Sunteți pe pagina 1din 1

Ne-am găsit drumul. După multe căutări şi întrebări, ştim pe unde vrem să o luăm.

Ştim că ne-ar fi cel mai bine să facem aşa cum simţim, aşa că începem să păşim
încet pe cărarea aleasă. Şi cu fiecare pas, sufletul nostru râde şi chipul ni se
înseninează. În sfârşit! O să ajungem acolo unde vrem şi unde ne va fi cel mai bine!

Dar ce te faci atunci când pe drumul tău apar bolovani? Treci peste ei, îi ocoleşti sau
te opreşti? Spun asta pentru că în ziua de azi foarte mulţi dintre noi avem tendinţa să
renunţăm. Piedicile apar inevitabil, ca şi cum ar fi nişte teste, iar nouă ne e mult mai
uşor să renunţăm. De multe ori suntem constrânşi să facem compromisuri ca să
ajungem acolo unde ne dorim, iar acest lucru ne dă înapoi. De ce? Pentru că vrem
totul pe tavă, deşi ştim că doar cei care sunt insistenţi reuşesc.

Dar noi spunem că alţii care au reuşit au avut noroc, iar noi nu reuşim pentru că nu
avem sau nu am avut niciodată.
Nu are sens să vă dau exemplu concret, pentru că ştiu că fiecare dintre voi a trecut
prin asta măcar o dată în viaţă. Adică alegem să nu schimbăm nimic, din frica de a
nu-i dezamăgi pe ceilalţi sau din frica de a da peste ceva mult mai rău. Doar că o
vorbă populară spune „încercarea moarte n-are”. Atunci nu ar fi mai bine să vedem
cum este să facem acel compromis? Ca apoi să putem spune în mod cert că nu
putem continua aşa?

Şi eu mă gândesc de multe ori “dar oare ce crede X despre mine dacă am să fac
asta?” sau “oare nu o să-şi schimbe părerea X dacă vede că fac aşa?”. Dar până la
urmă… de ce să mă gândesc la ce spun ceilalţi despre visul meu? Eu aleg să fac
orice ca să merg pe drumul meu. Ei poate nu au încercat acest luru. Asta nu
înseamnă să nu ţii cont de părerea celor din jurul tău, mai ales a prietenilor şi a
familiei. Înseamnă să îţi urmezi visul cu adevărat. Oricum, cel puţin în viaţa asta, nu îi
putem mulţumi pe toţi oamenii. Şi ce dacă X spune despre tine că eşti un om de
nimic?

Important este cum te simţi tu. Iar atunci când îţi urmezi visul, eşti în al nouălea cer.
Important este că prietenii apropiaţi (pe care probabil îi poţi număra pe degete) te
susţin, indiferent ce faci. Important este că tu ai un vis! Aşa că închide ochii şi
visează. Apoi deschide-i şi urmează-ţi visul!

Luciana Răducanu

S-ar putea să vă placă și