Universitatea Bucureti

Facultatea de Istorie

Proiect .

Camillo Benso Conte de Cavour

-o scurta biografie-

Profesor Coordonator:
Prof.Dr. Ovidiu Bozgan
Student:
Rusu Oana

Bucureti
2012

Promotor al liberalismului din peninsula dar si unul dintre parintii fondatori ai statului
italian modern, camillo benso, contele de cavour, ramane alaturi de Mazzini si garibaldi o
personalitate importanta dar si controversata1 a istoriei unificarii italiei dar totodata si o figura
importanta in istoriografia mondiala.
Dei ajunsese conductorul de facto al unuia dintre cele mai importante state din
Europa, Camillo Benso fcea referiri foarte dese la copilria i adolescena sa, el susinnd c
evenimentele i convingerile din perioada respectiv l marcaser profund. Cavour s-a nscut
la torino, in nordul italiei, pe 10 august 1810, perioada n care Napoleon Bonaparte avea sub
control cea mai mare parte a Italiei dar si a Europei; chiar si asa, fiind de origine franceza pe
linie paterna, familia sa obtinea beneficii de pe urma ocupatiei franceze o cantitate
importanta de pamant, iar camillo, ca si fratele sau Gostavo era botezat de Paulina, una din
surorile lui Napoleon. Fiind al doilea fiu al unui nobil, camillo, conform rigorilor si cutumelor
vremii nu avea prea multe optiuni de cariera, fiindui rezervat un post in administratia publica
sau in armata. La varsta de zece ani, in 1820, Camillo benso era trimis la academia militara
din Torino iar apoi in 1827 devenea inginer in armata piemonteza; in 1831 Cavour demisiona
din armata, att din cauza plictiselii din armata cat si a dispretului sau fata de modul autoritar
in care regele Carol Albert conducea regatul.
Dupa o scurta perioada de un an in 1831-1832 in care, ca si contemporanul sau Otto
von bismarck, s-a ocupat de administrarea mosiei parintilor sai alaturi de tatal si fratele sau, sa dedicat uneia dintre pasiunile sale, calatoritul in strainatate - Elvetia, Franta si Marea
britanie unde a cunoscut o serie de oameni importanti ai vremii ca Guizot si Thiers, pentru
ca dupa aceea sa se dedice pentru o lunga perioada administratiei locale pana la revoluiile din
1848. In cei 15 ani petrecuti ca primar, Cavour constient fiind de problemele economice ale
zonei pe care o administra, a inceput sa implementeze diverse masuri, al caror rezultat pozitiv
il vazuse in Franta - diverse tehnici agricole ca plantarea de trestie de zahar, folosirea
fertilizatorilor chimici, sustinirea constructiei de cai ferate si canale de navigatie etc.
In 1847, profitand de o ridicare partiala a cenzurii, liberalul Cavour, caci odata cu
calatoriile sale in strainatate acesta fusese afectat de liberalism, infiinta ziarul Il
Risorgimento, cel care avea sa dea si numele unei perioade din istoria Italiei.
Odata cu nceputul revolutiei din 1848, un grup de jurnalisti din Torino, reuniti de
Cavour, cereau regelui, in paginile risorgimentoului o liberalizare a statului o constitutie
pe care regele Carol Albert o proclema in februarie 1848.
1

B croce..

Odata cu vestile sosite din franta legate de victoriile revoluiilor dar si de intentiile asa
zis liberale ale papei Pius al IX_lea nceputul unui razboi de eliberare nationala si unificare
impotrva fortelor austriece ocupante cavour, dupa o serie de articole in care cerea regelui
Piemontului sa intre in razboi pentru faurirea statutlui naional unitar italian; aici o serie de
istorici att din istoriografia italiana cat si din cea anglo-americana sustineau ca scopul lui
cavour nu era unificarea italiei ci doar extinderea Piemontului prin anexarea lombardiei si a
venetiei, fapt contrazis att de cavour ani mai tarziu att in scrisorile sale cat si in actiunile pe
care alea sa le intreprinda pentru unificarea Italiei desi acesta nu avea sa apuce sa vada
Roma ca si capitala a Italiei si nici venetia anexata la acesta.
Carol Albert ceda presiunilor si intra in razboiul de unificare al Italiei, nsa lucrurile nu
aveau sa mearga bine pentru italieni, acestia fiind infranti la Custozza in iulie si incheind un
armistitiu cu austriecii dupa evacuarea orasului Milano; desi fusesera numeroase voci care se
declarasera impotriva continuarii razboiului fata ajutor francez, Carol Albert reincepea
ostilitatile cu austriecii care nsa se soldau cu umilinta de la Novara din 20 martie 1849,
urmata de abdicarea monarhului pe 23 martie in favoarea fiului sau, Vittorio Emanuelle al IIlea. Nici pentru Cavour lucrurile nu aveau sa mearga prea bine din punct de vedere politic, el
pierzandu-si locul de deputat din Parlament in ianuarie 1849 dar il recupereaza la alegerile din
martie al aceluiasi an mentinandu-l pana la moarte.
n 1850, dup un discurs n favoarea legilor Siccardi intr n componena cabinetului
d'Azeglio ca ministru al Agriculturii, Comerului i Marinei cavour avea 40 de ani. n 1851
completeaz controlul su asupra vieii economice n Italia cu adugarea la competenele sale
a Finanelor. Dup obinerea acestei funcii, Camillo Benso Conte de Cavour este interesat n
potenarea economico-industrial(800 de km pana in 1860), favoriznd construirea de ci
ferate, de strzi i iniiind construirea tunelului feroviar Frejus. A dat un nou avnt agriculturii,
introducnd noi culturi, construind canale de irigaie n 1852, mpreun cu Urbano Rattazzi,
principalul exponent al stngii liberale, d natere unei forme de coaliie ntre componentele
cele mai moderate ale dreptei i stngii piemonteze care l purta n noiembrie al aceluiai an n
funcia de Preedinte al Consiliului de Minitri.
In ceea ce privete politica interna a lui Cavour in cei aproape 10 ani cat a fost prinministru piemontez a fost un furitor al ordinii monarhice constituionale, toate reformele sale
erau dictate de dorina sa de a mpiedica orice insurecie democratico-republican. Convins
susintor al unei Biserici libere ntr-un Stat liber, a fost interesat n a redimensiona puterea
bisericii care era mult prea mare intr-un stat ca Piemontul promovand in acest fel o proiectie

liberala a statului in afara granitelor si totodata castigandu-si simpatia unui numar foarte mare
de italieni. Cavour a promovat construirea de grdinie, a laicizat invatamantul, inchizand
numeroase scoli controlate de Iezuiti, ceea ce a dus la un conflict puternicu cu acestia dat fiind
ca ei detineau monopolul instruciei. A determinat aprobarea unei legi care suprima ordinele
monastice cu scop contemplativ i abolea privilegiile forurilor eclesiastice. Aceast lege a dus
la un foarte mare scandal, cu impartirea populatiei in sustinatori si critici dar si la opozi ia
regelui care l-a forat pe Cavour s demisioneze, ducand la aa-zisa criz Calabiana (26 aprilie
1855). Dup cteva zile ns, Vittorio Emanuelle al II-lea trebui s renune, rechemndu-i
totodat principalul colaborator cu condiia ca proiectul de lege s fie abandonat. Din punct de
vedere economic, Cavour a favorizat crearea unei industrii siderurgice i potenarea industriei
textile prin acordarea de subvenii i politici fiscale favorabile pentru investitori. Totodat el a
reformat armata prin intermediul colaboratorului su, generalul Alfonso La Marmora, i a
construit Arsenalul Militar Maritim al oraului La Spezia.
Politica sa extern, spre deosebire de cea intern nu poate fi rezumat foarte uor
deoarece acesta a fost principalul mijloc prin care Cavour a reuit sa fureasc statul italian.
La nceputul anului 1853 incepea razboiul crimeii, care opunea Franta, Marea britanie si
Imperiul otoman, Rusiei. Franta, dar si marea britanie intr-o mai mica masura cereau
Piemontului sa intre in razboi alaturi de ei nu neaparat pentru ca ar fi avut nevoie de ajutorul
trupelor italiene ci mai degraba pentru a forta Austria sa intre in razboi. La inceput, Cavour ca
si monarhul Vittorio Emanuelle s-au declarat sceptici in aceasta privina, deoarece trimiterea
de trupe in Crimeea ar fi insemnat incapacitatea piemontului de a se apara in fata unui
prezumtiv atatc austriac. Pana la urma, Cavour, care spera ca aliatii sai sa raspunda pozitiv la
problema unificarii Italiei avea sa intre cu un contingent de 18000 de soldati in razboi in
ianuarie 1855. Chiar daca trupele nu aveau sa lupte in Crimeea, ele ajungand prea tarziu pe
front, Piemontul avea sa aiba asigurata o pozitie foarte buna in cadrul Congresului de la
Paris, cara punea capat razboiului.

La paris, Cavour nu a cerut nici o compensaie pentru participarea la rzboi, dar

obintu ca o sedin a Marilor Puteri s fie dedicat problemei italiene. Astfel, a reuit s
susin n mod public c reprimarea guvernelor reacionare i politica Austriei erau adevraii
responsabili de nelinitea revoluionar care exista n peninsul i care ar fi putut constitui o
ameninare pentru guvernele din ntreaga Europ. n acest fel, Cavour ndrepta atenia
puterilor europene asupra chestiunii italiane. Pentru a avea succes, ns, ar fi trebuit s

reueasc s capteze atenia unei anumite mari puteri i ce stat european ar fi fost mai potrivit
pentru acest lucru decat Franta lui Napoleon Al II-lea, recunoscut ca fiind un sustinator al
nationalitatilor. Napoleon, s-a aratat interesat de colaborrea cu Peimontul impotriva Austriei,
el intalnindu-se cu Cavout in iulie 1858 la Plombires-les-Bains, unde cei doi au cazut de
acord ca Piemontul sa incerce sa provoace un razboi cu Modena, obligand astfel Austria sa
intre in conflict pentru ca apoi franta sa ajute piemontul. In schimbul acestui ajutor, piemontul
se angaja sa cedeza frantei Savoia si nisa.
In razboiul ce a urmat, fortele combinate franco-piemonteze au infrant fortele austriece
in bataliile de la magenta si Solferino, asigurand astfel controlul Lombardiei nsa nu si al
venetiei, unde trupele austriece beneficiau de fortarete puternice. Napoleon, devenit sceptic cu
privire la un vecin prea puternic, a incheiar pace separata cu Austria, pacea de la Villafranca in
11 iulie 1859, incheind astfel al doilea razboi italian de independenta; italienii aveau sa
priveasca aceasta pace ca pe o tradare franceza nsa erau fortati sa o accepte nsa cavour
demisiona si se retragea pe domeniile sale de la leri. Fortat de conjucntura europeana si de
demisia guvernului LaMarmora, Vittorio Emanuelle il rechema la post pe Cavour in ianuarie
1860. Acesta a fost pana la urma de acor cu cedarea Savoiei si a Nisei catre Franta, alipind
Piemontului in schimb Toscana si Emilia. Cu acest pas se incheia prima parte a unificarii
Italiei, acum in rolul principal trecand Garibaldi care avea sa aduca sudul Italiei sub controlul
piemontului.
Garibaldi reusea sa cuceareasca Sicilia iar mai apoi si sudul Italiei el intrand in
Napoli, cel mai mare oras italian la acea data si decalrandu-l unilateral pe Vittorio Emanuelle
rege -. In acelai timp, Cavour trimitea trupe in statele papale in vederea cuceririi acestora,
asigurandu-se in acelai timp ca napoleon al Ii-lea, protector al Papei nu va declansa un razboi
impotriva Peimontului. Statele papale, dincolo de importanta pe care o aveau la nivelul
mentalului colectiv, aveau si o importanta stategica, ele facand legatura intre Piemont si
teritoriul aflat sub stapanirea lui Garibaldi
Vittorio Emanuelle il intalnea pe Garibaldi la Napoli, unde acesta ii preda controlul asupra
sudului Italiei si Siciliei, unificand astfel Italia sub controlul casei de Savoia; de remarcat este
relatia dintre cei doi fauritori ai statului italian, cavour si garibaldi. Primul il considera pe cel
de-al doilea ca fiind :un salbatic in timp ce acesta din urma il cataloga pe primul ca fiindun
intrigant