Infocsomagzoldkamp Ro

Protecţia naturii în zona de frontieră a judeţelor Szabolcs-
Szatmár-Bereg şi Satu Mare
Pachetul informaţional s-a realizat în cadrul proiectului

”Campanie transfrontalieră pentru protejarea valorilor naturale
(în judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg
şi Satu Mare)” HURO/0801/097
Nyíregyháza - Satu Mare, Iulie, 2010
1
1. Noţiunea şi principiile protecţiei naturii.......................................4
2. Protecţia naturii pe teritoriul UE..................................................6
2.1. Directive, norme juridice şi convenţii din Comunitatea Europeană............................6
2.2. Programe de protecţia naturii.......................................................................................8
2.2.1. Natura 2000...........................................................................................................9
2.2.2. Programul LIFE...................................................................................................10
2.2.3. Alte programe din UE.........................................................................................13
3. Protecţia naturii în Ungaria ........................................................14
3.1. Reglementări juridice şi temeiul instituţional...........................................................15
3.1.1. Jurisdicţia............................................................................................................15
3.1.2. Structura organizatorică a protecţiei naturii.......................................................16
3.1.2.1. Ministerul Mediului şi Apelor......................................................................16
3.1.2.2. Direcţiile parcurilor naţionale......................................................................17
3.1.2.3. Inspectoratul Naţional de Protecţia Mediului, Protecţia
Naturii şi Apelor............................................................................................20
3.1.2.4. Garda de mediu............................................................................................24
3.2. Valorile naturale ale Ungariei ..................................................................................25
3.2.1. Arii naturale protejate .........................................................................................25
3.2.2. Arii protejate pe baza Directivelor UE...............................................................29
3.2.3. Arii protejate de interes internaţional .................................................................31
3.3. Planuri şi programe de protecţia naturii.....................................................................33
3.3.1. Planul Naţional de Protecţia Mediului - III (2009-2014)..................................33
3.3.2. Gestionarea ariilor protejate, planurile de management ale
ariilor protejate................................................................................................34
3.3.3. Validarea dezvoltării durabile pe parcursul planificării proiectului.................39
4. Protecţia naturii în România.....................................................41

4.1. Reglementări legale şi temeiul instituţiona...............................................................42
4.2. Ariile naturale protejate şi valorile naturale din România........................................42
4.2.1. Situaţia ariilor naturale protejate în România....................................................44
5. Protecţia naturii în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg..............47

5.1. Prezentarea generală a judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg........................................61
6. Protecţia naturii în judeţul Satu Mare......................................69

6.1. Prezentarea generală a judeţului Satu Mare...............................................................69
6.2. Valori naturale în judeţul Satu Mare..........................................................................79
7. Reţeaua Ecologică Natura 2000.................................................85

7.1. Prezentare generală....................................................................................................85
7.1.1. Siturile Natura 2000 în zona de frontieră ungaro-română................................98
7.2. Judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg.............................................................................101
7.2.1.Siturile Natura 2000 în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg................................101
7.2.2.1.Arii speciale de conservare ..........................................................................107
A) Aria specială de conservare de interes prioritar Csaholc-Garbolc.............................107
B) Aria specială de conservare de interes prioritar Rozsály-Csengersima ...................111
C) Aria specială de conservare de interes prioritar Pădurea Ömbölyi şi
Pădurea Fény............................................................................................................115
2
D) Aria specială de conservare de interes prioritar Pădurea Terem...............................118
7.2.2.2. Arii de protecţie specială avifaunistică............................................................121
A) Aria de protecţie specială avifaunistică Szatmár-Bereg...........................................121
7.3. Judeţul Satu Mare........................................................................................................124
7.3.1. Siturile Natura 2000 în judeţul Satu Mare..........................................................124
7.3.1.1. Arii de protecţie specială avifaunistică........................................................126
A) ‖Lunca inferioară a Turului‖ ROSPA0068................................................................126
B) ‖Câmpia Nirului – Valea Ierului‖ ROSPA0016........................................................136
7.3.1.2. Situri de importanţă comunitară..................................................................146
A) ‖Râul Tur‖ ROSCI0214 ......................................................................................147
B) „Câmpia Careiului‖ROSCI0020................................................................................155
C) ‖Câmpia Ierului‖ ROSCI0021...................................................................................163
8. Valorile naturale comune din zona ţintă a proiectului..........170

9. Prezentarea speciilor care au stat la baza desemnării
siturilor Natura 2000 din zona ţintă a proiectului.................178
Bibliografie....................................................................................220
3
1. Noţiunea şi principiile protecţiei naturii
Protecţia naturii este o noţiune ce indică activitatea socială care are menirea de a proteja
vieţuitoarele, ecosistemele, habitatele, suprafeţele naturale şi peisajul natural. Scopul este
protecţia stării, funcţionării şi diversităţii biologice a biosferei respectiv a habitatelor şi
peisajelor naturale, prevenirea, reducerea sau eliminarea poluării acestora. Nu este identică cu
noţiunea de protecţia mediului, deşi între cele două activităţi există suprapuneri semnificative.
Protecţia mediului este activitatea socială care are ca scop prevenirea, reducerea sau
eliminarea degradărilor condiţiilor de viaţă provocate de societatea umană.
Suprafeţele de impact ale competenţelor protecţiei naturii şi ale mediului sunt pădurile,
păşunile, râurile şi lacurile de interes general, bazele de apă potabilă, parcurile localităţilor
etc. Activităţile practice ale protecţiei naturii se concretizează la următoarele trei nivele:
- Protecţia generală a biodiversităţii şi condiţiilor de viaţă în zone neprotejate;
- Protecţia habitatelor, suprafeţelor naturale şi peisajului natural (în zone protejate);
- Protecţia individuală a speciilor şi valorilor naturale care se află în pericol de dispariţie (în
orice loc).
Scopul protecţiei naturii este asigurarea menţinerii normelor de funcţionare ale naturii
formate prin evoluţie, şi care sunt capabile să se regenereze, şi anume:
- Menţinerea pentru generaţiile prezente şi viitoare a mediului natural biotic şi abiotic,

a stării naturale sau celei apropiate acestei stări,
- Ocrotirea, menţinerea, gestionarea valorilor şi ariilor naturale care sunt parte specială
şi indispensabilă a patrimoniului naţional respectiv îmbunătăţirea stării lor prin favorizarea
proceselor naturale de regenerare,
- Asigurarea gestionării raţionale şi enonomice a resurselor naturale, protejarea

patrimoniului natural şi a diversităţii biologice.
Utilizarea durabilă a naturii este deci scopul protecţiei mediului.
Principiile fundamentale ale protecţiei naturii:
- Principiul Holistic: Protecţia naturii nu poate fi restrâns doar la obiectivele selectate şi

declarate protejate – unele sisteme naturale trebuie în general protejate.
4
- Principiul continuităţii: Menţinerea stării naturii nu înseamnă conservarea ei în
momentul actual, ci funcţionarea durabilă a sistemelor naturale care au menirea asigurării
aşa-numitei integrităţi funcţionale.
- Principiul complementarităţii: Protecţia mediului şi a naturii sunt două domenii care se

completează reciproc, ale căror activitate, strategie şi plan de acţiune – cu respectarea
strictă al coordonării şi egalităţii – se vor sincroniza în mod strâns, deoarece activitatea
celor două domenii acţionează reciproc.
- Principiul mărimii suficiente: Teritoriile care vor fi protejate trebuie să fie suficient de
mari pentru a asigura funcţionarea permanentă a sistemelor naturale şi pentru a fi
asigurată populaţia necesară menţinerii diversificării biologice.
- Principiul viziunii globale: Principiile care se referă la funcţionarea sistemelor naturale

vor fi aplicate şi în strategiile locale, regionale şi în cele superioare regionalelor.
- Principiul naturii durabile şi utilizării raţionale a peisajului: Strategiile de protecţia

naturii vor avea în vedere determinarea proporţiilor teritoriale raţionale dintre mediul
uman, gestionarea naturală şi arii naturale protejate. În acest mod se poate asigura
regenerarea resurselor naturale, evitarea degradării valorilor naturale.
- Principiul precauţiei: Este unul dintre principiile Declaraţiei de la Rio din anul 1992. Se
enunţă, că acolo, unde apare o ameninţare cu urmări grave sau ireversibile lipsa
certitudinii ştiinţifice totale nu poate fi utilizată ca motiv pentru amânarea măsurilor care
evită degradarea mediului şi care implică costuri proporţionale cu eficienţa lor.
- Principiul urmei ecologice: Reprezintă mărimea poluării provocate mediului natural de

către un om, determinată în suprafeţe de teren.
5
2. Protecţia naturii pe teritoriul UE
2.1.Directive, norme juridice şi convenţii din Comunitatea Europeană
Factorul extern cel mai important al dezvoltării umanităţii a fost întotdeauna mediul său
natural –astfel resursele naturale şi accesarea lor au o importanţă evidenţiată, tocmai pentru
că valorile naturale de degradează şi se distrug într-un mod permanent. Este de înţeles că a
apărut ideea de protejare a valorilor naturale, iar mijlocul cel mai important este
reglementarea juridică corespunzătoare.
În reglementările juridice anterioare obiectul reglementărilor a fost susţinerea habitatelor şi

speciilor care au adus beneficii oamenilor, asigurarea accesării resurselor naturale (ex: legile
privind pădurile şi vânatul), (reglementări secundare privind protecţia naturii). Noile
reglementări juridice au menirea de a servi „protecţia egocentrică‖ a valorilor naturale
(reglementări principale privind protecţia naturii).
Reglementările europene se dispun pe mai multe nivele. Un prim obiect al reglementărilor

este reglementarea europeană referitoare la habitatele naturale, iar în cadrul acestora
reglementarea unor habitate relevante. Cel de al doilea obiect se referă la protecţia speciilor şi
în cadrul acestora, protecţia anumitor specii. Al treilea nivel, ca şi o categorie separată,
conţine protecţia habitatelor speciilor.
În ce priveşte sursa juridică a reglementărilor aceasta cuprinde directive, regulamente şi

hotărâri. Directivele au caracter obligatoriu dar intră în vigoare doar dacă statul le încadrează
în legislaţia naţională în termenul prevăzut de directivă. Directivele obligatorii în toate statele
membre sunt publicate în Jurnalul Oficial. Directiva are astfel rezultatul armonizării şi nu al
aplicării unitare, este sursa juridică cea mai preferată. Reglementări juridice cogense apar în
cazuri rare, unele directive au caracter orientativ pentru statele membre.
Regulamentele au caracter direct obligatoriu şi executabil pentru statele membre, iar prin
publicarea lor în Jurnalul Oficial vor face parte din jurisdicţia internă fără a fi necesară
emiterea vreunui act normativ din partea statului.
Hotărârea nu face parte integrantă din această sferă pentru că se referă exclusiv la destinatari,
care poate fi un stat, o persoană fizică sau juridică şi conţine reglementări individualizate.
Directivele şi regulamentele europene principale:
6
Directiva Habitate 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei
şi florei sălbatice, care stabileşte înfiinţarea reţelei ecologice europene, numită
"Natura 2000", din care fac parte şi zonele şi suprafeţele protejate pe baza Directivei
Păsări. În cadrul înfiinţării reţelei „Natura 2000‖ statele membre vor evalua
răspândirea speciilor protejate, eventualele habitate de importanţă prioritară din punct
de vedere al protecţiei naturii în UE, şi vor elabora planurile de management ale
siturilor care vor fi protejate de comunitate.
În cazul siturilor care cad sub incidenţa Directivei Habitate, după prezentarea
naţională, comunitatea va hotărâ privind includerea sa în reţeaua ecologică „Natura
2000‖. În cazul Directivei Păsări, selectarea siturilor este dreptul exclusiv al statelor
membre. Protecţia reţelei ecologice astfel format se asigură de către statele membre în
baza planurilor de management elaborate pentru fiecare sit, şi pentru care pot fi
accesate într-un mod limitat - surse din UE.
Directiva Păsări 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice, care se

referă la susţinerea speciilor de animale sălbatice, protecţia păsărilor, restabilirii
biodiversităţii, formarea sistemului complex de protecţia păsărilor, ouălor, cuiburilor
şi habitatelor. Directiva privind lconservarea păsărilor sălbatice este exemplul cel mai
vechi al inspiraţiilor UE legate de protecţia naturii. Norma juridică oferă protecţie
multiplă pentru speciile de păsări sălbatice din Europa. Astfel statele membre au
obligaţia să asigure păstrarea mărimii populaţiei de păsări pe teritoriul UE, respectiv
trebuie să acordă o atenţie prioritară habitatelor speciilor protejate, celor expuse mai
pregnant efectelor dăunătoare precum şi păsărilor migratoare. Directiva a fost
modificată ulterior de directiva privind conservarea habitatelor naturale.
Regulamentul Consiliului European (CE) 338/97 referitor la comerţul cu animale

sălbatice şi executarea convenţiei internaţionale CITES. Intră sub incidenţa acestui
regulament speciile pe cale de dispariţie sau rare, în cazul cărora comerţul ar pune în
pericol supravieţuirea speciei. Anexa regulamentului cuprinde importul unor specii,
controlul precum şi restricţiile importului.
Pe lângă dreptul secundar al comunităţii se remarcă faptul că statele membre sunt obligate să
aplice ca şi drept comunitar, contractele internaţionale aprobate de Comunitatea Europeană.
În acest mod, vor fi luate în considerare - printre altele - următoarele convenţii:
7
Convenţia de la Ramsar - privind zonele umede de interes internaţional ca habitat al
păsărilor acvatice (1971.)
Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de

dispariţie (CITES) Washington, 1973. Conform prevederilor acestei Convenţii, comerţul
cu specii de floră şi faună sălbatică este supus unor reglementări care asigură controlul
acestor operaţiuni astfel încât să se asigure utilizarea durabilă a acestora.
Convenţia privind conservarea speciilor migratoare şi de animale sălbatice, adoptată

la Bonn (1979.)
Convenţia privind ocrotirea animalelor sălbatice şi habitatelor naturale din Europa,

adoptată la Berna (1979.)
Convenţia privind diversitatea biologică (1992.)
Convenţia europeană a peisajului (Florenţa, 2000.)
Aspiraţiile de protecţia mediului în UE pot fi însumate astfel: scopul prioritar este

înfiinţarea reţelei ecologice ale ariilor naturale protejate de interes european. Această
reţea ecologică cuprinde suprafeţe de o mărime şi poziţionare determinată, de interes
comunitar, propusă de statele membre ale UE şi stabilită conform unor criterii unitare,
care alcătuiesc un sistem coerent. Se consideră de interes european speciile şi habitatele
care sunt caracteristice teritoriului european, care sunt ameninţate de dispariţie pe
teritoriul Comunităţii şi care sunt endemice. Realizarea sistemului unitar ecologic este
reţeaua ecologică Natura 2000.
2.2. Programe de protecţia naturii

Protecţia naturii este exemplul cel mai bun dintre toate politicile UE pentru a demonstra
necesitatea integrării şi solidarităţii pe continent. Protecţia naturii şi protecţia mediului sunt
acele domenii în care un singur stat de multe ori este incapabil să-şi rezolve singur
problemele. Toate acestea fiind recunoscute de Uniunea Europeană, o parte însemnată a
finanţărilor şi proiectelor referitoare la protecţia naturii sunt coordonate din Bruxelles şi
numai o parte dintre ele sunt în competenţa statelor membre. Coloana vertebrală a protecţiei
naturii din Uniunea Europeană se compune din programele de protecţia naturii LIFE şi Natura
2000.
8
2.2.1. Natura 2000
Natura 2000 înfiinţat de Uniunea Europeană este un sistem ecologic european coerent care,
prin prin ocrotirea habitatelor naturale, a speciilor de plante şi animale sălbatice de interes
comunitar, asigură conservarea naturii în toată diversitatea ei şi contribuie la susţinerea
respectiv regenerarea stării naturale favorabile ale acestora.
Reţeaua ecologică Natura 2000 cuprinde zonele ce vor fi selectate pe baza celor două
Directive ale Uniunii Europene – arii de protecţie specială avifaunistică în îndeplinirea
Directivei din 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (79/409/CE) şi arii speciale de
conservare selectate pe baza Directivei privind conservarea habitatelor naturale, din anul 1992
(43/92/CE).
Obiectivul general al Directivei Păsări este ocrotirea tuturor speciilor de păsări care trăiesc în
mod natural pe teritoriul statelor membre. Sunt considerate arii de protecţie specială
avifaunistică regiunile care sunt enumerate în anexa nr.1 al directivei, care găzduiesc
populaţiile mari ale speciilor care trăiesc în mod permanent, sau care migrează în / peste
teritoriul statelor membre precum şi acele regiuni, care cuprind habitate acvatice de interes
internaţional, din punctul de vedere al păsărilor acvatice.
Obiectivul principal al Directivei Habitate este conservarea diversităţii biologice, asigurarea

conservării durabile a speciilor şi tipurilor de habitate, prin menţinerea sau mărirea
populaţiilor acestora. Directiva prescrie înfiinţarea reţelei ecologice europene Natura 2000,
care cuprinde şi siturile selectate pe baza normelor Directivei Păsări. Ariile speciale de
conservare vor fi selectate pentru conservarea habitatelor naturale de importanţă comunitară
menţionate în anexa nr.1 (care sunt ameninţate cu dispariţie, sau ale căror răspândire naturală
este mică ori au caractere specifice în cadrul unei regiuni biogeografice) şi pentru ocrotirea
speciilor de animale şi plante de interes comunitar, menţionate în anexa nr.2 (periclitate,
vulnerabile, rare sau endemice). Habitatele şi speciile ale căror susţinere poate fi asigurate
doar prin măsuri imediate sunt de interes prioritar şi beneficiază în Uniune de prioritate.
9
2.2.2. Programul LIFE
LIFE (L'Instrument Financier pour l'Environnement) este un instrument financiar care

sprijină politica de protecţia naturii al Uniunii Europene care s-a format în anul 1992.
Programul LIFE s-a realizat pe etape:
I: 1992-1995,
II: 1996-1999,
III: 2000-2004,
III+: 2005-2006.
Programul LIFE III s-a iniţiat în anul 2000 cu aprobarea Regulamentului 1655/2000/CE
privind instrumentele financiare cu scop de protecţia naturii. Finalizarea acestei etape s-a
planificat iniţial de Uniunea Europeană pentru anul 2004, iar acest termen a fost prelungit
până în anul 2006. Bugetul perioadei 2000-2004 a fost în valoare de 640 milioane EUR, din
care 300 milioane EUR s-a împărţit pentru proiecte cu scop de protecţie a naturii (LIFE -
Nature). Bugetul programului LIFE pentru perioada 2005-2006. este de 317 milioane EUR,
din care circa 149 milioane EUR este destinat finanţării programului LIFE - Nature.
Domenii de finanţare / subvenţionare:
(1) Protecţia naturii (LIFE - Nature)
Scopul principal este realizarea prevederilor Directivei Păsări şi Directivei Habitate, în special
promovarea înfiinţării reţelei ecologice ale ariilor naturale protejate europene – reţeua
ecologică Natura 2000. Programul LIFE - Nature finanţează deci acele proiecte care
favorizează conservarea sau regenerarea stării naturale favorabile a habitatelor şi a speciilor
de plante şi animale de interes comunitar .
(2) Protecţia mediului (LIFE - Environment)
Are ca scop sprijinirea politicii comunitare de protecţia mediului şi ale activităţilor care
favorizează activitatea de legiferare, precum şi promovarea dezvoltării proiectelor inovative
prin finanţarea unor mini-proiecte. Domeniile principale de finanţare: dezvoltarea şi
planificarea exploatării terenului, gestionarea apelor, reducerea efectelor de poluare a
mediului în cazul activităţilor economice, gestionarea deşeurilor, reducerea efectelor de
poluare a mediului în cazul diferitelor produse.
10
(3) Programele de protecţia mediului în unele ţări în afara Uniunii Europene (LIFE - Third
Countries)
Are ca scop promovarea dezvoltării durabile prin finanţarea unor proiecte care contribuie la
formarea structurii administrative a sectorului protecţiei mediului şi al politicii protecţiei
mediului.
În programul LIFE - Nature se pot finanţa următoarele ţinte:
- Conservarea ariilor speciale de conservare desemnate pe baza Directivei Habitate;
- Conservarea ariilor de protecţie specilaă avifaunistică selectate în temeiul Directivei

Păsări;
- Conservarea speciilor de animale sau păsări menţionate în anexa II sau IV a Directivei

Habitate şi/sau conservarea speciilor de păsări menţionate în anexa nr. I a Directivei
Păsări.
În proiectele LIFE - Nature activităţile figurează în următoarele şase categorii:
- Măsuri de pregătire (întâlniri între partenerii de proiect, discuţii cu cei interesaţi,

întocmirea planurilor de management, obţinerea de avize, etc.);
- Achiziţionarea sau închirierea terenurilor, dobândirea dreptului de pescuit sau de

vânat;
- Intervenţii unice (combaterea speciilor invazive, reabilitarea habitatului etc.);
- Activităţi continue (iniţierea gestiunii habitatului şi/sau al monitorizării,

achiziţionarea mijloacelor necesare etc.);
- Dezvoltarea conştiinţei sociale şi difuzarea rezultatului proiectului (publicarea de

broşuri, organizarea de întâlniri, formarea cărărilor de studii (tematice), iniţiere
pagină de web etc.);
- Coordonarea proiectului, monitorizarea rezultatelor.
Finanţarea
Fondul LIFE - Nature asigură cel mult 50% din bugetul proiectului. În cazuri excepţionale
această cotă poate atinge 75%: în cazul habitatelor sau speciilor de interes prioritar în baza
11
directivei privind conservarea habitatelor sau – conform Comisiei Ornis înfiinţat pe baza
directivei Păsări – în cazul unor specii de păsări care sunt în pericol de dispariţie.
Temei legal
Programele LIFE - Nature au la bază următoarele norme juridice comunitare:
- Directiva Consiliului Europei nr. 79/409/CE (2 aprilie 1979.) privind conservarea

păsărilor sălbatice (Directiva Păsări);
- Directiva Consiliului Europei nr. 92/43/CE (21 mai 1992.) privind conservarea
habitatelor naturale precum şi a speciilor de animale şi plante sălbatice (Directiva
Păsări);
- Regulamentul Parlamentului Europei şi al Consiliului nr.1655/2000/CE (17 iulie

2000.) despre instrumentele financiare de protecţia mediului (LIFE);
- Regulamentul Parlamentului Europei şi al Consiliului nr.1682/2004/EK (15

septembrie 2004.) despre modificarea Regulamentului Parlamentului Europei şi al
Consiliului nr.1655/2000/CE (17 iulie 2000.) privind instrumentele financiare de
protecţia mediului (LIFE);
Programele LIFE+
În anul 2007, Uniunea Europeană a intrat într-o nouă perioadă de buget. Din acest motiv
trebuie să cunoaştem noile surse de finanţare care se deosebesc de cele cunoscute până la
această perioadă.
Pentru programele LIFE+ pornite din noul sezon sunt disponibile mai mult de 2 miliarde de
EUR, adică circa 520 miliarde HUF. Această sumă este împărţită între aplicanţii celor 27 de
state membre. Nu este încă definitiv hotărât, dacă va decide direct Comisia Europeană sau va
hotărî o autoritate naţională (ex. Ministerul Mediului şi Apelor) despre proiecte de finanţare.
Pentru programul LIFE+ poate depune oferte orice persoană juridică în următoarele trei
tematici:
1.) Natură şi biodiversitate;
2.) Politică şi management de protecţia mediului;
3.) Informare şi comunicare.
Din sursele programului LIFE+ se vor cheltui minim 40 % pentru susţinerea naturii şi
biodiversităţii. Astfel se poate aplica în cadrul acestui subprogram şi pentru dezvoltarea
12
reţelei Natura 2000. Programul sprijină şi achiziţionarea de terenuri pentru scopul menţineri
integrităţii a reţelei ecologice Natura 2000 sau pentru atingerea altor scopuri de protecţie a
naturii. Acest subprogram cuprinde şi elaborarea şi implementarea planurilor de acţiune
privind conservarea habitatelor şi a speciilor naturale, precum şi toate acele acţiuni care
contribuie la aplicarea normelor juridice comunitare privind natura şi biodiversitatea.
Al doilea subprogram al programului LIFE+ "politica şi managementul protecţiei mediului"

acordă sprijin financiar mai ales pentru elaborarea studiilor, reglementărilor legale,
controalelor de monitorizare. De aici se poate aplica şi pentru executarea politicii comunitare
de protecţia mediului pe plan local.
A treia parte a programului LIFE+ finanţează întărirea conştientizării mediului şi informarea

legată de protecţia mediului. Se pot depune deci proiecte în cadrul acestei părţi al LIFE +
pentru organizarea unor manifestaţii de comunicare, cursuri, campanii de informare.
2.2.3. Alte programe din UE
O altă sursă de proiecte de finanţare din Bruxelles care poate fi propusă pentru organizaţiile
interesate de protecţia mediului este programul 7. Program Cadru de cercetare-dezvoltare,
care poate afecta numai un grup mai restrâns, dar dispune de un buget în valoare de cinci
miliarde de EUR, adică 12.500 miliarde HUF. În cadrul acestui program cadru se pot depune
oferte de finanţare pentru cercetare - dezvoltare care are legătură cu schimbările climaterice,
cu riscurile de poluare a mediului, cu gestiunea durabilă a resurselor respectiv cu dezvoltarea
tehnologiilor de protecţie a mediului. Primele anunţuri de finanţare a 7 Programului Cadru de
cercetare-dezvoltare au fost publicate şi afişate şi pe internet.
Este important să enumerăm şi acele proiecte de finanţare care au la bază surse europene, dar
se împart în Ungaria, în cadrul programului Új Magyarország Fejlesztési Terv (Planul de
Dezvoltare al Ungariei Noi) .
În cadrul Programului Operaţional de Mediu şi Energie una dintre priorităţi este

„gestionarea corespunzătoare a valorilor naturale‖. Aici se poate aplica pentru următoarele
scopuri: „conservarea valorilor şi ariilor naturale protejate de interes comunitar, investiţiile de
infrastructură pentru conservarea habitatelor şi gestionarea câmpiilor şi pădurilor, reducerea
efectelor dăunătoare a peisajului, sisteme de utilităţi şi drumuri (drumuri publice, căi ferate,
conducte), precum şi dezvoltarea sistemului „şcolilor pădurii‖, care este un mijloc important
al educaţiei şi formării de viziune.
13
Pe lângă Fondurile Structurale Fondul de Coeziune este instrumentul de finanţare al Uniunii
Europene care are legătură directă cu protecţia naturii. Cu ajutorul Fondului de Coeziune se
pot realiza mari proiecte de dezvoltare transnaţională a traficului şi de protecţie a mediului.
3. Protecţia naturii în Ungaria
Premisele de geografia naturii din Ungaria au condus la formarea unei peisagistici colorate şi
unei faune şi flore naturale bogate, care în Bazinul Carpatic formează o unitate ecologică
unică.
Putem spune că în cadrul Uniunii Europene deţinem un complex specific ecologic

bioregional, marea parte a regiunii biogeografice panonice. (Pannonicum). Recunoştinţa de
către Uniunea Europeană a regiunii panonice ca o regiune independentă biogeografică
înseamnă că Ungaria contribuie cu un capital natural semnificativ la valorile naturale ale
Comunităţii Europene, deoarece întregul teritoriu al Ungariei aparţine regiunii biogeografice
panonice.
În urma diferitelor efecte ale schimbărilor climatice şi ale premiselor geologice, în ţară se
găseşte o diversitate bogată a florei şi faunei sălbatice. În Ungaria găsim circa 600 de specii
de muşchi, 2200 de specii de plante, 2500 specii de ciuperci şi 42 000 specii de animale.
Patrimoniul natural este dezvoltat de valorile „abiotice‖ ale naturii: tipurile de minereuri
formate în epoci diferite şi în condiţii de formare diferite, minereurile din roci, fosile, precum
şi formele individuale şi compoziţia de forme realizate de forţele care au format suprafaţa
pământului. În prezent pe teritoriul ţării se găsesc mai mult de 400 de peşteri, lungimea lor
totală este de 250 km.
Protecţia florei şi faunei sălbatice este cel mai important domeniu al protecţiei naturii. Din
cele 720 specii de plante protejate din Ungaria, 71 sunt sub protecţie deosebită. În anul 2005
s-au pus sub protecţie şi 35 de specii de ciuperci. Numărul speciilor de animale protejate este
997, din care 137 sunt sub protecţie deosebită. Sunt protejate în continuare 8 specii de licheni
şi furnicarele a 6 specii de furnici (muşuroi, colonii).
14
3.1. Reglementări juridice şi temeiul instituţional
3.1.1. Jurisdicţia
Prevederile legale principale legate de protecţia naturii în Ungaria sunt reglementate prin
Legea nr. LIII din anul 1996, privind protecţia naturii.
Principalele reglementări juridice privind protecţia valorilor naturale:
1. Specii de plante şi animale ocrotite
OG nr. 292/2008. (XII.10.) privind reglementarea comerţului internaţional şi unele

măsuri pentru aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind comerţul cu specii
sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie, care reglementează în Ungaria
prevederile Convenţiei de la Washington.
OG nr. 348/2006. (XII.23.) privind normele detaliate legate de protecţia, creşterea,

valorificarea şi prezentarea speciilor de animale protejate
Ordinul Ministerului Mediului şi Apelor nr. 12/2005 (VI.17) privind normele detaliate
legate de declararea restricţiilor referitoare la habitatele plantelor şi animalelor şi
zonelor cu protecţie mărită
Ordinul Ministerului Mediului şi Apelor nr. 13/2001. (V. 9.) privind speciile de plante
şi animale protejate şi strict protejate şi regimul peşterilor protejate şi strict protejate,
precum şi Ordinul Ministerului Mediului şi Apelor nr. 13/2001. (V. 9.) privind
publicarea speciilor de plante şi animale importante în Comunitatea Europeană din
punct de vedere al protecţiei naturii
2. Natura 2000
OG nr.275/2004 (X.8) privind ariile destinate protecţiei naturii de interes comunitar
Ordinul Ministerului Agriculturii din Ungaria nr. 128/2007 (X.31) privind

reglementările detaliate legate de sprijinul compensatoriu ce se acordă din Fondul
European Agricol de Dezvoltare Rurală pentru lucrările executate pe pajiştile Natura
2000
15
OG nr.269/2007 (X.18) privind regulile de utilizare a terenurilor pentru susţinerea
pajiştilor Natura 2000
3.1.2. Structura organizatorică a protecţiei naturii
La mijlocul anilor 1990 în Ungaria s-a produs o promovare semnificativă vis-a-vis de

protecţia naturii. După o pregătire de circa 5 ani au fost promulgate mai multe legi, ordine,
norme legale. S-a elaborat Planul Naţional de Bază al Protecţiei Naturii. Structura protecţiei
naturii a trecut printr-un proces de reformă.
3.1.2.1. Ministerul Mediului şi Apelor
Protecţia naturii cade în sarcina şi atribuţiile Ministerului Mediului şi Apelor. În acest sens
ministrul coordonează şi verifică activităţile desfăşurate pentru protecţia naturii.
Ministrul îndeplineşte atribuţiile administrative şi profesionale, la nivel teritorial şi ca

autoritate publică prin intermediul direcţiilor parcurilor naţionale şi inspectoratele de protecţia
mediului, protecţia naturii şi apelor.
3.1.2.2. Direcţiile parcurilor naţionale
Direcţiile parcurilor naţionale sunt organe cu atribuţii de gestiune a protecţiei naturii care
funcţionează ca autoritate de primă instanţă în domeniul protecţiei naturii şi funcţionează ca
autorităţi ce aplică sancţiuni contravenţionale. În cadrul lor funcţionează şi Gărzi de Mediu.
Competenţa lor de funcţionare cuprinde teritoriul administrativ unde îşi desfăşoară activitatea
şi care cuprinde:
Parcul naţional, zonele de protejare peisagistice, şi teritoriile de protecţia naturii
Ariile naturale neprotejate pentru care se impune conservarea valorilor naturale şi a

valorilor naturale protejate.
Principalele atribuţii ale Direcţiilor parcurilor naţionale:
Întocmirea planului de management şi gestionarea a ariilor protejate şi exploatarea lor

din punct de vedere al protecţiei naturii
16
Atribuţii administrative contravenţionale legate de protecţia naturii
Susţinerea Gărzii de Mediu şi alte atribuţii publice profesionale în domeniul protecţiei

naturii.
Direcţiile Parcurilor Naţionale
(1) Direcţia Parcului Naţional Aggtelek (ANPI), Jósvafő
Parcul Naţional Aggtelek s-a înfiinţat în anul 1985 – pe partea ungară a carstului Gömör-
Torna din trecut (astăzi Aggtelek - şi carstul Slovac) deosebit de bogat în valori naturale şi
culturale – pe o suprafaţă de 20.000 ha. În anul 1995, peşterile acestui teritoriu au ajuns pe
lista Patrimoniului Cultural şi Natural Mondial.
(2) Direcţia Parcului Naţional Balaton
Parcul Naţional Balaton-Felvidék s-a înfiinţat în anul 1997, şi se extinde pe o suprafaţă de

56.000 ha, de la Tihany până la mlaştinile Balatonului-Mic (Kis-Balaton).
(3) Direcţia Parcului Naţional Bükk
Asigură menţinerea valorilor culturale, peisagistice, geologice, de floră şi de faună ale

munţilor Bükk din 1 ianuarie 1977. Munţii Bükk se întind pe o suprafaţă de 43.200 ha, în
mare parte împăduriţi, din care 5.730 ha cu o protecţie deosebită.
(4) Direcţia Parcului Naţional Dunăre-Dráva
Înfiinţării Parcului Naţional Dunăre-Dráva i-a premers o muncă de pregătire care a durat mai
mulţi ani, care iniţial, conform hotărârii Parlamentului Ungariei din anul 1991, a vizat
înfiinţarea unui Parc Naţional comun cu fosta Iugoslavia. Datorită evenimentelor politico –
economico - sociale care au trecut, parcul naţional s-a înfiinţat pe teritoriul Ungariei în
primăvara anului 1996, pe porţiunea între confluenţa Dunării cu râul Sió şi graniţa ţării, de-a
lungul râului Dráva, pe o suprafaţă totală de 49.479 ha, din care 13.432 ha cu o protecţie
deosebită.
(5) Direcţia Parcului Naţional Dunăre-Ipoly
17
Parcul Naţional Dunăre-Ipoly s-a înfiinţat în anul 1997, şi este compus din munţii împăduriţi
din Curbura Dunării şi porţiunea încă relativ neatinsă a Văii Ipoly. Suprafaţa ariei protejate
este de 60.314 ha.
(6) Direcţi Parcului Naţional Fertő-Hanság şi Őrség
Parcul Naţional Fertő-Hanság a fost înfiinţat în anul 1991. Suprafaţa totală (aria din Ungaria
împreună cu cea din Austria) este de 33.087 ha, din care 23.587 ha pe teritoriul Ungariei.
(7) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Parcul Naţional Hortobágy este primul şi cel mai mare parc naţional al Ungariei. S-a înfiinţat
la 1 ianuarie 1973 cu o suprafaţă de 52.000 ha, după o muncă pregătitoare de mai multe
decenii, muncă care a fost susţinută şi de oameni de ştiinţă onoraţi cu premiul Nobel. Datorită
măririi ei , în zilele noastre suprafaţa totală a parcului este de 81.000 ha. În gestiunea Direcţiei
Parcului Naţional Hortobágy se află patru sectoare de ocrotire a peisajului (Szatmár-Bereg,
Közép-Tisza, Hajdúság, Bihari-Sík) şi numeroase rezervaţii naturale individuale.
(8) Direcţia Parcului Naţional Kiskunság
Păstrarea valorilor naturale ale dunelor, siturilor, ale mlaştinilor şi bălţilor fără scurgere din
coridorul Dunăre Tisa, a terenurilor din luncile Dunării şi Tisei respectiv a ariilor acoperite cu
nisip şi loess din Bácska (partea ungară) este asigurată de către Direcţia Parcului Naţional
Kiskunság, care a fost înfiinţată în anul 1975. Suprafaţa totală a parcului natural este de
76.000 ha, din care 48.000 ha constituie suprafaţa Parcului Naţional Kiskunság compus din
nouă unităţi individuale, iar diferenţa este alcătuită din zone ocrotite şi rezervaţii naturale.
(9) Direcţi Parcului Naţional Körös-Maros (Criş-Mureş)
Parcul Naţional Körös-Maros (Criş – Mureş) a fost înfiinţat în anul 1997, fiind al şaptelea
parc naţional din Ungaria. Unităţile teritoriale ale parcului naţional aflat pe Câmpia de Sud-
Est, au o poziţionare de tip mozaic, pe o suprafaţă de 51.125 ha, din care 6.419 ha cu protecţie
deosebită. Rolul habitatelor umede de la Kardoskúti Fehértó şi Kis-Sárrét în timpul migrării
păsărilor au o importanţă internaţională, ariile care cad sub incidenţa Convenţiei Ramsar.
(10) Direcţia Parcului Naţional Őrség
18
Parcul Naţional Őrség include următoarele: Őrség, zona Vend, valea râului Rába nesupusă
regularizării, (Belső-Őrség) zona Văii Szentgyörgy (Szentgyörgyvölgy). Include în total 44 de
localităţi, pe o suprafaţă de 44000 ha.
19
1. hartă: Raza de activitate a Direcţiilor Parcurilor Naţionale din Ungaria
Sursă: www.termeszetvedelem.hu
Cu excepţia ANPI, organizarea direcţiilor se încadrează în raza administrativă judeţeană.

Graniţa intersectează aria naturală protejată, care va aparţine direcţiei care deţine suprafaţa
mai mare din aceasta. Denumirea direcţiilor s-a stabilit luând în calcul aria naturală protejată
cu rangul cel mai superior din categoria protecţiei naturii, respectiv după denumirea parcului
naţional unde îşi exercită atribuţiile.
3.1.2.3. Inspectoratul Principal Naţional de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor
Organul fondator şi de supraveghere a Inspectoratului Naţional de Protecţia Mediului,

Protecţia Naturii şi Apelor este Ministerul Mediului şi Apelor. Inspectoratul Naţional de
Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor (OKTVF) este un serviciu ministerial, sub
conducerea ministrului, un organ autonom, bugetar central, cu competenţă pe întregul
teritoriul ţării. În procedurile administrative este organul suprem şi de supraveghere a celor 10
inspectorate de protecţia mediului, protecţia naturii şi apelor.
20
Sarcini:
îndeplineşte atribuţiile de primă instanţă în cazurile stabilite de norme legale de

protecţia mediului, protecţia naturii şi apelor, respectiv atribuţiile de apel în cazurile
de competenţă de organ specialitate. Controlează atribuţiile administrative ale
inspectoratelor.
Îndeplineşte atribuţiile de primă instanţă în cazurile stabilite de norme legale speciale

de protecţia mediului, protecţia naturii şi apelor, atribuţiile în cazurile de competenţă
de organ specialitate, adică emite autorizaţii, obligă şi sancţionează în cazurile care
intră în competenţa sa în primă instanţă.
Coordonează atribuţiile administrative legate de efectele naturale transfrontaliere.

Participă individual în cadrul atribuţiilor administrative la îndeplinirea sarcinilor
internaţionale, iar la solicitarea Ministerului şi în rezolvarea altor sarcini.
Participă la activităţile care intră în competenţa sa legate de integrarea UE, participă ca

şi beneficiar în proiectele PHARE şi ISPA respectiv ca şi coordonator – în caz de
solicitare – la dezvoltarea politicii şi strategiei mediului intern, participă la activitatea
reţelei informale de inspecţie de protejarea mediului IMPEL.
Scopul Inspectoratului Naţional de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor

(OKTVF) este o activitate de relaţii cu publicul, de un nivel superior, asigurarea
rapidă a serviciilor administrative, corecte şi imparţiale asigurând sinceritatea şi
transparenţa. Principiile pe marginea cărora se desfăşoară aceste activităţi sunt
formulate de Carta Protecţiei mediului şi Relaţii cu Publicul. Carta a fost elaborată şi
aprobată din iniţiativă proprie.
3.1.2.3.1. Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor
Începând cu anul 2005, atribuţiile de autoritate de specialitate de primă instanţă a protecţiei

naturii şi peisajului sunt îndeplinite de către Inspectoratele de Protecţia Mediului, Protecţia
Naturii şi Apelor. Intră în sfera de acţiune a inspectoratelor şi îndeplinirea atribuţiilor de
autoritate de specialitate pe probleme de protecţia mediului şi apelor. Transferarea sarcinilor
administrative de la parcurile naţionale către inspectorate a creat posibilitatea formării
parcurilor naţionale în Ungaria, care funcţionează în conformitate cu jurisprudenţa
internaţională. Aceste parcuri naţionale sunt administratorii acestor zone. Direcţiile Parcurilor
21
naţionale cooperează în calitate de expert în îndeplinirea atribuţiilor de autoritate de
specialitate pe probleme de protecţia mediului.
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor:
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Tisei

Inferioare (Alsó – Tisza - vidék)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Sud dincolo
de Dunăre (Dél - Dunántúl)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Nord dincolo
de Dunăre (Észak - Dunántúl)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Ungariei de
Nord (Észak - Magyarország)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Tisei
Superioare (Felső – Tisza - vidék)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Centru
dincolo de Dunăre (Közép - Dunántúl)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Centrală a
Dunării (Közép – Duna – völgy)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Centrală a
Tisei (Közép – Tisza – vidék)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona Vest dincolo
de Dunăre (Nyugat – Dunántúl)
Inspectorate de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi Apelor din Zona dincolo de
Tisa (Tiszántúl)
22
Harta 2.: Competenţa teritorială a Inspectoratelor de Protecţia Mediului, Protecţia
Naturii şi Apelor
23
3.1.2.4. Garda de mediu
Pentru protejarea habitatelor naturale de interes local, legea oferă posibilitate administraţiilor
locale – în capitală, administraţiei capitalei – să angajeze personal de pază pentru protecţiei
naturii din cadrul administraţiei, respectiv funcţionarea serviciului de gardă al protecţiei
naturii din cadrul administraţiei.
În Ungaria, conform legii, există de mai bine de 30 de ani personal de pază pe probleme
protecţia naturii (ranger în limba engleză), însă statutul său legal, sarcinile sale, drepturile şi
obligaţiile sale au fost semnificativ modificate în ultimul deceniu. Începând cu anul 1993,
personalul de pază de protecţia naturii este funcţionar public, iar conform capitolului II a legii
CLIX din anul 1997 drepturile respectiv atribuţiile sale au fost semnificativ lărgite.
OG nr. 4/2000. (I. 21.) pevede regulile privind atribuţiile prsonalului de pază pentru protecţiei
naturii şi a serviciilor de gardă al protecţiei naturii.
În înţelesul modern de astăzi, personalul de pază pe probleme de protecţia naturii este o

noţiune colectivă, care cuprinde în sine personalul de pază de protecţia naturii funcţionar de
stat cu diferite gradaţii şi personalul de pază de protecţia naturii, funcţionari ai administraţiilor
locale.
Conform noilor norme legale în vigoare, pentru ocrotirea, apărarea, înlăturarea prejudiciilor
valorilor naturale şi ariilor naturale protejate, în subordinea direcţiunilor parcurilor naţionale
funcţionează Garda de Mediu al căror membrii poartă uniformă, legitimaţie şi insignă, armă
de foc de serviciu şi alte mijloace tehnice. Pe lângă aceasta, pentru ocrotirea ariilor naturale
protejate de interes local, administraţiile locale au posibilitatea de a angaja personal de pază.
Cetăţenii pot ajuta munca personalului de pază în calitate de personal civil de pază pe
probleme de protecţia naturii.
Personalul de pază în domeniu protecţiei naturii funcţionar de stat, este membru al Gărzii de
Mediu ce aparţine de Direcţia Parcului Naţional, persoană autorizată, care poate lua măsuri,
are uniformă şi mijloace tehnice de serviciu corespunzătoare. Sarcina principală este paza
autorizată a valorilor şi ariilor naturale, mai ales a valorilor şi ariilor naturale protejate.
Sarcinile diversificate de serviciu ale personalului de pază cuprind următoarele:
Paza autorizată de protecţia naturii,
Atribuţiile administrative teritoriale contravenţionale ale direcţiei parcului naţional,
24
Îndeplinirea atribuţiilor teritoriale legate de gestionarea valorilor şi ariilor naturale
protejate din punct de vedere a protecţiei naturii.
În scopul protecţiei naturii, personalul de pază de protecţia naturii funcţionar de stat are
următoarele drepturi şi obligaţii:
verificarea respectării dispoziţiilor de protecţia naturii,
în cazul unor acţiuni cu efect negativ asupra valorilor şi ariilor naturale protejate,
reţinerea persoanei sau vehiculului persoanei care periclitează valorile şi ariile
protejate, legitimarea persoanei, controlul bagajelor şi autovehiculului,
verificarea vânătorilor şi a pescarilor,
reţinerea valorilor naturale şi a mijloacelor utilizate la periclitarea acestor valori
naturale,
reţinerea sau tragerea la răspundere a persoanei în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii
de degradarea naturii ori pentru neconformare cu măsurile întreprinse,
în cazul neconformării cu măsurile legale întreprinse de către personalul de pază,
utilizarea mijloacelor de constrângere (presiune corporală, cătuşe, gaz lacrimogen,
câine de serviciu) pentru eliminarea acestei situaţii, iar în caz de legitimă apărare, uz
de armă de foc,
iniţierea procedurii contravenţionale, administrative şi penale precum şi aplicarea
sancţiunii contravenţionale la faţa locului.
În momentul de faţă, la nivelul direcţiilor parcurilor naţionale îşi desfăşoară activitatea 200 de
persoane de pază de protecţia naturii, funcţionari de stat. Astfel, o persoană răspunde în medie
de un teritoriu de 465 km2. Pe acest teritoriu se află în medie 4.200 ha arii naturale protejate
de interes naţional şi 6.000 ha situri Natura 2000, respectiv 190 colonii arheologice.
3.2. Valorile naturale ale Ungariei
3.2.1. Arii naturale protejate
Conform Legii nr. LIII/1996 - privind protecţia naturii - valorile şi ariile naturale protejate –
potrivit sferei, ţelului, importanţei naţionale respectiv internaţionale a ocrotirii – se pot
clasifica după cum urmează:
A.) Arii naturale protejate şi valori naturale de interes naţional
25
1. Arii naturale protejate prin legi unice:
Parc Naţional: o arie mai mare din suprafaţa ţării, specifică, neschimbată esenţial în ceea ce
priveşte premisele naturale, a cărei destinaţie primordială este ocrotirea valorilor naturale de o
importanţă deosebită: floră- şi faună, valori zoologice, geologice, acvatice, peisagistice şi de
istoria culturii, susţinerea funcţionării diversificării biologice şi susţinerea funcţionării
netulburate a sistemelor naturale, promovarea învăţământului, cercetărilor ştiinţifice şi a
recreări.
În momentul de faţă pe teritoriul Ungariei există 10 parcuri naţionale. Suprafaţa totală

acestora este de 482,6 de mii ha, din care 85,1 mii ha cu protecţie specială.
Zonă de protecţie peisagistică: arie peisagistică, în general coerentă, bogată în premise

peisagistice, caracteristici naturale ale ţării, unde interacţiunea dintre om şi natură a format un
caracter bine diferenţiat din punct de vedere estetic, cultural şi natural, destinaţia ei
primordială este păstrarea valorilor naturale şi peisagistice.
În Ungaria se regăsesc 38 de zone de protecţie peisagistică, suprafaţa totală a acestora este de

335 mii ha, din care 45,5 mii ha cu protecţie deosebită.
Arie naturală protejată: arie de suprafaţă mai mică, coerentă, bogată în valori naturale
deosebite, în caracteristici naturale ale ţării, a căror destinaţie primordială este protejarea
uneia sau mai multor valori naturale, respectiv sistemului coerent al acestora.
Conform situaţiei din 31 decembrie 2009, în evidenţă se află 160 de arii naturale protejate cu
o suprafaţă aproximativă de 30 mii hectare, din care 2,8 mii hectare cu protecţie specială.
Valori ale naturii: o valoare naturală individuală, o formaţie cu o semnificaţie specială, şi

aria care oferă ocrotirea ei.
Actualmente în Ungaria există o singură valoare naturală de acest gen şi anume secţiunea de
bază geologică a localităţii Aggtelek-Rudabánya-Szendrőd.
2.Valori naturale protejate prin legislaţie unică:
Minerale şi asociaţii de minerale, relicte, cavităţi artificiale.
3. Arii naturale protejate prin efectul legii ("ex lege"):
mlaştini (zone care sunt expuse timp îndelungat sau periodic efectului apei,
respectiv a căror soluri sunt saturate periodic cu apă, şi pe a căror suprafeţe
semnificative se găsesc habitate de mlaştină respectiv organisme vii care vieţuiesc în
26
mlaştină, sau al căror soluri este compus caracteristic din compoziţii de turbă, sau se
află într-un proces de formare a turbei);
lacuri de sărătură (habitate apoase naturale sau relativ naturale, a căror albie este
acoperită periodic sau pe perioadă îndelungată cu apă de suprafaţă cu conţinut
minerale de cel puţin 600 mg/litru, cu dominaţie pregnantă de cationi de sodiu, iar
pe suprafaţa lor se regăsesc comunităţi de vieţuitoare care trăiesc în simbioză cu
sărătura).
gorgane (ridicături bombate de pământ (coline), semnificative din punct de vedere

al istoriei culturii, a moştenirii culturale, peisagistic, respectiv din punctul de vedere
a protecţiei florei şi faunei. Datorită formei sale bombate, gorganul poate fi un
element caracteristic al peisajului);
cetăţi de pământ (ridicătură de pământ cu o configuraţie liniară sau închisă,

înfiinţată cu scop defensiv, care prin elementul său de monument reliefal care s-a
păstrat identificabil, reprezintă o valoare istorică, de moştenire culturală, o
configuraţie de suprafaţă, respectiv configuraţie peisagistică);
izvoare;
sorburi de apă;
peşteri.
B.) Arii naturale protejate de interes local
Se pot dosebi două categorii de arii naturale protejate de interes local:
Arii naturale protejate
Monumente ale naturii
1. tabel: Valori naturale ocrotite în Ungaria
Cantitate Suprafaţă
(buc) (ha)
A) Arii naturale protejate şi valori naturale de interes naţional
Parcuri naţionale 10 482 626,1
27
Zone protejate peisagistice 38 334 491,7
Arii naturale protejate 160 29 419,2
Monumente ale naturii de interes 1 0,0
naţional
Mlaştini ocrotite prin efectul legii 876 67 213,0
Lacuri de sărătură ocrotite prin 379 22 582,0
efectul legii
Gorgane 1 956 -
Cetăţi de pământ 373 -
Peşteri 4 093 -
B.) Arii naturale protejate de interes local
Arii naturale protejate 1 012 46 653,6
Valori ale naturii 804 0,0
28
Harta 3.: Numărul ariilor naturale protejate de interes local clasificate pe judeţe şi
categorii de protecţie
3.2.2. Arii protejate pe baza Directivelor UE
Siturile Natura 2000
Pe baza directivei Uniunii Europene privind conservarea habitatelor, respectiv directivei

privind conservarea păsărilor sălbatice s-a format reţeua ecologică Natura 2000 şi în Ungaria,
prin declararea ariilor de peotecţie specială avifaunistică şi a ariilor speciale de conservare,
respectiv prin propuneri spre acceptare Comisiei Europene, apoi cu acceptul Comisiei
Europene.
Speciile şi habitatele care stau la baza selectării siturilor Natura 2000 la nivel naţional:
Arii de protecţie specială avifaunistică:
o Din cele 195 de specii care figurează în anexa I. a Directivei Păsări, din în
Ungaria se regăsesc sistematic 78 de specii şi alte 13 specii de păsări
migratoare care trec traversează Ungaria în masă mare, deci în total 91 de
specii.
29
Arii speciale de conservare:
o Pe baza anexei I din Directiva Habitate: pe baza a 46 de tipuri de habitate;
o Pe baza anexei II din Directiva Habitate: desemnarea s-a făcut pe baza a 105
alte specii de animale şi 36 alte specii de plante
Tabel 2: Siturile NATURA 2000
Cantitate Suprafaţă Comparativ la Medie-

(buc) (ha, rotunjit) suprafaţa ţării (%) UE (%)
Arii de protecţie 55 1 397 000 15,02
specială avifaunistică
Arii speciale de 467 1 351 000 14,52
conservare:
Total situri Natura 512 1 968 000 21,0 20
2000 (suprapunere
între cele două
tipuri de arii)
4. hartă: Arii de protecţie specială avifaunistică în Ungaria
30
5. hartă: Arii speciale de conservare de interes prioritar şi arii de protecţie specială
avifaunistică aprobate din Ungaria
3.2.3. Arii protejate de interes internaţional
3.2.3.1. Siturile Ramsar
Ungaria a aderat în anul 1979 la convenţia de la Ramsar privind zonele umede de interes
internaţional ca habitat al păsărilor acvatice, prin promulgarea legii numărul XLII/1993. În
ceea ce priveşte punerea în aplicare a convenţiei, în registrul habitatelor umede de interes
internaţional actualmente se găsesc 28 de habitate, suprafaţa lor totală fiind de 225 011
hectare.
3.2.3.2. Zone Europene cu Diplomă
Pentru protejarea patrimoniului natural al Europei, în anul 1965 Consiliul European a fondat
Diploma Europeană. Sub protectoratul acestui comitet intră ariile protejate, ale căror
diversitate geologică, biologică sau peisagistică este remarcabilă - în Ungaria, Aria Naturală
Ipolytarnóc. Acestei arii protejate aparţine grupul muntos Szénás şi formaţiile post vulcanice
din peninsula Tihany. Suprafaţa lor totală este de 2 370,8 hectare.
31
3.2.3.3. Rezervaţii ale biosferei
Formarea reţelei de rezervaţii ale biosferei decurge la UNESCO, începând cu anul 1976, în
cadrul Programului Omul şi Biosfera (MAB). Sarcinile rezervaţiilor biosferei: protecţia
valorilor ale naturii, sistemelor ecologice şi biodiversităţii, favorizarea dezvoltării economico-
sociale durabile, respectiv susţinerea învăţământului şi cercetării în domeniul mediului.
În Ungaria au fost selectate 5 rezervaţii ale biosferei: rezervaţiile biosferei de la: Aggtelek,
Lacul Fertő, Hortobágy, Kiskunság şi Pilis. Suprafaţa lor este de 144 200 ha.
3.2.3.4. Situri naturale ale patrimoniului natural universal
La data de 16 noiembrie 1972 a luat fiinţă Convenţia Patrimoniului Mondial al UNESCO,

care este exprimarea responsabilităţii şi colaborării comune faţă de valorile semnificative,
valori care dintr-o cauză oarecare au ajuns într-o situaţie periclitată.
Ungaria a aderat la Convenţia Patrimoniului Mondial în 1985 şi printr-un ordin al guvernului

a inclus Convenţia în legislaţia ungară. În momentul de faţă în Ungaria se găsesc opt locaţii
înscrise în Patrimoniul Mondial, dintre care şapte în categoria culturală iar unul în categoria
naturală.
Peisagistica Budapestei de pe malul Dunării, complexul Castelului Buda din

Budapesta (1987.), Şoseaua Andrássy şi mediul istoric al acestuia (2002.,
culturală)
Satul Hollókő şi mediul peisagistic al acestuia (1987., culturală)
Peşterile carstului Aggtelek şi carstului Slovac (1995., naturală)
Mânăstirea Benedictină de la Pannonhalma în vârstă de 1000 de ani şi mediul

său natural (1996., culturală)
Parcul Naţional Hortobágy – Pusta (1999., culturală – peisaj cultural)
Catacombele creştine de la Pécs (2000., culturală)
Peisajul cultural Fertő / Neusiedlersee (2001., culturală – peisaj cultural)
Regiunea viticolă istorică de la Tokaj (2002., culturală – peisaj cultural)
32
3.3. Planuri şi programe de protecţia naturii
3.3.1. Planul Naţional de Protecţia Mediului - III (2009-2014)
Planul Naţional de Protecţia Mediului (NTA) este strategia complexă, de rang superior al
activităţii de protecţia mediului din Ungaria, cu obiectivul:
Stabileşte protecţia naturii aliniindu-se unei imagini de viitor,
Sarcini şi politici statale în legătură cu păstrarea diversităţii biologice, în cadrul

acestora,
Coordonează şi eşalonează pe etape de timp activităţile legate de măsurarea,

evaluarea, protejarea şi reconstituirea valorilor naturale şi peisagistice, habitatelor
naturale, soiurilor de plante şi animale sălbatice, respectiv ale altor valori naturale.
Priorităţile şi sarcinile enunţate în Planul Naţional de Protecţia Mediului:
 Înfiinţarea şi asigurarea funcţionalităţii reţelei Natura 2000,
 A face cunoscută funcţionarea biosferei pentru un număr cât mai mare a societăţii,
respectiv
 cu importanţa păstrării valorilor naturale,
 Formarea parcurilor naţionale care corespund cerinţei de „parcul naţiunii‖, conform

normelor internaţionale, adică acestea sunt în proprietatea statului şi sunt în gestiunea
direcţiunilor parcurilor naţionale. Scopul lor principal este păstrarea, îmbogăţirea şi
cunoaşterea valorilor naturale, asigurarea posibilităţilor de recreere, respectiv asigurarea
posibilităţilor pentru cercetare ştiinţifică.
 O sarcină relevantă va fi elaborarea şi acceptarea planurilor de management aferente

ariilor naturale protejate, terminarea proceselor de declararea protecţiei ale unor arii
naturale.
 Analiza şi evaluarea cât mai profundă a elementelor mediului natural înconjurător, mai
ales efectul acelor factori asupra florei şi faunei, care sunt afectate de schimbările în
mediul climatic.
33
3.3.2. Gestionarea ariilor protejate, planurile de management ale ariilor protejate
Conform definiţiei alin. (2) paragraful 36 din Legea LIII/1996 privind protecţia naturii, prin
gestionarea ariilor naturale protejate se definesc acele activităţi cu ajutorul cărora se vor
evalua, evidenţia, proteja, păstra, întreţine, prezenta şi remedia valorile şi ariile naturale
protejate.
Conform HG nr.347/2006 (XII 23.) organele care răspund de gestionarea ariilor naturale
protejate sunt direcţiunile parcurilor naţionale (NPI). Actul normativ dispune, că în general
sarcinile legate de gestionarea protecţiei naturii în cazul valorilor şi ariilor naturale protejate,
sau cu o protecţie specială îi revin direcţiilor parcurilor naţionale (NPI), în afară de acele
sarcini, care vor fi executate de alte organe sau persoane fizice.
În cazul fiecărei arie naturale protejate trebuie elaborat planul de management al acesteia, care
va trebui revizuit din 10 în 10 ani. Şi în cazul acelor zone care sunt atrase în procesul de
declarare ca arii protejate trebuie elaborat planul de management deoarece în baza legii
privind protecţia naturii planul de management este un element obligatoriu de fond a normei
juridice prin care se declară statutul de protecţie.
Regulile privind elaborarea, întocmirea şi conţinutul planurilor de management sunt prevăzute

în Ordinul Ministerului Mediului şi Apelor nr. 3/2008. (II. 5.).
Planul de management se va întocmi pentru ariile naturale protejate şi pentru ariile propuse a
fi protejate, conform celor de mai sus. Planul de gestiune al protecţiei naturii se poate referi şi
la suprafeţe parţiale a habitatelor naturale protejate. Cele enumerate mai sus, în cele ce
urmează se vor numi în mod cumulat în teritorii de planificare.
Planurile de management
Planurile de management – conform definiţiei sale din acte normative – sunt documente care
cuprind modalităţile de management cu privire la conservarea, susţinerea, remedierea,
respectiv prezentarea valorilor şi ariilor naturale protejate. Mai cuprind acele restricţii,
interdicţii şi alte obligaţii care sunt în folosul celor mai sus enumerate, şi stabilesc prescripţii
legate de acestea. Planurile de management trebuie publicate într-un act normativ. Prevederile
planurilor de management sunt obligatorii.
Elementele de fond ale planurilor de management
(1) Obiectivele protecţiei naturii
34
Acest capitol cuprinde starea ţintă şi cea de atins în domeniul planificării, respectiv
formularea obiectivelor ţintă vis-a-vis de protecţia naturii, într-un mod succint, pe înţelesul
tuturor, într-un mod ordonat pe puncte. Unele obiective ţintă, stări ţintă pot fi evidenţiate
legate de valorile naturale protejate, sau cu protecţie specială. În cazul obiectivelor ţintă de
protecţia naturii care se implementează în termenul de revizuire (10 ani) prescris în mod
obligatoriu de planul de management, se vor indica perioadele planificate pentru atingerea
obiectivului în cauză.
(2) Strategii de protecţia naturii
Acest capitol cuprinde directivele de management al ariilor protejate cu scopul atingerii

obiectivelor ţintă de protecţia naturii, starea ţintă stabilită la capitolul 1, respectiv definirea cu
caracter general a mijloacelor cu ajutorul cărora se va atinge starea ţintă, într-un mod succint,
pe înţelesul tuturor, într-un mod ordonat pe puncte.
(3) Modalităţi de management, restricţii şi interdicţii
Acest capitol cuprinde modalităţile de management, restricţiile şi interdicţiile prezentate într-

un mod detaliat, cu caracter normativ, conform obiectivelor şi strategiilor de protecţia
mediului. Prescripţiile care se pot asimila cu domeniile agriculturii respectiv care au efecte
asupra întregii suprafaţe de planificare şi au legătură cu obiectul de activitate în cauză, sau cu
tipuri de valori peisagistice sau naturale, se vor defini într-un mod separat şi individual, în
punctele 3.1. şi 3.2. din prezentul capitol, cu luarea în considerare a specificului suprafeţei de
planificare.
a) Modalităţi de management, restricţii şi interdicţii care nu fac parte din domeniul

agriculturii
Protecţia valorilor geologice, geodezice naturale şi a peşterilor
Definirea modalităţilor de management, restricţiilor şi interdicţiilor referitoare la conservarea

valorilor geologice, geodezice protejate şi cu protecţie specială aflate pe teritoriul de
planificare – în cazul peşterilor, teritoriul aflat deasupra peşterii, teritoriu care îşi desfăşoară
efectul asupra peşterii.
Gestionarea şi conservarea habitatelor
35
Definirea modalităţilor de management al ariilor protejate, restricţiilor şi interdicţiilor
referitoare la habitatele naturale semnificative din punct de vedere al durabilităţii valorilor
naturale aflate sau conservate pe teritoriul de planificare.
Protecţia speciilor

referitoare la alte specii de animale şi plante protejate, sub protecţie deosebită ori importante
din punctul de vedere al protecţiei naturii şi care se găsesc pe teritoriul de planificare, pentru
conservarea habitatelor acestora, şi menţinerea condiţiilor lor de trai.
Valori peisagistice şi culturale

referitoare la conservarea şi menţinerea valorilor peisagistice şi culturale aflate pe teritoriul de
planificare.
Vizita
Definirea regulilor şi restricţiilor legate de accesul respectiv staţionarea pe teritoriul de

planificare.
Studii şi prezentare
Definirea prescripţiilor, restricţiilor şi interdicţiilor referitoare la studiile şi educaţia legată de

protecţia naturii, prezentarea valorilor naturale, suprafeţelor, peisajelor naturale desfăşurate pe
teritoriul de planificare, respectiv activităţile anexe acestora.
Cercetare, analize
Definirea prescripţiilor, restricţiilor şi interdicţiilor referitoare la activităţile de cercetare de

protecţia naturii şi în alte scopuri desfăşurate pe teritoriile de planificare.
Utilizarea suprafeţei şi terenului
Definirea prescripţiilor, restricţiilor şi interdicţiilor referitoare la activităţile de administrare,

economice, de circulaţie, industriale, de minerit, de construcţii, de gestionarea fondului
cinegetic etc., desfăşurate pe teritoriul de planificare, în legătură cu dezvoltările legate de cele
enumerate mai sus.
36
Infrastructura de protecţia naturii
Definirea prescripţiilor, restricţiilor şi eventualelor interdicţii referitoare la obiectivele de

gestionare a protecţiei naturii prevăzute în art. 36 alin (2) al Legii privind protecţia mediului.
b) Modalităţile de gestionare, restricţii şi interdicţii legate de ramurile agricultuii respectiv

modul de utilizare a terenului
Gestionarea terenurilor arabile
Modalităţile de gestionare, restricţii şi interdicţii legate de conservarea, susţinerea valorilor

naturale şi peisagistice, care se referă la terenurile cu destinaţie arabilă şi la activităţile
desfăşurate.
Gestionarea suprafeţelor cu destinaţie de pajişte (fâneaţe şi păşuni)
Definirea modalităţilor de management al ariei protejate, restricţiilor şi interdicţiilor

referitoare la conservarea, susţinerea valorilor naturale şi peisagistice aflate pe teritoriul de
planificare, care se referă la terenurile cu destinaţie de pajişti şi la activităţile desfăşurate la
această locaţie.
Gestionarea suprafeţelor cu destinaţie de vii, grădini şi livezi
Definirea modalităţilor de management, restricţiilor şi interdicţiilor referitoare la conservarea,

susţinerea valorilor naturale şi peisagistice aflate pe teritoriul de planificare, care se referă la
terenurile cu destinaţie de vii, grădini şi livezi şi la activităţile desfăşurate la această locaţie.
Gestionarea suprafeţelor cu destinaţie de stufăriş
Definirea modalităţilor de management, restricţiilor şi interdicţiilor referitoare la conservarea,

terenurile cu destinaţie de stufăriş şi la activităţile desfăşurate la această locaţie.
Gestionarea pădurilor
Definirea modalităţilor de management al ariei protejate, restricţiilor şi interdicţiilor

planificare, care se referă la terenurile cu destinaţie de păduri şi cele care intră sub incidenţa
Legii nr. LIV/1996 privind protecţia pădurilor, pentru suprafeţele evidenţiate ca păduri în
Baza Naţională de Date a Pădurilor precum şi activităţile desfăşurate la această locaţie.
37
Gestionarea terenurilor împădurite
Definirea modalităţilor de gestionarea, restricţiilor şi interdicţiilor referitoare la conservarea,

terenurile împădurite şi la activităţile desfăşurate la această locaţie.
Gestionarea eleşteelor
Definirea modalităţilor de gestionare, restricţiilor şi interdicţiilor referitoare la conservarea,

terenurile împădurite şi la activităţile desfăşurate la această locaţie.
Gestionarea terenurilor scoase de sub exploatare
Definirea succintă şi clară a modalităţilor de management, restricţiilor şi interdicţiilor

planificare, care se referă la terenurile scoase de sub exploatare stabilite în norme juridice
separate aflate pe teritoriul de planificare şi la activităţile desfăşurate la această locaţie.
Aici se definesc şi modalităţile de gestionare a protecţiei naturii şi protecţiei peisagistice,

restricţiile şi interdicţiile referitoare la conservarea, susţinerea valorilor naturale şi
peisagistice, imaginii şi structurii localităţilor, zonelor verzi aflate pe teritoriul de planificare,
care se referă la terenurile construite sau destinate pentru a fi construite şi la activităţile
desfăşurate la această locaţie.
Procedura de pregătire şi publicare a planurilor de management al ariilor protejate
Pentru pregătirea planului de management al ariilor naturale protejate de interes naţional

răspunde acel direcţii ale parcurilor naţionale (NPI) în a cărei competenţă teritorială se află
teritoriul de planificare. În munca de pregătire profesională, pe lângă inspectorii NPI, pe lângă
angajaţii care lucrează în domeniu (paze de protecţia naturii, etc.) participă des experţi ai
universităţilor, centrelor de cercetare, organismelor civile, muzeelor etc.
În cadrul pregătirii profesionale a planurilor de management al ariilor naturale protejate, NPI

întocmeşte aşa-numita „documentaţie de fundamentare‖ şi planul detaliat de management.
Prima oferă caracteristicile teritoriului de planificare prin descrierea premiselor şi valorilor
naturale şi a specificelor sociale, economice şi culturale.
Planul de management detaliat, care se bazează pe cele descrise mai sus, conţine descrierea
detaliată a scopurilor de protecţia naturii, strategiile care sunt necesare a fi urmate pentru
38
atingerea obiectivelor, modalităţilor de gestiune pe teme de protecţia naturii şi altor prescripţii
în domeniu.
Publicarea planurilor de management al ariilor naturale protejate de interes naţional prin acte
normative este precedată de largi discuţii. Discuţiile pe plan teritorial despre planuri
(documentaţia planurilor de management după avizarea profesională de către Ministerul
Mediului şi Apelor la TKSz ) sunt coordonate de NPI. După trimiterea propunerii spre
Ministerul Mediului şi Apelor - pregătirea profesională a discuţiilor administrative dintre
ministere precum şi derularea lor cad în sarcina organelor teritoriale ale Ministerul Mediului
şi Apelor.
Pentru întocmirea planului de management pentru o arie naturală protejată de interes local va
răspunde autoritatea administraţiei locale competente. În cazul solicitării adresate secretarului,
proiectul planului de management al ariei naturale protejate va fi cuprins în ordin al
administraţiei locale, care priveşte declararea statutului de protecţie a ariei naturale protejate
de interes local. NPI va aviza planul de management din punct de vedere profesional.
3.3.3. Validarea dezvoltării durabile pe parcursul planificării proiectului
Pe parcursul planificării proiectului este deosebit de important ca ofertantul să asigure în toată

perioada proiectului conformarea sa în ce priveşte dezvoltarea durabilă. Instrucţiunile cuprind
două categorii de durabilitate, vis-a-vis de care ofertantul va analiza contribuţia. Categoriile
de durabilitate pot fi descompuse la alte sub categorii în care merită a fi analizate în mod
individual stadiul de avansare al proiectului.
Un proiect va contribui la realizarea dezvoltării durabile, în cazul în care unele cicluri de viaţă
ale unor produse sau servicii angajează criterii de durabilitate. Asigurarea condiţiilor necesare
durabilităţii nu se va finaliza cu planificarea, deşi aceasta este faza cea mai importantă,
deoarece aici se pot formula alternativele, atrage publicul şi previne problemele legate de
mediu. Managementul bun şi planificarea bună este mijlocul orizontal al procesului. Criteriile
incluse în categoria I nu se pot elimina la criteriile categoriei II, cele stabilite la primele vor
avea ca scop îndeplinirea criteriilor din categoria II.
I. Management conştient şi planificare conştientizată vis-a-vis de mediu
I./A. Mijloace de management al mediului
I/B. Proceduri de planificare care se referă la dezvoltarea durabilă
I./C. Conservarea structurii spaţiului natural
39
II. Implementare şi susţinere, care are ca scop dezvoltarea durabilă
II./A. Conservarea resurselor naturale
II/B. Menţinerea favorabilă a stării de mediu şi de sănătate
II/C. Răspunderea socială
Partea III-A a Instrucţiunilor ÚMFT şi lista criteriilor conţine aceste subcategorii pentru a
favoriza ofertantul în eventuala aplicare a categoriilor parţiale pe parcursul proiectării
proiectului.
Totodată serveşte la acceptarea viziunii ciclului de viaţă, dacă ne gândim deja la planificare la
efectele unor eventuale suspendări ale proiectului (ex. Ce se întâmplă cu infrastructura, cu un
produs uzat?). Instrucţiunile nu cuprind prevederi pentru validarea acestor criterii, deoarece
rezultatele atinse pe baza criteriilor asumate trebuiesc menţinute până la finalul perioadei de
susţinere a proiectului. Totodată analiza efectelor acestei ciclu poate influenţa realizarea
proiectului, deci la planificarea proiectului trebuie să luăm în considerare şi acest criteriu.
În final putem trage concluzia că proiectul poate fi considerat durabil dacă îndeplineşte
fiecare dintre criteriile de durabilitate orizontale (şi neorizontale) aplicate proiectului.
40
4. Protecţia naturii în România
România este o ţară cu o diversitate biologică ridicată, atât la nivel de ecosisteme, cât
şi la nivel de specii. Acest fapt se datorează în parte condiţiilor fizico-geografice care includ
munţi, câmpii, reţele hidrografice majore, zone umede şi unul din cele mai vaste sisteme de
deltă ale Europei (Delta Dunării). De asemenea, datorită poziţiei geografice a României, flora
şi fauna prezintă influenţe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud şi componente
continental europene dinspre nord-vest.
Teritoriul României cuprinde, într-o proporţie relativ egală, cele trei unităţi geografice – de
câmpie, de deal şi de munte, cu o diversitate mare de condiţii pedo-climatice şi hidrologice ce
diferenţiază un număr de circa 52 eco-regiuni cu o varietate de ecosisteme terestre, acvatice –
specifice zonelor de coastă şi de litoral al Mării Negre, zonelor de stepă, silvostepă, deal,
munte, lacurilor, cursurilor de apă şi luncilor acestora, zonelor secetoase sau a celor umede,
inclusiv celor specifice Deltei Dunării. România are un patrimoniu natural unic, alcătuit din
munţii Carpaţi (65% din eco-regiunea carpatică), precum şi din una dintre cele mai
importante zone umede din Europa, şi anume Delta Dunării (a doua ca mărime în Europa).
Trebuie menţionat că România deţine 30% din speciile de carnivore din Europa şi, de
asemenea, aproximativ 300.000 ha de păduri virgine.
În aceste condiţii, o dată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, comunitatea
europeană a beneficiat de un aport important la capitalul natural existent.
În ultimele decenii, condiţiile naturale şi peisajul din România au fost influenţate în mod
deosebit de evoluţia activităţilor economice, la care se adaugă creşterea economică a ultimilor
ani care a condus de multe ori la o exploatare excesivă a resurselor naturale. În aceste condiţii,
multe specii de plante şi animale sunt ameninţate cu dispariţia, iar modificarea peisajului
reprezintă primul indicator al deteriorării mediului înconjurător.
Astfel valoarea capitalului natural al României a impus de-a lungul timpului luarea unor
măsuri de protecţie a naturii.
Ecosistemele naturale şi semi-naturale din România reprezintă aproximativ 47% din suprafaţa
ţării. Ca urmare a studiilor efectuate prin Programul CORINE Biotops, au fost identificate şi
caracterizate 783 tipuri de habitate (13 habitate de coastă, 89 de zone umede, 196 de pajişti,
206 de pădure, 54 de mlaştină, 90 de stâncării/nisipuri şi 135 zone agricole) în 261 de zone
analizate de pe întregul teritoriu al ţării. O mare varietate de specii sălbatice de floră şi faună
de pe teritoriul României prezintă o importanţă economică deosebită, având multiple utilizări
în diverse sectoare.
41
4.1. Reglementări legale şi temeiul instituţional
Legislaţia naţională şi europeană care stă la baza declarării ariilor naturale ptotejate din
România:
• Pentru ariile naturale de interes judeţean:
– sunt declarate prin Hotărâri ale Consiliilor Judeţene;
• Pentru ariile naturale de interes naţional:
– Legea nr. 5/2000 ( Monitorul Oficial al României nr. 152 / 12 .04. 2000);
– Hotărârea de guvern nr. 2151 / 30.11.2004 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată pentru noi zone (Monitorul Oficial al României nr. 38 / 12.01.2005);
• Pentru Reţeaua Ecologică Natura 2000:
– Ordinul nr. 1964/3.12.2007 privind instituirea regimului de arie naturală
protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice
europene Natura 2000 în România (Monitorul Oficial al României nr. 98/7.02.2008);
– Hotărârea de guvern nr. 1284/24.10.2007 privind declararea ariilor de
protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000
în România (Monitorul Oficial al României nr. 739/31.10.2007).
În România ariile naturale protejate sunt reglementate de OUG nr. 57/2007 privind
regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei
sălbatice (Monitorul Oficial al României nr. 442/29.06.2007) cu modificările ulterioare.
4.2. Ariile naturale protejate şi valorile naturale din România
Ca o consecinţă a poziţionării sale geografice, ţara noastră se bucură de existenţa unei

biodiversităţi unice atât la nivelul ecosistemelor cât şi la nivel genetic.
Ţara noastră contribuie semnificativ la dezvoltarea reţelei ecologice Natura 2000. Este
singurul stat membru al UE care include cinci regiuni biogeografice dintre cele 11 existente în
Europa.
Cele cinci tipuri de regiuni - alpină, continentală, panonică ( regiune independentă a Uniunii
Europene din deperesiunea Carpatică ), pontică şi de stepă plasează România printre ţările
cele mai importante din cadrul programului. Regiunile biogeografice stepică şi cea pontică,
reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea Uniunii Europene, marcând introducerea
a numeroase noi tipuri de habitate şi specii.
42
Regiunile Biogeografice ale României
6. Hartă: Regiunile biogeografice ale României
România are numeroase valori naturale demne de a fi protejate, este gazda unor tipuri unice şi
extinse de habitate, de la păduri mature aproape virgine, pajişti şi stepe bogate în specii
floristice, la mlaştini întinse, posibil, fără echivalent în Uniunea Europeană.
De asemenea, lanţul carpatic reprezintă un bastion vital al carnivorelor mari. În partea
Europei situată la vest de Rusia, România deţine aproximativ 25 % din efectivele de urs brun
(4.350 exemplare), aproximativ 40 % din populaţia de lupi (2.750) şi 25 % din exemplarele
de râs eurasiatic (1.800). Aceasta situează în mod ferm ţara noastră pe harta Uniunii
Europene, ca o importantă zonă naturală. Delta Dunării reprezintă probabil, zona deltaică cea
mai puţin afectată din Europa.
Mlaştinile sale constituie un patrimoniu natural unic, caracterizat prin prezenţa unei
biodiversităţi mare, fiind de asemenea un puternic bastion al unor importante populaţii de
păsări. Datorită existenţei aceste zone unice şi a trăsăturilor sale specifice, prin aderarea
României la Uniunea Europeană, mai mult de 3.000 de perechi de pelicani – reprezentând 80
% din efectivul european! – sunt protejate prin Directiva Uniunii Europene privind păsările.
43
Delta Dunării – paradisul păsărilor Păduri virgine, naturale
Dar nu numai în aceste zone sălbatice se găsesc specii valoroase, ci şi în alte zone pe
lângă care trecem zilnic sau în care chiar ne desfăşurăm activitatea, în care se găsesc specii de
interes comunitar. În numeroase zone agricole sau rurale din România există specii sălbatice
de plante şi animale care trăiesc în armonie cu oamenii din acel loc.
Aceste valori naturale reprezintă bunuri de preţ ale ţării, iar când sunt atât de diverse, acestea
devin cu atât mai pregnante. Rezervaţiile naturale şi siturile Natura 2000 constituie o mare
atracţie pentru turismul ecologic şi durabil, pentru europeni sau pentru alţi turişti din
străinătate, care se bucură de drumeţiile în natură, de observarea faunei sălbatice şi de
interacţiunea cu elementele de cultură tradiţională. Aceste arii naturale protejate - situri
Natura 2000 – oferă frumuseţi care pot fi admirate în mod activ.Iar lucrul cel mai important
este că acestea oferă oportunutăţi pentru dezvoltare şi pentru crearea de locuri de muncă, fără
să afecteze în mod necesar scopurile activităţilor de protejate.
4.2.1. Situaţia ariilor naturale protejate în România
În România se deosebesc mai multe categorii de arii naturale protejate conform OUG
57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi
faunei sălbatice :
a) de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii,
rezervaţii naturale, parcuri naturale;
b) de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal,
geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei;
44
c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară,
arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;
d) de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al
unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.
Pe teritoriul României există 13 Parcuri Naţionale, 15 Parcuri Naturale, precum şi
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Suprafaţa totală a parcurilor naţionale, parcurilor
naturale şi rezervaţiilor biosferei este de 1.687.512 ha ( 121.780 ha suprafaţa maritimă ), ceea
ce reprezintă 7% din suprafaţa terestră a ţării. In afara parcurilor naţionale, parcurilor naturale
şi rezervaţiilor biosferei există circa 77 de rezervaţii ştiinţifice, 230 monumente ale naturii
şi 661 rezervaţii naturale ale căror suprafaţă totală este de aproximativ 180.000 hectare.
7. Hartă: Distribuţia parcurilor naţionale şi naturale din România

Sursă:Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – Starea mediului -2008
Până în prezent, în cadrul reţelei Natura 2000 existente în România, au fost declarate
113 de Arii Speciale de Protectie Avifaunistică (SPA - Special Protection Areas) şi 274
Situri de Importanţă Comunitară (SCI - Sites of Community Interest) a căror suprafaţă
raportată la suprafaţa României este de 17,84%.
45
8. Hartă: Siturile de Importanţă Comunitară (SCI) din România
9. Hartă: Ariile de Ptrotecţie Specială Avifaunistică (SPA) din România

46
Una dintre cele mai reprezentative arii protejate din reţeaua naţională este Delta
Dunării care are triplu statut internaţional: Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă
de importanţă internaţională), Sit al Patrimoniului Mondial Natural. Datorită stării
favorabile de conservare în care se află sistemele ecologice şi speciile din Delta Dunării,
Consiliul Europei a acordat acestei rezervaţii Diploma Europeană.
Suprafaţa totală a ariilor naturale protejate din România este de aproximativ 20% din
suprafaţa ţării
În prezent, ca urmare a presiunii economice şi a resurselor financiare precare, ariile
protejate se confruntă cu presiuni ridicate cauzate de exploatările ilegale, turismul şi
construcţiile necontrolate, vânătoarea ilegală şi alte presiuni, ceea ce a dus la pierderi
ireversibile ale biodiversităţii în România.
5. Protecţia naturii în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg
5.1. Prezentarea generală a judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg
5.1.1. Caracteristici geopolitice şi de geografia naturii
5.1.1.1. Poziţionarea judeţului
Punctele de trecere de frontieră din judeţ reprezintă în fapt căile de acces din zona
graniţei. Pe graniţa cu Ucraina se află cinci puncte de trecere de frontieră: Záhony, Lónya,
Barabás, Beregsurány şi Tiszabecs. Punctul de trecere de la Lónya şi Barabás nu au corespuns
normelor UE, de aceea în anul 2006 a început reconstrucţia lor. Pe frontiera română sunt două
puncte de trecere de frontieră pentru circulaţia rutieră, una la Csengersima - Petea, cealaltă la
Vállaj - Urziceni.
Conform încadrării administrativ-teritoriale din 2010, în judeţ se află 229 localităţi din
care 27 sunt oraşe. Printre oraşe sunt reprezentate semnificativ acele localităţi mai mici care
din punctul de vedere al mărimii şi capacităţii economice se află pe treptele inferioare a
ierarhiei oraşelor. În zona de est şi sud-est a judeţului se găsesc sate mici. În alte părţi este
47
caracteristic sistemul comunelor mari; 101 comune cu o populaţie sub 1000 locuitori, 62 de
comune între 1000 şi 1999 locuitori iar 51 comune între 2000 şi 4999 locuitori.
Oraşele din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg: Baktalórántháza, Balkány, Csenger,

Demecser, Dombrád, Fehérgyarmat, Ibrány, Kemecse, Kisvárda, Mándok, Máriapócs,
Mátészalka, Nagyecsed, Nagyhalász, Nagykálló, Nyírbátor, Nyíregyháza, Nyírlugos,
Nyírmada, Nyírtelek, Rakamaz, Tiszalök, Tiszavasvári, Újfehértó, Vaja, Vásárosnamény,
Záhony.
Cu excepţia zonei de perimetru de est, judeţul este caracterizat prin densitatea mare a
ariilor locuite de o suprafaţă mai mică cu reţeaua densă de drumuri caracteristică acestei
situaţii. În Nyírségul Central, de Vest sau Nyírségul cu Lösz, densitatea mare a localităţilor
este în concordanţă cu caracteristica ariei. Aici se găsesc acele sate numite „bokor tanya‖. În
estul judeţului, reţeaua localităţilor se caracterizează prin mulţimea satelor mărunte. Un peisaj
coerent, relativ mai mare, fără localităţi se află doar în zona Hajdúhát şi perimetrul din sud-
vestul câmpiei Satmar (mlaştina Ecedea). În zona Nyírség, drumurile principale se
poziţionează în direcţia nord-sud iar localităţile sunt în general perpendiculare pe căile de
acces principale, reţeaua de drumuri este caracterizată mai mult prin liniile "întortocheate"
alea vadurilor râurilor.
În judeţ au fost delimitate 12 arii de mică regiune de nivelul NUTS4 (Nomenclatorul

Teritorial al Unităţilor Statistice). 11 din acestea (excepţie cea de la Nyíregyháza) sunt
favorizate din punctul de vedere al dezvoltării teritoriale, iar 8 dintre ele (Baktalórántháza,
Csenger, Fehérgyarmat, Ibrány-Nagyhalász, Mátészalka, Nyírbátor, Tiszavasvári şi
Vásárosnamény) sunt cele mai defavorizate arii de mică regiune din judeţ. La nivelul fiecărei
arii de mică regiune funcţionează asocieri de mică regiune cu mai multe ţeluri iar în multe
locuri s-au păstrat asocierile de mică regiune voluntare.
5.1.1.2. Premise peisagistice şi de geografia naturii
Suprafaţa judeţului este destul de diferenţiată din punct de vedere al geografiei

naturii-peisagistice. Conform cadastrului microregiunilor din Ungaria (MTA, 1990) este
împărţit în patru zone peisagistice mijlocii iar acestea încă în 12 zone peisagistice mici. Se
situează pe graniţa zonei temperate calde şi a celei temperate reci, pe o suprafaţă în mai
mare parte temperat uscată. Circa 70 % se compune din Dunele de nisip al Nirului, circa
48
25% din suprafeţele plane a zonei Felső-Tiszavidék, formate de apele subterane înalte iar o
mică parte, din câmpia de loess de la Hajdúhát respectiv de stepa zonei Közép-Tiszavidék.
Mergând spre sud se reduce volumul precipitaţiilor şi creşte numărul orelor însorite.
Zona din mijloc este caracterizată de numărul mic al cursurilor de apă, dar este bogat în
lacuri: Zona Nirul Central este bogată în lacuri naturale şi în heleştee. Zonele periferice ale
judeţului sunt caracterizate prin bogăţia cursurilor de apă, dar şi în ciuda acestora datorită
unor lucrări de amenajare, chiar şi suprafeţele bogate în apă sunt caracterizate de lipsa de
apă. Suprafaţa Câmpiei Bereg şi Câmpiei Szatmár, dar şi zona din estul judeţului
Taktaköz sunt bogate în braţe moarte ale râurilor.
10. Harta cadastrală a judeţului Szabolcs-Szatmar-Bereg
Sursă: Planul de Amenajare Teritorială a judeţului Szabolcs-Szatmar-Bereg, 2009
Geografia istorică denumeşte zona Nirului ca fiind cămara vitală a regiunii, deoarece
a fost zona tradiţională a stabilirii oamenilor, şi a agriculturii. Luncile din jur au asigurat
spaţii potrivite activităţilor de păşunat, creşterea animalelor şi alte activităţi economice de
luncă (pescuit, vânat, valorificarea pădurilor de luncă, producţia de fructe în luncă, mori de
apă).
49
În prezent, în ciuda caracteristicilor de teren nefavorabile, cel mai frecvent mod de
exploatare a terenului este cultivarea terenului arat. Doar în zona Nirul de Sud cota
terenurilor arabile nu atinge 50%. În alte locuri acest procent ajunge la circa 70%. O
exploatare a peisajului din zona Tisei Superioare este fâneaţa şi păşunea (circa 10 %). În
timp ce în zona Nirului sunt semnificative zonele împădurite (peste 10 %), iar în interiorul
ariei , în zonele sudice şi sud estice ajunge chiar la 30%. Suprafeţele împădurite ocupă
circa 10 % în zona Bodrogköz şi Câmpia Bereg. În zona centrală şi nordică a regiunii
Nirului este caracteristică grădinăritul (fructe / legume) şi într-o măsură mai restrânsă,
cultivarea viţei de vie. Grădinăritul este destul de semnificativ (circa 4%) pe suprafeţele
centrale a regiunii Nirului. În Zona Tisei centrale fâneţele şi păşunile au o întindere
semnificativă (circa 15-30%). În zona Hajdúság terenurile arabile ocupă cele mai mari
suprafeţe.
Denumirile peisagistice tradiţionale împart microregiunea Câmpia Bereg în două

unităţi, Tiszahát în vest şi Câmpia Bereg în est. Din Câmpia Satmar fac parte: în sud-vest,
mlaştina Ecedea (Ecsedi-láp), Câmpia Satmar în zona de graniţă din sud-est, Szamoshát la
est de Someş, şi Szamosköz, respectiv Erdőhát, între Tisa şi Szamoshát.
Având la bază cadastrul microregiunilor Ungariei, întreg teritoriul judeţului

