DUMITRU CULCEA

CRIMINALISTICA
NOTE DE CURS

CAPITOLUL I
CRIMINALISTICA ABORDARE GENERALA
1. ASPECTE INTRODUCTIVE

1.1. Obiectul si metodele criminalisticii

Pentru prima data termenul de CRIMINALISTICA a fost
folosit n anul 1893, de HANS GROSS, judecator de instructie
austriac, n lucrarea sa ndreptarul judecatorului de instructie n
sistemul criminalisticii, aparuta n anul mentionat, la Mnchen.
Autorul lasa sa se nteleaga prin acest termen experienta
acumulata n timp de catre Politie, n munca de descoperire si
identificare a infractorilor. De fapt, n acea perioada
criminalisticii i se mai atribuia si denumirea de Politie
Tehnica sau Politie Stiintifica, ca o recunoastere a faptului
ca mijloacele si procedeele criminalistice erau folosite n
principal de catre organele de POLITIE.
Preocupari pentru realizarea unor metode de descoperire a
infractiunilor si demascare a infractorilor gasim si anterior
acestei date. Ele aveau caracterul unor practici izolate. Treptat
acestea s-au conturat ca metode independente de cercetare.
nca din vremea Romei antice si apoi n Imperiul Roman
de Rasarit au aparut reglementari cunoscute n controlul
nscrisurilor presupuse a fi falsificate (lex Cornelia de falsis si
respectiv, n timpul lui Justinian, Novelele 49 si 73).
Criminalistica fiind o stiinta relativ tnara, cu privire la
caracterul sau s-au emis diferite pareri de-a lungul anilor, pareri
care sunt tributare profesiilor celor care au participat la crearea si
dezvoltarea ei.
5

Astfel, numeroase probleme de criminalistica si-au gasit rezolvarea

n a doua jumatate a secolului XIX si nceputul secolului XX, n cadrul
medicinei legale, n rapoartele de expertiza medico-legale ntlnindu-se,
alaturi de aspecte de medicina judiciara, si aspecte de dactiloscopie,
balistica, traseologie si chiar aspecte de identificare a persoanei dupa
scris.
Aceasta stiinta se detaseaza de cele juridice si de cele ale naturii,
constituindu-se totodata ca o stiinta de legatura ntre ele.
Ea foloseste mijloace de studiu mprumutate de la stiintele naturii,
de la stiintele exacte (matematica, fizica si chimia), dar n acelasi timp si
creeaza metode proprii de investigare, precum si procedee tactice pentru
descoperirea infractiunilor si dovedirea vinovatiei infractorilor.
n acest sens, definim CRIMINALISTICA drept stiinta care
elaboreaza si foloseste mijloace si metode stiintifice pentru descoperirea,
fixarea, ridicarea, examinarea si interpretarea probelor judiciare,
efectuarea expertizelor si constatarilor tehnico-stiintifice, n scopul
identificarii faptuitorilor si administrarii probelor necesare aflarii
adevarulu i n procesul judiciar.
Metode specifice criminalisticii
Ca stiinta independenta, cu obiect de studiu bine definit,
criminalistica are metode proprii de cercetare. Acestea sunt:
a) descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea si interpretarea
urmelor si mijloacelor materiale de proba
b) examenele comparative
c) realizarea experimentelor
d) organizarea cartotecilor, albumelor si colectiilor n scopul
identificarilor
e) elaborarea versiunilor si ipotezelor.
Metode mprumutate de criminalistica
din chimie
a) spectroscopia
b) electroforeza
c) cromatografia
din fizica
a) holografia
b) fonoscopia
din medicina
a) anatomia comparata

b) histopatologia
din matematica
a) calculul probabilitatilor
b) teoria multimilor vagi
c) programarea lineara

C. Metodica criminalistica
Reprezinta acele reguli particulare de cercetare a diferitelor
genuri de infractiuni (omor, furt, tlharie, viol, incendii) tinndu-se
seama de regulile generale ale tehnicii si tacticii criminalistice.

1.3. Legatura criminalisticii cu alte stiinte

1.2. Sistemul criminalisticii

ntruct criminalistica este stiinta modului n care se descopera

infractiunile, se demasca infractorii si se stabilesc masuri de prevenire
a crimelor, ea si structureaza obiectul de studiu pe trei domenii:
A. Tehnica criminalistica
Cuprinde totalitatea mijloacelor tehnice si a metodelor stiintifice
pentru descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea si interpretarea
urmelor si a altor mijloace materiale de proba, efectuarea expertizelor
si a constatarilor tehnico-stiintifice.
Din aceasta fac parte:
fotografia judiciara
filmul judiciar
traseologia judiciara
balistica judiciara
dactiloscopia
grafica etc.
B. Tactica criminalistica
Reprezinta un sistem de reguli si procedee prin care se asigura
efectuarea planificata, organizata si operativa a activitatilor de
urmarire penala. Ea cuprinde:
cercetarea la fata locului
reconstituirea
planificarea anchetei
ascultarea inculpatului si a martorului
confruntarea
perchezitia
ridicarea de obiecte si nscrisuri etc.
7

Criminalistica are legatura cu toate stiintele juridice, n principal

cu dreptul procesual penal, cu dreptul penal, dreptul procesual civil si
dreptul civil.
Din rndul stiintelor sociale, criminalistica are legatura cu:
psihologia
psihiatria
criminologia
logica.
a) Legatura cu dreptul procesual penal
Ambele discipline au acelasi scop: stabilirea adevarului n
procesul penal.
Pornirea procesului penal depinde de datele pe care le
furnizeaza criminalistica.
Regulile Codului de Procedura Penala stabilesc activitatile
referitoare la ascultarea nvinuitilor, martorilor, modul cum se
efectueaza confruntarile, perchezitiile, constatarile tehnico-stiintifice
si expertizele, cercetarile la fata locului.
b) Legatura cu dreptul penal
Ambele discipline au acelasi scop nfaptuirea politicii
penale. Dreptul penal stabileste care sunt faptele numite infractiuni. Criminalistica stabileste cine a comis infractiunea.
c) Legatura cu criminologia
Criminalistica identifica cine a comis infractiunea, indicnd
persoana acesteia, dnd posibilitatea criminologilor sa- l studieze n
evolutia sa.
Criminologia raspunde la ntrebarea: De ce s-a comis crima?
iar criminalistica raspunde la ntrebarea Cine a comis infractiunea?
8

d) Legatura cu chimia si fizica

Acestea pun la dispozitia criminalisticii mijloace si metode
proprii, pe care criminalistica le adapteaza la necesitatile identificarii
infractorilor.
e) Legatura cu medicina legala
Aceasta legatura este extrem de strnsa, mergnd n anumite
domenii pna la sup rapunere. Asa este cazul n cercetarea plagilor
mpuscate, traumatologia mecanica (leziunile produse prin agenti
vulneranti) sau determinarea dinamicii accidentelor de circulatie.

1.4. Evolutia criminalisticii

Ca stiinta autonoma, criminalistica s-a format la sfrsitul

secolului XIX. ntrzierea se explica nu numai prin nivelul scazut de
dezvoltare al stiintelor naturii, dar si prin nencrederea si lipsa de
interes a juristilor pentru aportul stiintelor n materie de probatiune.
nceputurile criminalisticii sunt strns legate, pna la
identificare, de medicina legala si se dezvolta n locurile cu cea mai
mare criminalitate (Paris 1795, Viena 1804 etc.).
Din aceasta perioada de subliniat sunt preocuparile
statisticianului Qutelet (1796-1874) privind masurarea cantitativa a
omului si a activitatilor sale, care fac din el un precursor al
criminologiei de mai trziu si al antropometriei.
Fondatorul criminalisticii este considerat a fi austriacul Hans
Gross, judecator de instructie si profesor de drept penal. n 1893
publica Manualul judecatorului de instructie, n care el foloseste
pentru prima data expresia de System der Kriminalistik.
Sfrsitul secolului XIX coincide cu aparitia unor specialisti care
nu mai sunt medici legisti. Asa cum afirma Lucian Ionescu, chiar si
personajului fictiv Sherlock Holmes din romanele lui Conan Doyle
(1859-1930) i s-ar putea conferi titlul de criminalist, fiindca ajunge la
proba prin observarea si interpretarea logica a urmelor.

Momentele principale care au marcat dezvoltarea generala a

criminalisticii sunt:
inventarea fotografiei (Daguerre 1839);
dactiloscopia (Faulds si Nerschel 1880, Galton 1886,
Vuchetich 1891, Henry 1900 etc.);
antropometria criminala (Bertillon 1885).
Urmeaza descoperirile stiintifice din variate domenii, mergnd
de la inventarea microscopului (1873), a reactiilor de precipitare n
studiul grupelor sanguine (1895), transmiterea cromozomica a genelor
(Mendel 1865) si pna la metodele perfectionate de astazi:
cromografie, spectroscopie, microscopie electronica cu baleiaj, cod
genetic, informatica, pentru a pomeni numai cteva la ntmplare.
n ceea ce priveste nvatamntul de criminalistica consemnam:
1894: Hans Gross introduce la Viena primul curs facultativ de
criminalistica.
1909: Reiss creeaza la Lausanne Institutul de fotografie
judiciara, care se va transforma n Institutul de politie stiintifica sub
conducerea prof. Dishoff.
1913: Scoala de la Graz a prof. Hans Gross, apoi Heindl la
Mnchen si Locard la Lyon.
Din 1945 n SUA: Universitatile din Berkeley si John Jay
College din New York (cele mai renumite, existnd multe altele).
n Marea Britanie: Universitatea din Strathclyde (Scotia).
Alte centre de formare neuniversitare, dar de mare autoritate:
Anglia: Home Office Forensic Science Laboratories si
Metropolitan Forensic Science Laboratory;
Germania: Bundeskriminalamt
SUA: FBI Academy
Franta: Identit Judiciaire.

10

2. IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA

b) Obiectele presupuse a fi creat urmele descoperite n cmpul

infractiunii, numite si obiecte verificate sau identificatoare.
2.3. Principiile identificarii n criminalistica:

2.1. Definitia si obiectul identificarii criminalistice

Spre deosebire de toate celelalte stiinte, n criminalistica

identificarea constituie piatra unghiulara, esentialul activitatii de
cercetare.
Se poate afirma ca practica criminalistica are ca scop rezolvarea
identitatii.
De cele mai multe ori, n perioada de nceput a cercetarii,
organele de urmarire penala au de-a face cu urmele infractorului, ale
corpului sau sau ale obiectelor folosite de el n comiterea infractiunii.
n criminalistica, prin identificare se ntelege stabilirea
obiectului care are legatura cauzala cu fapta penala cercetata, n
scopul obtinerii de probe judiciare.
Propriu-zis, identificarea nseamna a demonstra cu privire la un
obiect (urma) nerepetabilitatea lui, stabilind deosebirile acestuia fata
de celelalte obiecte, inclusiv fata de cele asema natoare lui.
Identitatea se stabileste pe baza caracteristicilor generale si
individuale.

Conform opiniei criminalistului romn Ion R. Constantin,

acestea sunt:1
a) Orice activitate infractionala lasa urme si se consuma n
spatiu si timp.
Aceasta realitate infirma opinia potrivit careia ar exista
infractiune fara urme.
b) Consumarea unui fenomen legat de infractiune produce, n
aceleasi conditii, aceleasi fenomene.
Acest principiu impune ca experimentele criminalisticii pentru
realizarea expertizelor si reconstituirilor sa se desfasoare n aceleasi
conditii n care s-au creat urmele n cmpul infractiunii.
Cu alte cuvinte, obtinerea probelor martor, care se mai numesc
si modele de comparatie, trebuie sa aiba loc n conditiile n care s-au
creat urmele la locul unei infractiuni.
c) Orice persoana care a comis o infractiune sau orice obiect ce
a fost utilizat la savrsirea ei pot fi asemanate cu altele, dar identice
sunt numai cu ele nsele.
d) Raportul ntre timpul scurs de la data comiterii infractiunii si
sansele de descoperire a autorului este invers proportional.

2.2. Clasificarea obiectelor identificarii:

2.4. Etapele identificarii criminalistice
Pentru a realiza identificarea sunt necesare doua categorii de
obiecte:
a) Obiectele (urmele) descoperite n cmpul infractiunii sau
create n procesul savrsirii unei infractiuni. Acestea se mai numesc
obiecte concrete sau de identificat.

Scopul identificarii criminalistice consta n a stabili persoana

sau obiectul care a creat urmele descoperite n cmpul unei
infractiuni.
1

Ion R. CONSTANTIN, Scoala romneasca de criminalistica Sesiunea de

referate si comunicari stiintifice, mai 1974; Unele metode si principii ale
criminalisticii.

11

12

Acest proces de identificare are doua etape bine conturate si

distincte:
a) Stabilirea apartenentei dupa gen Aceasta etapa are
importanta prin aceea ca ajuta la restrngerea progresiva a obiectelor
verificate, usurnd identificarea concreta.
Stabilirea apartenentei la un gen se realizeaza pe calea
examinarii caracteristicilor generale care definesc o anumita categorie
de obiecte (adica acele caracteristici generale care definesc o anumita
grupa de obiecte).
b) Identificarea individuala
Pe masura ce, n procesul de identificare, sfera caracteristicilor
individuale se largeste, realizam o ngustare a sferei obiectelor care au
aceleasi caracteristici.
2.5. Metodica identificarii criminalistice

Fig. 1. Confruntarea ca metoda de examinare consta n observarea

simultana, fata n fata, a urmei (A) si a modelului de comparat (B).

Obiectele supuse identificarii n criminalistica sunt foarte

variate, att ca natura, ct si ca forma si dimensiuni.
Caracteristicile de identificare generale si individuale difera de
la o categorie de obiecte la alta.
n procesul de identificare expertul ncepe cu studierea
materialelor puse la dispozitie, acordnd atentie deosebita modului n
care s-au creat urmele.
Studiul obiectelor supuse identificarii are doua etape:
a) Examinarea separata
a urmelor
a modelelor de comparat.
n acest stadiu se stabilesc caracteristicile de gen si individuale
ale celor doua categorii de obiecte.
b) Examinarea comparativa
Aceasta presupune compararea proprietatilor si caracteristicilor
generale si speciale ale celor doua categorii de obiecte.
Examinarea se face prin metodele:
confruntarii (cea mai raspndita metoda)
Se folosesc n acest procedeu lupele, microscoapele
comparatoare, la mpile cu radiatii ultraviolete si fotografiile de
examinare.
13

Fig. 2. Juxtapunerea continuitatea liniara demonstreaza

comunitatea caracteristicilor urmei (A) si ale modelului de
comparat (B).
14

 juxtapunerii cunoscuta si sub numele de continuitate liniara.

Este folosita n special n examinarea striatiilor armelor de foc,
instrumentelor taietoare si de spargere, a urmelor de dinti si a urmelor
lasate de proiectile.
suprapunerii
Consta n suprapunerea imaginii transparente a unuia dintre
obiecte cu imaginea celuilalt obiect.
La procesul de examinare se va tine seama ca mulajele sa fie
comparate cu mulaje obtinute experimental.

2.6. Formularea concluziilor

n urma procesului de examinare, pe baza constatarilor rezultate,

identificarea se materializeaza sub forma concluziilor, care pot fi:
a) certe
b) probabile.
Cele din categoria concluziilor certe pot fi pozitive sau negative.
Concluziile probabile sau de probabilitate sunt rezultatul
insuficientei caracteristicilor de ordin calitativ sau cantitativ. Aceste
concluzii sunt admisibile, ele putnd orienta ancheta.
Criminalistul francez Edmond Locord, adresndu-se expertilor
criminalisti, facea referire la formularea concluziilor astfel: Nu va
considerati niciodata obligati sa ajungeti la concluzii mai ferme dect
cele furnizate de examinarile tehnice. Daca exista cea mai mica
ndoiala, exprimati-o.
O situatie aparte o constituie imposibilitatea de a se realiza
identificarea ceruta. Aceasta situatie este data de numarul redus de
caracteristici generale si individuale ale urmelor, care face imposibil
examenul comparativ.

15

CAPITOLUL II
TEHNICA CRIMINALISTICA
1. FOTOGRAFIA JUDICIARA

Numim fotografie judiciara acea ramura a criminalisticii care se

ocupa cu studierea problemelor ridicate de folosirea fotografiei n
anchetarea infractiunilor.

1.1. nsemnatatea fotografiei judiciare

Fotografia1 n criminalistica si gaseste aplicabilitatea att n
munca de anchetare a infractiunilor, ct si n cea a expertilor
criminalisti de a ilustra, demonstrativ, rapoartele de expertiza ale
acestora.
Importanta fotografiei judiciare este data de completarea
ntelegerii aspectelor cuprinse n procesele verbale de cercetare la fata
locului, de reconstituire, de recunoastere, de perchezitie etc.
Fotografia judiciara reda si acele aspecte care, din diferite motive, nu
au fost cuprinse n procesele verbale mentionate.
Camil Suciu, n cursul sau de criminalistica2 , vorbeste despre
nsemnatatea fotografiei judiciare: Aplicarea metodelor fotografice
n diferite activitati de cercetare criminalistica s-a impus datorita:
_______________
1
Fotografia cuvnt compus format din doua cuvinte grecesti:
fos, fotos = lumina + grafia = scriere.
2
C. SUCIU Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1972, p. 23.
16

 rapiditatii cu care se pot fixa imaginile diferitelor obiecte sau

persoane ce intereseaza cercetarea penala
exactitatii cu care sunt fixate detaliile
obiectivitatii cu care este redata imaginea, excluznd
eventualele interpretari subiective
oglindirii generale a tuturor obiectelor cuprinse n cmpul
fotografierii, indiferent de gradul de importanta care li s-ar acorda
pentru moment
evidentei probatorii si caracterului demonstrativ al fiecarei
imagini.
Despre folosirea fotografiilor n timpul executarii actiunilor de
ancheta se face mentiunea respectiva n procesele verbale care se
ntocmesc. Cu fotografiile realizate se ntocmesc planse fotografice,
iar sub fiecare fotografie se scriu explicatii cu privire la obiectul
fotografiat, explicatii care sunt certificate de semnatura
anchetatorului.
1.2. Notiuni generale de tehnica fotografica
Dupa cum este stiut, fotografia ca realizare omeneasca
reprezinta acea metoda tehnica cu ajutorul careia se pot reproduce si
fixa imaginile luminoase ale obiectelor, folosind nsusirea pe care o au
anumite radiatii de a descompune unele saruri de argint cum sunt
halogenurile de argint (bromura, iodura sau fluorura de argint).
Fotografia se realizeaza n doua etape:
a) cea fizica, realizabila datorita aparatelor de fotografiat
b) cea chimica, realizabila datorita materialelor fotosensibile
(plan filme, sticla, rolfilm, hrtie).
1.2.2. Aparatele de fotografiat. Elementele componente si rolul lor
Indiferent de forma, marimea sau complexitatea lor, aparatele de
fotografiat se compun obligatoriu din:
a) camera obscura, pe fundul careia se formeaza imaginea;
b) obiectiv fotografic, format din una sau mai multe lentile;
acesta realizeaza imaginea obiectului de fotografiat pe fundul camerei
obscure.
17

Caracteristicile oricarui obiectiv fotografic sunt:

distanta focala: reprezinta distanta dintre centrul optic al
obiectivului si locul unde se formeaza focarul. Aceasta este de obicei
egala cu distanta din centrul optic al obiectivului pna la suprafata
fundului camerei obscure;
luminozitate: proprietatea obiectivului de a proiecta o imagine
mai mult sau mai putin luminoasa. Luminozitatea este direct
proportionala cu diametrul obiectivului;
profunzimea claritatii: este capacitatea obiectivului de a reda
clar pe fundul camerei obscure imaginea n adncime a obiectelor a
caror reprezentare o formeaza.
Profunzimea este mai mare cu ct deschiderea obiectivului este
mai mica. Aceasta se realizeaza printr-o alta componenta a aparatului
de fotografiat, numita diafragma, asupra careia ne vom referi imediat.
unghiul de deschidere (sau de poza) este format de razele
extreme de lumina pe care obiectivul le poate prinde. El este invers
proportional cu deschiderea (diametrul) obiectivului, precum si cu
distanta focala.
Dupa unghiul de poza, obiectivele se clasifica astfel:
standard (cu unghi de 45-46)
teleobiective (cu unghiuri mici 15)
superunghiulare (cu unghi de 60-180).
Astazi aparatele de fotografiat se realizeaza cu posibilitati de
schimbare a obiectivelor (interschimbabile) sau, mai performant, cu
obiectivele ZOOM, obiective complexe care includ ntr-unul singur
toate tipurile de obiective cu unghiuri de deschidere diferite.
puterea de separare (sau de rezolutie) este proprietatea
obiectivului de a reda cu claritate cele mai mici detalii ale obiectului
fotografiat.
c) diafragma: este un dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza
deschiderea, dupa dorinta, a obiectivului aparatului de fotografiat. n
felul acesta se regleaza cantitatea de lumina care patrunde n camera
obscura, se mareste claritatea imaginii fotografice obtinute,
profunzimea si puterea de rezolutie.
Valorile diafragmei sunt nscrise pe monturile obiectivelor sub
forma unei scari pornind de la 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 45.
18

Cnd valorile diafragmei sunt mai mari, deschiderea

obiectivului va fi mai mica, iar lumina care va patrunde n camera
obscura va fi de asemenea n cantitate mica. n acest caz timpul de
expunere va fi mai mare.
d) obturator
Este un dispozitiv mecanic folosit pentru deschiderea camerei
obscure pentru a permite luminii sa patrunda pe fundul acesteia si sa
impresioneze materialul fotosensibil negativ.
Timpul ct obturatorul ramne deschis se numeste timp de
expunere.
n functie de constructia aparatelor de fotografiat, obturatoarele
sunt:
centrale
cu perdea.
Din constructie, fabricantul a realizat dispozitive mecanice
perfectionate care permit ca (n functie de sensibilitatea filmelor
folosite, a cantitatii de lumina care se utilizeaza si a deschiderii
diafragmei) deschiderea obturatorului sa se faca automat. Pe fiecare
aparat de fotografiat se gaseste dispozitivul de stabilire a timpului de
expunere. Timpii sunt mai mari de o secunda si fractiuni de secunda
,,pornind de la 1/25 pna la 1/1000.
e) sistem de punere la punct a imaginii si ncadrare
Prin punerea la punct a imaginii se ntelege realizarea imaginii
fotografice a obiectului pe fundul camerei obscure.
n functie de constructia aparatelor, acest sistem poate fi:
a) cu geam mat, cnd fundul camerei obscure este un geam mat;
b) cu oglinda reflex si prisma. Oglinda se monteaza la 45 fata
de axa optica a obiectivului, ntre obiectiv si fundul camerei obscure.
Imaginea luminoasa formata de obiectiv este reflectata de oglinda pe
un geam mat (vizor) aflat n partea superioara a camerei obscure.
Acest sistem de oglinda se rabateaza n sus permitnd, la declansarea
obturatorului cu perdea, sa se expuna filmul;
c) cu paralaxa (cu axa paralela), cnd obiectivul aparatului are
axa paralela cu un dispozitiv de prisme care permit ncadrarea
obiectului de fotografiat. Acest dispozitiv de punere la punct este
cunoscut si sub numele de telemetru fotografic.
19

Fig. 3 Imagine n sectiune a

unui aparat de fotografiat cu
punere la punct a imaginii cu
oglinda reflex.

