Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Crizele Razboiului Rece
Crizele Razboiului Rece
- referat -
Comunist, care sa serveasca intereselor sovietice, suprimand in acelasi timp si revoltele anticomuniste. SUA, considerand Coreea ca fiind de o importanta strategica redusa, a decis sa instaleze
un guvern autohton si sa se retraga cu un minim de efecte negative. A urmat organizarea alegerilor
libere din mai 1948, sub tutela ONU, urmate la scurt timp de adoptarea Constitutiei Republicii
Coreea.
Populare Coreene si si-a retras trupele in luna decembrie; iar SUA au urmat exemplul sovieticilor
retragandu-si deasemenea trupele. Deoarece SUA nu dorea sa asiste la o prabusire a Coreei de
Sud, a furnizat guvernului de la Seul suficient suport economic si militar pentru a putea face fata
provocarilor interne si atacurilor de guerila.Pana in 1950 Coreea de Sud si-a consolidat securitatea
interna. Liderul nord-coreean, Kim II Sung, a fost cel care i-a propus lui Stalin o invazie a Coreei
de Sud motivand ca celulele Partidului Muncitoresc sunt extrem de active in Sud, iar populatia va
declansa o revolta atunci cand Partidul va da semnalul. Astfel la 25 iunie 1950 doua corpuri de
armata nord-coreene au invadat sudul, trecand paralela 38. Decizia Statelor Unite de a se implica in
conflict nu a fost luata in virtutea unor sentimente de simpatie fata de natiunea coreeana sau datorita
importantei sale strategice, ci in dorinta amortizarii tensiunilor generate in sistemului international.
Initial, ajutorul Statelor Unite si al Marii Britanii s-a materializat in suport aerian si naval. Insa in
curand (pana la sfarsitul lunii iunie) s-a conturat nevoia unei implicari concrete, astfel incat
presedintele Truman a autorizat trimiterea de trupe terestre.Astfel, pe 7 octombrie 1950, o rezolutie
britanica, aprobata cu o majoritate covarsitoare de Adunarea Generala, a imputernicit fortele ONU
sa traverseze Paralela 38, sa restabileasca ordinea in Peninsula si sa organizeze alegeri. La sfarsitul
lunii noiembrie MacArthur lanseaza ofensiva finala in dorinta de a atinge malurile Fluviului Yalu,
dar actiunea sa a coincis cu contra-ofensiva chineza.La data de 6 decembrie, fortele comuniste au
ocupat Pyongyang, iar a doua zi frontul a fost impins la doar 32 km deasupra Paralelei 38. La
aproape 3 saptamani de la debutul contra-ofensivei sud-coreene, Coreea de Nord a fost eliberata de
trupele inamice. In Ajunul Anului Nou fortele chineze si nord-coreene au lansat o alta ofensiva
majora, capturand si evacuand Seulul, capitala Sudului. In iulie 1951 Rusia s-a aratat dispusa la
negocieri, insa acestea au fost deosebit de dure intinzandu-se pe o perioada de doi ani. Un prim
progres s-a inregistrat in noiembrie 1951, cand s-a convenit asupra unei linii de armistitiu de-a
lungul frontului (conferind o pozitie usor avansata Coreei de Sud fata de Paralela 38). In octombrie
1952 Comandamentul ONU a facut o oferta finala de pace si o data cu respingerea ei de catre
comunisti s-a retras de la masa negocierilor pentru o perioada nedefinita. Un factor decisiv in
reluarea negocierilor de pace a fost, dupa toate probabilitatile, decesul lui Stalin din 5 martie 1953.
Prezent la Moscova pentru funeralii, Zhou En-lai a sugerat reasezarea la masa tratativelor si
constatandu-se acordul tuturor partilor implicate, negocierile au fost reluate. Din nou acestea au fost
deosebit de dificile, fiind ingreunate si mai mult de rezistenta liderului sud-coreean, Syngman Rhee,
la orice armistitiu ce ar fi lasat Coreea divizata. De asemenea, negocierile au fost impovarate de
intensitatea bombardamentelor americane, precum si de puternica ofensiva finala a armatei chineze.
Armistitiul s-a semnat la Pan Mun Jon pe 27 iulie 1953, la 5 luni dupa moartea lui Stalin. Bilantul
razboiului este infiorator: 900.000 de chinezi, 1, 5 milioane de nord-coreeni si 1, 3 milioane de sudcoreeni (in mare majoritate civili) au cazut victime conflictului. De asemenea, 34.000 de americani
au murit in lupta si peste 100.000 au fost raniti.
Criza Suezului
Criza Suezului este un episod al Razboiului Rece constand in atacarea Egiptului de
catre Franta si Marea Britanie pentru redobandirea controlului asupra Canalului Suez si Israel.Criza
politico-militara a izbucnit ca urmare directa a hotararii lui Gamal Abdul Naser din 26 iulie 1956 de
a nationaliza Canalul Suez, respectiv respingerea ofertei americano-britanica de a construi barajul
de la Assuan, lucrare care urma sa permita irigarea unui milion de hectare in Egipt si sa rezolve o
parte din problemele de aprovizionare ale tarii. Hotararea luata are repercursiuni negative asupra
Marii Britanii care era principala beneficiara a canalului si pentru Franta. Negocierile nu au dus la
nici un acord si astfel Franta si Marea Britanie se pun de acord cu Israelul, stabilesc in secret un
plan la 22 octombrie 1956.Acest plan presupunea ca Israelul sa atace Egiptul pe 29 octombrie, apoi
Franta si Marea Britanie, sub pretextul securitarii canalului, ar adresa un ultimatum Egiptului si
Israelului, cerand retragerea trupelor lor la 15km de canal.Daca nu, vor ocupa canalul pentru
asigurarea libertatii navigatiei. Aceasta operatiune a fost vazuta ca o operatiune coloniala de lumea
a treia, iar URSS profita de aceasta pentru a incearca sa inconjure tarile NATO prin intermediul
lumii a treia. Americanii au fost nemultumiti de decizia luata de Franta si Marea Britanie fara
consimtamantul lor, astfel le-a refuzat garantarea securitatii fata de URSS, care a dat un ultimatum
cu privire la a se pune capat operatiunii si a declarat ca este gata sa ulitizeze arme moderme
distructive. Razboiul din Suez are doi invingatori URSS si Egiptul.
Criza rachetelor din Cuba
Criza din Cuba marcheaza un moment crucial in desfasurarea relatiilor internationale,
fiind apreciata drept cea mai grava dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.Aceasta a adus omenirea
in pragul unui razboi nuclear. In secolul al XVI-lea populatiile originale amerindiene (Taino,
Siboney si Guanajatabey) au cazut sub dominatia Spaniei, iar in mai putin de 200 de ani, populatia
indigena a fost practic exterminata total. Lupta coloniei pentru independenta a inceput in 1868 si a
continuat de-a lungul secolului al XIX-lea pana la Razboiul spaniolo-american din 1898. Statele
Unite au ocupat insula pana cand i s-a recunoscut independenta in 1902, limitata totusi de
Amendamentul Platt (revocat in 1934), SUA continuand sa aiba o influenta majora in politica
cubaneza. Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Ral Castro Ruz si armata lor de
rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherila care se opuneau dictatorului Cubei,
Fulgencio Batista. 'Miscarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste miscari si a cucerit
puterea, formand in 1959 Guvernul, dupa victoria impotriva fortelor militare loiale lui Batista. In
momentul in care Batista a fost inlaturat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea
cetatenilor straini si a companiilor straine (in special nord-americane). Noul guvern revolutionar a
adoptat reforma agrara si a confiscat cea mai mare parte a proprietatilor agricole ale companiilor
straine. In scurta vreme, relatiile cu SUA s-au deteriorat. Castro s-a declarat comunist, explicand ca
incearca sa construiasca socialismul In Cuba. Astfel au fost stabilite relatii deplomatice cu Uniunea
Sovietica. Guvernul a fost condus de Partidul Comunist Cubanez, iar in 1976 s-a adoptat Constitutia
dupa modelul sovietic. In urmatoarele decenii Cuba a primit ajutor de la URSS ; in schimbul
zaharului cubanez, sovieticii livrand petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumata
de Cuba, iar restul era vandut pe piata mondiala pentru un profit de cateva miliarde de dolari. In
schimbul acestui ajutor sovietice, Cuba sprijinea miscarile comuniste din toata America Latina
(printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia si Chile) si din Africa (Angola,
Mozambic si Etiopia). La inceputul anului 1962 relatiile dintre cubanezi si sovietici s-au
deteriorat.Ajutorul acordat de sovietici nu mai compensa decat intr-o foarte mica masura. Castro a
cerut Uniunii Sovietice includerea in Pactul de Varsovia, insa cererea i-a fost refuzata sub pretextul
necesitatii continuitatii geografice a pactului si aratandu-i caracterul regional. Presedintele american
John F. Kennedy a anuntat intr-un discurs televizat, ca avioanele americane de spionaj au descoperit
baze rusesti de lansare a rachetelor SS-4 Sandal in Cuba, in Cristbal, San Candelaria, Guanajay,
Sagua la Grande si Remedios. Aceste rachete, purtand focoase termonucleare, constituiau un pericol
iminent deoarece, avand raza de actiune medie (2000 km), erau capabile sa loveasca un numar mare
de orase americane foarte importante, precum Washington. Kennedy a anuntat ca va ordona o
"carantina" navala a Cubei, pentru a impiedica navele sovietice sa mai transporte pe insula
armament, si a explicat faptul ca SUA nu va mai tolera existenta amplasamentelor de lansare a
rachetelor. Pe 14 octombrie 1962, personalul tehnic al spionajului american care analiza datele
avionului-spion U-2 a descoperit ca sovieticii construiau baze de lansat proiectile de raza mijlocie in
Cuba. In ziua urmatoare, presedintele Kennedy a convocat o intrunire de urgenta cu consilierii sai
experimentati din domeniile militar, politic si diplomatic pentru a discuta aceste gesturi
amenintatoare. Acest grup a devenit cunoscut sub numele de ExCom, prescurtarea de la Comitetul
Executiv. Dupa respingerea propunerii unui atac aerian pentru a extermina bazele proiectilelor,
ExCom s-a decis pentru o carantina navala si s-a cerut ca respectivele baze sa fie dezmembrate si
proiectilele sa fie indepartate. In noaptea zilei de 22 octombrie, Kennedy a anuntat decizia sa pe
postul national de televiziune. In timpul urmatoarelor 6 zile, criza a crescut pana la punctul in care
era gata sa izbucneasca un razboi nuclear intre cele doua super-puteri. Pe 23 octombrie a inceput
carantina Cubei, dar Kennedy a decis sa dea mai mult timp de gandire conducatorului sovietic
Nikita Hrusciov in ceea ce privea actiunile SUA, impingand linia limitrofa a carantinei inapoi cu
500 de mile. Pana pe 24 octombrie, vasele sovietice pe ruta spre Cuba, capabile de a transporta
incarcaturi militare, si-au incetinit sau modificat cursul, sau chiar s-au intors atunci cand s-au
Bibliografie
Andrei Miroiu- Manual de Relatii Internationale, Ed. Polirom, Bucuresti, 2006
Pascal Boniface- Relatiile Est-Vest 1945-1991, Ed. Institutul European , Colectia
Memo, 1999
Wilfried Loth- Impartirea Lumii.Istoria Razboiului Rece 1941-1955, Bucuresti , 1997
Claude Delmas- Crizele din Cuba (1961-1962) , Ed. Corint ,
Hans Morgenthau- Politica intre natiuni.Lupta pentru putere si lupta pentru pace, Ed.
Polirom , Bucuresti , 2007
John J. Mearsheimer- Falsa promisiune a institutiilor internationale
Kenneth Waltz- Teoria politicii internationale
Discursul lui Churchill din 5 martie 1946 in Fulton, SUA
Discursul presedintelui american Truman in fata Congresului SUA din 12 martie 1947
Tratatul Nord-Atlantic Washington DC, 4 aprilie 1949