Draft PM Apuseni

Anexă
D
O
C
U
PLAN DE MANAGEMENT AL PARCULUI NATURAL APUSENI ŞI AL

M
SITURILOR NATURA 2000: ROSCI0002 APUSENI, ROSCI0016 BUTEASA ŞI

ROSPA0081 MUNŢII APUSENI - VLĂDEASA
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
1
CUPRINS
CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE ŞI CONTEXT .................................................................. 6
1.1. Scurtă descriere a planului de management .................................................................... 6
1.2. Scopul declarării ariilor naturale protejate ...................................................................... 8
1.3. Baza legală pentru ariile naturale protejate şi pentru managementul acestora ............... 9
1.3.1. Înfiinţarea și categoria ariilor naturale protejate....................................................... 9

D
1.3.2. Baza legală pentru realizarea planului de management .......................................... 15

O
1.3.3. Baza legală pentru administrarea ariilor naturale protejate şi funcţionarea structurii
de administrare ................................................................................................................. 15
C
1.4. Elaborarea și revizuirea planului de management......................................................... 17

U
1.4.1. Elaborarea planului de management....................................................................... 17

M
1.4.2. Aprobarea şi revizuirea planului de management .................................................. 19

EN
1.5. Procedura de modificare şi actualizare a planului de management .............................. 19
1.6. Procedura de implementare a planului .......................................................................... 20
CAPITOLUL 2 – DESCRIERE............................................................................................... 21
T
2.1 Descriere generală .......................................................................................................... 21

ÎN
2.1.1. Localizare, acces și drumuri ................................................................................... 21
2.1.2. Proprietatea terenurilor şi drepturile de administrare ............................................. 28

LU
2.1.3. Resursele pentru management şi infrastructura ...................................................... 34
2.1.4. Acoperirea cu hărţi, imagini satelitare, aerofotograme .......................................... 37

C
2.1.5. Limitele ariilor naturale protejate ........................................................................... 38

R
2.1.6. Zonele de Management din Parcul Natural Apuseni .............................................. 41

U
2.2. Mediul fizic ................................................................................................................... 53
2.2.1. Geologie.................................................................................................................. 53
2.2.2. Geomorfologie ........................................................................................................ 56
2.2.3. Hidrologie ............................................................................................................... 61
2.2.4. Clima ...................................................................................................................... 63
2
2.2.5. Solurile.................................................................................................................... 66
2.3. Mediul biotic ................................................................................................................. 68
2.3.1. Flora şi comunităţile de plante................................................................................ 68
2.3.2. Fauna ...................................................................................................................... 74
2.3.3. Habitate si ecosisteme .......................................................................................... 121
2.3.4. Descrierea sitului Natura 2000 ROSCI 0016 Buteasa .......................................... 151
D
2.3.5. Ariile naturale protejate – coridor important pentru migraţie .............................. 153
O
2.3.6. Peisaj ..................................................................................................................... 153
2.3.7. Procese şi relaţii ecologice ................................................................................... 154

C
2.4 Situaţia socio-economică şi culturală din perspectivă istorică ..................................... 158

U
2.4.1 Arheologie si istorie............................................................................................... 158

M
2.4.2. Istoricul dezvoltării socio-economice în zonă şi utilizarea terenurilor în trecut .. 160

EN
2.5. Situaţia socio-economică şi culturală în prezent ......................................................... 168
2.5.1. Comunităţile locale ............................................................................................... 168

T
2.5.2. Folosinţa actuală a terenurilor .............................................................................. 179

ÎN
2.5.3. Desemnarea pentru conservare ............................................................................. 182
2.5.4. Facilităţile pentru activităţile educative ................................................................ 190
2.5.5. Facilităţi pentru turism şi recreere ........................................................................ 191

LU
2.5.6. Facilităţi pentru cercetare ..................................................................................... 229
Capitolul 3 – SCOPURI, TEME DE MANAGEMENT ŞI EVALUAREA ACESTORA.... 231

C
3.1. Viziunea, Temele şi Obiectivele de Management ....................................................... 231

R
3.2. Evaluarea Temelor de Management ............................................................................ 233

U
3.2.1. Evaluarea managementului biodiversității ........................................................... 233
3.2.2. Evaluarea turismului ............................................................................................. 243
3.2.3. Evaluarea conştientizării, conservării tradiţiilor şi comunităților locale .............. 248
3.2.4. Evaluarea administrării şi managementului ariilor naturale protejate .................. 254
3.2.5 Evaluarea monitorizării implementării planului de management .......................... 257
3
CAPITOLUL 4 – PLANUL DE ACŢIUNI ŞI RESURSELE FINANCIARE...................... 262
4.1 Planul de acțiuni ........................................................................................................... 262
4.2. Resursele financiare necesare implementării planului de management ..................... 304
Referinţe bibliografice ........................................................................................................... 305
Anexa nr. 1 - Harta generală a Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura 2000:
ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni
Vlădeasa.................................................................................................................................309
D
Anexa nr. 2 - Harta localizării Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura 2000:
O
ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni

Vlădeasa.................................................................................................................................310
C
Anexa nr. 3 - Harta căiilor principale de acces Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura
U
2000: ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni

M
Vlădeasa.................................................................................................................................311
Anexa nr. 4 - Harta limitelor Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura 2000: ROSCI0002
EN
Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa..........................312

Anexa nr. 5 - Harta limitelor ariilor naturale protejate de pe suprafaţa Parcului Natural
Apuseni şi a siturilor Natura 2000: ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi
T
ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa.................................................................................313

ÎN
Anexa nr. 6 - Harta unităţiilor administrativ-teritoriale de pe suprafaţa Parcului Natural

Apuseni şi a siturilor Natura 2000: ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi
ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa.................................................................................314
LU
Anexa nr. 7 - Drumurile forestiere de pe suprafaţa Parcului Natural Apuseni şi a siturilor

Natura 2000: ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni
C
Vlădeasa.................................................................................................................................315
Anexa nr. 8 - Harta durmurilor forestiere din Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura
R

U
Vlădeasa.................................................................................................................................319
Anexa nr. 9 - Harta traseelor turistice de pe suprafaţa Parcului Natural Apuseni şi a siturilor
Natura 2000: ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni
Vlădeasa.................................................................................................................................320
Anexa nr. 10 - Harta hipsometrică a Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura 2000:
ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa.....321
4
Anexa nr. 11 - Harta reţelei hidrografice a Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura
Vlădeasa.................................................................................................................................322
Anexa nr. 12 - Harta proprietarilor de terenuri din Parcul Natural Apuseni şi a siturilor Natura
Vlădeasa.................................................................................................................................323
Anexa nr. 13 - Harta zonării Parcului Natural Apuseni.........................................................324
Anexa nr. 14 - Harta zonării Parcului Natural Apuseni - Analiză comparativă a zonării
D
conform OM552/2003 şi zonarea propusă în planul de management....................................325

O
Anexa nr. 15 - Specii de plante şi animale protejate din Parcul Natural Apuseni şi siturile
Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni, ROSCI0016 Buteasa şi ROSPA0087 Munţii Apuseni
C
Vlădeasa.................................................................................................................................326
U
Anexa nr. 16 - Criterii de identificare a peisajelor.................................................................340

M
Anexa nr. 17 - Distribuţia potenţială a habitatelor forestiere de interes comunitar de pe

suprafaţa ROSCI0002 şi ROSCI0016...................................................................................342
EN
Anexa nr. 18 - Distribuţia potenţială a habitatelor de interes comunitar de pe suprafaţa

ROSCI0002 şi ROSCI0016 Buteasa.....................................................................................343
Anexa nr. 19 - Ocurenţa speciei Lutra lutra pe suprafaţa ROSCI0002 Apuseni...................344
T
Anexa nr. 20 - Ocurenţa speciei Canis lupus pe suprafaţa ROSCI0002 Apuseni..................345

ÎN
Anexa nr. 21 - Ocurenţa speciei Lynx lynx pe suprafaţa ROSCI0002 Apuseni.....................346

Anexa nr. 22 - Ocurenţa speciilor de chiroptere pe suprafaţa ROSCI0002 Apuseni.............347
Anexa nr. 23 - Ocurenţa speciilor de amfibieni pe suprafaţa ROSCI0002 Apuseni..............348
LU
Anexa nr. 24 Harta distribuţiei speciilor de interes conservativ pe suprafaţa ROSPA0081

Munţii Apuseni Vlădeasa.......................................................................................................349
C
Anexa nr. 25 - Măsuri de conservare propuse pentru obiectivele care au stat la baza
desemnării ariei naturale protejate Parcul Natural Apuseni şi siturile Natura 2000: ROSCI
R
0002 Apuseni, ROSCI 0016 Buteasa, ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa...................350

U
Anexa nr. 26 - Model acord cadru de parteneriat..................................................................401
5
CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE ŞI CONTEXT
1.1. Scurtă descriere a planului de management
Ariile naturale protejate au fost declarate cu scopul principal de protecție și

conservare a biodiversității în zone reprezentative de pe teritoriul naţional al României, având
un rol determinant în păstrarea pentru generațiile viitoare a celor mai importante valori ale
capitalului natural al țării. În mod particular, ariile naturale protejate declarate în zona
Munților Apuseni au drept scop includerea pe teritoriul lor a celor mai importante valori
D
naturale și de multe ori culturale ale acestei zone, recunoscute și apreciate la nivel local,
O
național și internațional. Cea mai reprezentativă arie naturală protejată din Munții Apuseni
C
este Parcul Natural Apuseni, declarat în principal pentru protecția carstului și peisajului
caracteristic, ca urmare a eforturilor unor oameni de știință și iubitori ai acestei zone, care au
U
fost conștienți de importanța protecției și conservării unor valori naturale care odată cu
M
dezvoltarea socio-economică din anii care vor urma ar putea fi puse în pericol și pierdute
pentru totdeauna.
EN
Importanța valorilor biodiversității Munților Apuseni a determinat ca în ultimii ani,

prin recunoașterea internațională a acestor valori, să fie declarate în această zonă și arii
T
naturale protejate de importanță comunitară sau situri Natura 2000 cum mai sunt cunoscute
de publicul larg, cu rolul de a proteja specii de plante și animale, precum și habitate naturale
ÎN
importante la nivelul Uniunii Europene. Trei astfel de situri Natura 2000 și anume
ROSCI0002 Apuseni, ROSCI0016 Buteasa și ROSPA0081 Munții Apuseni-Vlădeasa,
împreună cu Parcul Natural Apuseni și un număr de 55 de rezervații naturale și monumente
LU
ale naturii de mici dimensiuni în comparație cu ariile naturale protejate menționate anterior,
se suprapun creând o suprafața unitară de arii naturale protejate de 96.608,4 hectare pentru
C
care a fost realizat acest plan de management.

R
Planul de management al ariilor naturale protejate administrate, constituie documentul

care reglementează desfășurarea activităților pe această suprafață, și care stabilește măsurile
U
de management care trebuie aplicate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Totodată, în acest document, sunt sintetizate informaţiile și datele disponibile la data
întocmirii planului, în baza cărora au fost stabilite domeniile majore de interes şi obiectivele
de management, precum şi un plan de acţiune pentru următorii 5 ani.
Principiile care au stat la baza elaborării acestui plan sunt cele ale managementului
ecosistemic adaptiv, acestea asigurând o abordare integrată a protecţiei și conservării
6
capitalului natural şi dezvoltării socio-economice în acelaşi timp, pentru a putea analiza
oportunitatea punerii în aplicare în timp util a celor mai eficiente măsuri de management.
Planul stă la baza activităţii administraţiei Parcului Natural Apuseni ca principal
instrument de lucru şi se constituie ca document de referinţă pentru planificarea activităţilor
curente pe care trebuie să le desfășoare. Datorită specificului socio-economic al zonei pentru
care se aplică acest plan, acest document reglementează atât activităţile desfăşurate de
administraţia parcului, cât şi de către deţinătorii/administratorii de terenuri și resurse naturale
sau de către persoanele fizice și juridice care desfăşoară activităţi pe teritoriul ariilor naturale
D
protejate administrate.
O
Rezultatele monitorizării implementării planului vor sta la baza evaluării necesarului

de acțiuni și implicit de resurse care vor trebui stabilite și alocate pentru următoarea etapă de
C
5 ani asigurând continuitate și coerență managementului ariilor naturale protejate

U
administrate. Toate acţiunile prevăzute în planul de acțiuni cuprins în planul de management,

M
precum şi eficienţa lor, vor fi monitorizate conform planului de monitorizare.

Ariile naturale protejate pentru care s-a realizat acest plan de management, ca zone
EN
destinate protecției și conservării capitalului natural, sunt recunoscute și apreciate de

majoritatea factorilor interesaţi. Acest lucru constituie unul dintre cele mai importante
elemente de sprijin pentru o punere în aplicare eficientă a acestui plan de management.
T
Planul de management cuprinde nivelul de cunoștințe actual privind starea ariilor

ÎN
naturale protejate administrate care determină structurarea și dimensionarea planificării

operaționale. Astfel documentul cuprinde 4 secțiuni:
Capitolul 1 – Introducere şi context
LU
Capitolul 2 – Descriere
Capitolul 3 – Scopuri, Teme de management şi Evaluarea acestora
C
Capitolul 4 – Planul de acţiuni şi resursele financiare necesare

Pe lângă acestea, informații suplimentare și hărți sunt cuprinse în anexele la planul de
R
management.
U
Elaborarea planului de management al Parcului Natural Apuseni a constituit una

dintre activităţile de implementare a proiectului Phare CBC „Culoar româno-maghiar pentru
conservarea biodiversităţii”, finanțat de Uniunea Europeană, proiect desfăşurat de
administraţia Parcului Natural Apuseni între anii 2003-2006. Procesul de planificare a făcut
obiectul unui contract de consultanţă distinct, derulat în perioada aprilie 2005 – mai 2006, în
acea perioadă realizându-se varianta de bază a planului numai pentru Parcul Natural Apuseni,
ca fiind singura arie naturală protejată administrată de administraţia Parcului Natural
7
Apuseni, în baza unui contract de administrare încheiat pe o perioadă de 10 ani între anii
2004 și 2014 între Regia Naţională a Pădurilor Romsilva și Ministerul Mediului și
Gospodăririi Apelor. Ulterior perioadei de elaborare, planul de management a fost revizuit
de administraţia Parcului Natural Apuseni cu consultarea factorilor interesați de mai multe
ori, fiind transmis spre aprobare de 4 ori fără să fi fost aprobat datorită presiunilor exercitate
de anumiți factori interesați nemulțumiți de zonarea internă stabilită prin acte normative și
preluată în plan.
În anul 2014 a fost semnat un nou contract de administrare pentru o perioadă de 10
D
ani între anii 2014 și 2024 între Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva și Ministerul
O
Mediului și Schimbărilor Climatice, ca urmare a căruia, administraţia Parcului Natural

Apuseni a preluat în administrare pe lângă Parcul Natural Apuseni și siturile Natura 2000
C
ROSCI0002 Apuseni, ROSCI 0016 Buteasa și ROSPA 0081 Munții Apuseni-Vlădeasa și un

U
număr de 55 de rezervații naturale și monumente ale naturii care sunt incluse în parc. Ca
M
urmare a acestui contract, planul de management actual s-a realizat pentru toate ariile naturale
protejate administrate de administraţia Parcului Natural Apuseni, pornind de la prima varianta
EN
a planului de management al Parcului Natural Apuseni.
1.2. Scopul declarării ariilor naturale protejate

T
ÎN
Conform prevederilor Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul

ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările
LU
ulterioare, Articolul 5 alineatul 2 şi Anexa 1, privind regimul ariilor naturale protejate,

conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, ariile naturale protejate
C
administrate au următoarele scopuri:

Parcul Natural Apuseni are drept scop „protecţia şi conservarea unor ansambluri
R
peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o
U
zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare

diversitate biologică”.
Siturile de importanță comunitară ROSCI0002 Apuseni și ROSCI 0016 Buteasa
au scopul de a contribui semnificativ la menţinerea sau restaurarea la o stare de conservare
favorabilă a habitatelor naturale din anexa nr. 2 și/sau a speciilor de interes comunitar din
anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011,
cu modificările şi completările ulterioare, şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa
8
reţelei "Natura 2000" şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în
regiunea ori regiunile biogeografice respective.
Aria de importanță specială avifaunistică ROSPA0081 Munţii Apuseni –
Vlădeasa are drept scop conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucerea într-o
stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate
pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor prevăzute în anexele
nr. 3 şi 4 A la O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011,
cu modificările şi completările ulterioare.
D
1.3. Baza legală pentru ariile naturale protejate şi pentru managementul acestora
O
1.3.1. Înfiinţarea și categoria ariilor naturale protejate

C
Parcul Natural Apuseni, este arie naturală protejată de interes național, a fost înfiinţat
U
pentru prima dată prin Ordinul de Ministru nr. 7/1990 privind constituirea de parcuri
naționale sub gospodărirea ocoalelor și inspectoratelor silvice, ca și parc național și
M
reconfirmat prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
EN
naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, cu modificările și completările ulterioare. Prin

Legea nr. 5/2000 cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit mărimea suprafeței
parcului așa cum este utilizată și în acest plan de management, adică 75784 hectare. Ulterior i
T
se atribuie denumirea Parcul Natural Apuseni prin Hotărârea Guvernului nr. 230 /2003
privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și
ÎN
constituirea administrațiilor acestora, denumire care este utilizată începând cu anul 2003 în
toate actele normative și documentele oficiale. Parcului Natural Apuseni i s-au stabilit
LU
limitele prin H.G. nr. 230/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât doar
după apariția acestui act normativ putem să considerăm procesul legal de înființare ca fiind
încheiat.
C
Este arie naturală protejată de interes naţional, fiind încadrat, conform O.U.G. nr.
R
57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi

completările ulterioare, anexa nr.1, litera e, la categoria parcuri naturale, corespunzător
U
categoriei a V-a IUCN „peisaj protejat: arie protejata administrată în principal pentru
conservarea peisajului şi recreere”.
Siturile de importanță comunitară ROSCI0002 Apuseni și ROSCI 0016 Buteasa ca
arii naturale protejate de interes comunitar, au fost declarate prin Ordinul de Ministru nr.
1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă
comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România,
9
completat şi modificat prin Ordinul de Ministru nr. 2387/2011, cu modificările și
completările ulterioare.
Aria de importanță specială avifaunistică ROSPA0081 Munţii Apuseni – Vlădeasa ca
arie naturală protejată de interes comunitar, a fost declarată prin Hotărârea Guvernului nr.
1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a
reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, modificată şi completată prin Hotărârea
Guvernului nr. 971/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Rezervațiile naturale și monumentele naturii declarate prin Legea nr. 5/2000 cu
D
modificările și completările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004 privind

O
instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, situate pe teritoriul Parcului
Natural Apuseni sunt prezentate în tabelul 1.3.1.
C
U
M
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
10
Tabel 1.3.1
Rezervații naturale și monumente ale naturii incluse în Parcul Natural Apuseni şi administrate de administraţia Parcului Natural
D
Apuseni
O
Nr.
Cod Denumirea ariei protejate Tipul Categorie Suprafaţa (ha)
C
crt.
U
1 2.146. Vârful Buteasa botanic Rezervaţie naturală 2
M
2 2.325. Peştera Vârfuraşu speologic Monument al naturii 1
EN
3 2.169 Peştera Chişcău - Urşilor speologic Monument al naturii 1
4 2.151. Valea Sighiştelului mixt Rezervaţie naturală 412,6
T
5 2.153. Săritoarea Bohodeiului mixt Rezervaţie naturală 32,90
ÎN
6 2.154 Cetatea Rădesei mixt Rezervaţie naturală 20
7 2.337. Peştera din Piatra Ponorului speologic Monument al naturii 2
LU
8 2.336. Peştera Mare de pe Valea Firei speologic Monument al naturii 2
9 IV.9. Complexul carstic din V. Ponorului mixt Rezervaţie naturală 168
C
10 III.1 Peştera Smeilor de la Onceasa speologic Monument al naturii 0,5
R
11 IV.10. Sistemul carstic Peştera Cerbului - Avenul cu Vacă speologic Rezervaţie naturală 45
U
11
12 2.152. Pietrele Boghii mixt Rezervaţie naturală 38,4
D
13 2.143. Piatra Bulzului geologic Monument al naturii 1,4
O
14 2.340 Molhaşul mare de la Izbuc botanic Rezervaţie naturală 8
Platoul carstic Padiş Rezervaţie naturală
C
15 2.156. floristic, peisagistic 39
Fâneaţa Izvoarelor Crișul Pietros Rezervaţie naturală
U
16 2.148 botanic 1
17 2.159. Vârful Biserica Moţului mixt Rezervaţie naturală 3
M
18 2.157. Depresiunea Bălileasa mixt Rezervaţie naturală 2
EN
19 2.158. Groapa de la Barsa geologic Rezervaţie naturală 30
20 2.144. Gheţarul Focul Viu speologic Monument al naturii 0,1
T
21 2.150 Valea Galbenei mixt Rezervaţie naturală 70,5
ÎN
22 2.141 Groapa Ruginoasă geologic Monument al naturii 20,4
23 2.142 Pietrele Galbenei geologic Monument al naturii 6,3
LU
24 2.155 Poiana Florilor mixt Rezervaţie naturală 1
25 2.60. Avenul din Hoanca Urzicarului speologic Monument al naturii 1
C
26 2.145. Avenul Borţigului speologic Monument al naturii 0,1
R
27 12.149 Cetăţile Ponorului mixt Rezervaţie naturală 14,9
U
12
28 2.160. Platoul Carstic Lumea Pierdută mixt Rezervaţie naturală 39
D
29 2.63. Peştera Vârtopaşu speologic Monument al naturii 1
O
30 2.30. Cheile Gârdişoarei mixt Rezervaţie naturală 15
Peştera Gheţarul de la Vârtop
C
31 2.11. speologic Monument al naturii 1
Peştera Huda Orbului
U
32 2.64 speologic Monument al naturii 1
33 2.76. Peştera Dârninii speologic Rezervaţie naturală 1
M
34 2.65. Peştera Hodobana speologic Monument al naturii 1
EN
35 2.66. Avenul cu două intrări speologic Monument al naturii 1
36 2.67 Izbucul Tăuzului geologic Monument al naturii 1
T
37 2.77 Izbucul Mătişeşti mixt Monument al naturii 1
ÎN
38 2.69 Avenul de la Tău speologic Monument al naturii 1
39 2.68. Hoanca Apei mixt Monument al naturii 1
LU
40 2.71 Avenul de la Şesuri speologic Monument al naturii 1
41 2.10 Peştera Gheţarul de la Scărişoara speologic Monument al naturii 1
C
42 2.70 Peştera Pojarul Poliţei speologic Monument al naturii 1
R
43 2.72 Izbucul Poliţei speologic Monument al naturii 0,2
U
13
44 2.73 Izbucul Coteţul Dobreştilor speologic Monument al naturii 0,2
D
45 2..31 Cheile Ordâncuşii geologic Rezervaţie naturală 10
O
46 2.80. Cheile Mândruţului geologic Monument al naturii 3,5
Rezervaţie naturală
C
47 2.32. Cheile Albacului geologic 35
Coiba Mică
U
48 2.61 speologic Monument al naturii 1
49 2.62 Coiba Mare speologic Monument al naturii 1
M
50 2.74 Peştera de sub Zgurăşti speologic Monument al naturii 1
EN
51 2.75 Peştera Poarta lui Ionele speologic Monument al naturii 0,1
52 2.147 Molhaşurile din Valea Izbucelor botanic Rezervaţie naturală 80
T
53 2.172 Peştera lui Micula speologic Monument al naturii 0,1
ÎN
54 2.180 Piatra Grăitoare, coasta de S-E a Brăiesei botanic Rezervaţie naturală 5
55 2.176 Vârful Cârligaţi botanic Rezervaţie naturală 10
LU
C
R
U
14
În cazul suprapunerii ariilor naturale protejate administrate de administraţia Parcului
Natural Apuseni, nu se modifică categoria pentru niciuna dintre ariile naturale protejate
suprapuse, dar managementul acestora se va realiza astfel încât în zonele de suprapunere să
existe o corelare a măsurilor de conservare, cu respectarea categoriei celei mai restrictive de
management. În acest sens, în toate ariile naturale protejate care se suprapun cu Parcul
Natural Apuseni, măsurile de management aplicate conform fiecărei categorii de arie naturală
protejată nu pot fi inferioare din punct de vedere al restricțiilor față de cele aplicate în Parcul
Natural Apuseni.
D
O
1.3.2. Baza legală pentru realizarea planului de management

C
Elaborarea şi aprobarea planului de management s-a făcut în baza Ordonanţei de

U
Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
M
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, actualizată, art. 21 şi art. 22.

Astfel acest plan de management a fost realizat în cooperare cu factorii interesaţi şi cu
EN
consultarea membrilor Consiliului Consultativ de Administrare, din care fac parte şi autorități
publice responsabile cu realizarea sau aprobarea planurilor de amenajare a teritoriului,
planurilor de dezvoltare și planurilor de exploatare/utilizare a resurselor care trebuie
T
armonizate cu planul de management. De asemenea, a fost analizat şi dezbătut cu membrii

ÎN
Consiliului Ştiinţific şi ulterior aprobat de către acest organism. Ulterior a fost aprobat prin
ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului. Aceste aprobări
au fost obţinute conform nevoilor de asigurare a managementului ariei naturale protejate
LU
administrate, conform prevederilor legale în vigoare la data finalizării documentului.

Prevederile planului de management trebuie să fie respectate de către administraţia
C
Parcului Natural Apuseni, autoritățile care reglementează planuri/proiecte/activități pe

teritoriul ariilor naturale protejate, persoanele fizice și juridice care dețin sau care
R
administrează terenuri și alte bunuri și/sau care desfășoară activități în perimetrul și în

U
vecinătatea ariilor naturale protejate, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.
1.3.3. Baza legală pentru administrarea ariilor naturale protejate şi funcţionarea

structurii de administrare
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Administrația Parcului Natural Apuseni R.A.

este structura de administrare a ariilor naturale protejate, constituită în baza prevederilor
15
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, actualizată, articolul 18, alineatul
1, lit. b și Hotărârea de Guvern nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, cu
modificările și completările ulterioare, articolul 2, ca unitate cu personalitate juridică în
structura Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Administraţia Parcului Natural Apuseni administrează ariile naturale protejate în
conformitate cu prevederile contractului de administrare cu nr. 5205/08.10.2014 și
D
106/08.10.2014 încheiat între Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Ministerul Mediului

O
și Schimbărilor Climatice și a contractului nr. 132/19.11.2014 și 2056/19.11.2016 încheiat pe

o perioadă de 10 ani între Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și administraţia Parcului
C
Natural Apuseni. În acest sens, administraţia Parcului Natural Apuseni asigură

U
comanagementul ariilor naturale protejate care fac obiectul contractului, inclusiv a zonelor de
M
management așa cum sunt descrise în acest plan, împreună cu autoritatea publică centrală
pentru protecția mediului și pădurilor, conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu
EN
modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4,

pct. 39.
Administraţia Parcului Natural Apuseni are sediul la Centrul Administrativ și de
T
Vizitare al Parcului Natural Apuseni, situat în localitatea Sudrigiu, nr. 136, comuna Rieni,
ÎN
Județul Bihor.
Administraţia Parcului Natural Apuseni asigură managementul unitar al ariilor
naturale protejate în vederea protecției și conservării diversităţii biologice şi a utilizării
LU
durabile a capitalului natural în conformitate cu prevederile planului de management şi a

regulamentului ariilor naturale protejate.
C
Administraţia Parcului Natural Apuseni este îndrumată și supravegheată conform

legislației în vigoare de către Consiliul Științific înființat pe lângă Administrația Parcului
R
Natural Apuseni ca structură fără personalitate juridică cu rol de autoritate științifică pe

U
teritoriul ariilor naturale protejate. Consiliul Ştiinţific este alcătuit din persoane fizice cu
experiență în domeniul protecției și conservării biodiversității/ariilor naturale protejate și care
fac dovada desfășurării de activități științifice în acest domeniu, precum și a experienței în
domenii relevante pentru ariile naturale protejate, în funcție de obiectivele de conservare ale
acestora. Componența și regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Ştiinţific se
aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și
pădurilor, în baza prevederilor legale.
16
Pe lângă administraţia Parcului Natural Apuseni funcționează Consiliul Consultativ
de Administrare al Parcului Natural Apuseni și siturilor Natura 2000 ROSCI0002
Apuseni, ROSCI 0016 Buteasa și ROSPA 0081 Munții Apuseni-Vlădeasa, ca structură
fără personalitate juridică, cu rol de organism consultativ al administraţiei Parcului Natural
Apuseni. Consiliul Consultativ de Administrare este alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor,
organizațiilor economice, organizațiilor neguvernamentale, autorităților și comunităților
locale, care dețin cu orice titlu suprafețe, bunuri sau au interese în perimetrul ori în
vecinătatea ariilor naturale protejate și care sunt implicate și interesate în aplicarea măsurilor
D
de protecție, în conservarea și dezvoltarea durabilă a zonei. Componența și regulamentul de

O
organizare și funcționare al Consiliului Consultativ de Administrare se aprobă prin ordin al

conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, în baza
C
prevederilor legale.
U
1.4. Elaborarea și revizuirea planului de management

M
EN
1.4.1. Elaborarea planului de management
Această versiune a planului de management are la bază prima versiune a planului de

T
management al Parcului Natural Apuseni elaborat în cadrul proiectului Phare CBC „Culoar
româno-maghiar pentru conservarea biodiversităţii” în perioada anilor 2005-2006, de către
ÎN
echipa administraţia Parcului Natural Apuseni , cu sprijinul unui consultant extern și cu

implicarea unui grup reprezentativ dintre factorii interesaţi. Referirea la prima versiune ca
LU
fundament al dezvoltării actualului plan de management este argumentată în contextul

administrării în prezent a ariilor naturale protejate prin faptul că Parcului Natural
Apuseni are o suprafață de 75784 de hectare din totalul suprafeței administrate în prezent de
C
96608,4 ha.
R
Perioada în care s-a elaborat prima versiune a planului de management a fost aprilie
2005 – mai 2006, iar în luna octombrie 2007 a fost reactualizat de către administraţia Parcului
U
Natural Apuseni în conformitate cu noile prevederi legale cuprinse în O.U.G. nr. 57/2007
aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările
ulterioare. Versiunea revizuită octombrie 2007 a fost supusă analizei și avizării de către
Consiliul Consultativ de Administrare şi Consiliul Ştiinţific, iar ulterior obținerii avizelor a
fost transmisă spre aprobare autorității publice centrale pentru protecția mediului, fără ca
acest ultim demers să fie soluționat din motive independente față de voința administraţia
17
Parcului Natural Apuseni. De aceea, până la elaborarea actualei versiuni, administraţia
Parcului Natural Apuseni a colectat și actualizat datele necesare, inclusiv cele rezultate în
urma avizării cu consultarea Consiliului Ştiinţific, pentru a fi integrate în actualul plan de
management.
Ulterior semnării noului contract de administrare al ariilor naturale protejate din anul
2014, prin care pe lângă Parcul Natural Apuseni au mai fost preluate în administrare și
siturile Natura 2000 ROSCI 0002 Apuseni, ROSCI 0016 Buteasa și ROSPA 0081 Munții
Apuseni-Vlădeasa și un număr de 55 de rezervații naturale și monumente ale naturii care sunt
D
incluse în parc, a fost necesară reactualizarea bazei de date în privința teritoriului Parcului
O
Natural Apuseni și completarea cu datele aferente suprafeței administrate situate în

exteriorul Parcului Natural Apuseni. Datorită lipsei unor resurse financiare adecvate și a
C
unor oportunități privind obținerea unor astfel de resurse în cadrul unor linii de finanțare din
U
fonduri nerambursabile destinate acestui domeniu de activitate, nu au putut fi realizate

M
studiile, bazele de date și alte activități necesare unei revizuiri la un nivel optim a planului de
management. Astfel, utilizând resursele proprii, am căutat să actualizăm acest plan de
EN
management într-o formă care să corespundă cerințelor minimale pentru aprobare. De aceea
este necesară și prevăzută în planul de acțiuni cel puțin o revizuire a planului la un nivel
optim atunci când pe durata de implementare a lui identificăm oportunități de finanțare la
T
care să avem acces și să obținem finanțarea unui proiect cu scopul revizuirii planului.
ÎN
În perioada de timp 2004-2016, implicarea factorilor interesați şi organismelor de

consultare ale administraţiei Parcului Natural Apuseni, s-a asigurat prin:
- organizarea de întâlniri de lucru cu participarea membrilor Consiliului Ştiinţific şi
LU
ai Consiliului Consultativ de Administrare, atât în etapele premergătoare elaborării

actualei versiuni, cât şi pentru analizarea variantei finale a propunerii în vederea
C
avizării și aprobării;
- implicarea în procesul de elaborare a planului, respectiv invitarea la întâlniri de
R
lucru, a reprezentanţilor categoriilor de factori interesați, în special a celor a căror

U
activități vor fi direct influențate de aplicarea prevederilor planului de

management;
- solicitarea de comentarii/sugestii de la factorii interesaţi şi de la persoane cu
pregătire de specialitate și experiență din diverse domenii de referință, în perioada
de lucru pentru elaborarea planului;
- consultarea și analiza observaţiilor factorilor interesaţi înainte de a solicita avizarea
și aprobarea planului de management conform prevederilor legale.
18
1.4.2. Aprobarea şi revizuirea planului de management
Planul de management realizat de administraţia Parcului Natural Apuseni se

supune aprobării prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția
mediului după parcurgerea următoarelor etape:
- consultarea Consiliului Consultativ de Administrare;
- obținerea avizului Consiliului Ştiinţific;
D
- obținerea altor aprobări în conformitate cu prevederile legale.

O
Planul de management se aprobă pentru o perioadă de 5 ani.

Revizuirea poate fi inițiată și realizată la finalul implementării, după obținerea datelor
C
finale ale monitorizării planului care să determine nevoile viitoare ale managementului ariilor
U
naturale protejate sau, după caz, pe perioada implementării dacă se identifică oportunitatea
accesării unor surse de finanțare adecvate unei revizuiri la nivel optim a actualei variante de
M
plan de management.
EN
1.5. Procedura de modificare şi actualizare a planului de management

T
Caracterul dinamic și adaptiv al managementului ariilor naturale protejate, determină

adesea reanalizarea și îmbunătățirea măsurilor de protecție și conservare a biodiversităţii. De
ÎN
aceea un plan de management nu poate să asigure eficiența și eficacitatea activităților

structurii de administrare dacă nu poate fi adaptat periodic sau ori de câte ori apar modificări
LU
importante a condițiilor în care aceasta trebuie aplicat și a structurii și funcțiilor elementelor

componente ale capitalului natural care face obiectul protecției și conservării.
Dinamica dezvoltării comunităţilor locale, dar şi interesul crescând pentru dezvoltarea
C
unor sectoare de activitate ale economiei locale, în ariile naturale protejate care fac obiectul
R
prezentului plan de management, pe teritoriul cărora există un număr foarte mare de

comunităţi locale și forme de folosință a terenurilor și de proprietate raportat la situațiile
U
existente în alte arii naturale protejate similare din România, determină necesitatea găsirii
soluțiilor de adaptare continuă a managementului, inclusiv de asigurare a resurselor necesare
și de actualizare a datelor și a bazelor de date. Având în vedere cele de mai sus, în elaborarea
prezentului plan de management s-a ținut cont de principiile de bază ale unui management
adaptiv, care să permită o dinamică a modificărilor cât mai apropiată de nevoile de protecție
și conservare, precum și de cele ale factorilor interesați.
19
Planul de management al ariilor naturale protejate trebuie să fie astfel conceput încât
să definească principalele direcţii de acţiune în vederea menținerii pe termen lung a
condițiilor de respectare a scopului pentru care au fost declarate conform legii ariile naturale
protejate administrate. Inițiativele privind modificarea și completarea planului în sensul
actualizării acestuia nu pot fi luate în considerare în afara prevederilor cadrului legal, a
scopului ariilor naturale protejate și a nevoilor de asigurare a coerenței și continuității
managementului acestora.
În cazul în care este necesară o actualizare a planului de management, având ca
D
rezultat modificarea și completarea acestuia prin revizuire, sau în situațiile când prevederile
O
legale impun modificări de structură și conținut ale planului, competenţa aprobării revine
autorității publice centrale pentru protecția mediului. Propunerile de modificare întemeiate
C
pot veni atât din partea administraţiei Parcului Natural Apuseni, a factorilor interesaţi și a
U
Consiliului Ştiinţific.
M
1.6. Procedura de implementare a planului

EN
Responsabilitatea implementării planului de management revine administraţiei

Parcului Natural Apuseni şi se realizează prin acţiunile cuprinse în planurilor anuale de lucru
T
și a resurselor alocate. Acestea se întocmesc în trimestrul patru al anului premergător şi se

ÎN
avizează de Consiliul Ştiinţific. Conform acțiunilor prevăzute în planurile de lucru anuale,

administraţia Parcului Natural Apuseni realizează implementarea planului de management, cu
implicarea a diferiți colaboratori care au rolul de a sprijini administrația pentru realizarea în
LU
condiții optime a acțiunilor. Urmărirea indicatorilor stabiliți pentru fiecare acțiune revine atât
conducerii administrației cât și responsabililor cu implementarea acțiunilor stabiliți prin
C
planul de acțiuni și planul anual de lucru. În acest sens dată fiind complexitatea unora dintre
acțiuni, o bună colaborare în cadrul echipei va crește nivelul de certitudine în realizarea
R
indicatorilor.
U
La finalul ultimului an de implementare a planului de management trebuie să aibă loc

o analiză completă a realizării indicatorilor aferenți activităților planificate și realizate,
urmând ca aceasta să fie utilizată în planificare în următorul ciclu de management.
20
CAPITOLUL 2 – DESCRIERE
2.1 Descriere generală
2.1.1. Localizare, acces și drumuri
Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică

a Munţilor Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud şi Vlădeasa la nord.
D
Harta generală a Parcului Natural Apuseni şi a ariilor naturale protejate conexe este
O
prezentată în anexa nr. 1 la planul de management. Încadrarea geografică a suprafeţei

protejate este situată în intervalul 46°26'49" – 46°49'56" lat. N şi 22°32'13" – 23°05'03" long.
C
E. Harta localizării Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura 2000 asociate acestuia în
U
raport cu teritoriul României este prezentată în anexa nr. 2 la planul de management.

M
Parcul Natural Apuseni ocupă o suprafaţă de 75784 ha, determinată la scara 1:25.000,
întinzându-se pe teritoriul administrativ a trei judeţe: Cluj în proporţie de 38,30%, Bihor
EN
36,37% şi Alba 25,33%, conform calculelor realizate cu ajutorul GIS.

ROSCI0002 Apuseni ocupă o suprafaţă de 75.943 ha, conform formularului standard
al ariei protejate, iar limitele ariei protejate de interes comunitar se suprapun limitelor
T
Parcului Natural Apuseni, cu următoarele excepţii: intravilanele localităților Beliş şi Albac

ÎN
care sunt incluse în Parcul Natural Apuseni dar nu sunt incluse şi în ROSCI0002 Apuseni;
intravilanele localităților Arieşeni, Gârda şi Scărişoara care nu sunt incluse în Parcul Natural
Apuseni dar sunt incluse parțial in ROSCI0002 Apuseni. Limitele ROSCI0002 Apuseni sunt
LU
prezentate pe pagina web a autorității publice centrale pentru protecţia mediului.

ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa ocupă o suprafaţă de 93.082 ha conform
C
formularului standard al ariei naturale protejate. Limitele ariei naturale protejate de interes
comunitar se suprapun parţial limitei Parcului Natural Apuseni pe laturile est, sud şi vest, însă
R
spre nord aceasta se extinde, cuprinzând o parte mai mare din munţii Vlădeasa, astfel rezultă
U
suprafaţa de 20.496 ha care este inclusă în ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa, dar nu
este inclusă în Parcul Natural Apuseni. Limitele ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa sunt
prezentate pe pagina web a autorității publice centrale pentru protecția mediului.
ROSCI0016 Buteasa ocupă suprafaţa de 396 ha conform formularului standard al ariei
naturale protejate şi este inclusă în totalitate în ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa dar nu
se suprapune cu ROSCI0002 Apuseni sau Parcul Natural Apuseni. Limitele ROSCI0016
Buteasa sunt prezentate pe pagina web a autorității publice centrale pentru protecția mediului.
21
Harta căilor principale de acces către Parcul Natural Apuseni este prezentată în
Anexa nr. 3 la planul de management.
Parcul Natural Apuseni şi ariile naturale protejate conexe cuprind suprafeţe de pe
teritoriul a 18 unități administrativ teritoriale şi proprietăţi aparţinând la 26 de comune. În ce
priveşte numărul de comunităţi, pe teritoriul ariilor protejate sunt cuprinse intravilanele,
integral sau partial, a 66 localitaţi şi 3 sate de vacanţă, respectiv Boga, Fântânele şi Vârtop.
Lista detaliată a unităţilor administrativ teritoriale şi a localităţilor aparţinătoare acestora se
găseşte în Capitolul 2.5.1., tabelul 2.5.1.b. Harta unităţilor administrativ teritoriale din zona
D
Parcului Natural Apuseni este prezentată în anexa nr. 6 la planul de management.

O
Limita sudică a Parcului Natural Apuseni e definită în mare de văile Arieşului Mare
şi Crişului Băiţa, iar cea nordică de creasta nordică a Munţilor Bihor şi Vlădeasa, prin Vf.
C
Bohodei 1653,8 m, Vf. Cârligatele 1694,3 m şi Vf. Dealul Păltinişului 1785 m. Harta
U
limitelor ariilor naturale protejate se găseşte în anexa nr. 4 la planul de management, iar
M
descrierea detaliată a acestora la Capitolul 2.1.6.

Limita ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa este definită la scară mare de aceleaşi
EN
repere geografice cu limita Parcului Natural Apuseni pe laturile est, sud şi vest, iar limita
nordică se desparte din limita Parcului Natural Apuseni în apropiere de Vf. Poienii şi
contiună spre nord fiind definită de barajul acumulării Floroiu, intravilanul localităţiilor
T
Lunca Vişagului, Săcuieu şi Scrind-Frăsinet şi revine în limita Parcului Natural Apuseni pe

ÎN
valea Stanciului.
Pe suprafaţa Parcului Natural Apuseni şi a ariilor naturale conexe nu există nici un
tronson de cale ferată. Cele mai apropiate staţii de cale ferată pe ruta Cluj Napoca - Oradea
LU
sunt Huedin şi Bologa, iar pe ruta Oradea - Ştei, staţia de la Sudrigiu. Lista staţiilor de cale
ferată din zona Parcului Natural Apuseni se regăseşte în tabelul de mai jos:
C
R
U
22
Tabel 2.1.1.a.
Accesul din staţiile de cale ferată
Punct de intrare Acces în Parcul Natural Apuseni
Staţie de
în Parcul Natural Distanţa staţie CFR – limita
cale ferată Transport în comun
Apuseni Parcul Natural Apuseni
Huedin Răchiţele 27 km Neorganizat
Microbuze pe timpul
Huedin Beliş 20 km
D
verii
Sudrigiu Pietroasa 12 km Autobuze
O
Sudrigiu Fânaţe 17,5 km Autobuze

C
Bologa Vf. Vlădeasa 19 km Neorganizat

Sursă: România – Atlas rutier 1:300 000, 2010
U
M
Cu excepția transportului public pe rutele limitrofe ariilor naturale protejate și cu

câteva excepții pe DN75 și DN1R, pe restul suprafeței transportul public este în faza
EN
incipientă de dezvoltare, acesta fiind unul din impedimentele care îngreunează accesul
vizitatorilor care sosesc și circulă pe suprafața ariilor naturale protejate pe drumuri publice
T
fără utilizarea autovehiculelor proprii sau închiriate.

În interiorul Parcului Natural Apuseni şi al ariilor naturale conexe există o reţea densă
ÎN
de drumuri auto publice şi forestiere. Circulaţia cu autovehiculele se poate desfăşura pe toate

drumurile publice, respectiv pe drumurile forestiere pe care accesul nu este interzis prin
semne sau bariere, mai ales pe cele din judeţul Alba, asigură dreptul de acces al locuitorilor
LU
din cătunele montane. Lista completă a drumurilor forestiere se găseşte în Anexa nr. 7 la
planul de management. Harta drumurilor, cu ilustrarea drumurilor publice se găseşte în
C
Anexa nr. 8 la planul de management.

R
Principalele drumuri publice care asigură accesul, respectiv străbat Parcul Natural
Apuseni şi ariile naturale protejate conexe sunt prezentate în tabelul de mai jos:
U
23
Tabel 2.1.1.b.
Drumuri publice accesibile autovehiculelor
D
Puncte de intrare Traiectoria drumurilor Categoria şi
O
în Parcul Natural dinspre oraşele indicativul Distanţe utile - în km Starea drumurilor
C
Apuseni principale drumurilor
Oradea – Ştei – Fânaţe – Oradea – Fânaţe 88 Km
U
Fânaţe - la sud-vest Drum asfaltat, stare bună pe toată
Gârda De Sus – Albac – E79, DN75 Fânaţe – Albac 50 Km
Albac - la sud-est distanţa
M
Câmpeni Albac – Câmpeni 19 Km
Pietroasa - la confl
EN
Oradea – Beiuş – Oradea – Pietroasa 84 Km
Valea Drum asfaltat, stare bună pe toată
Pietroasa – Boga – E79, DJ763 Pietroasa – Boga 16 Km
Aleului/Crişul distanţa
Cabana Padiş Boga – Cabana Padiş 13 Km
T
Pietros
Cluj Napoca – Huedin –
Cluj Napoca – Huedin – Răchiţele Drum asfaltat, stare bună până la
ÎN
Răchiţele - la Pasul Răchiţele – Doda Pilii –
E60, DJ108C 67 Km Ic Ponor, neasfaltat, greu
Prislop Ic Ponor – Spre Cabana
Răchiţele –Padiş 31 Km accesibil cu automobil normal.
Padiş
LU
Răchiţele - la Cluj Napoca – Huedin – De-a lungul Văii Stanciului –
Răchiţele – Capăt Valea Stanciului
Cascada Vălul Răchiţele – Valea E60, DJ108C, DF drum pietruit, stare bună, în curs
11,5 Km
C
Miresei Stanciului de modernizare
Oradea – Beiuş – Oradea – Beiuş 64 Km
R
E79, DJ763,
Chişcău Drum asfaltat, stare bună
Chişcău – Juleşti DC252 Beiuş – Chişcău 19 Km
U
24
Oradea – Câmpani –
E79, DN75, Oradea – Câmpani 90 Km
Sighiştel Sighiştel – Valea Drum asfaltat, stare bună
D
DC257 Câmpani – Sighiştel 1,7 Km
Sighiştelului
O
Cluj-Napoca – Huedin – Beliş 71
Cluj-Napoca – Huedin –
Beliş - la nord-est
C
Km
Beliş – Fântânele – E60, DN1R Drum asfaltat, stare bună
Albac - la sud-est Beliş – Poiana Horea 23 Km
U
Poiana Horea – Albac
Poiana Horea – Albac 28 Km
M
CLUJ-NAPOCA – Cluj-Napoca – Gilău – Poiana Horea Drum asfaltat, stare bună până la
GILĂU – Mărişel – 70 Km Poiana Horea, apoi drum pietruit,
EN
Dealul Fântânele E60, DJ107P, DF
Poiana Horea – Poiana Poiana Horea – Ic Ponor - Canton stare necorespunzătoare până la
Călineasa – Ic Ponor Barna 20 Km Ic Ponor
Oradea – Arieşeni 122 Km
T
Drum pietruit, stare
Arieşeni – Cobleş –
Arieşeni DC131 Câmpeni – Arieşeni 42 Km necorespunzătoare temporar
Poieniţa
ÎN
Arieşeni – Poieniţa 10,2 Km închis pe perioada iernii
Gârda De Sus – Oradea – Gârda 130 Km
Gârda de Sus Hodobana – Casa De DC132, DF Câmpeni – Gârda 34 Km Drum pietruit, stare relativ bună
LU
Piatră Gârda – Casa De Piatră 17 Km
Gârda De Sus – Dobreşti Gârda De Sus – Munună – Gheţar
Gârda de Sus DC 260 Drum asfaltat, stare bună
C
– Munună – Gheţar 8,2 Km
Gârda De Sus – Dealu Gârda De Sus – Sfoartea – Gheţar Drum în curs de modernizare,
R
Gârda de Sus DJ750
Ordâncuşii – Sfoartea – 18 Km stare bună
U
25
Ocoale - Gheţar
Gârda De Sus - Dobreşti Drum asfaltat, stare bună, drum
D
Gârda De Sus - Casa De Piatra - 12
Gârda de Sus -Gârda Seacă - Casa De DC120, DF128D pietruit, stare bună, inaccsesibil
O
Km
Piatra iarna
Scărişoara - Preluca -
C
Drum asfaltat, starea
Scărişoara DC135
Negeşti necorespunzătoare
U
Dn 75 - Ştiuleţi -
M
DN75 Lespezea - Runc - DC136, DC245 Drum asfaltat
Scărişoara
EN
Albac - Faţa - Sohodol - Parţial asfaltat, stare buna, apoi
Albac DC120
Roşeşti - Costeşti drum pietruit, stare buna
T
Horea - Mănceşti -
Horea DC125 Drum în curs de modernizare
Fericet
ÎN
Horea Horea - Costeşti DC202 Drum asfaltat, stare bună
Drumuri care permit accesul în ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa, în exteriorul Parcul Natural Apuseni
Baraj Floroiu Remeţi - Baraj Floroiu DJ 108 K Remeţi - Baraj Floroiu - 17 Km Drum asfaltat, stare relativ bună
LU
E60 - Valea Draganului
Valea Draganului - Barajul Dragan
Lunca Vişagului - Lunca Vişagului - DJ 764 B Drum asfaltat, stare relativ bună
- 26 Km
C
Baraj Floroiu
E60 - Bologa - Săciueu -
R
Săciueu DJ 108 H Bologa - Scrind Frăsinet - 20 km Drum asfaltat, stare relativ bună
Scrind Frăsinet
U
26
Călata - Mărgău - Scrind
Scrind - Frăsinet DJ 108C Călata - Răchiţele - 18 km Drum asfaltat, stare relativ bună
Frăsinet - Răchiţele
D
Săcuieu Săcuieu - Vlădeasa DJ 103 J Săcuieu - Cabana Vlădeasa 14 km Pietruit
O
Săcuieu Săcuieu - Vişagu DC 130
C
Săcuieu Săcuieu - Rogojel DC 129
Surse: România – Atlas rutier 1:300 000, 2010; Administraţia Parcului Natural Apuseni; Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal Parcul Natural
U
Apuseni - jud. Alba
M
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
27
2.1.2. Proprietatea terenurilor şi drepturile de administrare
Din datele disponibile până în prezent a fost reconstituită situaţia suprafeţelor de teren
pe proprietari, după cum se vede din tabelul de mai jos. Calculele suprafeţelor au fost
realizate în GIS, având la bază stratul utilizării terenului cu baza de date parcelară a Parcului
Natural Apuseni, realizat de administraţia Parcului Natural Apuseni între 2005-2007 şi
actualizat în perioada 2009-2016. Având în vedere diferenţele de rezoluţie spaţială între
materialele avute la dispoziţie ca suport pentru digitizarea diverselor suprafeţe de teren,
D
respectiv faptul că pentru unele suprafeţe de fond forestier retrocedate către proprietari privaţi
O
nu s-a putut realiza în GIS o parcelare foarte exactă din lipsa materialelor grafice, menţionăm
că valorile utilizate nu sunt exhaustive şi nu reprezintă realitatea absolută, existând un anumit
C
grad de eroare şi o nevoie perpetuă de actualizare. De menţionat este şi faptul că în cazul

U
suprafeţei din ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa ce excede limitele Parcului Natural
M
Apuseni, culegerea de date a început din al patrulea trimestru din anul 2014, după semnarea
contractului de administrare.
EN
Estimăm că în următorii 5 ani, pe măsura reactualizării amenajamentelor silvice ale

fondului forestier şi a disponibilităţii unor informaţii spaţiale mai detaliate, administraţia
Parcului Natural Apuseni va rectifica eventualele erori de poziţionare în baza de date GIS
T
însă pentru a se depăşi nivelul critic de cunoaştere în acest domeniu este necesară alocarea
ÎN
mai multor resurse sau identificarea unor surse de finanţare externe.

În ariile naturale protejate, administrarea pădurilor se face în baza amenajamentelor
silvice, cu respectarea prevederilor legislative privind administrarea fondului forestier situat
LU
în arii naturale protejate.

Harta privind proprietatea terenurilor din Parcul Natural Apuseni şi este prezentă în
C
anexa nr. 12 la planul de management.

R
U
28
Tabel 2.1.2.a.
Structura proprietăţii şi natura folosinţei terenurilor din ariile naturale protejate administrate
D
Raportat la suprafaţa
Raportat la suprafaţa Raportat la
O
ROSPA0081 Munţii
Parcului Natural Apuseni, suprafaţa totală
Categoria de teren Proprietar Apuseni Vlădeasa ce excede
ROSCI0002 Apuseni administrată
C
Parcul Natural Apuseni
ha % ha % ha %
U
Statul român 27897.16 36.73 5132.05 25.04 33029.21 34.22
Primării 20441.41 26.87 29196.86 30.25
M
Composesorate 1107.03 1.46 1107.03 1.15
Păduri şi enclave din fondul Asociaţii urbariale 494.78 0.65 494.78 0.51
forestier 8755.45 42.72
EN
Persoane fizice 554.10 0.73 554.10 0.57
Biserici, parohii 30.60 0.04 30.60 0.03
Şcoli 142.01 0.19 142.01 0.15
Păşuni Primării
T
12754.80 16.77 3117.58 15.21 15872.38 16.44
Fâneţe şi alte terenuri
Persoane fizice 8863.80 11.65 2129.59 10.39 10993.39 11.39
agricole
ÎN
Intravilane şi suprafete
- 2933.80 3.86 1185.79 5.78 4119.59 4.27
antropizate
LU
Cursuri de apă, lacuri Statul român 802.80 1.06 175.90 0.86 978.70 1.01
Total 76022.30 100.00 20496.34 100.00 96518.64 100.00
Sursa: Baza de date GIS a administraţiei Parcului Natural Apuseni întocmită pe baza datelor provenite de la ocoalele silvice de stat şi ocoale
C
silvice de regim din jud. Alba, Bihor şi Cluj, a datelor din Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal - Parcul Natural Apuseni - Jud. Alba, a
R
datelor din documentaţiile de urbanism ale comunelor Beliş, Pietroasa, Câmpani, Nucet, Budureasa, respectiv din documentaţiile depuse spre
analiză şi avizare la administraţia Parcului Natural Apuseni de către persoane fizice şi juridice
U
29
Tabel 2.1.2.b.
Dreptul de administrare al terenurilor din Parcul Natural Apuseni
D
Suprafaţa % din suprafaţa
% din Suprafaţă totală
O
Parcul totală ariilor
Categoria de teren Drept de administrare total arii naturale
Natural naturale
suprafaţă protejate (ha)
C
Apuseni (ha) protejate
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva
prin Ocoalele Silvice Beliş, Gârda,
U
Fond forestier administrat
32892,81 43,27 40525,31 41,99
de ocoale silvice de stat Huedin, Valea Arieşului, Sudrigiu,
Someşul Rece, Remeţi
M
Ocoalele silvice de regim Codrii
Fond forestier administrat Beiuşului, Şoimi, Horea-Apuseni,
EN
17774,29 23,38 24029,74 24,90
de ocoale silvice de regim Mărgău, Valea Ierii, Ocolul Silvic
Privat Vlădeasa Huedin
Păşuni proprietate a
Consiliile locale 12754,80 16,78 15872,38 16,44
comunelor
T
Domeniu privat – fâneţe,
terenuri arabile, terenuri Persoane fizice 11797,6 15,52 15112,98 15,66
ÎN
construibile
Administraţia Bazinală de Ape Someş -
Lacul Fântânele 802,8 1,06 978,70 1,01
Tisa
Sursa: Baza de date GIS a administraţiei Parcului Natural Apuseni întocmită pe baza datelor provenite de la ocoalele silvice de stat şi
LU
ocoale silvice de regim din jud. Alba, Bihor şi Cluj, a datelor din Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal - Parcul Natural Apuseni - Jud. Alba,
a datelor din documentaţiile de urbanism ale comunelor Beliş, Pietroasa, Câmpani, Nucet, Budureasa, respectiv din documentaţiile depuse spre
C
analiză şi avizare la administraţia Parcului Natural Apuseni de către persoane fizice şi juridice
R
U
30
D
Tabel 2.1.2.c
O
Gestionarii fondurilor cinegetice suprapuse pe teritoriul ariilor naturale protejate administrate
Suprafaţa Suprafaţa
C
Suprafaţă ZPI/ZPS
Nr. Crt. Judeţ Denumire Gestionar totală fond ariilor naturale
(ha)
U
cinegetic (ha) proteajte (ha)
AB1 - Arieşul
M
1 Alba Direcţia Silvică Aalba 15822.48 9768.46 1382.20
Superior
EN
AB2 - Arieşul Asociaţia Vânătorilor şi
2 Alba 14772.77 5546.80 288.81
Mijlociu Pescarilor Sportivi Bendis
Ocolul Silvic Horea Apuseni
T
3 Alba AB3 - Horea 11194.38 4420.72
SRL
ÎN
4 Bihor BH58 - Sohodol Asociaţia Cinegetică Apuseni 13300.23 71.68 5.01
Bihor Asociaţia Judeţeană a
5 BH61 - Ferice Vânătorilor şi Pescarilor 12035.85 61.52
LU
Sportivi Bihor
6 Bihor BH63 - Pietroasa Universitatea din Oradea 14399.62 14206.13 5796.76
C
7 Bihor BH64 - Dumbrăvani Direcţia Silvică Bihor 11267.13 3726.50 1118.07
R
Bihor Asociaţia Vânătorilor şi
8 BH66 - Biharia 16612.48 3000.97 58.76
Pescarilor Sportivi Diana
U
31
Suprafaţă ZPI/ZPS
D
(ha)
O
Hunting Bihor
C
9 Bihor BH68 - Valea Iadului Direcţia Silvică Bihor 10019.45 17.26
U
Bihor BH69 - Valea
10 Asociaţia Cinegetică Apuseni 15709.33 8934.80 49.47
Drăganului
M
CJ44 - Valea Ocolul Silvic Horea Apuseni
11 Cluj 10229.78 127.25
Răcătăului
EN
SRL
Cluj Universitatea de Ştiinţe
12 CJ45 - Someşul Cald Agricole şi Medicină 11051.67 163.45
T
Veterinară Cluj-Napoca
Cluj Asociaţia Judeţeană a
ÎN
13 CJ49 - Valea Belişului Vânătorilor şi Pescarilor 12524.21 12143.42
Sportivi Cluj
LU
14 Cluj CJ50 - Giurcuţa Asociaţia Vânătorul Alpin 19877.84 19677.52 5102.44
Cluj Asociaţia de Vânătoare
15 CJ51 - Răchiţele 17323.27 10961.20 1696.10
Cornul de Aur
C
16 Cluj CJ52 - Călăţele Asociaţia de Vânătoare Regal 10261.89 589.48
R
17 Cluj CJ54 - Huedin Asociaţia de Vânătoare Regal 8922.11 0.66
U
32
Suprafaţă ZPI/ZPS
D
(ha)
O
Cluj CJ55 - Valea
18 Asociaţia de Vânătoare Regal 17865.49 3190.57
C
Drăganului
Total 243189.99 96608.41 15497.62
U
M
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
33
Fondurile piscicole de pe suprafaţa ariilor naturale protejate sunt gestionate de Regia
Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin unităţiile şi subunităţiile teritoriale.
Administraţia Parcului Natural Apuseni nu deţine terenuri în ariile naturale protejate
administrate. Ea a fost desemnată de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin
Contractul de Administrare a Parcului Natural Apuseni nr. 132 /10.11.2014, în baza
contractului de administrare 5205/AK/ 08.10.2014, nr. 106/AC/08.10.2014 semnat între
Ministerul Mediului şi Schimbările Climatice şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, să
administreze într-un mod unitar suprafaţa parcului şi a ariilor naturale protejate conexe,
D
având rol de analiză, planificare, supraveghere şi control pe teritoriul parcului delimitat

O
conform prevederilor H.G. nr. 230/2003 cu modificările și completările ulterioare, dar de

asemenea, se poate implica în diverse alte activităţi în limitele impuse de cadrul legislativ
C
actual.
U
M
2.1.3. Resursele pentru management şi infrastructura

EN
Ca urmare a derulării proiectului Phare CBC „Culoar româno-maghiar pentru

conservarea biodiversităţii” de către administraţia Parcului Natural Apuseni, a fost realizată
infrastructura necesară administrării, constând în principal din 4 centre de vizitare pentru ,
T
Parcul Natural Apuseni, după cum urmează:

ÎN
- Centrul Administrativ şi de Vizitare al Parcului Natural Apuseni – sediul actual al

administraţiei Parcului Natural Apuseni în localitatea Sudrigiu nr. 136, Comuna
Rieni, jud. Bihor, în apropiere de intersecţia principalelor drumuri de acces în
LU
Parcul Natural Apuseni dinspre vest;

- Centrul de vizitare Gârda-Arieşeni, pe DN75, între localităţile Arieşeni şi Gârda de
C
Sus, pentru accesul din partea sudică în Parcul Natural Apuseni;

- Centrul de vizitare Padiş, în locaţia numită Şesul Padiş, pentru partea centrală a
R
Parcului Natural Apuseni ;

U
- Centrul de vizitare Doda Pilii, în cătunul Doda Pilii, localitatea Răchiţele, pentru
accesul din partea nordică şi estică în Parcul Natural Apuseni.
Aceste clădiri au atât rol administrativ, incluzând birourile în care activează
personalul administraţiei Parcului Natural Apuseni, cât şi rol de primire a publicului vizitator
şi a membrilor comunităţilor locale, care doresc obţinerea de informaţii sau relaţionarea cu
administraţia parcului. Toate clădirile sunt dotate cu spaţii amenajate pentru realizarea de
expoziţii destinate publicului. De asemenea ele pot găzdui în mod ocazional personalul
34
administraţiei Parcului Natural Apuseni în exercitarea atribuțiilor de serviciu, membrii
Consiliului Știinţific în activități derulate în calitate de membru al acestui consiliu,
participanţi în programele de voluntariat ale parcului, membri ai delegaţiilor oficiale care
vizitează parcul, participanţi în programele de cercetare derulate de administraţia Parcului
Natural Apuseni și personalul din cadrul instituțiilor responsabile cu supravegherea, controlul
sau asigurarea ordinii publice care desfășoară activități în colaborare cu administraţia
Parcului Natural Apuseni în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe teritoriul ariilor naturale
protejate.
D
În cadrul Centrului Administrativ şi de Vizitare Sudrigiu sunt organizate şedinţele

O
Consiliului Cdministrativ de Aadministrare şi Consiliului Ştiinţific, întâlniri de lucru,

conferințe, prezentări și evenimente. Tot în această clădire mai este situat un laborator în care
C
se pot efectua analize primare asupra parametrilor de mediu şi, de asemenea, include spaţii de
U
depozitare şi garaje.
M
Pe suprafața ariilor naturale protejate au fost realizate de asemenea un turn de

observații la rezervația naturală Molhașurile de la Izbuce, gardul, poarta și un adăpost pentru
EN
vizitatori la peștera Ghețarul Scărișoara, panouri de informare și avertizare, trasee tematice.

Pentru desfăşurarea activităţilor curente, administraţia Parcului Natural Apuseni are
în dotare:
T
- Mijloace de transport;
ÎN
- Echipamente de tehnică de calcul şi comunicaţii;

- Programe informatice, inclusiv din domeniul GIS;
- Echipamente de birotică;
LU
- Dotări privind activităţile în teren.

În urma implementării proiectului Phare CBC „Culoar româno-maghiar pentru
C
conservarea biodiversităţii”, administraţia Parcului Natural Apuseni a beneficiat de dotarea

cu echipamente pentru elaborarea de hărţi şi aplicaţii în GIS, echipamente de teren pentru
R
desfăşurarea activităţilor de cercetare şi monitorizare a biodiversităţii, activităţi de

U
voluntariat, speologie, alpinism, mijloace de transport, un utilaj multifuncţional pentru

intervenţii pe căile de acces în parc, alte dotări şi echipamente.
Administraţia Parcului Natural Apuseni consideră că este important de menţionat că
majoritatea achiziţiilor de bunuri în ceea ce priveşte dotările utilizate în managementul ariilor
protejate administrate au fost făcute în cadrul proiectului menţionat anterior, în perioada 2006
-2008. Având în vedere că suprafaţa administrată a crescut, s-au diversificat activităţile
desfăşurate de către personal, ca urmare a uzurii fizice şi morale a dotărilor, este necesară
35
completarea, actualizarea şi înlocuirea acestora în următorul ciclu de management în măsura
în care vor fi identificate resurse financiare. Printre dotările pentru care considerăm că ar fi
necesar să se facă investiţii se numără: autovehicule, echipamente specifice pentru activitățile
din teren, echipamente IT, programe informatice, inclusiv GIS, echipamente pentru
monitorizare floră şi faună, echipamente de laborator şi reactivi, materiale bibliografice.
Datorită specificului teritoriului ariilor naturale protejate, dar mai ales a dimensiunii
foarte mari a acestuia, a posibilității realizării accesului public pe un număr foarte mare de
drumuri, administrația se confruntă adeseori cu probleme legate de asigurarea deplasării
D
personalului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de aceea din punct de vedere a realizării

O
viitoarelor achiziții, prioritatea cea mai importantă va rămâne achiziția de noi mijloace de
deplasare și asigurarea necesarului de combustibil pentru utilizarea acestora în condiții
C
optime raportat la nevoile curente privind mangementul ariilor naturale protejate. Pentru
U
realizarea acestor achiziții vor fi utilizate fonduri rezultate din încasările proprii ale
M
administraţiei Parcului Natural Apuseni, fonduri obținute din finanțări în cadrul unor
proiecte, din donații și alte forme de sprijin.
EN
În intervalul 2004-2009, administraţia Parcului Natural Apuseni a funcționat ca

subunitate a Direcţiei Silvice Oradea din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.
După emiterea H.G. nr. 229/2009 cu modificările şi completările ulterioare, administraţia
T
Parcului Natural Apuseni a devenit unitate cu personalitate juridică în cadrul Regiei

ÎN
Naţionale a Pădurilor-Romsilva.
Ca urmare a prevederilor contractului de administrare, structura minimă de personal a
administraţiei Parcului Natural Apuseni este următoarea:
LU
- Director;
- Economist;
C
- Şef pază;
- Specialist în științele vieții (biolog);
R
Specialist în educaţia ecologică (responsabil relaţii cu comunităţile şi educaţie

U
ecologică);
- Specialist în tehnologia informaţiei (specialist IT/GIS);
- Agent de teren/ranger – 13 persoane.
Conform prevederilor H.G. nr. 230/2003 cu modificările și completările ulterioare,
structura de administrare a Administraţiei Parcului Natural Apuseni prevede minim 21 de
posturi după cum urmează: director, economist, șef pază, biolog, responsabil relații cu
comunitățile și educație ecologică, specialist IT şi 15 agenţi de teren.
36
Pe lângă administraţia parcului funcţionează două organisme înfiinţate conform
prevederilor O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu
modificările şi completările ulterioare actualizată, şi anume: Consiliul Ştiinţific alcătuit din
personalităţi ştiinţifice recunoscute, specialişti, al cărui rol este luarea deciziei, în limita de
competenţă ştiinţifică, pentru soluţionarea problemelor prezentate de administraţia Parcului
Natural Apuseni şi Consiliul Consultativ de Administrare alcătuit din principalii factori
interesaţi: autorităţi ale administraţiei publice locale, unităţi descentralizate din sectorul
guvernamental, agenţi economici, organizaţii neguvernamentale şi altele asemenea, care are
D
rol consultativ în luarea deciziilor strategice.

O
2.1.4. Acoperirea cu hărţi, imagini satelitare, aerofotograme

C
U
În prezent, administraţia Parcului Natural Apuseni deţine hărţile listate în tabelul de

M
mai jos. Hărţile topografice sunt scanate şi georeferenţiate, putând fi folosite în aplicaţii GIS.
EN
Tabelul 2.1.4.a. Acoperirea cu hărţi

Tipul de hartă Scara Suprafaţa acoperită
Hărţi topografice militare
T
1:100 000 100%

Hărţi topografice militare 1:50 000 100%
ÎN
Hărţi topografice militare 1:25 000 100%

Hărţi topografice 1:10 000 50%
Hărţi topografice 1:5 000 50%
LU
Hărţi silvice 1:20 000 80%

Hărţi silvo-pastorale 1:50 000 65%
C
Hărţi silvo-pastorale 1:20 000 60%

Hărţi geologice
R
1:50 000 95%

Harta hidro-geologică 1:100 000 80%
U
Hărţi urbanistice 1:20 000 60%

Hărţi turistice 1:25 000 100%
Începând cu sfârşitul anului 2006 sunt utilizate şi imagini satelitare Ikonos, de

rezoluţie 1 m, achiziţionate prin Proiectul Phare CBC „Culoar româno-maghiar pentru
37
conservarea biodiversităţii”, datate septembrie 2006, care au fost ortorectificate şi prelucrate
fiind folosite în aplicaţii GIS.
În prezent în ceea ce priveşte imaginile satelitare, există numeroase surse care
furnizează o serie de seturi de imagini satelitare multispectrale, modele digitale de elevaţie
etc.
Pe parcursul activităţii administraţiei Parcului Natural Apuseni au fost acumulate în
baza de date un număr mare de seturi de date digitale vectoriale: curbe de nivel, reţea
hidrografică şi de drumuri, repere toponimice, localităţi, împărţire administrativă, limite de
D
fond forestier şi de fonduri de vânătoare, parcele silvice, unităţi teritoriale de referinţă, situri
O
carstice, categorii de utilizare a terenului, modele digitale de elevaţie, care sunt utilizate în
aplicaţii GIS cu ajutorul cărora se vor crea modele ale unor fenomene fizice şi biologice din
C
parc.
U
Administraţia Parcului Natural Apuseni nu dispune încă de aerofotograme cu

M
suprafaţa parcului, se doreşte ca pe viitor să se achiziţioneze ortofotoplanuri cadastrale cât

mai actuale pentru zona ariilor protejate administrate.
EN
De asemenea există o bogată bază de date fotografică organizată pe zone, obiective

turistice, tradiţii şi obiceiuri, perioade ale anului, floră, faună, habitate.
T
2.1.5. Limitele ariilor naturale protejate

ÎN
Limitele Parcului Natural Apuseni au fost stabilite prin H.G. nr. 230/2003 cu
modificările și completările ulterioare, sunt reproduse mai jos:
LU
Limita nordică. Din vârful Măgura Fericii, 1106,1 m, limita urmăreşte, spre NE, culmea
principală dintre bazinele Crişului Pietros, III-1.42.9, şi al văii Nimăieşti, 42.13, până în Vf.
C
Poienii, 1626,8 m. În continuare, limita urmăreşte culmea principală dintre bazinele

hidrografice Crişului Repede, III.44, şi Someşului Mic, II-1.31, de la izvor până la confluenţa
R
cu Someşul Rece se numeşte Someşul Cald, prin cota 1515,4 m, Vârfu Bohodei, 1653,8 m,
U
Vf. Fântâna Rece, 1652,4 m, Vf. Cârligatele, 1694,3 m, cota 1650,3 m, Vf. Coasta Brăiesei,
1692,4 m, Vârfu Briţei, 1758,6 m, culmea Piatra Tâlharului, Vârfu Miclău, 1639,9 m, şi Vf.
Nimăiasa, 1588,9 m. Din Vf. Nimăiasa limita trece pe interfluviul dintre Valea Stanciului,
III.44.4.1, şi pârâul Crăciun, III-1.44.5.1 prin „La Nimăiasa“, 1612,0 m, cota 1584,0 m, Vf.
Vârfuraşu, 1687,8 m, şi se continuă spre NE, prin şaua Între Munţi, până în Vf. Dealul
Păltinişului, 1785 m. În continuare, limita are o direcţie generală spre S, pe interfluviul Valea
Stanciului, III.44.4.1,/Seciu, III.44.4.2, trece prin Vf. Piatra Grăitoare, 1557,1 m, Vf. Iconii,
38
1497,6 m, şi cota 1419,0 m. De la aceasta, limita coboară pe un interfluviu secundar prin
înşeuarea cu cota 1175,0 m, până la confluenţa Valea Stanciului/Valea Arsă, apoi urcă în
versantul drept al Văii Arse prin cota 1265,0 m, Dl. Răşinarilor, în Vârfu Cuciulata, 1485,9
m. De la Vârfu Cuciulata, 1485,9 m, limita este situată din nou pe interfluviul principal dintre
Crişul Repede şi Someşul Mic, trece prin şaua Prislop, 1250 m, Cuciulata, 1267,2 m, cota
1245,0 m, Măgura Călăţele, 1403,9 m, şi cotele 1101,1 m, 1115,0 m, până la liziera pădurii,
borna silvică 162 unitatea de producţie V, Ocolul Silvic Beliş. De la liziera pădurii ocoleşte
prin N intravilanul satului Bălceşti, com. Beliş, continuă pe drumul comunal dintre Bălceşti şi
D
Beliş, 1,3 km, apoi îşi schimbă direcţia spre N, prin cotele 1103,0 m, 1104,0 m, 1099,0 m, Dl.
O
Negru, după care urmăreşte traseul drumului comunal până în cota 1136,6 m situată deasupra
cătunului Dealu Negru.
C
Ca urmare a retrocedarii şi reamenajării fondului forestier în prezent borna silvică 162 din
U
unitatea de producţie V, Ocolul Silvic Beliş nu mai există. În prezent în teren în aceiaşi
M
locaţie se află borna 145 din Amenajamentul fondului forestier proprietate publică şi privată
aparţinând convenţiei Poieni, unitatea de producţie I Poieni.
EN
Limita estică. Din cota 1136,6 m, limita coboară la confluenţa Văii Negre cu Someşul Cald,
apoi urmează în amunte, malul drept al Someşului Cald până la barajul lacului de acumulare
Fântânele, extremitatea de est, de unde se continuă spre S pe culmea secundară dintre Pârâu
T
Valea Rea şi Pr. Ghidurilor, Pr. Mestecăniş, până în Dâmbu Hîr, 1311,5 m. În continuare
ÎN
limita urmăreşte culmea principală dintre bazinul hidrografic Beliş, II-1.31.5, cu bazinele
Răcătău, II-1.31.9.4, şi Dobruş, II-1.31.9.4.1, până în şaua dintre Colţău Vârfului, 1652,6 m,
şi Vârfu Pietroasa, 1564,0 m, trecând prin Dealu Fântânele, 1360,5 m, Vârfu Dobruş, 1413,0
LU
m, Vârfu Stânii, 1461,0 m, Chicera Negrului, 1496,8 m, Dl. Săştinii, 1473,0 m, şi Colţău
Vârfului, 1652,6 ). Din şaua dintre Colţău Vârfului, 1652,6 m, şi Vârfu Pietroasa, 1564,0 m,
C
limita coboară pe valea Ploştini, IV-1.81.5.1, prin borna silvică 360/unitatea de producţie
VIII, Ocolul Silvic Gârda şi urmăreşte malul drept al pârâului Ploştini până la confluenţa
R
acestuia cu pârâul Albac, IV-1.81.5, pe care îl urmăreşte aval până la confluenţa cu Arieşul
U
Mare, IV-1.
Ca urmare a retrocedarii şi reamenajării fondului forestier în prezent borna 360 din unitatea
de producţie VIII nu mai există. Cel mai apropiat reper existent în teren în prezent este borna
365 din Amenajamentul Composesoratul Arada - Horea, aflată la aproximativ 200 m aval pe
cursul văii Ploştini.
39
Limita sudică. De la confluenţa Albac, IV-1.81.5, / Arieşul Mare, IV-1, limita urmează spre
amonte malul drept al Arieşului Mare până la obârşia acestuia în Pasul Vârtop, 1160 m,
incluzând Cheile Albacului şi ocolind intravilanul localităţilor Scărişoara, Gârda de Sus şi
Arieşeni. Din Pasul Vârtop, limita urmăreşte spre S culmea principală dintre bazinul
Crişurilor, III, şi Mureş, IV-1, până în Gălişoaia, 1395,5 m, apoi se continuă pe o direcţie
generală E – V pe culmea Dealu Curbăluit, 1181,8 m, până la confluenţa Hoanca
Moţului/Valea Corlatului, şi se continuă aval pe malul stâng al Văii Crişul Băiţa, III.42.5,
până în satul Fânaţe, com. Câmpani, la confluenţa cu V. Brusturi.
D
Având în vedere faptul că limitele descrise au fost stabilite prin H.G. nr. 230/2003 cu
O
modificările și completările ulterioare, intravilanele localităţiilor Arieşeni, Gârda de Sus şi

Scărişoara luate în considerare pentru delimitarea Parcului Natural Apuseni sunt în forma în
C
care acestea erau în vigoare în anul 2003, la data aprobării actului normativ.
U
Limita vestică. De la confluenţa Crişul Băiţa/V. Brusturi, limita urmăreşte spre N liziera
M
pădurii, bornele silvice 227 unitatea de producţie I, Ocolul Silvic Vaşcău şi 228 unitatea de
producţie IV, Ocolul Silvic Sudrigiu, spre podul de lângă biserica localităţii Sighiştel, de
EN
unde urcă pe culmea secundară Dâmbu Osoiului, se continuă pe culmea dintre valea
Sighiştel, III.42.5.1, şi Valea Neagră, Valea Izbucului, III.42.6, prin cotele 640,1 m şi 606,0
m, Vârfu Brusturi, 770,1 m, şi Vârfu Măgurii, 741,3 m. În continuare limita traversează valea
T
Pârăului Crăiasa prin localitatea Chişcău pe la intersecţia cu drumul care urcă în Dealu Chişu
ÎN
şi se îndreaptă spre locul La Ogrăduţă, 578,4 m. De aici urcă în Dealu Chişu, apoi coboară în
Valea Mare, Pietroşiţa, până la liziera pădurii, borna silvică 21 unitatea de producţie IV,
Ocolul Silvic Sudrigiu, pe care o urmează până în Valea Lazului, borna silvică 229 unitatea
LU
de producţie IV, Ocolul Silvic Sudrigiu, apoi urcă în Vârfu Plopilor, 723,8 m, de unde
coboară pe o culme secundară până la confluenţa Crişului Pietros, III.43.9, cu Valea Mare
C
Cărpinoasă, Valea Aleu, III.42.9.2. De la confluenţă urcă în Dealu Lazului, 567 m, şi

urmăreşte spre N cumpăna de ape a bazinului hidrografic Valea Mare Cărpinoasă, Valea
R
Aleu, III.42.9.2, trece prin cota 684,5 m, Vf. Dealu Blidaru, 800,2 m, şi ajunge în Vf. Măgura
U
Fericii, 1106,1 m.
Ca urmare a retrocedarii şi reamenajării fondului forestier în prezent borna 227 din unitatea
de producţie I Ocolul Silvic Vaşcău a devenit borna 227 unitatea de bază I Câmpani, iar
borna 21 unitatea de producţie IV, Ocolul Silvic Sudrigiu a devenit borna borna din 21
unitatea de producţieI Bunteşti. Bornele 228 unitatea de producţie IV, Ocolul Silvic Sudrigiu
şi 229 unitatea de producţie IV Ocolul Silvic Sudrigiu în prezent nu mai au corespondent în
teren.
40
Limitele ROSCI0002 Apuseni şi limitele de est, vest şi sud a ROSPA0081 Munţii
Apuseni Vlădeasa urmăresc în linii mari aceleaşi repere geografice, însă limita nordică a
ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa se separă în Vf. Poienii şi continuă spre nord pe
culmea Baia Popii respectiv culmea Muncelului până în Vf. Piatra Calului. În continuare
schimbă direcţia spre nord-est şi coboară pe cursul râului Drăgan, malul tehnic stâng şi
continuă pe conturul acumulării Floroiu. De la barajul de acumulare continuă pe drumul
judeţean 764B atingând cel mai nordic punct în intravilanul localităţii Lunca Vişagului, apoi
schimba direcţia spre sud-est spre Vf. Piatra Bănişorului. Ulterior limita trece tangeţial
D
intravilanului localităţii Vişagu şi continuă pe cursul pârâului Vişagu până la confluenţa

O
acestuia cu pârâul Săcuieu, unde schimbă direcţia spre sud, şi continuă pe cursul acestuia
până la limita intravilanului localităţii Răchiţele. În continuare trece peste Dealul Măcrişului
C
pe valea Stanciului şi urmeză cursul pârâului omonim în amonte până la intersecţia limitei
U
Parcului Natural Apuseni.

M
Având în vedere ca limitele siturilor Natura 2000, ROSCI0002 Apuseni, ROSCI0016

Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa nu sunt descrise în nici un act normativ, se
EN
recomandă descărcarea acestora de pe pagina de internet a autorităţii publice centrale pentru

protecţia mediului.
Pentru gestionarea eficientă a teritoriului inclus în ariile naturale protejate este
T
necesară revizuirea limitelor acestora de către autoritatea publică responsabilă, astfel încât în
ÎN
porţiunile în care reperele geografice sunt aceleaşi, să urmărească un traseu identic, iar apoi
aprobarea acestor limite să fie realizată printr-un act normativ.
În anexele grafice ale acestui plan de management sunt redate limitele pentru ariile
LU
naturale protejate la care se face referire, disponibile pe pagina de internet a autorităţii

publice centrale pentru protecţia mediului la data redactării.
C
2.1.6. Zonele de management din Parcul Natural Apuseni

R
U
Zonarea funcţională a Parcul Natural Apuseni s-a făcut în funcţie de criteriile care
stabilesc activităţile interzise și permise pe teritoriul acestuia, ţinând seama de necesităţile de
protecţie şi conservare, conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi
completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare și a OM nr.
552/2003. Zonele de management sunt stabilite numai pentru suprafaţa administrată inclusă
în limitele Parcului Natural Apuseni.
41
Zonarea internă stabilită prin prezentul plan de management se aplică doar la teritoriul
din ariile naturale protejate administrate incluse în Parcul Natural Apuseni. Aceasta aduce
unele modificări în ce priveşte ponderea categoriilor de management în suprafaţa Parcului
Natural Apuseni faţă de zona de conservare specială anterioară, realizată prin OM 552/2003.
Astfel, zona de conservare specială anterioară ocupa un procent de 18,4%. Zonarea actuală
presupune categoriile zona de protecţie strictă – 0,9% şi zona de protecţie integrală – 18,3%,
acestea corespunzând ca nivel de protecţie fostei zone de conservare specială şi totalizând
19,2%, restul suprafeţei fiind reîncadrată ca zona de management durabil – 75,5%, respectiv
D
zona de dezvoltare durabilă – 5,3%.

O
Având în vedere caracterul special al zonelor de carst de pe suprafața ariilor naturale

protejate, prin prezenţa în subteran a peşterilor explorate sau neexplorate, şi a importanţei
C
deosebite a sistemelor hidrocarstice din punct de vedere al protecţiei şi conservării, pentru a

U
eficientiza acţiunile de management ale administraţiei Parcului Natural Apuseni zonarea

M
internă se stabileşte atât pentru suprafaţa terenului, cât şi pentru subteran, inclusiv peşteri sau
alte cavităţi subterane care nu permit intrarea omului.
EN
În vederea asigurării unui management integrat al capitalului natural şi cultural de la

suprafaţă şi din subteran, la nivelul ariilor naturale protejate, nivelul de protecție al peşterilor
este determinat de clasificarea acestora, inclusiv de nivelul de protecţie al peşterilor
T
neclasificate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi

ÎN
completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 43,

alineatul 6, dar nu poate fi inferior setului de măsuri de management aferent zonei de
management în care sunt situate. De aceea, setul de măsuri de management aplicat la
LU
suprafaţa terenului trebuie să fie similar cu măsurile aplicate în subteran pentru fiecare zonă
din cele 4 zone de management ale Parcului Natural Apuseni, cu excepţia necesităţii aplicării
C
unor măsuri mai restrictive determinate de clasele peșterilor sau de măsurile de protecţie al
peşterilor neclasificate, aşa cum au fost stabilite prin actele normative în vigoare.
R
Peşterile nou descoperite pe teritoriul ariei naturale protejate, beneficiază de asemenea

U
de protecţie maximă în conformitate cu legislaţia în vigoare, până la stabilirea legală a clasei

de protecţie.
Zonele
Zonarea internă a Parcului Natural Apuseni cuprinde 4 zone de management, după
cum urmează:
a) Zone cu protecție strictă
b) Zone de protecție integrală
42
c) Zone de management durabil
d) Zone de dezvoltare durabilă a activităților umane.
Harta zonării Parcului Natural Apuseni în funcţie de zonele de management de la
suprafaţă este dată în anexa 13 la planul de management.
1. Zona cu protecţie strictă

Cuprinde suprafeţe de teren cu influenţă antropică limitată, pentru care obiectivul
prioritar din punct de vedere managerial îl reprezintă protecţia şi conservarea speciilor şi
D
habitatelor naturale.
O
La suprafaţa terenului aceste zone sunt reprezentate de Molhaşurile de la Izbuce,

Valea Rea – Amfiteatrul Boga şi de Groapa Ruginoasă.
C
Descrierea limitelor zonelor cu protecţie strictă de la suprafaţa terenului este după

U
cum urmează:
M
a) Molhaşurile de la Izbuce, 48,7 ha:

Limita nordică: porneşte din dreptul bornei silvice 48, situată pe drumul care delimitează la
EN
nord unitatea amenajistică 27E din unitatea de producţie II Ponor al Ocolul Silvic Beliş.
Ulterior se continuă de-a lungul drumului forestier 177D, Valea Izbucu Mare din cadrul
Ocolului Silvic Beliş până în dreptul Cantonului Bătrâna.
T
Limita estică: porneşte din dreptul Cantonului Bătrâna şi se continuă pe drumul forestier
ÎN
179D, Canton Bătrâna – Valea Izbucu Mic, până la limita dintre unitatea amenajistică 14A şi
16A din unitatea de producţie IV Ponor al Ocolul Silvic Beliş, pe care o urmează către sud-
vest până în dreptul bornei silvice 43.
LU
Limita sudică: de la borna silvică 43 se continuă de-a lungul pârâului Izbuc care delimitează
la sud unitatea amenajistică 15 şi unitatea amenajistică 25 din unitatea de producţie II Ponor
C
al Ocolul Silvic Beliş, până în dreptul bornei silvice 45.

Limita vestică: de la borna silvică 45 se continuă pe liziera pădurii, urmând limitele
R
parcelelor 25 şi 27 din unitatea de producţie II Ponor al ocolului silvic Beliş, trecând prin
U
borna 46, până la borna 48.

Parcele forestiere incluse: 14A%, 14C%, 15A-E, 15N, 16A%, 25A-D, 27A-E, 29A, 29B%,
30A, 31C% din unitatea de producţie II Ponor al ocolului silvic Beliş, şi 29N din pădurea
care aparţine asocierii dintre primăriile Comunelor Lazuri de Beiuş, Câmpani, Pietroasa.
b) Valea Rea – Amfiteatrul Boga, 606,7 ha: cuprinde partea superioară a Văii Bulz
şi a Văii Boga
43
Limita nordică: începe în borna silvică 158 din unitatea de producţie II Aleu a ocolului silvic
Sudrigiu şi se continuă pe limita lizierei de pădure până în borna 165.
Limita estică: din dreptul bornei 165 coboară spre sud pe limita de culme dintre bazinul
pârâului Boga şi platoul carstic Vărăşoaia, care mărgineşte la est parcelele forestiere 90, 92,
94, 99, 100, 101 din unitatea de producţie II Aleu al ocolului silvic Sudrigiu, până în dreptul
bornei silvice 189.
Limita sudică: din borna silvică 189 se continuă pe culmea care mărgineşte la sud Amfiteatrul
Boga pe limita de parcelă dintre unitatea amenajistică 102 la nord şi unitatea amenajistică 105
D
şi unitatea amenajistică 104 la sud, până la borna silvică 190 care marchează şi confluenţa
O
dintre Valea Boga şi Valea Oşel.

Limita vestică: din borna silvică 190, limita parcurge spre nord un traseu neregulat,
C
traversând două interfluvii pe limita care mărgineşte la vest parcelele forestiere 103, 98, 95,
U
94, 93, 87, până în dreptul bonei 158.

M
Parcele forestiere incluse: unitatea amenajistică 87-95, 98-103 din unitatea de producţie II
Aleu al ocolului silvic Sudrigiu, integral şi 104N%
EN
c) Groapa Ruginoasă, apoximativ 19,93 ha - conform amenajamentului silvic: este

formată din unitatea amenajistică 61N şi unitatea amenajistică 62N. Având în vedere faptul
că procesul de eroziune se desfăşoară continuu şi astfel suprafaţa acestui obiectiv ştiinţific
T
este în contiună creştere, limita este una dinamică şi este posibil că odată cu trecerea timpului
ÎN
să fie afectate parcelele 60A, 60B, 61A 61B şi 62A din unitatea de producţie III Galbena al
ocolului silvic Sudrigiu, 40 din unitatea de producţie I Băiţa şi trupul de păşune aflat la sud
aparţinând comunei Câmpani, trup Ţapu, care înconjoară ravena propriu-zisă.
LU
Deoarece cadastrarea limitelor acestui obiectiv este practic imposibiă, datorită

evoluției în timp a fenomenului de eroziune având ca rezultat creșterea ravenei, se recomandă
C
ca în măsura posibilităţiilor să fie realizate studii de monitorizare, utilizând aerofotograme,

pentru a se cuantifica rata de eroziune.
R
Indiferent de încadrarea lor în categorii de management, în peşterile care au intrarea

U
situată într-o Zonă de protecţie strictă la suprafaţă, accesul poate fi permis doar în
conformitate cu condiţiile stabilite pentru accesul în aceste zone de management conform
Regulamentului Parcului Natural Apuseni și prevederilor legale în vigoare.
În zonele cu protecţie strictă de la suprafață, pe lângă activităţile menţionate în O.U.G.
nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, articolul 22, alineatul 3, sunt permise următoarele activităţi:
- vizitarea zonei special amenajate şi semnalizate din Molhaşurile de la Izbuce;
44
- deplasarea vizitatorilor pe traseul tematic situat de-a lungul traseului turistic Şesul
Padiş – Belvedere Pietrele Boghii – peştera Şura Boghii, inclusiv vizitarea peşterii
Şura Boghii, din Valea Rea – Amfiteatrul Boga;
- deplasarea vizitatorilor în vederea accesării canionului Văii Seci, pe porţiunea
cuprinsă în Groapa Ruginoasă, doar însoţiţi de ghid autorizat, acceptat în baza
avizului emis de administraţia Parcului Natural Apuseni şi pe traseul stabilit în
acest sens, utilizând echipările existente pentru parcurgerea săritorilor, cu avizul
administraţiei Parcului Natural Apuseni.
D
O
2. Zona de protecţie integrală

Cuprinde suprafeţe întinse de teren, care au o importanţă mare din punct de vedere al
C
conservării biodiversităţii, habitatelor şi peisajului.

U
În zonele de protecţie integrală sunt incluse suprafeţe întinse de păduri şi pajişti,

M
precum şi pajiştile sub-alpine de pe versanţii sudici ai aliniamentului dintre Vf. Poienii –

Gardu de Piatră, pajiştile montane din Platoul carstic Vărăşoaia, parţial, Platoul carstic Padiş,
EN
parţial, Depresiunea Bălileasa, Platoul carstic Ocoale – Gheţar, parţial, Poiana Florilor,
Poiana Tomnatec, Poiana Onceasa, Poiana Ponor, parte din aria aflată la nord de Valea
Stanciului, dintre Şaua Între Munţi şi Lespezi, zone de stâncării, chei, defilee şi canioane,
T
cum sunt Piatra Bulzului, Pietrele Negre, Cetăţile Ponorului, Cheile Galbenei, Valea
ÎN
Sighiştelului, Valea Seacă, Valea Alunul Mare, Cheile Someşului Cald, Cheile Gârdişoarei,
Cheile Ordâncuşii, Cheile Albacului, Cheile Mândruţului, Cheile Văii Stanciului, Pietrele
Albe, Piatra Grăitoare, din jud. Cluj, Lespezile.
LU
Suprafețele de teren pe care sunt amplasate traseele turistice, precum şi drumurile

forestiere şi cele de acces auto existente, pe segmentele care traversează Zonele de protecţie
C
integrală, sunt şi ele incluse în această zonă de management.

Suprafaţa de teren incluse în Zona de Protecţie Integrală este constituită din 12 trupuri
R
distincte, descrise mai jos în funcţie de utilizarea terenului, proprietari, administratori şi

U
amplasare:
Zona de protecţie integrală 1 Valea Stanciului

Păduri:
Statul Român – Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva, unitatea de producţie IV Scrind
Rachiţele, Ocolul Silvic Huedin: unitatea amenajistică 56A-C, 57A-C, 58A-B, 59A-D, 60A-
45
B, 61A-B, 62A-C, 63A-D, 64A-C, 65A-D, 70AA, 76A-B, 77, 78A-C, 78VV, 79A-B, 80A-D,
80VV, 81A-C, 82A-B
Comuna Săcuieu - unitatea de bază I Săcuieu, Ocolul Silvic Huedin, unitatea amenajistică
11A-B, 11D-E, 12A-C, 13A-F, 14A-D, 15A-D, 20G, 20I-L, 21A-D, 22A-E, 22G, 23A-B,
24A-B, 25A-B, 26A-B, 27A-C
Comuna Mărgău - unitatea de producţie I Mărgău, Ocolul Silvic Mărgău, unitatea
amenajistică 51, 52A-D, 53A-D, 54A-B
Păşune:
D
Comuna Săcuieu - unitatea de bază I Săcuieu, Ocolul Silvic Huedin, unitatea amenajistică
O
11V, 21E-F, 22F, 23C-D, 24C-D, 25C, 26C, 27D, 28A, 29B%, 79C%, 80B%
Comuna Mărgău - Trupul Stânişoara, păşunea situată pe versantul stâng tehnic al văii
C
Făgeţel, Seacă, până în culmea Pietrele Albe.

U
M
Zona de protecţie integrală 2 Izbucul Tăuz

Păduri:
EN
Statul Român - Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, VI Gârda Seacă, ocolul silvic
Gârda: unitatea amenajistică 22A, 22C, 23A, 23D
T
ÎN
Zona de protecţie integrală 3 Scărişoara

Păduri:
Statul Român - Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, VI Gârda Seacă, ocolul silvic
LU
GârdaŞ unitatea amenajistică 100D, 100E, 101A-C, 121A, 121C, 122A-B, 122D, 103A-B,
Comuna Gârda de Sus: 100%, 101%, 103% din U. P. VI Gârda Seacă, corespunzătoare
C
proiecţiei la suprafaţă a peşterii Gheţarul de la Scărişoara.

Proprietari persoane fizice:100A%, 103A%, 122%
R
Fâneţe:
U
Proprietari persoane fizice: e53, e54, e55 din unitatea de producţie VI Gârda Seacă
Zona de protecţie integrală 4 Cheile Ordâncuşei

Păduri:
Statul Român - Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, VII Scărişoara, ocolul silvic Gârda:
unitatea amenajistică 1, 2A, 2M, 35
Comuna Gârda de Sus: 1%, 2% , proiecţia la suprafaţă a peşterii Poarta lui Ionele.
46
Proprietari persoane fizice: 2% , două subunităţi alăturate la 2M, 35 %,
Fâneţe:
Proprietari persoane fizice: e2, e3 din unitatea de producţie VII Scărişoara
Zona de protecţie integrală 5 Cheile Mândruţului

Păduri:
unitatea amenajistică 58N, 61N, 65N
D
O
Zona de protecţie integrală 6 Cheile Albacului

Păduri:
C
U
70B, 70N1
M
Composesorat Cerbu (unitatea de bază I Composesorat Cerbu, Ocolul Silvic Hora Apuseni):
84, 85, 86A%, 86N1, 86N2,
EN
Proprietari persoane fizice: 84%, 85%1, 85%2 conform unitatea de bază I Composesorat
Cerbu; 70B%1, 70B%2, conform unitatea de producţie VII Scărişoara
Fâneţe: e30 conform unitatea de bază I Composesorat Cerbu
T
ÎN
Zona de protecţie integrală 7 Groapa Ruginoasă

Păduri:
Statul Român - Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, III Galbena, ocolul silvic Sudrigiu:
LU
60A-B, 61A-B, 62A

C
Zona de protecţie integrală 8 Valea Sighiştelului

Păduri:
R
Statul Român – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, unitatea de producţie IV Chişcău,

U
ocolul silvic Sudrigiu: unitatea amenajistică 86A-E, 87, 92A-C, 97, 98, 99, 100A-B, 101A-B,
102A-D, E10
Statul Român – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva,unitatea de producţie I Băiţa, ocolul
silvic Sudrigiu: unitatea amenajistică 29N, 120N1, 120N2
Primăria Comunei Pietroasa, unitatea de bază I Pietroasa, ocolul silvic Şoimi: unitatea
amenajistică102, 103A-F, 117C, 119, 145A-F
47
Primăria Comunei Câmpani, unitatea de bază I Câmpani, ocolul silvic Şoimi: unitatea
amenajistică 21, 22A-E, 23A-B, 24, 25A-C, 26, 27A-C, 28A-E, 29, 97, 98, 99, 100A-B,
101A-C, 106 şi cele 3 enclave cuprinse în amenajament.
Proprietate Primăria Pietroasa cu administrare incertă: 87A, 87B, 88, 89 retrocedate de către
ocolul silvic Sudrigiu, conform unitatea de producţie IV Chişcău, către Primăria Pietroasa.
Păşuni:
Primăria Comunei Câmpani: parcela 145 trup La Muncel de pe suprafaţa Ocolul Silvic
Sudrigiu
D
Primăria Comunei Pietroasa: parcelele 108% - din interiorul bazinului hidrografic al Văii
O
Sighiştelului, trup Brusturi.

Fâneţe:
C
Fâneţele situate în interiorul bazinului hidrografic al Văii Sighiştelului, până la limita

U
acestuia.
M
Zona de protecţie integrală 9 Piatra Bulzului

EN
amenajistică 58N
T
Zona de protecţie integrală10 Peştera Urşilor

ÎN
amenajistică 121B %, corespunzător proiecţiei la suprafaţă a Peşterii Urşilor de la Chişcău.
LU
Zona de protecţie integrală11 Aleu

Păduri:
C
Statul Român – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, unitatea de producţie II Aleu, ocolul
silvic Sudrigiu: unitatea amenajistică 23B, 24A-B, 24N, 25A, 25N, 26A-C, 26N, 27A-F,
R
28A-C, 30A-D, 30N1, 30N2, 31A-F, 31N1, 31N2, 31N3.

U
Zona de protecţie integrală 12 - Padiş - Galbena - Ponor

Păduri:
Statul Român – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, unitatea de producţie II Aleu,
ocolul silvic Sudrigiu: 86A-C, 96B-G, 97A-B, 97N, 104A, 104N, 105A-B, 106A-D, 106N1,
106N2, 130A-D, 131A-B, 132A-D, 133, 134A-B, 135A-B, 139A-C, 139A, 139C1 (Canton
Padiş),139C2 (CV Padiş), 140A-D, 140A, 141A-C, 147, 149A, 150A-B, 151A-D, 152A-C,
48
154A-B, 155A-C, 156A-D, 157A-E, 157M, 158A-E, 159A-C, 160A-B, 161A-E, 162, 163A-
E, 164A-E, 165, 166A-B, 168, 169, 170A-C, 171A-B, 171M, 172, 173A-C, 174A-F, 174N,
175A-C, 176, 181, 182A-C, 186, 187, 188, 190, 198, E2
Statul Român – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, unitatea de producţie III Galbena,
ocolul silvic Sudrigiu: unitatea amenajistică 1A-B, 2A, 2N, 4A, 4N, 5A-D, 6A, 6N, 7A-D,
8A-C, 9A-B, 10A-C, 11A-D, 12A-B, 13A-E, 14A-D, 14M, 14V, 15A-C, 16A-B, 16V, 16N,
17A-B, 18A-B, 19A-B, 20A-B, 21A-B, 22A-B, 23A-B, 24A-C, 25A-B, 26, 27A-B, 60A-B,
61A-B, 62A, 72A, 72M, 72C, 73A-B, 74A-C, 80, 81B-C, 81V, 82, 91, 92A-B, 92N, 94A,
D
94N, E1, E2
O
Statul Român – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, unitatea de producţie IV Ponor,

ocolul silvic Beliş: unitatea amenajistică 14A%, 14C%, 16A, 22A-B, 28, 29A, 29B%, 29C-F,
C
30B-G, 31A-D, 31C, 55A-E, 56A-H, 57A-D, 58A-G, 59A-C, 59E-F, 62A-B, 63A-B, 64A-B,
U
65A-D, 66A-D, 68A-B, 68D-E, 69A-C, 70A-D, 71A-D, 72A-B, 73A-C, 76A-D, 77A-F, 78A-
M
F, 79A-C, 80, 81A-B, 82A-C, 83A-B, 84A-D, 85, 86A-D, 87, 88A-B, 89A-C, 90, 91, 92, 93,
94A-B, 95A-C, 96A-C, 97, 98A-C, 99A-C, 100, 101, 102A-C, 103A-B, 104A-C, 105, 106A-
EN
C, 107A-B, 108A-C, 109A-B, 110A-B, 111A-B, 112A-B, 113A-B, 114, 115A-D, 116A-C,
117A-B, 118A-B, 119A-B, 120A-C, 121A-B, 122A-C, 123A-F, 124, 125A-D, 125N, 126A-
T
B, 127, 128A-B, 129A-C, 130, 131A-D, 132A-B, 132V, 133A-F, 134A-E, 135A-C, 136A-C,
137A-B, 138A-B, 139A, 139V, 140A-C, 141A-E, 142A-C, 143A-C, 144A-B, 145A-C, 146,
ÎN
147, 148, 149A-C, 150A-C, 151A-E, 152A-B, 153A-D, 154A-D, 155A-B, 156A-C, 157A-B,
158A-D, 159A-C, 160,
Statul Român – Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, unitatea de producţie VI Gârda
LU
Seacă, ocolul silvic Gârda: unitatea amenajistică 32A-C, 33A-D, 34A-B, 35A-D, 36A-C,
37A-D, 38A-C, 39A-B, 40A-B, 41, 42A-B, 43A-C, 44A-D, 45A-B, 46A-C, 47, 48A-B, 49A-
C
B, 50A-B, 51A- C, 52A-B, 53A-B, e20

Primăria Comunei Pietroasa, unitatea de bază I Pietroasa, ocolul silvic Şoimi: 79A-C, 80-D,
R
81, 84A-B, 85A-C, 102, 103A-C, 103E-F, 107A-C, 108A-G, 109A-D, 110A-D, 111A-F,
U
112A-D, 113A-C, 114A-D, 115A-D, 117C, 119, 130, 132, 133, 134, 135A-B, 136, 137,
145A-F, 149N, 150, 151, 152, 153, 154
Primăria Comunei Arieşeni, unitatea de bază I Arieşeni, ocolul silvic Horea Apuseni: 132A-
E, 151, 164B-C, 165A-B, 165D-F, 166A-E, 167A-E, 168A-B, 169A-C, 170A, 170D, 171A-
H, 171J, 172A-D, 173A-C, 173E, 174, 175A-C, 175E, 176A-D, 177A-D, 178A-E, 179A-D,
180A-F, 181A-B, 182, 183A-D, 184A-C
49
Primăria Comunei Bunteşti, unitatea de producţieI Bunteşti, ocolul silvic Codrii Beiuşului:
unitatea amenajistică244, 245A-D, 246A-C, 248A-B, 286A-E, 287A-G, 288A-D, 289, 290A,
290C
Primăria Comunei Mărgău, unitatea de bază IV Ponor, ocolul silvic Mărgău: 1A-B, 2, 3A-D,
4A-E, 5A-C, 6A-C, 7A-C, 8A-B, 9A-B, 10A-C, 11A-B, 12A-B, 13A-B, 14A-C, 15A-E,
16A-C, 18
Primăria Comunei Rieni, unitatea de producţie I Rieni, ocolul silvic Codrii Beiuşului:
unitatea amenajistică 44A-B, 45A-C, 49A-C, 50, 51A-G, 52A-C, 53, 54A-F, 55A-B, 56A-E,
D
57A-D
O
Primăria Comunei Lazuri de Beiuş, unitatea de producţie IV Ponor, ocolul silvic Beliş:
unitatea amenajistică 22C, 22D, 22E, 23A-C, 24A-B, 26, 28F, 29I-L
C
Parcele cu proprietar/administrator incert: 97N1 din unitatea de producţie II Aleu, 2004.

U
De asemenea, în zona de protecţie integrală sunt incluse toate enclavele cuprinse în interiorul
M
acestor suprafeţe de pădure, fie că sunt sau nu nominalizate în lista de mai sus.
Păşuni:
EN
Primăria Comunei Bunteşti: parcelele 55, trup Mierăganul, 56, 57, 58, 59, 60, trup Padiş-
Vărăşoaia, 61-62 , trup Faţa Măgurii, 67, trup Piatra Moaţa, 69%, 70%, 71, 72, trup Padiş,
191, trup Fântâna Rece-Bohodei – de pe suprafaţa ocolul silvic Sudrigiu; parcelele 139-140,
T
trup Voiosu-Cuciulat – de pe suprafaţa ocolului silvic Remeţi

ÎN
Primăria Comunei Câmpani: parcela 145, trup La Muncel, de pe suprafaţa ocolului silvic
Sudrigiu
Primăria Comunei Lazuri de Beiuş: parcelele 193, 194%, 195%, trup La Gropi, de pe
LU
suprafaţa ocolului silvic Sudrigiu

Primăria Comunei Mărgău: parcele Poiana Vârtopu Mare şi Poiana Vârtopu Mic figurate în
C
unitatea de producţie I Ponor,

Primăria Comunei Pietroasa: parcelele 73% - cu excepţia suprafeţei campingului „La
R
Grajduri”, 74, 75, trup Bălileasa, 78%, trup Urzicaru, de pe suprafaţa ocolului silvic Sudrigiu;
U
parcela 77, trup Ponor, de pe suprafaţa Ocolul Silvic Beliş; parcelele 128, 129, trup Onceasa-
Tâlharu, şi 137, trup Hergheteu-P. Grăitoare, de pe suprafaţa ocolului silvic Remeţi
Primăria Comunei Rieni: parcelele 64%, 65, trup Măgura, 66, trup Faţa Măgurii, şi 68, trup
Piatra Roşu, de pe suprafaţa ocolului silvic Sudrigiu
Primăria Comunei Săcuieu: parcelele 59-60, trup Vârfuraş I, 61-63, trup Făget, de pe
suprafaţa ocolului silvic Huedin
50
Primăria Comunei Pomezeu: parcela 122, trup Micău-Pomezeu, de pe suprafaţa ocolului
silvic Huedin, suplimentar capăt Valea Stanciului până pe creastă la limita Parcului Natural
Apuseni.
Primăria Comunei Tărcaia: parcelele 186-188, trup Cornu-Piatra Arsă, de pe suprafaţa
ocolului silvic Sudrigiu
Fâneţe:
Băliceana, pe suprafaţa ocolului silvic Gârda, unitatea de producţie VI Gârda Seacă
Pietrele Albe, pe suprafaţa ocolului silvic Huedin, unitatea de producţie IV Scrind-Răchiţele
D
Poiana Tomnatec, mai puţin suprafaţa pe care se găseşte amplasat Cantonul silvic Păuleasa,
O
unitatea amenajistică 72C din unitatea de producţie III Galbena, ocolul silvic Sudrigiu.
C
3. Zona de management durabil

U
Este zona de extravilan din interiorul parcului, situată în afara zonei cu protecție
M
strictă, a zonei de protecţie integrală şi a zonei de dezvoltare durabilă. În această zonă sunt
permise activitățile prevăzute de O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin
EN
Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 22, alineatul 7 și

regulamentul ariilor naturale protejate referitoare la zona de management durabil.
Totodată în această categorie este inclusă suprafaţa luciului de apă a lacului de
T
acumulare Fântânele.
ÎN
4. Zona de dezvoltare durabilă a activităţilor umane

Cuprinde suprafeţele cu cea mai mare concentrare a activităţilor umane. Aceste
LU
suprafeţe presupun locuire cu caracter permanent, promovarea unei dezvoltări socio-

economice durabile, bazată în principal pe utilizarea resurselor naturale locale prin procedee
C
şi tehnici tradiţionale cu impact redus asupra mediului. Zonele de dezvoltare durabilă cuprind
intravilanele localităţilor de pe suprafaţa Parcului Natural Apuseni, stabilite în baza planurilor
R
de amenajare a teritoriului avizate de administraţia Parcului Natural Apuseni în baza hotărârii

U
Consiliului Știinţific.
Pe suprafaţa judeţului Alba limitele dezvoltării intravilanelor localităţilor au fost
stabilite prin Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Parcul Natural Apuseni. Prin avizarea
acestuia de către administraţia Parcului Natural Apuseni în baza unei hotărâri a Consiliului
Știinţific acestea au constituit baza pentru stabilirea zonelor de dezvoltare durabilă de pe
suprafaţa comunelor Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac şi Horea. În sensul unei
abordări unitare în privința amenajării teritoriului, se impune realizarea unor Planuri de
51
Amenajare a Teritoriului Zonal similare pe suprafețele aferente ariilor naturale protejate din
județele Bihor și Cluj, în baza prevederilor prezentului plan de management și a legislației în
vigoare.
Pentru unităţile administrativ-teritoriale din judeţele Bihor şi Cluj de pe suprafaţa
Parcului natural Apuseni delimitarea zonelor de dezvoltare durabilă s-a făcut conform
Planurilor Urbanistice Generale şi a altor planuri de amenajare a teritoriului, avizate de
administraţia Parcului Natural Apuseni în baza hotărârilor Consiliului Ştiinţific.
De asemenea în zona de dezvoltare durabilă a activităţilor umane sunt incluse şi
D
zonele de interes pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Pe aceste suprafeţe este permisă
O
realizarea de construcţii cu destinaţie turistică, în care nu este permisă locuirea permanentă,

pot fi utilizate numai în limita locurilor prevăzute în autorizaţiile de funcţionare. Aici se pot
C
desfăşura activităţi de valorificare a potenţialului turistic, în conformitate cu principiile

U
dezvoltării durabile şi ale Planurilor de Amenajare a Teritoriului armonizate cu planul de

M
management al ariilor naturale protejate. Toate construcţiile care vor fi realizate în această
zonă vor fi proiectate utilizând elemente de arhitectură locală şi în mod prioritar materiale de
EN
construcţii specifice tradiţiei locale. Aceste suprafețe sunt:

1. Zona turistică construită Padiş, suprafaţa cuprinsă în limita intravilanului UTR 23
al Comunei Budureasa – jud. Bihor, 17,8 ha, incluzând suprafaţa aferentă zonei
T
de campare Padiş;
ÎN
2. Suprafeţele de intravilan actuale ale satelor de vacanţă, Boga – jud Bihor şi

Vârtop – jud. Bihor şi Alba şi staţiunii turistice de interes naţional din parcul
Natural Apuseni, Fântânele – jud. Cluj;
LU
3. Suprafeţele de intravilan ale comunei Pietroasa din zona Valea Aleului, UTR 5, 7,
13 şi 14, Valea Sibişelului, UTR 12), Valea Bulzului – confluenţă Valea Galbenă
C
– Valea Crişului Pietros, UTR 8, 9, 10.

Suprafaţa aferentă zonei de campare La Grajduri, care face parte din trupul de păşune
R
73 Bălileasa din proprietatea Comunei Pietroasa, este inclusă în zona de dezvoltare durabilă,
U
cu destinaţie exclusivă pentru amenajarea şi autorizarea acesteia ca structuri de primire

turistice destinate să asigure cazarea turiştilor în corturi sau rulote. În această zonă de
campare va fi permisă numai această formă de activitate cu dotările aferente conform
cerinţelor legale. În vederea realizării unei astfel de structuri, proprietarul terenului va înainta
către administraţia Parcului Natural Apuseni o solicitare de avizare în baza unui plan/proiect,
iar ulterior obținerii avizului administraţiaei Parcului Natural Apuseni și a finalizării
52
investiției nu va putea începe activitatea înaintea obținerii avizului administraţiei Parcului
Natural Apuseni pentru desfășurarea activităților.
Suprafețele aferente carierelor de piatră de la Băița Plai și din apropierea localității
Mătișești, în care în prezent sunt desfășurate activități de exploatare a rocilor la suprafață, în
limitele maxime ale utilizării suprafeței terenului și a utilizării resurselor, conform
specificațiilor din documentația în baza căreia au fost obținute avizele administraţiei Parcului
Natural Apuseni în baza hotărârii Consiliului Știinţific și a prevederilor legale, până la
epuizarea resurselor a căror exploatare a fost autorizată și fără posibilitatea ulterioară de
D
extindere a acestora. În vederea respectării prevederilor planului de management al ariilor

O
naturale protejate, orice modificare, actualizare sau revizuire a planurilor de amenajare a

teritoriului și urbanism și a regulamentelor de urbanism se va face numai în urma obținerii
C
avizului administraţiei Parcului Natural Apuseni obținut în baza hotărârii Consiliului

U
Știinţific.
M
2.2. Mediul fizic

EN
2.2.1. Geologie
T
Istoricul cercetărilor geologice

Th. Krautner, în lucrarea „Observaţiuni geologice în Munţii Bihor” (1838), descrie
ÎN
depozitele sedimentare, rocile eruptive şi rocile de contact din acești munţi, fiind primul care
încearcă să dea o explicaţie structural genetică asupra granodioritelor. Începând cu jumătatea
LU
secolului al XIX-lea, diverşi geologi precum K. Peters, în 1860, Georg Primics (1890), Julius
Szadesczki, 1904-1907, Moritz şi Palfy, 1913, întreprind diverse studii şi cercetări în zona
Masivelor Bihor şi Vlădeasa. Astfel, sunt descrise, datate şi clasificate rocile eruptive sienite,
C
precum şi depozitele sedimentare şi se fac şi prime analize chimice asupra rocilor. În anii
R
1954-1956, A. Rafalet întocmeşte o hartă geologică 1:10 000 a Masivului Pietroasa

identificând mai multe tipuri de roci. Ulterior, M. Bleahu, C. Bordea şi G. Mantea, 1957, se
U
ocupă de orizontalizarea formaţiunilor sedimentare. D. Giuşcă, G. Cioflică şi H. Savu, 1964,

fac o analiză a Masivului Banatitic de la Pietroasa pe baza separaţiilor acide, bazice şi
alcaline. E. Stoicovici, I. Sălăjan, 1970 studiază masivul banatitic de la Pietroasa publicând
lucrarea “Consideraţiuni asupra magmatismului banatitic din Munţii Bihor”.
Din punct de vedere al utilizării istorice a minereurilor din această zonă, sunt
semnalate urme foarte vechi ale acestor activităţi. Astfel, în lucrarea „Studiul xenolitelor din
53
masivul banatitic Pietroasa Bihor şi a aureolei de contact” este descrisă o topitorie de fier
găsită la confluenţa Văii Aleului cu Valea Mare în locul numit „La Berbece”, observându-se
resturi de materii prime siderurgice, magnetit şi limonit, material refractar, fondanţi, calcare
triasice, cărbuni de lemn, toate situate pe aceeaşi platformă. Urme ale unor excavări vechi cu
mineralizaţii de galenă şi blendă se găsesc la confluenţa Văii Sebişelului cu Valea Mărului, în
Valea Seacă şi la Băiţa.
Descrierea geologică şi petrografică
Parcul Natural Apuseni şi suprafeţele incluse în siturile Natura 2000 ROSCI0002,
D
ROSCI0016, ROSPA0081 sunt parte din ţinutul Munţilor Apuseni, fiind cei mai mici ca
O
suprafaţă dintre toate unităţile carpatice româneşti şi cei mai scunzi, altitudinea maximă de
1848 m, dar de o mare complexitate geologică, ceea ce le conferă o extraordinară varietate
C
peisagistică, o reţea hidrologică aparte, soluri variate şi o mare bogăţie floristică şi faunistică.
U
Apusenii Nordici reprezintă unitatea cea mai variată din punct de vedere geologic a
M
Munţilor Apuseni. Ca urmare a evoluţiei paleogeografice şi structurale s-au individualizat 3

domenii aparţinătoare Apusenidelor.
EN
- domeniul de Bihor, ce formează flancul nordic al aristo-geosinclinalului

Apusenilor Nordici şi alcătuieşte autohtonul întregului compartiment muntos;
- domeniul de Codru, la sud, caracterizat de faciersuri de mare adâncime care au
T
furnizat baza litologică a sistemului pânzelor de Codru, 5 la număr, fiecare dintre

ÎN
ele având serii sedimentare proprii;

- domeniul de Biharia, limita sudică a Apusenilor Nordici, pliat în 4 pânze, sistemul
pânzelor de Biharia, alcătuite din metamorfite precambriene şi paleozoice.
LU
Apusenidele provin din forfecarea soclului cratonului pre-apulian, Balintoni, 1996, în

timpul tectogenezei pre Gosau. Sunt pânze antitetice de soclu şi de cuvertură care au fost
C
divizate în două sisteme de pânze: de Codru şi de Bharia, unitatea de Bihor fiind subasmentul
ambelor.
R
În perimetrul Bihorului Central întreg edificiul structural este constituit din

U
formaţiunile autohtonului de Bihor a cărui stratigrafie-tip cuprinde, Balintoni, 1997:

litogrupul de Someş mezometamorfic de vârstă precambriană şi litozona de Arada,
retromorfă, epimetamorfică, de vârstă vendian – paleozoic inferioară.
Peste soclul cristalin s-a depus o suită ce debutează cu Permianul, detritic, redus ca
grosime urmat de triasicul inferior, detritic şi carbonatic, triasicul mediu, calcaros, baza
triasicului superior calcaros, jurasicul inferior detritic, jurasicul superior calcaros, suita
încheindu-se cu cretacicul inferior predominant calcaros.
54
Stratigrafia perimetrului
Cristalinul
Formaţiunile cristaline sunt prezente în extremitatea estică a perimetrului, aparţin
litogrupului de Someş şi litozonei de Arada. Sunt formate din şisturi cuarţitice sericito-
cloritoase cu intercalaţii de şisturi amfibolitice, paragnaise şi amfibolite retromorfe.
Formaţiunile sedimentare
Permianul
Primul termen sedimentar care acoperă formaţiunile metamorfice este constituit dintr-
D
un pachet de brecii cu elemente metamorfice prinse într-o matrice roşu-violacee, argilos-

O
nisipoasă, cu o grosime de până la 225 m. Termenul următor, 50 m, este format din

ignimbrite, tufuri sudate, parţial metamorfozate. Urmează pachetul conglomeratelor în facies
C
de Verrucano, în contact cu frormaţiunile werfeniene, skythiene, aparţinătoare triasicului

U
inferior.
M
Triasicul
Depozitele triasice sunt larg dezvoltate fiind reprezentate de complexul eo-triasic
EN
detritic format din gresii, conglomerate, siltite. Urmează seria calcaroasă-dolomitică a

triasicului mediu. Ele debutează cu dolomitele inferioare anisiene, formaţiunea dolomitului
de Boga, care adesea poate lipsi fiind înlocuită de calcarele de Padiş. Succesiunea continuă cu
T
calcarele de Bucea, extrem de variate din punct de vedere al faciesului, cu frecvente

ÎN
dolomitizări. Ultimul termen al anisianului este echivalentul formaţiunii de Lugaş,

reprezentat prin calcare dolomitice şi un pachet de şisturi cenuşii-gălbui, şisturile de Peştiş.
Triasicul mediu se încheie cu depozitele calcaroase ale Ladfinianului în facies de Wetterstein.
LU
Triasicul superior este reprezentat prin stratele de Scăriţa, calcare alb-cenuşii, în alternanţă cu
şisturi argiloase roşu violacee.
C
Jurasicul
Jurasicul inferior este pe rând detritic, calcaros şi marnos. Formaţiunea acoperă
R
transgresiv şi discordant stratele de Scăriţa sau formaţiunea de Wetterstein. Primul termen

U
este un pachet de brecii şi conglomerate urmate de un pachet de calcare cu intercalaţii de

argile gălbui. Urmează o stivă de gresii cuarţoase, stratificate în bancuri de 30-40 cm, şisturi
argiloase, siltite şi calcare spatice grezoase cu Gryphaea. Jurasicul Superior este exclusiv
calcaros. El debutează cu calcarul de Farcu, recifal, masiv, alb-cenuşiu, uşor recristalizat.
Urmează: orizontul calcarelor negre intens diaclazate, gros de 20-25 m, şi orizontul tithonic
bazal, intramicrite intens fisurate.
55
Cretacicul
Formaţiunile cretacice predomină în zona Cetăţile Ponorului – Galbena – Tăuz. Ele
sunt formate din calcare micritice cu intercalaţii de calcare cu miliolide. Urmează un nivel de
intrasparite fosilifere cu coralieri, Aptichus şi orbitoline şi resturi de pachiodonte, barremian-
Aapţian inferioare.
Eruptivul banatitic este format din roci vulcanice şi subvulcanice, dublate la adâncimi
mai mari de formaţiuni hipabisice.
Sistemul pânzelor de Codru are în componenţă următoarele pânze: de Vălani, de
D
Finiş-Ferice, Următ, de Următ, de Vetre, de Dieva Bătrânescu. Rocile cuprinse sunt

O
sedimentare detritice şi carbonatice prezintă o mare varietate litologică şi acoperă intervalul

Permian-Apţian. Local apar fenomene de metamorfism de contact.
C
Sistemul pânzelor de Biharia este superior celor de Codru, fiind alcătuite

U
predominant din metamorfite. Soclurile sunt constituite din metamorfitele litogrupurilor de

M
Someş şi de Biharia, cuverturile acoperind perioada Permian-Triasic. Sistemul este format

din pânzele: de Gârda, de Arieşeni, de Biharia.
EN
Rocile efuzive: andezitele ocupă suprafeţe întinse sub formă de aliniamente instalate
pe fracturi sau corpuri înrădăcinate. Formaţiunea ignimbritelor riolitice, eutaxice şi
piroclastice, este formată din riolite microgranitice şi riolite filoniene. Formaţiunile eruptive
T
laramice cu caracter intrusiv sunt reprezentate de către corpurile granodioritice Pietroasa şi

ÎN
Băiţa Bihor. Rocile sedimentare situate deasupra corpurilor sunt străbătute de numeroase
dyke-uri, silluri şi corpuri neregulate de granodiorite, porfire granodioritice, andezite, diorite,
dacite şi riolite, care au generat numeroase aureole metamorfice.
LU
Cuaternarul
Este relativ slab dezvoltat şi este format preponderent din depozite clastice
C
necimentate, cuprinzând întreaga gamă specifică zonelor muntoase: coluvii, eluvii, diluvii,
proluvii şi aluviuni. O anumită parte a acestor depozite este de natură periglaciară.
R
În cuprinsul Parcului Natural Apuseni şi al siturilor Natura 2000 conexe, rocile sunt
U
repartizate proporţional astfel: 58,2% sunt calcare, 22,3% gresii si conglomerate, 17,4%
şisturi cristaline şi 2,1% magmatite.
2.2.2. Geomorfologie
Parcul Natural Apuseni din punct de vedere geomorfologic este situat în Provincia
Carpatică, subprovincia Carpaţii de SE, Regiunea Carpaţii Apuseni, subprovincia Munţii
56
Apuseni. Cea mai mare parte a Parcului Natural Apuseni şi siturilor Natura 2000 ROSCI
0002, ROSCI 0016, ROSPA 0081 este situată în Munţii Bihorului, iar partea de la nord de
Văile Someşului Cald, Aleului şi Crişului Pietros face parte din Masivul Vlădeasa.
Rocile calcaroase şi dolomitice predomină în Munţii Bihorului, cu subunitatea Platoul
Padiş, 1250 m.
Relieful se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite şi domoale, pe
alocuri apărând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni îndelungate, formate în mai
multe etape geologice.
D
Munţii Vlădesei din partea de nord a Parcul Natural Apuseni, au o structură geologică
O
relativ complexă, fiind constituiţi predominant din roci magmatice şi formaţiuni cristalofiene
şi mai puţin din roci sedimentare. În Munţii Vlădeasa platforma este mult mai bine păstrată,
C
din care cauză caracterul dominant al reliefului este dat de culmile foarte lungi, aproape
U
plane, cu relief şters. Ele sunt mărginite de văi puternic adâncite, ai căror versanţi sunt
M
accentuat înclinaţi. Roca dură, vulcanică, se manifestă pe alocuri prin abrupturi, cu enorme
grohotişuri şi rupturi de pantă în albia râurilor, care generează cascade, cea mai
EN
reprezentativă fiind cascada Răchiţele.

Expoziţia versanţilor din Parcul Natural Apuseni se prezintă procentual astfel: însorită
26%, parţial însorită 47% şi umbrită 27%.
T
Parcul Natural Apuseni cuprinde 80% din totalul suprafeţei rocilor carstificabile din
ÎN
Munţii Bihor – Vlădeasa Complexitatea litologică şi tectonică a regiunii a creat premisele

necesare formării unui relief carstic deosebit, în care se regăsesc practic toate formele din
regiunea cu climă temperată.
LU
Exocarstul include forme de referinţă precum bazinul endoreic Padiş – Cetăţile

Ponorului, câmpuri de lapiezuri, Bătrâna – Călineasa, platouri dolinare haotice, Lumea
C
Pierdută, Groapa de la Barsa, uvale de mari dimensiuni, Bălileasa, văi carstice, Gârdişoara –
Gârda, chei, Ordâncuşa, defile, Arieşul Mare, şi nu în ultimul rând două dintre cele mai mari
R
ponoare din Europa: Cetăţile Ponorului şi Coiba Mare.

U
Endocarstul cuprinde peste 1500 de peşteri şi avene cu caracteristici morfogenetice

aparte pentru fiecare dintre cele 3 unităţi geomorfologice majore care includ roci
carstificabile: Platoul Padiş – Scărişoara, grabenul Someşului Cald şi zona piemontană, spre
Depresiunea Beiuşului.
În zona Padiş - Scărişoara predomină cavităţile puternic descendente (avene şi
ponoare), care ating în profunzime adesea nivelul piezometric al apelor freatice, accesul fiind
oprit de sifoane lungi şi profunde. Este cazul avenelor V5, a celor Lumea Pierdută, Şesuri sau
57
a peşterilor Cetăţile Ponorului, Sistemul Zăpodie. O notă aparte o reprezintă bazinul Gârda
Seacă care adăposteşte o serie de superlative precum peştera Hodobana, cea mai labirintică
peşteră a României – 22,1 km dezvoltare, Izbucul Tăuz, cea mai adâncă peşteră subacvatică -
87 m, sau peştera Zgurăşti, care adăposteşte cel mai mare lac subteran din România – 80.000
m3 de apă.
Grabenului Someşului Cald îi sunt asociate peşteri de mari dimensiuni, cu spaţii
interioare colosale, relativ orizontale, denivelările în general nu depăşesc valoarea de 150 m.
Este cazul peşterilor Humpleu, fără Avenul Poieniţa, Cerbului, Rece etc. Sunt remarcabile
D
cele două străpungeri hidrologice accesibile realizate de peşterile Humpleu şi Cerbului,

O
ambele având o a doua deschidere, Avenul Poieniţa, respectiv Avenul cu Vacă, în zona de
platou din care se alimentează acviferele.
C
Zona piemontană cuprinde relieful de măguri cuprinsă între Budureasa şi Băiţa Bihor.
U
În acest perimetru intensa fragmentare a reliefului nu a permis formarea unor sisteme

M
hidrocarstice de mari dimensiuni, dar în zonă există un număr mare de peşteri deosebit de
importante sub aspect peisagistic, paleontologic şi arheologic precum peştera Urşilor, peştera
EN
Micula, peştera Măgura, peştera Coliboaia.

În zona Cârligate – Valea Rea a fost pus în evidenţă primul endocarst poligenetic de
pe teritoriul României. Peştera din Valea Rea, 21 km lungime, şi-a început evoluţia datorită
T
soluţiilor hidrotermale postmagmatice, asociate eruptivului de Vlădeasa. Acestea au creat un

ÎN
paleocarst hidrotermal mineralizat şi un carst relict hidrotermal. În urma încetării activităţilor

postmagmatice şi ridicarea în perioada Pliocenului a blocului Bihorului Nordic se creează
premisele formării unui endocarst clasic, de apă rece, care a remodelat parţial şi spaţiile
LU
preexistente.
Peştera din Valea Rea, pe lângă faptul că este una dintre cele mai complexe peşteri
C
din lume, se situează şi printre primele 10 cavităţi de pe Terra din punct de vedere
mineralogic. În peşteră se regăsesc peste 35 de minerale sub formă de speleoteme, aragonit,
R
gips, cuarţ, celestit, malachit, rodocrozit, metatyuyamunit etc., dintre care multe descrise
U
pentru prima oară în lume în mediu speleic.

Din punct de vedere peisagistic cele mai importante peşteri din perimetrul ariei
naturale protejate sunt peştera din Valea Rea, Piatra Altarului, Micula, Pojarul Poliţei, din cel
paleontologic peştera Urşilor şi Onceasa, iar din cel arheologic: peştera Vârtop, peştera Rece
şi peştera Coliboaia.
58
În Parcul Natural Apuseni există peste 10 gheţari subterani. De notorietate sunt
Gheţarul de la Scărişoara, amenajat turistic, şi Gheţarul Focul Viu, dar şi gheţarii Borţig,
Barsa, Zăpodie, Vârtop,din zona Casa de Piatră.
Un fenomen unic în peisajul românesc îl constituie Groapa Ruginoasă, o ravenă cu un
diametru de cca. 450 m şi o adâncime de 100 m, creată de eroziunea torenţială în straturile de
gresii şi argile roşii violacee, care i-au dat şi numele, de vârstă permo-werfiană, ale Muntelui
Ţapu. Fiind un martor de eroziune activ, morfologia Gropii Ruginoase evoluează foarte rapid,
în anii ploioşi ravena mărindu-se cu câţiva zeci de metri. În timpul ploilor apa antrenează din
D
Groapă fragmente de rocă provocând în deplasare un zgomot care se amplifică datorită

O
ecoului, creând un efect sonor impresionant.

C
Superlative carstice din Parcul Natural Apuseni

U
Peştera din Valea Rea

Peştera cu cea mai mare diversitate speleomineralogică al României. Cele peste 35 de
M
minerale descrise din compoziţia ale unor speleoteme situează peştera printre primele 10
EN
de acest gen de pe Terra.

Cea mai complexă peşteră din România, 20 km lungime, care include: paleocarst hidrotermal
mineralizat, endocarst relict hidrotermal şi endocarst de apă rece.
T
Cuprinde cea mai mare cascadă subterană perfect verticală din România, Cascada
Ventilatorului, de 82 mşi diametru de 10 m.
ÎN
Este cea mai mare peşteră din România dezvoltată integral în dolomite.
Avenul V5
LU
Cea mai adâncă cavitate de pe teritoriul României, cudenivelare - 642 m, dezvoltare >10 km.
Cuprinde cel mai mare spatiu subteran unitar din ţară, sala Paul Matos, de 1.200.000 m3 şi
lungime de 415 m.
C
Prezintă mănunchiuri de cristale aciculare din aragonit, unele având lungimea de peste 25
R
cm.
Peşterade sub Zgurăşti
U
Cel mai mare lac subteran permanent din România, 65 m lungime, 20 m lăţime, 12 m
adâncime – valori pentru un nivel mediu al apelor.
Cea mai mare acumulare permanentă de apă din peşterile României, lacurile: Mare, Reck,
Ascuns, din Sala Băilor de Nămol, Velenţa, Lung şi Styx, cu un volum total de apă de
peste 25.000 m3.
Peştera Hodobana
59
Cea mai ramificată (labirintică) peşteră din România, respectiv una dintre cele mai labirintice
din lume. Peştera are 22.142 m de galerii topografiate, situate pe o extensie de 820 m,
coeficient de ramificare 27,00.
Izbucul Tăuz
Sifonul nr. 2 este cel mai adânc pasaj subacvatic explorat de pe teritoriul României cu
adâncimea de 85 m.
Peştera Coiba Mare
Cea mai mare intrare de peşteră din România, 54 X 45 m = 2430 m2.
D
Cel mai impresionant ponor din România.

O
Peştera Cetăţile Ponorului

C
Cea mai înaltă intrare de peşteră din România = 76 m.

Peştera Gheţarul de la Scărişoara
U
Cel mai mare gheţar subteran din România cu un volum de gheaţă apreciat la 75.000 m3.
M
Peştera Gheţarul Focul Viu

Ca mărime este cel de-al doilea gheţar subteran de pe teritoriul României, volum estimat
EN
25.000 m3. Intrarea superioară, sub formă de aven, produce în momentul pătrunderii
directe a razelor soarelui, fenomene optice deosebit de spectaculoase, care au inspirat
T
localnicilor denumirea peşterii

Peştera Onceasa
ÎN
Este una dintre cele mai importante situri paleontologice din Europa care conţine în special
resturi fosile aparţinând speciei Ursus spelaeus, dar şi altor specii contemporane.
Majoritatea muzeelor de ştiinţe ale naturii din Europa posedă eşantioane prelevate din
LU
această cavitate.
Gheţarul de la Vârtop, Casa de Piatră
C
Peştera a adăpostit 3 amprente plantare aparţinând unei populaţii de oameni de Neanderthal,

una se găseşte la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” Cluj-Napoca, celelalte fiind
R
furate.
U
Peştera Rece
Vestigii arheologice, constând din amplasarea, în concordanţă cu punctele cardinale ale unor
fosile de Ursus spelaeus, sugerând probabil un ritual de vânătoare.
Peştera Piatra Altarului
Este considerată probabil cea mai frumos concreţionată peşteră din România.
Sistemul Poieniţa-Humpleu
60
Peştera, situată pe primul loc în ierarhia dezvoltărilor din Munţii Bihor, cuprinde, în
ansamblu, cele mai mari spaţii subterane din România, una dintre săli are 700 m lungime,
100 m lăţime, 40 m înălţime. Reprezintă străpungerea hidrologică accesibilă cu
denivelarea cea mai mare din România, 402 m diferenţă de nivel. Geoda din zona de
intrare conţine cristale de calcit de dimensiuni impresionante.
Poiana Ponor
Singura polie de pe teritoriul României.
Valea Sighiştelului
D
Prin existenţa a peste 200 de peşteri pe o suprafaţã de cca. 10 km2, oferă cea mai mare
O
densitate de cavităţi naturale de pe teritoriul României.

C
Peştera Urşilor
Este singurul sit paleontologic din România cu resturi fosile care aparţin predominant speciei
U
Ursus spelaeus, păstrate intact în urma descoperirii. În peşteră se găseşte un schelet de

M
Ursus spelaeus în conexiune anatomică. Peştera posedă una dintre cele mai moderne
amenajări de peşteri turistice din România.
EN
Zona Băiţa Bihor

Cuprinde un endocarst complex, inclusiv cu peşteri excavate în skarne de către soluţii
T
hidrotermale. P. din galeria Tony este cea mai mare peşteră de acest gen din România,
având peste 1.5 km dezvoltare.
ÎN
2.2.3. Hidrologie
LU
Reţeaua hidrologică din Parcului Natural Apuseni, ROSCI002 Apuseni şi

ROSPA0081 Munţii Apuseni - Vlădeasa aparţine bazinelor Crişului Negru, Someşului Mic şi
C
Văii Arieşului Mare.

În zonele carstice ale Parcului Natural Apuseni şi siturilor Natura 2000 conexe,
R
reţeaua hidrologică prezintă o serie de particularitaţi datorită fenomenului de difluenţă

U
carstică a bazinelor hidrografice de la suprafaţă. În esenţă este vorba despre transferul

subteran al apelor pe sub cumpăna de ape de la suprafaţă. În urma marcărilor hidrogeologice
efectuate cu trasori ecologici, au fost stabilite numeroase interconexiuni intre bazinele
hidrografice ale râurilor Arieş, Crişul Negru şi Someşul Mic, dar şi între diferiţi afluenţi din
cadrul aceluiaşi bazin. Exemplul cel mai concludent este reprezentat de către bazinul
endoreic Padiş-Cetăţile Ponorului, tributar în perioada antepliocenă bazinului Arieşului Mare,
61
care însă în prezent îşi descarcă apele în proporţie de 95% spre Crişul Negru, restul cantităţii
revenind Someşului Mic şi Arieşului Mare.
Bazinul râului Crişul Negru are o suprafaţă de 158,8 km2, 44,2% din suprafaţa
Parcului Natural Apuseni, şi ocupă partea de vest a Parcului Natural Apuseni şi siturilor
Natura 2000 conexe. Drenarea apelor din bazin se efectuează de către mai multe râuri, dintre
care mai importante sunt Crişul Pietros şi Crişul Băiţa. Crişul Pietros are ca principali afluenţi
pâraiele: Aleu, Sebişelul, Boga, Galbena, Luncşoara. Debitul Crişului Pietros în localitatea
Pietroasa este de 4,03 m3/s. Crişul Băiţa are ca afluenţi principali pâraiele din Hoanca
D
Moţului, Valea Mare şi Valea Sighiştelului. La Nucet, Crişul Băiţa are un debit de 1 m 3/s.
O
Aceste ape au, în general, debite constante şi nu produc eroziuni ale solului, mai ales în
zonele împădurite. Direcţia generală de curgere a acestor ape este spre vest.
C
Bazinul Someşului Mic ocupă o suprafaţă de 40,5 km2, 11,3% din suprafaţa Parcului
U
Natural Apuseni, şi este reprezentat prin două mari cursuri de apă: Valea Someşului Cald şi
M
Valea Belişului care converg în lacul de acumulare Fântânele. Someşul Cald izvorăşte din
zona Piatra Grăitoare – Cârligatele, un bazin de formă palmată cu numeroase pâraie care încă
EN
de la obârşie au un debit apreciabil. Afluenţii Someşului Cald sunt Valea Seacă, Alunul
Mare, Alunul Mic, pârâul Ponor, Valea Firii, pe partea stângă. Pe partea dreaptă primeşte
Valea Izbucului care colectează apele pârâului Tomnatec şi Valea Călineasa, pâraiele Barna
T
şi Terpeş, Giurcuţa, Porcului, Răchiţele. Se varsă de asemenea în lacul de acumulare

ÎN
Fântânele. Valea Belişului îşi are obârşia sub Dealul Roşu, jud. Alba. Principalii afluenţi sunt
pârâul Roşu, Valea Călineasa, pârâul Fulgerata, pârâul Ciurtuci şi pârâul Potrii. De pe partea
dreaptă colectează Apa Caldă, Valea Vijanului, pârâul Olteanu şi pârâul Monoşel.
LU
Apele nu au caracter torenţial şi nu produc pagube datorită faptului că pe porţiuni

însemnate circulă în subteran. Debitul Someşului Cald la Smida este de 2,35 m3/s, iar la Beliş
C
6,22 m3/s.
Lacul de acumulare Fântânele situat la 1 050 m altitudine are o suprafaţă de 826 ha şi
R
s-a format în urma barării Văii Someşului Cald în aval de confluenţa sa cu pârâul Beliş. Are
U
un volum de 225-250 milioane m3 de apă. Din lacul de acumulare, apa este deviată printr-un
tunel de 8,475 km, până la turbinele Centralei Hidroelectrice Mărişel.
Reţeaua hidrografică a bazinului Someşului Mic are o densitate de 0,7-0,8 km/km2,
fapt ce face ca acest bazin să constituie un adevărat rezervor de apă.
Al treilea bazin hidrografic, bazinul Arieşului Mare are o suprafaţă de 160 km2 ,
44,5% din suprafaţa Parcului Natural Apuseni. Râul Arieşul Mare izvorăşte din Şaua Vârtop
şi are ca afluenţi mai importanţi: Cobleş, Gârda Seacă, pârâul Popasului şi râul Albacului.
62
Debitul mediu al Arieşului Mare la Scărişoara este de 5,45 m3/s, iar la Albac este de
aproximativ 5,84 m3/s. Apele de adâncime, reprezentate în majoritate de cele din zona
endocarstului, ape de suprafaţă care s-au infiltrat prin spaţiile dintre rocile calcaroase în
subteran, reprezintă o rezervă importantă şi sunt o sursă de alimentare / realimentare a reţelei
de suprafaţă.
Platoul Padiş – Cetăţile Ponorului constituie, din punct de vedere hidrologic, un bazin
endoreic, închis la exterior, drenat pe cale subterană. Cea mai mare parte a apelor se scurg în
bazinul Crişului Negru şi o foarte mică parte în cel al Someşului Cald. Platoul are o suprafaţă
D
de 36 km2.
O
Platoul Ocoale – Scărişoara este suspendat la peste 100-200 m faţă de văile din jur,
Gârda şi Ordâncuşa, şi are o suprafaţă de 16 km2. Apele platoului circulă pe căi subterane şi
C
emerg la suprafaţă prin Izbucul Coteţul Dobreştilor din bazinul Gârdei.

U
În zona din ROISCP0081 Munţii Apuseni – Vlădeasa care excede Parcul Natural
M
Apuseni, cel mai important curs de apă este râul Drăgan, afluent al Crişului Repede. Râul
Drăgan îşi are obârşia în apropierea de şaua Cumpăneţelul, situată pe culmea vestică a
EN
masivului Vlădeasa şi părăseşte aria naturală protejată în zona localităţii Lunca Vişagului.
Din lungimea de 39 km a văii Drăganului circa 70% se află în extrema vestică şi la limita
ROSCI0081. Cei mai importanţi afluenţi de stânga din aria naturală protejată sunt Ciripa şi
T
Valea Poienii, majoritari fiind afluenţii de dreapta, printre care se numără: Văiosu, Valea
ÎN
Moara Dracului, Boceasa, Valea lui Andraş, Crăciunu, Cerna, Zârna, Zârnişoara, Dara etc.
Barajul Dragan a fost construit în 1987, în apropiere de confluenţa râului Drăgan cu
pârâul Sebeşel, are o înălțime de 120 de metri și o deschidere de 424 de metri, Barajul
LU
formează un lac de acumulare de 292 de hectare, cu 112 milioane de metri cubi de apă şi este
inclus în proporţie de 80% în ROSCI0081. În intervalul 2012 -2014 au fost construite pe râul
C
Drăgan două microhidrocentrale, iar în 2015 o alta, în apropiere de confluenţa cu pârâul

Crăciunu, ceea ce a condus la apariţia unor perturbări ale nivelului hidric ale văilor celor două
R
cursuri de apă. Harta reţelei hidrografice de pe suprafaţa ariilor naturale protejate

U
administrate este prezentată la anexa nr. 11 la planul de management.
2.2.4. Clima
Pentru caracterizarea climei de pe teritoriul Parcul Natural Apuseni şi al siturilor

Natura 2000 conexe au fost utilizate date de la staţiile meteorologice Stâna de Vale, 1100 m,
63
Beiuş, 200 m, Vlădeasa, 1836 m, şi Biharia, sau Curcubăta Mare, 1848 m, corelate cu date
preluate din atlasul climatologic.
Clima ariei naturale protejate este, la modul general, cea a munţilor şi a dealurilor
înalte. Pe fondul acestei zonalităţi climatice însă, relieful imprimă o gradare altitudinală în
variaţia elementelor climatice.
Regimul termic
În partea de vest şi sud-vest, zona dealurilor piemontane, regimul termic se
caracterizează prin temperaturi medii de 8-9oC. Pe anotimpuri, temperaturile medii sunt de
D
circa -2,5oC, iarna, +8oC, primăvara, +18,5oC, vara, şi +9oC, toamna. Luna cea mai friguroasă
O
este ianuarie, -4oC, iar cea mai călduroasă este luna iulie, +20oC, cu o amplitudine de 24oC.
Numărul zilelor cu temperatura peste 0oC este de aproximativ 230. Numărul zilelor cu îngheţ
C
este de 135. Data apariţiei primului îngheţ este în jur de 15 octombrie, iar a ultimului între 20
U
aprilie – 1 mai.
M
În partea de nord regimul termic se caracterizează printr-o medie multianuală a

temperaturii aerului de 6oC, iar la nivelul celor mai înalte culmi scade până aproape de 0oC,
EN
0,8oC la Vlădeasa. Îngheţurile târzii se semnalează între 15 mai – 1 iunie, iar cele timpurii
apar între15 septembrie – 10 octombrie. Temperaturile minime absolute nu scad sub -26oC.
În partea sudică şi centrală a Parcului Natural Apuseni caracteristicile principale ale
T
regimului termic se prezintă astfel: temperatura medie anuală este de 4,3oC, temperatura
ÎN
medie minimă este de -10,3oC şi temperatura medie maximă +18oC. Primul îngheţ apare în
jurul datei de 1 octombrie, iar ultimul în jurul datei de 5 mai. Durata medie a sezonului de
vegetaţie este de 160 zile.
LU
Regimul pluviometric
Munţii Apuseni reprezintă una dintre zonele cu cele mai bogate precipitaţii din ţara
C
noastră. În zonele înalte din Apuseni cad anual peste 1 400 mm. Acest lucru se datorează
norilor aduşi de vânturile care bat dinspre V de pe cuprinsul Câmpiei Panonice, şi care îşi
R
lasă aici precipitaţiile.

U
Pe acest fond climatic umed, regimul pluviometric prezintă unele variaţii.

Astfel, în partea mai joasă din vest şi sud-vest regimul pluviometric se caracterizează
prin precipitaţii medii lunare de 59,8 mm şi anuale de 755 mm, răspândite relativ uniform de-
a lungul anului, după cum urmează: iarna 130-120 mm, primăvara 200-250 mm, vara 250-
280 mm şi toamna 170-230 mm. Durata medie a stratului de zăpadă este de 120-150 zile/an.
64
În zonele de creastă din partea de nord şi nord-vest a ariei naturale protejate regimul
precipitaţiilor însumează 1 800 mm anual la Stâna de Vale şi 1 400 mm la Vlădeasa. Stratul
de zăpadă se menţine maxim 150 zile/an.
În partea de sud şi sud-est precipitaţiile medii anuale însumează 1 100 mm, cu medii
lunare variind între 62 mm şi 147 mm. Media anuală a zilelor cu ninsoare este de 48-80 zile,
iar numărul zilelor cu strat de zăpadă variază între 107-133 zile.
Pe platoul Padiş, datorită reliefului carstic are loc un fenomen climatic aparte, şi
anume, aerul rece, neputând pătrunde pe văi, se acumulează deasupra dolinelor. În multe din
D
aceste doline se află acumulări de apă, care care se încălzesc de-a lungul zilei, iar seara se
O
eliberează căldura în aerul de deasupra dolinelor care se încălzeşte şi se ridică pătrunzând în

aerul rece, captiv deasupra platoului. Are astfel loc un fenomen de condensare care dă naştere
C
unei ceaţe dease ce formează un strat de circa un metru înălţime de la nivelul solului, aflat
U
într-o uşoară şi permanentă mişcare, denumit cu binecunoscutul termen de „ceaţă padişană”.

M
Regimul eolian
În partea nordică a ariei naturale protejate, direcţia dominantă a vântului este vestică.
EN
Pe culmile muntoase vântul bate în permanenţă, cazurile de calm fiind o raritate. Vitezele
sunt foarte mari în sezonul rece, când uneori depăşesc 20-30 m/s.
În partea sudică direcţia direcţia dominantă a vântului este NV-SE sau NE-SV, iar
T
viteza nu depăşeşte de obicei 2-3 m/s.

ÎN
În partea de vest, direcţia vântului este fie din vest, fie din est sau sud-est, având o
viteză medie de 4-6 m/s şi frecvenţa de 29%.
Indicatori sintetici ai datelor climatice
LU
Indicii de ariditate de Martonne au valori mai mari de 40, ceea ce indică un excedent
de apă din precipitaţii faţă de evapotranspiraţia potenţială, favorizându-se dezvoltarea unei
C
vegetaţii forestiere bogate. Conform raionării lui Koppen, teritoriul de nord, nord-est şi sud a
l ariilor naturale protejate este cuprins în subzonele DfK şi DfcK, caracterizate printr-un
R
climat boreal ploios, cu precipitaţii în tot timpul anului, îndeosebi primăvara şi vara, cu
U
temperaturi medii peste 10oC în luna cea mai caldă. În aceste zone condiţiile climatice sunt
favorabile dezvoltării vegetaţiei forestiere, cu precădere a molidişurilor pure din regiunea
montană. Teritoriul de vest al ariei naturale protejate se încadrează în provincia climatică
Ibp2, după S.T.M. Stoenescu, – caracterizată printr-o climă continentală moderată, favorabilă
dezvoltării în bune condiţii a vegetaţiei forestiere de fag, gorun, carpen şi a speciilor de
amestec: cireş, paltin de munte.
65
2.2.5. Solurile
Dintre cernisolurile prezente în Parcul Natural Apuseni face parte rendzina formată pe
calcare tectonice şi versanţi cu expoziţii diverse. Luvisoluriurile sunt reprezentate prin tipul
preluvosol format pe luturi, şisturi sericitoase şi pe versanţi slab înclinaţi cu expoziţii diverse.
Cambisolurile cuprind tipurile: eutricambosol format pe roci bogate în minerale calcice şi
feromagneziene – calcare, dolomite, conglomerate, gresii calcaroase pe versanţi cu expoziţie
D
şi pante diverse, favorabile dezvoltării arboretelor de fag în amestec cu paltinul şi frasinul pe

O
versanţi umbriţi şi a arboretelor de gorun în amestec cu teiul, jugastrul pe versanţi însoriţi şi

districambosol format pe roci acide bogate în minerale feromagneziene, pe versanţi cu
C
expoziţii şi pante diverse, fiind favorabile dezvoltării arboretelor de molid. Spodosolurile sunt
U
reprezentate prin soluri de tip prepodzol care s-au format în condiţii de climă foarte umedă şi
M
rece, pe roci acide şi de tip podzol care s-au format în condiţii de climă bogată în precipitaţii
şi rece, pe substrat acid.
EN
Datorită prezenţei pe alocuri a substraturilor impermeabile în conexiune cu un regim

hidric cu exces de umiditate se întâlnesc cernisoluri de tip faeoziom şi hidrisoluri de tip
gleiosol, care cumulează o suprafaţă de 663,6 ha, 1,5%, situate pe luncile unor pâraie.
T
Pe suprafeţe restrânse se întâlnesc histisoluri, reprezentate prin tipul histisol care s-a
ÎN
format în zone cu molhaşuri amplasate la altitudini de 920-1200 m. Cele mai reprezentative

molhaşuri din Parcul Natural Apuseni sunt cele din zona Izbuc – Călineasa – Ic, seria de
molhaşuri şi mlaştini din bazinul superior al Someşului Cald până la Giurcuţa de Jos şi
LU
gruparea de mlaştini din zona Bălceşti – Călăţele.

Principalele tipuri de sol din ariile naturale protejate administrate sunt prezentate în
C
tabelul 2.2.5.a.
R
U
66
Tabel 2.2.5.a
Repartiţia claselor şi tipurilor de sol din fondul forestier al ariilor naturale protejate administrate
D
Nr. Crt. Clasa Tipul de sol Suprafaţa (ha) %
O
1 Cernisoluri Rendzină 1789,0 3,9
C
2 Luvisoluri Preluvosol 261,0 0,6
Eutricambosol 11543,8
U
3 Cambisoluri
Districambosol 24238,7
M
Total cambisoluri 35782,5 78,3
Prepodzol 1586,7
EN
4 Spodosoluri
Podzol 4309,1
Total spodosoluri 5895,8 12,9
T
Cernisoluri
5 Faeoziom 230,1 0,6
ÎN
6 Hidrisoluri Gleiosol 433,5 0,9
Litosol 1216,1
LU
7 Protisoluri Aluviosol 2,6
Aluviosol 2,7
Total soluri neevoluate şi trunchiate 1221,4 2,7
C
7 Soluri organice Histisoluri Histosol 41,7 0,1
R
Total pe suprafaţa Parcului Natural Apuseni (pentru suprafeţele acoperite de păduri) 45655,0 100
Sursa: Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, 2003
U
67
2.3. Mediul biotic
2.3.1. Flora şi comunităţile de plante
Explorarea botanică a Munţilor Apuseni, începută cu mai mult de un veac în urmă a

evidenţiat bogăţia floristică a acestei unităţi orografice a Carpaţilor româneşi, având largi
interferenţe fitogeografice.
D
Întreg teritoriul Parcului Natural Apuseni aparţine etajului montan-subalpin, iar

O
speciile care participă la alcătuirea covorului vegetal sunt în majoritatea lor specii cu
răspândire montană.
C
Conform informaţiilor actuale în Parcul Natural Apuseni se găsesc peste 1550 specii
U
de plante.
Vegetaţia se diferenţiază pe verticală în următoarele zone: pajişti montane, păduri de
M
molid (Picea abies) şi păduri de foioase în care se întâlnesc specii precum: fag Fagus
EN
sylvatica, carpen Carpinus betulus, paltin de munte Acer pseudoplatanus, ulm de munte
Ulmus montana, frasin Fraxinus excelsior, cireş sălbatic Cerasus avium, jugastru Acer
campestre, mesteacăn Betula verrucosa, scoruş de munte Sorbus aucuparia, salcia de munte
T
Salix caprea, nucul Juglans regia, etc. Datorită condiţiilor locale de sol, climă şi topografie,
cadrul general schiţat prezintă unele modificări, perturbări şi inversiuni.
ÎN
Pădurile montane sunt bine dezvoltate în partea superioară a văilor, între altitudinile
de 1200 şi 1600 m. În această zonă de vegetaţie predomină molidul Picea abies şi bradul
LU
Abies alba de asemenea, se întâlnesc foarte rar laricea Larix decidua şi tisa Taxus baccata.
Ca particularitate a platourilor carstice din Apuseni, ca rezultat al inversiunilor termice,
există zone unde etajul coniferelor dispare cu totul fiind înlocuit de păduri de fag Fagus
C
sylvatica care se învecinează direct cu pajiştile montane.

R
Limita între pădurile de foioase şi cele de răşinoase se situează între altitudinile de

U
600-1300m, în funcţie de relief, substrat şi microclimat, care duc uneori şi la inversiuni de

vegetaţie.
Zonele calcaroase constituie un peisaj special, distinct de cel al platourilor şi al

zonelor stâncoase. Platourile calcaroase Bătrâna, Padiş, Ocoale, Mărşoaia şi Ursoaia în mare
parte sunt lipsite de vegetaţie lemnoasă datorită lipsei apei, fapt care a condus la apariţia unor
pajişti montane a căror prezenţă nu poate fi explicată doar prin factorul altitudinal. Există de
68
asemenea asociaţii vegetale deosebite găsite în aceste pajişti montane. Pajiştile montane din
platourile carstice sunt mai dezvoltate în zonele centrale, depresionare, în vreme ce marginile
platourilor sunt aproape întotdeauna acoperite de păduri. Ele ocupă azi locul fostelor păduri
de fag defrişate în trecut şi aparţin formaţiei de păiuşcă cu diverse specii. Datorită inversiunii
de temperatură în cadrul acestor depresiuni închise, molidul apare în zona centrală a
depresiunii, în timp ce pădurile de foioase cresc pe vârfurile învecinate, un exemplu tipic este
Bazinul Padiş. Aceste pajişti montane se caracterizează printr-o diversitate foarte mare, un
număr de 420 specii de plante fiind identificate în intervalul 1995-2000, Reif şi colab, 1995-
D
2000, Michler şi colab. 2001-2004, după Păcurar, 2005, teză de doctorat. Dintre aceste specii,
O
multe sunt protejate prin legislaţia naţională sau internaţională, exploatarea acestora în scop
comercial fiind strict interzisă. Printre aceste plante protejate se află şi Arnica montana,
C
prezentă în densităţi foarte ridicate pe multe pajişti din Parcul Natural Apuseni şi care este
U
specie de interes comunitar, dar, care poate fi exploatată cu respectarea unor măsuri de
M
management.
Datorită condiţiilor speciale de microclimat, apare un tip de vegetaţie nordică ce
EN
creşte la latitudini neobişnuit de sudice, împreună cu unele specii alpine, care cresc aici la o
altitudine neobişnuit de mică. În dolinele de dimensiuni mari, de asemenea, datorită
stratificării termice a aerului, în partea inferioară a acestora, începutul sezonului vegetativ
T
este întârziat. La gurile de intrare ale peşterilor se întâlneşte o vegetaţie caracteristică zonelor
ÎN
umbroase şi umede.
Un tip distinct de vegetaţie se întâlneşte în zonele umede de-a lungul râurilor. Speciile
lemnoase caracteristice luncilor sunt: sălciile Salix alba, Salix purpurea, Salix triandra,
LU
plopul Populus nigra, arinul negru Alnus glutinosa, iar dintre cele ierboase rogozul Carex sp.,
stânjenelul de baltă Iris pseudaccorus etc. Această vegetaţie de luncă însoţeşte mai ales râul
C
Arieşul Mare.
În conexiune cu prezenţa apei, se întâlnesc mlaştini de turbă la altitudini ridicate, mai
R
ales în pădurile de molid. Aceste turbării se formează fie pe un substrat silicios în zone
U
aproape orizontale Molhaşurile de la Izbuce, Pietrele Onachii, turbăria Călineasa, Barsa,

Onceasa, fie în zone carstice unde fundul dolinelor se impermeabilizează cu argilă, ca de
exemplu în Padiş.
Flora acestor tinoave este compusă din plante mezotrofe şi oligotrofe, înttre care
prevalează specii de briofite din genul Sphagnum. Aceste tinoave, în prezenţa climatului rece
şi umed, au devenit refugii pentru unele specii circumpolar boreale precum: Vaccinium
microcarpum, Drosera rotundifolia, Andromeda polifolia, Carex pauciflora, Eriophorum
69
vaginatum, Scheuchzeria palustris, Carex limosa, Carex rostrata etc. Aici au fost descrise
asociaţii vegetale foarte interesante, analizate şi descrie de către Coldea şi Plămadă, 1970,
Coldea, 1981, Pop şi colaboratorii, 1987, încadrate în următoarele tipuri: Eriophoro vaginato
– Sphagnetum, care au generat, mai ales prin edificatorii lor şi cea mai mare cantitate de
turbă, Caricetum limosae, Rhynchosporetum albae, Vaccinio – Pinetum mugi, Carici
rostratae – Sphagnetum şi Carici stellulatae – Sphagnetum, fitocenoze de tranziţie spre
mlaştinile mezotrofe, dezvoltate la marginea tinoavelor. Jneapănul, Pinus mugo, este prezent
sub forma câtorva pâlcuri în Molhaşurile de la Izbuce, această locaţie fiind citată ca cea mai
D
joasă din Munţii Apuseni, Pop, 1939. Pop şi colaboratorii, 1987, încadrează aceste jnepenişe
O
într-o asociaţie nouă – sphagnetosum a asociaţiei Vaccinio - Pinetum mugi.

Prezentăm în cele ce urmează pe scurt, sub aspect floristic şi ecologic, principalele
C
asociaţii vegetale care dau nota specifică teritoriului Parcului Natural Apuseni:
U
- Sedo hispanici – Poetum nemoralis. Se întâlneşte pe stâncăriile calcaroase,

M
semiumbrite, din etajul pădurilor nemorale de pe Valea Sighiştelului, Valea Boga,

Valea Galbenei şi Cheile Ordâncuşii.
EN
- Thymetum comosi. Aceste cenoze pioniere endemice edificate de Thymus comosus

se dezvoltă pe grohotişurile fine şi grosiere, mobile sau fixate de la baza stâncilor
calcaroase din Cheile Ordâncuşii.
T
- Parietarietum officinalis. Se întâlneşte pe grohotişurile fixate, umbrite şi

ÎN
semiumbrite de la baza stâncilor calcaroase din perimetrul parcului, de exemplu:

Cheile Galbenei.
- Scorzonero roseae – Festucetum nigricantis. Aceste pajişti se întâlnesc frecvent în
LU
etajul montan superior şi subalpin din perimetrul parcului, precum Micău, Piatra
Grăitoare, Cârligate.
C
- Violo declinate – Nardetum. Această asociaţie se întâlneşte frecvent în etajul

montan şi subalpin, acolo unde solul este mai sărac decât în cazul menţionat
R
anterior.
U
- Seslerietum rigidae. Aceste asociaţii se întâlnesc frecvent în perimetrul parcului pe

stâncile umbrite şi semiumbrite din etajul montan: Cheile Someşului Cald, Piatra
Bulzului, Valea Boga, Cheile Ordâncuşii.
- Epilobio – Juncetum effusi. Fitocenozele higrofice edificate de Juncus effusus
vegetează pe luncile şi terasele unor văi ca Valea Călineasa, Poiana Horea, pe
soluri aluviale, cu conţinut mai redus de substanţe nutritive.
70
- Festuco – Agrostetum capillaris. Aceste pajişti mezofile au o mare răspândire pe
întreg cuprinsul parcului, până la limita superioară a pădurii de fag pe Valea
Sighiştelului, Valea Bulzului, Micău, Cheile Ordâncuşii, Valea Galbenei.
- Caricetum limosae. Această asociaţie rară care prezintă un interes fitogeografic
deosebit a fost descrisă pentru mlaştinile oligotrofe, montane din parc. Alături de
aceasta, se întâlneşte şi asociaţia Sphagno – Rhynchosporetum albae.
- Junco – Caricetum fuscae, Sphagnetum magellanici şi Carici flavae –
Eriophoretum latifolii. Se întâlnesc în mlaştinile eumezotrofe montane din Valea
D
Călineasa, Platoul Padiş, Molhaşurile de la Izbuce, Valea Sighiştelului.

O
- Calamagrosti – Digitalietum. Se întâlneşte pe terenurile despădurite din zona

fagului şi a pădurilor de amestec fag cu molid de pe Valea Sighiştelului, Valea
C
Galbenei, Vârful. Cârligate.

U
- Carpino – Fagetum. Aceste păduri au o răspândire sporadică pe Valea

M
Sighiştelului, Valea Galbenei, Valea Albacului, ele întâlnindu-se la baza

versanţilor umbriţi şi semiumbriţi din etajul montan inferior.
EN
- Symphyto – Fagetum. Aceste făgete pure se întâlnesc frecvent în tot Parecul

Natural Apuseni, între 600 şi 1100 m, pe Valea Boga, Valea Galbenei, Valea
Gârda, Cheile Someşului Cald.
T
- Leucanthemo waldsteinii – Fagetum în Cheile Ordâncuşii, Valea Albacului, Valea

ÎN
Gârda.
- Hieracio rotundati – Piceetum. Aceste păduri larg răspândite în parc ca de
exemplu: Călineasa, Padiş, Micău, Cheile Ordâncuşii, Cheile Someşului Cald,
LU
formează zona molidişurilor.

- Campanulo – Juniperetum. Aceste tufărişuri subalpine de ienupăr pitic se întâlnesc
C
sporadic pe toată cresta nordică a parcului, între Vârful Poienii şi Vârful Dealul
Păltinişului, ele fiind cantonate în poienile şi rariştile de pădure de la limita
R
superioară a molidişurilor 1400-1600m.

U
În conformitate cu Lista Roşie naţională a plantelor elaborată de Oltean şi

colaboratorii, 1994, precum şi cu Anexele din O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi
completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările şi
completările ulterioare, pe teritoriul Parcului Natural Apuseni au fost identificate până în
prezent un număr de 97 de specii de plante protejate prezentate în tabelul din anexa nr. 15 la
planul de management.
71
Dintre acestea, speciile Syringa josikaea, liliacul transilvănean, Campanula serrata,
clopoţel, Liparis loeselii, moşişoare, Iris aphylla ssp. hungarica, stânjenel de stepă şi Tozzia
carpathica, iarba gâtului, sunt listate în Anexele 3 şi 4A din O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu
modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
În Anexele 4B din O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin
Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare actualizată se regăsesc 3 specii de
interes naţional: Rhynchospora alba, Vaccinium uliginosus, Cephalaria radiata care necesită
protecţie strictă şi 23 de specii de plante de interes comunitar, care necesită, pentru a fi
D
prelevate din natură, măsuri speciale de management, fiind prezente în Anexa 5A, dintre care
O
amintim: Galanthus nivalis, ghiocel alb, Arnica montana, arnica şi toate speciile de
C
Sphagnum: S. angustifolium, S. capillifolium, S. cuspidatum, S. dusenii, S. fallax, S. fuscum,

S. girgensohnii, S. magellanicum, S. nemoreum, S. russowii, S. recurvum, S. subsecundum, S.
U
ampullaceum.
M
Dintre speciile prezente în Lista Roşie naţională, Oltean şi colab., 1994, identificate
până în prezent în turbăriile din Parcul Natural Apuseni amintim: Andromeda polifolia,
EN
Campanula abietina, Carex limosa, Carex strigosa, Dactylorhiza maculata s. l., Drosera
rotundifolia, Empetrum nigrum ssp. nigrum, Leucanthemum waldsteinii, Listera cordata,
T
Menyanthes trifoliata, Pedicularis limnogena, Rhynchospora alba, Scheuchzeria palustris,

Swertia perennis, Vaccinium microcarpum, Vaccinium oxycoccos, Valeriana dioica subsp.
ÎN
simplicifolia.
Specii de floră de interes comunitar
În formularul Standard al sitului Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni sunt menţionate 7
LU
taxoni de interes comunitar pentru care este necesară asigurarea gradului favorabil de
conservare, prezentate în tabelul nr. 2.3.1.a:
C
R
U
72
Tabelul nr. 2.3.1.a
Specii de floră de interes comunitar prezente în ROSCI 0002 Apuseni
D
Anexa din Anexa din
Abundenţa
O
Nr. Denumire Cod Natura Grad de
Specia Directiva O.U.G. nr.
crt. comună 2000 populaţiei conservare
C
Habitate 57/2007
1 *Campanula serrata Clopoţel 4070 Anexa II 3,4 A Comună Bun
U
Papucul
2 Cypripedium calceolus 1902 Anexa II 3,4 A Rară Incert
M
doamnei
3 Liparis loeselii Moşişoare 1903 Anexa II 3,4 A Rară Bun
EN
Stânjenel de
4 Iris aphylla 4097 Anexa II 3,4 A Rară Bun
stepă
T
5 Syringa josikaea Liliac ardelenesc 2186 Anexa II 3,4 A Foarte rară Excelent
6 Tozzia carpathica Iarba gâtului 4116 Anexa II 3,4 A Foarte rară Bun
ÎN
Buxbaumia viridis Muşchi de
7 1386 Anexa II 3,4 A Rară Bun
pământ
*Un asterisc înaintea numelui speciilor semnifică faptul că este o specie prioritară la nivelul Uniunii Europene.
LU
C
R
U
73
Alte specii de floră importante pentru conservare
În Formularul Standard Natura 2000 al ROSCI 0002 – Apuseni, pe lângă speciile de
interes comunitar, în aria protejată sunt menţionate şi 85 de specii de floră rare, relicte,
endemice, menţionate în convenţii internaţionale, lista roşie a speciilor de floră din România
sau specii care prezintă importană ecologică.Tabelul speciilor de plante protejate este
prezentat în Anexa XV.
2.3.2. Fauna
D
O
Nevertebratele
Datele privind cercetările referitoare la fauna de nevertebrate a Munţilor. Apuseni sunt
C
consemnate încă din deceniile de sfârşit de secol XIX. După renumita şcoală a lui Racoviţă,
U
V.Gh. Radu formează un colectiv de pedozoologie care, printre altele, s-a preocupat şi de
M
fauna Munţilor Apuseni.

Dintre grupele bine studiate sunt menţionate lumbricidele – V. Pop şi V. Pop,
EN
coleopterele cavernicole, R. Janel şi Gh. Racoviţă, izopodele, V. Gh. Radu, diplopodele, T.

Ceuca, chilopodele, Z. Matic, ortopterele, plecopterele şi parţial heteropterele, B. Kis.
Asupra altor grupe: acarieni, colembole, lepidoptere, coleoptere, trihoptere,
T
himenoptere, diptere, deşi există informaţii aparent bogate, în zona central-nord-vestică a

ÎN
Munţilor Apuseni, unde este situată aria naturală protejată, sunt necesare studii mai
aprofundate.
În aria naturală protejată au fost identificaţi 1239 taxoni de nevertebrate, dintre care
LU
37 sunt endemici pentru Parcul Natural Apuseni iar 59 sunt semnalaţi din această zonă ca noi
pentru fauna ţării.
C
Tabel 2.3.2.a Structura faunistică a nevertebratelor din ariile naturale protejate

R
Grup sistematic Număr de specii Specii endemice Specii noi pentru ştiinţă
U
Nematode 226 5 15
Enchitreide 23 3 -
Lumbricide 29 6 9
Diplopode 29 4 6
Chilopode 15 1 3
Colembole 66 1 1
74
Plecoptere 50 9 12
Ortoptere 73 1 8
Trihoptere 13 6 -
Lepidoptere 715 1 5
Total 1239 37 59
Sursa: Studiul de fundamentare pentru Parcul Naţional Apuseni
Fauna subterană este foarte bine reprezentată pe teritoriul Parcului Natural Apuseni. O
D
mare parte dintre specii sunt endemice şi multe populează numai una sau două peşteri. Cel
O
mai bine reprezentat este grupul coleopterelor Cholevinae, Leiodidae şi Trechinae,

Carabidae. Genurile troglobionte Drimeotus şi Pholeuon sunt endemice pentru Munţii
C
Apuseni, cu un areal de răspândire foarte restrâns. Pe teritoriul Parcului Natural Apuseni se

U
găsesc 15 taxoni, specii şi subspecii, de Drimeotus - Bihorites, o specie aparţinând subgenului

M
Drimeotus – Fericeus, şi una subgenului Drimeotus - Trichopharis. Celălalt gen, Pholeuon,

are de asemenea un subgen endemic pentru Munţii Bihor, Pholeuon (s. str.) şi este
EN
reprezentat în Parcul Natural Apuseni prin 22 de taxoni endemici. Dintre Trechinae, deşi
genul Duvalius nu este endemic pentru teritoriul ţării noastre, cei 18 taxoni din Bihor sunt
endemici pentru acest masiv muntos. Cele trei genuri de coleoptere subterane pot fi întâlnite
T
în aproape toate peşterile de pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, dar efectivele lor
populaţionale sunt, de regulă, extrem de reduse, iar condiţiile de viaţă specifice le fac foarte
ÎN
vulnerabile la impactul antropic, reacţionând chiar şi la simpla vizitare a peşterii.

Cu excepţia coleopterelor, unii reprezentanţi troglobionţi sau stigobionţi endemici
LU
sunt prezentaţi în tabelul mai jos:

C
Tabel 2.3.2.b Grupele taxonomice ale nevertebratelor troglobionte din Ariile naturale
protejate
R
Genurile cu reprezentanţi troglobionţi (stigobionţi)

Grupul taxonomic
U
şi/sau endemici
Archianelide Troglochaetus
Turbelariate Dendrocoelum, Atrioplanaria
Araneide Nesticus, Troglohyphantes
Acari Macrocheles
Crustacee Ciclopide Acanthocyclops, Graeteriella
75
Crustacee Harpacticoide Spelaeocamptus, Elaphoidella, Parastenocaris
Crustacee Amphipode Niphargus
Crustacee Batinelacee Bathynella
Gasteropode Paladilhia, Paladilhiopsis, Spelaeodiscus
Colembole Paronychiurus, Oncopodura, Pseudosinella, Onychiurus
Izopode Trichoniscus, Biharoniscus, Trachysphaera
Pseudoscorpioni Neobisium
D
Miriapode Typhloiulus, Harpalithobius, Lithobius

O
Lista câtorva peşteri importante pentru protecţia formelor speleicole pe care le

C
adăpostesc:
- P. Zmeilor de la Onceasa
U
Nesticus fodinarum
M
Duvalius (Duvaliotes) paroecus csikii

- Şura Ponorului
EN
Nesticus fodinarum
Duvalius (Duvaliotes) paroecus csikii
T
Pholeuon (s. str.) angusticolle mihoki

- Şura Boghii
ÎN
Nesticus biroi
Duvalius (Duvaliotes) paroecus elemeri
Pholeuon (s. str.) knirschi brevicule
LU
- Sistemul Coiba Mică – Coiba de la Casa de Piatră

Neobisium (Blothrus) leruthi
C
Nesticus spelaeus
R
Pholeuon (s. str.) knirschi brevicule

- Peştera Pojarul Poliţei
U
Nesticus fodinarum
Thyphloiulus (Spelaeoiulus) serbani
Pholeuon (s. str.) proserpinae glaciale
- Huda Izvorului de la Coteţul Dobreştilor
Nesticus spelaeus
Duvalius (Duvaliotes)cognatus ghârdanus
76
Duvalius (Duvaliotes) hickeri
Drimeotus (Bihorites)laevimarginatus subterraneus
Pholeuon (s. str.) proserpinae brachynotos
- Peştera Măgura
Neobisium (Blothrus) brevipes
Nesticus fodinarum
Drimeotus (Bihorites) mihoki
Pholeuon (s. str.)leptoderum hazayi
D
- Peştera Dâmbul Colibii

O
Nesticus fodinarum
C
Troglohyphantes herculanus
U
Pholeuon (s. str.)leptoderum biroi

M
- Peştera Corbasca
Neobisium (Blothrus) brevipes
EN
Nesticus fodinarum
T
Pholeuon (s. str.)leptoderum biroi

Din datele deţinute până în prezent, pe teritoriul Parcului Natural Apuseni au fost
ÎN
identificate un număr de 29 de specii protejate de nevertebrate, prezentate în tabelul din

anexa nr. 15 la planul de management.
Dintre acestea, 11 specii sunt protejate prin legislaţia internaţională, fiind specii de
LU
interes comunitar, pentru a căror conservare este necesară desemnarea siturilor speciale de
conservare, Anexa II din Directiva Habitate 92/43/EEC, acesti taxoni contribuind la
C
desemnarea ROSCI0002 Apuseni prin O.M nr. 1964/2007, modificat şi completat prin O.M.
nr. 2387/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
R
U
77
Tabel 2.3.2.c
Specii de nevertebrate de interes comunitar pentru care a fost desemnat ROSCI 0002 Apuseni
D
Cod Anexa din Anexa din
O
Nr. Abundenţa Grad de
Specia Denumire comună Natura Directiva O.U.G. nr.
crt. populaţiei conservare
C
2000 Habitate 57/2007
Rară
U
1 Austropotamobius torrentium Racul de ponoare 1093 II 3,4 Bun
Prezentă
M
2 Carabus variolosus Carab 4014 II 3,4 Bun
3 *Rosalia alpina Croitor alpin 1087 II 3,4 Prezentă Bun
EN
4 *Callimorpha quadripunctaria Fluture vărgat 1078 II 3 Prezentă Bun
5 Colias myrmidone Albiniţa portocalie 4030 II 3,4 Prezentă Bun
T
6 Eriogaster catax Molia catax 1074 II 3,4 Relativ comună Bun
ÎN
7 Euphydryas aurina Fluture auriu 1065 II 3,4 Prezentă Bun
8 Euphydryas maturna Fluture maturna 1052 II 3,4 Relativ comună Bun
LU
9 Lycaena dispar Fluture 1060 II 3,4 Relativ comună Bun
10 Isophya stysi Cosaş 4050 II 3,4 Rară Bun
C
11 Chilostoma banaticum Melc bănăţean carenat 4057 II 3,4 Relativ comună Bun
*Un asterisc înaintea numelui speciilor semnifică faptul că este o specie prioritară la nivelul Uniunii Europene.
R
U
78
Pe lângă speciile care necesită protecţie strictă menţionate se mai adaugă ortopterul
Odontopodisma acuminata, Anexa 4B din O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi
completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, specii de interes
naţional care necesită o protecţie strictă, şi gasteropodul Helix pomatia prin Anexa 5A la
aceeaşi O.U.G., specii de interes comunitar care necesită pentru prelevare măsuri de
management.
Din datele deţinute de către administraţia Parcului Natural Apuseni 19 specii de
fluturi, Lepidoptera, sunt protejate, fiind pe lista roşie a Lepidopterelor din România (Rakosy,
D
2003): Erynnis tages, Leptidea sinapis, Pieris rapae, Pieris napi, Argynnis paphia, Argynnis
O
aglaja, Vanessa cardui, Inachis io, Aglais urticae, Polygonia c-album, Araschnia levana,
C
Pararge aegeria tircis, Lasiommata megera, Erebia ligea nikostrate, Erebia euryale syrmia,
Melanargia galathea, Colias myrmidone, Euphydryas - Hypodryas maturna, Lycaena
U
dispar.
M
Vertebratele
Peştii
EN
În ecosistemele acvatice din Parcul Natural Apuseni, care cuprind mai multe cursuri
de apă, printre care: Crişul Pietros, Crişul Băiţa, Arieşul Mare, Someşul Cald cu afluenţii lor
şi lacul de acumulare Fântânele, au fost identificate peste 15 specii de peşti, dintre care
T
amintim: păstrăv de râu Salmo trutta fario, păstrăvul curcubeu Salmo irideus, păstrăvul
ÎN
fântânel Salvelinus fontinalis, lipanul Thymallus thymallus, zglăvoaca Cottus gobio,

boişteanul Phoxinus phoxinus, moioaga Barbus meridionalis petenyi, mreana Barbus barbus,
scobarul Chondrostoma nasus, grindelul Noemacheilus barbatulus, cleanul Leuciscus
LU
cephalus, zvârluga Cobitis taenia taenia, babuşca Rutilus rutilus carpathorossicus. Două
dintre aceste specii au fost introduse antropic: păstrăvul fântânel şi păstrăvul curcubeu.
C
Pentru 4 specii de ihtiofaună, şi anume: chişcarul Eudontomyzon danfordi, zglăvoaca

Cottus gobio, moioaga Barbus meridionalis petenyi şi petrocul Gobio uranoscopus a fost
R
desemnat situl Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni, deşi pe teritoriul ariei naturale protejate, au
U
mai fost semnalate încă două specii înscrise în Anexa II a Directivei Habitate 92/43/EEC,
precum şi din Anexa 3 a O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea
49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, actualizată: zvârluga Cobitis taenia taenia
şi ţiparul Misgurnus fossilis.
79
Tabel nr. 2.3.2.d
Specii de peşti de interes comunitar pentru care a fost desemnat ROSCI 0002 Apuseni
D
Anexa
O
Anexa din
Nr. Denumire Cod Natura din Abundenţa Grad de
Specia O.U.G. nr.
C
crt. comună 2000 Directiva populaţiei conservare
57/2007
Habitate
U
1 Barbus meridionalis moioaga 1138 II 3 Prezentă Bun
M
2 Cottus gobio zglăvoaca 1163 II 3 Comună Bun
EN
3 Eudontomyzon danfordi chişcarul 4123 II 3 Prezentă Bun
4 Gobio uranoscopus petrocul 1122 II 3 Relativ comună Mediu/ redus
T
Tabel nr. 2.3.2.e
ÎN
Specii de amfibieni de interes comunitar pentru care a fost desemnat ROSCI 0002 Apuseni
Anexa
Anexa din
LU
Nr. Cod Natura din Abundenţa Grad de
Specia Denumire comună O.U.G. nr.
crt. 2000 Directiva populaţiei conservare
57/2007
Habitate
C
Buhai de baltă cu
Comună Bună
R
1 Bombina variegata 1193 II 3,4
burta galbenă
U
80
2 Triturus cristatus Triton cu creastă 1166 II 3,4 Foarte rară Bună
D
Triton comun
3 Triturus vulgaris ampelensis 4008 - 3,4 Rară Bună
transilvănan
O
C
U
M
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
81
Amfibienii
Dintre amfibieni au fost identificaţi un număr de 10 specii, printre care se numără:
salamandra Salamandra salamandra, buhai de baltă cu burta galbenă Bombina variegata,
tritonii: Triturus alpestris, T. cristatus, Triturus vulgaris ampelensis. Buhaiul de baltă cu
burta galbenă Bombina variegata, tritonul cu creastă Triturus cristatus şi tritonul comun
transilvănean Triturus vulgaris ampelensis sunt specii pentru care a fost desemnat situl
Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni.
Cu toate că în Formularul Standard Natura 2000 al ROSCI0002 Apuseni Triturus
D
vulgaris ampelensis figurează ca fiind inclus în anexa II a Directivei Consiluilui Europei

O
92/43 EEC, acesta nu se regăseşte pe anexele respectivei directive.

C
Reptilele
U
Dintre reptile, au fost identificate următoarele 8 specii: vipera comună Vipera berus,
M
şopârla de ziduri Podarcis muralis, şopârla de munte Zootoca vivipara, şopârla de câmp
Lacerta agilis, şarpele de sticlă sau năpârca Anguis fragilis colchicus, şarpele de alun
EN
Coronella austriaca, şarpele lui Esculap Elaphe longissima, şarpele de casă Natrix natrix.
Dintre acestea, 5 sunt strict protejate: Podarcis muralis, Lacerta agilis, Coronella austriaca,
Elaphe longissima, Natrix natrix. Speciile protejate sunt prezentate în anexa nr. 15 la planul
T
de management.
ÎN
Păsările
În Parcul Natural Apuseni şi situl Natura 2000 ROSPA 0081 Munţii Apuseni –
LU
Vlădeasa au fost identificate până în prezent un număr de 108 specii de păsări.

În pădurile de conifere sunt frecvente: mierla gulerată Turdus torquatus, forfecuţa
C
Loxia curvirostra, alunarul Nucifraga caryocatactes, piţigoiul de munte Parus montanus,

pănţăruşul Regulus regulus, ciocănitoarea cu trei degete Picoides trydactilus, ierunca
R
Tetrastes bonasia, piţigoiul moţat Parus cristatus, piţigoiul de brădet Parus ater, huhurezul
U
mare Strix uralensis. În cele de foioiase, în poieni şi păşuni sunt prezente: porumbelul gulerat
Columba palumbus, corbul Corvus corax, ciocănitoarea neagră Dryocopus martius, sturzul
de vâsc Turdus viscivorus, mugurarul Pyrrhula pyrrhula, cinteza Fringilla coelebs, etc.
Pe lângă cursurile de apă se întâlnesc mierla de apă Cinclus cinclus, codobatura de
munte Motacilla cinerea şi fluierarul de munte Actitis hypoleucos.
Păsările răpitoare de zi sunt reprezentate de: acvila de munte Aquila chrysaetos,
şorecarul comun Buteo buteo, vinderelul roşu Falco tinnunculus, uliul păsărar Accipiter
82
nisus, uliul găinilor Accipiter gentilis, viesparul Pernis apivorus, şerparul Circaetus gallicus,
şoimul călător Falco peregrinus şi şoimul rândunelelor Falco subbuteo.
Dintre păsările răpitoare de noapte au fost identificate: buha Bubo bubo, ciuşul Otus
scops, huhurezul mare Strix uralensis, cucuveaua Athene noctua, ciuvica Glaucidium
passerinum şi minuniţa Aegolius funereus.
Pentru un număr de 55 de taxoni de avifaună a fost desemnată aria de protecţie specială
avifaunistică ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa, dintre care 20 de taxoni sunt listați în
Anexa I a Directive Consiliului 2009/147/EC şi Anexa nr. 3 din O.U.G. nr. 57/2007 aprobată
D
cu modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, iar

O
35 sunt specii de păsări cu migrație regulată nemenționate în anexa I a Directivei Consiliului

C
2009/147/EC.
Astfel, speciile menţionate în anexa I a Directive Consiliului 2009/147/EC constituie
U
obiectul unor măsuri speciale de conservare a habitatelor acestora pentru a li se asigura

M
supravieţuirea şi reproducerea în aria de răspândire. În acest context, se ţine seama de

următoarele specii de păsări: specii pe cale de dispariție; specii vulnerabile la anumite
EN
schimbări ale habitatului lor; specii considerate rare din cauza efectivului redus al populațiilor
sau a distribuţiei locale limitate; alte specii care necesită o atenţie specială din cauza naturii
T
specifice a habitatului lor.

ÎN
LU
C
R
U
83
Tabelul nr. 2.3.2.f
Speciile de păsări pentru care a fost desemnat ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa
D
Nr. Cod Natura Populaţie (perechi) Grad de
O
Specia Denumirea comună
crt. 2000 Rezidentă Cuibărit conservare
C
1 A239 Dendrocopos leucotos Ciocanitoarea cu spate alb 170-210 Bun
U
2 A238 Dendrocopos medius Ciocănitoarea de stejar 10-30 Bun
M
3 A236 Dryocopus martius Ciocănitoare neagră 140-160 Bun
Ghionoaie sură
EN
4 A234 Picus canus 140-160 Bun
5 A241 Picoides tridactylus Ciocănitoare de munte 160-200 Bun
Şoim călător
T
6 A103 Falco peregrinus 2-3 Bun
7 A072 Pernis apivorus Viespar 30-40 Bun
ÎN
8 A091 Aquila chrysaetos Acvilă de munte 2-3 Bun
9 A80 Circaetus gallicus Şerpar 1-3 Bun
LU
10 A246 Lullula arborea Ciocârlie de pădure 150-200 Bun
11 A338 Lanius collurio Sfrâncioc roşiatic 200-300 Bun
C
12 A104 Bonasa bonasia Ieruncă 350-420 Bun
R
13 A224 Caprimulgus europaeus Caprimulg 20-30 Bun
U
84
14 A122 Crex crex Cârstel de câmp 10-30 Bun
D
15 A321 Ficedula albicollis Muscar gulerat 11000-16000 Bun
O
16 A320 Ficedula parva Muscar mic 1500-2100 Bun
17 A217 Glaucidium passerinum Ciuvică 50-60 Bun
C
18 A220 Strix uralensis Huhurez mare 70-100 Bun
U
19 A223 Aegolius funereus Minuiţă 150-210 Bun
M
20 A215 Bubo bubo Buhă 3-5 Bun
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
85
Informaţii relevante pentru managementul speciilor de păsări enumerate în anexa I a
Directivei Consiliului 2009/147/EC din Formularul Standard, pentru care a fost desemnat
ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa:
Dendrocopos leucotos / Ciocanitoarea cu spate alb

Familia Picidae
Ciocănitoarea cu spate alb este caracteristică pădurilor de foioase, cu mult lemn mort
pe picior şi lemn aflat în diferite faze de descompunere. Este cea mai mare dintre
D
ciocănitorile pestriţe şi este uşor de identificat după gâtul şi ciocul lungi. Ciocănitoarea cu
O
spate alb pare a fi cea mai solitară dintre speciile de ciocănitori. Fiecare dintre cele două sexe
este teritorial şi, în afara sezonului de cuibărit, îşi apără teritoriile de hrănire. Este o specie
C
monogamă. Teritoriul de cuibărit este cel mai mare dintre speciile europene de ciocănitori, de
U
până la 3,5 km².

M
Presiuni / Ameninţări şi măsuri de conservare

Degradarea habitatelor şi reducerea locurilor de cuibărit prin eliminarea arborilor
EN
maturi, a lemnului mort pe picior din păduri şi a copacilor scorburoşi sunt principalele
pericole la adresa speciei. Un management conservativ al pădurilor pentru speciile de arbori
caracteristice acestui tip de habitat este necesar şi imperios.
T
ÎN
Dendrocopos medius/Ciocănitoarea de stejar

Familia Picidae
Ciocănitoarea de stejar este larg răspândită în pădurile de foioase, în special cele de
LU
stejar şi carpen cu arbori ajunşi la maturitate. Preferă arbori de peste 100 de ani deşi proporţia
acestora este mică oriunde în Europa. Depinde mai puţin decât celelalte specii de ciocănitori
C
de prezenţa lemnului mort, fiind esenţială prezenţa pădurilor de stejar matur şi a cavităţilor
necesare cuibăritului. Primăvara îşi delimitează teritoriul, acesta fiind apărat de ambii
R
parteneri Se hrăneşte în cea mai mare măsură pe stejari. Este probabil cea mai sedentară
U
dintre toate speciile europene de ciocănitori. Rareori fac călătorii mai lungi.
Degradarea şi dispariţia pădurilor de stejar şi a celor mixte are un efect negativ
semnificativ asupra distribuţiei speciei. Un management conservativ al pădurilor care să
asigure o proporţie suficient de mare a arborilor maturi de stejar în pădurile mixte este
necesar şi imperios pentru menţinerea habitatului speciei.
86
Dryocopus martius/Ciocănitoare neagră
Familia Picidae
Ciocănitoarea neagră este larg răspândită în pădurile de foioase, de amestec şi
conifere cu arbori ajunşi la maturitate. Este cea mai mare ciocănitoare din Europa. Realizează
excavaţii mari în arborii bătrâni şi uscaţi atât pentru odihnă cât şi pentru cuibărit. Înălţimea la
care este realizată scorbura pentru cuib variază între 4 şi 25 m. Diametrul intrării variază între
8 şi 11 cm, iar adâncimea cavităţii săpate în interiorul arborelui variază între 37 şi 60 cm.
Timpul necesar pentru realizarea unei asemenea excavaţii poate ajunge şi la câteva
D
săptămâni. Este considerată o specie cheie în zonele împădurite, asigurând spaţii de cuibărit
O
pentru multe specii de păsări şi mamifere. Prin controlul exercitat asupra populaţiilor de
insecte de sub scoarţă protejează copacii. Este o specie monogamă pentru cel puţin un sezon
C
de cuibărit. Foloseşte un teritoriu ce variază între 100 şi 400 ha. Este specie sedentară.
U

M

maturi, a lemnului mort pe picior din păduri şi a copacilor scorburoşi sunt principalele
EN
pericole la adresa speciei. Un management conservativ al pădurilor pentru speciile de arbori

T
Picus canus/ Ghionoaie sură

ÎN
Familia Picidae
Ghionoaia sură este caracteristică zonelor împădurite cu foioase şi de amestec situate
la altitudini de până la 600 m şi pădurilor din preajma râurilor şi lacurilor. Se hrăneşte cu
LU
furnici şi larvele acestora de sub scoarţa copacilor. Uneori culege furnici şi alte insecte de pe
sol. Cuibăreşte în scorburi şi reuşeşte să domine în competiţia cu alte specii de păsări, în
C
special cântătoare, pentru ocuparea scorburilor existente. Este foarte timidă şi ascunsă în cea
mai mare parte a anului, însă devine foarte activă în timpul sezonului de împerechere. Îşi
R
apără agresiv teritoriile cu resurse bogate de furnici şi cu multe excavaţii folosite ca teritorii
U
de odihnă sau cuibărit. Teritoriul de cuibărit este de circa 50-100 ha şi este mai mic decât cel
folosit iarna pentru hrănire.
Degradarea habitatelor şi reducerea locurilor de cuibărit prin eliminarea lemnului mort pe
picior din păduri şi a copacilor scorburoşi reprezintă principalele pericole pentru specie. Un
management conservativ al pădurilor pentru speciile de arbori caracteristice acestui tip de
habitat este necesar şi imperios.
87
Picoides tridactylus/ Ciocănitoare de munte
Familia Picidae
Ciocănitoarea de munte este caracteristică pădurilor bătrâne de conifere. Este prezentă
şi în pădurile mixte de conifere cu foioase. Este o specie prezentă în partea nordică şi centrală
a continentului european. Îşi apără teritoriul şi în afara perioadei de cuibărit. Se pare că în
manifestările teritoriale masculii nu tolerează alţi masculi iar femelele alte femele, fiind însă
indiferenţi faţă de celălalt sex. Este alungată de pe teritoriul său de hrănire de ciocănitoarea
pestriţă mare şi de ciocănitoarea cu spate alb. Teritoriul de cuibărit pentru o pereche este de
D
circa 70 ha în pădurile de conifere. Este o specie probabil monogamă, la care, unele perechi
O
se păstrează pe viaţă. În fiecare an perechea lucrează împreună la excavarea unui cuib.

Scorburile sunt realizate în special în copaci morţi, la o înălţime ce variază între 1 şi 10 m
C

U

M
maturi, a lemnului mort pe picior din păduri şi a copacilor scorburoşi reprezintă principalele
presiuni la adresa speciei. Un management conservativ al pădurilor pentru speciile de arbori
EN
Falco peregrinus / Şoim călător

T
Familia Falconidae
ÎN
Şoimul călător este o specie caracteristică zonelor deschise stâncoase, din tundră,
păşuni, stepă cu pâlcuri de pădure şi coaste marine. Cu excepţia Antarcticii, această specie
este prezentă pe toate continentele şi numai vulturul pescar Pandion haliaetus mai are o
LU
distribuţie atât de largă dintre păsările răpitoare. Poate fi întâlnit până la o altitudine de 4000
m. Se hrăneşte cu păsări, mamifere mici, reptile şi insecte. Este o specie prezentă pe cea mai
C
mare parte a continentului european, monogamă, teritorială, la care partenerii rămân adeseori
împreună şi iarna, în afara perioadei de cuibărit. Teritoriul apărat variză ca dimensiune în
R
funcţie de cantitatea de hrană şi este cuprins între 3,3 şi 5 km². Nu îşi construieşte cuib şi
U
depune ouăle în scobiturile stâncilor şi copacilor sau în cuiburile abandonate de alte specii.
Iernează în Africa.
Pierderea şi alterarea habitatului speciei, produse de activităţile antropice, poluarea cu
pesticide şi capturarea păsărilor de către crescătorii de şoimi sunt principalele ameninţări ce
afectează specia. Monitorizarea speciei, controlul şi prevenirea braconajului şi colectării
88
exemplarelor ca şi menţinerea mozaicului de habitate preferate ale speciei sunt activităţi
necesare şi imperioase.
Pernis apivorus / Viespar

Familia Accipitridae
Viesparul este o specie caracteristică pădurilor de foioase cu poieni. Se hrăneşte cu
larve şi adulţi de insecte, în special viespi şi albine, dar şi cu rozătoare, păsări, şopârle şi
şerpi. Cuibăreşte adeseori în cuiburi părăsite de cioara de semănătură Corvus frugilegus.
D
Iernează în Africa
O

Pierderea şi alterarea habitatului speciei produse de activităţile antropice, alterarea
C
resurselor trofice, poluarea şi utilizarea pesticidelor, activităţile antropice din habitatul

U
speciei, braconajul reprezintă principalele ameninţări pentru această specie. Monitorizarea

M
speciei, controlul şi prevenirea braconajului şi colectării exemplarelor ca şi menţinerea

mozaicului de habitate preferate ale speciei sunt activităţi necesare şi imperioase.
EN
Aquila chrysaetos / Acvilă de munte

T
Acvila de munte, cunoscută şi sub denumirea de pajură, este o specie caracteristică
ÎN
zonelor montane, dar poate fi întâlnită şi de-a lungul coastelor şi suprafeţelor împădurite. Se
hrăneşte cu mamifere mici, păsări, iar în timpul iernii, când hrana este mai puţină, şi cu leşuri.
Circa 200 de specii de mamifere şi păsări au fost identificate ca pradă pentru acvila de munte.
LU
Este o specie cu o distribuţie discontinuă în cea mai mare parte a Europei, teritorială,
monogamă întreaga viaţă. Cuibul este aşezat în zone inaccesibile, în crăpături ale stâncilor, pe
C
pragurile unor stânci abrupte sau în copaci şi este îmbunătăţit şi folosit mai mulţi ani. Acesta
poate atinge o circumferinţă de 2-3m, o înălţime de 1 m şi un volum de 6 m³. Obişnuieşte să-
R
şi înceapă cuiburi în mai multe locuri pe care le foloseşte alternativ. Păsări de mici
U
dimensiuni, care nu reprezintă pradă pentru acvila de munte, obişnuiesc să cuibărească în

pereţii exteriori ai cuibului, fiind protejate contra prădătorilor obişnuiţi. Adulţii sunt sedentari
însă tinerii pot migra.
Deranjul determinat de activităţile forestiere, de vânătoare, de turismul necontrolat în
zonele de cuibărit sau alte activităţi antropice sunt principalele ameninţări pentru această
specie. Îmbunătăţirea activităţilor forestiere, păstrarea copacilor bătrâni în zonele de cuibărit,
89
monitorizarea activităţilor antropice şi reducerea deranjului produs de acestea, în special de
vânătoare, sunt necesare şi imperioase pentru conservarea speciei.
Circaetus gallicus / Şerpar

Şerparul este o specie ce preferă un mozaic de habitate cu zone împădurite folosite
pentru cuibărit şi zone deschise preferate pentru hrănire. Se hrăneşte cu şopârle, broaşte,
mamifere mici şi mai rar cu păsări sau nevertebrate. Îşi construieşte anual câte un cuib şi
D
uneori alungă de la cuibul lor alte specii. Cuibăreşte în copaci şi mult mai rar pe stânci.
O
Cuibul este construit din crengi şi căptuşit cu iarbă. Iernează în Africa.

