Marin Preda pleaca n construirea personajului Ilie Moromete de la tatal sau, Tudo r Calarasu, modelul sau literar: "Scriind,

totdeauna am admirat ceva, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci si maturitatea: eroul pr eferat, Moromete, care a existat n realitate, a fost tatal meu. Acest sentiment a ramas stabil si profund pentru toata viata". Contingent 91 ,prin caracterizare directa facuta de narator, Ilie Moromete se c ontureaza ntre "tinerete si batrnete, cnd numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva". Prin caracterizare indirecta, din faptele, atitudinile, gn durile si vorbele personajului reies si alte trasaturi morale. Ilie Moromete est e un om rational n ceea ce priveste atitudinea Iui fata de pamnt. Spre deosebire d e Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de lacomie p entru pamnt, Moromete nu este sclavul mbogatirii, ci pamntul constituie pentru el s imbolul libertatii materiale si spirituale, idee marturisita de el n finalul roma nului: "Domnule, eu am dus totdeauna o viata independenta". Ilie Moromete este considerat de catre critica un taran-filozof din literatura r omna, framntarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele pamntului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevante pentru firea sa reflexiva. Meditnd asupra pro priei vieti, cnd parasit de fiii cei mari si familia se afla n pragul destramarii, lie Moromete se gndeste ca gresise considernd ca "lumea era asa cum si-o nchipuia el" si ca nenorocirile sunt "numai ale altora". Simtindu-se singur, si cauta lini stea pe cmp, n afara satului, unde poate vorbi cu sine nsusi, deoarece "cum sa trai esti daca nu esti linistit?". O secventa ilustrativa este aceea cnd Moromete se a saza pe o piatra alba de hotar, "cu capul n mini", punndu-si un sir nesfrsit de ntreb ari, ca si cnd ar fi vorbit cu altcineva, cautnd explicatii pentru declinul n care se afla familia sa. Gndurile sumbre se ndreapta spre o auto analizaa atitudinii de parinte, a conflictului dintre generatii si se consoleaza: "Am facut tot ce tre buia [...] le-am dat [...] fiecaruia ce-a vrut [...]. i-am iertat mereu", (volum ul I) Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii, cnd Moromete, udat pna la piele de o "ploaie repede si calda", cugeta si exprima o adevarata filozofie de viata printr-un monolog interior, analizeaza conditia taranului n lume, precum s i relatia dintre tata si copii. El se ntreaba "ce-o sa mannci, ma, tmpitule?" cu un glas plin de amaraciune si compasiune. Dezamagit n etica sa paterna, ranit de fi ii sai mai mari n autoritatea de tata, se consoleaza cu faptul ca si-a facut dato ria de parinte: "tot am facut ceva, am crescut sase copii si le-am tinut pamntul pna n momentul de fata", desi ei au fugit ca niste tradatori si "n-au vrut sa-l mu nceasca". Grija lui pentru educatia copiilor razbate cu tristete la suprafata, s i, desi niciodata nu s-a aratat iubitor cu ei, este limpede ca le-a dorit totdea una binele: "toata viata le-am spus si i-am nvatat [...] dar pe tine sa vedem dac a esti n stare cel putin de-atta [...] ca de mncare e lesne, dar ce Ie spui? [...] si-or sa te nvete ei pe urma minte cnd oi mbatrni. O sa-si stearga picioarele pe tin e, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni" (volumul al doilea). Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete, evidenta n majorit atea scenelor din roman. Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativ a pentru "firea sucita" a eroului. La ntrebarea lui Balosu daca s-a hotart sa-i vnd a salcmul, Moromete se gndeste ca e posibil sa i-l vnda, dar se poate sa nu-l vanda , nsa raspunde cu voce tare: "Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploai a asta, o sa fac o gramada de gru", subntelegnd ca s-ar putea sa scape si altfel de datorii, dect taind salcmul.Strneste deseori reactii uluitoare celor din jur, din cauza logicii sale "sucite", cum i spune Catrina. Dupa plecarea lui Jupuitu, Moro mete este cuprins de o "ciudata voiosie" si-i marturiseste lui Balosu "l-am paca lit cu doua sute de lei [...] i-am dat numai o mie [...]. Balosu se uita Ia el c u o privire rece si buimaca. Nu ntelegea." Ironia ascutita, inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus, felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte ntre taranii literaturii romne, s tnd mai aproape de realitate dect de fictiune. Citirea ziarelor n Poiana lui Iocan este o hrana sufleteasca pentru Moromete, di scutiile purtate aici au rolul de a clarifica si explica ideile din articolele p ublicate, de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii, si nu de a prez

enta fapte de senzatie. El este, cu siguranta, n viata colectivitatii, o autorita te care-i domina prin replici bine gndite, pline de umor si ironie: "Lasa-l, ma, Dumitre, zise Moromete blajin. E si el legionar, ce-ai cu el?". Cnd se hotaraste sa taie salcmul nu spune nimanui, l scoala pe Nila n zorii zilei, care este naucit de decizia tatalui sau: "De ce sa-1 taiem? Cum o sa-l taiem?", dar cu totul uluit de raspuns: "Asa, ca sa se mire prostii!". Dupa aceea, la ace easi ntrebare a lui Paraschiv, Moromete l pune pe Nila sa-i raspunda, care, citndu1 pe tatal sau, i spune cu bucurie: "Ca sa se mire prostii". Trimitnd pe Nila sa v ina cu caii pentru a cara salcmul taiat pe trei sferturi, acesta aduce caii chiar n directia n care urma sa se prabuseasca pomul, iar Moromete exclama cu umor: "Ad ica da!... Treci cu ei ncoa sa cada salcmul pe ei". Exemplele sunt numeroase, "a f ace haz de necaz" fiind o adevarata filozofie de viata a lui Moromete. Lui Nicul ae, care ntrzia sa vina la masa, i spune "Te dusesi n gradina sate odihnesti, ca pna acum statusi!" sau certnd fetele, care se dusesera la scaldat, n loc sa-si ajute m ama sa pregateasca masa:"Daca va iau de par si matur batatura cu voi, va scutesc de-o treaba mine dimineata". Tehnica amnarii este un alt concept al filozofiei de viata a lui Moromete, el ncer cnd sa taraganeze orice decizie sau atitudine care nu-i convenea. Scena cu Jupuit u este magistral construita de narator, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalt i fiind nadins provocata de Moromete pentru a se razbuna pe cei care nu ntelegeau greutatile bietului taran. Mai nti Moromete intra n curte, trece pe lnga prispa fara sa se uite la cei doi, se ntoarce "cu spatele la agent", se rasteste la Paraschi v care nu se vedea nicaieri, apoi se rasuceste brusc pe calcie si striga: "-N-am! "- totul desfasurndu-se sub privirile uluite, naucite ale agentilor. Calm apoi, s e cauta prin buzunarele flanelei, de unde scoate praf de tutun, se uita urt la om ul care-1 nsotea pe Jupuitu si "i se adresa suparat si poruncitor: - Da-mi, ma, o tigara!". Fire autoritara, Ilie Moromete este "capul familiei" numeroase greu de tinut n fru , avnd n vedere si conflictele ce mocneau, fiind gata sa explodeze, ntre membrii fa miliei. Naratorul l prezinta nca de la nceputul romanului "stnd deasupra tuturor" si stapnind "cu privirea pe fiecare". Ironia ascutita adresata copiilor sau Catrine i, cuvintele deseori jignitoare ("ca sa se mire prostii"), educatia dura n spirit ul muncii si harniciei ("ma, se vede ca nu sunteti munciti, ma") se dovedesc ine ficiente, deoarece, cu toata stradania tatalui de a pastra pamntul ntreg ca sa le asigure traiul, nu poate salva familia de la destramare. Placerea vorbei este o pasiune pentru taranul mucalit, care profita de orice ntln ire cu cte cineva pentru a sta la taclale, desi singurul cu care putea vorbi cu a devarat era prietenul sau, Cocosila, n tovarasia caruiap ierdea ceasuri ntregi, sp re supararea Catrinei: "Esti mort dupa sedere si dupa tutun [.,.] lovi-o-ar moar tea de vorba, de care nu te mai saturi!". La nceputul romanului, lui Moromete i placea sa stea pe stanoaga podistei, gndindu-se ca "n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva [...] oamenii nsa aveau treaba prin curti, nu era acum timpul de iesit n drum". Auzindu-se strigat, se bucura: "iata ca se i vise totusi cineva". Necazurile, dezamagirile, tradarea copiilor, neputinta de a plati darile, destramarea familiei l coplesesc pe Moromete, dovedind ca ntr-adevar numai "nenorocirile mari" pot schi mba firea puternica a Iui Moromete. n finalul volumului nti, Moromete, aparent nepa sator, "nu mai fu vazut stnd ceasuri ntregi pe prispa sau la drum pe stanoaga. Nu mai fu auzit raspunznd cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind". Din Ilie Moromete de acum ramasese numai "capul de huma arsa", pe care i-l modelase cndva din lut Din Vasi lescu, nu mai participa la adunarile din Poiana lui locan, care, "lipsite nsa de omul lor, [...] aveau sa-si piarda si ele curnd orice interes." Ultimele capitole ale cartii constituie cele mai frumoase pagini care ilustreaz a moartea unui taran din toata literatura noastra. Parasit de Catrina si de fiii lui, ramne la batrnete cu fata cea mica, Ilinca. Apropiindu-se de vrsta de 80 de a ni, slabit si mputinat la trup, Moromete, cu ciomagul n mna, rataceste n nestire pe lnga garduri, pe cmp, pna cnd, ntr-o zi, a fost adus cu roaba acasa. Pe patul de moar te, Ilie Moromete si concentreaza ntreaga filpzofie de viata n cteva cuvinte pe care le adreseaza, cu mndrie si satisfactie, doctorului: "Domnule, [...] eu totdeauna

am dus o viata independenta". Personajul principal al romanului "Morometii" de Marin Preda. Ilie Moromete este "un contemplativ inteligent, temperat, un filozof iubind linistea (fara de care nu se poate trai si nu se poate face nimic durabil) si mai ales iubind libertatea, independenta de gndire si exprimare a opiniilor". (Ion Rotaru) Particularitatile stilistice se contureaza din stilul narativ lent si rabdator, cu accente pe amanunte descriptive, pe detaliile sugestive ale gesturilor si mim icii personajelor. Taranii lui Marin Preda au independenta de miscare, de gndire si exprimare, autorul nefiind prezent n determinarea reactiilor acestora, de acee a eroii sunt personaje-reflector. Prozatorul utilizeaza o gama narativa si psihologica larga, de la dialog la mon olog adresat si monolog interior, autointrospectie, conferind romanului virtuti ale prozei de creatie si ale prozei de analiza psihologica. Natura nconjuratoare ofera cadrul propice starii reflexive a personajului princip al, Ilie Moromete reflectnd asupra conditiei taranului n lume, asupra vietii n gene ral, fie n fundul gradinii, fie pe lotul lui de pamnt, cautndu-si linistea n singura tatea familiara a peisajului rural. Romanul "Morometii" de Marin Preda este o specie a genului epic, n proza, de mare ntindere, cu actiune complexa si complicata, desfasurata pe mai multe planuri na rative, care se intersecteaza si cu o intriga complicata. Personajele numeroase si puternic individualizate sunt angrenate n conflicte puternice, structura narat iva este ampla si contureaza o imagine bogata si profunda a vietii, a satului ro mnesc, de unde reiese si trasatura de roman realist. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect , din propriile fapte, gnduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior. Stilul exceleaza prin oralitate, ironia subtila sau ascutita crend uneori o atmos fera tragi-comica, iar expresivitatea verbelor actualizeaza ntmplarile, desi timpu l, privit n relatie cu omul si cu istoria, ameninta linistea interioara a lui Mor omete si zguduie din temelii traditiile milenare ale satului romnesc. "Morometii" lui Marin Preda este un roman realist, caruia stilul anticalofil, a semenea stilului prozatorilor interbelici, i confera precizie, concizie si clarit ate. "Prin "Morometii", Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapnita, cum se cred ea, doar de instinct, ca. dimpotriva, e capabila de reactii sufletesti nebanuite ". (Al.Piru)