Sunteți pe pagina 1din 115
 
M
ă
rturisiri despre Sfântul Ioan de Kronstadt
Traducere din limba rus
ă
 de Eugeniu Rogoti
În Kronstadt, la p
ă
rintele Ioan
Preotul Ioan Popov
Cât de bine te sim
i atunci când te înnoie
ş
ti cu duhul!
Ş
i dac
ă
 nu ar fi la mijloc chibzuin
a sau chiar nevoia real
ă
, ar fi bine s
ă
 mergi în fiecare an în pelerinaj, m
ă
car pân
ă
 la locul sfânt cel mai apropiat de cas
ă
. Atunci sufletul î 
i zboar
ă
 în alt
ă
 lume
ş
i cânt
ă
 minunate imnuri de fericire. . . Ce impresie deosebit
ă
 produc asupra sufletului în general, dar mai ales asupra sufletului locuitorului de la sat
ş
i a celui care s-a cur
ă
it în vederea împ
ă
rta
ş
irii, slujbele s
ă
vâr
ş
ite „dup
ă
 regul
ă
ş
i frumuse
ea deosebit
ă
 a l
ă
ca
ş
ului sfânt al lui Dumnezeu!. . . De o astfel de fericire nep
ă
mânteasc
ă
 îl învrednice
ş
te Dumnezeu pe pelerin.
Ş
i, slav
ă
 lui Dumnezeu, am fost
ş
i eu pelerin!Am fost fericit s
ă
 primesc, în schimbul unor mici lipsuri materiale, mare bog
ă
ie duhovniceasc
ă
 de la Domnul. Anume aceast
ă
 bog
ă
ie vreau s-o impart cu cititorul. În perioada 21-24 ianuarie 1892 am fost la Kronstadt, la p
ă
rintele Ioan. To
i îi cunosc numele
ş
i lucrarea
ş
i multe s-au scris despre el, dar cred c
ă
 pu
inele mele rânduri scrise într-o manier
ă
 simpl
ă
 nu vor fi lipsite de pove
e, oricât de neînsemnate ar fi acestea. Voi spicui câteva fragmente din jurnalul pe care l-am
inut în timpul c
ă
l
ă
toriei la Kronstadt. Dup
ă
 ce am înnoptat la Petersburg, m-am îndreptat în grab
ă
 spre Kronstadt. În schimbul a treizeci
ş
i trei de copeici am mers cu trenul pân
ă
 la Oranienbaum. Acolo am  închiriat cu alte patruzeci de copieci o tr
ă
sur
ă
. Ce c
ă
l
ă
torie a fost pe marea înghe
at
ă
, spre Kronstadt!Pe acest drum, cale de opt verste, de la Oraniembaum pân
ă
 la Kronstadt, nu conteneau a merge tr
ă
surile cu pasageri: unele mergeau cu un cal, altele cu doi sau cu trei.
Ş
i vizitii erau care mai de care, unii ru
ş
i, al
ii straini; le fel
ş
i caii, de diverse rase. Sute de c
ă
ru
e mergeau spre Kronstadt, dep
ăş
indu-se în grab
ă
 „spre p
ă
rintele”. Din când în când mai ap
ă
rea
ş
i câte o c
ă
ru
ă
 din sens opus; una zbura, tras
ă
 de doi cai, iar în
ă
untru am vazut un militar al
ă
turi de o femeie, care
ş
i-a acoperit fa
a cu o batist
ă
, ceea ce m-a f 
ă
cut s
ă
 cred c
ă
 femeia plângea. Cu cât m
ă
 apropiam de Kronstadt, m
ă
 înv
ă
luia un sentiment deosebit de bucurie. Dar iat
ă
-m
ă
 ajuns: acolo uscatul este aproape la acela
ş
i nivel cu marea, e doar un pic mai sus. În zare se vedeau o p
ă
dure de catarge
ş
i co
ş
urile uzinelor. La intrarea în ora
ş
 te întâmpin
ă
 gospodinele care închiriaz
ă
 camera: „La noi, veni
i la noi, c
ă
 p
ă
rintele ne viziteaz
ă
 zilnic!”; chiar
ş
i vizitiul îmi propune un asemenea serviciu, dar eu, având dinainte preg
ă
tit
ă
 adresa casei în care urma s
ă
 m
ă
 cazez, îi spun s
ă
 m
ă
 duc
ă
 pe
 
strada Andreevskaia, vizavi de casa p
ă
rintelui Ioan. Iat
ă
 
ş
i Biserica Sf. Andrei, dar
ş
i casa p
ă
rintelui!Ce fericire este s
ă
 v
ă
d cu ochii mei ceea ce am citit de atâtea ori!. . . Iat
ă
 intrarea în curte, unde este scris pe o t
ă
blie: „Casa parohial
ă
 a Catedralei Sf. Andrei”. De ambele p
ă
r
i ale por
ilor este o gr
ă
dini
ă
, împrejmuit
ă
 cu un g
ă
rdu
 de fier, iar în curte se vede o cas
ă
 din piatr
ă
, acoperit
ă
 cu tabl
ă
, unde, la etaj, locuie
ş
te „el”, cel care stârne
ş
te interesul a mii de cre
ş
tini-p
ă
rintele Ioan. Intru
ă
n cas
ă
 
ş
i st
ă
pâna îmi propune cu amabilitate o camer
ă
, la un pre
 rezonabil. M
ă
 uit la noul loc de cazare temporar
ă
. Totul în
ă
untru vorbe
ş
te despre p
ă
rintele: în toate camerele, în afara icoanelor cu candelele lor, atârn
ă
, frumos înr
ă
mate, portrete mari ale p
ă
rintelui, cu semn
ă
tura lui. Pe mese, lâng
ă
 icoane, stau vase din por
elan, pline cu ap
ă
, pentru agheasm
ă
. Pelerinii se cazeaz
ă
 fie în camera comun
ă
, fie separat. Felul vie
ii în comun al pelerinilor este unul familial, cu specific religios. To
i se adun
ă
 cu gândul s
ă
-l vad
ă
 cât mai curând pe p
ă
rintele Ioan, s
ă
 se roage
ş
i s
ă
 discute cu el. . . La ora patru dup
ă
-amiaza etse timpul Vecerniei. Am mers spre catedral
ă
 cam o jum
ă
tate de verst
ă
1
, aceasta fiind distan
a de la casa noastr
ă
 
ş
i a p
ă
rintelui pân
ă
 la biserica în care sluje
ş
te. Atunci mi-am amintit cele citite  în biografia p
ă
rintelui,
ş
i anume c
ă
 el nu poate merge pe jos aceast
ă
 distan
ă
, deoarece este asaltat de lume
ş
i de aceea merge cu tr
ă
sura. Pe peretele bisericii erau atârnate a
ş
a-numita „Bibliotec
ă
 de strad
ă
”, „Foile treimice”
ş
i anun
uri despre „Funda
ia salv
ă
rii pe ap
ă
”. Am intrat în biseric
ă
. Era curat
ă
, larg
ă
, luminoas
ă
, cu trei altare. Vecernia începuse chiar atunci. La stran
ă
 erau un cite
 
ş
i trei-patru b
ă
rba
i care cântau. P
ă
rintele Ioan era plecat la Petersburg. Dup
ă
 Vecernie m-am întors în camer
ă
, iar pe la
ş
ase seara st
ă
pâna casei ne întreab
ă
 cine vrea s
ă
 mearg
ă
 la Acatist. M-am interesat ce e cu acest acatist
ş
i am aflat c
ă
 acesta se cite
ş
te în casa negustorului Bâkov de c
ă
tre un laic. Am plecat spre Acatist
ş
i odat
ă
 cu mine mul
i al
ii din acea locuin
ă
. Am intrat în casa negustorului Bâkov
ş
i am v
ă
zut un fel de paraclis amenajat într-o camer
ă
. Acesta avea în fa
ă
 mai multe rânduri de icoane, ca un fel de iconostas de biseric
ă
 
ş
i multe candele
ş
i lumân
ă
ri aprinse. Aolo se afla deja mult
ă
 lume
ş
i se cânta ceva. Am mers prin mul
ime c
ă
tre gardul desp
ă
r
itor
ş
i am v
ă
zut un b
ă
trânel care citea acolo, dup
ă
 cum am aflat mai târziu, „cu binecuvântarea p
ă
rintelui”. Am auzit cântându-se „Binecuvânteaz
ă
, suflete al meu pe Domnul!”, „Fericit b
ă
rbatul”, „Doamne, strigat-am”, „Lumin
ă
 plin
ă
”, „Învrednice
ş
te-ne, Doamne”. Dup
ă
 aceea cite
ul s-a adresat mul
imii: „Iat
ă
, a venit de curând din Moscova cartea „Via
a mea în Hristos”-extrase din jurnalul personal al p
ă
rintelui Ioan; haide
ş
i s
ă
 citim din aceasta”. A citit preacuvântarea
ş
i câteva pagini din cartea amintit
ă
. Apoi s-a citit Acatistul Sfintei Treimi, când to
i cei prezen
i au cântat „Sfânt, Sfânt. . . ”
ş
i „Aliluia”. Eu am citit Acatistul Sf. Mitrofan. Într-un cuvânt, timpul petrecut în casa negustorului mi-a amintit de vremea copil
ă
riei mele de la
ar
ă
, cu discu
iile de dup
ă
 slujb
ă
,
ş
i aceasta mi-a pl
ă
cut foarte mult. Astfel s-a încheiat prima zi sau, mai bine zis, prima sear
ă
 a poposirii mele în Kronstadt. „El este întru Domnul
ş
i dup
ă
 cum se vede, îi este pl
ă
cut Lui”-iat
ă
 o expresie general
ă
 a exalt
ă
rii care cuprinde pe oricine are fericirea s
ă
 fie aproape de p
ă
rintele Ioan din Kronstadt. Slav
ă
 Domnului c
ă
 am fost învrednicit, eu , p
ă
c
ă
tosul, s
ă
 fiu al
ă
turi de cinstitul p
ă
rinte, s
ă
-l v
ă
d, s
ă
-l ascult
ş
i s
ă
-i fiu coliturghistor. Am fost foarte fericit c
ă
 p
ă
rintele, nu numai c
ă
 
 
 
era acas
ă
, ci c
ă
 aceea era
ş
i s
ă
pt
ă
mâna lui de slujbe, c
ă
ci în alte s
ă
pt
ă
mâni putea s
ă
 fie plecat pentru slujire în Petersburg. Dar trebuie s
ă
 descriu toate dup
ă
 rânduial
ă
. Dup
ă
 ce m-am trezit
ş
i am citit pravila pentru Sfânta Împ
ă
rt
ăş
anie, la ora cinci
ş
i  jum
ă
tate diminea
a am plecat spre biseric
ă
. Cer
ş
etorii mi
ş
unau deja pe strad
ă
 . Am intrat înc
ă
 goal
ă
 
ş
i întunecat
ă
 de noapte; doar lâng
ă
 pangar erau câteva persoane
ş
i lumin
ă
. Oamenii veneau încontinuu
ş
i se gr
ă
beau s
ă
 prind
ă
 un loc cât mai aproape de g
ă
rdu
ul ce desp
ă
r
ea soleea de restul bisericii. Am vorbit cu cânt
ă
re
ul dac
ă
 a
ş
 putea sluji împreun
ă
 cu p
ă
rintele Ioan
ş
i am afla c
ă
 acesta este bucuros s
ă
 slujeasc
ă
 
ş
i cu al
i preo
i. Am îmbr
ă
cat atunci stiharul
ş
i am mers în fa
a u
ş
ii diacone
ş
ti din nord, dup
ă
 care am v
ă
zut c
ă
 pe lâng
ă
 mine a trecut un preot mic de statur
ă
, într-o ras
ă
 de var
ă
,
ş
i a mers direct la Sfânta Mas
ă
, unde a  îngenuncheat cu fa
a la p
ă
mânt
ş
i a stat câteva momente în rug
ă
ciune. La fel a f 
ă
cut
ş
i în fa
a Proscomidiarului. . . „Acesta este p
ă
rintele Ioan!”-mi-am zis eu atunci
ş
i nu am dat gre
ş
. În altar au intrat
ş
i ni
ş
te laici intelectuali, care au tranmis, prin cânt
ă
re
i, pomelnicele lor la Proscomidiar. P
ă
rintele Ioan s-a uitat gr
ă
bit la pomelnice
ş
i, v
ă
zând oamenii care st
ă
teau în altar, a venit lâng
ă
 ei, i-a binecuvântat
ş
i a ascultat spusele fiec
ă
ruia. S-a apropiat apoi de mine, ne-am salutat
ş
i m-a întrebat cine sunt
ş
i de unde am venit, dup
ă
 care eu l-am rugat s
ă
-mi permit
ă
 s
ă
 slujesc cu el. Între timp un alt preot începuse Utrenia, în altarul mic. În altarul unde ne aflam noi veneau diver
ş
i oameni care se str
ă
duiau s
ă
 vorbeasc
ă
 cu p
ă
rintele, s
ă
-i spun
ă
 neap
ă
rat ce îi doare. . . Atunci când i se p
ă
rea c
ă
 e prea mare îmbulzeala în altar
ş
i pentru a nu se distrage de la rug
ă
ciunea interioar
ă
, p
ă
rintele pleca iute în cel de-al treilea altar, unde nu era slujb
ă
,
ş
i c
ă
dea la p
ă
mânt în fa
a Sfintei Mese sau a Proscomidiarului,
ş
i se ruga câteva minute, dup
ă
 care revenea în altarul central. Aici reîncepeau cererile continue din toate p
ă
r
ile. În timp ce citeam rug
ă
ciunile luminilor de la Utrenie, la stran
ă
 se cânta Canonul. Dup
ă
 Irmos cineva a
ă
nceput s
ă
 citesc
ă
 într-un mod original. Mi-am dat seama c
ă
 era p
ă
rintele, deoarece nu l-am mai v
ă
zut în altar. M-am apropiat de u
ş
a diaconeasca din sud, ca s
ă
-l v
ă
d. . .
Ş
i ce crede
i? Am mers o mie
ş
i jum
ă
tate de verste s
ă
 înv
ă
 câte ceva de la p
ă
rintele Ioan
ş
i, iat
ă
, pân
ă
 
ş
i cititul lui era unic
ş
i de neimitat (iar de la p
ă
rintele Ioan ai ce înv
ă
a s
ă
 imi
i). P
ă
rintele citea ca
ş
i cum ar fi vorbit cu cineva, cu Dumnezeu, cu Maica Domnului
ş
i cu sfin
ii. Vocea lui de tenor secund îi era sonor
ă
 
ş
i p
ă
trunz
ă
toare; pronun
ia, foarte curat
ă
, clar
ă
 
ş
i r
ă
spicat
ă
. Un cuvânt îl rostea rapid, iar pe altul lent, aproape silabisindu-l. Pe lâng
ă
 acestea, toat
ă
 fiin
a p
ă
rintelui era atât de adânc p
ă
truns
ă
 de cele citite, încât el nu putea s
ă
 se ab
in
ă
 de la o gesticulare, chiar foarte expresiv
ă
 adeseori. Pe fa
a lui ap
ă
rea un zâmbet fericit atunci când citea despre slava cereasc
ă
 a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului
ş
i a sfin
ilor ori o privire aspr
ă
 
ş
i încruntat
ă
 atunci când, aplecându-se spre carte, citea cuvintele „satana”, „diavolul”. Alt
ă
dat
ă
 scutura cartea într-un fel magnific sau în timpul cânt
ă
rii stranei  îngenunchea
ş
i se ruga, acoperindu-
ş
i fa
a cu palmele. Tocmai aceast
ă
 nrugaciune fierbinte era izvorul gesturilor pe care le-am descris mai sus, f 
ă
r
ă
 a fi vorba de vreo boal
ă
 pe care ar avea-o el, dup
ă
 cum spun unii cârcota
ş
i. La cântarea a
ş
asea, dup
ă
 ectenie, p
ă
rintele rosti tare: „Condac”
ş
i îl citi. Dup
ă
 ce  încjeie de citit Canonul, intr-
ă
 repede în altar
ş
i c
ă
zu în fa
a Sfintei Mese, înt
ă
rindu-se cu rug
ă
ciunea, dup
ă
 care ie
ş
i din nou la stran
ă
 
ş
i citi „stihirile Stihoavnei”. În timpul Ceasului Întâi to
i cei
ş
ase preo
i, câ
i eram în altar, am ie
ş
it
ş
i am s
ă
vâr
ş
it rânduiala închin
ă
rii
ş
i a îmbr
ă
c
ă
rii ve
ş
mintelor. P
ă
rintele Ioan s-a îmbr
ă
cat cel mai repede cu ve
ş
mintele
ş
i a început s
ă
vâr
ş
irea Proscomidiei. To
i citeau numele din pomelnice, chiar
ş
i

Răsplătiți-vă curiozitatea

Tot ce doriți să citiți.
Oricând. Oriunde. Orice dispozitiv.
Fără obligații. Anulați oricând.
576648e32a3d8b82ca71961b7a986505