DESEN DUPĂ NATURĂ

\
DIN CÎND ÎN CÎND, LA ORELE DE DESEN, deasupra colilor albe apar cuvintele: „Desen liber după natură". Atunci fiecare şcolar aşterne pe caietul său orice crede de cuviinţă din tot ce ii cade sub ochi. lată-i, de pildă, pe cei dintr-a cincea... Cei din băncile dinspre perete au luat ca model ghivecele de flori de pe pervaz, alţii acvariul în care înoată o zvîrlugă neastîmpărată şi cîţiva bibănaşi. Cei dinspre geam îşi aruncă privirea către cartea şcolii. Mai ales aceştia au ce desena!... Unii au ales ca model pomii cu coroana lor verde-închisă, înconjuraţi de un rotocol de brazde, ca o perniţă la piciorul fiecăruia. Alţii s-au oprit asupra straturilor de flori. Din clasă nu se deosebesc prea bine toate culorile, dar cei dintr-a cincea ştiu cum arată gherghinele pufoase, bănuţii şi petuniile... Le-au plantat şi le îngrijesc ei înşişi... Dar ora de desen e scurtă. De-abia s-a găsit creionul cel mai potrivit pentru frunzişul teiului sau pentru veşâmntul de catifea al florilor, că a şi sunat de ieşire. Pomul şi florile rămân în caiete pentru o săptămână încheiată. Săptămâna trece însă repede, iar ora următoare copiii dinspre fereastră îşi aruncă din nou privirile pe geam pentru a continua desenele. Cele mai frumoase vor fi păstrate şi vor împodobi expoziţia de sfârşit de an... De-abia a pus însă mâna pe creion, că băiatul din banca întâi s-a oprit nedumerit. Se întoarce spre cel din spate: —Ce-i aia? Poţi să mă lămureşti? Pare un fruct ciudat în crengile teiului. Şi totuşi e cu neputinţă.... în primul rând, fructele— nici un fel de fructe — nu sunt din hârtie... iar, în al doilea rând, nu cresc pe sfori, în copaci. Cel întrebat nu se miră de fel. Răspunde pe şoptite: —E zmeul meu care s-a agăţat în crengi. Nu-1 desena! Dar tu poţi să-mi explici ce floare o fi aceea, roşie, la marginea rondului? Săptămâna trecută nu era... Băiatul din banca întâi răspunde, continuând să-şi ascută creionul: —Nu e floare. E bara de la poarta de fotbal. Am făcut-o în recreaţie din cărămizi şi a rămas acolo. N-o desena nici tu. Acum desenul e mai mult liber decât după... natură. Din imaginaţie. Trebuie să-şi închipuie fiecare cum ar arăta un pom, fără zmeie agăţate în crengi, şi un rond de flori, fără cărămizi. Guma rezolvă problema aceasta, dar se ivesc altele:

nu desena iarba. nu desena pomişorul. Nu aşteptau decât ca toate creioanele colorate să fie ascuţite.. răspunde cu siguranţă celălalt. Ce-i de făcut? Cei doi găsesc şi la această întrebare răspunsul. În ora următoare de desen peisajul arăta ca totul altfel: pomii erau pomi. Urma doar să-i colorez coroana în verde pal. de crengi nu mai vorbesc... învelitorile vechi de la caiete.. pentru că au gimnastică şi. Nu le desena. că e teren de fotbal.. tulpina pestriţă.. Sunt nişte hârtii. Meritau un nou desen. că e cuier...—Ce-i cu iarba aceea albastră lângă grilaj? —Nu e iarbă. iarba era iarbă. dar s-au dezbrăcat cei dintr-a şaptea. poftim de-1 mai colorează!l Parcă-i un pom din planeta Marte: frunze roşii..Uite. —Ştiu eu.colo. spre fundul curţii.. proaspăt stropite. deşi avem vestiar. nu desena rondul de flori. iar rondurile de flori. Şi nu ni se pare deloc nepotrivit: — În prima recreaţie facem ordine.. E tot pomişorul de săptămîna trecută.. —Atunci ce să mai desenez? Ce-i de făcut? Într-adevăr. dar nu aşa. şi-au agăţat hainele de pomişor. că e aerodrom de zmeie. Punem mâna toată grupa. ce fel de pomişor este? Săptămâna trecuta nu era sădit. parc-ar avea nasturi. la modele. . Cu totul altul.. Adică era.. Nu le desena! Numai că am şi eu o nedumerire. catarame. Nu e un pom din Marte. Nu desena pomul... Era un puiet obişnuit de măr. că e hârtie.. mai ştiu eu ce. Acum.

aburul cozonacilor ce-şi astîmpărau fierbinţeala în cămară. produse cosmetice. E doar ajun de An nou. mai acătării. căciuli. umfla . Poate două cărţi. Ceva mai deosebit. multe altele: netezimea cearşafului. răsfăţîndu-şi dedicaţia la vedere: „Bunului meu prieten şi coleg Vicu Cutie.. caldul curcubeu al scoarţei din perete. Sandu". pijamale matlasate.MĂRINIMIE VICU SE TREZISE DE DIMINEAŢĂ. Şi cartea de pe noptieră. Stătea lungit în pat. Şi.. Zăpada se grămădise în pervaze ca o fascinantă pisică de Angora şi parcă nimic altceva decît albeaţa. abundenţa şi calmul ei îl invita la mari excursii sufleteşti. poate. fuga ireală a fulgilor de zăpadă din oglinda de la şifonier. ca un zefir. Cîte lucruri frumoase nu pot fi dăruite cu acest prilej ! Iată. cîte nu se oferă: clipsuri. lunecată la picioarele patului. primită în ajun cadou. rotindu-şi degetele mari de la picioare şi savurîndu-şi preaplinul inimii lui.. din partea mea. numai pe o pagină din „Informaţia". Şi.. Generozitatea. desigur. — Trebuie să-i fac şi eu lui Sandu un cadou! Dar nu o carte.

nu primesc! se aude in receptor vocea tăiată de emoţie a prietenului.. habar n-ai cît am ales. Soneria insistă sacadat. Ninge. —De ce nu? las' să fie două. —Două ceasuri?! Nu." Şi. A început din nou să-şi rotească degetele de la picioare.. nu?! Nici nu mă gîndesc să nu ţi le dăruiesc! Bineînţeles. Afară ninge. Dar ceas pentru eventuala curea? „Să-i dăruiesc un ceas?" E o idee.pe nesimţite pînzele imaginaţiei băiatului. Pe amîndouă. Chiar astăzi vin eu la tine. O să-i dea două. chiar dacă sînt desperecheate: o curea de pantaloni şi o curea de ceas.. eventual două. Vicu îşi mişcă degetele picioarelor şi la fiecare rotaţie. de pildă. O să stau pînă la unu şi — poate. ca de pe un disc al norocului la Moşi. Vicu e în picioare. Ce anume? Surpriză! Nici prin minte nu-ţi trece. O garoafă. Cum. neapărat încă ceva... Tonul se prezintă deîndată. ceva deosebit. Ei. hai. Sînt exact două ceasuri! Pa! închide telefonul. în casă miroase a cozonac. împerecheate. imposibil.. „Ce zi minunată! meditează Vicu şi mărinimia îi umple fiinţa ca un final de orgă.. e ajun de An nou! M-am gîndit la asta de cînd m-am trezit. în candida cernere nu poţi fi meschin. Oare căciula pe care a uitat-o cîndva unchiul Gicu la noi nu i-ar fi bună? Oaie veri12 tabila din imitaţie de lup! Plus încă ceva. Simt că aş putea să-i dăruiesc mai mult bunului meu prieten. Da. din ce în ce mai repede. . Dar Vicu Cutie e generos. Chiar trei ceasuri. marcînd parcă apropierea prietenului. Am ales mult. cad în cascadă cadouri pentru Sandu. îţi dăruiesc — ştiu că o să te bucuri foarte mult — o să-ţi dăruiesc două ceasuri. — Sandule. Pune mîna pe telefon. De ce nu? Ninge. aşa am să fac. că-ţi spun. e cald şi bine. Pantalon are sigur. E mai bine aşa! Şi ştii care? De la 10 la 12. de ce nu? — o să iau masa la el. dintr-un salt... Vreau să-ţi dăruiesc ceva.. Incompletă însă.

.. De două ori am citit-o. să-1 auzi sorbind despre cărţile pe care le-a citit. —Cu un cîine pe scoarţă? ..UN BĂIAT CITIT TITI BRUMĂRESCU E UN BĂIAT GROZAV DE CITIT. Citeşte pe rupte. ca să-ţi dai seama că ai de a face cu un adevărat maratonist al lecturii. de vreo două deşte.. îmi scapă titlul. în ora de geometrie.. Dricît ar fi de groasă! E de ajuns. Gro-za-vă! Desface cuvîntul în silabe. una pe săptămînă. Titi citeşte o carte (una!) pe oră. —Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în recreaţii. azi dimineaţă.. cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă. dar e grozavă!. —Care? —Una cu scoarţa galbenă. Şi nu ca alţii. de altfel.. Cum naiba-i spune? Ah. o carte pe lună sau. în cel mai bun caz..

se înviorează el.... vreo trei deşte grosime. Pufneşte în rîs cîteva clipe.. —Aş. ha.. Dar uite. să vezi încurcătură ha. mă? Păi acum vine ora a treia... de ăla cu care a plecat!!! Şi atunci să vezi încurcătură. cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce!!! Şi pe drum se desparte... ce carte tristă!.. Aia cu cîinele e alta. Da... dar fără cîine. îmi amintesc! Am citit-o în ora de chimie.. Aşa. ha.. O să-ţi povestesc eu una. de vreo patru deşte de groasă. dom'le.... înveselit.. E cu unul care pleacă. îşi pocneşte Titi nemilos degetele. E aşa de tristă! Caută batista. formidabilă! Am uitat cum îi zice. îmi scapă titlul. Titi rămîne pe gînduri o clipă: —Ai dreptate!. are tot vreo trei deşte grosime. ha. nu ştiu unde.. cum a terminat de povestit cartea cea tristă. rîzi să te prăpădeşti. începe el cu o voce sugrumată. Ah. ştiu la ce te gîndeşti. hîhî. Aventură! Mister! Să vezi. —Du-te la bibliotecă. Aia din ora de chimie era tristă. Ştii.. ha. Uite. Le-am confundat.... care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla. Stai să vezi.. ha... ha.. e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde..... A găsit batista şi. ha. Ah. a intrat tovarăşul profesor.. am citit-o azi... dar să ţi-o povestesc. îmi amintesc... ha. şi celălalt era cu alţii.. dar lacrimile au şi luat-o la vale. Ţine . Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntîlnesc ăia doi cu alţi doi. apoi..... elegiac: Acum nu mai am ce citi.. Cum îi zice? Ah. A. — A treia. îmi vine pe limbă. Galbenă..— Nu.. de la bibliotecă le-am citit pe toate... se căinează el. îmi scapă titlul... şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat... nu ştiu cum.. începe să povestească 78 hohotind: E cu Unu' care pleacă nu ştiu unde. în ora a treia.. îşi suflă nasul. Are aşa.. dar pot să ţi-o povestesc. cu nu ştiu cine....

temele sînt terminate. Portret fizic şi sufletesc.. Zi! —Dar nu te superi. o roagă ea. Primele fraze au şi fost scrise pe caiete. îţi povestesc mai departe după oră. nu-i aşa? —Se înţelege... Mor de curiozitate să ştiu ce ai scris despre mine. LA LIMBA ROMÂNĂ. îţi garantez! PORTRETUL COLEGEI DE BANCĂ COPIII AU PRIMIT CA TEMĂ. şi totodată vecine — Victoriţa şi Dana — s-au aşternut pe treabă. —Cum o să mă supăr! —Pe onoarea ta? . nici nu mai e nevoie s-o citeşti. pentru după vacanţă. „din punct de vedere fizic". n-ai s-o uiţi toată viaţa. Cum arată şi ce fel deome. —Da' pe urmă îmi citeşti şi tu. După cît se pare. Păcat că i-am uitat titlul. Dar nu-i nimic. Cum ţi-o povestesc eu. Cele două colege de bancă.minte unde am rămas. —Citeşte-mi. Victoriţa îşi lungeşte gîtul spre caietul colegei. să facă fiecare un scurt portret literar al colegului de bancă....

. să-ţi citesc. întăreşte cu satisfacţie Dana. —Aşa am scris. şi îşi pipăie talia. —Nu.. Victoriţa s-a făcut palidă de ciudă. Să nu pui rotofeie. Sînt eu bondoacă?? —Ce. —Ba se vede. şi o deşitată.. brusc jignită... —Dar ce? Eu fac portretul rochiţelor? Victoriţa se dă bătută. tu. Zîmbeşte acru: —Mda! Ştii.. Uite ce am scris eu. Scrie aşa: „Ea a slăbit cu două kilograme şi trei sute de grame. cu un nas ca o trompă de elefant.. Cealaltă o ajută: —. tu. Caută cu ochii închişi cuvîntul potrivit... continuă netulburată Dana: „Colega mea are o faţă lăiăreaţă.. —Dar ce? Rotofeie? —Nu. să văd cum mă vezi tu.—P e ! Colega respiră adînc. mormăie Dana ameninţă . —Păi. mor de curiozitate. sînt curioasă să ştiu ce ai scris mai departe. zi mai departe.. Colega nu se lăsă rugată. Dacă vrei." —Da? Tu faci şi comparaţii? Bine. Victoriţa.." —Cum? sare ca arsă Dana.. se înfurie Victoriţa." 145 — Aşa şi e. —Cum?! se încruntă.. îţi arăt şi rochiţele. 144 —Aşa şi este. Scrie. Zău. Şterge imediat „bondoacă".. îndesată? Grăsană? Crede-mă. Continuă: —„Ea este o fată bondoacâ"... tu. dar acum adaug: „şi o ciolănoasă.. şterge de pe caiet cîteva fire imaginare de praf şi începe: —Ascultă: „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine"...." Asta e tot. „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine. Vorbeşte printre dinţi: —Da? Bine.. îşi muşcă buzele. i-o reteză Victoriţa.. tot mai bine e „bondoacă". nu se vede. vrei să zici că nu? Aşa-ţi zic toţi copiii: „Bondoaca". Am scris aşa. Să nu pui durdulie. —Şi ce să pun? Durdulie? —Nu.." —Nu se vede. —„Ea este o lungană." —Cum lătăreaţă? —Dar cum? îngustă? Uită-te în oglindă! „Mai are un nas borcanat şi urechi măricele.. —Asta tu ai scornit-o..

Porţile de Fier? — Şi tu unde vezi la mine varză murată? ţipă Victoriţa. Vorbeşte cu glas tremurător: —Ai fi tu în stare să scrii.. Simte că îi izvorăsc două şiruri fierbinţi de lacrimi din ochi." Se repede la masă şi apucă hotărîtă tocul.. Las' că te aranjez eu. —Ba tu. —Bine. —Da? Hai la oglindă! Poftim.. de vedere sufletesc. Păi crezi că eu nu pot să scriu... ca să te fotografiezi a la minut? —Şi tu nu te-ai prefăcut bolnavă.... se roagă Dana. ”are urechi ca nişte foi de varză murată?" Şi. dar e atît de furioasă că nici nu bagă de seamă..tor... — Ce vrei să mai scrii? întrebă uimită Victoriţa. o..'" Dana sare în sus şi răstoarnă scaunul. Sînt puse pe tratative. —Şi eu am să scriu că în orele de română scrii la matematică! Şi copiezi temele! 146 —Şi eu n-am să scriu că ai fugit de la ultima adunare de grupă. asta? Victoriţa s-a înmuiat şi ea: . —Ştergi.. cu tocul în aer. Uite. o strungăreaţă între dinţi ca Dunărea la Porţile de Fier... —O să scriu că eşti o. pentru că nu învăţaseşi poezia pentru serbare? Dana a rămas încremenită... Îşi lipeşte nasul de luciul oglinzii şi vorbeşte cu degetele între dinţi ca o furculiţă: Spune unde vezi tu la mine. trăgînduse de urechi.. Nu vrei? se înfurie din nou Dana.. „Din punct. scriu şi eu: „Are degete ca nişte dopuri de plută şi. „ciolănoasă şi deşirată"? —Şi tu ştergi „faţă lătăreaţă"? — Şterge tu mai întîi. „bărbia ascuţită ca un vîrf de pantof"? îţi convine? Victoriţa o priveşte drept în ochi: —Îmi convine. în loc de „are urechi măricele".. Acum s-au mai molcomit parcă. şi.. egoistă.

Curînd. părul. —Şi n-o să scrii nici de fotografie? —Nu. —Şi despre faţă? i . Victoriţa. Din punct de vedere sufletesc este o fată foarte potrivită..j —Potrivită. lucrările au fost transcrise. dacă ştergi că n-am învăţat poezia pentru serbare. —Bine. şterg. —Şi cum să scriu!? Victoriţa se gîndeşte un timp. Dana lasă tocul jos şi citeşte Victoriţei: —„Colega mea. scrii şi tu la fel? —Mai încape vorbă? Uite. şi încă multe: din punct de vedere fizic Victoriţa are în plus trei virgule. —Şi despre ochi? —Potriviţi." Victoriţa citeşte şi ea lucrarea ei: 148 — „Colega mea. este foarte deosebită de mine. Pârul şi ochii sînt potriviţi. consimte Dana. e mai bogată Dana: două puncte şi o pată de cerneală în plus." „Cum?! veţi exclama.. ochii potriviţi. Ea are nasul potrivit. Din punct de vedere sufle tesc ea este o fată foarte potrivită. ba da. în schimb.. Gura este potrivită. Dar nici tu de copiat temele. Nu e nici o deosebire între ele?" O.. apoi izbucneşte veselă: —Ştiu: potrivit. Ea are nasul. . dar. din punct de vedere sufletesc. Un timp se aude doar rîcîitul peniţelor în caiete. gura. —Dar ştergi şi fu că sînt egoistă şi că am nasul borcănat.—Dacă scrii de adunarea de grupă! —Nu scriu. este foarte deosebită de mine. Dana.