Culisele executiei lui Antonescu

717 vizualizari | Luni, 28 Octombrie 2013

|

Pe data de 1 iunie 1946, Ion Antonescu cadea rapus de gloantele plutonului de

executie in curtea inchisorii Militare Jilava. La iesirea din celula, fostul sef al
statului a fost impartasit de confesorul puscariei, preotul Teodor Totolici. Am aflat
de la fiul parintelui cum, inainte de a parasi cladirea inchisorii, maresalul a
decupat o bucata din tricolorul de la o carte de religie, si-a prins-o cu un ac de
gamalie in piept, apoi s-a indreptat insotit de asistenta in Valea Piersicilor din
curtea unitatii de detentie, acolo unde avea sa aiba loc ducerea la bun sfarsit a
executarii sentintei.
Ads not by this site

Am stat de vorba cu Mihail Totolici, un copil ce a intrat in anii 40 in inchisoarea

Jilava. Fiul preotului Teodor Totolici avea pe atunci 16 ani. Faptul nu a constituit
o pedeapsa pe care a trebuit sa o suporte, acest lucru a fost posibil doar pentru
ca tatal sau era confesorul inchisorii. Acesta era preotul ce se ingrijea de
sufletele ajunse acolo. Dupa cum se stie, printre detinuti s-a aflat in 1946 si
Maresalul Antonescu. Mihail Totolici (83 de ani), cel cu care am stat de vorba, a
primit informatii importante de la tatal sau, care a trecut la cele vesnice in 1978.
Sunt informatii pe care le dezvaluie in premiera prin intermediul Jurnalului
National, informatii referitoare la atitudinea si comportamentul Maresalului in

momentele dinainte de iesirea din celula in vederea executiei, acolo unde aparatul
de filmat nu a mai ajuns. Sunt franturi, momente pe care nicio camera nu le-a
surprins, scrie jurnalul.ro.
Nu Ion Antonescu, ci Mihai Antonescu a respins impartasania
Filmul executiei il stie toata lumea, l-a inclus si Sergiu Nicolaescu intr-unul din
controversatele lui filme: Oglinda. Pe genericul sau, ca si pe cel al peliculei care
circula astazi in mediul virtual, figureaza la loc de cinste, ca participant la
executie, si numele Teodor Octavian Totolici, confesorul inchisorii Jilava, pe atunci
preot in comuna Jilava. Mihail spune ca numele tatalui sau este trecut gresit,
chiar si in actele oficiale de la acel moment, in special in procesul verbal al
executiei. Pe parintele sau nu-l chema si Octavian. In afara de aceasta
inadvertenta legata de numele sau, o alta informatie eronata, inclusiv in filmul lui
Nicolaescu, este aceea ca Maresalul Antonescu a respins impartasania. Da, este
adevarat ca unul dintre Antonesti a facut acest lucru, dar nu Ion, ci Mihai,
condamnat si el alaturi de Maresal. Mihai Antonescu, fiind cel mai tanar, nu a
putut accepta ceea ce avea sa i se intample si poate de aceea a recurs la acel gest
de fronda fata de reprezentantul bisericii. Asta e ce mi-a zis taica-meu. Tata se
astepta ca Ion Antonescu sa primeasca impartasania, poate nu se gandea ca
Mihai (Ica) Antonescu sa refuze. Insa si-a dat seama ca afectat nu a fost numai el,
erau afectati toti cei condamnati alaturi de Antonescu, pentru ca Regele Mihai nu
a semnat gratierea, povesteste Mihail Totolici.
Parinte, eu am fost tradat!, a spus Maresalul Antonescu la inchisoarea
militara Jilava
Tatal meu, de cate ori mergea acolo, fie ca era miercuri sau vineri, si ajungea la
el, ii vorbea. La un moment dat, cu o anumita ocazie, i-a dat niste carti cu
caracter religios. In ziua executiei, operatorul care filma, Gologan sau cine a fost,
n-a intrat in celule in momentul in care preotul Totolici (tatal sau - n. red.) i-a
impartasit pe cei patru condamnati din lotul Antonescu. Tata a povestit cum, cu o
alta ocazie, cand a ajuns la el, Antonescu i-a spus: parinte, eu am fost tradat!.
Aceste cuvinte nu au fost mentionate nicaieri, nu le gasiti niciunde. Iar atunci
cand a fost executia, avea si cartile religioase acolo. Antonescu i-a spus: parinte
pot sa iau o panglica de la carte, taica-meu avea panglici tricolore la toate cartile.
Sa tai si sa pun in piept la toti. Da, domnule Maresal, i-a zis tatal meu. Atunci a
trimis un soldat si a adus foarfeca si ace de gamalie si Maresalul a taiat din
panglica si a pus si lui si la ceilalti trei care erau cu el. Sunt lucruri care nu se
2

stiu, povesteste Mihail Totolici. De altfel, daca se urmareste cu atentie filmul

oficial al executiei, se poate observa, pe langa batista de la butoniera fiecarui
condamnat, cate o foarte mica banda de tricolor. Este cea provenita de la cartile
religioase ale parintelui Teodor Totolici. Fiul celui care l-a impartasit pe Maresal
inainte de a fi executat spune ca tatal sau i-a marturisit ca nu a participat la
ucidere, ci doar la momentele dinaintea acesteia. L-am intrebat pe Mihail daca
tatal sau si-a dat seama din intalnirile pe care le-a avut cu Ion Antonescu daca
acesta era un om credincios, practicant. Faptul ca a primit cartile religioase de la
tatal meu preot, apoi acceptarea discutiilor cu parintele in calitate de confesor al
inchisorii, iar inainte de executie acceptarea impartasaniei - toate acestea spun
multe despre cat era sau nu Maresalul de bisericos.
Cum a ajuns Totolici preot la Jilava
Ads not by this site

In 1930, cand a iesit el preot, daca luai parohie in Bucuresti, nu-ti dadea cinci
ani leafa. Ulterior s-a marit la zece ani aceasta perioada. Atunci a dat un concurs
pentru un post in parohia Jilava. Acolo erau doi preoti, si cand a murit unul
dintre ei, a castigat postul. Parohia Jilava fiind cea mai apropiata de inchisoarea
militara cu acelasi nume, chiar daca e putin in afara satului, facea si servicii
bisericesti la inchisoare, atat cat permiteau comunistii. Teodor Totolici avea
stampila confesorului inchisorii. Impartasea, tinea slujbe, Sfanta Liturghie, avea
toate atributiile unui confesor de puscarie. Venea si in timpul saptamanii, dar mai
ales de Pasti si de Craciun. Uneori mergea pe jos, insa de cele mai multe ori, in
special de marile sarbatori, seful inchisorii ii trimitea sania, daca era iarna, sau
trasura comandatului pe vreme mai buna.
Ziua executiei
Mihail Totolici povesteste ca tatal sau stia ca Antonescu este condamnat la moarte
de catre rusi. Nu se aflase insa cu exactitate ziua executiei. Cum era pe atunci
obiceiul la tara, se umbla cu botezul la fiecare inceput de luna. Apoi comunistii au
dat voie sa se faca acest lucru doar trimestrial, apoi bianual, pana ce, treptat, au
facut sa dispara aceasta legatura cu biserica. Intamplarea a facut ca tatal meu,
impreuna cu dascalul, care era mai batran, sa treaca pe la inchisoare de 1 iunie.
Cand s-au apropiat de unitate au vazut masini multe. Si atunci tata i-a zis
dascalului: sa stii ca a venit completul de executie. Si intr-adevar asa a fost, isi
aminteste Mihail Totolici. Poate ca daca n-ar fi ajuns atunci acolo nu i-ar mai fi
3

impartasit pe cei condamnati si n-ar mai fi fost inscris in cartea de istorie ca

facand parte din echipa care a participat la executie!
Parintele Teodor si-a amintit mai tarziu ca cei de la puscarie ar fi trebuit sa cheme
un alt preot de la Bucuresti. S-au grabit si au uitat sa-l aduca. Taica-meu le
spusesera celor de la inchisoare sa nu-l cheme la executii pentru ca e o fire mai
sensibila, dar nu s-a putut sustrage. A fost o vreme cand veneau niste preoti de la
diverse parohii din Bucuresti, pe care tata ii cunostea. Dar atunci s-a intamplat
sa-i fie impus din graba sa ramana. Pedeapsa a fost grabita si pentru ca se
apropia ziua de nastere a lui Antonescu, care era pe 2 iunie.
La Jilava, comunistii cantau Internationala in timpul slujbei
Se mai intampla o chestie, pe vremea cand erau si detinuti comunisti.
Inchisoarea nu avea biserica, asa ca tineau slujba in curte. Insa la un moment
dat comunistii au inceput sa cante Internationala in timpul ceremonialului, nu
neaparat de catre cei prezenti la Sfanta Liturghie. Si atunci taica-meu i-a sugerat
comandantului sa-i oblige pe toti sa vina la slujba. Asa i-a determinat pe cei care
intonau imnuri comuniste sa taca, de teama obligatiei de a nu fi prezenti cu totii
sa asculte predica.
Revenind la intalnirile cu Maresalul, Mihail Totolici confirma ca tatal sau a vorbit
cu Ion Antonescu de mai multe ori. De cate ori se ducea la inchisoare inainte de
executie, taica-meu ii vorbea.
Daca stiam ca o sa-l impartasesc inainte de executie nu ma mai faceam preot, a
spus confesorul Totolici
Ads not by this site

L-am intrebat pe Mihail daca tatal sau a povestit despre ce l-a impresionat la
Antonescu. Mi-a spus ca daca stia ca o sa trebuiasca sa-l impartaseasca pe
Antonescu, nu se mai facea preot. El isi aminteste ca a fost un moment cand l-a
insotit chiar pe tatal sau atunci cand acesta a transmis un mesaj catre mama
Maresalului, nestiind si nici macar banuind ca ar putea fi urmariti. Odata nu
stiu ce i-a transmis Maresalul, ca apoi am fost chiar eu cu taica-meu pe Calea
Calarasi la doamna Maria, mama Maresalului. Aceasta locuia impreuna cu sotia
lui Antonescu. Statea in sezlong, iar taica-meu a vorbit ce a vorbit cu dna
4

Maresal, eu n-am asistat, am stat mai incolo. Tata i-a transmis ceva ce i-a spus
probabil Maresalul. Pe urma am plecat, iar tata si-a dat seama ca acea casa este
urmarita. Pe atunci, oamenii nu invatasera sa se fereasca. Nu traisera inca in
comunism. Cand am vazut ca suntem urmariti, tata a zis: nu e nimic, ca n-am
facut cine stie ce. Era obisnuit ca de fiecare data cand se ducea la inchisoare sa
vorbeasca cu Maresalul.
Tristetea preotului din seara executiei
Cand a venit acasa, la sapte fara un sfert, ca aproape de ora 18.00 s-a sfarsit cu
executia, era cu lacrimi in ochi. Noi nu stiam ce s-a intamplat, dar parca il vad
cum a intrat in bucatarie si a spus: l-au executat pe Maresal!. Insist asupra
comportamentului Maresalului in inchisoare atat timp cat acesta se afla in
preajma confesorului bisericesc. El nu vroia sa para umilit, era demn. Avea chiar
si moralul ridicat, nu chiar daramat. De altfel, in 1946 tata a vazut ca Ion
Antonescu inca era iubit. Circula legenda ca au fost doua echipe de executie. Si
initial au refuzat sa traga. Au chemat gardienii de la Politia capitalei si aia au
refuzat sa traga. Atrag atentia asupra faptului ca exista riscul ca sovieticii sa-i
pedepseasca drastic pe cei care se abat. Insa era scuzabil gestul avand in vedere
ca omul de rand inca nu-si dadea seama cine a cucerit tara si cum se petrec
lucrurile.
Soldati in curtea inchisorii cu ochii in lacrimi
De altfel, comunistii inca nu prinsesera pe deplin fraiele in mana. Daca erau
tolerate astfel de acte de indisciplina? In orice caz, tata mi-a povestit ca erau
soldati in curtea inchisorii care plangeau. Stau si ma intreb cine au fost cei care
au refuzat. Nu riscau ei sa fie pedepsiti? Poate ca au existat repercursiuni. Toata
lumea vorbea ca el a vrut sa faca bine tarii. Pentru a-l impaca cu ideea executiei,
tata i-a dat carti bisericesti, sa aiba ce sa citeasca. In regimul de atunci,
comunistii care erau arestati aveau drepturi ca detinuti politici, primeau pachet
ca oricare puscarias. La Antonescu erau patru in celula. La Jilava erau inchisi
mai mult militari, de aia se si chema inchisoare militara.
Antonescu nu a carat hardaul cu fecale ca detinutii de drept comun
Ads not by this site

