P. 1
PASAREA DE FOC - Revista editata de Grupul Scolar ''Ovid Caledoniu'' Tecuci, numarul aniversar

PASAREA DE FOC - Revista editata de Grupul Scolar ''Ovid Caledoniu'' Tecuci, numarul aniversar

|Views: 880|Likes:
Published by dinu_doina
Tecuci-Grupul Scolar ''Ovid Caledoniu'' - 50 de ani de formare profesională, educaţie, cultură şi tradiţie
Tecuci-Grupul Scolar ''Ovid Caledoniu'' - 50 de ani de formare profesională, educaţie, cultură şi tradiţie

More info:

Categories:Types, Brochures
Published by: dinu_doina on Apr 08, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/10/2013

pdf

text

original

NUMĂR ANIVERSAR

50 de ani
DE FORMARE PROFESIONALĂ, EDUCAŢIE, TRADIŢE ŞI CULTURĂ

ÎNDEMN

Copile, oferă-mi un zâmbet şi te voi purta în minunata lume a cărţilor. Eu sunt Vrăjitorul care îţi va descifra tainele filelor de Abecedar şi magia cifrelor. Şopteşte un cuvânt „Învăţătoare” şi toate porţile ţi se vor deschide, Nu uita, copile, povestea este abia la început! Adolescentule, împărtăşeşte-mi un vis şi-l voi transforma într-o certitudine. Lasă-mă să-ţi fiu călăuză în căutarea sinelui, greşelile mele să-ţi fie învăţătură de minte, iar sfatul meu-înger păzitor, căci povestea continuă... Absolventule, dă-mi mâna să-ţi dăruiesc Cheia Succesului noului tău destin. Călătoria noastră s-a sfârşit, dar povestea merge mai departe. Ai încredere în tine căci porţi la tâmple toate tainele lumii şi în suflet ţi-am sădit amintiri de neuitat. Astăzi eşti etalonul trudei mele şi clepsidra cu care îmi măsor existenţa în generaţii. Dacă vreodată, dea lungul timpului vei dori să-mi răsplăteşti munca, Elevule, ataşează meseriei mele un articol hotărât, transformă „Dascăl” în „Dascălul”care ţi-a luminat răsăritul şi aşa voi dobândi Nemurirea... Profesor Ţopa Crina

-1998 - unitatea introduce clasele IX-X, numite complementare, cu specializările : Mecanică, Electromecanică, Tapiţerie; -1998 - prof. universitar Constantin Ciopraga de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” împreună cu doamna director Manole Elena si cu domnul profesor Ionel Savitescu propun ca şcoala să ia titulatura scriitorului Ovid Caledoniu în memoria scriitorului Ion Georgescu care a funcţionat aici ca profesor de limba romană; -1998- 2000- titulatura Şcoala Gimnazială nr.8 „Ovid Caledoniu”Tecuci; -1997- 2003- director prof. Manole Elena; -2003- prezent - director prof. Pricopi Natalia; -2004 primeşte denumirea de Scoală de Arte şi Meserii, nr 8 „Ovid Caledoniu” -2006- au început să funcţioneze primele clase de liceu; - 2006-2008 – şcoala este inclusă în Programul National „Şcoli de Arte si Meserii”; au loc lucrări de reabilitare a clădirilor şcolii ,de extindere şi construcţie a grupului sanitar din Corpul A şi a Corpului C care cuprinde 3 ateliere pentru clasele de învăţământ profesional şi tehnic; -2007- şcoala primeşte titulatura de Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu” Tecuci; - septembrie 2007 în urma inundaţiilor din localitatea Tecuci, Grup Şcolar „Ovid Caledoniu” suferă numeroase pagube, parterul Corpului A fiind reparat în totalitate.

Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu” a luat fiinţă în anul 1962 prin Decizia Inspectoratului şi a Ministerului Educaţiei, cu clasele I-IV, Corp B, director învăţător Rugină. Din anul 1968 funcţionează primele clase de gimnaziu şi se construieşte Corpul A. În decursul existenţei sale ca unitate de învăţământ a cunoscut mai multe etape : -1962-1997 denumirea şcolii este de Şcoala Gimnazială Nr. 8 din localitatea Tecuci, jud. Galaţi; -1963-1971 director, prof. Cudla Lucia, susţine construcţia corpului A; -1971-1979Gheorghe; -1979-1980Corneliu; director director prof. înv. Tomescu Dănăilă

-1980-1997 - director prof. Trofin Violeta; -1986 - s-au construit două săli de clasă în corpul B; -1993 - şcoala avea un efectiv de 1817 elevi; -10 ianuarie 1994- 1400 de elevi au fost transferaţi la Şcoala Gimnazială nr. 11, „Iorgu Iordan”, iar Şcoala nr. 8 a rămas cu un efectiv de 417 elevi la clasele I-IV;

Misiunea scolii: Şcoala noastră asigură pregătirea elevilor în vederea dobândirii competenţelor profesionale şi a deprinderilor practice, la nivelul standardelor Uniunii Europene, precum şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare pentru integrarea pe piaţa forţei de muncă. . Grup Şcolar "Ovid Caledoniu" califică elevii in profilurile SERVICII si TEHNIC în domeniile: Industrie alimentara Turism si alimentatie Estetica si igiena corpului omenesc Constructii,instalatii si lucrari publice Economic,administrativ,posta

Elevii desfaşoară activitatea de instuire practică în atelierele şcolii şi la agenţii economici din municipiul Tecuci.

PARTENERI
- Primăria - Biserica - Poliţia - Agenţii economici - Consiliul Elevilor - Consilul Reprezentativ al Părinţilor - Casa de Cultură - Asociaţia Mediatorilor Rromi din România - Clubul Copiilor - Clubul Sportiv - Centrul de plasament

,,UNULAustin” din Ţigăneşti TOŢI „David PENTRU TOŢI, PENTRU CALITATE,, - Grupul Şcolar Industrial
- Şcoala de Arte şi Meserii „Hortensia Papadat Bengescu” - Biblioteca municipală

CONFESSIO Nu sunt produsul Grupul Şcolar “Ovid Caledoniu” ca mulţi dintre colegii mei, cadre didactice. Am păşit prima dată în Şcoala 8 ca profesor în primul an de învăţământ , în 1997, detaşată fiind de la Valea Mărului. M-am simţit aici ca acasă din prima zi, atrasă de atmosfera caldă, prietenoasă şi de copiii frumoşi şi veseli. Am primit diriginţie la clasa a V-a, iar elevii mei de atunci sunt astăzi absolvenţi de facultate, mulţi cu slujbe la Bucureşti. Predam istoria cu pasiunea începătorului , stimulată de curiozitatea elevilor. Director era doamna profesor Manole Elena ,un om de o fineţe şi delicateţe sufletească rar intalnite. Urmam Facultatea de Drept la “fără frecvenţă” la Universitatea “Al.I.Cuza ” în Iaşi, şi iarna şi vara mă învoiam de la şcoala pentru a merge la examene. Îmi amintesc că, la un moment dat , jenată că trebuie să o deranjez tot timpul pe doamnna director, am plecat de capul meu, rugând câţiva colegi să-mi suplinească orele pentru o zi. Când m-am întors la şcoală m-a întrebat : ”A fost bine la examen? Ai promovat ?” Nu mi-a reproşat nimic, nu m-a întrebat nimic altceva, dar a fost suficient pentru mine ca să nu mai repet chiulul niciodată. Aveam mulţi colegi tineri de care îmi amintesc cu drag. Dar cel mai mult m-a marcat prezenţa în calcelarie a d-nei profesor Trofin Violeta. De o energie debordantă “umplea “ cancelaria când intra, foarte tonică , optimistă , cu dragoste faţă de profesia de dascăl şi de copii , vorbea neîntrerupt despre proiecte, excursii, spectacole … M-am “lipit” de dânsa şi a devenit modelul meu de dascăl. Împreună am înfiinţat organizaţia de cercetaşi “Matei Basarab’’ ,am făcut excursii , am participat la spectacole de la care am amintiri de neuitat. Nu ştiu de ce , intr-o zi mi-a spus : “Vei fi următorul director al acestei şcoli. De ce faci Facultatea de drept? Esti făcută pentru meseria asta. Îti place. Rămâi!” Am rămas . Am rămas înainte de toate pentru că îmi iubeam profesia, iubeam copiii frumoşi cărora le predam istorie, le eram dirigintă ,cu care plecam aiurea pe coclauri în campuri cercetăşeşti … În 2003 , în prag de pensie d-na Manole m-a întrebat dacă sunt de acord să mă propună pentru funcţia de director. Mi s-a făcut teamă , era un domeniu nou, despre care nu ştiam mare lucru. M-am gândit mult, câteva săptămâni şi într-o zi am zis : “Vă mai amintiţi discuţia noastră? Raspunsul meu e da. ’’ În septembrie 2003,

deschideam primul an şcolar în această calitate. De atunci s-au schimbat multe : din şcoala gimnazială ,Şcoala 8 a ajuns liceu, s-au construit clădiri noi, s-au făcut extinderi iar elevii au devenit de trei ori mai mulţi şi profesorii 100… În urmă cu 2-3 ani am primit un telefon de la un director de şcoala: “ Vrei să te transferi la noi ? Postul de profesor de istorie e liber, suntem una din cele mai bune şcoli din oraş. Poţi să-ţi păstrezi funcţia de director… să vii doar cu orele.” “Nu ,nu vin!” ”Mai gandeşte-te. O să regreţi mai târziu. Te sun mâine.” “Te-ai hotărât ? Vii?” ”M-am hotărât: rămân! Aceasta este şcoala mea!” Nu pot să plec. Nu vreau să plec. Iubesc această şcoala. Iubesc copiii frumoşi pe care îi avem. Am fost în multe şcoli, dar nicăieri nu am intâlnit copii mai frumoşi. O iubesc pe Marcela ,fetiţa frumoasă , ambiţioasă şi deşteaptă de la o clasă de liceu, abandonată de părinţi şi crescută din milă de o familie străină, dar care are o sumedenie de diplome de la olimpiade. Îl iubesc pe Giorgian, tânărul nostru scriitor care a câştigat recent un concurs naţional de creaţie literară şi pe Ovidiu ,cântăreţul cu părul cârlionţat,răsfăţat de toate fetele, pe Georgiana, fata inteligentă cu părul verde de la o clasă de liceu pe care o ceartă toata lumea pentru excentricitatea ei, în vreme ce eu o tolerez în taina. Îl iubesc pe Tibi, copilul cu sindromul Down , elev la noi din clasa I, respins la înscriere de “o şcoală bună din oraş ” şi care acum , la liceu fiind , se pregăteşte să devină bucătar. Iubesc copiii aceia mici şi gălăgioşi de la una din clasele de primar, care au năvălit într-o zi în biroul meu , peste o comisie de gradul I , certăreţi , vorbind unii peste alţii şi cerând dreptate, care mai de care, pentru un CD distrus de unul dintre ei ….. Aceasta este şcoala în care timp de 14 ani m-am bucurat de razele de soare care îmbăiează zâmbetul copiilor formaţi aici, copii care mai târziu îşi vor aminti de Caledoniu ca de aşezământul formării lor. Tot ce-am adunat în aceşti ani, de slujire pedagogică, la Caledoniu mă face să iubesc această şcoală pentru că este şcoala mea, este parte din mine, iar fără trăirea caledoniană de zi cu zi, dimineţile mele nu ar fi parfumate de împlinirea pe care o simt în fiecare moment al existenţei mele. Director prof. Natalia Pricopi

Ovid Caledoniu-scurtă incursiune în universul creaţiei
Ovid Caledoniu (pseudonim al lui Jean Florea Georgescu; 22 martie 1914, Bucureşti – 15 ianuarie 1974, Tecuci, judeţul Galaţi) este un poet. Este fiul Varvarei şi al lui Tănase Georgescu, funcţionari. Urmează, la Bucureşti, cursurile liceale, apoi Facultatea de Teologie, absolvită în 1939, şi Facultatea de Litere, terminată în 1944. Debutează cu poezie în revista „Pegas”, în 1933 şi e redactor, împreună cu Virgil Carianopol şi Miron Suru, la revista „Meşterul Manole” (1939-1942), condusă de Vintilă Horia. A colaborat la „Curentul magazin”, „Dacia rediviva”, „Făgetul”, „Frize”, „Gândirea”, „Îndreptar”, „Înnoirea”, „Litere”, „Muguri literari”, „Orion”, „Pegas”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Semne”, „Universul literar”, „Veac nou” etc. Editorial, a debutat cu volumul de versuri Endymion, apărut în 1937. La o primă analiză a operei acestui poet tecucean putem ușor afirma ca nu este una care să numere sute sau de ce nu mii, de poezii. Cu siguranță cel ce pătrunde în rima, versul și strofa lui Caledoniu descoperă o poezie cu totul și cu totul specială, unde toamna ne este adusă de păsări de foc, iar echinoxurile le împărțim cu Endymion, sub vraja celui mai mare vrăjitor, cel al apelor. Poetul care se stinge la o vârstă destul de fragedă, lasă posterității trei volume de versuri: * Endymion, Editura Librăriei Pavel Suru, 1937; * Vrăjitorul apelor, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942; * Pasărea de foc, Editura Junimea, Iaşi, 1973. Acestor trei volume li se mai adaugă și o mini antologie unde Caledoniu, Ștefan Baciu și Vintilă Horia alcătuiesc un buchet de poezii ce poartă semnătura unor mari poeți, amici de vers. În 1943, a apărut la Editura Librăriei Pavel Suru antologia "13 poeţi, 13 poezii de dragoste", pe lângă poeziilor coordonatorilor, numără și poezii de Virgil Carianopol, Gherghinescu Vania, Ion Aurel Manolescu, Petre Păulescu, Teodor Scarlat, Ştefan Stănescu, Simion Stolnicu, Gh. Tuleş, E. Ar. Zaharia. În cele ce urmează vom face o scurtă prezentare e celor trei volume de poezie a lui Ovid Caledoniu, scrise într-un interval de 36 de ani, ani puși în slujba scrisului și a împărtășirii frumosului, cititorului însetat de poezie. De ce Endymion ? Cine este acest Endymion? Endymion este un personaj, sau mai bine zis un muritor, pe care îl găsim în mitologia greacă, mitologie care și-a elaborat un panteon politeist, aproape exclusiv antropomorfic, imoral, sacralizând defecte umane capitale cum ar fi: viclenia, adulterul, incestul, paracisul și fratricidul și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea1.

Această mitologie deține un bogat panteon, dar mă opresc în această prezentare asupra zeiței Selene, zeiță secundară în panteonul grecesc care este considerată zeița
1

Corneliu Muha, Caiet de Religie clasa a X-a, ed. Sfântul Mina, Iași, 2009, p. 39.

lunii, fiind cunoscută pentru numeroasele sale aventuri amoroase. Cel mai faimos dintre iubiții săi este ciobanul Endymion. Alte aventuri ale Selenei îi includ pe Zeus, care i-a dăruit trei fiice, și Pan, care i-a dat o turmă de boi albi. A fost implicată în multe legături amoroase, dar nu la fel de multe pe câte a avut sora sa, Eos, zorii zilei. Seamănă cu o femeie tânără,cu față extrem de albă călătorind într-o caleașcă de argint, trasă de doi cai. Despre Selene se spune că poartă robe, poartă o torță și poartă o semilună pe cap. Nu a fost unul dintre cei 12 zei ai Olimpului, dar este zeița lunii. După ce fratele ei își termină călătoria de-a lungul cerului, ea o începe pe a ei. Înainte de călătorie, ea se îmbăiază în mare. Helios, este fratele Selenei. Eos, zorii zilei, care este faimoasă pentru numeroasele sale aveturi amoroase, este sora Selenei. Seducerea lui Endymion este idila care îi aduce Selenei cea mai mare parte din faima sa. S-a îndrăgostit de ciobanul Endymion și l-a sedus în timp ce acesta dormea într-o peșteră. Unele versiuni spun că Endymion era rege sau vânător, și nu cioban. Din dragostea celor doi s-au născut 50 de fiice, dintre care una era Naxos. Deoarece Selene nu era

profund îndrăgostită de Endymion, ea l-a rugat pe Zeus să îl lase pe el singur să își decidă soarta. Zeus ia aprobat Selenei cererea, iar Endymion a ales să nu îmbătrânească niciodată și să doarmă pentru totdeauna. Chiar și așa, somul etern al lui Endymion nu a împiedicat-o pe Selene să îi nască fiicele. Endymion era vizitat de către Selene în fiecare noapte și sărutat de razele ei de lumină. Selene este favorita multor poeți, în special celor romantici. O noapte luminată de lună trezește sentimentele romantice. Se spune că razele de lumină ale Selenei cad peste muritorii care dorm, iar săruturile ei cad peste dragostea sa, Endymion.2

2

Cf. Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989; Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992; George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003.

Poetul cunoaște foarte bine istoria acestui personaj și dorința lui de a nu îmbătrâni și astfel el structurează acest volum în două părți. Prima parte a volumului se intitulează Tinerețe fără bătrânețe… și cuprinde un număr de nouă poezii, iar a doua parte a volumului Și viață fără moarte care are în componență un număr de treisprezece poezii. Prima poezie care face deschiderea acestui volum se numește Endymion, unde poetul ne introduce direct în spațiul păstoresc unde stâna, ciobanul și fluierul lui, culeg fluturii născuți din amurgurile dacice:

Trist incendia amurgul pe clăi Endymion la gura fântânii Fluturii sus pe umerii săi Cântec duios în inima stânii (Endymion)

Observăm că nici ciobanul grec Endymion nu este rupt de cânt: Menestrel cu lira-n brâu Stă-n livezi și calm e… (Endymion)
Astfel putem spune că muzica poate lega două culturi, grecească și cea română, unde ciobanul moldovean din Miorița cere ca la cap să i se așeze instrumentul muzical tipic oieritului:

…Iar la cap să-mi pui Fluieraș de fag Mult zice cu drag Fluieraș de os Mult zice duios Fluieraș de soc Mult zice cu foc… (Miorița)
Cu toate ca unii ar afirma că ciobanul Endymion și ciobanul din Miorița sunt diferiți, eu aș nega afirmația pe motiv că amândoi sunt nemuritori. Nemurirea fiind puntea de legătură. Unul este nemuritor,lucru cerut de el-Endymion, pentru o singură divinitate, iar unul ajunge nemuritor pentru un neam, prin însăși jertfa lui-ciobanul moldovean, ajungând divinizat de un întreg popor. Endymion, numit și menestrel, are un instrument cu totul special, lira, sau harpa ceea ce mă face să trag concluzia că poezia caledoniană este presărată

de elemente teologice. În Vechiul Testament ne este prezentat un astfel de cioban care cantă la liră – David- cel care îl învinge pe uriașul Goliat, și care dintr-un simplu păstor va ajunge rege. Astfel se întâmplă și cu Endymion care ajunge să se ridice la o stare socială mai înaltă fiind iubitul/soțul lui Selene, cel care îi va dărui 50 de copii și care va ramâne nemuritor, nu va îmbătrâni, dar pentru aceasta va plăti cu somnul pe veci. Tot în acest volum de debut întâlnim și poezia Somnul lui Endymion, unde aflăm un cioban mai mioritico-simfonic, care nu-și culcă fluierul ci flautul, un cioban trist, dar este deja prea târziu pentru regrete, și totuși mângâiat de lună însăși Selene, un cioban care încerarcă să-și regăsească vârsta:

Endymion cel ce doarme pe veci este urmărit de diferite vise, ce sunt presărate cu lacrimile regretului, dar este prea tarziu:

Visează cum cerul iese din ape Și dorm iazurile culcate pășuni Își duce lemnul la gură șiun Faun strivește lacrimi prin pleoape. (Somnul lui Endymion)
Astfel Ovid Caledoniu ne oferă un exemplu de iubire jerfelnică prin aceste versuri, dar și prin acest personaj, care în ciuda faptului că doarme, sau mai degrabă e mort, reușește să reînvie în contemporaneitatea care uită să iubească ceea ce trebuie cu adevărat iubit. Endymion trebuie considerat exmplu pentru noi și pentru toată societatea actuală care cerem, dar nu dăm nimic, el a cerut dar a plătit preț scump, retrăgându-se în propria lui poveste, debarasându-se de grijile și nevoile lumești și trăind iubirea, care nu moare niciodată. Prof. POENAŞU CĂTĂLIN

Își culcă flautul pe frunze și mâna Culege tristeți în zările goale În zori anotimpul îi cade la picioare Și-i mângâie fruntea palidă, luna Își numără oile, toți anii lui Cu cântecul pe buze, cu inima-n văi Îi cad licurici pe umerii săi Din pajiștile verzi ale somnului (Somnul lui Endymion)

Gânduri de suflet pentru şcoală
„Copilul este omenirea viitoare, dar este şi rodul nostru. Asupra lui gravitează şi se imprimă adânc toate însuşirile noastre, bune sau rele. Noi vom dispărea, dar urmaşii noştri vor purta în ei mai ales moştenirea răului ce le-a dăunat pentru totdeauna sufletele. ” Marra Montessori „ Copilăria este şuvoiul de apă care izvorăţte limpede şi curat din adâncurile fiinţei şi la care omenirea aleargă fără încetare să-şi potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumuseţe, de adevăr, de perfecţiune” Francesco Orestaro „În lume-s multe mari minuni, Mai mari ca omul însă nu-s!” Sofocle Din totodeauna oamenii şi-au dat seama de diferenţele care există între ei pe linia randamentului cantitativ şi calitativ al muncilor. În cadrul diverselor activităţi, unii i-au depăşit pe alţii în ceea ce priveşte rapiditatea, iscusinţa, îndemânarea. Fie că este vorba de muzică, literatură, întreceri sportive, activitate productivă, activitate ştiinţifică etc. Indivizii care se deosebesc a fi foarte talentaţi, „înzestraţi” constituie o parte pivoturi principale în dezvoltarea şi ridicarea pe noi trepte, calitativ superioare, a acestor forme de activitate şi pe de altă parte, forţa de atracţie pentru formarea şi dezvoltarea semenilor şi urmaşilor lor. În orice moment al evoluţiei ei, societatea a avut nevoie de un anume tip de om, cu anumite aptitudini, postulându-şi idealul educaţional sub forma unei comenzi sociale conform căreia trebuie modelat materialul uman existent. Fiecare profesie solicită întro anumită manieră personalitatea umană, ceea ce face ca exercitarea profesiunii să determine o anumită „modelare” a personalităţii, să contureze unele trăsături de personalitate comune. Dat fiind specificul muncii instructiv-educative, personalitatea educatorului constituie o sursă principală de influenţă asupra educaţilor. Cu cât aceasta este una mai puternică, mai armonic formată cu atât forţa de influenţă este mai mare. Rolul profesorului pe scena şcolară dispune de scopul pe care şi-l propune spre atingere prin activitatea sa pedagogică. Copilul cu întregul său potenţial psiho-fizic intervine ca o coordonată constantă a rolului educatorului în actul comunicării pedagogice exercitată prin instrucţie şi educaţe. Vocaţia educatorului este triplă: Instrucţia ca activitate de asimilare a valorilor fundamentale ale culturii; Educaţia ca acţiune de modelare a fiinţei umane; Încadrarea tânărului în specificul comunităţii naţionale şi al societăţii. Comunicarea pedagogică este un mesaj complex care este recepţionat de elevi întrun anumit mod, dar uneori pot apărea erori în înţelegerea ori asimilarea şi de aceea apare nevoia de dezvoltarea a unor noi strategii didactice. Un rol important îl are dialogul elev-pedagog. Comportamentul emoţional al educatorului şi stările afective ale elevilor contribuie la formarea climatului afectiv al grupului, Educatorulu trebuie să fie o

sursă de afecţiune, securitate şi linişte, acestea constituind un imbold de muncă. Şcola are menirea de a baza relaţiile educative pe sentimente tainice de iubire şi căldură faţă de elev. Colaborarea dobândeşte forme specifice: stimulare, îndrumare în înţelegerea soluţiilor unor probleme şi în special în orientarea profesională. Rolul educatorului se manifestă în toate planurile determinând următoarelecomponente ale comportamentului pedagogic: Observare, organizare, comunicare, mediere, conducere, îndrumare, evaluare, cooperare, stimulare, ajutor, orientare, caracterizare. Educatorul, în procesul educativ este pentru elev figura centrală, sursa de energie al mediului în care se formează elevul. Acest comportament se împleteşte în cadrul lecţiilor, dar şi în afara acestora cu o anumită tonalitate afectivă, care apropie sau îndepărtează elevul de educator şi de obiectul pe care acesta îl predă, îi entuziasmează pentru valorile culturale şi pentru şcoală sau le strecoară în suflet răceală şi indiferenţă, apatie, tăcere, izolare, neparticipare, fuga de la ore. Educatorului, profesorului îi revine responsabilitatea pentru prevenirea stărilor de tensiune şi dezvoltarea unui climat de securitate în clasă. Indiferent de disciplina pe care o predă, dirigintele-profesorul-învăţătorul trebuie să stabilească cu elevii clasei relaţii multiple: să îndrume activitatea lor extracurriculară spre cluburile elevilor, să le descopere talentele, să comenteze conţinutul emisiunilor TV vizionate, adecvate vârstei, al filmelor, reprezentaţiilor teatrale, să le recomande cărţi pentru lectură, să organizeze şi să-i însoţească în excursii. Este demn de reţinut că actul educativ este realizat în integritatea lui de grupul educatorilor ce acţionează în clasa respectivă, în şcoală, în general, pe parcursul anilor de studii, printr-o colaborare permanentă bi şi multilateral. Climatul psihologic al clasei de elevi poarta componenta valorilor morale, estetice, teoretice, sociale, educative care reglementează relaţiile individuale. Regimul de zi cu zi şi normele fixate de şcoală prin decizii colective promovează tendinţe superioare de viaţă cărora educaţia trebuie să le dea contururi clare. Educaţia se apropie de cultură, cultura şi civilizaţia sunt factori de formare a personalităţii omului. Ideea educaţiei îndreptate spre viitor transpune în activitatea cotidiană a omului marile idealuri ale umanităţii. Cadrelor didactice, indiferent de nivelul şcolarităţii la care lucrează, le revine nobila misiune de a-i educa şi forma ca oameni, deci de a-i influenţa în vederea formării diferitelor componente de personalitate cu preocuparea de a forma cadre bine pregătite profesional pentru domeniile în care şcoala este avizată.

Profesor Trofin Violeta - 43 de ani în slujba instruirii şi educaţiei-

DANILA MARICA-LAVINIA PROMOTIA: 1984-1992 DIRIGINTE: PROF. BULMEZ MARIA ASTAZI PROFESOR LA GRUP SCOLAR “OVID CALEDONIU” DIN 2005

M-am intors ... “Să sune clopoţelul În prima zi de şcoala. Să-nveţe toţi copii, Să scrie cu cerneală ...”

... Simt si acum emoţia. Nu aveam mai mult de şase ani jumatate, aveam un ghiozdan mare in spate şi o mulţime de sperante. Zâmbeam incurcată şi incercam să-mi stăpânesc lacrimile pentru că mama îmi spusese că de acum sunt mare si nu e frumos să plâng. Aveau să mă aştepte zile frumoase, pline de emoţii şi oameni care urmau să-mi marcheze destinul şi să-mi influenţeze drumul. Acum imi amintesc cu drag de: domnul invaţător Bruma C-tin (Dumnezeu să-l odihnească!), de la care am invăţat să scriu, să citesc si care a pus primele cărămizi, ajutând la formarea omului care sunt azi; de doamna profesor Ionescu, de istorie, care era indrăgită pentru felul ei de a fi şi pentru modul în care ne povestea despre strămoşii noştrii; de doamna profesor Taciu, de educatia fizica si de meciurile de volei la care participam trup şi suflet; de doamnele Director: Trofin şi Daraban care reuşeau să calmeze energia unor copii zvăpăiaţi şi de multi alţii, dar nu în ultimul rând de doamna dirigintă Bulmez Maria, un profesor extraordinar şi un om cu un suflet imens. Am multe amintiri şi nu reuşesc să-i spun sufletului să se calmeze şi e curios faptul că a fost o perioadă din viaţa mea pentru care nu am regrete. M-am intors ... Nu cred că sunt cuvinte să pot descrie ce am simţit când am reintrat in şcoala, de data asta ca profesor. Am revăzut fetiţa cu ghiozdanul in spate, m-am privit in oglindă şi am zâmbit pentru că, deşi eram un adult, fără ghiozdan, aveam la fel de multe speranţe. Am realizat că e timpul să ajut şi eu la formarea unor oameni, că ştiu lucruri şi că pot să le transmit mai departe. Aş minţi dacă aş spune că m-am intors in şcoală ştiindu-le pe toate. Învăţ şi azi şi de la colegi şi sper să nu fiţi uimiţi, dar învăţ şi de la elevii mei. M-am întors şi mi-ar plăcea să mă întorc şi la anul şi peste zece ani, în cancelaria şcolii, să iau catalogul, să zâmbesc şi să plec spre clasă ...

“Bătrâneţe tânără” –Lavina Dănilă Am luat lacrimi, Din ochi de femeie Şi din suflete chinuite Am făcut poezii. Am luat riduri, De pe feţe de bătrâni Şi din iubiri piedute Am făcut vise… Am luat zâmbete, De pe feţe de copii Şi din jocuri nevinovate Am făcut poveşti. Inventator, cum sunt, Din imagini diferite Şi din amurg Am făcut o ... bătrâneţe tânără.

Oamenii frumoşi de la "Ovid Caledoniu" În prima zi a anului şcolar 2006-2007, nu ştiu dacă eu sau „bobocii”din clasa a V-a, a căror dirigintă eram, aveam mai multe emoţii. Intram intr-un nou colectiv, alţi elevi, alţi părinţi. Cu toate acestea, aveam presentimentul că mă voi integra in noua familie. De ce spun familie? Pentru că, pentru mine, colegii, copiii, parinţii lor alcătuiesc o a doua familie. Alături de ei trec prin momente tensionate, termene limită, emoţii ale examenelor, dar şi bucurii, impliniri profesionale şi personale. Cadrele didactice de la „Ovid Caledoniu” mi-au arătat ca nu m-am inşelat. Oameni frumosi care ştiu să comunice, să se sprijine la nevoie, să se bucure unul pentru altul! Dan Puric spune despre omul frumos că „nu este vizibil, el nu are imagine, el ţâşneşte, in aparenţă, intr-un gest mic, iar gestul ăla, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persistă in suflet toată viaţa, ca o icoană” Pentru mine are imagine, in fiecare il regăsesc in fiecare coleg al meu! Prezentul in sistemul educaţional ne supune unor grele incercări, dar....cu perseverenţă, cu dragoste pentru meseria de dascăl, cu răbdare reuşim să îndeplinim misiunea pe care o avem. Aceasta este aceea de a călăuzi paşii elevilor pentru a ajunge şi ei semeni cu ai noştri cu care să ne mândrim. Şcolii ii urez ca şi peste 50 de ani să gazduiască oameni care să spună şi atunci cu mândrie că sunt „Unul pentru toţi, toţi pentru calitate!” La multi ani!Si...să creşti şi mai mare! Elena Huian, Profesor ce lucreaza cu drag la Grupul Şcolar”Ovid Caledoniu”

Există momente în care sufletul se află într-o astfel de stare încât orice împrejurare cât de mică îi este de ajuns spre a realiza ceva cu speranţă de mărinimie şi dăruire. Glorie, învăţătură, putere, nu înseamnă nimic dacă nu ştim să preţuim clipa în care ne aflăm. Această clipă este mare. Şcoala în care mi-am petrecut opt ani din copilăria mea a împlinit 50 de ani. Este mult ? Este puţin? Nu voi şti niciodată, dar ce ştiu este că m-a făcut să păşesc pe treptele viitorului cu încredere să intru în competiţie cu viaţa. Tuturor fie-vă cuvântul lumină prin clipă şi zbor de aripa iar inima izvoare de doruri sublime, iar lacrima mir pentru ziua de mâine. Trecut-au anii… şi fiecare dintre noi am mers spre un tărâm al împlinirilor şi mă întreb acum, aici, pe cărarea sufletului nostru cine şi-a pus amprenta?Răspunsul este şi uşor şi greu de dat, dar cuvintele de recunoştinţă pentru cei ce ne-au netezit cărările niciodată nu vor fi de ajuns. „ Dacă ajungi să umpli minutul trecător Cu şaizeci de clipe de veşnicii, mereu, Vei fi pe-ntreg pământul deplin stăpânitor Şi mai presus de toate, un OM- copilul meu!” Acestea erau cuvintele de îmbărbătare ale dascălilor noştri care au urcat ani de-a rândul alături de noi copiii, treptele şcolii, au sădit florile dulci ale ştiinţei. Le mulţumesc tuturor! Mulţumesc doamnei mele învăţătoare Balica Nina că alături de ea bucuriile abecedarului au căpătat viaţă, unde Creangă şi-a povestit copilăria ca nimeni altul, am citit poveşti nemuritoare, am învăţat să gândim, să citim româneşte în dulcea limbă a strămoşilor noştri! Alături de doamna profesoară Busuioc Maria am străbătut plaiurile unde a răsunat duios cântecul ciobănaşilor mioritici, strădania Meşterului Manole, cum Luceafărul poeziei româneşti şi-a căutat ultimul dar. Pe Eminescu, Coşbuc , Alecsandri i-am împletit alături de domnul profesor Bucur Costin, cu teorema lui Pitagora, a lui Thales, trezindu-ne curiozitatea asupra infinitului. Mulţimea numerelor prin adunări, scăderi, împărţiri,înmulţiri, fracţii, ecuaţii, funcţii, au adunat respect şi dragoste pentru acest minunat şi înţelept om al matematicii. Înveşmântaţi în istoria noastră naţională am mers alături de domlul profesor Tomescu Gheorghe . Ne-a făcut să ne închipuim a fi Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Alexandru Ioan Cuza, că purtăm bătălii, că aparţinem unui popor viteaz şi sfânt care nu s-a plecat în faţa greutăţilor. Cărarea lui în lume s-a şters de sub soare, aşa i-a fost soarta, dar mă mândresc cu darul ştiinţei ce mi l-a transmis. Ca profesor şi diriginte, doamna Chivu Veronica ne- a învăţat ce inimă mare putem avea, cu ce ochi să privim viaţa. A respirat alături de noi aerul proaspăt de tinereţe şi iubire, ne-a dirijat pe drumul atât de spinos al vieţii. Parfumul florilor pe vântul trecător ne face să ne aducem aminte cu drag de doamna noastră.

La noi în şcoala clopoţelul a cântat şi a sunat în franţuzeşte şi ruseşte, l-am îngrăgit pentru că doamnele profesoare Gheorghiu Silvia şi Onica Iulia au avut grijă să ne ofere mereu izvoare pururi vii de cultură şi civilizaţie de neasemuită desfătare intelectuală. De ani buni, acum în şcoală clopoţelul sună şi-n engleză. Vioara lui Enescu, statuile lui Brâncuşi, picturile lui Grigorescu, Petraşcu ne-au dezvăluit minunata lor lume prin talentul profesorilor Nichiteanu Adrian şi Ţurcanu Boris. Drumurile patriei noastre, câmpiile, munţii, le-am străbătut de doamna profesoara Solomon Claudia, am descoperit tainele şi frumuseţile naturii, dorul de a cuceri înălţimile, de a cunoaşte lumea.Acest vis s-a împlinit. Mulţi dintre noi sunt pe alte meleaguri, păsări călătoare sau şi-au întemeiat cuiburi. Imaginaţia nelimitată a oamenilor a făcut să se descopere principii şi legi, picăturile de apă sau transformat în lacrimi, heliul ne-a dat senzaţia de plutire , oxigenul ne-a dat putere să supravieţuim frumos. Fizica şi chimia ne-a dus pe tărâmul cunoaşterii şi al întrecerii cu noi înşine alături de „ mama noastră”, Violeta Trofin. Cu inima bătând de emoţie îmi revin în amintire concursurile sportive , meciurile de handbal şi fotbal, concursurile de atletism, competiţiile zonale şi naţionale, trec detaşamentele cântând unde domnii profesori Colea Gheorghe şi Petică Mircea au ridicat ştacheta către măiestrie sportivă. Dovada cea mai vie sunt cei trei colegi profesori de educaţie fizică Curteanu Cătălin, Stan Cătălin şi Popoiu Valentin. Dar nu sunt singurii: Mustaţă Adelina, Bîra Simona, Postelnicu Elena, Trofin Daniela, Radu Ionela, Dănilă Lavinia, Sîrmachi Mioara, Stoica Cati, Voicu Angelica, Enea Haisler Ramona, Zahariea Mona, Negru Vasile, profesori, ingineri, personal nedidactic alături de care ne străduim pentru bunul mers al activităţilor instructiv- educative. Cu acest prilej urez tuturor foştilor elevi ai şcolii, dragilor noştri foşti profesori şi învăţători care de-a lungul anilor s-au dedicat educaţiei, să trăiască mulţi ani fericiţi şi să se bucure de reuşitele muncii lor.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ţină sub ocrotirea Sa divină. Aţi auzit? A cântat un clopoţel cu sunet de lacrimă de fericire. Lasaţi- l să sune căci este un sunet de dragoste şi amintire.

La mulţi ani , ŞCOALĂ!

Prof. Trofin Veronica Ionela

Martie 2012
LA MULŢI ANI, IUBITĂ ŞCOALĂ! Ca elevă mi-a plăcut să reflectez asupra informaţiilor primite. Simţeam o adevărată pasiune să redau în forme personale , cunoştinţele căpătate la lecţii sau din lecturile particulare, natural păstrând conţinutul de idei. Nu m-a copleşit niciodată ideea informaţiei , ci am fost atrasă totdeauna de valorificarea acesteia. A fi elev înseamnă să înveţi, să te pregăteşti bine la toate materiile, pentru ca mai târziu, când îţi vei alege o profesiune să ai acumulate suficiente cunoştinţe, care să contribuie la desăvârşirea pregătirii tale. Şcoala m-a învăţat să pătrund în tainele lumii ştiinţifice, mi-a călăuzit paşii, treaptă cu treaptă, în urcuşul anevoios al culturii. În şcoală se produc personalităţi, se modelează oameni. Talentul se naşte şi se formează în şcoală şi este condiţionat de responsabilitatea conştientă a tânărului faţă de sine însuşi, de perseverenţa şi priceperea cu care el, în procesul activităţii permanente se construieşte pe sine . Şcoala Gimnazială nr. 8, actualmente Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu”, va rămâne veşnic în sufletul meu, deoarece aici mi-am descoperit vocaţia de dascăl prin modelele demne de urmat, profesorii care au atins laurii succesului prin muncă, perseverenţă şi pasiune. La ceas aniversar, doresc distinşilor colegi, dragilor elevi şi părinţi, rezultate din ce în ce mai bune pentru a conduce şcoala pe culmile gloriei.

