Sunteți pe pagina 1din 2

Luceafarul Poemul este inspirat din basmul romanesc Fata in gradina de aur cules de germanul Richard Kunisch.

. Basmul cuprinde povestea unei frumoase fete de imparat izolata de tatal ei intr-un castel, de care se indragosteste un zmeu. Fata insa, se sperie de nemurirea zmeului si il respinge. Zmeul merge la demiurg pentru a fi dezlegat de nemurire dar este refuzat. Intors pe pamant el o vede pe fata care intre timp se indragostise de un pamantean, un fecior de imparat cu care fugise in lume. Furios zmeul se razbuna pe ei si ii desparte prin viclesug. Peste fata pravaleste o stanca, iar pe feciorul de imparat il lasa sa moara de durere in Valea Amintirii. Eminescu valorifica acest basm intr-un poem intitulat Fata in gradina de aur, dar modifica finalul. Lui nu I se pare potrivita razbunarea unei fiinte superioare; de aceea zmeul lui Eminescu rosteste cu tristete catre cei 2 pamanteni: Fiti fericiti. Atat de fericiti, cat viata toata/ Un chin s-aveti de-a nu muri deodata! Poemul romantic Luceafarul este o alegorie pe tema geniului. Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Poemul romantic se realizeaza prin amestecul genurilor ( epic, liric si dramatic) si al speciilor, astfel lirismul sustinut de meditatia filozofica si expresivitatea limbajului este turnat in schema epica a basmului si are elemente dramatice: secvente realizate prin dialog si dramatismul sentimentelor. Elementele fantastice se intalnesc in prima si a 3-a parte. Partea a 2-a a poemului combina specii lirice ca idila si elegia, iar partea a 4-a contine elemente de meditatie, idila si pastel. Elementele clasice sunt echilibrul compozitional, simetria si armonia poetului. Compozitia romantica si realizeaza prin opozitia planului cosmic si terestru si a 2 ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun. Poemul cuprinde 4 parti: primul si al 4-lea interfereaza cele 2 planuri. Partea a 2-a reflecta iubirea din planul terestru. Partea a 3-a este consacrata numai planului cosmic si anume calatoria lui Hyperion catre Demiurg. Incipitul poemului se afla sub semnul basmului. Portretul fetei de imparat realizat prin sufixul absolut de factura populara o prea frumoasa fata scoate in evidenta unicitatea terestra. Partea I-a este o frumoasa poveste de iubire si cuprinde primele 7 strofe. Imaginarul poetic este de factura romantica. Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare in cadrul nocturn, realizat prin motive romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda. Semnificatia alegoriei este ca fata pamanteana aspira spre absolut, iar spiritul superior simte nivelul compensatoriu al materialitatii. Motivul serii si al castelului accentueaza romantismul dat de prezenta luceafarului.

Partea a II-a are in centru idila dintre fata de imparat numita Catalina si pajul Catalin si infatiseaza rapiditatea cu care se stabileste o legatura sentimentala intre reprezentantii lumi terestre. Aceasta este o alta ipostaza a iubirii opusa celei ideale. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie a omului comun. Catalina recunoaste asemanarea dincolo de statutul social : Si guraliv si de nimic / Te-ai potrivi cu mine. Portretul lui Catalin e real in stilul vorbirii populare , in antiteza cu portretul Luceafarului pentru care erau folosite cuvinte abstracte exprimand nemarginirea infinitului, eternitatea. Catalin este intruchiparea mediocritatii pamantene. Partrea a III-a ilustreaza planul cosmic si poate fi divizata in trei segmente poetice: zborul cosmic, rugaciunea si convorbirea cu Demiurgul. Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva temporar in cursul careia el traieste in sens invers istoria creatiei universului. Punctul in care el ajunge este spatiul demiurgic atemporal momentul dinaintea nasterii lumii. In dialogul cu Demiurgul Luceafarul este numit Hyperion. Acesta ii cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pentru a-i descifra taina nemuririi absolute pentru care vrea sa se sacrifice. Omul se afla sub puterea unui destin implacabil caruia nu i se poate sustrage ceea ce ii da imposibilitateade a trece din lumea materiala in cea sirituala. In schimb Demiurgul ii ofera lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: Filozoful, poetul, geniul militar sau cezarul. Demiurgul pastreaza pentru sfarsit infidelitatea fetii, dovedind inca odata Luceafarului superioritatea sa si in iubire fata de muritoarea Catalina. Partea a IV-a este construita simetric fata de prima prin interferenta celor 2 planuri: terestru si cosmic. Idila Catalin-Catalina are loc intr-un cadru romantic. Peisajul este umanizat, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in pacea codrului, sub lumina blanda a lunii. Catalina mai are nostalgia astrului si ii mai adreseaza pentru a 3-a oara chemarea, dar de data asta este modificata. Atitudinea geniului este una de interiorizare a sinelui si de aici indiferenta fata de omul comun. Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omului urmeaza o miscare circulara orientata spre accidental si intamplator.