P. 1
Dezvoltarea rurala in zona valiug

Dezvoltarea rurala in zona valiug

|Views: 249|Likes:
Published by VonStavila

More info:

Published by: VonStavila on Feb 01, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/16/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA: BIOLOGIE – ŞTIINŢE AGRICOLE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific: Profesor Doctor MIRCEA GOIAN

Candidat CERNESCU CASIANA CORNELIA

TIMISOARA 2002

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA: BIOLOGIE – ŞTIINŢE AGRICOLE

DEZVOLTAREA RURALĂ ÎN ZONA VĂLIUG
Coordonator ştiinţific: Profesor Doctor MIRCEA GOIAN

Candidat CERNESCU CASIANA CORNELIA

TMISOARA 2002

2

Cu multă recunostinţă, sincere mulţumiri d-nului profesor doctor Mircea Goian pentru preţioasele îndrumări acordate pe parcursul efectuării şi redactării prezentei lucrări. Mulţumesc tot odată întregului colectiv de cadre didactice pentru formarea mea profesională.

3

V. VI. IV. CADRUL NATURAL ISTORICUL COMUNEI ÎNVĂŢĂMÂNTUL MUNCA CULTURALĂ ARTA POPULARĂ OCOLUL SILVIC III. VII. TURISMUL ANEXA I ANEXA II FOTOGRAFII 4 . II.CUPRINS INTRODUCERE I.

G) în 1855. se află liniştita staţiune Văliug. iar cealaltă parte în Poiana Văliugului (Iosefinental). Vizitând doar obiectivele urmărite în prezenta lucrare veţi rămâne sigur impresionaţi de ţinuturile acestei zone. Comuna Văliug (Franzdorf) ia naştere la 29 iunie 1793. Gozna şi Secu având în centru staţiunea Semenic constitue punctul de interes central permiţând desfăşurarea activităţilor turistice atât iarna cât şi vara. Puţin mai târziu se înfiinţează Ocolul Silvic Văliug care aparţine de Direcţia Silvică Reşiţa. zona Văliugului oferă oaspeţilor săi un cadru natural de o frumuseţe unică. de Societatea de Căi Ferate (S. care înca din anul 1879 a inceput să fie vizitată de oaspeţi veniţi din toate colţurile ţării. care după anul 1919 se transformă în Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (U. prin stabilirea în zonă a 71 de familii provenite din regiunea Salzkommergut . De asemenea se poate aminti prezenţa lacului de acumulure Văliug. iar odată cu naţionalizarea. bogaţia şi originalitatea ei. la o depărtare de aproximativ 30 km spre SE de Reşiţa. Prin varietatea. având rolul de a ocroti prin existenţa lor acumulările de apă Gozna. O parte dintre ei au fost repartizaţi la Crivaia (Krivei).Aceste păduri seculare au funcţii speciale de protecţie. accesul fiind posibil pe şosea sau cu trenul pană în Slatina-Timiş iar de aici pe şosea prin satul Gărîna. Comuna Văliug este situată pe şoseaua Reşiţa – Slatina-Timiş. fauna nu rămâne cu nimic mai prejos în urma florei. INTRODUCERE Într-o regiune pitorească admirabilă.I.Austria. pădurile trec în administrarea statului român. 5 .care împreună cu un număr mic de români (olteni) formează locuitorii acesteia. Zona Văliugului impresionează prin caracteristicile reliefului. atât a comunei cât şi a oraşului Reşiţa. Văliugul se întinde de-a lungul râului Bîrzava.E.T. care funcţioneaza din 1909. Din punct de vedere turistic triunghiul format de lacurile de acumulare Trei Ape. zestre valoroasă pentru cei ce vor profita de binefacerile ei pentru viaţă şi desigur.D. începând de la aşezările din Crăinicel până la Hîrţu. dispunerea unităţilor acestuia în trepte de la vest spre est ce au influenţat etajarea vegetaţiei. cred că veţi reveni ori de câte ori veţi avea prilejul. Pădurile acestui ocol au fost administrate de statul austro – ungar până în 1850. în scop energetic şi pentru alimentare cu apă. fiind de asemenea zonă tampon în jurul Parcului Naţiona : Cheile Caraşului – Semenic. Văliug şi Trei Ape. Întrucât în judeţul Caraş – Severin predomină relieful montan.R). obiective de un deosebit interes turistic şi ştiinţific. acolo unde se bifurcă drumurile spre barajul Gozna(la dreapta) şi spre Gărâna (la stânga). Văliugul este o staţiune climaterică.

est şi vest şi direct din văile râurilor Bârzava şi Timiş.II.32%. începând de la aşezările din Crăinicel până la zona finală a parţii numită Hîrtii. suprafaţa ocolului se situează între 500 m (Cotul Turcului) şi 1452 m (Vf. Vecini: fosta comună Cuptoare. districtul Munţilor Semenic. Intrarea este marcată de sectorul denumit Poiana Văliugului pe numele său iniţial Iosefinental. care aparţine de Brebu Nou. este situat în sud-estul ţării. Acesta cuprinde păduri situate pe culmile ce pornesc din masivul Semenic spre nord. în provincia central-europeană.Crivaia s-a conturat în jurul a două lacuri de acumulare Breazova. actualmente cartier al municipiului Reşiţa. iar cea parţial însorită 47%.provincia piemonturilor vestice. ocupând partea superioară a acestora. Reţeaua hidrografică este densă iar cursurile de apă au un debit permanent şi în general constant datorită faptului că străbat o zonă aproape integral împădurită şi se alimentează din izvoarele bogate care ies din masivul Semenic. Expoziţia însorită ocupă 21%. la 22 Km de Reşiţa se află o regiune pitorească admirabilă. sub . Subzona Breazova . la locurile unde se bifurcă drumurile la dreapta spre Barajului Gozna. la stânga spre Gărîna. Se întinde de-a lungul râului Bîrzava. Gozna). Aici la poalelele Munţilor Semenic la o altitudine de 535 m. Hidrologie Teritoriul Ocolului Silvic Văliug este străbătut de două ape importante care au format două mari bazine hidrografice: Timiş şi Bârzava. ţinutul Munţilor Banatului. Altitudinal. Gozna ( Văliug ) şi împrejurimi. zona Văliugului oferă oaspeţilor săi un cadru natural de o frumuseţe unică şi obiective de un deosebit interes turistic şi ştiinţific. Geomorfologie Teritoriul administrat de Ocolul Silvic Văliug. altitudinea predominantă fiind cea de 85 m. fiind înconjurată de dealuri cu păduri de brazi şi de molizi. în centrul căreia se găseşte Staţiunea Văliug. 6 . şi satul Gărâna. umbrită . CADRUL NATURAL Aşezare Întrucât în suprafaţa judeţului Caraş-Severin predomină relieful montan. Comuna Văliug s-a format în valea largă a Bîrzavei.

Precipitaţiile sunt în general regulate şi abundente. precipitaţiile înregistrate se încadrează între limitele 9001100 mm/mp/an. apă.. Lacul de acumulare Secu. cu ierni mai lungi. iar ultima zi de îngheţ este în intervalul 10-20 aprilie.c. Climatul staţional local este moderat şi puternic modificat de formele şi elementele de relief. Pe Bîrzava se succed în ordine. Durata intervalului de zile fără îngheţ este. construit în 1963 cu suprafaţa de 105. 3. 1000-1200 mm/mp/an.130. Lacul de acumulare Gozna ( în lucrări de cercetare apare şi sub denumirea de Breazova ). păiuşul roşu ( Festuca rubra ). unui sistem hidrografic complex format dintr-o reţea de canale şi apeducte şi patru lacuri de acumulare. iar în partea superioară se amestecă cu bradul ( Abies alba ) şi molidul ( Picea escelsa). Perioada de calm este de 25% şi cea de vânt de 75%. Lacul de acumulare Văliug funcţionează din 1909 în scop hidroenergetic şi pentru alimentare cu apă. respectiv 1200-1400 mm/mp/an. paltinul ( Acer pseudoplatanus ).000 m.7 m/s. 701-900 m şi 901-1350 m. Vânturile cele mai importante în regiune sunt Coşava. pus în funcţiune în 1953 are o suprafaţă de 66. cu uşoare influenţe mediteraneene. cu direcţie nord-estică. cu viteza medie mare de 1.997. în intervalele de altitudine 500700 m. 2. dintre care trei pe teritoriul acestui ocol.000 m. C. în jur de 185. în perioada 1890 – 1968. vânturi etc. 7 .2 ha şi un volum de apă de 11. Astfel. serveşte la alimentarea cu apă a municipiului Reşiţa având şi rol de agrement în cadrul Staţiunii Turistice Secu. Se mai întâlnesc tufe de afin ( Vaccinium myrtillus. Vegetatia Zona pădurilor este bine reprezentată. brânduşele ( Croccus banaticus ).6 ha şi un volum de 1. de apă. viteză medie 1. primăveri bogate în precipitaţii.7 m/s şi Föhnul din direcţia sud-vestică. Primul lac de acumulare din sud-estul europei a fost construit aici în anul 1907 – 1909 (Lacul Breazova. ţepoşica ( Nardus stricta ) şi firuţa ( Poa violacea. napuligera). ). etc. cupele ( Gentiana excisa ) şi clopoţei ( Campanula persicifolia. Predomină de asemenea pajiştile cu iarba câmpului ( Agrostis tenuis ). garofiţele de munte ( Dianthus sp. de diferenţele de altitudine. fiind folosit pentru hidrocentralele Crăinicel şi Grebla şi cu bazin turistic în cadrul complexului turistic Crivaia. ienupăr ( Juniperus sibirica ). veri destul de călduroase şi toamne relativ lungi şi secetoase. Poa alpina ). Numărul anual de zile cu strat de zăpadă este între 120 şi 160 la altitudini mai mari de 1000 m şi între 80-120 sub 1000 m. în medie. fagul ( Fagus silvatica ) constituind specia principală care determină aspectul general al pădurilor din zona muntelui Semenic.c. Climatologie Ocolul Silvic Văliug este situat într-o zonă cu climă temperat-continentală.132. Vaccinium vitis idaea ). care se manifestă în lunile de vară. Are o suprafaţă de 12. din amonte de comuna Văliug până în apropierea Reşiţei următoarele lacuri: 1.67 ha şi un volum de 15. Prima zi de îngheţ este în jurul datei de 15 octombrie.000 m. Acesta este prezent în amestec cu ulmul de munte (Ulmus montana).Regimul hidrografic echilibrat şi debitul constant au făcut posibilă construirea în zonă. cu dig zidit din piatră cu mortar de ciment).c.

şarpele de casă. veveriţa. zlăvoaca ( Cottus gobio ) şi cleanul ( Leuciscus cephalus ). 8 . uliul. sturzul. cucul. Viaţa freamătă peste tot prin multe specii de animale reprezentate prin numeroase exemplare de reptile ( guşter. etc. codobatura. căprioara. păsări ( mierla. gaiţa.Fauna Prin varietatea. mistreţul. păstrăv curcubeu ( Salmo irideus ). iepurele. Râurile de munte sunt bogate în păstrăvi indigen ( Salmo trutta fario ). vulpea şi lupul. ş.). şarpele de alun.a.) şi mamaifere ca de exemplu şoarecele gulerat. pârşul. vulturul. bogăţia şi originalitatea ei. aceasta nu rămâne cu nimic în urma florei.

Din perioada epocii fierului.III. din fier. După transformarea Daciei în provincie romană. Istoricul comunei Având o legătură organică cu munţii. şi aceasta se selecţionează mai ales din rândul locuitorilor din Văliug. Aşezarea geografică a acestei localităţi. vom deduce adevărul. oferă aici condiţii de lucru permanent. apoi pe Valea Bârzavei. Protase. se identifica urme ale înaintaşilor acestor zone fiind cu neputinţă să nu gasim rămăşiţe de forme ale uneltelor gospodăreşti şi casnice. au nevoie de mână de lucru. care datează din cele mai vechi vremuri. între cele două artere principale din Banat. Dacă ne referim numai la exploatările miniere şi cele ale pădurilor. sunt din perioada dintre Traian şi Filip Arabul. „Problema continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii”. Seria monedelor din secolele al II-lea şi al III-lea d. bogăţiile miniere ale subsolului ca şi ale florei – pădurile milenare. Acesta pornea de la Teregova pe Valea Timişului spre Semenic. Bocşa până la Berzovia. Punctele turistice. trecea prin această zonă. la exploatarea lemnului şi numai atunci când sunt forme exagerate de stihii ale naturii. Reşiţa. ori a celor veniţi în concediu. sau construit numeroase drumuri strategice şi economice. Reşiţa şi aşezările din jurul ei erau sub o puternică influenţă romană dat fiind că drumul de legătură. pag. Nominalizarea următoarelor precizări autentice ne conduc la credinţa existenţei in aceste locuri a comune din vremuri de mult apuse. a bronzului. atât ca zestre cât şi ca bogăţii din cele mai valoroase este firesc să fi fost în centrul atenţiei oricăror forme de existenţă a omenirii în decursul istoriei. Probabil să fi legat şi un drum ce lega Valea Cernei cu cel din centrul Banatului. bronz şi chiar podoabe din aur şi argint. Tot în zona Reşiţei s-a găsit o monedă de la împăratul Constantin (după D.Hr. Natura. 177). Bucureşti. solicitate de vizitatori şi cei din categoria excursioniştilor. trecând prin Văliug. 9 . 1966. cunoscute la Reşiţa. acestea au constituit o bogăţie din cele mai valoroase. se întrerupe activitatea. Drumurile erau păzite de castre şi turnuri de apărare dovedite de urme arheologice şi monede romane.

obştile din regiunea muntoasă îşi păstrau o mai mare libertate. Istoria demonstrează că populaţia băştinaşă daco-romană de pe teritoriul Banatului îşi continuă vechile îndeletniciri.Această situaţie nu a afectat prea mult vechea formă de organizare a oştilor săteşti de aici.Urme de exploatare romană se întâlnesc în apropierea Reşiţei la Tâlva Ţapului. pe această parte a teritoriului de naştere a poporului român. a existat o moară de vânt. procesul de romanizare s-a dezvoltat şi aici ca şi în alte părţi supuse romanizării.Exploatările acestea au fost sistate. această regiune integrându-se organic în teritoriul pe care s-au format poporul român şi limba română. existenţa unor bogăţii. de exploatări. Instaurarea stăpânirii romane a intensificat dezvoltarea economiei. în deceniile 8-9 ale secolului nostru. De fapt. Migraţia slavă are o puternică influenţă asupra populaţiei daco-romane bănăţene şi a contribuit la formarea poporului român şi a limbii române. De fapt acestea nu ţin loc de atestări . din acea perioadă istorică a comunismului. Cimponieriu.. erau într-o dependenţă mai uşoară faţă de aristocraţia triburilor migratoare. s-au deschis mine de exploatare. unelte de lucru – acestea dovedind ceea ce am anunţat mai sus. la 5 km distanţă există locul denumit Bogatul. Aici s-a transmis din vechime. spre Groposu – care după denumire indică ceva deosebit –. îndeosebi exploatarea fierului – atât de necesar trebuinţelor războiului – cât şi a aurului. cit. galeriile închise ca de altfel cum s-a petrecut în mai multe localităţi din ţară. 67). aducător de mari venituri. pe vârful lui care are o înălţime de 1000 de metri. când ţăranul este dependent de proprietarul de pământ. 10 . Precizăm că pe teritoriul Văliugului. dând dijmă din produsele obţinute sau alte ori dădeau contingente de ostaşi care să contribuie la întărirea forţelor militare ale cuceritorilor. încă din vremea romanilor. sau Cuca. în orânduirea aceasta feudală începe consolidarea formaţiunii incipiente şi voievodatul condus în sec. În zona Reşiţei. Ocna de Fier şi Dognecea (după Gh. În vremurile contemporane. la Bocşa. luând naştere feudalismul. pag. Concludem deci şi prin aceste afirmaţii la existenţa omului pe aceste meleaguri. Are loc asimilarea slavilor în mediul băştinaş şi stratificarea socială. op. Au fost găsite urme din vremuri apuse. X de voievodul Vlad care organizează lupte împotriva triburilor maghiare.

După datele culese până la aceasta dată. Banatul. despre care vom relata în curând în prezenta lucrare. Era şi o cetate cu acelaşi nume. În perioada 1690-1700. când turcii sunt bătuţi.a. iar în mod special probe elocvente despre construcţiile lor. In acele vremuri de demult. de la locuinţe până la dependinţe.Din documentele istorice reiese că locuitorii băştinaşi din perimetrul Banatului în care este inclusa şi localitatea Văliug. au fost liniştiţi în privinţa păstrării aşezămintelor. nu odată în istoria României. Delocian. având pe atunci 30 de familii de români. reiese că în anul 1570 numele aşezării ar fi fost Borzafa. Sestover. de profesie brigadier la Ocolul Silvic Văliug. arid. deci fără condiţii din cele mai fericite pentru viaţa socială. Coziuţa. poate mai mult ca atunci cu zeci de secole în urmă. localitatea Reşiţa se afla Să revenim la istoria strictă Văliugului. XVIII. Bălenilor. Poiana Vasilie. într-un singur document până în 1793. Groposul. ar fi şi azi în afara atenţiei societăţii. De ar fi fost cu teren aparte. în zona Reşiţa-Montană.Dar după războiul ruso-turc din 1716-1718. Prunii Ponoranilor. dar Reşiţa apare în secolul al XV-lea când aparţine Comitatului Caraş. Această localitate cu bogăţiile pe care le-a moştenit de la bunul Dumnezeu. Răchita ş. nu putea fi neglijată de a fi în atenţia şi sub stăpânirea unei puteri umane. a fost jefuită şi arsă. fapt menţionat de Iosif Wintager. Existenţa locuitorilor pe aceste plaiuri este confirmată şi de denumirile următoare: Săliştiuţa. se zice. din timpul stăpânirii turceşti care după luptele dintre localnici şi turci. Soldaţii căzuţi în aceste lupte au fost înmormântaţi în Breazova. Cuca. Râul Alb. Breazova. La 1673 e menţionată cu numele de Reszinitzacare pe atunci plătea tribut paşalâcului Timişoarei. 11 . ce se ocupau cu producerea mangalului pentru uzinele din Bocşa. De la ei ne-au rămas denumirile „Ali-Beg”. „Cotul Turcului” ş. Reşiţa împreună cu alte localităţi din jurul Bârzavei este menţionată ca făcând parte de districtul Bocşa. La aceste aprecieri. În aceste locuri s-au găsit suficiente obiecte şi unelte utilizate în diferite munci. respectiv activităţi gospodăreşti. situată undeva în jurul localitaţii actuale. este sub stăpânirea austriacă. revenim cu susţinerea că numele localităţii Văliug se pomeneşte. Dar in zilele noastre această localitate este foarte apreciata şi dorită. Valea lui Iuga. Cozia.care includea si Valiugul. din Oltenia. în sec. Crăinicel.a.

Credem că suficiente informări am enumerat care să nu pună la îndoială concluziile trase în favoarea consolidării afirmaţiilor despre existenţa fiinţei umane. un tabel cu locuitorii acesteia care au locuit. s-au de firele lungi de iarbă. unde un agricultor săpând. ca şi la Piatra Albă la Cuptoare aproape de drumul circulabil chiar şi azi. pentru anumiţi doritori de curiozităţi reale. de-a lungul căreia se pot zări încă pomi îmbătrâniţi de vreme s-au părţi din ei. la Cantonul Silvic cu acelaşi nume care aparţine de Ocolul Văliug. cum ar fi gaterul. cu formă deosebită. La prezenta lucrare anexez. deasupra de Secul. din care mai trăiesc cel puţin 15. a dat de sume importante de bani în anii 1880 şi 1883. Am adăuga totuşi că aflarea de monede din secolul I-III. ceea ce se poate deduce şi din prezenta lucrare. De acum să începem a relata fapte mai elocvente. ei au dovedit c-au reuşit să vieţuiască. dar oricum rostul acestor locuri era să le asigure o dosire oamenilor din calea celor ce nu erau doriţi şi nu în ultimul rând să le fie la îndemână pentru a crea condiţii mai uşoare de trai lor şi familiilor lor. după mărturii ale celor în vârstă. La Groposul există şi în prezent mese şi scaune. 1-2 km de zidul Barajului Gozna. la Groposu. în număr de 20 de case. aceste obiecte sunt deja îngropate până la jumătate de pământ. în partea stângă a cursului Bârzava. există şi azi în multe din aceste locuri. Ba mai mult. construite din stâncă. Răchita. Locurile enumerate sunt în general în pădurile seculare de odinioară. denumiri ale spaţiilor naturale: ex. ca şi urmaşi ai lor. La fel se pot vedea şi azi urmele unor construcţii. căci cititorii acesteia vor ajunge uşor la concluzii din cele afirmate. 12 .În plus. chiar mai palpitabile cândva. sunt nume ca: strada Tribunalului sau judecătoriei. la Stâncile mari din Cuptoare. Acest segment avea aşezare la o distanţă de cca. la Semenic. dar este mare păcat că nu se iau măsuri de conservare. ceea ce ne poate duce cu gândul că timpul le va lichida. aflate în partea cea mai apropiată de sat. prezente şi în zilele noastre. De fapt. cât şi pentru amenajarea unui adăpost trainic în aceste locuri izolate spre a se feri de animalele sălbatice. de pe Valea Bârzavei. viaţa trebuie să fi fost deosebit de pretenţioasă. în sensul că nu se vor mai vedea. oricum. să reziste peste ani. Dar. ce simbolizează masa de judecată. la Cozia. aproape de pădurea limitrofă lacului în partea de vest – aproximativ la 1/2 distanţă de zid. fabrica de cherestea. care încă mai dau poame. care au ars în jurul perioadei de construcţie a barajului –1945 – 1947.

mine. la dealul din versantul opus. La data de 28 iunie 1793. şi să se ocupe de muncă de la minerit până la tăietori de lemne. şi le-a urat drum fericit şi credinţă în Dumnezeu să păşească la noua lor ţară. vara. capitala Austriei. se reuşeşte a se obţine aprobarea de la Viena. Pentru aceasta se deleagă brigadierul silvic (magister silvarum) Franz Loidl care pleacă la împăratul imperiului. de care am pomenit mai sus – aşezată în zona din jurul Casei Muncitoreşti de azi avea sub conducerea sa ocoluri silvice. venind de la Reşiţa. uzine. la Văliug.În perioada de dezvoltare a uzinelor reşiţene. Acest brigadier era de origine chiar din Salzkommercut (Austria) şi stabilit în aceste locuri. Se aprobă că un efectiv de 300 familii să se stabilească în Reşiţa şi respectiv la Văliugul de azi. 71 de familii merg la Văliug. care aveau strictă nevoie de lemn pentru produs cărbuni – mangal – trebuiau tăiate lemne şi aduse de la distanţele respective până la locul unde există locul de depozitare. plecarea a 300 de locuitori de acolo şi să se aşeze în Banat. încât să devină cetăţeni ai acestor locuri. Din aceştia. iar localitatea unde veţi înfiinţa o să-i puneţi numele meu: Franzdorf (satul lui Franz)”. harnici… şi să nu uitaţi să vă faceţi locuinţe mai întâi. care de fapt de pe atunci era imperiul care subordona şi Banatul. a deveni cărbune cu calorii suficiente ca fierul să se poată încălzi la temperaturi ce să permită prelucrarea lui. în condiţii tehnice. la cererea Kaiserului se prezintă la palatul împărătesc unde acesta le dă nişte ordine. fragmentate la mărimi care să le permită stivuirea în grămezi după nişte şabloane unde să fie arse într-o anumită proporţie spre a fi. Întreprinderea Montană Reşiţa. de unde ajunge în 29 iunie 1793. Acesta le spune printre altele: … „mergeţi în zona Banat – nu se spunea că în România – şi acolo să fiţi demni. dislocarea. Aici era pădure seculară – din câte se menţionează – dar era un spaţiu cu mare lărgime până la Bârzava. În perioada anului 1793. Apoi trebuiau transportate. Transilvania şi Bucovina. Brigadierul îi conduce la drum şi-i îmbarcă în vapor. încă de la 1718 când învinseseră pe turci de la care preiau stăpânirea şi acestui teritoriu: Banatul. brigadierul. adică unde e azi primăria – la fel spre sud şi nord unde este strada ce duce spre Crăinicel şi respectiv spre drumul de intrare în sat. pe Dunăre din Viena cu care ajunge până la graniţă. 13 . ce urmau a fi duse la îndeplinire pe unde vor merge. unde intră şi azi acest fluviu în Banat.