Iunie 1995
Prof. limbă română Trofin Veronica Daniela
Grup Şcolar “Ovid Caledoniu”-50 de ani La mulţi ani şcoala mea dragă!

Gânduri sub formă de aforisme transmise la ceas aniversar de scriitorul Vasile Ghica -Feriţi-vă de privirile copiilor.De acolo nu se mai poate şterge nimic .Şcoala trebuie să-i dea copilului busolă, nu doar rucsac -Educaţia înseamnă un transfer de flacără. -Misiunea adolescentului e să coaguleze neantul într-o stea. -Afecţiunea este aerul condiţionat al didacticii. -Şi totuşi, în om există mai mulţi nuferi decât nămol. -Educaţia trebuie să convertească inteligenţa în caracter. -Ideal e ca meseria de dascăl să aibă ieşire la zâmbet.

Succesul nu este cheia fericirii. Fericirea este cheia succesului. Dacă îţi place ce faci, atunci vei avea succes.
Îmi aduc aminte cu emoţie, cum acum câteva luni în urmă am fost pusă în situaţia de a lua prima decizie importantă referitoare la viitorul meu. Fiind la finalul clasei a VIII-a, părinţii mei mi-au spus că mă vor ajuta să îmi continui studiile fără a-mi impune un anumit liceu sau profil. Încă de mic copil îmi plăcea să mă joc cu păpuşile, să le îmbrac asortat, dar mai ales să le aranjez părul în diverse coafuri. Mai târziu am trecut de la păpuşi la părul prietenelor mele, la pictatul unghiilor sau la combinarea culorilor în realizarea machiajului. Observând că saloanele de înfrumuseţare sunt mai mereu pline de cliente, m-am hotărât să îmi transform pasiunea în meserie, în plus, simţeam nevoia să cunosc mai mult şi să fiu ajutată de un profesionist. Împreună cu dna dirigintă am căutat un liceu care să aibă un astfel de profil, aşa am aflat de Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu” şi de profilul numit „Estetica şi igiena corpului”. Părinţii au fost încântaţi de hotărârea luată şi de faptul că urma să studiez o meserie care va fi căutată în permanenţă. În ziua în care am completat formularul de înscriere, o dna învăţătoare care trebuia să ne ajute în alegerea codurilor, m-a dezamăgit foarte mult, spunându-mi ca la Şcoala nr. 8 ajung ultimii elevi , cu medii foarte mici, că nu sunt profesori buni şi că nu voi învăţa nimic, în sfârşit, că alegerea mea nu este una foarte fericită. Cuvintele doamnei mi s-au întipărit atât în minte cât şi în inimă, nopţi întregi m-am frământat încercând să mă conving că va fi bine. Apoi s-au afişat rezultatele şi am citit pe listă că am fost admisă la profilul dorit. Nu mam bucurat, m-am gândit întreaga vara cum voi putea eu să mă descurc într-un oraş nou, ce fel de colegi voi avea şi cum vor fi profesorii. Dacă doamna învăţătoare a avut sau nu dreptate.

În sfârşit, vara şi-a scris ultimele aventuri în jurnalul vacanţei şi odată cu primele frunze galbene ale anotimpului de toamnă au început să se numere şi bobocii de la Grup Şcolar „Ovid Caledoniu” printre care păşeam timid şi eu. De la început mi s-a schimbat imaginea pe care mi-o formasem despre această şcoala, colegii mei erau asemeni mie, adolescenţi cu bocceaua plină de vise adunată sub frunte, dna dirigintă era foarte preocupată de noi şi încă de la început ne-a impus reguli stricte, cum ar fi obligativitatea uniformei, respectul reciproc, păstrarea curăţeniei în clasa. Şcoala este dotată cu multe laboratoare unde învăţăm să practicăm meseria aleasă, profesorii ne predau lecţii interesante şi cu nimic mai prejos faţă de alte licee. Orele de teorie se îmbină cu cele de laborator şi am învăţat foarte multe lucruri noi despre cum să practic această meserie. Pe lângă şcoala avem şi alte activităţi extraşcolare, precum şi concursuri. Mă bucur că specializarea şi liceul ales îmi vor împlini visul de a deveni hair-stylist şi voi putea avea o carieră dintr-un hobby, astfel încât toată viaţa să fac ceea ce îmi place şi să-mi pot întreţine familia. Nu este corect ca o persoană care nu cunoaşte cu adevărat o instituţie să vorbească în aşa mod despre elevii şi cadrele didactice de la acest liceu, anulând toată muncă lor. Acum sunt elevă aici şi sunt mândră de acest lucru, încă mă gândesc la nopţile pline de lacrimi din vacanţa de vară, a fost o lecţie grea pentru mine, dar constructivă, deoarece, altă dată nu voi mai avea încredere în spusele altora fără a mă documenta în prealabil. Închei cu un sfat adresat celor care vorbesc în neştiinţă de cauză, aveţi grijă ce sădiţi în sufletele celor tineri dacă nu ştiţi ce fel de roade puteţi culege! DRAGU OANA, clasa a IX-C, ESTETICĂ

După terminarea clasei a VIII-a, la îndrumarea mamei mele m-am hotărât să mă înscriu la o şcoală profesională, nu că nu aş fi fost o elevă silitoare, dar situaţia materială de acasă nu mi-ar fi permis să-mi continui studiile după terminarea liceului, aşa că am ales să învăţ o meserie pe care să o pot practica. Am ales Grup Şcolar „Ovid Caledoniu” cu profilul „Turism şi alimentaţie”. Îmi amintesc şi acum cu mult drag ziua în care, eu , o fată simplă de la ţară, am intrat pe poarta liceului cu paşii mărunţi şi cu inima încărcată de emoţie. Eram curioasă să aflu ce se ascunde dincolo de porţile liceului, în acea clădire despre care ştiam doar că este şcoala unde urma să petrec doi ani. Mi-am promis atunci că voi fi o elevă bună, că îmi voi face numeroşi prieteni şi că voi trăi din plin fiecare clipă . După ce am terminat şcoala profesională, ni s-a oferit şansa de a merge mai departe şi de a termina liceul prin examenul de Bacalaureat. Atunci m-am despărţit de o parte dintre colegi, dar locul lor a fost luat de alţii. Timpul a trecut, iar acum suntem o adevărată familie. Mai e puţin...practic căteva săptămâni şi vom părăsi această instituţie ca absolvenţi. Parcă mai ieri eram fetiţa plăpândă şi firavă care păşea cu emoţie în clasa a IX-a. Lăsăm în urmă multe, şi bune şi rele, profesorii ne vor ierta şi vom rămâne în suflet cu amintiri plăcute, cu prietenii ce ne vor lega o viaţă, nu vom uita niciodată tot ce am învăţat şi am trăit aici, pe tabla pe care acum 5 ani scria „Bine aţi venit!” în curând va scrie „La reverede, Grup Şcolar Ovid Caledoniu” ne revedem peste 10 ani! MATEI DANIELA, Clasa a XIII-A, Turism şi alimentaţie

Este un lucru bine ştiut că şcoala joacă un rol decisiv în dezvoltarea şi formarea unui elev, în modelarea personalităţii viitorului adult, astfel încât să devină un om integru, apt pentru societatea în care trăim. Viaţa mea s-a schimbat mult după ce am terminat clasa a VIII-a şi am intrat la liceu. Cu mult obtimism şi încredere am optat pentru Grup Şcolar „Ovid Caledoniu”. Îmi doream de la această şcoală să mă ajute în a mă descoperi pe mine însămi şi a studia lucruri noi. Am aflat astfel că trebuie depus un anumit efort pentru a avea succes. Deja a trecut un semestru de când încerc să prind tainele viitoarei mele meserii şi pot spune că străduinţa mea nu a fost în zadar, m-am acomodat cu noii colegi şi profesori, am dobândit cunoştinţe noi, am participat la activităţi interesante şi educative. Îmi este greu atunci când aud lucruri urâte despre şcoala mea, pentru că vin de la cei care nu cunosc cu adevărat ceea ce se întâmplă aici. Nu suntem cu nimic diferiţi de elevii de la alte şcoli din oraş, ba chiar avem în plus oportunitatea de a învăţa meserii care sunt căutate şi bine plătite pentru că nu toţi avem posibilitate de a obţine bani de la părinţi şi mulţi suntem nevoiţi să muncim pentru a ne întreţine. Dacă în timpul practicii dovedim pricepere în meserie, avem şansa să lucrăm cu jumătate de normă astfel încât să câştigăm şi bănuţi pentru nevoile noastre. Când vom termina liceul putem opta pentru a merge la orice facultate ne dorim, deci nu ne considerăm mai prejos de niciun alt elevi, avem toţi drepturi egale. Voi continua să mă implic în proiectele dezvoltate la şcoală şi sper ca generaţiile viitoare să ducă mai departe prestigiul şcolii pentru a împlini 100 de ani.
Susţinem formarea profesională împreuna cu Grup Şcolar „Ovid Caledoniu”!
TIRON GAROFIŢA, clasa a IX-A, Turism şi Alimentaţie

Închipuiţi-vă că se află înaintea voastră un fruct oarecare, pe care nu l-aţi văzut niciodată , nici nu l-aţi gustat în viaţa voastră; un fruct aratos ochilor, cu gust minunat şi miros plăcut. Vă veţi întreba ce fel de pom rodeşte astfel de fructe şi, dacă voi nu aţi cunoscut înainte pomul acela, îl veţi socoti cel mai bun pom din lume, şi îl veţi lăuda pâna la cer… aşa - mi laud şi eu clasa mea, elevii mei, alături de care mă aflu si astăzi într-o activitate încununată cu premii. Multumesc clasei aXa A caremi dau vitalitatea de care am nevoie, prin expunerea inedită a lucrărilor lor în cadrul miniconcursului ‘’CEL MAI ORIGINAL PORTOFOLIU’’. Astfel s-au facut remarcate elevele : Bute Andreea, Caulea Fanica, Usturoiu Andreea, Sogor Adina, Zaharia Maricica, Nazare Cristina PROF. ŢÂŢU IONICA-ALIMENTAŢIE PUBLICĂ
Grup Şcolar “Ovid Caledoniu”-50 de ani La mulţi ani şcoala mea dragă!

