Sunteți pe pagina 1din 11

Romeo-Teodor Cristina

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

TRATAMENTELE ÎN HOMEOPATIA VETERINARĂ TREATMENTS IN VETERINARY HOMEOPATHY

Prof. univ. dr. Romeo - Teodor Cristina

Facultatea de Medicină Veterinară Timişoara Acceptat 01.07.07

Cuvinte cheie:

Key words: homeopaty, treatment establishment

homeopatie, instituirea tratamentului

Rezumat Lucrarea este un mic îndreptar despre: ce trebuie să ştie medicii veterinari în legătură cu instituirea tratamentului homeopatic (anamneza şi examenul clinic, ce sunt policrestele), antagonismele şi sinergismele, date despre prepararea diverselor formulări ale remediului homeopatic precum şi alegerea dozei şi căii de administrare.

Abstract The paper is a smal guide about: what is to know, being a vet, related to homeopatic thepapy institution (anamnesys and clinical examination, what are the polichrests), antagonisms and synegisms, data about some homeopathic conditionings as well the dosys and way of administration choosing.

Instituirea tratamentului homeopatic

Se face luând în calcul toţi factorii care influenţază evoluţia tratamentului: constituţie, temperament, comportament, organotropism şi lateralitate, modalităţile şi simptomele fiziologice şi organice. Medicul homeopat va parcurge etapele:

1. Anamneză şi examen clinic amănuntit.

2. Alegerea celui mai potrivit remediu.

3. Stabilirea potenţei, dozei, căii şi

intervalelor de administrare.

Anamneza şi examenul clinic

Se face foarte amănunţit, luându-se în considerare: evoluţia simptomatologiei şi notarea a cât mai multor simptome ale animalului bolnav (simptomele “cheie” locale, generale, de comportament, tipul constitutiv, simptomele de lateralitate, modul de apariţie a bolii, momentul diurn al apariţiei bolii, sezonul şi regimul climatic, apetitul, setea, analiza fecalelor şi urinii, simptome paradoxale). Toate simptomele vor fi notate într-o Fişă homeopaticăa animalului. Acestea vor fi analizate şi vor conduce în final la un diagnostic, în baza căruia se vor alege remediile cele mai potrivite bolii şi simptomelor întâlnite.

25

Cunoaşterea patogeneziilor (simptome apărute după administrarea unui medicament homeopatic în doze mari) este primordială, patogeneziile fiind de fapt indicaţia remediului homeopatic. Considerăm că primul pas în formarea unui viitor homeopat este cunoaşterea patogeneziilor, care, după Hahnemann, “cu cât corespund mai bine simptomelor animalului bolnav, cu atât vindecarea va fi mai sigură, mai rapidă şi mai durabilă”. În cazul în care nu se cunosc patogeneziile de la animale, Wolff recomandă analogia cu patogeneziile umane, “suprapunerea patogeneziilor umane peste cele veterinare fiind aproape perfectă (lipsind doar simptomele subiective)”. Analogii ale patogeneziilor de la om şi de la animale, stabilite de Farre, Metzger şi Wolf se pot întâlni în lucrarea lui H.G. Wolff:

Hahnemann über Homoöpathie bae Haustiere. Cele mai importante remedii homeopatice poartă denumirea de polichreste. Din polichreste fac parte: remediile constituţionale şi remediile cu organotropism specific. După Boitor şi colab. (1994) cele mai importante polichreste sunt redate în tabelul

1.

Romeo-Teodor Cristina

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

Tabelul 1

Table 1

Polichrestele esenţiale în medicina veterinară Esential polichrests in veterinary medicine

(Sursa: Boitor şi col., 1994)

Remediul

Utilizarea

Remedy

Use

Aconitum

Apis

Aristolochia

Arnica

Asa foetida

Arsenicum

album

Belladona

Bryonia alba

Boli infecţioase, stări infecţioase nespecifice, febrile, tulburări generale numai în debutul bolii Antiinflamator, antiedematos (indirect antialergic) Activitate hormonal - mimetică (h. gonadotropi) în sterilitate Accidente traumatice însoţite de hemoragie, contuzii, plăgi, şoc, paralizii Procese locale purulente, dezvoltarea organelor genitale femele şi a mamelei

Enterite acute şi cronice, urmate de deshidratarea gravă şi slăbire accentuată

Este continuarea la tratamentele cu Aconitum, cu aceleaşi indicaţii. Remediu tipic la cabaline În algiile musculare şi afecţiunile dureroase, când fiecare mişcare este însoţită de durere. Animalele, prin faptul că preferă decubitul pe partea dureroasă, indică faptul că prin presiune durerea este diminuată.

Remediu constituţional: tipul carbonic.

Calcium

carbonicum

Calcium

fluoricum

Calcium

phosphoricum

Chelidonium

Caneophyllum

Colocynthis

Causticum Remediu specific: neoformaţii cutanate.

Echinacea

Flor de Piedra

Graphites Remediu constituţional: tipul Graphites.

Remediu constituţional: tipul fluoric.

Remediu constituţional: tipul fosforic

Remediu specific: boli specifice. Remediu specific: uşurarea fătării.

Colici spastice: spasm biliar, intestinal, urinar.

Este supranumită “antibioticul homeopatiei”, stimulează apărarea antiinfecţioasă şi fagocitoza. Uzual se asociază cu Aconitum şi Belladonna. Remediu specific: în boli hepatice şi tulburările metabolice hepatotrope.

Hekla lava

Remediu specific: în boli degenerative şi proliferative ale oaselor

Hepar sulfuris

Grăbeşte colectarea şi abcedarea proceselor purulente.

Hypericum Remediul filetelor nervoase (şi posttraumatic).

Ignatia

Lachesis

Lycopodium Remediu constituţional: tipul Lycopodium. Natrium

muriaticum Nux vomica Remediu constituţional: tipul Nux vomica. Remediu în bolile aparatului digestiv. Remediu tipic pentru bovine.

Pulsatilla Activitate estrogenică. Tipică pentru bovinele cu un temperament vioi, curioase sau liniştite. Phosphorus Remediu constituţional: tipul fosforic. Phytolaca Remediu specific: în afecţiunile mamare (mai ales mamite).

Remediu constituţional: tipul Ignatia.

În bolile infecţioase sau stări infecţioase septicemice. Activator al seriei albe. Remediu tipic pentru bovine şi pisici.

Remediu constituţional: tipul Natrium muriaticum.

Pyrogenium

Completează efectele Lachesis.

Podophyllum

Remediu specific: enterite.

Rhus

Remediu specific: afecţiunile aparatului locomotor (însoţite de şchiopături, tendinite,

toxicodendron

artrite).

Sabina

Normalizarea contracţiilor uterine.

Silicea În evoluţii infecţioase subacute sau cronice.

Symphytum

Sulfur Remediu constituţional: tipul Sulfur. Remediu al pielii.

Thuja

occidentalis

Remediu specific: oase şi periost

Remediu constituţional: tipul Thuja

În cadrul patogeneziilor, între diferitele componente dintr-o asociere aleasă greşit, pot să apară antagonisme, tot aşa cum într-o asociere bine chibzuită pot să apară sinergisme:

Antagonismele Cele mai frecvente sunt concomitente şi au apărut ca urmare a necesităţii apariţiei de

preparate homeopatice complexe cu trei, patru sau mai multe componente, datorită identificării mai multor patogenezii “cheie” la un singur pacient.

Nu se asociază:

- Nux vomica

- Belladonna cu Opium;

- Bryonia cu Rhus toxicodendron;

cu Coffea;

26

Romeo-Teodor Cristina

- Hepar sulfuris cu Mercurius;

- Apis

- Silicea cu Mercurius;

- Phosphorus

cu Rhus toxicodendron;

cu Causticum.

Antagonismele succesive care trebuie evitate sunt cele între:

Bryonia şi Rhus toxicodendron (nu Rhus toxicodendron, după Bryonia; invers e

posibil), Mercurius, după Hepar sulfuris (invers, se poate), Se cunosc şi antagonisme folositoare, cele antidot, de exemplu:

- Lycopodium - China sau

- Ignatia - Nux vomica, în care reacţiile

prea brutale ale unui remediu pot fi atenuate

sau anulate de antidot.

Sinergismele

a. Sinergismele simultane (sau concomitente), sunt cele mai folosite şi sunt cele care urmăresc mărirea spectrului terapeutic (au fost cele care au justificat apariţia preparatelor homeopatice asociate), de exemplu, asocierea:

- Aconitum Lachesis - Echinacea foarte eficientă în combaterea hipertermiei; - Podophyllum - Rheum - Arsenicum album asociere în combaterea enteritelor rebele.

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

b. Sinergismele complementare (sau succesive) sunt utilizate când se urmăreşte finalizarea procesului de vindecare început de alte remedii, de exemplu:

- Calcium carbonicum se administrează după Belladonna;

- Sulfur, după Nux vomica;

- Natrium muriaticum, după Apis;

- Graphites, după Calcium carbonicum,

administrat la rândul lui după Sulfur etc.

Prepararea remediului homeopatic În prezent, se cunosc peste 2000 de medicamente homeopatice, dintre care doar 500 sunt verificate total. În mod practic, “medicamentele” homeopatice sunt, de fapt, preparate homeopatice care au la bază componentele clasice, alopate, diferenţa fiind că în homeopatie se folosesc aproape exclusiv substanţe de origine naturală:

Plantele medicinale

sunt cele mai numeroase şi se pot folosi, atât în stare proaspătă, cât şi uscată. În farmacopeele homeopatice (existente deja în multe ţări: SUA, Brazilia, India, Franţa, Germania etc.), sunt redate, sub formă de monografii, plantele, principiul folosit, modul şi momentul recoltării (tabelul. 2).

Tabelul 2

Table 2

Denumirea celor mai utilizate droguri vegetale în homeopatie

(Sursa: Trif şi Curtui 1997)

Denumirea latina

Denumirea indigena

Familia

Tipul

Latin name

Indigen name

Family

Type

Achilea millefolium

Coada şoricelului

Compositae

M

Adonis vernalis

Ruscuţa de primăvară

Ranunculaceae

MT

Agrostema githago

Neghina

Caryophylaceae

T

Aloe spp.

Sabur

Liliaceae

M

Althaea officinalis

Nalba mare

Malvaceae

M

Amaranthus retroflexus

tir

Amaranthaceae

T

Anemone spp.

Floarea paştelui

Ranunculaceae

T

Arctium lappa

Brusture

Compositae

M

Aristolochia clematitis

Cucurbeţică, Mărul lupului

Aristolochiaceae

MT

Artemisia absinthium

Pelin alb

Compositae

MT

Arum maculatum

Rodul pământului

Araceae

MT

Atropa belladonna

Mătrăgună

Solanaceae

MT

Berberis vulgaris

Drăcilă, Lemn galben

Berberidaceae

MT

Beta vulgaris

Sfecla

Chenopodiaceae

TF

Betula verrucosa

Mesteacăn

Betulaceae

M

Calendula officinalis

Gălbenele

Compositae

M

Caltha laeta

Calcea calului

Ranunculaceae

T

Capsella bursa pastoris

Traista ciobanului

Cruciferae

M

Carum carvi

Chimen

Umbelliferae

M

Centaurea cyanus

Albăstrele

Compositae

M

Centaurium umbellatum

Fierea pământului

Gentianaceae

M

Chelidonium majus

Rostopască

Papaveraceae

M

Cichorium inthybus

Cicoare

Compositae

M

Conium maculatum

Cucuta

Umbelliferae

MT

27

Romeo-Teodor Cristina

Convalaria majalis Coronilla varia Corylus avelana Crategus monogyna Cynachum vincetoxicum Cynara scolimus Datura stramonium Delphinium consolida Digitalis purpurea Equisetum arvense Euphorbia cyparissias Fagus silvatica Foeniculum vulgarae Glycyrrhiza glabra Hedera helix Heleborus purpurascens Hippophae rhamnoides Hordeum vulgare Humulus lupulus Hyoscyamus niger Hypericum perforatum Juglans regia Juniperus communis Laburnum anagyroides Lamium album Leonurus cardiaca Ligustrum vulgare Linum usitatissimum Lycopodium clavatum Malva silvestris Matricaria chamomilla Melilotus officinalis Mentha piperita Nerium oleander Papaver rhoeas Pinus silvestris Plantago spp. Polygonum aviculare Polygonum hydropiper Potentilla anserina Primula officinalis Prunus spinosa Quercus spp. Ranunculus spp. Ricinus communis Robinia pseudoacacia Rosa canina Rumex spp. Salix alba Salvia officinalis Sambucus nigra Saponaria officinalis Secale cereale Sinapis spp. Solanum nigrum Sorghum halepense Symphytum officinale Taraxacum officinale Thymus spp. Triticum aestivum Tulia spp. Tusilago farfara Urtica dioica Vaccinium vitis idaea Valeriana officinalis Veratrum album

Verbascum phlamoides

Viola tricolor

Lăcrămioare Coronişte Alunul Păducel Iarba fiarelor Anghinare Ciumăfaie, Laur Nemţişor de câmp Degeţel roşu Coada calului Laptele câinelui Fag Fenicul, Chimen dulce Lemn dulce Iedera Spânz Cătina de râu Orz Hamei Măselariţă Sunătoare Nuc Ienupăr Salcâm galben Urzica moartă Talpa gâştii Lemn câinesc Inul Pedicuţă Nalba de pădure Muşeţel Sulfina Mentă, Izmă Lenadru, Oleandru Macul roşu Pin Pătlăgină Troscot Piperul de baltă Coada racului Ciuboţica cucului Porumbar Stejar, Gorun, Cer Piciorul cocoşului Ricinul Salcâm Măceş Măcriş Salcia albă Jaleş de grădină Soc Săpunariţa Secara Mustar Zârnă Costrei Tătăneasă Păpădia Cimbru Grâu Tei Podbal Urzica mare, Urzica vie Merişor de munte Odolean tirigoaie Lumânărică, Coada vacii Trei fraţi pătaţi

M

=

Medicinala,

T

=

Toxica,

MT

=

Medicinala sau Toxica,

FM

=

Farmaceutica sau Toxica

FMT

=

Farmaceutica, Medicinala, Toxica

28

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

Liliaceae

MT

Leguminosae

MT

Betulaceae

MT

Rosaceae

M

Asclepiadaceae

T

Compositae

M

Solanaceae

MT

Ranunculaceae

T

Scrophulariaceae

M

Equisetaceae

M

Euphorbiaceae

T

Fagaceae

MT

Umbelliferae

M

Leguminosae

M

Araliaceae

MT

Ranunculaceae

MT

Eleagnaceae

M

Gramineae

FMT

Cannabaceae

M

Solanaceae

MT

Theaceae

MT

Juglandaceae

M

Cupresaceae

M

Leguminosae

M

Labiatae

M

Labiatae

M

Oleaceae

MT

Linaceae

M

Lycopodiaceae

M

Malvaceae

M

Compositae

M

Leguminosae

MT

Labiatae

M

Apocynaceae

MT

Papaveraceae

MT

Pinaceae

M

Plantaginaceae

M

Polygonaceae

M

Polygonaceae

MT

Rosaceae

M

Primulaceae

M

Rosaceae

M

Fagaceae

M

Ranunculaceae

T

Euphorbiaceae

MT

Leguminosae

MT

Rosaceae

M

Polygonaceae

MT

Salicaceae

M

Labiatae

M

Caprifoliaceae

M

Caryophylaceae

MT

Gramineae

FM

Cruciferae

MT

Solanaceae

T

Gramineae

T

Boraginaceae

M

Compositae

M

Labiatae

M

Gramineae

FM

Tiliaceae

M

Compositae

M

Urticaceae

M

Ericaceae

M

Valerianaceae

M

Liliaceae

M

Scrophulariaceae

M

Violaceae

M

Romeo-Teodor Cristina

Tehnica:

- plantele întregi şi frunzele se recoltează în perioada de înflorire, florile înainte de înflorirea totală. Tot de origine vegetală sunt considerate şi ciupercile, precum şi unele răşini sau secreţii ale plantelor.

Metalele şi mineralele Acestea sunt, în general, cuprul, argintul, aurul, fierul, ca atare sau sub formă de săruri (fosfat, clorură), sulful, siliciul, chiar şi unele substanţe chimioterapice.

Animalele

Sunt animale întregi, organe sau insecte, de obicei, omorâte înaintea prelucrării ex:

albina = Apis mellifica);

bila de bou = Fel tauri;

Insecte uscate

Cantharis Lita vesicatoria (gândacul de de frasin),

- păianjenii

Aranea avicularis (păianjenul

păsăresc),

Latrodectus mactans (Văduva

neagră),

-

furnicile

Formica rufa (furnica roşie).

 

De

la

animalele

inferioare

vii

se

recoltează

Produse de secreţie sau excreţie

Lachesis (venin) Naja tripudians (şarpele cu ochelari),

Vipera ursini sau Vipera berus, vipera şi vipera cu corn

Bufo (secreţia Broaştei râioase).

Se mai pot folosi şi:

1

organele

animalelor:

(hipofiză,

pancreas, suprarenale, ochi)

Nosodele (noxe)

Sunt în general de origine microbiologică:

culturi microbiene,

secreţii cu conţinut în bacterii şi virusuri sau alte secreţii,

excreţii patologice.

Pentru a putea fi utilizate, acest tip de “materii prime” vor fi sterilizate obligatoriu. Din sursele homeopatice enumerate se vor prepara: tincturi şi soluţii solubilizate prin triturare.

29

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

În

funcţie

Volume 1, o 1, July 2007

Tincturile de compoziţia plantelor,

suculenţa sau gradul de uscare se pot prepara mai multe tipuri de tincturi mame, după procedura obişnuită, din care se vor face diluţiile terapeutice:

Tincturi din plante proaspete cu suc abundent.

Tehnica:

- plantele proaspete se mărunţesc, se zdrobesc şi se presează.

- sucul obţinut se va amesteca cu o

cantitate egală de alcool etilic 90° (g/g) în sticle colorate, 10 zile, la temperatura camerei (15-20°C), obţinându-se tinctura

I.

- reziduul de plantă rămas în urma presării se acoperă cu o cantitate egală de alcool etilic 90° (g/g) şi se lasă la extras, în aceleaşi condiţii (temperatura camerei) 10 zile.

- tinctura obţinută se va decanta (reziduul mai presându-se o dată). Se va obţine astfel tinctura II. Cele două tincturi iniţiale se amestecă bine, se lăsă să decanteze bine, după care se filtrează, obţinându-se tinctura mamă (figura 1).

se filtrează, obţinându-se tinctura mamă (figura 1). Fig. 1. Flacon cu tinctura mamă. La obţinerea primei

Fig. 1. Flacon cu tinctura mamă.

La obţinerea primei diluţii decimale (DH 1) se va ţine cont de faptul că tinctura mamă de la care se porneşte, conţine o cantitate dublă de alcool (provenită de la tinctura I, respectiv II), deci nu se prepară 1:10 ci 2:20 (în consecinţă, prima diluţie centezimală (CH 1) se prepară 2:100 şi nu 1:100).

Tincturi din plante proaspete cu suc foarte puţin.

Tehnica:

- planta proaspătă va fi mărunţită şi apoi

unei

triturată

până

la

obţinerea

consistenţe păstoase.

se

egală (g/g) de alcool etilic 90°,

- aceasta

va

acoperi

cu

o

cantitate

- se acoperă şi se păstrează 10 zile la temperatura camerei.

Romeo-Teodor Cristina

- apoi se decantează şi se filtrează.

- Diluţiile se vor face 1:10 (decimale) sau 1:100 (centezimale).

Tincturi din plante uscate.

Tehnica:

- planta (sau partea plantei) uscată se va tritura până la obţinerea unei pulberi cât mai omogene.

- Aceasta se va acoperi cu alcool 70° (g/g) în proporţia 1 parte drog uscat: 9 părţi alcool. În cazul tincturii mamă de Calendulla, proporţia de amestec va fi de

1:19.

- Condiţiile de păstrare şi filtrare vor fi la fel ca la celelalte tincturi.

- Potenţa considerată: DH 1.

Tincturi din materii animale uscate.

Tehnica:

- insectele uscate, secreţiile şi excreţiile animalelor inferioare sau organele vor fi prelucrate identic cu preparatele din plante uscate. Potenţa tincturilor va fi considerată: DH 1.

Soluţiile homeopatice.

Acestea pot fi obţinute fie prin solubilizarea într-un solvent a unor substanţe de natură chimică, fie prin solubilizarea unor metale, minerale sau materii animale, iniţial insolubile.

Soluţii obţinute din substanţe chimice (solubile) Acestea se prepară după metode homeopatice obişnuite. Excipienţii sunt: apa distilată, bi sau tridistilată, alcool etilic de diferite concentraţii, preparările făcându-se în potenţe decimale sau centezimale.

Soluţiile obţinute din minerale sau animale (insolubile). Substanţele insolubile vor fi supuse unor faze de mărunţire cât mai fină, prin triturare, în diluţii centezimale. Se consideră că orice substanţă care este insolubilă, după trei diluţii centezimale (prin triturare) va deveni solubilă la un grad de diluţie 1:1.000.000. Tehnica:

- medicamentul fin triturat se va amesteca cu excipient (cel mai adesea lactoza)

30

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

pentru prima diluţie CH 1, astfel:

excipientul se va cântări (pentru prima diluţie CH 1), se va tritura în cantităţi mici, pentru a se acoperi porii mojarului,

- apoi se va adăuga medicamentul de solubilizat cu aproximativ o treime din excipient.

- se va tritura energic căutându-se obţinerea unui diametru cât mai mic al particulelor (farmacopeele de homeopatie indică diametre de sub 10 µm la peste

din particule, nefiind permise

80%

diametre mai mari de 50µm).

- datorită diametrului mic şi adezivităţii particulelor la pereţii mojarului, pereţii acestuia se vor răzui cu lamele sau linguriţe de plastic, adăugându-se treptat toată cantitatea de excipient (figura 2).

treptat toată cantitatea de excipient (figura 2). Fig. 2. Flacoane cu preparate homeopatice. Farmacopeele

Fig. 2. Flacoane cu preparate homeopatice.

Farmacopeele homeopatice, diluţiile centezimale se obţin după triturarea timp de 30 de minute, 10 min. pentru fiecare treime de excipient care trebuie încorporat (sursele germane dublează această perioadă). Pentru a doua diluţie, CH 2, se va lua 1g. din diluţia CH 1, care se va amesteca cu 99 grame excipient. Pentru CH 3, se va lua 1g. din diluţia CH 2, care se va amesteca cu 99g excipient. De la diluţia următoare, CH 4, diluţiile se pot efectua cu apă distilată sau cu alcool etilic, respectiv diluţia CH 4 se prepară cu apă bidistilată (0,1g CH 3 şi 10ml apă bidistilată). După CH 4 se pot executa şi soluţii alcoolice. Tincturile mame, odată obţinute, trebuie controlate, farmacopeele indicând:

Analiza capilară Tehnică: tincturile se vor îmbiba în fâşii de hârtie de filtru care se vor usca. După uscare, pe benzile de hârtie vor rămâne dâre caracteristice fiecărei tincturi (care se găsesc în caracteristicile tincturilor).

Romeo-Teodor Cristina

Cromatografia pe hârtie

acelaşi

principiu, petele specifice obţinute fiind evidenţiate mult mai bine prin utilizarea reactivilor.

Formulările homeopatice Formulările din homeopatie sunt cele care se administrează pe:

- cale orală (soluţiile apoase sau alcoolice, granulele, globulele în furaje sau apă),

- cale externă (soluţii externe, tincturile, unguentele) sau

- formulări injectabile care se administrează pe cale i.m. sau s.c. (sau i.v., de obicei în cazuri de urgenţă). Calea intrarectală (supozitoare) nu este utilizată prea frecvent în medicina veterinară.

Tehnica:

se

bazează

tot

pe

Soluţiile

Soluţiile utilizate pentru uzul intern sunt, de obicei, soluţii apoase sau alcolice potenţate (figura 3.). În cazul soluţiilor injectabile, în plus, trebuie să se reţină că:

la ultimele potenţe, în cazul diluţiilor decimale şi la ultima potenţă în cazul diluţiilor centezimale, preparările se vor face cu apă bidistilată; sterilizarea este obligatorie şi se face prin autoclavare; soluţiile se pot izotoniza, dar în mod exclusiv cu clorură de sodiu.

Sunt

Granulele şi globulele

de

sfere

sau

sferule

dimensiuni:

diferite

50-60mg (granulele) sau

3-5 mg (globulele).

a. Granulele

Sunt sfere (micropilule) din lactoză sau zaharoză, impregnate cu soluţii homeopatice (uzual, potenţe joase). Unele farmacopee (germană) nu admit alt excipient decât lactoza, altele admit şi adăugarea stearatului de magneziu (maxim 2%), behenatului de calciu (maxim 2%) sau amidonului (maxim 10%). Granulelor li se mai spune şi tablete.

b.