el este martorul care poate da lămuriri – … de pe atunci… Locurile de casă trebuiau date pentru tot atâtea familii care au devenit adevăraţii întemeietori ai unui sat organizat sub cerul liber. cea care trece prin faţa bisericii nemţeşti. Ca fapt divers. dar şi acel pe jos era pe pante. Dintre casele rămase nedemolate. nu mai depănăm mărunţişuri. Căsuţele s-au întins exact până la podul de peste Bârzava (la nord de actuala biserică catolică). cele două se mai păstrează. Mai sunt câţiva. pe drumuri presărate cu multe curbe care nu sunt mai puţine de 100 nici azi. Construcţia caselor a durat mai puţin de două luni. se întâlnesc plaţurile de pe linia cu rândul de case de pe rândul primăriei. brigadierul ce i-a condus din Austria până aici. Ca întindere la est până la dealul cu care se termină. iar spre vest până la râul Bârzava de azi (pe atunci Bârzava nu avea un curs regularizat – mergând cam până la jumătate distanţă dintre firul ei de azi. proprietarii au constatat că lemnul fasonat din care a fost construit imobilul era ca şi nou după 126 ani. una mai mică. Începând cu 30 iunie 1793. casa fiind şi la această dată exact ca în faza de origine din 1793. azi decedat. introdus în zid sau la acoperiş sub şindrila care asigura protecţia – pentru că la acea dată nu exista ţiglă sau tablă. acestea din urma fiind foarte asemănătoare: o cameră mai mare. cu apă de la Văliugel. în continuare au lucrat printre picături la case. va participa cu organele respective la împărţirea locurilor de casă. a trecut putină vreme. urmând a se vărsa în Bârzava. acum vreo 12 ani. o bucătărie. au fost demolate şi schimbate cu altele noi. De atunci până când şi-au construit case din bârnele ce le aveau în cale. în 1986. 14 . între copacii ce existau şi bineînţeles şi un spaţiu mai înalt fiindcă nu erau decât poteci sau potecuţe. Toate aceste case (minus două dintre ele). De atunci. plecat înapoi în imperiu… De atunci. 66. când există drum modernizat până la Reşiţa. lângă casele lui Blaga (dar la sud până la locuinţa lui) şi Iţa Munteanu – care este cumpărată de la un locuitor german-austriac. care vine de la Poiana Văliugului. de la punctul zero ( unde azi este adevăratul Parc de tei ). la renovarea sau la demolare mai precis. pânăn anul 1919. când fiecare şi-a făcut-o nouă de la fundaţie sau şi-a renovat-o. Una este cea a lui Mathes Mooser de la nr. Trebuie menţionat că distanţa de la Reşiţa până aici se parcurge pe jos. În fine. fiindcă locuitorii au fost repartizaţi la lucru imediat. o prispă.Deci a fost găsit ca loc corespunzător pentru întinderea corturilor de dormit. dar cel mai mare – de pe atunci – are circumferinţa de 5035 mm – deci. până la strada asfaltată).

azi din Văliug – prin Piatra Albă – Secul – Reşiţa. adică Văliugul de azi. de unde scriu. ziua zămislirii noii localităţi de atunci – Franzdorf . născut în Văliug la 13 aprilie 1874 mărturiseşte: „Părinţii părinţilor mei au locuit la Breazova. fondatorii acestui vechi ţinut. care a depins de cele 71 familii de austrieci. sau foarte mulţi băştinaşi – români -. Credem că dacă la acea dată. ar fi fost identificată altă denumire a celor ce locuiau pe aici – mai întâi aceştia nu îndrăzneau să producă o aşa imprudenţă -. există două afirmaţii: data de 1570 precizată de brigadierul Wintager Iosif. Dovezi ale acestor relatări există şi în cartea scrisă de Loidl Walter de la Văliug. care de fapt a durat multă vreme de zeci de ani până la regularizarea râului. după 1793”. în sus şi în jos de râul Bârzava – care de fapt atunci a început să centreze axul apei. băştinaşii români au fost din vremuri îndelungate pe aceste ţinuturi.Iată-ne deci la Sfănta zi a lui Petru şi Pavel. care sunt de azi. aflată azi în Germania la un nepot a-l acestuia stabilit acolo în ultimii 5 ani. Ei erau producătorii de bunuri în acele vremuri istorice. Aceasta nu însemnează că pe aceste plaiuri nu erau băştinaşi. Aceasta explică şi creşterea destul de abundentă a populaţiei din această zonă formată din românii stabiliţi prin luminişurile din pădurile din jur şi coloniştii austrieci. Acesta era necesar transportului mangalului cu căruţa cu cai sau cu carul cu boi. Dacă Reşiţa a fost miezul aşezării muncitorilor olteni. s-au grăbit să ia cunoştinţă de noutate. pe fiecare cal se pune maxim 70 kg în desagi pe spate şi distanţa se parcurgea în timp de 24 de ore dus şi întors din aceste zone până la Reşiţa.. întrucât nu aveau o localitate centralizată. dispersaţi. Este o mărturie din cele mai convingătoare. menţionat mai sus căreia îi dăm crezare şi aceasta din 1793. căci sunt dovezi că mulţi. pe care n-o putem contesta. Conducerea Centrului industrial minier – Montan Reşiţa – studiază temeinic posibilităţile de construire a unui drum de ţară de aici. iar teritoriul nu găzduia fiinţe omeneşti organizate în colectiv. El va purta acest nume până la Marea Unire de la Alba Iulia – 1918 – când România se reîntregeşte cu ţinuturile româneşti de sub stăpânirea foştilor asupritori. Ei s-au aşezat în vecinătatea coloniştilor. Iată o relatare: marele cărturar Iosif Velceanu. dar trăiau în micuţele centre nominalizate mai sus. Impedimente erau multe. În cazul de faţă. Vom mai veni şi cu alte elemente de sprijin în fixarea acestei localităţi. 15 . care ar fi fost foarte economicos faţă de sistemul de transport prin convoi de cai. la fel . şi de acolo s-au stabilit aici. Renunţăm a le enumera.

Biserica a fost înzestrată de la Kaiserul lor cu două clopote. un altar. tot în aceeaşi perioadă de vacanţă de primăvară. durează până la finele anului 1801 şi începând cu 1802 este dat în folosinţă drumul ţărănesc precizat mai sus.Comanda pentru drum. improvizează o şcoală care funcţionează din toamna anului 1793. planul conceput al clădirii sunt şi azi din cele mai de apreciat – aşa cum a fost şi pentru casele lor mărturie şi în contemporaneitate – deşi ei sunt plecaţi din România de 5 ani. Prin contribuţie de bani de la credincioşi au reuşit să mai cumpere încă un steag pe ale cărei feţe erau scrise şi mai sunt şi azi pictate chipurile Sf. În primele săptămâni ale lui octombrie 1793 a fost gata şi au început slujbele la biserica greco-ortodoxă improvizată. cum am mai anunţat mai înainte. este unică în felul ei. două steaguri. dar calitatea. Aşa am făcut şi cu sala de la şcoala cu limba de predare română. acoperită cu tablă galvanizată şi şarpantă. când şcoala cu predare în limba germană se închide din lipsă de efectiv de copii. o cruce şi o orgă cu şase registre care sunt şi azi. chiar subsemnatul făcând din ea două săli. copii învaţă până în 1962. tot în perioada aceasta prodigioasă. piatră şi cărămidă nearsă. Casa parohială pentru preotul catolic s-a construit de către credincioşi. Biserica funcţionează de la data sosirii. sau mai bine zis istorii. precum şi interesele pentru acesta sunt deci date înainte de 1793. în 1793. În noua şcoală construită şi dată în folosinţăîncă din 1807. mai exact în singura sală de clasă. Coloniştii austrieci. primul preot fiind Pater Benedict Braun care profesează până-n 1818. Franz şi Asisi. locuitor al Văliugului. adică cea de azi este Sf. aducând cu ei ca învăţător pe Anton Josef Priklmayer care profesează până în anul 1808. am imprimezat-o în 1951. Hubertus şi a Sf. Biserica nouă. patronatul înzestrează biserica cu: un baldachin. Despre această valoroasă acţiune obştească am precizat la capitolul „Învăţământ” care e parte integrantă a acestei monografii. o carte bisericească şi o cruce. construită in 1861. din grinzi de lemn sănătos şi încivoiat.Pregătirile în totalitatea lor cu efectuarea drumului de mai sus menţionat. probabil chiar din generaţia „29 iunie 1793”. 16 . În anul 1862. Această sală de clasă. Iosef (Iosif) şi care a fost sfinţit de către preotul Anton Bartl în 23 mai 1869. Date despre coloniştii aceştia se obţin din cartea lui Loidl Walter. care este plecat cu domiciliul în Germania.patronul primei bisericuţe din lemn construită iniţial ca şi al celei din 1861. din beton.

Râul Alb. o seamă de locuri în care locuiau români. care a fost realizat de un maestru tâmplar autohton „Getini”. iar numele soţiei sale a fost Iosefina. Prunii Ponoranilor. Cioaca. prin grija patronatului. adică Franzdorf. Redăm citatul: „Noii colonişti – cei din 1793 – au găsit în jurul localităţii nou construite. în 20 de case cu 40 de apartamente. În anul 1872. Bălenilor. Coziuţa. Acesta a fost construit în Arad de maestrul lemnar Anton Dengl şi trimis la sfârşitul lunii noiembrie 1880. Aceştia au fost stabiliţi la Crivaia. Franzdorful creşte cu 21 familii care se cantonează în tot atâtea case făcute dar în locul numit Iosefinental (Poiana Văliug). Toate acestea au fost sfinţite de preotul Iohan Polanik. În 1879 şi filiala Crivaia a fost înzestrată cu un clopot nou. Cozia. care dau numele comunei după numele împăratului Franz. În 1855 satul Franzdorf a fost inclus în patronajul Austro-Ungariei. deci să fie mai întins. unde sunt plasaţi să-i poarte numele soţiei. cartofi şi legume felurite. a fost ridicată şi o capelă. iar în grădini cultivau ovăz. şi tot acelaşi episcop donează bani pentru confecţionarea Sf. Breazova. Aceste denumiri le-am pomenit şi mai sus. dar le-am redat fiindcă mă aflu la interesele coloniştilor. dar este ca în cazul celor din 1793. erau doar câteva din aşezări şi mai poartă şi azi aceleaşi nume”. 17 .În anii 1858 şi 1859. În anul 1880 episcopul bisericii catolice Alexander Bonnaz. secară. Coloniştii măresc imediat şi suprafaţa cimitirului. donează bisericii pe lângă altarul principal. De asemenea. Deci. sprânjiţi prin pădure. Valea lui Iuga. care a preluat firmele de prelucrare a lemnului. sosit ca turist pe aici. de către un italian. Poiana Vasilie. chiar a mangalului. Mormânt. fiind încântat de frumuseţile locurilor. Cel de-al doilea a fost confecţionat la Timişoara în stil greco-oriental. sosiţi aici. Crăinicel. Aceştia locuiau în „sălaşe” şi se ocupau cu creşterea animalelor. dorinţa lui a fost ca localitatea. Întemeietorul acestui cartier a fost Georg Brenan. numărul coloniştilor mai creşte cu 40 familii şi respectiv 237 de suflete. un altul. iar STEG 82%. Sestover. adică proporţional cu numărul aproximativ al celor ce sosesc şi se stabilesc aici. directorul societăţii de căi ferate de atunci. Groposu. aici la Văliug. Pomi fructiferi bătrâni şi ruine din piatră mai amintesc şi azi de aceste aşezări: Crainic. Delocian. Tot de la acea dată se înfiinţează Regimentul de Caransebeş care preia 18% din întinsele păduri.

Astfel se aduc cantităţi de sute de kintale pe an. Jurma. Belcea. Din acel moment mangalul se transportă cu căruţa trasă de cai. Tot în 1874. Pasere. chiar la izvoarele Bârzavei. de fier şi înapoiat în stare de folosinţă. Se pune problema construirii unui drum corespunzător din 1750. Simic”. Toate aceste familii sânt români. la Reşiţa. dar nu erau drumuri de schimbat modul de aducere a mangalului cu cai la transport cu căruţa. Dinteanu. Mănescu. Munteanu. Informaţie luată de la bătrânii localităţii. 18 . ca urmare a dezvoltării lor. produs la distanţe mari. Din aceleaşi motive de economisire. când ia foc. se prezice un viitor mai luminos pentru uzine. de lemn. Retezan. 1803. ceea ce aduce o stare bună de economie. care venea plin de apă. la cea de jos de 0. pe Valea Bârzavei. se realizează abia în 1802. El funcţionează ca fabrică de cherestea până în anul 1872. larg la baza de sus de 1. Brebenaru. de lângă Bârzava. În acelaşi an. peste Piatra Albă. până la Muntele Semenic. în transportul cu căruţa. se aduce un gater mare cu 18 pânze. se vede şi azi o parte din instalaţia în beton a fixării acestui gater.75 metri şi înălţimea de 0. Celălalt gater se duce la Răchita – o colonie menţionată în această lucrare – unde trăieşte până la finele secolului al XIXlea. în 1874. Raşovan. Abia de-acum. Rezolvarea lui.50 metri. pentru locuitorii şi muncitorii de pe aici ca urmare a realizării drumurilor menţionate aici. în poziţie verticală. din 1863. În 1863 se construieşte drumul Komitatului Franzdorf (Văliug) – Cuptoare.90 metri. prin înlocuirea transportului de convoaie de cai. când este înlocuit cu altul din cele două aduse acum. Pe acolo s-a construit de meşterii italieni un canal pentru apă. au nevoie de cărbuni. Spătaru. fierul. este prelungit până la Reşiţa. Aci se va aduce fier brut laminat pentru prelucrare la forjă şi iarăşi dus înapoi cu căruţa care vor veni iarăşi încorporate şi tot astfel zilnic. Începând cu anul 1803 se instalează un cuptor de afânare şi două ciocane cu roţi hidraulice pentru forjat fier şi le fixează în locul numit „Hommerschupfen” – care tradus în limba română înseamnă „şura Ciocanului”.Se menţionează: „… şi azi se mai găsesc în Văliug multe din numele acestor familii: Bălanu. se începe drumul de la Podul Secul. Uzinele Reşiţa. instalat la locul ocolului silvic. Rânduită chiar la colţul de lângă cei doi vecini la locul denumit. dar care peste 11 ani. Jianu.

Oraşul Văliugul de la deal (adică cel până la Gozna. primărie. După revoluţia din 1848 – dată la care ţăranii şi muncitorii posesori de care şi căruţe nu mai sunt obligaţi să presteze munci gratuite în transportarea materialelor – mai ales cărbunii pentru uzine. ocolul silvic din centrul din Tei care din acea clipă au iluminat electric şi zona aceasta va căpăta imediat denumirea de Oraş-Văliug. cât şi pentru circulaţia locuitorilor din aceste frumoase zone muntoase.În anul 1916 se montează la instalaţiile de lângă gater un electromotor care. de 1477 metri în vârful Piatra Goznei. au creat condiţii din cele optime pentru creşterea ritmului economiei uzinelor. fiind inclusă şi Gozna până către Dealul Drăguţii). bogăţiile în Aurul Verde. fiind ca un turn al apelor din care izvorăsc şi se împrăştie ca spiţele unei roţi: Bârzava. şi în acea clipă localitatea va avea trei denumiri: 1. Una din marile realizări din secolul al XIX-lea este dezvoltarea căilor rutiere. Oamenii de pe văile apelor urcă la munte. Consider necesar să reliefez în prealabil consemnări ale specialiştilor în aprecierea şi intervenţia pentru folosirea bogăţiilor naturale ale Văliugului. 3. Andrei Mălăescu. în 1910 se construieşte drumul de peste şeaua Bârăviţa la Anina-Steierdorf-Oraviţa şi iată că apare o altă cale de a merge la Văliug. schimb de experienţă. sau Slatina-Timiş direcţia Caransebeş. munte singuratic. de acum este legătura făcută între Văliug şi şoseaua naţională prin Gărâna–Slatina-Timiş–Herculane. Deci. În anul 1855 se construieşte drumul dintre Văliug şi Gărânaiar mai târziu. 19 . Caraşul. apa şi pădurile: „Semenicul poate fi asimilat unui centru al lumii – vezi credinţele popoarelor –. După cum foarte bine cunoaştem. se întâlnesc periodic pe Platoul Semenicului. prilej de unificare naţională” – ing. 2. Văliugul de la vale (de fapt se mai zice Văliugul bătrân). atât pentru transport de materiale necesare uzinelor. Timişul. În perioada 1899–1903 a fost prelungit drumul de la Gărâna (Wolfsberg) peste Brebu Nou (Neidenthal) la Slatina-Timiş. unde se creează şi dezvoltă uzinele. acţionat cu ajutorul căderii apei. apelor date de Bârzava şi afluenţii ei – ca şi diferenţa mare de nivel de la înălţimea dealurilor şi a munţilor Semenic până la Reşiţa. produce curent electric pentru magazinele. Nera.

traseul pentru plutirea lemnului de la Văliug din locul Klaus (lângă Vila Klaus de azi) este de o lungime egală cu 38. iar această cantitate de apă putea transporta cantitatea de 4. În scopul acestei realizări era necesară angajarea unei firme cu rezultate în domeniu. ca şi canalele.085 m/s. nici ieftine. dar aceasta abia începând cu anul 1893. aceasta din urmă este înălţimea până la care ajunge apa. cele goale erau trase de cai la deal. spre sud de Văliug. tunelurile.000-10. Iată prima plutire a lemnului şi care sunt cotele terenului. Aşa se găseşte valorificarea apelor menţionate mai sus. Capacitatea acestui paralelipiped era de 140. până la Reşiţa este o diferenţă de nivel de 458 m. 20 . Timpul efectiv folosit de plutărit până la Reşiţa dura aproximativ 6 ore. Plutirea se făcea la un nivel al apei de 0. anume primul loc de la Reşiţa pentru sprijinirea lemnului expediat de la Văliug în Land/Reşiţa. Se construieşte un baraj care are rol de rezervor. În anul 1865. Din această distanţă.6 m cu o viteză de 1.5 – 0. se făceau de mâna omului. Acestea prin arderea lemnelor produc mangalul. Transportul lemnelor din pădure până la locul de aruncare în apă de plutărit. Transportul pe apă a lemnelor – altfel zis plutăritul lemnelor de la locul de producere până la locul de consum – cu ajutorul canalelor cu apă.000 m3. începând cu anul 1864.000 m3 de apă. apeductele. pentru ca mai apoi totul să se realizeze cu ajutorul funicularului. primele două numere de aici reprezentând lungimea şi lăţimea. de la Bleikert din Dresda (Germania) execută lucrările specialistul Johann Cservenka. care sunt dar al lui Dumnezeu. în condiţii deloc uşoare. 11. la 4 km de uzine. 7 km sunt de la Klaus la Văliug. Dar focul nu merge decât toamna şi iarna. Această operaţie de transport se desfăşura numai pe perioada lunii martie până la jumătatea lunii august cel mai devreme. cazul de la noi: Bârzava şi afluenţii săi. De la punctul de plecare ce este la o cotă de 714 m. Astfel.9 km. Redăm cazul asigurării debitului de apă din punctul Klaus pregătit. 26 m.Acestea trebuiau oricum efectuate. nici de durată mică. fiindcă focul trebuia să ardă permanent la fabrici.Dar asigurarea debitului de apă.5 m. Acest baraj ca să fie plin cu apă avea următoarele dimensiuni: 76 m. din buşteni de brazi ciopliţi – o muncă deloc uşoară – cu umplutură de piatră. se făcea cu vagonetele în cădere liberă pe şinele de fier. Nu mai amintim muncile ce se efectuează pentru stivuirea lemnelor în aşa zise bocşe mari având fiecare câte 100-160 m3.

5 m. La fel s-au construit apeductele: . dar şi de apă – mijlocul cel mai lesnicios de transport al lemnului necesar cuptoarelor oţelăriei şi furnalelor. Se construieşte centrala hidroelectrică de la Breazova şi mai târziu centrala hidrolelectrică Grebla de unde se foloseşte apa în scop economic. În aval de Văliug. noul necesar: 1. Coziuţa de 792 m. în anii 1901.Râul Alb . Dorin Pavel întocmesc studii de sporire a debitului apei. Barajul este construit din beton.5 m3/s. ing. Se construieşte barajul Breazova. la 4 km. O lucrare temerară pentru acele timpuri. Rănchina de 486 m. ea se întinde pe o lungime de 2 km. 216 m lungime şi 18 m înălţime. fier şi piatră. coroane.768 m. Lucrarea era fundamentală pentru existenţa şi dezvoltarea în continuare a Reşiţei. devenise o problemă a întregii naţiuni debitul apei uzinei din Reşiţa. la locul numit Cleanţul Sârbului. Costă 1 mil. cu o diferenţă de nivel de 500 m.3 – 1. La un loc un sistem hidroenergetic ce cuprinde circa 8 km canale de aducţiune şi tuneluri ceea ce asigură un debit de aproximativ 0. Are lungimea de 90. în văile sălbatice de sub poalele Semenicului. Pentru setea de oţel.Secul . ca lucrarea să fie executată atunci. 21 . primul baraj peste Bârzava.El vine şi montează agregatul care este gata în primăvara anului 1893 dată de la care începe operaţia.576 m. 1 septembrie până în octombrie 1904. 30 m lungime şi 18 m înălţime. Dar izvoarele existente erau insuficiente… spune inginerul. de mai multă apă – de apă convertită în kilowaţi lumină. Teus de 192 m. cu orice preţ. m3 de lemn. începe bătălia pentru apă şi nu se poate încheia acum.Curmătura 80 m lungime şi 15 m înălţime. pe o lungime de 5. Funicularul lucrează până în 1911 şi s-au transportat la uzine circa 50 mil. Şi totuşi iată ce spune teoria tehnicii contemporane: – oţelul ca să fie oţel cum se cuvine. Acest teleferic a făcut legăturile între pădurile Semenicului – Râul Bârzava. 180 m lungime şi 50 m înălţime. Când barajul este plin cu apă. iar la coroană are 3 m. dr. În perioada de pregătire s-au construit canalele: Barni de 1.7 m3/s. grosimea de 20 m. a avut nevoie dintru început de apă. Şi tot pe teritoriul Văliugului se începe trasarea pe hartă în perioada începând cu anul 1957 – când un colectiv de specialişti condus de prof.Breazova .

