CURS 1

SISTEMUL INFORMATIC –
COMPONENTĂ A SISTEMULUI DE
MANAGEMENT
La modul general, un sistem este un ansamblu de elemente
.
intercorelate funcţional, care acţionează într-un anumit scop

Orice sistem se caracterizează prin următoarele:

 intrările sistemului (Xi)
 ieşirile sistemului (Yi)
 obiectivele sistemului sau scopul final (Zi)
 procesele ce au loc în cadrul sistemului (P)
 starea sistemului la un moment dat
Unitatea economico-socială privită ca
sistem
 Unitatea economica - SISTEM
 Elementele sistemului - compartimentele sau elementele structurale ale
acesteia
 Scopul funcţionării
 Intrările în sistem - resursele materiale, financiare şi umane necesare
 Ieşirile din sistem - reprezentate de produsele şi serviciile vândute
 Procesele ce au loc în cadrul unei societăţi – reglementate prin ROF
 Starea sistemului – unitate economică – reflectată prin evidenţa
financiară, contabilă, a personalului, prin indicatorii analitici şi sintetici
FUNCTIILE INTREPRINDERII

 Producţie sau Prestări Servicii

 Resurse Umane
 Financiar-Contabilitate
 Comercială (Aprovizionare-Desfacere)
 Cercetare –Dezvoltare
 Marketing
Unitatea economică reprezentată ca
sistem
Unitatea economica este rezultatul acţiunii
conjugate a trei subsisteme ce acţionează
într-o strânsă interdependenţă :

 sistemul de conducere, de management sau

decizional (S.D.)
 sistemul condus, de execuţie sau operaţional (S.O.)
 sistemul informaţional
Sistemul informaţional = un ansamblu de fluxuri şi circuite
informaţionale organizate într-o concepţie unitară.

El utilizează modele, proceduri, resurse umane şi materiale pentru

colectarea, înregistrarea, prelucrarea, stocarea şi/sau
transmiterea datelor şi a informaţiilor, prin intermediul cărora
asigură interconexiunile informaţionale dintre sistemul de
conducere şi sistemul condus, dintre elementele componente
ale acestor sisteme, dintre organismul social economic pe care
îl serveşte şi mediul social economic extern.
Sistemul informaţional reprezintă deci un ansamblu de oameni,
echipamente, software, procese şi date destinate să furnizeze
informaţii active sistemului decizional.
Ansamblul operaţiilor la care sunt supuse intrările pentru a furniza
ieşirile se constituie în proceduri.

În funcţie de mijloacele şi procedeele utilizate pentru executarea

operaţiilor, acestea pot fi grupate în:
 proceduri manuale;
 proceduri automate;
 proceduri mecanizate
 Proceduri mixte.
Nivelele managementului

Cele trei nivele ale managementului

CONCEPTUL DE SISTEM CIBERNETIC
= un sistem cu autoreglare, deci un sistem care, sesizând diferenţa dintre
rezultate şi aşteptări (ieşiri şi obiective), are capacitatea de a acţiona în
consecinţă, pentru a o elimina acele deficienţe.
Conceptul de sistem informaţional

 Sistemul informaţional reprezintă un

ansamblu de metode, tehnici, metodologii
şi proceduri de culegere, verificare,
transmitere, stocare şi prelucrare a
datelor necesare factorilor de conducere
în procesul de fundamentare şi elaborare
a deciziilor.
Cerinte ale unui sistem informational:

 Să asigure informaţiile necesare şi cu gradul de prelucrare dorit

la toate nivelele decizionale.
 Operativitatea informării
 Corectitudinea informarii
 Selectarea informaţiilor

 Adaptabilitatea la modificări
SISTEMUL INFORMATIONAL

Se realizează practic prin cele trei forme de

evidenţă existente la nivelul societăţii:
 evidenţa tehnic-operativă
 evidenţa contabilă
 evidenţa statistică.
Contine următoarele elemente de structură :
 fluxuri informaţionale
 circuite informaţionale
Sistemul informatic

 reprezintă un ansamblu de metode, metodologii, tehnici şi

proceduri automate de culegere, verificare, transmitere, stocare
şi prelucrare a datelor în scopul satisfacerii cerinţelor
informaţionale necesare conducerii în procesul de
fundamentare şi elaborare a deciziilor.
 realizarea unui sistem informatic sau produs-program
reprezinta acea parte a ciclului său de viaţă care constă din:
elaborarea proiectului, a programelor asociate, a documentaţiei
de utilizare, exploatare şi întreţinere, punerea în funcţiune la cel
puţin o unitate beneficiară până la recepţionarea sau
omologarea sa.
Elementele componente ale sistemului
informatic:

a). Baza tehnico-materială a sistemului

b). Sistemul de programe ( software-ul sistemului)
c). Baza informaţională
d). Aparatul ştiinţific şi matematic
e). Factorul uman şi cadrul organizatoric

Clasificarea sistemelor informatice

 Principii de realizare a sistemelor
informatice

 Principiul eficienţei economice

 Principiul structurării sistemului informatic
 Principiul unicităţii datelor de intrare
 Principiul selecţiei şi informării prin excepţie
 Implementarea unor modele matematice în
cadrul sistemelor informatice
 Adoptarea unor soluţii performante de
organizare şi prelucrare a datelor
 Respectarea cadrului legislativ
Exemple
 CURS 10

Proiectarea bazei de
date
 Proiectarea bazei de date
• Este o activitate distinctă şi deosebit de importantă, prin
efectele ei în prelucrarea ulterioară a datelor, care se
încadrează în metodologia de proiectare a sistemelor
informatice.
• Corespunzător celor 3 niveluri de organizare a datelor în
baze de date, proiectarea bazei de date se va face la
nivel logic, fizic şi virtual.
• Activitatea de proiectare a bazei de date presupune
realizarea următoarelor activităţi:
a). Proiectarea structurii conceptuale a bazei de date :
b). Proiectarea structurii logice a bazei de date ;
c). Proiectarea structurii fizice a bazei de date ;
d). Alegerea sistemului de gestiune a bazei de date .
 Modelul relaţional
Modelul relaţional de baze de date cuprinde trei
componente principale:
• Structura datelor ;
• Restricţii de integritate a datelor;
• Operatorii de prelucrare a datelor, prin operaţii din
algebra relaţională sau calculul relaţional.
De regulă relaţiile sunt reprezentate sub forma unor tabele
bidimensionale în care fiecare rând reprezintă un tuplu şi
fiecare coloană reprezintă valorile tuplurilor dintr-un
domeniu dat al produsului cartezian.
• În reprezentarea sub formă de tabel a unei relaţii,
coloanelor şi, respectiv domeniilor corespunzătoare lor li
se asociază nume intitulate atribute.
 Relaţia
• este o asociere stabilită între două sau mai multe câmpuri comune care se
găsesc în două tabele. O relaţie leagă astfel date aparent izolate.
Considerând două tabele, A şi B, relaţiile pot fi de mai multe feluri:
• unu la unu (one-to-one ); În acest caz se cere ca valoarea câmpului cheie
dintr-o singură înregistrare a tabelei A să fie identică cu o singură valoare
corespondentă din câmpul asociat din tabela de legătură B. Cu alte cuvinte,
fiecare înregistrare din tabela A poate avea doar o singură înregistrare
corespondentă în B şi invers. Acest tip de relaţie este mai puţin utilizată,
căci datele se pot afla, în acest caz, într-o singură tabelă.
• unu la mulţi (one-to-many); În acest caz se cere unicitatea câmpului cheie
din tabela A, dar valorile lui să fie identice cu mai multe valori ale câmpului
asociat din tabela B. Cu alte cuvinte, o înregistrare din tabela A poate avea
mai multe înregistrări corespondente în tabela B, dar o înregistrare din B se
potriveşte cu o singură înregistrare din tabela A. Practic legătura se face
între cheia primară a tabelei de bază, A, şi cheile externe corespunzătoare
din tabelele corelate.
• mulţi la mulţi (many-to-many). În acest caz nu există nici o relaţie unică
între câmpurile cheie ale tabelelor A şi B, fiecare dintre acestea conţinând
valori duplicat în cealaltă tabelă. Acest tip de relaţie este echivalentă şi se
poate descompune în două relaţii de tip one-to-many. Relaţia este posibilă
prin definirea unei tabele noi, C, numită tabelă de joncţiune, a cărei cheie
primară este formată din cele două chei primare, devenite astfel chei
externe ale celor două tabele care trebuie corelate.
 Proiectarea structurii conceptuale
a bazei de date
Presupune realizarea următoarelor activităţi
specifice:
a). Definirea detaliată a colecţiilor de date
b). Determinarea legăturilor dintre colecţii
c). Definirea modelului conceptual de ansamblu
al datelor
d). Testarea modelului conceptual de ansamblu
al datelor
e). Transpunerea modelului conceptual
Toate aceste activităţi pornesc de la Modelul
Entitate Asociere, definit in etapa de Studiu si
analiza a sistemului existent.
 Normalizarea bazei de date
• Normalizarea conduce la ameliorarea structurii bazei de date,
înlăturându-se treptat o serie de neajunsuri şi asigurând facilităţi
sporite în privinţa încărcării, actualizării şi exploatării bazei de date.
Necesitatea normalizarii progresive este dată de faptul că anumite
relaţii pot genera o serie de situaţii nedorite, aşa-numitele "anomalii
de actualizare", cum sunt: anomalia de adăugare, anomalia de
modificare.
• Anomalia de ştergere rezultă din faptul că ştergând un tuplu al unei
relaţii, odată cu ştergerea anumitor informaţii se pierd şi informatiile
utile, existente în tuplul respectiv.
• Anomalia de adăugare rezultă din faptul ca nu pot fi incluse noi
informaţii într-o relaţie deoarece nu se cunosc şi alte informaţii
cerute pentru adăugarea unui nou tuplu la acea relaţie, în principal
valorile pentru atributele din cheie.
• Anomalia de modificare rezultă din faptul că e dificil de modificat o
valoare a unui atribut atunci când ea apare în mai mult decât într-un
tuplu al relaţiei.
 Regulile normalizării unei baze de
date relaţionale
1. O bază de date este în FN1 dacă toate tabelele sale sunt în FN1.
• O tabelă e în FN1 dacă toate atributele ei sunt elementare
(nedecompozabile) şi nu conţine grupuri repetitive.
2. O bază de date este în FN2 dacă toate tabelele sale componente
sunt în FN2.
• O tabelă este în FN2 dacă şi numai dacă este în FN1 şi fiecare
câmp noncheie al tabelei este dependent funcţional direct şi
complet de câmpul cheie al tabelei.
3. O bază de date este în FN3 dacă toate tabelele ce o compun sunt
în FN3.
• O tabelă este în FN3 dacă fiecare atribut noncheie al tabelei
depinde în mod netranzitiv de cheia tabelei.
4. O bază de date este în FN4 dacă şi numai dacă este în FN3 şi nu
conţine două sau mai multe dependenţe multivaloare.
Prin verificarea modelului se poate ajunge la rearanjarea unor
componente ale modelului, la adăugarea unor relaţii suplimentare
care înseamnă practic introducerea de noi entităţi.
 Concluzii cu privire la proiectarea structurii
conceptuale a bazei de date
a). Proiectarea structurii conceptuale a bazei de date se
realizează de regulă într-o abordare top-down. Se
pleacă de la un prim model conceptual de ansamblu,
care este apoi detaliat şi corectat, până la obţinerea
structurii conceptuale a bazei de date.
b). Proiectarea structurii conceptuale are la bază o
modelare a datelor relativ independentă de aplicaţii.
c). Proiectarea structurii conceptuale a bazelor de date are
la bază o modelare a datelor independentă de
instrumentul informatic de implementare (SGBD).
•
 Proiectarea structurii logice a bazei de date
• Structura logică a bazei de date reprezintă forma sub
care apare structura conceptuală a bazei de date pentru
un utilizator oarecare.
• Programele de aplicaţie operează asupra elementelor
structurii conceptuale prin intermediul structurii logice,
având acces doar la acele elemente ale structurii
conceptuale care sunt incluse în structura logică.
• În această etapă se denumesc tabelele componente ale
bazei de date, se defineşte practic structura logică a
fiecărei tabele, se descriu relaţiile dintre ele şi se
stabilesc restricţiile de integritate a acestora.
• Pentru fiecare atribut din structură (câmp de date) se
specifică elementele de caracterizare, şi anume: tipul,
lungimea, eventuale restricţii privind domeniul valorilor
admise sau corelaţiile implicate, rolul de atribut non-
cheie sau atribut cheie şi tipul acesteia (cheie primară,
cheie externă, cheie candidat).
 Proiectarea structurii fizice a bazei de date
• Structura conceptuală a bazei de date îmbracă diferite forme de reprezentare: liniară,
arborescentă, reţea, relaţională.
• Metoda de liniarizare a structurii virtuale este specifică diferitelor SGBD-uri utilizate.
• Principalele activităţi abordate în cadrul acestei faze sunt:
 proiectarea machetelor de stocare a datelor
 definirea caracteristicilor fizice la nivelul fişierelor bazei de date
 calculul necesarului de suport tehnic de date
Alegerea sistemului de gestiune a bazelor de date se face pe baza unor criterii ca:
• Cerinţele utilizatorilor, în legătură cu tipul de aplicaţii solicitate, timpul de răspuns al
sistemului, securitatea datelor, confidenţialitatea lor, uşurinţa de utilizare, etc. E
posibil uneori ca utilizatorul să impună chiar el un anume SGBD.
• Necesităţi de ordin tehnic, legate de portabilitatea colecţiilor de date, a programelor
şi a SGBD-ului ales.
• Cerinţe de ordin economic, legate de încadrarea în totalul resurselor alocate
pentru realizarea noului sistem informatic, cum sunt cele financiare, de personal şi de
timp.
• Costul sistemului dat de timpul de ocupare a unităţii centrale, costul de întreţinere
şi dezvoltare al sistemului, resursele hardware imobilizate, costul de adaptare şi
trecere pe alt sistem de calcul, costul documentaţiei etc.
• Protecţia şi securitatea datelor din baza de date.
• Specificul aplicaţiei. Se ştie că programele sunt orientate pe aplicaţii, cum
• Timpul şi costul pentru instruirea personalului care să utilizeze SGBD-ul şi
aplicaţia realizată
• Facilităţe de implementare, de întreţinere, exploatare a bazei de date.
 Proiectarea interfeţei
• Interfaţa cu utilizatorul reprezinta modul in care
comunică aplicaţia proiectată cu utilizatorul nespecialist
în informatică .
• Avem în vedere două aspecte importante ale interfeţei
unei aplicaţii:
 caracteristicile vizuale ale interfeţei
• comportamentul interfeţei ca răspuns la acţiunea utilizatorului.
• Observatie:
Practic, interfaţa aplicaţiei reprezintă posibilitatea
utilizatorului de a comunica direct cu aceasta, deci de a
înţelege cerinţele aplicaţiei în fiecare moment şi
modalitatea în care trebuie să-i răspundă. De reuşita
acestui dialog permanent depinde în mare măsură
succesul execuţiei aplicaţiei, a corectitudinii datelor
furnizate.
 Cerinte ale proiectarii interfetei
• Consistentă: Aceasta înseamnă că pentru o anumită operaţie să se
folosească acelaşi obiect vizual. Accesul la operaţii similare să se
face deci prin aceleaşi acţiuni ale utilizatorului (mouse, tastatură) şi
folosind acelaşi obiect vizual.
• Intuitivă: Interfaţa să fie sugestivă, să poată fi intuită chiar fără
documentaţie sau cursuri de instruire.
• Extensibilă: Aceasta înseamnă că ea trebuie să fie adaptabilă la
noi echipamente hard (de exemplu monitoare cu rezoluţie mai
mare);
• Atractivă: Aceasta înseamnă că interfaţa trebuie să aibă
caracteristici estetice care să atragă utilizatorul, să-i facă plăcere să
comunice cu ea. O interfaţă aglomerată va îndepărta utilizatorul.
• Uşor de utilizat: Aceasta înseamnă că operaţiile simple trebuie să
se realizeze prin acţiuni simple ale utilizatorului. Operaţiile complexe
trebuie să se realizeze printr-o succesiune de acţiuni simple ale
utilizatorului.
• Uşor de învăţat: Aceasta înseamnă că orice acţiune utilizator
trebuie să fie uşor de realizat. Experienţa acumulată în învăţarea
unor acţiuni să poată fi folosită la învăţarea altor acţiuni.
 Principii sau “cele 10 porunci”
(1) Utilizatorul (U) controlează programul: U simte că el controlează
programul, şi nu invers (programul îl dirijează pe el)
Această cerinţă este caracterizată de rolul activ al utilizatorului,
personalizarea mediului de lucru, anumite caracteristici ale
programului.
• Rolul activ al utilizatorului înseamnă în special că:
 Utilizatorul iniţiază acţiuni ;
 Utilizatorul conduce aplicaţia: calculatorul doar execută comenzile
utilizatorului şi nu invers.
• Caracteristicile programului pe care se sprijină această calitate se
referă la:
 interactivitate
 reacţie (răspuns) la fiecare acţiune a utilizatorului
 flexibilitate
• Personalizarea mediului de lucru
 aplicatia trebuie să permită utilizatorului să se simtă cât mai comod
 Principii sau “cele 10 porunci”
(2) Utilizatorul manipulează direct informaţia, cu alte
cuvinte, U trebuie să poată opera direct cu
reprezentarea pe ecran a informaţiei. În acest fel, el
poate constata direct relaţia cauză-efect între acţiunile
sale (efectuate prin intermediul interfeţei) şi rezultatul
acestora (modul în care programul reacţionează la
acţiunile sale).
• fereastra, elementul esenţial al interfeţei utilizator în
Windows, este utilizat şi în cadrul interfeţelor cu
utilizatorul a aplicaţiilor informatice. Într-o fereastră,
informaţia este reprezentată într-o formă cât mai
naturală, în special prin text.
• interfaţa utilizator trebuie să ofere utilizatorului o manieră
directă şi intuitivă de comunicare.
 Principii sau “cele 10 porunci”
(3) Consistenţa.
• Această proprietate a interfeţei utilizator permite
utilizatorului să înveţe rapid utilizarea unor noi
aplicaţii, prin folosirea cunoştinţelor acumulate
pe parcursul învăţării şi utilizării altor aplicaţii
Windows.
• Se obţine ceea ce se numeşte stabilitate:
interfaţa este familiară (chiar dacă este vorba de
o nouă aplicaţie), iar răspunsul aplicaţiei este
previzibil (altfel spus, se mizează pe
comportamentul uniform al aplicaţiilor).
 Principii sau “cele 10 porunci”
(4) Claritate.
• Această calitate a interfeţei utilizator poate fi discutată din trei
puncte de vedere: vizual, conceptual, lingvistic.
• Claritatea vizuală a interfeţei este asigurată de elementele
(obiectele) vizuale care o compun. Acestea trebuie să fie
sugestive, uşor de înţeles, ele reprezentând în fapt o
transpunere simplificată a unor obiecte reale.
• Claritatea conceptuală se caracterizează prin două atribute:
simplu şi realist
 Simplitatea interfeţei înseamnă număr rezonabil de obiecte
pe un ecran (pe o fereastră).
 Caracterul realist al interfeţei se realizează prin
similitudinile cu obiectele reale
• Claritatea lingvistică se referă la textul care apare în interfaţă.
Denumirile opţiunilor de meniu, etichetele, mesajele, etc.
trebuie să fie clare, neambigue, iar exprimarea lor trebuie să
folosească limba literară şi nu limbajul propriu comunităţii
informatice.
 Principii sau “cele 10 porunci”
(5) Estetică
• Interfaţa trebuie să atragă utilizatorul, să-i placă
acestuia. Mediul vizual plăcut, prietenos,
contribuie la confortul utilizatorului şi la o mai
bună înţelegere a informaţiei prezentate. Nimic
din ceea ce poate contribui la sporirea
atributelor estetice ale interfeţei nu trebuie
neglijat
• De aceea este bine ca utilizatorul să fie implicat
în proiectarea interfeţei.
 Principii sau “cele 10 porunci”
(6) Răspuns imediat la acţiunile utilizatorului
• Această cerinţă contribuie la sporirea confortului
utilizatorului şi impune ca aplicaţia să confirme
vizual că a preluat cererea utilizatorului şi că
este în curs execuţia acţiunii aferente cererii.
• Când este vorba de acţiuni care durează mai
mult, informaţia care trebuie afişată ca răspuns
la acţiunile utilizatorului trebuie să precizeze:
 starea (derularea) acţiunii în curs
 modul în care acţiunea poate fi suspendată sau
abandonată
 Principii sau “cele 10 porunci”
(7) Toleranţă la greşelile utilizatorului
• Utilizatorul uman nu este o maşină, iar această cerinţă
de toleranţă este cât se poate de naturală. De multe ori
însă, greşelile de operare pot avea efecte irecuperabile.
De exemplu, ştergerea unui fişier, efectuată din
greşeală, sub imperiul grabei, oboselii sau pur şi simplu
din neatenţie
• O bună interfaţă utilizator trebuie să înţeleagă gama de
erori potenţiale pe care utilizatorul este capabil să le
comită şi să aibă prevăzute posibilităţi de recuperare din
astfel de situaţii nedorite. Ea trebuie să atenţioneze
utilizatorul în situaţiile (provocate prin comenzile pe care
acesta le dă) când starea aplicaţiei sau datele cu care
acestea operează se pot deteriora.
• O bună interfaţă utilizator are prevăzute proceduri de
recuperare din situaţiile de eroare şi, mai mult, face
acţiunile reversibile.
 Principii sau “cele 10 porunci”
(8) Atenţie acordată limitelor umane
• Utilizatorul uman nu este o maşină, un automat. Pe lângă
dispoziţia sufletească schimbătoare, fiecare individ are o
anumită capacitate de înţelegere, memorare şi gândire.
• Cerinţa aceasta statuează că programul, aplicaţia, trebuie să
ţină cont de limitele umane, să le înţeleagă şi să le respecte.
Acele aplicaţii care forţează depăşirea limitelor umane
normale nu au succes la publicul larg.
• Cu alte cuvinte, aplicaţia nu trebuie să constrângă utilizatorul
la:
 efectuarea de calcule manuale
 memorarea unor secvenţe lungi de comenzi sau operaţii
pentru realizarea unei acţiuni
 memorarea unor prescurtări criptografice pentru
denumirile acţiunilor
• Se recomandă ca toate opţiunile aplicaţiei să fie prezentate
explicit, într-o manieră ierarhică.
 Principii sau “cele 10 porunci”
(9) Adaptare progresivă
• La proiectarea interfeţei utilizator trebuie găsit un echilibru
între două criterii contradictorii:
 maximizarea funcţionalităţii aplicaţiei şi
 minimizarea complexităţii aplicaţiei.
• Adaptarea progresivă implică două aspecte:
 organizarea atentă a informaţiei din interfaţă, evitând
aglomerarea acesteia pe un singur ecran
 prezentarea fiecărei informaţii la momentul potrivit; când
nu este nevoie de ea, informaţia se ascunde.
• O bună interfaţă va prezenta informaţia într-o manieră
ierarhică
• De regulă, comenzilor de meniu mai frecvent folosite li se
asociază butoane, tocmai în ideea ca accesarea acestor
comenzi să se facă cât mai simplu.
 Principii sau “cele 10 porunci”
(10) Metodologie
• Regulile sau cerinţele enumerate sunt necesare,
însă nu şi suficiente pentru proiectarea interfeţei
utilizator
Atenţie!
• Activitatea de proiectare a interfeţei trebuie să
aibă în centrul ei utilizatorul.
• Pe toată durata proiectării interfaţa trebuie
gândită de pe poziţia utilizatorului şi alături de
acesta.
 REALIZAREA PROGRAMELOR

