Catrina, nevasta a doua a lui Moromete, traieste cu teama de a fi alungata din

casa dupa moartea sotului ei, de fiii mai mari a lui Moromete. Nemultumirile acestora
sunt intretinute de matusa lor, Guica, sora lui Moromete. Primul volum se deschide cu
scena cinei traditionale si insumeaza secvent memorabile, cum ar fi plata fonciiri,
disctutiile din poiana lui Iocan, secerisul, taierea salcamlui, jocul calusului, imaginea
scolii etc. Sfarsitul primului volum il gaseste pe Moromete “cu sufletul plin de
bucurie”, vanzand din pamantul familiei, iar din chipul sau de altadata “mai ramasese
numai capul lui de huma arsa, facuta odata de Dinu Vasilescu”.

Al doilea volum plaseaza actiunea dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar
protagonistul este Niculae ajuns activist de partid. El este raspunzator de mersul
colectivizarii in satul natal, iar latura teoretica este asigurata de polemica tata-fiu.
Moromete seretrage din viata sociala, iar decadeara lui este descrisa de autor prin faptul
ca, batran si bolnav ajunge sa fie purtat pe ulitele satului intr-o roaba de nepotul sau,
Sandu. Cu imaginea cu Ilie Moromete din visul fiului se incheie cel de-al doilea voulm.
Niculae descopera llegatura stransa dintre ei si o dragoste profunda pentru tata: “unde
te duci, tata?”

Elemete de caracterizare

Marin Preda este un portretist de mare talent in ambele volume. El schiteaza

portrete de tarani inteligenti capabili sa constientizeze dramee existentei proprii si ale
clasei sociale din care fac parte. Comunitatea rurala detine tarani instariti, mijlocasi si
saraci, exponenti ai indeletnicirilor fundamentale: fierar, cizmar, negustor, morar, dar si
personaje care ilustreaza dominante caracterologice. Astfel, Moromete este, prin
excelenta, un contemplativ, Tugurlan este un vesnic revoltat „ii ura e toti cei care
aveau, fiindca aveau si pe toti cei care nu aveau pentru nu faceau nimic ca sa aiba”.
Botoghina este un melancolic, Ion al lui Miai apare timid in timp ce intolerantul
Cocosila injura pe toata lumea. Victor Balosul este un orgolios ridicol care „nu
obisnuieste sa bea dimineata”, iar Nila intruchipeaza natangul. Guic este incremenita
intr-o ura marunta si este personajul surprins in unica miscare a raului, devenit comic
prin stereotipie „ciorapul pe care il tine atarnat la gat si la care impleteste intruna e
smnul acestei existente marunte care se desfasoara ca si a paianjanului in colturi
obscure, tesand la nesfarsit panze de intrigi” (Eugen Simion).
 Ilie Moromete este un personaj tridimensional, o constiinta a acestui roman si
reprezinta „taranul filosof”(E Simion) cu o inteligenta ascutita si un dar deosebit de a
contempla si intelege lumea in care traieste. El simbolizeaza ”lumea taraneasca in
valorile ei durabile” (E Simion); el intra in carte cu o biografie deja formata si se
contureaza, ca prezenta narativa cu fiecare secventa a epicului asa incat cititorul are de-
a face cu un portret in miscare. Esenta accestui personaj cuprinde o forma tragica de
dedublare. El, cel autentic, trebbuie mereu dedus , citit altfel, precum talcul unei
parabole. Artist desavarsit al disimularii, eroul ii domina pe ceilalti cu replici de tipul
„ca sa se mire prostii” si rateaza in mai multe momente exprimarea afectiunii pentru
fiul cel mic „pentru inataia oara Moromete nu putea scapa de un sentiment de vinovatie
care isi scotea capul de cate ori se uita si vedea ochii mari si aprinsi si chipul galben-
negru al copilului”. Exista insa si momente cand, obosit de masca ce i-a devenit a doua
natura se retrage pentru a vorbi singur stiind ca fata in fata cu gandul lui nu poate fi
vunerabil.

Doua sunt iluziile care provoaca drama eroului: credinta naiva in posibilitatea
comunicarii si pastrarea pamantului ca valoare in sine. “Ciudatul ddar” de a vedea
lucruri deosbite atunci cand altii nic nu le sesizeaza il ridica pe Moromete deasupra
concretului, dar nu ii atrage admiratia sau intelegerea familiei. Copiii nu ii inteleg
calmul, iar sotia il sanctioneaza aspru, considerandu-l unn cusur grav: ”esti mort dupa
sedere si tutun.

Portretul lui Moromete se constrieste ca intr-un puzzle din scenele mari,

semnificative ale romanului. Scena cinei e alcatuita lent din acumularea detaliilor; este
surpeins un moment din existent familiei traditionale, condusa de un tata autoritar.
Locul lui Ilie Moromete la masa “numai Moromete parca statea desupra tuturor
[…]locul lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe
fiecare” sugereaza o pozitie de autoritate in familie. In acelasi timp felul in care stau
ceilalti copii la masa evidentiaza adevaratele relatii tensionate din interiorul familiei
“cei trei frati vitregi Parachiv, Nila si Achim stateau pe partea din afara a tindei, ca sic
and ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara”.

O alta secventa cu valoare simbolica este aceeea a taierii salcamului. Ilie

Moromete taie acest copac falnic pentru a achhita oparte din datoriile familiei fara a
vinde pamant sau oi. Taierea salcamului duminica, in zori, in vreme ce o femeie isi
plange in cimitir sotul mort, prefigureaza destramarea fammiliei si risipirea iluziilor lui
Moromete. Apar ciorile ca niste semen rau prevestitoare. Odata distrus arborele sacru,
un axis mundi al locului, haosul se instaleaza treptat. O trasatura importanta a
personajului Ilie Moromete o reprezinta ironia si puterea de a face haz de necaz
trasatura pe care o manifesta si in familie si in comunitate. Lui Niculae, care intarsia sa
vina la masa ii spune la un moment dat: “te dusesi in gradina sa te odihnesti ca pana
acum statusi”. Cand Tugurlan il injura si il intreaba de ce nu-I poarta pica fiindca l-a
injurat el raspunde: “atunci m-ai combatut, asta e altceva”.

Pe de alta parte, cand Moromete afla ca fiii lui sunnt hotarati sa plece el trece
printr-un zbucium launtric ce isi pune amprenta asupra chipului sau: „fata i se ascutise
si i se innegrise, iar in cele cateva minute”. Observamm talentul lui Preda de a
surprinde in planul manifestarilor fizice tristetea profunda a perrsonajului. In reactia pe
care o are, insa, fata de Scamosu, cel care ii aduce la cunostiinta planul fiilor lui,
ramane lucid si ironic: „Baietii mei, Scamosule, sunt bolnavi... sa fuga de acasa? De ce
asta? De ce sa fugiti, fratioare? Incet nu puteti sa mergeti?”. Destramarea familiei duce
la prabusirea morala a tatalui, modificarea vietii interioare este marcata de schimbarea
glasului care devine „tulbure si insingurat”.

In confruntarea finala cu fiii cei mari, stapanirea de sine este arma lui Moromete
care spera pana in ultima clipa ca isi poate determina copiii sa abandoneze calea
gresita. Dupa revolta lor fatisa, intr-o izbucnire teribila, Moromete aplica inutil o
corectie baietilor pe are ii bate cu parul. In lipsa tatalui ei sparg lada de zestre a fetelor,
iau banii covoarele si caii si fug fara a mai privi in urma. Ca efect al acestei lovituri
naprasnice in sperantele lui, Moromete devine „indepartat si nepasator” se retrage in
sine, isi pierde placerea de a vorbi, sociabilitatea, fantezia, ironia.

Tema: 2 pag dspre relatia mor-catrina / moro-niculae (2 secvente)