Politici penale de aparare sociala si de prevenire a criminalitatii

Reprezentand preocuparea factorilor institutionalizati si neinstitutionalizati cu atributii de socializare

si control social, prevenirea si tratamentul criminalitatii urmaresc pe de o parte, eliminarea si diminuarea
cauzelor si conditiilor generatoare de delicventa, iar pe de alta parte, resocializarea si recuperarea morala si
sociala a persoanelor cu comportamente aflate in conflict cu legea penala. Ele se realizeaza printr-un
ansamblu de masuri juridice si extra juridice, menite sa previna si sa combata multiplicarea si proliferarea
actelor criminale in diferite medii sociale, prin realizarea protectiei si apararii soaciale a indivizilor,
grupurilor si institutiilor fata de diferite acte delicvente, restabilirea ordinii sociale si normative perturbate
prin delicte, repararea prejudiciilor, recompensarea victimelor si sanctionarea si pedepsirea criminalilor.
Pentru acest motiv, prevenirea si tratamentul crimei si criminalitatii presupune atat elaborarea unor politici
penale eficiente de combatere si neutralizare a diferitelor delicte si crime din societate, cat si aplicarea unor
programe si solutii sociale, economice si culturale de sprijin a indivizilor defavorizati social sau care sa
diminueze, pe cat posibil, diferenta de inegalitate, statut si putere dintre indivizi si grupuri sociale.
Din punct de vedere psihologic si psihosocial, cresterea ratei criminalitatii determina intensificarea
sentimentului de insecuritate resimtit in general de catre indivizi dar, mai ales, de catre cei care prezinta un
mare risc victimal sau un grad mai mare de vulnerabilitate victimala (copii, femei, persoane in varsta,
handicapati).
Intreaga activitate de prevenire si combatere a crimei si criminalitatii are un caracter dublu:
a) general-social, vizand identificarea si diminuarea treptata a factorilor criminogeni si a conditiilor care
favorizeaza proliferarea unor manifestari si comportamente delincvente in societate;
b) special-juridic, reprezentata de sistemul de sanctiuni si pedepse si de institutiile speciale in care se
realizeaza tratamentul si resocializarea delicventilor. Ambele directii urmaresc realizarea unei aparari
sociale a indivizilor si institutiilor sociale fatade diferitele activitati antisociale ce se produc n
societate, dar si asigurarea conditiilor de reinsertie a delincventilor .

1. Represiunea crimei si pedespsele penale

Insuficienta prevenirii si necesitatea represiunii. Dar alaturi de criminalitatea potentiala, posibilaa se
comite si care n parte, cel putin, poate fi combatutaprin masuri preventive, existao criminalitate savrsita
criminalitatea care are loc si care este criminalitatea reala, care produce victime reale, pagube reale, si
care agitasi tulbura n practicaviata socialadintr-o localitate, dintr-o familie etc. Existaapoi victime reale,
existacriminali reali n carne si oase- care sunt cunoscuti sau cautati si care atrag mnie si cereri reale de
pedepsire.

De asemenea, putem aminti si anumiti factori care genereazacifra neagraa criminalitatii, grupati de unii
autori n trei categorii principale, care acoperamarea majoritate a ipotezelor practice: a) abilitatea
infractorilor; b) ineficienta organelor de cercetare penala; c) "pasivitatea victimelor". Abilitatea infractorilor
presupune comiterea unor fapte penale n conditiile n care urmele materiale si rezultatul socialmente
periculos ale respectivelor fapte nu sunt sesizate de catre organele de cercetare penala; fapta nu este
descoperitasi nu ajunge deci la cunostinta organelor de justitie. Ineficienta organelor de cercetare penala-se
referala organele de cercetare ale politiei judiciare, care au competentagenerala n materie (art. 207 Cod
proc. pen.). Aceastaineficientapoate decurge dintr-o organizare deficitaraa acestor organe (lipsa de
personal, lipsa de mijloace tehnice, alegerea gresitaa unor obiective), din incompetentaprofesionala, din
incorectitudinea unor functionari care si desfasoaraactivitatea n cadrul respectivelor organe. Pasivitatea
victimelor presupune faptul capersoanele care au suferit direct sau indirect o vatamare urma unor infractiuni
nu sesizeazaorganele de justitie, iar aceste organe nu se pot sesiza din oficiu.
n cazul criminalitatii reale este nevoie de masuri careprivesc pe criminal (si pe victimaetc) si care
sunt masuri de alt ordin, anume masuri de pedepsire, masuri represive, impotriva celui sau a celor care au
comis fapta sau care au ajutat la comitere. Este nevoie apoi de masuri de ajutorare a victimei crimei. n cazul
acestei criminalitati se cunosc de asemenea, mai bine si n mod real, si cauzele crimei comise, cum sunt
cauzele sociale, dar mai ales cauzele individuale. Sunt cunoscute fapta si omul care le-a comis si acum se pot
combate cauzele legate de om si sunt masuri necesare ce privesc pe omul respectiv pentru ca acesta sanu
mai comitadin nou altacrima. Aceastaluptacu criminalitatea savrsitaeste lupta post delictum, de obicei
prompta, imediatasi inevitabila. Ea este dusamai nti de victimasi de familia acesteia, apoi de organele
statului special nsarcinate cu aceastalupta, care se duce mpotriva infractorului, autorul crimei si legatade
cauzele ce salasluiesc un infractor sau n mediul imediat al acestuia. Dar aceastalupta, pentru a nu lua forma
razbunarii oarbe si comiterea altor crime (omor, vatamari corporale grave) este reglmentataprin lege sub
forma unor legi speciale, legi penale, coduri penale. Aceastaluptaexprimao politicapenalarepresiva,
politicanecesara, nsareglementataprin legi penale.
Mijloacele de represiune se folosesc dupacomiterea crimei (post delictum), cnd trebuie sase ia
masuri imediate si eficiente (descoperirea, retinerea, judecarea, condamnarea autorilor). Aceste masuri sunt
masuri represive, sanctionatoare si reglementate juridic. in aceastaprivinta, criminologia modernacerceteaza
un cmp mare de probleme, de la cercetarea penalasi trimiterea n judecatapnala executarea sanctiunii
penale. Numai asemenea mijloace devin eficiente si mai cu seama, aceste mijloace de luptasunt cuprinse n

legi si sunt obligatorii. Aceastaarma, represiunea este imediata, sigurasi eficace; dar aceste mijloace trebuie
safie bine si just aplicate, nct sa
corespundaunor cerinte morale, juridice si umane. Represiunea trebuie safie un act de
justitie, de dreptate.
Uneori, n activitatea organelor si organizatiilor specializate ale statului cu rol de
prevenire si combatere a manifestarilor infractionale se manifestatendinte de formalism, de rutina
profesionalasi chiar de lipsade vigilenta n aplicarea riguroasaa legilor, de minimalizare a unor abateri si
ncalcari ale normelor sociale. Nu ntotdeauna aceste organe specializate realizeaza o cooperare stransa si pe
multiple canale cu familia, scoala, somunitatea, ceea ce faciliteaza aparitia unor manifestari deviante si
infractionale la anumiti indivizi.
Corelatia crima si pedeapsa. In materie de aparare impotriva crimei, crima este legata, in mod
constant, de pedeapsa. Acest lucru rezulta, in primul rand, din practica vietii de zi cu zi. De fapta unui atac, a
unui act de violenta, este legata o fapta de aparare, o fapta de respingere a atacului, o fapta intr-un fel de
pedepsire. Este vorba de doua fapte, una de savarsire a unei violente si alta, de aparare contra violentei. Una,
atacul, este o actiune periculoasa si reprezinta o fapta de cauzare a unui rau, alta, fapta care urmeaza
reprezinta o fapta de aparare si de inlaturare a unui rau. Tot asa este, in al doilea rand, si in materie de fapte
criminale, in care crima este urmata de pedeapsa. Crima atrage pedeapsa, iar pedeapsa nu poate exista fara
crima. De aici corelatia constanta, crima si pedeapsa.
Fapta de atac ori crima si fapta de aparare ori pedeapsa, in astfel de cazuri, nu raman ca simple fapte
individuale si izolate ci ele raman niste fapte interindividuale, fapte sociale, fiindca, pe de o parte, ele se
petrec intr-un anumit grup social, la care, intr-o anumita masura sau alta, participa si grupul respectiv si, pe
de alta parte, intr-un fel sau altul, astfel de fapte starnesc indignare si protest in acel grup social; in felul
acesta, grupul respectiv participa la astfel de conflicte, in sensul ca respinge fapta rea, crima, si aproba
reactia respectiva, pedeapsa. Cu alta cuvinte, astfel de fapte devin intr-o masura sau alta fapte sociale, fapte
petrecute intr-o societate mai restransa sau mai exitinsa.
Legea penala mentine si consacra, de asemenea, aceeasi corelatie intre crima si pedeapsa,
bineinteles, cu alte mijloace si alta structura, anume ca dispozitii juridice exprese despre infractiuni si
pedepse. Codul penal cuprinde, in partea speciala, o lista de fapte considerate infractiuni si pedeapsa pentru
fiecare. De exemplu, in Codul penal roman se prevede ca omorul, adica uciderea unei persoane se
pedepseste cu inchisoare de la 10-20 ani (art. 174 C.pen.), pruncuciderea, adica uciderea copilului nounascut, savarsita imediat dupa nastere de catre mama sa se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani(art.
177). Pedeapsa este mijlocul principal si imediat de lupta impotriva crimei.
Acest argument este solid, fiindcadacalegea penalaface o asemenea relatie, acest lucru este
deosebit de important, deoarece este vorba de dispozitii juridice, de dispozitii obligatorii, caorice dispozitii

juridice si caori de cte ori se savrsesc infractiuni trebuie sase aplice pedepsele prevazute de lege.
Pedeapsa este legatade crimasi este mijlocul important si obligatoriu de combatere si aparare mpotriva
crimei si a criminalitatii.