Realizarea programelor sau activitatea de programare

este o etapă deosebit de importantă în ciclul de viaţă al
unui sistem informatic.
• Activităţile care se desfăşoară în legătură cu elaborarea
programelor pot fi enumerate astfel:
 Analiza şi însuşirea documentaţiei tehnice de
realizare
 Proiectarea programului
 Programarea, codificarea sau scrierea propriu-zisă a
programului
 Testarea programului realizat
 Realizarea documentaţiei corespunzătoare
 PROGRAMAREA
• Modularitatea, ca atribut general al oricărui sistem, permite ca
funcţiile logice să poată fi grupate şi apoi subgrupate cât mai
independent, în module sau proceduri automate ce vor fi
concretizate apoi în programe sau module independente.
• Programarea modulară reprezintă un concept care permite
efectuarea programării pe module sau subprograme cu următoarele
caracteristici:
 un singur punct de intrare;
 un singur punct de ieşire;
 îndeplinesc o funcţie perfect definită;
 sunt apelate printr-o instrucţiune sau interfaţă standard;
 oferă posibilitatea de compilare şi testare independentă.
 Transferul datelor necesare fiecărui modul se realizează printr-
un modul monitor sau zonă comună de date.
• Un program are un grad mai ridicat de modularitate cu cât părţile
sale (modulele) sunt mai independente.
 Modularitate
• Cuplarea defineşte gradul de interconectare
între module. Cu cât ea este mai slabă, deci
relaţiile dintre module sunt mai puţine, cu atât
modularitatea programului este mai mare.
• Coeziunea defineşte gradul de legătură
funcţională între elementele componente ale
unui modul, înţelegând prin elemente
componente: instrucţiuni, un segment sau o
parte din modul.
 Activitati specifice:
Programarea sau codificarea programelor reprezintă activitatea prin
care se scriu efectiv programele sursă, utilizând un limbaj de
programare. Un program este o listă de instrucţiuni prin care se
descrie un algoritm concret de rezolvare a unei probleme date. El se
poate constitui ca program, modul sau procedură independentă.
Scrierea programelor se face deci într-un limbaj de programare.
Testarea programelor reprezintă o activitate importantă, ce poate fi
realizată atât de fiecare programator, cât şi de personal specializat,
care coordonează întreaga activitate.
Tehnici de verificare şi validare a algoritmilor:
• testarea programelor şi depanarea programelor
• verificarea formalizată a programelor
• cea mai slabă precondiţie
• cea mai tare postcondiţie
• instrucţiuni generalizate
• sintaxa expresiilor logice, etc
 PROGRAMAREA

Elaborarea documentaţiei
Dacă un program a fost proiectat, scris,
apoi testat şi depanat se trece la
realizarea documentaţiei aferente:
Manual de prezentare;
Manual de utilizare;
Manual de exploatare.
 CURS 11

IMPLEMENTAREA
SISTEMELOR INFORMATICE şi
a produselor refolosibile
 IMPLEMENTAREA SISTEMELOR
INFORMATICE şi a produselor refolosibile

• Implementarea reprezintă acea etapă de

realizare a sistemelor informatice în care se
asigură testarea cu date reale, definitivarea şi
punerea în funcţiune a sistemului proiectat.
• Principalele obiective ale etapei de
implementare sunt:
 experimentarea sistemului proiectat;
 finisarea noului sistem;
 punerea în funcţiune;
 recepţia sistemului informatic proiectat.
 Principalele grupe de activităţi
• Asigurarea condiţiilor de implementare;
• Executarea procedurilor de conversie a
colecţiilor de date, dacă este cazul;
• Testarea şi implementarea procedurilor
manuale, mecanizate şi automatizate;
• Verificarea performanţelor sistemului realizat;
• Definitivarea documentaţiei sistemului realizat;
• Omologarea şi recepţionarea sistemului realizat.
 Asigurarea condiţiilor de
implementare
• Difuzarea instrucţiunilor de executare a
procedurilor manuale, mecanizate şi
automatizate
• Instruirea personalului utilizator
• Asigurarea condiţiilor organizatorice
necesare
• Asigurarea resurselor hard
• Asigurarea fondului informational
 Testarea şi implementarea
procedurilor manuale, mecanizate
şi automatizate
Strategii de implementare
• implementarea în paralel cu date
curente
• implementarea în paralel cu seturi de
date din perioada anterioară
• implementarea directă sau imediată
 Tactici de implementare
• implementarea simultană a tuturor componentelor
(aplicaţiilor) - necesită o pregătire şi un efort mai
mare din partea proiectantului şi a beneficiarului, dar
reduce considerabil timpul de implementare. Ea
presupune şi un risc crescut pentru beneficiar.
• implementarea în serie a componentelor
sistemului proiectat, care reduce riscul pentru
utilizator, dar creşte considerabil perioada de
implementare.
• implementarea mixtă sau combinată, care
presupune implementarea simultană pentru unele
componente cu risc mai mic şi paralelă pentru altele,
funcţie deci de complexitatea şi specificul sistemului
proiectat.
 Responsabilitatea pentru testarea şi
punerea în funcţiune a unui sistem
informatic
• Conducerea unităţii beneficiare a sistemului informatic - are
principala răspundere pentru asigurarea condiţiilor organizatorice
necesare, pentru asigurarea numărului şi calităţii personalului
necesar, a informaţiei supuse prelucrării şi a celorlalte categorii de
resurse necesare;
• Proiectantul sistemului informatic - răspunde de calitatea
proiectului, de performanţele sale tehnico-funcţionale şi economice
în concordanţă cu sarcinile stabilite de beneficiar, de execuţia
remedierilor şi completărilor stabilite de beneficiar, de instruirea
tehnică a personalului implicat în noul sistem şi de asistenţa tehnică
pentru punerea în funcţiune.
• Reprezentantul colectivului de informatică sau a colectivului care
preia sarcina prelucrării datelor din sistemul informatic - are sarcina
de a organiza procesul tehnologic şi de a executa operaţiile
tehnologice de pregătire, arhivare a datelor în concordanţă cu
prevederile proiectului.
 DEZVOLTAREA SISTEMELOR
INFORMATICE
In activitatea de proiectare/ reproiectare sau integrare a sistemelor informatice
se pot intalni situatii diverse, precum:
• Proiectarea sistemului se face pentru o societate în care se abordează
pentru prima dată introducerea unui astfel de sistem. În acest caz se
impune parcurgerea tuturor etapelor de proiectare şi realizare;
• Se proiectează doar unele componente ale sistemului – subsisteme sau
aplicaţii, sau se dezvoltă astfel de componente, în condiţiile existenţei unei
concepţii generale asupra sistemului. În acest caz se poate trece direct la
proiectarea de detaliu –logică şi tehnică – efectuând eventual o revedere şi
o actualizare corespunzătoare a documentaţiilor întocmite în fazele
anterioare.
• Există unele aplicaţii izolate în funcţiune şi se cere rezolvarea în continuare
a unor probleme, fără a exista o analiză de ansamblu a societăţii şi o
concepţie unitară asupra sistemului. În acest caz se impune parcurgerea
tuturor etapelor, începând cu studiul de oportunitate, urmând să se decidă
asupra oportunităţii menţinerii aplicaţiilor existente, respectiv asupra
posibilităţilor de integrare a acestora în noul sistem propus.
 Strategii în dezvoltarea sistemului
informatic
Strategia bottom-up presupune paşii:
• Realizarea de aplicaţii independente, fiecare având fişiere proprii de date
şi realizate de regulă ca suport pentru conducerea operativă a unor
activităţi. Ele constau practic din operaţii de prelucrare a tranzacţiilor, de
actualizare a fişierelor, furnizarea de rapoarte predefinite. Aşa au început
majoritatea societăţilor beneficiare de soft aplicativ.
• Integrarea fişierelor între care există legături logice într-o bază de date
unică, alegerea unui SGBD corespunzător, care asigură gestionarea şi
controlul centralizat al datelor. În acest mod pot fi adăugate sistemului noi
facilităţi privind interogarea bazei de date pe baza unor cereri predefinite
sau create pe loc, utilizând performanţele SGBD-ului selectat.
• Conceperea şi adăugarea unor proceduri sau modele de decizie şi
planificare, suport pentru nivelul conducerii tactice, cu prelucrarea datelor
din baza de date creată anterior.
• Diversificarea modelelor de decizie şi planificare cuprinse în sistem şi
extinderea bazei de date şi includerea în cadrul acesteia a datelor
necesare noilor modele.
• Abordarea nivelului conducerii strategice, prin conceperea unor noi
modele de decizie destinate acestui nivel şi prin reutilizarea modelelor
implementate anterior.
 Strategii în dezvoltarea sistemului
informatic
Strategia top-down presupune paşii:
• analiza obiectivelor generale şi specifice ale sistemului obiect, a
relaţiilor sale cu mediul extern şi a restricţiilor;
• identificarea activităţilor principale şi a relaţiilor dintre acestea;
• identificarea principalelor decizii şi acţiuni întreprinse pe diferite
nivele de conducere: strategic, tactic şi operativ;
• identificarea tipurilor de date necesare pentru fiecare acţiune sau
decizie, la nivelul fiecărei activităţi sau funcţiuni;
• definirea modelului de ansamblu al sistemului, cu modelul
conceptual al datelor şi prelucrărilor;
• gruparea cerinţelor de informaţii în subsisteme şi module
funcţionale, definirea interfeţelor dintre acestea;
• stabilirea priorităţilor în realizarea bazei de date, a subsistemelor şi
modulelor funcţionale componente, ţinând cont de modalităţile de
integrare treptată a acestora;
• realizarea propriu-zisă a sistemului, prin realizarea componentelor
sale potrivit graficului de priorităţi stabilit.
 Observaţie
În funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei unităţi care
solicită realizarea unui sistem informatic, de starea
ei din momentul iniţial în ceea ce priveşte dotarea
hardware, aplicaţii existente şi personal instruit sau
de specialitate, în funcţie de obiectivele, cerinţele şi
restricţiile formulate pentru noul sistem, în funcţie de
posibilităţile financiare şi de timp de care dispune
societatea, dar şi în funcţie de componenţa echipei
de proiectare, de experienţa în domeniu, de
creativitatea, spiritul novator şi motivarea acesteia
depinde, la sfârşit de drum, reuşita proiectării sau
reproiectării unui sistem informatic sau produs
program.
 Utilizarea instrumentelor CASE în
proiectarea sistemelor informatice
• Instrumentele CASE = aplicaţii soft care-i sprijină pe
analişti, proiectanţi, programatori, inclusiv
personalul de testare şi întreţinere, să analizeze, să
proiecteze, să implementeze (cel puţin parţial), să
modifice (extindă), respectiv să construiască teste
pentru sistemele informatice.
• Sarcina de bază pentru orice instrument CASE =
automatizarea tuturor activităţilor
• Instrumentele Case nu sunt şi nici nu pot fi creative.
Ele sunt şi trebuie să fie în cel mai înalt grad
degrevative, sprijinind utilizatorii să se concentreze
asupra activităţilor cu adevărat creative dintre cele
ce privesc proiectarea si realizarea SI.
 Avantaje ale utilizării instrumentelor CASE

• reducerea complexităţii logicii de descriere a

sistemului, prin descompunerea lui;
• creşterea vitezei de realizare a sistemelor;
• realizarea succesivă a componentelor;
• posibilitatea de a alege între mai multe variante;
• uşurarea integrării componentelor în sistem;
• folosirea depozitelor modularizate;
• refolosirea unor componente din diagramele
utilizate;
• simplificarea activităţilor de proiectare şi
realizare, etc.
 Instrumente CASE specifice:
• Proiectarea şi modelarea funcţională şi procedurală
• Modelarea datelor şi proiectarea bazei de date
• Generarea codurilor
• Editoarele
• Referinţe încrucişate; instrumentele de referire
încrucişată controlează riguros toate conexiunile prin
existenţa depozitelor CASE
• Instrumente de test
• Instrumente de analiză a rezultatelor obţinute
• Depanatoare de coduri sursă
• Instrumente pentru managementul proiectelor
• Instrumente de documentare
 MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE PROIECTARE ŞI
REALIZARE A SISTEMELOR INFORMATICE

Cele 9 reguli de aur:

• Respectarea unei ordini riguroase
• Construirea unui cadru de lucru, de către şeful de
proiect
• Prezentarea globală a proiectului
• Formarea şi coordonarea echipei de proiectare
• Dotarea cu mijloace de urmărire şi control
• Avizarea tuturor fazelor importante de către
beneficiar
• Controlul avansării realizărilor
• Controlul calităţii
• Identificarea originii modificărilor
 Documentaţia proiectului
• Studiu de oportunitate sau Studiu de fezabilitate elaborat în etapa cu
acelaşi nume sau analiză preliminară sau temă de realizare.
• Proiectul de ansamblu al sistemului informatic, rezultat al proiectării
de ansamblu.
• Proiectul logic de detaliu, rezultat al activităţii de proiectare logică de
detaliu. Se elaborează la nivelul fiecărui subsistem şi aplicaţie
informatică sau modul funcţional.
• Proiectul tehnic de detaliu, rezultat al activităţii de proiectare tehnică
de detaliu. Se elaborează la nivelul fiecărei aplicaţii informatice sau
modul funcţional. El conţine practic specificaţiile tehnice de realizare
efectivă a programelor, descriind pentru fiecare program/modul sau
procedură automată: intrările şi ieşirile cu formatul lor, fişierele sau
baza de date, algoritmii de calcul şi modelele matematice utilizate,
formatul interfeţei,etc.
• Manual de prezentare şi utilizare a fiecărei aplicaţii informatice sau
modul realizat.
• Manual de exploatare a sistemului sau a subsistemului sau a
aplicaţiei realizate.
Observatie: Fiecare etapă trebuie să fie avizată şi însoţită deci de
documentaţia corespunzătoare, care va descrie riguros rezultatele
acţiunilor întreprinse în cadrul acestora.
 EFICIENŢA SISTEMELOR INFORMATICE
(produselor program)
Eficienţa economică se măsoară, în general, printr-un raport între
efectele obţinute şi cheltuielile antrenate. Pentru SI exista 3 grupe
de teorii:
1. Teorii şi concepte care susţin utilitatea sistemului informatic. În acest
caz se rezolvă “vechile probleme cu noile instalaţii” în condiţii de
eficienţă. În acest sens se stabilesc criterii privind selecţionarea
corectă a fluxurilor informaţionale care necesită informatizarea
imediată, se aleg componentele cele mai performante ale
tehnologiei informaţiei, etc.
2. Teorii care consideră că eficienţa provine din impactul sistemului
informatic asupra activităţii de conducere a sistemelor economico-
sociale, exprimată prin creşterea eficienţei deciziilor asupra
sistemului condus. Valoarea informaţiilor pe care sistemul informatic
economic le furnizează se compară cu cheltuielile necesare pentru
obţinerea acestora.
3. Teorii care au la bază evaluarea eficienţei sistemului informatic prin
contribuţia sa adusă la sporirea eficienţei activităţilor cu caracter
tehnic, în special asupra activităţilor de producţie şi economico –
sociale. În cadrul acestei grupe se analizează un număr de
indicatori economici .
Indicatori de eficienţă economică ai sistemului
informatic
1. Coeficientul de satisfacere a cerinţelor informaţionale
2. Valoarea informaţiilor furnizate de sistemul informatic.Se calculează funcţie de
două componente de bază ale sale, şi anume:
• Cantitatea de informaţie
• Calitatea informaţiilor furnizate
– Acurateţea informaţiilor
– Vârsta informaţiilor
3.Coeficientul eficienţei economice. Acest coeficient reprezintă raportul dintre suma
efectelor economice potenţiale însumate pe durata unui an şi totalitatea resurselor
consumate (costurile).
4. Coeficientul termenului de recuperare a cheltuielilor
5. Coeficientul economiei de personal
6. Coeficientul tehnico - economic
7. Coeficienţi tehnici ai sistemului informatic
• Coeficientul de utilizare a datelor
• Coeficientul nivelului de organizare a fişierelor/bazei de date
• Coeficientul nivelului de întreţinere a fişierelor bazei de date
• Coeficientul nivelului de acces la fişierele bazei de date
• Coeficientul nivelului de prelucrare a datelor
• Fiabilitatea sistemului
8. Calitatea serviciilor
SUCCES la examen!
 CURS 2

METODOLOGII DE REALIZARE A
SISTEMELOR INFORMATICE
Moto:

„Metodologiile sunt ca antrenorii – nu

garantează magic succesul, doar
furnizează principiile şi metodele
care pot conduce la cea mai bună
soluţie”
J. Schmidt
Concepte

 Metoda de analiză şi proiectare = o mulţime de procedee, tehnici şi

recomandări utilizate în etapele ciclului de viaţă al unei aplicaţii având
ca scop final crearea unui model al aplicaţiei care urmează a fi
construită. Specificarea modelului se realizează prin intermediul unui
limbaj sau formalism vizual compus dintr-un set de simboluri grafice şi
adnotări textuale.
 Metodologia = o cale prin care modelele şi tehnicile din diferite
stadii ale ciclului de viaţă al realizării sistemului sunt puse
laolaltă pentru a crea un sistem.
Alegerea unei metode depinde de:
 tipul problemei de rezolvat;
 domeniul în care se încadrează problema;
 pregătirea şi calificarea echipei de proiectare şi realizare a produsului
software;
 resursele hardware şi software disponibile;
 bugetul şi timpul alocat proiectului.
Metode ierarhice

 sistemul informaţional/informatic este structurat şi analizat pe baza

funcţiilor sale;
 sunt centrate pe analiza funcţională, adică fiecare funcţie identificată
se subdivide ierarhic în subfuncţii, continuând în acest fel până se
ajunge la componente suficient de mici încât să poată fi programate cu
uşurinţă.
Metode ierarhice

 Avantaje:
 simplitate;
 bună adaptare la definirea cerinţelor utilizatorului;
 Dezavantaje:
 se concentrează efortul de analiză asupra funcţiilor (de
prelucrare) neglijând coerenţa datelor, a căror structură
este mult mai stabilă.
Ca efect, modificarea continuă a cerinţelor de prelucrare a
utilizatorilor (a funcţiilor) fac ca aplicaţiile să fie într-o
continuă reproiectare (reconsiderare).
Metode sistemice

 se bazează pe aplicarea teoriei sistemelor în analiza

întreprinderii;
 sistemul informaţional este abordat şi analizat sub
două aspecte complementare: datele şi
prelucrările, care sunt studiate şi modelate
independent şi reunite cât mai târziu cu putinţă;
 acordă prioritate datelor faţă de prelucrări;
 respectă cele trei nivele de concepţie introduse prin
raportul ANSI/SPARC/X31: extern, conceptual,
intern;
Metode sistemice
SSADM Structured System Analysis and Design Method
MERISE,
AXIAL
Information Engineering (J.Martin).

 Avantaje: sistemele se axează pe conceptul de

bază de date, care oferă mai multă coerenţă,
stabilitate şi elimină redundanţa datelor.

 Dezavantaje:
 deficienţe în modelarea prelucrărilor,
 posibilitatea apariţiei de discordanţe între modelele
datelor şi ale prelucrărilor, analizate iniţial separat.
Metode orientate obiect (obiectuale)

 sistemul informaţional este perceput ca o structură de obiecte

autonome, care se organizează şi cooperează între ele;
 un obiect are un anumit comportament, definit prin ansamblul
operaţiilor (serviciilor) pe care le poate efectua; datele şi
prelucrările prin care este implementat acest comportament
sunt încapsulate şi sunt inaccesibile celorlalte obiecte;
 fiecare obiect poate participa la compunerea altor obiecte mai
complexe;
 fiecare obiect poate interveni în mai multe funcţii sau scenarii
funcţionale diferite;
Metode orientate obiect
OOD – Object Oriented Design (Grady Booch, 1993),
OMT – Object Modeling Technique (James Rumbaugh, 1991),
OOA – Object Oriented Analysis (Peter Coad şi Ed Yourdon),
HOOD (Hierarchical Object Oriented Design, 1999 ), OOM (Rochfeld).

 Avantaje: permite reutilizarea componentelor de

program, favorizează modelarea şi utilizarea de
obiecte complexe.

 Dezavantaje: percepţia şi reprezentarea

monolitică de tipul " totul este obiect " nu
corespunde întotdeauna realităţii reprezentate.
Metodologiile de proiectare şi realizare
a sistemelor informatice

O alta clasificare:

 clasice (IBM, ICI)

 moderne (SSADM, MERISE)
 orientate obiect (OMT, UML)
 Ciclul de viaţă al sistemelor informatice

 începe cu momentul deciziei de realizare a sistemului şi durează până la

scoaterea sa din funcţiune sau înlocuirea cu un altul.
 reprezintă totalitatea etapelor care sunt parcurse în procesul de dezvoltare
a sistemului/ aplicaţiei respective.
În funcţie de metodologiile, metodele, tehnicile şi instrumentele folosite, etapele
de realizare a sistemelor informatice comportă mai multe modele de
abordare, cum sunt:
 modelul clasic (liniar) sau în cascadă;
 modelul structurat
 modelul cu prototip
 modele orientate obiect
 alte modele: modelul V, modelul spirală, modelul evolutiv,
modelul tridimensional, modelul X, etc.
Etapele ciclului de viata

 Culegerea de specificaţii (analiza funcţională) - presupune definirea

problemei; specificarea detaliată a funcţionalităţilor ce trebuie îndeplinite de
către sistemul informatic;
 Analiza - în cadrul căreia se realizează cunoaşterea şi apoi modelarea
sistemului existent (date, prelucrări), identificarea direcţiilor de perfecţionare a
acestuia, stabilirea caracteristicilor esenţiale pentru soluţiile corecte posibile;
 Proiectarea - care adaugă modelelor de analiză noi elemente prin care se
defineşte o soluţie particulară, pe baza optimizării anumitor criterii;
 Programarea – în care se realizează scrierea efectivă a programelor pe baza
specificaţiilor tehnice rezultate în urma celorlalte etape;
 Implementarea - în care se realizează un proiect executabil al soluţiei
particulare modelată în faza de proiectare. Se verifică astfel cu date reale
aplicaţia realizată, se fac ultimele corecţii şi se definitivează documentaţia de
utilizare şi exploatare a acesteia.
 Exploatarea curentă, întreţinerea şi dezvoltarea sistemului realizat
presupune adaptarea acestuia la modificările ce pot apare sau dezvoltarea
cerută de nevoi suplimentare de informare pentru fundamentarea deciziilor.
Modelul clasic (liniar)
Model in cascada
Modelul clasic
 Avantaje - oferă posibilitatea realizării sistemului informatic
într-o succesiune logică, gradată.
 Dezavantaje
 presupune surprinderea încă din start a tuturor cerinţelor
informaţionale ca situaţii de informare-raportare, ceea ce este
destul de dificil.
 orice scăpare a unor cerinţe sau obiective ale conducerii
implică reluarea mai multor etape din cadrul modelului.
 ţinând seama de faptul că realizarea unui sistem informatic
integrat poate dura câţiva ani de zile, beneficiarul aşteaptă o
durată îndelungată de timp pentru a se convinge că sistemul
realizat este performant şi răspunde cerinţelor şi obiectivelor
prestabilite.
Modelul structurat cu elemente de
generaţia a patra (4 GL)
Modelul cu prototip (prototipizarea)
Modelul prototip

 Avantaje :
 se reduce mult timpul de realizare a sistemului informatic.
 oferă mari facilităţi de revenire în diferite etape.
 Dezavantaje :
 datorită faptului că modelul oferă facilităţi de revenire în diferite
etape, beneficiarul are tendinţa de a sugera, de a solicita mereu
noi “mici modificări”. Proiectantul va ţine seama de acestea, va
efectua modificări, dar în situaţia efectuării unor modificări
multiple este posibil să se ajungă la îndepărtarea faţă de
obiectivele iniţiale şi chiar de performanţele prestabilite.
Metodele de analiză şi proiectare
orientată-obiect
 Concepte de proiectare şi realizare a sistemelor informatice

a). Conceptul schemei organizatorice. În acest caz sistemul este proiectat ca o imagine a
funcţiunilor şi legăturilor din structura organizatorică a societăţii.
Dezavantaj: metoda păstrează tot ce este rău în această schemă şi ca urmare, realizează în final
automatizarea operaţiilor executate manual.
b). Conceptul colectării datelor. În acest caz toate datele care apar în fluxurile informaţionale ale
societăţii sunt colectate şi analizate, iar rezultatele analizei constituie baza noului sistem. Avantaj:
Metoda este de multe ori oportună şi eficientă, dar practic este greu de realizat la sisteme
complexe, cu volum mare de date.
c). Conceptul cerinţelor conducerii. În acest caz se cere conducerii societăţii să formuleze cereri
care servesc ca bază pentru proiectare. Teoretic conceptul e bun, dar în practică implică:
 conducători care să ştie exact ce este necesar pentru îmbunătăţirea activităţii;
 un mod de formalizare a cererilor foarte exact;
 proiectanţi care, numai pe baza acestor cereri, să poată proiecta sistemul necesar.
d). Conceptul băncii de date. Metoda impune crearea unei bănci de date care să conţină toate datele
importante referitoare la societate, structurate şi memorate astfel încât să permită utilizatorilor
interogarea sistemului în orice moment.
e). Conceptul integrării imediate, dorit de multă lume dar foarte greu de realizat.
f). Conceptul integrării ulterioare. În acest caz datele sunt colectate, analizate şi memorate treptat,
pe măsura rezolvării unor probleme şi în speranţa integrării ulterioare. Dacă însă planul de
realizare şi integrare nu este bine urmărit şi realizat întocmai, obiectivul nu se mai poate realiza
sau implică eforturi foarte mari de reproiectare a sistemului.
Concept de realizare a sistemelor
informatice

 stabilirea unei concepţii generale de realizare a sistemului, pe baza

obiectivelor şi cerinţelor informaţionale pe care acesta le va îndeplini,
în vederea realizării în final a unui sistem integrat;
 împărţirea sistemului în principalele sale componente – subsisteme şi
aplicaţii – cu determinarea legăturilor dintre acestea;
 analiza datelor semnificative din societate şi stabilirea modului de
organizare şi prelucrare a acestora;
 stabilirea, de comun acord cu beneficiarul, a priorităţilor în elaborarea
componentelor;
 planificarea, proiectarea, realizarea efectivă şi apoi implementarea
treptată a subsistemelor şi a aplicaţiilor, cu verificarea permanentă a
modului de realizare a interfeţelor între acestea şi cu utilizatorul.
CURS 3

MODELAREA
CONCEPTUALĂ A
DATELOR
Cerinte minimale ale unui model

 Modelul = o reprezentare a unor fenomene, a unui sistem din

lumea reală.
CERINTE:
 Fidelitate: modelul descrie în mod corect sistemul care trebuie
construit;
 Consistenţă: modelul trebuie să reprezinte viziuni despre
lucruri care nu sunt în conflict cu altele;
 Usurinta de a comunica cu ceilalţi, de a fi sugestive;
 Usurinta de a fi schimbate, adaptate la modificări;
 De înteles: simplu, intuitiv, sugestiv (altfel spus, mai simplu de
atât nu se poate).
Concepte de bază

 Modelarea conceptuală a datelor este o modalitate de

reprezentare a datelor din domeniul analizat, cu scopul de a
scoate în evidenţă toate regulile privind identitatea şi legăturile
existente între date.
 Entitatea este un obiect concret sau abstract, reprezentat prin
proprietăţile lui. Entitatea reprezintă astfel obiectul informaţiei,
iar atributul o proprietate a entităţii.
 Modelul entitate asociere prezintă caracteristicile şi structura
datelor din domeniul analizat, independent de modul în care
acestea vor fi memorate în calculator.
CONCLUZII

 Entitatea este reprezentarea unui "obiect" concret sau abstract care:

 aparţine domeniului problemei de rezolvat (face parte sau este
relevant pentru realitatea observată);
 are o existenţă de sine stătătoare;
 poate fi identificat în raport cu celelalte obiecte de acelaşi tip.
Exemple: student, angajat, produs, mijloc fix, client, comandă, factură.
 Entitatea este “un tip de obiecte“, iar fiecare obiect individual
constituie o realizare (o instanţă) a entităţii respective. O entitate
este reprezentată printr-un ansamblu de proprietăţi, de atribute.
 Atributele sunt descriptori ai entităţilor; ele reprezintă informaţiile care
trebuie cunoscute despre entităţi. Altfel spus, atributele reprezintă
modul în care informaţia despre entităţi este stocată.
 Atributul este deci o caracteristică sau proprietate a unei entităţi,
semnificativă pentru problema de rezolvat. Pentru fiecare realizare a
unei entităţi se cunosc aceleaşi atribute, dar pentru fiecare în parte
valoarea atributelor diferă.
 Legătura între două entităţi defineşte o relaţie (asociere). Entităţile şi
relaţiile au anumite caracteristici, numite atribute.
•Instanţele nu trebuie confundate cu entităţile;
•O entitate este o clasă sau o categorie de lucruri/obiecte (ex. STUDENTI);
•O instanţă este un lucru/obiect specific (de exemplu POPESCU Ion);

 Entitati, atribute, instante (realizari)

STUDENTI REALIZĂRI ale entităţii

POPESCU ION
TURISM
4201254
501
NUME
FACULTATE POP VASILE
TELEFON INFORMATICĂ
ATRIBUTE 0748521478
GRUPA 602
..........................
ATRIBUTUL- caracterizare
După complexitatea sa:
 simplu sau elementar, dacă valorile lui nu pot fi descompuse (ex. Număr
matricol pentru student, an de studii,etc);
 complex sau decompozabil, dacă valorile sale pot fi descompuse în mai
multe valori semnificative (ex. Data naşterii, cu semnificaţia an/lună/zi, un cod
structurat pentru un produs, etc).
Dupa realizările pe care le reprezintă:
 obligatoriu, adică trebuie să prezinte cel puţin o realizare, deci să aibă o
valoare Not Null (exemplu Numele studentului).
 opţional, dacă nu este obligatoriu să prezinte o valoare, cum ar fi: număr
telefon, fax, cont în bancă etc.
 monovaloare, atunci când pentru o entitate sau o asociere poate lua o singură
valoare; ex nume student, cod numeric personal, cod produs, denumire produs,
etc ;
 multivaloare (repetitiv), dacă pentru o entitate sau o asociere poate lua mai
multe valori (ex: limbi străine cunoscute)
Reguli minimale pentru ATRIBUTE

 fiecare atribut poate să apară într-o singură entitate

(principiul nonredundanţei)
 un atribut poate avea numai valori elementare.
 Se numeşte tip de valori un anumit ansamblu de
valori, definite fie printr-o proprietate, fie printr-o
enumerare. Ex:
 Stare civilă = (necăsătorit, căsătorit, văduv, divorţat)

 An studii = (n : întreg, 1  n  5)
Identificatorul entităţii

 Este un atribut sau un grup de atribute care

ia valori unice pentru fiecare realizare a
entităţii respective şi poate servi pentru
identificarea fără echivoc a acestora (cheia
primara).
STUDENTI CNP
NUME
NUME
FACULTATE
FACULTATE
TELEFON
TELEFON
GRUPA
GRUPA
Probleme propuse

 Sa se identifice entitatile din diverse domenii de activitate cum

ar fi:
- consult, tratament pacienti intr-un spital
- facturarea in cadrul activitatii de desfacere la o societate de
confectii
- gestiunea cartilor dintr-o biblioteca
- urmarirea contractelor cu furnizorii
- incasari/ plati prin casa pentru o institutie
- calculul salariilor intr-o societate
- acordarea de credite de o banca
CONCEPTE

 Asocierea (relaţia) = o reprezentare a legăturii sau

corespondenţei existente între două sau mai multe realizări de
entităţi şi a rolului pe care îl joacă fiecare entitate participantă la
legătură.
 Colecţia asocierii = entităţile care participă la asociere
 Dimensiunea sau gradul asocierii = numărul de entităţi care
participă la asociere (mai mare sau egală cu numărul de entităţi
al colecţiei).
 Tip de asociere = ansamblul legăturilor care prezintă aceeaşi
semnificaţie dintre două sau mai multe entităţi.
CARDINALITATE

 Cardinalitatea cuplului entitate-asociere se defineşte ca

o pereche de valori întregi, de forma (m,M) care exprimă
modul de participare al realizărilor fiecărei entităţi la
asociere, având următoarea semnificaţie:
 m – cardinalitate minimală – arată numărul minim de
realizări ale legăturii care există pentru o realizare a
entităţii;
 M – cardinalitate maximală – arată numărul maxim de
realizări ale legăturii care pot exista pentru o realizare a
entităţii.
Cele două cardinalităţi au valori uzuale: 0,1; 1,1; 0,n; 1,n .
CARDINALITATE

 Cardinalitatea minimală 0 arată că pot exista entităţi care să nu participe

la nici o asociere (legătură).
 Cardinalitatea minimală 1 arată că toate realizările tipului de entitate
trebuie să participe la o realizare a tipului de asociere.
 Cardinalitatea maximală 1 arată că numărul maxim de apariţii ale
asocierii care poate exista pentru o realizare a entităţii este 1.
 Cardinalitatea maximală n arată că mai multe entităţi ale unui anumit tip
participă la o asociere; în acest caz se poate chiar preciza uneori valoarea
lui n.
Observaţie:
 Cardinalitatea minimă reprezintă deci acea regulă care specifică dacă o
relaţie trebuie să existe pentru toate instanţele unei entităţi (sau nu). Ea
mai este cunoscută sub numele de Opţionalitate (relaţia este opţională).
Dacă identificăm o relaţie cu gradul 0, atunci ea este o relaţie opţională.
 Cardinalitatea maximă reprezintă acea regulă care precizează câte relaţii
de acelaşi tip pot exista: una singură sau mai multe. Ea mai este
cunoscută sub numele de Grad.
Exemplu si interpretare:

 Un client poate exista chiar dacă nu a emis nici o comandă. Orice

comandă însă trebuie emisă de un client.
 O comandă poate să fie emisă de un singur client (cel mult unul). Odată
ce a fost emisă, clientul nu mai poate fi schimbat.

0,n 1,1

CLIENT Emite COMENZI

Exemple
Asociere reflexivă

 leagă realizări diferite ale

aceleiaşi entităţi (colecţie = 1). În
aceste cazuri, este
indispensabilă specificarea în
schemă a rolurilor jucate de
entitate.

Deci, în cadrul entităţii Angajat,

există persoane căsătorite cu
persoane din aceeaşi
colectivitate (entitate), fiecare
jucând rolul său (soţ sau soţie).
 Asociere binară

 asociere care leagă realizări aparţinând la două tipuri de entităţi diferite

(colecţie = 2).
Modelul entitate – asociere (MEA)

 este un model neformalizat pentru reprezentarea

entităţilor de date (obiectele despre care se impune
stocarea datelor) şi a relaţiilor care există între
acestea. Reprezentarea grafică a modelului entitate-
asociere se face prin Diagrama entitate-asociere
(DEA).
 Modelul E/A împarte elementele unui sistem real în
două categorii:
 Entităţi
 Legături (asocieri) între entităţi
Tipuri de relaţii

 Relaţii Mulţi-la-Unu = relaţii părinte - copil sau

master – slave . Entitatea părinte trebuie creată
prima, după care sunt asociate şi entităţile copii.
 Relaţii Mulţi-la-Mulţi = opţionale în ambele direcţii,
înseamnă că fiecare entitate poate fi creată, iar
asocierea poate fi adăugată mai târziu.
 Relaţii de tip Unu-la-Unu = cele două entităţi sunt
de fapt una şi aceeaşi în cadrul modelului.
 CURS 4

RESTRICŢII DE INTEGRITATE
 Definitie
Cerinţele pe care datele trebuie să le
respecte pentru a fi corecte şi
coerente în raport cu realitatea pe
care o reprezintă se numesc restricţii
de integritate.
 Integritatea entităţii
• Fiecare instanţă a entităţii trebuie să aibă
un identificator unic, adică o cheie primară
a cărei valoare nu poate fi valoarea Null.
Identificarea unei entităţi se realizează cu
atributele proprii, împreună eventual cu
rolurile jucate de alte tipuri de entităţi.
 Restrictii de Domenii
• Se refara la valorile pe care le pot lua atributele entităţilor,
eventualele corelaţii care trebuie să existe între acestea.
• Se pot referi la realizările unor atribute care aparţin aceleeaşi
entităţi sau asocieri şi se numesc restricţii intraentitate, sau a
unor atribute aparţinând la entităţi sau asocieri diferite, caz în
care se numesc restricţii interentitate. Prin precizarea
domeniului se stabilesc caracteristicile atributelor:
• -tipul datei;
• -lungimea;
• -formatul;
• -semnificaţia;
• -formatul;
• -dacă se acceptă valoarea nul sau nu;
• -intervalul de valori admise.
OBS: Datele sunt validate, asigurându-se astfel încrederea în
operaţiunile executate şi uşurinţă în manipularea datelor.
 Rolurile jucate de entităţi în
cadrul asocierilor

• Un alt tip de restricţii de integritate

stabilesc condiţii ce trebuie îndeplinite de
rolurile jucate de un tip de entitate în
diverse asocieri, cum ar fi incluziunea,
egalitatea şi excluziunea de roluri.
 Incluziunea
• Dacă o entitate E care joacă un rol r1 într-o
asociere a1 va juca neapărat şi rolul r2 într-o
asociere a2, atunci spunem că rolul r1
include sau implică prin incluziune rolul r2.
Notaţia grafică:

R1 R2
I
 Exemplu:
Un client al băncii depune o cerere pentru a primi un credit. Aceasta

este analizată şi, dacă este aprobată, clientul primeşte creditul.

Spunem că între rolurile primeşte şi depune ale aceluiaşi client există o

restricţie de incluziune . Faptul că un client al băncii depune o cerere pentru
un credit nu implică şi acordarea creditului, dar acordarea acestuia implică
întotdeauna existenţa cererii corespunzătoare
 Egalitatea de roluri

• Egalitatea: Egalitatea de roluri presupune că restricţia

de incluziune între rolurile r1 si r2 ale unei entităţi este
reciprocă. Aceasta înseamnă că rolul r1 jucat de
entitatea E în asocierea a1 determină rolul r2 jucat de
aceeaşi entitate în asocierea a2 şi invers.

R1 R2
=
Egalitatea de roluri - Exemplu

Interpretare: orice client care este beneficiarul unui credit trebuie să

constituie o garanţie pentru acesta şi, invers, constituirea unei
garanţii de către un client se face atunci când acesta primeşte un
credit (considerăm cazul unui credit care impune constituirea unei
garanţii).
 Excluziunea
• Excluziunea: Rolul r1 jucat de o entitate E
în asocierea a1 exclude existenţa rolului r2
jucat de aceeaşi entitate în asocierea a2.
Notaţie grafică:

R1 R2
#
 Exemplu:
Dacă ne gândim la un apartament proprietate particulară,
putem spune că acesta nu poate să aparţină simultan
unei persoane fizice şi unei persoane juridice.
 Reguli de stabilire a asocierilor
dintre entităţi
• Acest set de restricţii numite restricţii de
integritate pe asocieri se referă la tipul de
asociere, la rolurile determinate de
asociere şi anume:
Incluziune;
Egalitate
Excluziune de asocieri.
Ele vizează deci asocierea şi toate entităţile
participante la ea.
 Incluziunea de asocieri
• Dacă o asociere A1 dintre 2 entităţi va
determina asocierea A2 în cadrul
modelului EA, atunci asocierea A1 include
A2.

Interpretare:
Clientul care a primit un credit începe să plătească
ratele, care în timp vor stinge creditul.
 Egalitatea de asocieri
• Egalitatea de asocieri arată că asocierile de tip
A1 determină asocierile de tip A2 şi invers.

Interpretare:
In cazul unui cititor de la o bibliotecă, fiecărui
împrumut făcut trebuie să-i corespundă o
restituire şi invers, fiecărei restituiri trebuie să-i
corespundă un împrumut .
 Excluziunea de asocieri
• Excluziunea de asocieri: Dacă o asociere A1
dintre 2 entităţi exclude asocierea A2 în cadrul
modelului EA, atunci asocierea A1 exclude A2.

Interpretare:

Intr-o tranzacţie imobiliară, clientul firmei imobiliare

vinde sau cumpără un bun imobiliar (casă, vilă,
apartament sau teren).
 Dependenţe funcţionale
• Se numeşte dependenţă funcţională o
relaţie între două atribute, dintre care unul
este determinant şi celălalt este
determinat, ambele atribute aparţinând
aceleeaşi entităţi.
 Dependenţă funcţională
• Inseamnă că fiecărei realizări a atributului
determinant îi va corespunde întotdeauna
aceeaşi realizare (valoare) a atributului
determinat.
Exemplu:
- unei anumite mărci îi va corespunde acelaşi nume;
- unui anumit cod numeric personal acelaşi nume de
persoană;
- unui cod produs aceeaşi denumire produs.
Marcă Nume angajat
Cod numeric personal Nume persoană
Cod produs Denumire produs
 Dependenţă funcţională
elementară
• O dependenţă funcţională X Y se numeşte
elementară dacă pentru orice X1 strict inclus în
X, dependenţa funcţională X1 Y nu este
adevărată.
Exemplu: acelaşi produs se poate vinde la preţuri
diferite la clienţi diferiţi (se acordă discount
pentru cantitatea cumpărată, pentru fidelitatea
clientului, etc) .
• Deci, Cod produs,Cod clientPreţ vânzare.
 Dependenţă funcţională
multivaloare
• Între două atribute X şi Y există o dependenţă
funcţională multivaloare (DFM), notată:
XY
dacă o valoare a lui X determină mai multe valori
pentru Y.

Exemplu: un anumit zbor al unei companii aeriene se

efectuează în mai multe zile din saptămână (luni, vineri,
duminica).
Nr zbor  Zi săptămână
 Dependenţă funcţională
completă, partiala , tranzitiva
• XY se numeşte dependenţă funcţională
completă dacă Y este dependent funcţional de
X şi nu este dependent de nici o componentă a
lui X.
• XY se numeşte dependenţă funcţională
parţială dacă Y este dependent funcţional atât
de X cât şi de părţi ale acestuia.
• Dacă însă YÇX atunci dependenţa funcţională
se numeşte trivială.
• XZ se numeşte dependenţă funcţională
tranzitivă dacă XY şi YZ şi Y nu determină
pe X.
 Proprietăţi ale dependenţelor
funcţionale
• Reflexivitatea:
XX.
Exemplu: Marca  Marca
• Dezvoltarea:
• Dacă XY atunci este valabilă şi X,ZY.
• Exemplu: Marca  Nume angajat , Marca, Localitate Nume angajat
• Tranzitivitatea:
• Dacă XY şi YZ atunci XZ.
• Exemplu: Marca  Localitate, Localitate  Judeţ
• Marca  Judeţ
• Aditivitatea:
• Dacă XY şi XZ atunci XY,Z.
• Exemplu: Marca  Nume angajat, Marca  Adresă angajat
• Marca  Nume angajat, Adresă angajat
• Proiecţia:
• Dacă XY,Z atunci XY şi XZ.
• Exemplu: Marca  Nume angajat, Adresă angajat
• Marca  Nume angajat,
• Marca  Adresă angajat
• Pseudo-tranzitivitatea:
• Dacă XY şi W,YZ atunci X,WZ. `
 Studiul dependenţelor
funcţionale
• Matricea dependenţelor funcţionale =
un tablou în care pe coloane se trec atributele cu rol de
determinanţi ai dependenţelor funcţionale, iar pe linii toate
atributele identificate în procesul modelării datelor.

La intersecţia unei linii cu o coloană, acolo unde există o dependenţă

funcţională între atributul cu rol de determinant din coloană şi
atributul înscris în linia respectivă, se va înscrie valoarea 1.
Existenţa mai multor valori de 1 pe o linie pun în evidenţă
dependenţe funcţionale tranzitive datorate unor asocieri ierarhice
(numite restricţii de integritate funcţională) sau necesitatea unei
analize în vederea stabilirii corecte a determinantului dependenţelor
funcţionale descrise.
 Exemplu de matrice simplificată pentru evidenţa
automată a activităţii de spitalizare a pacienţilor
Se pot identifica entităţile: medici, pacienţi, secţii, saloane,
medicamente. Reprezentând MDF se obţine :

Se impune crearea unor noi entităţi, astfel încât să fie eliminate aceste
anomalii. În acest caz se crează o entitate nouă, Internaţi, cu atributele:
Cod internat, cod medic, cod secţie, număr salon, data internării.
 Alte forme de Modele Entitate
Asociere (MEA)
• Un model entitate asociere poate fi dezvoltat
ulterior, funcţie de condiţiile concrete ale
problemei date, prin:
 generalizare sau definire de supertipuri;
 specializare sau definire de subtipuri;
 introducerea timpului şi crearea unui model temporal.
• Astfel, prin generalizare se grupează, în cadrul
modelului EA, caracteristicile comune într-un
supertip de entitate, în timp ce elementele de
descriere specifice sunt grupate în subtipuri de
entităţi.
 SPECIALIZARE sau
definire de subtipuri
Definirea unor subclase se poate face în principal,
astfel:
• pe baza valorilor unui anumit atribut ;
• pe baza unor criterii definite de utilizator.
Prin definirea de subclase se efectuează
specializarea entităţilor superclasei acestora
(Angajat).
Ele moştenesc toate atributele superclasei şi pot
avea atribute proprii specifice, inexistente la
nivelul superclasei.
 Superclasa: Angajat;
Subclase: Muncitor, Economist

Se poate observa existenţa unor asocieri Subtip, în care

cardinalitatea subtipurilor este 1,1 iar a supertipului (superclasei)
este 0,1.
 Generalizarea
• Este procesul invers, prin care două sau mai
multe tipuri de entităţi sunt generalizate, pe baza
proprietăţilor comune, într-un nou tip.
• În această relaţie, tipurile iniţiale devin subtipuri
ale tipului obţinut prin generalizare (Angajat).
• Dacă ne gândim la o universitate, tipurile de
entităţi Angajat şi Student pot fi generalizate prin
tipul PERSOANA, care va prelua astfel atributele
comune ale acestora: Nume, Prenume, Data
naşterii, Adresa, Telefon, Domiciliu, Cod
Numeric Personal, etc.
 Observatie
Specializarea poate fi:
• totală, ceea ce înseamnă că orice entitate
a tipului face parte, obligatoriu, dintr-un
subtip;
• parţială, însemnând că pot exista entităţi
care să nu aparţină nici unui subtip.
Generalizarea, obţinându-se prin gruparea
tipurilor de entităţi deja existente, nu poate
fi decât totală.
Reprezentarea timpului în M EA
• o soluţie bună ar fi plasarea timpului sub formă
de atribute în cadrul entităţilor sau a asocierilor
corespunzătoare;
• dacă nu e posibil, se poate introduce o entitate
abstractă pentru reprezentarea timpului sau se
transformă asocierea dintre entităţile durabile
într-un nou tip de entitate care să reflecte
derularea relaţiilor dintre acestea în timp
(istoric).
• Entităţile reprezintă deci obiecte persistente
care, odată apărute, nu dispar niciodată.
Obiectele temporale materializează rolurile
active jucate de un obiect conceptual în timp.
Reprezentarea timpului în M EA
• De exemplu, o persoană este o entitate. De-a lungul
vieţii sale, persoana a fost elev, apoi student şi apoi
angajat. Aceste stări sunt reflectate prin entităţi
temporale destincte.
 Reguli privind Modelarea Conceptuală
a Datelor
• Reguli de validare a modelului - sunt
reprezentate de cerinţele de informare ale
conducerii.
• Verificarea modelului poate impune rearanjarea anumitor
componente ale modelului, adăugarea de relaţii
suplimentare, definirea unor relaţii complexe care în final
înseamnă introducerea de noi entităţi.
• Validarea unui MCD presupune deci o activitate care
vizează pe de o parte elementele sale de construcţie, pe
de alta completitudinea sa.
 Reguli pentru validarea MCD
• Unicitatea numelor
• Atribute derivabile (din calcule)
• Atribute repetitive sau decompozabile (adresa,
examene)
• Minimalitatea identificatorilor
• Valoarea NULL.
• Unicitatea asocierilor (pentru fiecare realizare a
asocierii, să nu existe decât o realizare a fiecărei
entităţi participante la asociere şi invers )
 Reguli de normalizare a modelului
• Procesul prin care se
analizează entităţile şi
atributele lor, în scopul
eliminării anomaliilor,
a redundanţelor acestora
şi in care se înlătură
dependenţele funcţionale
tranzitive sau multivaloare
se numeşte normalizare.
Modelul relaţional de baze de date
Cuprinde trei componente principale:
• Structura datelor prin definirea unor
domenii (valori atomice) şi a relaţiilor n-are
(atribute, tupluri, chei primare, etc);
• Operatorii de prelucrare a datelor, prin
operaţii din algebra relaţională sau calculul
relaţional.
• Integritatea datelor prin impunerea unor
restricţii.
 Modelul relaţional - Concepte
• Domeniul reprezintă un set de valori pe care le poate lua un atribut.
• Relaţia (sau tabela) se defineşte ca o submulţime a produsului
cartezian de n domenii. Ea se prezintă sub forma unei tabele
bidimensionale, formată din rânduri numite tupluri şi coloane numite
domenii.
• Tuplul reprezintă o linie din cadrul tabelei, numită şi înregistrare.
• Schema unei relaţii reprezintă lista atributelor care aparţin relaţiei
cu domeniile lor. Dacă relaţia numită R are atributele A1, A2, ... Ak ,
atunci schema relaţională se notează R(A1, A2, ... Ak).
• Cardinalitatea relaţiei defineşte numărul de tupluri care aparţin
unei relaţii (rânduri).
• Gradul (aritatea) relaţiei este dat de numărul de coloane, deci
atribute ale relaţiei.
• Cheia primară reprezintă un atribut sau grup de atribute ale cărui
valori permit identificarea unică a unui tuplu.
• Cheie candidată - un atribut sau grup de atribute ale cărui valori
pot identifica un tuplu. Dintre cheile candidate se alege cheia
primară a tabelei.
• Cheie externă - un atribut sau grup de atribute care joacă rol de
cheie primară într-o altă tabelă. O cheie externă trebuie să respecte
cerinţele de integritate referenţială.
 CURS 5

MODELAREA CONCEPTUALĂ
A PRELUCRĂRILOR
 Prelucrările datelor
• Prelucrările reprezintă acţiunile exercitate
asupra datelor pentru obţinerea
informaţiilor necesare.
• Exemple:
algoritmii de calcul a datelor;
procedurile manuale
procedurile automate executate asupra
datelor
 Modelul Conceptual al
Prelucrărilor (MCP)
Definitie:
• MCP este o reprezentare schematică a
activităţilor desfăşurate în cadrul sistemului
obiect, a prelucrărilor la care sunt supuse datele,
independent de structura organizatorică şi
mijloacele de realizare.
• Modelul trebuie să răspundă la întrebarea: Ce
prelucrări se efectuează asupra datelor?
 Modelul Conceptual al
Prelucrărilor (MCP)
• Analistul trebuie să identifice cât mai
complet şi corect care sunt acţiunile, cu
toate operaţiile lor componente şi care
sunt evenimentele care le declanşează.
• MCP realizează reprezentarea grafică a
succesiunii operaţiilor, a condiţiilor
necesare pentru declanşarea lor şi a
consecinţelor lor.
 MCP si
Diagrama de Flux a Datelor (DFD)
• MCP vede întreaga prelucrare ca o succesiune
ordonată şi logică de proceduri înlănţuite, toate
acestea în strictă concordanţă cu legislaţia în
vigoare
• MCP realizează deci modelarea proceselor de
prelucrare a datelor, redată prin intermediul
diagramelor de flux a datelor (DFD).
• DFD este deci o reprezentare grafică a
transformării datelor de intrare în date de
ieşire.
 MCP
• trebuie să fie independent de aspectele
organizatorice, tehnologice şi chiar
geografice.
• operează cu noţiuni precum:
Procesul;
Operaţia;
Evenimentul.
 Evenimentul
• se defineşte ca un semnal receptat de sistem, la
care acesta trebuie să răspundă.
• Practic, el desemnează un fapt a cărui apariţie
declanşează o reacţie în cadrul organizaţiei; apariţia
unui eveniment va determina derularea de activităţi,
de operaţii, reprezentând “motorul” unei acţiuni, al
unei operaţii (ex: sosirea unei comenzi, a unei cereri
de credit din partea unei persoane, etc).
• Sosirea unei comenzi de la un client este un
eveniment declanşator extern. A satisface această
cerere înseamnă pentru firmă să o transforme într-o
livrare de produse.
 Livrarea produselor
• Descrierea prelucrărilor necesare pentru
aceasta constituie modelul conceptual al
prelucrărilor şi trebuie să fie independentă de:
 aspectele tehnologice (dacă se utilizează calculatorul
sau nu);
 aspectele geografice (comanda este prelucrată la
depozit sau în altă parte);
 aspecte organizatorice (livrarea este facută de o
persoană de la serviciul comercial sau de la
magazie);
 aspecte temporale (livrarea se face dimineaţa sau
seara).
 Evenimentele
• Pot fi de tip:
Externe, dacă provin din afara sistemului
obiect şi nu pot fi controlate de acesta.
Interne, daca sunt generate de desfăşurarea
unei operaţii
• Pot fi de tip:
 rezultate, destinate mediului extern;
intermediare, având rolul de a declanşa alte
operaţii în sistem.
 Evenimentele
Trebuie să fie îndeplinite condiţiile:
• să se întâmple ceva (în afara sau în
interiorul firmei);
• acest ceva trebuie să fie perceput de
sistem;
• firma să fie interesată, văzând în el un
posibil eveniment declanşator al activităţii
sale.
 Operaţia
• reprezintă o succesiune de acţiuni elementare care
generează evenimente interne, împreună cu regulile de
producere a acestora.
• Tip de operaţie : o categorie de operaţii care prezintă
aceleaşi caracteristici. Un tip de operaţie se
caracterizează prin caracteristici:
 denumirea operaţiei;
 durata exprimată în unităţi de timp;
 acţiunile elementare componente;
 evenimentele emise şi condiţiile de emitere.
• O operaţie se finalizează întotdeauna prin emiterea de
evenimente funcţie de situaţiile identificate pe parcurs şi
de condiţiile exprimate de aceste situaţii (aşa-numitele
reguli de emisie).
 Operaţia
Observaţie:
• O operaţie se desfăşoară în timp, având o
anumită durată. La un moment dat ea
poate fi :
în aşteptarea execuţiei;
în curs de execuţie;
terminată.
 Rezultat sau eveniment emis
• Se numeşte rezultat sau eveniment emis
produsul executării unei operaţii.
• Regula: o operaţie produce unul sau mai multe
rezultate.
• Descompunerea unei operaţii în mai multe
operaţii distincte determină apariţia unor
rezultate intermediare. Un eveniment emis poate
fi în acelaşi timp un eveniment declanşator
pentru o altă operaţie (sau alte operaţii).
• În MCP toate operaţiile trebuie să aibă
rezultat.
• În unele cazuri obţinerea rezultatelor poate fi
condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii. În acest
caz este necesar să fie definite aşa numitele reguli de
emisiune sau reguli de acţiune.
• Ex: dacă valoarea facturii este mai mare de X milioane,
atunci se acordă un discount de Y%.
• La lansarea unei livrări se impune verificarea stocului
existent, astfel: dacă stocul este insuficient, comanda
este ţinută în aşteptare (nu se întocmeşte dispoziţie de
livrare), altfel se onorează livrarea. Condiţia de stoc
suficient defineşte în acest caz o regulă de emisiune a
rezultatului cu două cazuri diferite: stoc suficient şi stoc
insuficient.
 Sincronizarea unei operaţii
• Reprezinta un ansamblu de condiţii care
determină declanşarea operaţiei, exprimate de
fapt printr-un ansamblu de evenimente
declanşatoare.
• Se exprimă printr-o expresie logică.
Sincronizarea reprezintă deci concordanţa între
două sau mai multe evenimente.
• Conceptul de sincronizare exprimă o logică şi o
dinamică a prelucrărilor.
• La un moment dat, expresia logică poate fi
verificată. Atunci sincronizarea este activă şi
operaţia este declanşată.
• La un alt moment este posibil ca un singur
eveniment declanşator să fie realizat; în acest
caz sincronizarea este în aşteptarea realizării
altor evenimente participative care să
declanşeze operaţia.
• Dacă nici un eveniment nu are loc, atunci
sincronizarea este inactivă.
 Procesul
• Procesul se defineşte ca un subansamblu al
unei activităţi în care punctele de intrare şi ieşire
nu depind de structura organizatorică a
societăţii. De exemplu, în activitatea comercială,
procesul de gestiune a comenzilor.
• Un proces descrie dinamica prelucrărilor dintr-o
activitate determinată. El este format din operaţii
executate ca reacţie la evenimente şi care
produc rezultate.
 Procesul este practic un MCP ce corespunde
unui domeniu de activitate
• El este construit printr-un demers metodologic de
modelare (analiză, abstractizare, concepţie) care
cuprinde următorii paşi:
– Stabilirea domeniului de investigat, a ariei sale de cuprindere;
– Identificarea evenimentelor declanşatoare, ştiind că fiecare flux
de date este asociat unui eveniment. Aici trebuie stabilite
principalele evenimente externe şi interne ale procesului.
– Întocmirea tabelului Evenimente-Rezultate, care permite
definirea conţinutului procesului şi în care, pentru fiecare
eveniment declanşator se precizează acţiunea determinată şi
evenimentele emise de aceasta. Avem un tabel de forma:
 Procesul Continuare pasi:

