DESEN DUPĂ NATURĂ

\
DIN CÎND ÎN CÎND, LA ORELE DE DESEN, deasupra colilor albe apar cuvintele: „Desen liber după natură". Atunci fiecare şcolar aşterne pe caietul său orice crede de cuviinţă din tot ce ii cade sub ochi. lată-i, de pildă, pe cei dintr-a cincea... Cei din băncile dinspre perete au luat ca model ghivecele de flori de pe pervaz, alţii acvariul în care înoată o zvîrlugă neastîmpărată şi cîţiva bibănaşi. Cei dinspre geam îşi aruncă privirea către cartea şcolii. Mai ales aceştia au ce desena!... Unii au ales ca model pomii cu coroana lor verde-închisă, înconjuraţi de un rotocol de brazde, ca o perniţă la piciorul fiecăruia. Alţii s-au oprit asupra straturilor de flori. Din clasă nu se deosebesc prea bine toate culorile, dar cei dintr-a cincea ştiu cum arată gherghinele pufoase, bănuţii şi petuniile... Le-au plantat şi le îngrijesc ei înşişi... Dar ora de desen e scurtă. De-abia s-a găsit creionul cel mai potrivit pentru frunzişul teiului sau pentru veşâmntul de catifea al florilor, că a şi sunat de ieşire. Pomul şi florile rămân în caiete pentru o săptămână încheiată. Săptămâna trece însă repede, iar ora următoare copiii dinspre fereastră îşi aruncă din nou privirile pe geam pentru a continua desenele. Cele mai frumoase vor fi păstrate şi vor împodobi expoziţia de sfârşit de an... De-abia a pus însă mâna pe creion, că băiatul din banca întâi s-a oprit nedumerit. Se întoarce spre cel din spate: —Ce-i aia? Poţi să mă lămureşti? Pare un fruct ciudat în crengile teiului. Şi totuşi e cu neputinţă.... în primul rând, fructele— nici un fel de fructe — nu sunt din hârtie... iar, în al doilea rând, nu cresc pe sfori, în copaci. Cel întrebat nu se miră de fel. Răspunde pe şoptite: —E zmeul meu care s-a agăţat în crengi. Nu-1 desena! Dar tu poţi să-mi explici ce floare o fi aceea, roşie, la marginea rondului? Săptămâna trecută nu era... Băiatul din banca întâi răspunde, continuând să-şi ascută creionul: —Nu e floare. E bara de la poarta de fotbal. Am făcut-o în recreaţie din cărămizi şi a rămas acolo. N-o desena nici tu. Acum desenul e mai mult liber decât după... natură. Din imaginaţie. Trebuie să-şi închipuie fiecare cum ar arăta un pom, fără zmeie agăţate în crengi, şi un rond de flori, fără cărămizi. Guma rezolvă problema aceasta, dar se ivesc altele:

Nu le desena! Numai că am şi eu o nedumerire. Şi nu ni se pare deloc nepotrivit: — În prima recreaţie facem ordine... iarba era iarbă. de crengi nu mai vorbesc. Cu totul altul. Urma doar să-i colorez coroana în verde pal. dar s-au dezbrăcat cei dintr-a şaptea.. ce fel de pomişor este? Săptămâna trecuta nu era sădit. pentru că au gimnastică şi. Era un puiet obişnuit de măr. la modele. iar rondurile de flori. Ce-i de făcut? Cei doi găsesc şi la această întrebare răspunsul. tulpina pestriţă.. deşi avem vestiar. Sunt nişte hârtii. . poftim de-1 mai colorează!l Parcă-i un pom din planeta Marte: frunze roşii. spre fundul curţii.. În ora următoare de desen peisajul arăta ca totul altfel: pomii erau pomi. răspunde cu siguranţă celălalt. mai ştiu eu ce. Nu le desena.. nu desena rondul de flori. că e hârtie. —Atunci ce să mai desenez? Ce-i de făcut? Într-adevăr. parc-ar avea nasturi. Nu aşteptau decât ca toate creioanele colorate să fie ascuţite.. că e aerodrom de zmeie. Nu desena pomul. că e teren de fotbal. E tot pomişorul de săptămîna trecută.. proaspăt stropite. şi-au agăţat hainele de pomişor. nu desena iarba.. Nu e un pom din Marte. catarame.. că e cuier. Punem mâna toată grupa.... învelitorile vechi de la caiete. Acum.... nu desena pomişorul. Meritau un nou desen. —Ştiu eu.—Ce-i cu iarba aceea albastră lângă grilaj? —Nu e iarbă. Adică era.Uite.colo.. dar nu aşa.

... pijamale matlasate. răsfăţîndu-şi dedicaţia la vedere: „Bunului meu prieten şi coleg Vicu Cutie. primită în ajun cadou. fuga ireală a fulgilor de zăpadă din oglinda de la şifonier. mai acătării. Stătea lungit în pat. Zăpada se grămădise în pervaze ca o fascinantă pisică de Angora şi parcă nimic altceva decît albeaţa.. din partea mea. desigur. cîte nu se oferă: clipsuri. caldul curcubeu al scoarţei din perete. poate. produse cosmetice. căciuli. lunecată la picioarele patului. ca un zefir. Şi. Cîte lucruri frumoase nu pot fi dăruite cu acest prilej ! Iată. Generozitatea. aburul cozonacilor ce-şi astîmpărau fierbinţeala în cămară. Sandu". numai pe o pagină din „Informaţia". Şi. Ceva mai deosebit. multe altele: netezimea cearşafului. Poate două cărţi.MĂRINIMIE VICU SE TREZISE DE DIMINEAŢĂ. Şi cartea de pe noptieră. rotindu-şi degetele mari de la picioare şi savurîndu-şi preaplinul inimii lui. E doar ajun de An nou. umfla . — Trebuie să-i fac şi eu lui Sandu un cadou! Dar nu o carte. abundenţa şi calmul ei îl invita la mari excursii sufleteşti.

nu?! Nici nu mă gîndesc să nu ţi le dăruiesc! Bineînţeles.. e ajun de An nou! M-am gîndit la asta de cînd m-am trezit. ca de pe un disc al norocului la Moşi. Vicu îşi mişcă degetele picioarelor şi la fiecare rotaţie. Chiar trei ceasuri.. în casă miroase a cozonac. Pe amîndouă. O să stau pînă la unu şi — poate. împerecheate. De ce nu? Ninge.. Ce anume? Surpriză! Nici prin minte nu-ţi trece. de ce nu? — o să iau masa la el. imposibil.pe nesimţite pînzele imaginaţiei băiatului. habar n-ai cît am ales. ceva deosebit. din ce în ce mai repede. Da. Afară ninge. eventual două. Ei. —Două ceasuri?! Nu. A început din nou să-şi rotească degetele de la picioare. Vicu e în picioare. de pildă. Pantalon are sigur. în candida cernere nu poţi fi meschin. Sînt exact două ceasuri! Pa! închide telefonul. Chiar astăzi vin eu la tine. marcînd parcă apropierea prietenului. dintr-un salt. că-ţi spun. Incompletă însă. Tonul se prezintă deîndată.. Vreau să-ţi dăruiesc ceva. —De ce nu? las' să fie două. E mai bine aşa! Şi ştii care? De la 10 la 12. Ninge.. Am ales mult. cad în cascadă cadouri pentru Sandu. „Ce zi minunată! meditează Vicu şi mărinimia îi umple fiinţa ca un final de orgă. Dar Vicu Cutie e generos.. Cum. nu primesc! se aude in receptor vocea tăiată de emoţie a prietenului. chiar dacă sînt desperecheate: o curea de pantaloni şi o curea de ceas. . Dar ceas pentru eventuala curea? „Să-i dăruiesc un ceas?" E o idee. Soneria insistă sacadat. hai... îţi dăruiesc — ştiu că o să te bucuri foarte mult — o să-ţi dăruiesc două ceasuri. — Sandule.. O garoafă. Pune mîna pe telefon." Şi.. Oare căciula pe care a uitat-o cîndva unchiul Gicu la noi nu i-ar fi bună? Oaie veri12 tabila din imitaţie de lup! Plus încă ceva. aşa am să fac. O să-i dea două. e cald şi bine. Simt că aş putea să-i dăruiesc mai mult bunului meu prieten. neapărat încă ceva.

De două ori am citit-o. o carte pe lună sau.. îmi scapă titlul. Citeşte pe rupte. dar e grozavă!.. de altfel.. Dricît ar fi de groasă! E de ajuns.. una pe săptămînă. cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă.UN BĂIAT CITIT TITI BRUMĂRESCU E UN BĂIAT GROZAV DE CITIT.. în ora de geometrie. Gro-za-vă! Desface cuvîntul în silabe.. ca să-ţi dai seama că ai de a face cu un adevărat maratonist al lecturii. în cel mai bun caz. —Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în recreaţii. azi dimineaţă. Titi citeşte o carte (una!) pe oră. —Care? —Una cu scoarţa galbenă. Cum naiba-i spune? Ah.. să-1 auzi sorbind despre cărţile pe care le-a citit. —Cu un cîine pe scoarţă? . Şi nu ca alţii.. de vreo două deşte.

a intrat tovarăşul profesor. ha.. şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat. Ştii. are tot vreo trei deşte grosime. Ah. de ăla cu care a plecat!!! Şi atunci să vezi încurcătură. îmi vine pe limbă.... Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntîlnesc ăia doi cu alţi doi. formidabilă! Am uitat cum îi zice... rîzi să te prăpădeşti. de vreo patru deşte de groasă.. să vezi încurcătură ha... elegiac: Acum nu mai am ce citi. e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde. Aia din ora de chimie era tristă. ştiu la ce te gîndeşti. se înviorează el. —Du-te la bibliotecă... ha. Galbenă... Stai să vezi.. îmi scapă titlul. nu ştiu cum.. — A treia. se căinează el.. apoi. îşi suflă nasul.... Ţine . îşi pocneşte Titi nemilos degetele. vreo trei deşte grosime... Ah..... înveselit. Da. E cu unul care pleacă. cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce!!! Şi pe drum se desparte. am citit-o azi.. dom'le. care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla... cum a terminat de povestit cartea cea tristă. începe el cu o voce sugrumată. de la bibliotecă le-am citit pe toate... îmi scapă titlul. mă? Păi acum vine ora a treia. Aşa. ce carte tristă!. ha. ha. dar pot să ţi-o povestesc.. Are aşa. dar să ţi-o povestesc.... hîhî... începe să povestească 78 hohotind: E cu Unu' care pleacă nu ştiu unde.. şi celălalt era cu alţii. ha. A găsit batista şi. dar fără cîine... dar lacrimile au şi luat-o la vale.. E aşa de tristă! Caută batista. Aia cu cîinele e alta. cu nu ştiu cine. Dar uite.. Uite.. Le-am confundat.. Aventură! Mister! Să vezi..... ha.. Pufneşte în rîs cîteva clipe. nu ştiu unde. Titi rămîne pe gînduri o clipă: —Ai dreptate!.. ha.. O să-ţi povestesc eu una.. în ora a treia. —Aş..— Nu. Cum îi zice? Ah.. ha. îmi amintesc! Am citit-o în ora de chimie. A.. îmi amintesc...

n-ai s-o uiţi toată viaţa.. Cele două colege de bancă. Victoriţa îşi lungeşte gîtul spre caietul colegei. nici nu mai e nevoie s-o citeşti. îţi povestesc mai departe după oră. pentru după vacanţă. —Cum o să mă supăr! —Pe onoarea ta? . o roagă ea. Primele fraze au şi fost scrise pe caiete.. „din punct de vedere fizic".minte unde am rămas. —Citeşte-mi. Păcat că i-am uitat titlul.. Portret fizic şi sufletesc.. şi totodată vecine — Victoriţa şi Dana — s-au aşternut pe treabă. Mor de curiozitate să ştiu ce ai scris despre mine. să facă fiecare un scurt portret literar al colegului de bancă.. După cît se pare. Zi! —Dar nu te superi. Cum arată şi ce fel deome. —Da' pe urmă îmi citeşti şi tu.. îţi garantez! PORTRETUL COLEGEI DE BANCĂ COPIII AU PRIMIT CA TEMĂ. LA LIMBA ROMÂNĂ. Dar nu-i nimic. nu-i aşa? —Se înţelege. Cum ţi-o povestesc eu. temele sînt terminate.

—Dar ce? Eu fac portretul rochiţelor? Victoriţa se dă bătută. —Păi. Sînt eu bondoacă?? —Ce.. tu. Uite ce am scris eu. brusc jignită. sînt curioasă să ştiu ce ai scris mai departe.. mor de curiozitate.. „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine. să văd cum mă vezi tu. tot mai bine e „bondoacă".. Am scris aşa.... şi o deşitată. —Aşa am scris. să-ţi citesc.. Cealaltă o ajută: —. Zîmbeşte acru: —Mda! Ştii. Să nu pui durdulie. —Asta tu ai scornit-o.... —Nu. Victoriţa s-a făcut palidă de ciudă. vrei să zici că nu? Aşa-ţi zic toţi copiii: „Bondoaca". —Şi ce să pun? Durdulie? —Nu.." —Cum? sare ca arsă Dana. —Cum?! se încruntă." —Cum lătăreaţă? —Dar cum? îngustă? Uită-te în oglindă! „Mai are un nas borcanat şi urechi măricele. Să nu pui rotofeie.. —Dar ce? Rotofeie? —Nu. —Ba se vede. se înfurie Victoriţa. Dacă vrei. îşi muşcă buzele.... îţi arăt şi rochiţele.. 144 —Aşa şi este. tu..." —Da? Tu faci şi comparaţii? Bine. Scrie aşa: „Ea a slăbit cu două kilograme şi trei sute de grame. Colega nu se lăsă rugată. cu un nas ca o trompă de elefant. —„Ea este o lungană. i-o reteză Victoriţa.. Scrie. Caută cu ochii închişi cuvîntul potrivit... Victoriţa. Vorbeşte printre dinţi: —Da? Bine..—P e ! Colega respiră adînc.." Asta e tot." —Nu se vede.. nu se vede. zi mai departe. şterge de pe caiet cîteva fire imaginare de praf şi începe: —Ascultă: „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine". Continuă: —„Ea este o fată bondoacâ". întăreşte cu satisfacţie Dana. îndesată? Grăsană? Crede-mă. Zău." 145 — Aşa şi e. continuă netulburată Dana: „Colega mea are o faţă lăiăreaţă. Şterge imediat „bondoacă". şi îşi pipăie talia. tu. dar acum adaug: „şi o ciolănoasă. mormăie Dana ameninţă ..

