Sunteți pe pagina 1din 3

Eseu Ist Arhitecturii

Despre eseul la istoria arhitecturii:


1. Despre alcatuirea eseului academic:
INTRODUCERE = prezentarea pe scurt a subiectului
DATE TEORETICE despre obiectul ales conceptia despre frumos a vremii respective
ARGUMENTATIE PERSONALA bazata pe datele teoretice cu subiectul de ce este frumos
monumentul/statuia/obiectul ales
INCHEIEREA = rezuma ce s-a dorit a fi demonstrat, felul in care a fost realizata argumentatia +
concluzia.
*a se preciza bibliografia
2. Despre bibliografie:
Evident, Frumosul. Istoria unui concept. e de bun simt, impreuna cu inca o carte din bibliografia
trimisa de profa anume Roger Scruton The Aesthetics of Architecture
1980 http://gen.lib.rus.ec/book/index.php
http://gen.lib.rus.ec/book/index.php
Pe situl asta (http://gen.lib.rus.ec/) puteti si profa chiar ne recomanda sa cautati si alte surse
informative.
3. Adunati intrebarile, faceti-va niste scheme de eseu, dupa ce ati citit cate ceva si putem discuta un
exemplu concret in prima ora de curs de dupa vacanta. citat din discutia din care am aflat toate
astea.
A ramas ca Franz Thiessen sa ne spuna formatul in care sa editam eseul (font, dimensiune etc)

O parte foarte importanta intr-o astfel de lucrare e, ca in proiectele voastre, "conceptul". Cu cat
conceptul de la care porniti e mai intersant si original, cu atat si lucrarea va fi mai putin seaca si
didactica.
Cat despre mine, cum tema e generoasa, as putea incepe un astfel de eseu in nenumarate feluri,
dar astazi si numai astazi am chef, de exemplu, sa folosesc un citat dintr-un tratat otoman de
arhitectura de la inceputul secolului al saptesprezecelea, "Risale-i Mi 'mariyye". Pot face asa ceva
sau nu? Sigur ca pot, chiar daca trebuie sa scriu despre frumos in arhitectura sau arta din perioada
antica egipteana sau greaca. De ce pot? Pentru ca principiile descrise in urmatoarea scurta
povestioara sunt la fel de adevarate pentru acea perioada istorica, cat si pentru cea otomana a
secolului al saptesprezecelea sau cea contemporana.
Si atunci pot scrie acest citat chiar la inceputul eseului meu. Fie il folosesc drept motto, fie chiar in
introducere, primul paragraf, dupa care incep sa-mi "tes" ipoteza, urmand sa o argumentez in
cuprins.
Natura citatului imi mai ofera inclusiv posibilitatea de a discuta relativismul frumusetii, daca as tine
neaparat sa includ si asa ceva in eseul meu, desi culmea e ca-mi da inclusiv posibilitatea sa sustin
ideea conform careia exista anumite legi universale in producerea si perceptia frumosului.
Deci as incepe asa (ca sa intelegeti contextul, este vorba despre un aga turc care vine la Istanbul in
anul 1562 si care, dupa cativa ani, devine soldat de paza in gradinile seraiului sultanului. Intro-o
buna zi, vede un muzician incantand urechile sultanului si pe ale familiei sale cu o muzica nespus de
frumoasa, doreste sa cante precum respectivul, asa incat incepe sa exerseze zi si noapte. Intr-o
seara cade rapus de oboseala si are un vis in care apare o trupa de muzicanti tigani cantand la tot
felul de instrumente muzicale cu o asemenea arta, incat pana si pietrele plangeau de emotie. A doua
zi dimineata, se duce la Marele Muzician al palatului si il roaga sa-l ajute sa-si interpreteze visul.
Marele Muzician ii raspunde):
"Advarat graiesti, aceasta este arta. Insa tiganii sunt un trib ignorant. Ce este o nota muzicala? Ce
este timpul? Ce este armonia? Ce este disonanta? Ce este melodia? Ce este intervalul? Ce este
tonul? Ce este cantecul? Tiganii nu stiu toate acestea. Pentru ei, o nota e la fel de deliberata ca
rostirea unei litere. Doi... e compus din trei litere. Atunci cand cineva rosteste o litera sau un cuvant
pe un anumit ton, aceea este o nota. Si aceasta este si definitia timpului. Timpul este sunetul
intervalului dintre rostirea literea "d" si a literei "i". In terminologia tehnica a stiintei muzicale, sunetul
pe care se rosteste "doi" este un ton.

Armonia este ceea ce este placut naturii. Disonanta este ceea ce ofenseaza natura, ceea ce ii
displace. In termeni muzicali, melodia reprezinta o compozitie armonioasa de note inalte si joase.
Intervalul este ceea ce numim spatiul dintre doua tonuri".
"Chiar daca tiganii nu au cunostinte de teorie muzicala", continua el, "arta muzicii e innascuta la
aceste triburi. Ei nu cunosc definitii si din ce e compusa muzica, definitia notelor, a timpului, a
armoniei, a disonantei, a melodiei, intervalului, tonului si a cantecului. Cu toate acestea, ei fac
muzica. Pe de alta parte, un muzician care cunoaste teoria si care este intervalul corect dintre doua

note poate fi incapabil sa creeze muzica frumoasa. Recunoasterea si intelegerea definitiei literale a
timpului nu asigura si adevarata sa cunoastere si folosire in compozitie. In momentul in care
cunoasterea exacta a termenilor devine aplicarea exacta a cunostintelor, adevarul e de neatins.
Aceasta cunoastere este si ramane nemanifesta."
Aici e vorba de latura mistica a cunoasterii si a creatiei - sau, in cazul nostru, de talent. De ceea ce
nu trebuie calculat, pentru ca e deja in noi si se manifesta direct, atunci cand exista scanteia
preexistenta a frumosului.
Eu mi-as fi continuat asadar cuprinsul eseului pe trei mari linii directoare. Prima ar fi fost frumustea
"exacta", matematica a monumentului sau stilului ales, exprimata prin niste proportii si ritmuri pe
care le-as fi exprimat clar, eventual prin cateva scheme. As fi vorbit despre armonia sa, integrarea in
mediul inconjurator, relatiile cu celelalte obiecte, daca e vorba de monument arhitectural s.a.m.d.

A doua, latura inefabila a frumusetii obiectului pe care l-am ales, si aici imi puteam permite sa
intervin si cu pareri - adica perceptii - strict personale.
Ultima ar fi fost imbinarea celor doua: de ce e frumos obiectiv, adica in ochii oricui, si de ce este
frumos si pentru mine.
Apoi o scurta concluzie si, vorba francezului, "le tour est jou".
Va puteti folosi de orice stiti sau de orice ati citit, atata vreme cat puteti lega subiectele si face
trimiteri utile. V-am vorbit deja de importanta analogiilor, de capacitatea de a face legaturi
semnificative intre lucruri aparent necorelate si necorelabile.

S-ar putea să vă placă și