1.2.3. Sursele de lumina utilizate n fotografie

Dupa cum arata si denumirea acestei metode, fotografie, adica
scriere cu ajutorul luminii, obtinerea imaginilor se face numai daca
obiectele sunt bine iluminate.
Lumina naturala a soarelui este de cele mai multe ori suficienta
n obtinerea imaginilor, dar trebuie sa se tina seama ca niciodata
lumina astrului sa nu vina direct n obiectivul aparatului. Asezarea
aparatului n realizarea fotografiei trebuie sa fie n asa fel ca lumina
soarelui sa vina din spatele aparatului sau lateral.
n ncaperi sau n timpul noptii se vor folosi surse de lumina
puternice, cum sunt:
reflectoare, formate din becuri electrice de diferite puteri
lampi electronice.
Reglarea timpilor de expunere trebuie facuta n asa fel ca
impresionarea materialului fotosensibil sa fie corespunzatoare pentru
a reda toate detaliile obiectului de fotografiat.
20

Cnd timpii de expunere sunt mai mari de o secunda, este

necesar ca aparatul de fotografiat sa fie montat pe un trepied, pentru
ca claritatea imaginii sa nu aiba de suferit la declansarea obturatorului.
1.2.4. Materialele fotosensibile
A doua etapa a realizarii imaginii fotografice este cea a fixarii ei
pe un suport fotosensibil. Este faza chimica, n care lumina
destabilizeaza halogenurile de argint de materialele care sunt plasate
n aparatul de fotografiat pe fundul camerei obscure.
Materialele fotosensibile sunt suspensii de halogenuri de argint
n gelatina ntinsa pe sticla, celuloid, hrtie sau carton.
Aceste saruri se prezinta sub forma de microcristale cu
dimensiunile cuprinse ntre 0,8 si 0,4 microni.
Lumina imaginii formate de obiectivul aparatului descompune
halogenura de argint n argint metalic, negru, acolo unde intensitatea
ei este mare. Treptele de negru sunt gradate n functie de intensitatea
luminii.
Imaginea este n stare latenta. Pentru a putea fi vazuta, ea
trebuie relevata (adica scoasa n evidenta) si fixata, deoarece existenta
ei este foarte instabila.
Toate materialele fotosensibile, indiferent de fabricant, sunt
caracterizate de:
a) sensibilitate generala la lumina
Aceasta sensibilitate este nscrisa obligatoriu pe ambalajul
materialelor fotografice. n functie de tara producatoare, sensibilitatea
este evaluata astfel:
DIN pentru produsele germane
GOST pentru produsele rusesti
ASA pentru produsele americane si japoneze.
Cu ct granulatia de halogenura de argint este mai mare la
materialele fotosensibile, cu att este mai mare sensibilitatea la
lumina.
b) sensibilitate cromatica; este data de o serie de coloranti
introdusi n suspensia de gelatina a materialului fotosensibil pentru a-i
face sensibili la culori, dupa cum urmeaza:
ortocromatice sensibilitate la culorile galben si verde
pancromatice sensibilitatea este extinsa si la culoarea rosie
21

izopancromatice cu sensibilitate extinsa pna la radiatiile

infrarosii.
Fara adaugarea substantelor colorante n stratul de gelatina,
adica fara aceasta sensibilizare cromatica, emulsia fotografica este
sensibila doar la radiatiile violet-albastre si albastre-verzui.
c) contrast Acesta este dat de structura materialului si
defineste proprietatea de a reda intervalul de straluciri ale obiectului
fotografiat. Din acest punct de vedere materialele fotosensibile se
mpart n:
moi (BM)
normale (BN)
contraste (BC)
foarte contraste (BFC)
d) puterea de rezolutie este data de marimea granulatiei. Cu
ct aceasta este mai mica, cu att numarul de detalii ale obiectului
fotografiat este mai mare.
1.3. Procesul negativ si pozitiv al fotografiei alb-negru si color
Dupa expunerea materialului, fotografia din interiorul
aparatului, procesul chimic se continua prin developarea acestuia.
Aceasta etapa este cunoscuta sub numele de procesul negativ,
deoarece prin reactiile chimice ce se realizeaza pe suprafata
materialului fotosensibil vor aparea cristale de argint metalic n tonuri
de negru pentru partile luminoase ale obiectului fotografiat si
transparente pentru partile ntunecate.
a) Procesul negativ cuprinde:
developarea, care se realizeaza ntr-o solutie numita revelator.
Solutia de revelator contine: apa, substanta revelatoare (metol,
hidrochinona), substanta antioxidanta (sulfit de sodiu), substante
acceleratoare (carbonat de potasiu), antihalou (bromura de potasiu).
spalarea intermediara
fixarea ntr-o solutie de hiposulfit de sodiu
uscarea negativului.
22

b) Procesul pozitiv consta n obtinerea imaginilor dupa negativ

pe hrtie, sticla sau film diapozitiv.
Acest proces consta n expunerea imaginii negative n laborator,
developarea si fixarea imaginii.
Hrtia expusa se developeaza la lumina rosie sau portocalie, se
clateste, se fixeaza, se spala si apoi se usuca.
c) Fotografia color
Cu ocazia cercetarii la fata locului, de cele mai multe ori redarea
ct mai fidela a culorii urmelor (de obicei de natura biologica) impune
folosirea fotografiei color.
Tehnicile de realizare a fotografiilor color sunt aceleasi ca si n
cazul folosirii materialelor fotosensibile alb-negru, dar apar unele
particularitati.
Se recomanda folosirea unor aparate de fotografiat performante,
cu obiective bine corelate cromatic si dispozitiv de stabilire corecta a
timpului de expunere.
Materialele fotosensibile pentru fotografia color sunt: pentru
lumina artificiala, pentru lumina naturala, negative, pozitive (hrtie
color) si filme (plan filme) reversibile.
Prelucrarea lor este mult mai complicata dect fotografia albnegru si cere cunostinte de specialitate.
1.4. Clasificarea fotografiei judiciare
a) La fata locului, pentru fixarea tabloului de ansamblu al
infractiunii, a elementelor de detaliu, a obiectelor si urmelor lasate de
infractori, se vor executa mai multe fotografii care se clasifica astfel:
fotografia de orientare sau de ansamblu. Este acea fotografie
care cuprinde locul faptei si mprejurimile acestuia.
Ea se realizeaza dintr-o singura imagine sau din imagini
succesive care ulterior se unesc, alaturndu-se. Acest ultim procedeu
poarta numele de fotografie panoramica. Ele pot fi liniare sau
circulare.
fotografia schita. Este acea fotografie care reprezinta numai
locul faptei, izolat de mediul nconjurator. Ea se realizeaza fie dintr-o
singura imagine unitara, fie panoramica liniara sau circulara.
23

fotografia obiectelor principale. Acestea pot fi: cadavrul,

obiectele vulnerante (pistol, cutit, bta). Ea se realizeaza punnd
alaturi o rigla gradata. Se spune ca n felul acesta realizam o fotografie
metrica.
fotografia urmelor. Dupa cum arata si denumirea, ea
reprezinta imaginea urmelor descoperite n cmpul infractiunii. Si n
acest caz fotografia este metrica.
fotografia de detaliu. Ea se realizeaza folosindu-se o
iluminare laterala si reda detalii ale obiectelor sau urme lor descoperite
n cmpul infractiunii.
b) Fotografia semnalmente reprezinta fotografia unei persoane
puse sub urmarire penala sau a unui cadavru cu identitate
necunoscuta.
Fotografiile se realizeaza bust, reprezentnd persoana privita din
fata (cu urechile descoperite) si din profil, stnga si dreapta. Toate
cele trei fotografii se realizeaza la aceeasi scara.
c) Fotografia de supraveghere operativa: se executa pentru
surprinderea n flagrant delict.
1.5. Fotografia de examinare
Acest gen de fotografii se folosesc n demonstrarea constatarilor
facute de expertii criminalisti asupra urmelor infractiunii.
a) macrofotografia este realizata asupra urmelor prin folosirea
tuburilor de prelungire care maresc dimensiunile camerei obscure. Se
foloseste pentru expertizele dactiloscopice, pentru documente sau
expertize grafice ale scrisului, precum si la expertizele traseologice
(ale instrumentelor de spargere).
b) microfotografia este fotografia realizata cu ajutorul
microscopului, n demonstratiile ce se fac n expertizele traseologice
ale urmelor microscopice, pentru urmele obiectelor taietoare, precum
si n balistica, pentru urmele striatiilor lasate de microrelieful tevii
armelor de foc sau de cuiul percutor pe capsa tuburilor de cartuse
trase.
c) fotografia sub radiatia razelor ultraviolete:
Acest gen de fotografii se folosesc pentru fotografierea urmelor
digitale relevate cu prafuri fluorescente, precum si a documentelor
24

falsificate sub radiatiile ultraviolete generate de lampile cu

descarcare electrica n vapori de mercur.
d) fotografia sub radiatia razelor infrarosii:
Acest gen de fotografie se foloseste pentru redarea falsurilor de
documente.
1.6. Filmul si videofonograma
Acestea reprezinta pelicula cinematografica si banda magnetica
pe care s-au fixat imaginile si sunetul unor secvente ale activitatii de
ancheta, cum sunt: cercetarea la fata locului, reconstituiri, recunoasteri
de obiecte si persoane, perchezitii etc. Aceste doua procedee tehnice
prezinta avantaje fata de fotografia judiciara, pentru ca:
dau posibilitatea surprinderii n miscare a unor subiecti;
au un pronuntat caracter ilustrativ pentru activitatea de
ancheta;
duc la cresterea gradului de obiectivitate n aprecierea
probelor si exclud interpretarile subiective;
scenele, persoanele si obiectele care au legatura cu savrsirea
infractiunilor sunt rapid fixate;
n cazul videofonogramei judiciare posibilitatile de falsificare
sunt reduse.
Pentru realizarea filmului judiciar sunt necesare:
aparate de filmat
filme cinematografice.
Pentru realizarea videofonogramei sunt necesare:
camera video
banda video
banda magnetica
videorecorder
televizor.
Componente ale filmului judiciar:
Genericul
Scopul acestei parti introductive a filmului este acela de a crea
cadrul procedural.
25

Genericul cuprinde n mod obligatoriu:

denumirea institutiei care realizeaza filmul judiciar;
prezentarea obiectului filmului;
cine a realizat filmul si comentariul.
Imagini de orientare
Ca si n cazul fotografiei judiciare, prin aceste imagini se
fixeaza n spatiu locul unde se efectueaza filmarea.
Imagini ale locului propriu-zis (schita)
Prin acestea se fixeaza locul faptei n totalitate sau pe sectiuni.
Acest gen de imagini se realizeaza prin:
panoramare
filmare ncrucisata
filmare pe sectoare.
Imagini la scara
Filmarea imaginilor se realizeaza alaturnd n teren benzi
gradate, rigle gradate.
Imagini ale obiectelor principale
Acestea sunt similare fotografiei obiectelor principale din
cmpul infractiunii:
imagini ale urmelor;
imagini de detaliu.
Sfrsitul filmului.

26

2.TRUSELE CRIMINALISTICE
SI LABORATOARELE MOBILE.
TEHNICI SI APARATE FOLOSITE

2.1. Notiuni generale despre trusele criminalistice

n activitatea de ancheta, n special de cercetare la fata locului,

anchetatorii recurg la mijloace tehnice si procedee speciale pentru
descoperirea, ridicarea si fixarea probelor materiale.
Pentru aceasta, sunt necesare si se folosesc o serie de
instrumente, substante si obiecte aflate n valize, genti, cunoscute sub
numele de truse criminalistice.
Instrumentarul cuprins n acestea este dispus n compartimente
speciale.
n functie de natura instrumentarului continut, trusele se mpart
n:
A. Truse universale
Acestea, chiar daca sunt de fabricatii diverse, contin instrumente
care pot fi utilizate pentru efectuarea mai multor activitati.
Gruparea acestui instrumentar, conform autorilor ,,Tratatului
practic de criminalistica, este data de definitia utilizarii. El poate fi
categorisit astfel:
a) instrumentar pentru cercetarea, descoperirea, relevarea si
ridicarea urmelor papilare.
De regula, acest instrumentar este format din: cutii cu pulberi
(cenusa, negru de fum, argentorat, pigment galben fluorescent etc.),
pensule din par de veverita, pensula magnetica, pelicule adezive
pentru transferul urme lor relevate (negre, albe,
27

transparente), lampa portabila de radiatii ultraviolete,

pulverizatoare.
b) instrumentar pentru amprentarea persoanelor:
Acesta este compus din placa, rulou si tuburi cu tus tipografic,
tusiera chimica si hrtii de amprentat (fise si speciale pentru cea
chimica), lingura pentru amprentat cadavre, manusi chirurgicale.
c) instrumentar pentru executarea mulajelor pentru urmele de
adncime:
n functie de categoria urmelor, aici sunt incluse: boluri din
cauciuc sau plastic, lingura spaclu, banda flexibila, pensete, pensule
din par de porc, etichete, plastilina, ghips, parafina etc.
d) instrumentar pentru marcarea locului cercetat si executarea
masuratorilor
Aici se gasesc, de obicei: rigla gradata, benzi metrice, ruleta,
jetoane cu numere de la 0 la 10, creta alba, creta forestiera.
e) instrumentar pentru ntocmirea schitelor este compus din
rigla gradata, sabloane, hrtie milimetrica, hrtie de calc, busola,
creioane etc.
n afara acestor instrumente, n trusele universale se mai gasesc:
magnet, foarfece, briceag, diamant, seturi de chei, ciocane,
surubelnite, dalti, spirale, lupe, ferastrau de mna, cleste patent,
eprubete, vata, pungi din plastic, sfoara etc.
B. Truse criminalistice cu destinatii speciale
Dupa autorii ,,Tratatului practic de criminalistica, aceste truse
sunt:
a) Truse foto care au menirea de a proteja si a da posibilitatea
transportarii independente n teren a aparatului de fotografiat cu
accesoriile sale: obiectiv superangular, obiectiv zoom (sau
teleobiectiv), o sina de glisare cu inele de prelungire sau burduf pentru
macrofotografii, fir declansator, exponometru, casete cu filme albnegru si color.
28

Fig. 4. Trusa
criminalistica pentru
cercetarea, relevarea
si ridicarea urmelor
de mini

b) Truse cu substante chimice pentru marcare (pentru capcane

chimice)
Acestea contin cutii si recipiente din sticla sau plastic pentru
substantele chimice care vor marca diferite obiecte sau regiuni
anatomice ale corpului uman, n procesul de identificare a persoanelor
care comit unele genuri de infractiuni, n mod repetat.
Substantele chimice cuprinse n trusa se grupeaza n:
substante ce coloreaza pielea (nitrat de argint, ninhidrina)
substante fluorescente (acid beta-oxinaftoic)
c) Trusa de reactivi pentru testarea stupefiantelor
Aceasta se compune din mai multe tuburi cu reactivi pentru
testarea substantelor presupuse a fi stupefiante.
Tuburile confectionate din plastic transparent contin cte o fiola
cu reactivi care permit identificarea relativa, la locul faptei sau la
perchezitie, a urmatoarelor grupe de stupefiante: opiacee, amfetamine,
hasis, cocaina, L.S.D. etc.
29

Fig. 5. Trusa criminalistica universala

2.2. Notiuni generale despre laboratoarele criminalistice mobile

Laboratorul criminalistic mobil este instalat pe anumite mijloace

de transport (autoturisme, microbuze, camioane, elicoptere), avnd n
componenta aparate, truse, instrumente si substante pentru efectuarea
activitatilor criminalistice.
n fiecare tara, laboratoarele au constructii si amenajari diferite,
dar, n general, acestea au urmatoarele compartimente:
30

a) compartimentul truselor criminalistice

n afara instrumentarului amintit la capitolul Truse
criminalistice, aici se mai gasesc aspirator de praf, magneti si
electromagneti pentru cercetarea urmelor metalice.
b) compartimentul fotografiei si filmului judiciar
Alaturi de truse foto, aparate de filmat cinema si video, se
gasesc trepiede, reflectoare, grupuri electrogene, lampi electronice,
tancuri si revelatoare pentru developat filmele foto.
c) compartimentul pentru ntocmirea schitei judiciare
Aici sunt aranjate o masa de lucru cu planseta de desen. Tot aici
se afla si o masina de dactilografiat.
d) compartimentul detectoarelor. n componenta acestuia intra:
detectoare de metale
detectoare de radiatii atomice
lampi cu radiatii ultraviolete
detectoare de cadavre
detectoare de explozivi.

2.3. Tehnici de masurare folosite n criminalistica

Operatiunile de masurare sunt necesare pentru a fixa

caracteristicile urmelor si obiectelor cercetate. Masuratorile care se
fac n criminalistica privesc:
a) stabilirea dimensiunilor liniare
Pentru aceasta se folosesc liniile gradate, ruletele, sublerele cu
vernier, micrometrele, lupele si microscoapele gradate.
n teren se folosesc primele doua instrumente de masurat, n
laborator ultimele.
Masuratorile se fac n metri si submultiplii acestuia.
Pentru a asigura o precizie mare a masuratorilor este indicat ca
aceeasi dimensiune sa fie masurata de trei ori si apoi sa se faca media
aritmetica.
Masuratorile dimensiunilor liniare trebuie sa aiba n vedere
lungimea, latimea, adncimea sau naltimea obiectelor.
31

n cazul cercetarii la fata locului masuratoarea trebuie fixata

prin fotografie.
b) stabilirea masei corpurilor
Ca unitate de masura pentru aceasta se foloseste kilogramul cu
submultiplii sai.
Balantele sunt instrumentele cu care se masoara masa
corpurilor. Acestea sunt cu prghie (sau tehnice), balante analitice sau
microbalante.
c) stabilirea timpului
Pentru timp se foloseste ceasul si cronometrul.
d) stabilirea greutatii specifice
Greutatea specifica este raportul dintre greutatea corpului si
volumul sau GS = G/V. Prima se determina prin cntarire. Volumul se
masoara prin imersie n apa distilata la temperatura de 4C (potrivit
legii lui Arhimede, un corp introdus n apa disloca o cantitate de apa
egala cu volumul sau).
e) stabilirea punctelor de fierbere si de topire
Acestea se masoara cu ajutorul termometrelor. Pentru ca, de
obicei, n cercetarea criminalistica unele materii sunt n cantitati foarte
mici, metoda folosita este cunoscuta sub numele de micrometoda lui
Emich.

Fig. 6. Stabilirea punctului

de fierbere
1 tub capilar
2 picatura de lichid
cercetat
3 termometrul
4 baia de glicerina (dupa
Camil
Suciu

,,Criminalistica)

32

2.4. Aparate de iluminat si proiectie

Fig. 7. Stabilirea punctului

de topire
a placa subtire din metal
b materialul cercetat
c termometrul
d rezistenta electrica
(dupa Camil Suciu
Criminalistica)

n criminalistica, pentru cercetarea si fotografierea obiectelor se

folosesc proiectoarele, care sunt lampi cu becuri electrice, n fata
carora s-a asezat o constructie de lentile concave.
n alte cazuri, sursa de lumina este nlocuita cu arcuri electrice
care dau lumina a carei intensitate este reglata de un reostat.
Proiectoarele mici, cu lumina dirijata, se numesc spoturi.
Dintre aparatele de proiectie folosite n criminalistica amintim:
epidiascopul
retroproiectorul
aparatul de proiectie tip Faurot pentru comparat amprentele
aparatul de marit foto
aparatul de proiectie a analizelor microscopice.
2.5. Instrumente optice de marit

Ea consta n introducerea ntr-o baie de glicerina, alaturi de un

termometru, a unui tub de sticla capilar, cu un cap obturat si unul
liber, n care s-a pus o picatura din lichidul a carui temperatura de
fierbere trebuie s-o stabilim.
Baia de glicerina se ncalzeste progresiv. Cnd lichidul din tubul
capilar se ridica la nivelul orificiului liber, se citeste temperatura de pe
termometru.
Pentru punctul de topire se foloseste o metoda care consta n
introducerea ntr- un circuit electric cu reostat a unei rezistente de
nichelina si a unei placi subtiri de metal, pe care se pune o cantitate
mica din materialul cercetat.
Placa aflata n legatura intima cu un termometru se ncalzeste
treptat, pna cnd materialul se topeste. n acest moment se citeste
temperatura indicata de termometru.
f) stabilirea dimensiunilor unghiurilor
Masurarea diferitelor unghiuri formate de diferitele laturi sau
caracteristici liniare ale obiectelor sau urmelor cercetate se face cu
ajutorul compaselor si al raportoarelor.
33

Pentru examinarea urmelor si obiectelor foarte mici, cercetarile

criminalistice se realizeaza cu ajutorul:
a) lupelor
b) microscoapelor.
a) Lupa este cel mai simplu instrument optic; ea nu lipseste din
nici o trusa criminalistica si din nici un laborator criminalistic.
Existe lupe cu destinatii speciale, cum ar fi cea pentru
dactiloscopie, cu reticul gradat si linia lui Galton.
Dupa modul de montare, lupele pot fi:
lupa binoculara (dubla) pentru cap
lupa cu suport
lupa cu mner.
b) Microscopul
Este un instrument optic complex format din diferite lupe,
oglinzi si prisme fixate mecanic.
Sistemul optic al microscopului este format din parti principale
si auxiliare.
34

Cele dinti se compun din:

obiective
oculare.
Partile auxiliare se compun din:
condensator
oglinda
lampile microscopului.
n functie de complexitatea constructiei microscopului si
posibilitati sale de investigare, distingem:
microscop monocular
microscop binocular
microscop cu obiective interschimbabile
stene stereo microscop
microscop comparator.

Fig. 8. Schema
microscopului comparator

De fapt, ochiul omenesc percepe n aceste cazuri lumina radiata,

caracterizata de anumite lungimi de unda, cuprinse ntre 400
milimicroni (specifice razelor de culoare violeta) si 750 milimicroni
(specifice razelor rosii).
Energia radianta cu lungime de unda mai mica, precum si cea cu
lungime de unda mai mare sunt invizibile.
Primele sunt radiatii ultraviolete (deasupra radiatiilor violete),
iar urmatoarele sunt radiatiile infrarosii (sub rosu).
Sub influenta acestor radiatii diferite substantele prezinta o
luminiscenta deosebita, cea data de spectrul vizibil al luminii.
n cazul folosirii radiatiilor ultraviolete, care sunt create de
lampi speciale, numite lampi WOOD, se constata prezenta uleiurilor
minerale, petelor de sperma, scrisul sters cu substante chimice, scrisul
depus cu cerneluri invizibile (simpatice), diferite tipuri de cle i etc.
Radiatiile infrarosii patrund n straturi subtiri de hrtie, lemn si
ebonita. Ele sunt folosite pentru descoperirea seriilor peste care s-a
lipit hrtie.
Radiatiile Roentgen au lungimi de unda si mai mici dect
radiatiile ultraviolete. Ele au o putere mare de penetratie. n
examinarile criminalistice si medico-legale, imaginile obtinute pe
filmele radiografice cu ajutorul radiatiilor Roentgen se folosesc curent
n cercetarea obiectelor opace si a corpului uman.
Ca sursa de radiatii se folosesc instalatiile Roentgen portative
sau stationare.

2.6. Folosirea radiatiilor ultraviolete, infrarosii si Roentgen

n criminalistica, n examinarile la fata locului, dar mai ales n
laborator, cercetarea urmelor si nscrisurilor se face att la lumina
naturala, ct si la cea artificiala.
35

36

3. CERCETAREA CRIMINALISTICA
AURMELOR

3.1. Definirea si clasificarea urmelor

a) Definitia urmei
n literatura criminalistica, notiunea de urma este prezentata n
doua acceptiuni:
n sens larg: cele mai variate schimbari care pot interveni n
mediul nconjurator ca rezultat al actiunii infractorului
n sens restrns: reprezentarea structurii exterioare a unui
obiect pe un alt obiect.
n criminalistica romneasca, prin urma se ntelege: orice
modificare materiala produsa n ambianta locului unde s-a comis o
infractiune, modificare care examinata individual sau n totalitate cu
cele suferite de infractor conduce la stabilirea faptei, identificarea
faptuitorului, a mijloacelor folosite si la lamurirea mprejurarilor
cauzei.
b) Clasificarea urmelor:
nainte de a ne referi la clasificarea propriu- zisa a urmelor,
mentionam ca n procesul formarii urmelor distingem doua categorii
de obiecte, cele care formeaza urma si cele care primesc urma: obiect
creator si obiect primitor sunt doua notiuni pe care le vom folosi n
expunerea ce urmeaza.
n functie de factorul (obiectul) creator, se disting urmatoarele
grupe de urme:
urmele omului: toate modificarile savrsite n cmpul
infractiunii de minile si picioarele omului, ale fetei, ale urechii,
precum si urmele biologice de natura umana, ca: snge, saliva, par,
sperma;
urmele animalelor: sunt incluse aici urmele create de copite,
gheare, coarne, colti, aripi, par, produse biologice, miros;
37

urmele plantelor: din acestea fac parte cele create de frunze,

crengi, tulpina, precum si semintele acestora;
urmele obiectelor folosite de om la comiterea infractiunii.
Principalele urme sunt: ale ncaltamintei, ale mijloacelor de transport,
ale instrumentelor de lovire, spargere, de taiere, ale armelor de foc.
c) Clasificarea urmelor dupa esenta lor1
Din acest punct de vedere o prima categorie de urme o
reprezinta urmele forma, acele modificari care reprezinta forma
exterioara a obiectului creator.
Daca cele doua categorii de obiecte aflate n procesul formarii
urmelor (creator si primitor) se gasesc n repaus sau n miscare,
urmele forma pot fi:
urme statice formate prin apasare, lovire sau tamponarea
obiectului creator pe suprafata obiectului primitor, fara ca acestea sa
alunece ntre ele. Exemple n acest sens sunt urmele de ncaltaminte,
urmele papilare, conturul instrumentelor de spargere etc.
Urmele forma, n functie de plasticitatea obiectului primitor, pot
fi:
urme de adncime: acestea se formeaza atunci cnd obie ctul
creator este dur si patrunde n masa obiectului primitor;
urme de suprafata: se formeaza atunci cnd obiectul creator si
primitor sunt de aceeasi duritate si apar ca rezultat al depunerilor de
pe obiectul creator pe suprafata obiectului primitor si invers, fara a se
schimba formele celor doua obiecte.
Urmele de suprafata pot fi:
de stratificare, atunci cnd obiectul creator depune pe cel
primitor un strat de substanta (de exemplu, urmele de ncaltaminte, de
noroi depuse pe parchet sau ale pneurilor ude pe asfalt);
de destratificare, atunci cnd obiectul creator ia din suprafata
obiectului primitor un strat subtire de substanta (de exemplu, degetele
puse pe un toc de fereastra acoperit cu un strat de praf).
____________
1
Tratat practic de criminalistica, vol. I, Bucuresti, p 120-122.
38

1. DUPA FACTORUL CREATOR

Urme ale
omului

Urme ale
animalelor

Urme ale
vegetalelor

Urme ale
obiectelor

Urme ale unor

fenomene

2. DUPA FACTORUL PRIMITOR

Urme primite de
om

Urme primite
de animale

Urme primite de
vegetale

Urme primite de
obiecte

3. DUPA ESENTA LOR

Urme forma

Produse de natura vegetala

Produse de natura animala

Substante de natura anorganica

Formate prin caderea lichidelor

Negative (periferice)

De de stratificare

De stratificare

De adncime
De adncime

De suprafata

Vizibile

Urme pozitionale

Statice
Substante de natura organica

Dinamice

Urme materie

Invizibile
4. DUPA MARIME
Macrourme

Microurme

5. DUPA POSIBILITATILE CE LE OFERA N PROCESUL IDENTIFICARII

Urme care furnizeaza
elemente pentru lamu rirea diferitelor mprejurari ale savrsirii infractiunii

Urme care ajuta la stabilirea apartenentei la

gen

Urme
care
permit
identificarea factorului
creator

Fig. 9. Schema clasificarii urmelor (Tratat practic de criminalistica)

39

Aceste ge nuri de urme pot fi:

vizibile, atunci cnd sunt detectate cu usurinta de ochiul
omenesc (ex. urmele de degete murdare, de snge formate pe peretii
ncaperii unde s-a comis un omor);
invizibile (sau latente), care nu pot fi detectate dect daca sunt
privite sub anumite unghiuri de lumina, prin transparenta (pentru a
caror vizibilitate este necesara relevarea folosirea unor surse dirijate
de lumina sau a radiatiilor ultraviolete).
Urmele materie
Aceasta clasificare are n vedere acele modificari ale ambiantei
locului faptei, cnd din obiectul creator se desprind particule materiale
care ramn depozitate pe obiectul primitor, fara a reproduce forma
obiectului din care provin.
Ele sunt de natura:
organica (sau biologice) atunci cnd provin de la un corp
uman sau animal (snge, par, urina, saliva etc.);
anorganica din aceasta categorie fac parte elementele
minerale ca: pulberi, soluri, particule de vopsea, cioburi de sticla etc.
d) Clasificarea urmelor dupa marime
Aceasta se face n functie de dimensiunea urmelor.
Exista doua mari categorii:
macrourmele incluznd toate modificarile care sunt vizibile
cu ochiul liber, fara a fi folosite aparatele optice de marit;
microurmele, acele urme forma sau materie, mici si foarte
mici, care nu pot fi percepute dect cu ajutorul aparatelor optice de
marit.
O ultima clasificare a urmelor este data de posibilitatile pe care
le ofera acestea n procesul identificarii obiectului creator.
Din acest punct de vedere, distingem urmatoarele categorii de
urme:
urme apte, care permit identificarea obiectului creator;
urme inapte, care nu permit identificarea obiectului creator,
dar ajuta la stabilirea apartenentei acestuia la gen.
40

3.2. Urmele omului

Omul poate crea la locul infractiunii urme forma si urme
materie (biologice).
Din prima categorie fac parte urmele de mini, urmele de
picioare, ale celorlalte parti ale corpului. Din cea de-a doua categorie
fac parte urmele biologice.
a) Urmele de mini
Urma care a revolutionat identificarea persoanei, nlocuind
sistemul antropometric, este cea lasata de suprafata minii, respectiv
amprenta digitala, palmara ct si cea talpii piciorului gol (amprenta
plantara). Imprimarea urmelor este data de secretiile pielii si de
contaminarea acesteia cu substante adezive (praf, snge etc.). Ea
reproduce conturul (configuratia) desenelor papilare ntr-o maniera
vizibila sau incerta. Prin relevarea si clasificarea lor, impresiunile
papilare permit att identificarea unei persoane, dupa amprentele din
fisierul dactiloscopic (cazul recidivistilor), ct si identificarea unei
persoane suspecte prin compararea urmei incriminate cu urma
obtinuta de la aceasta pe cale experimentala.
Nu se poate determina cu precizie data la care amprentele au
fost folosite n scopul identificarii pentru prima oara.
nca din secolul I e.n., o amprenta palmara a permis excluderea
unui suspect la Roma, datorita diferentei de marim (M. F.
Quintilianus). n secolul VII, amprentele au fost utilizate pentru
autentificarea documentelor legale n China, n timpul dinastiei Iang
(619-906 e.n.).
n Occident, botanistul englez N. Grew a descris n 1684 porii
sudoripari, crestele papilare si desenele lor. n sec. XVIII si la
nceputul sec. XIX mai multe lucrari de anatomie au studiat
dermatoglifele. n 1823 Purkinje a clasat pentru prima oara desenele
digitale n noua grupe, dar abia n 1880 Faulds a propus amprentele
digitale ca mijloc de identificare a infractorilor dupa urmele lasate la
locul faptei. Harschel (1877) a pretins prioritatea descoperirii, dar el
propusese amprentele digitale doar ca un mijloc de identificare a
recidivistilor, dupa ce le folosise la semnarea prin punere de deget a
actelor n India, unde era guvernator.
41

Sinteza si punerea n practica a acestor propuneri au fost

realizate n 1892, odata cu aparitia primului manual de dactiloscopie
si a unui sistem de clasificare ale lui Francis Galton, care a impus
acceptarea amprentelor digitale n lumea anglo-saxona. Pe de alta
parte, Juan Vucetich a introdus n 1891 primul sistem de clasificare n
Argentina, preluat si la noi de catre Andrei Ionescu (cu modificarile
aduse de Oloriz). n 1900, Henry si-a publicat sistemul sau de
clasificare (Classification and Uses of Fingerprint), cel mai utilizat n
lume pna la introducerea sistemelor informatice de astazi. n 1904,
A. Bertillon descopera autorul unei crime dupa urmele de deget
relevate pe un geam spart.
n Romnia, primele descoperiri ale autorilor faptei dupa urmele
digitale au fost facute de prof. dr. Nicolae Minovici. n scrisoarea
adresata lui Vucetich n 1906, expunea cercetarile sale facute prin
compararea impresiunilor digitale apartinnd unui numar de 40 de
criminali condamnati, impresiuni care s-au dovedit a fi neschimbate
dupa 12 ani. Introducerea dactiloscopiei la noi ca metoda de
identificare se datoreaza n special lui Andrei Ionescu, seful
serviciului de antropometrie ntre 1892-1914, serviciu preluat de
Valentin Sava, care n 1943 publica Manualul de dactiloscopie. Un
rol deosebit n promovarea dactiloscopiei l joaca dr. C. Turai, autorul
lucrarilor Elemente de politie tehnica (1937), Elemente de
criminalistica si tehnica criminala (1947), Dermatogliofologia
(1971) si Amprentele papilare (1979). Doua lucrari remarcabile n
materie sunt: Dactiloscopia lui I. R. Constantin si M. Radulescu
(1975) si Secretele amprentelor papilare de Gh. Pasescu si I.C.
Constantin (1996).
Prima cartoteca de amprente a fost cea de la Serviciul central de
identificare de pe lnga Ministerul Justitiei (1925); organizat apoi la
politie (1931), cu perfectionarile ulterioare (1943, 1952 si mai ales
1972).
Termenul de dactiloscopie se refera, n sens restrns, doar la
desenele papilare ale degetului, dar n sens larg a fost extins la toate
impresiunile papilare, adica digitale, palmare si plantare.
Utilizarea impresiunilor digitale n criminalistica are ca scop
(valoare probanta):
42

1. identificarea persoanei care si ascunde adevarata identitate

prin compararea amprentelor sale cu cele din fisier (daca este
recidivist);
2. identificarea cadavrelor necunoscute;
3. identificarea persoanei care a lasat o impresiune digitala la
locul faptei prin compararea cu amprentele din fisier (autor
necunoscut);
4. identificarea persoanei care a lasat impresiunea digitala
incriminata prin compararea cu amprentele banuitului;
5. compararea impresiunilor digitale gasite cu ocazia savrsirii
mai multor infractiuni cu autori necunoscuti, n vederea stabilirii
autorului comun (cel mai frecvent la furturi).
O amprenta digitala apartinnd unei persoane, gasita pe obiect,
face dovada contactului acestei persoane cu obiectul, dar nu
constituie, prin ea nsasi, o proba de vinovatie.
DESENELE PAPILARE
Mna este alcatuita din degete si palma.
1) degetul este compus din trei zone despartite prin santuri de
flexiune:
a) falangeta (sus)
b) falangina (mijloc)
c) falanga (jos)
2) palma este compusa din:
a) regiunea digito-palmara (zona de sub degete)
b) regiunea tenara (din dreptul degetului mare)
c) regiunea hipotenara (din partea opusa).
Pielea care acopera mna este formata din trei straturi:
a) epidermul (partea exterioara alcatuita din 5 straturi de celule
epiteliale; cel de deasupra este cornos, format din celule moarte care
se desprind)
b) dermul (tesut fibros, care contine vasele capilare arteriale si
venoase, precum si terminatiile nervilor senzitivi)
c) hipodermul (stratul cel mai profund).
La punctul de contact cu epidermul, dermul prezinta ridicaturi
conice proeminente, denumite papile. n vrful acestora, strabatute
fiecare de un canal, se afla porii prin care se elimina transpiratia.
43

Papilele dermice sunt nsiruite liniar, astfel ca rndurilor de papile le

corespund crestele papilare situate la suprafata dermului.
Forma crestelor papilare este reprodusa identic de catre
epiderma. Sudoarea secretata de glandele sudoripare si substantele
grase (sebum) produse de glandele sebacee formeaza la suprafata
epidermului un strat de saruri si grasimi, care la contactul cu un suport
(obiect) se depun pe suprafata acestuia.
Depunerile de substanta contureaza ntocmai forma crestelor
papilare, respectiv a santurilor dintre ele. n plus, la particularizarea
desenelor papilare, denumite si dactilograme, contribuie ncretiturile
pielii care strabat transversal crestele papilare, concretizate n linii
albe oblice.
PROPRIETATILE DESENELOR PAPILARE
1. Imuabilitatea. Desenele papilare se formeaza n timpul
sarcinii (viata intrauterina, lunile IV-VI) si se pastreaza neschimbate
pna dincolo de moarte, de unde posibilitatea si utilitatea amprentarii
cadavrelor.
2. Fixitatea si inalterabilitatea. Desenele papilare variaza doar
ca dimensiune (copilarie maturitate), dar nu si ca structura si detalii.
Deci ele nu se modifica n timp, cu exceptia accidentelor (de ex.
ardere sau taiere profunda) sau a maladiilor cutanate grave (de ex.
lepra). Dar si n aceste cazuri, ca si n aceste cazuri, ca si n cel al
modificarilor intentionate (operatie), epidermul fie se retrage
rearezentnd aceleasi caracteristici ale desenului ca nainte de alterare,
fie se cicatrizeaza, capatnd un aspect tipic de neconfundat.
3. Unicitatea. Desenele papilare sunt unice, adica proprii unui
singur deget. Nu exista n lume doua desene ntrutorul identice, asa
cum au demonstrat-o calculele matematice de probabilitate si
determinarile statistice pe largi populatii, inclusiv pe rase diferite.
Chiar si desenele cu un aspect general asemanator (de ex. la gemenii
univitelini) exista ntotdeauna deosebiri de detaliu.
Aceste trei proprietati confera desenelor papilare calitatea de a fi
strict individuale, unice, de negasit n alte persoane si chiar la dege tele
aceleiasi persoane.
44

MODUL DE FORMARE A URMELOR PAPILARE

1. Amprentele mulate sunt cauzate de contactul degetului cu o
substanta maleabila (mastic, plastilina, ciocolata, vopsea proaspata,
ceara), care retine imaginea n trei dimensiuni (urma de adncime).
2. Amprentele vizibile pot fi pozitive (deget contaminat cu
cerneala, snge, produse luminiscente etc.) si negative (prin ridicare
de praf). Amprenta este direct vizibila daca exista un contrast suficient
cu suportul sau daca contrastul poate fi ntarit printr-o iluminare
colorata, filtrata sau difuza.
3. Amprentele latente sunt prezente, dar invizibile sau greu
vizibile. Ele trebuie tratate pentru a se detasa de fondul suportului pe
care se afla. Dupa metodele clasice (relevare cu pulberi negre, albe
sau fluorescente ori prin reactii chimice), diferentierea se obtine prin
formarea unei amprente colorate. n ultimii 20 de ani s-au facut ample
cercetari stiintifice si, ca urmare, s-au introdus noi tehnici de detectie
tot mai sensibile si mai selective, a caror prezentare ar depasi cu mult
cadrul prezentului curs.
STRUCTURA DESENELOR PAPILARE (digitale)
Dintre desenele papilare pe care le prezinta un deget cele mai
variabile sunt cele ale falangetei. Tocmai de acestea ne vom ocupa n
cele ce urmeaza.
Desenul papilar se divizeaza n trei zone:
1. Zona centrala (sau nucleul), care este cea mai importanta
pentru identificare, ntruct contine cele mai multe caracteristici sub
aspectul formei desenului si al numarului de detalii.
2. Zona bazala, situata ntre nucleu si santul de flexiune, re
prezinta creste orizontale, aproximativ paralele.
3. Zona marginala, care nconjoara nucleul ca un U ntors,
urmnd conturul falangetei. Partea de sus (vrful) se numeste zona
distala, iar zonele laterale se numesc periferice.
Cnd crestele limitante ale fiecarei zone se ntlnesc, ia nastere
o figura denumita delta, dupa litera greceasca ce are o forma
asemanatoare.
45

Delta poate fi:

alba, cnd cele trei creste alcatuiesc un triunghi; unghiurile
care compun triunghiul pot fi deschise, nchise sau mixte;

neagra, cnd contureaza o stea cu trei ramuri (ca un Y);

acestea pot fi egale sau inegale ca lungime.

Centrul deltei reprezinta punctul deltic; la delta alba este centrul

triunghiului, fiind uneori marcat printr-o creasta punctiforma; la delta
neagra punctul este dat de locul de racordare a celor trei creste.
CLASIFICAREA DESENELOR PAPILARE
Sistematizarea amprentelor pe grupe, clase, tipuri, subtipuri etc.
a permis clasificarea impresiunilor digitale ntr-o ordine definita, ceea
ce permite:
a) cautarea amprentei de origine necunoscuta n fisierul
dactiloscopic;
b) identificarea generica a persoanei suspecte, respectiv
excluderea ei numai pe baza tipului de desen.
Sistemele de clasificare sunt diverse, dar toate se inspira din
cteva forme fundamentale de desene, descrise pentru prima oara de
Purkinje. n esenta, desenele papilare se mpart n cinci tipuri de baza:
1) adeltic; 2) monodeltic; 3) bideltic; d) polideltic si 5) amorf.
1. Tipul adeltic este lipsit de delta si crestele deseneaza parabole
sub forma de arc. Arcurile pot fi: a) simple si b) piniforme (de la
cuvntul ,,pin), cnd prezinta la mijloc o linie verticala (francezii
denumesc acest subtip n forma de cort = ,,en tente).
46

4. Tipul polideltic (combinat) are o frecventa redusa si include

trei sau mai multe delte. Desenul central este alcatuit dintr-un multiplu
de formatiuni de creste: de obicei, n centru se afla creste circulare
flancate lateral de laturi.

2. Tipul monodeltic evidentiaza o singura delta, care, dupa locul

unde este situata, prezinta doua subtipuri:
a) dextrodeltic, cu delta n dreapta;
b) sinistrodeltic, cu delta n stnga.
Crestele au forma de laturi sau bucle cu deschiderea n partea
opusa deltei. Creasta centrala (din mijlocul nucleului) poate mbraca
diverse forme: lat simplu, una sau mai multe linii drepte verticale,
linie cu butoniera, linie bifurcata, semn de ntrebare, linie concava, lat
n forma de para (rachetoidal) etc.

a)
b)
3. Tipul bideltic prezinta doua delte, plasate n dreapta si n
stnga desenului central, alcatuit din creste papilare n forma de cerc,
oval (elipsoidal), spirala (verticile), laturi gemene sau duble (care trec
unul peste celalalt) etc.

47

5. Tipul amorf nu intra propriu- zis n clasificarea curenta.

Configuratia crestelor este ciudata si nu are nimic comun cu celelalte
tipuri. Explicatia formarii lor este de natura patologica, putndu-se
transmite genetic. Ca exemple se citeaza:
a) subtipul simian, caracteristic maimutelor (la degenerati si
deficienti mintali);
b) subtipul danteliform: creste sau fragmente de creste care cad
perpendicular pe santul de flexiune (malformatie accidentala ce se
datoreaza presiunii tisulare n timpul vietii embrionare);
c) subtipul nedefinit, n care nu se distinge tipul din cauza
distrugerii dermului ca urmare a unor leziuni sau existentei unor
cicatrice.
Rezumnd, clasificarea desenelor papilare are drept criteriu un
reper natural principal, care este delta. Pentru diferentierea n
continuare a doua amprente de acelasi tip si subtip s-a cautat un al
doilea reper (secundar), si anume centrul desenului. Acest centru,
situat pe axa de simetrie a nucleului, este considerat a fi punctul din
vrful latului central sau extremitatea superioara a liniei (crestei)
centrale. Daca sunt mai multe creste si numarul lor este impar, se
alege capatul liniei mediane; daca numarul este par, se alege un punct
ntre cele doua creste mediane. Centrul desenului astfel stabilit se
uneste cu delta printr-o linie imaginara (sau efectiv trasata) denumita
linia lui Galton sau linia delto-centrala. Numarul de creste
intersectate (taiate) de aceasta linie ofera un al doilea criteriu de
48

clasificare a desenului papilar studiat, cifric, care poate fi codificat

(introdus n forma dactiloscopica pentru fisierele manuale sau n codul
pentru prelucrarea automata a fisierelor computerizate).

2. ntrerupere: creasta se opreste si, dupa un spatiu alb de ctiva

mm, continua pe aceeasi directie.

DETALIILE DESENULUI PAPILAR

Crestele papilare nu sunt redate numai prin linii continue, ci pot
fi ntrerupte, ntretaiate sau divizate. Aceste detalii mai sunt denumite
minutii, particularitati, elemente sau puncte caracteristice. Natura
fiecarui element considerat n sine (adica luat izolat), numarul si
repartitia lor topografica sunt foarte variabile si confera amprentei
individualitate.
Desenul papilar al unei falangete contine circa 150-200
asemenea detalii, cu exceptia adelticelor, care sunt mai simple. n
practica urmele relevate la locul faptei contin mult mai putine
elemente, din cauza imprimarii imperfecte sau mbcsirii lor.
Stabilirea si definirea detaliilor difera de la autor la autor
(laborator sau serviciu de criminalistica), dar n fapt se reduc la
urmatoarele:
1. Capatul de creasta: extremitatea unei creste sau punctul ei de
oprire.
Unii disting ntre nceput de creasta si , sfrsit de creasta,
diferentiere care noua si altora (V. Sava, V. P. Margol) ni se pare
ilogica, pentru ca nu este vorba de o trasatura dinamica, cu punct de
plecare si punct de sosire. n schimb admitem, desi nu o folosim,
diviziunea n ,,ascendente si descendente.
49

3. Bifurcatia si trifurcatia: creasta se ramifica n alte doua sau

trei creste. Unii autori le deosebesc de contopire, care ar fi unirea a
doua sau trei creste. Personal nu sesizam diferenta dintre a se bifurca
si a se contopi. Sustinatorii acestei mpartiri considera ca n primul
caz ramificatia se produce n sus, iar n al doilea caz n jos.

4. Crosetul (crligul) corespunde unui tip particular de

bifurcatie, cnd din creasta principala deviaza o ramura scurta.

5. Butoniera: creasta se dedubleaza, descriind un oval, apoi se

reface ntr-o creasta unica.

6. Inelul: este o varianta a butonierei, cnd n locul ovalului

apare un cerc.

50

Att inelul, ct si butoniera pot fi mediane, cnd sunt plasate n

mijlocul crestei, si laterale, cnd sunt situate alaturi (juxtapuse).

7. Anastamoza: creasta scurta care leaga, ca o punte, doua creste

adiacente.

8. Rentoarcerea: extremitatea unei creste este curbata.

9. Fragmentul este o creasta redusa, mica, situata ntre doua

creste lungi sau ncadrata n spatiul de ntrerupere al unei creste.

POROSCOPIA

Cnd la locul faptei se descopera numai fragmente de creste

papilare, acestea nu ofera suficiente elemente de apreciere. n schimb,
este posibil sa se fi imprimat clar porii (papilele dermice). Forma
porilor este fixa si caracteristica: circulara, ovala, unghiulara, n
semiluna, dantelata etc.
Studiile ntreprinse (Locard 1931; Ashbaugh 1982) au
dovedit ca sunt imuabile, adica nu se altereaza, ca si amprenta digitala
n ntregul ei. Un al doilea element de stabilitate l reprezinta repartitia
topografica a porilor, adica raporturile spatiale reciproce.
n aceste conditii identificarea prin poroscopie este realizabila,
dar cmpul ei de aplicatie este n realitate mai restrns. Mai probabila
este folosirea poroscopiei la examinarea impresiunilor lasate pe
documente.

10. Punctul (insula): creasta este punctiforma, izolata. Mai

multe puncte continue dispuse pe aceeasi directie formeaza o creasta
papilara punctiforma (insule multiple).

Combinarea ntre ele a unora dintre aceste elemente (1-10)

poate da nastere la formatiuni complexe; n fond nsa, detaliile se
reduc la trei caractere de baza; capatul de creasta, divizarea crestei si
punctul.
Fig. 10. Porii aflati de-a lungul unor creste papilare (dupa Camil
Suciu Criminalistica)
51

52

CRETOSCOPIA
La o marire foarte mare, liniile care redau crestele papilare nu
mai apar uniforme, drepte, ci cu marginile franjurate, neregulate.
Aspectul conturului crestelor este de asemenea unic, fix, nealterabil,
astfel ca ar putea fi utilizat ca element identificator, precum porii.
Cum, de regula, imprimarea urmelor se realizeaza cu o presiune
variabila, la care se adauga mbcsirea microreliefului de catre
substantele de contaminare si apoi cele de relevare, ne ndoim ca
valentele cretoscopiei depasesc cadrul teoretic. Dupa cunostinta
noastra, valoarea care se atribuie morfologiei crestelor nu a fost cu
adevarat testata si validata n justitie.
URMELE DE PICIOARE
Sunt acele modificari aduse ambiantei locului faptei ca rezultat
al contactului picioarelor desculte cu diferite suprafete.
Factorul creator este piciorul, ,,laba piciorului, partea care este
n contact cu solul, cunoscuta sub numele de planta. Din acest
considerent urmele create de piciorul descult se numesc urme
plantare.
ntr-o urma plantara distingem amprentele degetelor piciorului,
unde se gasesc creste papilare similare celor descrise n capitolul
Dactiloscopie.
A doua zona este cea a calciului, unde, n afara urmelor
crestelor papilare, se gasesc urmele bataturilor, cicatricelor si
diferitelor deformatii sau malformatii.
Atunci cnd la fata locului se descopera siruri de urme
consecutive, create n timpul mersului, cunoscute sub numele de
cararea de urme, n afara elementelor specifice crestelor papilare se
disting si alte caracteristici, cum sunt; linia mersului, directia
mersului, lungimea pasului si unghiul de mers.
URMELE CORPULUI UMAN
n practica organelor de ancheta, cele mai cunoscute urme
formate de parti ale corpului uman sunt:
53

a) Urmele de dinti. Acestea sunt modificari ale ambiantei

locului faptei create de dintii infractorului, prin muscare. Ele sunt
descoperite pe resturi alimentare sau pe corpul victimelor n cazul
infractiunilor de omor, viol si tlharie.
Pe corpul victimelor aceste urme sunt de adncime sau de
suprafata.
Pe alimente ele sunt si dinamice, fiind create, n general, de
dintii maxilarului superior. De obicei se formeaza urme striatii, ca
rezultat al imperfectiunilor smaltului dentar.
Prin expertiza acestor urme se identifica persoana care a creat
urmele de dinti.
b) Urmele de buze.
Acestea se formeaza de obicei pe obiectele din care infractorii
au baut diferite lichide alimentare. Urmele sunt de stratificare si de
cele mai multe ori latente.
c) Urmele de urechi, frunte si fata
Edmond Locard, n Tratatul de criminalistica editat la Lyon, n
anul 1931, arata: toate partile corpului uman pot lasa urme, prin
contact sau penetratie, pe alte obiecte.
Urmele partilor anatomice mentionate pot fi de adncime, dar si
de suprafata pentru cele de ureche si frunte.
URMELE BIOLOGICE
Toate urmele din aceasta categorie sunt urme materie de natura
umana. Ele nu au o forma exterioara bine conturata, cu exceptia
firelor de par si a unghiilor.
n functie de provenienta acestor urme de natura biologica, ele
se clasifica astfel:
produse de secretie (saliva, lapte matern, secretie nazala);
produse de excretie (urina, sperma, sputa, materii fecale,
vomismente);
tesuturi moi (masa cerebrala, piele, tesut muscular, snge);
tesuturi dure (unghii, oase, fire de par).
Datorita caracterului specific al acestor urme, examinarea
acestora se nfaptuieste cu concursul unor specialisti din domeniul
medicinei legale, biologiei, toxicologiei si antropologiei).
54

La fata locului, de cele mai multe ori, urmele biologice nu apar

izolat, ci asociate cte doua, trei sau mai multe.
n privinta frecventei descoperirii la fata locului a acestor urme,
se poate face urmatoarea ierarhizare: cele mai frecvente sunt urmele
de snge, apoi n ordine descrescnda, urmele de saliva, de sperma,
fire de par, oase, alte tesuturi moi.
3.3. Urmele obiectelor
n aceasta categorie intra urmele obiectelor folosite de infractor
la comiterea infractiunilor. Dintre cel mai frecvente gasite n cmpul
infractiunilor mentionam:
a) urmele de ncaltaminte
De fapt, acestea sunt urmele piciorului ncaltat, reprezentnd
amprenta talpii creata n adnc ime sau de suprafata, cu cele doua
situatii: de stratificare sau de destratificare.
La toate urmele se reproduc partial sau total forma, conturul si
caracteristicile talpii.
Cel mai frecvent, urmele de ncaltaminte se descopera cu ochiul
liber, printr-o atenta examinare a solului si a obiectelor pe care se
presupune ca s-a calcat.
b) urmele instrumentelor
Acestea sunt create de uneltele, sculele, aparatele sau orice
obiect care se foloseste la comiterea unei infractiuni. Cele mai folosite
instrumente sunt: rangi, leviere, clesti, ciocane, topoare, surubelnite,
ferastraie, foarfeci, bte.
Aceste urme pot fi statice sau dinamice (cunoscute sub numele
de striatii), de adncime si de suprafata.
Urmele instrumentelor sunt, n general, create prin:
lovire
apasare
frecare-alunecare
taiere
ntepare.
Existenta la locul faptei a unor categorii de urme create de
instrumente, prin interpretarea lor, duce la determinarea modului de
operare, precum si la stabilirea conditiilor n care infractorul a comis
fapta.
55

c) Urmele mijloacelor de transport

Acestea sunt create de rotile mijloacelor de transport, cunoscute
sub numele de parti rulante, urme ale picioarelor animalelor de
tractiune (copite), de vaselina, ulei, vopsea sau alte substante
provenite de la vehicul.
Aceste urme pot fi de adncime sau de suprafata, statice sau
dinamice.
3.4. Urmele materie
n aceasta categorie de urme intra diferitele resturi de obiecte si
de materii organice sau anorganice, care ne reproduc forma exterioara
a produsului din care provin.
Dintre cele mai frecvente urme descoperite n cmpul
infractiunii enumeram urmatoarele:
a) resturi de produse textile
b) resturi de metal
c) fragmente din lemn
d) resturi de alimente si cosmetice
e) capete de tigari
f) particule de sol si sticla
g) particule pulverulente
h) pete de cerneluri si vopsele.
a Prin produse textile, ntelegem acele produse n compozitia
carora se afla fibre textile, indiferent de forma n care se prezinta,
fibre, tesaturi, tricotaje sau confectii.
Aceste urme se cauta prin observare directa cu ochiul liber sau
folosind lupa cu mner.
b Resturile de metal
Mecanismul de formare a acestor urme consta n detasarea unor
particule din masa corpurilor metalice, ca urmare a procesului de
pilire, taiere, rupere, lovire sau sfredelire.
Ele mai pot fi create si prin sudura, topire sau frecare.
De regula, aceste urme se cauta pe sol, la baza obiectului
metalic taiat, rupt sau pilit.
Ridicarea se face cu ajutorul magnetilor.
56

Aceste particule pot fi gasite pe mbracamintea sau

ncaltamintea infractorului.
c Fragmentele din lemn
Aceste urme pot fi sub forma rumegusului, aschii sau fragmente
mai mari. De obicei primele amintite ramn pe hainele infractorului.
d Resturile de alimente si cosmetice
Produsele alimentare si cosmetice sunt considerate ca urme
atunci cnd prezenta lor la fata locului are legatura cu infractiunea
savrsita. Aceste urme se formeaza prin scurgeri (pentru lichide si
prafuri), prin pulverizare, frecare pentru produsele grase (unt, ruj de
buze, creme) si resturi n ambalaje sau vase (saci, cutii, butoaie, oale,
pahare, farfurii).
e Capete de tigari
Acestea se gasesc la fata locului, n scrumiere, pe sol sau
pardoseli, sau n vasele din care s-a mncat.
Capetele de tigari sunt examinate biologic pentru a se stabili
grupa sanguina a fumatorului, dupa saliva mbibata n tutun sau filtru.
f Particule de sol si sticla
Primele sunt acele fragmente aduse la locul unde s-a comis
infractiunea, de ncaltamintea, mbracamintea sau alte obiecte purtate
de faptuitor sau victima, sau de mijloacele de transport folosite n
procesul comiterii infractiunii. Ele vor fi descoperite pe pardoseli,
asfalt sau pe suprafetele pe care s-a calcat.
Secundele sunt fragmente (cioburi) provenite din spargere,
lovire, prin taiere, decupare ori ca urmare a unor temperaturi nalte.
Aceste urme ramn, de obicei, la baza ferestrelor, vitrinelor, pe
hainele autorilor infractiunii. Cautarea lor se face cu ochiul liber.
g Particule pulverulente
Materialele pulverulente (ciment, var, praf de caramida) sunt
considerate urme cnd prezenta lor n cmpul infractiunii este datorata
comiterii infractiunii.
Acestea adera de obicei pe mbracamintea si ncaltamintea
infractorului si a victimei;
57

Cautarea urmelor pulverulente se face att cu ochiul liber, ct si

cu lupa si lampa de radiatii ultraviolete.
h Petele de cerneluri si vopsele
Petele de cerneala se formeaza prin cadere accidentala sau voita
pe diferite suporturi.
Uneori, acestea se gasesc pe minile sau mbracamintea
autorului infractiunii sau ale victimei.
Mnjiturile apar atunci cnd se actioneaza asupra unei urme de
cerneala sau cnd se sterg pensulele sau penitele folosite la scris sau
desen.
Petele de cerneala sunt cautate n cmpul infractiunii cu ochiul
liber, cu lupa sau cu lampa de radiatii ultraviolete.
Petele de vopsea apar sub forma unor fragmente de pelicule de
diferite dimensiuni. Ele pot avea unul sau mai multe straturi de
vopsele de culori diverse sau grasimi.
Aceste urme se gasesc la locul faptei, de cele mai multe ori n
cazul accidentelor de circulatie sau n cazul furturilor prin spargere.
3.5. Urmele de incendii si explozii
Urmele de incendiu sunt acele modificari facute n ambianta
locului unde s-a comis o infractiune, produse ca urmare a focului si a
celorlalte fenomene care nsotesc incendiul.
Incendiile se produc din:
a) cauze naturale (trasnetul, razele solare si autoaprinderea)
b) cauze tehnice (suprancalzirea conductorilor electrici sau
scntei electrice, flacari deschise, corpuri incandescente, reactii
chimice, substante incend iare).
n toate cazurile de incendiu se va identifica focarul incendiului,
el fiind urma principala cu caracter specific.
Urmele create de explozii sunt acele modificari care se produc
ca urmare a gazelor, temperaturii si presiunii puternice eliberate n
timpul exploziei.
n raport de natura exploziei (fizica, de substante explozive sau
atmosfera exploziva), se creeaza urme de rupere, schije, arsuri, urme
58

de fumizare, particule de substanta exploziva si gaze, resturi de

diferite ambalaje.

3.7. Metode si mijloace tehnice de ridicare si examinare n

laborator a principalelor categorii de urme

3.6. Urmele accidentelor feroviare, aeriene si navale

n practica criminalistica se cunosc mai multe procedee si

tehnici de ridicare a urmelor:
a) ridicarea obiectului purtator de urma;
b) ridicarea urmelor materie sub forma de cruste, pete, depuneri
etc.;
c) ridicarea urmelor prin transfer (ex. urmele papilare relevate
cu prafuri ridicate cu benzi adezive);
d) ridicarea urmelor de adncime prin mulaj;
e) ridicarea imaginilor urmelor prin fotografiere, filmare sau
desen.
n laboratorul de criminalistica, urmele sunt identificate n
conditiile iluminarii reflectate sau sub unghiuri de lumina, cu ochiul
liber sau cu ajutorul lupelor si microscoapelor.
Urmele materie se studiaza sub influenta radiatiilor ultraviolete.
Acestea sunt analizate chimic, dar n ultimul timp se foloseste analiza
spectrelor de emisie si absorbtie.
Pentru urmele biologice, exista metode specifice de examinare
pentru fiecare n parte, cum sunt cele pentru snge, sperma, saliva sau
fire de par.
n principal, procesul de examinare parcurge urmatoarele etape:
examenul urmei
realizarea modelelor de comparat
examinarea urmei model de comparat
examinarea comparativa a caracteristicilor fiecareia din aceste
urme (n litigiu si model de comparat)
formularea demonstratiei
stabilirea concluziilor.

a) n cazul accidentelor de cale ferata urmele sunt toate

modificarile create asupra materialului rulant (locomotive, vagoane),
de cale si celorlalte instalatii feroviare (macaze, traverse), precum si
asupra marfur ilor transportate.
Principalele urme n cazul accidentelor feroviare sunt:
obstacolul pus pe calea ferata;
partile materialului rulant care au intrat n contact cu
obstacolul;
urmele create de rotile materialului rulant pe traversele caii
ferate, prin deraierea vagoanelor;
sina rupta;
suruburi (trifoane) desurubate;
bucati de cablu electric rupt sau taiat.
b) n cazul accidentelor aviatice n functie de cauza accidentului
(de natura tehnica, explozii sau incendii la bordul avionului, sau
greseli de pilotare sau dirijare) la fata locului se formeaza urme forma,
pozitionale si materie.
Acestea sunt dezmembrari ale aeronavei, urme de ardere
(specifice incendiilor), urme de explozii, urme de gloante n peretii
aeronavei.
c) n cazul accidentelor navale
n cazul acestor accidente se produc urme din cauza esuarii sau
abordajului, exploziilor si incendiilor la bord sau n sala masinilor,
ncarcarii necorespunzatoare a navei.
n caz de esuare sau abordaj se produc rupturi de chila spre
punte n sens vertical, rupturi longitudinale, ondulatii mari n bordaje,
fisuri;
n cazul exploziilor se formeaza craterul exploziei, urmele de
presiune ale undei de soc, schije, urme de fumizare;
n cazul ncarcarii necorespunzatoare a navei, urma
principala este pozitia navei. Alte urme sunt cele care privesc
distribuirea si ancorarea ncarcaturii.
59

3.8. Probleme ce pot fi rezolvate prin expertiza traseologica si

dactiloscopica
n cazul urmelor forma (si dinamice) de ncaltaminte, ale
instrumentelor, expertiza traseologica poate rezolva urmatoarele
probleme:
60

 daca urma a fost creata de obiectul ridicat de la suspecti;

care este mecanismul de formare a urmei;
care este succesiunea de creare a urmelor.
n cazul urmelor materie cu forma definita, cum sunt
fragmentele de pelicule de vopsea, cioburi de sticla, fragmente de
metal, expertiza poate stabili daca provin dintr-un ntreg descoperit la
suspect (ex. vopseaua autoturismului, farul acestuia etc.).
n cazul expertizei dactiloscopice, principala problema care se
rezolva este identitatea persoanei care a creat urmele papilare
descoperite n cmpul infractiunii.
Cu privire la expertiza dactiloscopica se impun cteva precizari,
n legatura cu efectuarea identificarii dupa desenele papilare.
Expertul are de comparat impresiunea digitala incriminata
|(ridicata cu folio adeziv si fotografiata), impresiunile persoanei
banuite, luate cu tus sau de pe fisa din cartoteca de nregistrare, scoasa
dupa formula dactiloscopica sau rezultata prin trierea automata.
Prima conditie este aducerea lor la acelasi numitor, adica n
ambele cazuri crestele sa fie negre si lanturile albe. Daca crestele au
fost relevate cu prafuri deschise (albe, galben fluorescent), cliseul foto
initial va fi inversat prin diapozitivare si dupa aceea copiat pe hrtie.
Examenul comparativ se realizeaza pe fotografii marite. Se
comanda o marire de patru ori, dar faptic ea depinde de claritatea
impresiunii de identificare.
Cercetarea comporta urmatoarele etape:
1. Stabilirea tipului si subtipului desenului papilar incriminat si,
prin comparare, excluderea degetelor banuitului prezentnd desene
diferite. Se retin pentru examinarea n continuare doar cele cu un
desen asemanator (identificare generica).
2. Se compara configuratia desenului central (nucleul), numarul
de creste intersectate de linia lui Galton, forma si plasarea deltei.
61

3. n caz de corespondenta se trece la stabilirea detaliilor

(punctelor) comune. Unii recomanda ca aceasta operatie sa se faca n
sensul deplasarii acelor de ceasornic, dar practic acest lucru nu are
nici o importanta. Se porneste de la un detaliu si, din aproape n
aproape, se cauta celelalte detalii, numarndu-se totodata liniile
(crestele) care le despart.
4. n final se apreciaza daca natura detaliilor comune, cantitatea
si pozitia lor reciproca, este concludenta pentru a opina cu certitudine
ca impresiunile au fost lasate de acelasi deget al aceleiasi peroane
(identificare individuala).
Demonstratia vizuala din raportul de expertiza se realizeaza
prin:
a) indicarea asemanarilor prin sageti numerotate;

Fig. 11. Demonstrarea punctelor de asemanare prin sageti numerotate:

a) urma papilara ridicata din cmpul infractiunii;
b) amprenta prelevata de la persoana suspecta
b) stabilirea continuitatii liniare prin procedeul mbinarii
fotografiilor pe o linie de demarcatie comuna;
c) realizarea unor diagrame ale punctelor coincidente, prin
unirea acestora; se obtin doua figuri geometrice care se compara prin
juxtapunere sau suprapunere.
62

4. BALISTICA JUDICIARA

Fig. 12. Diagrama punctelor coincidente:

a a celor din urma ridicata din cmpul infractional
b a celor din amprenta persoanei suspecte

Balistique este cuvntul francez care constituie originea

cuvntului romnesc BALISTICA.
Vasile Macelaru, n lucrarea sa intitulata Balistica Judiciara,
aparuta n 1972, mentioneaza cele doua sensuri ale notiunii de
balistica:
a) primul sens desemneaza acea ramura a mecanicii teoretice
care studiaza legile miscarii unui corp greu, aruncat sub un unghi fata
de orizont;
b) cel de-al doilea desemneaza studierea miscarii proiectilelor n
interiorul armelor de foc (pusca, revolver, tun) si pe curba descrisa n
exterior (cunoscuta sub numele de curba balistica).
Balistica generala, afirma acelasi autor, studiaza constructia si
functionarea armelor de foc, efectele produse de acestea, constructia si
functionarea munitiei, precum si miscarea proiectilului, definitie cu
care suntem de acord.
Suntem de acord si cu definitia data pentru balistica judiciara ca
fiind o ramura distincta a tehnicii criminalistice care studiaza
constructia si functionarea armelor de foc, fenomenele legate de
tragere si urmele determinate de acestea n scopul rezolvarii
problemelor ridicate de ancheta penala.
4.1. Notiuni generale despre armele de foc si munitia acestora

63

a) Functionarea armelor de foc

Dupa cum arata denumirea acestora, functionarea lor se bazeaza
pe foc, adica pe puterea gazelor degajate n urma arderii prafului de
pusca de a arunca proiectilul din teava.
64

Toate armele de foc au obligatoriu urmatoarele componente

pentru a functiona:

Fara acestea, arma de foc nu poate functiona.

n functie de fabricant si de calibrul munitiei folosite, armele de
foc au si alte accesorii, cum sunt:
mecanismul de alimentare
dispozitive de ochire
patul sau crosa armei.

Fig. 13. Pistolul vazut n sectiune

teava
nchizator pentru fixarea munitiei
mecanism de percutie.

Fig. 14 b. Schema partilor componente ale revolverului COLT

Metropolitan MK 111

Fig. 14 a. Revolverul Colt Metropolitan MK 111

65

O arma de foc doar cu aceste componente ramne un obiect

inutilizabil. Pentru a putea fi folosita ea are nevoie de munitie,
ntelegnd prin aceasta cartusele.
Cartusul se compune din:
tub
proiectil
ncarcatura.
66

Tuburile pot fi, n functie de constructia armelor de foc, n

forma tronconica sau cilindrice, fiind confectionate din fier, alama sau
carton. n interior, tubul are o ncarcatura din praf de pusca. n partea
opusa proiectilului, tubul are un orificiu n care se monteaza capsa,
unde fabricantul a pus o substanta exploziva care va initia ncarcatura.

b) Clasificarea armelor de foc

n practica si n teoria criminalistica se cunosc mai multe criterii
de clasificare. Noi suntem de acord cu acelea stabilite de Vasile
Macelaru n lucrarea amintita, clasificarea facndu-se:
1. Dupa destinatie:
arme militare (lupta): pistoale, pusti, mitraliere, carabine,
pistoale automate;
arme de vnatoare;
arme sportive (de tir);
arme speciale:
de semnalizare
cu aer comprimat
pistoale cu gaze lacrimogene
arme deghizate
pistol stilou
pistol cutit etc.

Fig. 15. Partile componente ale cartuselor de razboi pentru armele cu

teava ghintuita
Functionarea oricarei arme de foc poate fi explicata schematic
astfel:
se introduce un cartus n teava armei (se armeaza);
se actioneaza mecanismul de percutie, apasndu-se pe tragaci;
percutorul este eliberat si loveste capsa cartusului initiind
pulberea din tub;
pulberea care arde degaja o cantitate mare de gaze
suprancalzite, formnd o presiune de mii de atmosfere;
proiectilul (glontul) este mpins spre exteriorul tevii, dndu- i o
miscare de rotire n jurul axului sau longitudinal;
la gura tevii proiectilul este aruncat n exterior pe directia
axului tevii, fiind nsotit de fum, resturi de pulbere nearsa si o unda de
soc.
67

Fig. 16. Partile componente ale cartusului

pentru armele de vnatoare
2. Dupa constructia canalului tevii:
cu teava lisa (neteda);
arme de vnatoare cu alice
pistoale racheta
cu teava ghintuita (adica goluri si plinuri dispuse n interiorul
tevii, longitudinal). Asa cum am aratat anterior, aceasta imprima
68

glontului o miscare de rotatie n jurul axului sau longitudinal)

cu tevi combinate (cu ghinturi si lisa)
3. Dupa lungimea tevii:
cu teava lunga (50-80 cm)
pustile
pustile mitraliere
armele de vnatoare
cu teava mijlocie (20-50 cm)
pistoalele- mitraliera
cu teava scurta (3-20 cm)
pistoale
revolvere
4. Dupa modul de functionare:
arme simple (se ncarca manual cu un singur cartus);
arme cu repetitie, care se ncarca imediat, dupa tragere, dar
manual;
arme semiautomate (ncarcarea se face pentru tragere foc cu
foc, prin folosirea energiei gazelor sau fortei de recul);
arme automate care functioneaza pe acelasi principiu ca cele
semiautomate, tragerile facndu-se n serii.
5. Dupa calibru (acesta fiind marimea n milimetri a
diametrului interior al tevii):
calibru mic, pna la 6,35 mm;
calibru mijlociu (6,35 mm 9 mm)
calibru mare (peste 9 mm)
La armele de vnatoare cu alice calibrul este dat de un numar
abstract si invers proportional cu largimea interioara a tevii (12, 16,
18, 20).
6. Dupa munitia folosita, armele se mpart n:
arme cu glont
arme cu alice
arme mixte.
69

4.2. Urmele de mpuscare

Acestea sunt acele modificari ce apar pe diferite obiecte,
inclusiv pe corpul omenesc, n urma folosirii armelor de foc, ca
rezultat al fenomenelor care nsotesc mpuscatura.
Urmele tragerii cu arma (de mpuscare) pot fi grupate n doua
categorii:
A. Urme principale
B. Urme secundare
A. Urmele principale
Din categoria acestora fac parte:
arma abandonata la locul faptei;
cartusele;
gloantele;
tuburile arse;
orificiile produse de gloante:
de intrare;
de iesire.
urmele ricoseurilor.

Fig. 17. Schema producerii

orificiilor de intrare si iesire:
a) glont
b) directia de miscare

70

Perforarile (orificiile de intrare si iesire) au aspectul unei

plnii, n sensul ca dimensiunile orificiului de intrare sunt mai mici
dect cele ale orificiului de iesire. n felul acesta se poate stabili
directia din care s-a tras.
Gloantele (proiectilele) poarta pe suprafata lor urmele
dinamice formate prin frecare de ghinturile tevii. Acestea se numesc
striatii. Cu ajutorul lor se poate identifica arma cu care s-a tras.

Primele patru categorii de urme se formeaza pe obiectul n care

a patruns glontul, atunci cnd distanta pna la teava a fost sub 1
metru.
Intensitatea lor este invers proportionala cu marimea distantei.
Atunci cnd distanta a fost nula, adica teava armei a fost lipita
de obiectul n care a patruns glontul, n canalul format de acesta
patrund gazele (flacara, particule de pulbere arsa si nearsa). Din cauza
presiunii mari, marginile orificiului de intrare sunt crapate, iar
substanta obiectului primitor este dislocata (rupta).
n cazul urmelor de afumare mentionam acele urme care se
depun pe mna tragatorului, n timpul tragerii.
Inelul de metalizare se formeaza pe obiectul dur care a fost
penetrat de glont: lemn, mase plastice, os etc.
Inelul de stergere se formeaza daca distanta de tragere este mai
mare de 1 m pe suprafata obiectului penetrat de glont naintea
orificiului de intrare (pe mbracaminte, pielea umana etc.). El este
format de substantele angrenate de glont din teava armei.

Fig. 18. Schema producerii urmelor de frecare (striatii)

pe suprafata glontului
Tuburile arse gasite la fata locului poarta pe ele urmele
pieselor armei cu care n procesul ncarcarii, armarii si executarii
tragerii au venit n contact:
urmele percutorului (pe capsa tubului)
urmele ghearei extractoare
urmele dintelui opritor
urmele nchizatorului
B. Urmele secundare ale mpuscaturii:
Asa cum am mentionat, ele sunt create de temperatura mare a
gazelor rezultate din arderea pulberii de pusca, de presiunea acestora,
precum si de glontul pe tinta. Acestea sunt:
urmele de ardere (prlire)
urmele gazelor (de rupere)
urmele de funingine;
particule de pulbere arsa si nearsa;
inele de metalizare;
inele de stergere (particule de unsoare).
71

Fig. 19. Jetul de gaze si fum format la gura tevii unei arme de foc
72

4.3. Particularitatile cercetarii la fata locului n cazul folosirii

armelor de foc

Urmele armelor de foc sunt descoperite n general pe:

a) corpul si mbracamintea persoanei care a tras cu arma;
b) corpul si mbracamintea persoanei asupra careia s-a tras cu
arma:
pe arma si n interiorul tevii;
pe tub si pe glont.
n afara acestor urme, de obicei, la locul unde s-a comis o
infractiune la care s-a folosit arma de foc, se descopera si alte genuri
de urme, cum sunt:
urme plantare sau de ncaltaminte;
urme digitale ramase pe arma cu care s-a tras;
urme biologice (snge, par, substanta cerebrala, fragment de
os).

4.4. Expertiza balistico-judiciara

Prin activitatea de examinare a armelor de foc si a urmelor

principale si secundare ale folosirii lor, expertul criminalist urmareste
sa stabileasca:
starea de functionare a armei si munitiei;
unghiul, directia si distanta de la care s-a tras;
identificarea armelor de foc;
determinarea locului unde s-au aflat tragatorul si persoana n
care s-a tras;
timpul scurs de la ultima tragere.
n procesul efectuarii expertizei, expertul parcurge mai multe
etape obligatorii, n ordinea urmatoare:
a) examinarea tehnica a armei si munitiei;
b) executarea tragerilor experimentale;
c) examinarea urmelor de tragere si stabilirea caracteristicilor
acestora;
d) examinarea urmelor model de comparat;
e) examinarea comparativa a celor doua genuri de urme (n
litigiu si model de comparat);
f) fixarea rezultatelor examinarilor macro- si microscopice (de
obicei prin fotografiere).

Fig. 20. Schema producerii urmelor de pe tuburi trase:

1 nchizator cu gheara extractoare
2 tubul cartusului
3 camera cartusului
73

74

5. EXAMENUL TEHNIC AL DOCUMENTELOR

5.1. Notiuni generale

Prin documente ntelegem acte scrise sau, mai scurt,

nscrisuri, notiune care de altfel este utilizata n Codul Penal.
Potrivit acceptiunii lui DUMITRU SANDU1 , actul scris
|(implicit document) reprezinta o scriere, fixata pe un anumit suport
(de obicei hrtie).
n procesul penal de foarte multe ori se folosesc probe scrise
(nscrisuri), dar n unele cazuri autenticitatea acestora este contestata,
n totalitate sau partial, tehnicii criminalistice revenindu- i sarcina de a
stabili daca nscrisurile sunt sau nu contrafacute (false) sau de a
identifica persoana care a executat scrisul contestat.

n aceasta etapa, la simpla privire, fara aparate optice se pot

descoperi:
eventualele urme de stergere;
discontinuitatea imprimarii stampilei aplicate pe fotografie;
deformari ale textului.
b) Examinarea speciala:
Pentru aceasta sunt necesare aparate optice de marit ca lupa cu
mner, lupa binoculara, stereo stene microscopul, lampa cu radiatii
ultraviolete, spoturi (reflectare cu fascicul de lumina ngusta).
n aceasta etapa se stabilesc modificarile de text prin adaugare,
stergere (radiere), corodare (spalare chimica), acoperirea unor portiuni
de text sau a unor litere si cifre.
Trebuie mentionat ca nu sunt reguli general obligatorii n
examinarea tuturor nscrisurilor, fiecare caz n parte avnd
individualitatea lui, data att de individualitatea actului, ct si de cea a
persoanei care a facut falsul sau a scris actul examinat.

5.3. Stabilirea autenticitatii si vechimii nscrisurilor

5.2. Examinarea criminalistica a actelor scrise si problemele care
se pot rezolva

Cercetarea actelor scrise e facuta, de obicei, de expertii

criminalisti, ea realizndu-se n doua etape:
a) Examinarea generala
n cadrul acesteia se examineaza n ansamblu actul stabilinduse:
continutul sau;
plasamentul antetului, al semnaturilor etc.;
forma stampilelor;
existenta eventualelor notari, sublinieri, a fotografiilor, a
timbrelor.
____________
1
Dumitru Sandu, Falsul n acte, 1977, pag. 9.
75

n privinta autenticitatii nscrisurilor putem afirma ca cele mai

des ntlnite situatii sunt legate de documentele oficiale: buletine de
identitate, pasapoarte, acte de stare civila, testamente diplome de
studio etc.
Pentru a stabili autenticitatea, se verifica daca nu sunt alterate
data eliberarii, numele titularului, fotografia acestuia, impresiunile
stampilelor, semnaturile obligatorii etc.
Existenta alterarilor, urme de stergere, de adaugiri etc., adica a
falsului, infirma autenticitatea nscrisului.
Vechimea nscrisului, ntelegnd prin aceasta stabilirea zilei si
anului n care a fost realizat, nu se poate stabili cu exactitate pna n
prezent.
n schimb, se poate stabili perioada n care s-a redactat si scris.
Pentru aceasta se va tine seama de:
76

a) continutul textului, avndu-se n vedere regulile de ortografie,

denumirea unor localitati, unor persoane care nu concorda cu data
mentionata pe nscris.
b) hrtia si cerneala folosite. Se tine seama de data nscrisa n
document si se va compara cu data la care sortul de hrtie s-a fabricat.
De asemenea, se tine seama de faptul ca hrtia n timp se decoloreaza,
ngalbeneste, iar fragilitatea ei ??scade etc.

Camil Suciu, n lucrarea sa Criminalistica, editia 1972,

mentioneaza cteva elemente specifice falsului prin adaugiri de text:
ngramadirile de litere si prescurtari neobisnuite de cuvinte din lipsa
de spatiu, desfasurarea exagerat de larga a scrisului, pentru acoperirea
spatiilor libere, evitarea unor trasaturi anterioare, diferenta de oxidare
a trasaturilor de cerneala etc..
5.5. Examinarea textelor dactilografiate

5.4. Cercetarea falsului n nscrisuri:

nscrisurile se falsifica de obicei prin urmatoarele procedee:
a) nlaturarea textelor
Aceasta, asa cum am mai mentionat, se realizeaza prin stergere
mecanica (radiere sau razuire) sau chimica (corodare).
La examinarea cu ochiul liber si apoi cu aparate optice (lupa,
microscop), locul unde textul a fost radiat prezinta caracteristici
specifice: disparitia luciului hrtiei, scamosarea fibrelor acesteia,
subtierea hrtiei etc.
n cazul spalarii chimice (corodare), la examinarea nscrisului
sub radiatiile ultraviolete fluorescenta zonei spalate este diferita de
restul textului, fiind usor sesizabila.
O alta metoda de detectare a zonei n care scrisul a fost alterat
chimic o reprezinta presarea planfilmului peste aceasta portiune din
nscris la ntuneric, timp de cteva zile, dupa care filmul se va
developa. Zona corodata va aparea pe negativ bine evidentiata.
Chimicalele folosite la spalarea textului, aflate n masa hrtiei, vor
impresiona stratul fotosensibil al filmului.
Stabilirea textului nlaturat se realizeaza prin metode speciale,
proprii fiecarei metode de nlaturare, mecanica sau chimica.
b) Falsul prin adaugare de text
Acest gen de fals consta n scrierea unor noi litere sau cifre sau
modificarea celor existente n document.
Sunt dese cazurile cnd falsificatorii adauga chiar rnduri ntregi
n zonele libere ale textului original.
77

Existenta nscrisurilor dactilografiate este deseori prezenta ca

proba n activitatea de urmarire penala.
De foarte multe ori, n cazul unor anonime, al unor falsuri, n
caz de suicid sau chiar de omor s-au ridicat documente dactilografiate.
Principala problema care se pune este: identificarea masinii de
dactilografiat.
Aceasta
identificare,
conform
regulilor
identificarii
criminalistice, se realizeaza n doua etape: Prima etapa este cea a
identificarii modelului si tipului de masina de scris. Existenta
cartotecilor criminalistice cu modele de scris permite o astfel de
identificare.
n a doua etapa, dupa parcurgerea obligatorie a primei, se trece
la identificarea propriu- zisa a masinii cu care s-a dactilografiat
documentul.
n cazul identificarii masinii de scris se examineaza textul
dactilografiat, stabilindu-se pentru nceput caracteristicile generale:
marimea pasului mecanismului principal, adica distanta la
care se deplaseaza carul cu hrtia dupa dactilografierea fiecarui semn
n parte;
marimea intervalelor, adica distanta pe verticala dintre
rnduri;
tipul de claviatura, adica totalitatea semnelor claviaturii;
tipul caracterelor literelor.
Identificarea unei masini de scris, dupa stabilirea
caracteristicilor generale, se face pe baza caracteristicilor individuale,
cum sunt:
78

 devierea axului literelor fata de verticala (ca urmare a

strmbarii prghiilor pe care sunt fixate literele);
suprapunerea impresiunii literei peste alte litere (ca urmare a
lipirii gresite pe suportul destinat literelor);
deformarea diferitelor semne (aplatizare sau stirbire).
Identificarea se face prin examinarea comparativa a textului n
litigiu cu texte model de comparat, obtinute experimental cu masina
presupusa a fi dactilografiat textul incriminat.
5.6. Identificarea persoanei dupa scrisul de mna:

Fig. 21. Cele mai frecvente elemente de uzura a caracterelor masinilor

de dactilografiat (dupa Jean Gaye, Manuel de police scientifique)

79

Acest gen de identificare se face pe baza examinarii urmei (cu

totul aparte) lasata de om, care poarta numele de scris2 .
Camil Suciu, n lucrarea amintita, defineste scrisul astfel: ,,un
sistem organizat de miscari tehnico-grafice (ale minii n.n.) formate
printr-un ndelungat proces de nvatare, fixat sub forma unor
deprinderi individuale cu o anumita stabilitate.
Identificarea persoanei care a scris textul incriminat se poate
face datorita faptului ca scrisul are doua proprietati fundamentale:
individualitatea si stabilitatea relativa.
Pentru aceasta, asa cum am mentionat anterior, se realizeaza
examene comparative ntre scrisul litigios si scrisurile experimentale
obtinute de la persoana banuita a fi autorul nscrisului.
Ramura criminalisticii care are ca obiect de studiu identificarea
persoanei dupa scris se numeste grafoscopie judiciara.
5.6.1. Formarea si evolutia scrisului de mna
Scrisul, desi se materializeaza prin miscarile date instrumentului
scriptural, este totusi o deprindere intelectuala, la baza careia stau
legaturile nervoase produse n cortex3 .
_____________
2
Lucian Ionescu, n Expertiza criminalistica a scrisului; Ed. 1973,
arata ca scrisul este exprimarea sunetelor si cuvintelor dintr-o limba
prin semne grafice, pag. 15.
3
Lucian Ionescu op. cit., pag. 36.
80

Formarea deprinderii de a scrie ncepe din copilarie, un rol

important jucndu- l metoda de predare a scrisului, precum si modul
caligrafic oferit elevului spre nvatare4 .
Dupa numeroase exercitii n clasa si acasa, sub forma temelor,
deprinderea minii de a executa miscarile nscriptarii este formata5 .
n timp, persoana are formate deprinderi de a scrie pe baza
stereotipiilor dinamice, miscarile inscriptarii devenind reflexe si
scapnd controlului mental.
Aceste deprinderi sunt specifice fiecarei persoane, dndu- i acea
caracteristica denumita individualitate. Fiecare persoana va executa
semnele grafice ntr-o maniera proprie, diferita de modelul caligrafic
care i-a servit la nvatarea din copilarie.
n afara acestei caracteristici a scrisului, foarte importanta
pentru procesul de identificare, o a doua caracteristica este cea a
stabilitatii relative.
Aceasta caracteristica poate fi influentata, dar nu pna la
disparitie, de urmatorii factori:
Evolutia scrisului. Aceasta se datoreaza la persoanele care
scriu mult tendintei de a simplifica miscarile nscriptarii pentru a
obtine un scris rapid cu un efort minim.
Starea de sanatate a scriptorului
Bolile cronice sau acute pot modifica ntr-un fel scrisul, dar nu
n masura sa afecteze individualitatea acestuia n totalitate.
n schimb, n cazul bolilor psihice, scrisul este afectat profund,
ducnd la pierderea individualitatii.
Starea de ebrietate. Miscarile nscriptarii sunt mai putin
influentate de cantitatea de alcool ingerata.
Cauzele de moment tin de natura instrumentului scriptural sau
a suportului folosit, precum si de unele pozitii incomode ale
scriptorului.
5.6.2. Caracteristicile generale si speciale ale scrisului
Pentru a stabili daca un scris este executat de o anumita
persoana este necesar ca scrisul mentionat sa fie analizat n paralel cu
scrisul model de comparat al acestuia.
________________________________

Ibidem pag 41 si urmatoarele.

5
Ibidem.
81

Fig. 22. Demonstrarea prin metoda confruntarii a unor caracteristici

individuale ale scrisului: a scris incriminat; b scriere de proba.
82

Examenul comparativ are ca obiect caracteristicile fiecarui gen

de scris (litigiu si model de comparat). Aceste caracteristici se mpart
n caracteristici generale si particulare (sau speciale).
a) Caracteristicile generale ale scrisului sunt acelea care dau
o reprezentare asupra sistemului de executare grafica a tuturor
literelor. Acestea, fara luarea n consideratie a caracteristicilor
individuale, nu pot duce la identificarea scriptorului.
Dintre caracteristicile generale remarcam:
gradul de evolutie;
forma scrisului;
dimensiunea scrisului;
continuitatea;
directia;
presiunea;
nclinarea literelor;
forma liniei de baza.
b) Caracteristicile individuale (speciale) ale scrisului:
punctul de atac si linia incipienta a unei litere;
trasatura terminala a unei litere;
modul de executare a literelor n forma de oval;
construirea fiecarei litere n parte, comparativ cu modelul
caligrafic.
5.6.3. Obtinerea modelelor de scris pentru comparatii:
Pentru efectuarea expertizei criminalistice a scrisului (sau
grafoscopice) sunt necesare modele de scris ale persoanei banuite a fi
executat nscrisul incriminat.
Practica expertizei scrisului a stabilit cteva reguli pentru
obtinerea modelelor de scris pentru comparatii.
Modelele de scris liber se deosebesc de cele executate
experimental.
Modelele de scris experimentale sunt acele scrisuri realizate n
prezenta anchetatorului special pentru efectuarea expertizei.
Acele modele trebuie sa se obtina prin trei metode. Prima va fi o
scriere libera, de obicei o declaratie, urmata de o transcriere si n final
de o dictare.
Toate probele de scris trebuie sa fie certificate de anchetator
pentru a stabili autenticitatea lor.
83

6. IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPA

SEMNALMENTE (PORTRETUL VORBIT)

6.1. Notiuni generale

Prin semnalmente1 ntelegem totalitatea trasaturilor exterioare
(ale fetei, capului, trunchiului etc.) statice si dinamice ale unei
persoane, care o deosebesc de celelalte persoane si care asigura
posibilitatea identificarii ei prin descrierea acestora (semnalmente).
Portretul vorbit este cea mai veche metoda de identificare a
persoanei, naintea identificarii dactiloscopice, derivnd din metoda
descrierii antropometrice folosita pentru prima data de Alphonse
Bertillon.
Fundamentul ident ificarii dupa semnalmente rezulta din aceea
ca fiecare persoana prezinta trasaturi care o deosebesc de alte
persoane, demonstrnd nca o data, daca mai era nevoie, ca n univers
fiecare dintre noi suntem unici si din aceasta privinta.
Aceasta metoda consta n descrierea semnalmentelor, adica a
caracteristicilor ntregului corp omenesc, insistndu-se pe
particularitatile fetei si ale urechii.
Metoda se aplica: a) n urmarirea infractorilor care se sustrag fie
urmaririi penale, fie executarii pedepselor; b) la identificarea
raufacatorilor cu ajutorul martorilor oculari; c) la identificarea
cadavrelor cu identitate necunoscuta.
La descrierea semnalmentelor se tine seama de volumul, forma,
culoarea, pozitia si dimensiunea acestora.
n privinta dimensiunii, raportarea nu se va face la un etalon
exterior (ex. metric), ci la celelalte semnalmente ale fetei.
________________
1
Colectiv de autori: Dictionarul de criminalistica, ed. 1984,
Bucuresti, pag. 175.
84

Semnalmentele se mpart n doua categorii:

a) statice (sau anatomice)
Acestea sunt cele care nu se modifica indiferent de activitatea
desfasurata de individ, ramnnd n permanenta la aceeasi forma si
relativ aceeasi dimensiune;
b) dinamice
Acestea sunt caracteristicile care apar atunci cnd persoana face
diferite actiuni (mers, vorbit, citit etc.).
6.2. Descrierea formelor (semnalmentelor)
I. STATICE
Aceasta se face privind persoana din fata si din profil. Ele sunt:
a) Talia (constitutia fizica generala)
De obicei talia se exprima n centimetri, iar n imposibilitatea
stabilirii ei n aceste unitati de masura, se recurge la repartizarea
tripartita a persoanelor: scunda, mijlocie, nalta.
n privinta corpolentei lor, persoanele pot fi ncadrate n
urmatoarele categorii: slaba (picnic), mijlocie si grasa.
b) Forma generala a fetei
Aceasta se raporteaza la una din formele geometrice: ovala,
rotunda, patrata etc.
c) Fruntea din profil poate fi: nclinata n spate, dreapta, sau
bombata, iar n privinta naltimii aceasta poate fi: nalta, mijlocie,
scunda.
d) Sprncenele se descriu dupa lungime, latime, desime, directie
si contur.
e) Ochii. Pentru acestia se mentioneaza culoarea, pozitia n
orbita si orientarea orbitei.
f) Nasul. La descrierea acestei parti a fetei se are n vedere
pozitia bazei (dreapta, oblica n jos sau oblica n sus), conturul
acestuia (drept, concav sau convex, ,,coroiat).
g) Gura. Dupa marime, poate fi mare, mica sau mijlocie. Privite
din profil, colturile (comisura) gurii sunt drepte, coborte sau
ridicate.
h) Barbia. La descrierea acesteia se acorda atentie naltimii,
latimii si proeminentei.
85

Fig. 23. Diferite forme ale fetei umane.

Barbia poate fi nalta, joasa (mica) sau mijlocie.
n privinta proeminentei, barbia este dreapta, retrasa (napoi)
sau proeminenta.
i) Urechea. Este elementul cel mai stabil si deosebit de
important n identificarea persoanei prin metoda portretului vorbit.
Aici intereseaza urechea exterioara (pavilionul), si anume forma
ei si modul de lipire a lobului de cap.
Se au n atentie toate elementele componente ale pavilionului
urechii. Acestea sunt:
86

 lobul
helixul
antihelixul
tragosul
antitragosul.

Fig. 24. Pavilionul urechii cu partile componente.

j) Dintii. Aici intereseaza marimea, dispunerea si culoarea
acestora.
k) Parul de pe cap. Descrierea acestuia se face avnd n vedere
culoarea, natura, directia, insertia si lipsa parului (calvitia).
O alta categorie de semnalmente statice sunt cele cunoscute sub
denumirea de special statice, pe care omul le are din nastere sau care
au fost provocate n timpul vietii.
Acestea sunt: negii, alunitele, petele, cicatricele, ridurile si
tatuajele.
II. DINAMICE
Acestea completeaza descrierea facuta cu semnalmentele statice
si special statice.
Ele sunt remarcate cu prilejul unor activitati desfasurate de
persoana. n principal ele sunt:
a) Tinuta corpului (rigida, sportiva-atletica, cocheta, agresivabataioasa);
b) Alura, care poate fi leganata, sportiva, feminina, barbateasca
etc.;
87

c) Vocea. Aici intereseaza claritatea, timbrul si intensitatea ei;

d) Ticurile.
6.3. Mijloace tehnice folosite n identificarea persoanelor dupa
semnalmente
Dupa cum am mentionat; metoda ,,portretului vorbit se
foloseste pentru:
identificarea infractorilor dupa semnalmentele descrise de
martorii oculari;
identificarea infractorilor care se ascund;
identificarea persoanelor necunoscute;
identificarea cadavrelor.
Cu ajutorul descrierii verbale a trasaturilor statice si chiar
special statice, persoane cu talent n a schita (a desena) figurile
oamenilor pot reda portretul infractorului. n practica organelor
judiciare sunt numeroase cazuri de reusita n identificarea
infractorilor.
O alta metoda este cunoscuta sub numele de foto robot. Ea
consta n realizarea mai nainte a unor folii transparente cu parti ale
fetei umane (frunte, gura, ochi, nas, barbie, par) n mai multe forme si
dimensiuni, care, suprapuse, duc la compararea fetei persoanei dupa
relatarile martorilor.
Astazi acestea sunt realizate cu ajutorul calculatoarelor
electronice, care au programe (softuri) special create pentru
reconstituirea fetelor persoanelor.
6.4. Operatiuni pregatitoare n vederea identificarii cadavrelor
n ipoteza ca nu s-a scurs un timp ndelungat de la moarte, sau
cadavrele, a fi mutilate, au fost pastrate n camere frigorifice,
recunoasterea este relativ asemanatoare cu cea a persoanelor n viata.
88

Cu toate acestea se impun cteva precizari:

cadavrele murdare, mnjite de snge trebuie sa fie spalate,
parul va fi pieptanat, impunndu-se de cele mai multe ori si spalarea
fetelor acestora;
cadavrele dezbracate vor fi mbracate cel putin n partea
superioara si acoperite cu pnza n partea inferioara.

6.5. Metoda de identificare a cadavrelor

n afara portretului vorbit si a fotografierii de identificare,

cadavrele (cele care sunt ntregi, nealterate) se identifica si prin
metoda dactiloscopica. Se compara impresiunile digitale ale
cadavrului cu eventualele urme sau impresiuni digitale de control
luate n timpul vietii.
n schimb, n cazul cadavrelor cu stare avansata de
descompunere sau cu distrugere a fetei se mai folosesc:
a) comparatiile arcadelor dentare cu eventualele formule dentare
sau radiografii dentare aflate n evidenta centrelor stomatologice.
b) reconstituirea fizionomiei dupa craniu.
Aceasta metoda pusa la punct de savantul antropolog rus
Gherasimov este folosita cu succes de antropologul romn Cantemir
Riscutia.
Folosindu-se de formule matematice proprii, de anumite
coordonate stabilite n urma unor studii ndelungate, atunci cnd li se
pune la dispozitie craniul sau diferite parti ale acestuia, expertii
reusesc sa refaca fizionomia persoanei. 2

______________
2
Modul de lucru n cadrul acestui gen de expertiza a fost
sugestiv redat n filmul american ,,Gorki Park.
89

7. NREGISTRAREA PENALA. CARTOTECI SI COLECTII

TEHNICO-CRMINALISTICE
7.1. Notiuni generale
Cunoasterea persoanelor care au comis infractiuni s-a impus
chiar din antichitate. Metodele folosite atunci, ca si n evul mediu,
erau empirice, raufacatorii fiind nsemnati (marcati) n mod barbar, cu
fierul rosu, realizndu-se pe pielea acestora diferite figuri sau semne
care reprezentau categoria de infractori din care faceau parte.
Pentru prima data n Franta, n 1885, Alphonse Bertillon
realizeaza o metoda (relativ fundamentata stiintific) de nregistrare a
infractorilor dupa dimensiunile corpului acestora, cunoscuta sub
numele de metoda antropometrica.
Aceasta a constituit pentru timpul de atunci un progres,
suplinind metoda pusa la punct tot n Franta de Vidoqa n anii 18101833, privind nregistrarea infractorilor dupa semnalmente si modus
operandi (metoda folosita n comiterea infractiunii).
n zilele de azi, sintetiznd experienta politieneasca n domeniu,
criminalistica a elaborat reguli de tinere a urmatoarelor evidente
penale:
a) a infractorilor
n ordine alfabetica, cunoscuta si sub numele de cazier
judiciar;
dupa modus operadi;
dupa impresiunile decadactilare.
b) a persoanelor disparute;
c) a persoanelor cu identitate necunoscuta;
d) a cadavrelor cu identitate necunoscuta;
e) a lucrurilor furate;
f) a urmelor depistate la fata locului pentru cazurile cu autori
necunoscuti;
g) a obiectelor abandonate de infractori la fata locului.
90

7.2. Evidenta nominala a infractorilor

Aceasta evidenta se tine alfabetic la locul de nastere al

infractorilor. Apreciem ca aceasta evidenta (numita cazierul judiciar)
este cea mai importanta nregistrare. Ea are ca scop sa puna la
dispozitia organelor de ancheta, de judecata, precum si altor institutii
date cu privire la persoanele condamnate sau care sunt n curs de
cercetare, pentru a se doza pedeapsa sau pentru ncadrarea penala
corecta a faptelor comise.
Ea se realizeaza cu ajutorul unor fise pe care se nscriu datele de
stare civila si numarul sentintelor penale de condamnare.
n prezent aceasta evidenta, n Romnia, este n curs de
implementare pe calculator.

7.3. Evidenta dactiloscopica decadactilara si monodactilara a

infractorilor

a) Evidenta decadactilara
Aceasta este realizata pe fise dactiloscopice (care contin
impresiunile digitale ale celor zece degete de la minile infractorilor).
Ordonarea fiselor se face pe baza formulelor decadactilare.
Formula este o fractie care are scris la numarator simbolurile
desenelor papilare de la mna dreapta, iar la numitor pe cele de la
mna stnga. De exemplu
S 1333
D 1222
Literele reprezinta initiala de la cuvntul care defineste forma
desenului papilar de la degetele aratator (A(adeltic), D(dextrodeltic),
S(Sinistrodeltic), B(Bideltic). Cifrele indica, n ordine, degetele: mare,
mijlociu, inelar si mic.
n Romnia s-a adoptat regula ca desenele papilare sa fie notate
cu cifre, astfel:
1 adelticele; 2 dextrodelticele; 3 sinistrodelticele si 4
bidelticele. Cu ,,X se noteaza degetele lipsa.
91

n exemplul nostru fractia care reprezinta forma desenelor

papilare trebuie citita astfel:
la mna dreapta (la numarator) aratatorul este sinistrodeltic
(S), degetul mare este adeltic (1), mijlociul, inelarul si degetul mic
sunt sinistrodeltice;
la mna stnga (la numitor) aratatorul este destrodeltic (D),
degetul mare este adeltic (1), iar mijlociul, inelarul si degetul mic sunt
cu desene papilare dextrodeltice.
b) Evidenta monodactilara
Aceasta evidenta se realizeaza prin gruparea fiselor ce se
ntocmesc separat pentru fiecare din degetele infractorului.
Gruparea se realizeaza pe baza unei formule care este si ea sub
forma de fractie, avnd la numarator un grup de litere care reprezinta
tipul, subtipul si varietatea desenului papilar al fiecarui deget, iar la
numitor un numar care reprezinta numarul de creste papilare care
intereseaza linia lui Galton. De exemplu: Sl/7. Fractia reprezinta un
desen papilar sinistrodeltic cu centrul n forma de lat simplu, iar linia
lui Galton este intersectata de 7 creste papilare.
n detaliu, modul de realizare a acestor evidente si lucrul cu ele
pentru identificarea autorilor sunt redate de Constatin R. Ion si
Gheorghe Pasescu n lucrarea lor Secretele amprentelor papilare
(Editura National, Bucuresti, 1996).

7.4. Evidenta cadavrelor cu identitate necunoscuta si a

persoanelor disparute

Prima categorie de evidente se realizeaza pentru ca n practica

organelor judiciare se nregistreaza numeroase cazuri cnd multe
cadavre descoperite nu au documente de identitate asupra lor sau sunt
ale unor persoane care n timpul vietii au avut identitate necunoscuta.
Aceasta evidenta se realizeaza pe baza de fise care cuprind
fotografia cadavrului, impresiunile digitale, date cu privire la locul si
ziua n care a fost descoperit, cauza mortii, leziunile, semnalmentele
special statice, obiectele de mbracaminte si alte obiecte descoperite
92

asupra cadavrului. Evidenta se tine la organul de politie pe raza caruia

au fost descoperite cadavrele.
Si pentru persoanele disparute se organizeaza o evidenta la
nivelul politiei n a carei raza de competenta au locuit disparutii.
Evidenta se tine tot pe baza de fise, similare celor de la evidenta
cadavrelor cu identitate necunoscuta.
Asa cum mentionam si la evidenta nominala a infractorilor
(cazierul judiciar) n prezent n Romnia se pune la punct un program
national de implementare pe calculator a acestor evidente.

93

8. CAPCANE CRIMINALISTICE

8.1. Notiuni generale

Prin capcana, autorii Micului dictionar enciclopedic (Editura
Enciclopedica, Romna, 1972) nteleg dispozitiv de prindere a unor
animale, indicnd si un al doilea sens: ,,mijloc viclean pentru a
prinde sau a demasca pe cineva.
Aceasta ultima acceptiune este valabila pentru a defini
activitatea inteligenta (si nu vicleana) a organelor judiciare pentru
demascarea (identificarea si dovedirea) infractorilor care comit
anumite genuri de infractiuni, de obicei savrsite n mod repetat din
acelasi loc.
Autorii Dictionarului de criminalistica definesc capcana
criminalistica prin: procedeul stiintific care consta n utilizarea unor
substante sau solutii chimice, ntr-un loc precis determinat, n scop
preventiv si pentru identificarea persoanei care a venit n contact cu
locul marcat.
Nu suntem de acord cu aceasta definitie care, de fapt, reprezinta
doar capcana chimica si nu capcanele criminalistice n totalitatea lor.
Apreciem ca autorii Micului dictionar enciclopedic sunt mai
aproape de notiunea reala a capcanei criminalistice, care dupa parerea
noastra poate fi definita astfel: activitatea inteligenta a organelor
judiciare prin folosirea de substante chimice si instalatii mecanice,
electronice sau electromagnetice, pentru identificarea si dovedirea
vinovatiei infractorilor.
Asemenea procedee de identificare a raufacatorilor s-au folosit
n toata istoria umanitatii, avndu-se n vedere caracterul lor practic.
Poate prima capcana cunoscuta o reprezinta gstele de pe
Capitoliu, care au salvat Roma n anul 390 . Chr. Acestea, prin
tipetele lor, au pus n garda pe romani asupra atacului pe care galii l
declansasera n timpul noptii.
94

n practica judiciara, mai des dupa 1989, acest mod de

identificare a infractorilor nu este acceptat de magistrati ca unica
proba si irefutabila, ci chiar este considerat o provocare a infractiunii.
Acceptam punctul de vedere al magistratilor, dar nu putem sa
renegam acest procedeu de identificare a infractorilor, mai ales a celor
care fac parte din categoria gulerelor albe.
Suntem de acord ca valoarea probanta a indicatorilor tehnici
stabiliti prin capcane se estimeaza numai n raport cu celelalte probe
de care dispun organele de ancheta.
8.2. Tipuri de capcane criminalistice. Cerinte generale de
organizare
n functie de mijloacele folosite n realizarea acestor procedee,
ele se mpart n doua tipuri:
a) Capcane chimice
Sunt acele procedee n care se folosesc substante sau solutii
colorate, vizibile sau invizibile, substante care marcheaza obiectele
urmarite (sustrase de infractori) sau locurile obligatorii de trecere, si
care vor fi detectate pe corpul sau mbracamintea autorilor, dupa ce sa comis infractiunea.
Pentru reusita acestui procedeu, cazurile n care se vor folosi
trebuie sa raspunda urmatoarelor conditii:
sa se comita infractiuni repetate n acelasi loc (ex: furtul de
bani, n mod repetat, dintr-o casa de bani);
cercul de suspecti sa fie bine delimitat (ex. salariatii unei
societati comerciale);
sa se foloseasca substante chimice netoxice, care nu se gasesc
n comert si nu sunt la ndemna populatiei;
activitatea de marcare a bunurilor ce se sustrag trebuie sa se
faca n secret;
la obiectele marcate chimic nu trebuie sa aiba ,,acces dect
infractorii.
b) Capcanele fizice
Aceasta a doua mare categorie de capcane (numite uneori si
sisteme de alarmare) sunt acele procedee care semnaleaza prezenta
95

infractorilor, fie n locul unde se consuma actul infractional, fie prin

semnalizarea locului unde se ascunde bunul furat.
n realizarea acestor capcane se folosesc n unele cazuri surse de
radiatii atomice (izotopi radioactivi), de ultrasunete, radiatii infrarosii.
De cele mai multe ori aceste surse sunt incluse n circuite
electronice care pun n functiune, la sesizarea infractorului n cmpul
infractiunii, camera de filmat video, sisteme de alarmare sonore si
luminoase, nchiderea unor usi, blocarea unor cai de acces etc.
O clasificare a acestor capcane ar putea fi urmatoarea:
capcane electronice;
capcane foto- video;
capcane cu ultrasunete;
capcane radioactive.
Pentru reusita capcanelor fizice trebuie sa fie respectate
urmatoarele cerinte:
secretul amplasarii lor;
functionarea continua n perioadele critice;
asigurarea nepenetrarii locului pazit de catre persoane
inocente

8.3. Aplicarea si constatarea capcanelor criminalistice

n cazul capcanelor criminalistice chimice, aplicarea se face n

baza unui proces-verbal unde se consemneaza modalitatea n care s-a
aplicat capcana, locul, data si motivatia aplicarii ei.
La aplicarea capcanei vor participa si doi martori asistenti.
La realizarea capcanei, dupa ce a fost depistat infractorul se
ntocmeste un nou proces-verbal, de aceasta data de constatare a
prezentei substantelor chimice folosite la marcarea obiectelor.
Si n acest caz vor participa doi martori asistenti. La procesulverbal se vor atasa planse fotografice cu imagini foto reprezentnd
urmele substantei folosite pentru marcare, descoperite pe corpul sau
mbracamintea autorului.
96

n procesul- verbal se va mentiona si declaratia faptuitorului.

n privinta capcanelor fizice, depistarea faptuitorului la fata
locului va fi consemnata ntr-un proces- verbal de constatare a
infractiunii n flagrant, respectndu-se dispozitiile codului de
procedura penala.

8.4. Folosirea rezultatelor capcanelor criminalistice n cercetarea

penala

Daca n dovedirea faptei penale nu exista dect capcana

criminalistica, mai bine zis procesul- verbal de constatare, dovedirea
vinovatiei nu este completa.
Asa cum am mai mentionat, ea va trebui sa fie completata cu
alte probe.
n toate cazurile de depistare a infractorului trebuie sa se
execute o cercetare la fata locului pentru descoperirea si ridicarea
urmelor create de infractor. De cele mai multe ori la locul faptei se
descopera urme papilare, urme biologice sau de ncaltaminte.
De cele mai multe ori, probatiunea infractiunii prin capcane
criminalistice se completeaza cu expertizele criminalistice
dactiloscopice sau traseologice. Prin expertizele criminalistice
dactiloscopice sau traseologice se completeaza probatiunea
infractiunii constatata prin capcane criminalistice.

97

CAPITOLUL III
TACTICA CRIMINALISTICA
1. TACTICA CERCETARII LA FATA LOCULUI

1.1. Notiunea, sarcinile si trasaturile caracteristice cercetarii la

fata locului

Toti practicienii si teoreticienii criminalisti, de ieri si de azi, sunt

de acord n unanimitate ca n activitatea de identificare a infractorilor
si de dovedire a vinovatiei acestora, cel mai important moment l
reprezinta investigarea locului unde s-a comis infractiunea, unde
raufacatorul a produs modificari, cunoscute sub numele de urme.
Activitatea de cercetare a urmelor infractorului la locul
infractiunii, numita si cercetarea la fata locului, ocupa un loc
important n pregatirea practica a politistilor si procurorilor din toate
tarile, ei fiindu-i dedicate numeroase lucrari de specialitate n ntreaga
lume.
n privinta definitiei acestei activitati, apreciem ca cea data de
Emilian Stancu n lucrarea sa Investigarea stiintifica a infractiunilor
este completa si raspunde cerintelor procesului penal: Cercetarea la
fata locului reprezinta activitatea procesuala penala si de tactica
criminalistica al carei obiect l constituie perceperea nemijlocita a
locului unde s-a comis infractiunea, descoperirea, relevarea, fixarea,
ridicarea si examinarea urmelor si mijloacelor materiale de proba,
precizarea pozitiei si starii acestora, avnd ca scop stabilirea naturii si
mprejurarilor comiterii faptei, precum si datele identificarii
faptuitorului1 .
_____________
1
Emilian Stancu: Investigarea stiintifica a infractiunilor. Curs de
criminalistica, Facultatea de Drept Bucuresti, partea a II-a si a III-a,
pag. 28.
98

a) Sarcinile cercetarii la fata locului

n Tratatul de Tactica Criminalistica al colectivului de autori
din cadrul Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza Bucuresti
se mentioneaza ca aceste sarcini sunt:
examinarea si fixarea procesuala a ambiantei de la locul
savrsirii infractiunii;
cautarea, relevarea, fixarea, ridicarea si interpretarea urmelor
si mijloacelor materiale de proba, precum si fixarea procesuala a
acestora;
elaborarea si verificarea versiunilor cu privire la infractiunea
comisa si faptuitori, ori referitoare la diversele mprejurari ale
comiterii faptei:
loc;
timp;
activitati desfasurate;
metode si mijloace folosite;
scopul urmarit;
urmarile produse.
stabilirea cauzelor, conditiilor si mprejurarilor care au
determinat sau favorizat comiterea infractiunii si masurilor de
prevenire care se impun.
Apreciem aceasta clasificare ca fiind completa si suntem de
acord cu ea.
b) Trasaturile specifice cercetarii la fata locului sunt date de
individualitatea acestei activitati, deosebita de celelalte, de ordin
procedural penal si criminalistic.
n principal acestea sunt:
obligativitatea efectuarii ei; de rezultatele obtinute la
cercetarea locului faptei depinde orientarea ntregului curs al anchetei.
este prima activitate n procesul de ancheta. Inversarea ordinii
efectuarii activitatilor de ancheta compromite de cele mai multe ori
identificarea autorilor si dovedirea vinovatiei acestora.
irepetabilitatea ei. Prin activitatea organului de ancheta la fata
locului, aspectul initial lasat de autori s-a modificat n totalitate,
repetarea cercetarii fiind imposibila.
Totusi, sunt cteva exceptii care demonstreaza ca de fapt
cercetarea nu a fost completa:
99

cnd nu s-a cunoscut ntreaga suprafata a locului faptei, ea

fiind mai ntinsa dect s-a stabilit initial;
cnd, din cauza conditiilor climaterice, nu s-a cercetat
amanuntit locul infractiunii.

1.2. Pregatirea n vederea cercetarii la fata locului

Masurile care se iau de catre organul de cercetare penala

anterior efectuarii cercetarii locului infractiunilor sunt menite sa
asigure conservarea tuturor urmelor, dar si asigurarea materiala cu
ntregul instrumentar necesar acestei activitati.
a) n privinta asigurarii tehnico- materiale sunt necesare trusele
criminalistice, aparatele de fotografiat si filmat (cinema si video) etc.
Tot n aceasta categorie de masuri intra deplasarea rapida a
echipei la fata locului si invitarea specialistilor (medic legisti,
pirotehnicieni, pompieri etc.).
b) A doua mare categorie de masuri sunt cele care se iau chiar la
fata locului, dar imediat, naintea efectuarii propriu- zise a cercetarii.
delimitarea locului infractiunii si marcarea sa;
determinarea modificarilor suferite de locul faptei;
asigurarea pazei locului faptei;
identificarea martorilor si stabilirea persoanelor suspecte;
efectuarea de investigatii si culegerea de informatii.

1.3. Modul de executare a cercetarii la fata locului

n privinta cercetarii la fata locului trebuie mentionat ca fiecare

caz n parte si are specificitatea sa, ca urmare a unui complex de
factori umani (care tin de autorul si victima infractiunii), atmosferici
si topografici, facnd imposibila stabilirea unor reguli obligatorii.
Cu toate acestea, experienta criminalistilor a impus cteva din
aceste reguli cu caracter general.
100

Una dintre ele este aceea ca cercetarea locului faptei se

desfasoara n doua etape (sau faze).
a) Faza statica
Cercetarea ncepe printr-o observare si conservare a pozitiei
obiectelor din locul faptei, fara a le deplasa din locurile lor.
Se realizeaza pentru nceput orientarea locului faptei n teren, se
stabilesc locurile de intrare si iesire din perimetrul locului faptei,
precum si iter criminis, adica drumul parcurs de infractor n locul
infractiunii.
n aceasta etapa se fotografiaza si se filmeaza principalele urme
si mijloace de proba, dupa ce au fost marcate cu numere.
La finalul acestei faze anchetatorul reuseste sa-si formeze o
imagine generala despre infractiune si infractor.
b) Faza dinamica
Cnd prima faza s-a epuizat, se trece la miscarea din locul lor a
obiectelor din cmpul infractiunii pentru cautarea si ridicarea urmelor
ce nu au putut fi depistate initial, sau pentru care sunt necesare metode
speciale de relevare.
n aceasta etapa se fotografiaza fiecare urma, fiecare detaliu. De
asemenea, urmele latente (invizibile) vor fi relevate, ridicate si
ambalate.
Un aspect deosebit de important al acestei faze este cel al
interpretarii urmelor prin care se pot lamuri importante probleme, cum
sunt:
natura faptei comise;
modul de operare;
timpul comiterii;
numarul infractorilor (participanti).
1.4. Fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului
Descoperirea si relevarea urmelor fara fixarea lor pentru a
dobndi valoarea de proba ramn activitati zadarnice. Din acest motiv
att practica criminalistica, ct si legislatia procesuala penala au
stabilit procedeele de fixare.
101

Acestea sunt:
a) Procesul verbal de cercetare la fata locului
Din punct de vedere al C.C.P., procesul verbal este un mijloc de
proba, dar n acelasi timp este mijlocul (procedural) prin care se
fixeaza rezultatul cercetarii la fata locului:
Pentru a putea sa-si ndeplineasca acest dublu rol, el trebuie sa
respecte doua categorii de conditii:
de fond, care privesc de fapt calitatile tuturor actelor de
procedura penal, adica:
sa aiba un caracter obiectiv, rednd fidel situatia locului faptei;
sa fie complet, cuprinznd toate urmele descoperite, fara
omisiuni;
sa fie clar si precis, astfel ca toate urmele si mijloacele
materiale de proba sa fie descrise sub aspectul tuturor caracteristicilor
fizico-chimice si de identificare;
sa fie concis, rednd ntr-o forma ct mai concentrata
realitatile locului faptei, urmele si mijloacele materiale de proba,
metodele folosite la descoperirea si ridicarea lor;
de forma. Sa cuprinda toate datele stabilite de Codul de
Procedura Penali, art. 91 si 131.
n privinta modului n care este redactat procesul verbal l citam
pe Hans Gross, care afirma n Manualul practic de instructie
criminala aparut n 1899 la Paris ca... este piatra de ncercare pentru
judecatorul de instructie. n nici o mprejurare el nu-si manifesta mai
bine ndemnarea, limpezimea vederii, logica rationamentului, energia
metodica si constienta a scopului pe care l urmareste si iarasi, n nici
o alta mprejurare nu-si manifesta mai bine ne ndemnarea,
prevederea, dezordinea, nesiguranta si ezitarea.
b) Schita locului faptei
Chiar daca Hans Gross apreciaza ca n procesul verbal se
reflecta ndemnarea, limpezimea vederii si logica rationamentului
celui care- l ntocmeste, este stiut ca orict de bine ar stapni cineva
tehnica redarii n scris a unei situatii, el nu va reusi sa descrie tot ce a
constatat la fata locului.
Din acest motiv, reprezentarea grafica a situatiei locului unde sa comis infractiunea, cunoscuta sub numele de schita locului faptei, sa impus fara rezerve.
102

Ea ajuta la ntelegerea mai precisa a tabloului real din cmpul

infractiunii, completnd descrierea din procesul verbal.
Pentru ntocmirea schitei locului faptei se folosesc mai multe
procedee:
Proiectia orizontala
Este cel mai ut ilizat procedeu; consta n reprezentarea obiectelor
vazute de sus, conturul acestora fiind proiectat pe planul orizontal;
Proiectia verticala; prin care obiectele sunt vazute n plan
vertical, att din fata, ct si lateral.
Schita planurilor de proiectie (sau metoda cutiei desfasurate).
Prin aceasta ultima metoda se reda ntr- un singur plan conturul
corpurilor tridimensionale: schita se poate realiza la scara sau chiar
fara scara.

La fata locului, asa cum deja am mentionat n tema Fotografia

judiciara, se executa de regula urmatoarele genuri de fotografii:
fotografia de orientare;
fotografia schita;
fotografia obiectelor principale (cadavre, urme etc.);
fotografia de detaliu.
Cu fotografiile obtinute, anchetatorul sau tehnicianul criminalist
va ntocmi o plansa fotografica, sub fiecare imagine mentionndu-se
n scris ce reprezinta.
Pentru filmul judiciar executat la fata locului se vor respecta n
general aceleasi reguli ca la fotografia judiciara, avnd totusi un
specific aparte pe care noi l-am descris n tema mentionata.

Fig. 25. Schita unei camere realizata dupa metoda planurilor de

proiectie (a cutiei desfasurate).
Potrivit prevederilor procedurale, schita poate fi folosita n
procesul penal ca anexa a procesului verbal de cercetare la fata
locului.
c) Fotografia si filmul judiciar
Aceste modalitati de fixare a rezultatelor cercetarii sunt cele mai
importante. Ele s-au impus prin multiplele avantaje pe care le ofera
organelor de ancheta si instantelor judecatoresti.
103

104

2. TACTICA AUDIERII

2.1. Notiunea si fundamentul psihologic al audierii

Audierea (sau ascultarea) martorilor si a nvinuitilor este o
activitate procedurala, dar si de tactica criminalistica, prin care
anchetatorii iau cunostinta de aspectele cunoscute de martori cu
privire la modul cum s-a comis o infractiune.
Martor este socotita persoana care are cunostinta despre vreo
fapta sau despre vreo mprejurare de natura sa serveasca la aflarea
adevarului ntr-o anumita cauza penala, sau poate da relatii despre
persoana faptuitorului1 .
nainte de a expune regulile tactice ale audierii, ne vom opri
asupra aspectelor psihice legate de perceptia, memoria si relatarea
celor cunoscute de o persoana.
n general, un om sanatos, fizic si mental, poate sa perceapa, sa
memoreze si sa redea aproximativ exact activitatile la care a fost de
fata, daca nu au intervenit unele impedimente de ordin subiectiv si
obiectiv, att n procesul de perceptie, ct si n cel de memorizare.
ntre factorii de ordin subiectiv care pot influenta perceperea
actiunilor infractionale mentionam:
starea de sanatate a persoanei (afectiuni ale organelor de
perceptie: auz, vaz, miros etc.);
fluctuatiile atentiei;
starile afective ale persoanei;
oboseala fizica sau intelectuala;
pregatirea intelectuala a persoanei;
dezvoltarea diferita a simtului de observatie.
n privinta procesului de memorizare (care consta n fixarea
evenimentelor percepute sau gndite) nu toate persoanele se situeaza
la acelasi nivel.
___________
1
Camil Suciu, Criminalistica, Bucuresti, 1972, pag. 575.
105

Ele se diferentiaza printr-o anumita dominanta: motrice, vizuala,

auditiva, logico-verbala, afectiva etc.2
Un factor care erodeaza memoria omului este timpul; cu ct
perioada scursa de la perceperea activitatilor infractionale pna la
redarea lor este mai mare, cu att mai slabita este fixarea celor
percepute.
Este firesc sa fie asa, uitarea fiind un proces direct proportional
cu scurgerea timpului, ceea ce tine de instinctul de conservare al
fiintei umane.
n afara factorilor mai sus mentionati, care tin de persoana
martorului, exista si factori obiectivi: conditii meteorologice
nefavorabile, care mpiedica vizibilitatea, ntunericul si durata scurta
de perceptie.
2.2. Audierea martorului
naintea ascultarii martorului, anchetatorul trebuie sa se
pregateasca, ntocmindu-si un plan de ascultare bazat pe buna studiere
a materialului probator din cauza penala n speta.
n cadrul planului de ascultare se vor stabili ntrebarile care se
vor pune martorului, ordinea n care acestea vor fi puse, momentul si
locul unde se va desfasura audierea, materialele necesare (ex.
magnetofon, camera video, masini de dactilografiat, hrtie si
instrumente de scris).
Ascultarea propriu- zisa a martorului se desfasoara n trei etape:
a) etapa identificarii persoanei martorului:
Se vor pune ntrebari martorului pentru a stabili numele si
prenumele, vrsta, numele parintilor, domiciliul, profesia, locul de
munca, apoi i se pune n vedere motivul pentru care va fi audiat.
b) etapa a doua este cea a relatarii libere a celor cunoscute,
martorul fiind lasat, fara sa fie ntrerupt, sa spuna tot ce stie, chiar
daca insista pe aspecte fara relevanta n cauza penala.
___________
2
Camil Suciu, op. cit., pag. 581.
106

c) n cea de-a treia etapa, martorului i se pun ntrebarile

pregatite de anchetator sau datele rezultate n urma relatarii libere. Ele
au menirea de a preciza cele relatate liber.
Priceperea anchetatorului n aceasta faza a anchetarii va fi
demonstrata de modul cum sunt puse ntrebarile, dar mai ales de
capacitatea sa de a asculta. ntrebarile trebuie sa fie clare, precise si
scurte.
Nu se admit ntrebari sugestive. Atunci cnd exista dubiu cu
privire la veridicitatea celor declarate, martorului i se vor pune
ntrebari referitoare la mprejurari secundare.
Declaratiile martorilor se consemneaza n scris pe formulare
tipizate semnate de martor si contrasemnate de anchetator.
Declaratiile pot fi nregistrate pe banda magnetica de
magnetofon sau video; pentru aceasta anchetatorul trebuie sa
ntocmeasca un proces verbal de ascultare.
2.3. Ascultarea nvinuitului (inculpatului)
Desi n linii mari aceasta activitate este similara cu ascultarea
martorului, totusi ea se deosebeste de cea din urma prin urmatoarele:
a) nainte de ascultarea propriu- zisa, nvinuitul va da o
declaratie scrisa de el n legatura cu nvinuirea care i se aduce;
b) Declaratia nvinuitului este un mijloc de aparare a acestuia.
Din acest motiv trebuie sa i se dea nvinuitului posibilitatea de a-si
exprima complet argumentele sale;
c) nvinuitului (inculpatului) nu i se poate cere, nefiind obligat,
sa-si probeze nevinovatia. Sarcina probarii vinovatiei revine organului
de ancheta care, naintea audierii nvinuitului, trebuie sa-i prezinte
acestuia dovezi de vinovatie;
d) Recunoasterea nvinuitului, facuta n cadrul procesului penal,
nu constituie proba dect daca este coroborata cu alte probe existente
n cauza.
e) Recunoasterea nu trebuie sa fie viciata de violenta, amenintari
sau alte forme de constrngere.
Ca si audierea martorului, audierea nvinuitului se desfasoara tot
n trei etape, pe baza planului de ascultare.
107

n prima etapa se verifica identitatea acestuia si i se aduce la

cunostinta ca are dreptul sa fie asistat de un aparator.
n aceasta etapa, cnd inculpatul are dreptul sa-si scrie singur
declaratia, anchetatorul are posibilitatea cunoasterii acestuia,
observnd comportamentul sau n situatia n care se afla, modul cum
reactioneaza la ntrebarile puse, mimica si gesturile.
Constatarile anchetatorului vor fi necesare n luarea hotarrii cu
privire la procedeele de ascultare.
A doua etapa o constituie ascultarea relatarii libere. Ea
debuteaza prin adresarea unei ntrebari cu caracter de generalitate,
cerndu-i-se sa relateze tot ce are de aratat n legatura cu nvinuirea ce
i se aduce. De exemplu: Sunteti nvinuit de comiterea infractiunii de
tlharie, fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 din Codul Penal, fata
de I.S., pe care n noaptea de, n casa scarii blocului unde locuieste,
dupa ce l-ati lovit cu pumnii si picioarele, aducndu-l n stare de
inconstienta, l-ati deposedat de suma de 200.000 lei. Ce aveti de
declarat cu privire la aceasta nvinuire?
nvinuitul are posibilitatea sa relateze liber, fara nici o ngradire,
fara sa i se adreseze ntrebari, ceea ce are de declarat.
Anchetatorul si va nota eventualele contraziceri, fara sa ia o
atitudine ostila fata de nvinuit, chiar daca acesta si neaga vinovatia.
A treia etapa este cea a adresarilor de ntrebari si a ascultarii
raspunsurilor nvinuitului.
Aceasta este ultima etapa a audierii, calitatea ei depinznd de
modul cum a fost pregatita.
Conditiile pe care trebuie sa le ndeplineasca ntrebarile sunt:
sa fie clare si precise;
sa fie formulate la nivelul de ntelegere al nvinuitului;
sa nu fie sugestive;
sa nu oblige la raspunsul monosilabic de genul da sau nu;
sa nu puna n ncurcatura pe nvinuit, mai ales cnd acesta
vrea sa declare adevarul3 .
ntrebarile privesc mai multe aspecte de punere n tema, care
urmaresc lamurirea unor mprejurari ale activitatii infractionale sau
sunt ntrebari de detaliu.
______________
3

Colectiv de autori, Tratat de tactica criminalistica, Ed. Carpati

Craiova, 1992, pag. 104.
108

2.4. Procedee tactice folosite n audierea nvinuitului n ancheta

3. METODICA CERCETARII INFRACTIUNII DE OMOR
Practica anchetatorilor a stabilit, asa cum deja am mentionat, ca
fiecare caz are individualitatea lui, inclusiv n audierea inculpatilor,
totusi cteva procedee tactice de audiere s-au format n decursul
timpului. Acestea sunt:
a) folosirea ntrebarilor de detaliu;
Acestea au mai ales menirea de a demonstra nvinuitului ca a
facut declaratii mincinoase.
b) Ascultarea repetata se foloseste cnd nvinuitul a comis mai
multe infractiuni. Procedeul este specific ascultarii infractorilor
sinceri.
c) ascultarea ncrucisata este un procedeu pentru infractorii
recidivisti, nesinceri. Ea se realizeaza de catre doi sau mai multi
anchetatori.
d) folosirea probelor de vinovatie este indicata pentru nvinuitii
nesinceri si recidivisti.
e) solicitarea justificarii modului cum a fost folosit timpul ntr-o
anumita perioada.
Procedeul este imediat pentru nvinuitii care fac declaratii
mincinoase.
2.5. Ascultarea victimei
n solutionarea cauzelor penale, declaratiile partilor vatamate
sunt de importanta deosebita.
n principal, audierea victimei se desfasoara dupa aceleasi reguli
descrise n cazul martorilor si nvinuitilor, n sensul ca activitatea
aceasta se pregateste anterior, ntocmindu-se un plan de ascultare, iar
audierea propriu- zisa se desfasoara tot n trei etape:
a) stabilirea identitatii victimei; b) relatarea libera si c) relatarea
dirijata prin raspunsuri la ntrebarile puse de anchetator.
109

3.1. Notiuni generale

Dreptul primordial al omului este viata, drept pe care, din toate
timpurile, morala religioasa si apoi normele de drept -l au aparat n
permanenta. Din acest motiv raspunsul social fata de infractiunea de
omor este concretizat n pedepsele cele mai aspre fata de faptuitor.
Omorul este infractiunea ce face parte din criminalitatea
traditionala, cu cel mai mare impact fata de colectivitate, iar rezultatul
ei este desfiintarea fizica a persoanei.
Trebuie sa mentionam de la nceput ca descoperirea unei
persoane moarte ntr-un anumit loc nu nseamna ca suntem n fata
unei omucideri. De cele mai multe ori problema este tratata de la
nceput ca un omor, dar numai cercetarea locului faptei, necropsia
cadavrului si investigatiile ulterioare elucideaza aceasta problema.
Natura mortii unei persoane se stabileste de catre medicul legist
prin expertiza medico-legala, care are ca obiect necropsia cadavrului.
n afara acestei probleme, tot medicul legist stabileste cauza
nemijlocita a mortii (violenta sau neviolenta).
n functie de aceasta ultima constatare, daca moartea a fost
violenta, cercetarea infractiunii demareaza dupa anumite reguli
generale, care, asa cum am mai afirmat si la alte cursuri, nu sunt
obligatorii pentru fiecare caz n parte.
3.2. Problemele care se lamuresc n cursul cercetarii
Acestea sunt numeroase si complexe, fiind determinate de
multitudinea cauzelor care pot produce moartea unei persoane, de
110

personalitatea ucigasului si a victimei, de mprejurarile n care sa comis omorul.

Totusi, experienta organelor judiciare n decursul timpului,
sintetizata n metodica criminalistica, a stabilit n principal care sunt
problemele care trebuie lamurite n cursul cercetarii infractiunii de
omor:
a) Locul si timpul savrsirii infractiunii
Stabilirea acestora este de o importanta deosebita n cazurile n
care la locul unde a fost descoperit cadavrul nu se gasesc urmele
specifice acestui gen de infractiune. De exemplu, n cazul uciderii prin
njunghiere, la locul unde s-a descoperit cadavrul nu s-au gasit urmele
de snge. Stabilirea locului unde s-a comis omorul este importanta,
pentru a se descoperi urmele lasate de autor.
n privinta momentului n care s-a savrsit infractiunea,
importanta lui este data de aceea ca pot fi stabiliti martorii, persoanele
care au vazut victima nainte de omor, traseul si activitatile victimei,
anterioare omorului.
b) Metodele si mijloacele folosite pentru comiterea infractiunii
Stabilirea metodelor si mijloacelor folosite de ucigas este
necesara pentru a se putea dovedi premeditarea, stiut fiind ca
ncadrarea juridica a omorului premeditat este alta dect cea a
omorului.
De asemenea, prin acestea se poate dovedi existenta unor
complici.
n afara aspectului mentionat cu privire la premeditare, care se
stabileste de catre anchetator, cu ajutorul medicului legist, prin
examinarea cadavrului, se stabileste daca uciderea a fost comisa doar
printr-o simpla actiune (ex. lovirea cu un topor n cap) sau prin acte de
cruzime, stiind fiind ca acestea, pe lnga suferinta fizica ndelungata
provocata naintea mortii victimei, trezesc n rndul colectivitatii
umane sentimente de groaza si repulsie.
c) Identitatea victimei
Stabilirea identitatii victimei are importanta att pentru a preciza
directiile ulterioare ale anchetei, ct si pentru realizarea scopului
acesteia, si anume identificarea autorului si dovedirea vinovatiei
acestuia.
111

Daca nu se poate stabili prin documentele de identitate (acestea

nefiind gasite asupra victimei), ea se realizeaza prin metoda
portretului vorbit, apelndu-se la cartotecile criminalistice
(decadactilara, monodactilara, a persoanelor disparute etc.).
d) Mobilul si scopul omuciderii
Din experienta organelor de ancheta care au solutionat cazuri de
omucideri, a rezultat ca de cele mai multe ori omorurile nu au avut un
scop anume, n schimb mobilurile (motivatiile) au fost diverse:
gelozie;
ura;
pasiuni puternice (de obicei erotice);
dorinta de razbunare.
Foarte rar, n practica judiciara romneasca, au fost comise
omoruri cu un scop bine determinat, ca de exemplu reprimarea
concurentilor n afaceri, a martorilor n procesele penale, a
eventualilor mostenitori etc.

3.3. Masurile care se ntreprind pentru administrarea probelor

n ordine cronologica aceste masuri sunt:

a) Cercetarea la fata locului
Aceasta activitate este recunoscuta de toti practicienii si
teoreticienii criminalisti ca cea mai importanta, ea contribuind
substantial la identificarea autorilor si dovedirea vinovatiei acestora.
Regulile dupa care se executa sunt cele descrise n cursul
referitor la cercetarea locului faptei, desi se impun cteva precizari:
Cercetarea se realizeaza de catre o echipa, n care, obligatoriu,
se vor afla procurorul, tehnicianul criminalist si medicul legist. n
functie de locul unde s-a descoperit cadavrul, echipa poate fi alcatuita
si din alte persoane, pe care de regula le nominalizeaza procurorul.
112

Prin loc al faptei n cazul omuciderilor se nteleg urmatoarele:

portiunea de teren, segmentul de drum ori ncaperea n care a
fost descoperit cadavrul;
locul unde s-a comis omorul;
locul unde a fost abandonata victima;
locul unde a murit victima n ipoteza ca agresiunile nu s-au
consumat n acelasi loc;
caile de acces sau de plecare de la locul omorului folosite de
autor.1
n locuinta unde s-a descoperit cadavrul, cercetarea nu se reduce
doar la camera unde a fost gasit acesta, ci se extinde n toate
ncaperile (bucatarie, baie, balcoane, camera etc.).
n cazul locuintelor din mediul rural cercetarea include ntreaga
gospodarie (hambar, garaj, grajd, curte, gradina etc.).
Daca cercetarea se face n cmp (loc deschis), ea se extinde pe o
suprafata mult largita, pornind de la centrul, unde s-a descoperit
cadavrul.
Rezultatul activitatilor ntreprinse la fata locului se
consemneaza ntr-un proces verbal, respectndu-se dispozitiile de
procedura penala si criminalistice.
b) Examinarea cadavrului
Aceasta are o mare importanta pentru explicarea mecanismului
formarii urmelor. Cadavrul poarta pe el, n functie de natura
obiectului vulnerant, urme specifice.
Activitatea se realizeaza cu medicul legist si, desi principalele
constatari vor fi mentionate n procesul verbal de cercetare la fata
locului, ele vor fi confirmate n raportul de expertiza medico- legala
care are ca obiect necropsia cadavrului.
Examinarea cadavrului presupune si cercetarea mbracamintii.
Examinarea ncepe cu vesmintele exterioare, continundu-se cu
lenjeria si articolele de ncaltaminte.
n cazul omorurilor prin mpuscare, urmele armelor de foc
suplimentare vor fi descoperite pe articolele de mbracaminte.
Vestimentatia este foarte importanta n procesul de identificare a
victimei, cnd identitatea nu s-a putut stabili initial.
_________________________
1

Colectiv de autori Tratat de metodica criminalistica, Editura

Carpati, Craiova, 1994, pag. 32.
113

c) Dispunerea constatarii (expertizei) medico-legale

Examinarea cadavrului (n exteriorul sau) este continuata de medicul
legist n urma dispunerii de catre anchetator, prin rezolutie motivata
(ordonanta) pentru constatarea medico- legala. De regula, medicului
legist i se solicita sa stabileasca:
felul mortii;
leziunile cauzatoare de moarte;
legatura de cauzalitate ntre leziunile descoperite si moarte;
cauza imediata a mortii;
mecanismul de producere a leziunilor2 .
Medicul legist stabileste cele mentionate dupa examenul extern
al cadavrului si dupa autopsie.
Potrivit autorilor Tratatului de medicina legala Editura
Medicala Bucuresti, 1995, pag. 171, citndu- l pe medicul legist
francez Letulle, prin autopsie (grec: auto = sine, nsusi, si opsia =
vaz, vedere), se ntelege studierea unui cadavru (nu numai prin vaz,
dar si prin palpare, sectionare, masurare, cntarire, examene
complementare) n scopul cercetarii si gasirii cauzei mortii.3
d) Dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice sau a expertizelor
criminalistice
n cazul infractiunilor de omor, n afara urmelor biologice, la
fata locului se pot descoperi majoritatea genurilor de urme (de mini,
de picioare, ale armelor de foc, ale instrumentelor, documente scrise,
urmele mijloacelor de transport) pentru exploatarea carora
anchetatorii dispun prin ordonante sau rezolutii motivate efectuarea de
expertize criminalistice.
n functie de natura fiecarui gen de urma, expertilor li se solicita
sa stabileasca mecanismul formarii urmelor, pozitia pe care au avut-o
victima si autorul n momentul agresiunii si de cele mai multe ori
persoana care a lasat urmele.
e) Identificarea si ascultarea martorilor
Aceasta este una din cele mai urgente sarcini ce trebuie
rezolvate de anchetator.
_____________________________________

Vladimir Belis s.a., Medicina legala, Ed. Tara, Bucuresti,

1992, pag. 70-71.
3
Idem, ibidem.
114

Martorii oculari trebuie ascultati imediat, naintea oricaror alte

persoane, chiar cu ocazia cercetarii locului faptei.
Ascultarea martorului ocular trebuie sa lamureasca n detaliu
urmatoarele:
locul si timpul cnd s-a comis omorul;
mprejurarile n care a luat cunostinta despre comiterea
omorului;
locul unde se afla si aspectele pe care le-a perceput;
actiunile ucigasului, nainte, n timpul si dupa omor;
cauzele care au generat starea conflictuala ntre agresor si
victima;
instrumentele folosite de autor pentru a ucide victima;
identitatea ucigasului ori semnalmentele acestuia si tinuta
vestimentara;
identitatea victimei;
directia n care s-a deplasat faptuitorul dupa comiterea
omorului;
alte persoane care mai cunosc despre omor si mprejurarile n
care a luat la cunostinta despre aceasta;
posibilitatea de a- l recunoaste pe autor n situatia n care l- ar
vedea. 4
f) Identificarea, urmarirea si prinderea faptuitorilor
Scopul activitatii de ancheta este identificarea, prinderea
autorului si dovedirea vinovatiei acestuia.
n functie de datele obtinute n urma cercetarii locului faptei, a
exploatarii urmelor ridicate (prin expertize criminalistice sau
constatari tehnico-stiintifice), a audierii martorilor, se poate stabili
identitatea ucigasului, dupa care organele de politie organizeaza si
realizeaza darea n urmarire si prinderea acestuia.
Imediat dupa retinerea autorului omorului, acesta este ascultat
de procuror.
,,Prin ascultarea acestuia trebuie sa fie lamurite urmatoarele
probleme:
modul n care s-a pregatit pentru comiterea omorului;
care erau tinuta vestimentara si obiectele de ncaltaminte,
purtate n timpul comiterii omorului;
daca o cunostea pe victima;
________________________

Colectiv de autori Tratat de metodica criminalistica, Ed.

Carpati, Craiova, 1994, pag. 61.
115

cnd s-a ntlnit ultima oara cu victima;

cauzele care au generat conflictul;
mprejurarile n care s-a comis omorul;
instrumentele folosite pentru agresiune, loviturile aplicate si n
ce zona a corpului le-a aplicat;
actiunile ntreprinse pentru stergerea urmelor omorului;
itinerarul parcurs cnd a parasit locul omorului.5
Obligatoriu, dupa identificarea autorului si audierea lui, se
dispune efectuarea expertizei psihiatrice, pentru a se stabili daca
ucigasul sufera sau nu de vreo tulburare psihica. Aceasta expertiza
este necesara pentru a se stabili discernamntul autorului si, n functie
de aceasta, vinovatia.

___________________
4
Colectiv de autori Tratat de metodica criminalistica, Ed.
Carpati, Craiova, 1994, pag. 71.
116

4. METODICA CERCETARII INFRACTIUNILOR

DE FURT

4.1. Notiuni generale

Daca omorul este cea mai periculoasa infractiune prin faptul ca

duce la pierderea unei vieti omenesti, furtul n schimb este cea mai
frecventa infractiune. Ea este periculoasa n primul rnd pentru
deposedarea persoanei de bunurile mobile care i sunt n posesie sau
detentiune, lipsind pagubasul de folosinta lor, dar si pentru frecventa
acestui gen de infractiune.
Formele pe care le mbraca infractiunea de furt sunt diverse, n
functie att de natura bunurilor sustrase, ct si de specializarea
autorilor (modus operandi).
Principalele forme de furt sunt:
a) furturile din locuinte;
b) furturile din magazine;
c) furturile prin spargerea caselor de bani;
d) furturile obiectelor de arta;
e) furturile de si din autoturisme;
f) furturile de buzunare;
g) furturile de animale;
h) furturile din hoteluri.

4.2. Problemele care vor fi lamurite la cercetarea furtului

n functie de formele infractiunilor de furt si diversitatea

modurilor de operare, organele de ancheta trebuie sa lamureasca
urmatoarele probleme:
117

a) Locul si timpul comiterii furtului

Aceste aspecte sunt importante pentru ca vor directiona
desfasurarea ulterioara a anchetei, prin stabilirea versiunilor si a
cercurilor de suspecti, pentru ncadrarea corecta juridica a faptei,
pentru stabilirea veridicitatii celor declarate de martori si nvinuit sau
pentru dovedirea nscenarilor.
b) Modul de operare folosit la comiterea furtului
Stabilirea modului de operare este important pentru:
ncadrarea juridica corecta a infractiunii de furt;
formarea versiunilor si a cercurilor de suspecti;
Din experienta criminalistilor, principalele moduri de operare
sunt:
prin ruperea ncuietorilor de la usi;
prin spargerea zidurilor;
prin patrundere n balcoane, prin coborre de pe acoperisul
locuintei;
prin usi deschise;
prin chei potrivite;
prin mprietenire cu victima;
prin distragerea atentiei victimei etc.
c) Bunurile mobile de care au fost deposedate victimele
n aceasta privinta se stabilesc natura bunurilor, caracteristicile
si valoarea acestora pentru a putea fi date n urmarire, pentru a ajuta la
identificarea faptuitorilor si a asigura o ncadrare juridica corecta a
faptei.
d) Identitatea faptuitorilor, stabilita pe baza urmelor ridicate de
la fata locului, a descrierilor facute de martorii oculari si victima, a
rezultatelor perchezitiilor efectuate n cauza.
4.3. Activitatile care se ntreprind
faptuitorilor si dovedirea vinovatiei

pentru

identificarea

a) Prima activitate si cea mai importanta este cercetarea la fata

locului.
Regulile de care se va tine seama sunt cele descrise la tema
referitoare la cercetarea la fata locului, cu urmatoarele mentiuni
privind notiunea de loc al faptei n cazul furtului. Aceasta include:
118

 locul unde s-au aflat bunurile sustrase;

drumul parcurs de infractori;
locul unde au fost depozitate sau abandonate bunurile
sustrase;
locurile unde s-au ascuns infractorii1 .
La cercetarea locului faptei se va avea n vedere existenta
indiciilor negative (acele aspecte demonstreaza nscenarea furtului).
b) Ascultarea martorilor si a partii vatamate
n cadrul acestor activitati se vor stabili:
identitatea faptuitorilor;
descrierea semnalmentelor acestora n ipoteza ca sunt
neidentificati;
stabilirea caracteristicilor bunurilor sustrase.
c) Efectuarea perchezitiilor
Aceasta importanta activitate se executa att la locuinta
faptuitorului, ct si n locurile unde acesta a ascuns bunurile sustrase
sau le-a nstrainat.
Scopul perchezitiei este gasirea obiectelor (bunurilor) sustrase,
dar si a instrumentelor folosite la comiterea infractiunii.
Din practica criminalistica a rezultat ca de cele mai multe ori la
locul perchezitionat, n cazul faptelor comise de recidivisti, se
descopera si alte bunuri care provin de la alte fapte antisociale.
Regulile de tactica criminalistica ce se impun a fi respectate sunt
urmatoarele:
ntocmirea planului de perchezitie;
obtinerea autorizatiei;
deplasarea la locul de perchezitionat si luarea masurilor de
supraveghere a intrarilor si iesirilor;
patrunderea n locul perchezitionat, aratarea scopului,
prezentarea autorizatiei si identificarea perchezitionatului;
cautarea ordonata n toate ncaperile si dependintele locuintei;
ntocmirea procesului verbal de perchezitie n doua
exemplare, dintre care unul se preda perchezitionatului.
_________________
1
Colectiv de autori Tratat de metodica criminalistica, vol. I,
Ed. Carpati, Craiova, 1994, pag. 181.
119

d) Dispunerea expertizelor criminalistice

n functie de natura urmelor descoperite si ridicate cu ocazia
cercetarii la fata locului, expertizele care se dispun sunt:
dactiloscopice, traseologice, fizico-chimice si biocriminalistice.
De cele mai multe ori acestea duc la identificarea autorilor sau
la dovedirea vinovatiei acestora.
Sunt totusi cazuri, pentru expertizele fizico-chimice si
biocriminalistice, cnd, fara a duce la identificarea faptuitorilor,
acestea au ca rezultat restrngerea cercului de suspecti.

120

BIBLIOGRAFIE

Camil Suciu Criminalistica, Bucuresti, 1972.

Vasile Macelaru Balistica judiciara, 1972.
Colectiv IGP Tratat practic de criminalistica, vol. II, 1978.
H. Stap Practica fotografica, Bucuresti, 1958.
G. Chevet, Ph. Marand si H. Claude Criminalistique charge de
cours Paris, Prefecture de Police.
A. Swenson si C. Wendel Modern Methods of Criminal
Investigation, Londra, 1954.
A. I. Vinberg si M. Mitricev Criminalistica, Bucuresti, 1952.
Dumitru Sandu Falsul n acte, Cluj, 1977.
Lucian Ionescu Expertiza criminalistica a scrisului, 1973.
Colectiv sub redactia Vladimir Belis Tratat le medicina legala,
Bucuresti, 1984.
O. Panghe si P. Dumitrescu Portretul vorbit, Bucuresti, 1974.
Colectiv, Scoala romneasca de criminalistica, Bucuresti, 1975.
Lucien Serandour Les armes de poing modernes, Paris.
Gh Pasescu si R.I. Constantin Secretele amprentelor papilare Ed.
National, Bucuresti, 1996.
Emilian Stancu Investigarea stiintifica a infractiunilor, Curs de
criminalistica, Facultatea de Drept, Bucuresti.
Lucian Ionescu Criminalistica, note de curs, Facultatea de Drept,
Bucuresti.
Colectiv Tratat de tactica criminalistica, Ed. Carpati, Craiova,
1992.
Colectiv Tratat de metodica criminalistica, Ed. Carpati, 1994.
Colectiv Mic dictionar enciclopedic, Bucuresti, 1972.

121

122

CUPRINS
Capitolul I CRIMINALISTICA ABORDARE GENERALA
1. Aspecte introductive ................................................................
1.1. Obiectul si metodele criminalisticii ............................
1.2. Sistemul criminalisticii ...............................................
1.3. Legatura criminalisticii cu alte stiinte .........................
1.4. Evolutia criminalisticii ................................................
2. Identificarea criminalistica ......................................................
2.1. Definitia si obiectul identificarii criminalistice ...........
2.2. Clasificarea obiectelor identificarii .............................
2.3. Principiile identificarii n criminalistica ......................
2.4. Etapele identificarii criminalistice ...............................
2.5. Metodica identificarii criminalistice ............................
2.6. Formularea concluziilor ................................................

5
5
7
8
9
11
11
11
12
12
13
15

Capitolul II TEHNICA CRIMINALISTICA

1. Fotografia judiciara ...................................................................
1.1. nsemnatatea fotografiei judiciare ...............................
1.2. Notiuni generale de tehnica fotografica .......................
1.2.2. Aparatele de fotografiat. Elementele
componente si rolul lor ................................................
1.2.3. Sursele de lumina utilizate n fotografie ............
1.2.4. Materialele fotosensibile ....................................
1.3. Procesul negativ si pozitiv al fotografiei alb-negru si
color ....................................................................................
1.4. Clasificarea fotografiei judiciare .................................
1.5. Fotografia de examinare ..............................................
1.6. Filmul si videofonograma ............................................
2. Trusele criminalistice si laboratoarele mobile.
Tehnici si aparate folosite
2.1. Notiuni generale despre trusele criminalistice ............
2.2. Notiuni generale despre laboratoarele criminalistice
123

16
16
17
17
20
21
22
23
24
25

mobile ................................................................................. 30
2.3. Tehnici de masurare folosite n criminalistica ............. 31
2.4. Aparate de iluminat si proiectie .................................. 34
2.5. Instrumente optice de marit ........................................ 34
2.6. Folosirea radiatiilor ultraviolete infrarosii si Roentgen 35
3. Cercetarea criminalistica a urmelor
3.1. Definirea si clasificarea urmelor ................................. 37
3.2. Urmele omului ............................................................ 41
3.3. Urmele obiectelor ....................................................... 55
3.4. Urmele materiale ........................................................ 56
3.5. Urmele de incendii si explozii .................................... 58
3.6. Urmele accidentelor feroviare, aeriene si navale ....... 59
3.7. Metode si mijloace tehnice de ridicare si examinare n
laborator a principalelor categorii de urme ....................... 60
3.8. Probleme ce pot fi rezolvate prin expertiza traseologica
si dactiloscopica ................................................................ 60
4. Balistica judiciara
4.1. Notiuni generale despre armele de foc si munitia
acestora ............................................................................. 64
4.2. Urmele de mpuscare ................................................. 70
4.3. Particularitatile cercetarii la fata locului n cazul folosirii
armelor de foc ................................................................... 73
4.4. Expertiza balistico-judiciara ...................................... 74
5. Examenul tehnic al documentelor
5.1. Notiuni generale ........................................................ 75
5.2. Examinarea criminalistica a actelor scrise si problemele
care se pot rezolva ............................................................ 75
5.3. Stabilirea autenticitatii si vechimii nscrisurilor ........ 76
5.4. Cercetarea falsului n nscrisuri ................................. 77
5.5. Examinarea textelor dactilografiate ........................... 78
5.6. Identificarea persoanei dupa scrisul de mna ............ 80
5.6.1. Formarea si evolutia scrisului de mna ............ 80
5.6.2. Caracteristicile generale si speciale ale scrisului 81
5.6.3. Obtinerea modelelor de scris pentru comparatii 83

27
124

6. Identificarea persoanei dupa semnalmente.

(Portretul vorbit)
6.1. Notiuni generale ......................................................... 84
6.2. Descrierea formelor (semnalmentelor) ...................... 85
6.3. Mijloace tehnice folosite n identificarea
persoanelor dupa semnalmente ......................................... 88
6.4. Operatiuni pregatitoare n vederea
identificarii cadavrelor ...................................................... 88
6.5. Metode de identificarea cadavrelor ........................... 89
7. nregistrarea penala. Cartoteci si colectii tehnico-criminalistice
7.1. Notiuni generale ........................................................ 90
7.2. Evidenta nominala a infractorilor .............................. 91
7.3. Evidenta dactiloscopica decadactilara si monodactilara
a infractorilor .................................................................... 91
7.4. Evidenta cadavrelor cu identitate necunoscuta si
a persoanelor disparute ..................................................... 92
8. Capcane criminalistice
8.1. Notiuni generale ......................................................... 94
8.2. Tipuri de capcane criminalistice. Cerinte generale de
organizare .......................................................................... 95
8.3. Aplicarea si constatarea capcanelor criminalistice ..... 96
8.4. Folosirea rezultatelor capcanelor criminalistice
n cercetarea penala ............................................................ 97

2.4. Procedee tactice folosite n audierea nvinuitului n

ancheta ............................................................................ 108
2.5. Ascultarea victimei .................................................. 109
3. Metodica cercetarii infractiunii de omor
3.1. Notiuni generale ....................................................... 110
3.2. Probleme care se lamuresc n cursul cercetarii ........ 110
3.3. Masurile care se ntreprind pentru administrarea
probelor ........................................................................... 112
4. Modificarea cercetarii infractiunii de furt
4.1. Notiuni generale ...................................................... 117
4.2. Problemele care pot fi lamurite la cercetarea furtului 117
4.3. Activitatile care se ntreprind pentru
identificarea faptuitorilor si dovedirea vinovatiei .......... 118
Bibliografie .................................................................................. 121

Capitolul III TACTICA CRIMINALISTICA

1. Tactica cercetarii la fata locului
1.1. Notiunea sarcinilor si trasaturile caracteristice
cercetarii la fata locului ..................................................... 98
1.2. Pregatirea n vederea cercetarii la fata locului ........... 100
1.3. Modul de executare a cercetarii la fata locului .......... 100
1.4. Fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului ............. 101
2. Tactica audierii
2.1. Notiunea si fundamentul psihologic al audierii ......... 105
2.2. Audierea martorului ................................................... 106
2.3. Ascultarea nvinuitului (inculpatului) ........................ 107
125

126

TESTE GRILA
1. Criminalistica are urmatoarele ramuri:
a) tehnica, tactica, metodica
b) balistica judiciara, grafoscopia, dactiloscopia
c) biocriminalistica, grafologia, chiromantia

7. n raport cu duritatea corpului primitor urmele se clasifica n:

a) urme de adncime, de suprafata
b) de stratificare, de destratificare
c) forma, dinamice

2. Primul curs de criminalistica a fost opera lui:

a) Edmond Lo card
b) Francis Galton
c) Hans Gross

8. Care din categoriile de urme mentionate mai jos sunt create de corpul
uman:
a) lubrifianti
b) secretii
c) coloranti

3. Criminalistica s-a format ca stiinta n:

a) antichitate
b) perioada renasterii
c) la sfrsitul sec. al XIX- lea
4. Ramura criminalisticii care indica mijloacele specifice de cercetare a
infractiunilor n functie de natura acestora este:
a) tactica criminalistica
b) metodologia criminalistica
c) tehnica criminalistica
5. Fondatorul criminalisticii este considerat:
a) Hans Gross
b) Alphonse Bertillon
c) Edmond Locard
6. n raport cu factorul creator urmele se clasifica n:
a) urme de adncime si de suprafata
b) urme ale corpului uman, ale obiectelor, animalelor si ale unor
fenomene
c) urme pozitionale, forma, materie

9. n functie de dimensiunea urmelor acestea se clasifica astfel:

a) macrourme si microurme
b) minuscule si gigantice
c) forma si materii
10. Metodele prin care se demonstreaza identitatea n criminalistica
sunt:
a) confruntarea
b) continuitatea liniara
c) suprapunerea
11. Urmele papilare sunt:
a) cele create de degetele de la mini, picioare, fata interioara a
palmelor si talpa piciorului
b) numai cele create de falangete
c) cele create de glandele sudoripare

12. Dactilos este cuvntul din greaca veche si constituie radacina

dactiloscopiei. Aceasta este:
a) tehnica realizarii scrisului cu masinile de dactilografiat?
b) subramura a tehnicii criminalistice care are ca obiect
examinarea si clasificarea desenelor papilare n vederea
identificari persoanei?
c) identificarea autorului textelor dactilografiate?