C
Vânătoarea ilegală, mai ales în timpul migraţiei, este principala cauză a mortalităţii
U
înregistrate de această specie, alături de deranjul provocat de activităţile umane. Menţinerea

M
sub control şi combaterea braconajului, monitorizarea speciei şi a activităţilor antropice sunt

necesare.
EN
Lullula arborea / Ciocârlie de pădure

Familia Alaudidae
T
Ciocârlia de pădure este caracteristică zonelor deschise din pădurile de foioase sau
ÎN
conifere, cu vegetaţie ierboasă abundentă. Se hrăneşte cu insecte şi seminţe. Cuibul este

construit de către femelă pe sol, într-o zonă protejată de iarbă mai înaltă sau tufişuri. Iernează
în Orientul Mijlociu.
LU

Folosirea insecticidelor are un impact puternic negativ asupra populaţiei. Păstrarea
pădurilor deschise cu vegetaţie ierboasă înaltă, care să asigure condiţii de cuibărit şi hrănire,
C
este prioritară.
R
Lanius collurio / Sfrâncioc roşiatic

U
Familia Laniidae
Sfrânciocul roşiatic este caracteristic zonelor agricole deschise, de păşune, cu multe
tufişuri şi mărăcinişuri.Se hrăneşte cu insecte, mamifere şi păsărele mici, şopârle şi broaşte.
Este o specie larg răspândită pe continentul european, întâlnită până la o altitudine maximă
de 1700 m. Perechile cuibăresc la o distanţă de 100-300 m unele de celelalte Iernează în
Africa, Sudan, Egipt şi Etiopia
90
Degradarea habitatelor, intensificarea agriculturii şi dezvoltarea monoculturilor au un
efect negativ semnificativ asupra populaţiei. Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa
arbuştilor şi mărăcinişurilor în zonele deschise agricole şi de pajişti contribuie la conservarea
speciei.
Bonasa bonasia / Ieruncă

Familia Phasianidae
Ierunca este o specie sedentară, larg răspândită, preferând habitatele de pădure de
D
conifere din regiunile muntoase. Specia este sedentară şi reprezentativă pădurilor de conifere
O
sau amestec din zonele montane ale Asiei şi Europei. Cuibăreşte în special pe versanţii şi pe
versanţii cu orientare sudică ai munţilor. Nefiind o specie migratoare, ierunca este prezentă
C
pe tot parcursul anului atât în teritoriile de hrănire, cât şi în cele de cuibărit. Coboară adesea
U
în sezonul de vară până în pădurile de foioase, unde se hrăneşte cu alune, amenţi şi muguri pe
M
care îi culege la nivelul solului. Cuibul constă dintr-o adâncitură rudimentară, căptuşită cu
fire de iarbă, muşchi şi frunze uscate ascuns sub trunchiuri de copaci doborâţi de vreme,
EN
ferigi, tufe sau pietre mai mari Cocoşul de ieruncă are nevoie de un teritoriu de până la 15 ha
pe care îl apără de alţi masculi.
T
Mulţi factori au contribuit la restrângerea habitatului şi reducerii efectivelor în

ÎN
România, cele mai frecvente fiind extinderea exploatărilor forestiere în habitatul speciei,
dezvoltarea turismului şi extinderea infrastructurii turistice în habitatele specifice, păşunatul
intensiv, haitele de câini semisălbăticiţi, braconajul. Ca măsuri de conservare se impun
LU
eliminarea câinilor hoinari din habitatele forestiere, management conservativ al pădurii în

habitatele speciei, cel puţin în perioada de reproducere şi creştere a puilor, martie-septembrie,
C
interzicerea extinderilor infrastructurii turistice în habitatul preferat al speciei.

R
Caprimulgus europaeus / Caprimulg

U
Familia Caprimulgidae
Caprimulgul este caracteristic zonelor deschise, aride reprezentate de rarişti ale
pădurilor de conifere sau de amestec şi în păşuni. Se hrăneşte cu insecte ce zboară la
crepuscul sau noaptea, pe care le prinde în zbor. Este o specie prezentă în cea mai mare parte
a continentului european. Este activă noaptea, dar vânează şi la crepuscul. Cuibăreşte pe sol,
în scobituri de pe pajişti sau la adăpostul copacilor sau tufişurilor. Iernează în Africa.
91
Degradarea habitatelor şi folosirea pe scară largă a pesticidelor sunt principalele
ameninţări ce afectează specia. Reducerea pesticidelor folosite în agricultură şi un
management conservativ al pajiştilor şi pădurilor, cu păstrarea rariştilor, contribuie la
conservarea speciei.
Crex crex / Cârstel de câmp

Familia Rallidae
D
Cârstelul de câmp este o specie caracteristică zonelor joase cum sunt pajiştilre umede,
O
dar şi culturilor agricole (cereale, rapiţă, trifoi, cartofi). Cuibăreşte până la 1400 m altitudine
în Europa. Se hrăneşte cu insecte şi larvele acestora, viermi, seminţe, plante şi mugurii
C
acestora. Teritoriul mediu al unui mascul este de 15,7 ha. După ce formează pereche cu o
U
femelă, rămâne cu aceasta până ce este depusă ponta şi apoi atrage altă femelă, schimbându-
M
şi teritoriul. Cuibul este aşezat într-o scobitură pe sol de 12-15 cm diametru şi 3-4 cm
adâncime şi căptuşit cu vegetaţie. Iernează în Africa. Succesul cuibăritului este de 80-90% în
EN
teritoriile nederanjate şi de circa 50% acolo unde păşunile se cosesc, iar culturile agricole se
recoltează.
T
Distrugerea şi degradarea habitatelor reprezentate de pajiştile umede, distrugerea pontelor şi a

ÎN
cuiburilor în timpul cositului, în cazul pajiştilor, şi al recoltării, în cazul culturilor, sunt

principalele pericole ce afectează specia. Măsura agro-mediu prin care fermierii sunt plătiţi
pentru respectarea unor condiţii precum data cosirii, care asigură supravieţuirea speciei pe
LU
terenurile acestora sprijină conservarea speciei.

C
Ficedula albicollis / Muscar gulerat

Familia Muscicapidae
R
Muscarul gulerat este caracteristic pădurilor de foioase, parcurilor şi grădinilor. Se

U
hrăneşte cu insecte şi cu fructe de pădure. Este o specie răspândită în centrul şi estul

continentului european. Preferă pentru cuibărit copacii maturi şi scorburoşi. Cuibăreşte şi în
cuiburi artificiale. Specia este în general monogamă, însă masculii din regiunile cu o
densitate mică a perechilor, după depunerea ouălor de către femelă, pot căuta un nou teritoriu
şi pot încerca atragerea altor femele. Iernează în Africa.
92
Degradarea habitatelor şi managementul comercial al pădurilor au un impact negativ
semnificativ. Păstrarea pădurilor mature cu mult lemn mort, amplasarea de cuiburi artificiale
şi un deranj antropic redus contribuie la conservarea speciei.
Ficedula parva / Muscar mic

Specia este caracteristică pădurilor de foioase şi de amestec, umbroase şi umede. Se
D
hrăneşte cu insecte şi ocazional cu fructe. Este o specie răspândită în nord-estul şi centrul

O
continentului european. Este teritorială şi monogamă. Preferă pădurile bătrâne de peste 100
de ani cu mult lemn mort şi cu un strat de arbuşti redus, evitând pădurile tinere de sub 44 de
C
ani. Cuibul, situat de obicei în scorbura unui copac sau în scobitura unei clădiri, mai rar
U
amplasat în tufişuri şi este alcătuit din muşchi, iarbă şi frunze. Este construit la o înălţime de
M
1-4 m, în cele mai multe cazuri de către femelă. Iernează în sudul Asiei şi în Africa. Este
depusă o singură pontă pe an şi de obicei perechea foloseşte acelaşi teritoriu de cuibărit mai
EN
mulţi ani.
Degradarea habitatelor şi managementul comercial al pădurilor au un impact negativ
T
semnificativ. Păstrarea pădurilor mature cu mult lemn mort şi un deranj antropic redus
ÎN
contribuie la conservarea speciei.
Glaucidium passerinum / Ciuvică

LU
Familia Strigidae
Ciuvica este caracteristică zonelor împădurite de conifere şi păduri mixte mature cu
C
spaţii deschise, din regiunile montane Se hrăneşte cu şopârle, rozătoare, lilieci, insecte. Are
gheare puternice şi atacă păsări cu dimensiuni mai mari decât ale sale. Este o specie prezentă
R
în cea mai mare parte a continentului european. Este activă în crepuscul, dimineaţa şi seara, şi
U
este specia cea mai diurnă dintre bufniţe. Cuibăreşte de obicei în scorburi vechi ale
ciocănitorilor, aflate în conifere, mesteceni şi fagi. Este sedentară.
Degradarea şi distrugerea habitatelor, deranjul şi braconajul sunt principalele pericole ce
afectează specia. Reducerea deranjului produs de activităţile antropice, păstrarea habitatelor
caracteristice şi instalarea de cuiburi artificiale, unde este cazul, sunt imperioase.
93
Strix uralensis / Huhurez mare
Familia Strigidae
Huhurezul mare este caracteristic zonelor împădurite, de foioase şi mixte cu largi
suprafeţe deschise. În România apare până la o altitudine de 1600 m. Iarna este observată şi
în vecinătatea satelor şi în parcuri. Se hrăneşte cu rozătoare, mamifere şi păsări cu
dimensiunile maxime de talia unui porumbel. Este o specie prezentă în zona nordică şi
central-estică a continentului european. Este activă noaptea, în special după asfinţit şi înainte
de răsărit. Îşi păstrează teritoriul mai mulţi ani şi este monogamă pe întreaga durată a vieţii.
D
Cuibăreşte în scorburi prezente în trunchiul copacilor, în cuiburi mai vechi ale altor specii, în
O
cuiburi artificiale, fisuri ale stâncilor şi chiar în clădiri abandonate

C
Degradarea şi distrugerea habitatelor, absenţa locurilor propice pentru cuibărit,

U
deranjul produs de activităţile antropice, braconajul, pesticidele, coliziunile cu firele electrice

M
şi cu maşinile sunt principalele pericole ce afectează specia. Reducerea deranjului, instalarea

de cuiburi artificiale, unde este cazul, şi păstrarea habitatelor caracteristice sunt prioritare.
EN
Aegolius funereus / Minuiţă

T
Familia Strigidae
Minuniţa este caracteristică zonelor împădurite de conifere, dar este prezentă şi în cele
ÎN
de amestec cu foioase. Se hrăneşte cu rozătoare, veveriţe, păsări şi insecte mai mari Este o
specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european, în păduri a căror altitudine
variază între 400-2000 m. Este solitară şi vânează în special noaptea, uneori şi la răsăritul sau
LU
apusul soarelui. Masculii apără un teritoriu de hrănire relativ mic, cuprins între 1-5 km², în
care protejează mai ales cuiburile vechi de ciocănitori. Este o specie sedentară ce depinde de
C
copaci şi teritorii împădurite pentru fiecare dintre aspectele vieţii sale: înnoptare, cuibărit,
hrănire (pândindu-şi prada în aşteptare pe crengi).
R

U
Degradarea şi tăierea pădurilor reprezintă principalele pericole ce afectează specia.

Implementarea măsurilor de bune practici în managementul pădurilor şi instalarea de cuiburi
artificiale sunt prioritare.
94
Bubo bubo / Buhă
Familia Strigidae
Buha este caracteristică zonelor împădurite în care stâncăriile sunt asociate cu pâlcuri
de pădure, în special conifere. Este cea mai mare dintre bufniţe. Se hrăneşte cu mamifere, cu
dimensiuni până la cea a unui iepure adult, păsări cu dimensiuni până la cea a stârcilor şi
şorecarilor, broaşte, şerpi, peşti şi insecte. Atacă prin surprindere şi mamifere mai mari cum
sunt vulpile sau puii de căprioară cu o greutate de până la 17 kg. Este o specie prezentă în cea
mai mare parte a continentului european. Este activă noaptea sau în crepuscul. Nu are
D
prădători naturali Cuibăreşte în cavitatea unei stânci, foloseşte cuibul altor specii ca: berze
O
sau alte răpitoare mari, sau chiar o scorbură, iar uneori îşi face cuibul pe sol.
C
Degradarea şi distrugerea habitatelor, deranjul şi braconajul, pesticidele, coliziunile cu

U
firele electrice şi cu maşinile sunt principalele pericole ce afectează specia. Reducerea

M
deranjului şi păstrarea habitatelor caracteristice sunt prioritare.

EN
În Formularul Standard Natura 2000 ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa, pe lângă

speciile de interes comunitar enumerate în anexa I a Directivei Consiliului 2009/147/EC, în
aria protejată sunt menţionate şi 35 de specii de păsări cu migraţie regulată, nemenţionate în
T
anexa I a Directivei Consiliului 2009/147/EC, enumerate în tabelul nr. 2.3.2.g.

ÎN
Tabelul nr. 2.3.2.g

Specii de păsări cu migraţie regulată nemenţionate în anexa I a Directivei
LU
Consiliului 2009/147/EC
Nr. Cod Specie Denumire comună
C
crt.
R
1 A086 Accipiter nisus Uliu păsărar

U
2 A265 Anthus trivialis Fâsă de pădure
3 A228 Apus melba Drepnea mare
4 A221 Asio otus Ciuf de pădure
5 A087 Buteo buteo Şorecar comun
6 A088 Buteo lagopus Şorecat încălţat
95
7 A373 Coccothraustes coccothraustes Botgros
8 A207 Columba oenas Porumbel de scorbură
9 A208 Columba palumbus Porumbel gulerat
10 A212 Cuculus canorus Cucul
11 A253 Delichon urbicum Lăstun de casă
12 A378 Emberiza cia Presură de munte

D
13 A099 Falco subbuteo Şoimul rânduneleor

O
14 A369 Loxia curvirostra Forfecuţă

C
15 A262 Motacilla alba Codobatură albă

U
16 A261 Motacilla cinerea Codobatură de munte

M
17 A273 Phoenicurus ochruros Codroş de munte
18 A315 Phylloscopus collybita Pitulice mică

EN
19 A314 Phylloscopus sibilatrix Pitulicesfârâitoare
20 A372 Pyrrhula pyrrhula Mugurar

T
21 A318 Regulus ignicapilla Auşel sprâncenat

ÎN
22 A317 Regulus regulus Auşel cu cap galben
23 A275 Saxicola rubetra Mărăcinar mare

LU
24 A276 Saxicola torquatus Mărăcinar negru
25 A361 Serinus serinus Cănăraş

C
26 A351 Sturnus vulgaris Graur

R
27 A311 Sylvia atricapilla Silvie cu cap negru

U
28 A310 Sylvia borin Silvie de zăvoi
29 A309 Sylvia communis Silvie de câmp
30 A308 Sylvia curruca Silvie mică
31 A283 Turdus merula Mierlă
32 A285 Turdus philomelos Sturz cântător
96
33 A284 Turdus pilaris Cocoşar
34 A282 Turdus torquatus Mierlă gulerată
35 A287 Turdus viscivorus Sturz de vâsc
Informaţii relevante pentru managementul speciilor de păsări cu migraţie regulată nemenţionate

în anexa I a Directivei Consiliului 2009/147/EC enumerate în Formularul Standard, pentru care a fost
desemnat ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa:
D
Accipiter nisus / Uliu păsărar

O
C
Trăiește în zonele de pădure, dar preferă să vâneze în spații deschise, precum lizierele, parcurile
și grădinile din zonele apropiate orașelor. Este o specie răspândită în aproape toată Europa. Populațiile
U
din nordul continetului sunt migratoare, cele din centrul Europei sunt parțial migratoare, în timp ce
M
populațiile din sudul continentului sunt sedentare. Păsările migreaza peste iarnă în Africa, precum și
în sudul și sud-estul Asiei. Este o specie diurnă, vînează alte specii diurne de păsări, prin atac surpriză.
EN
Ajung la maturitatea sexuală în primii trei ani de viață. Perechile sunt mongame în timpul sezonului
de împerechere, dar își schimbă deseori partenerii în anul care urmează. Cuiburile sunt construite la
îmbinarea crengilor din copaci, iar teritoriile de împerechere sunt spațioase, deoarece perechile de ulii
T
nu tolerează alte cuiburi în zonă. Numarul perechilor a crescut la nivelul Europei, în perioada 1970 -
1990 și, în ciuda declinului actual din mai multe țări, populația cheie a rămas stabilă.
ÎN

Deși mai multe pesticide pe bază de organoclorina au cauzat scăderi în populația de ulii în anii
1950 – 1960 și au fost interzise, folosirea pesticidelor legale în agricultură înca are un efect negativ.
LU
Fie sunt afectați ulii, fie sunt reduse populațiile de păsări cu care aceștia se hrănesc. Lucrările
forestiere au ca rezultat, de cele mai multe ori, distrugerea de cuiburi. În concluzie, tăierea copacilor
C
ar trebui să se desfășoare în afara sezonului de împerechere iar nivelul de pesticide ar trebui

monitorizat îndeaproape.
R
U
Anthus trivialis / Fâsă de pădure

Familia Motacillidae
Poate fi găsită în zone deschise, de la țară, unde folosește copacii mici și tufișurile ca post de
observare, dar și în zonele în care abia au fost plantate conifere sau arboret. Se hrănește cu insecte, dar
și cu plante toamna și iarna. Durata vieții în sălbaticie este de doi ani. Vizitator al țărilor europene în
vară. Migrează la distanțe mari, iernează în Africa sub sahariană și în India. Ajunge pe terenurile de
iernat în luna octombrie și începe călătoria de întoarcere în luna martie. Este o specie diurnă și se
97
hrănește pe sol. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an. Păsări monogame și teritoriale,
masculul curtează femela cu zboruri de urmărire.
Fâsa de padure are nevoie de păduri, dar la densități reduse ale copacilor. Declinurile speciei au
fost legate de schimbările din structurile forestiere. Pentru a conserva un habitat ideal pentru fâsele de
pădure, copacii nu trebuie plantați foarte des.
Apus melba / Tachymarptis melba / Drepnea mare

D
Familia Apodidae
Drepneaua poate fi gasită într-o varietate de habitate, de la orașe și localități mici, la zone
O
împădurite, ferme și parcuri . Preferă cheile abrupte, stâncoase, din zone calcaroase sau maluri înalte
C
argiloase, fiind prezentă de la altitudinea de 100 m până la 2.000 m. Poate fi întâlnită și în anumite
localități, dacă acestea au în preajmă habitatul preferat de stâncărie. Drepnelele se hrănesc, se
U
împerechează și dorm în zbor, aterizează doar pentru a depune ponta, de aceea este posibil să fie
M
văzute mai mereu în zbor. Se hrănește cu insecte zburătoare, pe care le vânează în zbor. Este un
vizitator de vară în mai toată Europa și migrează în Africa subsahariana pentru iernat. Vânează în
EN
timpul zilei, în stoluri mari și este deseori auzită. Perechile cuibăresc împreună an după an, dar dacă
un partener moare, este înlocuit imediat. Cuibărește în colonii. Perechea de drepnele construiește un
cuib în formă de ceașcă din vegetație și pene, lipite cu salivă. . Își construiește cuibul în colonii
T
stabilite în crevase sau pe pereții verticali din habitatele stâncoase, dar aleg și cornișele clădirilor.
Populația care cuibărește în Europa este foarte mare, între 6,9 și 17 milioane de perechi. A fost
ÎN
înregistrat un declin în perioada 1990-2000 în mai multe țări, dar a crescut în altele.
Una din principalele amenințări pentru drepnele este distrugerea cuiburilor, deoarece cuibaresc
LU
aproape exclusiv în cornișele și sub acoperișurile clădirilor. Reparațiile constructorilor le împiedică

deseori să acceseze spațiul de cuibarit, iar demolările le lasă fără cuiburi. Drepnelele folosesc și cutii
pe post de cuib, care pot fi o alternativă, în situația în care cuibul original a fost distrus.
C
R
Asio otus / Ciuf de pădure

U
Familia Strigidae
Ciuful de pădure este una dintre cele mai comune specii de păsări de noapte din Europa, Asia și
America de Nord. Există două populații distincte de ciuf de pădure, una sedentară și una migratoare,
prima dintre ele ocupând regiunile din centrul, estul și vestul celor trei continente, iar populația
migratoare ocupă regiunile nordice ale continentelor, migrând spre sudul acestora la sfârșitul
sezonului de cuibărit. Preferă habitatele de pădure și silvostepă, cuibărind adesea la liziera pădurilor,
cât mai aproape de șes, de unde își procură hrana ce constă în mare parte din rozătoare, reptile și
amfibieni, fiind adesea întâlnită până la altitudini de peste 2000 m. Este observată și în apropierea
98
habitatelor umede cu subarboret sau pâlcuri de copaci, unde ocupă cuiburi abandonate de corvide. În
continentul asiatic, nord-american și european, specia se împarte în două populații distincte, cea
migratoare deplasându-se spre sud odată cu sosirea iernii, respectiv în lunile octombrie-noiembrie,
revenind în teritoriile de cuibărit în lunile martie-aprilie. În Europa, cu excepția regiunii de nord a
continentului, specia este sedentară, fiind prezentă pe tot parcursul anului. Înainte de începerea
sezonului de cuibărit și în timpul migrației păsările formează grupuri de 20-30 de indivizi, de obicei
ocupând coronamentul unui singur arbore. Nu prezintă comportament de teritorialism, acceptând
prezența altor perechi la distanțe de până în 14 m între cuiburi. Perechile sunt monogame, formându-
D
se în timpul iernii, cuibăritul începând din februarie și terminându-se în lunile iunie-iulie. Utilizează
de obicei cuibul altor păsări cum ar fi corvidele, dar s-au întâlnit cazuri în care perechile și-au
O
construit propriul cuib. Femela rămâne în apropierea cuibului, fiind hrănită împreună cu puii de către
C
mascul până când puii devin independenți. Populația europeană este relativ mare, însumând între
380.000 – 810.000 de perechi cuibăritoare, fiind stabilă în perioada 1970-1990. Cu toate că populația
U
europeană a suferit mici scăderi în perioada 1990-2000 în unele țări, aceasta a rămas stabilă per total.
M
În România efectivele speciei numără aproximativ 70.000-120.000 de perechi cuibăritoare.

EN
Specia este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice prin defrișarea pădurilor
din apropierea zonelor agricole și a zonelor umede. Protejarea acestei specii depinde de interzicerea
tăierii perdelelor forestiere de pe marginea drumurilor, precum și păstrarea într-o stare favorabilă de
conservare a habitatelor forestiere în care specia cuibărește.
T
Buteo buteo / Şorecar comun

ÎN
Poate fi întâlnit într-o varietate de habitate. Are nevoie de copaci sau păduri pentru a cuibari,
dar cu acces la zone deschise precum terenurile agricole sau pajiști, pentru a vâna. Este o pasare
LU
răpitoare de dimensiuni medii cu mai multe variații de penaj. Poate fi recunoscută ușor pentru aripile
largi, gâtul scurt și coada rotunjită Mănâncă mamifere mici, păsări, hoituri, dar nu refuză ramele și
insectele mari. În sălbăticie, durata medie de viață este de opt ani. Cuibăreste în mai toată Europa, și
C
migrează din unele zone. Populațiile din vest tind să devină sedentare sau să migreze pe distanțe mici.
R
Cele din centrul, estul și nordul continentului migrează în sud pentru iarna. Pasare de pradă diurnă,
este vazută deseori cum stă la pândă pe stâlpi sau cum planează în cercuri. Totalul populației care
U
cuibărește în Europa este cuprins între 710.000 și 1.200.000 de perechi. În ciuda declinului din câteva
țări în perioada 1990-2000, populația cheie a ramas stabilă, iar specia și-a mărit numarul în mare parte
a Europei.
Ca multe răpitoare de zi, șorecarul rămane o specie amenințată de vînătoare, de otrăvire, iar
măsurile de conservare includ măsuri legislative și de prevenire a persecuției. Deranjul excesiv în
zonele de împerechere duce la abandonarea cuiburilor sau la pierderea pontei.
99
Buteo lagopus / Şorecat încălţat
Şorecarul încălțat are o arie de distribuție palearctică. Cuibăreşte peste întreaga zonă arctică şi
subarctică din Scandinavia, prin Eurasia nordică, Rusia, până în Siberia nordică şi Kamceatka; de
asemenea, cuibăreşte în America de Nord, în Alaska şi în nordul Canadei. Populațiile Eurasiei
iernează în centrul Europei şi sudul Rusiei. În România este oaspete de iarnă prezent mai ales în
zonele deschise, de câmpie. Populații cuibăritoare mai importante sunt înregistrate în Norvegia şi
D
Rusia, iar populația europeană este considerată stabilă. Iernează în Europa un număr de peste 69.000
de exemplare. În România este estimat că ar ierna între 500 şi 2.000 de indivizi. Cuibăreşte în
O
regiunile arctice şi subarctice, în zone joase, deschise, din tundra arctică, uneori în zone mai înalte,
C
sau în tundra împădurită sau taiga. Spre deosebire de şorecarul comun, în toate anotimpurile preferă în
mai mare măsură terenuri deschise, cu vegetație joasă, favorabilă speciilor-pradă. Iernează în regiuni
U
temperate, în zone deschise, deseori pe terenuri agricole. Hrana şorecarului încălțat este formată în
M
majoritate din rozătoare mici, mai rar din păsări, broaşte, peşti sau insecte. Succesul reproducerii,
densitatea populației şi amplitudinea migrației sunt strâns legate de abundența hranei. Vânează de pe
EN
unele puncte de observație mai înalte sau de la înălțime, unde planează sau zboară pe loc. Şorecarul
încălțat este o specie monogamă, la care perechile se formează în cartierele de iernare sau după
încheierea migrației. Cuibul, instalat pe stâncă, uneori pe arbori sau chiar pe sol, este construit mai
T
ales de către femelă, care este aprovizionată de către mascul cu material, format din ramuri, diferite
vegetale, iarbă, pene, fi re de blană etc.
ÎN

Pierderea şi alterarea habitatului. Perturbarea cauzată de activități de exploatare forestieră.
Alterarea resurselor trofi ce. Poluarea şi utilizarea ilegală a otrăvurilor. Activitățile de vânătoare.
LU
Perturbarea cauzată de activități antropice. Interzicerea activitățile antropice care conduc la alterarea
habitatelor de hrănire şi reproducere a speciei. Evitarea pesticidelor, care reduc diversitatea speciilor
hrană şi bioacumularea acestor tratamente agricole ce cauzează în mod secundar otrăvirea păsărilor.
C
Menținerea şi dezvoltarea unui peisaj de tip mozaicat. Menținerea şi realizarea coridoarelor între
R
zonele de pajişti spontane incluzând şi arbori, linii de arbori şi grupuri de arbori neproductivi
U
dispersate. Combaterea braconajului. Interzicerea construirii de noi parcuri eoliene în apropierea

zonelor de hrănire sau în zonele folosite de către păsări ca şi rute de migrație. Identifi carea zonelor
de migrație, hrănire şi aglomerare importante pentru specie.
Coccothraustes coccothraustes / Botgros

Familia Fringillidae
Botgrosul este o specie larg răspândită pe tot cuprinsul Europei, precum și în centrul, estul și
sudul Asiei. Habitatul specific constă în păduri de foioase și amestec cu subarboret bogat, putând fi
100
observat de la altitudini de 200 m până la peste 1000 m, atât în pădurile de la câmpie, cât și în arealele
submontane. Preferă arborii cu coronament bogat, unde își poate amplasa cuibul cât mai aproape de
vârfurile crengilor groase. Specia este în general sedentară pe cuprinsul Europei, dar populația central
asiatică migrează spre estul și sudul Asiei, precum și sudul Europei. Efectivele migratoare încep
migrația de toamnă în lunile septembrie-octombrie, revenind în teritoriile de cuibărit în lunile martie-
aprilie. Sezonul de cuibărit se desfășoară în perioada lunilor mai-iulie, perechile monogame
formându-se încă din luna martie. În perioada cuibărit perechile apără teritorii relativ restrânse în
apropierea cuibului, dar în restul anului, masculii pot controla teritorii de pădure pe suprafețe foarte
D
mari. Cuibul este amplasat la marginea crengilor, pentru ca pasărea să aibă acces ușor la acesta, fiind
format din crenguțe, rădăcini și licheni. Ouăle sunt depuse de obicei dimineața devreme. Populația
O
europeană este relativ mare, însumând până la 2.400.000 de perechi cuibăritoare, rămânând stabilă în
C
perioada 1970-1990. Cu toate că populația europeană a suferit scăderi în perioada 1990-2000 în unele
țări, aceasta a crescut pe tot cuprinsul continentului crescând per total. În România efectivele speciei
U
numără aproximativ 760.000-940.000 de perechi cuibăritoare.

M

Specia este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice prin defrișarea pădurilor.
EN
Protejarea acestei specii depinde numai de interzicerea sau păstrarea regiunilor de cuibărit forestiere
într-o stare favorabilă de conservare.
T
Columba oenas / Porumbel de scorbură

Familia Columbidae
ÎN
Este o specie prezentă în toată Europa. Iernează în jurul Mediteranei și spre est până în Irak. În
România este o specie larg răspândită în pădurile de foioase, de la câmpie până la munte. În iernile
mai blânde unele exemplare rămân și la noi în partea de sud a Carpaților, tot acolo venind să ierneze
LU
și exemplare din nordul Europei. În Europa clocesc 520.000-730.000 de perechi, efectivul total fiind
în creștere ușoară. Efectivele mai mari se găsesc în Marea Britanie, Franța, Olanda, Germania, Spania,
Belarus, Belgia, Polonia, Rusia, Ungaria, Ucraina, Irlanda, România și Suedia. În vestul și centrul
C
Europei efectivele sunt în creștere generalizată. În nordul, estul și sudul continentului efectivele sunt,
R
în schimb, predominant descrescătoare. Efectivul din România este estimat a fi de 25.000-50.000 de

perechi cuibăritoare. Preferă pădurile rare cu arbori bătrâni și scorburoși sau parcurile mari rărite în
U
care se găsesc poieni și suprafețe libere cu arbori bătrâni, în scorburile cărora își construiește cuibul.
La noi în țară se găsește din Deltă până la cca 1.200 m altitudine, mai ales în pădurile de cvercinee și
în făgete, dar și în păduri de amestec, dacă acestea au fagi scorburoși sau scorburi lăsate de
ciocănitori. Poate popula și în pâlcuri izolate de arbori care sunt înconjurate de culturi, faleze, clădiri
etc., dar și în luncile cu sălcii de pe cursurile de apă. Evită pădurile compacte. În pasaj apare în
habitate de stepă, culturi agricole etc. în zonele cu vegetație înaltă. Hrana preponderent vegetală este
adunată de pe sol, în teren deschis, de pe culturi agricole, arături etc., doar rar din pădure sau de pe
101
vegetația arboricolă. Consumă semințele unor graminee, crucifere și leguminoase, fructe, uneori și
insecte, moluște, miriapode etc. Zboară deseori în stoluri mici. Revine din teritoriile de iernare la
sfârșitul lunii februarie, începutul lui martie, când este ocupat teritoriul de cuibărit și sunt formate
perechile.
Degradarea, fragmentarea și pierderea habitatului. Tratamentele silvice care elimină arborii
scorburoși, practicarea unei silviculturi intensive cu cicluri scurte, favorizarea molidului în
detrimentul fagului și împădurirea poienilor din pădure. Perturbarea cauzată de alte activități
D
antropogene, inclusiv chimizarea agriculturii și aplicarea de pesticide. Interzicerea noilor proiecte în

habitatele importante pentru specie și a fragmentării habitatelor de pădure. Promovarea conectivității
O
prin specii native de arbori. Reducerea pesticidelor folosite în agricultură. Monitorizare anuală
C
standardizată pentru a putea determina tendințele populaționale. Monitorizarea amenințărilor și a

eficacității măsurilor de management în derulare. Identificarea zonelor importante pentru conservarea
U
speciei.
M
Columba palumbus / Porumbel gulerat

EN
Familia Columbidae
Poate fi găsit în zone cu arbori, parcuri și grădini, chiar și în centrul orașelor. Se hrănește pe
pajiști și pe suprafețe agricole. Este mai mare decât porumbelul domestic sălbăticit și mult mai ușor de
T
identificat după petele albe, verzi și purpurii de pe gât. Cuibărește în toată Europa. Populațiile din
nordul extrem și din părțile estice migrează spre sud și sud-vest, iarna, ca să evite gerul. Este o specie
ÎN
sedentară în sudul și în vestul Europei. Gregar, se găsește deseori în stoluri foarte mari, dar nu în
timpul sezonului de împerechere. Populația care cuibărește în Europa este de 9-17 milioane de
perechi, ceea ce constituie peste 75% din populația care cuibărește la nivel mondial. Populațiile cheie
LU
s-au mărit ulterior.

Modifi carea, fragmentarea și pierderea habitatului. Tratamentele silvice care elimină arborii
C
scorburoși, practicarea unei silviculturi intensive cu cicluri scurte, favorizarea molidului în

R
detrimentul fagului și împădurirea poienilor din pădure. Perturbarea cauzată de alte activități
antropogene, inclusiv chimizarea agriculturii și aplicarea de pesticide. Interzicerea noilor proiecte în
U
habitatele importante pentru specie și a fragmentării habitatelor de pădure. Promovarea conectivității

prin specii native de arbori. Reducerea pesticidelor folosite în agricultură. Monitorizare anuală
standardizată pentru a putea determina tendințele populaționale. Monitorizarea amenințărilor și a
eficacității măsurilor de management în derulare. Identificarea zonelor importante pentru conservarea
speciei.
Cuculus canorus / Cuc
Familia Cuculiformes
102
Poate fi întâlnit în păduri sau în zonele cu arbori, pajiști și stufărișuri. O pasăre de mărimea
porumbeilor, seamănă cu uliul pasarar la formă și culoare. Se hrănește cu insecte, omizi în special, iar
uneori cu ouăle și puii altor păsări mici. În sălbăticie, durata medie de viață este de șase ani. Vizitator
de vară în toată Europa, migrează spre sudul Africii în luna august și revine în luna aprilie. Pasăre
diurnă și, în general solitară. Un adevarat “parazit”, femela cuc, își depune ouăle în cuiburile altor
păsări, lăsând clocitul și crescutul puilor pe seama păsărilor gazdă. Totalul populației care se
înmulțește în Europa este foarte mare, între 4,2 și 8,6 milioane de perechi. Multe populații europene
au regresat în perioada 1990-2000, dar populațiile cheie din Rusia și România au rămas stabile. Rusia
D
este țara europeană cu cea mai mare populație de cuci.

O
Se crede că declinul populațiilor de cuc din unele părți ale Europei se datorează declinului
C
suferit de speciile gazdă pentru ouă, cărora le este distrus habitatul. Eforturile de conservare trebuie să
cuprindă și monitorizarea speciilor gazdă pentru ouăle de cuc și protejarea habitatului acestora.
U
M
Delichon urbicum / Lăstun de casă

Familia Hirundinidae
EN
Lăstunul de casă populează toată Europa, cu excepția extremităților nordice ale acesteia,
Peninsula Scandinavă și Peninsula Kola, și a teritoriilor dintre Marea Albă și Ural. Limita sudică a
arealului trece prin Siria, Irak, sudul Iranului, sudul Afganistanului și munții Atlas. Este o specie
T
migratoare, populațiile vestice iernând în Africa mai la sud de Sahara, iar cele estice în sudul Chinei,
pe podișurile himalayene și în Asia de Sud-Est. În Europa sunt 9.900.000-24.000.000 de perechi
ÎN
cuibăritoare. Pentru România populația cuibăritoare este estimată la 400.000-1.300.000 de perechi

cuibăritoare. Lăstunul de casă își face cuib de regulă în peșterile luminoase sau în fisurile din rocile
sedimentare, cel mai des pe malul râurilor de munte. Arareori ocupă cuiburile lăstunilor de mal,
LU
Riparia riparia. Odată cu apariția orașelor, lăstunii au început să-și construiască cuiburi pe sub
streșini și cornișe, preferând pereții din piatră sau cărămidă; din această cauză sunt întâlniți mai mult
în orașe decât în sate. Treptat, aceste păsări au devenit antropofile, fiind observate tot mai rar în afara
C
așezărilor omenești. Altitudinea maximă la care viețuiesc lăstunii este de 2.200 m. În timpul
R
migrațiilor zboară în stoluri mari, de regulă ziua. Uneori în migrație sau la sosire în locurile de
cuibărit au loc decese în masă, legate de răcirea bruscă a timpului. Pe vreme rea, lăstunii agregă într-
U
un loc ferit de vânt și au mișcări foarte lente. Lăstunii vânează în aer insecte, în spații largi cu
vegetație erbacee, precum pajiști, pășuni, terenuri agricole, de regulă în apropierea râurilor sau a
lacurilor. Perechile se formează în timpul migrațiilor sau în arealul de bază și se păstrează pe viață.
Pierderea și alterarea habitatului, poluarea, disponibilitatea redusă a hranei, prădătorii.
perturbările cauzate de activități antropice. Interzicerea distrugerii cuiburilor ocupate sau a locurilor
de cuibărit. Considerarea necesității de restabilire a unor locuri potrivite pentru cuibărire și menținerea
103
acestora. Promovarea arhitecturii clădirilor care sunt compatibile cu speciile de păsări cuibăritoare din
zonă și asigurarea locurilor de cuibărit în zonele în care de curând s-a construit, în cazul în care nu
sunt alte alternative de cuibărit pentru păsările din aria urbană. Menținerea resurselor de hrană și
întreținerea corespunzătoare a zonelor învecinate de site-urile de reproducere. Evitarea utilizării
insecticidelor. Evaluarea posibilelor măsuri pentru a controla prădătorii generaliști. Inventarierea
zonelor de reproducere actuale și potențiale. Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare
importante pentru conservarea speciei.
D
Emberiza cia / Presură de munte

Familia Emberizidae
O
Răspândită în sudul regiunii palearctice, în zonele temperate, mediteraneene și de stepă, precum

C
și în ținuturile montane. Specie prezentă în nord-vestul Africii, sudul Europei, spre nord până în
Franța, Germania, Slovacia, Caucaz, în Asia Mică, Orientul Mijlociu până în centrul continentului și
U
în Manciuria. Iarna populațiile din nord migrează spre sud. În România presura de munte are o
M
răspândire insulară în Carpați, din Clisura Dunării până în Maramureș, precum și în munții Apuseni.
Maramureșul constituie limita nordică a arealului presurei de stâncă în estul Europei. Efectivul în
EN
Europa este estimat la 1.300.0004.100.000 de perechi clocitoare, aflându-se într-o creștere moderată.
Efectivele scad în unele țări, precum Spania, Germania, Armenia, iar în celelalte țări europene
populațiile sunt stabile și numeroase, așa cum sunt în Peninsula Iberică și în Grecia. În România
T
efectivul estimat este de 7.00020.000 de perechi clocitoare. Este o pasăre rară în România, cu
răspândire insulară, mai frecventă în zona colinară a subcarpaților și în zona montană. Cuibărește în
ÎN
locuri stâncoase, cu pante accentuate, acoperite cu tufe de pinet. Este o pasăre care poate fi greu
observată, fiind foarte fricoasă. Specie tipic montană, habitatul preferat este reprezentat de versanții
stâncoși sau accidentați, de preferință însoriți, cu vegetație ierboasă joasă. Este sedentară, în cursul
LU
iernii coborând la altitudini mai joase, fără a depăși însă perimetrul zonei montane. Hrana este
predominant vegetală, alcătuită din semințe de plante; uneori consumă și nevertebrate. Cântă dintr-un
loc situat la vedere sau la înălțime. Cuibul este construit aproape de sol, între bolovani, tufe, crăpături
C
de stânci și maluri pietroase. Ocazional își construiește cuibul și în tufișuri de talie mică.
R

Degradarea, fragmentarea și pierderea habitatului. § Incendiile de pădure. § Perturbarea cauzată
U
de alte activități antropogene

Interzicerea activităților care cauzează alterarea habitatelor de hrănire și reproducere a speciei.
Interzicerea căilor neautorizate, de-a lungul stâncăriilor unde cuibărește specia. Limitarea înființării
carierelor și a altor infrastructuri industriale în zona de reproducere a speciei. Reglementarea
activităților turistice. Controlul incendiilor forestiere. Reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor.
Inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale. Identificarea zonelor de migrație, hrănire și
aglomerare importante pentru conservarea speciei țintă.
104
Falco subbuteo / Şoimul rânduneleor
Familia Falconidae
Trăiește în zone deschise, joase, cu pâlcuri de copaci și vegetație, deseori în apropiere de ape.
Vizitator de vară în mai toată Europa, iernează în Africa de sud, părăsind terenurile de cuibărit din
luna august. Specie activă seara, cand vânează păsările care se strâng în stoluri. Ocazional, vânează și
pe timp de noapte. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de doi ani. Aproape întotdeauna cuibăresc în
cuiburile abandonate de alte păsări, cel mai adesea în cuiburi de cioară. De obicei sunt păsări solitare
D
și teritoriale în sezonul de împerechere. Populația care cuibărește în Europa este relativ mică: 71.000 –
120.000 de perechi, ceea ce înseamnă mai puțin de un sfert din populația globală. După declinul din
O
anumite țări în perioada 1990-2000, specia a rămas stabilă la nivel de populatțe.

C

Amenințările pentru această specie includ vânatoarea ilegală în timpul migrației, dar și
U
distrugerea habitatului, intensificarea agriculturii. Acestea din urmă au dus la reducerea populațiilor
M
de insecte și păsări care constituie hrana lor. Măsurile de conservare trebuie să se axeze pe practici
agricolearmonizate cu menținerea biodiversității. Cuiburile artificiale sunt o masură benefică în
EN
zonele de unde lipsesc cuiburile de cioară.
Loxia curvirostra / Forfecuţă

T
Este o specie răspândită în cea mai mare parte a Europei, în nordul Asiei, nordul Africii, centrul
ÎN
și sudul Americii de Nord și în America Centrală. Arealul european este întins, dar distribuția speciei
este în mare parte insulară datorită habitatului specific pe care îl ocupă. Populația europeană este
foarte mare și estimată a fi cuprinsă între 5.800.000 și 13.000.000 de perechi cuibăritoare,
LU
reprezentând mai puțin de un sfert din populația globală a speciei. În perioada 1970–1990 trendul
populațional al speciei a fost stabil. În perioada 1990–2000 s-au înregistrat fluctuații, dar în țările cu
efective semnificative populațiile au fost stabile, fapt datorită căruia, în ansamblu, populația este
C
stabilă. Cea mai mare populație se găsește în Rusia, unde cuibăresc peste 5.000.000de perechi. În
R
România populația este estimată la 280.000 - 560.000 de perechi cuibăritoare. Forfecuța trăiește
aproape în exclusivitate în pădurile de conifere mature, alcătuite din molid, brad sau pin. Mai rar se
U
pot observa și în păduri de amestec. Longevitatea maximă în natură este estimată la 7 ani. Puii devin
maturi din punct de vedere sexual la vârsta de aproximativ 100 de zile. Dieta constă exclusiv din
semințe de conifere. Forma ciocului la forfecuță este esențială, permițându-i astfel ocuparea unei nișe
neexploatate de alte păsări. Hrana este atât de specifică, încât diferite populații prezintă o formă mai
aparte a ciocului, în funcție de specia de conifer cu care se hrănește, acest lucru extinzându-se chiar și
la cântec. În timpul hrănirii forfecuțele zboară în stoluri care le permit o eficiență mai mare a utilizării
105
copacilor vizitați, evitând totodată mai ușor prădătorii. Variațiile cântecului pot transmite celorlalți
indivizi din stol informații cu privire la disponibilitatea hranei.
Degradarea, fragmentarea și pierderea habitatului. Managementul defectuos al exploatării
forestiere. Incendiile de vegetație. Poluarea. Management conservativ al habitatelor. Reglementarea
activităților antropice Combaterea incendiilor de vegetație. Monitorizarea activităților turistice.
Motacilla alba / Codobatură albă

D
Familia Motacillidae
Codobatura albă este o specie cu răspândire largă în toată Europa, Asia și Peninsula Balcanică,
O
precum și parțial în Africa. Există două populații dintre care una este sedentară, cu distribuție în
C
regiunea sudică și vestică a Europei și în Turcia, iar cealaltă migratoare cu răspândire pe tot cuprinsul
Asiei și nordul, centrul și estul Europei. Preferă habitatele situate în apropierea unor ape, fiind
U
întâlnită de asemenea și în parcuri, grădini și terenuri agricole, ajungând chiar și în zonele urbane și
M
rurale. Populația migratoare asiatică și europeană a codobaturii albe efectuează migrații sezoniere,
deplasându-se spre sudul Asiei, respectiv nordul Africii, în lunile septembrie-octombrie, pentru
EN
perioada de iernat, revenind apoi pentru cuibărit în lunile martie-aprilie a anului următor. Cuibăritul se
desfășoară între lunile mai-iulie, perechile monogame formându-se în lunile martie-aprilie. Păsările au
căpătat denumirea datorită comportamentului ei de a balansa coada atunci când stă pe loc. Cuibul este
T
format din crenguțe uscate, frunze și iarbă, fiind adesea amplasat în crăpături din stânci, maluri de
pământ, streșinile caselor, dar în apropierea unor lacuri sau râuri. Ambii parteneri au grijă de pui,
ÎN
hrănindu-i cu insecte și semințe, adesea capturate sau găsite la nivelul solului, mai rar în aer. Păsările
devin active pentru reproducere din al doilea an de viață. Populația europeană este relativ mare,
însumând între 13.000.000 – 26.000.000 de perechi cuibăritoare, fiind stabilă în perioada 1970-1990.
LU
Cu toate că populația europeană a suferit scăderi în perioada 1990-2000 în unele țări, aceasta a rămas
stabilă în restul Europei per total. În România efectivele speciei numără aproximativ 1.500.000-
1.900.000 de perechi cuibăritoare.
C

R
Specia este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice, fapt care a cauzat
reducerea efectivelor din unele țări. Protecția zonelor umede și a habitatelor adiacente specifice
U
codobaturii albe este prioritară pentru păstrarea parametrilor acestei specii în limitele favorabile.
Motacilla cinerea / Codobatură de munte

Familia
Codobatura de munte este o specie cu răspândire relativ regională în Europa și Asia, existând o
populație sedentară și una migratoare, cea sedentară ocupând centrul, vestul și sud-estul Europei,
precum și sud-vestul Asiei, iar cea migratoare ocupând nordul Europei și Africii, precum și centrul și
106
estul Asiei, ajungând spre sudul și sud-estul Asiei, până în Indonezia. Cuibărește de-a lungul pâraielor
și al râurilor montane cu roci sau bancuri expuse, adeseori în zone împădurite. Apare și lângă cursuri
de apă de la altitudini mai reduse, chiar și lângă canale, acolo unde găsește cascade artificiale,
stăvilare, scocuri pentru mori sau porți de ecluză. În afara perioadei de reproducere vizitează mai
multe tipuri de habitate, precum fermele, stațiile de epurare, drumurile forestiere, apărând chiar și în
interiorul localităților. Preferă habitatele montane, fiind observată în apropierea cursurilor de ape și
pajiștilor umede, precum și în zonele împădurite, iar în afara perioadei de cuibărit poate fi întâlnită și
la altitudini mai joase, în terenuri agricole, drumuri forestiere, plantații și chiar zone urbane din
D
apropierea regiunilor muntoase. Populația migratoare din nordul Europei migrează spre Africa de
Nord, iar cea central și est asiatică migrează spre sudul continentului asiatic, respectiv Indonezia, în
O
lunile septembrie-octombrie, revenind apoi pentru cuibărit în lunile martie-aprilie. Populația sedentară
C
din centrul și vestul Europei rămâne în aceste regiuni pe tot parcursul anului, efectuând uneori
migrații altitudinale în funcție de scăderea temperaturii în zonele montane pe timp de iarnă. Cuibăritul
U
se desfășoară în perioada aprilie-iulie, perechile monogame formându-se încă din teritoriile de iernat,
M
în lunile februarie-martie, pentru indivizii din populațiile migratoare. Cuibul este construit de ambii
parteneri, de obicei fiind amplasat într-o gaură în maluri, crăpături din ziduri, sub poduri sau în țevi de
EN
scurgere. Se hrănesc de obicei cu insecte pe care le capturează în apropierea apelor curgătoare, stând
pe pietrele din mijlocul apei sau pe crengile atârnate deasupra apei. Populația europeană este relativ
mare, însumând între 740.000 – 1.600.000 de perechi cuibăritoare, fiind stabilă în perioada 1970-
T
1990. Efectivele europene ale speciei au crescut sau au rămas stabile în perioada 1990-2000, inclusiv
cea din România, care numără aproximativ 340.000-345.000 de perechi cuibăritoare.
ÎN

Specia este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice, precum și de depozitarea
deșeurilor menajere în locuri neamenajate din pajiștile montane din apropierea cursurilor de apă.
LU
Protecția râurilor montane și a habitatelor adiacente specifice codobaturii de munte este prioritară
pentru păstrarea parametrilor acestei specii în limitele favorabile. Limitarea numărului de turiști din
ariile protejate montane și un management adecvat al deșeurilor din regiunile de munte, factor
C
important pentru păstrarea unui statut favorabil al speciei la nivel european.

R
Phoenicurus ochruros / Codroş de munte

U
Este o pasăre de munte, dar poate fi întâlnită și în zona dealurilor cu puțină vegetație. Totodată,
este bine adaptată la traiul în orașe, cuibărind în locuri care seamănă cu habitatul ei tradițional: clădiri
înalte și cariere de piatră. Cuibărește în aproape toată Europa. Populațiile din nord-est migrează spre
zone cu clima mai puțin aspră, în sud-vestul Europei și în nordul Africii. Stă în Europa de la finele
lunii martie până în luna septembrie. Se hrănește pe sol și sapă în pământ cu ciocul. Atinge
maturitatea sexuală la vârsta de un an. Populația care cuibărește în Europa este foarte mare: 4-8,8
107
milioane de perechi. În ciuda declinului din mai multe țări europene, în perioada 1990-2000, specia a
rămas stabilă în celelalte țări.
Specia suferă din pierderea locurilor de cuibărit, datorată dezvoltării urbane în centrele de oraș,
acolo unde cuibărește. Măsurile de conservare din anumite țări au cuprins de habitate care să le
convină pasarilor pe terase de casă sau de bloc. O mai mare atenție trebuie acordată și locurilor unde
se hrănește specia.
D
Phylloscopus collybita / Pitulice mică

Familia Phylloscopidae
O
Poate fi întâlnită în păduri mature, în zone deschise, parcuri și grădini unde există arboret pe
C
care îl folosește la cuibărit. Cuibărește în aproape toată Europa. Cele mai multe populații sunt
migratoare, iernează în sudul și vestul Europei, Asia de sud și nordul Africii. Migrația de toamnă
U
începe în luna august și păsările își părăsesc teritoriile de iernat în perioada februarie-aprilie. Specie
M
diurnă, își caută hrana și pe sol și în coroanele arborilor, prinde insecte și din zbor și de pe scoarța
copacilor. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an. Masculul își apară teritoriul și atrage
EN
femelele cu cântece lansate de pe poziții înalte. De obicei, perechile sunt monogame, deși legătura
dintre parteneri durează doar un sezon, iar poligamia este și ea frecventă. Femela construieste un cuib
în vegetația de pe sol. Populația cuibăritoare din Europa este mare: între 30 si 60 de milioane de
T
perechi. Cu tot declinul populațiilor din anumite țări în prioada 1990-2000, populațiile din celelalte
țări au rămas stabile sau au crescut.
ÎN

Managementul forestier defectos este o amenințare pentru păsări, pentru că le distruge locurile
de cuibărit.
LU
Phylloscopus sibilatrix / Pitulice sfârâitoare

C
Familia Phylloscopidae
R
Trăiește în păduri de foioase, fără subarboret. Se hrănește cu nevertebrate, preponderent

păianjeni și insecte, dar toamna mănâncă și fructe și semințe. Recordul de longevitate în libertate este
U
de 10 ani. Vizitator de vară în aproape toată Europa. Specie migratoare, părăsește locurile de cuibărit
în august ăi iernează în Africa subsahariană, pentru a reveni în perioada aprilie-mai. Specie diurnă, se
hrănește cu insecte din zbor sau de pe arbori. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an. Masculii
sunt teritoriali în perioada de împerechere și își atrag femelele prin zboruri în timpul cărora cântă.
Odată ce femela și-a depus primul ou, masculul își stabileste un al doilea tritoriu și încearcă să atragă
o a doua parteneră, așadar poligamia este comună la aceasta specie. Cuibul este format din ierburi și
frunze și ascuns în vegetația joasă. Populația cuibăritoare din Europa este foarte mare: 14-22 de
108
milioane de perechi. În perioada 1990-2000 specia a cunoscut un declin în țările din vestul și din
nordul Europei, dar populațiile din estul continentului au ramas stabile.
Cea mai mare amenințare pentru această specie este pierderea habitatului, din cauza
schimbărilor din managementul suprafețelor împădurite. Necesită păduri cu vegetație redusă de
arboret.
Pyrrhula pyrrhula / Mugurar
D
Poate fi întâlnit și în pădurile de foioase și în cele de conifere, livezi, parcuri, grădini. Are
nevoie de zone cu tufișuri și arboret. Se hrănește cu semințe, fructe și muguri de arbori, fructe de
O
arbuști și insecte. Trăiesc în medie, doi ani, dacă se află în libertate. Cuibărește aproape peste tot în
C
Europa. Păsările care cuibăresc în nord migrează spre sud pentru a ierna, dar nu își părăsesc arealul.
Migrația de toamnă are loc în perioada octombrie – noiembrie și cea de primavară în lunile februarie-
U
aprilie. Se hrănește în timpul zilei în coronamentul arborilor, uneori în stoluri mici. Cuibăresc în
M
perechi solitare, în tufișuri sau copaci, la doi-trei metri deasupra solului. Populația cuibăritoare în
Europa este foarte mare, cuprinsă între 7,3 și 14 milioane de perechi. Specia a suferit un declin în
EN
anumite țări în perioada 1990-2000, dar populația cheie a rămas stabilă.

Declinul a fost pus pe seama intensificării agriculturii, ceea ce a dus la dispariția tufișurilor, la
T
folosirea ierbicidelor, la pierderea surselor de hrană pe timp de iarnă.

ÎN
Regulus ignicapilla / Auşel sprâncenat

Familia Regulidae
Poate fi întâlnit într-o varietate de habitate de pădure, de la conifere la foioase, cu precădere în
LU
pădurile de stejar și fag, dar și în parcuri. Se hrăneșe cu nevertebrate mici. Cuibărește în vestul,
centrul și sudul Europei. Păsările din partea de sud a continentului nu migrează, iar cele din centru
migreaza spre sud-vest în zona Mediteranei, pentru a ierna. Migrația de toamnă are loc în perioada
C
septembrie-noiembrie, iar păsările revin cel mai devreme în luna februarie. Se hrănesc ziua, preiau din
R
zbor insectele de pe frunzele arborilor, sau chiar din plasele de păianjen. Populația cuibăritoare din
Europa este foarte mare, între 3,3 și 6,7 milioane de perechi și a rămas stabilă. România găzduiește
U
una din populațiile cheie.

Ca și aușelul cu cap galben, principala amenințare pentru aceasta specie este vulnerabilitatea
naturală la iernile geroase, dar populația își revine repede, de obicei. Declin poate avea loc în numărul
de aușei și datorită pierderii habitatelor din pădurile de conifere, iar creșterea populației va fi
condiționată de prezența pădurilor.
109
Regulus regulus / Auşel cu cap galben
Familia Regulidae
Cuibărește în păduri de conifere și foioase, în special în zonele unde găsește pini, dar în timpul
iernii ajunge și în parcuri și grădini. Este cea mai mică pasăre din România și din Europa. Se hrănește
cu insecte mici, păianjeni și iarna chiar și cu semințe. În libertate, trăiește până la doi ani. Se hrănește
cu insecte mici, păianjeni și iarna chiar și cu semințe. În libertate, trăiește până la doi ani. Poate fi
întâlnit în aproape toată Europa. Doar populațiile din nordul extrem și est migrează în sud în iernile
foarte geroase. Părăsesc locurile de cuibarit în septembrie-octombrie și se întorc în următorul an în
D
lunile martie-mai. Specie diurnă, se hrănește din frunzișul copacilor, iar uneori, în timpul iernii, chiar
și de pe sol. Populaia care cuibărește în Europa este extrem de mare: 19-35 de milioane de perechi. În
O
ciuda declinului din unele țări, în anii 1990-2000, populațiile cheie din celelalte state au ramas stabile.
C

Singura amenintare reală pentru această specie este una naturală. Sunt extrem de afectați de frig,
U
iar în timpul iernilor extreme numărul de păsări scade abrupt. Oricum, își revin repede.
M
Saxicola rubetra / Mărăcinar mare

EN
Poate fi întâlnit în zone deschise, cu puncte de unde să poată vedea întinderea, așa cum sunt
vegetația joasă sau gardurile. Trăiește pe pajiști, miriști și plantații tinere de conifere. Se hrănesc cu
T
insecte și râme, dar ocazional și cu fructe și semințe. În libertate, longevitatea este de doi ani.
Vizitator de vară în toată Europa. Iernează în Sahara sub-africană, dar și în Africa de nord-vest.
ÎN
Primele păsări sosesc în Africa în luna septembrie și se întorc în Europa în lunile februarie-martie.
Specie diurnă, deseori văzută pe puncte înalte de observație precum tufișuri, în căutarea prăzii. Cuibul
este în forma de cupa și e construit într-o depresiune mică de pe sol, de obicei ascuns în iarba deasă.
LU
Populația cuibăritoare din Europa este foarte mare: 5,4-10 milioane de perechi. Specia a cunoscut
declinul în 1990-2000, dar populațiile cheie, inclusiv cea din România, au rămas stabile. Populații mai
mari decât cea din România se mai găsesc doar în Rusia.
C

R
Specia depinde de câmpurile cultivate, unde cositul se face o dată sau de două ori pe an.
Declinul a fost cauzat de intensificarea exploatării câmpurilor în agricultură. Pentru ca specia să aibă
U
un habitat propice este nevoie de o singură cosire a campului, cât mai târziu.
Saxicola torquatus / Mărăcinar negru

Poate fi găsit în zone uscate, cu vegetație mică și rară, ziduri sau garduri pe care le folosește ca
punct de observație. Populează câmpiile și zonele cu tufișuri și vegetație mică. Se hrănesc în principal
cu nevertebrate, dar și cu vertebrate mici, semințe și fructe. Cuibărește aproape peste tot în Europa.
110
Păsările din zonele friguroase migrează iarna în țările din jurul Mării Mediterane, în Africa de Nord și
în Orientul Mijlociu. Primele păsări ajung pe teritoriile de iernat în septembrie și revin la finele lunii
februarie. Specie diurnă, vânează nevertebrate din puncte înalte deasupra solului. Populația care
cuibărește în Europa este foarte mare: 2-4,6 milioane de perechi. Populațiile au cunoscut un regres în
perioada 1970-1990, dar în următorii 10 ani și-au revenit.
Declinul a fost pus pe seama pierderii habitatului, deoarece tot mai multe câmpuri sunt cultivate
intensiv. Păstrarea habitatului cu vegetație răzleață este o măsură ideală de conservare.
D
Serinus serinus / Cănăraş

O
C
Aria de răspândire a cănărașului cuprinde Europa, până la nivelul munților Urali (fără a include
zonele nordice), Grecia, parțial Asia Mică, Cipru și insulele din Marea Mediterană, nord-vestul Africii
U
și izolat nordul Africii. O parte din populațiile nordice migrează în nordul Africii sau în sudul
M
Europei. În Europa populația cuibăritoare este estimată la 8.300.000-20.000.000 de perechi

cuibăritoare, ceea ce reprezintă 75-94% din efectivul global al speciei. Astfel, pe ansamblu, specia
EN
este evaluată în prezent ca fiind stabilă și sigură. Populația speciei din România este importantă la
nivel european și este estimată la 60.000-120.000 de perechi cuibăritoare. Cănărașul este o pasăre
frecventă în păduri de conifere, liziere sau livezi, dar și în grădinile și parcurile localităților, acolo
T
unde sunt plantați arbori de conifere. Este o specie vulnerabilă la climatul umed și răcoros, de aceea
preferă altitudinile joase, doar în partea sudică a arealului urcând până în zona subalpină.
ÎN

Degradarea, fragmentarea și pierderea habitatului, activități deexploatare forestieră defectuoasă,
poluarea, perturbarea cauzată de alte activități antropogene. - Management conservativ al habitatelor,
LU
Reglementarea activităților antropice. Restricționarea utilizării pesticidelor. Controlul activităților

generatoare de poluare.
C
Sturnus vulgaris / Graur

R
Familia Sturnidae
Este o specie larg răspândită în emisfera nordică. Originară din Eurasia, este întâlnită în toată
U
Europa, Africa de Nord, India, Nepal, Orientul Mijlociu, inclusiv Siria, Iran, Irak și nord-vestul
Chinei. Graurii din sudul și vestul Europei și la sud de paralela 40 sunt predominant sedentari.
Populaţiile nordice din regiunile cu iarnă aspră migrează. Astfel, un număr mare de păsări din nordul
Europei iernează în Rusia și Ucraina și migrează spre sud-vest și sud-est. În America de Nord,
populațiile nordice migrează toamna din Canada spre sud-vestul Statelor Unite. Populația europeană
de grauri a fost estimată la aproximativ 23.000.000-56.000.000 de perechi cuibăritoare. Tendința
111
populaţiilor este dificil de determinat, deoarece unele populații sunt în creștere, în timp ce altele sunt
în scădere. În ţara noastră efectivul a fost estimat la 1.500.000 - 3.000.000 de perechi cuibăritoare.
Graurii preferă zonele antropice urbane sau suburbane, unde structurile artificiale și copacii le oferă
locuri de cuibărit. Păsările se hrănesc de obicei în zone ierboase, cum ar fi terenuri agricole, pășuni,
terenuri de sport sau aerodromuri, cazuri în care iarba scurtă face posibilă hrănirea. În afara
localităților, preferă pădurile deschise cu arbori bătrâni și scorburoși. Capacitatea lor de a se adapta la
o mare varietate de habitate le-a permis să se disperseze și să se stabilească în diverse locuri din lume,
astfel încât specia este prezentă într-o gamă foarte largă de habitate, din zone umede de coastă la
D
păduri alpine, unde ajunge la peste 1.900 m altitudine. Graurul este o pasăre foarte gregară, mai ales
toamna și iarna. Stolurile sunt de dimensiuni foarte variabile și zgomotoase, aceasta având rol în
O
apărarea împotriva atacurilor prădătorilor.

C

Degradarea, fragmentarea și pierderea habitatului. Poluarea. Perturbarea cauzată de alte
U
activități antropogene. Vânătoarea și braconajul. Perturbarea cauzată de activități antropogene.

Poluarea. Utilizarea pesticidelor. Perturbarea cauzată de activități antropogene. Menținerea și
M
dezvoltarea habitatelor mozaicate. Vânătoarea și braconajul
Sylvia atricapilla / Silvie cu cap negru

EN
Familia Sylviidae
Specia este întâlnită în habitate forestiere cu copaci înalți pentru căutare hranei și strat arbutiv
pentru cuibărit. Mai poate fi întâlnită și în parcuri și grădini cu copaci și arbuști răzleț. Se hrănește cu
T
insecte și alte nevertebrate în timpul sezonului de cuibărit și fructe în sezonul de toamnă și iarnă.
ÎN
Longevitatea în sălbăticie este de 2 ani. Este o specie cuibăritoare pe tot cuprinsul Europei. Păsările
din nordul și estul Europei petrec iarna în sudul Europei și sud către Africa subsahariană. Migrația de
toamnă începe în august și majoritatea păsărilor ajung înapoi în teritoriile de cuibărit în lunile aprilie-
LU
mai ale anului următor. Se hrănește la înălțimi medii și mari în timpul zilei prin capturarea insectelor
sau cu fructe de pădure din copaci sau arbuști. Populația cuibăritoare europeană este foarte mare de
25.000.000 - 49.000.000 perechi, populația crescând în multe regiuni ulterior. Populația cuibăritoare a
C
României numără în prezent 650.000-900.000 de perechi.

R

Degradarea, fragmentarea și pierderea habitatului. Perturbarea cauzată de activități antropogene,
U
Poluarea. Managementul defectuos al exploatării forestiere. Utilizarea pesticidelor. Menținerea și

dezvoltarea habitatelor mozaicate. Vânătoarea și braconajul. Management conservativ al habitatelor.
Reglementarea activităților antropice. Restricționarea utilizării pesticidelor. Controlul activităților
generatoare de poluare. Menținerea și dezvoltarea habitatelor mozaicate. Controlul vânătorii.
Combaterea braconajului.
112
Sylvia borin / Silvie de zăvoi
Familia Sylviidae
Specia este întâlnită în pădurile de foioase și păduri de amestec cu vegetație densă la sol pentru
cuibărit. Cuibărește ocazional în parcuri și grădini sau terenuri agricole. Se hrănește cu nevertebrate în
timpul primăverii și verii și fructe de pădure în toamnă și iarnă. Longevitatea în sălbăticie este de 2
ani. Este un oaspete de vară cu răspândire mare în tot cuprinsul Europei, iernând în Africa centrală și
de sud, părăsind teritoriile de cuibărit în lunile iulie-septembrie și revenind din nou în luna mai a
anului următor. Se hrănește în timpul zilei, căutând nevertebrate în vegetația de pe sol sau planând
D
pentru a prinde insectele din zbor. Populația cuibăritoare europeană este foarte mare de 17.000.000-
31.000.000 perechi. În ciuda declinului din Franța în perioada 1990-2000, alte populații importante au
O
crescut.
C

Specia necesită pădure deschisă pentru cuibărit, astfel practicile de management forestier
U
trebuie să asigure că metode precum lăstărișul și tăierea tufișurilor, combinate cu perioade de non-
M
intervenție, continuă să asigure habitatul ideal pentru cuibărit.

EN
Sylvia communis / Silvie de câmp

Familia Sylviidae
Specia trăiește în zone cu tufișuri joase și arbuști pentru cuibărit, evitând pădurile foarte dense
T
cu copaci înalți, preferând pădurile cu frunze căzătoare în loc de cele de conifere. Se hrănește cu
insecte în timpul sezonului de cuibărit și fructe de pădure în timpul sezonului de toamnă și iarnă. Este
ÎN
un oaspete de vară pe tot cuprinsul Europei. Păsările iernează în Africa subsahariană, începând
migrația din teritoriile de cuibărit spre sfârșitul lunii iulie, părăsind apoi teritoriile de iernat în luna
martie a anului următor. Este o specie diurnă, adesea fiind observată cântând din locuri înalte, altfel
LU
ascunzându-se în vegetația joasă. Populația cuibăritoare europeană este foarte mare de 14.000.000-
25.000.000 perechi. Populația a crescut în multe din regiunile de distribuție.
C
În teritoriile lor de cuibărit din Europa, silvia comună beneficiază de conservarea habitatelor
R
arbustive și gardurile de vegetație pentru cuibărit – gardurile de vegetație care separă parcelele
agricole dispar ca rezultat al schimbările din practicile agricole. În teritoriile de iernare din Africa,
U
specia are de suferit datorită deșertificării habitatului specific, amenințare atribuită în parte
suprapășunatului.
Sylvia curruca / Silvie mică

Familia Sylviidae
Specia este întâlnită în zone cu arbuști și garduri vii, în habitate deschise, iar uneori în parcuri și
grădini. Se hrănește cu nevertebrate în timpul sezonului de împerechere și fructe de pădure în sezonul
113
de toamnă și iarnă. Un oaspete de vară răspândit pe tot cuprinsul Europei, iernând în Africa
subsahariană. Păsările părăsesc teritoriile de cuibărit în lunile iulie-septembrie și revin în lunile
aprilie-mai anul următor. Specia se hrănește în coronamentul înalt al arborilor dimineața devreme,
apoi în vegetația joasă pentru restul zilei. Populația cuibăritoare europeană este foarte mare de
4.800.000-7.800.000 perechi. Cu toate că specia a suferit un declin în unele țări, alte populații
importante, inclusiv cea din România, au rămas stabile. Rusia are cea mai mare populație cuibăritoare.
Principala amenințare a speciei în teritoriile de reproducere din Europa este pierderea
D
habitatului arbustiv pierzându-se astfel și regiunile de cuibărit. Habitatul arbustiv este în mod frecvent
transformat în pajiște, teren agricol, depozit de deșeuri sau ocupat de construcții, iar nesupravegheat
O
se va transforma în mod natural în pădure. Conservarea habitatelor arbustive este vitală pentru
C
supraviețuirea speciei.
U
Turdus merula / Mierlă

M
Familia Turdidae
Specia este întâlnită într-o mare varietate de habitate, în principal păduri și grădini, dar întâlnită
EN
adesea și pe terenuri agricole, fânețe și zone urbane. Are o dietă omnivoră hrănindu-se cu insecte și
râme în timpul sezonului de cuibărit și fructe de pădure în sezonul de toamnă și iarnă. Longevitatea în
sălbăticie este de 3 ani. Cuibărește în aproape toată Europa. Populațiile din sudul și vestul Europei
T
tind să fie sedentare, comparativ cu populațiile nordice care migrează spre sudul Europei sau chiar și
până în nordul Africii în sezonul de iarnă. Migrația de toamnă începe din septembrie, păsările
ÎN
părăsind locurile de iernat în februarie-martie. Se hrănește în timpul zilei căutând prin stratul de
frunze, ascultând solul pentru a prinde râmele sau umblând în copaci și tufișuri după fructe de pădure.
Populația cuibăritoare europeană este foarte mare de 40.000.000-82.000.000 de perechi, iar
LU
populațiile din câteva țări au crescut ulterior.

Disponibilitatea hranei poate fi afectată de folosirea pesticidelor în zonele agricole și în grădini,
C
precum și de dispariția gardurilor de copaci ca rezultat al intensificării agriculturii duce la pierderea

R
locurilor propice pentru cuibărit. Fermierii și grădinarii pot ajuta prin utilizarea redusă a chimicalelor
pentru a asigura existența nevertebratelor capturate de mierle pentru a-și hrăni puii.
U
Turdus philomelos / Sturz cântător

Familia Turdidae
Specia se întâlnește în orice habitat cu tufișuri și copaci alături de zone deschise pentru hrănire.
Cuibărește în păduri, garduri de copaci, parcuri și grădini. Se hrănește cu o varietate de nevertebrate,
râme și melci în special, dar preferă și fructele moi și fructe de pădure toamna și iarna. Specia
cuibărește pe tot cuprinsul Europei. În Europa centrală populațile sunt sedentare, dar cele cu
114
distribuție nordică migrează spre sudul Europei și nordul Africii pentru iernat, în special atunci când
iernile sunt grele. Migrația de toamnă începe în august în zonele de distribuție nordică, iar majoritatea
păsărilor se întorc în teritoriile de cuibărit în lunile aprilie-mai ale anului următor. Reproducerea
începe la vârsta de un an. Monogamă și teritorială, în regiunile în care specia este sedentară, masculii
cântă pentru a-și apăra teritoriul pe tot parcursul anului. Masculii migratori se întorc în teritoriile de
cuibărit înaintea femelelor. Femela construiește un cuib curat din iarbă și crenguțe, cimentat cu noroi,
în copaci sau vegetație deasă. Populația cuibăritoare europeană este foarte mare de 20.000.000-
36.000.000 perechi. Specia a suferit un declin în Germania în perioada 1990-2000 dar acest declin a
D
fost compensat prin creșterea în alte zone ale Europei.

O
Declinul populațiilor este mai mare în terenurile arabile și au fost atribuite schimbărilor în
C
practicile agricole. Utilizarea intensă a pesticidelor a scăzut disponibilitatea nevertebratelor și

îndepărtarea gardurilor vii a dus la dispariția teritoriilor propice pentru cuibărit. Măsurile agro-mediu
U
ar trebui să încurajeze practicile agricole prietenoase cu mediul natural.

M
Turdus pilaris / Cocoşar

EN
Familia Turdidae
Specia se întâlnește în păduri și în habitate mai deschise cu garduri vii, adesea și în zone umede
de pe cursurile râurilor. Se hrănește în principal cu nevertebrate, dar în sezonul de toamnă și iarnă se
T
hrănește cu fructe de pădure. Cuibărește în centrul și nordul Europei și iernează în vestul, centrul și
sudul Eurasiei până în Africa de nord. Păsările încep migrația spre sud în lunile septembrie-octombrie
ÎN
și părăsesc teritoriile de iernat începând cu luna februarie. Hrănirea se desfășoară pe timpul zilei la
nivelul solului, precum și în copaci și garduri vii, adesea în stoluri mici. Reproducerea începe la vârsta
de un an. La fel ca și alți membri ai familiei sturzilor și cocoșarii sunt monogami și teritoriali, ambele
LU
sexe apărâ ndu-și teritoriul. Ulterior unui dans nupțial efectuat de mascul în care acesta fugărește
femela, un cuib îndesat este construit din rămurele, rădăcini și noroi, de obicei amplasat la încheietura
unei crengi în copac. Cuibărește în colonii de aproximativ 10-20 de perechi. Populația cuibăritoare
C
europeană este foarte mare de 14.000.000-24.000.000 de perechi și s-a păstrat stabilă în ultimele
R
decenii
U
Specia beneficiază de măsurile agro-mediu care încurajează agricultura prietenoasă cu mediul

natural, atât în teritoriile de cuibărit cât și în cele de iernat, asigurând astfel o sursă adecvată de hrană
și habitat propice de cuibărit.
Turdus torquatus / Mierlă gulerată

Familia Turdidae
115
Specia se întâlnește în turbării deschise și zone muntoase cu stâncărie, arbuști și arbori de
conifere. Se hărnește cu nevertebrate, semințe, fructe de pădure și ocazional șopârle mici.
Longevitatea în sălbăticie este de 2 ani. Specia are o distribuție dispersată în Europa. Majoritatea
populațiilor iernează în bazinul Mediteraneean până în nordul Africii. Migrația de toamnă începe
târziu în lunile august-septembrie și revin în teritoriile de cuibărit în lunile martie-aprilie ale anului
următor. Se hrănește pe timp de zi la nivelul solului sau în copaci și arbuști. Populația cuibăritoare
europeană este mare de 310.000-670.000 de perechi. În ciuda declinului din perioada 1990-2000,
multe din populațiile principale au rămas stabile în acest timp.
D

Specia este vulnerabilă la pierderea habitatului ca rezultat al defrișărilor din zonele de iernat,
O
precum și vânătoarea în timpul migrației

C
Turdus viscivorus / Sturz de vâsc

U
Familia Turdidae
M
Specia se întâlnește în păduri deschise, terenuri agricole, parcuri și grădini. Se hrănește cu

insecte, viermi și melci pe parcursul anului, iar în perioada de iarnă cu fructe de pădure. Cuibărește în
EN
tot cuprinsul Europei. Păsările din sudul și vestul Europei tind să fie sedentare, dar populațiile nordice
și estice migrează spre sudul Europei în sezonul de toamnă. Migrația începe din august, păsările
revenind în teritoriile de cuibărit încă din februarie. Este o specie diurnă care se hrănește atât la
T
nivelul solului cât și în copaci și tufișuri. Populația cuibăritoare europeană este foarte mare de
3.000.000-7.400.000 de perechi. Specia a suferit un declin în unele zone de distribuție dar acest aspect
ÎN
a fost compensat prin creșterea populației în alte zone.

Declinul este atribuit schimbărilor în practicile agricole. Reducerea numărului de nevertebrate
LU
este cauzată de creșterea utilizării pesticidelor, iar zonele de cuibărit se pierd datorită îndepărtării
copacilor și gardurilor vii. Măsurile agro-mediu trebuie să încurajeze agricultura prietenoasă cu
C
mediul natural.
R
Mamiferele
U
În Parcul Natural Apuseni şi ROSCI0002 Apuseni au fost identificate până în prezent

un număr de peste 45 specii de mamifere.
Fauna pădurilor cuprinde specii comune făgetelor şi molidişurilor montane, la care se
adaugă capra neagră Rupicapra rupicapra, care a fost colonizată în bazinul superior al
Crişului Pietros – Valea Boghii. Astăzi, este prezentă şi în Groapa Ruginoasă, Cetăţile
Ponorului, Scăriţa.
116
Fauna de mamifere mari este bine reprezentată, prin populaţii consolidate de lup
Canis lupus, râs Lynx lynx, pisica sălbatică Felis silvestris, urs Ursus arctos, căprior
Capreolus capreolus, cerb comun Cervus elaphus, mistreţ Sus scrofa, etc.
Rezultatele evaluărilor efectuate de personalul propriu în colaborare cu gestionarii
fondurilor cinegetice şi prin colaborare în proiecte precum „Life Connect Carpathians” au
evidenţiat că în Parcul Natural Apuseni trăiesc un număr de aproximativ 26 lupi Canis lupus.
Acest număr reprezintă numărul optim care poate exista pe suprafaţa Parcului Natural
Apuseni, luând în considerare repartiţia habitatelor preferate şi biologia speciei. Este
D
semnalată, în judeţul Cluj, prezenţa a două grupuri de 10 şi respectiv 5 lupi, iar în judeţele
O
Bihor şi Alba câte un haitic, format din 6 şi respectiv, 5 lupi. Concluziile monitorizării speciei
arată că se menţine gradul de conservare B/bun, habitatele forestiere preferate având grade de
C
conservare de tip A/excelent sau B/bun.

U
În mod similar, se poate considera o populaţie bine reprezentată şi pentru râs Lynx
M
lynx, existând pe suprafaţa Parcului Natural Apuseni un număr de 20 râşi: 8 în judeţul Cluj, 4
în Bihor şi 8 în judeţul Alba, avînd un grad de conservare B/bun. Monitorizarea acestei specii
EN
se va extinde, rezultând o imagine mai amplă a ecologiei populaţiei de Lynx lynx şi a

arealului utilizat de acesata în Parcul Natural Apuseni şi siturile Natura 2000 conexe.
Monitorizările realizate pentru ursul brun Ursus arctos, au scos în evidenţă existenţa a
T
doar 21 de exemplare, un număr considerat de specialişti ca fiind cu mult sub capacitatea de

ÎN
suport a ecosistemelor preferate de acest mamifer. Efectivul de urs brun este distribuit astfel:
7 exemplare în judeţul Bihor, 12 exemplare în judeţul Cluj şi 2 exemplare în judeţul Alba.
Acest lucru este alarmant, deoarece populaţia de Ursus arctos din Apuseni are un grad de
LU
izolare mai mare faţă de alte populaţii din Carpaţi. Cu toate că specia nu figurează în
Formularul Standard al ROSCI 0002 Apuseni, este necesară continuarea studierii acestei
C
populaţii de Ursus arctos, cu preponderenţă pentru înţelegerea gradului de izolare, a

coridoarelor de conexiune cu alte populaţii de urs din perimetrul Carpaţilor, a capacităţii de
R
suport a şi a ofertei de bază trofică a habitatelor.

U
Vidra Lutra lutra, a fost semnalată în Parcul Natural Apuseni prin existenţa câtorva
familii pe cursul râurilor Someşul Cald, Gârda Seacă, Crişul Pietros şi pe pârâul Beliş. Se
realizează acţiuni de monitorizare de către personalul administraţiei Parcului Natural Apuseni
pe sectoarele de râu unde specia a fost semnalată, înregistrându-se un efectiv aproximativ de
10 exemplare, datele colectate sunt introduse în baza de date şi constatându-se că atât specia,
cât şi habitatele preferate de aceasta îşi menţin gradul de conservare de tip B/grad de
conservare bun, urmând ca monitorizarea speciei să se extindă şi în alte locaţii.
117
Mamiferele mici rozătoare sunt reprezentate de 10 specii, unele dintre ele au o
importanţă deosebită, fiind listate în Directiva Habitate 92/43/EEC: şoarecele scurmător
Clethrionomys glareolus, şoarecele de câmp Microtus arvalis, şoarecele de pământ M.
agrestis, şoarecele de casă Mus musculus, şoarecele gulerat Apodemus flavicollis, şoarecele
dungat A. agrarius, şoarecele de pădure A. sylvaticus, veveriţa Sciurus vulgaris, Benedek et.
al., 2005.
Cercetări privind evaluarea distribuţiei, a mărimii populaţiilor precum şi statutul
speciilor de pârşi, Ordinul Rodentia, Familia Gliridae, au pus în evidenţă prezenţa cu
D
certitudine a două specii: pârşul de alun Muscardinus avellanarius, Directiva Habitate

O
92/43/EEC şi pârşul mare Myoxus glis.

Mamiferele mici insectivore, sunt bine reprezentate, în Parcul Natural Apuseni fiind
C
identificate până în prezent un număr de 8 specii, excluzând dintre acestea liliecii: chiţcanul
U
comun Sorex araneus, chiţcan pitic S. minutus, chiţcan de munte S. alpinus, chiţcan de apă
M
Neomys fodiens, chiţcan de mlaştină N. anomalus, chiţcan de câmp Crocidura leucodon,

cârtiţa Talpa europaea, ariciul Erinaceus concolor, Benedek et. al., 2005.
EN
Din cele 29 specii de lilieci identificate în ţara noastră, 19 se găsesc în fauna Parcului
Natural Apuseni şi a siturilor Natura 2000 conexe. Conform Cărţii Roşii a Vertebratelor din
România, 2 specii de lilieci: Myotis dasycneme şi Myotis daubentonii sunt considerate critic
T
periclitate, alte 8 specii sunt periclitate, iar alte 6 sunt vulnerabile, Botnariuc&Tatole, 2005.
ÎN
Şase specii care au fost întâlnite în Parcul Natural Apuseni sunt considerate prioritate
naţională mare, iar 9 dintre acestea se regăsesc pe Anexa II a Directivei Habitate 92/43/EEC.
Mai multe peşteri prezintă o importanţă deosebită şi datorită populaţiilor de lilieci pe
LU
care le adăpostesc, Lup, Nicoară, 2005; Borda, 1998/1999, 2002, baza de date a Asociaţiei
pentru Protecţia Liliecilor din România: liliacul mare cu potcoavă Rhinolophus
C
ferrumequinum, liliacul mic cu potcoavă Rh. hipposideros, liliacul mediteranean cu potcoavă

Rh. euryale, liliacul comun Myotis myotis, liliacul comun mic M. blythii, liliacul lui Natterer
R
M. nattereri, liliacul lui Brandt M. brandtii, liliacul cu mustăţi M. mystacinus, liliacul cu

U
urechi mari M. bechsteinii, liliacul cărămiziu M. emarginatus, liliacul de apă M. daubentonii,

liliacul de iaz M. dasycneme, liliacul de amurg Nyctalus noctula, liliacul pitic Pipistrellus
pipistrellus, liliacul pigmeu P. pygmaeus, liliacul urechiat brun Plecotus auritus, liliacul
urechiat gri P. austriacus, liliacul cârn Barbastella barbastellus, liliacul cu aripi lungi
Miniopterus schreibersii.
Peşterile cele mai importante din punct de vedere chiropterologic, adăpostind colonii
mari de iernare/hibernacule sau colonii de maternitate, sunt următoarele: Peşterile din Valea
118
Sighiştelului: Măgura, Coliboaia, Corbasca, Drăcoaia, Faţa Pietrei, Cornii, Fânaţe, Onceasa,
Fagului, Humpleu, Poarta lui Ionele, Zgurăşti, Coiba Mare, Oilor, Biserica Scochii, Şura
Boghii, Ponorul Cuciulat, Fânaţe, Vârseci, de la Fântâna Rece, Av. din faţa Răchitei, Neagră,
de la Iezere, Cerbului, cu Ceaţă, Vârfuraşul, Moloh, Honu, etc.
D
O
C
U
M
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
119
Tabelul nr. 2.3.2.g
Speciile de mamifere pentru care a fost desemnat ROSCI 0002 Apuseni
D
Anexa din Anexa din
Abundenţa
O
Nr. Cod Natura Grad de
Specia Denumire comună Directiva O.U.G. nr.
crt. 2000 populaţiei conservare
Habitate 57/2007
C
Liliac mare cu
1 Rhinolophus ferrumequinum 1304 II 3,4 Prezentă Bun
U
potcoavă
Liliac mic cu
M
2 Rhinolophus hipposideros 1303 II 3,4 Prezentă Bun
potcoavă
Liliacul cu potcoavă
EN
3 Rhinolophus blasii 1306 II 3,4 - -
al lui Blasius
Liliac mediteranean
4 Rhinolophus euryale 1305 II 3,4 Prezentă Bun
cu potcoavă
T
5 Myotis myotis Liliac comun 1324 II 3,4 Prezentă Bun
ÎN
6 Myotis blythii Liliac comun mic 1307 II 3,4 Prezentă Bun
7 Miniopterus schreibersii Liliac cu aripi lungi 1310 II 3,4 Relativ Comună Bun
8 Myotis emarginatus Liliac cărămiziu 1321 II 3,4 Prezentă Bun
LU
9 Barbastella barbastellus Liliac cârn 1308 II 3,4 Prezentă Bun
10 Myotis bechsteinii Liliac cu urechi mari 1323 II 3,4 Prezentă Excelent
C
11 Canis lupus Lup 1352 II 3,4 Relativ Comună Bun
12 Lynx lynx Râs 1361 II 3,4 Foarte rară Bun
R
13 Lutra lutra Vidră 1355 II 3,4 Rară Bun
U
120
Luate în ansamblu, din cele peste 180 de specii de vertebrate, pe teritoriul Parcului
Natural Apuseni şi a ROSCI 0002 Apuseni au fost identificate un număr de 121 de specii
protejate, aflate pe diverse acte normative naţionale şi internaţionale, precum şi în Cartea
Roşie a Vertebratelor din România, Botnariuc, Tatole, 2005, menţionate în tabelul din anexa
nr. 15 la planul de management.
Astfel, în aria naturală protejată au fost identificate un număr de 22 specii de
vertebrate, cu excepţia păsărilor, listate atât în Anexa II din Directiva Habitate 92/43/EEC,
cât şi în Anexa 3 din O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea
D
49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

O
Din cei 20 taxoni enumeraţi în formularul standard al sitului Natura 2000 ROSCI0002
Apuseni, liliacul cu potcoavă al lui Blasius Rhinolophus blasii nu a fost identificat, fiind puţin
C
probabil să se întâlnească în aria naturală protejată, conform bazei de date a Asociaţiei pentru
U
Protecţia Liliecilor din România, iar specia Triturus vulgaris ampelensis - triton comun
M
transilvănean, nu este prezentă în Anexa II a Directivei Habitate 92/43/EEC.

Cu toate că sunt semnalate în Parcul Natural Apuseni, următoarele specii protejate:
EN
ursul Ursus arctos, liliacul de iaz Myotis dasycneme, ţiparul Misgurnus fossilis şi zvârluga
Cobitis taenia, prezente atât în Anexa II din Directiva Habitate 92/43/EEC, cât şi în Anexa 3
din O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu
T
modificările şi completările ulterioare, acestea lipsesc din formularul standard al sitului

ÎN
Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni.
2.3.3. Habitate si ecosisteme

LU
În linii generale, habitetele prezente în aria naturală protejată se pot grupa în

C
următoarele tipuri de ecosisteme terestre: forestiere, praticole, rupicole, de mlaştină, lande şi

tufărişuri, cu vegetaţie hidrofilă, carstice.
R
Habitatele de interes conservativ comunitar pentru care a fost declarat situl Natura
U
2000 ROSCI0002 Apuseni sunt în număr de 39. Dintre acestea, pentru 7 habitate nu a fost
confirmată prezenţa în aria naturală protejată de către literatura de specialitate, inclusiv cele
trei lucrări care descriu habitatele din România: Doniţă şi colab. 2005, Doniţă şi colab. 2006,
Gafta şi Mountford 2007 şi nici de studiile realizate în teren până la ora actuală.
Au fost identificate ca prezente 32 de tipuri de habitate în Parcul Natural Apuseni, la
care se adaugă încă un tip de habitat de interes conservativ comunitar care nu a fost enumerat
în Formularul Standard Natura 2000 al ROSCI0002 Apuseni, respectiv: 5130 – Formaţiuni de
121
Juniperus communis în zone sau pajişti calcaroase, rezultând un total de 33 tipuri de habitate
identificate în aria naturală protejată.
La acestea se adaugă încă 4 tipuri de habitate întâlnite în România, care nu au
corespondenţă în sistemul de clasificare Natura 2000, repspectiv: R3106- Tufărişuri sud-est
carpatice cu jneapăn Pinus mugo; R3119 – Tufărişuri de alun Corylus avellana; R5410 –
Mlaştini sud-est carpatice mezotrofe cu Carex echinata şi Sphagnum recurvum şi R6209 –
Comunităţi sud-est carpatice pe stânci calcaroase cu Asplenium trichomates ssp. quadrivalens
şi Poa nemoralis.
D
Şapte dintre cele 33 habitatele de interes conservativ comunitar sunt prioritare:

O
6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi;
6230* - Pajişti montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase;
C
7110* - Turbării active;

U
7220* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion);

M
8160* - Grohotişuri medio-europene calcaroase ale etajelor colinar şi montan;

91D0* - Turbării cu vegetaţie forestieră;
EN
91E0*- Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion

incanae, Salicion albae).
T
Descrierea tipurilor de habitate

ÎN
Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane

Cod Natura 2000 - 3220, cod România - R 5416, R 5418
Habitatul aparţine categoriei de ecosisteme cu vegetaţie higrofilă. Habitat fontinal, în
LU
lungul izvoarelor şi pâraielor, cu caracter hidrohigrofil. Stratul ierbos este bine dezvoltat,
înalt de 10 – 20 cm, dominante fiind Chrysosplenium alpinum şi Saxifraga stellaris, care
C
realizeazã o acoperire medie de 35–50%. În fitocenoze, speciile caracteristice Philonotis

seriata şi Caltha laeta realizeazã o acoperire de 50%. Prezenţa câtorva specii turbicole
R
precum: Carex nigra ssp. dacica, Carex echinata, Juncus filiformis şi Valeriana simplicifolia,
U
indică evoluţia sindinamicã a acestora către grupările vegetale ale ordinului Caricetalia
nigrae pe măsura accentuări procesului de turbificare. Stratul muşchilor înregistrează uneori
acoperiri mari, pânã la 50%, sau şi mai mari de până la 70% , în special cu Philonotis
seriata.
Asociaţii vegetale: Chrysosplenio alpini –Saxifragetum stellaris Pawl. et Walas1949, Syn.:
Philonotido-Saxifragetum stellaris Boşcaiu 1971, Epilobio anagallidifolii-Saxifragetum
alpini Rejmánek et Rejmánková 1979, Swertio punctate –Saxifragetum stellaris Coldea,
122
1995– 1996,1997, Philonotido – Calthetum laetae, Krajina 1933, Coldea 1991, Syn.:
Calthetum laetae Krajina 1933,Calthetum palustris Borza 1963 n.n.
Răspândire: pe malurile râurilor montane din M-ţii Bihor: Arieş, Beliş, Crişul Pietros, Albac,
Someşul Cald etc., în etajele alpin inferior şi subalpin, Cetăţile Rădesei
Suprafaţa aproximativă: 760ha
Grad de conservare: Bun
Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane

D
Cod Natura 2000 – 3230, cod România - R4415

O
Habitatul aparţine categoriei de ecosisteme cu vegetaţie higrofilă; fitocenoza este

instalatã primar, ca o grupare pionierã şi este edificată de specii mezoterme, mezo-higrofile şi
C
higrofile în proporţie mare, iar speciile ierboase pot fi şi eutrofe, în special după revărsări.
U
Stratul arbustiv este dominat de Myricaria germanica în proporţii diferite, fiind asociat cu
M
Salix purpurea. Sporadic, apar exemplare juvenile de Alnus glutinosa, Alnus incana, Fagus
sylvatica. Acoperirea stratului este de 40–75%, iar înãlţimea variazã între 0,50–2,50 m.
EN
Stratul ierburilor are o dinamică foarte activă, fiind frecvent distrus de viituri, de aceea are o
acoperire variabilã de 20–50%, cu înţelenire redusă. Agrostis stolonifera, Festuca pratensis şi
Dactylis glomerata sunt cele mai abundente graminee, împreunã cu Trifolium pratense,
T
Lysimachia nummularia, Lycopus europaeus, Tussilago farfara, Aegopodium podagraria,

ÎN
Glechoma hederacea şi Ranunculus repens. Înălţimea stratului de graminee ajunge la 0,50–

0,75 m, existând un al doilea strat, inferior, la 0,20 cm.
Rom. Hab.:R4415 Tufărişuri dacice de cătină mică Myricaria germanica
LU
Asociaţii vegetale: Salici purpureae –Myricarietum Moor 1958 Syn.: Myricario-

Epilobietum Ardelean 1981
C
Răspândire: intrazonal pe văi, în Carpaţii Occidentali, în etajul nemoral al gorunului şi

fagului, prezenţă incertă
R
Suprafaţa aproximativă:7.59 ha
U
Vegetaţie lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane

Cod Natura 2000 – 3240 , cod România – R4417
Nu este prezent, conform cu N. Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din România, Ed. Tehnica
Silvică
123
Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetaţie de Ranunculion
fluitantis şi Callitricho-Batrachion
Cod Natura 2000 – 3260, cod România – R2208
Habitatul aparţine categoriei de ecosisteme cu vegetaţie higrofilă. Habitat existent de-
a lungul şi pe cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie submersă
sau natantă din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion şi nivel scăzut al apei în
timpul verii, sau muşchi acvatici. Plante caracteristice: Ranunculus trichophyllus, R. fluitans,
R. peltatus, R. penicillatus subsp. penicillatus, R. aquatilis, Myriophyllum spp., Callitriche
D
spp., Sium erectum, Zannichellia palustris, Potamogeton spp., Fontinalis antipyretica.

O
Acest habitat este uneori asociat cu comunităţile de Butomus umbellatus de pe maluri.

Este important să se ţină cont de acest aspect în procesul de selecţie a siturilor de importanţă
C
comunitară.
U
Asociaţii vegetale: Ranunculetum aquatilis, Sauer 1947, Géhu 1961; Hottonietum palustris
M
Tüxen 1937; Callitrichetum palustris, Dihoru 1975, Burescu 1999.

Răspândire: Malurile şi albiile râurilor montane Arieş, Beliş, Crişul Pietros, Albac, Someşul
EN
Cald etc.
R 2208 Comunităţi danubiene cu Rallus aquatilis şi Hottonia palustris. Conform cu
descrierea habitatului corespondent după clasificarea românescă, acest habitat nu există în
T
Parcul Natural Apuseni, conform cu N. Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din România, Ed.
ÎN
Tehnica Silvică.
Suprafaţa aproximativă: 760 ha
Grad de conservare:Bun
LU
Tufărişuri uscate europene

C

Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor de lande şi tufărişuri, prezent pe substrat
R
silicios, acidofil; fitocenoza este edificată de specii oligo-mezoterme, xeromezofile,

U
oligotrofe, acidofile. Specia edificatoare Calluna vulgaris este de regulă pionieră, realizând o
acoperire variabilă, de la 35–75% şi ajungând la o înălţime între 20–100 cm. Se asociază în
Carpaţi, alături de Vaccinium myrtillus şi Vaccinium vitis-idaea, cu specii carpato-balcanice
(Bruckenthalia spiculifolia, Campanula abietina, Campanula serrata, Scorzonera rosea şi
Viola declinata) şi, ca urmare, formează o grupare vegetalã diferită de cea central europeanã
– subas. Bruckentalietosum. Speciile dominante herbacee sunt: Nardus stricta, Festuca rubra,
Anthoxanthum odoratum, Agrostis capillaris, Luzula luzuloides. Se mai asociază cu tufe rare
124
de Juniperus sibirica şi câteva dicotiledonate herbacee:Lotus corniculatus, Hieracium
pilosella, Potentilla erecta, Hypericum maculatum, Veronica officinalis.
Asociaţii vegetale:Vaccinio – Callunetum vulgaris Bük. 1942., Syn.: Nardo – Callunetum
Csürös 1964, Agrosteto –Callunetum Resmeriţă et Csürös 1966, Arnica montana – Calluna
vulgaris ass.Ghişa et al. 1970.
Răspândire: Creasta Cârligaţi - Valea Rea, Valea Stanciului, parţial, Piatra Arsă – Valea
Feredeu
D
Grad de conservare: Excelent

O
Tufărişuri sud-est carpatice de jneapăn (Pinus mugo) în mlaştini oligotrofe de

C
Sphagnum
Cod Natura 2000 – , cod România – R3106
U
Habitatul aparţine ecosistemelor de lande şi tufărişuri. Fitocenoza este edificată de

M
specii boreale, oligotrofe, mezo-oligoterme, higrofite–mezo-higrofite, acidofile. Se dezvoltă

la altitudini de 1000–1050 m, în zone montane depresionare, formate din roci: magmatice,
EN
gresii şi conglomerate, acide, pe soluri: de tipul histiosolurilor, oligotrofe-mezotrofe şi cu

aciditate ridicată, pH = 3,8–4,5. Stratul arbuştilor este edificat de Pinus mugo monodominant,
este însoţit de specii subarbustive la 30-40 cm înălţime, mai abundent fiind Vaccinium
T
myrtillus, urmat de Vaccinium vitis-idaea, alte ericacee prezente fiind speciile relictare
ÎN
Oxycoccus microcarpus, Empetrum nigrum, Andromeda polyfolia, Oxycoccus palustris.

Stratul ierburilor este reprezentat de Eriophorum vaginatum, Carex pauciflora, Melampyrum
sylvaticum. Stratul muscinal este dominat de Sphagnum russowii şi Sphagnum capillifolium
LU
alături de care se dezvoltă Polytrichum strictum. Are valoare conservativă mare, habitatele
sunt periclitate antropic.
C
Asociaţii vegetale: Pino mugo –Sphagnetum Kästner et Flössner 1933, Syn.:Vaccinio –

Pinetum mugi sphagnetosum Pop et al. 1987 non Hadác 1956.
R
Răspândire: M-ţii Bihor, în mlaştinile din etajul boreal, reprezentând limita estică în Europa,
U
Molhaşul mare de la Izbuc, conform cu N. Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din România
Tufărişuri alpine şi boreale

Cod Natura 2000 – 4060, cod România – R 3108
Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor de tufărişuri. Fitocenoza este edificată mai
ales de specii arcto-alpine şi circumpolare, speciile carpatice fiind bine reprezentate. Sunt
specii oligoterme, mezo-xerofile, oligotrofe, acidofile. Edificatorul fitocenozei este Juniperus
125
sibirica/J. nana, care realizează asociaţii primare în etajul subalpin, dar se instalează şi
secundar, după defrişarea molidişurilor, în etajul boreal. Stratul arbustiv are o acoperire de
80–100%, cel al ierburilor şi semiarbuştilor 10–15% şi se diferenţiază un strat muscinal de 5–
15%. Stratul arbustiv este dominat de Juniperus sibirica însoţit sporadic de Pinus mugo,
Alnus viridis, Betula pendula, Pinus cembra, Picea abies. Înălţimea stratului este de 50–60
cm, deasupra căruia se ridică speciile de arbori. Stratul ierburilor şi semiarbuştilor este
dominat de: Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis-idaea, Deschampsia caespitosa, Luzula
sylvatica, Luzula luzuloides, Festuca supina, Nardus stricta; se diferenţiază la mică înălţime
D
sub cel dominant. Stratul muscinal este alcătuit din: Dicranum scoparium, Hylocomium
O
splendens, Polytrichum juniperinum, Pleurozium schreberii. Biomasa ajunge, la stratul

subarbustiv, la valori medii de 1,23 t şi se apreciază că ea reprezintă 15% din biomasa
C
jnepenişurilor din zonă. Aceste habitate au valoare conservativă mare, dar sunt periclitate
U
antropic.
M
Asociaţii vegetale: Campanulo abietinae– Juniperetum Simon 1966, Syn.: Juniperetum

nanae Soó 1928, Juniperetum sibiricae Raþiu 1965 Vaccinio-Juniperetum communis Kovács
EN
1979, Junipereto- Vaccinietum Puşcaru et al. 1956 n.n..

Răspândire: Creasta Cârligaţi - Valea Rea
T

ÎN
Formaţiuni de Juniperus communis pe tufărişuri sau pajişti calcaroase

Nu este menţionat în Formularul Standard al ROSCI0002 Apuseni
LU
Cod Natura 2000 – 5130 , cod România –

Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor de lande şi tufărişuri. Nu este menţionat în
C
Formularul standard Natura 2000 al ROSCI 0002 – Apuseni. Este reprezentat de formaţiuni
de Juniperus communis din zona de câmpie până în etajul montan. Acestea corespund în
R
principal unor stadii fitodinamice ale succesiunilor din următoarele tipuri de vegetaţie:
U
a. în general, pajişti calcifile mezofile sau xerofile, sărace în nutrienţi, păşunate sau
abandonate, din Festuco-Brometea şi Elyno-Seslerietea.
b. mai rar, lande din Calluno vulgaris-Ulicetea minoris.
Plantele caracteristice sunt: Juniperus communis, Crataegus spp., Rosa spp., Prunus spinosa.
Pentru a. specii tipice pentru Festuco-Brometea şi Elyno-Seslerietea.
Pentru b. Calluna vulgaris, Vaccinium myrtillus, Empetrum nigrum, Deschampsia flexuosa,
Nardus stricta.
126
Asociaţii vegetale: Nu există asociaţii vegetale specifice acestui habitat, ci doar grupări sub
formă de rarişti de ienupăr, care corespund unor stadii dinamice ale succesiunilor secundare.
Răspândire: Versanţii sudici şi vestici al crestei Cârligaţi - Fântâna Rece – Bohodei
Tufărişuri de alun Corylus avellana

Cod Natura 2000 – , cod România – R3119
Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor de lande şi tufărişuri, la altidudini cuprinse
între 600-1000 m, pe versanţi cu înclinare mijlocie din zona colinară şi montană, formaţi din
D
roci calcaroase sau acide şi soluri de tipul euricambosolurilor, districambosolurilor,

O
criptopodzolurilor, cu regim hidric normal. Fitocenozele se instalează în mod secundar, după

tăierea păduilor de gorun, la limita cu cele de fag şi în făgete, dar şi la liziera pădurii sau între
C
culturi. Speciile componente ale habitatului sunt, în majoritate eurasiatice, continental-

U
europene, mezotermofile, mezofile, eutrofe, slab acidofile. Substratul arbustiv este dominat
M
de Corylus avellana în cea mai mare măsură, alături de el întâlnindu-se Crataegus monogyna,
Rosa canina sau Prunus spinosa, Frangula alnus sau Alnus glutinosa, Alnus incana, Populus
EN
tremula, cu participare redusă sau alte caracteristici staţionale. În stadii intermediare, stratul
ierburilor, alcătuit din specii forestiere:Brachypodium sylvaticum, Poa nemoralis,
T
Melampyrum bihariense, Mellitis grandiflora, Digitalis grandiflora, Salvia glutinosa,

Cynanchum vincetoxicum, Aegopodium podagraria, completează suprafeţele dintre tufe.
ÎN
Habitatul are valoare conservativă redusă, reprezentând stadii succesionale antropizate.

Asociaţii vegetale: Coryletum avellanae Soo 1927, Syn.:Rubo-Coryletum auct. rom. non
Oberd. 1957.
LU
Răspândire: Valea Sighiştelului, Valea Aleului, în etajul nemoral, al pădurilor de gorun-fag.

C
Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifite din Alysso- Sedion albi
Cod Natura 2000 – 6110*, cod România – R3503
R
Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor praticole, este alcătuit din comunităţi de

U
ierburi scunde, rare, alcătuind pajişti slab închegate pe suprafeţe de roci nude sau sfărâmături
de roci (grohotişuri de platou şi versant, pietrişuri din albiile ravenelor sau de la gurile de
vărsare ale acestora etc). Rocile sunt întotdeauna calcaroase sau conglomeratic-calcaroase, ori
de natură bazaltică. Vegetaţia care se instalează pe aceste tipuri de substrat este reprezentată,
în principal, din plante anuale cum sunt: Vulpia myuros, Trifolium arvense, Scleranthus
annuus, Sedum acre, Aira elegans, Filago arvensis, Sagina procumbens, şi perene Poa
bulbosa, Alyssum petraeum, Petrorhagia saxifraga. Acestea realizează etajul superior al
127
vegetaţiei, care are 15–20 cm înălţime. Cel de al doilea etaj, cel inferior, este foarte slab
reprezentat şi este format din: Sedum hispanicum, S. acre, Veronica verna, Thymus
pulegioides, Erophila verna, Syntrichia ruralis, Racomitrium canescens etc.
Asociaţii vegetale: Sedo – Petrorhagietum saxifragae Roman 1974, Alysso petraei – Sedetum
hispanici Schneider-Binder 1971.
Răspândire: Valea Sighiştelului, Valea Crăiasa, Valea Aleului, Valea Albacului, Valea
Arieşului
Suprafaţa aproximativă: 1,52 ha
D

O
Pajişti boreale şi alpine pe substrat silicios

C

U
Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor praticole, este prezent din etajul boreal, al
M
molidului. până în cel subalpin, pe substrat umed acid. Habitat primar, cu caracter xerofil-
oligoterm edificat pe humosiosoluri acide cu pH = 4,2–4,5 şi foarte sărace în elemente
EN
nutritive, formate pe gresii, conglomerate. Apare pe versanţi slab-puternic înclinaţi, cu

expoziţii variate, expuse vânturilor. Stratul ierbos este format din: specii caracteristice şi
edificatoare precum Oreochloa disticha şi Juncus trifidus care se găsesc, de cele mai multe
T
ori, în raporturi de codominanţã pe suprafeţele cu expoziţie nordică, în timp ce pe platouri

ÎN
domină Juncus trifidus, Oreochloa disticha fiind sporadică. A fost descrisă subasociaţia:
bucegicum Beldie 1967, care este mai săracă în specii şi se caracterizează prin lipsa speciei
Oreochloa disticha. Stratul muscinal este reprezentat de: Polytrichum alpinum, Polytrichum
LU
juniperinum, Dicranum scoparium. Stratul lichenilor: Cetraria islandica, Thamnolia

vermicularis.
C
Asociaţii vegetale: Oreochloo – Juncetum trifidi Szafer et al. 1927, Syn.: Juncetum trifidi
Buia et al. 1962; Rhododendro – Juncetum trifidi Resmeriţă 1975; Junceto trifidi –
R
Vaccinietum Resmeriţă 1975.

U
Răspândire:Versanţii sudici şi vestici al crestei Cârligaţi - Fântâna Rece – Bohodei

Pajişti calcifile alpine şi subalpine

Cod Natura 2000 – 6170, cod România – R3401, R3611
128
Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor praticole Se instalează pe un relief format
din stânci calcaroase, brâne, versanţi diferiţi, însoriţi sau cu expoziţie nordicãă pe substrat
calcaros, acoperit de soluri de tip rendzine, cu conţinut bogat de carbonat de calciu şi grad
ridicat de saturaţie în baze, cu o reacţie neutră, pH = 6,8–7. Este un habitat mezoterm-heliofil,
compoziţia sa floristică cuprinde un grup ridicat de specii relictare termofile. Stratul ierbos
este format din grupări în care domină Sesleria rigida ssp. haynaldiana şi Carex
sempervirens, alături de care, în diferite masive muntoase, pot să fie codominante alte specii
precum: Saxifraga marginata şi Sesleria heufleriana. Speciile componente, în majoritatea lor,
D
sunt aceleaşi ca şi la celelalte asociaţii din alianţa Festuco saxatilis-Seslerion bielzii, cu

O
deosebirea că, alături de elementele caracteristice xerofile şi termofile, se întâlnesc şi o seamă

C
de specii mezofile cum sunt: Geranium coeruleatum, Astragalus frigidus, Centaurea

pinnatifida. Se remarcă prezenţa a numeroase endemite carpatice în structura acestor
U
fitocenoze. Nucleul central al grupãrilor este constituit de specii caracteristice ordinului

M
Seslerietalia, precum: Carex sempervirens, Galium anisophyllum, Saxifraga moschata, Dryas

octopetala, Helianthemum alpestre, Euphrasia salisburgensis. Pe lângă cele două specii
EN
codominante, Sesleria heufleriana şi Carex sempervirens, un rol important, în compoziţia

floristică a fitocenozelor respective, îl deţin speciile daco-balcanice caracteristice alianţei
Festuco saxatilis- Seslerio bielzii. Are o valoare conservativă mare, fiind un habitat endemic.
T
Asociaţii vegetale: Seslerio haynaldianae – Caricetum sempervirentis Puşcaru et al.1956,

ÎN
Syn.: Seslerietum haynaldianae sempervirentis Puşcaru et al. 1950,1956; Seslerietum rigidae

retezaticum Csûrös et al.1956; Seslerietum rigidae biharicum Csûrös 1963, Resmeriţã 1965;
Seslerio haynaldianae – Saxifragetum rochelianae Boşcaiu 1971,Syn.: Seslerietum rigidae
LU
retezaticum Csürös 1956; Seslerio rigidae – Saxifragetum rochelianae Gergely 1967;

Seslerio heuflerianae – Caricetum sempervirentis Coldea 1984, Syn.: Seslerietum
C
heuflerianae auct. rom..

Răspândire:Pietrele Albe, Cheile Ordâncuşii (parţial), Poiana Onceasa, parţial, Poiana Şesul
R
Gârzii, zona Bătrâna Călineasa

U
Pajişti panonice de stâncării Stipo – Festucetalia pallentis

Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor praticole, se dezvoltă pe versanţi abrupţi,
pante puternic înclinate cu expoziţii diferite, ocupând calcarele din zona colinară şi etajul
129
montan inferior, la altitudini cuprinse între 150-900 m. Habiatul apare în toate arealele
calcaroase din jurul şi din interiorul Bazinului Panonic, în România fiind foarte răspândit în
Apuseni şi M-ţii Banatului. Pajiştile de stâncãrii calcaroase sunt alcãtuite din specii saxicole
ce se dezvoltã în crăpături de stânci, poliţe, terenuri calcaroase. Principalele specii
componente sunt: Sesleria heufleriana, Alyssum petraeum, Athamantha turbith ssp.
hungarica, Helictotrichon decorum, Campanula divergens, Dianthus spiculifolius, Seseli
libanotis, Minuartia setacea ssp. banatica, Poa nemoralis, Peucedanum austriacum, Thymus
comosus. Marea majoritate a speciilor sunt de talie medie 30–45 cm şi formeazã un singur
D
etaj. Cele câteva specii repente, cum sunt: Alyssum repens ssp. transsilvanicum, Thymus
O
comosus, Euphrasia salisburgensis, Draba lasiocarpa, sunt rare şi nu întocmesc un etaj

Asociaţii vegetale: Helianthemo cani – Seslerietum heuflerianae, Borza 1959, Popescu et
C
Sanda 1992.
U
Răspândire:Valea Galbenei, Vârful Tătăroaia, Platoul Bătrâna – Călineasa

M
EN
Pajişti uscate seminaturale şi faciesuri cu tufărişuri pe substrat calcaros Festuco – Brometalia

Cod Natura 2000 – 6210*, cod România – R 3404, R 3408, R 3418
T
Nu este prezent, conform cu descrierea habitatelor corespondente după clasificarea

ÎN
românescă: R 3404, R 3408, R 3418, în conformitate cu N. Doniţă şi colab. 2005, Habitatele

din România, Ed. Tehnica Silvică şi D. Gafta şi J.O. Mountford 2007. Manual de interpretare
a habitatelor din România
LU
Pajişti montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase

C
Cod Natura 2000 – 6230*, cod România – R3608, R3609

Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor praticole, se dezvoltă pe substrat diferit
R
sau acid, soluri de tipul disticambosoluri, cu profil scurt şi saturate în baze, 20–25% şi pH =
U
4–4,5 sau spodisoluri cu profil scurt, sărace în baze, 5–10%, slab aerate şi acide pH = 3,6–
4,5. Poate fi un habitat mesofil şi mesohigrofil, de pajişte secundară dezvoltată în urma
defrişării pădurilor de molid sau unul oligotrof, xerofil, acidofi. Stratul arbustiv este foarte
redus; în pajişti pătrund specii arbustive, dintre care: Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis-
idaea. Stratul ierbos este dominant, speciile caracteristice Scorzonera rosea şi Campanula
abietina definesc caracterul regional al grupării. Specia edificatoare Festuca nigrescens
realizeazã o acoperire cuprinsã între 35–85%. În structura floristicã sunt prezente numeroase
130
specii mezofile, caracteristice pentru Arrhenatheretea. Specia Nardus stricta are o constanţă
ridicată şi o acoperire între 5–10%. Sau stratul ierbos poate fi reprezentat prin specia
caracteristică carpato-balcanică Viola declinata care are o acoperire redusă, mai ales în
grupãrile unde Nardus stricta are o acoperire de pânã la 95%, este monodominantă şi
numărul de specii din compoziţia floristică este foarte mic, specia Festuca nigrescens avînd
constanţă ridicată, dar cu o acoperire de până la 5%. Au fost descrise subasociaţia typicum,
care este întâlnită în etajul montan superior, cu numeroase specii caracteristice pentru
Caricetalia curvulae şi subasociaţia Festucetosum airoidis Coldea 1987, prezentă în etajul
D
subalpin, cu numeroase specii microterme şi cu diferenţialele ecologice Festuca supina,

O
Agrostis rupestris şi Avenula versicolor. Stratul muşchilor este redus, iar numărul de specii
C
mic, reprezentat, mai ales prin: Polytrichum commune, Polytrichum juniperinum, Dicranum
scoparium, Pleurozium schreberi, Hylocomium splendens.
U
Asociaţii vegetale: Scorzonero roseae – Festucetum nigricantis, Puşcaru et al. 1956, Coldea
M
1978, Syn.: Festucetum rubrae fallax Puşcaru et al. 1956, Festucetum rubrae montanum
Csürös et Resmeriţã 1960. Violo declinatae – Nardetum Simon 1966, Syn.: Nardetum strictae
EN
montanum Resmeriţã et Csürös 1963, Nardetum strictae alpinum Buia et al. 1962, Nardetum
alpigenum austro –carpaticum Borza 1959.
Răspândire:Micău, Cârligaţi, Pietrele Albe
T
Suprafaţa aproximativă:7,6 ha
ÎN
Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae)

LU
Cod Natura 2000 – 6410 , cod România – R3710, R3711

Nu este prezent, conform cu N. Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din România, Ed. Tehnica Silvică
C
Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel

R
montan şi alpin
U
Cod Natura 2000 – 6430 , cod România – R33710, R3711

Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor praticole, este un habitat alcătuit din
comunităţi de plante ierboase foarte înalte, diverse din punct de vedere al compoziţiei
speciilor. Se instalează pe văi abrupte, jgheaburi şi hornuri umbrite, în lungul şi pe flancurile
pâraielor sau a depresiunilor largi din pădure, pe substrat geologic diferit şi soluri coluviale
umede, bogate în pietriş şi bolovăniş fixat, rendzine şi soluri coluviale umede bogate în
humus. Stratul arbustiv este redus; menţionăm: Alnus viridis, Salix silesiaca. Stratul ierbos
131
este dominant, specia Doronicum austriacum prezintă o frecvenţă mare, mai sunt prezente
numeroase elemente carpatice şi dacice ca: Heracleum carpaticum, Heracleum sphondylium
ssp. transsilvanicum, Poa delyii, Phyteuma vagneri, Achillea distans, care definesc aceste
grupări regionale. De asemeni, asociaţia cuprinde buruienişuri caracterizate prin prezenţa
constantă şi adesea abundentă a speciei Telekia speciosa, care formează pâlcuri constante. În
stratul ierbos specii codominante sunt: Filipendula ulmaria, Petasites albus, Chaerophyllum
hirsutum. Au fost descrise subasociaţiile typicum Coldea 1990 şi petasitetosum albae, Beldie
1967, Coldea 1990. Stratul muşchilor este redus, numărul de specii fiind mic; poate fi
D
menţionat Polytrichum commune

O
Asociaţii vegetale:Adenostylo-Doronicetum austriaci Horvat 1956, Syn.: Adenostyletum

alliariae banaticum Borza 1946; Telekio-Petasitetum hybridi, Morariu 1967, Resmeriţă et
C
Raţiu 1974, Syn.: Petasitetum hybridi auct. Rom.; Aegopodio-Petasitetum hybridi auct. Rom.;
U
Telekio-Petasitetum albae Beldie 1967; Petasitetum albae Dihoru 1975; Petasiteto-

M
Telekietum speciosae Morariu 1967, Telekio – Filipenduletum Coldea 1996; Telekio

speciosae – Aruncetum dioici Oroian 1998
EN
Răspândire:Valea Sebişelului, Valea Galbenei, Platoul Carstic Padiş, Valea Drăganului; în

regiunea montană, etajele subalpin şi alpin.
T

ÎN
Pajişti de altitudine joasă Alopecurus pratensis – Sanguisorba officinalis

LU
Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor praticole, este reprezentat de fâneţe bogate

în specii, pe soluri slab până la moderat fertilizate, din zona de câmpie până în etajul
C
submontan, pe versanţi slab şi mediu înclinaţi cu expoziţie sudicã şi sud-esticã. Se dezvoltă

pe roci de tipul şisturilor cristaline şi mai rar calcare şi gresii, pe soluri brune luvice,
R
moderate în humus, brun-montane slab acid, fertile. Stratul superior de plante este format din:
U
Arrhenatherum elatius, Dactylis glomerata, Festuca pratensis, Salvia nemorosa, Onobrychis

viciifolia, Trifolium pratense, Alopecurus pratense. Înălţimea acestui etaj ajunge la 80–100
cm şi realizează o acoperire mare, peste 70%. Cel de al doilea etaj, este format din plante de
talie mai micã, dintre care cele mai reprezentative sunt: Medicago lupulina, Agrostis
stolonifera, Trifolium repens, Lotus corniculatus, Campanula patula. Există subtipuri umede
până la uscate ale acestui habitat. Dacă practicile de exploatare devin intensive, cu utilizarea
abundentă a îngrăşămintelor, diversitatea speciilor scade rapid.
132
Asociaţii vegetale:Arrhenatherum elatioris Br,-Bl. ex Scherrer 1925.
Răspândire:Valea Crişului Pietros, Poiana Aleului, etajele colinar şi montan inferior
Fâneţe montane
Habitatul aparţine categoriei ecosistemelor praticole. Este prezent în arealul munţilor
D
de înălţime medie dar şi în cel al dealurilor înalte, acolo unde pădurea a fost defrişată din
O
timpuri străvechi pentru a face loc păşunilor şi fâneţelor obştilor săteşti, acest tip de habitat
este componenta principală a peisajului alături de pădurile de fag sau molid. Mai mult decât
C
atât, alături de pădure el este componenta esenţială a vieţii satelor de munte şi de sub munte,
U
fiind baza creşterii animalelor în aceste regiuni. Se dezvoltă pe versanţi puţin înclinaţi cu
M
expoziţie nordicã sau nord-esticã conţinând roci de tipul şisturilor şi conglomeratelor, pe

soluri ca: eutricambosoluri, bogate în substanţe nutritive şi moderat umede, neutre pânã la
EN
slab acide. Sunt fâneţe mezofile bogate în specii din etajele montan şi subalpin (majoritatea la
peste 600 metri), dominate de obicei de Trisetum flavescens. Aceste fitocenoze de Trisetum
flavescens au în compoziţie numeroase specii de talie mare, 60–80 cm, cu o acoperire de 80–
T
95%. Alături de specia dominantă se dezvoltă frecvent: Agrostis capillaris, Phleum

ÎN
montanum, Cynosurus cristatus, Festuca pratensis, Arrhenatherum elatius, Onobrychis

viciifolia, Leucanthemum vulgaris, Knautia arvensis, Campanula glomerata. Toate acestea
sunt prezente în etajul superior care este bine structurat. Cel de al doilea etaj este alcătuit din
LU
plante de 20–35 cm înălţime, dintre care mai reprezentative sunt: Trifolium pratense,
Anthyllis vulneraria, Lotus corniculatus, Luzula campestris, Gymnadenia conopsea, Carum
C
carvi, Trifolium campestre, T. montanum, Cerastium holosteoides. Degradarea prin

suprapăşunat duce la distrugerea structurii originale, dominante devenind speciile de buruieni
R
înalte. Deşi nu sunt un habitat prioritar, fiind larg răspândite în munţii Europei Centrale,
U
fâneţele montane au o diversitate biologică excepţională, mai ales în porţiunile unde sunt
folosite doar pentru cosit. Tot aici se află şi cele mai numeroase specii de orhidee din toate
habitatele europene. Menţinerea acestor habitate şi a diversităţii lor biologice în cadrul
peisajelor patriarhale montane în care se integrează reprezintă un obiectiv important pentru
dezvoltarea durabilă a comunităţilor rurale.
133
Asociaţii vegetale: Cerastio holosteoidis – Trisetum flavescenti Sanda et Popescu 2001, Poo
– Trisetum flavescetis auct. Rom. non Knapp 1951, Trisetetum flavescentis, Schröter,
Brockmann 1907.
Răspândire: Platoul Ocoale, zona Scărişoara – Albac – Horea, zona Beliş – Apa Caldă,
bazinul superior al Crişului Pietros, zona Măgura Ferice – Aleu, zona Arieşeni – Cobleş,
Casa de Piatră
Suprafaţa aproximativă:15200 ha
D
O
Turbării active
Cod Natura 2000 – 7110* , cod România – R5101, R5102
C
Habitatul aparţine categoriei turbăriilor bombate şi mlaştinilor. Sunt turbării acide,

U
ombrotrofice, sărace în nutrienţi minerali, hidrologic menţinute în principal prin aportul

M
precipitaţiilor, cu un nivel al apei în general mai înalt decât pânza freatică înconjurătoare, cu
vegetaţie perenă dominată de perne, moviliţe, viu colorate de Sphagnum spp. ce permit
EN
supraînălţarea mlaştinii în partea ei centrală, Erico-Sphagnetalia magellanici,

Scheuchzerietalia palustris p.p., Utricularietalia intermedio-minoris p.p., Caricetalia fuscae
p.p.. Termenul "activ" trebuie înţeles în sensul că, o parte încă semnificativă a vegetaţiei
T
contribuie în mod normal la formarea turbei, dar în acest habitat sunt incluse şi tinoavele
ÎN
unde formarea activă de turbă este temporar întreruptă, de exemplu în urma unui incendiu sau
pe durata unui ciclu climatic natural, cum ar fi o perioadă de secetă. Relieful pe care se
dezvoltă este reprezentat de terenuri plane, în porţiunile marginale mai umede ale turbãriilor.
LU
Substratul este format din turbã de 1–3 m. Tipurile de soluri pe care se instalează habitatul
sunt reprezenate de histosoluri bogate în materie organică, 95–97%, puţine substanţe
C
minerale, 3–5% şi o reacţie puternic acidă, pH = 4,2–5. Sunt raportate acestui habitat mezo-
oligotrof, fitocenozele acidofile realizate de Eriophorum vaginatum împreunã cu diverse
R
specii de Sphagnum: Sphagnum fallax şi Sphagnum magellanicum. Stratul arborescent, în

U
care se menţionează prezenţa, în unele staţiuni, a speciei Pinus mugo . Caracterul de mezo-
oligotrofie al grupãrii stratului ierbos este dat de prezenţa în structura cenozelor a unor specii
caracteristice ordinului Caricetalia nigrae. Fitocenozele etajului montan, mai bogate în specii
oligotrofe au fost grupate în subasociaţia typicum Coldea 1989, iar cele din etajul subalpin şi
alpin, caracterizate prin prezenţa speciilor diferenţiale: Carex nigra ssp. dacica, Plantago
gentianoides şi Sphagnum subsecundum au fost raportate subasociaţiei Caricetum dacicae
Coldea 1989. Această subasociaţie face legătura între fitocenozele turbicole mezotrofe ale
134
asociaţiei Carici dacicum – Plantaginetum gentianoidis Boşcaiu et al. 1972 şi grupările
alianţei Caricion nigrae. Stratul muşchilor este foarte bine reprezentat,prin specii precum:
Polytrichum strictum, Sphagnum magellanicum, Sphagnum angustifolium, Aulacomnium
palustre, Sphagnum capillifolium. De asemeni, în stratul ierbos care poate ajunge până la 30
cm, se menţionează următoarele specii rare prezente în habitat: Andromeda polifolia,
Drosera rotundifolia, Empetrum nigrum. Din cauza condiţiilor ecologice extreme, structura
asociaţiei se caracterizeazã prin prezenţa speciilor mezotrofe caracteristice clasei
Scheuchzerio – Caricetea nigrae. Habitatul oligotrof este edificat de Sphagnum
D
magellanicum şi Sphagnum fuscum. Spre deosebire de habitatele din Europa Centralã, cele
O
descrise din România sunt caracterizate prin prezenţa speciei Sphagnum fuscum. Habitatul are
valoare conservativă foarte mare, fiind habitat prioritar.
C
Asociaţii vegetale: Eriophoro vaginati –Sphagnetum recurvi Hueck 1925, Syn.: Eriophoro-
U
Sphagnetum auct. Roman, Sphagnetum magellanici, Malcuit 1929, Kästner et Flösner 1933,
M
Syn.: Eriophoro vaginati –Sphagnetum Pop et al. 1968.

Răspândire: Molhaşurile de la Izbuce, Mlaştina lui Neag, Turbăria Călineasa, Onceasa-
EN
Piatra Tâlharului, Tinovul de la Ic

T

ÎN
Turbării degradate capabile de regenerare naturală

Habitatul aparţine categoriei turbăriilor bombate şi mlaştinilor. Acestea sunt turbării
LU
bombate în care s-a produs o perturbare majoră dar reversibilă, de obicei, antropogenică, a
regimului hidric natural al stratului de turbă, ce a condus la secarea suprafeţei acesteia şi/sau
C
la schimbarea sau dispariţia unor specii. De obicei, vegetaţia acestor situri conţine, ca
elemente principale, specii tipice pentru turbării bombate active, însă abundenţa relativă a
R
speciilor este diferită. Siturile considerate capabile de regenerare naturală vor include acele
U
zone în care regimul hidric natural poate fi restabilit şi printr-un management adecvat de
reabilitare, se poate spera în mod rezonabil în refacerea vegetaţiei cu capacitate de a forma
turbă în termen de cel mult 30 de ani. Este puţin probabil să fie acceptate, ca arii speciale de
conservare, acele situri care constau în mare parte din turbă dezgolită, neacoperită cu
vegetaţie, cele care sunt dominate de graminee de interes agricol sau de alte culturi sau, cele
în care componentele de bază ale vegetaţiei de turbărie au fost eliminate de influenţa
coronamentului închis al unei păduri.
135
Asociaţii vegetale: Nu există asociaţii vegetale specifice, ci numai comunităţi degenerate ale
asociaţiilor menţionate la tipul de habitat 7110.
Răspândire: Interfluviul Someşul Cald – Valea Rea
Mlaştini turboase de tranziţie şi turbării oscilante (nefixate pe substrat)

D
Habitatul aparţine categoriei turbăriilor bombate şi mlaştinilor. Este un habitat

O
oligotrof, care ocupă suprafeţe mici în tinoave, iezere, în porţiunile unde apa nu depăşeşte 15
cm, în zona molidului, la altitudini cuprinse între 800-1580 m; instalat pe terenuri plane,
C
depresiuni montane, pe substrat: acid, cristalin, gresie, andezite şi pe soluri gen histosoluri cu
U
pH=3,5-4,4. Comunităţile vegetale care formează turbă sunt dezvoltate la suprafaţa apelor
M
oligotrofice până la mezotrofice, cu caracteristici intermediare între tipurile soligene şi

ombrogene. Acestea prezintă o gamă largă de comunităţi de plante. În turbării mari, cele mai
EN
remarcabile comunităţi sunt tapetele natante sau pajiştile şi mlaştinile mişcătoare, nefixate de
substrat, formate din rogozuri de talie medie sau mică asociate cu Sphagnum spp. sau muşchi
bruni. În general, acestea sunt însoţite de comunităţi acvatice şi amfibii. Aceste mlaştini şi
T
turbării aparţin ordinului Scheuchzerietalia palustris, vegetaţie natantă oligotrofă, printre

ÎN
altele şi ordinului Caricetalia fuscae, comunităţi de turbării mişcătoare. Sunt incluse şi zonele
ecotonale oligotrofice apă - uscat cu Carex rostrata. Prezenţa câtorva specii oligotrofe,
aparţinând alianţei Sphagnion magellanici, care trădează evoluţia sindinamică a acestor
LU
grupări către asociaţiile alianţei Sphagnion, paralel cu cenozele descrise din Europa Centrală.
Stratul ierbos este slab dezvoltat, înalt de 12-30 cm. Specia caracteristică şi edificatoare
C
Carex limosa are o acoperire medie de 40%. Speciile Scheuchzeria palustris, Lycopodiella
inundata/Lepodotis inundata, Rhynchospora alba pot avea o acoperire de până la 5%. Stratul
R
muşchilor este dominant, uneori cu acoperiri mari. Sphagnum cuspidatum este dominant, a
U
cărei acoperire variază între 30-75%. este prezentă în proporţie mare specia Sphagnum
magellanicum. Este un habitat cu valoare conservativă foarte mare.
Asociaţii vegetale: Caricetum limosae Br.-Bl.. 1921, Syn.: Carici limosae- Sphagnetum
Resmeriţă 1973.
Răspândire: Mţii Bihor – Izbuc, în regiunea montană
136
Comunităţi depresionare din Rhynchosporion pe substraturi turboase
Cod Natura 2000 – 7150 , cod România – R 5409
Habitatul aparţine categoriei turbăriilor bombate şi mlaştinilor, se dezvoltă pe terenuri
plane în depresiuni montane, cu substrat acid şi pe soluri tip histosoluri. Solul acestor staţiuni
este o turbã mezo-oligotrofã, caracterizatã printr-un pH puternic acid, 4,2–5,2 şi conţinut
ridicat în azot total. Este un habitat tipic oligotrof, de pe terenurile negative unde apa bãlteşte
în lunile ploioase. Compoziţia floristicã a habitatului se remarcã printr-o serie de specii ce
D
prezintã o acoperire şi frecvenţã ridicatã. Stratul ierbos este dezvoltat, înalt de 10–20 cm;
O
menţionăm: Drosera rotundifolia, Carex limosa, Rhynchospora alba. Au fost menţionate

două subasociaţii: • typicum, Osvald. 1923, Dierssen et Reichelt 1988, care cuprinde
C
fitocenozele din Munţii Bihor sărace în specii caracteristice clasei Scheuchzerio-Caricetea

U
nigrae, dar care sunt în acelaşi timp foarte bogate în specii oligotrofe caracteristice ordinului
M
Sphagnetalia; • caricetosum echinatae Coldea 1981, semnalatã din bazinul Făgăraş. Stratul
muşchilor este dominant, uneori cu acoperiri mari; menţionăm: Spagnum cuspidatum,
EN
Sphagnum contortum, Sphagnum magellanicum. Habitatul are valoare conservativă: foarte

mare. Specii edificatoare sunt Rhynchospora alba, Sphagnum cuspidatum, iar caracteristice:
Rhynchospora alba, Carex limosa, Carex diandra.
T
Asociaţii vegetale: Sphagno cuspidati- Rhynchosporetum albae Osvald 1923 em.Koch 1926.
ÎN
Răspândire: Molhaşul Mare de la Izbuc, Călăţele

LU
Izvoare petrifiante cu formare de travertin, Cratoneurion

C
Cod Natura 2000 – 7220*, cod România – R5417

Habitatul aparţine tipului de ecosistem de mlaştini şi terenuri înmlăştinate, este un
R
habitat hidrofil şi pronunţat heliofil din lungul pâraielor şi al izvoarelor. Are întotdeauna o
U
extindere mică, fiind asociat altor habitate de naturi foarte diverse. Pentru apariţia izvoarelor
petrifiante cu formare de travertin este necesar să existe condiţii geografice particulare,
respectiv masive calcaroase, fenomene vulcanice care să genereze izvoare cu apă caldă acidă,
aceasta dizolvând rapid calcarul şi redepunându-l sub formă de travertin, tuf calcaros.
Adeseori acesta se mulează încet peste plantele din comunităţile din apropiere petrifiindu-le,
de unde şi numele, habitatului. La noi în ţară asemenea situaţii sunt deosebit de rare şi apar la
scară mică. Totuşi, accepţiunea ecologică a habitatului este mai largă, extinzându-se la toate
137
izvoarele din arealele muntoase stâncoase, cu apă ce se prelinge pe suprafaţa rocii în
permanenţă şi unde se găsesc perniţe întinse de muşchi de pământ ce cresc direct pe stânca
nudă, în primul rând specia caracteristică Cratoneurion. Din acest punct de vedere, habitatul
este frecvent în Carpaţii Româneşti. Muşchii de pământ ataşaţi de stâncile ude ajung şi la
40% din biomasa habitatului. Izvoare de apă dură cu formare activă de travertin sau tuf
calcaros. Aceste formaţiuni se întâlnesc în medii foarte diverse, precum păduri sau zone
rurale deschise. Acestea sunt în general mici, formaţiuni punctiforme sau liniare şi sunt
dominate de briofite Cratoneurion commutati. Pot forma complexe cu mlaştini de tranziţie,
D
mlaştini eu-mezotrofe, comunităţi casmofitice din staţiuni reci şi umede, tufărişuri şi pajişti
O
de substrate calcaroase, Festuco-Brometea. Pentru a conserva acest habitat, cu extindere

foarte limitată în teren, este esenţială menţinerea habitatelor învecinate şi a întregului sistem
C
hidrologic aferent.
U
Asociaţii vegetale: Cratoneuretum filicino – commutati, Kuhn 1937 Oberd. 1977, Syn.:
M
Cratoneurum commutatum Puşcaru et al. 1967, Cochleario pyrenaicae – Cratoneuretum

commutati, Oberd. 1957, Th. Müller 1961, Syn.: Carici flavae-Cratoneuretum
EN
cochlearietosum pyrenaicae Ştefureac 1972.

Răspândire: Cursul de apă de la peştera Poarta lui Ionele
T

ÎN
Mlaştini sud-est carpatice mezotrofe cu Carex echinata şi Sphagnum recurvum

Cod Natura 2000 – , cod România – 5410
LU
Habitatul este întâlnit pe terenuri plane sau slab înclinate, în depresiuni montane, pe
substrat acid şi soluri gen histosoluri, cu pH-ul variind de la foarte acid pânã la acid, pH = 5–
C
5,2, având un conţinutul în materie organică variabil, 35,4–82,5%. Habitat oligo-mezotrof

prezent în pâlcuri mici sau pe suprafeţe mai mari din tinoavele şi mlaştinile de trecere din
R
întreg lanţul carpatic. Din cauza aciditãţii ridicate a mediului, speciile sunt bine reprezentate
U
de elementele oligotrofe tipice, caracteristice ordinului Sphagnetalia fusci, spre a căror

grupări evoluează. Se deosebesc următoarele subasociaţii: • typicum Soó, 1934, 1954, Syn.:
Caricetum echinatae sphagnosum Balázs 1942; • pedicularietosum limnogenae Coldea 1973,
având ca specii diferenţiale pe Pedicularis limogena, Luzula sudetica şi Leontodon
autumnalis;• nardetosum strictae Lupşa 1971; • carici stellulatae-sphagnetosum recurvi
palustris Coldea 1981; • sphagnetosum magellanici Coldea 1981. Mai sunt semnalate două
faciesuri: sphagnosum nemoreum Raţiu et Gergely 1976 şi festucosum rubrae Lungu 1971.
138
Menţionăm că, în stratul ierbos, speciile edificatoare realizează acoperirea cea mai mare şi în
stratul muşchilor, Sphagnum recurvum ajunge la o acoperire de pânã la 60%. Are valoare
conservativă: foarte mare în habitatele unde este prezentă specia Ligularia sibirica
Asociaţii vegetale: Carici echinatae – Sphagnetum Soó, 1934, 1954, Syn.: Caricetum
stellulatae Csürös et al. 1956; Carici echinatae – Sphagnetum, Balázs1942, Soó 1955.
Răspândire:Molhaşurile de la Izbuce, conform cu N. Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din
România, Ed. Tehnica Silvică.
Suprafaţa aproximativă: -
D
O
Comunităţi sud-est carpatice fontinale cu Philonotis seriata şi Caltha laeta

Cod Natura 2000 – , cod România – R 5418
C
Habitat de tip fontinal, întâlnit pe văi subalpine, pe terenuri înclinate, slab accidentate.
U
Se dezvoltă pe substrat: acid, de obicei şisturi cristaline, pe soluri gen hidrisoluri, cu profil
M
scurt, 15–25 cm, bine aprovizionate în apã, cu pH = 4,3–5,1. În fitocenoze, speciile

caracteristice Philonotis seriata şi Caltha laeta realizeazã o acoperire de 50%. Stratul ierbos
EN
este înalt de 10–20 cm, în care prezenţa câtorva specii turbicole precum: Carex nigra ssp.
dacica, Carex echinata, Juncus filiformis şi Valeriana simplicifolia, indică evoluţia
sindinamică a acestora către grupările vegetale ale ordinului Caricetalia nigrae pe măsura
T
accentuări procesului de turbificare. Stratul muşchilor prezintã uneori acoperiri mari, pânã la
ÎN
70%; fiind menţionată în special Philonotis seriata.

Asociaţii vegetale:Philonotido – Calthetum laetae, Krajina 1933, Coldea 1991, Syn.:
Calthetum laetae Krajina 1933, Calthetum
LU
Răspândire: Munţii Apuseni: Vlădeasa, Cetăţile Rădesei; în etajul subalpin, conform cu N.

Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din România, Ed. Tehnica Silvică.
C
R
Comunităţi sud-est carpatice pe stânci calcaroase cu Asplenium trichomanes ssp.

U
quadrivalens şi Poa nemoralis

Cod Natura 2000 – , cod România – R 6209
Habitat de grohotişuri şi stâncării, întîlnit pe stânci, versanţi cu pietrişuri,
dezvoltându-se pe substraturi calcaroase şi soluri de tipul rendzinelor.
Structura: Stratul ierbos este reprezentat în special de specia Poa nemoralis, var. Coarctata,
care vegetează alături de numeroase specii calcofile. N. Boşcaiu, 1970, adoptã denumirea de
Asplenio- Poaetum nemoralis şi pentru asociaţiile de pe substrat silicios, în mod analog cu
139
grupările de Asplenio-Poaetum nemoralis Soó 1944, proprii substratului calcaros, departajând
cenozele pe criteriul biosistematic al subspeciei diploide, ssp. trichomanes bivalens şi a celei
tetraploid, ssp. quadrivalens, cea diploidă fiind proprie substratului silicios. Gradul de
acoperire al speciilor este variabil, fiind cuprins între 50–90%. Speciile dominante ale
grupãrii sunt: Poa nemoralis, var. coarctata, Melica ciliata, Teucriumm chamaedrys,
Teucrium montanum, Arenaria serpyllifolia, Erysimum odoratum care uneori întocmeşte un
facies caracteristic cu Galium album, Galium purpureum, Achillea crithmifolia şi Carduus
candicans. Stratul muscinal este bine reprezentat, Ctenidium molluscum prezintã o acoperire
D
de pânã la 20%. Are valoare conservativă mare, fiind un habitat endemic.

O
Asociaţii vegetale: Asplenio quadrivalenti – Poëtum nemoralis Soó ex Gergely et al. 1966,
Syn.: Poëtum nemoralis calcicolum Csürös 1958, Asplenio – Poëtum nemoralis Soó 1944,
C
Sedo hispanici – Poëtum nemoralis, Soó 1944, Pop et Hodişan 1985.

U
Răspândire: Valea Sighiştelului, Cheile Ordâncuşei, conform cu N. Doniţă şi colab. 2005.

M
Habitatele din România, Ed. Tehnica Silvică

EN
Grohotişuri silicioase din etajul montan până în cel alpin - Androsacetalia alpinae şi
T
Galeopsietalia landani -
Cod Natura 2000 – 8110 , cod România – R 6101, R 6102, R 6103, R 6104 şi R
ÎN
6105
Habitatul se dezvoltă pe grohotişurile de roci silicioase, rezultate din sfărâmarea
naturală a granitelor, andezitelor, şisturilor cristaline dure etc., din etajul boreal până în cel
LU
alpin şi care acoperă de foarte multe ori baza crestelor alpine, perimetrul circurilor glaciare,
perimetrele morenelor, sfărămături vehiculate de foştii gheţari din Carpaţi acum circa 14-18
C
milenii. În humusul brut care se înfiripă cu greutate între sfărămăturile de piatră ale
grohotişului de mare altitudine se fixează comunităţi de plante specifice, rezistente la
R
condiţiile foarte dure de mediu. Există descrise din munţii noştri mai multe variante ale
U
acestui tip de habitat.

Asociaţii vegetale: Sileno acaulis-Minuartietum sedoidis Puşcaru et al. 1956; Festucetum
pictae Krajina 1933, syn.: Festuco pictae-Senecionetum carniolicae Lungu et Boşcaiu 1981;
Saxifragetum carpathicae-cymosae Coldea, 1986, 1990; Saxifrago carpathicae-Oxyrietum
digynae Pawł. et al. 1928, syn.: Oxyrietum digynae auct. rom. non. Br.-Bl. 1926; Poo
contractae-Oxyrietum digynae Horvat et al. 1937, syn.: as. cu Oxyria digyna şi Geum
/Sieversia reptans Puşcaru et al. 1956, as. cu Oxyria digyna şi Poa nyárádyana, Simon n.n.,
140
Csűrös 1957; Saxifrago bryoidis-Silenetum acaulis Boşcaiu et al. 1977; Veronico
baumgartenii-Saxifragetum bryoidis Boşcaiu et al. 1977..
Răspândire: Prezenţă incertă Creasta Bohodei-Cârligaţi-Vârful Micău - Conform cu
descrierea habitatelor corespondente după clasificarea românescă: R 6101, R 6102, R 6103, R
6104 şi R 6105, în conformitate cu N. Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din România, Ed.
Tehnica Silvică şi D. Gafta şi J.O. Mountford 2007. Manual de interpretare a habitatelor din
România, acest habitat nu ar exista în aria naturală protejată
D
O
Grohotişuri calcaroase şi şisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin Thlaspietea
C
rotundifolii
Cod Natura 2000 – 8120 , cod România – R 6112
U
Habitatul se dezvoltă pe grohotişurile calcaroase rezultate mai ales din sfărâmarea

M
prin îngheţ-dezgheţ a calcarelor, dolomitelor, conglomeratelor calcaroase, gresiilor calcaroase

din munţii înalţi, din etajul boreal al molidului până în cel alpin, pe versanţi cu înclinări mari
EN
spre medii şi altitudini de 310–1400 m. Substratul este format din grohotişuri mărunte, cu
procent avansat de solificare, pe grohotişurile mărunte, semifixate, de la poalele stâncilor, se
instalează primele pe grohotişurile mobile, mai rar fiind întâlnite pe cele fixate sau se
T
dezvoltă pe acumulările de pietriş rezultat din sfărâmarea rocilor, la baza stâncilor, la

ÎN
altitudine de peste 1000 m. Solurile sunt reprezentate de litosoluri, cu pH = 5,8–7,5. Are

valoare conservativă mare, fiind un habitat endemic.
Asociaţii vegetale:Thymo comosi – Galietum albi Sanda, Popescu 1999, Syn. Thymetum
LU
comosi Pop et Hodişan 1963 Galietum erecti Pop et Hodişan 1964 Teucrietum montani
Csürös 1958, Galio-Hirundarietum Dihoru 1975, Syn. Vicetoxicetum officinalis Schwick
C
1944 p.p.
Răspândire: Valea Sighiştelului, conform cu N. Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din
R
România, Ed. Tehnica Silvică

U

Grohotişuri medio-europene calcaroase ale etajelor colinar şi montan

Cod Natura 2000 – 8160*, cod România – R 6114
Este un habitat de grohotişuri rezultate din sfărâmarea calcarelor, conglomeratelor şi
gresiilor calcaroase din munţii de joasă altitudine, până la 1400 m, în etajul fagului cu o floră
141
fundamental diferită faţă de cea a pajiştilor de pe grohotişurile calcaroase alpine. Este larg
răspândit în toţi Carpaţii şi uneori prezent şi în arealul dealurilor înalte. Se dezvoltă pe
versanţi însoriţi cu înclinare mare spere medie. Substratul este format din grohotişuri
mărunte sau grosiere nefixate, pe terenurile puternic luminate, dar umede şi care au o
cantitate apreciabilă de material organic, provenit din resturile vegetale ce se acumulează de
pe terenurile învecinate precum şi de la plantele ce cresc pe acest substrat. Habitatul are o
compoziţie floristitică heterogenă. În stratul ierbos speciile caracteristice pot realiza o
acoperire de la 15% până la 60%. Pe lângă speciile caracteristice grohotişurilor, apar unele
D
mezofile cum sunt: Eupatorium cannabinum, Valeriana officinalis, Silene vulgaris, Galeopsis
O
ladanum, Salvia glutinosa, Tussilago farfara etc. Pe măsură ce se acumulează substanţe

organice în substrat şi grohotişul devine mai stabil, apar un număr însemnat de specii de
C
pajişte cum sunt: Agrostis tenuis, Festuca rubra, Thymus bihorensis marginatus, acestea apar
U
uneori în cantitate mai mare putând alcătui o subasociaţie aparte, Tymetosum bihorensis
M
marginatae Popescu et Sanda 1990, aceasta indicând sensul de evoluţie al cenozelor.

Asociaţii vegetale:Gymnocarpietum robertianae Kuhn 1937, Tx. 1937, Syn.: Dryopteridetum
EN
robertianae, Kuhn 1937, Tx. 1937, Phegopteridetum robertianae, Kuhn 1937, Tx. 1937, incl.
Thymo marginati – Phegoteridetum robertianae Csűrös et Cs. Káptalan 1966.
Răspândire: Prezenţă posibilă fără o identificare certă în prezent
T

ÎN
Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase

LU
Cod Natura 2000 – 8210, cod România – R 6209, R 6218

Habitatul este format din comunităţile de plante neînchegate din crăpăturile pereţilor
C
stâncoşi de calcar şi conglomerate calcaroase, cu separarea unor variante din munţii de joasă
altitudine, etajul fagului până la 1500m şi a unor variante boreale până la alpine, 1500 - 2000
R
m. Are ca substrat pereţi calcaroşi abrupţi cu fisuri, cu soluri superficiale. Vegetaţia fisurilor
U
din stâncile de calcar, în regiunea mediteraneană şi în cea eurosiberiană din zona de câmpie
până în etajul alpin, aparţinând în principal ordinelor Potentilletalia caulescentis şi
Asplenietalia glandulosi. Pot fi distinse două niveluri:
a. termo- şi mezo-mediteranean, Onosmetalia frutescentis cu Campanula versicolor, C.
rupestris, Inula attica, I. mixta, Odontites luskii;
142
b. montan şi oro-mediteranean, Potentilletalia speciosae, incluzând Silenion auriculatae,
Galion degenii şi Ramondion nathaliae. Acest tip de habitat prezintă o mare diversitate
regională, cu numeroase specii de plante endemice
Asociaţii vegetale: Asplenietum trichomano- rutae-murariae Kuhn 1937, Tx. 1937, Syn.:
Tortulo-Asplenietum Tx. 1937; Asplenio quadrivalenti – Poëtum nemoralis Soó ex Gergely
et al. 1966, Syn.: Poëtum nemoralis calcicolum Csürös 1958, Asplenio – Poëtum nemoralis
Soó 1944, Sedo hispanici – Poëtum nemoralis, Soó 1944, Pop et Hodişan 1985.
Răspândire: Piatra Bulzului, Cheile Ordâncuşei, Valea Sighiştelului
D
O

C
Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci siliciaose

U

M
Habitat rupicol, fragmentat, care se dezvoltă pe un relief format din stânci supuse unei
alterări mai puternice şi pe un subtrat format din şisturi cristaline, cu pH = 5,8–7,5. În stratul
EN
ierbos, speciile Poa nemoralis şi Asplenium trichomanes, ssp. bivalens, au un rol

preponderent. N. Boşcaiu, 1970, adoptã denumirea de Asplenio- Poëtum nemoralis şi pentru
asociaţiile de pe substrat silicios, în mod analog cu grupările de Asplenio-Poëtum nemoralis
T
Soó 1944 proprii substratului calcaros, departajând cenozele pe criteriul biosistematic al

ÎN
subspeciei diploide, ssp. trichomanes , bivalens şi a celei tetraploide, ssp. quadrivalens, cea
diploidã fiind proprie substratului silicios. Acest tip de habitat se regăseşte în strânsă asociere
cu grohotişuri silicatice cod Natura 2000 8110 şi pajişti pioniere cod Natura 2000: 8230.
LU
Asociaţii vegetale: Asplenio trichomani – Poëtum nemoralis Boşcaiu 1971, Syn.: Asplenio
trichomanes-bivalens – Poëtum nemoralis Boşcaiu, 1970, 1971 Poëtum nemoralis
C
semenicensis Borza 1946 Asplenio – Poëtum nemoralis veronicetosum bachofenii. Borza,

1959, Boşcaiu 1971.
R
Răspândire: Valea Sebişelului

U

Peşteri în care accesul publicului este interzis

Habitatul este legat de principalele areale carstice, formate pe masivele importante de
calcar din România. Cele mai multe zone carstice se găsec în Carpaţii Occidentali, respectiv
143
în Mţii. Apuseni. Există un număr restrâns de peşteri în România în care accesul publicului
este permis parţial, dar din cauza sensibilităţii deosebite a ecosistemelor de peşteră cele mai
multe sunt interzise vizitării. Se remarcă în mod deosebit peşterile cu gheţari permananeţi şi
cele cu schelete de urşi de peşteră din Apuseni,peştera de sub peretele Cuciulatei din partea
superioară a bazinului Someşului Cald şi cea de la Coliboaia din Valea Sighiştelului, Mţii
Bihor cu desene rupestre. Habitatul este reprezentat de peşteri închise accesului public,
inclusiv lacurile şi izvoarele subterane ale acestora, ce adăpostesc specii specializate sau strict
endemice, sau care au o importanţă deosebită pentru conservarea speciilor din Anexa II a
D
Directiivei Habitate, ca de exemplu: lilieci, amfibieni. Plantele caracteristice sunt

O
reprezentate numai de muşchi, de exemplu: Schistostega pennata şi tapete de alge la intrarea

în peşteri. Fauna cavernicolă foarte specializată şi strict endemică include forme relicte
C
subterane. Această faună este în principal formată din nevertebrate care trăiesc exclusiv în
U
peşteri şi în apele subterane. Nevertebratele terestre cavernicole sunt în principal coleoptere,

M
aparţinând mai ales familiilor Bathysciinae şi Trechinae, care sunt carnivore şi au o

distribuţie foarte limitată. Nevertebratele acvatice cavernicole constituie o faună strict
EN
endemică, dominată de crustacee precum: Isopoda, Amphipoda, Syncarida, Copepoda şi

includ numeroase fosile vii. De asemenea, se întâlnesc moluşte acvatice, aparţinând familiei
Hydrobiidae. În ceea ce priveşte vertebratele, peşterile constituie locuri de hibernare pentru
T
majoritatea speciilor europene de lilieci, dintre care multe sunt ameninţate cu dispariţia.
ÎN
Indivizi aparţinând mai multor specii pot trăi împreună în aceeaşi peşteră. Peşterile pot
adăposti, de asemenea, specii de amfibieni foarte rare.
Asociaţii vegetale: Comunităţi briofitice: al. Fissidention gracilifolii Neum.1971 corr. Marst.
LU
2001, syn. Seligerion Šm. 1967. Frecvent observate la intrarea în peşterile din Munţii
Apuseni sunt asociaţiile pioniere edificate de briofite din genul Seligeria, S. tristicha, S.
C
recurvata, S. Pusilla. Schistostega pennata, citată în manualul EUR 27, este o specie acidofilă şi
este puţin probabil să fie observată la intrarea în peşterile formate în roci carbonatice.
R
Răspândire: Circa 30 peşteri categoria A şi B

U

Turbării cu vegetaţie forestieră

Cod Natura 2000 – 91D0*, cod România – R 4412
Este un habitat forestier prioritar deosebit de rar, insular, cu o valoare aparte datorită
speciilor boreale, originare din taigaua siberiană, numeroase, considerate relicte glaciare.
144
Apare în acele mlaştini de turbă aflate în etajul boreal, al molidului, din Carpaţi unde
condiţiile locale au permis instalarea unor rarişti de pădure. Solurile sunt turboase, groase,
alcătuite din resturi puţin descompuse de plante conservate de mii de ani de către mediul
deosebit de acid al acestor mlaştini. Au fost identificate mai multe subtipuri diferite ale
acestui habitat prioritar. Cel mai frecvent este cel al molidişurilor mlăştinoase de turbării,
apoi pădurile mlăştinoase de pin silvestru, foarte rare fiind rariştile de mesteacăn pufos şi
tufărişurile de jneapăn de turbărie. Regiunile în care este întâlnit acest habitat sunt localizate
în Carpaţii Orientali, pe toată lungimea lor şi Apusenii de nord, Muntele Mare, Bihor –
D
Vlădeasa. Habitatul este reprezentat de păduri de conifere şi foioase pe substrat turbos, umed
O
până la ud, cu un nivel permanent ridicat al pânzei freatice, şi chiar mai înalt decât în
terenurile limitrofe. Apa este întotdeauna săracă în nutrienţi în turbării bombate şi mlaştini
C
acide. Aceste comunităţi sunt în general dominate de Betula pubescens, Frangula alnus,
U
Pinus sylvestris, P. mugo şi Picea abies, cu specii caracteristice turbăriilor sau, mai general,
M
biotopurilor oligotrofice, precum Vaccinium spp., Sphagnum spp., Carex spp., Vaccinio-
Piceetea: Piceo-Vaccinienion uliginosi, Betulion pubescentis, Ledo- Pinion i.a.. În regiunea
EN
boreală, se întâlnesc şi păduri mlăştinoase de molid, care constituie situri minerotrofice

plasate de-a lungul marginilor diferitelor complexe mlăştinoase, dar şi în fâşii separate situate
în văi şi de-a lungul pâraielor. Suprafeţele pe care se dezvoltă habitatul sunt situate la
T
altitudini cuprinse între 900–1600 m altitudine, în depresiuni, platouri, mai rar pe versanţi
ÎN
slab înclinaţi. Substratul este format din turbă acidă, tipul de soluri fiind histosolurile.
Fitocenozele sunt edificate de specii boreale, oligoterme, higrofite, oligotrofe. Stratul
arborilor este compus din rarişti de molid Picea abies, pe alocuri şi cu pin silvestru Pinus
LU
sylvestris, cu rare exemplare de mesteacăn Betula pendula şi mesteceni pitici Betula

pubescens, B. nana; au acoperire de 10–20%, uneori mai mult, şi înălţimi de până la 8–10 m
C
la 100 de ani. Stratul arbuştilor este reprezentat prin puţine exemplare de Salix aurita. Stratul
ierburilor şi subarbuştilor, dominat de Vaccinium myrtillus, alături de care frecvent apare V.
R
vitis-idaea, Oxycoccus microcarpus, Doronicum austriacum, Myosotis sylvatica,

U
Calamagrostis arundinacea ş.a. Stratul muşchilor este gros, bine dezvoltat, dominat de specii
de Sphagnum: S. wulfianum, S. squarrosum, S. russowii, S. palustre, S. recurvum, S.
quinquefolium, S. capillifolium. Este un habitat cu valoare conservativă foarte ridicată..
Asociaţii vegetale: Sphagno – Piceetum Hartm. 1942
Răspândire: Molhaşurile de la Izbuce, Turbăria Călineasa, parţial
145
Păduri aluvuiale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior - Alno-Padion, Alnion incanae,
Salicion albae -
Cod Natura 2000 – 91E0*, cod România – R 4401
Habitatul include pădurile galerii de luncă din lungul râurilor, de la câmpie până în
etajul montan superior. Este lesne de înţeles că în cadrul acestui ecart altitudinal foarte larg ,
700–1700 m, există diferenţieri ecologice considerabile, oglindite în subtipuri distincte clar
diferenţiate. Natura prioritară a acestui habitat nu a fost stabilită datorită speciilor de plante
D
rare ci datorită faptului că acestea, crescând în lungul cursurilor de apă, consituie o resursă
O
ecologică inestimabilă, fiind în primul rând culoare ecologice pentru mamiferele mari, şi
singurele, mai ales la deal şi la câmpie, adăpost foarte preţios pentru numeroase specii de
C
nevertebrate, loc de cuibărit şi de hrănire pentru un număr foarte mare de specii de păsări.
U
Habitatul se dezvoltă pe lunci montane înguste, versanţi umeziţi de izvoare, cu variate tipuri
M
de roci, calcaroase şi silicioase, sub formã de pietrişuri, nisipuri grosiere. Solurile sunt de tip
litosol, gleiosol, superficiale, scheletice, acide, mezobazice, permanent umede-ude,
EN
mezotrofice. Fitocenozele sunt edificate de specii europene, boreale. Stratul arborilor, este
compus exclusiv din anin alb Alnus incana sau cu puţin amestec de molid Picea abies, brad
Abies alba, fag Fagus sylvatica, la altitudini mai mici se întâlneşte anin negru Alnus glutinosa
T
ş.a.; are acoperire de 80–100% şi înălţimi de 15–25 m la 50 de ani. Stratul arbuştilor lipseşte
ÎN
sau este slab dezvoltat, compus din Salix triandra, Corylus avellana, Lonicera xylosteum,
Prunus padus. Stratul ierburilor şi subarbuştilor, obişnuit puternic dezvoltat, este dominat de
Petasites albus şi Telekia speciosa.
LU
Asociaţii vegetale: Telekio speciosae- Alnetum incanae Coldea ,1986, 1991

Răspândire: Valea Crişulului Pietros, Valea Someşului Cald, Valea Crăiasa
C
Suprafaţa aproximativă: 380 ha.

R
U
Păduri relictare de Pinus sylvestris pe substrat calcaros

Cod Natura 2000 – 91Q0, cod România –
Nu este prezent în Parcul Natural Apuseni şi ROSCI0002 Apuseni, conform cu N.
Doniţă şi colab. 2005. Habitatele din România, Ed. Tehnică Silvică şi D. Gafta şi J.O.
Muntford 2007. Manualul de interpretare a habitatelor din România.
Păduri dacice de fag Symphyto – Fagion

146
Cod Natura 2000 – 91V0, cod România – R 4101, R4103, R4104, R4108, R4109,
R4116
Este un habitat forestier endemic şi reprezintă la nivelul Carpaţilor cel mai
caracteristic tip de pădure, fiind strict răspândit doar în arealul acestora, pe suprafeţe mari.
Păduri de Fagus sylvatica, Fagus sylvatica-Abies alba, Fagus sylvatica-Abies alba-Picea
abies şi Fagus sylvatica-Carpinus betulus din Carpaţii româneşti, ucraineni şi din estul
Serbiei, şi din dealurile subcarpatice, din alianţa Symphyto cordati-Fagion, cu specii tipice de
Fagetalia, dezvoltate pe substrate neutre, bazice şi uneori acide.
D
Asociaţii vegetale:Pulmonario rubrae-Fagetum, Soó 1964, Täuber 1987, inclusiv subas.

O
taxetosum baccatae Comes et Täuber 1977; Leucanthemo waldsteinii- Fagetum, Soó 1964,
Täuber 1987; Symphyto cordati-Fagetum Vida 1959, inclusiv subas. taxetosum baccatae
C
Hodoreanu 1981; Phyllitidi-Fagetum Vida, 1959, 1963.

U
Răspândire:Valea Galbenei, Valea Rea

M

EN
Păduri dacice de stejar şi carpen

Cod Natura 2000 – 91Y0, cod România –
T

ÎN
LU
Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum

Cod Natura 2000 – 9110, cod România – R 4102, R4105, R4106, R4107, R4110
C
Pădurile de fag de pe soluri acide din Europa Centrală sunt larg răspândite în această
regiune, fiind prezente şi la noi în ţară, îndeosebi în etajul dealurilor înalte şi mai rar în etajul
R
montan inferior, la peste 600-700 m până la 1450 m altitudine, pe soluri cu reacţie acidă
U
dezvoltate pe nisipuri, gresii silicioase, roci vulcanice acide: andezite, granodiorite, sau şisturi
cristaline. Cambisolurile districe, solurile brune acide, şi luvisolurile albice de culoare palidă
galben-deschis, din cauza sărăciei relative în nutrienţi, sunt întâlnite în subasmentul acestor
păduri. Există destul de numeroase situaţii în Transilvania, Subcarpaţi şi Carpaţi, îndeosebi în
arealele mai ploiaoase aflate în limita inferioară a nevoilor făgetelor, în care plantele specifice
habitatului pădurilor de fag carpatine, cod Natura 2000 91V0, lipsesc, fiind prezente doar
specii caracteristice solurilor acide comune din Europa Centrală, cum ar fi Luzula luzuloides,
147
Polytrichum formosum şi adesea, Deschampsia flexuosa, Calamagrostis villosa, Vaccinium
myrtillus, Pteridium aquilinum.
Asociaţii vegetale: Festuco drymejae-Fagetum Morariu et al. 1968; Hieracio rotundati-
Fagetum, Vida 1963, Täuber 1987 , syn.: Deschampsio flexuosae-Fagetum Soó 1962.
Răspândire: Valea Galbenei, bazinul Crişului Băiţei, Valea Crăiasa , parţial.
Suprafaţa aproximativă: 1672 ha.
D
Păduri de fag de tip Asperulo – Fagetum

O

Habitat forestier, care se întâlneşte pe toate dealurile peri- şi intra -carpatice, ca şi în
C
partea inferioarã a Carpaţilor, în etajul nemoral, la altitudini cuprinse între 300–800/1000 m,

U
pe roci: în general molase, alternanţe de argile, nisipuri, pietrişuri; marne, gresii calcaroase,
M
calcare, şisturi, la munte, şi soluri de tip eutricambosol, luvosol, profunde, slab acide,
eubazice, umede, eutrofice. Fitocenoze sunt edificate de specii europene, nemorale şi
EN
balcanice, mezoterme, mezofile, mezo-eutrofe. Stratul arborilor este compus exclusiv din fag
Fagus sylvatica ssp. moesiaca şi ssp. sylvatica, sau cu amestec redus de carpen Carpinus
betulus, iar diseminat gorun Quercus petraea, cireş Cerasus avium, paltin de munte Acer
T
pseudoplatanus, sorb de câmp Sorbus torminalis, ulm Ulmus glabra, U. minor, frasin
ÎN
Fraxinus excelsior, tei pucios Tilia cordata, iar în sud-vestul şi vestul României, cer Quercus
cerris şi gârniţă Q. frainetto. În cazul când proporţia speciilor de amestec depăşeşte 50% se
formează aşa numitele făgete amestecate. Acoperirea realizată de arboret este de 80–100%,
LU
iar înălţimea atinsă de fag la 100 de ani este de 25–35 m. Stratul arbuştilor, cu dezvoltare
variabilă, în funcţie de acoperirea realizată de arboret, este compus din Corylus avellana,
C
Crataegus monogyna, Evonymus europaeus, Staphylea pinnata, Cornus sanguinea,

Sambucus nigra ş.a. Stratul ierburilor şi subarbuştilor, cu dezvoltare variabilă, conţine specii
R
din flora de mull, Galium odoratum, Asarum europaeum, Stellaria holostea, Carex pilosa,
U
Mercurialis perennis, Dentaria bulbifera.

Asociaţii vegetale: Carpino-Fagetum Paucă 1941
Răspândire: Valea Galbenei, bazinul Crişului Băiţei, Valea Crăiasa, parţial, Valea Aleului
148
Păduri medio-europene de fag din Cephalentero-Fagion
Habitatul este format din păduri xero-termofile de Fagus sylvatica dezvoltate pe soluri
calcaroase, adesea superficiale, de obicei pe versanţi abrupţi, din domeniile medio-european
şi atlantic ale Europei occidentale şi Europei centrale şi central-nordice, în general cu
subarboret abundent de arbuşti şi ierburi, caracterizate de rogozuri Carex alba, C. flacca, C.
montana, C. digitata, graminee Sesleria albicans, Brachypodium pinnatum, orhidee
Cephalanthera spp., Neottia nidus-avis, Epipactis leptochila, E. microphylla şi specii
D
termofile, transgresive din Quercetalia pubescenti-petraeae. Stratul arbustiv include câteva

O
specii calcicole Ligustrum vulgare, Berberis vulgaris, iar Buxus sempervirens poate fi
dominant. Habitatul are valoare conservatiovă moderată.
C
Asociaţii vegetale:Epipactidi-Fagetum Resmeriţă 1972; Carpino-Fagetum Paucă 1941

U
cephalantherietosum Coldea 1975.

M
Răspândire:Valea Galbenei, Bazinul Crişului Băiţei, Valea Crăiasa, parţial

EN
Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum

T
Este un tip de habitat forestier central-est european, prezent în ţara noastră în arealul
ÎN
de dealuri, de păduri dominate de gorun sau gorun auriu în amestec cu carpen şi fag. În acest
tip de habitat sunt incluse păduri de Quercus petraea şi Carpinus betulus din regiunile cu
climat subcontinental în cadrul arealului central-european a lui Fagus sylvatica, dominate de
LU
Quercus petraea. Sunt incluse şi pădurile asemănătoare de stejar şi tei din regiunile est-
europene şi central-est-europene cu climat continental, la est de arealul lui F. sylvatica.
C
Habitatul este răspândit în toate dealurile României, în special în Subcarpaţii şi podişurile

Moldovei, în dealurile vestice, Podişul Transilvaniei, în etajul nemoral, subetajul pădurilor de
R
gorun şi de amestec cu gorun, la altitudini cuprinse între 200–700 m. Se dezvotă pe un relief

U
format din versanţi slab-moderat înclinaţi, cu expoziţii diferite, mai mult umbrite, funduri
largi de văi, roci de tip molase, marne, gresii, depozite lutoase şi soluri: de tip eutricambosol,
profunde, lutoase, eubazice, hidric optimale, eutrofice. Fitocenozele sunt edificate de specii
europene nemorale. Stratul arborilor, compus în etajul superior din gorun Quercus petraea
ssp. petraea, ssp. dalechampii, exclusiv sau cu puţine exemplare de fag Fagus sylvatica ssp.
moesiaca, ssp. sylvatica, tei Tilia cordata în nord, toate speciile de tei în restul teritoriului,
cireş Prunus avium, stejar pedunculat Quercus robur, cer, gârniţă Quercus cerris, Q.
149
frainetto, plop tremurător Populus tremula, ulmi Ulmus glabra, U. minor, paltini Acer
pseudoplatanus, Acer platanoides, iar în etajul inferior jugastrul Acer campestre, sorb Sorbus
torminalis, păr şi măr pădureţ Pyrus pyraster, Malus sylvestris; are acoperire de 80–90% şi
înăţimi de 20–30 m la 100 de ani. Stratul arbuştilor, slab dezvoltat, compus din Corylus
avellana, Crataegus monogyna, Evonymus europaeus, E. verrucosus, Cornus sanguinea,
Sambucus nigra, Ligustrum vulgare, Rhamnus cathartica etc. Stratul ierburilor şi
subarbuştilor, bine dezvoltat, cu bogată floră de mull dominată de Galium odoratum, Asarum
europaeum, Stellaria holostea.
D
Asociaţii vegetale: Carici pilosae-Carpinetum Neuhäusl et Neuhäuslova-Novotna 1964

O
(syn.:Dentario bulbiferae-Quercetum petraeae Resmeriţă, 1974, 1975

Răspândire:Valea Aleu, zona Sighiştel la altitudini de 200-700 m.
C

U

M
Păduri de Tilio – Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene

EN
Cod Natura 2000 – 9180*, cod România –

T

ÎN
Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană – Vaccinio-Piceetea -

Cod Natura 2000 – 9410, cod România – R4203, R4205, R4206, R4207, R4208,
LU
R4210, R 4214
Este un tip de habitat forestier care se dezvoltă la altitudini între 1500 – 1850m, pe
C
creste, culmi, versanţi puternic înclinaţi cu diferite expoziţii, pe un substrat format din roci
silicioase şi calcaroase, pe soluri de tipul prepodzol, podzol, criptopodzol, andosol,
R
superficiale-mijlociu profunde, foarte acide, oligobazice, umede. Fitocenoze edificate de

U
specii boreale şi carpato-balcanice, oligoterme, mezofite, oligotrofe. Stratul arborilor, compus

exclusiv din molid Picea abies, sau cu puţin amestec de scoruş Sorbus aucuparia, poate avea
acoperire de 100% dar spre golul alpin şi de 60–80%, situaţie în care se pot găsi tufe de
jneapăn Pinus mugo sau ienupăr Juniperus communis; atinge înălţimi de 15–20 m la 100 de
ani. Stratul arbuştilor lipseşte sau este slab dezvoltat Sorbus aucuparia , Lonicera nigra,
Rubus idaeus, Rosa pendulina ş.a.. Stratul ierburilor şi subarbustiv este dominat de Oxalis
acetosella şi Vaccinium sp. Stratul muşchilor bine dezvoltat cu Polytrichum sp.
150
Asociaţii vegetale: Soldanello majoris-Piceetum Coldea et Wagner 1998; Hieracio
rotundati-Piceetum Pawł. et Br.-Bl. 1939, syn.: Luzulo sylvaticae-Piceetum Wraber1953;
Hieracio rotundati-Abietetum, Borhidi 1974, Coldea 1991; Leucanthemo waldsteinii-
Piceetum Krajina 1933.
Răspândire:Valea Stanciului, parţial, până sub Dealul Păltinişului Valea Luncşoara, bazinul
superior al Văii Galbenei, zona Casa de Piatră, Bazinul Someşului Cald
D
O
Păduri de Larix decidua şi/sau Pinus cembra din regiunea montană

Cod Natura 2000 – 9420, cod România – R4201, R4202, R4204
C

U
M

EN
2.3.4. Descrierea sitului Natura 2000 ROSCI 0016 Buteasa
ROSCI 0016 Buteasa cu suprafaţa de 396 ha, este inclus în întregime în ROSPA0081
T
Munţii Apuseni-Vlădeasa, include şi se suprapune cu rezervaţia naturală 2.146 Vârful

ÎN
Buteasa, declarată prin Legea nr. 5/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Situl a fost declarat pentru habitatele de interes comunitar: 4030 – Tufărişuri uscate
europene; 6430 – Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la nivelul câmpiilor, până
LU
la cel montan şi alpin; 9110- Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, ca şi pentru speciile de
interes comunitar: triton comun transilvănean Triturus vulgaris ampelensis, triton cu creastă
C
Triturus cristatus, buhai de baltă cu burta galbenă Bombina variegata, carab Carabus
hampei. La alte specii importante de floră şi faună figurează şarpele de casă Natrix natrix.
R
Altitudinea suprafeţi incluse în sit este cuprinsă între 1790 m, Vf. Buteasa, şi 1187 m,
U
în aval de Cascada Moara Dracului. În zona centrală se află o culme formată din aliniamentul
Vf. Buteasa – 1790 m, continuat spre sud-vest cu alte două vârfuri mai joase, de 1779 m,
respectiv, 1728 m. Culmea este mărginită de păduri de molid cu vârste de peste 100 de ani, cu
excepţia zonei sud-estice, acoperită cu pajişte, care se deschide spre o şa largă ce face
legătura cu culmea centrală a Munţilor Vlădeasa. La sus-est de Vf. Buteasa se află un circ
crionival descris încă din 1909 de Sawicki L., şi care prezintă un deosebit potenţial din punct
de vedere al vegetaţiei, menţionăm că încă nu au fost identificate surse bibliografice pentru
151
caracterizarea vegetaţiei acestuia. Studierea zonei circului crionival ar putea să ducă la
identificarea unor importante asociaţii vegetale caracteristice acestui tip de relief şi datorită
faptului că activităţile antropice sunt extrem de reduse, zona fiind relativ inaccesibilă. Zona
de culme de deasupra limitei fondului forestier este ocupată parţial de pâlcuri bine
reprezentate de jneapăn, intercalat cu tufişuri de ienupăr şi pajişte subalpină. De asemeni,
conform Formularului Standard completat în anul 2000 pentru caracterizarea arei protejate
2.146 Vârful Buteasa, fauna de talie mare care îşi găseşte adăpost în zonă include ursul,
misterţul, capra neagră, râsul, cerbul, căpriorul, iar dintre păsări, cocoşul de munte. Deşi
D
aceste specii importante nu au fost menţionate nici în formularul standard al ariei naturale
O
protejate completat ulterior, în anul 2007, nici în formularul standard al ROSCI 0016
Buteasa, toată zona de culme, din împrejurimile staţiunii Stâna de Vale, continuându-se cu
C
suprafeţele de pădure şi pajişte aferente culmii principale a Vlădesei care face trecerea către
U
zona inclusă în Parcul Natural Apuseni reprezintă unul din ultimele refugii ale faunei de talie
M
mare din Carpaţii Occidentali, fiind caracterizată printr-o deosebită sălbăticie şi frumuseţe.
Pe baza interpretării informaţiilor cuprinse în amenajamentul silvic al OS Remeţ şi a
EN
deplasărilor în teren se poate afirma că arboretele din jurul Vf. Buteasa sunt aproape exclusiv
de molid, cu vârste cuprinse între 60-150 de ani, cu media peste 100 ani.
Tipurile de pădure sunt:
T
1154 – molidiş cu Vaccinium myrtillus, acoperă 49% din totalul fondului forestier şi
ÎN
32 % din suprafaţa sitului

1162 – molidiş de limită pe stâncărie – 31% din fond forestier şi 21% din sit
1142 – molidiş de altitudine mare cu Luzula sylvatica – 14% din fond forestier şi 9%
LU
din sit
1141 – molidiş cu Luzula sylvatica – 2% din fond forestier şi 1% din sit
C
1341 – Amestec de răşinoase şi fag pe soluri scheletice – 2% din fond forestier şi 1%

din sit
R
Suprafaţa inclusă în fondul forestier totalizează aproximativ 265h, 67% din suprafaţa
U
sitului. Zona din afara fondului forestier este reprezentată de stâncării şi grohotişuri, pâlcuri
de jneapăn, care acoperă aproximativ 10% din suprafaţa sitului, tufărişuri de ienupăr, pe
aproximativ 16% din suprafaţa sitului şi pajişte subalpină, aproximativ 6% din suprafaţa
sitului.
Datorită neconcordanţelor existente între datele conţinute în Formularul Standard
Natura 2000, informaţiile bibliografice şi observaţiilor din teren deţinute până în momentul
actual, se impune un studiu mai aprofundat al zonei vizate.
152
2.3.5. Ariile naturale protejate – coridor important pentru migraţie
Din punct de vedere biogeografic, Munţii Apuseni alcătuiesc o structură de tranzit

între două regiuni importante: cea alpină şi cea panonică.
Astfel, Munţii Apuseni sunt conectaţi cu masivul Poiana Ruscă la sud, care fac
trecerea spre Carpaţii Meridionali, respectiv cu Munţii Maramureşului la nord, tranziţia spre
Carpaţii Orientali făcându-se, printr-o înlănţuire de culmi domoale, joase, cu o diversitate de
habitate. Habitatele complexe şi diverse din ariile naturale protejate administrate sunt folosite
D
de numeroase specii migratoare de păsări şi lilieci pentru cuibărire sau hibernare şi, de
O
asemenea, de populaţii de carnivore şi ierbivore mari.

Calitatea excepţională de coridor pentru migraţie a fost pusă în evidenţă prin studierea
C
fenomenului migraţiei la speciile protejate de lilieci. Cea mai vestită colonie de lilieci din
U
Ungaria, cea de la Geszt, zonele umede de la Kis-Sarret, prezintă mii de exemplare de lilieci.
M
Cercetările specialiştilor maghiari întreprinse în ultimele două decenii au relevat faptul că

liliecii din aceste colonii se hrănesc şi se înmulţesc în zona lacurilor de pe câmpia
EN
Crişurilor/Koros şi a Tisei/Tisza, migrând în fiecare an cu scopul hibernării spre peşterile din

Munţii Bihorului şi Pădurea Craiului, Dobrosi şi Gulyas, 1997. Astfel, exemplare de
Rhinolophus ferrumequinum care au fost inelate la Geszt, au fost, în iarna aceluiaşi an,
T
observate la Peştera Meziad, lângă limita NV a Parcului Natural Apuseni, Szodoray-Paradi,

ÎN
comunicare personală. Mai mult se ştie că diverse specii de păsări, protejate la nivel naţional
şi european folosesc acest culoar de migraţie, cum ar fi viesparul Pernis apivorus, şerparul
Circaetus gallicus, fâsă de munte Anthus spiroletta, codobatura albă Motacilla alba, ciocârlia
LU
Alauda arvensis, cojoaica de pădure Certhia familiaris şi fluierarul de zăvoi Actitis

hypoleucos.
C
2.3.6. Peisaj
R
U
Peisajul este o unitate teritorială cu fizionomie specifică impusă de conţinutul,

structura şi dinamica elementelor fizice, biotice şi antropice care-l compun.
Peisajul se individualizează pe o structură naturală, reprezentată de totalitatea
elementelor naturale, pe care s-a materializat o infrastructură economică ce depinde de
potenţialul natural, nivelul de dezvoltare umană şi de suprastructura socială.
Criteriile pentru identificarea peisajului sunt prezentate în anexa nr. 16 la planul de
management.
153
Principalele elemente structurale ale unui peisaj sunt: potenţialul ecologic, exploatarea
biologică şi acţiunea antropică. Potenţialul ecologic e rezultatul combinării factorilor
geomorfologici: altitudine, înclinarea şi expoziţia versanţilor şi procesele geomorfologice, cu
cei climatici: temperatura şi precipitaţiile şi hidrologici. Exploatarea biologică se
materializează prin comunităţile de plante şi animale care populează teritoriul respectiv, iar
acţiunea antropică se suprapune peste o structură naturală şi se materializează într-o anumită
infrastructură economică, dependentă de posibilităţile naturale ale spaţiului colonizat, Drăguţ,
2000.
D
Astfel, protejarea peisajelor depăşeşte cadrul limitat al protejării elementelor naturale

O
şi culturale considerate valoroase, urmărind protejarea sistemului complex care le-a asigurat
apariţia.
C
În Parcul Natural Apuseni peisajul caracteristic este cel montan, în majoritate dominat
U
de păduri, mozaicat cu pajişti, având influenţe extrem de interesante pe care le imprimă

M
substratul carstificabil prin varietatea elementelor geomorfologice.

O particularitate în Munţii Bihor o constituie prezenţa endocarstului împădurit, una
EN
din puţinele regiuni de acest fel din ţară. Pădurea influenţează regimul de dezvoltare a
golurilor subterane, dar în acelaşi timp susţine o biodiversitate remarcabilă la suprafaţă.
Existenţa acestui tip de peisaj este una dintre premisele existenţei peşterilor cu gheaţă:
T
Gheţarul de la Scărişoara, Avenul Borţig, Focul Viu, Avenul cu gheaţă din Platoul Vârtop,
ÎN
Gheţarul de la Barsa etc., toate situate în zone complet împădurite.

Stâncăriile, pajiştile şi fâneţele montane, exocarstul împădurit reprezintă unităţi de
peisaj de interes major. Acestea sunt reprezentate de către doline, văi scurte oarbe, ale căror
LU
ape se pierd în calcar prin ponoare sau sorburi, platouri carstice, văi seci, lapiezuri, polii,
depresiuni plane hidrografice închise, cu drenaj subteran, chei şi defilee etc.
C
În partea de sud şi est a Parcului Natural Apuseni, peisajul natural interferează cu

peisajul rural şi antropizat al aşezărilor care îşi mai păstrează pe alocuri culoarea tradiţională,
R
specifică Ţării Moţilor.

U
2.3.7. Procese şi relaţii ecologice
Procese şi relaţii ecologice în ecosistemele forestiere

Studiile ecologice realizate pe eşntioane conţinând polen fosil analizat prin metoda
datării cu C14, au reliefat cum interacţiunile dintre schimbările climatice, activităţile umane
şi alte posibile cauze, au modelat peisajul prezent al Parcului Natural Apuseni de-a lungul
154
ultimilor 5700 de ani. Rezultatele studiilor au arătat că peisajul ariei naturale protejate a fost
dominat de păduri, dar compoziţia şi structura acestora a cunoscut o dinamică permanentă.
Cu toate acestea, modificări clare în compoziţia ecosistemului forestier s-au petrecut în
ultimii 700 de ani. Astfel, Fagus sylvatica a fost taxonul principal în urmă cu 5200 de ani,
până cu 200 de ani în urmă, iar dominanţa acestuia este asociată cu cea mai mare stabilitate a
ecosistemului forestier. Formarea pădurilor actuale de Picea abies a început cu circa 400 de
ani în urmă, iar molidul a devenit specie dominantă în ultimele două secole ca rezultat al
despăduririlor, păşunatului intensiv, arderii vegetaţiei pentru menţinerea pajiştilor şi, mai
D
recent, al reîmpăduririi artificiale. Aceasta au condus la o importantă reducere a diversităţii

O
biologice în cadrul ecosistemului forestier, la declinul speciei Fagus sylvatica şi la dispariţia

pe plan local a câtorva specii incluzând Abies alba şi specii din genuri precum Ulmus, Tilia şi
C
Acer, Feurdean, A., Willis, K., J., 2008 . Menţinerea ca specie dominantă a lui Picea abies
U
în compoziţia pădurilor din zona Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura 2000
M
administrate, în detrimentul taxonilor Fagus sylvatica şi Abies alba face vulnerabile aceste
păduri la acţiunea factorilor destabilizatori naturali precum: seceta prelungită, temperaturi
EN
medii diurne ridicate pe perioade lungi de timp, nivel hidric redus ca urmare a substratului
carstificabil, dar şi antropici cum ar fi nerespectarea strictă a regulilor de exploatare a masei
lemnoase ceea ce conduce la doborâturi generate de vânt şi zăpadă şi, consecutiv, atacurilor
T
de insecte din familia Curculionidae, Feurdean, A., Willis, K., J., 2008.
ÎN
Procese şi relaţii ecologice în ecosistemele de pajişti

Actualele asociaţii de plante ierboase alcătuiesc un complex care a substituit vegetaţia
primară, respectiv pădurile de fag şi pe cele de molid ca urmare a despăduririlor istorice, în
LU
vederea creării de terenuri agricole de către populaţia locală.

Ele formează pajişti variate, determinate de substratul litologic, de orografia terenului,
C
tipul de sol, regimul hidric şi al nutrienţilor din sol precum şi de regimul exploatării
antropice. După modul de participare la edificarea pajiştilor a formelor biologice şi a
R
procesului de înţelenire, se întâlnesc două mari grupe de pajişti. Cele fără înţelenire, în
U
alcătuirea cărora predomină speciile de dicotiledonate, de regulă pioniere şi de scurtă durată

şi cele cu înţelenire, dominate de monocotiledonate şi poacee, care sunt de mai lungă durată.
În foarte puţine cazuri se întâlnesc însă pajişti în care domină exclusiv speciile
monocotiledonate sau dicotiledonate în timp mai îndelungat. De regulă, pajiştile edificate de
astfel de fitocenoze se întrepătrund şi alcătuiesc în teren un mozaic de pajişti.
Ca urmare a evoluţiilor socio-economice din zonă şi a renunţării la practicile
tradiţionale de utilizare a pajiştilor, s-a constatat împădurirea naturală a acestora şi evoluţia
155
spre ecosisteme forestiere. Această tendinţă a fost mai accentuată până recent, după care, prin
măsurile de stimulare în domeniul agricol, s-a observat o revenire la utilizarea tradiţională a
pajiştilor destinate creşterii animalelor, prin păşunat sau cosit. Astfel, în unele pajişti au
început să se remarce consecinţele suprapăşunatului prin schimbarea compoziţiei şi
abundenţei taxonilor.
Procese şi relaţii ecologice în ecosistemele carstice
Topografia variată a zonelor carstice determină o varietate mare de habitate şi
implicit, de specii adaptate acestor nişe specifice. Intrările peşterilor şi dolinele adăpostesc
D
adesea o gamă largă de biocenoze, mai ales din punct de vedere al florei şi faunei de
O
nevertebrate. Lipsa luminii este factorul determinant pentru condiţiile de viaţă din peşteri, din
reţeaua de interstiţii de sub pătura de sol şi din crăpăturile adânci din rocă.
C
În funcţie de gradul de obscuritate şi de alţi factori fizici, mediul speleic poate fi

U
divizat în trei zone, începând de la suprafaţă: zona de la intrare, zona de tranziţie şi zona
M
profundă. Energia disponibilă pentru fauna subterană provine din: acumulări de guano de la
coloniile de lilieci, materia organică adusă în peşteri prin curenţi de aer, ape subterane,
EN
gravitaţional sau prin apa de percolaţie, mai ales în timpul ploilor abundente şi la topirea
zăpezilor, sau organisme ajunse accidental în interiorul peşterilor. Ca urmare a faptului că
hrana are o distribuţie neuniformă în spaţiu şi timp, populaţiile subterane au şi ele o
T
răspândire heterogenă în cuprinsul masivului carstic. De aceea se ştie prea puţin despre
ÎN
structura lanţurilor trofice subterane, despre ecologia sau fiziologia componentelor vii ale
acestora.
Important este însă faptul că ecosistemele subterane sunt extrem de complexe şi
LU
sensibile la factori perturbatori antropici sau naturali, astfel încât, faţă de peşteri, trebuie luate
în considerare şi toate componentele vii şi nevii de la suprafaţa masivelor carstice sau din
C
bazinele hidrografice în care sunt localizate. Această viziune ecosistemică asupra carstului
permite formularea unor măsuri concrete de conservare care protejează în egală măsură
R
elementele interdependente superficiale şi subterane.

U
Procese şi relaţii ecologice în ecosistemele de turbărie

Mlaştinile oligotrofe sau tinoavele au o fizionomie aparte, cu o arie de răspândire
limitată, cu o floră săracă în specii. Condiţia principală pentru formarea unei mlaştini
oligotrofe este carenţa solului sau a apei în substanţe minerale nutritive, de regulă sub 0,3%.
Sfagnetul, prezită o formă convexă, această bombare fiind caracterul fizionomic cel
mai de seamă al tinovului. Acesta are o creştere continuă şi, contrar mlaştinii eutrofe, se
întinde mereu centrifug peste terenul adiacent. La periferia tinovului bombat se formează o
156
zonă marginală umedă în care vegetează numeroase plante higrofile, mezotrofe şi eutrofe. În
stadiul său iniţial, când vegetaţia mai păstrează contact cu solul, sfagnetul se caracterizează
printr-o floră de muşchi şi traheofite acvatice relativ bogată în specii. Când stratul de turbă
trece de 30 cm grosime, plantele se izolează de substrat şi devin dependente de apele rezltate
din precipitaţii.
Asociaţii vegetale oligotrofe au fost descrise pe tinoave. Două specii de plante
carnivore: Drosera rotundifolia şi Drosera anglica se dezvoltă în mediul oligotrof al
sfagnetelor, acestea completându-şi necesităţile de azot din digestia insectelor pe care le
D
atrag. Biodiversitatea tinoavelor este redusă ca urmare a factorilor de mediu restrictivi: pH

O
acid, umiditate excesivă, nivel scăzut de nutrienţi etc., Negrean, G., Anastasiu, P. 2005.
C
Specii şi fenomene biologice şi ecologice de interes din Parcul Natural Apuseni

U
Parcul Natural Apuseni adăposteşte populaţii importante de carnivore mari precum urs brun,
M
lup şi râs. Prezenţa lor reflectă calitatea habitatelor naturale.

Pajiştile din parc includ unele dintre cele mai mari şi importante suprafeţe cu Arnica montana,
EN
plantă medicinală, din Europa.

Molhaşurile de la Izbuce
T
Turbăria conţine unul din zăcămintele cele mai voluminoase de turbă din Munţii Apuseni, dar
în acelaşi timp este şi cel mai bine conservat tinov din regiune şi printre cele mai autentice din
ÎN
ţară
Vaccinio - Pinetum mughi Hadač subas. sphagnetosum I. Pop, Hodişan & Cristea 1987, subas.
nova
LU
Fitocenoză edificată de jneapăn, descrisă pentru prima data în Rezervaţia Molhaşurile de la

Izbuce. Este aflată la cea mai mică altitudine din Carpaţii Occidentali, 1 150 m.
C
Peşterile din Valea Sighiştelului, P. Fânaţe, P. Onceasa, P. Fagului adăpostesc cele mai mari
R
colonii de lilieci din Parcul Natural Apuseni

Specii protejate de lilieci din Parcul Natural Apuseni, listate pe Anexa II Directiva Habitate
U
92/43/EEC: Liliacul mediteranean cu potcoavă Rhinolophus euryale, liliacul mare cu potcoavă

Rh.ferrumequinum, liliacul mic cu potcoavă Rh.hipposideros, liliacul cu urechi mari Myotis
bechsteinii, liliacul comun mic M.blythii, liliacul de iaz M.dasycneme, liliacul cărămiziu
M.emarginatus , liliacul comun Myotis myotis.
Peşti protejaţi din apele râurilor de munte din Parcul Natural Apuseni, Anexa II Directiva
Habitate 92/43/EEC: zglăvoaca Cottus gobio, boişteanul Phoxinus phoxinus, moioaga Barbus
157
meridionalis petenyi
Hesperocorixa paralella
Cea mai rară specie de heteropter, ploşniţă de apă, din Parcul Natural Apuseni, identificată
până în prezent numai în Tăul Vărăşoaia
Centre de speciaţie pentru viermi cilindrici şi inelaţi
Zone din Parcul Natural Apuseni în care s-au identificat specii noi pentru ştiinţă de nematode şi
oligochete. Acestea sunt insule de ecosisteme evoluate pe calcare, separate între ele de
ecosisteme evoluate pe roci de natură acidă. Aceste zone pot constitui adevărate bariere
D
ecologice pentru fauna edafică, foarte puţin mobilă

O
Turbării cu vegetaţie forestieră cod Natura 2000 91D0*

C
Tip de habitat extrem de rar, întâlnit în câteva locuri din Parcul Natural Apuseni, considerat ca
fiind prioritar pentru desemnarea ariilor speciale de conservare prin Directiva Habitate
U
92/43/EEC
M
Roua cerului Drosera rotundifolia

Plantă carnivoră care trăind deasupra unui strat gros de turbă, nu ajunge la substanţele minerale
EN
din substrat şi de aceea, trebuie să-şi suplinească hrana, prin capturarea insectelor, pe care le
digeră.
T
Specii endemice de plante din Parcul Natural Apuseni: liliacul transilvănean Syringa josikaea,
omagul Aconitum calibotryon ssp. skarisorensis, garofiţa Dianthus julii wolfii, vioreaua Viola
ÎN
josi), vulturică Hieracium bifidum ssp. biharicum, H. sparsum ssp. porphiriticum, H.

kotschyanum etc. şi miază-noapte Melampyrum bihariense.
Plantă descrisă pentru prima dată în Parcul Natural Apuseni: Edraianthus kitaibelii. Plantă
LU
descrisă pentru prima dată în România, aflată doar pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, între
localităţile Râşca-Dealul Negru, pe platforma Fărcaş, la limita arealului sud-estic al speciei în
C
Europa: Juncus squarrosus

R
2.4 Situaţia socio-economică şi culturală din perspectivă istorică

U
2.4.1 Arheologie si istorie

Obiectivele arhitecturale ale moţilor se constituie în monumente ale aşa-numitei
„civilizaţii a lemnului”, Vedinaş, 1999.
Conform listei monumentelor istorice din zona Parcului Natural Apuseni, elaborată de
Institutul Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerul Culturii şi Cultelor,
monumentele istorice care se află în imediata apropiere a Parcului Natural Apuseni sunt:
158
Tabel nr. 2.4.1.a
Lista monumentelor istorice din zona Parcului Natural Apuseni
D
Nr.
Adresă
O
Cod LMI 2004 Denumire Localitate Datare
crt.
Judeţul Alba
C
Ansamblul bisericii de lemn "Înălţarea
U
1 AB-II-a-A-00177 1791
Domnului” sat Arieşeni;
M
2 AB-II-m-A-00177.01 Biserica de lemn "Înălţarea Domnului” com. Arieşeni 1791
3 AB-II-m-A-00177.02 Edicul pentru toacă 1791
EN
Biserica de lemn "Naşterea Sf. Ioan sat Gârda de Sus; com. Gârda de 1792, modif.
4 AB-II-m-A-00228
Botezătorul” Sus în 1863
T
sat Albac; în faţa şcolii
5 AB-III-m-B-00406 Bustul lui Horea 1930-1960
com. Albac generale
ÎN
Judeţul Bihor
sat Băiţa;
6 BH-II-m-B-01106 Biserica romano-catolică "Sf. Maria Mică” 45 1780
oraş Nucet
LU
sat Fânaţe;
7 BH-II-m-A-01145 Biserica de lemn "Sf. Dimitrie” 86 1796
com. Câmpani
C
Sursa: Lista monumentelor istorice din Jud. Alba şi Bihor, 2004 – Ministerul Culturii şi Cultelor
R
U
159
Ca urmare a descoperirii unor mărturii ale activității umane deosebit de importante în
peştera Coliboaia situată în yona de protecţie integrală a Parcului Natural Apuseni, pe valea
Sighiştelului, această peşteră a fost clasată ca monument istoric, categoria Arheologie, grupa
valorică "A", atribuindui-se codul în Lista monumentelor istorice BH-I-m-A-21034.
Pe lângă acestea, mai există iniţiative locale de constituire a unor muzee dedicate
culturii tradiţionale locale, în care sunt expuse: obiecte tradiţionale vechi, port popular,
ceramică, sculpturi etc., în satul Chişcău – comuna Pietroasa, muzeul etnografic sătesc „La
Fluturi”, amenajat în gospodăria proprie de către un localnic, Aurel Flutur, în cătunul Gheţar
D
– comuna Scărişoara, muzeul de artă şi meşteşuguri populare amenajat într-o casă tradiţională
O
veche, recondiţionată de echipa din cadrul Proiectului Apuseni, derulat între 2000-2003 şi
implementat de către Universitatea din Freiburg, Germania, şi în satul Răchiţele, într-o sala
C
de clasă din şcoala localităţii, unde a fost amenajat de localnici cu ajutorul Clubului Ecologic
U
Transilvania din Cluj-Napoca un mic muzeu al satului.

