Geometrie Diferentiala

A-PDF Merger DEMO : Purchase from www.A-PDF.
com to remove the watermark

III
CUPRINS
Prefa ă
Capitolul 1. ELEMENTE DE GEOMETRIE DIFEREN IALĂ A CURBELOR PLANE ......1 §1.1. Repre
zentarea analitică a curbelor plane ..............................................
....... 1 §1.2. Stabilirea ecua iilor unor curbe plane ...........................
............................... 2 1.2.1. Cisoida lui Diocles ...................
......................................................... 2 1.2.2. Cicloida ....
................................................................................
........ 4 1.2.3. Epicicloida. Cardioida .......................................
................................ 5 1.2.4. Hipocicloida. Astroida ...............
....................................................... 8 1.2.5. Ecua ia unei dr
epte în coordonate polare ......................................... 10 1.2.6. Spir
ale ............................................................................
................. 10 1.2.6.1. Spirala lui Arhimede .............................
............................. 10 1.2.6.2. Spirala hiperbolică ....................
......................................... 11 1.2.6.3. Spirala logaritmică ........
..................................................... 12 1.2.7. Lemniscata .....
................................................................................
. 12 1.2.8. Concoide ...........................................................
.............................. 13 1.2.8.1. Concoida cercului ...................
........................................... 13 1.2.8.2. Concoida unei drepte (co
ncoida lui Nicomede) .................. 14 §1.3. Tangenta şi normala la o curbă plană într
-un punct ordinar ............................ 14 §1.4. Subtangenta, subnormala, s
egmentul tangentă, segmentul normală ....... 18 §1.5. Lungimea unui arc de curbă plană. El
ementul de arc .................................... 20 §1.6. Curbura şi raza de curb
ură a unei curbe plane .......................................... 24 §1.7. Contactul
între două curbe plane ............................................................
.... 28 §1.8. Cercul osculator al unei curbe plane ...............................
............................. 31 §1.9. Puncte multiple ale unei curbe plane ......
...................................................... 35 §1.10. Înfăşurătoarea unei famil
ii de curbe plane .................................................. 40 §1.11. Evo
luta (desfăşurata) unei curbe plane ................................................
....... 46 §1.12. Evolventa (desfăşurătoarea) unei curbe plane .........................
.................... 48 §1.13. Teorema fundamentală a teoriei curbelor plane .......
.................................... 53 §1.14. Clase remarcabile de curbe plane. C
urbe speciale ....................................... 54 §1.15. Câteva considera ii
asupra curbelor în reprezentare polară ........................... 58 §1.16. Probleme
propuse ........................................................................
............. 63 Capitolul 2. ELEMENTE DE GEOMETRIE DIFEREN IALĂ A CURBELOR ÎN SP A
IU .............................................................................
.................................................. 66 §2.1. Reprezentarea analitică
a curbelor în spa iu ............................................... 66 §2.2. Lungim
ea unui arc regulat de curbă. Element de arc .....................................
69 §2.3. Tangenta la o curbă în spa iu ..............................................
......................... 76 §2.4. Planul normal la o curbă în spa iu ................
................................................ 81 §2.5. Planul osculator la o cu
rbă în spa iu .......................................................... 84 §2.6. Norm
ala principală la o curbă în spa iu ..................................................
...... 87
IV
§2.7. Binormala la o curbă în spa iu .................................................
.................. 91 §2.8. Planul rectificant la o curbă în spa iu ..................
......................................... 94 §2.9. Triedrul lui Frenet ...........
........................................................................... 96 §2.
10. Indicatoare sferice. Curbură. Torsiune .......................................
................ 99 §2.11. Formulele lui Frenet ..................................
............................................. 103 §2.12. Aplica ii ale formulelor
lui Frenet ............................................................ 107 §2.13.
Calculul curburii şi al torsiunii ...............................................
................. 113 §2.14. Forma locală a unei curbe în spa iu în vecinătatea unui punct
ordinar ......... 122 §2.15. Clase remarcabile de curbe în spa iu .................
....................................... 126 §2.16. Contactul între două curbe în spa iu.
Contactul între o curbă şi o suprafa ă ................................................
.............................................. 137 §2.17. Probleme propuse .......
............................................................................ 151
Capitolul 3. ELEMENTE DE GEOMETRIE DIFEREN IALĂ A SUPRAFE ELOR ....... 155 §3.1. Re
prezentarea analitică a unei suprafe e ...........................................
....... 155 §3.2. Curbe trasate pe o suprafa ă. Curbe coordonate ...................
....................... 157 §3.3. Planul tangent la o suprafa ă ....................
.................................................. 165 §3.4. Normala la o suprafa ă.
Orientarea unei suprafe e ....................................... 170 §3.5. Prima
formă fundamentală a unei suprafe e ...............................................
. 175 §3.6. Aplica ii ale primei forme fundamentale: elementul de arc; lungimea un
ui arc; măsurarea unghiurilor; aria unei por iuni de suprafa ă .... 180 §3.7. A doua f
ormă fundamentală a unei suprafe e .............................................. 19
1 §3.8. Curbura unei curbe trasate pe o suprafa ă ..................................
................. 195 §3.9. Sec iune normală. Teorema lui Meusnier. Curburi normale şi
tangen iale ..... 197 §3.10. Curburi principale. Direc ii principale. Curbură totală.
Curbură medie. Clasificarea punctelor unei suprafe e ............................
........................ 201 §3.11. Linii asimptotice. Linii de curbură. Linii geode
zice .................................. 212 §3.12. Clase remarcabile de suprafe e
................................................................ 225 3.12.1. Sup
rafe e riglate .................................................................
...... 225 3.12.2. Suprafe e desfăşurabile .........................................
.................... 228 3.12.3. Suprafe e cilindrice ..........................
......................................... 231 3.12.4. Suprafe e conice .........
.............................................................. 232 3.12.5. Supra
fe e conoide ...................................................................
.. 233 3.12.6. Suprafe e de rota ie ............................................
....................... 234 3.12.7. Suprafe e minimale .........................
.......................................... 235 3.12.8. Suprafe e de curbură totală c
onstantă ........................................ 237 3.12.9. Suprafe e i eica ...
.................................................................... 240 3.12.10
. Suprafe e elicoidale .........................................................
....... 240 §3.13. Invarian i pe o suprafa ă .......................................
................................... 241 §3.14. Probleme propuse ..................
................................................................. 248 Bibliograf
ie .............................................................................
............................................ 253
V
PREFA Ă
Începuturile geometriei diferen iale se găsesc în lucrările lui Leibniz (1646-1716) şi sun
t indisolubil legate de începuturile analizei matematice. Teoria curbelor plane a
fost elaborată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi în prima jumătate a secolului
l XVIII-lea. L. Euler (1707-1783) a studiat curburile sec iunilor normale ale su
prafe elor, a dat defini ia direc iilor principale şi a curburii unei suprafe e, p
roprietă ile suprafe elor desfăşurabile şi unele proprietă i ale curbelor în spa iu. A doua
etapă în dezvoltarea geometriei diferen iale a fost inaugurată de G. Monge, care în lucr
area „Application de l’analyse a la geometrie”, publicată în 1795, construieşte teoria curb
lor în spa iu. S-a ocupat, de asemenea, cu studiul generării suprafe elor prin curbe
. A treia etapă în dezvoltarea geometriei diferen iale o inaugurează K. Gauss (1777-18
55), care s-a ocupat de teoria suprafe elor, pornind de la geodezie. Contribu ii
la dezvoltarea acestei teorii au avut de asemenea: J. Schouten, G. Darboux, E.J
. Cartan, G. Fubini, I.N. Lobacevski, I. Bolyai, E. Beltrami, F. Klein, H. Poinc
aré, B. Riemann şi al ii. Prima lucrare de geometrie diferen ială din ara noastră este s
crisă de E. Bacaloglu, care în 1859 a considerat o altă curbură a unei suprafe e pe lângă c
rbura totală şi medie. Primul geometru român, ale cărui lucrări de geometrie diferen ială s
au impus aten iei matematicienilor din întreaga lume, este Gh. i eica (1873-1939).
Deoarece el a introdus şi studiat o clasă de curbe şi una de suprafe e, care astăzi îi po
artă numele, el este considerat unul dintre creatorii geometriei centro-afine. Con
tribu ii importante la dezvoltarea geometriei diferen iale proiective şi afine a c
urbelor şi a suprafe elor au adus şi: acad. Al. Myller şi acad. O. Mayer. Un alt geome
tru roman, Al. Pantazi (1896-1948), format în şcoala geometrului francez E.J. Cartan
, a adus prin lucrările sale contribu ii importante în domeniul geometriei diferen i
ale proiective a curbelor şi a suprafe elor. Un loc proeminent între geometrii români,
îl ocupă acad. G. Vrânceanu, creator al teoriei spa iilor neolonome şi al unei teorii u
nitare relativiste, care a adus contribu ii importante în aproape toate ramurile g
eometriei diferen iale moderne. În cartea de fa ă sunt prezentate, pe parcursul a tr
ei capitole, rezultate clasice din geometria diferen ială: a curbelor plane, a cur
belor în spa iu şi a suprafe elor. Capitolul 1, intitulat: Elemente de geometrie dif
eren ială a curbelor plane, are în vedere, pe parcursul a şaisprezece paragrafe, studi
ul no iunilor de: tangentă şi normală la o curbă plană, subtangentă, subnormală, segment ta
ntă şi segment normală, lungime a unui arc de curbă plană, element de arc, curbură şi rază
rbură, contact între două curbe plane, cerc osculator, puncte multiple ale unei curbe
plane, înfăşurătoare a unei familii de curbe plane, evolută şi evolventă. De asemenea, pe c
curbe plane, des utilizate în tehnică, este exemplificată reprezentarea analitică a cur
belor plane.
VI
Capitolul 2, intitulat: Elemente de geometrie diferen ială a curbelor în spa iu, est
e dedicat studierii, pe parcursul a şaptesprezece paragrafe, a no iunilor de: tang
entă, plan normal, plan osculator, normală principală, binormală, plan rectificant, trie
dru Frenet, indicatoare sferică, curbură, torsiune, formule ale lui Frenet cu aplica
ii, curbă aproximantă, contact între două curbe în spa iu, contact între o curbă şi o supr
sferă osculatoare. Sunt de asemenea prezentate câteva clase remarcabile de curbe în sp
a iu. Capitolul 3, intitulat: Elemente de geometrie diferen ială a suprafe elor, c
on ine paisprezece paragrafe, în care se realizează studiul no iunilor de: curbă trasa
tă pe suprafa ă, curbe coordonate, plan tangent, normală, prima formă fundamentală cu apli
ca iile sale, a doua formă fundamentală, sec iune normală, curburi normale şi tangen ial
e, curburi principale, direc ii principale, curbură totală şi medie, linii asimptotice
, linii de curbură, linii geodezice, invarian i pe suprafa ă. Sunt de asemenea preze
ntate câteva clase remarcabile de suprafe e. Realizată pe o structură de curs universi
tar, con inând partea teoretică a problematicii abordate, cartea de fa ă cuprinde şi un
bogat material exemplificativ şi în acelaşi timp, propune o serie de probleme spre rez
olvare, ce permit cititorului să verifice singur calitatea însuşirii cunoştin elor studi
ate. Paragrafele teoretice sunt sus inute de probleme rezolvate, care dau posibi
litatea aprofundării no iunilor cuprinse în paragraful respectiv. Această carte a fost
scrisă, astfel ca limbajul, no iunile teoretice şi succesiunea lor să fie în concordan ă
cu programele analitice în vigoare. Lucrarea de fa ă se adresează studen ilor care urm
ează cursul de geometrie diferen ială clasică dar şi fizicienilor şi inginerilor care folo
sesc metodele geometriei în studiile lor. În acelaşi timp, cartea este utilă tuturor ace
lora care vor să se ini ieze în acest important domeniu al matematicii.
23 aprilie, 2003
Autorul
Capitolul 1. Elemente de geometrie diferen ială a curbelor plane
1
Capitolul 1 ELEMENTE DE GEOMETRIE DIFEREN IALĂ A CURBELOR PLANE
§1.1. Reprezentarea analitică a curbelor plane
Fie (π) lanul (xOy) în care s-a fixat un sistem de coordonate carteziene x, y. Defi
ni ia 1.1. Se numeşte arc simplu de curbă plană, o mul ime (Γ) de uncte M din lan ale
căror coordonate carteziene x, y în raport cu reperul ortonormat R = 0, i , j al lui
{
}
R 2 şi vectori de pozi ie r satisfac una din următoarele rela ii:
(Γ) : F(x, y) = 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 , (Γ) : y = f(x), x ∈ (x1, x2) ⊆ r , (1.1) (1.2)
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ r , (Γ) : r = r (t), t ∈ (t 1 , t 2
(1.3)
(1.4)
unde func iile F, f, x, y, r satisfac condi iile: i) sunt reale, uniforme şi conti
nue; ii) func iile x şi y stabilesc o coresponden ă biunivocă şi bicontinuă între punctele
∈ (Γ) şi mul imea valorilor parametrului real t (t ∈ ( t 1 , t 2 ) ) ; iii) admit deriv
ate de ordinul întâi continue.
Rela iile (1.1), (1.2), (1.3), (1.4) se numesc res ectiv re rezentarea analitică i
mplicită sau ecua ia implicită a arcului simplu de curbă plană (Γ), re rezentarea analitică
explicită sau ecua ia explicită a arcului simplu de curbă plană (Γ), re rezentarea analiti
că parametrică sau ecua iile parametrice ale arcului simplu de curbă plană (Γ) şi reprezent
rea vectorială sau ecua ia vectorială a arcului simplu de curbă plană (Γ).
Defini ia 1.2. 1° Se numeşte arc regulat de curbă plană, mul imea (Γ) a unctelor M din R
, ale căror coordonate carteziene x, y în raport cu reperul ortonormat R = 0, i , j
al lui
2
{
}
2
Geometrie diferen ială
R 2 şi vectori de pozi ie r satisfac ecua ia (1.1), sau ecua ia (1.2), sau sistemu
l (1.3), sau & ecua ia (1.4), unde func iile F, f, x, y, r îndeplinesc condi iile
numite de regularitate: i) sunt reale, uniforme şi continue; ii) func iile x şi y st
abilesc o coresponden ă biunivocă şi bicontinuă între punctele M ∈ (Γ) şi mul imea valorilo
ametrului real t (t ∈ ( t 1 , t 2 ) ) ; iii) admit derivate de ordinul întâi continue;
iv) în intervalele considerate sunt înde linite rela iile:
(F' x ) 2 + (F' y ) 2 ≠ 0 ,
unde:
F' x = ∂F , ∂x F' y = ∂F , ∂y
& & x 2 (t) + y 2 (t ) ≠ 0 ,
& x(t) = dx (t ) , dt
& r(t) ≠ 0 ,
& y( t ) = dy (t ) , dt dr & r(t ) = (t) . dt
2° Se numeşte arc regulat de ordinul n, sau clasă n un arc regulat de curbă plană (Γ), & e
tru care func iile F, f, x, y, r admit derivate ( ar iale, res ectiv ordinare) c
ontinue ână la şi inclusiv ordinul n > 1, astfel încât nu toate derivatele de acelaşi ordi
să se anuleze. 3° Se numeşte curbă regulată de ordinul n, sau curbă de clasă n, pe scurt:
bă, o reuniune de arce regulate de ordinul n, care au extremită ile, eventual, punct
e singulare (în sensul defini iei 1.3), adică:
(Γ) = ∪ (Γi ) .
i∈I
Defini ia 1.3. 1° Se numeşte punct singular al unei curbe plane, punctul în care nu es
te îndeplinită cel pu in una din condi iile de regularitate.
2° Se numeşte punct ordinar al unei curbe plane, punctul în care sunt îndeplinite toate
condi iile de regularitate.
§1.2. Stabilirea ecua iilor unor curbe plane
Pentru a studia curbele plane este nevoie de ecua iile lor, adică de reprezentările
lor analitice. Se pot studia curbele plane în două moduri: fie se pleacă de la o repre
zentare analitică, adică de la ecua ia sau ecua iile curbei; fie se stabileşte ecua ia
curbei, prin determinarea ei ca loc geometric, adică se pleacă de la o anumită propri
etate a ei. În cele ce urmează se vor stabili ecua iile câtorva curbe plane.
1.2.1. Cisoida lui Diocles
Se consideră un cerc de rază dată a şi o tangentă într-un punct A fixat pe cerc. O secantă
ecare, dusă prin punctul O, diametral opus lui A, taie cercul în C şi tangenta în B (fig
. 1.1). Defini ia 1.4. Locul geometric al punctului P care are proprietatea:
3
BP=OC este curba care poartă numele de cisoida lui Diocles. Pentru a determina ecu
a ia locului geometric, se consideră punctul O originea reperului, axa Ox dreapta
(OA) şi axa Oy perpendiculara în O pe OA (fig. 1.1). Fie θ unghiul variabil format de
secantă cu axa Ox şi ρ lungimea segmentului OP. Coo donatele x, y ale punctului P sunt
: x = ρ cos θ, y = ρ sin θ.
x
Fig. 1.1.
Deoa ece ρ va iază cu θ, trebuie exprimat ρ în func ie de θ şi în acest scop se ob ine: ρ =
B – BP = OB – OC = 2a − 2 a cos θ, cos θ
cum ezultă din triunghiurile dreptunghice OAB şi OCA. Deci: (Γ) : ρ = 2 a sin 2 θ , cos θ
ela ie ca e ep ezintă ecua ia cisoidei în coordonate polare, sau reprezentarea pol
ară a cisoidei. Prin introducerea valorii lui ρ în exp esiile pent u x şi y, se ob ine:
x = 2 a sin 2 θ, (Γ) : sin 3 θ , y = 2 a cos θ ela ii ce exp imă reprezentarea par
cisoidei. Prin eliminarea între cele două ecua ii a parametrului θ, se ob ine: y = tg θ
, x
deci: x=2a sin 2 θ = tg 2 θ y2 =2 , 1 + tg 2 θ x + y 2
y2 , x 2 + y2
sau:
(Γ) : x3 + xy2 – 2 ay2 = 0,
Fig. 1.2.
ela ie ca e constituie ep ezenta ea implicită a cisoidei. Din ultima ecua ie se
ob ine reprezentarea explicită a cisoidei:
4
(Γ) : y = x
x . 2a −x
Cisoida lui Diocles este ep ezentată grafic în fig. 1.2.
1.2.2. Cicloida
Defini ia 1.5. Cicloida este curba plană descrisă de un punct fix de pe un cerc, car
e rulează, fără să alunece, pe o dreaptă fixă.
Fie O un punct fix al unui cerc de rază a, tangent în O la dreapta (d). Pentru a det
ermina ecua ia cicloidei se consideră punctul fix O drept origine a reperului, dre
apta tangentă (d), drept axă Ox şi axa Oy perpendiculară în O pe (d) (fig. 1.3).
Fig. 1.3.
Când cercul rulează din pozi ia O până în pozi ia A, punctul care a fost în O a ajuns în M.
ob ine: OA = AM = a ϕ, unde ϕ este unghiul de rulare. În triunghiul OωM se ob ine: OM =
Oω + ωM . Dacă se proiectează pe axa Ox, respectiv pe axa Oy, ultima egalitate şi se note
ază cu x, y coordonatele carteziene ale lui M rezultă:
x = prOx Oω + p Ox ωM , Da : y = p Oy Oω + p Oy ωM . p Oy Oω = A ω = a , α + ϕ = 270°,
prOx Oω = OA = ϕ ,
prOx ωM = ωM ⋅ i = − AM' = −ω S = − cos (180 0 − α) = cos α = = cos ( 270 0 − ϕ) = −
j = SM = sin (180 0 − α) = sin α = sin ( 270 0 − ϕ) = − cos ϕ ,
5
de unde:
x = a ϕ − sin ϕ, (Γ) : y = − cos ϕ ,
sau:
x = a (ϕ − sin ϕ) (Γ) : y = (1 − cos ϕ) , care constituie reprezentarea parametrică
ei. Eliminarea parametrului ϕ între cele două ecua ii parametrice conduce la ecua ia:
(Γ) : x = rc cos −y − 2 y − y 2 ,
c re constituie reprezent re explicită a cicloidei şi care în general nu este utiliza
tă. Cicloida este reprezentată grafic în fig. 1.4.
Fig. 1.4.
1.2.3. Epicicloida. Cardioida
Defini ia 1.6. Epicicloida este curba descrisă de un punct de pe un cerc care rule
ază, fără să alunece, pe un alt cerc exterior fix.
Fie cercul cu centrul în O’ de rază b care rulează pe cercul fix cu centrul în O şi de rază
Se alege reperul xOy cu originea în centrul O, iar axele, doi diametri perpendicu
lari, astfel încât axa Ox să treacă prin punctul A, punct ini ial de contact între cercuri
le considerate. Se consideră rularea cercului O’ din pozi ia A într-o pozi ie arbitrară,
cu N punct de contact. Punctul A va trece în punctul M (fig. 1.5). Se notează: ϕ = NO
x, are loc: AN = NM, ϕ’ = NO’M,
Fig. 1.5.
6
adică: a ϕ = b ϕ’, de unde: ϕ =
şi deci:
a ϕ b a+b ϕ, b
ϕ + ϕ =
rela ie care se va utiliza în cele ce urmează. Din triunghiul OMO’ rezultă rela ia: OM =
OO + O M , care, prin proiectare pe axele de coordonate, unde x, y sunt coord
onatele carteziene ale punctului M al epicicloidei, conduce la: x = prOx OO + p
rOx O M , Dar: y = prOy OO + prOy O M .
prOy OO = (a + b) sin ϕ ,
prOx OO = OO ⋅ i = (a + b) cos ϕ ,
prOx O M = prO x O M = b cos (MO’x’) = b cos (ϕ + ϕ’ – 180°) = a+b ϕ, = –b cos (ϕ + ϕ’
Oy O M = b sin (MO’x’) = b sin (ϕ + ϕ’ – 180°) = –b sin (ϕ + ϕ’) = = –b sin a+b ϕ. b
Deoarece: MO’N = MO’x’ + x’O’N, adică: ϕ’ = MO’x’ + 180° – ϕ, rezultă: MO’x’ = ϕ’ + ϕ – 180
cest fel se ob ine reprezentarea parametrică a epicicloidei sub forma:
7
a+b x = (a + b) cos ϕ − b cos b ϕ, (Γ) : y = ( + b) sin ϕ − b sin + b ϕ . b
Defini ia 1.7. Cardioida este epicicloida în care cele două cercuri, cel fix şi cel mo
bil, au raze egale.
Dacă se consideră a = b în reprezentarea parametrică a epicicloidei, se ob ine reprezent
area parametrică a cardioidei: x = a (2 cos ϕ − cos 2 ϕ) , (Γ) : y = (2 sin ϕ − sin
ezentată grafic în fig. 1.6. Este interesant de determinat ecua ia cardioidei în coord
onate polare. În acest scop este avantajos a se translata reperul xOy în punctul A.
Rezultă schimbarea numai a abscisei x, care devine x + a. În acest reper rezultă deci:
x = a (2 cos ϕ − cos 2 ϕ − 1) , (Γ) : y = (2 sin ϕ − sin 2 ϕ) ,
sau: x = 2 a cos ϕ (1 − cos ϕ), (Γ) : y = 2 sin ϕ (1 − cos ϕ) . Prin eliminarea, înt
ecua ii, a parametrului ϕ, se ob ine: tg ϕ = deci:
x = 2a adică: (Γ) : x 2 + y 2 = 2 s u: x 1 − 2 2 2 x +y x + y2 x ,
y x
şi
cos ϕ =
x x + y2
2
,
(x
2
+ y2 − x ,
Fig. 1.6.
)
(Γ) : (x2 + y2 – 2 x)2 – 4 2 (x2 + y2) = 0.
Ultimele două ecua ii, constituie reprezentarea implicită (ira ională, respectiv ra io
nală) a cardioidei. Prin substituirea formulelor x = ρ cos θ, ρ = x 2 + y 2 , se ob ine
ecua ia ca dioidei în coo donate pola e, sau ep ezenta ea pola ă a cardioidei: (Γ) : ρ
= 2 a (1 – cos θ),
8

eomet ie dife en ială
reperul polar are drept pol, punctul de contact al cercurilor, iar drept axă polară,
linia centrelor celor două cercuri.
1.2.4. Hipocicloida. Astroida
Defini ia 1.8. Hipocicloida este curba descrisă de un punct de pe un cerc care rul
ează, fără să alunece, pe un alt cerc fix, cercurile fiind interioare.
Se alege reperul xOy, format din doi diametri perpendiculari ai cercului fix de
centru O, astfel încât axa Ox să treacă prin punctul A, punct ini ial de contact între cer
curile considerate. Se consideră rularea cercului de centru O’ din pozi ia A într-o po
zi ie arbitrară, cu N punct de contact între cercul fix şi cercul mobil. Punctul A va
trece în punctul M (fig. 1.7). Se notează: ϕ = NOx, ϕ’ = MO’N (în sens trigonometric), şi s
ine: AN = MN, (în sens trigonometric), adică: aϕ = bϕ’, de unde: ϕ =
şi deci:
a ϕ b
Fig. 1.7.
a−b ϕ −ϕ = ϕ, b rela ie care se va utiliza în cele ce urmează. Din triunghiul OO’M se ob in
= OO + O M , din care rezultă:
x = prOx OO + prOx O M ,
Dar: prOx OO = OO ⋅ i = (a − b) cos ϕ
y = prOy OO + prOy O M . prOy OO = (a − b) sin ϕ ,
prOx O M = O M ⋅ i = −O’S = −b cos (MO’x’’) = −b cos (ϕ’ − ϕ – 180°) = a−b ϕ, = b cos (ϕ’
9
prOy O M = O M ⋅ j = SM = b sin (MO’x’’) = b sin (ϕ’ – ϕ – 180°) = = –b sin (ϕ’ – ϕ) = –b
+ 180° = MO’N, (în sens trigonometric) adică: MO’x” + ϕ + 180° = ϕ’, de unde: MO’x” = ϕ’ –
st folosită. În acest mod s-a ob inut reprezentarea parametrică a hipocicloidei de for
ma: a−b x = ( − b) cos ϕ + b cos b ϕ, (Γ) : y = ( − b) sin ϕ − b sin − b ϕ .
Defini ia 1.9. Astroida este hipocicloida care are patru ramuri simetrice.
a−b ϕ. b
În acest caz, raza b a cercului mobil trebuie să fie a patra parte din raza cercului
fix, pentru ca el să se aştearnă într-o rulare completă pe un sfert de cerc fig. 1.8. Dacă
se consideră a = 4 b în ecua iile parametrice ale hipocicloidei, se ob in ecua iile:
x = b (3 cos ϕ + cos 3 ϕ), (Γ) : y = b (3 sin ϕ − sin 3 ϕ) ,
care constituie reprezentarea parametrică a astroidei şi care se mai poate scrie şi su
b forma:
x = 4 b cos 3 ϕ, (Γ) : y = 4 b sin 3 ϕ . Prin eliminarea parametrului ϕ între cele
ii, se ob ine reprezentarea implicită a astroidei: (Γ) : x + y = . Se vor d în cont
inu re câtev exemple de curbe pl ne în reprezent re pol ră: ρ = ρ(θ).
2 3 2 3 2 3
Fig. 1.8.
10

1.2.5. Ecua ia unei drepte în coordonate polare
Fie OP = p, distan a de la originea O a reperului xOy la dreapta (d), α unghiul de
înclin re l dreptei (d) f ă de Ox şi ρ, θ coo donatele pola e ale unui punct M ∈ (d) (fi
. 1.9). Se ob ine: OP = OM sin ϕ,
şi deoarece ϕ = α − θ, rezultă din ultima egalitate rela ia:
p = ρ sin (α − θ), dică ecua ia dreptei în coordonate polare, sau reprezentarea polară a d
tei, sub forma: (d) : ρ = p , (α = rctg m, m = p nt dreptei). sin (α − θ)
Fig. 1.9.
1.2.6. Spir le
1.2.6.1. Spir l lui Arhimede Defini i 1.10. Spir l lui Arhimede i n ştere prin
deplasarea unui punct cu o mişcare uniformă pe o semidreaptă, în timp ce semidreapta se
roteşte în jurul unei extremită i fixe cu o viteză unghiulară constantă.
Se consideră semidreapta OD care se roteşte cu viteză unghiulară constantă ω în jurul punct
i O. Punctul M p rcurge dre pt cu o viteză constantă (fig. 1.10). Se notează: OM = ρ, x
OD = θ şi cu t, timpul. Se ob ine: ρ = vt, θ = ωt, de unde: ρ= adică: (Γ) : ρ = k ⋅ θ, ca e
ecua ia spi alei lui A himede în coo donate pola e, sau ep ezenta ea pola ă a spir
alei lui Arhimede (fig. 1.11). v θ, ω
C pitolul 1. Elemente de geometrie diferen i lă a curbelor plane
11
Fig. 1.10.
Fig. 1.11.
1.2.6.2. Spirala hiperbolică
Se construiesc în jurul polului O o serie de cercuri concentrice, care taie axa po
lară în punctele A1, A2, A3, ... Se duc din aceste puncte pe cercurile respective ar
ce egale, de lungime dată a. Locul geometric al extremită ilor acestor arce este spi
rala hiperbolică (fig. 1.12 a şi b).
a) Fig. 1.12.
b)
Rezultă: sau A1M1 = A2M2 = A3M3 = ... = a, ρ1θ1 = ρ2θ2 = ρ3θ3 = ... = a. Coo donatele pola
le punctului Mi ve ifică deci ecua ia: ρ ⋅ θ = a, de unde: (Γ) : ρ = a , θ
este ecua ia în coo donate pola e a spi alei hipe bolice, sau ep ezenta ea pola ă a
spiralei hiperbolice. Din această ecua ie rezultă că dacă θ → ∞, atunci ρ → 0, adică punct
curbă ajunge în pol după un număr infinit de mare de rotiri complete. Se spune că polul es
te punct asimptotic.
12
Mai mult, din: y = ρ sin θ se ob ine: y=a de unde:
θ→0
şi
ρ=
a , θ
sin θ , θ sin θ =a, θ
lim y = lim a
θ→0
ceea ce a ată că y = a este asimptotă orizontală pentru spirala hiperbolică şi motivează re
zentarea grafică a ei dată în fig. 1.12 b. Spirala lui Arhimede şi spirala hiperbolică sun
t cazuri particulare ale spiralelor generale de ecua ie: ρ = K ⋅ θm.
1.2.6.3. Spi ala loga itmică Defini ia 1.11. Spirala logaritmică este curba în care ar
gumentul θ este propor ional cu logaritmul razei vectoare (fig. 1.13), adică:
θ= de unde:
1 ln ρ , k
ρ = eKθ.
Fig. 1.13.
1.2.7. Lemniscata
Defini ia 1.12. Lemniscata este locul geomet ic al punctelo cu p op ietatea că pr
odusul distan elor la două puncte fixe este constant şi egal cu pătratul jumătă ii distan
ei între cele două puncte fixe.
Se consideră F1, F2, cele două puncte fixe, O mijlocul segmentului [F1F2] şi M un punc
t oarecare al lemniscatei. Prin alegerea reperului polar cu O drept pol şi axă polară
dreapta (OF2) (fig. 1.14), se ob ine: OM = ρ, xOM = θ, OF1 = OF2 = a. Dacă se aplică teo
rema cosinusului în triunghiurile OMF1, respectiv OMF2, rezultă rela iile:
MF12 = ρ 2 + a 2 + 2 a ρ cos θ ;
MF22 = ρ 2 + a 2 − 2 a ρ cos θ ,
ca e int oduse în defini ia locului geomet ic:
Capitolul 1. Elemente de geomet ie dife en ială a curbelor plane
13
MF1 ⋅ MF2 = a2, conduc la ecua ia: (ρ2 + a2)2 – 4 a2 ρ2 cos2 θ = a4. Ultima ecua ie este e
chivalentă cu ecua ia: ρ4 + 2 a2 ρ2 = 4 a2 ρ2 cos2 θ, sau cu ecua ia: ρ2 = 2 a2 (2 cos2 θ −
şi prin înlocuirea parantezei, se ob ine ecua ia lemniscatei în coordonate polare, sau
reprezentarea polară a lemniscatei, de forma:
Fig. 1.14.
(Γ) : ρ2 = 2 a2 cos 2θ. Dacă se folosesc formulele ρ = x 2 + y 2 , tg θ = (Γ) : (x2 + y2)2
2 (x2 – y2) = 0, adică reprezentarea implicită a lemniscatei. y se ob ine ecua ia: x
1.2.8. Concoide
Defini ia 1.13. Concoida unei curbe dată în reprezentare polară:
(Γ) : ρ = ρ(θ), este cu ba ob inută din curba dată prin adăugarea unui segment constant raz
vectoare. Cu alte cuvinte concoida curbei (Γ) : ρ = ρ(θ) este: (Γ’k) : ρ’ = ρ(θ) + k.
1.2.8.1. Concoida ce cului
Pent u a dete mina concoida unui ce c de ază dată a, se scrie ecua ia în coordonate p
olare a acestui cerc. Se consideră reperul polar cu polul O, un punct fixat pe cer
c şi, axă polară, prelungirea unui diametru fixat ce trece prin O (fig. 1.15). În triung
hiul OMN se ob ine: OM = ON cos (180° − θ) = −2 cos θ. Se d ugă razei vectoare mărimea c
tantă k şi se ob in toate concoidele cercului dat, în reprezentare polară: (Γ’k) : ρ’ = k −
s θ.
Fig. 1.15.
14

Dacă k = 2 a, se ob ine una din concoidele cercului, de ecua ie:
(Γ' k 0 ) : ρ’ = 2 a (1 – cos θ),
ca e, compa ată cu ecua ia cardioidei în coordonate polare, permite a afirma că această
concoidă este cardioida.
1.2.8.2. Concoida unei drepte (concoida lui Nicomede)
Se consideră o dreaptă (d) perpendiculară pe axa polară, la distan a a de pol şi se urmăreş
determinarea concoidei acestei drepte. În acest scop, dacă se foloseşte ecua ia drepte
i în coordonate polare din paragraful curent, cu α = 900, p = , rezultă pentru dreapt
a (d) reprezentarea polară: (d) : ρ = a . cos θ
Atunci ep ezenta ea pola ă a conoidei drepte (d) este: (Γ’k) : ρ = a +k cos θ
Fig. 1.16.
şi reprezentarea ei grafică este dată în fig. 1.16.
§1.3. Tangenta şi normala la o curbă plană într-un punct ordinar
Defini ia 1.14. Se numeşte tangentă la o curbă plană (Γ) într un punct ordin r M0 ∈ (Γ), po
limită a dreptei secante la curbă ce trece prin M0 şi printr-un punct M ∈ (Γ) când M → M0
g. 1.17).
(dre pt sec ntă) (Γ) M → M0 M (Γ)
Fig. 1.17.
(dre pt t ngentă) M0 (T)
M0
Se determină ecua ia tangentei pentru diverse reprezentări analitice ale curbei (Γ):
15
1° Fie curba (Γ), d tă în coordonate carteziene ortogonale prin ecua ia explicită: (Γ) : y
f(x), x ∈ (x1, x2) ⊆ R
şi fie M un punct ordinar oarecare de pe această curbă. Ecua ia tangentei în M este de f
orma:
(T) : Y – y(x) = m(X − x), în c re m = y’(x), confo m inte p etării geometrice a derivatei
. Rezultă atunci că ecua ia tangentei este: (T) : Y – y(x) = y’(x) (X − x), unde X, Y sunt
coordon te curente pe dre pt t ngentă. 2° Fie curba (Γ) d tă prin ecua ia implicită: (Γ)
F(x, y) = 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 , care defineşte pe y ca func ie implicită pe x, se ob in
e: y = m = − F'x , F' y
conform formulei de deriv re func iilor implicite. Atunci ecu i t ngentei de
vine: (T) : Y − y = −
F'x (X − x) , F' y
c re se m i scrie după efectuarea calculelor: (T) : (X – x) F’x + (Y – y) F’y = 0. 3° Fie c
rba (Γ) d tă prin ecua iile parametrice: x = x ( t ), (L) : y = y( t ) , t ∈ (t1 , t 2
) ⊆ R . Au loc succesiv:
dy & dy dt y( t ) & y' = m = = = , x(t) ≠ 0 . & dx dx x ( t ) dt
Ecua ia tangentei se scrie atunci: (T) : Y − y( t ) =
& y( t ) [X − x(t)] , & x(t)
16

eometrie diferen i lă
sau sub forma: (T) : X − x ( t ) Y − y( t ) = . & & x(t ) y( t )
Defini i 1.15. Se numeşte normală într-un punct ordinar la o curbă plană, perpendiculara
pe tangenta în acel punct la curba dată (fig. 1.18).
Corespunzător celor trei cazuri considerate în determinarea ecua iei tangentei, rezu
ltă cazurile similare în scopul determinării ecua iei normalei: 1° Deoarece normala este
perpendiculară pe tangentă, se ob ine: µ=− 1 1 =− , m y' ( x )
y
(N)
M
(T) (Γ)
α α O Q P
Fig. 1.18.
R
x
unde µ este p nt norm lei în punctul M l curb (Γ) d tă de ecua ia: y = y(x), x ∈ (x1, x
2) ⊆ R . Ecua ia normalei este aşadar: (N) : Y − y( x ) = − 1 (X − x ) , y' ( x )
unde X, Y sunt coordon te curente pe dre pt norm lă. 2° Dacă curba (Γ) este d tă prin ecu
a ia implicită: (Γ) : F(x, y) = 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 , se ob ine: µ=− 1 F' y = . m F'x
Ecu i norm lei devine: (N) : Y − y = F' y F'x
(X − x ) ,
c re după efectuarea calculelor se mai scrie: (N) : X−x Y−y = . F'x F' y
17
3° Dacă curba (Γ) este d tă prin ecua iile parametrice: x = x ( t ), (Γ ) : y = y( t )
(t 1 , t 2 ) ⊆ R , atunci se ob ine: µ=−
& 1 x(t) & =− , y(t) ≠ 0 . & m y( t )
Ecu i norm lei se scrie: (N) : Y − y( t ) = − s u sub form :
& x(t) [X − x(t)] , & y( t )
& & (N) : x ( t ) [X − x ( t )] + y( t ) [Y − y( t )] = 0 .
Observ i 1.1. D că se ine seama de faptul că în cazul în care m = 0 atunci dreapta est
e paralelă cu axa Ox, iar dacă m = ∞ dreapta este paralelă cu axa Oy, se ob ine pentru F’x
= 0 şi F’y ≠ 0 că tangenta este paralelă cu Ox, iar dacă F’x ≠ 0 şi F’y = 0 tangenta este p
Oy. Condi ia ca punctul să fie ordinar este esen ială, deoarece în caz contrar ambele
derivate par iale s-ar anula şi deci nu s-ar putea preciza panta tangentei. Exempl
ul 1.1. Să se scrie ecua iile tangentelor şi normalelor în punctele indicate, la curbe
le: a) y = ln x + 1 în punctul de abscisă e; b) x = et cos t, y = et sin t în punctul
A(1, 0); c) x3 + 3 x2y – y2 + 9 = 0 în punctul B(0, 3). Solu ie: a) Punctul de absci
să e are ordonata y = 2, iar panta tangentei m = y =
1 se x
calculează pentru x = e. Ecua ia tangentei este: (T) : y − 2 = i r norm lei: (N) :
y – 2 = –e(x e), s u (N) : ex + y – 2 − e2 = 0. 1 ( x − e) , e s u (T) : x – ey + e = 0,
b) Se observă că punctul A(1, 0) corespunde bijectiv valorii t0 = 0. Derivatele :
& & x (t) = et (cos t – sin t), y (t) = et (sin t + cos t),
& & calculate în A au valorile x 0 = 1 şi y 0 = 1 . Panta tangentei în A este m = 1, i
ar ecua ia tangentei în A la curba considerată este:
(T) : x – y – 1 = 0.
18
Ecua ia normalei se scrie: (N) : x + y – 1 = 0. c) Deoarece:
y = −
F' x 3 x 2 + 6 xy =− , Fy 3 x2 − 2 y
p nt t ngentei în B re v lo re m = 0. Ecu i t ngentei în B l curb consider tă e
ste: (T) : y – 3 = 0,
şi a dreptei normale:
(N) : x = 0.
Ì
§1.4. Subtangenta, subnormala, segmentul tangentă, segmentul normală
Defini ia 1.16. 1° Segmentul tangentă într-un punct ordinar al unei curbe plane este s
egmentul de pe tangentă cuprins între punct şi intersec ia acestei tangente cu axa Ox.
2° Segmentul normală într-un punct ordinar al unei curbe plane este segmentul de pe no
rmală cuprins între punct şi intersec ia acestei normale cu axa Ox. 3° Subtangenta într-un
punct ordinar al unei curbe plane este proiec ia ortogonală pe axa Ox a segmentul
ui tangentă. 4° Subnormala într-un punct ordinar al unei curbe plane este proiec ia or
togonală pe axa Ox a segmentului normală. Lungimea segmentelor tangentă, normală, subtan
gentă şi subnormală se notează cu stg, sn, sstg şi respectiv ssn. Fie curba plană (Γ) d tă
ecua ia explicită: (Γ) : y = y(x), x ∈ (x1, x2) ⊆ R
şi fie M un punct ordinar oarecare de pe această curbă. Se notează cu Q, R punctele de i
ntersec ie cu axa Ox a tangentei (T), respectiv a normalei (N), în punctul M la cu
rba plană (Γ), cu P proiec i ortogon lă pe axa Ox a punctului M şi cu α unghiul form t de
t ngentă cu sensul pozitiv al axei Ox (fig. 1.19). Conform defini iilor se ob ine
:
y (N) M (T) (Γ) α α O Q P
Fig. 1.19.
R
x
[PQ] = subt ngent , [PR] = subnorm l ,
19
[MQ] = segmentul tangentă, [MR] = segmentul normală. În triunghiurile dreptunghice QPM
şi RPM, au loc rela iile:
PQ =
MP , PR = MP tg α , tg α
MQ =
MP , sin α
MR =
MP . cos α
Se ob ine poi succesiv:
MP = y , tg α = y’, sin α =
tg α 1 + tg α .
2
=
y' 1 + y'
2
,
cos α =
1 1 + tg 2 α
=
1 1 + y' 2
Rezultă astfel că se poate scrie:
PQ =
adică:
y , y y , y
PR = yy ,
MQ =
y 1 + y 2 , y
MR = y 1 + y 2 ,
s tg =
s n = yy ,
s stg =
y 1 + y 2 , y
s sn = y 1 + y 2 ,
unde valorile lui y şi y’ se calculează în abscisa x a punctului M considerat.
Exemplul 1.2. Să se calculeze segmentul tangentă, segmentul normală, subtangenta şi subn
ormala curbei:
(Γ) : x3 – xy2 +2 x + y – 3 = 0, în punctul în c re ce st se intersecte ză cu axa (Oy).
Solu ie: Lungimile celor patru segmente se calculează cu ajutorul formulelor:
s tg =
y y
1 + y 2 ,
sn = y
1 + y 2 ,
s stg =
y , y
s n = y ⋅ y ,
unde y = f(x) este reprezentarea explicită a curbei, iar valorile lui y şi y’ se calcu
lează în abscisa x = 0 a punctului de intersec ie a curbei cu axa (Oy). În cazul exemp
lului, reprezentarea curbei din enun este implicită, prin urmare:
y = −
F' x 3 x2 − y2 + 2 =− . Fy − 2 xy + 1
20

eometrie diferen i lă
Punctul de intersec ie dintre curbă şi axa (Oy) are coordonatele (0, 3) şi prin înlocuir
e în formulele precedente se ob ine: s tg = 15 2 , 7
s n = 15 2 ,
s stg =
3 , 7
s sn = 21.
Ì
§1.5. Lungimea unui arc de curbă plană. Elementul de arc
În scopul definirii lungimii unui arc AB al unei curbe plane (Γ), form t do r din pu
ncte ordin re, se v înscrie în AB o linie poligon lă cu n coarde, care uneşte punctele
extreme A şi B ale arcului (fig. 1.20). Acest lucru poate fi făcut pentru fiecare într
eg pozitiv n, într-un mod arbitrar, astfel încât lungimea coardei maxime să tindă la zero,
când n tinde la infinit. Lungimile Ln ale acestor linii poligonale se ob in din t
eorema lui Pitagora. Dacă şirul {Ln} al acestor lungimi este convergent cu limita L,
atunci arcul AB al curbei (Γ) se spune fi
rectific bil, i r v lo re L = LAB este numită lungimea arcului AB al curbei plane
(Γ). Teorem 1.1. Un rc AB l unei curbe pl ne (Γ), de cl să cel pu in 1 (unu) este
rectificabil.
Dacă arcul AB al curbei plane (Γ) este d t în reprezent re explicită: (Γ) : y = f(x), x ∈ [
A, xB] ⊂ ( x 1 , x 2 ) ⊆ R , atunci lungimea sa este dată de: LAB = ∫
XB XA
1 + (f ) dx ,
2
iar dacă arcul AB al curbei plane (Γ) este d t în reprezent re p r metrică:
(Γ ) :
x = x ( t ), y = y( t ) , t ∈ [t A , t B ] ⊂ (t 1 , t 2 ) ⊆ R ,
A (Γ)
Fig. 1.20.
atunci lungimea sa este dată de: LAB = ∫
tB tA
& & x 2 + y 2 dt .
B
Demonstra ie. Se consideră o linie poligonală Pn, de n coarde, cu vârfurile Mj(xj, f(x
j)) (j = 0, 1, 2, …, n; x0 = xA < x1 < … < xn-1 < xn = xB). Linia poligonală Pn are lu
ngimea:
L(Pn) = l1 + l2 + … + ln,
21
unde li = Mi-1 Mi este lungimea coardei a i-a din această linie poligonală (fig. 1.2
1).
y A M1 f(xi-1) f(xi) B Mi Mi-1
O
xA = x0 x1
xi-1
ξi i
B = n

Fig. 1.21.
Se ob ine:
li =
( i − i−1 )2 + (f ( i ) − f ( i−1 ) )2 .
Deoarece func ia f este continuă cu derivata f.’ continuă se poate aplica teorema de m
edie din calculul diferen ial: f(xi) – f(xi-1) = f.’ (ξi) (i – i 1), (i 1 < ξi < i)
şi atunci li devine:
li = 1 + (f (ξi ) ) ⋅ ( i − i−1 ) . Prin însumarea după i de la 1 la n se ob ine: L( P
) = ∑ 1 + (f (ξi ) ) ⋅ ( i − i−1 ) .
2 i=1 n
2
Din faptul că f.’ este continuă şi lungimea coardei maxime tinde la zero, rezultă că suma L
Pn) tinde la
∫x
xB
A
1 + f 2 dx pentru n → ∞.
Dacă de face schimbarea de variabilă x = x(t) în integrala de rela iile:
& dx = x dt ,
& dy dy dt y = ⋅ =, & dx dt dx x
tB tA
∫x
xB
A
1 + f 2 dx şi se ine cont
y =
& dy = y dt ,
se ob ine: LAB = ∫
Ì
xB xA
1 + y 2 dx = ∫
1+
tB & y2 & & & x dt = ∫ x 2 + y 2 dt . 2 tA & x
22
Dacă se schimbă valoarea fixă tB în LAB = ∫
tB tA
& & x 2 + y 2 dt , printr-o variabilă t, atunci
LAB devine o func ie de t, fie ea s(t). Dacă se înlocuieşte tA printr-o valoare fixată t
0 ∈ (t1, t2) se ob ine: s( t ) = ∫
t t0
& &~ 2 + y2 d t ,
& d & dy = ~ , y = ~ . dt dt
Această func ie s(t), numită lungimea arcului M0M al curbei (Γ), are o interpretare ge
ometrică simplă. Pentru aceasta fie:
Defini ia 1.17. Se numeşte sens pozitiv pe o curbă plană (Γ), sensul care corespunde la
valorile crescătoare ale parametrului ales pe curbă (fig. 1.22).
dx dy & & ~ & & x 2 + y 2 d t x = ~ , y = ~ , dacă t > t0, atunci s(t) este t0 dt d
t lungimea por iunii din (Γ) cu punctul ini ial M0(t0) şi punctul final M(t). Dacă t <
t0, atunci Dacă se revine la s( t ) = ∫
t
s(t) este negativ şi în acest caz lungimea arcului M0M este dată de –s(t) > 0.
M 0 (x 0 , f(x 0 ) ) M 0 (t 0 )
M 0 (x 0 , f(x 0 ) ) + x0 > x0 +
M 0 (t 0 ) + t0 > t0
M 0 (x 0 , f(x 0 ) )
M 0 (t 0 ) − 0 < 0
Fig. 1. 22.
M 0 (t 0 )
M 0 ( 0 , f( 0 ) )
−
t0 > t0
Teorema 1.2. Lungimea de arc s(t) poate fi întrebuin ată ca parametru în reprezentările
parametrice ale curbelor. Trecerea de la t la s păstrează clasa curbei. Demonstra ie
. Din rela ia care-l defineşte pe s(t) şi din condi iile de regularitate pentru func
iile x = x(t) şi y = y(t) este asigurată continuitatea func iei s(t), neanularea de
rivatei lui s(t) în raport cu parametrul t:
& & & s2 (t) = x 2 + y2 > 0 ,
23
rezultă că func ia s(t) este monoton crescătoare. Se ob ine că func ia: s = s(t), admite
o func ie inversă, fie ea: t = t(s), care înlocuită în reprezentarea parametrică a arculu
i de curbă plană (Γ),
(Γ ) :
= ( t ) , y = y( t ) ,
conduce la reprezentarea parametrică:
(Γ ) :
sau:
= (t (s) ), y = y ( t (s ) ) ,
(1.5)
= * (s), (Γ ) : y = y * (s ) ,
şi demonstrează prima parte a teoremei.
(1.6)
Dacă se presupune că func iile x(t) şi y(t) din reprezentarea parametrică sunt de clasă n,
& & ceea ce implică cel pu in una dintre func iile x ( t ), y(t) de clasă n-1 se ob
ine din rela ia:
& & & s2 (t) = x 2 + y2 & & că func ia s( t ) este de clasă n-1 şi s( t ) ≠ 0.
Prin folosirea rela iilor (1.5) se ob ine:
& d d dt = ⋅ =, & ds dt ds s
ceea ce implică:
& dy dy dt y = ⋅ =, & ds dt ds s
& & x 2 + y2 dx dy =1> 0 , + = 2 & s ds ds
adică dx dy (s), (s) sunt de clasă n-1 şi deci func iile x*(s) şi y*(s) din rela iile (1
.6) sunt de ds ds clasă n. Ì
Defini ia 1.18. Parametrul s este numit parametru natural al curbei plane (Γ), iar
reprezentarea:
2
2
24

eometrie diferen ială
(Γ ) :
= (s), y = y(s) , s parametru natural,
se numeşte reprezentarea naturală a curbei plane (Γ). Pentru lungimea de arc se ob ine
cu uşurin ă formula: LAB = ∫
tB tA
(dx ) 2 + (dy) 2 .
Se face nota ia:
ds = (dx ) 2 + (dy) 2 .
Defini ia 1.19. Se numeşte element de arc (liniar) al curbei plane (Γ) epresia ds.
Se ob ine: ds2 = d2 + dy2, de unde:
& & ds = 2 + y 2 dt ,
sau:
ds = 1 + y' 2 d .
§1.6. Curbura şi raza de curbură a unei curbe plane
Pentru a introduce no iunea de curbură a unei curbe plane se reaminteşte rela ia car
e există într-un cerc, între unghiul la centru, arcul corespunzător şi raza cercului. Se c
onsideră un cerc cu centru O şi rază R, două tangente (T1) şi (T2) în punctele M1 şi M2 sit
e pe cerc şi se notează cu α (măsurat în radiani), măsura M1OM2, iar cu arc α = M1M2 (fig.
3). deo rece OM1 ⊥ M1P1 şi OM2 ⊥ M2P2, rezultă că α este şi măsura unghiului tangentelor. S
oaşte din geometria sintetică elementară că: M1M2 = arc α = α ⋅ R r di ni, de unde rezultă:
1 α = (const nt), R rc α rel ie c re r tă că oricare ar fi pozi ia punctelor M1, M2 p
e cerc, raportul între măsura unghiului tangentelor şi lungimea
α
(T2) M1 P2
O
α
P1 (T1)
M2
Fig. 1.23.
25
arcului M1M2 este acelaşi, sau cu alte cuvinte “abaterea” cercului de la tangentă este a
ceeaşi 1 în orice punct al cercului şi anume , cantitate notată cu K şi numită curbura cerc
lui. R Pentru o curbă plană oarecare acest lucru nu mai este posibil, dar sugerează in
troducerea no iunii de curbură, în general, pentru o curbă plană oarecare într-un punct or
dinar.
Defini ia 1.20. Se numeşte unghi de contingen ă al unui arc de curbă, unghiul ascu it
format de tangentele duse la extremită ile arcului. Defini ia 1.21. Se numeşte curbu
ră medie a unui arc de curbă, raportul dintre măsura unghiului de contingen ă şi lungimea
arcului. Defini ia 1.22. Se numeşte curbura unei curbe plane într-un punct ordinar,
limita curburii medii, când lungimea arcului tinde către zero. Inversul modulului cu
rburii este raza de curbură a curbei în acel punct.
Potrivit defini iilor de mai sus se ob in pentru curba (Γ) următoarele rela ii (fig.
1.24): ∆α = măsura unghiului de contingen ă, ∆α = K m = curbur medie, ∆s
∆s→0
y M2 (Γ)
∆s
(T2)
lim
∆α = K = curbur , ∆s
(T1)
∆s 1 lim =R= . ∆α→0 ∆α K
Teorem 1.3. Se consideră o curbă plană (Γ), dată în reprezentare explicită:
M1 α
α+∆ϕ
α
O
Fig. 1.24.
x
(Γ) : y = f(x), x ∈ (x1, x2) ⊆ R ,
de clasă cel pu in 2 în vecinătatea unui punct ordinar al său. Atunci curbura curbei (Γ) în
punctul ordinar considerat este dat de rela ia: K= y' '
(1 + y' )
2 3/ 2
,
în care derivatele sunt calculate în punctul considerat.
Demonstra ie. Fie curba (Γ) clasă cel pu in 2 în vecinătatea unui punct ordinar M1(x, y)
al curbei (y’ ≠ 0, y’’ ≠ 0 şi continue), M2(x + ∆x, y + ∆y) un punct al lui (Γ) infinit ap
de M şi (T1), (T2) tangentele în M1 respectiv în M2, care formează cu axa (Ox) unghiuri
le de măsuri ϕ şi respectiv ϕ + ∆ϕ (fig. 1.24), deci:
26
∆α = ∆ϕ. Curbura medie este: Km = ∆α ∆ϕ = , ∆s ∆s
sau prin împăr ire cu ∆x a numărătorului şi numitorului:
∆ϕ K m = ∆x . ∆s ∆x
La limită se ob ine:
∆ϕ K = lim ∆x , ∆x →0 ∆s ∆x deci: dϕ K = dx . ds dx S-a folosit faptul că dacă ∆s → 0 (M2 →
Dacă se ine cont de interpretarea geometrică a derivatei şi anume: y = rezultă: ϕ = arct
g y’
şi prin derivare în raport cu x se ob ine:
dy = tg ϕ , dx
dϕ 1 = ⋅ y . dx 1 + y 2 Pe de altă parte din defini ia 1.19 se ob ine:
ds = 1 + y 2 dx , adică: ds = 1 + y 2 , dx deci: K= y ,
(1 + y )
2 3/ 2
(1 + y ) R=
y
2 3/ 2
.
27
Observa ia 1.2. Dacă curba plană (Γ) este dată în reprezentare implicită:
Ì
(Γ) : F(, y) = 0, (, y) ∈ D ⊆ R 2 , atunci, conform formulelor de derivare a func ii
lor im licite: F'x , F' y
y' = −
=−
F' y F' ' 2 + F' ' y ⋅ y' − F' F' ' y + F' '

(
)
dy' d F' y' ' = =− d d F' y
(
y2
⋅ y'
(F' )
y
2
).
d F' y (F' ) − F' d (F' y ) d d =− = 2 (F' y )
Deoarece clasa curbei este cel pu in 2 (teorema lui Schwarz este îndeplinită F xy
= F yx ) se ob ine:
y = −
( F' ) 2 ⋅ F' ' 2 −2 F' F' y F' ' y + ( F' y ) 2 F' '
y
2
(F' )
y
3
.
Curbura şi raza de curbură au atunci expresiile:
K= 2 F x F y F xy − ( F' y ) 2 F' ' 2 − ( F' ) 2 F' '
2 3/ 2 y2
R=
(F' (F'
2
2
+ F' y
+ F' y
2 3/ 2
) )
,
2 F' F' y F' ' y − (F' y ) 2 F' ' 2 − (F' ) 2 F' '

,
y2
Observa ia 1.3. Dacă curba plană (Γ) este dată în reprezentare parametrică:
Ì
(Γ ) :
= ( t ), y = y ( t ) , t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R ,
atunci se ob in formulele: y' =
& y , & x
y' ' =
&y x& x && − && y . & 2
Epresiile curburii şi razei de curbură devin:
28
K=
&y x& x && − && y
2 2
& ( & ( R=
& + y2
) & +y )
3/ 2
, ,
Ì
2 3/ 2
&y & && − && y
§1.7. Contactul între două curbe plane
No iunea de „contact” între curbe plane descrie analitic situa ii cum sunt cele prezen
tate în figura 1.25. Intuitiv, problema contactului se pune în punctele comune ale c
elor două curbe plane şi măsoară cât de mult se apropie una de alta în vecinătatea acestor
cte. Problema intersec iei a două curbe plane îşi are solu ia în problema algebrică de rez
olvare a sistemului format din reprezentările analitice ale celor două curbe.
(Γ2) M0 (Γ1)
Fig. 1.25.
M0
(Γ2) (Γ1)
Se consideră curbele plane de reprezentări analitice:
(Γ1 ) :
= ( t ), y = y ( t ) , t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R ,
(Γ2 ) : F( x , y) = 0 ,
(x, y) ∈ D ⊆ R 2 ,
ambele de clasă k, k ∈ N * . Punctele lor comune se ob in prin rezolvarea sistemului
:
F( , y) = 0, = ( t ), y = y( t ), care este echivalent cu ecua ia: φ( t ) ≡ F
( t ), y(t)) = 0 . Cele două curbe au forma cu atât mai asemănătoare în vecinătatea unui pu
ct M0(t0), cu cât ordinul de multiplicare al lui t0, ca solu ie a ecua iei φ(t) = 0,
este mai mare.
Capitolul 1. Elemente de geometrie di eren ială a curbelor plane
29
Defini ia 1.23. Două curbe plane au într-un punct comun un contact de ordinul n dacă în
acel punct sunt confundate n+1 puncte comune celor două curbe. Teorema 1.4. Fie cu
rbele plane (Γ1) şi (Γ2) de clasă k, k ∈ N * , date respectiv prin ecua iile:
(Γ1 ) :
x = x ( t ), y = y ( t ) , t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R ,
(Γ2 ) : F( x, y) = 0
, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 .
sunt:
Condi iile ca într-un unct comun M0(t = t0) să existe un contact de ordinul n, n ≤ k φ(
t0) = 0, φ’(t0) = 0, ..., φ(n)(t0) = 0, φ(n+1)(t0) ≠ 0, φ( t ) = F(x ( t ), y(t)) .
unde:
Demonstra ie. După cum s-a arătat mai sus, determinarea punctelor de intersec ie între
cele două curbe plane (Γ1) şi (Γ2) revine la rezolvarea ecua iei φ(t) = 0. Fie ti (i = 1,
2, ..., k, ..., s) rădăcinile sale reale. Acestor valori ale parametrului t le core
spund punctele M i (x ( t i ), y( t i ) ) comune curbelor (Γ1) şi (Γ2). Dacă în punctul M0
corespunzător valorii t0 a parametrului t, cele două curbe plane au un contact de o
rdinul n, atunci pe baza defini iei 1.23 rezultă că t = t0 este o rădăcină de ordinul n+1
de multiplicitate pentru ecua ia φ(t) = 0. cu alte cuvinte se ob in rela iile:
φ(t0) = 0, φ’(t0) = 0, ..., φ(n)(t0) = 0, φ(n+1)(t0) ≠ 0.
Ì
Observa ia 1.4. Teorema 1.4 caracterizează contactul de ordinul n pentru două curbe
plane, într-un punct comun al lor, în cazul în care o curbă este dată în reprezentare param
trică, iar a doua în reprezentare implicită, iar teorema următoare se referă la cazul în ca
e ambele curbe sunt date în reprezentare explicită. Teorema 1.5. Dacă două curbe plane (Γ1
) şi (Γ2) de clasă k, k ∈ N * , date respectiv prin ecua iile explicite:
(Γ1 ) : y = 1 ( x ) , (Γ2 ) : y = 2 ( x ) ,
x ∈ (x1, x2) ⊆ R , x ∈ (x3, x4) ⊆ R ,
au într-un unct comun M0 un contact de ordinul n, n ≤ k, atunci func iile f1(x), f2
(x) şi derivatele lor până la şi inclusiv ordinul n, sunt egale în acel punct, derivatele
de ordinul n+1 au valori distincte în punctul respectiv.
Demonstra ie. După cum s-a men ionat mai sus, găsirea punctelor comune a două curbe pl
ane, revine la rezolvarea sistemului format din reprezentările analitice ale celor
două curbe (Γ1) şi (Γ2), adică la rezolvarea sistemului:
30
y = f1 ( x ), y = f 2 ( x ), care este echivalent cu sistemul: y = f i ( x ), f1
( x ) − 2 ( x ) = 0 , Prin rezolvarea ecua iei: E(x) ≡ 1(x) – 2(x) = 0, se ob in a
bscisele punctelor comune celor două curbe plane, fie acestea: adică: x0, x1, x2, …, x
s, f1(xi) = f2(xi), (∀) i ∈ {0, 1, …, s}. Dacă se presupune că x = x0 este abscisa punctul
ui M0 în care cele două curbe au un contact de ordinul n, înseamnă, în conformitate cu def
ini ia 1.23, că în punctul M0 se confundă n+1 puncte comune celor două curbe, adică x = x0
este rădăcină a ecua iei E(x) = 0, de ordinul n+1 de multiplicitate. Analitic, aceast
a revine la faptul cunoscut din analiza matematică: E(x0) = 0, E’(x0) = 0, …, E(n)(x0)
= 0 şi E(n+1)(x0) ≠ 0. Dacă se ine cont de nota ia făcută pentru E(x), ultimele rela ii s
e pot scrie sub forma: f1(x0) = f2(x0), f.’1(x0) = f.’2(x0), …, f1(n)(x0) = f2(n)(x0) şi
f1(n+1)(x0) ≠ 2(n+1)(x0). Ì
Propozi ia 1.1. Tangenta la o curbă plană de clasă k, k ≥ 1, într-un punct ordinar al său,
re cu aceasta un contact de cel pu in ordinul 1. Demonstra ie. Fie M0(t = t0) un
punct ordinar al curbei plane (Γ) dată în reprezentare parametrică:
(i = 1 sau 2).
(Γ ) :
şi
x = x ( t ), y = y ( t ) , t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R , x − x ( t 0 ) y − y( t 0 ) = , & & x
0 ) y( t 0 )
(T ) :
ecua ia tangentei în M0 la curba (Γ). Dacă se notează: φ( t ) = x ( t ) − x ( t 0 ) y( t )
( t 0 ) − , & & x(t 0 ) y( t 0 )
31
se verifică uşor că: φ(t0) = φ’(t0) = 0. Exemplul 1.3. Se consideră curbele plane: (Γ1) : y
, (Γ2) : y = 1 + x + x2 . 2
Ì
a) Să se afle ordinul contactului lor în punctul comun. b) Să se calculeze curbura lor
în acel punct.
Solu ie: a) Fie func ia:
x2 E( x ) = e − − x −1 . 2
x
Zeroul unc iei E(x), adică abscisa punctului de intersec ie a curbelor (Γ1) şi (Γ2) est
e x = 0. Se poate cu uşurin ă verifica unicitatea acestei solu ii. Rezultă că punctul co
mun are coordonatele (0, 1). Se calculează:
E (x )
E (x )
x =0 x =0
= (e x − x − 1)
= (e x − 1)
x =0
x =0
= 0,
= 0,
E (x )
x =0
= ex
x =0
=1≠ 0.
Rezultă că cele două curbe au în punctul comun un contact de ordinul 2, adică trei puncte
confundate. b) În punctul comun, curburile celor două curbe sunt egale, deoarece ord
inul contactului în acest punct este 2, deci ele admit acelaşi cerc osculator. K= (e
x ) =
x =0
1 2
3/ 2
[1 + (e ) ]
x
2 3/ 2
= 2 −3 / 2 .
Ì
§1.8. Cercul osculator al unei curbe plane
Fie curba plană (Γ) de clasă k, k ≥ 2. Se studiază în continuare existen a unui cerc al căr
contact cu (Γ) în punctul ordinar M0 ∈ (Γ) să fie de cel pu in ordinul 2.
Defini ia 1.24. Se numeşte cerc osculator al unei curbe plane într-un punct ordinar,
cercul care are cu curba în punctul ordinar un contact de cel pu in ordinul 2.
În scopul studierii existen ei cercului osculator, fie curba (Γ) dată în reprezentare pa
rametrică:
32
(Γ ) :
x = x ( t ), y = y ( t ) , t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R
şi M0 ∈ (Γ) un punct ordinar, corespunzător la t = t0. Se caută ecua ia cercului sub formă
mplicită:
(C) : (x - α)2 + (y β)2 - R2 = 0, unde (α, β) - coordon tele centrului cercului şi R - r
aza cercului, se determină din condi iile de contact. În conformitate cu teorema 1.4
în care:
φ( t ) = [x ( t ) − α] + [y( t ) − β] − R 2 ,
& & φ ( t ) = 2 {[x ( t ) − α ] x(t) + [y( t ) − β] y(t)} ,
2
2
& & φ' ' ( t ) = 2 [x ( t ) − α ] &&(t) + [y( t ) − β] &&(t) + x 2 ( t ) + y 2 ( t ) , x y
condi iile de cont ct de cel pu in ordinul 2 între (Γ) şi (C) în M0(t0) sunt: φ(t0) = φ’(t0
φ’’(t0) = 0. Rezultă că α, β, R sunt solu iile sistemului de ecu ii:
( x 0 − α) 2 + ( y 0 − β) 2 − R 2 = 0, & & ( x 0 − α) x 0 + ( y 0 − β) y 0 = 0, &2
+ ( y 0 − β) && 0 = −( x 0 + y 0 ) ,
{
}
unde:
& & & & x x y y x0 = x(t0), y0 = y(t0), x 0 = x ( t 0 ) , y 0 = y( t 0 ) , && 0
= &&( t 0 ) , && 0 = &&( t 0 ) .
Dacă se consideră necunoscutele (x0 - α), (y0 - β) în sistemul orm t de ultimele două ecua
ii de mai sus, în ipoteza:
& x0 && 0 x & y0 = 0, && 0 y
prin regula lui Cramer se ob ine:
& &2 &2 y0 x 0 + y0 x0 − α = , &y x& x 0 && 0 − && 0 y 0 & &2 &2 y0 x 0 + y0 α = x0 − , &y
x& x 0 && 0 − && 0 y 0
(
)
& &2 &2 x0 x 0 + y0 y0 − β = − , &y x& x 0 && 0 − && 0 y 0 & &2 &2 x 0 x 0 + y0 β = y0 + .
&y x& x 0 && 0 − && 0 y 0
(
)
de unde se deduc pentru coordonatele centrului cercului osculator expresiile:
(
)
(
)
Pentru a a la raza cercului, se înlocuiesc valorile pentru (x0 α) şi (y0 - β) în ecu i
φ(t0) = 0 şi se ob ine:
33
& (x R=
& + y0 . &y x& x 0 && 0 − && 0 y 0
0
2
2 3/ 2
)
Dacă curba plană (Γ) este d tă în reprezentare explicită:
(Γ ) : y = ( x ) ,
x ∈ (x1, x2) ⊆ R ,
atunci rin trecerea la re rezentarea arametrică:
(Γ ) :
se o ine:
x = t , y = ( t ) , t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R ,
& & x = 1 , && = 0 , y = f ' , && = f ' ' , t0 = x0, x y
şi deci coordonatele centrului cercului
osculator şi raza cercului osculator, într-un
punct ordinar M0(x0) ∈ (Γ) l cur d tă în reprezentare explicită, sunt date de:
y 1 + y 0 α = x0 − 0 , y 0
(
2
)
β = y0 +
(1 + y' ) ,
2 0
y ' '0
(1 + y' ) R=
0
2 3/ 2
y ' '0
.
Pentru răspunde complet la problema existen ei cercului osculator, trebuie cerce
tat cazul:
& x0 && 0 x
& y0 = 0, && 0 y
sau pentru reprezentarea explicită (Γ) : y = y(x), x ∈ (x1, x2) ⊆ R , ecua ia echivalentă:
1 y 0 y = 0,
care conduce la ecua ia diferen ială: y’’ = 0, de unde prin integrare, se ob ine: y =
c1 x + c2 , adică ecua ia unei familii de drepte. S-a demonstrat astfel:
Teorema 1.6. Orice curbă plană, de clasă cel pu in 2 în vecinătatea unui punct ordinar al
ei, admite un cerc osculator şi numai unul în acel punct, care are coordonatele cent
rului şi raza date de expresiile:
34
& &2 &2 y x + y0 α = x0 − 0 0 , &y x& x 0 && 0 − && 0 y 0
(
)
& &2 &2 x x + y0 β = y0 + 0 0 , &y x& x 0 && 0 − && 0 y 0
(
)
& (x R=
& + y0 , &y x& x 0 && 0 − && 0 y 0
0
2
2 3/ 2
)
pentru cazul în care curba este dată în reprezentare parametrică:
(Γ ) :
s u:
x = x ( t ) , y = y( t ) , t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R ,
y ' 1 + y'0 α = x0 − 0 , y 0
(
2
)
1 + y 0 β = y0 + , y' '0
2
(1 + y' ) R=
0
2 3/ 2
y ' '0
,

pentru c zul în c re cur este d tă în reprezentare explicită:
(Γ ) : y = ( x ) ,
x ∈ (x1, x2) ⊆ R .
Defini ia 1.25. Punctul M0(t0) ∈ (Γ) se numeşte punct de inflexiune al curbei (Γ) d că în e
se verifică condi ia:
& x0 && 0 x & y0 = 0. && 0 y
Observa ia 1.5. Se remarcă deci, că în punctele dreptelor, în punctele unui arc segment
de dreaptă - al unei curbe, în punctele de inflexiune ale unei curbe, nu se poate at
aşa cerc osculator. Exemplul 1.4. Să se determine ecua ia cercului osculator la elip
să în punctul de intersec ie al acesteia cu semiaxa pozitivă a absciselor. Solu ie: Pu
nctul considerat este A(a, 0), iar ecua iile parametrice ale elipsei sunt:
x = a cos t, (E ) : y = b sin t.
Punctul A corespunde valorii t = 0. Coordonatele centrului cercului osculator su
nt:
& x 2 ( t ) + &&( t ) y & (t ) , α = x ( t ) − y & & x ( t ) ⋅ &&( t ) − &&( t )
= 0 y x & x 2 ( t ) + &&( t ) y β = y( t ) + x ( t ) & , & & x ( t ) ⋅ &&(
⋅ y( t ) t = 0 y x
sau:
35
b2 a 2 − b2 α= −b⋅ = , ab a 2 β = 0 − 0 ⋅ b = 0. ab
35
Raza cercului osculator este:
(b 2 ) 3 / 2 b 2 R= = = . & & x ( t ) ⋅ &&( t ) − &&( t ) ⋅ y( t ) t = 0 y x ab a
Ecua ia cercului osculator căutat este:
& & [x(t) + y (t)]
2
3/ 2
a 2 − b2 b4 + y2 = 2 . (C) : x − a a
2
Ì
§1.9. Puncte multiple ale unei curbe plane
De ini ia 1.26. Se spune că M0 este un punct multiplu de ordinul p al curbei plane
(Γ) de cl să k, k ≥ p, dacă prin M0 curba trece de p ori. Observa ia 1.6. Dacă p = 2, pun
ctul M0 este un punct dublu al curbei (Γ) ( ig. 1.26), d că p = 3, punctul M0 este u
n punct triplu (fig. 1.27).
M (Γ)
M0 p=2
Fig. 1.26.
M0 (Γ)
Fig. 1.27.
p=3

Teorem 1.7. Fie cur pl nă (Γ), de cl să k, k ∈ N * , d tă în reprezentare implicită:
(Γ) : F(x, y) = 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2
şi M0 ∈ (Γ). D că M0(x0, y0) este un punct multiplu de ordinul p, p ≤ k al curbei plane (Γ)
tunci în M0 se nule ză toate derivatele par iale până la şi inclusiv ordinul p-1, fără a
anula şi toate derivatele par iale de ordinul p:
∂mF (x 0 , y 0 ) = 0 , (∀) (r, s) astfel încât r + s = m, m ∈{0, 1, ..., p-1} ∂ x r ∂ ys
şi
∂ pF (x 0 , y 0 ) ≠ 0 , pentru cel pu in o pereche (r, s) cu propriet te r + s = p.
∂ x r ∂ ys
36

eometrie di eren i lă
Demonstra ie. Se consideră M0(x0, y0) un punct multiplu de ordinul p, p ≤ k, al curb
ei (Γ) d tă în reprezentare implicită:
(Γ) : F(x, y) = 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2
şi fie (d) o dreaptă ce trece prin M0, de direc ie v (l, m) , deci a cărei reprezentar
e parametrică este:
(d ) :
x = x 0 + l t, y = y 0 + m t, t ∈ R ,

punctul M0 se o ine pentru v lo re zero p r metrului t ( ig. 1.28). Intersec
i dintre cur pl nă (Γ) şi dreapta (d) revine la rezolvarea sistemului:
x = x 0 + l t , y = y 0 + m t , F( x , y) = 0 , care este echivalent cu sistemul: x
= x 0 + l t , y = y 0 + m t , F( x + l t , y + m t ) = 0 , 0 0
(Γ) M0 (d)
Fig. 1.28.
ultim ecu ie cestui sistem este ecu i c re determină valorile parametrului
t corespunzătoare punctelor de intersec ie. Dacă se aplică formula lui Taylor pentru f
unc ii de două variabile, din ultima ecua ie a sistemului se ob ine: t t2 F( x 0 ,
y 0 ) + l F x 0 + m F y0 + l F x 0 + m F y0 1! 2!
(
)
(
)
(2)
t3 + l F x 0 + m F y0 3!
(
)
( 3)
+ ... +
+
tp l F x 0 + m F y0 p!
(
)
(p)
+ ... = 0 ,
unde: F x 0 =
∂F (x 0 , y 0 ) , ∂x
F y0 =
∂F (x 0 , y 0 ) , ∂y
F x 0 y0 =
∂2F ( x 0 , y 0 ) , etc. ∂x ∂y
Dacă M0 este un punct multiplu de ordinul p, această ecua ie în t trebuie să aibă pe t = 0
ca rădăcină multiplă de ordinul p, ceea ce implică condi iile enun ate. Ì
Observa ia 1.7. Deoarece pentru orice punct multiplu de ordinul p, p ≥ 2 au loc co
ndi iile:
37
F’x(x0, y0) = 0, F’y(x0, y0) = 0, rezultă că el este un punct singular al curbei (Γ).
Teorem 1.8. Se consideră o curbă plană (Γ), de cl să k, k ∈ N * , d tă în reprezentare imp
(Γ) : F(x, y) = 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2
şi fie M0(x0, y0) un punct dublu al curbei (Γ). Atunci p ntele t ngentelor l cele d
ouă ramuri ale curbei plane (Γ), c re trec prin el sunt d te de rel i :
F' ' y2 m 2 + 2 F' 'x 0 y0 m + F' ' x 2 = 0 .
0 0

Demonstr ie. P nt t ngentei într-un punct du lu M0(x0, y0) l cur pl nă (Γ) este d
tă de formula:
m = y 0 = −
F x 0 F y0
(expresia este o nedeterminare de tip
0 în cazul punctului dublu M0). 0 Se ridică nedeterminarea, dacă se aplică regula lui l’Hôs
ital:
m = y 0 = − lim F x 2 + F x 0 y0 y 0 F x 2 + m F x 0 y0 F x 0 0 =− =− , F y F
x 0 y0 + F y2 y 0 F x 0 y0 + m F y2
0 0
M →M 0
de unde rezultă rela ia enun ată.
Observa ia 1.8. Realizantul ecua iei de gradul doi în m este:
Ì
∆ = F x 0 y0 − F
2
2 x0
F 2 , (∆ = 4 ∆’).
y0
În func ie de semnul lui ∆’ se disting trei cazuri

în ceea ce priveşte natura
punctelor du
ble: 1° Dacă ∆’ > 0, se ob in m1 ≠ m2 (re le). n cest c z, în punctul du lu există două t
reale şi distincte. Punctul dublu M0 este un nod (fig. 1.29). 2° Dacă ∆’ = 0, se ob in m1
= m2 (reale). În acest caz, în punctul dublu există două tangente reale confundate. Pun
ctul dublu M0 este un punct de întoarcere (de primă spe ă fig. 1.30; de a doua spe ă - f
ig. 1.31; de contact (tacnod) - fig. 1.32). 3° Dacă ∆’ < 0, se ob in m1, m2 imaginare. În
acest caz, în punctul dublu nu se pot duce tangente reale la curbă. Dacă se ine cont d
e defini ia 1.14, rezultă că nu există puncte pe curbă într-o vecinătate, suficient de mică
punctului dublu. Punctul M0 este un punct izolat (fig. 1.33). Ì
38 M0
Geometrie diferen ială M0
M0
(Γ)
)
)=
(T2)
Fig. 1.29. Fig. 1.30.
(T
(T1)
1
(Γ)
(T
(Γ) (T1) = (T2) (Γ)
1
)=
(Γ)
Fig. 1.31.
(T
2
(T
2
)
M0
Fig. 1.32.
M0
Fig. 1.33.

O serv i 1.9. D că p = 3, (M0 punct triplu), membrul doi al rela iei:
y 0 = −
F x 2 + F x 0 y0 y 0
0
F x 0 y0 + F y2 y 0
0
,
0 , care ridicată din nou cu regula lui l’Hôspital va 0 conduce la implica ii de natură
algebrică; ş.a.m.d. Ì este tot o nedeterminare de tip
Exemplul 1.5. Să se studieze punctele singulare ale curbei:

(Γ) : y2 – (x – )2 (x – ) = 0, , ≠ 0
şi să se scrie ecua iile tangentelor corespunzătoare lor. Solu ie: Se notează F(x, y) =
y2 – (x – a)2 (x – b). Punctele singulare ale curbei de ecua ie F(x, y) = 0 se află prin
tre solu iile sistemului:
F( x , y) = 0, F x ( x, y) = 0, F ( x, y) = 0, y adică:
y 2 − ( x − a ) 2 ( x − b) = 0, 2 − 2 (x − a ) (x − b) − ( x − a ) = 0, 2 y = 0.
39
Solu ia sistemului anterior este:
x = a , y = 0.
Se ob ine punctul A(a, 0). Derivatele par iale de ordinul doi ale func iei F(x,
y) sunt:
F
x2
= −2(3 x − b − 2 a ) ,
F xy = 0 ,
F 2 = 2 ,
y
şi calculate în A(a, 0) ele sunt:
F
2 x0
= 2 (b − a ) ,
F x 0 y0 = 0 ,
F
2 y0
= 2,
deci discriminantul ∆’ = 4 (a – b). 1° Dacă a > b, atunci ∆ > 0 şi punctul A este nod. Din
a ia: m 2 F 2 + 2 m F x 0 y0 + F 2 = 0 , y0 x0
(
)
adică:
2 m2 – 2 (a – b) = 0,
rezultă m1, 2 = a − b şi ecua iile tangentelor la curba plană (Γ) în punctul A sunt:
(T1, 2) : y = − b ( x − a ) . 2° Dacă a = b, atunci ∆ = 0 şi punctul A este de întoarce
ar ecua ia tangentei devine: (T) : y = 0. 3° Dacă a < b, atunci ∆ < 0 şi punctul A este
punct izolat.
Exemplul 1.6. Să se studieze punctele singulare ale curbei: Ì
(Γ) : x4 + 2 x2y – y3 = 0
şi să se scrie ecua iile tangentelor corespunzătoare lor. Solu ie: Sistemul algebric:
F( x , y) ≡ x 4 + 2 x 2 y − ay 3 = 0, 3 F x ( x , y) ≡ 4 x + 4 axy = 0, 2 2 F y (
y) ≡ 2 ax − 3 ay = 0,
40

eometrie di eren ială
este verificat în originea O(0,0) a sistemului cartezian. Se constată uşor că acest punc
t anulează şi toate derivatele par iale de ordinul doi, dar F
x2y
≠ 0 , deci O este un punct
0
triplu. Pentru determin p ntele t ngentelor în punctul triplu O se continuă proce
deul de 0 eliminare a nedeterminării de tip şi au loc succesiv rela iile: 0 F 3
+2 F 2 ⋅ y + F 2 ( y ) 2 F 2 + y F xy F x x xy xy m = y 0 = − l
im = − lim x =− . M →O F M →O F + y F F 2 +2 F 2 ⋅ y + F 3 ( y )
2 0 y xy 2 y
xy xy y
Deci ecua ia pantelor tangentelor se scrie: m=− 2⋅4a ⋅m , 4 a − 6 am 2
cu solu iile m1 = 0, m 2,3 = 2 . Tangentele corespunzătoare au ecua iile: (T1) : y
= 0, (T2) : y = x 2 , (T3) : y = − x 2 .
Ì

§1.10. n ăşurătoarea unei familii de curbe plane

Defini ia 1.27. Se numeşte familie de curbe plane mul imea curbelor (Γα )α ∈ R , în c re

iec re cur ă din familie să fie perfect determinată de valoarea respectivă a parametrul
ui α.
De ini i 1.28. Fie mili de cur e pl ne (Γα )α ∈ R , d te în reprezent re implicită:
(Γα) : F(x, y, α) = 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 , α ∈ R , de cl să k, k ≥ 1, astfel încât func ia F
en iabilă şi în raport cu α. Se consideră două curbe vecine (Γα) şi (Γα+∆α), unde: (Γα+∆α)
intersecte ză în punctul M (fig. 1.34).
(Γα)
(Γα+∆α) M
Cd
Fig. 1.34.

D că ∆α → 0, cur (Γα+∆α) tinde către curba (Γα), i r punctul M i o pozi ie limită Cα pe
Cα, c re este punctul de intersec ie două curbe infinit
vecine, se numeşte punct ca
racteristic al curbei (Γα). Prin urm re, iec re cur ă din familia (Γα )α ∈ R re un punct
cteristic.
C pitolul 1. Elemente de geometrie di eren i lă a curbelor plane
41
Defini ia 1.29. Se numeşte înfăşurătoare a familiei de curbe plane (Γα )α ∈ R , locul

geometric l punctelor

c r cteristice Cα, le cur elor din milie.
Teorem 1.9. n ăşurătoarea unei familii de curbe plane (Γα )α ∈ R , d te în reprezent re i

(Γα) : F(x, y, α) = 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 , α ∈ R , se o ine, d că există, prin eliminarea p
ului α între ecu i d tă şi ecua ia ob inută ∂F prin anularea derivatei par iale în raport
membrul întâi al acesteia: = 0. ∂α
Demonstr ie. Sistemul c re dă coordonatele punctului M:
F( x , y, α) = 0, F( x , y, α + ∆α) = 0,
este echiv lent cu sistemul:
F( x , y, α ) = 0, F( x , y, α + ∆α) − F( x , y, α ) = 0, ∆α
deo rece şi acesta rezolvat în raport cu x şi y dă tot coordonatele

punctului M. Dacă ∆α →
nctul M tinde către punctul caracteristic Cα pe cur (Γα). n cest c z sistemul devine:
F( x , y, α ) = 0, F( x , y, α + ∆α ) − F( x , y, α ) = 0, ∆lim0 ∆α α→
dică:
F(x, y, α) = 0, ∂F ∂α = 0.
Ì

O serv i 1.10. D că eliminarea lui α întâmpină dificultă i de calcul, se rezolvă în rapor
x şi y aceste două ecua ii şi se ob ine:
x = x (α), (I) : y = y(α),
rel ii c re reprezintă ecua iile parametrice ale înfăşurătoarei.
42
Teorema 1.10. Înfăşurătoarea unei familii de curbe plane şi o curbă din familie au aceeaşi
gentă în punctul de contact, care este punctul caracteristic. Demonstra ie. Fie curb
a (Γα) t ngentă la curba (I) - înfăşurătoarea familiei (Γα )α ∈ R ,

în punctul c r cteristic Cα ( ig. 1.35). Deo rece ecu i cur ei (Γα) este: (Γα) : F(x, y,
= 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 , ecua ia tangentei în Cα l (Γα) este:
(T1 ) : (X − x ) ∂F ∂F + ( Y − y) = 0. ∂x ∂y
(I) Cα
Fig. 1.25.
(T) (Γα)

Pentru o ine reprezent re implicită a curbei înfăşurătoare (I) se poate proceda în felu
următor: se calculează din F’α(x, y, α) = 0 α în unc ie de x şi y, adică: α = α(x,
y)
şi se înlocuieşte în ecua ia F(x, y, α) = 0. Se elimină astfel parametrul α. Se o ine ecu
implicită a înfăşurătoarei:
(I) : F(x, y, α( x, y) ) = 0 .
T ngent l cur (I) în Cα re ecu i :
∂F ∂F ∂α ⋅ (T2 ) : (X − x ) + + ( Y − y) ∂x ∂α ∂x
∂F ∂F ∂α ⋅ + = 0, ∂y ∂α ∂y
(deriv tele s- u c lcul t după regula derivării unei func ii compuse). Cum în punctul
caracteristic are loc: ∂F = 0, ∂α ecu i t ngentei l cur în ăşurătoare (I) devine: (T2
( X − x ) ∂F ∂F + ( Y − y) = 0, ∂x ∂y
Ì
ceea ce dovedeşte afirma ia.
Observa ia 1.11. Din teorema precedentă rezultă că înfăşurătoarea este tangentă la toate cu
din familie. Teorema 1.11. Prin eliminarea parametrului α între ecu iile:
F( x , y, α) = 0, F'α ( x , y, α) = 0,
43
se ob ine ca solu ie singulară şi locul punctelor multiple ale curbelor (Γα) : F(x, y, α)
= 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 , dacă acestea există.
Demonstra ie. Se presupune că curbele din familia (Γα )α ∈ R , d te în reprezent re implici
(Γα) : F(x, y, α)
= 0, (x, y) ∈ D ⊆ R 2 , α ∈ R , dmit puncte multiple, ie ceste S1, S2
.. ( ig. 1.36). n iec re punct multiplu u loc rel iile:
F( x, y, α) = 0, ∂F = 0, ∂x ∂F ∂y = 0.
(I) (S) (Γα) S1 S2 S3
Fig. 1.36.

Cur o inută prin eliminarea lui α între ecu iile: F( x , y, α) = 0, F'α ( x , y, α)
e po te scrie în reprezent re p r metrică sub forma:
x = x (α), y = y(α).
Prin înlocuire cestor v lori în F(x, y, α) = 0 se o ine
o unc ie compusă de argument
α, identic nulă. Dacă se derivează în raport cu α, se o ine: ∂F ∂x ∂F ∂y ∂F ⋅ + ⋅ + = 0.
le singul re u loc rel iile: ∂F ∂x = 0, ∂F = 0, ∂y rezultă: ∂F = 0. ∂α Aşad
e verifică atât ecua ia: F(x, y, α) = 0,
44

cât şi ecua ia: ∂F = 0, ∂α dică ele se află pe curba

ob inută prin eliminarea lui α între
: F( x , y, α) = 0, ∂F ∂α ( x, y, α) = 0. n concluzie, d că se elimină α între re
se o ine tât în ăşurătoarea (I), cât şi locul punctelor multiple, (S), dacă ele există.
Teorema 1.12. Înfăşurătoarea unei familii de curbe plane, ce depinde de doi parametri le
ga i între ei printr-o rela ie ϕ(α, β) = 0:

(Γα, β) : F(x, y, α, β) = 0, ϕ(α, β) = 0, α, β ∈ R , se o ine prin elimin re celor doi p
e ecu iile: F( x, y, α, β) = 0, ϕ (α, β) = 0, D ( F, ϕ) = 0. D ( α , β)
Demonstr ie. Ecu i :
ϕ(α, β) = 0, determină
pe β c unc ie implicită de α, dică: β = β(α). D că se înlocuieşte
i (Γα, β)α,β, se o ine:
F(x, y, α, β(α) ) = 0 .
Prin deriv re cestei unc ii în r port cu α, se o ine: ∂F ∂F dβ + ⋅ = 0. ∂α ∂β dα Pe de
e ob ine: ∂ϕ ∂ϕ dβ + ⋅ = 0. ∂α ∂β dα
45
Dacă se elimină ∂F ∂α ∂ϕ ∂α
dβ , rezultă: dα
∂F ∂β = 0, ∂ϕ ∂β
c re se po te scrie: D ( F, ϕ) = 0. D ( α , β) Deo rece α şi β veri ică
şi ecua iile: F(x,
= 0, ϕ (α, β) = 0, rezultă că înfăşurătoarea familiei (Γα, β)α,β, se o ine prin elimin re
e ceste trei ecu ii. Ì
Exemplul 1.7. Să se determine înfăşurătoarea familiei de cercuri cu centrele pe o hiperbolă
echilateră şi care trec prin origine. Solu ie: Ecua ia implicită a unei hiperbole echi
latere este de forma:
(H) : xy – a = 0.
a Punctul curent al hiperbolei are coordonatele M t , , t ≠ 0. t Ecu iile cercuri
cu centrul în M şi care trec prin origine sunt de forma:
a a2 2 F(x, y, t) ≡ ( x − t ) + y − − t − 2 = 0 , t ≠ 0, t t
2
2
sau: F(x, y, t) ≡ x 2 + y 2 − 2 tx − 2 a y = 0 , t ≠ 0. t
Ecua ia în ăşurătoarei se ob ine prin eliminarea parametrului t între ecua iile sistemului
:
F( x , y, t ) = 0, F t ( x , y, t ) = 0,
adică:
a 2 2 x + y − 2 t x − 2 t y = 0, − 2 x + 2 a y = 0 ⋅ t . t2
46

eometrie di eren ială
Dacă se adună ecua iile sistemului de mai sus, după ce în prealabil a doua ecua ie a fos
t amplificată cu t, se ob ine: t= x 2 + y2 . 4x
După înlocuirea lui t într-una din ecua iile sistemului, rezultă ecua ia implicită a înfăşu
i: (I) : (x2 + y2)2 – 16 a xy = 0.
Ì
§1.11. Evoluta (desfăşurata) unei curbe plane
Dacă se consideră o curbă plană, tangentele la ea constituie o familie de drepte, care d
epind de un parametru (parametrul curbei), a cărei înfăşurătoare este curba dată (fig. 1.37
. Evident, că şi normalele unei curbe plane constituie o familie de drepte, care dep
ind de un parametru şi anume parametrul ales pe curbă.
Defini ia 1.30. Se numeşte evolută sau desfăşurată a unei curbe plane, înfăşurătoarea norma
i (fig. 1.38).
M1 (Γ) (N1) (N2) M2 (N3) M3 (N) (E)
Fig. 1.37.
(T1)
(T2)
(T)
(T3) (T) (Γ)
Fig. 1.38.

O serv i 1.12.
T ngentele l evolut (E) sunt norm le l cur d tă (Γ). Teorem 1
.13. Fie o cur ă plană (Γ) de cl să k, k ∈ N * , k ≥ 2, d tă în reprezentare parametrică:
x = x ( t ), (Γ ) : y = y( t ), t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R . Atunci evoluta ei este o curbă
nă (E), definită analitic prin rela iile:
47
& & & y( t ) x 2 ( t ) + y 2 ( t ) , X = x ( t ) − & && x ( t ) y( t ) − &&( t ) y( t
) x& (E) : & &2 &2 Y = y ( t ) + x ( t ) x ( t ) + y ( t ) . &y x ( t ) &&( t ) −
&&( t ) y( t ) x&
(
)
(
)

Demonstra ie. ntr un punct curent, ordinar, M (x ( t ), y(t)) al curbei plane (Γ),
normala (N) este dată analitic prin ecua ia:
& & ( N ) : [X − x ( t )] x ( t ) + [Y − y( t )] y( t ) = 0 , adică o ecua ie de forma
: F(X, Y, t) = 0, t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R ,
deci ecua ia unei familii de dre te care de inde de arametrul t. Pentru a deter
mina evoluta (E) trebuie eliminat arametrul t ( entru determinarea ecua iei im
licite a evolutei), sau trebuie ex licitate X şi Y func ie de t (pentru determinar
ea reprezentării parametrice a evolutei), între ecua iile:
F( X, Y, t ) = 0, F t ( X, Y, t ) = 0, unde:
&
& F t = [X − x ( t )] &&( t ) + [Y − y( t )] &&( t ) − x 2 ( t ) − y 2 ( t ). x y
n ipoteza:
& & x ( t ) y( t ) ≠ 0, &&( t ) &&( t ) x y se poate rezolva cu ajutorul ormulelo
r lui Cramer sistemul:
& & [X − x ( t )] x ( t ) + [Y − y( t )] y( t ) = 0, &2 &2 x y [X − x ( t )] &&( t ) +
Y − y( t )] &&( t ) = x ( t ) + y ( t ),
în necunoscutele X – x(t), Y – y(t) şi se ob ine solu ia unică:
& & & y( t ) x 2 ( t ) + y 2 ( t ) , X = x ( t ) − & && x ( t ) y(t) − &&( t ) y(t) x
& (E ) : & &2 &2 Y = y( t ) + x ( t ) x ( t ) + y ( t ) , &y x ( t ) &&(t) − &&( t
) y(t) x&
(
)
(
)
ecua ii ce constituie reprezentarea parametrică a evolutei curbei (Γ) d te.
Ì
48

Observa ia 1.13. Coordonatele X şi Y ale punctului curent de pe evolută, corespunzător
punctului M(x ( t ), y(t)) de pe curba (Γ), u cele şi expresii ca cele ale centru
lui cercului osculator. Se ob ine astfel: Teorema 1.14. Evoluta unei curbe plane
este locul geometric al centrelor cercurilor osculatoare ale curbei date. Exemp
lul 1.8. Să se determine evoluta elipsei. Solu ie: Dacă se consideră elipsa în reprezent
are analitică implicită:
(Γ) :
x 2 y2 + −1 = 0 , a 2 b2
în ăşurătoarea normalelor (evoluta) are ecua iile parametrice:

c2 cos 3 α, x = (E) : , 2 y = − c sin 3 α,
2 2

(c2 = 2 – 2),

s u după eliminarea parametrului α se o ine ecu i implicită a evolutei:
2
(E) : (ax ) 3 + (by) 3 = (c 2 ) 3 .
Aşadar, evoluta elipsei este o astroidă.
Ì
§1.12. Evolventa (desfăşurătoarea) unei curbe plane
Defini ia 1.31. Se numeşte evolventă sau desfăşurătoare a unei curbe plane, curba plană per
endiculară pe tangentele curbei date. Observa ia 1.14. Din defini ia 1.31 rezultă că e
volventa unei curbe plane (Γ) este cur pl nă, a cărei evolută este curba (Γ). O serv i
1.15. Există o infinitate de evolvente (desfăşurătoare)
(D), (D’), (D’’), ... ale curbei p
e (Γ), to te perpendicul re pe t ngentele cur ei (Γ), deci (D), (D’), (D’’), ... sunt para
lele între ele, adică în puncte corespunzătoare tangentele la ele sunt paralele (fig. 1.
39). Observa ia 1.16. Nu există metode generale simple pentru determinarea ecua ie
i evolventei unei curbe oarecare, însă ea se poate construi prin metode mecanice. Te
orema 1.15. Diferen a razelor de curbură în două puncte ale evolventei este egală cu lun
gimea arcului corespunzător pe curba dată.
49
Demonstra ie. Fie curba plană (Γ) d tă în reprezentare naturală:
(Γ ) :
x = x (s) , y = y(s) , s p r metru n tur l.
(T1)
Fie M ∈ (Γ) şi P punctul în care evolventa (D) întâlneşte tangenta în M la (Γ) ( ig. 1.40).
notează cu R raza de curbură MP, cu α unghiul orm t de t ngent (T) cu x (Ox) se o
in coordon tele X şi Y ale punctului P exprimate prin:
X = x + R cos α, Y = y + R sin α .
M2 M3 (Γ) M1
(D’’) (D’)
(T2)
(T3) (D)
Din demonstra ia teoremei 1.2 se ob ine:
Fig. 1.39.
& & x 2 + y2 dx dy + = = 1, 2 & s ds ds
rezultă că dx dy , sunt cosinuşii directori ai tangentei (T): ds ds
2
2

dx ds = cos α, dy = sin α . ds Atunci se o in pentru X şi Y expresiile: X
+ R dx , ds dy . ds
y
(D) (T) M(x, y) α (Γ)
P(X, Y) (T’)
M0 α O
Fig. 1.40.
x
T ngent (T’) în P la evolventa (D) are parametrii directori perpendiculară pe tangent
a (T), rezultă că există rela ia: dX dx dY dy ⋅ + ⋅ =0, ds ds ds ds rela ie care devine, d
acă se ine cont de expresiile X şi Y:
dX dY , şi cum ea este ds ds
dx dR dx d 2 x dx dy dR dy d 2 y dy + ⋅ +R 2 + + ⋅ +R 2 = 0, ds ds ds ds
s ds
50
sau prin gruparea termenilor:
dx 2 dy 2 dR + + ds ds ds sau încă:
dx 2 dy 2 dx d 2 x dy d 2 y + + R ⋅ 2 + ⋅ 2 = 0 , ds ds ds
dx 2 dy 2 dR dx d 2 x dy d 2 y + ⋅ 1 + + R ⋅ 2 + ⋅ 2 = 0.
rea rela iei: dx dy + = 1, ds ds se ob ine:
2 2
dx d 2 x dy d 2 y 2 ⋅ 2 + ⋅ 2 = 0. ds ds ds ds
De unde, prin înlocuirea acestei rela ii în condi ia de ortogonalitate rezultă: 1+ dR
= 0, ds
care integrată conduce la rela ia: R(s) = −s + k, ormulă valabilă pentru orice pozi ie
a punctului M ∈ (Γ), deci lui P ∈ (D) corespunzător. Fie pe curba (Γ) două puncte M1 şi M
cărora le corespund punctele P1 şi P2 pe evolventa (D) (fig. 1.41), se ob ine pe de
o parte: M0M1 = s1, iar pe de altă parte: R1 + s1 = k, R2 + s2 = k, rela ii care p
rin scădere conduc la: R1 – R2 = s2 – s1 = M0M2 − M0M1, adică: R1 – R2 = M1M2.
Fig. 1.41.
M0M2 = s2,
M1
(D) (R1) M2 (Γ) M0 (R2) P2 P1
Ì
51
Observa ia 1.17. Teorema 1.15 conduce la următoarea construc ie mecanică a evolvente
i unei curbe plane (Γ): se întinde un ir inextensi il, de lungime k, de- lungul cu
r ei (Γ), cu începere din M0, origine rcelor. D că se desfăşoară firul, inându-l întins a
mereu tangent la curba (Γ), extremit te cestui ir v descrie evolvent (des ăşurătoar
ea) (D) a curbei (Γ). Exemplul 1.9. Se consideră lăn işorul:
(Γ) : y = ch
x .
Se cere: ) Să se determine lungimea arcului AM cuprins între punctul minim A şi punct
ul curent al lăn işorului M(x, y) şi să se verifice rela ia:
2 2 y A + (L AM ) = y M , 2
(fig. 1.42).
b) Să se arate că raza de curbură R a lăn işorului într-un punct M al curbei este egală cu
gimea segmentului de normală, sn, cuprins între punctul M şi axa (Ox). c) Să se deducă ecu
a iile parametrice ale evolventei sale (fig. 1.42).
(Γ) y M(x, y) A(0, ) (D) y–Y α x–X Q(x, Y)
T(X, Y)
α O Fig. 1.42. x
Solu ie: ) Coordon tele punctului de minim A sunt: (0, ). Atunci lungime rcu
lui AM
este: LAM = ∫ 1 + y' 2 ( x ) dx = sh
0 x
x
şi rela ia anun ată se verifică imediat:
2 y A + (L AM ) = a 2 + a 2 sh 2 2
x x 2 = a 2 ch 2 = y M . a a
52
b) Pentru curba dată au loc rela iile:
(1 + y ) R=
y R = sn.
3 22
= a ch 2
x , a
s n = y 1 + y 2 = a ch 2
x , a
de unde se ob ine egalitatea:
c) Dacă T(X, Y) descrie evolventa (D), atunci: MT = L AM = a sh x . a
Din triunghiul dreptunghic MTQ rezultă: TQ = MT cos α, în c re: tg α = y' = sh x .

