Literatura-Arta cuvintului

Din Antichitate pina in prezent se incearca

definirea specificului literar, stabilirea unor
criterii precise de disociere a literaturii de
"nonliteratura" sau "pseudoliteratura".
Estetica clasicista a propus conceptul de
belles letres ("scrieri frumoase"), care
deosebeste literatura de celelalte manifestari
verbale scrise prin calitatea limbajului folosit,
adica prin scrisul "frumos", "ornat", "calofil"
cu artificii retorice improprii exprimarii
obisnuite. Literatura, asadar, a fost si mai
este considerata arta a cuvintului, un limbaj
deviat de la norma vorbirii comune. Roman
Jackobson introduce notiunea de literaritate
(literaturnost). Intr-o definitie din 1921 el
spune: "Obiectul stiintei literare nu este
literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face
dintr-o opera data o opera literara". Jackobson
e de parerea ca literatura nu trebuie cautata
in subiectul/tema/motivele unui text, ci in
stilul/ structura acestuia. Cu alte cuvinte,
textul artistic se diferentiaza de celelalte
tipuri de texte nu atit prin ce descrie, dar cum
descrie. In opinia lui Jackobson, comunicarea
1

verbala se transforma in una literara atunci

cind ea contine un limbaj figurat (conotativ).

Rezumatul.Caracteristici
REGULI DE REDACTARE
A REZUMATULUI
IN ALINEATUL CORESPUNZATOR INTRODUCERII
SE NOTEAZA PRIMA IDEE A TEXTULUI, NU DATE
DESPRE AUTOR SAU OPERA SA
IN ALINEATUL CORESPUNZATOR INCHEIERII SE
NOTEAZA ULTIMA IDEE A TEXTULUI, NU SE TRAG
CONCLUZII, NU SE FAC APRECIERI ASUPRA
MESAJULUI TEXTULUI ETC.
NU SE DAU CITATE
NU SE INSISTA ASUPRA AMANUNTELOR
NESEMNIFICATIVE
SE RESPECTA STRICT CRONOLOGIA
INTAMPLARILOR DIN TEXTUL DAT
TOATE VERBELE SI PRONUMELE SUNT LA
PERSOANA A III-A
SINGURUL MOD DE EXPUNERE UTILIZAT ESTE
NARATIUNEA, FIIND INTERZISE DESCRIEREA,
DIALOGUL SAU MONOLOGUL
2

 VERBELE LA MODUL INDICATIV SE FOLOSESC LA

TIMPUL PREZENT (SAU PERFECT COMPUS); SUNT
RECOMANDATE IMPERFECTUL SI, MAI ALES,
PERFECTUL SIMPLU SAU MAI-MULT-CA-PERFECTUL
PENTRU CONCIZIE, SE RECOMANDA UTILIZAREA
GERUNZIULUI SI A PARTICIPIULUI
Rezumat- Redare, prezentare pe scurt, scris sau oral, a ideilor
unei lucrri, ale unei expuneri; recapitulare succint.

Elementele de structura a textului

poetic. Versificatia.
In explicitarea organizarii formale a textului poetic trebuie sa avem in vedere notiuni si
concepte tratate anterior, privitoare la structurarea acestuia in versuri si strofe si la
toate elementele de prozodie ce se implica astfel de la sine. Particularitatile spatiului
imaginar dezvoltat de text presupun insa, in acelasi timp, si analiza altor componente,
care creeaza de fapt imaginea si simbolistica globala a acestuia. La fel cum textul
narativ dispune de o structura riguroasa a narativitatii, textul poetic prezinta o
compozitie a poeticitatii, titlu, incipit, final, secvente poetice, relatii de opozitie, relatii
de simetrie, elemente de recurenta (motiv poetic, laitmotiv, refren). Distributia inedita si
armonizarea acestora creeaza spatiul imaginar al textului, referent complex al
proprietatilor structurale ale discursului poetic.
TITLUL. Este un cuvant, o sintagma sau un enunt care anticipeaza continutul textului
poetic, relevand de regula teme, motive, personaje sau valori metaforice dominante in
text. "Titlului ii revine in parte, afirma Wolfgang Kayser, sarcina de a crea in receptor
starea de spirit adecvata. Ceea ce realizeaza in teatru lovitura de gong si stingerea
lampilor, - transpunerea magica in lumea poeziei,- trebuie in lirica sa realizeze adeseori
titlul poeziei el singur. Totodata insa, titlul trebuie sa pregateasc pentru lumea deosebita
a acestei poezii."
Data fiind puternica functie de individualizare a textului poetic, titlurile prezinta o
extrem de mare diversitate. Daca poeziile medievale practic nu aveau titlu, Renasterea
si epoca moderna dezvolta o tehnica din ce in ce mai expresiva si mai sofisticata de
atribuire a titlurilor. Cea mai obisnuita era raportarea la speciile poetice traditionale,
legenda, poveste, balada, epopee, fabula, idila, meditatie: "Balade si idile", de George
Cosbuc, "Balada unui greier mic", "Balada mortii", de George Topirceanu, "Calin
(file din poveste)", de Mihai Eminescu, devenite, in poezia actuala, in stilul parodic si
ludic al poetilor optzecisti, extrem de expresive sau paradoxale: "Balada crinilor care
si-au scris frumos", "Balada trandafirului cu aburi", de Emil Brumam, "Balada
Scolarului", de Mihai Ursachi etc. Abundente sunt titlurile cu caracter nominal, care
prezinta aspecte din natura ("Sfarsit de toamna", "Iarna", de Vasile
Alecsandri, "Decor", de George Bacovia), stari de spirit ("Melancolie", de Mihai
Eminescu), evenimente, personaje etc. Exista titluri epice, care contin enunturi-

rezumat ale textului: "Ce mi s-a intamplat cu doua cuvinte", de Stefan Augustin
Doinas.
INCIPITUL. Un rol asemanator titlului il are uneori si inceputul poeziei. Textul poate fi
puternic marcat de inceputul si de sfarsitul lui, care pot realiza relatii de opozitie, de
simetrie, de recurenta sau de paralelism. Incipitul poate prezenta o introducere
treptata in structura textului ("A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata..." ) sau poate fi abrupt (ih medias res), cu sensuri implicate
simbolic sau semnificativ in cuprins ("Traieste inca floarea frumoasa de ieri sara", D.
Anghel, "Moartea Narcisului"). Incipitul poate fi si amanat,identificandu-l in mod real
sau integral abia la sfarsitul textului. Uneori are rol de prolog, caruia ii corespunde
simetric, in final, un epilog.
Incipitul fixeaza in mod obisnuit reperele spatiale si temporale ale cadrului poetic,
pe care se construieste apoi intreaga structura a textului:
"Fiind baiet paduri cutreieram
Si ma culcam ades langa izvor..."
(M. Eminescu); "in portul vechi pogoara arborii numai noaptea" (Ion Vinea, "Chei").
FINALUL. Reprezinta secventa care inchide textul poetic, fixand in memoria lectorului
impresiile esentiale ale acestuia.
Ca dimensiuni textuale, delimitarea finalului este dificila, depinzand de factori
contextuali care nu permit o teoretizare precisa. Poate fi ultima strofa, ca
in "Glossa" lui Eminescu (unde prezinta si o simetrie perfecta cu incipitul) sau poate fi
alcatuit numai din unu-doua versuri, ca intr-o morala de fabula:
"Aceasta intre noi adesea o vedem
Si numai cu cei mari egalitate vrem."
(Gr. Alexandrescu, "Cainele si catelul"). Finalul poate cuprinde si un pasaj descriptiv,
simetric unuia initial, permitand o interpretare simbolica (de exemplu
in "Dascalita", de Octavian Goga).
Clasificarea curenta (Rodica Zafiu) este aceea de final inchis ("Strunele chitarei-s rupte
Si... romanta s-a sfarsit!", I. Minulescu, "Romanta fara muzica") si final
deschis, care poate fi suspendat,aparand ca o simpla oprire, o intrerupere a
discursului poetic, sau proiectat, prelungind ideatica poeziei dincolo de inchiderea
textului:
"Mai lasa-ma un minut.

mai lasa-ma o secunda. [...] mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp."

(Nichita Stanescu, "Viata mea se lumineaza").
SECVENTA POETICA. Sir de imagini sau de scene care formeaza o unitate in textul
literar, determinata de o structura tematica, motivica sau de ordin prozodic. Se
integreaza de obicei- organic in structura textului poetic, corelata cu alte secvente, cu
care se afla in relatii de opozitie, de simetrie sau de recurenta. Se pot da ca exemple
tabloul ninsorii din prima strofa a poeziei "Iarna", de Vasile Alecsandri, adresarea
directa a poetului catre codru in poezia "Revedere" sau invocatia magica a Catalinei
din poemul "LuceaHrul".
Delimitarea secventelor poetice in analiza literara faciliteaza intelegerea textului si
constituie premise pentru o interpretare corecta si nuantata a semnificatiilor.