Militarii aveau dreptul sa nu care hardaul sau hardaul lui Petrache, cum se zicea
pe atunci. Acolo erau stransi alaturi de Antonescu toti cei care dezertau, ofiteri cu
fapte grave, dar si detinuti de drept comun. Insa nu conta ca erai inginer sau
altceva, erai obligat sa te duci cu hardaul. Evident, Antonescu nu a fost obligat
sa-l care. Il intreb pe Mihail Totolici daca stia sau isi imagina ce discuta
Antonescu cu colegii de celula. Cu ei discuta probabil lucruri legate de impacarea
cu situatia data. Tata mergea la ei, facea slujba si apoi se ducea prin inchisoare.
De la urmasul preotului Totolici mai aflu ca familia sa a avut un destin marcat de
faptul ca Teodor Totolici a fost cel care l-a impartasit inainte de moarte pe fostul
sef al statului.
O ruda de-a lui Totolici a scapat de la pedeapsa capitala doar pentru ca se
inrudea cu Teodor, ultimul preot al lui Antonescu
Am avut un unchi care a fost arestat si judecat de un complot mai mare si in
urma caruia urma sa fie condamnat la moarte. Cei din completul de judecata,
auzind ca e ruda cu tata, i-au dat 25 de ani de inchisoare, apoi i-au injumatatit
pedeapsa, dupa care au redus-o la cativa ani, ca in cele din urma sa fie eliberat. A
fost anchetat de securisti, iar acestia au aflat cu cine au de-a face. Ofiterul chiar
s-a interesat de amanunte, vroia sa stie cum a fost treaba. Apoi, comunistii l-au
chemat si pe Teodor Totolici sa povesteasca. L-a chemat si pe tata pe strada
Uranus, era inchisoare mare acolo, era si un fel de centru al cercetarilor, anchete
dure facute sub tortura de cei de la Securitate. I-au spus sa povesteasca ce a fost.
Insa tata nu era obligat sa raporteze ce a spus si ce a facut Antonescu, cu toate ca
a vorbit cu el. Pe atunci, comunistii inca nu se purtau cu duritate cu
reprezentantii bisericii. Lucrurile relativ bune au tinut pana prin 48, pentru ca
dupa doi ani a fost scoasa biserica din armata si din scoli. A disparut religia din
manualele copiilor, mai spune Mihail Totolici.
Portret Teodor Totolici
Preot iconom stavrofor Teodor Totolici, cel care i-a impartasit pe cei patru
condamnati la moarte in lotul Antonescu, s-a nascut in 1907 si a trecut la cele
vesnice in 1978. A slujit mai bine de 47 de ani la parohia Jilava, judetul Ilfov.
Totolici a fost o figura distinsa, cu alese preocupari artistice. Pasionat si un bun
cuoscator al muzicii psaltice bisericesti, parintele a iubit pana la jertfa folclorul
popular romanesc si muzica corala. Teodor Totolici a absolvit Conservatorul din
Bucuresti si a fost membru al Societatii corale Carmen. De asemenea, a fost
profesor de muzica la Liceul militar de la Manastirea Dealu si membru al Coralei
6

preotilor din Capitala inca de Ia infiintarea acesteia. Nascut in Bucuresti, a urmat

cursurile scolii primare si ale liceului Sfantul losif, perioada in care s-a simtit
atras de religie. Adevarata chemare a bisericii a venit odata cu absolvirea
cursurilor seminariale din Constanta si, ulterior, cu obtinerea licentei in teologie.
La varsta de 23 de ani a fost hirotonit preot in parohia Jilava, pe care a pastorit-o
pana la moarte. Blajin si intelept, gata sa ajute pe oricine si oricand, bun si milos,
modest, cu noblete sufleteasca si spirit de jertfa pentru biserica si pentru familie,
a fost iubit de lumea bisericii si mai ales de sutele de enoriasi. Preotul Totolici le-a
acordat o parinteasca intelegere tuturor celor care veneau sa-i solicite ajutorul. Ca
membru al coralei preotilor din Bucuresti a fost prezent la lucrarile de inregistrare
si filmare prin serviciul cinematografic al Centrului Eparhial Bucuresti la toate
evenimentele irnportante ale bisericii, de culturalizare a tinerilor seminaristi si
studenti. A fost inmormantat la Cimitirul Sf. Vineri.
Totolici, o relatie buna cu George Enescu de la care are o dedicatie impresionanta
In 1955, prin grija sa, a fost restaurata biserica Jilava. A facut parte din Corul
Carmen dirijat de Gheorghe Chirescu si initial de Dumitru Georgescu Kiriac. La
26 octombrie 1932 a participat la momentul dezvelirii bustului lui D.G. Kiriac,
prilej cu care compozitorul George Enescu i-a oferit o semnatura speciala pe
cartea cu notele sale. Avand o relatie deosebita cu Enescu, apare alaturi de acesta
si de Mihail Jora intr-o fotografie facuta la Ateneu.
Procesul lui Antonescu
Facem legatura cu cele descrise mai sus prezentandu-va si informatiile legate de
evenimentul din 1946 descrise de colonel dr. Alexandru Dutu. In varsta de 64 de
ani, maresalul Romaniei fusese condamnat, la 17 mai 1946, de Tribunalul
Poporului, de sase ori la pedeapsa cu moartea, de doua ori la temnita grea pe
viata, de trei ori la detentie grea timp de 20 de ani, o data la detentie riguroasa
timp de 20 de ani si de 14 ori la degradare civica pe timp de 10 ani. Completul 1
de judecata al Tribunalului Poporului considerase ca Ion Antonescu a militat
pentru hitlerism si fascism, instaurand cel mai crunt regim de dictatura
cunoscut in istoria tarii noastre, ca invitase armatele hitleriste sa intre pe
teritoriul tarii si a decis aderarea la Pactul Tripartit, pregatind apoi agresiunea
contra popoarelor din Balcani si contra U.R.S.S., dupa care a savarsit cea mai
mare crima petrecuta in istoria poporului roman, alaturandu-se Germaniei
7

hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietica, care doreau o

colaborare pasnica cu poporul roman, punand tara si in stare de razboi cu
Marea Britanie si cu Statele Unite ale Americii. In timpul razboiului, au mai
apreciat judecatorii maresalului, acesta nu a respectat regulile internationale,
dand ordine de suprimare a populatiei civile din spatele frontului pe motiv ca
cetatenii au fost partizani, a favorizat pe acei insarcinati cu supravegherea lor
(prizonierilor n.n.) spre a fi supusi la un tratament inuman, a ordonat acte de
teroare, a luat masuri ca toti luptatorii antifascisti sa fie internati in lagare in
scop de persecutie politica si din motive rasiale a ordonat deportarea populatiei
evreiesti din Bucovina si Basarabia, cum si parte din Vechiul Regat, in
Transnistria, unde - in cea mai mare parte - a fost executata Foarte important
insa pentru justitie si pentru istorie ar fi fost sa se stabileasca sigur, si fara nici
un dubiu, daca maresalul a fost sau nu vinovat de toate cele ce i s-au imputat.
Neclarificarea acestor probleme face ca, la peste o jumatate de secol de la executia
sa, Ion Antonescu sa fie contestat, denigrat sau elogiat, asa cum a fost, de altfel,
si in timpul vietii.
La 17 mai 1946, cei care l-au judecat, l-au considerat criminal de razboi,
responsabil de dezastrul tarii si l-au condamnat la moarte. Afland verdictul,
maresalul i-a imputernicit pe avocatii sai (Constantin Paraschivescu-Balaceanu si
Titus Stoika), in aceeasi zi, printr-o procura autografa, sa redacteze si sa sustina
motivele de recurs impotriva sentintei de condamnare a subsemnatului data de
Tribunalul Poporului, precum si a prezenta cerea de gratiere in numele meu. in
baza acestui document, avocatii au intocmit cererea de gratiere (dactilografiata,
dar fara semnatura autografa a maresalului) catre regele Mihai I. Cereri de
gratiere au mai adresat, la 31 mai 1946, avocatul Constantin ParaschivescuBalaceanu si mama Maresalului, Lita Baranga, in varsta de 88 de ani, care
implora cu lacrimi in ochi marinimia Majestatii Voastre ca sa binevoiti a acorda
inalta gratie de a comuta pedeapsa cu moartea data de Tribunalul Poporului in
ziua de 17 mai 1946 fiului meu unic, Ion Antonescu.
Autoritatile au avut o pozitie contradictorie fata de condamnarea la moarte a
Maresalului Ion Antonescu, Lucretiu Patrascanu, ministru Justitiei, supunand si
el inaltei hotarari a regelui, in conformitate cu prevederile art. 641 din Codul de
Procedura Penala, cererile de gratiere pentru Ion Antonescu, Mihai Antonescu,
Constantin Z. Vasiliu, Gheorghe Alexianu, Radu D. Lecca, Eugen Cristescu si
Constantin Pantazi. Printr-un alt raport insa, in numele si din insarcinarea
guvernului, tot Lucretiu Patrascanu a propus regelui Mihai I pentru inalte
ratiuni de stat respingerea cererilor de gratiere facute de Ion Antonescu, Mihai
Antonescu, Constantin Vasiliu si Gheorghe Alexianu si comutarea in munca
8

silnica pe viata a pedepsei cu moartea aplicata condamnatilor Constantin

Pantazi, Radu Lecca si Eugen Cristescu.
Executia
La 1 iunie 1946, dupa respingerea cererilor de gratiere, procurorii Alfred Petrescu
si G. Sandulescu au fost desemnati cu aducerea la indeplinire a sentintei no.
17/1946 a Tribunalului Poporului. La scurt timp, grupul de detasamente de
gardieni publici a constituit un pluton format din 30 de gardieni, comandat de
Vasile Frugina, care, in dupa-amiaza zilei, s-a deplasat la inchisoarea Jilava. La
orele 16.45, procurorii Alfred V. Petrescu si Gheorghe Sandulescu, insotiti de
Gheorghe Colac, grefier la Tribunalul Poporului, colonelul Dumitru Pristavu,
comandantul inchisorii militare Jilava, si avocatii Constantin ParaschivescuBalaceanu si Constantin Stroe, au vizitat, in celulele lor, pe fiecare condamnat in
parte. Intrebat care ii este ultima dorinta, Ion Antonescu a declarat: Cer sa nu fiu
legat la maini si nici la ochi cand se va trage in mine. Intre timp, la inchisoarea
Jilava a sosit si inspectorul de politie Mihail Gavrilovici de la Directia Generala a
Politiei, delegat de Ministerul de Interne, care a asistat la convorbirile ce trebuiau
sa aiba loc intre marii criminali de razboi si rudele lor. Din raportul intocmit de
acesta la 3 iunie, aflam ca discutia dintre Ion Antonescu si sotia sa, Maria, a
durat 30 de minute si s-a desfasurat in limba franceza, fiind sintetizata astfel de
Mihail Gavrilovici: Ion Antonescu recomanda sotiei sale sa fie tare si sa suporte
cu seninatate vitregia soartei. Maria Antonescu s-a plans ca nu mai poate indura
torturele interogatoriului si situatia in care se gaseste... La despartire au plans
amandoi. In timpul intalnirii cu mama sa, maresalul i-a declarat: Fiecare roman
trebuie sa moara pentru patrie si eu ma consider ca mor pentru fericirea si
idealul Tarii Romanesti. Dupa orele 17.30, preotul Teodor Totolici, confesorul
inchisorii, a impartasit condamnatii, insotindu-i pana la stalpul de executie
(informatie infirmata de fiul parintelui, Mihail Totolici - n. red.).
La orele 17.45, condamnatii la moarte au fost escortati de patru gardieni ai
inchisorii spre locul de executie. In primul rand au mers Ion Antonescu si
Constantin Vasiliu, in al doilea rand Gheorghe Alexianu si Mihai Antonescu. La
iesirea pe poarta principala, vazand gardienii din plutonul de executie, Constantin
Vasiliu a exclamat: astia nu stiu sa traga, o sa ne ciuruiasca. In dreptul
Pavilionului administrativ, convoiul a fost intampinat de reporteri de la ziare
straine si romane, facandu-se mai multe fotografii. Conform dispozitiilor
Presedintiei Consiliului de Ministri, primul-procuror a primit ordin sa ridice dupa
executie aparatele de fotografiat si filmat, sa developeze cliseele si filmele, sa le
9

trimita, sigilate, la Ministerul de Justitie si numai dupa aceea sa restituie

aparatele celor in drept. La scurt timp dupa executie, procurorul Gheorghe
Sandulescu, in urma ordinului telefonic primit de la Lucretiu Patrascanu, a
predat lui Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de Interne, trei
casete de film si patru rolfilme.
La orele 18.00, dupa ce comandantul grupei de executie a dat raportul
procurorului Alfred V. Petrescu, acesta a cerut grefierului Gheorghe Colac sa
citeasca continutul Hotararii nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului si sa prezinte
o scurta expunere a faptelor savarsite de condamnati.In momentul in care s-a
incercat sa se procedeze la aplicarea art. 18 din Regulamentul nr. 12/1942 si sa
se lege condamnatii la ochi si de stalpul de executie, toti au declarat ca vor sa
stea cu fata catre grupa de executie si nelegati, cu exceptia condamnatului
Constantin Z. Vasiliu, care a cerut sa fie legat la ochi, cu propriul sau fular.
Dupa indeplinirea tuturor formalitatilor de mai sus - raporta ceva mai tarziu
procurorul Petrescu - la orele 18.03, am ordonat comandantului grupei de
executie executarea. Conformandu-se dispozitiunilor art. 19 din Regulamentul nr.
12/1942, comandantul grupei a comandat pregatirea armelor, ochirea si focul ,
care s-a executat cu arme de tip militar. In urma salvei - avea sa raporteze si
inspectorul de politie Mihail Gavrilovici - au cazut toti la pamant. in clipa
urmatoare, Ion Antonescu s-a ridicat, sprijinindu-se pe o mana si a strigat:
Domnule, nu m-ati omorat, dupa care efort a cazut jos. Alexianu si Mihai
Antonescu au ramas nemiscati, iar Constantin Vasiliu se zbatea gemand. Dupa
incetarea focului, continua procurorul Petrescu, medicul legist, Alexandru Gr.
Ionescu, a constatat ca cei executati dadeau inca semne de viata. In acest
context, comandantul grupei de executie a executat loviturile de gratie, tragand
cu revolverul in capul fiecarui condamnat. Din raportul lui Mihail Gavrilovici mai
rezulta ca in Constantin Vasiliu s-a tras si cu arma fiindca tot se mai zbatea. La
ora 18.15, medicul legist a constatat moartea tuturor celor ce fusesera impuscati,
cadavrele ramanand pe loc, sub paza unei garzi formate din gardieni publici.
Dupa circa o ora, sub supravegherea procurorului Gheorghe Sandulescu,
cadavrele au fost perchezitionate de un gardian public din grupa de executie si de
grefierul inchisorii Jilava, Stefan Craioveanu. Asupra lui Ion Antonescu s-au gasit
doua batiste, o icoana si o palarie de culoare maro. Incarcate in doua ambulante
ale Salvarii, cadavrele au fost duse la crematoriul Cenusa, insotite de bricul
Prefecturii. Aici a fost totul pregatit, insa medicul legist a declarat ca lipsesc
certificatele de verificare a mortii, relateaza Mihail Gavrilovici. Prim-procuror
Sandulescu s-a opus la incinerare si a trebuit sa se piarda timp pana la ora 21.15
10

minute, cand a inceput incinerarea. Incinerarea fiecarui cadavru a durat o ora si

jumatate. Dupa fiecare incinerare, cenusa a fost pusa intr-o urna introducanduse un bilet cu numele executatului; de asemenea, s-a scris si pe capacul urnei
numele fiecaruia. Incinerarea au luat sfarsit la ora 2.00, la ziua de 2 iunie 1946.
Urnele au fost transportate de prim-procuror Sandulescu si subsemnatul la
Prefectura, luandu-se semnatura comisarului Simion pentru primirea lor. Cu
putin timp inainte de executie, mama Maresalului solicitase primului-procuror sai fie predat corpul fiului spre a-l ingropa in cavoul familiei, la cimitirul Iancu
Nou. In caz de incinerare, rugase sa i se predea cenusa. Acelasi lucru il solicitase
si sotia generalului Constantin Vasiliu, dr. Gabriela Paraschivescu-Vasiliu.
Ultima dorinta a batranei doamne, Lita Baranga, mama Maresalului nu a fost
insa indeplinita. Si nici cea a lui Ion Antonescu, care, la 17 mai 1946, in ultima
scrisoare adresata sotiei, consemnase: Am sa ma rog sa fiu ingropat langa cei
care mi-au fost strabuni si calauzitori, la Iancu Nou. Acolo voi fi printre acei cu
care in copilarie am cunoscut si bucuriile si lipsurile.
Ucis cu o zi inainte de a implini varsta de 64 de ani, maresalul Ion Antonescu a
cazut sub gloantele plutonului de executie, convins ca isi facuse datoria fata de
tara si fata de poporul roman, asa cum rezulta dintr-o scrisoare adresata sotiei la
17 mai 1946 : Nimeni din aceasta tara n-a servit poporul de jos cu atata
dragoste, pasiune si dezinteresare cum am facut eu. Am dat de la munca pana la
banul nostru, de la suflet pana la viata noastra, fara a-i cere nimic. Nu-i cerem
nici azi. Judecata lor patimase de azi nu ne injoseste si nici nu ne atinge.
Judecata lui de maine va fi sigura si dreapta si ne va inalta; sunt pregatit sa mor,
dupa cum am fost pregatit sa sufar. Tu stii ca toata viata mea, mai ales in cei
patru ani de guvernare, a fost un calvar, dar a fost inaltator si va fi nepieritoare.
Imprejurarile si oamenii nu au ingaduit sa facem binele pe care l-am dorit cu
atata pasiune tarii noastre. Suprema vointa a decis altfel, am fost un invins, au
fost si altii ...multi altii! Numai dreapta judecata - Istoria - i-a pus la locul lor, ne
va pune si pe noi. Popoarele, in toate timpurile si peste tot, au fost ingrate; nu
regret nimic si nu regreta nimic. Sa raspundem la ura cu iubire, la lovituri, cu
mangaiere, la nedreptate, cu iertare.

11