Un extras dintr-o carte interesanta care ne reveleaza complexitatea si antagonismele din perioada

aparitiei Crestininismului si a constituirii Biesericii Catolice ca un important centru de putere si

influenta.

Din Evangheliile Gnostice

de Elaine Pagels, Profesor de Religie, Princeton University, The Harrington Spear Paine
Foundation. Textul original pe adresa web a postului de televiziune publica al Statelor
Unite, PBS:
http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/religion/story/pagels.html
<<Cele

52 de texte descoperite la Nag Hammadi, Egipt, includ asa-numitele

Evanghelii secrete, poeme si mituri atribuind lui Isus ziceri si credinte care
sunt foarte diferite de cele ale Noului Testament; omul de stiinta Elaine Pagels
comenteaza aceste documente si implicatile lor.>>
In decembrie 1945 un taran arab a facut o descoperire arheologica extraordinara in
Egiptul superior. Zvonurile fac nesigure circumstantele exacte ale acestei descoperiri poate si pentru ca aceasta a fost total intamplatoare iar vanzarea ei pe piata neagra ilegala.
Chiar identitatea descoperitorului, a ramas necunoscuta pentru mai multi ani. Un zvon
sustinea ca el era un razbunator de sange (n.t. - ruda de sange cea mai apropiata a unei
persoane asasinate, care conform primitivei traditii a legii iudaice (2 Sam. 14: 7, 11) are
dreptul si datoria sa omoare ucigasul rudei sale; aceste practici se perpetueaza si astazi in
spatiul celor trei monoteisme acolo unde legile seculare se impun sporadic sau ezitant, in
special in lumea musulmana). Altul, ca descoperirea a avut loc langa orasul Naj
Hammadi pe Jabal al-Tarif, un munte ciuruit de mai mult de 150 de pesteri. Majoritatii
dintre ele cu origine naturala, li s-au adaugat in timp, cateva scobite si zugravite de mana
omului, fiind folosite ca morminte incepand cu dinastia a sasea, acum aproximativ 4300
de ani.
Dupa 30 de ani, insusi descoperitorul MuhammadAli al-Samman ,a povestit cum s-a
intamplat. Cu putin timp inainte ca el si fratii sai sa razbune uciderea tatalui sau datorita
unei vechi dusmanii, pusera seaua pe camile si se dusera la Jabal ca sa sape pentru
sabakh, un pamant moale pe care localnicii il folosesc pentru fertilizarea ogoarelor lor.
Sapand in jurul unui bolovan masiv, gasira un ulcior rosu de pamant, inalt de aproximativ
un metru. Muhammad Ali ezita sa sparga ulciorul, crezand ca un jinn (duh) sau spirit
ar putea sa fie inchis inauntru. Dar gandindu-se ca ar putea contine de asemenea aur, lovi
cu sapa ulciorul spargandu-l si desoperind inauntru 13 carti-papirus legate in piele.
Intorcandu-se acasa in al-Qasr, Muhammad Ali arunca cartile si foile de papirus
dezlegate peste paiele adunate pe pamantul de langa cuptor. Mama lui Muhammad,
Umm-Ahmad, recunoaste ca a ars multe dintre papirusuri in cuptor impreuna cu paiele
cu care ea aprindea in mod obisnuit focul.
Cateva saptamani mai tarziu, asa cum Muhammad Ali povesteste, el si fratii sai isi
razbunara tatal ucigandu-l pe Ahmed Ismail. Mama lor i-a avertizat sa aiba sapele
ascutite: cand acestia aflara ca dusmanul tatalui lor era prin apropiere, profitara de ocazie
si ii taiara picioarele, . . . ii smulsera inima din piept si o mancara ca ultim act al
razbunarii sangelui.

Fiindu-le frica ca politia, cercetand crima va perchezitiona casa si va descoperi cartile,

Muhammad Ali ceru preotului al-Qummus Basiliyus Abd al-Masih sa-i pastreze cateva
(n.t. - probabil ca MuhammadAli este asa cum multi dintre locuitorii Egiptului superior
sunt (sau erau mai bine zis . . . .), crestin copt, de aceea vorbindu-se aici de un preot;
de altfel, numele acestuia, Basiliyus, inspira acelasi lucru; desemenea al-massihi, in
limba
araba
inseamna
exact
asta:
crestinul).
In timp ce Muhammad Ali si fratii sai erau cercetati pentru omucidere, Rahgib, un
profesor de istorie din zona a vazut una dintre carti si a banuit ca este de valoare.
Primind una de la al-Qummus Basiliyus, acesta o trimise la un prieten la Cairo sa afle
valoarea sa.
Vanduta pe piata neagra a negustorilor de antichitati din Cairo, manuscrisele atrasera
repede atentia oficialilor din guvernul egiptean. Prin intamplari dramatice, asa cum o sa
vedem, ei cumaparara una si confiscara alte 10 si inca o jumate din cele 13 carti leagate
in piele, numite codexuri (n.t. - colectie de manuscrise vechi, codice) si intrate in
patrimoniul Muzeului Copt din Cairo. Insa o parte importanta din cel de-al 13-lea
manuscris continand 5 texte extraordinare, au fost scoase prin contrabanda din Egipt si
oferite spre vanzare in America. Zvonul despre acest codex ajunse la urechile
profesorului Gilles Quispel, distins istoric al religiilor la Universitatea din Utrecht,
Olanda. Entuziasmat de desoperire, Quispel indemna Fundatia Jung din Zurich sa
cumpere codexul. Insa descoperind dupa ce l-a cumparat, ca din el lipseau cateva pagini,
se deplasa in Egipt in primavara lui 1955, pentru a incerca sa le gaseasca in Muzeul Copt.
Ajungand in Cairo se duse la Muzeul Copt, imprumuta pozele unor texte si se grabi
inapoi la hotel sa le descifreze. Urmarind prima linie de text, Quispel tresari surprins,
cand neincrezator citi: Acestea sunt zicerile secrete ale lui Isus, si pe care geamanul
sau (Didymos) Juda Toma (n.t. - Didymos - geaman in greaca (limba traditionala a
Noului Testament), Thomas - geaman in arameica, limba lui Isus si a evreilor vremii
Sale) le asternu pe hartie. Quispel afla ca colegul sau H.C. Peuch, folosind note ale altui
cercetator francez, Jean Doresse, a identificat aceste linii de deschidere cu fiind
fragmente ale unei Evanghelii a lui Toma in limba greaca, descoperita in anii 1890; insa
recenta descoperire a intregului text ridica noi intrebari: A avut Isus un frate geaman, asa
cum sugereaza acesta? Poate fi acest text inregistrarea zicerilor adevarate ale lui Isus?
Conform titlului, acesta continea Evanghelia dupa Toma; totusi, spre deosebire de
Noul Testament, acest text se auto-identifica ca fiind o Evanghelie secreta. Quispel
desoperi de asemenea ca acesta contine multe din zicerile cunoscute din Noul Testament;
insa aceste ziceri, plasate in alte imprejuarari, sugerau alte intelesuri si semnificatii. Alte
pasaje, descoperi Quispel, difereau complet de orice traditie crestina cunoscuta: Isus cel
viu, vorbeste in ziceri tot atat de criptic si fascinant, ca o koan (zicere) Zen (n.t. - koan:
veche
povestioara,
zicere
folosita
in
unele
scoli
Zen):
Isus spuse, Daca lasi sa rodeasca ce este in tine, ceea ce va rodi te va mantui. Daca nu
lasi sa rodeasca ceea ce e in interiorul tau, ceea ce nu lasi sa rodeasca te va prapadi.
Ceea ce Quispel tinea in mana, Evanghelia dupa Toma, era numai unul din cele 52 de
texte descoperite la Nag Hammadi (transcrierea obisnuita in engleza a numelui). Legate
intr-un singur volum cu aceasta, se afla Evanghelia lui Filip, care atribuie lui Isus fapte
si
ziceri
total
diferite
de
cele
din
Noul
Testament:
<< . . . . Insotitorul (mantuitorului este) Maria Magdalena. (Insa Cristos o iubea) pe ea
mai mult decat pe (toti) ceilalti Apostoli, si obisnuia (adesea) sa o sarute pe (gura)

sa. . . . . Ceilalti (Apostoli fura raniti in sentimentele lor) . . . Ei ii spusera lui Isus, De
ce tii la ea mai mult decat la noi toti? Mantuitorul le raspunse, zicandu-le: De ce nu va
iubesc
pe
voi
asa
cum
(o
iubesc)
pe
ea?
>>
Alte ziceri din aceasta colectie, critica credinte uzuale ale Crestinismului, ca nasterea din
fecioara sau invierea trupului, ca naive confuzii. Legat impreuna cu aceste Evanghelii
este Apocrifonul lui Ioan (in traducere cartea secreta), care incepe cu o chemare de a
se descoperi misterele (si) lucruri(le) ascunse in tacere, mistere despre care Isus l-a
invatat
pe
apostolul
sau
Ioan.
Muhammad Ali, mai tarziu a recunoscut ca o parte din texte s-au pierdut pentru
totdeauna, arse sau aruncate. Insa ceea ce ramane este remarcabil: 52 de texte din primele
secole ale erei crestine, inclusiv o colectie de Evanghelii crestine necunoscute pana
atunci. In afara de Evanghelia dupa Toma si Evanghelia dupa Filip, descoperirea incude
deasemenea Evanghelia Adevarului ca si Evanghelia catre egipteni care se identifica
pe sine ca fiind Cartea Sacra a Marelui (Duh) Invizibil. Un alt grup de texte este
compus din scrieri atribuite adeptilor lui Isus, cum ar fi Cartea secreta a lui Iacob,
Apocalipsa lui Pavel, Epistola lui Petru catre Filip si Apocalipsa lui Petru.
Curand a devenit clar, ca ceea ce a descoperit Muhammad Ali la Nag Hammadi, erau
traduceri copte vechi de aproximativ 1500 de ani a unor documente mai vechi.
Manuscriesele originale fusesera scrise in greaca, limba traditionala a Noului Testament:
asa cum Doresse, Puech, si Quispel au putut sa recunoasca, o parte a unuia dintre ele,
fiind descoperita de catre arheologi cu aproximativ 50 de ani mai inainte, cand au gasit
cateva fragmente ale versiunii originale in limba greaca a Evangheliei dupa Toma.
In jurul datarii in sine a manuscriselor, nu este mare dubiu in lumea specialistilor in
exegeza biblica. Plasarea temporala a papirusurilor databile, folosite pentru a ingrosa
legaturile de piele, ca si varianta de scriere copta ne indica intervalul 350 - 400 A.D.
Insa oamenii de stiinta sunt in acut dezacord in ceea ce priveste datarea textelor originale,
textelor-sursa . Unele dintre ele pot fi cu greu mai recente de 120 - 150 A.D., in masura
in care Irineu, episcopul ortodox al Lionului (n.t. - ortodox cu sensul apartinator al
curentului care in timp ca deveni majoritar, auto-denumit drept-credincios) scriind in
anul 180 dupa Cristos, declara ca ereticii se falesc ca poseda mai multe Evanghelii decat
in sine exista, plangandu-se ca in timpul sau astfel de scrieri deja castigasera o larga
circulatie - din Galia prin Roma, Grecia si Asia Mica greceasca.
Quispel si colaboratorii sai care au publicat primii Evanghelia dupa Toma, sugereaza data
de aprox. 140 A.D. pentru original. Unii au considerat ca, intrucat aceste Evanghelii au
fost eretice, ele trebuie sa fi fost scrise mai tarziu decat evangheliile Vechiului Testament,
care sunt datate ca fiind scrise in perioada 60 - 110 A.D. Insa recent profesorul Helmut
Koester de la Universitatea Harvard, a sugerat ca aceasta colectie a zicerilor din
Evanghelia lui Toma, cu toate ca a fost probabil compusa in jurul anului 140 A.D., poate
include anumite traditii chiar mai vechi decat Evangheliile Noului Testament, posibil din
a doua jumatate a primului secol (50 - 100 A.D.), tot atat de veche sau mai veche decat
Evanghelia dupa Marcu, Matei, Luca si Ioan.
Oamenii de stiinta, cercetand manuscrisele gasite la Nag Hammadi au descoperit ca
anumite dintre texte relateaza originea speciei umane in termeni foarte diferiti de pasajele

obisnuite ale Facerii: Revelatia Adevarului de exemplu, spune povestea Gradinii

Raiului din prespectiva sarpelui! Aici sarpele, cunoscut de mult ca aparand in literatura
gnostica ca principiul intelepciunii divine, ii convinge pe Adam si pe Eva sa ia si ei parte
la cunoastere in timp ce Domnul, ii ameninta cu moartea, incercand cu gelozie sa ii
impiedice a reusi sa atinga cunoasterea, si dandu-i afara din Paradis cand acestia totusi
reusesc. Alt text intitulat in mod misterios Tunetul, Minte Desavarsita ofera un poem
extraordinar, narat de o putere divina feminina:
Intrucat Eu sunt primul si ultimul. Sunt cel onorat si cel batjocorit.
Sunt curva si preasfanta.
Eu sunt sotia si fecioara . . .
Eu sunt stearpa, si multi sunt fii mei . . .
Eu sunt linistea cea de neinteles . . .
Eu sunt rostirea numelui meu.
Varietatea larga a textelor, merge de la evanghelii secrete, poeme si descrieri quasifilosofice ale originii universului, pana la mituri, magie si instructiuni rituale.
De ce au fost aceste texte ingropate si de ce au ramas ele practic necunoscute pentru 2000
de ani? Suprimarea si cenzurarea lor ca documente interzise, ca si ingroparea lor pe
costisa Nag Hammadi-ului - ne apare acum - erau ambele parte dintr-o lupta critica
pentru formarea Crestinismului. Textele de la Nag Hammadi, ca si altele ca ele care
circulau pe la inceputul erei crestine, erau denuntate ca erezii de catre membrii
curentului ortodox la mijlocul celui de-al doilea secol. Se stia de mult deja, ca multi
dintre primii discipoli si adepti ai lui Isus, erau condamnati de catre alti crestini ca fiind
eretici, dar aproape tot ce se stia despre ei provenea din atacurile curpinse in scrierile
oponentilor lor. Episcopul Irineu, care conducea biserica din Lion pe la anul 180 A.D., a
scris cinci volume intitulate Distrugerea si Rasturnarea Fals Asa-numitei Cunoasteri,
care incepe cu promisiunea de a expune opiniile celor care propavaduiesc acum
erezia, . . . . sa arate cat de absurd si in dezacord cu adevarul sunt afirmatiile lor, . . . . fac
asta pentru ca . . . . voi sa indemnati pe toti aceia cu care sunteti in legatura sa evite o
astfel de prapastie a nebuniei si a blasfemiei impotriva lui Cristos.
El denunta in mod special ca plina de blasfemii, faimoasa evanghelie numita
Evanghelia Adevarului. Se referea oare Irineus la aceeasi Evanghelie a Adevarului
descoperita la Nag Hammadi? Quispel si colaboratorii sai care au publicat primii
Evanghelia Adevarului, argumenteaza ca da; unul din criticii lor sustine ca randul de
deschidere (care incepe cu Evanghelia Adevarului) nu este un titlu.
Insa Irineu
foloseste aceasi sursa, cel putin in cazul unuia dintre textele gasite la Nag Hammadi Apocrifonul lui Ioan (Cartea Secreta a lui Ioan) - ca munitie pentru atacul sau impotriva
unor astfel de erezii. Cu 50 de ani mai tarziu, Hipolitus, un invatat din Roma, scria o
alta masiva Respingere a Tuturor Ereziilor pentru a expune si respinge blasfemiile
pacatoase
ale
ereticilor.
Aceasta campanie impotriva ereziei, implica o acceptare involuntara a puterii sale de
convingere si a fortei sale de atractie; insa totusi, finalmente, Episcopii au invins. Dupa
convertirea Imparatului Constantin si deci de cand Crestinismul a devenit religie aprobata
si incurajata (cel de-al patrulea secol), episcopii crestini care pana atunci au fost
persecutati de catre politie, acum le dadeau ordine. Posedarea de carti denuntate de catre
acestia ca eretice, a fost facuta o infractiune penala; copii ale unor astfel de carti, au
fost arse si distruse. Dar in Egiptul superior, cineva, posibil un calugar de la invecinata

Manastire Sfantul Pachomius, a luat cartile interzise si le-a ascuns de distrugere in

ulciorul in care au ramas pentru aproape 1600 de ani.
Dar cei care au scris, reprodus si crezut in aceste texte nu se considerau ca eretici.
Multe dintre scrieri folosesc terminologie crestina, purtand inconfundabila pecete a
stilului derivat din mostenirea ebraica. Multi sustin ca prezinta traditii despre Isus care
sunt secrete, ascunse de cei multi, care incepand cu secolul doi au fost numiti Biserica
Catolica. Acesti crestini, sunt numiti astazi gnostici, din grecescul gnosis, in mod
curent tradus prin cunoastere. Intrucat acei care afirma ca nu cunosc realitatea
transcedenta, sunt numiti agnostici (ne-cunoscatori), persoanele care sustin ca stiu aceste
lucruri sunt numite gnostici. Insa gnosis, nu este in primul rand cunoasterea rationala.
Limba greaca face distinctia intre cunoastere stiintifica sau rationala (El stie
matematica) si cunoastere prin observatie sau experienta (Ma cunoaste), care este
gnosis. Asa cum gnosticii folosesc termenul, l-am putea traduce prin INTUITIE, intrucat
gnosis, implica un proces intuitiv de auto-cunoastere. Si a se cunoaste pe sine, sustineau
ei, inseamna a cunoaste natura umana si destinul uman. Conform invatatului gnostic
Teodotus, care a scris in Asia Mica greceasca (circa 140 - 160 A.D.), gnostic este o
persoana care a ajuns sa inteleaga cine am fost si ce am devenit; unde am fost . . . . si
incotro ne repezim; din ce am fost sloboziti; ce este nasterea, si ce este re-nasterea.
Pentru ca a te cunoaste pe tine insuti in modul cel mai profund, iseamna in acelasi timp
sa-L
cunosti
pe
Dumenzeu;
acesta
este
secretul
gnosis-ului.
Un alt invatat gnostic, Monoimus, spune: Renunta in a-L mai cauta pe Dumenzeu si
creatia, sau alte lucruri de felul acesta. Invata cine se afla inlauntrul tau de face totul sa
fie al sau si spune, Dumenezeul meu, mintea mea, gandurile mele, sufletul meu, trupul
meu. Afla cauza tristetii si a bucuriei, a dragostei si a urii . . . daca vei cerceta cu atentie
aceste
lucruri,
Il
vei
gasi
in
tine
insuti.
Ce a gasit Muhammad ''Ali la Nag Hammadi insa, este se pare o biblioteca aproape in
totalitate de scrieri gnostice. Cu toate ca ele sustin ca ofera invataturi secrete, multe din
aceste texte se refera la Scripturile Vechiului Testament, iar altele la Epistolele lui Pavel
si la Noul Testament. Multe dintre ele includ aceeasi Dramatis Personae ca si Noul
Testament - Isus si discipolii sai. Totusi, diferenta este izbitoare. Evreii orotdocsi si
crestinii, insista ca un abis desparte umanitatea de Creatorul ei: Dumnezeu este in
intregime acest celalalat. Insa cativa dintre gnosticii care au scris aceste Evanghelii, nu
sunt de acord cu aceasta viziune: cunoasterea de sine, inseamna cunoasterea lui
Dumnezeu; sinele si Dumnezeu sunt una si acelasi lucru.
In al doilea rand, Isus cel real, care a trait, asa cum reiese el din aceste texte, vorbeste
despre iluzie/aparentza si iluminare, nu de pacat si cainta ca Isus din Noul Testament. In
loc de a veni sa ne salveze de pacat, el vine ca un calauzitor ce deschide si iluminieaza
calea spre intelegerea spiritului. Insa cand discipolul atinge starea de cunoastere, Isus nu
mai este maestrul sau spiritual: cei doi devin egali - identici chiar.
In al treilea rand, crestinii ortodocsi (n.t. - cu sens de traditionalisti, de cei care au fost
dupa 200 biserica crestina pana la 1054, ei putand fi schizmaticii estului slavo-grec,
catolici sau schizmaticii protestanti, in masura in care toti acestia insista inca pe
veridicitatea dogmei dumnezeului-om) cred ca Isus este Domnul si Fiul lui Dumnezeu
de-o maniera speciala: el ramane in veci diferit de restul omenirii pe care a venit sa o
mantuiasca. Evanghelia gnostica dupa Toma ne spune ca din momentul in care Toma il

recunoaste pe Isus, acesta, Isus, ii spune ca amandoi sunt de-o mama, avand acelasi
izvor:
<<Isus spune, "Nu sunt maestrul tau. Intrucat te-ai adapat din torentul involburat ce vine
dinspre mine, ti-ai potolit setea . . . . Acela care va bea din gura mea va deveni ce eu
sunt: Eu voi deveni el si misterele vietii i se vor revela in fata ochilor.">>
Nu suna aceste invataturi (echivalenta pana la identitate intre divin si omenesc,
concentrarea pe aparent si iluminare, intemeietor de religie nedivin ci doar calauza
spirituala) mai mult estice (extrem-orientale) decat vestice? Unii cercetatori cristologi si
din domeniul istoriei religiilor, au aratat ca schimbind numele, Buda ar putea cu usurinta
spune ce Evanghelia dupa Toma atribuie ca spuse ale lui Isus-cel-real. Se poate sa fi
influentat
traditiile
hinduse
sau
budiste
gnosticismul?
Cercetatorul britanic al budismului Edward Conze, sugereaza ca e posibil. El afirma ca
budistii erau in contact cu crestinii tomiteni (adica crestinii care stiau de si foloseau
astfel de scrieri ca Evanghelia dupa Toma) in sudul Indiei. Rutele comerciale intre
lumea greco-romana si extremul-orient tocmai se deschideau cand gnosticismul traia
perioada sa de inflorire (80 - 200 A.D.); de generatii insa, misionarii budisti erau prezenti
si faceau adepti in Alexandria. Trebuie avut in vedere ca Hipolitus, care era un crestin de
limba greaca la Roma (aprox. 225), stia de brahmanii indieni si includea traditia lor
printre sursele ereziei: Exista . . . . printre indieni o erezie a acelora care filosofeaza
printre brahmani, care traiesc din ce pot strange, abtinandu-se de la (a manca) fiinte vii si
toate mancarurile gatite . . . Ei spun ca Dumnezeu este lumina, nu ca lumina pe care o
vedem, si nici ca soarele sau focul, ci pentru ei Dumnezeu este cuvant, nu din cel care se
exprima prin sunet, ci acela al cunoasterii (gnosis) prin care misterele naturii sunt intelese
de cel intelept.
Se poate ca titlul Evangheliei dupa Toma, numita asa dupa acel discipol al lui Isus care traditia ne spune - a caltorit in India, sa sugereze influenta traditiei hinduse? Cele
mentionate ne conduc spre o astfel de concluzie, totusi dovezile nu inchid cazul. Intrucat
traditii paralele, pot aparea la diferite culturi la momente diferite de timp, astfel de idei se
poate sa se fi dezvoltat in cele doua locuri in mod independent. Ceea ce numim religii
estice si vestice si tindem sa le vedem ca ramuri diferite ale aceluiasi fenomen mitologic,
se pare ca nu erau asa de bine conturate in caracterul lor antagonic acum 2000 de ani.
Cercetarea pe textele de la Nag Hammadi nu reprezinta decat inceputul: asteptam cu
nerabdare studiile acelor cercetatatori care pot face studii comparate ale acestor traditii,
pentru a descoperi daca orginea lor poate fi identificata in sursele mitologiei indiene.
Chiar si asa, ideile pe care noi le asociem cu religiile estului, e cert ca au aparut in vest in
primul secol, odata cu miscarea gnostica, insa ele au fost brutal suprimate si condamnate
de polemisti ca Irineu. Astfel, acei care au numit gnosticismul erezie, au adoptat constient sau nu - punctul de vedere al acelui grup de crestini care se auto-denumeau
crestini ortodocsi. Eretic poate fi oricine a carui viziune displace si este denuntata ca
atare de catre altcineva. Conform traditiei, un eretic este acela care se abate de la
dreapta-credinta. Insa ce defineste dreapta-credinta? Cine o numeste asa si de ce?
Gasim usor aceasi problematica si in zilele noastre. Termenul de crestinism si crestin in special dupa ce Reforma a avut loc - acopera o impresionanta pleiada de grupuri. Acei
care afirma ca reprezinta adevaratul crestinism in secolul al XX-lea poate sa fie un
cardinal catolic de la Vatican pana la un episcop metodist afro-american predicator de

renastere a credintei in Detroit, un misionar mormon in Tailanda sau membrul unei

biserici satesti de pe coasta Greciei. Cu totii si in mod eronat, catolici, protestanti sau
ortodocsi sunt de acord ca o astfel de diversitate este de data recenta - si deplorabila in
fapt. Conform legendei crestine, biserica timpurie era altfel. Crestini de orice
denominatie privesc inapoi la biserica primara, pentru a gasi o forma mai simpla, mai
pura de credinta crestina. Pe timpul Apostolilor, toti membrii comunitatii crestine isi
imparteau banii si proprietatile; toti credeau in aceeasi invatatura, si se rugau impreuna;
toti respectau si slaveau autoritatea apostolilor. Numai dupa acesta epoca de aur, a aparut
conflictul si erezia: asa ne spune autorul Faptelor Apostolilor, care se autoidentifica ca
primul
istoric
al
crestinsmului.
Insa descoperirile de la Nag Hmmadi cam tulbura aceasta viziune idilica. Daca admitem
ca aceste 52 de texte reprezinta forme ale invataturii crestinsmului timpuriu, va trebui sa
recunoastem ca Crestinsmul primar, a fost cu mult mai divers decat ce se asteptau
aproape
toti
dintre
noi
inainte
de
eveniment.
Crestinsmul contemporan, divers si complex asa cum il putem vedea astazi, prezinta de
fapt o mult mai mare unanimitate decat bisericile crestine ale primului si celui de-al
doilea secol al erei noastre. Intrucat aproape toti crestinii dupa acest moment, catolici,
protestanti sau ortodocsi impartasesc trei premize de baza. In primul rand, ei accepta
Canonul Noului Testament; in al doilea rand, ei accepta toti Crezul apostolic; si in cel
de-al treilea rand, sustin forme caracteristice de institutii bisercesti. Insa fiecare si toate
acestea - Canonul Scripturii, Marturisirea de credinta si structura institutionala - au aparut
in forma lor actuala numai spre sfarsitul celei de-al doilea secol. Inainte de aceasta data,
asa cum ne atesta Irineu si altii, numeroase Evanghelii circulau in diferitele grupuri
crestine, mergand de la cele ale Noului Testament, Matei, Marcu, Luca si Ioan, pana la
astfel de scrieri ca Evanghlia dupa Toma, Evanghelia dupa Filip si Evanghelia
Adevarului, ca si multe alte scrieri secrete, mituri si poeme atribuite lui Isus de catre
discipolii sai. Unele dintre acestea se pare au fost descoperite la Nag Hammadi; insa
multe altele, sunt pierdute pentru totdeauna. Acei care s-au identificat pe ei insisi ca
fiind crestini, prezentau in acea perioada un larg si contradictoriu evantai de credinte si
practici religioase. Iar comunitatile imprastiate pe tot cuprinsul lumii greco-romane, s-au
organizat in moduri care diferau sensibil de la un grup la altul.
Totusi, pe la 200 A.D. situatia s-a schimbat; Crestinismul a devenit o institutie condusa de
o ierarhie pe trei grade, compusa din episcopi, preoti si diaconi, care s-au vazut pe ei
insisi ca aparatorii singurei drepte-credinte. Majoritatea bisericilor, dintre care biserica
Romei a luat un rol conducator, respinsera toate celelalte puncte de vedere ca erezii.
Deplorand aceasta ampla diversitate a crestinismului timpuriu, episcopul Irineu si adeptii
sai, au insistat ca nu poate exista decat o singura biserica, si ca in afara acesteia, declara
el, nu poate exista mantuire. Numai membrii acesteia sunt crestini ortodocsi (dreptcredinciosi). Si mai sustinea el, aceasta biserica trebuie sa fie catolica, adica universala.
Oricine contrazicea aceste afirmatii, sustinand in schimb alte forme de invatatura
crestina, era declarat eretic si excomunicat. Cand ortodocsii au castigat sprijin militar,
candva dupa ce Imparatul Constantin s-a convertit la Crestinism in secolul al patrulea,
pedeapsa pentru erezie s-a inasprit.
(Din cartea Evangheliile Gnostice de Elaine Pagels, publicata de Vintage Books, extrase folosite cu
permisia autorului de catre PBS.)