Globulele

Sunt sferule mici, de dimensiunea unor alice, cu mărimi de la Nr.1 (cca. 550 glob./gram) până la Nr.10 (2 glob./gram):

31

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Globule

Nr.

Globule/

gram

Volume 1, o 1, July 2007

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

500 250 120 80

30

25

10

5

3

2

9 10 500 250 120 80 30 25 10 5 3 2 Fig. 3. Potenţarea unei

Fig. 3. Potenţarea unei soluţii homeopatice.

5 3 2 Fig. 3. Potenţarea unei soluţii homeopatice. Fig. 4. Granule şi tehnica de impregnare

Fig. 4. Granule şi tehnica de impregnare a granulelor.

Tehnică:

- nucleele de excipient ale granulelor sau globulelor se impregnează cu diluţia homeopatică indicată (figura 4),

- în vase închise de sticlă, prin agitare prelungită, după care se usucă la aer.

- granulele şi globulele vor purta numele diluţiilor cu care sunt impregnate.

Tincturile mamă

Se

prepară

cu

alcool

de

diferite

concentraţii şi se utilizează strict extern.

Unele farmacopee adaosuri de 10% glicerină.

homeopatice admit

Romeo-Teodor Cristina

Unguentele

se prepară din tincturi mamă (uzual 10% din greutatea totală a unguentului). Excipientul este, de obicei, unguentul simplu (vaselina + lanolina 9:1). Pe lângă cunoaşterea patogeneziilor şi polichrestelor, pentru reuşita tratamentului homeopatic trebuie alese corect: potenţa, doza, calea şi intervalul de administrare.

Alegerea potenţei (diluţia)

Alegerea potenţei în homeopatie este puţin importantă, în comparaţie cu alegerea medicamentului. Se pare că, alegerea unei diluţii (decimale sau centezimale) nu este esenţială, ea fiind legată de tradiţie sau şcoala de homeopatie, de altfel homeopaţii având convingerea că potenţe identice ale celor două serii (DH sau CH) au efect asemănător (doar că diluţiile CH acţionează mai lent, comparativ cu diluţiile DH (vezi Principiul potenţării). Unele aspecte legate de evoluţia bolii, felul şi originea remediului, reactivitatea animalului sunt, totuşi, de luat în calculul instituirii tratamentului, astfel:

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

în bolile acute, de regulă, se vor folosi

potenţe joase (mici): DH1-DH6 sau CH1- CH3, efectul unei administrări având o durată de 2, maximum 4 ore, durata tratamentului nedepăşind 4 săptămâni. Există şi homeopaţi care susţin că uzul potenţelor joase nu este obligatoriu, cunoscându-se rezultate foarte bune şi cu potenţe înalte

în bolile subacute se vor folosi de regulă potenţele mijlocii (DH7-DH19 sau CH4- CH9); efectul administrărilor se întinde pe durata a 12-24 ore (1-2 administrări/zi);

în bolile cronice se va apela la potenţe înalte (mari), respectiv de la DH20 (CH10-

CH30).

Efectul unei administrări va avea o durată de 2 săptămâni. Repetările în această situaţie se vor aplica la intervale de 15-30 zile, pe durate lungi de timp (luni). Aşa cum se poate vedea, administrările sunt foarte dese în cazul bolilor acute, ele rărindu-se substanţial în cazul afectelor cronice (tabelul 3). De asemenea, potenţele se vor alege în funcţie de felul şi originea remediului.

Tabelul 3

Table 3

Criterii de alegere a remediului homeopatic potrivit The most suitable homeopathic election criterias

(Sursa: Cristina RT, 2007)

   

Potenţa

Diluţia

Dilution

recomandată

Potence

DH 20

CH 10

ÎNALTĂ

DH 19

CH 9

.

.

.

.

.

.

.

.

MEDIE

.

.

.

.

DH 7

CH 4

 

DH 6

CH 3

DH 5

.

DH 4

.

DH 3

CH 2

JOASĂ

DH 2

.

DH 1

CH 1

Tipul Bolii

Dissease type

CRONIC 1-2 administrări la 15 - 30 zile

SUBACUT

1 -2

administrări/zi

ACUT mai multe administrări pe zi

Alegerea dozei şi a căii de administrare

Deşi pare de neconceput pentru alopaţi, doza în homeopatie, nu este imperios exactă,

Reacţia organică

Organic reaction

Funcţia afectată

Affected function

Originea

remediului

Remedy origin

H

I

Senzorială

Toxine animale

P

O

Metale

E

PSIHICĂ

R

Vegetală

G

I

E

----------------

Funcţională

Minerală

H

I

P

CONSTITUŢIONALĂ

E

R

E

R

Lezională organică

Vegetală

G

I

ORGANOTROPĂ

E

important fiind ca remediul să ajungă pe un “teren reactiv”, după absorbţie. Majoritatea homeopaţilor au stabilit dozaje în funcţie de talia animalelor (tabelul 4).