RELATIILE DE OPOZITIE. Sunt legaturi ce se stabilesc in textul poetic determinate de

structura acestuia si de figurile de stil dominante. Apar de obicei datorita figurilor de
opozitie, antiteza, oximoron, dar si ambiguitatilor bazate pe neconcordanta sau
contradictie. Opozitii, bazate pe antiteze ireductibile, apar intre personajele
din "Scrisoarea III", de Mihai Eminescu, sau intre imaginea trecutului glorios si a
prezentului decazut. Opozitii se stabilesc si intre incipit si final, de pilda in
poeziile "Lacul", "Floare albastra", "Revedere", creatoare de efecte poetice de
mare profunzime.
RELATIILE DE SIMETRIE. Simetria este o conditie esentiala a artei, desprinsa de altfel
dintr-o nazuinta universala catre simetrie a lumii materiale. Exista arte ale
simetriei, muzica, sculptura, arhitectura si, fara indoiala, nici poezia nu se poate
sustrage acestei legitati, cu atat mai mult, cu cat metrica si prozodia ii impun
organizarea simetrica a unitatilor ritmice. in textul poetic relatiile de simetrie sunt
extrem de sugestive si constituie de fapt un principiu de baza al organizarii nu numai
formale, ci si alegorice si simbolice. Exista o simetrie conceptuala ce nu se limiteaza la
simpla ordonare de sensuri literare, ci se extinde la mari ansambluri de imagini, de
concepte, de idei, de mari sisteme filozofice, intrupate in alegorii si simboluri profunde.
Simetriile din poemul "Luceafarul" ii dau valoarea de capodopera, fiind organizate pe
mai multe planuri: formal-textual, in tablouri terestre si cosmice de mari dimensiuni,
cu transgresari repetate, intr-o intentie de a reface armonia initiala a
cosmosului; ideatic, in relatia timp uman - timp universal; alegoric, in conditia
geniului nemuritor, dar nefericit in singuratatea eternitatii sale.
RELATIILE DE RECURENTA. Sunt relatii de revenire, de mare diversitate in textul
poetic. Literatura insasi se bazeaza pe revenirea la aceleasi cateva mari teme care ii
asigura substantialitatea, in ideea, confirmata de teoria literara, ca temele, in literatura
lumii, sunt putine, numai formele de reprezentare a lor sunt mereu altele. Exista deci
orecurenta a temelor si a motivelor, care se recompun mereu altfel sau in forme
literare diferite. Exista apoi o recurenta in planul formal si al prozodiei. Versul insusi, prin
esenta sa, este un fenomen de recurenta, prin "intoarcerea" pe care o executa la
capatul randului, reluand structura prozodica, masura, ritm, rima. Poeziile cu forma
fixa, tertina, sextina, glosa, sonetul, rondelul, gazelul, pantomul, au forme de
recurenta riguros studiate de-a lungul timpului. in fine, in aceeasi sfera se inscriu figurile
de repetitie, aliteratia, asonanta, anafora, chiasmul, climaxul, epifora,
tautologia.
MOTIVUL. Termenul provine, potrivit "Dictionarului de termeni literari", din
fr. motif, it. motivo. Este unitatea structurala minimala a textului poetic,
desemnand unitati imagistice sau de continut, insa cu semnificatii culturale mai
largi, consacrate de o utilizare indelungata in literatura. Exemple pot fi
numeroase: motivul codrului, al lunii, al izvorului etc, in poezia eminesciana, al
toamnei, al ploii, al parcului solitar la simbolisti, al mioarei nazdravane si al
maicutei batrane in "Miorita".
O configuratie stabila de motive formeaza de regula o tema literara, iar in interpretare
structuralista un topos.
TEMA. (Din fr. theme, lat. lit. thema, gr. thema, "subiect").
Este o schema .functionala de situatii si de motive care pot aparea, in diferite
viziuni de creatie si in diferite combinatii, intr-o opera literara. Simplificator, se poate
spune ca reprezinta aspectul de viata prezentat in textul literar. Teme literare sunt
considerate in genere putine, strabatand veacurile in diverse formulari si interpretari:
dragostea, moartea, tema geniului nefericit, a avarului, a arivistului, a pacalitorului
pacalit etc.
LAITMOTIVUL. (Din germ. Leitmotiv, "motiv conducator"). Termen creat mai intai in
muzica pentru a desemna o tema muzicala sau un motiv ce revine frecvent pentru a
caracteriza un personaj, o stare sufleteasca sau o situatie. Cu acelasi rol este folosit si in
literatura, constand in unitati compozitionale, motive sau enunturi ce se repeta
semnificativ la anumite intervale ale textului.
Este folosit mai ales de poetii simbolisti, indeosebi de George Bacovia.

Versificatia sau prozodia (gr. prosodia = intonare, accentuare) este o stiinta. Ea studiaza
cantitatea sau durata vocalelor si a silabelor, in diferite parti constructive ale cuvntului
(in limite care utilizeaza o metrica calitativa. In general, insa, prin versificatie se intelege
ansamblul de tehnici pe care il presupune scrierea versurilor si rima. Versificatia, spre
deosebire de proza, incnta pe cititor. Deci, prin prozodie sau versificatie, se intelege
ansamblul de reguli, pe care, in timp, poetii le-au statuat in scrierea poeziilor.

1. VERSUL - este un rnd dintr-o poezie, in care sunt respectate regulile referitoare la ritm, rima
si masura. Acesta este versul clasic. In afara de acest gen de vers, mai exista:
a) Versul liber - care este un rnd dintr-o poezie, in care regulile enuntate mai sus sunt aplicate
dupa cum doreste poetul, netinnd cont de unele dintre acestea;
b) Versul alb este versul fara rima.

2. STROFA - apare in versificatia moderna si numeste o grupare de versuri delimitate grafic

printr-un spatiu alb. Numarul versurilor dintr-o strofa difera, incepnd cu strofe formate dintr-un
singur vers si ajungnd pna la o strofa cu 12 versuri.
Dupa numarul de versuri din care sunt alcatuite strofele, pot fi : monovers (un vers), distih (soua
versuri), tertet (trei versuri), catren (patru versuri), cvinarie (cinci versuri), sextina (sase versuri),
septet (sapte versuri), octava (opt versuri), nona (noua versuri), decima (zece versuri). stanta este
tot o strofa in care versurile sunt legate prin inteles si printr-o anumita rima. specifica Renasterii
italiene, o stanta poate avea un numar de versuri variind intre trei si douazeci.

3. MASURA - este numarul silabelor dintr-un vers. Masura poate fi de la patru silabe, pna la
15-16 silabe, si chiar mai multe. Masura si ritmul sunt atribute importante ale versificatiei. De
regula, intr-o poezie, versurile au aceeasi masura. Exista, totusi, si versuri cu o masuradiferita,
mai ales in fabule.

4. RIMA - consta in a face sa coincida silabele de la sfrsitul a doua sau mai mulote versuri.
Aceasta potrivire incepe cu ultima vocala accentuata.Cnd rima este imperfecta, ea poarta
numele de asonanta. In aceasta situatie, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor si,
aproximativ, consoanele. Considerata, in literatura culta, drept o licenta poetica, in poezia
populara, asonanta este foarte des intlnita.
6

Dupa felul cum rimeaza versurile, exista mai multe tipuri de rima:
- Monorima -- consta intr-o rima ce apare succesiv la mai multe versuri si este specifica poeziei
populare.
- Imperecheata sau succesiva -- apare atunci cnd versurile rimeaza doua cte doua - primul cu al
doilea, al treilea cu al patrulea s.a.m.d.
- Incrucisata sau alternativa -- apare atunci cnd primul vers al unui catren rimeaza cu al treilea,
iar al doilea rimeaza cu al patrulea.
- Imbratisata -- rimeaza primul vers cu al patruleasi al doilea cu al treilea. Este un tip de rima mai
rar folosit de poeti.
- Variata sau amestecata -- apare, deseori, in fabule, unde poetii recurg la imbinarea diverselor
tipuri de rima, nerespectndu-se o anumita ordine a acestora.
Pentru multi, rima este sinonima cu poezia, fiindca rima, combinata cu ritmul, este cea care da
muzicalitate oeziei. Rima este cea care grupeaza versurile in strofe, indicnd si sfrsitul
versurilor. De cele mai multe ori, cuvntul-rima este si cel mai important din versul repsectiv.
Dupa silaba accentuata din rima, aceasta opate fi simpla sau complexa. Rima simpla poate fi
masculina, atunci cnd accentul cade pe ultima silaba, sau feminina, atunci cnd accentul pica pe
penultima silaba.

5. RITMUL - miscare regulata si masurata, care se defineste ca fiind succesiunea regulata a unor
silabe neaccentuate, dar si a pauzelor dintr-un vers.
Unitatea metrica este un grup de silabe accentuate si neaccentuate ( / ) si ( U ) si care se repeta la
intervale regulate intr-un vers. Cel mai adesea, in limba romneasca se folosesc unitatile metrice
numite troheu, iamb si amfibrah, iar ritmul corespunzator este trohaic, iambic si amfibrahic.
Formele ritmului sunt binare.
Trohaic - atunci cnd unitatea metrica este troheul - / U. Ritmul trohaic este specific poeziei
populare, pentru ca este cobortor si vioi, dar apare si in poezia culta.
Iambic - atunci cnd unitatea metrica este iambul U /. Iambul este un ritm suitor, care, prin nota
lui grava, este potrivit pentru acele specii ale poeziei culte in care poetii dau glas unor sentimente
puternice si tulburatoare, precum in elegie sau meditatie.
Formele ritmului mai pot fi ternare: dactilic (picior trisilabic / U U ), anapestic ( U U /) si
amfibrahic ( U / U ). Ritmul amfinrahic presupune o succesiune de picioare trisilabice, in care a
doua silaba, accentuata, este incadrata de doua silabe neaccentuate.

Figuri de Stil. Definitii. Exemple

Figurile de stil sunt procedee prin care se modific nelesul propriu al unui cuvnt sau construc ia
gramatical uzual pentru a da mai mult for unei imagini sau expuneri. n prezentarea celor mai
importante figuri de stil se ine seam de gradul lor de complexitate i de relaiile care se stabilesc
ntre ele.
Figurile de stil pot fi definite drept cuvinte sau grupuri de cuvinte (expresii) ce modific raporturile
fireti dintre semnificant i semnificat. Modificarea este nregistrat ca o deviere de la modul curent,
normal n care se realizeaz corespondena dintre obiectul desemnat i cuvntul ce-l denume te.

Aliteraia const n repetarea consoanelor sau silabelor iniiale

Prin vulturi vntul viu vuia,

Vrun prin mai tnr cnd trecea.

Nunta Zamfirei, George Cobuc

Asonana
Asonana const n repetarea unor vocale cu efect sonor.

Toate psrile dorm,

Numai una n-are somn.

n grdina lui Ion, din folclor

Onomatopeea
Onomatopeea este un cuvnt alctuit pe modelul armoniilor imitative, prin care se imit sau
sugereaz sunete naturale.
Ex.:Tropotele de pe coridor i-au determinat s ias din sala de edine.
Sincopa
Sincopa const n eliminarea unui sunet sau grup de sunete n interiorul unor cuvinte.
Ex.: domle, mul'im (n loc de mulumim)
Afereza
Afereza const n eliminarea unui sunet sau grup de sunete de la nceputul unui cuvnt.
Ex.: nalt, ngrmdeal
Apocopa
Apocopa const n cderea unui sunet sau grup de sunete de la sfritul unui cuvnt.
Ex.: copilu, sru mna

Figuri de stil la nivel morfologic i sintactic

Repetiia
Repetiia const n repetarea unui cuvnt sau a unei expresii n diferite poziii ale enunului.
La rndul ei, poate aprea n forma de:

Anafora - care const n repetarea unui cuvnt sau a unei expresii n propoziie i a unor
propoziii n fraz, pentru a accentua o anumit idee.

Ex.: Era casa pe care i-o dorise din copilrie, casa pe care o visase de attea ori, casa pe care de
attea ori o desenase, casa perfect; casa pe care nu i-o putea ns permite.

Epifora - care const n reluarea unui cuvnt la sfritul unei propoziii sau a unei propozi ii
la sfrit de fraz.

Ex.: n guvern se fur, n parlament se fur, n justiie se fur, pn i din Biseric se fur.

Anadiploza - care const n reluarea ultimei pri dintr-o propoziie n propoziia urmtoare.

Ex.: Au npustit n biroul directorului angajaii, angajai care nu i-au primit salariile de trei luni.

Antanaclaza - care permite realizarea unor jocuri de limbaj prin repetarea unui cuvnt,
figur de stil bazat pe polisemie i omonimie.

Ex.: n acest problem ar trebui s arate c este mo i nu cu mo.

Enumeraia
Enumeraia const n prezentarea succesiv a unor fapte sau aspecte. Relaia ce se stabile te ntre
termenii enumerrii este una de coordonare.
Enumerarea poate fi ntlnit sub form de:

Polisindet - enumeraie n care elementele enunului sunt legate prin conjunc ii.

Ex.: Nici nu mai vrea s locuiasc mpreun cu prinii, nici singur nu vrea s stea.

Epimona const n utilizarea n mod excesiv a conjunciilor coordonatoare.

Ex.: Fata asta este i inteligent, i frumoas, i harnic, i tot ce-i poi dori.
Asindet
Asindetul const n suprimarea conjunciilor coordonatoare dintre cuvinte sau dintre propozi ii.
Ex.:Toi, politicieni, manifestani, poliiti, au cntat mpreun pn au rguit.
Elipsa
A nu se confunda cu elipsa, o curb geometric plan.
Elipsa const n suprimarea unei pri din enun, pentru c este neesen ial sau se poate
deduce din context.

10

Ex.: Primul motiv vi l-am explicat. Iar al doilea deriv direct din primul. (se evit repetarea
cuvntului motiv).
Aposiopeza
Aposiopeza este procedeul de ntrerupere a enunului, partea omis fiind considerat de prisos
sau subneleas.
Ex.:Banca i-a anunat de furtul din conturi. Cine ns le va da banii napoi...
Brahilogia
Brahilogia const n evitarea relurii n enun a unor termeni exprimai anterior.
Ex.:Unii studeni au lipsit de la conferin, alii au fost prezeni i foarte activi.
Anacolutul
Anacolutul este o construcie gramatical greit, ce ilustreaz lipsa de cultur sau lipsa de
logic a unor enunuri formulate de unele persoane.

Dai-mi voie! Dai-mi voie! (...) Din doua una,

dai-mi voie: ori s se revizuiasc, primesc! dar
sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se
revizuiasc primesc! dar atunci s se schimbe
pe ici pe colo, i anume n punctele eseniale.
Din aceast dilem nu putei iei... Am zis!

O scrisoare pierdut, I.L.Caragiale

Inversiunea
Inversiunea const n rsturnarea cuvintelor n propoziie, pentru a pune n eviden un anumit
termen. Exemple:
Impertinentul participant a fost scos afar din sala de conferine.
Deteptul copil a luat nota 10.
Hiperbatul
Hiperbatul este o inversare n topica normal prin care termenul asupra cruia se dorete
atragerea ateniei este plasat n final.

11

Ex.:Cine pn la ora aceasta nu tie despre ce e vorba, va afla acum: discutam despre rolul
Bisericii n stat.
Apostrofa
Apostrofa este o ntrerupere a expunerii n care vorbitorul adreseaz unui interlocutor (prezent
sau absent) o ntrebare, afirmaie sau exclamaie.
Ex.:Campania lor a avut rezultate foarte bune, dar cred oare domnii directori ai companiei c ne
pot mini pe fa?
Interogaia (ntrebarea) retoric
Interogaia retoric este o ntrebare la care nu se ateapt rspuns, acesta fiind evident i
cuprins sau sugerat n enun.
Ex.:Poate cineva nva ntr-o zi ceea ce noi studiem de ani buni?
Invocaia retoric
Invocaia retoric este o rugminte adresat divinitii, muzelor sau unor persoane reale pentru
a cere ajutor.

Cum nu vii tu,epe Doamne, ca punnd mna

pe ei
S-i mpari n dou cete: n smintii i n miei

Scrisoarea III, Mihai Eminescu

Eufemismul
Eufemismul - const n ndulcirea unei expresii dure sau jignitoare, prin nlocuirea ei cu alta.
Ex.: i-a pierdut viaa, n loc de a murit.
Gradaia
Gradaia - const n trecerea treptat,asendent sau descendent, de la o idee la alta i prin
care se urmrete scoaterea n eviden a ideii sau nuanarea exprimrii.

Clreii mplu cmpul i roiesc dup un semn

i n caii lor slbatici bat cu scrile de lemn;

12

Pe copite iau n fuga faa negrului pmnt,

Lnci scnteie lungi n soare, arcuri se ntind n
vnt;
i ca nouri de aram i ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecndu-l, vin sgei de
pretutindeni...

Scrisoarea III, M. Eminescu

Imprecaia
Imprecaia - figur de stil prin care se exprim, sub form de blestem, dorina pedepsirii unei
persoane.

Te blestem sa te-mpui pe picioare.

S-i creasc mduva, bogat i larg,
Umflat-n sofale, mutat pe targ.
S nu se cunoasc de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, ginga ca urciorul.
Oriunde cu zgrciuri ghiceti mdulare,
S simi ca te arde puin fiecare.

Blesteme, Tudor Arghezi

Invectiva - Exprimarea violent, apostrof necrutoare la adresa unei persoane etc.

Prea v-ai artat arama, sfiind aceasta ar,

Prea fcuri neamul nostru de ruine i ocar,
Prea v-ai btut joc de limb, de strbuni i
obicei,
Ca s nu s-arate-odat ce suntei - nite miei!

13

 Scrisoarea III, Mihai Eminescu

Figuri de stil la nivel semantic sau figuri de cuvnt

Comparaia este una dintre cele mai frecvente figuri de stil i const n alturarea a doi sau mai
muli termeni cu scopul evidenierii primului termen, dar nu se poate scrie dect sub forma epitetului
personificator pentru a se altura figurii de stil.
Originalitatea, care devine criteriul principal de apreciere a acestei figuri de stil n operele
literare, poate fi realizat n urmtoarele tipuri de comparaii, determinate de natura termenilor
care se compar:

un termen concret cu altul tot concret: Pe un deal rsare luna, ca o vatr de jratic (M.
Eminescu, Clin - file din poveste)

un termen abstract cu altul concret: Trecut-au anii ca nori lungi pe esuri (M.
Eminescu, Trecut-au anii)

un termen concret cu unul abstract: Soarele rotund i palid se prevede printre nori | Ca
un vis de tineree printre anii trectori (V. Alecsandri, Iarna)

un termen abstract cu altul abstract: Anii ti se par ca clipe | Clipe dulci se par
ca veacuri (M. Eminescu, O, rmi)

Expresivitatea unei comparaii este i n funcie de caracterul ct mai diferit al domeniilor din
care provin termenii ei. O asociere ntre uman i vegetal ntlnim n poezia Dar ochii ti?:

Prin ce minuni ciudate i zmisliri ncete

S-a svrit n smburi asemenea scumpete?
n pleoape, ca petala de floare de gutui.

Dar ochii ti?, Tudor Arghezi

Metafora
Articol principal: Metafor.

14

Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obinuit al unui cuvnt la alt sens,
prin intermediul unei comparaii subnelese. Procesul de realizare a metaforei const n
punerea semnului identitii ntre dou obiecte diferite (lucruri, fiine, persoane) prin numele lor,
pe baza unei analogii.
Urmrind exemplul metaforei din poezia eminescian Melancolie:

Prea c printre nouri s-a fost deschis o poart,

Prin care trece alb regina nopii moart.

Melancolie, Mihai Eminescu

se observ c aceast metafor presupune o comparaie iniial: luna ca o regin moart a

nopii, comparaie bazat pe dou similitudini: paloarea astrului i a unei fiine moarte,
unicitatea lunii pe cerul nopii i prezena ei dominant fa de celelalte corpuri cere ti. Metafore
legate de lun apar i n alte poezii ale lui Mihai Eminescu, de exemplu, n Scrisoarea I:

Lun tu, stpn-a mrii, pe a lumii bolt luneci.

Scrisoarea I, Mihai Eminescu

n cazul imaginii artistice din poezia Melancolie, comparaia apare prescurtat, n lipsa
adverbului de comparaie (cu valoare de prepoziie) ca i a termenului lun, n acest mod
realizndu-se concentrarea prin metafor, care confer o expresivitate sporit textului poetic.
Contextul ajut la intuirea primului termen al presupusei comparaii chiar n absena lui, ceea ce
demonstreaz c, n nelegerea metaforei, nu se poate face abstrac ie de suportul contextului.
Metafora este o figur de stil esenial, ntruct ea st la baza altor figuri, cum sunt
personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.
Clasificarea metaforei

Clasificarea, dup Ortega y Gasset, - n metafora contiinei-tabl (metafor simpl cu o

singur semnificaie; sens denotativ - propriu) i metafora contiinei-vas (metafor
complex cu mai multe semnificaii; sens conotativ)

15

Clasificarea, dup Tudor Vianu, - n metafor explicit i metafor implicit - in

absentia (alctuit dintr-un singur cuvnt cu valoare de sugestie, de regul pe lng o
construcie verbal; se aseamn cu simbolul)

Clasificarea, dup Lucian Blaga, - n metafor plasticizant i metafor revelatorie.

Epitetul[modificare | modificare surs]

Articol principal: Epitet.
Epitetul este figura de stil constnd n determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv,
adverb etc., menit s exprime acele nsuiri ale obiectului care nfieaz imaginea lui a a cum
se reflect n simirea i fantezia scriitorului.
Epitetul nu este o figur de stil n sine, ci numai un purttor de figuri de stil. Orice atribut, nume
predicativ sau circumstanial de mod este numit epitet cnd conine n acelai timp o metafor, o
metonimie, o sinecdoc, o hiperbol etc., sau cnd face el nsui s apar o asemenea figur.
Dac nu cuprinde aa ceva, atunci el nu este epitet.
Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. n situaii ca cele din textele de
mai jos determinarea este neutr din punct de vedere stilistic, fr s implice participarea
imaginaiei sau afectivitii scriitorului:

[...] i prinii, i fraii, i surorile mi erau sntoi. (I. Creang, Amintiri din copilrie)

Atta obid se abtu asupra lui, nct sub pleoapele nchise nchipuirea-i ddi buzna [...].
(Ionel Teodoreanu, La Medeleni)

Dac n cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul nchise ar
fi nlocuit cu altul, care s presupun o metafor, cum ar fi zvorte, atunci termenul c tig n
expresivitate i devine epitet.
n versurile lui Tudor Arghezi din poezia Testament:
n seara rzvrtit care vine
De la strbunii mei pn la tine
[...]
Durerea noastr surd i amar,
epitetul rzvrtit presupune la baz o personificare, iar epitetele surd i amar sunt
rezultatul unei metonimii n care s-a nlocuit efectul prin cauz.
Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum i cel de atragere a
cititorului.

16

Metonimia
`Metonimia`-figur de stil nrudit cu metafora, care const n nlocuirea cauzei prin efect, a
efectului prin cauz, a operei cu numele autorului, a unui produs cu originea lui, a
concretului cu abstractul etc., pe baza unei relaii logice:
Ex:La noi sunt cntece i flori,
i lacrimi multe, multe Goga
Metonimia poate exprima 1) Cauza prin efect; 2) Efectul prin cauza; 3) Denumirea
recipientului n locul coninutului 4) Semnul n locul obiectului semnificat.
Sinecdoca
Sinecdoca este o figur de stil care const lrgirea sau restrngerea sensului unui
cuvnt prin folosirea ntregului n locul prii (i invers), a particularului n locul
generalului, a materiei din care este fcut un lucru n locul lucrului nsui etc. Astfel, n
expresia 50 de capete de vite, capete este folosit pentru a desemna animalele cu
totul. n propoziia Aceast firm deine cele mai bune creiere din ar., creiere
desemneaz oamenii cu cele mai strlucite mini.
Personificarea-`Personificarea` este figura de stil (procedeul artistic) prin care
lucrurilor, obiectelor li se atribuie nsuiri umane .
exemple: norii plng; soarele rde; stelele clipesc; psrelele optesc; vntul alearg;
slciile triste; pisica vorbete lin.
Hiperbola
Articol principal: Hiperbol (figur de stil).
Hiperbola este un procedeu artistic prin care se exagereaz intenionat, mrind sau
micornd, trsturile unei fiine, ale unui lucru, fenomen, sau eveniment, pentru a-i
impresiona pe cititori.
Ex: "Gigantic poart-o cupol pe frunte," ( G.Cobuc "Paa Hassan")
Antiteza
`Antiteza` este o figur de stil care const n opoziia dintre dou cuvinte, fapte,
personaje, idei, situaii. n creaia lui M. Eminescu antiteza apare i n formularea unor
titluri: Venere i Madon, nger i demon, mprat i proletar.
Exemplu

17

Ea un nger ce se roag El un demon ce viseaz;

Ea o inim de aur El un suflet apostat. (M. Eminescu)
Cuvinte i expresii la figurat
Figuratul este o modificare a valorii semantice a cuvntului sau expresiei, utilizat n
anumite mprejurri. nelesul devine altul dect cel uzual, propriu-zis. O figur de stil
strns nrudit cu figuratul este metafora.
Exemple de expresii la figurat:

s-a dus de rp, cu semnificaia: s-a pierdut, s-a stricat, a euat

i-a pus coarne (= l-a nelat)

a cincea roat la cru (= inutilitate)

valurile vieii (= ntmplrile vieii).

18

Moduri de expunere in opera

litarara
Modurile de expunere Naratiunea,Descrierea,Dialogul,Monologul,Descrierea
Naratiunea
1. Este modul de expunere prin care se relateaza, intr-o
succesiune temporala, fapte si intamplari. Se bazeaza
pe actiune si pe verbe.
2. Naratiunea presupune un narator, actiune, personaje.
Naratorul este ipostaza literala a autorului real, care
povesteste evenimentele, descrie locurile si explica cele
intamplate.
3. Naratiunea este modul de expunere specific operelor
epice, cu toate ca poate aparea si in operele dramatice,
atunci cand un personaj povesteste ce s-a intamplat in
afara scenei. Mai poate fi intalnit si in poeziile lirice, in
asa-numitele poezii lirice narative.
Descrierea

1. Este modul de expunere prin care sunt prezentate

caracteristicile unor obiecte. Rolul descrierii intr-un text
este de a situa actiunea si personajele, de a exprima in
mod sugestiv atmosfera in care se desfasoara
intamplarile si ajuta pe cititor sa-si imagineze cum arata
locurile si oamenii.

