Miturile memoriale sunt pastratoarele faptelor ancestrale si se poate

presupune ca ele au inregistrat fie psihoze colective provocate de evenimente de
mari proportii cu caracter insolit (ipostezele cunoasterii focului, revolutia agrara),
fie incercarea empirica de a explica diverse fapte neobisnuite, petrecute de obicei
la confluenta existentiala a doau populatii de nivel spiritual foarte diferit. Aici se
pot subclasifica mai multe manunchiuri mitologice, pe care le-am putea numi :(a)
interferenta erelor (miturile varstei de aur a salbaticiei arcadice, adica preagrare,
dar si miturile animalelor fabuloase, de la popoarele de maimute vorbitoare-poate
hominizii, pana la balauri si dragoni -descriind primele contacte ale omului cu
regnul animal in genere sau infatisarea, vazuta hipertrofic, a unor fosile pe atunci
inca vii, cunoscute azi din paleontologie) ; (b) omul primordial (primele grupuri
umane care au inceput a se socoti superioare animalelor si chiar hominizilor
coexistenti dar - constranse de mutatia agrara, apoi de cea neolitica sa paraseasca
raiul liber al cadrului salbatic -si-au exprimat regretul izgonirii din acel rai sau
dintr-un teritoriu edenic parasit in urma altei constrangeri ; (c) revelatia initiala
(descoperirile inteligentei primordiale : iubirea, familia, cunoasterea de sine si
cunoasterea cadrului- de unde si impactul intre moral si amoral, definint prima
data notiunea de imoralitate, ca si ciocnirea inevitabila intre inteligenta si
candoare, intre cunoastere si ignoranta, iar in simbol- intre spiritul divin si spiritul
luciferic) ; (d) evenimentele insolite (categoria dintre viziunea profetului Iezechil si
prabusirea fiului solar Phaethon) ;(e) inventia uneltelor (armele si mecanismele
magice, vehiculele pendente de imblanzirea calului, corabiile salvatoare de la
potop, carele ceresti) ; (f) modificarile conditiei umane (revolutiile succesive
:pastoreasca, agrara, neolitica, metalurgica-implicand, odata cu inchegarea
treptata a societatii umane, si schimbarea structurala a modului de trai, de relatii
si interese, ca si a tipului de alimentatie, odata cu inventarea satului, cetatii,
statului si a ordinii sociale) ; (g) razboaiele ceresti (conflictele de dimensiuni
apocaliptice, intre categoriile de divinitati adverse, traducand fie impactul omului
cu dezlantuirile extraordinare de forte naturale, fie observarea empirica a unor
dereglari astrofizice) ; (h) potopul si reconstructia universului postdiluvian
(invaziile acvatice sau solare, urmate de repunerea in ordine a regiunilor afectate,
uneori poate la scara sincronic planetara).
 

   Miturile fenomenologice privesc fenomele de nivel cosmic, alcatiund

naratiuni explicative in jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei omului
si a cadrului sau vizibil si nevazut : (a) actul cosmogonic ( facerea lumii mai ales
din haosul primordial, adesea acvatic, sau din intalnirea principiului feminin cu
cel masculin, sau prin pornirea timpului inert ; (b) antropologia (crearea omului,
ca pereche arhetipala sincronica sau diacronica, printr-un singur act definitiv sau
in cateva etape experimentale ; (c) escatologia (vizand ideea de moarte- unica sau
periodica, naturala sau prin accident catastrofal- a insului si a universului sau) ;
(d) repetitia manifestarilor naturii (succesiunea zilelor si a noptilor, anotimpurilor,
erelor terestre si cosmice) ; (e) regnurile fabuloase (formand indeobste structura
unora dintre cele mai vechi mituri ale omenirii, care poarta intre ele formele
rudimentare de conceptie ambientala din animismul initial ori din ciclul formelor
totemice de cult ale epocilor prevanatoresti si vanatoresti carora li s-a adaugat
cadrul alegoric din epoca domesticirii animalelor, a cultivarii plantelor, a
descoperirii pietrei utilizabile si apoi a metalelor, ca si unor reactii chimice
naturale) ; (f) cadrul astral (astrele fiind, in conceptia mitologica, nu corpuri
ceresti ci ,,luminatori'' pendenti de vointa patronala a anumitor zei, locuinte
divine, iar uneori chiar formele vizibile de intruchipare a zeilor) ; (g) elementele
(apa in toate ipostazele sale inerte sau active, focul viu si apoi cel tehnic, focul
cosmic si cel meteorologic, pamantul static si dinamic, fertil si distrugator, aerul ca
forma de miscare cereasca si ca regenerator perpetuu al vietii, alteori ca tampon
intre pamant si cer, in fine mai rar, eterul, element al straturilor ceresti divine,
constituind inca in observatia primitiva un ansamblu de conditii esentiale ale
existentei cosmice).
 

   Miturile cosmografice includ intregul cadru divin, adica pe zei si locuintele

lor universale : (a) teogonia (poate cel mai straniu dintre actele mitice, intrucat zeii
insisi se autocreeaza sau sunt creati, multiplicarea lor apartinand unei conceptii
ulterioare, influentate probabil de endogamia tribala si apoi de diviziunea
profesionala a indeletnicirilor) ; (b) panteonul (sau totalitatea zeilor- cu numar
variabil dupa epoca si zona geogafica- fluctuand intre monoteismul rigid, unde zeii
si sfintii devin accesorii tehnice sau divinitati subalterne ale unui singur zeu
teologic admis ca suprem, si amplitudinea elastica a politeismului numarand, de
pilda, in religia romanilor peste 30.000 de zeitati) ; (c) lumile coexistente (de obicei
trei fundamentale :cerul, pamantul si subpamantul, adica lumea divina, cea
umana si cea demonica, dar in unlele mitologii si mai multe :la scandinavi noua
;de asemenea, si anumite lumi paralele, parahumane, neconfirmate insa de vreuna
din teologii si conservate mai cu seama in folclorul mitologic).
 

   Miturile transcedentale, consacrate de omul primitiv elucidarii

contradictiile existentiale aparente, pe care el nu le accepta decat ideal : (a) eroul
arhetipal (nu stramosul totemic, ci modelul de la care porneste sirul, un model
absolut si deci inegalabil, de aceea si divinizat) ;(b) suprastructura demonologica
(reprezentand transferul in mitologie a credintei animiste in duhurile si in demonii
care ar guverna universul -integral ca si in detaliila palpabile) ; (c) destinul (ca
lege in sine sau sistem de legi implacabile si intrepatrunse, supunandu-si intregul
univers, pana la detalii, omul, omenirea si chiar zeii) ; (d) universul dual
(conceptul diviziunii lumii in principii antagonice, care completeaza in mod
general intregul :lumina-intuneric, caldura-frig, miscare-repaos, mascul-femela,
viata-moarte si in ultima amaliza bine-rau) ;(e) simbolurile conditiei umane
(aspiratie omului de a-si depasi conditia, de obicei prin imitarea unor valori
ambientale : de pilda zborul icaric, care nu este decat traducerea alegorica a
invidiei omului fata de pasare, dar nu si intelegerea deosebirii structurale) ;(f)
viata si moartea (ca antiteza acuta suprema in care miturile nu admit totusi
termenii antitezei, preferand ideea de stari diferite ale aceeleiasi existente, intrucat
thanatofobia conceptuala, care trabuce instinctul de conservare, nu scuteste de
suferinta intrebarii nici o fiinta ganditoare) ; (g) aria timpului (timpul uman
mensurabil si timpul divin, deci numenal, inaintea acestora si dupa ele, unele
mituri admitand si absenta timpului).