN < 0

 

-

este considerată riscantă;

- lipsa de resurse permanente crează dependență de credite comerciale și bancare.

a)

Nevoile permanente sunt finanțate din capitaluri permanente;

b)

Nevoile temporare sunt acoperite din resurse temporare.

Nerespectarea regulilor de finanţare determină, în general, o situaţie de dezechilibru financiar. Echilibrul financiar patrimonial se fundamentează pe două reguli principale:

a)

Regula echilibrului financiar minim;

b)

Regula îndatorării maxime;

a) Regula echilibrului financiar minim presupune ca sursele pentru finanţarea activelor să rămână la dispoziţia întreprinderii pe o durată care să corespundă celei de imobilizare. Pentru a preveni dezechilibrele generate de eventualele abateri de la această regulă, îndeosebi în partea de jos a bilanţului, este nevoie ca întreprinderea să prezinte o structură financiară cu fond de rulment net pozitiv. b) Regula îndatorării maxime urmărește îndatorarea pe termen lung şi mediu. Pentru analiza patrimonială, datoriile pe termen scurt joacă doar rolul de acoperire a unui decalaj momentan. Îndatorarea vizează două limite:

- suma datoriilor financiare nu trebuie să depăşească valoarea capitalurilor proprii:

Datorii pe termen lung şi mediu ≤ Capitaluri proprii

- suma datoriilor pe termen mediu şi lung nu trebuie să depăşească autofinanţarea medie, calculată pe o perioadă de trei ani:

22

Test grilă

1.

Solvabilitatea reprezintă:

a)

Măsura în care există cerere pentru produsele întreprinderii;

b)

Proprietatea activelor patrimoniale de a se transforma în monedă;

c)

Viteza cu care activele circulante se transformă în produse finite;

d)

Proprietatea pasivelor patrimoniale de a fi scadente la un moment dat;

e)

Nici una din variantele anterioare.

2.

Lichiditatea reprezintă:

a)

Proprietatea surselor de finanţare de a fi scadente la un moment dat;

b)

Capacitatea întreprinderii de a onora obligaţiile către terţi la termen;

c)

Proprietatea activelor patrimoniale de a se transforma în monedă;

d)

Capacitatea întreprinderii de a degaja profit;

e)

Un indicator de caracterizare a eficienţei întreprinderii.

3.

Dacă sursele permanente sunt mai mici ca necesităţile permanente de alocare a

fondurilor băneşti, atunci întreprinderea:

a) Este corect gestionată din punct de vedere financiar;

b) Dispune de un fond de rulment negativ;

c) Nu are asigurat echilibrul financiar pe termen mediu şi lung;

d) Are un deficit de resurse permanente;

e) Nu poate acoperi valoarea investiţiilor pe termen lung.

Găsiți afirmația incorectă.

4. Una dintre afirmaţiile referitoare la necesarul de fond de rulment nu este adevărată. Care?

a)

Este un indicator de echilibru financiar;

b)

Reflectă echilibrul financiar al întreprinderii pe termen scurt;

c) Dacă este pozitiv, semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu

resursele temporare, ce pot fi mobilizate;

d)

Permite identificarea situației de insolvabiliate;

e)

Poate fi pozitiv, nul sau negativ.

5.

Trezoreria netă este caracterizată de următoarele:

a)

Poate fi pozitivă, nulă sau negativă;

b)

Este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii;

c)

Utilizează date din contul de rezultate;

d) Se determină ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond de

rulment;

e) Permite determinarea unui alt indicator numit cash-flow.

Una dintre afirmații nu este corectă. Care?

6. Inegalitatea: “Datorii pe termen lung şi mediu ≤ Capitaluri proprii” reprezintă:

a) Regula echilibrului financiar minim;

b) Regula îndatorării maxime;

23

d)

Regula finanţării maxime;

 

e)

Expresia fondului de rulment.

7.

O situaţie netă negativă are următoarea semnificaţie:

a)

O scădere a averii deţinută de acţionari;

 

b)

O reducere a

sumelor cu care pot

fi retribuiţi acţionarii în cazul lichidării

întreprinderii;

c) Neîndeplinirea obiectivului fundamental al întreprinderii;

d) Reprezintă o situaţie prefalimentară;

e) Creșterea capitalurilor proprii.

Identificați afirmația falsă.

Aplicaţii numerice

1. O întreprindere dispune de următoarele informaţii (mii lei): imobilizări 800, stocuri

240, creanţe 140, lichidităţi 60, capitaluri proprii 700, datorii pe termen lung 260, datorii de exploatare 80 și credite bancare curente 200. Trezoreria netă are valoarea:

a)

160 mii lei; b) 300 mii lei; c) -140 mii lei; d) 140 mii lei; e) 460 mii lei.

2.

Pe baza bilanţului prezentat în tabelul 2.4 să se determine indicatorii lichiditate-

exigibilitate.

Tabelul 2.4

Activ (mii lei)

Suma

Pasiv (mii lei)

Suma

Active imobilizate

4650

Capitaluri proprii

2998

Stocuri

991

Împrumuturi pe termen lung

1283

Clienţi

1520

Datorii furnizori

1783

Creanţe diverse

889

Alte datorii pe termen scurt

1494

Valori mobiliare de plasament

395

Credite bancare curente

1358

Disponibilităţi

1313

Dividende datorate

842

Total

9758

Total

9758

Este corectă combinaţia:

a) SN= 5918; FR=-369; NFR=-123; TN=-246;

b) SN= 5918; FR=-369; NFR=-90; TN=111;

c) SN= 5918; FR=-1652; NFR=-123; TN=1200;

d) SN= 5918; FR=-1652; NFR=792; TN=-2333;

e) Nici una din variantele enumerate.