.. —Şi eu am să scriu că în orele de română scrii la matematică! Şi copiezi temele! 146 —Şi eu n-am să scriu că ai fugit de la ultima adunare de grupă. ”are urechi ca nişte foi de varză murată?" Şi.. „bărbia ascuţită ca un vîrf de pantof"? îţi convine? Victoriţa o priveşte drept în ochi: —Îmi convine. cu tocul în aer. Sînt puse pe tratative. pentru că nu învăţaseşi poezia pentru serbare? Dana a rămas încremenită.. —Ştergi. Simte că îi izvorăsc două şiruri fierbinţi de lacrimi din ochi. Vorbeşte cu glas tremurător: —Ai fi tu în stare să scrii. Porţile de Fier? — Şi tu unde vezi la mine varză murată? ţipă Victoriţa. ca să te fotografiezi a la minut? —Şi tu nu te-ai prefăcut bolnavă... dar e atît de furioasă că nici nu bagă de seamă.. — Ce vrei să mai scrii? întrebă uimită Victoriţa..... scriu şi eu: „Are degete ca nişte dopuri de plută şi.tor. Nu vrei? se înfurie din nou Dana. —Bine." Se repede la masă şi apucă hotărîtă tocul. o. Îşi lipeşte nasul de luciul oglinzii şi vorbeşte cu degetele între dinţi ca o furculiţă: Spune unde vezi tu la mine.. şi. Păi crezi că eu nu pot să scriu.'" Dana sare în sus şi răstoarnă scaunul. „Din punct. —O să scriu că eşti o.... Acum s-au mai molcomit parcă. în loc de „are urechi măricele". Uite. de vedere sufletesc... egoistă. —Da? Hai la oglindă! Poftim. —Ba tu.. se roagă Dana.. o strungăreaţă între dinţi ca Dunărea la Porţile de Fier. asta? Victoriţa s-a înmuiat şi ea: . „ciolănoasă şi deşirată"? —Şi tu ştergi „faţă lătăreaţă"? — Şterge tu mai întîi... Las' că te aranjez eu. trăgînduse de urechi.

—Dar ştergi şi fu că sînt egoistă şi că am nasul borcănat. —Şi despre ochi? —Potriviţi. în schimb. este foarte deosebită de mine. Dana. lucrările au fost transcrise." „Cum?! veţi exclama. este foarte deosebită de mine. consimte Dana. şi încă multe: din punct de vedere fizic Victoriţa are în plus trei virgule. —Şi cum să scriu!? Victoriţa se gîndeşte un timp.—Dacă scrii de adunarea de grupă! —Nu scriu. apoi izbucneşte veselă: —Ştiu: potrivit. Din punct de vedere sufletesc este o fată foarte potrivită. . Curînd. Dar nici tu de copiat temele. din punct de vedere sufletesc.. Gura este potrivită. Din punct de vedere sufle tesc ea este o fată foarte potrivită. Ea are nasul. e mai bogată Dana: două puncte şi o pată de cerneală în plus.. ba da. dar. şterg. —Bine. Dana lasă tocul jos şi citeşte Victoriţei: —„Colega mea.. gura. scrii şi tu la fel? —Mai încape vorbă? Uite.j —Potrivită. părul. Un timp se aude doar rîcîitul peniţelor în caiete.. Victoriţa. —Şi n-o să scrii nici de fotografie? —Nu. —Şi despre faţă? i . Nu e nici o deosebire între ele?" O. dacă ştergi că n-am învăţat poezia pentru serbare. Ea are nasul potrivit." Victoriţa citeşte şi ea lucrarea ei: 148 — „Colega mea. Pârul şi ochii sînt potriviţi. ochii potriviţi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful