Sunteți pe pagina 1din 12

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

Cele 7 obstacole ale vinovatiei care iti


opresc dezvoltarea personala
Manipularea prin vinovatie te opreste din dezvoltare
Structura ta psihologica nu suporta vinovatia. Sentimentul ca esti vinovat, pe
drept sau pe nedrept, te face sa te simti nervos si sa ajungi la boli de inima sau si
mai rau, sa iti impietresti sufletul si sa nu mai simti nici o emotie.
Aceasta forma de manipulare este foarte frecventa si cred ca a fost din totdeauna.
Specia umana este sensibila la suferinta altuia, avem acei neuroni oglinda care
imita in noi, tot ceea ce vedem in ceilalti.
Daca vad bucurie la cineva, ma bucur si eu, ii simt aceea bucurie in mine. Daca vad
suferinta, o parte din mine incepe sa sufere, imitand suferinta celui la care ma uit.
Nu putem scapa de umanitatea noastra, ne va bantui cat timp o sa traiasca ultimul
om pe pamant.
Am fost manipulati de mici prin aceasta sensibilitate a noastra, prin teama noastra
de suferinta.
Aceasta forma de manipulare e cea mai josnica si perversa, dar din pacate e
aplicata de 90% din oamenii din jurul nostru.
Ca sa reusesti sa te dezvolti trebuie sa vindeci ranile pe care le porti cu tine din
trecut. Majoritatea acestor rani au in ele si o doza de vinovatie.
Vinovatia te face sa blochezi elementele cele mai importante ale dezvoltarii tale.
1
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

Uite mai jos o lista cu tot ce este blocat daca pastrezi vinovatia si nu o vindeci:
- nu poti sa te accepti atata timp cat te invinovatesti pentru erori reale sau false
- nu poti sa te ierti pentru faptul ca uneori ai gresit si ai adus suferinta in viata ta
- nu poti sa te iubesti pentru ca te consideri un om care nu merita iubirea
- apar probleme in relatiile cu alte persoane pentru ca cauti permanent
aprobarea altora (pentru ca iti e dificil sa fii tu de acord cu propriul tau Eu)

Manipularea nu inseamna doar sa te lasi convins sa faci ceva ce nu voiai, ci


inseamna distrugerea increderii in tine. Cand cineva te face sa te simti vinovat, iti
refuza calitatea de om liber sa alegi. In fiecare moment in care te simti vinovat, tu
traiesti o drama care iti micsoreaza stima de sine si te face sa scazi in proprii tai
ochi.

Cum functioneaza vinovatia


De cand erai mic ai auzit expresii de genul "ai facut ceva rau" sau "ai facut bine",
cu alte cuvinte ti-a fost programata nevoia de a astepta apreciere de la cineva. Te
simti bine cand esti laudat si apreciat, pentru ca de mic ai fost laudat cand ai facut
ceva "bine".
Problema e ca nimeni nu stie daca ceva e "bine" sau e "rau", asa ca acum iti bazezi
vinovatia pe un sistem de referinta subiectiv si relativ, conditionat doar de modul
de gandire al celor care te-au crescut.
De exemplu, in unele culturi, un copil e invatat de mic sa fure iar adultul ii spune
ca asta e "bine", asa ca nu se simte vinovat pentru ca fura. Insa in alte culturi,
2
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

lucrurile se intampla exact pe dos. Bineinteles ca fiecare dintre culturi considera


ca cealalta greseste. Daca lasi la o parte subiectivismul tau, ai putea sa fii uimit
cand iti dai seama ca nu stim exact ce e bine si ce e rau, ci doar societatea a
construit niste valori pe care cei mai numerosi le-au impus celor mai putin
numerosi si mai lipsiti de putere.
De cand eram mic am fost facut sa ma simt vinovat cand greseam. Dar acum ma
intreb de unde stie societatea ce e corect si ce e gresit? Corectitudinea si greseala
sunt absolute sau relative? Sunt doar niste conventii adoptate de majoritatea sau
sunt legi ale universului?
Oricum ar fi, stiu sigur ca vinovatia seaca de energie psihica pe orice om si il duce
in pragul autodistrugerii. Si toate acestea doar cu scopul de a "reeduca", de a
"pune pe drumul bun" pe aceea persoana, cu alte cuvinte de a decide altul in locul
meu, ce trebuie sa gandesc si sa fac.

Societatea te vrea vinovat


Daca scapi de vinovatie esti un om liber. Dar societatea te manipuleaza asa de
bine incat daca nu te simti vinovat, te vei considera un om rau, un om caruia "nu ii
pasa". Societatea considera ca daca te simti vinovat, esti un om corect, iar daca nu
te simti vinovat, pur si simplu esti periculos.
Cand cineva scapa de dorinta de a face pe plac altor oameni, incepe sa isi faca lui
insusi pe plac. La inceput nu aveam timp sa fiu fericit, pentru ca faceam pe placul
tuturor, iar de mine nu mai aveam vreme.

3
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

Acum insa mi-am dat seama ca pentru a ajuta pe altii, trebuie sa fiu fericit eu
prima data. Un om nefericit nu poate sa ajute pe nimeni. Dar nu poti sa scapi din
capcana suferintei si sa treci la fericire, daca nu refuzi sa te simti vinovat.
Imediat cand tu incepi sa iti doresti sa fii fericit, cineva din cercul social apropiat
(familie, prieteni, partener) o sa faca ceva pentru ca sa te simti vinovat. Nu ai voie
sa fii fericit, daca altul nu este fericit. Cam asa suna aceasta manipulare.
Cand incepi sa te simti fericit, cineva o sa iti arate obrazul si o sa iti zica "ce rusine
sa fii fericit cand eu sunt nefericit". Aici o sa fie primul test al vinovatiei tale.
Daca cazi in capcana vinovatiei, fericirea pe care ai castigat-o s-a dus. Dar macar ai
castigat ceva in schimbul ei? L-a ajutat pe acel om care te face sa simti vinovatia?
L-a facut pe el sa se simta fericit? Sau e tot nefericit, dar acum te-a adus si pe tine
inapoi in aceeasi intuneric de unde ai plecat?
In general, victimele sunt cele care te fac sa simti vinovatia. Pentru ca sufletul tau
e nobil si luminos, te lasi calcat in picioare de cei care nu fac decat sa ceara de la
altii picaturi de fericire.

Vreau sa iti spun in continuare de ce tipuri de vinovatie sa te feresti


Exista mai multe tipuri de vinovatie iar explicarea lor o sa te ajute sa le intelegi
cum te manipuleaza si cum te opresc din evolutia ta.

4
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

1) Primul tip este vinovatia copilului


De cand erai mic ai fost certat cand ai zis ce nu trebuia,
sau ai facut ceva ce parintii tai nu doreau sa faci. Daca
erai curios si puteai 1000 de intrebari cand parintii erau
obositi, ai fost poate certat si te-ai simtit ca gresesti.
Vinovatia copilului ti-a fost indusa prin sistemul de
pedepse si recompense dar si prin ce spuneau parintii. Ai auzit poate replici de
genul "m-ai facut de rusine". Aceste replici au un efect puternic asupra copilului
care invata sa se simta vinovat de propria lui personalitate.
Fara sa isi dea seama, parintii isi manipuleaza si controleaza in acest fel copiii,
inducand in ei sentimentul de vinovatie. Apoi ai crescut, dar nevoia de a face pe
placul altora a ramas si s-a intiparit si mai puternic in psihicul tau, iar acum eu iti
spun ca e momentul sa scapi de ea si sa te simti liber si fericit.
De fiecare data cand nu reusesti sa multumesti pe altul, observi ca e nefericit si te
simti vinovat. Asa ca ai ajuns ca prima data sa multumesti pe toti ceilalti din jurul
tau, iar daca iti mai ramane timp, sa te multumesti si pe tine. Dar rareori in viata iti
va ramane timp sa iti dedici si tie, daca exista oameni in jur care cer toata atentia
ta.
Ai fost invatat sa crezi ca daca faci pe placul oamenilor, acestia o sa te aprecieze.
Dar de cele mai multe ori se intampla exact pe dos. Cu cat faci mai mult poftele
oamenilor, cu atat ei te considera doar un instrument bun de folosit pentru
propria persoana.
Acesta este modul in care vinovatia copilului iti distruge increderea in tine.

5
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

2) Vinovatia parintelui
Un alt tip de vinovatie este cea a parintelui. Daca
parintii isi manipuleaza copii, uneori si copiii folosesc
metoda vinovatiei si ii spun parintelui "tu nu ma
iubesti, esti rau".
Copilul stie exact ce il face pe parinte sa se simta
vinovat si gaseste cele mai bune propozitii pentru a produce vinovatie.
Pentru ca manipularea este principala arma a parintilor, copilul o sa o invete rapid
de la ei. Daca parintele este manipulativ, copilul o sa foloseasca si el aceleasi
strategii. Deci, daca copilul incearca sa manipuleze prin vinovatie, el a invatat asta
de la un adult.
Observa ce adult din mediul copilului, foloseste vinovatia ca forma de control,
pentru a putea opri acest mecanism psihologic distructiv.

3) Vinovatia din iubire


Am fost programati sa aratam ca tinem la celalalt, nu doar sa il iubim dar sa fie
necesar sa ne demonstram iubirea, prin pretul suferintei noastre uneori. Asa ca in
relatia de cuplu, partenerul deseori profita de tine si te face sa te simti vinovat
pentru ca el sufera.
Daca tu nu suferi impreuna cu el,
inseamna ca nu iubesti suficient. Acest
mod de manipulare prin vinovatia iubirii
este distructiv in cuplu.

6
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

Poate ca ai auzit fraze de tipul "daca m-ai iubi, nu ai mai face asta" sau "daca nu
faci asta, inseamna ca nu ma iubesti". Aceste fraze de fapt iti comanda sa te simti
vinovat daca nu te porti intr-un anume fel. Daca cumva, faci ceva ce te face fericit,
iar partenerul nu e de acord, atunci te va face sa te simti vinovat.
Relatia corecta implica ca amandoi sa se simta fericiti, fara ca sa induca vinovatie
celuilalt.
O alta metoda folosita de partenerii de cuplu este sa se pedepseasca reciproc prin
invinovatire. Cand partenerul tau e suparat pe tine isi aminteste toate "relele" pe
care i le-ai facut in trecut si cat de mult l-ai dezamagit. Aceasta forma de vinovatie
este inceputul conflictelor majore ale unui cuplu.

4) Vinovatia din societate


Acest tip de vinovatie este cel care te face sa nu ai succes in societate. A inceput la
scoala, cand profesorii iti spuneau ca esti destept dar lenes, ca poti mai mult dar
nu vrei, sau pur si simplu te faceau incapabil. Pentru profesor e confenabil si usor
sa isi faca elevul sa se simta vinovat iar elevul devine docil daca i se induce
vinovatia.
Pedeapsa cu inchisoarea face parte tot din acelasi tip de vinovatie. Rolul
inchisorilor este sa stai inchis ca sa te simti vinovat pentru greseala comisa de tine.
In esenta inchisoarea este un loc in care ar trebui sa te transformi, sa iesi de acolo
spasit, cu coada intre picioare, simtindu-te vinovat de crimele comise impotriva
societatii.

7
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

Cu cat infractiunea e mai grava, cu atat ai mai mult timp sa te simti vinovat, stand
in inchisoare. Poate la origine, ideea era buna, dar punerea ei in practica e
dezastruoasa.
Vinovatia sociala se intinde si asupra comportamentelor tale in lumea din jurul
tau. Cu cat ai fost mai conditionat sa te simti vinovat social, cu atat esti mai atent
la reguli, mai politicos, mai serviabil si atent la impresia pe care o faci altora.
In general persoanele care se gandest tot timpul la "ce o sa zica lumea" sunt sub
puterea acestui tip de vinovatie, care le conduce destinul.

5) Vinovatia sexuala
Vinovatia sexuala e data de normele impuse in cultura noastra de catre religie si
societate.
In timp, societatea si religia au stabilit ce e "bine" si ce e "gresit" din punct de
vedere sexual.

Problema "pacatului" este inca pentru multa lume o limita

puternica in dezvoltarea personala. Sexualitatea a devenit ascunsa si considerata


ceva rusinos, tocmai din cauza acestei vinovatii impuse de religie. Exista culturi
religioase unde sexualitatea este la fel de normala ca si mancatul. Vinovatia
sexuala este unul dintre obstacolele cele mai puternice cu care te poti confrunta in
drumul dezvoltarii tale. Problema cu vinovatia e ca esti asa de bine programat,
incat iti e greu sa crezi ca ceea ce tu credeai ar putea sa te limiteze si sa fie complet
eronat.
Tine minte ca vinovatia este doar o judecata rationala pe care cineva o emite
despre noi. Nu este nimic mai mult decat o parere a cuiva, in care noi am ajuns sa
credem.

8
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

6) Vinovatia religioasa
Religia

este

vinovatiei.

maestrul
Fara

absolut

al

sentimentul

de

vinovatie, religia nu supravietuieste.


Sectele religioase folosesc vinovatia in
mod constient. Leaderul unei secte
spune cum trebuie sa fie standardul de
perfectiune al oamenilor, apoi oamenii observa ca ei nu au ajuns la acel standard.
Acest mecanism de manipulare este caracteristic sectelor religioase. Din pacate,
doar putini preoti si calugari au suficienta credinta incat sa ajute oamenii fara sa ii
faca sa se simta vinovati. Vinovatia te injoseste, nu te educa, te face sa te simti
inferior, nu te creste.
Religia te vrea perfect, dar nu te lasa liber sa gandesti singur si sa evoluezi. Te face
sa te simti vinovat, de parca vinovatia a vindecat vreo greseala pana acum. Un om
vinovat nu se schimba, doar isi forteaza mintea sa nu faca acele lucruri, dar nu s-a
transformat cu adevarat.

7) Auto-invinuirea
Pe la varsta de 13-15 ani ne dezvoltam complet un cod moral al nostru, propriu.
Prindem din zbor fragmente de reguli morale de la cei cu care am crescut, iar in
aceasta perioada de 13-15 ani, ne proiectam propriul cod moral in care ajungem sa
credem ca este adevarat.
Apoi urmeaza cea mai distructiva forma de vinovatie, cea autoimpusa.

9
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

Atunci cand imi incalc propriile reguli, ma ranesc mai mult decat cand incalc
regulile altora si ei ma fac vinovat.
Acum sunt eu singur cel care se face vinovat. Ma simt neputincios, incapabil,
lenes, comod, fara viitor.
Autoinvinovatirea e inutila pentru ca ma uit la mine, cel din trecut. Cel care deja a
facut ceva, considerat gresit conform codului meu de valori.

Daca ma

invinovatesc, asta nu inseamna ca am gasit o solutie sa nu mai incalc in viitor codul


de valori. In loc sa ma gandesc la viitor, ma pedepsesc pentru trecut.
Apoi situatia se repeta, si ma simt si mai rau si mai incapabil, imi spun ca nu am
vointa sa rezist tentatiei de a face ceva "rau", ceva ce incalca regulile in care cred.
Dar tocmai invinovatirea proprie este cauza repetarii. Daca as avea alt cod moral,
poate regula aceea nici macar nu ar exista, poate ca ar fii exact opusul ei in alt cod
moral.
Cand incepi drumul dezvoltarii personale, nu mai poti gandi limitat, trebuie sa
incepi sa faci artificii de rationament, pentru ca realitatea de cele mai multe ori se
schimba in timp, iar ceea ce ieri credeai ca e negru, azi observi ca e alb. Ai patit
asta deja de multe ori in viata ta si o sa mai patesti. Pe masura ce evoluezi o sa iti
pui tot mai des intrebarea daca un lucru e alb sau negru, bun sau rau. Iar raspunsul
corect este ca acel lucru este si bun si rau in acelasi timp, depinde de momentul si
de contextul in care il privesti.
Am vorbit despre vinovatie pentru un motiv foarte important.
Cand te simti vinovat, iti distrugi singur increderea in tine. Vinovatia e un razboi
permanent in interiorul tau. Pe de o parte, ai un cod moral (care nu stim daca e

10
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

just sau nu) iar pe de alta parte ai unele ganduri si actiuni care se lovesc de acel
cod moral. Asa ca apare cate unul din tipurile de vinovatie.
Victima acestui razboi este increderea ta in tine! Cu cat te simti mai des vinovat, cu
atat o vei pierde mai mult si iti vei sabota singur dezvoltarea.

Solutii si mod de viata


In NLP exista o regula de baza care zice ca "Nu exista esec, exista doar feedback"
adica poti folosi in favoarea ta absolut orice primesti, orice afli, pentru ca nimic nu
e gresit, ci orice informatie iti va completa propria ta harta mentala.
Daca tot ti-am zis de aceasta regula vreau sa iti amintesc inca una care spune ca
"In orice moment, luam cea mai buna decizie pe care putem sa o luam."
Nimeni nu gandeste "acum vreau sa iau o decizie proasta". Tot timpul decidem
maximul de profitabil pentru noi, bazandu-ne pe informatiile pe care le avem in
aceea clipa, pe puterile noastre din acel moment, pe capacitatile noastre.
Daca maine ma dezvolt si sunt mai destept, mai puternic, mai talentat, asta
inseamna ca trebuie sa ma simt vinovat pentru deciziile pe care le-am luat ieri
cand nu eram asa de dezvoltat? Nu o sa ma simt deloc vinovat pentru deciziile
mele din trecut, ci o sa le accept pentru ca au fost facute pe baza capacitatilor
mele din acel moment.
Acest mod de a gandi si de a trai te face sa scapi de vinovatie si sa folosesti mai
multa putere spre dezvoltarea ta.
Mai vreau sa iti spun un singur lucru inainte sa inchiei.

11
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

Curs NLP Practitioner | Anexa 1

NLP Mania

Daca te simti vinovat pentru trecut, asta e un indiciu ca nu ai invatat din acel
trecut si nu ai facut cu adevarat transformarea pe care o asteptai. Daca ai scapat
de vinovatie, ai scapat si de cauza ei, de acel lucru care te facea sa te simti vinovat.
Asa ca la urmatorul modul de NLP Practitioner, o sa inveti cum sa iti programezi
mintea ca sa scapi complet de toate tipurile de vinovatie si sa dezvolti cea mai
puternica si echilibrata personalitate pe care ti-o doresti sa o ai.

Acest material face parte din cursul NLP Practitioner.


Daca doresti mai multe detalii legat de inscriere sau orice alte informatii
suplimentare, te rog sa ma contactezi pe adresa: contact@nlpmania.ro

12
NLP Mania | http://www.nlpmania.ro| Autori: Marius Simion, Simona Simion

S-ar putea să vă placă și