c





   


   
 




   











   




c
 


   


   
 



   












   




Antropologia sociala si culturala este stiinta despre om, ca purtator si creator de

valori culturale, o disciplina complexa, cu un pronuntat caracter interdisciplinar care, la ora
actuala, detine un loc bine meritat în cadrul disciplinelor social -umaniste, cu teorie si
metode proprii. În fond, caracterul interdisciplinar al antropologiei a fost elementul datorita
caruia stiintei în cauza i s-a conferit o identitate mai puternica (Marcus 2002: 193-194). ?

Temele predilecte actuale ale antropologiei sociale si culturale sunt globalizarea,

analiza formelor târzii de manifestare la niv 737s1815h el cultural ale capitalismului si nu în
ultimul rând problemele legate de diversitate si diferenta (Moore 1997: 125). Trecându-se,
mai mult sau mai putin voit, la un alt registru de explorare stiintifica, de la analiza alteritatii
exotice la realitatea din apropierea imediata a antropologului, aproape în unanimitate
antropologii au fost de acord cu faptul ca d iferentele culturale nu exista doar la scara larga
ci si în cadrul unor comunitati mai mici, producatoare de cultura la nivel zonal sau regional.
Studiile regionale au un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea generala a
antropologiei, cu toate ca o piniile sunt împartite. Dar cercetarile Åexoticeµ sunt mai
importante sau prestigioase decât cele locale, Ådomesticeµ? Cert este faptul ca regiunile
exotice sunt deseori mult mai cunoscute decât cele din imediata noastra proximitate si ca
prestigiul profesional depinde (desi este irelevant) de cât de îndepartata, exotica si lipsita
de confort este cercetarea de teren (Shankman, Bachrach Ehlers 2000: 289 -297). ?

În general doar antropologii sunt cei care cauta sistematic sa penetreze relatiile
sociale si fenomenele culturale în profunzime, sa priveasca si sa analizeze comportamentul
oamenilor din punctul de vedere al participantilor. Ei, antropologii, sunt cei care se bazeaza
în munca lor pe un imens corpus de etnografie descriptiva produs de -a lungul timpului,
astfel încât la ora actuala putine populatii nu beneficiaza de monografii complete (Murdock
1971: 17). ?

Definita de cele mai multe ori ca stiinta a alteritatii sau stiinta a explorarii diversitatii
umane, antropologia a parcurs un drum lung pâna la dobândirea caracterului ei de stiinta
de sine statatoare. În virtutea acestei definitii, se contureaza necesitatea de a fi obiectiv în
toate cercetarile care se circumscriu domeniului. Obiectivitatea în antropologie reprezinta
încercarea de a prezenta cât mai fidel realitatea culturala din teren. Mai succint, a fi obiectiv
în antropologie înseamna a întelege punctul de vedere al celuilalt (Lienhardt 1964: 4). ?

1. ???? Definitii si delimitari conceptuale. ?

Etimologic, termenul îsi are originea în limba greaca, ȑȟȚȢȧʍȡȣ însemnând om,
iar ȝȪȗȡȣ, cuvânt, stiinta. Perceputa, asadar, ca Å stiinta despre om", antropologia cauta sa
dezvaluie toate faptele care implica natura umana, lucru care devine posibil gratie aportului
celorlaltor discipline, în virtutea mai sus enu ntatului caracter interdisciplinar al
antropologiei. ?

De-a lungul timpului au existat numeroase încercari de a defini antropologia, pornind

de la enunturi extrem de cuprinzatoare în perioadele de pionierat, ajungându -se în cele din
urma, o data cu specializarea, la definitii mai mult sau mai putin complexe, însa centrate
strict asupra disciplinei în sine. ?

Dupa unele definitii mai recente, antropologia culturala este o stiinta comparativa,
care cerceteaza toate societatile, antice si moderne, simple ori complexe (Kottak 1991: 2).
Sau, în alt caz, antropologia culturala este perceputa ca ramura a antropologiei generale,
care se focalizeaza asupra modelelor de viata ale unei societati (Haviland 1989: 9). Într-un
alt caz, antropologia culturala poate fi definita ca stiinta care urmareste sa ofere o imagine
completa si sistematica asupra umanitatii (Howard 1989: 24-25). ?

Ph. Whitten si D.A.K. Hunter definesc antropologia ca fiind o cale sau mai de graba o
suma de diverse modalitati prin care fiintele umane si rudele lor primatele sunt studiate
(Whitten, Hunter 1990: 3). ?

Nu în ultimul rând, mentionam si definitia conform careia antropologia sociala este

disciplina care are ca obiect de studiu comportamentul omului în situatii sociale (*** 1954:
36). Ea nu este un domeniu al etnologiei, principala ei caracteristica fiind acordarea unei
atentii la fel de importante atât culturii materiale, cât si celei spirituale (Lévi -Strauss 1966:
115). Definitia apartine comunitatii stiintifice britanice, iar în acest sens, poate fi observata
o particularitate terminologica, specifica în special Regatului Unit si a unei parti a Europei. ?

Dilema antropologie culturala - antropologie sociala, generata în primul rând la

nivelul palierului terminologic, a fost clarificata printre altii si de Claude Lévi -Strauss,
acesta identificând predilectia Marii Britanii pentru termenul de antropologie sociala (având
în vedere pe de o parte, ca James G. Frazer ocupase prima catedra din Anglia si care purta
acest nume, iar pe de alta parte, prezenta preocuparilor lui Alfred R. Radcliffe -Brown pentru
relatiile sociale si structura sociala (Lévi-Strauss 1978, 430-433). Predilectia antropologilor
americani pentru termenul de antropologie culturala nu a generat însa o discrepanta
majora, întrucât, în final, atât antropologia sociala, cât si cea culturala, urmaresc acelasi
rezultat, surprinderea omului total (Lévi-Strauss 1978: 432), pornind de la construirea
conceptului de fenomen social total, de inspiratie durkheimiana si teoretizat de Marcel
Mauss. ?

De asemenea, Clifford Geertz îsi exprimase într-un interviu acordat în anul 2002,
viziunea referitoare la diferentele existente la nivel terminologic si metodologic între
antropologie sociala si antropologie culturala. În opinia sa antropologie sociala este un
termen care reflecta traditia britanica, axata asupra studiului problemelor legate de
sistemele de rudenie precum si a structurii sociale. Pe de alta parte, antropologie culturala ,
în viziunea lui Geertz, reprezinta produsul traditiei boasiene, a ana lizei culturale orientate
asupra grupurilor de indieni nordamericani. Geertz nu vede diferente majore între
antropologia sociala si cea culturala, considerând ca totul se rezuma la metodologia diferita
îmbratisata de cele doua tabere si ca ÅWe are all doing the same thing, we just differ a bit
about how to go about it µ (Panourgiá 2002: 422). ?

2. ??????? ? Locul si rolul antropologiei culturale. ?

Antropologul american W.A. Haviland propune o ilustrare schematica (Haviland

1989: 12, fig. 1.1.) destul de simplista, dar sugestiva, a pozitiei antropologiei culturale în
sistemul generos caracteristic antropologiei generale, fiind în acelasi timp fidel disputei
terminologice mai sus mentionate, între britanici si americani. Cert este ca Haviland aduce
la egalitate antropologia fizica si antropologia culturala, careia i se subordoneaza etnologia
sau antropologia socio -culturala. ?

O alta structurare a antropologiei generale este propusa de alti doi antropologi

americani, Ph. Whitten si D.E.K. Hunter (Whitten, Hunter 1990: 9), care pare mai potrivita si
în cadrul careia pot fi defalcate cinci ramuri majore, echitabil amplasate pe acelasi palier:
antropologia fizica, arheologia, antropologia lingvistica, antropologia culturala si
antropologia aplicata. ?

Arheologia sau antropologia arheologica , are ca obiect central studiul urmelor

materiale, ca semne ale gradului de cultura si civilizatie umana (Robin, Rotschild 2002: 163 -
164). Spre deosebire de arheologie în acceptiune clasica, antropologia arheologica
urmareste sa reconstituie pe baza descoperirilor arheologice modul de viata din trecutul
omenirii. De remarcat este faptul ca ea are un pronuntat caracter interpretativ si nu
descriptiv. ?

Antropologia istorica se constituie ca ramura a antropologiei, abordând o serie de

problematici comune istoriei sociale ori istoriei mentalitatilor. Antropologia serveste ca
mijloc de deplasare de la istoria sociala si sociologia istorica spre o noua istorie culturala.
Scopul ei este acela de a redacta istorii culturale pe epoci, fiind însa focalizata si asupra
grupurilor si subgrupurilor. De retinut este ca, antropologia nu studiaza sate « ci studiaza
în sate, asa cum observase Cl. Geertz (Kalb, Marks, Tak 1996: 7). Exemplul cel mai
concludent în acest sens îl reprezinta munca unor specialisti precum P. Burke, J. Le Goff si
Le Roy Ladurie. Antropologia devine utila istoriografiei mentalitatilor, oferind instrumentele
necesare pentru decodificarea reprezentarilor colective (Kalb, Marks, Tak 1996: 8).
Instrumentele muncii antropo logului sunt observatia directa, pe când ale istoricului în
primul rând sursele documentare. Antropologul trebuie sa fie constient în activitatile pe
care le desfasoara de existenta diferentelor dintre procesele mentale ale culturii proprii si
de cele ale culturii oamenilor pe care îi studiaza. Daca nu se tine cont de aceasta, este
foarte posibil sa-si faca aparitia situatii nedorite, cum ar fi de pilda manifestari ale
etnocentrismului (Pitt -Rivers 1963: 253-255). Deseori se resimte însa necesitatea ca
antropologii sa tina seama de scrierile istoricilor privitoare la societate si cultura, forme de
autoritate, economie, etc., cu alte cuvinte sa apeleze la antropologia istorica. Cu toate ca în
acest sens au existat numeroase discutii si idei contradictorii, pr actica antropologica a fost
cea care a depasit diferentele teoretice despre care se spune ca separa antropologia de
istorie. Antropologii pornesc de la structuri abstracte catre explicarea unor evenimente
concrete (Sahlins 1983: 534). ?

Temele majore ale antropologiei istorice sunt constituite pe baza demersului de a

privi omul în contextul istoric al vremii si nu evenimentele istorice. Magia, vrajitoria, corpul,
sexualitatea, religia, pietatea, casatoria si familia si nu în ultimul rând raportul
individualitate-individualizare reprezinta tot atâtea teme vizate de demersul specific
antropologiei istorice (Von Dülmen 2001: 10-12). Desigur, vorbindu -se despre antropologia
istorica si dat fiind contextul care ne intereseaza aici, nu este posibil sa nu fie luata în
discutie si arheologia sociala. ?

Diferenta majora dintre arheologi (apartinatori fara îndoiala domeniului istoriei) si

antropologii sociali este aceea ca arheologii analizeaza artefactele (în fond, tot produse
culturale ale oamenilor), ordonate în tipuri si clase, pe când antropologii sociali lucreaza cu
sisteme coerente functional. Ca deschizator de drumuri în socio -arheologie sau arheologie
sociala este consideratGordon Vere Childe . Profesor la Universitatile din Edinburgh si
Londra, s-a remarcat prin elaborarea unui model al evolutiei culturii preistorice, fiind în
acelasi timp si autorul conceptelor revolutie neolitica (termenul desemnând suma
progreselor economice, sociale si tehnice rezultate dintr -o societate preponderent agrara)
si revolutie urbana (perceputa ca transformare a unei societati marcate de preocupari
agrare într-o societate cu caracteristici urbane). ?

G.V. Childe a ramas cunoscut posteritatii mai ales prin cele doua lucrari
fundamentale ale sale, Man Makes Himself, publicata în 1936 si ulterior, What Happened in
History, în anul 1942, ambele înscriindu -se cu larghete în problematica evolutionista, de
fapt lui G. Childe atribuindu-se meritul de a fi initiat o relansare a ideilor evolutioniste
(Sanderson 1997: 94). ?

Cert este ca fara modele antropologice, o mare parte a trecutului uman ramâne
invizibil, iar fara material istoric, antropologia ramâne pura speculatie (Macfarlane 1977: 12 -
13) iar în cele din urma, ceea ce îi leaga pe antropologi de istorici este alteritatea, în toate
formele ei de manifestare (Cohn 1980: 198). ?

Antropologia lingvistica presupune studiul si analiza sistemelor de comunicare

umana. Cercetarea problemelor si a particularitatilor lingvistice de catre antropologi poate
duce la identificarea unei serii de diferentieri, specifice unei palete largi de categorii
sociale. ?

Antropologia aplicata se dezvolta ca un domeniu complementar antropologiei

culturale, având ca specificitate abilitatea, concretizata prin metode si obiective, de a servi
solutionarii unor probleme de natura practica. ?

Prin definitie, antropologia aplicata reprezinta procedeul folosirii punctelor de

vedere, cunostintelor si tehnicilor stiintifice pentru a rezolva probleme de natura practica
(Keesing 1945: 373). ?
 Catre mijlocul deceniului al optulea al secolului XX se va raspândi o noua abordare,
cunoscuta în literatura de specialitate sub denumirea de antropologie critica . Aceasta îsi
declarase ca obiectiv critica si combaterea rasismului, sexismului si nationalismului. În
viziunea adeptilor abordarii, obiectivul nou central al etnografiei si antropologiei era
reprezentat de cercetarea rezistentei ne-occidentalilor fata de Åforteleµ occidentale
oprimante. ?

O reala problema o reprezinta dificultatile existente în a face antropologia Åprofitabilaµ.

Astfel de dificultati au existat si în Statele Unite ale Americii, în anii 1970. Ce ofera antropologul? O
diagnoza rapida asupra oricarei companii, asupra situatiilor sociale din cadrul ei, posibilitatea
realizarii este prin metoda observatiei participative (Aguilera 1996: 735).?

Identificarea propriilor valori culturale si realizarea unui Åmarketing culturalµ. De pilda unele
state, cum ar fi si cazul SUA, au avut un deosebit succes în vânzarea Åvalorilor culturaleµ sau
elemente ale Åculturii populareµ (Peace 1998: 277).?

Pentru viitorul antropologiei, exista trei scenarii posibile (Peacock 1997: 9-10):
1. Disparitia (sau ÅAmurgul zeilorµ), în cazul în care antropologia este considerata a fi nerentabila
pentru universitati, un subiect mult prea vag pentru candidati si fara o finalitate concreta;
2. Enclavizarea, în cazul în care antropologii sunt perceputi ca si grup de excentrici dezorganizati,
nihilisti care se bazeaza pe idei avangardiste de la sfârsitul secolului XX si care reprezinta ,ai mult o
curiozitate în secolul XI; 3. Redirectionarea catre o noua disciplina extrem de importanta în cadrul
societatii. Astfel antropologia redevine incitanta si diversa, profunda si competenta în solutionarea
unor probleme complexe, transnationale. ?

Antropologia este peste tot si niciunde. Nu se afla niciunde pentru ca spre deosebire de o
serie de stiinte cum ar fi chimia, literatura sau istoria nu este recunoscuta înca drept un domeniu
esential pentru oricare universitate si pentru ca nu este cunoscuta în societate în virtutea vreunui
Årol crucialµ precum medicina, stiintele politice si administrative, stiintele economice, juridice sau
asistenta sociala ori psihologia. Nimeni nu cunoaste câte milioane de ore de munca de teren au fost
realizate de antropologi pentru cunoasterea si întelegerea culturii. Cu toate acestea, lumea
contemporana nu îsi poate permite sa faca abstractie de antropologi si sa nu ia seama de
diagnozele si prognozele realizate de acestia. De antropologi este nevoie în cadrul departamentelor
de relatii umane si în cadrul mediilor în care se discuta despre leadership si politici sociale. Oricare
antropolog, ca analist într-o institutie, poate obtine o imagine completa asupra ceea ce se întâmpla,
fara a schimba însa situatia existenta (Amarasingham Rhodes 1986: 208). ?

Ajunsa în pragul Mileniului al III -lea, antropologia culturala se dezvaluie ca o stiinta

ajunsa la deplina maturitate teoretica si metodologica. Prin cara cterul ei holist (Janowitz
1963: 154), atotcuprinzator, si prin interdisciplinaritatea care o caracterizeaza, în raporturile
ei cu disciplinele sociale si cele umaniste, în egala masura, antropologia vine în sprijinul
rezolvarii unor situatii de natura pra ctica pe tot cuprinsul globului, dar are pe de alta parte
menirea de a trezi constiinta existentei unei lumi mult mai largi la contemporani, precum si
resemantizarea viziunii noastre asupraceluilalt. ?