Animale disparute si animale pe cale de disparitie din tara noastra

In timp datorite influentei omului in natura si datorita schimbarilor climaterice multe animale
au disparut sau sunt pe cale de disparitie.
In urma vanarii nechibzuite au disparut din fauna tarii noastre bourul si zimbrul si si numarul
altor animale a scazut foarte mult.
Este cunoscut ca in istoria globului pamantesc s-a inscris perioada “cuaternara”,adica, epoca
acelor izbucniri periodice de frig si gheturi care au modificat profund infatisarea scoartei, ca si
compozitia lumii plantelor si a animalelor.
Stramosul zimblului a fost Bison priscus. Acesta in tara noastra este regasit fosil mai in toate
carierele de pietris din Campia Romana sau din Campia Transilvaniei. Treptat , Bison priscus
degenereaza intr-o forma mai redusa ca talie, adaptata tot mai puternic vietii de dumbravi si poiene
mlastinoase, zimbrul trebuie astazi considerat un veritabil “relict” cuaternar.
Putin modificat in mariem s-a mentinut pana in Evul Mediu si bourul, specie mult mai legata
de campie, care nu s-au putut adapta, decat temporar, la viata de padure, ceea ce a contribuit la
staipirea sa mult mai timpurie decat a zimbrului.
Adevarat “bou salbatic”, bourul a fost domesticit inca din timpurile preistorice si pentru acest
motiv a fost un vanat cautat cu sarguinta, a fost ucis, dar mai ales, a fost prins in gropi si capcane.
Acest animal prezenta o statura uriasa, un spate aproape rectiliniu, frunte latita cu crestetul in linie
dreapta si coarne convergente, neobisnuit de lungi, ascutite si curbate in sus. Fara o coama lanoasa
vizibila in partea anterioara a corpului, cu capul lunguiet si cu linii mai zvelte, bourul avea o culoare
neagra, spatele fiind cenusiu. Animal extrem de agil, iute si indraznet, ataca intotdeauna cu o
proverbiala ferocitate cand ere ranit.
Subiect preferat in picturile magdaleniene, zimbrul a fost si el vanat intens, mai cu seama dupa
stingerea bourului, dar, fata de acesta, nu a fost insa niciodata domesticit. Desi miscorat ca talie, odata
devenit animal de padure, zimbrul intrecea in marimile taurului domesticit, atingand greutatea de 800-
900 kg. Foarte dezvoltatin partea anterioara a corpului, cu un piept lat si puternic, acoperit cu par
lanos si aspru, dezvoltat sub forma de coama bogata pe cap si pe gat in jos, pana pe laturile picioarelor
din fata. Capul foarte dezvoltat, cu crestetul rotunjit, purta pereche de coarne puternice, scurte, cu
baza groasa, indreptate in laturi si cu varfurile incovoiate spre inainte.
La origine zimbrul a fost un animal de silvostepasi traia desigur in grupuri mari.refugiat in
padurile montane se pare ca ducea o viata retrasa.
In Europa bourul s-a stins dinspre vest spre est, cu circa 300 pana la 500 de ani inainte
azimbrului. S-a pastrat insa, in intreaga Eurasie o foarte mare bogatie de legende legate de bour, mai
bine zis, de amintirea sa. Desenele de capete de bour au fost stilizata si transmise de la o epoca la alta.
Din pricina interventiei omului in scopuri :civilizatoare”, in special in perioada comunista, s-a
distrus o mare parte a realului natural de dezvoltare a speciilor. Poluarea, industrializarea fortata,
compania de redarede terenuri agricole, in special in Lunca Dunarii si in Delta, au contribuit si ele la
disparitia sau amenintarea unor specii traditionale romanesti. Astfel, melcul de gradina va deveni in
curand o piesa de muzeu, la fel si crapul autohton, din ce in ce mai rar in libertate, prezentat mai mult
in crescatorii. Dropia a disparut deja, la fel si cega, iar lupii sunt si ei in pericol.
Printre animalele disparate sau pe cale de disparitie din fauna noastra se numara: scarabeul,
vestit gandac mitologic, vulturul negru, broasca testoasa dobrogeana, soimul dunarean, pelicanul cret,
cega si toti sturionii, nurca, rasul, lupul si alte animale.
Un caz dramatic il reprezinta aspretele, peste endemic, prezentat numai in apele Ramaniei.
Rapitor de talie mica, asemantor cu guvidele, aspretele abia mai numara cateva exemplare in
cotloanele de munte ale Raului arges.
Legendarul melc codobelc, cel care dupa ploaie scoate “coarne bouresti” este pentru unele
popoare occidentale o adevarata delicatese culinara.
 La Cazane, Dunarea, de la facerea lumii, croiot defileu. Din apele ei pana in anii ’70, milioane
de siluete vaporoase, ireale ca o naiad, se ridicau spre cer, se chemau, se perpetuau in numele unei
existente de o singura zi. Oamenii au numit aceste insecte rusalii, aparitia lor avand loc in timpul
acestei sarbatori. Cand rusaliile mureau isi aruncau ouale in apa Danubiului. Larvele traiau vreme de
un an in adancuri, in galerii. Constituiau hrana unui peste de mare cu valoare economica din neamul
sturionilor-cega. O data cu construirea barajelor de la portile de Fier, apele Dunarii au inregistrat
variatii ucigase pentru rusalii. Valsul lor de viata si de moarte exista doar in amintirea locuitorilor de
pe Clisura. Incet-incet a disparut si cega.
Lostrita, peste legendar dispare si ea. Din familia pastravilor, dar de dimensiuni cu totul
rezpectabile, lostrita abia daca mai este intalnita in raurile si lacurile de munte. Crapul roamnesc sau
autohton era in perioada interbelica cel mai raspandit si apreciat peste din Romania. O data cu lansarea
Luncii Dunarii, in perioada de reproducere a fost distrus. La bataie, crapul depunea icrele pe mal si de
acolo apa le spala si le dadea viata.Acum mai este present in numar ingrijorator de mic in stare de
libertate, mai mult in Dunare.
Lupul a devenit si el o specie pe cale de disparitie din Romania. Inamicul public numarul unu
al vacilor de stane, lupul a fost vanat fara discernamant inca din Evul Mediu. Intr-o situatie disperata
se afla si rasul. Exemplarele rarisime abia daca mai pot fi intalnite in Fagaras si Piatra Craiului. La fel
stau lucrurile si pentru capra neagra, vipera cu corn si vulturul negru sau acvila.
Lumea celor care nu cuvanta nu se pricepe a lansa SOS-uri. Oferind atate abucurii simple prin
insasi existenta lor libera, gazelele, pestii, pasarile, mamiferele care mor sub ochii nostri indiferenti
poarta inca, fiecare un nume.
De noi depinde ca scarabeul sa nu raman doar in “Invocatia” Pasarii Pheonix, melcul-in
cantecele naïve, iar crapul, doar in povestile pescaresti

vulturul codalb
Salvatii melcii de gradina!!!!
Postarea asta e 100% serioasa. Precum bine stiti, saptamana asta e ploioasa. Pe mine ma bucura treaba asta ca e racoare si pot spune ca e

chiar frig in iulie, ceea ce imi provoaca sentimente pozitive. Un lucru e ingrijorator, cand ploua ies melcii si multa lume ii ignora sau mai

rau, nu`i vad si ii calca. Melcii sunt animalele mele preferate, am avut melci ca “animale de casa” cand am fost copil si sufar sa`i vad

calcati pe strada de oameni nepasatori.

Photo © Milos Luzanin / Shutterstock.

Comparabil, e ca si cum o persoana care iubeste cainii vede o sosea plina de cadavre de caini imprastiate peste tot, lovite, calcate si ras-

calcate de masini. Ceva de genul drumului de intrare in Bucuresti, aia a fost scena pe care am vazut`o cand am fost prima oara (si singura

oara) la Bucuresti cand eram in gimnaziu si m`a scarbit la maxim (cainii omorati, nu orasul in sine). Inutil sa precizez ca imi vine sa vars

la simpla vedere a raionului de produse congelate de la Metro unde sunt si melci.

De fiecare data cand ies pe strada dupa ploaie ma uit dupa melci care se aventureaza pe trotuar si ii pun la loc in iarba. La lucru e si mai

rau ca e camp liber si sunt o groaza de melci care ies dupa ploaie pe sosea si tot timpul sunt calcati de masini. Daca ar fi dupa mine as

pune un gard de sarma sa despara soseaua de spatiul verde.

Oricum ideea postarii este un apel la oamenii care vad melci aiurea pe trotuar, sa`i prinda cu grija de cochilie si sa`i puna in spatiul verde

inapoi. Nu musca, nu sunt scarbosi, sunt mai curati ca un caine sau o pisica, animale pe care toata lumea pune mana fara probleme.

Pasiunea mea pentru melci este foarte veche, de cand eram copil si ma jucam in parc. De cand i`am vazut prima oara mi`au placut la

nebunie. La un moment dat am avut vreo 10-20 melci pe care ii tineam intr`o cutie de pantofi si le dadeam sa manance o capatana

intreaga de salata pe care o devorau. Intre timp noaptea mai si ieseau afara din cutie si au resit sa manance un ficus intreg si sa o supere

pe mama sau bunica mea cand ii strangea de pe pereti sa`i puna inapoi in cutie. Evident ca a trebuit sa iau frumos cutia cu melci si sa le

dau drumul inapoi in parc pentru ca nu se mai putea, dar am putut pastra un melc.

Evident vorbesc despre cea mai banala specie de melci, melcii de gradina. Melcul meu numit Codo a trait mult si bine cu mine, aprox. 1

an jumatate pana cand a murit de batranete. Cu Codo am vazut ca melcii sunt omnivori, manca de toate si rontaia si cutia de carton in
care statea noaptea. Cand avea nevoie de calciu mai rodea cate o coaja de ou, rontaia si unghiile mele sau propria sa cochilie. Melcii sunt

tot un muschi (talpa) astfel ca pot trece si peste o lama de ras si nu se taie.

Apoi am trecut la melcii de acvariu (cei cu cochilie galbena) care au un mod foarte interesant de a se hrani: cand puneam mancarea

pentru pesti melcii se urcau pana la suprafata apei si se lasau pe “spate” cu capul pentru a crea o mini-palnie intre peretele acvariului,

suprafata apei si corpul lor si mancarea pestilor aluneca spre ei, unde o strangeau intre talpa si perete si apoi isi trageau capul de pe spate,

se aplecau in fatza si manca ce s`a acumulat.

In rest am avut ocazia sa vad niste momente frumoase din viata melcilor, observate in gradina, cum ar fi 2 melci care fac sex (melcii sunt

hermafroditi) sau un melc care isi depune ouale. Cand depun ouale melcii sapa cu capul o groapa mica in pamant si dintr`o partea a

gatului depun niste oua albe, mici, ca niste perle, in gaura, pe care apoi o astupa.

Imagine din documentarul “Microcosmos”.

La melcii de gradina se poate observa bine varsta dupa culoarea pielii, melcii tineri sunt mai deschisi la culoare decat cei mai batrani.

Lipsa de calciu se poate observa de pe cochilie, daca este decolorata sau isi pierde luciul atunci melcul duce lipsa de calciu. Cochilia se

reface destul de usor, Codo a avut un mic accident si a avut o crapatura mica pe cochilie care s`a sudat repede, dar urma tot ramane.

Coarnele melcilor sunt de fapt ochii lor asa ca nu`i mai atingeti pe coarne ca nu de placere si le baga inapoi, ci ca ii doare. In fond nu

bagati degetele in ochi la alte animale, nu? Sper ca a fost util acest articol si poate oamenii care cred ca melcii sunt balosi si scarbosi isi

vor schimba parerea.