2. Ea se bazeaza pe substantive, adjective si adverbe.

19

3. Descrierea mod de expunere care sta la baza operelor

lirice, dar poate fi intalnita si in operele epice, unde se
impleteste cu naratiunea si dialogul.

Dialogul

1. Este modul de expunere care reproduce in mod direct

cuvintele personajelor. Prin folosirea dialogului,
povestitorul isi lasa personajele sa se descrie singure,
prin modul lor de a vorbi.

2. Dialogul sta la baza operelor dramatice, dar poate fi

intalnit si in operele epice, mai ales in schite, si chiar in
operele lirice, in asa-numitele poezii lirice dialogate.

3. Se poate vorbi si de un dialog interior, de replici pe care

un personaj le schimba cu el insusi.

Monologul
1. Este vorbirea unui singur personaj.

2. Este specific operelor lirice, in care ia forma confesiunii

(in poezia intima si de idei) sau a descrierii (in poezia
descriptiva pastel).

20

3. Putem vorbi si de un monolog interior, cand un personaj

vorbeste in gand si de un monolog teatral, cand un
personaj vorbeste singur, pe scena, in fata spectatorilor.

Elementele de structura ale

textului narativ
Se fundamenteaza pe naratiune da mod predominant
de expuneresi presupune relatareaunor evenimente.Conditie
minimala: naratiunea presupune existenta a cel putin doua
intamplari prezentate in raport de coordonare si intr-o
succesiune logica.
Naratorul
Instanta a comunicarii narrative creeata de autor.a)
Narator omniscient
nareaza la pesroana a III-a, este obiectiv,
omnipresent(ubicuu) si domina universal prezentat. (Persp.
auctoriala) b)
Naratorul-Personal
este subiectiv si nareaza la persoana I. Are un dublu
rol:esre raspunzator cu actul nararii si ocupa un loc central in
actiune fiind protagonist. Perspectiva lui este actoriala.c)
Naratorul-martor
are statut de observator, nefiind implicat in
evenimente. Nareaza la persoana a III-a numai ce vede si ce
aude.
Timpul & Spatiul
21

 Sprezente prin indici semnalizatori. In naratiunea

fantastica,locul si timpul sunt vagi. Naratiunil realiste ofera
repere spatio-temporale

Momentele subiectului operei

epice

Subiectul operei literare este constituit din succesiunea faptelor, a evenimentelor la care
participa personaje literare caracterizate tocmai prin intermediul intamplarilor relatate.
Se intalneste in operele epice si dramatice.
Are mai multe momente (parti):

I. Expozitiunea sau expozitia (partea introductiva in care autorul prezinta locul, timpul actiunii si
unele dintre personaje);
II. Intriga (momentul sau faptul important care determina intreaga desfasurare a actiunii);
III. Desfasurarea actiunii (partea cea mai intinsa, care cuprinde faptele, intamplarile determinate de
intriga);
IV. Punctul culminant (partea care cuprinde momentul de maxima incordare, de intensitate in
desfasurarea actiunii);
V. Deznodamantul (ultima parte, care cuprinde sfarsitul actiunii, al evenimentelor). Nu toate operele
literare au momente ale subiectului in aceasta ordine (de exemplu, romanele politiste).
Unele momente, precum expozitiunea sau deznodamantul pot lipsi, autorul incepand cu intriga sau
inlaturand deznodamantul pentru a lasa cititorului posibilitatea de a-si imagina sfarsitul intamplarilor.
22

Elementele de structura ale textului dramatic

Structurarea modern a dramei a cptat mai mult exactitate incluznd mai multe elemente care
ajut la construirea unei piese
Prologul - parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului n scen i n care se
expunea subiectul i se fcea apel la bunvoina spectatorilor sau - parte introductiv a unei opere
literare, dramatice sau muzicale, care prezint evenimentele premergtoare ac iunii sau elemente
care i nlesnesc nelegerea.
n prezent prologul are sensul de prefa acest element nu este legat direct de subiectul piesei.
Acesta este partea unde autorul ii poate exprima atitudinea este prezentarea ideii de ctre autor.
La fel poate folosi ca un punct de pornire sau orientare pentru ceea ce va urma.
Expoziia este partea operei dramatice in care se caracterizeaz situaia dinaintea inceperii ac iunii.
Este sarcina ei sa arate toate circumstanele propuse in opera dramatic.
Intriga este cel mai important element al compozitiei. Aici se ntmpl evenimentele care ncalc
situaia de nceput. De aceea, anume n aceast parte se afl nceputul conflictului principal. Aici el
dobndete forma sa vizibil si se dezvolt ca lupta ntre personaje, ca ac iune.
Conflictul este elementul esential care sustine actiunea, conduce la dezvoltarea subiectului si a
relaiilor dintre personaje.
Conflictul const in ciocnirea de idei, opinii, interese, in contradic ia si nepotrivirea dintre
sentimentele, concepiile, interesele diferitelor personaje dintr-o oper dramatic. Poate fi, ca i in
epica, de natura exterioara (intre doua personaje sau intre personaje si societate) sau de natura
interioara (intre ganduri, stari, sentimente ale unui personaj). n tragedie, conflictul se rezolv prin
moartea eroului, in comedie sau drame - prin aplanarea tensiunilor acumulate, prin solu ii de
compromis. Totui unele drame au final tragic.
Dezvoltarea aciunii cea mai extins parte a piesei partea care prezint ac iunea i dezvoltarea
evenimentelor. n principiu aici se afl tot subiectul piesei. Aceast parte este compus din episoade
care sunt numite acte, scene, aciuni...

23

Punctul culminant este apogeul dezvoltrii aciunii n pies. n fiecare pies exist o anumit limit,
care are un rol decisiv n cursul evenimentelor dup care se schimb nsi natura desf urrii
conflictului.
Deznodmntul de obicei aici se termin aciunea principal a piesei. Coninutul de baz al
acestei pri ale compoziiei este rezolvarea conflictului principal i stoparea conflictelor adiacente.
Deznodmntul din punct de vedere logic urmeaz dup intrig, ceea ce este ntre ele fiind firul
subiectului piesei.

Epilogul este partea compoziiei care aduce sfritul operei ca ntreg, nu ca linie de subiect.
epilogul poate fi considerat ca o urmare, ca un rezumat al piesei prin care autorul aduce concluziile
i totalurile piesei.

Genul Liric
Genul liric cuprinde operele literare n care sunt exprimate direct (spre deosebire de genul epic)
gndurile, ideile i sentimentele autorului prin intermediul eului liric. n genul liric domin viziunea i
transfigurarea artistic, autorul apelnd la tehnici aluzive si asociative, crend un univers de mare
for de sugestie ce se adreseaz sensibilitii cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al
discursului subiectiv, exprimnd sentimentele prin intermediul figurilor de stil i al simbolurilor. De
obicei, discursul genului liric este la persoana nti, dar este folosit i persoana a II-a. Opera lirica
poate fi cult (are autor cunoscut sau are originalitate) sau popular (are caracter anonim, colectiv,
oral).

Specii ale genului liric:

Elegia este un poem liric al crui ton e adesea tandru, trist i melancolic. n secolul al XV-lea,
elegia tindea s dobndeasc un caracter filozofic. Exemple de autori de
elegii:Tibul, Ovidiu, Goethe, Aleksandr Pukin etc.

Oda este un poem cntat la vechii greci. La moderni, poem liric de nalt inspira ie, compus
din strofe simetrice. Asemenea cntecelor corului, oda avea o compoziie triagic.
(exemple Victor Hugo, Pukin)

Pastelul este un termen provenit din limba german semnificnd pictura cu creioane moi. De
la pictura n pastel termenul s-a extins n literatur, definind delicateea unei descrieri lirice.
(exemplu Vasile Alecsandri - creatorul acestei specii prin ciclul "Pasteluri")-exista ca specie doar
n literatura romn

Meditaia (filozofic) este o specie a genului liric n versuri n care e descris un fenomen din
natur ale crui concluzii devin valabile i pentru oameni. (exemple Grigore Alexandrescu,
"Meditaie", Mihai Eminescu)

Satira este o oper n general n versuri,(exemple Grigore Alexandrescu, "Satira. Duhului

meu")

24

Sonetul este o pies liric alctuit din paisprezece versuri cu aceeai msur dispus n
dou catrene cu rim mbriat. Este o poezie cu form fix cea mai frecventat. (exemple
Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.)

Rondelul este o poezie cu form fix alctuit din trei catrene i un vers izolat. Versurile unu
i doi sunt identice cu versurile apte i opt. (exemple Alexandru Macedonski prin "Poema
rondelurilor")

Gazelul este o poezie cu form fix alctuit din strofe cu dou versuri; originar din
literaturile orientale, ajunge n Europa la nceputul secolului al XIX-lea. (exemple George
Cobuc, Mihai Eminescu, Goethe)

Glosa s-a nscut n Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu form fix.
Prima strof este alctuit din patru, ase, sau opt versuri ce con in tema de baz. Fiecare vers
e comentat ntr-o strof special de aceeai mrime cu prima. Ultima strof o reproduce pe
prima cu ordinea inversat a versurilor. (exemple Mihai Eminescu, Glossa)

Imnul este un cntec de preamrire a divinitii, conine cuvinte de importan naional i

are un caracter solemn.

