Sunteți pe pagina 1din 2

Marius Dabija (13 ianuarie 1969-22 iunie 2003)

de Florin Caragiu

Un prieten căruia îi păstrez o vie amintire este


Marius Dabija. Minte strălucită, scormonitoare,
imprevizibil in acţiuni, căutând mereu soluţia
surpriză. În clasele a VII-a şi a VIII-a am lucrat
împreună la matematică, pregătindu-ne pentru
Olimpiade. Ca să variem, jucam şah până nu mai
ştiam de noi. Era talentat şi la fotbal, tenis de masă
etc.
În liceu ne-am văzut mai rar. Eu eram la liceul I. L.
Caragiale, el, la Mihai Viteazul. L-a avut profesor
pe Eugen Onofraş. În clasa a XI-a, Marius a luat
locul I la Olimpiada de matematică, faza Naţională şi la Olimpiada Internaţională
de Matematică. După ce a absolvit Facultatea de matematică, a plecat la doctorat în
America, unde munca de cercetare i-a fost încununată de reuşită. A luat doctoratul
şi a scos nişte articole remarcabile.

Ca elev şi student, era în stare să-şi conducă profesorii de la agonie la extaz şi


invers. Născocea pe loc soluţii din cele mai diverse la câte o problemă, după care,
lăudat fiind de profesor, care nu reuşea totuşi să urmărească deplin şirul
argumentărilor, revenea şi arătând că greşise într-un loc ştergea totul, scoţând ca
din joben o altă demonstraţie fulger. Asta se putea întâmpla de câteva ori la rând...

Avea de regulă o deosebită poftă de viaţă, umor, voioşie, neastâmpăr, o doză


sensibilă de nonconformism, atras de situaţii-limită, uneori fiind, e drept chinuit de
gânduri şi întrebări, incertitudini existenţiale, întorcând lucrurile pe toate părţile în
căutarea unei soluţii, construind şi deconstruind la nesfârşit.

Mie îmi părea câteodată, în unele momente ale sale de graţie, că regăsesc profilul
unui Mozart al matematicii. Am aflat cu durere în inimă vestea că în America a
trecut pe neaşteptate la cele veşnice, în plină activitate creatoare, la numai 34 de
ani. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Articole Publicate:

Dabija, M. "Algebraic and Geometric Dynamics in Several Complex Variables".


PhD thesis, University of Michigan, 2000. ps.gz
Bonifant, A. and Dabija, M. "Contractive Curves". International Journal of
Mathematics and Mathematical Sciences, 30(4), 2002. ps.gz
Bonifant, A. and Dabija,M. "Self-maps of P2 with invariant elliptic curves".
Contemporary Mathematics, 311, 2002. ps.gz
Coman,D.and Dabija, M. "On the Dynamics of Some Diffeomorphisms of C2 near
parabolic fixed points". Houston Journal of Mathematics, 24(1), 1998. pdf

Articole Nepublicate:

Dabija, M. "Bötcher divisors", 2000. ps


Dabija,M. "Self-maps of projective bundles on projective spaces",2000. ps
Dabija, M."Self-maps of ruled surfaces", 2000. ps
Dabija,M.and Jonsson, M. "Self-maps of P2 with an invariant curve of curves",
2002.

Sursa.

S-ar putea să vă placă și