DESEN DUPĂ NATURĂ

\
DIN CÎND ÎN CÎND, LA ORELE DE DESEN, deasupra colilor albe apar cuvintele: „Desen liber după natură". Atunci fiecare şcolar aşterne pe caietul său orice crede de cuviinţă din tot ce ii cade sub ochi. lată-i, de pildă, pe cei dintr-a cincea... Cei din băncile dinspre perete au luat ca model ghivecele de flori de pe pervaz, alţii acvariul în care înoată o zvîrlugă neastîmpărată şi cîţiva bibănaşi. Cei dinspre geam îşi aruncă privirea către cartea şcolii. Mai ales aceştia au ce desena!... Unii au ales ca model pomii cu coroana lor verde-închisă, înconjuraţi de un rotocol de brazde, ca o perniţă la piciorul fiecăruia. Alţii s-au oprit asupra straturilor de flori. Din clasă nu se deosebesc prea bine toate culorile, dar cei dintr-a cincea ştiu cum arată gherghinele pufoase, bănuţii şi petuniile... Le-au plantat şi le îngrijesc ei înşişi... Dar ora de desen e scurtă. De-abia s-a găsit creionul cel mai potrivit pentru frunzişul teiului sau pentru veşâmntul de catifea al florilor, că a şi sunat de ieşire. Pomul şi florile rămân în caiete pentru o săptămână încheiată. Săptămâna trece însă repede, iar ora următoare copiii dinspre fereastră îşi aruncă din nou privirile pe geam pentru a continua desenele. Cele mai frumoase vor fi păstrate şi vor împodobi expoziţia de sfârşit de an... De-abia a pus însă mâna pe creion, că băiatul din banca întâi s-a oprit nedumerit. Se întoarce spre cel din spate: —Ce-i aia? Poţi să mă lămureşti? Pare un fruct ciudat în crengile teiului. Şi totuşi e cu neputinţă.... în primul rând, fructele— nici un fel de fructe — nu sunt din hârtie... iar, în al doilea rând, nu cresc pe sfori, în copaci. Cel întrebat nu se miră de fel. Răspunde pe şoptite: —E zmeul meu care s-a agăţat în crengi. Nu-1 desena! Dar tu poţi să-mi explici ce floare o fi aceea, roşie, la marginea rondului? Săptămâna trecută nu era... Băiatul din banca întâi răspunde, continuând să-şi ascută creionul: —Nu e floare. E bara de la poarta de fotbal. Am făcut-o în recreaţie din cărămizi şi a rămas acolo. N-o desena nici tu. Acum desenul e mai mult liber decât după... natură. Din imaginaţie. Trebuie să-şi închipuie fiecare cum ar arăta un pom, fără zmeie agăţate în crengi, şi un rond de flori, fără cărămizi. Guma rezolvă problema aceasta, dar se ivesc altele:

—Ce-i cu iarba aceea albastră lângă grilaj? —Nu e iarbă. nu desena rondul de flori. deşi avem vestiar... ce fel de pomişor este? Săptămâna trecuta nu era sădit. spre fundul curţii. că e aerodrom de zmeie. Adică era. proaspăt stropite. învelitorile vechi de la caiete. catarame. răspunde cu siguranţă celălalt.. iar rondurile de flori. Nu desena pomul... Nu e un pom din Marte. că e hârtie. Ce-i de făcut? Cei doi găsesc şi la această întrebare răspunsul. nu desena iarba. —Ştiu eu. Nu aşteptau decât ca toate creioanele colorate să fie ascuţite. Meritau un nou desen. că e teren de fotbal. de crengi nu mai vorbesc. Urma doar să-i colorez coroana în verde pal. Cu totul altul. Era un puiet obişnuit de măr.colo. .. parc-ar avea nasturi. Nu le desena. E tot pomişorul de săptămîna trecută. Punem mâna toată grupa. Sunt nişte hârtii. Acum.. iarba era iarbă. la modele. pentru că au gimnastică şi... că e cuier. —Atunci ce să mai desenez? Ce-i de făcut? Într-adevăr.Uite.... poftim de-1 mai colorează!l Parcă-i un pom din planeta Marte: frunze roşii. nu desena pomişorul.. tulpina pestriţă. dar s-au dezbrăcat cei dintr-a şaptea... şi-au agăţat hainele de pomişor. În ora următoare de desen peisajul arăta ca totul altfel: pomii erau pomi. Nu le desena! Numai că am şi eu o nedumerire. dar nu aşa.. mai ştiu eu ce. Şi nu ni se pare deloc nepotrivit: — În prima recreaţie facem ordine..

caldul curcubeu al scoarţei din perete. mai acătării. poate.. ca un zefir. fuga ireală a fulgilor de zăpadă din oglinda de la şifonier. umfla . căciuli. lunecată la picioarele patului.. Ceva mai deosebit. Generozitatea. Şi cartea de pe noptieră. Sandu". Poate două cărţi..MĂRINIMIE VICU SE TREZISE DE DIMINEAŢĂ. rotindu-şi degetele mari de la picioare şi savurîndu-şi preaplinul inimii lui. Zăpada se grămădise în pervaze ca o fascinantă pisică de Angora şi parcă nimic altceva decît albeaţa. E doar ajun de An nou. aburul cozonacilor ce-şi astîmpărau fierbinţeala în cămară. răsfăţîndu-şi dedicaţia la vedere: „Bunului meu prieten şi coleg Vicu Cutie. desigur. Cîte lucruri frumoase nu pot fi dăruite cu acest prilej ! Iată. produse cosmetice. — Trebuie să-i fac şi eu lui Sandu un cadou! Dar nu o carte. pijamale matlasate. numai pe o pagină din „Informaţia". multe altele: netezimea cearşafului. cîte nu se oferă: clipsuri. primită în ajun cadou. Stătea lungit în pat. abundenţa şi calmul ei îl invita la mari excursii sufleteşti. Şi. din partea mea.. Şi.

în casă miroase a cozonac.. de pildă.. împerecheate. habar n-ai cît am ales. Dar ceas pentru eventuala curea? „Să-i dăruiesc un ceas?" E o idee. —De ce nu? las' să fie două. Ce anume? Surpriză! Nici prin minte nu-ţi trece. Dar Vicu Cutie e generos. chiar dacă sînt desperecheate: o curea de pantaloni şi o curea de ceas. cad în cascadă cadouri pentru Sandu.. Cum. eventual două. neapărat încă ceva. în candida cernere nu poţi fi meschin." Şi.. nu primesc! se aude in receptor vocea tăiată de emoţie a prietenului. Oare căciula pe care a uitat-o cîndva unchiul Gicu la noi nu i-ar fi bună? Oaie veri12 tabila din imitaţie de lup! Plus încă ceva. îţi dăruiesc — ştiu că o să te bucuri foarte mult — o să-ţi dăruiesc două ceasuri.. imposibil. ca de pe un disc al norocului la Moşi. Afară ninge. marcînd parcă apropierea prietenului. dintr-un salt. Sînt exact două ceasuri! Pa! închide telefonul. Vicu e în picioare. e cald şi bine. că-ţi spun. Chiar astăzi vin eu la tine. Da. Soneria insistă sacadat. Ei. Pe amîndouă. de ce nu? — o să iau masa la el. Incompletă însă. nu?! Nici nu mă gîndesc să nu ţi le dăruiesc! Bineînţeles. E mai bine aşa! Şi ştii care? De la 10 la 12. hai. Pune mîna pe telefon. aşa am să fac. —Două ceasuri?! Nu. Chiar trei ceasuri. Ninge.. Am ales mult. O să-i dea două. A început din nou să-şi rotească degetele de la picioare. Pantalon are sigur. .pe nesimţite pînzele imaginaţiei băiatului.. O să stau pînă la unu şi — poate. ceva deosebit... O garoafă. „Ce zi minunată! meditează Vicu şi mărinimia îi umple fiinţa ca un final de orgă. — Sandule. Simt că aş putea să-i dăruiesc mai mult bunului meu prieten. Tonul se prezintă deîndată. din ce în ce mai repede. e ajun de An nou! M-am gîndit la asta de cînd m-am trezit. Vicu îşi mişcă degetele picioarelor şi la fiecare rotaţie. Vreau să-ţi dăruiesc ceva.. De ce nu? Ninge.

.. —Cu un cîine pe scoarţă? . o carte pe lună sau. în cel mai bun caz. să-1 auzi sorbind despre cărţile pe care le-a citit. cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă. Dricît ar fi de groasă! E de ajuns. de altfel.. una pe săptămînă. dar e grozavă!. Citeşte pe rupte.. azi dimineaţă. De două ori am citit-o. Şi nu ca alţii. —Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în recreaţii. în ora de geometrie.. Titi citeşte o carte (una!) pe oră.. ca să-ţi dai seama că ai de a face cu un adevărat maratonist al lecturii. îmi scapă titlul.. Cum naiba-i spune? Ah. —Care? —Una cu scoarţa galbenă. de vreo două deşte. Gro-za-vă! Desface cuvîntul în silabe..UN BĂIAT CITIT TITI BRUMĂRESCU E UN BĂIAT GROZAV DE CITIT.

Aia cu cîinele e alta. apoi.... ce carte tristă!. Stai să vezi. Ştii.. Ah. ha.. nu ştiu unde.. vreo trei deşte grosime. dar fără cîine. — A treia. mă? Păi acum vine ora a treia. îmi amintesc! Am citit-o în ora de chimie. —Aş. cum a terminat de povestit cartea cea tristă.. Cum îi zice? Ah.. îşi pocneşte Titi nemilos degetele. începe să povestească 78 hohotind: E cu Unu' care pleacă nu ştiu unde... A. ha.— Nu. elegiac: Acum nu mai am ce citi. dom'le.. începe el cu o voce sugrumată. Aşa... cu nu ştiu cine... Ah.. Da.. îmi scapă titlul.. şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat. dar pot să ţi-o povestesc... îşi suflă nasul.. E aşa de tristă! Caută batista... dar lacrimile au şi luat-o la vale. de la bibliotecă le-am citit pe toate. ha. se căinează el. înveselit. —Du-te la bibliotecă. are tot vreo trei deşte grosime.. Le-am confundat..... să vezi încurcătură ha.. ha. şi celălalt era cu alţii..... ştiu la ce te gîndeşti. cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce!!! Şi pe drum se desparte. Aventură! Mister! Să vezi. E cu unul care pleacă.... de ăla cu care a plecat!!! Şi atunci să vezi încurcătură.. în ora a treia.. îmi scapă titlul. rîzi să te prăpădeşti. Pufneşte în rîs cîteva clipe. care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla. dar să ţi-o povestesc. Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntîlnesc ăia doi cu alţi doi.. a intrat tovarăşul profesor.... Are aşa. hîhî.... Uite. ha. am citit-o azi.. e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde.... ha. formidabilă! Am uitat cum îi zice. nu ştiu cum. Titi rămîne pe gînduri o clipă: —Ai dreptate!... de vreo patru deşte de groasă. Ţine . îmi vine pe limbă.. se înviorează el. Dar uite.. O să-ţi povestesc eu una.. ha. îmi amintesc.. Galbenă. A găsit batista şi. ha. Aia din ora de chimie era tristă..

temele sînt terminate. —Cum o să mă supăr! —Pe onoarea ta? . n-ai s-o uiţi toată viaţa. Victoriţa îşi lungeşte gîtul spre caietul colegei. nici nu mai e nevoie s-o citeşti.. —Citeşte-mi. Portret fizic şi sufletesc. Zi! —Dar nu te superi. —Da' pe urmă îmi citeşti şi tu... nu-i aşa? —Se înţelege. Dar nu-i nimic. Mor de curiozitate să ştiu ce ai scris despre mine. să facă fiecare un scurt portret literar al colegului de bancă. Cum ţi-o povestesc eu. Cele două colege de bancă. şi totodată vecine — Victoriţa şi Dana — s-au aşternut pe treabă.. îţi garantez! PORTRETUL COLEGEI DE BANCĂ COPIII AU PRIMIT CA TEMĂ. pentru după vacanţă. După cît se pare.. îţi povestesc mai departe după oră..minte unde am rămas. „din punct de vedere fizic". Cum arată şi ce fel deome. o roagă ea. Primele fraze au şi fost scrise pe caiete. LA LIMBA ROMÂNĂ. Păcat că i-am uitat titlul.

. să-ţi citesc. sînt curioasă să ştiu ce ai scris mai departe." —Nu se vede. Scrie.. Continuă: —„Ea este o fată bondoacâ". să văd cum mă vezi tu.. Sînt eu bondoacă?? —Ce.. îţi arăt şi rochiţele. Cealaltă o ajută: —.. —Asta tu ai scornit-o.." —Da? Tu faci şi comparaţii? Bine.. şterge de pe caiet cîteva fire imaginare de praf şi începe: —Ascultă: „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine". Vorbeşte printre dinţi: —Da? Bine. Uite ce am scris eu. —Aşa am scris.. 144 —Aşa şi este.. Să nu pui rotofeie. —Nu. Am scris aşa... Şterge imediat „bondoacă".. mor de curiozitate. —Păi. nu se vede. —Şi ce să pun? Durdulie? —Nu. i-o reteză Victoriţa.. Colega nu se lăsă rugată.. Să nu pui durdulie.—P e ! Colega respiră adînc. dar acum adaug: „şi o ciolănoasă. Caută cu ochii închişi cuvîntul potrivit. şi îşi pipăie talia... Victoriţa s-a făcut palidă de ciudă. mormăie Dana ameninţă . Zău. îşi muşcă buzele....." —Cum lătăreaţă? —Dar cum? îngustă? Uită-te în oglindă! „Mai are un nas borcanat şi urechi măricele. Scrie aşa: „Ea a slăbit cu două kilograme şi trei sute de grame. —Cum?! se încruntă. —Dar ce? Rotofeie? —Nu. zi mai departe. Zîmbeşte acru: —Mda! Ştii." Asta e tot." 145 — Aşa şi e.. tot mai bine e „bondoacă".. cu un nas ca o trompă de elefant.. continuă netulburată Dana: „Colega mea are o faţă lăiăreaţă. îndesată? Grăsană? Crede-mă. brusc jignită." —Cum? sare ca arsă Dana.. Victoriţa. —Dar ce? Eu fac portretul rochiţelor? Victoriţa se dă bătută. tu. Dacă vrei. —Ba se vede. întăreşte cu satisfacţie Dana. tu. se înfurie Victoriţa. „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine.. —„Ea este o lungană.. tu. vrei să zici că nu? Aşa-ţi zic toţi copiii: „Bondoaca". şi o deşitată.

„Din punct. —Da? Hai la oglindă! Poftim.. —O să scriu că eşti o. dar e atît de furioasă că nici nu bagă de seamă.. Las' că te aranjez eu.. Îşi lipeşte nasul de luciul oglinzii şi vorbeşte cu degetele între dinţi ca o furculiţă: Spune unde vezi tu la mine.. trăgînduse de urechi... Acum s-au mai molcomit parcă. „ciolănoasă şi deşirată"? —Şi tu ştergi „faţă lătăreaţă"? — Şterge tu mai întîi. o strungăreaţă între dinţi ca Dunărea la Porţile de Fier. Nu vrei? se înfurie din nou Dana...... ca să te fotografiezi a la minut? —Şi tu nu te-ai prefăcut bolnavă. —Şi eu am să scriu că în orele de română scrii la matematică! Şi copiezi temele! 146 —Şi eu n-am să scriu că ai fugit de la ultima adunare de grupă. şi.. „bărbia ascuţită ca un vîrf de pantof"? îţi convine? Victoriţa o priveşte drept în ochi: —Îmi convine. —Bine. o. scriu şi eu: „Are degete ca nişte dopuri de plută şi. Uite. egoistă. pentru că nu învăţaseşi poezia pentru serbare? Dana a rămas încremenită. asta? Victoriţa s-a înmuiat şi ea: .'" Dana sare în sus şi răstoarnă scaunul. Păi crezi că eu nu pot să scriu.tor. Porţile de Fier? — Şi tu unde vezi la mine varză murată? ţipă Victoriţa... de vedere sufletesc.. în loc de „are urechi măricele". cu tocul în aer.. —Ştergi.. Vorbeşte cu glas tremurător: —Ai fi tu în stare să scrii. se roagă Dana. — Ce vrei să mai scrii? întrebă uimită Victoriţa... Sînt puse pe tratative. Simte că îi izvorăsc două şiruri fierbinţi de lacrimi din ochi.. ”are urechi ca nişte foi de varză murată?" Şi. —Ba tu.." Se repede la masă şi apucă hotărîtă tocul.

Ea are nasul potrivit.. Curînd. şterg. e mai bogată Dana: două puncte şi o pată de cerneală în plus. scrii şi tu la fel? —Mai încape vorbă? Uite. în schimb. —Şi despre ochi? —Potriviţi. din punct de vedere sufletesc.. —Şi n-o să scrii nici de fotografie? —Nu. Un timp se aude doar rîcîitul peniţelor în caiete. Gura este potrivită. Nu e nici o deosebire între ele?" O. gura. —Dar ştergi şi fu că sînt egoistă şi că am nasul borcănat. Pârul şi ochii sînt potriviţi. ochii potriviţi.. lucrările au fost transcrise. consimte Dana.—Dacă scrii de adunarea de grupă! —Nu scriu. —Şi despre faţă? i . este foarte deosebită de mine. ba da. —Bine. Din punct de vedere sufle tesc ea este o fată foarte potrivită. şi încă multe: din punct de vedere fizic Victoriţa are în plus trei virgule. părul. dar. —Şi cum să scriu!? Victoriţa se gîndeşte un timp. Victoriţa. .j —Potrivită. Dar nici tu de copiat temele. Dana lasă tocul jos şi citeşte Victoriţei: —„Colega mea. este foarte deosebită de mine. Din punct de vedere sufletesc este o fată foarte potrivită. Dana." „Cum?! veţi exclama. dacă ştergi că n-am învăţat poezia pentru serbare. Ea are nasul." Victoriţa citeşte şi ea lucrarea ei: 148 — „Colega mea.. apoi izbucneşte veselă: —Ştiu: potrivit.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful