Sunteți pe pagina 1din 11

BEHAVIORISMUL

1. Definirea conceptului de behaviorism.

Behaviorismul este un curent psihologic, apărut la începutul sec. XX, care a pus la baza
studierii comportamentului uman relația de tipul ”stimul – răspuns”, inspirată din unele date
ale neurofiziologiei. Acest curent este de părere că pentru înțelegerea, cunoașterea și
prevenirea comportamentului uman ( infracțional ) este îndeajuns studierea relației dintre
stimul și răspuns, fără a mai fi necesară apelarea la conștiință.
„Orientat spre o psihologie obiectivă – fără conștiință – acest curent a ignorat total
introspecția ca metodă de bază a psihologiei structuraliste, încercând fără succes, să reducă și
să explice comportamentul uman pornind exclusiv de la date obiective de tipul reacțiilor
glandulare, visceral, muscular la diverși stimuli externi, ignorând caracterul subiectiv
complex al fenomenelor de conștiință și de comportament, controlate de conștiință și de
personalitatea individului.” ( Augustin Ungureanu, Prelegeri de Criminologie, Editura
„Cugetarea”, Iași 1999 ).
Behaviorismul a fost intens influențat de neurofiziologie, apărând ca o reacție contra
introspecționismului, metodă de bază a psihologiei structuraliste, ce încearcă explicarea
mecanismelor și proceselor psihice prin intermediul ”autoobservării” sau a ”observării în
interior”( introspecția ).
”În consecință, această orientare este considerată de majoritatea autorilor ca fiind neștiințifică
și unilaterală, întrucât nu sesizează cauzele reale ale fenomenului criminalității, încercând
fără succes să reducă și să explice aspectele de comportament. Anume din considerațiile date
această orientare este cunoscută și sub denumirea de ”psihologie fără conștiință” sau
psihologia obiectivă.” ( Igor Ciobanu, Criminologie, „Tipografia Centrală”, Chișinău 2011 )

2. Aportul lui Edward Lee Thorndike și Ivan Petrovici Pavlov asupra


behaviorismului. ”Reflexele Condiționate”

Psihologul american Edward Lee Thorndike a fost printre primii fondatori ai


behaviorismului. În 1898 a efectuat o serie de experimente ce urmăreau modul de învățare al
animalelor. În unul dintre experimente, a pus o pisică într-o cutie ce avea un dispozitiv pentru
deschidere pe care animalul trebuia să-l găsească, iar în afara cutiei o bucată de pește. Apoi a
măsurat timpul în care pisica învață și reușește să deschidă ușa cutiei pentru a ajunge la
hrană. Punând pisica să facă acest lucru de mai multe ori, a observat că aceasta repetă
comportamentele care au dus la succes și în urma încercărilor succesive scapă din ce în ce
mai ușor și mai repede. Ca urmare a acestui experiment, Thorndike a propus o lege potrivit
1
căreia comportamentele urmate de o întărire pozitivă ( recompensă ) se vor repeta, iar cele
urmate de o întărire negativă sau fără întărire nu vor fi învățate și se vor pierde. În 1911,
Thorndike a enunțat această lege, numită Legea Efectului, după care comportamentul este
determinat de consecințele sale: o conexiune pasibilă de schimbări urmată de o stare
satisfăcătoare devine consolidată și importantă.
Fiziologul rus Ivan Pavlov, în 1906 emite unul dintre principiile cele mai importante ale
învățării. Acesta a cercetat procesele digestive la câini măsurând cantitatea de salivă secretată
în momentul în care acestora li se dădea o bucată de hrană. După repetate măsurători, acesta a
sesizat că animalele salivau chiar la anticiparea primirii hranei. Dacă primirea mâncării era
asociată cu zgomotul unui clopoțel, atunci secreția salivei s-ar fi declanșat la simplul auz al
clopoțelului. Aceasta este o formă de bază a ceea ce în psihologie se numește condiționare
clasică ( sau pavloviană ) în care organismul asociază un stimul cu un altul. Drept urmare a
acestei asocieri, acesta va reacționa la al doilea stimul, cel asociat, într-un mod asemănător cu
reacția față de primul stimul. Studiile ulterioare au arătat că acest proces poate fi baza
formării unor preferințe sau a structurării unor temeri, chiar fobii. Se consideră că Pavlov, de
obicei anunța aducerea hranei printr-un clopoțel, dar notițele sale arată folosirea unui număr
mare de stimuli auditivi incluzând metronoame, fluiere, împreună cu stimuli vizuali. Însă, în
anii 1990 când cercetătorii occidentali au avut acces la laboratorul lui Pavlov, nu s-a găsit nici
un obiect dintre acestea. Ivan Pavlov este renumit pentru experimentele sale asupra câinilor și
pentru cercetările în domeniul ”reflexelor condiționate”. Celebra sa lucrare Reflexele
condiționate. O cercetare a activității fiziologice a cortexului cerebral, înfățișează rezultatele
a 25 de ani de cercetări efectuate de Pavlov împreună cu echipa sa. Pavlov a observat că în
urma expunerii repetate la anumiți stimuli, salivația câinelui nu mai apare doar ca reacție la
vederea mâncării, ci și la excitanții cu care fusese învățat. Așadar, trage concluzia că există pe
lângă reflexele naturale, necondiționate și o serie de reflexe dobândite prin învățare, numite
condiționate.
Concepția sa despre cum funcționează formarea reflexelor la animale și paralelismul cu
comportamentele sociale învățate de oameni a fost preluată și dezvoltată în scrierile sale de
către John B. Watson, întemeietorul behaviorismului.
Cu toate că nu a fost un susținător al psihologiei, fiind de părere că studiul creierului ar trebui
să fie rezervat fiziologilor, contribuțiile sale au avut un impact major asupra acestui domeniu.
În anul 1904, ca recunoaștere a activității îi este acordat Premiul Nobel pentru Medicină,
pentru cercetări referitoare la funcționarea sistemului digestiv.

2
3. John Broadus Watson ”Părintele behaviorismului”. John B. Watson și
behaviorismul. Contribuția lui Watson în evoluția ”Teoriei
Comportamentelor”

3.1. John Broadus Watson ”Părintele behaviorismului”

Cu toate că Thorndike și Pavlov sunt cei care au pus în ”scenă” behaviorismul, abia în 1913
viziunea psihologiei behavioriste s-a clarificat. În anul acesta, John Broadus Watson a
publicat lucrarea ”Psychology as the Behaviorist Views It.” El a fost figura marcantă a
concepției comportamentaliste și s-a opus cu vehemență introspecționismului.
John Broadus Watson ( 1878 – 1958 ) numit și „părintele behaviorismului”, a fost profesor la
Universitatea John Hopkins ( din 1908 până în 1920 ). A fost considerat principalul
teoretician al behaviorismului și s-a împotrivit introspecționismului lui Wilhelm Wundt. A
acordat o mare importanță lucrărilor lui Pavlov și bazat pe acestea a efectuat cercetări
experimentale referitoare la condiționările emoționale împreună cu soția sa, R.Rayner.
Obiectivul cărții era o completă redefinire a psihologiei ca ”ramură pur experimentală și
obiectivă a științei naturale”. Rolul teoretic al acestei științe este previziunea și controlul
comportamentului. Noua tactică propusă presupunea variația stimulului din mediu,
observarea reacției organismului la această schimbare. Comportamentul, spune J. Watson,
este ansamblul de reacții obiectiv observabile raportat la stimuli obiectiv observabili. În
viziunea lui Watson, emoțiile sunt comportamente. În anul 1930, Watson dezvolta teoria
metrică a gândirii precizând că: gândirea este o activitate complexă care antrenează toată
organizarea corporală. Watson era de părere că vechii psihologi au încercat să studieze ceva
ce era prea subiectiv și vag, poate prea ireal pentru a fi un subiect pentru o lucrare științifică.
El își punea întrebări precum: Cum putem să ne bazăm pe afirmațiile introspecționiștilor
despre ce se întâmplă în mințile lor, inobservabile pentru noi?; Ce este acest lucru care se
numește ”minte”?; Atunci când introspecționiști diferiți fac afirmații contradictorii fiind
supuși aceluiași stimul, ce facem?. Ca psihologia să devină o știință autentică, Watson afirma
că trebuie să se concentreze asupra unui fapt definit care să poată fi sesizat în mod direct de
către toți cercetătorii interesați. Așadar, studiul adevărat al psihologiei este comportamentul.
Watson susține că psihologia în viziunea comportamentalistă, era o ramură experimentală pur
obiectivă a cărui obiectiv este controlul și predicția comportamentului. Introspecția nu
constituie o parte importantă în metodele sale.
3.2. John Watson și behaviorismul.
Pentru Watson, studiul conștientului era nerelevant pentru predicția comportamentului
animalelor sau al oamenilor. În Psychology as the Behaviorist Views It, Watson afirma că
psihologia introspectivă era neștiințifică deoarece nu se ocupa de fapte obiective. El a respins
toate stările subiective ca imaginația, gândirea sau senzația, motivând că nu pot fi observate
de alții. De la acest manifest a pornit behaviorismul american.
După 20 de ani de la experimentele lui Pavlov, Watson face același lucru, dar pe subiecți
umani. El este de părere că forme complexe de comportament pot fi programate în cazul
3
