Autoepurarea cursurilor de ap

Ansamblul proceselor autonome , de natura fizico-chimica si biologica ,

ce redau unei ape infestate cu materii de orice fel ( organice, minerale , toxice ,
etc) puritatea initiala se numeste autoepurare.
Prin autoepurare se completeaza de cele mai multe ori , procesul de
epurare a cursurilor .
Fenomenele cele mai importante , care intervin in timpul autoepurarii
cursurilor de apa , sunt :
Dilutia
Amestecul
Mineralizarea
Autoepurarea cursurilor de apa se realizeaza in mod natural , nefiind
folosite , in acest scop instalatii sau constructii speciale . Astfel , spre exemplu ,
oxigenul necesar proceselor aerobe este luat din apa emisarului , in timp ce in
instalatiile de epurare biologica , el este furnizat artificial.
1. Gradul de dilutie
Gradul de dilutie sau dilutia , d , este reprezentat de raportul dintre
debitul emisarului , Q , si debitul apelor uzate , q :
d

Q
q

In cazul unui amestec incomplet al celor doua feluri de apa se determina

dilutia reala d .
In cazul unui amestec complet , cantitatea de materie de un anumit tip
(suspensii , substante toxice etc) , se determina cu ecuatia :
C am

C Q c q
Qq

in care :
Cam = concentratia medie de materie in apa amestecului ( ape emisar si
ape uzate ) ;
C=
concentratie medie de materie , in apa emisarului ;
c=
concentratie medie de materie in apa uzata ;
Q=
debitul emisarului ;
1

q=

debitul apelor uzate.

2. Amestecul
Dilutia in conformitate cu ecuatia poate fi folosita , in calcule , numai in
cazul amestecului complet al celor doua feluri de ape .
Amestecul complet se realizeaza dupa un anumit timp , respectiv la o
distanta mai mare sau mai mica , in aval de sectiunea de avacuare a apei uzate.
In general , amestecul se datoreaza turbulentei apei , realizndu-se
complet pe distante cu atat mai scurte , cu cat gradul de dilutie este mai mic.
Pentru a se realiza un amestec rapid si cat mai complet se recurge la
instalatii de dispersie a apelor uzate, dupa asemenea instalatii , la numai cteva
sute de metrii se poate conta pe un amestec complet.
Dilutia reala , sau gradul de dilutie intre sectiunea de evacuare si
sectiunea de amestec complet , se stabileste cu formula :
d, a

Q
q

in care a este coeficientul de amestec al celor doua feluri de ape. Acest

coeficient este subunitar si creste pe masura ce punctul de calcul se apropie de
cel de amestec complet, unde teoretic are valoarea 1.
Coeficientul de amestec se determina , de obicei , cu formula lui J.D.
Rodziler .
3

Q=

1 l L
3
Q
1 l L
q

n care :
L = distanta dintre sectiunea de evacare a apelor uzate si sectiunea de
calcul [ m]
= coeficientul care ia n considerare conditiile hidraulice de amestec
Coeficientul se determina (dupa V.A. Frolov) cu formula :

DT
q

din care :
= coeficient
, care depinde de constructia de evacuare a apei uzate

Notat cu
coeficientul de amestec depinde de constructia instalatiei
de evacuare a apei uzate si poate avea mai multe valori :
pentru evacuari la mal , concentrate , = 1,0 ;

 pentru evacuari in zona de viteza maxima a emisarului in talveg = 1,5 ;

pentru evacuari prevazute cu instalatii de dispersie ( conducte orizontale cu
orificii , asezate transversal pe directia de curgere a apei ) = 3,0.
Coeficientul de sinuozitate al rului = L / l , este rezultatul raportului
dintre distanta ntre sectiunea de evacuare a apei uzate si sectiunea de calcul
[L] , si distanta ntre aceleasi sectiuni , doar in linie dreapta [ l ] .
Coeficientul de difuzie turbulenta [ T ] se determina cu ajutorul
ecuatiei :
T

V H
200

in care :
[ V] este viteza medie a cursului de apa , in zona considerata ;
[ H ] este adncimea medie a cursului de apa , in zona considerata,
exprimata in m .
Practic , pentru calcul se folosesc valorile termenului L , furnizate de
tabelul 1.1.
3

x
0
0.50
0.52
0.54
0.56
0.56
0.60
0.62
0.64
0.66
0.68
0.70
0.72
0.74
0.76

1
0.614
0.595
0.583
0.571
0.560
0.549
0.538
0.528
0.517
0.507
0.497
0.487
0.477
0.468

x
0
1.50
1.55
1.60
1.65
1.70
1.75
1.80
1.85
1.90
1.95
2.00
2.05
2.10
2.15

x
0
3.25
3.30
3.35
3.40
3.45
3.50
3.55
3.60
3.65
3.70
3.75
3.80
3.85
3.90

1
0.223
0.212
0.202
0.192
0.183
0.174
0.165
0.159
0.155
0.144
0.136
0.129
0.123
0.117

