Eutrofizarea se defineşte ca îmbogăţirea apei cu substanţe nutritive pentru plante - în primul rând azot şi fosfor (ceilalţi zeci de compuşi

necesari dezvoltării fiind foarte rar limitaţi) - conducând la o creştere puternică a algelor şi macrofitelor ("înflorire") care apoi mor, cu consecinţe grave: - scăderea calităţii apei (culoare, gust, miros, tulburare, scăderea oxigenului, creşterea concentraţiei de fier, mangan, bioxid de carbon, amoniu, metan, hidrogen sulfurat etc.); - corodarea conductelor; afectarea funcţiunilor recreative (turbiditate crescută a apei şi miros ce o fac neatractivă, afectarea înotătorilor prin dermatite şi conjunctivite de contact cu apa alcalină, risc crescut de diverse boli ex. Schistostomiază, risc boli diareice la înghiţirea apei încărcate cu toxice algale); afectarea pisciculturii dezvoltarea speciilor nedorite); etc. Unele boli apar mai des odată cu eutrofizarea deoarece ea determină creşterea macrofitelor (plante de apă) ce favorizează creşterea unor organisme ce sunt gazde ale paraziţilor. De asemenea, înmulţirea algelor albastre duce la producere de toxine ce pot otrăvi animalele care se adapă şi cresc şi nitraţii ce pot produce methemoglobinemie. Uneori plantele acvatice crescute exploziv şi excesiv pot bloca navigaţia pe râuri şi lacuri. Eutrofizarea se produce mai rar în râuri şi e mai puţin gravă ca cea pe lacuri. Eutrofizarea se produce în multe zone şi pe cale naturală, dar de regulă lent. Eutrofizarea se poate reversa, dar trebuie o mare grijă deoarece fenomenul este foarte complex şi în ciuda intenselor cercetări este încă incomplet cunoscut şi înţeles de oameni. (mortalitate piscicolă,

- alte consecinţe diverse: înfundarea filtrelor, ţevilor

nu prin ingestie. Indicatorii de poluare fecală (coliformi totali. În plus. Viruşii sunt specifici fiecărei specii. digestive sau generale. Monitorizarea bacteriologică este obligatorie oricât de perfectă ar fi considerată o staţie de epurare sau tratare. În practică.) însă nu sunt adecvaţi estimării riscurilor de boli transmise prin contact cu apa. Dar clorinarea nu distruge mulţi dintre viruşi şi paraziţi. fie prin ingestie fie prin contact direct sau inhalare de aerosoli din apa contaminată. dar sunt şi unele ce provoacă boli şi la om şi la animale. coliformi fecali. neinfluenţând alte specii. ci prezenţa contaminării fecale. indicând teoretic şanse reduse de existenţă a patogenilor. virusuri sau paraziţi. Bolile pot fi de contact (piele. care indică şanse crescute ca să existe şi patogeni. . mucoase). Ei provoacă la om şi animale boli transmise hidric.Agenţii patogeni care ajung în ape pot fi bacterii. ape dezinfectate prin clorinare pot avea indicatorii de poluare fecaloidă cu valori foarte joase. Epurarea clasică nu reuşeşte să elimine decât parţial agenţii infecţioşi. motiv pentru care în aceste cazuri valoarea "indicatorilor" este redusă. streptococi fecali etc. Majoritatea bacteriilor sunt specifice de specie. de regulă nu se determină prezenţa agenţilor patogeni în ape.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful