Romnia - "Stat Na ional Legionar" (septembrie 1940- ianuarie 1941) - Contextul intern i interna ional al instaur rii regimului

antonesciano-legionar. - Principalele direc ii ale politicii interne, contradic iile dintre Ion Antonescu i legionari. - Rebeliunea legionar din ianuarie i consecin ele sale. Carol al II-lea nu a putut rezista in fata unui esec de asemenea amploare.A abdicat in favoarea fiului sau Mihai,acum major.Puterea efectiva si-a asumat-o insa generalul Ion Antonescu(el a devenit mare al n octombrie 1941),instutind functia de Conducator al statului .Tanarului rege Mihai-de numai 19 ani,ii ramaneau totusi sefia armatei si dreptul de a-l numi pe prim-ministru. In prima perioada a dictaturii sale(septembrie 1940-ianuarie 1941),intr-un efort de a ob ine sprijinul Germaniei i Italiei, Ion Antonescu a antrenat la guvernare mi carea G rzii de Fier proclamand Romania stat national-legionar. Relatiile dintre Romania si Germania cunosc acum o semnificativa largire:Romania adera la Pactul Tripartit(23 noiembrie) si primeste pe teritoriul ei importante forte militare germane. Insa cooperarea dintre Antonescu si legionari a esuat din cauza masurilor luate de guvern impotriva evreilor si de permananentele rafuieli cu fostii adversari pe care,potrivit doctrinei lor,legionarii voiau sa-i elimine fizic.Se intra intr-o spirala a violentei.Carol al II-lea ii reprimase fara mila pe legionari,ucigand fara judecata pe multi dintre liderii lor,inclusive pe seful miscarii,Corneliu Zelea Codreanu, caruia legionarii ii purtau o devotiune mistica.Acum si-au luat revansa,macelarindu-i la randul lor pe responsabilii politici ai dictaturii regale. Astfel in noaptea de 26-27 noiembrie 1940 au fost asasinati la Jilava 64 de detinuti politici,in aceaasi zi fiind asasinati si reputatul economist taranist Virgil Madgearu(in padurea Snagov) si marele istoric, fost prim-ministru,Nicolae Iorga(in comuna Strejnic).Cu acordul lui Hitler-care dorea la Bucuresti un guvern capabil sa asigure aprovizionarea masinii de razboi germane-indeosebi cu petrol-,in 21-23 ianuarie 1941,Antonescu a inteles sa se desparta de acesti aliati stanjenitori; rebeliunea legionara (tenativa de lovitura de stat prin care legionarii au incercat sa ramana singuri la putere)a fost lichidata, nu inainte de a face noi victime,mai ales printre evrei. Contextul intern i interna ional al instaur rii regimului antonesciano-legionar. n vara anului 1940, Europa tr ia sub impresia victoriei germane pe frontul de apus, care dusese la ngenuncherea Fran ei i a " rilor de Jos" (Belgia, Olanda, Luxemburg). Romnia era izolat , astfel, de alia ii s i tradi ionali - Anglia i Fran a - i suferise, n urma Pactului Ribbentrop-Molotov, grave atingeri ale suveranit ii na ionale prin rupturile teritoriale - Basarabia, nordul Bucovinei, NordVestul Transilvaniei, Cadrilaterul - care mutilaser cumplit fiin a na ional . Practic, Rom nia Mare nu mai exista. Poten ialul s u economic i militar interesa ns , n mod deosebit, guvernul de la Berlin, din perspectiva extinderii r zboiului n Europa de Est i Sud-Est.Ac iunile de protest mpotriva dictatului de la Viena au devenit manifest ri contra regelui, acuzat de catastrofa statului. Pe plan intern, se manifesta o intens activitate a dreptei politice, i n special a G rzii de Fier, ncurajat de succesele repurtate de trupele naziste i de profunda criz de autoritate cu care se confrunta statul dup tragicele cesiuni teritoriale. Era absolut necesar , n acela i timp, o guvernare de mn forte care s garanteze frontierele rii i s preg teasc refacerea unit ii na ionale, salvnd, astfel, fiin a statului romn. Acestor cerin e le-a corespuns, cu mijloace adecvate timpului n care a tr it i activat, personalitatea generalului Ion Antonescu. Alegerea lui Antonescu nu a fost usoar, dat fiind c acest ofiter de carier consacrat nu fcuse un secret din dispretul su fat de Carol, nici din propria sa ambitie.

Nscut n 1882, Antonescu a continuat traditiile militare ale familiei sale, servind ca maior n primul rzboi mondial si apoi ca atasat militar la Paris n 1922 si la Londra n 1923. n calitate de sef al Marelui Stat Major, n 1934, el s-a ciocnit cu Regele Carol n numeroase probleme, dar deosebit de exasperant pentru el a fost puterea camarilei de la palat, pe care o considera rspunztoare pentru coruptia din armat si din tar n general. Carol a ncercat s pun capt confruntrii, exilndu-l pe Antonescu la comanda unei divizii, dar, datorit onestittii si eficientei sale, pozitia sa n corpul ofiteresc a rmas neschimbat. A fost perioada n care Antonescu a cultivat relatii cu dreapta politic, si anume cu Garda de Fier si cu Octavian Goga. Antonescu a avut numeroase ntlniri cu Codreanu, care a promis s fac tot posibilul pentru a-1 aduce la putere, iar cnd Goga a ajuns primministru, n decembrie 1937, acesta a reusit s-i impun lui Carol acceptarea lui Antonescu ca ministru al Aprrii Nationale. Credinta mprtsit de amndoi n conducerea autoritar sugera o colaborare de lung durat cu Regele, dar cnd Carol a decis s ia msuri drastice mpotriva Grzii, dup proclamarea dictaturii regale, Antonescu a protestat si a demisionat. S-a aflat n retragere timp de aproape doi ani. Antonescu a revenit pe prima scen n vara anului 1940. La nceputul lunii iulie, n cursul unei audiente pe care i-a acordat-o Carol, el l-a criticat deschis pe Rege, pentru c cedase Uniunii Sovietice o parte din teritoriul trii. A cerut, de asemenea, mandatul de a forma un nou guvern autoritar, care l-ar fi lipsit pe monarh de majoritatea prerogativelor sale. Carol a replicat ordonnd arestarea lui Antonescu si internarea sa n Mnstirea Bistrita din Oltenia. Prietenii si i-au alertat pe diplomatii germani de la Bucuresti n legtur cu posibilitatea ca acesta s aib aceeasi soart ca si Codreanu. Cnd ministrul german, Fabricius, si-a exprimat ngrijorarea fat de primul ministru Gigurtu, afirmnd c orice incident nefericit care l-ar implica pe Antonescu ar putea s fie gresit interpretat n Germania, ntr-un moment cnd cele dou tri se apropiau din ce n ce mai mult, acesta a primit asigurri c generalul se afla n afara oricrui pericol. Totusi, n ciuda solicitudinii lor, germanii stiau foarte putine despre Antonescu. Cu toate c acesta nu era nc un factor important n planurile lor privind Romnia, Fabricius a realizat valoarea unei interventii n favoarea lui amintindu-si c Antonescu si exprimase cndva disponibilitatea de a coopera cu Germania. Circumstantele l vor obliga curnd pe Rege s-i ncredinteze lui Antonescu mandatul cerut. Carol la ales s formeze guvernul pentru a se salva pe el nsusi. Voia s foloseasc legturile lui Antonescu cu Garda de Fier pentru a realiza o reconciliere ntre conductorii acesteia si Tron, ca si bunele sale relatii cu national-trnistii si cu liberalii pentru a le neutraliza opozitia fat de dictatura regal. Totodat, Regele voia s utilizeze strnsele contacte ale lui Antonescu cu membrii Legatiei germane de la Bucuresti ca s demonstreze atasamentul ferm al Romniei fat de Noua Ordine hitlerist din Europa si s asigure sprijinul german pentru el nsusi si pentru independenta politic a trii. Dar Carol a fcut o grav eroare de calcul. El nu a intuit msura ambitiei lui Antonescu, nici profunzimea urii sale n ceea ce l priveste. Nu avea nici cunostint de faptul c oficialittile germane luau n considerare cu bunvoint o dictatur a lui Antonescu si c Antonescu si Maniu se nteleseser n cadrul unei ntlniri secrete, din l septembrie la Ploie ti, s colaboreze pentru a obtine abdicarea lui Carol. Tratativele au continuat n zilele urm toare i cu conduc torii liberali i efii legionarilor n vederea constituirii unui guvern de "uniune na ional ". Antonescu a acceptat sprijin din partea germanilor si din partea principalelor partide politice, fr s-si modifice ctusi de putin propria sa conceptie privind felul n care va trebui s arate viitorul Romniei. El a fost si a rmas un nationalist, al crui tel era crearea unui stat national puternic si prosper, o putere mijlocie respectat, care si ndeplinea responsabilittile internationale la nivel regional n concordant cu sistemul european n general. Era si un autoritar, care date fiind nivelul de dezvoltare economic si politic a Romniei si pericolele ce o amenintau din afar era convins c putea s-si ating scopurile doar dac si asuma controlul absolut asupra destinelor natiunii. Nu este surprinztor de

aceea c el si cu Maniu n-au putut s gseasc nici o baz solid de cooperare dup plecarea lui Carol. Antonescu, autoritarul, nu avea nici o intentie de a accepta aservirea politic si economic fat de Germania. Mai nti, el nu era progerman. Ca majoritatea ofiterilor romni, era profrancez si proenglez. n decembrie 1937, el conditionase, de fapt, participarea sa la guvernul Goga de evitarea unor legturi strnse cu Germania si sprijinise asocierea Romniei la orice efort occidental de prentmpinare a distrugerii Cehoslovaciei de ctre Hitler. Goga 1-a cstigat pn la urm de partea sa, argumentnd c un guvern Goga va linisti Germania cu privire la bunele intentii ale Romniei si c prezenta lui Antonescu n cabinet ar servi n acelasi timp drept garantie fat de Franta si Marea Britanic c trupele romne nu vor porni niciodat la lupt mpotriva lor. Antonescu se simtea obligat fat de germani, ca urmare a interventiei lor, din var, n favoarea sa si chiar a recunoscut c le datora viata. Dar nu era un sentimental. Cnd, n sfrsit, s-a decis s mearg de partea Germaniei, el a procedat astfel deoarece era convins c salvarea trii sale cerea o astfel de orientare. Sentimentele sale fat de Occident au rmas aceleasi, dar situatia international se schimbase drastic. Profund afectat de evenimentele recente nfrngerea Frantei, aruncarea Marii Britanii de pe continent si comportamentul agresiv al Uniunii Sovietice fat de vecinii ei mai mici era acum sigur c Germania va cstiga rzboiul, n consecint, n timpul verii, el a pus bazele aliantei sale politice cu Germania, ntr-o serie de convorbiri cu oficialittile Legatiei germane. Un aranjament cu Antonescu era satisfctor n cel mai nalt grad pentru germani. Cu toate c germanii aveau n Garda de Fier un instrument de politic german, multe oficialitti germane se ndoiau de eficienta acesteia, din cauz c ducea lips de oameni capabili si nu avea un program clar. Antonescu, pe de alt parte, oferea acele garantii de ordine si stabilitate pe care ei le considerau esentiale pentru sustinerea efortului de rzboi german1. Venirea lui Antonescu la putere a fost o urmare a crizei politice provocate de acceptarea de ctre Carol a deciziei luate de ctre Hitler, la 30 august, cu privire la Transilvania, asa-numitul Dictat de la Viena. ndat ce termenii acestuia au devenit cunoscuti n Romnia, o puternic reactie din partea opiniei publice, armatei si a tuturor gruprilor politice ameninta s arunce tara n violent si haos.La 3 septembrie, Garda de Fier a iesit pe strzile Bucurestiului si ale altor cteva orase, cu arma n mn, ntr-o tentativ de a lua puterea. Legionarii au ntreprins atacuri asupra institu iilor de stat i a unit ilor militare, soldate cu victime. Cu toate c Politia si Jandarmeria au nbusit cu repeziciune revolta, violenta a mrit tensiunea si nesiguranta public. Exista o posibilitate clar ca unii comandanti de armata din Transilvania s nu-si retrag trupele din teritoriile cedate Ungariei si s se opun intrrii fortelor ungare n aceast provincie, care trebuia s nceap la 5 septembrie. La nceput, indignarea public fusese ndreptat mpotriva Puterilor Axei, dar ea s-a ntors cu repeziciune mpotriva lui Carol, care era condamnat de toat lumea pentru faptul c nu a reusit s reziste. Guvernul Gigurtu, instrumentul ales de ctre Carol, s-a dovedit total incapabil s fac fat situatiei. Constient de sprijinul german pentru Gard si Antonescu, la 4 septembrie 1940 orele 12, Carol l-a nsrcinat pe Antonescu s formeze un nou cabinet si i-a dat libertate total n alegerea ministrilor. In urmtoarele dou zile, Antonescu se va afla n contact nentrerupt cu Fabricius, al crui sfat pare s fi fost decisiv. El l-a ndemnat pe Antonescu s-si asume puteri dictatoriale, ca singurul mijloc de evitare a anarhiei. Dar a conditionat sprijinul german de hotrrea lui Antonescu de a duce la ndeplinire termenii Dictatului de la Viena, de a primi o misiune militar german si de a intra n strnse legturi economice cu Germania. Aceste conditii i s-au prut acceptabile lui Antonescu, iar Fabricius a informat Berlinul c gsise omul care s constituie un guvern puternic si eficient, capabil s duc la ndeplinire dorintele germane.
A. Simion, Regimul politic din Romnia n perioada septembrie 1940-ianuarie 1941. Cluj-Napoca, 1976, pp. 20-21.
1

Sigur de sprijinul german, Antonescu s-a prezentat la Palat n seara de 4 septembrie, cu cererea ca Regele s-i acorde depline puteri de a guverna tara. Dup ce a cerut sfatul consilierilor si, a doua zi dis-de-dimineat Carol a semnat decretele prin care suspenda Constitutia, dizolva Corpurile legiuitoare si acorda lui Antonescu puteri nelimitate, ceea ce a dus la modificarea regimului politic. Asa cum aveau s dovedeasc evenimentele, aceste acte i-au pecetluit soarta lui Carol si au deschis calea instalrii unei dictaturi militare si a dominatiei germane n viata politic si economic romneasc. In timp ce Antonescu continua negocierile cu alti lideri politici, n ziua de 5 septembrie a devenit evident c solutionarea crizei politice va fi imposibil atta vreme ct Carol rmnea pe tron. Maniu, vorbind n numele su si al lui Constantin Brtianu, a declarat c nu va sprijini nici un guvern format sub auspiciile lui Carol si a cerut abdicarea acestuia. Garda de Fier a profitat de pozitia slbit a Regelui pentru a relua manifestrile violente de strad, ceea ce a ntrit presiunile lui Antonescu asupra lui Carol. Intr-o audient de noapte, pe data de 5 septembrie, Antonescu i-a cerut net Regelui s abdice si s prseasc tara, considernd c doar n acest mod poate fi impus ordinea i lini tea n ar . Carol a ezitat, dar dup o serie de consult ri cu unii apropia i Valer Pop, Mihail Manoilescu, A.C. Cuza, Gheorghe Br tianu- i dup ob inerea unor garan ii c putea pleca nestingherit, a cedat unui ultimatum din partea lui Antonescu, n sensul c, dac nu abdica imediat, i-ar fi fost periclitat propria sa viat, iar tara ar fi fost aruncat ntr-un rzboi civil si ar fi trebuit s fac fat ocupatiei de ctre o putere strin". La 6 septembrie, Carol a renuntat la tron n favoarea fiului su, Mihai, n vrst de 19 ani, si a prsit tara a doua zi cu o serie de bunuri ale patrimoniului na ional, precum o parte a colec iei de tablouri pe care Carol I o l sase mo tenire statului roman. Lipsa oricrui sprijin din partea Germaniei a fost decisiv pentru a-l convinge pe Carol s abdice. Toate eforturile sale de a obtine favorurile Berlinului dup ncheierea tratatului economic din martie 1939 se dovediser zadarnice, deoarece dictatura regal si dovedise n cele din urm falimentul si, de aici, lipsa oricrui folos pentru germani n urmrirea scopurilor lor n Romnia si n Europa de Sud-Est. Era evident pentru reprezentantii germani la Bucuresti c Regele Carol si camarila Palatului se fcuser detestati la toate nivelele societtii si c nu mai puteau rezista presiunii coplesitoare a opozitiei. Dar germanii au realizat, de asemenea, c marea majoritate a oponentilor lui Carol erau anti-germani si, de aceea, au conchis c o complet schimbare a regimului era imperativ. In acest moment al crizei dinastice, Antonescu a luat n considerare, dup cte se pare, abolirea monarhiei. Dar nu a actionat n nici un fel n acest sens, din cauza opozitiei partidelor politice importante fat de aceast drastic schimbare structural. Salutnd plecarea lui Carol, Maniu si Brtianu au fcut apeluri publice pentru mentinerea monarhiei constitutionale. Antonescu se temea, de asemenea, ca nu cumva tranii, care fuseser educati n respectul pentru Rege, s recurg la violent, dac ar fi actionat mpotriva monarhiei. Dar el nu era dispus s suporte tutela unui nou Carol si, de aceea, a hotrt s-si ating scopurile reducndu-l pe noul Rege la statutul de figur pur ceremonial, n timp ce el nsusi exercita adevrata putere. La 6 septembrie i-a succedat la tron fiul s u, Mihai I, care a depus jur mntul n prezen a lui Ion Antonescu, a Patriarhului Nicodim i a lui Gheorghe Lupu, pre edintele naltei Cur i de Casa ie. In ziua urcrii sale pe tron, Mihai a emis un decret, dndu-i lui Antonescu puteri depline n calitate de Conductor al Statului Romn. Antonescu se bucura de puteri deosebite, nefiind r spunz tor n fa a vreunui for politic. Aflat ntr-o clar pozi ie de inferioritate n ierarhia politic , regele mai p stra doar unele atribu ii simbolice, ca: numirea primului ministru (pre edinte ai Consiliului de Mini tri), comanda o tirii, conferirea de distinc ii, baterea de moned , acordarea gra ierii i a amnistiei, numirea de ambasadori. Prin aceasta, se vedea n mod deschis dorin a generalului de a ine sub control institu ia monarhic , chiar dac , din considerente politice, el s-a pronun at pentru men inerea ei, i partidele politice.Dar acesta continea o prevedere important ce lipsea din decretul similar semnat de tatl su cu o zi nainte: Regele numea pe primul ministru. Diferenta a trecut neobservat la

vremea respectiv, ns patru ani mai trziu aceste cteva cuvinte i-au oferit lui Mihai justificarea legal pentru demiterea lui Antonescu si numirea unui nou sef al guvernului. Dat fiind situatia existent n toamna anului 1940, Antonescu poate fi scuzat c a ignorat aceast chestiune.

Generalul Ion Antonescu prime te jur mntul legionarior, la 6 octombrie 1940 Inarmat cu un mandat deplin din partea Regelui, Antonescu a pornit la formarea guvernului. Ar fi preferat un guvern de uniune national, n componenta cruia s fie reprezentate toate partidele, n special national-trnistii si liberalii, si care s includ Garda de Fier ca miscare de mas. Liderii primelor dou partide l sprijiniser n timpul crizei,pentru c l considerau singura persoan capabil s stabileasc o legtur functional cu Germania, care nu ar presupune totala subordonare a trii scopurilor de rzboi ale lui Hitler. Dar simpatiile lui Maniu si ale lui Brtianu au fost totdeauna de partea democratiilor occidentale care, n mod sigur, dup prerea lor, aveau s cstige n cele din urm rzboiul, n acelasi timp, erau destul de realisti s admit c situatia international existent impunea o ntelegere temporar cu Germania, pentru a face ca statul romn s supravietuiasc, n consecint, au decis s-i dea tot ajutorul posibil lui Antonescu, permitnd chiar membrilor partidelor lor s ocupe posturi n noul cabinet. Ei doreau s aib oameni capabili, cu experient, n posturi de rspundere, pentru a contracara influenta gardistilor si a compensa incompetenta acestora, dar nici Maniu, nici Brtianu sau alti conductori ai partidelor lor nu erau dispusi s participe la o dictatur2. Maniu, care era principalul purttor de cuvnt al democratiei romnesti, intentiona s realizeze o opozitie si s-si pstreze fortele intacte pn la sfrsitul rzboiului cnd, era convins, victoria Aliatilor occidentali va face posibil rentoarcerea la putere a partidelor democrate. Antonescu cunostea planurile lui Maniu, dar nu a ncercat s-l contracareze. El nsusi nu avea nici o dorint s rup toate legturile cu Marea Britanie, pentru c era convins c aceasta va continua s aib un rol important n treburile internationale, chiar dac Germania domina continentul, si considera deci c gruparea de opozitie a lui Maniu si relatiile acesteia cu Occidentul se vor dovedi pretioase mai trziu. Dar el nu privea cu nici un fel de simpatie planul pe termen lung al lui Maniu de reinstalare a regimului parlamentar, pentru c nu nutrea dect dispret pentru sistemul politic romnesc traditional. Au mai fost si alte motive pentru care
2

I. Scurtu, Din viata politic a Romniei, 1926-1947, Bucuresti, 1983, pp. 436-438.

guvernul de larg coalitie nu a reusit s se constituie. Pe de o parte, Garda de Fier, pe care Antonescu se bizuia pentru cstigarea sprijinului popular, a cerut formarea unui guvern legionar" sau cel putin a unuia n care aceasta ar controla ministerele importante, iar, pe de alt parte, oficialittile germane, crora Antonescu le datora att de mult, s-au opus cu nversunare participrii politicienilor proaliati. Pentru a pune capt crizei politice, Antonescu s-a decis pentru o solu ie fa de care Germania i ar tase sprijinul deschis: un guvern alctuit din fruntasi ai Grzii la majoritatea ministerelor, din ofiteri la Ministerul Aprrii Nationale si din ctiva specialisti, fr apartenent de partid, la ministerele economice. Dar Antonescu s-a dovedit un negociator dur n pertractrile cu Garda, desfsurate ntre 6-14 septembrie, cu privire la componenta exact a cabinetului. La prima sa ntlnire cu Horia Sima, curnd dup abdicarea lui Carol, Antonescu a promis s colaboreze deplin cu Garda, dar a declarat fr echivoc c va rezista oricrei tentative a lui Horia Sima de a-si plasa partidul su deasupra guvernului. Antonescu abia putea s-si ascund Dispretul fat de Sima si fat de ceilalti negociatori gardisti, pe care i considera incompetenti. La 15 septembrie s-a czut n sfrsit de acord asupra componentei cabinetului. Antonescu si-a asumat presedintia Consiliului de Ministri si a devenit ministru al Aprrii Nationale, n timp ce Garda de Fier a devenit forta politic dominant n noul guvern. Horia Sima era vicepresedinte al Consiliului, iar gardistii detineau cinci ministere, printre care Internele, Afacerile Strine si cel al Educatiei si Cultelor. Garda de Fier controla, de asemenea, ntreg serviciul de pres si propagand; majoritatea posturilor de secretari permanenti si de directori din ministere, precum si 45 din cele 46 de prefecturi de judet reveneau, de asemenea, legionarilor. Mihai Antonescu (1904-1946), profesor de drept la Universitatea din Bucuresti si prieten apropiat al generalului, fr a-i fi rud, era ministru al Justitiei, n timp ce experti fr de partid au fost numiti la Ministerul Economiei Nationale si la departamentele acestuia. Anuntarea noului cabinet a fost nsotit de proclamarea Romniei ca stat national-legionar", n care se permitea functionarea unei singure miscri politice, si anume a Grzii de Fier. n calitatea pe care o de inea, Antonescu a concentrat n minile sale atributele esen iale ale puterii politice. El avea dreptul de ini iativ legislativ , de a numi membri guvernului i de a angaja statul pe plan extern. Ca urmare a dizolv rii Parlamentului i a restrngerii atribu iilor regale, practic, el nu r spundea n fa a nim nui pentru actele sale de politic intern i extern . Astfel, ncepe un regim de dictatur antonesciano-legionar , cu tr s turi specifice: excluderea separa iei puterilor n stat, anularea libert ilor i drepturilor cet ene ti, desfiin area institu iilor fondate de Carol al II-lea, conducerea prin decrete-legi, ncurajarea na ionalismului i a antisemitismului. Legionarii, participnd la guvernare, i-au creat institu ii proprii, care de fapt le dublau pe cele ale statului (poli ie, tribunale, for e paramilitare); ei nu ezitau s contracareze unele decizii luate de Antonescu pe plan politic i economic, fapt ce a creat n ar o stare de agita ie i de confuzie. Totodat , ei urm reau s - i sporeasc num rul de simpatizan i, folosind diverse modalit i populiste: ceremonii publice, n memoria legionarilor uci i n anii 1938-1939, propaganda prin pres i radio, editarea i difuzarea unor calendare, c r i. bro uri prin care erau prosl vite Legiunea i C pitanul, nfiin area n cartierele muncitore ti a unor magazine i cantine legionare, promisiuni de m rire a salariilor i de mbun t ire a condi iilor de munc etc. S-a inaugurat un condominium de putere ntre Ion Antonescu i legionari, n care cei din urm au dorit mereu s - i sporeasc puterea, iar primul a considerat "alian a" ca ceva temporar, sortit e ecului nc de la nceput.

Mare alul Ion Antonescu i Regele Mihal I Antonescu nu asteptase constituirea formal a guvernului pentru a proceda la remodelarea vietii politice romnesti dup propriul su plac. Scopurile sale imediate erau asigurarea ordinii, eliminarea tuturor vestigiilor dictaturii carliste, institutionalizarea ascendentei sale asupra Regelui si sporirea popularittii sale n rndul tuturor categoriilor populatiei. Au urmat decret dup decret, cu o rapiditate ametitoare, pe msur ce nlocuiau vechiul sistem politic cu o form radical diferit, pe care el nsusi a descris-o mai trziu ca stat national totalitar"3. A subliniat un lucru cu toat claritatea: nu avea nevoie de nici un parlament si de nici un fel de partide politice. Participarea sa n diferite guverne din anii '30 i consolidase dezgustul fat de practicile democratiei romnesti, pe care o considera din nastere imperfect si irecuperabil. La baza esecului acesteia, considera el, se afla cultivarea liberttii", care plasa interesele indivizilor deasupra celor ale colectivittilor si ale statului. Astfel, el nu a fcut loc partidelor politice n noul su regim. Propunerea sa anterioar pentru un guvern de unitate national fusese pur si simplu un subterfugiu, care s-i permit s se inspire din experienta unor anumiti membri ai partidelor National-Trnesc si Liberal iar mprtirea puterii cu Garda de Fier a constituit pentru el un expedient inevitabil, dar strict temporar. In politica extern, preocuparea cea mai presant a lui Antonescu a fost consolidarea aliantei cu Germania. Succesul acestei strdanii necesita ndeplinirea conditiilor Dictatului de la Viena, care orict de neplcute i-ar fi fost din punct de vedere personal era hotrt s le ndeplineasc cu cea mai mare rapiditate. A nceput, de asemenea, sa pun bazele noului rol al Romniei ntr-o Europ de Sud-Est dominat de germani, prin consolidarea legturilor militare si economice cu Germania. A repetat astfel o solicitare anterioar de trimitere a unei misiuni militare germane si a nceput negocierile pentru un nou tratat economic romno-german.

A. Simion, Regimul politic, pp. 47-65.

Promptitudinea cu care Berlinul a rspuns propunerilor lui Antonescu sugereaz ct de important devenise Romnia n planurile strategice germane din Europa de Sud-Est. Dat fiind esecul invaziei italiene n Grecia, Hitler a ajuns la concluzia c va fi necesar o expeditie de sprijin si c aceasta va trebui s treac prin Romnia si Bulgaria. Dar rolul Romniei n Rsrit nu urma s se limiteze la cel de zon de asteptare si de furnizor de materii prime. Relatiile n continu deteriorare cu Uniunea Sovietic l convinseser pe Hitler s accelereze planurile de reglementare a diferendelor germanosovietice prin mijloace militare. n cazul unui rzboi, el plnuise s-i atribuie Romniei rolul-cheie de punct de sprijin sudic al frontului german de Rsrit. Antonescu a cerut lui Hitler s trimit n Romnia o misiune militar german , rennoind solicit rile mai vechi ale fostului rege Carol. Scopul acesteia era de a asigura securitatea zonei V ii Prahovei, ale c rei rezerve petroliere erau foarte importante pentru ma ina de r zboi nazist i pentru preg tirea armatei romne n perspectiva r zboiului cu Uniunea Sovietic . n realitate, era vorba de a men ine domina ia german n Romnia, i n Balcani, proces la care concura i Lega ia Germaniei din Bucure ti, cu un personal tot mai numeros, i al c rei titular a fost numit, din ianuarie 1941, baronul Manfred von Killinger. Primele trupe germane au intrat n Romnia la 10 octombrie 1940, n urma discutiilor dintre Antonescu si reprezentantii naltului Comandament German de la mijlocul lunii septembrie. De ochii lumii, ele erau destinate s participe la instruirea si reorganizarea armatei romne. Oficialittile germane asteptau ns de la acestea s-si ndeplineasc misiunile lor reale", si anume s protejeze cmpurile petrolifere romnesti mpotriva unui atac al unei terte puteri si s pregteasc att fortele germane, ct si cele romne pentru rzboiul cu Uniunea Sovietic, dac acesta ar fi intervenit. Comandantii germani au fost instruiti ns s ascund aceste obiective fat de romni. Pe la mijlocul lunii noiembrie se aflau n Romnia cam 23 000 militari germani, iar numrul lor a crescut spectaculos n urmtoarele dou luni, pe msur ce se apropia o confruntare militar n Balcani, ca urmare a ocuprii Cretei si a unora din insulele din Marea Egee de ctre armata britanic la sfrsitul lunii octombrie si ca urmare a esecului invaziei italiene mpotriva Greciei n noiembrie-decembrie 1940. Hitler si comandantii si militari trebuiau sa ia acum n calcul posibilitatea ca bombardierele venind de la bazele britanice din Marea Egee si din Grecia continental s ajung n zona cmpurilor petrolifere romnesti. La 4 noiembrie, Hitler a dat instructiuni naltului Comandament al Armatei s pregteasc un plan de operatiuni tn vederea atacului mpotriva Greciei. Principala sa misiune era s sporeasc numrul diviziilor germane din sudul Romniei ct mai repede posibil. n aceste condi ii s-a ajuns la o deteriorare a rela iilor rii noastre cu Marea Britanie, iar Statele Unite ale Americii au blocat fondurile romne ti n b ncile americane, pe motiv c Romnia era "o ar ocupat ". Pentru a se asigura de cooperarea total a Romniei, Hitler l-a invitat pe Antonescu la Berlin n zilele de 21-24 noiembrie 1940. Motivul oficial al vizitei era desvrsirea aderrii Romniei la Pactul germano-italo-japonez, pe care Antonescu l-a semnat n ziua de 23 noiembrie. Mult mai importante, totusi, au fost convorbirile dintre Hitler si Antonescu din 22 noiembrie, care aveau s influenteze n mod decisiv cursul ulterior al relatiilor germano-romne. Antonescu i-a fcut lui Hitler o impresie favorabil, ca unul n care acesta putea s aib ncredere, o convingere care a persistat pn la cderea lui Antonescu n august 1944. Intr-o expunere de dou ore a aspiratiilor Romniei si a propriilor sale planuri de colaborare cu Germania, Antonescu a insistat ca Dictatul de la Viena s fie revizuit, cu toate c i se atrsese atentia c subiectul i era dezagreabil lui Hitler. Ca rspuns, Hitler nu a fcut nici un fel de promisiuni, declarnd pur si simplu c dup rzboi situatia nu va mai fi aceeasi, dar Antonescu a luat aceast declaratie ca o angajare de modificare a termenilor Dictatului4. De atunci, si pe tot parcursul rzboiului cu Uniunea Sovietic, el a avut tot timpul n minte Transilvania si a fost convins c o cooperare strns cu Germania era singura cale de a asigura restituirea ei. El a ridicat si chestiuni economice, solicitnd ajutor pentru dezvoltarea
4

A. Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Wiesbaden, 1954, P- 114.

industriei si mijloacelor de comunicatie romne, pe care a promis c le va pune la dispozitia Germaniei. A promis, de asemenea, s lupte umr la umr cu trile Axei. Impresionat, Hitler a declarat c prosperitatea economic a Romniei, datorit valoroaselor ei materii prime, era de cel mai mare interes pentru Germania si si-a exprimat disponibilitatea de a ncheia un acord comercial pe termen lung. L-a informat pe Antonescu n legtur cu planurile de interventie n conflictul italogrec si i-a cerut ajutorul n facilitarea acestei actiuni, care, a promis el, nu va implica Romnia n rzboi. Hitler a plecat de la ntlnire ncredintat c Antonescu era persoana ideal s conduc statul romn. La scurt timp dup vizita lui Antonescu la Berlin, la 4 decembrie, cele dou tri au semnat un acord economic, care a nhmat economa romneasc la efortul de rzboi german. Cu toate c oferea numeroase beneficii economiei romnesti, prin largi credite germane, cu rate rezonabile ale dobnzii, si prin livrri de utilaje agricole si de ngrsminte chimice, principalul obiectiv al negociatorilor germani fusese ntrirea acelor ramuri ale industriei si agriculturii romnesti care urmau s se angreneze n dezvoltarea economic german. Germanii au rezervat Romniei un loc n noua ordine economic plnuit de ei, ca furnizor de produse agricole si de alte materii prime si, ca atare, erau putin interesati n dezvoltarea industriilor romnesti, cu exceptia acelora care puteau s contribuie nemijlocit la efortul de rzboi. Nu doreau nici sa lase dezvoltarea si conducerea economiei romnesti doar pe minile romnilor. Tratatul stipula c Germania va trimite specialisti n agricultur, n industrie si alti experti, pentru a sprijini" ntreprinderile romnesti si ministerele. Sutele de nemti care au descins astfel n Bucuresti si n alte orase au dobndit o influent semnificativ asupra ramu-rilor-cheie ale economiei romnesti. Se poate aprecia c actul ader iii a ncheiat apropierea Romniei de Reichul nazist, proces declan at de pactul sovieto-german din august 1939, de consecin ele sale imediate pentru Romnia. Ion Antonescu a ales, astfel, din cele dou rele - Uniunea Sovietic i Germania hitlerist , pe cel pe care l considera mai putin r u pentru binele rii: n 1940, Reichul nazist era singura putere european care putea sprijini Romnia n fa a amenin rilor i agresiunii sovietice. Principalele direc ii ale politicii interne, contradic iile dintre Ion Antonescu i legionari. Dac n materie de politic externa Antonescu si realizase principalul su tel colaborarea strns cu Germania -, alianta sa politic pe plan intern cu Garda de Fier nu reusise s aduc pacea civil si progresul economic pe care le dorea. Gardistii se dovediser a fi parteneri incompetenti, pe care nu te puteai bizui si care, n mod evident, nu mprtseau viziunea lui Antonescu privind Noua Romnie. In toamna anului 1940, Garda de Fier si asumase responsabilitatea organizrii statului totalitar. A ncercat s mobilizeze masa populatiei n spatele idealurilor regimului national-legionar si s-si refac popularitatea, recurgnd la acele mijloace care se dovediser att de eficiente nainte de 1938. A organizat ceremonii publice de toate felurile - multe dintre acestea au avut un caracter cvasireligios - si si-a extins cu repeziciune numrul publicatiilor ntr-un efort de a inunda orasele si satele cu mesajul su. Cuvntul, ziarul lui Nae lonescu, care a reaprut la 14 octombrie, a devenit organul central al miscrii. A fost secondat de numeroase alte ziare tiprite n ntreaga tar, alturi de calendare, crti si brosuri de tot felul. Acest masiv efort propagandistic viza toate clasele sociale si toate grupurile profesionale, dar Garda si-a ndreptat atentia sa principal spre muncitorii de la orase. Se promitea limitarea puterii proprietarilor de fabrici, cresterea salariilor si mbunttirea conditiilor de munc; s-au creat magazine legionare de desfacere cu amnuntul n unele cartiere muncitoresti si cantine legionare n numeroase mari ntreprinderi industriale. Pentru atragerea maselor de muncitori n miscarea legionar, liderii Grzii au reorganizat si ntrit Corpul Muncitoresc Legionar, organizatia lor muncitoreasc, fondat n 1936. Toate aceste activitti au avut un considerabil succes. Nu rmsese aproape nici un fel de ntreprindere fr o organizatie muncitoreasc legionar. Categoriile sociale pentru care Garda a manifestat cel mai mare interes au fost muncitorii nou-veniti la oras, ucenicii si

elevii scolilor de meserii, multi dintre acestia prnd deosebit de receptivi la propaganda ei. Apeluri similare au fost adresate trnimii, dar la o scar mult mai modest dect nainte de 1938, precum si intelectualilor si functionarilor de stat. Garda a atras, de asemenea, numerosi participanti la demonstratiile sale publice din rndurile nvttorilor si ale profesorilor, dar multi dintre acestia urmau pur si simplu instructiunile ministrului Educatiei, legionarul Traian Brileanu. Preotii au furnizat un contingent relativ mare de suporteri. Multi erau impresionati de orientarea religioas a Grzii si sperau s-si mbuntteasc cu ajutorul acesteia propriul statut economic. Garda a acordat, de asemenea, o atentie special studentilor din universitti. Ea controla importante centre studentesti din ntreaga tar, iar principala organizatie a studentilor, Uniunea National a Studentilor Romni Crestini, a fost obligat s aib ca presedinte un comandant legionar5. Mai mult dect att, Antonescu a ncredintat Grzii responsabilitatea general pentru organizarea si ndrumarea" tineretului statului national-legionar, ceea ce i-a dat acesteia posibilitatea de a adapta ntregul sistem educational necesittilor si spiritului miscrii legionare si de a nrola marea majoritate a elevilor scolilor primare si secundare n frtiile de cruce" legionare. In ciuda posibilittii de a influenta si de a constrnge populatia, Garda nu a reusit s recstige dect vremelnic popularitatea de care se bucurase nainte de instalarea dictaturii lui Carol. In toamna anului 1940, ea a scos n strad mari multimi de oameni cu ocazia ceremoniilor si marsurilor, n special cele din 6 octombrie, din Bucuresti, organizate pentru a srbtori prima lun de existent a statului legionar, si din 8 noiembrie, de la Iasi, pentru a celebra Ziua Sf. Arhanghel Mihail, patronul Grzii. Dar, n ianuarie 1941, ea si pierduse cea mai mare parte a capitalului politic pe care l acumulase. Principala cauz a fost esecul ei n a da viat propriilor promisiuni. Sprijinul din partea muncitorilor, de exemplu, s-a dovedit a fi complet lipsit de valoare, ntruct dictatura i deposedase chiar de cele mai elementare drepturi sindicale. Legislatia interzicea grevele, sub amenintarea cu cele mai severe sanctiuni, si a impus dizolvarea sindicatelor existente (bresle), care nu au fost nlocuite de nici un fel de alt organizatie profesional. Salariile, este adevrat, au crescut si a fost introdus salariul minim, dar costul vietii a crescut mult mai rapid dect venitul. Garda a fcut, de asemenea, mult caz de intentiile sale de a stabili o nou ordine social n care burghezia ar fi eliminat si exploatarea capitalist ar disprea n consecint. Dar, n practic, Garda a propovduit armonia ntre muncitori si patroni si a cutat s-i introduc pe legionari n rndurile burgheziei, pentru a o remodela pe aceasta ntr-o clas n ntregime constient de datoriile sale n statul legionar. Ambitiile conductorilor Grzii erau fr limite. In culise, ei au cutat s cstige controlul asupra Politiei si asupra Armatei, institutii care se dovediser impermeabile la influenta Grzii, n Bucuresti si n alte orase, fortele de politie erau acum pe de-a-ntregul infiltrate de legionari, n plus, la initiativa lui Horia Sima, a fost nfiintat o fort separat, Politia Legionar, pentru a fi folosit de ctre conductorii Grzii mpotriva adversarilor regimului. Membrii acesteia fuseser recrutati dintre elementele cele mai putin dezirabile ale societtii si nu aveau nici o pregtire profesional, n privinta Armatei, cu toate acestea, Garda a avut prea putin succes. Corpul ofiteresc fusese totdeauna ostil miscrii legionare, ntruct aceasta reprezenta dezordinea, criminalitatea si subordonarea fat de Germania. Garda a cstigat un numr mic de aderenti doar n rndurile gradelor inferioare. Antonescu nsusi a desfsurat o drastic actiune pentru a prentmpina ca spiritul legionar s cstige teren n armat. La 29 noiembrie, el a informat Consiliul de Ministri c disciplina militar va fi mentinut n Armat cu orice pret, iar la 5 decembrie el a promulgat un decret, prevznd severe pedepse pentru rebeliune" si insubordonare", inclusiv pedeapsa cu moartea pentru instigatorii si conductorii unor asemenea actiuni.
Eforturile Grzii de Fier de a cstiga sprijin snt prezentate n A. Simion, Regimul Politic, pp. 71-75, 87-92. Pentru compozitia Grzii de Fier dup 1938, vezi A. Heinen, Legion Erzengel Michael" in Rumnien, M nchen, 1986, pp. 453-458.
5

Msurile adoptate de ctre Antonescu erau nendoielnic un rspuns la atrocittile comise de echipele legionare ale mortii, n ultima spt-mn a lunii noiembrie. Printre victime s-au aflat Nicolae lorga si Virgil Madgearu, care au fost ridicati de la locuintele lor si mpuscati, precum si un numr de fosti membri ai Cabinetului si alte oficialitti, care s-au aflat printre cei 64 de detinuti, omorti de furia gardist la nchisoarea Jilava de lng Bucuresti6. Garda a aplicat metode similare n administrarea economiei trii. Anarhia pe care a provocat-o nu putea s aib loc ntr-un moment mai nefericit. Evenimentele anului precedent ruinaser refacerea economic de la sfrsitul anilor '30. Mobilizarea trupelor, care a lipsit agricultura de mn de lucru, combinat cu pierderea unor bogate regiuni agricole din teritoriile cedate, au redus recolta din toamna anului 1940 la aproape 30 la sut din normal. Consecintele au fost lipsa de alimente si inflatia. Multe industrii au avut de suferit prin retrasarea granitelor trii, unele pierzndu-si materiile prime, iar altele pietele de desfacere. Valul de refugiati din Transilvania si din alte teritorii cedate, care a nregistrat un numr de circa 300 000 de persoane, a pus la grea ncercare att resursele particulare, ct si bugetul de stat.

Garda a reusit s obtin controlul asupra agentiilor economice-cheie. Ministerul Economiei Nationale, care avea responsabilitatea pentru planificarea si coordonarea economic la nivel national, a ajuns sub conducerea sa. O component important a statului na ional-legionar
a reprezentat-o politica de romnizare a institu iilor din Romnia, precum i promovarea unei politici cu caracter pronun at antisemit. Astfel, ministrul Muncii, S n t ii i Ocrotirilor Sociale, Vasile Ia inschi, prin Decretul-lege din 2 octombrie 1940, interzicea arendarea farmaciilor la evrei (contractele aflate n curs trebuiau rupte sau desfiin ate la data intr rii n vigoare a prezentului decret, dispozi iile aplicndu-se i drogheriilor). La 4 octombrie 1940, Gheorghe Leon, ministrul Economiei Na ionale, propunea spre adoptare legea prin care propriet ile rurale evreie ti erau trecute n patrimoniul statului romn, bunurile intrate n patrimoniul statului erau puse la dispozi ia subsecretariatului de stat al coloniz rii i popula iei evacuate , care le putea distribui popula iei romne refugiate din teritoriile evacuate. Tot de numele lui Gheorghe Leon se leag i nceputurile politicii de romnizare a ntreprinderilor din Romnia, prin Decretul-lege din 4 octombrie 1940; conform acestuia Ministerul Economiei Na ionale putea s numeasc , cnd considera necesar, un comisar de romnizare pe lng orice ntreprindere. Actele de dispozi ie luate f r n tiin area comisarului de romnizare erau considerate nule. Dup 18 ianuarie 1941, poate i din cauza abuzurilor comise, institu ia comisarilor de romnizare este desfiin at . Trebuie spus c majoritatea fuseser legionari. Toate msurile luate de ctre minister au purtat n consecint amprenta ideologiei si practicii legionare. Curnd a devenit evident c principalul scop al legionarilor nu era revitalizarea economiei, ci obtinerea controlului asupra acesteia. Natura totalitar a regimului le-a permis s procedeze fr nici un fel de impediment. Comisarii erau invariabil legionari si aveau, n consecint, un control nelimitat asupra fabricilor si ntreprinderilor la care fuseser desemnati. Dar nici unul dintre ei nu avea cunostintele sau experienta necesare pentru a conduce o ntreprindere industrial sau comercial complex (ba chiar si simpl) si, drept rezultat, au luat msuri arbitrare care, n multe locuri, au adus productia n impas, n alte locuri, ei au permis patronilor s actioneze ca si pn atunci, n schimbul unor salarii frumusele si al altor avantaje pentru ei nsisi. Extrem de distructive au fost eforturile comisarilor pentru romnizarea economiei. Principalele victime au fost evreii, dar si romnii au avut de suferit, ntruct diverse ntreprinderi sau magazine au fost preluate sau pur si simplu jefuite. Efectul cumulativ al acestui stil de administrare a fost aducerea economiei trii n pragul colapsului.

Prezentarea oficial a acestor evenimente nfiortoare n Asasinatele de la Jilava, Snagov si Strejnicul, Bucuresti, 1941.
6

ncercnd s - i consolideze puterea, legionarii au vrut s preia n ar conducerea prefecturilor i prim riilor. Jafuri i crime, masacre, exproprieri for ate, r fuieli sngeroase cu fo ti adversari politici, sus in tori ai guvern rii carliste, o legisla ie reac ionar au marcat aceast perioad . Situa ia evreilor n nv mnt va fi statuat prin legea din 11 octombrie 1940, care le d dea dreptul s - i organizeze coli de grad primar i secundar care nu puteau func iona dect cu personal evreiesc; lor le era interzis frecventarea nv mntului de stat. Referitor la statutul militar al evreilor, legea din 4 decembrie 1940, hot ra c indiferent de categoria din care f ceau parte, erau exclu i de la serviciul militar. Interzicerea efectu rii stagiului militar nsemna c erau pu i s pl teasc taxe militare sau s presteze munci de interes ob tesc. Speciali tii ce aveau titluri academice erau rechizi iona i i pl ti i cu o diurn fix . Pe timpul efectu rii muncilor de interes ob tesc evreii erau sub jurisdic iunea militar . Pentru preg tirea premilitar (de la 18 ani la 21 de ani) trebuiau s pl teasc o tax . La data public rii decretului erau ter i din controalele armatei evreii de orice grad, urmnd a fi nscri i ntr-un registru special. n acela i timp, Ion Antonescu a luptat pentru controlul exclusiv al puterii politice. El s-a str duit permanent de a sl bi pozi ia institu iei monarhice, pe care a dorit s i-o subordoneze pentru a o manevra mai u or. Pentru aceasta, i-a impus regelui s - i petreac mai mult timp la re edin a de la Sinaia, ntreprins anchete asupra fo tilor demnitari ai lui Carol al II-lea i a averii lor, unora fixndule domiciliu obligatoriu, a ncercat s impun modificarea regulamentului de func ionare a Casei Regale i schimbarea personalului acesteia. Curnd, dup 14 septembrie 1940, s-a ajuns la o confruntare ntre principalele for e aflate la guvernare: gruparea antonescian , care dorea respectarea legilor n vigoare i luarea unor m suri pe cale juridic mpotriva celor vinova i de dezastrul rii i gruparea condus de Horia Sima, care urm rea construirea unui stat dup modelul ideologic preconizat de legionari, ruperea complet cu trecutul, venirea legionarilor la putere fiind considerar o piatr de hotar n istoria Romniei. Decretul din 14 septembrie, ce anunta crearea noului regim, stabilise n mod teoretic un parteneriat ntre acestia. Desemnase pe Antonescu drept Conductor" al statului national-legionar si pe Sima drept Comandant al Miscrii Legionare" si i plasa pe picior de egalitate. La nceput, n septembrie si octombrie, cei doi si-au fcut frecvent, n mod public, complimente reciproce. Sima se referea la ntelepciunea" lui Antonescu si la recunostinta" Grzii fat de acesta pentru a o fi adus la putere si i jura fidelitate din partea miscrii legionare. La rndul su, Antonescu cerea dragilor si camarazi" s strng rndurile n jurul su. Dar nici unul nu avea ncredere n cellalt si, n spatele unittii de fatada, acestia se angajaser ntr-o lupt nfrigurat pentru controlul aparatului administrativ si de sigurant. Conflictul dintre Antonescu si Gard tinea de deosebirile fundamentale de vederi privind formele pe care trebuia s le ia statul totalitar si modul n care acesta trebuia s fie administrat. Sima a cerut ca tara s fie guvernat n concordant cu spiritul legionar", prin care ntelegea ca guvernul s fie format n ntregime din legionari si s fie luate msuri drastice pentru lichidarea activittii politice a tututor celorlalte grupri. La 28 octombrie a mers att de departe nct 1-a acuzat pe Antonescu de nclcarea decretului de proclamare a statului national-legionar, prin permisiunea de functionare acordat Partidului National-Trnesc si Partidului National-Liberal. O asemenea diversitate politic, atrgea el atentia, era contrar principiilor statului totalitar. A reprosat si organizarea economiei trii si a cerut o complet schimbare sau, asa cum o numea el, o revolutie economic". El dorea ca n Romnia s se aplice principiile national-socialiste germane, n scopul plasrii fiecrui aspect al vietii economice sub controlul centralizat. Intr-o scrisoare adresat lui Antonescu, la 16 octombrie, i atrgea atentia c tara urma s fie confruntat cu falimentul" dac structura economic liberal de la acea dat nu era desfiintat si dac nu se introducea un nou sistem economic, compatibil cu ordinea politic national-legionar. Dar Antonescu nu avea nici o intentie

s lase ca statul sau economia s fie conduse de ctre legionari, n octombrie, el strnsese deja dovezi coplesitoare privind perfidia si incompetenta lor, care n-au fcut dect s-i ntreasc convingerile sale mai vechi privind incapacitatea Grzii de a guverna. A fost de acord cu cele mai negre previziuni ale lui Sima n privinta viitorului economic al trii, dar a dat vina pentru iminentul faliment pe propriile cohorte ale lui Sima. Totusi, duelul su cu Sima a depsit problemele unei administrri eficiente si ale unei politici economice coerente. Lupta s-a concentrat asupra puterii, ntruct Antonescu cuta s obtin pentru sine conducerea suprem a miscrii legionare si subordonarea acesteia propriei sale viziuni despre o Romnie a disciplinei si ordinii. Relatiile dintre Antonescu si Gard au ajuns la punctul critic dup crimele comise de ctre echipele legionare ale mortii n noiembrie. n 26/27 noiembrie 1940 legionarii s-au dedat la crime nfior toare. Au avut loc asasinate la Jilava, unde au pierit 65 de inu i politici: politicieni i militari, colaboratori ai regelui Carol al II-lea, mul i implica i n represiunile contra legionarilor - precum generalii Gheorghe Arge anu (fost prim-ministru), Gabriel Marinescu, Gheorghe Bengliu, fostul ministru Victor Iamandi - n p durile Vl siei, Balota, Prefectura Poli iei din Bucure ti. Sub gloan e au c zut i economistul Virgil Madgearu, ucis n p durea Snagov, i savantul de reputa ie interna ional , de fapt, cel mai mare istoric al romnilor, Nicolae lorga, executat la marginea oselei, n comuna Strejnic. i toate acestea pe un fond general de nfrico are a opiniei publice. Intr-o sedint a Consiliului de Ministri, desfsurat la 27 noiembrie, Antonescu a cerut ca guvernul si miscarea legionar s dea publicittii un comunicat comun de condamnare a ceea ce avusese loc. In schimb, ministrii legionari au scuzat asasinatele, iar atunci cnd Antonescu a ncercat s-1 nlocuiasc pe legionarul care ndeplinea functia de sef al Politiei Orasului Bucuresti cu un ofiter de carier, Garda s-a pregtit pentru rezistent armat. Desi Antonescu prea gata s-si ncheie conturile cu rivalii si, el s-a hotrt s astepte pn ce Garda se va fi discreditat complet n ochii opiniei publice. Sima a manifestat retineri, ntruct si-a dat seama c Garda era prost pregtit pentru o confruntare decisiv cu armata. S-a ajuns de voie de nevoie la un compromis, prin care era lsat un legionar n fruntea Politiei Orasului Bucuresti, dar erau condamnate n mod public asasinatele din noiembrie. Cu toate astea, ambele prti priveau aranjamentul doar ca un simplu armistitiu. Pozitia lui Antonescu mpotriva Grzii se bucura de un sprijin deosebit. Armata l sustinea cu putere si chiar liderii Partidului National-Trnesc si ai Partidului National-Liberal, desi se opuneau dictaturii sub orice form, s-au aflat de partea lui Antonescu cnd acesta a fost confruntat cu ilegalittile si violentele Grzii. Intr-o scrisoare din 4 decembrie, Maniu l avertiza pe. Antonescu c haosul n care Garda aruncase tara ameninta nssi existenta acesteia, ntruct nu era nici o ndoial c instructorii militari" (o referire la numeroasa misiune militar german) ar putea s devin foarte rapid o armat de ocupatie pentru a asigura cooperarea Romniei la grandiosul plan al Germaniei viznd Europa de Rsrit. De aceea, i-a cerut cu insistent lui Antonescu s restabileasc ordinea ct mai curnd posibil si s asigure vietile si proprietatea tuturor cettenilor, prin aducerea n fata justitiei a autorilor asasinatelor din noiembrie si ai altor crime7. Adept al ordinii publice i patriot, Ion Antonescu era nemul umit de violen ele i crimele legionarilor. Apropierea sa de Germania nazist , - generalul fiind ca forma ie anglofil - urm rea doar garantarea frontierelor rii, a refacerii integrit ii teritoriale na ionale, i a afirm rii suveranit ii Romniei, prin anularea Dictatului de la Viena, problem pe care, de fapt, a ridicat-o n toate ntlnirile cu Hitler. Convins de rolul nefast al G rzii de Fier, Ion Antonescu a luptat, de la sfr itul lui decembrie 1940, pentru eliminarea acesteia din via a politic . n schimb, legionarii, pu i pe jaf i pe corup ie, i repro au generalului c men ine vechii oameni politici i chiar unele for e politice compromise n colaborarea cu regele Carol al II-lea. Confruntarea ntre cele dou pozi ii a luat forma ncerc rii supreme a legionarilor de a cuceri puterea politic prin rebeliune.

23 august 1944: Documente, l, Bucuresti, 1984, pp. 157-160.

Ion Antonescu n vizit la Berlin

Rebeliunea legionar din ianuarie i consecin ele sale. Intensificarea violen elor legionarilor i faptul c ace tia deveneau tot mai indezirabili n ochii opiniei publice l-au determinat pe Ion Antonescu, nc din decembrie 1940, s ia primele m suri contra G rzii de Fier. Astfel, a ordonat desfiin area poli iei legionare i a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune. Conflictul dintre Antonescu si Gard a atras ntr-adevr atentia oficialilor germani de la Berlin si a reprezentantilor acestora n Romnia. Desi Hitler fusese favorabil impresionat de ctre Antonescu, el nu fcuse nici o alegere final ntre acesta si Garda de Fier. Conductorii aparatului Partidului Nazist si, n mod special, SS-ul, sprijineau Garda, ca organizatia cea mai calificat s pun n aplicare planurile lui Hitler pentru Romnia, n timp ce Ministerul de Externe si reprezentantul acestuia la Bucuresti, Fabricius, ca si naltul Comandament al Armatei considerau Garda incapabil prin ea nssi de conducerea guvernului si economiei acestui important aliat. La nceput, curentul prea s fie la Berlin n favoarea Grzii, deoarece Fabricius, ale crui rapoarte de la Bucuresti fuseser favorabile lui Antonescu si defavorabile Grzii, a fost rechemat la 13 decembrie si nlocuit cu un ofiter SA, Manfred von Killinger. Pentru a clarifica situa ia din Romnia,ntruct relatiile tensionate dintre Antonescu si Sima conduceau inexorabil la o ruptur final, Antonescu a cerut o ntlnire cu Hitlerpentru a discuta chestiuni privind aprarea Romniei" si pentru a obtine sfatul" lui Hitler n unele probleme interne. O asemenea ntflnire era important si pentru Hitler. La 13 decembrie semnase o directiv punnd n miscare planificarea Operatiunii Marita", campania mpotriva Greciei, si dorea s aib deplina cooperare a lui Antonescu. In cursul unei lungi discutii, avute la 14 ianuarie 1941, la Berghof, Antonescu si-a exprimat disponibilitatea de a participa, dac era necesar, la proiectata campanie din sudul Dunrii si de a se altura Germaniei n aprarea comun a estului Europei mpotriva unui posibil atac sovietic. El a exprimat speranta c n noua Europ pe care Hitler o construia, acesta va acorda Romniei rolul su firesc" de putere regional. Apoi Antonescu a trecut la principalul scop al vizitei sale. El a f cut un amplu rechizitoriu mpotriva Mi c rii Legionare, acuzand Garda de Fier de a fi adus tara n pragul anarhiei si a propus s preia el nsusi conducerea unic a statului national-Iegionar. A sugerat dou modalitti de realizare a acestui lucru: scoaterea legionarilor din toate functiile si instituirea unei dictaturi militare sau reorganizarea" Grzii sub controlul lui. La nceput Hitler a fost evaziv. A explicat cum, cu ctiva ani nainte, se confruntase el nsusi cu o situatie similar n cadrul propriului su partid si cum fusese obligat s lichideze

asemenea elemente; a sugerat c Antonescu ar putea fi nevoit s procedeze la fel. Mai trziu, chiar naintea plecrii lui Antonescu, Hitler l-a asigurat c era singurul om capabil s cluzeasc destinele Romniei"8. Aceast scurt conversatie i-a risipit lui Antonescu ultimele dubii n legtur cu pozitia lui Hitler fat de lupta sa pentru putere cu Garda. Antonescu s-a rentors la Bucuresti n seara zilei de 14 ianuarie, hotrt s elimine Garda de Fier. In ceea ce-i priveste, Sima si alti conductori gardisti se pregteau cu febrilitate pentru un conflict armat. La o ntlnire desfsurat n ziua de 16 ianuarie, la Bucuresti, ei au czut de acord c divortul" dintre Gard si Antonescu devenise ireparabil. Pe data de 19 ianuarie, adunri asemntoare s-au tinut n majoritatea oraselor trii; n cadrul acestora, legionarii veniti din Bucuresti au transmis instructiuni pentru coordonarea unei revolte mpotriva lui Antonescu. Intre timp, Antonescu pusese n miscare o epurare a Grzii. A ordonat demiterea tuturor comisarilor legionari de romnizare pe data de 18 ianuarie si nlocuirea ministrului legionar al Internelor si a altor oficialitti din aparatul de sigurant pe data de 20 ianuarie. Nicolae P tra cu, secretarul general al mi c rii legionare, a proclamat ruptura total cu Antonescu,si,in aceeasi zi, legionari narmati au ocupat sectiile de politie, institutiile administrative, centrele de comunicatii n cteva orase de provincie. La Bucuresti, legionarii s-au baricadat n diferite cldiri publice si au refuzat s predea sediile organelor de sigurant si de politie noilor numiti de ctre Antonescu. AU blocat, de asemenea, numeroase prti ale orasului, unde au concentrat oameni si arme, pentru lupta decisiv cu Antonescu. Aceste actiuni au marcat nceputul rebeliunii legionare9. Antonescu s-a bucurat de ntregul sprijin al armatei si n-a avut nici o ndoial n privinta rezultatului favorabil al nclestrii dintre el si Gard. Dar n loc s porneasc la actiune imediat, a asteptat ca legionarii s comit acte care s-i discrediteze n ochii multimii si ai oficialittilor germane. Cnd, la 21 ianuarie, a prut c cedeaz n fata cererilor legionarilor de a retrage armata n cazrmi si de a realiza o schimbare de personal n administratie, Sima a interpretat actiunea acestuia ca un semn de slbiciune si a cerut retragerea" lui Antonescu si formarea unui guvern legionar pur".

8 9

A. Hillgruber, Hitler, pp. 117-119. O prezentare detaliat a rebeliunii Grzii de Fier n A. Simion, Regimul politic, pp. 244-272,