Prin urm re, se o ine:
TQ = sh
şi respectiv:
x 1 x ⋅ = a th a 1 + tg 2 α tg α x x x ⋅ = sh th . 1 + tg 2 α
MQ = TM sin α = sh
Are loc rel i :
MT2 = (x – X)2 + (y – Y)2, d r din triunghiul dreptunghic MTQ rezultă: MT2 = TQ2 + MQ2
. Deci, ecua iile parametrice ale evolventei sunt, următoarele: x X = x − th a , x (
D) : sh 2 a. Y = a ch x − a x a ch a
Ì
53
§1.13. Teorema fundamentală a teoriei curbelor plane
Fie curba plană (Γ) de cl să k, k ∈ N * , k ≥ 2 cărei reprezentare naturală este:
(Γ ) :
x = x (s) , y = y(s) , s p r metru n tur l.
D că se notează cu θ unghiul format de tangenta la (Γ) în punctul M(s), cu x (Ox) şi se i
e seama de rela ia:
dx dy + = 1, ds ds rezultă:
dx = cos θ , ds dy = sin θ . ds (1.7)
2
2
Atunci curbura curbei (Γ) i o ormă simplă: K= dθ . ds
Observa ia 1.18. Din rezultatul ob inut mai sus pentru curbură, rezultă că se poate in
terpreta curbura unei curbe plane ca fiind viteza de varia ie în raport cu lungime
a arcului, a unghiului format de tangenta la curbă cu axa (Ox). Teorema
1.16 (de e
xisten ă pentru curbe plane). Fie func ia continuă K = K(s), s ∈ [ , ] ⊂ [0, ∞), stfel în
K(s) ≥ 0 pentru orice s ∈ [ , b]. Atunci există o curbă plană care admite o parametrizare
naturală în func ie de s şi admite pe K(s) drept curbură. Două curbe care satisfac condi
iile de mai sus coincid printr-o transla ie şi o rota ie. Demonstra ie. Dacă există do
uă curbe plane cu proprietă ile din enun , prin transla ia eventual a uneia dintre e
le se poate presupune că acestea se intersectează în s = a. De asemenea, dacă se roteşte e
ventual una dintre curbe, se poate presupune în plus, că în s = a, ele au aceeaşi tangen
tă. Din formula curburii:
dθ = K (s ) , ds se ob ine:
θ(s) = ∫ K (s) ds
a s
şi prin introducerea în formulele (1.7) rezultă ecua iile:
54
x (s) = s cos s K (s) ds ds, ∫a ∫ a s s y(s) = ∫ sin ∫ K (s) ds ds,
unic curba cu proprietă ile cerute.
Ì
§1.14. Clase remarcabile de curbe plane. Curbe speciale
Defini ia 1.32. Se numeşte curbă unicursală o curbă ale cărei ecua ii parametrice exprimă c
ordonatele (x, y) ale unui punct oarecare al curbei, ca func ii ra ionale de un
parametru t. Teorema 1.17. O curbă plană (Γ) cărei ecua ie implicită este:
(Γ) : Pn(x, y) + Pn-1(x, y) = 0, unde Pp(x, y) este polinom omogen de gr d p, este
o cur ă unicursală.
Demonstra ie. Dacă se intersectează curba (Γ) cu dre pt (d) de ecu ie:

(d) : y = tx, se o ine: Pn(x, tx) + Pn-1(x, tx) = 0, xn Pn(1, t) + xn-1 Pn-1(1,
t) = 0. Rezultă rădăcina simplă:
x=−
Pn−1 (1, t ) Pn (1, t )
(1.8)
şi rădăcina multiplă de ordinul (n-1), x = 0. Deci dreapta intersectează curba (Γ) în (n-1)
ncte con und te în O(0, 0) şi în punctul M de coordonate:
P (1, t ) x = − n −1 , Pn (1, t ) (Γ) : , t Pn −1 (1, t ) y = − . Pn (1, t )
(1.9)
Când (d) se roteşte în jurul lui O, t - care este coeficientul ei unghiular - variază de
la −∞ la +∞, iar M descrie curba (Γ). Rezultă că (1.9) sunt ecua iile parametrice ale curb
i (Γ) şi cum x, y sunt func ii ra ionale t, curba este unicursală. Ì
55
Teorema 1.18. O curbă (Γ) cărei ecua ie în coordonate polare este de forma:
(Γ) : ρ = f(sin θ, cos θ), unde f este o func ie a ională, este unicursală.
1− t2 θ 2t . = t , atunci sin θ = , iar cos θ = 2 1+ t2 1+ t2 Prin substituirea acestora
în ecua ie se ob ine:
Demonstra ie. Dacă se consideră tg
2 t 1− t2 ρ=f 1+ t 2 , 1+ t 2 .
Rezultă coordonatele carteziene ale unui punct curent al curbei (Γ):
1− t2 2 t 1− t2 , x = ρ cos θ = f , 1+ t 2 1+ t2 1+ t2 (Γ) : 2 y = ρ
t 2 1+ t2 1+ t2 ceea ce demonst ează că (Γ) este o cur ă unicursală.
Exemplul 1.10. Să se arate că următoarea cubică: Ì

(Γ) : x3 + y3 – 3 xy = 0 ( olium-ul lui Desc rtes) este o cur ă unicursală.
Solu ie: Curba (Γ) re drept polino me omogene:
P3(x, y) = x3 + y3, Rezultă:
x=− deci: (Γ) : x = 3 at , 1+ t3
P2(x, y) = – 3 axy.
P2 (1, t ) t P (1, t ) , y=− 2 , P3 (1, t ) P3 (1, t ) y= 3 at 2 , 1+ t3
Ì
adică folium-ul lui Descartes este o curbă unicursală.
Exemplul 1.11. Se consideră în coordonate polare, cardioida:
(Γ) : ρ = a(1 + cos θ). Să se arate că ea este o curbă unicursală.
56
Solu ie: Coordonatele carteziene ale punctului M(θ, ρ) sunt:
x = ρ cos θ
şi
y = ρ sin θ. y = a(1 + cos θ) sin θ.
Rezultă că cele ale unui punct de pe cardioidă sunt: x = a(1+ cos θ) cos θ şi Dacă se notea
θ = t , atunci: 2
θ 2 = 2 t , iar sin θ = θ 1+ t2 1 + tg 2 2 2 tg
θ 2 2 = 1− t . cos θ = θ 1+ t2 1 + tg 2 2 1 − tg 2
Prin urmare, coordonatele carteziene x, y ale unui punct curent de pe cardioidă au
expresiile:
2 a (1 − t 2 ) x= , (1 + t 2 ) 2 y = 4 a t , (1 + t 2 ) 2 deci cardioida este
bă unicursală.
Ì
Defini ia 1.33. Locul geometric al proiec iilor unui punct fix I pe tangentele l
a o curbă plană dată (Γ) se numeşte podara punctului I fa ă de (Γ). Teorem 1.19. Se consid
urba plană (Γ) d tă în reprezentare vectorială:
(Γ) : r = r (t), t ∈ (t1 , t 2 ) ⊆ R
şi punctul I de vector de pozi ie r0 = x 0 i + y 0 j (fig. 1.43).
Atunci: 1° Reprezentarea vectorială a podarei este: (P) : R = r −
& (r − r0 ) ⋅ r & r2 & ⋅r,
unde R este vectorul de pozi ie al punctului curent al podarei.
2° Reprezentarea analitică parametrică a podarei este:
& & (x − x 0 ) ⋅ x + ( y − y 0 ) ⋅ y & ⋅ x, 2 2 X = x − & & x +y (P) : & & Y = y −
(y − y 0 ) ⋅ y ⋅ y. & 2 2 & & x +y
57
Demonstra ie. 1° Se determină vectorul de pozi ie R al proiec iei P a punctului I pe
& vectorul tangent r dus într-un punct oarecare M ( r ) al curbei (Γ). Are loc rel
i :
& R = r+λ r.
Pentru a determina pe λ se consideră vectorul:
I
& R − r0 = r + λ r − r0 , & perpendicu ar pe r , deci:
r0
(r − r
de unde rezu tă:
0
&& + λ r ⋅ r = 0,
P
)
λ& r
& r
M (Γ)
(T)
λ=− 2° Dacă:
& (r − r0 ) ⋅ r & r2
.
R
r
O
x = x(t), (Γ ) : y = y(t), t ∈ (t 1 , t 2 ) ⊆ R ,
Fig. 1.43.
sunt ecua iile arametrice ale unei curbe lane (Γ), se consideră I(x0, y0). Se note
ază P(X, Y) coordonatele proiec iei lui I(x0, y0) pe o tangentă în M(x, y), atunci pri
n transcrierea analitică a ecua iei vectoriale a podarei, ob inută la 1°, rezultă rela i
ile: & & (x − x 0 ) ⋅ x + ( y − y 0 ) ⋅ y & ⋅ x, 2 2 X = x − & & x +y (P) : & & Y =
⋅ x + (y − y 0 ) ⋅ y ⋅ y. & 2 2 & & x +y
Ì

Observa ia 1.19. n cazu când I(x0, y0) este chiar originea, atunci formu e e prece
dente devin:
& & xy − yx & X = x 2 + y 2 ⋅ y, & & (P) : & & Y = − xy − yx ⋅ x. & 2 & & x + y2
Exemp u 1.12. Să se determine podara elipsei în raport cu centrul său. Solu ie: Ecua
iile parametrice ale podarei sunt:
58
& & x ( x − x 0 ) + y( y − y 0 ) & ⋅ x, 2 X = x − & & x + y2 (P) : & & Y = y − x (
y( y − y 0 ) ⋅ y. & 2 & & x + y2 Podara e ipsei:
x = a cos t, (E ) : y = b sin t,
are ecua ii e:
ab 2 cos t X= 2 a sin 2 t + b 2 cos 2 (P) : a 2 b sin t Y = a 2 sin 2 t + b 2 co
2 t t , .
Prin e iminarea parametru ui t se ob ine ecua ia imp icită a podarei: (P) : a2X2 +
b2Y2 – (X2 + Y2)2 = 0, adică podara elipsei în raport cu centrul său este lemniscata lu
i Booth.
Ì
§1.15. Câteva considera ii asupra curbelor în reprezentare polară
Este binecunoscut din geometria analitică plană că în unele probleme de geometrie plană, m
ecanică şi fizică matematică în plan este util a considera sistemul de coordonate polare a
lcătuit dintr-un punct O numit pol şi dintr-o semidreaptă (Ox) care trece prin pol, nu
mită axă polară. Pozi ia unui punct M din plan este determinată când se cunosc: distan a ρ
e la punctul M la polul O şi unghiul θ (θ ∈ [0, 2π]), măsurat în sens trigonometric de la a
polară la raza vectoare OM a punctului M. Legătura între coordonatele carteziene x, y
ale punctului M într-un reper cartezian ortonormat 0, i , j şi coordonatele polare ρ, θ
ale aceluiaşi punct în reperul polar cu axa polară drept partea pozitivă a axei (Ox) est
e dată de formulele:
{
}
x = ρ cos θ, x = ρ sin θ,
ρ = x 2 + y 2 , y tg θ = . x
Din această cauză, un arc al unei curbe plane, care în orice punct al său îndeplineşte cond
iile de regularitate, poate fi ob inut şi ca locul geometric al punctelor din pla
n care satisfac ecua ii de genul:
59
ρ = ρ(θ), sau: H(ρ, θ) = 0, în ca e func iile ρ şi H satisfac condi ii de regularitate uşor
mulat. Se vor face în continuare unele considera ii simple asupra curbelor date în r
eprezentarea polară: ρ = ρ(θ). Din ela iile:
x = ρ cos θ, x = ρ sin θ,
se ob ine p in dife en ie e: dx = cosθ dρ ρ sinθ dθ, dy = sinθ dρ + ρ cosθ dθ, ca e dete
elementul de arc al unei curbe expresia:
dρ 2 ds = dx + dy = (dρ) + ρ (dθ) = + ρ 2 (dθ) 2 . dθ
2 2 2 2 2 2
Cu alte cuvinte, dacă AB este un arc al unei curbe plane (Γ), dată în reprezentarea pola
ră: (Γ) : ρ = ρ(θ), atunci pent u lungimea a cului AB se ob ine fo mula: LAB = ∫
θB
θA
dρ ρ 2 + ρ 2 dθ , ρ = . dθ
Teo ema 1.20. Se conside ă o curbă plană (Γ), reprezentată în coordonate polare prin ecua i
: (Γ) : ρ = ρ(θ).

Atunci tangenta unghiului β orm t de r z vecto re cu t ngent l cur ă este dată de
formula: ρ tg β = . ρ
Demonst a ie. Fie M un punct oa eca e al cu bei plane (Γ) date în ep ezenta ea pola
ă: (Γ) : ρ = ρ(θ).
n punctul M se duce aza vectoa e OM şi tangenta (T), care formează între ele unghiul β (
ig. 1.44). D că se notează cu ϕ unghiul tangentei cu axa (Ox) se ob ine:
60
ϕ = θ + β, s u: β = ϕ - θ, de unde:
dy sin θ − tg ϕ − tg θ dx cos θ cos θ dy − sin θ dx tg β = tg (ϕ − θ) = = = . dy sin θ cos
g ϕ ⋅ tg θ 1+ ⋅ dx cos θ Dacă se înlocuiesc dx, dy în ultima egalitate, după reducerea term
asemenea se ob ine: dθ tg β = ρ , dρ ela ie ca e conduce la:
tg β = ρ . dρ dθ
O
Fig. 1.44.
(Γ)
(T) β M
ρ θ ϕ x
Ì
Fie M un punct al curbei plane (Γ) date în reprezentare po ară: (Γ) : ρ = ρ(θ)
şi o dreaptă (PP’) perpendiculară în O pe raza vectoare OM (fig. 1.45). Dacă se notează cu
respectiv N, intersec ia dintre dreapta tangentă, respectiv dreapta normală, în punctu
l M la (Γ) şi dreapta (PP’), se pun în eviden ă următoarele segmente: segmentul tangentă po
s tg p = MT , segmentul normală polară s n p = MN , segmentul subtangentă polară s stg p
= TO şi segmentul subnormală polară s sn p = NO .
(
(
)
)
(
(
)
)
Dacă se ine cont de formula: tg α = ρ , ρ
se ob in cu uşurin ă formulele:
s stg p =
ρ2 , ρ
Ssn p = ρ ,
s tg p =
ρ ρ
ρ 2 + ρ 2 ,
S n p = ρ 2 + ρ 2 .
Teo ema 1.21. Se conside ă curba plană (Γ) dată în reprezentare polară:
(Γ) : ρ = ρ(θ).
61
Atunci curbura acesteia este dată de expresia: K= 1 ρ 2 + 2 ρ 2 −ρρ = . 3/ 2 R ρ 2 + ρ
(
)
Demonst a ie. Se conside ă pe curba plană (Γ) dată în reprezentare polară:
(Γ) : ρ = ρ(θ), două puncte infinit apropiate M şi M , ale căror tangente (T) şi (T ) în ac
ncte, formează unghiul de contingen ă ∆α. Se note ză cu β şi β + ∆β unghiurile orm te de r
to re şi tangentele în punctele M, respectiv M (fig. 1.46).
P (T) α ρ O ∆θ T P’ O
Fig. 1.45. Fig. 1.46.
N
(Γ) (Γ)
∆α
M
β+∆β A
M
M
180°-∆α (T )
β x
n p trul terul OMAM re loc:

∆θ + 1800 - β + 1800 - ∆α + β + ∆β = 3600, de unde: ∆α = ∆θ +
de ini iei 1.21, d te cur urii medii se o ine: ∆α ∆θ + ∆β Km = = = ∆s ∆s 1+ ∆β ∆θ , ∆s ∆θ
iar prin aplicarea defini iei 1.22 date curburii, se ob ine: 1+ K = lim
∆θ→0
∆β dβ 1+ ∆θ = dθ , (∆s → 0 şi ∆θ → 0). ∆s ds ∆θ dθ
62
În ultima egalitate numitorul este cunoscut:
ds dρ = + ρ2 , dθ dθ ia pent u numărător se foloseşte rela ia: tg β = s u: β =
= dθ
şi deci:
2
ρ , dρ dθ ρ . ρ
ρ 2 −ρρ ρ 2 −ρρ ⋅ =2 2 ρ 2 ρ + ρ 2 ρ 1+ ρ 1 ρ 2 −ρρ 1+ 2 ρ + ρ
K=
1 = R ρ 2 + ρ 2
(
)
1/ 2
=
ρ 2 + 2 ρ 2 −ρρ
(ρ
2
+ ρ 2
)
3/ 2
.
Ì
n scopul stabili ii ela iilo ca e dau coo donatele cent ului ce cului osculato
la cu ba dată în reprezentare polară: (Γ) : ρ = ρ(θ), se de ivează de două ori formulele:
x = ρ cos θ, y = ρ sin θ,
se ine cont că ρ este func ie de θ şi se ob ine: dx = ρ cos θ − ρ sin θ , dθ dy = ρ sin θ
= ρ sin θ + 2ρ cos θ − ρ sin θ , dθ 2
d2x = ρ cos θ − 2ρ sin θ − ρ cos θ , dθ 2 de unde:
63
dx dy x 2 + y 2 = + = ρ 2 + ρ 2 , dθ dθ dx d 2 y d 2 x dy x y
2 ρ 2 −ρρ . dθ dθ dθ dθ Se ob in pent u coo donatele α, β le centrului cercului oscul
lele:
2
2
(ρ sin θ + ρ cos θ) ρ 2 + ρ 2 , α = ρ cos θ − ρ 2 + 2 ρ 2 −ρρ 2 2 β = ρ sin θ
(
)
(
)
Ì
§1.16. P obleme p opuse
1.
Să se arate că următoarea cubică: (Γ) : (x2 + y2)x – ay2 = 0 (cisoida ui Dioc es), este o
urbă unicursală şi să se scrie ecua iile ei parametrice.
2.
Să se scrie ecua iile tangentelor şi normalelor la curba plană: (Γ) : y = cos x, în puncte
e A, B, C de abscise 0, π , π. 2
3.
Să se scrie ecua iile tangentelor şi normalelor la curba plană dată în reprezentare parame
trică:
x = (Γ) : y = 1 , t +1 t , t +1
în puncte e A(t = 1), B(t = 0).
4.
Să se scrie ecua iile tangentelor şi normalelor la curba dată în reprezentare implicită: (Γ
: x3 + y3 – 3 axy = 0, 3a 3a în punctu A , . 2 2
64

eometrie diferen ia ă
5.
Se consideră curba plană de ecua ie vectorială: (Γ) : r = t 2 − 1 i + t 3 + 1 j . Să se det
rmine tangentele la curbă, paralele cu dreapta de ecua ie: (d) : 2 x – y + 3 = 0.
(
)(
)
6.
Să se demonstreze următoarea proprietate geometrică a curbei lăn işor: tangenta într-un pun
t M al curbei este perpendiculară pe segmentul [AQ] dus din vârful A al lăn işorului, avân
d lungimea ordonatei punctului M egală cu abscisa punctului Q aflat pe (Ox). Să se d
emonstreze că tangenta într-un punct oarecare M0(x0, y0) al lăn işorului: x (Γ) : y = a ch
este para e ă cu una din tangentele duse din punctul T de pe axa (Oy), a care are
aceeaşi ordonată cu M0, la cercul cu centrul în originea axelor de coordonate şi a cărui
rază este egală cu segmentul cuprins între vârful lăn işorului şi origine. Să se găsească l
segmentelor: tangentă, subtangentă, normală, subnormală ale curbei: (Γ) : y = tg x, π în u
ul A de abscisă . 4 Se consideră curba plană: 1 (Γ) : r = t i + t 2 + j t
şi un segment [M1M2] cu extremită ile M1, M2 situate pe ea, al cărui mijloc se află pe a
xa (Oy). Să se demonstreze că tangentele duse în M1, M2 la curbă se intersectează pe curbă.
7.
8.
9.
10. Să se găsească familia de curbe plane care au subnormalele constante: k. 11. Să se d
etermine podara hiperbolei:
x2 y2 (Γ) : 2 − 2 − 1 = 0 , a b în raport cu originea.
12. Să se afle înfăşurătoarea familiei de cercuri:
(Γλ) : x2 + y2 – 2 λ x + λ2 – 4 λ = 0.
Capito u 1. E emente de geometrie diferen ia ă a curbelor plane
65
13. Să se găsească înfăşurătoarea familiei de drepte, pentru care suma tăieturilor pe axele
oordonate este constantă. 14. Să se determine evoluta unei parabole. 15. Să se determi
ne evoluta hiperbolei. 16. Să se găsească ordinul contactului în origine al curbelor pla
ne:
(Γ1) : y = x4,
(Γ2) : y = x2 sin2 x.
17. Să se găsească raza de curbură a cicloidei într-un punct oarecare M şi să se arate că a
a este egală cu dublul segmentului normală, cuprins între punctul M şi axa (Ox). 18. Să se
scrie ecua ia cercului osculator al curbei:
(Γ) : y = sin x, π în unctul A x = . 2
19. Să se determine curbura curbei plane:
(Γ) : x3 – y3 + 2 xy = 0, în punctu M(1, –1).
20. Să se studieze punctul singular al folium-ului lui Descartes:
(Γ) : x3 + y3 – 3 axy = 0
şi să se scrie ecua iile tangentelor în acest punct. 21. Să se studieze punctul singular
al cisoidei lui Diocles:
(Γ) : (x2 + y2) x – ay2 = 0
şi să se scrie ecua iile tangentelor în acest punct. 22. Să se studieze punctele singula
re ale concoidei:
(Γ) : (x2 + y2) (x – a)2 – b2x2 = 0
şi să se scrie ecua iile tangentelor în aceste puncte. 23. Să se construiască curba plană a
cărei ecua ie vectorială este:
(Γ) : r = t (3 − t 2 ) i + 3 t 2 j .
66

Capitolul 2 ELEMENTE DE GEOMETRIE DIFEREN IALĂ A CURBELOR ÎN SPA IU
§2.1. Reprezentarea analitică a curbelor în spa iu
Defini ia 2.1. Se numeşte arc simplu de curbă în spa iu o mul ime (Γ) de puncte M din sp
a iu euc idian rea cu trei dimensiuni R 3 , a e căror coordonate x, y, z în raport
cu reperul ortonormat R = 0, i , j, k al lui R 3 şi vectori de pozi ie r satisfac
una din următoarele rela ii:
{
}

F( x , y, z) = 0, (Γ ) : 3 ( x , y, z) = 0, (x, y, z) ∈ D ⊆ r ,
z = f ( x , y), (Γ ) : z = g ( x , y), x ∈ (x1 , x 2 ), y ∈ (y1 , y 2 ),
(2.1)
(2.2)
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12
(Γ) : r = r (t), t ∈ (t 1 , t 2 ),
(2.3)
(2.4)

unde func iile F, , f, g, x, y, z, r satisfac condi iile: i) sunt reale, unifor
me şi continue, ii) func iile x, y, z stabilesc o coresponden ă biunivocă şi bicontinuă înt
e punctele M ∈ (Γ) şi mul imea valorilor parametrului real t (t ∈ ( t 1 , t 2 ) ) , iii)
admit derivate de ordinu întâi continue. Re a ii e (2.1), (2.2), (2.3), (2.4) se n
umesc respectiv reprezentarea ana itică implicită sau ecua iile implicite ale arculu
i simplu de curbă în spa iu (Γ), reprezentarea ana itică explicită sau ecua iile explicite
ale arcului simplu de curbă în spa iu (Γ), reprezentarea ana itică parametrică sau ecua i
ile parametrice ale arcului simplu de curbă în spa iu (Γ) şi reprezentarea analitică vecto
rială sau ecua ia vectorială a arcului simplu de curbă în spa iu (Γ).
Capito u 2. E emente de geometrie diferen ia ă a curbelor în spa iu
67
Observa ia 2.1. Un arc de curbă simplu admite o infinitate de reprezentări parametri
ce. Într-adevăr, dacă t = t(t*), unde t* ∈ (t1*, t2*) este un parametru rea , atunci rep
rezentarea parametrică (2.3) devine:
x = x t ( t * ) , (Γ ) : y = y t ( t * ) , * * * * z = z t ( t ) , t ∈ (t 1 , t 2 )
dică: x = x * t * , (Γ ) : y = y * t * , ** * * * z = z t , t ∈ (t 1 , t 2 ) .
Defini ia 2.2. Se numeşte arc regulat de curbă în spa iu o mul ime (Γ) de puncte M din s
pa iu R 3 , a e căror coordonate x, y, z în raport cu reperul ortonormat R = 0, i ,
j, k al lui R 3 şi vectori de pozi ie r verifică una din rela iile (2.1), (2.2), (2
.3) sau (2.4) unde func iile F, G, f, g, x, y, z, r satisfac următoarele condi ii
numite de regularitate:
() () ()
() () ()
{
}
i) sunt reale, uniforme şi continue, ii) func iile x, y, z, r stabilesc o corespon
den ă biunivocă şi bicontinuă între punctele M ∈ (Γ) şi mul imea valorilor parametrului rea
t ∈ ( t 1 , t 2 ) ) , iii) admit derivate de ordinu întâi continue, nu toate nu e, iv
) ce pu in unu dintre determinan ii func iona i (jacobienii):

D( F, ) D( F, ) D( F, ) , , , D ( y, z ) D ( z, x ) D( x , y ) este diferi
t de zero.
Defini ia 2.3. Fie (Γ) un arc regu at de curbă în spa iu. Se spune că (Γ) este un arc de c
urbă regulat de ordinul n, sau de clasă n dacă func iile F, G, f, g, x, y, z, r din re
la iile (2.1), (2.2), (2.3), (2.4) admit derivate (par iale, respectiv ordinare)
continue până la şi inclusiv ordinul n > 1, astfel încât nu toate derivatele de acelaşi or
in să se anuleze. Defini ia 2.4. Fie (Γi )i∈I o mu ime de arce de curbă regulate de ord
inul n, care au extremită ile, eventual, puncte singulare. Se numeşte curbă regulată de
ordinul n, sau de clasă n, reuniunea arcelor (Γi ) , adică:
(Γ) = ∪ (Γi ) .
i∈I

Observa ia 2.2. n această teorie vor interveni numai curbe regulate de ordinul n, c
are se vor numi, pe scurt, curbe.
68
Defini ia 2.5. Se numeşte punct ordinar al curbei în spa iu (Γ), un punct M ∈ (Γ) în care s
nt satisfăcute toate condi iile de regularitate. În caz contrar (cel pu in una din c
ondi iile de regularitate nu este satisfăcută), punctul se numeşte singular. Observa i
a 2.3. Punctele singulare sunt de două categorii: puncte singulare proprii: sunt p
uncte singulare în orice reprezentare analitică a curbei în spa iu (Γ) şi puncte singulare
improprii: există cel pu in o reprezentare analitică a lui (Γ), în care punctu să nu fie
singular. Exemplul 2.1. Să se determine ecua ia vectorială a curbei situate la inte
rsec ia suprafe elor:
2 2 2 2 x + y + z = a , (Γ) : 2 x + y 2 = ax , (curba Viviani).
So u ie: Se observă că această curbă este simetrică fa ă de planele (xOy) şi (xOz). Se cons
ră x = a sin2 t şi se înlocuieşte în cea de-a doua ecua ie, de unde se ob ine:
a y = sin 2 t . 2
a Prin înlocuirea lui x = a sin2 t şi y = sin 2 t în prima ecua ie se ob ine: 2
a 2 sin 4 t + a2 sin 2 2 t + z 2 = a 2 , 4
sin 2 2 t . z 2 = a 2 1 − sin 4 t − 4
1 − 2 cos 2 t + cos 2 2 t 1 − cos 2 t 4 Dacă se ine cont că sin t = , atunci: , iar sin
t = 2 4
2
4 − 1 + 2 cos 2 t − 1 2 1 + cos 2 t 2 2 z2 = a 2 =a = a cos t , 4 2
, ecua ia vectoria ă a unei por iuni a curbei date este: 1 (Γ) : r = a sin 2 t i +
sin 2 t j + cos t k . 2
Ì
69
§2.2. Lungimea unui arc regulat de curbă. Element de arc
Fie o curbă în spa iu (Γ) dată în reprezentare vectorială:
(Γ) : r = r(t), t ∈ (α, β) .
Se consideră arcul
AB pe această curbă astfel încât A(t = t0 = a) şi B(t = tn = b), unde a,
b ∈ (α, β), < . Se împ rte rcul AB în su rce prin punctele M0 ≡ A, M1, M2, …, Mn-1, Mn
Se orme ză astfel o linie poligonală înscrisă în arcul AB (fig. 2.1). Se notează norma ve
torului M i M i +1 prin li:
l i = M i M i+1 , i = 0, 1, 2, ..., n-1.
Defini ia 2.6. Se numeşte lungime a arcului AB expresia:
n →∞ max li → 0 i = 0
lim
∑
n −1
i ,
A ≡ M0
M1
...
Mi Mi+1
dacă această limită există şi este unică.
Observa ia 2.4. Lungimea arcului AB se notează prin s. Deci:
. Mn ≡ B
Fig. 2.1.
..
s=
n →∞ max i → 0 i = 0
im
∑ i .
n −1
(Γ)
Defini ia 2.7. Un arc de curbă în spa iu (Γ) se spune că este rectificabil dacă:
n →∞ max li → 0 i = 0
lim
∑ li
n −1
există şi este unică, adică dacă arcul (Γ) are o ungime s.
Teorema 2.1. Fie curba în spa iu (Γ) dată în reprezentare parametrică:
(Γ) : r = r(t), t ∈ (α, β)
şi fie AB un arc pe curba (Γ) astfe încât A(t = t0 = a), B(t = tn = b), a, b ∈ (α, β), <
D că AB este un arc regulat de curbă, atunci lungimea sa este dată de formula:
s=∫
b a
& r ( t ) dt ,
70
unde: dr & r(t ) = (t) . dt
Demonstra ie. Din fig. 2.2 se ob ine:
M i M i +1 = r ( t i+1 ) − r ( t i ), t i , t i +1 ∈ (a , b) ⊂ (α, β) , i = 0, 1, 2, ...,
n-1. Prin plic re ormulei lui T ylor se o ine:
& r ( t i+1 ) − r ( t i ) = r ( t i ) + εi ∆t i ,
unde: ∆ti = ti+1 – ti, iar εi st un vctor infinit mic c tind la zro o dată cu ∆ti. D
eci: & M i M i +1 = r ( t i ) + εi ∆t i , i = 0, 1, 2, ..., n-1. Pe tangenta în Mi (i
= 0, 1, 2, …, n-1) la curba strâmbă (Γ) s considră vectorul: & M i M i = r ( t i ) ∆t i
Are loc egalitatea:
... A ≡ M0 .. Mi Mi’
[
]
[
]
M i M i +1 = M i M i + M i M i+1 ,
d und: M i M i +1 = M i M i +1 − M i M i . Dci: M i M i +1 = εi ∆t i . Se consid
eră:
Fig. 2.2.
Mi+1 .
Mn ≡ B
(Γ)
∑
i =0
n −1
M i M i +1 − ∑ M i M i = ∑ M i M i+1 − M i M i
i =0 i=0
n −1
n −1
(
)≤
≤∑
i =0
n −1
M i M i +1 − M i M i
,
însă: M i M i+1 − M i M i adică: M i M i +1 − M i M i Fi:
≤ M i M i+1 ,
≤ εi
∆t i , i = 0, 1, 2, …, n-1.
Capitolul 2. Elemente de geometrie diferen ială a curbelor în spa iu
71
ε = max εi .
S ob in:
∑
i=0
n −1
M i M i+1 − ∑ M i M i
i =0
n −1
≤ ∑ εi
i =0
n −1
∆t i ≤ ε ∑ ∆t i = ε(b − a ) .
i =0
n −1
Din acastă rela ie rezultă:
n →∞ max M i Mi +1
lim
→0
∑
i =0
n −1
M i M i+1 = lim n max M→∞ M
i
i
→0
∑
i =0
n −1
M i M i ,
adică:
n →∞ i =0 max M i Mi +1 →0
lim
∑
n −1
M i M i +1
=
n →∞ max ∆t i →0 i =0
lim
∑
n −1
& r ( t i ) ∆t i .
Conform defini iei 2.6, precum şi integralei definite se ob ine:
s=∫
b a
& r ( t ) dt .
Ì
Observa ia 2.5. În cazul în care curba în spa iu (Γ) st dată în reprezentare parametrică:
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (α, β), tunci:
& & & & r(t) = x 2 (t ) + y 2 (t) + z 2 (t ) ,
rezultă: s=∫
b a
& & & x 2 ( t ) + y 2 ( t ) + z 2 ( t ) dt .
Ì
Teorema 2.2. Se consideră curba în spa iu (Γ), rgulată, dată în reprezentare vectorială:
(Γ) : r = r (t), t ∈ (t1 , t 2 ),
şi fie M0M un arc regulat pe curba (Γ), cu M0 punct fix, M0(t0), iar M un punct cur
nt p
curba (Γ), M(t). Atunci lungima s a arcului M0M st o func i continuă şi derivabilă d
e parametru t: s = s(t). Demonstra ie. Din teorema 2.1 rezultă:
72
s=∫
t t0
& r ( t ) dt ,
unde integrala din membrul al doilea este o integrală definită scalară, limita superio
ară fiind parametrul t. Se demonstrează în analiza scalară că o asemenea integrală este o f
nc ie continuă şi derivabilă de parametru t: s = s(t).
Ì
Observa ia 2.6. Dacă se consideră curba în spa iu (Γ) rgulată, atunci din condi iile de r
egularitate, rezultă că:
ds & & & & = r(t ) = x 2 (t) + y 2 (t) + z 2 (t ) > 0 , dt deci: s : (t1, t2) → s(
t1, t2) ⊆ r , este o func ie surjectivă, strict crescătoare şi continuă, deci bijectivă. În
us, inversa ei: t = t(s), este continuă şi derivabilă, cu derivata:
−1
dt ds (s) = t (s) ds dt
> 0.
Ì
Obsrva ia 2.7. Fi arcul M0M şi coarda M 0 M . Dacă arcul M0M este rectificabil, at
unci se demonstrează uşor că:
M→M 0
lim
∆s = 1, ∆l
Ì
unde ∆s este lungimea arcului M0M, ∆l este lungimea coardei [MM0], iar punctul M tin
de către M0 pe arcul M0M. Fie (Γ) o curbă în spa iu dată în reprezentare vectorială: (Γ) :
(t), t ∈ (t 1 , t 2 ) . S considră M0M un arc regulat pe curba (Γ). Conform torm
i 2.2, lungima arcului M0M st o func i continuă şi derivabilă, de parametru t: s =
s(t).
Defini ia 2.8. Se numeşte element de arc al curbei în spa iu (Γ), difrn iala ds a fu
nc ii s = s(t). Torma 2.3. Fi (Γ) o curbă în spa iu regulată şi ds elementul de arc pe
(Γ). 1° Dacă (Γ) st dată în reprezentare vectorială:
73
(Γ) : r = r (t), t ∈ (t 1 , t 2 ) , atunci:
ds = dr .
2° Dacă (Γ) st dată în reprezentare parametrică: x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z =
(t , t ), 12 atunci:
ds = dx 2 + dy 2 + dz 2 .
Dmonstra i. 1° Fi punctl M, M’ ∈ (Γ), M(t), M’(t + ∆t) (fig. 2.3).
MM = r ( t + ∆t ) − r ( t ) ⋅
1 , ∆t
unde ∆t este creşterea lui t, rezultă pe baza observa iei 2.7:
MM r ( t + ∆t ) − r ( t ) ds & = lim = lim = r(t ) , ∆t →0 ∆t →0 dt ∆t ∆t de unde:
& ds = r ( t ) dt , sau:
z
M
ds = dr .
2° Dacă se ine cont de rela iile:
r(t) r ( t + ∆t )
M’ (Γ) O x
Fig. 2.3.
2
& & & & r ( t ) = x ( t ) i + y( t ) j + z ( t ) k ,
& & & & r(t) = x 2 (t ) + y 2 (t) + z 2 (t) ,
y
dr = dx i + dy j + dz k ,
dr = dx + dy + dz , rzultă că:
& & & ds = x 2 ( t ) + y 2 ( t ) + z 2 ( t ) dt , sau: ds = dx 2 + dy 2 + dz 2 .
2 2
Ì
74
Teorema 2.4. Lungimea de arc s(t) poate fi întrebuin ată ca parametru în reprezentările
parametrice ale curbelor din spa iu regulate. Trecerea de la t la s păstrează clasa
reprezentării. Demonstra ie. Se face în mod analog cu cea dată teoremei similare de la
curbe plane (teorema 1.2). Din rela ia:
& ds & & s = r(t ) , s = , dt
deoarece curba în spa iu este regulată, se ob ine:
& & & s 2 = r(t) ⋅ r(t) > 0 .
Din observa ia 2.6 rezultă că s este bijectivă şi inversa ei, t = t(s) are derivata: dt
ds (s) = (t (s) ) ds dt
−1
(
)
> 0.
Prin substitu ia invrsi func ii s = s(t) în rprzntara vctorială r = r ( t )
se ob ine astfel a altă reprezentare parametrică a curbei (Γ) şi anume:
x = x (t (s) ), (Γ) : y = y(t (s) ), z = z(t (s) ),
adică:
x = x * (s), (Γ) : y = y * (s), * z = z (s), sau:
(Γ) : r = r * (s) ,
cu s drpt paramtru.
Ì
Dfini ia 2.9. Paramtrul s st numit paramtru natural al curbi în spa iu (Γ), ia
r rprzntara vctorială a curbei (Γ):
(Γ) : r = r (s) , s paramtru natural, s numşte reprezentare naturală a curbei în sp
a iu (Γ). No iuna d orintar p o curbă în spa iu se introduce în acelaşi mod ca pentru
o curbă plană.
75
Defini ia 2.10. Se numeşte sens pozitiv de parcurs pe curba în spa iu:
(Γ) : r = r (t), t ∈ (t1 , t 2 ), snsul car corspund la valoril crscătoare ale p
arametrului t. Evident, există două moduri de orientare a lui (Γ) şi trecerea de la o or
ientare la orientarea opusă poate fi efectuată printr-o transformare parametrică a cărei
derivată este negativă (fig. 2.4).
M2 M1 (Γ)
t
*
t
* 1
t
−−−−−−
* 2
&( t * ) t t(t*)
* + ( t * > t1 ) 2
* t1 = t(t1 )
t 2 = t(t * ) 2
Fig. 2.4.
− (t2 < t1) dt * < 0 dt
Obsrva ia 2.8. Utilizara rprzntării naturale a unei curbe în spa iu va simplifi
ca unele calcule ce se vor face în considera iile ce urmează a fi făcute asupra unei c
urbe în spa iu. Observa ia 2.9. Punctul M0(t = t0) ∈ (Γ), corspunzător la s = 0, poate
fi ales în rela ia:
s( t ) = ∫ în mod arbitrar. Sensul pozitiv al reprezentării naturale este acelaşi cu al
reprezentării ini iale: (Γ) : r = r (t), t ∈ (t1 , t 2 ), doarc func ia s = s(t) s
t monoton crscătoare. Pentru a ob ine orientarea opusă se poate întrebuin a s* ca un
nou parametru, cu: s* = − s.
t t0 t & r ( t ) dt = ∫ t0
(&r (t) ⋅ r&( t)) dt ,
Ì

Convn i. n continuar, drivatl func ii vctorial r în raport cu paramtrul n

atural s s notază cu accente, spre deosebire de derivatele aceleiaşi func ii în rapo
rt cu parametrul t arbitrar, care încă din capitolul anterior au fost notate cu punc
te:
r = d 2 r & dr d2r dr r , r = 2 , r = , && = 2 , etc. ds dt ds dt
76
§2.3. Tangenta la o curbă în spa iu
Defini ia 1.11. Se numeşte tangentă la curba în spa iu (Γ) în punctul ordinar M, pozi ia l
imită a dreptei secante MM’ când M’ → M (fig. 2.5). Fie curba în spa iu (Γ) dată în repreze
ectorială:
z (Γ) M
N
(Γ) : r = r (t), t ∈ (t1 , t 2 ) . S considră două puncte ordinare M(t), M’(t+∆t), infini
vecine pe curba (Γ), d vctori d pozi i: r(t), r (t + ∆t) . Se notează:
P (T)
r(t )
R
M’
k
r ( t + ∆t )
MM = ∆r = r ( t + ∆t ) − r ( t ) , ∆r r ( t + ∆t ) − r ( t ) = MM = . ∆t ∆t
Rezultă că vectorii MM , MM sunt coliniari. Are loc prin defini ie: r ( t + ∆t )
− r ( t ) & = r(t) . ∆t →0 ∆t lim
i
x
O
j
Fig. 2.5.
y
Pe de altă parte, când ∆r → 0 , punctul M’ → M, iar MM va tinde către MN , care este ve
rul tangent în punctul M la curba în spa iu (Γ):
MN = & ( t ) . r
Pntru a găsi ecua ia vectorială a tangentei se consideră pe tangenta (T) în M la curba în
spa iu (Γ) un punct P, d vctor d pozi i R . Ar loc rla ia vctorială:
OP = OM + MP .
& Cum vectorul MP , este situat pe tangenta (T), rezultă că el este coliniar cu r (
t ) , adică:
& MP = λ r ( t ) , unde λ este un sca ar rea . Se poate deci scrie: (T) : R = r(t) +
λ dr , λ∈R . dt
77
Aceasta este ecua ia vectorială a tangentei în punctul ordinar M la curba în spa iu (Γ).
Obsrva ii 2.10. 1° Dacă curba în spa iu (Γ) st dată în reprezentare parametrică:
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12
atunci, pntru a scri cua iil tangnti (T) în punctul ordinar M ∈ (Γ) d coordonat
x(t), y(z), z(t), s considră coordonatele curente X, Y, Z pe (T) şi se ob ine:
R = X i + Yj + Zk ,
r ( t ) = x ( t ) i + y( t ) j + z ( t ) k ,
& & & & r ( t ) = x ( t ) i + y( t ) j + z ( t ) k .
Prin proiectarea ecua iei vectoriale a tangentei pe axele de coordonate, rezultă:
& X = x ( t ) + λx ( t ), & (T) : Y = y( t ) + λy( t ), Z = z ( t ) + λz ( t ) &
şi se ob in astfel ecua iile parametrice ale tangentei (T).
Prin eliminarea parametrului λ, se ob in ecua ii e canonice a e tangentei:
(T ) : sau: (T ) : X − x ( t ) Y − y( t ) Z − z ( t ) = = , dx dy dz X − x ( t ) Y − y( t
) Z − z ( t ) = = , & & & x(t) y( t ) z( t )
în care dx, dy, dz sunt ca cu ate în punctu M. 2° Dacă curba în spa iu (Γ) st dată prin
a iile implicite:

F( x, y, z) = 0, (Γ ) : ( x , y, z) = 0,
(x, y, z) ∈ D ⊆ r 3 ,
atunci, entru a scrie ecua iile tangentei (T) în unctul ordinar M ∈ (Γ) de coordonat
e x, y, z, unde X, Y, Z sunt coordonatele unctului curent al tangentei, se dife
ren iază total ecua iile curbei (Γ). Rzultă:
∂F ∂F ∂F ∂x dx + ∂y dy + ∂z dz = 0, ∂G dx + ∂G dy + ∂G dz = 0. ∂x ∂y ∂z
78
Aceste ecua ii formează un sistem de două ecua ii cu trei necunoscute: dx, dy, dz, c
are prin rezolvare conduce la: dx dy dz = = . F y F z F z F x F x F y
G y
G z
G z
G x
G x
G y
Se deduce astfel că parametrii directori dx, dy, dz ai direc iei dreptei tangente
(T) sunt propor ionali respectiv cu jacobienii:
D( F, G ) D( F, G ) D( F, G ) , , . D ( y, z ) D ( z, x ) D( x , y ) Ecua iile t
angentei (T) sunt aşadar:
(T ) : X−x Y−y Z−z = = . D( F, ) D(F, ) D( F, ) D ( y, z ) D ( z, x ) D ( x , y)
Ì
Torma 2.5. Fi (Γ) o curbă în spa iu regulată şi fie (T) tangenta (Γ) într un pu
la curba
M ∈ (Γ), d vctor d pozi i r (t). Dacă τ es e versorul angen ei (T), a unci:
τ=
dr , ds

unde ds es e elemen ul de arc al curbei (Γ).

Demons ra ie. Are loc rela
ia:
dr dr d =⋅. ds d ds d dr & es e un scalar, rezul ă că vectorul este coliniar cu vec
torul r ( t ) , adică ds ds este coliniar cu vectorul care dă direc ia tangentei (T)
. Se ob ine: Deoarece dr dr dt dr dt = ⋅ = ⋅. ds dt ds dt ds Conform observa iei 2.6
: ds & r(t ) = , dt
79
se ob ine: dr ds dt = ⋅ = 1. ds dt ds Aşadar, vectorul dr este versorul direc iei ta
ngentei (T), deci: ds
τ=
dr . ds
Ì
Teorema 2.6. Fie (Γ) o curbă în spa iu regulată, dată în reprezentarea parametrică:

x = x ( t ), (Γ) : y = y( ), z = z( ), ∈ ( , ). 1 2
Fie (T) angen a la curba (Γ) în punc ul M ∈ (Γ) de coordona e x( ), y(z), z( ). Dacă cos α

cos β, cos γ sunt cosinusurile directoare ale direc iei tan entei (T), atunci are l
oc: cos α = dx , ds cos β = dy , ds cos γ = dz . ds
Demonstra ie. Cosinusurile directoare ale direc iei tanentei (T) sunt proiec ii
le pe axele de coordonate ale versorului τ . Deoarece:
τ=
dr , ds dx dy dz , , . ds ds ds dz . ds

rezul ă că proiec iile versorului τ sun Aşadar: cos α = dx , ds cos β = dy , ds
cos γ =
Ì
Defini ia 2.12. Fie curba în spa iu (Γ) şi fie un punct M ∈ (Γ), de vector de pozi ie r (
t ) . Punctul M se numeşte punct de inflexiune al curbei (Γ), dacă toate derivatele ve
ctorului r ( t ) de la ordinul doi şi până la ordinul 2n sunt coliniare cu derivata de
ordinul întâi în M a vectorului r ( t ) , adică dacă în punctul M sunt satisfăcute condi i
:
80
dr ( t ) d i r ( t ) = 0 , i = 1, 2, ..., 2n, dt dt i 2 n +1 r(t ) dr ( t ) d
2 n +1 dt dt Defini ia 2.13. Fie o curbă în spa iu (Γ), dată în reprezentare vectorial
: r = r (t), t ∈ (t 1 , t 2 ),
şi fie un punct M ∈ (Γ), de vector de pozi ie r (t). Dacă în punctul M este satisfăcută con
ia:
dr d 2 r = 0, dt dt 2 atunci tangenta la curba (Γ) în punctul M se numeşte tangentă sta
ionară.
Observa ia 2.11. Din ultimele două defini ii rezultă că tangenta într-un punct de inflex
iune este o tangentă sta ionară. Reciproca nu este mereu adevărată, adică punctul M ∈ (Γ) p
care trece o tanentă sta ionară nu este întotdeauna punct de inflexiune. Ì Exemplul 2.
2. Să se determine tangentele la curba în spa iu:
(Γ ) : r =
14 1 t ⋅ i − t3 ⋅ j + t 2 ⋅ k 2 3
care sunt paralele cu planul: (π) : 3 x – 2 y – 2 z – 1 = 0.
Solu ie: Parametrii directori ai direc iei unei tangente oarecare la curba dată su
nt (2 t3, −t2, 2 t). Pentru ca tanenta să fie paralelă cu planul dat trebuie ca produ
sul scalar dintre vectorul director, v (2 t3, −t2, 2 t), al tanentei şi normala la
plan, N π (3, −2, −2) să fie zero (cei doi vectori să fie perpendiculari). Adică:
3 ⋅ 2 t3 + 2 t2 – 4 t = 0, 2 , (pentru t = 0 nu se ob ine un punct ordinar al curbei
(Γ)). 3 1 1 Coordonatele punctului corespunzător valorii t1 = –1 sunt x = , y = , z =
1 iar 2 3 parametrii directori ai direc iei tangentei în acest punct sunt: (2, 1,
2). Ecua iile tangentei în acest punct sunt: cu solu iile t 1 = −1 şi t 2 = (T1 ) : 2
x −1 3 y −1 z −1 = = . 4 3 2
Capitolul 2. Elemente de eometrie diferen ială a curbelor în spa iu
81
În mod analog pentru t = (T2 ) :
2 se ob ine: 3
Ì
81 x − 8 81 y + 8 9 z − 4 = = . 4 −3 1
§2.4. Planul normal la o curbă în spa iu
Defini ia 2.14. Fie (Γ) o curbă în spa iu regulată şi fie M ∈ (Γ). Se numeşte plan normal î
ul M la curba în spa iu (Γ), planul (πN) ce trece rin unctul M şi este perpendicular p
e tangenta (T) în M la curba (Γ).
Fie (Γ) o curbă în spa iu regulată, dată în reprezentare vectorială: (Γ) : r = r(t), t ∈ (t
2 ) , M ∈ (Γ) un punct curent de vector de pozi ie r (t), (πN) lanul normal la curba
(Γ) în unctul M. Pentru a scrie ecua ia vectorială a planului normal se consideră în aces
t plan un punct curent P de vector (Γ) de pozi ie R (fi. 2.6). P Deoarece planul
(πN) este N (T) er endicular e tangenta (T) rezultă că vectorii MP şi MN sunt ortogona
li, R z adică are loc:
MP ⋅ MN = 0.
Dacă se ine seama de rela iile: MP = OP − OM = R − r (t), k i
O x
Fi. 2.6.
M
r (t)
(πN)
& MN = r (t),
rezultă că se poate scrie:
j
y
& (π N ) : (R − r ( t ) )⋅ r(t) = 0 .
Aceasta este ecua ia vectorială a planului normal în punctul ordinar M la curba în spa
iu (Γ).
Observa ii 2.12. 1° Dacă curba în spa iu (Γ) este dată în reprezentare parametrică:
82
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12 atunci, pentru a scrie
a ia planului normal se consideră punctul curent M ∈ (Γ) de coordonate x(t), y(t), z(t
) şi punctul curent P ∈ (πN) de coordonate X, Y, Z. Rezultă că:
& & & & R = X i + Y j + Z k , r ( t ) = x ( t ) i + y ( t ) j + z ( t ) k , r (
t ) = x ( t ) i + y( t ) j + z ( t ) k
şi prin înlocuirea lor în ecua ia vectorială a planului normal în punctul M, la curba în sp
iu (Γ) se ob ine ecua ia planului normal sub forma:
& & & (π N ) : (X − x(t) ) x ( t ) + (Y − y(t) ) y( t ) + (Z − z(t) ) z( t ) = 0 ,
sau dacă se ine seama de coliniaritatea vectorilor dr
M
& şi r (t), rezultă:
(π N ) : (X − x(t) )dx + (Y − y(t) )dy + (Z − z(t) )dz = 0 .
2° Dacă curba în spa iu (Γ) este
dată în reprezentare implicită:
F( x , y, z) = 0, (Γ ) : 3 ( x , y, z) = 0, (x, y, z) ∈ D ⊆ r , iar M ∈ (Γ) de coordo
x, y, z şi P ∈ (πN) un unct curent de coordonate X, Y, Z. S-a văzut (observa ia 2.10.2°)
că parametrii directori ai direc iei tangentei (T) sunt propor ionali cu jacobieni
i: D( F, G ) D( F, G ) D( F, G ) , , . D ( y, z ) D ( z, x ) D( x , y ) Rezultă că e
cua ia planului normal în punctul M(x, y, z) la curba în spa iu (Γ) este:

(π N ) : (X − x ) D(F, ) + (Y − y) D(F, ) + ( Z − z) D(F, ) = 0 ,
D ( y, z ) D( z, x ) D( x , y ) care se scrie sub formă de determinant astfel:
X−x Y−y Z−z
(π N ) :

F' x 'x

F' y 'y

F' z = 0. 'z
Ì
Exem lul 2.3. Fie curba în s a iu de ecua ii:
Ca itolul 2. Elemente de geometrie diferen ială a curbelor în spa iu
83
x 2 + z 2 − 4 = 0, (Γ) : 2 x + y 2 − 4 = 0. Să se scrie ecua iile tangentei şi ecua
lui normal în punctul M ( 3, 1, 1) la curba dată.
Solu ie: Parametrii directori ai direc iei tangentei la (Γ) într un punct curent sun
t propor ionali cu (dx, dy, dz). Prin diferen ierea ecua iilor curbei (Γ) se ob in
e: 2x dx + 2z dz = 0, 2x dx + 2y dy = 0.
n punctul M, sistemul devine:

3 dx 3 dx
de unde: dx
M
M M
+ dz + dy
M
M M
= 0, = 0,
M
−1
=
dy
3
=
dz
3
,
iar ecua iile tanentei căutate sunt date de: (T) : x − 3 y −1 z −1 = = . −1 3 3
Ecua ia planului normal în punctul M la curba (Γ) este: (N) : x − 3 y − 3 z + 3 = 0 .
Exemplul 2.4. Să se demonstreze că orice plan normal al curbei în spa iu:
Ì
(Γ) : r = a (cos t i + sin α sin t j + cos α sin t k ) trece printr-o dre ptă fixă, ale căr
i ecua ii să se găsească.
Solu ie: Ecua ia planului normal la curbă într-un punct curent al acesteia este:
(πN) : −a sin t x + a sin α cos t y + cos α cos t z = 0, s u, prin împăr ire cu (a cos α
t) se po te scrie: (πN) : z + y tg α − a t t ⋅ x = 0, cos α
c re r tă că planul normal con ine dreapta fixă de ecua ii:
84
x = 0, (d) : z + y tg α = 0.
Ì
84

§2.5. Planul osculator la o curbă în spa iu
Defini ia 2.15. Fie (Γ) o curbă în spa iu regulată şi fie două puncte P, P’ ∈ (Γ). Se numeş
sculator la curba (Γ) în punctul P pozi ia limită a planului ce trece prin punctul P’ şi p
rin tangenta la curba (Γ) în punctul P, când P’ → P, dacă această pozi ie există şi este un
enta în punctul M este presupusă nesta ionară. Fie (Γ) o curbă în spa iu regulată de cel pu
ordinul doi, dată în reprezentare vectorială:
(Γ) : r = r(t), t ∈ (t 1 , t 2 ) , P ∈ (Γ) un punct curent, (π0) lanul osculator la curba
(Γ) în unctul P. Pentru a scrie ecua ia vectorială a planului osculator în punctul P l
a curba (Γ) se consideră în acest plan un punct curent N ∈ (π0), de vector de ozi ie R .
Fie unctele P, P’ ∈ (Γ), de vectori de pozi ie r ( t ) , respectiv r ( t + ∆t ) (fig. 2
.7).
B A
z
B’
(Γ)
P’
T
& r (t)
P N
r ( t + ∆t )
r(t)
k i
O
R j
y
Se consideră planul (π) = P' , PT x ce trece rin unctul P’ şi tangenta la Fig. 2.7. cu
rba (Γ) în punctul P, adică prin & & vectorul r ( t ) . Planul (π) este determinat de u
nctul P’ şi de vectorii r ( t ) şi PP :
(
)
PP = OP − OP = r ( t + ∆t ) − r ( t ) .
Prin aplicarea formulei lui Taylor se ob ine:
∆t & (∆t ) 2 && r ( t + ∆t ) = r ( t ) + r(t ) + r ( t ) + ε , lim ε = 0 . ∆t →0 1! 2! De u
rezultă:
[
]
∆t & ( ∆t ) 2 && PP = r(t ) + r(t ) + ε . 1! 2!
[
]
Dacă se notează:
PA = 1 ∆t && & PP = r ( t ) + r(t) + ε , ∆t 2!
[
]
& & planul (π) va fi generat de PA şi r ( t ) sau, ceea ce este acelaşi lucru, de vect
orii TA şi r ( t ) ,
deci (π) = TA , PT . nsă:

(
)
85
TA = PA − PT =
∆t && r(t) + ε . 2!
[
]
Dacă se înmul eşte vectorul TA cu
2 se ob ine vectorul TB coliniar cu TA : ∆t
TB = &&( t ) + ε . r
& S poat da planul (π) ca fiind generat de vectorii r ( t ) şi TB . Dacă prin punctu
l P se & duce vectorul PB echipolent cu TB , rezultă că vectorii r ( t ) şi PB gener
ează acelaşi plan
(π). Dacă P’ tinde
către P, atunci planul (π) va tinde, conform defini iei 2.15, către plan
l osculator (πO). nsă dacă P’ → P, atunci ∆t → 0 şi deci ε → 0 , d und rzultă că TB → &
, planul osculator (π0), dacă există, este determinat de vectorii r ( t ) şi &&( t ) . r
& Vectorii PN = R − r (t), r ( t ) , &&( t ) fiind con inu i în planul (πO), sunt co l
anari, deci r rodusul lor mixt este nul, adică:
& (π0): (R − r ( t ) ) ⋅ r ( t ) &&( t ) = 0 , r
care constituie ecua ia vectorială a planului osculator în punctul P la curba în spa i
u (Γ).
Observa ii 2.13. 1° Dacă în punctul P tangenta la curba (Γ) este sta ionară, adică are loc
ela ia: & r ( t ) &&( t ) = 0 , r
(
)
atunci planul osculator în punctul P la curba (Γ) se numeşte plan osculator sta ionar
sau supraosculator. 2° Dacă curba regulată
(Γ) este plană, atunci planul osculator în orice
punct P ∈ (Γ), coincide cu planul curbei. ntr adevăr, fie (π) lanul curbei (Γ), deci (Γ)
fie punctele P, P’, P’’ ∈ (Γ). Se poate uşor arăta că planul osculator (πO) în P la curba (
i ia limită a unui plan
(π’) ce trece prin punctele P, P’, P’’ ∈ (Γ), când P’ → P şi P’’ →
rezultă că (π) ≡ (π’). nsă pozi ia limită a planului (π), adică (π0) este identică cu (π’)
Observa ia 2.14. Dacă curba în spa iu (Γ) este dată în reprezentare parametrică: Ì
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12 iar P ∈ (Γ), de coordon
), y(t), z(t) şi X, Y, Z sunt coordonatele punctului curent N ∈ (π0), atunci, relativ
la un sistem de axe de coordonate ortogonale (Oxyz) se oate scrie:
86

r ( t ) = x ( t ) i + y( t ) j + z ( t ) k , & & & & r ( t ) = x ( t ) i + y( t
) j + z ( t ) k , &&( t ) = &&( t ) i + &&( t ) j + &&( t ) k , r x y z R = Xi +
Y j+ Zk .
Prin transcrierea analitică a produsului mixt care apare în ecua ia vectorială a planu
lui osculator, se ob ine ecua ia scalară: X − x ( t ) Y − y( t ) Z − z ( t ) & & & (π O )
: x ( t ) y( t ) z( t ) = 0 , &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y z sau: X − x ( t ) Y − y(
t ) Z − z ( t ) (π O ) : dx dy dz = 0 , d2x d2y d2z
Ì
în care dx, dy, dz, d2x, d2y, d2z sunt calculate în unctul curent P.
Exem lul 2.5. Să se determine punctele curbei în spa iu:
(Γ) : r = ( t 4 − 1) i + (1 + t 3 ) j − 2 t k , ale căror plane osculatoare sunt paralel
e cu dreapta de ecua ie: (d ) : x −1 y +1 z = =. 12 −7 2
Solu ie: Ecua ia planului osculator într un punct curent M ∈ (Γ), de vector de pozi ie
r ( t ) este:
x − (t 4 − 1) y − (1 + t 3 ) z + 2 t (π 0 ) : sau: adică: 4 t3 12 t
2
3 t2 6t
− 2 = 0, 0
(π0) : 12 t[x – (t4 – 1)] − 24 t2[y – (1 + t3 )] − 12 t4[z + 2 t] = 0, (π0) : −(x – t4 + 1)
y – t3 − 1) + t3(z + 2 t) = 0.
N π0
Pentru ca lanul (π0) să fie paralel cu dreapta (d) trebuie să fie îndeplinită condi ia: ⊥
(vectorul normal la planul osculator: N π0 ( −1, 2 t, t 3 ) să fie ortogonal pe vecto
rul
12 (−1) – 7(2 t) + 2 t3 = 0.
director al dreptei (d) : d (12, −7, 2)), deci:
87
Solu iile acestei ecua ii sunt: t1 = −2, t2 = −1, t3 = 3. Deci punctele căutate sunt M
1(15, −7, 4), M2(0, 0, 2) şi M3(80, 28, −6). Ì
§2.6. Normala principală la o curbă în spa iu
Propozi ia 2.1. Dacă f : I ⊆ R → R m este o func ie vectorială de argument scalar astfel
încât f(t) = constant, atunci derivata acesteia este perpendiculară pe vectorul dat.
Demonstra ie. Deoarece f(t) = constant, se deduce că:
f(t) ⋅ f(t) = constant .
Prin derivare se ob ine: f(t) ⋅ df = 0, dt
Ì Teorema 2.7. Fie curba în spa iu regulată (Γ) dată în reprezentare vectorială:
adică derivata unei func ii vectoriale de modul constant este perpendiculară pe vect
orul dat.
(Γ) : r = r(t), t ∈ (t 1 , t 2 )
şi fie (π0), (πN), lanul osculator, res ectiv lanul normal la curba (Γ) în unctul M ∈ (Γ
de vector de ozi ie r (t). Dacă curba (Γ) este reulată de cel pu in ordinul doi şi dacă
ds este elementul de arc pe d2r este con inut atât în planul osculator (π0) cât şi în planu
curba (Γ), atunci vectorul ds 2 normal (πN). Demonstra ie. 1° Deoarece curba în s a iu
(Γ) este regulată de cel pu in ordinul doi, rezultă că există func iile:
r = r (s) , s = s(t),
t = t(s),
continue şi cu derivate până la şi inclusiv ordinul doi, continue. Au loc rela iile: dr
dr dt =⋅, ds dt ds
d 2 r d dr dt dr d dt = ⋅ + ⋅ , ds 2 ds dt ds dt ds ds
88
d 2 r d 2 r dt dr d 2 t = + ⋅ 2, dt ds ds 2 dt 2 ds d 2 r dt && d2t & =
(t ) , ds 2 ds ds adică vectorul d2r & este coplanar cu vectorii r (t) şi && (t), ca
re determină planul osculator r ds 2 d2r (π0), deci vectorul 2 este con inut în lanul
osculator (π0). ds 2° Deoarece:
τ= rezul ă că: d 2 r dτ =, ds 2 ds unde τ es e versorul a
n ei la curba (Γ) în punc ul M, deci are lungimea cons an ă: dr , ds
2
2
τ =1
rezul ă din propozi ia 2.1 că derivata vectorului τ es e perpendiculară pe τ , adică: d2r ⊥
2
şi cum vectorul
d2r d2r trece prin punctul M ∈ (Γ), rezultă că este con inut în planul ds 2 ds 2
normal (πN). Din 1° şi 2° rezultă: d2r ⊂ (π O ) ∩ (π N ) . ds 2
Ì

dτ d 2 r = calcula în orice punc ordinar al unei curbe în ds ds 2 spa iu, nu depinde
de orien area pe curbă.
Teorema 2.8. Vectorul Demonstra ie. Fie s lungimea arcului pe curba (Γ) când sensul
de parcurere pe curba (Γ) este pozitiv şi fie s* lungimea arcului când sensul de parc
urgere pe curba (Γ) este neativ. Se ob ine schimbarea de parametru, care modifică o
rientarea pe curbă:
s = − s*.
89
Are
loc rela ia: dr dr ds dr = ⋅ * =− , * ds ds ds ds de unde rezultă că τ depinde de orie
n area pe curba (Γ), însă: d2r ds *
2
d dr ds d 2 r =− ⋅ * = 2 , ds ds ds ds
Ì
de unde rezultă proprietatea anun ată.
Observa ia 2.15. Din teorema 2.8 rezultă că vectorul

dτ calcula în r-un punc ordinar ds

al unei curbe în spa iu es e de ermina în mod unic.
Defini ia 2.16. Se numeşte normală principală la curba în spa iu (Γ), în punctul ordinar M
, dreapta de intersec ie dintre planul normal (πN) şi planul osculator (π0) duse în unc
tul M la curba în s a iu (Γ), adică:
( N p ) = (π N ) ∩ (π O ) . Versorul direc iei dre tei normale rinci ale (N ) se note
ază cu υ . Acesta are aceeaşi d2r d2r direc ie cu 2 , iar sensul lui se ia astfel încât să
oincidă cu sensul vectorului 2 , adică: ds ds
υ=λ
d2r , ds 2
λ > 0.
În scop determinării ecua iei vectoriale a dreptei normale principale (Np) se cons
ideră o curbă în spa iu regulată (Γ) dată în reprezentare vectorială: (Γ) : r = r(t), t ∈ (
) . Fie M ∈ (Γ) un punct curent de vector de pozi ie r ( t ) şi (Np) normala principa
lă la curba (Γ) în pnct ordinar M. Se consideră Q ∈ (Np) un punct curent de vector de p
ozi ie R . Deoarece (Np) ⊂ (π0) rezultă că vectorul care dă direc ia normalei principale e
ste coplanar & cu vectorii r ( t ) şi &&( t ) care determină planul osculator (π0) în u
nctul M la curba în s a iu r (Γ), iar din fa tul că (Np) ⊂ (πN) rezultă că direc ia normale
rincipale este ortogonală pe & & vectorul r ( t ) , deci direc ia dreptei (Np) est
e coliniară cu vectorul r ( t ) & ( t ) &&( t ) . r r &&r Deoarece M, Q ∈ ( N ) rezu
ltă că MQ r r && , se ob ine deci:
(
)
p
()
&&r MQ = λ r × r × && ,
[ ( )]
λ∈R ,
90

dar:
MQ = R − r ( t ) ,
rez tă:
&&r (Np): R − r ( t ) = λ r × r × && ,
[ ( )]
λ∈R ,
care este ecua ia vectorială a normalei principale în punctul M la curba în spa iu (Γ).
Observa ii 2.16. 1°. Dacă curba (Γ) este dată în reprezentare parametrică:
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12
iar M ∈ (Γ), de coordonate x(t), y(t), z(t) şi X, Y, Z sunt coordonatele punctului cur
ent Q ∈ (NP), atunci se ob ine:
i j k & & & & & & y( t ) z ( t ) z( t ) x ( t ) x ( t ) y( t ) & & & & r ( t ) &
&( t ) = x ( t ) y( t ) z( t ) = r ⋅i+ ⋅ j+ ⋅k, &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t
) &&( t ) y z z x x y &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y z
i & & r ( t ) r ( t ) &&( t ) = r j & y( t ) & (t ) x(t) & z &&( t ) &&( t ) z x
k & z( t ) = & ( t ) y( t ) & x &&( t ) &&( t ) x y
(
)
& x(t) & ( t ) z( t ) & y &&( t ) &&( t ) y z
& y( t ) & & = z( t ) x ( t ) &&( t ) &&( t ) z x & x(t ) & & + y( t ) z ( t ) &
&( t ) &&( t ) y z
& & z( t ) z( t ) & & & & x ( t ) y( t ) ⋅ i + x ( t ) y( t ) &&( t ) &&( t ) &&(
t ) &&( t ) x y x y & y( t ) & & z( t ) x ( t ) ⋅ k &&( t ) &&( t ) z x
& x(t ) & & y( t ) z ( t ) ⋅ j + &&( t ) &&( t ) y z
Dacă se transcrie analitic ecua ia vectorială a normalei principale (Np) se ob in ec
ua iile scalare ale normalei principale:
(N p ) : X − x(t) & y( t ) & & z( t ) x ( t ) &&( t ) &&( t ) z x & z( t ) & & x (
t ) y( t ) &&( t ) &&( t ) x y = Y − y( t ) & z( t ) & & x ( t ) y( t ) &&( t ) &
&( t ) x y & x(t) & & y( t ) z( t ) &&( t ) &&( t ) y z =
Capito 2. E emente de geometrie diferen ia ă a curbelor în spa iu
91
=
Z − z( t ) & x(t) & & y( t ) z ( t ) &&( t ) &&( t ) y z & y( t ) & & z( t ) x ( t
) &&( t ) &&( t ) z x
.
2°. În caz în care crba (Γ) este dată în reprezentare naturală: (Γ) : r = r(s) , s param
natra , iar M ∈ (Γ), de vector de pozi ie r (s) , rezultă că ecua ia vectorială a normale
i principale se poate da şi sub forma:
( N p ) : R = r(s) + α r ' ' (s),
s u su orm :
α∈R ,
( N p ) : R = r(s) + µ υ(s),
µ∈R .
Ì
§2.7. Binormala la o curbă în spa iu
Defini ia 2.17. Se numeşte binormală la curba în spa iu (Γ) în pnct ordinar M ∈ (Γ), dre
a (Nb) ce trece prin M, perpendiculară pe planul osculator (πO) al unctului conside
rat.
n sco ul determinării ecua iei vectoriale a dreptei binormale (Nb) se consideră curba
în spa iu (Γ) dată în reprezentare vectorială: (Γ) : r = r(t), t ∈ (t 1 , t 2 ) . Fie M ∈
punct curent de vector de pozi ie r ( t ) şi (Nb) binormala la curba (Γ) în pnct or
dinar M. Se consideră Q ∈ (Nb) un punct curent de vector de pozi ie R . Deoarece bin
ormala (Nb) la curba în spa iu (Γ) în punctul ordinar M este prin defini ie & r perpen
diculară pe planul osculator (π0), determinat de vectorii r (t), && (t), rezultă că dire
c ia & (t) && (t). Deci vectorul MQ este r dreptei binormale este coliniară cu pro
dusul vectorial r & r coliniar cu vectorul r (t) && (t), adică are loc:
& MQ = λ r ( t ) × &&( t ) , r
(
)
λ∈R.
Dacă se ine seama de rela ia:
MQ = R − r (t),
se ob ine eca ia vectoria ă a binormalei în punctul ordinar M la curba în spa iu (Γ):
& ( N b ) : R − r ( t ) = λ r ( t ) × &&( t ) , r
(
)
λ∈R.
92

Observa ia 2.17. Dacă punctul ordinar M ∈ (Γ) nu este un punct de inflexiune, sau nu a
par ine unui sement, iar curba în spa iu (Γ) este de clasă cel pu in 2, atunci planul
osculator în M este unic determinat şi de aici (Np) şi (Nb) sunt unic determinate. Ob
serva ii 2.18. 1°. În cazul în care curba (Γ) este dată în reprezentare parametrică:
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12
iar M ∈ (Γ), de coordonate x(t), y(t), z(t) şi X, Y, Z sunt coordonatele punctului cur
ent Q ∈ (Nb), atunci prin transcrierea analitică a ecua iei vectoriale a binormalei în
punctul M la curba în spa iu (Γ), se ob in eca ii e sca are a e binorma ei: (N b )
: X − x(t ) Y − y( t ) Z − z( t ) = = . & & & & & & y( t ) z ( t ) z ( t ) x ( t ) x
( t ) y( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) y z z x x y
2°. În caz în care crba (Γ) este dată în reprezentare naturală:
(Γ) : r = r(s) , s parametr natra ,
iar M ∈ (Γ), de coordonate x(s), y(s), z(s) şi X, Y, Z sunt coordonatele punctului cur
ent Q ∈ (Nb), rezultă că ecua ia vectorială a binormalei se poate da şi sub forma:
( N b ) : R − r(s) = α (τ(s) υ(s) ),
sa sb forma:
α∈R ,

( N ) : R − r (s) = µ (r ' (s) × r ' ' (s)),
sa c componente sca are: (N b ) :
µ∈R ,
X − x (s ) Y − y (s ) Z − z(s) = = . y (s ) z (s ) z (s) x (s) x (s) y (s) y
(s) z (s) z (s) x (s) x (s) y (s)
Ì
Defini ia 2.18. Se numeşte versor binormal la curba în spa iu (Γ), în pnct ordinar M ∈
(Γ), vectorul unitar al dreptei binormale, notat cu β , orient t st el încât ns m lul
M, τ, υ, β să formeze un reper orientat ca şi reperul 0, i , j, k , (fig. 2.8).
{
}
{
}
Din această defini ie rezultă că:
β = τ υ.
93
În figura 2.9 sunt indicate posibilită ile de direc ie a lui τ după sensul pozitiv al lu
i (Γ) (doă posibilită i), combinate cu posibilită ile de direc ie a lui υ (doă pentru fie
are pozi ie a lui τ ), precum şi toate no iunile geometrice introduse în paragrafele 2
.3, 2.4, 2.5, 2.6. În fiecare din cele patru cazuri s-a indicat una din posibilită i
le de reprezentare grafică a curbei (Γ).
β υ τ
M (Γ)
Fig. 2.8.
(Nb) (Np)
&r r && r ' r ' '
(Γ)
r ''= τ '
β
M
&& r
τ
υ
&& r
υ
& r
(Γ) (T) (π0)
r'
M (π0)
τ
& r
β
(πN)
(N ) (T)
(πN)
r '×r ' '
(Nb)
(Nb)
τ
& r
(πN)
&r r × &&
M
υ
β
(Γ)
r ' τ ' && r
r ' r ' '
υ
β
(T)
& r
τ = r' M
r ''
(T)
r ' r ' '
(Γ) (Np)
&r r &&
(π0)
&& r
(πN)
(N ) (π0) (Nb)
Fig 2.9.
94

Exemplul 2.6. Să se determine punctele de pe curba în spa iu: (Γ) : r =
2 i + n t j − t 2 k t
a e căror binoame să fie paralele cu planul de ecua ie: (π) : x – y + 8 z + 2 = 0.
Solu ie: Vectorul director al binormalei în unctul M ∈ (Γ), de vector de ozi ie r (
t ) & este r ( t ) × &&(t) . r
2 1 & r(t ) = − 2 i + j − 2 t k , t t &&( t ) = 4 i − 1 j − 2 k , r t3 t2
i 2 & r ( t ) × &&(t) = − 2 r t 4 t3
j 1 t 1 −2 t
k 4 12 2 2 − 2 t = − i − 2 j − 4 k = − 4 2 t3 i + 6 t2 j + k . t t t t
(
)
−2
Parametrii directori ai direc iei binorma ei snt 2 t3, 6 t2, 1. Condi ia de par
a e ism c p an (π) este:
(2 t
deci:
3
i + 6 t2 j+ k ⋅ i − j+ 8 k = 0,
)(
)
2 t3 – 6 t2 + 8 = 0,
care are rădăcinile t1 = −1 şi t2, 3 = 2. Există un singur punct pe curbă ob inut pentru t
2: M(1, ln 2, – 4), deoarece pentru t = −1, n t n există. Ì
§2.8. Planul rectificant la o curbă în spa iu
Defini ia 2.19. Se numeşte plan rectificant la curba în spa iu regulată (Γ) în pnct M ∈
, planul (πR) determinat de tangenta şi binormala la curba (Γ) ce trec prin pnct M.
În scop determinării ecua iei vectoriale a planului rectificant (πR) se consideră curb
a regulată (Γ), de ce p in ordin doi, dată în reprezentare vectorială:
(Γ) : r = r(t), t ∈ (t 1 , t 2 ) .
95
Fie M ∈ (Γ), un punct curent, care nu este punct de inflexiune al curbei (Γ), de vecto
r de pozi ie r ( t ) , (πR) lanul rectificant la curba (Γ) în unctul M, iar Q ∈ (πR) un
unct curent de vector de ozi ie R . Prin defini ie, lanul rectificant (πR), la
curba (Γ) în unctul M ∈ (Γ) este determinat & & r de tangentă şi binormală, deci el este g
rat de vectorii r (t) şi r (t) && (t). Rezultă că & (t), r (t) && (t) sunt coplanari,
adică are loc: & vectorii MQ , r r
& & MQ ⋅ r ( t ) r ( t ) &&( t ) = 0 . r
Dar:
[
(
)]
MQ = R − r (t),
deci:
& & (π R ) : (R − r ( t ) ) ⋅ r ( t ) r ( t ) &&( t ) = 0 , r
[
(
)]
care reprezintă ecua ia vectorială a planului rectificant la curba în spa iu (Γ) în pnct
M.
Observa ii 2.19. 1°. Dacă curba în spa iu (Γ) este dată în reprezentare parametrică:
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12
iar M ∈ (Γ), de coordonate x(t), y(t), z(t) şi Q ∈ (πR), unct curent de coordonate X, Y,
Z, atunci, dacă se transcriere analitic ecua ia vectorială a planului rectificant, s
e ob ine ecua ia scalară:
X − x(t ) & (π R ) : x(t ) & & y( t ) z ( t ) &&( t ) &&( t ) y z
Y − y( t ) & y( t ) & & z( t ) x ( t ) &&( t ) &&( t ) z x
Z − z( t ) & z( t ) =0. & & x ( t ) y( t ) &&( t ) &&( t ) x y
2°. Dacă curba în spa iu (Γ) este dată în reprezentare naturală: (Γ) : r = r(s) , s paramet
tra , iar M ∈ (Γ), de vector de pozi ie r (s) , atunci ecua ia vectorială a planului
rectificant se scrie sub forma:
( π R ) : R = r (s ) + γ τ (s ) + δ β (s ),
sau su forma:
γ, δ ∈ R ,
(π R ) : R = r (s) + α r ' (s) + µ [r ' (s) r ' ' (s)],
α, µ ∈ R .
Ì
96

Observa ia 2.20. Din defini ia planului rectificant rezultă că acesta admite dreapta
normală principală drept normală. Dacă se ine seama de acest lucru, rezultă că reprezentăr
vectorială şi scalară ale planului rectificant pot fi deduse imediat din reprezentările
analoage ale dreptei normale principale.
§2.9. Triedrul
lui Frenet
Fie (Γ) o cur ă în spa iu regulată
de cel pu in ordinul doi şi M un punct al curbei (Γ) car
nu a ar ine unui arc sement e rea tă a lui (Γ) şi nu este punct inflexionar al ace
steia. În aceste ipoteze s-au ataşat, în mod unic, la curba (Γ) în unctul M, trei versori
: versorul tanent τ , versorul normal principal υ , respectiv versor binorma β .
Defini ia 2.20. Ansam lul M, τ, υ, β ataşat curbei în spa iu (Γ) în unctul M ∈ (Γ) se nume
ul mobil al lui Frenet. Defini ia 2.21.Se numeşte
triedrul lui
Frenet ataşat curbei
în spa iu (Γ) în unctul
M ∈ (Γ), trie rul re t eterminat e versorii τ , υ , β (fi . 2.
Planele acestui trie ru sunt (πO), (πN), (πR), ale căror ecua ii se pot rescrie şi sub for
ma:
{
}
(Nb) (πR)
(πN) (Γ)
β τ
M
(π O ) : (π N ) : (π R ) :
[R − r (s)]⋅ β (s) = 0 , [R − r (s)] ⋅ τ(s) = 0 , [R − r (s)]⋅ υ(s) = 0 ,
& r(t)
(T)
υ
(π0)
Fi. 2.10.
(N )

iar muchiile trie rului lui Frenet sunt (T), (N ), (N ). Deoarece re erul lui Fr
enet este ortonormat şi orientat drept, rezultă că între versorii acestuia au loc rela i
ile următoare:
τ ⋅ τ = υ ⋅ υ = β ⋅ β = 1, τ⋅ υ = υ⋅β = β ⋅τ =0, τ τ = υ× υ = β β = 0, β = τ υ, τ = υ

unde τ , υ , β sunt a i rin formulele:

Ca itolul 2. Elemente e eometrie iferen ială a curbelor în spa iu
97
τ(s) = r ' (s) ,
υ (s ) =
r ' ' (s ) , r ' (s)
β (s ) =
r ' (s) r ' ' (s) , r ' (s) r ' ' (s)

în cazul în care cur a (Γ) este ată în reprezentare naturală: (Γ) : r = r(s) , s arametru
tural, sau res ectiv rin formulele:

τ( ) =

& r( ) , & r( )
υ( t ) =
(r&(t) × &r&(t))× r&(t ) (r&(t) × &r&(t))× r&(t )
,
β (t) =
& r ( t ) &&( t ) r , & ( t ) &&( t ) r r

acă curba (Γ) este ată în reprezentare vectorială: (Γ) : r = r(t), t ∈ (t 1 , t 2 ) , cu
arametru oarecare.
Ì

O serva ia 2.21. Fie
(Γ) o cur ă în spa iu regulată, M ∈ (Γ) un unct curent or inar şi nei
exionar, (Γ) fiin ată în reprezentare parametrică:
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ). 12 Func ia s = s(t) este c
inuă şi derivabilă, deci:
dr dr dt dr 1 =⋅=⋅ , ds dt ds dt ds dt
2 d 2 r d 2 r dt dr d 2 t d 2 r 1 dr d 1 d 2 r = + ⋅ = + ⋅ 2= 2⋅ dt ds ds
s 2 dt ds ds dt 2 dt dt ⋅ 1 ds dt
2
+

d 2s 1 dt d 2 r drd 1 dr dt 2 1 d 2 r ⋅ ds − r ⋅ 2s +⋅ ⋅= ⋅ −⋅ ⋅ = . t t
s 2 s s 3 t t t t Prin înlocuirea erivatelor
în func ie e arametrul t.

2r r şi 2 în τ(s) , υ(s) şi β (s) se o in versorii τ , υ , β s s
98

eometrie iferen ială
Ì Exemplul 2.7. Fie curba în spa iu:
(Γ) : r ( t ) = 2 t i + t 2 j + ln t k, t > 0 . Să se determine ecua iile muchiilor şi
fe elor triedrului
Frenet în punctul P(2, 1, 0). Solu ie: Pecurba (Γ) unctul P(2,
1, 0) cores un e la valoarea t = 1 a arametrului. Vectorul irector al tanent
ei în P este:
& r
P
1 = 2 i + 2 t j + k = 2 i + 2 j + k , t t =1

iar ecua iile tanentei în P la cur a (Γ) sunt ate e: (T ) : x − 2 y −1 z = =. 2 2 1

& Planul normal are re t vector normal N = r şi ecua ia:
(πN) : 2(x – 2) + 2(y – 1) + 1(z – 0) = 0, sau: (πN) : 2 x + 2 y + z – 6 = 0.
& Planul osculator con ine unctul P şi este determinat de vectorii r este:
P
,
&& , ecua ia sa rP
x − 2 y −1 z (π0) : 2 2 1 = 0, 0 2 −1
sau: (π0) : 2 x – y – 2 z – 3 = 0. Drea ta inormală este perpendiculară pe planul osculato
în P, deci are vectorul director N P ( 2, − 1, − 2) , rezultă ecua iile:
(Nb) : x − 2 y −1 z = = . 2 −1 − 2
Normala rinci ală se află la intersec ia dintre planul normal şi planul osculator, şi a
re ecua iile:

2 x + 2 y + z − 6 = 0, (N ) : 2 x − y − 2 z − 3 = 0. Planul rectificant con ine rea ta

n entă şi dreapta binormală iar ecua ia sa este:
99
x − 2 y −1 (πR) : 2 2 2 sau: −1
z 1 = 0, −2
Ì
(πR) : x – 2 y + 2 z = 0.

§2.10. In icatoare sferice. Cur
ură. Torsiune
Defini ia 2.22. Fie (Γ) o cur ă în spa iu regulată, M ∈ (Γ) un unct curent e cur a (Γ) şi
o sferă cu centrul în O şi de rază
egală cu unitatea. Se consideră vectorul tangentei τ în
ul M şi fie OM = τ * = τ un vec or cu originea în O şi extremitatea
în M’ ∈ (S), echi olen
. Când punc ul M va parcurge curba (Γ) în sens pozi iv, punc ul M’ va descrie pe sfera (
S) o curbă (Γ) (fi. 2.11).

Se numeşte indicatoare sferică a tangentelor, curba în spa iu (Γ1) astfel efinită.
(Γ) M1’ ∆σ M’
τ1
* τ1 ∆θ
τ*
(Γ1)
M1 ∆s
(S)
O M
τ
Fig. 2.11.

Fie M1 un al punc al curbei regula e (Γ), (Γ1) indica oarea ferică a tangentelor şi M’,
M1’ ∈ (Γ1), două puncte pe curba (Γ1), core punzătoare punctelor M şi M1 (fig. 2.11). Se n
ază cu ∆s lungimea arcului MM1 ⊂ (Γ) şi cu ∆σ lungimea arcului M’M1’ ⊂ (Γ1).
Defini ia 2.23. Se numeşte curbură medie a arcului MM1, raportul:
∆σ . ∆s
Observa ia 2.22. Curbura medie se notează cu Km(MM1). Deci:
100
Km(MM1) =
∆σ . ∆s

Defini ia 2.24.. Se numeşte curbura curbei în spa iu (Γ) în punc ul M, limi a curburii
medii a arcului MM1 când M1 → M, dacă această limită există şi este
finită.
Observa ia 2.23. Curbura curbei în spa iu (Γ) în punc ul M e no ează prin K. Deci:
K = lim
∆s →0
∆σ dσ = . ∆s ds

Defini ia 2.25. Se numeşte
rază de curbură a curbei în spa iu (Γ) în punc ul M, inver a cur
urii curbei (Γ) în punc ul M. Ob erva ia 2.24. Raza de curbură se notează cu R. Deci:
R=
1 ds = K dσ
.

Teorema 2.9. Fie (Γ) o curbă în spa iu regulată, M, M1 ∈ (Γ) şi fie M’, M1’ ∈ (Γ1) punc ele
are punctelor M, M1 (fig. 2.11). Dacă se notează cu ∆s lungimea arcului

MM1 ⊂ (Γ), cu ∆σ lungimea
M1M1’ ⊂ (Γ1) şi cu ∆θ unghiul versorilor τ şi τ1 ai ange
arcului
(Γ) du e în M, re pec iv M1, a unci: K= dθ . d

Demon ra ie. Deoarece:

τ* = τ , rezul ă:
* τ1 = τ1 ,
(τ , τ ) = (τ, τ ) .
* * 1 1

A unci au loc rela iile: ∆σ ∆θ = ⋅ ∆s ∆s ∆σ M M
1
⋅
M M1
∆θ
,
M M1
101
∆σ ∆θ = lim ⋅ lim lim ∆s→0 ∆s ∆s →0 ∆s ∆s →0 însă: lim ∆σ M M
1
∆σ
M M1
⋅ lim
∆s →0
∆θ
,
∆s→0
= lim
M M1
∆s →0
∆θ
= 1.
Rezultă că:
∆s→0
lim
∆σ ∆θ = lim , ∆s →0 ∆s ∆s dθ . ds
prin urmare: K=
Ì
Defini ia 2.26. Se numeşte unghi de contingen ă al tangentelor,
unghiul ∆θ format de ver
sorii tangentelor la curba (Γ) du e în punc ele M, re pec iv M1 ale curbei (Γ). Defini
ia 2.27. Fie (Γ) o curbă în spa iu regulată
şi M un punct curent pe (Γ). Fie (S) fera uni
a e cu cen rul în O. Dacă β este versorul inormalei în M, se consi eră vectorul
OM = β * = β un vector echi olent cu β , cu oriinea în O şi extremitatea în M’ ∈ (S). Cân
ul M de crie curba (Γ) în en pozi iv, punc ul M’ va de crie pe fera (S) curba (Γ*) (f
ig. 2.12).
Se numeşte indicatoare sferică a binormalelor curba în spa iu (Γ*) a fel defini ă.
M’
∆σ* M1 ’ ∆θ* O (Γ)
β
(S)
*
β
β1
∆s M M1
β1*
(Γ*)
Fi. 2.12.

Fie M1 un alt unct al cur ei (Γ), β1 versorul inormalei în M1 şi fie OM 1 = β1*

vectorul cu ori inea în O şi cu extremitatea în punctul M1’ ∈ (S) echipolen cu β1 . Rezult
102

că M’1 ∈ (Γ*). Se no ează cu ∆s lungimea arcului MM1 al curbei (Γ) şi cu ∆σ* lungimea arcul
Defini ia 2.28. Se numeşte torsiune medie a arcului MM1, numărul real K * care m sat
isface: ∆σ* . K* = m ∆s Defini ia 2.29.. Se numeşte torsiunea curbei în spa iu (Γ) în punc
M, numărul real K care satisface:
*
K
*
∆σ* , = lim ∆s → 0 ∆s
dacă limita există şi este finită, adică:
K * = lim
∆s → 0
∆σ * dσ* = . ∆s ds

Defini ia 2.30. Se numeşte rază de torsiune a curbei în spa iu (Γ) în punc ul M, inver a
or iunii curbei (Γ) în punc ul M. Ob erva ia 2.25. Raza de curbură se notează cu T. Deci
:
T= sau:
1 , K* ds . dσ *
T=

Teorema 2.10. Fie (Γ) o curbă în spa iu regulată, M, M1 ∈ (Γ) şi fie M’, M1’ ∈ (Γ*) punc el
oare punctelor M, M1 (fig. 2.12). Dacă se notează cu ∆s lungimea arcului

MM1 cu ∆σ* lungimea arcului M1M1’ ⊂ (Γ*) şi cu ∆θ* unghiul versorilor β şi β1 ai in
⊂ (Γ),
r a (Γ) use în M, res ectiv M1, atunci:
K* =

θ * . s
Demonstra ie. Deoarece:
β* = β , rezultă:
β1* = β1 ,

Ca itolul 2. Elemente e eometrie iferen ială a curbelor în spa iu
103
(β , β ) = (β, β ).
* * 1 1
Atunci au loc rela iile:
' M' M1 ∆σ* ∆θ* ∆σ* , = ⋅ ⋅ ∆s ∆s ∆θ* M M1 M M1 ∆σ* ∆σ* ∆θ* , lim = lim ⋅ lim ⋅ lim
însă: lim ∆σ* M M
1
∆s→0
= lim
M M1
∆s →0
∆θ*
= 1.
Rezultă că:
∆s→0
lim
∆σ* ∆θ* = lim , ∆s →0 ∆s ∆s
prin urmare:
K* =
dθ* . ds
Ì
Defini ia 2.31. Se numeşte unghi de contingen ă al binormalelor,
unghiul ∆θ* format de v
ersorii bionormalelor la curba (Γ) du e în punc ele M, re pec iv M1 ale curbei (Γ).

§2.11. Formulele lui Frene
Teorema 2.11. Se con ideră o curbă în spa iu (Γ) regula ă de ordinul k, k ≥ 3, dată în repr
are naturală:

(Γ) : r = r( ) , parame ru na ural.
Fie M un punc curen pe curba (Γ), de vec or

de pozi ie r ( ), care nu e e punc de inflexiune, iar τ , υ , β versorii tan entei,
normalei rinci ale şi respectiv binormalei în M. Dacă razele de curbură şi de torsiune R ş
respectiv T sunt nenule în punctul M şi dacă ds este elementul de arc pe curba (Γ), a u
nci au loc următoarele rela ii:
104
dτ 1 = υ, ds R
(2.5)

dβ 1 = − υ, ds T dυ 1 1 = − τ+ β. s R T
Demonstra ie. Se ştie că vectorii τ şi υ snt da i de form e e:
τ=
(2.6) (2.7)
dr , d
υ=
d2r . 2 d 2 r ds ds 2 1
De aici rez tă:
dτ d 2 r d2r = 2= υ. ds ds ds 2 Pe de a tă parte, conform defini iei 2.24, are loc: (2
.8)

dσ 1 =, d R unde dσ e e elemen
ul de arc pe indica oarea ferică a tangentelor (Γ1). F
ie M’ ∈ (Γ1), un punc curen pe indica oarea ferică a tangentelor, de vector de pozi i
e τ * , core punzător punctului curent M ∈ (Γ). Are loc rela ia: d τ * = dσ , deci: dσ dτ *
d d în ă:
τ* = τ ,
deci:
1 dτ d2r = = . R d d 2
Prin înlocuire în (2.8) e ob ine: dτ 1 = υ, ds R
105
adică formula (2.5) este demonstrată. Pentru a verifica formula (2.6) se consideră rel
a ia:
β = τ υ,

prin derivare în raport c arc s a c rbei (Γ), cond ce a: d β τ dυ = × υ + τ . d
care
n ă: dτ 1 = υ, ds R deci:

dβ υ = τ , (υ × υ = 0 ) . ds ds
Deoarece vector υ are mod constant dυ ⊥ υ, ds deci,
(2.9)
(
υ = 1) , rez tă conform propozi iei 2.1 că:

dυ dυ estecop anar c vectorii τ şi β . Prin urmare, oate fi escom us u ă ds ds vectori
τ şi β : υ = λ τ + µ β , λ, µ ∈ R . d

Se deduce a fel prin înlocuire în rela ia (2.9): dβ = τ (λ τ + µ β ), s a ică: dβ = −µ
(
)
(2.10)
de nde:
dβ = − µυ = µ , ds
(2.11)

Fie M’ ∈ (Γ*) un punc curen pe indica oarea ferică a binormalelor de vector de pozi i
e β * = β , cores unzător punctului curent M ∈ (Γ). Are loc rela ia: d β * = σ * ,
106

eome rie diferen ială

deci: dσ *dβ* = . s s nsă: dβ* β = , s s eci: β σ * = . d d Dar: dσ * 1 = , d
dβ 1 . = s T Dacă se ine seama de rela iile (2.11) şi (2.12) rezultă:
µ= 1 , T µ= 1 . T
(2.12)
Se consideră: µ= 1 , T
atunci din rela ia (2.10) se ob ine: dβ 1 = − υ, ds T adică formula (2.6) este ob inută. În
demonstrării şi a formulei (2.7) se observă că are loc rela ia: υ = β τ, de unde: dυ
scopul
s s s însă pe baza formulelor (2.5) şi (2.6) se ob ine: dυ 1 1 = β − τ, d T R
(υ × τ = − β ,
β υ = −τ ,

)
deci şi formula (2.7) este demonstrată.
107
Defini ia 2.32. Egalită ile (2.5), (2.6) şi (2.7) ob inute în teorema 2.11, se numesc
formulele lui Frenet relative la curba în spa iu (Γ).

Formulele lui Frene un de mare impor an ă pentru demonstrarea următoarei teoreme
fundamentale a teoriei curbelor în spa iu şi anume:
Teorema 2.12. Fie K = K(s), χ = χ(s) două

func ii continue pe intervalul I ⊂ [0, ∞) şi astf
l încât K(s) > 0 pentru orice s ∈ I. n a este ondi ii există o curbă care admite o reprez
ntare naturală cu s ca parametru şi pentru care K(s) şi χ(s) sunt urbura şi respectiv tor
siunea. Două curbe cu această proprietate diferă cel mult printr-o rota ie şi o transla
ie. Observa ia 2.26. Rezultatul dat în teorema 2.12 arată că func iile continue:
K = K(s), χ = χ(s), K(s) > 0, (∀) s ∈ I,
(2.13)
determină o curbă până la rota ii şi transla ii în spa iu. Din acest motiv, ecua iile (2.13
se numesc ecua ii intrinseci ale curbelor în spa iu.
§2.12. Aplica ii ale formulelor lui Frenet
Următoarele patru rezultate dau unele informa ii asupra interpretării geometrice a c
urburii şi torsiunii unei curbe în spa iu.
Teorema 2.13. Fie (Γ) o urbă în spa iu, regulată de ordinul k, k ≥ 2. Condi ia necesară şi
ficientă ca această curbă să fie o dreaptă este:
K = 0.
Demonstra ie. Necesitatea. Fie (Γ) o dreaptă. În acest caz tangenta la curba (Γ) are o d
ire ie onstantă, adică:
∆θ = 0, unde ∆θ este unghiul de contingen ă al tangentelor. Se ob ine: ∆θ =0 ∆s
şi deci:
K = lim
∆s →0
∆θ = 0. ∆s
Suficien a. Fie (Γ) o urbă în spa iu astfel încât:
K = 0. Din formula (2.5) a lui Frenet, rezultă:
108

dτ =K υ, ds
dτ =0, d adică: dτ = 0
deci: . Prin in egrare e ob ine: τ = τ0 , unde τ0 e e
ec or con an . n ă: dr
τ= , d deci:
dr = τ0 d . Prin in egrare e ob ine: r = τ0 + r
0 , unde r0 e e un vec or con an . Prin ran crierea anali ică a acestei ecua ii
se ob ine:
x = ls + x 0 , y = ms + y 0 , z = ns + z , 0
unde:

r = x i + yj + zk , r0 = x 0 i + y 0 j + z 0 k , τ 0 = li + mj + nk . S au ob inu
ocmai ecua iile parame rice ale unei drep e, adică (Γ) este o dreaptă.
Ì Teorema 2.14. Fie (Γ) o urbă în spa iu, regulată de ordinul k, k ≥ 2, fără puncte 1 sing
şi astfel încât K > 0. (Γ) este urbă plană dacă şi numai dacă = 0 . T Demonstra ie. Neces
Se consideră curba în spa iu (Γ) în reprezentare parametri ă naturală: x = x (s), (Γ) :
s), s parametru natural. z = z(s), Da ă se presupune că (Γ) este o urbă plană, atunci e
tă un plan:
109

(π): Ax + By + Cz +D = 0, astfel încât toate unctele lui (Γ) îi a ar in, eci are loc: Ax

(s) + By(s) + Cz(s) +D = 0. Prin erivarea acestei e alită i de două ori în raport cu
s se ob ine: Ax’(s) + By’(s) + Cz’(s) = 0, Ax’’(s) + By’’(s) + Cz’’(s) = 0,
deci vectorii r (s) , r (s) sunt ortogonali pe vectorul normal N(A, B, C)
la planul (π). Rezultă astfel că vectorul r (s) r (s) este coliniar cu N , deci:
β=
şi atunci:
1 N N

dβ = 0. s
Prin folosirea formulei (2.6) a lui Frenet, rezultă atunci: 1 = 0. T
Suficien a. Dacă
1 = 0 în toate punctele curbei (Γ), atun i din a eeaşi formulă (2.6) T

rezultă: dβ =0 s
şi deci prin integrare se ob ine:
β = β0 ,
un e:
β0 = Ai + Bj + Ck ,
este un vector constant. Prin înmul ire scalară a acestei rela ii cu τ , e ob ine:
τ ⋅ β = τ ⋅ β0 ,
însă:
τ ⋅ β = 0,
eci:
τ ⋅ β0 = 0 .
Dar:
110

τ= deci: β0 ⋅

r , s r =0. s
Prin transcrierea analitică a ultimei ecua ii se ob ine: Ax (s) + By (s) + Cz
(s) = 0 , sau: Adx + Bdy + Cdz = 0, care este o ecua ie diferen ială totală, ce inte
grată conduce la: Ax(s) + By(s) + Cz(s) + D = 0, unde D este o constantă. x(s), y(s)
, z(s) sunt coordonatele unui punct arbitrar M ∈ (Γ), rezultă că (Γ) este situată în planul
e ecua ie: (π) : Ax + By + Cz + D = 0.
Ì

Teorema 2.15. Fie (Γ) o cur ă în spa iu regulată de ordinul k, k ≥ 3, ale cărei puncte 1 su
t ordinare şi astfel încât K > 0. (Γ) este o parte a unui er da ă şi numai dacă = 0 T şi
onstant. Demonstra ie. Necesitatea. Fie (Γ) o por iune a unui er . Printr-o trans
la ie se poate presupune ă centrul acestuia este chiar originea reperului. Fie cu
rba (Γ) dată în reprezentare naturală:
(Γ) : r = r(s) , s parametru natural.
Deoare e la un er raza şi tangenta într-un punct sunt perpendiculare, rezultă că are l
oc rela ia: r(s) ⋅ r (s) = 0 . Prin derivarea acestei egalită i se ob ine:
τ 2 ( ) + r ( ) ⋅ r ( ) = 0 ,
deci: 1 + r ( ) ⋅ dτ = 0, d

au prin u ilizarea formulei (2.5) a lui Frene , e deduce:

Capi olul 2. Elemen e de geome rie diferen ială a curbelor în spa iu
111
r (s) ⋅ υ = −
1 . K
Prin derivarea acestei ega ită i în raport cu s şi prin utilizarea
formulei (2.7) a lu
i Frenet,
se ob
ine: d 1 1 − = τ ⋅ υ + r − Kτ + β . s K T Dar: τ⋅ υ =
i 1 e e con an ă. K
Suficien a. Fie curba (Γ) astfel în ât
1 = 0 (deoare e urba (Γ) este plană se aplică teorema 2.14). T
1 = 0 şi K = constant. Conform teoremei 2.14 se T ob ine că (Γ) este o urbă plană. Prin u
tilizarea formulei (2.7) a lui Frenet se ob ine: d 1 1 dυ 1 = τ + (− K ⋅ τ ) = 0 , r + υ
K K d K deci: r+ 1 υ=a, K
1 , K2 1 , K2
nde a este n vector constant. Se ob ine astfe :
(r − a )2 =
sa:
(x (s) − a 1 )2 + (y(s) − a 2 )2 + (z(s) − a 3 )2 =
nde x(s), y(s), z(s) snt coordonate e ni pnct crent a crbei (Γ), iar a = a
1 i + a 2 j + a 3 k . Această egalitate arată că (Γ) se află la intersec ia sferei de cen
tru C(a1, a2, a3) şi rază 1 , cu un plan, adică este o parte a unui cerc. Ì K Fie (Γ) o u
rbă în spa iu regulată de ordinul k, k≥ 3, în vecinătatea punctului M0 ∈ (Γ) orespunzător
s0. Fie τ 0 , υ0 , β0 , versorii trie rului lui Frenet, ataşa i curbei (Γ) în M0
şi K0, K * , curbura şi respectiv torsiunea presupuse nenule, în acest punct. 0
112
Defini ia 2.33. O curbă în spa iu (Γ) regulată de ordinul k, k ≥ 3, dată în reprezentare ve
rială:
(Γ) : r = r(t), t ∈ (t 1 , t 2 ) , se spune ă este drept orientată în punctul M0 ∈ (Γ), o
punzător valorii s0 a parametrului s, dacă pentru s crescător (s > s0) punctele curbei
(Γ) părăsesc planul osculator (π0) în M0 e artea ozitivă a sa, parte dată de β0 şi este
ientată în punctul M0 dacă pentru s > s0 punctele curbei (Γ) părăsesc planul osculator (π0)
0 e artea sa neativă, parte dată de − β0 .

O serva ia 2.27. Defini ia e mai sus este in e en entă de orientarea pe curbă, deoa
rece dacă s* = − , e ob ine τ * = − τ , υ * = υ , dar şi β * = − β . Teorema 2.16. Fie (Γ
iu regulată de ordinul k, k ≥ 3, în vecinătatea unui punct M0 ∈ (Γ), K0, K * , urbura şi r
ectiv torsiunea, presupuse nenule în acest 0 punct. Dacă torsiunea în M0 este pozitivă,
atunci curba (Γ) este drept orientată în M0, iar dacă torsiunea în M0 este negativă, atunci
curba (Γ) este stâng orientată în M0. Demonstra ie. Deoarece curba (Γ) este regulată de ord
nul cel pu in trei, rezultă că există şi sunt continue func iile vectoriale: r (s), r
(s), r (s), r (s) . Prin aplicarea formulei lui Taylor, se ob ine:
r (s) = r (s 0 ) + unde: s − 0 ( − 0 ) 2 ( − 0 ) 3 r ( 0 ) + r ( 0 ) +
r ( 0 ) + θ , 1! 2! 3!
θ → → 0 .
0

Prin u ilizarea formulelor lui Frene , e ob ine: r ( 0 ) = τ 0 , Rezul ă deci: r
(s 0 ) = K 0 υ0 ,
2 r ' ' ' (s 0 ) = −K 0 τ 0 + K 0 υ0 + K 0 K * β0 . 0
(s − s 0 ) 2 (s − s 0 ) 3 2 (s − s 0 ) 3 r (s) = r0 + (s − s 0 ) − K 0 τ0 + K0
3 (s − s 0 ) + K 0 K * β0 + θ , (r0 = r (s 0 )) . (2.14) 0 6
Dacă se ine seama că produsul mixt τ 0 , υ0 , β0 = 1 , in rela ia (2.14) se o ine:
(
)
(r − r0 , τ0 , υ0 ) =
nde:
(s − s 0 )3
6
K 0K* + ε , 0
(2.15)
Capitolul 2. Elmnt d gomtri difrn ială a curbelor în spa iu
113
ε = θ, τ0 , υ0 = S→S → 0.
0
(
)
K 0 , este pozitivă, iar membrul doi al 6 rela iei (2.15) păstrează într-o vecinătate sufi
cient de mică a lui s0, semnul lui K * . Aşadar, 0
Dacă s > s0 şi cum K0 > 0, cantitatea
(s − 0 )3
dacă torsiunea K * > 0, din egalitatea (2.15) rezultă că: 0
(r − r0 , τ0 , υ0 ) > 0 ,
deci crba este drept orientată în M0, iar dacă torsiunea K * < 0, rezultă că: 0
(r − r0 , τ0 , υ0 ) < 0 ,
adică curba (Γ) este stâng orientată în M0.
Ì
Observa ia 2.28. Din teoremele 2.14 şi 2.16 reiese că torsiunea măsoară “abaterea” curbei d
la planul osculator al acesteia.
§2.13. Calculul curburii şi al torsiunii
Teorema 2.17. Fie (Γ) o urbă în spa iu regulată de ordinul k, k ≥ 3, M ∈ (Γ) un pun t ure
ds elementul de ar pe urba (Γ), iar R raza de urbură a curbei (Γ) în pun tul M. 1° Da ă
curba (Γ) este dată în reprezentare vectorială naturală:
(Γ) : r = r(s) , s parametru natural, iar M ∈ (Γ) este ve tor de pozi ie r (s) , atun
i: K= 1 = r ' (s) × r ' ' (s) . R
2° Da ă curba (Γ) este dată în reprezentare vectorială oarecare: (Γ) : r = r(t), t ∈ (t 1 ,
) , iar M ∈ (Γ) este ve tor de pozi ie r ( t ) , atun i: K= & r ( t ) ×&&( t ) r 1 = .
R &(t ) 3 r
3° Da ă curba (Γ) este dată în reprezentare parametrică oarecare:
114
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12 iar M ∈ (Γ) este de oo
x(t), y(t), z(t), atun i:
& & & & & & x ( t ) y( t ) y( t ) z ( t ) z( t ) x ( t ) + + &&( t ) &&( t ) &&(
t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y y z z x & (x
2 2 2 2
K=
1 = R
& & (t ) + y (t) + z (t )
2
2
)
3 2
.
Demonstra ie. 1° Din formula (2.5) a lui Frenet rezultă:
1 dτ 1 d 2 r υ= = K ds K ds 2
şi dacă se înlocuieşte în egalitatea:
β = τ υ,
se ob ine:
β=

1 r 2 r . K s s 2 1 = r ' (s) r ' ' (s) . R

Prin consi erarea mo ulului
acestei rela ii, se o ine: K= 2° Fie: (Γ) : r = r(t), t
∈ (t 1 , t 2 ) , atunci acă se ine seama că s = s(t) este func ie continuă şi derivabilă,
se ob ine: dr dr dt =⋅, ds dt ds
De unde: d 2 r d 2 r dt dr d 2 t = + ⋅ 2. dt ds ds 2 dt 2 ds
3
2
dr d 2 r dt = ds ds 2 ds adică:
dr d 2 r dt d 2 t dr dr 2 + ⋅ 2 , dt dt ds ds dt dt
3
dt & r (s) r (s) = r ( t ) &&( t ) . r ds
(
)
Prin înlocuire în rela ia curburii demonstrată la 1° se ob ine:
115
1 dt K= = R ds Însă:
1 dt = ds ds dt deci:
3 3
3
& r ( t ) &&( t ) . r
=
1 & r(t )
3
,
& r ( t ) &&( t ) r 1 K= = . R &(t ) 3 r 3° Deoarece:
& & & & r ( t ) = x ( t ) i + y ( t ) j + z ( t ) k , r ( t ) = x ( t ) i + y( t
) j + z ( t ) k ,
rezultă că: & & & & r(t) = x 2 (t ) + y 2 (t) + z 2 (t ) ,
i j k & & & & r ( t ) &&( t ) = x ( t ) y( t ) z( t ) , r &&( t ) &&( t ) &&( t
) x y z de unde:
& r ( t ) &&( t ) = r & & & & & & x ( t ) y( t ) y( t ) z ( t ) z( t ) x ( t ) +
+ . &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y y z z x
2 2 2
Prin înlocuire în formula curburii demonstrată la 2° se ob ine:
& & & & & & x ( t ) y( t ) y( t ) z( t ) z( t ) x ( t ) + + &&( t ) &&( t ) &&(
t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y y z z x & (x
2 2 2 2
K=
1 = R
& & (t ) + y (t ) + z (t)
2
2
)
3 2
.
Ì
Observa ia 2.29. Dacă curba în spa iu (Γ) este dată în reprezentare vectorială naturală:
(Γ) : r = r(s) , s parametru natural,
atun i urbura sa poate fi exprimată şi prin rela ia:
116
K=
1 = x 2 (s) + y 2 (s) + z 2 (s) . R

Într-adevăr, deoarece: dr = τ = 1, d rezul ă că: dr d 2 r ⊥ . ds ds 2 Atunci are loc: π r
s) r ' ' (s) = r ' (s) ⋅ r ' ' (s) sin , 2 a ică: K= 1 = r (s) = x 2 (s) + y
2 (s) + z 2 (s) . R
Ì
Observa ia 2.30. Din teorema 2.17, ca şi din defini ia 2.24 rezultă: curbura K într-un
punct M ∈ (Γ) este un număr real nenegativ. Teorema 2.18. Fie (Γ) o urbă în spa iu regula
de ordinul k, k ≥ 3, M ∈ (Γ) un pun t urent, ds elementul de ar pe urba (Γ), iar K* t
orsiunea urbei (Γ) în pun tul M.
1° Da ă curba (Γ) este dată în reprezentare vectorială naturală: (Γ) : r = r(s) , s paramet
tural, iar M ∈ (Γ) este de ve tor de pozi ie r (s), atun i:
K* = 1 (r ' (s), r (s)' ' , r ' ' ' (s) ) = . 2 T r ' (s) × r ' ' (s)
2° Da ă curba (Γ) este dată în reprezentare vectorială oarecare: (Γ) : r = r(t), t ∈ (t 1 ,
) , iar M ∈ (Γ) este de ve tor de pozi ie r (t), atun i:
K* =
& & 1 r ( t ), &&( t ), &r&( t ) r = . 2 T & r ( t ) × &&( t ) r
(
)
117
3° Dacă curba (Γ) este dată în reprezentare parametrică oarecare:
x = x ( t ), (Γ) : y = y( t ), z = z( t ), t ∈ (t , t ), 12
iar M ∈ (Γ) este de oordonate x(t), y(t), z(t), atun i:
K* =
1 = . 2 2 2 T & & & & & & x ( t ) y( t ) y( t ) z ( t ) z( t ) x ( t ) + + &&( t
) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y y z z x
& & & x ( t ) y( t ) z ( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y z &x&( t ) &y ( t ) &z&
( t ) & && &
Demonstra ie. 1° Se onsideră formula (2.6) a lui Frenet:
dβ 1 = − υ, ds T de nde, prin înm ire sca ară cu υ , se dedce:
1 dβ =−υ . T ds
Dar:
β = τ υ,
iar din form a (2.5) a i Frenet se ob ine:
υ=
1 dτ , K d 1 dτ τ , K d
deci:
β=

e un e, rin erivare în ra ort cu s, se o ine:

β 1 τ 1 dτ dτ 1 d2τ = τ + + τ 2 , d d K d K d d K d adică: dβ
( υ , τ, υ ) = 0
118

şi atunci, dacă se ine seama de ultima egalitate, formula torsiunii devine:
1 1 d2τ K = = − υ, τ , 2 , T K d
*
au:
K* =
1 1 d2τ = τ, υ, 2 , T K ds
de nde, prin în ocirea i υ din form a (2.5) a i Frenet, se ob ine: 1 1 dτ d 2 τ
= = 2 τ, , 2 , T K d d
*
adică: K* = 1 = (r (s), r (s), r (s) ) ⋅ r (s) r (s) T
−2
.

2° Deoarece func ia = ( ) e e con inuă şi derivabilă, au loc rela iile: dr dr dt =⋅, d
s dt ds
d 2 r d 2 r dt dr d 2 t = , + ⋅ ds 2 dt 2 ds dt ds 2
3
2
d3r d3r = ds 3 dt 3
d 2 r dt d 2 t dr d 3 t dt +3 2 ⋅ ⋅ 2 + ⋅ 3 , dt ds ds ds ds ds
3
dt & r (s) r (s) = ⋅ r ( t ) &&( t ) , r ds
(
)
(r (s), r (s), r (s) ) = dt
ds
6
& & ⋅ r ( t ), &&( t ), &r&( t ) . r
(
)
Deci, prin înlocuire în rela ia torsiunii demonstrată la 1°, se ob ine: K* =
& ( t ), &&( t ), &r&( t ) & 1 r r = . T & ( t ) &&( t ) 2 r r
(
)
3° Deoarece:
r ( t ) = x ( t ) i + y( t ) j + z ( t ) k , & & & & r ( t ) = x ( t ) i + y( t
) j + z ( t ) k ,
&&( t ) = &&( t ) i + &&( t ) j + &&( t ) k , r x y z &r&( t ) = &x&( t ) i + &y
( t ) j + &z&( t ) k , & & && &
rezultă că:
119
(
& & & x ( t ) y( t ) z ( t ) & & r ( t ), &&( t ), &r&( t ) = &&( t ) &&( t ) &&
( t ) , r x y z &x&( t ) &y ( t ) &z&( t ) & && &
)
& r ( t ) &&( t ) r
2
& & & & & & x ( t ) y( t ) y( t ) z ( t ) z( t ) x ( t ) = + + . &&( t ) &&( t )
&&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) x x y y z z
2
2
2
Prin înlocuire în formula torsiunii demonstrată la 2°, se ob ine:
K* =
1 = . 2 2 2 T & & & & & & x ( t ) y( t ) y( t ) z ( t ) z( t ) x ( t ) + + &&( t
) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y y z z x
& & & x ( t ) y( t ) z ( t ) &&( t ) &&( t ) &&( t ) x y z &&&( t ) &y ( t ) &z&
( t ) && & x
Ì
Observa ia 2.31. Din teoria 2.18, rezultă că torsiunea K* într-un punct M ∈ (Γ) de ve tor
de pozi ie r ( t ) este un număr real care poate fi negativ, zero sau pozitiv. Sem
nul & & torsiunii este acelaşi cu semnul produsului mixt: r ( t ), &&( t ), &r&( t
) . r
(
)
Ì
Exemplul 2.8. Se consideră curba în spa iu:
x 2 + y 2 − r 2 = 0, (Γ) : 2 y + z 2 − r 2 = 0, ( x, y, z) ∈ R 3 ,
r 2 r 2 r 2 şi pe ea punctul P 2 , 2 , 2 . Să se determine tangenta, planul normal
nul osculator al curbei în punctul P, curbura şi torsiunea curbei în acest punct.
Solu ie: Tangenta are ecua iile:
x− (T ) :
r2 2
y− =
r2 2
z− =
r2 2
,

D(F, ) D ( y, z ) P unde:

D( F, ) D(z, x ) P

D( F, ) D (x , y ) P
120

r2 2⋅ D( F, G ) 2 = D ( y, z ) P r2 2⋅ 2
0 r2 2⋅ 2
= 2 r2 ,
0 D(F, G ) = D(z, x ) P r2 2⋅ 2
r2 2⋅ D( F, G ) 2 = D (x , y ) P 0
2⋅
r2 2 = −2 r 2 , 0
r2 2 = 2 r2 . r2 2⋅ 2 2⋅

Ecua iile drep ei angen e în P devin:
x− (T ) : au: (T ) : x − r2 r2 r2 = −y + =z− . 2 2 2 r2 r2 r2 y− z− 2= 2= 2, 2 r2 − 2 r2 2

Ecua ia planului normal e e:
r 2 D(F, ) r 2 D(F, ) r 2 D(F, ) ⋅ ⋅ ⋅ (πN) : x − + y− + z − = 0,
y) P sau: (πN) : x − y + z −
r2 =0. 2
O re rezentare arametrică a curbei (Γ) este:
x = r os t , (Γ) : y = r sin t , z = r os t.
Pun tul P orespunde valorii parametrului t = π . Se calculează în P: 4
& x (t ) P = −r
2 , 2

&&( ) P = − r x
2 , 2

&&&( ) P = r x
2 , 2

Capi olul 2. Elemen e de geome rie diferen ială a curbelor în spa iu
121
& y( t ) P = r & z( t ) P = −r
2 , 2 2 , 2

&&( ) P = − r y &&( ) P = − r z
2 , 2 2 , 2

&y ( ) P = − r && &z&( ) P = r &
2 , 2 2 . 2

Ver orul binormalei, β , evine: i 2 2 2 −r 2 =
−r
j 2 2 2 −r 2 r
k
−r
β=
& r ( t ) &&( t ) r & r ( t ) &&( t ) r
P
& ( t ) &&(t) r r
2 ijk 2 r2 1 −1 1 2 2 −r 111 2= = & ( t ) &&(t) r r P P
r2 ( −2 i + 2 k ) − r2 i + r2 k 2 2 2 = = =− i+ k. 2 2 2 r4 & ( t ) &&(t) r r P

Planul osculator în unctul P are ecua ia: (π0) : − sau: (π0) : x – z = 0. Cur ura este:
& r ( t ) &&( t ) r 1 = 3 RP & r(t)
r2 2 4 = . 2 3 3 2r 3 3r 4
2 2
r 2 2 r 2 x − + z − = 0, 2 2 2
= P
Torsiunea este:
& & 1 r ( t ), &&(t), &r&(t) r = 2 T & r ( t ) &&(t) r
(
)
P
=
0 = 0. 2 r4
Rezultă că în punctul P curba în spa iu (Γ) se omportă ca o curbă plană.
Ì
Capitolul 3. Elemente de geometrie diferen ială a suprafe elor
155
Capitolul 3 ELEMENTE DE GEOMETRIE DIFEREN IALĂ A SUPRAFE ELOR
§3.1. Reprezentarea analitică a unei suprafe e
Defini ia 3.1. Se numeşte por iune simplă de suprafa ă, o mul ime (Σ) de puncte M din sp
a iu ale căror coordonate x, y, z în raport cu reperul ortonormat R = 0, i , j, k al
lui R 3 şi ai căror vectori de pozi ie r satisfac una din următoarele ecua ii:
{
}
(Σ) : F(x, y, z) = 0, (x, y, z) ∈ D ⊆ R 3 , (Σ) : z = f(x, y), (x, y) ∈ D’ ⊆ R 2 ,
(3.1) (3.2)
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z( u , v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ), 1
2 (Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) ,
(3.3)
(3.4)
unde F, f, x, y, z, r satisfac condi iile: (i) sunt func ii continue, (ii) func
iile x, y, z şi r stabilesc o coresponden ă biunivocă şi bicontinuă între punctele M ∈ (Γ)
chile ordonate de numere reale (u, v), (( u , v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) ) , (i
ii) admit derivate par iale de ordinul întâi, continue. Rela iile (3.1), (3.2), (3.3
), (3.4) se numesc respectiv: reprezentarea analitică implicită sau ecua ia implicită
a por iunii simple de suprafa ă; reprezentarea analitică explicită sau ecua ia explici
tă a por iunii simple de suprafa ă; reprezentarea analitică parametrică sau ecua iile pa
rametrice ale por iunii simple de suprafa ă; reprezentarea vectorială sau ecua ia ve
ctorială a por iunii simple de suprafa ă.
Exemplul 3.1. 1° (E) : °
x 2 y2 z2 + + − 1 = 0, (a , b, c > 0), ( x , y, z) ∈ [− a , a ] × [− b, b ] × [− c, c] ⊂ R
2 b2 c2
constituie ecua ia implicită a elipsoidului.
156
2° (PE ) : z = °
x 2 y2 + 2 , (a , b > 0), ( x , y) ∈ R 2 , 2 a b
constituie ecua ia explicită a paraboloidului eliptic.
x = au ch v, 3° (PH ) : y = bu sh v, ° 2 2 z = u , ( u , v ) ∈ R , constituie ecua
parametrice ale paraboloidului hiperbolic.
4° (H1 ) : r = a ch u ⋅ co v i + b ch u ⋅ in v j + c h u k , u ∈ R , v ∈ [0, 2 π] , °
constituie ecua ia vectorială a hiperboloidului cu o pânză.
Observa ia 3.1. O por iune simplă de suprafa ă admite o infinitate de reprezentări par
ametrice. Într-adevăr, dacă u = u(u*, v*) şi v = v(u*, v*), u*, v* sunt parametri reali,
atunci reprezentarea parametrică (3.3) devine:
x = x u ( u * , v * ), v( u * , v * ) , (Σ) : y = y u ( u * , v * ), v(u * , v * )
, * * * * z = z u ( u , v ), v( u , v ) , adică: x = x * (u * , v * ) , (Σ) : y = y
( u * , v * ) , * * * z = z ( u , v ) .
( ( (
) ) )

Defini ia 3.2. e numeşte por iune regulată de suprafa ă, o mul ime (Σ) de puncte M din
spa iu ale căror coordonate x, y, z în raport cu reperul ortonormat R = 0, i , j, k
al lui R 3 şi ai căror vectori de pozi ie r satisfac una din rela iile (3.1), (3.2),
(3.3) sau (3.4), unde func iile F, f, x, y, z, r satisfac următoarele condi ii nu
mite de regularitate: (i) sunt func ii reale, uniforme şi continue, (ii) admit der
ivate (F, f - derivate par iale, x, y, z - derivate ordinare) de ordinul întâi, cont
inue, nu toate nule, (iii) func iile x, y, z, r stabilesc o coresponden ă biunivocă şi
bicontinuă între punctele M ∈ (Σ) şi perechile ordonate de parametri reali (u, v), (( u ,
v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) ) , (iv) cel pu in unul dintre determinan ii func i
onali (jacobienii):
{
}
D( x , y) , D(u, v)
D ( y, z ) , D(u, v)
D(z, x) , D(u, v)
este nenul.
157
Defini ia 3.3. Se spune că o por iune regulată de suprafa ă (Σ) este o por iune de supra
fa ă regulată de ordinul n, dacă func iile F, f, x, y, z, r din rela iile (3.1), (3.2)
, (3.3), (3.4) admit derivate par iale continue până la şi inclusiv ordinul n > 1, ast
fel încât nu toate derivatele de acelaşi ordin să se anuleze. Defini ia 3.4. Fie (Σ) o por
iune simplă de suprafa ă. Un punct M ∈ (Σ) se numeşte punct ordinar, dacă în punctul M sun
atisfăcute toate condi iile de regularitate. În caz contrar se numeşte punct singular.
Observa ia 3.2. Punctele singulare sunt de două categorii: proprii şi improprii. Un
punct singular M ∈ (Σ) este propriu, dacă M este singular în orice reprezentare analiti
că a lui (Σ). Un punct singular M ∈ (Σ) este impropriu, dacă există cel pu in o reprezentar
analitică a lui (Σ), în care M să nu fie singular. Defini ia 3.5. Fie (Σi)i∈I o familie de
por iuni de suprafa ă regulate. Se numeşte suprafa ă regulată, reuniunea tuturor por iun
ilor de suprafa ă regulate din familia (Σi)i∈I, adică: (Σ ) = U ( Σ i ) ,
i∈I
unde frontierele por iunilor (Σi) pot fi eventual curbe singulare.
§3.2. Curbe trasate pe o suprafa ă. Curbe coordonate
Defini ia 3.6. Fie suprafa a regulată (Σ), dată în reprezentare parametrică:
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z ( u , v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ). 1
1 2
Mul imea punctelor M ∈ (Σ) ale căror coordonate x, y, z verifică ecua iile:
x = x (u ( t ), v( t ) ), (Γ) : y = y(u ( t ), v( t ) ), z = z(u ( t ), v( t ) ), t ∈
( t , t ), 1 2
formează o curbă (Γ) (fig. 3.1), numită curbă trasată pe suprafa a (Σ). Σ
(3.5)
Ecua iile (3.5) se numesc ecua iile parametrice ale curbei (Γ) trasate pe suprafa
a (Σ).
Observa ia 3.3. Dacă (Σ) este o suprafa ă dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) ,
158

şi curba (Γ) trasată pe suprafa a (Σ), ((Γ) ⊂ (Σ)), atunci reprezentarea vectorială a curbe
ste: (Γ) : r = r (u ( t ), v( t ) ), t ∈ ( t 1 , t 2 ) . Defini ia 3.7. Fie (Σ) o supr
afa ă regulată, dată în reprezentare parametrică:
x = x (u, v), (Σ) : y = y(u, v), z = z(u, v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ). 1 2 1 2
e numeşte curbă coordonată de tipul (u), o curbă (Γu) ⊂ (Σ), dată prin următoarea reprezen
rametrică:
x = x ( u , v 0 ), (Γu) : y = y( u , v 0 ), z = z( u , v ), 0
unde u ∈ (u 1 , u 2 ) , iar v0 constant (fig. 3.2). e numeşte curbă coordonată de tipul
(v), o curbă (Γv) ⊂ (Σ), dată prin următoarea reprezentare parametrică:
x = x ( u 0 , v), (Γv) : y = y( u 0 , v), z = z( u , v), 0
unde v ∈ (v1 , v 2 ) iar u0 este constant (fig. 3.2).
(Γv)
z (Γ) (Σ)
z (Γu)
(Σ)
O x
Fig. 3.1.
y
x
O
Fig. 3.2.
y
Observa ia 3.4. Dacă suprafa a regulată (Σ) este dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , atunci curbele coordonate (Γu)
şi (Γv) au respectiv reprezentările vectoriale:
159
(Γu ) : r = r ( u , v 0 ), u ∈ ( u 1 , u 2 ) , v0 constant, (Γv ) : r = r (u 0 , v), v
∈ ( v1 , v 2 ) , u0 constant.
Teorema 3.1. Printr un punct M0 al unei suprafe e regulate (Σ) trece o singură curbă d
in familia (Γu) şi o singură curbă din familia (Γv). Demonstra ie. Fie suprafa a (Σ) dată î
rezentare parametrică:
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z ( u , v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ), 1
1 2
şi fie x0, y0, z0 coordonatele carteziene ale punctului M0. Deoarece M0 ∈ (Σ), coordon
atele lui M0 verifică ecua iile parametrice ale suprafe ei, adică există u = u0 şi v = v
0, astfel încât să aibă loc:
x 0 = x ( u 0 , v 0 ), y 0 = y(u 0 , v 0 ), z = z ( u , v ). 0 0 0
Se consideră curbele de coordonate (Γu) şi (Γv) date prin reprezentările parametrice:
x = x ( u , v 0 ), (Γu) : y = y( u , v 0 ), z = z ( u , v ), 0
u ∈ (u 1 , u 2 ),
x = x ( u 0 , v), (Γv) : y = y( u 0 , v), z = z ( u , v), v ∈ (v , v ). 0 1 2
Deoarece M0 ∈ (Γu) şi M0 ∈ (Γv) rezultă că M0 ∈ (Γu) ∩ (Γv). Dacă se presupune că prin punc
rbele coordonate (Γ’u), (Γ’v) date prin reprezentările parametrice:
x = x ( u , v 0 ), (Γ’u) : y = y( u , v 0 ), z = z( u , v ), 0
x = x ( u 0 , v), (Γ’v) : y = y( u 0 , v), z = z( u , v), 0
adică M0 ∈ (Γ’u) ∩ (Γ’v), atunci au loc rela iile:
x 0 = x ( u 0 , v 0 ), y 0 = y(u 0 , v 0 ), z = z ( u , v ). 0 0 0
Deoarece suprafa a (Σ) este prin ipoteză regulată, rezultă conform condi iei iii) de reg
ularitate din defini ia 3.2, că func iile x(u, v), y(u, v), z(u, v) stabilesc o co
responden ă biunivocă între punctele M ∈ (Σ) şi perechile ordonate (u, v), adică punctului
160
corespunde o singură pereche ordonată

(u0, v0) şi reciproc. Deci: adică: u 0 = u0, v’0 = v
0, (Γ u) ≡ (Γu), (Γ v) ≡ (Γv). n concluzie, prin M0 trece o singură curbă coordonată (Γu)
rbă coordonată (Γv). Fie (Σ) o suprafa ă regulată dată în reprezentare parametrică:
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z ( u , v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ). 1
1 2
Conform condi iei iii) de regularitate din defini ia 3.2, func iile x(u, v), y(u
, v), z(u, v) stabilesc o coresponden ă biunivocă şi bicontinuă între punctele M ∈ (Σ) şi p
ile ordonate de numere reale (u, v). Deci perechile (u, v) constituie un sistem
de coordonate pe suprafa a (Σ), numite coordonate curbilinii pe suprafa a (Σ). Σ
Teorema 3.2. Dacă (Σ) este o suprafa ă regulată iar (u, v) este un sistem de coordonate
curbilinii pe suprafa a (Σ), atunci orice curbă (Γ) trasată pe suprafa a (Σ), ((Γ) ⊂ (Σ)) s
te reprezenta analitic prin una din următoarele ecua ii:
u = u ( t ), 1° (Γ) : v = v( t ), 2° (Γ) : g(u, v) = 0, 3° (Γ) : v = h(u).
Demonstra ie. 1° Fie (Γ) ⊂ (Σ) şi M ∈ (Σ), atunci conform defini iei 3.6, coordonatele u, v
nt func ii de un parametru t:
u = u(t),
v = v(t).
Aceste ecua ii sunt ecua iile parametrice în coordonate curbilinii ale curbei (Γ) ⊂ (Σ):
u = u ( t ), (Γ ) : v = v( t ).
2° Prin eliminarea parametrului t între aceste ecua ii, se ob ine: (Γ) : g(u, v) = 0.
Aceasta este ecua ia implicită, în coordonate curbilinii, a curbei (Γ).
161
3° Dacă ecua ia: g(u, v) = 0 satisface condi iile teoremei de existen ă a func iilor i
mplicite, atunci ea se poate explicita în raport cu variabila v, de exemplu, şi se o
b ine: (Γ) : v = h(u), care este ecua ia explicită, în coordonate curbilinii, a curbei
(Γ).

Observa ia 3.5. Conform teoremei 3.2, curbele coordonate (Γu), (Γv) trasate pe supra
fa a (Σ) pot fi exprimate analitic în modul următor:
(Γu) : v = v0, (Γv) : u = u0, unde u0, v0 sunt constante arbitrare.
Teorema 3.3. Fie suprafa a regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 )
şi fie M ∈ (Σ), un punct de vector de pozi ie r ( u 0 , v 0 ) . Dacă:
(Γu ) : r = r ( u , v 0 ), u ∈ ( u 1 , u 2 ) , (Γv ) : r = r (u 0 , v), v ∈ ( v1 , v 2 )
, sunt curbele coordonate ce trec prin M, atunci vectorii r u =
∂r ∂r şi r v = sunt tangen i ∂u ∂v
respectiv la curbele (Γu) şi (Γv) în punctul M (fig. 3.3).
Demonstra ie. Deoarece M ∈ (Γu) rezultă că el va avea vectorul de pozi ie r = r ( u , v

cap. II, derivata r u ( u , v 0 ) (Γv) este tangentă la curba (Γu)
0 ) . Conform §2.3,
în punctul M. z n acelaşi mod se arată că vectorul rv0 r u0 (Σ) r v ( u 0 , v) este ta
gent la curba (Γv) în punctul M. M (Γu) Rezultă că derivatele par iale:
r u (u, v 0 ) ,
r v ( u 0 , v) ,
r (u 0 , v 0 )
calculate respectiv pentru u = u0 şi v = v0, adică:
O x
Fig. 3.3.
y
r u (u 0 , v 0 ) = r u0 ,
162
r v ( u 0 , v 0 ) = r v0 ,
reprezintă vectori tangen i în punctul M respectiv la curbele coordonate (Γu) şi (Γv).
Defini ia 3.8. e consideră o suprafa ă regulată (Σ) şi (Γα)α∈I, (Γβ)β∈J două familii de
prafa a (Σ). e spune că familiile de curbe (Γα)α∈I, (Γβ)β∈J orme ză o re ea de curbe pe s
dacă aceste familii satisfac următoarele condi ii: Σ (i) prin orice punct M ∈ (Σ) trece câ
e o singură curbă din fiecare familie, (ii) tangentele în M la cele două curbe, respecti
v din familiile (Γα)α∈I, (Γβ)β∈J, ce trec prin punctul M sunt distincte. Teorem 3.4. Fie (
prafa ă regulată, dată în reprezentare parametrică:
Atunci cele două familii de curbe coordonate (Γu ) v 0 ∈( v1 , v 2 ) , (Γv ) u 0 ∈( u1 , u
2 ) formează o re ea de curbe trasate pe suprafa a (Σ).
Demonstra ie. e arată că familiile de curbe (Γu ) v 0 ∈( v1 , v 2 ) , (Γv ) u 0 ∈( u1 , u
) verifică
condi iile (i) şi (ii) din defini ia 3.8. i) Din teorema 3.1 se ob ine că prin orice
punct M ∈ (Σ) trece câte o singură curbă coordonată din familiile (Γu ) v 0 ∈( v1 , v 2 )
u 0 ∈( u1 , u 2 ) , deci condi ia (i) este verificată.
ii) Fie M ∈ (Σ) de vector de pozi ie:
r = x (u 0 , v 0 ) i + y (u 0 , v 0 ) j + z (u 0 , u 0 ) k .
Cele două curbe coordonate (Γu) şi (Γv) ce trece prin M admit respectiv următoarele reprez
entări vectoriale: (Γu) : r = x (u, v 0 ) i + y (u, v 0 ) j + z (u, u 0 ) k , (Γv) : r
= x (u 0 , v) i + y (u 0 , v) j + z (u 0 , u) k . Conform teoremei 3.3, vectori
i:
r u 0 = x u 0 i + y u 0 j + z u 0 k , r v0 = x v0 i + y v0 j + z v0 k ,
unde: x u 0 = ∂x ∂z ( u 0 , v 0 ) , …, z v0 = (u 0 , v 0 ) , ∂u ∂v
163
sunt tangen i în punctul M respectiv la curbele (Γu), (Γv). e consideră produsul vector
ial r u 0 r v0 . Are loc:
i r u 0 r v0 = x u 0 x v0
j y u 0 y v0
k z u 0 . z v 0
Deoarece suprafa a (Σ) este regulată, rezultă din condi ia iv) a defini iei 3.2 că cel p
u in unul din jacobienii calcula i în M:
D ( y, z ) D(u, v) =
M
y u 0 y v 0
z u 0 z v 0
,
D ( z, x ) D(u, v)
=
M
z u 0 z v0
x u0 x v0
,
D ( x , y) D(u, v)
=
M
x u 0 x v0
y u 0 y v0
,
este nenul. Deci produsul vectorial: r u 0 r v0 ≠ 0 , adică vectorii r u 0 şi r
v0 sunt necoliniari. Aşadar, tangentele în M la curbele coordonate (Γu), (Γv) sunt dis
tincte.
Exemplul 3.2. e dă suprafa a în reprezentare parametrică:
x = u + cos v, (Σ) : y = u − sin v, z = − u ,
π şi punctul M 0 u = 1, v = . 2 a) Să se scrie tangentele la curbele u = 1 şi v =
M0 şi ecua iile planelor 2
normale în acest punct. b) Să se arate că tangentele în punctul M0 la curbele u = 1 şi u =
sin v coincid. c) Să se scrie ecua ia implicită a suprafe ei şi să se recunoască natura e
i.
Solu ie: a) Coordonatele punctului M0 sunt:
x 0 = 1 + cos , 2 π y 0 = 1 − sin , 2 z 0 = −1,
eci M0(1, 0, 1) iar cur a u = 1 are ecua iile arametrice:
π
164

x = 1 + cos v, (Γ1) : y = 1 − sin v, z = −1.
Tangenta în M0 la această curbă are ecua iile:
y = 0, (T) : z + 1 = 0,
iar planul normal: (πN) : x – 1 = 0. Cur a v = π are ecua iile arametrice: 2
x = u , (Γ2) : y = u − 1, z = − u ,

a ică este o dreaptă. b) Curba (Γ) : u = sin v are ecua iile parametrice:
x = sin v + cos v, (Γ) : y = 0, z = − sin v.
Vectorul director al tangentei în M0 la curba (Γ) este v(−1, 0, 0) . Tangenta în M0 la c
urba (Γ1) are vectorul tot director v(−1, 0, 0) , deci cele două tangente coincid. c)
Pentru a ob ine ecua ia implicită a suprafe ei se elimină parametrii u şi v între ecua i
ile suprafe ei:
u = − z, cos v = x + z, − sin v = y + z.
e foloseşte identitatea fundamentală a trigonometriei şi se ob ine: (Σ) : (x + z)2 + (y

+ z)2 = 1, deci suprafa a este un cilindru.

165
§3.3. Planul tangent la o suprafa ă
Teorema 3.5. Fie (Σ) o suprafa ă regulată dată în reprezentare vectorială: (Σ) : r = r (u,
(u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) .
Fie M ∈ (Σ) un punct de vector de pozi ie r (u, v) şi (Γ) o curbă trasată pe suprafa a (Σ),
trece prin punctul M, dată prin ecua iile:
u = u (s), (Γ ) : v = v(s),
unde parametrul s este lungimea arcului pe curba (Γ). Fie τ ver orul angen ei la cu
M. du dv , Dacă derivatele în punctul M sunt date, atunci versorul τ e
rba (Γ) în punc ul
e unic de ermina d d şi reciproc.
Demonstra ie. Necesitatea. Fie τ =

dr . Ecua ia vec orială a curbei (Γ) ⊂ (Σ) este: ds
(Γ) : r = r (u (s), v(s) ) . Rezultă că: τ = r u du dv + r v . d d

Conform eoremei 3.3, vec orii r u şi r v sunt unic determina i de curbele (Γu) şi
(Γv) du dv ce trec prin punctul M. Prin urmare, pentru , da i, rezultă că τ e e unic de
ermina . d d
Suficien a. Fie ver orul τ da . Dacă se ine seama de faptul că descompunerea lui τ du dv
după vectorii r u şi r v este unică, rezultă că derivatele , sunt unic determinate. ds
ds Ì Observa ia 3.6. Fie (Γ) o curbă trasată pe suprafa a (Σ). Atunci direc ia tangentei
la du (Γ) într un punct M ∈ (Γ) este determinată de raportul . dv Într-adevăr, în punctul M
e loc:
τ=
dr du dv = r u + r v , d d d
166

sau: dr = r u du + r v dv , adică:
du dr = r u + r v dv. dv
du Se ob ine că vectorul dr este coliniar cu vectorul r u + r v . Cum r u şi r
v depind dv du + r v , deci şi a doar de punctul M(u, v) situat pe (Σ), rezultă că
irec ia vectorului r u dv du vectorului dr , este determinată de raportul . Ì dv
Teorema 3.6. Fie (Σ) o suprafa ă regulată dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) ,
şi fie M ∈ (Σ) un punct de vector de pozi ie r (u, v). Dacă { (Γ) }este mul imea tuturor c
urbelor (Γ) trasate pe suprafa a (Σ), ce trec prin punctul M, atunci mul imea tuturo
în punctul M, la curbele (Γ) este inclusă într-un plan (πT). Demonstra ie. F
r tangentelor
ie (Γ) o cur ă arbitrară trasată pe suprafa a (Σ), ce trece prin punctul M, dată în repreze
re vectorială:
(Γ) : r = r (u(t), v(t)), t ∈ (t 1 , t 2 ) . Vectorul tangent în M la curba (Γ) este:
& & & r = r u ⋅ u + r v ⋅ v ,
unde:
& u=

du , d
& v=

dv , d

rela ie ce ara ă că acest vector este o combina ie liniară de vectorii: r u şi r v ,
adică vectorii: & r , r şi r sunt coplanari. Conform teoremei 3.3, vectorii r şi
r sunt tangen i respectiv
u v u v
la curbele coordonate (Γu), (Γv), ce trec prin punctul M, deci sunt necoliniari. Deo
arece prin punctul M trece o singură pereche de curbe coordonate (Γu), (Γv), se ob ine
că vectorii r u , r v determină un plan unic: (πT) şi cum curba (Γ) a fost
considerată
mod arbitrar, rezultă & că to i vectorii r vor fi direc ii în planul (πT), a ică toate tan
gentele în punctul M la curbele (Γ) sunt situate în planul (πT).
Ì

Ca itolul 3. Elemente e eometrie iferen ială a suprafe elor
167
Defini ia 3.9. Se numeşte plan tangent în punctul M la suprafa a regulată (Σ), locul geo
metric al tangentelor în M ale tuturor curbelor (Γ) trasate pe suprafa a (Σ), ce trec
prin M. Observa
ia 3.7. Conform celor anterioare, rezultă că planul tangent (πT) este
eterminat e M şi de vectorii r u şi r v (fig. 3.4).
z Q (πT)
R − r ( u , v)
M
r 'u
& r
(Γ)
(Γu)
R
r ( u , v)
r 'v
(Γv)
(Σ)
O x
y
Fig. 3.4
Teorema 3.7. Fie (Σ) o suprafa ă regulată şi fie M ∈ (Σ), un punct curent, iar (πT) lanul
ent în unctul M la su rafa a (Σ). e consideră Q ∈ (πT) un unct curent.
1° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare vectorială: (Σ) : r = r (u, v), (u, v)
∈ (u
u 2 )× (v1 , v 2 ) , fie M ∈ (Σ), M de vector de pozi ie r (u, v) , iar Q ∈ (πT), Q e ve
ctor e ozi ie R , atunci ecua ia vectorială a planului tangent (πT) este:
(π T ) : (R − r (u, v) ) ⋅ (r ' u r ' v ) = 0 .
2° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică parametrică:
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z( u , v), (u , v) ∈ (u ,u ) × (v , v ), 1
2 fie M ∈ (Σ), de coordonate x(u, v), y(u,
v), iar Q ∈ (πT) e coor onate X, Y
v), z(u,
, Z, atunci ecua ia lanului tanent (πT) eterminat e unctul M şi de direc iile n
ecoliniare r u , r v , sub formă de determinant de ordinul al 3-lea este:
X − x ( u , v) Y − y( u , v) Z − z ( u , v ) (π T ) : x 'u y' u z'u = 0. x'v y' v z' v
168

3° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică
explicită:
(Σ) : z = f(x, y), (x,
R 2 , fie M ∈ (Σ), de coordonatex, y, iar Q ∈ (πT) e coor onate X, Y, Z, atunci ecua i
a lanului tanent (πT) este: un e: (πT) : (X – x) + (Y – y) – (Z – z(x, y)) = 0, = ∂z ,
= ∂z . ∂y
4° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică implicită: (Σ) : F(x, y, z) = 0,
, z) ∈ D ⊆ R 3 , fie M ∈ (Σ), de coordonate x, y, z, iar Q ∈ (πT) e coor onate X, Y, Z, at
nci ecua ia lanului tanent (πT) este: un e: (πT) : F’x(X – x) + F’y(Y – y) + F’z(Z – z) =
x = ∂F ∂F ∂F , F y = , F z = . ∂x ∂y ∂z
Demonstra ie. 1° e consideră:
(Σ) : r = r (u, v), (u,v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) . Din observa ia 3.7 rezultă că pl
anul tangent (πT) este eterminat e M şi de vectorii r u , r v şi cum vectorul MQ
este situat în planul (πT), se o ine că vectorii: MQ , r u şi r v sunt coplanari, ad
ică:
MQ ⋅ ( r u r v ) = 0.
Dar:
MQ = R − r (u, v),
deci:
(π T ) : (R− r (u, v) ) ⋅ (r ' u r ' v ) = 0 .
2° Se consi eră:
x = x (u, v), (Σ) : y = y(u, v), z = z(u, v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ), 1 2 1 2
Prin transcrierea analitică în reperul cartezian ortonormat R = 0, i , j, k a ecua i
ei
{
}
169

vectoriale a planului tangent (πT), ate la 1°, se o ine:
X − x ( u , v) Y − y( u , v) Z − z ( u , v ) (π T ) : x 'u y' u z'u = 0, x'v y' v z' v
sau: (πT) : A(X – x(u, v)) + B(Y – y(u, v)) + C(Z – z(u, v)) = 0, un e:
A=
y'u y' v
z'u z' v
, B=
z' u z' v
x 'u x'v
, C=
x 'u x'v
y'u y' v
.

3° Se consi eră: (Σ) : z = f(x, y), (x, y) ∈ D’ ⊆ R 2 . De la o re rezentare ex licită a su
fe ei (Σ) se poate trece la o reprezentare parametrică a lui (Σ), dacă se notează: u = x,
Se ob ine: v = y.
x = u , ( Σ ) : y = v, 2 z = f ( u , v), (u , v) ∈ D ⊆ R . Rezultă că: x’u = 1, x’
y’v = 1, z’u = p, z’v = , unde: p= ∂z ∂z ∂f = = , ∂u ∂x ∂x = ∂z ∂z ∂f = =, ∂v ∂y ∂y
deci, pe
baza rezultatului demonstrat la punctul 2°, are loc: X−x Y−y Z−z (π T ) : 1 0 =
0, 0 a ică: (πT) : (X – x) + (Y – y) – (Z – z) = 0. 4° Se consi eră: (Σ) : F(x, y, z) =
y, z) ∈ D ⊆ R 3 . Au loc rela iile: 1 q
170

p=
unde:
F ∂z =− x , ∂x F z
q=
F y ∂z =− , ∂y F z
F x =
∂F ∂F ∂F , F y = , F z = . ∂x ∂y ∂z

Prin înlocuirea valorilor lui p şi în ecua ia planului tangent (πT) emonstrată la punct
ul 3°, se ob ine: (πT) : a ică: (πT) : F’x(X – x) + F’y(Y – y) + F’z(Z – z) = 0. ∂f ∂f şi
maticianului G. Monge. ∂x ∂y
Ì
F y F x (X – x) + (Y – y) + (Z – z) = 0, F z F z
Observa ia 3.8. Nota iile: p =
Defini ia 3.10. Se spune că două suprafe e (Σ), (Σ1) sunt tangente într un punct comun al
lor M, dacă ele admit acelaşi plan tangent în punctul M.
§3.4. Normala la o suprafa ă. Orientarea unei suprafe e
Fie o suprafa ă regulată (Σ) dată în reprezentare vectorială: (Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈
, u 2 ) × (v1 , v 2 ) , iar M ∈ (Σ) un punct de vector de pozi ie r (u, v). e conside
ră r u , r v vectorii tangen i la curbele coordonate (Γu), (Γv) ce trec prin punct
ul M.
Defini ia 3.11. Vectorul normal, N , în punctul M la suprafa a (Σ) este definit de r
ela ia: N = r u × r v ,
astfel încât vectorii, N , r u , r v să formeze un triedru drept.
Observa ia 3.9. Rezultă din defini ia 3.11 că vectorul N este perpendicular pe planu
l tangent (πT) în unctul M la su rafa a (Σ). Teorema 3.8. e consideră suprafa a regula
tă (Σ) dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 )
171
şi fie M ∈ (Σ) un punct de vector de pozi ie r = x ( u , v) i + y( u, v) j + z( u, v)
k . Dacă n este versorul vectorului normal N la suprafa a (Σ) în M, atunci: 1 n= (r u
× r v ) . 2 2 2 y u z u z u x u x u y u + + y v z v z v x v x v
y v Demonstra ie. Are loc rela ia:
n=
unde:
1 ⋅N, N
j y u y v
z u z v x u x v
i N = r u r v = x u x v
şi
k z u , z v
2
N=
y u y v
z u z v
2
+
+
x u x v
y u y v
2
.
Ì
Defini ia 3.12. Se numeşte normală în punctul ordinar M la suprafa a (Σ), dreapta (∆N)

ce
trece prin M şi este perpendiculară pe planul tangent în M la (Σ). Observa ia 3.10. n fie
care punct ordinar al unei suprafe e (Σ), se poate ataşa un triplet de vectori linia
r independen i: r u , r v şi n , care, în contrast cu reperul lui Frenet al curb
elor în spa iu nu este ortonormat, deoarece, în general, r u şi r v nu sunt unitari
şi nici ortogonali. Normala (∆N) se orientează astfel încât sensul pozitiv al ei să coinci
cu sensul versorului n (fig. 3.5). N Observa ia 3.11. O suprafa ă (Σ) se orientează
z
(Σ) conven ional în felul următor: se consideră pozitivă n (πT) fa a su rafe ei ins re ar
ea ozitivă a normalei, cealaltă fa ă se consideră negativă. r ( u , v) M Teorema 3.9. Se
consideră o suprafa ă regulată (Σ), M ∈ (Σ), un punct curent, fie (∆N) normala în punctul M
uprafa a (Σ), iar Q ∈ (∆N) un punct curent (fig. 3.5).
R
O x (∆N)
Q
1° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare vectorială:
y
Fig. 3.5.
172
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , fie M ∈ (Σ), de vector de pozi i
e r (u, v) , iar Q ∈ (∆N), de vector de pozi ie R , atunci ecua ia vectorială a drepte
i normale (∆N) este:
( ∆ N ) : R − r ( u , v ) = λ N, λ ∈ R .
2° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică parametrică:
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z ( u , v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ), 1
1 2
fie M ∈ (Σ), de coordonate x(u, v), y(u, v), z(u, v), iar Q ∈ (∆N) de coordonate X, Y, Z
, atunci ecua iile canonice ale dreptei normale (∆N) sunt: (∆ N ) : X − x (u , v) Y − y(
u , v) Z − z ( u , v) = = . y u z u z u x u x u y u y v z v z v x v x
v y v
3° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică explicită: (Σ) : z = f(x, y), (x,
R 2 , fie M ∈ (Σ), de coordonate x, y, iar Q ∈ (∆N) de coordonate X, Y, Z, atunci, ecua
iile canonice ale dreptei normale (∆N) sunt: (∆ N ) : X − x Y − y Z − z ( u , v) = = , p q
−1
unde p şi sunt da i de nota iile lui Monge. 4° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezenta
e analitică implicită: (Σ) : F(x, y, z) = 0, (x, y, z) ∈ D ⊆ R 3 , fie M ∈ (Σ), de coordona
x, y, z, iar Q ∈ (∆N) de coordonate X, Y, Z, atunci, ecua iile canonice ale dreptei
normale (∆N) sunt:
(∆ N ) :
X−x Y−y Z−z = = . ∂F ∂F ∂F ∂x ∂y ∂z
Demonstra ie. 1° Fie:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) .
173
Prin defini ie (∆N) are aceeaşi direc ie cu a vectorului normal N , adică vectorii MQ şi
N sunt coliniari, adică:
MQ = λ N, λ ∈ R ,
însă:
MQ = R − r (u, v),
aşadar:
( ∆ N ) : R − r ( u , v ) = λ N, λ ∈ R .
2° Fie:
şi se consideră (πT), lanul tanent în M la su rafa a (Σ). Deoarece:
( ∆ N ) ⊥ (π T ) , iar ecua ia lanului tanent (πT) este: (πT) : y'u y' v z' u z'v (X – x(
, v)) + z'u z' v x 'u x 'v (Y – y(u, v)) + x'u x'v y' u y' v (Z – z(u, v)) = 0,
rezultă că ecua iile dreptei normale (∆N) sunt:
(∆ N ) :
X − x (u , v) Y − y( u , v) Z − z ( u , v) = = . y u z u z u x u x u y u y v
z v z v x v x v y v
3° Fie: (Σ) : z = f(x, y), (x, y) ∈ D’ ⊆ R 2 . Atunci ecua ia lanului tangent (πT) este: (
: (X – x) + q(Y – y) – (Z – z(u, v)) = 0, unde şi sunt date de nota iile lui Monge.
Dar: ( ∆ N ) ⊥ (π T ) , rin urmare: (∆ N ) : X − x Y − y Z − z ( x , y) = = , p q −1
174


unde: p= 4° Fie: (Σ) : F(x, y, z) = 0, (x, y, z) ∈ D ⊆ R 3 . n acest caz, ecua ia lanulu

i tangent (πT) este: (πT) : F’x(X – x) + F’y(Y – y) + F’z(Z – z) = 0. Deoarece: ( ∆ N ) ⊥ (
o ine: ∂f , ∂x = ∂f . ∂y
(∆ N ) :
X−x Y−y Z−z = = . F x F y F z

Defini ia 3.14. e consideră (Σ1), (Σ2) două suprafe e regulate şi M, un punct comun acest
ora. Fie N1 , N 2 vectorii normali în M la respectiv suprafe ele (Σ1), (Σ2). e spune
că suprafe ele (Σ1), (Σ2) sunt ortogonale în M dacă:
N1 ⊥ N 2 .
Exemplul 3.3. Se consideră suprafa a dată în reprezentare parametrică:
x = ue v , (Σ) : y = ue − v , z = 4 uv
şi se cere: a) Ecua ia planului tangent la suprafa ă în punctul M(u = 2, v = 0). b) Ec
ua iile normalei în M. c) Versorul normalei în M.
Solu ie: a) Ecua ia planului tangent în M la (Σ) este:

x − xM (π T ) : x ' u x 'v un e:
M M
y − yM y'u y' v
M M
z − zM z' u z' v
M M
= 0,

175
x u y u z u
Deci:
M M M
= e v M = 1, = e −v
M
x v şi y v z v
M M M
= u e v M = 2, = −u e −v =4u
M M
= 1,
= −2,
=4v M =0
= 8.
x−2 y−2 z (π T ) : 1 1 0 = 0, 2 sau: (πT) : 2 x – 2 y – z = 0. 2° Ecua iile normalei sunt:
( N) : x−2 y−2 z = . = 2 −2 −1
−2
8
3° Versorul normalei este:
n=
2i −2 j−k 4 + 4 +1
=
1 2 i − 2 j− k . 3
(
)
Ì
§3.5. Prima formă fundamentală a unei suprafe e
Teorema 3.10. Se consideră o suprafa ă regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 )
şi fie (Γ) o curbă trasată pe suprafa a (Σ), dată de:
(Γ) : r = r (u(t), v(t)), t ∈ (t 1 , t 2 ) . Dacă ds este elementul de arc pe curba (Γ),
atunci:
dr
2
= ds 2 .
Demonstra ie. Dacă se ine cont că pe curba (Γ) are loc rela ia:
&& & & r = x (u(t) ) i + y (u(t) ) j + z (u(t) ) k ,
atunci se ob ine:
& & & & r = x 2 (u(t) ) + y 2 (u(t) ) + z 2 (u(t) ) ,
de unde:
176

dr = (dx ) 2 + (dy) 2 + (dz) 2 . Dar: ds = (dx ) 2 + (dy) 2 + (dz) 2 , prin urma
re:
dr = ds ,
deci:
dr
2
= ds 2 .
Ì
Defini ia 3.14. Se consideră o suprafa ă regulată (Σ), (Γ) o curbă arbitrară trasată pe sup
a (Σ) şi fie ds elementul de arc pe curba (Γ). e numeşte prima formă fundamentală a supraf
ei (Σ) expresia ds2. Observa ia 3.12. Prima formă fundamentală a unei suprafe e se no
tează cu Φ1 şi se mai numeşte metrica suprafe ei (Σ), sau pătratul elementului liniar al su
rafe ei, sau Σ forma lui Gauss, deoarece este introdusă în geometrie de matematicianul
K.F. Gauss.
Deci: Φ1 = ds2.
Teorema 3.11. e consideră o suprafa ă regulată (Σ) şi (Γ) o curbă trasată pe suprafa a
(Σ). 1° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare vectorială: (Σ) : r = r (u, v), (u,
v)
, u 2 ) × (v1 , v 2 ) , atunci prima formă fundamentală are expresia: Φ1 = E du2 + 2
du dv + G dv2, unde, pe baza nota iilor lui Gauss: E = r 'u
2
,

= r 'u ⋅ r v ,

= r v
2
,

unde E, F, un func ii lua e în punc ul (u ( ), v( ) ) . 2° Dacă suprafa a (Σ) es
te dată în reprezentare analitică parametrică:
2
177

atunci prima formă fundamentală are expresia: Φ1 = E du2 + 2 du dv + G dv2, unde E,
, G sunt func ii luate în punctul (u ( t ), v( t ) ) :
E = x ' u2 + y' u2
+ z' u2 ,
Demonstra ie. 1° ie:

2 2 2 = x ' u ⋅ x v + y u ⋅ y v + z u ⋅ z v , = x v + y v + z v .
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 )
şi se consideră (Γ) o curbă oarecare trasată pe suprafa a (Σ), dată de:
(Γ) : r = r (u(t), v(t)), t ∈ (t 1 , t 2 ) . Are loc rela ia: du dv & r = r u + r v
, dt dt sau:
dr = r u du + r v dv .
Din teorema 3.10 rezultă că elementul de arc pe (Γ) este:
ds 2 = dr
însă: dr
2
2
,
= dr ⋅ dr .
Aşadar, au loc succesiv:
Φ1 = ds 2 = dr ⋅ dr = (r u du + r v dv ) ⋅ (r u du + r v dv ) = r u ⋅ r u du 2
+ + 2 r u ⋅ r v du dv + r v ⋅ r v dv 2 .
Prin urmare: Φ1 = E du2 + 2 du dv + G dv2, unde s-au folosit nota iile:
2 2
E = r 'u ⋅ r u = r u
,
F = r u ⋅ r v ,

= r v ⋅ r v = r v
,

unde E, F, un func ii lua e în punc ul (u ( ), v( ) ) . 2° Fie:
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z( u , v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ). 1
2
178
În acest caz se poate scrie:
r(u, v) = x (u, v) i + y (u, v) j + z (u, v) k ,
de unde rezultă formulele:
r u = x u i + y u j + z u k ,
r v = x v i + y v j + z v k ,
2 r v = r v 2
r u2 = r u
2
= x u2 + y u2 + z u2 ,
r u ⋅ r v = x u ⋅ x v + y u ⋅ y v + z u ⋅ z v , deci:
2 = x v2 + y v2 + z v ,
Φ1 = dr ⋅ dr = r u2 ⋅du 2 + r u ⋅ r v du dv + r v2 ⋅ dv 2 = x u2 + y u2 + z u2
du 2 + + (x u ⋅ x v + y u ⋅ y v + z u ⋅ z v ) du dv + x + y + z
adică: Φ1 = E du2 + 2 du dv + G dv2,
(
2 v
2 v
2 v
) dv
(
)
2
,

unde E, , G sunt func ii luate în punctul (u ( t ), v( t ) ) :
E = x ' u2 + y' u2 + z' u2 ,

= x ' u ⋅ x v + y u ⋅ y v + z u ⋅ z v ,

2 = x v2 + y v2 + z v .
Ob erva ia 3.13. 1° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică explicită:
(Σ) : z = f(x, y), (x, y) ∈ D’ ⊆ R 2 , atunci rima formă fundamentală are expresia: Φ1 = (
p2) (dx)2 + 2 pq dx dy + (1 + q2) (dy)2, unde p şi sunt da i de nota iile lui M
onge. Într-adevăr, dacă se utilizează parametrizarea:
x = u, (Σ) : y = v, z = f ( u , v ),
se ob in egalită ile: x’u = 1, x’v = 0, y’u = 0, y’v = 1, z u = de unde: ∂f ∂f ∂f ∂f = = p
= = =, ∂u ∂x ∂v ∂y
E = x u2 + y u2 + z u2 = 1 + p 2 , F = x u ⋅ x v + y u ⋅ y v + z u ⋅ z v =
p , iar
2 G = x v2 + y v + z v2 = 1 + 2 ,
de unde rezultă pentru Φ1 expresia anun ată.
179

2° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică implicită: (Σ) : (x, y, z) = 0,
, z) ∈ D ⊆ R 3 , atunci rima formă fundamentală are expresia:
Φ1

( ' =
2 x

+ ' z2 dx 2 + 2 ' x ' y dx dy + ' y2 + 'z2 dy 2
)
(
)

( ' )
z
2
.
ntr-adevăr, dacă în 1° se folosesc egalită ile:

p=− F x , F z
q=−
F y F z
,

se ob ine pentru Φ1 expresia anun ată.
Teorema 3.12. Se consideră (Σ) o suprafa ă regulată, dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) × (v1 , v 2 )
şi fie metrica sa:

Φ1 = E du2 + 2 du dv + G dv2. Dacă N este vectorul normal în punctul M ∈ (Σ) la suprafa
a (Σ), atunci:
N = EG − F 2 .
Demonstra ie. Prin defini ie are loc:
N = r u × r v ,
deci:
N = r u × r v =
=
=
r u × r v
=
2
=
r u
2
[
r u ⋅ r v in (r u , r v ) ]
2
2
=
r u
r u
2
⋅ r v
⋅ r v
2
[1 − co
2
(r u , r v )]
2
⋅ r v
− [ r u ⋅ r v ⋅ co (r u , r v )] 2 =
2
2
− (r u ⋅ r v ) ,
prin urmare:
N = E − F 2 .

180

Observa ia 3.14. Dacă suprafa a regulată (Σ) este dată în reprezentare analitică parametric
2
atunci, conform teoremei 3.8 are loc:
N=
aşadar:
y u y v
2
z u z v
2
2
+
z u z v
z u z v
x u x v
2
2
+
x u x v
x u x v
y u y v
2
2
,
2
EG – F = N
y u = y v
z +u z v
x +u x v
y u y v
.
Ì
§3.6. Aplica ii ale primei forme fundamentale: elementul de arc; lungimea unui arc
; măsurarea unghiurilor; aria unei por iuni de suprafa ă
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) . Dacă (Γ) este o curbă trasată pe
rafa a (Σ)dată de: (Γ) : r = r (u(t), v(t)), t ∈ (t 1 , t 2 ) , atunci elementul de arc
pe
curba (Γ) este determinat de rela ia: du dv du dv ds = E + 2 F ⋅ + d .
d
Demon ra ie. Prin u ilizarea formulelor de derivare a func iilor compu e, pen r
u pătratul elementului de arc pe curba (Γ) au loc succesiv egalită ile:
2 du 2 du dv dv 2 ⋅ + G dt . ds = Φ1 = E du + 2 du dv + G dv = E + 2
2
2
2
2

Deci: du dv du dv ds = E + 2 ⋅ + d . d d d d
2 2

Capi olul 3. Elemen e de geome rie diferen ială a suprafe elor
181
Observa ia 3.15. 1° În cazul în care (Γ) ≡ (Γu), unde:
(Γu) : r = r
(u, v 0 ) , atunci elementul de arc pe curba (Γu) este dat de rela ia:
ds = E du . ntr adevăr, deoarece: rezultă: v = v0 = constant, dv = 0, prin urmare: ds
2 = E du2, de unde: ds = E du . 2° În cazul în care (Γ) ≡ (Γv), unde:
(Γv) : r = r (u 0 , v
atunci elementul de arc pe curba (Γv) este dat de rela ia: ds = dv . Verificare
a se face în mod analog cu cea de la cazul 1°.

Teorema 3.14. Fie (Γ) o curbă trasată pe suprafa a regulată (Σ), dată de:
(Γ) : r = r (u(t), v(t)), t ∈ (t 1 , t 2 ) . Dacă M1, M2 ∈ (Γ), M1(t = t1), M2(t = t2), at
unci lungimea arcului curbei (Γ) cuprins între punctele M1 şi M2 este dată de rela ia:
L M1M 2 =
∫ t1
t2
du du dv dv E + 2 F ⋅ + G dt . dt dt dt dt
2
2
Demonstra ie. Din formula:
L M1M 2 =
∫ ds
M1M 2
,
182
se ob ine prin înlocuirea elementului de arc pe curba (Γ):
L M1M 2 =
∫ t1
t2

du du dv dv E + 2 F ⋅ + d . d d d d
2
2

Defini ia 3.15. Se con ideră (Σ) o suprafa ă regulată

şi (Γ1),
curbe
(Γ2), două trasate pe
fa a (Σ). Dacă M ∈ (Γ1) ∩ (Γ2) şi dacă τ1 , τ2 un re pec iv ver orii angen elor în punc
e două curbe, atunci prin unghiul curbelor (Γ1) şi (Γ2) se în elege unghiul Γ Γ tangentelor
cele două curbe în M, adică unghiul α l versorilor τ1 şi τ2 . Teorema 3.15. Se con ideră
fa a regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 )
şi fie (Γ1), (Γ2) două curbe trasate
pe suprafa
a (Σ). Dacă se notează prin (dr , du, dv, d
, respectiv (δr , δu, δv, δs) iferen ialele e a lunul cur ei (Γ1) res ectiv (Γ2), atunci

unhiul α dintre cur ele (Γ1), (Γ2) în punctul M ∈ (Γ1) ∩ (Γ2) este d t de ormul :
cos α =

E du δu + F( u δv + v δu) + v δv E u 2 + 2 F u v + v 2 ⋅ E δu 2 + 2 F δu δv + δ
,

un e E, F, sunt coeficien ii rimei forme fun amentale a su rafe ei (Σ) calcula
i în punctul M.
Demonstra ie. Conform defini iei unghiului a două curbe trasate pe suprafa ă:
α = (τ1 , τ 2 ) .

Dacă se ine seama de faptul că vectorii τ1 , τ2 un coliniari cu re pec iv vec orii dr
, δr , se o ine:
α = (dr,
δr ) ,
un e r, δr sunt iferen ialele vectorului e ozi ie r în unctul M, întâi consi erat
ca fiin un unct al cur ei (Γ1), a oi ca fiin al cur ei (Γ2). Aşadar se ob ine succe
siv:
cos α = s u: d r ⋅ δr = r ⋅ δr

(r'u u + r' v v ) ⋅ (r'u δu + r' v δv ) (r'u u + r' v v )2 ⋅ (r'u δu + r' v δv )2
,

183
2
cos α = ⋅
r 'u
2

du δu + r' u ⋅ r' v ( u δv + v δu ) + r ' v r 'u
2

v δv

u 2 + 2 r' u ⋅ r' v u v + r ' v 1
2
2

v 2
⋅

r 'u e un e: cos α =
2
δu 2 + 2 r' u ⋅ r' v δu δv + r ' v
δv 2 .

E u δu + F( u δv + δu v) + v δv E u 2 + 2 F u v + v 2 ⋅ E δu 2 + 2 F δu δv + δ
Ì

O serva ia 3.16. n cazul articular cân (Γ1) ≡ (Γu) şi (Γ2) ≡ (Γv), adică (Γ1), (Γ2) sunt
rbele coordonate ce trec prin punctul ordinar M, se ob in rela iile:

dv = 0, δu = 0. Se o ine atunci că unghiul
α dintre două curbe coordonate ce trec prin
punctul M este dat de: F cos α = . Ì E
De ini i 3.16. Se consideră (Σ) o suprafa ă regulată, (Γ1), (Γ2), două curbe
trasate pe su
fa a (Σ) şi fie M ∈ (Γ1) ∩ (Γ2), iar τ1 , τ2 ver orii angen elor în punc ul M re pec iv la
curbele (Γ1), (Γ2) şi fie α = (τ1 , τ 2 ). Curbele (Γ1), (Γ2) e pune că sunt ortogonale î
π . 2
Defini ia 3.17. Fie (Σ) o suprafa ă regulată, pe care se consideră o re ea de curbe [(Γα)α,
Se spune că re eaua [(Γα)α, (Γβ )β ] este ortogon lă pe (Σ) dacă oricare ar fi punctul M ∈
urbe (Γα) ∈ (Γα)α, (Γβ) ∈ (Γβ)β ce trec prin punctul M sunt ortogon le. Teorem 3.16. Se co
rafa ă regulată, (Γ1), (Γ2), două curbe trasate pe suprafa a (Σ) şi fie M ∈ (Γ1) ∩ (Γ2). Co
sară şi suficientă ca (Γ1), (Γ2) să fie ortogonale în M este ca:

E du δu + F( u δv + δu v) + v δv = 0.
Demonstra ie. Necesitatea. Fie (Γ1), (Γ2) ortoonale, a ică:
α = ((Γ1 ), (Γ2 ) ) =
π . 2
184


Din teorema 3.15
se ob ine: cos α = de unde: E du δu + F( u δv + δu v) + v δv = 0.
Suficien a. Se emonstrează pe cale inversă.

E du δu + F( u δv + v δu) + v δv E u 2 + 2 F u v + v 2 ⋅ E δu 2 + 2 F δu δv + δ
=0,
Ì

Teorema 3.17. Se consi eră o suprafa ă regulată (Σ) şi fie [(Γu)u, (Γv)v] re eaua curbelor
Condi ia necesară şi suficientă ca re eaua [(Γu)u, (Γv)v]
rdonate trasate pe (Σ). să fie or
onală pe (Σ) este ca = 0 în orice punct
M ∈ (Σ). Demonstra ie. Necesitatea. ie [(Γu)u, (
v] o re ea ortogonală pe suprafa a (Σ). n concordan ă cu defini ia 3.17, rezultă că pentru
orice punct M ∈ (Σ), curbele (Γu) ∈ (Γu)u, (Γv) ∈ (Γv)v ce trec prin punctul M sunt ortogon
adică:
α = ((Γ1 ), (Γ2 ) ) =
π . 2

Din o serva ia 3.16 se o ine: cos α = şadar: F = 0.
Suficien a. Se demonstrează pe cale inversă.
F = 0, EG
Ì
Defini ia 3.18. Se consideră o por iune de suprafa ă regulată (Σ), dată în reprezentare vec
orială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) . e împarte por iunea de supraf
a ă (Σ) în paralelograme curbilinii cu ajutorul familiilor de curbe coordonate (Γu)u, (Γv)
v (fig. 3.6). Fie MM1M2M3 paralelogramul curbiliniu determinat de curbele coordo
nate Γui , Γu i + ∆ui , Γv j , Γv j + ∆v j date de:
(Γ ) :
ui vj
v = vj ,
i
( )( (Γ ) :
)( )(
i i
)
(Γ ) : u = u ,
(Γ
u i + ∆u i
v = vj + ∆vj ,
v j + ∆v j
) : u = u + ∆u .
185
Se asociază paralelogramului curbiliniu MM1M2M3 paralelogramul MM’1M’2M’3 constituit pe
vectorii: r ui ∆ui şi r v j ∆vj, unde vectorii r ui , r v j sunt derivatele par
iale ale vectorului de pozi ie r al punctului M(ui, vj): r ui = ∂r (u i , v j )
, ∂u r v j = ∂r (u i , v j ) . ∂v

Se notează aria paralelogramului MM’1M’2M’3 prin ∆σij. Acea ă arie este dată de rela ia:
∆σ ij = r ui r v j ∆u i ⋅ ∆v j .
Se numeşte arie a por iunii regulate de suprafa ă (Σ) şi se notează cu σ, limi a de mai Σ j
, dacă există şi este unică:
σ=
n →∞ m →∞ max ∆u i → 0 max ∆v j → 0
lim
∑∑
j= 0 i=0
m
n
∆σ ij .
z
(Σ)
M 3 (u i , v j + ∆v j )
M’2
M 2 u i + ∆u i , v j + ∆v j
(
)
(Γ
M1 (u i + ∆u i , v j )
u i + ∆u i
)
M’3
M’1
r v j ∆v j
r ui ∆u i
M ui, v j
(Γ )
ui
(
)
(Γ )
vj
(Γ
v j + ∆v j
)
O x
Fig. 3.6.
y
186
Teorema 3.18. Dacă se consideră o por iune de suprafa ă regulată (Σ), atunci aria acestei
por iuni este dată de următoarea integrală de suprafa ă:

σ = ∫∫ E − F 2 du dv ,
(Σ)

unde E, , G sunt coeficien ii primei forme fundamentale a suprafe ei (Σ).
Demonstra ie. Din defini ia 3.18 rezultă:
σ=
n →∞ m →∞ max ∆u i →0 max ∆v j →0
lim
∑∑
j= 0 i =0
m
n
r u i r v j ∆u i ⋅ ∆v j .
Limita din membrul al doilea este egală prin defini ie cu integrala de suprafa ă ext
insă asupra por iunii de suprafa ă (Σ), deoarece prin ipoteză, por iunea (Σ) este regulată,
deci func iile r u , r v sunt continue. Prin urmare: σ=
n →∞ m →∞ max ∆u i →0 max ∆v j →0
lim
∑∑
j= 0 i =0
m
n
r u i r v j ∆u i ⋅ ∆v j =
∫∫
(Σ )
r 'u × r 'v
du dv .
Conform teoremei 3.12, are loc rela ia: r ' u × r ' v = EG − F 2 aşadar:
,

σ = ∫∫ E − F 2 du dv .
(Σ)
Ì
Defini ia 3.19. e consideră (Σ) o por iune de suprafa ă regulată şi fie aria sa:

σ = ∫∫ E − F 2 du dv .
(Σ)
e numeşte element de arie expresia: EG − F 2 du dv .
Observa ia 3.17. Elementul de arie se notează cu dσ. Deci:
dσ =

E − F 2 du dv .

187
Observa ii 3.18. 1° Dacă por iunea de suprafa ă (Σ) este dată în reprezentare analitică par
trică:
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z( u , v), (u , v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 ,
,
atunci:
dσ =
y u y v
z u z v
2
+
z u z v
x u x v
2
+
x u x v
y u y v
2
du dv .

n r adevăr, conform teoremei 3.12, are loc: EG − F 2 = N , însă: N = r u r v = deci: d
y u y v z u z v
2
y u y v z u z v
z u z v x u x v
2
2
+
z u z v x u x v
x u x v y u y v
2
2
+
x u x v
y u y v
2
,
+
+
du dv .
2° Dacă por iunea de suprafa ă (Σ) este dată în reprezentare analitică explicită: (Σ) : z =
), (x, y) ∈ D’ ⊆ R 2 , atunci elementul de arie are ex resia: dσ = 1 + p 2 + 2 dx dy ,
unde p şi sunt da i de nota iile lui Monge. Într-adevăr, suprafa a (Σ) poate fi expri
mată parametric astfel:
x = u, (Σ) : y = v, 2 z = f ( u , v), ( u , v) ∈ D' ⊆ R , de unde se ob ine: x’u =
0, y’u = 0, y’v = 1, z u = prin urmare dσ găsit la 1° devine: ∂f ∂f = p , z v = =, ∂u ∂v
188
dσ = 1 + p 2 + 2 dx dy . 3°Dacă por iunea de suprafa ă (Σ) este dată în reprezentare ana
ică implicită: atunci: (Σ) : (x, y, z) = 0, (x, y, z) ∈ D ⊆ R 3 ,

∂F ∂F ∂F + + ∂x ∂y ∂z dσ = dx dy . ∂F ∂z n r adevăr:
expresii ale lui p şi în formula elementului de arie, dată la 2°, se ob ine:
∂F ∂F ∂F + + ∂x ∂y ∂z dσ = dx dy . ∂F ∂z

Propozi ia 3.1. n orice punc ordinar al unei uprafe e, prima formă fundamentală est
e pozitiv definită, adică:
2 2 2
2
2
2
E > 0, G > 0, EG – F2 > 0.
Demonstra ie. Conform observa iei 3.14, are loc:
r u r v Dar:
r u r v
2
= EG − F 2 .
2
=
y u y v
z u z v
2
+
z u z v
x u x v
2
+
x u x v
y u y v
2
şi cum punctul este ordinar, are loc:
r u r v > 0 .
Ì
189
Exemplul 3.4. Se dă suprafa a de ecua ii parametrice:
x = u cos v, (Σ) : y = u sin v, z = u + v,
şi se cere: a) Prima formă fundamentală a suprafe ei. b) Unghiul curbelor coordonate.
c) Lungimea arcului curbei u = 1 cuprins între curbele u = 1 şi v = 2. d) Elementul
de arie al suprafe ei. Solu ie: a) Dacă se calculează coeficien ii E, F, G ai primei
forme fundamentale se ob ine E = 2, F = 1 şi G = u2 + 1. Deci prima formă fundament
ală a suprafe ei (Σ) este: ds2 = 2 du2 + 2 du dv + (u2 + 1)dv2. b) Unghiul dintre cu
rbele coordonate este dat de cos θ =
F , astfel ă pentru suprafa a EG
dată se ob ine:
cos θ = 2 (u + 1)
[
2
]
−
1 2
.
c) Elementul de arc pe curba u = 1 cu du = 0 este ds = 2 dv, iar lungimea arculu
i este: L=
∫
1
2
2 dv = 2 .
d) Elementul
de arie al suprafe ei (Σ) este:
dσ = E − F 2 du dv = 2 u 2 + 1 du dv .
Exemplul 3.5. Să se calculeze pe paraboloidul:
(Σ) : x2 + y2 = 2 pz, unghiul format de curbele: (Γ1) : x = y, (Γ2) : z = a.
olu ie: Dacă se consideră:
x=u y=v
se ob ine
z=
u 2 + v2 2p
190
şi de aici rezultă:
r u = i +
u k, p
r v = j +
v k. p
Coeficien ii primei forme fundamentale sunt:
u2 E = 1+ 2 , p uv F = 2 , p v2 G = 1 + 2 , p
deci:

u2 uv E du δu + F( u δv + v δu) + v δv = 1 + 2 u δu + 2 ( u δv + v δu) +
. (3.6)

Pe cur a (Γ1) are loc: u = v eci u = v.

u Pe cur a (Γ2) are loc: 2 a = u2 + v2, e un e 2 u δu + 2 v δv = 0 , a ică δv = − δu
troduc în (3.6) se ob ine:
u 2 uv u v 2 u u 1 + 2 + 2 − + 1 + 1 + 2 − du δu = 1 − u
celor ouă curbe au loc:
z = a , adică: x = y, 2 2 x + y = 2 pz, rezultă:
2 ap = u 2 + v 2 , u = v,
deci:
2 ap = 2 u 2 , u = v ,
x = u = pa , y = v = pa ,
deci: cos α = 0, şadar:
α= π . 2
Ì

191
Exemplul 3.6. Să se scrie elementul de arie al paraboloidului:
(Σ) : x2 + y2 – 2 hz = 0,
z ≥ 0,
h > 0.
olu ie: Deoarece suprafa a este dată implicit prin F(x, y, z) = 0, atunci:
dσ = 1 + p 2 + 2 dx dy , unde:
F x 2 x x ∂z p = ∂x = − F = 2 h = h , z = ∂z = − F y = 2 y = y , ∂y F z 2 h
1+ x F z deci: dσ = 1 h 2 + x 2 + y 2 dx dy . h

F z x 2 y2 x 2 + y2 + = 1+ 2 + 2 = 1+ , F h h h2 z
2
2
§3.7. A doua formă fundamentală a unei suprafe e
Defini ia 3.20. Se consideră suprafa a regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 )
şi fie M ∈ (Σ) un punct curent al acesteia de vector de pozi ie r (u, v), iar n versor
ul normalei în M la (Σ). e numeşte a doua formă fundamentală a suprafe ei (Σ) expresia:
n ⋅ d2 r .
Ob erva ia 3.19. A doua formă fundamentală a unei suprafe e se notează cu Φ2. Deci:
Φ2 = n ⋅ d 2 r .
Teorema 3.19. Se con ideră suprafa a regulată (Σ).
1° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare vectorială: (Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u
u 2 ) × (v1 , v 2 ) , fie M ∈ (Σ), de vector de pozi ie r (u , v) , atunci a doua formă
fundamentală a suprafe ei are expresia:
192
Φ2 = L du2 + 2 M du dv + N dv2, unde: L=
(r 'u , r ' v , r ' 'uu ) ,
r 'u × r 'v
M=
(r 'u , r ' v , r ' 'uv ) ,
r 'u × r ' v
N=
(r 'u , r ' v , r ' ' vv )
r 'u × r'v
,
sunt func ii luate în punctul M. 2° Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică
ametrică:
2 fie M ∈ (Σ), de coordonate x(u, v), y(u, v), z(u, v), atunci a doua formă fundament
ală a suprafe ei are expresia: unde: Φ2 = L du2 + 2 M du dv + N dv2,
L= y' u y' v z' u z' v
1
2
x 'u x 'u x 'v
2
y' u y' v y' ' uu
z' u z' v , z' ' uu
+
z'u z' v 1
+
x 'u x'v
y' u y' v
2
⋅ x v x uu
x u x u x v
2
y u y v y uv
y u y v y vv
z u z v , z uv
z u z v , z vv
M= y u y v z u z v
2
+
z u z v
1
+
x u x v
y u y v
2
⋅ x v x uv
x u ⋅ x v x vv
N= y u y v
z u z u + z v z v
2
x u x u + x v x v
2
y u y v
2

un func
ii lua e în punc ul M (x ( u , v), y(u , v), z( u , v) ) .
Demon ra ie. 1° Au loc rela iile:
n=
r r v N =u , r u r v N
dr = r u du + r v dv ,
d 2 r = r uu du 2 + 2 r uv du dv + r vv dv 2 + r u d 2 u + r v d
2 v ,
unde a no a :

193
r uu =
∂2r , ∂u 2
r uv =
∂2r , ∂u ∂v
r vv =
∂2r . ∂v 2
Aşadar se poate scrie:
Φ 2 = n ⋅ d 2 r = n ⋅ r uu du 2 + 2 n ⋅ r uv du dv + n ⋅ r vv dv 2 + n ⋅ r u
2 u + n ⋅ r v d 2 v .
Dacă se ine seama de rela iile: n ⊥ r u , rezultă: Φ2 = sau: n ⊥ r'v , du 2 + 2
(r 'u , r ' v , r ' 'uu )
r 'u × r ' v
(r 'u , r ' v , r ' 'uv )
r 'u × r 'v
du dv +
(r 'u , r 'v , r ' ' vv )
r 'u × r 'v
dv 2 ,
Φ2 = L du2 + 2 M du dv + N dv2. 2° Au loc rela iile:
r ' u × r ' v = EG − F = x u (r u , r v , r uu ) = x v x uu x u (r u ,
r v , r vv ) = x v x vv de unde se ob ine: x u 1 L= ⋅ x v E − F 2 x
uu
N= 1 E − F 2 x u ⋅ x v x vv
2
y u y v
z u z v
2
+
z u z v
x u x v
2
+
x u x v
y u y v
2
,
y u y v y uu y u y v y vv y u y v y uu
y u y v y vv
z u z v , z uu z u z v , z vv z u z v , z uu
z u z v . z vv
x u (r u , r v , r uv ) = x v x uv
y u y v y uv
z u z v , z uv

x u M= ⋅ x v E − F 2 x uv 1
y u y v y uv
z u z v , z uv
Ob erva ia 3.20. Dacă suprafa a (Σ) este dată în reprezentare analitică explicită:
(Σ) : z = f(x, y), (x, y) ∈ D’ ⊆ R 2 , fie M ∈ (Σ), de coordonate (x, y), atunci a doua for
fundamentală a suprafe ei (Σ) este:
194
Φ2 =
∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f 2 dx 2 + 2 dx dy + 2 dy 2 , ∂x ∂y ∂y 1 + p 2 + q 2 ∂x 1
unde p şi sunt da i de nota iile lui Monge. Într-adevăr, suprafa a (Σ) poate fi exprim
ată parametric astfel: x = u, (Σ) : y = v, 2 z = f (u, v), (u, v) ∈ D' ⊆ R , de und
1, z uu = x’v = 0, y’u = 0, ∂ 2f , ∂y 2 y’v = 1, z’u = p, z’v = q, z uv =
∂ 2f , ∂x ∂y
∂ 2f , ∂x 2
z vv =
x’’uu = 0, x’’uv = 0, x’’vv = 0, y’uu = 0, y’’uv = 0, y’’vv = 0. Atunci, rezultă:
∂ 2f ∂x 2 L= , 1+ p2 + 2
M=
∂ 2f ∂x ∂y 1+ p2 + 2
,
N=
∂ 2f ∂y 2 1+ p2 + 2
,
Ì
de unde se ob ine rezultatul.
Exemplul 3.7. Dacă se consideră drept suprafa ă regulată (Σ), sfera dată în reprezentarea a
itică parametrică:
x = R cos u sin v, (Σ) : y = R sin u sin v, z = R cos v,
atunci cele două forme fundamentale sunt propor ionale.
Solu ie: Au loc rela iile:
atunci:
x u = −R sin u sin v, x v = R cos u cos v, y u = R cos u sin v, y v = R sin u cos
v, z’u = 0, z v = −R sin v, x uu = −R cos u sin v, x uv = −R sin u cos v, x vv = −R cos
u sin v, y uu = −R sin u sin v, y uv = R cos u cos v, y vv = −R sin u sin v, z
uu = 0, z uv = 0, z vv = −R cos v,
E = x u2 + y u2 + z u2 = R (sin 2 u sin 2 v + cos 2 u sin 2 v) = R 2 sin 2 v
,
195
F = x’ux’v + y’uy’v + z’uz’v = −R2 sin u sin v cos u cos v + + R2 sin u sin v cos u cos v =

= x v2 + y v2 + z v2 = R 2 (cos 2 u cos 2 v + sin 2 u cos 2 v + sin 2 v) =
= R 2 (cos 2 v − sin 2 u cos 2 v + sin 2 u cos 2 v + sin 2 v) = R 2
L = −R sin2 v, M = 0, N = −R.
Rezultă că pe sferă au loc rela iile: Φ1 = R2(sin2 v du2 + dv2), Φ2 = −R(sin2 v du2 + dv2).
Dacă se face raportul între cele două forme fundamentale, se ob ine:
Φ1 = −R . Φ2 Aşadar, pe sferă cele două forme fundamentale sunt propor ionale.
Ì
Observa ia 3.20. Este adevărată şi reciproca propozi iei demonstrate în exemplul 3.6, şi a
nume: dacă pe o suprafa ă (Σ) cele două forme fundamentale sunt propor ionale, atunci su
prafa a (Σ) este o sferă. Ì
§3.8. Curbura unei curbe trasate pe o suprafa ă
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , M ∈ (Σ) un punct curent de vecto
r de pozi ie r (u, v) şi fie (Γ) o curbă trasată pe suprafa a (Σ) ce trece prin M. e cons
ideră: τ ver orul angen ei la curba (Γ) în punc ul M, υ versor norma ei principa e a c
rba (Γ) în pnct M, n versor norma ei în pnct M a sprafa a (Σ) (fig. 3. 7). Da
că θ este măsura unghiului format de versorii υ şi n , iar R raza de curbură a curbei (Γ) î
ctul M, atunciare loc rela ia: cos θ Φ 2 = . R Φ1
Demonstra ie. ie ds elementul de arc pe curba (Γ). Atunci, conform primei formule
a lui Frenet în punctul M:
dτ 1 = υ, ds R
196

eometrie diferen ia ă z
de unde, prin înmul ire scalară cu n , rezultă:
n⋅ adică: n⋅ dτ co θ = . d R dτ 1 = n ⋅ υ, ds R
(Σ)
υ
θ
n
(Γ)
Dacă se ine seama de rela iile:
M
r (u,v)
τ
τ=
dr , d
dτ d r = , d d 2
2
O x
Fig. 3.7.
y
Φ1 = ds 2 ,
se ob ine că: n⋅ deci: d 2 r cos θ = , R ds 2
Φ2 = n ⋅ d2r ,
Φ 2 cos θ = . Φ1 R
Ì
Teorema 3.21. e consideră (Σ) o suprafa ă regulată, dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , M ∈ (Σ) un punct curent de vecto
r de pozi ie r (u, v) şi fie (Γ1), (Γ2) două curbe trasate pe suprafa a (Σ), ce trec prin
M. ie υ1 , υ2 , versorii norma e or principa e în M a crbe e (Γ1) şi respectiv (Γ2) şi n
versorul normalei în punctul M la suprafa a (Σ), iar R1, R2 razele de curbură
în punctul
M ale curbelor (Γ1), respectiv (Γ2). e consideră τ1 , τ 2 z ver orii angen elor în punc
l M la n υ1 crbe e (Γ1) şi respectiv (Γ2) şi
θ1, θ2 θ1 măsurile unghiurilor versorilor υ1
ec iv υ2 c n (fig. 3. 8). Dacă τ1 = τ 2 , a unci are loc rela ia: (Γ2) M (Σ) υ2 cos θ1 cos
( , v) = . R1 R2

Demonstra ie. Dacă se notează cu d şi δ o eratorii e iferen iere e cur ele (Γ1) şi (Γ2),
unci în M , conform teoremei 3.20, au loc rela iile:
O x
y
Fig. 3.8.
197
cos θ1 L du 2 + 2 M du dv + N dv 2 = , R1 ds 2 de unde:
2
cos θ 2 L δu 2 + 2 M δu δv + N δv 2 = , R2 δs 2
2

cos
θ1
u v u v =L +2M ⋅ +N , R1 s s s s cos θ 2 δu δv δu
u v δu δv Deoarece , , , sunt, conform teoremei 3.5, unic eterminate e
s s δs δs τ1 şi respectiv τ 2 şi cum prin ipoteză are loc: τ1 = τ 2 ,
2 2

e ob ine: du δu = , s δs rin urmare: cos θ1 cos θ 2 = . R1 R2
Ì

v δv = , s δs
§3.9. Sec iune normală. Teorema lui Meusnier. Curburi normale şi tangen iale
Defini ia 3.21. Se consideră (Σ) o suprafa ă regulată, M ∈ (Σ) un punct curent şi fie (Γα)α
e de cur e tr s te pe supr (Σ), tangente în punctul M. ie n versorul
normalei
în
punctul M la suprafa a (Σ) şi (πn) un lan ce trece rin unctul M, eterminat e ver
sorii τ şi n . Se numeşte sec iune normală asociată familiei (Γα)α∈I, cur (Γn) de interse
pr e ei (Σ) cu planul (πn) (fi. 3.9). O serva ia 3.21. Din efini ia 3.21 rezultă că s
ec iunea normală (Γn), asociată familiei (Γα)α∈I, p r ine cestei milii:

(Γn) ∈ (Γα)α∈I, dică curba (Γn) admite acelaşi versor tangent, τ comun u uror curbelor (Γ
(Γα)α∈I.
198

z
n
(π n )
(Γα 2 )
τ
(Γα 1 )
M
(Γn )
(Σ)
O x
y

ig. 3.9.

Teorema
3.22 (Teorema lui Meusnier). ie Rα şi Rn razele de curbură în punctul M ∈ (Γα) ∩ (
cur elor (Γα) şi respectiv (Γn), unde (Γn) este sec iunea normală asociată familiei (Γα)α∈
pe supr regul tă (Σ). Dacă υα , υn snt versorii norma e or principa e în pnct M a
rbe or (Γα) şi respectiv (Γn), atunci are loc rela ia:
cos θ α 1 = , Rα Rn unde θα este măsura unghiului format de vectorii n şi υα .

Demonstr ie. Fie θn măsura unghiului format de vectorii n şi υn . Dacă se ine seama de fa
ptul că în punctul M curbele (Γα) şi (Γn) sunt tangente, atunci prin aplicarea teoremei 3.2
, se ob ine:

cos θ α cos θ n = . Rα Rn Deo rece cur (Γn) ⊂ (πn), un e lanul (πn) trece rin M şi este
inat de versorii τ şi n , se ob ine că versorii n , υn snt co iniari, deci:
n = υn , Aşadar: sau n = − υn .
θn = 0,
de nde:
sa
θn = π,
cos θn = −1,
cos θn = 1,
sau

199
prin urmare: cos θ α 1 = . Rα Rn
Consecin 3.1. Din teorem lui Meusnier rezultă: Ì
R α = R n cos θ α ,
deci cur ur unei cur e o rec re (Γα) (pl nă sau în spa iu) se poate studia cu ajutorul
curburii unei curbe plane (Γn) (sec iunea normală).
Defini ia 3.22. Se consideră o suprafa ă (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , M ∈ (Σ) un punct ordinar al aces
teia, de vector de pozi ie r ( u , v) iar (Γα) ∈ (Γα)α∈I ⊂ (Σ) o curbă din familia (Γα)α∈I
în M pe supr (Σ). ie (Γn) ⊂ (Σ) sec iunea normală în punctul M, asociată familiei (Γ
eşte curbură normală a curbei (Γα) în punctul M, expresi :

1 , Rn

unde Rn este r z de cur ură în M a sec iunii normale (Γn).
Observa ia 3.22. Curbura normală se notează cu
1 . ρn
Deci: 1 1 = . ρn Rn
Obse va ii 3.23. 1° Din fo mula lui Meusnie ezultă:
1 cos θ α = , ρn Rα dică curbura normală obtuz. 2° Se ob ine din defini ia 3.22 că valoare
olută a curburii normale a unei curbe 1 1 (Γα) ⊂ (Σ), , este egală cu curbura a sec iunii n
rmale (Γn) ataşată curbei (Γα). ρn Rn Ì 1 este pozitivă sau negativă, după cum unghiul θα e
u ρn
200

Defini ia 3.23. Se consideră suprafa a (Σ) şi (Γ) o curbă trasată pe suprafa a (Σ). e nume
urbură tangen ială (geodezică) a curbei (Γ) în punctul M ∈ (Γ) expresia:
sin θ , R unde R este raza de urbură a curbei (Γ) în punctul M, θ este măsura unghiului di
tre vectorii υ şi n , cu υ versor norma ei principa e a crba (Γ) în pnct M, iar n v
ersor norma ei a sprafa a (Σ) în punctul M.
Observa ia 3.24. Curbura tangen ială se notează cu
1 . ρg
Deci:
1 sin θ = . R ρg
P opozi ia 3.2. Se conside ă o suprafa ă regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , (Γ) o curbă trasată pe suprafa a
, iar M ∈ (Γ), de vector de pozi ie r (u, v). Atunci curbura tangen ială a curbei (Γ) în p
unctul M este dată de:
1 = (n , r , r ) , ρg unde n este ve so ul no malei la sup afa a (Σ) în punctul M
, ds este elementul de arc pe d2r dr curba (Γ), iar r = şi r = 2 . ds ds
Demonstra ie. Au loc succesiv egalită ile:
r r = τ

dτ 1 1 1 = τ υ = (τ υ ) = β , s R R R

un e s a folosit rima formulă a lui Frenet, iar β este versorul inormalei în unctul
M la cur a (Γ). Rezultă că:
(n , r , r ) =
1 1 π sin θ 1 n⋅β = n ⋅ β cos − θ = = , R R R ρg 2
(
)
unde θ este măsura unghiului format de vectorii υ şi n .
Ì
201
§3.10. Curburi principale. Direc ii principale. Curbură totală. Curbură medie. Clasifica
rea punctelor unei suprafe e
Se consideră o suprafa ă regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială: (Σ) : r = r (u, v),
v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , şi fie (Γ)
o curbă arbitrară trasată pe suprafa a (Σ), ce
e prin M ∈ (Σ), iar (πn) lanul eterminat e vectorii n şi τ .
Conform eoremelor 3.20, 3.22 şi a defini iei 3.22, pentru curbura normală a curbei
(Γ) se ob ine formula:

1 L du 2 + 2 M du dv + N dv 2 = . ρn E du 2 + 2 F du dv + dv 2 Dacă se scoate fact
or dv2 şi se notează
du = m , se ob ine: dv

1 L m2 + 2 M m + N = . ρn E m2 + 2 F m +
1 du depinde de punctul de pe sup afa ă, precum şi de raportul m = , ρn dv ca e dete m
ină o anumită direc ie în planul tangent la suprafa ă. Rezultă că toate curbele de pe supra
a a (Σ), care trec printr-un punct al suprafe ei şi care admit aceeaşi tangentă, au acee
aşi curbură normală în acel punct. Într-un punct de pe suprafa ă, curbura normală este o fu
ie continuă şi derivabilă de variabilă m. 1 Pentru simplificarea scrierii se notează (m) =
k(m) şi deci: ρn
Se deduce că
k ( m) =
L m2 + 2 M m + N . E m2 + 2 F m + G
Defini ia 3.24. Se numesc curburi principale la suprafa a (Σ) în punctul M ∈ (Γ) valoril
e extreme ale curburii normale. Observa ia 3.25. Curburile principale se notează c
u k1, k2. Defini ia 3.25. Se numesc raze de curbură principale inversele curburilo
r principale. Observa ia 3.26. Razele de curbură principale se notează cu R1, R2.
202
Deci:
R1 =
1 , k1
R2 =
1 . k2

Defini ia 3.25. Se consideră o suprafa ă regulată (Σ) şi M ∈ (Σ). ie k1, k2 curburile prin
ale pe suprafa a (Σ) în punctul M, iar (Γ1), (Γ2), două curbe trasate pe suprafa a (Σ), ce
rec prin punctul M şi care au curburile normale în M egale cu k1, respectiv k2. Se n
umesc tangente principale pe suprafa a (Σ) în punctul M, tangentele (T1), (T2) duse în
M la (Γ1), respectiv (Γ2), adică tangentele pentru care func ia k(m) ia valori extrem
e. Defini ia 3.26. Se numesc direc ii principale pe suprafa a (Σ) în punctul M, valo
rile argumentului m pentru care func ia k(m) admite
extreme. Defini ia 3.27. e
consideră (Σ) o suprafa ă regulată şi M ∈ (Σ). ie k1, k2 curburile principale pe suprafa a
punctul M, iar (Γ1), (Γ2), două curbe trasate pe suprafa a (Σ), ce trec prin punctul M şi
care au curburile normale în M egale cu k1, respectiv k2. Se numesc sec iuni norm
ale principale pe suprafa a (Σ) în punctul M, sec iunile normale Γn1 , Γn 2 , ataşate curb
elor (Γ1), respectiv (Γ2).
( )( )
Teorema 3.23. e consideră o suprafa ă regulată (Σ). Atunci k1, k2, curburile principale
ale suprafe ei (Σ) într-un punct M ∈ (Σ) sunt rădăcinile următoarei ecua ii în k:

Ek − L Fk −M = 0, Fk − M k − N
unde E, F, sunt coeficien ii primei forme fundamentale, iar L, M, N sunt coefi
cien ii celei de a doua forme fundamentale a suprafe ei (Σ).
Demonstra ie. Pentru a găsi ecua ia curburilor principale se derivează func ia k(m):
k (m ) =
2 E m 2 + 2 F m + G L m + M ) − 2 L m 2 + 2 M m + N E m + F)
(
)(
(
)(
(E m
2

+2Fm+
)
2
,
care se anulează dacă numărătorul este zero, altfel scris dacă: L m2 + 2 M m + N L m + M =
, E m+F E m2 + 2 F m + G deci: k ( m) = L m+M . E m+F (3.7)
În rela ia (3.7) se amplifică membrul drept cu m şi se scad în propor ia ob inută numărător
tre ei şi numitorii între ei, se ob in succesiv:
203
L m2 + 2 M m + N L m + M L m2 + M m M m + N = = = , E m+F Fm+G E m2 + 2 F m + G
E m2 + F m adică: k ( m) = M m+N . Fm+G
S-a ob inut astfel sistemul:
k = k = L m+M , E m+F M m+N , Fm+G
(3.8)
care reprezintă valorile extreme ale func iei k(m), adică curburile principale. du D
acă se înlocuieşte în sistemul ob inut m = , se ob ine sistemul liniar şi omogen în dv vari
bilele du şi dv:
(Ek − L) du + (Fk − M ) dv = 0, (Fk − M ) du + ( k − N) dv = 0.
Pentru ca acest sistem să admită şi solu ii nebanale este necesar şi suficient ca determ
inantul său să fie nul, deci:
Ek − L
Fk − M

Fk − M k − N
= 0.
Rădăcinile k1, k2 ale acestei ecua ii sunt curburile principale ale suprafe ei (Σ) în pu
nctul M. Ì
Observa ia 3.27. Dezvoltat, determinantul anterior conduce la ecua ia:

(EG – 2) k2 – (EN – 2 M + GL) k + (LN – M2) = 0.
Teorema 3.24. e consideră (Σ) o suprafa ă regulată şi M ∈ (Σ), de coordonate curbilinii u,
Atunci ecua ia direc iilor principale se poate scrie sub una din următoarele form
e echivalente:
(EM – FL) m2 + (EN – GL) m + FN – GM = 0,
Em + F Lm + M = 0, Fm + G Mm + N
204
1 E L

− m m2 F M = 0. N
Demonstra ie. Din sistemul (3.8) rezultă:
L m+M M m+N = , E m+F Fm+G ecua ie care se poate scrie şi sub forma: Em + F Lm + M
Fm + G Mm + N sau sub forma echivalentă: (EM – FL) m2 + (EN – GL) m + FN – GM = 0, sau
sub forma mai uşor de re inut: (3.9) = 0,

1 − m m2 EF = 0. L M N
Observa ii 3.28. 1° Direc iile principale sunt definite de coeficien ii celor două f
orme fundamentale. 2° În cazul în care:
EM – FL = 0, EN – GL = 0, FN – GM = 0, atunci ecua ia (3.9) devine identitate. Condi i
ile (3.10) se scriu echivalent sub forma: LMN = = =a. EFG
(3.10)
(3.11) Ì
Defini ia 3.28. Un punct M al unei suprafe e (Σ) în care au loc

rela iile (3.11) se
numeşte punct ombilical al suprafe ei (Σ). Observa ia 3.29. ntr-un punct ombilical cu
rbura normală este constantă. Într-adevăr:

1 a E du 2 + 2 F du dv + G dv 2 = k (m ) = = a. ρn E du 2 + 2 F du dv + dv 2
(
)
Capitolul 3. Elemente de geomet ie dife en ială a suprafe elor
205
Exemplul 3.8. Toate punctele sferei şi ale pseudosferei sunt ombilicale. Solu ie:
Afirma ia pentru sferă este imediată din exemplul 3.7.
Ì
Propozi ia 3.3. Se consideră (Σ) o suprafa ă regulată. Atunci direc iile principale într-u
n punct M ∈ (Σ),care nu este ombilical, sunt reale şi distincte. Demonstra ie. Tangent
ele principale pe suprafa a (Σ) în punctul M sunt independente de alegerea sistemulu
i de coordonate curbilinii u, v
pe suprafa a (Σ). e alege atunci un sistem de coo
rdonate (Γu), (Γv) ortogonal. n acest caz:
F = 0,
şi atunci discriminantul ecua iei (3.9) care determină direc iile principale, este:
∆ = (EN – GL)2 + 4 EGM2. Dar:
E = x u2 + y u2 + z u2 > 0
şi
2 G = x v2 + y v + z v2 > 0 ,
deci: ∆ > 0. Aşadar ecua ia (3.9) are rădăcini reale şi distincte, adică direc iile princip
le pe suprafa a (Σ) în punctul M sunt reale şi distincte. Ì
Observa ia 3.30. Fie (Σ) o suprafa ă regulată şi M ∈ (Σ). Dacă M este un punct ombilical, a
ci orice direc ie pe suprafa a (Σ), în punctul M este o direc ie principală. Într-adevăr,
dacă M este un punct ombilical al suprafe ei regulate (Σ), atunci:
k(m) = a, de unde prin derivare se ob ine: k’(m) ≡ 0, deci orice direc ie pe suprafa
a (Σ) în punctul M este o direc ie principală. Ì
Propozi ia 3.4. Fie (Σ) o suprafa ă regulată şi M ∈ (Σ). Atunci direc iile principale în M,
nct care nu este ombilical, sunt ortogonale. Demonstra ie. e consideră două curbe:
(Γ1), (Γ2) ce trec prin punctul M, sunt trasate pe suprafa a (Σ) şi ale căror direc ii ale
tangentelor sunt identice cu direc iile principale ale suprafe ei (Σ) în punctul M.
206

Condi
ia deortogonalitate
a douăcurbe trasate
pe o suprafa
ă este:
E du
δu + F ( u δv
+ v δu)+ v δv = 0, e un e: u δu u δu ⋅ +F + + =0 v δv v δv şi dacă se
= m2 , v δv atunci con i ia e ortoonalitate evine: Em1m2 + F(m1 + m2) + = 0
. Prin i oteză, m1, m2 sunt rădăcinile ecua iei 3.9 a direc iilor principale, atunci c
onform rela iilor lui Viète, se poate scrie: m1 + m 2 = − EN − L , EM − FL m1 ⋅ m 2 = FN −
M . EM − FL

A unci au loc egali ă ile: FN − M EN − L−F + = EM − FL EM − FL EFN − E M − EFN + F L +
L = = 0. EM − FL Em1m 2 + F(m1 + m 2 ) + = E Deoarece condi ia de ortogonalitat
e este verificată, rezultă că direc iile principale pe suprafa a (Σ) în punctul M ∈ (Σ) sun
rtogonale. Ì
Defini ia 3.29. e numeşte curbură totală sau curbura lui Gauss într-un punct M al unei
suprafe e regulate (Σ), produsul curburilor principale. Defini ia 3.30. e numeşte c
urbură medie într-un punct M al unei suprafe e regulate (Σ), semisuma curburilor princ
ipale. Observa ia 3.31. Curbura totală se notează cu K, iar curbura medie cu H. Deci
:
K = k1 ⋅ k2,
1 H = (k1 + k 2 ) . 2
Observa ia 3.32. Curbura totală K şi curbura medie H în punctul M al unei suprafe e (Σ)
sunt date de formulele:
207
K=

LN − M 2 , E − F 2
H=

EN − 2 FM + L . 2 (E − F 2 )
ntr adevăr, formulele pentru K şi H rezultă prin aplicarea rela iilor lui Viete, ecua i
ei curburilor principale. Ì
Teorema 3.25 (Teorema lui Gauss). Se consideră o suprafa ă regulată (Σ), dată în reprezenta
e vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , K, curbura totală într-un punct c
urent M(u, v) al acesteia, iar E(u, v), F(u, v), G(u, v) coeficien ii primei for
me fundamentale a suprafe ei (Σ) în punctul M. Atunci curbura totală K, poate fi expri
mată în func ie de coeficien ii E, F, G şi de derivatele par iale de ordinul întâi şi doi a
e acestor coeficien i.
Demonstra ie. Din observa ia 3.32, are loc:

LN − M 2 K= , E − F 2 unde:
L=
u , r v , r uu ) ,
(r
E − F 2
M=
u , r v , r uv ) ,
(r
E − F 2
N=
u , r v , r vv )
(r
E − F 2
.
e ob ine succesiv:
x u 1 LN − M = x v E − F 2 x uu
2
y u y v y uu
z u x u z v ⋅ x v z uu x vv z u x u z v ⋅ y u z uu
⋅
y u y v y vv x v y v z v
z u z v − z vv x vv y vv − z vv
x u − x v x uv
x u − x v x uv
y u y v y uv
y u y v y uv
z u z v = z uv z u x u z v ⋅ y u z uv z u
2

x u y u 1 y v x v E − F 2 x uu y uu x v x uv 1 y v y uv
F 2 z v z uv
z u
x u2 + y u2 + z u2 ⋅ x u x v + y u y v + z u z v x u x uu + y
u y uu + z u z uu
x u x v + y u y v + z u z v x v2 + y v2 + z v2 x v x uu + y
v y uu + z v z uu
x u x vv + y u y vv + z u z vv x v x vv + y v y vv + z
v z vv − x uu x vv + y uu y vv + z uu z vv
208

x u x uv + y u y uv + z u z uv − x u x v + y u y v + z u z
v x v2 + y v2 + z v2 x v x uv + y v y uv + z v z uv = 2 2 2
x u x uv + y u y uv + z u z uv x v x uv + y v y uv + z
v z uv x uv + y uv + z uv 2 r 2 r u ⋅ r v r u ⋅ r vv r u r u
⋅ r v r u ⋅ r uv u 1 2 2 r ⋅ r = r v r v ⋅ r vv − r u ⋅ r v r
uv , u v E − F 2 2 r u ⋅ r uu r v ⋅ r uu r uu ⋅ r vv r u
uv r v ⋅ r uv r uv dar: x u2 + y u2 + z u2 x u x v + y u y v
+ z u z v
r u
2
=E,
r u ⋅ r v = F ,
r v
2

= ,

rezul ă că prin derivare se ob in rela iile: 2 r u ⋅ r uu = ∂E , ∂u 2 r u ⋅ r u
= ∂F , ∂v ∂E , ∂v r u ⋅ r uv + r v ⋅ r uu = ∂G , ∂u 2 r v ⋅ r vv = ∂F ,
F G 1 ∂G 2 ∂u 1 2 1 2 ∂E ∂v ∂G ∂u
2
r u ⋅ r vv + r v ⋅ r uv = deci:
2 r v ⋅ r uv =

E 1 2 F LN − M = E − F 2 1 ∂E 2 ∂u

F ∂F 1 ∂E − ∂u 2 ∂v

∂F 1 ∂ − ∂v 2 ∂u 1 ∂ − 2 ∂v r uu ⋅ r vv
E F 1 ∂E 2 ∂v
r uv
=
=

1 1 ∂ ∂F 1 ∂E ∂ 1 ∂E ∂ E r uu ⋅ r vv − + − F F r uu ⋅ r v
2

1 ∂E ∂F 1 ∂ ∂F 1 ∂E + − F − − − E r uv 2 ∂u ∂v 2 ∂u
2
−

1 ∂ 4 ∂u
2
+
−

1 ∂E 1 ∂E ∂ 1 ∂E 1 ∂ − − F = 4 ∂v ∂u 2 ∂v 2 ∂u 2 ∂v

2 E − F r uu ⋅ r vv − r uv
(
)(
2
)

1 ∂F ∂ 1 ∂E ∂ 1 ∂ 2 + E − + + + 2 ∂u ∂v 4 ∂v ∂v 4 ∂u

1 ∂E ∂ ∂F ∂F 1 ∂F ∂ 1 ∂E ∂F 1 ∂E ∂ +F + − − − + 4 ∂u ∂v ∂u ∂v 2 ∂u ∂u 2 ∂v ∂v 4 ∂

209
= r uu ⋅ r vv − r uv +
+
2

1 + ⋅ 4 (E − F 2 )

∂ 2 ∂E ∂ ∂F ∂ −2 + E+ ∂v ∂v ∂u ∂v ∂u

1 ∂F ∂ ∂E ∂F ∂F ∂F ∂E ∂ ∂E ∂ − −2 −2 +4 F+ 2 ∂u ∂u ∂v ∂v ∂u ∂v 4 (E − F ) ∂u
1 4 ( E − F 2 ) ∂E 2 ∂E ∂ ∂E ∂F −2 + . ∂u ∂u ∂u ∂v ∂v

Fie rela iile: r u ⋅ r vv = ∂F 1 ∂ − , ∂v 2 ∂u r u ⋅ r uv = 1 ∂E . 2 ∂v

Prin derivarea primei rela ii în rapor cu u, a celei de a doua în rapor cu v şi apoi
prin scăderea lor, se ob ine:
r uu ⋅ r vv − r vv
deci:
2
=

∂ 2F 1 ∂ 2 ∂ 2 E , − + ∂u ∂v 2 ∂u 2 ∂v 2
∂ 2F 1 ∂ 2 E ∂ 2 ∂ 2 E − 2 + 2 + + ∂u 4 E − F 2 ∂u ∂u ∂

LN − M 2 1 K= = 2 E − F E − F 2 +
(
)

∂E ∂ ∂F ∂ E ∂F ∂ ∂E ∂F ∂E ∂ ∂E ∂ ⋅ −2 ⋅ + ⋅ − ⋅ −2 ⋅ −2 ⋅ + 2 ∂v ∂v ∂u ∂v 4 E
(
)

∂E 2 ∂E ∂ ∂F ∂F ∂E ∂F +4 ⋅ + ⋅ −2 ⋅ , + 2 ∂u ∂v 4 E − F ∂v
(
)
aşadar curbura totală K este func ie de coeficien ii E, F, G şi derivatele par iale de
ordinul întâi şi de ordinul doi ale acestor coeficien i. Ì
Defini ia 3.31. Se consideră (Σ) o suprafa ă regulată şi fie K curbura totală într-un punct
(Σ). 1° Punctul M se numeşte punct eliptic al suprafe ei (Σ), dacă în M curbura totală este
zitivă. O suprafa ă care este formată numai din puncte eliptice se numeşte suprafa ă de ti
p eliptic. 2° Punctul M se numeşte punct hiperbolic al suprafe ei (Σ), dacă în M curbura t
otală este negativă. O suprafa ă care este formată numai din puncte hiperbolice se numeşte
suprafa ă de tip hiperbolic.
210
3° Punctul M se numeşte punct parabolic al suprafe ei (Σ), dacă în M curbura totală se anul
ază. O suprafa ă care este formată numai din puncte parabolice se numeşte suprafa ă de tip
parabolic.
Exemplul 3.9. 1° Elipsoidul, sfera, paraboloidul eliptic, hiperboloidul cu două pânze
sunt suprafe e de tip eliptic.
2° Paraboloidul hiperbolic, hiperboloidul cu o pânză sunt suprafe e de tip hiperbolic.
3° Planul, suprafe ele cilindrice, suprafe ele conice sunt suprafe e de tip parab
olic.
Observa ii 3.33. 1° Dacă se ine cont de faptul că:
EG – F2 > 0, rezultă că un punct eliptic este caracterizat de condi ia: LN – M2 > 0, un
punct hiperbolic este caracterizat de condi ia: LN – M2 < 0, iar un punct paraboli
c este caracterizat de condi ia: LN – M2 = 0. 2° Orice punct ombilical este eliptic.
Într-adevăr, din rela ia: LMN = = =a, EFG se ob ine: LN – M2 = a2(EG – F2) > 0.
Ì
Exemplul 3.10. Să se găsească direc iile principale şi razele de curbură principale ale sf
erei:
(Σ) : x2 + y2 + z2 = R2.
olu ie: Ecua iile parametrice ale sferei sunt:
x = R cos u sin v, (Σ) : y = R sin u sin v, z = R cos v.

211
Coeficien ii celor două forme fundamentale ale acestei suprafe e sunt:
E = R 2 sin 2 v, F = 0, G = R 2 , 2 L = − R sin v, M = 0, N = − R. Direc i
sunt definite de ecua ia: R 2 sin 2 v − R sin 2 v dv
2
0 0
R2 −R =0.
− du dv du 2

0 ⋅ du dv = 0, deci orice direc ie ce rece prin A ∈ (Σ) este o direc ie principală. Raz
ele de curbură principale ρ sunt date de ecua ia:
R 2 sin 2 v k + R 2 sin 2 v 0 1 = 0, adică k = − . 2 R 0 R k+R
Deci razele de curbură sunt egale între ele şi egale cu −R. 1 Rezultă că este constant: ρn
1 L du 2 + 2 M du dv + N dv 2 − R sin 2 v du 2 − R dv 2 1 = =2 =− . 2 2 2 2 2 2 ρn R E d
u + 2 F du dv + dv R sin v du + R dv
Pent u o ice sup afa ă la care sunt egale. 1 Φ 2 (M) = = constant, razele de curbură p
rincipale ρ n Φ1 ( M ) Ì
Exemplul 3.11. ă se calculeze curburile principale, curbura medie şi curbura totală a
elicoidului: x = u cos v, (Γ) : y = u sin v, z = hv. olu ie: Coeficien ii celor d
uă forme fundamentale sunt:
E = 1, F = 0, G = u2 + h2, L = 0, M = −
h u + h2
2
, N = 0.
212

În cazul elicoidului, ecua ia ce dă curburile principale este: k h u2 + h2 sau: k 2
(u 2 + h 2 ) − aşadar: k2 − de unde: k 1, 2 = deci: 1 H = (k 1 + k 2 ) = 0 . 2 Rezultă că
elicoidul este o suprafa ă minimală (a se vedea defini ia 3.43). K = k1 ⋅ k 2 = − h2 h ,
u + h2
2
h u2 + h2 = 0 , (u 2 + h 2 )k
h2 = 0, u2 + h2
h2 = 0, (u 2 + h 2 ) 2
(u
2
+ h2
)
2
< 0,
deci elicoidul este o suprafa ă de tip hiperbolic.
Ì
§3.11. Linii asimptotice. Linii de curbură. Linii geodezice
Se consideră suprafa a regulată (Σ) şi M ∈ (Σ), un punct situat pe suprafa ă.
Defini ia 3.32. Se numesc tangente asimptotice la suprafa a (Σ) în punctul M ∈ (Σ), tang
entele curbelor (Γ) ce trec prin M şi sunt con inute pe suprafa a (Σ), pentru care cur
bura 1 normală în punctul M se anulează. ρn Defini ia 3.33. Se numesc di ec ii asimptoti
ce la sup afa a (Σ) în punctul M ∈ (Σ), direc iile tangentelor asimptotice ce trec prin
punctul M. Defini ia 3.34. e numeşte linie asimptotică, o curbă (Γ) trasată pe suprafa a
(Σ), care este tangentă în fiecare punct M ∈ (Γ) la una din tangentele asimptotice ce trec
prin M
213
Propozi ia 3.5. Direc iile asimptotice în punctul dat M ∈ (Σ), la suprafa a (Σ) sunt det
erminate de ecua ia: Lm2 + 2 Mm + N = 0, unde L, M, N sunt coeficien ii celei de
-a doua forme fundamentale a suprafe ei (Σ), iar du m= . dv Demonstra ie. Expresia
curburii normale este:

1 L du 2 + 2 M du dv + N dv 2 = . ρn E du 2 + 2 F du dv + dv 2 Dacă se notează: du =
m, dv rezultă că:

1 L m2 + 2 M m + N = . ρn E m2 + 2 F m +
Pent u a dete mina di ec iile asimptotice, t ebuie ca:
1 =0, ρn aşadar: Lm2 + 2 Mm + N = 0.
Ì
Observa ii 3.34. 1° În punctul M ∈ (Σ), pot fi două direc ii asimptotice reale şi distincte
sau două direc ii asimptotice reale şi confundate, sau direc ii imaginare, după cum r
ealizantul ∆’ = M2 – LN al ecua iei de gradul al doilea Lm2 + 2 Mm + N = 0 este respec
tiv pozitiv, zero sau negativ. 2° Dacă se ine seama că semnul curburii totale:
K=

LN − M 2 , E − F 2
este dat de semnul expresiei LN M2 rezultă că: dacă M ∈ (Σ) este un punct hiperbolic (K
< 0), atunci în M există două direc ii asimptotice reale şi distincte, dacă M ∈ (Σ) este un
nct parabolic (K = 0), atunci în M există două direc ii asimptotice reale şi confundate şi
care coincid cu una din direc iile principale, iar dacă M ∈ (Σ) este un punct eliptic
(K > 0), atunci în M există două direc ii asimptotice imaginare. Ì
214
Propozi ia 3.6. Pe o suprafa ă regulată (Σ) există două familii de linii asimptotice, dete
rminate de ecua ia diferen ială:
L du2 + 2 M du dv + N dv2 = 0.
Demonstra ie. Prin defini ie, o linie asimptotică (Γ) este tangentă în orice punct M al
său la una din tangentele asimptotice ce trec prin punctul M. Deoarece ecua ia dir
ec iilor asimptotice în punctul M ∈ (Σ) este:
Lm2 + 2 Mm + N = 0. unde: m= du dv
şi cum M este un punct curent al curbei (Γ), se ob ine că această ecua ie este verificată
de du toate punctele curbei (Γ) şi dacă se înlocuieşte m = în ecua ia direc iilor asimptoti
e se dv ob ine ecua ia liniilor asimptotice din enun . Prin rezolvarea ecua iei
de gradul al doilea:
du du L + 2 M +N =0, dv dv în raport cu du se ob in două ecua ii diferen iale de
nul întâi: dv
2
du du = f1 ( u, v) şi = f 2 (u, v) , dv dv ale căror solu ii generale sunt de forma:
ϕ1(u, v, c1) = 0, respectiv: ϕ2(u, v, c2) = 0. Prin urmare, în general, pe suprafa a
regulată (Σ) există două familii de linii asimptotice, prin fiecare punct al suprafe ei
trec două linii asimptotice, câte una din fiecare familie. Ì
Observa ia 3.35. 1° Dacă M2 - LN, realizantul ecua iei liniilor asimptotice este poz
itiv, atunci cele două familii de linii asimptotice sunt reale şi distincte, prin fi
ecare punct M ∈ (Σ) trec două linii asimptotice reale şi distincte (câte una din fiecare f
amilie), care au direc ii asimptotice reale şi distincte.
2° Dacă realizantul:
215
M2 – LN = 0, atunci cele două familii de linii asimptotice sunt reale şi confundate. 3°
Dacă realizantul: M2 – LN < 0, atunci cele două familii de linii asimptotice sunt imag
inare.
Teorema 3.26. Se consideră (Σ) o suprafa ă regulată şi fie (Γ) o curbă trasată pe suprafa a
ondi ia necesară şi suficientă ca (Γ) să fie o linie asimptotică este ca planul osculator (
al cur ei (Γ) în unctul curent M ∈ (Γ) să coincidă cu planul tangent (πT) în unctul M la
afa a (Σ). Demonstra ie. Necesitatea. e presupune că (Γ) ⊂ (Σ) este o linie asimptotică, a
ică are loc: L du2 + 2 M du dv + N dv2 = 0.
Fie R raza de curbură a curbei (Γ) în punctul curent M ∈ (Γ) şi fie θ = ( n , υ) , nde n e
ersor norma în M a sprafa a (Σ), iar υ este versor norma ei principa e a crba
(Γ) în M. Are oc form a:

cos θ L d 2 + 2 M d dv + N dv 2 = . R E d 2 + 2 F d dv + dv 2

Se ob ine: cos θ = 0. R Se pot întâ ni do ă cazuri: 1 π ≠ 0 , atunci cos θ = 0, eci θ = ,
n . 1° Dacă R 2 Pe de altă parte:

τ⊥n , unde τ e e vec orul
angen ei
la curba (Γ) în M. Deoarece planul o culaor (π0) în

tul M la cur a (Γ) este eterminat e versorii τ şi υ , rez tă: n ⊥ (π 0 ) , ar: n ⊥ ( π
eci (π0) ≡ (πT).
216

1 = 0 , atunci curba (Γ) este o dreaptă. Deoarece planul osculator al unei R drepte
este
nedeterminat, se ia prin conven ie ca plan osculator al dreptei (Γ), planul (πT
), eci: 2° Dacă (π0) ≡ (πT).

Suficien a. Se resu une (π0) ≡ (πT). n acest caz:

θ = ( υ, n ) = deci: cos θ L d 2 + 2 M d dv + N dv 2 = , R E d 2 + 2 F d dv + dv
2 aşadar se ob ine: L du2 + 2 M du dv + N dv2 = 0. prin urmare curba (Γ) este o lin
ie asimptotică. π , 2
Ì

Defini ia 3.35. Se consi eră suprafa a regulată (Σ) şi (Γ) o curbă trasată pe suprafa a (Σ)
ba (Γ) se numeşte linie de curbură a suprafe ei (Σ), dacă în fiecare punct M al său, este t
entă la una din direc iile principale ce trec prin punctul M. Propozi ia 3.7. Pe o
suprafa ă regulată (Σ) există două familii de linii de curbură determinate de ecua ia dife
en ială:

du du (EM − FL) + (EN − L) + (FN − M) = 0 . dv dv
Demonstra ie. Fie:
(EM – FL) m2 + (EN – L) m + (FN – M) = 0, ecua ia care determină direc iile principale
în punctul M la suprafa a (Σ), unde: m= du . dv
2

Deoarece versorul τ în r un punc M ∈ (Γ) la curba
(Γ) e e, conform defini iei 3.35, coli
niar cu ver orul unei angen e principale în punc ul M, rezul ă că ecua ia:

du du (EM − FL) + (EN − L) + (FN − M) = 0 , dv dv
2
217
este verificată în fiecare punct al curbei (Γ), prin urmare această ecua ie diferen ială d
etermină liniile de curbură pe suprafa a (Σ). Prin rezolvarea ecua iei diferen iale a
liniilor de curbură ale suprafe ei (Σ) în raport cu du , se ob in ecua iile diferen ia
le de ordinul întâi: dv du du = f1 ( u, v) şi = f 2 (u, v) . dv dv Prin integrarea ace
stora se ob in ecua iile a fouă familii de linii de
curbură ale suprafe ei (Σ): (Γα) : F(u
, v, α) = 0, (Γβ) : F(u, v, β) = 0. Pentru α şi β a i, se o ine că prin punctul M ∈ (Σ),
rec două linii de curbură corespunzătoare constantelor α şi β. Deoarece tanentele rinci a
e care trec rin unctul M ∈ (Σ) sunt rele, distincte şi ortogonale, se ob ine că şi linii
le de curbură vor fi reale, distincte şi ortogonale. Ì
Observa ia 3.36.. Ecua ia diferen ială a liniilor de curbură se mai poate scrie:
L du + M dv M du + N dv = , E du + F dv F du + G dv sau: E du + F dv sau: L du +
M dv F du + G dv M du + N dv = 0,
dv 2 E L

− du dv du 2 F = 0. M N
Defini ia 3.36. e consideră suprafa a regulată (Σ) şi fie (Γ) o curbă trasată pe suprafa a
Curba (Γ) se numeşte linie geodezică, dacă planul osculator în fiecare punct M ∈ (Γ) con i
versorul n al normalei la suprafa a (Σ) în punctul M. Teorema 3.27. e consideră (Σ) o s
uprafa ă regulată şi fie {(Γ)} mul imea liniilor geodezice trasate pe suprafa a (Σ). 1° n
ul în care suprafa a (Σ) este dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) , atunci ecua ia diferen ială a l
iniilor geodezice ale suprafe ei (Σ) este:
218
( Γ ) : n , d r, d 2 r = 0
, unde n este versorul normalei la suprafa a (Σ) în punctul
curent M al lui (Γ). 2° n cazul în care suprafa a (Σ) este dată în reprezentare parametri
(
)
atunci ecua ia diferen ială a liniilor geodezice ale suprafe ei (Σ) este:
(Γ ) :
y u y v
dx d2x
z u z v
z u z v
x u x v dy d2y
x u x v
dz d 2z
y u y v
=0
sau:
d2x d2y d2z (Γ ) : = = . y u z u z u x u x u y u y v z v z v x v x v y
v

3° n cazul în care suprafa a (Σ) este dată în reprezentare implicită: (Σ) : (x, y, z) = 0
y, z) ∈ D ⊆ R 3 , atunci ecua ia diferen ială a liniilor geodezice ale suprafe ei (Σ) e
ste:
(Γ ) : =
d 2 x d 2 y d 2z = = . ∂F ∂F ∂F ∂x ∂y ∂z

Demonstra ie. 1° Deoarece planul osculator (π0) la linia eo ezică (Γ) în punctul M ∈ (Γ) e
determinat de versorii dr şi d 2 r , iar prin ipoteză el con ine versorul n al norm
alei în punctul M ∈ (Σ) la suprafa a (Σ), rezultă că vectorii n , dr , d 2 r sunt coplanari
adică:
(n, dr, d r ) = 0 .
2
Deoarece această ecua ie este verificată în fiecare punct al unei linii geodezice, se
ob ine că ea este ecua ia diferen ială a liniilor geodezice ale suprafe ei (Σ): ( Γ ) :
n, d r , d 2 r = 0 .
(
)
219
2° Au loc rela iile următoare în reperul ortonormat R = 0, i , j, k :
n= 1 r u r v
{
}
(r u r v ) =
z u z v
z u z v x u x v
1 y u y v
j+
z u z u + z v z v
x u x v y u
2
x u x u + x v x v
2
y u y v
2
⋅
y u ⋅ y v
i+
k . y v
Prin scrierea expresiei analitice, în raport cu reperul ortonormat R = 0, i , j, k
a produsului mixt ob inut la punctul 1°, se ob ine ecua ia diferen ială a liniilor
geodezice în acest caz: y u y v z u z v z u z v x u x v dy d2y x u x v y
u y v
{
}
(Γ ) :
dx d2x
dz d 2z
= 0.

Deoarece planul osculator (π0) este eterminat e versorii τ şi υ , iar prin ipoteză el co
n ine
versorul n se ob ine că τ , υ şi n . Sunt coplanari.
Cum υ şi n sunt ortogonali pe τ
ezul ă că ei sunt coliniari, deci: υ = αn , d r: υ=γ a ică: d2r α = λ n , nde λ = , 2 γ s
= λ⋅ 2 r u r v d de unde e ob ine: d2r , d 2
(r u r v ) ,
d2x d 2 y u z u y v z v y u y v z u z v
2
=
+
z u z v
x u x v
2
+
x u x v
y u y v
2
220

=
d2y ds 2 z u x u z v x v y u y v z u z v
2
=
d2z ds 2 x u y u x v y v y u y v z u z v
2
,
+
z u z v
x u x v
2
+
x u x v
y u y v
2
+
z u z v
x u x v
2
+
x u x v
y u y v
2
rezultă că au loc egalită ile: (Γ ) : d2x d2y d2z = = . y u z u z u x u x u y u
y v z v z v x v x v y v

3° Dacă suprafa a (Σ) este definită prin ecua ia implicită: (Σ) : (x, y, z) = 0, (x, y, z)
D ⊆ R 3 , în acest caz:
n= de unde rezultă: y u y v
1 F x2 + F y2 + F z2
(F
x
i + F y j + F z k ,
)
z u z v =
z u z v
x u x v F y =
x u x v F y
y u y v ,
F x
se ob in ecua iile diferen iale ale liniilor geodezice sub forma:
(Γ ) : = d 2x d 2 y d 2z = = . F x F y F z
Observa ii 3.37. Fie (Σ) o suprafa ă regulată şi fie:
(Γ ) : n , dr , d 2 r = 0 ,
ecua ia liniilor geodezice pe suprafa a (Σ). 1° Dacă în lungul liniilor geodezice se con
sideră v ca variabilă independentă şi u = u(v), atunci:
du dr = r u + r v dv dv
(
)
2 du d 2u 2 du d r = r uu + 2 r uv + r vv + r u 2 dv . dv dv
221
Prin înlocuire în ecua ia liniilor geodezice se ob ine:
2 du du d 2u du (Γ) : n r u + r v × r uu + 2 r uv +
dv dv dv dv
Dacă se efectuează calculele, se ob ine:
d 2u du (Γ) : n (r u × r v ) 2 − [n ⋅ (r u r uu )] − [2 n ⋅ (r u r
v
du du + n ⋅ (r v r uu )] − [n ⋅ (r u r vv ) + 2 n ⋅ (r v r uv
v r vv ) = 0 . dv dv 2° Dacă în lungul liniilor geodezice se consideră u ca varia
independentă iar v = v(u), atunci:
2
3
dv dr = r u + r v du , du
2 dv d2v dv d r = r uu +2 r uv + r vv + r v 2 du 2 . du du
Prin înlocuire în ecua ia liniilor geodezice, în urma efectuării calculelor, se ob ine:
d2v dv (Γ) : n (r u × r v ) 2 + [n ⋅ (r v r vv )] + [n ⋅ (r u r
du dv dv + 2 n ⋅ (r v r uv )] + [2 n ⋅ (r u r uv ) + n ⋅ (r
)] + n ⋅ (r u r uu ) = 0 . du du 3° Dacă E, F, G sunt coeficien ii primei forme
fundamentale a suprafe ei (Σ), atunci printr-un calcul simplu rezultă:
2 3
n ⋅ (r u r v ) = EG − F 2 ,

∂E ∂F ∂E E −F ∂u ∂v ∂u n ⋅ (r u r uu ) =
2 − , 2 E − F 2

∂E ∂F ∂E F 2 − − ∂u ∂v ∂u , n ⋅ (r v r uu ) = 2 2 E − F

∂ ∂E −F ∂v , n ⋅ (r u r uv ) = ∂u 2 E − F 2 E
222


∂G ∂E − ∂v , n ⋅ (r v r uv ) = ∂u 2 E − F 2 F
F n ⋅ (r v r vv ) =
E n ⋅ (r u r vv ) =

∂ ∂F ∂ − F 2 − ∂v ∂v ∂u 2 E − F 2
,

∂ ∂F ∂ − 2 − ∂v ∂v ∂u 2 E − F
2
.

Prin înlocuirea ace or produ e mix e în ecua iile liniilorgeodezice din 1° şi 2° se ob i
ne respectiv: 3 2 ∂E ∂F du ∂E 2 du i) (Γ) : 2 (E − F ) 2 + F +E − 2 +
∂E ∂E ∂F ∂ du + + 3 −2 F−2E + ∂u ∂u dv ∂u ∂v ∂E ∂F ∂
2
ii)

d 2 v ∂ ∂F dv ∂ (Γ) : 2 (E − F ) 2 + F + − 2 + ∂v du du ∂u
2
3

∂ ∂ ∂F ∂E dv + E + 3 −2 F−2 + ∂v ∂v du ∂v ∂u ∂ ∂F ∂E
2
4° Din 1°–3° rezultă că ecua ia liniilor geodezice este o ecua ie diferen ială de ordinul d
Solu ia generală a acestei ecua ii va fi de forma: ϕ(u, v, c1, c2) = 0. Deci mul im
ea liniilor geodezice este o familie ce curbe ce depinde de doi parametri, c1 ,
c 2 ∈ R . 5° Dacă re eaua [(Γu), (Γv)] de curbe coordonate pe (Σ) este o re ea ortogonală p
, atunci liniile geodezice (Γ) pe(Σ) sunt determinate de sistemul de ecua ii: du 1
= cos α , ds E dv 1 = sin α , ds
C pitolul 3. Elemente de geometrie di eren i lă a suprafe elor
223

dα 1 ∂ln E 1 ∂ln = ⋅ cos α − ⋅ in α , ds 2 ∂v 2 E ∂u
unde α este unghiul orm t de t ngent în M l geodezic (Γ) cu t ngent în M l cur c
oordon tă (Γu), adică α = (τ, ru ) . Prin împăr ire membru cu membru a ecua iei a doua şi a
a cu prima ecua ie se ob ine:

dv E = tg α , du dα 1 E ∂ln E 1 ∂ln = ⋅ −⋅ g α . du 2 ∂v 2 ∂u Solu i gener lă a ace
este de forma: v = f(u, c1, c2), α = g(u, c1, c2).
Prim ecu ie determină familia de linii geodezice şi a doua ecua ie determină direc i
a tangentelor la liniile geodezice. Ì
Teorema 3.28. Printr-un punct M(u, v) al suprafe ei regulate (Σ) trec o infinitate
de linii geodezice ale suprafe ei (Σ). Demonstra ie. Liniile geodezice (Γ), ale sup
rafe ei (Σ) sunt determinate de ecua ia diferen ială:
(Γ ) : n , dr , d 2 r = 0 .
Dacă se consideră u variabilă independentă şi v func ie de u, ecua ia liniilor geodezice e
ste conform observa iei 3.37 o ecua ie diferen ială de ordinul doi. Solu ia genera
lă a acestei ecua ii este de forma: ϕ(u, v, c1, c2) = 0, c1 , c 2 ∈ R . e ob ine că pri
ntr-un punct M(u, v) ∈ (Σ) trec o infinitate de linii geodezice.
Ì Observa ii 3.38. 1° Pentru a determina o geodezică ce trece printr-un punct M(u, v) ∈
(Σ), este necesar a cunoaşte în afară de punctul M încă o condi ie ini ială. 2° Dacă se ine
e cele prezentate în paragraful 3.9 rezultă că liniile geodezice ale suprafe ei regula
te (Σ), sunt curbele (Γ) ⊂ (Σ), pentru care curbura geodezică (tangen ială) 1 în orice punc
∈ (Γ) este nulă. ρg
(
)
224

3° Se poate demonstra următorul rezultat: drumul cel mai scurt pe o suprafa ă între două p
uncte ale acesteia este geodezica ce trece prin ele.
Exemplul 3.12. Se consideră pseudosfera dată în reprezentarea parametrică:
x = R sin u cos v, (Σ) : y = R sin u sin v, z = R (cos u + ln tg u/2), tg u/2 > 0.
se determine liniile de curbură.
Solu ie:
x u = R cos u cos v, x v = −R sin u sin v, x uu = −R sin u cos v,
y u = R cos u sin v, y v = R sin u cos v, y uu = −R sin u sin v,
1 z u = R − sin u + , sin u z v = 0,
cos u z uu = R − cos u − , sin 2 u z uv = 0, z vv = 0,
x uv = −R cos u sin v, x vv = −R sin u cos v, deci: cos 2 u E=R , sin 2 u
2

y uv = R cos u cos v, y vv = −R sin u sin v, = R2 sin2 u,
R cos u sin v
F = 0,

E – F2 = R4 cos2 u.
1 R − sin u + sin u 1 R cos u L= 2 − R sin u sin v R sin u cos v 0 =− , sin u R
os u − R sin u cos v − R sin u sin v R − cos u − sin 2 u R cos u cos v R cos u
2
R cos u sin v
1 − R sin u sin v R sin u cos v R cos u − R cos u sin v R cos u cos v
1 R − sin u + sin u 0 = 0, 0 1 R − sin u + sin u 0 = R sin u cos u .
R cos u cos v N=
2
R cos u sin v
1 − R sin u sin v R sin u cos v R cos u − R sin u cos v − R sin u sin v
225
Liniile de curbură sunt definite de ecua ia diferen ială:
dv 2 E L dar: F = 0, M = 0.

− du dv du 2 F = 0, M N

e ob ine ecua ia: (EN – L) du dv = 0, de unde: du = dv = 0, aşadar: u = u0 , v = v
0 , sunt linii de curbură trasate pe suprafa a (Σ).
Ì
§3.12. Clase remarcabile de suprafe e
3.12.1. uprafe e riglate
Defini ia 3.37. e numeşte suprafa ă riglată, o suprafa ă generată de o dreaptă (∆), numită
ratoare, care se sprijină pe o curbă în spa iu (Γ), numită curbă directoare a suprafe ei ri
late.
Se consideră curba în spa iu (Γ), de clasă 1, dată în reprezentare vectorială: (Γ) : r = a
Fie P ∈ (Γ), P(u) şi b (u ) un versor al dreptei (∆), ce trece prin acest punct (fig. 3
.10). Deoarece orice punct M, al suprafe ei riglate (Σ), apar ine unei drepte (∆), s
e ob ine că această suprafa ă poate fi dată printr-o reprezentare vectorială de forma:
(Σ) : r = r (u, v) , unde:
r (u, v) = a(u) + v ⋅ b(u), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) (v1 , v 2 ) .
226

Din ecua ia vectorială a suprafe ei riglate (Σ) se ob in ecua iile parametrice ale a
cesteia:
x = a 1 ( u ) + v l( u ), (Σ) : y = a 2 ( u ) + v m (u ), z = a ( u ) + v n ( u ), 3
unde x, y, z sunt coordonatele carteziene ale punctului M, a1(u), a2(u), a3(u) s
unt coordonatele punctului P, iar l(u), m(u), n(u) sunt componentele versorului
b .
(Γ) P
b (u )
M
(∆)
r ( u , v) a (u )
O
Fig. 3.10.
Observa ia 3.39. Ecua ia vectorială a unei suprafe e riglate este liniară în raport cu
parametrul v. Reciproc, se arată imediat că orice ecua ie liniară în raport cu unul din
tre parametri, reprezintă o suprafa ă riglată.
Teorema 3.29. Se consideră (Σ) o suprafa ă riglată dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = a(u) + v ⋅ b(u), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) (v1 , v 2 ) ,
şi M ∈ (Σ) un punct curent, atunci planul tangent (πT) în unctul M la su rafa a (Σ) con in
generatoarele ce trec prin punctul M. Demonstra ie. Planul tangent (πT) în unctul
M la su rafa a (Σ) este determinat de vectorii r 'u , r ' v . Din ecua ia vectoria
lă a suprafe ei riglate se ob ine:
r u = a + v b ,
r v = b ,
deci, b(u) este o direc ie în planul tangent (πT). Cum lanul tanent în unctul M la
su rafa a (Σ) con ine vectorul director b(u) , va con ine şi generatoarea prin M det
erminată de vectorul b(u) . Ì
Observa ia 3.40. Punctele în care r u r v = a + v b b = 0 , adică punctele sin
gulare ale suprafe ei riglate, nu vor fi studiate în cele ce urmează.
(
)
Coeficien ii primei forme fundamentale a suprafe ei riglate (Σ) sunt:
E = r 'u2 = a '2 +2 v a ' b' + v 2 b '2 ,

= a '⋅ b ,
= 1, unde:

227
da . du Direc ia normalei la suprafa a riglată (Σ) este dată de vectorul unitar: a =
n= 1 r u r v
(r u r v ) =
1 EG − F 2
(a + v b )× b.
Propozi ia 3.8. e consideră (Σ) o suprafa ă riglată dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = a(u) + v ⋅ b(u), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) (v1 , v 2 ) . Dacă b b = 0 , atunci su
rafa a riglată (Σ) are acelaşi plan tangent (πT) în toate unctele unei eneratoare.
Demonstra
ie. Deoarece:
n= 1 E − F 2

(a ' + v ' ) ,

e aza i otezei se o ine: n= 1 E − F 2 a' ,

eci n este coliniar cu vectorul a ' , care este constant acă punctual P al cur
bei directoare (Γ) este fixat.
Coeficien ii celei de a doua forme fundamentale a suprafe ei riglate (Σ) sunt:
L=

1 E − F 1 E − F 2
2
[(a , a , b ) + (a , b, b ) v − (a , b, b ) v − (b, b , b ) v ],
2
M= N = 0,
(a , b, b ),

iar curbura sa auss este:
K=−

(a , b, b ) (E − F )
2
2
.
Propozi ia 3.9. e consideră (Σ), o suprafa ă riglată dată în reprezentare vectorială:
228

(Σ) : r = a(u) + v ⋅ b(u), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) (v1 , v 2 ) . Punc ele uprafe ei (Σ) su
nt:
( ) 2) parabolice, dacă (a , b, b ) = 0 .
Demonstra ie.
1) hiperbolice, dacă a , b, b ≠ 0 ,
LN − M 2 = − M 2 = −

2 1 a , b, b . 2 E − F
(
)
Pentru a , b, b ≠ 0 , se ob ine LN − M2 < 0, adică punctele suprafe ei sunt hiperbo
lice, iar dacă a , b, b = 0 rezultă că LN − M2 = 0, adică punctele suprafe ei sunt para
bolice.
Ì Propozi ia 3.10. Generatoarele unei suprafe e riglate sunt linii asimptotice ale
acesteia. Demonstra ie. Deoarece N = 0, rezultă că ecua ia liniilor asimptotice dev
ine:
(
(
)
)
du (L du + 2 M dv) = 0, de unde se ob ine: u = constant.
Ì
3.12.2. Suprafe e desfăşurabile
Defini ia 3.38. Se numeşte suprafa ă desfăşurabilă, o suprafa ă riglată (Σ), cu proprietate
anul tangent (πT) la su rafa a (Σ) în punctul M ∈ (Σ) rămâne constant, atunci când punctul
curge o generatoare oarecare (∆) a suprafe ei (Σ). Teorema 3.30. e consideră (Σ) o supr
afa ă riglată dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = a(u) + v ⋅ b(u), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) (v1 , v 2 ) . Condi ia nece ară şi sufici
ntă ca suprafa a (Σ) să fie o suprafa ă desfăşurabilă este ca:
(a , b, b ) = 0 .
Demonstra ie. Necesitatea. Se consideră o suprafa ă desfăşurabilă (Σ), rezultă că vectorul
mal la suprafa a (Σ) păstrează o direc ie constantă de-a lungul unei generatoare arbitra
re (∆) ⊂ (Σ) de ecua ie:
229
(∆) : u = constant. Deoarece:
r u = a + v b ,
rezultă că:
r v = b ,
N = r u r v = a b + v b b .
Dar vectorii a b şi b b sunt constan i, deoarece de-a lungul generatoarei (∆) are
loc: u = constant
şi cum N păstrează aceeaşi direc ie, se ob ine că vectorii:
a b,
b b
sunt coliniari. Deoarece vectorul a b este ortogonal pe vectorii a , b , iar
vectorul b b este ortogonal pe vectorii b , b rezultă că vectorii a , b, b sunt
coplanari fiind to i perpendiculari pe aceeaşi direc ie, direc ia lui N , aşadar:
(a , b, b ) = 0 .
Suficien a. Se presupune că are loc rela ia:
(a , b, b ) = 0 ,
rezultă că vectorii a , b, b sunt coplanari, aşadar vectorii a b , b b sunt coli
niari sau unul dintre ei este vectorul nul. Prin urmare vectorul normal N păstrează
aceeaşi
direc ie de-a lungul oricărei generatoare,
adică planul tangent (πT) este consta
nt e a lunul unei eneratoare oarecare, eci (Σ) este o suprafa ă desfăşurabilă. Ì
Exemplul 3.13. Se consideră suprafa a:
(Σ) : r = [cos u − ( u + v) sin u ] i + [sin u + (u + v) cos u ] j + ( 2 u + v) k .
ă se arate că (Σ) este o suprafa ă desfăşurabilă.
Solu ie. Deoarece ecua ia suprafe ei (Σ), este liniară în v, se ob ine că (Σ) este o supra
fa ă riglată. Au loc rela iile:
r u = [− 2 sin u − (u + v) cos u ] i + [2 cos u − (u + v) sin u ] j + 2 k , r v = −s
in u i + cos u j + k ,
230

de unde:
i − sin u
j cos u
k 2= 1
N = r u × r v = − 2 sin u − ( u + v) cos u 2 cos u − ( u + v) sin u i j k i j k = − (
u + v) cos u − (u + v) sin u 0 = (u + v) − cos u − sin u 0 . − sin u cos u 1 − sin u cos u
1 e ob ine: N = ( u + v) ( − sin u i + cos u j − k ) .
Pentru u = constant, adică de-a lungul oricărei generatoare (∆), vectorul N este colin
iar cu vectorul constant c = −sin u i + cos u j − k , deci vectorul normal N păstrează a
ceeaşi direc
ie de-a lungul oricărei generatoare,prin urmare planul tangent (πT) este
constant e a lunul unei eneratoare oarecare, eci (Σ) este o suprafa ă desfăşurabilă. Ì
Se consideră (Σ), o suprafa ă desfăşurabilă, dată
în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = a(u
), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) (v1 , v 2 ) , unde vec orii a ( u ), b(u) a i fac condi i
a:
(a , b, b ) = 0 .
Au loc rela iile:
r u = a + v b ,
de unde:
L=
r v = b ,
r uu = a + v b ,
r uv = b ,
r vv = 0 ,
u , r v , r uu )
(r
E − F 2
=
+ v b )⋅ (b a + v b b ) .
(a
E − F 2
M=
u , r v , r uv )
(r
E − F 2
=
+ v b)⋅ (b b ) = a ⋅ (b b ) + v b ⋅ (b b ) =
(a
E − F 2 E − F 2
=
(a , b, b ) + (b , b, b ) = 0 .

E − F 2 N=
u , r v , r vv )
(r
E − F 2
=
+ v b )⋅ (b 0 ) = 0 ,
(a
E − F 2
deci:

231
LN – M2 = 0, aşadar: K = 0.
3.12.3. Suprafe e cilindrice
Defini ia 3.39. Se numeşte suprafa ă cilindrică, o suprafa ă riglată ale cărei generatoare
trează aceeaşi direc ie.
Se ob ine că o suprafa ă cilindrică (Σ) admite
o reprezentare vectorială de forma: (Σ) : r
a(u) + v ⋅ b , unde b e e un vec or con an .
Exemplul 3.14. Să se găsească ecua ia suprafe ei cilindrice (Σ) ale cărei generatoare sunt
paralele cu dreapta de ecua ii:

( π1 ) = 0, ( ) : ( π 2 ) = 0
şi are curba directoare:

F(x, y, z) = 0, (Γ ) : (x, y, z) = 0.
olu ie. Deoarece ecua iile a două plane paralele diferă numai prin termenii liberi,
rezultă că orice dreaptă (∆λµ) para e ă cu (d) are ecua iile:
( π1 ) = λ, (∆ λµ ) : ( π 2 ) = µ. Drea ta (∆λµ) este generatoare a sprafe ei (Σ) căut
astfe o condi ie de compatibi itate prin e iminarea i x, y, z între ce e patr
eca ii a e sistem i:

( π1 ) = λ, ( π ) = µ, 2 F( x , y, z) = 0, ( x , y, z) = 0,
şi anume:
φ(λ, µ) = 0. Prob ema a fost astfe redsă la găsirea locului geometric al dreptelor (∆λµ),
r care
232

are loc condi ia φ(λ, µ) = 0. Prin e iminarea parametri or λ şi µ între aceste ecua ii se o
ne ecua ia implicită a suprafe ei cilindrice: (Σ) : φ(( π1 ), ( π 2 ) ) = 0 . Ì
3.12.4. Su rafe e conice
Defini ia 3.40. Se numeşte suprafa ă conică, o suprafa ă riglată ale cărei generatoare trec
printr-un punct fix V, numit vârf al suprafe ei.
Se ob ine că o suprafa ă conică
(Σ) admite
o reprezentare vectorială de forma: (Σ) : r = a
v ⋅ b(u) , unde a e e vec orul con an OV (fig. 3.11).
Exemplul 3.15. Să se găsească ecua ia suprafe ei conice (Σ) cu vârful:
(∆λµ) V
a b ( )
O
( π1 ) = 0, V : ( π 2 ) = 0, ( π ) = 0, 3
şi a cărei curbă directoare este:
r ( u , v)
(Γ) P
M

F(x, y, z) = 0, (Γ ) : (x, y, z) = 0.
Fig. 3.11.
olu ie. Orice dreaptă (∆λµ), care trece prin pnct V are eca ii de forma:
( π1 ) − λ( π 3 ) = 0, (∆ λµ ) : ( π 2 ) − µ( π 3 ) = 0.
Drea ta (∆λµ) este generatoare a sprafe ei (Σ) căutate dacă (∆λµ) ∩ (Γ) ≠ ∅. Se ob ine ast
de compatibi itate a sistem i prin e iminarea i x, y, z între eca ii e:

(π1 ) − λ ( π 3 ) = 0, (π ) − µ( π ) = 0, 2 3 F(x, y, z) = 0, (x, y, z) = 0
şi anume:
φ(λ, µ) = 0.
Capito 3. E emente de geometrie diferen ia ă a suprafe elor
233
Ecua ia suprafe ei conice căutate rezultă prin eliminarea parametrilor λ şi µ între ecua ii
e: (π1 ) − λ ( π 3 ) = 0, (π 2 ) − µ( π 3 ) = 0, φ(λ, µ) = 0. Rez tă în final: (π
Ì

3.12.5. Su rafe e conoi e
Defini ia 3.41. Se numeşte conoid cu plan director,
o suprafa ă riglată ale cărei genera
toare sunt paralele cu un plan (π), numit lan irector şi se sprijină pe o dreaptă fixă (
d), numită axă.
Se ob ine că reprezentarea vectorială a unui conoid cu plan director este: (Σ) : r = a
(u) + v ⋅ b(u) , cu:
b (π) şi a − b
(
)
d,
unde d este vectorul director al dreptei (d).
Exemplul 3.16. ă se găsească ecua ia conoidului (Σ) cu planul director (π) = 0, e axă:

( π1 ) = 0, ( ) : ( π 2 ) = 0
şi a cărui curbă directoare este:

F(x, y, z) = 0, (Γ ) : (x, y, z) = 0.
olu ie. Dreptele paralele cu planul (π) şi care intersectează dreapta (d) au ecua iil
e de forma: ( π) = λ, (∆ λµ ) : ( π1 ) − µ(π 2 ) = 0.
234

Dreapta (∆λµ) este generatoare a sprafe ei (Σ) căutate, dacă (∆λµ) ∩ (Γ) ≠ ∅. Se ob ine as
de compatibi itate prin e iminarea i x, y, z între ce e patr
ec a ii a e siste

m i: ( π) = λ, ( π ) − µ(π ) = 0, 1 2 F(x, y, z) = 0, (x, y, z) = 0
şi anume:
φ(λ, µ) = 0. Prob ema a fost astfe redsă la găsirea locului geometric al dreptelor (∆λµ),
r care are oc condi ia φ(λ, µ) = 0. Prin e iminarea parametri or λ şi µ între aceste ecua
se ob ine ecua ia implicită a conoidului cu plan director: (π ) (Σ) : φ (π), 1 = 0
Ì

3.12.6. Su rafe e e rota ie
Defini ia 3.42. Se numeşte suprafa ă de rota ie, o suprafa ă generată prin rotirea unei
curbe în jurul unei drepte, numită axă de rota ie. Exemplul 3.17. Să se găsească ecua ia su
rafe ei de rota ie (Σ) generată prin rotirea curbei (Γ) dată în reprezentare implicită:

F(x, y, z) = 0, (Γ ) : (x, y, z) = 0, în jurul axei de rota ie, de ecua ii canonice:
(∆ ) : x - x 0 y − y0 z − z0 = = . l m n
olu ie. Orice punct M ∈ (Γ) se deplasează într-un plan perpendicular pe axa (∆), de ecua
ie generală:
(π) : lx + my + nz – λ = 0
şi descrie un cerc cu centrul pe (∆). Astfel, suprafa a de rota ie (Σ) poate fi privită
ca locul geometric al cercurilor (C) cu centrul pe (∆), situate în planul (π) şi care se
sprijină pe curba (Γ). Aşadar, ecua iile cercului sunt:
235
lx + my + nz = λ, (C) : 2 2 2 2 (x − x 0 ) + (y − y 0 ) + (z − z 0 ) = µ . Cerc (C) e

generatoare a s prafe ei de rota ie (Σ) căutate, dacă (C) ∩ (Γ) ≠ ∅. e ob ine astfel o co
ie de compatibilitate, prin eliminarea lui x, y, z între cele patru ecua ii ale s
istemului:
lx + my + nz = λ, 2 2 2 2 (x − x 0 ) + (y − y 0 ) + (z − z 0 ) = µ , F(x, y, z) = 0,
) = 0
şi anume:
φ(λ, µ2) = 0. Prob ema a fost astfe redsă la găsirea locului geometric al cercurilor (C)
, pentru care are loc condi ia φ(λ, µ) = 0. Prin e iminarea parametri or λ şi µ2 între aces
ecua ii se ob ine ecua ia implicită a suprafe ei de rota ie:
(Σ) : φ lx + my + nz, (x − x 0 ) 2 + (y − y 0 ) 2 + (z − z 0 ) 2 = 0 .
(
)

Observa ia 3.41. n situa ia când axa de rota ie este (Oz), iar curba (Γ) este plană şi ad
mite o reprezentare parametrică de forma:
x = f(u), (Γ) : y = 0, z = g(u), atunci suprafa a de rota ie (Σ) are reprezentarea
ametrică: x = f(u) cos v, (∑) : y = f ( u ) sin v, z = g(u). În acest caz F = 0, de
rbele coordonate u = constant, numite paralele, şi v = constant, numite meridiane
sunt ortogonale. Ì
3.12.7. Suprafe e minimale
Defini ia 3.43. Se numeşte suprafa ă minimală (minimă), o suprafa ă (Σ) pentru care curbura
medie H este egală cu zero în toate punctele sale.
236
Propozi ia 3.10. Dacă (Σ) este o suprafa ă minimală, atunci curbura sa totală, K, este neg
ativă. Demonstra ie. Deoarece (Σ) este o suprafa ă minimală, rezultă că:
H= de unde:
1 (k1 + k 2 ) = 0 , 2
k1 = – k2 . Curburile principale sunt deci de semne contrare, aşadar: K = k1 k2 < 0.
Ì
Teorema 3.31. Dacă există o suprafa ă de arie minimă, mărginită de o curbă închisă, dată, a
asta este minimală. Demonstra ie. Fie (Γ) o curbă închisă şi (Σ) o suprafa ă mărginită de (
rezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v) , (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) . Dacă (Σ*) este o altă suprafa ă m
ită de (Γ) şi ob inută din (Σ) printr-o „deplasare mi ă” ε, în dirc ia normali, atunci r
a lui (Σ*) este: (Σ*) : r * = r (u, v) + ε ⋅ n (u, v) . Au loc rla iil:
r * u = r u + ε u ⋅ n + ε ⋅ n u ,
r * v = r v + ε v ⋅ n + ε ⋅ n v .
Dacă se presupune că ε’u → 0 şi ε’v → 0 atunci când ε → 0 şi dacă se neglijează
termenii
ca
mai mari saugal cu doi, rzultă: E* = E – 2 ε L, S ob in atunci: E* * – F*2 = E – F
2 – 2 ε(EN + L – 2 FM), d und s dduc:
1
F* = F – 2 ε M,

* = – 2 ε N.

E −F
*
*
*2

EN + L − 2 FM 2 = E − F 1 − 2 ε . E − F 2
2
Dacă se ine seama de defini ia curburii medii H, se poate scrie:
237
E G −F
*
*
*2

= E − F (1 − 2 ε H )
1 2
2
1 2
şi prin dezvoltarea binomului (1 − 2 ε H ) după formula lui Taylor în jurul lui ε = 0, în c
s păstrează doar termenii de gradul întâi în ε, s ob in:

E * * − F* = E − F 2 (1 − 2 ε H ) . Ariil supraf lor (Σ) şi (Σ*) sunt:
2
A(Σ ) = ∫∫ EG − F 2 du dv ,
(∑)
A(Σ* ) =
(∑ )
∫∫ *

E * * − F* du dv
2
şi dacă se ine cont de egalitatea precedentă, rezultă:

A(Σ* ) = A( Σ ) − 2 ε ∫∫ E − F 2 H du dv .
(∑)
Dacă (Σ) este sta ionară, atunci în egalitatea precedentă termenul în ε nu xistă, deci are
∫∫
(∑)
EG − F 2 H du dv = 0

şi cum
EG − F 2 > 0 , rezultă H = 0.
Observa ia 3.42. No iunea de punct sta ionar este în esen ă cea clasică: dacă se conside
ră func ia f(Σ) = A , suprafa a (Σ) este sta ionară dacă:
lim
ε→0
f(Σ * ) − f (Σ) = 0, ε
und xprsia din primul mmbru st analoagă cu defini ia derivatei unei func ii în
tr-un punct.
3.12.8. Suprafe e de curbură totală constantă
Defini ia 3.44. Suprafa a (Σ) pentru care curbura totală K este aceeaşi în orice punct M
al suprafe ei (Σ) se numeşte suprafa ă de curbură totală constantă. Exemplul 3.18. Sfera e
te o suprafa ă de curbură totală constantă pozitivă, adică sfera este o suprafa ă de curbur
ală constantă de tip eliptic.
238
Solu ie: Pentru sfera (Σ), cu centrul în origine şi de rază R, dată în reprezentarea parame
rică:
x = R cos u cos v, y = R cos u sin v, (Σ) : π π z = R sin u, (u, v) ∈ − ,
coeficien ii celor ouă forme fundamentale sunt propor ionali: E = R2, F = 0, G =
R2 cos2 u, L = R, M = 0, N = R cos2 u, deci: 1 1 =, ρn R unde R este aza sfe ei.
Atunci cu bu ile p incipale k1, k2 sunt solu iile ecua iei:
R 2k − R 0 sau:
2 2
0 R k cos u − R cos 2 u
= 0,
R2 cos2 u (Rk – 1)2 = 0, aşadar: k1 = k2 = + de unde: K = k1 k2 = 1 > 0. R2
Ì
1 , R
Deci, curbura totală a sferei este constantă şi pozitivă.
Exemplul 3.19. Pseudosfera (Σ) dată în reprezentare parametrică:
x = R sin u cos v, (Σ) : y = R sin u sin v, z = R cos u + ln tg u ,
π (u, v) ∈ , π (0, 2 π), 2
este o su rafa ă de curbură totală constantă negativă.
Solu ie: Într-un punct oarecare al pseudosferei au loc rela iile:
239
E = R2 ctg2 u, F = 0, G = R2 sin2 u, L = −R ctg u, M = 0, N = R ctg u sin2 u. Ecua
ia curburilor principale este:
R2 sau: cos u R 2 cos u R + k + 1 (R sin u k − cos u ) = 0 , sin u de unde se ob
curburile principale: k1 = − 1 sin u 1 cos u şi k 2 = . R cos u R sin u cos 2 u cos
u k+R sin u sin 2 u 0 0 R sin u k − R sin u cos u
2 2
= 0,
Rezultă pentru curbura totală expresia: K = k1 ⋅ k2 . Aşadar se ob ine: K= − 1 < 0. R2

Observa ia 3.43. Prin rotirea în jurul axei (Oz) a curbei plane (Γ), dată în reprezentar
ea parametrică: x = R sin u, (Γ) : y = 0, π z = R cos u + ln t u , u
numită tractrice se ob ine suprafa a dată de ecua iile parametrice din exemplul 3.19
şi numită pseudosferă (observa ia 3.41) (fig. 3.12). Lungimea segmentului de tangentă l
a tractrice dintre punctul de tangen ă şi asimptota (Oz), are mărime constantă, egală cu c
onstanta R, de aici vine numele de pseudosferă (MN = R) (fig. 3.12).
Exemplul 3.20. Suprafe ele desfăşurabile sunt suprafe e de curbură totală nulă (§3.12.2). Î
articular, planul are curbura totală nulă.
240
Defini ia 3.45. Se numeşte geometrie intrinsecă a unei suprafe e, totalitatea no iun
ilor şi proprietă ilor definite cu ajutorul primei forme fundamentale a respectivei
suprafe e.
z
N
M O A x y
Fig. 3.12.
3.12.9. Suprafe e i eica
K = constant , dn unde d este distan a de la un punct fix, de exemplu originea r
eperului, la planul tangent la suprafa ă, iar K este curbura totală.
Defini ia 3.46. Se numeşte suprafa ă i eica, o suprafa ă pentru care
3.12.10. Suprafe e elicoidale
Defini ia 3.47. Se numeşte suprafa ă elicoidală, o suprafa ă generată de o curbă ce execută
mişcare ob inută din compunerea unei rota ii în jurul unei axe cu o transla ie paralelă
cu axa respectivă - direct propor ională cu unghiul de rota ie.
Din această defini ie şi din parametrizarea unei suprafe e de rota ie (observa ia 3.
41), rezultă următoarea parametrizare pentru o suprafa ă elicoidală:
(Σ) : r = f (u ) cos v i + f (u ) sin v j + [g (u ) + c ⋅ v] k, (u, v) ∈ I [0, 2 π) .
Dacă se particularizează curba generatoare - într-o dreaptă - chiar (Ox) într-o pozi ie in
i ială - se va lua:
241
f(u) = u şi g(u) = 0, se ob ine elicoidul drept cu plan director, o suprafa ă cu apl
ica ii fizice, a cărei reprezentare vectorială este:
241
(Σ) : r = u cos v i + u sin v j + c ⋅ v k .

Curbele coordona e un :
(Γu ) : r(u, v 0 ) = c v 0 k + u(co v 0 i + in v 0 j) ,
care e e reprezen area vec orială a unei drepte, dusă prin M0(u0, v0), paralelă cu pl
anul (xOy).
(Γv ) : r(u 0 , v) = u 0 cos v i + u 0 sin v j + c v k ,
care este reprezentarea vectorială a unei elice. Deoarece această suprafa ă con ine dr
epte paralele cu un plan fix (plan director) şi elice, se justifică denumirea aceste
i suprafe e. Evident, elicoidul drept cu plan director este şi o suprafa ă riglată.
§3.13. Invarian i pe o suprafa ă
Se consideră o suprafa ă (Σ), dată în reprezentare vectorială: (Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈
, u 2 ) × (v1 , v 2 ) .
e spune că func ia φ(u, v) de rgumentele u şi v, este un invariant pe suprafa a (Σ) Σ fa

ă de transformarea de coordonate curbilinii:
* * u = u (u , v), * v = v * ( u , v),
dacă :
φ(u, v) = φ(u*, v*).
De ini i 3.48. Se consideră o suprafa ă (Σ), dată în reprezentare parametrică:
e spune că func ia φ(x, y, z), de rgumentele x, y şi z, este un invariant pe suprafa
a (Σ) fa ă de transformarea de coordonate carteziene ortogonale: Σ
x * = x * (x ( u , v), y( u , v), z(u , v) ), * * y = y (x ( u , v), y( u , v), z(
u , v) ), * * z = z (x ( u , v), y( u , v), z( u , v) ),
242
dacă:
φ(x, y, z) = φ(x*, y*, z*).
Propozi i 3.11. Se consideră o suprafa ă regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) . Vectorul normal la suprafa ă,
n , este, abstrac ie făcând de semn, un invariant pe suprafa a (Σ) fa ă de transformarea
de coordonate curbilinii: u * = u * (u , v), * v = v * ( u , v).
Demonstra ie. Fie reprezentarea vectorială a suprafe ei (Σ) în coordonatele curbilinii
u şi v*:
*
* (Σ) : r = r * (u * , v* ), (u * , v* ) ∈ (u1* , u 2* ) × (v1* , v 2 ) .
Dacă se aplică regula de derivare a func iilor compuse se ob ine:
r* Fie n =
u*
= r u
∂u ∂v + r v * , * ∂u ∂u
r * * = r u
v
∂u ∂v + r v * . * ∂v ∂v
r u r v versorul normal la suprafa a (Σ), în coordonatele u şi v. r u r v
Se notează cu n * , versorul normal la suprafa a (Σ) în coordonatele u* şi v*. Au loc eg
alită ile:
n* =
r* * r*
u u
v* v*
r* * r*
r u = r u
∂u ∂v + r v * r u * ∂u ∂u ∂u ∂v + r v * r u * ∂u ∂u
∂u ∂v + r v * * ∂v ∂v = ∂u ∂v + r v * ∂v* ∂v
∂u ∂v ∂u ∂v ⋅ * − *⋅ * * ∂u ∂v ∂v ∂u = ±1 r u r v = ±1 ⋅ n . = r u r v ∂u
(r u r v )
Propozi ia 3.12. Se con ideră suprafa a regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) .
243
Prima formă fundamentală a suprafe ei (Σ), este un invariant fa ă de transformarea de co
ordonate curbilinii:
u * = u * (u , v), * v = v * ( u , v).
Demonstra ie. Prima formă fundamentală a suprafe ei (Σ), în coordonatele u şi v este:

Φ1 = E du2 + 2 du dv + G dv2 = (r ' u du + r ' v dv ) . e notează cu Φ1* = E * du *
+ 2 * du * dv * + G * dv * , prima formă fundamentală a suprafe ei (Σ), în coordonatel
e u* şi v* şi dacă se aplică regula de derivare a func iilor compuse, se ob ine:
Φ1* = E * du * + 2 * du * dv * + G * dv * = r '* u* du * + r '* v* dv *
2 2 2 2
2
(
)
2
=
∂u ∂v ∂u ∂v = r ' u + r ' v * du * + r 'u * + r ' v * dv * = * ∂u ∂
2
∂u ∂v ∂u ∂v = r ' u * du * + * dv * + r ' v * du * + * dv* = (r ' u du
2 = E du + 2 du dv + G dv = Φ1.
2
Ì

Observa ia 3.44. Coeficien ii E, , G, ai primei forme fundamentale a suprafe ei
(Σ) nu sunt invarian i fa ă de transformările de coordonate curbilinii. Demonstra ie.
Într-adevăr, din demonstra ia propozi iei 3.11 se deduce că:
E =r
2
*
*
2 u*
∂u ∂v ∂u ∂v ∂u ∂v = r u * + r v * = r u2 * + 2 r u r v * * +
2
2
2
2
∂u ∂v ∂u ∂v = E * +2F * * +G * . ∂u ∂v ∂u ∂u
F* = r * * ⋅ r *
u
v*
∂u ∂v ∂u ∂v = r u + r v * ⋅ r u * + r v * = * ∂u ∂v ∂v ∂u
= r u2 =E
∂u ∂u ∂v ∂v ∂u ∂v ∂u ∂v + r u r v * * + * + r v2 * * = * * * ∂u ∂v ∂v ∂u ∂u ∂v
∂u ∂u ∂v ∂v ∂u ∂v ∂u ∂v +F * * + * +G * * . * * * ∂u ∂v ∂v ∂u ∂u ∂v ∂u ∂v
244
2 2
G* = r*
2
2 v*
∂u ∂v ∂u ∂v ∂u ∂v = r u * + r v * = r u2 * + 2 r u r v * * + r
2
2
∂u ∂v ∂u ∂v = E * +2F * * +G * . ∂v ∂v ∂v ∂v
Ì
Propozi ia 3.13. Se consideră suprafa a regulată (Σ), dată în reprezentare vectorială:
(Σ) : r = r (u, v), (u, v) ∈ (u 1 , u 2 ) × (v1 , v 2 ) . Abstrac ie făcând de semn, forma
a doua fundamentală a suprafe ei (Σ), este un invariant fa ă de transformarea de coor
donate curbilinii:
* * u = u (u , v ), v = v( u * , v * ).
Demonstra ie. Deoarece n , versorul normal la suprafa ă este ortogonal pe vectorii
r u , r v , rezultă că:
n ⋅ r u = 0, n ⋅ r v = 0. Prin derivare a acestor egalită i în raport cu u şi v se
ne:
n u ⋅ r u + n ⋅ r uu = 0, n ⋅ r + n ⋅ r = 0, v u uv n u ⋅ r v + n ⋅
0, n v ⋅ r v + n ⋅ r vv = 0. Pe de altă parte, au loc rela iile: L = n ⋅ r u
, Se ob ine: L = −n u ⋅ r u , M = −n u ⋅ r v = − n v ⋅ r u , N = −n v ⋅ r v . M
r uv , N = n ⋅ r vv .

Se no ează cu n * , versorul normal la suprafa a (Σ) în coordonatele u* şi v*. În mod anal
og rezultă:
L* = −n * * ⋅ r * * ,
u u
M * = −n * * ⋅ r *
u
v*
= −n * * ⋅ r * * ,
v u
N* = −n * * ⋅ r * * ,
v v

245
unde L*, M* şi N* sunt coeficien ii celei de-a doua forme fundamentale a suprafe e
i (Σ), ob inu i în urma transformării de coordonate curbilinii. Dar: n * = 1 ⋅ n , aşadar:
n* iar: r*
u* u*
∂u ∂v ∂u ∂v = 1 n u * + n v * , n * * = 1 n u * + n v * , v ∂u ∂u
, * ∂u ∂u
u v
r * * = r u
v
∂u ∂v + r v * . * ∂v ∂v
v
Prin înlocuirea vectorilor n * * , n * * , r * * , r * * , rezultă că L*, M* şi
N* devin:
u
2 ∂u ∂v ∂u ∂v ∂u L = 1 ⋅ − n u * + n v * ⋅ r u * + r v * =
*
2 2 ∂u 2 ∂u ∂v ∂u ∂v ∂v ∂v − n v ⋅ r u * ⋅ * − n v ⋅ r v * =
∂u ∂v ∂u M * = ±1 ⋅ − n u * + n v * ⋅ r u * + r v ∂u ∂u ∂v ∂u ∂u
v ⋅ r u * ∂u ∂v ∂u ∂v ∂v
∂v = ∂v* ⋅ ∂v ∂v ∂v − n v ⋅ r v * ⋅ * = * ∂u ∂u ∂v
∂v ∂v ∂u ∂u ∂u ∂v ∂u ∂v = ±1 ⋅ L ⋅ * * + M ⋅ * * + * * + N ⋅ * * , ∂u ∂v
2 ∂u ∂v ∂u ∂v ∂u N = ±1 ⋅ − n u * + n v * ⋅ r u * + r v * =
* ⋅ * − n v ⋅ r u * ⋅ * − n v ⋅ r v * = ∂v ∂v ∂v ∂v ∂v 2 ∂u 2 ∂
Dar: du = ∂u ∂u du * + * dv* , * ∂u ∂v dv = ∂v ∂v du * + * dv* . * ∂u ∂v
246

A doua formă fundamentală a suprafe ei (Σ), în coordonatele u şi v este: Φ2 = L du2 + 2 M d
dv + G dv2. e notează cu Φ 2* = L* (du * ) 2 + 2 M * du * dv* + N * (dv* ) , a dou
a formă fundamentală a suprafe ei (Σ), în coordonatele u* şi v*. Cu ajutorul rezultatelor
de mai sus, se ob ine:
2 ∂u 2 ∂u ∂v ∂v Φ 2* = 1 L * + 2 M * + N * (du * ) 2 + ∂u ∂u *
* du * dv * + * ∂v ∂u ∂u ∂v ∂u ∂v ∂u ∂v 2 ∂u 2 ∂u ∂v ∂v + L *
dv + G dv2) = Φ2. ∂v ∂v ∂v ∂v Ì 2
1 , curburile principale ρn k1, k2, cu bu a totală K şi curbura medie H, abstrac ie făcând
de semn, sunt invarian i fa ă de transformarea de coordonate curbilinii:
Consecin a 3.2. Pe o suprafa ă regulată (Σ), curbura normală
u * = u * (u , v), * v = v* ( u, v).
Demonstra ie. Are loc formula:
1 Φ2 = . ρ n Φ1 Deoarece Φ1 este un invariant fa ă de transformarea de coordonate curbilin
ii, iar Φ2 este şi ea, abstrac ie făcând de semn, un invariant fa ă de aceeaşi transformare
rezultă că 1 este, abstrac ie făcând de semn, un invariant fa ă de transformarea de coord
onate curbilinii. ρn P in defini ie k1 şi k2 sunt extremele func iei k (m) = m= L m2
+ 2 M m + N 1 = , cu E m 2 + 2 F m + G ρn
1 du . Cum este, abst ac ie făcând de semn, un invariant fa ă de transformarea de dv ρn
coo donate cu bilinii, ezultă că şi k1 şi k2 sunt, abstrac ie făcând de semn, invarian i f
ă de aceeaşi transformare. 1 De aici se ob ine că şi K = k1 + k2 şi H = (k 1 + k 2 ) sunt
, abstrac ie făcând de semn, 2 invarian i fa ă de transformările de coordonate curbilini
i. Ì
247
Teorema 3.32. Se consideră suprafa a regulată (Σ), dată în reprezentare parametrică:
x = x ( u , v), (Σ) : y = y( u , v), z = z( u , v), (u , v) ∈ (u , u ) × (v , v ). 1
2 Versorul n , prima formă fundamentală Φ1, a doua formă fundamentală Φ2, curbura 1 norm
curburile principale k1 şi k2, curbura totală K şi curbura medie H sunt invarian i ρn f
a ă de transformarea de coordonate carteziene ortogonale:
x = x x * x (u , v), y * (u , v), z * (u , v) , * * * y = y x x ( u , v), y ( u ,
v), z ( u , v) , * * * z = z x x ( u , v), y ( u , v), z (u , v) .
[( [( [(
)] )] )]
(3.12)
Demonstra ie. Fie x, y, z, r coordonatele carteziene şi vectorul de pozi ie ale un
ui punct curent M ∈ (Σ) fa ă de sistemul de axe (Oxyz) şi fie x*, y*, z*, r * coordonate
le carteziene şi vectorul de pozi ie ale aceluiaşi punct fa ă de sistemul de axe (O*x*
y*z*). Transformarea (3.12) de coordonate carteziene ortogonale este echivalentă c
u transformarea:
r = OO + r * ,
*
*
(3.13)
unde OO este vector fix. Versorul n , prima formă fundamentală Φ1, a doua formă fundamen
tală Φ2, curbura 1 normală , curburile principale k1 şi k2, curbura totală K şi curbura med
e H sunt func ii ρn de dife en ialele de o dinul întâi şi doi şi de derivatele par iale de
ordinul întâi şi doi ale vectorului r . Prin diferen ierea şi derivarea ecua iei vector
iale (3.13), se ob ine:
dr = dr * , d 2 r = d 2 r * , r u = r * u , r v = r * v , r uu = r *
uu , r uv = r * uv , r vv = r * vv .
Rezultă că diferen ialele şi derivatele par iale de ordinul întâi şi doi sunt invarian i fa
de 1 transformarea (3.12), deci n , Φ1, Φ2, , k1 şi k2, K şi H sunt invarian i fa ă de tra
nsformările ρn de coo donate ca teziene o togonale (3.12). Ì
248

§3.14. Probleme propuse
1. Se dă suprafa a de ecua ii parametrice:
x = u + v, (Σ) : y = u − v, z = uv.
e cere: a) să se afle coordonatele punctelor: A(u = 8, v = 1), B(u = 1, v = 0); b
) să se verifice dacă punctele C(4; 2; 3), D(1; 7; −8) apar in suprafe ei; c) să se afle
ecua ia carteziană a suprafe ei. 2. Să se determine ecua ia carteziană a suprafe ei a
cărei ecua ie vectorială este: (Σ) : r = u 2 ⋅ i + uv ⋅ j + (au + v 2 ) ⋅ k . 3. Se dă sup
a a: (Σ) : x = R cos u cos v, y = R cos u sin v, z = R sin u. e cere: a) să se arat
e că suprafa a este o sferă cu centrul în originea axelor de coordonate şi rază R; b) să se
afle natura curbelor u = constant, v = constant; c) să se afle semnifica ia geomet
rică a parametrilor u, v. 4. Se dă suprafa a de reprezentare parametrică:
x = u 2 + v + 1, (Σ) : y = u 2 − v + 1, z = uv + 2
şi fie punctul M(u = 1, v = −1) pe suprafa ă. Să se scrie ecua iile carteziene ale curbe
lor u = constant şi v = constant care trec prin punctul M. 5.
Fie dată suprafa a în reprezentare parametrică: x = u 2 + v 2 , (Σ) : y = u 2 − v 2 ,
.
249
Se cere: a) să se scrie prima formă fundamentală a suprafe ei; b) să se calculeze elemen
tul de arc pentru curbele u = 2, v = 1, v = au; c) să se calculeze lungimea arculu
i curbei u = au, cuprins între intersec iile curbei u = au cu u = 1 şi u = 2.
6.
Se dă suprafa a de ecua ii parametrice:
x = 2(u + v), (Σ) : y = u 2 + v 2 , 1 z = (u 3 + v 3 ). 3 e cere să se calcule
lungimea arcului curbei u = 1, cuprins între curbele v = 1, v = 2; b) unghiul curb
elor u = 2 şi v = −1; c) elementul de arie al suprafe ei.
7.
ă se calculeze unghiul curbelor v = u + 1 şi v = 3 – u de pe suprafa a de rota ie: (Σ)
: r = u cos v i + u sin v j + u 2 k .
8.

ie ds2 = du2 + dv2, prima formă fundamentală a unei suprafe e. Să se determine unghiu
l sub care se intersectează curbele u = 2 u şi v = −2 u. ă se calculeze între punctele M1
(1; 2) şi M2(2; 3) lungimea arcului de curbă v = u + 1, situat pe suprafa a de rota
ie: 2 (Σ) : r = u cos v i + u sin v j + u u k . 3
9.

10. ie punctele M1(2; 6), M2(−1; 3) şi M3(0; 2), situate pe suprafa a de rota ie:
2 (Σ) : r = u cos v i + u sin v j + u u k . 3 ă se calculeze unghiurile triunghiulu
i curbiliniu M1M2M3, dacă se ştie că M1M2 este un arc al curbei v = u + 4, M2M3 este a
rcul curbei v = −u + 2 şi M3M1 arcul curbei v = u2 + 2.
11. Pe conul de rota ie:
(Σ) : r = u cos v i + u sin v j + u k , se consideră familia de curbe v = u2 + α, unde
α este un p r metru. Să se determine curbele ortogonale acestei familii.
250
12. Se consideră suprafa a de ecua ie explicită:
(Σ) : z = x3 + y3. e cere: a) să se scrie ecua ia planului tangent şi ecua iile norma
lei în punctul M(1, 2, 9); b) să se arate că toate planele tangente duse la suprafa ă în p
unctele (α, −α, 0) orme ză un fascicul de plane.
13. Să se determine punctele de pe suprafa a de reprezentare vectorială:
(Σ) : r = u 2 ⋅ i + uv ⋅ j + ( v 2 + 2 u ) ⋅ k ,
ale căror plane tangente trec prin dreapta de ecua ii: (Γ ) : x y z −1 == . 2 5 14
14. ă se analizeze natura punctelor suprafe ei de reprezentare vectorială:
u2 (Σ) : r = u cos v ⋅ i + u in v ⋅ j + − 5 u + 6 ln u + 7 ⋅ k . 2
15. Să se determine curburile principale în punctul M(1, 1, 1) ale suprafe ei de ecu
a ie explicită:
(Σ) : z = xy.
16. ă se determine vectorii directori ai tangentelor principale la suprafa a de r
eprezentare vectorială:
(Σ) : r = u 2 ⋅ i + v 2 ⋅ j + (u + v) ⋅ k .
17. Se con ideră suprafa a (Σ) de ecua ii parametrice:
x = u 2 + 2 v, (Σ) : y = u 2 − 2 v, z = uv. Fie punctul M(u = 1, v = 2) pe suprafa
urba: (Γ) : v = 2 u3, care trece prin punctul M. ă se calculeze curbura sec iunii n
ormale prin planul determinat de normala în M la suprafa ă şi tangenta (T) în punctul M
la curba (Γ).
251
18. Se consideră suprafa a (Σ) de ecua ii parametrice:
x = u 2 + v 2 , (Σ) : y = u 2 − v 2 , z = uv
şi fie punctul P(u = 1, v = 1) pe suprafa ă. Să se calculeze curbura totală şi curbura med
ie a suprafe ei în punctul P. 19. Să se demonstreze că toate punctele suprafe ei:
(Σ) : x + y – z3 = 0, sunt parabolice.
20. ă se determine curburile principale în punctul M(1, 1, 1) de pe suprafa a de ec
ua ie explicită:
(Σ) : z = xy.
21. ă se determine vectorii directori ai tangentelor principale la suprafa a de e
cua ie vectorială:
(Σ) : r = u 2 i + v 2 j + ( u + v) k .
22. ă se arate că suprafa a de ecua ii parametrice:
x = u cos v, (Σ) : y = u sin v, z = λ , este desfăşurabilă.
23. Se dă suprafa a (Σ) de ecua ii parametrice:
x = u 2 + v 2 , (Σ) : y = u 2 − v 2 , z = λv. Să se arate că liniile ei de curbură
ile de curbe u = constant şi v = constant şi cele două familii sunt ortogonale.
24. Să se determine liniile de curbură ale paraboloidului de ecua ie explicită:
1 (Σ) : z = ( x 2 − y 2 ) . 2
252

25. Să se afle liniile asimptotice ale suprafe ei de ecua ii parametrice:
x = u , (Σ) : y = uv, z = v + ln u.
26. ă se arate că liniile asimptotice ale paraboloidului hiperbolic:
1 x 2 y2 (Σ) : z = 2 − 2 , 2 a b sunt chiar familiile de generatoare rectilini
rafe ei.
27. ă se determine liniile geodezice ale unui cilindru oarecare şi să se demonstreze
că ele sunt elice. 28. Să se determine liniile geodezice ale unui plan.
Bibliografie
253
Bibliografie
1. Atanasiu, Gh., Curs de geometrie diferen ială, Universitatea din Braşov, 1979. 2.
Atanasiu, Gh.; Munteanu, Gh., Curs de algebră liniară, geometrie analitică, geometrie
diferen ială şi ecua ii diferen iale, (Partea I), Universitatea „Transilvania” din Braşov
, 1992. 3. Atanasiu, Gh.; Munteanu, Gh.; Păun, M., Curs de algebră liniară, geometrie
analitică, geometrie diferen ială şi ecua ii diferen iale, (Partea a II-a), Universita
tea „Transilvania” din Braşov, 1993. 4. Atanasiu, Gh.; Munteanu, Gh.; Postolache, M.,
Algebră liniară. Geometrie analitică şi diferen ială. Ecua ii diferen iale - Culegere de p
robleme, Ed. All, Bucureşti, 1994, 1998. 5. Atanasiu, Gh.; Tatomir, E.; Purcaru, M
.; Târnoveanu, M.; Manea, A.L., Geometrie diferen ială şi analiză matematică – culegere de
robleme, Reprografia Universită ii „Transilvania” din Braşov, 2000. 6. Atanasiu, Gh. şi co
lectiv, Culegere de probleme de algebră liniară, geometrie analitică, diferen ială şi ecua
ii diferen iale, Universitatea din Braşov, 1984, 1993. 7. Barbu, V., Ecua ii dife
ren iale, Ed. Junimea, 1985. 8. Bălan, V., Algebră liniară. Geometrie analitică, Ed. Fai
r Partners, Bucureşti, 1999. 9. Berger, M.; Gostiaux, B., Géometrie différentielle, Ar
mand Colin, Paris, 1972. 10. Bianchi, L., Lezioni di geometria diferenziale, Bol
ogna, 1927. 11. Dobrescu, A., Curs de geometrie diferen ială, E.D.P., Bucureşti, 196
1, 1963. 12. Favard, J., Cours de géométrie différentielle, Gauthier-Villars, Paris, 1
957. 13. Finikov, S.P., Curs de geometrie diferen ială. (Traducere din limba rusă),
Ed. Tehnică, Bucureşti, 1954. 14. Gheorghiev, Gh.; Miron, R.; Papuc, D., Geometrie a
nalitică şi diferen ială, Vol. I, II, E.D.P., Bucureşti, 1968-1969. 15. Gheorghiu, Gh.Th
., Geometrie diferen ială, E.D.P., Bucureşti, 1964. 16. Gheorghiu, Gh.Th., Algebră lin
iară, geometrie analitică, diferen ială şi programare, E.D.P., Bucureşti, 1977. 17. Grecu,
E., Geometrie diferen ială, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 1997. 18. Ianuş, S., Curs de g
eometrie diferen ială, Litografia Universită ii Bucureşti, 1981. 19. Ionescu-Bujor, C.
; Sacter, O., Exerci ii şi probleme de geometrie analitică şi diferen ială, Vol. I, II,
E.D.P., Bucureşti, 1969. 20. Mihăileanu, N., Geometrie analitică, proiectivă şi diferen ia
lă, E.D.P., Bucureşti, 1971. 21. Mihu, C.; Jambor, I.P., Curbe plane, Ed. Tehnică, Buc
ureşti, 1989. 22. Miron, R., Introducere în geometria diferen ială, Litografia Univers
ită ii Iaşi, 1971. 23. Murărescu, Gh., Geometrie diferen ială. Curs, Reprografia Univers
ită ii Craiova, 1998.
254
24. Murgulescu, E.; Flexi, S.; Kreindler, O.; Sacter, O.; Tîrnoveanu, M., Geometri
e analitică şi diferen ială, E.D.P., Bucureşti, 1965. 25. Murgulescu, E.; Donciu, N.; Po
pescu, V., Geometrie analitică în spa iu şi geometrie diferen ială - Culegere de problem
e, E.D.P., Bucureşti, 1973. 26. Nicolescu, L., Geometrie diferen ială - Culegere de
probleme, Litografia Universită ii Bucureşti, 1982. 27. Obădeanu, V., Elemente de alge
bră liniară şi geometrie analitică, Ed. Facla, Timişoara, 1981. 28. Orman, G., Elemente de
algebră liniară, Universitatea din Braşov, 1974. 29. O’Neill, B., Elementary differenti
al geometry, Academic Press, 1970. 30. Papuc, D., Geometrie diferen ială, E.D.P.,
Bucureşti, 1982. 31. Pitiş, Gh., Curs de algebră, geometrie şi ecua ii diferen iale, Uni
versitatea din Braşov, 1990. 32. Popescu, I.P., Lec ii de geometrie diferen ială, Li
tografia Universită ii Timişoara, 1973. 33. Radu, C., Algebră şi geometrie, Litografia I
.P.B., 1976. 34. Radu, Gh., Algebră liniară, geometrie analitică şi diferen ială, Ed. All,
Bucureşti, 1996. 35. Radu, C.; Drăguşin, C.; Drăguşin, L., Aplica ii de algebră, geometrie
matematici speciale, E.D.P., Bucureşti, 1991. 36. Simionescu, C., Curs de geometr
ie, Universitatea din Braşov, 1977. 37. Stavre, P., Teoria curbelor şi suprafe elor,
Reprografia Universită ii Craiova, 1968. 38. Teodorescu, N., Ecua ii diferen iale
cu derivate par iale, Vol. I, Ed. Tehnică, 1978. 39. Udrişte, C., Curbe şi suprafe e,
Litografia I.P.B., 1975. 40. Udrişte, C.; Radu, C.; Dicu, C.; Mălăncioiu, O., Algebră,
geometrie şi ecua ii diferen iale, E.D.P., Bucureşti, 1982. 41. Udrişte, C.; Radu, C.;
Dicu, C.; Mălăncioiu, O., Probleme de algebră, geometrie şi ecua ii diferen iale, E.D.P
., Bucureşti, 1981. 42. Vrânceanu, Gh., Geometrie analitică, proiectivă şi diferen ială, E.
.P., Bucureşti, 1967.

Geometrie Diferentiala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Geometrie Diferentiala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

A-PDF Merger DEMO : Purchase from www.A-PDF.

com to remove the watermark

§1.10. n ăşurătoarea unei familii de curbe plane

n p trul terul OMAM re loc:

Convn i. n continuar, drivatl func ii vctorial r în raport cu paramtrul n

n punctul M, sistemul devine:

deci (π) = TA , PT . nsă:

e foloseşte identitatea fundamentală a trigonometriei şi se ob ine: (Σ) : (x + z)2 + (y

unde: p= 4° Fie: (Σ) : F(x, y, z) = 0, (x, y, z) ∈ D ⊆ R 3 . n acest caz, ecua ia lanulu

ntr-adevăr, dacă în 1° se folosesc egalită ile:

Defini ia 3.15. Se con ideră (Σ) o suprafa ă regulată

cos θ α 1 = , Rα Rn unde θα este măsura unghiului format de vectorii n şi υα .

x = R cos u sin v, (Σ) : y = R sin u sin v, z = R cos v.

Suficien a. Se resu une (π0) ≡ (πT). n acest caz:

e spune că func ia φ(u, v) de rgumentele u şi v, este un invariant pe suprafa a (Σ) Σ fa

S-ar putea să vă placă și

Geometrie Diferentiala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Geometrie Diferentiala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

A-PDF Merger DEMO : Purchase from www.A-PDF.

com to remove the watermark

§1.10. n ăşurătoarea unei familii de curbe plane

n p trul terul OMAM re loc:

Conv n i . n continuar , d rivat l func i i v ctorial r în raport cu param trul n

n punctul M, sistemul devine:

deci (π) = TA , PT . nsă:

e foloseşte identitatea fundamentală a trigonometriei şi se ob ine: (Σ) : (x + z)2 + (y

unde: p= 4° Fie: (Σ) : F(x, y, z) = 0, (x, y, z) ∈ D ⊆ R 3 . n acest caz, ecua ia lanulu

ntr-adevăr, dacă în 1° se folosesc egalită ile:

Defini ia 3.15. Se con ideră (Σ) o suprafa ă regulată

cos θ α 1 = , Rα Rn unde θα este măsura unghiului format de vectorii n şi υα .

x = R cos u sin v, (Σ) : y = R sin u sin v, z = R cos v.

Suficien a. Se resu une (π0) ≡ (πT). n acest caz: 

e spune că func ia φ(u, v) de rgumentele u şi v, este un invariant pe suprafa a (Σ) Σ fa

S-ar putea să vă placă și

§1.10. n ăşurătoarea unei familii de curbe plane

Convn i. n continuar, drivatl func ii vctorial r în raport cu paramtrul n

e foloseşte identitatea fundamentală a trigonometriei şi se ob ine: (Σ) : (x + z)2 + (y

Defini ia 3.15. Se con ideră (Σ) o suprafa ă regulată

Suficien a. Se resu une (π0) ≡ (πT). n acest caz:

e spune că func ia φ(u, v) de rgumentele u şi v, este un invariant pe suprafa a (Σ) Σ fa