32

Romeo-Teodor Cristina

TALIA

Mari

Mici

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

Tabelul 4

Table 4

Dozarea remediilor homeopatice în functie de talia animalului Dosing of homeopathic remedies according to animal body

soluţii,

breuvaje

20 - 60

picături

10 - 20

picături

Per os

granule

-

1-2/

administrare

pulberi

în furaje

direct sau în hrană

Extern

tincturi

unguente

tincturi

unguente

creme

Injectabil

s.c., i.m., i.v.

5 - 10 ml, rar i.v.

1 - 5 ml nu i.v.

Intrarectal

-

?

Nota: Pentru talia mijlocie se va alege media.

Alegerea dozelor şi a căii de administrare se face în funcţie de talia animalelor. Administrarea se face cu instrumentar specific (sticle de breuvaj, linguriţe şi pensete din plastic, seringi din plastic etc.). Cu rol orientativ s-a convenit şi o corespondenţă între diversele forme homeopatice: 1 vf. cuţit de pulbere = 5 picături soluţie = 5 globule = 1 granulă (tabletă). Aşa cum s-a arătat şi la alegerea potenţelor, intervalul de administrare este foarte variabil în funcţie de forma clinică, homeopaţii venind cu recomandări ajutătoare care vor delimita momentele administrărilor. Cele mai importante recomandări sunt:

tratamentele nu se repetă decât după dispariţia efectelor dozei precedente; repetarea se instituie numai dacă reapar simptomele bolii;

dacă se doreşte reînnoirea tratamentului, după o perioadă de întrerupere, se va schimba potenţa.

în cazul în care un tratament homeopatic nu prezintă rezultate favorabile, se pot incrimina următoarele cauze:

medicamentul sau potenţa prescrisă nu au fost cele mai potrivite;

prepararea remediului homeopatic nu a fost corectă sau din materii prime necorespunzătoare;

medicul homeopat nu a cunoscut patogeneziile şi din această cauză nu a prescris medicamentul cel mai potrivit;

administrat

de

medicul homeopat

nu

la

a

dozajul

administrare corectă;

corect

frecvenţa

reactivitatea animalelor este slabă, blocată sau absentă (procese grave, disfuncţionalităţi organice, cancer etc.);

întreţinerea şi habitusul animalelor sunt total necorespunzătoare. În aceste situaţii, medicul homeopat va căuta să îmbunătăţească condiţiile de

alimentaţie, zooigienă, să schimbe potenţa sau să utilizeze un remediu intermediar (ex. Echinacea, Sulfur sau o nosoda). Sunt situaţii când terapia homeopatică are oarecare semne pozitive, dar ameliorarea este prea lentă sau este de scurtă durată. În aceste situaţii se vor administra potenţe mai înalte şi se va încerca stimularea reactivităţii. În cazul în care tratamentele homeopatice sunt urmate de înrăutăţirea stării de sănătate, explicaţiile pot fi următoarele:

dacă simptomele se intensifică doar pasager, se poate considera că este “faza de înrăutăţire” explicată de homeopaţii de şcoală veche ca fiind de bun augur. Aceştia considerau că medicamentul a fost bine ales, dar potenţa a fost apreciată greşit (prea joasă) sau este vorba de o reacţie toxică. În aceste situaţii se recomandă întreruperea timp de 24 ore a tratamentului şi apoi continuarea cu o potenţă mai înaltă;

dacă simptomele se intensifică şi boala evoluează - se poate încerca stimularea suplimentară a reactivităţii;

dacă apar simptome identice cu cele patogenezice ale medicamentului se va apela la antidotul specific sau se va continua cu acelaşi remediu, dar într-o diluţie mai mare;

dacă apar şi alte boli în timpul terapiei, boala nou apărută va fi tratată în mod suplimentar. Terapia homeopatică, deşi privită cu neîncredere, merită o atenţie mai mare din partea medicinii alopate, homeopatia putând fi asociată cu succes, aşa cum s-a desprins din ultimele studii, chimioterapiei, antibioterapiei, sulfamidoterapiei sau mineraloterapiei (mai puţin, este adevărat, corticoterapiei sau terapiei antiinflamatorii). Începând cu anii ’60 în Europa, dar şi în America, principiile homeopatiei au prins tot mai multă substanţă şi în medicina

33

Romeo-Teodor Cristina

veterinară. Văzută ca o alternativă solidă la terapia clasică, homeopatia tinde să acopere un deziderat foarte important, şi anume:

produse animaliere mai sănătoase, libere de reziduuri nocive sănătăţii omului. Asocierile homeopatice sunt practic nelimitate, cu aplicabilitate deplină şi în medicina veterinară. Pentru justificare, în cele ce urmează vom prezenta doar câteva produse de homeopatie veterinară tipizate, din multitudinea de preparate cu circulaţie în Europa. Din raţiuni de spaţiu în acest subcapitol nu au fost incluse numărul foarte mare de “materia medica homeopatica” (care pot fi întâlnite în orice farmacopee homeopatică, asocierea remediilor fiind la latitudinea şi priceperea fiecărui terapeut), precum şi fişe homeopatice, reamintindu-ne de dictonul hahnemian: “Nu există boli, există doar bolnavi”.

Alte mijloace de terapie nespecifică

In afara homeopatiei, în medicina veterinară se cunosc încercări terapeutice şi cu Florile lui Bach”, bazat pe calităţile terapeutice ale petalelor a diferite flori transformate în soluţii buvabile. De asemenea, acupunctura, cu o tradiţie milenară, preluată de la popoarele asiatice, se bazează pe remedierea dezechilibrelor energetice (cu ajutorul unor mijloace specifice figura 5) cunoscând meridianele energetice (în număr de 12) existente atât la om cât şi la animale.

număr de 12) existente atât la om cât şi la animale. Ace de acupunctură Plantă moxa

Ace de acupunctură

atât la om cât şi la animale. Ace de acupunctură Plantă moxa 34 Medicamentul Veterinar /

Plantă moxa

34

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

Veterinar / Veterinary Drug Volume 1, o 1, July 2007 Suport metalic pentru moxa Ţigară moxa

Suport metalic pentru moxa

Drug Volume 1, o 1, July 2007 Suport metalic pentru moxa Ţigară moxa Fig. 5. Mijloace

Ţigară moxa

Fig. 5. Mijloace specifice acupuncturii.

BIBLIOGRAFIE

1. Boitor, I., Bogdan, Ingeborg, Moise, D. (1994) - Manual practic de homeopatie veterinară, Ed. Genesis, Cluj-Napoca.

2. Braun, A. (1992) - Methodik der Homöotherapie, 4. Auflage, Ed. Sonntag Regensburg.

3. Cristina R.T. (2007). Biotehnologii farmaceutice şi industrializarea medicamentului de uz veterinar. Ed. Impact-Media, Timişoara.

4. Drähne, A. (1998) - Homöopathische Arzneimittelprüfung (AMP) und Formulierung der Arzneimittelbilder in Homöopathie in der Dermatologie, D.H.U. Karlsruhe, 8, 13-18.

5. Elies, M.K.M. (1998) – Dosierungsricht-linen bei akuten Krankheiten in Homöopathie in der Dermatologie, D.H.U. Karlsruhe, 8, 19-25.

6. Fischer, V. (1997) - Die Chronischen Miasmen Hahnemanns, DHU.

7. Fischer, V. (1998) - Historische Wurzeln der Homöopathie und das Ähnlichkeitsprinzip nach Hahneman in Homöopathie in der Dermatologie, D.H.U. Karlsruhe, 8, 5-12.

8. Gäbler, H. (1991) - Wesen und Anwendung der Biochemie. Therapie mit Mineralstoffen nach Dr. Schüssler, DHU, Karlsruhe.

9. Grieser, N. (1977) - Gedanken zur naturwissenschaftlicher Medizin und geschichtlicher Überblick über die tierärztliche Homöopathie der lezten 100 Jahre, Prakt. Tierarzt, Hannover , 58, 8, 545-549.

10. Gratz, Heidrun (1999) - Biologische Therapie bei Hund und Katze bei Erkrankungen mit Leberbeteiligung, Biol. Tiermedizin, 2, 57-64.

11. Hamalcik, P. (1992) - Biologische Therapie in der Veterinärmedizin, 6 Auflage, Aurelia Verlag, Baden - Baden.

12. Hamalcik, P. (1995) – Symptomen verzeichnis für die biologische Veterinärmedizin, Aurelia Verlag Baden-Baden.

13. Jayasurita, A. (1997) - Homeopatia clinică, I.I.T.E.A., Apimondia, Bucureşti.

14. Mihăilescu, C., Stătescu, C. (1989) - Introducere în homeopatia veterinară, Ed. Ceres, Bucureşti.

15. Mohn, J. (1998) - Behandlungskonzept für Pferd, Hund und Katze nach den Regeln der Traditionellen Chinesischen Medizin, Biol. Tiermedizin, 4, 136-140.

Romeo-Teodor Cristina

16. Trif Alexandra, Curtui V. (1997) – Compendiu de botanică medicală, Ed. Brumar, Timişoara.

17. Wiesenauer, M. (1998) – Homöopathische Anamnese und Symptomatologie im Vergleich zur sogenannten Schulmedizin, in Homöopathie in der Dermatologie, D.H.U. Karlsruhe, 8, 26-31.

18. ***D.V.M. Dictionaire des Medicaments Veterinaires, 1997, Ed. du Point Veterinaire.

19. ***Deutsche Homöopathie Union (1998/1999) - Remedia Homoeopathica, Homöopathisches Arzneimittelverzeichnis.

20. ***Deutsche Homöopathie Union Karlsruhe (1998) - Homöopathisches Repetitorium.

35

Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Volume 1, o 1, July 2007

21. ***Deutsche Homöopathie Union, 1998/2 Auflage, 38, Fortbildungsseminar Köln.

22. ***Heel Tierarzneimittel (1994) – Biologische Heilmittel Heel GmbH, Baden - Baden.

23. ***Homöopathische Tierarzneimittel Vademecum Franz Ziegler Homöopathika. Fensterkuvert.

24. *** Ordinatio Antihomotoxica et Materia Medica (1998) - 6 aktualisierte Auflage, Internationale Gesellschaft für biologische Medizin e. V. Baden- Baden