Uzina Hidroelectrică Crăinicel C.5 m3/s cât se ceruse.640 m.000 m.16 mc/s. Iată că se înfăptuieşte o adevărată revoluţie în construcţii hidrotehnice. Astfel. Crăinicel. au devenit insuficiente pentru uzinele din Reşiţa. de 2.200 m. a hotărât o nouă existenţă a Reşiţei. Se dă în exploatare primul furnal de 700 metrii cubi care. . printr-o conductă de aducţiune. Întregind la peste 180 kmp suprafaţa de pe care Reşiţa îşi adună apele. Această uzină funcţionează condiţionat de necesarul de apă industrială de la Reşiţa fiind alimentată din: . Lăţimea de bază: 113.E. Îşi închide dosarele. Înălţime constructivă: 48 m. apoi pe un canal liber vreo 1.80 m.Până la urmă. trebuie aduse la Reşiţa. Au împins apa într-un tunel lung de 1.aducţiunea Safra.lacul Gozna. Andrei Mălăescu. în frunte cu ing. 22 . Lucrările s-au terminat în anul 1952 când au dat cei 1. În continuare fac un alt tunel. Atunci s-au realizat staţia de pompare de la Tiniş-Trei Ape şi barajul Secu. clădit dintr-o epopeică încleştare umană. cercetări.aducţiunea Semenic. Barajul Gozna a fost construit între anii 1948 – 1952.H. Iată că şi cantitatea de apă prin captarea apelor muntelui care izvorăsc din Semenic. Planul era ca să capteze cursul superior al Nerei la cota 1. amplasat în apropiere de satul Văliug a fost construită în anii 1947–1951. alături de cele trei cuptoare Siemens Martin de 120 mc ale oţelăriei. Caracteristici constructive: Lungime – front de barare: 230 m. Acest imperiu al apelor. mai scurt.100 şi să-i treacă debitul în bazinul Bârzavei. unde izvorăşte Bârzava. prin care au trecut-o în bazinul Nera-Nergana alt canal liber de 3. după studii. Aşa a fost. 750 m. deliberări. decizia hotărârii în final: o parte din izvoarele Nerei (râu ce se varsă pe versantul opus al Semenicului). iar de aici mai departe ceea ce a fost odată Nera a devenit apă de Bârzava. s-au întocmit variante multe şi în sfârşit. în anul 1961 se declanşează o nouă etapă a bătăliei pentru apă. Specialiştii. . fără precedent în ţara noastră. solicită un debit superior. castel de echilibru şi conductă forţată.097. au plecat de la cota 1. până la Coşava.

Vasile Ponoran obţine aprobările de rigoare. dar şi populaţia ca şi omul nr. 23 . După multe intervenţii susţinute în mod consecvent de primarul ambiţios în fapte. întocmeşte documentaţia cu organele competente în urmă cu patru ani. Dar diferenţa de lucrări denotă suma de bani necesari a termina 100% operaţiile. În ultimii trei ani a reuşit să efectueze în proporţie de peste 80% din lucrările aferente acestei operaţii complexe.Alimentarea comunei Văliug cu apă potabilă şi canalizare În cadrul comunei problema alimentaţiei cu apă este una din cele mai solicitate atât de locuitorii de baştină cât şi de proprietarii caselor de odihnă construite pe teritoriul comunei. 1 al comunei vor avea încă de aşteptat şi nu vor fi satisfăcuţi nici moral pentru atâtea tergiversări. urmând să se prelungească termenul de punere în exploatare. Dar aceştia nu sunt aprobaţi.

ca de altfel al Banatului din care face parte şi comuna Văliug. dar nu se putea compara cu cea din Austria. maghiarii şi austriecii au asigurat desfăşurarea activităţilor în special în domeniile sociale. în care scop au editat broşuri care indicau fertilizarea solului. până în anul 1918. 24 . sub aspectul organizării muncilor în agricultură. neproductiv. de fapt. la populaţia locală. au contribuit la realizarea bunăstării cotidiene. se datora şi lipsei proprietarilor de suprafeţe agricole. obţinerea de puiet de dud. toate cele menţionate anterior. calitatea îngrijirii şi respectiv a obţinerii de venituri. Deşi stăpânirea a durat secole. Învăţământul În trecutul istoric al acestei comune.IV. Popoarele ce i-au subjugat: turcii. recoltarea frunzelor. În domeniul exploatării suprafeţelor agricole au dat o atenţie sporită creşterii duzilor. faţă de celelalte provincii din Banat. până pe la 1860 când vine ultimul convoi în această localitate. În specificul părţii acesteia a Banatului. albinăritul. oamenii au fost influenţaţi de diferitele popoare ce au avut trecere prin acest cadru natural de o rară frumuseţe. Populaţia germană. Feudalismul era mai dezvoltat. ori muntos. a păstrat nealterate. Asuprirea n-a fost o fericire pentru nimeni dintre aceste etnii. În general nu se poate învinovăţi vreunul dintre aceste popoare de amestec flagrant în evoluţia societăţii specifice fiecărei etape istorice. Proprietarii de pământ erau interesaţi să dezvolte o agricultură în mod intensiv spre a obţine câştiguri mai mari. dar şansele de convieţuire în limite absolut normale. religia şi tradiţiile neamului din care au provenit. alcătuită în special din mulţimea de colonişti sosiţi începând cu data de 29 iunie 1793. sunt şi zone de fertilitate bună. Limba de predare în şcoli. locuitorii acestor meleaguri au rezistat tuturor asupririlor. chiar şi-au păstrat limba. dar şi îndrumări specifice creşterii acestor vieţuitoare aducătoare de venituri. domenii ce le aduceau lor venituri şi cele care contribuiau la dezvoltarea economică. an la care Banatul se alipeşte la Patria mumă. În domeniul micilor gospodării s-a dat o atenţie deosebită câştigurilor ţărăneşti prin creşterea animalelor domestice de rasă. folosirea lor la hrana gândacilor de mătase. unde pământul este un teren deluros.În astfel de situaţii ei puneau accent pe dezvoltarea fiecărei laturi aducătoare de bunuri materiale. în special. Aceasta. dar şi de către aceştia nu permanent. n-a fost impusă decât de către maghiari.

era acela ce făcea cu adevărat prozelitism. necesitau o pregătire specială. De acum se pune problema. Adică să cunoască cifrele din care se formează numerele. spre a contribui la susţinerea politică a clasei proprietarilor. deci asistăm la dezvoltarea unei noi orânduiri sociale. slav şi chiar maghiar. a uzinelor şi fabricilor. mijloacele de extracţie a cărbunelui pentru uzine.Ne aflăm în secolul al XVI-lea. Manifestările culturale. în războiul de la Mohacs. Se dezvoltă fabricile. a culturii în feudalism este dependentă de biserică.Aceste activităţi atrag după sine nevoia de a şti. pe formarea de oameni care să ştie citi. în special. de a înţelege modul de organizare. artistice. să cunoască literele alfabetului latin. să ştie scrie. clasa stăpânitoare a pădurilor. de produs mangal prin arderea lemnului etc. Această latură de educaţie religioasă este evident că nu aducea prejudicii. în timp ce la sate n-a izbândit. să socotească. Catolicismul. În credinţa instituită de a fi mulţumit muncitorul pământului cu ce capătă de la stăpân. a mijloacelor de producţie. un program de atragere a maselor în faţa cărora se prezentau. La oraşe prozelitismul pentru calvinism are succes. cu mult înainte de 1582. în mod deosebit. Propaganda bisericii calviniste se face în limba maghiară pentru cei de la oraşe şi în limba română pentru cei din mediul rural. a proprietarilor de averi. Mai temeinic putem crede că această formă socială este subordonată bisericii şi ea este suportul orânduirii feudale. antreprenori de angajare de mari lucrări. Atunci biserica era un suport preţios pentru clasa politică a feudalismului. se învaţă în limba română. clasa burghezie. pentru meşteşugari şi cultivatori de pământ. Oamenii competenţi pentru pregătire erau preoţi sau cadre pregătite de preoţi. Biserica are nevoie deacum de propagandişti pentru a propaga religia calvinistă şi. 25 . dar pentru aceasta era nevoie de carte. erau şi centre de educaţie culturală. după lupta de la Mohacs. de desfăşurare a multor atribute. se înfiinţează la Lugoj şi Caransebeş şcoala de pregătit învăţători în limba română. Banatul de Nord împreună cu Caransebeşul şi Lugojul sunt anexate la Transilvania. Apar proprietarii de mari fabrici. chiar sub ocupaţie turcească. În anul 1526. învăţământul are caracter de clasă.Rezultă că centrele ierarhice. ba din contră. Toate acestea au avut perioade istorice de folosire. bisericeşti. În această perioadă erau foarte puţine şcoli în Banat. maghiarii sunt bătuţi de turci şi aceştia stăpânesc Banatul până în 1717. să ştie socoti. Dezvoltarea şcolii.

La puţinele şcoli existente învăţătorul nu putea trăi din salariul său. astfel. Germania. Se înfiinţează şcoli în cadrul mănăstirilor. aceştia părăsesc definitiv Banatul. din considerentul de a nu li se degrada poziţia socială. preoţi. fiind nevoit să se ocupe de orice activitate cât de compromiţătoare. Ei nu influenţează învăţământul în limba română şi nici slujbele bisericeşti. 1771. a învăţării religiei. Viena. atunci când muncitorii şi toţi ceilalţi neavuţi vor şti carte. în agricultură. Se împarte în 11 districte conduse de administratori. sub conducerea lui Eugeniu de Savoia. în Normal-Patentul dat de Maria Tereza. nn) „nu au şcoli de ajuns în care să înveţe ce datorii are omul faţă de Dumnezeu. În plus li s-au oferit şi alte facilităţi materiale. Abia în 20 mai 1771. Nu se cunoaşte până când funcţionează aceste şcoli în limba română. Atunci. la protopopi. Din anul următor. a însuşirii limbii române. s-a dispus ca biserica şi administraţia să aibă grijă ca cei tineri să nu se lase fără de învăţătură”.Statul austriac începe să se preocupe de problema învăţământului către finele secolului al XVIII-lea. ca şi alte părţi româneşti. a socotitului şi chiar rezolvării de calcule. 16. Clasa înstărită nu se bucura de măsurile ce se luau pentru dezvoltarea învăţământului. În anul 1718. Singurul organ care-l putea numi şi controla pe învăţător era preotul. pentru autoritatea ce trebuia să aibă. 26 . care puteau fi şi militari. de probleme. 1719.Se creează. Ţârcovnicu). de acum. printre alte hotărâri figurează şi: „Constatându-se că Iliricesc” (adică sârbii şi românii. Aceştia sunt repartizaţi în condiţii foarte bune chiar şi la sate. faţă de Domnul Ţării şi aproapele său. Italia şi Bulgaria. pag. La 14 septembrie 1658 turcii cuceresc o mare parte din Banat care rămăsese sub administrarea Transilvaniei. şi până în anul 1739 se aduc în Banat colonişti din Franţa. armata austriacă. (Din afirmaţiile lui V. Conducerea statului austriac a luat măsuri de dezvoltare a meşteşugarilor dar şi măsuri de sistare a dezvoltării breslelor.Banatul devine. noi condiţii de propagandă religioasă pentru clasa socială a proprietarilor de uzine şi fabrici etc. supus coroanei imperiale de la Viena. îi învinge pe turci. cărturarişi se pune accent pe învăţarea citirii. din Normal-Patentul.

De cei îndrituiţi să le ofere condiţii de stabilire definitivă în ţara de care aparţine Banatul. iar pentru cea definitivă li s-au pus la dispoziţie materiale lemnoase etc.În cadrul spaţiului din zona de azi a Văliugului. cei care nu ne imaginăm nicicum modul lor de viaţă dusă în tufişuri. Aceasta pentru că la acea dată comuna Văliug nu existaşi perioada de la 1793 până la cunoaşterea. Odată cu Normal-Patentul de la Viena prin care se dispuneau nişte hotărâri din cele mai îmbucurătoare pentru părinţi. prin pădurile ce înconjurau centrul civic de azi al comunei. ca teren. cu casa în locul unde ei se stabiliseră. Parte din cei ce puteau intercepta momentele de sosire a unor suflete omeneşti pe acest pământ din Văliug se încadrează şi se înrolează în acel colectiv de oameni care primesc locuri de casă începând de la locul „cu tei” unde au fost cantonaţi şi au trăit scurtă vreme până şi-au improvizat o locuinţă. care atrage o mulţime de complicaţii. Durata vieţuirii lor se cunoaşte abia de la ataşarea lor. Sunt invitaţi să vină să se aşeze şi ei civilizat. în special. trăiau cetăţeni ajunşi pe aici din judeţele Mehedinţi şiVâlcea. de zeci de ani sau chiar secole. în satul numit Franzdorf. în special. iar ale românilor sunt la margini. în care învăţai numai de dragul condiţiilor fizice. apoi pentru fii lor. dar care era cea mai acceptabilă faţă de celelalte părţi ale zonei văzute atunci. înfiinţat la 29 iunie 1793. Sub conducerea acestuia s-au pus bazele construirii şi înfiinţării de noi şcoli în majoritatea localităţilor regiunii. 27 . Copii din Văliugul din 1793 n-au avut marea bucurie de a profita de o astfel de clădire. ca vecini şi locuitori ai coloniştilor ne-austrieci. Construcţiile se realizau de către cetăţenii din sate sau oraşe cu participarea efectivă a bisericilor. Cred că bucuria ce le-a descreţit frunţile năpăstuiţilor este greu de înţeles de noi. când un număr de 71 de familii sosesc în pădurea de tot felul de arbori şi arbuşti. Aşa se explică cum de locuinţele sunt aşezate în mod compact. şi astfel se naşte ca spaţiu cu suflete omeneşti noua comună. vecini cu cele pentru colonişti. ceea ce înseamnă satul lui Franţ. popularizarea formării noii localităţi a fost minimă. Bineînţeles că în locuinţe erau oameni. întâlnesc locuinţele improvizate de cei cu locuinţele în natură. azi VĂLIUG. alături de fericirea poporului bănăţean de a fi fost numit ca Director general al învăţământului bănăţean românesc şi sârbesc marele om Teodor Iaancovici. În timpul muncilor la care se deplasau în pădure muncitorii colonişti.

în această carte a satului Văliug. se bucura cu prisosinţă un preot. De la cine?! Se poate răspunde: de la un vecin care avea ceva cultură. dar şi urmaşilor din generaţie în generaţie. De asemenea. Toate aceste afirmaţii au un suport real. despre existenţa unui organ din ierarhia bisericească ortodoxă a Banatului. fiind şi socrul meu. sunt completate de dirijorul corului din Văliug. când nu exista învăţământ organizat. care ne ajută să ne cunoaştem istoria învăţământului nostru de aici ca şi o parte din crunta istorie a acestei localităţi. nu pot să trec cu vederea nişte carenţe ca realităţi – adică documente pentru viitorul acestei localităţi. la Cozia. Cele ştiute de la izvoare. exercită şi profesiunea de învăţător.Cu toată vitregia naturii de a nu exista o formă de învăţământ în perimetrul ce cuprindea toate cele aproximativ 15 – să le zicem – cătune. Iată un caz dintre cele mai valoroase şi atunci. Dar cu mare grijă s-a reuşit să nu se popularizeze locurile de ascunzişuri. drept de care. În complexitatea căutărilor de documente arhivistice ca şi cele de tatonare prin tot felul de procedee de muncă de la om la om. în locurile cu cătunele ce aminteam mai sus. ori de la un militar. la şcoala din Văliug. adevăruri privitoare la activitatea marelui om al secolului al XIX-lea. Deci este de admis că făcea şcoală cu copii. sau de la preot. pe nume Filaret Musta. Badea Busuioc. am reuşit să găsim o fărâmă de adevăr care conduce la multe descoperiri. 28 . care au fost numai minim 15. ca profesor de matematică. la Crainic. dezinteresat de fapt. Caransebeş. despre care se ştiau foarte puţine şi de foarte puţină lume din toate clasele sociale. mai bine zis. de oameni de bună credinţă. este intelectual din secolul al XVIII-lea.” Tatăl său. dar aşezate de la Groposul. decedat în 1988. dar şi azi. Breazova. Musta. dar se naşte întrebarea: oamenii nu se expuneau să fie cunoscuţi. atât de scumpă şi dragă nu numai nouă. Dorind să stabilim. pe atunci. dar nici căi de acces cu oraşele din zone limitrofe ce dispuneau de şcoli. concret. am reuşit să aflu. Tatăl lui. de profesie preot. Deci s-au făcut eforturi deosebite pentru a deveni ceea ce a fost. având diferite responsabilităţi în afară de munca de profesor. Leipzig. Cuca etc. “În perioada cât am funcţionat aici. să descoperim. o bună parte din copii au reuşit să înveţe totuşi carte. Doresc să amintesc doar localităţile unde a învăţat: Beiuş. mai sus de localitatea Secu. Răchita.

Nu se putea ca românii să nu fi procedat la fel. Apoi. dar neorganizată. Colonişti au mai fost aduşi în anii 1810. ca şi absenţa situaţiei statistice de atunci. nu puteau părăsi locul de muncă. şi dispersate. pentru acelaşi sat. Cum aici a existat preotul Musta. unde se centralizaseră la vremea sa. Onciulescu. se precizează că şcoală n-a existat decât în acelaşi an cu înfiinţarea satului. precizează: „Anul înfiinţării şcoalei. cu numele Franzdorf. Dintre aceştia se repartizează o parte de 237 de persoane la Krivei. Cum satul s-a înfiinţat în anul 1793. 1859. Existenţa şcolii în limba germană de la Văliug nu se pomeneşte în carte. nu putea să nu sprijine şi pe părinţii şcolarilor români dacă a fost necesar. în documentele statistice pentru finele anului şcolar 19301931. şi învăţământ neoficial. 675. deci să aibă şcoală tot din 1793. construiesc în mod sigur şcoală pentru 1793-1794. 305. în volumul „Contribuţii la istoria învăţământului din Banat până la 1800”. Cum coloniştii au convieţuit în aceleaşi condiţii săteşti şi în relaţii dintotdeauna foarte bune. faptul se datorează unei erori. nr. fiindcă nu se menţionează nici numărul de copii şcolari la rubrica prevăzută în document.Comuna Franzdorf ia naştere la 29 iunie 1793 (deci Văliugul de astăzi). a funcţionat ca preot şi învăţător. din 1793 în continuare. se trage concluzia că şi fiii de români s-au bucurat la auzul clopoţelului de sunare de intrare în clasa de învăţământ autorizat pentru care au dus o mare luptă constructivă şi bisericile. Aceste adevăruri infirmă cele precizate de P. Oricum. care aşa cum se precizează în acte şcolare. cam pe la 1790. Dacă coloniştii vin cu învăţătorul Anton Iosef Priklmayer. adică Crivaia. iar în Poiana Văliugului (Iosefinental) se pregătesc 20 de case pentru cei din anul 1872. data nu de la 1790 ci de la 1793. suntem siguri de fericirea de pe buzele copiilor de români. 29 . Directorul şcolar Grigore Pungă. şi distanţate. respectiv preoţii. Deci. Din arhiva consultată reiese că mulţi colonişti lucrau la distanţe mari de sat. când s-a înfiinţat comuna”. nu există nimic scris decât ceea ce se poate deduce. crt. pag. 1858. cum învăţătorul Musta învăţa copiii de români pe când locuiau prin spaţiile acelea. Radu şi D. Privitor la spaţiul şcolar pentru elevii de la şcoala germană. la tăiatul lemnelor sau la producerea mangalului. se deduce că învăţământul organizat. dar cu români. tatăl episcopului Filaret Musta. Onciulescu a recunoscut că nu a primit la timp situaţia cerută de organele şcolare de conducere din Iugoslavia. D.

acest fel de situaţii erau greu de rezolvat. de până în 1967 când se închide. au fost efective de copii pentru două clase. Italia. dar nici sală n-am mai văzut ci o cameră. 30 . 1950-1951 şi 1951-1952. creând şcolii greutăţi. Din anul 1962 au mai rămas copii germani. la originea lor. În aceste cazuri n-a fost problemă. Aceasta se presupune că este în spaţiul fostului gater. însă se prezentau la examene la şcoala din sat când aceasta îi planifica. acestor eforturi. după un anume standard. dar urmează cursurile şcolii cu predare în limba română. Privind spaţiul de şcolarizare. măcar şi de aici au început greutăţile care nu au putut fi soluţionate până la închiderea şcolii. şi apoi o altă sală dar care n-a semănat niciodată cu ceea ce se pomeneşte aici ci mai mult cu o cameră de locuit. ori s-au stabilit în alte părţi ale României. care veneau cu familii şi aveau copii de vârstă şcolară. N-au urmat învăţământul particular. Pentru etnia germană ai cărui copii au urmat şcoala până la clasa a IV-a în limba germană.Era necesar ca învăţământul să asigure condiţii în apropiere. Dar cum nu totdeauna era posibil. adică şcoli profesionale. În bună parte a timpului. spaţiul a fost corespunzător numai pentru anii când nu au fost elevi suficienţi decât pentru o clasă. în special când fabricile din Reşiţa aveau nevoie stringentă de lemn şi trebuiau să angajeze mulţi muncitori. Austria. subsemnatul am funcţionat ca profesor doi ani. din 1793. La clasele gimnaziale continuă ca şi la cursurile post-gimnaziale de la oraşe. adică la domiciliu. De regulă. elevii urmau cursurile la învăţământul particular. Era învăţământ particular ca şi învăţământ pentru cazuri speciale. Pentru învăţământul din Văliug. Au fost situaţii frecvente în secolul al XIX-lea. ca şi astăzi. Majoritatea părinţilor părăsiseră România. peste putinţa şcolarului. în 1807. S-a construit în secolul al XIX-lea o clasă după stasul celei pentru învăţământul german. Privitor la această afirmaţie. Acest imobil este perfect şi azi. ei figurând neşcolarizaţi. problema spaţiului n-a fost rezolvată nici acum. dar distanţa era destul de mare. Există dovezi scrise în acest fel la şcoală. coloniştii germani au reuşit să construiască localul de şcoală corespunzător. Nu sunt cazuri decât foarte izolate de copii aparţinând şcolii germane care să facă dificultăţi cu prezenţa sau promovarea. licee industriale etc. solicitau un local cel puţin provizoriu pe durata şederii lor la muncă. când n-au putut rezista drumurilor. aceştia au rămas repetenţi. De asemenea. în septembrie 1962. plecând în Germania. au existat copii care au fost înscrişi la distanţe nu chiar acceptabile.

provizoriu din scândură. pe domnul Câmpan. fiindcă nu aveam nimic. dar a fost mai dificil până am reuşit să facem peretele fiecărei săli. Astfel au apărut două săli în loc de una. cum nu este la localul respectiv. toate clasele. s-a reuşit o mare realizare: o sală în plus din şcoala de jos (cea pentru învăţământul în limba română). din scândură. am reuşit să efectuăm zidul despărţitor. dar după ce pleacă directorul în concediu de primăvară în aprilie 1951. apoi bătut lănteţi oblici pe dinafară şi tencuiţi. În final. Surpriza mare a fost pentru director. în două schimburi. profesor 10 ani şi restul director şi nu am cunoscut o astfel de sală folosită. iar uşa nu s-a montat în interior (deschiderea) ci afară. ca şi acum. În mod organizat am mobilizat părinţi de la clasa unde eram diriginte. mi-a lăsat totul în primire pe cele 10 zile de vacanţă. o comună pe lângă Oraviţa. dar fără bani. dar nici pe altul nu lăsa. Cum? Numai în săli. în mod permanent. Am organizat acţiunea şi. apoi vreo 3-4 flăcăi de la marele şantier al construirii barajului din Gozna. bătută în cuie pe stâlpi de lemn. 31 . care l-au turnat… şi a fost mutat disciplinar la Văliug. în trei zile. chipurile. Am făcut rost şi de asta. în poziţie orizontală. În acea sală trebuiau să înveţe. Ne-a mai rămas să facem uşa. cea iniţială din secolul al XIX-lea. rumeguş presat cu maiul. care era măcinat de necazuri cu cei de la putere. A rămas văruitul şi scările pe care le-am improvizat din scândură de la gater. Pentru mărirea spaţiului de şcolarizare personal m-am implicat împreună cu soţul unei învăţătoare Câmpan. mai sus cu vreo 30 de metri. care se găseşte vis-à-vis de biserica ortodoxă. şi o sală în plus la localul pentru învăţământul în limba germană. unde lucrau peste 5000 de inşi. sau patriotic. de acum pentru fiecare sală. prin închiriere de la vecini şi. care era angajat la gaterul de alături de şcoala germană. Cetăţenii nu fuseseră obişnuiţi să lucreze de clacă. Am reuşit să angajez zidar. să facem un zid despărţitor la fiecare din cele două localuri existente. evident. Dar învăţământul a avut numai sala menţionată mai sus. Era masca pentru care am antrenat. Acesta nu dorea să se implice. s-au făcut în curtea fiecărei clădiri. Subsemnatul aranjasem la organele inspectoratului şcolar modificarea ce a suferit-o fiecare local de şcoală. Scările. În penultima zi de vacanţă mi-am făcut drum la aceste organe de i-am informat realizarea. Între ele. camere improvizate.Anii şcolari în care am funcţionat la şcoala din Târnova sunt din 1952 până în 1988. Cum dânsul locuia la Forotic. Nu am lăsat la o parte nici din elevii mai zdraveni şi cu părinţi mai înţelegători.

am primit un premiu de la Inspectorat şi unul de la Regiunea Severin. Scândura. a organelor judeţene. obţine aprobarea. dar în colţul dintre peretele vechi şi cel improvizat. Se părea că promisiunile din anul 1997 vor aduce o deosebită realizarea pe linia construirii unui nou local de şcoală. Un fapt foarte curios. pentru nici un leu din buget. plecarea directorului la Forotic. De atunci. ce crede despre diferenţa de sunete lovind fiecare perete cu degetul. Adică. un conducător deosebit în organizarea de lucrări publice. pe director în anul 1997. în care funcţionase şi baia comunală până în 1960. din 1951. un imobil vechi. pentru 1998. Muncitorii dădeau jos şi tencuiala de pe zidul de imprimez. Realizarea aceasta pentru director nu prea a fost pe plac. mărirea spaţiului s-a făcut odată cu închiderea învăţământului în limba germană. în anul 1962. din funcţia de secretar al primăriei. când am fost în prima sală de la fosta şcoală germană. În urma eforturilor de convingere asupra necesităţii obţinerii de spaţiu şcolar. 32 . care a dat posibilitatea să se vadă materialele cu care am făcut lucrarea pomenită mai sus. pe atunci. De asemenea a plecat învăţătoarea ştefan Elena la Reşiţa odată cu ieşirea soţului său la pensie. faţă de cel de la peretele improvizat este mult diferită. în 1961. care a lăsat locuinţa din curtea şcolii de la învăţământul românesc. Primăria. Drept răsplată a datoriei la clasă. Acustica (sunetul) în urma lovirii peretelui clădirii vechi. dar nici pentru 1999-2000 nu s-a realizat. însă volumul fiecărei încăperi nu răspunde cerinţelor igienice şi chiar de desfăşurare a activităţilor”. Dar după aceea a fost foarte bucuros. unde o trupă de specialişti făcea lucrări de tipul Mechram. ca şi în acest domeniu edilitar-gospodăresc. Aceasta a fost transformată în spaţiu pentru procesul de învăţământ. În fond. aproximativ. lănteţii. Era după 46 de ani. Apoi. l-am întrebat. Se cercetează de specialişti în domeniul de rezistenţă şi se aprobă pentru construirea unui local nou. precum şi stâlpii au făcut impresia că sunt de foarte puţine zile folosite. se aude diferenţa. că nu ştia. stând în interiorul oricărei săli dintre cele două. Din motivele de mai sus ca şi de teama organelor superioare. domnia sa l-am informat după ce şi-a făcut puţină teamă. Acest lucru i-am arătat. Acum era spaţiu mai mult. se implică şi în această mare lucrare. dar cu fundaţie temeinică situat lângă imobilul primăriei. ceea ce a constituit şi pentru mine o deosebită bucurie materială. prin persoana primarului Vasile Ponoran. Desigur. În anii 1994-1997 s-a obţinut Casa Parohială de la Biserica Romano-Catolică.Aceasta a produs bucurii mari.

în special în vorbirea dialectului local. ca slujitori ai celor două etnii. în datele biografice precizează istoria familiei sale genealogice din judeţul Vâlcea din vechea Românie. nu mai sunt fonduri lichide. timp de 169 de ani. căreia îi face portretul care este demn de urmat. ca şi cei cu originea germană în limba română. Pe parcursul istoric al convieţuirii. numărul copiilor ce învăţau să citească şi să scrie în limba germană se mărea esenţial. când lucrările sunt efectuate în proporţie de aproape 70%. deci Franzdorf”. în ciuda influenţelor vremelnice care se credea că va contribui negativ. metodică. ca şi la petreceri în zile de sărbători. De acum.Lucrările se efectuează în 1998 şi puţin în 1999 în luna martie. mai ales pe linie profesională. Exemple concludente se pot da de la ambele etnii. până şi la excursii şcolare. Nu se puteau deosebi în comportament. Conducătorii şi colectivele de cadre didactice de la ambele şcoli. pe măsura trecerii vremii. Părinţii copiilor germani ştiau perfect limba română. al muzicii. De asemenea menţionează că bunicul său s-a căsătorit cu o fată din Târnova. Astfel. a avut influenţe din cele mai bune între şcolarii celor două etnii. de-a lungul existenţei lor. 33 . Acesta este cunoscut ca o personalitate pe plan mondial. Lucrarea este sistată şi nu se asigură nici fonduri pentru tabla de pus pe acoperiş pentru a proteja de deteriorare cel puţin binalele. au trăit în condiţii din cele mai dorite de un om civilizat şi de caracter. precum şi în munca extraşcolară. cea cu predare în limba română şi cea cu predare în limba germană. Printre operele sale scrise se desprind spaţii care contribuie la determinarea exactă a istoriei Văliugului. pedagogică. Dar cel mai important este ceea ce urmează: „Străbunii mei erau de la Breazova. Aceasta a contribuit şi la realizarea unei atmosfere demne de laudă. de înţelegere. Considerăm că cel mai elocvent este cazul lui Iosif Velceanu. referindu-ne la istoria politică din trecut. dar s-au stabilit în comuna ce a luat fiinţă în 1793. născut la 10 aprilie 1874 în comuna Văliug. Acest fel de a trăi în relaţii de armonie. al artelor. Studii medii şi superioare au reuşit să urmeze şi copiii de origine română în limba germană. şi în societate. în domeniul pedagogiei. nunţi etc. manifestări culturale. ca şi în vorbirea curentă. Ei conlucrau şi pe linie profesională. dar dintre părinţii copiilor români nu mulţi stăpâneau vorbirea în dialectul german. din familia Dalea.

din locurile fostelor colonii în păduri de români. pe care le-am menţionat mai sus. Dar el a urmat clasa următoare. dar şi student. coleg de vârstă. la înţelegerea deplină între etnii. la semeni. Considerăm că este suficient. în limba maghiară. alături de semenii lor pentru creşterea şi dezvoltarea spiritualităţii celor trei etnii. alături de săteanul său krischer. şi cea germană şi cea maghiară. 34 . ambii. apoi în limba germană în clasa a VI-a. Se ştie că stăpânirea maghiară a impus ca limbă oficială în şcoli limba maghiară. Împreună cu colegul său de mai sus. Înţelegere metaforică. la neam şi ţară. mai jos. nu putem contesta şi rezultate aşteptate. sunt încă destule. de caracter. apoi urmează la Leipzig specializarea în limba germană etc.Prin aceasta întăreşte suportul afirmaţiilor că au existat acele mici colective de români stabilite în cele minim 15 aşa-zise cătune din pădurile din jurul Văliugului. Dacă şcoala românească de aici se mândreşte cu odraslele şi elevii săi. De asemenea. şi de şcoala germană. pe care şi le-a însuşit la cel mai înalt nivel. ca un adevărat erou. arătând în plus înfrăţirea cu germani şi chiar cu unguri. ea a contribuit la coexistenţa paşnică între etnia română cu cea germană şi chiar cu cea maghiară. participă alături de colegi şi săteni la activităţi culturale. Continuă la Reşiţa învăţământul gimnazial în limba germană. fiu al Văliugului. Dintre acestea vom relata. care a colaborat cu cea română timp de 169 de ani. termină studiile în limba română. tot în Văliug. în domeniul păstrării limbii române pe aceste grele meleaguri. deveniţi văliugeni de la 1793. Luptă. în special. elev al şcolii din Văliug. Exemple de elemente rezultate din arborele genealogic. în limba maghiară. Din copilărie şi adolescenţă participă esenţial la complexul spiritual al societăţii în care s-a născut. dar a demonstrat până-n ultima clipă a vieţii că a fost un om care a ţinut la sat. apoi la Caransebeş.A demonstrat o capacitate de a învăţa nu numai limbile străine. Iată: fiind un deosebit copil cu talente muzicale. a V-a. la Preparandulmul pedagogic. istorici. începând de la cultivarea semenilor localnici. Iosif Velceanu. ca şi cu alţi săteni. în satul natal. în scris. dorite. de învăţător. deşi maghiari nu erau mulţi. în cele din urmă. dar şi pedagogie şi muzică etc. din dovezile istorice rezultă că a fost unul dintre pilonii temeinici. nemaifiind nevoie să reluăm pomenirea lor. au conlucrat sau au activat. în toate domeniile până la ridicarea pe culmi apreciabile.

un timp director. pe drumul străbătut cu vaporul până la intrarea în ţară. diacon în 1871 şi preot necăsătorit în 1874. din 29 iunie 1793. Iosif Velceanu s-a născut la 13 aprilie 1874. Pater Benedict Braun (1793-1818). Liceul Maghiar de Stat din Timişoara. cursurile de profesori la Universitatea din Cluj. evidenţiem că membrii coloniei germane din 1793 au fost depistaţi din Austria de un reşiţean provenit din Austria.035 mm. absolvă cursurile superioare militare. 35 . din părinţi ţărani. apoi asesor (consilier) titular (1896-1902). Studii de perfecţionare în desen şi pictură la Budapesta şi Viena: 4 semestre la Universitatea din Budapesta. în comuna Văliug. în 1929. s-a născut în 1929. Confesională Reformată din Debreţin. Acesta a asistat cu prezenţa şi mintea sa la găsirea locului de cantonament pentru o noapte. arhiereu. studii gimnaziale la Beiuş. unde a luat bacalaureatul. judeţul Caraş-Severin. tuns în monahism sub numele Filaret şi hirotonisit protosinghel în 1875 şi apoi arhimandrit. care azi are diametrul de 5. hirotonit arhiereu la 18 octombrie 1921. întrerupte. situată la poalele muntelui Semenic. locuinţa primului preot. teologice la Caransebeş. dar n-a fost recunoscut de guvernul maghiar. în 1891. juridice la Debreţin. unde pe atunci nu exista drum deschis până la Văliug. la „locul cu tei”. fiind unicul lor fiu. de la graniţă până la Reşiţa şi de acolo la Văliug. este avansat la gradul de colonel. în judeţul Caraş-Severin. unde a luat diploma de profesor de liceu. acesta fiind martorul ocular al construcţiilor de atunci: şcoala germană. Se stinge din viaţă prematur. cu specializare la Facultatea de Teologie din Leipzig. care-i însoţeşte de la origine până la întâlnirea celor 71 de familii cu Kaizerul de la Viena. Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. născut în 1839 în Văliug. Filaret Musta (din botez Filip). pe nume Loidl. deputat în adunarea eparhială de la Caransebeş şi în Congresul Naţional Bisericesc din 1871. biserica. fiind mobilizat în războiul mondial. profesor la Institutul de Teologie din Caransebeş (18701888). a învăţătorului Anton Iosef Priklmayer (1793-1808) şi preotului român Musta din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Iar fiul său. Studiile şi le-a făcut la şcoala Normală Confesională Ortodoxă Română Caransebeş şi cea maghiară.Astfel. termină Liceul Militar. asesor consistorial onorar (1871). în 1908 a fost ales episcop al Caransebeşului. în comuna Văliug. vicar al eparhiei Caransebeşului (1902-1930). unde unul din teii de atunci. Eugen Fuicu. Coloniştii se cantonează. în România.

la părinţii ce părăsiseră ţara mai înainte. până în septembrie 1962. prin sinucidere. absolvă cursuri speciale de televiziune. Nu existau drumuri. centru industrial de mare amploare. în epoca transformărilor sociale. cu excepţia fructelor de pădure comestibile (mure. chioşcuri. când învăţătoarea Mateyas Helga. 36 . din 1793. cu specific aparte pentru cereale şi celelalte strict necesare familiei. care a funcţionat doar 2 ani şi s-a retras. căpşuni. gimnazii etc. prematur. până se dezvoltă comerţul la magazine.Paul Sava-Băleanu. sau în mâini. croitori. În secolul al XIX-lea se dezvoltă şi învăţământul superior şcolii complementare. Aceste dificultăţi durează cel puţin un secol. Apoi: cojocari. respectiv şcoli profesionale. născut în anul 1941. este născut în comuna Văliug în anul 1929. care durează iarăşi o cale lungă. Oraviţa. la Caransebeş. duşi sau în cap. pentru cele două etnii. în comuna Văliug. fragi. absolvă Facultatea de Medicină şi ia doctoratul ca medic internist. într-unul din Bucureşti. termină şcoala primară ca şi cei doi de mai sus. restaurante şi aici. decât pentru caravane de cai. până către finele secolului al XVIII-lea. Exemplul educatorilor şcolilor s-a transmis indirect la locuitorii acestei aşezări. dulgheri. absolvent al Facultăţii de Litere Bucureşti. care multă vreme au trăit momente şi din cele mai vitrege. cizmari etcCu toată vitregia vremii în direcţia transporturilor terestre. vânzători. română şi germană.a. afine şi măceşe) restul de alimente trebuiau procurate de la locuitori din alte localităţi. Copiii sunt înscrişi la şcoli profesionale specifice uzinelor dar şi la cele de calificare pentru meserii necesare în comune: comerţ. măcelari. Gheorghe Mănescu. prin pădurile ce erau existente până şi pe marginile comunelor de atunci ş. zmeură. unde profesează până când se stinge din viaţă. tâmplari. în Văliug. Funcţionează la catedră. Să ne gândim doar la aprovizionarea cu cele necesare pentru familie. Abia după 1800 apar primele drumuri. Dar pe acelea era foarte dificil de străbătut distanţa de la Văliug la punctele indicate şi retur. La Reşiţa. este nevoie acută de tot felul de muncitori de calificare specială. plecând în Germania. cu desagii încărcaţi pe umăr. frizeri. Aici. copiii ajutaţi şi de părinţi străbat spaţii înfricoşătoare pe alocuri.. panificaţie. Este avansat la gradul de maior şi încheie viaţa tragic. În această perioadă istorică părinţii încearcă să trăiască momente din cele mai fericite privind viitorul copiilor lor. Privind retrospectiv istoria dezvoltării învăţământului în decursul istoriei.

Dar. nu aduce satisfacţie celor ce s-au jertfit pentru ei. dar nici continuatori. dacă vor profesa aceste meserii cu o deosebită râvnă. la demolare. şi au ieşit oameni calificaţi. formarea şi educarea voinţei. 66. la care a ţinut foarte mult. dar şi în aparenţă. Cred că voi reuşi să fac cunoscut pe această cale şi acel articol foarte preţios. ca cea a predecesorilor lor. Din aceste motive casele lor au fost mai simplu lucrate şi majoritatea se mai găsesc şi astăzi ca atunci când s-au aşezat cu locuinţele în afara perimetrului pentru colonişti ce li s-a dat. mai supravieţuieşte. prin reluare. Nu s-a mai insistat de către forurile şi instituţiile abilitate. Descreşterea populaţiei mature. Este elocvent să precizez că în anul 1950. numărul meseriaşilor de orice ramură era consistent. Adică în ultimii 2 ani încoace. de la nr. de când prezenţa subsemnatului s-a înregistrat aici. era ca nou. de lângă primărie. Aportul calităţilor acestor tagme s-a revărsat şi în fondul social al comunei. dar din motive obiective. în comună şi oriunde. care este mereu mai mare după Revoluţia din 1989. Faptul îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale cetăţenilor în secolul al XIX-lea şi până în 1919. Doar o casă a cetăţeanului Mateyas.Finalul a fost: învingerea greutăţilor. casele şi anexele construite în gospodării. după 100-115 ani de la construire când s-au aşezat aici germanii. lasă mărturie scrisă a satului său. cu succes. Se observă o orientare spre această direcţie a absolvenţilor în epoca actuală. Despre casele românilor nu pomenim pentru că aceştia nu s-au bucurat de cele acordate în domeniul materialelor de construcţie ca şi locurile de casă. Rămâne să vedem dacă ei vor obţine rezultate notabile. n-am mai aflat pe nici unul dintre aceia. cei care au terminat învăţământul de 7 şi respectiv 8 ani. la dezvoltare. se constată nu numai din dovezile sau din cele ştiute din tată în fiu că toate construcţiile. Iosif Velceanu. a greutăţilor complexe. Explicaţia este simplă. Şcoala de aici n-a reuşit vreun progres. a meseriilor care nu erau strict necesare în timpul comunismului. dar şi calitatea activităţii lor de invidiat. în general. fiu al Văliugului. s-au orientat în alte profiluri. ca şi anexele. reînnoiţi. se demolează şi se reconstruiesc de o altă ţinută şi de formă şi de fond. în comună. Reîntors după 4 de ani. 37 . în special din 1793. Este suficient să privim clădirile. Chiar cărturarul. parte 100% de material component. casele germanilor. să aibă meseriaşi din rândul absolvenţilor şcolii. de o apreciabilă calitate. Materialul lemnos. pentru a face ceea ce este azi o localitate spre care vin să-şi construiască case de odihnă cetăţeni din întregul judeţ. plecarea spre alte localităţi.

însă la V-VII abia 1/4 din cei de la clasa a IV-a. La clasa a V-a. Permanent şcoala şi-a făcut loc de cinste prin oameni educaţi şi instruiţi. Nu cred necesar de a înşira numele acestora că ar fi mare volumul de muncă şi de material. clasa a VII-a de gimnaziu. Prima promoţie va fi în anul 1950-1951. În anul şcolar 1964-1965. care însă în epoca actuală. până la obţinerea calificării. ne referim la ultima clasă a învăţământului gimnazial. cât şi elevii. au depus eforturi în munca la clasă ca şi cu familiile elevilor. deci. pentru ca în anul 1998-1999 să absolve clasa a VIII-a doar 9 elevi. 38 . De acum şcolarizarea creşte. cu cheltuielile. absolvă clasa a VIII-a 22 de elevi. Desigur. deci în anul 1963-1964 nu a absolvit nici o clasă a VIII-a. în anul şcolar 1988-1989 sunt la clasele I-IV 136 de elevi. în anul 1966-1967 absolvă 26 de elevi. când se aplică reforma învăţământului. Elevii de la Văliug au urmat clasele IX-X la Reşiţa.În ce priveşte evoluţia populaţiei şcolare. se constată o creştere a numărului de şcolari şi înscrierea 100% a copiilor la clasele I-IV. se înscriu mai mulţi decât în anul şcolar 1947-1948. Însă nu s-a aplicat decât condiţionată de nişte criterii pe care nu le puteau îndeplini decât localităţile cu efectiv de elevi suficient. după 3 de ani populaţia şcolii. când îi duce şi abia vineri la ora 16 când se reîntoarce. în anul 19671968 absolvă 21 de elevi. prin slujitorii ei. de după 1989. În anul şcolar 1928-1929 erau la clasele I-IV 136 de elevi. daţi societăţii. dar era autobuz la îndemână. După aceea vine reforma învăţământului de 10 clase în 1968. prin abnegaţia cu care şi-au onorat eforturile. Şcoala de aici. pe care până la această reformă trebuia să o facă la clasele I-IV al Gimnaziului din Reşiţa. scade de 2 ori. dar în clasa a V-a se reîntorc şi cei ce au absolvit clasa a VI-a. pentru cantină etc. Deci numai cei ce au fost în clasa a VII-a au absolvit. Se înţelege ce uşurinţă s-a creat pentru aceste generaţii… Comparând statistic elevii este alarmantă starea de fapt. la cele două şcoli. Oraviţa etc. Aceasta a uşurat mult atât părinţii. la care prima promoţie este în anul 1964-1965. aceasta costa bani pentru deplasare. reforma următoare se aplică învăţământului de 8 clase gimnaziale. Caransebeş. Dar rezultatele s-au obţinut pe măsură. Natalitatea este mult mai mică. în anul şcolar 19651966 absolvă clasa a VIII-a 28 de elevi. cu spaţii şcolare corespunzătoare şi cadre didactice cu pregătire adecvată. nu mai este decât luni dimineaţa. în perioada până la 1948. la Văliug. în anul 1968-1969 absol18 elevi. pentru gazdă.

Dar ce sunt elevii de vină? Examenele susţinute aduc foarte puţine mulţumiri societăţii. şi acum fiii în stagiu de prelungire. primar al comunei. dar cu mandat de a face faţă scopului: toate clasele de elevi să fie într-un singur local. cu spaţii corespunzătoare. fiindcă au existat toate condiţiile materiale. de la lemne pentru toate lucrările. Cauza: nu sunt bani. întreprinderi şi forţă de muncă.În domeniul edilitar-gospodăresc nu putem spune că au fost obţinute ceva succese. care a obţinut mulţimea de aprobări specifice epocii trăite şi lucrarea monumentală cu un spaţiu corespunzător pentru 7 săli de clasă este sub acoperiş. Parcă nu mai sunt dornici de muncă preferând cu totul alte dorinţe. din anii 1996-1999. Abia acum se pun speranţe. Acestea s-au întâmplat în anii 1954-1980. Organele judeţene nu mai au posibilităţi de finanţare nici pentru tablă de acoperit ceea ce s-a lucrat de calitate la acest nou local în anii 1997-1999. şarpanta este expusă intemperiilor iernii ce urmează. ar fi astăzi învăţământ la o singură clădire. şi chiar lor înşişi. s-a lucrat în primele luni ale primăverii şi întreprinderea constructoare a sistat munca. În anul 1999. Considerăm că aici au fost cele mai mari ocazii să se obţină astfel de construcţii. 39 . De vină nu sunt generaţiile de copii ce nu pot să aibă un local centralizat de învăţătură. În ce priveşte încadrarea învăţământului de aici iarăşi sunt probleme ivite mai ales în ultimii ani. familiei şi şcolii. de care nu sunt prea multe localităţi ce duc această râvnă. De s-ar fi produs acestea. când prin interesul deosebit adus de Ponoran Vasile. Cadrele didactice cu studii greu mai doresc să lucreze pe aici.

care are un fiu. ce s-a născut la Văliug în 1839 şi care a făcut studiile: în Caransebeş – gimnaziul. Aici ei aveau ocazia să înveţe modul de pregătire şi de servire al fiecărui fel de mâmcare. cu specializarea la Facultatea de Teologie din Leipzig. urcă trepte de specializare în mai multe ramuri adecvate şi obţine diploma de „Doctor Honoris Causa” a Facultăţii de Teologie din Cernăuţi în 1929. care având o pregătire profundă şi dragoste pentru generaţiile încredinţate a le instrui şi educa au depus eforturi în mod consecvent. Este suficient să scoatem în evidenţă existenţa preotului Musta. cele două etnii necunoscându-se suficient . În cazul românilor situaţia era poate mai grea deoarece ei proveneau din grupuri de familii care trăiau izolate.V. coloniştii vin cu cadre intelectuale: preotul Pater Benedict şi învăţătorul Anton Iosif Priklmayer. Pe lângă fiecare şcoală aparţinând ambelor etnii. Credincioşii de la ambele religii. Munca culturală În zona Văliugului băştinaşii români veniţi cu mult înaintea coloniştilşor austrieci. juridice la Debreţin. Există în Văliug şi alte cadre distinse: învăţătorul Ion Popescu. Situaţia a fost facilitată de existenţa unor factori naturali. stabiliţi temporar prin „ochiuri de pădure” împreună cu aceştia din urmă au format comuna Văliug. are ca sarcină participarea elevilor la slujbele religioase în cadrul cărora se propaga dragoste neţărmurită în Dumnezeu. În consecinţăşi fiii lor urmau aceeaşi cale. Se consideră că au apărut oameni mai ridicaţi din punct de vedere intelectual. Astfel. trăiau în relaţii din cele mai frăţeşti. mai ales la şcolile confesionale la care se făceau şi lecţii de ridicare a nivelului la învăţătură. Elevii veneau şi în afara orelor de slujbă. Se vede că ambele etnii au cadre intelectuale din rândurile lor. teologie la Caransebeş. Totul era greu de realizat. care activează ca învăţător din anul 1850 – situaţie atestată de inscripţia de pe crucea de la căpătâiul mormântului său din Văliug. cea a ortodocşilor ca şi a credincioşilor catolici. din cele spuse de credinţa fiecărei legi religioase. În cadrul şcolii. distins intelectual. în procesul de învăţământ. Cu o astfel de educaţie plecată de la cei în vârstă. problemele culturalizării în masă era o rezultantă logică. 40 . Preotul funcţioneazăde la 1793 la 1818 iar învăţătorul de a 1793 la 1808. existau cantine unde elevii aveau ocazia să servească gustarea.

Preoţii şi învăţătorii i-au învăţat pe elevi rugăciunile care urmau a fi spuse înainte şi după servirea mesei. Astfel, aceste deprinderi au fost dificile în primii ani, dar situaţia pentru copii ca şi pentru şcoli se uşurează, căci aceştia observă de mici comportamentul părinţilor acasă. De asemenea, în sarcina învăţătorului şi a preotului era şi organizarea de excursii cu şcolarii prin comună, unde aceştia le arătau instituţiile de stat, îi învăţau modul de comportare faţă de colegi, faţă de cei mai în vârstă, prin salut de „Bună dimineaţa”, „Bună ziua”, „Bună seara” etc. La fel, se făcea educaţie de într-ajutorare şi respect faţă de bătrâni şi bolnavi, ajutor faţă de cei oropsiţi de soartă şi alte situaţii, de exemplu: să-i aducă apă de băut, să-i ajute la mers pe distanţa ce o are de făcut, când se nimereşte prin apropiere etc. Bătrânii din acest sat povestesc despre faptul că educaţia a fost rezultatul muncii paralele a celor două etnii în zeci de ani cât şi despre condiţiile grele pe timp de iarnă, când elevii trebuiau să parcurgă pe jos distanţe lungi către şi de la şcoală Din câte spun bătrânii, excursiile se făceau uneori în comun, urmărind realizarea scopurilor comune: înfrăţirea spirituală între colegii celor două şcoli, înţelegerea unor tradiţii ale celeilalte etnii şi, în acest fel, alături de alte componente sociale pe parcursul şcolarizării, în afara zidurilor şcolii, s-a consolidat sentimentul de bună convieţuire între copii şi părinţi a celor două neamuri de curând înfrăţite a trăi şi a munci pe aceleaşi locuri bănăţene, văliugene. Învăţătorii şi preoţii organizează acţiuni cu elevii, care încet-încet, duc la o formare de idei a vieţii culturale şi artistice plecând de la manifestări de învăţare a cântecelor cu conţinut educativ, de dragoste de neam şi la învăţarea instrumentului muzical. La spiritul educativ tradiţional au contribuit pe lângă învăţător chiar şi părinţii, vecinii, ciobanii ori tăietorii de lemne,care în cadrul manifestărilor săteşti îi învăţau pe copii cum să confecţioneze fluierul din joardă de soc când aveau timp de pauză, instrumentală. Etnicii germani, au înzestrat biserica cu orgă, instrument muzical ce se folosea la slujbele religioase. Dacă de la începutul formării, problema culturalizării se desfăşoară cu paşi mai firavi, pe măsura ataşării de sătenii de naţionalitate română aceasta se accentuează mai târziu, aceştia manifestându-se prin hore, sârbe, jocuri în doi, polka nemţească etc. De aici se naşte pr mai precis, dorinţa de a învăţa din cântecele, din repertoriul celuilalt. Această dorinţă devine pentru educator o amplă ambiţie de a demonstra în mod cu totul discret, atât opiniei cât mai ales părinţilor importanţa culturalizării. recreându-se prin muzică, fie vocală, fie

41

Iată că secolul XIX, aduce pe scena vieţii culturale cadre din ce în ce mai valoroase, mai doritoare de a contribui cu tot elanul la atitudinea, creşterea, dezvoltarea tineretului şi chiar a societăţii omeneşti atât de zdruncinate şi dezorientate de implicaţiile socio-politice, specifice mai ales zonei istorico-geografice în care trăiau pe atunci cei din Văliug. Amintim preoţii: Musta, tatăl marelui Filaret Musta, Iakob Speichert (1809–1819), în 1819–1848 – Karl Funke şi în perioada 1858–1890 – Eduard Gabriel care lasă ca moştenitor un fiu cu meseria de dascăl, pe lângă care au contribuit şi Ion Popescu, Ilie Bălănescu precum şi familia lui Mathias Karl, preoţi şi învăţători. Acţiunile cu caracter social şi cultural, întreprinse în mod organizat de tineret şi adulţi, prin cântece şi voie bună, duc la apariţia Casei Culturale denumită şi clădirea Hrisovul. Se ajunge spre finele secolului la formarea de grupuri cultural artistice, din cântăreţi, solişti vocali şi instrumentişti de la fluier, clarinet, taragot, vioară, orgă, la fanfara sătească care rămâne activă chiar şi în secolul XX. Formaţii culturale, grupuri şi coruri ale şcolilor celor două naţionalităţi, supravieţuiesc şi în contemporaneitate. Este o misiune de valoare a cadrelor didactice şi a altor săteni a satului, de exemplu grupul de căluşari condus de Mănescu Viorel pe timpul directorului Şerbănoiu şi Poror Daniel; Munteanu Ion pe timpul directorului Dodenciu Nicolae şi Marcu Elena ş.a. În cele ce urmează voi relata câteva destăinuiri ale profesorului Sârbu Ion, situaţii concrete, din care rezultă tocmai preocuparea temeinică, încoronată cu dăruiri morale şi chiar cu spiciuiri de recunoştinţă materială a învăţătorilor, a preoţilor în cazul satului tratat în această lucrare: …” îşi puse în cumpănă tot sufletul, să înduplece pe tata a mă lăsa mai departe la şcoală, mai ales că preotul şi învăţătorul satului, regretaţii: Ilie Bălănescu şi Ion Popescu, adevereau talentul meu la învăţătură.” Profesorul Sârbu Ion spunea: …” Îmi reamintesc, că la vârsta de opt ani, ca elev de clasa II-a primară, citisem în biserică „Apostolul” chiar în duminica Sf. Paşti, asistând la acest prim debut întreaga noastră familie. A ceti apostolul la sărbători era mare cinste. După cetire sărutai mâna învăţătorului, iar dânsul mă sărută pe frunte în văzul tuturora. Părinţii şi bunicii lăcrimau de bucurie! După liturghie, preotul felicită, pe tata, dându-i cadou ouă roşii de Paşti. …După terminarea clasei a V-a a şcoalei primare româneşti, am trecut în clasa VI-a la şcoala primară germană din sat, unde devenisem elevul favorit al bătrânului dascăl Gabriel, un mare muzician, care-şi cânta la orgă propriile sale compoziţii.

42

Asistând la primul serviciu divin, orga aceasta minunată, cu complexul ei de sunete variate şi efecte nebănuite, m-a captivat cu desăvârşire. şi cum aveam voce sonoră, maestrul mi-a dat loc distins în corul de copii, dându-mi voie a sta, în decursul slujbelor din biserică adeseori lângă dânsul. Cu timpul îmi câştigasem toată încrederea învăţătorului, dar şi simpatia familiei, unde se făcea muzicăşi unde eram primit şi ospătat ca propriul lor copil. Intrând în această atmosferă muzicală, gândul meu zbura necontenit la orgă, iar admiraţia mea pentru tehnica maestrului era nemărginită. În sfârşit mi se oferi prilejul să cânt şi eu la orga fermecată. Maestrul plecase la o înmormântare, încredinţându-mi cheile de la orgă. Chemai pe unul dintre băieţii ce trăgeau clopotele să calce la foiul orgei, iar eu, aşezându-mă maestos pe scaunul maestrului, începui să alerg toate cele zece degete pe clapele instrumentului, ba, apăsam şi cu picioarele, cele patru pedale. Explicabil: a fost prima încercare, dar de un efect extraordinar. Încetând clopotele, concertul meu la orgă atrase atenţia trecătorilor iar crâznicul alarmat, urcă în fugă treptele şi-mi închise maşina. Maestrul nu m-a dojenit pentru această faptă eroică, din contră, mi-a dat o ”şcoală” tipărită de muzică şi pentru violină şi un caiet cu portative în care să scriu notele. Mai târziu tot dânsul mi-a dat primele lecţii la violina de la şcoală, îndemnându-mă să nu abandonez fluierul, pe care-l purtam vârât în buzunar. …Cu începerea anului şcolar viitor, trecui la Gimnaziul din Reşiţa, aproape de Văliug, cu limba de predare germană, urmând cls. I şi II, în care ni se propunea şi gramatica limbii maghiare. Directorul Ogonovscki, polonez de originăşi artist de vioară, aflând despre înclinările mele muzicale, măobligăsăiau, în mod gratuit, ca animator, lecţii de vioară, laolaltă cu fiul său. Mergeam aproape zilnic la orele de lecţii cântând cu mare pasiune duete pe care le executam alternativ cu fiul directorului. Se evidenţia din zi în zi mai lămurit talentul meu muzical. În anul al II-lea directorul fu transferat în altăparte. Înainte de plecare, mă introduse în cercul familial al notarului comunal, Vuia, unde continuai exerciţiile de vioară, cântând bucăţi mai grele, acompaniat de fiica mai mare a secretarului, care mi-a dat primele îndrumări în arta interpretării. Reîntors în vacanţă acasă, consăteanul şi prietenul meu, Krischer, student la liceul din Timişoara, un virtuos la armonică, închegă cu câţiva prieteni intimi de-ai săi, o orchestră în care intrai şi eu, completând programa concertelor cu piese româneşti.

43

dăruindu-mi îndemnuri şi aspiraţii în sens artistic care se reflectează în modestele mele lucrări picturale şi muzicale. preocuparea şcolii. Autobiografie):… „Aşa cred. sau cetăţean. de a dezvolta sentimente deosebite. Aceasta demonstrează că tineretul ajutat de intelectualii satului. preoţii şi învăţătorii. români şi germani. Şi aşa. plivit şi îngrijit de scumpii mei părinţi. Velceanu.chiar şi în jumătatea secolului XX De acum putem spune că laurii victorioşi ai culturii naţionale româneşti sunt asigurate prin ceea ce au dat şi vor da cei doi aşa zişi luceferi ai muzicii Iatăce scrie Velceanu I. moştenit din străbuni.Într-o seară asistă şi tata la un festival studenţesc şi vesel de cele văzute şi auzite. Tineri români sau românce s-au mixtificat – ca urmare a căsniciei – de-a lungul vremurilor chiar şi în contemporaneitate. prin repertoriul de cântece de ambele etnii. plecă acasă pe deplin satisfăcut. Iosif Velceanu şi prietenul şi colegul său. Credem oportun a declara cu sufletul înmiit de mulţumit că orice român. au contribuit hotărâtor la înseninarea mea sufletească. realizate de tinerii din Văliug organizaţi de aceştia. sunt adevăraţi piloni uriaşi ai vieţii culturale în ultimul sfert de veac XIX. trecând ca un film prin faţa mea toate… Retrăiesc anii copilăriei şi lăcrimez de duioşie. rămâne convins că cele două odrasle pomenite mai sus ca exponenţi ai vieţii culturale de la finele secolului XX. Krischer. I. Astfel s-a ajuns ca să se simtă şi amiciţia dintre naţionalităţile existente pe aceste ţinuturi care au reuşit să obţină remarcabile succese în ridicarea nivelului educativ al membrilor societăţilor de pe acest teritoriu. în tema: „Retrăind anii copilăriei din cartea sa” (Prof. adevărat român. spiritul de colegialitate între cei doi coloşi Krischer şi Velceanu cât şi patriotismul loial. au fost aceia care au realizat în mod susţinut activitatea de culturalizare a maselor. preotului satului în a încuraja şi ajuta dezvoltarea talentelor săteşti. dar şi simt necontenit.” Grija familiei de a creşte copilul. frumuseţile satului meu natal. torente de dulci amintiri bat la poarta minţii. căîn răsadul meu sufletesc. în a căror vrajă şi dulceaţămi-am trăit anii tinereţelor. Eu eram prea fericit de această izbândă.” 44 . văliugenesc. ori de câte ori îmi revăd satul. ovaţionat de întreaga societate. a învăţătorului.

a primit pe Suveran. tema: „Apostolul” care la fine a sărutat mâna învăţătorului său. „Cu ocazia vizitei regale în Bănat. a petrecut câteva zile în Timişoara. Paşti a citit din Evanghelie.S. preşedintele Asociaţiei bănăţene de belle arte. deschizând adunarea şi ţine o conferinţă ocazională în care arată în liniamente generale. Regele Ferdinand I. în care s-a hotărât cu mare însufleţire înfiinţarea ei.Cred că sunteţi de acord cu autorul că acesta credem reflectă momente cruciale atunci când în clasa a II-a. Diaconoviczy şi I. „Asociaţia bănăţeană de arte frumoase”. La Expoziţie. este întâmpinat de domnul Mocsonyi. artişti decorativi. director regional al învăţământului profesoral de desen artistic şi un public numeros din pătura intelectualilor din localitate. pictor academic. în fruntea întregului corp de ofiţeri superiori ai garnizoanei. profesor la liceul Diaconovici Loga. Isac şi pe sculptorul Gallas. maestrul vânătoriilor regale. Velceanu salută în numele iniţiatorilor grupaţi în jurul domniei sale şi celor prezenţi. a dat dovadă de o rară pricepere în acest domeniu…”. şi iubitorii de arte frumoase din Banat şi zonele limitrofe – iar ca oaspeţi d-nii generali Găvădescul şi Budescu. Aflăm din cartea Directorului Ogonovski. 45 . La intrarea în Expoziţie dl Iosif Velceanu. A. Suchanek. în demararea cu succes a activităţilor cultural artistice din Văliug şi apoi din ţară. peisagişti. că deodată cu învierea politică a Banatului s-a înfiinţat „Asociaţia bănăţeană de arte frumoase” cu sediul în Timişoara. Din cartea menţionată mai sus. arhitecţi. pictori. În procesul verbal adresat la această adunare profesorul I. graficieni. examinând minuţios tablourile şi sculpturile expuse. Tema M. fiind prezenţi 43 de membri activi. Vicepreşedinţi: ing. marele Rege. ca să apreciem marea personalitate a vlăstarului din Văliug şi putem înţelege mai deplin valoarea participării sale din tinereţe şi până la finele vieţii. N. În ziua de 21 ianuarie 1922 s-a ţinut prima adunare.S. sculptori.B. vizitând prea graţios şi Expoziţia din castelul Huniadi. Ferencsz. dl Ioan Petrovici.S. La sosire M. Iosif Velceanu. prezentând pe pictorii Liuba. Cred că sunt elocvente câteva din treptele socio-profesionale pe care le-am prezentat. fiind la biserică în ziua mare de Sf. Intrând în sala expoziţiei M. necesitatea şi scopul Asociaţiei ce se înfiinţează. La conducere se aleg: preşedinte.

(I. A. rătăcindu-se. ce ar fi existat în timpul străvechi.S. din Gorj şi Mehedinţi. automobilul regal venind dinspre Reciţa. Principesa Ileana.I. Regele Ferdinand I. După mamă bănăţeni de baştină. o fată şi patru băieţi şi o droaie de nepoţi.Regele Ferdinand I la Văliug. era bine înstărit. În faţa monumentului Eroilor corul local a intonat „Imnul regal” dupăcare o fetiţă a predat M. se porni discuţia despre vremuri de demult. că au văzut aevea şi s-au putut închina cu evlavie şi supuşenie Marelui Înfăptuitor al României Mari.R. de pe vremea turcilor şi despre prigoana românilor din Ţara Românească. cari năpăstuiam grădinile bunicului. A avut cinci copii. umplându-ne sânul şi buzunarele cu fructe şi cucuruz de fiert. Din tema „Strămoşii mei” I Velceanu. Miron Mănescu. Velceanu. moşii şi părinţii îşi părăsiră vetrele din judeţul Vâlcea. Pe timpul şcolăriei mele erau în viaţăvreo 15 nepoţi. Reginei Maria un buchet de flori de câmp. de pe malul Oltului şi. Bătrânii mai vorbeau şi de o moară de vânt din Vârful Cucii deasupra de Breazova şi despre mina de aur din Valea Bogatului de sub Cuca. În ziua de 12 iunie 1926 în timp ce clopotele băteau pentru Eroii morţi în marele războiu. Bunicul meu. lăsând în urmele lor. băieţi şi fetiţe. văliugenilor marea bucurie. Regina Maria. Toţi locuitorii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare au ieşit întru întâmpinarea M. trecură Poarta de Fier şi se aşezară prin veacul XVII în Banat. Turcii devastaserăîntr-o vreme şi Bănatul. Şi cum bunicul Petru era sfătos şi cumpănit la vorbă. O ceată de turci trecuse. chiar prin părţile muntoase ale Văliugului de azi.I. cum din cauza prigoanei turceşti. lăsând în urma ei legenda locului numit „Capul Turcului”. Petru Velceanu (1815-1891) om ştiutor de carte şi primarul comunei cu vază înaintea sătenilor şi un mare sprijinitor al şcoalei şi bisericii. 46 .S. Şi povesteşte bunicul Petru. mai ales în ţinuturile muntoase ale judeţului Caraş şi Severin.M. Familia Regalăa participat la slujba religioasă celebrată în biserica ortodoxă de către părintele comunei. împreună cu alţi olteni. înalţii oaspeţi s-au înapoiat la Reciţa. Autobiografie). intrăîn comuna Văliug. După tată olteni din Vâlcea. De aici.

ale bănăţenilor”. unde era deja o aşezare străveche a unor bănăţeni de baştină. tarafurile de muzicanţi între care mai adesea din Almăj cu clarinet. îi despărţea cu mâna sa vânjoasăşi da semn muzicii săcânte… În schimb. unică în întreg Bănatul. o familie străveche bănăţeană. Străbunii mei erau băştinaşi de la Breazova: bunica dânsei a fost din Târnova. m-a primit cu simpatie şi multă duioşie. a prins adânc rădăcini în glia bănăţeanăşi a dus la dezvoltare şi strălucire admirabilele însuşiri artistice. înceta jocul şi muzica le cânta la ureche. În sală dânsul era vătaful dansurilor: îi plăcea mai ales brâul. Fiul său. cu fâneţe mătăsoase. profund latine. iar lumea se aduna în jurul lor.Şi ce puternică a fost ghinda olteană! „Ea a rezistat eroic tuturor încercărilor de desnaţionalizare. Zicea aşa: „lăutarii ăştia au în suflet ceva divin ca săne înveselească viaţa”… 47 . Răsunau doine şi cântece. întemeindu-se aci satul de azi „Văliugul”. decedatul preot din Ramna. situată la poalele muntelui Semenic. completând sonoritatea versurilor. la poalele dealului semeţ numit Cuca. Să spicuim câte ceva din comportamentul părinţilor săi care-şi aduc o contribuţie chiar mai eficientă în timp. când se aşeza la masă cei patru fraţi vâlceni. numit de toată lumea „Nenea Gheorghe” a fost din fire cumpătat în toate. dar răspicată animozităţile feciorandrilor învăpăiaţi de gelozie şi tot el împăciuia rivalii învrăjbiţi. un vârf înalt de munte. El supraveghea dansatorii. Dealtfel om blând şi de o bunătate rară. hotărât la vorbăşi faptă. Dansator excelent şi iubitor de petreceri. asigurându-mă. n-a fost cazul să fi avut cu cineva din sat nici măcar vreo vorbă legănatăori de ceartă. Iată câte lucruri deosebite a avut pe atunci societatea ca fapte demne de urmat în viaţă ca şi marele om Velceanu. Străbunii vâlceni se aşezară la Breazova. el era inimosul aranjator al „petrecerilor de joc” aranjând din vreme şi aducând din mari depărtări. de o calitate extraordinară. el calma cu vorbă blândă. că suntem de aceeaşi tulpină familială… Mai târziu aşezarea băştinaşilor la Breazova se permută în valea mai largă şi de o întindere mai mare a Bârzavei. unde eram dirijor de cor. iedera şi măzărica. Din tema „Părinţii mei”. în Valea Bârzavei. pleşuv. născută Dalea. Era un meşter pasionat al cântecului şi al muzicii. „Tatăl meu. gata să-şi împlânte cuţitele. trâmbiţaşi bombardon. întâlnindu-mă în anul 1893 la Bocşa Montană. Atâtea doine ştia tata!… Sufletul expansiv al tatii admira lăutarii.

Prin toate aceste adevărate calităţi de înaltăţinută de adevărate minuni ale creaţiunilor sale din adâncul dorinţelor sufleteşti. de interpretare a dansului specific populaţiei cărăşene pe care le-au învăţat. fiindcă era cea mai frumoasă din sat. şi astfel este demonstrată. al brăcirilor în mai multe culori. dar şi cea mai sprintenă dansatoare şi îi plăceau cântecele”. foarte iscusită în lucrul de mână. În casa noastră se adunau fetele şi nevestele. purtând cele mai mândre haine. a fost în tinereţe una dintre cele mai sprintene şi frumoase femei din sat. cu care de altfel am stat mult de vorbă. din câte am văzut şi membrii familiei Velceanu devenită cărăşeni de la Breazova. mândru. Munca. ca să copieze modele de cusături şi de şabacuri. când s-au unit aceste două naţionalităţi că au avut calităţi specifice şi în acelaşi timp chiar temeinice din start. Văliug. Dar nu contestă nimeni valoarea directă în care se implică cetăţenii satelor. formele ei în care mama atrăgea fetele şi femeile în activităţi de măiestrie în cusături şi broderii. arătând calitatea sa de „m’is fruncea”.După gustare se continua „muzica de stradă” răsunau uliţele şi tot satul prindea vestea. alături de cele ce vor urma să le reliefăm. Astfel. susţinând căcea mai deosebită dintre multele lui calităţi este spiritualitatea arătată. unchii lui în antrenarea în mod indirect a cetăţenilor la sporirea contribuţiei în producţie. ţesute şi lucrate de dânsa. ţesutul pânzeturilor vărgate. dacă ne gândim doar la formele cultural artistice şi sociale. a societăţii etc. zice el. Credem suficiente documentări ce am reliefat de la începutul vremii. ca în cazul familiilor velcene care şi-au adus contribuţia din plin şi în mod complex. arată calitatea superbă de cântăreţ înnăscut. iar tatăl.” Biserica prin metodele ei şi şcoala dealtfel care are influenţe specifice activităţilor desfăşurate permanent. la pădure şi la părţile laterale ale acestora pentru gospodăriile săteşti ce contribuie la înflorirea comunei. Acum avem destule exemple practice să precizăm că în bănăţeanul de acest gen care se face fălos. Mama profesorului Sîrbu Ion. m-am îndrăgostit de mamă-ta. scoasă în evidenţă din dibăcia lui artistică atât de uimitoare şi demonstrată în iscusinţa sa. 48 . căva fi petrecere cu joc… De câte ori nu-mi spunea. dar sau dezvoltat şi consolidat odată cu definirea noţiunii de sat Franzdorf. când mă vedea cântând la vioară: „Cine iubeşte muzica n-are suflet rău.