M
2.4.2. Istoricul dezvoltării socio-economice în zonă şi utilizarea terenurilor în

EN
trecut
Istoricul exploatărilor miniere şi de uraniu

T
Toate mărturiile timpurii referitoare la locuitorii Munţilor Apuseni atestă că aceştia se

ÎN
ocupau în trecut cu extracţia aurului, atât aluvionar, cât şi din subsol, şi cu creşterea
animalelor.
Bogăţiile subsolului au canalizat încă de acum 2000 de ani dezvoltarea acestei zone
LU
pe direcţia exploatărilor miniere de metale. Zona sudică a Munţilor Apuseni, datorită

structurii geologice constituită din roci vulcanice ce încorporau importante zăcăminte de
C
minereu de aur, argint, cupru şi alte metale, a fost populată în timpul ocupaţiei romane a
Daciei cu colonişti, în scopul dezvoltării minelor de aur. Centrul urban cel mai dezvoltat se
R
afla la Ampelum, Zlatna de astăzi, iar cea mai importantă exploatare la Alburnus Major,
U
Roşia Montană de astăzi.

În Evul Mediu pentru exploatarea intensivă a aurului şi argintului au fost din nou
aduşi colonişti, respectiv saşi, încă de la 1141, care, împreună cu populaţia autohtonă au
întemeiat încă din prima jumătate a secolului al XII-lea aşezări stabile. Primele aşezări
miniere din Transilvania au fost întemeiate în jurul minelor de la Zlatna, în anul 1238, apoi
Abrud, Băiţa, atestată documentar din 1342, Dognecea – Baia Secaşului, mină regală din
1358, Baia de Criş, care devine oraş seniorial în 1427. Documentele atestă la jumătatea
160
secolului al XV-lea Confederaţia celor patru oraşe miniere din Munţii Apuseni: Abrud, Baia
de Arieş, Baia de Criş şi Băiţa, care aveau un for comun de judecată şi plăteau dările în
comun.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea în Bihor creşte nivelul de
dezvoltare a meşteşugurilor, mai ales prin minerit. Astfel, în anul 1270 o serie de înlesniri
acordate episcopiei de Oradea, care la vremea respectivă se afla în fruntea comitatului de
Bihor, au dus la organizarea şi intensificarea exploatărilor, mai ales la minele din jurul
Beiuşului, precum: Băiţa, Vaşcău, Sighiştel, Chişcău, Pietroasa etc.. Din 1342, conducerea
D
minelor de la Băiţa este preluată de un guvernator, independent de gospodăria domeniilor

O
episcopale, Stoici, 1983.

În 1541 domeniile Beiuşului, cu întreaga zonă minieră intră în cadrul Principatului
C
independent al Transilvaniei, unde joacă un rol mai puţin important sub aspectul furnizării
U
minereurilor de aur şi argint, şi se pune accent mai mult pe exploatarea fierului, existând
M
cuptoare de redus minereu de fier la Chişcău, Pietroasa, şi la Băiţa, dar, cu precădere î n zona
Vaşcăului.
EN
În secolul al XVII-lea, Bihorul a fost transformat în paşalâc turcesc, iar minele de la

Băiţa şi Vaşcău au fost exploatate de turci prin sistemul „robotei” ţăranilor din satele din
împrejurimi.
T
În perioada ocupaţiei de către Imperiului Austro-Ungar, din secolul al XVIII-lea, în

ÎN
urma unor prospecţiuni geologice în zonă realizate de specialişti ai imperiului, mai ales în
perimetrul Valea Seacă, s-a revigorat mineritul, deschizându-se o serie de galerii, din care s-
au exploatat cantităţi semnificative de cupru, plumb, argint şi aur, în perioada 1815-1858.
LU
În ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial, a fost descoperit lângă Băiţa un
nucleu uranifer de către trupele germane aflate în retragere. Se presupune că serviciile secrete
C
sovietice ar fi interceptat documentele acestora după care au deschis un front de lucru în

această zonă, înfiinţând sub conducere româno-sovietică Departamentul Uraniului cu
R
titulatura „Sovrom-Cuarţit”. La mina „Avram Iancu” din Băiţa-Plai, localitate nou constituită
U
atunci, au fost angajaţi peste 20 000 de mineri şi au fost folosiţi aproximativ 10000 de soldaţi
pentru extracţia zăcământului. Câştigurile salariale foarte mari pentru acea vreme au atras
forţă de muncă din toată ţara, fapt ce a dus la construirea de locuinţe, luând astfel fiinţă în
apropiere oraşele Nucet şi Şteim, numit în perioada comunistă Dr. Petru Groza. Exploatarea
sovietică a acestui zăcământ a durat 10 ani, timp în care cea mai mare cantitate a
zăcământului, apreciată la circa 300 mii tone de minereu, a fost extrasă aproape în totalitate
prin cele 2 cariere şi transportată la Moscova. Acest zăcământ s-a dovedit a fi cel mai mare
161
zăcământ de uraniu din lume aflat la suprafaţă. În perioada exploatărilor miniere, în Munţii
Apuseni au fost forate peste 400 km de galerii situate orizontal, din 50 in 50 de metri, de la
cota 700 pana la cota 1100 m.
După extracţia minereurilor de uraniu, într-una dintre galeriile părăsite s-a amenajat
între 1980 şi 1985 un depozit de deşeuri radioactive de joasă şi medie activitate, singurul din
ţară, amplasat în apropierea carierei de uraniu de la Băiţa-Plai, la 4 km de vatra satului Băiţa
în apropierea limitei Parcului Natural Apuseni.
Istoricul aşezărilor
D
De la primele aşezări situate la baza munţilor, în depresiuni, s-au întemeiat aşezările

O
de pe văi, iar pe urmă, prin fenomenul de „roire” au apărut aşezările de pe culmi, începând
din sud spre nordul zonei. Aşezările din depresiunea Beiuşului, cele situate la baza munţilor,
C
sunt atestate prin secolul XV-XVI, ca de exemplu Pietroasa, la 1587 şi Chişcău.

U
Aşezările situate pe văile principale, ca de exemplu cele de pe Arieşul Mare, sunt

M
menţionate mai târziu: Arieşeni, 1761-1762, Scărişoara, 1733, Albac, 1733 etc. Cele mai
tinere sunt aşezările „crânguri”, de pe platourile muntoase, unele datând doar de după 1950.
EN
Roirile din satele de pe văi s-au datorat atât creşterii numerice a populaţiei, cât şi necesităţii
exploatării de noi resurse în afara celor ale subsolului, precum: păduri, fâneţe, pajişti naturale,
cât şi pentru crearea de noi vetre de localităţi, de ex. Poiana Horea, Giurcuţa. Astfel, multe
T
dintre localităţile de tip „crâng”, poartă denumirea primei familii stabilite acolo: Avrămeşti,
ÎN
de la Avram, Costeşti, de la Costea, Pănteşti, de la Pantea etc.

Ca urmare a numărului mare de imigranţi, populaţia din Apuseni, mai ales din
bazinele Arieşului şi Crişului Băiţa, este amestecată etnic. O parte a populaţiei o reprezintă
LU
cei care se consideră descendenţi din vechea populaţie dacică, romanizată, atât ca limbă cât şi
ca obiceiuri. De-a lungul secolelor, s-au aşezat pe aceste meleaguri şi populaţii din alte etnii,
C
aduse de cei ce stăpâneau aceste teritorii, pentru a le coloniza, sau în încercarea de a

deznaţionaliza poporul autohton, puternic impregnat de originea sa latină. Deşi cu două
R
secole în urmă, muntenii dintre Câmpeni şi Muntele Găina erau denumiţi „ţopi”, cei din jurul
U
Zlatnei „mocani”, doar cei din zona Abrud – Vidra – Albac şi de pe Arieş „moţi”, de la părul
purtat mai lung şi legat la spate, noţiunea de „moţ” s-a extins cuprinzând treptat toţi locuitorii
zonei montane dintre Mureş şi Crişul Repede, Netea, 1977.
De la începutul secolului XVIII, exploatarea masivă a resurselor subsolului, de către
austro-ungari, care au deschis sau redeschis o serie de mine în Munţii Apuseni s-a tradus pe
plan social prin exploatarea populaţiei de moţi, provocând la diferite intervale de timp
răscoale, ca aceea a lui Horia, Cloşca şi Crişan, reprimate cu brutalitate.
162
Pentru a preîntâmpina deznaţionalizarea lor, moţii au organizat, în decursul timpului,
înfiinţarea de şcoli elementare, unde se învăţa în limba strămoşească, română, cu toate ca
erau iobagi.
„Ţara Moţilor”, a fost un ţinut de rezistenţă şi de luptă pentru drepturile politice,
economice şi sociale ale românilor în perioada în care Transilvania s-a aflat sub dominaţie
străină (Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, 1784; acţiunile lui Avram Iancu în contextul
Revoluţiei din 1848).
După 23 August 1944, rezistenţa armată din munţii României a reprezentat un capitol
D
important al luptei împotriva comunismului. Munţii Apuseni au reprezentat un focar al

O
rezistenţei, numeroase grupări activând în zonă. Dintre acestea s-a detaşat grupul Şuşman,
vestit prin acţiunile sale şi prin dârzenia cu care a supravieţuit timp de 10 ani, între 1948-
C
1958, urmăririi Securităţii, Bodeanu, D., Budeancă, C., 2004.

U
Istoricul exploatării lemnului şi al activităţilor agricole

M
Altă resursă naturală importantă a Munţilor Apuseni este reprezentată de pădurile

care ocupă mare parte din suprafaţa acestora, până pe culmile sau vârfurile, mai domoale, de
EN
înălţimi medii ale acestor munţi. Ca urmare, exploatarea şi prelucrarea lemnului a devenit o
activitate importantă pentru comunitatea locală. În deceniile III-IV ale secolului XX moţii
cutreierau ţara cu ciubere şi tulnice, făceau „holongărit” cu cercuri şi treceau graniţa
T
ademeniţi de valuta cehoslovacă şi iugoslavă sau fabricau jucărioare din lemn, Ancel, 1999 .
ÎN
O activitate importantă a constituit-o creşterea animalelor în sistem silvo-pastoral şi

practicarea unei agriculturi de subzistenţă. Prezenţa păşunilor întinse de pe culmile înalte
permitea creşterea oilor şi a vitelor, iar suprafeţele necultivabile erau utilizate pentru
LU
producerea fânului. Agricultura se practica în mod rudimentar, terenurile agricole fiind

prezente până la altitudinea de 1.200 m. Datorită climatului rece se cultivau în special cartofi
C
şi soiuri locale de grâu, in, secară, cânepă şi orz.

Înainte de secolul XX, aceste activităţi se practicau cu precădere în zonele locuite din
R
Munţii Apuseni, în zonele mărginaşe şi joase ale acestora, care ofereau o accesibilitate mai
U
mare şi permiteau dezvoltarea aşezărilor umane. De aceea, zona centrală a Munţilor Apuseni,
şi anume zona înaltă a Munţilor Bihor, a constituit din punct de vedere al cadrului natural un
areal bine conservat, în care mai existau păduri virgine şi terenuri încă neexploatate, la
sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX,
Datorită situaţiei politice şi administrative din Munţii Apuseni, topografierea zonelor
cunoscute până atunci autorităţilor se realizează abia la sfârşitul secolului XIX, când se face
şi o estimare a potenţialului silvic, care să fie valorificat mai apoi. Au urmat perioade în care
163
în unele zone s-au construit chiar terasamente de cale ferată îngustă care să folosească la
transportul lemnelor cu trenul, începându-se în acest fel o exploatare susţinută a celor mai
valoroase păduri, de exemplu pe Valea Crişului Pietros, Valea Sighiştelului, etc. O mare parte
dintre localnici au avut avantajul unei surse suplimentare de venit lucrând la aceste exploatări
forestiere.
2.4.3. Istoricul cercetărilor şi explorărilor speologice în zona Parcului Natural

Apuseni
D
O
Carstul din zona Parcului Natural Apuseni a suscitat de timpuriu atenţia oamenilor de
ştiinţă. Astfel E. Nedezky descrie Peştera de la Fânaţe într-o lucrare apărută la Viena în anul
C
1772. În 1847, A. Szirtfi menţionează Gheţarul de la Scărişoara, iar E. A. Bielz descrie în

U
1852 Peştera Onceasa. Prima mare expediţie geografico – geologică în zonă are loc în anul
M
1861; organizată de Academia de la Viena, din ea au făcut parte geograful A. Schmidl şi

geologul K. Peters. În lucrarea lui Schmidl „Das Bihar-Gebirge”, apărută la Viena în 1863
EN
sunt descrise numeroase zone carstice şi peşteri, cum sunt: Gheţarul de la Scărişoara, peştera
Onceasa, Gheţarul de la Barsa, Porţile Bihorului, precum şi peşteri de pe Valea Sighiştelului.
Un studiu detaliat al celor din urmă apare în 1886 fiind realizat de G. Hazaz. Cu această
T
ocazie este descrisă peştera Măgura, explorarea ei fiind făcută pe o lungime de 1200 m,
ÎN
distanţă incredibilă pentru acea vreme. Tot în acest an este menţionată pentru prima dată
peştera Cetăţile Ponorului.
Pe măsură ce peşterile ajung să fie tot mai cunoscute, ele încep să prezinte şi interes
LU
turistic. Promotorul popularizării carstului din zona actualului Parc Natural Apuseni a fost
Czaran Gyula care a reuşit să efectueze pe bani proprii amenajări turistice în peşterile:
C
Gheţarul de la Barsa, Gheţarul Focul Viu, Avenul Borţig, Cetăţile Rădesei, etc. El editează în
anul 1903, la Beiuş, un ghid turistic al Munţilor Bihor.
R
În 1920, la Cluj-Napoca, marele savant Emil Racoviţă înfiinţează primul institut de

U
speologie din lume. În perioada interbelică, colectivul de biologi de la acest institut, René
Jeannel, Pierre A. Chappuis, Valeriu Puşcariu, realizează sub îndrumarea lui Racoviţă
cercetări amănunţite asupra peşterilor din Munţii Bihorului. Rezultatele explorărilor pe care
le-au întreprins sunt prezentate în cea de-a şaptea serie a “Énumeration des grottes visitées”,
primul inventar speologic publicat la Paris de R. Jeannel şi E. Racoviţă.
După cel de al doilea război mondial descoperirea şi explorarea marilor reţele
subterane se datorează unei echipe dinamice aparţinând aceluiaşi Institut de Speologie din
164
Cluj-Napoca, formată din M. Şerban, Dan Coman, Iosif Viehmann, Cornel Pleşa, cărora li s-a
alăturat şi Marcian Bleahu. Printre realizările de excepţie ale acestora se numără parcurgerea
integrală a cursului subteran din Cetăţile Ponorului, tabără subterană de 12 zile, record
mondial în acel an, ca şi explorarea Avenului din Şesuri, unde a fost atinsă cota de -164 m,
record al ţării în perioada 1951-1955, a avenelor din platoul carstic Lumea Pierdută, şi a altor
cavităţi, precum Peştera Neagră, peştera de la Căput, Coiba Mare, nivelul inferior al
Gheţarului de la Scărişoara, Avenul din Muntele Bătrâna, Peştera Coliboaia etc.
În anii 1950 s-a realizat explorarea a circa 14 km de galerii. Inventarul peşterilor
D
publicat în 1965 cuprinde un număr de 116 cavităţi situate în Munţii Bihor.

O
În a doua jumătate a secolului 20 şi la începutul celui următor, cercetările ştiinţifice au

fost realizate cu precădere de cercetătorii de la Cluj-Napoca şi Bucureşti ai Institutului de
C
Speologie „Emil Racoviţă”, dar nici contribuţia altor specialişti nu poate fi neglijată.
U
Astfel, studiul faunei subterane terestre şi acvatice şi chiar descrierea a numeroase

M
specii noi pentru ştiinţă, endemice pentru acest areal, s-a datorat următorilor zoologi: Ştefania
Avram, Daniela Borda, Francisc Botea, Ruxandra Bucur, Dan Dancău, Dan Danielopol,
EN
Vasile Decu, Margareta Dumitrescu, Maria Georgescu, Magdalena Gruia, Vasilica Iavorschi,
Sanda Iepure, Oana Moldovan, Alexandrina şi Ştefan Negrea, Cornel Pleşa, Gheorghe
Racoviţă, Mihai Şerban, Ionel Tabacaru, respectiv Zachiu Matic şi Traian Ceuca.
T
Studii de geologie, hidrologie şi chimism al apelor subterane au fost realizate cu

ÎN
precădere de Marcian Bleahu, Pompei Cocean, Valentin Crăciun, Gabriel Diaconu, Cristian
Goran, Gabor Halasi, Adrian Iurkiewicz, Constantin Marin, Bogdan Onac, Iancu Orăşanu,
George Ponta, Ioan Povară, Teodor Rusu, Emil Silvestru, Tudor Tămaş, Liviu Vălenaş, Iosif
LU
Viehmann. Vlad Codrea, împreună cu Zoltan Czier, dar mai ales Elena Terzea au adus
contribuţii în domeniul paleontologiei, în timp ce factorii climatici din două cavităţi
C
importante au fost studiaţi sub îndrumarea lui Gheorghe Racoviţă.

Lista contribuţiilor fiind foarte lungă au fost amintiţi doar cei ale căror contribuţii au
R
fost multiple. Aceste cercetări au avut ca rezultate importante descoperirea unor noi specii,
U
identificarea unor fenomene, procese, componente ale carstului inedite, toate acestea
contribuind la dezvoltarea biospeologiei şi carstologiei, în general, şi a cunoştinţelor legate de
carstul din Munţii Bihor, în special.
În anii ’60 intervine o oarecare stagnare în ce priveşte explorările. Ele sunt reluate
doar după 1970 de Liviu Vălenaş care a descoperit în Valea Galbenei 43 de peşteri de
dimensiuni mici şi medii. În 1971-1972 patru expediţii, două româneşti şi două franceze,
încearcă depăşirea sifonului terminal din Cetăţile Ponorului, ocazie cu care alpiniştii de la
165
C.C.A. Braşov au realizat o escaladă de 110 m deasupra sifonului terminal, record naţional de
escaladă subterană. În acelaşi interval o echipă mixtă româno-cehoslovacă descoperă
continuarea în Avenul din Şesuri atingând cota -217 m.
În 1973 se organizează la Oradea şi Ştei, fostul Dr. Petru Groza, două cluburi de
speologie, Clubul de speologie „Z” şi „Cercul de speologi amatori”, care în 1975 îşi schimbă
denumirea în Clubul de speologie „Speodava”, orientate spre explorarea carstului Munţilor
Bihor. Din 1973 până în 1977, s-au descoperit noi reţele subterane, unele de dimensiuni
importante, cum ar fi: Sistemul Zăpodie, peştera de la Fântâna Roşie, peştera de la Secătura,
D
peştera de după Deluţ, Avenul din Faţa Răchitei etc. În sistemele cunoscute anterior sunt
O
reluate explorările, descoperindu-se prelungiri importante precum: peştera Neagră, Gheţarul

de la Barsa, Coiba Mare, Platoul carstic Lumea Pierdută, peştera de la Căput, Avenul de sub
C
Zgurăşti etc. Tot în această perioadă se descoperă, prin avansarea unor lucrări miniere,
U
peştera Fagului, 1973 şi peştera Urşilor de la Chişcău, 1975. Aceasta din urmă a fost
M
amenajată imediat după descoperire, sub îndrumarea Institutului de Speologie „Emil

Racoviţă” Cluj-Napoca, şi deschisă pentru turism în anul 1980. Amenajarea a fost precedată
EN
de un studiu amplu asupra carstului din zonă, a faunei subterane şi faunei fosile din peşteră.
Începând cu anul 1997, studiile au fost reluate şi aparatură de monitorizare permanentă a fost
instalată în sectorul ei turistic.
T
Ulterior, activitatea speologică cunoaşte un avânt deosebit ca urmare a demarării

ÎN
concursului republican de speologie sportivă, în anul 1977. Se observă o remarcabilă creştere

atât numerică, dar mai ales valorică a cavităţilor descoperite, datorită adoptării unor tehnici
noi de explorare.
LU
După 1990, activitatea speologică a scăzut ca amploare, concomitent cu epuizarea

peşterilor mai accesibile şi datorită problemelor economice generate de tranziţia la economia
C
de piaţă.
Totuşi, începând cu 1993, reîncepe sistematizarea peşterilor din partea sudică a
R
parcului, în zona de izvoare ale Arieşului. Astfel, prin colaborarea cluburilor „Sfinx”,
U
„Cristal”, „Z”, „Focul Viu”, „Polaris”, „Politehnica” şi cu sprijinul unor speologi cehi,
francezi, britanici, elveţieni, italieni şi polonezi s-a realizat echiparea tehnică a peşterilor
Zgurăşti, Şesuri, Hoanca Urzicarului etc. şi s-au explorat noi galerii în marile peşteri din
zonă. De exemplu, explorările din peştera Zgurăşti ajung la 5210 m în anul 2000 de la 775 m
în 1984, au fost explorate sifoanele din Izbucul Coteţul Dobreştilor, -76 m în 1994, al doilea
sifon ca adâncime din România, Tăuz, cel mai adânc sifon din România -85 m în 2001.
166
În partea nordică a Parcului Natural Apuseni, cluburi de speologie din ţară, în
colaborare cu speologi francezi şi belgieni au dus la explorarea Sistemului Poieniţa-Humpleu,
în prezent cea mai mare traversare subterană din România, însumând 402 m. În aceeaşi zonă
clubul „Politehnica” a explorat peştera Rece şi peştera Piatra Altarului.
În partea vestică a Parcului Natural Apuseni, speologi amatori din ţară împreună cu
cei din Ungaria şi Franţa au explorat peşterile din platoul Vărăşoaia, peştera din Valea Rea,
Avenul V5, cel mai adânc aven din Romania.
De asemenea au fost depăşite câteva sifoane în Izbucul Galbenei – exurgenţa ce
D
drenează peştera Cetăţile Ponorului, sub coordonarea Clubului “Z”, în colaborare cu

O
scufundători din Ungaria şi Polonia.

Speologii au început să îşi concentreze activitatea pe explorarea cavităţilor tot mai
C
dificile, axându-se pe marile sisteme carstice din Munţii Apuseni, dintre care unele se află şi
U
în prezent în explorare, de ex. peştera din Valea Rea, Avenul V5, P. Humpleu, Avenul din
M
Hoanca Urzicarului, etc. În ultimii ani, ca urmare a acestor activităţi, s-a reuşit atingerea
recordului naţional de adîncime în Avenul V5, -653 m, descoperirea unei săli cu volumul de
EN
1.200.000 m3, respectiv descoperirea mai multor peşteri a căror lungime depăşeşte 1 km.
O altă tendinţă este explorarea subacvatică a sifoanelor cu care se termină numeroase
galerii cunoscute, precum şi marile resurgenţe, cum ar fi Izbucul Galbenei, Izbucul Coteţul
T
Dobreştilor, Izbucul Tăuz, cel mai adânc sifon explorat deocamdată până la adâncimea de -85
ÎN
m.
După 1990 s-a pus accentul pe protecţia peşterilor, atât în ce priveşte sistemul de
reguli privind activităţile speologilor în mediul subteran, cât şi prin montarea de porţi şi
LU
sisteme de închidere la peşterile care au valori deosebite de patrimoniu carstic, faunistic,

arheologic, paleontologic.
C
În Parcul Natural Apuseni majoritatea peşterilor încadrate în Clasa A au sisteme de

închidere fiind protejate corespunzător.
R
Actualmente, activitatea speologică din regiune este realizată, în principal, de către

U
cluburile de speologie, în timp ce activitatea ştiinţifică se realizează sub coordonarea

Institutului de Speologie „Emil Racoviţă”, cu autorizarea de către Comisia patrimoniului
Speologic, cu avizul şi/sau în parteneriat administraţia Parcului Natural Apuseni, după caz.
Din 1986 s-au organizat anual, de către cluburi de speologie, în parteneriat cu Parcul
Natural Apuseni tabere internaţionale destinate cercetării speologice în regiune, cu numeroşi
participanţi din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Franţa, Slovenia, Marea Britanie
167
şi Germania. Rezultatele obţinute fiind publicate în reviste de specialitate din ţară şi
străinătate şi mediatizate în presă.
2.5. Situaţia socio-economică şi culturală în prezent
2.5.1. Comunităţile locale

Comunităţile locale sunt reprezentate de sate şi comune situate pe teritoriul celor trei
județe Alba, Bihor și Cluj.
D
În funcție de utilizarea teritoriului în Parcul Natural Apuseni și siturile Natura2000

O
există două categorii de comunități după cum sunt prezentate în tabelul 2.5.1.a:
C
Tabel nr. 2.5.1.a

U
Categoriile de comunităţi din zona Parcului Natural Apuseni și siturile Natura2000

M
Judeţul Judeţul Judeţul

Categorii de
Alba Bihor Cluj
EN
comunităţi
Lazuri de Beiuş,
comunităţi care deţin terenuri Sâncraiu,
Lunca, Rieni,
T
sau drept de folosinţă a Mănăstireni,

Tărcaia, Curăţele,
terenurilor în parc Măguri-Răcătău
ÎN
Pomezeu
comunităţi care deţin terenuri
Albac, Arieşeni, Beliş, Călăţele,
sau drept de folosinţă a Budureasa, Bunteşti,
Gârda de Sus, Mărgău, Mărişel,
LU
terenurilor în parc şi au drept Câmpani, Nucet,

Horea, Râşca, Săcuieu,
administrativ asupra Pietroasa
Scărişoara Poieni
C
terenurilor din parc

R
Comunităţile care dețin terenuri administrative în Parcul Natural Apuseni şi siturile

U
Natura 2000 au o influenţă deosebită asupra ariilor naturale protejate în ceea ce priveşte
utilizarea rațională a resurselor naturale dar pot fi, la rândul lor, puternic influenţate de
existenţa acestor arii protejate.
Comunităţile care nu locuiesc în ariile naturale protejate, dar care au proprietăţi aici,
sunt mai puțin influenţate de existenţa acestora, principalul interes al acestora fiind
posibilitatea de a-şi putea exploata în continuare proprietăţile (păduri, păşuni sau fâneţe).
168
Pe teritoriul ariilor naturale protejate sunt incluse parțial sau integral un număr de 18
unități administrativ teritoriale și 66 de localități – tabelul 2.5.1.b, 2 stațiuni, Fântânele și
Vârtop, precum și satul de vacanță Boga.
D
O
C
U
M
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
169
Tabel 2.5.1.b
Localităţile din Parcul Natural Apuseni și siturile Natura 2000, AB – Alba, BH – Bihor, CJ – Cluj
D
Localitate în Parcul Natural
O
UAT
Nr. crt. Apuseni/SCI0002Apuseni/SCI0016 Judeţ Tip de localitate
(Comună/Oraș)
Buteasa/SPA0081 Munții Apuseni-Vlădeasa
C
1 Albac Albac AB sat centru de comună
U
2 Costeşti Albac AB sat
M
3 Deve Albac AB sat
4 Faţa Albac AB sat
EN
5 Roşeşti Albac AB sat
6 Ruseşti Albac AB sat
T
7 Sohodol Albac AB sat
8 Arieşeni Arieşeni AB sat centru de comună
ÎN
9 Avrămeşti Arieşeni AB sat
10 Bubeşti Arieşeni AB sat
Casa de Piatră Arieşeni
LU
11 AB sat
12 Cobleş Arieşeni AB sat
13 Faţa Cristesei Arieşeni AB sat
C
14 Faţa Lăpuşului Arieşeni AB sat
R
15 Hodobana Arieşeni AB sat
16 Izlaz Arieşeni AB sat
U
170
17 Pănteşti Arieşeni AB sat
18 Poieniţa Arieşeni AB sat
D
19 Raviceşti Arieşeni AB sat
O
20 Sturu Arieşeni AB sat
C
21 Bălceşti Beliş CJ sat
22 Beliş Beliş CJ sat centru de comună
U
23 Dealu Botii Beliş CJ sat
M
24 Giurcuţa de Sus Beliş CJ sat
25 Poiana Horea Beliş CJ sat
EN
26 Smida Beliş CJ sat
27 Fânaţe Câmpani BH sat
T
28 Sighiştel Câmpani BH sat
29 Dealu Negru Călăţele CJ sat
ÎN
30 Dealu Frumos Gârda de Sus AB sat
31 Dealu Ordâncuşii Gârda de Sus AB sat
LU
32 Dobreşti Gârda de Sus AB sat
33 Gârda de Sus Gârda de Sus AB sat centru de comună
34 Gârda Seacă Gârda de Sus AB sat
C
35 Gheţar Gârda de Sus AB sat
R
36 Hanăşeşti Gârda de Sus AB sat
37 Izvoarele Gârda de Sus AB sat
U
171
38 Munună Gârda de Sus AB sat
39 Ocoale Gârda de Sus AB sat
D
40 Plişti Gârda de Sus AB sat
O
41 Dârleşti Horea AB sat
C
42 Fericet Horea AB sat
43 Horea Horea AB sat centru de comună
U
44 Mănceşti Horea AB sat
M
45 Mătişeşti Horea AB sat
46 Petreasa Horea AB sat
EN
47 Trifeşti Horea AB sat
Răchiţele
48 Mărgău CJ sat
T
cătunele Doda Pilii şi Ic Ponor
49 Scrind-Frăsinet Mărgău CJ sat
ÎN
50 Băiţa Nucet BH sat
51 Nucet Nucet BH oraş
Chişcău
LU
52 Pietroasa BH sat
53 Giuleşti Pietroasa BH sat
54 Lunca Vișagului Poieni CJ sat
C
55 Râşca Râşca CJ sat centru de comună
R
56 Rogojel Săcuieu CJ sat
57 Săcuieu Săcuieu CJ sat centru de comună
U
172
58 Vişagu Săcuieu CJ sat
59 Lespezea Scărişoara AB sat
D
60 Negeşti Scărişoara AB sat
O
61 Prelucă Scărişoara AB sat
C
62 Runc Scărişoara AB sat
63 Scărişoara Scărişoara AB sat centru de comună
U
64 Sfoartea Scărişoara AB sat
M
65 Ştiuleţi Scărişoara AB sat
66 Trânceşti Scărişoara AB sat
EN
TOTAL 66 localități
Sursa: Baza de date GIS a Administraţiei Parcului Natural Apuseni
T
ÎN
LU
C
R
U
173
Activităţile economice practicate în zona Parcului Natural Apuseni și a siturilor
Natura 2000, în prezent, sunt: exploatarea şi procesarea lemnului ca activitate principală,
agricultura, în special creşterea animalelor, comerţul, mica industrie, activităţile turistice.
Locuitorii Munţilor Apuseni au căpătat notorietate în exploatarea și prelucrarea
lemnului, produsele obținute fiind comercializate pe plan local și național. Un exemplu
concludent sunt moții care moștenind meseria din strămoși au devenit de-a lungul timpului
renumiți în confecționarea butoaielor, putinilor şi a doniţelor, precum și a tradiţionalelor
tulnice şi obiecte de artizanat.
D
De asemenea, aceștia utilizează lemnul în construirea întregii lor gospodării. Casele

O
tradiţionale sunt construite exclusiv din lemn şi au o arhitectură specifică. Fiind de cele mai
multe ori amplasate pe pantă şi neputând săpa solul stâncos pentru obţinerea unei fundaţii
C
orizontale, moţii sprijină în partea din deal casa pe pământ, iar în cea dinspre vale pe piloni.
U
Prin închiderea porţiunii dintre piloni ei obţin grajduri pentru vite sau loc pentru depozitare.
M
Faţada casei are întotdeauna un cerdac, cu stâlpi şi arcade, uneori sculptate. Caracteristic
pentru casa tradiţională este acoperişul din şindrilă ţuguiat şi foarte înalt. Este de remarcat
EN
faptul că grajdul pentru vite are acoperişul înalt, acoperit cu cetină, care pe parcurs se
înveleşte cu un covor gros alcătuit din iarbă şi muşchi.
În interior casa are un aspect modest, dar care păstrează stilul arhitectural tradițional,
T
dat fiind faptul că moții își confecționau singuri mobila necesară utilării locuinței.
ÎN
Agricultura se practică până la altitudinea de 1200 m, în mod tradițional, posibilitățile

de mecanizare fiind reduse datorită structurii reliefului. Se cultivă în principal cartoful
deoarece condițiile climatice nu sunt prielnice altor tipuri de culturi. Suprafețele necultivate
LU
sunt utilizate pentru cositul fânului.

Pe pășunile situate la altitudini mai ridicate se cresc animale, în special oi și vite, iar la
C
baza munților, cu preponderență în depresiunea Beiuşului preocuparea locuitorilor este pentru

cultivarea terenurilor, acestea fiind prielnice pentru agricultură.
R
Din numeroasele datini ale locuitorilor din Munţii Apuseni cea mai specifică este
U
aceea a târgurilor anuale. Aceste se organizează de regulă, în zonele locuite, dar și în zonele
muntoase în timpul verii, astfel cele mai reprezentative sunt târgurile desfășurate pe Muntele
Găina sau din Poiana Călineasa, precum și cele periodice din comunele mai mari. La aceste
târguri moții comercializează ciubere, greble, doniţe şi diferite produse artizanale cum ar fi
tulnicele, iar crișenii, fructe, legume, ţesături şi obiecte ceramice caracteristice zonelor, din
împrejurimile Beiuşului.
174
Aşezările rurale sunt de tip risipit, cu "crânguri" situate la distanţe mari unele de
altele, cum ar fi aşezările specifice comunelor Scărişoara, Albac, Horea.
Munţii Apuseni sunt populaţi integral, până la altitudini mari, unde există aşezări
permanente şi cvasipermanente, cătunele aşezate pe platoul Ocoale – Scărişoara, la 1 200 m,
fiind printre cele mai înalte aşezări din ţară.
În Ţara Moţilor, cătunele Ocoale, de pe platoul Scărişoara, Sfoartea, din valea
Ordâncuşa şi Casa de Piatră, din valea Gârda Seacă, sunt așezări situate la cea mai ridicată
altitudine. În zona muntoasă nu este există locuințe permanente, aceasta aparținând
D
locuitorilor din depresiunea Beiuş, denumiți „crişeni”. Crişenii locuiesc la baza munților
O
deoarece terenurile pe care le dețin sunt foarte fertile și pot desfășura activități agricole,
aceștia utilizând pajiștile și fâneațele de munte, doar pentru pășunat și cosit.
C
Zonele etnografice se disting, treptat, prin specific folcloric, respectiv port popular,
U
mobilier, ceramică, piese din lemn cu destinaţie casnică, prin configuraţia gospodăriilor în
M
raport cu apartenenţa la satele de munte, deal sau câmpie, prin arhitectura caselor şi anexelor.
Diferenţele specifice de la o zonă la alta, vizibile în portul popular şi în gospodăria
EN
tradiţională, se pot constata de asemenea în folclorul muzical şi coregrafic, dar și în obiceiuri

și tradițiile moștenite din strămoși. Se observă că în prezent, într-un procent mai redus
comparativ cu anii anteriori, meşteşugurile tradiţionale contribuie la particularizarea zonelor
T
etnografice și fiind considerate obiecte de artă populară, contribuie la asigurarea unui venit
ÎN
suplimentar membrilor din comunitățile locale în care se desfășoară aceste activități.

O parte din membri comunităţilor au un loc de muncă în diferite domenii economice
şi desfăşoară activităţi în afara comunităţilor. De asemenea, se constată o rată a şomajului
LU
ridicată, și datorită faptului că posibilitatea localnicilor de a-şi găsi un loc de muncă este
redusă, aceștia sunt nevoiți să emigreze în statele Uniunii Europene. Acest aspect este
C
evidențiat inclusiv din datele statistice înregistrate la recensământul din anul 2011, respectiv
scăderea numărului de locuitori în aceste comunități, comparativ cu anul 2002 – tabelul
R
2.5.1.c.
U
O serie de date statistice referitoare la dotarea cu instalații și dependențe a unităților

administrativ teritoriale situate pe teritoriul Parcului Natural Apuseni și a siturilor Natura
2000 administrate sunt prezentate în tabelul 2.5.1.d. În tabelul nr. 2.5.1.e. sunt prezentate
numărul de unități de învățământ existente pe teritoriul Parcului Natural Apuseni și a siturilor
Natura 2000 administrate. Din analiza datelor se constată un număr redus de unități de
învățământ, ceea ce confirmă faptul că numărul locuitorilor din aceste comunități locale a
scăzut drastic în ultima perioadă.
175
Tabel nr. 2.5.1.c.
Populaţia din unitățile administrativ teritoriale situate pe teritoriul Parcului Natural Apuseni și a siturilor Natura 2000 administrate
D
(date din anul 2011):
Nr. Crt. Judeţ UAT (Comună / Oraș) Populaţie totală stabilă Populaţie sex masculin Populaţie sex feminin
O
1 AB Arieşeni 1765 886 879
C
2 AB Gârda de Sus 1714 851 863
3 AB Scărişoara 1661 843 818
U
4 AB Horea 2143 1109 1034
5 AB Albac 2089 1065 1024
M
6 BH Budureasa 2581 1281 1300
7 BH Pietroasa 3209 1574 1635
EN
8 BH Câmpani 2427 1200 1227
9 BH Nucet 2165 1056 1109
10 BH Bunteşti 4253 2145 2108
T
11 CJ Beliş 1211 615 596
12 CJ Mărgău 1484 742 742
ÎN
13 CJ Râşca 1446 714 752
14 CJ Săcuieu 1466 714 752
15 CJ Mărişel 1488 763 725
16 CJ Călăţele 2243 1077 1166
LU
17 CJ Poieni 4842 2337 2505
Total 38187 18972 19235
Sursa: www.recensamantromania.ro
C
R
U
176
Tabel nr. 2.5.1.d.
D
Dotarea cu instalații și dependențe a unităților administrativ teritoriale situate pe teritoriul Parcului Natural Apuseni și a siturilor
O
Natura2000 administrate
Alimentare cu apă Instalație canalizare Instalație electrică
C
Nr. UAT Nr. locuinţe
Judeţ % din % din % din
crt. (Comună/Oraş) convenționale Nr. locuințe Nr. locuințe Nr. locuințe
U
total total total
1 AB Arieşeni 912 577 63.3 549 60.2 887 97.3
M
2 AB Gârda de Sus 709 288 40.6 247 34.8 664 93.7
3 AB Scărişoara 818 214 26.2 211 25.8 724 88.5
EN
4 AB Horea 886 372 42.0 332 37.5 870 98.2
5 AB Albac 807 398 49.3 395 48.9 774 95.9
6 BH Budureasa 828 548 66.2 455 55.0 795 96.0
T
7 BH Pietroasa 1270 1138 89.6 1064 83.8 1162 91.5
8 BH Câmpani 842 735 87.3 718 85.3 821 97.5
9 BH Nucet 863 777 90.0 772 89.5 820 95.0
ÎN
10 BH Bunteşti 1416 1283 90,6 1143 80.7 1392 98.3
11 CJ Beliş 1206 695 57.6 627 52.0 1138 94.4
12 CJ Mărgău 1466 433 29.5 425 29.0 1337 91.2
LU
13 CJ Râşca 1040 478 46.0 445 42.8 1024 98.5
14 CJ Săcuieu 745 177 23.8 150 20.1 643 86.3
15 CJ Mărişel 952 508 53.4 508 53.4 887 93.2
C
16 CJ Călăţele 1387 652 47.0 652 47.0 1339 96.5
17 CJ Poieni 2686 1660 61.8 1438 53.5 2535 94.4
R
Total 18833 10933 964.2 10131 899.3 17812 1606.4
U
Sursa: www.recensamantromania.ro
177
D
Tabel nr. 2.5.1.e.
O
Instituțiile de învăţământ situate pe suprafața unităților administrativ teritoriale din Parcului Natural Apuseni și a siturilor Natura
C
2000 administrate
Nr. crt. Judeţ UAT (Comună/Oraș) Instituţii de învăţământ
U
1 AB Arieşeni 4
2 AB Gârda de Sus 6
M
3 AB Scărişoara 8
4 AB Horea 11
EN
5 AB Albac 11
6 BH Budureasa 2
7 BH Pietroasa 5
T
8 BH Câmpani 6
9 BH Nucet 4
ÎN
10 BH Bunteşti 7
11 CJ Beliş 2
12 CJ Mărgău 2
Râşca
LU
13 CJ 2
14 CJ Săcuieu 2
15 CJ Mărişel 3
16 CJ Călăţele 4
C
17 CJ Poieni 4
R
Total 83
Surse: www.isj.albanet.ro; www.isjbihor.ro/isjbihor; www.isjcj.ro
U
178
2.5.2. Folosinţa actuală a terenurilor
Ca urmare a analizării datelor prezentate în tabelul nr. 2.5.2.a. se poate observa că, în
funcție de suprafață, unitățile administrativ teritoriale Arieșeni - județul Alba, Pietroasa -
Județul Bihor, Beliș - Județul Cluj, ocupă cele mai extinse teritorii în ariilor naturale
protejate.
În ceea ce privește utilizarea terenului în așezările rurale situate la baza munților se
D
desfășoară activități agricole precum cultivarea terenurilor și creșterea animalelor, în timp ce

O
în zonele montane lipsa suprafețelor de teren arabil este compensată de existența unui procent
ridicat de păşuni şi fâneţe oferind condiții optime pentru creșterea animalelor.
C
În regiunile carstice, lipsa terenului arabil determină locuitorii să utilizeze fundul

U
dolinelor şi a altor forme depresionare ,uvale, al căror sol poate fi utilizat pentru cultura unor
M
plante agricole, în special leguminoase.

În tabelul nr. 2.5.2.b. este prezentată situația utilizării terenului din ariile naturale
EN
protejate conform bazei de date Corine Land Cover - CLC, ediția 2012.
Din analiza datelor din tabelul 2.5.2.b. se observă faptul că dintre categoriile de
folosință cele mai reprezentative ca suprafața în ariile naturale protejate sunt pădurile, urmate
T
de pajiști și terenuri arabile.

Exploatările forestiere constituie o activitate de bază în Parcul Natural Apuseni și
ÎN
siturile Natura 2000, datorită suprafeţelor mari de păduri şi păşuni împădurite. Încă din trecut
materialul lemnos exploatat era utilizat în diferite scopuri: lemn de construcţii, şindrilă, doage
LU
pentru ciubere şi butoaie, cherestea, unelte de lemn.

Actualmente masa lemnoasă exploatată din arboretele situate în ariile naturale
protejate constituie principala sursă de aprovizionare a industriei de mobilă, a populaţiei
C
locale cu lemn de foc, a industriei miniere cu lemn de mină, a combinatelor de hârtie şi

R
celuloză şi a exportului de lemn rotund, buşteni, şi cherestea. Astfel, în ariile naturale

U
protejate se desfășoară activități economice specifice de prelucrare a lemnului atât în centrele

de profil, cât și de persoane fizice autorizate care dețin instalații de procesare și debitare a
lemnului.
179
Tabel nr. 2.5.2.a.
Situaţia suprafeţelor incluse în Parcul Natural Apuseni și siturile Natura2000 administrate, pe unități administrativ teritoriale
D
Suprafaţa
O
inclusă în Suprafaţa inclusă în
Suprafaţa inclusă Supr. inclusă în
Nr. UAT Suprafaţa Parcul ROSPA0081 Munții
Judeţ în ROSCI0002 ROSCI0016
C
crt. (Comună/Oraş) totală (ha) Natural Apuseni-
Apuseni (ha) Buteasa (ha)
Apuseni Vlădeasa (ha)
U
(ha)
1 AB Arieşeni 9953.22 6002.29 5985.92 0 5388.52
M
2 AB Gârda de Sus 7804.81 4669.79 4663.89 0 4411.10
3 AB Scărişoara 5562.22 3737.17 3737.59 0 3319.84
EN
4 AB Horea 5856.70 3170.22 3170.12 0 2658.12
5 AB Albac 5338.15 1867.21 1850.82 0 1585.16
6 BH Budureasa 31818.58 8540.34 8519.51 395.66 13987.07
T
7 BH Pietroasa 16805.09 14156.64 14158.39 0 14075.48
8 BH Câmpani 4589.31 2147.94 2139.62 0 2066.85
ÎN
9 BH Nucet 4093.73 1852.34 1839.05 0 1669.14
10 BH Bunteşti 7219.11 881.68 872.93 0 875.85
11 CJ Beliş 20543.88 20385.03 20311.60 0 19996.93
Mărgău
LU
12 CJ 21192.77 6418.01 6433.43 0 10392.16
13 CJ Râşca 6578.38 1031.39 1031.87 0 773.85
14 CJ Săcuieu 12096.59 706.00 709.81 0 9109.03
15 CJ Mărişel 8566.91 396.91 404.86 0 468.14
C
16 CJ Călăţele 7505.24 37.53 39.68 0 0.63
R
17 CJ Poieni 18638.88 0 0 0 2183.30
Total 194163.60 76000.49 75869.09 395.66 92961.17
U
Sursa: Baza de date GIS a Administraţiei Parcului Natural Apuseni
180
Tabel nr. 2.5.2.b
Utilizarea terenului în ariile naturale protejate
D
Suprafaţa în Suprafaţa în
Suprafaţa în Suprafaţa în
O
Nr. Parcul ROSPA0081 Munții
COD CLC Utilizare ROSCI0002 ROSCI0016
crt. Natural Apuseni-
Apuseni (ha) Buteasa (ha)
Vlădeasa (ha)
C
Apuseni (ha)
Spaţiu urban discontinuu şi
1 112 367.53 271.85 - 64.65
spaţiu rural
U
Unitaţi industriale sau
2 121 2.27 2.27 - 0.71
M
comerciale
Zone de extracţie a
3 131 32.86 32.86 - 31.34
minereurilor
EN
4 211 Terenuri arabile neirigate 75.50 73.74 - 19.75
5 222 Livezi 27.05 27.05 - 27.05
6 231 Păşuni secundare 832.09 830.88 - 1827.48
7 242 Zone de culturi complexe 511.87 514.82 - 392.28
T
Terenuri predominant agricole
8 243 în amestec cu vegetaţie 5263.28 5232.42 - 4804.07
ÎN
naturală
9 311 Păduri de foiase 12750.55 12741.56 14476.10
10 312 Păduri de conifere 34116.83 34142.31 364.70 46233.61
11 313 Păduri mixte 9585.72 9588.70 - 10581.11
LU
12 321 Pajişti naturale 7959.26 7951.27 30.96 9537.06
13 322 Vegetaţie subalpină 202.11 198.01 - 590.95
Zone de tranziţie cu arbuşti (în
14 324 3632.63 3631.08 - 3616.92
general tăieri la ras)
C
15 511 Cursuri de apă 43.19 43.19 - 43.19
16 512 Acumulări de apă 660.93 661.07 - 835.42
R
Total 76063.67 75943.08 395.66 93081.69
Sursa: Corine Land Cover – CLC, 2012
U
181
În ceea ce privește suprafața fondului forestier din ariile naturale protejate, având în
vedere faptul că înainte de 1989 exista un singur proprietar, respectiv statul român, se
constată că în urma procesului de retrocedare a pădurilor foștilor proprietari, suprafața
fondului forestier de stat a scăzut considerabil, astfel în anul 2016 acesta reprezintă un
procent de aproximativ 37% din suprafața inclusă în Parcul Natural Apuseni conform datelor
deținute de Administraţia Parcului Natural Apuseni.
Activităţile industriale care în trecut se axau în principal pe minerit şi aveau o pondere
ridicată în implicarea populaţiei active s-au redus în timp, în prezent fiind localizate doar în
D
câteva puncte de interes.

O
Astfel, pe teritoriul Parcului Natural Apuseni și a siturilor Natura 2000 există două
cariere funcționale, una dintre ele situată în zona Băița Plai, județul Bihor și are ca domeniu
C
de activitate extracția și prelucrarea calcarului, iar cealaltă este cariera de piatra din zona
U
localității Mătișești, județul Alba.

M
În cee ce priveşte resursele hidroenergetice, pe teritoriul ariilor naturale protejate se

găsesc un număr de cinci microhidrocentrale funcționale, dintre care două sunt pe Valea
EN
Boga, două pe Valea Drăganului și una pe Pârâul Crăciun. De asemenea, există lacul de
acumulare Fântânele, dat în folosinţă în anul 1976, care ocupă ca suprafaţă 826 ha şi conţine
circa 220 milioane m3 de apă. Apa acumulată în lac este drenată printr-un tunel galerie cu
T
lungimea de 8 746 m spre Hidrocentrala Mărişel pentru a fi refolosită la celelalte

ÎN
hidrocentrale din aval şi pentru a asigura necesarul de apă potabilă locuitorilor din zonă.
2.5.3. Desemnarea pentru conservare

LU
Istoricul constituirii Parcului Natural Apuseni

Prima propunere de înfiinţare a unui parc naţional, iniţial, în Munţii Apuseni, aparţine
C
savantului Emil Racoviţă, care la primul Congres al naturaliştilor din România din aprilie
1928, a formulat clar scopul şi obiectivele creării unor regiuni ocrotite prin lege în Munţii
R
Apuseni. Dezideratul lui Racoviţă nu s-a îndeplinit însă, în ceea epocă.

U
De asemenea, propunerea pentru inființarea unui parc național a fost realizată în anii
1950-1960 de Marcian Bleahu. Suprafețele propuse a fi introduse în parc național se
suprapuneau cu zonele de carst care în care erau situate cele mai valoroase peșteri,
reprezentând aproximativ 1/3 din suprafața actuală a Parcului Natural Apuseni.
În anul 1970, Zeno Oarcea, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări
Silvice, realizează primul studiu pentru declararea Parcului Național Munții Apuseni, care
pune accent pe suprafețele situate în fond forestier.
182
Datorită opiniilor și propunerilor lui Emil Racoviță, Marcian Bleahu și Zeno Oarcea,
ideea înființării unui parc a prins contur argumentând necesitatea începerii demersurilor de
înființare a Parcului Natural Apuseni.
În două tomuri consecutive ale revistei „Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător”,
t. 25 numărul 2, paginile 162-178, 1981 şi t. 26, numărul 1-2, paginile 5-13, 1982, Valeriu
Puşcariu şi Nicolae Boşcaiu au susţinut necesitatea înfiinţării viitorului Parc Naţional al
Munţilor Apuseni.
În perioada de după 1989, ideea constituirii unui parc naţional sau natural a fost intens
D
promovată de către organizaţiile non-guvernamentale grupate în Centrul Regional de

O
Supraveghere Ecologică Munţii Apuseni. În 1997, sub coordonarea lui Cristian Pop, director
executiv al Clubului Ecologic „Transilvania” Cluj-Napoca, a fost propus ministerului de
C
resort un document în care au fost evidențiate propuneri privind modul de asigurarea a unor
U
măsuri de protecție a viitorului parc, bazate pe rezultatele eforturilor anterioare de declarare,

M
dar privite din perspectiva unor entuziaști în ceea ce privește protecția mediului și ocrotirea
naturii.
EN
Venind în întâmpinarea necesităţilor de conservare a patrimoniului natural, în anul

1992, la realizarea studiului de amenajare al Ocolul Silvic Beliş, au fost introduse în categoria
funcţională a pădurilor de interes ştiinţific 4728,7 ha de pădure, din care 2037,9 ha în
T
categoria pădurilor supuse regimului de ocrotire integrală.

ÎN
Înaintea finalizării desemnării Parcului Natural Apuseni din anul 2003, prin apariția
H.G. nr. 230/2003 cu modificările și completările ulterioare prin care au fost stabilite limitele
acestuia, au fost declarate pe acest teritoriu un număr de 52 de rezervaţii naturale şi
LU
monumente ale naturii ca arii naturale protejate de interes național, prin Legea nr. 5/2000 cu
modificările și completările ulterioare, în majoritate peşteri şi alte fenomene carstice de
C
suprafaţă. Neavând stabilite limite exacte şi, de asemenea, din cauza unor greşeli strecurate în
textul acestei legi, referitoare la localizarea unora dintre aceste rezervaţii, instaurarea unui
R
regim de protecţie a fost dificil de realizat. Tot în textul Legii 5/2000 apare menţionat „Parcul
U
Natural Munţii Apuseni”, cu suprafaţa de 75.784, dar fără însă a fi menţionate limitele
acestuia.
Pe lângă declararea Parcului Natural Apuseni, pe teritoriul acestuia au mai fost
desemnate 52 de arii naturale protejate de interes național, în categoriile rezervații naturale și
monumente ale naturii, prin Legea nr. 5/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Acestora li s-au mai adăugat prin H.G. nr. 2151/2004 încă 3 arii protejate nou desemnate,
183
situate tot în interiorul Parcului Natural Apuseni. Situația centralizată a acestora se poate
vedea în tabelul 2.5.3.a. şi harta de la anexa nr. 5 din planul de management.
D
O
C
U
M
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
184
Tabel .nr. 2.5.3.a
Arii protejate din Parcul Natural Apuseni declarate înainte şi după constituirea acestuia
D
Legea nr. 5/2000 cu modificările și completările ulterioare - Rezervaţii şi monumente ale naturii
O
Nr.
Cod Denumirea Localitatea Suprafaţa (ha) Observaţii
crt.
C
Jud. Alba
U
1 2.10 Peştera Gheţarul Scărişoara Com. Gârda de Sus 1.00
M
2 2.11 Peştera Gheţarul de la Vârtop Com. Arieşeni, satul Casa de Piatră 1.00
3 2.30 Cheile Gârdişoarei Com. Arieşeni 15.00
EN
4 2.31 Cheile Ordâncuşei Com. Gârda de Sus 10.00
5 2.32 Cheile Albacului Com. Albac 35.00
T
6 2.61 Coiba Mică Com. Arieşeni, satul Casa de Piatră 1.00
ÎN
7 2.62 Coiba Mare Com. Arieşeni, satul Casa de Piatră 1.00
8 2.63 Peştera Vârtopaşu Com. Arieşeni, satul Casa de Piatră 1.00
LU
9 2.64 Huda Orbului Com. Arieşeni, satul Casa de Piatră 1.00
10 2.65 Hodobana Com. Arieşeni, satul Hodobana 1.00
C
11 2.66 Avenul cu două intrări Com. Arieşeni, satul Hodobana 1.00
R
12 2.67 Izbucul Tăuzului Com. Arieşeni, satul Hodobana 1.00
U
13 2.68 Hoanca Apei Com. Gârda de Sus 1.00
185
14 2.69 Avenul de la Tău Com. Gârda de Sus 1.00
D
15 2.70 Pojarul Poliţei Com. Gârda de Sus 1.00
O
16 2.71 Avenul din Şesuri Com. Gârda de Sus 1.00
17 2.72 Izbucul Poliţei Com. Gârda de Sus 0.20
C
18 2.73 Izbucul Coteţul Dobreştilor Com. Gârda de Sus 0.20
U
19 2.74 Peştera de sub Zgurăşti Com. Gârda de Sus 1.00
M
20 2.75 Peştera Poarta lui Ionele Com. Gârda de Sus 0.10
EN
21 2.76 Peştera Dârninii Com. Horea, satul Mătişeşti 1.00
22 2.77 Izbucul Mătişeşti Com. Horea, satul Mătişeşti 1.00
T
23 2.80 Cheile Mândruţului Com. Scărişoara 3.50
Jud. Bihor
ÎN
În Legea nr. 5/2000
este scris greşit Com.
1 2.60 Avenul din Hoanca Urzicarului Com. Pietroasa (corectare) 1.00
Roşia Montană, jud.
LU
Alba
2 2.141 Groapa Ruginoasă - Valea Seacă Oraşul Nucet, satul Băiţa 20.40
C
3 2.142 Pietrele Galbenei Com. Pietroasa 6.30
R
4 2.143 Piatra Bulzului Com. Pietroasa 1.40
U
5 2.144 Gheţarul Focul Viu Com. Pietroasa 0.10
186
6 2.145 Avenul Borţigului Com. Pietroasa 0.10
D
7 2.147 Molhaşurile din Valea Izbucelor Com. Budureasa - corectare 80.00 este scris greşit Com.
O
Pietroasa
8 2.148 Fâneaţa Izvoarelor Crişul Pietros Com. Pietroasa 1.00
C
9 2.149 Cetăţile Ponorului Com. Pietroasa 14.90
10 2.150 Valea Galbenei Com. Pietroasa 70.50
U
11 2.151 Valea Sighiştelului Com. Câmpani, satul Sighiştel 412.60
M
12 2.152 Pietrele Boghii Com. Pietroasa 38.40
13 2.153 Săritoarea Bohodeiului Com. Pietroasa 32.90
Cetatea Rădesei
EN
14 2.154 Com. Budureasa 20.00
15 2.155 Poiana Florilor Com. Pietroasa 1.00
Posibil să se întindă
16 2.156 Platoul Carstic Padiş Com. Pietroasa 39.00 şi pe teritoriul Com.
T
Budureasa
Lipseşte suprafaţa din
ÎN
17 2.157 Depresiunea Bălileasa Com. Pietroasa
Legea nr. 5/2000
18 2.158 Groapa de la Barsa Com. Pietroasa 30.00
Limita intre Pietroasa
LU
19 2.159 Vârful Biserica Moţului Com. Pietroasa 3.00 si Budureasa trece
chiar prin vârf
20 2.160 Platoul Carstic Lumea Pierduta Com. Pietroasa 39.00
C
21 2.169 Peştera Urşilor - Chişcău Com. Pietroasa, satul Chişcău 1.00
22 2.172 Peştera lui Micula Com. Pietroasa, satul Giuleşti 0.10
R
23 2.180 Piatra Grăitoare (coasta de SE a Brăiesei) Com. Budureasa 5.00
Jud. Cluj
U
187
1 2.325 Peştera Vârfuraşu Com. Mărgău 1.00
2 2.336 Peştera Mare (de pe Valea Firei) Com. Mărgău 2.00
D
Jud. Bihor
O
1 2.337 Peştera din Piatra Ponorului Com. Budureasa (corectare) 2.00 este scris greşit Com.
Mărgău, jud. Cluj
C
H.G. nr. 2151/2004 - III - monumente ale naturii, IV - rezervaţii naturale
U
Jud. Bihor
Descrierea exactă a
M
1 III.1 Peştera Smeilor de la Onceasa Com. Budureasa 0.50 limitelor în HG nr.
2151/2004
EN
2 IV.9 Complexul carstic din Valea Ponorului Com. Budureasa 168.00 limitelor în HG nr.
2151/2004
T
Sistemul carstic Peştera Cerbului -
3 IV.10 Com. Budureasa 45.00 limitelor în HG nr.
Avenul cu Vacă
2151/2004
ÎN
Sursa: Legea nr. 5/2000 cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 2151/2004
LU
C
R
U
188
În perioada dintre înfiinţarea Parcului Natural Apuseni şi aprobarea Planului de
Management, singurul statut de protecţie efectiv este dat de desemnarea prin Ordinul nr.
552/2003 a zonelor speciale de conservare, în care „sunt interzise orice forme de exploatare
sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice forme de folosinţă a terenurilor, care sunt
incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare”.
Prin zonarea internă stabilită în acest Plan de Management, în conformitate cu O.U.G.
nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, sunt delimitate 4 zone de management, dintre care în primele două:
D
zona cu protecţie strictă şi zona de protecţie integrală, se vor aplica reguli mai stricte de
O
protecţie, acestea suprapunându-se în bună parte peste zonele de conservare specială din
O.M. nr. 552/2003. Totodată, în cuprinsul primelor două categorii de zone se regăsesc incluse
C
aproape integral toate ariile naturale protejate menţionate anterior.

U
Având în vedere importanţa habitatelor de turbărie (menționate în Anexa I din

M
Directiva Habitate 92/43/EEC şi în Anexa 2 a O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi

completări prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, turbăria
EN
Molhașurile de la Izbuce a fost delimitată şi inclusă de către administraţia Parcului Natural

Apiseni în cea mai restrictivă categorie de management din parcurile naturale, prin prezentul
plan de management, respectiv în zona cu protecţie strictă.
T
În ceea ce priveşte includerea Parcului Natural Apuseni în reţeaua ecologică naţională

ÎN
de arii naturale protejate Natura 2000, demersurile au început încă din august 2005, când
administraţia Parcului Natural Apuseni împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor
a elaborat şi înaintat către autoritatea centrală pentru protecţia mediului propunerea pentru a
LU
desemna toată suprafaţa parcului, pe limitele actuale, ca sit Natura 2000. Motivaţia acestui
demers a constituit-o următoarele:
C
1. Pe teritoriul actualului Parc Natural Apuseni au fost descrise un număr de 34 de

habitate incluse în Anexa I a Directivei Habitate 92/43/EEC, a căror conservare
R
necesită declararea ariilor speciale de conservare. Dintre acestea, un număr de 8

U
sunt prioritare.
2. În Parcul Natural Apuseni au fost identificate până în prezent un număr mare de
specii de vertebrate şi nevertebrate care sunt de interes comunitar, fiind listate pe
Anexa II din Directiva Habitate 92/43/EEC şi pentru a căror conservare este, de
asemenea, necesară declararea ariilor speciale de conservare: Rhinolophus
ferrumequinum, Rh. hipposideros, Miniopterus schreibersii, Myotis myotis, M.
blythii, Canis lupus, Ursus arctos, Lynx lynx, Lutra lutra, Rupicapra rupicapra,
189
Triturus cristatus, Bombina variegata, Eudontomyzon danfordi, Barbus
meridionalis, Cobitis taenia, Misgurnus fossilis, Cottus gobio, Rosalia alpina,
Cerambix cerdo, Lucanus cervus, Odontopodisma rubripes, Pholidoptera
transsylvanica, etc.. Unele dintre acestea sunt de interes conservativ prioritar.
3. De asemenea, a fost semnalată în parc şi prezenţa mai multor specii care sunt
listate pe Anexa IV din aceeaşi directivă enunţată mai sus, care sunt de interes
comunitar şi care necesită o strictă protecţie.
Identificarea şi localizarea preliminară a acestor specii şi habitate enumerate mai sus a
D
evidenţiat necesitatea declarării întregului parc ca sit Natura 2000, ca măsură mai coerentă de
O
protecţie şi conservare.
C
2.5.4. Facilităţile pentru activităţile educative

U
M
Pe teritoriul ariilor naturale protejate sunt organizate o serie de activități educative din
diverse domenii destinate atât copiilor, cât și adulților, indiferent dacă aceștia sunt membrii
EN
comunităților locale sau intră în categoria turiștilor care vizitează ariile naturale protejate.
Aceste activități sunt derulate în principal de către organizații neguvernamentale, de
T
instituții de învățământ sau alte entități interesate de acest domeniu, cu sripijinul sau în
parteneriat cu administraţia Parcului natural Apuseni.
ÎN
Dintre activitățile educative cele mai frecvent organizate pe teritoriul ariilor naturale
protejate amintim:
- tabere de educatie non-formala cu scopul facilitării cunoaşterii mediului înconjurător
LU
prin activităţi dinamice în natură în condiţii de siguranţă;

- tabere de aventură care cuprind activități specifice precum drumeţie, speologie,
C
escaldă, mountainbike, teambuilding;

R
- tabere pentru persoane interesate de practicarea sporturilor extreme;

- stagii de pregătire profesională destinate studenților;
U
- şcoli de iniţiere în speologie;

- şcoli de salvări subterane;
- şcoli de canyoning;
- şcoli de formare pentru monitori şi iniţiatori în speologie;
- şcoli de fotografie în subteran;
- școli de vară destinate membrilor din cadrul inspectoratelor de situații de urgență;
190
- organizarea de concursuri de alergare montană, caiac, raliu, enduro, pescuit.
De asemenea, administraţia parcului Natural Apuseni desfășoară activități
educaţionale şi de conştientizare constând în prezentări ale ariilor naturale protejate sau
prezentări tematice despre acestea realizate pentru grupuri de vizitatori la centrele de vizitare
ale parcului sau în alte locații din parc, activități educaționale cu copii, întâlniri cu factorii
interesați pe domenii pe teme de interes și îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a valorilor
naturale și culturale ale parcului, precum și de utilizare durabilă a resurselor în economia
locală, etc.
D
O
2.5.5. Facilităţi pentru turism şi recreere

C
Munţii Apuseni cuprind cea mai mare zonă de relief carstic din România de
U
importanţă europeană, cu foarte multe peşteri, dintre care unele cu o deosebită valoare
M
peisagistică, ştiinţifică şi/sau turistică.

Peisajul Munţilor Apuseni reprezintă o parte deosebit de importantă din capitalul
EN
natural al ţării noastre, fiind completat în plan cultural de numeroase obiective turistice
precum biserici de lemn, cătune cu case tradiţionale etc.
Din punct de vedere al potenţialului turistic, în ariile naturale protejate administrate se
T
disting mai multe areale de interes turistic:

ÎN
Arealul turistic carstic Padiş – Cetăţile Ponorului este cea mai importantă zonă
turistică din Parcul natural Apuseni, având cele mai deosebite obiective turistice. Este format
din mai multe subunităţi: Padişul - un platou întins, cu doline, uvale şi sorburi, Poiana Ponor -
LU
o polie în care reapar, printr-un izbuc puternic, apele pierdute în Padiş, care apoi se scurg din
nou în subteran prin sorburi, Lumea Pierdută - un platou împădurit cu conifere în care se
C
găsesc avene, peşteri, doline, izbucuri, sorburi, Cetăţile Ponorului - alcătuite din trei doline
adânci aflate într-o depresiune cu un diametru de 1 km şi adâncimea de aproximativ 300 m,
R
împădurită, cu pereţi foarte abrupţi, Valea Galbena - un canion cu versanţi abrupţi, cu peşteri
U
şi curs de apă cu numeroase cascade şi marmite, Groapa de la Barsa - un ponor prăbuşit,

Peştera Neagră, Gheţarul de la Barsa şi Peştera Zăpodie. La obârşia afluentului văii Galbena
și Valea Seacă, în amonte de canion, se află Groapa Ruginoasă.
Arealul turistic Boga – Aleu şi Pietroasa – Chişcău este reprezentativ pentru pereţii
de stâncă ai Amfiteatrului Boghii, vizibili din depărtare, izbucul Boghii, aflat în conexiune
genetică cu bazinul endoreic al Vărăşoaiei, Săritoarea Bohodeiului (cu o cădere de peste 80
191
m), cascada Oşelu. Satul de vacanţă Boga este alcătuit mai ales din case de vacanţă, dar
există şi aici câteva pensiuni turistice.
Arealul turistic Valea Sighiştelului este reprezentat de o vale cu versanţi abrupţi
care se remarcă mai ales pentru faptul că aici se întâlnesc cele mai multe fenomene carstice
pe unitatea de suprafaţă din România. Dintre peşteri amintim Peştera Măgura, Coliboaia şi
Corbasca. Valea se termină într-un canion foarte îngust cu periți verticali, iar în moentul
creșterii debitului de apă se formează o cascadă spectaculoasă.
Arealul turistic Vârtop – Arieşeni, pe valea superioară a Arieşului, reprezintă o
D
zonă turistică în curs de dezvoltare, fiind preferată în special pentru practicarea sporturillor de
O
iarnă datorită climatului umed şi a stratului de zăpadă gros şi persistent. În prezent, în zona
Vârtop există trei pârtii de schi de 1300 m, 760 m și respectiv 400 m lungime, de nivel
C
mediu de dificultate, dotate cu 2 instalații de tip teleschi și una de tip telescaun. Facilități de
U
cazare sunt oferite în Satul de vacanță Vârtop, precum și în localitățile limitrofe acestuia.
M
Arealul turistic Gârda – Scărişoara – Cheile Ordâncuşii – Poiana Călineasa este

zona cea mai vizitată de turişti de pe suprafaţa ariilor naturale protejate din judeţul Alba,
EN
datorită existenței Gheţarului de la Scărişoara. Acesta adăpostește un bloc de gheaţă fosilă,

având grosimea medie de 16 m și grosimea maximă de 26 m, Silvestru şi Ghergari, 1994, cu
un volum de 75.000 m3, Perşoiu, 2003, care se păstrează de aproximativ 3500 de ani, Pop şi
T
Ciobanu, 1950. Peştera impresionează prin stalactitele şi stalagmitele de gheaţă care-şi

ÎN
modifică de la an la an morfologia. Amenajarea pentru turişti constă într-o succesiune de

scări metalice fixate în pereţii avenului care reprezintă intrarea în peşteră, o pasarelă de jur
împrejurul Sălii Mari, fixată în gheaţă, precum şi o instalaţie electrică, reflector, care
LU
funcționează doar pe durata vizitei turistice. Peştera este deschisă publicului, iar vizita se face
în grupuri organizate însoţite de ghid.
C
Alte obiective turistice importante din această zonă sunt: Peştera Poarta lui Ionele care
este amenajată turistic, Cheile Ordâncuşii, Peștera de sub Zgurăşti, cătunul Casa de Piatră,
R
Izbucul Tăuz, Sistemul carstic Coiba Mare – Coiba Mică, Izbucul Coteţul Dobreştilor,
U
Platoul carstic Ocoale – Gheţar. Această zonă are o deosebită importanţă din punct de vedere
cultural, datorită păstrării arhitecturii şi stilului de viaţă tradiţional. Poiana Călineasa, situată
în apropierea intersecției celor trei judeţe Alba, Cluj şi Bihor, constituie o zonă tradiţională de
păşunat şi prelucrare a lemnului pentru o parte dintre moţii din Bazinul Superior al Arieşului.
Această zonă este renumită pentru organizarea anuală Târgului de la Călineasa.
Arealul turistic Beliş – Lacul Fântânele: reprezintă o zonă turistică situată de jur
împrejurul Lacului Fântânele. Aceste sate şi cătune montane tradiţionale sunt din ce în ce mai
192
căutate ca şi destinaţii agroturistice. Casele impresionează prin simplitatea lor şi prin
ornamentaţiile din lemn. Staţiunea Fântânele, situată la o altitudine de 1050 m, amplasată în
zona barajului, dispune de locuri de cazare, restaurante, terase, baruri, terenuri de sport: tenis,
volei, baschet și este atractivă pentru practicarea turismului de week-end şi pentru turismul de
odihnă şi agrement. În această zonă există amenajată o pârtie de schi, dar care până în prezent
nu este funcțională.
Arealul turistic Vlădeasa – Valea Stanciului – Pietrele Albe este situat în
extremitatea nordică a Parcului Natural Apuseni, în Masivul Vlădeasa. Cel mai important
D
obiectiv turistic este Cascada „Vălul Miresei” din zona Răchiţele, cu o înălţime de
O
aproximativ 50 m și cădere în două trepte. Pe Valea Stanciului sunt numeroase peşteri,

majoritatea accesibile doar speologilor cu experienţă, dintre care cea mai importantă este
C
Peştera Vârfuraşu. Din această zonă pot fi vizitate abrupturile stâncoase ale Pietrelor Albe şi
U
Lespezilor. În ceea ce priveşte capacitatea de cazare, în Scrind-Frăsinet şi în Răchiţele există

M
în prezent pensiuni turistice care oferă suficiente locuri de cazare.

Arealul turistic Albac – Poiana Horea este situat la o distanță mai mare de
EN
obiectivele turistice importante din Parcul Natural Apuseni, dar este remarcat prin
infrastructura turistică bine dezvoltată. Astfel, comuna Albac, deține statutul de staţiune
turistică, oferind facilități de cazare în pensiuni clasificate.
T
Traseele turistice montane

ÎN
Traseele turistice existente pe teritoriul ariilor naturale protejate sunt grupate în jurul a
două magistrale importante care traversează toată zona Parcului natural Apuseni de la N la S
pe crestele principale, din care se desprind celelalte trasee secundare care conduc la
LU
obiectivele turistice. Harta traseelor turistice de pe suprafaţa ariilor naturale protejate

administrate poate fi vizualizată la anexa nr. 9 din planul de management.
C
Starea traseelor turistice este în general bună, agenţii de teren din cadrul administraţiei
Parcului Natural Apuseni, în colaborare cu Serviciul Public Salvamont Salvaspeo din raza
R
celor trei judeţe derulează periodic activităţi de întreţinere a stării marcajelor, respectiv a
U
potecilor.
În tabelul nr. 2.5.5.a. sunt rezumate traseele turistice existente și utilizate în prezent,
în ariile naturale protejate.
193
Tabel nr. 2.5.5.a.
Traseele turistice din Ariile naturale protejate - cu italice se găsesc trecute obiectivele situate în afara limitelor Parcului Natural
D
Apuseni, dar care fac legătura cu obiective din interiorul acestuia:
O
Nr.
Marcaj Descriere traseu
C
crt.
U
Judeţul Bihor
Magistrala 1: Stâna de Vale – Şaua Bohodei – Fântâna Rece – Cârligatele – Şaua Cumpănăţelul – Piatra Arsă – Poiana
M
Vărăşoaia – Cabana Vărăşoaia – Şesul Padiş – Depr. Bălileasa – Poiana Glăvoi, camping „La Grajduri” – Poiana
Căput – Barsa Cohanului – Şaua Poniţa – Vf. Vârtop – Şaua Vârtop, Pensiunea Alpin - Vf. Piatra Grăitoare – Şaua
EN
Tarniţa Bihorului – Vf. Bihorul Mare, Curcubăta Mare
Traseu tip magistrală, în principal de creastă, care leagă între ele staţiunea Stâna de Vale, platoul carstic Padiş, zona
campingului din Poiana Glăvoi, cunoscut sub denumirea locală de „La Grajduri”, satul de vacanţă Vârtop şi Vf.
Bihorul. Traversează Parcul Natural Apuseni de la N la S oferind posibilitatea vizitării multora dintre cele mai
T
interesante obiective turistice din acesta, fie direct, fie prin intermediul traseelor secundare care se desprind din
Bandă roșie
1 magistrală, partea vestică a crestei masivului Vlădeasa, Cheile Someşului Cald, Pietrele Boghii, Groapa de la Barsa,
ÎN
BR
Cetăţile Ponorului, Cheile Galbenei, Lumea Pierdută. Porţiunea de la satul de vacanţă Vârtop până pe Vf. Bihorul este
unul dintre cele mai utilizate trasee de schi de tură din Apuseni, dată fiind apropierea de staţiunea de schi şi pârtiile
aferente. Are un parcurs comun cu Magistrala 2 BA , Cabana Vlădeasa – Gârda de Sus, pe distanţa între Piatra Arsă şi
LU
Cabana Vărăşoaia.
Lungime totală: aprox. 40 km
Durată: 2 zile de mers susţinut, fără vizitarea obiectivelor pe traseele secundare, cu petrecerea nopţii la cabanele de pe
traseu sau în cort.
C
Accesibilitate: permanent, iarna pe schiuri de tură
R
Bandă Stâna de Vale – Izvorul Minunilor – Canton Ciripa – Creasta dintre Valea Şutanu si Valea Moara Dracului – Poiana
2 galbenă Stânişoara – Piatra Tâlharului – Poiana Onceasa – Piatra Arsă – Cabana Vărăşoaia
U
BG Traseu de legătură între staţiunea Stâna de Vale şi Cabana Vărăşoaia din zona Padiş, cu traversarea a două creste
194
muntoase. Dificultate medie.
D
Durată: 8 h
O
Stâna de Vale – Culmea Baia Popii – Plaiul Fericii – Măgura Ferice – Sat Ferice
Traseu cu dublu sens, care face legătura între staţiunea Stâna de Vale şi satul Ferice. Dificultate medie. Distanţa Stâna
C
Triunghi roșu de Vale – Baia Popii se parcurge pe Magistrala BR.
3
Lungime totală: 15 km
U
TG
Durată: 4 ½ - 5 h
M
Circuitul Custurilor: Stâna de Vale – Pârtia Măgarul – Vf. Custurilor – Poiana Fântânele – Şaua Bohodei – retur la
Stâna de Vale pe Magistrala 1 BR prin Vf. Poienii – Culmea Baia Popii – Valea Păstrăvăriei – Stâna de Vale
EN
Cruce galbenă Traseu în circuit care permite vizitarea zonei de creastă din partea SE a staţiunii Stâna de Vale. Dificultate medie.
4
CG Lungime totală: 9 km
Durată: 3 h – 3 ½ h, până în Şaua Bohodei + 1 ¾ h, retur la Stâna de Vale pe BR
T
Circuitul Cascadei Bohodei: Sat Pietroasa – Valea Aleului – Poiana Aleului – Cascada Bohodei – Şaua Bohodei –
ÎN
Poiana Boiului – Valea Şerpilor – Valea Aleului
dinspre Stâna de Vale se poate ajunge în Şaua Bohodei pe Magistrala 1 BR
Traseu pentru vizitarea Cascadei Bohodei. Deşi oferă privelişti deosebit de frumoase este un traseu dificil, foarte
LU
abrupt pe porţiunea de circuit efectiv, nerecomandat decât turiştilor bine pregătiţi fizic. Presupune parcurgerea a trei
Triunghi albastru porţiuni de stâncării abrupte echipate cu lanţuri. Recomandarea Serviciului Public Salvamont Bihor este ca acest
5
TA traseu să fie evitat pe vreme ploioasă, crescând mult pericolul de alunecare. Încălţămintea cu aderenţă mare este
obligatorie!
C
Lungime totală: 17 km - 13 km pe drum + 4 km în circuit
Durată: 4 h pe drum + 2 h – 2 ½ h în circuit
R
Accesibilitate: Indiferent de calea de acces aleasă, Valea Aleului sau Stâna de Vale, traseul se parcurge numai în
U
direcţia descrisă, interzis în sens invers. Interzis iarna!
195
Satul de vacanţă Boga – Dl. Păltinetul – Vf. Fântâna Rece – Şaua Bohodei către Stâna de Vale se circulă pe Magistrala
1 BR
Bandă
D
Traseu de culme pe care se poate accesa creasta nordică a Vlădesei din satul de vacanţă Boga. Dificultate medie.
6 Albastră
O
BA
Durată: 3 ½ h – 4 ½ h
Accesibilitate: nerecomandat iarna!
C
Sat Pietroasa – Valea Crişului Pietros – Între Ape – Valea Galbenei – Valea Luncşoara – Cornul Poniţa – Valea
Cobleşului – Comuna Arieşeni
U
Traseu de legătură între comunele Pietroasa şi Arieşeni şi de acces în zona carstică a văii Galbena. Oferă privelişti
Triunghi galben
M
7 asupra Cheilor Jgheabului şi permite opţional vizitarea Cheilor Galbenei, pe marcaj PG. Dificultate medie.
TG
Durată: 8 h
EN
Accesibilitate: practicabil iarna doar pe porţiunile care urmează drumuri forestiere!
Şaua Vârtop – Groapa Ruginoasă – Valea Cheia Rea – Vf. Grohoţilor – Vf. Faţa Goală – Ştei
Traseu de legătură între Oraşul Ştei şi Satul de vacanţă Vârtop, oferind privelişte asupra Gropii Ruginoase, cel mai
T
Bandă galbenă mare fenomen de eroziune naturală din ţară.
8
BG Lungime totală: aprox. 20 km
ÎN
Durată: 7 – 8 h
Accesibilitate: permanent, iarna pe schiuri de tură.
Sat Câmpani – Sat Sighiştel – Valea Sighiştelului – (P. Măgura – P. Coliboaia) – P. Din Dosu Muncelului – Calea
LU
Fusului – DN75 km 25+100
Traseu pentru vizitarea Văii Sighiştelului şi a canionului terminal, cu posibilitatea vizitării câtorva dintre cele peste
Triunghi 200 peşteri: Măgura, Drăcoaia, Coliboaia, Corbasca. Se poate campa în campingul situat la intrarea pe vale. Marcajul
9 albastru TA se intersectează cu circuitul Peşterii Urşilor, PR, cu care parcurge împreună o porţiune din vale.
C
TA Lungime totală: 12,5 km
Durată: 6 ½ h
R
Accesibilitate: Pe prima jumătate, drum uşor, practicabil în tot timpul anului, dificil însă la ape mari, valea trebuie
U
traversată prin vad de mai multe ori; între Peştera Coliboaia şi Muntele Ţapu, în zona de obârşie a Văii Sighiştelului,
196
drum greu cu diferenţe de nivel mari, inaccesibil iarna.
Circuitul Peşterii Urşilor: Valea Sighiştelului – Sodolul Laurului – Dl. Brusturi – P. Urşilor – Valea Brusturi – Dl.
D
Dosuri – Faţa Plaiului – P. Măgura – Valea Sighiştelului – Sodolul Laurului
Traseu de legătură între obiectivele carstice de pe Valea Sighiştelului şi zona turistică Peştera Urşilor - Chișcău –
O
Punct roșu Chişcău.
10
PR Lungime totală: 14 km
C
Durată: 4 – 5 h
Accesibilitate: traseu pe alocuri dificil, abrupt la intrarea şi ieşirea de pe Valea Sighiştelului, neaccesibil pe timpul
U
iernii.
M
Magistrala 2: Cabana Vlădeasa – Şaua între Munţi – Vf. Nimăiasa – Vf. Micău –
Gardul de Piatră – Piatra Tâlharului – Coasta Brăiesei – Şaua Cumpănăţelul – Piatra Arsă – Poiana Vărăşoaia –
Cabana Padiş – Şesul Gârzii – Apa din Piatră – Vf. Bătrâna –
EN
Poiana Călineasa – Capu Şanţului – Vf. Clujului – Cătun Ocoale – Pensiunea Scărişoara – Valea Ordâncuşa – Gârda
de Sus
Traseu tip magistrală de creastă, care face legătura între cabanele Vlădeasa, Vărăşoaia, Padiş, Scărişoara şi localitatea
T
Gârda de Sus. Până la Piatra Tâlharului traseul urmăreşte creasta principală a Masivului Vlădeasa, oferind o privelişte
largă. Pe ceaţă, pericol de rătăcire, mai ales în zona Nimăiasa – Gardul de Piatră, din cauza lipsei reperelor
Bandă albastră
ÎN
11 morfologice. Traseul oferă posibilitatea vizitării a numeroase obiective turistice, fie direct, fie prin intermediul
BA
numeroaselor trasee secundare care se desprind din el (către Cheile Someşului Cald, Pietrele Boghii, Măgura Vânătă,
Cetăţile Ponorului, Cheile Galbenei, Groapa de la Barsa, Lumea Pierdută, Gheţarul Scărişoara, Cheile Ordâncuşii
LU
etc.). Are un parcurs comun cu Magistrala 1 BR, Stâna de Vale – Vf. Bihorul, pe distanţa între Piatra Arsă şi Cabana
Vărăşoaia. Dificultate medie.
Durată: 2 zile de mers susţinut, fără vizitarea obiectivelor pe traseele secundare, cu petrecerea nopţii la cabane sau în
C
cort.
R
Cruce albastră Piatra Grăitoare, cea din creasta vestică a Masivului Vlădeasa – Poiana Onceasa – Valea Alunul Mic – Camping
12
U
CA Runcu Ars, Ponor
197
Traseu desprins din Magistrala 2 BA care asigura legătura între creasta Vlădesei, pentru turiştii care vin sau merg spre
Cabana Vlădeasa sau Stâna de Vale, şi obiectivele turistice din Valea Someşului Cald. Dificultate medie. Până la
D
campingul de la Runcu Ars există acces auto dinspre Huedin.
Lungime totală: aprox. 10 km, cu continuare pe magistralele de creastă
O
Durată: 3 ½ - 4 h
C
Circuitul Izvoarelor Someşului Cald: Poiana Vărăşoaia – P. Cetăţile Rădesei – Belvedere – Căpiţa – Valea Someşului
Cald – Peştera Honu – Peştera Uscată – la sud de Vf. Cuciulata – Peştera Cetăţile Rădesei, pe la balcoane – Poiana
U
Vărăşoaia
M
Traseul permite vizitarea uneia din cele mai complexe şi interesante zone carstice din Munţii Bihor-Vlădeasa cu mai
multe peşteri, canioane, izbucuri, grupate într-o regiune deosebit de sălbatică.
Reprezintă un dublu circuit larg, format din două circuite mai mici (Circuitul Cetăţilor Rădesei situat în SV, cu o
EN
porţiune spectaculoasă de parcurs subteran, şi Circuitul Cheilor Someşului Cald situat la NE, cu multiple puncte de
Punct roșu
13 belvedere), legătura dintre ele făcându-se în Poiana Rădesei. Pentru a parcurge acest traseu există două variante, fie
PR
dinspre Cabana Vărăşoaia, marcată tot cu PR, fie dinspre Valea Someşului Cald, pe drum forestier de la Ic Ponor, sau
T
pe potecă dinspre Poiana Onceasa. Cea mai utilizată variantă este cea dinspre Cabana Vărăşoaia.
Lungime totală: 9,5 km dus-întors la Cabana Vărăşoaia
ÎN
Durată: 6 h dus-întors la Cabana Vărăşoaia
Accesibilitate: Recomandarea Serviciului Public Judeţean Salvamont Bihor este ca acest traseu să fie parcurs în forma
cifrei 8, cu începere spre dreapta în circuitul Rădesei şi spre stânga în circuitul Someşului Cald. Traseu cu porţiuni
LU
dificile, nerecomandat turiştilor neantrenaţi, interzis iarna!
Cantonul forestier Padiş – Belvedere Piatra Boghii – Peştera Şura Boghii – deviaţie punct roşu în cerc roşu către
Cabana Vărăşoaia
Traseu desprins din Magistrala 1 BR care permite admirarea priveliştii deosebite oferite de Amfiteatrul Boga, precum
C
Punct roșu
14 şi vizitarea Peşterii Şura Boghii pe un marcaj secundar.
PR
Lungime totală: 2 km, numai dus
R
Durată: 1 h
U
Accesibilitate: Traseu interzis iarna! Se recomandă păstrarea unei distanţe de siguranţă faţă de marginea stâncilor, şi
198
precauţie la coborârea grohotişului către Peştera Şura Boghii.
Circuit Măgura Vânătă: Cabana Padiş – Vf. Măgura Vânătă – Vf. Măgura Mică – Poiana Vărăşoaia
D
Traseu secundar accesibil de la Cabana Padiş sau Vărăşoaia, care parcurge culmea Măgura Vânătă oferind privelişti
Triunghi galben asupra bazinelor Padiş şi Someşului Cald.
O
15
TG Lungime totală: 8,5 km
Durată: 3 h
C
U
Sat Pietroasa – Între Ape – Sat de vacanţă Boga – Faţa Plaiului – Fântâna Roşie – Şaua Scăriţa – Şesul Padiş – Cabana
Padiş
M
Reprezintă principalul traseu de acces cu piciorul în zona Padiş – Glăvoi, făcând de asemenea legătura cu cele două
Magistrale, BR şi BA. Din platoul Padiş pot fi vizitate numeroase obiective turistice utilizând traseele secundare.
Cruce albastră
Dificultate medie la urcare, datorită pantei accentuate, urcă în paralel cu drumul auto, tăind serpentinele, în schimb
EN
16
CA
este uşor de coborât în sens invers.
Durată: 5 h - 5 ½ h
T
Circuitul Gropii de la Barsa: Loc de popas intersecţie trasee PG- PGCG – deviaţie PGCG la Piatra Galbenei –Peştera
ÎN
Neagră – Tăul Negru – Gheţarul de la Barsa – deviaţie PGCG la Ponorul şi Peştera Zăpodie – Depresiunea Bălileasa –
Cabana Padiş
Traseu pentru vizitarea zonei carstice Groapa de la Barsa, o zonă sălbatică, cu numeroase doline şi care adăposteşte
LU
doi gheţari, Barsa şi Zăpodie. Zăpada persistă în această depresiune până la sfârşitul lui mai. Pentru a ajunge la locul
Bandă galbenă
17 de popas de unde începe traseul BG propriu-zis trebuie parcursă o primă porţiune pe marcaj PG, Circuitul Galbenei,
BG
dinspre Cabana Padiş, respectiv campingul din „La Grajduri”.
Lungime totală: 7 km, inclusiv deviaţia la P. Zăpodie, + aprox. 2 km de la camping „La Grajduri” până la locul de
C
popas.
Durată: 5 – 6 h, dus-întors către „La Grajduri” sau Cabana Padiş
R
U
18 Punct albastru Circuitul Cetăţilor Ponorului: Cabana Padiş – Poiana Ponor – Peştera Cetăţile Ponorului – Dolina III – Balcoane –
199
PA Camping Glăvoi – Cabana Padiş
Este cel mai utilizat traseu din zona platoului Padiş, permiţând vizitarea celui mai spectaculos şi grandios complex
D
carstic din Munţii Apuseni – Cetăţile Ponorului. Poate fi abordat fie de la Cabana Padiş, fie de la campingul „La
Grajduri”. Presupune parcurgerea celor trei doline care alcătuiesc complexul carstic, oferind şi posibilitatea parcurgerii
O
unei porţiuni subterane, doar la ape mici, după care urcă deasupra abrupturilor stâncoase trecând pe la cele 4 balcoane
de belvedere.
C
Durată: 5 h – 6 h, dus-întors către „La Grajduri” sau Cabana Padiş
U
Accesibilitate: traseu pe alocuri cu dificultate ridicată, interzis iarna.
M
Circuitul Galbenei: Cabana Padiş – Camping „La Grajduri” – Gheţarul Focul Viu - deviaţie Piatra Galbenei - Poiana
Florilor – Cheile Galbenei – Cascada Evantai – Izbucul Galbenei – Aven Borţig – Valea Cetăţilor – Poiana Ponor –
deviaţie către Cabana Ponor – Cabana Padiş
EN
Traseu foarte important, însă cu porţiuni dificile, fiind recomandat doar turiştilor bine pregătiţi fizic. Astfel, zona
Cheilor Galbenei se traversează utilizând cabluri de oţel ancorate în pereţii de stâncă, la ape foarte mici fiind posibilă
şi parcurgerea prin vad, iar la întoarcerea din circuit se urcă aproximativ 500 m diferenţă de nivel, prin pădure. Totuşi,
T
în ciuda acestor dificultăţi, traseul oferă satisfacţii de prim rang, fiind probabil cel mai reprezentativ traseu pentru
Punct galben
19 observarea ansamblului de fenomene carstice din Parcul Natural Apuseni. Poate fi abordat fie de la Cabana Padiş, fie
PG
ÎN
din campingul „La Grajduri”, păstrându-se însă sensul de parcurgere indicat, care presupune un efort comparativ mai
scăzut cu sensul opus. La întoarcere, traseul se intersectează cu circuitul Cetăţilor Ponorului,PA, oferind opţional
posibilitatea vizitării balcoanelor de belvedere asupra acestora.
LU
Lungime totală: 15 – 19 km, de la Cabana Padiş sau de „La Grajduri”
Durată: 8 ½ h – 10 h, dus-întors către „La Grajduri” sau Cabana Padiş
Accesibilitate: traseu interzis iarna şi în perioade ploioase cu ape mari. Atenţie: pericol de viitură, ape mari pot fi
cauzate şi de averse izolate localizate la depărtare de această zonă!.
C
Cabana Padiş – Poiana Ponor – Peştera Căput – Cheile Căput – Valea Seacă, intersecţia cu Magistrala 1 BR
Triunghi roșu Traseu secundar, cu rol de legătură între cele două Magistrale (BA şi BR), totodată reprezentând o scurtătură dinspre
R
20
TR Cabana Padiş către zona Căput, alternativ, pe drumul auto, distanţa între cele două obiective este dublă. Dificultate
U
scăzută.
200
Durată: 1 h 20 min
D
Circuitul Lumii Pierdute: Cabana Padiş – Poiana Rotunda – versantul stâng al Pârâului Brădeţanului – Pârâul Ursului
O
– Izvorul Rece – Avenul Gemănata – Avenul Negru – Avenul Acoperit – Avenul Pionierilor
Traseu pentru vizitarea formaţiunilor carstice din platoul carstic Lumea Pierdută, astfel denumit pentru sălbăticia din
C
trecut. Având un farmec deosebit, şi fiind relativ accesibil şi fără diferenţe de nivel mari, acest traseu permite
Cruce galbenă admirarea câtorva avene spectaculoase din zona Padiş. De la campingul „La Grajduri” se poate intra pe traseu urmând
U
21
CG drumurile forestiere de pe Valea Cetăţilor, apoi spre stânga, trecând de Poiana Căput şi continuând pe drumul paralel
M
cu Pârâul Ursului.
Lungime totală: 7,5 km, de la Cabana Padiş; 6 km, din camping „La Grajduri”
Durată: 5 h, dus-întors Cabana Padiş; 4 h , dus-întors „La Grajduri”
EN
Accesibilitate: permanent, iarna pe schiuri de tură. Atenţie la apropierea de intrările avenelor, pericol de alunecare!
Cabana Padiş – Şesul Gârzii – Valea Gârdişoara – P. Gura Apei – P. Şura Popii – Izbucul de la Coliba Ghiobului – P.
Coiba Mică – P. Coiba Mare – cătun Casa de Piatră – deviaţie la Izbucul Tăuz – Valea Gârda Seacă – Gheţarul
T
Scărişoara
Traseu de legătură între zona platoului carstic Padiş şi zona platoului carstic Ocoale, reprezentând o alternativă faţă de
ÎN
Triunghi albastru Magistrala 2 BA, cu vizitarea cătunului Casa de Piatră şi a cheilor şi peşterilor de pe văile Gârdişoara şi Gârda Seacă.
22
TA Portalul Peşterii Coiba Mare reprezintă cea mai mare intrare de peşteră din ţară ca suprafaţă. Traseul e reprezentat în
majoritatea lui de un drum de vale uşor, mai mult de jumătate fiind parcurs pe drum forestier.
LU
Lungime totală: 17,5 km
Durată: 5 h
Camping „La Grajduri” – Valea Cetăţilor – Pr. Sec – culme Chicera – Valea Gârdişoara – Casa de Piatră
C
Traseu de legătură între obiectivele turistice din platoul carstic Padiş şi cătunul Casa de Piatră din jud. Alba. Traseu
Cruce roșie
marcat în teren în vara anului 2007.
R
23
CR
Lungime: 9,5 km
U
Durată: 3-4 h
201
Cascada Bulbuc– Dj763 – Interfluviul Valea Boga și Valea Plaiului - Vf Piatra Ciungilor – cascada Bulbuci
D
Traseul porneşte de la intersecţia şoselei DJ 763 Sudrigiu-Cabana Padiş cu satul de vacanţă Boga. Pe primii 20m
traseul urcă abrupt pe marginea din stânga a unei foste cariere de calcar, continuând apoi pe interfluviul ce desparte
O
Valea Boga de Valea Plaiului. După o distanţă de 1km şi 250m diferenţă de nivel, traseul se instaleaza pe creasta
calcaroasă a Pietrei Ciungilor. În continuare urcuşul este lin şi dupa 400m ajunge în Vf. Piatra Ciungilor 823m.(Punct
C
de belvedere ce oferă largi privelişti asupra Văii Plaiului, Amfiteatrului Boghii, Creasta Cârligatele şi a satului de
vacanţă Boga). În continuare traseul merge spre SE pe o potecă clară şi dupa 600m intersectează un drum forestier.
U
Cruce roșie Din acest punct spre stanga în 30 de minute dus-întors se poate vizita Casacada Bulbuci (Spre cascadă, traseul merge
24
M
CR pe drumul forestier, traversează Valea Bulbuci, ajunge pe versantul drept al văii şi după aprox. 100m face stânga pe un
vâlcel abrupt. Traseul coboară pe acest vâlcel aprox. 30m diferenţă de nivel, până la baza unui perete înalt de 20m,
situat pe partea stângă, dincolo de care se află cascada). Spre dreapta, traseul merge pe drumul forestier, intersectează
EN
perpendicular traseul cruce albastră, Padiş-Boga, traversează Valea Preluca şi după 300m ajunge la drumul asfaltat
Sudrigiu –Cabana Padiş la km 22+400.
Lungime:3,1 km
T
Durata:2 h
Accesibilitate: Permanent
ÎN
Pietrele Negre – Șaua Vârtop – Groapa Ruginoasă– Pietrele Negre
Traseu de legătură între Satul de vacanţă Vârtop şi creasta Pietrelor Negre
Traseul pornește din Şaua Vârtop- Trei Mormânţi – Groapa Ruginoasă , intersecţia cu marcajul Bandă Galbenă,
LU
Cruce roșie Vârtop- Ştei – intersecţia cu Calea Fusului şi marcajul Triunghi Albastru, Valea Sighiştel – Calea Fusului – Creasta
25
CR Pietrelor Negre – coborâre la şoseaua DN 75
Lungimea:6,5 km
Durata:3-4 ore
C
Accesibilitatea: Permanent, nerecomandat iarna
Pârtia Vârtop1 – Pârtia Piatra Grăitore – Magistrala 1 Bandă Roşie,Stâna de Vale- Vf. Curcubăta Mare
R
Cruce roșie
26 Traseu de legătură între două pârtii de schi şi magistrala 1 spre Vf Cucurbăta Mare
CR
U
Lungimea:600 m
202
Durata: 25 m
Accesibilitatea: Permanent
D
Belvedere Glăvoaia – Magistrala Bandă roșie – Vârful Glăvoaia
Traseu tip ramificaţie, care leagă magistrala 1 Bandă roşie (Stâna de Vale - Vf. Bihorul) de zona de belvedere asupra
O
platoului carstic Padiş situată sub Vf. Glăvoaia
Cruce roșie Se desprinde din magistrala 1 Bandă Roşie, în sectorul cuprins între locaţiile Barsa Cohanului şi Poiana Glăvoaia, şi
C
27
CR străbate pe direcţia vest-est pădurea până în punctul de belvedere de sub Vf. Glăvoaia
U
Lungimea: 0,5 km
Durata: 1 h
M
Accesibilitatea: Permanenta, iarna pe schiuri de tură
Peștera Porțile Bihorului– DN75 canton Negrea – Portile Bihorului
Traseul pornește din D.N. 75 din dreptul cantonului de la Drumuri Nationale ''Negrea''. Ocolind cantonul pe partea
EN
stângă interceptăm un drum forestier pe care dupa circa 40 de minute ajungem la o carieră de marmură. Aici cotim la
Cruce roșie
28 dreapta și dupa 5-10 minute ajungem la portalul Peșterii Porțile Bihorului.
CR
Lungime: 1.5 km
T
Durată: 1 h
Accesibilitate: Permanent
ÎN
Varful Tătăroaia – Vârtop – Vârful Țapu – Vârful Știrbina - Vârful Știrbina -Varful Tătăroaia
Traseul pornește din D.N. 75 și urmărește banda galbenă până la dreptul Gropii Ruginoase. În continuare cotim la
stânga și parcurgem pădurea din dreapta Gropii, până iețim in poiana din spatele VârfuluiȚapu, bandă galbenă. De aici
LU
urmăm drumul forestier care ne duce peste vârfurile Știrbina și Giunașul până aproape de Vârful Tătăroaia. După
Cruce roșie
29 părăsirea drumului forestier traversăm o mică șa, dupa care urcând o diferență de nivel de circa 100 metri ajungem în
CR
Vârful Tătăroaia, unul din cele mai salbatice vârfuri din Parcul Natural Apuseni
Lungimea:7 km
C
Durata: 6-8 ore
R
Accesibilitatea: Permanentă
Jud. Alba
U
24 Triunghi roșu Arieşeni – Faţa Lăpuşului – Gârda Seacă – Gheţarul Scărişoara
203
TR Lungime: 10 km
Durată: 2 h ½
D
Confluenţa Văii Ordâncuşa cu Valea Seacă – cătun Munună – Hănăşeşti – Gheţarul Scărişoara
Cruce roșie
25 Lungime: 5 km
O
CR
Durată: 1 h ½
Circuit centru Gârda de Sus – Prelucă – Cheile Ordâncuşii – centru Gârda de Sus
C
Punct albastru
26 Lungime: 13 km
PA
U
Durată: 4 h
Circuit Cheile Mândruţului: Piatra Mândruţului – Dos – Ruseşti - Hârjeşti – Lespezea – Veveşti – Valea Arieşului
M
Punct galben Mare
27
PG Lungime: 6,35 km
Durată: 2 h
EN
Judeţul Cluj
Circuitul Vlădeasa: Cabana Vlădeasa – Vf. Vlădeasa – Pietrele Albe – Dl. Petrieni – Cabana Vlădeasa
Punct roșu
28 Lungime: 14 km
T
PR
Durată: 3 ½ - 4 h
Circuitul Răchiţele: Valea Stanciului – Peştera Vârfuraşu – Făget – Pietrele Albe – Dl. Petrieni –Cabana Vlădeasa –
ÎN
Dl. Chicera Orzaşcilor – P. Răcad – Valea Zănoghii – Dosu Răcadului – Valea Cetăţii – izv. Pârâului Gingineasa –
Punct albastru
29 Vf. Ţiglău – Cascada Răchiţele
PA
Lungime: 35 km
LU
Durată: 10-11 h
Sat Răchiţele – Dl. Măcrişului – Faţa – Vf. Ţiglău – Cascada Răchiţele – Valea Stanciului – Sat Răchiţele
Triunghi albastru
30 Lungime: 13 km
TA
Durată: 4 ½ - 5 h
C
Sursa: Serviciile Publice Judeţene Salvamont-Salvaspeo
R
U
204
În prezent pe teritoriul ariilor naturale protejate există două trasee tematice amenajate:
- primul fiind amplasat pe traseul turistic marcat prin punct roşu care porneşte din
Cantonul forestier Padiş către punct belvedere Piatra Boghii, traseu desprins din
magistrala I Bandă Roşie: Stâna de Vale-Vârful Bihoru Mare, Curcubăta Mare;
- al doilea este un traseu tematic educativ amenajat de-a lungul râului Someșul Cald
pe o porțiune de aproximativ 1500 m între locul numit “lunca vadului” și fostul
baraj de plutărit de la Ic Ponor. Panourile instalate conțin informații despre
habitatul păstrăvului indigen și are ca scop conștientizarea importanței speciei și a
D
habitatului acesteia în vederea protejării.

O
Din punct de vedere al activităţilor care se pot realiza în ariile naturale protejate,
acestea se încadrează în următoarele categorii:
C
- drumeţie de vară: în principal toate traseele marcate sunt accesibile drumeţilor cu

U
pregătire medie. În zonele abrupturilor, pe cursurile apelor cu chei şi defilee, unde

M
nu sunt amenajate poteci şi punţi de trecere accesul este mai dificil;

- drumeţia de iarnă se practică doar în staţiunile şi localităţile amenajate turistic,
EN
traseele greu accesibile pe timpul iernii fiind recomandate numai turiştilor foarte
bine pregătiţi şi care posedă echipament adecvat;
- schi de tură: acest sport are tot mai mulţi adepţi în ultimii ani și se practică în zona
T
Vârtop - Arieşeni, Padiş şi creasta principală până pe Vlădeasa;

ÎN
- schi alpin: în prezent, pe teritoriul ariilor naturale protejate există patru pârtii de
schi, trei în zona Vârtop, două sunt echipate cu instalaţie de tip teleschi și cealaltă
cu instalație de tip telescaun, iar cea de-a patra se află pe teritoriul comunei
LU
Mărişel, județul Cluj, în apropierea lacului de acumulare Fântânele, dar care în

prezent nu este funcțională;
C
- alpinism şi escaladă: pereţii calcaroşi, deseori verticali din unele zone permit
practicarea alpinismului şi a escaladei pe trasee de la cele uşoare până la dificile.
R
Trasee care pot fi considerate adecvate pentru desfășurarea unor astfel de activități
U
se găsesc la Boga – Piatra Bulzului, pe Valea Sighiştelului, lângă Cascada

Răchiţele, în Poiana Ponor, sau Gârda de Sus – Valea Ordâncuşii;
- turism în peşteri: din punct de vedere al turismului în peşteri putem considera că
avem de-a face cu două categorii de peşteri, respectiv peşteri
amenajate/amenajabile pentru turism organizat pentru toate categoriile de vizitatori
şi peşteri în care se pot desfăşura activităţi de turism speologic specializat. Peşterile
accesibile tuturor categoriilor de vizitatori au un nivel ridicat de amenajare,
205
accesibilitatea la acestea este determinantă pentru o valorificare superioară. Din
categoria acestora fac parte Peştera Urşilor - Chișcău, Peștera Gheţarul de la
Scărişoara şi Peștera Poarta lui Ionele. Turismul speologic specializat se realizează
doar în peşterile cu echipări temporare, care presupun instalarea de corzi, folosind
tehnicile de speologie alpină. Acest tip de turism necesită folosirea unui
echipament special, parcurgerea unui stagiu de formare specific nivelului de
dificultate al peşterii şi însoţirea turiştilor de către ghizi specializaţi;
- canyoning: parcursul de peşteri este adesea asociat cu parcursul de canioane active
D
(canyoning). În ariile naturale protejate se găsesc canioane spectaculoase, printre

O
care amintim canionul Cheilor Galbenei, Cascadele Oşelului, Cascada Bohodei,

cele două canioane de pe Cheia Rea şi Valea Rea din zona de izvoare a Văii
C
Sighiştelului, canionul de pe Valea Seacă şi cel de pe Valea Fleşcuţa;

U
- rafting şi caiac pe ape repezi: se practică în general mai rar, iar cursurile de apă
M
predestinate unor astfel de activități sunt Crişul Pietros, Arieşul şi Gârda Seacă;
- turism cultural si de patrimoniu: valorile locale existente, ca de exemplu:
EN
obiceiuri, datini, meşteşuguri, sunt incluse în diverse programe turistice, iar prin
promovarea acestora se asigură atragerea de investitori, care contribuie la
dezvoltarea locală și implicit la îmbunătățirea condițiilor de trai a locuitorilor din
T
zona Parcului Natural Apuseni și a siturilor Natura2000;

ÎN
- sănii trase de câini: este pentru zona ţării noastre un sport de iarnă nou care se
poate practica în zonele Vârtop – Arieşeni şi Padiş;
- fotografia şi observarea naturii: este o activitate care devine din ce în ce tot mai
LU
practicată în ariile naturale protejate și care se poate desfăşura cu mici excepţii, pe

tot parcursul anului;
C
- cicloturism: datorită reliefului şi a numeroaselor drumuri forestiere, precum şi a

reţelei de poteci marcate, cicloturismul poate fi practicat în condiţii optime
R
teritoriul ariilor naturale protejate;

U
- călărie şi turismul cu atelaje: este un tip de turism care se desfăşoară cu succes,

datorită reliefului accesibil, fiind considerat ca o activitate tradițională și practicat
îndeosebi de către localnici.
Evenimente de promovare turistică

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este organizat anual în localitatea
Albac, de către Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba și
206
Primăria Comunei Albac. Este unicul târg de turism rural din Transilvania și are ca obiectiv
întrunirea reprezentanților din turism la nivel regional și național, respectiv agenții de turism,
unități de cazare, firme prestatoare de servicii turistice.
Târgul de la Călineasa are loc anual, în perioada 12-13 iulie în Poiana Călineasa și
este considerată cea mai importantă manifestare de acest gen de pe teritoriul ariilor naturale
protejate. Este organizat în mod tradiţional de către Primăria Comunei Gârda de Sus. Această
manifestare este însoţită de o alta intitulată Târgul de Turism „Munţii Apuseni – trecut şi
prezent”. În cadrul acestor manifestări sunt cuprinse seminarii despre turism, expoziţii de artă
D
fotografică şi de artă populară, proiecţii de diapozitive şi filme tematice, prezentări de oferte

O
turistice, programe folclorice şi tradiţionala masă câmpenească.

Ziua Lemnarului, activitate care deja a intrat în tradiţia moţilor, se sărbătoreşte în
C
fiecare an în luna august în jurul datei de 20 în localitatea Horea, județul Alba, fiind
U
organizată începând cu anul 2001, de către Primăria Comunei Horea.

M
PadișFest este un eveniment care se organizează începând cu anul 2015 pe suprafața

ariilor naturale protejate cuprins în cadrul proiectului “Zilele Parcului Natural Apuseni”
EN
derulat în cadrul parteneriatului încheiat între administraţia Parcului Natural Apuseni și

Asociația Compas.
Scopul implementării acestui proiect este de a crește conștientizarea în rândul
T
turiștilor și membrilor comunităților locale cu privire la valoarea turismului responsabil ca

ÎN
metodă de protejare a patrimoniului natural și cultural al Parcului Natural Apuseni.

În cadrul evenimentului PadișFest se desfășoară o serie de activități cum ar fi:
dezbateri cu factorii interesați pe tema turismului responsabil și a servicilor turistice de
LU
calitate, activități de conștientizare, activități de sportive sau de aventură, activități cultural-

artistice, precum și promovarea tradițiilor, obiceiurilor și a meșteșugurilor locale.
C
Centre de vizitare ale parcului şi facilităţile oferite de acestea

R
Pe teritoriul Parcului Natural Apuseni și a siturilor Natura 2000 administrate se găsesc

U
3 Centre de Vizitare: Centrul de Vizitare Padiş - Judeţul Bihor; Centrul de Vizitare Garda -
Judeţul Alba; Centrul de Vizitare Doda Pilii - Judeţul Cluj, unde se oferă informaţii
vizitatorilor și altor categorii de factori interesați, inclusiv membrilor comunităţilor locale cu
privire la managementul ariilor naturale protejate administrate, precum și obiectivele care pot
fi vizitate şi traseele turistice care pot fi parcurse, creând o punte relaţională între aceştia şi
Administraţia Parcului Natural Apuseni.
207
De asemenea există Centrul Administrativ şi de Vizitare Sudrigiu - Judeţul Bihor care
este situat în afara limitelor ariilor naturale protejate, având același regim de funcționare ca
celelalte centre de vizitare, doar că acesta este și sediul administrativ.
În Centrul Administrativ și de Vizitare de la Sudrigiu sunt organizate întâlniri publice
sau pentru grupuri de specialiști, conferințe, prelegeri, prezentări, activități de educație
ecologică și promovare a ariilor naturale protejate, unele fiind derulate în parteneriat, precum
și activități care se adresează comunităților locale situate pe teritoriul ariilor naturale
protejate.
D
O
Puncte de informare turistică

În ceea ce privește punctele de informare turistică, pe teritoriul ariilor naturale
C
protejate se găsesc 7 puncte de informare turistică:

U
- Localitatea Gârda de Sus - Comuna Gârda de Sus - Județul Alba;

M
- Localitatea Gheţari - Comuna Gârda de Sus - Județul Alba;

- Platoul Călineasa - Comuna Gârda de Sus - Județul Alba;
EN
- Localitatea Scărișoara - Comuna Scărișoara - Județul Alba;

- Localitatea Sohodol - Comuna Albac - Județul Alba;
Localitatea Nucet - Județul Bihor;
T
-
- Localitatea Beliş - Comuna Beliş - Județul Cluj.
ÎN
Panourile de informare sunt amplasate în zonele cheie şi cu aflux mare de turişti,

fiind realizate de către administraţia Parcului Natural Apuseni din resurse proprii, prin
proiectele derulate sau în colaborare cu parteneri, acestea fiind întreţinute, reparate şi, acolo
LU
unde este cazul înlocuite.

În tabelul nr. 2.5.5.b este prezentată situația panourilor de informare amplasate pe
C
teritoriul ariilor naturale protejate din cele trei județe și se observă că numărul total al
acestora este de 126 de bucăți.
R
U
208
Tabel nr. 2.5.5.b.
Situaţia panourilor de informare din Parcul Natural Apuseni și siturile Natura2000
D
Nr. crt. Tip panou Județul Alba Județul Bihor Județul Cluj Total bucăți
O
1 Panou de intrare în parc 1 3 3 7
C
2 Panou de informare 9 11 21 41
U
3 Panou de avertizare 27 36 15 78
M
Total
- 50 39 126
bucăți 37
EN
Sursa: Baza de date a Administraţiei Parcului Natural Apuseni
T
ÎN
LU
C
R
U
209
Servicii de ghidaj oferite de administraţia Parcului Natural Apuseni
În prezent își desfășoară activitatea pe teritoriul parcului un ghid turistic autorizat cu
care administraţia Parcului Natural Apuseni are încheiat contract de colaborare, acesta
oferind ghidaj la peştera Gheţarul de la Vârtop, Județul Alba.
Pe viitor administraţia Parcului Natural Apuseni își propune dezvoltarea servicilor de
ghidaj, utilizând ghizi turistici autorizați cu preponderență proveniți din comunitățile locale.
Promovarea Parcului Natural Apuseni și a siturilor Natura 2000: ROSCI0002
Apuseni, ROSCI0016 Buteasa și ROSPA0081 Munții Apuseni-Vlădeasa se realizează pe
D
pagina de internet oficială: http://www.parcapuseni.ro și pe pagina de facebook

O
https://www.facebook.com/parcapuseni, la centrele de vizitare ale administraţiaei Parcului

Natural Apuseni , la punctele de informare turistică constituite în acest scop, precum și prin
C
participarea la diverse întâlniri sau acțiuni la care administraţia Parcului Natural Apuseni este
U
invitată. Factorii interesați în turism, precum și cei care desfășoară diverse activități,
M
contribuie în egală măsură la promovarea acestei destinții.

EN
Parcul Natural Apuseni - Destinaţie Europeană de Excelenţă

În anul 2009, Parcul Natural Apuseni a fost declarat Destinaţie Turistică Europeană
de Excelenţă, EDEN, de către Comisia Europeană, datorită peisajului pitoresc, valorilor
T
naturale deosebite, autenticității și atractivității culturii locale și promovării unui turism

ÎN
sustenabil. Această desemnare precum și sigla aferentă aceasteia, poate fi utilizată, numai
prin asociere cu elementele de identitate ale Parcului Natural Apuseni, denumire și siglă, de
către toți factorii interesați care desfășoară activități pe teritoriul Parcului Natural Apuseni în
LU
conformitate cu prevederile legale, ale planului de mangement și regulamentului ariilor

naturale protejate administrarte, în materiale de promovare și alte categorii de materiale, ca
C
sprijin în dezvoltarea de instrumente de marketing specifice, numai cu acordul scris al

administraţiei Parcului Natural Apuseni.
R
Spaţii de cazare şi alimentaţie publică

U
Datorită faptului că pe teritoriul ariilor naturale protejate se regăsesc o multitudine de

obiective turistice deosebite, unele de o valoare inestimabilă, precum peşteri, avene, chei,
platouri şi abrupturi calcaroase, izbucuri, doline, ponoare, uvale, turismul este în continuă
dezvoltare și constituie o perspectivă importantă pentru viitor, ceea ce implică în mod
obligatoriu și asigurarea unor facilități în privința spațiilor de cazare și alimentație publică.
În evidențele administraţiei Parcului Natural Apuseni există un total 141 de spații de
cazare reprezentate de hoteluri, moteluri și pensiuni clasificate, pe teritoriul ariilor naturale
210
protejate. Dintre acestea unele dispun de posibilități de servire a mesei sau oferă și alte tipuri
de servicii, dar există și persoane juridice autorizate să desfășoare doar astfel de activităţi.
Analizând datele din tabelul nr. 2.5.5.c se observă că unitățile administrativ teritoriale
din județul Alba dispun de un număr reprezentativ de spații de cazare, comparativ cu celelalte
unități administrativ teritoriale din județele Bihor și Cluj.
Cu toate că nu dispun de toate condițiile necesare, în prezent se găsesc mai multe zone
pentru campare situate în zona de dezvoltare durabilă a Parcului Natural Apuseni, în locațiile
Poiana Glăvoi, Valea Sighiștelului, intravilan Padiș, intravilan Ic Ponor, intravilan Gârda de
D
Sus. Adm,inistraţia Parcului Natural Apuseni a susținut și susține orice demers legal prin care
O
locurile de campare să fie amenajarete corespunzător. De asemenea, locuri de campare mai

sunt oferite și de către întreprinzători particulari, proprietari de pensiuni, sau localnici, pe
C
terenuri proprietate personală, în zone situate în intravilan. Datorită creșterii cererii pentru
U
servicii turistice de cazare în corturi și rulote din partea vizitatorilor, administraţia Parcului
M
Natural Apuseni susține dezvoltarea ofertei pe acest segment de servicii turistice, numai în
zonele de dezvoltare durabilă, cu preponderență de către membrii comunităților locale.
EN
Tabel nr. 2.5.5.c.

Situaţia neexhaustivă a unităților de cazare clasificate din Parcul Natural Apuseni și
T
siturile Natura2000
ÎN
Nr. crt. Judeţ UAT(Comună/Oraș) Unităţi de cazare

1 AB Arieşeni 22
2 AB Gârda de Sus 21
LU
3 AB Scărişoara 4
4 AB Horea 6
C
5 AB Albac 23
R
6 BH Budureasa 6
7 BH Pietroasa 11
U
8 BH Câmpani 4
9 BH Nucet 17
10 BH Bunteşti 2
11 CJ Beliş 8
12 CJ Mărgău 4
13 CJ Râşca 2
211
14 CJ Săcuieu 3
15 CJ Mărişel 4
16 CJ Călăţele 2
17 CJ Poieni 2
Total 141
Sursa: Baza de date a Administraţiei Parcului Natural Apuseni
Referitor la infrastructura de vizitare pentru zonele de exocarst: lanţuri, balcoane,
scări etc., există următoarele amenajări de siguranță sau nevoi de refacere și dezvoltare a
D
acestora, conform datelor furnizate de Serviciul Public Judeţean Salvamont/Salvaspeo Bihor:

O
- în Circuitul Săritorii Bohodei – lanţuri de sprijin pe 3 secţiuni, însumând o lungime

C
de 60 m, în stare bună.
- în Circuitul Galbenei – „mână curentă”, pe anumite porţiuni cu sprijin pentru
U
picioare, pe o lungime totală de 500 m, în stare bună, necesitând însă revizie în

M
fiecare primăvară.
- în Circuitul Cetăţile Rădesei – Izvoarele Someşului Cald – lanţuri pe o lungime de
EN
45 m, echipare insuficientă. Sunt necesare revizii anuale.

- în Circuitul Cetăţile Ponorului – există 50 m de „mână curentă” din cablu de oţel
T
pe 3 secţiuni şi de asemenea 3 module de scări metalice, în stare bună. În ceea ce

priveşte cele patru balcoane din lemn, acestea au fost dezafectate datorită stării
ÎN
avansate de degradare. Prin consultarea Serviciului Public Județean Salvamont -

Salvaspeo Bihor, până la identificarea unor noi oportunități de reamenajare a
balcoanelor, în această zonă va putea fi instalată cel mult o balustradă care să
LU
prevină apropierea vizitatorilor de zonele periculoase.

- pe traseul Cantonul Şesul Padiş – Peştera Şura Boghii – se impune montarea de
C
„mână curentă” pe o lungime de 15 m, la ora actuală neexistând nici o amenajare

de siguranţă;
R
- traseu de tip „Via Ferrata” adiacentă traseului turistic Vârtop – Vf. Trei Morminte
U
– Vf. Țapu – Groapa Ruginoasa – Pietrele Negre, marcat Crucie Roșie ecipat cu
„mână curentă” de sprijin și asigurare, din cablu metalic, dublată de plantarea unor
trepte metalice pe porțiunile dificile, lipsite de prize naturale.
212
Obiective turistice
1. Şesul şi Cabana Padiş
Situat la o altitudine medie de 1225 m, Şesul Padiş se constituie într-un veritabil
platou carstic, aproape plan, ciuruit de numeroase doline, unele cu lacuri, altele cu pâlcuri de
molizi, prin care se drenează apele de precipitaţii ce vor ieşi apoi la lumina zilei în Poiana
Ponor prin Izbucul Ponor sau în Valea Boga.
El este delimitat la nord de Muntele Măgura Vânătă, la vest de Muntele Boghii, la est
de Vârful Biserica Moţului, iar la sud de o serie de culmi joase (Tomasca, Rotunda, Răchita).
D
Pe colinele din jurul şesului se întâlnesc numeroase câmpuri de lapiezuri şi păduri.

O
În partea dinspre Măgura Vânătă există numeroase ponoare în care se pierd râurile ce
coboară de pe versant.
C
Partea vestică a şesului reprezintă o câmpie plină cu doline de mici dimensiuni, unele
U
cu o apă tulbure datorită solului acid. Aici, sub Muntele Boghii, se află Cantonul Sivic Padiş.
M
Lângă canton se află un izvor, singura sursă de apa potabilă din zonă.
În extremitatea nordică a şesului, în şaua ce-l desparte de Poiana Vărăşoaia, se află
EN
Peştera Padiş, cu aspect de galerie descendentă ce pătrunde sub Muntele Boghii. În partea
estică şesul este fragmentat de văile Trânghieşti şi Gârjoaba, între acestea existând un platou
ce coboară treptat spre sud, aici aflându-se Cabana Padiş. Zona Cabanei Padiş este dominată
T
de Vârful Biserica Moţului, 1.458 m, un punct de belvedere deosebit, cu largi perspective

ÎN
asupra întregului platou, a versantului împădurit al Muntelui Măgura Vânătă şi a "zidului"

Cârligate-Piatra Arsă. Biserica Moţului este un fel de far al Padişului, punct de reper pentru
zona Cabanei. Versantul estic al Bisericii Moţului este domol, oferind însă privelişti largi
LU
asupra Vârfului Călineasa, Platoului Scărişoara, Platoului Lumea Pierdută şi Masivului

Biharia, recunoscut prin Vârful Curcubăta Mare de 1.848 m, pe care se afla releul de
C
televiziune.
2. Peştera Urşilor
R
A fost descoperită la 17 septembrie 1975, când în urma unei dinamitări în cariera de

U
marmură de la Chişcău, în masiv s-a format o săpărtură prin care a coborât artificierul miner
Curta Traian din localitate.
După cercetările ştiinţifice de rigoare, o parte a peşterii a fost amenajată şi
electrificată, fiind dată în exploatare turistică la 14 iulie 1980. Căi de acces: pe DN 76
Oradea-Deva, cu derivaţie la km 86 în comuna Sudrigiu, apoi încă 16 km până la Chişcău.
Peştera nu primează prin dimensiuni, ci prin fantastica aglomerare de formaţiuni speologice,
fiind din acest punct de vedere, un unicat în rândul peşterilor amenajate pentru turism. Tot
213
aici se găseşte un mare număr de resturi fosile ale ursului de cavernă Ursus spelaeus dispărut
de aproximativ 15.000 de ani.
Intrarea în peşteră se face printr-un pavilion de exploatare turistică. Lungimea totală
este de peste 1.500 m, din care nivelul inferior are lungime de aproximativ 700 m şi este
închis turiştilor fiind rezervaţie ştiinţifică, sector de Clasa A.
Partea superioară este amenajată cu trotuare, balustradă, pe o lungime totală de 847 m
şi se compune la rându-i din trei galerii, în ordinea vizitării: Galeria "Urşilor", Galeria "Emil
Racoviţă" şi Galeria "Lumânărilor". Prima galerie este puţin mai săracă în formaţiuni, bogată
D
în schimb în resturi scheletice ale ursului de cavernă, adevaratele frumuseţi fiind concentrate
O
în celelalte două galerii. Ieşirea se face printr-o fantastică galerie ornată cu stalagmite în
formă de lumânări, ultima sală fiind simbolic denumită "Sfatul Bătrânilor". Peștera este
C
amenajată pentru practicarea turismului speologic organizat, accesul vizitatorilor este permis
U
doar însoțiți de către personalul angajat în acest scop de către operatorul economic care
M
asigură vizitarea în scop turistic, numai în intervalul orelor specificate în programul de

vizitare, pe baza achitării contravalorii biletului de intrare și numai pe traseul de vizitare
EN
special amenajat.
3. Peştera Gheţarul Scărişoara
Se găseşte la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Scărişoara.
T
Lungimea totală a peşterii este de 720 m, ea având o adâncime de 105 m. Accesul se face
ÎN
printr-un aven de 48 de metri adâncime şi 60 de metri în diametru.

La baza avenului se găseşte poarta propriu-zisă a peşterii care dă acces la o sală
imensă, numită Sala Mare, cu un diametru de aproximativ 47 m, ce se continuă spre NV cu
LU
alte două săli dispuse una în continuarea celeilalte: Sala Mică şi Biserica. În partea de sud a
Sălii Mari se deschide intrarea largă de 15 m şi înaltă de 7 a Galeriei Maxim Pop, care după
C
ce coboară 68 m se continuă cu Rezervaţia Mare a peşterii. Din aceasta se urcă în Catedrală,

frumos concreţionată şi lipsită de gheaţă. Din Catedrală, printr-o mică fereastră se trece în
R
Culoarul Coman, cel mai cald sector al peşterii, +5 °C, şi, de asemenea, lipsit de gheaţă, dar
U
bogat în concreţiuni calcitice. Tot din Sala Mare se ajunge în Rezervaţia Mică, prin coborârea
unei faleze de gheaţă înaltă de 14 m. In sectorul nord - estic al Rezervaţiei Mici se găseşte
Palatul Sânzienei, lipsit de gheaţa şi concreţionat. Blocul de gheaţă are un volum de 75.000
m3 şi o grosime medie de 16 m şi se găseşte cantonat în Sala Mare, formând planşeul acestei
săli, de unde se prelungeşte sub forma unor limbi de gheaţă în Rezervaţia Mare, Biserică şi
Rezervaţia Mică. În aceste trei săli, la o oarecare distanţă de blocul de gheaţă se dezvoltă
stalagmite de gheaţă, cu dimensiuni variabile, de la câţiva cm la peste 10m, în Biserică. Spre
214
deosebire de blocul de gheaţă care are o vârstă de 3.500 ani, Pop, Ciobanu, 1950, aceste
stalagmite se pot topi de la un an la altul, sau chiar dispărea cu desăvârşire în unele perioade.
Peștera este amenajată pentru practicarea turismului speologic organizat.
4. Măgura Vânătă
Creasta în formă de sector de cerc, lungă de aproximativ 12 km se înalţă din zona de
izvoare a Someşului Cald spre est până în Vârful Măgura Mică, 1.573 m, apoi coteşte lin spre
sud printr-o alternanţa de vârfuri şi şei line.
Urmează sectorul vârfului Măgura Mare, 1.642 m, cu aspect de piramidă, coborând
D
abrupt spre Valea Bătrană. În extrema sudică, Măgura Vânătă este legată printr-o şa de vârful
O
Biserica Moţului, prin care intră în Padiş drumul de la Huedin.

Creasta Măgura Vânătă oferă largi privelişti asupra bazinului Padişului, iar în zare
C
spre Muntele Ţapu, 1.475 m, cu Groapa Ruginoasă şi în ultimul plan coama prelungită a
U
Masivului Biharia cu vârful Curcubata Mare, 1.848 m.

M
Spre nord, dincolo de valea adâncită a Someşului Cald se observă Abruptul Brăiesei şi
vârful Cârligate, 1.694 m, apoi Şaua Cumpănăţelul şi creasta spre piramida Muntelui
EN
Vlădeasa, 1.836 m, cu vârfurile Piatra Graitoare, 1.678 m, Briţei, 1.759 m, Buteasa, 1.792 m,
şi Micău,1.640 m, iar sub aceasta, poienile Cuciulata, Piatra Arsă şi Onceasa.
Partea estică ne dezvăluie Valea Someşului, trecând prîntre casele cătunelor Ic Ponor
T
şi Doda Pilii şi pierzandu-se prîntre culmile deluroase ale Măgurii Călăţele, pe care sunt
ÎN
presărate cătunele comunelor Mărgau şi Beliş. În plan îndepartat se zăresc casele de pe

versanţii lacului de acumulare Fântânele.
5. Peștera Gheţarul de la Vârtop
LU
Peştera Gheţarul de la Vârtop, numită şi Peştera Minunată, este o peşteră frumos

concreţionată, situată la aproximativ 1170 m altitudine, în apropierea cătunului Casa de Piatră
C
din comuna Arieşeni, jud. Alba.

Peştera este ascendentă, 30 m denivelare pozitivă, şi are o lungime de aproximativ
R
340 m. Poate fi vizitată fără echipament special de parcurgere a verticalelor.

U
Accesul către peşteră se face pe o potecă semnalizată din cătunul Casa de Piatră,
comuna Arieşeni. Până în Casa de Piatră se ajunge din centrul localităţii Gârda de Sus, pe
drumul comunal paralel cu valea Gârda de Sus, iar spre amonte - valea Gârdişoara, între
Gârda şi Casa de Piatră sunt 12 km.
Gheţarul de la Vârtop este celebru îndeosebi pentru faptul că în anul 1974, cercetători
din cadrul Institutului de Speologie Emil Racoviţă din Cluj-Napoca au descoperit în interiorul
ei 3 urme de hominid imprimate în planşeul peşterii. Cea mai bine conservată dintre acestea a
215
fost prelevată în momentul descoperirii în vederea studierii sale, în timp ce, din păcate,
celelalte două urme au fost decupate şi furate din peşteră la scurt timp după aceea, fără a se
cunoaşte autorii faptei până în prezent. Studiile efectuate au relevat că vechimea urmei de
hominid este de cel puţin 62.000 de ani, Onac şi colab., 2005, ceea ce denotă faptul că ea
trebuie să fi aparţinut omului de Neanderthal.
Peştera a fost declarată monument al naturii începând din anul 1957 şi preluată în
administrare de către Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei române.
6. Valea Sighiştelului
D
Deşi întreaga vale nu măsoară decât 9 km., aproape jumătate dintre aceştia îi străbate
O
printre pereţi verticali care transformă sectorul său inferior într-un canion.
Bazinul Sighiştelului adăposteşte peste 200 de peşteri pe numai 10 km2, fiind arealul
C
cu cel mai mare potenţial de endocarstificare din ţară. Dintre cele mai cunoscute peşteri din
U
Valea Sighiştelului amintim: Peştera Corbasca, 300 m, cu Lacul de Cristal, frumoase gururi,
M
stalactite, coloane şi mari depozite de montmilch; peştera din Dealul Secăturii, 1.450 m, cu
bogate şi variate concreţiuni.
EN
Vizitarea Văii Sighiştelului poate avea drept punct de plecare drumul naţional 75
Lunca – Câmpeni, care în localitatea Câmpani se ramifică continuându-se spre satul Sighiştel
cu un drum pietruit. Alt traseu posibil traversează Culmea Măgura, venind dinspre Peştera
T
Urşilor, şi coboară pe poteca marcată cu punct roşu.

ÎN
7. Valea Ordâncuşa
Izvorând de sub Vf. Clujului, valea străbate la început o zonă anonimă, pentru ca apoi
să sculpteze unele din cele mai impresionante chei din Apuseni, dezvoltate pe 4 km lungime.
LU
Pereţii deosebit de abrupţi şi foarte înalţi, 200 m, se apropie în unele sectoare la mai
puţin de 5 m, şoseaua cu greu găsindu-şi loc printre aceştia. Numărul peşterilor trece de 50.
C
Principalul afluent al Ordâncuşei este Pârâul Gheţarului, care îşi are obârşia în Fântâna de la
Iapa şi care drenează compartimentul nord-estic al Platoului Gheţari – Ocoale. Versantul
R
vestic al văii, în zona de izvoare, prezintă un abrupt calcaros bine evidenţiat, acesta fiind tăiat
U
de o frumoasă vale suspendată, faţă de care V. Poliţei s-a adâncit cu cca 25 m. După ce
străbate mai multe sectoare calcaroase, săpând mici chei, V. Poliţei se varsă în Gârda Seacă,
amonte de confluenţa acesteia cu Coteţul Dobreştilor.
8. Valea Gârda Seacă
Izvorăşte din Şesul Gârzii, un platou carstic tipic, având o lungime de peste 20 km. În
aval de primul izvor, Gura Apei, râul traversează o primă zonă de calcare, unde formează
chei adânci şi câteva mici peşteri.
216
În a doua bară de calcare pe care o traversează cursul de apă formează alte chei
strâmte şi adânci, primind mici afluenţi, Apa din Piatră, Coliba Ghiobului, pentru a se pierde
apoi în Peştera Coiba Mică. Până în acest punct, valea poartă numele de Gârdişoara.
Principalele peșteri și fenomene carstice din zonă sunt: Izbucul de la Coliba Ghiobului,
Peştera Şura, Peştera cu Apă de la Faţa Bălăcenii, Izbucul Gura Apei etc. Aval de Coiba Mică
reapare un fir de apă care ulterior se pierde prin Peştera Coiba Mare. Această peşteră are cel
mai mare portal din România: 47 m înălţime şi 74 m lăţime. Aval de Coiba Mare, într-un mic
bazinet, este cuibărit cătunul Casa de Piatră, cătun în a cărui vecinătate se găsesc câteva
D
peşteri remarcabile: Vârtop, Gheţarul de la Vârtop, Peştera Orbului, Oilor, Peştera de după
O
Deluţ etc. Gârda, purtând de acum numele de Gârda Seacă se formează din nou din câteva
izbucuri, cel mai important fiind Izbucul Tăuz, cel mai adânc sifon din ţară: -87 m, prin care
C
apar la zi apele pierdute în Peştera Coiba Mare. Aval de Tăuz, Gârda sapă cele mai
U
impresionante chei ale sale, Hoancele Căldărilor, Cheile de la Cerbu, Cheile de sub dealul
M
Jilip, Cheile de la Tăuz, în care se găsesc câteva zeci de peşteri de mici dimensiuni, sub 500
m. Aval de aceste chei apa curge pe roci impermeabile, gresii şi conglomerate, primind în
EN
acest sector şi un afluent important: resurgenţa din Peştera cu Apă de la Tău. Aval de acest
sector, Gârda taie o nouă bară de calcare, colectând apele Izbucului Coteţul Dobreştilor şi a
altor mici afluenţi şi după câţiva km, primind şi apele Ordâncuşei, se varsă în Arieş.
T
9. Poiana Vărăşoaia
ÎN
Zona numita Vărăşoaia cuprinde două platouri carstice de mari dimensiuni situate la
nord de Platoul Padiş şi este cuprinsă între Vârful Piatra Boghii, Muntele Măgura Vânătă,
Vârful Vărăşoaia şi bazinul Someşului Cald.
LU
Zona este împărţită în Poiana Vărăşoaia - Sud, despărţită printr-o şa (prin care trece
drumul forestier şi traseele spre Stâna de Vale, Vlădeasa şi Cheile Someşului Cald), de
C
Poiana Vărăşoaia - Nord, care se desfăşoară la nord-est de Vârful Vărăşoaia şi se constituie

ca un bazin închis.
R
Poiana Vărăşoaia - Sud are o forma eliptică şi este presărată de o puzderie de doline,
U
printre acestea găsindu-se numeroase peşteri. În Poiana Vărăşoaia - Sud există două lacuri
carstice ce umplu două doline bine căptuşite cu depozite aluvionare.
Poiana Vărăşoaia-Nord este depresiunea situată la cea mai mare altitudine din bazinul
endoreic Padiş – Cetăţile Ponorului.
Vărăşoaia este o depresiune de contact carstic formată pe seama ponoarelor care
drenează în subteran mici cursuri subaeriene organizate pe pantele estice ale muntelui
217
Măgura Vânătă. Cursurile de apă infiltrate se constituie în cel mai adânc sistem hidrocarstic
pus în evidenţă pe teritoriul României, Sistemul Vărăşoaia – Izbucul Boga.
Vârful Vărăşoaia, 1 441 m, care domină întreaga poiană, constituie un excelent punct
de belvedere, cu privelişti ample asupra Depresiunii Beiuşului, Văii Boga, Abruptului
Brăiesei şi Văii Rele, Vârful Cârligate şi Şaua Cumpănăţelul, Poiana Cuciulata, Poiana
Onceasa şi Cheile Someşului Cald, Muntele Măgura Vânătă, Şesul Padiş şi Vârful Biserica
Moţului, iar în partea sudică până la Groapa Ruginoasă şi vârfurile Vârtopul şi Curcubăta
Mare. Datorită acestui tur de orizont complet, Vârful Vărăşoaia reprezintă unul dintre cele
D
mai frumoase puncte de belvedere din zona Padiş.

O
10. Valea Boga

Cheile Văii Bulbuci se dezvoltă în aval de Izbucul Bulbuci, afluent de stânga al Văii
C
Boga. Sălbăticia şi inaccesibilitatea reprezintă trăsăturile principale ale acestor chei.

U
Abrupturile din Piatra Ciungilor şi Piatra Câinilor domină talvegul văii pe al cărei curs sunt
M
numeroase repezişuri şi cascade.

Valea Oşelu îşi are izvorul într-un izbuc situat la baza abruptului din Piatra Ciungilor
EN
şi a modelat un sector de chei asemănătoare unei pâlnii cu deschiderea spre amonte. În

abruptul din Piatra Ciungilor valea formează o spectaculoasă cascadă.
Valea Boga îşi dezvolta propriul sector de chei desfăşurat până în zona izbucului cu
T
acelaşi nume. Zona este plină de cascade şi mărginită de abrupturi culminând în Piatra
ÎN
Boghii. Această zonă este lipsită de trasee turistice şi foarte sălbatică.

Afluentul Valea Plaiului, care se adânceşte în dreapta drumului care urcă în serpentine
de la Pietroasa la Padiş, oferă de asemenea sectoare de canion deosebit de spectaculoase prin
LU
prezenţa a numeroase cascade, peşteri, arcade naturale şi grohotişuri.

11. Poiana Ponor
C
Este o depresiune închisă de jur împrejur de culmi înalte, parţial împădurite. Faptul
cel mai remarcabil în aceasta poiană este sistemul de pierdere al apei, care se face în patul
R
râului prin sorburi. La ape scăzute sunt 2 sorburi în funcţiune.

U
La ape mari, determinate de ploi persistente sau de topirea zăpezii, sorburile acestea
nu mai pot drena întreaga cantitate de apa care se acumulează depăşind patul normal al râului.
Pe măsură ce apa creşte şi inundă zone de obicei uscate, intră în funcţiune noi sorburi.
Când acestea nu mai pot drena apa, întreaga poiană este ocupată de apele unui lac
întins. Apele suplimentare ale lacului se deversează prin partea de nord-vest a poienii peste
un prag stâncos dând naştere unui torent violent de suprafaţă care curge spre Valea Cetăţilor.
218
Râul care străbate poiana provine din Izbucul Ponor, situat la baza unui abrupt
stâncos. Izbucul este deosebit de spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare care
este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Şesul Padiş, respectiv din pierderile
prin ponoare ale Văii Trânghieştilor, Gârjoaba, şi altele.
De la izbuc, râul are un mic sector cu pat înclinat, după care coteşte brusc spre dreapta
şi trece la un curs domol, meandrat, străbătând poiana plată, uşor înclinată, pe o distanţă de
240 m, pentru a se pierde în sistemul de sorburi. Deasupra sorburilor, un perete calcaros în
care sunt săpate câteva peşteri întregeşte farmecul poienii.
D
Poiana Ponor este singura polie din România, îndeplinind dubla condiţie de a avea
O
atât alimentarea cât şi drenajul subteran pe canale carstice.

12. Săritoarea Bohodei
C
Accesul la cascadă se face din drumul forestier de pe Valea Aleului. Când drumul
U
face o curbă la dreapta pentru a traversa valea ajungând pe versantul stâng părăsim drumul şi
M
urcăm pe poteca pe care apar semnele marcajului.

La 15 minute după ce am părăsit drumul, poteca începe sa urce mai accentuat, jos în
EN
dreapta firul Aleului formând numeroase cascade. Mai departe poteca ne conduce la firul apei
pe care îl traversăm şi ne angajăm în versantul stâng urcând pe stânci, printr-o zonă acoperită
de afinişuri.
T
Trecem peste o culme, coborâm uşor printre tufe de afin, peste blocuri de cuarţite şi
ÎN
dintr-o dată, ne apare în faţa imensa cascadă Bohodei ce cade de la o înălţime impresionantă.
De fapt, apa nu cade în gol, ci se prelinge pe stânca foarte înclinată care formeaza patul văii.
Înălţimea cascadei este de circa 80 m, la baza ei existând o nişă, între stânci suspendate, puţin
LU
deasupra firului văii Bohodei.

De la cascadă, traseul turistic se continuă până în Şaua Bohodei pe o culme stâncoasă
C
deosebit de abruptă, existând porţiuni echipate cu lanţuri, care necesită căţărare. Fiind
deosebit de periculos, acest traseu este recomandat numai turiştilor foarte bine pregătiţi,
R
echipaţi corespunzător, şi de asemenea, este interzisă parcurgerea lui pe vreme ploioasă,

U
ceţoasă, sau cu rucsac mare în spate.

13. Poiana Florilor
Situată pe versantul ce coboară de sub abruptul Pietrei Galbenei până în Valea
Galbenei, Poiana Florilor este constituită dintr-un grup de poieni ca nişte insule în pădurea de
fag.
219
Meritându-şi pe deplin numele, Poiana Florilor este un adevărat paradis în lunile de
vară când sute de specii de flori inundă parcă pantele însorite, colorându-le viu. Fâneţele sunt
deosebit de bogate în această zonă.
În partea de jos a poienii, la marginea drumului forestier pe Valea Galbenei este un
izvor cu apă rece. Peisajul este dominat spre nord de Piatra Galbenei, ale cărei abrupturi
depăşesc 200 m.
Versantul opus este un abrupt împădurit despicat de Valea Seacă, ce coboară de pe
Muntele Ţapu, aducând aluviuni loesice din Groapa Ruginoasă.
D
În dreapta Văii Seci, Dealul Vârseci adăposteşte peştera cu acelaşi nume, având un
O
portal impunător şi o galerie de 440 m, concreţionată.

O serie de pâraie, marcate de benzi de pădure şi tufărişuri, traversează partea
C
superioară a poienii, creând o vale cu debit considerabil. Din aceasta cauză, pe alocuri terenul
U
este destul de mlăştinos.

M
14. Pietrele Boghii şi Gardul Boghii

Zona Pietrelor Boghii reprezintă un obiectiv turistic major dat de ampla privelişte pe
EN
care o ofera asupra zonei vestice a Munţilor Bihor şi Depresiunii Beiuşului.

Vârful Boghii, 1.436 m, mărgineşte în partea de nord-vest Şesul Padiş. Panta vestică a
vârfului, după o scurtă coborâre destul de lină prin pădure de molid şi frasin, este ruptă,
T
creând o prăpastie adâncă de peste 300 m formata din două sectoare: Pietrele Boghii şi
ÎN
Gardul Boghii, între care se află un culoar foarte abrupt şi plin de grohotişuri.
Punctul de privelişte de deasupra Pietrelor Boghii se află pe o terasă cu pământ şi
smocuri de iarbă, sub care se găseşte un perete vertical de peste 100 m şi o pantă foarte
LU
abruptă cu grohotişuri şi pădure ce coboară încă vreo 300 m diferenţă de nivel până în Valea
Boga. Din acest loc se poate contempla întreaga Vale Boga şi afluenţii săi:
C
- sectorul de chei situat în aval de izbucul Boga, sub Piatra Boghii, apoi drumul pe
valea Boga şi casele din satul de vacanţă;
R
- versantul drept coborând abrupt din vârful Cârligate şi Cornul Munţilor, cu Valea
U
Rea plină de săritori şi cascade, Creasta Cornetu cu cele câteva poieni pitoreşti, şi
Piatra Bulzului, dincolo de satul de vacanţă Boga;
- partea stângă cu cele trei văi: Oşelu, Bulbuci şi Valea Plaiului şi drumul spre Padiş
care şerpuieşte pe un versant mai domol. De asemenea se pot contempla crestele
calcaroase Piatra Ciungilor şi Măgura Seacă.
Vederea depăşeşte însă acest bazin, lăsându-ne să zărim la stânga culmea Tătăroaia ce
se ridică dincolo de Valea Galbenei. În dreapta zărim succesiv piramida triunghiulară a
220
Măgurii Guranilor, apoi Măgura Ferice şi picioarele prelungi ale versantului vestic al
Bohodeiului. Câmpia plată, situată cu aproape 1.000 m diferenţă de nivel mai jos, este
Depresiunea Beiuşului, spre care zărim şerpuind Crişul Pietros şi se văd construcţiile din
comunele Pietroasa, Sudrigiu şi oraşul Ştei. În zilele cu vizibilitate bună, întrevedem dincolo
de depresiunea Beiuş, culmile lungi, împădurite ale Munţilor Codru – Moma.
Zona de sub abruptul Pietrelor Boghii, fiind deosebit de greu accesibilă, adăposteşte o
pădure intactă de foioase care se prelungeşte pe văile şi coamele ce urcă spre Cârligate,
dreapta şi Scăriţa, stânga.
D
Tot sub Pietrele Boghii, pe o brână cu grohotişuri, se află intrarea în Peştera Şura
O
Boghii, o peşteră uşor ascendentă de 212 m, având câteva concreţiuni în sectorul final. La
aceasta se ajunge pe o potecă abruptă marcată.
C
Un alt punct de belvedere, poate mai spectaculos, cu aceleaşi perspective, este

U
balconul natural situat deasupra Gardului Boghii, în limita vestică extremă a Poienii
M
Vărăşoaia.
15. Piatra Galbenei
EN
Piatra Galbenei, 1.243 m, văzută dinspre nord, este un versant situat în extrema sudică
a Gropii de la Barsa. Partea sudică a versantului însă, este un abrupt calcaros de peste 200 m,
cu largi privelişti, străjuind Poiana Florilor.
T
Sub Piatra Galbenei se întinde o frumoasă pădure de fag, în care se decupează mici
ÎN
poieni presărate cu adăposturile cosaşilor, alcătuind împreună Poiana Florilor. Dincolo de

acestea se adânceşte între culmi împădurite Valea Galbenei şi afluentii sai, între care unul
despică muntele de vizavi având în partea superioară o imensă "rană" roşietică; este Groapa
LU
Ruginoasă, săpată de torenţi în Muntele Ţapu, obârşia Văii Seci, cu numeroase canioane pline
de săritori şi cascade. În partea dreaptă se înşiruie vârfurile Ştirbina şi Tătăroaia, ultimul
C
înconjurat de poieni.
Din Valea Galbenei porneşte spre stânga Valea Luncşoara, care îşi are obârşia
R
aproape de Arieşeni, sub cătunul Cobleş, ale cărui case se zăresc în zare. Tot în acea direcţie
U
se vede pârtia de schi de la Vârtop, dincolo de care se zăreşte în zilele senine vârful
Curcubăta Mare cu releul de televiziune. În fine, planul stâng apropiat este dominat de
Muntele Borţig, împădurit, care coboară în pantă destul de abruptă spre Izbucul Galbenei,
ascuns de culmi împădurite, dar trădat de o stâncă de calcar în formă de portal.
Prin priveliştile pe care le oferă, Piatra Galbenei reprezintă unul dintre cele mai
frumoase puncte de belvedere din Munţii Apuseni.
221
16. Culmea Cârligate
Situată în partea de nord-vest a Padişului, culmea oferă pentru turişti un interes
deosebit datorită largilor privelişti pe care le deschide atât asupra Padişului, cât şi asupra unei
mari părţi a Munţilor Apuseni.
Culmea este formată din vârful Cârligate, 1.694 m, şi se continuă spre vest cu Vârful
Cornu Munţilor, 1.652m şi Coasta Brăiesei, iar spre est cu Şaua Cumpănăţelul.
Culmea reprezintă un platou, orientat est-vest, foarte abrupt spre sud, Padiş şi cu pantă
mai domoală spre nord, Valea Drăganului. Drumuri de care străbat acest platou, pe creasta ce
D
ocoleşte obârşia Văii Drăganului, spre Vlădeasa şi Stâna de Vale.

O
Priveliştile oferite de culme:

- spre nord: Valea Drăganului străjuită pe dreapta de Masivul Vlădeasa, cu vârfurile
C
Buteasa, Briţei şi piramida Muntelui Vlădeasa, înalt de 1.836 m dominând

U
orizontul, iar pe stânga de vârfurile Bohodei, 1.654 m şi Poieni, 1.627 m, spre care
M
se îndreaptă drumul către Stana de Vale;

- spre vest: Valea Aleului şi cele două Măguri ce o separă de Depresiunea Beiuşului,
EN
Gurani şi Ferice, apoi Depresiunea Beiuşului, cu localităţile şi proprietăţile

răsfirate, oraşele Beiuş şi Ştei, dincolo de care se zăresc culmile crenelate ale
T
Masivului Codru Moma;

- spre est: Valea Someşului şi afluenţii săi, cătunele moţeşti înşiruite pe culmi,
ÎN
Măgura Călăţele cu satele aparţinătoare comunelor Mărgău şi Beliş, iar în ultimul

plan Muntele Mare, aproape orizontal, cu zeci de cătune;
- spre sud: Platoul Padiş cu bazinele ce-i aparţin, apoi vârfurile dinspre est şi sud,
LU
Biserica Moţului, Măgura Vânătă, Gârdişoara, Glăvoiu, Borţig, Piatra Galbenei,

apoi adâncitura Văii Galbenei şi salba de culmi de la sud de aceasta între care se
C
observă Groapa Ruginoasă, săpată în Muntele Ţapu, şi în sfârşit Muntele Vârtop,

cu pârtia de schi de la Arieşeni şi vârful Curcubăta Mare, 1.848 m, pe care se află
R
releul de televiziune.
U
Sub abruptul Cârligate se desfăşoară Valea Rea, care coboară în pantă abruptă spre
Valea Boga intersectând-o în apropierea satului de vacanţă Boga. Se zăreşte de asemenea
drumul în serpentine ce urcă prin poiana Plaiu spre Padiş şi Valea Bulzului trecând pe sub
Piatra Bulzului şi pierzându-se între culmi pe direcţia satului Pietroasa. În plan mai apropiat
abrupturile Pietrelor Boghii domină Valea Boga.
222
17. Depresiunea Bălileasa şi zona „La Grajduri”
Bălileasa reprezintă un şes alungit situat în partea de vest a Padişului, lipsit de pădure
şi ciuruit de doline. Şesul are aspectul unei văi cu o luncă largă, fără însă a fi străbătută de un
curs de apă regulat.
În partea din amonte această "vale" este străjuită de doi piloni - vârfurile Oşelu şi
Bălileasa, între care se află şaua Scăriţa, locul prin care ajunge drumul forestier de la
Pietroasa.
În acest loc, care poate fi considerat drept poarta bihoreană de intrare în Padiş, drumul
D
se bifurcă: o ramură înconjoară depresiunea Bălileasa, urmând curba de nivel, spre Cabana
O
Padiş; cealaltă ramură străbate în lung poiana până în porţiunea ei cea mai joasă, din care
pătrunde printr-o şa în Bazinul Văii Cetăţilor. Versantul vestic al Poienii Bălileasa reprezintă
C
culmea ce o separă de Groapa de la Barsa.

U
În aval de Bălileasa se pătrunde în bazinul Văii Cetăţilor, la început printr-o pantă

M
destul de accentuată, apoi o luncă largă numită "La Grajduri", principalul camping din Padiş
datorită apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetăţile Ponorului, Focul Viu,
EN
Piatra Galbenei, precum şi a drumului forestier care ajunge aici, favorizând accesul auto.
Valea Cetăţilor îşi are obârşia într-un izbuc cu debit considerabil şi creează meandre
în lunca pe care o formează pe această porţiune, după care se pierde în patul văii, reuşind să
T
străbată canionul din aval de zona "La Grajduri" numai la ape mari. Un izbuc bogat aflat în
ÎN
preajma cantonului silvic "Ponor" aduce un important aport la debitul văii, constituind de
asemenea şi principala sursă de apă potabilă pentru turiştii campaţi în această zonă. Două
prelungiri laterale ale poienii din zona "La Grajduri", pe versantul stâng al Văii Cetăţilor,
LU
favorizează accesul la cabana Padiş, printr-o vale seacă şi abruptă, şi la Poiana Ponor, pe un
fost drum de tractor ce urcă pe lângă cantonul silvic.
C
18. Lumea Pierdută

Denumită aşa datorită sălbăticiei sale din trecut, Lumea Pierdută reprezintă un platou
R
carstic împădurit, mărginit de Pârâul Ursului, Pârâul Sec şi culmea sudică a Vârfului
U
Gârdişoara.
Din punct de vedere hidrografic aici apar două văi: Pârâul Ursului şi Pârâul Sec, care
au izvoarele apropiate şi se unesc în aval delimitând un platou izolat de regiunile din jur.
Platoul Lumea Pierdută ascunde în subteran o imensă reţea de galerii active, trădată la
suprafaţă de existenţa unor doline mascate de vegetaţie. Două dintre acestea sunt porţi de
intrare în subteran, prin avene cu verticale spectaculoase, printre cele mai mari în patrimoniul
carstic romanesc.
223
Avenul Negru, cu o verticală de 79 m, se prezintă ca o pâlnie cu un diametru de circa
50 m. Avenul Gemănata, cu o verticală de 64 m, are deasupra intrării un pod natural care-l
împarte în două cavităţi, de unde şi numele. Verticala avenului este întrerupta de o platformă
de buşteni şi gheaţă, formată la circa -40 m, după care încă un puţ duce la râul ce străbate
galeria orizontală, comunicând cu reţeaua de sub Avenul Negru. Un alt aven mai modest,
Avenul Acoperit, are o verticală de doar 35 m şi nu comunică cu cursul activ.
Reţeaua subterană drenează apa din Pârâul Sec, care se pierde într-un ponor şi
parcurge un traseu subteran de 2.700 m, după care iese prin izbucul "Izvorul Rece", situat în
D
limita vestică a platoului, lângă Pârâul Ursului. Pârâul Sec rămâne astfel fără apă, fiind
O
parcurs doar de un drum forestier.

Pârâul Ursului îşi are obârşia în câteva izvoare de pe Muntele Gârdişoara. După ce
C
întâlneşte drumul forestier, el primeşte pe dreapta un afluent provenit dintr-un izbuc situat
U
lângă drum, Izbucul Ursului. Mai jos cu circa 500 m, Izvorul Rece îmbogăţeşte debitul văii.
M
De aici însă, apa începe să se piardă în patul văii, reuşind foarte rar, doar în perioadele
ploioase sau la viituri să parcurgă încă un kilometru până la Peştera Căput. Această peşteră
EN
este colectoarea tuturor apelor din acest bazin hidrografic, având o galerie descendentă în
trepte, cu numeroase cascade. Aceste ape sunt drenate spre galeria subterană a Cetăţilor
T
Ponorului.
19. Groapa Ruginoasă
ÎN
Groapa Ruginoasă reprezintă un fenomen cu totul aparte. Ea este o imensă ravinare

săpată până în creasta culmii care închide spre sud Valea Seacă, cu o adâncime de peste 100
m şi un diametru de peste 600 m.
LU
Pe toată suprafaţa ei, un proces de eroziune foarte activ a scos la zi straturile de

cuarţite, a căror culoare roşie violacee conferă zonei un aspect cu totul aparte, ea apărând de
C
la mari depărtări ca o rană deschisă în trupul muntelui.

Muchii ascuţite, adevărate lame, converg spre centrul ei la firul unui vâlcel, împărţind
R
spaţiul în mai multe sectoare. Vâlcelul, de fapt obârşia Văii Seci, reprezintă de fapt un canion
U
extrem de dificil de parcurs în aval din cauza săritorilor mari pe care le prezintă.
Interesant este faptul că eroziunea lucrează şi astăzi foarte activ, săpând regresiv şi
mărind rapid dimensiunile Gropii Ruginoase. Urmărind hărţile vechi, se constată că
eroziunea a avansat cu o viteză foarte mare, acum 80 de ani locul nefiind marcat decât printr-
o ravenă foarte mică.
224
20. Groapa de la Barsa
Groapa de la Barsa este un bazin închis în cadrul depresiunii Padiş – Cetăţile
Ponorului. Este o depresiune de forma ovală, cu axa mare de 2 km, orientată pe direcţia NV-
SE şi axa mică de 1 km.
Partea de nord-est este constituită din roci impermeabile pe care izvorăsc şi curg
câteva pârâiaşe care se pierd prin ponoare la contactul cu calcarele de pe fundul depresiunii.
Numită şi Depresiunea Barsa, zona este una dintre cele mai sălbatice din Munţii Apuseni, cu
un climat umed ce a favorizat dezvoltarea unei vegetaţii ierboase dese cu aspect de mlaştina.
D
Alături de aceasta, pădurea deasă, afinişurile, văile oarbe şi lipsa unor puncte de belvedere
O
fac ca parcurgerea Gropii de la Barsa să devină o adevărată aventură.

În zonă există multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor cum ar
C
fi: un ponor prăbuşit de mari dimensiuni, actualmente înierbat, un altul cu pod natural, un lac
U
suspendat cu apă negricioasă situat într-o dolină, Tăul Negru, şi mai multe peşteri. Cea mai
M
mare cavitate subterană din zonă este Sistemul Zăpodie, din partea vestică a depresiunii,
alcătuit din sectorul Zăpodie, cu un parcurs extrem de dificil, şi sectorul Neagra, situat în
EN
partea de est a depresiunii, care are o dezvoltare de aproape 4 km şi este de asemenea

recomandat doar speologilor antrenaţi. Cele două sectoare comunică printr-un sifon, ceea ce
face ca sistemul Zăpodie - Neagra să atingă o dezvoltare de aproape 12 km.
T
O alta peşteră importantă este Gheţarul de la Barsa, a cărei intrare se află în partea
ÎN
nordică a depresiunii. Ea are o dezvoltare de 3.010 m şi face parte din acelaşi sistem de
drenaj subteran cu precedenta, fără să se fi putut realiza până acum joncţiunea. Porţiunea de
intrare este accesibilă şi prezintă gheaţă, mărimea blocului de gheaţă variind în funcţie de
LU
sezon.
Poteca marcată ce străbate Groapa de la Barsa, trece pe la toate obiectivele amintite
C
mai sus. Singurul izvor cu apă potabilă se află în partea sudică, în apropierea intrării în
sistemul Zăpodie - sectorul Neagra.
R
Două obiective turistice deosebit de importante situate în extremitatea sudică a Gropii

U
de la Barsa, pe latura ce o separă de Valea Galbenei sunt: Gheţarul Focul Viu şi Piatra
Galbenei.
21. Gheţarul Focul Viu
Gheţarul Focul Viu este o peşteră adăpostind al treilea bloc de gheaţă fosilă ca mărime
din ţară(după Gheţarul Scărişoara şi Avenul Borţig, situate de asemenea în Parcul Natural
Apuseni), cu un volum de aproximativ 25.000 m3.
225
Este o peşteră alcătuită din două săli, prima şi cea mai mare fiind ocupată de imensul
bloc de gheaţă. Tavanul acesteia este spart de o fereastră de mari dimensiuni prin care au
căzut înăuntru buşteni, frunze precum şi zăpadă din exterior, care au format o movilă mare.
Prin tavanul peşterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui grupurile de stalagmite de
gheaţa aflate în partea opusă intrării în peşteră.
De altfel, în jurul orelor prânzului, razele de soare pătrund prin fereastră creând un
decor feeric. Explicaţia existenţei blocului de gheaţă în peşteră este dată de două elemente:
fereastra din tavan favorizează acumularea aerului rece, iar lipsa ventilării în peşteră menţine
D
aerul rece captiv tot timpul anului.

O
Vizitarea este permisă până la balustrada din lemn amenajată la intrarea în peșteră, de
C
unde se pot observa toate cele descrise anterior.

22. Cetăţile Rădesei şi Cheile Someşului Cald
U
Cetăţile Rădesei se află la obârşia Someşului Cald. Peştera se află într-un stadiu
M
avansat de evoluţie, exemplificând perfect modul în care are loc transformarea

cavernamentelor în chei de amploare.
EN
Peştera are un portal înalt de peste 15 m şi lat de 7 m, de forma ogivală, în care intră
pârâul Rădeasa.
Peştera are o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 m, cu săli de mari
T
dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii până la suprafaţă. Cele cinci ferestre create
ÎN
de aceste hornuri, lasă să pătrundă în peşteră raze de lumină. În aval, tunelul se continuă cu
un canion lung de circa 50 m şi foarte îngust.
Peştera poate fi vizitată datorită amenajărilor efectuate, scări de lemn şi podeţe. Din
LU
aval se poate reveni în zona portalului pe deasupra peşterii.

După ieşirea din peştera şi canionul Rădesei, se pătrunde în Poiana Rădesei,
C
înconjurată de stânci cu vegetaţie şi pante abrupte cu molizi de mari dimensiuni printre care
se găsesc pâlcuri de afinişuri. Aici pârâul Rădeasa se uneşte cu Pârâul Feredeului şi dau
R
naştere Someşului Cald. În continuare, Cheile Someşului Cald oferă privelişti extrem de
U
pitoreşti ale abrupturilor calcaroase de peste 100 m ce coboară până în patul văii. Pe lângă
numeroasele puncte de belvedere pot fi vizitate canionul Moloh, Peştera Uscată, Peştera
Honu, Peştera Tunelul Mic, precum şi "zidul" de calcar de 110 m al Cuciulăţii peste care se
zăreşte creasta ce leagă culmile Piatra Arsă, Piatra Grăitoare, Vârful Briţei şi Piatra
Tâlharului, continuând spre Vlădeasa.
226
23. Complexul Carstic Cetăţile Ponorului
Cetăţile Ponorului reprezintă fără îndoiala cel mai grandios fenomen carstic al
României, cunoscut şi apreciat în întreaga lume.
Cetăţile Ponorului sunt constituite din trei circuri mari de stâncă, aflate într-o imensă
depresiune împădurită, adâncă de 300 m, partea ei superioară având un diametru de peste 1
km. Culmile înconjurătoare care închid circular depresiunea sunt tăiate doar într-un singur loc
de canionul Văii Cetăţilor.
Poteca de acces porneşte de la drumul forestier şi coboară treptat prin pădure, pe un
D
teren accidentat, paralel cu Valea Cetăţilor până în Dolina I.

O
Peretele lateral de vest, înalt de peste 150 m este perforat de un portal ce depăşeşte 70
m înălţime la baza căruia se pierde Valea Cetăţilor.
C
Imensul portal al Cetăţilor Ponorului, sugerează o ogivă gotică devenită un fel de

U
simbol al carstului Munţilor Apuseni. Molizii aninati în pereţi sunt singurul termen de
M
comparaţie pentru uriaşa dimensiune a portalului şi a peretelui în care este săpat. În partea
stângă se zăreşte partea superioară a unui perete şi mai înalt ce străjuieşte Dolina III, cu cele
EN
două balcoane de bârne aninate deasupra prăpastiei.

În partea dreapta a portalului, o limba de grohotiş urcă pe sub o arcadă în Dolina II.
Aceasta este de fapt un aven circular de 200 m înălţime, având la bază două ferestre:
T
porţiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal şi o fereastră spre tunelul subteran al
ÎN
Peşterii Cetăţile Ponorului.

Tot sub Portal, în partea stângă, un tunel inundat aduce la lumină pentru puţin timp
apa ce provine din Lumea Pierdută şi care se pierde la mai puţin de 1 km mai sus în Peştera
LU
Căput.
În Dolina III se poate pătrunde din Dolina I, urcând pe scările metalice din stânga
C
Portalului şi depăşind pragul ce separă cele doua circuri. Dolina III are formă de triunghi cu
latura de 300 m, având în mijloc un portal spre care coboară imense limbi de grohotiş. În
R
partea sa vestică, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se înalţă un perete perfect
U
vertical de peste 200 m, cu mici brâne inundate de vegetaţie, în partea sa superioară fiind
amenajate două balcoane din lemn. În partea sudică, poteca turistică urcă costiş pe panta
abruptă a unui vâlcel spălat de torenţi, spre balcoane.
Balcoanele, în număr de patru, două deasupra Dolinei III şi două deasupra Dolinei II,
permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetăţilor Ponorului.
227
24. Cascada Răchiţele
Este situată în versantul estic al masivului Vlădeasa, pe Valea Seacă, afluent al
pârâului Răchiţele, la o altitudine de 1000 m.
Cascada Răchiţele este constituită din două trepte care totalizează o diferenţă de nivel
de cca 30 m, la baza ei existând o marmită adâncă cu diametrul de 10 m.
25. Cheile Galbenei
Situată în sud-vestul şi vestul Bazinului închis Padiş – Cetăţile Ponorului, în afara
acestuia, Valea Galbenei reprezintă un culoar de drenare spre Depresiunea Beiuşului a
D
majorităţii apelor din Bazinul Padiş.

O
Aproape pe tot parcursul ei, Valea Galbenei cuprinde sectoare de chei înguste,
mărginite de pereţi verticali şi pante abrupte, având numeroase cascade şi fiind deosebit de
C
greu de străbătut. Sectorul amonte este cel mai spectaculos, porţiunea dintre Izbucul Galbenei
U
şi confluenţa cu Valea Luncşoara, constituind un canion îngust, mărginit de pereţi verticali de

M
peste 100 m.
Izbucul Galbenei reprezintă resurgenţa râului subteran din peştera Cetăţile Ponorului,
EN
de fapt marea parte a debitului râurilor ce străbat Bazinul închis Padiş – Cetăţile Ponorului,
precum şi a Sistemului Zăpodie din Groapa de la Barsa. Izbucul este un ochi de apă de circa 7
m diametru, situat la baza unui perete de stâncă. În aval, apa se prăvăleşte în cascade.
T
Prinsă într-un canion îngust, Valea Galbenei creează jgheaburi şi marmite

ÎN
inaccesibile, parcurgând astfel o diferenţă de nivel de 100 m pe aproximativ 700 m lungime

în linie aeriană. Pe vale apare o gură de peşteră, unde apa râului intră zgomotos. Este
începutul tunelului subteran din Cheile Galbenei, lung de peste 100 m şi foarte greu
LU
practicabil. Acesta se termină printr-o cascadă evantai deosebit de pitorească, înaltă de 7 m,

la baza căreia se găseşte un lac.
C
Un traseu turistic parcurge Cheile Galbenei, existând amenajări pentru turişti,

constând în porţiuni de cabluri de oţel şi lanţuri de sprijin. Datorită dificultăţii şi gradului
R
sporit de periculozitate, acest traseu este recomandat doar turiştilor cu experienţă şi condiţie
U
fizică bună. Nu se recomandă parcurgerea lui pe vreme rea sau în perioadele de viituri.
O ramură a traseului urcă deasupra, în peretele stâncos ai cheilor unde există două
puncte de belvedere suspendate la circa 200 m deasupra firului văii, care oferă privelişti
inedite asupra canionului şi asupra peretelui de vizavi înalt de peste 300 m.
Sectorul din aval, până la confluenţa cu Crişul Pietros, numit şi Cheile Jgheabului,
este de asemenea deosebit de spectaculos prin cascadele din zonele de confluenţă cu afluenţii
de pe partea stângă. Această porţiune de chei nu este accesibilă, dar pe deasupra lor, în ambii
228
versanţi s-au construit drumuri forestiere care permit pe alocuri contemplarea sălbăticiei
acestora.
26. Avenul Borţig
Este un aven spectaculos, cu o intrare având un diametru de 35 m. La baza puţului de
intrare, de -38 m, se ajunge pe un mare bloc de gheaţă evidenţiat pe o diferenţă de nivel de 16
m.
Avenul are o lungime totală de 150 m şi adâncime de 54 m pe care o obţine datorită
unei galerii scurte ce dă acces la o sală de mari dimensiuni. Avenul este situat deasupra
D
traseului subteran al Cetăţilor Ponorului, accesul fiind însă împiedicat de blocul de gheaţă.
O
Blocul de gheaţă pe care-l adăposteşte avenul are un volum de 30.000 m3, situându-se pe al
doilea loc din ţară, dupa Gheţarul Scărişoara, situat tot în Parcul Natural Apuseni.
C
U
2.5.6. Facilităţi pentru cercetare

M
Administraţia Parcului Natural Aapuseni a început în anul 2005 inventarierea florei şi

EN
faunei, prin programul de voluntariat ştiinţific.

Activităţile de cercetare se derulează în continuare, în ele fiind implicaţi specialişti
din diferite domenii ştiinţifice care activează în următoarele instituţii:
T
- Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu;

ÎN
- Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca;

- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj – Napoca;
- Universitatea din Oradea;
LU
- Universitatea din Bacău;

- Universitatea de Vest Timişoara;
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia;
C
-
- Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” Cluj-Napoca;
R
- Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca;

U
- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea";

- Grădina Botanică Cluj-Napoca;
- Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România;
- Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii Grupul Milvus;
- Centrul pentru Mediu de la Universitatea Oxford;
- Muzeul Ţării Crişurilor Oradea.
229
Ca urmare a implementării proiectului Phare CBC „Culoar româno-maghiar pentru
conservarea biodiversităţii”, derulat în perioada 2003-2006, sediul administraţiei Parcului
Natural Apuseni din localitaea Sudrigiu beneficiază de un laborator dotat pentru efectuarea de
studii, analize şi cercetări sumare.
De asemenea, administraţia Parcului Natural Apuseni, ca partener în cadrul
proiectului „Life Connect Carpathians” beneficiază de echipament de înregistrare foto-video
pentru monitorizarea faunei.
Pe lângă echipamente pentru inventarierea şi monitorizarea faunei şi florei: binocluri,
D
lunete ornitologice, detector pentru lilieci, plase entomologice, camere foto etc., există în
O
dotare o bibliotecă ce conţine literatură de specialitate, computere pentru înregistrarea şi

procesarea datelor colectate, autovehicule pentru realizarea deplasărilor în teren.
C
Ţinând însă cont de uzura fizică şi morală a echipamentelor şi aparatelor, deja

U
existente, este totuşi nevoie de o continuă înnoire a acestora, ca şi de procurarea reactivilor

M
necesari pentru realizarea analizelor specifice.

Administraţia Parcului Natural Apuseni îşi propune continuarea şi aprofundarea
EN
temelor de cercetare ştiinţifică începute, realizarea de studii noi, care să întregească şi

detalieze cunoaşterea elementelor de biodiversitate, geodiversitate şi de peisaj, cât şi ale
relaţiilor ecologice caracteristice din Parcul Natural Apuseni şi siturilor Natura 2000 conexe,
T
în colaborare cu instituţii de învăţământ superior, institute de cercetare, administraţii de arii

ÎN
naturale protejate partenere din ţară şi străinătate, organizaţii implicate în activităţi de

conservarea şi protecţia mediului.
LU
C
R
U
230
Capitolul 3 – SCOPURI, TEME DE MANAGEMENT ŞI EVALUAREA
ACESTORA
3.1. Viziunea, Temele şi Obiectivele de Management
Acest capitol defineşte abordarea strategică a managementului ariilor naturale

protejate, dezvoltată pentru a răspunde problemelor cheie cu care se confruntă această zonă a
Munţilor Apuseni. Această abordare are la bază totodată rezultatul dezbaterilor cu factorii
D
interesaţi care au avut loc în cadrul întâlnirilor de lucru începând din anul 2005 și până în
O
prezent, precum al eforturilor depuse de echipa administraţiei Parcului Natural Apuseni,

C
inclusiv în perioada implementării proiectelor anterioare care au avut drept scop dezvoltarea
și optimizarea soluților de management pentru ariile naturale protejate.
U
Pe lângă scopul definit de O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificări şi completări

M
prin Legea 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, anexa 1, pentru fiecare

categorie de arie naturală protejată, factorii interesați împreună cu administraţia Parcului
EN
Natural Apuseni au pus la un loc toate dezideratele lor pentru a contura scopul
managementului ariilor naturale protejate care fac obiectul prezentului plan de management,
T
formulând astfel ceea ce se numește viziunea factorilor interesați. Această viziune a fost
dezvoltată inițial pentru Parcul Natural Apuseni, iar ulterior adoptată pentru toată suprafața
ÎN
ariilor naturale protejate, în scopul asigurării unui management unitar în sprijinul

comunităților locale și altor categorii de factori interesați.
Astfel viziunea adoptată a fost formulată după cum urmează:
LU
„O zonă importantă la nivel internaţional cu peisaj carstic montan, cu o biodiversitate

bine conservată, un turism specific şi de calitate, o utilizare durabilă a resurselor, o
C
infrastructură care să sprijine dezvoltarea durabilă şi comunităţi locale care îşi menţin
tradiţiile unice şi un standard de viaţă bun.”
R
Planul de management actual, precum și viitoarele variante revizuite vor include

U
numai temele de management, obiectivele specifice și acțiunile care se vor circumscrie

acestei viziuni. De asemenea strategiile, programele, planurile și proiectele care vor fi
realizate pe viitor cu efecte asupra suprafeței ariilor naturale protejate vor fi avizate și
aprobate numai dacă vor propune măsuri concrete în sensul adoptării acestei viziuni.
231
Teme de management pentru ariile naturale protejate administrate
În scopul dezvoltării unui plan de acțiuni care să corespundă nevoilor de atingere a
scopului formulat prin viziunea factorilor interesați, principalele subiecte pe care planul de
management trebuie să le abordeze sunt grupate în teme de mangement. Astfel temele majore
de management adecvate administrării ariilor naturale protejate sunt:
1. Managementul biodiversități
2. Turism
D
3. Conștientizare, conservare tradiții și comunități locale

O
4. Management și administrare
Aceste teme vor fi folosite atât pentru planificarea activităților cât și pentru
C
planificarea utilizării resurselor aferente acestor activități.

U
În cadrul fiecărei teme au fost formulate câte două obiective specifice care definesc
M
direcțiile majore de orientare a activităților care se încadrează în tema respectivă, cărora le-a
fost atribuit un cod format din două cifre, prima cifră reprezentând tema de management în
EN
care se încadrează obiectivul, iar cea de a doua obiectivul specific, după cum urmează:
1.1. Protecția și conservarea biodiversității, carstului și peisajului.
1.2. Reglementarea utilizării durabile a resurselor naturale.
T
2.1. Promovarea și sprijinirea dezvoltării turismului responsabil.

2.2. Reglementarea activităților turistice.
ÎN
3.1. Promovarea și sprijinirea dezvoltării durabile a comunităților locale în acord cu

managementul ariilor naturale protejate.
LU
3.2. Promovarea și dezvoltarea educației ecologice, instruirea și conștientizarea

comunităților locale și a vizitatorilor.
4.1. Asigurarea resurselor necesare administrării ariile naturale protejate administrate
C
în conformitate cu planul de management.

4.2. Monitorizarea și documentarea rezultatelor acțiunilor de management și a atingerii
R
obiectivelor de management.
U
Temele de management și obiectivele specifice aferente acestora sunt utilizate în

sistematizarea acțiunilor din Planul de acțiuni. Îndeplinirea obiectivelor stabilite, în fiecare
ciclu de management, va fi determinată de asigurarea tuturor resurselor necesare realizării în
condiții optime a activităților planificate, dar și de sprijinul continuu prin orice mijloace pe
care factorii interesați pot să îl acorde structurii de administrare.
232
3.2. Evaluarea Temelor de Management
În cadrul acestui subcapitol sunt evaluate domeniile de activitate în cadrul temelor de
management, în scopul descrierii stadiului actual din care rezultă nevoia de realizare de
activități care să ducă la atingerea și îndeplinirea obiectivelor de management. Rezultatele
acestei evaluări sunt utilizate pentru realizarea planului de activități.
3.2.1. Evaluarea managementului biodiversității

D
Evaluarea conservării biodiversităţii şi peisajelor

O
Unicitatea peisajului Munţilor Apuseni, care îmbină ecosisteme de o deosebită valoare

din punct de vedere al conservării biodiversităţii cu varietatea fenomenelor carstice şi cu
C
activităţile tradiţionale, a impus crearea parcului natural care are ca scop protecţia şi
U
conservarea acestora.
M
ROSCI0002 Apuseni a fost desemnat ca arie protejată, sit Natura 2000, datorită
prezenţei a 39 tipuri de habitate de ineteres comunitar, 13 specii de mamifere, 3 specii de
EN
amfibieni, 4 specii de peşti, 11 specii de nevertebrate, 7 specii de plante enumerate în anexa

II a Directivei Consiliului 92/43/CEE, ca şi pentru cei 152 de taxoni importanţi de floră şi
faună, inclusiv pentru valoroasele elemente naturale componente ale peisajului cu importante
T
atribute definite de număr, densitate mare ca şi de valenţe estetice, ştiinifice, recreative şi

ÎN
educative superioare.
ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa a fost desemnat ca sit Natura 2000, datorită
prezenţei unei specii de interes conservativ global, Crex crex, celor 55 de specii de păsări
LU
ameninţate la nivel comunitar, zona propusă constând din Parcul Natural Apuseni lărgit cu
Muntele Vlădeasa, pentru a include habitate importante din punct de vedere avifaunistic
C
reprezentate de pădurile întinse de molid, amestec de molid- fag, de fag, respectiv zonele
stâncoase unde îşi găsesc loc de cuibărit speciile de păsări răpitore, ca şi pajiştile care
R
reprezintă locuri de hrănire pentru speciile menţionate precum şi de cuibărit pentru alte specii
U
de păsări.
ROSCI0016 Buteasa este inclus în întregime în ROSPA0081 Munţii Apuseni-
Vlădeasa, include şi se suprapune cu rezervaţia naturală 2.146 Vârful Buteasa, declarată prin
Legea nr. 5/2000 cu modificările și completările ulterioare. Situl a fost declarat pentru
habitatele de interes comunitar: 4030 – Tufărişuri uscate europene; 6430 – Comunităţi de
lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan şi alpin; 9110-
Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, ca şi pentru speciile de interes comunitar: triton comun
233
transilvănean (Triturus vulgaris ampelensis), triton cu creastă (Triturus cristatus), buhai de
baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), Carab (Carabus hampei), şarpe de casă (Natrix
natrix).
Cu toate că, în linii generale, peisajul montan caracteristic zonei Parcului Natural
Apuseni şi siturilor Natura 2000 conexe îşi menţine trăsăturile particulare culturale şi
integritatea elementelor de geo- şi biodiversitate, se remarcă faptul că intervenţia omului în
peisajele naturale este o acţiune cronicizată. Uneori, intervenţia umană este minoră, iar
influenţa în peisaj este nesemnificativă Alteori intervenţia umană este agresivă şi determină
D
dezechilibre pe termen lung, ca de exemplu în cazul peisajului forestier afectat de

O
despăduriri masive, în cazul peisajului rural şi antropizat afectat prin dezvoltarea haotică, în
cel al peisajelor tehnogene - industriale, reprezentate de cariere de piată, exploatări ilegale de
C
balast, depuneri ilegale ale deşeurilor, construcţiilor hidrotehnice etc., acestea fiind
U
principalele presiuni şi ameninţări la adresa peisajului din aria naturală protejată.

M
Administraţia Parcului Natural Apuseni va continua şi aprofunda activităţile de

identificare, monitorizare şi cartare a habitatelor şi speciilor de floră şi faună de interes
EN
comunitar, extinzând acţiunile şi pentru restul speciilor de interes din Parcul Natural Apuseni
şi siturile Natura 2000 conexe, ca şi a elementelor de geodiversitate, prin resurse proprii
şi/sau ce vor fi obţinute prin proiecte cu finanţare naţională şi/sau comunitară.
T
Administraţia Parcului Natural Apuseni îşi propune realizarea următoarelor teme de

ÎN
cercetare ştiinţifică care să întregească şi aprofundeze cunoaşterea elementelor de

biodiversitate, geodiversitate şi de peisaj, cât şi pe ale relaţiilor ecologice caracteristice ariilor
naturale protejate, în colaborare cu instituţii de învăţământ superior, institute de cercetare,
LU
administraţii de arii naturale protejate partenere din străinătate, alte organizaţii implicate în
activităţi de conservarea şi protecţia mediului.
C
Dintre acestea, fără a fi o enumerare exhaustivă, se pot menţiona următoarele:

- Studii privind diversitatea biologică şi geomorfologică a sitului Natura 2000 ROSCI
R
0016 Buteasa- fiind necesar ca urmare a neconcordanţelor existente în datele

U
bibliografice, constatările de teren şi formularul standard Natura 2000;

- Studii privind fauna cavernicolă – ca urmare a marii diversităţi de forme unice,
endemice prezente în peşterile din ariile naturale protejate, datele actuale fiind
insuficiente;
- Studii privind conectivitatea populaţiilor de carnivore mari – ca urmare a relativei
izolări a acestor populaţii din Carpaţii Occidentali este necesară înţelegerea modului
în care astfel de populaţii îşi pot menţine un grad de conservare B, bun, şi ce măsuri
234
se management se pot adopta pentru păstrarea şi îmbunătăţirea gradului de
conservare;
- Studii privind speciile de micromamifere – este necesar pentru evaluarea diversităţii
de specii şi a bazei trofice pentru speciile de păsări răpitoare şi mamifere carnivore
de talie medie şi mică;
- Studii privind diversitatea avifaunistică a sitului Natura 2000 ROSPA 0081 Munţii
Apuseni-Vlădeasa – necesar în vederea realizării hărţilor de distribuţie a speciilor de
păsări, monitorizării şi evaluării gradului de conservare a acestora ca şi a
D
eventualelor presiuni ce se exercită asupra respectivelor specii, în vederea adoptării

O
unor măsuri de management conservativ;

- Studii privind inventarierea speciilor de coleoptere, ca bioindicatori ai stării de
C
conservare a habitatelor specifice – necesitatea rezidă din evaluarea gradului de

U
conservare a habitatelor prin acest studiu;

M
- Studii comparative privind evoluţia populaţiilor de chiroptere în peşterile închise

publicului vizitator faţă de cele cu acces liber – necesar în vederea adoptării unor
EN
măsuri de management diversificate şi ţintite;

- Studii privind speciile de peşti şi evaluarea gradului de conservare a reţelei
T
hidrografice din zona ariilor naturale protejate - pentru evaluarea gradului de

conservare a habitatelor şi speciilor şi adoptarea de măsuri adecvate de management;
ÎN
- Studii privind herpetofauna ariilor naturale protejate – necesar în vederea realizării

unor hărţi de ocurenţă ca şi a aprofundării relaţiilor ecologice în vederea adoptării de
măsuri manageriale adecvate;
LU
- Studii privind monitorizarea cuiburilor de specii de păsări răpitoare de zi şi de

noapte – numeroase specii de păsări răpitioare au un statut de protecţiie la nivel
C
naţional şi comunitar, studiul fiind necesar pentru întregirea imagini asupra gradului
de conservare atât a speciilor avifaunistice cât şi a habitatelor caracteristice ale
R
acestora şi a măsurilor de management conservativ ce se pot adopta;

U
- Studii privind capacitatea de suport a habitatelor în vederea unui management mai

eficient al acţiunilor de recoltare a resurselor naturale reprezentate de ciuperci
comestibile, fructe de pădure şi plante medicinale – ca urmare a presiunii exercitate
de activităţile de recoltare asupra acestor resurse naturale care sunt, în acelaşi timp,
şi bază trofică pentru o serie de specii de faună; acest studiu fiind necesar pentru
adoptarea unui management conservativ actualizat;
235
- Studii privind evaluarea calităţii peisajului caracteristic Munţilor Apuseni – prin
acest studiu se doreşte cartarea elementelor de geodiversitate caracteristice zonei,
stabilirea unor modalităţi, criterii de evaluare a peisajului ca şi a măsurilor de
management de decurg, în vederea conservării caracteristicilor peisajului tradiţional
şi a elementelor de geodiversitate specifice.
Presiuni şi ameninţări
În analiza presiunilor au fost evaluate influenţele naturale sau antropice trecute sau
D
prezente care afectează în mod cumulat sau separat viabilitatea pe termen lung şi/sau mediu a
O
unei specii sau a unui habitat.

Principalele presiuni antropice care se exercită la nivelul habitatelor şi speciilor din
C
Parcul Natural Apuseni şi siturile Natura 2000 sunt următorele - enumerarea s-a realizat
U
utilizând codurile Natura 2000 Standard Data Form Explanatory Notes:

M
Activităţi agricole, silvice şi creşterea animalelor:

101. Modificarea practicilor agricole
EN
140. Păşunatul
141. Abandonarea sistemelor pastorale
151. Eliminarea tufărişurilor şi arbuştilor
T
180. Arderea controlată

ÎN
190. Alte activităţi agricole şi silvice

Efectele păşunatului asupra biodiversităţii sunt negative atât din punct de vedere al
suprapăşunatului, cât şi al subpăşunatului. Impactul suprapăşunatului este foarte evident, mai
LU
ales în anumite zone ale parcului cum ar fi Poiana Călineasa, Depresiunea Bălileasa etc.
Aceste efecte se manifestă prin eroziunea solului, compactarea lui prin tasare şi schimbarea
C
radicală a chimismului prin poluare cu substanţe organice provenite din dejecţii, schimbarea
compoziţiei vegetaţiei prin proliferarea unor specii de plante nitrofile precum: Urtica dioica,
R
Rumex alpinus. Lipsa păşunatului în anumite zone utilizate în mod tradiţional ca păşuni, duce
U
la reducerea diversităţii floristice în decursul procesului de succesiune ecologică, de

transformare a pajiştilor în ecosisteme forestiere.
Ca urmare a stimulenteleor acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru
Agricultură pentru întreţinerea pajiştilor, o parte din deţinătorii de terenuri din ariile naturale
protejate folosesc incendierea acestora sau defrişarea ienupărului şi jneapănului. Aceste
activităţi sunt monitorizate permanent, pe baza protocoalelor de monitorizare pentru activităţi
antropice şi se adoptă măsurile legale ce se impun.
236
160. Managementul silvic
162. Plantarea artificială
163. Plantarea artificială
164. Tăierea controlată
166. Eliminarea copacilor morţi -Tăiere de igienizare
Exploatarea planificată a resurselor forestiere se face cu respectarea regimului silvic.
În unele cazuri, lucrările de exploatări forestiere au afectat habitate cu valoare ridicată de
conservare fiind afectată funcţia de protecţie a pădurii. De exemplu, pădurea aflată în bazinul
D
de recepţie al Turbăriei Molhaşurile de la Izbuce, a cărei exploatare ar putea pune în pericol

O
regimul hidric al habitatelor de mlaştină care sunt listate ca prioritare pe anexele Directivei
Habitate 92/43/EEC. În anumite locaţii din Parcul Natural Apuseni, au avut loc şi tăieri rase,
C
iar lucrările de reîmpădurire nu s-au făcut cu respectarea normativelor în vigoare. Tăierile şi

U
extragerea arborilor tăiaţi s-au făcut şi se mai fac uneori cu utilaje şi metode inadecvate care
M
afecteză solul, seminţişul, albiile apelor curgătoare etc.. Tăierile ilegale duc la depăşirea
capacităţii de producţie a suprafeţelor de pădure, fiind în mare parte monitorizate de
EN
administraţia Parcul Natural Apuseni şi se fac demersurile legale ce se impun în aceste

situaţii.
Abandonarea rumeguşului rezultat din prelucrarea lemnului la marginea drumurilor,
T
aruncarea lui în cursurile de apă, amplasarea stivelor de lemne de-a lungul drumurilor
ÎN
forestiere din parc, precum şi păstrarea în aceste locaţii pentru o perioadă mai lungă de timp,
toate acestea aduc prejudicii habitatelor şi ansamblului peisagistic din parc.
Exploatările forestiere au condus în unele locuri la extinderea eroziunii solului şi
LU
implicit la decopertarea lapiezurilor, formarea unor ravene şi colmatarea unor ponoare,

inclusiv datorită abandonării deşeurilor lemnoase, în zona Padiş, Gârda, Bătrâna, Ic Ponor,
C
care au dus la modificări ale regimului hidrologic. Aceste activităţi sunt supuse monitorizării
permanente şi se adpotă măsurile legale ce se impun, ele extinzându-se şi pe suprafeţele
R
siturilor Natura 2000.

U
Activităţi de pescuit, vânătoare şi cules

243. Braconajul, otrăvirea, capcane
250. Recoltarea din floră
251. Recoltarea ilegală de specii floristice
Exploatarea resurselor naturale, reprezentate preponderent de fructe de pădure,
ciuperci şi plante medicinale, exercită o presiune care, în condiţiile unei legislaţii permisive,
preponderent neadecvate reglementării acestor activităţi, cu scopul evitării afectării negative
237
a capacităţii de suport a ecosistemelor, ca şi a dificultăţilor de punere a ei în aplicare, poate să
ducă la diminuarea acestor resurse. În situaţia unor studii de evaluare a impactului activităţii
asupra mediului realizate superficial de către firmele din domeniu, fără posibilitatea legală de
a putea fi contestate la o autoritate competentă, aceste activităţi de colectare, achiziţionare,
comercializare a fructelor de pădure, a ciupercilor, a plantelor medicinale etc., ar putea
conduce pe viitor la afectarea statutului de conservare favorabil al habitatelor din care acestea
sunt colectate. Se realizează monitorizarea acestor tipuri de activităţi, şi se adoptă măsurile
legale ce se impun.
D
De asemeni, braconajul, deşi la scară mică, reprezintă o ameninţare la adresa speciilor

O
de ineteres cinegetic şi a celor stict protejate, precum carnivorele mari, cu toate că această
activitate ilegală este permanent monitorizată şi se iau măsuri permanente de combatere.
C
Activităţi miniere şi extragere de minerale

U
301. Cariere
M
Cazuri de afectare a exocarstului sunt semnalate atât în zonele miniere, cât şi în cele
cu exploatări forestiere. În prezent, pe teritoriul ariilor naturale protejate funcţionează două
EN
carierere. În al doilea rând, amintim haldele de steril. Ele sunt prezente în zonele Băiţa, Valea
Fagului, Valea Seacă, Valea Aleului, Valea Rea. Zona este afectată într-un mod aproape
iremediabil de intervenţia antropică, impunându-se măsuri de refacere ecologică a zonelor
T
afectate. Activităţile miniere se derulează anterioar anului 2004, şi sunt supuse monitorizării
ÎN
permanente.
.Activităţi de urbanism, industrializare sau activităţi similare
402. Urbanizare discontinuă
LU
403. locuinţe/aşezări dispersate

409. Alte forme de aşezări
C
420. Depozite de deşeuri

Una din principalele presiuni cu care se confrunta ariile naturale protejate de la
R
începutul funcţionării administraţiei Parcului Natural Apuseni este cea de extindere şi

U
dezvoltare a zonelor locuite, fără ca aceste activităţi să fie generate întotdeauna de nevoi
locale, mai curând de persoane sau grupuri de persoane din afara comunităţilor locale. Prin
procesul de planificare, monitorizare şi control administraţia Parcului Natural Apuseni a
încercat permanent să prevină degradarea peisajului şi biodiversităţii prin mijloacele legale şi
logistice de care dispune. Cu toate acestea, nivelul acestei categorii de presiuni rămâne
ridicat. Prevenirea acestei categorii de presiuni a fost realizată în primul rând prin procesul de
avizare, dar şi prin controale, monitorizare a construcţiilor şi informarea autorităţilor
238
competente. Acţiunile administraţiei Parcului Natural Apuseni se extind şi pentru siturile
Natura 2000, având caracter permanent.
Timpul liber şi turismul
603. Complex de schi
608. Camping, caravane
623.Vehicule motorizate
624. Vehicule motorizate
624. Alpinism, turism montan, speologie
D
Activităţile intensive de recreere, necontrolate, mai ales în zonele sensibile ale ariilor
O
naturale protejate se constituie ca presiuni asupra gradului de conservare a speciilor şi

habitatelor, peisajului şi fenomenelor geomorfologice. Prin activitatea de avizare şi controlul
C
exercitat de administraţia Parcului Natural Apuseni, aceste acţiuni sunt stopate sau menţinute
U
la un nivel minim.
M
Poluare şi alte impacturi ale activităţilor umane

700. Poluarea
EN
701. Poluarea apei

703. Poluarea solului
T
709. Alte forme de poluare sau alte forme asociate de poluare

În unele zone, ca de exemplu: Platoul Carstic Ocoale, Padiş, Căput, etc., lipseşte un
ÎN
sistem de colectare, evacuare, epurare a apelor uzate, iar sistemele proprii care deservesc
construcţiile existente sunt ineficiente sau exploatate defectuos de către proprietari,
producându-se astfel o poluare difuză a apei care nu se filtrează în sistemele carstice şi iese
LU
uneori la suprafaţă, unde este utilizată ca apă potabilă. Lipsa unui sistem eficient de
distribuire a apei potabile şi de epurare a apelor menajere sunt probleme majore care în unele
C
zone constituie factori limitativi pentru dezvoltarea aşezărilor, şi pot duce la degradări
ireversibile ale ecosistemelor subterane. Calitatea apelor curgătoare este afectată de poluarea
R
cu deşeuri menajere din gospodăriile localnicilor, dar şi din activităţile turistice. Fenomenul
U
are o amploare mai mare în zona de intravilan din platoul Padiş şi Valea Cetăţilor, în zona
Văii Sighiştelului şi în satele de pe Valea Arieşului, satul de vacanţă Vârtop.
În urma analizelor chimice şi microbiologice realizate s-a constatat că majoritatea
surselor de apă de pe cuprinsul ariilor naturale protejate administrate sunt afectate de poluare,
respectiv unele nu sunt potabile.
239
Schimbări ale condiţiilor hidraulice provocate de om
850. Modificarea funcţionării hidrografice
852. Modificarea structurală a cursurilor de apă interioară
890. Alte schimbări ale condiţiilor hidraulice provocate de om
După construirea în trecut a barajelor care au creat acumulările existente: lacul
Fântânele, lacurile din amonte şi aval de Boga, microhidrocentralele de pe cursul Drăganului
şi pârâului Crăciun, s-au produs modificări în structura habitatelor, a compoziţiei în specii şi a
peisajului datorită fragmentării habitatului acvatic, a trecerii de la un regim de apă curgătoare
D
la regim hidrologic lacustru, a etajării pe verticală a noilor lacuri formate. În funcţie de

O
dimensiuni, ele au un impact mai mare sau mai mic, care este dificil de cuantificat în
condiţiile în care nu s-au efectuat studii asupra biodiversităţii înainte de construirea lor,
C
începând din anii 1970, care să servească drept comparaţie pentru evaluarea potenţialului
U
impact pe care aceste amenajări hidrotehnice l-au avut şi îl continuă asupra mediului.
M
De asemenea, mai ales în zona sensibilă din platoul Padiş, dar şi în alte zone cum ar fi
platoul Ocoale – Scărişoara, s-au realizat numeroase captări de apă subterană, fără o
EN
planificare teritorială adecvată şi studii hidro-geologice de referinţă, după metoda „primul

sosit – primul servit”. Acestea pot produce modificări drastice ale circulaţiei apelor de
suprafaţă şi din sistemele carstice. Lucrările de regularizare a torenţilor, în general, şi, mai
T
ales, lucrările transversale efectuate în albia rîurilor, afectează în mod grav speciile de peşti
ÎN
prin fragmentarea habitatului. Sunt afectate preponderent acele specii de peşti care nu pot
efectua sărituri mari pentru a depăşi pragurile transversale: zglăvoaca (Cottus gobio),
zvărluga (Cobitis taenia taenia), chişcarul (Eudontomyzon danfordi), petrocul (Gobio
LU
uranoscopus) şi ţiparul (Misgurnus fossilis).

Procese naturale biotice
C
950. Evoluţia biocenotică

976. Daune din cauza vântului
R
990. Alte procese naturale

U
În strânsă relaţie cu exploatarea materialului lemnos sunt şi presiunile reprezentate de

cauze naturale. Astfel, vântul puternic poate produce masive doborâturi ale unor pâlcuri
întregi de pădure, care a fost rărită iniţial de o exploatare neraţională. Această ameninţare a
biodiversităţii ecosistemelor forestiere este prezentă în Parcul Natural Apuseni, în unii ani
având loc doborâturi de vânt, inclusiv în pădurile aflate în zona de protecţie integrală.
Efectele schimbărilor climatice trebuie monitorizate, fiind un factor care ar puea
afecta habitatele şi spciile.
240
Evaluarea conservării carstului
Zona în care se găseşte Parcul Natural Apuseni, prin relieful exocarstic şi endocarstic
deosebit, prezentat anterior, reprezintă regiunea de maximă importanţă în ceea ce priveşte
fenomenele carstice din România.
Protecţia şi valorificarea turistică a unor peşteri
Majoritatea obiectivelor de interes speologic deosebit servesc scopurilor de protecţie,
cercetare şi vizitare.
Peşterile care au o importanţă ştiinţifică specială ca de exemplu: Peştera Piatra
D
Altarului, Peştera Valea Rea, Peştera Humpleu, Peştera Micula, Peştera Rece, Peştera
O
Vârfuraşu, Avenul V5, Peştera Hoanca Apei, Peştera Pojarul Poliţei, Peştera Cornii, Peştera
Dârninii, Gheţarul Scărişoara, Avenul de sub Zgurăşti etc., posedă sisteme de închidere
C
montate fie de către cluburile de speologie care au realizat explorările, fie de către Institutul
U
de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca.

M
În cadrul proiectului LIFE "Conservarea speciilor de lilieci din Munţii Pădurea

Craiului, Bihor, Trascău" implementat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, au fost
EN
montate porţi, sisteme de închidere a accesului în peşterile Coliboaia, Humpleu, Măgura,

Fânaţe şi Onceasa pentru protecţia speciilor de lilieci existente în acestea. Sunt aşteptate
T
rezultate favorabile transpuse prin îmbunătăţirea gradului de conservare a speciilor de

chiroptere în aceste habitate, dar şi păstrarea integrităţii structurale şi funcţionale a
ÎN
ecositemelor subterane vizate.

Amenajări turistice s-au efectuat în mai multe peşteri de-a lungul timpului. Este cazul
LU
peşterii Gheţarul de la Scărişoara şi al peşterii Urşilor care, în momentul de faţă posedă o

infrastructură de vizitare corespunzătoare şi sistem de iluminare.
Primele amenajări turistice ale unor peşteri au fost făcute de către Gyula Czaran la
C
începutul sec XX, în următoarele obiective: Cetăţile Ponorului, Gheţarul Focul Viu, Avenul
R
Borţig, etc. În aceeaşi perioadă a fost efectuată o amenajare cu punţi a Peşterii de la Izvorul
Crişului Negru. În perioada anilor 1960 au mai fost făcute amenajări în unele peşteri. Printre
U
peşterile amenajate ulterior este şi Peştera Poarta lui Ionele.

Amenajările trecute ca şi cele mai recente necesită monitorizare, modernizări şi
îmbunătăţiri continue.
241
Peşteri afectate de distrugere şi/sau poluare
Primele acte de distrugere intenţionată ale mediului endocarstic s-au înregistrat încă
din sec XIX, fiind vorba de căutătorii de fosile în peşteri precum: Onceasa, Măgura, etc. sau
de furtul speleotemelor în alte peşteri.
Afectarea peşterilor a luat dimensiuni îngrijorătoare cu începere din anii 1970, odată
cu dezvoltarea explozivă a turismului necontrolat. Au fost vandalizate majoritatea peşterilor
din Valea Sighiştelului, precum şi Peştera Fânaţe şi ,în principiu, toate peşterile accesibile
fără echipament şi pregătire de specialitate.
D
Cel mai grav incident de acest gen a fost înregistrat la începutul anilor 1970. Peştera
O
din Valea Fagului în care sunt prezente speleoteme şi cristale din aragonit, a fost descoperită
în urma avansării unei lucrări miniere, dar a fost aproape complet devastată prin extragerea
C
formaţiunilor cu cristale ce au fost comercializate pe piaţă.

U
După anii 1990 a intrat în atenţie comerţul ilegal cu fosile de urs de cavernă Ursus
M
spelaeus. Principala locaţie din perimetrul ariilor naturale protejate pentru această activitate
ilegală fiind peştera Onceasa.
EN
Peşterile poluate sunt mai puţine decât cele afectate de alte distrugeri. Poluanţii ajung
în mediul subteran prin intermediul cursurilor de apă.
Sunt semnalate următoarele categorii de poluare:
T
- poluare cu produse rezultate din activitatea minieră ca de exemplu: substanţe

ÎN
toxice, deşeuri, fier vechi în zona Băiţa – de exemplu: sistemul carstic Porţile
Bihorului, Tony etc.;
- poluare cu produse rezultate din exploatările forestiere precum: rumeguş, buşteni,
LU
fier vechi, uleiuri uzate, în unele zone ca de exemplu: sistemul carstic Coiba Mare
– Coiba Mică, peştera Căput, sistemul carstic din Valea Ponorului, peşterile din
C
platoul carstic Lumea Pierdută;

- poluare cauzată de localnici prin folosirea dolinelor, peşterilor şi avenelor ca
R
depozite pentru deşeuri şi cadavre de animale, în majoritatea zonelor locuite. O

U
situaţie mai gravă se întâlneşte în zonele Gârda – Scărişoara – Albac şi Padiş;

- poluare turistică prin deşeuri lăsate de vizitatori – în majoritatea peşterilor
accesibile fără echipament speologic din arealele de interes turistic major din zona
ariilor naturale protejate.
Poluarea apelor carstice
În urma analizelor chimice şi microbiologice efectuate s-a constatat că majoritatea
surselor de apă de pe cuprinsul ariile naturale protejate administrate sunt afectate de poluare,
242
majoritatea neîntrunind condiţiile de potabilitate. Faptul se datorează activităţilor miniere (de
ex. în zona Băiţa) şi a celor agricole (folosirea de îngrăşăminte chimice, păşunat intensiv,
lipsa unui sistem eficient de evacuare şi tratare a apelor uzate din gospodării, unităţi de cazare
etc.). Aceste efecte nu se diminuează ca în alte zone necarstice prin filtrarea apei în sol şi
circulaţia ei în pânza freatică. Apa carstică, ce adesea ia forma unor adevărate râuri subterane,
poate parcurge distanţe considerabile fără a se autopurifica.
Gradul de afectare al exocarstului
Cazuri de afectare a exocarstului sunt semnalate atât în zonele miniere, cât şi în cele
D
cu exploatări forestiere.
O
Presiunile exercitate de activitatea minieră se referă la existenţa unor cariere în

C
perimetrul ariei naturale protejate. Actualmente, pe teritoriul ariile naturale protejate

administrate funcţionează două cariere la Băiţa Plai şi Mătişeşti. Zonele respective sunt
U
afectate intens de intervenţia antropică.

M
Exploatările forestiere au condus în unele locuri la extinderea eroziunii solului şi

implicit la decopertarea lapiezurilor, formarea unor ravene şi colmatarea unor ponoare
EN
(inclusiv prin abandonarea deşeurilor lemnoase) în zona Padiş, Gârda, Bătrâna, Ic Ponor.
În ansamblu, o protecţie eficientă a exocarstului şi endocarstului se poate realiza doar
prin integrarea unor obiective carstice într-un sistem eficient de turism ecologic, cu reguli de
T
acces clare, cunoscute şi respectate.

ÎN
3.2.2. Evaluarea turismului

LU
Potenţialul turistic al Parcului Natural Apuseni și siturilor Natura 2000 este unul
dintre cele mai importante din România, iar valorificarea acestuia este în plină dezvoltare,
C
ceea ce implică adoptarea unor strategii de management care să contribuie la gestionarea

durabilă a capitalului natural.
R
Turismul este una din principalele activități care poate deveni o sursă importantă de
U
venit pentru comunitățile locale mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, cu
condiția ca acesta să se realizeze în mod responsabil, pentru a evita, pe cât posibil, crearea de
prejudicii patrimoniului natural și cultural al zonei.
Principalele teme de interes pentru vizitatori
Având în vedere specificul natural şi cultural al Munţilor Apuseni se poate afirma că
valorile deosebite ale zonei și de interes pentru turiști sunt:
- carstul împădurit şi formele de relief endocarstic şi exocarstic;
243
- cultura şi modul de viaţă tradiţional al locuitorilor din zonă: arhitectura, obiceiurile, portul,
meşteşugurile, târgurile, modul de utilizare a terenului, etc.;
- flora şi fauna sălbatică;
- istoria, reprezentată de teme precum: Ţara Moţilor, Horea, Cloşca, Crişan, Avram Iancu.
Grupurile-ţintă de vizitatori interesați
- vizitatori interesaţi de vizitarea peşterilor amenajate pentru turism organizat;
- vizitatori interesaţi de practicarea turismului de aventură: speologie sportivă,
parcurgerea de canioane, alpinism, escaladă, rafting;
D
- vizitatori interesaţi, în principal, de drumeţie de vară pe traseele turistice şi de

O
campare;
- vizitatori interesaţi de practicarea sporturilor de iarnă: schi alpin pe pârtiile
C
amenajate pe limita sudică a parcului, schi de tură pe traseele deschise pentru

U
vizitare pe timp de iarnă, excursii cu sănii trase de cai sau de câini;

M
- grupuri de copii şi tineri care participă în cadrul unor tabere de educaţie ecologică
în natură;
EN
- vizitatori naturalişti sau interesaţi de turismul cultural, cum ar fi: biologi, fotografi
de natură, pasionaţi de istorie şi natură, pasionaţi de cultură şi modul de viaţă local;
- cercetători, inclusiv studenţi care realizează lucrări de cercetare sau aplicaţii
T
practice din facultate;

ÎN
- membrii comunităților locale.

Pricipalele obiective turistice vizitate din zona ariilor naturale protejate administrate
sunt: Șesul și Cabana Padiș, Peştera Urşilor – Chișcău, Peştera Gheţarul de la Scărişoara,
LU
Măgura Vânătă, Gheţarul de la Vârtop, Valea Sighiştelului, Valea Ordâncuşa, Valea Gârda
Seacă, Poiana Vărăşoaia, Valea Boga Poiana Ponor, Săritoarea Bohodei, Poiana Florilor,
C
Pietrele Boghii şi Gardul Boghii, Piatra Galbenei, Culmea Cârligate , Depresiunea Bălileasa
şi zona „La Grajduri”, Lumea Pierdută, Groapa Ruginoasă, Groapa de la Barsa, Gheţarul
R
Focul Viu, Cetăţile Rădesei şi Cheile Someşului Cald, Complexul carstic Cetăţile Ponorului,
U
Cascada Răchiţele, Cheile Galbenei, Avenul Borţig.

Situaţia actuală a turismului în zona Parcului Natural Apuseni – tendinţe şi
iniţiative
Se estimează că aproximativ 500.000 de turişti vizitează anual Parcul Natural Apuseni
și siturile Natura 2000. Din datele cunoscute rezultă că un procent de aproximativ 30% sunt
din categoria celor care vizitează peșterile cu infrastructură de vizitare, respectiv Peștera
Urșilor-Chișcău, Peștera Ghețarul de la Scărișoara, Peștera Poarta lui Ionele. Sectoarele
244
turistice ale acestor peșteri sunt administrate în cadrul unor parteneriate încheiate între
administraţia Parcului Natural Apuseni și o comună, respectiv o companie locală .
Majoritatea vizitatorilor parcurg traseele şi se bucură de frumuseţile obiectivelor
turistice din zonă. O parte dintre cei care poposesc în zonă pentru o perioadă mai îndelungată
preferă locurile de campare, chiar dacă nu sunt amenajate corespunzător și nu există utilități.
Această situație este întâlnită de regulă, în zona carstică Padiș din județul Bihor, unde doar în
sezonul estival, există un aflux mare de vizitatori care frecventează aceste locație de foarte
mulți ani, dar sunt și turiști care vizitează pentru prima dată aceste arii protejate și rămân
D
impresionați.
O
Iarna numărul de turiști este concentrat în zona Văii Arieșului, cu preponderență

Stațiunea Vârtop, unde există facilitățile necesare pentru practicarea schiului alpin, precum și
C
a altor sporturi specifice.

U
Pentru practicarea turismului de week-end turiștii aleg locațiile situate în zonele de pe

M
Valea Arieșului și cele din județul Cluj unde pe lângă condiții adecvate de cazare, li se oferă
și o gamă largă de servicii de recreere și agrement.
EN
Din punct de vedere al provenienţei turiştilor, ponderea cea mai mare o deţin turiştii
români, majoritatea lor nefiind la prima vizită în ariile naturale protejate din munții Apuseni.
De asemenea, ariile naturale protejate sunt vizitate de un număr mare de turişti străini, cei
T
mai mulţi fiind turişti din Ungaria, urmaţi ca număr de turiști din Slovacia, Cehia, Polonia,
ÎN
Olanda, Belgia, Franţa. Motivele principale ale vizitării ariilor naturale protejate sunt
reprezentate de relieful spectaculos şi traseele montane deosebite, frumuseţea peisajelor, dar
şi prezenţa fenomenelor carstice.
LU
Având în vedere faptul că nu este dezvoltat până în prezent un sistem de transport

organizat în ariile naturale protejate, majoritatea turiştilor sunt nevoiți să se deplaseze cu
C
autovehiculele personale.
Activităţile desfăşurate de către turişti sunt în general parcurgerea traseelor turistice
R
care conduc la obiectivele importante din zona, activități de speologie, activităţi în jurul
U
campingului sau a unității de cazare.

Creşterea cantitativă şi calitativă a capacităţii de cazare în zonele de dezvoltare
durabilă a activităţilor umane din ariile naturale protejate, concomitent cu dezvoltarea
serviciilor şi a ofertei turistice sunt decisive pentru o bună organizare a activităţilor turistice.
Impactul potenţial cauzat de turism si recreere
Datorită presiunilor exercitate în ultimii ani asupra ariilor naturale protejate prin
dezvoltarea turismului și a facilităților turistice în mod necoordonat și care au afectat mai
245
mult sau mai puțin integritatea peisajului natural și a biodiversității, s-a promovat o formă
distinctă de turism, denumit ecoturism - care devine o prioritate pentru dezvoltarea durabilă.
Ecoturismul presupune realizarea de activități economice tradiționale, oferind
membrilor comunităților locale oportunitatea de a utiliza resursele naturale într-un mod
durabil și de a păstra intacte valorile naturale și culturale ale zonei, în beneficiul vizitatorilor.
De asemenea, pentru dezvoltarea durabilă a turismului din arealul Munților Apuseni
este imperios necesar respectarea unor principii, conform Asociaţiei de Ecoturism din
România, 2005:
D
- producerea unui impact minim asupra naturii şi culturii locale;

O
- conservarea activă a naturii şi moştenirii culturale;

C
- utilizarea serviciilor locale;

- conștientizarea de către vizitator a elementelor naturii şi culturii locale;
U
- contactul nemijlocit al vizitatorului cu localnici şi agentul de turism, în special

M
datorită dimensiunilor reduse ale grupurilor de vizitatori;

- determinarea unor aşteptări realiste ale vizitatorului, în special prin realizarea unui
EN
marketing corect.
Dezvoltarea dezorganizată şi necontrolată a unor forme de turism care nu corespund
cu obiectivele de protecție și conservare a ariilor naturale protejate, contribuie în mod cert la
T
periclitarea valorilor naturale pentru care acestea au fost desemnate, și în același timp
ÎN
afectează conservarea culturii locale şi păstrarea identităţii sociale a comunităţilor locale.

Probleme existente sau potenţiale pentru administraţia Parcului Natural
Apuseni
LU
Problemele cu care se confruntă administraţia Parcului Natural Apuseni în prezent

derivă din faptul că până la momentul actual nu a fost identificat un numitor comun în
C
relațiile cu anumite comunități locale în ceea ce priveşte utilizarea resurselor naturale şi a

terenurilor pe teritoriul Parcul Natural Apuseni și siturilor Natura2000.
R
Probleme de cooperare şi comunicare pot să apară între operatorii în turism şi

U
administraţia Parcului Natural Apuseni privind accesul în anumite zone şi perioade, utilizarea
infrastructurii, mărimea grupurilor, etc.
De asemenea, potențiale probleme pot fi generate în urma desfășurării de activități de
către factori interesați, atunci când acestea sunt neconforme cu legislația în vigoare și pot
provoca prejudicii capitalului natural și cultural al zonei.
246
Alte probleme care crează dificultăți administraţiei Parcului Natural Apuseni este
nerespectarea de către vizitatori a regulilor de vizitare instituite în ariile naturale protejate.
Dintre acestea cele mai des întâlnite sunt:
- activități, ceea ce poate avea un impact negativ asupra biodiversităţii;
- abandonarea deșeurilor în locuri neamenajate în acest scop;
- nerespectarea traseelor turistice omologate;
- accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice și a drumurilor pe care
acesta este interzis;
D
- realizarea de activități fără avizul sau aprobarea Administraţiei Parcului Natural

O
Apuseni;
aprinderea focului în locuri interzise.
C
-
Forme de turism şi recreere care pot fi promovate
U
În ariile naturale protejate se promovează turismul în natură, cu excepția turismului

M
de vânătoare. Din categoria turismului în natură fac parte:

- ecoturismul;
EN
- turismul speologic organizat;

- turismul speologic specializat;
turismul de aventură;
T
-
- turism pentru practicarea pescuitului sportiv în sistem prinde și eliberează;
ÎN
- turism de voluntariat;
- turismul cultural şi de patrimoniu;
- turism ştiinţific;
LU
- turism pentru tineret.

Forme de turism care trebuie să fie restricționate sau evitate
C
În această categorie se încadrează:

- turismul de vânătoare;
R
- turismul cu vehicule de teren: motociclete, ATV-uri, snow-mobile, autoturisme de

U
teren;
- schiul de pârtie, care trebuie limitat la zonele limitrofe ale ariilor naturale protejate;
- turismul de masă, indiferent de forma sa.
De asemenea, din punctul de vedere al amenajărilor turistice trebuie restricționate sau
evitate următoarele activităţi:
- construirea de drumuri noi de acces, în special dacă acestea traversează sau se află
în vecinătatea zonelor de protecţie strictă sau integrală;
247
- construcţii care nu se integrează în peisaj ca arhitectură sau materiale utilizate;
- dezvoltarea de noi pârtii de schi;
- construirea de mijloace de transport pe cablu;
- dezvoltarea de sate de vacanţă sau spaţii de campare fără ca acestea să dispună de
infrastructura minimă, respectiv, sisteme de alimentare cu apă, canalizare, evacuare
a deşeurilor, parcări;
- camparea în zone neamenajate în acest sens şi/sau când numărul de persoane
depășește capacitatea de suport a acestor zone.
D
Perspective pentru dezvoltarea turismului

O
Populaţia locală din satele cuprinse în interiorul şi pe limita ariilor naturale protejate,
este angrenată cu preponderență în procesul de exploatare a pădurilor şi creşterea animalelor.
C
În ultimii ani, în special pe Valea Arieşului, dar şi în comunele din judeţul Cluj, s-a
U
manifestat interesul pentru oferirea de servicii de turism de către membrii comunicăților

M
locale, în prezent existând suficiente spații de cazare pentru turiștii care vizitează ariile
naturale protejate. Pe lângă serviciile de cazare şi masă, localnici oferă și alte tipuri de
EN
servicii cum ar fi: transport cu autovehicule, căruţe sau sănii trase de cai, ghidaj turistic,
participare la muncile gospodăreşti, practicarea meşteşugurilor tradiţionale.
Educarea şi conştientizarea localnicilor asupra valorilor pe care le deţine zona în
T
privința patrimoniul natural şi cultural este importantă, deoarece o parte dintre aceștia nu
ÎN
percep și nu reușesc să dezvolte o strategie prin care activitatea turistică să poată deveni una
profitabilă.
Datorită unicității peisajelor și a elementelor caracteristice Parcului Natural Apuseni,
LU
în anul 2009, acesta a fost declarat Destinaţie Europeană de Excelenţă (EDEN) și în prezent
imaginea acestei destinații este promovată atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
C
3.2.3. Evaluarea conştientizării, conservării tradiţiilor şi comunităților locale

R
U
O comunitate este viabilă în măsura în care populaţia ei stabilă şi de vârstă activă îşi
poate asigura existenţa prin activităţi desfăşurate în cadrul localităţii respective sau la distanţe
rezonabile de aceasta, Aluaş, 1998.
Contextul actual în care se află comunităţile rurale din Apuseni reprezintă oarecum un
paradox: în plan cultural s-a renunțat la o serie importantă de tradiţii, oamenii s-au adaptat
modernităţii, în timp ce ocupaţiile de bază au rămas în continuare exploatarea lemnului şi
agricultura.
248
Problema cu care se confruntă comunitățile locale din Apuseni este orientată în jurul a
două aspecte principale:
- cum îşi vor moderniza agricultura şi metodele de exploatare a lemnului, păstrând
totuşi practicile tradiţionale şi având grijă să nu distrugă ecosistemele specifice;
- cum îşi vor menține în continuare tradiţiile și practicile în contextul cultural
modern.
Problemele importante în ceea ce privește dezvoltarea comunităţilor sunt reprezentate
de:
D
- nivelul modest de trai al unui procent semnificativ din populație;

O
- nivelul de educaţie şi instruire este în general mediu;

- management deficitar şi decizii inadecvate care provoacă ineficienţa şi gestionarea
C
discutabilă a resurselor de către administraţiile publice locale;

U
- insuficiența resurselor umane specializate, adaptate nevoilor comunităților;

M
- neconcordanțe în amenajarea teritoriului;

- influența negativă în anumite zone a turismului de masă, care poate să prejudicieze
EN
patrimoniul natural existent;

- strategii care nu reflectă în totalitate necesitățile comunităților locale de dezvoltare
durabilă în armonie cu valorile patrimoniului natural și cultural;
T
- un nivel relativ scăzut de interes și implicare al comunităților locale în

ÎN
problematica menținerii valorilor naturale și culturale;

- pierderea identităţii autentice în special în comunele din zonele mai joase, prin
renunțarea la o parte din tradiţii și obiceiuri, schimbarea scării valorilor și a
LU
modului de viață;
- nerecunoaşterea valorii economice a activităţilor tradiţionale.
C
Administraţia Parcului Natural Apuseni poate contribui la o dezvoltare durabilă cu

condiţia ca acţiunile sale să fie susţinute şi de acţiunile altor factori decizionali din zonă.
R
Există două categorii de aspecte care trebuie luate în considerare:

U
1. Aspecte ce ţin de „moştenirea culturală” şi păstrarea ei:

„Cultura locală” înseamnă toate obiceiurile, cutumele, valorile, credinţele, modul de
viaţă şi relaţionare al localnicilor, unele fiind lucruri mai puţin vizibile, şi manifestările
acestora, care sunt vizibile. Cultura include concepţia oamenilor despre natură, mediu,
legătura fizică şi spirituală cu acesta. În general, comunităţile locale din Munții Apuseni
depind de mediu şi de utilizarea resurselor naturale pe care le oferă zona.
249
Coexistența oamenilor cu natura a generat majoritatea tradiţiilor şi obiceiurilor ,
acestea asigurând continuitatea existenței comunităților locale până în prezent.
Simbolistica formelor sculptate sau ţesute, multe dintre motivele tradiţionale din zonă
folosite pe diferite obiecte făcute manual sunt inspirate din natură plasând omul în mijlocul
acesteia. Dacă aceste credinţe şi obiceiuri populare se pierd, împreună cu ele se va pierde şi
identitatea locuitorilor din aceste zone. Nu în ultimul rând, acest lucru va atrage după sine o
scădere a interesului turistic pentru zonă.
2. Aspecte ce ţin de adaptarea la vremurile prezente folosind trecutul
D
Moştenirea culturală a comunităţilor este o resursă valoroasă, oferind exemple, valori,

O
idei, moduri de organizare locală, legi scrise şi nescrise, care au funcţionat ca şi reguli
directoare pentru aceste comunităţi timp de sute de ani. Restaurarea acestei moşteniri
C
culturale nu se poate realiza într-un timp scurt, de aceea este important să fie utilizate în mod
U
conştient aspectele care încă se mai păstrează.

M
Posibile soluţii sau opţiuni:

Conform cu standardele moderne de viaţă, anumite lucruri nu mai sunt folosite cum
EN
erau în urmă cu sute de ani, de exemplu modul de utilizare al apei în gospodărie, evacuarea
deşeurilor, exploatarea lemnului etc., aceste modificări ale stilului de viaţă tradiţional
necesitând informare şi responsabilitate.
T
Pentru adoptarea unor soluții optime este necesar să se acționeze atât la nivel
ÎN
individual, cât și la nivel de comunitate.

La nivel individual: modul de viaţă al individului, sursele de trai – agricultura,
exploatarea lemnului etc., sursele de aprovizionare, valorile, educaţia, interacţiunea cu alţi
LU
oameni şi comunicarea, participarea la viaţa comunităţii şi la luarea deciziilor a fiecărui

individ;
C
La nivel de comunitate: mod de organizare, luare a deciziilor, politici locale de

mediu şi dezvoltare, instruirea celor care lucrează pentru comunitate, comunicare şi educaţie,
R
inclusiv consultarea publicului, informarea şi implicarea oamenilor, crearea de cadre pentru

U
relaţionare, investiţii în căminele culturale, muzee locale, şcoli, biblioteci etc.

Administraţia Parcului Natural Apuseni poate să le ofere localnicilor şi
administraţiilor publice locale un cadru general privind valorificarea resursele culturale.
Modalităţile de valorificare sunt multiple şi complexe şi trebuie să fie stabilite împreună cu
comunitățile locale, prin informarea acestora cu privire la alternative durabile de valorificare
a resurselor.
250
Rolul administraţiei Parcului Natural Apuseni este de a păstra conexiunea dintre om şi
natură prin identificarea capitalului de ambele tipuri şi folosirea durabilă a acestuia de către
comunitate. Una din alternative o poate constitui turismul în natură, cultural, rural.
Prin parteneriatele pe care administraţia Parcului Natural Apuseni le are deja sau le va
avea în viitor cu alte parcuri din ţară şi din străinătate, şi prin schimburile de experienţă şi
înfrăţirile între comunităţi care se preconizează în viitorul apropiat, vor putea fi create
numeroase căi prin care să se faciliteze această tranziţie.
Popularizarea pe scară largă, prin diverse mijloace, mass-media, expoziţii, distribuirea
D
de materiale informative, organizarea de conferinţe etc., va avea ca rezultat creşterea

O
respectului general pentru cultura locală, şi în acelaşi timp, rezultatele acestor demersuri va fi
benefică pentru localnicii care privesc astăzi cu neîncredere situaţia includerii lor într-o arie
C
naturală protejată.
U
Educaţie ecologică şi conştientizare

M
Existenţa ariilor naturale protejate poate reprezenta o oportunitate de dezvoltare

comunitară durabilă cu condiţia ca membrii comunităţilor locale să conştientizeze valoarea
EN
inestimabilă a peisajului tradiţional, specific, local, precum şi a obiceiurilor, tradiţiilor,

meşteşugurilor şi arhitecturii locale.
Factorii importanţi care contribuie la procesul de formare pe lângă administraţia
T
Parcului Natural Apuseni sunt instituțiile de învăţământ, căminele culturale, biserica,

ÎN
administraţiile publice locale, organizaţiile neguvernamentale, precum și alți factori

interesați. Cea mai mare capacitate de dinamizare a comunităţii locale, de stimulare a
atitudinilor pro-active, o are şcoala şi biserica pentru grupurile ţintă care vizează copii și
LU
tinerii, iar pentru adulţi, factorul dinamizator îl reprezintă autorităţile locale şi biserica.
Colaborarea între administraţia Parcului Natural Apuseni şi comunitățile locale este
C
obligatorie pentru a le insufla acestora sentimentul apartenenţei la valorile Parcului Natural

Apuseni și siturilor Natura2000.
R
Educaţia în secolul XXI presupune mai mult decât frecventarea şcolii ca şi cadru
U
formal, unde copiii şi tinerii dobândesc mai ales cunoştinţe.

Educaţia presupune trei metode de educare:
- educaţia formală, în şcoală;
- nonformală, în afara şcolii, însă într-un cadru organizat;
- informală, în familie, între prieteni, prin mass-media, deci în mod neoficial,
251
Pentru ca educarea şi conştientizarea copiilor şi tinerilor privind importanţa protejării
mediului să fie cât mai eficientă şi atractivă se recomandă a fi utilizate toate cele trei metode
de educare.
În acest sens, administraţia Parcului Natural Apuseni trebuie să colaboreze în
permanență cu toţi factorii educaţionali: grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, familii, organizaţii
neguvernamentale locale sau care au activităţi în zonă, mass-media şi alte cadre de informare
locală și entități interesate.
Modalităţile cele mai eficiente de informare a comunităţilor locale sunt cele care sunt
D
adaptate la stilul de viaţă al locuitorilor. Participarea şi organizarea de întâlniri şi dezbateri

O
publice, participarea la serbările populare, târgurile, evenimentele locale, tradiționale sau

religioase, reprezintă modalitatea cea mai eficientă de a transmite informaţii şi de a primi
C
feedback din partea comunităţii. Folosirea canalelor vizuale de comunicare prin afişe,
U
panouri, distribuirea de materiale cu scop de informare și promovare este o metodă

M
suplimentară, care poate asigura sustenabilitate acţiunilor de informare.

Apartenenţa la ariile naturale protejate trebuie să devină un motiv de mândrie pentru
EN
membrii comunităţilor locale.

Conştientizarea acestui deziderat este posibilă prin realizarea de acţiuni comune ale
administraţiei Parcului Natural Apuseni şi ale celorlalte servicii şi instituţii locale menţionate,
T
care vor avea în vedere nu doar valorile naturale ale ariilor naturale protejate, cât şi
ÎN
promovarea, renaşterea, conservarea şi perpetuarea tradiţiilor locale.

Populația locală din Munții Apuseni înregistrează un procent redus în privința
numărului de locuitori, fenomen datorat scăderii natalităţii şi migrării tinerilor către centrele
LU
urbane din țară și străinătate, care oferă mai multe şanse şi oportunităţi de muncă.
În unele sate apusene, şcoli care altădată erau centre de educaţie, în prezent sunt
C
abandonate şi în paragină, iar în alte unități de învățământ există clase în care numărul efectiv
de elevi este sub.
R
Ca un răspuns la declinul numeric al copiilor de vârstă şcolară, numărul dascălilor a

U
scăzut de asemenea existând numeroşi profesori care predau câte 5-6 materii, acest aspect
influențând scăderea randamentului procesului educaţional. Alte probleme cu care se
confruntă acest sistem educațional sunt lipsa fondurilor pentru asigurarea logisticii
corespunzătoare funcționării în condiții optime a unităţilor de învăţământ din comunitățile
locale.
De asemenea, administraţia Parcului Natural Apuseni poate oferi suport pentru
dezvoltarea unui proces educaţional care trebuie stimulat prin crearea de materiale educative
252
despre existenţa şi importanța ariilor naturale protejate, despre procesele din natură,
conservarea siturilor protejate, gestiunea ansamblurilor naturale, arhitectura peisagistică,
măsurile agricole şi de mediu, gestiunea resurselor de apă, ecoturism, bazându-se pe crearea
unei conştiinţe ecologice şi a identităţii Parcului Natural Apuseni și siturilor Natura2000.
Aceste materiale trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă, de la preşcolari până la
adulţi.
În afara sistemelor tradiţionale de educaţie, este necesar să se dezvolte sisteme
alternative, de educaţie nonformală. Acestea presupun înfiinţarea unui cadru organizat în care
D
copii şi tineri să-şi poată petrece timpul liber într-un mod plăcut şi util totodată, unde să poată
O
să-şi dezvolte o conştiinţă de mediu prin activităţi practice, diferite de ceea ce li se oferă la
şcoală.
C
Activităţile se pot concretiza şi prin cursuri de instruire mai ales pentru tineri în
U
vederea practicării unor activităţi care sunt specifice pentru aceste arii naturale protejate:
M
activităţile în natură ca: drumeţie, speologie, călărie, escaladă, mountain-bike, caiac-canoe

etc., agroturismul şi ecoturismul, servicii de ghidaj, îndeosebi cel specializat, activităţi
EN
culturale, meşteşugăreşti. În acest sens, este nevoie de pregătire în domeniul comunicării,

managementul conflictelor, geografie, istorie, biologie şi ecologie, speologie, utilizarea
durabilă a resurselor, şi nu în ultimul rând limbi străine.
T
Activitățile de conștientizare și de informare a publicului cu privire la protecția și

ÎN
conservarea valorilor naturii sunt o prioritate pentru administraţia Parcului Natural Apuseni,
aceasta având responsabilitatea de a identifica resursele necesare pentru implementarea unor
programe de educație și conștientizare care vor viza următoarele grupuri țintă:
LU
- comunități locale;
- elevi, studenți și cadre didactice;
C
- organizații neguvernamentale;
- administrații publice locale;
R
- mass-media;
U
- agenți economici;
- diverse categorii de turişti.
În acest sens, administraţia Parcului Natural Apuseni intenționează ca pe viitor să
acceseze proiecte cu finanțare, în cadrul cărora să fie cuprinse și realizarea unor activități de
conștientizare și educație ecologică care să contribuie la implicarea factorilor interesați în
activități de protejare a capitalului natural și de promovare a ariilor naturale protejate.
253
3.2.4. Evaluarea administrării şi managementului ariilor naturale protejate
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Administrația Parcului Natural Apuseni R.A.

este unitate cu personalitate juridică în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva,
înființată prin H.G. nr. 229/2009 cu modificările şi completările ulterioare. Administrația
funcționează în baza contractului de administrare al ariilor naturale protejate, finanțarea
activităților conform bugetului stabilit prin contract fiind asigurată de Regia Națională a
Pădurilor – Romsilva. Statutul de unitate cu personalitate juridică oferă de asemenea
D
posibilitatea accesării unor finanțări în cadrul programelor de finanțare ale Uniunii Europene
O
în mod direct, realizarea de activități prin care poate să realizeze venituri proprii sau să fie
beneficiara unor donații și alte forme de sprijin, prin care să poată asigura suplimentarea
C
necesarului de resurse financiare și materiale.

U
Resursele materiale necesare administrării ariilor naturale protejate au fost obținute

M
prin eforturi proprii, atunci când a fost necesar cu sprijinul financiar al Regiei Naţionale a
Pădurilor - Romsilva aferent cofinanțării, cel mai important proiect derulat de administrația
EN
Parcului Natural Apuseni prin care a fost realizată majoritatea bazei materiale existente fiind
proiectul Phare CBC „Culoar româno-maghiar pentru conservarea biodiversităţii” derulat în
perioada 2004-2007. Ulterior administrația Parcului Natural Apuseni a beneficiat de finanțări
T
și sprijin în derularea activității, în peste alte 10 proiecte.

ÎN
Administrația Parcului Natural Apuseni a dezvoltat parteneriate și schimburi de

experiență cu parcuri din Ungaria, Italia și Franța, dar și numeroase relații și schimburi de
informații cu alte parcuri din Europa și din alt părți al lumii, ceea ce a condus la creșterea
LU
nivelului de cunoștințe de specialitate a personalului propriu și obținerea de informații

valoroase pentru dezvoltarea expertizei în managementul ariilor naturale protejate. Începând
C
cu anul 2006 administrația Parcului Natural Apuseni a devenit membru a Federației Europene
a Parcurilor Europarc, fiind parte în proiecte derulate de aceasta și participând prin
R
reprezentații săi la numeroase conferințe și întâlniri de lucru la nivel european. În anul 2009
U
administrația Parcului Natural Apuseni a obținut recunoașterea Parcului Natural Apuseni ca

Destinație Europeană de Excelență, EDEN în cadrul unui proiect derulat de Comisia
Europeană, având printre parteneri și autoritatea publică națională responsabilă în domeniul
turismului din România. Pe lângă acordarea titlului EDEN și recunoașterea internațională,
Administraţia Parcului Natural Apuseni a beneficiat de reprezentarea în grupul de lucru
EDEN pentru turism responsabil constituit din reprezentanții destinațiilor câștigătoare, în
cadrul căruia a participat la numeroase evenimente pe această temă organizate la Bruxelles și
254
în alte locații din Europa în scopul promovării destinației EDEN Parcul Natural Apuseni, de
asemenea a participat la numeroase conferințe și întâlniri de lucru în care au fost acumulate
informații importante pentru managementul turismului în Parcul Natural Apuseni. Tot în
cadrul proiectului EDEN destinația Parcul Natural Apuseni a beneficiat de promovare
gratuită din partea Comisiei Europene și realizarea de materiale de promovare gratuite, în
sprijinul dezvoltării unui turism de calitate în parc și accesarea unor segmente de piață
specifice.
Resursele umane necesare asigurării managementului ariilor naturale protejate au fost
D
asigurate în conformitate cu prevederile contractului de administrare, principalele limitări în

O
dezvoltarea resursei umane fiind generate de nivelul resurselor financiare aferente

cheltuielilor cu personalul coroborat cu prevederile legale în acest domeniu pentru instituțiile
C
și organizațiile economice cu capital majoritar de stat. În prezent resursa umană a

U
administrației Parcului Natural Apuseni este determinată în primul rând de prevederile

M
contractului de administrare, fiind la un nivel minim în raport cu nevoile de management ale

ariilor naturale protejate administrate. Cu toate că unul din principalele domenii de activitate
EN
în care este implicată administrația Parcului Natural Apuseni este turismul, nu a fost prevăzut
în schema de personal o persoană responsabilă pe acest domeniu, astfel personalul actual este
nevoit să suplinească aceste atribuții prin eforturi suplimentare. De asemenea cu toate că prin
T
specificul teritoriului ariilor naturale protejate cu o mare diversitate de activități umane care
ÎN
trebuie reglementate, analiza documentațiilor pentru eliberarea de avize se face prin efortul
tuturor persoanelor cu atribuții în munca de birou fără a putea beneficia de consilierea
juridică a unei persoane cu pregătirea de specialitate care să aibă calitatea de angajat al
LU
administrației Parcului Natural Apuseni. Această lipsă a fost compensată până în prezent de
consilierii juridici ai Direcției Silvice Bihor. Cu toate că specific pentru managementul
C
Parcului Natural Apuseni este managementul carstului și peșterilor, nu a fost prevăzut în

schema de personal stabilită prin contractul de administrare o persoană cu pregătire de
R
specialitate în domeniul geologiei și speologiei. În anul 2014 a fost semnat de către

U
administrația Parcului Natural Apuseni noul contract de administrare al ariilor naturale

protejate prin care suprafața acestora a crescut cu 20824,4 hectare prin preluarea unor situri
Natura 2000 care sunt situate și în afara suprafeței Parcului Natural Apuseni . În aceste
condiții numărul rangerilor a rămas egal cu cel stabilit anterior pentru administrarea Parcului
Natural Apuseni, ceea ce implică un efort suplimentar pentru activitățile de verificare și
control în condițiile în care mijloacele de deplasare sunt insuficiente. Prin realizarea centrelor
de vizitare amplasate în locații care oferă posibilitatea asigurării prezenței în principalele
255
zone cu activitate umană de pe teritoriul parcului sunt asigurate condițiile organizării de
grupe de rangeri la nivelul fiecărui județ. Optimizarea activității administrației Parcului
Natural Apuseni în viitor va fi dependentă și de asigurarea resurselor umane necesare în
conformitate cu specificul și volumul activităților, aceasta reprezentând o provocare majoră
pentru administrație dar și pentru alte autorități responsabile. Suplinirea resurselor de
personal în cadrul unor proiecte cu finanțare externă sau a unor programe de voluntariat poate
reprezenta o soluție pentru perioade scurte de timp, dar sunt deosebit de necesare.
Prin utilizarea de către administrația Parcului Natural Apuseni în condiții optime a
D
actualelor resurse umane, materiale și financiare, nu poate să asigure nivelul de expertiză și

O
diversitatea specializărilor persoanelor implicate în privința colectării de date, evaluărilor și

monitorizării tuturor componentelor capitalului natural, precum și a activităților umane și a
C
impactului acestora asupra habitatelor și speciilor. De aceea accesarea de noi surse de

U
finanțare vor putea să asigure suportul financiar necesar realizării de studii de specialitate și
M
creșterea cantității și calității datelor, precum și de dezvoltare de instrumente de lucru care să

optimizeze managementul ariilor naturale protejate.
EN
Datorită specificului activităților de protecție și conservare generate de existența a

peste 1500 de peșteri pe teritoriul ariilor naturale protejate este necesară dezvoltarea unei
bune colaborări cu organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul
T
speologiei, cu Comisia Patrimoniului Speologic de pe lângă autoritatea publică centrală

ÎN
pentru protecția mediului și, nu în ultimul rând, cu Institutul de Speologie Emil Racoviță al
Academiei Române. Pentru că limitările administrației Parcului Natural Apuseni în privința
resurselor nu permite realizarea de activități privind dezvoltarea cunoașterii și monitorizării
LU
peșterilor la un nivel optim, este necesar obținerea sprijinului entităților menționate anterior
pentru colectarea de date, asigurarea monitorizării și realizarea unor activități specifice în
C
scopul protejării patrimoniului carstic.

Diversitatea formelor de proprietate, a categoriilor de folosință a terenurilor și implicit
R
a activităților umane pe teritoriul ariilor naturale protejate, reprezintă o provocare continuă

U
pentru administrația Parcului Natural Apuseni din punct de vedere al activităților de

reglementare, verificare și control. De aceea colaborarea cu alte instituții și organisme
responsabile cu reglementarea, verificarea și controlul activităților pe teritoriul ariilor
naturale protejate este de cele mai multe ori decisivă pentru prevenirea, stoparea și eliminarea
activităților generatoare de impact negativ asupra speciilor și habitatelor. De asemenea
sprijinul și colaborarea autorităților publice locale și chiar a operatorilor economici care
256
desfășoară activități pe teritoriul ariilor naturale protejate pentru realizarea unui management
în condiții optime sunt deosebit de importante.
Administrația Parcului Natural Apuseni își propune să continue și să dezvolte
activități în parteneriat cu factorii interesați de la nivel local în scopul gestionării în comun a
unor obiective turistice, să sprijine prin instrumente de marketing specifice cum este
promovarea de produse locale prin utilizarea siglei parcului ca certificare de origine sau să
dezvolte alte activități, prin care să contribuie la creșterea veniturilor în comunitățile locale și
de asemenea creșterea veniturilor administrației Parcului Natural Apuseni în scopul
D
asigurării fondurilor necesare optimizării managementului conservării biodiversității și altor

O
activități specifice așa cum rezultă din contractul de administrare și din planul de
C
management.
Sprijinirea activității administrației Parcului Natural Apuseni de către factorii
U
interesați va contribui la asigurarea măsurilor necesare atingerii nivelului aspirațiilor

M
exprimate de către aceștia prin viziunea factorilor interesați.

EN
3.2.5 Evaluarea monitorizării implementării planului de management
Analiza rezultatelor implementării acțiunilor planificate are drept scop măsurarea

T
eficienței și după caz a eficacității activităților administrației Parcului Natural Apuseni .

ÎN
Revizuirea Planului de management după finalizarea ciclului de 5 ani se bazează pe

rezultatele obţinute prin prezentul plan de monitorizare.
Întrucât nu există un plan de management aprobat și implementat într-un ciclu de
LU
management anterior, în tabelul 3.2.5 este prezentat planul de monitorizare al prezentului

plan de management.
C
R
U
257
Tabelul 3.2.5
Planul de monitorizare a implementării planului de management
D
Tema Monitorizarea implementării planului de management
O
Obiectiv Verificarea implementării măsurilor de management
C
Categorii de activitati Acțiunile / Cod Frecvenţa Indicatorul monitorizării
U
Inventariere, cartare/recartare, 1.1.1, 1.1.2, 1.1.3, 1.1.4, 1.2.1, 1.2.2,
Bază de date, rapoarte, fişe de monitorizare,
M
monitorizare habitate, specii, peisaj, 1.2.3, 1.2.4, 1.2.5,1.2.6., 1.2.7,1.4.1, Periodică
hărţi
peşteri 1.4.2, 1.4.3
EN
După Rapoarte, hărţi bază de date, fişe de
Inventariere, evaluare impact antropic 1.1.5, 1.4.2, 1.4.3
necesităţi monitorizare
T
Pază, implementare reglementări şi 1.3.1, 1.3.2, 1.3.3, 1.3.4, 1.3.5, 1.3.7,
Continuă Procese verbale, rapoarte, fişe de monitorizare
măsuri specifice de protecție 1.3.9,
ÎN
Verificarea şi rematerializarea în teren a
semnelor la limita ariilor naturale
Anuală Rapoarte, acţiuni întreprinse
LU
1.3.6
protejate administrate
C
Analiză, procesare, redactare, verificare
După Avize emise, rapoarte, hotărâri de CŞ, hărţi
documentaţii pentru avizarea activităţilor 1.3.8, 1.3.9, 1.4.7, 2.3.1
R
necesităţi ale amplasamentelor
antropice
U
258
D
O
Mentenanţă sisteme informatice şi
C
comunicaţii, infrasrtuctură aferentă Rapoarte, echipamente şi infrastructură
U
1.4.5, 2.1.1, 2.1.2, 4.1.3. Periodică
Administraţiei Parcului Natural Apuseni funcţionale, inventar anual
M
şi de vizitare
Realizarea de parteneriate, acorduri, După
EN
3.3.1, 3.2.2., 3.2.3, 2.3.3. Protocoale, acorduri, contracte perfectate
contracte necesităţi
Acţiuni pentru susţinerea şi promovarea Materiale informative, chestionare, rapoarte,

2.3.1., 2.3.2, 2.3.3, 2.3.4 , 2.2.1, 2.2.2. Continuă
T
turismului responsabil avize
Evaluarea impactului activităților de Teste, chestionare, prezenţă la programe,
ÎN
3.2.1, 3.2.2, 3.2.3, 3.3.2, 3.3.3. Anuală
educație ecologică materiale informative diseminate
Susţinerea activităţilor tradiţionale şi Participare la evenimente, materiale
LU
3.1.1, 3.1.2., 3.1.3, 3.2.2, 3.2.3. Periodică
implicarea comunităţii locale informative diseminate, rapoarte, chestionare
Monitorizarea realizării planurilor de
C
lucru 4.3.2, 4.3.3, 4.2.6 Periodică Rapoarte
R
U
259
D
O
Întâlniri ale CŞ şi Consiliul Consultativ Procese verbale ale şedinţelor, rapoarte,
C
4.2.4, 4.2.5. Periodică
de Administrare hotărâri
U
Promovarea şi diseminarea imaginii Materiale promoţionale, participare la
M
3.2.2., 3.2.3.,3.2.4, 3.2.5, 3.3.3. Continuă
ariilor naturale protejate administrate evenimente, întâlniri, chestionare
EN
Elaborare planuri de lucru 4.3.2. Anuală Plan elaborat
Elaborare program de activitate lunar 4.3.3. Periodică Program elaborat
T
Elaborare documente financiar contabile 4.2.2. Continuă Rapoarte, statistici
Evaluarea aptitudinilor şi competenţelor Chestionare, teste, participări la cursuri

Periodică
ÎN
4.2.1., 4.4.1, 4.4.2
personalului perfecţionare
Aprofundarea nivelului cunoaşterii,

După
LU
implementarea măsurilor PM şi 4.3.4, 4.3.1, 4.2.3. Proiecte
necesităţi
sustenabilitate financiară
C
R
U
260
D
O
Perioada de
C
implementare
U
Evaluare Plan de Management în
4.3.1. a actualului Rapoarte, statistici, colectare de date
vederea revizuirii
M
plan de
management
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
261
CAPITOLUL 4 – PLANUL DE ACŢIUNI ŞI RESURSELE FINANCIARE
D
4.1 Planul de acțiuni
O
1. Managementul biodiversităţii
C
Programul 1. Managementul Biodiversității
U
Obiective specifice ▪ Protecția și conservarea biodiversității, carstului și peisajului.
M
▪ Reglementarea utilizării durabile a resurselor naturale.
Prioritatea 1 – Acțiuni care trebuie să fie realizate în perioada de implementare a planului de management.
EN
Prioritatea 2 – Acțiuni ce ar trebui realizate, pot fi amânate, dar trebuie să existe motive în cazul în care nu vor fi realizate.
Prioritatea 3 – Acțiunile ce se vor realiza în cazul în care există resursele necesare disponibile în plus față de cele alocate acțiunilor încadrate
la prioritatea 1 și 2.
T
Colaboratori
Indicator anual Prior
Subprogram/ Acţiuni Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 pentru Responsabil
critic/optim itatea
implementare
ÎN
1.1 Inventariere și cartare
Număr de habitate de Organizaţii
Specialist în
LU
1.1.1. Inventariere, interes comunitar neguvernamentale
științele vieții/
cartare/recartare habitate identificat/cartate/ 1 1 1 1 1 1 Instituții de
Specialist IT/GIS/
la suprafață recartate învățământ și
Șef Pază
C
4/8 cercetare
R
U
262
▪ Protecția și conservarea biodiversității, carstului și peisajului.
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Organizaţii
Specialist în
1.1.2.Inventariere, Număr specii neguvernamentale
cartare/recartare evaluate/recartate 1 1 1 1 1 1 Instituții de
Specialist IT/GIS/
T
distribuție specii 5/10 învățământ și
Șef Pază
cercetare
ÎN
Organizaţii
Număr peșteri Director/Specialist
neguvernamentale
1.1.3.Inventariere/cartare evaluate/inventariate/ în științele vieții/
2 2 2 2 2 2 Instituții de
peșteri cartate Specialist IT/GIS/
învățământ și
LU
5/15 Șef Pază
cercetare
Organizaţii
Director/Specialist
Număr peisaje, evalute
C
1.1.4. neguvernamentale
în științele vieții/
Evaluare/inventariere/car inventariate, cartate 2 2 2 2 2 2 Instituții de
Specialist IT/GIS/
R
tare peisaj 2/5 învățământ și
Șef Pază
cercetare
U
263
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Garda Naţională
de Mediu,
1.1.5 Inventariere impact Număr acțiuni Ocolale Silvice, Specialist IT/GIS/
1 1 1 1 1 1
T
antropic 30/60 Garda Forestieră, Șef Pază
Administraţii
ÎN
Publice Locale,
1.2. Monitorizarea stării
de conservare
LU
Organizaţii
Specialist în
1.2.1. Monitorizare Număr habitate neguvernamentale
habitate de interes monitorizate 1 1 1 1 1 1 Instituții de
Specialist IT/GIS/
învățământ și
C
comunitar 4/8
Șef Pază
cercetare
R
U
264
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Organizaţii
Specialist în
1.2.2. Monitorizare neguvernamentale
Număr specii științele vieții/
specii de interes 1 1 1 1 1 1 Instituții de
4/8 Specialist IT/GIS/
T
comunitar învățământ și
Șef Pază
cercetare
ÎN
Organizaţii
neguvernamentale
, Comisia Director/Specialist
Număr elemente
în științele vieții/
LU
1.2.3. Monitorizare carst, Patrimoniului
exocarstice, peșteri 1 1 1 1 1 1
peșteri Speologic Specialist IT/GIS/
5/10
Instituții de Șef Pază
învățământ și
C
cercetare
R
U
265
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Organizaţii
Specialist în
neguvernamentale
1.2.4. Monitorizare Număr peisaje specifice științele vieții/
2 2 2 2 2 2 Instituții de
peisaje specifice evaluate Specialist IT/GIS/
T
învățământ și
Șef Pază
cercetare
ÎN
Agenţia pentru
Protecţia Specialist în
1.2.5. Monitorizarea
Număr de acțiuni Mediului, Ocoale științele vieții/
speciilor de carnivore 1 1 1 1 1 1
LU
3/6 Silvice, Gestionar Specialist IT/GIS/
mari
fond cinegetic, Pază
Garda Forestieră
C
R
U
266
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Agenţia pentru
Protecţia Specialist în
1.2.6. Monitorizarea
Număr acțiuni Mediului, Ocoale științele vieții/
speciilor de interes 1 1 1 1 1 1
T
3/6 Silvice, Gestionar Specialist IT/GIS/
cinegetic
fond cinegetic, Pază
Garda Forestieră
ÎN
Garda Naţională
de Mediu,
Agenţia pentru
LU
Specialist în
1.2.7. Monitorizare Nr acțiuni Protecţia
1 1 1 1 1 1 științele vieții
utilizare capital natural 5/10 Mediului, Garda
Șef Pază
Forestieră,
C
Gestionar fond
cinegetic
R
U
267
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
1.3. Pază, implementare
reglementări și măsuri
specifice de protecție
T
Nr. de
Specialist în
1.3.1 Realizare măsuri patrulări/verificare Instituții cu rol
ÎN
specifice protecție /control în zonele 1 1 1 1 1 1 de implementare
Specialist IT/GIS/
specii/habitate propuse și control
Pază
50/100
LU
C
R
U
268
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Garda Naţională
de Mediu,
Inspectoratul de
T
Jandarmi
Nr. de patrulări/ verificare Judeţean, Poliție,
1.3.2 Realizare măsuri /control în zonele propuse
Șef Pază
ÎN
1 1 1 1 1 1 Parteneri
specifice turism/peșteri
10/20 administrare
peşteri,
Salvamont,
LU
Organizaţii
neguvernamentale
C
R
U
269
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Garda Naţională
de Mediu,
Inspectoratul de
Nr. de patrulări/ verificare
T
1.3.3 Realizare măsuri Jandarmi
/control în zonele propuse
specifice 1 1 1 1 1 1 Judeţean, Poliție, Șef Pază
vânătoare/pescuit
ÎN
15/25 Gestionar fond
cinegetic,
Organizaţii
neguvernamentale
LU
C
R
U
270
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Direcţii Silvice,
Ocoale Silvice,
Garda Forestieră,
T
Garda Naţională
Număr de patrulări
1.3.4 Realizare măsuri de Mediu,
/controale privind
Șef Pază
ÎN
specifice management 1 1 1 1 1 1 Inspectoratul de
verificarea activităților
forestier Jandarmi
30/60
Judeţean, Poliţia
Română, Agenţia
LU
pentru Protecţia
Mediului
C
R
U
271
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Administratori,
Proprietari,
Agenţia pentru
T
Număr de patrulări Protecţia
1.3.5. Realizare măsuri
/controale privind Mediului, Agenţia
specifice utilizare pajiști 1 1 1 1 1 1 Șef Pază
verificarea activităților pentru Plăţi şi
ÎN
permanente
30/60 Intervenţii în
Agricultură,
Garda Naţională
LU
de Mediu
Șef Pază
Lungime limite
Administraţia
C
1.3.6. Rematerializare rematerializate în
1 1 1 1 1 1 Parcului Natural
limite Kilometri
Apuseni
R
50/100
U
272
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Număr avize
1.3.7. Analiză/revizuire Administraţia
/documente de
și aprobare măsuri 1 1 1 1 1 1 Parcului Natural Director
reglementare estimate
specifice Apuseni
T
18/250
Specialist în
Administraţia
ÎN
1.3.8. Analiză / verificare Parcului Natural
Număr avize estimate Specialist IT/GIS/
solicitări și întocmire 1 1 1 1 1 1 Apuseni,
180/250 Șef Pază,
avize /reglementări Consiliul
Specialist educație
LU
Științific
ecologică
1.3.9. Verificare Garda Naţională
respectare condiții Număr de patrulări / de Mediu, Poliție,
C
impuse prin avizele verificări propuse 1 1 1 1 1 1 Inspectoratul de Șef Pază
R
Administraţiei Parcului 180/250 Jandarmi
Natural Apuseni Judeţean
U
273
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
1.4. Managementul
datelor
Număr Layere GIS Administraţia
T
1.4.1. Creare, actualizare
15/30 1 1 1 1 1 1 Parcului Natural Specialist IT/GIS/
baze GIS
Apuseni
ÎN
Număr de hărți Administraţia
1.4.2. Realizare
realizate/an 1 1 1 1 1 1 Parcului Natural Specialist IT/GIS/
actualizare hărți
3/6 Apuseni
LU
Specialist IT/GIS/
Număr actualizări baze Administraţia
1.4.3. Realizare, Specialist în
de date 1 1 1 1 1 1 Parcului Natural
actualizare baza de date științele vieții
20/50 Apuseni
C
Șef Pază
Administraţia
R
1.4.4. Dezvoltare,
Număr activități/an
actualizare întreținere 1 1 1 1 1 1 Parcului Natural Specialist IT/GIS/
12/24
U
pagină web Apuseni
274
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
Specialist IT/GIS/
Număr de întreținere a
1.4.5. Mentenanță Administraţia
sistemelor
sisteme informatice și 1 1 1 1 1 1 Parcului Natural
informatice/an
T
comunicații Apuseni
12/24
ÎN
1.4.6. Machetare, Număr materiale Administraţia
realizare materiale de realizate 2 2 2 2 2 2 Parcului Natural Specialist IT/GIS/
informare 3/6 Apuseni
LU
1.4.7. Identificare
Număr identificări și Administraţia
amplasamente în baza de
elaborări , hărți schițe 1 1 1 1 1 1 Parcului Natural Specialist IT/GIS/
date GIS și elaborarea
100/150 Apuseni
hărți/schițe aferente
C
1.5. Reintroducere specii
R
dispărute
U
275
D
Obiective specifice
O
C
U
Colaboratori
M
critic/optim itatea
implementare
EN
1.6 Reconstrucție
ecologică
T
ÎN
LU
C
R
U
276
D
2. Turism
O
Programul 2. Turism
C
Obiective specific ▪ Promovarea și sprijinirea dezvoltării turismului responsabil.
▪ Reglementarea activităților turistice.
U
M
Prioritatea 3 – Acțiunile ce se vor realiza în cazul în care există resursele necesare disponibile în plus față de cele alocate acțiunilor
EN
încadrate la prioritatea 1 și 2.
Colaboratori
T
Subprogram/Acţiuni Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 pentru Responsabil
critic/optim itatea
implementare
ÎN
2.1. Infrastructură de
Vizitare
LU
Organizaţii
2.1.1. Întreținere, realizare Număr de intervenții
1 1 1 1 1 1 neguvernamental Șef Pază
infrastructură de vizitare 10/20
C
e, voluntari
R
2.1.2. Verificare Număr de intervenții Organizaţii
1 1 1 1 1 1 Șef Pază
infrastructură aferentă 10/20 neguvernamental
U
277
Programul 2. Turism
D
O
C
U
M
Colaboratori
EN
critic/optim itatea
implementare
Administraţia Parcului
T
e, voluntari
Natural Apuseni
ÎN
2.2. Servicii facilități de
vizitare și promovarea
LU
turismului
Organizaţii
Număr materiale Specialist educație
2.2.1. Materiale neguvernamental
C
6/9 1 1 1 1 1 1 ecologică
informative turism e,
Specialist IT/GIS
R
Sponsorizări
U
278
Programul 2. Turism
D
O
C
U
M
Colaboratori
EN
critic/optim itatea
implementare
T
Autoritatea
Naţională în
ÎN
Turism,
Administraţii
2.2.2. Activități de Număr de activități Specialist educație
2 2 2 2 2 2 Publice Locale,
LU
promovare turistică 10/15 ecologică
Administrații
Județene,
C
Instituții de
Învățământ
R
2.3. Managementul
U
279
Programul 2. Turism
D
O
C
U
M
Colaboratori
EN
critic/optim itatea
implementare
T
Vizitatorilor
2.3.1. Reglementarea Număr avize emise Specialist educație
ÎN
1 1 1 1 1 1
activităților de vizitare 30/50 ecologică
2.3.2. Dezvoltarea și Număr de măsuri de Organizaţii

LU
adaptarea măsurilor de management 2 2 2 2 2 2 neguvernamental
ecologică
management a vizitatorilor 3/7 e
2.3.3. Realizarea și Număr contracte
C
Parteneri
urmărirea contractelor de derulate 1 1 1 1 1 1 administrare
R
ecologică
administrare în parteneriat 4/7 peşteri
U
280
Programul 2. Turism
D
O
C
U
M
Colaboratori
EN
critic/optim itatea
implementare
T
a obiectivelor turistice
Administraţia
ÎN
2.3.4. Monitorizarea Număr acțiuni
1 1 1 1 1 1 Parcului Natural Șef Pază
vizitatorilor 12/48
Apuseni
LU
C
R
U
281
D
O
3. Conştientizare, conservare tradiţii şi comunităţi locale
C
Programul 3. Conștientizare, Conservare Tradiții și Comunități Locale
U
Obiective specifice ▪ Promovarea și sprijinirea dezvoltării durabile a comunităților locale în acord cu managementul ariilor
naturale protejate administrate.
M
▪ Promovarea și dezvoltarea educației ecologice, instruirea și conștientizarea comunităților locale și a
vizitatorilor
EN
T
ÎN
Prior Colaboratori
Indicator anual
Subprogram / acţiuni itate Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 pentru Responsabil
LU
critic/optim
a implementare
3.1. Tradiții și Comunități
C
R
U
282
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
3.1.1.
Comunități
Promovare,susținere, Activități dezvoltare
3 3 3 3 3 3 locale, persoane Director
dezvoltare Ecomuzeul concept și promovare
LU
juridice
Tării Moților
C
R
U
283
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Încurajarea
dezvoltării de mărci
3.1.2. Produse certificate,
locale, produse
LU
privind originea prin Comunități
certificate prin Specialist educație
utilizarea siglei 2 2 2 2 2 2 locale, persoane
utizarea siglei ecologică
Administraţia Parcului juridice
Administraţia
C
Natural Apuseni
Parcului Natural
R
Apuseni
U
284
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Categorii materiale Comunități
3.1.3. Materiale promovare Specialist educație
realizate 1 1 1 1 1 1 locale, persoane
capital natural și cultural ecologică
1/3 juridice
LU
3.2. Conștientizare și
comunicare
C
R
U
285
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
3.2.1. Acțiuni de
Comunități
conștientizare a valorilor
Locale,
capitalului natural în Număr acțiuni Specialist educație
LU
2 2 2 2 2 2 Organizaţii
strânsă legătură cu 5/10 ecologică
neguvernamental
activitățile turistice,
e,
C
economice
R
U
286
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Director,
3.2.2. Întâlniri lucru factori Număr de întâlniri
2 2 2 2 2 2 Factori interesați Specialist educație
interesați 3/6
ecologică
LU
Director,
3.2.3. Întâlniri lucru Număr de întâlniri Administraţii Specialist educație
1 1 1 1 1 1
C
autorități publice locale 6/12 Publice Locale ecologică
R
U
287
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
3.2.4. Promovarea imaginii
ariilor naturale protejate Număr acțiuni de Organizații Director,
administrate în cadrul unor promovare 1 1 1 1 1 1 naționale, Specialist educație
LU
manifestări, evenimente 8/10 internaționale ecologică
naționale/internaționale
C
R
U
288
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
3.2.5. Participarea la
Număr întâlniri
întâlniri de lucru Organizații
naționale/internaționa
naționale/internaționale pe 2 2 2 2 2 2 naționale,
LU
le Director
problematica ariilor internaționale
3/6
protejate
C
3.3 Educație Ecologică
R
U
289
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Director,
3.3.1. Încheiere de Număr de parteneriate
1 1 1 1 1 1 Factori interesați Specialist educație
parteneriate / acorduri 5/8
ecologică
LU
C
R
U
290
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
3.3.2. Dezvoltarea și
implementarea unor
programe de educație Instituții de Specialist educație
LU
Număr de acțiuni
ecologică în instituțiile de 1 1 1 1 1 1 învățământ ecologică
5/10
învățămînt din ariile
C
naturale protejate
administrate
R
U
291
D
O
C
vizitatorilor
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Operatori
3.3.3. Realizarea materiale Categorii materiale Specialist educație
2 2 2 2 2 2 economici
educație 1/2 ecologică
specializați
LU
C
R
U
292
4. Management şi administraţie
D
Programul 4. Management și Administrație
O
Obiective specifice ▪ Asigurarea resurselor necesare administrării ariilor naturale protejate administrate în conformitate cu
C
▪ Monitorizarea și documentarea rezultatelor acțiunilor de management și a atingerii obiectivelor de
U
management.
M
EN
T
Prior Colaboratori
Indicator anual
Subprogram / Acţiuni itate Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 pentru Responsabil
critic/optim
ÎN
a implementare
4.1. Echipament și
infrastructură de
LU
funcționare
Regia Naţională a
C
4.1.1. Asigurare logisticii Număr dotări Director
Pădurilor-
necesare exercitării achiziționate 1 1 1 1 1 1 Șef Pază
R
Romsilva,
atribuțiilor de serviciu 2/4 Contabil șef
finanțatori,
U
293
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
sponsori
Director
Număr intervenții/an
Șef Pază
LU
12/24 Operatori
4.1.2. Mentenanță Contabil șef
1 1 1 1 1 1 economici
echipament Specialist IT/GIS
specializați
C
Specialist științele
vieții
R
4.1.3. Asigurarea Număr intervenții/an 2 2 2 2 2 2 Operatori Director
U
294
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
întreținerii și a reparațiilor 6/12 economici Șef Pază
la construcțiile din specializați Contabil șef
patrimoniul Administraţia Specialist IT/GIS,
LU
Parcului Natural Apuseni
4.2. Personal, conducere,
C
administrare
R
4.2.1. Coordonare și Regia Naţională a
Număr de ore/an 1 1 1 1 1 1 Director
supervizarea activităților Pădurilor -
U
295
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Romsilva
Autoritatea
publică centrală
LU
4.2.2. Întocmire buget, pentru protecţia
verificare documente Număr de ore/an 1 1 1 1 1 1 mediului, Regia Contabil Șef
C
financiar contabile Naţională a
Pădurilor -
R
Romsilva
U
296
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Număr programe Regia Naţională a
4.2.3. Întocmire Program Șef Pază
întocmite/an 1 1 1 1 1 1 Pădurilor -
Investiții, Achiziții Publice
1/2 Romsilva
LU
4.2.4. Realizare întâlnire
Număr de întâlniri Consiliul ecologică
periodice ale Consiliului 1 1 1 1 1 1
C
2/4 Științific
Științific
R
4.2.5. Realizare întâlniri Număr de întâlniri/an 1 1 1 1 1 1 Consiliul Specialist educație
U
297
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
periodice ale Consiliilor 1/2 Consultativ de ecologică
Consultative Administrație Director
Număr de întâlniri de Administraţia
LU
4.2.6. Realizare întâlniri de
lucru 1 1 1 1 1 1 Parcului Natural Șef paza
lucru periodice
12/24 Apuseni
C
4.3. Documente strategice
R
și de planificare
U
298
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Regia Naţională a
Pădurilor -
4.3.1.Reviziure Plan
Romsilva,
LU
Management și
Realizare revizuire Autoritatea
Regulament ale ariilor 1 1 1 1 1 1 Director
publică centrală
naturale protejate
pentru protecţia
C
administrate
mediului,
R
Consiliul
U
299
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
Ştiinţific,
Consiliul
Consultativ de
LU
Administrare, alți
factori interesați
C
Număr planuri de
4.3.2. Elaborare planuri de Consiliul
R
lucru 1 1 1 1 1 1 Director
lucru anuale Ştiinţific
1/1
U
300
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
4.3.3. Elaborare program Număr programe
de activitate lunar activitate elaborate 1 1 1 1 1 1 Șef pază
rangeri/agenți de teren 12/12
LU
4.3.4. Realizarea Director
documentații pentru Număr propuneri Regia Naţională a Șef Pază
C
accesarea proiectelor din proiecte depuse 1 1 1 1 1 1 Pădurilor - Contabil șef
R
cadrul programelor cu 1/1 Romsilva Specialist IT/GIS
finanțare externă Specialist științele
U
301
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
vieții
ecologică
LU
4.4. Instruire personal
4.4.1. Participarea Regia Naţională a
C
personalului la cursuri și Număr de instruiri/an Pădurilor - Director
2 2 2 2 2 2
R
activități de perfecționare 3/12 Romsilva,
și instruire instituții și
U
302
D
O
C
management.
U
M
EN
Prior Colaboratori
Indicator anual
T
critic/optim
a implementare
ÎN
organizații de
profil
4.4.2. Instruire personal în
LU
domeniul Securitate şi Instituții
Sănătatea în Număr instruiri/an 1 1 1 1 1 1 specifice de Șef Pază
C
Muncă/Prevenirea şi profil
R
Stingerea Incendiilor
U
303
4.2. Resursele financiare necesare implementării planului de management
Aria naturală protejată Sume in lei

Fonduri
Fonduri
Programe si sub-programe Scenariu
Scenariu optim
critic
P1 Managementul biodiversitatii
1.1. Inventariere şi cartare
D
12.954 62.649
1.2. Monitorizarea stării de conservare 92.776 97.874
O
1.3. Pază, implementare reglementări şi măsuri specifice de

127.220 138.775
protecţie
C
1.4. Managementul datelor 28.892 29.791

1.5. (Re)introducere specii (extincte) 0 0
U
1.6. Reconstrucţie ecologică 0 0

M
Subtotal P1 costuri operaţionale anuale 261.842 329.088

P2 Turism
2.1. Infrastructură de vizitare
EN
35.243 97.251
2.2. Servicii, facilităţi de vizitare şi promovarea turismului 1.682 44.566
2.3. Managementul vizitatorilor 14.972 52.852
T
P3 Conştientizare, conservare tradiţii şi comunităţi locale

3.1. Tradiţii şi comunităţi 17.953 26.573
ÎN
3.2. Conştientizare şi comunicare 37.139 43.892

3.3. Educaţie ecologică 29.823 52.997
LU
P4 Management si Administrare
4.1. Echipament şi infrastructură de funcţionare 193.244 260.147
4.2. Personal conducere, coordonare, administrare 100.513 112.312
C
4.3. Documente strategice şi de planificare 7.570 10.000

4.4. Instruire personal 20.019 20.019
R

U
Total costuri operaţionale anuale 720.000 1.049.698

Investiţii anuale totale 0 100.000
Total finanţare plan de management (5 Ani) 3.600.000 5.748.492
304
Referinţe bibliografice
1. Ancel, J. 1999. Frontierele româneşti, Ed. Domino

2. Aluaş, I., 1997-1998, Sociologia comunităţilor. "Studia Universitatis Babeş-Bolyai",
seria Sociologie, anul XLII-XLIII, nr. 1-2.
3. Appleton, M. R. 2003. Procesul de elaborare a planurilor de management pentru ariile
protejate din România – Manual şi instrument de lucru, Proiectul Managementul
D
Conservării Biodiversităţii din România, Facilitare şi asistenţă tehnică în schimburile

O
instituţionale Proiectul Băncii Mondiale Numărul: RO-GE-44176

4. Banciu, N. 2014, Dinamica şi tipologia peisajului
C
5. Benedek, J. 2004. Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională. Editura Presa

U
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, Editura Bioflux, Cluj-Napoca

6. Benedek, A.M., Sîrbu, I., Vasile, M. 2005. Small mammals (order Insectivora and
M
Rodentia) from the Apuseni Mountains Natural Park Area (Western Carpathians,
EN
Romania). In press.
7. Bleahu, M.– Arii protejate şi protecţia naturii, Editura Natural, Bucureşti 2004
8. Bleahu, M., Brădescu, V., Marinescu, F. – Rezervaţii naturale geologice din România,
T
Editura Tehnică, Bucureşti 1976

9. Borda, D. 2002. Chiropterele – În: Racoviţă, Gh., Moldovan O. & Onac, B. (ed.):
ÎN
Monografia carstului din Munţii Pădurea Craiului, Studiu Monografic, Presa

universitară Cluj-Napoca
LU
10. Borda, D. 2002. The distribution of bats in Romanian caves (I). – Travaux de l’Institut
de Spéologie „Émile Racovitza” , Bucureşti, XXXVII – XXXVIII (1998-1999)
11. Botnariuc, N., Tatole, V. 2005 (Eds.). Cartea roşie a vertebratelor din România,
C
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Bucureşti

R
12. Cocean, P. 1988. Monografie – Chei şi defilee din Munţii Apuseni

U
13. Coldea, Gh., Fărcaş, S., Ciobanu, M., Hurdu, B., Ursu, T., 2008. Diversitatea
floristică şi fitocenorică a principalelor situri protejate din Parcul Natural ApuseniŞ
Presa Universitară Clujeană
14. Dihoru G. şi Dihoru A. 1994. Plante rare, periclitate şi endemice în Flora României -
Lista roşie. Acta Bot. Horti bucurest. /1993-1994
15. Doniţă, N., Popescu, A., Paucă-Comănescu, M., Mihăilescu, S., Biriş, I. A. 2005.
Habitatele din România. Edit. Tehnică Silvică, Bucureşti,
305
16. Doniţă, N., Popescu, A., Paucă-Comănescu, M., Mihăilescu, S., Biriş, I.A. 2006.
Modificări conform amendamentelor propuse de România şi Bulgaria la Directiva
Habitate (92/43/EEC). Edit. Tehnică Silvică, Bucureşti
17. Feurdean, A., Willis, K., J., 2008 The usefulness of a long-term perspective in
assessing current forest conservation management in the Apuseni Nature Park,
Romania
18. Gane, G. Avram Iancu şi timpul său - Conferinţă ţinută la 6 iunie 1996 cu ocazia
simpozionului "Avram Iancu" în cadrul Congresului "Academiei Româno
D
Americane" (ARA) de la Universitatea din Reno, Nevada, SUA

O
(http://www.ici.ro/romania/ro/istorie/avramiancu.html)
19. Gafta, D., Mountford, J. O. 2007. Manual de interpretare a habitatelor din România
C
20. Gârda, N.T., 2010 - Studiul unor elemente de landşaft montan, cu privire specială
U
asupra ecosistemelor de pajişti din comuna Gârda de Sus, Munţii Apuseni. Teză de
M
doctorat. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca,

Facultatea de Agricultură
EN
21. Giuşcă, D. – Petrologia rocilor endogene, Editura Tehnică, Bucureşti 1974

22. Indrieş, A. – Munţii Padiş – Scărişoara, Editura Buna Vestire, Beiuş 1999
23. Koleseri, S. Jr. 1993. 1663 -1732 – Exploatarea aurului romano-dacic, Călători străini
T
despre ţările române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

ÎN
24. Lup, L., Nicoară A. 2005. Raport de cercetare faună chiroptere. Raport predat în
cadrul programului de voluntariat ştiinţific din anul 2005 al Administraţiei Parcului
Natural Apuseni.
LU
25. Momeu, L., Péterfi, L. Ş. 1983. Structura şi organizarea comunităţilor algale

sfagnofile din Molhaşul cel Mare de la Izbuc, Padiş – Tămaşca şi Valea Vadului.
C
Contribuţii Botanice, Cluj-Napoca

26. Negrean, G., Anastasiu, P. 2005. Mohaşurile de la Izbuce. Raport predat în cadrul
R
proiectului finanţat de GEF: „Paşi spre conservare”, acordat Asociaţiei Piatra

U
Altarului şi Asociaţiei Rangerilor din România.

27. Netea, V. 1977. Munţii Apuseni, muzeu istoric şi panteon al poporului român,
Bucureşti
28. Oltean M., Negrean G., Popescu A., Roman N., Dihoru G., Sanda V., Mihăilescu S.
1994. Lista roşie a plantelor superioare din România. În: M. Oltean (coord.), Studii,
sinteze, documentaţii de ecologie, Acad. Română, Institutul de Biologie, Nr. 1, pag 1-
52.
306
29. Păcurar, F. 2005. Cercetări privind dezvoltarea sustenabilă (durabilă) a satului
Gheţari, comuna Gârda prin îmbunătăţirea pajiştilor naturale şi a unor culturi agricole.
Teză de doctorat. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-
Napoca, Facultatea de Agricultură
30. Perşoiu, A. 2003. Periglacial processes and phenomena in Scărişoara Ice cave,
National Session of Scientific Papers, Timişoara
31. Pop, Ciobanu 1950. Analize de polen în gheaţa de la Scărişoara (in rom.) Polen
analyses in Scărişoara Ice Cave) Anal. Acad. Rom. Seria Geol. Geogr., Biol. III (2):
D
23-52
O
32. Pop, E. 1937. Semnalări de tinoave şi de plante de mlaştini din România. Contribuţii
C
Botanice, Cluj-Napoca
33. Pop, E. 1939. Observaţii şi date floristice III. Plante noi sau rare în M. Apuseni. Bul.
U
Grăd. Bot., Cluj-Napoca XIX.

M
34. Pop, E. 1960. Mlaştinile de turbă din Republica Populară Română, Ed. Academiei
R.P.R. Bucureşti.
EN
35. Pop, I., Hodişan, I., Cristea, V. 1987. La végétation de certaines tourbières de la
Vallée Izbuc (Département de Cluj). Contribuţii Botanice, Cluj-Napoca,
36. Pop, C. 1997a. Parcul Naţional al Munţilor Apuseni – proiect, Clubul Ecologic
T
„Transilvania”, Cluj-Napoca
ÎN
37. Pop, C. 1997b. Padiş – Monografie, Clubul Ecologic „Transilvania”, Cluj-Napoca

38. Silvestru, E., Ghergari, L. 1994. On the paleokarst in the cave Gheţarul de la
Scărişoara (Bihor Mountains, Romania). Theoretical and Applied Karstology
LU
39. Stoici, S.D. 1983 Districtul metalogenetic Băiţa Bihorului. Editura Academiei,
Bucureşti
C
40. Şteiu, N., Trif, I. M. 2002. Beliş – Vatră străbună. Studiu monografic. Editura Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
R
41. Ştefan, E. 1971. Syringa josikaea Jac. în vestul ţării. Societatea de ştiinţe biologice
U
din Republica Socialistă România. Comunicări de Botanică XII

42. Totelecan, S. G. 2002. Regiunea Munţilor Apuseni. În anuarul Institutului de Istorie
„G. Bariţ”, Academia Română, Cluj-Napoca
43. Vălenaş, L., Bleahu, M., Brijan, P., Halasi, G. 1977. Inventarul speologic al Munţilor
Bihor, Nymphaea, Vol. V
44. Vedinaş, T. 1999. O monografie regională: Munţii Apuseni. Sociologie Românească,
Nr. III
307
45. 1992. ”Studii privind organizarea reţelei de arii protejate pe teritoriul ţării”, faza a III-
a: „Elaborarea studiilor de fundamentare pentru următoarele parcuri naţionale:
Bucegi, Apuseni, Călimani, Porţile de Fier, Ceahlău, Retezat”, contract de cercetare
nr 25374 la Ministerul Mediului şi nr 1294 (16) la Institutul de Biologie.
46. 1994. Studiu privind organizarea reţelei de arii protejate de pe teritoriul ţării –
Universitatea Bucureşti, Facultatea de Biologie, Bucureşti
47. 1995. Buletinul Speologic Gârda, vol. 1, A.S. Sfinx, C.S. „Z”, DJTS Alba
48. 2010. România – Atlas Rutier 1:300.000. Cartographia Bp.
D
49. 2014 Amenajamentul Ocolului Silvic Sudrigiu – Studiu General, Regia Naţională a
O
Pădurilor – Romsilva
50. 2012 Amenajamentul Ocolului Silvic Gârda – Studiu General, Regia Naţională a
C
U
51. 2014. Amenajamentul Ocolului Silvic Beliş – Studiu General, Regia Naţională a
M
52. 2014 Amenajamentul Ocolului Silvic Huedin, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva
EN
53. 2016 Amenajamentul Ocolului Silvic Someşul Rece, Regia Naţională a Pădurilor –
Romsilva
T
54. 2009-2014 Amenajamentele Ocolului Silvic Horea Apuseni

55. 2012 Amenajamentele Ocolului Şoimi.
ÎN
LU
C
R
U
308
309
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
310
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
311
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
312
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
313
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
314
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
Anexa nr. 7 la Planul de management
D
Drumuri forestiere din PNA
O
Unitate de producţie, Lungime
Nr. Accesibilitate pentru
Denumire drum unitate amenajistică, Ocol silvic (km)
Crt. circulaţie publică / stare
C
Indicativ
Jud. Bihor
U
1 Valea Aleului II, 214D, FE 002 OS Sudrigiu 10 Accesibil
2 Valea Mare II, 215D, FE 003 OS Sudrigiu 1,8 Interzis
M
3 Valea Sebişelului II, 216D, FE 004 OS Sudrigiu 7 Accesibil
4 Valea Rea II, 219D, FE 007 OS Sudrigiu 4,2 Interzis
5 Valea Boga II, 220D, FE 008 OS Sudrigiu 2 Accesibil, stare relativ bună
EN
6 Vărăşoaia II, 222D, FE 010 OS Sudrigiu 3,7 Accesibil, stare relativ bună
7 Pârul Ursului II, 224D, FE 011 OS Sudrigiu 4 Interzis, stare bună
Interzis după bariera de la zona
8 Scăriţa – Valea Seacă II, 223D, FE 012 OS Sudrigiu 7
de campare Glăvoi, stare bună
T
9 Barsa II, 225D, FE 013 OS Sudrigiu 1,5 Interzis, stare relativ proastă
10 Valea Căptălan II, 217D, FE 005 OS Sudrigiu 2,3
ÎN
11 Valea Seacă – Poiana Galbenei III, 108D, FE 014 OS Sudrigiu 8,5 Interzis, stare bună
12 Poiana Galbenei – Luncşoara III, 109D, FE 015 OS Sudrigiu 3,6 Interzis, stare bună
13 Valea Ţiganului III, 110D, FE 016 OS Sudrigiu 3,7 Interzis
14 Poiana Galbenei – Fagu III, 111D, FE 017 OS Sudrigiu 4,3 Interzis
LU
15 Valea Lazului (Dosul lui Nan) IV, 118D, FE 018 OS Sudrigiu 4 Interzis
16 Valea Apa Fagului IV, 119D, FE 019 OS Sudrigiu 4,3 Accesibil, stare relativ bună
17 Valea Sibişoara IV, 120D, FE 020 OS Sudrigiu 1,3 Interzis
18 Calea Negrea IV, 121D, FE 021 OS Sudrigiu 2,7
C
19 Muncelu IV, 122D, FE 022 OS Sudrigiu 0,6
R
20 Valea Brusturi I, 123D, FE 001 OS Sudrigiu 3,5 Interzis
21 Bulzu I, 124D, FE 002 OS Sudrigiu 2,3 Interzis
U
22 Valea Mare I, 125D, FE 003 OS Sudrigiu 1,7 Interzis
315
23 Chicera I, FE 4 OS Sudrigiu 1,8
24 Calea Fusului IV, 121D, FE 005 OS Sudrigiu 0,9 Interzis
D
25 Ponoru I, 126D, FE 006 OS Sudrigiu 1 Interzis
26 Izvvorul Crişului Băița I, 127D, FE 007 OS Sudrigiu 1,7
O
27 Ferdinand I, 128D, FE 008 OS Sudrigiu 4,6 Interzis
28 Luncșoara-Cobleș OS Sudrigiu
C
Jud. Alba
OS Valea
29 Valea Albacului I, 179D 7,8 Accesibil
U
Arieşului
OS Valea
30 Valea Bulzului I, 180D 7,8 Accesibil
M
Arieşului
31 Valea Cobleşului V, 64D OS Gârda 10,2 Accesibil
32 Valea Gojii V, 65D OS Gârda 4,5 Accesibil
EN
33 Valea Ponoraşului V, 66D OS Gârda 0,4 Accesibil
34 Pârâul Trifului V, 67D OS Gârda 1,8 Accesibil
35 Pârâul Cerbu V, 68D OS Gârda 0,6 Accesibil
OS Gârda
T
36 Valea Cristesei V, 69D 2,0 Accesibil
37 Pârâul Rutoaca V, 70D OS Gârda 0,2 Interzis
38 Pârâul Ţiganului V, 71D OS Gârda 0,7 Accesibil
ÎN
39 Gârda Seacă VI, 128D OS Gârda 16,7 Accesibil
40 Pârâul Sohodoale VI, 129D OS Gârda 3,4 Accesibil
41 Pârâul Vulturu VI, 130D OS Gârda 2,4 Accesibil
42 Casa de Piatră-Gârdișoara VI, 128D OS Gârda 2,8 Interzis
LU
43 Pârâul Brusturi VI, 131D OS Gârda 2,5 Accesibil
44 Plişti VI, 132D OS Gârda 2,2 Accesibil
45 Pârâul Gheţarului VII, 93D OS Gârda 2,2 Accesibil
Pârâul Țiganului OS Gârda
C
46 VII, 71D 0.65 Interzis
Judeţul Cluj
R
47 Pârâul Morii I, 78D, FE 002 OS Beliş 3,2 Interzis
48 Pârâul Şchiopoaiei – Tăul Dobruşului I, 79D, FE 001 OS Beliş 3,6 Interzis
U
49 Canton La Grinzi – Culmea Vălăului I, 80D, FE 003 OS Beliş 2 Interzis
316
50 Malul Lacului Fântânele I, 81D, FE 004 OS Beliş 1,5 Accesibil
51 Pârâul Monoşei II, 180D, FE 005 OS Beliş 1,9 Interzis
D
52 Pârâul Olteanu II, 181D, FE 006 OS Beliş 1 Interzis
53 Pârâul Vâjan II, 182D, FE 007 OS Beliş 2,1 Interzis
O
54 Pârâul Sturu II, 183D, FE 007 OS Beliş 0,8 Interzis
55 Poiana Horea II, 184D, FE 008 OS Beliş 1 Interzis
C
56 Pârâul Pietroasa II, 185D, FE 009 OS Beliş 4,4 Interzis
57 Pârâul Negru II, 186D, FE 010 OS Beliş 3,8 Interzis
U
58 Valea Belişului II, 187D, FE 012 OS Beliş 4,2 Accesibil, stare relativ bună
59 Pârâul Roşu II, 188D, FE 013 OS Beliş 1 Interzis
M
60 Valea Drăgoiasa II, 189D, FE 014 OS Beliş 5,6 Accesibil, stare proastă
61 Pârâul Muşchiului II, 190D, FE 005 OS Beliş 2,6 Interzis
62 Doda Pilii – ŞimonuI III, 103D, FE 018 OS Beliş 6,5 Accesibil, stare proastă
EN
63 Pârâul Călineasa III, 104D, FE 020 OS Beliş 8,2 Accesibil, stare relativ bună
64 Giurcuţa de Sus – malul lacul Fântânele III, 105D, FE 016 OS Beliş 10,3 Accesibil, stare proastă
65 Pârâul Giurcuţa – Pârâul Fulgerata III, 106D, FE 017 OS Beliş 3,4 Interzis
Şimon-Terpeş – Barna OS Beliş
T
66 III, 107D, FE 019 5,8 Interzis
67 Pârâul Roşu III, 108D, FE 021 OS Beliş 1,8 Interzis
68 Afluent Călineasa III, 109D, FE 022 OS Beliş 0,3 Interzis
ÎN
69 Ic Ponor – Canton Ic Ponor IV, 178D, FE 024 OS Beliş 1,2 Accesibil, stare bună
70 Răchiţele – Canton Runcu Ars IV, 179D, FE 025 OS Beliş 2,9 Accesibil, stare bună
71 Valea Someşului Cald IV, 180D, FE 026 OS Beliş 8,7 Interzis, stare bună
72 Valea Izbucu Mare – Poiana lui Gordon IV, 181D, FE 027 OS Beliş 7 Interzis, stare bună
LU
73 Valea Alunul Mare IV, 182D, FE 028 OS Beliş 1,5 Interzis, stare bună
74 Valea Alunul Mic IV, 183D, FE 029 OS Beliş 2,5 Interzis, stare bună
75 Pârâul Ponor IV, 184D, FE 030 OS Beliş 5 Interzis, stare relativ bună
C
76 Pârâul Onceasa IV, 185D, FE 031 OS Beliş 0,2 Interzis
77 Pârâul Hanului V, 91D, FE 032 OS Beliş 0,6 Interzis
R
78 Pârâul Simii V, 92D, FE 033 OS Beliş 1,0 Interzis
79 Pârâul Cuptoare V, 93D, FE 034 OS Beliş 1,5 Interzis
U
80 Valea Firii – Dl. Humpleu V, 94D, FE 035 OS Beliş 2,9 Interzis
317
81 Pârâul Vârtop V, 95D, FE 036 OS Beliş 1,7 Interzis, stare proastă
82 Valea Firii V, 96D, FE 037 OS Beliş 2,4 Interzis, stare bună
D
83 Dealu Botii – Turbeţelele Mari V, 97D, FE 038 OS Beliş 4,7 Interzis, stare proastă
84 Dealu Botii – malul lacul Fântânele V, 98D, FE 040 OS Beliş 2,6 Accesibil, stare bună
O
85 Bălceşti – malul lacul Fântânele V, 99D, FE 041 OS Beliş 5,1 Accesibil, stare bună
86 Dealu Botii – Pârâul Florii V, 100D, FE 039 OS Beliş 0,9 Interzis
C
87 Pârâul Bubuia OS Beliș
88 Valea Seacă IV, 125D, FE 007 OS Huedin 11,6 Accesibil, stare bună
U
89 Valea Arsă IV, 126D, FE 008 OS Huedin 3,8 Interzis, stare bună
90 Valea Stanciului IV, 127D, FE 009 OS Huedin 14 Interzis, stare bună
M
91 Moara Dracului I, 168D, FE006 OS Remeți 4.5 Interzis, stare bună
92 Sub Boceasa I, 171D, FE009 OS Remeți 4,1 Interzis, stare bună
93 Crăciunul I, 166D, FE004 OS Remeți 9,1 Interzis, stare bună
EN
94 Nimăiasa - Albanu I, 170D, FE008 OS Remeți 2,4 Interzis, stare bună
95 Răchitiș I, 164D, FE002 OS Remeți 6,5 Interzis, stare bună
96 Răchitiș-Ciripa-Izvorul Drăganului I, 165D, FE003 OS Remeți 12,5 Interzis, stare bună
Zărna OS Remeți Interzis, stare bună
T
97 I, 163D, FE001 3,4
98 Tâlharu-Boceasa I, 167D, FE005 OS Remeți 3,5 Interzis, stare bună
99 Voiosu I, 169D, FE007 OS Remeți 1,5 Interzis, stare bună
ÎN
100 Ciripa II, 194D,FE010 OS Remeți 4,0 Interzis, stare bună
101 Poduri-Valea Drăganului II, 198D, FE012 OS Remeți 12,3 Interzis, stare bună
102 Valea Drăganului II, 193D, FE003 OS Remeți 2,1 Interzis, stare bună
103 Chențu II, 199D, FE011 OS Remeți 1,0 Interzis, stare bună
LU
104 Valea Sebișel II, 195D, FE013 OS Remeți 12,8 Interzis, stare bună
105 Măgura II, 196D, FE015 OS Remeți 2,6 Interzis, stare bună
106 Ulieș II, 197D, FE014 OS Remeți 2,7 Interzis, stare bună
C
107 Valea Răcădăului
108 Valea Cetății
R
Sursă: Hărţile silvice 1:20.000 din Amenajamentele ocoalelor silvice de stat din PNA, OS Sudrigiu
U
318
319
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
320
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
321
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
322
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
323
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
324
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
D
Specii de plante şi animale protejate din Parcul Natural Apuseni şi siturile Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni, ROSCI0016 Buteasa şi
ROSPA0087 Munţii Apuseni Vlădeasa
O
Speciile de plante protejate din ariile naturale protejate
C
Anexa II Anexa Anexa V Anexa Anexa Anexa Anexa Anexa Lista roşie
Nr. la IV la la nr. 3 nr. 4A nr. 4B nr. 5A nr. 5B a
U
Specia
crt. Directiva Directiva Directiva OUG OUG OUG OUG OUG plantelor
Habitate Habitate Habitate 57/2007 57/2007 57/2007 57/2007 57/2007 supreioare
M
1 Abies alba X
2 Andromeda polifolia X
EN
3 Arnica montana X X
4 Anthemis macrantha X
5 Campanula kladniana X
T
6 Campanula patula subsp. abietina X
7 Companula serrata X X X X
ÎN
8 Carex brachystachys X
9 Carex diandra X
10 Carex strigosa X
LU
11 Carex limosa X
12 Centaurea kotschyana X
13 Cephalantera damasonium X
C
14 Cephalaria radiata X X
15 Cimicifuga europaea X
R
16 Cirsium furiens X
17 Coeloglossum viride X
U
325
Specia
D
O
18 Corallorhiza trifida X
19 Dactylorhiza maculata X
C
20 Daphne blagayana X
21 Dianthus spiculifolius X
U
22 Dianthus tenuifolius X
M
23 Draba aizoides X
24 Drosera rotundifolia X
EN
25 Empetrum nigrum subsp. nigrum X
26 Epilobium alpestre X
27 Epipactis palustris X
28 Epipactis helleborine X
T
29 Galanthus nivalis X X
30 Gentiana clusii X
ÎN
31 Gymnadenia conopsea X
32 Helictotrichon decorum X
33 Hesperis moniliformis X
LU
34 Hypericum umbellatum X
35 Juncus filiformis X
36 Jurinea mollis ssp transsilvanica X
C
37 Leucanthemum waldsteinii X
R
37 Lilium carniolicum ssp.jankae X
39 Listera cordata X
U
40 Liparis loeselii X X X X X
326
Specia
D
O
41 Lycopodium annotinum X X
42 Lycopodium clavatum X X
C
43 Lycopodium selago X X
44 Menyanthes trifoliata X
U
45 Mercurialis ovata X
M
46 Neottia nidus-avis X
47 Pedicularis limnogena X
EN
48 Phyteuma tetramerum X
49 Platanthera bifolia X
50 Poa molineri X
51 Rhynchospora alba X X
T
52 Rorippa islandica X
53 Ribes alpinum X
ÎN
54 Ruscus aculeatus X X
55 Rumex aquaticus X
56 Salix aurita X
LU
57 Salix rosmarinifolia X
58 Scheuchzeria palustris X
59 Sedum caepea X
C
60 Sempervivum marmoreum X
R
61 Syringa josikea X X X X X
62 Seseli gracile X
U
63 Soldanella montana X
327
Specia
D
O
64 Sorbus aria X
65 Sphagnum russowii X
C
66 Sphagnum quinquefarium X
67 Sphagnum capillifolium X
U
68 Sphagnum fuscum X
M
69 Sphagnum recurvum X
70 Sphagnum flexuosum X
EN
71 Sphagnum fallax X
72 Sphagnum girgensohnii X
73 Sphagnum cuspidatum X
74 Sphagnum angustifolium X
T
75 Sphagnum contortum X
76 Sphagnum compactum X
ÎN
77 Sphagnum majus X
78 Sphagnum subsecundum X
79 Sphagnum platyphyllum X
LU
80 Sphagnum squarrosum X
81 Sphagnum palustre X
82 Sphagnum centrale X
C
83 Sphagnum magellanicum X
R
84 Sphagnum tenellum X
85 Sparganium minimum X X
U
86 Swertia perennis var. alpestris X
328
Specia
D
O
87 Taxus baccata X
88 Thymus comosus X
C
89 Tozzia carpathica X X X X X
90 Trisetum alpestre X
U
91 Trolius europaeus X
M
92 Veronica bachofenii X
93 Valeriana dioica subsp. simplicifolia X
EN
94 Vaccinium oxycoccos X
95 Vaccinium microcarpum X
96 Vaccinium uliginosus X X
97 Viola dacica X
T
Speciile de animale protejate din ANP
ÎN
Anexa II Anexa A nexa Anexa Anexa Anexa Anexa Cartea roşie Anexa I
Lista roşie a
Nr. la IV la nr. 3 nr. 4A nr. 4B nr. 5A nr. 5B a la
Specia lepidopterelor
LU
Crt. Directiva Directiva OUG OUG OUG OUG OUG vertebratelor Directiva
din Romania
Habitate Habitate 57/2007 57/2007 57/2007 57/2007 57/2007 din Romania Păsări
Mamifere
Rupicapra
C
1 X X
rupicapra
R
2 Lynx lynx X X X X X
3 Vulpes vulpes X
U
4 Ursus arctos X X X X X
329
5 Canis lupus X X X X X
Capreolus
D
6 X X
capreolus
7 Lepus europaeus X
O
8 Meles meles X
9 Cervus elaphus X X
C
10 Sus scrofa X
U
11 Felis silvestris X X X
12 Mustela putorius X
M
13 Lutra lutra X X X X X
14 Microtus agrestis X
EN
15 Sciurus vulgaris X
Muscardinus
16 X X X
avellanarius
T
17 Myoxus glis X
Rhinolophus
18 X X X X X
ferrumequinum
ÎN
Rhinolophus
19 X X X X X
hipposideros
Rhinolophus
LU
20 X X X X X
euryale
Rhinolophus
21 Neidentificat încă pe suprafaţa arilor protejate administrate
blasii
C
Miniopterus
22 X X X X X
schreibersii
R
Myotis
23 X X X X X
emarginatus
U
330
24 Myotis brandtii X X X
25 Myotis blythii X X X X X
D
26 Myotis nattereri X X X
27 Myotis myotis X X X X X
O
Myotis
28 X X X
bechsteinii
C
Myotis
29 X X X
U
mystacinus
Myotis
M
30 X X X X X
dasycneme
Myotis
31 X X X
EN
daubentonii
Barbastella
32 X X X X X
barbastellus
33 Nyctalus noctula X X
T
Pipistrellus
34 X X
pipistrellus
ÎN
Pipistrellus
35 X X
pygmaeus
36 Plecotus auritus X X X
LU
Plecotus
37 X X X
austriacus
Păsări
C
38 Gavia stellata X X
39 Gavia arctica X X
R
Tachybaptus
40 X
ruficollis
U
331
41 Ciconia nigra X X X
42 Aquila pomarina X X X
D
43 Aquila chrysaetos X X X
44 Aquila heliaca X X X
O
45 Pernis apivorus X X X
C
46 Circaetus gallicus X X X
47 Falco peregrinus X X X
U
48 Falco subbuteo X
49 Falco tinnunculus X
M
50 Bonasa bonasia X
51 Tetrao urogallus X X
EN
52 Crex crex X X X
Actitis
53 X
hypoleucos
T
54 Bubo bubo X X X
55 Otus scops X
56 Strix uralensis X
ÎN
57 Athene noctua X
Glauciudium
58 X X
passerinum
LU
59 Aegolius funereus X X
Caprimulgus
60 X X
aeuropaeus
C
Alcedo atthis
61 X X
ispida
R
62 Merops apiaster X
63 Upupa epops X X
U
332
64 Picus canus X X
Dendrocopos
D
65 X X
medius
Dendrocopos
O
66 X X
leucotos
Dryocopus
C
67 X X
martius
U
Picoides
68 X X
trydactilus
M
69 Motacilla alba X
70 Motacilla cinerea X
EN
71 Cinclus cinclus X
Prunella
72 X
modularis
Erithacus
T
73 X
rubecula
Phoenicurus
ÎN
74 X
ochruros
Monticola
75 X
saxatilis
LU
Phylloscopus
76 X
sibilatrix
Phylloscopus
77 X
C
collybita
Phylloscopus
78 X
R
trochilus
79 Regulus regulus X
U
333
Regulus
80 X
ignicapillus
D
81 Muscicapa striata X
82 Ficedula parva X X
O
Ficedula
83 X X
albicollis
C
Aegithalos
84 X
U
caudatus
85 Sitta europaea X
M
Tichodroma
86 X
muraria
EN
87 Lanius collurio X X
Nucifraga
88 X
caryocatactes
89 Corvus corax X X
T
90 Serinus serinus X
91 Carduelis chloris X
ÎN
Carduelis
92 X
carduelis
93 Carduelis spinus X
LU
Carduelis
94 X
cannabina
Coccothraustes
95 X
C
coccothraustes
96 Emberiza cia X
R
97 Lullula arborea X
98 Miliaria calandra X
U
334
Reptile
Anguis fragilis
D
99 X
colchicus
Zootoca vivipara
O
100 X X
panonica
101 Podarcis muralis X X
C
102 Lacerta agilis X X
U
103 Vipera berus X
Coronella
M
104 X X
austriaca
Elaphe
105 X X
EN
longissima
Amfibieni
Salamandra
106 X
salamandra
T
Bombina
107 X X X X
variegata
ÎN
108 Rana temporaria X X
109 Rana dalmatina X X
110 Bufo bufo X
LU
111 Triturus alpestris X
112 Triturus cristatus X X X X
Triturus vulgaris
113 X X
C
ampelensis
Peşti
R
Eudontomyzon
115 X X X
danfordi
U
335
Gobio
116 X X
uranoscopus
D
Thymallus
117 X
thymallus
O
118 Cottus gobio X X
Barbus
C
119 meridionalis X X X
U
petenyi
Misgurnus
120 X X
M
fossilis
Cobitis taenia
121 X X
EN
taenia
Nevertebrate
Austropotamobius
122 X X X
torrentium
T
Carabus
123 X X X X
variolosus
ÎN
124 Rosalia alpina X X X X
125 Morimus funereus X X X
126 Erynnis tages X
LU
127 Leptidea sinapsis X
128 Pieris rapae X
129 Pieris napi X
C
130 Argynnis paphia X
131 Argynnis aglaja X
R
132 Vanessa cardui X
133 Inachis io X
U
336
134 Aglais urticae X
Polygonia c-
D
135 X
album
136 Araschnia levana X
O
Pararge aegeria
137 X
tircis
C
Lasiommata
138 X
U
megera
Erebia ligea
M
139 X
nikostrate
Erebia euryale
140 X
EN
syrmia
Melanargia
141 X
galathea
Callimorpha
T
142 X X
quadripunctaria
Colias
ÎN
143 X X X X X
myrmidone
144 Eriogaster catax X X X X
Euphydryas
LU
145 (Hypodryas) X X X X X
maturna
Euphydryas
146 Neidentificat încă pe suprafaţa ariilor protejate administrate
C
aurinia
147 Lycaena dispar X X X X X
R
148 Isophya stysi X X X X
U
337
Odontopodisma
149 X
acuminata
D
150 Helix pomatia X
Chilostoma
O
151 X X X X
banaticum
C
U
M
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
338
Anexă nr. 16 la Planul de management
D
Critrerii de identificare a peisajelor:
O
1. încadrare Regiune Geosistem Geofacies Geotop (<1
teritorial- (> 100 (10-100 (1- 10 kmp)
C
sistemică kmp) kmp) - kmp) -
sistem UEP
U
peisagistic
2. încadrare Peisaj Peisaj Peisaj de Peisaj
M
orografică montan colinar câmpie litoral
3. încadrare Peisaj Peisaj Terenuri
EN
structurală terestru acvatic umede
4. încadrare Areal Areal Areal Areal
administrativ rural urban suburban natural
ă
T
5 Încadrare Peisaj de Peisaj de Peisaj de Peisaj de Peisaj de Peisaj Peisaj de Peisaj de
geomorfologi culme versant platou sau câmp culoar depresiona luncă sau ţărm
ÎN
că terasă deschis sau vale r riparian
(open
fields)
LU
6. încadrare Stâncărie, Pajişte Pajişti şi Padure de Pădure Pădure Pajişte Peisaj de Peisaj de Peisaj
bio- grohotiş, alpină tufişuri conifere amestec foioase secundară silvostepă stepă riparian
pedoclimatică gol alpin montane
C
R
U
339
7. încadrare Vestigii Vestigii Vestigii Valori Valori Valori Monumente Instituţii
culturalistoric preistorice antice medievale arhitectural etnografi folclorice reprezentati culturale
D
ă e moderne ce ve
şi
O
contempor
ane
C
8. încadrare Activităţi silvicultur Culturi Culturi Culturi zootehnie Activităţi Activităţi Activităţi Zone Zone
socioeconomi miniere ă pomicole cerealiere legumico agroindustri industriale comerciale rezidenţial turistice
U
că le ale e Sau de
recreere
M
9. stare de Echilibrat Modificat Dezechilib Structuri Structuri Structuri în Structuri în Structuri Structuri Structuri Structuri
funcţionare; – - ratIremedi permisive blocate expansiune diversificar în degradate modificate iremediabil
EN
dinamică biostazie rhexistazi abil - e extincţie e
e parastazie
T
ÎN
LU
C
R
U
340
341
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
342
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
343
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
344
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
345
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
346
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
347
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
348
U
R
C
LU
ÎN
T
EN
M
U
C
O
D
D
Măsuri de conservare propuse pentru obiectivele care au stat la baza desemnării ariei naturale protejate
Parcului Natural Apuseni şi a siturilor Natura 2000: ROSCI 0002 Apuseni, ROSCI 0016 Buteasa, ROSPA0081 Munţii Apuseni-
O
Vlădeasa
Locaţia Măsuri minime de Presiuni/Ameninţări
C
Nr. Cod Specia/Habitatul
crt. conservare
U
Habitate
1 3220 Vegetaţie herbacee de pe malurile Malurile râurilor montane din -Interzicerea/limitarea - Creşterea sau scăderea
M
râurilor montane munţii Bihor: Arieş, Beliş, Crişul intervenţiilor de tip debitelor râurilor;
Pietros, Albac, Someşul Cald etc desecare, drenare, - Adăparea animalelor
EN
îndiguiri, diverse domestice, vegetaţia şi solurile
construcţii din jurul lor fiind astfel puternic
microhidrocentrale, răscolite, tasate
drumuri etc. -Construcţia de
T
-Interzicerea intervenţiilor microhidrocentrale, drumuri,
în albiile minore şi majore îndiguiri, regularizări,
ale cursurilor de apă -Depozitarea deşeurilor
ÎN
- Interzicerea păşunatului
în aceste zone
- Interzicerea accesului
autovehiculelor
LU
- Monitorizarea habitatului
şi a activităţilor antropice
2 3230 Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria intrazonal pe văi, în Carpaţii -Interzicerea/limitarea - Creşterea sau scăderea
C
germanica de-a lungul râurilor Occidentali, în etajul nemoral al intervenţiilor de tip debitelor râurilor;
montane gorunului şi fagului, prezenţă desecare, drenare, - Adăparea animalelor
R
incertă indiguiri, diverse domestice, vegetaţia şi solurile
construcţii din jurul lor fiind astfel puternic
U
microhidrocentrale, răscolite, tasate
349
drumuri etc. -Construcţia de
-Interzicerea intervenţiilor microhidrocentrale, drumuri,
D
în albiile minore şi majore îndiguiri, regularizări,
ale cursurilor de apă intervenţii în albia cursurilor de
O
- Interzicerea păşunatului apă
în aceste zone -Depozitarea deşeurilor
C
autovehiculelor
U
M
3 3260 Cursuri de apă din zonele de Malurile râurilor montane Arieş, Habitat bogat în specii de - Creşterea sau scăderea
câmpie, până la cele montane, cu Beliş, Crişul Pietros, Albac, plante, joacă un rol debitelor râurilor;
vegetaţie din Ranunculion fluitantis Someşul Cald, etc esenţial în filtrarea apei, - Adăparea animalelor
EN
şi Callitricho- Batrachion atenuarea viiturilor şi domestice, vegetaţia şi solurile
serveşte ca loc de hrănire, din jurul lor fiind astfel puternic
adăpost şi reproducere răscolite,
-Construcţia de
T
pentru multe specii de
nevertebrate, peşti, microhidrocentrale, drumuri,
amfibieni şi păsări. îndiguiri, regularizări,
ÎN
-Interzicerea/limitarea -Depozitarea deşeurilor
intervenţiilor de tip
desecare, drenare,
indiguiri, diverse
LU
construcţii
microhidrocentrale,
drumuri etc.
- Interzicerea păşunatului
C
în aceste zone,
R
autovehiculelor
U
350
4 4030 Tufărişuri uscate europene Creasta Cârligaţi - Valea Rea - -Monitorizarea şi -Distrugerea, tăierea tufişurilor,
D
Parcele forestiere incluse: u.a. 87- interzicerea: tăierilor, incendierile, turism necontrolat,
95, 98-103 din UP II Aleu al OS distrugerii, incendierilor inclusiv cu vehicule motorizate
O
Sudrigiu, integral, Valea Stanciului - Refacerea habitatelor
(parţial), Piatra Arsă – Valea - Măsuri anti-eroziune
C
Feredeu - Managementul turiştilor
-Monitorizarea habitatelor
U
5 4060 Tufărişuri alpine şi boreale Creasta Cârligaţi - Valea Rea şi -Distrugerea, tăierea tufişurilor,
M
-Monitorizarea
Parcele forestiere incluse: u.a. 87- interzicerea: tăierilor, incendierile, turism necontrolat,
95, 98-103 din UP II Aleu al OS distrugerii, incendierilor inclusiv cu vehicule motorizate
EN
Sudrigiu, integral. Refacerea habitatelor
-Măsuri anti-eroziune
-Managementul turiştilor
-Monitorizarea habitatelor
T
şi activităţilor antropice
6 5130 Formaţiuni de Juniperus communis Versanţii sudici şi vestici al crestei - Limitarea păşunatului în -Distrugerea, tăierea tufişurilor,
ÎN
pe tufărişuri sau pajişti calcaroase Cârligaţi - Fântâna Rece – Bohodei aceste zone, dar şi a incendierile, turism necontrolat,
trecerii turmelor de inclusiv cu vehicule motorizate,
Nu este menţionat în Formularul animale păşunat necontrolat,
Standard al ROSCI0002 Apuseni -Controlul turismului suprapăşunat, trecerea turmelor,
LU
(ieşirile din potecă, instalarea de stâne
„scurtăturile”)
-Interzicerea tăierii
tufişurilor, distrugerii,
C
incendierii
-Monitorizarea habitatului
R
7 6110* Comunităţi rupicole calcifile sau Valea Sighiştelului, Valea Crăiasa, -Continuarea unui păşunat -Turism necontrolat, inclusiv cu
U
351
pajişti bazifite din Alysso – Sedion Valea Aleului, Valea Albacului, tradiţional dar cu evitarea vehicule motorizate, păşunat
albi Valea Arieşului suprapăşunatului, necontrolat, suprapăşunat,
D
informarea ciobanilor cu trecerea turmelor, instalarea de
privire la păşunatul prin stâne
O
rotaţie;
-Managementul turiştilor
C
U
8 6150 Pajişti boreale şi alpine pe substarat Versanţii sudici şi vestici al crestei -Continuarea unui păşunat -Turism necontrolat, inclusiv cu
M
silicios Cârligaţi - Fântâna Rece – Bohodei tradiţional dar cu evitarea vehicule motorizate,
În toate zonele în care au fost făcute suprapăşunatului -Realizarea de construcţii
tăieri pe ras sau au avut loc -Interdicţia/limitarea neautorizate,
EN
doborâturi masive de vânt, iar aplicării oricăror -Păşunat necontrolat,
materialul lemnos astfel rezultat a amendamente/ tratamente, suprapăşunat, trecerea turmelor,
fost exploatat în special a celor pe baza instalarea de stâne
Valea Sighiştelului, Valea Aleului
T
de Ca
-Cosirea acestora să se
facă după ce speciile din
ÎN
pajişti au fructificat ( iulie
– august).
LU
9 6170 Pajişti calcifile alpine şi subalpine Pietrele Albe, Cheile Ordâncuşii -Continuarea unui păşunat -Turism necontrolat, inclusiv cu
(parţial), Poiana Onceasa (parţial), tradiţional dar cu evitarea vehicule motorizate,
Poiana Şesul Gârzii, zona Bătrâna suprapăşunatului -Realizarea de construcţii
C
Călineasa, Dosu Muncelului -Interdicţia/limitarea neautorizate,
aplicării oricăror -Păşunat excesiv;
R
amendamente/tratamente - Abandonarea deşeurilor;
-Monitorizarea habitaului - Campare în afara locurilor
U
şi activităţilor antropice permise;
352
- Incendii
D
10 6190 Pajişti panonice de stâncării - Stipo- Valea Galbenei, Vârful Tătăroaia, Continuarea unui păşunat -Suprapăşunatul, turism
Festucetalia pallentis Platoul Bătrâna – Călineasa tradiţional dar cu evitarea necontrolat, inclusiv cu vehicule
O
suprapăşunatului motorizate,
-Interzicerea trecerii -Realizarea de construcţii
C
turmelor în mod repetat neautorizate,
- Controlul turismului - Abandonarea deşeurilor;
U
-Monitorizarea habitatului - Campare în afara locurilor
şi activităţilor antropice permise;
M
- Incendii
11 6230* Pajişti montane de Nardus bogate Micău, Cârligaţi, Pietrele Albe -Continuarea unui păşunat Suprapăşunatul, incendierile
EN
în specii pe substraturi silicioase tradiţional dar cu evitarea -Târlirea pe suprafeţele de
suprapăşunatului pajişte;
-Controlul târlirii, aceasta -Eroziunea solului este sporită
putând duce la înlocuirea în acest habitat
T
cu alte comunităţi de –Incendierile, turism
plante necontrolat inclusiv cu vehicule
-Interdicţia/limitarea motorizate
ÎN
aplicării oricăror
amendamente/tratamente,
în special a celor pe baza
LU
de Ca care duc la
eliminarea speciei Nardus
stricta, -Managementul
turiştilor
C
12 6430 Comunităţi de lizieră cu ierburi Valea Sebişelului, Valea Galbenei, -Interzicerea/limitarea -Construirea de drumuri
R
înalte higrofile de la nivelul Platoul Carstic Padiş intervenţiilor de tip forestiere ;
câmpiilor, până la cel montan şi desecare, drenare -Desecări, drenări şi captări de
U
alpin -Limitarea păşunatului în pâraie ,
353
aceste zone -Păşunat necontrolat
D
13 6510 Pajişti/Fâneţe de altitudine joasă - Valea Crişului Pietros şi Poiana -Evitarea suprapăşunatului, -Suprapăşunat, cosit timpuriu,
Alopecurus pratensis Sanguisorba Aleului acesta putând duce la incendieri, turism necontrolat,
O
officinalis transformarea lor în inclusiv cu vehicule motorizate
nardete
C
- Cosirea acestora să se
facă cat mai târziu, după ce
U
speciile din fânaţe au
fructificat, ideal ar fi ca
M
aceasta să se facă în iulie-
august
EN
14 6520 Fâneţe montane Platoul Ocoale, zona Scărişoara – -Continuarea unui păşunat -Suprapăşunat, cosit timpuriu,
Albac – Horea, zona Beliş – Apa tradiţional dar cu evitarea incendieri, turism necontrolat,
Caldă, bazinul superior al Crişului suprapăşunatului, cosirea inclusiv cu vehicule motorizate
T
Pietros, zona Măgura Ferice – Aleu, în perioade optime, după
zona Arieşeni – Cobleş, Casa de ce speciile de floră au
Piatră fructificat,
ÎN
-Interdicţia/limitarea
aplicării oricăror
amendamente/ tratamente;
-Managementul turiştilor;
LU
-Monitorizarea habitatului.
15 7110* Turbării active Molhaşurile de la Izbuce -Parcele -Management conservativ Turism necontrolat, exploatarea
forestiere incluse: 14A%, 14C%, al habitatelor, turbei, exploatarea masei
C
15A-E, 15N, 16A%, 25A-D, 27B-E, interzicerea/limitarea lemnoase, drenări, captarea apei
29A, 29B%, 30A, 31A% din UP IV exploatării masei din bazinele adiacente,
R
Ponor al OS Beliş, şi 29J% din lemnoase, inclusiv din construcţii de infrastructură,
pădurea care aparţine primăriei zone adiacente, a cabane, case de vacanţă,
U
comunei Lazuri de Beiuş. Mlaştina intervenţiilor cu utilaje deversări de ape menajere,
354
lui Neag, Turbăria Călineasa, grele, construcţiilor, depozitări ilegale de deşeuri
Onceasa-Piatra Tâlharului, Tinovul extragerii turbei etc.
D
de la Ic - Menţinerea nivelului
hidric corespunzător
O
Interzicerea accesului cu
autovehicule motorizate
C
-Monitorizarea turiştilor
U
16 7140 Mlaştini turboase de tranziţie şi Molhaşurile de la Izbuce, -Management conservativ Turism necontrolat, exploatarea
turbării mişcătoare extremitatea sud-vestică a mlaştinii al habitatelor turbei, exploatarea masei
M
Izbuc I, mlaştină care se află pe interzicerea/limitarea lemnoase, drenări, captarea apei
malul stâng al pârâului Izbuc, sub exploatării masei din bazinele adiacente,
formă de bandă la perifeia lemnoase, inclusiv din construcţii de infrastructură,
EN
Molhaşului Mare, lângă valea zone adiacente, a cabane, case de vacanţă,
Izbucului, Mlaştina lui Neag intervenţiilor cu utilaje deversări de ape menajere,
grele, construcţiilor, depozitări ilegale de deşeuri
T
extragerii turbei etc.
- Menţinerea nivelului
ÎN
LU
17 7120 Turbării degradate capabile de Interfluviul Someşul Cald – Valea -Management conservativ Turism necontrolat, exploatarea
regenerare naturală Rea al habitatelor turbei, exploatarea masei
Parcele forestiere incluse: u.a. 87- interzicerea/limitarea lemnoase, drenări, captarea apei
C
95, 98-103 din UP II Aleu al OS exploatării masei din bazinele adiacente,
Sudrigiu, integral. lemnoase, inclusiv din construcţii de infrastructură,
R
zone adiacente, a cabane, case de vacanţă,
intervenţiilor cu utilaje deversări de ape menajere,
U
355
D
O
C
18 7150 Comunităţi depresionare de Molhaşurile de la Izbuce Management conservativ Turism necontrolat, exploatarea
U
Rhynchosporion pe substraturi Parcele forestiere incluse: 14A%, al habitatelor turbei, exploatarea masei
turboase 14C%, 15A-E, 15N, 16A%, 25A-D, interzicerea/limitarea lemnoase, drenări, captarea apei
M
27B-E, 29A, 29B%, 30A, 31A% din exploatării masei din bazinele adiacente,
UP IV Ponor al OS Beliş, şi 29J% lemnoase, inclusiv din construcţii de infrastructură,
din pădurea care aparţine primăriei zone adiacente, a cabane, case de vacanţă,
EN
comunei Lazuri de Beiuş. intervenţiilor cu utilaje deversări de ape menajere,
T
ÎN
Izvoare petrifiante cu formare de Cursul de apă de la peştera Poarta Management conservativ
LU
19 7220* Turism necontrolat, exploatarea
travertin - Cratoneurion lui Ionele al habitatului masei lemnoase, drenări,
- Menţinerea nivelului captarea apei din bazinele
hidric corespunzător adiacente, construcţii de
C
Interzicerea accesului cu infrastructură, cabane, case de
autovehicule motorizate vacanţă, deversări de ape
R
-Monitorizarea turiştilor menajere, depozitări ilegale de
-Monitorizarea habitatului deşeuri
U
20 8110 Grohotişuri silicioase din etajul Creasta Bohodei-Cârligaţi-Vârful -În general, din cauza Ameninţări pot exista din partea
356
montan până în cel alpin - Micău verticalităţii acest habitat turismului necontrolat (ieşirile
Androsacetalia alpinae şi se autoconservă. din potecă, „scurtăturile”) sau
D
Galeopsietalia ladani -Managementul turismului, din partea animalelor (oilor)
controlul trecerii turmelor, care pot distruge această
O
evitarea păşunatului, asociaţie prin treceri repetate
managementul oricăror
C
activităţi care pot conduce
la destabilizarea zonelor,
U
versanţilor cu grohotişuri
M
21 8120 Grohotişuri calcaroase şi de şisturi Valea Sighiştelului, Cetăţile -În general, din cauza - Ameninţări pot exista din
calcaroase din etajul montan până în Ponorului, verticalităţii acest habitat partea alpinismului necontrolat
cel alpin - Thlaspietea rotundifolii se autoconservă sau dacă panta nu este foarte
EN
-Managementul turismului, mare din partea animalelor
controlul trecerii turmelor, (oilor) care pot distruge această
T
ÎN
22 8160* Grohotişuri medio-europene Prezenţă posibilă fără o identificare În general, din cauza Ameninţări pot exista din
calcaroase ale etajelor colinar şi certă în prezent verticalităţii acest habitat
LU
partea alpinismului necontrolat
montan se autoconservă sau dacă panta nu este foarte
C
R
U
357
23 8210 Versanţi stâncoşi cu vegetaţie Cheile Ordâncuşii, Valea -În general, din cauza - Ameninţări pot exista din
D
chasmofitică pe roci calcaroase Sighiştelului, Cetăţile Ponorului, verticalităţii acest habitat partea alpinismului necontrolat
se autoconservă sau dacă panta nu este foarte
O
C
evitarea păşunatului, - asociaţie prin treceri repetate
Managementul oricăror
U
M
EN
24 8220 Versanţi stâncoşi cu vegetaţie Valea Sebişelului -În general din cauza - Ameninţări pot exista din
chasmofitică pe roci silicioase verticalităţii acest habitat partea alpinismului necontrolat
se autoconservă sau dacă panta nu este foarte
T
ÎN
la destabilizarea rocilor
LU
25 8310 Peşteri în care accesul publicului Cca 30 peşteri categoria A şi B -Managementul Turism speologic necontrolat,
este interzis (clasificate în conformitate cu Legea conservativ al habitatului, distrugerea, degradarea,
345/2006) accesul controlat al speleotemelor, deranjarea
publicului, monitorizarea coloniilor de chiroptere, captări
C
turismului şi cercetării de apă necontrolate prin
speologice, închiderea schimbarea nivelului hidric al
R
peşterilor, acolo unde este habitatului, depozitarea
cazul etc. deşeurilor, deversarea apelor
U
-Managementul deşeurilor, menajere
358
controlul construcţiilor
adiacente habitatului
D
Interzicerea:
- deteriorării, distrugerii,
O
dislocării speleotemelor;
- atingerii/murdăririi
C
speleotemelor;
- iluminării cu torţe;
U
- poluării fonice;
- lăsării deşeurilor de orice
M
tip în pesteră
- atingerii/deranjării
liliecilor;
EN
- utilizării bombelor de
magneziu la fotografiere;
- pătrunderii în zone
puternic concreţionate cu
T
echipament murdar şi cu
încălţăminte ce lasă urme
ÎN
pe calcit;
- introducerii de materiale
şi substanţe care nu fac
obiectul cercetării şi/sau
LU
acţiunii specifice;
- prelevării de probe fără
existenţa unui aviz
explicit, scris, prealabil;
C
- abandonării capcanelor
biospeologice;
R
- efectuării de săpături sau
derocări fără avizul
U
prealabil explicit al
359
administratorului;
- degradării/distrugerii
D
aparatelor care fac obiectul
unor cercetari şi
O
monitorizari.
C
26 9110 Păduri de fag de tip Luzulo – Valea Galbenei, bazinul Crişului -Promovarea -Expolatarea necorespunzătoare
Fagetum Băiţei, Valea Crăiasa (parţial) managementului a masei lemnoase;- incendii
U
conservativ (regenerări antropice (voite sau nu ) şi
naturale) naturale;
M
-Limitarea tratamentelor - Păşunatul şi / sau trecerea
chimice repetată a animalelor domestice
-Evitarea intervenţiilor în prin aceste habitate;
EN
pădurile situate în zona de - Camparea turiştilor şi a
protecţie integrală, culegătorilor de fructe de
păstrarea unei cantităţi pădure şi ciuperci;;- atacuri
masive de dăunători;
T
minime de lemn mort,
-Monitorizarea atacului - Depozitarea deşeurilor de
dăunătorilor; către cei care campează pe
ÎN
- Interzicerea păşunatului; perioade mai mari
- Interzicerea completărilor
cu specii alohtone în
ochiurile neregenerate;
LU
- Interzicerea campării
turiştilor şi culegătorilor de
fructe de pădure şi
ciuperci.
C
R
27 9130 Păduri de fag de tip Asperulo – 1. Valea Galbenei, bazinul -Promovarea -Expolatarea necorespunzătoare
U
Fagetum Crişului Băiţei, Valea Crăiasa managementului a masei lemnoase;- incendii
360
(parţial) conservativ (regenerări antropice (voite sau nu ) şi
naturale) naturale;
D
- Limitarea tratamentelor - Păşunatul şi / sau trecerea
O
C
protectie integrală - culegătorilor de fructe de
U
minime de lemn mort, - masive de dăunători;
Monitorizarea atacului - Depozitarea deşeurilor de
M
EN
T
ciuperci.
ÎN
28 9150 Păduri medio-europene de fag din Valea Galbenei, bazinul Crişului -Promovarea -Expolatarea necorespunzătoare
Cephalanthero – Fagion Băiţei, Valea Crăiasa (parţial) managementului a masei lemnoase;- incendii
LU
naturale) naturale;
C
R
U
361
D
O
C
U
ciuperci.
M
29 9170 Păduri de stejar cu carpen de tip Valea Aleu, zona Sighiştel la -Promovarea -Expolatarea necorespunzătoare
Galio-Carpinetum altitudini de 200-700 m. managementului a masei lemnoase;- incendii
EN
naturale) naturale;
repetată a animalelor domestice
T
chimice
ÎN
LU
C
R
U
362
ciuperci.
D
30 9410 Păduri acidofile de Picea abies din Valea Stanciului (parţial) până sub -Promovarea -Expolatarea necorespunzătoare
regiunea montană - Vaccinio – Dealul Păltinişului Valea Luncşoara, managementului a masei lemnoase;- incendii
O
Piceetea bazinul superior al Văii Galbenei, conservativ (regenerări antropice (voite sau nu ) şi
zona Casa de Piatră, Bazinul naturale) naturale;
C
Someşului Cald - Limitarea tratamentelor - Păşunatul şi / sau trecerea
U
M
EN
T
ÎN
ciuperci.
LU
31 91D0* Turbării cu vegetaţie forestieră Molhaşurile de la Izbuce - Parcele Management conservativ -Expolatarea necorespunzătoare
forestiere incluse: 14A%, 14C%, al habitatelor, a masei lemnoase;- incendii
C
15A-E, 15N, 16A%, 25A-D, 27B-E, interzicerea /limitarea antropice (voite sau nu ) şi
29A, 29B%, 30A, 31A% din UP IV exploatărilor forestiere, naturale;
R
Ponor al OS Beliş, şi 29J% din inclusiv in zona adiacentă, - Păşunatul şi / sau trecerea
pădurea care aparţine primăriei a intervenţiilor cu utilaje repetată a animalelor domestice
U
comunei Lazuri de Beiuş. grele prin aceste habitate;
363
Turbăria Călineasa (parţial) - Menţinerea nivelului - Camparea turiştilor şi a
hidric corespunzător culegătorilor de fructe de
D
-Monitorizarea habitatului pădure şi ciuperci;;- atacuri
masive de dăunători;
O
- Depozitarea deşeurilor de
către cei care campează pe
C
perioade mai mari
- Extragerea turbei
U
32 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa Valea Crişulului Pietros, Valea -Limitarea construirii de - Afectarea nivelului hidric prin
M
şi Fraxinus excelsior - Alno – Someşului Cald, Valea Crăiasa drumuri forestiere, căi de îndiguiri, desecări, construcţii
Padion, Alnion incanae, Salicion acces şi a exploatării în de microhidrocentrale,
albae aceste zone exploatarea masei lemnoase
EN
-Promovarea necorespunzătoare, atât în ceea
managementului ce priveşte tratamentele
conservativ (regenerări aplicate, tehnica de aplicare cât
şi retragerea selectivă a
T
naturale)
-Limitarea tratamentelor exemplarelor urmărindu-se
chimice specii valoroase din punct de
ÎN
-Interzicerea păşunatului, a vedere economic;
trecerii cu animale - împădurirea cu alte specii
-Monitorizarea speciilor de decât cele edificatoare pentru
dăunători habitat;
LU
-Monitorizarea habitatului - tăieri în delict;- incendii
antropice ( voite sau nu ) şi
naturale;
- păşunatul şi / sau trecerea
C
repetată a animalelor domestice
prin aceste habitate;
R
- depozitarea gunoaielor
U
364
33 91V0 Păduri dacice de fag - Symphyto – Valea Galbenei, Valea Rea - Parcele -Promovarea -Expolatarea necorespunzătoare
Fagion forestiere incluse: u.a. 87-95, 98- managementului a masei lemnoase;- incendii
D
103 din UP II Aleu al OS Sudrigiu, conservativ (regenerări antropice (voite sau nu ) şi
integral. naturale) naturale;
O
C
U
M
EN
T
ÎN
ciuperci.
Plante
LU
34 1902 Cypripedium calceolus Platoul Ocoale, zona Scărişoara – -Management conservativ -Turism, păşunat necontrolat,
Papucul doamnei Albac – Horea, zona Beliş – Apa al habitatelor recoltarea unui număr mare de
Caldă, bazinul superior al Crişului -Reglementarea exemplare, tăierile rase în
C
Pietros, zona Măgura Ferice – Aleu, păşunatului. -Controlul perimetrele forestiere unde
zona Arieşeni – Cobleş, Casa de turiştilor. creşte planta, renunţarea la
R
Piatră, baz. Sup. al Văii Stanciului, -Evitarea colectării masive întreţinerea fâneţelor şi
habitat 6520 a plantei păşunilor pot conduce la
U
- Evitarea tăierilor rase în schimbarea compoziţiei
365
cazul exploatărilor, în floristice, degradarea habitatelor
perimetrele forestiere unde prin diverse intervenţii
D
creşte planta antropice, incendieri
35 1903 Liparis loeselii Molhaşurile de la Izbuce, Mlaştina -Management conservativ -Turism, păşunat necontrolat,
O
Mosişoare lui Neag, Turbăria Călineasa, al habitatelor recoltarea unui număr mare de
Onceasa-Piatra Tâlharului, Tinovul -Reglementarea exemplare, schimbarea
C
de la Ic - turbării păşunatului. -Controlul regimului hidric, condiţiilor
turiştilor. caracteristice abiotice pot
U
Evitarea lucrărilor de conduce la schimbarea
drenaj şi menţinerea compoziţiei floristice
M
nivelului hidric al degardarea habitatelor prin
habitatului diverse intervenţii antropice,
incendieri
EN
36 2186 Syringa josikaea Pe soluri umede din luncile văilor -Management conservativ -Suprapăşunat, lucrări
Liliacul transilvănean reci din Apusenii nordici (M-ţii al habitatelor hidrotehnice, exploatări
Bihor, Vlădeasa), comunităţi cu -Controlul turiştilor. forestiere, drumuri, balastiere,
T
arinul albValea Galbenei, Valea degradarea habitatelor prin
Crişului Pietros, în luncile râurilor diverse intervenţii antropice
ÎN
37 4070 Campanula serrata Creasta Cârligaţi - Valea Rea -Management conservativ -Turism, păşunat necontrolat,
Clopoţel Parcele forestiere incluse: u.a. 87- al habitatelor incendieri, recoltarea unui
95, 98-103 din UP II Aleu al OS -Reglementarea cositului şi număr mare de
Sudrigiu, integral. păşunatului. exemplare,degradarea
LU
Platoul Ocoale, zona Scărişoara – -Interzicerea incendierilor habitatelor prin diverse
Albac – Horea, zona Beliş – Apa -.Interzicerea/limitarea intervenţii antropice,
Caldă, bazinul superior al Crişului folosirii diferitelor renunţarea la întreţinerea
Pietros, zona Măgura Ferice – Aleu, amendamente sau fâneţelor şi păşunilor pot
C
zona Arieşeni – Cobleş, Casa de îngrăşăminte. conduce la schimbarea
Piatră – habitat 4060 - Interzicerea schimbărilor compoziţiei floristice.
R
în modul de utilizare a
ternurilor.
U
-Controlul turiştilor.
366
-Evitarea colectării masive
a plantei.
D
38 4116 Tozzia carpathica Locaţiile orientative ale habitatelor -Management conservativ -Turism, păşunat necontrolat,
O
Iarba gâtului respective. Etajele subalpin şi alpin, al habitatelor incendieri, recoltarea unui
locuri umede, habitate 6150, 6170, -Reglementarea cositului şi număr mare de
C
4060, 3220 păşunatului. exemplare,degradarea
-Interzicerea incendierilor habitatelor prin diverse
U
- intervenţii antropice,
- Interzicerea schimbărilor renunţarea la întreţinerea
M
în modul de utilizare a fâneţelor , pajiştilor,
ternurilor. subpăşunatul sau
-Controlul turiştilor. suprapăşunatul pot conduce la
EN
schimbarea compoziţiei
floristice,
39 4097 Iris aphylla ssp. hungarica Pajişti uscate, pe substrat calcaros, Management conservativ -Turism, păşunat necontrolat,
T
Stânjenel de stepă nedegradate, locaţiile habitatului al habitatelor recoltarea unui număr mare de
6190 (vl. Galbenei, vf. Tătăroaia, -Reglementarea cositului şi exemplare,degradarea
Platoul bătrâna- Călineasa) păşunatului. habitatelor prin diverse
ÎN
-Interzicerea incendierilor intervenţii antropice,
- renunţarea la întreţinerea
- Interzicerea schimbărilor fâneţelor , pajiştilor,
în modul de utilizare a suprapăşunatul pot conduce la
LU
ternurilor. schimbarea compoziţiei
-Controlul turiştilor. floristice, incendieri
40 Buxbaumia viridis Soluri degradate, pe diferite - Management conservativ - Păşunatul necontrolat în zone
C
Muşchi de pământ substraturi (trunchiuri de arbori în al habitatelor forestiere, cu forestiere, consumul plantei de
curs de degradare, lemn mort, de menţinerea unei cantităţi către animalele sălbatice (fiind
R
dimensiuni medii şi mari, roci, sol), suficiente de lemn mort, de o planta rară cu un număr
în asociere cu alte specii de muşchi, dimensiuni mari, în zone relativ redus pe plot)
U
habitate cu umiditate crescută şi în cu umiditate mai ridicată - Distrugerea, degradarea
367
apropierea cursurilor de apă -Controlul şi habitatului forestier, mai ales
monitoriozarea activităţilor prin îndepărtarea lemnului mort
D
antropice cu dimensiuni mari
- Monitorizarea speciei şi
O
habitatelor preferate.
Nevertebrate
C
41 1093 Austropotamobius torrentium Ape reci, repezi, foarte curate, râuri, -Conservarea habitatului -Poluare, depozitarea deşeurilor,
pâraie, lacuri alpine, apa freatică din specii alohtone cu potenţial
U
Rac de Ponoare tipic. Interzicerea
peşteri regularizărilor de torenţi invaziv şi concurenţial,
M
Valea Rea sau antropizarea regiunii antropizarea habitatelor
de distribuţie, poluarea adiacente,
apelor din zona de
EN
distribuţie.
Stoparea extinderii
arealului speciilor nord-
americane introduse în
T
Europa
42 1078 Callimorpha quadripunctaria Terase montane însorite, pe substrat -Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
ÎN
Fluture vărgat calcaros, văi umede, ravene al habitatelor tratamente chimice
stâncoase, cu plante înflorite toată Managementul turiştilor Degradarea habitatelor
vara, la altitudini între 700-1000m. constituite din liziera pădurilor
de foioase, poieni etc.
LU
Turismul necontrolat perturbă
habitatul speciei
Liziere, biotopuri umede, lângă
C
43 4057 Chilostoma banaticum -Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
Melc bănăţean carenat pâraie, pe sol, sub pietre, buşteni. al habitatelor tratamente chimice, drenări,
intervenţii în liziere
R
44 4014 Carabus variolosus Zone umede, marginea apelor -Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
U
Carab curgătoare din păduri de foioase al habitatelor, interzicerea tratamente chimice, drenări,
368
utilizării substanţelor
chimice cu efect insecticid
D
45 4030 Colias myrmidone Fâneţe, păşuni, tufărişuri Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
Albiliţa portocalie al habitatelor, interzicerea tratamente chimice, incendieri
O
C
46 1065 Euphydryas aurinia Pajişti umede şi turbării până la -Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
U
Fluture auriu altitudini de 1500m. al habitatelor, interzicerea tratamente chimice, schimbarea
desecărilor, orice alte nivelului hidric
activităţi care afectează
M
regimul hidric al
habitatelor, interzicerea
EN
47 1074 Eriogaster catax Păduri de foioase, tufărişuri, parcuri -Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
Molia catax al habitatelor, interzicerea tratamente chimice
T
ÎN
48 4050 Isophya stysi Pajişti, poieni, liziere, pe ierburi -Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
Cosaş înalte, tufărişuri mici de coacăz de al habitatelor, interzicerea tratamente chimice, cosire
munte utilizării substanţelor timpurie
LU
49 1087 Rosalia alpina Habitate forestiere preferate (fag şi -Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
Croitor alpin amestec cu conifere), cu arbori al habitatelor forestiere, tratamente chimice, exploatări
bătrâni interzicerea utilizării forestiere, schimbările climatice
C
substanţelor chimice cu
efect insecticid, menţinerea
R
lemnului mort în pădure
50 1052 Euphydryas maturna Habitate preferate: păduri de foioase Management conservativ Antropizarea habitatelor,
U
369
Fluture maturna mixte, aluviale, foarte umede, pajişti al habitatelor, interzicerea tratamente chimice, menţinerea
mezofile, umede şi comunități de utilizării substanţelor speciilor caracteristice
D
plante aromatice, perdele forestiere chimice cu efect insecticid, habitatului preferat
garduri vii, pălcuri de arbori conservarea speciilor de
O
plante preferate – frasin,
plop, plante aromatice
C
51 1060 Lycaena dispar Zone inundabile, fâneţe mlăştinoase, -Management conservativ -Antropizarea habitatelor,
zone umede al habitatelor, menţinerea tratamente chimice, drenarea,
U
nivelului hidric, schimbarea nivelului hidric al
interzicerea lucrărilor habitatelor preferate, lucrări
M
hidrotehnice hidrotehnice etc.
52 4012 Carabus hampei Habitate preferate: liziera pădurilor -Promovarea - Antropizarea habitatelor,
EN
Carab de stejar, fag şi conifere, la altitudini managementului tratamente chimice, menţinerea
de până la 900 m, în care sunt conservativ (regenerări speciilor caracteristice
prezenţi arbori cu vîrste înaintateşi naturale) habitatului preferat
în care intervenţiile antropice sunt - Limitarea/interzicerea - Regresul populaţiilor de
T
minime, în litieră, pe substrat cu un tratamentelor chimice, producători secundari, respectiv,
nivel mediu de umiditate. după caz speciile de insecte caracteristice
- Menţinrerea arborilor cu litieri pădurilor de fag şi stejar,
ÎN
vîrste înaintate care constituie hrana de bază a
- Controlul şi interzicerea larvelor speciei.
incendierilor
- Monitorizarea speciei şi
LU
habitatelor preferate.
Pești
Sectoare de râu/pârâu, Gârda seacă, -Management conservativ
C
53 4123 Eudontomyzon danfordi -Poluarea, antropizarea
Chişcar Arieş al habitatelor sectoareleor de apă unde este
monitorizarea intervenţiei prezentă specia. Pescuitul
R
antropice, interzicerea sportiv necontrolat afectează
poluării. Asigurarea negativ populaţiile
U
370
calitaţii apei, menţinerea
caracterului natural al
D
zonelor umede,
reconstrucţia ecologică şi
O
combaterea braconajului.
Monitorizarea şi educarea
C
turiştilor
54 1163 Cottus gobio Sectoare de râu/pârâu – Someşul -Management conservativ -Poluarea, antropizarea
U
Zglăvoc Cald al habitatelor, sectoareleor de apă unde este
monitorizarea intervenţiei prezentă specia Pescuitul
M
EN
zonelor umede,
T
turiştilor
ÎN
55 1138 Barbus meridionalis Sectoare de râu/pârâu -Management conservativ -Poluarea, antropizarea
Moioagă al habitatelor, sectoareleor de apă unde este
sportiv necontrolat afectează
LU
antropice, interzicerea
C
zonelor umede,
R
combaterea braconajului. -
U
turiştilor
371
56 1122 Gobio uranoscopus Sectoare de râu/pârâu -Management conservativ P-oluarea, antropizarea
Petroc al habitatelor, sectoareleor de apă unde este
D
O
C
zonelor umede,
U
M
turiştilor
57 1145 Misgurnus fossilis Sectoare de râu/pârâu -Management conservativ -Poluarea, antropizarea
EN
Ţipar al habitatelor, sectoareleor de apă unde este
T
ÎN
zonelor umede,
LU
turiştilor
58 1149 Cobitis taenia taenia Sectoare de râu/pârâu -Management conservativ -Poluarea, antropizarea
Zvârlugă al habitatelor, sectoareleor de apă unde este
C
R
U
372
zonelor umede,
D
O
turiştilor
Amfibieni
C
59 1166 Triturus cristatus Zone adiacente Lacului Fântânele, -Management conservativ -Poluarea, desecări, incendii,
Triton cu creastă zona Padiş
U
al habitatelor, fragmentarea habitatului
monitorizarea intervenţiei
M
poluării
60 1193 Bombina variegata Sectoare de râu/pârâu, bălţi, zone -Management conservativ Poluarea, desecări, incendii,
EN
Buhai de baltă cu burta galbenă umede al habitatelor, fragmentarea habitatului
poluării, drenărilor,
T
evitarea fragmentării
habitatului
ÎN
61 4008 Triturus vulgaris ampelensis Sectoare de râu/pârâu, bălţi -Management conservativ -Poluarea, desecări, incendii,
Triton comun transilvănean al habitatelor, fragmentarea habitatului
LU
poluării, drenărilor,
evitarea fragmentării
habitatului, interzicerea
introducerii în habitat de
C
specii alohtone de peşti
R
Păsări
62 A220 Strix uralensis Distribuţie ubicuitară în habitatul -Menţinerea unor arbori -Degradearea şi distrugerea
U
373
Huhurezul mare preferat bătrâni, cu habitatelor, absenţa locurilor
scorburi, în habitatele propice pentru cuibărit,
D
ocupate de specie, exploatarea în arboretul unde
reducerea deranjului, cuibăreşte specia are un impact
O
instalarea de cuiburi negativ asupra reuşitei
artificiale, management ciubăritului., deranjul,
C
conservativ al habitatelor. braconajul, coliziunile cu
cablurile electrice şi
U
autovehiculele.Turismul
necontrolat perturbă specia în
M
perioada de cuibărire
63 A223 Aegolius funereus Zone împădurite de conifere şi -Management conservativ -Degradarea şi tăierea pădurilor,
Minuiţă amestec cu foioase al habitatelor, prin exploatarea în arboretul unde
EN
diminuarea intervenţiilor cuibăreşte specia are un impact
de tăiere şi degradare a negativ asupra reuşitei
pădurilor, implementarea ciubăritului. Turismul
măsurilor de bune practici necontrolat perturbă specia în
T
în managementul perioda de cuibărire
pădurilor, instalarea de
ÎN
cuiburi artificiale
Identificarea şi
conservarea arboretelor
unde se găsesc cuiburi.
LU
Menţinerea unei cantităţi
minime de lemn mort în
pădure Monitorizarea şi
educarea turiştilor şi a
C
populaţiei locale
R
64 A091 Aquila chrysaetos Zone montane, coaste, terenuri -Interzicerea vânătorii şi a -Exploatarea în arboretul unde
Acvilă de munte împădurite - Doda Pilii, Piatra activităţilor forestiere în cuibăreşte specia are un impact
U
Calului, Boga, Uvala Balileasa, V. habitatul speciei, negativ asupra reuşitei
374
Sebişel management forestier ciubăritului.
conservativ în zonele de -Desţelenirea pajiştilor/fâneţelor
D
cuibărit naturale duce la reducerea
Izolarea liniilor de medie habitatelor de hrănire
O
tensiune în jurul stâlpilor -Electrocutarea pe linii electrice
“ucigaşi”. Monitorizarea şi de medie tensiune
C
educarea turiştilor -Vânătoarea necontrolată şi
braconajul duc la reducerea
U
efectivelor.
-Turismul necontrolat perturbă
M
specia în perioda de cuibărire
65 A104 Bonasa bonasia Păduri de conifere, de amestec cu -Management conservativ -Vânătoarea necontrolată şi
Ieruncă fag, umede, dese - Molhasurile de la al habitatului, braconajul duc la reducerea
EN
Izbuce, Valea Crişulului Pietros, monitorizarea speciei, efectivelor.
Valea Someşului Cald, Valea zonelor de cuibărit -Turismul necontrolat perturbă
Crăiasa braconajului, stoparea specia în perioda de cuibărire
vânătorii în zonele de
T
cuibărit şi hrănire,
limitarea activităţilor
ÎN
antropice în habitatul
speciei
66 A215 Bubo bubo Zone împădurite (conifere )cu -Management conservativ -Exploatarea în arboretul unde
Buhă stâncării, Padiş, Scoruşet, Pr. Ponor, al habitatului, menţinerea cuibăreşte specia are un impact
LU
Obârşia Someşului unei cantităţi minime de negativ asupra reuşitei
lemn mort, stoparea ciubăritului.Electrocutarea pe
degradării şi distrugerii linii electrice de medie tensiune.
C
acestuia, a braconajului şi -Vânătoarea necontrolată şi
deranjului produs de braconajul duc la reducerea
R
activităţile antropice, efectivelor.
interzicerea utilizării -Turismul necontrolat perturbă
U
pesticidelor, a construirii specia în perioda de cuibărire
375
de drumuri şi reţele
electrice aeriene în
D
habitatele acestei specii.
67 A224 Caprimulgus europaeus Zone deschise, aride din rarişti ale -Management conservativ -Degradarea habitatelor,
O
Caprimulg pădurilor de conifere sau amestec, al habitatului, utilizarea pesticidelor.Păşunatul
păşuni monitorizarea speciei, necontrolat perturbă specia în
C
zonelor de cuibărit, perioada de cuibărire
interzicere utilizării -Turismul necontrolat perturbă
U
pesticidelor, instituirea de specia în perioda de cuibărire
bune practici în
M
managementul pădurilor şi
păşunilor
EN
68 A080 Circaetus gallicus Mozaic de habitate cu zone -Management conservativ -Exploatarea în arboretul unde
Şerpar împădurite pentru cuibărit şi al habitatului, cuibăreşte specia are un impact
deschise pentru hrănire monitorizarea speciei, negativ asupra reuşitei
zonelor de cuibărit ciubăritului. -Antropizarea
T
braconajului, stoparea habitatelor, desecări
vânătorii în zonele de -Electrocutarea pe linii electrice
cuibărit şi hrănire, de medie tensiune
ÎN
limitarea activităţilor -Vânătoarea necontrolată şi
antropice în habitatul braconajul duc la reducerea
speciei efectivelor.
LU
-Turismul necontrolat este un
factor de stres pentru specie.
69 A122 Crex crex Platoul Ocoale, zona Scărişoara – -Management conservativ -Cosirea timpurie a fâneţelor
Cristel de câmp Albac – Horea, zona Beliş – Apa al habitatului, împiedicarea duce la distrugerea pontei. -
C
Caldă, bazinul superior al Crişului distrugerii şi degradării Folosirea pesticidelor duce la
Pietros, zona Măgura Ferice – Aleu, habitatelor reprezentate de degradarea sursei trofice
R
zona Arieşeni – Cobleş, Casa de păşunile umede, distrugerii -Turismul necontrolat perturbă
Piatră pontelor şi cuiburilor în specia în perioda de cuibărire
U
timpul cositului, cosirea
376
fânaţelor după data de 1
iulie, numai cu utilaje
D
echipate cu lanţ pentru
speriatul faunei. În funcţie
O
de configuraţia terenului
cositul se va realiza de la
C
interiorul spre exteriorul
parcelei. -Controlul
U
substanţelor chimice
aplicate pe teritoriul
M
sitului,instituirea de măsuri
agro-mediu Monitorizarea
şi educarea turiştilor
EN
70 A239 Dendrocopos leucotos Păduri de foioase cu mult lemn mort -Management conservativ -Tăierea arborilor bătrâni duce
Ciocănitoare cu spate alb pe picior şi lemn aflat în diferite al habitatului, menţinerea la restrângerea şi degradarea
faze de decompunere arborilor maturi, a habitatelor de cuibărit şi
lemnului mort în păduri, a hrănire.
T
arborilor scorburoşi, -Exploatarea în arboretul unde
instituirea unor bune cuibăreşte specia are un impact
ÎN
practici pentru negativ asupra reuşitei
biodiversitate în habitatele cuibăritului.
forestiere. Monitorizarea şi -Turismul necontrolat perturbă
educarea turiştilor specia în perioda de cuibărire
LU
71 A238 Dendrocopos medius Păduri de foiose, preponderent de -Management conservativ -Tăierea arborilor bătrâni duce
Ciocănitoare de stejar stejar şi carpen, mixte, cu arbori al habitatului, menţinerea la restrângerea şi degradarea
maturi, preferabil de peste 100 ani. arborilor maturi, a habitatelor de cuibărit şi
C
R
U
377
forestiere. -Monitorizarea -Turismul necontrolat perturbă
şi educarea turiştilor specia în perioda de cuibărire
D
72 A236 Dryocopus martius Păduri de foioase, de amestec şi -Management conservativ -Tăierea arborilor bătrâni duce
Ciocănitoare neagră conifere, cu arbori maturi al habitatului, menţinerea la restrângerea şi degradarea
O
arborilor maturi, a habitatelor de cuibărit şi
C
U
M
forestiere. -Monitorizarea -Turismul necontrolat perturbă
şi educarea turiştilor specia în perioda de cuibărire
EN
73 A103 Falco peregrinus Zone deschise, stâncoase, cu păşuni, -Management conservativ -Turismul necontrolat, utilizarea
Şoim călător pâlcuri de pădure al habitatului, substanţelor chimice,
monitorizarea speciei, braconajul, capturarea ilegală a
zonelor de cuibărit exemplarelor, recoltarea ouălor
T
braconajului, stoparea sau puilor pentru activităţi de
poluărilor cu pesticide şoimărit
ÎN
74 A321 Ficedula albicollis Păduri de foioase, parcuri, grădini -Management conservativ -Degradarea habitatelor,
Muscar gulerat al habitatului, menţinerea managementul comercial al
arborilor maturi, a pădurilor. Utilizarea
lemnului mort în păduri, a pesticidelor, exploatările
LU
arborilor scorburoşi, forestiere, prin extragerea
instituirea unor bune arborilor bătrâni, scorburoşi
practici pentru (locuri preferate pentru cuibărit)
biodiversitate în habitatele
C
forestiere, cuiburi
artificiale
R
75 A320 Ficedula parva Păduri bătrâne de peste 100 ani, cu -Management conservativ -Degradarea habitatelor,
Muscar mic lemn mort şi strat de arbuşti redus al habitatului, menţinerea managementul comercial al
U
378
arborilor maturi, a pădurilor. Utilizarea
lemnului mort în păduri, a pesticidelor, exploatările
D
arborilor scorburoşi, forestiere, prin extragerea
instituirea unor bune arborilor bătrâni, scorburoşi
O
practici pentru (locuri preferate pentru cuibărit)
biodiversitate în habitatele
C
forestiere
76 A217 Glaucidium passerinum Zone împădurite de conifere şi -Management conservativ --Exploatarea în arboretul unde
U
Ciuvică păduri mixte mature, cu spaţii al habitatului, cuibăreşte specia are un impact
deschise din regiunile montane, monitorizarea speciei, negativ asupra reuşitei
M
Valea Stanciului, Valea Luncşoara, zonelor de cuibărit, cuibăritului. Turismul
bazinul superior al Văii Galbenei, eventual instalare de necontrolat perturbă specia în
zona Casa de Piatră, Bazinul cuiburi artificiale perioda de cuibărire
EN
Someşului Cald
77 A072 Pernis apivorus Păduri de foioase cu poieni, Valea -Management conservativ -Tăierea arborilor bătrâni duce
Viespar Galbenei, bazinul Crişului Băiţei, al habitatului, la restrângerea şi degradarea
T
Valea Crăiasa monitorizarea speciei, habitatelor de cuibărit. Folosirea
zonelor de cuibărit pesticidelor duce la degradarea
braconajului, stoparea sursei trofice. Exploatarea în
ÎN
vânătorii în zonele de arboretul unde cuibăreşte specia
cuibărit. Controlul are un impact negativ asupra
substanţelor chimice reuşitei ciubăritului.
LU
aplicate pe teritoriul Electrocutarea pe linii electrice
sitului. Izolarea liniilor de de medie tensiune. Vânătoarea
medie tensiune în jurul necontrolată şi braconajul duc la
stâlpilor “ucigaşi”. reducerea efectivelor. Turismul
C
Monitorizarea şi educarea necontrolat perturbă specia în
turiştilor perioda de cuibărire
R
78 A241 Picoides tridactylus Păduri bătrâne de conifere, mixte -Management conservativ -Tăierea arborilor bătrâni duce
Ciocănitoare de munte al habitatului, menţinerea la restrângerea şi degradarea
U
arborilor maturi, a habitatelor de cuibărit şi
379
arborilor scorburoşi, Exploatarea în arboretul unde
D
O
biodiversitate în habitatele ciubăritului.
forestiere Turismul necontrolat perturbă
C
-Monitorizarea şi educarea specia în perioda de cuibărire
turiştilor
U
79 A234 Picus canus Zone împădurite de foioase şi -Management conservativ -Tăierea arborilor bătrâni duce
Ciocănitoare sură amestec cu altitudini până la 600m, al habitatului, menţinerea la restrângerea şi degradarea
M
din zona râurilor şi lacurilor arborilor maturi, a habitatelor de cuibărit.
lemnului mort în păduri, a -Folosirea pesticidelor duce la
arborilor scorburoşi, degradarea sursei trofice
EN
instituirea unor bune -Exploatarea în arboretul unde
practici pentru cuibăreşte specia are un impact
biodiversitate în habitatele negativ asupra reuşitei
ciubăritului.
T
forestiere. -Controlul
substanţelor chimice -Turismul necontrolat perturbă
aplicate pe teritoriul specia în perioda de cuibărire
ÎN
sitului. -Monitorizarea şi
educarea turiştilor
80 A246 Lullula arborea Zone deschise din pădurile de -Management conservativ -Folosirea pesticidelor duce la
Ciocârlie de pădure foioase şi conifere, cu vegetaţie
LU
al habitatelor preferate, degradarea sursei trofice
ierboasă abundentă menţinerea pădurilor -Turismul necontrolat perturbă
deschise cu vegetaţie specia în perioda de cuibărire
ierboasă înaltă, care sa -Distrugerea vegetaţiei
C
asigure speciei condiţii de arbustive şi arboricole duce la
cuibărit şi hrănire, restrângerea şi degradarea
R
interzicerea utilizării habitatelor de cuibărit
insecticidelor
U
81 A338 Lanius collurio Zone agricole deschise, de păşune, -Management conservativ -Distrugerea vegetaţiei
380
Sfrâncioc roşiatic cu multe tufişuri şi mărăcinişuri, al habitatelor preferate, arbustive şi arboricole duce la
până la altitudinea de 1700m. instituirea unor bune restrângerea şi degradarea
D
practici agricole pentru habitatelor de cuibărit,.
biodiversitate, menţinerea -Folosirea pesticidelor duce la
O
habitatelor mozaicate, cu degradarea sursei trofice
tufărişuri şi mărăcinişuri -Turismul necontrolat este un
C
-Menţinerea suprafeţelor factor de stres pentru specie.
cu vegetaţie arbustivă şi
U
arboricolă şi ierboasă. -
Controlul substanţelor
M
chimice aplicate pe
teritoriul sitului. -
EN
turiştilor
82 A086 Accipiter nisus Cuibăreşte în special în zona -Management conservativ - Degradarea, fragmentarea şi
Uliu păsărar colinară mai înaltă, preferă pădurile al habitatelor preferate, pierderea habitatului.
de conifere şi pădurile mixte, - Perturbarea cauzată de alte
T
instituirea unor bune
plantațiile de pin, parcurile cu arbori practici agricole pentru activități antropogene.
mari sau grupurile de copaci izolați; biodiversitate, menţinerea - Utilizarea pesticidelor
ÎN
ajunge până la altitudinea de 2.100 habitatelor mozaicate
m, în zonele în care pădurile -Controlul pesticidelor
alternează cu suprafețele deschise; aplicate pe teritoriul
evită pădurile întunecoase şi pure de sitului. -Monitorizarea şi
LU
foioase, dese sau foarte rărite; poate educarea turiştilor
popula şi suburbiile unor localități -Evitarea fragmentării
cu vegetație forestieră. habitaului
C
83 A256 Anthus trivialis Marginea pădurilor de foioase și -Management conservativ -Degradarea, fragmentarea şi
Fâsă de pădure conifere, luminișurile cu copaci al habitatelor preferate, pierderea habitatului.
R
înalți, izolaţi, lizierele, în zonele instituirea unor bune - Perturbarea cauzată de alte
colinare sau de munte, pajiști cu practici agricole pentru activități antropogene.
U
tufărișuri și copaci, de la nivelul biodiversitate, menţinerea - Utilizarea pesticidelor
381
mării până puţin deasupra limitei habitatelor mozaicate
copacilor, ajungând până la -Controlul pesticidelor
D
înălțimea de 2.300 m aplicate pe teritoriul
sitului. -Monitorizarea şi
O
84 A228 Apus melba / Tachymarptis melba Preferă cheile abrupte, stâncoase, - Interzicerea oricărui tip - Pierderea și alterarea
C
Drepnea mare din zone calcaroase sau maluri de activitate care cauzează habitatului.
înalte argiloase, fiind prezentă de la alterarea habitatelor de - Alterarea resurselor trofice.
U
altitudinea de 100 m până la 2.000 hrănire și reproducere a - Managementul neadecvat al
m. Poate fi întâlnită și în anumite speciei. carierelor
M
localități, dacă acestea au în preajmă - Interzicerea căilor - Perturbarea cauzată de
habitatul preferat de stâncărie. neautorizate de-a lungul activități antropogene.
stâncăriilor unde - Turismul necontrolat este un
EN
cuibărește specia. factor de stres pentru specie.
- Limitarea înființării
carierelor și a altor
infrastructuri industriale în
T
zona de reproducere.
- Controlul pesticidelor
ÎN
aplicate pe teritoriul
sitului.
- Monitorizarea şi
LU
85 A221 Asio otus Păduri, în apropierea terenurilor - Management conservativ -Degradarea, fragmentarea şi
Ciuf de pădure arabile, de-a lungul aliniamentelor al habitatelor. pierderea habitatului.
de arbori și tufe, liziere în parcuri - Combaterea braconajului - Perturbarea cauzată de
C
sau plantații, precum și în livezi - Reducerea folosirii activități antropogene.
bătrâne, cimitire cu copaci și tufe, în pesticidelor în agricultură - Utilizarea pesticidelor
R
alte zone împădurite din localități și silvicultură. - Pierderea și deteriorarea
sau de la marginea acestora - Reglementarea zonelor de reproducere și de
U
activităților antropice. aglomerare.
382
- Efectul vânătorii și al
braconajului
D
86 A087 Buteo buteo Zone împădurite aflate în apropierea - Management conservativ - Pierderea şi alterarea
Şorecar comun terenurilor al habitatelor. habitatului.
O
deschise, a celor agricole sau în - Combaterea braconajului - Perturbarea cauzată de
zonele mlăştinoase, în regiunile - Reducerea folosirii lucrările de exploatare
C
colinare cu multe tipuri de habitate, pesticidelor în agricultură forestieră.
şi la câmpie sau la munte și silvicultură. - Alterarea resurselor trofice.
U
- Reglementarea - Poluarea şi utilizarea ilegală a
activităților antropice. otrăvurilor.
M
- Activitățile de vânătoare.
- Perturbare cauzată de activități
antropice.
EN
87 A088 Buteo lagopus Preferă în mai mare măsură terenuri - Interzicerea activitățile - Pierderea şi alterarea
Şorecat încălţat deschise, cu vegetație joasă, antropice care conduc la habitatului.
favorabilă speciilor-pradă. Iernează alterarea habitatelor de - Perturbarea cauzată de
T
în regiuni temperate, în zone hrănire şi reproducere a lucrările de exploatare
deschise, deseori pe terenuri speciei. Evitarea forestieră.
agricole. pesticidelor, care reduc - Alterarea resurselor trofice.
ÎN
diversitatea speciilor hrană - Poluarea şi utilizarea ilegală a
şi bioacumularea acestor otrăvurilor.
tratamente agricole ce - Activitățile de vânătoare.
cauzează în mod secundar - Perturbare cauzată de activități
LU
otrăvirea păsărilor. antropice.
Menținerea şi dezvoltarea
unui peisaj de tip mozaicat.
C
Menținerea şi realizarea
coridoarelor între zonele
R
de pajişti spontane
incluzând şi arbori, linii de
U
arbori şi grupuri de arbori
383
neproductivi dispersate.
Combaterea braconajului.
D
Interzicerea construirii de
noi parcuri eoliene în
O
apropierea zonelor de
hrănire sau în zonele
C
folosite de către păsări ca
şi rute de migrație. Identifi
U
carea zonelor de migrație,
hrănire şi aglomerare
M
importante pentru specie.
88 A373 Coccothraustes coccothraustes Păduri de foioase și amestec cu - Management conservativ Degradarea, fragmentarea și
Botgros subarboret bogat, putând fi observat al habitatelor. pierderea habitatului.
EN
de la altitudini de 200 m până la -Menținerea stratului - Managementul defectuos al
peste 1000 m, atât în pădurile de la subarbustiv în pădurile activităților de exploatare
câmpie, cât și în arealele exploatate. forestieră.
submontane. Preferă arborii cu
T
- Reducerea folosirii - Poluarea.
coronament bogat, unde își poate pesticidelor în agricultură
amplasa cuibul. și silvicultură.
ÎN
- Inventarierea zonelor de
reproducere actuale și
potențiale.
- Identifi carea zonelor
LU
importante pentru
conservarea speciei
89 A207 Columba oenas Pădurile de foioase, de la câmpie - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
C
Porumbel de scorbură până la munte la cca 1.200 m al habitatelor. pierderea habitatului.
altitudine, mai ales în pădurile de - Combaterea braconajului Tratamentele silvice care
R
cvercinee și în făgete, dar și în - Reducerea folosirii elimină arborii scorburoși,
păduri de amestec, dacă acestea au pesticidelor în agricultură practicarea unei silviculturi
U
fagi scorburoși sau scorburi lăsate și silvicultură. intensive cu cicluri scurte,
384
de ciocănitori. Preferă pădurile rare - Promovarea conectivității favorizarea molidului în
cu arbori bătrâni și scorburoși sau prin specii native de arbori. detrimentul fagului și
D
parcurile mari rărite în care se - Reglementarea împădurirea poienilor din
găsesc poieni și suprafețe libere cu activităților antropice. pădure.
O
arbori bătrâni, în scorburile cărora - Perturbarea cauzată de alte
își construiește cuibul. Poate popula activități antropogene, inclusiv
C
și în pâlcuri izolate de arbori care chimizarea agriculturii și
sunt înconjurate de culturi, faleze, aplicarea de pesticide.
U
clădiri etc., dar și în luncile cu sălcii
de pe cursurile de apă. Evită
M
pădurile compacte. În pasaj apare în
habitate de stepă, culturi agricole etc
90 A208 Columba palumbus În pădurile rare, preferându-le pe - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
EN
Porumbel gulerat cele de stejar; poate fi găsită și în al habitatelor. pierderea habitatului.
zone antropizate, precum parcurile - Combaterea braconajului Tratamentele silvice care
mari ale orașelor. Se găsește de la - Reducerea folosirii elimină arborii scorburoși,
șes până la limita inferioară a pesticidelor în agricultură
T
practicarea unei silviculturi
pădurilor, preferând zone cu și silvicultură. intensive cu cicluri scurte,
altitudini cuprinse între 900 și 1.600 - Promovarea conectivității favorizarea molidului în
ÎN
m, acolo unde există arbori izolați, prin specii native de arbori. detrimentul fagului și
pâlcuri de pădure sau păduri rărite - Reglementarea împădurirea poienilor din
care se învecinează cu zone deschise activităților antropice. pădure.
sau culturi agricole. Nu are vreo - Perturbarea cauzată de alte
LU
preferință pentru o anu activități antropogene, inclusiv
mită formațiune forestieră, dar nu chimizarea agriculturii și
intră prea adânc în masive aplicarea de pesticide.
fotrestiere închise sau întinse.
C
91 A212 Cuculus canorus Pădurile de foioase, crângurile de pe - Management conservativ - Pierderea şi alterarea
R
Cuc malul apelor curgătoare, coasta al habitatelor. habitatului.
mărilor sau la marginea orașelor. - Combaterea braconajului - Perturbarea cauzată de
U
Mai trăiește și în regiunile cu - Reducerea folosirii lucrările de exploatare
385
smârcuri sau de stepă, unde trăiesc pesticidelor în agricultură forestieră.
și speciile pe care le parazitează. și silvicultură. - Activitățile de vânătoare.
D
Limitele altitudinale sunt foarte - Reglementarea - Perturbare cauzată de activități
largi, de la nivelul mării și până la activităților antropice. antropice.
O
2.400 m - Monitorizarea speciilor
gazdă pentru ouăle de cuc
C
și protejarea habitatului
acestora.
U
92 A253 Delichon urbicum Preferă zonele cu chei, peșteri - Management conservativ -Pierderea și alterarea
Lăstun de casă luminoase sau cu fisuri în rocile al habitatelor. habitatului, poluarea,
M
sedimentare, cel mai des în - Reducerea folosirii disponibilitatea redusă a hranei,
apropierea apelor de munte, până la pesticidelor în agricultură prădătorii. perturbările cauzate
altitudinea maximă de 2.200 m, și silvicultură, a poluării de activități antropice.
EN
zone antropizate, spații largi cu - Reglementarea
vegetație erbacee, precum pajiști, activităților antropice.
pășuni, terenuri agricole. - Menținerea sub control a
prădătorilor generaliști.
T
93 A378 Emberiza cia Versanții stâncoși sau accidentați, de - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Presură de munte preferință însoriți, cu vegetație al habitatelor. pierderea habitatului.
ÎN
ierboasă joasă - Reglementarea - Incendiile de vegetație.
activităților antropice - Perturbarea cauzată de alte
- Combaterea incendiilor activități antropogene
de vegetație.
LU
-Monitorizarea activităților
turistice
94 A009 Falco subbuteo Zone deschise, joase, cu pâlcuri de - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
C
Şoimul rânduneleor copaci și vegetație, deseori în al habitatelor. pierderea habitatului.
apropiere de ape - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
R
activităților antropice activități antropogene
- Combaterea braconajului - Braconajul
U
- Stimularea practicilor Practicarea agriculturii
386
agricole tradiționale intensive, prin reducerea
resurselor trofice
D
95 A369 Loxia curvirostra În pădurile de conifere mature, - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Forfecuţă alcătuite din molid, brad sau pin, al habitatelor. pierderea habitatului.
O
mai rar de amestec - Reglementarea - Managementul defectuos al
activităților antropice exploatării forestiere.
C
- Combaterea incendiilor - Incendiile de vegetație.
de vegetație. - Poluarea.
U
-Monitorizarea activităților
turistice
M
96 A262 Motacilla alba Habitate diverse, situate în - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Codobatură albă apropierea apelor, în parcuri, grădini al habitatelor. pierderea habitatului.
EN
și terenuri agricole, ajungând chiar - Reglementarea - Poluarea.
și în zonele urbane și rurale. activităților antropice
97 A261 Motacilla cinerea Preferă habitatele montane, în - Management conservativ - Degradarea și pierderea
Codobatură de munte apropierea cursurilor de ape și al habitatelor. habitatului propice
T
pajiștilor umede, precum și în - Reglementarea - Depozitarea ilegală a
zonele împădurite, în afara perioadei activităților antropice deșeurilor, în locuri
ÎN
de cuibărit întâlnită și la altitudini - Controlul depăozitării neamenajate din pajiștile
mai joase, în terenuri agricole, deșeurilor montane, apropierea cursurilor
drumuri forestiere, plantații și chiar de apă
zone urbane din apropierea
LU
regiunilor muntoase.
98 A273 Phoenicurus ochruros Zone împădurite, cu specii de - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Codroş de munte foioase sau amestec, la liziera al habitatelor. pierderea habitatului.
pădurilor, terenuri deschise și - Perturbarea cauzată de
C
- Reglementarea
versanți cu stâncării, de la câmpie activităților antropice activități antropogene
până în golurile alpine. - Restricționarea
R
- Poluarea.
dezvoltării zonelor și - Utilizarea pesticidelor
infrastructurii urbane în - Dezvoltarea zonelor și
U
387
habitatele preferate de infrastructurii urbane
specie
D
99 A315 Phylloscopus collybita Pădurile de foioase, mixte sau de - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Pitulice mică conifere, cât și în habitatele al habitatelor. pierderea habitatului.
O
antropice precum parcuri, livezi, - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
cimitire vechi și grădini. În Munții activităților antropice activități antropogene
C
Carpați cuibărește de la poalele lor - Restricționarea utilizării - Poluarea.
până la altitudini de 1.500-1.600 m. pesticidelor - Utilizarea pesticidelor
U
Preferă pădurile de foioase, cu fag, - Controlul activităților
stejar, alun sau salcie, dar în centrul generatoare de poluare
M
și estul ariei de distribuție poate fi
găsită și în păduri de pin, molid sau
brad.
EN
100 A314 Phylloscopus sibilatrix Păduri dese, mature, cu copaci înalți - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Pitulice sfârâitoare și cu frunziș abundent, dar fără al habitatelor. pierderea habitatului.
subarboret, aflate la șes sau la - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
T
poalele munților. Preferă pădurile activităților antropice activități antropogene
care au acumulat un strat gros de - Restricționarea utilizării - Poluarea.
frunze în litieră, poate fi întâlnită și pesticidelor - Utilizarea pesticidelor
ÎN
în pădurile de conifere, din zona de - Controlul activităților
șes și deal. generatoare de poluare
101 A372 Pyrrhula pyrrhula În zona de deal și de munte, unde - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
LU
Mugurar cuibărește în păduri de foioase și al habitatelor. pierderea habitatului.
conifere sau în dumbrăvi, poate fi - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
văzut și în aproprierea sau chiar în activităților antropice activități antropogene
localități, în livezi și grădini. În zona - Restricționarea utilizării - Poluarea.
C
de munte ajunge la peste 1.800 m, pesticidelor - Utilizarea pesticidelor
unde cuibărește în păduri bătrâne de - Controlul activităților
R
molid sau de brad. generatoare de poluare
102 A318 Regullus ignicapilla În zona montană, unde poate fi - Management conservativ Degradarea, fragmentarea și
U
388
Auşel sprâncenat întâlnit atât în pădurile mixte, cât și al habitatelor. pierderea habitatului.
în cele de conifere. Pentru cuibărit - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
D
preferă pâlcuri rășinoase, mai ales în activităților antropice activități antropogene
cele în care se găsesc și arbuști de - Restricționarea utilizării - Poluarea.
O
ienupăr sau alți arbuști de talie pesticidelor - Utilizarea pesticidelor
medie. Mai rar se găsește în pădurile - Controlul activităților - Iernile geroase
C
masivele și compacte de molid. Este generatoare de poluare
prezent până la limita superioară a
U
pădurilor.
103 A317 Regullus regullus Cuibărește în păduri de conifere și Management conservativ Degradarea, fragmentarea și
M
Auşel cu cap galben foioase, găsindu-se cu precădere al habitatelor. pierderea habitatului.
până în zona subalpină. În aceste - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
păduri preferă în special zonele activităților antropice activități antropogene
EN
unde găsește pini, însă în timpul - Restricționarea utilizării - Poluarea.
iernii ajunge și în parcurile și pesticidelor - Utilizarea pesticidelor
grădinile din localități. - Controlul activităților - Iernile geroase
T
generatoare de poluare
104 A275 Saxicola ruberta Maluri de ape, culturi agricole - Management conservativ Degradarea, fragmentarea și
Mărăcinar mare mărginite de mărăcinișuri, liziere de al habitatelor. pierderea habitatului.
ÎN
păduri, perdele forestiere, terenuri - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
virane, zone necultivate, terenuri activităților antropice activități antropogene
cosite și suprafețe de arături - Restricționarea utilizării - Poluarea.
mărginite de tufișuri sau copaci rari.
LU
pesticidelor - Utilizarea pesticidelor
- Controlul activităților - Braconaj
- Combaterea braconajului
C
105 A276 Saxicola torquatus Terenuri deschise cu tufișuri și - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Mărăcinar negru mărăcini, pe care le ocupă de la al habitatelor. pierderea habitatului.
R
nivelul mării până la regiuni mai - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
înalte, ajungând inclusiv deasupra activităților antropice activități antropogene
U
liniei superioare a pădurilor, în - Restricționarea utilizării - Poluarea.
389
zonele alpine. Preferă habitatele cu pesticidelor - Utilizarea pesticidelor
mai mulți copaci și tufișuri - Controlul activităților - Braconaj
D
O
106 A361 Serinus serinus Păduri de conifere, liziere sau livezi, - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Cănăraş dar și în grădinile și parcurile al habitatelor. pierderea habitatului.
C
localităților, acolo unde sunt plantați - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
arbori de conifere, urcând până în activităților antropice activități antropogene
U
zona subalpină - Restricționarea utilizării - Poluarea.
pesticidelor - Managementul defectuos al
M
- Controlul activităților exploatării forestiere.
generatoare de poluare - Utilizarea pesticidelor
- Perturbarea cauzată de
EN
activități antropogene
107 A351 Sturnus vulgaris Preferă pădurile deschise cu arbori - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
T
Graur bătrâni și scorburoși, dar și alte al habitatelor. pierderea habitatului.
tipuri de habitate, din zone umede - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
de coastă la păduri alpine, unde activităților antropice activități antropogene
ÎN
ajunge la peste 1.900 m altitudine. - Restricționarea utilizării - Poluarea.
LU
- Menținerea și dezvoltarea - Menținerea și dezvoltarea
habitatelor mozaicate habitatelor mozaicate
- Controlul vânătorii - Vânătoarea și braconajul
C
108 A311 Sylvia articapilla Habitate forestiere de foioase, livezi, - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
R
Silvie cu cap negru parcuri, grădini cu arbori înalți și al habitatelor. pierderea habitatului.
arbuști - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
U
390
- Restricționarea utilizării - Poluarea.
D
O
- Menținerea și dezvoltarea - Menținerea și dezvoltarea
habitatelor mozaicate habitatelor mozaicate
C
- Controlul vânătorii - Vânătoarea și braconajul
U
109 A310 Sylvia borin Zone deschise cu tufișuri dense și - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Silvie de zăvoi liziere de pădure, zonele umbroase al habitatelor. pierderea habitatului.
M
cu arbuști și vegetație erbacee, dar și - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
pădurile adiacente râurilor sau chiar activităților antropice activități antropogene
trestiișurile. Tolerează salcia, arinul - Restricționarea utilizării - Poluarea.
EN
și mesteacănul, fapt ce-i permite să pesticidelor - Managementul defectuos al
cuibărească în zone nordice și - Controlul activităților exploatării forestiere.
totodată la altitudini mai mari.Evită generatoare de poluare - Utilizarea pesticidelor
pădurile de conifere, deși plantațiile
T
tinere de conifere cu covor erbaceu
bogat sunt compatibile cu cuibăritul.
ÎN
În cartierele de iernare preferă
habitate similare, evitând însă
pădurile dense sau zonele aride.
- Degradarea, fragmentarea și
LU
110 A309 Sylvia communis Habitate mozaicate, formate din - Management conservativ
Silvie de câmp covor vegetal erbaceu înalt, al habitatelor. pierderea habitatului.
mărăcini și tufișuri, - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
C
R
U
- Alterarea și pierderea
391
habitatelor în urma activităților
agricole sau a schimbării
D
folosirii terenurilor.
111 A308 Sylvia curruca Habitate variate de la stepe până la - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
O
Silvie mică zona boreală, de la câmpie joasă al habitatelor. pierderea habitatului.
până la altitudinea de 2.000 m. - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
C
Preferă habitate intermediare între activităților antropice activități antropogene
păduri întinse și câmpuri deschide, - Restricționarea utilizării - Poluarea.
U
pajiști, poieni și zone cu tufișuri. pesticidelor - Managementul defectuos al
M
EN
112 A283 Turdus merula Habitate diverse, de la păduri dese - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
T
Mierlă la pășuni, culturi diverse, unele zone al habitatelor. pierderea habitatului.
umede, majoritatea zonelor urbane. - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
ÎN
- Controlul activităților
LU
113 A285 Turdus philomelos Păduri de foioase și conifere cu - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Sturz cântător subarboret dezvoltat în care abundă al habitatelor. pierderea habitatului.
hrana preferată, habitate urbanizate, - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
C
pajiști naturale transformate în activităților antropice activități antropogene
terenuri arabile, grădini, parcuri. - Restricționarea utilizării - Poluarea.
R
U
392
114 A284 Turdus pilaris Liziera pădurilor, a arboretelor, a - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Cocoşar plantațiilor diverse, a parcurilor și a al habitatelor. pierderea habitatului.
D
grădinilor, cuibărește în Transilvania - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
și local în Moldova, în regiuni activităților antropice activități antropogene
O
deluroase și montane. - Restricționarea utilizării - Poluarea.
C
U
115 A282 Turdus torquatus Pădurile de conifere și în zona - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Mierlă gulerată alpină cu jneapăn din munții al habitatelor. pierderea habitatului.
M
Carpați, în turbării deschise și zone - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
muntoase cu stâncărie, arbuști și activităților antropice activități antropogene
arbori de conifere, dar se poate - Restricționarea utilizării - Poluarea.
EN
întâlni și la altitudini mai joase în pesticidelor - Utilizarea pesticidelor
timpul migrației. - Controlul activităților
T
116 A287 Turdus viscivorus Păduri deschise, terenuri agricole, - Management conservativ - Degradarea, fragmentarea și
Sturz de vâsc parcuri și grădini, în regiunile al habitatelor. pierderea habitatului.
muntoase, la altitudini de800 și - Reglementarea - Perturbarea cauzată de
ÎN
1.000 m. Evită pădurile dese, dar și activităților antropice activități antropogene
zonele despădurite sau cu copaci - Restricționarea utilizării - Poluarea.
foarte rari, terenurile întinse lipsite pesticidelor - Managementul defectuos al
de vegetație sau habitatele umede. - Controlul activităților exploatării forestiere.
LU
C
R
Mamifere
117 1308 Barbastella barbastellus Peşterile: Fânaţe, Măgura, -Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
U
393
Liliac cârn Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
Sighiştelului etc. monitorizarea turismului degradarea habitatelor de
D
speologic, managementul odihnă/adăpost. Resturile de
deşeurilor, închiderea exploatare pot obtura dolinele
O
peşterilor importante Folosirea pesticidelor duce la
pentru conservarea speciei degradarea sursei trofice
C
pentru public Transformarea podurilor în
spaţii de locuit sau izolarea
U
acestora reduc habitatele de
adăpost
M
specia
118 1303 Rhinolophus hipposideros Peşterile: Fânaţe, Măgura, -Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
EN
Liliac mic cu potcoavă Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
deşeurilor, închiderea
T
exploatare pot obtura dolinele
ÎN
Controlul substanţelor spaţii de locuit sau izolarea
chimice aplicate pe acestora reduc habitatele de
teritoriul sitului. adăpost
LU
specia
119 1304 Rhinolophus ferrumequinum Peşterile: Fânaţe, Măgura, -Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
C
Liliac mare cu potcoavă Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
R
U
peşetrilor importante Folosirea pesticidelor duce la
394
pentru public Controlul Transformarea podurilor în
D
substanţelor chimice spaţii de locuit sau izolarea
aplicate pe teritoriul acestora reduc habitatele de
O
sitului. adăpost
C
specia
120 1305 Rhinolophus euryale Peşterile: Fânaţe, Măgura, -Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
U
Liliac mediteranean cu potcoavă Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
M
EN
pentru conservarea speciei, degradarea sursei trofice
T
adăpost
ÎN
specia
121 1307 Myotis blythii Peşterile: Fânaţe, Măgura, -Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
Liliac comun mic Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
Sighiştelului etc.
LU
monitorizarea turismului degradarea habitatelor de
C
R
U
adăpost
395
specia
D
122 1310 Miniopterus schreibersii Peşterile: Fânaţe, Măgura, Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
Liliac cu aripi lungi Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
O
C
U
M
adăpost
EN
specia
123 1323 Myotis bechsteinii Peşterile: Fânaţe, Măgura, Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
T
Liliac cu urechi mari Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
ÎN
Transformarea podurilor în
LU
pentru public
adăpost
C
specia
R
124 1324 Myotis myotis Peşterile: Fânaţe, Măgura, Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
Liliac comun Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
U
396
D
O
C
adăpost
U
specia
M
125 1321 Myotis emarginatus Peşterile: Fânaţe, Măgura, Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
Liliac cărămiziu Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
EN
T
ÎN
adăpost
specia
LU
126 1318 Myotis dasycneme Peşterile: Fânaţe, Măgura, Management conservativ Exploatarea tuturor arborilor
Liliac de iaz Coliboaia, Ferice, Valea al habitatelor şi pădurilor, bătrâni, scorburoşi duce la
C
R
U
397
D
adăpost
O
specia
127 1355 Lutra lutra Someșul Cald la Ic Ponor, Pârâul Management conservativ Exploatarea în arboretele din
C
Vidră Ponor , Runcu Ars, Lunca Vadului, al habitatelor şi pădurilor, apropierea vizuinelor
Vl.Stanciului, Valea Belișului, Valea respectarea zonelor de deranjează/perturbă odihna
U
Bortiţi linişte din fondurile de Vânătoarea necontrolată şi
vânătoare, combaterea braconajul duc la reducerea
M
braconajului, informarea şi efectivelor
conştientizarea populaţiei Pescuitul sportiv necontrolat
locale, interzicerea perturbă specia
EN
construcţiilor de Turismul necontrolat perturbă
regularizare, îndiguire, specia
microhidrocentrale, Constructii hidrotehnice
drumuri etc pe şi în fragmentează şi degradează
T
imediata vecinătate a habitatul
habitatului, evitarea
ÎN
fragmentării habitatului
128 1352 Canis lupus P-na Ponor, Gârdişoara, Management conservativ Exploatarea în arboretele din
Lup Izbuc,Padiș,Vl.Arsă, Poiana Horea al habitatelor şi pădurilor, apropierea zonelor cu bârloage
Izbuc,Giurcuța,Tomnatec, Pr.Ponor, deranjează/perturbă odihna
LU
respectarea zonelor de
Ob.Someșului, Vl.Stanciului- linişte din fondurile de Păşunatul nesupravegheat duce
Vl.Seacă, Vl.Seacă/Pr.Podurilor, vânătoare, combaterea la conflicte
Alunu Mic, Pr. Corbului, Valea braconajului, informarea şi Vânătoarea necontrolată şi
C
Sighiştelului conştientizarea populaţiei braconajul duc la reducerea
locale.Reducerea efectivelor
R
mortalităţii juvenile prin Turismul necontrolat perturbă
protecţia bârloagelor. specia
U
Programarea Reducerea suprafeţelor
398
corespunzătoare a împădurite duc la diminuarea
activităţilor de exploatare habitatului
D
forestieră. Monitorizarea
şi educarea turiştilor,
O
Conștientizarea
comunității locale.
C
129 1361 Lynx lynx Molhașurile de la Izbuce, Ic Ponor, Management conservativ Exploatarea în arboretele din
Râs zona Băiţa, Pârâul Sec, zona Ponor al habitatelor şi pădurilor, apropierea zonelor cu bârloage
U
respectarea zonelor de deranjează/perturbă odihna
linişte din fondurile de Păşunatul nesupravegheat duce
M
vânătoare, combaterea la conflicte
braconajului, informarea şi Vânătoarea necontrolată şi
conştientizarea populaţiei braconajul duc la reducerea
EN
locale.Reducerea efectivelor
mortalităţii juvenile prin Turismul necontrolat perturbă
protecţia bârloagelor. specia
Reducerea suprafeţelor
T
Programarea
corespunzătoare a împădurite duc la diminuarea
activităţilor de exploatare habitatului
ÎN
forestieră. Monitorizarea
şi educarea turiştilor.
Conștientizarea
comunității locale.
LU
C
R
U
399
ANEXA nr. 26 la Planul de management
Model acord cadru de parteneriat
Nr înreg. APNA. ________________ Nr înreg.

partener*______________
D
ACORD CADRU DE PARTENERIAT

O
Art. 1 Părţi semnatare:

C
RNP-Romsilva Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A. (APNA), cu sediul în

U
Sudrigiu nr. 136, com. Rieni, judeţul Bihor, înscrisă în Registrul Comerţului Bihor cu nr.
J05/902/2009, cod fiscal RO 25741956, reprezentată prin dl. ......................................., în
M
calitate de director
EN
şi
denumire partener cu menţionarea acronimului în paranteză, adresa sediului partenerului,

T
numărul de înregistrare la Registrul Comerţului, cod fiscal, numele reprezentantului legal şi

funcţia.**
ÎN
Art. 2 Scopul acordului:

LU
Prezentul Acord Cadru de Parteneriat stabileşte cadrul de colaborare dintre părţile semnatare
sus menţionate, pentru sprijinirea managementului Parcului Natural Apuseni.
Parteneriatul se bazează pe recunoaşterea intereselor comune în domeniile de competenţă şi

C
pe deschidere şi bună credinţă, având ca scop dezvoltarea relaţiilor de cooperare între cele
R
două părţi prin realizarea de activităţi comune şi complementare.

U
Art. 3 Obiective:
a) Realizarea unei comunicări în condiţii optime şi facilitarea schimbului de informaţii

între părţi, în domeniile de interes comune în cadrul prezentului acord;
400
b) Asigurarea resurselor materiale, informaţionale, umane şi financiare, precum şi a
logisticii aferente, în acord cu nevoile reale pentru realizarea în condiţii optime a
activităţilor comune şi complementare, realizate în cadrul creat de prezentul acord;
c) Promovarea şi susţinerea dezvoltării cunoaşterii capitalului natural şi cultural pe

teritoriul Parcului Natural Apuseni, prin realizarea unor activităţi comune care să
contribuie la dezvoltarea bazei de cunoaştere şi identificarea de soluţii adecvate, în
vederea realizării unui management eficient şi eficace al parcului;
D
O
d) Sprijinirea şi realizarea protecţiei şi conservării capitalului natural şi cultural al

Parcului Natural Apuseni, în vederea refacerii şi menţinerii structurii şi funcţiilor
C
acestuia, pe termen mediu şi lung;

U
M
e) Promovarea şi susţinerea politicilor, strategiilor, programelor, planurilor şi proiectelor

de dezvoltare durabilă în Parcul Natural Apuseni şi în vecinătatea acestuia;
EN
f) Întărirea şi dezvoltarea cunoaşterii rolului şi importanţei managementului Parcului

Natural Apuseni, în interiorul structurilor funcţionale ale partenerului, a comunităţilor
T
locale din parc, a altor categorii de factori interesaţi şi a publicului larg, prin derularea
ÎN
de activităţi informative şi educative;
g) Facilitarea reciprocă a relaţiilor de cooperare cu alţi factori interesaţi, în domeniul

LU
conservării naturii şi a dezvoltării durabile, prin promovarea reciprocă a imaginii

publice a partenerului.
C
Art. 4 Implementare:
R
a) Administrarea acestui acord se face de către conducătorii instituţiilor semnatare, sau de

către persoane împuternicite de către aceştia;
U
b) Fiecare activitate de colaborare va face obiectul încheierii unui protocol de colaborare

specific, în baza prezentului acord, prin care se vor stabili încadrarea activităţilor în scopul şi
obiectivele acordului, obligaţiile şi drepturile părţilor, perioada de timp pentru care este
semnat protocolul şi alte elemente relevante realizării unei bune colaborări. Adiţional fiecărui
protocol de colaborare, poate fi încheiat după caz, unul sau mai multe contracte cu caracter
401
comercial, în care vor fi specificate valorile financiare, termene şi condiţii specifice, precum
şi alte elemente relevante pentru buna derulare a contractului. Se pot stabili după caz
condiţiile utilizării însemnelor specifice ale partenerilor în cadrul activităţilor.
c) Semnatarii acestui acord vor căuta să găsească mijloacele de acţiune cele mai adecvate
pentru atingerea scopului şi obiectivelor propuse, bazându-se pe principiile parteneriatului şi
a responsabilităţii acţiunilor asumate, cu respectarea cadrului legal.
D
Art. 5 Durata de valabilitate a acordului:
Prezentul Acord Cadru de Parteneriat a fost încheiat de la data semnării lui pe o perioadă
O
echivalentă cu perioada de valabilitate a contractului de administrare a Parcului Natural

C
Apuseni de către RNP Romsilva – Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A., oricare din
U
părţi având însă posibilitatea să îl denunţe unilateral cu un preaviz de minim 10 zile.

Revocarea unilaterală nu trebuie să producă nici un fel de prejudiciu celeilalte părţi şi trebuie
M
motivată în scris.
EN
Art. 6 Clauze finale:
a) Orice modificare sau completare a prezentului Acord Cadru de Parteneriat se va face cu

T
acceptul ambelor părţi, iar în acest scop se va semna un act adiţional care va face parte
ÎN
integrantă din prezentul Acord;
b) Pentru realizarea unor parteneriate în cadrul unor proiecte cu finanţare de la Uniunea

Europeană, dată fiind necesitatea încheierii unor acorduri de parteneriat în conformitate cu
LU
cerinţele specifice acestor categorii de finanţări, poate fi încheiat un acord de parteneriat

aferent unui astfel de proiect, pe o perioadă determinată, care să se circumscrie scopului şi
C
obiectivelor prezentului Acord;

R
c) Orice litigiu legat de modul de interpretare sau de implementare a prezentului Acord se va

soluţiona pe cale amiabilă. În cazul în care nu este posibilă soluţionarea litigiilor pe cale
U
amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente;
d) Prezentul Acord Cadru de Parteneriat a fost încheiat azi la data de ..................................

în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
RNP-Romsilva
402
Administraţia Parcului Natural Apuseni Partener**
R.A.
...............................................
Director
D
O
* Va fi completat acronimul partenerului urmat de numărul de înregistrare al documentului din evidenţa/registrul partenerului. După
completare, textul cu caractere italice se şterge.

C
**Va fi completat obligatoriu conform instrucţiunilor din text. După completare, textul cu caractere italice se şterge.
U
***Va fi completată denumirea partenerului şi numele reprezentantului legal. După completare, textul cu caractere italice se şterge.
M
La final se vor şterge notele cu caractere italice de la capătul documentului rezultând un document format din 2 pagini.
EN
T
ÎN
LU
C
R
U
403

Draft PM Apuseni

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Draft PM Apuseni

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anexă

PLAN DE MANAGEMENT AL PARCULUI NATURAL APUSENI ŞI AL

SITURILOR NATURA 2000: ROSCI0002 APUSENI, ROSCI0016 BUTEASA ŞI

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE ŞI CONTEXT .................................................................. 6

1.1. Scurtă descriere a planului de management .................................................................... 6

1.2. Scopul declarării ariilor naturale protejate ...................................................................... 8

1.3.1. Înfiinţarea și categoria ariilor naturale protejate....................................................... 9

1.3.2. Baza legală pentru realizarea planului de management .......................................... 15

1.4. Elaborarea și revizuirea planului de management......................................................... 17

1.4.1. Elaborarea planului de management....................................................................... 17

1.4.2. Aprobarea şi revizuirea planului de management .................................................. 19

1.5. Procedura de modificare şi actualizare a planului de management .............................. 19

1.6. Procedura de implementare a planului .......................................................................... 20

2.1 Descriere generală .......................................................................................................... 21

2.1.1. Localizare, acces și drumuri ................................................................................... 21

2.1.2. Proprietatea terenurilor şi drepturile de administrare ............................................. 28

2.1.3. Resursele pentru management şi infrastructura ...................................................... 34

2.1.4. Acoperirea cu hărţi, imagini satelitare, aerofotograme .......................................... 37

2.1.5. Limitele ariilor naturale protejate ........................................................................... 38

2.1.6. Zonele de Management din Parcul Natural Apuseni .............................................. 41

2.2. Mediul fizic ................................................................................................................... 53

2.2.2. Geomorfologie ........................................................................................................ 56

2.2.3. Hidrologie ............................................................................................................... 61

2.2.4. Clima ...................................................................................................................... 63

2.3. Mediul biotic ................................................................................................................. 68

2.3.1. Flora şi comunităţile de plante................................................................................ 68

2.3.2. Fauna ...................................................................................................................... 74

2.3.3. Habitate si ecosisteme .......................................................................................... 121

2.3.6. Peisaj ..................................................................................................................... 153

2.3.7. Procese şi relaţii ecologice ................................................................................... 154

2.4 Situaţia socio-economică şi culturală din perspectivă istorică ..................................... 158

2.4.1 Arheologie si istorie............................................................................................... 158

2.4.2. Istoricul dezvoltării socio-economice în zonă şi utilizarea terenurilor în trecut .. 160

2.5. Situaţia socio-economică şi culturală în prezent ......................................................... 168

2.5.1. Comunităţile locale ............................................................................................... 168

2.5.2. Folosinţa actuală a terenurilor .............................................................................. 179

2.5.3. Desemnarea pentru conservare ............................................................................. 182

2.5.4. Facilităţile pentru activităţile educative ................................................................ 190

2.5.5. Facilităţi pentru turism şi recreere ........................................................................ 191

2.5.6. Facilităţi pentru cercetare ..................................................................................... 229

Capitolul 3 – SCOPURI, TEME DE MANAGEMENT ŞI EVALUAREA ACESTORA.... 231

3.1. Viziunea, Temele şi Obiectivele de Management ....................................................... 231

3.2. Evaluarea Temelor de Management ............................................................................ 233

3.2.1. Evaluarea managementului biodiversității ........................................................... 233

3.2.2. Evaluarea turismului ............................................................................................. 243

3.2.3. Evaluarea conştientizării, conservării tradiţiilor şi comunităților locale .............. 248

3.2.4. Evaluarea administrării şi managementului ariilor naturale protejate .................. 254

3.2.5 Evaluarea monitorizării implementării planului de management .......................... 257

4.1 Planul de acțiuni ........................................................................................................... 262

4.2. Resursele financiare necesare implementării planului de management ..................... 304

Referinţe bibliografice ........................................................................................................... 305

ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni

2000: ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni

Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa..........................312

ROSPA0081 Munţii Apuseni Vlădeasa.................................................................................313

Anexa nr. 6 - Harta unităţiilor administrativ-teritoriale de pe suprafaţa Parcului Natural

Anexa nr. 7 - Drumurile forestiere de pe suprafaţa Parcului Natural Apuseni şi a siturilor

2000: ROSCI0002 Apuseni, ROSCI00016 Buteasa şi ROSPA0081 Munţii Apuseni

conform OM552/2003 şi zonarea propusă în planul de management....................................325

Anexa nr. 16 - Criterii de identificare a peisajelor.................................................................340

Anexa nr. 17 - Distribuţia potenţială a habitatelor forestiere de interes comunitar de pe

Anexa nr. 18 - Distribuţia potenţială a habitatelor de interes comunitar de pe suprafaţa

Anexa nr. 20 - Ocurenţa speciei Canis lupus pe suprafaţa ROSCI0002 Apuseni..................345