2.1. Distanta de amestec

1
0.0389
0.0371
0.0352
0.0335
0.0319
0.0303
0.0289
0.0275
0.0262
0.0249
0.0236
0.0225
0.0214
0.0204

x
0
5.00
5.10
5.20
5.30
5.40
5.50
5.60
5.70
5.80
5.90
6.00
6.10
6.20
6.30

1
0.00675
0.00614
0.00555
0.00503
0.00457
0.00415
0.00372
0.00337
0.00304
0.00276
0.00249
0.00224
0.00204
0.00185

Rezolvnd ecuatia , in raportul cu L , se poate determina distanta dintre

sectiunea de evacuare a apelor uzate si o sectiune oarecare , corespunzatoare
unui anumit grad de amestec al celor doua feluri de ape.In acest mod rezulta
formula de calcul a distantei de amestec La :
La = [ 2,3

l'g

a Q q
(1 a )q

Pentru amestecul complet ( a = 1 ) , valoarea distantei de amestec devine

L a = 8 , de aceea J.D. Rodziler apreciaza ca n practica , este suficient daca se
considera a = 0,7 0,8 si numai n cazuri exceptionale 0,85.
Uneori , distanta de amestec complet poate avea valori relativ mari ,
chiar zeci de km , ceea ce conduce la formarea unei benzi de apa uzata in lungul
emisarului , care da un aspent neplacut apei , impiedicnd si ntrziind in acelasi
timp , dezvoltarea normala a procesului de autoepurare , care s-ar putea realiza
in cazul unui amestec complet, chiar imediat dupa evacuarea apelor uzate.
Din aceasta cauza , existenta instalatiilor de dispersie a apelor uzate
apare ca o necesitate obligatorie , deoarece , numai n acest mod amestecul se
realizeaza imediat si se poate folosi in intregime , posibilitatea de autoepurare a
emisarului .
3. Mineralizarea
Transformarile care conduc la autoepurarea emisarului sunt asa cum s-a
aratat , de natura fizico-chimica si biologica , dar cele mai importante sunt cele
biologice biochimice , care contribuie in masura cea mai mare la epurare ,
respectiv , la mineralizarea mateiilor organice din apa.
Flora bacteriana se dezvolta rapid in zona unde se produce
mineralizarea, formnd depozite imense , care la ape mari sunt transportate pe
zeci de km, unde aceasta miscare a masei in descompunere da nastere la noi
zone de murdarie a emisarului , constituind asa numitele zone de impurificare
secundara .
Factorii care actioneaza si influienteaza in mare masura transformarile
biologice din apa emisarului sunt :
temperatura
luminozitatea
oxigenul
ph-ul

Consumul de oxigen al cursului de apa

Ecuatiile lui Wilhelmy , Streeter si Phelps sunt valabile si in cazul
emisarilor . Astfel , n conformitate cu formula pentru calculul valorilor x t si Lt
daca ntre doua puncte de ru , a si b , situate unul de altul la o distanta
corespunzatoare unui drum de 1 3 zile , nu intervin factori care sa influenteze
oxidarea biochimica normala valorile sunt influientate de consumurile primare
de oxigen din punctele respective, iar ecuatiile amintite mai sus devin :
Xb = La ( 1-10 Kt x t)
Lb = La 10 Kt x t
n care :
xb este consumul promar de oxigen n punctul b . efectuat n timpul t ;
Lb consumul prImar de oxigen n punctul b , care mai este necesar apei ,
dupa ce s-a scurs timpul t pna la 20 zile .
La consumul primar total de oxigen , care variaza ntre 0,1 0,6 , fiind
n general mai mica pentru emisari cu debite si adncimi mari si mai apropiata
de 0,6 pentru emisari mici si viteze mari.
Pentru apele de suprafata , valorile vitezei consumului de oxigen depind
de o serie de factori :
cnd viteza de curgere a apei emisarului este mare , aceasta poate
duce la marirea valorii vitezei consumului de oxigen , deoarece
se produce o antrenare a namolurilor de pe patul emisarului ,
namoluri care au nevoie de oxigen pentru mineralizarea
materialelor organice pe care le contin ;
adncimea medie a apei emisarului actioneaza n sensul cresterii
vitezei consumului de oxigen la adncimi mici si pentru adncimi
mari scade viteza consumului de oxigen . La ruri cu adncime
mica , influenta plantelor de fund si a bacteriilor este mult mai
puternica decat la ruri cu adncime mare , deoarece acestea se
dezvolta mai rapid necesitnd o cantitate sporita de oxigen , ceea
ce conduce la marirea vitexei consumului de oxigen.
organismele din apa , plante si animale , consuma o cantitate
variabila de oxigen ( prin procese de respiratie ) , care
influenteaza ntr-un sens sau altul , valoarea vitezei consumului de
oxigen

1. Improspatarea cursului de
apa cu oxigen
Reaerarea absortia oxigenului influenteaza n mare masura
procesele biochimice din emisari , contribuind la regenerarea oxigenului
dizolvat in apa , consumat de materiile organice in cadrul procesului de
mineralizare .
Spre deosebire de instalatiile de epurare artificiala ( unde reaerarea se
realizeaza cu ajutorul unor instalatii pneumatice sau mecanice ) , n ruri , n
lacuri , etc. reaerarea se produce prin dizolvarea oxigenului la suprafata apei si
ntr-o masura mai mica prin absortia oxigenului degajat de vegetatia acvatica , in
timpul asimilarii clorofiliene .
Absortia oxigenului se realizeaza n conformitate cu doua legi
(exprimate prin relatiile matematice , stabilite de Streeter si Phelps) si anume :
viteza de oxidare biochimica a substantei organice este
proportionala cu cantitatea de materii organice ramase neoxidate
(legea lui Wilhelmy) ;
viteza cu care apa curata este reaerata n conditii de temperatura
constanta si amestec turbulent , este direct proportionala cu
deficitul de oxigen existent , fata de saturatie.
Celor doua legi le corespund urmatoarele ecuatii :
dL dD1

K1 L
dt
dt

dD2
K 2 D1
dt

in care :
L = consumul primar total de oxigen, n timp de 20 zile CBO 2O
exprimat in mgh / dm3 ;
K1 = viteza consumului de oxigen in baza e
K2 = coeficientul de reaerare in baza e
D1 = deficitul de oxigen fata de saturatie , rezultat prin consumul
oxigenului de catre materiile organice , exprimat in mgl / dm3

D2 = deficitul de oxigen fata de saturatie , rezultat in urma completarii

oxigenului prin oxigenul atmosferic , prin reaerare , exprimat in
mgl / dm3 ;
D = deficitul total de oxigen , exprimat n mgl / dm3
Deficitul total real de oxigen rezulta din suma algebrica a ecuatiilor :
dD dD1 dD

K1 L K 2 D
dt
dt
dt

care este o ecuatie diferentiala de tip Leilent :

dy
P y Q
dz

Procesul de autoepurare
Relatia ofera posibilitatea de a cunoaste la diferite perioade de timp ,
care este deficitul de oxigen , respectiv cantitatea de oxigen ramas n emisar ,
deci nsusi mersul procesului de autoepurare .
Pentru diferite temperaturi si consumuri primare totale de oxigen , La
daca se cunosc deficitul de oxigen Da , si valorile constantelor K1 , K2 se pot
trasa curbele rezultate din aplicarea ecuatiei considerndu-se ca , la o oarecare
distanta de origine , prezinta un maxim .
Acesta valoare maxima corespunde deficitului maxim ( critic) de
oxigen, Dcr, si timpului critic , tcr, ambele valori variind in functie de
temperatura si consumul primar total de oxigen, La .
In mod practic , s-a constatat ca timpul critic , corespunzator dficitului
critic , se produce intre a doua si a treia zi de la evacuarea n emisar a apelor
uzate .
Valoarea timpului critic , rezulta din anularea derivatei ecuatiei lui Dt ,
este :
K 2
Da K 2 K1
1

K1 La
K

lg
tcr

K 2 K1

Deficitul maxim de oxigen se obtine prin introducerea valorii timpului

critic n ecuatia :
K1 La

Dt = K K x ( 10 K
2
1

1 x

- 10 K

2 x

) + Da x 10 K

2 x

Deficitul maxim de oxigen poate atinge uneori valori egale cu oxigenul

care ar putea exista in apa ,la temperatura respectiva , adica n apa rului , dupa
un parcurs de cteva zile , nu mai ramne oxigen .
Dar prin reaerare , poate aparea din nou oxigen n apa si atunci deficitul
scade , iar oxigenul tinde sa atinga valoarea de saturatie.
Valorile deficitului si timpul critic sunt de o importanta deosebita pentru
realizarea conditiilor in care se poate produce epurarea , deoarece acestea
reprezinta valorile limita , cele mai dezavantajoase fata de care se efectueaza
toate calculele de autoepurare .

1 Autoepuarea si pragul poluarii

8

O apa este considerata poluata cnd compozitia sau starea sa fizica , ori
chiar estetica , sunt modificate direct sau indirect de actiunile omului , n asa
masura ca nu se mai preteaza a fi utilizata n stare naturala .
Pentru a ntelege mai clar ce nseamna o apa curata , subliniem ca apa
este nu numai un lichid , ci si un mediu de viata datorita oxigenului , gazului
carbonic si sarurilor minerale care le contine.
In stare naturala , apa ajunge la un anumit echilibru n ceea ce priveste
gazele dizolvate si substantele minerale sau organice , prin circulatia ei n
natura remprospatndu-se continuu. Aceasta circulatie da ape posibilitatea sa se
debaraseze de elementele nocive sau sa se autoepureze , atunci cnd poluarea nu
depaseste anumite limite . In caz contrar apa respectiva devine tot mai bolnava ,
si pierde calitatile de potabilitate si pe cele de a ntretine viata , de a fi folosita
de vietuitoare , devine chiar nociva pentru mediul din jur.
Autoepurarea este nsusirea de care dispune o unitate acvatica ( ru , lac,
etc) de a absorbi , fara a suferi daune , o anumita incarcatura de poluanti , de a
asigura distrugerea sau mineralizarea elementelor poluante respective .
Gradul de poluare , ca si posibilitatile de autoepurare , se apreciaza prin
doi termeni :
cantitatea de oxigen din apa
prezenta unor produsi (externi) straini , nocivi sau toxici in
anumite cantitati .
Dozele limita de elemente toxice ce le poate suporta o apa , fara sa
axfixieze vietuitoarele , sunt foarte variabile , dupa ntrebuintarea ce urmeaza a
fi data apei.Fiecare tara impune anumite standarde , dar n general se foloseste
ca parametru comun rezistenta pestilor sau a altor vietuitoare la toxinele
respective .
Scaderea continutului de oxigen si otravirea cu elemente toxice se
combina , de obicei , cu adaosul apelor menajere si al celor deversate de
industrie sau agricultura .
Cu un deceniu n urma, Rinul cuprindea pe anumite portiuni o cantatate
zilnica de 300 tone hidrocarburi , 40 000 tone de clorura de sodiu si alte saruri ,
iar intre impuritatile organice s-au calculat la 200 000 germeni /cm3.
In ultimul timp s-au luat masuri drastice de epurare , care au dat bune
rezultate .

Sursele de poluare a apelor

1. Poluarea industriala
Poluarea industriala a luat proportii odata cu cresterea volumului de
marfa , materiale , servicii care au loc in interiorul acestei ramuri de productie .
Cele mai poluante ramuri din industrie sunt :
industria alimentara ;
industria chimica .
Abatoarele consuma o medie zilnica de 500 l apa pentru fiecare animal
sacrificat , care apoi este deversata poluata . Cercetarile facute la un abator din
Paris , au indicat peste 300 milioane bacterii aerobe si 20 milioane anaerobe pe
cm3 de apa uzata.
Dintre acestea , numeroase sunt specii patogene . In tarile dezvoltate ,
industria alimentara provoaca aproximativ 20-30 % din ntreaga poluare , iar
industria chimica 30 % , deversnd cele mai diferite substante toxice , uneori
provocnd poluari deosebit de grave , daca apele nu sunt epurate nainte de
deversare . Rafinariile si n general petrochimia , raspndesc hidrocarburi , iar
pelicula de petrol impiadica reoxigenarea si dezechilibreaza capacitatea de
epurare a apelor. Industria mai deverseaza si ape ncalzite , care modifica
temperatura din jur .
2. Poluarea marilor si oceanelor
Omul a deversat n mari si oceane , in ultimii 50 de ani , cantitati de
deseuri ce depasesc tot ce omenirea a aruncat de milenii .
Oceanul s- a dovedit a fi limitat ca posibilitati de regenerare ,
infectandu-se repede .
Echilibrul sau biologic este amenintat si odata cu acesta este amenintat
si rolul sau n ntretinerea vietii pe Pamant. El acumuleaza , n ultima instanta
toate rezidurile care nu au fost ,,digerate de aer , de sol sau de apa rurilor si
devine , dupa o expresie putin placuta , dar din ce n ce mai reala , ,, lada de
gunoi a omenirii .
Hidrocarburile constituie principalii poluanti . Se zice chiar despre
petrol ca este dusmanul marilor , ca este sursa cea mai periculoasa pentru mediul
marin , cel mai greu de combatut.

10

Intinzndu-se ca o pelicula neagra , opreste oxigenarea , absoarbe

lumina , reduce fotosinteza . Sursele de poluare cu petrol sunt :
sondele de foraj marin ;
pierderile prin transportul cu vase sau conducte ;
spalatul tancurilor petroliere ;
exploatarile si rafinariile de pe litoral;
apa raurilor care deverseaza.
Statisticile indica o medie de 10 15 milioane tone de hidrocarburi
deversate anual in mare .Foarte grave pot fi accidentele provocate de tancurile
petroliere care poarta obisnuit ncarcaturi de 300 000 tone petrol si chiar mai
mult ; ele formeaza ,, marea neagra , care poate produce pagube imense ,
plajele sunt afectate , pasarile mor in numar impresionant , iar fauna si flora
subacvatica sunt afectate in mod deosebit , cnd nu se intervine urgent pentru
ndepartarea acestor pelicule .
3. Apele uzate si infectate provenite de pe continent
Aceste ape afecteaza cu precadere litoralul . Ele sunt periculoase mai
ales prin pesticidele si unele metale grele , dar si prin alti produsi chimici pe care
ii poarta .
4. Poluarea radioactiva
A debutat cu pulberile provenite de la exploziile atomice ( care plutesc
uneori si 7 ani n atmosfera ) si s-a marit apoi prin crearea diferitelor laboratoare
si uzine atomice , care evacueaza ape radioactive.
Deseurile radioactive produse n toata lumea au fost calculate la 100 000
tone pentru anul 1955 , iar pentru anul 2000 au fost calculate 10 milioane tone.
Poluarea apelor oceanice este ,, aglomerata n estuare , n locurile de
varsare ale marilor fluvii , zonele de litoral cu mari aglomerari urbane si
industriale , n marile nchise ( pe primul loc Mediterana , apoi Marea Baltica ) ,
cu alte cuvinte tocmai acolo unde traiesc mai multi oameni .

11

Masuri de epurare si antipoluante

Si totusi ,poluarea nu este o fatalitate . Sta n puterea omului , care a
dezvoltat aceasta enorma tehnica ce polueaza apa , sa ia masuri eficiente att
pentru a oprii continuarea acestui proces daunator , ct si pentru a gasi solutii de
epurare a apelor uzate .
Lupta mpotriva poluarii a nceput printr-o serie de legi unilaterale , care
n ultimul timp au capatat n multe tari , caracter de lege cadru. Acestea sunt
strns legate de politica generala fata de mediul nconjurator.
S-au elaborat totodata programe ce vizeaza tehnici tot mai putin
poluante , cum sunt tehnicile de epurare a apei nainte de a fi deversate n mare.

1. Statiile de epurare
Statiile de epurare reprezinta principalul mijloc de tratarea apelor
poluate , mai ales a celor menajere . Se aplica mai nti un ,, pretratament ,
care retine materiile grosiere , nisipurile si chiar uleiurile si grasimile . Apoi se
face tratarea de epurare propriuzisa n ,,bazine de oxidare . Este vorba de o
epurare biologica , combinata cu oxigenarea si actiunea fotosintezei.
Exista totusi o serie de saruri , toxine , detergenti , pesticide ,
hidrocarburi care trec prin acest filtru . Deocamdata , singura solutie pentru
acestea este oprirea deversarii lor n ape .
Pentru apele marine exista conventii care prevad obligatia fiecarui stat
de a avea , n porturi , instalatii pentru colectarea reziduurilor de hidrocarburi ,
interdictia de a lua apa ca lest n cisternele de petrol , interdictia totala de a varsa
reziduuri petroliere in Marea Baltica , Mediterana , Marea Nordului .

1.1. Procesele epurarii biologice cu biomasa

(masa celulara ) n suspensie

1.1.1. Procesele de epurare cu namol activ

Procedeele de epurare cu namol activat au fost descoperite in Anglia ,
de cercetatorii Arden si Lockett in anul 1914 si au fost denumite n acest fel
12

deoarece ele implica producerea unei mase activate de microorganisme capabile

sa stabilizeze aerob poluantii .
Astazi sunt folosite mai multe versiuni ale proceselor initiale , dar
principiul fundamental este acelasi.
Descrierea proceselor
Epurarea biologica cu namol activat a apelor uzate este schematizata in
fig. 1.12.
Poluantii organici sunt introdusi ntr-un reactor unde o cultura de
bacterii aerobe este mentinuta in suspensie . Continutul reactorului este un
amestec dintre apa uzata si masa bacteriana(mixted liquor). In reactor , cultura
de bacterii transforma substantele organice , conform reactiilor
steochinometrice I.24 si I.25.

Reactia de oxidare si sinteza I . 24 :

bacterii

COHHS + O2 + nutrienti CO2+ NH3+ C2H2NO2 + alti produsi finali

( substante organice)
( substante bacteriene noi)
Reactia de endogena

I . 25 :
bacterii

C5 H7NO2 + 5 O2 5CO2+ 2H2O + NH3 + energie

( celule )
160
113

1,42

In aceste relatii , COHNS reprezinta substantele organice din apa uzata .

Desi din reactiile respiratiei endogene rezulta produsi finali relativ simpli si
energie , se formeaza si produsi organici , de sinteza , stabili.
Conditiile aerobe din reactor sunt realizate prin prin utilizarea aerarii
pneumatice sau mecanice , care are si rolul de a mentine componentele din bazin
ntr-un regim de amestecare completa . Dupa o anumita perioada de timp ,
amestecul dintre celulele noi si cele vechi este trecut ntr-un decantor unde
celulele sunt separate de apa uzata epurata.
O parte din celule ce sedimenteaza este recirculata pentru a mentine
concentratia dorita de mocroorganisme n reactor , iar o parte este evacuata.
Partea evacuata corespunde tesutului celular mai asociat cu
particularitatile apei uzate . Nivelul la care masa bacteriana din interiorul
13

reactorului poate fi pastrata depinde de eficienta dorita pentru epurare si de alte

considerente legate de cinetica dezvoltarii bacteriene.
Microbiologia proceselor
Pentru a proiecta si functiona un sistem cu namol activat eficient , este
necesara intelegerea importantei microorganismelor din sistem . In natura , rolul
cheie al bacteriilor este de a descompune materia organica produsa de unele
organisme. In procesul cu namol activat , bacteriile cele mai importante
microorganisme , deoarece sunt responsabile cu descompunerea substantelor
organice din influent.
In bazinele de aerare , o parte dintre poluantii organici sunt folositi de
bacteriile aerobe si facultative pentru a obtine energia necesara sintezei
substantei organice ramase n materialul celular nou.
De asemenea , nainte de a fi obtinuti produsii finali , sunt formati multi
compusi intermediari .
In general , bacteriile ce participa la procesele cu namol activat fac
parte din familia Pseudomonas , Zoogloea , Achromobacter , Flavobacterium ,
Bdellovibrio ,Microbactericum, si doua dintre cele mai cunoscute bacterii
nitrificatoare Nitrosomonas si Nitrobacter .
In plus , pot fi prezente si alte forme variate filamentoase cum sunt :
Spahaerotilus , Beggiatoa , Thiothrix , Secioonthrix si Geotrichum .
In timp ce bacteriile sunt microorganisme care degradeaza substantele
organice din infuent , activitatile metabolice a celorlalte microorganisme este de
asemenea importante pentru sistemul cu namol activat. De exemplu ,
protozoarele si rotiferii actioneaza ca elemente de finisaj a afuentului .
Protozoarele consuma bacteriile dispersate are nu au flaculat , iar
rotiferii consuma particulele mici de flacoane biologice care nu au sedimentat.
In continuare , desi este important ca bacteriile sa descompuna materia
organica cat mai repede posibil , este de asemenea important ca ele sa formeze
flacoane corespunzatoare si asta este o conditie esentiala pentru o separare
evectiva a particulelor biologice in decantoarele secundare .
S-a observat ca pe masura ce vrsta celulelor din sistem este mai mare
caracteristicile de sedimentare a flacoanelor biologice sunt mbunatatite . Pentru
apele uzate menajere , este necesar ca vrsta celulelor sa fie de ordinul a 3-4 zile
pentru a se obtine o sedimentare eficienta.
Chiar daca se obtin flacoane foarte bune , efluentul sistemului poate sa
contina o cantitate mare de substante organice , ca rezultat al unei proiectari
necorespunzatoare a decantoarelor secundare , functionarii defectuoase a
sistemului de aerare sau a prezentelor microorganismelor filamentoase cum
sunt : Sphaerotilus, E. coli sau a fungilor.

14

Procesele chimice in epurarea cursurilor de app

Generalitati
Acele procese folosite in epurarea apelor uzate in care schimbarile sunt
produse prin mijloace sau reactii chimice , sunt denumite procese chimice .
In domeniul epurarii apelor , produsele chimice sunt utilizate de obicei
mpreuna cu cu procesele fizice si cu procesele biologice pentru a realiza
obiectivele epurarii .
Inainte de a lua in considerare procesele chimice specifice , este
important de reamintit ca unul dintre dezavantajele ce decurg din procesele
chimice (mai putin absortia pe carbune activ) , n comparatie cu procesele fizice,
este ca ele sunt procese de aditie . In majoritatea cazurilor , o substanta este
adaugata n apa uzata pentru a realiza eliminarea altei substante . Rezulta o
crestere a substantelor dizolvate n apa uzata. De exemplu , unde sunt adaugate
substante chimice pentru a mbunatati eficienta eliminarii suspensiilor ,
concentratia substantelor dizolvate in apa uzata este ntotdeauna mai mare . Un
factor semnificativ ar fi posibilitatea de reutilizare a apei uzate tratate . Aspectul
aditional contrasteaza cu procesele fizice si biologice care pot fi descrise ca
procese de retinere , n care diverse substante sunt eliminate din apa uzata .
Alt dezavantaj al proceselor chimice il constituie costul ridicat de
exploatare . Costul utilizarii substantelor chimice este apropiat de costul energiei
folosite , iar cresterea pretului reactivilor este relativ similara cu cresterea
costului energiei electrice .

1. Precipitarea chimica
Precipitarea chimica n epurarea apelor uzate implica adaugarea unor
substante chimice pentru a modifica starea fizica a substantelor dizolvate , a
caloizilor si a suspensiilor si pentru a facilita eliminarea lor prin sedimentare .
In unele cazuri , efectul substantelor chimice este slab si eliminarea
impurificatorilor este afectata de sedimentarea unui precipitat voluminos format
n principal din nsusi coagulantul.
Alt aspect al tratarii cu reactivi chimici este o crestere a continutului de
substante dizolvate n apa uzata. Procesele chimice , mpreuna cu diverse
procedee fizice au fost dezvoltate pentru epurarea secundara (biologica ) a apei
uzate , inclusiv retinerea fosforului sau azotului , sau ambele . Alte procese

15

chimice au fost dezvoltate pentru retinerea fosforului prin precipitare chimica si

sunt recomandate a fi utilizate mpreuna cu epurarea biologica.
Principalele probleme ntalnite n cazul proceselor chimice din epurarea
apelor uzate sunt :
reactii de precipitare , au loc cnd sunt adaugate diverse
substante chimice pentru a mbunatati eficienta obiectelor
tehnologice utilizate n epurarea apelor uzate;
reactii chimice , au loc n precipitarea fosforului din apa uzata ;
aspecte teoretice importante ale precipitarii chimice.
2. Absortia
Absortia este ,in general , procesul de retinere al unor substante solubile,
aflate n solutie , pe o anumita suprafata denumita interfata.
Interfata reprezinta suprafata de legatura ntre doua zone .
Interfata poate fi ntre lichid si gaz , ntre lichid si solid , sau ntre doua
lichide . Cu toate ca absortia este ntalnita si la interfata aer-lichid n procesul de
flotatie , n cazul proceselor chimice se vor face referiri doar pentru absortia la
interfata lichid solid.
In trecut , procesul de absortie a fost folosit destul de rar n cazul
epurarii apelor uzate , dar necesitatea obtinerii unei calitati tot mai bune a
efluentului statiilor de epurare , a condus la studierea amanuntita si utilizarea
procesului absortiei pe carbune activ.
Tratarea cu carbune activ a apelor uzate este gndita ca un proces de
finisare a apei care a fost n prealabil epurata biologic. Carbunele activ este
utilizat n acest caz pentru eliminarea unei parti din substantele organice
dizolvate ramase n solutie .
Functie de metodele de contact a apei cu carbunele activ , pot fi
eliminate su unele particule n stare coloidala sau n suspensie.
2.1.Analiza procesului de absortie
Procesul de absortie are loc n trei etape :
macrotransport
microtransport
sorbtie
2.1.1. Macrotransportul implica deplasarea particulelor organice prin
apa spre interfata lichid solid prin advectie si difuzie .
Advectia este miscarea unui fluid pe orizontala n care proprietatile
acestuia se pastreaza .

16

Difuzia reprezinta uniformizarea unor substante din apa chiar fara

ajutorul amestecului mecanic , este rezultatul produs de turbulenta si de
miscarea browniana .
Difuzia este transferul de molecule ntre straturi de fluid.
2.1.2.Microtransportul se refera la difuzia substantei organice prin
sistemul macroscopic al CAG spre zonele de absortie din miscoporii si
submicroporii particulelor de CAG. Absortia se produce si pe suprafata
granulelor si n macro si mezopori , dar suprafata acestor parti a granulelor de
CAG este att de mica n comparatie cu cu suprafata micro si submicroporilor
nct suprafata de absortie a materialului este de obicei neglijabila .
2.1.3.Sorbtia este termenul utilizat pentru a descrie fixarea particulelor
organice de CAG . Este utilizat termenul de sorbtie deoarece este dificil a face
deosebirea ntre absortie fizica si absortie chimica .
Cnd viteza de sorbtie devine egala cu cea de absortie , se atinge
echilibrul si astfel se ajunge la capacitatea de absortie maxima.
Capacitatea teoretica de absortie a carbunelui activ , pentru un anumit
poluant , poate fi determinata prin calcularea izotermei de absortie.
Cantitatea de absorbat (substanta care este absorbita ) care poate fi
colectate de un absorbant ( substanta care absoarbe) este stabilita att n functie
de caracteristicile si concentratia absorbantului , ct si de temperatura .
In general cantitatea se substanta absorbita de determina cu o functie de
concentratie la o temperatura constanta iar functia rezultata este denumita
izoterma de absortie.
3. Dezinfectia
Dezinfectia reprezinta acel proces n care sunt distruse , n mod selectiv ,
anumite organisme si microorganisme ce produc boli hidrice . Un alt proces, al
carui rezultat este distrugerea totala a organismelor si microorganismelor este
sterilizarea
In domeniul epurarii apelor uzate , cele trei categorii de mocroorganisme
ce produc boli sunt :
bacteriile
virusii
amoebele
Dintre bolile prococate de bacteriile din apa se pot mentiona : febra
tifoida , holera , tifosul si dizenteria , iar dintre bolile produse de virusii din apa
mai cunoscute sunt poliomielita si hepatita.

17

Descrierea dezinfectiei . Metode si mijloace.

Un desinfectant ideal trebuie sa aiba o gama larga de caracteristici . Cu
toate ca un astfel de desinfectant nu exista , functie de caracteristicile fiecaruia
se pot stabili , pentru fiecare caz , desinfectantii recomandati .
Este de asemenea important ca desinfectantul sa poata fi manevrat si
utilizat n conditii de siguranta , iar intensitatea sau concentratia lui sa poata fi
masurata n apele epurate att n timpul procesului , ct si ca substanta reziduala
n apa uzata.
Dezinfectia poate fi produsa prin mai multe metode , pot fi metode
chimice , fizice , mecanice si prin actiunea radiatiilor .
3.1 Dezinfectia cu clor
Clorul este , probabil , cel mai utilizat agent chimic pentru dezinfectare .
3.2. Declorinarea
Declorinarea reprezinta eliminarea clorului total rezidual care ramne
dupa clorinare si reducerea efectului toxic al efluentului clorinat deversat n
emisar sau reutilizat .
3.2.1.Analiza declorinarii
Cnd este necesara diminuarea compusilor toxici ( apa utilizata pentru
alimentare , sau emisarul este un lac) sau cnd declorinarea este folosita ca o
treapta de finisare dupa clorinarea n punctul de rupere pentru ndepartarea
azotului amoniacal , cea mai des folosita metoda pentru declorinare este
utilizarea dioxidului de sulf. De asemenea , mai poate fi folosit carbunele activ
sialte diferite substante , cum ar fi : sulfatul de sodiu (Na2SO3) si metabisulfitul
de sodiu ( Na2S2O5) .
3.3.Dezinfectia cu ozon
Ozonul poate fi utilizat in epurarea apelor uzate , pentru controlul
mirosului apelor uzate anterior si la epurarea avansata pentru eliminarea unor
substante organice refractare , folosirea ozonului fiind corelata cu procesul pe
absortie pe carbune activ.

18

3.4.Eficienta ozonului
Ozonul este un reactiv extrem de oxidant . In general se considera ca
distrugerea bacteriilor in n timpul ozonarii se produce prin actiunea directa a
ozonului care dezintegreaza peretii celulelor (liza celulara) .
Ozonul este , de asemenea , un distrugator eficient al virusurilor ,
ezistand parerea ca este chiar mai reactiv decat clorul . Ozonizarea nu produce
compusi toxici , si nu este afectata de ionul de amoniu sau de pH . Pentru aceste
motive , ozonizarea este considerata o alternativa viabila la folosirea clorului sau
hipocloritului , n special cnd dupa clorinare sau hipoclorinare este necesara
declorinarea .
4. Dezinfectia cu raze ultraviolete ( U.V.)
Pentru nceput , razele ultraviolete au fost utilizate la dezinfectia apelor
pentru alimentare . In ultima perioada nsa , folosirea razelor ultraviolete a fost
luata n considerare si pentru dezinfectia apelor uzate . O doza corespunzatoare
de radiatii ultraviolete s-a dovedit a fi un bactericid deosebit de eficient , mai
ales n distrugerea virusilor , fara a forma compusi toxici .

5. Sursa radiatiilor ultraviolete

Principala sursa de generare a radiatiilor ultraviolete este lampa cu
vapori de mercur de joasa presiune .
Lumina produsa de acest tip de lampa este n proportie de aprox.. 85%
lumina monocromatica , cu o lungime de unda de 253,7 mm , cuprinsa ntre
valorile optime (250 270 mm ) specifice efectelor germicide .
Pentru a produce radiatii ultraviolete , lampa , care contine vapori de
mercur , este ncarcata prin producerea unui arc electric .
Energia generata de arcul electric excita vaporii de mercur din lampa si
produce emisia de radiatii ultraviolete .
Radiatiile ultraviolete sunt mai mult un agent fizic dect chimic de
dezinfectie . Radiatiile cu o lungime de unda de cca. 254 mm penetreaza
peretele celulei microorganismelor si sunt absorbite de materialul celular ,
inclusiv ADN si ARN , care previne multiplicarea celulelor sau produce moartea
acestora .
Deoarece lungimea pe care radiatiile ultraviolete sunt eficiente este
limitata , cea mai eficienta dezinfectie se produce prin utilizarea ,, filmulul
(stratului ) subtire . Pentru a delimita dimensiunea stratului de fluid pe care
radiatiile ultraviolete trebuie sa-l penetreze , majoritatea instalatiilor cu
ultraviolete sunt realizate ca ansambluri de lampi printre care sunt trecute apele
19

de dezinfectat . In mod curent instalatiile cu ultraviolete sunt amplasate n

canalul sau pe conducta efluentului , nefiind necesar un bazin special de contact.
Este necesara totusi amplasarea instalatiei ntr-o structura care sa
protejeze instalatiile electrice ce alimenteaza lampile pentru ultraviolete .
Deoarece radiatiile ultraviolete nu sunt un agent chimic , nu genereaza
compusi toxici reziduali . In prezent , se apreciaza ca dezinfectia cu ultraviolete
nu are nici un impact negativ asupra mediului si sanatatii omului .
Utilizarea radiatiilor ultraviolete pentru dezinfectia apelor uzate ce
urmeaza sa fie evacuate n apele de suprafata care constituie n aval sursa de
alimentare a uzinelor de apa , diminueaza n mare parte posibilitatea formarii
compusilor cancerigeni ( THM- trihalometani) .

20

BIBLIOGRAFIE
1. Dragan N., Meirosu E., Tomescu N.
Chimia mediului si acalitatii vietii,Ed. LVS Crepuscul, Ploiesti, 2000
2. Simionescu M., Stanesacu R., Szabolcs L.,
Poluarea si protectia mediului, Editura Printech Bucuresti 2002
3. Teodosiu C.,
Tehnologia apei potabile si industriale, editura Matrix Rom, Bucuresti,
2001
4. Duca Gh., Scurlatov I., Misiti A., Macoveanu M., Surpateanu M.,
Chimie ecologica, Editura Matrix Rom, Bucuresti, 1999

21