CATEVA GESTURI DE BAZA SI ORIGINEA LOR

Majoritatea gesturilor de baza ale comunicarii sunt aceleasi in intreaga lume. Cand oamenii
sunt fericiti, zambesc; cand sunt tristi sau suparati, se incrunta sau devin posaci. A incuviinta
dand din cap inseamna, aproape in mod universal, 'da' sau o aprobare. Este una din formele
inclinarii capului si pare a fi un gest innascut, utilizat si de oamenii nevazatori si surzi.
Clatinatul capului intr-o parte si alta pentru a indica un 'nu' sau o negare este, de asemenea, universal
si se prea poate sa fie un gest deprins imediat dupa nastere. Cand sugarul se satura de lapte incepe
sa-si clatine capul la stanga si la dreapta pentru a indeparta sanii mamei. Cand copilasul a mancat
deja suficient, intoarce capul intr-o parte si alta pentru a-si impiedica parintii sa-i mai dea de
mancare si, astfel, invata repede sa utilizeze gestul clatinatului capului pentru exprimarea
dezaprobarii sau a atitudinii sale negative.
Originea evolutiva a unor gesturi poate fi urmarita pana in trecutul nostru animal, primitiv.
Scrasnetul dintilor provine din actul atacului si este folosit si astazi de omul modern, sub forma
ranjetului sau a altor gesturi ostile, chiar daca acesta nu mai ataca cu dintii. Zambetul a fost initial un
gest de avertizare, in timp ce astazi este asociat unor gesturi de exprimare a bucuriei.
Ridicatul din umeri este, de asemenea, un bun exemplu de gest universal, care se
utilizeaza pentru a semnala ca o persoana nu stie sau nu intelege despre ce se vorbeste. Este un gest
compus, alcatuit din trei parti principale: palmele deschise, umerii ridicati si sprancenele
inaltate.

Figura 1. Gestul ridicarii din umeri

Tot asa cum limbajul verbal difera de la o cultura la alta, si limbajul non-verbal poate fi
diferit in diferite culturi, in timp ce un gest poate fi raspandit intr-o cultura data insotit de o
interpretare clara, intr-o alta cultura acelasi gest poate fi lipsit de sens sau poate avea un inteles
total opus. Sa luam, de exemplu, interpretarile culturale si implicatiile a trei gesturi manuale
larg raspandite gestul 'inel', gestul degetului mare si gestul semnului 'V'.
Gestul 'inel' sau 'OK'
Acest gest a fost popularizat, in Statele Unite ale Americii, la inceputul secolului al XlXlea, probabil de ziarele care in acea vreme au facut o moda din a utiliza initiale pentru
prescurtarea frazelor uzuale. Exista multe pareri diferite privind semnificatia initialelor 'OK'. Dupa
unii, ele inlocuiesc expresia 'all correct (totul este in ordine), care putea fi scrisa in mod gresit
'oll korrect'; dupa altii, ele ar marca opusul lui 'knock-out', adica K. O. Mentionam si o alta
teorie care sustine ca aceste
initiale sunt abreviatia locului de nastere 'Old Kinderhook' al unui presedinte american din
secolul al XlX-lea, care a utilizat aceste initiale ca slogan in campania sa electorala. Nu vom
afla probabil niciodata care din aceste explicatii este corecta, dar cert este ca 'inelul' reprezinta
litera 'O' in semnul
Figura 2. 'Totul este OK' 'OK'.

Sensul lui 'OK' este identic in toate tarile vorbitoare de limba engleza, si, desi acest sens s-a
raspandit in intreaga Europa si Asie, in anumite locuri originea si sensul gestului sunt diferite,
in Franta, de exemplu, gestul 'inelului' semnifica si 'zero' sau 'nimic'; in Japonia poate
insemna 'bani'; in unele tari mediteraneene este un semn pentru gaura si adesea se utilizeaza
pentru indicarea homosexualitatii.
Pentru cei care calatoresc in strainatate regula cea mai sigura este sa se supuna principiului:
'Cand te afli la Roma, comporta-te asa cum se comporta cei din Roma'. in felul acesta vom putea
evita posibile situatii neplacute.
Gestul degetului mare ridicat
In Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda gestul degetului mare ridicat are trei
intelesuri: il folosesc, de obicei, autostopistii cand doresc sa fie primiti intr-un vehicul; este un
semn de OK; iar atunci cand degetul marc este ridicat brusc, el devine un semn de insulta,
avand un sens ordinar, obscen.
in unele tari, cum este Grecia, acest gest inseamna ceva trivial
si ne putem inchipui dilema unui autostopist australian
utilizand acest semn printre greci. Cand un italian numara de la
unu la cinci, el foloseste acest gest pentru 'unu', iar degetul
aratator va fi 'doi', in timp ce majoritatea australienilor,
americanilor si englezilor indica numarul 'unu' cu degetul aratator
si numarul 'doi' cu cel de mijloc, in acest caz degetul mare va
reprezenta numarul 'cinci'.
Degetul

mare

este utilizat, in combinatie cu alte

gesturi, si ca semn a! puterii si superioritatii sau in situatiile cand

cineva vrea sa ne imbrobodeasca, intr-un alt capitol vom relua
analiza utilizarii degetului mare in aceste contexte specifice.
Seninul 'V'

Figura 4. 'Ti-o bag '

Acest semn este raspandit in intreaga Australie, Noua Zeelanda si Marea Britanie si
semnifica ceva trivial.
Winston Churchill l-a popularizat ca semn al victoriei in timpul celui de-al doilea razboi
mondial, numai ca, in versiunea sa, palma arata spre inafara, pe cand palma intoarsa spre
vorbitor reprezinta varianta insultatoare, obscena

Totusi, in cea mai mare parte a Europei si

versiunea cu palma spre interior inseamna 'Victorie', asa ca un englez care utilizeaza acest semn in
sens de 'Ti-o bag' il va ului, probabil, pe interlocutorul sau, care se va intreba la ce victorie s-a
gandit oare englezul. Acest semnal inseamna si numarul 'doi' in multe locuri din Europa; daca
europeanul insultat este barman, drept raspuns el poate oferi englezului sau australianului doua
halbe de bere.
Aceste exemple arata ca interpretarea gresita a gesturilor poate provoca consecinte
neplacute si ca intotdeauna trebuie luat in consideratie mediul cultural al oamenilor inainte de a trage
concluzii pripite din limbajul trupului sau din gesturile lor. De aceea, in afara unor exemple
specifice, analiza noastra va avea in vedere, cu prioritate, o anumita zona culturala si se va referi,
in general, la oameni albi adulti, din clasa mijlocie, crescuti in Australia, Noua Zeelanda, Marea
Britanie, America de Nord si in alte locuri unde engleza este principala limba vorbita.

GRUPURI DE GESTURI
Una din cele mai serioase greseli pe care un incepator in ale
limbajului trupului o poate comite este aceea de a interpreta un
anumit gest izolandu-l de alte gesturi sau circumstante.
Scarpinatul capului, de exemplu, poale insemna multe:
matreata, paduchi, sudoare, incertitudine, memorie proasta
sau minciuna, in functie de alte gesturi facute concomitent. De
aceea, pentru a le citi corect, gesturile trebuie privite intotdeauna
in ansamblul lor.
Limbajul trupului, asemenea oricarui alt limbaj, consta
din cuvinte, propozitii si o anumita punctuatie. Fiecare gest
este asemenea unui cuvant, iar un cuvant poate avea mai
multe intelesuri. Numai analizat intr-o propozitie, alaturi de alte cuvinte, putem intelege pe
deplin sensul unui cuvant. Gesturile sosesc grupate in 'propozitii' si transmit neincetat
adevarul despre sentimentele si atitudinile persoanei in cauza. 'Perspicace' este acel om care
poate citi 'propozitiile' non-verbale si le poate confrunta cu precizie cu propozitiile verbale.
Figura 5 arata grupul de gesturi comune indicand o evaluare critica. Cel mai important este
gestul mainii sprijinite pe obraz, cu degetul aratator ridicat, in timp ce un alt deget acopera
buzele, iar degetul mare sprijina barbia. Dovezi in plus ca acest ascultator il priveste in
mod critic pe vorbitor sunt picioarele asezate strans unul peste altul si celalalt brat pus de-a
curmezisul pe piept (pozitie defensiva), precum si capul si barbia lasate usor in jos
(ostilitate). Aceasta 'propozitie' non-verbala afirma ceva de genul urmator: 'Nu-mi place ce spuneti
si nu sunt de acord cu dv. '.daca ar spune ca a fost incantat de ceea ce dvs. ati afirmat, el ar minti,
deoarece cuvintele si gesturile sale ar fi in discordanta. Cercetarea arata ca semnalele non-verbale
au o importanta de cinci ori mai mare decat cele verbale, iar cand cele doua sunt in discordanta
oamenii se bizuie pe mesajul non-verbal, continutul verbal putand sa nu fie luat in consideratie.

Vedem adesea politicieni de rang inalt stand la pupitrul vorbitorilor, cu bratele strans
incrucisate pe piept (pozitie defensiva) si cu barbia lasata in jos (pozitie critica sau ostila), in timp
ce incearca sa impresioneze auditoriul spunand cat de receptivi si deschisi sunt ei fata de ideile
tinerilor. Se straduiesc sa convinga publicul de generozitatea lor, de conceptia lor umanista si, in
acelasi timp, aplica lovituri aspre si rapide de carate pupitrului. Sigmund Freud a observat o data
ca, in timp ce o pacienta vorbea elogios despre mariajul ei, in mod inconstient tot tragea in sus
si in jos verigheta de pe deget. Freud cunostea semnificatia acestui gest inconstient si nu s-a
lasat surprins atunci cand problemele de mariaj au aparut la suprafata.
Observarea grupurilor de gesturi si a concordantei sau discordantei dintre aspectele verbale si
cele non-verbale ale comunicarii reprezinta cheia interpretarii corecte a limbajului trupului.
Concordanta
Daca dvs., in calitate de orator, l-ati intreba pe ascultatorul infatisat in Figura 5 ce parere
are despre cele rostite de dvs. si el ar raspunde ca nu este de acord cu ele, atunci semnalele sale
non-verbale ar fi in concordanta cu propozitiile sale verbale. Dimpotriva
Gesturi in context
Pe langa observarea grupurilor de gesturi si a concordantei dintre vorbire si miscarile
trupului, toate gesturile vor fi considerate in contextul in care apar. Daca, de exemplu, cineva sta
asezat la un capat de linie de autobuz cu mainile si picioarele tinute strans unele peste altele si cu
barbia lasata in jos, intr-o zi friguroasa de iarna, dupa toate probabilitatile el nu a luat aceasta
pozitie din defensiva, ci pentru ca ii este frig. Dar daca respectivul ar adopta aceleasi gesturi in
timp ce un altul aflat in fata lui ar incerca sa-i vanda un produs sau sa-i ofere un serviciu,
interpretarea corecta ar fi ca cel in cauza se manifesta in mod negativ sau defensiv fata de situatie.
In tot cuprinsul acestei carti, gesturile vor fi luate in consideratie in contextul lor, iar acolo
unde va fi posibil, vor fi examinate grupuri de gesturi.
Alti factori care influenteaza interpretarea

Un om care practica o strangere de mana numita 'peste mort' probabil va fi acuzat ca are un
caracter slab; ratiunea acestei opinii raspandite va fi analizata in capitolul referitor la tehnicile
strangerilor de mana. in schimb, daca acel om sufera de artrita la maini, cu siguranta ca va
intinde mana in maniera 'peste mort', pentru a evita durerea cauzata de o strangere puternica de mana.
De asemenea, artistii, muzicienii, chirurgii si toti cei care efectueaza munci delicate cu mainile lor,
prefera in general sa nu intinda mana, iar daca totusi sunt obligati sa o faca, vor folosi
metoda 'pestelui mort' pentru a-si proteja mainile.
Daca cineva poarta o haina nepotrivita sau prea stramta, se poate intampla sa nu fie in stare sa
faca unele gesturi si aceasta situatie poate afecta utilizarea limbajului trupului. Aceste cazuri se refera
la o mica parte dintre oameni, dar este important de luat in considerare ce anume efecte pot avea
unele restrictii fizice sau diferite incapacitati asupra miscarilor noastre.
Rang si autoritate
Cercetarile efectuate in domeniul lingvisticii au aratat ca exista o legatura directa intre gradul
de statut social, de instruire si prestigiu ale unei persoane si bogatia vocabularului sau. Cu alte
cuvinte, cu cat mai sus se afla o persoana pe scara vietii sociale sau de management, cu atat mai bine
reuseste sa comunice prin cuvinte si fraze. Cercetarile referitoare la comunicarile non-verbale au
evidentiat existenta unei corelatii intre disponibilitatea de vorbire (bagajul de cuvinte detinut) al
unei persoane si numarul de gesturi pe care il utilizeaza pentru a transmite mesajul sau. Aceasta
inseamna ca rangul social, instruirea si prestigiul unei persoane au influenta directa asupra numarului
de gesturi sau de miscari ale trupului utilizate. Persoana aflata pe treapta cea mai de sus a ierarhiei
sociale sau de conducere se bazeaza, in principal, pe vocabularul sau bogat, in timp ce una mai
putin educata sau necalificata se va sprijini, pentru transmiterea intentiilor sale, mai mult pe
gesturi decat pe cuvinte.
Majoritatea exemplelor din aceasta carte se refera la albii din clasa mijlocie, dar ramane ca o
regula generala constatarea potrivit careia cu cat ajunge cineva mai sus pe scara social-economica,
cu atat va utiliza mai putine gesturi si miscari ale trupului.

Rapiditatea unor gesturi si evidenta lor in ochii altora este in legatura si cu varsta individului.
De exemplu, daca un copil de cinci ani spune o minciuna parintilor, el isi acopera de indata gura cu
o mana sau cu amandoua (Figura 6). Gestul acoperirii gurii alerteaza parintii in privinta
comiterii minciunii. Acest gest va fi utilizat si in continuare, in decursul intregii vieti,
modificandu-se doar viteza aplicarii lui. Cand minte, un adolescent isi ridica si el mana la gura
ca si copilul de cinci ani, dar, in loc de acoperirea brusca a gurii, degetele vor mangaia usor
buzele (Figura 7).
Gestul acoperirii gurii devine si mai rafinat la adulti. Cand adultul minte, creierul sau da
ordin mainii sa acopere gura pentru a stopa cuvintele mincinoase, ca si in cazul copilului si al
adolescentului, dar, in ultima clipa, mana sa va aluneca mai departe pe fata si va atinge nasul
(Figura 8). Acest gest nu este altceva decat varianta rafinata a gestului de acoperire a gurii folosit in
copilarie si exemplifica faptul ca, o data cu imbatranirea omului, multe din gesturile sale devin
mai rafinate si mai putin vizibile. Aceasta inseamna ca este mult mai dificil sa citesti gesturile
unui om de cincizeci de ani, decat ale unuia mult mai tanar.
Comunicarea non-verbala
Comunicarea nonverbala reprezinta orice comunicare ce nu contine cuvinte, dar le
insoteste sau vorbeste' impreuna cu ele sau in locul lor. Ea presupune o suita de indicii pe care le

utilizam atunci cand interactionam cu alte persoane, in timp ce contactul verbal si paraverbal sunt
predominant constiente, deci controlabile, cel nonverbal este cu precadere inconstient, ceea ce face
ca posibilitatile de a-1 controla sa fie foarte reduse (dar nu inexistente). Allan Pease, expert in
domeniul comunicarii nonverbale, analizeaza in lucrarea Limbajul trupului' principalele forme si
aspecte ale acesteia , completand problematica abordata impreuna cu Allan Garner in lucrarea
Limbajul vorbirii' . Este vorba de sase categorii de indicii: contactul vizual, expresiile faciale,
limbajul trupului (postura, gestica), proximitatea, imbracamintea, atingerea. Studiile domeniului au
evidentiat ca 90% din opinia pe care ne-o facem despre alta persoana, sau pe care aceasta si-o face
despre noi insine se construieste in primele 50 de secunde ale intalnirii, timp in care, cu certitudine, nu
poate fi realizat un schimb de replici. Prima impresie se schimba foarte greu, deci atentie, cadre didacice
manageri, la nonverbal. Mai mult, aproape 60-80% din comunicarea directa se realizeaza prin canale
nonverbale. Descifrarea corecta a semnalelor nonverbale ne ajuta sa patrundem mai adanc in
problemele comunicarii intre oameni si in felul acesta ajungem sa-i intelegem mai bine pe altii si pe
noi insine, in timp ce comunicarea verbala este folosita cu precadere pentru transmiterea informatiilor,
canalul nonverbal este folosit pentru exprimarea atitudinii inter-personale, iar, in anumite cazuri,
pentru a inlocui mesajele verbale .
a. Contactul vizual este cel mai puternic indiciu nonverbal. Ochii transmit cel mai fidel si
exact semnale, deoarece ocupa un loc focal pe trup, iar pupilele functioneaza in mod independent.
Contactul vizual este o modalitate de exprimare a emotiilor, in general, evitam contactul vizual cu o
persoana care ne displace, iar daca il avem, adoptam mai curand o privire lipsita de emotie decat una
prietenoasa.Daca persoana ne este antipatica, muschii din jurul ochilor sunt incordati si ochii larg
deschisi.
Daca privim o persoana care ne este simpatica, muschii ochilor sunt mult mai relaxati si ochii
nu sunt atat de larg deschisi. Pupila ochiului tinde sa se dilate pana la de patru ori atunci cand privim
pe cineva sau ceva care ne place. Deci putem sa semnalam in mod inconstient cuiva ca ne place,
iar persoana respectiva poate sa reactioneze, la randul sau, inconstient la acest lucru.O stare negativa,
de suparare, provoaca o contractare a pupilelor cunoscuta sub denumirea de ochi mici ca o
margica,, sau ochi de sarpe'. Ochii nu pot comunica izolat de restul corpului, combinarea
miscarilor ochilor cu cele ale pleoapelor si sprancenelor sau cu alte pozitii ale trupului face posibila
transmiterea unui numar mare de mesaje.

b. Expresia faciala. Mimica reprezinta ansamblul modificarilor expresive la care participa

elementele mobile ale fetei: deschiderea ochilor, directia privirii, pozitiile succesive ale sprancenelor,
miscarile buzelor, etc. prin intermediul carora exteriorizam diverse stari sufletesti. Cel mai adesea,
fata exprima:
- emotii innascute, primare (dezgust, groaza, teama, simpatie, tristete, placere) legate de
trebuinte sau instincte;
- emotii secundare, castigate, mai complexe (abandonarea, dezolarea, ingrijorarea, duiosia,
speranta, pudoarea, rusinea, suferinta);
- insusiri constitutive ale temperamentului - mai ales iritabilitatea si emotivitatea;
- trasaturi morale de caracter.
Fata prezinta doua centre, doua focare de convergenta a miscarilor expresive: ochii si
gura. La om, muschii fetei sunt mai numerosi decat Ia orice animal, fapt ce face posibila transmiterea
unei multitudini de informatii prin intermediul expresiilor faciale. Cercetatorii nu au putut face un
inventar al acestor expresii, ci doar unele generalizari. Astfel, se stie ca exista cel putin 8 pozitii
ale sprancenelor si fruntii - fiecare cu propria sa semnificatie - mai mult de 8 pozitii ale ochilor si
pleoapelor si cel putin 10 pentru partea inferioara a fetei. In combinatii diferite, acestea dau un
numar urias de expresii posibile. Ilustram cateva dintre acestea.
I. Sprancenele:
- ridicarea si coborarea rapida a sprancenelor - atunci cand salutam pentru prima data pe cineva;
- sprancene complet ridicate - nedumerire;
- sprancene pe jumatate ridicate - surpriza;
- sprancene in pozitie normala - lipsa comentariului sau a reactiei;
- sprancene pe jumatate coborate - nedumerire;

- sprancene complet coborate - furie.

II. Ochiul: trebuie privit in miscare si caracterizat dupa:
- mobilitate (privire obosita, blanda, ratacita, nelinistita etc.;
- directie (privire ascunsa, pedanta, visatoare).

III. Gura: Expresia gurii se leaga in mare masura de zambet. Un proverb chinez spune: Un
zambet cumpara totul si nu costa nimic'. Zambetul este un instrument de comunicare pentru ca
dezarmeaza, destinde atmosfera, declanseaza sentimente de simpatie si convinge mai usor. Nimeni nu-i
atat de bogat ca sa nu simta nevoia unui zambet si nici intr-atat de nemernic ca sa nu-1 merite. Zambetul
are diverse nuante:
- dulce (surasul - adeseori intentional - tinzand la captarea bunavointei si, eventual, la
derulare prin fermecare');
- bland, amar, intepat', dispretuitor, ironic si de gura-casca'.
c.Limbajul trupului ( postura, gestica). Comunicarea poate fi influentata sau putem semnala
atitudinea noastra si prin pozitia corpului, prin gesturile pe care le efectuam. Astfel, asezarea
oamenilor unul langa altul exprima tendinta de cooperare, pe cand existenta unor relatii de
adversitate ii determina sa stea fata in fata. Daca vom observa comportarea oamenilor la intalniri
vom vedea ca ei au tendinta sa se certe mai mult cu cei de pe partea cealalta a mesei decat cu vecinii.
Existenta unei mese, a unui birou, intre persoane ce trebuie sa comunice nu va determina o atmosfera
cooperanta, ci una competitiv-defensiva.
Pozitia corpului poate comunica, deseori involuntar, starea sociala, dorinta de a domina
sau de a fi supus ( de ex. gesturi facute cu palma, strangerea de mana, gesturi realizate cu bratele,
gesturi realizate cu picioarele, alte gesturi larg raspandite).
d. Proximitatea este reprezentata de apropierea pe care ne-o putem permite fata de altii.
Exista o distanta considerata comoda pentru realizarea unei conversatii sau pentru alte forme de

