Testamentul lui Ştefan cel Mare!

.......Orice început are si un sfârsit, dupa cum merge firea lucrurilor,

pe aici pe la noi pamântenii!
Nu oricui îi este dat sa-si întocmeasca, chiar si foarte pe scurt, un
testament din viata, lasând posteritatii un semn.
.......Stiu din citite si din auzite despre tot soiul de testamente.
Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului detine un testament extrem de
elaborat - era si cazul - al Patriarhului Justinian, nepereche în istoria
eclesiastica ortodoxa, mai ales.
.......Ce sa mai vorbesc de testamentul Sfântului Calinic de la Cernica?
Atunci când îl citesti te apuca nu numai iubirea pentru sfânt ci si
lacrimi curate ca ale cristalului.
Acum ne vom opri la cel mai scurt testament din lume, al Sfântului
Voievod cel Mare, lasat întru buna nadejde, noua, urmasii urmasilor
sai!
.......Iata textul:
......."Doamne, numai Tu singur stii ce a fost în inima mea. Nici
eresurile cele înselatoare, nici focul vârstei tineresti n-au putut-o
sminti, ci am întarit-o pe piatra care este Însusi Hristos, pe a Carui
Cruce de-a pururi îmbratisata la piept tinând, viata mea am închinat-o,
având nadejde nesmintita printr-însa la Parintele veacurilor, prin care
toti vrajmasii am gonit si am înfrânt".
Nu se putea scrie mai frumos si mai comprimat, viata exceptionala a
unui domnitor, care a trait într-un veac bântuit de cele mai mari
primejdii împotriva Bisericii lui Hristos si a neamului stramosesc!
.......El a lasat lumii românesti, urmasilor sai din veacuri, oglinda cea
mai curata în care se poate vedea de oricine, cu o limpezime absoluta,
chipul celui care se adresa lui Dumnezeu, cu cea mai mare încredere,
suspindu-si durerea care nu putea fi auzita de pamânteni ci numai de
el singur stiuta!
.......Când a spus în genunchi: "Doamne, numai Tu singur stii ce-a fost
în inima mea!", si-a asternut sufletul în rugaciune la picioarele Crucii
lui Hristos. Nimeni si nicaieri, cred nestramutat, în istoria lumii, nu si-a
început testamentul astfel!
Era dialogul, adica legatura de la inima la inima a Creatorului cu zidirea
Sa!
Si deci inima lui Stefan "nici eresurile cele înselatoare, nici focul vârstei
tineresti n-au putut-o sminti!"
.......Atunci când singur spune despre sine aceste cuvinte ca dintr-o
rugaciune isihasta, ne ducem cu gândul la marii asceti care nu
glumeau cu viata lor, ferindu-se atât de eresurile care bântuiau mintea
si inima oamenilor cât si de focul vârstei tineresti, vârsta care n-a
smintit inima întru desertaciuni trecatoare.
Mai mult decât atât, el spune, ca cel ce avea frica de Dumnezeu: "ci
am întarit-o pe piatra care este Însusi Hristos, pe a Carui Cruce de-a
pururi îmbratisata la piept tinând", aceasta aducându-ne aminte de
Sfântul Calinic de la Cernica înainte de a muri, care sarutând Sfânta
Cruce, la piept lipindu-o, a zis: Sfânta Cruce ajuta-mi!
.......Cu nimic mai prejos decât marii sihastri purtatori de Hristos,
Stefan cel Mare, Sfântul Voievod al Moldovei, si-a marturisit mereu
credinta, nadejdea si dragostea de Dumnezeu, spunând: "având
nadejdea nesmintita printr-însa (Sfânta Cruce n.n.) la Parintele
veacurilor, prin care toti vrajmasii am gonit si am înfrânt".
.......Nici un semn de trufie sau merit personal în toate izbânzile sale
din cei 47 de ani de glorioasa domnie! Totul si totdeauna era atribuit
lui Dumnezeu, iar înfrângerile doar, erau o rasplata dreapta pentru
pacatele savârsite de tot poporul, pe care le recunosteau întru sincera
cainta în fata lui Dumnezeu, Care nu vrea moarte pacatosului, ci sa se
întoarca si sa fie viu!
Urmasii lui Stefan cel Mare, precum si cronicarul Grigore Ureche, ne-au
lasat drept mostenire si ceea ce se mai vorbea din generatii apuse,
despre legendarul voda al Moldovei.
Ceea ce se leaga în chip cu totul minunat de celebrul Testament al lui
Stefan este si consemnarea ramasa a lui Grigore Ureche în Letopisetul
Tarii Moldovei, care spune asa: "Ce dupa moartea lui, pâna astazi, îi
zicu Sveti (adica Sfântul!) Stefan Voda, nu pentru sufletu, ce ieste în
mâna lui Dumnezeu, ca el înca a fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile
lui cele vitejesti, carele nimenea din domni, nici mai înainte, nici dupa
aceia, l-au ajunsu".
.......Se vede limpede, ca memoria obsteasca nu poate fi trecuta cu
vederea prea usor. Rare sunt cazurile când poporul îsi numeste Sfânt
pe voievodul Tarii. În cazul lui Stefan al Moldovei lucrurile sunt clare de
la început. Cronicarul consemneaza: "Ce dupa moartea lui, pâna
astazi, îi zicu Sveti (Sfântul) Stefan Voda".
.......Aici avem de-a face cu o canonizare a lui Stefan, canonizare
populara, dupa expresia istoricului Mircea Pacurariu, sau obsteasca,
adica recunoscuta de crestinii ortodocsi si de data aceasta, ortodocsi
români!
.......Stramosii nostri, de la Stefan încoace, nu erau complexati de
orgoliile stropsite ale celor care stau doar si judeca pe de laturi.
Ca`asa-i pe la noi!
Cronicarul nu lasa nelamurita problema sfinteniei lui Stefan Voda al
Moldovei, subliniind ca este considerat sfânt "pentru lucrurile cele
vitejesti, carele nimenea din domni, nici mai înainte, nici dupa aceia, l-
au ajunsu!"
.......Cred ca este mai cuminte sa încercam o privire a noastra pe
dinlauntru si pe dinafara, în oglinda izbânzilor lui Stefan, pe care sa-l
judecam numai dupa ce am dus barem o lupta ca el, sa zicem, cea de
la Vaslui si dupa ce am zidit o biserica, daca se poate, ca a Manastirii
Neamt sau Putna!
.......Si nici atunci nu ni se da îngaduiala, din pricina obrazului subtire -
ca marama de borangic, cum se zicea mai de mult - sa îndraznim a
judeca cele ce nu ni se dau noua a le judeca.
.......Si orice am judeca noi pamântenii, ramâne tot dupa cum este
voia lui Dumnezeu!
.......Iar daca totusi cineva încearca sa judece, nu-i doresc sa dea ochii
cu Stefan cel Sfânt si Mare, pentru ca asa l-a dorit Dumnezeu sa fie!