17. Detaliul desenului papilar din desenul de mai jos reprezinta:

a) anastamoza
b) rentoarcere
c) punct papilar

18. Desenul papilar schitat mai jos reprezinta:

13. Care din metodele enumerate mai jos este folosita la relevarea
urmelor papilare:
a) pudrarea
b) afumarea cu vapori de iod
c) tratarea cu ninhidrina
14. Care din proprietatile de mai jos caracterizeaza desenele papilare?
a) imuabilitatea
b) inaleribilitatea
c) fixitatea
d) unicitatea
15. Ce sunt urmele papilare (amprentele) mulate?
a) cele create de crestele papilare n urma contactului cu o
substanta maleabila
b) cele create de sebumul secretat de glandele sebacee
c) cele invizibile
16. Care sunt zonele care divizeaza desenul papilar creat de falangeta:
a) centrala
b) bazala
c) marginala

a) tipul bideltic
b) tipul adeltic
c) tipul polideltic

19. Desenul papilar schitat mai jos reprezinta:

a) tipul adeltic
b) tipul polideltic
c) tipul bideltic

20. Desenul papilar schitat mai jos reprezinta:

a) tipul monodeltic
b) tipul bideltic
c) tipul adeltic

21. Linia deltocentrala care ntretaie crestele papilare aflate n spatiul

cuprins ntre centrul desenului papilar si delta se numeste:
a) linia mediana
b) linia lui Purkinje
c) linia lui Galton

22. Detaliul desenului papilar schitat mai jos se numeste:

a) crlig
b) butoniera
c) rentoarcere
23. Imaginea alaturata reprezinta o urma
papilara:
a) cu pori aflati de-a lungul unor
creste papilare
b) de tipul adeltic
c) de tipul monodeltic
24. Urmele instrumentelor care sunt create n miscare se numesc:
a) striatii
b) miscate
c) numerice
25. Urmele de picior descult sunt cunoscute si sub numele de:
a) palmare
b) plantare
c) palmipede
26. Urmele de ncaltaminte apartin:
a) celor create de corpul uman
b) celor create de obiectele folosite de om
c) celor create de mijloacele de transport

27. Diferite resturi de obiecte si substante organice sau anorganice care

nu reproduc forma exterioara a produsului din care provin se numesc:
a) urme materii
b) urme statice
c) urme amorfe
28. Dupa modul de formare urmele de ncaltaminte pot fi:
a) statice
b) dinamice
c) de adncime si de suprafata
29. Urmele de ncaltaminte de suprafata pot fi ridicate prin:
a) mulaj de gips
b) fotografiere
c) transferarea
30. n cazul furtului prin efractie ncuietorile pot fi deschise cu
instrumentul special confectionat denumit:
a) ruptor
b) distribuitor
c) pontoarca
31. Lampile cu radiatii ultraviolete functioneaza pe principiul
descarcarii electrice n tuburi cu vapori de mercur. Peretii tuburilor sunt
confectionati din:
a) plastic
b) sticla
c) cuart
32. ntre mijlo acele optice de examinare criminalistica este si
stereomicroscopul. Ce este acesta?
a) un microscop monoocular
b) un microscop cu baleiaj electronic
c) un microscop cu vedere tridimensional

33. Desenele din imaginea de mai jos reprezinta:

a) diagrama punctelor coincidente n cazul identificarii persoanei
dupa urmele papilare
b) figurile asemenea n cazul expertizei balistice
c) demonstrarea identitatii prin continuitatea liniara

37. Urmele dinamice formate de proiectile n timpul tragerii prin

frecarea acestora de ghinturile tevii se numesc:
a) striatii
b) perforari
c) ricosee
38. Urmele lasate de anvelope pe asfalt pot fi ridicate prin:
a) mulaj
b) fotografiere
c) desenare
39. n functie de calibru, armele de foc se clasifica n:
a) arme militare, arme de vnatoare, arme sportive
b) arme cu teava lunga si arme cu teava scurta
c) de calibru mic, mijlociu si mare

34. O arma de foc, n mod obligatoriu pentru a functiona se compune

din:
a) doar din teava
b) teava si nchizator
c) teava, nchizator, mecanisme de percutie
35. Cartusele se compun n mod obligatoriu din:
a) tub, ncarcatura proiectil
b) doar din ncarcator
c) capsa si proiectil
36. Arma abandonata la fata locului (tuburi arse, proiectil, orificiile
produse de proiectile si ricoseurile) reprezinta:
a) urmele secundare ale tragerii
b) urmele principale ale tragerii
c) urmele dinamice ale tragerii

40. Precizia tragerii creste odata cu:

a) calibrul tevii
b) lungimea tevii
c) numarul ghinturilor
41. n raport cu calibrul tevii armei ghintuite diametrul glontului este:
a) mai mic
b) egal
c) mai mare
42. Urmele percutorului, ale nchizatorului si peretii camerei cartusului
se formeaza:
a) la ncarcarea cartusului
b) la apasarea pe tragaci
c) la extragerea tubului tras
43. Sunt considerate urme secundare (suplimentare) ale mpuscaturii:
a) perforatiile, canalele oarbe, urmele percutorului
b) striatiile de pe proiectil
c) arsurile, urmele de funingine, tatuajul, resturile de pulbere
nearsa

44. Striatiile de pe glont sunt formate de frecarea acestuia de:

a) ghinturile tevii
b) gtul tubului
c) partile dure ale tevii

50. Alterarea chimica a unui text se realizeaza:

a) prin folosirea unor substante care decoloreaza textul
b) prin radiere
c) prin razuire

45. Urmele de pe capsa cartusului sunt create:

a) de cuiul percutor
b) de ghinturile tevii
c) gheara extractoare a tubului ars

51. Care din caracteristicile enumerate mai jos nu sunt proprii

fotografiei judiciare:
a) rapiditatea si obiectivitatea
b) evidenta probatorie
c) distructuctibilitatea

46. Examinarea comparativa a gloantelor descoperite la locul faptei cu

cele trase experimental cu arma suspecta se realizeaza cu:
a) lupa
b) binoclul
c) microscopul comparator
47. Proprietatile fundamentale ale scrisului de mna sunt:
a) individualitatea si stabilitatea relative
b) fixitatea si inalterabilitatea
c) continuitatea si nclinarea
48. Scopul unei expertize grafice poate fi:
a) stabilirea starii de stres n care scriptorul a depus scrisul
incriminat
b) identificarea persoanei care a scris sau a semnat un act
c) stabilirea starii de sanatate si caracterul persoanei care a scris
sau a semnat un act
49. Alterarea mecanica a unui text se realizeaza:
a) prin radiere
b) prin razuire
c) spalare chimica

52. Care din categoriile de fotografii fac parte din fotografia judiciara:
a) de portret
b) peisagistica
c) macro si microfotografia de examinare
53. Catego riile de fotografii: de orientare, schita, de detaliere, ale
urmelor fac parte din:
a) fotografia la fata locului
b) fotografia de examinare
c) fotografia semnalmente
54. Folosirea benzii gradate cu latura de 10 cm n cadrul fotografiei la
fata locului fac parte din:
a) determinarea dimensiunilor liniare ale urmelor si obiectelor
b) repararea urmelor din cmpul infractiunii
c) repararea unor elemente esentiale de la locul faptei
55. Scopul final al criminalisticii este:
a) identificarea persoanei sau obiectului dupa urmele lasate de
acestea
b) stabilirea vinovatiei infractorilor
c) crearea de metode si mijloace de interpretare a urmelor

56. Compartimentul de dactiloscopie al trusei criminalistice universale

cuprinde:
a) ruleta si busola
b) folii adezive, pensule, substante pulverulente
c) lupa, rigla gradata, compasul
57. Care din grupele de instrumente nu fac parte din trusele
criminalistice:
a) de masura
b) de executarea mulajelor
c) de realizare a tablourilor pisagiste
58. Cu ajutorul microscopului comparator se poate:
a) stabili compozitia chimica a unei substante
b) stabili continuitatea liniara a urmelor si probelor de
comparatiei
c) stabili gradul de denivelare a unor suprafete plane
59. Care din caracteristicile fizice ale persoanei fac parte din cele
denumite special statice:
a) negii, cicatricele, tatuajele
b) ridurile fetei si fruntii
c) forma fetei si a urechii
60. Care din particularitatile de mai jos sunt considerate semnalmente
dinamice:
a) talia si naltimea
b) tinuta si mersul
c) forma gurii
61. Forma fetei din imaginea alaturata este:
a) rotunda
b) patrata
c) ovala

62. Caracteristica urechii externe notata cu nr. 5 este:

a) lobul
b) tragasul
c) helixul

63. Forma fetei din imaginea alaturata este:

a) rotunda
b) patrata
c) ovala
64. Care din factorii mentionati mai jos pot influenta stabilitatea
relativa a scrisului:
a) starea de sanatate a scriptorului
b) starea de ebrietate a scriptorului
c) suportul pe care s-a depus scrisul
65. Care sunt metodele prin care se obtin modele de scris experimental
pentru efectuarea unei expertize criminalistice a scrisului n vederea
identificarii persoanei care a scris un text?
a) scriere libera
b) transcrierea unui text
c) dictare
66. Cum se numeste metoda de schitare (desenare) a figurii unei
persoane pe baza descrierii trasaturilor statice relatate de martori:
a) portretul vorbit
b) portretistica
c) fotorobot

67. Metoda antropometrica de nregistrare a infractorilor consta n:

a) cntarirea greutatii corporale
b) masurarea dimensiunii unor parti ale corpului uman
c) stabilirea capacitatii respiratorii a individului
68. Metoda antropometrica a fost conceputa si pusa la punct de:
a) Cesare Lambrosa
b) Alphonse Bertillon
c) Vidoque
69. MODUS OPERANDI este sintagma care defineste:
a) o metoda de nregistrare operativa a persoanelor infractoare
dupa modul de actiune folosit n comiterea unui gen anume de
infractiune
b) modul n care se realizeaza actul operator
c) un procedeu de interpretare a unei portiuni muzicale
70. Canalele n forma de spirala taiate n peretele interior al tevii unei
arme de foc se numesc:
a) fante
b) striatii
c) ghinturi
71. Ramura criminalisticii care studiaza legitatile scrisului si elaboreaza
metode pentru examinarea acestuia n vederea identificarii scriptorului
ntr- un proces penal este:
a) grafologia
b) grafoscopia judiciara
c) grafica

72. Pentru expertiza criminalistica a scrisului care are ca obiect

identificarea unei persoane suspectata ca a scris un text anonim cu
caracter calomnios sunt necesare mai multe genuri de scris. Acestea
sunt:
a) n litigiu
b) model de comparat
c) desenat
73. n imaginea alaturata sagetile X indica un gen de urme create pe
glont. Acestea sunt:
a) striatii
b) de frecare
c) dinamice
X
74. Imaginea alaturata reprezinta un pistol vazut n sectiune. Cu litera
a este notata una din componentele principale. Aceasta este:
a) teava
b) nchizatorul
c) mecanismul de percutie

75. Procedeu de tactica criminalistica care consta n ascultarea

concomitenta a doua persoane ascultate anterior si separat n aceeasi
cauza penala, ntre declaratiile carora exista contraziceri, avnd ca scop
elucidarea acestora din urma se numeste:
a) juxtapunere
b) confruntare
c) audiere simultana

80. Marcati factorii de ordin subiectiv care pot influenta perceperea

actiunilor infractionale:
a) fluctuatiile atentiei, starile afective si pregatirea intelectuala a
martorului
b) luminozitatea spatiului, anotimpul si distanta
c) timpul, clima, ntunericul

76. Distanta de la gura tevii unei arme de foc pna la orificiul de intrare
a glontului n tinta, se numeste:
a) distanta de tragere
b) distanta de ochire
c) distanta nula

81. Etapele ascultarii martorului sunt:

a) etapa identificarii martorului, a relatarii libere si etapa
raspunsurilor la ntrebarile anchetatorului
b) etapa pregatitoare, a planificarii si etapa realizarii ascultarii
c) etapa ascultarii materialului de ancheta, a planificarii audierii si
etapa desfasurarii ascultarii

77.Operatiunea de tehnica criminalistica de evidentiere a urmelor

latente (invizibile) descoperite la locul savrsirii unei infractiuni se
numeste:
a) reconstituirea urmelor
b) relua rea urmelor
c) ridicarea urmelor

82. ntrebarile ce se pun de catre anchetatori, dupa relatarea libera a

celor cunoscute de catre martor trebuie sa fie:
a) clare, precise si scurte
b) bine gndite si planificate anterior
c) cuprinse n planul de ascultate si aprobate si seful
departamentului ANCHETE

78. Al treilea stadiu de formare a declaratiilor care consta n capacitatea

persoanei ascultate de a relata verbal sau n scris evenimentele ce le-a
perceput se numeste:
a) reproducere
b) povestire
c) narare

83. Procesul psihic prin care, cu ajutorul senzatiilor de diferite genuri,

realitatea nconjuratoare se reflecta n mintea umana se numeste:
a) oglindire
b) sesizare
c) perceptie

79. Care sunt etapele de ordin psihologic care privesc stadiile de

formare a declaratiilor:
a) perceptia, memoria si reproducerea (redarea)
b) vizualizarea, audierea si relevarea
c) aprofundarea, atenti si vizualizarea

84. Procesul psihic de stocare si de stocare si de destocare a

informatiilor despre realitatea prezenta si trecuta se numeste:
a) perceptie
b) memorare
c) reproducere

85. Persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo
mprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului ntr-o anumita
cauza penala sau poate da relatii despre persoana faptuitorului de
numeste:
a) parte n proces
b) martor
c) faptuitor
86. Pentru obtinerea de declaratii anchtatorii:
a) nu trebuie sa faca promisiuni, sa foloseasca amenintari sau
violente
b) trebuie sa stapneasca arta ascultarii, sa fie rabdatori si plini de
tact n timpul ascultarii persoanelor
c) sa cunoasca foarte bine dosarul cauzei penale instrumentate
87. Cnd se apeleaza la folosirea poligrafului n cazul ascultarii
persoanelor?
a) n toate situatiile
b) numai n cazul cnd persoana audiata ascunde adevarul
c) n mod aleatoriu
88. Planul de ascultare a persoanelor cuprinde:
a) pregatirea ascultarii, alegerea momentului ascultarii,
problemele ce trebuie urmarite si modul n care va fi facuta
ascultarea
b) introductiva, descriptiva si concluzii
c) practic acestea nu se cunosc
89. Moartea este o componenta finala a vietii indivizilor. Din punct de
vedere penal si criminalistic cnd este ne violenta, ea nu intereseaza
cercetarea penala. Care sunt formele acestui tip de moarte?
a) patologica
b) fiziologica
c) traumatica

90. Care din tipurile de morti mentionate mai jos intereseaza cercetarea
penala:
a) traumatice si sinuciderile
b) patologice si fiziologice
c) otravirile si asfixiile
91. Declaratiile nvinuitului sau inculpatului, cunoscute sub denumirea
de marturisire au o valoare probatorie:
a) superioara altor mijloace de proba
b) inferioara altor mijloace de proba
c) egala cu a altor mijloace de proba
92. Declaratiile nvinuitului sau inculpatului sunt considerate:
a) un drept al acestuia
b) o posibilitate a acestuia de a-si dovedi nevinovatia
c) o obligatie a acestuia
93. Metoda de clarificare a contradictiilor din declaratiile persoanelor
anchetate se numeste:
a) confruntare
b) experiment
c) reconstituire
94. Atunci cnd nvinuitul nu recunoaste infractiunea de care este
suspectat, legal sunt posibile a se folosi:
a) electrosocul
b) hipnoza
c) poligraful (detectorul de minciuni)
95. Dupa identificarea autorului unei infractiuni de omor se dispune
efectuarea unei expertize psihiatrice. Care este scopul acestui gen de
expertiza?
a) determinarea discernamntului autorului
b) stabilirea vinovatiei autorului
c) starea de sanatate mentala a autorului

96. Prin stabilirea cauzei nemijlocite a mortii n cazul unei infractiuni

de omor:
a) se pune n evidenta daca ntre activitatea ucigasului si moartea
victimei exista o legatura cauzala directa
b) se stabileste care este mecanismul prin care s-a produs moartea
c) se stabilesc obiectelor cu care s-a comis omorul
97. Identificare victimei unui omor se face:
a) actele de identitate daca sunt gasite asupra ei
b) recunoasterea realizata de rude, cunoscuti etc.
c) exploatarea evidentelor dactiloscopice, daca impresiunile
acestuia au fost prelucrate anterior
98. Cercetarea la fata locului n cazul unei infractiuni de omor este:
a) una din masurile ce se ntreprind pentru administrarea probelor
b) o activitate de tactica criminalistica unde se executa fotografii
de fixare a cadavrului
c) o ocazie pentru a se stabili starea de siguranta civica a
comunitatii
99. Echipa care efectueaza cercetarea la fata locului n cazul infractiuni
de omor, n mod obligatoriu se compune din:
a) doar din tehnicianul criminalist si medicul legist
b) ofiterul de politie judiciara din compartimentul OMOCIDERI
si conducatorul cinelui de serviciu
c) procuror, medicul legist, expertul criminalist, ofiter din
compartimentul OMOCIDERI
100. ntrebarile la care trebuie sa raspunda medicul legist prin
efectuarea expertizei medico- legale n cazul unui omor:
a) care este identitatea victimei si a ucigasului
b) felul mortii, leziunile cauzatoare de moarte, cauza imediata a
mortii, mecanismul de producere a leziunilor cauzatoare de
moarte
c) vrsta si sexul victimei

101. Trasaturile specifice ale cercetarii la fata locului sunt:

a) principialitate, legalitate si operativitate
b) obligativitate, primordialitate si irepetabilitate
c) transparenta, acuratete si obiectivitate
102. Cu privire la nsemnatatea procesului verbal de cercetare la fata
locului, unul din criminalistii de seama al acestei stiinte a afirmat ca
este piatra de ncercare pentru judecatorul de instructie. Cine a fost
acest criminalist:
a) Cesare Lombrozo
b) Edmond Locard
c) Hans Gross
103. Conditiile de fond pe care trebuie sa le ndeplineasca procesul
verbal de cercetare la fata locului sunt:
a) sa fie complet, clar, precis si concis
b) suficient de lung, bine exprimat si obiectiv
c) sa cuprinda toate detaliile si toate opiniile
104. Care din problemele de mai jos nu trebuie sa fie lamurite de
cercetarea infractiunii de omor:
a) natura mortii
b) valoarea pierderilor materiale pricinuite prin uciderea
persoanei n cauza
c) conditiile si mprejurarile care au generat, facilitate sau
favorizat comiterea omorului
105. Care din procedeele de mai jos nu sunt folosite la realizarea schitei
locului faptei:
a) al suprapunerii
b) proiectia orizontala
c) proiectia verticala

106. n imaginea alaturata este redata schita unei camere n care s-a
comis o infractiune. Pentru ntocmirea acestei schita s-a folosit:
a) proiectia orizontala
b) proiectia verticala
c) metoda planurilor de proiectie

c) sisteme de sesizare a prezentei persoanelor ntr-un perimetru

nchis
110. Marcati modurile de operare folosite la comiterea infractiunii de
furt:
a) prin folosirea de chei potrivite
b) prin lovirea victimei si aducerea ei n stare de inconstienta
c) prin spargerea zidurilor
111. PONTOARCA este:
a) un instrument pentru spargerea tabliei usilor din lemn
b) un instrument special confectionat pentru deschiderea
ncuietorilor ngropate tip YALLE.
c) un instrument folosit la falsificare bancnotelor

107. Care din categoriile de fotografii mentionate mai jos nu face parte
din Fotografia judiciara de la fata locului?
a) de orientare
b) schita
c) semnalmente
108. Care sunt conditiile obligatorii de respectat pentru reusita
capcanelor criminalistice chimice:
a) sa nu comita infractiuni de acelasi gen n acelasi loc n mod
repetat
b) activitatea de marcare a obiectelor sa se faca n secret
c) cercul de suspecti sa fie ct mai larg posibil
109. Capcanele criminalistice fizice sunt numite uneori.
a) sisteme de alarma
b) sisteme de supraveghere video

112. TRICOREP este:

a) o substanta cu ajutorul careia se releva urmele papilare la tente
b) un dispozitiv de evidentiere a microurmelor
c) un cuvnt fara nici o relevanta
113. Indiciile negative descoperite la cercetarea locului faptei n cazul
unei infractiuni de furt dovedesc:
a) ca furtul s-a comis cu mult timp nainte de efectuarea cercetarii
b) ca furtul nu s-a comis
c) o nscenare a faptei din partea pagubasului
114. Locul faptei n cazul infractiunii de furt poate sa cuprinda:
a) numai spatiul unde s-a comis infractiunea
b) si locurile unde s-au ascuns bunurile sustrase, unde s-au ascuns
infractorii nainte si dupa comiterea infractiunii
c) si drumul parcurs de infractori

115. Dupa cercetarea locului faptei n cazul infractiunii de omor, printre

alte activitati ce se ntreprind este si cea de dare n urmarire. La ce se
refera aceasta?
a) la urmele papilare descoperite n cmpul de infractiuni
b) la bunurile mobile furare
c) la persoanele care au patruns accidental n cmpul infractiunii
116. Stabilirea modului de operare folosit la comiterea furtului este
importanta pentru:
a) ncadrarea judiciara corecta a faptei
b) la formarea versiunilor si a cercului de suspecti
c) nu au nici o relevanta criminalistica
117. Ridicarea urmelor de adncime se face:
a) cu mulaj de gips
b) prin fotografierea me trica
c) prin ridicarea obiectului primitor
118. Scopul perchezitiei n cazul unei cercetari de furt este.
a) gasirea obiectelor sustrase
b) gasirea instrumentelor folosite la comiterea infractiunii
c) descoperirea materialelor utilizate la confectionarea
instrumentelor de spargere
119. Formele infractiunii de furt sunt n functie:
a) valoarea bunurilor sustrase
b) natura bunurilor sustrase
c) modus operandi
120. De obicei furturile din buzunare vizeaza:
a) banii victimei
b) actele de identitate ale victimei
c) obiectele de mbracaminte ale victimei