• Identificarea şi descrierea operaţiilor; O analiză riguroasă a

contextului permite relevarea regulilor de gestiune, care sunt
adesea elemente ale operaţiilor.
• Identificarea sincronizărilor; Aparent, mai multe evenimente
distincte pot să declanşeze aceeaşi operaţie. Odată stabilite
aceste elemente se poate construi schema de bază pentru
fiecare operaţie, numită bloc operaţie.
• Identificarea regulilor de emisie ; Se caută, printre regulile de
gestiune, pe acelea care definesc condiţii de obţinere a
rezultatelor şi se completează schema de bază cu elementele
respective.
• Ordonarea blocurilor-operaţie.
• Elaborarea modelului conceptual al prelucrărilor. In legarea
lor acţionează principiul : un rezultat al operaţiei n-1
declanşează operaţia următoare (operaţia n).
• Verificarea şi validarea modelului
 Verificarea şi validarea modelului
• Se verifica daca:
 orice operaţie duce la cel puţin un rezultat;
 orice operaţie este declanşată de cel puţin un
eveniment;
 toate blocurile sunt legate
Observaţie:
Toate metodologiile de proiectare a unui sistem
informatic utilizează modelarea datelor şi proceselor
de prelucrare a acestora şi recurg la diagrame de flux
pentru descrierea grafică a acestora.
 Diagramele de flux
• Trebuie să identifice şi să menţioneze clar următoarele
aspecte:
– sursa datelor;
– circuitul acestora;
– prelucrările ce au loc asupra lor în cadrul circuitului;
– destinaţia datelor prelucrate.
Pot fi realizate:
- la nivelul unei componente funcţionale (aprovizionare,
vânzare produse finite, încasare produse sau servicii
facturate, etc);
- la nivelul unei componente organizatorice, cum ar fi
un compartiment, o secţie de producţie, de service
auto, etc.
 Diagramele de flux
Pot fi de tipurile urmatoare:
– diagramele de context;
– diagramele fluxurilor de date ale sistemului
fizic existent;
– diagramele fluxurilor de date ale sistemului
logic existent;
– diagramele fluxurilor de date ale sistemului
logic nou;
 DFD - Caracteristici
• Diagrama de context stabileşte aria de cuprindere a
sistemului obiect, precizând elementele din interiorul
sistemului şi pe cele din exterior, ca entităţi externe.
• Diagrama fluxurilor de date ale sistemului fizic existent
precizează care sunt procesele de prelucrare a datelor
(transfer, calcul, stocare), care sunt intrările şi ieşirile din
aceste procese, care sunt persoanele şi tehnologiile utilizate
de fiecare proces.
• Diagrama fluxurilor de date ale sistemului logic existent
identifică şi precizează care sunt funcţiile de prelucrare a
datelor, independent de tehnologiile utilizate.
• Diagrama fluxurilor de date ale sistemului logic nou
reprezintă grafic circuitul datelor, prelucrările acestora,
structura şi cerinţele noului sistem, aşa cum a fost gândit el în
urma analizei sistemului existent şi a stabilirii direcţiilor de
perfecţionare.
 DFD - Observaţie:

• Diagrama Fluxurilor de Date reprezentând

modul de transfer al datelor (circuitul) între
procesele de prelucrare a acestora se mai
numeşte şi Model al Proceselor de
Prelucrare, iar activitatea se numeşte
modelarea proceselor.
• Descrierea obiectelor din DFD se face în
aşa numitele Dicţionare de date sau
depozite Case (repository).
 Simboluri grafice pentru DFD
• Descrierea unui proces: un dreptunghi cu colţurile rotunjite, despărţit în
două zone care specifică numărul şi respectiv denumirea procesului de
prelucrare descris.
Nr proces Propoziţie
D1 Produse
Denumire logică
proces

• Descrierea operaţiunii de stocare a datelor, indiferent de mediul manual sau

informatizat în care se realizează se reprezintă grafic printr-un dreptunghi
alungit, cu două zone: una specifică numele, identificatorul unic al locului
de stocare şi alta care precizează numele acestuia.
Se ştie că entităţile pot fi surse de date, de unde pleacă datele în prelucrarea
lor, sau locuri de stocare a acestora. De aceea este posibil ca în cadrul
unei diagrame a fluxului de date numele unor entităţi să se regăsească şi ca
locuri de stocare a datelor.
• Timpul de sincronizare a operaţiilor
• Sageti de diferite forme
• Un flux de date înseamnă practic un
traseu, un circuit pe care datele
(elementare sau grupate) se deplasează
în sistem sau din sistem.
Analizând procedura de acordare a unui credit,
MCP ar putea fi realizat astfel:
Să se realizeze modelul conceptual al prelucrărilor
pentru activitatea de recepţie hotelieră
continuare
 Modelul fizic al prelucrărilor
• Este un model organizaţional (fizic) al
prelucrărilor, care ţine seama de particularităţile
organizatorice din cadrul societăţii.
• Diagrama fluxului de date fizice (DFDF) ca
reprezentare schematică a sistemului
existent, pune în evidenţă entităţile interne,
pe cele externe sistemului, precum şi fluxul
datelor între acestea.
• Practic ea răspunde astfel la întrebările: Cine
realizează prelucrarea, Unde se realizează şi
Cum?
 DFDF
• O entitate internă poate fi o persoană, un compartiment,
o resursă hardware sau software care participă la
transformarea datelor. Entităţile sunt reprezentate în
DFDF prin cercuri (cele interne) si prin pătrate (cele
externe ) în interiorul cărora este scris numele fiecărei
entităţi (Cine?).
• Arcele de cerc reprezintă fluxurile de date şi poartă
numele documentului sau modalităţii concrete prin care
se transmit aceste date (Cum?).
• Locul unde se face prelucrarea şi se amplasează fişierul
este precizat în diagramă şi răspunde la întrebarea
Unde?.
 Diagramele de flux trebuie să fie
corecte
In acest sens trebuie să îndeplinească un set de cerinţe minimale,
cum sunt:
• Diagramele trebuie să fie complete, adică să includă toate
componentele sistemului obiect (analizat). Se verifică dacă toate
fluxurile de date au o finalitate, duc undeva şi dacă nu au rămas
entităţi sau procese în afara diagramelor, deci nelegate de ceva.
• Diagramele trebuie să fie consistente, adică descrierea unui nivel
trebuie să fie compatibilă cu descrierea nivelului superior sau a celor
inferioare.
• Diagramele de flux a datelor să fie completate cu diagramele stărilor
de tranziţie, pentru a scoate astfel în evidenţă şi timpul, ca element
determinant. Contează în acest sens că un proces se produce la un
moment sau altul, că un flux de date are loc zilnic, săptămânal,
lunar, etc.

Observaţie: Procesul de descompunere a diagramelor este şi rămâne

un proces subiectiv, depinzând atât de complexitatea sistemului
analizat, cât şi de experienţa analistului sau a echipei de proiectare.
 Din analiza diagramelor
Analistul poate identifica următoarele deficienţe:
• fluxurile de date redundante, care vor putea fi
apoi eliminate ;
• datele cerute de diverse procese, care nu sunt
însă folosite (date nefolosite);
• date actualizate în mai multe locuri, ceea ce
duce la inconsistenţa acestora în sistem; ele vor
trebui să fie corect preluate şi actualizate în mod
unic în viitorul sistem proiectat.
 Modelul logic al prelucrărilor
• Modelul logic al prelucrărilor descrie procedurile
logice pe baza următoarelor criterii: omogenitatea
prelucrărilor, frecvenţa acestora, locul lor de desfăşurare
şi recursivitatea prelucrărilor.
• Diagrama fluxului de date logice (DFDL) este o
reprezentare simbolizată a unui sistem, care evidenţiază
procesele sistemului, precum şi intrările sau ieşirile de
date în/din procese. Prin ea se reprezintă natura
logică a sistemului, ce activităţi efectuează sistemul,
fără să specifice cum, unde sau de către cine sunt
executate activităţile.
• Deci, DFDL pune în evidenţă funcţiile executate de
sistem.
• Procesele sunt reprezentate în cercuri prin verbe, care
descriu acţiunea de executat.
 Modelul logic al prelucrărilor
Modelul logic al prelucrărilor va contine proceduri pentru:
• actualizarea bazei de date;
• exploatarea bazei de date;
• salvarea şi/sau restaurarea bazei de date;
• reorganizarea bazei de date;
• protecţia şi securitatea datelor;
• dirijarea tuturor acestor prelucrări.
Pentru fiecare procedură se descriu prelucrările ce trebuie
executate:
• meniuri, submeniuri şi ecrane de introducere/extragere a
datelor;
• validări, prelucrări asociate ecranelor;
• liste, rapoarte ce vor fi generate, etc
Modelul conceptual al prelucrărilor pentru activitatea de
recepţie hotelieră
 CURS 6

METODOLOGII CLASICE ŞI
MODERNE DE REALIZARE A
SISTEMELOR INFORMATICE
 Metodologia IBM (ICI)
ETAPA I. Studiul şi analiza sistemului
existent sau Tema de realizare

• Obiectivul etapei: definirea cerinţelor şi sferei

de cuprindere a sistemului informatic.
• Documentaţia elaborată:
 Tema de realizare – care aparţine metodologiei ICI
 Dosarul de studiu şi analiză a sistemului existent –
care aparţine metodologiei IBM.
 Activităţi specifice
A. Studiul sistemului existent, cuprinde:
• caracteristici generale
• profilul unităţii economice
• specificul activităţii unităţii economice
• nomenclatorul de produse / servicii prestate
• studiul cadrului organizatoric
• studiul structurii organizatorice
• studiul metodelor şi stilului de conducere
• studiul activităţilor de bază (fluxul tehnologic)
• studiul sistemului informaţional existent
• studiul ieşirilor
• studiul intrărilor
• studiul circuitelor şi fluxurilor informaţionale
• studiul sistemelor de codificare a datelor
• studiul activităţii de informatică
• dotarea cu tehnică de calcul (numărul, structura şi amplasarea calculatoarelor)
• personal de specialitate (număr analişti, programatori, operatori, ingineri de sistem,
administratori baze de date, etc)
• aplicaţii informatice în exploatare curentă
• aplicaţii informatice în curs de proiectare
• modul de organizare a datelor
 Activităţi specifice
B. Analiza (evaluarea) actualului sistem
Obiectiv: diagnosticarea sistemului existent, adică
identificarea neajunsurilor actualului sistem.
• Definirea criteriilor de evaluare. Se identifică şi se
specifică aşa numitele puncte forte şi puncte slabe din punct
de vedere al cerinţelor informaţionale ale conducerii.
• Elaborarea sugestiilor (direcţiilor) de perfecţionare
C. Definirea directiilor de perfecţionare a actualului
sistem
• elaborarea variantelor
• estimarea eficienţei economice pentru fiecare variantă
• costuri
• efecte economice (directe şi indirecte)
• analiza şi alegerea variantei de sistem.
 Metodologia IBM (ICI)
ETAPA II. Proiectarea de ansamblu
(conceperea noului sistem)

Obiectivul etapei:
- elaborarea proiectului de ansamblu.
• Documentaţia elaborată:
- proiectului de ansamblu.
 Activităţi specifice
• definirea obiectivelor sistemului informatic
• structura sistemului informatic pe subsisteme
• definirea ieşirilor (situaţii de informare / raportare)
• definirea intrărilor (documente primare sau alte intrări)
• definirea sau alegerea modelului matematic
implementat
• definirea sau alegerea modului de organizare a datelor
 fişiere
 baze de date
• [ alegerea S.G.B.D.-ului ]
• alegerea variantei tehnice de prelucrare a datelor
• elaborarea schemei de ansamblu a sistemului
informatic
• [ arhitectura noului sistem ]
• elaborarea planului de realizare a sistemului informatic
 Metodologia IBM (ICI)
ETAPA III. Proiectarea de detaliu
• Obiectivul etapei:
- Proiectarea logică şi fizică (tehnică) de
detaliu a fiecărei componente a sistemului
informatic.
• Documentaţia elaborată:
proiectul logic de detaliu
proiectul fizic (tehnic) de detaliu
 Activităţi specifice
• proiectarea ieşirilor
• proiectarea intrărilor
• proiectarea organizării datelor
– fişiere
 nivel logic
 nivel fizic
– baze de date
 nivel logic
 nivel conceptual (virtual)
 nivel fizic
• proiectarea sistemului de codificare a datelor
• proiectarea procedurilor de control şi validare a
datelor
• proiectarea fluxului tehnologic de prelucrare
automată a datelor
 Metodologia IBM (ICI)
ETAPA IV. Programarea
• Obiectivul etapei: Asigurarea cu resurse software
prin efort propriu sau achiziţie necesare fiecărei
aplicaţii.
• Documentaţia elaborată:
 manualul de prezentare – descrierea produsului software sub
aspectul resurselor hardware necesare, problemelor pe care le
rezolvă, performanţelor propuse a fi realizate, anumite restricţii
referitoare la program.
 manualul de utililizare – destinat utilizatorilor finali ai
sistemului.
 manualul de exploatare – destinat analiştilor sau
programatorilor din unitatea beneficiară în scopul de a putea
întreţine şi dezvolta sistemul în concordanţă cu modificările ce
apar în cadrul unităţii beneficiare.
 Metodologia IBM (ICI)
ETAPA V. Implementarea noului sistem
• Obiectivul etapei: Testarea şi verificarea
performanţelor sistemului în condiţii concrete de
funcţionare (în mediu real).
• Documentaţia elaborată:
- proces verbal de recepţie; în cadrul raportului
se precizează persoanele care au participat din
partea executantului şi a beneficiarului la
implementarea sistemului, condiţiile în care a
avut loc implementarea.
 Activităţi specifice
• pregătirea personalului unităţii beneficiare pentru exploatarea
curentă a sistemului
• asigurarea condiţiilor necesare pentru trecerea la starea de
implementare a sistemului
• încărcarea fişierelor (bazei de date) sau conversia fişierelor
• alegerea strategiei şi tacticii de implementare
• implementarea propriu-zisă (testarea sistemului)
• verificarea performanţelor noului sistem
• actualizarea şi definitivarea documentaţiei de sistem în
concordanţă cu modificările efectuate pe parcursul perioadei
de implementare
• întocmirea raportului de implementare
• elaborarea planului de implementare
• [ omologarea sistemului ]
 Metodologia IBM (ICI)
ETAPA VI. Exploatarea şi întreţinerea
curentă a sistemului
• Obiective:
- Se are în vedere exploatarea curentă a
sistemului precum şi adaptarea sistemului
la noile cerinţe ale utilizatorilor sau la
modificările intervenite pe parcurs în
cadrul unităţii beneficiare.
 Metodologia S.S.A.D.M. (Structured
System Analysis and Design Method)
• este o metodologie modernă de proiectare
sisteme informatice
• face parte din categoria metodelor
sistemice de proiectare
• este orientată pe structurarea datelor
• se bazeazã pe specificarea clară a
cerinţelor şi a unor reguli precise pentru
proiectarea celor două modele
 Metodologia S.S.A.D.M.

ETAPA I. Studiu de fezabilitate sau studiu

preliminar, studiu de oportunitate sau
de diagnosticare.
• Obiective:
se precizează graniţele sistemului proiectat,
cu alte cuvinte care este tema de realizare,
care sunt neajunsurile sistemului existent ;
care trebuie să fie performanţele noului
sistem şi timpul de realizare a acestuia.
 Metodologia S.S.A.D.M.

ETAPA II. Analiza cerinţelor sistemului

= studiul şi analiza sistemului existent din cadrul
metodologiilor clasice.
Obiective:
- cunoaşterea sistemului fizic existent şi identificarea
problemelor şi deficienţelor acestuia.
- Se recurge la un studiu complex privind activităţile şi
fluxurile informaţionale existente, volumul informaţiilor de
prelucrat şi aria de cuprindere a sistemului informaţional.
- se elaborează diagramele de flux a datelor (DFD)
- se stabilesc directiile de perfectionare
 Activitati specifice
• Prezentarea societăţii
• Structura organizatorică a societăţii
• Prezentarea activităţii sau sistemului obiect
• Conducerea activităţii analizate
• Modelul fizic al sistemului existent
- modelul datelor pentru sistemul existent (entitati,
relatii, MEA).
• Modelul logic al sistemului existent ( functiunile
sistemului). Construirea modelului logic presupune
transformarea diagramei de flux a datelor fizică în
diagrama de flux a datelor logică.
• Catalogul cerinţelor pentru noul sistem
 Metodologia S.S.A.D.M.

ETAPA III. Specificarea cerinţelor pentru

sistemul cerut
Iniţial se înlătură deficienţele privind organizarea
sistemului existent, se construieşte un model al
noului sistem prin modificarea DFD-urilor logice şi a
structurii logice a datelor. În final se construieşte un
catalog al cerinţelor şi al entităţilor.
Această etapă realizează practic trecerea de la etapa
de analiză la cea de proiectare a noului sistem.
 Activitati specifice
• Definirea soluţiei de realizare a noului sistem (aplicaţii
informatice)
• Definirea prelucrărilor sistemului
• În această etapă se realizează diagrama de flux a
datelor la nivel logic pentru noul sistem. Se analizează
cerinţele funcţionale ale noului sistem .
• Definirea datelor din sistem
 Dacă au fost stabilite funcţiile noului sistem, pe
diagrama entitate asociere se pot opera modificările
care decurg din funcţiunile stabilite.
 Se obţine astfel modelul logic al noului sistem,
pentru care se realizează în paralel şi descrierea
entităţilor, într-o formă tabelară.
• Definirea funcţiilor
 Metodologia S.S.A.D.M.

ETAPA IV. Specificarea sistemului logic

• Obiective:
- se realizează proiectarea şi descrierea
noului sistem, prin următoarele sale
componente
 Activitati specifice
a). Proiectarea ieşirilor
• Proiectarea ieşirilor la nivel logic presupune specificarea
structurilor logice pentru fluxurile de ieşire, adică a situaţiilor, a
rapoartelor obţinute şi specificarea caracteristicilor lor.
• Acest lucru se realizează de regulă într-un tabel de forma:

• La nivel fizic, se întocmeşte macheta situaţiei de ieşire, formatul

său fizic. De exemplu, macheta pentru "Situaţia produselor
vândute".
 Activitati specifice
b). Proiectarea sistemului de codificare
• Pentru fiecare cod utilizat în cadrul entităţilor, fie drept
cheie de identificare unică (cheie primară) fie drept cheie
externă sau candidat, se va preciza tipul codului,
lungimea şi eventual semnificaţia elementelor
componente, în cazul codurilor structurate. Toate aceste
informaţii se pot grupa într-un tabel de forma:
 Activitati specifice
c). Proiectarea intrărilor
• Proiectarea intrărilor la nivel logic trebuie să prezinte,
pentru fiecare document de intrare, principalele
caracteristici, cum sunt, de exemplu:

• La nivel fizic proiectarea intrărilor înseamnă proiectarea

machetei fizice pentru fiecare document de intrare
proiectat logic.
 Activitati specifice
d). Proiectarea bazei de date
• Proiectarea schemei conceptuale a bazei de date;
• Proiectarea schemei externe;
• Proiectarea schemei fizice a bazei de date.

Se prezintă fiecare tabelă a bazei de date, cu atributele şi

descrierea acestora, cu precizarea cheilor primare şi
externe
 Activitati specifice

e). Proiectarea interfeţei cu utilizatorul

• se proiectează şi se descrie interfaţa sistemului
cu utilizatorul, având în vedere ca toate
funcţiunile identificate şi descrise în cadrul
modelului noului sistem să se regăsească
printre opţiunile meniului principal sau ale
submeniurilor aferente.
• Se poate realiza la acest nivel o diagramă de
structură a noului sistem, pe baza meniurilor şi
submeniurilor proiectate, deci a principalelor
funcţii ale sistemului.
 Activitati specifice
f). Proiectarea funcţiunilor noului sistem
• se prezintă în detaliu, atât la nivel logic,
cât şi la nivel fizic, toate componentele
sistemului proiectat. Ca rezultat se obţin
specificaţiile tehnice, numite şi specificaţii
de programare, pe baza cărora urmează
să se realizeze întreaga activitate de
programare efectivă care urmează.
 Metodologia S.S.A.D.M.

ETAPA V. Proiectarea fizică

• Se realizează, pe baza modelului logic bine pus
la punct în urma etapelor anterioare, mai întâi
modelul fizic al datelor şi prelucrărilor pentru
noul sistem şi apoi elaborarea programelor.
• Se trece apoi la realizarea documentaţiei pe
baza căreia se realizează planul de testare şi
implementare a sistemului sau aplicaţiei
proiectate.
 Avantajele metodologiei
S.S.A.D.M
• are la bază o abordare sistemică a societăţii sau domeniului de
activitate informatizat;
• permite o abordare top-down a sistemului obiect;
• este orientată pe structura datelor;
• prezintă o abordare simplă a problemelor prin viziunea utilizatorului.
• pune în evidenţă cele două modele: logic şi fizic, separând iniţial
proiectarea logică de cea fizică;
• utilizează o multitudine de diagrame pentru reprezentarea grafică a
fluxurilor de date şi a prelucrărilor acestora;
• oferă o flexibilitate mare în analiză şi proiectare.
• permite implementarea uşoară a sistemului informatic.
• documentaţia de sistem este foarte sugestivă, completă şi este
aproape în întregime redată sub formă grafică.
• permite utilizarea instrumentelor Case pentru asistarea
proiectantului;
• permite o realizare modulară a componentelor sale (programe,
proceduri), o testare modulară şi chiar implementarea sistemului pe
module .
 CURS 7

STUDIUL ŞI ANALIZA
SISTEMULUI EXISTENT
 Definitie
• Studiul şi analiza sistemului existent
reprezintă activitatea prin care se realizează
cunoaşterea sistemului-obiect şi a cerinţelor de
informaţii ale sistemului de conducere, analiza
acestora în vederea evaluării performanţelor şi a
limitelor sistemului informaţional.
• Ea se finalizează, conform metodologiilor
moderne de proiectare a sistemelor informatice,
într-un model al datelor şi respectiv un model al
prelucrărilor (conceptual, logic şi fizic).
 Activitati specifice
a). Investigarea sistemului existent,
constând în:
• culegerea de informaţii sau, altfel spus,
documentarea;
• studiul sistemului existent sub următoarele
aspecte:
definirea caracteristicilor generale;
studiul activităţilor de bază;
studiul sistemului de conducere;
studiul sistemului informaţional.
 Activitati specifice
b). Analiza sistemului existent, cu
următoarele activităţi:
• evaluarea performanţelor şi limitelor
sistemului existent;
• evaluarea gradului de pregătire pentru
proiectarea şi implementarea sistemului;
• analiza critică a sistemului existent, cu
identificarea punctelor forte şi a celor
slabe.
 Activitati specifice

c). Sistematizarea informaţiilor culese, prin

tehnici de reprezentare:
 scheme organizatorice;
 scheme de sistem;
 scheme logice;
 scheme de prelucrare;
d).Evaluarea sistemului existent şi definirea
direcţiilor de perfecţionare
- Evaluarea funcţionării sistemului informaţional-decizional existent .
- Stabilirea aspectelor critice ale sistemului informaţional-decizional
(analiza critică).
 Definirea caracteristicilor generale
• profilul, obiectivele agentului economic;
• locul în sfera serviciilor şi sfera producţiei pe
care îl ocupă;
• relaţiile de colaborare sau de subordonare cu
alţi agenţi economici;
• specificul activitãţii de bazã ( producţie, servicii);
• nivelul tehnic şi performanţele de calitate a
produselor şi/sau serviciilor;
• principalii indicatori economici şi evoluţia lor;
• dezvoltarea, modernizarea, perspectivele pe
piaţa concurenţială etc
 Studiul activităţilor de bază
• fluxul de producţie ;
• amplasarea locurilor de muncă, a depozitelor, etc.;
• tipurile de produse, structura lor, ciclurile de
fabricaţie;
• modul de organizare a producţiei, stocarea
producţiei, transporturile interne, controlul de
calitate;
• resursele existente:
 capacităţi de producţie şi /sau depozitare ;
 asigurarea tehnică / proiectarea de produse noi;
 norme tehnice;
 asigurarea cu materiale necesare;
 sistemul existent de programare a producţiei ;
• cercetarea şi marketingul, ca elemente ale
producţiei
Studiul sistemului de conducere
• identificarea caracteristicilor sistemului de
conducere existent ;
• sistemul de indicatori cantitativi şi valorici
necesari actului decizional ;
• organizarea conducerii;
• caracteristicile rezultate din statutul de
funcţionare a societăţii, tipuri de decizii, modul
de luare a deciziilor ;
• tipul de management practicat la nivelul
societăţii respective, etc.
 Studiul sistemului informaţional
• studiul documentelor care circulă în sistem, a
conţinutului informaţional al acestora, al circuitului lor, al
periodicităţii cu care se emit;
• elaborarea schemei fluxului informaţional global (cu
punerea în evidenţă a principalelor activităţi şi a
legăturilor statice şi dinamice dintre acestea);
• estimarea cantitativă şi calitativă a informaţiilor de
intrare-ieşire, modul de culegere şi prelucrare;
• identificarea principalilor algoritmi, a regulilor de calcul şi
a punctelor şi regulilor de control;
• cunoaşterea principalelor restricţii ale sistemului
informaţional;
• sistemul de codificare utilizat, restricţii;
• performanţele şi limitele sistemului informaţional
existent.
 Abordări în activitatea de determinare a
cerinţelor informatice

• Abordarea pornind de la analiza deciziilor

- caută să obţină cerinţele de informaţii pornind de la analiza
obiectivelor şi/sau a deciziilor ce trebuie luate. Sunt culese şi
raportate doar acele informaţii care sunt necesare modelului de
decizie.

• Abordarea pornind de la analiza datelor

- caută să obţină cerinţele de informaţii prin analiza datelor folosite
curent în sistemul existent sau a datelor potenţial folosibile.

• Abordarea mixtă
 Tehnici de analiză
Definire:
Sunt tehnicile prin care se realizează
activitatea de analiză şi care servesc la
elaborarea modelului infologic al
produsului informatic.
Se impart in:
• tehnici elementare
• tehnici complexe
 A. Tehnici elementare de analiză
• Aceste tehnici realizează practic numai operaţia de culegere
de informaţii şi o sistematizare redusă a acestora.
• Sistematizarea datelor se realizează numai parţial şi se
concretizează în aranjarea coerentă a informaţiilor în cadrul
rapoartelor.
Din grupa tehnicilor elementare de analiză fac parte:
• observarea directă ;
• interviul ;
• chestionarul ;
• studiul documentar sau studiul documentelor din sistem:
– studiul actelor normative, a reglementărilor privind organizarea şi
funcţionarea unităţii şi/sau activităţii analizate;
– studiul documentelor din sistemul de evidenţă
– studiul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, al
statutului,etc
 B. Tehnici complexe de analiză
• Aceste tehnici realizează practic analiza, prin operaţiile de culegere
şi sistematizare a informaţiilor, precum şi prin evaluarea sistemului
informaţional-decizional existent.
• Culegerea informaţiilor se realizează utilizând tehnicile elementare
de analiză.
• Sistematizarea informaţiilor, care presupune atât reordonarea cât şi
sintetizarea lor, se realizează folosind una sau mai multe tehnici de
reprezentare. Dintre tehnicile de reprezentare, amintim:
 tehnica diagramelor;
 tehnica grilelor;
 tehnica tabelelor de decizie
• Evaluarea sistemului informaţional decizional existent nu este de
regulă pusă în tipare, ci este lăsată mai mult pe seama puterii de
analiză – sinteză a proiectantului, a experienţei sale practice de
analiză şi proiectare sisteme informatice.
• Observatie: obiectul evaluării în cazul proiectării unui sistem
informatic îl reprezintă sistemul informaţional-decizional
 Tehnici complexe de analiză
• Scopul principal este acela de a cunoaşte
sistemul informaţional-decizional existent, de a-i
sesiza neajunsurile şi de a le exprima într-o
formă cuantificabilă, în măsura în care acest
lucru este posibil.
• Din aceasta grupa fac parte urmatoarele tehnici:
 analiza-diagnostic;
 analiza celulară;
 analiza concordanţei dintre intrări şi ieşiri;
 analiza prin decompoziţie funcţională;
 metoda HIPO, etc.
 Interviul

• Interviul este o tehnică elementară de analiză care

realizează culegerea informaţiilor despre sistemul-obiect
– în general – şi despre sistemul informaţional-decizional
existent – în particular – direct de la cadrele de conducere şi
de execuţie care concură la deciziile şi la activităţile din
domeniul studiat, prin discuţii individuale purtate de către
analist cu aceste cadre pe baza întrebărilor formulate de
analist.
• Completitudinea şi corectitudinea informaţiilor culese
depind de îndemânarea şi inteligenţa analistului, de
capacitatea lui de a pune întrebări.
• Scopul interviului este de a obţine descrierea informaţională
completă a unui anumit domeniu sau problemă şi a cerinţelor
de informaţii necesare elaborării deciziilor şi exercitării
atributelor conducerii în domeniul respectiv.
 Câteva reguli ale desfăşurării
interviului
a) Analistul va arăta permanent interes faţă de spusele
interlocutorului său.
b) Analistul nu va introduce subiecte colaterale în discuţie şi va
avea grijă ca nici interlocutorul său să nu abordeze asemenea
subiecte (fără a-l întrerupe cu brutalitate, ci reorientând
discuţia spre subiectul principal).
c) Analistul va acorda intervievatului timp de gândire, prin pauze
între întrebări.
d) Analistul nu va pune întrebări al căror răspuns să fie “DA” sau
“NU”, acestea neaducând un plus de informaţii.
e) Analistul se va autochestiona (mintal), pe parcursul discuţiei,
făcând astfel o verificare a interpretării pe care o dă
răspunsurilor şi o evaluare a acestora.
Evaluarea răspunsurilor, făcută prin autochestionare, acţionează
ca un al doilea filtru al informaţiilor recepţionate, alături de
interesul creativ al analistului.
 Avantaje şi limite ale interviului
• Avantajele interviului constau în larga lui
aplicabilitate precum şi în faptul că, nefiind o
tehnică foarte riguroasă, lasă foarte multă
libertate creativă analistului, în construirea şi
desfăşurarea efectivă a interviului.
• Interviul prezintă limitele oricărei tehnici
elementare de analiză, respectiv faptul că nu
face analiza critică a sistemului informaţional-
decizional.
 Chestionarul
• Este o tehnică prin care se realizează culegerea
informaţiilor prin răspunsuri date de persoanele
anchetate (personalul de conducere sau de execuţie din
unitatea analizată) la întrebări formulate în scris de către
analist.
• Formularul de culegere, care conţine lista de întrebări,
poartă numele de “chestionar” şi este însoţit de o anexă
conţinând instrucţiunile de completare (“ghid de
completare”).
• Raspunsurile nu sunt prelucrate prin indicatori statistici
(chestionarul sociologic), ci intereseaza strict aspectul
furnizării de informaţii.
 Scopul chestionarului
• Chestionarul nu serveşte culegerii de informaţii “noi”,
referitoare la sistemul informaţional-decizional sau la
cerinţele informaţionale ale conducerii unităţii analizate;
• Scopul chestionarului utilizat în activitatea de analiză
este:
 verificarea informaţiilor, culese prin interviuri, referitoare la
o anumită problemă;
 sondarea opiniilor diferitelor categorii de beneficiari (în
special ale cadrelor de conducere) referitoare la anumite
aspecte legate de prelucrarea datelor;
 detalierea informaţiilor, culese anterior prin interviuri,
referitoare la o anumită problemă (temă) bine conturată şi
de dimensiuni restrânse
 Analiza–diagnostic informaţională
• constituie o adaptare a tehnicii analizei-diagnostic –
care este o tehnică de analiză economică – la
studiul sistemului informaţional-decizional, deci
reprezintă un tip de analiză-diagnostic specializată
• constă în cunoaşterea sistemului informaţional-
decizional şi evaluarea lui din punct de vedere al
eficienţei şi al utilităţii sale pentru sistemul de
conducere.
• ea realizează doar partea de diagnostic, în timp ce
elaborarea măsurilor de prevenire sau înlăturare a
perturbaţiilor este inclusă, implicit, în proiectul noului
sistem .
Tehnici de analiză ce pot fi utilizate
în etapa de proiectare
a). Analiza structurată prin decompoziţie funcţională
• Proiectarea structurată poate fi definită ca arta de a
proiecta componentele unui sistem şi relaţiile sau
legăturile dintre aceste componente într-o manieră cât
mai bună, în condiţiile în care cerinţele funcţionale ale
sistemului au fost bine definite.
• Proiectarea structurată constă într-un set de concepte,
tehnici şi instrumente care-l ajută pe proiectant să
subdividă sistemul în module relativ independente din
punct de vedere funcţional, uşor de realizat şi întreţinut.
b). Tehnica tabelelor de decizie
 Principii de analiză
• să conducă la identificarea unei secvenţe liniare de execuţie a
funcţiilor.
• să conducă la selectarea funcţiilor alternative
• să conducă la identificarea funcţiilor interactive.
• să conducă la o delimitare precisă a intrărilor, transformărilor şi
ieşirilor
• să conducă la plasarea funcţiilor de acţiune într-o poziţie
subordonată funcţiilor de decizie care le afectează.
• să conducă la izolarea, ca subfuncţii specifice, a acelor subfuncţii
a căror realizare este condiţionată de o decizie ulterioară de
proiectare.
• să conducă la minimizarea transferului de date dintre funcţii prin
prevederea de funcţii specifice pentru modificarea distanţei
datelor.
• să conducă la prevederea unui singur punct de intrare şi a unui
singur punct de ieşire pentru fiecare funcţie.
• să se desfăşoare numai după considerente funcţionale, astfel că,
nivel cu nivel, trebuie să definească subfuncţii omogene din punct
de vedere al gradului de abstractizare.
 Tehnici de reprezentare
• Schemele organizatorice (organigrame) reprezintã
structura organizatoricã, funcţionalã a unei unitãţi
economice.
• Schemele de sistem descriu purtătorii de informaţii,
legătura dintre ei, fluxul circulaţiei informaţiilor între
purtători.
• Schemele logice descriu, cu un înalt grad de detaliere,
algoritmul de rezolvare a unei probleme; ele constituie
un mod grafic, convenţional de reprezentare al unui
algoritm. O alternativã a utilizãrii schemelor logice
clasice este utilizarea diagramelor de structurã (sau a
altor forme echivalente).
• Schemele de prelucrare (diagramele globale de flux)
descriu prelucrările în cadrul unui sistem informaţional
sau informatic.
 Evaluarea sistemului existent. Definirea
direcţiilor de perfecţionare a actualului sistem
Aceasta presupune:
• specificarea obiectivelor şi a performanţelor sistemului informatic;
• stabilirea domeniilor de probleme şi a principalelor funcţiuni ale
sistemului informatic;
• definirea cerinţelor şi restricţiilor informaţionale pe domenii de
probleme şi funcţiuni care constã în:
• definirea principalelor intrãri/ ieşiri;
• definirea soluţiei de organizare a datelor;
• definirea variantelor tehnologice de prelucrare;
• definirea restricţiilor informaţionale şi de control.
• formularea condiţiilor pentru realizarea sistemului informatic, care
constã în:
 specificarea termenelor şi duratelor solicitate;
 precizarea prioritãţilor în realizarea obiectivelor sistemului
informatic;
 specificarea cerinţelor speciale privind flexibilitatea,
compatibilitatea cu alte sisteme, gradul de generalizare al
sistemului.
CONTINUTUL CADRU AL PROIECTULUI DE AN LA DISCIPLINA
PROIECTARE SISTEME INFORMATICE – AN III
. Pagina de titlu
. Cuprins

INTRODUCERE
• Obiectivele si oportunitatea temei propuse
• Stadiul actual de tratare a temei in
literatura de specialitate si sublinierea
contributiei personale in abordarea acestei
teme.
• Baza de elaborare
 Cap. 1 STUDIUL SI ANALIZA
SISTEMULUI EXISTENT
1.1.Prezentarea succinta a unitatii economico-sociale
1.2. Activitatile desfasurate in unitatea economica
(caracteristicile generale ale sistemului economic din unitate)
1.3. Studiul sistemului de conducere
1.4. Studiul sistemului condus
1.5.Studiul sistemului informational
1.5.1. Schema fluxului informational aferent temei
1.5.2. Aria de cuprindere (locul) circuitului informational in
cadrul sistemului informational general al unitatii
1.5.3. Documente utilizate
1.5.4. Proceduri utilizate
1.5.5. Analiza sistemului actual si identificarea neajunsurilor
(punctelor critice) existente in functionarea sistemului
existent
1.5.6. Directii de perfectionare a sistemului actual
Cap. 2. PROIECTAREA DE ANSAMBLU A
SISTEMULUI INFORMATIC
2.1 Definirea obiectivelor si oportunitatii sistemului/aplicatiei
informatice
2.2. Locul aplicatiei informatice in sistem
2.3. Definirea situatiilor (rapoartelor) finale
2.4. Definirea sistemului de codificare
2.5. Modelarea datelor si modelarea prelucrarilor (model
conceptual, logic si fizic)
2.6. Diagrama Entitate-Asociere
2.7. Stabilirea colectiilor de date
2.8. Alegerea tehnologiei de prelucrare (stabilirea platformei
hardware, software si de comunicatii)
2.9. Estimarea necesarului de resurse si a calendarului de
realizare
Cap. 3. PROIECTAREA DE DETALIU A
NOULUI SISTEM INFORMATIC
3.1. Definirea aplicatiei informatice (detalieri ale aplicatiei
prezentate in proiectarea de ansablu)
3.2. Proiectarea logica si fizica a iesirilor
3.2.1. Lista rapoartelor de iesire
3.2.2. Macheta documentelor de iesire
3.3. Proiectarea logica si fizica a intrarilor
3.3.1. Lista documentelor si videoformatelor de intrare
3.3.2. Macheta videoformatelor pentru preluare date
3.4. Fisa cu structura codurilor (cod, tip, lungime, semnificatia
codului)
3.5. Concordanta intrari-iesiri
3.6. Proiectarea logica si fizica a bazei de date
3.7. Schema de sistem a aplicatiei
3.8. Proiectarea ecranului aplicatiei
3.9. Schema de flux informational a noului sistem
3.10.Eficienta economica a noului sistem
Cap. 4. Prezentarea produsului software,
implementarea si exploatarea aplicatiei
4.1. Consideratii generale privind:
– Cerintele platformei hardware si software ale produsului
program;
– Schema de sistem a aplicatiei
– Instalarea si lansarea in executie
– Taste functionale
4.2. Descrierea functiunilor aplicatiei
– Prezentarea ecranului principal (meniurile aplicatiei)
– Meniul Incarcare-actualizare date
– Meniul Rapoarte
– Mesaje de eroare
4.3. Implementarea aplicatiei (faze si operatii de executie)
4.4. Exploatarea curenta a aplicatiei (operatii de executie)
 Cap. 5. Eficienta si utilitatea
sistemului informatic

• Anexa nr. 1: Listingul programului sursa

• Anexe……: Machete videoformat de
preluare date;
Rapoarte de iesire cu date de test;
Rezultatul unei rulari cu date de test
• Bibliografie (carti, articole, site-uri)
 CURS 8

PROIECTAREA DE
ANSAMBLU A SISTEMELOR
INFORMATICE ;
PROIECTAREA DE DETALIU
 Prezentare generală
În această etapă se realizează:
• analiza globală şi specificarea cerinţelor noului
sistem;
• modelul de ansamblu al sistemului informatic;
• structurarea datelor şi specificarea soluţiilor de
administrare a datelor;
• proiectarea arhitecturii configuraţiei de
echipamente;
• planificarea realizării noului sistem pe părţi
componente.
 Proiectarea de ansamblu
Cuprinde o succesiune de activităţi, cum sunt:
 definirea obiectivelor sistemului;
 structurarea sistemului informatic pe subsisteme
şi componente;
 definirea globală a ieşirilor;
 definirea globală a intrărilor;
 definirea colecţiilor de date comune;
 alegerea soluţiilor tehnice;
 estimarea necesarului de resurse;
 estimarea eficienţei economice;
 planificarea realizării sistemului;
 elaborarea documentaţiei corespunzătoare.
 Cerinţe in etapa de concepere:
a) Conceperea sistemului informatic să fie
fundamentată pe criterii de eficienţă economică.
Acesta presupune compararea cheltuielolor
estimate ca necesare pentru realizarea şi
funcţionarea sistemului (proiectare,
implementare, exploatare şi dezvoltare) cu
efectele economice directe şi indirecte ce se vor
obţine prin introducerea noului sistem informatic
sau aplicaţie informatică. În acest sens se va
urmări ca termenul de recuperare al cheltuielilor
să fie cât mai scurt.
 Cerinţe in etapa de concepere:
b) Participarea nemijlocită a conducerii unităţii la
conceperea sistemului informatic, prin formularea
cerinţelor informaţionale, prin definirea şi ierarhizarea
obiectivelor acestuia, prin stabilirea programului de
realizare eşalonată a acestuia, pe elemente
componente.
c) Asigurarea unui nivel tehnic înalt al soluţiilor adoptate.
Proiectanţii au ca sarcină utilizarea celor mai moderne şi
adecvate metode, tehnici, instrumente, soluţii tipizate şi
tehnologii informatice în vederea creşterii calităţii
produselor informatice.
d) Adoptarea unor soluţii de proiectare în concordanţă cu
resursele disponibile şi cu restricţiile impuse în legătură
cu: echipamentele de calcul, programele, personalul de
specialitate, resursele financiare şi de timp etc.
Definirea obiectivelor sistemului informatic şi a
ariei de cuprindere a acestuia
• Aria de cuprindere a sistemului informatic se stabileşte
în strânsă legătură cu obiectivele definite pentru acesta.
• Se identifica obiectivele sistemului informatic ce se va
proiecta, sarcinile ce vor fi preluate de acesta,
determinandu-se astfel aria de cuprindere a sistemului
pentru diferitele stadii sau etape de dezvoltare. Se
formulează deci cerinţele şi restricţiile globale pentru
realizarea sistemului şi a subsistemelor componente, se
justifică necesitatea, oportunitatea şi fezabilitatea
sistemului.
• Urmează apoi elaborarea modelului de ansamblu al
viitorului sistem informatic.
 Structurarea sistemului
informatic
• Elaborarea modelului de ansamblu al sistemului
informatic presupune descompunerea sistemului
informaţional-decizional în subsisteme relativ autonome.
Fiecare subsistem al sistemului informatic va avea
funcţiunile, intrările şi ieşirile sale, colecţii de date
specifice, algoritmi de transformare a intrărilor în ieşiri
informaţionale.
• Deci, prin structurarea sistemului informatic se vor
evidenţia subsistemele componente, legăturile dintre
acestea precum şi conexiunile exterioare ale
sistemului cu alte sisteme, pe verticală şi pe
orizontală. Se trece apoi la proiectarea, la nivel global, a
subsistemelor componente.
 Criterii de descompunere în
subsisteme şi module componente
• Criteriul funcţional de structurare, potrivit căruia un
sistem informatic este structurat în mai multe subsisteme
funcţionale. Fiecărei funcţii îi va corespunde, conform
acestui criteriu, câte un subsistem funcţional.
• Structura ierarhică/organizatorică poate constitui un
alt criteriu de structurare a sistemului în subsisteme la
nivelul compartimentelor sau structurilor organizaţionale
ale societăţii.
• În raport cu nivelele de decizie existente în cadrul
societăţii se pot identifica subsistemul strategic,
subsistemul tactic şi subsistemul operativ.
 Observatie:
• Sistemul trebuie să urmărească realizarea obiectivelor
generale ale societăţii, fixate pe o perioadă mai lungă de
timp. În fixarea şi eşalonarea obiectivelor generale îşi
găseşte expresia atributul de previziune al conducerii.
• Subsistemul corespunde de regulă unor obiective
derivate din cele generale. De exemplu, aprovizionarea
cu materii şi materiale conform cerinţelor, politica de
vânzare a produselor, cercetarea şi proiectarea
produselor şi tehnologiilor noi, etc.
• Aplicaţia, ca unitate componentă a subsistemului, se
dezvoltă de regulă la nivelul unor activităţi sau
compartimente din cadrul societăţii, cum ar fi:
programarea, lansarea şi urmărirea producţiei, urmărirea
contractelor, etc
Structura sistemului, ex:
 Definirea ieşirilor sistemului
• Concret, aceasta înseamnă furnizarea la cerere sau
periodic a situaţiilor, a rapoartelor de ieşire care
grupează informaţii, date necesare cunoaşterii realităţii
curente.
• Ieşirile sistemului vor fi definite pentru fiecare subsistem
în parte.
Prin "ieşirile" unui subsistem informatic înţelegem
totalitatea informaţiilor furnizate de acesta beneficiarilor
interni şi externi.
• Definirea "ieşirilor" fiecărui subsistem informatic la nivel
global presupune în primul rând, stabilirea la nivel global
a informaţiilor necesare conducerii pe diferite trepte
ierarhice, precizând, pentru fiecare în parte, conţinutul
informaţional, periodicitatea, numărul de exemplare,
destinatarul
 Definirea intrărilor sistemului
• Definim "intrările" sistemului informatic ca fiind
totalitatea datelor primare necesare obţinerii informaţiilor
de ieşire ale sistemului. Datele primare reflectă starea şi
dinamica fenomenelor şi proceselor economice din
unitatea economică, necesare pentru crearea,
actualizarea bazei de date şi obţinerea situaţiilor de
ieşire.
• După determinarea "intrărilor" sub aspectul conţinutului
global al acestora, pentru fiecare document de intrare se
va stabili sursa de provenienţă, periodicitatea, volumul,
numărul de exemplare, etc.
• De asemenea, se pot defini la nivel global posibilităţile şi
modalităţile de culegere şi verificare în vederea stocării
lor. În acest sens trebuie subliniat faptul că există un
număr însemnat de documente primare tipizate,
adaptate la prelucrarea automată a datelor care pot fi
utilizate în cadrul sistemelor informatice
Stabilirea globală a colecţiilor de
date
• În această etapă se realizează proiectarea modelului
conceptual de ansamblu al datelor, se identifică tipurile
de entităţi şi relaţiile dintre acestea, se definesc astfel, la
nivel global, colecţiile de date, se face analiza soluţiilor
pentru administrarea şi manipularea datelor.
• Pornind de la datele definite global în toate aceste
activităţi, se trece la gruparea lor în colecţii de date pe
baza unor criterii, pentru fiecare subsistem în parte şi la
nivelul întregului sistem. Se obţin astfel colecţiile de date
specifice fiecărui subsistem şi colecţiile de date comune
sistemului. Aceste colecţii au un caracter orientativ
pentru proiectarea fişierelor şi/sau entităţilor bazei de
date.
 Criterii pentru gruparea datelor
a). Din punct de vedere al stabilităţii datelor se pot identifica:
• colecţii de date convenţional-constante ;
• colecţii de date variabile.
b). Din punct de vedere al prelucrării datelor, colecţiile de date se
pot grupa în: colecţii de date de bază; colecţii de date pentru
tranzacţii; colecţii de date intermediare; colecţii de date statistice;
colecţii de date istorice,etc
c). După sfera de cunoaştere se pot identifica patru tipuri de colecţii
mari de date cu utilitate diferită, cu grad de agregare şi sintetizare a
datelor diferit şi anume: date primare; indicatori tehnico-economici
cu caracter operativ; indicatori tehnico-economici cu centralizare
medie şi indicatori sintetici.
d). După domeniul de activitate la nivelul unei unităţi productive
datele pot fi grupate în colecţii ce reflectă entităţi, fenomene şi
procese economice
Odată ce au fost determinate colecţiile de date şi principalele
caracteristici globale ale acestora, se poate alege soluţia de
organizare şi manipulare a datelor în fişiere, bază sau bancă de
date
 Alegerea tipurilor de modele
matematice ce urmeazã a fi utilizate
Modelele matematice folosite în fundamentarea ştiinţifică şi
perfecţionarea activităţii economice pot fi:
• Modele de programare liniară
• Modele de programare neliniară
• Modele de programare dinamică
• Modele de tip A.D.C.
• Modele de teoria grafurilor
• Modele de gestiune a stocurilor
• Modele de programarea producţiei
• Modele de simulare , Modele de teoria deciziilor
• Modele de aşteptare, Modele de tip INPUT, etc
 Alegerea tehnologiei de prelucrare şi
estimarea necesarului de resurse
• Alegerea tehnologiei de prelucrare automată a datelor se face în
funcţie de calitatea şi dimensiunile resurselor alocate, de specificul
sistemului obiect, dar şi de modul în care aceste resurse pot fi
utilizate pentru satisfacerea cerinţelor impuse sistemului informatic.
Ele pot fi grupate dupa:
• modul de preluare şi transmitere a datelor
• modul de structurare şi organizare a datelor
• modul de amplasare a calculatorului electronic în raport cu punctele
de generare a datelor şi de valorificare a informaţiilor obţinute din
prelucrare.
• Se va stabili daca:
 sistemul e pentru prelucrare locală sau teleprelucrare;
 realizeaza prelucrare pe loturi sau în regim conversaţional;
 realizeaza prelucrare centralizată, descentralizată sau distribuită.
Se poate face apoi o estimare a resurselor necesare.
 Planificarea realizării sistemului
informatic
• Planificarea realizării unui sistem informatic are la
bază principiul eşalonării.
• Prin eşalonare înţelegem ordinea în care vor fi abordate
şi realizate componentele sistemului informatic,
începând cu proiectarea de detaliu, programarea,
implementarea, până la introducerea în exploatare
curentă, cu asigurarea condiţiilor pentru integrarea lor
treptată. Se au in vedere o serie de criterii, cum sunt:
• Prioritatea obiectivelor componente
• Asigurarea legăturilor dintre componente
• Disponibilitatea resurselor
 PROIECTAREA DE DETALIU A
SISTEMELOR INFORMATICE
• Prin proiectarea de detaliu se realizează
practic detalierea, pentru fiecare subsistem
în parte sau aplicaţie informatică definită, a
tuturor elementelor implicate, pe baza
cerinţelor formulate pentru noul sistem şi a
activităţii de studiu şi analiză a sistemului
existent, concretizate în modelul datelor şi
modelul prelucrărilor. Se realizează astfel
modelul de detaliu al fiecărui subsistem sau
componentă a sistemului şi se stabilesc
soluţiile tehnice de realizare ale fiecăruia.
 Proiectarea de detaliu
• Cuprinde două activităţi distincte realizate
pentru fiecare aplicaţie sau modul din
cadrul sistemului, denumite sugestiv:
proiectare logică de detaliu
proiectare tehnică de detaliu.
• Cele două activităţi se finalizează cu o
documentaţie corespunzătoare, denumită:
 Proiect logic de detaliu
Proiect tehnic de detaliu.
 Documentatia
• Proiectul logic de detaliu cuprinde informaţii
privind cerinţele de detaliu ale componentei
funcţionale, soluţia de organizare şi structurare a
datelor, descrierea intrărilor, ieşirilor, a interfeţei
cu utilizatorul.
• Proiectul tehnic de detaliu, adresat specialiştilor
(programatori) prezintă, în plus, specificaţii
tehnice de realizare a programelor sau
procedurilor automate, permiţând astfel
comunicarea în cadrul echipei de proiectare şi
realizare a sistemului.
 1. Detalierea funcţiunilor şi a structurii
funcţionale a subsistemelor şi/sau a
aplicaţiilor informatice
• Se detaliază funcţiunile fiecărei aplicaţii până la nivelul
funcţiilor elementare, definind, acolo unde este posibil,
chiar procedurile care urmează să fie realizate.
• Se realizează schema funcţională a fiecărui subsistem
sau aplicaţie informatică.
• Se întocmeşte lista procedurilor automate şi manuale pe
care le implică realizarea aplicaţiei informatice, pornind
de la funcţiile elementare ale acesteia şi se descriu
aceste proceduri.
• se definitivează modelele matematico-economice
utilizate şi algoritmii de calcul ce stau la baza prelucrării
automate în cadrul aplicaţiei sau modulului informatic.
 2. Proiectarea de detaliu a ieşirilor
• ieşirile sistemului informatic conţin rezultatul prelucrărilor efectuate asupra
datelor de intrare şi se pot prezenta sub forma unor rapoarte, a unor situaţii
de raportare afişate pe ecran, scrise pe hârtie sau înregistrate pe un suport
extern (disc hard sau flexibil, Cd, casetă magnetică, etc).
• Rapoartele pot fi listate la imprimantă, vizualizate pe monitor sau memorate
pe un suport magnetic în vederea continuării prelucrărilor în cadrul altor
subsisteme informatice.
• Adeseori rapoartele de ieşire sunt însoţite de reprezentări grafice, sub
forme adecvate, pentru a se putea observa mai uşor evoluţia unui proces
sau a unui fenomen economic. Acestea se recomandă îndeosebi
managerilor de nivel înalt, care au nevoie de informaţii cu grad mare de
sintetizare
• Cuprinde 2 etape:
 Proiectarea logică de detaliu a ieşirilor – macheta raportului
 Proiectarea fizică de detaliu a ieşirilor se realizează pe baza
specificaţiilor de ieşire şi presupune definitivarea formei şi formatului de
prezentare a rapoartelor, aşezarea în pagină, spaţierea rândurilor, stabilirea
procedurilor de interpretare a ieşirilor.
 Clasificarea iesirilor
• a) Gradul de agregare :
 Rapoarte sintetice
 Rapoarte analitice
• b) Natura informaţiilor conţinute :
 Rapoarte conţinând datele de stare ale sistemului condus;
 Rapoartele statistice cuprinzând informaţii cu caracter statistic necesare
raportărilor ierarhice;
 Rapoarte previzionale care permit anticiparea evoluţiei unor procese şi
fenomene economice.
• c) Destinaţia rapoartelor :
 Rapoarte de uz intern destinat cerinţelor proprii de informare şi control;
 Rapoarte de uz general – cu un conţinut prestabilit (ex. Bilanţul contabil )
• d) Frecvenţa de generare:
• Rapoarte periodice, întocmite la intervale regulate de timp, cum sunt:
 Rapoarte zilnice;
 Rapoarte lunare;
 Rapoarte trimestriale
 Rapoarte anuale
• Rapoartele de excepţie
• Rapoarte la cerere
 Proiectarea de detaliu a ieşirilor

Observaţie:
• Se apreciază adeseori că numărul de rapoarte
obţinute în cadrul unei aplicaţii informatice este
în strânsă legătură cu utilitatea, cu eficienţa ei.
Cu cât numărul rapoartelor de ieşire este mai
mare, cu atât aplicţia este mai utilă, mai mulţi
decidenţi au nevoie de ele pentru
fundamentarea sau asistarea actului decizional
 3. Proiectarea de detaliu a intrărilor
• Intrările unui sistem informatic reprezintă
ansamblul datelor stocate, gestionate şi
prelucrate în cadrul sistemului, date care
provin din dinamica operaţiilor şi proceselor
economice şi financiare derulate în cadrul firmei
• Cuprinde cele două etape:
 proiectarea logică de detaliu
 proiectarea fizică de detaliu.
• Scop: elaborarea machetei documentului primar
şi elaborarea instrucţiunilor de completare şi
utilizare a acestuia; stabilirea regulilor de
validare a datelor.
 Proiectarea de detaliu a intrărilor
• În etapa de proiectare logică de detaliu se stabileşte lista
completă a intrărilor, pentru fiecare document de intrare
descriindu-se elementele caracteristice cum sunt: conţinutul
informaţional, natura şi structura datelor, frecvenţa de apariţie,
volumul, criteriile de control şi validare a datelor, etc
• În proiectarea fizică de detaliu numită şi proiectare tehnică
de detaliu se realizează toată această activitate de proiectare
a documentelor de intrare şi a machetelor (ecranelor,
videoformatelor sau formularelor) datelor de intrare, se
stabilesc condiţiile de validare a datelor şi instrucţiuni de
corectare a acestora, se alege suportul tehnic pentru
memorarea datelor, se definesc procedurile (manuale sau
automate) de culegere şi transmitere a datelor şi se
reproiectează, dacă este cazul, chiar documentele primare de
înregistrare a datelor – pentru a răspunde cerinţelor prelucrării
automate.
 4. Proiectarea sistemului de codificare

• Operaţia de codificare constă în

stabilirea unei corespondenţe biunivoce
între obiectele supuse codificării (bunurile
materiale) şi simbolurile (codurile) de
reprezentare a acestora, obţinute cu
ajutorul unui limbaj de codificare.
• Rezultatul codificării se concretizează într-
un sistem de coduri.
 CURS 9

PROIECTAREA DE DETALIU
A SISTEMELOR
INFORMATICE
 PROIECTAREA DE DETALIU A
SISTEMELOR INFORMATICE
• Prin proiectarea de detaliu se realizează
practic detalierea, pentru fiecare subsistem
în parte sau aplicaţie informatică definită, a
tuturor elementelor implicate, pe baza
cerinţelor formulate pentru noul sistem şi a
activităţii de studiu şi analiză a sistemului
existent, concretizate în modelul datelor şi
modelul prelucrărilor. Se realizează astfel
modelul de detaliu al fiecărui subsistem sau
componentă a sistemului şi se stabilesc
soluţiile tehnice de realizare ale fiecăruia.
 Proiectarea de detaliu
• Cuprinde două activităţi distincte realizate
pentru fiecare aplicaţie sau modul din
cadrul sistemului, denumite sugestiv:
proiectare logică de detaliu
proiectare tehnică de detaliu.
• Cele două activităţi se finalizează cu o
documentaţie corespunzătoare, denumită:
 Proiect logic de detaliu
Proiect tehnic de detaliu.
 Documentatia
• Proiectul logic de detaliu cuprinde informaţii
privind cerinţele de detaliu ale componentei
funcţionale, soluţia de organizare şi structurare a
datelor, descrierea intrărilor, ieşirilor, a interfeţei
cu utilizatorul.
• Proiectul tehnic de detaliu, adresat specialiştilor
(programatori) prezintă, în plus, specificaţii
tehnice de realizare a programelor sau
procedurilor automate, permiţând astfel
comunicarea în cadrul echipei de proiectare şi
realizare a sistemului.
 1. Detalierea funcţiunilor şi a structurii
funcţionale a subsistemelor şi/sau a
aplicaţiilor informatice
• Se detaliază funcţiunile fiecărei aplicaţii până la nivelul
funcţiilor elementare, definind, acolo unde este posibil,
chiar procedurile care urmează să fie realizate.
• Se realizează schema funcţională a fiecărui subsistem
sau aplicaţie informatică.
• Se întocmeşte lista procedurilor automate şi manuale pe
care le implică realizarea aplicaţiei informatice, pornind
de la funcţiile elementare ale acesteia şi se descriu
aceste proceduri.
• se definitivează modelele matematico-economice
utilizate şi algoritmii de calcul ce stau la baza prelucrării
automate în cadrul aplicaţiei sau modulului informatic.
 2. Proiectarea de detaliu a ieşirilor
• Ieşirile sistemului informatic conţin rezultatul prelucrărilor efectuate asupra
datelor de intrare şi se pot prezenta sub forma unor rapoarte, a unor situaţii
de raportare afişate pe ecran, scrise pe hârtie sau înregistrate pe un suport
extern (disc hard sau flexibil, Cd, casetă magnetică, etc).
• Rapoartele pot fi listate la imprimantă, vizualizate pe monitor sau memorate
pe un suport magnetic în vederea continuării prelucrărilor în cadrul altor
subsisteme informatice.
• Adeseori rapoartele de ieşire sunt însoţite de reprezentări grafice, sub
forme adecvate, pentru a se putea observa mai uşor evoluţia unui proces
sau a unui fenomen economic. Acestea se recomandă îndeosebi
managerilor de nivel înalt, care au nevoie de informaţii cu grad mare de
sintetizare
• Cuprinde 2 etape:
 Proiectarea logică de detaliu a ieşirilor – macheta raportului
 Proiectarea fizică de detaliu a ieşirilor se realizează pe baza
specificaţiilor de ieşire şi presupune definitivarea formei şi formatului de
prezentare a rapoartelor, aşezarea în pagină, spaţierea rândurilor, stabilirea
procedurilor de interpretare a ieşirilor.
 Clasificarea iesirilor
• a) Gradul de agregare :
 Rapoarte sintetice
 Rapoarte analitice
• b) Natura informaţiilor conţinute :
 Rapoarte conţinând datele de stare ale sistemului condus;
 Rapoartele statistice cuprinzând informaţii cu caracter statistic necesare
raportărilor ierarhice;
 Rapoarte previzionale care permit anticiparea evoluţiei unor procese şi
fenomene economice.
• c) Destinaţia rapoartelor :
 Rapoarte de uz intern destinat cerinţelor proprii de informare şi control;
 Rapoarte de uz general – cu un conţinut prestabilit (ex. Bilanţul contabil )
• d) Frecvenţa de generare:
• Rapoarte periodice, întocmite la intervale regulate de timp, cum sunt:
 Rapoarte zilnice;
 Rapoarte lunare;
 Rapoarte trimestriale
 Rapoarte anuale
• Rapoartele de excepţie
• Rapoarte la cerere
 Proiectarea de detaliu a ieşirilor

Observaţie:
• Se apreciază adeseori că numărul de rapoarte
obţinute în cadrul unei aplicaţii informatice este
în strânsă legătură cu utilitatea, cu eficienţa ei.
Cu cât numărul rapoartelor de ieşire este mai
mare, cu atât aplicţia este mai utilă, mai mulţi
decidenţi au nevoie de ele pentru
fundamentarea sau asistarea actului decizional.
 3. Proiectarea de detaliu a intrărilor
• Intrările unui sistem informatic reprezintă
ansamblul datelor stocate, gestionate şi
prelucrate în cadrul sistemului, date care
provin din dinamica operaţiilor şi proceselor
economice şi financiare derulate în cadrul firmei
• Cuprinde cele două etape:
 proiectarea logică de detaliu
 proiectarea fizică de detaliu.
• Scop: elaborarea machetei documentului primar
şi elaborarea instrucţiunilor de completare şi
utilizare a acestuia; stabilirea regulilor de
validare a datelor.
 Proiectarea de detaliu a intrărilor
• În etapa de proiectare logică de detaliu se stabileşte lista
completă a intrărilor, pentru fiecare document de intrare
descriindu-se elementele caracteristice cum sunt: conţinutul
informaţional, natura şi structura datelor, frecvenţa de apariţie,
volumul, criteriile de control şi validare a datelor, etc
• În proiectarea fizică de detaliu numită şi proiectare tehnică
de detaliu se realizează toată această activitate de proiectare
a documentelor de intrare şi a machetelor (ecrane,
videoformate sau formulare) pentru datele de intrare, se
stabilesc condiţiile de validare a datelor şi instrucţiuni de
corectare a acestora, se alege suportul tehnic pentru
memorarea datelor, se definesc procedurile (manuale sau
automate) de culegere şi transmitere a datelor şi se
reproiectează, dacă este cazul, chiar documentele primare de
înregistrare a datelor – pentru a răspunde cerinţelor prelucrării
automate.
 4. Proiectarea sistemului de codificare

• Operaţia de codificare constă în

stabilirea unei corespondenţe biunivoce
între obiectele supuse codificării (bunurile
materiale) şi simbolurile (codurile) de
reprezentare a acestora, obţinute cu
ajutorul unui limbaj de codificare.
• Rezultatul codificării se concretizează într-
un sistem de coduri.
 Caracteristicile codurilor
• lungimea codului. Este dată de numărul de caractere prin
care se descrie codul respectiv.
• structura şi formatul codului. Se referă la semnificaţia fiecărui
caracter din structura codului. Formatul poate fi variabil sau
fix.
• capacitatea codului (Cc). Reflectă numărul maxim de
combinări posibile pentru codificarea elementelor mulţimii de
interes ţinând seama de un format şi o structură prestabilită.
Cc se exprimă astfel:

Cc = 10N  26A, unde:

• 10 - numărul de cifre (0-9)
• 26 - numărul de caractere (litere) ale alfabetului excluzând ş,
ţ, î, â,ă
• N - numărul de caractere numerice din structura codului
• A - numărul de caractere alfabetice din structura codului.
 Principiile codificării datelor
• unicitatea codurilor - codurile elaborate trebuie să ofere
posibilitatea identificării unice a oricărui element din mulţime.
• conciziunea codurilor (minimalitatea) - codurile elaborate
trebuie să fie formate dintr-un număr cât mai redus de
caractere.
• stabilitatea codurilor - codurile elaborate trebuie să se
menţină aceleaşi pe o durată de timp cât mai îndelungată.
• semnificaţia codurilor - codurile elaborate trebuie să fie cât
mai semnificative (sugestive).
• operaţionalitatea codurilor - codurile elaborate trebuie să
ofere facilităţi cu privire la prelucrarea automată a datelor,
manipularea datelor.
• flexibilitatea codurilor - nomenclatoarele de coduri trebuie
astfel elaborate încât să ofere posibilitatea adăugării sau
excluderii de coduri fără a afecta structura codurilor.
 Clasificarea codurilor
a). domeniul de referinţă
• coduri interne
• coduri externe
b) natura caracterelor ce intră în componenţa codului:
• coduri numerice - formate din secvenţe de numere naturale;
• coduri alfabetice - formate din caractere alfabetice;
• coduri alfanumerice - formate din caractere alfabetice şi numerice.
c) lungimea codurilor:
• coduri cu lungime fixă – care conţin acelaşi număr de caractere pentru toate
obiectele supuse codificării;
• coduri cu lungime variabilă – care nu conţin acelaşi număr de caractere pentru toate
obiectele supuse codificării.
d) posibilităţile de prelucrare existente:
• - coduri elementare, care pot fi:
• - secvenţiale;
• - secvenţiale cu formare de grupe;
• - mnemonice;
• - descriptive.
• - coduri compuse, care pot fi:
• - ierarhizate;
• - juxtapuse;
• - matriceale;
• - binare.
 Codurile secvenţiale
• Codurile secvenţiale se formează prin atribuirea unor numere în
ordine crescătoare elementelor de codificat. Se obţine astfel o
corespondenţă între mulţimea elementelor de codificat şi mulţimea
numerelor naturale. Ele pot avea:
 lungime fixă
 lungime variabilă
• Dezavantaj: nu permit gruparea elementelor colectivităţii pe
subcolectivităţi şi prelucrarea corespunzătoare a acestora.
• Codurile secvenţiale cu formare de grupe se bazează pe împărţirea
elementelor mulţimii de codificat în grupe, clase sau familii care, la
rândul lor vor fi împărţite în subgrupe, subsubgrupe. La nivelul
grupelor, respectiv subgrupelor elementele vor fi codificate în ordine
secvenţială. În acest mod la nivelul fiecărei grupe, subgrupe etc. vor
rămâne coduri de rezervă.
 Alte tipuri de coduri
Avantajele codurilor secventiale cu formare de grupe :
• sunt extrem de flexibile, oferă posibilitatea adăugării de noi coduri sau
excluderii de coduri din cadrul nomenclatorului fără a afecta caracteristica
de grupare.
• oferă posibilitatea prelucrării automate a datelor cu obţinerea de totaluri la
nivelul fiecărei grupe, subgrupe etc.
Dezavantaj: comparativ cu codurile secvenţiale, codurile secvenţiale cu
formare de grupe se caracterizează printr-o dimensiune sporită.
• Codurile mnemonice se formează prin prescurtarea denumirii
elementulelor mulţimii de codificat, astfel încât acestea să sugereze
elementele corespunzătoare.
• Exemplu:
• PROF ROF - regulament de organizare şi funcţionare
• CONF ROI - regulament de organizare internă
Avantaj: Codurile mnemonice sunt extrem de sugestive şi semnificative.

• Codurile descriptive utilizate în descrierea caracteristicilor tehnico-

constructive ale instalaţiilor, maşinilor, utilajelor.
• Exemple: PC-486 DACIA 1310
PC-586 DACIA 1410
• Codurile ierarhizate permit exprimarea relaţiilor ierarhice ce se stabilesc
între elementele unei structuri. Astfel, fiecărei trepte ierarhice i se atribuie
una sau mai multe cifre în funcţie de numărul elementelor componente
imediat inferioare.
• codifică o serie de caracteristici ale elementelor mulţimii de codificat între
care există relaţii de ierarhizare / subordonare, deci relaţii de incluziune.
• Avantaj: oferă posibilitatea prelucrării automate a datelor cu obţinerea mai
multor grupe de totaluri.(pe ateliere, pe secţii şi pe întreprindere).
 Codurile juxtapuse
• Codurile juxtapuse se formează prin alăturarea şi
codificarea unor caracteristici între care nu există nici o
relaţie de subordonare. Modelul de formare a acestor
coduri este ilustrat astfel:

Alte exemple:
• codul numeric personal
• codificarea fişelor tehnice în comerţul exterior
 Alte tipuri de coduri
• Codurile matriceale se formează prin asocierea
elementelor unei matrici la două însuşiri ale obiectului
supus codificării, astfel încât permit caracterizarea a
două însuşiri ale unui element printr-o singură valoare
a codului. Se referă în special la caracteristicile
tehnice ale unui obiect.
• Codurile binare constau în combinaţii posibile de cifre
binare (0 şi 1) prin care se pot codifica o serie de
situaţii complexe. Un exemplu în acest sens îl
constituie codificarea stării civile:
• 000 - necăsătorit
• 110 - căsătorit
• 110 - casătorit fără copii
• 111 - căsătorit cu copii
 Etapele realizării unui sistem de codificare
• identificarea (inventarierea) elementelor ce urmează a fi codificate
(stabilirea vocabularului de intrare);
• uniformizarea terminologiei şi precizarea denumirilor în vederea
elaborării nomenclatorului elementelor ce urmează a fi codificate
(simbolurile de reprezentare);
• analiza elementelor ce urmează a fi codificate, stabilirea caracteristicilor
acestora şi a relaţiilor de ierarhizare/subordonare, în vederea identificării
grupelor şi subgrupelor din cadrul unei colectivităţi; se estimează numărul
maxim de elemente din cadrul fiecărei grupe şi subgrupe şi evoluţia
probabilă a acestora;
• alegerea tipului de cod;
• estimarea capacităţii codurilor, stabilirea structurii şi dimensiunii
acestora;
• atribuirea codurilor elementelor mulţimii de codificat. Aceasta înseamnă
întocmirea nomenclatorului de coduri (alfabetul de ieşire) cu gruparea
elementelor în funcţie de tipul de cod ales;
• determinarea cifrei de control a fiecărui cod şi asocierea acesteia codului
respectiv (dacă este cazul);
• stabilirea unei modalităţi de întreţinere a nomenclatorului de coduri,
astfel încât pe măsura apariţiei de noi elemente neincluse în nomenclator,
acestea să fie codificate şi introduse în nomenclator.
 Cum realizam codificarea?
Pentru a putea fi codifcată efectiv, o mulţime de elemente trebuie mai întâi
ordonată prin introducerea unei relaţii de ordine. Se folosesc în acest scop
clasificări şi nomenclatoare.
• Clasificarea reprezintă un procedeu ştiinţific de sistematizare a realităţii
obiective, prin care devine posibilă cunoaşterea proceselor şi fenomenelor.
• Clasificarea realizează împărţirea conform unor criterii a unei mulţimi de
elemente de acelaşi tip în grupe (clase) de elemente, cu anumite
caracteristici diferite.
• Elementele care au aceleaşi atribute şi acelaşi comportament pot fi
categorisite ca făcând parte din aceeaşi clasă.
O clasificare corectă presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:
 fiecare clasă trebuie să conţină o parte din elementele mulţimii;
 nici un element nu poate aparţine la două clase diferite;
 asemănările pe baza cărora se grupează elementele dintr-o clasă sunt
mai importante decât deosebirile dintre ele;
 constituirea unei trepte de clasificare se face pe baza aceloraşi însuşiri.
• Nomenclatorul reprezintă lista elementelor unei mulţimi prezentate în
ordinea dată de o anumită clasificare.
 Cifra de control
• În momentul elaborării nomenclatorului de coduri, pe
baza unui anumit algoritm, se determină pentru fiecare
cod o cifră de control corespunzătoare, care va fi
asociată codului respectiv şi-l va însoţi pe toată durata
existenţei lui. Pe parcurs, cu ocazia introducerii unui
cod se va recurge la recalcularea cifrei de control, care
va fi comparată cu cifra de control iniţială. În caz de
diferenţă înseamnă că acel cod este eronat şi, printr-un
mesaj afisat pe monitor, operatorul va fi atenţionat,
astfel ca va reintroduce în mod corect codul.
• Există o multitudine de metode de determinare a cifrei
de control a codurilor, dintre care:
– Metoda mediei aritmetice ponderate
– Metoda mediei geometrice ponderate
– Metoda conversiei restului împărţirii într-un caracter
alfabetic
• Formularul Pontaj
Prin intermediul acestui formular se introduce pontajul
pentru fiecare angajat în parte. Fie prin intermediul
casetei existente, fie cu ajutorul butoanelor de navigare
se selectează angajatul dorit, apoi se completează sau
se modifică pontajul angajatului respectiv.
 PREZENTAREA IEŞIRILOR FINALE
• Prin "ieşirile" unui subsistem informatic înţelegem totalitatea informaţiilor furnizate de acesta beneficiarilor interni şi
externi, sub formă de rapoarte, interogări sau mesaje, în urma prelucrărilor efectuate asupra datelor din sistem. În cazul
aplicaţiei proiectate, vor rezulta următoarele ieşiri:
• FIŞA DE PONTAJ:
• se întocmeşte într-un exemplar în fiecare lună pentru fiecare angajat, pe fiecare departament sau secţie, în funcţie de
organizarea internă;
• se completează zilnic cu numărul de ore lucrate sau cu indicativul “prezent” sau “absent” în funcţie de tipul de pontaj
utilizat. Pentru timpul nelucrat se menţionează cauza (învoire, concediu medical, absenţă nemotivată, etc);
• conţine numărul de zile şi numărul de ore pe zi ce trebuie lucrate, numărul de zile şi ore efectiv lucrate, orele
suplimentare prestate, orele lucrate noaptea, etc;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.
• STATUL DE SALARII:
• se întocmeşte o dată pe lună, într-un singur exemplar;
• conţine date privitoare la calculul salariilor şi serveşte ca document justificativ de înregistrare în contabilitate a sumelor
respective;
• conţine toate drepturile băneşti, deducerile şi reţinerile pentru toţi angajaţii unităţii;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.
• FLUTURAŞUL:
• se întocmeşte câte un exemplar pentru fiecare angajat, odată pe lună;
• este înmânat angajatului odată cu salariul ridicat de acesta;
• conţine toate drepturile băneşti, deducerile şi reţinerile angajatului;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.
• FIŞA FISCALĂ:
• se întocmeşte o dată pe an, pentru fiecare angajat în parte;
• conţine informaţii despre drepturile băneşti, deducerile şi reţinerile pe toate cele 12 luni;
• se depune de fiecare angajat în parte la secţiile financiare pentru calculul impozitului pe venitul global;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.
• CENTRALIZATORUL:
• se întocmeşte o dată pe lună într-un singur exemplar;
• conţine totaluri privind retibuţiile, deducerile şi taxele angajatului, precum şi taxele datorate de firmă referitoare la
cheltuielile cu salariile;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.