oamenilor. Celebrul caz ”Albert” stă drept mărturie în acest sens. Micuțului Albert i s-a dat
un șoricel alb cu care să se joace. După ce băiatul s-a obișnuit cu animalul reacția fiind una de
simpatie față de acesta, experimentul continuă cu faza a doua în care, de fiecare dată când
șoricelul era adus înăuntru, se izbea puternic podeaua cu o bară de oțel. Zgomotul îl sperie pe
copil, și după câteva repetări succesive, Watson sesizează că micuțul Albert a ajuns să se
sperie doar la prezența șoricelului – fără ca prezența acestuia să mai fie asociată cu zgomotul
barei lovind podeaua. Watson susținea în urma acestui experiment: „Dați-mi un copil și îl voi
face să se cațere sau să-și folosească mâinile pentru a construi clădiri din piatră sau lemn…Îl
voi face hoț, răufăcător sau toxicoman. Posibilitățile în orice direcție sunt
nenumărate…Oamenii se construiesc și nu se nasc.”
„În lucrarea Psychological Care of Infant and Child ( 1928 ), se recomandă părinților să nu
manifeste afectiv pentru a preveni răsfățul și comportamentul dependent. În opinia sa, copiii
trebuie tratați ca tineri adulți, comportamentul părinților trebuie să fie obiectiv și ferm, dar
blând. Copiii nu trebuie îmbrățișați, sărutați sau ținuți pe genunchi. Gesturile permise sunt
legate de recompensă și salut și se rezumă la o strângere de mână sau o bătaie pe umăr și o
mângâiere pe creștet. În locul căldurii și dragostei, Watson recomandă părinților să folosească
metode eficiente care să-i ajute pe copii să învețe bunele obiceiuri. Această conducere
științifică a educației trebuie să înceapă din primele luni de viață ale copilului, printr-un
program de hrănire rigid și prin introducerea oliței de la vârsta de 1-3 luni. Si în momentul
acela dar și astăzi, recomandările lui Watson sunt prea dure și nu țin seama de nevoile și
capacitățile copilului pentru a duce la o dezvoltare sănătoasă. Watson este pionierul
behaviorismului – a psihologiei experimentale a copilului.” ( Grațiela Sion, Psihologia
Vârstelor, Editura Fundației România de Mâine, 2003, pag.19-20 ).
Behaviorismul trebuia să fie „noua psihologie practică” pe care toată lumea trebuia să fie în
stare să o folosească. Watson susținea că odată ce noile date ale psihologiei erau dobândite pe
cale experimentală, medicii, profesorii sau juriștii ar trebui să le utilizeze în practica lor. În
1916, Watson publică Locul reflexului condiționat în psihologie, care a deschis larg porțile
afirmării behaviorismului.
Mai târziu, Watson s-a orientat spre o latură mai puțin experimentală a behaviorismului,
încercând să lămurească aspectele practice ale teoriilor sale. Behaviorismul trebuia să fie
cheia prin care ori societatea putea fi schimbată pentru a se potrivi comportamentului
indivizilor sau grupurilor, ori indivizii puteau fi modelați pentru a se potrivi mediului.
Considerente pentru noua paradigmă din psihologie:
 Toate societățile au folosit psihologia pentru a controla indivizii sau grupurile;
 Toată lumea utilizează psihologia, chiar și fără să fie conștientă de acest lucru (
învățăm din eșecuri și succese cum să conducem o afacere, cum să ne înțelegem cu
semenii, etc. );
 Simțul comun este o psihologie grosieră, dar în același timp reală ( de ce oamenii nu
își prind intenționat degetele la ușă? );

4
 Observația este necesară pentru înțelegere; comportamentul este observat, dar stimulul
care a dus la acel comportament trebuie să fie identificat prin prin cercetări și
observații;
 Este aproape imposibil să izolezi un stimul ( unde sonore, luminoase, mirosuri etc )
chiar și în cazuri experimentale; de aceea este mai ușor să luăm în calcul un complex
de stimuli ( foame, sperietură etc. );
 Behavioristul trebuie să înțeleagă trecutul subiectului ( un copil care a fost mușcat de
un câine va reacționa diferit la contactul cu un alt câine în comparație cu un copil
care nu a fost mușcat niciodată );
 Există patru tipuri de răspunsuri: răspunsuri comportamentale explicite ( trimiterea
unei scrisori, construirea unei case ); răspunsuri comportamentale implicite (
reflexele condiționate, limbajul trupului ); răspunsuri instinctuale explicite ( furia,
strănutul ); răspunsuri instinctuale implicite ( modificări ale funcționării sistemului
endocrin ).
Încă din 1913, Watson publica un articol intitulat ”Psihologia așa cum o vede un behaviorist”
în care își caracterizează scopul de a prezice și controla comportamentul uman în termeni de
stimul și răspuns, eliminând factori precum conștiința, imagerie, introspecție etc.
Cartea sa ”Behaviorismul ” aduce mai multe clarificări și definiții orientării al cărui fondator
va rămâne: behaviorismul. Watson afirmă că psihologia are nevoie de o abordare pur
obiectivă și experimentală, făcând o paralelă între cercetările efectuate pe animale și om.
Pentru Watson, termenul de conștiință este neclar și lipsit de utilitate, iar credința în existența
conștientului ” ne poartă înapoi în Antichitate către superstiție și magie”. Așadar, psihologia
umană ar trebui să se limiteze la observarea a ceea ce este vizibil și măsurabil
(comportamentul) și să emită legi în legătură cu acesta.
În anul 1936, Watson a încetat să mai scrie pentru publicul larg, pentru a intra în publicitate,
unde a adus numeroase contribuții, fiind acreditat chiar ca întemeietorul ideii de ”pauză de
cafea”.
3.3. Contribuția lui Watson în evoluția ”Teoriei Comportamentelor ”.
Dacă la începutul sec. al XIX-lea introspecția era utilizată ca metodă experimentală, în 1898
doar 2,3% dintre articolele de cercetare mai menționau introspecția. În 1905, William
McDougall a scris o carte în care a definit psihologia ca ”studiu al comportamentului”. Era
momentul pentru o nouă concepție a psihologiei, iar Watson care a inventat termenul
”behaviorism”, i-a asigurat o nouă identitate. Watson era de acord cu McDougall că
psihologia ar trebui definită ca ”studiul comportamentului”, dar a avut o abordare diferită.
În 1913 Watson a declarat că el este un nou tip de psiholog: un behaviorist. A mai susținut că
behaviorismul va elimina complet introspecția din psihologie. Psihologii ar putea să adere la
metoda științifică, studiind numai lucruri ce pot fi măsurate și observate. În felul acesta,
cercetătorii ar putea să controleze comportamentul uman ca niciodată până atunci. Watson a
făcut o celebră declarație despre potențialul behaviorismului: ”Dați-mi o duzină de copii
sănătoși, bine informați și mediul necesar pentru a-i crește și vă voi garanta că îl voi alege pe

5
oricare dintre ei și-l voi educa pentru a deveni orice tip de specialist: doctor, avocat, artist,
comerciant ori - da -–cerșetor ori hoț.” ( Watson, 1913 ).
Watson a fost rebel încă din copilărie. În adolescență se bătea frecvent. Căutând să scape de
limitările educației dintr-un oraș mic, el și-a continuat educația la Universitatea Furman din
Greenville, Carolina de Sud. La această universitate, și-a continuat felul războinic de a fi.
Unul dintre profesorii săi, Meyer, a spus la un moment dat că îl va pica pe studentul care
predă foaia de examen cu fața în jos. Watson a îndrăznit să facă acest lucru, iar Meyer l-a
picat întârziindu-i absolvirea cu un an. Cu toate acestea, Meyer l-a ajutat pe Watson,
spunându-i acestuia despre noi și incitante descoperiri în domeniul psihologiei efectuate la
Chicago, unde Meyer petrecuse un an de zile. Watson a hotărât că era exact ceea ce el avea
nevoie. Așadar, i-a scris președintelui Universității din Chicago, susținând că nu se va lăsa
până nu va primi sprijin financiar pentru educația sa ulterioară. Se pare că strategia sa a
funcționat, primind o bursă la această universitate.
Un profesor de la Universitatea din Chicago și-a amintit că Watson ”obișnuia să aibă
probleme la întocmirea unor rapoarte introspective consistente.” Așa că Watson s-a îndreptat
spre cercetarea animală. Însă și acolo a descoperit introspecția. Descrierea conștiinței era
folosită în cercetarea animală la acea vreme. Pentru Watson părea absurd și inutil. Cum putea
un om să știe ce se petrece în capul unui animal? Însăși ideea de ”conștiință animală ” era
nefirească. In plus, un observator putea să speculeze despre conștiința unui animal, numai
după ce observa comportamentul animalului. Și atunci de ce să nu se limiteze cercetarea la
descrierea comportamentului animalului?
Watson i-a sugerat mentorului său, James Rowland Angell, că ar putea exista o psihologie
fără conștiință și introspecție. Acesta l-a avertizat asupra riscurilor implicate de urmarea unei
idei așa controversate. Cu toate acestea, și alți psihologi au ajuns la această concluzie.
Atunci când J. M. Baldwin l-a angajat la Universitatea John Hopkins, Watson a avut ocazia
să-și promoveze ideile. Baldwin, doar ce fondase prestigioasa revistă, ”Psychological
Review”. La două săptămâni după sosirea lui Watson, Baldwin a fost prins într-o situație
scandaloasă, care l-a determinat să părăsească orașul și să se refugieze în Mexic. Watson a
primit sarcina de a conduce revista, astfel având posibilitatea de a-și face publice ideile.
„Ca un cercetător al animalelor, Watson era conștient de un avantaj important al
behaviorismului: deschidea drumul psihologiei către organisme care nu dispuneau de un
limbaj pentru a-și descrie gândurile. Hilgard ( 1980 ) afirma că este greșit să credem că
Watson încerca să limiteze întinderea domeniului psihologiei. ”Watson nu încerca să limiteze
psihologia; în schimb, încerca să-i lărgească orizonturile”. Cu ajutorul metodelor
behavioriste, psihologia putea fi folosită în cazul animalelor, al pacienților cu probleme
psihice, al retardaților ori al copiilor – adică putea fi aplicată tuturor grupurilor care nu puteau
furniza rapoarte introspective credibile privind propria activitate mentală”. ( Russel. A.
Dewey, Introducere în psihologie ).
John B. Watson afirma că mintea umană este o ”cutie neagră ” în care au loc procese ce nu
pot fi cercetate direct, așadar psihologia nu-și poate extinde domeniul asupra lor atâta timp
cât are pretenția de a fi o știință.

6
4. Contribuția lui Burrhus Frederic Skinner în dezvoltarea
behaviorismului.

Un alt mare nume al behaviorismului american a fost B. F. Skinner, un psiholog american


care a început studiul învățării la animale în anii 1930. Skinner a inventat un nou instrument
de cercetare denumit ”cutia lui Skinner ”utilizată pentru testarea animalelor. Acesta afirma că
principiile învățării explică nu doar comportamentul animalelor de laborator cât și pe cel al
oamenilor care asimilează sau își schimbă comportamentul. O altă concluzie era că
aproximativ toate comportamentele sunt modelate de patternuri complexe de întăriri venite
din partea mediului, un proces ce se numește condiționare operantă. Această perspectivă l-a
făcut pe Skinner cel mai controversat psiholog al secolului XX dar și cel mai marcant și
influent psiholog al secolului XX conform revistei American Psychologist.
B. F. Skinner: Învățarea operațională sau condiționarea
Pe principiul afirmației că studiul reacției este îndeajuns pentru anticiparea comportamentului
behavioriștii nu au reușit să evite faptul că același subiect S poate produce reacții diferite R
după cum diverși S pot stimula sau declanșa aceeași reacție.
Pentru comportamentaliști, scopul psihologiei era să descopere factorii determinanți ai
comportamentului: Ce stimuli produc acele răspunsuri observabile? Cum se schimbă relațiile
între stimuli și răspunsuri odată cu experiența? Comportamentalismul era potrivit în special
studiului învățării. Într-un experiment comportamentalist, când un animal face o anumită
acțiune ( un răspuns ), acest răspuns era urmat imediat de o porție de hrană ( un întăritor ) și
cercetătorii sesizau și măsurau devierile în rata de răspunsuri a animalului. Ce se întâmplă
dacă punem un șoricel căruia îi este foame într-un labirint? El va alege un drum, apoi ajunge
la sfârșit unde va alege să meargă spre dreapta sau spre stânga. În cazul în care șoricelul o ia
la dreapta și în mod repetat este recompensat cu mâncare, acesta va învăța să o ia la dreapta
în acel loc, mai ales dacă îi este foame. Cercetările lui Skinner dezvoltă un curent behaviorist
autonom, numit analiza experimentală a comportamentului care promovează totuși un
behaviorism esențial.
În esență, behaviorismul recurge la studierea comportamentului plecând de la principiul
economiei explicative a schemei S-R: stimul-reacție, respingând intervenția variabilelor
intermediare între acestea, considerate ca intrare și ieșire. Adepții curentului subliniază rolul
mediului înconjurător în formarea naturii umane și conferă un rol minor trăsăturilor ereditare.
Behaviorismul este considerată o teorie fundamentală în instruirea asistată de calculator,
educația bazată pe competențe, inovațiile din educație cum ar fi ”mașinile de instruire”,
testarea competențelor minime, designul instruirii, constructivismul social. Cu toate că în
prezent behaviorismul nu mai este o abordare prea populară în educație, este importantă
înțelegerea conceptelor lor specifice în practica curentă a tehnologiilor în educație.
Primele experimente ale lui Skinner au avut ca rezultat porumbei care puteau juca tenis de
masă și care dansau, însă experimentele sale nu s-au oprit la porumbei. Cea mai celebră
invenție a lui Skinner destinată să producă un ”copil socializat” era o cutie de mărimea unei
căsuțe pentru copii în care introducea copiii, inclusiv pe ai lui. Obiectivul său nu era de a
controla comportamentul unui individ izolat ci de a-și da seama cum poate fi controlată
7
societatea ca întreg. Cartea sa Walden Two ( 1948 ) înfățișează întocmai acest lucru și este o
utopie văzută din perspectiva unui behaviorist. Societatea este condusă de Frazier, care în
subordine are șase „planificatori” care îi conduc pe „manageri”, care sunt responsabili de
„controlați” – cei care execută sarcinile de zi cu zi. Membrii societății respectă un „Cod de
comportament” foarte auster, care se aplică fiecărui aspect al vieții ( exista inclusiv
interzicerea de a lua o gustare noaptea târziu ).Copiii nu sunt educați în familie, ei fiind
predați de familie grupului. Chintesența cărții este sistemul de aplicare a întăririlor pozitive și
negative în scopul formării unui stat liniștit, fără crime însă și fără posibilitatea de a alege.
B. F. Skinner ( 1904-1990 ) ”Condiționare operantă”
 A explicat învățarea prin condiționare operantă;
 Acceptă caracterul activ al învățării: individul inițiază secvența comportamentală
pentru a primi efetul dorit;
 Eficacitatea întăririlor este dată de prilejul în care are loc răspunsul, natura
răspunsului, consecințele ( efectele cu rol de întărire );
 Învățarea unor comportamente complexe poate fi împărțită în secvențe de învățare
mai simple;
 Pe baza teoriei sale au fost dezvoltate metode de învățare programată;
 Consideră că obiectul psihologiei nu este comportamentul provocat, ci cel emis, prin
care subiectul urmărește anumite scopuri;
 A accentuat aspectele comune ale învățării prin condiționare operantă la om și
animale;
 Personalitatea este o istorie ( rezultantă ) a pedepselor sau a recompenselor unui
individ.

5. Behaviorismul la mijlocul secolului XX

Psihologii behavioriști ai mijlocului secolului trecut au nădăjduit că psihologia va putea


controla și explica tot comportamentul uman, așa cum Watson promisese. Așa cum am văzut
anterior, Watson credea că deține toate instrumentele necesare pentru a putea crea din copii
orice dorea, de la genii la criminali. Cu toate acestea, behavioriștii mijlocului de secol al XX-
lea au consimțit că Watson fusese prea optimist și au dat și o explicație. Watson nu avusese la
dispoziție decât legile învățării ale lui Pavlov ( condiționarea clasică ) și alte câteva principii,
ca de exemplu învățarea prin încercare și eroare. Dar între timp apăruse un sistem
complementar care părea să ofere mai multă putere behaviorismului și anume, abordarea lui
B. F. Skinner. Cel mai citat cercetător din literatura psihologică este B. F. Skinner. Acesta a
accentuat rolul consolidării și al pedepsei în învățare. Ideile psihologiei comportamentale ale
lui Skinner au fost îmbrățișate de mulți psihologi americani, britanici și sud-africani până în
anii ′50.
8
Prin anii 70, behaviorismul controla psihologia experimentală de 50 de ani. Progresele
nemaipomenite promise de Watson nu apăruseră. Psihologia comportamentală definise un set
eficient de proceduri pentru antrenarea animalelor și modificarea comportamentului uman,
aspect cunoscut sub denumirea de ”modificarea comportamentală”, însă ere departe de a
atinge visul lui Watson de control total al comportamentului uman. Cu toate acestea, retorica
a rămas foarte viguroasă.
Până la sfârșitul anilor 70, dispăruseră formele extreme ale behaviorismului, deși cu câțiva
zeci de ani în urmă behaviorismul păruse curentul definitiv dominant în psihologia aplicată.
Mulți psihologi au fost nemulțumiți deoarece părea că psihologia le oferea studenților doar
două teorii: dacă doreai să faci terapie, trebuia să studiezi teoria lui Freud, dacă doreai
cercetare, trebuia să studiezi behaviorismul. În acest caz, mulți psihologi doreau o a treia
variantă. Astfel, s-a născut psihologia umanistă.

9
CONCLUZII

Behavioriștii evidențiază rolul mediului înconjurător în formarea naturii umane și conferă un


rol minor trăsăturilor. Putem afirma că abordând behaviorismul, psihologia a făcut ceea ce a
prescris Watson. Considerentele sale aveau o forță enormă, nu atât pentru logica lor, cât
pentru vasta expansiune și obiectivitate a cercetării psihologice experimentale pe care
perspectiva comportamentalismului o încuraja. Din anii 1920 până în anii 1950, marea
majoritate a psihologilor americani au fost de acord cu teoria lui J. Watson referitoare la
faptul că psihologia este știința comportamentului; conștiința, mintea și procesele mentale
aveau tendința de a fi ignorate în cercetarea psihologică. Behavioriștii pur și simplu au
evidențiat simplitatea metodologică a studiului comportamentului observabil și a principiilor
observabile ce rezultau dintr-un astfel de studiu. Spre ceea ce tindea Watson și urmașii săi a
fost de realizat constatându-se până la urmă că teoria lui Watson conform căreia orice individ
poate fi conformat regulilor societății așa cum o vrea societatea, nu s-a realizat. Însă, să nu
uităm de contribuțiile lui Skinner care a pus baza învățării programate care în prezent este
aplicată în diverse activități educaționale. Însăși curentul dat se bazează pe studiul relației
dintre stimul-răspuns și în concluzie, observând că un anumit stimul provoacă mai multe
reacții și viceversa, reprezentanții acestui curent au optat la faptul că, comportamentul uman
poate fi modificat prin diferite condiționări. Într-adevăr există o logică în sensul de a studia
comportamentul omului și chiar mai mult, o tendință de a-l modifica, spre acest lucru tindeau
behavioriștii.

10
BIBLIOGRAFIE

1. Augustin Ungureanu, Prelegeri de Criminologie, Editura „Cugetarea”, Iași 1999.


2. Grațiela Sion, Psihologia Vârstelor, Editura Fundației România de Mâine, 2003, pag.
19-20.
3. Igor Ciobanu, Criminologie, Tipografia Centrală, Chișinău, 2011.
4. Florian Alexandru Chihai, Evoluția psihologiei universale – eseu.
5. Russel A. Dewey, Introducere în psihologie.
6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ivan_Pavlov.
7. http://www.1235.ro/details-17732.html.
8. http://www.ancasamachis.ro/1924.html.
9. http://www.ancasamachis.ro/1927.html.
10. http://www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-în-psihologie-de-russ-
dewey/2179-behaviorismul-la-mijlocul-secolului-al-xx-lea-12.html.

11