interactiune sociala, denumita spatiu personal. In spatiul personal fiecare se simte in siguranta, de
aceea incalcarea acestuia poate reprezenta o forma de agresiune. Acest spatiu variaza de la o
persoana la alta, de la un popor la altul si de la o cultura la alta. (de ex.: o intalnire intre un diplomat
englez si altul arab, la sediul ONU. Englezul se opreste la 4-5 pasi in fata arabului, pentru a-i
vorbi. Arabul se mai apropie cu doi pasi. Surprins, diplomatul englez se retrage un pas inapoil Nu
poate suporta rasuflarea si privirea prea apropiata a arabului. Arabul nu poate vorbi peste prapastia'
creata intre ei si cauta distanta buna pentru comunicare, din punctul lui de vedere. Englezul se
retrage din nou, gandind ca arabul este prea indraznet'. Arabul avanseaza, gandind ca englezul este
prea distant etc.) Exista patru categorii de spatiu : intim, personal, social si public.
> Zona intima (0-45 cm) este o zona in care ii acceptam pe cei apropiati emotional: rude,
indragostiti, prieteni. Invadarea acestui spatiu de catre persoane nedreptatite sa patrunda
acolo genereaza o stare de stanjeneala sau iritare. Nu suportam in spatiul nostru intim
persoanele care ne sunt antipatice sau necunoscute. Este binecunoscuta starea de
stanjeneala pe care o resimtim atunci cand circulam cu liftul sau cu mijloace de transport in
comun la ore de mare aglomeratie;
> Zona personala (45-125cm) este accesibila interlocutorilor relativ apropiati, cunostintelor mai
vechi. Patrunderea in acest spatiu a persoanelor neautorizate genereaza o stare de disconfort
care ingreuneaza comunicarea (vorbirea devine nervoasa, sovaitoare, incoerenta). Limitele
acestui spatiu variaza in functie de diversi factori: psihologici, socioculturali, demografici;
> Zona sociala (l,25-3,60m) este distanta pe care o impunem in cazul comunicarii cu
interlocutori ocazionali, necunoscuti. Daca este folosita cu abilitate, aceasta zona poate
indica dominarea, interesul, dezinteresul, superioritatea sau puterea, fara a folosi cuvinte;
> Zona publica (peste 3,60 m) este distanta care apare in raporturile oficiale, cand
comunicarea isi pierde aproape total caracterul interpersonal, si este rezervata celor care se
adreseaza unui grup de ascultatori de pe o pozitie dominanta (profesori, judecatori, preoti,
politicieni, comandanti). Sunt destule persoane publice care isi pazesc distanta publica cu
bodyguarzi.
e. Imbracamintea reprezinta o alta cale de comunicare fara cuvinte. Ea concura la
cristalizarea unei prime impresii despre o persoana si care poate influenta comunicarea ulterioara

cu aceasta. Modul in care cineva se imbraca este transmitator de mesaje si ne poate sugera cum sa
interactionam cu el.
f. Atingerea reprezinta un mod de a comunica prin contact fizic. Este un semnal foarte puternic
ce poate produce reactii emotionale inconstiente. Diversele societati au stabilit, in mod
neconventional, o serie de norme,, culturale prin care este reglementata atingerea pe care o
permitem, in multe societati este permisa atingerea anumitor zone, dar numai de catre anumite
persoane si in anumite situatii. Societatea britanica, dar si cea japoneza par sa fie mai retinute in
privinta atingerii. Atingerea poate semnala intimitate si apropiere, de aceea o evitam atunci cand vine
din partea unor persoane necunoscute. Unii cercetatori au constatat ca atingerea poate semnala si
statutul social. Astfel, persoanele cu statut social inalt tind sa initieze contacte fizice, punandu-si,
de exemplu, bratul in jurul umerilor cuiva. Persoanele cu statut social coborat suporta si permit sa fie
atinse, dar nu initiaza atingerea.

COMUNICAREA NONVERBALA
In literatura de specialitate sunt mentionate nu o singura definitie a comunicarii
nonverbale ci mai multe si toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat
procesul de transmitere a semnelor nonligvistice.
Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si
care pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui,
completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicarii nonverbale a fost
demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia
ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce 38% este transmis pe
cale vocala si 55% prin limbajul corpului.
Comunicarea nonverbala opusa comunicarii verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj in
sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare
(scrisul). Teoriile contemporane ale comunicarii influentate de discipline atat de diverse ca
lingvistica enuntarii, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astazi locul cuvenit
comunicarii nonverbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicarii umane.
Comunicarea umana este conceputa ca o enuntare eterogena rezultand din combinarea de
elemente vocal acustice si vizuale.
STUDIUL COMIUNICARII NONVERBALE: SCURT ISTORIC
Ca si in cazul psihosociologiei , preocuparile de cunoastere a modului cum comunicam
fara a ne sluji de cuvinte au o indelungata preistorie si o foarte scurta istorie.

Preistoria domeniului de studio al comunicarii nonverbale acopera perioada din

Antichitate pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. In traditia vestica, in cele mai vechi
incercari de abordare sistematica a actiunilor expressive, atat in scrierile din Grecia si mai tarziu,
din Roma, gesturilor li s-au acordat, intr-un fel saui altul o mare importanta (A . Kendon si C.
MUuller, 2001,1). In acest sens primul professor de retorica publica din Roma Marcus Fabius
Quintilianus (c. 35 96 e.n.) a consacrat unul dintre cele douasprezece volume ale compendiului
Institutio oratoria Formarea vorbitorului in public pronuntiei vocii si gesturilor. Acest
volum ne ofera informatii detaliate despre limbajul trupului folosit de orator in conceptia
romanilor (F. Graf, 1991/2000, 42)
In primele decenii ale secolului XVII- lea se inregistreaza o renastere a interesului pentru
studiul gesturilor. In secolele urmatoare, scrierile despre posibilitatile cunoasterii oamenilor dupa
constitutia lor corporala, dupa fetei si a craniului, ca si dupa expresiile faciale se inmultesc.
In cadrul istoriei stiintei despre comunicarea nonverbala se poate vorbi de precursori pana
la jumatatea secolului XX (Ch Darwin, D. Efron, E. Kretschmer) despre fondatori intre anii 1950
si 1980 (j. R. Davitz, p. Ekman, L.K. Frank) iar despre cercetatorii de azi ai domeniului, in
ultimele doua, trei decenii.
Primele studii care au in titlu sintagma comunicare nonverbala au aparut la jumataea
secolului trecut. Jurgen Ruesch si Weldon Kees au fost cei dintai care au inclus termenul de
comunicare nonverbala in titlul unei carti (Nonverbal Comunication: Notes on the Visual
Perceprtion of Human Relations, 1956). Cei doi autori au aratat ca in comunicare umana sunt
implicate sapte sisteme diferite: 1) prezenta fizica si imbracamintea 2) gesturile sau miscarile
voluntare 3) actiunile intamplatoare 4) urmele actiunilor 5) sunetele vocale 6) cuvintele rostite 7)
cuvintele scrise (apud M.L. Knapp, 1990, 51). De remarcat este faptul ca in conceptia celor doi
autori cinci din cele sapte sisteme implicate in comunicarea umana sunt de natura nonverbala.
In perioada contemporana dupa 1980 si pana azi au aparut numeroase lucrari teoretice si
de cercetare empirica (D. Archer, R. Akert si M. Constanzo, 1993; M.l. Knapp, 1984; M.l.
Patterson, 1983, 1984; J. Streeck si M.L Knapp, 1992). Caracterizand perioda contemporana,
Mark L. Knapp (1990,53-54) destinge cateva tendinte ale studiilor privind comunicarea
nonverbala:

renuntarea la studiul separate al miscarilor diferitelor parti ale corpului

(membrele supwerioare, fata, ochii etc.) si centrarea pe cercetarea
contributiei acestor miscari combinante la transmitera anumitor mesaje

schimbarea strategiei de cercetare, in sensul cresterii ponderii dtudiilor

bazate pe observatia comunicarii nonverbale in conditiile naturale,
nu in conditiile artificiale ale laboratorului experimental

urmarirea modului in care unele semnale interactioneaza cu alte

semnale.

STRUCTURA COMUNICARII NONVERBALE

Analiza structurii comunicarii nonverbale impune luarea in considerare a codurilor,
modelelor si scopurilor specifice implicate. In comunicarea nonverbala se folosesc seturi de
semen, coduri, care prin combinare dau o anumita structura. De exemplu, semnalele vizuale pot
fi associate semnalelor olfactive. De fapt, aceste semen sunt stimuli senzoriali care
impresioneaza simturile omului (vaz, auz, pipait, miros). Pe baza semnelor si canalelor de
transmitere s lor s-au propuis multiple clasificari ale comportamentelor noinverbale si ale
comunicarii nonverbale.
In literature de specialitate se aminteste gruparea comunicarii nonverbale in
categorii, propusa de J. Ruesch si W. Kess:

trei

limbajul semnelor incluzand gesturile

limbajul actiunilor incluzand miscarile corpului implicate in diferite

activitati

limbajul obiectelor care incorporeaza dispunerea intentionata sau

neintentionata a obiectelor in spatiu in vederea utilizarii lor

O alta clasificare o datoram lui R. P. Harrison care i9mparte comunicarea nonverbala in

patru categorii:

coduri de executare associate miscarilor corpului, expresiilor faciale,

privirii, atingerii si activitatilor vocale

coduri spatio temporale referitoare la mesajele rezultate din

combinarea utilizarii spatiului si timpului

coduri artefac utilizate in mesajele primate de la obiecte

coduri mediatoare referitoare la efectele speciale rezultate din

interpunerea intre emitator si receptor

De exemplu Dale G. Lethers a identificat urmatoarele canale de comunicare nonverbala:

expresiile faciale, miscarile ochilor, postura, proxemica, aspectul fizic, factorii suprasegmentali,
precum intonatia, timbrul si volumul vocii, si atingeriule cutanate.
Clasificarea comunicarii nonverbale poate fi facuta , in principal, dupa modalitatile
senzoriale implicate in receptareaa semnalelor. Mark L. Knapp considera ca domeniul
comunicarii nonverbale include urmatoarele fapte: 1) cum privim 2)cum auzim (tonul vocii) 3)
cum mirosim 4) cum ne miscam individual sau in conjunctie cu altii (gesturile, postura,
privirea, expresiile faciale, atingerile corporale si proxemitatea) 5) cum afecteaza mediul

inconjurator interactiunile umane si cum afecteaza acestea, la randul lor, mediul inconjurator
(dispunerea spatiala a mobilei, temperature, prezenta altor oameni, zgomotele s.a.m.d)
Cei mai multi cercetatori accepta o clasificare rezultata din combinarea codurilor si
mediilor de transmitere a mesajelor. KINEZICA asa numitul limbaj corporal include
miscarile corpului, expresiile faciale si privirea. Studiul privirii poarta denumirea de
OCULEZICA. Activitatile vocale alcatuiesc PARALIMBAJUL. Studiul perceptiei si al
modului de utilizare a spatiului poarta denumirea de PROXEMICA, iar studiul perceptiei si al
modului de utilizare a timpului este denumit CRONEMICA. Aspectul fizic artefactele si
semnalele olfactive sunt considerate, de asemenea, categorii separate ale comunicarii nonverbale
si sunt studiate ca atare, chiar daca se recunoaste ca oamenii transmit semnale simultan prin mai
multe canale, fapt pentru care este necesara abordarea integrate a comunicarii nonverbale
FUNCTIILE COMUNICARII NONVERBALE
Pentru a analiza functiile comunicarii dupa parerea mea ar trebui sa gasim raspunsul la
intrbarea: De ce apelam la acest tip de limbaj ?. Ar trebui sa vedem care sunt intentiile, motivele
si scopurile acestei forme de comunicare.
Paul Ekman a identificat cinci functii ale comunicarii nonverbale:

repetarea spunem da si dam din cap de sus in jos, si de jos in sus;

spunem cuiva ca adresa cautata este pe o strada la dreapta si in acelasi
timp aratm cu mana incotro sa se indrepte

substituirea inlocuirea mesajelor verbale o fata posomorata ne

spune ca persoana in cauza nu se simte bine

completarea colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce

duce la o mai buna decodificare a lor

accentuarea / moderarea - punerea in evidenta a mesajelor verbale,

amplificarea sau dimpotriva diminuarea celor spuse: cand scandam
sloganuri, ridicam bratul si aratam pumnul; cand admonestam un
prieten expresia faciala poate arata ca nu ne-am suparat foarte rau

contrazicerea transmiterea de semnale in opozitie cu mesajele

verbale; spunem ca ne bucuram ca ne-am intalnit cu o persoana
cunoscuita dar privim in alta parte cand ii intindem mana, ne vaitam ca
nu avem din ce trai, dar ne afisam cu bijuterii sau haine foarte scumpe

Michael Argyle ia in considerare patru functii:

exprimarea emotiilor

transmiterea atitudinilor interpersonale

prezentarea personalitatii

acompanierea vorbirii

Dupa Maurice Patterson comunicarea nonverbala indeplineste mai multe functii:

transmite informatii

gestioneaza interactiunile

reflecta gradul de apropiere

exercita influenta

controleaza sentimentele

faciliteaza satisfacerea unor obiective sau interese

Judee K. Burgoon, David B. Buller si W. Gill Woodall au in vedere urmatoarele

functii, dincolo de rolul ei in producerea si procesarea comunicarii verbale.

structurarea interactiunii inaintea inceperii comunicarii propriuzise, serveste drept ghid implicit pentru desfasurarea acesteioa,
indicand cum se va desfasura comunicarea, ce roluri vor juca
persoanele implicate in actul comunicarii

identificarea sau proiectarea identitatii sinelui functie ce se refera la

modul de codificare si decodificare a mesajelor

formarea impresiei modul in care sunt percepute persoanele dupa

comportamentul lor nonverbal, formarea primei impresii

exprimarea si managementul emotiilor

managementul relatiei de comunicare

managementul de conversatie

managementul impresiei

influenta sociala rolul comunicarii nonverbale in procesele de

persuasiune

inselarea si suspiciunea de inselare

FUNCTII
GESTURILE DE ILUSTRARE dubleaza prin repetare mesajul verbal, sporind
sansele de intelegere corecta a lui
SUBSTITUIREA presupune inlocuirea unui cuvant sau a unei expresii verbale cu un
gest sau cu o combinatie de gesture.
FUNCTIA DE COMPLETARE este evidenta cand cineva are dificultati in utilizarea
codului verbal (de exemplu cand discutam cu un strain fara sa cunoastem bine limba in care se
vorbeste)
ASCUNDEREA incercarea de a induce in eroare sau dimpotriva dezvaluirea
reprezinta deasemeni functii ale comunicarii nonverbale, ca si reglarea de exemplu, marcarea
prin dregerea vocii a inceputului comunicarii verbale sau semnalarea prin coborarea vocii ca
suntem pe calea de a incheia discursul si sublinierea de exemplu pronuntarea intr-o alta
tonalitate a cuvintelor cheie pentru a focaliza atentia ascultatorilor.
PROXEMICA SAU PERCEPTIA SI UTILIZAREA SPATIULUI
Comunicam, desigur cu mainile, cu ajutorul expresiilor faciale, al privirii dar comunicam
prin modul in care folosim un anumit spatiu. Oamenii politici care tin un discurs apropioati
spatial de auditorium, cu privirea indreptata spre cei carora li se adreseaza obtin un alt effect
decat cei care, sa spunem se plaseaza la o distanta apreciabila fata de ei, mentin privirea in
pamant, stau cu mainile la spate sau cu o man in buzunar cand isi rostesc discursul.
Pe baza studiului distantelor la animale, Edward T. Hall face masuratori ale pragurilor de
receptare a vocii, delimitand patru distante innterumane;

distanta intima (intre 40 50 cm) in care poti simti prezenta

celuilalt, mirosul, respiratia. Este un spatiu de protectie pentru individ,
accesibil numai persoanelor foarte apropiate, partenerului, iubitei sau
iubitului, celui mai bun prieten, propiilor copii. Apropierea
interlocutorilor, acceptarea lor in zona distantei intime exprima o
apropiere pshihologica

distanta personala (intre 50 75 cm) in care indivizii isi pot atinge

mainile, defineste limita contactului fizic cu ceilalti. La acest nivel nu
putem detecta caldura, respiratia celuilat si in general, avem dificultati
in a mentine contactul la nivelul ochilor. Daca acest spatiu este incalcat
ne simtim inconfortabil, lucru sesizabil prin miscari excessive la
nivelul corpului. In anumite situatii insa nu parem deranjati de aceasta
invadare. Reactia fata de invadarea spatiului personal este in functie de

tipul de relatie pe care o avem cu interlocutorul (daca manifestam

atractie fata de acesta, gradul de toleranta este mai mare).

Distanta sociala (intre 1.5 3 m) este distanta in care pierdem

detaliile privind interlocultorul. Etse distanta la care se desfasoara cele
mai multe dintre interactiunile individuale obisnuite, tranzactiile
afacerile cu character formal.

Distanta publica (intre 3 6 m) este distanta in care individual este

protejat si poate deveni devensiv daca este atacat. La acest nivel
pierdem foarte multe detalii ale comportamentului interlocutorului:
expresiile fetei, directia privirii.

Luand in calcul nu numai distantele de la care poate fi receptata vocea (soaptele, vocea
normala si strigatele), dar si posibilitatile de contact cutanat, temperature, mirosul, detectarea
expresiilor faciale etc., Edward t. Hall si colaboratorii sai ajung la masuratori mai fine, pe care
Marc Alain Descamps le prezinta in felul urmator:

distanta intima apropiata (intre 0 0.15 m) permite contactul

cutanat, receptarea mirosului corporal al celuiolalt, al caldurii corpului
sau. Comunicarea se face in soapta

distanta intima neapropiata (intre 0.15 0.45 m) este cea la care

le permite persoanelor sa se tina de mana, sa-si simta reciproc mirosul
corporal. Comunicarea verbal;a este suava

distanta personala apropiata (intre 0.45 0.75 m) este distanta

propice confidentelor. Se disting foarte bine trasaturile fetei, se simte
slab caldura corporala a celeilalte personae, iar mirosul acesteia
(parfum) nu se simte deloc

distanta personala neapropiata (intre 0.75 1.25 m) asigura

perceptia exacta a celuilalt, in ansamblu si in detaliu

distanta sociala apropiata (intre 1.25 2.10 m) de la aceasta

distanta discutam cu strainii, le vedem bine fata si corpul in intregul
lui. Este distanta dintre vanzator sio client

distanta sociala neapropiata impune comunicarea cu voce tare,

estompeaza diferentele de status. La aceasta distanta au loc discutii
formale, impersionale, ca si discutiile in grupurile mici.

Distanta publica apropiata impune sa se vorbeasca tare si rar

accentuanduse fiecare cuvant. O astfel de distanta se mentine intre
oamenii politici, a actorilor. Comunicarea este puternic controlata.

ARTEFACTELE
Imbracamintea, podoabele, accesoriile vestimentare comunica apartenenta persoanei la
genul biologic, la o clasa de varsta, la o categorie socio economica, la o profesie sau alta. Este
inmposibil sa fii imbrcat sis a nu transmiti celorlalti ipso facto cine esti si cum percepi tu lumea.
Susan B. Kaiser afirma imbracamintea si infatisarea sunt simboluri vizibile care influenteaza
interactiunile cu alti.
Vestimentatia: determinari geografice, istorice si culturale. Cand analizam
vestimentatia in contextual comunicarii nonverbale trebuie sa luam in considerare determinarile
geografice, culturale si istorice. De exemplu dela Polul Nord la Ecuator, oamenii isi protejeaza
corpul impotriva gerului sau a caldurii excessive: imbraca haine adecvate, diferite in ceea ce
priveste materialele, culoarea, croiala.
Hainele, symbol al identitatii personale si sociale. Gilson Monteiro spunea ca haina
reprezinta oglinda sinelui, marcheaza separarea dintre clasele socialeMai mult hainel care sunt
in egala masura pentru a acoperi goliciunea trupului si pentru exprimarea sinelui, ofera indicii
despre caracteristicile psiho morale ale persoanelor dar si despre grupurile. Jean Chevalier si
Alain Gheerbrant aratau ca pentru unele popoare orientale o cusatura dreapta semnifica
integritatea psiho morala, tighelul orizontal pace in inima. Hainele si mai ales uniformele dunt
un dimbol sl puterii sociale pe care o ai la un moment dat. Ele influenteaza stima de sine, dar si
com[portamentul celorlalti. Referitor la puterea de influentare a hainelor cu autoritate,
experimental natural proiectat de M. Lefkowitz, R.R. Blake si J.S. Mouton intr-un oras din Texas
mi se pare cat se poate de revelator. Cei trei folosesc ca asociat un barbat in varsta de 31 de ani,
care in cadrul experimentului avea sarcina sa treaca strada pe rosu, in timp ce alti pietoni
asteptau schimbarea culorii semaforului. Cand complicele purta haine cu autoritate, respective
costum de foarte buna cal;itate si cravata scumpa, trecatorii care erau la semafor l-au urmat intrun numar de trei ori si jumatate mai mare decat atunci cand era imbracat cu o camasa ieftina si
pantaloni de lucru
In modul in care ne imbracam intervin intr-o proportie sau alta de la caz la caz, atat
motivatia de protejare a corpului, cat si pudicitatea si dorinta de a atrage atentia. De exmplu
tinerii si tinerele merg la discoteca, imbraca haine care mai degraba sa atraga sexual decat sa le
protejeze corpul; hainele purtate de tinerii din gastile de la coltul strazii nu au functie estetica.
Lipsa decentei in modul de a se prezenta al unor elevi din licee sau al unor studenti pune
problema violentei limbajului nonverbal.
Pornind de la imbracaminte, ne putem da seama de gustul estetic al acesteia, de firea ei:
este o persoana conformista, care doreste sa treaca neobservata, sau o persoana independenta?
Imbracamintea este o forma de comunicare nonverbala (inaintea prezentarii verbale, cu
ajutorul vestimentatiei se transmit informatii despre apartenenta la genul social, varsta, clasa
sociala, ocupatie, origine etnica si despre caracteristicile psiho morale de personalitate).
Imbracamintea reprezinta valorile identitare de grup si exprima nevoia de a fi diferit de
alti. Diferentierea imbracamintei simbolizeaza nevoia de autonomie, dorinta de a fi independent.

Diferentierea imbracamintei adolescentilor fata de imbracamintea adultilor este un fenomen

istoric relative recent deoarece pana la jumatatea secolului trecut hainele adolescentilor semanau
foarte mult cu hainele adultilor.
Vestimentatia adolescentilor de dupa 1980 are conexiune cu vestimentatia adolescentilor
din ani 50 60, pe cand vestimentatia adolescentilor de dupa 1980 este influentata de mass
media datorita tehnologiilor de comunicare moderne, adolescentii tind sa imite vedetele TV, sau
starurile musicale etc.
Vestimentatia si statusul social. Daca haina nu-l face pe om cel putin ea il reprezinta.
Foarte bine ca o persoana cu o anumita pozitie in ierarhia social. De exemplu in Roma antica
purtau toga doar oameni liberi nu si strainii sau sclavii. Toga purtata de tineri era tivita cu rosu.
Toga alba era imbracata numai de tineri dupa ce implineau varsta de 17 ani, intr-o ceremonie ce
va avea loc in Forum. In egiptul Antic purtau sandale numai persoanele cu pozitie sociala inalta.
Jacqueline Murray a identificat in lumea afacerilo trei tipuri de vestimentatie:

hainele specifice corporatiilor, purtate mai ales de avocati, directori si

bancheri (design simplu de culoare gri sau bleumarin pentru costumele
barbatesti, alb imaculat sau albastru deschis pentru camasi, iar pentru
femei, bluze, rochii din bumbac ori din panza de in)

haine menite sa comunice, utilizate cu precadere de persoanele

implicate in marketing, educatie, industriile in expansiune (costume si
rochii practice, relaxante, semitraditionale din impletituri si tesaturi cu
ochiuri largi, cu imprimeuri odihnitoare sau in dungi)

haine inovatoare, intalnite mai ales la artisti, la cei ce lucreaza in

domeniul publicitatii, la vanzatorii cu amanuntulsau la propietarii de
magazine de lux

Anat Rafaeli si Michael G. Pratt au operationalizat conceptual de vestimentatie

organizationala luand in considerare trei dimensiuni : caracteristicile imbracamintei
(culoarea, materialul si stilul vestimentatiei), omogenitatea imbracamintei si atributele
comparative ale acesteia (variabilitatea si unicitatea)
EXPRESIILE FACIALE
Studiul expresiilor faciale a debutat in a doua jumatate a secolului XIX-lea. Sa ne
Amintim de celebra lucrare a lui Charles Darwin Expresia emotiilor ls om si animale. In timp
s-au adunat un munte de fapte de observatie, s-au emis diferite ipoteze si s-au elaborate tehnici
din ce in ce mai sofistificte pentru inregistrarea muschilor faciali din carer rezulta expresiile
faciale. In anul 1965, Cand Paul Ekman a inceput sa studieze expresiile faciale, majoritatea
antropologilor erau convisi de faptul ca gesturile si emotiile au fundamente culturale, ca sunt
invatate in procesul socializarii. Paul Ekman porneste de la ipoteza ca expresiile faciale sunt
programate ca o parte naturala a emotiilor. Pentru ca toti oamenii apartin aceleiasi specii si toti

au acelasi numar de muschi faciali este de asteptat ca oriunde in lume emotiile sa se exprime in
acelasi mod, sa fie recunoscute ca atare. Fiecarei emotii ii corespunde cate doua expresii faciale:
una programat ereditar, aceeasi in toate culturile; alta, reprezentand o abatere de
laexpresiaprogramata, variaza de la o cultura la alta. In sprijinul ipotezei universaliatii expresiilor
faciale ale emotiilor, Paul Ekman invoca cercetarile lui H.C. Triandis si W.W. Lambert, care au
cerut unui numar de studenti americani si greci, precum si locuitorilor unei mici localitati din
insula Corfu (insula greceasca din Marea Ionica) sa acorde note de la 1 la 9 unor fotografi
reprezentand personae care exprimau diferite stari emotionale, dupa cum le considera agreabile
sau dezagreabile. Studentii in ciuda diferentelor entice, au dat note foarte apropiate, spre
deosebire de locuitorii din mediul rural, care au introdus unele discordante in notare. Aceasta
prima cercetare comparativa interculturala, care inclian balanta in favoarea tezei universalitatii
expresiei emotiilor, nu a fost scutita de critici metodologice intemeiate: s-a prezentat fotografia
unei singure personae (o actrita care exprima diferite emotii), nu s-a verificat implicarea in
sarcina de notare a subiectilor (s-ar fi putut ca studentii sa fie mai motivate sa evalueze
fotografiile), emotiile nu erau naturale (se stie astazi ca exista diferente notabile intre zambetul
spontan si cel artificial).
Cercetarile coordonate de Paul Ekman au demonstrate ca expresiile faciale ale emotiilor
sunt universale. Studentii apartinand unor grupuri entice foarte diferite au identificat emotiile
corespunzatoare expresiilor faciale.
ZAMBETUL SI RASUL. Numerosi filosofi si oameni de stiinta au icercat sa patrunda esenta
rasului si surasului. Ch Darwin aprecia ca rasul pare sa constituie in primul rand, expresia
simplei bucurii sau fericiri. Cat priveste caracterul innascut al rasului si surasului, Ch Darwin
aduce in discutie cazul Laurei Bridgman care din cauza orbirii si a surzeniei, nu a putut dobandi
vreo expresie prin imitare, totusi, atunci cand I s-a comunicat prin limbajul gesturilor o scrisoare
de la un prieten iubit a ras si a batut din palme, iar obrajii I s-au imbujorat. Motivele pentru care
omul rade sunt variate, dar mecanismul rasului este totdeauna acelasi: inspiratie adnca, scurte
contractii spasmodice ale toracelui, in special al diafragmei. De aici si vorba: radeau de se
tineau cu mainel de burta.
In timpul rasului gura este mai mult sau mai putin larg deschisa, cu colturile mult trase
inapoi, precum si putin in sus, iar buza superioara este putin ridicata. Uneori radem din tot corpul
desi se spune radem din tot sufletul. Radem de ne doare burta sau ne tavalim pe jos de ras.
In fond este vorba despre contractile musculare si despre stimularea secretiei unor endorfine, fapt
ce mentine sau amplifica veselia. Pe astfel de date probate stintific se bazeaza terapia prin ras si
pana la un punct concursurile Cine rade mai mult. Pentru al sanction ape cel care nu are
dreptul sa rada de alti daca are cineva acest privilegiu! -, la romani exista zicala Rade ciob de
oala sparta. Normele referitoare la ras variaza de la o cultura la alta si de la o epoca la alta, dar
totdeauna rasul functioneaza ca un guardian al ordinii publice.
Paul Ekman a catalogat 18 tipuri de zambete care nu sunt stimulate. Zambetele naturale
se deosebesc de cele false, artificiale, prion aceea ca dureaza mai mult si ca in performarea lor
participa atat muschii fetei cat si cei ai ochilor. In cazul zambetelor false se contracta doar
muschii din jurul ochilor, aparand la coada ochilor riduri, nu si muschii fetei. In lucrarea
Limbajul corpului pentru manageri, Horst H. Ruckle analizeaza opt tipuri de zambete.

zambetul voit, fabricat, chinuit (colturile gurii drepte, buzele drepte si

lipite). Apare si dispare repede. Poate exprima jena.

zambetul dulceag (intinderea si subtirea buzelor; insoteste universalul

da)

zambetul pe sub mustata (buzele tensionate si lipite; exdprima

vointa, dar si retinere)

zambetul depreciativ (colturile gurii sunt retrase putin in jos, este

afisat de persoanele blazate, ironice, poate exprima acordul si
dezacordul, in acelasi timp)

zambetul relaxat (lipsit de tensiune, exprima bucuria, dragostea,

pretuirea celuilat).

zambetul stramb (un colt al gurii este tras in jos si celalalt in sus;
exprimao amabilitate fortata, un conflict intern; este zambetul
subalternului nevoit sa asculte o gluma batrana a sefului)

zambetul care exprima frica (buzele sunt trase lateral, iar gura este
putin intredeschisa; colturile gurii sunt trase spre urechi)

zambetul condescendent, resemnat (rasfrangerea inainte a buzei

inferioare; adesea, este insotit de inclinarera capului spre dreapta si /
sau ridicarea si tremuratul umerilor)

Pozitia capului este foarte sugestiva. Capul se poate afla in diverse pozitii: ridicat sau
coborat, inclinat la stanga sau la dreapta, ridicat oblic la stanga sau la dreapta. Capul impins
inainte ne duce cu gandul la un semn de amenintare. Capul plecat inseamna supunere iar capul
aplecat oblic inseamna perfidie. Cel care inalta capul, isi descopera gatul, zona vulnerabila,
aratand astfel ca nu se teme, ca are semtimentul propriei valori. Ridicarea batosa a capului
inseamna aroganta, capul lasat destins pe spate este un semn de auto predare sau o senzatie
trezita de amintiri sau ascultarea muzicii preferate, deconectare de ce ii inconjoara. Capul
inclinat lateral dreapta inseamna bunavointe, ascultare in opozitie cu inclinarea la stanga care
denota scepticism, critica, indoiala.
Pozitia capului tradeaza interesul, toleranta, indiferenta, dezgustul fata de interlocutor.
Pozitia de ascultare cu intereses este cu capul usor inclinat lateral. Clatinarea capului in sus si in
jos inseamna acord, aprobare, intelegere. Clatinarea capului de la stanga la drapta inseamna
negare, dezaprobare si acesta miscarea a capului descurajeaza foarte mult persoana in cauza. In
cazul unor negocieri sau diferite conversatii de afaceri sau nu numai castigam teren daca initiem
aproape imperceptibil miscarile capului celui cu care negociem.

Miscarile sunt multiple si complexe, se realizeaza combinatii de miscari, se asociaza

miscarea capului cu miscarea altor segmente ale corpului, miscarea integrata fiind caracteristica
fiecarei situatii sau stari psihologice. Comunicarea prin expresia fetei include
mimica(incruntarea, ridicare sprancenelor, incretirea nasului, tuguiesrea buzelor)
Mimica este acea parte a corpului nostru care comunica: fruntea incruntata semnifica
preocupare, manie, frustare; spancenele ridicate cu ochii deschisi ne induce catre o stare de
mirare de surpriza; nasul incretit inseamna neplacere iar buzele stranse inseamna nesiguranta,
ezitare, ascuserea unor informatii.Mimica este semnalul nonverbal cel mai usor de descifrat.
Mimica poate fi agitata si este determinata de o succesiune de stari sufletesti, de senzatii
puternice si poate semnifica o mare sensibilitate la stimulii externi.
Darwin R. Charles a observat ca mimica asociata unor senzatii este comuna tuturor
oamenilor. Fenomenul fost studiat si concluzia a fost ca exista programe innascute, ca se pare ca
exista o mimica universala.
Insa vom discuta toate aceste aspecte pe larg dar si despre alte componente care ajuta
mimica fetei sa exprime anumite lucruri .
Fruntea:
Fruntea este componenta care formeaza zona superoara a fetei. Ea reprezinta puterile
spirituale si trasaturile de caracter asociate.
Formele fruntii sunt foarte diferite de la persoana la persoana dar ea este intotdeauna
determinata de linia parului iar inaltimra ei se intinde intre punctul situat intre sprancene si linia
parului.Prin miscarea muschilor sunt generate cutele fruntii, care pot fi verticale, orizontale sau
incretite. Cutele verticale se datorea concentrarii pe un punct in spatiu sau a luminii
orbitoare.Astfel cutele verticare devin expresia unui efort spiritual sau fizic;in valori normale sau
depasite, ele exprima disperare, furie,sau emotie. Cutele orizontale apar cand ochii sunt larg
deschisi, cand se incearca prelucrarea informatiilor detinute, dar care nu sunt intelese; mimica
este expresie a fricii, sperieturii, mirarii, intelegerii bruste a unui lucru, dar aceasta mimica poate
fi datorata oboselii, greutatii cu care sunt tinuti ochii deschisi. Cutele incretite apar la locul de
intersectie dintre cele orizontale si cele verticale; exprima panica in gandire, dificultati in
prelucrarea informatiilor.
Sprancenele:
Chinezii considera sparncenele drept una dintre cele cinci trasaturi vitale ale fetei. Intradevar, nici o fata nu poate fi citita cum se cuvine fara a le lua in considerare.
Sprancenele le putem considera ca o granita intre partea superioara a fetei si cea mijlocie.
Sprancenele arata tipul afectiv al omului, precum si gradul de intelegere intre minte si inima. Ele
au o forma mostenita care prin miscarea in timpul vietii se modifica. Ridicarea sprancenelor se
face in semn de salut, de recunostinta si acest lucru il putem numi chiar salutul ochilor.

In timp au fost enumerate sapte grupe principale de expresii faciale, fiecare avand mai
multe subgrupe: fericire, surpriza, teama, tristete, furie, curiozitate si dispretul. Expresiile faciale
enumerate sunt recunoscute in toate societatile umane si se considera a fi innascute datorita
acestei calitati.Ridicarea sprancenelor poate sa denote expresii diferute atunci cand se iau in
considerare si alte elemente: simpla poate fi doar un mod de salut, de a spune da sau a
confirma ceea ce spune partenerul de discutie; o ridicare brusca si scurta dublata de ridicarea
umerilor exprima neajutorare, nevinovatie, nestiinta sau mirare si bucurie. In cazul dreptacilor,
ridicarea sprancenei drepte exprima o critica, iar a celei stangi, o dipozitie de neincredere si
scepticism. Coborarea spancenelor are loc atunci cand exista un pericol iminent. Cuplarea cu
miscarea de ridicare a obrajilor este un mijloc de protectie, dar apare si in cazul surasului, scarbei
sau plansului.
Ochii:
A devenit ca o zicala atunci cand se spune ca ochii sunt fereastra sufletului si este cu
siguranta foarte adevarat ca forma, stralucirea, culoarea si, desigur, miscarea lor dezvaluie foarte
multe informatii despre interiorul persoanei respective.
Una dintre cele mai importante trasaturi ale ochiului este stralucirea lui. Aceasta trasatura
unica fiecarei persoane in parte se datoreaza interactiunii dintre lumina si lacrimile de la
suprafata ochiului. Ochii stralucitori, vii, caracterizeaza o persoana isteata si vioaie, in timp ce
ochii lipsiti de stralucire denota nu numai oboseala si descurajare, ci si o prabusire
spirituala.Ochii transmit mesaje legate de starile sufletesti. Privirea poate fi blanda, catifelata,
dura, prietenoasa.
Elementele studiate in comunicarea nonverbala in cadrul ochilor sunt gradul de
deschidere, miscarea pleoapelor, pupile si privirea.Gradul de deschidere a ochilor variaza de la
privirea holbata, atotcuprinzatoare, pana la pleoape inchise. Ochii holbati sunt dublati de cutele
orizontale, aceasta privire exprima mirare, frica de amenintare iminenta, groaza, curiozitate,
extrema, asteptare tensionata, speranta , neputinta naivitae, incapacitatea de a intelege un anumit
lucru. Ochii larg deschisi acumuleaza cat mai multe impresii dar fara sa fac o selectie a acestora
pot spune sa ei semnifica creativitate spirituala si nevinovatie. Ochii deschisi refleta o stare de
interes normal pana la o perceptie optimista a lumii inconjuratoare. Ochii intredeschisi exprima
oboseala, tensiune nervoasa, o participare redusa la ce este in jur si plictiseala. Mimica acestora
denota indiferenta, inertie, paralizie a afectelor, resemnare, faptul ca partenerul de discutie nu
merita nici o privire. Ochii acoperiti care au doar o fanta ingusta prin care se observa ceva
punctual, care se concentreaza asupra unei tinte, in acest caz exista o perceptie negativa a acestei
expresii datorita faptului ca denota siretenie, amenintare, agresivitate, indiscretie, egoism sau
individualism. Ochii strasi inchisi semnifica concentrare spirituala asupra unui stimul exterior
sau a unei idei. Inchiderea unui singur ochii este un gest amical, o intelegere secreta, si aceasta
semifica viclenie, siretenie, prudenta, indemanare, arta si este folosit de cei care fac pe
importantii. Inchiderea relaxata a ochilor este urmarea fireasca a dorintei de a medita, de a
asculta ceva sau a savura ceva, dar in acelasi timp mai semnifica si refuzul de a vedea, de aici
vine si expresia a trece cu vedere.

Miscarea pleoapelor, este una involuntara de indepartare a unui corps strain din ochii, dar
ea mai poate exprima si nedumerire, nesiguranta, jena, neliniste.
Cesare Lombroso a observat ca la criminalii innascuti zona centrala a pleoapei superioare
este frecvent coborata, conferindu-i persoanei respective un aer somnoros. Cand intreaga pleoapa
este mult coborata, generand aspectul cunoscut sub denumirea de ochii de iatagan, ea denota,
cum era de asteptat, lascivitate, preocupari pentru seductie.
Pupila reactioneaza la radiatia luminoasa si la adancimea imaginii. Se ingusteaza atunci
cand privim la un obiect indepartat si cand lumina este puternica. Inafara de stimulii exteriori, ea
mai reactioneaza si la starii sufletesti, atunci cand avem trairi intense si emotii pozitive; se dilata,
iar cand emotiile sunt negative, se micsoreaza. Aceste modficari sunt percepute de partenerii de
conversatie drept mesaje subliminale.
Privirea:
Modul in care privim sau suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare,
acceptare, incredere si prietenie. Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un inteles. Privind
pe cineva confirmam ca ii recunoastem prezenta, ca exista pentru noi;interceptarea privirii cuiva
inseamna dorinta de a comunica.
Privirea ca mijloc de comunicare a sentimentelor, gandurilor, starilor sufletesti nu ar avea
aceeasi semnificatie in absenta ochilor, ea fiind rezultata unor conexiuni intre creier si inima,
modulate de firea si de educatia fiecarui individ..Mesajele ochilor si privirilor sunt legate de
dilatarea si contractia pupilei, de ascunderea unghiului intern, de intensitatea si durata contactului
vizual cu interlocutorul, de schimbarile de directie ale privirii. Modul de a privi e legat de
interesul fata de partenerul de comunicare.Daca persoana sau ce ne spune nu ne intereseaza
mutam privirea fata de ceva anume.
Cum am mai spus privirea este contactul vizual intre parteneriide discutie, ne ofera indicii
despre sentimentele care exista intre cele doua persoane, atunci cand contactul vizual este evitat
exista o stare de nesiguranta, o timiditate excesiva sau dorinta de a nu fi deranjat. Cand intr-o
situatie precum calatoria in metrou sau in orice transport in comun, cineva priveste o persoana
chiar si dupa ce este observata, este interpretata drept tendinta de agresiune; insa atunci cand
contactul vizual intre doua persoane este prelungit, acest lucru este explicat prin existenta unor
sentimente puternice intre cei doi.
Exista mai multe moduri de a privi: a) privirea paralela, la distanta mica denota o
persoana adancita in gandurile sale si care nu doreste sa perceapa mediul inconjurator. Dar cand
aceasta este mentinuta in prezenta unei persoane, este inteleasa ca o incercare de ignorare a
acesteia si de a o face pe aceasta sa se simta nedorita in mediul respectiv. b) privirea drept in
ochii este un semn al dorintei de cooperare cu interlocutorul, demonstrandu-i acestuia interesul si
cunoasterea valorii sale. Aceasta privire denota onestitate, corectitudine si constiinta de sine. c)
privirea de sus in jos se poate datora diferentei de inaltime sau a pozitiei partenerilor de discutie
si acest lucru poate sa denote dominare, mandrie, aroganta. d) privirea de jos in sus are aceasi
cauza ca si cea precedenta si denota supunere sau dorinta de agresivitate. e)privirea laterala,

respectiv oblica, poate fi orientata spre stanga sau drepta, de sus sau de jos si exprima mai multe
tipuri de informatii prein combinarea acestor elemente.Pornita de sus inseamna dispret, pronita
de jos denota slugarnicie, iar cand ochii sunt larg deschisi poate semnifica curiozitate sau
retinere.
Privirile au fost studiate si din punct de vedere al fundamentelor neurologice. Astfel
directia privirii indica ce idei trebuiesc activate: imaginile sunt activate de prvirea in sus,
sunetele de cea orizontala si sentimentele de privirea in jos.Privirea indreptata spre stanga
activeaza amintirile impersonale, obiective, logice, iar cea spre dreapta imaginatia, creativitatea,
amintirile personale.Astfel cand cineva incearca sa-si aduca aminte ceva va privii spre stanga, iar
cand va inventa sau va minti, spre dreapta.
Nasul:
Importanta nasului ca emblema a fetei a fost descoperita de Aristotel si confirmata de
aproape toti fiziognomistii de marca. Dr.Roger Rogerson spunea ca dintre toate trasaturile fetei
omenesti, nasul, fiind cel mai proeminent, joaca cel mai de seama rol in dezvaluirea caracterului
Se spune ca lungimea nasului, respectiv a zonei de mijlocii trebuie sa fie egala cu aceea a
fruntii si a treimii faciale inferioare.O asemea egalitate simbolizeaza un echilibru interior,
exprimat prin cinste, loialitate si dragoste pentru adevar, ceea ce caracterizeaza orice om
destoinic.Nasul ofera si el informatii despre starea de spirit a unui individ. Varful nasului ne
poate dezvalui daca se inroseste sau paleste. Narile se pot umfla cand simtim un miros placut,
sau daca suntem furiosi si largim narile pentru a sporii cantitatea de aer.
A stramba din nas este o expresie dar si o miscare a muschilor nasului, care semnifica
neplacere, indispozitie, jena, confuzie. Miscarile frecvente ale muschilor din zona nasului duc la
aparitia cutei sensibilitatii situata intre partea laterala a nasului si buza superioara, iar aceasta
se datoreaza din cauza unei stari de nemultumire datorita unui fapt sau obiect neplacut.
Una dintre principalele directii ale studiitlo expresiilor faciale a fost detectarea expresiilor
artificiale, intentionate pentru a induce in eroare. Paul Ekman(1997) considera ca ceea ce
tradeaza o persoana care intentioneaza sa induca in eroare sunt semnele de emotie. Cazul cel mai
simplu este de a incerca o emotie pe care nu o simti. El considera ca exista putine persoane care
sa produca expresii emotionale corecte, cei mai multi sunt tradati de anumite semne. De exemplu
cei care zambesc spontan vor folosi anumiti muschi ce nu pot fi controlati intentionat situati in
zona ochilor, iar pentru furie o ingustare a buzelor.
Gura:
Gura este cea mai mobila zona a fetei ea ne permite sa intre hrana, bautura si aerul ce ne
sunt necesare;ea musca, ea ne rosteste gandurile, ea rade cand suntem bucurosi.
Gura deschisa cu barbia lasata inseamna reaus lipsa de activitate. Gura inchisa poate
insemna dorinta de a negocia tacit sau respingerea unui contact verbal. Gura inchisa cu buzele

stranse indica inchiderea in sine, solitudine, incapatanare, proasta dispozitie. Gura si buzele pot
realiza diferite mimici, cum ar fi cea de degustare, de savurare, de protest, de ingrijorare.
Prezenta zambetului confirma disponibilitatea spre dialog. Zambestul autentic este
expresia unei stari de bucurie, de acceptare si implica si participarea ochilor. Initial dezvelirea
dintilor a fost un gest de amenintare, ulterior a evoluat spre un gest de prietenie. Zambetul apare
la sugar foarte devreme, cam in a cincea sau a sasea saptamana de viata. Zambetul poate fi
fabricat, prostesc, relaxat, dulceag, stramb, de frica, resemnat. Zambetul care descopera numai
dintii de sus , nu si gingiile superioare este un semn de bunatate, cinste.Daca zambetul dezveleste
si gingiile de sus aceasta denota ca posesorul este predispus la deprimarecare ii poate afecta
fericirea si cariera. Cand zambetul dezgoleste ata dintii de sus , cat si dintii de jos, posesorul are
o fire deschisa, corecta si generoasa, care isi va fi obiectul criticii si antipatiei altora.
Rasul este o manisfestare tipic unama, ea este eliberatoare de tensiuni interne.Copii rad
mai mult decat adultii.Rasul poate fi cinic, agresiv, eliberator, blazat, ingrijorat.
Minciuna in societate:
Din punct de vedere psihosociologic, minciuna este o strategie protectiva, adaptiva si
succesiva de insertie optimala a individului in complicata retea sociala. Aceasta ii asigura atat
neutralitatea sau distantarea necesara, atunci cand societatea nu-i este pe plac, cat si implicarea
inteligenta in vederea obtinerii unei pozitii sau profit maxim cand crede de cuviinta. In acelasi
timp, prezenta minciunii poate de seama de calitatea relatiilor care reglementeaza societatea, de
profilul comunicarii dintre diferitii protagonisti sociali.
Minciuna constituie un act psihic complex, cu rezonante socio-culturale, ce vizeaza mai
multe straturi existentiale: ontologice, gnoseologice, retorice, axiologice, antropologice,
culturologice, sociologice. Ea este o forma de administrare eficienta a fictiunii, de plonjare
motivata in ireal, de indepartare prin limbaj sau gestica de la cea ce indeobste este recunoscut ca
existent, ca adevarat, ca valoare. Ca modalitate de abatere de la ceea ce este , minciuna da seama
de faptul ca distanta dintre real si ireal este reglabila prin mecanisme semiotice, ca nu
intotdeauna este urmarita corespondenta dintre ceea ce se afirma si starile de fapt, ca
instrumentele limbajelor verbale sau paraverbale sunt excelente mijloace de a trisa, de a ascunde,
de a nascoci. Minciuna este o achizitie culturala ce se rafineaza pe masura ce subiectul
dobandeste o anumita experienta praxiologica, ajunge la o anumita performanta cognitiva, stie sa
selecteze si sa ierarhizeze, dispune de o anumita performanta discursiva, este integrat in
comunitate si are anumite interese. Nu minti doar de dragul de a minti.
Editarea unei minciuni presupune o maturitate a constiintei, o gandire de tip simbolic, o
decentrare si dedublare subiectiva, o dezvoltare minimala a limbajului. Cele mai dese minciuni
ale fiintei umane sunt antrenate prin limbaj, intrucat acestea sunt cele mai economicoase. Este
mai usor sa ascunzi sau sa te ascunzi in spatele cuvintelor. Te tradezi mult mai usor prin mimica
sau gestica. Mainile sau fata noastra sunt mai sincere, mai transparente.
Omul minte si prin actele pe care le intreprinde, printr-o conexiune interesata a gesturilor
si comportamentelor sale. Nu-i nevoie sa mai apeleze la cuvinte. Reusesti sa minti in deplina

tacere. Poti foarte bine sa induci in eroare actionand intr-un anumit mod, exagerand sau alternand
semnificatiile unor acte sau imbinandu-le si articulandu-le astfel incat sa se creeze impresiile
dorite. Combinatorica actelor, ca si a cuvintelor, este nelimitata si, de aceea, ea creeaza spatiul de
manevra suficient de larg pentru reusite strategii de inselare. Mintim gesticuland, razand,
mirandu-ne, infuriindu-ne, bucurandu-ne,mintindu-ne. Mintim de cum facem prima miscare,
dar si in nemiscare.
Postura

Spatele drept si capul sus, precum si pozitia trasa in spate a umerilor va sugera
interlocutorului incredere in sine si hotarare.

Pozitia corpului aplecata in fata cu masura poate face minuni la un interviu de job, la un
curs sau la o sedinta, sugerandu-i interlocutorului ca esti interesat de ceea ce are acesta de
spus.

Pozitia corpului lasata pe spate, sprijinita de spatarul scaunului poate sugera, din contra,
dezinteres, atitudine refractara fata de ceea ce are de spus interlocutorul.

Pozitia corpului cu bazinul putin impins inainte si cu mainile in buzunar, eventual cu

degetele mari in exteriorul pantalonilor va insemna incredere in sine.

Pozitia ridicata cu mainile pe masa si cu corpul aplecat inainte va insemna o atitudine

autoritate, dorinta de a se impune.

Pozitia lasata pe spate cu mainile impreunate la ceafa sugereaza o atitudine de

superioritate.

Pozitia mainilor

Mainile ascunse in buzunare sau oricum altundeva decat la vedere poate sugera
interlocutorului ca ai ceva de ascuns.

Mainile apropiate cu degetele mari unul sprijinit de celalalt pot sugera incredere in sine,
sau in anumite contexte chiar aroganta.

Mana dusa la fata, sprijinind barbia sau falca este un semn de plictiseala sau de
neascultare a interlocutorului.

Mainile incrucisate la piept sugereaza o atitudine inchisa, neincrezatoare sau o persoana

care se apara.

Mainile sprijinite una pe alta, eventual jucandu-se necontrolat sugereaza o stare de

nervozitate.

Gesturi

Gestul reflex de a scoate ochelarii de pe nas si de a lua unul dintre bratele ochelarilor si al duce in dreptul gurii sugereaza interes si chiar dorinta de a spune ceva.

Gestul de a duce o mana sau un deget la ceafa poate insemna ca cel care face gestul a fost
pus intr-o incurcatura.

Mana dusa in dreptul fetei sau al ochilor poate insemna ca cel care face gestul incearca sa
ascunda ceva.

LIMBAJELE NONVERBALE IN COMUNICARE (LIMBAJE CORPORALE, PROXEMICA,

PARALIMBAJE ETC.)
Putem comunica cu ajutorul limbajelor, simbolurilor si semnelor, care pot fi verbale si
neverbale. Comunicam neverbal chiar prin simpla prezenta (cum aratam) sau prin lucrurile din
jurul nostru (cum le alegem sau cum le aranjam). Comunicam astfel fara sa vrem si fara sa ne
dam seama. Este practic imposibil sa blocam comunicarea neverbala, asa cum putem cu cea
verbala.
Exista mai multe tipuri de comunicare neverbala:
-

Comunicarea neverbala denumita senzoriala, deoarece se bazeaza pe ceea ce

receptionam prin intermediul simturilor vazului, auzului, mirosului, tactil si
gustativ.

Comunicarea neverbala estetica (pictura, muzica, dans, imagine etc.), care are
loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistica si comunica
diferite emotii artistice.

Comunicarea neverbala bazata pe folosirea insemnelor (steaguri, insigne,

uniforme etc.) si a simbolurilor specificeca, de exemplu, cele legate de religie
(cruce, altar, icoane etc.) sau statutul social (gradele de ofiteri, decoratiile,
titulatura etc.).

In ceea ce priveste comunicarea manageriala ceea ce conteaza este comunicarea

neverbala senzoriala, a limbajului timpului, spatiului, culorilor si a limbajului grafic. Limbajele
neverbale care insotesc comunicarea scrisa sunt legate de aspectul grafic al foii (spatiul alb,
forma literelor, identarea, distanta dintre randuri etc.), structura si formatul scrierii.
A.Mehrabian si M. Weiner au fost printre primii care au studiat limbajele neverbale si au
constatat ca proportia in care folosim limbajul verbal si limbajele neverbale este, in comunicarea
orala, urmatoarea: 7% cuvinte, 38% paralimbaj (in principale intonatia si inflexiunile vocii), 55%
alte elemente de limbaj neverbal (in principal expresia fetei, gesturile si postura corpului). Doar
7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind neverbal.
Comunicarea neverbala poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala, o regleaza
si o controleaza (de exemplu, prin gesturile care simbolizeaza dorinta de a prelua conversatia,
aprobarea/dezaprobarea, incurajarea interlocutorului sa vorbeasca etc.). Mesajul neverbal este cel
mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia i se acorda de catre interlocutor atentia
cea mai mare. In interpretarea limbajelor neverbale trebuie sa tinem cont de urmatoarele aspecte:
-

pentru a evita interpretarea gresita a unui element de limbaj neverbal este bine
sa-l interpretam in contextul tuturor celorlalte elemente verbale si neverbale;

caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, experienta de viata

etc. sunt elemente care trebuie luate in considerare in interpretarea corecta a
limbajelor neverbale;

modul de folosire si interpretare a limbajelor neverbale difera, sub multe

aspecte, nu numai de la individ la individ, ci si de la profesie la profesie, de la
colectivitate la colectivitate si de la cultura la cultura.

Pentru a ne imbunatati abilitatea de a comunica prin limbaje neverbale, trebuie ca, in primul
rand, sa devenim constienti de felul in care noi insine folosim si interpretam aceste limbaje si de
impactul lor asupra celor din jur.

LIMBAJUL CORPULUI

Limbajul corpului contribuie la comunicare prin:

A)

expresia fetei

miscarea corpului (gesturi)

forma si pozitia corpului

aspectul general

comunicarea tactila

Expresia fetei. Comunicarea prin expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicarea
sprancenelor, incretirea nasului, tuguirea buzelor etc.), zambetul (prin caracteristici si
momentul folosirii) si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia
privirii etc.). Fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia acesteia constituie un
mijloc de comunicare foarte important. In mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt
privite cel mai intens in timpul comunicarii.

Mimica
Fiecare parte a fetei noastre comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustrare;
sprancenele ridicate cu ochii larg deschisi mirare, surpriza; nas incretit neplacere; nari largite
manie; buze stranse nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.

Zambetul
Este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stari, de la placere, bucurie,
satisfactie, la promisiune, cinism sau jena. Interpretarea sensului zambetului variaza de la o
cultura la alta, fiind strans legata de tipul relatiilor interumane in cadrul acelei culturi.

Privirea
Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare,
incredere si prietenie. Chiar a privi sau a nu privi pe cineva are un inteles. Privind pe cineva
confirmam ca ii recunoastem prezenta, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva inseamna

dorinta de a comunica. O privire directa poate insemna onestitate si intimitate, dar in anumite
situatii comunica amenintare. In general, o privire insistenta si continua deranjeaza.
Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de prietenie. Miscarea
ochilor in sus exprima incercarea de a ne aminti ceva; in jos, tristete, modestie, timiditate sau
ascunderea unor emotii. Privirea intr-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de interes,
raceala. Evitarea privirii inseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.
Pupilele dilatate indica emotii puternice: pupilele se largesc, in general, la vederea a ceva
placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate; pupilele se micsoreaza ca manifestare a
nesinceritatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate.
B) Miscarea corpului. Comunica prin gesturi, pozitia corpului si prin modul de miscare a
corpului.

Gesturile
-

bratele deschise denota sinceritate, acceptare; mina la gura surpriza; acoperirea gurii
cu mana ascunderea a ceva, nervozitate;

strangerea pumnilor denota ostilitate, manie sau solidaritate, stres;

mainile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau incercare de autocontrol;

utilizarea gesticulatiei excesive este considerata nepoliticoasa in multe tari;

modul in care americanii isi incruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o
retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor
difera de cel al femeilor;

bataitul picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.

Postura corpului

Postura sau pozitia corpului comunica in primul rand statutul social pe care indivizii cred ca il au
sau vor sa il aiba relativ la altii. Urmarirea posturii corpului ne da informatii si despre atitudine,
emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca.
-

o persoana dominanta tinde sa tina capul inclinat in sus, iar cea supusa, in jos;

in general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar,

uneori, si neliniste si preocupare;

pozitia relaxata, inclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau
autoincredere excesiva;

Exista trei posturi pe care le iau oamenii in legatura cu relatia dintre ei:
1.

de includere/neincludere, postura prin care se defineste spatiul disponibil activitatii de

comunicare si se limiteaza accesul in cadrul grupului;

2. de orientare corporala doi oameni pot alege sa se aseze fata in fata sau alaturi (paralel);
prima situatie comunica predispouitie pentru conversatie, iar a doua, neutralitate;
3.

de congruenta/necongruenta, postura care comunica intensitatea cu care o persoana este

implicata in ceea ce spune sau face interlocutorul (sau grupul); participarea intensa conduce
la postura congruenta (similara cu cea a interlocutorului), iar daca exista diferente de statut,
de puncte de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente (persoana nu priveste spre
interlocutor, nu interactioneaza sub nici o forma, se disociaza de ceilalti membri ai grupului).

Modul de miscare a corpului

-

miscari laterale sunt vizibile in special la darea mainii; daca managerul isi misca
bratele in laturi, in miscare circulara si are tendinta de a efectua miscari predominant pe
lateral, este un bun comunicator;

miscari fata-spate managerul care face acest fel de miscari isi extinde mainile direct
in fata cand da mana, iar cand vorbeste se inclina in fata; acest fel de miscare
caracterizeaza pe omul de actiune;

miscari verticale in timp ce da mana, managerul se va desfasura pe verticala, iar la

asezarea pe scaun se va aduna si va tine bratele in jos; acest individ are putere de
convingere si este util in organizatiile cu moral scazut.

C) Comunicarea tactila
Se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, modul de imbratisare, de luare de
brat, batutul pe umar etc. Este cunoscut ce comunica aceste tipuri de atingeri pentru romani, dar
in diferite culturi ele pot comunica lucruri diferite. Unii oameni evita orice atingere. Forta si tipul
de atingere depinde in mare masura de varsta, statut, relatie si cultura.
D) Prezenta personala
Prezenta personala comunica prin intermediul formei corpului, a imbracamintii, a mirosului
(parfum, miros specific), a bijuteriilor si a altor accesorii vestimentare.Prin ceea ce ne comunica,
bazat pe anumite atitudini sau idei preconcepute pe care le avem, forma corpului (ectomorf,
endomorf si mezomorf) constituie un element important ce trebuie constientizat in evluarile in
cadrul interviurilor. O persoana care arata bine este asociata automat cu o persoana care are
succes social. Imbracamintea oglindeste personalitatea individului, este un fel de extensie a eului
si, in acest context, comunica informatii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul
nostru general sau al celor din jur. Imbracamintea se poate folosi si pentru a crea un rol sau poate
marca statutul social real sau pretins. Pentru situatii de afaceri este apreciata imbracamintea
simpla, eleganta si de calitate.

LIMBAJUL SPATIULUI
Cel care a pus bazele teoriei limbajului spatiului si a stiintei numita proxemica este Edward Hall.
Proxemica este studiul modului in care oamenii tind sa isi structureze spatiul din jur si distanta
dintre ei in interactiunile zilnice, sa aranjeze spatiul in incaperi, cladiri, orase. Dupa parerea lui
Hall elementele principale ale limbajului spatiului sunt:

orientarea relativa

distanta fata de interlocutor

spatiul personal

locul ales intr-o incapere

Limbajul spatiului trebuie interpretat simultan in functie de cinci dimensiuni:

1. marime
2. grad de intimitate
3. inaltime
4. apropiere-departare
5. inauntru-inafara.
Cantitatea si calitatea comunicarii sunt influentate de relatiile spatiale, prin aceea ca prea mult
sau prea putin spatiu poate inhiba scurgerea libera a informatiei. In functie de relatia cu cei cu
care comunicam si de contextul comunicarii pot fi identificate:
-

spatiul intim in majoritatea culturilor europene nu se agreeaza apropierea cu mai

mult de 45-50 cm decat celor din familie sau a persoanelor iubite; invadarea acestui
spatiu produce senzatie de disconfort.

spatiul personal este definit de distanta de 1-2 m, distanta de la care comunicam

confortabil cu interlocutorul.

spatiul social este de aproximativ 4-5 m si este adoptat in situatii impersonale;

aceasta distanta asigura eficienta maxima si implicare emotionala minima.

spatiul public presupune o distanta de peste 6 m si presupune, de obicei, comunicare

intr-o singura directie si neimplicarea interlocutorului (auditoriului).

Apropierea exagerata poate comunica amenintare sau relatii de natura strict personala;
departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta, statut social superior. De exemplu,
modul in care managerul foloseste spatiul in timpul sedintelor poate comunica despre
personalitatea sa, despre stilul de conducere si de luare a deciziilor. De asemenea, spatiile mici
sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde si intime. Cele mari sunt asociate cu puterea,
statutul si importanta. Lucrurile (mobilier, accesorii), culoare si iluminarea sunt alte lemente de
limbaj neverbal care contribuie la crearea atmosferei adecvate.

LIMBAJUL LUCRURILOR SI AL
CULORILOR
Oamenii comunica si prin modul in care aranjeaza lucrurile din jurul lor. De exemplu,
managerul trebuie sa acorde importanta pouitiei, marimii si aranjarii birourilor. Ele spun multe
despre modul de abordare a afacerilor si despre managerii care le conduc:
-

o comunicare directa, deschisa, o relatie de prietenie si incredere impune

aranjarea scaunelor fata in fata;

la o comunicare formala, intre interlocutori poate fi interpusa o masa;

asezarea laterala fata de interlocutor inseamna ca interactiunea nu a fost

dorita de persoana respectiva.

Cultura organizationala se exprima cu ajutorul limbajului lucrurilor prin:

a) obiecte de dcor folosite
b) tablouri expuse pe pereti
c) obiectele de pe masa
d) siglele folosite
e) designul si decorarea coridoarelor, anexelor a salii de sedinte sau de consiliu

f)

modul de iluminare (iluminarea scazuta nu indeamna la comunicare si munca; iluminarea

prea puternica poate genera agitatie)

g) culoarea de exemplu, gandirea creatoare are loc in mod optim intr-o camera cu mult rosu,
cea de perfectare a ideilor intr-o camera cu mult verde; culorile stralucitoare sunt alese de
oamenii de actiune, comunicativi, extrovertiti, iar cele pale, de timizi, introvertiti.
Culoarea afecteaza comunicarea si sub alt aspect: culorile calde (galben, portocaliu, rosu)
stimuleaza comunicarea, in timp ce culorile reci (albastru, verde, gri) inhiba comunicarea;
monotonia, precum si varietatea excesiva de culoare, inhiba si ii distrag pe comunicatori.

LIMBAJUL TIMPULUI
Limbajul timpului este studiat de stiinta numita cronemica. Modul in care putem
comunica prin limbajul timpului este corelat cu:
1. precizia timpului; a veni mai tarziu sau mai devreme la o intalnire de afaceri sau a fi punctual
sau nu la o sedinta are anumite semnificatii: comunica atitudinea fata de interlocutor sau fata
de activitatea respectiva, perceptia statutului si a puterii, respectul si importanta acordata. Cu
cat oamenii sunt lasati sa astepte mai mult cu atat ei se simt mai umiliti, se simt
desconsiderati si inferiori ca statut social. Deci, limbajul timpului poate fi utilizat pentru a
manipula, supune si controla sau pentru a comunica respect si interes.
2.

lipsa timpului; s-a constatat ca, in general, relatia de comunicare pozitiva se dezvolta
proportional cu frecventa interactiunii (deci cu timpul petrecut impreuna). Timpul este
perceput ca o resursa personala limitata, de aceea modul in care alegem sa il folosim
comunica atitudinea noastra fata de cel care solicita o parte din aceasta resursa.

3.

timpul ca simbol pentru repetarea activitatilor; exista un ritm zilnic al activitatii,

anotimpurile impun anumite activitati si un anume fel de viata, sarbatorile si ritualurile sunt
marcate de timp ( oamenii de afaceri stiu ca in preajma sarbatorilor de iarna se cumpara mai
mult si se munceste mai putin).

LIMBAJUL PARAVERBAL
Pentru un manager deprinderea de a folosi in mod adecvat limbajul paraverbal este foarte
importanta in comunicarea de influentare, de convingere si suportiva. El poate adauga bogatie
comunicarii, dar si foarte multa confuzie. Stiinta vocii umane se numeste paralingvistica si are in
vedere, in contextul comunicarii, urmatoarele aspecte:
-

calitatile vocii: domeniu de frecvente, controlul miscarii buzelor, articularea

cuvintelor, ritm, rezonanta vocii, viteza de vorbire

caracteristicile vocale: ras, plans, soptit, oftat

parametrii vocali: intensitate, inaltime, extensia vocii

separatorii vocali (ii, aa, mm, aa), pauzele etc.

Ritmul prea rapid poate genera neintelegerea mesajului, iar cel prea lent plictiseala. Pauzele intre
propozitii sau cuvinte pot fi folosite pentru a accentua anumite parti, pentru a da timp de gandire,
a genera anticipatia, a-l forta pe interlocutor sa spuna mai mult. Ticurile, ezitarile, repetarea
necontrolata a unor cuvinte etc. sunt erori de paralimbaj; ele trebuie constientizate si eliminate.
Pastrarea tacerii are si ea anumite functii comunicative:
-

intareste sau tensioneaza relatia

poate jigni sau impaca

ascunde sau scoate in evidenta informatii

exprima acordul sau dezacordul

comunica o atitudine de precautie

ne permite sa ne organizam gandurile

permite interlocutorului sa reflecteze asupra propriilor idei, reactii sau

sentimente

De aceea tacerea este indicata in urmatoarele situatii:

-

dupa ce s-a pus o intrebare

dupa ce s-au exprimat lucruri importante (pentru a le spori impactul)

cand starea emotionala este puternica

dupa ce s-a receptionat un volum mare de informatii.