49 . preoţii. Văliugeanul ca oricare alt semen din acest specific de viaţăde munte.a. pe trepte superioare. au îndeplinit dorinţa Kaiser-ului lor de la Curtea Regalădin Viena care le-a spus: „Acum. în Bănat. trăind şi muncind prin deosebită trudă.” Într-adevăr s-au ţinut şi ei de cuvânt până şi chiar în cea mai mare bogăţie sufletească. fiţi fericiţi. se caracterizează printr-o fire vioaie. în care cultul frumosului s-a ridicat până la înălţimi luminoase la care au fost alături chiar în linia I-a. tot natu – ştie cânta şi juca orice cântec şi joc strămoşesc care-l pătrund până în cele mai tăinuite adâncuri sufleteşti ale sale şi împleteşte cântecul cu freamătul şi poezia. construiţi-vă case. manifestată în dibăcia cultural artistică formând un tot unitar la care un dar preţios l-a adus şi concetăţeanul lor Krisker – alături sau într-un singur consimţământ cu etnia lui şi distinsul Iosif Velceanu. din iniţiativa ei din primii ani ai aşezării – aici în Franzdorf-Văliug – au reuşit să realizeze unul din marile misiuni şi fericiri a societăţii – culturalizarea maselor – şi coeziunea de netăgăduit a celor două naţionalităţi: români şi germani – şi cu nimic mai puţin şi cu alţi muncitori şi intelectuali de alte naţionalităţi sosite cu scopuri bine conturate şi stabiliţi aici. mergeţi în numele lui Dumnezeu. minunatele creaţii spirituale.Germanii şi austriecii aduşi în acea mare zi de Sf. dar botezaţi-vă aşezarea după numele meu. Faima celor doi coloşi alături de conaţionalii celor două naţionalităţi exprimată în cântecele şi jocurile cu adevărat naţionale pentru ei. continuarea şi chiar dezvoltarea tuturor componentelor societăţii. expansivă şi chiar făloasă şi aceste atuuri îl conduc desigur la completarea mai temeinicăa noţiunii de „frunce”. Iosif Velceanu alături de bănăţeni ca Ion Vidu ş. dascălii şi sătenii ca şi valoroasa familie numeroasă a distinşilor Velceanu. Iată deci că intelectualii şi împreună cu şcoala. şi de aci cu bună-credinţă trebuie să apreciem zicala lor – „La noi în sat. În noua voastră patrie. Petru şi Pavel în 1793. este ambiţios şi fălos şi cunoaşte perfect doinele şi cântecele şi corurile bănăţene fondate în special de săteanul lor. văliugeanul de azi şi de ieri chiar. Într-adevăr. coleg şi sătean. dragii mei. în acest colţ al Banatului. Toate aceste deosebite succese au creat precedente din cele mai consistente şi au uşurat deci.

începând cu orele 16 şi pânăla înviere. fanfara umblă prin comună înainte de începere. Exemplu: se organizează serbare cu finalizarea în jocuri şi dansuri. în anul 2002. La o asemenea sărbătoare vine lumea cu mic cu mare şi se întreţin prieteneşte – români cu naţionalităţi din satele aparţinătoare: Gărâna şi Brebul Nou dar şi românii din Văliug. colective. la Sfântul Petru şi Pavel. Ion. căunul străin nu diferenţia dansatorii după naţionalităţi. la Sf. Toate au atras după sine concluzii sănătoase şi se învăţau multe lucruri reciproce din care se alegeau cu foloase proprii. duminicăla orele 4. când scriu aceste mărturii. de unde au plecat în urmă cu două secole. În acest fel s-a ajuns la cunoaşterea şi punerea în aplicaţie mai ales a dansurilor în întregime. în fosta lor patrie. 50 . ajutorându-se în mod creştinesc. merg la sărbătorile similare în aceste sate şi petrec în voie bună. în Weidenthal (Brebul Nou). se păzeşte Mormântul lui Hristos de către grupuri de flăcăi şi oameni îmbrăcaţi în uniforme speciale: din ziua de Vinerea Mare. Astfel se creează stimulentele între afirmarea pe scenă cu ceea ce considera fiecare că se pot manifesta mai fastuos. dar fiecare avea ceva şi diferenţe şi se părea căeste mai valoros. La sărbători tradiţionale: la Anul Nou. De aici rezulta învăţarea şi a acestor părţi care se părea cădau un aspect cu totul diferit dar plăcut. în satele Wolfsberg (Gărâna). La creştinii ortodocşi. la Sfintele Paşti. de baştină. adică acum. În acest spaţiu sărbătoresc. se discutau teme de interes local şi naţional.Menţinerea dezvoltării culturale a contribuit la apariţia în termeni scurţi de timp a multor forme de manifestare individuală şi colectivă de formaţii culturale cu care Văliugul se face cunoscut peste hotarele sale. De asemenea lăsarea marelui Post de Crăciun şi de Sfintele Paşti se face în mod cu totul deosebit. Diferenţe distincte se petrec la sărbătorirea Învierii lui Hristos. Ei vin la aceste sărbători. locuitorii acestor două sate sunt plecaţi definitiv „de zile bine” – în ţările lor europene. la festivitatea acestor mari sărbători la care participă retrăind momentele de atunci… Dar la Văliug se reîntorc la prieteni în aceste zile. În zilele noastre. ceea ce produce un mare haz sărbătoresc. la Lăsatului de post. dar. civilizat. la vecini se încheia de regulă cu schimburi de tradiţii autohtone. toamna. când organizatorii sunt îmbrăcaţi – mascarage – adică deghizaţi. La fiecare din aceste sate manifestările religioase urmăreau acelaşi scop. şi aşa vor sta îmbrăcaţi la serbare.

ca şi celelalte formaţii artistice. un aport preţios l-au avut învăţătorii şi preoţii. Abia de acum înaintaşii noştri se simt cu sufletele înălţătoare. Constantin Bălean (delegat). Înflorirea vieţii culturale capătă o nouă orientare începând cu Ziua Marii Uniri a Neamului Românesc din 1918. în această atât de mândră parte a ţării în care cultul frumosului s-a ridicat pânăla înălţimi luminoase. la care perfecţionarea a fost completatăde marii coloşi: Velceanu şi Krischer. Petru şi Pavel 1893. vor demonstra cu mare şi neţărmurită mândrie: faima lor de leagăn văliugenesc. la prima aniversare a unui secol – la 29 iunie la Sf. de leagăn al cântecelor. stăpâni adevăraţi pe destinele lor. trei – fiindcă şi părinţii şi strămoşii lor au lucrat din răsputeri să-şi facă în Văliug. abia acum la Alba Iulia dar simţite profund în inimile tuturor celor ce trăiesc în Văliug şi în Marea Românie Reunită! 51 . care vor continua cu sprijinirea morală. participau cu programe adecvate dar consistente. Miron Mănescu (preotul satului). La cea de-a 200-a aniversare nu vor mai participa în măsurăde 100% coloniştii. ori la Gărâna sau la Brebul Nou. a formaţiilor culturale şi în secolul XX – primele patru decenii – ei fiind încă activi. pe care comuna o sărbătoreşte cu ocazia reîntoarcerii delegaţiei de cetăţeni ai Văliugului. Sava Diaconovici (delegat). dirijorii.Formaţiile culturale. al jocurilor cu adevărat româneşti. Iosif Diaconovici (delegat). Ioan Bălean (delegat). copii căsătoriţi prin mixtificare şi cu care azi se revăd făcându-şi vizite reciproc. întrucât inexistenţa lor este prezentă pe acest teritoriu. văzute după milenii. ca şi cele două coruri şcolare – români şi catolici – pânăîn 1962 sunt active de la începutul secolului XIX. sărbătorită la Alba Iulia: ştefan Pânescu (primar). doinelor. instructorii de formaţii artistice. Ei au părăsit gospodăriile construit aici şi au lăsat chiar neamuri de gradul cel mai apropiat. unde şi-au lăsat cu ochii adânc înlăcrimaţi agoniseala de o viaţă sau chiar de două. aproape cu un an înainte de mileniul al III-lea. La aceste formaţii culturale.Cu această ocazie. alături de cele două catolice. pomeniţi mai sus. dar ei când pe aceste meleaguri este şi o revenire de aduceri aminte. în frunte cu primarul.. un rost în viaţă pe care au fost siliţi să-l părăsească înainte de revoluţia din 1989. Corul ortodox al Văliugului ca şi cel şcolar. începând cu grupuri şi terminând cu corul de adulţi. ca şi în contemporaneitate. care au luat parte la cea mai înălţătoare zi a României – „Unirea cu Patria Mamă”.

tot învăţătorii şi preoţii.Dar acum. acest program artistic-cultural al acestei deosebite serbări. încât bucuria era mare. 52 . intereselor naţionale.. Discuţia despre repertoriul cântecelor erau foarte instructive. În această comună. începând cu perioada de la Unirea României 1918 – munca de culturalizare are o altă orientare. mai mult ca totdeauna. aşa cum şi învăţătorii care se succed în conducerea corală sunt cei care aveau şi calităţi corespunzătoare. Ei lucreazădoi ani împreună şi obţin rezultate bune. Corul bărbătesc se dezvoltă şi devine mixt din anul 1919. Astfel că. activitatea de culturalizare cu toate formele ei continuă dar cu un mai mare zel. a reuşit să valorifice. Domnia sa venea mai rar şi în acest caz erau foarte valoroase întâlniri la faţa locului. variat. se desfăşurau toate acţiunile şi interesele. cu funcţia de director şi astfel calitatea este progresivă. dar bineînţeles împrospătate. dar în localităţile săteşti. De aci se organizează în continuare munca culturalăcuprinzând toate formaţiile. de până atunci. dată de la care în repertoriul său apar piese cu conţinut patriotic şi naţional pur. altă libertate. De la data de obţinere a independenţei. Astfel Vezoc. Conducerea acestora a rămas tot sub cei de până azi. dornice săse afirme. ca şi la Văliug este loc pentru elemente capabile. admiraţia locuitorilor faţăde conţinutul istoric. Peia Aurel care în anul 1929-1930 pregăteşte împreună cu tânărul Busuioc Badea. dând în special îndrumări. să dezvolte conţinutul naţional şi mai ales artistic. Acest tânăr dirijor. fiind scăpaţi de sub conducerea străină neamului. Anzi M. unde fiind elev la liceu şi membru al corului de acolo avea cunoştinţe proaspete şi stăpânea actul de dirijare. momentele au reuşit să contribuie în profunzimea noastră morală. Neştearsă va rămâne în conştiinţa. va colabora cu învăţătorii. această înălţătoare manifestare culturală cu valoare profund istorică pentru unitatea noastră naţională câştigată abia după îndelungate jertfe omeneşti şi suferinţe uriaşe care a stropit cu sângele eroilor noştri pământul acestei mult dorite patrii Prin conţinutul specific. în afară de învăţătorul care a murit în război. la ridicarea pe noi trepte de culturăşi respect patriotic şi naţional. venit de la Lugoj. au desfăşurat activităţile culturale cu rol de conducere. Formaţiile cultural-artistice îşi desfăşoară activitatea în continuare. având la bază prezenţa lui Iosif Velceanu care avea altă pondere în activităţile complexe ale acestei laturi. în memoria locuitorilor Văliugului.

Astfel de activităţi care mobilizează indirect masele de oameni ajută societatea omenească în înţelegerea bunului mers. mai ales bunicilor ce s-au luptat cu dibăcie artistică ceea ce demonstrează specificul cetăţeanului nevoit să lupte cu valurile vieţii. în comună. organizează la Sfântul Petru şi Pavel. medicale. ceea ce contribuie la bunul mers al comunei. De asemenea se organizează serbări câmpeneşti la care participă fanfara locală. 53 . la cunoaşterea vieţii obşteşti. ajută alături de şcoli la un climat sănătos. neexistând cazuri de trecere la alte culte care încearcă să facă reclame ca atare. educative. Formaţiunile noastre s-au făcut cunoscute nu numai cu ocazia marilor sărbători din jurul satului. Bisericile înregistrează progrese în ceea ce priveşte menţinerea credincioşilor în cadrul cultului ortodox şi respectiv catolic. cântă soliştii vocali cu un repertoriu popular de mare mobilizare spre viaţă liberă şi mănoasă. se simte o revigorare atât numerică cât şi privitor la creşterea încrederii cetăţenilor în formaţiile existente. în mobilizarea membrilor formaţiilor. spectacolelor ce le organizeazăsăle ţinem la serbări. organele de conducere ale comunei şi doctorul au prilejul să discute probleme obşteşti. la Sfântul Ilie la Muntele Semenic. Echipa de căluşari cu o vechime apreciabilă din secolul trecut şi care are o mare apreciere din partea sătenilor şi are şi merite deosebite – obţinând succese la concursurile la care s-a prezentat la Plasa de care a aparţinut Văliugul şi la fel folclorul mixt care are un repertoriu la nivelul cerinţelor la care aportul adus de noul dirijor este apreciat de organele de resort şi aceasta o dovedeşte şi creşterea numărului de membrii ca şi amploarea în general ce sporeşte permanent. dar am prilejuit destule alte ocazii când noi am fost bisaţi să repetăm nu numai câte un punct ci destule din mulţimea pentru care nu întotdeauna au fost decât cei mai cunoscuţi ca având totul din abundenţă şi nu numai în acest domeniu. Se remarcă o însănătoşire a echipei de dansuri care abordează o gamă variată de jocuri ce aparţineau părinţilor noştri. Astfel. Faima echipelor noastre cultural artistice se apreciază din ce în ce mai valoros în urma programelor.În perioada de la Marea Unire a României. la Lacul Vulturilor la care pelerinajul dureazăde la douăzile în sus şi la care vin mulţime de vecini din satele din jurul muntelui ca şi din alte meleaguri şi din oraşe mai ales cei de la Reşiţa. aceasta contribuind la crearea unei atmosfere de sărbătoare în spectacolele prezentate.

darămite să vedem firul. până la intrarea în Văliug din poiana cu acest nume. în grup cum mergeam la şcoală. de la cariera din preajma zonei Poiana Văliug – încărcată manual. care copil mai păţeşte ca noi cei de atunci… iată asta este una din verigile buchetului de cultură spirituală. de unde s-au dislocat peste 20 de case. În acest loc al Răchitei este azi mijlocul apei. de aici în jos la fosta colonie Răchita. din cele de nedescris de grele. Acolo se căra. sau după vreun stâlp. până a venit cineva să ne asigure că nu este nimeni să ne facă teamă… cei mici mai făceau legătură cu basme când se ascundeau cine ştie ce suflete în imaginaţia celor ce ne făceau teamă. şi azi. mulţi. piatră cu vagonetul condus manual. Cu această ocazie a crescut volumul de lucrări de toate categoriile cunoscute de tehnica ce atunci apărea şi la noi care nu dispuneam de posibilităţi de deplasare în alte locuri mai depărtate de Reşiţa. despre care nu avem loc săne mai povestească cel ce ne vorbeşte pe această cale…! 54 . El spunea: “Spăriatul mai mare a fost atunci.Din discuţiile pe care le-am avut cu profesorul Sîrbu Ion. de crearea zonelor pitoreşti etc. săvuiască pe zi 5000 de muncitori. de om. volumului barajului de mai sus amintit. când noi. Staţia a început să vorbească – dar cum să vorbească firele de sârmă– aşa ne speriau părinţii – şi noi credeam căci mai mult nu ştiam. locuinţe ale consătenilor noştri care au fost aciuiţi în case fie improvizate. din 1952. la Dealul Drăguţii. de lumină electrică. Aici a apărut staţie de radioficare pe când mulţi nu ştiau ce-i radio. am aflat mai multe informaţii. aşa zis conductor electric prin care trecea sunetul şi de-a lungul satului. se ducea. sau de altunde. de la Crăinicel unde azi este marea Uzină electrică. fugeam de teamă că cineva se ia după noi! De câte ori nu ne-am ascuns pe după orice poartă deschisă. sau veneam de la şcoală. dusă prin împingere pe distanţă apreciabilă pe cale ferată îngustăs ăpată la poalele dealului până acolo unde s-a construit uriaşul zid de oprit apa – şi veţi aprecia valoarea semnificati vă a muncii depuse de voinţa şi cu puterea omului ca săne bucurăm de atunci.Aşa se întâmplă odată cu apariţia vajnicei lucrări a Barajului Gozna începând cu anul 1947. fie altele definitiv construite în sat. Acolo era cea mai crâncenă luptă. unde azi este Casa Baraj. De atunci am început să cunoaştem multe din cele ce viaţa ne-a demonstrat că aveam nevoie. Ne speria sunetul anunţării orei matinale de 6 şi 7 dimineaţa când trebuia să se pregătească de prezentat la muncă schimbul de zi… de unde să ştim noi de alde-alea. muncă. ca în anul 1948 să apară pe străzile satului mândru Văliug.

directorul şcolii ne-a condus pe scenăşi după aceea profesorul Vasilache Spiridon ne-a pregătit mulţi ani pentru spectacole artistice. la Reşiţa cu întreaga formaţie de ansamblu cultural la care şi fanfara ne-a cântat. Apoi profesoara Marcu. şi alţi învăţători şi profesori ce ne însoţeau ne suiam pe acea ladă. la Târnova. serbările care ziceau că este inaugurarea Casei de Cultură(cămin cultural) construit de Combinatul Siderurgic Reşiţa drept cinste satului Văliug. am crescut. Pora Daniel ne-a condus pe scenă câţiva ani.” Unul din acei dascăli. cântece executam şi multe altele. pe care după câţiva ani de conducere. au cântat. Profesorul Dodenciu Nicolae împreună cu instructorul de la Căluşari. Din aceste succinte expuneri ce relatează fapte de cultură. În ultimii. din care noi cei de aici am înţeles multe lucruri frumoase. Georgescu Bujor.etc. la neamuri şi a văzut şi ascultat la cor din compoziţiile cale ca şi de ale colegilor săi Ion Vidu din Lugoj şi alţii. poezii. am urcat pe scenă. spuneam recitări. în 1950. conducea împreună cu mulţi alţi dascăli toate mişcările. iar copiii mai mari sau măricei umblau fără frică pe lângă învăţătorul lui mai sus pe o ladă… (era scena de azi) pe care erau urcaţi şi ne spuneau poveşti. ori jucau şi muzica le cânta prin firul electric. fără sticle lunguieţe ca acasă la noi. pe acea ladă de unde vălugenii au spus poezii. şi profesorul Dumitrescu Alexandru. iar veteranul Busuioc Badea. profesorul Sârbu Licu. Ion Munteanu. Nu mult după aceea învăţătorul director. directorul şcolii ne-a îndrumat paşii în prezentarea de spectacole. luminând să vedem o sală mare încăpătoare pentru sute de suflete. ne-au dus la spectacole în sate. Ion Sârbu îşi aminteşte: “Încetul cu încetul. am devenit şi noi mici artişti şi sub conducerea domnului învăţător Şerbănoiu Ion care era şi director.Atunci. l-a înlocuit pentru doi ani învăţătorul Gruescu Romulus şi din toamna anului 1998 iarăşi dl. plăcute atunci când nu după mult timp. dirijorul corului din 1931 pânăla 1987 ne delecta cu tot felul de cântece din repertoriul bogat la care a contribuit şi marele profesor Iosif Velceanu ce a pus la dispoziţia dirijorului Badea Busuioc din (repertoriul) compoziţiile sale în fazele de început din 1931 când s-a mai reîntors în satul lui natal. profesor Sârbu ne conduce şcoala dar urmează să ne conducă şi formaţiile culturale de acum înainte. la ajunul Anului Nou 1951 am fost părtaşi cu cei de se sperie… când văd mai multe lămpi pe pereţi.” 55 . căci de aceea noi vedeam.

56 .a. se ocupau de treburile gospodăreşti pe care le face de regulă femeile. devenite comune. scormonitori ai rocilor existente în aceste locuri. Astfel apare. ascunse de frica cotropitorilor. Cânepa şi inul se cultivau pe micile parcele din jurul locuinţei. sau de piele ori sârmă.VI. se puneau la uscat la adierea vântului. să se întrajutoreze în rezolvări de probleme specifice. iar topirea plantei. la soare timp de 10-15 zile. lână şi piei ş. a firelor de cânepă sau in. bărbaţii nu lucrau în specificul ocupaţiei lor. dar în astfel de zile fiind scutită într-un fel de migalele activităţii. Arta populară Aşezările de început ale cetăţenilor pe meleagurile acestei zone deluroase cu privelişti răsfirate dispuse pieziş unde soarele-şi mai găsea loc să privească cu razele luminoase pe cerul senin al anotimpurilor. fiind de origine românească din patria mumă Muntenia şi Oltenia în special. găzduiau oamenii şi animalele domestice nelipsite fiecărei gospodării. apoi. la un loc în jur de 20-30 formau o aşa zisă mănuşă (snop) legate cu fir de sfoară. nivelul de viaţă în sensul de a se aşeza mai organizat. Creşterea acestora era o îndeletnicire permanentă şi un izvor de venituri prin produsele de lapte. ori unde a observat şi şi-a format o imagine a obţinerii produselor finite din lâna oilor. când. în colective formate din semeni pe diferite criterii unde-şi aleg locuri mereu mai prielnice. dar la fel de scutite de modul de a fi văzuţi de cei ce i-ar fi distrus barbarii. ea îşi valorifică timpul zilei în special căutând posibilităţi de producere a bunurilor – îmbrăcămintea membrilor familiei. având vârste seculare. ca şi pentru acoperirea fiecăruia sau a fiecărui pat. Femeile se ocupau de mica lor gospodărie. de creşterea copiilor lor în aceste condiţii ce nu-şi găsesc analog. Evoluând pozitiv. Cu timpul oamenii devin muncitori. carne. reuşesc să se cunoască. de-a lungul Bârzavei până sub poalele muntoase ale Semenicului. din fânul de cânepă sau in. preluate de soţ. sau se reiau pe alocurea deprinderi din familia din care provenea. sau de copiii mai mari. producători de mangal-cărbune obţinut prin arderea lemnului după tăierea fagului în special de mărimi uriaşe. Parte apreciabilă a acestor familii. În timpul iernilor. dar în plus asigură şi hrana de zi cu zi în afară de produsele leguminoase mai ales ca şi cele cerealiere la care se preta solul micilor parcele existente în jurul casei improvizate din lemn.

şi respectiv torsul mai întâi şi se obţinea vestita pânză de in sau cânepă. în diferite modele. acestora le găseau un loc cu apă. firul. a confecţionat cămăşi. producerea de bunuri casnice necesare fiecărei familii a devenit o meserie preţioasă.După uscare. Ţesutul în special. saltele din fire de cânepă ţesută. şi de o frumuseţe rară pe care femeile le obţin şi înfrumuseţează camera de locuit. preşuri de aşternut prin camere de locuit. se produc sacii în care se încarcă cereale. arid agriculturii. există la ora actuală cazuri izolate unde se mai practică aceste preocupări. din care apoi se obţinea mulţimea de fire lânoasă a fiecărei mănuşi. partea lui lemnoasă). în aceste locuri ale comunei Văliug. costume de haine pentru membrii familiei sale. gospodăria reuşind să aibă cele necesare ca îmbrăcăminte şi preşuri. în jurul căruia construiau un stog de formă cilindrică (vârful fiecărei mănuşi se fixa în acel ţăruş / trebuie o oarecare îndemânare / şi aici stătea în apă până se putea sfărâma lujerul. Prin baterea mănuşii cu maiul fixat pe un salcâm sau. Din pânză de cânepă sau in. Ţesutul manual. Arta populară a dus la producerea de macaturi prin ţesut din in care sunt din cele mai rezistente. Pânza de in a luat amploare în industrie.I mai apoi pânza de cânepă existentă şi în zilele noaste (mai puţin azi) până-n timpul celui de al doilea război mondial. iniţial existau puţine centre pur muncitoreşti. aceştia având o rezistenţă mare şi în continuare durata sacului folosit este foarte mare. 57 . velinţe de acoperit. Bărbaţii plecaţi la războiul din 1941-1945. Tot femeia a obţinut. mobila de orice model actual are o înfăţişare de admirat. stâlp de orice lemn. aceasta devenea acel caier. unde natura este foarte darnică cu omul. dorinţa fiecărei gospodine din mediul rural. obţinându-se firul strâns într-un ghem prin lucru manual de regulă al femeii sau fetelor. având multiple utilităţi în interesul societăţii. în zonele cu teren steril. adânc la 90-120 cm. Mâna feminină. manual. a creat pânză de in care există şi azi la diferite gospodării în Văliug. în cea mai mare parte obţinute din trecutul nu prea îndepărtat de la bunicile noastre. Apoi după dărăcire. unde se dezvoltă ţesutul în casă. care se torcea manual. fixau un ţăruş pe măsură în locul din râu. de necomparat cu multe astfel de ţesături. când soţia a preluat locul soţului la muncile complexe ale gospodăriei. în special în secolul actual. utilizând partea mai scăzută a calităţii firelor la tors. la fel se obţineau şi din pânza de in.

să schimbe locul din motive independente de voinţa lor. de o rară frumuseţe. chiar cel puţin egale cu rezultatele date în societate. mai înainte se obţin podoabe pentru sexul frumos prin aplicarea diferitelor metode de tăbăcit. De acum se poate aprecia că iscusinţa în lucrul de mână a celor cunoscuţi numai după produsele obţinute. independent de voinţa ei. 58 . în fire cât mai subţiri. se obţine firul care se foloseşte la împletit ciorapi. Aceste produse finite. iar din piele de vulpe. Toate acestea sunt produse ale artei populare în care rolul principal îl au cei doi soţi de regulă. se pierde cu trecerea timpului. care se ornează cu diferite modele de iră (piele tăbăcită şi vopsită în diferite culori) şi rezultă o haină lungă extrem de frumoasă. mai ales femeii. de angajarea femeii în funcţii din ce în ce mai utile considerate. Dimia se duce la piuă (pivă). de către soţ. De asemenea se toarce lâna. graţie eforturilor susţinute ale mâinii omeneşti. din care se obţin aşa zisele jurobii din care se năvădeşte materialul de ţesut şi se obţine dimia. din păcate şi acest port nu mai are longevitate. până la obţinerea de produse necesare pentru încălţăminte.a. mai utilă. mai ales în perioada de iarnă mai geroasă. paltoane. de fapt cum hotărăşte gospodina şi se transformă în gheme. Oamenii se întreceau la obţinerea de încălţăminte care mai frumoasă. a dat naştere la bunuri de o mare utilitate în viaţă. ci dependent de dezvoltarea impetuoasă a tehnicii. în condiţiile specifice de nomazi. Haine din cele mai diferite din pieile de bovine crescute de localnici. Se dezvoltă activitatea gospodărească din bumbac. de iarnă. opinci care s-au purtat de către cetăţeni până către finele deceniului al VI-lea al secolului XX în care trăim. oamenii crescând animale trec la prelucrarea pieilor. Dar. pricepere deosebit de iscusită a femeii. şi cea de viermi de mătase. Apare planta numită bumbac. fir de mătase. existând produse industriale mai uşor de obţinut şi în plus se pierd obiceiurile din motive de evoluţie a societăţii la alţi parametrii mai simpli ş. Apoi de cusut. Din lâna de la oi obţinută în urma tunsului din perioada verii. deveniţi anonimi.Această artă. la fel din piele de ovine şi caprine care se creşteau cu prisosinţă şi în prima parte a jumătăţii secolului actual. se obţine încălţăminte deosebită. dau naştere portului popular cel mai preţuit. care o finisează şi se obţine un material foarte preţuit pentru îmbrăcămintea groasă. prin ţesut şi cusut manual. În aceste aşezări omeneşti. cu ajutorul a cinci ace care se folosesc de fapt şi azi. adică fiind obligat mai ales săşi mute locuinţa.

Aici. Portul naţional s-a transmis din generaţie în generaţie. ca dealtfel şi în alte sate. de unde copiază modele de cusături şi de şabacuri. măiestria şi hărnicia ţărancelor autoare. dar se pare că ultima a fost cea care admiră numai. 59 . La fel se poate mândri văliugeanul cu ţesăturile de feţe de masă. Combinaţiile motivelor naţionale aplicate la cusăturile acestor costume demonstrează cu prisosinţă simţul artistic înnăscut cât şi cusăturile neaoşe ale Văliugului. de velinţe pentru mobilă care au o durată de îndelungată vreme. Dacă portul naţional bărbătesc de la Văliug trezeşte interes şi admiraţie pentru cei străini de localitate. Admiraţia celor ce ne vizitează actualmente.Portul popular reda în figuri geometrice sau imagini ale diferitelor animale: fluturi. lucrate de mamele sau bunicile lor. acum în secolul modernizării. Ei sunt îmbrăcaţi în acele distinse lucrări aplicate. portul femeiesc ilustrează ingeniozitatea. când se prezintă serbări artişti ai jocului popular. mai ales în zilele de iarnă sau în zilele nepotrivite pentru munci în gospodărie sătencele se adună la câte o femeie care poartă cele mai mândre haine ţesute şi lucrate personal. produc aceste podoabe femeile.

Puteau fi transportaţi zilnic până la 1000 m st. pentru producerea mangalului (plantaţii cu răşinoase).000 de ha de pădure care alcătuiesc un masiv păduros compact pe versanţii nord-estici şi vestici ai Munţilor Semenic. Pădurile acestui ocol au fost administrate de către statul austro-ungar până în anul 1850.T. Concomitent s-au efectuat tăieri de îngrijire a arboretelor – curăţiri şi rărituri. în Banat.T. au trecut în proprietatea Regimentului Grăniceresc 13 odată cu înfiinţarea acestuia.D. pentru construcţii.. odată cu naţionalizarea. Primele măsurători cadastrale au fost făcute în anii 1779-1810 de către statul austriac.E. Perioada 1860-1870 a reprezentat pentru amenajarea pădurilor un progres deosebit datorită întocmirii unor planuri topografice exacte. lemn pentru distilerie şi lemn de foc.).E. de mină şi de lemn mărunt pentru distilare proprie. curăţiri şi rărituri. Gospodăreşte 14. Toate cantonele silvice erau legate cu ocolul silvic prin linie telefonică. a trecut la raţionalizarea exploatării pădurilor şi la gospodărirea pe bază de amenajamente silvice. în Reşiţa ajungând anual pe această cale 180-200 mii m st.R. Ocolul Silvic Văliug Ocolul Silvic Văliug este situat în sud-vestul României. a unei reţele dense de canale (aprximativ 100 km) care colecta. 18%.G. Imediat după anul 1855 s-a aplicat o formă de tăieri succesive care a constat dintr-o primă intervenţie.G. ca şi azi pâraile din jurul muntelui Semenic şi care aveau un triplu scop: aprovizionarea cu apă a oraşului Reşiţa. în baza dispoziţiilor privind legea agrară „Urbarum banaticum”. iar cadastrul integral s-a făcut de scietatea S.G. între anii 1862-1875.T. S-a adoptat regimul tăierilor succesive cu un ciclu de 80 de ani pentru fag. Restul de 82%. în bazinele superioare ale rârilor Bârzava şi Timiş. când o parte din acestea. în perioada 1890-1946. cât şi pădurile administrate de U. urmărindu-se continuitatea tăierilor în amenajmente. Trebuie menţionată construcţia. regulamentele şi instrucţiunile diferitelor epoci.D. jud. Caraş-Severin şi aparţinător Direcţiei Silvice Reşiţa subordonată Regiei Naţionale a Pădurilor. Cu această ocazie s-au întocmit planuri de bază la scara 1:5760. Revizuiri şi refaceri ale amenajamentelor s-au continuat de-a lungul timpului în conformitate cu legile. din 1855. producerea de energie electrică şi transportul lemnului de mici dimensiuni. trec în proprietatea statului român în 1948. În afară de aceste drumuri a existat o reţea vastă de poteci de călărie şi pază. Pe lângă clădirile administrative existau şi construcţii pentru recreare şi agrement.E. societatea S. cu scoaterea lemnului de mină.G. Atât pădurile administrate de Regimentul Grăniceresc şi apoi de Comunitatea de Avere Caransebeş ( cele 18% din suprafaţa pădurilor ). În prioada 1885-1905 societatea S. larice.T. pin şi paltin. mai excută o lucrare de triangulaţie şi pentru Ocolul Silvic Văliug. Cele mai vechi plantaţii datează din anul 1840 şi ele s-au făcut în mici buchete pe vetrele fostelor bocşe. paralel cu lucrările de amenajare făcânduse înzestrarea fondului forestier cu o reţea întinsă de instalaţii de transport care au asigurat nu numai recoltarea produselor principale în bune condiţii dar şi aplicarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor. care după anul 1919 se transformă în Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (U. 60 . urmată de tăiere finală cu scoaterea lemnului pentru alte prelucrări industriale şi de foc. Regenerarea s-a făcut pe cale naturală şi prin împăduriri cu molid. Datorită cerinţelor de lemn pentru mangalizare.R). de lemn. cu curbe de nivel şi multe detalii topografice. au intrat în proprietatea Societăţii Austriece de Căi Ferate (S. brad.VII. degajări.E.

70 ha. astfel că în anul 1950 nu s-au parcurs arboretele cu tăieri de îngrijire şi de igienă. să se prevadă tăieri de transformare spre grădinărit. Toate pădurile Ocolului Silvic Văliug sunt încadrate conform sistemului românesc de clasificare în grupa I-a a pădurilor cu funcţii speciale de protecţie. fiind zona tampon în jurul Parcului Naţional „Cheile Caraşului .7 ha. Pentru prima dată. În primii doi ani de aplicare acestea au avut un caracter timid. Considerentele de ordin hidrologic derivate din necesitatea asigurării pentru lacul de acumulare Gozna a unui ritm de colmatare cât mai redus. în partea centrală şi sudică a Europei. După 1963. în opt din cele 12 unităţi de producţie ale ocolului. dar pretenţios. silvicultorii vremii au reuşit să încadreze ocolul în categoria celor închise. reprezentând 66% din suprafaţa ocolului. volumele s-au apropiat de prevederile amenajamentului. ele însumează 9098. tendinţa fiind ca acestea să se menţină şi să se conducă la vârste când pot fructifica arboretele prin instalarea lor de viitor şi mai rar deschiderea de ochiuri care să ducă la diversificarea structurii parţial echiene existente. Proporţionarea categoriilor de diametre şi a amestecului de specii s-a lăsat pe planul al doilea. când s-a cristalizat deja concepţia celor care s-au ocupat de aplicarea tăierilor de transformare spre grădinărit în aceste păduri. Ca urmare a apariţiei de noi obiective social-economice (lacul de acumulare Gozna. Anul în care a intrat în vigoare amenajamentul a coincis cu aplicarea primelor tăieri de transformare. rezervaţiile de seminţe genetic ameliorate şi drumul turistic Reşiţa-Semenic. În general. Din dorinţa protejării pădurilor de tăieri necontrolate. volumele de extras fiind calculate pentru fiecare unitate amenajistică. a fost aplicat rgimul codrului cu tăieri succesive având ciclul de 100 de ani. modul concret de lucru s-a trecut la deschiderea de ochiuri în vederea instalării regenerării naturale preconizate şi de primul amenajament întocmit în anul 1951. toate acestea dublate de dorinţa unor silvicultori de a aplica într-o formă originală un tratament intensiv. Este vorba de amenajamentul din anul 1951 când s-au propus astfel de tăieri pe o suprafaţă de 616 ha. 61 . însumând 4461. pus în funcţiune în 1952 şi staţiunea Crivaia). În amenajamentele din anii 1971 şi 1981 au fost oprite suprafeţele pe care se aplicau tăieri de transformare. având rolul de a ocroti prin existenţa lor acumulările de apă Gozna.Complexitatea condiţiilor de construcţie. s-a prevăzut executarea tăierilor grădinărite din necesitatea protejării lacului de acumulare Gozna. aflat în construcţie. amonte de acumularea Gozna. împotriva colmatării. astfel încât.Semenic”. Posibilitatea ce recolta pe cupoane permanente cu rotaţia de zece ani. nivelul tehnic şi modul ingenios de captare a izvoarelor au făcut din această amenajare o construcţie unică în felul ei. Cantităţi mici s-au extras la răşinoase. în amenajamentul din 1951. cuprinzând arborete aflate în bazinul Bârzavei. pe lângă tratamentul tăierilor succesive şi progresive propuse a fi aplicate în pădurile ocollui. posibile în acea perioadă a constituirii şi activării SOVROM-urilor. terenurile cu pantă mare. au făcut ca pentru prima dată într-un amenajament al acestui ocol silvic. până în anii 1950. Pădurile. dar începând cu anul 1963. golul alpin. în prezent. Văliug şi Trei Ape. corelate cu existenţa în zonă a unor factori naturali şi antropici favorabili. în amenajamentul din anul 1961 a fost prevăzută aplicarea tăierilor de transformare spre grădinărit pe o suprafaţă mărită. Acest lucru a fost posibil şi datorită bunei gospodăriri a pădurilor în trecut.

pentru a nu se declanşa regenerarea pe o suprafaţă mare.2-0. Primele intervenţii s-au făcut în arborete trecute de 80 de ani. Intensitatea a crescut odată cu repetarea tăierilor. La următoarea rotaţie s-au deschis ochiuri acolo unde s-a instalat seminţişul. Tăierile au fost de intensitate redusă la primele intervenţii. sunt închise dând impresia că nu s-a intervenit cu tăieri. concomitent cu realizarea unor sortimente de lemn calitativ superioare. astfel ca la sfârşitul perioadei de transformare să rezulte un amestec intim cu ochiuri cu vârste de la 1 – 120 ani şi peste.5 ha. În continuare se va proceda asemănător. în general. care împiedică dezvoltarea biogramelor de viitor. deşi de-a lungul anilor s-au extras cantităţi apreciabile de masă lemnoasă. slăbiţi fiziologic. Rolul protector al pădurii este exercitat în permanenţă odată cu atingerea structurii grădinărite. dotarea cu instalaţii de transport etc. 12% în volum. În plus. urmărindu-se să nu se disperseze prea mult tăierile. pante moderate. Prin aplicarea acestui tratament se urmăreşte ameliorarea continuă a aspectelor cu privire la folosirea integrală a spaţiului de creştere atât pe orizontală cât şi pe verticală.Mărirea acestei suprafeţe se datorează şi condiţiilor deosebite în care se dezvoltă suprafeţele acestui ocol: staţiuni de bonitate superioară şi mijlocie. menţinându-se constant. la creşterea efectului protector a apelor şi solului. specii cu temperament de umbră. Pădurile. cu precădere. deoarece solul este în permanenţă acoperit şi protejat. cantitatea de masă lemnoasă nu s-a diminuat comparativ cu masa lemnoasă ce s-ar fi putut extrage prin aplicarea unui tratament mai puţin intensiv. în suprafaţă de 0. prin aplicarea acestor tăieri. răniţi. considerându-se că în acestea este posibilă regenerarea prin sămânţă şi au avut un caracter pregătitor extrăgându-se. 62 . arborii defectuoşi. contribuind. contorsionaţi. cu creşteri lâncede. astfel.

al unora. posibilităţi de prezentare. superb şi nu poţi găsi în cuvinte la repezeală. vremea că ne-a prelungit existenţa. cu orizontul nostru. dar s-o interpretăm în sensul real. îi va trimite la turism. Dar aceasta o fac specialiştii.Turismul Cred necesar dintru început să plecăm de la înţelegerea noţiunii. adică numărul calendaristic al anului 2000. fac apel la nişte evocări. cred necesar a fi începută cu simţăminte personale ale autorului… de atunci. trebuie să parcurgem nişte orizonturi.VIII. deşi ar fi a mai multor factori. în mod laconic dar cu mult zel ar trebui. s-ar putea bănui. Dar toate acestea. fiindcă prezenta lucrare – când se va prezenta ca foi… ruginii. Ar trebui plecat de la etimologia cuvântului şi încet. pe care dealtfel o ştim. 63 . îi va pune în mişcare. la nişte aduceri mai aproape de contemporaneitate. Prezenta tratare a temei. noi cu aceste hârtii imaculate ce le avem în faţă. încet. s-ar aluneca… în teoreme şi aici se poate lăsa spaţiu. să le reprezentăm. Soarta care ne-a ajutat. Categoria cealaltă este la fel de importantă vieţii. ştiind că contemporaneitatea de atunci. gândului că cel care vorbeşte aici are bunăvoinţă şi simţul marelui simpatic de a fi prezent… în multe şi chiar foarte multe… ce sunt doar fapte şi ce pot cădea sub simţurile ce reprezintă construcţia fizică şi nu numai. Aceasta e o altă calitate a lucrării. avem de toate. pe cei ce nu au avut astfel şanse. cei de azi ca şi cei de peste vremuri… După aceste spuse. practic. De fapt. Şi acum să păşim la drum. şi cred că ar trebui dat un moment ca timp. am ajunge la interpretarea sensului. Aceştia îi putem diviza în două categorii: cei ce au avut ocazia să le fi avut pe ecranul vizoarelor în timpul trecut şi cealaltă categorie este cea care a auzit fară să vadă. să le recomandăm. acum 50 de ani (ce se împlinesc la o distanţă de numai câteva luni). din alfabetul limbii române. Subiectul acestei teme face loc şi la nişte definiţii ori pe alocuri. sufletului celor care vor avea prilejul să fie primii care să-şi exprime aprobul sau opusul celor aşternute pe acest orizont… de oi negre pe câmpul alb… ştiind. va întâlni doar… numele celor angajaţi azi a duce poate îndepărtatului viitor ceea ce este frumos.

stejar sunt o podoabă a acestor ţinuturi şi totodată sunt una din bogăţiile de bază ca şi cele care asigură ozonarea mediului. carpen. în judeţul Caraş-Severin. Pe lângă farmecul pitorescului. unde se formează lacul de acumulare şi se construieşte uzina electrică ce furnizează curent electric pentru fabricile din Reşiţa. Ei au trăit prin locuri ascunse din pădurile de aici. Aşezarea satului este de-a lungul râului Bârzava. dar lucrau la extracţiile de minereuri din împrejurimile munţilor Semenic. Existenţa comunei este atestată la anul 1793. aceasta datează din timpul dacilor şi romanilor Cei existenţi la data de 29 iunie 1793 şi se aşează în perimetrul de pădure din zona de centru – care este în Parcul din Tei şi azi existent. Este o deosebită frumuseţe a locurilor din perimetrul respectiv încât este vizitată în mod special de excursioniştii din localitate şi Reşiţa ca şi din alte zone ale ţării. se construieşte stăvilarul Breazova (barajul). azi ale ocolului silvic. primăria şi localul de şcoală din faţa bisericii romano-catolice etc. în ziua de 29 iunie. dată la care au fost aduşi colonişti şvabi din Austria. Existenţa aşezărilor răsfirate.Comuna Văliug aşezată într-o regiune muntoasă. Vâlcea şi Gorj etc. situată spre sud-vest de oraşul Reşiţa. La începutul secolului XX. Locuitorii se bucură de împrejurimile care sunt atât de fermecătoare şi parte dintre ele sunt uşor accesibile pe poteci. la o distanţă mai mare de cartierul Cuptoare. Niederosterreich. 64 . Zona muntoasă în care ne aflăm e de un pitoresc din cele mai spectaculoase. de fapt se pierde în negura vremii. Lucrarea aceasta monumentală şi complicată pentru acele vremi. la care altitudinea este de 998 m . la poalele Semenicului între dealuri. sub Prislop. Primii locuitori au fost români veniţi din judeţele: Mehedinţi. Tirol. S-au construit: Biserica romano-catolică. clădiri ale fostului …… . Locurile de vizitat sunt atât de multe că nu ştii la care să ajungi în aceeaşi zi fiindcă aşezările sunt şi pe versanţi diferiţi la care nu se poate merge cu uşurinţă pe aceleaşi poteci. Pădurile de conifere şi cele de fag. fiind unica pe atunci în ţară şi în Europa de răsărit. invitaţiile la plimbare nu se lasă aşteptate. la 11 km. Altitudinea comunei este de 625 m. La ora actuală este un loc de agrement deosebit. lacul este şi izvor pentru pescarii autorizaţi de a prinde şi a se ospăta din peştele de apă de munte. Un număr de 71 familii din zonele: Oberosterreich.

ca şi încărcat.B. s-a lucrat până la darea în folosinţă. ale hidrocentralei din 1947-1952. din 1907. identic. în două faze: incipientă când s-a produs şi fixat schelăria pe toată lungimea şi respectiv înălţimea lucrărilor făcută din lemn. se goleşte în totalitate. Skoda. Proiectantul lucrărilor desigur că înainte de a întocmi lucrarea. la locurile unde nu poate pătrunde utilajul capabil să ridice. baza. apreciază totul la justa valoare a aplicării tehnicii. între etaje cu scări. prin care trece o parte din apa spre a produce curent electric necesar uzinelor de atunci ca şi astăzi. cu rezerva că au avut loc în plus autocamioane din mărcile: Tatra. Când munca de salahor se foloseşte în minimă măsură. de la Gozna. calea ferată de profil îngust pentru vagoneţi. adică 1907 şi 1950. deschise care efectuau transporturi de tonaj până la 4000 kg la Reşiţa şi retur pe un drum de piatră. la dimensiunile 42 cm / 32 cm. azi. Sunt în posesia unor imortalizări autentice. dar la care se adaugă o parte apreciabilă la construcţia iniţială a părţii construită în perioada noii tehnologii. dinafară ce se vede numai dacă apa. şi cea de-a doua arată finalul lucrărilor (se vede întocmai partea zidăriei din beton. de fapt înarmat). privind şi gândind. N. Şi barajul (stăvilarul). Privind lucrarea din Crăinicel. stăvilarul (barajul 5) dar şi locul unde s-a clădit uzina propriu-zisă. aceştia erau manevraţi de mâna muncitorilor şi gol. de către un număr de 5000 de muncitori. Credem că vom reuşi să le reproducem prin fotografiere şi să le redăm în prezenta carte. când condiţiile de muncă se sprijină pe tehnici noi. din anii 1990-1999. precum cel de la Breazova. din cele mai dificile. Să aşeze conducta gigantică sau alte asemenea părţi de construcţie aferente. scările pe direcţie oblică. pe etape şi epoci ale secolului: de la începutul lui şi sfârşitul. să tragă în pantă. dar înainte de a se turna fundaţia până la elevaţie. apoi 1951. în fotografie se disting: scripeţii. Spre a fi văzută de cei care au ocazia la această carte pe care sperăm să reuşim s-o terminăm şi să o publicăm. cu ladă. lopata şi roaba. construit în perioada 1947-1952. 65 .La Barajul Breazova (sau Văliug) excursioniştii pot studia în ansamblu şi în amănunţime locurile atât de înfricoşătoare unde au reuşit înaintaşii noştri de acum 108 ani să amplaseze atât zidul. pe rocă direct trebuie ştiut că toate construcţiile au fost efectuate cu unelte primitive: târnăcopul. Astfel credem că vizitatorul care studiază. a cercetat totul la concret. la care se adaugă scripetele. Csepel. Schelăria este făcută după calcule şi teren. Molotov.

în special de cei cu posibilităţi financiare. după 48 de ani. făcută acum câteva zeci de ani pentru a creşte peşte. parcă. Nu mai vorbim despre o parte din semenii noştri care prin accidente capitale şi-au jertfit viaţa în număr considerabil. Cei ce am cunoscut locurile atunci. la barajul Gozna. a comunismului. 66 . Totul în aparenţă. Aici. seara. întors cu vagonetul. Fiindcă va preţui strădaniile şi gândurile bune ale celor ce au depus eforturi din cele de neînchipuit pentru realizarea lor. piatra se producea şi transporta cu vagoneţii împinşi manual tocmai de la Poiana Văliugel. la lumina farului şi apare ca în vis feeria culorilor nemaipomenit de fermecătoare. la care se adaugă zeci de construcţii civile (case de odihnă) ale cetăţenilor doritori de aşa condiţii. volumul de muncă este aproape înzecit şi la fel pericolele. vis. Doar câteva au fost realizate pe timpul orânduirii „Epocii de aur”. în special. Dar credem suficient. care abundă în peisaje dintre cele parcă nevăzute până aici. pentru delectarea turistilor dar şi a consumatorilor din Reşiţa. La pescăria. după revoluţia din 1989. Acestea au răsărit ca din vis. cu zeci de ani în urmă). în perioadele 1901-1909 şi 1948-1952. în special. ori când deschideţi fereastra. fiindcă ar merita cu prisosinţă să fie văzut de fiecare vizitator şi excursionist. dar şi cu posibilităţi financiare pe măsură. După aşa o trăire de câteva zeci de minute.Acest mare obiectiv al Crăinicelului care credem că se va vedea separat în această lucrare. Aceste mici descrieri reprezintă o parte infimă. în apropiere de vila Klaus. nu se mai vede . acel păstrăv produs prin grija atât a omului harnic. dar când faceţi baie. dar locul aproape că nici azi. fiindcă dumneavoastră veţi admira lucrarea propriu-zisă atunci când vedeţi în ansamblu. care după aşa realizări magnifice aduc aceste largi speranţe de o altă viaţă. Proprietarii acestor imobile îşi petrec timpul liber în aceste colţuri naturale unde ozonarea aerului schimbă cu totul procesele ce se petrec în organism pentru îmbunătăţirea şi prelungirea longevităţii . Materia primă propriuzisă. sau când faceţi concurs de canotaj. poţi aprecia ca îmbietoare imaginile unor realităţi azi. Zona Crivaia. când săriţi de pe trambulină în lac. când punem bazele lucrării. Trecea prin pădure. cu relaţii politice şi din alte zone ale ţării. ori serviţi gustări de sezon de la Casa de pe ponton. când vâsliţi la barca ce pluteşte şi o conduceţi. putem repera cu greu traseul de dus. despre eforturile celor de mai ieri (adică de azi.

construite în Văliug: 1. Timiş etc. pe lângă modelul arhitectural prezintă curiozităţi privind rezistenţa edificiului şi măsurile tehnice aplicate pentru menţinerea temperaturii dorite provenită dintr-un izvor termic. Un amănunt. în zilele corespunzătoare ale verii. pe care-l considerăm foarte preţios. vizitând Văliugul. a interiorului zidului barajului (tip tunel) care este uimitor şi incredibil că ar putea exista astfel de lucrare. Va veni cu noutăţi pentru noi . pe partea stângă. fiecare este construit mai agreabil decât celălalt şi la fel mai pregătit calitativ. în sensul materialelor folosite la etaj: lemn. vis-à-vis de ultima casă dinainte de podul de peste Bârzava. 2. la o distanţă de aproximativ 250 metri. Mergând în jos de la Bradea. Bradea Gheorghe – vila din centrul comunei. care în curând va fi dată în folosinţă. la sensul giratoriu. 67 . ce se poate obţine de la împuternicitul uzinei. folosit. întâlnim Fabrica de pâine şi produse de patiserie. este vizitarea cu aprobarea prealabilă. În primirea excursioniştilor ca şi a vizitatorilor sau celor care vin la plajă. 4. care într-un viitor nu prea îndepărtat va termina construcţia etajată. Actualmente este maestru antreprenor silvic în Văliug. Aceasta va fi de utilitate hotelieră şi cu alte profiluri care vor contribui la satisfacerea dorinţelor vizitatorilor şi excursioniştilor. Sau în camerele special pregătite şi serviciile solicitate sunt din cele mai apreciate. scândură şi rumeguş de lemn la mijlocul zidului care apoi este tencuit cu beton. Ruian Ion – profesor în Timişoara. a construit o casă de odihnă.. iar în restul sezonului servirea de ocazie sau în petrecerea sejurului se poate profita de dormit în căsuţele din jurul lor. din datinile autentice ale strămoşilor noştri. Pentru vizitatori amintim ca şi pentru excursionişti farmecul ce-l puteţi avea vizitând noile clădiri. actualmente pensionar. cu calităţi deosebite. dar va fi o raritate. dacii. Proprietar este firma „Vasiluţă Ioan”. virând spre stânga la sosirea dinspre Reşiţa. Obădău Ioan – fost inginer la RENK Reşiţa. are o casă de vacanţă cu magazin alimentar la parterul construcţiei realizată într-un mod specific. s-o cunoşti. 3. dragă vizitator sau excursionist. în partea dreaptă. realizate de persoane din oraşe ale judeţului nostru sau din judeţele Arad. ceea ce conferă un prilej deosebit de a o trece în revistă. O construcţie cu un gust deosebit în alegerea modelului arhitectural. şi vei avea satisfacţii. Clădirea. Proprietarul acesta este un camarad crescut pe meleagurile maramureşene.Lacul barajului Gozna dispune de cinci pontoane. de la sensul giratoriu venind dinspre Reşiţa pe stânga.

între trei vârfuri. cu o întindere de peste 3000 jugăre. 68 . înainte cu circa 200 de metri de acest obiectiv comunal. Casa de vacanţă. Iată ce scrie profesorul Valeriu Puşcariu. Augustinov Rafael – medic stomatolog în municipiul Reşiţa. la scoici de apă pentru transportarea lemnelor. Turismul practicat azi în zonele Munţilor Semenic. predestinat pentru magazin la parter şi deasupra. în urmă cu câţiva ani. proprietar al imobilului cu o arhitectură celebră. timp de vreo doi ani (19951997). Excursii „Pe Prislop 998 m. Semenicul este mândria munţilor din Banat. 8. Imobilul se găseşte în imediata vecinătate a casei profesorului Roian Ion de la podul de peste Bârzava. nume cunoscut după numele celui care a fost la ocolul silvic. Imobilul este situat pe partea stângă. în timpul concediului. proprietarul casei de odihnă. Semenicul. construcţie cu modele unice. 7. Târlea Ştefan – patron. Muntele Semenic e întreaga poiană mare. model demn de a fi văzut. în arhitectură ce atrage atenţia tuturor ce trec spre Staţia de captare şi filtrare a apei potabile Văliug. care trezeşte deosebite curiozităţi şi satisfacţii. construită după un model arhitectural original. în condiţiile de atunci când lumea nu avea la îndemână condiţiile de azi din toate punctele de vedere. din satul de la Vale. la ieşirea de pe strada principală. Bolocan Iulian. de cazare şi tot confortul pentru sejur. spaţiul pentru excursionişti cu deservire cu pension pe o durată dorită în condiţii din cele mai ofertante. apoi la Muntele Semenic (1447 m). mai cu seamă să vedeţi şi esteticul construcţiilor aferente din gospodărie. Avram Ioan – maestru tâmplar – proprietar al imobilului cu etaj. Piatra Goznei (1449 m) şi Piatra Nedeii (1438). construită de mâna sa. pe măsura specialităţii sale profesionale. împreună cu membrii familiei sale. inginer la Construcţii Reşiţa. înainte de podul Iazului. a existat şi în vremurile din secolele anterioare. care au de câştigat din multe puncte de vedere.5. pe partea stângă. demn de văzut de cei ce trec prin Văliug sau de turişti. înainte de a se termina partea dreaptă a străzii. profesează meseria de tehnician. 6. domiciliază în municipiul timişoara.

să facă baie. până la Cula Vârşeţului din Banatul iugoslav. permanent şi la alegere.” Azi se păstrează multe din aceste tradiţii. De pe Semenic prinzi cu vederea. Oficierea căsătoriilor la Sfânta biserică de pe munte. masa . se poate bucura în acelaşi mod. la stâna de oi. dansul au loc pe un spaţiu la alegere al celui mai luxos hotel cu restaurant unde sub razele de lumină strălucitoare ai impresia că te simţi ca în paradis. sportul pe zăpadă şi schiatul pe pante din cele ce se pot prefera. dar şi condiţiile de plată sunt în consecinţă. se află şi o mică cabană. Înălţimile Munţilor Semenic oferă şi condiţii din cele mai dătătoare de sănătate omului. sărbătorirea anumitor momente fericite din viaţa omului: a. după măiestria de a folosi gradul mai mic sau mai mare al pantelor de coborâş cu astfel de invenţii ale omului. creştineşti. Iar spre miazăzi şi răsărit de la muşcătura Cazanelor şi până dincolo de masivele calcaroase ale Ţarcului şi Godeanului. Să urce şi să coboare cu o viteză ce o practică numai cei ce-şi însuşesc arta de a schia. dar de o calitate ireproşabilă ca şi servitul. Pe vârful Munţilor Semenic se pot organiza diferite evenimente. spre apus. încât fiecare cetăţean excursionist sau vizitator. Oficiile turistice. Pe Semenic. dar modernizate: în loc de o mică cabană la nivelul posibilităţilor de atunci. Pentru aceştia. când e vremea senină. Sunt şi cabane. după gusturi şi dorinţă. căsuţe. la Sf. La reîntoarcere se poate folosi teleschiul ce funcţionează în perioadele când condiţiile naturii oferă posibilităţi specifice sezonului. construcţii hoteliere pentru cei cu buzunare mai firave. de aici. cu serviciile religioase. Ispas din anul curent. unde merg ţăranii de la mari distanţe. întregul orizont. cât şi pentru cei ce-i însoţesc sunt condiţii deosebite de servicii culinare.Priveliştea de pe Semenic este fermecătoare. Pe Semenic e şi Baia Vulturului. sunt o mulţime de imobile hoteliere cu nivele de construcţie din cele mai moderne şi dotate cu toate cele necesare celor mai mari posibilităţi care satisfac cerinţele excursioniştilor la nivelul pretenţiilor internaţionale. Ioan. peste crestele Almaşului şi poarta prin care iese Nera. oferit de preotul care a fost hirotonisit la Sf. de bunătăţile naturii pe care le oferă fiecărui om al lui Dumnezeu. sunt la dispoziţia solicitanţilor şi pentru serviciile de odihnă şi pe timp de noapte din cele mai variate încât fiecare pleacă cu cele mai frumoase amintiri. 69 . Ilie şi Sf. iar petrecerea firească.

din aceasta. să nu mai pomenim de chiriaşul apartamentului. Revelionul se sărbătoreşte într-un fast pe măsură. Aceste sărbătoriri sunt însoţite de orchestre şi fanfare. nu poate câştiga într-o perioadă de 40 de ani activi în orice domeniu cât câştigă într-un an un demnitar. De aici pleacă după perioada stabilită. în special cele cu caracter de iarnă. dintre cei pe care poporul îi alege ca să le conducă destinele. săniuşul. b. aşa zisele spartachiade de iarnă. Dar. tot în acest preţios colţ al Banatului se desfăşoară. ca şi sărbătorirea de succese în domeniu. drept merit al eforturilor depuse sau a felicitărilor şi a recompenselor morale şi chiar materiale atribuite. la care se invită cei competenţi consideraţi de cei care organizează. d. naţional. aşteptările celor mulţi. dar şi grupuri particulare pot petrece organizat. cel de schi alpin la nivel local. Dar despre care aceştia uită. care nu fac altceva decât recompensează meritele. Astfel încât simţim din ce în ce la ziua Mare a Revelionului. fiindcă cheltuielile de întreţinere numai a locuinţei de la bloc. reprezintă mai mult decât jumătate din câştigul lunar al proprietarului. harnici. au loc pe acest vârf de munte îndrăgit de toţi doritorii de sport şi mai ales de cei ce îndrăgesc acest sport alpin. c. în ultimii ani din 1990 încoace şi parcă din ce în ce mai puţin se pot realiza în practică. respectiv eforturile depuse. Finalul. în acelaşi timp au o mai mare nădejde a succeselor de viitor. produse de conducerea cu măiestrie de cei mai buni muzicanţi profesionişti. În toate domeniile de activitate socială există cele mai crunte neajunsuri de existenţă a omului fie el cât de econom. ci doar circa jumătate cel mult. Acestea se desfăşoară în condiţii de nedescris de plăcute şi cu amintiri din cele mai preţioase. masa pe care altădată nu mai era loc de atâtea feluri de mâncare. mai găsesc câte o fărâmă din bunurile ce odinioară erau din belşug.Calitatea serviciilor efectuate de personalul atât de elegant ca şi diversificarea gustărilor. Pregătirile echipelor de fotbal. pe care-l organizează diferite oficialităţi de Stat sau întreprinderi ori instituţii. dorinţele. Concursuri sportive. 70 . de la care sunt nelipsite sunetele dansului de orice categorie ritmică. de la locul de muncă cel mai greu. din momentul în care buzunarele lor se îndestulează cu sume pe care un muncitor din cei mai destoinici. celor merituoşi. Petrecerile acestor zile sunt fericite doar pentru o mână de cetăţeni. sunt din cele mai apetisante.

Încheierea acestei activităţi istorice s-a finalizat la restaurantul Nedeea. muntele Semenic cu darurile naturale cu care este înzestrat. unde s-a petrecut până în zorii zilei. primeşte orice categorie de solicitanţi. ca şi toţi cei ce deservesc această unitate cât şi invitaţii din localitate. Ghiocel Meda. Chisăliţă. în perimetrul acestei localităţi mai există locuri de vizitat care oferă condiţii similare cu cele dimprejurul lor. Ispas din anul acesta. condiţiile şi oferirea serviciilor de specialitate. a sărbătorit la Semenic. Laurenţiu Streza. botezuri. direcţie de mers în continuare. 20 mai 1999. la data de 20 mai 1999. Clădirea ocolului silvic a fost sfinţită creştineşte de preotul bisericii ortodoxe. În acest an. conducerea Ocolului Silvic Văliug. Miron Brebenar din Văliug. sunt impresionant de plăcute şi creează nişte momente din cele mai dorite. ca: nunţi. În toate anotimpurile anului. La aceasta au participat cadrele judeţene silvice în frunte cu directorul său ing. posibilităţile clientului. un bun organizator şi consecvent. Ghiocel Meda. a binecuvântat lucrările ce s-au efectuat la acest schit. istoria ce este în lucru şi se va finaliza în acest an. în care scop se pune le dispoziţia celor fericiţi. De asemenea. în organizarea aniversării diferitelor evenimente din viaţă. demn de laudă şi aprecieri deosebite. şi la preţuri după consum şi respectiv. deci. Sfânta biserică de pe munte. cu întreg personalul. prin reprezentantul său ing. aduse de colectivul de specialitate în frunte cu inginerul şef. Considerăm că această unitate silvică din Văliug este un obiectiv social de o ţinută ireproşabilă. 71 . de către Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. Merită să fie vizitat de oricare excursionist ce trece prin comuna Văliug. care este la o distanţă de 4 km. lăsând amintiri de neuitat şi cu atât mai mult se va scrie în istorica lucrare a comunei. din cele mai dorite. Sărbătorirea momentelor aniversare. de cantonul silvic Prislop. care ce aprecia şi stima. deservită de preotul Nica Porfirie. care se află înainte de a vira la dreapta spre Semenic. după aceste inovaţii.e. sau a categoriei hoteliere adecvate sărbătoririi de aceste categorii. localitatea Gărâna. ca exemplu. Este în apropiere şi oferă toate serviciile creştineşti fiecărei tradiţii sărbătorite. hirotonisit la Sf. în luna martie. inaugurarea noilor construcţii realizate în cadrul clădirii de odinioară a acestei ramuri economice.

de nataţie. de excursii.Aici se găseşte punctul Trei Ape – unde există un lac de acumulare a pârâurilor în număr de trei – de unde vine şi numele. de odihnă. ca exemplu Liceul de Artă. Acesta are posibilităţi aidoma ca şi Lacul Gozna. în ultimii trei ani şi nu cred că vor continua. fost director de mari realizări al uzinelor de construcţii şi maşini din Reşiţa. La această mare lucrare participă efectiv şi şcoli din Reşiţa. respectiv de petrecere a concediului în mijlocul unor bogăţii naturale. plecaţi în ultimul deceniu în Germania. Vom admira obiective noi. 72 . Vizitând doar obiectivele pomenite în prezenta lucrare veţi rămâne impresionaţi de ţinuturile acestei zone. în domeniul sculpturii realizate recent de specialişti români şi de etnie germană. Surprizele rămân de a le constata Dvs. De asemenea vom admira lucrările efectuate la localul şcolii din localitate de către neobositul primar al Reşiţei ing. Mircea Popa. de o uimitoare amintire. spre biserica din Gărâna vom ajunge în centru unde vom avea posibilitatea să admirăm obiective social-culturale realizate de locuitorii şvabi. Urcând panta. în frunte cu directorul său şi bineînţeles Inspectoratul şcolar Caraş-Severin şi colectivul de inspectori şcolari al inspectoratului. zestre valoroasă pentru cei ce vor cunoaşte şi care vor profita de binefacerile pentru viaţă şi desigur veţi reveni ori de câte ori aveţi prilejul.

G. 73 . 7. Niculescu “ Ghid Turistic “ Ed. “ Contribuţii la istoria învăţământului din Banat până la 1800 “ – pag. Sport Turism Bucureşti 1983 I. Goia “ Ocrotirea naturii şi protecţia mediului în România “ Cluj – Napoca 1996 “ Revista Pădurilor “ nr. 305 I. Radu şi D. 5. Media Star 2000 2. A. 8. Dan. 6. Bucureşti 2001 V. Cârciog “ Judeţele patriei – Caraş Severin “ Ed. P. 4. Onciulescu.Bibliografie : 1. vol. 2 din 1998 “ Direcţia Silvică Reşiţa “ Ed. Tehnică. M. Cristea şi I. Niculescu. R. Sport Turism Bucureşti 1981 Ştefan Pandele. 3. Velceanu “Autobiografie “ Bucureşti 1999 C-tin Pârvu “ Ecologie Generală “ Ed.

Ebensee Aegidus Loidl Eva Loidl Ignaz Loidl Ignaz Loidl jr. în Văliug 1.ANEXA 1: Listă cu numele persoanelor venite din Austria la data de 29 iunie 1793. Adam Hollegschwander Franz Hollegschwander 74 . Ischl: Responsabilul grupului: Simon Loidl Michael Loidl Yohann Loidl Georg Engleitner Yohan Spangl Michael Starzinger Mathias Harchoger Mathias Untterberger Yosef Bemesberger Georg Vizelsteiner Yosef Wieser Yohann Wamer Yosef Huter Yosef Pilz Yohann Preimesberger Mathias Preisinger Yohan Kintereder 2.

Stadlmann. Elisabet Spalt. Mondsee. Eberhard Moss. Gehnen. Katharina Heller. Yohann Gandl. Teresia Leonhard. Piringer. Windischgarten. 75 . toţi din Austria. Tobias Sänger. Anton Hillebrandt. Aussee. Yohann Pichler. Michael P. Schinpl S. Weinhammer. Franz Gruber. Gabriel.Mathias Gammer Sebastian Hinterdorfer Karl Hutterer Daniel Schnichl 3. Franz Hoberlen. Bokenmarkt. Yosef Fruckentanner. Gettini. Weinhrechen. Yohann Heudecker. Wolfgang şi împrejurimi – Yosef Windhager. În anul 1810. Anton şi Yusef Rield. Brandl. Mathias Neumüller. Unterach. Gruber. Tirol – Yosef Winkler. Philipp Steiner. Franz K. Pillich. Traunkirchen. Yacob Pressl. Michael Pilich. Lambach Franz Geig Mathias Schreiber Leopold Danzwitch Yosef Danzwitch Yosef Spitzer Simon Loidl St. Gregor Paar. Sebastian Kiass. Neukirchen. Yohann Jasperl. Yohann Gammer. Sleiermark – Anton Hillerbrandt. Yohann Schmidt. acestor familii li s-au alăturat şi altele: Bähr Krischer. Yohann Hllim. Wien – Amade Spangl. Hallstatt Yohann Engleitner Georg Tuscher Georg Stöngner Franz Seppl 4. Nürtau. Weiser şi Grenzner. Goisdern. Fischer. Altmünter. Unrein. Wels. Kein. Berchart Reidsebüchler. Andreas Pagler. Franz Schön. Teister. Yohann Bäkr. Weindnann. Yohan P. Frauennmarkt.

Tot aici se afla şi cimitirul. s-a construit o altă biserică. La fel. Biserica a fost construită din piatră de carieră şi cărămidă arsă. şi o bisericuţă. însă. Noua biserică avea. În jur era doar pădure. făcându-se măsurători. În 1862. tot din lemn. din piatră. iar patronul acelui locaş de cult a fost Sf. comunitatea localităţii construieşte o nouă biserică catolică. fiţi fericiţi. la o săptămână după Rusalii. Aşadar. În 1861. Prin strângerea unor bani. adică „Satul lui Franz”. Franz de Asisi. 76 . cei care lucrau au reuşit să facă încă un steag pe a cărui feţe erau pictate chipurile Sf. o carte bisericească şi o cruce. pe Dunăre. precum şi şcoala. care la despărţire le-a spus: „Acum mergeţi în numele lui Dumnezeu. însă. Într-un loc mai deschis şi-au instalat tabăra. a fost construită o casă. Fiecare familie a primit pentru construirea unei case 12 mp de teren. dar botezaţi aşezarea după numele meu”.Înaintea plecării lor toţi aceşti oameni au fost primiţi de Kaiser-ul lor la curtea regală. de data asta. iar locul în care a fost tabăra. şi care a fost sfinţită de preotul Anton Bartl în 23 mai 1869. Acoperişul a fost construit din grinzi groase de lemn curbat şi este unicat la ora actuală. Yosef (Iosif). turnul din lemn şi era construită pe locul unde acum se află casa parohială. În noua voastră patrie construiţi-vă casele. În zilele următoare s-au împărţit terenurile. către noua lor patrie. iar în locul celei vechi s-a construit casa parohială. după ce au primit binecuvântarea episcopului de la Viena. care dăinuie şi astăzi. Franzdorf. dragii mei. Hubertus şi a Sf. două steaguri. patronatul înzestrează acest lăcaş cu un baldachin. este locul unde în prezent se găseşte biserica catolică. cele 5 de familii au pornit pe calea apei. De aici denumirea comunei. În 1807.

77 . alţii au plecat la oraş. în perioada de după 1989 foarte mult.ANEXA 2: Recensământul populaţiei germane din comuna Văliug (Franzdorf) Anul 1793 1930 1944 1948 Număr de locuitori 492 571 444 384 Populaţia germană a scăzut numeric. la Reşiţa. unde au şi locuinţă personală. Parte apreciabilă au plecat în Germania în mod legal. alţii s-au căsătorit cu fete românce şi au rămas în localitate sau în satele dimprejur.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->