În seara de 30 octombrie 1938, Columbia Broadcasting System a difuzat „The War of

the Worlds“, operă scrisă de autorul american H.G. Wells şi regizată de Orson Welles. Ceea
ce a urmat a fost haos şi panică totală. Punerea în scenă dar mai ales utilizarea suportului
undelor pentru a o transmite sunt principalele cauze, din punctul meu de vedere. La vremea
aceea, radioul era cel mai popular şi mai de încredere canal media. Nu era chiar accesibil,
preţul unui aparat fiind destul de ridicat, însă chiar acest lucru îl făcea şi mai „oficial“, dacă
pot folosi acest cuvânt.

Celelalte suporturi media ar fi generat alte rezultate. Dacă oamenii citeau cartea sau
pasaje din operă pe ultima pagină a ziarului, o încadrau direct în categoria „literatură science-
fiction“. Dacă o vedeau la televizor, chipurile actorilor probabil că le-ar fi insuflat ideea de
artă şi urmăreau cu plăcere programul, categorisindu-l drept divertisment. Însă numai undele
radio au avut abilitatea de a da o notă mare, poate prea mare, de realism acestei adaptări
devenită clasică în cultura americană. Oamenii folosesc radioul pentru a avea acces la ştiri
instant. În timp ce conduc sau se spală pe dinţi, pentru că rutina şi realitatea zilnică ne fac să
devenim experţi în multi-tasking.

Da, o imagine valorează cât o mie de cuvinte, dar tonul şi intonaţia, flexiunile vocii
depăşesc înghesuiala din print. Ziarul se cumpără, acum, dimineaţa. În alte vremuri se
cumpăra şi seara, dar acum utilitatea unui astfel de produs aproape că a dispărut. În plus,
cotidianele nu pot concura cu preţul sau accesibilitatea radioului. Mai mult, cu toată abilitatea
noastră de a utiliza filtre pentru a selecta informaţiile ce ne sunt transmise zi de zi, e imposibil
să nu ne lăsăm, măcar uneori, distraşi de luciul micului ecran. În campania electorală pentru
preşedinţia Statelor Unite ale Americii desfăşurată în 1960, Richard Nixon şi John F.
Kennedy au fost de mai multe ori faţă-n faţă. Una din dezbaterile lor a fost difuzată simultan
şi de posturile de radio, şi de cele de televiziune. Americanii care doar au ascultat
confruntarea l-au favorizat pe Nixon. Planul lui părea mai bine structurat, răspunsurile mai
elocvente, atacurile subtile la adresa celuilalt candidat mai ironice. Cei care au urmărit
dezbaterea la televizor s-au îndrăgostit de-a dreptul de „golden boy“, unul dintre cei mai iubiţi
fii ai Statelor Unite, politicianul care arăta bine la televizor şi care cucerea prin şarm şi
carismă.

Astfel de exemple sunt nenumărate. Acum, nu mai favorizăm ori radioul ori
televiziunea ori ziarele, pentru că avem acces foarte uşor la toate, variabila financiară a fost
practic eliminată datorită scăderii costurilor de producţie pentru toate produsele media, iar noi
am devenit prea cinici şi conştienţi de facilităţile pe care le avem pentru a mai accepta situaţii
de tipul ori-ori. Mai mult, o combinaţie echilibrată, în fucţie de rutina şi nevoile fiecărui
individ, îi pot asigura acestuia o şansă mai mare de a fi informat. Nu voi începe acum un
discurs depre puterea informaţiei, pentru că de realitatea acestor cuvinte ne lovim zilnic.

Un alt motiv pentru care consider necesară folosirea produselor media difuzate de
posturile de radio este calitatea acestora. Nişarea excesivă care a avut loc în ultimii ani ne
garantează accesul la produsele care, după propriile noastre sisteme şi ierarhiide valori, sunt
calitative. Există posturi specializate în orice, chiar dacă nu în România. Însă şi piaţa
autohtonă este încă în creştere, iar nişarea va continua, ajutând fiecare individ să-şi găsească
postul şi produsul media perfect pentru el.

Un avantaj evident al radioului faţă de print este elementul uman. Linia cu numele
autorului de sub titlul unui articol devine o voce capabilă să ne explice şi să ne impresioneze.
În plus, emisiunile radiodifuzate cer mai puţină atenţie, din punctul meu de vedere. Dacă
auzim depre un accident la radio din cealaltă cameră nu vom fugi în încăperea în care se află
aparatul pentru a vedea câteva imagini, cum facem în cazul emisiunilor televizate.

Din punctul de vedere al unui viitor jurnalist fără prea multe cunoştinţe depre partea
financiară a acestei meserii, nu cred că greşesc dacă afirm că procesul de producţie a
emisiunilor radio are costuri mult mai mici decât cele pentru televiziune. Schimbând cu numai
un grad perspectiva, vorbind acum din punctul de vedere al unei viitoare jurnaliste, consider
radioul un loc perfect pentru a-ţi demonstra profesionalismul şi abilitatea fără a te „împiedica“
de machiaj, coafură, tocuri, tenul imperfect sau, în cazul meu, pata de cafea pe care mi-am
facut-o pe cămaşă cu cinci minute înainte de a intra în direct.

În concluzie, deşi nu pot susţine superioritatea sau beneficiile evidente ale unui suport
media sau altul, consider că o combinaţie reuţită între cât mai multe dintre ele – radio,
televiziune, ziare, reviste, internet – ne ajută pe toate planurile, profesional şi personal. Cu cât
suntem mai deschişi la nou, dar fără a uita trecutul, şansa de a fi corect informaţi şi de a ne
dezvolta şi „încorda“ filtrele pentru a putea decide ce credem şi ce nu credem din grămada de
informaţii cu care suntem bombardaţi.

La fel cum nu cred că presa scrisă îşi trăieşte ultimele ediţii, nu cred că radioul va
dispărea, trăgând după el toate produsele specificie, care acum mai pot exista doar pe acest
suport, cel mai bun exemplu fiind cel cu care am început, teatrul radiofonic.

Dumitru Elena

An II, Grupa 4