Experimentul Micul Albert

Micul Albert reprezinta un experiment psihologic faimos, realizat de behavioristul John B. Watson
si Rosalie Raynor. Acesta se asemana cu un alt experiment, cel al lui Ivan Pavlov ce demonstra
procesul de conditionare la caini. Watson a vrut sa duca cercetarea lui Pavlov la un alt nivel pentru
a demonstra ca reactiile emotionale la oameni pot fi conditionate. Freud si James credeau in
sisteme instinctuale. Freud era de parere ca erau doua tipuri de instinct: cel sexual, si cel
conservator. Totusi, James, sustinea ca sunt mai multe instincte innascute. In schimb, Watson
evidentiaza importanta factorilor de mediu asupra comportamentului. Ideea conditionarii unor
raspunsuri emotionale era o inovatie.

Experimentul
Subiectul acestui experiment a fost un copil pe care Watson si Raynor l-au numit Albert B, insa in
prezent, este cunoscut ca Micul Albert. La varsta de unsprezece luni, Albert a fost implicat in
experimentul propriu-zis. Initial i-a fost aratat un soarece alb, iar cand baiatul s-a intins pentru a-l
atinge, a fost declansat un sunet puternic. Copilul s-a dezechilibrat, insa nu a plans. La a doua
incercare procedeul s-a repetat, dar de data aceasta micul Albert a inceput sa planga. O saptamana
mai tarziu, copilul a avut o noua intalnire cu soarecele. A ezitat sa il atinga, iar animalul a fost
apropiat de el. Baiatul s-a intins usor spre el, insa si-a retras mana inainte de a-l atinge. In cadrul
urmatoarei intrevederi cu soarecele, copilul a inceput sa planga la simpla sa vedere. Acum ca
Watson si-a atins scopul, acela de a conditiona o reactie emotionala, cercetatorul a vrut sa afle
daca aceaste raspunsuri pot fi transferate asupra altor obiecte. La o saptamana dupa sedinta
initiala, Albert a fost pus in aceiasi camera, numai ca de data aceasta i-au fost date cuburi pentru a
se juca. A intrat razand, demonstrand astfel ca nu a dezvoltat sentimentul de teama fata de
camera, de masa, sau de cuburi. Apoi, a fost introdus soarecele, de care baiatul s-a indepartat
scancind. Ulterior i-a fost prezentat iepurele, iar Albert a inceput imediat sa planga, plecand cat
mai departe de animal. Experimentul a continuat prin introducerea in camera a unui caine. La
vederea acestuia micul Albert nu a inceput sa planga, acesta reactie avand loc abia in momentul
cand patrupedul s-a apropiat. A urmat apoi, aducerea in camera a unei haine de blana, la vedera
careia baiatul a devenit agitat, iar cand aceasta a fost dusa aproape de el, copilul a inceput sa
planga. In continuare, cercetatorii i-au dat lui Albert o punga de hartie in care se afla vata. Pentru
a evita atingerea cu mainile a pungii, baiatul a impins-o cu piciorul. Apoi, Watson insusi si-a
apropiat capul de copil pentru a vedea daca se va juca in parul sau, insa acest lucru nu s-a
intamplat. In schimb, s-a jucat in parul altor cercetatori. Pentru a intelege mai bine, Watson a
intrat in camera puratnd o masca de Mos Craciun, fata de care micul Albert a avut o reactie
negativa.
Dupa o alta saptamana, lui Albert i-a fost arata soarecele singur, si desi a incercat sa il evite,
reactia sa nu a implicat plansul, nefiind la fel de violenta ca inainte. Asadar, cercetatorii au pus

animalul aproape de mana sa si au produs zgomotul puternic, asistand la o reactie puternica din
partea baiatului. In continuare, baiatului i-a fost aratat de inca doua ori sorecele singur, iar copilul
s-a departat imediat de el. In momentul in care iepurele a fost introdus in camera, baiatul s-a
indepartat de el, incepand sa planga. Apoi, lui Albert i-a fost prezentat atat iepurele cat si cainele,
acestora fiindu-le adaugat sunetul puternic, elemente fata de care baiatul a avut reactia asteptata
de cercetatori: teama.
Mai departe, Watson a vrut sa testeze daca aceste reactii continua intr-un mediu diferit. Testele
anterioare au fost realizate intr-o camera mica, intunecata. Acum, Albert este adus intr-o camera,
mare luminoasa. Desi a fost expus la aceiasi stimuli (soarecele si iepurele), mediul a facut ca
reactiile copilului sa fie diminuate. Cu toate acestea, baiatul a scancit la vederea patrupedului.
Apoi, a fost comparata reactia fata de sobolan singur, si fata de acesta asociat cu sunetul puternic,
concluzionandu-se faptul ca cea din urma a fost mai puternica. Atunci cand cainele si iepurele i-au
fost prezentati, baiatul a fost ezitant fata de ambii.
Desi Watson a deovedit ca teama poate continua timp de o saptamana. el a dorit sa stie daca acest
lucru poate fi posibil pentru o perioada mai lunga de timp. Asadar, Albert a fost dus acasa,
intorcandu-se o luna mai tarziu. Mai intai, lui Albert i-a fost aratata masca de Mos Craciun, fata de
care s-a temut, iar atunci cand a fost obligat sa o atinga, a plans. Apoi, a plans numai la vederea
acesteia. Acelasi lucru s-a intamplat atunci cand cercetatorii au adus haina de blana, soarecele si
iepurele.
Vazand ca reactia emotionala a rezistat de-a lungul timpului si in medii diferite, Watson a vrut sa
incerce sa le indrepte. Una din multele solutii propuse de Watson a constat in plasarea baiatului in
acelasi loc cu animalele, pana ce teama va disparea. O alta varianta era reprezentata de
reconditionarea reactiilor lui Albert, lucru realizabil prin asocierea animalelor cu dulciuri si diverse
activitati constructive. Din pacate, studiul asupra reconditionarii baiatului nu a mai avut loc,
deoarece Albert nu a mai fost adus la spital. Totusi, Watson a reusit, prin intermediul acestor
descoperiri, sa faca afirmatii importante, influentand oamenii din jurul sau.
Watson a concluzionat ca fobiile sunt cel mai probabil reactii conditionate. El afirma ca acestea erau
fie teama de stimulul original, fie ca au fost transferate asupra altor obiecte pe masura ce persoana
inainteaza in varsta. Ca si Freud, Watson considera considera ca experientele din timpul copliariei
influenteaza personalitatea adulta. Spre deosebire de

psihanalist,

Watson detinea dovezi

comportamentale in privinta reactiilor invatate in copilarie si transferate asupra stimulilor si

mediilor, continuand pentru o vreme, in timp ce Freud se axeaza pe instinct.
Experimentul Micul Albert este esential atat pentru psihologie, cat si pentru alte discipline. Acesta
a fost sursa de inspiratiei pentru alte cercetari, si continua sa influenteze investigatia psihologica in
prezent.

Pareri asupra experimentului

Desi acest experiment este unul dintre cele mai faimoase din domeniu si este inclus in multe
cursuri de introducere in psihologie, nu a fost ferit de critici. In primul rand, Watson si Raynor nu
au folosit un sistem care sa evalueze reactiile lui Albert, facand uz numai de propriile interpretari,
subiective. In al doilea rand, au fost ridicate numeroase chestiuni etice. Acest experiment nu ar
putea fi reluat in prezent din cauza lipsei eticii.

Ce s-a intamplat cu Albert?

Unul din misterele psihologiei a fost soarta micului Albert. Cei doi cercetatori nu au reusit sa
elimine teama conditionata a baiatului deoarece acesta s-a mutat la mama sa la scurt timp dupa
terminarea experimentului. Multi au preconizat evolutia baiatului intr-un barbat cu o fobie stranie
fata de obiecte albe, cu blana.
Cu toate acestea, recent a fost descoperita identitatea si soarta baiatului, de catre psihologul Hall P.
Beck, dupa o cercetare de sapte ani. Astfel, micul Albert se numea de fapt Douglas Merrite, iar
povestea sa nu are un final fericit. Aparent, acesta a murit la varsta de sase ani, pe data de 10 mai
1925, datorita hidrocefaliei, o acumulare de lichid cefalorahidian in membranele creierului.