Era o zi frumoasă şi caldă, o zi de septembrie ...Toamna încerca să-şi ţese cu aur rochia ce urma să o poarte... Ne aflam în curtea şcolii, unde erau adunaţi elevii boboci, dar şi cei mai mari, profesorii şi doamna director care-şi începea discursul cu „Vă urez tuturor multe reuşite şi satisfacţii în noul an şcolar!” Eram puţin speriată, debuta o nouă etapă din viaţa mea şi mă întrebam cum mă voi acomoda cu noii colegi, cu noii profesori, cu mediul acesta în care urma să-mi petrec anii de liceu. Timpul a trecut inevitabil, cu bune şi cu rele, cu satisfacţii şi uneori cu eşecuri...iar acum în prag de absolvire, privesc zâmbind spre prima zi de şcoală, la emoţii dinaintea tezelor, la teama că voi fi ascultată şi nu mi-am învăţat foarte bine lecţia, la dezamăgirea unei note pe care nu mi-am dorito...Frumoşi ani, frumoase momente ce renasc cu nostalgie din amintirile mele...porţile viitorului mi se deschid....iar eu mă întreb cum mă voi descurca mai departe? Speranţa îmi este în suflet ca o flacără vie, menuritoare, însă şi teama îşi face simţită prezenţa. Nu doresc să-mi dezamăgesc dascălii, oamenii care mi-au stat alături, care m-au încurajat şi m-au îndrumat cu blândeţe, care m-au format ca elev şi ca om. A venit momemtul să pun ultima piatră, Bacalaureatul isprăvind astfel tot ce am creat până acum şi să pornesc mai departe pe drumul cunoaşterii. Se lasă seara, iar natura se pregăteşte să-şi îmbrace rochia suavă şi parfumată a primăverii, iar eu, pierdută în amintiri aştept viitorul cu braţele deschise... BODEA RODICA, CLASA A XIII B, Industrie Alimentară

Trăim într-o lume aflată într-o continuă schimbare. Clădiri cu desing modern cuceresc văzduhul, în timp ce construcţii vechi, cu valoare istorică sunt reabilitate pentru a lăsa posterităţii dovezi ale culturii noastre...Cartiere noi apar în fiecare an la marginile oraşelor, iar în mediul rural casele din vălătuci sunt înlocuite de vile elegante menite să satisfacă nevoia de confort a omului modern. În acest context, profilul „Construcţii” pregăteşte tineri pentru o meserie care nu se va „demoda” niciodată. Pricepere, străduinţă şi dragoste de muncă sunt atuurile care vor clădi, nu numai locuinţe şi instituţii, dar şi un viitor sigur pentru cei care optează pentru acest domeniul. Meseria, indiferent de epocă, rămâne brăţară de aur!

Nu ştiu încotro mă îndrept, însă nu voi uita de unde am plecat: Grupul Şcolar „Ovid Caledoniu” este locul în care mi-am făcut primii paşi in viaţă, am învăţat să mă integrez în societate şi am legat primele prietenii. Practic, a fost ca o a doua casă pentru mine, locul în care mi-am petrecut întreaga copilărie. Din păcate, am întâlnit, de-a lungul timpului, oameni care nu consideră Grupul Şcolar ca fiind o şcoală bună în comparaţie cu alte unităţi de învăţământ din Tecuci. O idee total greşită! Cunosc elevi care au învăţat aici şi au ajuns să-şi câştige existenţa prin meserii foarte bune, dat fiind faptul că şcoala are nişte profiluri foarte utile pentru viitor. Cunosc elevi care sau remarcat prin rezultate foarte bune la concursurile de la nivel judeţean. Chiar şi eu ştiu că am ajuns să învăţ acum într-un liceu bun, datorită şcolii noastre. Oricât de ambiţios si de muncitor este, un elev nu poate ajunge departe dacă nu beneficiază şi de sprijinul şi îndrumarea unor profesori buni, în drumul său către viitorul mult dorit. Aici sunt nişte profesori alături de care elevii pot învăţa foarte multe şi foarte uşor, dar se şi pot distra în excursii, plimbări şi alte activitaţi extracurriculare. Atunci când elevii trebuie să dea anumite examene importante, precum Bac-ul, testările naţionale sau chiar olimpiade, profesorii îi pregătesc cum se cuvine pe elevi, muncind alături de ei suplimentar. Aşa că ţin să le mulţumesc din suflet tuturor foştilor mei profesori de aici pentru munca şi sprijinul lor. Închei prin a-i ura şcolii noastre un călduros „La multi ani!” la aniversarea de 50 de ani de la înfiinţare. Oriunde m-aş duce, oricând, pot spune că sunt mândră că am învăţat la „Ovid Caledoniu”! MANDEA ALEXANDRA, promoţia 2006-2010
Grup Şcolar “Ovid Caledoniu”-50 de ani La mulţi ani şcoala mea dragă!

Un mare om scria că "Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru." (Nicolae Iorga) Nu ştiu dacă sunt astăzi cel mai bun şi cel mai aspru dascăl al meu, dar bazele mele sunt acolo, pe Matei Basarab. Şcoala aceea unde am petrecut cei mai frumoşi opt ani ai mei. Unde am cântat, am defilat, am recitat, ne-am întrecut şi am câştigat. Unde am făcut muncă patriotică şi practică agricolă alături de colegi. Toate astea au fost un bun antrenament pentru noi. Nu mulţi apreciază acele zile, dar eu da. Profesori dragi, mai blânzi sau mai aspri, dintre care unii nu mai sunt printre noi, ne-au dăruit nu doar cunoştinţe, ci si un start in viaţă. Ce putea fi mai plăcut la ora de istorie decât să auzi vocea gravă a domnului profesor Tomescu Gheorghe transpunându-te in lumi de mult dispărute? Poate glumele domniei sale presărate ici şi colo. Sau lecţiile de limbă română cu domnul profesor Radu Vladimir, adevărate incursiuni in literatură. Şi nu în ultimul rând doamna directoare Trofin Violeta, care ne-a ţinut in frâu, iezi neastâmpăraţi ai atâtor generaţii. Lista o pot continua, dar o cunoaşteţi cu toţii. Oameni mari pentru mine, poate şi pentru voi, cărora le multumesc. De două ori. Pentru că am avut ocazia să aplic in practică ceea ce m-au învăţat. Am avut onoarea si plăcerea de a fi profesor la şcoala unde am crescut ca om. Caracterul unei şcoli bune este ca elevul să inveţe mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul. Nu am spus-o eu, ci insuşi Eminescu. Asta a făcut Grup Şcolar “Ovid Caledoniu”, prin dascălii săi. Profesor APETREI LORELAI

La mulţi ani şcoala mea dragă!
Încredibil cum trec anii…. Într-o zi de septembrie însorit mă îndrept sfios, dar şi foarte curios spre o clădire aflată pe o stradă circulată, cu o curte plină de copii bucuroşi. Era Şcoala Generală nr. 8, care mai tarsiu, sunt mândru să spun, a devenit o "a doua casă" pentru mine. A fost locul unde am descoperit tainele scrisului şi cititului, îndrumat de domnul învăţător Frigioiu, munca domnului învăţător fiind continuată de tot colectivul profesoral. În domnii profesori am găsit sprijinul necesar pentru, a trece cu fruntea sus peste “eşecul” unei lucrări…., o luptă neîncetată de a descifra lucrurile neînţelese . Îndemnul de a nu mă lăsa învins de aceste mici obstacole m-a ajutat să devin o persoană luptătoare, care tinde spre perfecţiune, care aplică cele învăţate de la nişte oameni minunaţi.
INGINER APETREI GABRIEL CIPRIAN (LITERA R )

Grup Şcolar “Ovid Caledoniu”-50 de ani La mulţi ani şcoala mea dragă!

Acum realizez cât de repede trec clipele şi niciodată nu vom reîntâlni cu ceea ce a fost ieri, dar în ceasuri de răgaz vom avea bucuria de a retrăi cu ochii minţii clipele din copilărie. Nu voi uita niciodată prima zi de şcoală cu larma din curtea şcolii, ticsită de ghemotoace albastre cu ghiozdane imense şi buchete multicolore. Nu voi putea niciodată trece într-un jurnal al uitării pe doamna învăţătoare, căreia nu am cuvinte să-i mulţumesc îndeajuns pentru răbdarea cu care m-a învăţat primele litere. Deja îmi apar în minte momemtele de teamă, de bucurie, de distracţie, de entuziams pe care le-am trăit în această şcoală, alături de nişte profesori minunaţi pe care nu-i voi uita niciodată. Am părăsit şcoala primară cu regret şi sper că am reuşit să-mi fac profesorii mândri de faptul că munca lor nu a fost în zadar, că urmându-i drept exemplu, astăzi, mă regăsesc pe lista celor, care în aceiaşi şcoală formează alte destine. Mă înclin în faţa lor şi urez Grupului Şcolar “Ovid Caledoniu” mulţi, mulţi ani de acum înainte! PROFESOR MUSTAŢĂ ADELINA

Gânduri, doruri, amintiri... Într-o după-amiază plăcută de primăvară, la un pahar de vorbă și o ceașcă de cafea am asistat la o întoarcere în timp, în anii de școală petrecuți de soțul meu și câțiva prieteni de-ai lui, chiar aici, la Grupul Școlar „Ovid Caledoniu”, pe atunci Școala Generală nr.8. Nu am vrut să forțez momentul și, tocmai de aceea, am lăsat discret pe masă câteva fotografii îngălbente de vreme dar păstrate cu sfințenie în albumul familiei. Pe fiecare dintre ele scria cu litere citețe- Clasa I- 15.09.1975 sau Sfârșitul Clasei a II-a- 15.06.1977 și alte date care marcau momente importante din viața de școlar. În câteva secunde am văzut pe chipul oaspeților mei un zâmbet plin de nostalgie și...poate chiar tristețe. Era lumina aceea oferită de tristețea că totul s-a întâmplat demult dar și de fericirea că totul a fost frumos. Apoi au exclamat într-un glas: — Proto, Calu Cătălin, Lică Miron, Eugen Paraschiv, Adina Bulboacă, Sorina Leca, Verginica Dumitriu, parcă ar fi strigat catalogul, fiecare amintindu-și diverse detalii pe care trecerea timpului nu le-a putut distruge. — Doamne, cât de repede a trecut timpul ! exclamă Calu Cătălin( fost elev al școlii nr. 8, actualmente subofițer M.A.I.). Din acești ani frumoși am rămas cu multe, multe cunoștințe, vreo trei camioane de amintiri, teancuri de diplome, un carnet ce conține colecția de note și prieteni cum rar mai găsești. În prima zi de școală aveam niște emoții aproape cât ghiozdanul violet și pătrățos în care-mi ascunsesem toate dorințele . — Abia acum realizăm că momentul acela a fost unic în felul lui, afirmă Dan Protopopescu ( fost elev la aceeași școală, acum subofițer M.A.I.). Era un amestec de bucurie inocentă și de teamă pentru nou, pentru necunoscut. Însă toată această nebuloasă a fost înlăturată de apariția doamnei învățătoare- distinsa doamnă Balica Nina.Mereu am simțit-o aproape de sufletele noatre. Îmi plăcea când își așeza mâinile pe banca mea, mai ales când ne explica „lucruri importante”. — Mi-e dor de praful de cretă și de minutele în care mă chinuiam să șterg tabla lună. Buretele, creta reprezintă o parte din viața de școlar, o parte pentru care am renunțat pentru a ne maturiza, pentru a trece la markere, taste sau tuch-screen-uri., își amintește cu nostalgie Lică Miron, pompier la Secția locală de intervenții. — Îmi amintesc de emoțiile primei zile de școală de parcă a fost ieri, afirmă Cătălin C. Deși mă consideram „bărbat” în toată puterea cuvântului nici nu puteam să ridic privirea la cea care s-a prezentat ca fiind învățătoarea noastră. Senzația aceea stranie de maturitate venea de la uniforma de care eram tare mândru: cămașa pepit cu pătrățele albe și albastre, sacoul și pantalonii „la dungă”. Nimic însă nu se compara cu chipiul care îmi plăcea tare mult. Pe el scria cu galben Școala Generală nr 8, Tecuci. — Nu mi-a plăcut niciodată că școala era foarte aproape de casă, spune Dan Proto, dar mi-a plăcut că mama îmi dădea voie să merg singur. Îmi dădea o anumită importanță faptul că nu mergeam de mână cu un adult. Mama n-a știut niciodată de câte ori am întârzit pe drumul spre școală sau spre casă pentru a aduna pietre de diverse forme sau pentru a încerca dacă s-au copt cireșele din grădinile vecinilor. Aveam cheia pe sub uniformă, legată cu sforicică albă și nu aveam grija ei. De fapt..., nu aveam nicio grijă. — Daa, școala..., afirmă Mihail Protopopescu, tot la Școala nr. 8 am învățat și eu. Acum s-a schimbat mult dar îmi amintesc de vechea clădire, de curtea școlii care era neîncăpătoare în timpul pauzelor pe care ne plăcea să le mai prelungim măcar câteva minute. Cât ne amuzam atunci când alergam după un cărbune furat din magazie, până se fărâmița cu totul, competițiile sportive pentru care domnul profesor Petică ne antrena până la epuizare, practica în agricultură... Ce viață palpitantă pentru un puști!

— Deși foarte mici, spune Dan P., în anii aceia am învățat să ne tolerăm și am aflat că lumea nu e chiar așa de roz și a început să ne pese de ceea ce era în jurul nostru. Am reușit să ne dăm seama de obstacolele vieții și ne-am imaginat pentru prima dată oameni maturi. Am luat-o pe căi greșite doar pentru a ne întoarce la drumul principal. Am spus „perle”, am râs, am plâns și apoi iar am râs. Oare mai știe cineva de ce? — Trebuie să recunoaștem că am avut șansa de a fi modelați de o serie de profesori de excepție. Doamna Corcioveanu- (limba română), doamna Trofin Violeta- (fizica), doamna Chivu- (biologia), domnul Tomescu Ion(istoria), își amintește cu emoție Cătălin C. Au transformat în bine relația profesor-elev, au trecut de bariera dintre generații, ne-au învățat să ne asumăm orice întâmplare- plăcută sau nu-să găsim picătura de lumină și bucurie chiar și în întuneric. Ne-au deschis alături de porțile școlii și porțile sufletului. Îi ascult uimită și îmi plac povestirile lor. Nu vreau să îi întrerup deși am multe întrebări în gând. Sunt atât de sinceri! Nu contează că nu își mai amintesc prenumele tuturor profesorilor când rostesc „domnul profesor” sau „doamna profesoară” cu atâta respect. — Îmi amintesc de doamna profesoară de limba română Corcioveanu, reia firul amintirilor Mihail P. Din prima zi m-a surprins tonalitatea vocii ei inconfundabile, energia debordantă prin care se făcea ascultată de elevi impunând respect dar și oferindu-l. — Putem spune că a fost un model de dascăl, completează Dan P., a știut să se detașeze de problemele personale lăsându-le dincolo de sala de clasă, oferind tot ce era mai bun din punct de vedere profesional și sufletesc celor pe care i-a transformat treptat în oameni. —Dacă tot aminteai de voce...Doamna director Trofin Violeta era singura care îmi inspira teamă, adaugă Miron L. Este adevărat că la apariția ei pe holurile școlii sau chiar în curte se sfârșeau toate jocurile noastre. Avea genul acela de autoritate care nu trebuie manifestată prin cuvinte, doar prin atitudine. Eram cel mai bun la fizică și am continuat să fac o pasiune pentru această disciplină și în timpul liceului. — Eu, adaugă Dan P., retrăiesc împreună cu fiul meu emoțiile fiecărui început de an școlar. Dacă am putea cere timpului timp m-aș întoarce de cel puțin 10 ori in acel septembrie în care am fost bobocul ciufulit din clasa I A de la Școala Generală nr 8, Tecuci. Mă retrag discret lăsându-mi oaspeții să alerge printre amintiri. Simplul fapt că am văzut un surâs pe chipurile lor a însemnat că într-un colț de suflet a rămas dorul și imaginile frumoase. Ele sunt singurele care confirmă apartenența la o mare familie- familia formată în anii de școală. Sunt mulțumită că am reușit să le provoc acest remember și dacă toate poveștile încep cu „a fost odată...”, pentru o clipă, și-au amintit că au fost cândva niște copii ce au învățat și nu prea jocul dulce-amar al vieții. De pe băncile școlii luăm cu noi în viață vise, lacrimi și optimism. Așezăm copilăria pe brațe și mergem spre viitor. Peste ani, când ne întoarcem, nu mai regăsim nimic din tot ce am părăsit atât de ușor. Nimic. Doar gânduri, doruri, amintiri... Prof.Fănica Protopopescu

Scrisoare deschisă catre şcoala mea
Din prima clipă când am paşit în pragul şcolii, mi-am dat seama că va fi micul meu univers al cărţilor. Cu un zâmbet larg am privit în jur si am fost impresionată de misterele pe care le poate dezvălui şcoala în noua etapă a vieţii mele. Primitoare si veselă, ca de fiecare dată, mă aştepta cu uşile larg deschise, iar mirosul imbătător mă fermeca. Acel moment a ramas unic in viaţa mea, iar chipurile blânde ale profesorilor iţi ofereau speranţa că vei reuşi indiferent de ceea ce ţi-ai propune. Culoarele mă întâmpinau mereu jucăuşe şi păreau a fi aventurile de care urma să am parte . La fiecare pas, făcut in acest univers de vis, apărea un obstacol pe care ştiai că îl vei depăşi. Chiar dacă emoţiile se observau, iar inima îmi bătea foarte tare, am pătruns în lumea învăţăturii iar jurul meu erau alte priviri impunătoare care mă sfătuiau cu un glas calm şi plăcut. În fiecare dimineaţă aştept să-mi regăsesc universul fascinant care mă ajută să privesc spre viitor. BUGIA DENISA TEODORA, cls a V-a, Menţiune Olimpiada de Limbă română, etapa judeţeană

Grup Şcolar “Ovid Caledoniu”-50 de ani La mulţi ani şcoala mea dragă!

Îmi aduc aminte cu multă nostalgie de una dintre cele mai frumoase toamne din viaţa mea, cea care mi-a permis să pătrund în universul plin de farmec şi mister al şcolii. Astăzi, paşii mici de bobocel în clasa întâi, sunt diferiţi căci timpul a trecut şi pe aceleaşi culoare mă regăsesc ca liceană în clasa a IX-B. Totul pare un castel în care zâna cea bună este doamna dirigintă şi în poveste apar personaje noi, profesori şi colegi, pe care îi văd pentru prima dată. Inima mi-a bătut mai tare când am auzit numele clasei în care voi urma să-mi petrec următorii patru ani, a IX-B, cu un B sugestiv, de la Bobociţă. M-am aşezat timid în bancă, uitându-mă în jur, la noii mei colegi. Sunt sentimente ce nu pot fi transpuse în cuvinte, trăiri caracterizate de maturitate, dovadă a faptului că m-am schimbat. Dar zilele trec uşor şi am început să ne împrietenim, sunt bucuroasă că am colegi comunicativi, glumeţi, care îţi sar în ajutor la nevoie. Contactul cu doamna dirigintă a fost deosebit de plăcut, ne-a întâmpinat cu o căldură minunată, este ca o mamă pentru noi, grijulie şi protectoare şi nu ne lasă la greu. În bancă găsesc un refugiu, aici ştiu că nu sunt singură, am lângă mine oameni care mă susţin, prind astfel curaj şi devin mai încrezătoare, încep să mă descopăr...şi să strâng amintiri de neuitat despre colegi, profesori şi doamna dirigintă care ne ajută atât de mult . VOICU ANA FLORENTINA, clasa a IX B, COMERŢ

Freamăt matern, primăvăratic… Este imposibil ca, măcar un freamăt din corzile instrumentului, pentru fiecare dintre noi unic, pentru unii liră, pentru alţii tobă sau chitară, să n-azvârle seninătatea primăverii în legenda sentimentală dintre zilele copilăriei şi glasul mamei. Încet, în faţă şi în spate, scaunul cu tălpi semicirculare de lângă pătuţul de sub fereastră, în camera în care se vor proiecta curând dogmele si zbuciumurile unei vieţi, poartă, în domolul legănat, trupul firav ce în braţele-i ţine copilul cu obrajii rotunjori în care se oglindesc sclipirile ochilor micuţi, închişi. Din pragul uşii, tatăl zăreşte însufleţirea dinadins pânditoare ,ce, coborâtă pe lienele lunii, se topeşte uşor în liniştea camerei. Pe sub geamul întredeschis, rafale încete aduc în tropote căldura primăvăratică ce străbate camera dintr-o parte în alta. În ea, se ascund cântecele acelei mame, acum bătrâne, departe, la ţara acolo unde în cercul de oglindă al apei dintr-o cană roşie, mereu aşezată lângă găleata de pe măsuţa din faţa casei, de sub părul nu prea mare, lângă care era aşternut un scăunel, se zbătea cântul vesel îmbrăţişat cald de dragoste, florile ce cârcoteau fie creasta bătută de soare a casei fie căpşunele leneşe şi mereu întârziate, fie ţipetele jocului de la poartă. Şi-n acelaşi cerc se zbăteau şi frântura dorinţei materne şi iubirea.. Ea se opri. Cu mâinile-i micuţe aduna cana mare spre a i-o duce. Şi-ntre râsetele copiilor de la poartă, se răsti chemarea zorită a femeii. Atunci, pe gărduţul din şipci din faţa grădiniţei abia văruit, se scurgeau uşor picăturile de apă încăpăţânate ca inocenţa copilului. Poate s-ar fi isprăvit acolo gestul, dacă în balta în care se scurgeau acele picături, şi care se prelingea uşor la vale purtând cristale albe de var , nu s-au fi văzut ochii dezamăgiţi şi fereastra întunecată a casei. Copilul a adormit în legănatul tăcut al scaunului. Pătuţul e pregătit. Şi cu capul aplecat pe o parte, ea îl priveşte. Femeia îl priveşte necontenit cu zâmbetu-i micuţ şi ochii vii. Şi sunetul picurilor ce se zdrobeau de podea îi atrage atenţia. Biberonul de pe marginea pătuţului căzu. În balta albăstruie, se zărea întunericul holului. Şi îngânatul timpului se lovi de pereţi, şi, prin uşile deschise, îşi găsi ecou în scara blocului odată cu vârtejul cald al primăverii în care răsuna o vioară ce se plimba uitucă pe strada zgomotoasă şi plină de lumini…

Ştefăniu Giorgian, clasa a XII-a A, Economic
Premiul II la Concursului Naţional de Creaţie literară “Anton Holban” Grup Şcolar “Ovid Caledoniu”-50 de ani

Mi-e dor de dulcea mângâiere La mulţi ani şcoala mea dragă! A vântului curat, Mi-e dor de şoapta dintre stele Pe cer când se arat… Mi-e dor s-alerg în paşi mărunţi Spre infinitul mării. Să râd, să plâng şi să ascult Magia primăverii. Mi-e dor de nopţile-adâncite Când somnul iar mă lasă Când visele-mi sunt aburite Şi-mi pare totu-n ceaţă… Buzenche Georgiana, clasa a XII F-Turism şi alimentaţie
Nota 10 –Olimpiada de religie- etapa locală

DIN ACTIVITĂŢILE NOASTRE...

DIN ACTIVITĂŢILE NOASTRE...

OAMENI MARI CARE ŞI-AU PETRECUT PRIMII ANI ÎN INSTITUŢIA NOASTRĂ

Ingineri
Dănilă Lavinia Profir Vasile Călugăru Ion Bucur Ovidiu Tomiţă Octavian Totolici Cristinel Trofin Mihail Mandea Costel Mihalache Dan Dolea Florin Savin Florin Luca Nicu Apetrei Ciprian Popa Luci Popa Luis Popa Denis Popa Dan Oancă Viorel Popovici Cristi Popovici Ciprian Bulimar Iulian Totolici Cristinel Stoleru Nelu Chiriac Claudiu Hulea Laurenţiu Profesori Preda Ramona Trofin Veronica Rotaru Daniela Gheorghiu Cati Voinea Daniel Badiu Laurenţiu Bîra Simona Bîra Daniel Popoiu Valentin Curteanu Cătălin Stan Cătălin Dumitru Violeta Brat Cristina Mustaţă Adelina Tatu Claudia Enache Violeta

Popa Florinela Baraş Anca Ojoc Elena Ojoc Doina Apetrei Lorelai Verona Zahariea Mona

Melinte Florin Protopopescu Dănuţ Calu Cătălin Doca Stelian Protopopescu Mihai-pompier

Studii teologice
Gatu Emilian Coman Adrian Agache Sorin Ojoc Petru Palade Robert Trofin Ciprian Lovin Cătălin Arte plastice Fleissig Edward

Studii juridice, economice şi administrative
Peruscă Simona Tătaru Veronica Boldea Irina Diaconiţă Dorin Şercariu M. Manole Doru Grosu Eduard Rusu Gabriel Leca Elena Ciobanu Raluca Bălan Silviu Topârceanu Carmen Truşcă Claudia Neagu Maricela Panaite Viorel Gavriliţă Gabriela Corneschi Raluca Sîrmachi Angela Daraban ili Lupu Săndica Negru Vasile Catană Viorel

Medici şi farmacişti
Ciorniciuc Marta Tomiţa Iuliana Popa Rozalia Popa Magdalena Popa Simona Hulea Popovici Carmen Potârniche Elena Dănăilă Olga Tătaru Adriana Iancu Mariana Stoleru Mihaela Isac Daniela David Sofia Gheorghiţă Monica Rarinca Diana Voinea Vicenţiu Gurău Sorin Paraschiv Ramona

Profesori universitari
Cornenschi Cosmin Grigore Toma Aurica Popa Simona Popa Luis

Ministerul Apărării şi Internelor
Mastacan Florin Cozma Ionel Corodeanu Gelu Diaconu Cătălin Kiş Mirela Huzum Lori Şi lista ar putea continua...

Stimatul nostru coleg,
Ai început numărătoarea, De luni, de săptămâni, de zile –zeci Nu știu de ce atâta grabă Și vrei neaparat să pleci. Ești încă tânăr și puternic, Unii vorbesc de …40. Deci n-ai nici un motiv temeinic Măcar să te gândești să pleci. Avem destule de făcut, În școală și în bibliotec.i Ne lași ca să muncim noi singuri Poate te răzgândești…nu pleci. Ne-am bucurat de vremuri bune, Ne-am supărat când am fost reci Pătrează-le pe cele bune Și te rugăm ca să nu pleci! 10 iunie 1998, Tecuci

Depănând un fir ce poate Va dezvălui regrete, Vă veți aminti de toate Câte-au fost, pe îndelete. Că s-au adunat, știm bine, Și din rele și din bune, Ce de acum înainte Singur vi le veți spune. Au trecut ușor ca vântul, Anii ce-i frumoși din viață Ce ne așteaptă nu se știe Curajoși privim în față! Că ne așteaptă altă viață, Plină de peripeții Viața cere-ncet ne duce Iar în lumea de copii. Zicem treci ca toate-s bune, Dăm deoparte ce-i necaz, Despărțirile-s grozave Că-s cu lacrimi pe obraz. Noi vă urăm sănătate Emotivi fiind din fire Ne-om uita în altă parte Când va fi la desărțire! La mulți ani cu voiie bună De la viață vrem să cereți Să nu numărați toamne sumbre Ci-nsorite primăveri! Prof. Păiș Florica

Au venit astăzi toți colegii Din școală și dinafar’ Fiindcă au auzit că dl Bucur Ne este astăzi astăzi pensionar. De astăzi domnul nostru pleacă Și merge să se odihnească, Refuzând cu hotărâre Lângă noi să mai muncească. Pleacă singur cu regretul Atmosferei de servici, Fiindcă mult va duce dorul Celor ce rămân aici.

Să fii ca o floare Aşa mirositoare! Să fii floare-aleasă, Plină de mireasmă, Cu petale vii Pe toţi să-i îmbii! Să râzi când e soare, Să cânţi la răcoare, Să tinzi spre lumină, Să te fereşti de tină. Să murmuri la izvor, Psalmii cerului de dor! Ca o făclie În noaptea târzie. Să fii pe pământ Îngerul cel sfânt! Să nu te rupă vântul, Să nu te frângă gândul! Lacrima să-ţi fie Dulcea apă vie. Să nu te ofileşti, Veşnic să iubeşti, Fii floare de crin, Suflet cristalin! SBÎRNEA VIOLETA, clasa a XII F APRILIE, 2012 Colectivul de redacţie:Prof. ŢOPA CRINA Prof. TROFIN VERONICA www.gsoc.ro

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->