P. 1
Istoria bijuteriilor

Istoria bijuteriilor

|Views: 891|Likes:
Published by Lore Dana

More info:

Published by: Lore Dana on Nov 06, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/08/2013

pdf

text

original

Istoria bijuteriilor

Bijuteriile antice si clasice
Cele mai vechi dovezi privind producerea bijuteriilor s-au găsit în Egipt. Pe pereții zidurilor de piatră de la capelele camerelor mortuare se află o adevarată istorie a începuturilor bijuteriilor. Pe aceste ziduri se găsesc reproduceri ale șlefuitorilor egipteni la locul de muncă. Acești meșteșugari au avut o importanță vitală pentru bijuteriile egiptene, întrucat era treaba lor să taie şi să graveze multe pietre mici găsite în aproape toate site-urile egiptene. În acest timp, bijutierul nu a fost doar un meșteșugar care făcea ornamente pentru propria împodobire, ci și aurar şi gravor de metale destinate diferitelor scopuri, inclusiv pentru fabricarea de monede. Deşi erau la începuturile producerii bijuteriilor așa cum le cunoaştem noi astăzi, egipteni au avut forme caracteristice ale ornamentelor bijuteriilor, pentru care nu există în prezent nici un echivalent. Pieptarul este unul dintre acestea. Aceasta consta într-un ornament pentru piept atârnat de gât cu o panglică sau cu un lanţ. Pieptarele erau denumite "sanctuare portabile ale zeilor", pentru că prezentau adesea desene cu diferite zeități. Pieptarele erau făcute din bronz şi acoperite cu frunze de aur, cu cele mai fine detalii din aur pur. Uneori erau încrustate cu Lapis lazuli, carneol și turcoaz. O alta formă importantă de bijuterie egipteană, în privința căreia avem puţine cunoștinte, a fost coafura. Această podoabă spectaculoasă a luat de multe ori forma unei peruci. Cleopatra este frecvent reprezentată purtând o coafură cu șiruri lungi flexibile de mărgele de aur sau bijuterii tip medalion care se încadrează vag peste umeri și care erau ţinute în loc de o bandă aurită de pe cap. Bijutierii egipteni au manifestat iniţiativă şi creativitate în multe domenii, dar cea mai mare parte a muncii lor a constat în producerea de amulete şi talismane. Ei nu au fost primii care au investit podoabele cu puteri magice, dar au dezvoltat acest aspect. Acestă personalizare a purtării de amulete pare să fi fost folosită din cele mai vechi timpuri. Prima utilizare cunoscută a fost impodobirea mumiilor ca paznici și protectori ai morții. Acesta împodobire a fost apoi răspândită la cei vii. Adesea, amuletele reprezintă recipientul sau bijuteria care conţine un farmec. În Egipt, sha-sha sau mărgelele au avut importanță esenţială în domeniul amuletelor. Cuvântul de bază pentru denumirea mărgelelor a fost sha, cuvantul egiptean pentru noroc. Orice egiptean, indiferent de clasa socială, putea purta mărgele tipul acestora depinzand de bogăţia lor. Materialele au variat de la perle la ceramică din argilă, astfel încât chiar şi cei mai săraci muncitori puteau avea un șirag de mărgele.

Scarabeul a fost folosit ca amuletă înainte de a fi utilizat ca sigiliu. Reproducerea omului cu cap de vultur reprezenta uniunea corpului. în timp ce la bază era sculptate numele proprietarului. acesta a fost folosit ca amuletă. Acestă amuletă era montată în aur şi de cele mai multe ori era purtată în jurul gâtului. hematit.Hr. Pentru a se feri de atacul şerpilor egiptenii purtau Lapis lazuli. au exercitat o putere magică asupra purtătorului. în timpul dinastiei a XII-cea din anii 1991-1786 î. sufletului. Pietrelor prețioase le-au fost atribuite puteri supranaturale. Pietrele puteau varia de la steatit.. Zburătorul cu un cap de om dădea purtatorului puterea de a urca până la cer. Bijuteriile au devenit mai pline de culoare. Piesele de bijuterii produse de egiptenii. numit scarabeu. simbol care s-a răspândit rapid și în Phoenicia. . Simbolurile erau produse în modele variate. au fost kheptra sau kheper. dar erau și modelați în lut. inclusiv din aur. Alte desene populare erau vulturul sacru. regelui domnitor şi anumite simboluri ale zeităților. floarea de lotus şi șoimul. caracteristici şi legendele mistice asociate lor. agatele erau utilizate ca protecție împortiva mușcăturilor de păianjen şi împotriva furtunilor. fiind utilizate pe lânga pietre şi metale și sticlă. Scarabeul a devenit "sigiliu" când s-a dezvoltat gravura pe baza de acizi (aceasta era o metoda de tăiere a pietrelor). suspendată de lanţuri. Jadul verde era utilizat ca protecție împotriva ploii.sârma. jad sau orice altă piatră prețioasă pe care și-o putea permite proprietarul. Cea mai veche amuletă a fost sistrum. Pe mormintele egiptene. Sigiliile scarabeu erau purtate întotdeauna de proprietarii lor. care avea avantajul de a fi mai durabilă. în funcţie de culoare. Bijutierii egipteni au atins apogeul. Aceste simboluri. argint sau bronz. în special în domeniul auririi. Acestea sunt cunoscute de către omul modern ca un mic gândac. ulterior s-a găsit un înlocuitor al lânii . scarabeul a fost sculptat în partea superioară a pietrei. Scarabeii erau produși din diferite materiale. Cand scarabeul a fost fixat într-un inel. Egipteni foloseau în crearea bijuteriilor numai pietre moi. cu rol de protecţie împotriva răului. La început scarabeii erau purtați atârnați la gât de un lanț de lână. spiritului şi a inimii. în timp ce asirienii au folosit în prelucrare beneficiile unor pietre mai dure. care lipseau în Egipt. în funcţie de credinţa populară. Sârma utilizată reprezenta de fapt fâșii de aur. smălţuiți în verde sau sculptați în piatră. Eternitatea era simbolizata de ochii lui Horos.Dispozitivele ornamentale egiptene au avut importanţă egală sensului/menirii lor. Sigiliile tip scarabeu au fost folosite drept ştampile sau mărci. neferul. lapis lazuli. Desenele aurite erau simbolice. serpentin. care provin de la sensul cuvântulul "a deveni". Etruria şi Grecia unde a devenit un nesfarșit motiv pentru crearea bijuteriilor. Scarabeul era un important simbol religios în Egipt. carneol.

Influența romană a fost notabilă.C. Singura perioadă în istoria greacă care a dominat în mare măsură stilul și designul grec a fost perioada arhaică.. ei au deţinut primul loc printre aurari. De-a lungul istoriei bijuteriilor grecești. acvamarin şi granat sirian. Filigranul de aur grecesc a fost dezvoltat extrem de bine în bijuterii. Thessaloniki. Mitologia şi istoria greacă apare in bijuteriile grecesti. Deoarece culoarea a avut un rol secundar s-au aplicat rar pietre preţioase şi emailarea. ametist. Doamnele grecoaice au fost înfrumusețate cu aur de delicateţea dantelei sau a broderiilor fine. Acest lucru putea fi văzut in bijuteriile care reprezentau zeități grecesti. subiecți ai legendelor eroice și sporturilor.Bijuteriile in Grecia antica În istoria bijuteriilor. Desenele şi modelele lor nu reprezentau o idee naţională. în special topaz. pentru că atunci bijutierii greci au început să utilizeze mai multe pietre. Muzeul de arheologie Chiar dacă grecii au reunit diferite stiluri. Filigranele de aur erau folosite în fixarea părului. aurul s-a menţinut pe primul loc ca importanţă. Cea mai mare parte a bijuteriilor din Grecia antică sunt realizate în întregime de aur. Colierele reprezentau o panglică de lucru. . Coroana stejar. Metode de lucru cu metalul au inclus gravarea modelelor filigranate și a desenelor în mod asemanator cu granularea feniciană a aurului şi utilizarea mărgelelor de aur. motiv pentru care a existat o mare influență din partea altor ţări. ce reprezentau credinţele populare. aranjată în modele complexe cu numeroase pandantive mici. sfârsitul sec. Primul aflux important de stil a venit din Egipt şi Asiria. 4 I. grecii nu au avut un stil anume. design-ul şi modele ale altor culturi.

s-a transformat în curând în obiecte cărora urechea abia le mai putea susţine greutatea. prafuri care erau înghițite. Din pietrele moi se preparau. artizanii greci au dezvoltat tradiția egipteană în ceva adaptat nevoilor grecești. Multe dintre cele mai spectaculoase piese erau suspendate și petrecute pe umeri.În rândul bijuteriilor grecesti a fost caracteristică utilizarea pandantivelor. 5 I. se purtau frecvent împreuna cu "vase". Ceea ce a început ca mici imagini ale zeilor. în timp ce baza gravării a devenit o reflectare a artei grecești. pentru că grecii credeau ca acestea nu deţin toate puterile magice pe care li se atribuiseră de alte culturi. Destul de ciudat. nici medicii progresiști din Grecia nu au putut spulbera credinţa în puterea de vindecare a anumitor pietre. care exista cu secole înainte de era creştină. astfel încât acestea atârnau peste urechi. Coliere de şaptezeci şi cinci de cm sau mai mult. British Museum Utilizarea pietrelor ca bijuterii în cultura greacă a fost conjuncturală și rară. Pietrele în Grecia antica nu erau purtate ca amulete. Aceste mici vase din aur masiv au fost tipice printre cei care si le putea permite. prin zbrobire. I n ceea ce priveşte scarabeul. în timp ce chihlimbarul şi coralii erau folosite pentru problemele ochilor şi gâtului. Londra. Scarabeii au fost sculpați mai realist. care era pusă pe partea bolnavă sau pe rană. Un alt pandantiv popular a fost crucea. Dacă pietrele erau dure. Cercei decorați cu o sirenă si cu scoici la capete. Jaspul era cunoscut ca tratament pentru epilepsie.. Cerceii au fost deosebit de variați. ci erau prescrise ca tratamente. arătând ca un pseudo-cercel.C. . se prepara din ele o pastă. A devenit necesară ataşarea de cercel a unei diademe. sfârsitul sec.

. Pentru a demonstra puterea acestor bijuterii. sculptorul crea imaginea in piatra. După moartea lui Severus din Roma. După moartea lui Alexandru cel Mare. medalioanele prezentau urme ale schimbărilor care au avut loc în religie. În acest caz. o dovada este renașterea acestui stil de impodobire. datorită influenţei lui Constantin cel Mare. Aceste mici portrete din piatră au apărut prima data in timpul domniei lui Alexandru cel Mare. Probabil. pentru ca piatra era sculptata în relief. Medalioanele s-au răspândit rapid până la Roma. Medalionul reprezenta reversul lui intaglio. Militari le purtau ca metodă de fixare pe umăr a pelerinelor. au fost scuptate pe medalioane și chipurile altor persoane. nu a mai fost folosită sculptarea medalioanelor.Cea mai importantă şi marcantă contribuţie a bijutierilor greci a fost cameo sau medalionul. une doamnele s-au alăturat celor din Grecia în purtarea medalioanelor în părul lor şi drept broșe pentru robele lor. La început era permisa prin lege doar sculparea portretului lui Alexandru cel Mare. și în acest fel portretele de pe medalioane erau mai realiste. din acest motiv medalioanele reprezentau o formă idealistă. Când au reaparut în epoca medievală şi Victoriana.

pietre care erau purtate în primul rând ca amulete. și putea fi purtat când se sărbătorea ziua de naştere. Pietrele prețioase erau încă folosite pentru a oferi imunitate. fiind evident faptul că el nu studiase istoria inelelor. pentru a putea fi purtat pe degete.chiar și uşoara presiune exercitată de un inel ar putea împiedica circulaţia sângelui. însă inelele cu montura de pietre erau considerate efeminante. a trădarii sau condamnărilor nelegale. Acestea nu erau inele din metal cu pietre montate. şi ca modalitate de prevenire a sărăciei. dar acestea erau înlocuite cu inele sigiliu de fier.Inelele Inelul a fost în mod constant cea mai populară bijuterie. reguli strict respectate. Inelele subţiri erau de vara și cele mari. era folosită pentru păstrarea castității purtatorului. Primul inel anglo-saxon era făcut în mod primitiv din bucațele de . vechimea. Din toate informaţiile disponibile. exista moda de a purta o cantitate extravagantă de bijuterii. O altă societate în care nu s-au purtat inele a fost societatea celtă din Irlanda. impunătoare erau purtate iarna. Scriitorul englez al secolului al XVIII-lea. Samuel Johnson a descris inelul ca "un instrument circular plasat pe nasul porcinelor şi pe degetele femeilor pentru a le stăpâni şi a le supune. Aceastei pietre magice albastre îi erau atribuite puteri curative pentru bolile de ochi. Inele de aur puteau fi purtat la anumite ocazii. Aceste inele mari aveau de cele mai multe ori găuri şi puteau fi uşor zdrobite. care să fi aparţinut celților. S-a spus că inelul este "articolul de bijuterie care concentrează tradiţia. De exemplu. Exista o credință puternică. Credinţa în puterile curative ale pietrelor şi puterile protective atribuite unora dintre ele a indus deținătorilor lor idea de a le purta prin montarea lor în inele de aur. Exista obiceiul ca doamnă casnică romană să poarte un inel cu o cheie micuță ataşată de el. Inele au fost extrem de populare printre romani. ci inele tăiate în pietre solide. Există un alt grup. O atmosferă de magie şi farmec a înconjurat mereu inelele. atunci când se participa la un o înmormântare. Romanii erau iubitori de chihlimbar şi jasp. era considerată antidot pentru otravă." Din fericire Sam Johnson nu avea dreptate. datorita climatului dur în care traiesc . Au existat anumite reguli în moda inelelor. ametistul se presupunea că ar fi trebuit să ţină purtatorul sobru şi turcoazul și-ar fi schimbat culoarea în prezenţa otrăvurilor. Cele mai populare pietre montate într-un inel erau safirele. că atât spirite bune. Este important de stiut că doar trei culturi nu au folosit inelele. Inele se încadrau în acesta moda fiind purtate pe fiecare deget. Aceasta reprezenta simbolul autorităţii pe care ea o avea în casă. cât şi rele stăpânesc inelele. a multiplelor lui scopuri practice şi de împodobire. Romanii înstăriți aveau inele pe care le purtau în funcție de anotimpuri. Peary s-a înzestrat cu inele pentru face schimb cu eschimoșii. argint sau bronz. din cele mai importante portrete și sculpturi ale timpului Asirienii nu au purtat inele. Una din multele acuzatii aduse Joanei D'Arc a fost că deţinea inele de magie. Irlanda preistorică a lăsat o istorie a inelelor de piatră. Într-una dintre primele sale excursii artice. Eschimosii nu purtaseră niciodată inele si nici acum nu poartă. În toate depozitele secrete de bijuterii descoperite pe insula de smarald nu au fost găsite inele. Annulus natalitus era inelul zilei de naștere la romani. În timpul Evului Mediu erau prețuite inelele gravate cu figuri de sfinți. Deşi celții nu erau purtători de inele. daca erau purtate pe mâna dreaptă. pentru care inelul nu a manifestat nici o atracţie si acest grup a fost descoperit de amiralul Robert Peary. Pe la mijlocul primului secol. și aveau dimensiuni diferite pentru fiecare secţiune a degetului. Sigiliile plane şi inele de bronz se purtau pe fiecare mână. Inelele de pietre nu erau mai puţin cunoscute în vechile timpuri. utilitatea şi sensul simbolic cu cel mai mare caracter omagial".

Pietrele aveau din nou semnificaţii: safirele dădeau puritate.sârmă răsucită într-un inel." Inele de sigiliu au fost realizate și în perioada elizabetană. aveau noduri pentru a reprezenta mătănii și erau utilizate în acelaşi scop. In racla inelului era inserată o relicvă a unui martir sau sfânt. În timpul Renașterii cantitatea bunurilor de preț a devenit importantă. Nu numai că acestea puteau fi utilizate pe "prieteni". Inelele Papale erau date ambasadorilor papali ca un fel de asigurare. dând crezare acestor convingeri. smaraldele calm şi cristalele simplitate. Mai târziu inelele anglo-saxone au fost destul de tehnice. In Evul Mediu aceste inele erau combinate în verighete de nunta şi erau purtate numai la mâna dreaptă. care putea fi letală la o strângere de mână. Ghearele de leu conțineau o otrava. rubinele reprezentau glorie. Inele nu au fost folosite întotdeauna în scopuri bune. Primul dintre acestea este denumit inel ecleziastic . practică despre care istoricul Plinius a notat: "un singur inel pe degetul mic nu este decat un mod ostentativ de a avertiza că deținătorul are drept de sigiliu acasă. pentru că ele nu reprezentau o anumită pierdere. Bărbatul își sigila valorile acasă. Acestea nu erau bijuterii de doliu. ca metodă de marcare a pergamentelor documentelor oficiale. Inelul pescarului este dat noului Papa și în zilele nostre. suferinței şi a tuturor emoţiilor logodnei.acesta era marcă de birou. Atât Hannibal. În secolul al XVI-lea au câştigat popularitate inelele decadă. Inelul pescarului era făcut din aur pur şi era inscripţionat cu simbolul bărcii în care este reprezentat așezat Sfântul Petru. Inelele evreieşti de nuntă erau doar inele ceremoniale. inelul Papei anterior este zdrobit la moartea acestuia şi se produce unul nou. sufletului. Prima utilizare practică a inelelor a fost ca sigilii. în care pietrele au jucat un rol semnificativ. sau stările în funcţie de nevoi. ci ideea de inevitabilitate a morţii. Aceste inele ale romantismului erau folosite ca emblemă a bucuriei. Cel de-al III-lea deget de la mâna dreapta era cunoscut sub numele de "deget de aur". purtate ca metoda de protecţie împotriva crampelor. Ele au evoluat din punct de vedere a utilizării depline în perioada imperiului roman. despre care se credea ca avea multe virtuţi medicinale. Pentru profani modelele preferate erau craniul şi oasele încrucișate. În acelele timpuri existau cinci tipuri de inele de bază. dar se purtau și multe lanţuri. Două alte tipuri de inele ecleziastice erau: inelul raclă şi inelul decadă. Pe ansamblu fiecare societate credea că alegerea tipului corect de inel vindeca bolile corpului. foarte răspândite printre laici. A treia categorie de inele a aparut cu mult înainte de Renaştere. luând locul semnăturii personale a omului. în ideea de a aminti de moarte. pentru ca pe acest deget erau purtate inelele ca însemn al nobilimii. dar. Un inel de fier putea vindeca problemele intestinale şi granatele erau bune pentru înțepăturile de albine. Inele nu numai că se purtau câte trei pe fiecare deget. un dinte de peşte fosilizat reprezenta piatra lingusitoare. Cesare Borgia era cunoscut pentru inelul leu. fiecare comerciant avea propriul său sigiliu distinctiv cu care își marca baloturile de marfă. Aceste inele. indiferent de perioada în care au fost găsite. când inelul devenit bijuterie folosită pentru a sprijini toate emoţiile umane. Prima schimbare la mâna stângă a fost observată în cartea de rugăciune comună a lui Edward VI (1549). Cel de-al doilea tip de inel este inelul curativ sau inelul de vindecare. și pe sine în cazul unor circumstanţe justificate. Din momentul în care inelele au început să aibă mai multe scopuri. Pentru mai multă protecție inelele erau făcute din bronz poleit cu pastă de pietre. Inelele de crampe erau inele populare. Oamenii cumpărau aceste inele dintr-un fel de farmacie. Deşi mai puţin obisnuite aceste inele nu erau rare. fapt de care bandiții cunoscători ai drumurilor erau conștienți. acestea au fost definite mai clar în funcţie de utilizare. cât şi Demostene purtau inele cu otravă. În vremurile clasice existau inele de logodnă şi de nuntă. Momento Mori a devenit moda sub Henry II al Franţei. Se credea că şi simpla mutare a inelului de la mijlocul deget de la mâna stângă la deget mijlociu de la mâna drepta putea opri sughițurile şi strănuturile. purtate .

erau purtate pe inele în secolul XVI și erau lucrate în acelaşi mod ca şi un pulverizator. Recipiente de parfum. De exemplu. deseori aurite si smaltuite. erau egale in antichitate. Bratara spin era o bratara purtata de femeia . similare pomander-urilor.numai în ziua nunţii. Acestea erau oferite prietenii lor de regi. Erau cunoscute alte inele sentimentale. opalul. egipteni şi evrei. Inele aveau forme de fluiere. ca inelul făcut din metal greu sa aibă atașat un fronton sau templul lui Solomon. Inelul Gimmel dădea impresia unui inel solid. cadrane. dar în realitate erau două inele. fiind inele busolă şi inele purtătoare de tutun. a brachium insemnand brat si au fost purtate pe incheietura. in timp ce banderola a fost purtata pe partea superioara a bratului. Corespunzătoare inelelor floare erau inelele cu pietre. inseparabile de bijuteriile coroanei. Acestea inele nobile reprezentau embleme vechi de birou. ceasuri şi puzzle-uri. În Anglia secolului XVI inele cu diamante mici erau folosite de iubiti pentru a scrie mesaje pe ferestre. Cele mai vechi bratari vestice dateaza din epoca bronzului. Bronzul a fost folosit si mai tarziu in special in Insulele Britanice. Cea de-a patra categorie este reprezentată de talmeşbalmeşul inelelor mici. chiar de catre cele mai salbatice rase si au fost deosebit de favorizate in est. care puteau fi separate astfel încât fiecare iubit putea avea propria jumătate de inel. Aceste ornamente au fost purtate initial ca dovezile ale avutiei. Bratarile de aur erau simple si foarte rar ornamentate. pietre rare de jasp şi grupări de diamante aranjate în forme ovale sau alungite. regine şi alte persoane influente. Inelele Fede erau inele similare inelului Gimmel. Inelele mărturie încheie secţiunea inelelor. Cele mai multe dintre aceste bratari antice din aceasta perioada erau facute din bronz si erau decorate cu modele geometrice. Britanicii purtau bratari extrem de masive. în acest grup se încadreaza sigiliile regale. Lapis lazuli. Inelele Hinduse se purtau la degetul mare şi aveau oglinzi micuțe. Inelele Flori au aparut în evul mediu şi au continuat să fie folosite până în secolele XVII și XVIII. Cele mai multe dintre aceste inele erau auto-explicative. în care pietrele erau montate pentru a indica un cuvânt. De asemenea. Acest lucru a dat bijutierilor posibilitatea de a monta în inele medalioane mari de Wedgwood. Bratarile romane au luat multe forme. Bratarile si cerceii Bratarile si banderolele. smaraldul verde antic şi indicau dragoste. Inelele au fost purtate pur şi simplu pentru frumusețea lor începând cu secolul în al XVIII-lea. În caz de urgenţă inelele marturie puteau fi un mijloc de a cere scuze sau un simbol de protecţie din partea unor persoane de rang înalt. Pe aceste inele erau înscrise motto-uri sentimentale adresate mai mult prietenilor decât iubiților. desi de forme si modele diferite. Aceasta era probabil o practică. Inelele de logodna au luat locul inelelor floare în ultimele două secole. Ambele nume au radacini romane. Inele regale erau păstrate în mare măsura de catre regii asirini. reprezentând mărcile de birou.

Cele mai vechi bratari cunoscute au fost purtate in est. cu exceptia perioadei imperiului roman. Ele au fost concepute impreuna cu medalioane si pietre fixate impreuna in inele si lanturi. dar atunci cand bratarile au ajuns in Europa si-au pierut aceasta semnificatie. cu bijuterii sau catarame cu medalioane. s-a utilizat aurul si monturile dantelate. Cand cercei si-au recastigat popularitatea designul lor. au fost subiect al desenelor sau modelelor dominante. Regina Elisabeta a Angliei era recunoscuta pentru purtarea perlelor. intrucat cercei au fost deseori decorati cu mici zeitati. Intr-o vreme a acestei ere bratarile erau considerate efeminate si considerate podoabe care discriminau barbatii. Lider in design-ul cerceilor a devenit in secolul al XVII-lea Peninsula Iberica. cercei au reprezentat un motiv in plus ca Elizabeth sa poarte mi multe perle. Cerceii. Calugarii aurari si argintari din evul mediu au utilizat putin bratarile. a intrat sub influenta bijutierilor francezi. si au fost raspandite prin ordonante romane. Bratarile sarpe erau cunoscute purtatorilor de toate varstele. In timpul evului mediu cercei nu s-au purtat deloc. Primul indiciu privind cerceii apare in era anglosaxona. Astfel. Incepand cu secolul al XVII-lea bratarile au fost asortate cu stilul altor bijuterii. Biblia ne spune ca cercei erau purtati ca amulete si talismane. Aici s-au dezvoltat caracteristici distinctive ale cerceilor privind marimea. Pentru acestea s-au folosit materiale cum ar fi de coralul. Cercei gasiti erau deosebit de mici si simpli. la fel ca si bratarile. Cele cateva bratari purtate constau intr-un design foarte simplu. astfel incat ca cercei mici ca cei anglo-saxoni nu s-ar fi vazut.romana pe mana stanga mai sus de cot. Bratarile nu au fost cunoscute in Europa. Poate ca cel mai important motiv al aceastei schimbari a fost stilul de coafura purtata mai jos de lobul urechii. Rar au fost gasiti cercei in randul popoarelor preistorice. pietre colorate si stralucitoare. otelul si chiar lava. Putini cercei au fost descoperiti cu mai mult de-o mica bijuterie sau o margea. Aceste bratari terminate in capete de serpi se spune ca au fost copiate de la greci. S-au purtat de multe ori impreuna cu coliere din benzi de catifea. Acesta personalizare pare sa fi continuat si in Grecia si Roma. dar si ca modalitate de a impresiona adversarul. Popularitatea acestora a fost egala cu a bratarilor in randul tuturor culturilor estice. Semnificatia lor era insemnul regal de stat al purtatorului. pana dupa caderea puterii si influentei bizantine. la fel ca la toate celelalte bijuterii. Cerceii . Cercei nu au fost la moda sute de ani. Razboinicii romani purtau banderole de aur in lupta pentru asi proteja partea superioara a bratului.

Podoabe pentru cap. Inele au fost populare și în rândul doamnelor romane. argintul sau fierul puteau fi utilizate în funcţie de statutul proprietarului. Romanii deveniseră atât de frivoli în ceea ce privea bijuteriile încât Cato a adoptat legi cu privire la cantitea de podoabe care puteau fi purtate. Etruscii care populau sudului Italiei de astăzi au creat bijuterii care nu a fost niciodată egalate. odata cu civilizaţia etruscă. toate fiind sculptate cu un realism uimitor. Printre etrusci erau populare toate bijuteriile. şi multe erau însoţite de ace de păr care aveau la un capăt bile sau ghinde. în funcție de anumite condiții. Cuceririle armatelor romane au adus în imperiu artişti şi meşteşugari. Cel mai important rezultat al contopirii design-ului grec cu cel etrusc a fost apariția bijuteriilor romane. Chihlimbarul a fost piatra favorită şi era fixată în argint sau aur. dar și-au pierdut popularitatea odata cu pătrunderea influențelor filigranului grecesc. Aurul.secolului al XIX-lea au trecut prin multe schimbari ca toate celelalte podoabe. De exemplu. Apoi cercei au devenit podoabe destul de greoaie incrustate cu aur. care și-au continuat tradițile și modul de lucru din locurile lor natale. Utilizarea universală a amuletelor nu a fost ignorata de etrusci. Singurul tip de inel a cărei purtare nu era interzisă prin cenzură a fost inelul de sigiliu din fier. pentru a forma vase mici. precum inelele acesta nu mai reprezentau doar un semn de rang. Cerceii medalion erau purtati pentru a se potrivi tuturor celorlalte medalioane purtate la inceputul secolului. cea de-a doua a fost influenţa Greciei şi o perioadă de declin compune cea dea treia perioadă. În aceste condiții inelele bărbătești erau mai puțin purtate. Coliere lor aveau adesea un pandantiv cu gaură. Aceste pendantive numite bullas erau modelate din aur. Bărbaţi şi femei purtau inele pe fiecare deget. în care era plasat un simbol magic. Bijuteriile italiene Începuturile istoriei italiene a bijuteriilor a fost cu aproximativ trei mii de ani în urmă. ca însemn al biroului. În timpul formării podoabelor tradiționale romane. Colierele erau facute din perle și mărgele. dar . dar coexistau împreună cu medalioanele și monedele grecești. Se consideră că au existat trei perioade cu diferenţe notabile în ceea ce priveşte bijuteriile şi prelucrătorii etrusci de aur: prima perioadă a fost în strânsă legatură cu creaţiile egiptene. inelele de aur date senatorilor nu puteau fi purtate în viaţa privată. Toate aceste podoabe erau produse din aur fin. Aurul a continuat să fie utilizat ca metal ornamental şi ca simbol al bogăţiei. Lucrările etruscilor din granule de aur erau fine ca ale fenicienilor. diademe şi coroane minuţioase de flori împodobeau capetele multor femei. chipuri de zei sau animale mici. doar în cazul în care senatorul era trimis la o ambasadă.

Extinderea religioasa a avut multe efecte in intreaga lume zbuciumata incepand cu formarea de universitati si incheind cu violenta cruciadelor. sculptor. Pentru a completa extravagantele coafuri ale femeilor romane. Calugarul artizan nu era numai aurar. Chiar si in cazul in care bijuteriile erau comandate de patroni privati a existat intotdeauna o puternica influenta religioasa in bijuteriile create. Pe masura raspandirii crestinismului a fost creata o institutie care s-a intors la perfectiunea atinsa in istoria timpurie a bijuteriilor si poate parea ciudat ca manastirea detinea aceasta pozitie. Viteza a fost preferata calitatii. dar si un bun designer. Aliajele de metale. ci la fiecare secţiune a braţului. Brațări nu s-au purtat doar la încheietura mâinii. Aurul a fost. deasemenea. In timp ce marea majoritate a calugarilor au apelat la agricultura sau la vinificatie. multe . Dupa caderea Imperiului Roman. cel mai popular în crearea brațărilor. artişti meşteşugari își permiteau să-și concentreze timpul şi eforturile pe frumusețea și design-ul bijuteriilor. Sub auspiciile Charlemagne a aparut renascentismul Carolingian. Se stie mai putin despre creatiile acestor calugari decat despre creatiile bijutieriilor timpurii. asa cum era ea cunoscuta. Pentru oameni care deveneau calugari era crucial ca ei sa practice o meserie pentru a pastra manastirea infloritoare. Întrucât evoluaseră deja bazele domeniul bijuteriilor. Monedele de aur au fost folosite pentru a decora toate bijuteriile purtate de către femeile bogate. Acesti ani cuprind in sine cea mai lunga perioada din istoria omenirii. Bijuteriile in Evul Mediu Perioada la care se face referire ca la Evul Mediu. Contrar multor credintele populare Evul Mediu nu fost reprezentat de lipsa de creativitate. Crestinismul a continuat sa se extinda. Metodele lor de lucru nu au fost mult imbunatatite. precum si evenimente decisive in ceea ce priveste bijuteriile.Hr.) pana la expulzarea musulmanilor din Spania in 1492. fixarea și emailarea pietrelor constituiau toate premiere pentru bijutieri acelor vremuri. cel mai probabil din cauza sentimentului de "Doom iminente" ca urmare a schimbariilor drastice din viata. bijutierii au creat ace de păr. pe care multi istorici o considera sfarsitul istoriei medievale. A existat. Cea mai mare parte a talentului lor pentru aceasta arta a fost concentrat pe bijuteriile ecleziastice. este reprezentata de perioada dintre caderea Imperiului Roman (de la aproximativ anul 500 D. cum ar fi cartea Kells. Acestea erau produse de multe ori din aur masiv şi erau lungi de 8cm sau mai mult. topitor. de asemenea. unii dintre ei au preferat aurirea. Din acest motiv. oferind multor popoare o similaritate in ceea ce privea convingerile. un renascentism irlandez.bijuteriile lor constau în mult mai multe. pentru ca utilizau metodele pastrate de la "paganii". pentru ca practica de ingropare a unui om cu bunuri sale a fost respinsa de religia crestina. lucrator si incrustator de smalt si un expert in taierea si montarea pietrelor. design-ul bijuteriilor au devenit mai putin important decat portretizarea unei semnificatii mistice in piesele de bijuterii.

Chiar daca design-ul bijuteriilor era dominat de idei crestine erau exprimate si impresiile altor culturi. au contribuit la bijuteriile populare incrustate. Existau cateva diferente esentiale intre medalioanele clasice si cele medievale. Influenta bizantina in design-ul bijuteriilor a caracterizat toata perioada Evului Mediu. Acest lucru creea aspectul incrustat. cunoscute sub numele de "barbari". Similitudinea de baza consta in subiectul material. Una dintre aceste caracteristici era o mai mare utilizare a pietrelor. Medalioanele grecesti aveau partea inferioara destul de plata. Triburile germane. lucratorii metalelor au dezvoltat o metoda diferita de productie. in brose delicate facute de aurari si in brose de zi cu zi create pe comenzi mai mici de catre artizani.pietre pretioase au fost extrase din piesele create in Evul Mediu si metalul topit pentru a fi reutilizat la crearea de noi modele sau cand era nevoie de capital pentru a sprijini un conflict sau cand un monarh vroia sa continue sa traiasca in modul de a care era obisnuit. Bijutierii cu interese similare produceau obiecte similare. in anul 330 D. locuiau pe aceeasi strada si aveau aceleasi metode de protectie. aceasta breasla a capatat un mare renume. La fel ca multe dintre bresle. in timp ce in Anglia si-au asumat numele de breasla. In plus erau folosite pietre false pentru a inlocui bijuteriile cu adevarat valoroase. breslele s-au impartit in diferite domenii. Cloisonné a fost folosit in loc de pietre mai multe culori speciale. Cele mai ocupate dintre bresle erau implicate in producerea de brose. Niello a fost folosit de multe ori ornamentarea aurului si argintului. intr-un mod atat de ingenios ca publicul era usor inselat. Aceasta a condus la consecventa in afaceri.. Erau folosite granatul. Cositorul era de multe ori acoperit cu aur. Un exemplu de astfel de organizatie de bijutieri a fost compania aurarilor cu sediul in Londra. bijuteriile au inceput sa capete un aspect oriental. plata. Dustan. Agatul german a fost ales drept cel mai bun material pentru crearea medalioanelor. Una dintre cele mai importante obligatii asociate cu crearea de bijuterii a fost calitatea deosebita pe care fiecare articol pus in vanzare trebuia sa o aiba. prin care erau protejate breslele. in timp ce medalioanele din timpul renasterii medievale erau iesite in afara. Medalioanele clasice din epoca greco-romana erau depasite in timpul renasterii medievale. aceasta era dezvoltata intr-un mod semi-religios. Au fost folosite o serie de practici impotriva bijuteriilor ieftine. Pe parcursul Evului Mediu tarziu traditiile . Aceasta asociatie a aurarilor a stabilit un standard prin care "calitatea marfurilor produse de catre membrii era apreciata si cunoscuta". erau organizati.Hr. medalioanele tarzii erau lucrate intr-un relief mai mare decat cele antice. Cand manastirile au transformat religia in mai mult decat o afacere in Evul Mediu tarziu. turcoazul si sideful manifestandu-se un simulacru de la designul estic. Compania era patronata de Sf. Pentru ca in cadrul institutiei exista un sistem de puritate al metalului utilizat. In Franta aceste grupari de bijutieri au fost cunoscute sub numele de companii. Aceasta organizatie a fost impartita in continuare. Pe masura ce activitatea de fabricare de bijuterii s-a dezvoltat. Pietrele erau plate si fiecare era fixata in propriul compartiment. De asemenea. Cand Constantin a fondat marele Constantinopol. mestesugarul medieval folosea pietre clasice. cu o inclinare deosebita catre culorii. Efectul parea sa fie cautat pentru a se atinge o culoare bogata.

Asa cum Cato a gasit necesara la .bizantine si-au mentinut influentele puternice. Modele erau mai degraba geometrice. Alta bijuterie originala celtica a fost torque. Scopul acestei brose a fost de a se agata de mantiile grele ale Celtilor. in bijuterii au existat doua evolutii stinct medievale. Poate ca cea mai populara si utilizata pe scara larga a fost piesa ornamentala pentru pelerine. care au continuat sa se dezvolte in Renastere. Acesta era un inel pentru gat fabricat. una fiind utilizarea ciocanului si a niturilor. Acesta era facut din plumb sau din aliaj de cositor si plumb. fiecare dintre acestea pastrand un alt parfum. Pietrele erau taiate en cabochon si aveau planuri neregulate. Datorita separarii fizice de restul culturii medievale. Popularitatea broselor si bratarilor in toate culturile nu a lipsit nici in bijuteriile celtice. pelerinul a primit sau a cumparat un semn. Ele au devenit foarte curand podoabe si au fost impartite in sectiuni. din aur rasucit destul de masiv. in general. Au inceput sa apara noi modele de fixare. pomander nu au putut fi purtat ca pandantive. cel mai probabil datorita lipsei de materiale. pentru a vedea cum va arata design-ul pe metal. Diagramele erau lucrate mai intai in os de animal. Exista multe particularitati care separa aceste desene sau modele de altele din acelasi perioada de timp. dar s-au gasit si torque de aproape cinci feets in diametru. Pana in perioada Renasterii aceste simboluri au evoluat intr-o bijuterie mai mult decat formala numita "enseigne". motiv pentru care erau atarnate la brau. Merele de chihlimbar sau pomanders au fost elaborate in metal in forma de sfera cu o gaura in interior. Pomanders au fost folosite initial pentru realizarea unei imagini sau relicve religioase. Aceste oase erau colectate de bijutieri pentru a demonstra viitorilor lor patronii finetea si maiestria lucraturii pe care o puteau face. Punctul culminant al podoabelor celtice a fost atins odata cu patrunderea influentelor crestine in Irlanda. de obicei. fiind colectat de catre multe persoane care vizitau moastele. probabil in scopuri ceremoniale. Una dintre acestea a fost brosa penannular. Un tip important de bijuterii a fost creat in Evului Mediu. care erau purtate de la umar le-a lungul pieptului. Dar doua dintre cele mai raspandite piese de bijuterii sunt de design pur celtic. comparabile cu mozaicurile de la arabi. Se poate intelege nevoia de a purta aceste obiecte intrucat curatenia nu era la ordinea zilei. dar acesta nici nu a fost influentat de alte bijuterii si nici nu a influentat restul bijuteriilor din lume. si a evoluat in partea vestica a Irlandei. o dimensiune mare si scopul de a demonstra nivelul de indemanarea cu care celtii realizau smaltuirea. Atunci cand un pelerin a facut o calatorie la moastele unui sfant. lucratura in metalul Celtic si-a mentinut independenta existenta. Cele mai populare talismane/amintiri se gaseau la racla lui Thomas Becket. Cele mai multe dintre ele s-au purtat in jurul gatului. Datorita mai degraba dimensiunilor lor mari. Acest semn se purta pe palarii si era luat ca talismane sau amintire. La mutarea celtilor inapoi pe continent. Din acest motiv brosele aveau. Pomme d'ambre era o alta podoaba medievala.

Celor mai mici clase. nu era necesară tăierea pietrelor. Deși francezii dădeau tonul în materie de modă. Aceasta consta într-o tăietura cu fațetă înfundată în partea inferioară și o parte rotunjită la partea superioară. precum bijuteriile. erau obiecte de artă. afişa o colecție fantastică de pietre rare fixate în mod . Animale exotice precum papagalii. Acest eveniment a fost descoperirea lumii noi. In anul 1283 a fost proclamat un edict francez prin care se interzicea cetatenilor sai sa poarte pietre pretioase. Edward III din Anglia a conceput un fel de costum podoaba la care puteau sa aspire diferite clase ale societatii. Numai nobili si negustori cu anumite venituri aveau voie sa poarte propriile pietre pretioase. secolul Victorian. De pe acele meleaguri au fost aduse o mare varietate de animale care le-a marcat imaginația bijutierilor și cumpărătorilor. Poate că cea mai radicală schimbare de design din Evul Mediu la Renaştere a fost reducerea influențelor ecleziastice în aspectul bijuteriilor. au fost adoptate in Spania legi si mai stricte de limitare a purtarii bijuteriilor. Desi Evul Mediu nu a fost la fel de productiv ca era precedent. Aceasta descoperire a fost cucerirea Peru-ului şi a Mexic-ului. dintre sfarșitul secolului al XV-lea și secolul XVII-lea. Renașterea a fost perioada în care bijuteriile. domnitorii Europei aveau cele mai spectaculoase bijuterii. Bijuteriile in perioada renasterii Căutarea frumuseții a fost o caracteristică importantă a Renașterii. In primul rand cum ar fi putut sa si le permita? este o alta intrebare. De obicei. In anii 1380 si 1404. inclusiv clasei mestesugarilor. Bijutierii şi bijuteriile din renaștere copiau obiecte din viata reală. In acele vremuri bijutierii regali erau extrem de apreciati. La început. Efectul reprezentativ al bijuteriilor era culoarea lor. Diamantele Rose au continuat să fie din ce în ce mai populare în următoarele 3 secole. mai ales în timpul domniei lui Henry VIII. dar și utilizarea intensivă a diamantelor. motivul principal fiind frumusețea lucrurilor vii. Până atunci diamantele nu erau foarte utilizate pur şi simplu datorita lipsei lor de culoare. Este posibil ca un eveniment istoric să fi avut o mai mare importanță în schimbarea design-ului bijuteriilor decât altele. O altă descoperire a ajutat la ceea ce în renaștere era numit vârsta bijuteriei. Odata cu descoperirea Incasilor şi Aztecilor. o piatra mare reprezenta baza pe care erau concepute bijuteriile. În timpul acestui secol şi jumătate au fost ani foarte tensionați. la fel s-a intamplat si in Evul Mediu. Intr-o statuie a "de victu et vestitu". pentru că acolo au fost descoperite cele mai mari cantități de aur şi argint cunoscute vreodată. el a facut posibila continuarea metodelor de fabricatie si concepere a bijuteriilor. ele fiind lustruite in stil cabochon. motiv pentru care bogații își concentrau bogăţiile în forme uşor de schimbat și purtat. Un lucru este clar. Inca de cand bijuteriile au devenit un simbol al bogatiei au fost stabilite adesea restrictii de utilizare a acestora de catre cei bogati.Roma limitarea purtarii de bijuterii. le-a fost interzis sa poarte orice bijuterie din aur sau argint. Culoarea era vie şi exotică în bijuterii. indiferent de cantitatea de metale rare necesare producerii lor. în bijuteriile renascentiste pietrele preţioase au jucat rol de accesoriu în raport cu poleirea cu aur. Bijuteriile erau importante în acestă căutare. Curtea Angliei. În anul 1475 el a obţinut ceea ce a considerat "taietura perfecta" În secolul al XVI-lea a fost dezvoltată fațetarea prin tăietura rose. luate în sensul lor mai modern. șoparlele şi pelicani reprezentau o parte importantă a diversității modelelor create. englezii erau cei cu putere de cumpărare. fiind solicitate în mod special în secolul al-XVIII-lea. obiecte de împodobire în scopul înfrumuseţării şi simbol al bogăției. perle si o serie de bijuterii din aur sau argint. Prima tăiere a faţetelor în "regularitate plană" a fost atribuită bijutierului Louis de Berquem din Bruges. care reprezinta cu adevarat perioada de crestere si de noi idei.

O invenţie a bijutierilor renaștentiști a avut originea într-o îmbrăcăminte populară la acea dată. care a început ca o bucată de piele purtată în jurul taliei şi a şoldurilor. Ceasurile erau prezentate în formă de cruce. Există dovezi ale interesului bijutierilor preistorici pentru mărgele. diamantelor fațetate și a pietrelelor colorate. Colierele Primele obiecte făcute de om pentru purtare în jurul gâtului au fost mărgele. dar și pe cele din Renaştere. fie ştampilate cu o ștanță. De asemenea. Materialul de baza al talismanelor de pelerinaj. a emailărilor. Acest tip de podoabă a fost primul tip de lanţ pentru gât. Contributia renașterii la istoria bijuteriilor s-a manifestat prin culori vii. argint şi picturi pe email. cunoscute sub numele de perle în stil baroc. Pietrele preistorice și mărgelele de . Bijutierii au imitat acestă practică predominantă de a produce corsete plate din lanţuri de argint poleit cu aur sau de bronz aurit sau argintat. Portretele din acele timpuri arată că ceasurile se purtau la brâu. Inspiraţia din antichitate a pus stăpânire nu numai pe mințile medievale. Adesea o mare varietate de mărgele au fost îngropate în morminte. cât şi clienții. Bijuterii au devenit spectaculos de excentrici prin utilizarea perlelor în stil baroc. importantă a fost plasarea în falduri a pielii. dar nu erau rotunde. indiferent dacă erau realizate din pietre preţioase sau prundiș. mărgelele nu își serveau scopul cu excepţia cazului în care acestea erau puse într-un tip de podoabă care putea fi purtată. Medalioanele antice erau colectate şi imitate. Aurarii aveau materiale varietate și împreună cu cheltuielile extravagante percepute de la patroni. O alta podoaba purtata la aceste corsete bijuterii. Oricat de decorative. La moartea lui Henry VIII au fost gasite în colectia sa personală de bijuterii 234 de inele şi 324 de broșe. dar a cărui istorie nu a fost onorată ca cea a pomander-ului. Pandantivul a luat multe forme şi a întruchipat multe semnificații. împreună cu defunctul. Extrem de populare erau formele neregulate ale perlelor. dar cele mai multe dintre acestea au fost făcute în timpul renaşterii din Evul Mediu. a fost inventat dupa secolul al XVI-lea. le permiteau artizanilor să își utilizeze întreaga ingeniozitate. care să le completeze forma. Acesta invenție a fost corsetul. unele dintre ele erau suspendate de gâtul acestuia.rafinat în aur. Spatele unei şopârle sau o navă in valuri aveau în mod frecvent o perla în stil baroc. ele demonstrează că ceasurile aveau o mare varietate de forme. Bogații își permiteau să beneficieze de medalioane sculptate. Acestea erau fie sculptate. Acesta a fost primul ceas portabil. gravate sau lustruite. perlele în stil baroc au fost deseori utilizate în calitate de centru de design. Cel mai renumit portret al lui Henry VIII îl prezintă pe acesta dârz. Aceste obiecte mici și rotunde au fost adesea denumite "bijuterii Adam şi Eva". la pandantiv recurgeau atât bijutierii. Moda medalioanelor s-a răspândit rapid. Pentru toate aceste motive. afişandu-și colierul de rubine şi perle și cu câte un inel mare pe fiecare deget. Desenele sau modele aveau două influenţe: continuarea sentimentelor creștine şi expresia mitologica a idealurilor păgâne ale renașterii. Cea mai frecventă utilizare a mărgelelor a fost sub forma de colier. Cu ocazii mai formale corpul era înconjurat ferm şi decorat cu podoabe cu emailuri și pietre preţioase. purtate la pălărie. Datorită acceptării acestora pe scară largă. Cel mai popular şi încă necesar obiect agăţat de aceste corsete era pomander-ul. Scopul acestuia a fost înlocuit de utilizarea buzunarelor moderne. era cuprul sau bronzul. ca medalioane în miniatură şi sub forma de raclă.

argilă erau lucrate manual. cuarţ şi sticlă. Mărgelele sunt importante nu numai în raport cu colierele. Se purtau lanţuri mai ales ca marcă de birou sau în legătură cu marcă decorată cu desene heraldice. când era folosit trocul în locul oricărei monezi.în formă de guler purtat pe umeri. bogăția podoabelor ecleziastice şi splendoarea regală. Flexibilitatea colierului a fost întotdeauna una dintre principalele sale componente. Pentru a comemora Armada din 1588 au fost făcute pandantive în formă de navă. . Aceste mărgele terra cotta erau sculptate şi colorate. care reprezentau iniţialele numelui proprietarului sau al monarhului. de multe ori uitate. Fenicieni aveau lanturi de aur de care suspendau panglici de aur ce susțineau alte ornamente. Se pare că în timpul perioadei anglo-saxone mărgelele terra-cotta au luat locul mărgelelor de sticla de la Roma. Mărgele nu mai puteau satisface suficient strălucirea civică. Cele mai frumoase dintre acestea conțineau adesea sute de amulete sau talismane legate cu cleme de aur. Mai târziu. sunt utilizate astăzi de către arheologi ca marker pentru a măsura gradul de civilizaţie al unei vechi naţiuni. Această modă a ajuns la apogeu în secolul al XVI-lea. Se pare că lantul are origini străvechi.bijuterie tipic egipteană. Datorită intervenției romane. Aceste obiecte mici. Pandantivele erau scobite în materiale care reprezentau o amintire. Pandantivele au căpătat o mare importanţă spre sfârșitul secolului al XV-lea. sigilii şi chiar pentru ochelarii de vedere. Bijutieri erau ocupați cu producerea de lanţuri pentru pandantive. Mărgelele erau obiecte esenţiale în comerțul timpuriu. În secolul al XIX-lea a fost relansat lanţul ca podoabă independentă. De cele mai multe ori se purtau panglici fără nici un ornament. Acest tip de bijuterii a fost găsit printre rămășițele locuitorilor din Elveţia. Aceasta era un colier . Există însă două cazuri în care s-a remarcat inflexibilitatea lor. ornamentaţia cu mărgele a atins perfecțiunea în timpul dinastiei a XVIII-cea. Aurarii și-au unit eforturile creând manșete și gulere de aur. ametist. fine și rotunde. despre care se crede că sunt strămoşii celților irlandezi. Deşi a XIIcea dinastie egipteana a produs un tip de mărgele mari. Femeia etrusca timpurie folosea pandantive prinse de coliere. Aceste mărgele indică o artă avansată. ceasuri. sau un obiect venerat cu rol în farmece. cu semnificații simbolice de putere şi onoare. emailuri și multe bijuterii rare. Torque (cuvânt preluat din latină pentru metalul sucit) a fost de multe ori lipsita de desene sau gravuri cu bronz sau aur fiind sucită pentru a forma un inel de purtat în jurul gâtului. Alt tip de guler a fost torque celtică. sticla a fost folosită pe acelaşi principiu ca si sticla Millefiori. Colierele au avut probabil cea mai mare influenţă în lumea bijuteriilor în timpul Evului Mediu. Unul dintre acestea a fost gulerul usekh din Egipt. vindecare sau prevenire a pericolelor. S-au gasit frecvent și broboane de chihlimbar. Cele mai imaginative obiecte prinse de lanțuri au fost pandantivele. au fost adoptate pandantivele în formă de litere. Un alt element important a fost lanţul. intrucât colierele din metal sau din mărgele nu se asortau cu hainele purtate. Cel mai rar tip de şirag de mărgele găsite în orice cultură sunt cele confecţionate din metal. Alte exemple de podoabe timpurii de tip mărgele au fost găsite în Egipt. Mărgelele din sticla erau mult colorate și cele din ceramică erau smălţuite în albastru şi verde. Aceastea au condus la o mai mare utilizare a lanţurilor şi podoabelor aferente lor. dar și din punct de vedere al urmăririi călătoriilor făcute de om. Mărcile sau pandantivele erau în ascensiune. Colierele de toate tipurile şiau pierdut locul important în modă în timpul secolului al XVII-lea.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->