Doina este o creaie liric specific poporului romn, n care se exprim n mod direct
sentimentele de dor, de jale, de nstrinare, de revolt, tristee, iubire, regret etc.

Idila este o specie a liricii peisagiste i erotice, din sfera poeziei bucolice, care prezint n
chip optimist i idealizat iubirea, ntr-un cadru rustic, sentimentul de dragoste fiind ilustrat prin
imagini artistice i figuri de stil, cu tablouri din natur i puternice triri interioare.

Termenul liric vine de la denumirea instrumentului muzical numit lir. Aceasta era nsemnul
lui Apollo, zeul luminii, al muzicii i al poeziei la greci. n Grecia Antic s-a folosit pentru
scrierea textelor poetice cu criteriu formal, i anume acompaniamentul de lir. De abia n
epoca modern, poezia liric a ajuns s nsemne creaie literar ce exprim sentimente sau

25

atitudini. Treptat, lirismul s-a identificat cu poezia, supus unor mijloace formale cum sunt
versul, stofa, ritmul sau rima.

n literatura contemporan nu se mai poate vorbi de o asociere ntre genul liric i poezie,
existnd i opere lirice n proz. Mai mult chiar, n cadrul poeziilor se distinge un amestec al
lirismului cu epicul i exist o tendin de distrugere a regulilor rigide de versifica ie.

Eul liric/
eul poetic este acea instanta (acel cineva, mai mult sau mai putin
identificabil) care comunica - prin textul poetic - idei, ganduri, sentimente
(similar naratorului dintr-o opera epica si reprezentand un fel de ,,voce
a emitatorului, care este o abstractiune si care nu trebuie confundata cu
persoana fizica, respectiv cu poetul/ cu scriitorul/ cu autorul in carne si
oase). Simplificand lucrurile, eul liric este un alt chip al poetului (transpus
intr-o
anumita
ipostaza: contemplativul,
meditativul,
nostalgicul,
observatorul, indragostitul etc.) si care comunica, prin textul poetic (ce se
caracterizeaza prin sens figurat, prin varietatea figurilor de stil si a imaginilor
artistice si prin marea capacitate de sugestie a unor idei, ganduri,
26

sentimente), cu un potential cititor. Marcile lexico-gramaticale (insemne/

embleme, formate din cuvinte si din structuri morfologice si sintactice) ale
prezentei eului liric intr-un text poetic pot fi urmatoarele:
-

daca apar verbe, pronume si adjective pronominale de persoana I

singular, in situatia in care acestea sunt dominante, se poate vorbi de
o confesiune lirica (destainuire/ marturisire directa a gandurilor si a
sentimentelor) sau de elemente de confesiune lirica, cand acestea apar in
mod sporadic; un asemenea text poetic este obligatoriu marcat
de perspectiva subiectiva (mod propriu de a privi lucrurile, de a gandi si
de a simti), ce se reflecta in ideile poetice exprimate sau sugerate, in
conturarea atmosferei poetice, in preferinta pentru anumite figuri de stil si
a anumitor imagini artistice, chiar in specificul elementelor de versificatie
(strofa, vers, ritm, rima, masura) etc.;

daca apar verbe, pronume si adjective pronominale de persoana a II-a

singular, verbe la imperativ, substantive in vocativ, interjectii
exclamative, atunci se poate vorbi de un discurs liric (de unmonolog
adresat, cand nu exista replica de raspuns la ideile/ intrebarile/ gandurile
si sentimentele exprimate), respectiv de o adresare directa catre
un ,,personaj liric (precum in poezia Ce te legenide Mihai Eminescu, in
care codrul joaca rolul unui asemenea ,,personaj liric); perspectiva
subiectiva este identificabila prin aceleasi elemente ca mai sus, cu
observatia ca, mai ales in interventia eului liric, pot aparea si elemente
de confesiune, de descriere sau de evocare(prezentare a ceea ce a fost si
a cum a fost candva/ undeva); de obicei, discursul liric presupune o
organizare a continutului pe o relatie de tipul: eu-tu, eu-voi, atunciacum etc.;

daca apar verbe, pronume si adjective pronominale de persoana I

plural, atunci ipostaza eului liric este cea de exponent/ de reprezentant al
unei colectivitati, in numele careia ,,vorbeste; aparent, eul liric nu este
decat un transmitator, cel mult un interpret, al ideilor/ al idealurilor/ al
aspiratiilor colectivitatii, ca atare perspectiva subiectiva in discursul liric.

daca apar verbe, pronume si adjective pronominale de persoana a III-a

In unele texte lirice, pot aparea diferite combinatii de ipostaze ale eului
liric, astfel incat se pot impleti elemente de confesiune cu cele de descriere,
de meditatie sau de evocare, interferente intre persoanele I, a II-a si a III-a
ale verbelor etc. In concluzie, lirismul marcat subiectiv implica persoana I si a
II-a, iar lirismul obiectiv presupune persoana a III-a.

Doina si cintecul popular

Doina este o creaie liric, vocal sau instrumental, specific poporului romn, n care interpretul
i exprim n mod direct sentimentele de dor, de jale, de nstrinare, de revolt, triste e, iubire, ur
mpotriva asupritorilor, regret etc.

27

Caracteristici

are caracter anonim (nu are un autor cunoscut)

are caracter oral (s-a transmis din generaie n generaie prin viu grai)

are caracter colectiv (este opera mai multor autori anonimi)

are caracter sincretic (se mbin muzica, poezia i dansul, poate fi cntat)

are caracter tradiional

are caracter expresiv

Trsturi

exprim direct, profund i intens o varietate de sentimente, idei, aspiraii

are o tematic variat

se inspir din viaa poporului romn, reflect comuniunea omului cu natura, atitudinea
omului fa de via i moarte, fa de scurgerea timpului

Figuri de stil specifice

personificarea naturii;

comparaia;

epitetul;

repetiia.

Tipuri de doine
n funcie de sentimentele exprimate, doinele pot fi:

de dor

de jale

de dragoste

de nstrinare

haiduceti

28

pstoreti

de ctnie

Oda. Imnul. Definitii. Exemple

Imnul este specie a genului liric in care sunt prezentate sentimentele de admiratie si de
respect fata de o persoana
-sunt prezente substantive in cazul vocativ
-tonul este solemn ,admirativ,uneori moralizator
-scopul operei este acela de proslavire,de lauda

Definiia imnului: Imnul este o poezie liric nchinat unei personaliti, unei idei mre e, unui
sentiment nobil. Caracteristici: 1.INVOCAIA, procedeu specific stilului retoric, este reluat
n primul vers al poeziei n care se adreseaz un ndemn categoric contemporanilor i
urmailor de a se trezi la realitate, de a-i redetepta contiina naional. 2.EVOCAREA
este tot un procedeu specific imnului menit s reliefeze sentimentele celui care evoc.

1. Oda (din limba greac: aeidin nseamn cntec) este o specie a poeziei lirice, alctuit din
strofe cu aceeai form i cu aceeai structur metric, n care se exprim elogiul,
entuziasmul sau admiraia fa de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. n unele realizri,
oda este nrudit cu imnul. La nceput, odele erau cntece ale corului din dramele greceti i
erau executate cu acompaniament instrumental (de obicei la "lir", de unde i denumirea
genului "liric"). Precursori ai odei sunt socotii "Psalmii" lui David.

29

2. n versificaie se folosesc strofele alceice (dou versuri de unsprezece silabe, urmate de un

vers de nou silabe i unul de zece silabe), respectiv strofele sapphice (trei versuri
endecasilabice cu un final adoneic). Aceast versificaie clasic a variat n cursul timpului la
diveri poei.

Pastelul. Idila
Pastelul este o creaie liric descriptiv, aparinnd literaturii culte care, prin intermediul unui peisaj,
transmite sentimentele eului liric. Modul de expunere folosit este descrierea. ntr-un pastel
dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate ntr-o descriere tip tablou.
Aceasta poate avea ca tem un anotimp, un col de natur, un moment al zilei, un aspect din via a
micilor vieuitoare etc.
Termenul pastel provine din artele plastice. La origine acest termen desemna un creion colorat,
moale, pentru desen, fcut din pigmeni pulverizai, amestecai cu talc i cu gum arabic; termenul
s-a extins, desemnnd att o tehnic artistic de pictur, ct i orice tablou sau desen executat cu
acest fel de creioane.
n literatur, preluat de poetul romn Vasile Alecsandri, termenul a ajuns s desemneze o poezie cu
coninut liric, n care se zugrvete un tablou din natur. Vasile Alecsandri este considerat cel mai
mare pastelist romn.[necesit citare] Exemple: Sfrit de toamn, Iarna, Miezul iernii, Gerul,
Viscolul, Dimineaa, Noaptea, Malul Siretului.
Pastelurile, bogate n imagini artistice (vizuale, olfactive i auditive) exprim sentimentele poetului n
mod direct, prin intermediul descrierii i al epitetelor, comparaiilor i al personificrilor. Autorul
creioneaz un tablou al naturii avnd n prim-plan elementele ale naturii pe care le descrie.
Deoarece pastelul este o specie a genului liric, n el mai sunt prezente i elemente de prozodie, ritm
i msur.
Creatorul pastelului n literatura romn este considerat Vasile Alecsandri. Toate pastelurile sale au
fost publicate n revista Convorbiri Literare(1868-1869)
30

Pasteluri au mai scris: Ion Heliade Rdulescu, Mihai Eminescu, George Cobuc, George
Bacovia, George Toprceanu, Ion Pillat, Lucian Blaga etc.

Idila este o specie de poezie liric (aparine genului poetic) i erotic din sfera poeziei
bucolice, n care este prezentat, n form optimist sau idealizat, viaa i dragostea n
cadrul rustic; bucolic.

Elegia. Meditatia
Elegia (cuvnt ce provine din limba greac i nseamn cntec
de doliu) este o specie a genului liric caracterizat prin
exprimarea unui sentiment de tristee, mergnd de la melancolie
la durere. Sentimentele elegiace se pot identifica la mai multe
specii ale liricii culte.
Elegia este considerat muza durerii. La nceput poezia este
scris n distih exprimnd jalea-distihul elegiac. Mai trziu a
nceput s exprime sentimente complexe. n secolul al XX-lea,
totui, elegia tinde s dobndeasc un caracter filosofic.
Trsturile principale ale elegiei sunt:

Corespunztoare bocitului popular, ea exprim un sentiment

de tristee, regret, durere, melancolie.
Cuprinde deseori elemente filosofice.
31

Are uneori un pronunat caracter meditativ.

n mod clasic, elegia este reprezentat de orice poem
compus din versuri elegiace, distihuri formate din alternarea
hexametrului cu pentametrul.
Tonul este tandru, trist, melancolic.

Elegiile pot fi clasificate astfel: erotice, filosofice, religioase sau

patriotice.
Reprezentani din literatura universal: Johann Wolfgang
Goethe (Elegia de la Marienbold), Aleksandr
Pukin (Elegia), Francesco Petrarca (Consoliera), Rainer
Maria Rilke (Elegiile din Duino), Alphonse de Lamartine.
Reprezentani din literatura romn: Grigore
Alexandrescu (Adio, La Trgovite), Vasile
Alecsandri (Stelua), Tudor Arghezi(Cenua visrilor), Mihai
Eminescu (Melancolie, O, mam), Lucian Blaga (Gorunul).

Poezia cu forma fixa

Gazelul
se poate defini ca o poezie liric n distihuri, ale cror monorime sunt dispuse
astfel: versurile primuluidistih rimeaz ntre ele, rima pstrndu-se n al doilea vers
al celorlalte distihuri. n majoritatea cazurilor, dup rimurmeaz radiful un
cuvnt sau grup de cuvinte care se repet iar ultimul distih conine takhallosul,pseudonimul poetului.Gazel de George CobucPicurii cu strop de stropFac al
mrilor potopZilnic cte-un spic aduni-n curnd tu ai un snop.Mergi ncet i
las s-alerge Alii ct or vrea-n galop.
Madrigalul
este o form de muzic de camer, de obicei polifonic i neacompaniat
instrumental, aprut idezvoltat n sec. XVI-XVII n Italia.La origine, madrigalul,
a fost un cntec pastoral compus pentru mai multe voci,de obicei pentru grupuri de
32

trei sau ase interprei dar, n timp, madrigalurile au devenit populare n

cercurilecultivate.Textul unui madrigal este o poezie liric de proporii reduse cu
caracter idilic sau galant, care exprimsentimente delicate sau complimente
galante, adresate unei femei.

Madrigalul nsingurrii de Daniela LupuPe-aternut de frunze, iarna-i se

prvaleese-nsingurarea pnz pe la uitrist tresar la oapta neputinei talede-a
zdrobi greu lact peste anii dui.Cheia desluirii cilor de lacrimidesennd n
griuri clipe de tceritulburarea nopii-n inima-i de patimiia sclipiri de atri reci i
efemeri.
Rondelul
este o poezie scurt cu form fix, a crei structur se bazeaz , ca i balada,
pe refren, care a aprut nFrana medieval sub denumirea de rondeau.Prima
form clar definit a fost stabilit n Evul Mediu de Adam dela Halle i Guillaume
de Machaut, respectiv rondelul simplu (din care n secolul al XVI-lea va deriva
trioletul),compus din 7 sau 8 versuri, construit pe dou rime; refrenul, constnd din
2 versuri, apare la nceput i la sfrit,cel de-al patrulea vers relundu-l pe
primul.Aceast form a evoluat, crescnd n lungime: refrenul va trece nti latrei
versuri, aa numitul rondel teret (n francez rondeau tercet) i apoi la patru
versuri (n francez rondeaudouble) i chiar la cinci versuri (n francez rondeau
cinquain) ncepnd cu secolul al XV-lea, rondelul ia o form nou , mult folosit n
urmtoarele dou secole. Refrenul, (nfrancez rentrement), conine n
primul emistih al versului 1 revine la sfritul celei de-a doua strofe i a celei de-a
treia a strofe. Rimele sunt tot n numr de dou, iar numrul de versuri variaz
ntre 12 i 15. Cel maireprezentativ poet care a compus rondeluir n aceast form
a fost Clment Marot. Lungimea versului estevariabil, dar repartiia versurilor pe
strofe este fix. n cazul rondelului de 15 versuri, cele 3 strofe au cte 4, 5
i,respectiv, 6 versuri, ultimul vers din strofa a doua i a treia fiind mai
scurt, reprezentnd refrenul. Temele dinrondeluri sunt aproape mereu legate de
dragoste, de clebrarea bucuriilor sale, de evocarea necazurilor pe careaceasta le
produce. Alexandru MACEDONSKIRondelul rozelor de august

Model de cerere
Domnule Director,

33

Subsemnatul, .domiciliat in
.., str. , nr. ., bloc ..,
etaj ., ap. , telefon nr. ., de profesie ..,
va rog respectuos a-mi aproba angajarea in cadrul societatii pe care o conduceti in
functia de Mentionez ca am o vechime in aceasta functie de .. ani,
am mai lucrat la urmatoarele societati: .................. ultimul
loc de munca fiind societatea .. conform CV-ului atasat .
La ultimul loc de munca am incetat activitatea cu data de ...
conform articolului nr. din Codul Muncii.

Data:

Semnatura

Model de Procura
Procura
Subsemnata Cornelia Barbu, domiciliata in orasul
Bucuresti, strada Studentilor, nr. 123, bl. 15A,
34

studentin anul I la Facultatea de Istorie a

Universitatii din Bucuresti, incredintez fratelui meu,
dl. Sergiu Barbu,domiciliat in orasul Chisinau,
strada Trandafirilor, nr. 18, ap. 109, ca, in numele
meu sa ridice premiul: un lot de carte si o suma de
bani in valoare de 80 de lei, obtinut de mine la
cancursul Vreau sa stiu.
Autentificare: Cornelia Brabu, studenta in anul I,
Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti,
identificata prinbuletinul de identitate seria AB, nr.
646357.Semn.
C. Barbu
Sergiu Barbu, student in anul III, Facultatea de
Drept, Univeristatea de Stat din Moldova,
identificat prinbuletinul de identitate seria AB, nr.
7843568.Semn.
S. Barbu
Stampila:
Legalizat: notarul Efimia Lupu, Notariatul de Stat,
Chisinau, str. Kogalniceanu 18.

35

Aviz

La 15 ianuarie, la ora 15.00, in sala de festivitati

a Liceului Teoretic Alexandrul cel bun va avea loc
o serata literara dedicata marelui poet, Mihai
Eminescu.Serata e organizata de cenaculul
Luceafarul.Sint invitati toti cei indragostiti de
versurile lui Eminescu.

Genul Epic
Genul epic cuprinde operele literare n care ideile i sentimentele naratorului sunt transmise
indirect, prin intermediul aciunii i al personajelor. Genului epic i corespunde, ca mod de
expunere, naraiunea.

36

Structura operei epice

n general, operele epice sunt structurate dup momentele subiectului:

Expoziiunea (fixeaz spaiul, timpul, unele personaje i mprejurrile conflictului)

Intriga (momentul n care se declaneaz conflictul ntre personajele naraiunii)

Desfurarea aciunii (prezint ntmplrile cronologic)

Punctul culminant (momentul cel mai tensionat al conflictului)

Deznodmntul (sfritul conflictului)

n unele cazuri, intriga poate fi plasat naintea expoziiunii.

Exist i termeni noi pentru structura genului epic:

Situaia iniial (momentul actual)

Evenimentul care schimb situaia iniial

Desfurarea aciunii (la fel ca i termenul vechi)

Depirea situaiei dificile sau punctul de maxim tensiune

Situaia final (momentul final)

Specii ale genului epic

Genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare:

n proz

Anecdot

Autobiografie

Basm

Biografie

Jurnal

Memorii

37

Mit

Nuvel

Povestire

Reportaj

Roman

Schi

Parabol

n versuri

Balad (creaie popular iniial, intrat apoi n setul de specii al literaturii culte)

Fabul

Epopee

Poem

Trsturile genului epic

- naratorul (care poate fi subiectiv sau obiectiv)
- aciunea care se desfoar n timp i spaiu (indici spaiali i temporali)
- personajele care particip la aciune
- modurile de expunere (naraiunea, descrierea, dialogul i monologul)

38

Basmul

Basmul (din sl. basn: nscocire, scornire), numit i poveste[1], este alturi
de povestire, snoav i legend, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalat nc
din antichitate, rspndit ntr-un numr enorm de variante la toate popoarele.
Indiferent de tip, basmul difer de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea c prezint
evenimente i personaje ce posed caracteristici supranaturale, fr a pretinde c acestea sunt
reale sau seamn cu realitatea, miraculosul din basme purtnd, astfel, numele de fabulos i

39

reprezentnd, de fapt, un fantastic convenional, previzibil, ce vine n contrast

cu fantasticul autentic modern, unde desfurarea epic i fenomenele prezentate sunt
imprevizibile, insolite i se manifest n realitatea cotidian, drept o continuare a ei.

Clasificare

Dup caracteristicile personajelor, specificul i tematica aciunii, predominana elementelor

miraculoase sau a aspectelor concrete de via, basmele se clasific n:

fantastice, cele mai semnificative i mai rspndite, desprinse de regul din mit, cu o
pregnan a fenomenelor miraculoase,

animaliere, provenite din dezvoltarea narativ a legendelor totemice despre animale, chiar
despre plante sau unele obiecte simbolice,

nuvelistice, avnd ca punct de pornire snoava, n naraiune semnalndu-se o puternic

inserie a aspectelor reale, concrete de via.

Dup autor, basmele pot fi

populare, creaie a colectivitii anonime,

culte, creaie a unui autor cunoscut.

Schita
Schia este o specie a genului epic, n proz, de dimensiuni reduse, cu o aciune restrns la care
particip un numr mic de personaje, surprinse ntr-un moment semnificativ al existenei lor, ntr-un
timp relativ scurt.

Trsturi ale schiei

Schia are un caracter dramatizat - de foarte multe ori dialogurile pot fi mai importante
dect naraiunea propriu-zis.

40

Aciunea schiei se desfoar pe o durat scurt i are loc, n general, ntr-un decor unic.

Personajul principal este caracterizat ntr-o manier stilizat, construc ia sa fiind realizat din
perspectiva unei trsturi interioare.

Exist puine personaje.

Modul predominant de expunere este naraiunea mbinat cu dialogul.

Este ancorat n timp i spaiu prin repere spaio-temporale.

Autori de schia
Termenul schi este slab reprezentat n alte limbi, rivaliznd cu alte concepte, introduse mai trziu
i mai intuitive (de exemplu, n limba englez, schia sketch story poate fi uor asimilat cu short
story sau chiar short short story, niciuna dintre cele amintite neavnd un corespondent direct
n limba romn). Din acest motiv, muli poteniali autori de schie (conform definiiei ei romneti)
vor fi ncadrai n alte delimitri. Totui, cteva nume recunoscute sunt: rusul Anton Cehov,
autorul englez Saki i australianul Henry Lawson. (toi au activat la finele secolului al XIX-lea i
nceputul secolului XX).

n literatura romn
Perioada de nflorire a genului este aceeai i n cazul literaturii romne. Autorul care a desvrit
acest gen n Romnia este Ion Luca Caragiale, dei specia a fost cultivat anterior i de
ali scriitori (Emil Grleanu, Ioan Alexandru Brtescu-Voineti etc.). Schiele lui Caragiale au fost
adunate n volumul Momente i schie, aprut n 1901. Personajele schielor lui Caragiale sunt
selectate din medii variate, pornind din intimitatea familiei i continund n coal, pres, justiie,
viaa monden sau scena politic.

41

Povestirea
Povestirea este o specie a genului epic, n proz, n care se relateaz fapte din punctul de vedere
al unui narator, care este martor sau participant (sau ambele variante) la evenimentul povestit.
Povestirea este de obicei de mic ntindere, relateaz un singur fapt, are personaje pu ine, iar
interesul cititorului se concentreaz asupra situaiei narate.
ntr-o accepiune lrgit, se confund cu naraiunea ca modalitate de existen a genului epic, ca
semn distinctiv al acestuia. Identificarea povestirii cu naraiunea se bazeaz pe identitatea de sens a
verbelor "a povesti"/"a nara". Povestirea devine "modul" prin care se constituie toate specile
narative, elementul lor comun din care, conform legilor specifice de compozi ie, se dezvolt
variantele genului. Pe aceast reducie se bazeaz naratologia, tiina comportamental a nara iunii,
interesat nu de diferenele specifice, ci de legtura ntre forme narative, pe baza principiului
povestirii.

Nuvela
Nuvela este o specie a genului epic n proz, cu un singur fir narativ, urmrind un conflict unic,
concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, n func ie de contribu ia lor la
desfurarea aciunii. Nuvela prezint fapte ntr-un singur conflict, cu o intrig riguros construit,
accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului dect pe ac iune. Este o nara iune n proz, mai
scurt dect un roman i mai lung dect o povestire. Conine de obicei puine personaje care sunt
ns construite pe cteva linii principale. Ea are o naraiune ceva mai concentrat, personaje mai
puine, drama mai puin complicat dect la un roman.

Tipuri de nuvele
-Dup criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare:

istorice

psihologice

fantastice

filozofice

anecdotice

-Dup curentele literare n care se nscriu ca formul compoziional:

renascentiste

romantice

42

realiste

naturaliste

Nuvela istoric
Articol principal: Nuvel istoric.
Schema oricarei nuvele clasice, istorice are patru timpi:
1. O prezentare a locului unde se desfaoar aciunea i a personajelor
2. Un eveniment care modific situaia
3. O serie de aciuni puse n pericol de acest eveniment cheie
4. Un deznodmnt care stabilete noua situaie
Primele dou etape se pot confunda dar i alte combinaii sunt posibile.
Guy de Maupassant, i povestirile din Les contes de la Bcasse, ale lui Honor de Balzac sunt
exemple de nuvele istorice. Nuvela Alexandru Lpuneanu e poate cel mai cunoscut exemplu de
nuvela istoric din literatura romn.

Nuvela psihologic
- rolul conflictului interior (plasarea situatiei conflictuale n contiina personajului)
- prezentarea tensiunilor sufleteti
- transformrile (sufleteti, morale, comportamentale) suferite de personaje n evolu ia conflictului
- evoluia raporturilor dintre personaje
- mijloacele de investigaie psihologic
- aspecte ale stilului
Exemple: Moara cu noroc de Ioan Slavici i n vreme de rzboi de I.L.Caragiale

Nuveliti celebri

Strini

Jorge Luis Borgs

Dino Buzzati

43

Albert Camus

Julio Cortzar

Anton Pavlovici Cehov

William Faulkner

Stephen King

Ernest Hemingway

Katherine Mansfield

Guy de Maupassant

J. D. Salinger

Romni

I.L. Caragiale

Mircea Eliade

Mihai Eminescu

Nicolae Filimon

Anton Holban

Fnu Neagu

Constantin Negruzzi

Alexandru Odobescu

Hortensia Papadat-Bengescu

Dumitru Radu Popescu

Ion Popovici-Bneanu

Marin Preda

Liviu Rebreanu

Mihail Sadoveanu

44

Ioan Slavici

Bogdan Suceav

Radu Tudoran

Nicolae Velea

Romanul

Romanul este specia genului epic, n proz, de mare ntindere, cu o ac iune complex care se
desfoar pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a cror personalitate este bine
individualizat i al cror destin este determinat de trsturi, de caracter i ntmplrile ce constituie
subiectul operei.
Romanul poate fi istoria unui accident, unui incident, poate fi o lume, o lume fictiv, detaliat pn la
ultima resurs posibil de imaginaie a scriitorului respectiv. Este cea mai adnc form n scris
existent. Nu e neaprat structurat pe planuri de aciune, dar implic niveluri de semnifica ie
paralele.
Structura romanului este dialogic, potrivit formalistului rus Bahtin sau panoramic, potrivit altor
teoreticieni ai romanelor.
Spunem n mod curent c un roman este o ficiune n proz de dimensiuni mari. Poate fi un roman
de aciune, poliist, de dragoste poate prezenta valori psihologice sau doar un studiu social.

45