Szabolcs-Szatmár-Bereg face parte din patru unităţi de relief ale Câmpiei Mare a
Nordului. Cea mai întinsă zonă mijlocie a judeţului, se află în regiunea mijlocie din
Nyírség, periferia vestică este Hajdúság, iar suprafaţa situată la cursul superior al râului
Tisa de pe teritoriul Ungariei este de fapt zona peisagistică mijlocie a Tisei Superioare.
Aceste patru zone peisagistice mijlocii, împartă suprafaţa judeţului în următoarele zone
peisagistice (subregiuni) respectiv microregiuni:
- Zona Tisei Superioare (Felső-Tiszavidék),
- Nirul (Nyírség),
- Hajdúság,
- Zona Tisei Centrale (Közép-Tiszavidék).
ZONA PEISAGISTICĂ A TISEI SUPERIOARE „FELSŐ-TISZAVIDÉK”
- Câmpia Bereg: întreaga zonă peisagistică pe suprafaţă de circa 500 km2 se

situează în judeţ, la nord de Tisa. Este o zonă temperat uscată, în mare parte lipsită de
50
apă, cu o climă favorabilă pentru culturi cu perioadă de vegetaţie scurtă, cu necesităţi
reduse de căldură dar cu necesar mare de apă. Se divide după cum urmează: circa 70 %
teren arabil, 9 % fâneţe-păşuni, 10 % pădure, 3 % suprafeţe de ape.
- Câmpia Satmar: întreaga zonă peisagistică pe suprafaţă de circa 1.200 km2

se situează pe teritoriul judeţului, la sud de Tisa; este o zonă temperat uscată, cu lipsa
minimă de apă. Clima este favorabilă pentru culturi de teren arabil şi grădinărit cu
necesităţi reduse de căldură şi cu necesar mare de apă. Se divide după cum urmează:
circa 74 % teren arabil, 11 % fâneţe-păşuni, 5 % păduri, 1,3 % suprafeţe de ape;
- Bodrogköz: în această zonă peisagistică mică se află doar trei localităţi din
judeţ (Záhony, Győröcske şi Tuzsér)i. Se situează la vest de curba nordică al Tisei, este
o suprafaţă cu lipsă de apă, cu o climă favorabilă pentru cultivarea plantelor cu
necesităţi reduse de căldură şi cu necesar mare apă. Se divide după cum urmează: circa
60 % teren arabil, 14 % - fâneţe-păşuni, 10 % păduri, 9 % suprafeţe de ape.
- Rétköz: întreaga zonă peisagistică pe suprafaţă de circa 300 km2 se situează

pe teritoriul judeţului,la sud de Tisei; este o suprafaţă uscată, cu lipsa de apă temperată.
Clima este favorabilă pentru cultivarea plantelor care suportă seceta şi au necesităţi
reduse de căldură. Se divide după cum urmează: circa 73 % teren arabil, 11 % - fâneţe-
păşuni, 4 % păduri, 3 % suprafeţe de ape.
ZONA PEISAGISTICĂ MIJLOCIE A NIRULUI „NYÍRSÉG”
- Nirul Central (Közép-Nyírség): în zona peisagistică mică pe o suprafaţă de

circa 1500 km2 , în zona centrală a judeţului, la sud de râul Tisa, se află în bună parte
localităţi din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg. Judeţul Hajdú-Bihar este reprezentat
doar cu două localităţi periferia sudică a microregiunii. Este o zonă uscată, lipsită de
apă. Datorită dispersiei precipitaţiilor este favorabilă tipurilor de culturi care se
schimbă în direcţia nord – sud. Se divide după cum urmează: circa 66 % teren arabil, 7
% grădini şi vii, 5% fâneţe - păşuni, 12 % păduri, 3 % suprafeţe de ape.
- Nirul de Nord – Est (Északkelet-Nyírség): zona peisagistică mică pe o

suprafaţă de circa 950 km2 se situează pe o fâşie centrală în interiorul judeţului, la est
de Nirul Central (Közép-Nyírség). Este o zonă uscată, cu cantităţi ponderate de apă.
Lipsa de apă se accentuează dinspre nord spre sud. Datorită dispersiei precipitaţiilor
este favorabilă tipurilor de culturi care se schimbă în direcţia nord – sud. Se divide
51
după cum urmează: circa 68 % teren arabil, 9 % grădini, vii, 3% fâneţe-păşuni, 13 %
păduri.
- Nirul de Sud – Est (Délkelet-Nyírség): zona peisagistică mică pe o suprafaţă

de circa 500 km2 se situează pe o fâşie centrală în interiorul judeţului, la est de Nirul
Central (Közép-Nyírség). Este o zonă cu scurgere rară, uscată. Este favorabilă pentru
culturi cu un necesar redus de căldură şi necesar mare de apă. Se divide după cum
urmează: circa 58 % teren arabil, 4 % grădini - vii, 4 % fâneţe-păşuni, 28 % păduri.
- Nirul de Sud (Dél-Nyírség): două localităţi din judeţ – la periferia nordică -

Nyírlugos şi Penészlek, aparţin acestei zone peisagistice mici. Este o suprafaţă uscată,
cu scurgere rară, cu lipsă de apă. Culturile favorabile sunt influenţate de distribuţia
inegală a precipitaţiilor. Se divide după cum urmează: circa 49 % teren arabil, 4 %
grădini - vii, 6 % fâneţe-păşuni, 33 % păduri.
Datorită caracteristicilor asemănătoare, zonele peisagistice mici Nirul Central

(Közép-Nyírség), Nirul de Nord – Est (Északkelet-Nyírség), Nirul de Sud – Est (Délkelet-
Nyírség) şi Nirul de Sud (Dél-Nyírség), alcătuiesc împreună o subregiune (grupă de zone
peiasagistice mici), care se întind pe cea mai mare parte a judeţului („cămara din Nyírség‖
(„nyírségi kamra‖)).
Nirul de Vest sau Nirul cu Loess: zona peisagistică mică pe o suprafaţă de 400 km2,
patrunde puţin în judeţul Hajdu-Bihar, de altfel este poziţionat în judeţul Szabolcs-Szatmár-
Bereg, la vest de Nirul Central, la sud de Tisa. Este o zonă uscată, cu scurgere rară, cu lipsă
de apă. Este favorabilă plantelor, culturilor arabile şi celor din grădină, cu o necesitate
temperată de apă, care suportă seceta. Se divide după cum urmează: circa 85 % teren arabil, 4
% grădini - vii, 2 % păşuni-fâneţe, 4 % păduri
ZONA PEISAGISTICĂ MIJLOCIE HAJDÚSÁG (” HAJDÚSÁG KÖZÉPTÁJ”)
- Hajdúhát: judeţului îi aparţin 7 localităţi din apropierea Tisei, care

reprezintă circa 20% din suprafaţa de 850 km2 a zonei peisagistice mici, în fâşia
vestică a judeţului, între Nir (Nyírség) şi Hortobágy. Este o zonă uscată, cu scurgere
rară, favorabilă în primul rând plantelor care suportă seceta. Se divide după cum
urmează: circa 83 % teren arabil, 5 % păşuni-fâneţe.
ZONA PEISAGISTICĂ MIJLOCIE A TISEI CENTRALE (KÖZÉP-TISZAVIDÉK

KÖZÉPTÁJ)
52
- Taktaköz: zonei peisagistice mici aparţin doar două localităţi din judeţ:
Tiszadada şi Tiszadob, situate pe periferia sud vestică a judeţului. Zona peisagistică
mică se situează în mare parte în judeţul Borsod-Abaúj-Zemplén. Este o zonă uscată,
cu lipsă de apă, accentuat modificată de îndiguiri, cu caracter de stepă, favorizează
culturile arabile, culturile din grădini şi livezi care au necesităţi reduse de căldură şi
apă. Se divide după cum urmează: circa 66 % teren arabil, 15 % fâneţe - păşuni, 6 %
păduri, 6 % suprafeţe de ape.
- Hortobágy: este mai mult în judeţele Hajdú-Bihar şi Jász-Nagykun-Szolnok.

Judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg îi aparţine doar partea din vestul localităţii
Tiszavasvári. Este o suprafaţă uscată, cu scurgere rară, cu lipsuri însemnate de apă,
terenul are caracter de stepă. Este o regiune pronunţat uscată, favorabilă culturilor cu
necesităţi reduse de apă. Se divide după cum urmează: circa 56 % teren arabil, 32 %
păşuni - fâneţe, 3 % păduri, 8 % suprafeţe de ape.
5.1.2. Caracteristici sociale-economice
5.1.2.1. Caracteristici sociale
Demografie
În anul 2009, populaţia Regiunii Câmpiei de Nord a fost de 1.502,4 mii de locuitori.
Judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg a avut 565,3 mii de locuitori, ceea ce înseamnă că aici
trăieşte 37,6% din populaţia regiunii, respectiv 5,6% din populaţia ţării. Şi la nivelul regiunii
şi la nivel naţional şi judeţul se caracterizează printr-o descreştere naturală a numărului
populaţiei, nivelul descreşterii aici este cel mai redus în regiune (de la -1,4 raportat la 1000
locuitori). La nivel naţional, situaţia este mai favorabilă doar în judeţul Pesta (-1,0). Factori
care determină diminuarea numărului populaţiei: reducerea natalităţii, numărul deceselor
depăşeşte natalitatea, procese negative de migrare. Diminuarea naturală demografică se
întăreşte de la an la an. În privinţa proceselor de migrare în interiorul ţării se poate spune că
emigrarea din judeţ este mai redusă decât migrarea din interiorul judeţului (emigrare orientată
către Budapeste 15%, către alte judeţe 27%). La nivelul regiunii, din cele trei judeţe, migrarea
din interiorul judeţului este cea mare în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg. În privinţa
proceselor de migrare, în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, în totalitate, emigrarea are
valori mai ridicate decât imigrarea. Diferenţa dintre emigrare şi imigrare aproape s-a dublat
între anii 2004 şi 2008.
53
Indicele îmbătrânirii în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg este de 75,8% (raportul dintre
populaţia în vârstă: peste 65 ani şi copii 0 - 14 ani). Judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg (75,8)
este cel mai tânăr judeţ al ţării (109,9). Dispersia populaţiei pe grupe de vârstă este
următoarea:
de la 0 la 14 ani - 17,%
de la 15 la 24 ani - 14,4%
de la 25 la 59 ani - 49,2%
peste 59 ani - 18,5%
Tabel: Dispersia populaţiei pe sex şi grupe de vârstă, 1 ianuarie 2009
Rata persoanelor întreţinute este de 46,0% care depăşeşte doar cu puţin media regiunii,
respectiv media naţională. În ceea ce priveşte durata medie de viaţă, în privinţa bărbaţilor
(68,05 ani) şi în privinţa femeilor (77,41 ani), judeţul se situează sub media naţională (69,79
ani, respectiv 77,76 ani). Între 1990 şi 2008, numărul căsătoriilor s-a redus la jumătate iar
numărul a crescut cu două treimi.
Densitatea populaţiei în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg este 95,2 loc./km², este mai
înaltă decât densitatea populaţiei în regiunea Câmpiei de Nord (84,7 loc./km²), dar este mai
redusă decât densitatea medie naţională (107,8 loc./km²). Densitatea populaţiei este cea mai
înaltă în ariile de mică regiune Nyíregyház şi Záhony şi cea mai redusă în ariile de mică
regiune Vásárosnamény, Fehérgyarmat şi Csenger.
În oraşe locuieşte 54,2% din populaţia judeţului. Putem spune că, în general, nivelul de
urbanizare al judeţului este sub media regiunii (66,3%). 38,4% din populaţia urbană a
judeţului se concentrează la Nyíregyháza. Mărimea medie a localităţilor, din punctul de
vedere al numărului de locuitori, este 1.314 locuitori.
Cultură, educaţie, invăţământ
În judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, în anul şcolar 2007-2008 au învăţat 57.244 elevi în

236 şcoli generale şi 23.864 elevi în 70 licee şi 55 scoli profesionale în formă de învăţământ
curs de zi. La grădiniţe au fost înscrişi 21.245 copii. Dintre cei 11.743 de tineri care şi-au
54
efectuat studiile în colegiu şi pe urmă s-au prezentat la masterat, 53% şi-au continuat studiile
la formă de învăţământ curs de zi.
La modul general se poate spune că organizarea sistemului de învăţământ în judeţ este bună
cu un grad profesional ridicat care se orientează către transmiterea cunoştinţelor verbale, însă
se găsesc şi multe puncte slabe (este relativ strânsă utilizarea programelor şi metodelor de
educaţie bazate pe competenţă, este neuniformă utilizarea IKT, este redusă şansa copiilor
defavorizaţi de a urma forme de învăţământ, la nivelul copiilor defavorizaţi este mare
proporţia celor care ies din sistem, respectiv multe instituţii de educaţie şi învăţământ se
confruntă cu probleme serioase legate de infrastructură).
Nivelul de pregătire profesională a populaţiei în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg nu

atinge media naţională, în parte din cauza situaţiei moştenite în deceniile anterioare, în parte
datorită emigrării tinerilor calificaţi. Raportul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ
superior este mai puţin decât două treimi din media naţională. În grupa de vârstă până la 10
ani, 1,2% din copii nu a absolvit nici măcar clasa I şcolii generale (media naţională este 0,7%
iar media regiunii 1,0%). În ceea ce priveşte cunoştinţele de limbi străine, situaţia este mai
modestă decât nivelul regional şi nivelul naţional, rămânerea în urmă este pregnantă în special
în cazul limbilor Uniunii Europene.
O pretenţie generală formulată către populaţie este ca localităţile să îşi păstreze valorile
şi tradiţiile locale şi să creeze cadrul educaţiei în comunitate. În domeniul educaţiei este o
problemă generală starea instituţiilor şi lipsa resurselor umane şi materiale.
Sistemul instituţional de educaţie publică în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg se

compune din: un teatru din piatră permanent, 19 săli cinematograf (capacitate de 3,6 mii
locuri), 137 biblioteci locale, 25 muzee, 177 expoziţii, 162 instituţii de educaţie publică, 304
comunităţi de creaţie artistică. În anul 2008 au fost prezentate 469 piese de teatru şi 10.146
filme pentru un număr total de 366 mii vizitatori. Bibliotecile au fost vizitate de circa 70 mii
cititori înregistraţi care au împrumutat peste 1,2 milioane volume. Expoziţiile organizate la
muzee au fost vizitate de circa 190 mii vizitatori.
Situaţia în domeniul sănătăţii şi în domeniul social
La 31 decembrie 2008, în judeţ şi-au desfăşurat activitatea 343 medici de familie (în 276
circumscripţii de adulţi şi mixte şi 67 circumscripţii de pediatrie). Un medic de familie şi un
pediatru de familie a avut în îngrijire în medie 1.729 persoane ceea ce este cu 11% mai ridicat
55
decât media naţională (1.529 persoane). Despre cele 3.908 paturi de spital se poate spune că
oferă o acoperire aproape egală cu media naţională (în judeţ 69 paturi la 10 mii locuitori, la
nivel naţional 71 paturi la 10 mii locuitori). În anul 2008, 145 mii bolnavi au beneficiat de
servicii medicale.
În ceea ce priveşte serviciile sociale din judeţ, aici se găsesc 64 bucăţi servicii de
protecţie a familiei, 120 bucăţi instituţii de zi pentru vârstnici şi 10 bucăţi de instituţii pentru
persoane cu dizabilităţi, 57 bucăţi servicii de gospodar al satului, câte o instituţie de zi de
psihiatrie şi pentru persoane bolnave de dependenţă şi 21 creşe cu o capacitate de 895 locuri.
Capacitatea acelor instituţii sociale unde se oferă plasare de tip internat este de 5.312 locuri.
În general se poate spune că în ceea ce priveşte cunoştinţele, populaţia este conştientă de

legătura dintre sănătate şi modul de viaţă, însă în zilele noastre nu acordă (sau nu poate
acorda) atenţie suficientă acestor probleme (de exemplu: obiceiurile în alimentaţie, mişcare,
recreaţie şi alte obiceiuri nocive).
În prezent, în sănătatea judeţului, greutatea prevenţiei şi reabilitării este modestă, însă,

stocul de ape termale şi balneare pe de o parte, iar pe de altă parte planurile de dezvoltare a
instituţiilor de sănătate publică oferă o bază corespunzătoare.
5.1.2.2. Factori economici
Ocuparea forţei de muncă
Din punctul de vedere al pieţei forţei de muncă, judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg

prezintă o situaţie nefavorabilă, de următorii factori: densitate redusă în mediul antreprenorial,
numărul redus de mari angajatori, procentul redus al activizării persoanelor şi nivelul
şcolarizării redus. În ceea ce priveşte procentul redus al activizării persoanelor, respectiv rata
ocupării forţei de muncă, de foarte mult timp, judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg este pe ultimul
loc dintre judeţele Ungariei iar în ceea ce priveşte rata şomajului, se află în "loc de frunte".
Producţie, structură economică
Gradul de dezvoltare economică a nivelurilor NUTS se măsoară în general cu ajutorul

PIB-ului (Produs Intern Brut). În anul 2006, în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, PIB-ul pe
locuitor a fost 1.257 Forinţi, ceea ce a reprezentat doar 53,2% din media pe ţară. Cu această
valoare am depăşit doar judeţul Nógrád (49,5%). Pentru a sensibiliza diferenţa între nivelele
de dezvoltare, Budapesta a produs 221,3%. Dacă comparăm capacitatea economică a
56
judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg cu media celor 25 de state membre a Uniunii Europene,
PIB-ul produs în judeţ este de 33,7% raportată la media Uniunii Europene, pe când PIB-ul la
nivel naţional reprezintă 60,2% din media Uniunii Europene.
22% din PIB s-a produs în industrie, 22% de către servicii imobiliare, servicii
economice sau comerţ, servicii de întreţinere şi 8% în agricultură, exploatarea pădurilor,
vânat şi pescuit.
La sfârşitul anului 2008, în judeţ au existat 109 mii organizaţii, din care 921 organe
bugetare, 3.497 ONG-uri, 6 organizaţii MRP, restul fiind întreprinzători / întreprinderi. Marea
majoritatea a întreprinzătorilor este individuală (peste 87 mii, 83%). Aproape jumătate din
cele 17.303 întreprinderi în grup sunt persoane juridice (majoritatea lor sunt SRL); dintre
întreprinderile fără personalitate juridică domină societăţile în comandită simplă.
Numărul întreprinderilor înregistrate la 1000 locuitori este 185 bucăţi. Din punctul de
vedere al ocupării forţei de muncă (2007), majoritatea întreprinzătorilor sunt
microîntreprinderi şi întreprinderi mici.
Structura economică a judeţului este caracterizată de întreprinderi mici cu o

tehnologie slab dezvoltată, în concluzie de ramuri industriale cu o capacitate redusă de
producere de venit. În înţelesul clasic al cuvântului, în judeţ nu există întreprinderi mari.
În anul 2008, producţia industrială a fost de 441 miliarde forinţi, ceea ce însemna 777
mii Forinţi pe locuitor care e depăşit cu puţin o treime din media naţională (2.114 mii forinţi).
În ceea ce priveşte producţia agricolă, se poate spune că în judeţul Szabolcs-Szatmár-

Bereg cea mai mare valoare este pământul fertil. Suprafaţa fertilă totală este de 512,1 mii ha,
din aceasta 282,2 mii ha teren arabil, 43,3 mii ha grădini, livezi, vii, 64,9 mii ha pajişti (total
teren agricol: 390,5 mii ha, care este cel mai redus din judeţele regiunii), 117,2 ha păduri. În
ceea ce priveşte mărimea terenului aruncat culturii pomilor fructiferi, judeţul Szabolcs-
Szatmár-Bereg se află pe locul întâi la nivel naţional. În ceea ce priveşte mărimea suprafeţelor
Ocolului Silvic, se află pe locul 7.
Producţia agricolă este îngreunată de mai multe condiţii nefavorabile: mărimea mare a
proprietăţilor cu suprafeţe relativ reduse, valoarea redusă în coroane de aur a solului fertil,
dotare tehnică uzată moral, lipsa infrastructurii (drumuri agricole şi drumuri de legătură),
respectiv starea precară a infrastructurii existente. Sunt modeste activităţile auxiliare agricole
producătoare de venit, nu este îndestulătoare nici biogospodărirea şi nici protecţia agrară a
mediului. În acelaşi timp, însă, există o mare experienţă în producţia anumitor ramuri (în
57
special în domeniul producţiei legumelor, fructelor, industriei alimentare şi a lemnului) şi sunt
condiţii tehnice pentru biogospodărire. Populaţia de peşte şi vânat din judeţ este deosebit de
bogată.
Investiţii, investiţii de capital
Alături de randamentul economic redus al judeţului înregistrează valori modeste

volumul investiţiilor. În anul 2008, investiţiile societăţilor economice au reprezentat 126
miliarde forinţi, care, cu valoare de 222 mii forinţi investiţie pe locuitor, a reprezentat doar
58% din media naţională.
Investiţiile de capital extern rămân în continuare foarte reduse. În ceea ce priveşte

valoare investită pe locuitor - în special în domeniul economic - judeţul se situează pe
ultimele poziţii în ţară.
Conform datelor din anul 2008, doar 1,3% (351 bucăţi) de societăţi cu capital străin şi-
au început activitatea în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, ceea ce reprezintă doar 0,6% din
capitalul străin existent în Ungaria la acea dată.
5.1.2.3. Factorii legaţi de infrastructură
Dotarea cu utilităţi
Un segment determinant al infrastructurii judeţului este sistemul utilităţilor, printre care

reţele de energie electrică, gaz metan, încălzire centrală şi apă caldă, apă potabilă şi ape
reziduale. Din datele statistice rezultă că reţeaua de gaz metan şi de alimentare cu apă acoperă
judeţul în procent de 100%, numărul localităţilor racordate la sistemul de canalizare este de
48,5% iar numărul localităţilor racordate la reţelele de încălzire centrală şi apă caldă este de
2,6% (6 localităţi).
Fondul de locuinţe al judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg este de 219 mii, ceea ce

reprezintă 5,1% din fondul naţional de locuinţe. 93,75% din locuinţe sunt racordate la reţeaua
de apă şi 52,5% la reţeaua de canalizare. Numind foarfecă a utilităţilor, diferenţa dintre
proporţia locuinţelor dotate cu apă potabilă şi legate la reţeaua de canalizare, în judeţul
Szabolcs-Szatmár-Bereg această foarfecă a utilităţilor este de 56%.
58
Infrastructura circulaţiei
La summitul de la Stassbourg din 1989 au fost acceptate principiile politice a circulaţiei

în Europa. Ca efect al acestei hotărâri au luat fiinţă acele Reţele Transeuropene (TEN).
Coridorul V. Helsinki (Veneţia-Ljubljana-Budapesta-Ujgorod-Lvov) trece prin judeţul
Szabolcs-Szatmár-Bereg. Datorită acestui fapt, importanţa regiunii creşte din punctul de
vedere al circulaţiei, ocupă o poziţie cheie în relaţiile dintre Europa de Est şi Uniunea
Europeană. În reţeaua feroviară a judeţului, o semnificaţie deosebită are linia ferată 100
Záhony-Budapesta, care ocupă poziţie cheie atât în circulaţia feroviară în interiorul ţării cât şi
în circulaţia feroviară europeană. Singurul aeroport din judeţ funcţionează în oraşul
Nyíregyháza.
Despre reţeaua rutierul a judeţului se poate spune, în general, că este bună. După
predarea porţiunii de autostradă în zona localităţii Nagykálló, în anul 2007, s-au îmbunătăţit
considerabil condiţiile circulaţiei rutiere din judeţ. Din reţeaua naţională rutieră de 31,2 mii
km, 2.152 km se găsesc în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg (7%), din acestea 19 km
autostradă, care reprezintă doar 2% din reţeaua de autostrăzi la nivel naţional. Dintre
drumurile judeţene, cel mai semnificativ este drumul naţional numărul 4 iar dintre drumurile
judeţene codificate cu două cifre amintim drumul 41 şi drumul 49. În judeţ se află 180 km
drumuri de rangul drum naţional, 208 km de rangul drumuri judeţene şi 1.745 km alte
drumuri.
Priorităţile dezvoltării reţelei de circulaţie din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg în

perioada 2007-2013 sunt prezentate pe harta alăturată. De pe această hartă se poate deduce că
în perioada următoare, o semnificaţie aparte va avea construirea drumului de circulaţie rapidă
pe porţiunea Nagykálló-Vásárosnamény ca şi o continuare a autostrăzii M3, precum şi
dezvoltarea drumului naţional 49.
59
Telecomunicaţii
Dintre infrastructurile cu linii de comunicaţie, scoatem în evidenţă reţelele de telefonie,

Internet şi televiziune. În judeţ sunt 119.444 linii telefonice , ceea ce reprezintă 211 linii
telefonice la o mie de locuitori. Numărul abonaţilor la Internet este de 65.518. La reţeaua de
televiziune prin cablu sunt conectate 56 mii locuinţe (98 la mia de locuinţe). Proporţia
locuinţelor din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg conectate la reţeaua de televiziune prin cablu
este de 26,0%, care este sub nivelul regional (32,4%) şi mult sub nivelul naţional (50,1%).
5.1.2.4. Valori turistice, turism
Valori şi atracţii turistice
Judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg are nenumărate atracţii turistice unice în felul lor. În

judeţ se găsesc valori culturale, tradiţionale şi religioase, monumentele istorice şi folclorice,
care sunt pătrunse de o multicoloritate culturală, iar efectul lor se resimte în oferta turistică a
judeţului. În afară de acestea valori, în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg se găsesc şi valori
naturale deosebite. Având la bază aceste bogăţii s-a construit un întreg complex turistic cu
ofertele şi serviciile aferente, care reprezintă volumul potenţialului turistic al zonei.
Printre atracţiile turistice favorabile ale judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg se includ

natura încă neatinsă, bogăţia în ape (Tisa şi afluenţii săi, lacuri de acumulare, ape termale),
bogăţia în peşte şi vânat, monumente istorice şi religioase semnificative, tradiţii gastronomice
şi manifestări culturale. Toate acestea contribuie la creşterea atracţiei judeţului din punct de
vedere turistic.
Turismul
În ciuda celor de mai sus amintite, din punctul de vedere al turismului, judeţul este
codaş în comparaţie cu celelalte judeţe din ţară. Veniturile din turism nu ating nici măcar 1%
din veniturile turistice la nivel naţional. Este caracteristic turismul în tranzit, caracterul
puternic sezonier, şi concentraţia teritorială. O treime din toate locurile de cazare se găseşte la
reşedinţa de judeţ şi aici au fost găzduite patru zecimi din oaspeţi. A doua arie importantă din
punct de vedere turistic este zona Tisei superioare, unde în 45 de localităţi se află 47% din
locurile de cazare şi unde cu un caracter sezonier puternic, se concentrează 45% din nopţile
petrecute de oaspeţi.
60
Sensibilizăm analiza cererii şi ofertei din judeţ prin evoluţia numărului nopţilor
petrecute de oaspeţi, a capacităţii locurilor de cazare şi a dotării unităţilor de alimentaţie
publică.
În ultimii 18 ani, potenţialul turistic al judeţului s-a întărit treptat, oferta de cazări
turistice a crescut dinamic între 1990-2008, la fel ca şi numărul nopţilor petrecute de oaspeţi
(vezi graficul). Independent de acest proces, se constată o diferenţiere semnificativă între
ariile de mică regiune, în special în oferta locurilor de cazare. Sunt mai ridicate ofertele de
locuri de cazare în ariile de mică regiune din Nyíregyháza, Vásárosnamény, Fehérgyarmat şi
Tiszavasvári, în timp ce oferta este deosebit de redusă (sub 70) în ariile de mică regiune
Csenger, Ibrány-Nagyhalász şi Nagykálló. Proporţia locurilor de cazare particulară este mai
ridicată doar în aria de mică regiune Mátészalka, este echilibrată în aria de mică regiune
Ibrány-Nagyhalász şi este semnificativă (30%) în ariile de mică regiune Vásárosnamény şi
Fehérgyarmat. În 10 arii de mică regiune proporţia locurilor de cazare de tip comercial este
mai înaltă. În judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg se găseşte o singură zonă de agrement şi
anume zona de agrement Tisa Superioară care contribuie semnificativ la creşterea
potenţialului turistic din zona Bereg şi Szatmar. Numărul nopţilor de cazare şi numărul
oaspeţilor străini este cel mai ridicat în aria de mică regiune Nyíregyháza, pe locul doi se află
aria de mică regiune Vásárosnamény, iar pe locul trei aria de mică regiune Tiszavasvári. Se
evidenţiază numărul nopţilor pertecut de oaspeţi şi numărul oaspeţilor străini din aria de mică
regiune Kisvárda (locul doi). În totalitate, în anul 2008, în judeţ s-au înregistrat 318.591 nopţi
petrecute de oaspeţi, din care 32% cetăţeni străini. Făcând o analiză la nivelul localităţilor se
constată că numărul nopţilor de cazare este mai ridicat de-a lungul Tisei şi a axelor rutiere
principale.
Existenţa unităţilor de alimentaţie publică este o condiţie de bază a dezvoltării atracţiei

din punctul de vedere al turismului. Dacă extindem studiul la nivelul localităţilor se poate
afirma, că localităţile cele mai dotate sunt localităţile mari din judeţ şi localităţile aflate pe
linia Tisei superioare. Numărul unităţilor de alimentaţie publică creşte dinamic începând din
anul 2000. În anul 2008 au funcţionat 3.122 bucăţi unităţi din care 62% au fost restaurante şi
cofetării; numărul unităţilor de alimentaţie publică al 100 mii de locuitori a fost de 52 bucăţi.
Cele mai multe unităţi de alimentare publică se găsesc în aria de mică regiune Nyíregyháza şi
Vásárosnamény, dar se găsesc în număr semnificativ şi ariile de mică regiune Kisvárda şi
Tiszavasvári.
61
5.2. Arii şi valori naturale din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg
Judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg îi este specific că a reuşit să păstreze imaginea

caracteristică de odinioară a mediului natural şi a peisajului. Suprafaţa ariilor naturale
protejate este de 3.625 ha, iar supprafaţa ariilor protejate de interes naţional desemnate în
anul 1982, este aproape 22 mii ha. Zonele de protecţie peisagistică au o structură mozaicată,
ariile cele mai valoroase cuprind şi părţi separate - păduri ocrotite, parcuri şi copaci ocrotiţi.
Judeţul se caracterizează ca fiind cel mai bogat în Ungaria în ceea ce priveşte bogăţia în
ape curgătoare şi mlaştini. Apropierea Carpaţilor, microclimatul răcoros neted şi caracterul
neperturbat al zonei facilitează habitatul multor specii care au devenit rare, sau chiar au
dispărut din alte zone din Câmpie.
1. Zone protejate peisagistice

Zona protejată peisagistică Szatmár – Bereg
A fost declarată arie protejată prin Ordinul OKTH nr.:4/1982. (XI.20.); menţinerea
statutului de protecţie s-a dispus prin Ordinul KvVM (Ministerul Mediului şi Apelor) nr.
142/2007. (XII.27.).
Motivul şi scopul protecţiei: conservarea asociaţiilor vegetale care se află în aria
protejată (rămăşiţele fostelor păduri mari, străbătute de mlaştini şi bălţi, bălţile cu muşchi de
turbă şi cu arini), habitatele legate de acestea, conservarea premiselor peisagistice
caracteristice Câmpiei Satmar şi Bereg (Szatmári- Beregi-sík), valorilor formale care
determină caracterul peisajului, râurilor, lacurilor, pajiştilor, păşunilor cu copaci, şirurilor de
arbori şi structurii peisajului. Suprafaţa ariei protejate: 21891,7 ha
2. Arii naturale protejate

Aria naturală protejată Bátorligeti-Ősláp
A fost declarată arie protejată prin Ordinul OTT nr:115.520/1950; menţinerea statutului de
protecţie s-a dispus prin Ordinul KvVM (Ministerul Mediului şi Apelor) nr. 38/2007. (X.18.).
Motivul şi scopul protecţiei: conservarea tipică a peisajului şi valorilor naturale, în special cu
privire la habitatele Ősláp cu ape stagnante caracteristice, mlăştinoase şi la vegetaţia specială
(baltă de mesteacăn, baltă de salcie, suprafeţe cu bălţi şi fâneţe cu bălţi), precum şi la flora şi
fauna acestor habitate naturale. Suprafaţa ariei protejate: 52,7 ha
Aria naturală protejată Pădurea Fényi (Fényi-erdő)
62
A fost declarată arie protejată prin Ordinul OTT nr:1660/1953; menţinerea statutului de
protecţie s-a dispus prin Ordinul KvVM (Ministerul Mediului şi Apelor) nr.49/2007.(X.18.).
Motivul şi scopul protecţiei: protejarea celei mai mari rămăşiţe unitare a asociaţiilor de păduri
care au acoperit în trecut partea majoritară a Nirului (Nyírség), asociaţiilor de plante (bălţi de
mesteacăn, răchite, Păduri aluviale cu stejar, Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior, păduri de
stejar nisipoase, formaţiuni de pajişti puştii nisipoase) şi conservarea faunei şi florei specifice.
Suprafaţa ariei: 297,7 ha
Aria naturală protejată Lacul Mohos de la Kállósemjén (Kállósemjéni Mohos-tó)
A fost declarată arie protejată prin Ordinul OTT nr:177/1954; menţinerea statutului de
Motivul şi scopul protecţiei: conservarea formaţiunilor naturale formate în lunca de
odinioară situată lângă Kállósemjén (ariniş, mlaştină cu sălcii) precum şi conservarea faunei
şi florei specifice. Suprafaţa ariei protejate: 95,0 ha.
Aria naturală protejată Parcul de la Cégénydányád (Cégénydányádi-park)

A fost declarată arie protejată prin Ordinul OTT nr: 856/1959; menţinerea statutului de
Motivul şi scopul protecţiei: conservarea plantelor extrem de valoroase din punct de vedere
estetic şi ştiinţific aflate pe terioriul ariei protejate, precum şi asigurarea stării de conservare
favorabilă a ecosisitemelor naturale di arie. Suprafaţa ariei: 12,9 ha.
Aria naturală protejată Sărătura Albă de la Tiszavasvári (Tiszavasvári Fehér-
szik)
A fost declarată arie protejată prin Ordinul OTvH nr: 4/1977; menţinerea statutului de
protecţie s-a dispus prin Ordinul KvVM (Ministerul Mediului şi Apelor) nr.81/2007.
Motivul şi scopul protecţiei: formaţiunile de plante sărăturate aflate în legătură cu lacul
sărat din aria protejată, precum şi conservarea florei şi faunei specifice, sărăturate şi
asigurarea liniştii pentru lumea bogată a păsărilor. Suprafaţa ariei protejate: 184,9 ha.
Tiszadobi Lunca de la Tiszadob (Tiszadobi ártér)
63
A fost declarată arie protejată prin Ordinul OTvH nr:10/1977; menţinerea statutului de
protecţie s-a dispus prin Ordinul KvVM (Ministerul Mediului şi Apelor) nr.145/2007
(XII.27.).
Motivul şi scopul protecţiei: conservarea peisagisticii specifice bălţii Tisei, conservarea florei
şi faunei şi habitatelor braţurilor moarte, stufărişurilor, pădurilor de luncă (în special a
pădurilor de luncă de stejar-frasin-ulm), asigurarea unui habitat netulburat pentru păsările
protejate. Suprafaţa ariei: 1021,2 ha.
Aria naturală protejată Pădurea de la Baktalórántháza (Baktalórántházi-erdő)

A fost declarată arie protejată prin Ordinul OTvH nr:11/1977; menţinerea statutului de
protecţie s-a dispus prin Ordinul KvVM (Ministerul Mediului şi Apelor) nr.35/2007 (X.18.).
Motivul şi scopul protecţiei:conservarea ultimei rămăşiţe unitare a formaţiunilor de
lăcrimioară-stejeriş şi carpeni-stejeriş, protecţia faunei şi florei specifice suprafeţei. Suprafaţa
ariei protejate: 310,9 ha.
Aria naturală protejată Lunca de la Tiszatelek-Tiszabercel (Tiszatelek-

Tiszaberceli-ártér)
A fost declarată arie protejată prin Ordinul OTvH nr: 10/1978; menţinerea statutului de
protecţie s-a dispus prin Ordinul KvVM (Ministerul Mediului şi Apelor) nr.80/2007 (X.18.).
Motivul şi scopul protecţiei: conservarea valorilor specifice peisajului de pe malul Tisei
şi a formaţiunilor de floră naturală specifice luncii (păduri de luncă de salcie, plop, pădurilor
de luncă de stejar –frasin - ulm), şi protecţia florei şi faunei specifice zonei. Suprafaţa ariei:
1021,3 ha.
Aria naturală protejată Pădurea Bátorliget (Bátorligeti-legelő)
A fost declarată arie protejată prin Ordinul OKTH nr: 5/1986 (VIII.21.); menţinerea
protecţiei s-a dispus prin Ordinul KvVM (Ministerul Mediului şi Apelor) nr.37/2007 (X.18.).
Motivul şi scopul protecţiei: ocrotirea pajiştilor din pustele nisipoase, conservarea florei
protejate şi a florei cu o protecţie specială. Suprafaţa ariei protejate: 23,4 ha.
Aria naturală protejată Muntele Kaszony (Kaszonyi-hegy)

A fost declarată arie protejată prin Ordinul KTM nr.15/1991. (XII.24.).
64
Motivul şi scopul protecţiei: conservarea florei variate a crestei vulcanice care se ridică
din Câmpia Bereg şi a varietăţilor bogate ale faunei, florei, protecţia formaţiunilor de pajişti
şi conservarea valorilor peisagistice.
Suprafaţa ariei protejate: 159,8 ha.
Aria naturală protejată Lacul de la Vaja (Vajai-tó)

A fost declarată protejată prin ordinul KTM nr.3/1996. (IV.17.).
Lacul de la Vaja este una dintre locurile rare al ţării unde se mai găsesc insulele
plutitoare de mlaştină şi plantele rare deosebite, rămase din epoca glaciară. Cele mai specifice
valori se găsesc în mlaştinile de ferigi cu turbă şi în pădurile de salcie – arini. Una dintre cele
mai valoroase rarităţi este feriga (Dryopteris cristata), care poate fi considerată în Ungaria
drept relict glaciar. O altă curiozitate este urzica târâtoare, care trăieşte mai ales în mlaştinile
de ferigi cu turbă. Molişorul (Liparis loeselii ) este o specie a orhideelor, mică ca mărime, cu
flori verzi, cu protecţie deosebită, care apare doar în 3-4 locuri în ţară.
Suprafaţa ariei protejate: 78 ha.
65
11. Hartă Distribuţia ariilor naturale protejate în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg
66
3. Arii naturale protejate sensibile
Ariile naturale sensibile au fost reglementate şi selectate prin Ordinul comun KöM-FVM nr.
2/2002. (I.23.). Scopul selectării zonelor naturale sensibile este menţinerea şi conservarea pe
suprafeţele sensibile din punct de vedere natural-ecologic, a unor modalităţi de gospodărire de
protecţia naturii şi marcarea altor suprafeţe, care asigură, prin finanţări şi restricţii asumate în
mod voluntar, protecţia habitatelor, conservarea coordonată a diversităţii biologice şi a
valorilor peisagistice şi de istoria culturilor.
Zonele naturale sensibile cuprind în mod specific terenurile arabile cu specificul de păşuni,
fâneţe, mlaştini, heleştee, precum şi terenurile arabile, vii, grădini, livezi cunoscute ca şi
zone cu valori naturale tradiţional valorificate, cu ocrotirea naturii respectiv cele periclitate
datorită unei exploatări necorespunzătoare.
Ariile naturale protejate sensibile de interes prioritar delimitate prin Ordine emise la nivelul
judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg:
Regiunea Szatmár-Bereg
Este o regiune ce priveşte două treimi din suprafaţa judeţului, în total 115 localităţi,
şi cuprinde întreaga suprafaţă al Câmpiilor Satmar şi Bereg.
Zona de protecţie al Parcului Naţional Hortobágy

Teritoriul ariei naturale protejate sensibile priveşte cinci localităţi de pe graniţa
vestică al judeţului: Tiszadob, Tiszadada, Tiszalök, Tiszavasvári, Szorgalmatos.
Bodrogköz, Kopaszhegy
Teritoriul ariei naturale protejate sensibile de interes prioritar care se situează în mare
parte în judeţul Borsod-Abaúj-Zemplén şi intersectează teritoriul judeţului Szabolcs-
Szatmár-Bereg în regiunea Tokaj, şi cuprinde teritoriul administrativ al localităţilor
Rakamaz şi Tímár.
Nirul de Sud şi Est (Dél- Kelet-Nyírség) –Aria naturală protejată sensibilă,

importantă
Aria naturală protejată sensibilă care intersectează atât judeţul Hajdú-Bihar cât şi
judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg priveşte 26 localităţi din judeţ. La graniţa nord-estică sunt
localităţile Nagyecsed, Nyírcsaholy şi Mátészalka, care totodată în acelaşi timp sunt şi
părţi ale Zonei naturale sensibile Satmar-Bereg.
67
Aria naturală protejată sensibilă - Zona protejată peisagistică Kesznyéten
Aria naturală protejată sensibilă priveşte localitatea Tiszadob, localitate care în acelaşi
timp aparţine şi zonei sensibile a Parcului Naţional Hortobágy..
4. Rezervaţii de păduri
În zona de competenţă al Direcţiei Parcului Naţional Hortobágy declararea ca

rezervaţii de pădure al unor suprafeţe naturale protejate s-a efectuat prin Ordinul
nr.15/2000. (VI.26.). KöM (Ministerul Mediului şi Apelor). Pe baza acestui ordin, în judeţ
se află următoarele rezervaţii de pădure:
Rezervaţia de Pădure de la Bockerek
Suprafaţa: 215,8 ha, din care suprafaţa fondului semincier: 60,1 ha
Localitate: Gelénes
Rezervaţia de pădure Déda

Localitate: Beregdaróc
Rezervaţia de Pădure Bakta

Localitate: Baktalórántháza.
68
6. Protecţia naturii în judeţul Satu Mare
6.1. Prezentarea generală a judeţului Satu Mare
6.1.1. Date generale

Judeţul Satu Mare este situat în nord-vestul României, în zona de contact a Câmpiei
Tisei cu Carpaţii Orientali şi Podişul Someşan, în bazinul inferior al Someşului, fiind
delimitat la nord de frontiera cu Ucraina, la vest de frontiera cu Ungaria, la sud de jud. Bihor,
la sud-est de jud. Sălaj iar la est de jud. Maramureş.
12. Hartă: Suprafaţa totală a judeţului este de 4.417,8 kmp, reprezentând 1,9 % din
suprafaţa totală a ţării (al 36-lea judeţ ca întindere).
Relieful judeţului Satu Mare este variat şi are forma unui amfiteatru ce coboară din est spre
vest, deosebindu-se două trepte: câmpia (2/3 din suprafaţa totală, în vest este reprezentată de
Câmpia Someşului, cu o suprafaţă joasă de 126 m, uşor fragmentată de Someş, Tur, Crasna şi
Câmpia Nirului, mai înaltă, până la 160 m, acoperită cu dune de nisip), şi zona înaltă (în
extremitatea nord-estică, reprezentată de munţii vulcanici Oaş si Gutâi, cu înălţimi de 1.200
69
m, care închid Depresiunea Oaşului, de 827 m, completându-se cu Culmea Codrului de 579 m
şi zona de piemont).
M-ţii Gutâi Câmpia Nirului
ASPECTE GEOPOLITICE
6.1.2. Resurse naturale
- Resursele de apă:
Judeţul Satu Mare este situat în bazinul inferior al Someşului, fiind brăzdat de o
importantă reţea hidrografică a cărei evoluţie a adus transformări radicale peisajului
natural.
Apele curgătoare sunt reprezentate de trei cursuri importante: Someş, Crasna, Tur, la care
adaugă Homorodul, Ier şi Talna, având o lungime totală de 285 km.
Turul – are o lungime de 66 km, cu volumele de apă cele mai mari în raport cu bazinul
său hidrografic (1210 kmp).
Principalul afluent al Turului este Talna, cu o lungime de 35 km şi r. Turţ, care preia apele
din zona de nord a judeţului.
Lacurile existente pe teritoriul judeţului sunt în număr de peste 30, lacuri artificiale de mărime
mică şi mijlocie care totalizează circa 800 ha. Dintre acestea, lacul de baraj Călineşti-Oaş de
pe râul Tur este cel mai mare şi are o suprafaţă de 357 ha. Alte lacuri artificiale mai mari cu
diverse destinaţii – piscicole, rezervă de apă pentru agricultură, regularizarea debitelor etc.
sunt: Mujdeni (Oraşu Nou); Dabolţ (Halmeu); Balastiera Apa (Apa); Adrian (Livada); Bercu
şi Micula (Micula); Oţeloaia (Homorodu de Sus); Hodişa (Socond); pescăria de la Moftin,
Andrid, Chereuşa, precum şi unele heleştee din partea de nord a Câmpiei Someşului.
70
Lacul Mujdeni Lacul Oţeloaia
Pe teritoriul judeţului Satu Mare, aşezat pe un imens rezervor subteran, apele se ivesc la
suprafaţă ca izvoare, sau prin foraje, sub formă de ape minerale carbogazoase, cloruro-sodice
cu proprietăţi alcaline, slab sulfuroase, bicarbonate, sau sub formă de ape termale cu
temperaturi de peste 50°C, în localitatea Ady Endre chiar de peste 70°C.
Izvoarele de ape minerale sunt localizate în depresiunea Oaş. Existenţa acestor izvoare se
datorează prezenţei unei aureole mofetice care înconjoară erupţiile vulcanice neogene ale
munţilor Oaş-Gutâi. Apele minerale şi cele termale pot fi folosite în tratarea afecţiunilor
neurologice, periferice, reumatismale, degenerative, postraumatice, ginecologice.
Apele subterane ascensionale sunt acumulate în straturile de nisipuri şi pietrişuri panoniene la

o adâncime de 250-400 m.
În partea vestică a judeţului se găsesc şi importante rezerve de ape hipertermale: Tăşnad,

Beltiug, Acâş, Ady Endre, Satu Mare.
- Resursele de sol
Din datele furnizate de O.S.P.A. Satu Mare, cele 317.515 ha teren agricol ale judeţului Satu
Mare aparţin celor 10 tipuri principale – cernoziomuri, soluri brune, soluri brune luvice, soluri
brune acide, luvisoluri albice (podzoluri), soluri hidromorfe, soluri halomorfe (sărăturate),
soluri nisipoase-nisipuri (psamosoluri), soluri puternic-excesiv erodate, soluri aluviale (de
luncă) – care se diferenţiază în 58 subtipuri de sol.
Terenurile agricole reprezintă 71,87% din totalul suprafeţei judeţului iar cele arabile 50,17%.
Pădurea ocupă 15% din totalul suprafeţei judeţului.
71
- Resursele de faună şi floră naturală
Din punct de vedere al vegetaţiei, teritoriul judeţului se încadrează în zona de silvostepă,

prezentând două caracteristici principale: suprafeţe de teren caracterizate de vegetaţie ierboasă
specifică zonelor de câmpie şi zona de vegetaţie forestieră compactă sau dezvoltată local prin
pâlcuri de pădure. In zona de vest a oraşului Carei, vegetaţia specifică nisipurilor continentale
alternează cu plantaţii pomi-viticole, culturi de câmp şi păduri de salcâm. În zona de câmpie
predomină stejeretele pur sau în asociaţie cu carpen, ulm, frasin, arţar, alun, tei, iar în părţile
cu exces de umezeală (Pădurea Noroieni) plopişuri şi aninişuri. In Piemontul Tăşnadului şi
Codrului s-au extins ceretele şi asociaţiile cer-gorun-stejar, iar în Ţara Oaşului stejarul,
gorunul şi fagul.
Judeţul dispune de un fond cinegetic variat (cerbi, căprioare, lupi, vulpi, mistreţi, iepuri,
fazani, potârnichi, etc.) şi importante resurse piscicole.
Habitatele naturale
Pe teritoriul judeţului Satu Mare se întâlnesc 3 tipuri de ecosisteme: terestre, acvatice şi

subterane. La acestea se adaugă şi zona ariilor antropizate.
În judeţul Satu Mare au fost inventariate 21 tipuri de habitate cu importanţă conservativă

comunitară şi 29 de habitate de interes naţional.
Fauna şi flora sălbatică
Pe teritoriul judeţului Satu Mare au fost inventariate circa 1550 de specii de plante şi 3264 de
specii de faună sălbatică. Dintre plantele spontane care cresc pe teritoriul judeţului circa 50
specii constituie rarităţi ale florei României. Dintre acestea unele figurează pe lista
endemismelor, relictelor şi a celor ocrotite.
În flora sălbatică a judeţului Satu Mare s-au identificat 3 specii de interes naţional (
strict protejate ) şi 27 de specii de interes comunitar. Prezintă importanţă economică 111
specii de plante sălbatice.
În ceea ce priveşte fauna sălbatică a judeţului, până în prezent au fost identificate 69

de specii de interes conservativ naţional şi 233 specii de interes conservativ comunitar. Sunt
valorificate economic 40 specii de animale sălbatice.
Pentru asigurarea măsurilor speciale de ocrotire şi conservare a habitatelor, speciilor de floră

şi faună sălbatică, pe teritoriul judeţului Satu Mare s-au instituit mai multe categorii de arii
naturale protejate ( în suprafaşă totală de 44.782,0 ha ) după cum urmează: 6 arii de interes
72
naţional, 5 arii de interes comunitar ( siturile Natura 2000 ), 9 arii de interes judeţean sau local
şi 29 monumente ale naturii.
Ca urmare a structurii geologice complexe, în subsolul judeţului Satu Mare se găsesc

numeroase resurse de substanţe minerale utile dezvoltării economiei.
În zona muntoasă, îndeosebi în cea vulcanică a Oaşului, au fost identificate şi exploatate
minereuri complexe (pirită, zinc, plumb, aur şi argint), de fier (limonit, siderit şi perlit),
precum şi bentonită, necesară industriei de coloranţi şi detergenţi.
Judeţul dispune de importante resurse de materiale de construcţii: andezit, gresii şi calcare
în Ţara Oaşului, pietrişuri, nisipuri şi argile pe albia Someşului, luturi caolinoase şi pământuri
colorate. Bentonita, necesară industriei de coloranţi şi degresanţi se exploatează lângă Oraşu
Nou şi Călineşti-Oaş, luturile caolinoase la Racşa şi Oraşu Nou, iar pământurile colorate la
Negreşti-Oaş, Călineşti-Oaş şi Crucişor.
Fondul forestier la nivelul judeţului Satu Mare este alcătuit din specii de răşinoase (3407
ha) şi foioase (66281 ha) ceea ce reprezintă circa 15 % din suprafaţa judeţului ,fiind mult mai
mică decât cea înregistrată la nivelul ţării( 26,7%).
Funcţia economică a pădurilor
Evoluţia gândirii economice ţine seama de existenţa şi importanţa pădurilor ca sursă
producătoare de bunuri si servicii sociale. Fondul forestier al judeţului Satu Mare nu oferă
doar masa lemnoasă (principalul produs al pădurii) ci şi numeroase produse accesorii: răşină,
coajă, liber, seminţe, fructe, flori, muguri, plante medicinale, ciuperci comestibile, pomi de
crăciun, nuiele de răchită pentru împletituri, etc.
Distribuţia pădurilor după principalele forme de relief este de 44.304,2 ha la câmpie,
14760,0 ha în arealul deluros şi 1874,6 ha la munte, acoperind un total de 42186 ha din
suprafaţa totală a judeţului.
ASPECTE SOCIALE
6.1.3. Mediul social-cultural
Aspecte demografice şi ocupaţionale
Conform datelor înregistrate până la data de 1 iulie 2010, populaţia judeţului Satu Mare este
de 364.938 locuitori din care un număr de 177.131 reprezintă populaţia masculină şi 187.807
o reprezintă populaţia feminină. Populaţia urbană a fost de 173.110 de persoane, indicatorul
de urbanizare fiind de 47,52 %. Densitatea populaţiei la nivelul judeţului este de 82,6
loc/kmp, fiind de aproximativ trei ori mai mare în mediul urman (234,6 loc/kmp), iar în
73
mediul rural fiind sub media pe ţară (52,1 loc/kmp).Ca şi număr de locuitori judeţul ocupă
locul 29 din cele 41 de judeţe ale României.
Cultura, educaţia şi învăţământul
Judeţul Satu Mare se caracterizează printr-o diversitate culturală determinată de convieţuirea

pe teritoriul său a mai multor etnii, dar şi de o diferenţiere bine conturată, de tradiţii şi
obiceiuri.
Astfel în judeţul Satu Mare populaţia majoritară românească trăieşte în două zone folclorice
distincte Zona Oaşului şi Zona Codrului precum şi localităţi cu specific maramureşean şi
moţesc. Naţionalităţile conlocuitoare sunt grupate în zone distincte. Naţionalitatea maghiară
ocupă în special zona de câmpie (Valea Eriului, Valea Crasnei) şi alte localităţi din judeţul
Satu Mare în convieţuire cu populaţia majoritară şi alte naţionalităţi;
- şvabi grupaţi în localităţile din jurul Careiului;
- romi grupaţi în comunităţi distincte în cadrul localităţilor;
- ucraineni în convieţuire cu populaţia majoritară şi celelalte naţionalităţi;
- slovaci în convieţuire cu populaţia majoritară şi celelalte naţionalităţi.
Toate aceste entităţi au manifestări culturale comune, cum ar fi: târguri, festivaluri, obiceiuri
şi tradiţii, manifestări religioase.
Manifestări tradiţionale: Sâmbra Oilor Huta Certeze, Festivalul folclorului codrenesc

Oţeloaia, Festivalul naţionalităţilor Bogdand, Târgurile meşterilor populari, Zilele
localităţilor, Fii satului, Tabere de creaţie, Danţul la şură Soconzel, Festivalul folcloric al
copiilor Tăşnad, Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă Negreşti Oaş, Festivalul şvabilor
din Satu Mare.
Înţelegerea implicaţiilor diversităţii culturale reprezintă unul din principalele obiective ale
unei noi orientări a societăţii contemporane şi totodată o provocare a acesteia.
În judeţ există instituţii culturale cu vechi tradiţii cum sunt: Teatrul de Nord din Satu Mare –
cu două secţii (română şi maghiară), Filarmo-nica de stat Dinu Lipatti, 239 biblioteci şi 11
muzee care adăpostesc secţii de arheologie, istorie, etnografie, artă, precum şi cărţi vechi în
ediţii originale şi manuscrise.
74
Viaţa culturală este întregită de ediţiile anuale a unor festivaluri de teatru, muzică şi poezie
din care unele au un caracter internaţional.
Teatrul de Nord Satu Mare
Sistemul educaţional al judeţului se desfăşoară în 505 unităţi de învăţământ, din care 248
grădiniţe, 230 şcoli primare şi gimnaziale, 3 şcoli speciale pentru deficienţi, 26 licee,o şcoală
de arte şi meserii, o şcoală postliceală şi 5 secţii sau filiale ale unor unităţi de învăţământ
superior, în care urmează o formă de învăţământ fiecare al 5-lea locuitor, personalul didactic
fiind reprezentat de 4,8 mii persoane.
În cadrul programului Phare CBC România Ucraina 2004-2006, din iniţiativa Agenţiei pentru
Protecţia Mediului Satu Mare, împreună cu Primăria Municipiului Satu Mare s-a realizat
‖Complexul de educaţie ecologică şi de monitorizare a calităţii aerului în context
transfrontalier‖, prin reabilitarea clădirii fostei Băi Comunale din municipiul Satu Mare, care
în prezent este singurul complex cu astfel de funcţionalitate, la nivelul ţării.
Obiectivele principale ale proiectului sunt inducerea în rândul populaţiei şi a agenţilor

economici – prin intermediul programelor educaţionale şi a măsurilor de informare – a unor
schimbări pozitive de mentalitate şi a unei atitudini proactive faţă de mediu; realizarea unui
sistem modern de monitorizare a calităţii aerului şi comunicare în regiunea transfrontalieră;
creşterea capacităţii instituţionale de acţiune în domeniul educaţiei privind protecţia mediului;
crearea cadrului necesar pentru realizarea unui sistem instituţionalizat de cooperare între
autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale şi unităţile de învăţământ cu preocupări în
domeniul protecţiei mediului de pe ambele părţi ale frontierei.
75
Complexul de educaţie ecologică şi de monitorizare a calităţii aerului în context
transfrontalier
Turismul
Situat în partea de nord-vest a României, judeţul Satu Mare (4.405 km pătraţi) este una
din porţile principale ale României, având graniţe cu Ungaria şi Ucraina.
Judeţul Satu Mare prezintă un mare potenţial turistic, insuficient valorificat pâna în
prezent. Astfel, turismul balnear este legat de existenţa apelor minerale şi termale din zonele
Satu Mare, Tăşnad, Carei, Bixad, Turţ Băi, Băile Puturoasa, Valea Măriei, Beltiug, Acâş. În
zona Munţilor Oaş se pot practica drumeţii şi sporturi de iarnă, zona fiind de altfel în
dezvoltare prin atragerea unor fonduri Phare.
Judeţul Satu Mare oferă pasionaţilor de istorie mai multe locaţii ce pot fi vizitate
printre care se numără şi localitatea Ardud, unde se află ruinele cetaţii aparţinând voievodului
român Bartolomeu Dragfi, ruda lui Ştefan cel Mare. La Acâş îşi aşteaptă vizitatorii ştrandul
cu apă termală, biserica reformată ( monument din secolul al XIII-lea), precum şi pădurile
populate de lupi, iepuri, mistreţi, căprioare. Alte repere pentru amatorii de turism: Muzeul din
Tăşnad, Muzeul Svăbesc din Petreşti, Muzeul Maghiar din Bogdand, Muzeul Motilor din
Scarisoara, Biserica din lemn de la Soconzel, rezervaţia arheologică Bobald-Carei.
Judeţul Satu Mare se remarcă prin tradiţiile păstrate cu toate micile amănunte. In zilele de
sărbătoare, oamenii işi pun frumoase costume populare şi se adună la horă, în Negreşti-Oaş.
Oraşul este împrejmuit de munţi împăduriţi în care trăiesc căprioare, cerbi, urşi, mistreţi.
76
Ridicat la rang de municipiu în deceniul trecut, municipiul Carei este şi el un punct
turistic demn de luare aminte. Cunoscut încă din 1320, sub denumirea de Villa Karul, oraşul
de mândreşte cu splendidul castel Karoly (care în prezent se renovează), construit în anul
1794 în parcul oraşului şi foarte bine conservat., a cărui istorie începe în anul 1482, când
Karoly Laszlo construia o casã întãritã. Cetatea a jucat un rol important de-a lungul sec. XVII,
făcând parte din rândul marilor fortăreţe de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei.
Importanţa cetăţii este mentionată mai ales după reconstrucţia ei între anii 1661-1666.
Castelul Karoly din Carei Parcul dendrologic Carei
Tot aici se află Monumentul Ostaşului Român, opera marelui sculptor Vida Geza. Se
mai pastrează, spre încântarea turiştilor, vechi case medievale, sedii ale breslelor
meşteşugăreşti, ateliere de ceramică şi artizanat.
Hoteluri şi restaurante
În judeţ există mai multe capacităţi de cazare şi restaurante,

câteva dintre ofertele de cazare din municipiul Satu Mare: Hotel Alma Spa, Hotel Dana ,
Hotel Astoria , Hotel Dacia (în curs de renovare), Vila Bodi, Vila Cardinal
77
Hotel Dacia
ASPECTE ECONOMICE
6.1.4. Mediul economic
La nivelul judeţului Satu Mare predominantă este industria uşoară, sunt reprezentate în
principal industria de prelucrarea lemnului, industria prelucrărilor mecanice, industria
alimentară.
Principalele domenii de activitate ale agenţilor economici sunt: prelucrarea laptelui, cărnii,
depozite frigorifice, reparaţii aparate frigorifice (casnice, industriale, climatizare auto).
Economia judeţului Satu Mare poate fi caracterizată drept o economie industrial – agrară,
specializată în construcţii de maşini, industrie alimentară, industria uşoară şi producţie de
mobilier. Industria mică, cu tradiţie în zonă, după o perioadă de stagnare, a început să se
dezvolte în concordanţă cu noile exigenţe, iar unele subramuri rezultatele sunt
semnificative.
Principalele investiţii străine realizate până în prezent au fost orientate în special spre
industrie, îndeosebi spre cea alimentară, dar şi spre ramura maşinilor şi echipamentelor,
confecţiilor, mobilierului şi încălţămintei. S-au mai făcut investiţii de capital străin în comerţ
şi agricultură.
78
ASPECTE INFRASTRUCTURALE
6.1.5. Infrastructura: transport, telecomunicaţii, reţele de apă potabilă/uzată,

distribuţie/alimentare gaze, energie termică şi electrică
Infrastructura economică a judeţului Satu Mare este formată din:

 reţele de distribuţie a energiei electrice în municipii şi oraşe, precum şi în 218
din cele 226 de localităţi rurale;
 reţele de distribuţie a apei potabile în lungime de 774,1 km, care asigură
distribuţia apei în toate localităţile urbane şi în 55 localităţi rurale;
 reţele de canalizare în lungime de 279,3 km în localităţile urbane şi 6 localităţi
rurale;
 reţele de distribuţie a gazului natural de 441,3 km la care au acces utilizatorii
din 21 localităţi;
 220 km linie de cale ferată;
 1604 km drumuri, din care 241 km sunt drumuri naţionale, iar 1352 km sunt
drumuri judeţene şi comunale;
 366 km străzi orăşeneşti, din care 221 km sunt modernizate;
 Aeroportul Satu Mare situat la 14 km de centrul municipiului Satu Mare,
folosit în trafic intern şi internaţional.
6.2. Valori naturale în judeţul Satu Mare
Capitalul natural al judeţului Satu Mare este variat ca urmare a interacţiunii dintre
formele de relief existente (câmpie, dealuri şi munţi) şi factorii climatici care au determinat
constituirea a 3 regiuni biogeografice şi anume : panonică, continentală şi alpină, fiecare fiind
caracterizată printr-un anumit tip de vegetaţie şi faună specifică.
Regiunea biogeografică panonică apare pe o fâşie în partea de vest a României, fiind

caracterizată de un peisaj de câmpie şi de dealuri mici, având specii de animale şi plante de
stepă, ca şi habitate adaptate condiţiilor de umiditate redusă şi temperaturi crescute pe timpul
verii.
Caracteristice sunt ierburile rezistente la uscăciune, păsările de stepă precum dropia, rozătoare
cum sunt popândăul şi hârciogul.
79
Regiunea biogeografică alpină cuprinde şi depresiunile intramontane, dealurile mai
înalte şi turbăriile, care adăpostesc specii endemice şi relictare.
Regiunea biogeografică continentală ocupă mare parte din Transilvania, cuprinde

păduri foioase, care pe parcursul istoriei umane au dat loc terenurilor agricole. Are specii şi
habitate caracteristice câmpiilor, dealurilor joase şi dealurilor mai înalte.
Până în prezent au fost inventariate circa 1550 de specii de plante şi 3264 de specii de
faună sălbatică existente pe teritoriul judeţului Satu Mare. În urma impactului antropic
puternic determinat de dezvoltarea industrială şi de intensivizarea agriculturii, a schimbării
categoriei de folosinţă a terenurilor, o parte dintre speciile de plante şi animale sălbatice au
dispărut sau sunt ameninţate cu dispariţia ca urmarea a exploatării neraţionale a acestora sau
a distrugerii, fragmentării şi/sau a poluării habitatelor în care acestea trăiesc. Luând în
considerare importanţa deosebită pe care o are capitalul natural pentru dezvoltarea durabilă a
colectivităţilor umane sub aspectul asigurării de resurse regenerabile (apă, aer, hrană,
îmbrăcăminte, materiale de construcţie, medicamente, regenerarea aerului şi apei, menţinerea
fertilităţii solurilor etc.), a valorii peisagistice şi de recreere, de protecţie şi de asigurare a
echilibrelor ecologice necesare menţinerii unui mediu înconjurător sănătos, rezultă necesitatea
imperativă a conservării naturii şi a biodiversităţii ca o condiţie necesară pentru dezvoltarea
armonioasă a generaţiilor viitoare.
Multe habitate şi specii de floră şi faună sălbatică sunt protejate atât la nivel naţional,
comunitar cât şi mondial.
Pentru asigurarea măsurilor speciale de ocrotire şi conservare a habitatelor, speciilor de floră

şi faună sălbatică, pe teritoriul judeţului Satu Mare s-au instituit următoarele categorii de arii
naturale protejate:
80
a) Arii naturale protejate de interes naţional:
Nr. Supra-faţa Actul de Starea de

Numele Tipul
crt. [ ha ] reglementare conservare
Dunele de nisip HCJ nr.4/1995

1. Foieni, Comuna Foieni botanică 10,0 Legea nr.5/2000 Bună
(cod 2.677)
Scăderea
HCJ nr.4/1995 nivelului freatic
Mlaştina Vermeş,
2. botanică 10,0 Legea nr.5/2000 datorat unor
Comuna Sanislău
(cod 2.679) canale de
desecare
Tinoavele din M-ţii HCJ nr.4/1995
3. Oaş botanică 1,0 Legea nr.5/2000 Bună
( cod 2.678)
Uşoară scădere
HCJ nr.4/1995 a nivelului
4. Pădurea Urziceni botanică 38,0 Legea nr.5/2000 freatic datorat
(cod 2.676) unor canale de
desecare
HCJ nr.4/1995
Legea nr.5/2000
Râul Tur (Cursul (cod 2.680)
5. mixtă 6212,0 Bună
inferior al râului Tur) Extinsă prin
HG 2151/2004
( cod VII.10)
Pădurea Runc, HCJ nr.4/1995
6. Comuna Pomi, sat forestierã 68,5 Legea nr.5/2000 Bună
Borleşti ( cod 2.681)
Suprafaţa totalã: 6339,5
Ariile naturale protejate de interes naţional din judeţul Satu Mare
81
b) Arii naturale protejate de interes judeţean:
Supra-
Nr. Actul de Starea de
Numele Tipul faţa
crt. reglementare conservare
[ ha ]
Apele minerale din
1. geologică 0,01 HCJ nr.4/1995 Bună
comuna Bixad
2. Băile Puturoasa geologică 0,01 HCJ nr.4/1995 Bună
3. Băile Tarna Mare geologică 0,01 HCJ nr.4/1995 Bună
Valea Măriei geologică 0,01
4. HCJ nr.4/1995 Bună
(izvoare)
Apele minerale din geologică 0,01
comuna Certeze
Apele minerale de la geologică 0,01
Luna – Negreşti
Parc dendrologic
7. botanicã 10,3 HCJ nr.4/1995 Bună
Carei
8. Pădurea Noroieni mixtã 1198,0 HCJ nr.4/1995 Bună
9. Pădurea Mare mixtã 385,0 HCJ nr.4/1995 Bună
Suprafaţa totală 1593,36
Ariile naturale protejate de interes judeţean din judeţul Satu Mare
Monumente ale naturii:

În judeţul Satu Marer există un număr de 24 monumente ale naturii, care au fost declarate prin
Hotărârea Consiliului judeţean Satu Mare nr. 4/1995.
c) Arii naturale protejate de interes comunitar
Denumirea Cod Natura Suprafaţa Localizare

sitului 2000 (ha) Judeţul Judeţul
Satu Mare Bihor
% Ha % ha
Câmpia
ROSCI0020 24.224 62 15.019 38 9.205
Careiului
Câmpia Ierului ROSCI0021 21.785 36 7.842 64 13.942
Râul Tur ROSCI0214 20.953 100 20.953 - -
Câmpia Nirului –
ROSPA0016 38.682,1 60,4 23.364 39,6 15.318,1
Valea Ierului
Lunca inferioară
ROSPA0068 20.126,5 100 20.126,5 - -
a Turului
TOTAL 44.317
82
13. Hartă: Ariile naturale protejate de interes naţional şi judeţean din judeţul Satu Mare
Sursa: Agenţia pentru protecţia Mediului Satu Mare
LEGENDĂ
1 Cursul inferior al râului Tur

2. Pădurea Noroieni 1
3. Pădurea Mare
4. Heleşteele de la Moftinu Mic
5. Parc dendrologic Carei
6. Pădurea de frasini Urziceni
7. Dunele de nisip Foieni 10
2
8. Mlaştina Vermeş
9. Pădurea Runc
Negreşti Oaş
10. Tinoavele din M. Oaş-Gutâi 3
5
6
4 Satu Mare
7
Carei
8 9
Arii protejate
de interes judeţean
+propuneri
de interes naţional
83
14. Hartă : Siturile Natura 2000 şi rezervaţiile naturale de interes naţional incluse în aceste
situri, din judeţul Satu Mare
Sursa: Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare
Baza legală pentru reţeaua de arii naturale protejate din judeţul Satu Mare:
a) Pentru ariile naturale de interes judeţean:

– Hotărârea Consiliului Judeţean Satu Mare nr.
– 4/1995; Hotărârea Consiliului Judeţean Satu Mare nr. 153/2005;
b) Pentru ariile naturale de interes naţional:

– Legea nr. 5/2000 ( Monitorul Oficial al României nr. 152 / 12 .04. 2000);
– Hotărârea de guvern nr. 2151 / 30.11.2004 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată pentru noi zone (Monitorul Oficial al României nr. 38 / 12.01.2005);
c) Pentru Reţeaua Ecologică Natura 2000:
84
– Ordinul nr. 1964/3.12.2007 privind instituirea regimului de arie naturală
protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice
europene Natura 2000 în România (Monitorul Oficial al României nr. 98/7.02.2008);
– Hotărârea de Guvern nr. 1284/24.10.2007 privind declararea ariilor de
în România (Monitorul Oficial al României nr. 739/31.10.2007).
- OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice (Monitorul Oficial al României nr. 442/29.06.2007) cu
modificările ulterioare.
7. Reţeaua Ecologică Natura 2000
7.1. Prezentare generală
Pierderea continuă a biodiversităţii a fost unamim recunoscută ca fiind cea mai urgentă
problemă de mediu cu care societatea de azi se confruntă. Bogăţia fondului natural şi a
habitatelor reprezintă un element de mare valoare pentru calitatea vieţii noastre. Şi mai
important este că aceste zone joacă un rol critic în reglarea sistemelor naturale (circuitul apei,
a climei) şi unele resurse naturale de care societatea noastră depinde. Valoarea economică a
acestor „servicii de ecosistem‖ este covărşitor mai mare comparativ cu costul necesar
protejării şi conservării lor. Noi, însă avem tendinţa de a considera aceste servicii ca fiind
gratis şi neepuizabile. În mod normal conştientizăm şi apreciem valoarea lor în momentul
unor accidente suferite de aceste sisteme rezultând dezastre naturale.
La diversitatea biologică, oamenii au adăugat trăsături noi prin diversitatea culturală şi

peisajele transformate de activităţile tradiţionale desfăşurate de-alungul secolelor în Europa.
Aceste specii şi habitate constituite în ecosisteme naturale şi seminaturale formează ―suportul
vieţii‖ asigurând resursele ( lemn, apă, plante medicinale, materii prime, etc.) şi serviciile ce
85
stau la baza dezvoltării socio-economice (precum circuitul şi sechestrarea carbonului, ape
curate, reducerea riscurilor naturale, reducerea poluării, etc.).
Rezervaţiile naturale ale Europei au fost sever asaltate ca urmare a dezvoltării economice din
ultimele decenii. Impactul activităţilor antropice, cum ar fi cele agricole, dezvoltarea ariilor
urbane şi investiţiile din domeniul infrastructurii au condus la pierderea şi fragmentarea a
numeroase habitate din Europa, ducând de asemenea numeroase specii în stadiul de a fi
ameninţate cu dispariţia.
Aceste cauze au dus la dispariţia de pe vechiul continent a 64 % din speciile de plante

endemice (care trăiesc doar în anumite teritorii). În plus, 38 % din speciile de păsări sunt
ameninţate, iar 60 % din zonele umede europene au dispărut în secolul trecut.
Prin recunoaşterea acestui pericol, protejarea naturii a început să joace un rol tot mai
important în politica europeană din ultimii 25 de ani.
La nivelul European diversitatea speciilor de plante şi animale sălbatice şi habitatele în
care trăiesc acestea formează capitalul natural al Europei, ce poate fi folosit de generaţiile
actuale fără a mai periclita şansa generaţiilor viitoare de a se bucura măcar de aceleaşi condiţii
de viaţă.
O modalitate de a conserva patrimonial natural european este de a crea o reţea de arii
naturale protejate ce este reprezentativă pentru diversitatea speciilor şi habitatelor acestora ce
trebuiesc protejate.
Dat fiind faptul că interesele privind factorii naturali nu sunt în mod necesar limitaţi la
nivelul frontierelor de stat, este rezonabil ca aceste aspecte să fie abordate, atât din punct de
vedere al speciilor, cât şi al habitatelor, într-un context internaţional. Uniunea Europeană şi-a
asumat o responsabilitate aparte privind conservarea speciilor şi habitatelor naturale care se
află în pericol de dispariţie.
Această responsabilitate este legată de crearea unei reţele numite “Reţeaua Ecologică
Natura 2000”, care este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un
eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar. A fost
constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogăţii naturale pe
termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.
Reţeaua Ecologică Natura 2000 protejează biodiversitatea Europei printr-o dezvoltare
durabilă, fără a se aduce prejudicii comunităţii locale. Programul încearcă să împace două
nevoi vitale ale oamenilor: nevoia de a câştiga venituri, pentru a-şi asigura existenţa, şi nevoia
unui mediu curat şi sănătos.
86
15. Harta Reţelei Ecologice Europene Natura 2000
Această reţea se opune tendinţei actuale de fragmentare a habitatelor naturale. Uniunea

Europeană asigură o platformă logică şi o structură organizatorică corespunzătoare. Toate
statele care au aderat la Uniunea Europeană sau care aspiră la statutul de membru, se
confruntă aşadar cu problematica reţelei Natura 2000 şi cu necesitatea de a adopta Directivele
privind păsările şi habitaele. Fiecare stat poate alege propriile mecanisme pentru a se angaja în
acest effort colectiv.
Uniunea Europeană sprijină crearea acestei reţele, asigurând de asemenea instrumentele

necesare întreţinerii acesteia, transformând de fapt Natura 2000 într-o piatră de temelie a
politicii de conservarea naturii în cadrul Uniunii Europene. Această politică solicită
participarea tuturor factorilor naţionali şi locali la selectarea ariilor care vor fi incluse în
această reţea şi la elaborarea planurilor necesare pentru întreţinerea şi protejarea acestora.
Concepţia generală a acestei politici prevede faptul că problemele de mediu pot şi trebuie să
fie integrate în cadrul altor politici.
87
Dacă patrimonial nostru natural trebuie protejat, atunci deciziile privind unele
probleme majore cum ar fi transportul, energia şi agricultura trebuie luate ţinând seama de
impactul acestor activităţi asupra speciilor sălbatice şi zonelor naturale. O abordare integrată
a dezvoltării durabile este atât în interesul protejării naturii, cât şi al nostrum şi al generaţiilor
viitoare. Aceasta nu înseamnă că natura şi mediul vor anula importanţa tuturor celorlaţi
factori. Potrivit modului de abordare adoptat de Uniunea Europeană, conservarea naturii poare
fi compatibilă cu numeroase activităţi economice, poate crea locuri de muncă printr-o
dezvoltare durabilă – adică prin găsirea căilor de a îmbunătăţi calitatea vieţii fără a afecta
mediul şi oameni şi fără a îngrădi posibilităţile de dezvoltare a generaţiilor viitoare. Concepţia
Uniunii Europene şi obligaţiile legale ale statelor member care derivă din acestea, în domeniul
adăugate naturii, sunt incluse în Directivele Uniunii Europene privind păsările şi habitatele.
Natura 2000 are la bază două Directive Europene: Directiva Păsări 79/409/CEE din 1979
referitoare la conservarea păsărilor sălbatice şi Directiva Habitate 92/43/CEE din 1992 privind
Conservarea Habitatelor Naturale şi a Faunei şi Florei Sălbatice. Prima dintre ele a fost
adoptată în anul 1979 şi are ca scop protejarea speciilor de păsări sălbatice, precum şi
habitatul, cuiburile şi ouăle lor. Cea de-a două a fost adoptată în 1992 şi prevede conservarea
tuturor habitatelor şi speciilor sălbatice (cu excepţia păsăr ilor).
Reţeaua ecologică Natura 2000 este alcătuită din Arii de Protecţie Specială
Avifaunistică (SPA - Special Protection Areas) pentru protecţia păsărilor sălbatice incluse în
Directiva Păsări şi din Situri de Importanţă Comunitară (SCI - Sites of Community
Interest) pentru protecţia unor specii de floră şi faună, dar şi habitatelor sălbatice incluse în
Directiva Habitate, care, după acceptarea UE, se vor transforma în Arii Speciale de
Conservare (SAC - Special Areas of Conservation). În Ungaria prin Ordonanţa Ministerului
Mediului şi Apelor nr. 14/2010 majoritatea siturilor SCI şi pSCI au fost aprobate (SAC). Nu
toate locurile desemnate ca situri Natura 2000 sunt sălbatice.
Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri
sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucea într-o stare de conservare
favorabilă a speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate pentru protecţia speciilor
de păsări migratoare sălbatice.
Siturile de importanţă comunitară reprezintă acele arii care, în regiunea sau în regiunile
biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea la o stare de
conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar care pot
88
contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei "NATURA 2000" sau contribuie semnificativ
la menţinerea diversităţii biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective.
Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale căror
scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de
conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a populaţiilor speciilor pentru care situl este
desemnat. Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management
adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management şi măsuri
legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a
habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate.
Unele situri Natura 2000 cuprind aşezări umane, în care localnicii trăiesc de pe urma naturii.
Se poate spune chiar că această reţea ecologică este şi un lanţ al oamenilor, care trăind de pe
urma naturii, au tot interesul să o protejeze şi să-i asigure continuitatea.
Desemnarea siturilor Natura 2000
Siturile reţelei ecologice Natura 2000, adică ariile de protecţie specială avifaunistică şi
ariile speciale de conservare sunt selectate şi marcate de către statele membre UE. La selecţia
suprafeţelor pot fi avute în vedere doar criterii profesionale, sunt excluse criteriile economico-
sociale.
Selecţia ariilor de protecţie specială avifaunistică pe baza Directivei privind protecţia
păsărilor este în competenţa exclusivă a statelor membre UE. Comisia îşi expune punctul de
vedere doar în cazul în care selecţia este incompletă. Selecţia va lua în considerare
89
eşantioanele cuprinzătoare, la nivel naţional, care stau la dispoziţie, de exemplu eşantionul
efectuat de BirdLife International „Arii importante ale păsărilor (Important Bird Areas)‖. La
selecţie vor fi avute în vedere habitatele păsărilor migratoare, în special locurile lor de odihnă
pe parcursul migrării, în primul rând zonele umede de interes internaţional selectate pe baza
Convenţiei de la Ramsar.
În cazul ariilor speciale, statul membru înaintează doar o propunere pentru aria
respectivă. Comisia, prin ajutorul unor specialişti analizează la aşa - numitele seminarii
biogeografice propunerea naţională pentru fiecare specie şi habitat. Comisia are posibilitatea
modificării listelor ariilor. De pildă dacă va considera că acoperirea efectivului naţional al
unei sau mai multor specii şi habitate nu este corespunzătoare, va obliga statul membru să
selecteze zone noi pentru speciile sau habitatele în cauză.
Se vor remite Comisiei Europene documentaţii detaliate privind ariile propuse.
Formularele vor cuprinde datele generale (cod, denumire, suprafaţa în ha, coordinatele şi
regiune NUTS) şi datele ecologice (datele legate de efectivul speciilor şi habitatelor de interes
comunitar aflate în zonă şi lista speciilor importante din zonă), evaluarea efectivului din zonă
pentru speciile care au stat la baza selecţiei, caracterizarea teritoriului pe scurt (calitate,
conservare, factori de pericol, organul de administrare).
Ariile de protecţie specială avifaunistică vor fi declarate de către statele membre.
Comisia va verifica acoperirea corespunzătoare doar dacă se depune o reclamaţie în
defavoarea unui stat membru în legătură cu executare incompletă. Specialiştii Comisiei
iniţiează încă la început o consultare informală cu statul membru, iar în cazul eşuării acelei
consultaţii ori în cazul unor omisiuni clare, va începe o procedură formală împotriva statului
membru, procedură care, în caz nefavorabil poate ajunge şi la Judecătoria Europeană.
Pentru ariile propuse în baza Directivei Habitate, Comisia va analiza suprafeţele propuse
din punct de vedere profesional, pe specii şi habitate, în cadrul aşa-numitor seminarii
biogeografice, cu ajutorul specialiştilor proprii şi solicitaţi în anumite cazuri, pentru ca în
cadrul unei regiuni ariile selectate să acopere corespunzător efectivul selectat în regiune.
Statele membre au posibilitatea să trateze flexibil criteriile stabilite în anexa III al Directivei
în cazul în care suprafaţa care adăposteşte unul sau mai multe specii/habitate de interes
prioritar acoperă mai mult de 5% din suprafaţa statului membru. În afara reprezentativităţii
speciilor şi habitatelor, suprafeţele selectate vor asigura şi coerenţa sistemului Natura 2000. În
anumite cazuri, Comisia poate iniţia selectarea unor noi suprafeţe, al căror omisiune poate fi
urmată de procedura formală menţionată la ariile de protecţie specială avifaunistică.
90
Într-o zonă care aparţine reţelei ecologice Natura 2000 se pot găsi mai multe tipuri de
habitate sau specii de interes comunitar. Scopul selecţiei suprafeţei este doar conservarea aşa-
numitor specii care stau la baza desemnării sitului, respectiv conservarea habitatelor, în
consecinţă reglementarea activităţilor desfăşurate pe siturile Natura 2000 se concentrează doar
pe acele specii pentru conservarea cărora zona s-a inclus în reţeaua Natura 2000.
Motivul acestui fapt este multiplă; pe de o parte reţeaua Natura 2000 este un sistem
european, astfel speciile şi habitatele sunt rare şi trebuiesc protejate în înţelesul european chiar
dacă în statul membru în cauză specia nu este rară şi nici nu este protejată la nivelul statului
membru. Pe de altă parte, o gestiune de protecţia mediului sau reglementările de utilizare a
terenului nu pot favoriza toate tipurile de habitate sau toate populaţiile speciilor din zonă, se
va stabili o ordine prioritară respectiv un obiectiv de management între acestea.
Pe baza acestora se poate enunţa că într-un sit Natura 2000 se găsesc mai multe tipuri de
habitate ale căror conservare necesită declararea sitului Natura 2000, dar dacă aici sunt
prezente doar pete atipice, de o suprafaţă mică, acest tip de habitat nu se va conserva în
principal în acest sit, ci acolo unde are formaţiuni însemnate, în stare ecologică bună, care se
poate proteja şi după criterii practice.
Conform acestora, în siturile care fac parte din reţeaua Natura 2000 în cauză, în ceea
ce priveşte habitatele, speciile de plante şi animale, pot figura mai multe tipuri de specii şi
habitate de interes comunitar şi de interes comunitar prioritar, care după acoperirea relativă şi
după numărul relativ al populaţiei sunt grupate în patru categorii (A, B, C, D).
Speciile de interes comunitar şi de interes comunitar prioritar din categoriile ―A”, “B” şi “C”
sunt speciile care stau la baza desemnării sitului Natura 2000 respectiv, iar conservarea
populaţiei din această zonă este scopul prioritar al selectării, înfiinţării acelui sit Natura
2000.
Din efectivele naţionale cuprinse în categoria ―A‖, peste 15% se găseşte în zona respectivă.
Din categoria ―B‖ fac parte acele specii care stau la baza desemnării sitului ale căror efective
naţionale sunt prezente în proporţie de 2-15% pe zona respectivă, iar categoria ―C‖ cuprinde
acele specii din a cărui efectiv naţional se găseşte mai puţin de 2% pe zona Natura 2000.
Categoriile cuprinse în categoria ―D‖ sunt acele specii de interes comunitar care, în cazul în
care sunt comparate cu efectivul naţional apar sub cota de 2 %, dar se pot găsi ca specii
migratoare sau care se hrănesc în zona respectivă însă nu sunt considerate specii care stau la
91
baza desemnării sitului, conservarea efectivelor acestora nu intră în obiectivul zonei Natura
2000.
În cazul habitatelor nu există categoria „D‖, efectivul habitatelor cuprinse în categoria „A‖ pe
site-ul Natura 2000 în cauză, reprezintă mai mult de 15% comparativ cu efectivul naţional, în
cazul categoriei „B‖ această cotă este mai mult de 2%, iar la habitatele din categoria „C‖
această cotă nu atinge 2%.
În ceeea ce priveşte gradul de protecţie definim trei categorii (A, B şi C), care ne oferă
informaţii despre starea habitatului/speciilor în cauză, respectiv populaţia afectată al speciei
sau dacă efectivul habitatului este sau nu în stare de conservare favorabilă, iar dacă răspunsul
este nu, aceasta poate fi regenerată sau nu. Satrea valorilor naturale din categoria „A” este
perfectă, respectiv au o stare de conservare corespunzătoare. Intră în categoria „B” acele
valori naturale, în cazul cărora condiţiile habitatului şi cele ecologice sunt bune, sau mai
puţin bune, dar pot fi regenerate, respectiv pentru atingerea stării perfecte este nevoie de o
intervenţie. Intră în categoria „C” acele valori de interes comunitar, care nu pot fi incluse în
categoriile „A” şi „B”.
Procesele de desemnare ale siturilor Natura 2000 au loc după consultarea prealabilă a
locuitorilor din zonă.
Locuitorii şi vizitatorii unui sit Natura 2000 nu pot fi separaţi de problema conservării
naturii. Prezenţa acestora şi activităţile desfăşurate au un impact puternic asupra mediului
natural, fiind de aceea important ca atât locuitorii cât şi vizitatorii să se implice în protejarea şi
conservarea naturii.
O bună strategie de comunicare, adaptată scopurilor legate de protejarea naturii şi
caracteristicilor unei anumite arii, poate facilita implicarea publicului în această problematică.
Existenţa unui proces participativ de conştientizare şi de identificare a măsurilor de protejare,
constiuie o bază solidă de sprijin pentru conservarea şi pentru dezvoltarea durabilă a unei arii
naturale. Publicul trebuie să fie făcut conştient de faptul că prezervarea naturii nu constituie
un scop unic căruia să i se sacrifice toate mijloacele. Dimpotrivă, prin implementarea unei
strategii de comunicare integrate şi un scop precis, se poate ajunge la o dezvoltare durabilă
aducătoare de beneficii socio-economice şi de stabilitate financiară pentru populaţia locală.
92
Atribuţiile după declararea siturilor Natura 2000
După declararea siturilor Natura 2000 statele membre vor adopta măsurile necesare de
protecţie. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului va defini măsurile sau restricţiile
luate pentru conservarea sau atingerea stării favorabile de protecţia naturii a sitului Natura
2000 prin planul de management ce se va întocmi pentru situl respectiv.
Directiva Habitate prevede în mod expres faptul că selecţia siturilor Natura 2000 nu are
ca scop stoparea dezvoltării economice şi înfiinţarea unor arii naturale protejate închise, unde
sunt interzise toate activităţile. Unele forme de gospodărire sunt permise în continuare în
zonă, dacă acestea pot fi asimilate protecţiei. Protecţia va fi asigurată doar pentru acele specii
şi tipuri de habitate pe baza cărora s-a declarat starea de protecţie.
Realizarea protecţiei este lăsată de UE la atitudinea statelor membre. Aceasta va putea fi
îndeplinită prin restricţii aprobate prin norme legale, dar şi prin încheierea unor contracte cu
autorităţi sau agricultori, dacă acestea asigură starea de conservare favorabilă a habitatelor şi
speciilor de interes comunitar din sit. Pentru activităţile definite a fi desfăşurate în siturile
Natura 2000 este necesară obţinerea autorizaţiei din partea Autorităţii competente pentru
protecţia mediului. Astfel de activităţi pot fi de pildă defrişarea stufului şi vegetaţiei acvatice,
utilizarea pesticidelor, sau orice alte activităţi de vânătoare, pescuit sau turistice.
Scopul şi obiectivele Reţelei Ecologice Natura 2000
Scopul reţelei Natura 2000 este să oprească declinul biodiversităţii prin conservarea pe
termen lung a celor mai valoroase şi periclitate specii şi habitate de interes european.
Se focusează asupra conservării biodiversităţii, scopul strategiei programului este de a
conserva biodiversitatea ecosistemelor naturale, a diversităţii speciilor, asociaţiilor şi
habitatelor într-un sistem unitar.
Natura 2000 are ca obiective identificarea, menţinerea şi refacerea arealelor cheie pentru
protejarea speciilor de faună şi floră sălbatică, precum şi a coridoarelor de legătură dintre
acestea, ce fac posibilă migraţia şi schimbul între populaţiile diferitelor habitate. O dată cu
crearea reţelei ecologice trebuie delimitate zonele de reconstruţie ecologică (de exemplu:
cursuri de apă, zone umede, păduri, perdele forestiere).
Există însăşi alte considerente, dincolo de cele de natură legală. Este important ca
oamenii să înţeleagă şi să conecteze la ideea de a proteja natura şi de a conserva
biodiversitatea existentă. De altfel, măsurile care se iau în vederea asigurării protecţiei şi
93
conservării, beneficiază întotdeauna de sprijin din partea unei categorii largi a populaţiei.
Acest lucru nu este deservit nicidecum prin simpla împejmuire a ariilor naturale protejate sau
prin interzicerea tuturor activităţilor umane în aria respectivă. Din contră, ariile trebuie să
includă activităţi umane care sunt compatibile cu scopurile consrvării, iar oamenii terbuie să
fie capabili de a vedea prin propria experienţă de ce o anumită arie merită protejată.
Nu este adevărat, că prin declararea unui sit Natura 2000...

. . .includerea terenurilor în siturile Natura 2000 afectează dreptul asupra
proprietăţii şi administrarea lor;
. . . toate activităţile economice vor fi stopate;
. . . activitaţile de vânătoare vor fi oprite;
. . . realizarea de infrastructură nouă este interzisă;
. . . activităţile zilnice vor necesita evaluări de impact asupra mediului.
Oamenii nu trebuie ţinuţi la distanţă de zonele bogate în factori naturali de valoare, ci

trebuie lăsaţi şi încurajaţi să se bucure de frumuseţea acestor valori cât mai mult cu putinţă.
Sintagma ―cât mai mult cu putinţă‖ descrie un factor de relativitate care trebuie luat atent în
considerare, fiind dependent de mai mulţi parametrii ( aria protejată, tipul de activitate umană,
valoarea educaţională, interesul economic, etc). A exclude orice altă categorie în afară de
specialişti de la grija şi de la bucuria de atrăi experienţa (protejării) naturii ar fi
contraproductiv şi în opoziţie cu concepţia europeană intrinsecă programului Natura 2000.
Activităţile economice pot continua într-un sit Natura 2000, cu condiţia evitării activităţilor
care ar putea afecta speciile sau habitatele pentru care a fost desemnată zona.
In siturile Natura 2000 vor fi permise activităţi agricole tradiţionale, unele dintre
acestea necesare pentru menţinerea peisajelor (de exemplu, pajiştile montane), cultivarea şi
obţinerea produselor ecologice - legume, fructe, produse lactate, carne, sucuri de fructe,
activităţi de vânătoare şi pescuit, cu condiţia ca siturile Natura 2000 să îşi păstreze obiectul
conservării.
Exploatarea terenurilor agricole nu trebuie să conducă însă la degradarea sau
distrugerea habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale de interes comunitar, pentru
care zona a fost declarată sit Natura 2000.
Important este că Natura 2000 nu înseamnă scoaterea din uz a terenurilor, ci păstrarea
practicilor tradiţionale agro-pastorale şi silvice care nu dăunează patrimoniul existent.
94
În zonele declarate situri Natura 2000 activităţile pot continua dacă sunt realizate într-
un mod tradiţional şi nu afectează speciile şi habitatele de interes comunitar.
Este posibil ca unor proprietari de terenuri din respectivele zone să li se impună anumite
restricţii de utilizare a terenurilor. În aceste situaţii, aceşti proprietari vor primi compensaţii
pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale
protejate.
Modalitatea de solicitare, de calcul şi de acordare a compensaţiilor în România se
stabileşte prin Hotarâre a Guvernului, însă până în momentul de faţă această hotărâre nu a fost
aprobată.
Deoarece majoritatea siturilor Natura 2000 din România nu au un plan de management
şi un regulament elaborat şi aprobat, plăţile compensatorii pentru respectarea prevederilor
restrictive din planul de management al ariei naturale protejate se vor acorda, numai după
aprobarea planurilor de management ale fiecărui sit Natura 2000.
Agricultorii trebuie să respecte obiectivele directivelor Habitate şi Păsări pentru a
primi ajutor financiar.
Dacă este vorba de utilizarea celor mai bune practici în agricultură beneficiile pot fi
multiple: produse BIO, turism ecologic.
În siturile Natura 2000 se vor promova în principal practicile de gospodărire extensive

(Ex: fără utilizare de pesticide, cosit cel puţin o dată pe an), pentru care se vor primi
compensări probabil cu prioritate în siturile Natura 2000 dar şi în afara acestora.
95
De asemenea, dacă un investitor doreşte să desfăşoare în situl Natura 2000 o activitate
economică, poate face acest lucru numai dacă demonstrează printr-un studiu de impact că
activitatea sa nu dăunează speciilor şi habitatelor acestora, ce sunt conservate în acel sit.
Aceste activităţi vor respecta măsurile minime de management pentru speciile de interes
comunitar, de exemplu:
- respectarea perioadelor de reproducere, cuibărit, popas şi iernat;
- exploatarea masei lemnoase - în funcţie de habitatul / specia pentru care zona a fost
declarată sit Natura 2000;
- construcţii din materiale tradiţionale, în acord cu arhitectura zonei;
- activităţi de promovare şi dezvoltare a turismului durabil, cu accent pe ecoturism.
Nu sunt permise în zonele protejate construcţii şi lucrări de infrastructură care afectează

habitatele/speciile pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000. Excepţie fac acele lucrări
care sunt importante pentru siguranţa oamenilor sau de importanţă naţională. Conform
legislaţiei în vigoare, activităţile din siturile Natura 2000 se supun procedurii de evaluare
adecvată a impactului de mediu, dacă lucrările prevăzute pot afecta habitatele şi/sau speciile
pentru care acea arie a fost declarată sit Natura 2000.
Vânătoarea, pescuitul, turismul şi alte activităţi recreaţionale pot continua dacă acestea
sunt realizate într-un mod durabil şi nu afectează speciile pentru care a fost desemnat situl.
Activităţile forestiere şi agricole pot să respecte cerinţele conservării naturii, fiind în
acelaşi timp viabile economic.
Natura 2000 poate aduce beneficii economice prin: dezvoltarea turismului şi agro-
turismului, etichetarea produselor naturale locale, ce pot deveni mărci recunoscute,
posibilitatea de a atrage fonduri europene.
Selecţia unei zone Natura 2000 înseamnă recunoaşterea importanţei acesteia la nivel
european. Aceasta reprezintă o sursă de mândrie pentru localnici, dar nu numai. O astfel de
desemnare poate aduce cu sine oportunităţi economice semnificative.
Reţeaua Natura 2000 conferă unei zone selectate un brand, şi asta ajută producătorii
din regiune să-şi promoveze produsele naturale pe care le pregătesc. Poate duce la creşterea
numărului angajărilor de personal din mediul rural.
Natura 2000 oferă siturilor puncte în plus şi din punct de vedere turistic. E o garanţie
că peisajul e frumos şi poluarea e redusă. Declararea unei localităţi drept sit Natura 2000 este
echivalentă cu o imagine de marcă.
96
Directivele impun pentru siturile Natura 2000 şi atribuţii de monitorizare şi cercetare.
Pentru verificarea permanentă a gradului, stării de protecţie a speciilor şi habitatelor naturale
de interes comunitar, se va controla în mod permanent efectivul, răspândirea lor naţională,
starea de conservare a acestora şi se va acorda o atenţie specială cercetării speciilor şi tipurilor
de habitate de interes comunitar. Se vor asigura şi cercetările necesare ocrotirii, gestionării şi
valorificării efectivelor de păsări sălbatice din Europa. În privinţa monitorizării încă nu există
prevederi şi metode unitare.
Reţeau Ecologică Natura 2000 este singura reţea teritorială de interes comunitar din
Europa, ce asigură o bază excelentă pentru obţinerea de fonduri de la diferite instrumente de
finanţare europene, cum sunt LIFE Natura, PHARE , SAPARD, LEADER, INTEREG şi
Programul de Dezvoltare Rurală şi Fondurile Structurale.În plus, sunt compensaţiile
financiare oferite locuitorilor din zonă, care acoperă eventualele pierderi ce apar din
renunţarea la modul de viaţă obişnuit. Există, de asemenea, unele măsuri de agro-mediu care
vin să sprijine fermierii, pentru ca aceştia să continue modul tradiţional de lucru al
pământului.
Cheia păstrării armoniei şi echilibrului între activităţile economice şi conservarea naturii este
dată de managementul eficient al sitului respectiv.
Planurile de management ale siturilor Natura 2000
Siturile Natura 2000 care necesită constituirea de structuri de administrare se vor da în

administrare, iar cele care nu necesită constituirea de structuri de administrare, se vor da în
custodie.
97
Pentru orice arie care a fost declarată ca sit Natura 2000, se pune în aplicare un plan de
management şi un regulament ce va stabili cum trebuie gestionată acea zonă, astfel încât
natura să nu fie afectată. Aceste planuri de management pot fi integrate în strategiile locale de
dezvoltare, pe baza cărora se stabilesc proiecte ce pot fi finanţate prin fonduri ale Uniunii
Europene.
Pentru fiecare sit Natura 2000 se pregăteşte un plan de management în funcţie de
specificul zonei. Vor exista anumite reguli pe care toţi actorii din zonă vor trebui să le
respecte. Toţi trebuie să participe la elaborarea acestui plan şi fiecăruia îi va fi cerută părerea.
Managementul acestor zone va trebui să ţină cont de faptul că Natura 2000 este, în
primul rând, un instrument de conservare a biodiversităţii. Planurile de management vor
include acele activităţi economice care ajută la menţinerea şi protejarea naturii şi a mediului.
Managementul fiecărei sit este specific, direcţionat de varietatea speciilor pentru care a
fost desemnat. Includerea anumitor caregorii de terenuri (păduri, păşuni, zone agricole etc)
este dictată de necesităţile biologice ale speciilor ţintă.
Prin administrarea eficientă şi monitorizarea unei reţele de arii naturale protejate se
asigură premisele pentru conservarea unei structuri diverse şi echilibrate a capitalului natural
şi transmiterea acestuia generaţiilor viitoare ca patrimoniu natural european.
7.1.1. Siturile Natura 2000 în zona de frontieră ungaro-română.
Pe partea zonei maghiare, zona ţintă a proiectului cuprinde în sine o arie de protecţie
specială avifaunistică aprobată şi 4 arii de conservare specială.
Aria de protecţie specială avifaunistică din zona de frontieră româno-maghiară:
Szatmár-Bereg HUHN1000
Ariile speciale de conservare din zona de frontieră româno-maghiară:
Csaholc-Garbolc HUHN20054
Pădurea-Ömböly- şi Pădurea-Fény HUHN20035
Rozsály-Csengersima HUHN20055
Pădurea-Terem HUHN20058
98
Fiecare arie de conservare specială este aprobată şi este de interes prioritar, având în
vedere amplasamentul lor, două dintre acestea se situează în regiunea Sătmarului şi două în
regiunea Nirului de Sud.
Pe partea zonei române, zona ţintă a proiectului cuprinde 2 arii de protecţie specială
avifaunistică şi 3 situri de importanţă comunitară.
- Ariile de protecţie specială avifaunistică din zona de frontieră româno-maghiară:
Lunca inferioară a Turului ROSPA0068
Câmpia Nirului – Valea Ierului ROSPA0016
- Siturile de importanţă comunitară din zona de frontieră româno-maghiară:
Râul Tur ROSCI0214
Câmpia Careiului ROSCI0020
Câmpia Ierului ROSCI0021
Dintre aceste situri Natura 2000 o arie de protecţie specială avifaunustică şi un sit de
importanţă comunitară se găsesc în partea de nord-vest a judeţului Satu Mare, iar în Câmpia
Nirului şi a Ierului există o arie de protecţie specială avifaunustică şi două situri de importanţă
comunitară.
99
16. Hartă: Siturile Natura 2000 din zona de frontieră ungaro-română
Sursa: http://www.eea.europa.eu/themes/biodiversity/interactive/natura2000gis
Arii de Conservare Specială - SAC şi Situri de Importanţă Comunitară - SCI
Arii de Protecţie Specială Avifaunistică - SPA
100
7.2. Judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg
7.2.1. Siturile natura 2000 din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg
Pentru introducerea şi implementarea sistemului EU Natura 2000 temeiul legal este OG

nr.275/2004 privind siturile de interes comunitar cu destinaţie de conservare a naturii (X. 08.),
iar activităţile de gospodărire a pajiştilor din siturile Natura 2000 sunt reglementate de OG nr
269/2008. (XI. 18.).
Conform normelor legislative ale UE, în anul 2004 s-a finalizat delimitarea siturilor
Natura 2000. Conform acesteia, în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg se găsesc 50 de arii
speciale de conservare (54.802 ha) şi două arii de protecţie specială avifaunistică (63.122 ha).
Având în vedere că între cele două tipuri de situri sunt suprapuneri semnificative, suprafaţa
comună a celor două categorii de situri Natura 2000 este de 78.671 ha.
Arii speciale de conservare de interes prioritar de pe teritoriul judeţului:
Limanul Kesznyéteni Sajó (Kesznyéteni Sajó-öböl) (HUBN20069) Direcţia Parcului

Naţional Bükk
Pădurea Bakta (Baktai-erdő) (HUHN20063) Direcţia Parcului
Naţional Hortobágy
Păşunea Mare din Bátorliget (Bátorligeti Nagy-legelő) (HUHN20036) Direcţia
Parcului Naţional Hortobágy
Câmpia Bika (Bika-rét) (HUHN20059) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Păşunea Comună de la Bököny (Bökönyi Közös-legelő) (HUHN20072) Direcţia
Csaholc-Garbolc (HUHN20054) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Muntele Eret (Eret-hegy) (HUHN20051) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Gelénes-Beregdaróc (HUHN20046) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Pădurea Gróf (Grófi-erdő) (HUHN20057) Direcţia Parcului
Pădurea Gúti (Gúti-erdő) (HUHN20032) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
101
Pădurea Jánki (Jánki-erdő) (HUHN20056) Direcţia Parcului
Păşunea de la Kállósemjén (Kállósemjéni Csordalegelő) (HUHN20134) Direcţia
Muntele Kászony – Pădurea Déda (Kaszonyi-hegy - Dédai-erdő) (HUHN20045)
Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Kömörő-Fülesd (HUHN20050) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Lónya-Tiszaszalka (HUHN20049) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Pădurea şi pajiştile de la Magosliget (Magosligeti-erdő és gyepek) (HUHN20053)
Nagy-Vadas (HUHN20107) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Păşunea de la Napkor (Napkori-legelő) (HUHN20042) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Poligonul Nyíregyháza (Nyíregyházi lőtér) (HUHN20060) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Câmpia Mică de la Nyírgyulaj (Nyírgyulaji Kis-rét) (HUHN20125) Direcţia Parcului
Păşunea Nyírmihálydi (Nyírmihálydi-legelő) (HUHN20071) Direcţia Parcului
Arinişurile din Nyírség (Nyírség-peremi égeresek) (HUHN20128) Direcţia Parcului
Păşunea Nyírtura (Nyírturai-legelő) (HUHN20065) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Poligonul Ófehértó (Ófehértói lőtér) (HUHN20062) Direcţia Parcului
Pădurea Ömböly şi Pădurea Fényi (Ömbölyi-erdő és Fényi erdő) (HUHN20035)
Păşunea Rohod (Rohodi-legelő) (HUHN20064) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Rozsály-Csengersima (HUHN20055) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Pădurea Sóstó (Sóstói-erdő) (HUHN20109) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Pajiştile Szentpéterszeg-Hencida (Szentpéterszeg-Hencidai gyepek) (HUHN20007)
102
Tarpa-Tákos (HUHN20048) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Pădurea Terem (Teremi-erdő) (HUHN20058) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Siturile de la Tiszalök (Tiszalöki szikesek) (HUHN20114) Direcţia
Mlaştinile de la Újtanya (Újtanyai lápok) (HUHN20038) Direcţia
Vámosatya-Csaroda (HUHN20047) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Ariile speciale de conservare de pe teritoriul judeţului:
Lunca Júlia (Júlia-liget) (HUHN20039) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy

Lacul Albert (Albert-tó) (HUHN20040) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Câmpia de la Apagy (Apagyi Falu-rét) (HUHN20041) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Gropile de la terasamentele din Paszab (Paszabi kubikgödrök) (HUHN20043) Direcţia
Mlaştina Csikós (Csikós-lapos) (HUHN20067) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Pajiştile de la Kisvárda (Kisvárdai gyepek) (HUHN20113) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Lacul de la Vaja (Vajai-tó) (HUHN20120) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Câmpia Cocorilor (Daru-rét) (HUHN20124) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Câmpiile de lângă Craszna (Kraszna-menti rétek) (HUHN20127) Direcţia Parcului
Câmpia de la Nyírbogdány (Nyírbogdányi-rét) (HUHN20129) Direcţia Parcului
Pajiştile de la Oros (Orosi gyepek) (HUHN20131) Direcţia Parcului Naţional
Hortobágy
Libegős (HUHN20133) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Tunyogmatolcsi-Holt-Szamos (HUHN20159) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Gőgő-Szenke (HUHN20160) Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
103
Ariile de protecţie specială avifaunistică de pe teritoriul judeţului:
Tisa Superioară (Felső-Tisza) (HUHN10008) Direcţia Parcului

Szatmár – Bereg (Szatmár-Bereg) (HUHN10001) Direcţia Parcului
104
17. Hartă: Ariile speciale de conservare din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg
Sursă: Planul de Amenajare Teritorială a judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg
105
18. Hartă: Ariile de protecţie specială avifaunistică din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg
Sursă: Planul de Amenajare Teritorială a judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg
106
7.2.2.1. Arii Speciale de Conservare de Interes Prioritar
Ariile speciale de conservare de interes priorotar aprobate prin HG nr.275/2004, anexa

nr.12 :
A) Aria specială de conservare de interes prioritar Csaholc-Garbolc HUHN20054
Denumirea, codul şi descrierea sitului Natura 2000 :

Denumire: Aria specială de conservare de interes prioritar Csaholc-Garbolc
Cod: HUHN20054
Administrator: Direcţia Parcului Naţional Hortobágy
Regiune biogeografică: Panonică
Suprafaţa: 4052,95 ha
Suprapunere cu alte situri Natura 2000: HUHN10001
Suprapunere cu alte categorii de arii protejate:
Arii naturale protejate de interes naţional:
- Zona protejată peisagistică Szatmar – Bereg (Szatmár-Beregi Tájvédelmi Körzet)
- Ariile naturale protejate „ex lege‖.
Această zonă de conservare a naturii se situează în zona peisagistică mică

(microregiunea) Câmpiei Sătmarului ( Szatmári-sík), care este zona cea mai bogată a ţării în
ape curgătoare. Odinioară, pe suprafeţele fără scurgeri din acestă zonă, au existat bălţi şi
mlaştini care au asigurat adăpost unei faune variabile. În zilele noastre acestea au fost desecate
(drenate) şi după reglarea râurilor aceste suprafeţe s-au păstrat în câteva câteva pete de teren
mici. În acest fel, profilul peisajului actual nu este determinate de acestea, mare parte a zonei a
fost atras în circuitul agricol.
Odinioară, 60-65 % din suprafaţa Câmpiei Sătmarului (Szatmári-síkság) era acoperită de
păduri, dar actualmente proporţia pădurilor cu o stare cvasi-naturală este doar un fragment din
totalul pădurilor de odinioară. Ele s-au redus la „insule de păduri‖ de suprafaţă mică. În ciuda
acestui fapt, peisajul şi-a păstrat unicacitatea, suprafaţa sa netedă este împestrită de numeroase
păduri şi scurgeri de apă, peisajul este alcătuit din mozaicele de râuri-şi lacuri, păduri şi păşuni.
Dintre pădurile Câmpiei Sătmarului (Szatmári-sík) este cunoscută pădurea de la Garbolc
situată în apropierea graniţei româno-maghiaro-ucrainene, unde se află rarităţi ca gladiola
107
sălbatică, laleaua pestrită şi floarea scilla kladnii. În Zona Túrricse, pe malul râului Tur este
răspândită o floare rară în Ungaria: pedicularis habitus. La o distanţă mai mare de râu, se
regăseşte pădurea-Ricsei cu specii de carpen şi stejar, al cărui subarboret este bogat în plante
protejate cu bulbi. Aici se poate găsi ghiocelul bogat sau luşca şi lăcrămioara, respectiv floarea
listera ovata şi floarea platanthera chlorantha aparţinătoare familiei orhideelor. Face parte din
habitatele naturale codificate a zonei pădurile mlăştinoase cu arin.
În această zonă se mai regăsesc sporadic aşa numitele "livezile străvechi", care au fost
livezi alcătuite din soi de nuc-, prun-, măr-, şi păr rezistente la agenţile patogeni, şi care au fost
îngrijite prin metode tradiţionale şi de odinioară au alimentat toată zona Câmpiei (Alföld) cu
fructe şi cu produsele obţinute din acestea (dulceaţă, pălincă).
108
Habitate ale căror conservare necesită desemnarea sitului (*- habitate de interes
prioritar):
Cod Habitate Acoperire Starea

Acoperire Reprezentativitate
habitate naturale relativă protejată
Pajişti aluviale
din Cnidion
dubii - Alluvial
6440 5 B C C
meadows of river
valleys of the
Cnidion dubii.
Pajişti de
altitudine joasă –
Lowland hay
meadows
6510
(Alopecurus
pratensis, 25 B C B
Sanguisorba
officina)
Păduri aluviale
cu Alnus
glutinosa şi
Fraxinus
excelsior (Alno-
Padion, Alnion
incanae, salicion
91E0*
albae) - Alluvial
forests with Alnus 2 B C B
glutinosa and
Fraxinus excelsior
(Alno-Pandion,
Alnion incanae,
Salicion albae)
Păduri mixte cu
Quercus robur,
Ulmus laevis,
Fraxinus
excelsior sau
Fraxinus
angustifolia,
riverane
91F0 marilor fluvii
(Ulmenion 10 A C C
minaris) -
Riparian mixed
forests of
Quercus robur,
Ulmus laevis
and minor,
Fraxinus
109
excelsior or
angustifolia,
along the great
rivers
Vegetatie
forestiera
panonica cu
Quercus
91G0* petraea şi
Carpinus betulus B
- Pannonic woods 8 C C
with Quercus
petraea and
Carpinus betulus
Specii de animale care au stat la baza desemnării sitului Natura 2000:
Mamifere:
Cod Natura Fajnév Categorii după
2000 mărimea relativă a
populaţiei
1355 Lutra lutra (vidra) C
Reptile, amfibieni:
Cod Natura Denumirea speciei Categorii după
populaţiei
1188 Bombina bombina C
(buhai de baltă cu
burta roşie)
1220 Emys orbicularis C
(broasca ţestoasă de
apă)
Peşti:
populaţiei
1149 Cobitis taenia C
(zvârlugă)
1145 Misgurnus fossilis C
(ţipar)
1114 Rutilus pigus C
(lbabuşcă de Tur)
110
Nevertebrate:
populaţiei
1074 Eriogaster catax C
1052 Euphydryas maturna C
Gortyna borelii
4035 lunata C
Leucorrhinia
pectoralis (libelula
1042 roşie) C
Lucanus cervus
D
1083 (rădaşcă)
C
1060 Lycaena dispar
C
1059 Maculinea teleius
Ophiogomphus
C
1037 cecilia
B) Aria specială de conservare de interes prioritar Rozsály-Csengersima HUHN20055
Denumirea, codul şi descrierea zonei Natura 2000:

Denumire: Aria specială de conservare de interes prioritar Rozsály-Csengersima
Cod: HUHN20055
Suprafaţa: 959 ha
Suprapunere cu alte situri Natura 2000: HUHN10001
Alte specii protejate în această zonă:
- Gagea spathacea
- Aeshna viridis – Libelula verde
111
Situl Natura 2000 „Rozsály-Csengersima‖ se situează în Câmpia Sătmarului (Szatmári-sík),
aparţine Regiunii Câmpiei de Nord (Észak-alföld). Asociaţii de păduri potenţiale mai
importante sunt pădurile aluviale cu stejar-frasin -ulm, pădurile de salcie, respectiv pădurile
aluviale de salcie-plop şi pădurile aluviale mixte. În această zonă, pe suprafeţe mai mici, se mai
găsesc porţiuni de păduri mai bătrâne de stejar, ulm şi frasin. Dintre acestea pădurile mai
importante sunt cele de la Bűr şi Géci. Pe lângă aceasta, cel mai mare tip de habitat a zonei este
pajiştea mezofilă, aici sunt răspândite mai ales pajiştele care sunt exploatate ca şi fâneţe sau
prin păşunat. Mai sunt semnificative zonele umede care acoperă circa 15% din suprafaţa totală
a ariei. Aceste zone umede s-au format din albia şi braţele moarte ale Someşului, respectiv în
aceast sit se mai găsesc numeroase cursuri de apă mai mici, heleşteuri abandonate sau
funcţionale şi astăzi.
Odinioară, Câmpia Sătmarului (Szatmári-sík) era zona cea mai bine alimentată cu ape
curgătoare în ţară, bogată în bălţi şi mlaştini cu ape stagnante. În zilele noastre însă, majoritatea
habitatelor umede au fost drenate, suprafeţele au intrat în circuitul agricol, exploatarea
terenurilor agricole şi livezile au devenit definitorii.
112
Habitate a căror condervare necesită desemnarea sitului (*- habitate de interes prioritar):
Cod Habitate Acoperire Reprezentativitate Acoperire Starea de
habitate naturale relativă conservare
Pajişti aluviale
din Cnidion
dubii - Alluvial
6440 15 C C C
meadows of river
valleys of the
Cnidion dubii.
Păduri mixte cu
Quercus robur,
Ulmus laevis,
Fraxinus
excelsior sau
Fraxinus
angustifolia,
riverane
marilor fluvii
(Ulmenion
91F0 minaris) -
Riparian mixed 5 C C C
forests of
Quercus robur,
Ulmus laevis
and minor,
Fraxinus
excelsior or
angustifolia,
along the great
rivers
Vegetatie
forestiera
panonica cu
Quercus
91G0* petraea şi
Carpinus betulus
- Pannonic woods 5 C C C
with Quercus
petraea and
Carpinus betulus

Mamifere:
populaţiei
1355 Lutra lutra (vidra) C
113
Reptile, amfibieni:
populaţiei
(buhai de baltă cu
burta roşie)
apă)
Peşti:
populaţiei
2011 Umbra krameri D
(ţigănuş)
Nevertebrate:
populaţiei
Cerambyx cerdo
1088 (croitorul mare) D
1052 Euphydryas maturna D
Gortyna borelii
4035 lunata C
Leucorrhinia
pectoralis
1042 (libelula roşie) C
Lucanus cervus
1083 (rădaşcă) D
1060 Lycaena dispar C
114
C) Aria specială de conservare de interes prioritar Pădurea Ömböly şi Pădurea Fényi

Denumire: Aria specială de conservare de interes prioritar Pădurea Ömbölyi şi Pădurea
Fényi
Cod: HUHN20035
Regiune biogeografică: panonică
Suprapunere cu alte categorii protejate:
Arie naturală protejată de interes naţional, Aria naturală protejată Pădurea Fényi
Pădurea Fény se situează lângă Bátorliget în Nirul de Sud (Dél-nyírség), şi este un peisaj
caracteristic din zona nirului (nyírség), fracţionată de dune de nisip formate de vânt şi care au o
direcţie de întindere de nord-sud. Albiile cu rupturi ale cursurilor de apă, adânciturile cu ape
stagnante, deseori mlăştinoase rămase din mlaştinile odinioare, sunt caracterizate în general de
o microclimă răcoroasă, plin cu aburi, pe când pe partea superioară a dunelor de nisip s-a
format o climă caldă, uscată, conform acestora, peisajul este caracterizat de textura habitatelor
umede şi uscate, la care s-a acomodat bine vegetaţia destul de variată a zonei.
Zonele situate la altitudini mai joase sunt acoperite cu bălţi, înconjurate cu răchită, cu trestie, cu
asocieri de papură-rogoz. În imediata apropiere a porţiunilor mlăştinoase s-au păstrat păduri
aluvionale cu stejar-frasin-ulm. Părţile laterale ale dunelor de nisip, mai bine alimentate cu apă
sunt acoperite cu asocieri de stejar, cu păduri de stejar cu lăcrămioare Pe porţiunile mai înalte,
calde şi uscate se regăsesc păduri de stejar care suportă seceta şi puste cu nisip.
Fauna zonei este variată, este bogată mai ales fauna de fluturi, respectiv fauna de amfibieni şi
reptile, care după modul lor de viaţă sunt legate de habitate umede mici ce oferă condiţii de
viaţă speciale.
Pădurea Mare din Ömböly care este continuarea sud-vestică a pădurii Fény este alcătuită din
specii de stejar, este însă foarte valoroasă şi populaţia de Iris ssp. Hungarica - cea mai mare
populaţie din zonă care s-a păstrat în habitatea sa naturală. Păduri de stejar asemănătoare se mai
găsesc la sud de Ömböly în aşa numita Pădurea Csere.
115
Codul habitatului Reprezentativitate Extindere (%)
(*=prioritar)
91F0 B 20
91I0* C 2
Datele speciilor de animale care au stat la baza desemnării sitului Natura 2000:
Cod Specie Denumire populară Populaţie Conservare

(denumire latină)
Mamifere
In acest sit nu sunt specii care au stat la baza
desemnării sitului Natura 2000
Amfibieni, reptile
Peşti
Nevertebrate
1052 Euphydryas maturna B C
1014 Vertigo angustior C B
1074 Eriogaster catax) C B
Plante
4110 Dediţel păros (Pulsatilla C C
pratensis ssp. hungarica *)
4097 Iris (Iris aphylla ssp. C B
hungarica)
Habitate a căror conservare necesită desemnarea sitului (*-habitate prioritare)

Cod Habitat Acoperire Reprezentetivitate Acoperire Starea de
Habitat relativă conservare
Păduri mixte
cu Quercus
robur, Ulmus
laevis, Fraxinus
91F0 excelsior sau
Fraxinus 20 B C B
angustifolia,
riverane
marilor fluvii
116
(Ulmenion
minaris) -
Riparian mixed
forests of
Quercus robur,
Ulmus laevis
and minor,
Fraxinus
excelsior or
angustifolia,
along the great
rivers
Păduri
eurosiberiene
stepice cu
91I0* Quercus sp. - 2 C C C
Euro-Siberian
steppic woods
with Quercus sp

Reptile, amfibieni:
populaţiei
1188 Bombina bombina D
(buhai de baltă cu
burta roşie)
1220 Emys orbicularis D
apă)
1166 Triturus cristatus D
(triton cu creastă)
Nevertebrate:
populaţiei
Cerambyx cerdo
1052 Euphydryas maturna B
Lucanus cervus
1083 (rădaşcă) D
1059 Maculinea teleius D
1014 Vertigo angustior C
117
Specii de plante care au stat la baza desemnării sitului Natura 2000:

populaţiei
4097 Iris aphylla ssp. Hungarica (iris) C
Pulsatilla pratensis ssp.
4110 hungarica (dediţel păros) C
D) Aria specială de conservare de interes prioritar Pădurea Terem

Denumire: Aria specială de conservare de interes prioritar Pădurea Terem
Cod: HUHN20058
Pădurea Terem este o zonă specială de conservare a naturii, situată în Nirul de Sud (Dél-
nyírség). Este un peisaj caracterizat de dune de nisip, structură peisagistică în formă de mozaic,
unde se regăsesc atât habitatele uscate cât şi cele umede. Zona cuprinde în sine Pădurea-Terem
şi lacul de acumulare de la Terem înfiinţată pe suprafaţa mlăştinoasă de odinioară, astfel aici, se
regăsesc atât habitate împădurite şi umede cât şi pajişti. În locul pădurilor de pe terenurile
nisipoase din zonă, datorită activităţii omului, s-au dezvoltat livezi, terenuri agricole, dar pe
suprafeţe mici s-au păstrat amintirile vegetaţiei străvechi – pădurile bătrâne de pe terenurile
nisipoase, bălţile dintre dunele de nisip, iar în partea superioară a dunelor de nisip, pajiştile
pustei cu nisip.
Factorii care pun în pericol starea de conservare a zonei, sunt creşterea proporţiei pădurilor
plantate din totalul pădurilor şi plantarea soiurilor indigene şi exotice (ex. salcâm) cu proprietăţi
118
invazive. Accentuarea deşertificării zonei, respectiv extinderea buruienilor şi bălăriilor
cauzează probleme în ceea ce priveşte conservarea stării favorabile a habitatelor naturale încă
existente.
Habitate a căror conservare necesită desemnarea sitului (*-habitate prioritare)
Cod Habitat Acoperire Reprezentetivi Acoperire Starea de

Habitat tate relativă conservare
Păduri mixte cu
Quercus robur,
Ulmus laevis,
Fraxinus excelsior
sau
Fraxinus
angustifolia,
riverane marilor
91F0 fluvii (Ulmenion 15 B C C
minaris) - Riparian
mixed forests of
Quercus robur,
Ulmus laevis and
minor, Fraxinus
excelsior or
angustifolia, along
the great rivers
Pajişti panonice
6260* nisipoase -
3 C C C
Pannonic sand
steppes
Păduri
eurosiberiene
91I0* stepice cu Quercus
2 C C C
sp. - Euro-Siberian
steppic woods with
Quercus sp
7230 Mlaştini alcaline –
1 C B C
Alkaline fens
Reptile, amfibieni:
119
populaţiei
(buhai de baltă cu
burta roşie)
apă)
1166 Triturus cristatus D
Peşti:
populaţiei
1145 Misgurnus fossilis D
(ţipar)
Nevertebrate:
populaţiei
Cerambyx cerdo
1052 Euphydryas maturna C
Lucanus cervus
1083 (rădaşcă) D
1060 Lycaena dispar C
Specii de plante care au stat la baza desemnării sitului Natura 2000:

populaţiei
Iris aphylla ssp. hungarica
4097 (iris) D
120
7.2.2.2. Arii de Protecţie Specială Avifaunistică
Conform OG nr. 275/2004, anexa nr.5
A) Aria de protecţie specială avifaunistică Szatmár-Bereg

Denumire: Arie de protecţie specială avifaunistică Szatmár-Bereg
Cod: HUHN10001
Suprafaţa: 52 759,4 ha
Suprapunere cu arii speciale de conservare:
HUHN20045, HUHN20046, HUHN20047, HUHN20048, HUHN20049, HUHN20050,
HUHN20053, HUHN20054, HUHN20055, HUHN20056, HUHN20160
Suprapunere cu alte categorii de arii naturale protejate:

- Zonă de protecţie peisagistică Szatmár-Beregi
- Arii naturale protejate „ex lege‖
Zona respectivă este o zonă de luncă de odinioară, şi este înconjurată de Tisa, de Someş, şi de
graniţa ţării. Habitatele care sunt specifice peisajului, sunt în majoritate tipuri de habitate
influenţate de apă, braţurile moarte ale râurilor, pădurile aluviale de esenţă moale, fâneţele
umede de luncă, fânaţurile, bălţile cu muschi de turbă şi ele ne amintesc de zona de odinioară
străbătută de ape. În zona de tip mozaic trăieşte o populaţie variată de păsări. Valoarea cea mai
semnificativă reprezintă populaţia de cristel de câmp (100-180 de perechi), dar sunt evidenţiate
în această zonă şi alte populaţii de specii cuibăritoare protejate, sau de o protecţie deosebită şi
de interes comunitar: ex. buhai de baltă (10-15 perechi), stârc pitic (10-15 perechi), stârcul de
noapte (cuibăreşte), barza albă (100-180 perechi), barza neagră (8-10 perechi), viesparul (8-15
perechi), gaia neagră (5 perechi), eretele de stuf (20-40 perechi), eretele sur (4-8 perchi),
vulturul mic (2-4 perechi), şerparul european (1 pereche) şoimul dunărean (2 perechi), găinuşa
de baltă (2-10 perechi), caprimulgul (cuibăreşte), pescăraşul albastru (10-15 perechi),
dumbrăveanca (2-4 perechi), ciocănitoarea sură (20-100 perechi), ciocănitoarea neagră (50-100
perechi), ciocănitoarea de stejar sau ciocănitoarea pestriţă mijlocie (100-300 perechi), silvia
121
porumbacă (cuibăreşte), sfrânciocul roşiatic (cuibăreşte), sfrânciocul cu frunte neagră (13-30
perechi), bufniţa (2 perechi).
Caracteristic peisajului sunt formele tradiţionale de agricultură, deşi, în zona rurală
efectivul de animale este într-un ritm mare de descreştere, în acest fel întreţinerea păşunilor şi
fâneţelor este destul de grea şi costisitoare. Agricultura caracteristică este cea a lucrării
suprafeţelor arabile şi livezilor. Sistemul localităţilor este caracteristic de tip rural (sătesc).
Factorii care pun în pericol întreţinerea, păstrarea habitatelor sunt următoarele: abandonarea
lucrărilor agricole, introducerea agriculturii intensive, drenarea apelor, împădurirea, arderea
plantelor, popularea zonei cu specii străine , turismul intensiv, creşterea suprafeţelor construite,
umplerea zonelor umede cu pământ. În cazul în care autostrada proiectată M3 va trece prin
această zonă - în funcţie de traseu – se vor periclita habitatele cârstelului de câmp, se va putea
cauza fragmentarea habitatelor, se va putea pune în pericol coerenţa zonelor Natura 2000.
Specii de păsări de interes comunitar şi care au stat la baza desemnării

sitului Natura 2000

populaţiei
Alcedo atthis
A229 (pescăraş albastru) C
Asio flammeus
A222 (ciuf de câmp) D
Aythya nyroca
A060 (raţă roşie) D
Botaurus stellaris
A021 (buhai de baltă) D
Bubo bubo
A215 (bufniţă) B
Ciconia ciconia
A031 (barză albă) C
Ciconia nigra
A030 (barză neagră) B
Circus aeruginosus
A081 (erete de stuf) C
Circus pygargus
A084 (erete sur) B
Coracias garrulus
A231 (dumbrăveancă) D
Crex crex
A122 (cristel de câmp) A
A238 Dendrocopos medius C
122
(ciocănitoare de
stejar)
Dendrocopos syriacus
(ciocănitore de
A429 grădină) C
Dryocopus martius
A236 (ciocănitoare neagră) C
Ixobrychus minutus
Α022 (stârc pitic) D
Lanius collurio
A339 (sfrâncioc roşiatic) C
Lanius minor
(sfrâncioc cu fruntea
A339 neagră) D
Lullula arborea
A246 (ciocârlie de pădure) C
Nycticorax nycticorax
A023 (stârc de noapte) D
Pernis apivorus
A072 (viespar) D
Picus canus
A234 (ciocănitoare verzuie) C
Sylvia nisoria
A307 (silvie porumbacă) C
123
7.3. Judeţul Satu Mare
7.3.1. Siturile Natura 2000 din judeţul Satu Mare
Una dintre obligaţiile României în domeniul Protecţiei Mediului (Capitolul 22 – Mediu)

în vederea aderării la Uniunea Europeană a fost şi implementarea Reţelei Ecologice Natura
2000.
După aderare, în legislaţia românească cele două Directive: Directiva Habitate şi
Directiva Păsări au fost transpuse prin Ordonanţă de Urgenţă nr. 57 din 20 iunie 2007 privind
regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,
cu modificările ulterioare.
În România siturile Natura 2000 au fost declarate la nivel naţional prin OM nr.
1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă
comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România,
respectiv prin HG nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică
ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
Atribuirea siturilor Natura 2000 în administrare sau în custodie se face în conformitate

cu Ordinul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 1533/2008 privind aprobarea Metodologiei
de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de
administrare şi a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu
necesită constituirea de structuri de administrare.
În acest sens în judeţul Satu Mare există următoarele situri Natura 2000:
situri de importanţă comunitară (SCI): ROSCI0020 ―Câmpia Careiului‖,

ROSCI0021 ―Câmpia Ierului‖ şi ROSCI0214 ‖Râul Tur‖, declarate prin Ordinul MMDD nr.
1964/2007 care, după aprobarea lor de către UE, vor deveni SAC-uri.
arii de protecţie specială avifaunistică (SPA): ROSPA0016 ―Câmpia Nirului –

Valea Ierului‖ şi ROSPA0068 ― Lunca inferioară a Turului‖, declarate prin HG nr. 1284/2007.
Suprafaţa ocupată de siturile Natura 2000 raportată la suprafaţa totală a judeţului Satu Mare
este de 10,03 % (44.317 ha).
124
Denumirea sitului Cod Natura Suprafaţa Localizare
2000 (ha) Judeţul Judeţul
Satu Mare Bihor
% Ha % ha
Câmpia Careiului ROSCI0020 24.224 62 15.019 38 9.205
Câmpia Ierului ROSCI0021 21.785 36 7.842 64 13.942
Râul Tur ROSCI0214 20.953 100 20.953 - -
Câmpia Nirului –
ROSPA0016 38.682,1 60,4 23.364 39,6 15.318,1
Valea Ierului
Lunca inferioară a
ROSPA0068 20.126,5 100 20.126,5 - -
Turului
TOTAL 44.317
Siturile Natura 2000 din judeţul Satu Mare
18. Hartă: Siturile Natura 2000 din judeţul Satu Mare

Sursa: http://natura2000.eea.europa.eu/#
Situri de Importanţă Comunitară – SCI
Arii de Protecţie Specială Avifaunistică - SPA
125
7.3.1.1. Ariile de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA - Special Protection Areas) din
judeţul Satu Mare:
A) Aria de Protecţie Specială Avifaunistică - ROSPA0068 ”Lunca inferioară a Turului”:
Situl a fost declarat arie de protecţie specială avifaunistică prin Hotărârea Guvernului
Nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte
integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
Situl Natura 2000 ‖Lunca inferioară a Turului‖se întinde pe o suprafaţă de 20.126,5 ha
şi se suprapune cu situl de importanţă comunitară ROSCI0214 ‖Râul Tur‖în proporţie de 96 %.
19. Hartă: ”Lunca inferioară a Turului” ROSPA0068
126
Caracterizare generală:
I. BIOTOPUL
a) Aspecte geologice/geomorfologice
Bazinul hidrografic al râului Tur este situat în partea de nord a judeţului Satu Mare. Suprafaţa
totală a bazinului este de 1144 km2 şi este repartizat în două mari unităţi de relief: munte (35%)
şi câmpie (65%).
Din punct de vedere geologic bazinul este amplasat pe fundamentul cutat al flisului
transcarpatin. Râul Tur izvorăşte din munţii Oaş la cca. 1050 m altitudine şi se varsă în râul
Tisa, pe teritoriul Ungariei cu o direcţie de curgere de la est la vest. Panta râului Tur are valori
ridicate în zona montană de cca 2%, iar în zona de câmpie de 0,2-0,6 % , ajungând sub 0,1 % în
apropiere de frontieră cu Republica Ungară.
b)Aspecte pedologice
Pe teritoriul acestui sit Natura 2000 se găsesc soluri de tip brun eu-mezobazice, pseudogleizate,
amfigleizate, vertice, local salinizate şi alcalinizate inclusiv luvice slab.
c) Aspecte hidrologice
În apropierea râului Tur stratul freatic este drenat uşor şi adâncimea sa dominantă este de 2-5
m. Râul Tur are în general o albie majoră largă, limitată în prezent de diguri, iar albia minoră
puternic meandrată, în special în partea inferioară până la frontieră. Afluenţii principali ai
râului Tur în amonte de acumularea Călineşti sunt: Valea Rea, Valea Lechincioara, Valea Albă,
Valea Strâmbă, iar în aval de acumulare pârâul Talna şi Turţ.
d) Aspecte climatologice
Climatul este continental cu influenţă baltică în zona montană şi continentală cu influenţă

oceanică în zona de câmpie.Temperatura medie anuală este 8-9 0C cu o valoare minimă de -2
0
C şi maxima de 20 0C.
Precipitaţiile: media anuală este de 640 mm. Maximele se înregistrează în lunile martie, aprilie,
mai.
127
II.BIOCENOZA
a) Vegetaţia
Această zonă este un "coridor verde" prezentând o vegetaţie azonală cu fitocenoze şi specii
floristice rare alături de o floră spontană bogată. Aici se întrepătrund 3 tipuri de vegetaţie:
palustră, de păşune şi de pădure. Vegetaţia variată din această zonă şi în special din cele 3
sisteme de heleştee: Adrian (307 ha) , Bercu (346 ha) şi Porumbeşti (25 ha ) oferă condiţii
favorabile de cuibărit şi hrană pentru păsări aparţinând tuturor tipurilor ecologice.
b) Fauna
Fauna terestră este una caracteristică zonelor antropizate , de păşune, luncă, pădure şi ape
curgătoare sau stătătoare.Sunt foarte bine reprezentate avifauna, reptilele, amfibienii,
nevertebratele.
Lunca Turului are o entomofaună bogată cu specii foarte rare de fluturi. În perioada
migraţiilor zonele heleşteelor Adrian, Bercu şi Porumbeşti devin loc de pasaj pentru păsări
migratoare, observându-se un amestec de specii autohtone cu specii aparţinând arealelor
nordice (unele fiind rarităţi ornitologice sau specii vulnerabile).
Fauna cursului râului Tur este mai complexă decât a Someşului, deoarece cuprinde şi
afluenţii săi din zona montană ca: Talna, Valea Rea, Tarna, Turţ. Pe cursul inferior al râului Tur
s-au observat mai multe specii de păsări limicole: Tringa sp., Limosa limosa, Gallinago
gallinago. Pluvialis sp., diferite specii de picioroange: Egretta alba, Egretta garzetta. În
perioada migraţiei de primăvară apar diferite specii de raţe: Anas penelope, Anas acuta, Aythya
fuligula; gâşte: Anser albifrons şi A. fabalis; ferăstraşi: Mergus albellus, Mergus merganser;
diferite specii de lăcari, iar dintre răpitoare cuibăresc câteva specii de Circus sp.
Importanţă:
Râul Tur şi heleşteele de la Adrian , Bercu şi Porumbeşti sunt aşezate în calea de

migraţiune europeană a păsărilor în general şi în special a celor acvatice având un rol deosebit
128
în perioada de migraţiune de toamnă – primăvară şi chiar în perioada de iarnă ( hibernală) până
la formarea podului de gheaţă.
În perioada de cuibărire şi chiar în perioada premergătoare cuibăririi, zona este frecventată de

specii de păsări acvatice, unele din ele foarte rare, ocrotite prin lege, care cuibăresc în zonele
limitrofe ale lacului.
S-au depistat 176 de specii de păsări printre care figurează şi specii foarte rare de un
interes ştiinţific deosebit (62 specii) care apar în Lista roşie a ţării şi Europei şi în Directiva
79/409 CEE precum şi în anexele 3 şi 4 ale OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Acest sit Natura 2000 include şi două rezervaţii naturale, declarate anterior, ca arii naturale
protejate şi anume:
Rezervaţia complexă de interes naţional ”Râul Tur” (Cursul inferior al

râului Tur) ocrotită ca rezervaţie naturală, naţională (conform Legii nr.5/2000) - cu o
suprafaţă protejată de: 1391 ha). Categoria de arie naturală protejată conform OUG
57/2007: rezervaţie naturală. Prin HG nr. 2151/2004 a fost extinsă până la suprafaţa de
6212 ha ( Cod VII. 10 ). Rezervaţia are şi rolul unui „coridor ecologic‖ între bioregiunile
alpină, continentală şi panonică ( din Republica Ungară ).
Rezervaţia complexă ‖Râul Tur‖ prezintă importanţă atât ca arie de protecţie specială
avifaunistică (SPA) cât şi ca sit de importanţă comunitară (SCI).
Rezervaţia naturală de interes judeţean "Pădurea Noroieni" a fost declarată

prin Hotărârea Consiliului Judeţean Satu Mare nr. 4/1995 (1198,0 ha).
Situl Natura 2000 Lunca inferioară a Turului a fost declarat ca arie de protecţie specială
avifaunistică (SPA) pentru conservarea speciei de interes conservativ global: cristelul de câmp
(Crex crex) şi pentru conservarea unor populaţii importante din speciile de păsări ameninţate la
nivelul Uniunii Europene: gaia neagră (Milvus migrans), privighetoarea de baltă (Acrocephalus
melanopogon), barza neagră (Ciconia nigra) şi eretele de stuf (Circus aeruginosus). Pajiştile
umede din lunca Turului oferă habitat de reproducere cristelului de câmp, iar în pădurile de
luncă cuibăresc berze negre, acvile ţipătoare şi alte specii rare de păsări răpitoare.
129
Cristel de câmp Gaia neagră
Privighetoare de baltă Barza neagră
Erete de stuf
130
Specii de păsări de interes comunitar şi care au stat la baza desemnării sitului Natura 2000:
Cod Natura Denumirea speciei Categorii după mărimea

2000 relativă a populaţiei
A229 Alcedo atthis D

(pecăraş albastru)
A089 Aquila pomarina D
(acvila ţipătoare mică)
A029 Ardea purpurea D
(stârc roşu)
A024 Ardeola ralloides D
(stârc galben)
A060 Aythya nyroca C
(raţă roşie)
A021 Botaurus stellaris C
(buhai de baltă)
Chlidonias hybridus
A196 (Chirighiţa cu obrajii D
albi)
A081 Circus aeruginosus C
(erete de stuf)
A122 Crex crex C
(cristel de câmp)
A238 Dendrocopos medius D
(ciocănitoare de stejar)
A429 Dendrocopos syriacus D
(ciocănitore de grădină)
A236 Dryocopus martius D
(ciocănitoare neagră)
A026 Egretta garzetta D
(egreta mică)
Α022 Ixobrychus minutus D
(stârc pitic)
A339 Lanius collurio D
(sfrâncioc roşiatic)
Lanius minor
A339 (sfrâncioc cu fruntea D
neagră)
A176 Larus melanocephalus D
(pescăruş cu cap negru)
A177 Larus minutus D
(pescăruş mic)
A246 Lullula arborea D
(ciocănitoare de pădure)
A073 Milvus migrans C
(gaia neagră)
131
A023 Nycticorax nycticorax C
(stârc de noapte)
A072 Pernis apivorus D
(viespar)
A234 Picus canus D
(ciocănitoare verzuie)
A140 Pluvialis apricaria D
(ploier auriu)
Acest sit Natura 2000 cuprinde ariile semi-naturale şi pădurile valoroase din valea râului
Tur şi zonele învecinate. În timpul migraţiei putem întâlni efective însemnate din multe specii
de păsări de apă.
Valoarea zonei este dată totuşi de speciile cuibăritoare, dintre care barza neagră, eretele
de stuf şi privighetoarea de baltă are efective importante pe plan naţional. Este unul dintre
ultimele locuri din ţară unde mai cuibăreşte gaia neagră. Pajiştile din zonă găzduiesc o
populaţie semnificativă de cristel de câmp.
Luciile mari de apă ale heleşteelor, asemănătoare unor ape naturale şi asociaţiile
vegetale apărute au creat condiţii propice de viaţă unor animale pe cale de dispariţie, care prin
modul lor de viaţă sunt legate de mediul acvatic.
Heleşteele de la Adrian Heleşteele de la Bercu
Din punct de vedere a protecţiei avifaunistice, situl prezintă o importanţă deosebită

pentru conservarea speciei de interes conservativ comunitar, care în timpul anului putem întâlni
efective însemnate de păsări de apă, din specii diverse, ca uliu păsărar (Accipiter nisus), uliu
porumbar (A.gentilis), şorecar comun (Buteo buteo), erete de stuf (Circus aeruginosus), barza
132
neagră (Ciconia nigra), barza albă (Ciconia ciconia), egreta mare (Egretta alba), egreta mică
(Egretta garzetta), pescăruş albastru (Alcedo atthis), barza albă (Ciconia ciconia) raţa roşie
(Aythya nyroca), corcodel cu gât negru (Podiceps nigricollis), botgros (Coccothraustes
coccothraustes), piţigoi albastru(Parus caeruleus), etc.
Egreta mare - Egretta alba Pescăruş albastru–Alcedo atthis
Gârliţa mare – Anser albifrons Barza albă– Ciconia ciconia
133
Stârc pitic – Ixobrychus minutus Cormoran mic - Phalacrocorax pygmeus
Buhai de baltă - Botaurus stellaris Raţa roşie - Aythya nyroca
Mangementul sitului:
Societatea Carpatină Ardeleană - Satu Mare, în calitate de custode al situluiNatura 2000 ‖Lunca
inferioară a Turului‖ şi-a asumat responsabilitatea de a asigura o stare de conservare ridicată
ariei naturale protejate şi realizarea unui management durabil al resurselor naturale în
colaborare cu comunităţile locale, organizaţii civice şi autorităţi publice locale.
Vulnerabilitate :
Defrişarea pădurilor şi a zăvoaielor precum şi exploatarea neraţională a heleşteelor din zonă ,

deteriorarea vegetaţiei acvatice de pe marginea râului Tur şi a heleşteelor precum şi vânarea
păsărilor în timpul migraţiei sau cuibăritului pot reduce mult din importanţa acestui sit , care se
poate considera un coridor ecologic între bioregiunile alpină, continentală şi panonică
134
(Republica Ungară ). Reconstrucţia ecologică a zonei prin utilizarea heleşteelor la capacitatea
proiectată de umplere cu apă poate creşte foarte mult importanţa zonală a acestui sit ca arie de
protecţie specială avifaunistică (SPA) cât şi ca sit de importanţă comunitară (SCI).
Următorii factori pot afecta negativ conservarea biodiversităţii şi a habitatelor din situl
Lunca inferioară a Turului:
deranjarea păsărilor în timpul cuibăritului (colonii de stârci si ciori)

intensificarea agriculturii – schimbarea metodelor de cultivare a terenurilor din cele
tradiţionale în agricultură intensivă, cu monoculturi mari, folosirea excesivă a
chimicalelor, efectuarea lucrărilor numai cu utilaje şi maşini
schimbarea habitatului semi-natural (fâneţe, păşuni) datorită încetării activităţilor
agricole ca cositul sau păşunatul
braconajul
desecarea zonelor umede prin canalizare de-a lungul râurilor, pe zone de şes
cositul în perioada de cuibărire
distrugerea cuiburilor, a pontei sau a puilor
cositul prea timpuriu (ex. poate distruge pontele de cristel de câmp)
arderea vegetaţiei (a miriştii şi a pârloagelor)
scoaterea puilor pentru comerţ ilegal
folosirea pesticidelor
reglarea cursurilor râurilor
electrocutare si coliziune in linii electrice
practicarea sporturilor extreme: enduro, motor de cross, maşini de teren
înmulţirea necontrolată a speciilor invazive
defrişările, tăierile ras şi lucrările silvice care au ca rezultat tăierea arborilor pe suprafeţe
mari
tăierile selective a arborilor în vârsta sau a unor specii
adunarea lemnului pentru foc, culegerea de ciuperci
amenajări forestiere şi tăieri în timpul cuibăritului speciilor periclitate
vânătoarea in timpul cuibăritului prin deranjul şi zgomotul cauzat de către gonaci
vânătoarea în zona locurilor de cuibărire a speciilor periclitate
împăduririle zonelor naturale sau seminaturale (păşuni, fânaţe, etc.)
industrializare şi creşterea zonelor urbane
135
lucrări îndelungate în vecinătatea cuibului în perioada de reproducere.
B) Aria de Protecţie Specială Avifaunistică - ROSPA0016 Câmpia Nirului – Valea Ierului
A fost declarată prin prin Hotărârea Guvernului Nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de
în România şi se întinde pe o suprafaţă totală de cca. 38.682,0 ha, din care 60,4 % este pe
teritoriul judeţului Satu Mare (23.364 ha) şi 39,6% pe teritoriul judeţului Bihor (15.318 ha).
Aria de protecţie specială avifaunistică ―Câmpia Nirului – Valea Ierului‖ include siturile de
importanţă comunitară ROSCI0020 ―Câmpia Careiului‖ şi ROSCI0021 ―Câmpia Ierului‖.
20. Hartă: ‖ Câmpia Nirului – Valea Ierului ‖ ROSPA0016
Sursa: Agenţia pentru protecţia Mediului Satu Mare
136
Caracterizare generală
Nisipurile continentale ale Câmpiei Nirului se întind de-a lungul graniţei de nord-vest a
României deţinând o treime din suprafaţa totală a nisipurilor din ţara noastră. Această unitate
geomorfologică ocupă extremitatea vestică a judeţelor Satu Mare şi Bihor însumând o suprafaţă
de circa 27.000 ha. La nord este mărginită de Câmpia Ecedea, la est de Câmpia Careiului, la
sud de Valea Ierului iar la vest de graniţa de stat româno - maghiară.
Câmpia Nirului se caracterizează prin prezenţa şirurilor de dune de nisip cu orientare generală
NNE-SSV care alternează cu terenuri joase de interdune pe alocuri înmlăştinite. Principalele
cursuri de apă sunt: pârâurile Berea, Valea Neagră, Horea, Ganaş şi Mouca. Pe teritoriul
nisipurilor există şi câteva lacuri şi bălţi, însă cu suprafeţe restrânse: Şimian (artificial),
Resighea,Urziceni, Foieni, Sanislău şi Scărişoara Nouă. Dintre mlaştini cele mai întinse se
găsesc la: Sanislău (Vermeş, 80 ha), Ciumeşti, Urziceni,Foieni, Scărişoara Nouă şi la
Curtuiuşeni.
Câmpia Nirului include păduri valoroase de stejar (Foeni, Urziceni) şi plantaţii de salcâm,
dune de nisip (Şimian, Curtuişeni, Scărişoara Nouă, Urziceni, etc.), mlaştini de interdune
(Scărişoara Nouă, Sanislău, etc.), păşuni pe sol nisipos (Şimian, Sanislău, Urziceni etc.). În
Valea Ierului sunt incluse : Acumularea Albiş, Pescăria de la Moftin, Lacul Cicoş şi Rezervaţia
de Stârci (Ardea cinerea ) din pădurea seculară de stejari de la Săcueni, trupul de pădure TR.
Pucioasa.
Importanţă:
Este prioritatea nr. 21 dintre cele 68 de situri propuse de Grupul Milvus în 22 de judeţe ale
ţării. Corespunde următoarelor criterii după care sunt desemnate ariile speciale de protecţie
avifaunistică :
 C1 – specii de interes conservativ global – 3 specii:

 şoim dunărean (Falco cherrug),
 dumbrăveancă (Coracias garrulus),
 vânturel de seară (Falco vespertinus);
 C4 – aglomerări mari de păsări acvatice în timpul migraţiei;
 C6 – specii ameninţate la nivelul Uniunii Europene – 6 specii :
 erete de stuf (Circus aeruginosus),
 erete sur (Circus pygargus),
137
 stârc roşu (Ardea purpurea),
 buhai de baltă (Botaurus stellaris),
 pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus),
 barză albă (Ciconia ciconia).
Vânturel de seară – Falco vespertinus Şoim dunărean – Falco cherrug
Erete de stuf – Circus aeruginosus Erete sur – Circus pygargus
138
Dumbrăveancă - Coracias garrulus Stârc roşu – Ardea purpurea
Buhai de baltă – Botaurus stellaris Pasărea ogorului - Burhinus oedicnemus
Situl Câmpia Nirului - Valea Ierului reprezintă rămăşiţele întinselor zone umede din această
parte a ţării.
Este caracterizată prin o varietate a habitatelor semi-naturale, fâneţe, păşuni, tufărişuri, terenuri
arabile extensive, păduri de foioase, lacuri de acumulare, heleştee.
139
Trei specii de interes conservativ global pot fi întâlnite aici, dintre care dumbrăveanca şi
vânturelul de seară cuibăresc în pâlcurile de copaci de pe păşuni, iar şoimul dunărean este
observat cu regularitate, fiind posibil apariţia sa ca specie cuibăritoare în anii viitori
Valea Bobaldului, care este inclusă în acest sit de interes comunitar, asigură loc de cuibărire
pentru mai multe perechi de vânturel de seară şi vânturel roşu.
Vânturelul de seară este o specie de pasăre răpitoare cu o răspândire orientală, graniţa vestică
aproximativă a ariei de cuibărire fiind reprezentată de porţiunea Dunării din Ungaria. Deoarece
în ultimele decenii a dispărut aproape în întregime din Transilvania ca specie cuibăritoare,
populaţia în România – evaluată la cca. 200-600 perechi – s-a împărţit pe două regiuni, sud-
estul ţării respectiv Câmpia de Vest.
Valea Bobaldului are funcţia de conservare a speciilor, unde, prin programul ‖Conservarea
vânturelului de seară în regiunea Panonică‖ finanţat prin fondul UE LIFE Nature, prin
colaborare română-maghiară se desfăşoară un program de conservare a speciei de vânturel de
seară (Falco vespertinus), în cele două ţări. Au fost instalate, în mai multe locuri, şi în valea
Bobaldului, colonii de cuiburi artificiale şi cuiburi artificiale solitare, în care, într-o proporţie
mai mare cuibăresc vântureii de seară şi vântureii roşii.
140
Cuiburile artificiale instalate în valea Bobaldului în cadrul programului ”Conservarea
vânturelului de seară în regiunea Panonică”
Pe zonele nisipoase din Câmpia Nirului găsim singura populaţie semnificativă de pasărea
ogorului (Burhinus oedicnemus) din vestul României. Zonele umede cuprinse în sit găzduiesc
efective importante din trei specii, care la nivelul Europei sunt ameninţate cu dispariţia : erete
de stuf, stârc roşu, buhai de baltă, iar alte două depind de existenţa zonelor umede dar şi de
pajişti – eretele sur şi barza albă. Zona este extrem de importantă pentru populaţia de barză
albă, acesta fiind probabil cea mai numeroasă din ţară.
Specii de păsări de interes comunitar şi care au stat la baza desemnării sitului Natura 2000:

populaţiei
A255 Anthus campestris C

(fâsa de câmp)
A089 Aquila pomarina D
(acvila ţipătoare mică)
A029 Ardea purpurea B
(stârc roşu)
A060 Aythya nyroca C
(raţă roşie)
A021 Botaurus stellaris C
(buhai de baltă)
A133 Burhinus oedicnemus C
(pasărea ogorului)
A224 Caprimulgus europaeus C
141
(caprimulg)
A031 Ciconia ciconia B
(barză albă)
A081 Circus aeruginosus C
(erete de stuf)
A084 Circus pygargus A
(erete sur)
A231 Coracias garrulus C
(dumbrăveancăa)
A122 Crex crex C
(cristel de câmp)
A238 Dendrocopos medius D
(ciocănitoare de stejar)
A429 Dendrocopos syriacus D
(ciocănitore de grădină)
A236 Dryocopus martius D
A026 Egretta garzetta D
(egretă mică)
A097 Falco vespertinus C
(vânturel de seară)
A092 Hieraaetus pennatus D
(acvila mică)
A131 Himantopus himantopus C
(piciorong)
Α022 Ixobrychus minutus C
(stârc pitic)
A339 Lanius collurio D
A339 Lanius minor C
(sfrâncioc cu fruntea neagră)
A073 Milvus migrans C
(gaia neagră)
A023 Nycticorax nycticorax C
(stârc de noapte)
A072 Pernis apivorus D
(viespar)
A234 Picus canus D
Acest sit de interes comunitar pe teritoriul judeţului Satu Mare cuprinde şi rezervaţiile
naturale de interes naţional, declarate prin Legea nr. 5/2000 şi anume : ”Pădurea de frasin
Urziceni” (38 ha), ”Dunele de nisip de la Foieni” (10 ha), ”Mlaştina Vermeş” (10 ha) şi situl
CORINE biotop: "Grădina Cailor" – Urziceni (S:360 ha);
Situl Câmpia Nirului - Valea Ierului cuprinde de asemenea şi Valea Bobaldului şi aria
de protecţie specială avifaunistică ”Heleşteele de la Moftinu Mic” (125 ha) care a fost
142
declarată ca arie naturală protejată prin H.G. 2151/2004. Acest heleşteu, aşezat în calea de
migraţie europeană a păsărilor în general şi în special a celor acvatice are un rol deosebit în
perioada de migraţiune de toamnă – primăvară şi chiar în perioada de iarnă (hibernală) până la
formarea podului de gheaţă.În perioada de cuibărire şi chiar în perioada premergătoare
cuibăririi, zona este frecventată de specii de păsări acvatice, unele din ele foarte rare, ocrotite
prin lege, care cuibăresc în zonele limitrofe lacului.
Cercetările au dovedit importanţa ornitologicã a acestui lac, depistând 53 de taxoni de

păsări printre care figurează şi specii foarte rare de un interes ştiinţific deosebit, care apar în
Lista roşie a ţării şi a Europei şi în Directiva 79/409 CEE: egreta mare, egreta mică, lopătarul,
stârcul galben, stârcul roşu, stârcul de noapte, buhaiul de baltă, stârcul cenuşiu, stârcul pitic,
raţa cu cap castaniu, raţa roşie, corcodelul mare, barza albă, erete de stuf etc.
În judeţul Satu Mare, după asanarea mlaştinii Ecedea, heleşteele de la Moftinu Mic au devenit
unul dintre principalele centre de concentrare a păsărilor în cursul perioadelor de migraţiune
din toamnă şi primăvară (peste 20.000 de exemplare).
Aici se găseşte o colonie mixtă de stârci de noapte şi egrete mici, specii strict protejate ce
cuibăresc în sălciile de la marginea heleşteului..
Egreta mică Stârc de noapte

Egretta garzetta Nycticorax nycticorax
143
Colonie mixtă de stârci de noapte şi egrete mici, specii protejate ce cuibăresc în sălciile de la
marginea heleşteului de la Moftinu Mic
Vulnerabilitate :
Următorii factori pot afecta negativ conservarea biodiversităţii şi a habitatelor din situl Câmpia
Nirului – Valea Ierului:
schimbarea habitatului semi-natural (fâneţe, păşuni) datorită încetării activităţilor
agricole ca cositul sau păşunatul
braconaj
desecarea zonelor umede prin canalizare de-a lungul râurilor, pe zone de şes, în turbării
cositul în perioada de cuibărire
distrugerea cuiburilor, a pontei sau a puilor
deranjarea păsărilor in timpul cuibăritului (colonii de stârci si ciori)
lucrări îndelungate în vecinătatea cuibului în perioada de reproducere
cositul prea timpuriu (ex. poate distruge pontele de cristel de câmp)
scoaterea puilor pentru comerţ ilegal
144
electrocutare si coliziune in linii electrice
prinderea păsărilor cu capcane
practicarea sporturilor extreme: enduro, motor de cross, maşini de teren
furtuni puternice
mari
adunarea lemnului pentru foc
amenajări forestiere şi tăieri în timpul cuibăritului speciilor periclitate
vânătoarea in timpul cuibăritului prin deranjul şi zgomotul cauzat de către gonaci
vânătoarea în zona locurilor de cuibărire a speciilor periclitate
împăduririle zonelor naturale sau seminaturale (păşuni, fânaţe etc.)
schimbarea majoră a habitatului acvatic (ex. construirea barajelor)
arderea stufului în perioada de cuibărire
arderea stufului
lucrări îndelungate în vecinătatea cuibului în perioada de reproducere.
Managementul sitului :
Fundaţia Freies Europa Weltanschauung - Cluj Napoca este organismul responsabil pentru
managementul părţii ariei de protecţie specială avifaunistică Câmpia Nirului-Valea Ierului, care
se suprapune cu situl de importanţă comunitară Câmpia Careiului şi a ariilor naturale protejate
de interes naţional incluse.
145
7.3.1.2. Siturile de Importanţă Comunitară (SCI - Sites of Community Interest)
A) Situl Natura 2000 ROSCI0214 “Râul Tur”
A fost declarat ca arie naturală protejată de interes comunitar prin Ordinul MMDD
nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă
comunitară.
Este situat în partea de nord-vest a României, de-a lungul cursului inferior al râului Tur
pe o suprafaţă de 20.953 hectare şi include cursul inferior al râului Tur şi braţele moarte ale
acestuia, păduri de luncă, mlaştini, fâneţe, păşuni umede şi bălţi care ascund o serie de rarităţi
ale naturii, ce trebuie să fie protejate.
21. Hartă: ”Râul Tur” ROSCI0214
146
I. BIOTOPUL
Râul Tur izvorăşte din munţii Oaş la cca 1050 m altitudine şi se varsă în râul Tisa, pe teritoriul
Ungariei cu o direcţie de curgere de la est la vest.
Râul Tur are în general o albie majoră largă, limitată în prezent de diguri, iar albia minoră
puternic meandrată, în special în partea inferioară până la frontieră.
Climatul este continental cu influenţă baltică în zona montană şi continentală cu influenţă

oceanică în zona de câmpie. Temperatura medie anuală este 8-9 0C cu o valoare minimă de -2
0
C şi maxima de 20 C. Precipitaţiile: media anuală este de 640 mm. Maximele se înregistrează
în lunile martie, aprilie, mai.
II.BIOCENOZA
a)Vegetaţia
Această zonă este un "coridor verde" prezentând o vegetaţie azonală cu fitocenoze şi specii
floristice rare alături de o floră spontană bogată. Aici se întrepătrund 3 tipuri de vegetaţie:
palustră, de păşune şi de pădure. Vegetaţia variată din această zonă şi în special din cele 3
sisteme de heleştee: Adrian (307 ha) , Bercu (346 ha) şi Porumbeşti (25 ha ) oferă condiţii
favorabile de cuibărit şi hrană pentru păsări aparţinând tuturor tipurilor ecologice.
Dintre speciile de plante se remarcă: Dryopteris cathusiana, Salvinia natans, Trapa natans,
Gagea spathaceac ssp. transcarpatica (taxon nou în flora României) Frtillaria meleagris
(monument al naturii), Scilla kladnii, Galanthus nivalis, Leucojum vernum, Leucojum aestivum,
Crocus heuffelianus, Gladiolus imbricatus, Iris pseudacorus, Cephalanthera longifolia,
Platanthera bifolia, Orhis morio, Orhis mascula ssp.signifera, Dactylorhiza incarnata,
Limosella aquatica, Proasellus meridianus, Peucedanum palustre, Trollius europaeus (relict
glaciar, monument al naturii), Carex elongata (relict glaciar), Eleocharis carniolica, Iris
aphylla ssp. hungarica (Directiva 92/43 CEE, anexa II).
147
Iris aphylla ssp. hungarica Eleocharis carniolica Trollius europaeus
Iris Pipiriguţ Bulbuc de munte
În braţele moarte cu apă adâncă şi pe porţiuni de râu domoale predomină nufărul galben.
În apele mai mici asociaţia vegetală este alcătuită din cornaci, iarba broaştelui, foarfeca bălţii şi
o plantă carnivoră: otrăţelul de baltă. În mediile acvatice colmatate găsim tufărişuri de răchită şi
zălog. În apă vegetează şi specii de rogoz şi popândaci, stânjenei.
În multe dintre heleştee există specii şi asociaţii vegetale periclitate de dispariţie, ca de exemplu
stufărişuri, păpurişuri şi câmpuri de inariţă. Aceste asociaţii, considerate rare în Europa
constituie mediul de viaţă pentru numeroase animale nevertebrate, în special libelule.
148
Porţiuni întinse ale heleşteelor din zonă sunt acoperite de stuf şi papură, iar în apă se găsesc
cornacii (Trapa natans) şi Ranunculus aquatilis.
Heleşteele de la Adrian Heleşteele de la Bercu

Suprafaţa apelor acoperită cu cornaci – Trapa natans
b) Fauna
Fauna terestră este una caracteristică zonelor antropizate , de păşune, luncă, pădure şi ape
curgătoare sau stătătoare. Este foarte bine reprezentată avifauna, reptilele, amfibienii,
nevertebratele.
Lunca Turului are o entomofaună bogată cu specii foarte rare de fluturi.
În perioada migraţiilor zonele heleşteelor Adrian, Bercu şi Porumbeşti devin loc de pasaj pentru
păsări migratoare, observându-se un amestec de specii autohtone cu specii aparţinând arealelor
nordice (unele fiind rarităţi ornitologice sau specii vulnerabile). Fauna cursului râului Tur este
mai complexă decât a Someşului.
Habitatele existente asigură condiţii foarte bune de creştere şi dezvoltare pentru amfibieni şi
reptile (14 specii).
Protozoarele sunt bogat şi diversificat reprezentate . Fauna de moluşte este foarte bine
reprezentată atât ca număr de specii cât şi de indivizi.
Insectele sunt mult mai bine reprezentate decât în Someş, fiindu-le prielnice cursurile
superioare.
149
Ihtiofauna este diversificată :
o Abramis sapa ( cosacul cârn – cunoscut numai din Dunăre, Delta Dunării şi din râul
Tur),
o Gobio albipinnatus (porcuşor de şes),
o Rutilus pigus (babuşca de Tur),
o Sabanejewia aurata (dunăriţa – populaţia din Tur poate fi considerată ca fiind cel mai
tipic reprezentant al subspeciei balcanice),
o Misgurnus fossilis (ţipar ),
o Rhodeus sericeus amarus (boarca ),
o Umbra krameri (ţigănuş) etc .
Importanţă :
Acest sit este important din punct de vedere conservativ conform Directivei Habitate deoarece
asigură conservarea favorabilă a 7 specii de mamifere, 5 specii de amfibieni,9 specii de peşti ,8
specii de nevertebrate şi 9 habitate de interes conservativ (Directiva Habitate anexele I şi II;
OUG 57/2007 anexa nr. 2).
Ihtiofauna cuprinde un număr de 17 specii dintre care, din punct de vedere conservativ,
prezintă o importanţă mai mare speciile : Aspius aspius (Avat), Cobitis taenia (Zvârlugă),
Gobio albipinnatus (Porcuşor de nisip), Gobio kessleri (Petroc), Misgurnus fossilis (Ţipar),
Rhodeus sericeus amarus (Boarcă), Sabanejewia aurata (Dunariţă), Zingel streber ( Directiva
Habitate, anexa II; OUG 57/2007, anexele 3 şi 4).
Avat – Aspius aspius Unio crassus
150
Petroc – Gobio kessleri Porcuşor de nisip – Gobio alpinnatus
Specii de amfibieni şi reptile: Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie), Bombina
variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă), Emys orbicularis (Broasca ţestoasă de apă),
Triturus cristatus (Triton cu creastă), Triturus dobrogicus (triton dobrogean).
Dintre mamiferele semnalate în zonă conservarea a 7 specii necesită desemnarea de arii

speciale de conservare ( Directiva Habitate, anexa II; OUG 57/2007, anexa 3).
Dintre speciile de mamifere care sunt strict protejate putem aminti vidra şi liliacul cu urechi
mari, care se găsesc şi în Lista Roşie a vertebratelor din România.
Liliac cu urechi mari - Myotis bechsteinii Vidra – Lutra lutra
151
Dintre speciile de nevertebrate enumerate în anexa II la Directiva Consiliului 92/43/CEE în
acest sit Natura 2000 sunt prezente următoarele: Cerambyx cerdo, Lucanus cervus, Unio
crassus (Scoica mică de râu), Eriogaster catax, Euphydryas aurinia, Leptidea morsei, Lycaena
dispar, Lycaena helle, Maculinea teleius.
Croitor – Cerambix cerdo Lycaena helle
Rădaşcă – Lucanus cervus Maculinea teleius
Habitatele umede, braţele moarte, pădurile de luncă, mlaştinile, fâneţele şi păşunile umede şi
bălţile aflate pe teritoriul sitului ascund o serie de rarităţi ale naturii.
Situl cuprinde mai multe habitate de interes conservativ: lacuri eutrofe naturale, iazuri, maluri
nămoloase, pajişti pe nisipuri şi pe soluri turboase sau argiloase, comunităţi de lizieră cu
ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan şi alpin, pajişti de altitudine
152
joasă, păduri de fag, de stejar sau stejar cu carpen, păduri aluviale cu arin şi frasin, păduri
ripariene mixte cu stejar, ulm şi frasin din lungul râului, păduri de cer şi gorun, zăvoaie cu
salcie şi plop alb.
În zonele cu ape stagnante se găsesc păduri mlăştinoase, populate cu arini şi frasini. Tulpina
arborilor este ridicată din apă prin prelungiri ale rădăcinilor, ca nişte picioare. Pe aceste
picioare cresc numeroase specii de ferigi şi muşchi. Pe arbori urcă plante căţărătoare ca cupa
vacii, hameiul, curpenul şi viţa sălbatică. Este un habitat mozaicat cu fâneţe umede de luncă
bogate în flori.
Pe terenurile inundate mai rar s-au format păduri de luncă de esenţe tari. Speciile care o
alcătuiesc sunt: stejarul, frasinul, ulmul de câmp şi velnişul. Sunt păduri bogate în arbuşti ca
sângerul, cruşinul, păducelul. Primăvara sunt împodobite de o varietate bogată de flori:
grâuşori, ghiocei, brebenei, viorele, păştiţe albe, ghiocei bogaţi, brânduşe de primăvară.
Fâneaţă din lunca Turului Brânduşe de primăvară
Aşezările umane din Câmpia Turului s-au format numai pe terenurile mai ridicate,
neinundabile, iar terenurile agricole s-au limitat tot pe aceste ridicături. Prin defrişarea unei
părţi a pădurilor de luncă au luat naştere păşuni şi fâneţe bogate, care alcătuiesc un peisaj
mozaicat de o diversitate remarcabilă. Vizitând aceste localităţi călătorul poate admira castele
(castelul Vécsey la Livada şi castelul Perényi la Turulung) şi conace (conacul Galgóczy la
Micula) romantice, precum şi capodoperele arhitecturii populare ale zonei. Sunt de amintit şi
lăcaşele de cult ale bisericilor istorice (bisericile reformate din Halmeu, Lazuri sau Livada
construite în secolul al XV.-lea).
153
Potenţialul turistic principal al microregiunii constă în existenţa unor habitate naturale
valoroase şi a unor specii de animale şi plante deja rare în Europa. Bogăţia în ape a zonei
constituie ţinta principală a pescarilor sportivi, dar heleşteele şi zonele umede asigură aventuri
de neuitat şi pentru turiştii iubitori de păsări.
Adepţii cicloturismului pot vizita valorile naturale şi culturale ale sitului pe una dintre traseele
cicliste de pe digul râului Tur, iar iubitorii turismului acvatic pot parcurge râul cu canoe. Paleta
bogată a obiceiurilor populare este legată atât de tradiţionala cultivare şi prelucrare a prunilor şi
a viei, cât şi de cultivarea căpşunilor.
Este recunoscută bogăţia în peşte a braţului mort al râului Tur. În aceste ape trăiesc multe specii
rare cum este şi babuşca de Tur . Hatitatele umede oferă adăpost numeroaselor amfibii şi
reptile. Zona Turului este cunoscută mai mult pentru avifauna ei. Marea majoritate din cele 188
specii de păsări, prin modul lor de viaţă se leagă de habitatele umede. În pădurile de luncă
cuibăresc barza neagră, acvila ţipătoare şi multe alte specii carnivore. Pe fâneţe trăiesc cristelul
de câmp , nagâţul.
Mangementul sitului:
Societatea Carpatină Ardeleană - Satu Mare, în calitate de custode al sitului Natura 2000 ‖Râul
Tur‖ şi-a asumat responsabilitatea de a asigura o stare de conservare ridicată ariei naturale
protejate şi realizarea unui management durabil al resurselor naturale în colaborare cu
comunităţile locale, organizaţii civice şi autorităţi publice locale.
Vulnerabilitate :
Defrişarea pădurilor şi a zăvoaielor precum şi exploatarea neraţională a heleşteelor din zonă,

deteriorarea vegetaţiei acvatice de pe marginea râului Tur şi a heleşteelor precum şi vânarea
păsărilor în timpul migraţiei sau cuibăritului vor reduce mult din importanţa acestui sit, care se
poate considera un coridor ecologic între bioregiunile alpină, continentală şi panonică
(Republica Ungară ). Reconstrucţia ecologică a zonei prin utilizarea heleşteelor la capacitatea
proiectată de umplere cu apă precum şi protejarea unor braţe moarte ale Turului (asigurarea
unui nivel optim din punct de vedere hidrologic care să asigure condiţii favorabile pentru
amfibieni) poate creşte foarte mult importanţa zonală a acestui sit atât ca sit de importanţă
comunitară (SIC) cât şi ca arie de protecţie specială avifaunistică (SPA) .
154
B)”Câmpia Careiului” ROSCI0020
A fost declarat prin Ordinul nr. 1964/2007 ca arie naturală protejată de importanţă
comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
Situl ‖Câmpia Careiului‖ este situat pe teritoriul judeţelor Satu Mare şi Bihor, pe o suprafaţă
totală de cca. de 24.224,0 ha în proporţie de 62% (SM) şi 32%(BH).
În judeţul Satu Mare se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 15.019 ha şi adăposteşte

un număr de 14 tipuri de habitate naturale pentru a căror conservare este necesară declararea ca
arii speciale de conservare, din care patru sunt prioritare.
Situl de importanţă comunitară ‖Câmpia Careiului‖ se suprapune cu aria de protecţie specială

avifaunistică ‖Câmpia Nirului – Valea Ierului‖ în proporţie de cca. 64 % (în judeţul Satu Mare)
şi cuprinde rezervaţiile naturale de interes naţional, declarate prin Legea nr. 5/2000 : ‖Pădurea
de frasin Urziceni‖, ‖Dunele de nisip de la Foieni‖, ‖Mlaştina Vermeş‖ şi situl CORINE
biotop: "Grădina Cailor" – Urziceni (S:360 ha).
22. Hartă: Situl Natura 2000 ”Câmpia Careiului” ROSCI0020

155
Câmpia Careiului este localizată pe teritoriul judetului Satu Mare, la graniţă cu Ungaria,
pe raza comunelor Urziceni, Foieni, Berea, Ciumeşti, Sanislău şi Pişcolt. Limitele nordică şi
vestică ale sitului sunt constituite de graniţă cu Ungaria; limita sudică este constituită de limita
comunei Pişcolt şi în acelaşi timp limita sudică a judeţului Satu Mare, iar limita estică este
constituit de calea ferată Oradea-Satu Mare până în apropierea localităţii Sanislău, după care
ocoleşte pe la vest cele cinci localităţi limitrofe: Sanislău, Ciumeşti, Berea, Foieni şi Urziceni.
Pe teritoriul sitului există patru sate cu populaţie redusă: Urziceni-Pădure, Horea, Resighea şi
Scărişoara Nouă.
În urma proceselor geologice (mişcări de scufundare inegală a două blocuri - cel Someşan si cel
al Nirului) a fost depus material aluvionar - o mare cantitate de nisipuri, care uneori ating
grosimea de 70-90 m. Nisipurile răscolite de vânt au dus la formarea dunelor care se întind de
la Urziceni-Pădure până la Valea lui Mihai. Dunele au orientare aproximativ nord-sudică.
Microrelieful este format din dune, interdune şi depresiuni. Înălţimea sitului este de 150-160 m,
cu o energie de relief redusă (10-20 m).
Hidrografia este constituită din pârâuri cu debite reduse şi fluctuante: Horea, Scărişoara, Berea
şi Valea Neagră. Există mai multe canale construite pentru a deseca unele zone mlăştinoase. De
asemenea, există mai multe bălţi artificiale, de dimensiuni reduse, pe raza localităţilor:
Urziceni-Pădure, Foieni, Sanislău.
Zonele mlăştinoase ocupă suprafeţe mai întinse, de obicei în zonele interdunale. Cele mai
importante se găsesc între localităţile Sanislău şi Resighea.
Vegetaţie:
Câmpia Careiului cuprinde şase categorii mari de vegetaţie: păduri, zăvoaie, pajişti
psamofile, pajişti mezofile, vegetaţie higrofilă şi hidrofilă.
În perimetrul sitului au fost identificate următoarele tipuri de habitate:
• Depresiuni umede intradunale;
• Dune cu Corynenephorus şi Agrostis;
• Dune Panonice*;
• Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetaţie din
Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion;
• Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie de Chenopodion rubri şi Bidention;
• Pajişti panonice şi vest pontice pe nisipuri*;
• Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase;
156
• Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel
montan şi alpin;
• Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis);
• Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae,
Salicion albae)*;
• Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau
Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris);
• Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp*;
• Păduri balcano-panonice de cer şi gorun;
• Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alb
Dunele de nisip de la Foieni Păduri ripariene mixte cu stejar, ulm şi frasin
Mlaştina Vermeş Habitate umede
157
Importanţă :
Situl ―Câmpia Careiului‖ adăposteşte un număr de 14 tipuri de habitate naturale a căror

conservare necesită declararea ariilor speciale de conservare. În aceste habitate au fost
identificate un număr de 32 asociaţii vegetale importante din punct de vedere fitosociologic. Au
fost identificate un număr de 843 de specii de cormofite şi animale, dintre care 54 de specii sunt
trecute în anexa 2 a Directivei Habitate. Pe lângă acestea, un număr de 41 de specii sunt strict
protejate de legislaţia europeană (DH si DP), iar un număr de 77 specii sunt strict protejate de
legislaţia naţională.
Situl Natura 2000 Câmpia Careiului are o importanţă deosebită pentru:
- Speciile de mamifere: Spermophilus citellus (popândău).
Popândău (Spermophilus citellus)
- Speciile de amfibieni: în Romînia trăiesc 19 specii, iar în Câmpia Careiului există 13 specii,
dintre care 9 sunt strict protejate. Populaţiile acestora sunt bine reprezentate. Zonele umede
(mlaştinile), care au suprafeţe extinse aici, oferă condiţii optime pentru aceste categorii de
vieţuitoare. Populaţiile speciilor de amfibieni sunt extreme de numeroase. Au fost observate în
acest sit următoarele specii de amfibieni şi reptile: Bombina bombina (buhai de baltă cu burta
roşie), Bombina variegata (buhai de baltă cu burtă galbenă), Emys orbicularis (broasca
ţestoasă de apă), Triturus cristatus (triton cu creastă) şi Triturus dobrogicus (triton cu creastă
dobrogean), Lacerta agilis, Zootoca vivipara, Coronella austriaca (şarpele de alun ) şi Natrix
natrix (şarpele de apă).
158
Buhai de baltă cu burta galbenă Buhai de baltă cu burta roşie
Broasca ţestoasă de apă Triton cu creastă
Coronella austriaca Şarpele de alun Natrix natrix Şarpele de casă
159
-Speciile de peşti: Cobitis taenia (zvârlugă), Misgurnus fossilis (ţipar), Rhodeus sericeus
amarus (boarca), Umbra kramerii (ţigănuş);
- Speciile de păsări: Un număr de 32 de specii dintre cele 151 identificate, necesită

declararea ariilor speciale de conservare. Pe lângă acestea, alte 82 de specii sunt strict
protejate de lege. Suprafeţele întinse de pădure, ca şi zonele mlăştinoase oferă condiţii
optime de viaţă (hrană şi adăpost).
- Speciile de nevertebrate: Callimorpha quadripunctaria – specie prioritară , Euphydryas

maturna, Lycaena dispar, Maculinea teleius, Odontopodisma rubripes);
Callimorpha quadripunctaria Lycaena dispar
Speciile de plante: Deşi pe suprafaţa sitului doar 8 specii sunt strict protejate din cele 240
identificate, se consideră acest sit ca fiind deosebit de important din punct de vedere botanic şi
fitogeografic, pentru fitocenozele pe nisipuri care sunt extrem de rare în România.
Situl Câmpia Careiului prezintă o importanţă deosebită pentru următoarele specii de plante:
Adenophora lilifolia, Aldrovanda vesiculosa (otrăţel), Angelica palustris (angelică de baltă),
Cirsium brachycephalum (pălămidă), Eleocharis carniolica, Iris humilis sp.arenaria (iris),
Marsilea quadrifolia (trifoiaş de baltă), Pulsatilla pratensis sp. hungarica (dediţel păros – care
este o specie prioritară).
160
Adenophora lilifolia Cirsium brachycephalum Iris humilis sp. arenaria
Clopoţei
Angelica palustris Pulsatilla pratensis subsp. Hungarica

Dediţel păros
Vulnerabilitate :
Presiunea antropică s-a exercitat în Câmpia Careiului, de-a lungul timpului , sub forma
defrişărilor, a asanărilor şi a nivelărilor dunelor de nisip. Ca urmare s-a redus îngrijorător
suprafaţa pădurilor şi s-a înrăutăţit structura lor. La fel s-a modificat compoziţia covorului
vegetal al nisipurilor, restrângându-se arealul speciilor spontane, mai ales a celor acvatice.
161
Spre sud de limita sitului fitocenozele naturale au fost înlocuite în majoritate de culturi agricole
şi păduri de salcâm (Robinia pseudacacia), ceea ce a dus la reducerea drastică a biodiversităţii.
Fauna de asemena are tendinţa de a se modifica şi de a urma un proces de succesiune
spre biotopurile aride, precum şi spre reducerea simţitoare a biodiversităţii. Păşunatul abuziv
conduce la degradarea învelişului vegetal, la dereglări ale lanţurilor trofice, la apariţia de mari
suprafeţe dezgolite de vegetaţie, procese urmate de înmulţirea lăcustelor, cosaşilor, greierilor.
Degradarea progresivă a covorului vegetal determină degradarea solului asupra căruia începe să
se exercite acţiunea de eroziune, mai întâi de suprafaţă apoi de adâncime.
Braconajul şi recoltarea neautorizată a speciilor din flora şi fauna sălbatică în vederea
comercializării sau prelucrării industriale determină reducerea biodiversităţii Câmpiei
Careiului.
O parte din pădurile din zona Foieni sunt seculare. Interesele economice din zona duc la
tăierea acestor trupuri de pădure şi la înlocuirea lor cu salcâm, ceea ce are o influenţă deosebit
de nefavorabilă pentru păstrarea biodiversităţii. Dunele înierbate au fost în mare parte folosite
pentru agricultură (plantaţii de viţă de vie), iar pajiştile sunt folosite pentru culturi agricole sau
pentru păşunat sau fâneaţă.
Singurele habitate mai puţin modificate sunt zonele mlăştinoase. Unele dintre acestea au
fost desecate de-a lungul timpului, ceea ce a dus la modificarea drastică a biodiversităţii lor.
Cel mai recent exemplu este desecarea aproape în totalitate a mlaştinii de la Vermeş (com.
Sanislău), a cărei suprafaţă activă s-a redus considerabil în urma cu doar câţiva ani.
Managementul sitului Câmpia Careiului : Organismul responsabil pentru managementul

sitului este Fundaţia Freies Europa Weltanschauung - Cluj Napoca.
162
C) Situl Natura 2000 ROSCI0020 “Câmpia Ierului”
Situl a fost declarat ca arie naturală protejată de importanţă comunitară prin Ordinul MMDD
nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă
comunitară.
Acest sit se întinde pe teritoriul judeţelor Bihor şi Satu Mare pe o suprafaţă totală de 21.785 ha.
Pe teritoriul judeţului Satu Mare se întinde pe o suprafaţă de 7842 ha şi se suprapune cu aria de
protecţie specială avifaunistică Câmpia Nirului – Valea Ierului în proporţie de cca. 34 % (în
judeţul Satu Mare).
.
23. Hartă: ”Câmpia Ierului” ROSCI0021
163
• Caracterizare:
Situată în sectorul nordic al Câmpiei de Vest, valea joasă a Ierului străbate o distanţă de circa
85 km, având o lăţime ce variază între 5 şi 15 km.În urma lucrărilor de hidroameliorare
efectuate în perioada 1968- 1980 aspectul regiunii s-a schimbat radical. În locul mlaştinilor şi
bălţilor de odinioară au apărut terenuri agricole întinse.
În urma activităţilor antropice s-a modificat mult şi compoziţia florei şi faunei , nu
numai datorită desecărilor ci şi defrişărilor, desţelenirii, chimizării etc.În prezent vechile
habitate caracteristice văii Ierului cu flora şi fauna specifică se mai întâlnesc numai insular ca
de exemplu: staţiunea Lacul Vărgat de la Săcuieni, mlaştina de la Dindeşti (polderul de la
Andrid), sărăturile de la Hotoan, mlaştinile din zona Sălacea-Galoşpetru - Tarcea, "Lacul
Fazanului" şi aninişurile de la Diosig, staţiunea de broaşte de mlaştină (Rana arvalis ) de la
Andrid etc.
• Importanţă:
Valea Ierului cuprinde o parte din rămăşiţele întinselor zone umede din această zonă a
ţării. Este caracterizată prin o varietate a habitatelor semi-naturale, fâneţe, păşuni, tufărişuri,
terenuri arabile extensive, păduri de foioase, lacuri de acumulare, heleştee şi zone mlăştinoase.
A fost declarată ca SCI pentru conservarea a 12 habitate de interes comunitar din care 4
sunt prioritare: 1530* „Pajişti şi mlaştini sărăturate panonice şi ponto-sarmatice, 91E0* Păduri
aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, salicion albae),
40AO* „Tufărişuri subcontinentale peri-panonice‖ şi 6250* „Pajişti stepice panonice pe loes‖,
4 specii de amfibieni, 10 specii de peşti, 5 specii de insecte şi 5 specii de plante de interes
conservativ comunitar.
În perimetrul sitului de importanţă comunitară Câmpia Ierului au fost identificate
următoarele tipuri de habitate:
• Pajişti şi mlaştini sărăturate panonice şi ponto-sarmatice*;
• Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae
şi/sau Isoeto-Nanoiuncetea ;
• Lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocarition;
• Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetaţie din
Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion;
• Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie de Chenopodion rubri şi Bidention;
• Tufărişuri subcontinentalo peri-panonice*;
164
• Pajişti panonice pe loess*;
• Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel
montan şi alpin;
• Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae,
Salicion albae)*;
• Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau
Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris)
• Păduri balcano-panonice de cer şi gorun;
• Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba.
Polderul de la Andrid Valea Ierului – habitate de pajişti şi

zoneumede
Dintre speciile de animale şi plante identificate în acest sit, o importanţă deosebită prezintă
următoarele specii :
• Specii de mamifere: vidra (Lutra lutra) şi popândăul (Spermophilus citellus).
• Specii de amfibieni şi reptile: buhai cu burta galbenă (Bombina variegata), buhai cu
burta roşie (Bombina bombina), triton cu creastă (Triturus cristatus), broasca ţestoasă
de apă (Emys orbicularis).
• Specii de peşti: zvârlugă (Cobitis taenia), porcuşor de nisip (Gobio albipinnatus), ţipar
(Misgurnus fossilis), boarca (Rhodeus sericeus amarus), ţigănuş (Umbra krameri).
165
Zvârlugă Ţipar
• Specii de nevertebrate: Anisus vorticulus, Callimorpha quadripunctaria , Euphydryas

maturna, Lycaena dispar.
Euphydryas maturna Lycaena dispar
• Specii de plante: Aldrovanda vesiculosa (otrăţel), Cirsium brachycephalum (pălămidă),

Eleocharis carniolica (pipiriguţ), Marsilea quadrifolia (trifoiaş de baltă).
166
Pălămidă Otrăţel - Floare
Trifoiaş de baltă Pipiriguţ
Managementul sitului de importanţă comunitară Câmpia Ierului: până la momentul de faţă

acest sit Natura 2000 conform prevederilor Ordinului Ministerului Mediului şi Pădurilor nr.
1533/2008 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale
protejate care necesită constituirea de structuri de administrare şi a Metodologiei de atribuire
a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare,
nu a fost dat în custodie.
Vulnerabilitate:
167
În trecutul geologic, în locul albiei actuale a râului Ier se afla un şanţ tectonic, care era
de fapt valea comună de scurgere a Tisei şi a afluenţilor săi în perioada glaciaţiunilor. În urma
mişcărilor tectonice de ridicare de la sfârşitul pleistocenului, râurile deviază din această vale
comună în alte direcţii. Doar Ierul a rămas să curgă, în continuare, aici, formând numeroase
meandre şi creând imense terenuri mlăştinoase.
Configuraţia arhaică a teritoriului se caracteriza prin dominanţa staţiunilor cu exces de
umiditate, îndeosebi a mlaştinilor, care formau complexe, împreună cu pădurile de luncă şi
aninişurile
Majoritatea pădurilor mezofile de pe malurile Ierului şi de pe colinele învecinate au fost
defrişate cu mai multe secole în urmă, dar caractrul arhaic al zonei a fost modificat cel mai mult
în urma lucrărilor de regularizare a Ierului şi de asanare, efectuate în zonă, în principal în
perioada 1967 – 1980.
În urma acestora, azi se găseşte aici o câmpie – Câmpia Ierului – dominată de terenuri agricole.
Reminiscenţele bălţilor şi mlaştinilor de altă dată s-au păstrat doar în staţiuni restrânse. În valea
Ierului nu predomină speciile legate de ariile umede, ci chiar cele întâlnite în habitatele cu
tendinţă mezofilă sau xerofilă, generate de asanarea zonei şi de extinderea culturilor agricole.
Presiunea antropică, tot mai agresivă asupra sitului s-a evidenţiat în urma schimbărilor
survenite în covorul vegetal, în urma multiplelor intervenţii ale omului în această zonă, mult
amplificate după asanare.
S-a dezvoltat în multe locuri fenomenul de uscare a solului, în altele s-au extins
sărăturile, pe când în ape procesul de eutrofizare capătă proporţii.
Presiunea antropică, mai ales lucrările de canalizare şi de aridizare a habitatelor au
determinat modificări specifice ale faunei Câmpiei Ierului:
o degradarea mecanismelor de autopurificare ale râului de către procesele de
poluare,
o modificări în structura ihtiofaunei determinate de canalizarea Ierului,
o declinul ornitofaunei datorită asanării zonelor umede,
o influenţa reducerii pădurilor de şes asupra faunei Ierului.
Următorii factori pot afecta negativ conservarea biodiversităţii şi a habitatelor din situl Câmpia
Ierului:
168
schimbarea habitatului semi-natural (fâneţe, păşuni) datorită încetării activităţilor agricole
ca cositul sau păşunatul
braconaj
desecarea zonelor umede prin canalizare de-a lungul râurilor, pe zone de şes, în turbării
mari
adunarea lemnului pentru foc
împăduririle zonelor naturale sau seminaturale (păşuni, fânaţe etc.)
schimbarea majoră a habitatului acvatic (ex. construirea barajelor).
169
8. Valorile naturale comune din zona ţintă a proiectului
Datorită faptului că în cele două judeţe transfrontaliere (Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu

Mare) se protejează valori naturale asemănătoare, pe parcursul anilor trecuţi s-au format mai
multe idei cu scopul colaborării şi protecţiei naturii:
1. În cadrul proiectului ”Împreună pentru reabilitarea Văii Ierului!” -

”Together for the rehabilitation of Ier Valley” derulat de către Universitatea de Vest ‖Vasile
Goldiş‖ Arad, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul Phare CBC 2005
România-Ungaria, cod RO 2005/017-536.01.01.01.24 s-a realizat un studiu ştiinţific, care avea
ca scop conservarea biodiversităţii şi a speciilor şi habitatelor din zonă cercetată prin
constituirea unor arii naturale protejate şi contribuţia la crearea reţelei ecologice Natura 2000 în
România.
Importanţa studiului este deosebită şi pentru faptul, că aria cercetată de experţii din
domeniul ecologic şi protecţiei mediului din România şi din Ungaria, se află în zona
transfrontalieră româno-ungaro. Experţii, în perioada august 2007 – iulie 2008 au efectuat
deplasări pe teren în Valea Ierului unde au investigat flora, vegetaţia, fauna, ecologia şi
aspectele protecţiei mediului.
2. Scopul programului „Crearea Ecoregiunilor în judeţele Szabolcs-Szatmár-
Bereg şi Satu Mare” a fost crearea unui sistem comlex cu mai multe nivele de dezvoltare a
teritoriului din regiune, ţinând cont de păstrarea valorilor naturale şi de zonă, precum şi de
principiul de bază al exploatării durabile.
3. În proiectul intitulat ”Feasibility check of the designation of a

Transboundary Protected Area between Romania and Hungary (the example of Carei
Plain and Bátorliget)” în scopul înfiinţării unui parc natural în zona transfrontalieră româno-
maghiară, specialiştii au iniţiat includerea în acest parc natural din zona Câmpiei Nirului a unei
suprafeţe de 24.000 ha din partea română (14.000 ha din judeţul Satu Mare şi 10.000 de ha din
judeţul Bihor) şi 20.000 de ha din partea maghiară.
Ariile speciale de conservare de interes prioritar ‖Csaholc-Garbolc‖ - HUHN20054 şi
‖Rozsály-Csengersima‖ - HUHN20055 şi aria de protecţie specială avifaunistică ‖Szatmár-
Bereg‖ - HUHN10001 situate în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg şi situl de importanţă
comunitară ROSCI0214 ‖Râul Tur‖ şi aria de protecţie specială avifaunistică ROSPA0068
170
‖Lunca inferioară a Turului‖ din judeţul Satu Mare cuprind habitate şi specii protejate care se
găsesc în ambele părţi, ale căror conservare necesita declararea sitului Natura 2000:
Habitate ale căror conservare necesită desemnarea sitului (*- habitate de interes
prioritar):
Cod Habitat Reprezentativitate Acoperire Starea de

HU RO HU RO HU RO
Pajişti de
altitudine joasă
– Lowland hay
meadows
6510
(Alopecurus
pratensis, B B C C B B
Sanguisorba
officina)
91E0* Păduri
aluviale cu
Alnus glutinosa
şi Fraxinus
excelsior (Alno-
Padion, Alnion
incanae, salicion
91E0* albae) - Alluvial
forests with
B A C B B B
Alnus glutinosa
and Fraxinus
excelsior (Alno-
Pandion, Alnion
incanae, Salicion
albae)
Păduri mixte cu
Quercus robur,
Ulmus laevis,
Fraxinus
excelsior sau
Fraxinus
angustifolia,
riverane
91F0 marilor fluvii
(Ulmenion A B C B C B
minaris) -
Riparian mixed
forests of
Quercus robur,
Ulmus laevis and
minor, Fraxinus
excelsior or
171
angustifolia,
along the great
rivers
Specii de animale care au stat la baza desemnării siturilor Natura 2000
Specii de păsări de interes comunitar şi care au stat la baza desemnării siturilor

Natura 2000:

populaţiei
HU RO
A229 Alcedo atthis C D

(pescăraş albastru)
A060 Aythya nyroca D C
(raţa roşie)
A021 Botaurus stellaris D C
(buhai de baltă)
A031 Ciconia ciconia C C
(barza albă)
A030 Ciconia nigra B C
(barza neagră)
A081 Circus aeruginosus C C
(erete de stuf)
A084 Circus pygargus B D
(erete sur)
A122 Crex crex A C
(cristel de câmp)
Dendrocopos medius
A238 (ciocănitoare de C D
stejar)
Dendrocopos syriacus
A429 (ciocănitore de C D
grădină)
A236 Dryocopus martius C D
Α022 Ixobrychus minutus D D
(stârc pitic)
A339 Lanius collurio C D
A339 Lanius minor D D
(sfrâncioc cu fruntea
172
neagră)
A246 Lullula arborea C D
(ciocârlie de pădure)
A023 Nycticorax nycticorax D C
(stârc de noapte)
A072 Pernis apivorus D D
(viespar)
A234 Picus canus C D
Mamifere:
populaţiei
HU RO
1355 Lutra lutra (vidra) C C
Amfibieni, reptile:
populaţiei
HU RO
Bombina bombina
1188 (buhai de baltă cu C C
burta roşie)
Emys orbicularis
1220 (broasca ţestoasă de C C
apă)
Peşti:
populaţiei
HU RO
Cobitis taenia
1149 C C
(zvârlugă)
Misgurnus fossilis
1145 C C
(ţipar)
1114 Rutilus pigus C C
173
(babuşcă de Tur)
Umbra krameri
2011 D D
(ţigănuş)
Nevertebrate:
populaţiei
HU RO
1074 Eriogaster catax C C
Lucanus cervus D C
1083
(croitorul mare)
1060 C B
Lycaena dispar
1059 C B
Maculinea teleius
Specii de plante care au stat la baza desemnării siturilor Natura 2000

populaţiei
HU RO
Iris aphylla ssp.
4097 C B
Hungarica (iris)
Ariile speciale de conservare de interes prioritar ‖Pădurea Ömböly şi Pădurea-Fény‖

- HUHN20035 şi ‖Pădurea-Terem‖ - HUHN20058 situate în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg
şi siturile de importanţă comunitară ROSCI0220 ‖Câmpia Careiului‖ şi ROSCI0021
‖Câmpia Ierului‖ şi aria de protecţie specială avifaunistică ROSPA0016 ‖Câmpia Nirului-
Valea Ierului‖ din judeţul Satu Mare cuprind habitate şi specii protejate care se găsesc în
ambele părţi, ale căror conservare necesita declararea sitului Natura 2000:
174
Habitate ale căror conservare necesită desemnarea sitului
(*- habitate de interes prioritar):
Cod Habitat Reprezentativitate Acoperire Starea de

HU RO HU RO HU RO
Păduri mixte
cu Quercus
robur, Ulmus
laevis,
Fraxinus
excelsior sau
Fraxinus
angustifolia,
riverane
marilor fluvii
(Ulmenion
91F0 B B C B B B
minaris) -
Riparian mixed
forests of
Quercus robur,
Ulmus laevis
and minor,
Fraxinus
excelsior or
angustifolia,
along the great
rivers
Vegetaţie de
silvostepă
eurosiberiană
cu Quercus
91I0* C A C B C B
spp. - Euro-
Siberian steppic
woods with
Quercus sp
Stepe panonice
6260* nisipoase -
C A C A C B
Pannonic sand
steppes
175
Specii de animale care au stat la baza desemnării siturilor Natura 2000
Specii de păsări de interes comunitar şi care au stat la baza desemnării siturilor Natura
2000:

populaţiei
HU RO
A030 Ciconia nigra

D D
(barza neagră)
Amfibieni, reptile:

populaţiei
HU RO
Bombina bombina
1188 (buhai de baltă cu C C
burta roşie)
Emys orbicularis
1220 (broasca ţestoasă de C C
apă)
Triturus cristatus
1166 D C
Peşti:

populaţiei
HU RO
Misgurnus fossilis
1145 D C
(ţipar)
176
Nevertebrate:

populaţiei
HU RO
Cerambyx cerdo
1088 D C
(croitorul mare)
1052 Euphydryas maturna B C
Lucanus cervus
1083 D D
(rădaşcă)
1060 Lycaena dispar C B
1059 Maculinea teleius D B
Specii de plante care au stat la baza desemnării siturilor Natura 2000::

populaţiei
Pulsatilla pratensis
4110 ssp. hungarica C A
(dediţel păros)
177
9. Prezentarea speciilor care au stat la baza desemnării siturilor Natura
2000 din zona ţintă a proiectului
Specie Descrierea speciei

Aspect
Lungimea corpului este 16-17 cm, anvergura aripilor 24-26 cm, iar
greutatea corpului 34-46 g. Este o pasăre cu o constituţie îndesată, cu
coadă scurtă şi cioc drept, ascuţit. Creştetul capului, ceafa, spatele şi
coada sunt de un albastru sclipitor. De la ochi până la orificiul urechii
are un petic de culoare ruginie, de aici pe linia gâtului în jos se poate
observa o pată mică albă. Deasemenea are o pată albă şi pe gât. Partea
inferioară este de culoare ruginie. Picioarele roşii, scurte, la capăt
degetele sunt lipite.
Mod de viaţă
Este o adevărată pustitoare de plevuşcă. Pândeşte peştii mai mici de pe
crengile copacilor. Pe malul apei, acolo unde tufele, copacii se apleacă
asupra apei, se aşează pe capătul unei crengi şi şi pândeşte apa şi viaţa
din apă cu răbdare, nemişcată. Îndată ce un păstrăv sau alt pui de peşte
Alcedo atthis se apropie de suprafaţa apei, pescăraşul albastru se aruncă, prinde prada
(Pescăraşul cu falţul ascuţit al ciocului, după care se va scutura de apă, se aşează pe
albastru) o creangă din nou şi îşi consumă prada. Are o digestie enorm de rapidă,
1. iar oasele, solzii, aripioarele icneşte afară. Culoarea sa pestrită serveşte
atât pentru apărare cât şi inducere în eroare. Culoarea părţii inferioare
este asemănătoare unei frunze uscate, deci peştele nu bănuieşte
pericolul. În schimb culoarea spatelui este ca şi oglinda albastră,
strălucitoare a apei, tocmai de aceea nu va fi observată de sus de
pasărea de pradă. În acele locuri, unde în lungul pârâului sau a
braţurilor moarte nu există crengi ce se apleacă deasupra apei, se va
aşeza pe un copac apropiat sau dună de nisip şi din când în când zboară
deasupra apei, şi pluteşte asupra oglinzii ei.
Reproducere
Cuibăreşte în lungul râurilor şi pârâurilor: scobeşte un burlan orizontal
de cca un metru lungime în secţiunea abruptă (verticală) de pe malul
apei, iar la capătul acestui burlan formează o căldare. Nu îşi
construieşte cuib, ci pe oasele icnite afară va depune câte 6-7 ouă
rotunde, albe; clocitul durează 21-27 zile.
Sursă: http://olhares.aeiou.pt/guarda_rios_alcedo_athis_foto2259880.html
178
Caracteristice
Angelica de baltă este un relict glaciar, care şi în ciuda încălzirii

treptate a climei reci timp de mii de ani, s-a putut menţine în această
parte a habitatelor. Cu unele excepţii, graniţa vestică a habitatelor de
astăzi se găseşte în Ungaria. Se găseşte în unele zone ale Câmpiei
Nirului pe teritoriul Ungariei şi României, în bălţile de mesteacăn şi de
salcie, zona de microclimă răcoroasă a adânciturilor dintre dunele de
Angelica palustris
nisip, şi în fâneţele de baltă umede.
(Angelica de baltă)
2. În Europa specia de plantă este periclitată, de aceea figurează şi în Lista
Roşie. Este protejată prin Convenţia internaţională de la Berna şi prin
Directiva de Habitate din UE.
Este o plantă perenă, de mărime mare, care poate atinge înălţimea de
50–100 cm. Frunzele de la rădăcină sunt culcate pe sol, au coloană
fracţionată, frunzele sunt ovale, cu umeri de forma inimii sau înguste,
cu margini dur dinţate. Floarea are 5 dinţi ovali. Nu au guler şi frunze
cu guler. Petalele au vârf crestat, îndoit. Coastele din spatele plantei
abia se observă. Manşeta frunzelor este uşor umflată.
Sursă: Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare
179
Aspect
Este o specie de mărime medie. Şi-a primit numele după nasul său
interesant şi decorativ, care se aseamănă cu nasul câinelui mops.
Urechile, care sunt mari şi late în comparaţie cu mărimea corpului,
sunt lipite la vârful capului. La câteva exemplare, pe marginea externă
a urechilor se poate observa un mic lob din piele. Trăguşul urechii are
o lungime medie, şi formă triunghiulară. Blana este relativ lungă, pe
spate de culoare neagră, mai rar maroniu-negricios, capătul firelor de
păr cenuşiu deschis. Datorită acestei coloristici culoarea spatelui pare
să fie argintie. Partea de pe burtă (partea inferioară) are o culoare
cenuşie închisă. Nasul, urechile şi aripile sunt negre.
Barbastella
3. barbastellus Mod de viaţă
(Liliac cârn)
Vânează în păduri, în luminişuri de păduri, în preajma lacurilor mici
din păduri, la o altitudine între doi şi zece metri. Are un zbor rapid, cu
viraje bruşte. Hrana este formată din insecte mici, fluturi, ţânţari,
păianjeni. De obicei nu parcurge distanţe mari, dar sunt înregistrări
despre parcurgerea unor drumuri de sute de kilometri.
Reproducere
Cele mai multe specii de lilieci trăiesc în colonii, numai câţiva sunt
singuratici. Aceştia îşi delimitează un teritoriu, de unde alungă
intruşii. Primăvara, femelele se reunesc în cavităţi, bârlogi. Puii se vor
naşte în aceste locuri numite adăposturi pentru naşterea puilor.
Sursă: http://www.geographic.hu/index.php?act=napi&id=15431
180
Aspect
Este una dintre cele mai mari specii de bufniţe, cu o înălţime de 65
cm, cu o anvergură a aripilor de 160 cm, şi o lungime a cozii de 26
cm. Femela este mai mare şi mai grea, decât masculul, greutatea
variază între 1800-4500 grame. Culoarea spatelui (părţii superioare)
este ruginie, cu dunguliţe negre, partea inferioară este de culoare
gălbuie, cu modele ondulate maronii. Smocurile lungi de pene la
urechi sunt bine vizibile. Picioarele sunt acoperite cu pene, aripile nu
ajung până la vârful cozii.
Mod de viaţă
Este o pasăre răpitoare de noapte, ziua se odihneşte în fisurile
stâncilor, scorburile copacilor. Pe lângă păsări şi mamiferele mai mici,
vânează şi iepurile. Datorită dimensiunilor sale mari, doboară şi alte
bufniţe, iezi de căprioare şi vulpi. Este pasăre de noapte, dar au fost
observate şi exemplare care au vânat ziua. În timpul vânatului se
4.
Bubo bubo bazează pe vederea şi auzul foarte fin. În natură, de regulă nu trăiesc
(Bufniţa) mai mult de 20 de ani, însă în captivitate pot trăi chiar şi până la 60 de
ani.
Reproducere
Trăieşte singuratic. Perechile de bufniţe, perechi permanente,
persistente unul lângă altul o viaţă întreagă se vor uni doar în perioada
de clocire. Bufniţele îşi apără intens teritoriul. Perioada de clocire este
cuprinsă între februarie si august. Deseori ocupă cuibul altor specii,
sau îşi face cuib pe un stei de stâncă protejat, sau la gura unei peşteri.
Femela cloceşte singură, dar în creşterea puilor este ajutată şi de
mascul. Cuibul conţine 4-6 de ouă, care sunt clocite timp de 34 de
zile. Puii încep să zboare după cca. 7 săptămâni. Bufniţele tinere
clocesc prima dată după ce ajung vârsta de 2-3 ani. Conform
observaţiilor, la vârsta de 31 de ani sunt încă capabile de reproducţie.
Sursă:http://tolweb.org/onlinecontributors/app?page=ViewImageData&service=external&sp=13891
181
Aspect
Lungimea corpului este de 40-44 cm, anvergura aripilor 77-85 cm,
greutatea corpului 430-500 grame. Penajul are culoarea nisipului, cu
modele (decoruri) mai închise la culoare. În comparaţie cu corpul, are
capul mare şi ochii mari, gălbui.
Burhinus Mod de viaţă

5. oedicnemus
(Pasărea ogorului) Se hrăneşte cu insecte, lăcuste şi gândaci, dar consumă şi şopârle şi
rozătoare mici.
Reproducere
Îşi construieşte cuibul pe pământ, într-o groapă puţin adâncă. Cuibul

conţine 2-3 ouă, pe care le clocesc ambii părinţi timp de 26-27 zile.
Puii părăsesc cuibul, devin independenţi în 35-40 zile.
Sursă: http://www.naturephoto-cz.eu/burhinus-oedicnemus-picture-35.html, Jirí Bohdal
182
Aspect
Lungimea corpului este 100-115 cm, anvergura aripilor 155-165 cm,
greutatea corpului 2200-4400 g. Majoritatea corpului este de culoare
albă sau alb murdară, cu aripi negre, cu cioc şi picioare roşii.
Mod de viaţă
Deobicei, îşi face cuibul în apropierea omului. Cândva şi-a construit
cuibul pe copaci înalţi, mai târziu pe hornuri, sau pe turnurile
bisericilor, în zilele noastre îl construieşte mai ales pe stâlpi. Locul
cuibului îşi alege în funcţie de apropierea habitatelor umede.
Scotoceşte după insecte mai mari, mormoloci, broaşte, pe fâneţele
umede, pe mirişti dar se hrăneşte şi cu rozătoare mici, peşti, şerpi,
chiar au fost cazuri când puii de barză au fost hrănite cu iepuraşi.
6. Reproducere
Berzele devin capabile de reproducere la vârsta de 3-5 ani. Perechile
de berze sunt împreună pe de-a lungul unei perioade de clocire.
Masculul îşi alege femela. Cuibul are un diametru de aproximativ 1 m,
Ciconia ciconia este construit din crengi şi căptuşit cu fân, paie, pene. Cuiburile se
(Barza albă) repară în fiecare an cu crengi noi, astfel pe parcursul anilor greutatea
unui cuib mai vechi poate să ajungă la sute de kilograme. Deseori,
familii întregi de vrăbii se mută în laturile cuibului. Cuibul conţine 4-6
de ouă, şi de la începutul lunii mai clocesc alternativ atât femela cât şi
masculul. Dacă ouăle se distrug, eventual pot depune din nou ouă, dar
în acest caz se va prelungi perioada de clocire. Puii ies din ouă după
29-30 zile. Ei sunt îngrijiţi alternativ atât de femelă cât şi de masculul.
În timp ce una din berze stă pe cuib, cealaltă aduce hrană şi apă. Puii
încep să zboare după circa 9 săptămâni, când părăsesc cuibul. După ce
au învăţat să-şi caute individual hrană, vor participa la stolul de berze,
care se adună pentru a migra.
Sursă: http://www.ujmagyarevezred.nl/ume-450.html
183
Aspect
greutatea corpului 3000 g. Majoritatea corpului este de culoare neagră,
partea inferioară este albă, ciocul, picioarele şi porţiunea din jurul
ochilor sunt roşii.
Mod de viaţă
Preferă în primul rând pădurile din apropierea habitatelor acvatice.
Pentru barza neagră este important să nu fie tulburată, nu agreează
prezenţa omului. Habitatul său este pus în pericol mai ales de
exploatările forestiere, deoarece îşi părăseşte cuibul şi atunci când sunt
tăiaţi copacii din apropiere.
Caută hrană în apă de adâncime mică, vânează cu mare plăcere
vertebrate mici, insecte de apă. Uneori, umblă după şoareci împreună
7.
Ciconia nigra cu stârci şi berze albe, pe suprafeţele agricole din apropierea cuibului.
(Barza neagră) În luna august se adună pe terenuri inundabile, în braţurile moarte,
deseori formează un stol cu stârcii. Iernează în Africa Centrală şi de
Sud şi ajunge înapoi în Europa pe la începutul lunii aprilie.
Reproducere
Îşi aşează cuibul său construit din crengi, pe o ramură mai groasă a
unui copac, în partea inferioară a coroanei (frunzişului). În cazul
distrugerii cuibului, îl reconstruieşte rar, ocupă mai degrabă un alt
cuib părăsit. Cele 3-5 ouă din cuib, sunt clocite concomitent atât de
femelă cât şi de masculul. Puii eclozează după o perioadă de clocire de
30-35 zile. Femela îngrijeşte puii, în timp ce masculul caută după
hrană. Mai târziu procură hrană alternativ şi masculul şi femela. Puii
părăsesc cuibul la mijlocul lunii iulie şi învaţă să se hrănească
individual.
Sursă: http://www.tar.hu/feketegolyahaz/hatter.htm
184
Aspect
Înălţimea corpului este 48-56 cm, anvergura aripilor 115-130 cm.

Masculul cântăreşte 400-670 grame, iar femela, 540-800 grame. Are
un cap mic, corp subţire, cu aripi şi coadă lungă. Masculul are o
coloratură cenuşie pe aripi şi pe coadă, partea inferioară este de
culoare ruginie. Femela este de culoare maroniu închis, capul şi gâtul
au culoare deschisă. Exemplarele tinere au o coloratură maronie
închisă.
Mod de viaţă
Circus Zboară la o altitudine mică, se leagănă în timpul zborului, se aruncă

8.
aeruginosus brusc pe pradă. Are şi un zbor planat. Se hrăneşte mai ales cu
(Erete de stuf) mamifere mici, cu păsări care trăiesc la sol, păsări de apă şi cu reptile.
Reproducere
Îşi construieşte cuibul în stufărişuri, din stuf şi papură. Perioada de

împerechere este luna aprilie. Perioada de clocire durează din luna
aprilie până în luna iulie. În procesul de creşterea puilor, masculul are
sarcina de a vâna şi de a duce hrana la cuib.
Cuibul conţine 4-6 ouă albicioase-albăstruie, sunt clocite timp de 31—
32 de zile. Puii încep să zboare după circa 5-6 săptămâni, când
părăsesc cuibul.
Sursă: http://allatfigyelo.lapunk.hu/?modul=oldal&tartalom=552220
185
Aspect
Înălţimea corpului este 43-47 cm, anvergura aripilor 105-120 cm.

Masculul cântăreşte 230-300 grame, iar femela cântăreşte 320-440
grame. Are un cap mic, corp subţire, cu aripi şi coadă lungă. Spatele
masculului este de culoare gri-albăstruie, extremităţile aripilor sunt de
culoare neagră. Are o dungă neagră în lungul aripilor; pieptul este de
culoare albă cu dungi roşii-maronii. Corpul femelei are o culoare
maronie, dungată, cu o dungă albă pe coadă.
Mod de viaţă
9. Circus pygargus
(Eretele sur)
Se hrăneşte cu mamifere mici, cu puii păsărilor care cuibăresc pe sol,
cu reptile, broaşte şi insecte.
Reproducere
Cloceşte mai ales pe fâneţe umede. Îşi construieşte cuibul pe sol, din
părţile uscate ale plantelor. Cuibul conţine 4-5 ouă, perioada de clocire
este de 29-30 zile. Puii încep să zboare după circa 5-6 săptămâni, când
părăsesc cuibul.
Sursă: http://allatfigyelo.lapunk.hu/?modul=oldal&tartalom=552218
186
Aspect
Lungimea corpului este 27–30 cm, anvergura aripilor 46–53 cm,

greutatea corpului 135–200 grame. Penajul superior este negricios, cu
margini maronii deschise, din această cauză lasă impresia că ar avea
solzi. Partea inferioară are o culoare maronie palidă, cu dungi roşcate
maronii. Lateral, pieptul, gâtul şi capul au culoare cenuşie. Are cioc
scurt şi puternic, cu care poate ciuguli seminţele şi cerealele. Penajul
puilor este de o culoare întunecată, negriciosă-maronie, fenomen
neobişnuit în cazul unei pasăre de câmp.
Crex crex Mod de viaţă

10.
(Cristelul de câmp)
Trăieşte singuratic. Hrana sa se compune din seminţe, cereale şi din
nevertebrate mici.
Reproducere
Perioada de clocire se situează între lunile mai-iunie, rareori cloceşte

de două ori. Îşi construieşte cuibul în adânciturile de pe sol din fire de
iarbă. Într-un cuib se găsesc 7–12 ouă de culoare cenuşiu verzui sau
roşu maronii, pe care sunt pete de culoare ruginie sau purpurii.
Perioada de clocire este de 14–18 zile şi cloceşte numai femela. Puii
încep să zboare după 5 săptămâni.
Sursă: http://www.pbase.com/michelemendi/image/74155066, M. Mendi
187
Aspect

greutatea corpului 50-80 grame. Creasta capului este roşie, gâtul şi
spatele sunt de culoare neagră, nu are pete albe pe gât şi pe cap, aşa
cum are ciocănitoarea pestriţă mare.
Mod de viaţă
Cu ciocul său puternic caută omizi sub scoarţa copacilor, apoi cu

11. limba sa lipicoasă îşi scoate hrana de acolo. Adună insecte şi păianjeni
Dendrocopos
şi de pe trunchiul copacilor.
medius
(Ciocănitoare de
Reproducere
stejar)
Este o cuibăritoare singuratică. Trăieşte în păduri de foioase bătrâne,
în păduri de stejar, în păduri de luncă, în scorbura copacilor scobită de
ea, în scorburi cu o intrare îngustă. Depune 5-7 ouă pe soclul
necăptuşit al scorburii şi le cloceşte 12-14 zile. Puii, locuitori ai
scorburii, încep să zboare după 20-21 zile.
Sursă: http://www.sevcikphoto.com/dendrocopos-medius-3.jpg.html
188
Aspect

greutatea corpului 70-80 grame. Creasta capului, gâtul şi spatele sunt
de culoare neagră, cu pete tipice albe mari. Peticul de pe faţă nu se
încrucişează cu dunga neagră. Partea inferioară a corpului este roz.
Creasta capului indivizilor tineri are culoarea roşie.
Mod de viaţă
Dendrocopos
syriacus Cu ciocul său puternic scobeşte o gaură în copac, căutând sub scoarţă
12. (Ciocănitoare de insecte, viermi, larvele acestora, apoi le scoate de acolo cu limba sa
grădină) lipicoasă. Adună insecte şi de pe trunchiul copacilor, dar îi plac şi
fructele.
Reproducere
Este o pasăre cuibăritoare singuratică. Cuibăreşte în parcuri, livezi, pe

arboretele de pe marginea drumului. Îşi scobeşte scorbura în copaci
putrezi, sau copaci de esenţă moale. Depune 4-7 ouă pe soclul
neînvelit al scorburii scobite de către ea şi le cloceşte timp de 12-13
zile. Puii locuitori ai scorburii, încep să zboare după 17-24 zile.
Sursă: http://www.wekerletelep.hu/balkani_fakopancs
189
Aspect

greutatea corpului 250-300 grame. Creasta capului este roşie, penajul
este negru. Ciocul şi inelul din jurul ochilor este de un palid gălbui,
are un gât subţire.
Mod de viaţă
13.
Dryocopus
Se hrăneşte cu larve şi insecte. Ciocăneşte cu ciocul scoarţa copacilor
martius
putrezi căutând hrană, apoi scobeşte prada găsită.
(Ciocănitoarea
neagră)
Reproducere
Scorbura sa spaţioasă, - cu o intrare ovală, - care este scobită de către

ea şi se situează la mare înălţime. Scorbura abandonată este ocupată
de alte păsări, mai ales de porumbelul de scorbură. Cuibul conţine 4-5
ouă, pe care le cloceşte 17-19 zile.
Sursă: http://hu.wikipedia.org/wiki/Fekete_hark%C3%A1ly
190
Aspect
Lungimea corpului este 55-65 cm, anvergura aripilor 88-95 cm.
Femela şi masculul sunt asemănătoare, greutatea lor variază între 350-
550 grame. Penajul este de culoare albă încă de la naştere, iar ciocul
este de culoare neagră. Culoarea piciorului este mai deschisă, de
obicei se termină într-un „papuc‖ galben, care se poate observa bine în
timpul zborului. Faţa este de culoare albăstruie, dar în perioada
reproducerii, pentru un scurt timp devine portocalie. În timpul
reproducerii penajul şi este alb, şi îşi dezvoltă pe cap frumoase pene
ornamentale (creastă).
Mod de viaţă
Are o mărime medie, aparţine grupei picioroangelor. Habitatele sale
sunt alcătuite din mlaştini cu apă dulce, lagune, zone de luncă. Se
hrăneşte cu peşti, amfibieni, insecte de apă – uneori foloseşte strategia
de vânare a egretelor care se bazează pe aşteptare şi apoi năvălire
fulgerătoare, alteori, agită nămolul în apa puţin adâncă şi aleargă după
14. pradă.
Egretta garzetta Este o pasăre migratoare pe distanţe mari, petrece iarna în Africa şi
(Egreta mică) Asia de Sud. Pe teritoriul Ungariei şi României se pot observa din
martie până în septembrie.
Are un zbor caracteristic, asemănător cu zborul altor egrete: întinde
picioarele în spate, îşi îndoieşte în spate gâtul în formă de S, şi
înaintează în aer cu bătăi de aripi lente şi greoaie. Scoate un sunet
ţipător, scurt şi ascuţit.
Reproducere
Asemănător altor specii de erete, formează baze de clocire, în general
în pădurile aluviale de pe lângă râuri, în apropierea grupurilor de
copaci din mlaştini. Îşi construieşte cuibul pe tufişuri şi copaci, mai
ales din crengi folosind puţine materiale de construcţie. Împerecherea
are loc în luna mai.
Într-un an cloceşte o singură dată. Depune 3-6 ouă, pe care le clocesc
alternativ ambele părinţi timp de 21-27 zile. Puii ies din ouă cu pene
de puf alb, părăsesc cuibul după 40-45 de zile.
Sursă: Societatea Carpatină Ardeleană Satu Mare
191
Caracteristice
15. Eleocharis Este o specie de talie mică, dens înierbită (10-20 cm). Tija are patru
carniolica muchii, festonul din vârf este mai mic de un centimetru.
(Pipiriguţ) Se găseşte în locuri izolate, în habitate umede, pe malul pârâurilor din
munte, periodic pe pajişti inundate.
Sursă: http://www.pbase.com/milv/image/80429908
192
Aspect
Lungimea corpului este 28-44 mm. Atât viermii tineri cât şi indivizii
bătrâni sunt asemănători în culoare, viermii în ultimul stadiu au păr
mai des şi mai lung.
Mod de viaţă
Habitatele viermelui Eriogaster catax sunt marginile pădurilor,

tufişurile de pe laturile calde, sudice ale dealurilor şi munţilor, fâneţele
16. Eriogaster catax cu tufişuri, păşunile cu tufişuri. Viermele Eriogaster catax se hrăneşte
în principal cu porumbar şi păducel, dar rareori consumă specii de
răchiţă-, plop- şi stejar. În stadiul timpurie al viermilor, trăiesc în
cuiburi de viermi. Mai târziu viermii părăsesc acest cuib şi se pot
observa doar individual.
Reproducere
Viermii ies din larvă la sfârşitul lui martie. În zone mai răcoroase sau
în cazul iernilor îndelungate la începutul-mijlocul lunii aprilie, mai
ales în perioada înfloririi porumbarului. Viermii se dezvoltă rapid,
aproximativ într-o lună ajung la maturitate.
Sursă: http://macrolepidoptera.hu/index.php?s=4&sid=6&cd=initgenus&iss=0&g=0, Sum Szabolcs
193
Aspect
La început ouăle au o culoare portocalie deschisă. Cu trecerea
timpului ele se închid la culoare şi capătă o nuanţă maronie-roşcată;
această indică faptul că se apropie timpul ieşirii larvelor. Se observă
uşor crisalidele colorate cu pete negre şi cu modele de culoare
portocalie pe o bază de culoarea oaselor.
Mod de viaţă
Viermii consumă frunze şi lăstari, rod epiderma inferioară a funzelor,
decojindu-le. Viermii tineri în stadiul 3 de larvă părăsesc planta şi
petrec vara, apoi iarna printre frunzele uscate în grupuri mai mici. În
aceaste perioade nu există perioade de alimentaţie. Viermii care au
trecut de iarnă nu se mai caţără pe frunzele copacilor sau a tufişurilor,
Euphydryas ci se hrănesc pe plante cu tulpini moi. Perioada de zbor ţine până la
17.
maturna sfârşitul lunii mai, sau mijlocul lunii iunie, în funcţie de locul de trai.
Reproducere
Primele plante care constituie hrana viermilor şi unde aceştia vor
depune ouăle, sunt întotdeauna plantele cu tulpini tari (deseori un soi
de arin, în unele cazuri planta lemnul câinelui). Femela depune 2-3
sute de ouă, grupate în 1-2 grupe, pe partea inferioară a frunzelor în
zone semiînsorite, semiumbrite, în general pe marginea pădurilor. În
condiţii climaterice medii, această stare durează cam 10 zile. Viermii
dezvoltaţi, în condiţii naturale normale, se vor transforma în crisalide
pe trunchiul copacilor, respectiv pe pereţii clădirilor din pădure, pe
gardurile construite din lemn şi din piatră, în locuri semiumbrite sau
semiînsorite, de obicei la începutul lunii mai. De regulă, starea de
crisalidă durează 8–10 zile.
Sursă: http://think.transindex.ro/?p=3078, Vizauer T. Csaba
194
Aspect
Lungimea corpului este 30 cm, anvergura aripilor 70–75 cm.

Greutatea masculului este 130–160 grame, iar a femelei, 130–200
grame. Masculul are o coloratură închisă, cu picioare roşii, cu zonă
subcodală roşie-ruginie. Ceafa şi partea inferioară a corpului femelei
este de culoare ruginie gălbuie, dungată cu grii pe spate, iar partea
inferioară a corpului nu este modelată.
Mod de viaţă
Cuibăreşte colonial, de obicei în cuiburi de cioară de semănătură. Se
aseamană cu vânturelul roşu în comportament, dar are aripile
Falco vespertinus proporţional mai lungi şi coada mai scurtă, fiind astfel foarte
18.
(Vânturel de seară) asemănător cu şoimul rândunelelor; are însă coada mai puţin lungă
decât acesta din urmă. Adesea stă pe firele electrice. Este capabil să
zboare pe loc. Prinde insecte zburătoare ca şoimul rândunelelor,
adesea în amurg şi vânează în stoluri mici.
Reproducere
Îşi face cuibul în păduri de şes. Nu agreează pădurile mai dese, aici
clocesc doar în apropierea poienelor. Nu-şi construieşte cuibul, în
general ocupă cuiburile din crengi construite de ciori şi de coţofane pe
copaci. Îşi face cuibul cu predilecţie în colonii, poate cloci chiar şi în
apropierea altor specii de păsări. Cuibul conţine 3–4 ouă, pe care le
cloceşte 22–23 zile. Vântureii tineri părăsesc cuibul după 27 de zile.
195
Aspect
Forma corpului este alungită, cilindrică, este mai lată decât înaltă.
Lungimea corpului este 10-12 cm, maximum 15 cm. Are cap de
mărime medie, botul obtuz, rotunjit. Are 40-43 de solzi în lungul liniei
mediane. În lungul liniei mediane are 6-10, în cele mai multe cazuri 8
pete de culoare închisă. Înotătorul din spate (dorsala) este de o
lungime medie, începutul acestuia se aşează într-o linie sau puţin mai
în faţă de capătul înotătoarelor pectorale. Înotătorul codal este scurt şi
înalt. Coada este lungă, scundă, cilindrică, înălţimea şi lăţimea
acesteia sunt aproape egale. Înotătorul codal este lung, puternic dinţat.
Are gură inferioară, înconjurată cu buză cărnoasă şi pe marginea din
spate a maxilarului superior se pot observa pe ambele părţi câte un fir
de mustaţă. Partea gâtului şi pieptului este lipsită de solzi şi pe baza
mărimii acestei părţi au fost descrise mai multe subspecii.
19. Gobio kessleri
(Porcuşorul de Mod de viaţă
nisip)
Habitatele sale tipice sunt mai ales porţiunile nisipoase, cu pietriş a
râurilor de pe dealuri şi de şes, dar se poate găsi şi în pârâurile zonelor
montane. Este un peşte de mărime mică, care preferă apele cu scurgere
rapidă, pline cu oxigen. Înoată la fundul albiei, unde se hrăneşte cu
alge, viermi mărunţi, larve de insecte şi raci de plancton.
Reproducere
Ajunge la maturitate în al treilea an din viaţă. Perioada de fecundare

ţine din luna aprilie până în iunie. În perioada de fecundare depune un
număr relativ mic de icre pe care le depune pe fundul nisipos al albiei,
în acele porţiuni ale râului unde scurgerea apei nu este aşa de rapidă
(zona marnei).
Sursă: http://www.tankonyvtar.hu/biologia/magyarorszag-halfaunaja-080905-65
196
Aspect
Această specie de fluture este una dintre cele mai frumoase fluturi
diurni şi nocturni (fluturi de noapte) din Ungaria, care, datorită
coloraturii frapante, diverse şi datorită mărimii ei, a fost în totdeauna
în centrul atenţiei oamenilor de ştiinţă. Mărime: 46-68 mm
Mod de viaţă
Fluturele Gortyna borelii lunata are o legătură strânsă cu acele plante
cu care care s-au hrănit şi larvele sale, mai ales cu speciile-
Peucedanum, care au o mărime mare, cu frunze fibroase, rădăcini
groase (în Ungaria această specie este arborele Peucedanum officinale
– plantă protejată). În condiţii artificiale se pot creşte chiar şi cu
morcovi.
Reproducere
20. De obicei, femelele depun ouăle în păstaia nelemnoasă a frunzelor
Gortyna borelii largi, aparţinătoare grupei de plante din vegetaţia pajiştilor (din punct
lunata de vedere al protecţiei naturii efectul acestui fenomen este acela, că în
habitatele fluturelui nu este suficientă păstrarea arborelui Peucedanum
officinale, ci este necesară formarea porţiunilor de pajişti cu iarbă
înaltă, necosită, unde în lunile septembrie-octombrie vor fi condiţii
corespunzătoare în îndeplinirea obiceiurilor de depunere a ouălor
fluturelui Gortyna borelii lunata). Specia de fluture iernează în formă
de ouă; larvele vor ieşi în perioada dintre mijlocul lunii aprilie şi a
doua săptămână a lunii mai.
Crisalidarea va avea loc pe parcursul lunii august, în unele locuri chiar
şi în luna septembrie. Crisalidele se regăsesc la diferite adâncimi din
sol, deseori în apropierea imediată a suprafeţei solului, la gaura
orificiului, fixată pe rădăcina plantei hrănitoare, dar uneori se găsesc
la o adâncime de 30–40 cm. Probabil datorită acestei variante, această
specie are o perioadă destul de lungă de zbor.
Sursă:
http://macrolepidoptera.hu/index.php?s=4&sid=1001&cd=initgenus&iss=0&g=0
197
Creşte până la o înălţime de 10–30 cm. Frunzele se lărgesc treptat, se

încovoiează spre exterior. Suprafaţa rădăcinei drepte, cilindrice are
culoarea verde. Pe trunchi poartă 1-4 flori, pe peduncurile laterale,
lungi, care cresc din rădăcină, se formează 1-2 flori.
Iris aphylla ssp. Florile care se formează în aprilie-mai sunt de culoare albastru-violet
21.
Hungarica sau mov – roşcat. Învelişurile exterioare sunt bărboase, frunzele
(Iris) învelitoare sunt verzi, cu margini membranoase. Planta înfloreşte în
formă celulară. Este o specie toxică. Înfloreşte în lunile aprilie-mai.
Habitatul acestei specii îl reprezintă livezile de stepă uscate, pajiştile
stâncoase, pantele, deseori tufişurile pustii.
Sursă:http://hu.wikipedia.org/wiki/Magyar_n%C5%91szirom
198
Aspect
Lungimea corpului este 17 cm, anvergura aripilor 24–27 cm, greutatea

corpului 25–35 grame. Femela şi masculul diferă unul de altul.
Masculul are ceafă gri-cenuşie, cu o dungă groasă de culoare neagră
care trece prin zona ochiului, şi are spate maronie-castanie. Masculul
este una dintre cele mai frumoase păsări. Ceafa gri-cenuşie, dunga
neagră care trece prin zona ochiului, spatele de culoare ruginie, partea
inferioară a corpului de culoare albă şi coada de culoarea neagră-albă,
îi conferă un statut individual. Este arătoasă şi femela, dar este mai
puţin colorată şi îi lipseşte de pe cap masca neagră.
Mod de viaţă
Lanius collurio Omoară mai multe insecte decât consumă odată şi de aceea înfige pe
22. (Sfrânciocul un ghimpe prada neconsumată pentru a avea ce mânca mai târziu,
roşiatic) cand i se face foame. În acest fel ajung pe ghimpi greierul, cicadele,
cărăbuşul, albina, din când în când chiar şi vertebrate mici.
Reproducere
Cloceşte o singură dată într-un an, în luna mai, dar în cazul în care se
distrug ouăle, cloceşte din nou. Construirea cuibului durează 4-6 zile;
atât femela cât şi masculul adună material pentru construirea cuibului,
dar acest material va fi clădit în cuib mai ales de către femelă. Cuibul
va fi construit în tufiş de păducel, măceş, porumbar. În lipsa
tufişurilor, poate fi construit în trestie, la o înălţime de 20–200 cm.
Femela depune în fiecare zi câte un ou, cuibul conţine 5-7 ouă.
Clocirea ouălor începe de la depunerea ultimului ou, şi durează 14-16
zile.
Sursă: http://hu.wikipedia.org/wiki/T%C3%B6vissz%C3%BAr%C3%B3_g%C3%A9bics
199
Aspect
Până la mijlocul secolului XX era o specie răspândită în zonele mai

uscate şi mai calde a pădurilor de stejar, dar după anii 1980 specia s-a
23. Leptidea morsei
rărit mult, a dispărut din cele mai multe habitate cunoscute până
atunci. Una dintre cauzele răririi au fost intervenţiile silviculturii
intensive care au determinat modificarea microclimei.
Sursă: http://sulinet.hu/tart/ncikk/jc/0/15895/feherlepkek.htm
200
Aspect
Braţurile moarte ale râurilor şi mlaştinile sunt cele mai bune locuri de
reproducţie pentru libelule. Libelula este caracterizată prin ochi mari,
două perechi de aripi tari transparente şi printr-un abdomen alungit.
Libelula Leucorrhinia pectoralis, „fratele‖ libelulei Gomphus flavipes
– are abdomen roşcat.
Mod de viaţă
Larvele libelulelor se dezvoltă în apă (la aproape toate specii de
libelule). Această stare de holometamorfoză se va rupe de la acest
habitat pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, dar se va
reîntoarce aici pentru a se înmulţii. Femela va depune ouăle fecundate
direct în apă, sau în textura plantelor acvatice cu ajutorul unui
dispozitiv de depunere a ouălor, direct în sedimentul din patul albiei,
ori în solul umed de-a lungul malului. Ouăle ajunse în apă sunt
protejate de către o membrană gelatinoasă, cu ajutorul căreia acestea
sunt fixate de fundul apei.
Leucorrhinia Dezvoltarea libelulelor mari cu aripi neegale (subspecia Anisoptera)
24. pectoralis poate dura de la 2 luni la 4 ani. Este o regulă generală, cu cât clima
este mai caldă cu atât se dezvoltă mai repede larva, şi cu atât trăieşte
mai mult în starea de holometamorfoză. Stările de holometamorfoză
ale speciilor băştinaşe din Bazinul Carpatic – mai puţin libelula
Sympecma fusca – vor muri toamna.
Reproducere
Faţă de numeroasele grupuri de insecte, femela şi masculul se pot
imperechea de foarte multe ori, deşi pentru fecundare este suficientă o
singură ocazie. Atât femela cât şi masculul de libelulă recunosc foarte
bine habitatele umede corespunzătoare reproducţiei (dezvoltării
larvelor). În timp ce femelele îşi petrec majoritatea timpului departe de
apă, vin în apropierea apei doar în timpul depunerii ouălor, masculii
încearcă să ocupe cele mai bune poziţii de pe suprafaţa apelor. Pentru
transmiterea genelor, masculul încearcă să se împerecheze cu cât mai
multe femele.
Procesul de împerechere durează de obicei mai mult de o oră – dar nu
în timpul zborului, ci pe vegetaţie, în condiţii netulburate.
Sursă: http://szitakotok.hu/index.php?page=leucorrhinia-pectoralis, dr. Ambrus András
201
Aspect
Este un gândac de mărime mare. Masculul are o mărime de 3,5-8,5

cm, iar femela 2,5-5 cm. Pe mandibulele ultimele articulaţii sunt în
formă de pieptene. Mandibulele masculului („coarne‖) sunt foarte
mari, dinţate şi/sau ramificate, dar are rol doar în luptă, nu le foloseşte
la căutarea hranei.
Lucanus cervus Mod de viaţă

25.
(Rădaşca)
Mandibulele mărite a masculului au rol în rivalizarea sexuală. Atunci
când doi masculi se întâlnesc, vor încerca să se ridice unul pe altul, şi
să-l arunce pe celălalt de pe copac.
Reproducere
Larvele trăiesc pe copaci putreziţi.
Sursă: http://www.vadonleso.hu/fajok/bogarak/szarvasbogar
202
Aspect
Lungimea corpului este 15 cm, anvergura aripilor 27-30 cm, greutatea

corpului 25-35 grame. Partea superioară a corpului şi aripile au o
culoare ruginie-pală, iar coada mai degrabă gri-maronie. Pe ceafă, pe
dolman respectiv pe umeri se găsesc pete de culoare neagră-maronie.
Lullula arborea Mod de viaţă

26. (Ciocârlia de
pădure) Vara se hrăneşte mai ales cu insecte şi cu seminţe. La începutul
toamnei migrează în Europa de Sud şi Africa de Nord.
Reproducere
Îşi aşează cuibul într-o adâncitură mică, scormonită de către ea, şi o

căptuşeşte cu fire de iarbă şi frunze uscate. Cuibul conţine 3-6 ouă,
perioada de clocire este de 15 zile.
Sursă: http://www.hlasek.com/lullula_arborea_ec7844.html, Josef Hlasek
203
Aspect
Animal de pradă cu un corp alungit. La maturitate, lungimea sa de la
nas până la capătul cozii atinge 1–1,3 m. Greutatea corpului femelei
este de 6 kg, pe când a masculului, 7–9 kg. Blana sa compactă este de
culoare maronie, în afara peticului de la gât. Poate fi recunoscută după
corpul aerodinamic, coadă treptat îngustă, capul lat şi plat, urechile
mici, mustaţă compusă din păr lung dibuitor. Cu ajutorul picioarelor
scurte, musculoase înoată şi se scufundă foarte rapid şi uşor. Între cele
5-5 degete de pe labe, există membrană de înot. Datorită perniţelor
mari de pe talpă şi a perniţelor mici de pe degetelor are o urmă
caracteristică, la care doar în foarte puţine cazuri se pot observa şi
urme lăsate de gheară. Pe lângă urma dublă strâmbă a tălpii se poate
observa uneori şi urma cozii, semnele acomodării la modul de viaţă
acvatic. Prin gresarea impermeabilă a blanei se apără împotriva
pierderilor de căldură cauzate de apă. În timpul înotului înaintează cu
mişcări şerpuite a corpului şi a cozii. Picioarele scurte, musculoase, cu
membrană de înot sunt folosite e la pilotaj. În cazul scufundărilor care
nu durează mai mult decât un minut închide orificiile sale nazale şi ale
urechii.
Lutra lutra Mod de viaţă
27.
(Vidră) Trăieşte singuratic, cu excepţia perioadei de împerechere şi cu
excepţia femelei care îşi conduce puii. Nu hibernează. Îşi construieşte
culcuşul la rădăcina copacilor aplecaţi deasupra apei, dar uneori se
aşează în adăpostul viezurelui, aproape de apă, sau în stufăriş. Hrana
sa poate fi variată, dar este compusă cu precădere din peşti, amfibieni,
raci, eventual din rozătorul Ondatra zibethicus şi alte rozătoare, uneori
din nevertebrate. Ocazional, şi când este sătul, pescuieşte şi de dragul
jocului. Doar o mică parte din timp, îl petrece în apă (când vânează şi
când se joacă). Majoritatea timpului îl petrece pe malul apei, se
odihneşte sau doarme în culcuşul său. Se poate scufunda până la o
adâncime de maximum 10 metri pe o durată de până la 1-2 minute.
Reproducere
În general nu se poate declara că ar exista o anumită perioadă de
împerechere. Datorită condiţiilor din mediul înconjurător poate apărea
sezonalitate. În acest caz naşterea puilor se va lega de perioada de
hrănire mai bogată. După perioada de fătare de 62 zile femela naşte 1-
4, cel mai des 2 pui. Alăptează puii timp de 3 luni, dar rămân încă
împreună o perioadă semnificativă, chiar mai mult decât un an. După
2-3 ani puii devin apţi pentru reproducere. Masculul nu participă la
creşterea puilor. Durata potenţială de viaţă este peste 10 ani, dar în
habitatele sale naturale această perioadă de viaţă este mult mai scurtă.
Sursă: http://www.naturephoto- cz.eu/otter:lutra-lutra-photo-884.html
204
Aspect
Lungimea aripilor din faţă la specia de fluture Lycaena dispar este 1,8-
2,4 cm. Caracteristic aripilor din spate este bordura neagră. În dosul
lor este de culoare albastră, cenuşie deschisă. Femela are o culoare
mult mai închisă, pe aripile din faţă sunt numeroase puncte negre, iar
pe aripile din spate se poate observa câte o porţiune închisă.
Mod de viaţă
28. Lycaena dispar Lycaena dispar se leagă de habitatele umede, deci le putem găsi de-a
lungul pârâurilor, pe câmpiile mlăştinose. Preferă pajiştile umede şi
bălţile.
Reproducere
Lycaena dispar trăieşte pe câmpiile mlăştinose, într-o vară poate da

viaţă şi la două generaţii de urmaşi.
Sursă: http://www.panoramio.com/user/2102504, nvizsla
205
Aspect
Lungimea corpului este 55-60 cm, anvergura aripilor 170 cm.

Greutatea corporală 650-950 grame. Femela este doar cu puţin mai
grea decât masculul. Culoarea penajului este negru-maroniu. Penele
aripilor sunt apte pentru un zbor planat. Coada lungă o ajută în
păstrarea echilibrului şi în pilotaj. Are ciocul strâmb şi ascuţit, cu
acesta sfărâmă prada sau stârvul găsit. Ghearele sunt mici, dar
ascuţite.
Mod de viaţă
Este o pasăre migratoare, care îşi petrece iarna în Africa. În lunile

Milvus migrans martie-aprilie se întoarce de la locul tropical de iernat şi până în
29.
(Gaia neagră) octombrie o putem observa şi în Ungaria şi în România. Preferă
habitatul în companie, adesea se strâng în grupuri mai mici. În timpul
zborului la o altitudine mică observă hrana, ce poate consta din
mamifere mici, păsări, cadavre sau peşte.
Reproducere
Îşi face cuibul în zonele împădurite din lunca râurilor. Rareori îşi
construieşte propriul cuib, de obicei ocupă cuiburile altor specii de
păsări. Cuibul se situează întotdeauna pe copac. Perioada de clocire
durează din luna aprilie până în luna iulie. Depune 2-3 ouă, de culoare
albă, cu pete de culoare roşu-maroniu, pe care le va cloci femela
(rareori şi masculul) timp de 32-33 de zile. Puii vor părăsi cuibul după
42-45 de zile.
Sursă: http://hu.wikipedia.org/wiki/Barna_k%C3%A1nya
206
Aspect
Lungimea corpului este 15-30 cm. În jurul gurii are 10 mustăţi din
care 4 pe buza superioară şi 6 pe cea inferioară. Femela are un corp
mai mare şi mai plin decât masculul.
Misgurnus fossilis Mod de viaţă

30.
(Ţiparul)
Este un peşte activ noaptea. Caută în nămol viermi şi artropode.
Iernează ascuns în nămol.
Reproducere
Reproducerea ţiparului este sezonală, durează între lunile aprilie-iulie.

Îşi depune icrele prin ejaculare în urma unui dans tipic.
Sursă: http://hu.wikipedia.org/wiki/R%C3%A9ti_cs%C3%ADk
207
Aspect
În general culoarea penajului stârcului de noapte matur este negru-cu
alb. Ciocul, creştetul şi spatele au culoare neagră, penele aripilor sunt
de culoare cenuşie, faţa, gâtul şi partea laterală a abdomenului este
albă. Are ochii roşii. În perioada de reproducere, picioarele de o
culoare verzui deschis vor deveni de culoare gălbuie sau roşiatică, la
fel ca şi culoarea feţei. Creasta este alcătuită din câteva pene lungi, de
culoare albă. Coloritul exemplarelor tinere este cafenie uniformă, cu
pete albicioase mărunte şi câteodată se pot confunda cu buhaiul de
baltă care are mărime asemănătoare, dar în general de o coloratură mai
deschisă şi cu dungi. Aparţine de grupa stârcilor mai mici. Datorită
poziţiei sale tipice ghemuite pare să fie şi mai mică decât mărimea sa
normală. Lungimea corpului este de 58-65 cm, anvergura aripilor 105-
112 cm, greutatea 500-800 grame. Atât femela cât şi masculul sunt
asemănătoare.
Mod de viaţă
Nycticorax Aparţine de grupa picioroangelor mai mici, care trăiesc în colonii. Îi
nycticorax place să se ascundă, devine activă la amurgul zilei (de aici şi
31.
(Stârcul de denumirea ştiinţifică: Nycticorax = Corb de noapte). Ziua se odihneşte
noapte) în habitatele sale în colonii, pe sălciile de pe marginea stufărişurilor de
lângă ape. Deşi este o pasăre căreia îi place să fie în colonii, vânează
mai degrabă singuratic: consumă peşti, broaşte, insecte de apă,
mamifere mici. Dacă are pui, caută mâncare şi ziua.
Este o pasăre migratoare pe distanţe mari. Pe teritoriul Ungariei şi
României le putem observa din luna martie până în luna octombrie.
Reproducere
Asemănător altor specii de stârc, alcătuieşte colonii de clocire, mai
ales în stufărişuri, tufişurile de salcie, copacii de luncă. În cadrul
coloniilor fiecare mascul îşi are teritoriul său, pe care îl apără vizibil
faţă de cotropitori. Îşi salută partenera prin ascuţirea ciocului şi
îngrijirea simbolică a penajului. Cuibul este construit de femelă din
crengile şi bucăţile de trestie aduse de mascul. Cuibul dezordonat va fi
completat de la an la an. Femela depune 3-5 ouă, la câte două zile oul.
Puii ies din ouă după 20-22 zile cu o diferenţă de şase-opt zile. Puii
cu un penaj de culoare închisă părăsesc cuibul după 40-50 zile. Atât
masculul cât şi femela participă la hrănirea puilor.
Sursă: Sursă: Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare
208
Aspect
Se regăseşte în populaţii fragmentate în foarte multe locuri: în Siberia
de Vest, în Europa, de la Peninsula Iberică până la Siberia de Vest. A
dispărut în mai multe ţări pe la mijlocul secolului, iar în alte ţări au
supravieţuit numai câteva populaţii cunoscute ale speciei. În Ungaria
trăiesc populaţii stabile de-a lungul mai multor râuri mai mari (Tisa,
Rába, Dráva, Mosoni-Duna). De regulă, trăiesc pe râuri cu scurgere
rapidă şi cu apă rece, dar trăiesc şi pe râuri mai mari, în cazul în care
condiţiile de aflux, fundul râului şi calitatea apei sunt corespunzătoare.
Larva favorizează apele cu curenţi puternici şi fundul nisipos cu nisip
dur. De obicei, aceste suprafeţe de apă nu se pot încălzi prea tare nici
vara şi sunt bogate în oxigen. Larva este cea mai robustă dintre
Gomphide autohtone. Se mişcă uşor pe fundul apei şi înoată la nevoie.
Mod de viaţă
Exemplarele tinere şi adulte îşi petrec o parte semnificativă din viaţa
lor în zone de pădure, ajung şi la contingentele de cursuri de apă aflate
Ophiogomphus
la mare distanţă. Datorită zborului viguros comportă greutăţi
32. cecilia
identificarea lor în aceste zone, dar uneori se pot observa, în timp ce se
odihnesc în poienile din păduri, în luminişuri. Aceste stări de
holometamorfoză necesită un mediu împădurit, de-a lungul cursurilor
de apă, şi pot parcurge distanţe mai mari de la locul unde au ieşit din
larvă. Desigur şi în aceste locuri vor fi găsite în condiţii de densitate
corespunzătoare. Cel mai mare risc pentru această specie o reprezintă
deteriorarea calităţii apei din râuri, scăderea fluxului apei (prin
refulare), în unele cazuri în urma unor lucrări de regularizare.
Tendinţele populaţiilor
În general se poate vorbi de restrângerea semnificativă a speciei pe
plan European, respectiv de izolarea unor populaţii. Probabil, situaţia
reală nu este atât de catastrofală cum reiese din investigaţii. În
Ungaria, de-a lungul marilor râuri sunt cunoscute mai multe populaţii
stabile şi numeroase – luând în calcul mobilitatea stărilor de
holometamorfoză – nu este exclusă posibilitatea schimbului de gene
între ele. Soarta populaţiei de pe apele curgătoare mai mici este mai
instabilă. Acestora trebuie să le acordăm o atenţie sporită.
Sursă: dr. Ambrus András

http://szitakotok.hu/index.php?page=ophiogomphus-cecilia
209
Aspect
Lungimea corpului este 26 cm, anvergura aripilor 38-40 cm, greutatea

corpului 120-160 grame. Capul este de culoare gri şi are perciuni
subţiri de culoare neagră. Masculul se deosebeste de femela prin
‗cozorocul‘ rosu de pe creştet. Penajul exemplarelor tinere are pete
marou.
Picus canus Mod de viaţă

33. (Ciocănitoarea
verzuie) Specie frecventă pădurilor, adună hrana de pe copaci, de pe sol şi de
pe muşuroaie. Se hrăneşte cu insecte din copaci şi de pe sol, cu larvele
acestora, dar consumă şi seminţe. Fiecare individ are propriul teritoriu.
Reproducerea
Este o specie monogamă. Cuibul este săpat în lemnul putred în păduri

rare de stejar, în pădurice, de fag, pe fundul scoburii aşează puţină
lemn putred. Cuibul are 5–6 ouă albe, perioada de clocire durează 15-
16 zile şi clocesc ambii părinţi. Puii rămân în cuib 24-25 de zile.
Sursă:
http://www.naturspesialisten.no/article.php?id=318
210
Este o plantă păroasă, de mărime relativ mică, în timpul înfloririi are

în general 5-20 cm, iar în perioada în care s-au dezvoltat florile are
înălţimea de 10-30 cm. Este o plantă perenă, rădăcinile mai vechi sunt
mai robuste. Are mai multe frunze şi flori.
Florile stau una câte una pe peduncul, au un diametru de 2-3 cm, sunt
de forma unui clopot îngust, la început se deschid puţin, apoi parcă se
închină. Frunzele de sub flori sunt dantelate pe loburi înguste.
Cele şase învelişuri au o lungime de 1,5-3 cm, cu vârfuri reâncovoiate,
păroase la exterior. Cele două părţi laterale ale învelişurilor au de
obicei culori diferite: în exterior culori diferite de violet murdar, în
interior galben verzui. Nuanţele învelişurilor pot diferi în cadrul unei
colonii, apar în mod sistematic şi exemplare de culoare roz, de
Pulsatilla
culoarea cărămizii sau mov închis. Staminele se observă de regulă în
pratensis ssp.
învelişurile reâncovoiate.
34. hungarica
Sunt în general 3 – 5 flori pe plantă, dar cele mai bătrâne şi mai
(Dediţel păros)
robuste, pot avea şi 20 de flori. Pe parcursul dezvoltării devine
uscăţivă. Numărul florilor dintr-o grupă diferă, sunt în medie 40-80,
dar s-au găsit şi exemplare cu un număr de 10, respectiv 150. Frunzele
de la bază sunt aripate de 5-7 (-11) ori, încep să se dezvolte la
perioada de înflorire. La început sunt îndoite tubular, sunt păroase,
mai târziu pierd părul. De regulă au o lungime de 15-25 cm. În stare
uscată pot fi recunoscute şi după perioada de vegetaţie.
Au fost găsite în zona Câmpiei Nirului, la început în pădurile de stejar
de pe solurile nisipoase respectiv în poienele acestora. Mai târziu după
defrişarea pădurilor s-au găsit pe pajiştile şi fâneţele nisipoase (care în
zilele noastre sunt deja periclitate)
Acele asociaţii de habitate unde se găsesc sunt şi ele speciale, pot fi
considerate unice şi trebuiesc protejate.
211
Aspect
Este liliacul cel mai mare din Europa. Principalele părţi ale cavităţii
nazale sunt: potcoava, şeaua, şi sulita. În cazul exemplarelor mari
lobul superior şi inferior al şeii sunt pronunţat rotunjite lateral, din faţă
are forma de pişcot. Culoarea blănii este maro deschis pe spate (la cei
tineri este gri), mai deschisă la partea abdomenului.
Mod de viaţă
Coloniile se găsesc în podul bisericilor sau construcţiilor nederanjate,

precum şi în peşteri sau mine părăsite. În timpul somnului se acoperă
Rhinolophus
cu aripile. Se agaţă în mod liber, totdeauna în cel mai cald loc al
ferrum-equincum
35. adăpostului. Cele mai mari colonii de vară numără până la 500-600 de
(Liliacul mare cu
exemplare; iarna se pot forma colonii formate de mii de exemplare.
potcoavă)
Reproducerea
Ajunge la perioada de maturitate la 1-2 ani. Perioada de înmulţire este

toamna şi iarna. Gestaţia durează 2 luni, după care se naşte un pui, din
cauza împlantării amânate, în luna iunie sau iulie. Puii sunt complet
goi, de culoare roz, la naştere sunt orbi. La trei săptămâni pot deja
zbura. La adăpostul unde trăiesc puii viaţa este gălăgioasă. Masculii în
vârstă de un an pot rămâne în apropiere sau chiar în adăpostul unde
trăiesc puii. Menţin legătura cu coloniile vecine, şi s-a observat de mai
multe ori că femelele s-au mutat cu puii la un alt adăpost de pui.
Sursă: http://www.photogeza.com/mammals/slides/21_greater_horseshoe_bat.html
212
Aspect
Corp alungit, comprimat lateral, capul este destul de mic; nasul puţin
ridicat, din această cauză gura este puţin joasă. Are solzi mari, rotunzi,
câte 44-49 pe linia mediană. Dinţii sunt aşezaţi într-un singur rând,
sunt tari şi bine dezvoltaţi. Spatele are culoare verde, părţile laterale şi
abdomenul au culoare verde şi albastră, cu strălucire metalică.
Înotătoarele pectorale precum şi cele de la coadă au culoare ruginie.
Lungimea corpului este de 20-30 cm, cel mult 45 cm.
Mod de viaţă
Trăieşte în habitate sale singur sau în grupuri mici formate din câteva
Rutilus pigus
36. exemplare. Îşi caută hrana la fundul albiei, se hrăneşte cu vieţuitoare
(Babuşca de Tur)
mici de pe fundul albiei (viermi, raci, larve de insecte, mai ales larve
de ţânţari şi scoici).
Reproducerea
Babuşca de Tur apare în apele mai puţin adânci ale braţelor moarte
doar în perioada de înmulţire din aprilie-mai. În acest timp ambele
sexe devin colorate şi strălucitoare, cu o manta de nuntă care se
aseamănă cu ghimpele de trandafir; pe capul şi pe partea laterală a
corpului masculilor apar vizibile erupţii de nuntă.
Ajung la vârsta de reproducere la 3-4 ani. Icrele lipicioase (40 – 60
mii bucăţi, cu diametrul de circa 2 mm, în funcţie de dimensiunile
femelei) sunt lipite de plante acvatice, rădăcini şi pietre.
Sursă: http://hu.wikipedia.org/wiki/Le%C3%A1nykonc%C3%A9r
213
Aspect
Lungimea corpului variază între 18 - 24 cm, coada având între 4 - 8

cm, greutate între 170-430 g. Acest animal de mărimea şobolanului
arată ca o mormotă mică. Deasupra, blana este gri-gălbuie, puţin
pătată. Are burtă gălbuie, iar partea gâtului este albă. Blana este
moale, foarte subţire, de aceea pare ghimpoasă. Coada subţire este
acoperită de păr des, la capăt este mai închisă la culoare. Are ochi
mari, închişi la culoare, cu poziţionare laterală pentru a putea vedea în
jur. Are urechi mici care ies din blană.
Mod de viaţă
Spermophilus
citellus Se hrăneşte cu plante, în special cu specii de iarbă şi seminţe, dar
37.
(Popândău) jefuieşte şi cuibul păsărilor. Este un animal de colonie. Sapă două
tipuri de adăposturi: unul separat pentru noapte şi pentru iarnă, şi altul
pentru adăposturi de zi, însă pe acestea le foloseşte doar pentru
perioade scurte. Popândăii hibernează.
Reproducerea
Ajung la vârsta de maturitate la circa un an. Perioada de înmulţire este

în martie-mai. „Anul popândăului‖ este scurt, se limitează doar pe
perioada verii, naşte circa 5-8 pui. Puii se nasc după 25-28 zile, goi, cu
ochii închişi, mama lor le alăptează mai mult de trei săptămâni, după
care puii încep să părăsească cuibul. Ochii puilor se deschid la vârsta
de opt zile, iar la vârsta de două luni devin independente. Organele
genitale interne încep să se dezvolte în timpul somnului de iarnă.
După ce se trezeşte din somnul de iarnă, spermele sunt dezvoltate şi
popândăul a ajuns la vârsta de fecundaţie.
Sursă: http://www.pbase.com/gregoric/image/113025572
214
Aspect

greutatea corpului 22-28 grame. Partea superioară a corpului este
maroniu închis, iar partea inferioară, maroniu deschis.
Sylvia nisoria Mod de viaţă

38.
(Silvie porumbacă)
Se hrăneşte cu viermi, fluturi, păduchi de frunze, insecte şi păjanjeni.
Reproducere
Îşi ascunde cuibul construit din rădăcini, fire de iarbă, şi pene între
tufişuri şi buruieni. Cuibul conţine 5 ouă care sunt clocite timp de 12-
15 zile. Puii părăsesc cuibul după 10-14 zile.
Sursă: http://10000birds.com/birding-kuwait-in-september.htm
215
Aspect
Are dimensiunea de 13–16 cm. Corpul este mai subţire decât cel al
tritonului cu creastă, iar creasta şi spatele masculilor au o culoare mai
deschisă. Capul se pare mic, şi picioarele par scurte în raport cu
corpul. Culoarea spatelui variează între nuanţele verde şi maro. Are
pete albe pe faţă, pe corp şi pe şolduri. Crestele caracteristice se întind
de la mijlocul capului până la coadă, iar din mijlocul spatelui creasta
dură se transformă în muchie plată. Exemplarele de sex feminin sunt
mai robuste şi mai închise la culoare decât masculii.
Mod de viaţă
Titurus
39. dobrogicus
Partea activă a vieţii ţine din martie până în noiembrie. În primăvară
(Triton dobrogean)
părăseşte locul de iernat şi se deplasează la locul de reproducere.
Împerecherea are loc în lunile aprilie, poate ţine şi până în iunie. Se
hrăneşte cu viermi, scoici şi artropode precum şi larvele acestora.
Exemplarele mature părăsesc apa şi în octombrie se retrag pentru
hibernare.
Reproducere
În perioada de reproducţie pe mijlocul cozii se poate observa o nuanţă

alb-albastră. Femela depune 200-400 de ovule. Larvele ies după două
săptămâni şi jumătate, devin exemplare dezvoltate în 3 săptămâni şi
părăsesc apa.
Sursă: http://www.hylawerkgroep.be/jeroen/index.php?id=47
216
Aspect
Este o peşte de dimensiune mică, cu corp moderat alungit, uşor
îndesat, comprimat lateral. Capul este de mărime mijlocie, nasul scurt.
Gura este puţin ridicată, orientată în sus puţin oblică, partea superioară
a gurii ajunge sub ochi. Are dinţii mici, de tip perie. Înotătorul din
spate (aripioara dorsală) se situează pe partea din spate a corpului. Sub
ea se situează abdomenul şi înotătorul inferior, spre deosebire de
majoritatea speciilor din ţară înotătorul inferior este rotunjit
regulamentar. Are solzi rotunzi, tip cicloizi şi elastici (elasmoid), care
acoperă şi partea superioară a capului, faţa şi branhia. Nu are linie
mediană, dar în locul ei se află o dungă mai deschisă, de culoare aurie.
Culoarea corpului ţigănuşului este brun roşcat maroniu, cu pete negre
situate neregulamentar pe cap şi pe corp. Pe partea inferioară şi
înotătoarele se observă o serie de pete întunecate.
La sfârşitul primului an de viaţă atinge lungimea de 4-5 cm, în al
treilea an de viaţă poate atinge 10 cm de lungime.
Mod de viaţă
Este o specie de peşte care trăieşte puţin şi se dezvoltă rapid. Ajunge
repede la capacitatea de reproducţie, deja la 2 ani. Rar trăieşte mai
mult de patru ani.
Este un peşte răpitor, cei tineri se hrănesc cu plancton, iar cei mai în
vârstă se hrănesc cu viermi, larve de insecte, ocazional cu icre de
peşti.
Umbra krameri
40. Culoarea corpului îi ajută la modul său de viaţă de a se ascunde şi de a
(Ţigănuş)
ataca din pândă. În timpul cât vânează se situează în aceeaşi direcţie
cu victima aleasă, o ţinteşte şi prin mişcările elicoidale ale înotătorului
ajunge aproape imperceptibil la pradă, apoi se aruncă pe ea subit.
Datorită caracterului specific al înotătoarelor - mişcarea înotatoarelor
perechi este alternativă. Este ca o elice cu capul în sus sau jos, în
unghi de 75 grade, deci pluteşte în apă şi aproape vertical, în timp ce
doar inotătorul pectoral se mişcă încet şi ultimele raze ale înotătorului
codal fac mişcări oscilante. În timpul deplasării foloseşte pe rând
înotătorul pectoral şi cel codal, la fel cum îşi mişcă picioarele câinii
când fug.Viaţa lui în bălţi este favorizată şi de vezica cu aer care s-a
transformat într-un organ auxiliar de respiraţie, datorită căreia poate
completa din aer oxigenul necesar respiraţiei.
Reproducţie
Se reproduce în lunile aprilie-mai. Culoarea exemplarelor maturizate
care au capacitate de reproducţie este mai vie. La temperatura apei de
12-18o C, peştii în adăpostul dinainte format peştii depun, cu câte 5-8
boabe circa 100-200 bucăţi de icre cu diametrul de 2 mm. Peştii care
depun icrele păzesc adăpostul până la ieşirea larvelor. Pentru ieşirea
larvelor sunt necesare 7 zile la o temperatură de 22 oC. Dacă
temperatura este de 12-16 oC, sunt necesare 10 zile. Larvele au o
lungime de 5–6 mm. Descendenţii au înotătoare integral dezvoltate la
4-5 săptămâni şi au 14 mm lungime.
217
Sursă:http://www.arkive.org/european-mudminnow/umbra-krameri/image-G46749.html

Aspect
Cochilia aproape regulat ovată, partea posterioară mai mare şi mai larg
rotunjită, regulat dinţată în toată lungimea sa, având o lungime de 5 –
9 cm şi lăţime de 3 – 4,5 cm. Cochilia are culoare brun închisă sau
neagră.
Mod de viaţă
Unio crassus Trăieşte în mod obişnuit în apele curgătoare înguste, sau pe malurile
(Scoica mică de nisipoase ale aecstora, stând înfundată în mâl sau nisip.
41.
râu)
Reproducere
Fecundarea ovulelor ce se găsesc în scobiturile dintre discurile

branhiei se face cu ajutorul spermelor care intră cu apa în timpul
respiraţiei. Din cauza complexităţii procesului este nevoie de un
număr mare de ovule – 1 milion. După crăparea membranei ovulelor
glochidiile descoperite trebuie să ajungă cu apa inspirată pe branhia
păstrăvului sau boişteanului, unde se depun şi se dezvoltă. Scoicile
dezvoltate părăsesc animalul gazdă în 2-10 săptămâni şi se scufundă
în apă.
Sursă: http://www.wirbellose.de/schnecken/
218
Aspect
Această specie de melc pitic are dimensiuni foarte mici, aproximativ 2

mm, are cochilia răsucită în dreapta, de culoarea maro-gălbui, cu linii
regulate. Are gura în formă de inimă, în care se găsesc dinţii, deobicei
în număr de patru, dintre care unul este mai mare şi ajunge în
interiorul cochiliei.. Dintele acesta o deosebeşte specia Vertigo
Vertigo angustior angustior de celelalte specii de melci pitici.
42.
Modul de viaţă
Preferă habitatele bogate în calcar. În Europa-centrală se găseşte în

zone umede, pe terenuri mlăştinoase, pe malul lacurilor, în mlaştini.
Trăieşte la suprafaţa solului prin vegetaţie şi printre molozul depus pe
sol.
Sursă: http://www.natura2000.munlv.nrw.de/ffh-broschuere/arten/03_schmale_windelschnecke_1.htm
219
BIBLIOGRAFIE
A Fenntartható Fejlődés Stratégia Műhelymunkáinak Összefoglalója (2005).
www.ffstrategia.hu
HARASZTHY László (2000): Úton az Európai Unió felé. Természetvédelem. file://F: \Uton
az Europai Unio fele – termeszetvedelem.htm
Környezet- és Természetvédelmi Lexikon I-II. Akadémiai Kiadó, Budapest, 2002
LÁNG István: Környezetvédelem – fenntartható fejlődés. www.mindentudas.hu
Ökorégió kialakítása Szabolcs-Szatmár-Bereg és Szatmár megyékben (2004). Szabolcs-
Szatmár-Bereg Megyei Területfejlesztési Tanács. Kézirat
Természetvédelem a közigazgatás és a civil szervezetek gyakorlatában. Felső-Tisza
Alapítvány, 2008. Kézirat
Szabolcs-Szatmár-Bereg megye Területrendezési Terve (2009.)
A természetvédelem helyzete. Beszámoló az Országos Környezetvédelmi Tanács részére a
természetvédelem helyzetéről, illetve a 2002. július 1. – 2010. április 1. közötti időszak
fontosabb eredményeiről.
Természetvédelmi adatok, Budapest, 2010. Környezetvédelmi és Vízügyi Minisztérium
www.termeszetvedelem.hu
A 2009-2014. közötti időszakra szóló Nemzetközi Környezetvédelmi Program 2.
melléklete: Nemzeti Természetvédelmi Alapterv – IIII. 2009-2014.
Raport anual privind starea factorilor de mediu în judeţul Satu Mare pe anul 2009 – Agenţia
pentru Protecţia Mediului Satu Mare
Raport anul privind Starea Mediului în România pe anul 2008 – Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului
Situaţia ariilor naturale protejate din judeţul Satu Mare - Agenţia pentru Protecţia Mediului
Satu Mare
Gavril Ardelean, Karoly Karacsonyi, Doru Ioan Ardelean, Paul Atyim, Gyula Lakatos,
Monica Marian, Ioan Marian – Împreună pentru reabilitarea Văii Ierului! – Studiu al florei,
vegetaţiei, faunei şi ecologiei zonelor mlăştinoase de pe Ier
Sike Tamás, Márk Nagy János - Flora şi fauna rezervaţiei naturale ‖Râul Tur‖, Editura
Universităţii din Oradea, 2008
―NATURA 2000 în România – Rolul ONG-urilor de Mediu în implementarea Reţelei
Ecologice Europene în România‖ implementat de Federaţia Română de Speologice,
Societatea Ornitologică Română şi Clubul Ecologic UNESCO Pro Natura
http://www.tur-info.ro/
http://www.ecomagazin.ro/natura-2000-programul-de-salvare-a-florei-si-faunei-din-europa/
http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/index_en.htm
http://www.natura2000.ro/
http://www.natura.2000.hu/
220

Infocsomagzoldkamp Ro

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infocsomagzoldkamp Ro

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Protecţia naturii în zona de frontieră a judeţelor Szabolcs-

Szatmár-Bereg şi Satu Mare

Pachetul informaţional s-a realizat în cadrul proiectului

Nyíregyháza - Satu Mare, Iulie, 2010

4. Protecţia naturii în România.....................................................41

5. Protecţia naturii în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg..............47

6. Protecţia naturii în judeţul Satu Mare......................................69

7. Reţeaua Ecologică Natura 2000.................................................85

8. Valorile naturale comune din zona ţintă a proiectului..........170

- Protecţia generală a biodiversităţii şi condiţiilor de viaţă în zone neprotejate;

- Protecţia habitatelor, suprafeţelor naturale şi peisajului natural (în zone protejate);

- Menţinerea pentru generaţiile prezente şi viitoare a mediului natural biotic şi abiotic,

- Asigurarea gestionării raţionale şi enonomice a resurselor naturale, protejarea

Utilizarea durabilă a naturii este deci scopul protecţiei mediului.

Principiile fundamentale ale protecţiei naturii:

- Principiul Holistic: Protecţia naturii nu poate fi restrâns doar la obiectivele selectate şi

- Principiul complementarităţii: Protecţia mediului şi a naturii sunt două domenii care se

- Principiul viziunii globale: Principiile care se referă la funcţionarea sistemelor naturale

- Principiul naturii durabile şi utilizării raţionale a peisajului: Strategiile de protecţia

- Principiul urmei ecologice: Reprezintă mărimea poluării provocate mediului natural de

În reglementările juridice anterioare obiectul reglementărilor a fost susţinerea habitatelor şi

Reglementările europene se dispun pe mai multe nivele. Un prim obiect al reglementărilor

În ce priveşte sursa juridică a reglementărilor aceasta cuprinde directive, regulamente şi

Directivele şi regulamentele europene principale:

Directiva Păsări 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice, care se

Regulamentul Consiliului European (CE) 338/97 referitor la comerţul cu animale

Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de

Convenţia privind conservarea speciilor migratoare şi de animale sălbatice, adoptată

Convenţia privind ocrotirea animalelor sălbatice şi habitatelor naturale din Europa,

Convenţia privind diversitatea biologică (1992.)

Convenţia europeană a peisajului (Florenţa, 2000.)

Aspiraţiile de protecţia mediului în UE pot fi însumate astfel: scopul prioritar este

2.2. Programe de protecţia naturii

Obiectivul principal al Directivei Habitate este conservarea diversităţii biologice, asigurarea

LIFE (L'Instrument Financier pour l'Environnement) este un instrument financiar care

Domenii de finanţare / subvenţionare:

(1) Protecţia naturii (LIFE - Nature)

(2) Protecţia mediului (LIFE - Environment)

În programul LIFE - Nature se pot finanţa următoarele ţinte:

- Conservarea ariilor speciale de conservare desemnate pe baza Directivei Habitate;

- Conservarea ariilor de protecţie specilaă avifaunistică selectate în temeiul Directivei

- Conservarea speciilor de animale sau păsări menţionate în anexa II sau IV a Directivei

În proiectele LIFE - Nature activităţile figurează în următoarele şase categorii:

- Măsuri de pregătire (întâlniri între partenerii de proiect, discuţii cu cei interesaţi,

- Achiziţionarea sau închirierea terenurilor, dobândirea dreptului de pescuit sau de

- Intervenţii unice (combaterea speciilor invazive, reabilitarea habitatului etc.);

- Activităţi continue (iniţierea gestiunii habitatului şi/sau al monitorizării,

- Dezvoltarea conştiinţei sociale şi difuzarea rezultatului proiectului (publicarea de

- Coordonarea proiectului, monitorizarea rezultatelor.

Programele LIFE - Nature au la bază următoarele norme juridice comunitare:

- Directiva Consiliului Europei nr. 79/409/CE (2 aprilie 1979.) privind conservarea

- Regulamentul Parlamentului Europei şi al Consiliului nr.1655/2000/CE (17 iulie

- Regulamentul Parlamentului Europei şi al Consiliului nr.1682/2004/EK (15

1.) Natură şi biodiversitate;

2.) Politică şi management de protecţia mediului;

3.) Informare şi comunicare.

Al doilea subprogram al programului LIFE+ "politica şi managementul protecţiei mediului"

A treia parte a programului LIFE+ finanţează întărirea conştientizării mediului şi informarea

2.2.3. Alte programe din UE

În cadrul Programului Operaţional de Mediu şi Energie una dintre priorităţi este

3. Protecţia naturii în Ungaria

Putem spune că în cadrul Uniunii Europene deţinem un complex specific ecologic

Principalele reglementări juridice privind protecţia valorilor naturale: