Universitatea din Pitesti Anul universitar 2009-2010

Facultatea de Electronica, Comunicatii si Calculatoare Prof.dr.ing. Silviu Ionita

Material suport pentru cursuri de master

MODELE CU IA BIOINSPIRATE

Cercetările privind formele de inteligenţă din lumea vie consacră

incontestabil fiinţa umană pe ultimul stadiu în ierarhia biosistemelor cel
puţin pe planeta noastră. În lumea animală şi chiar vegetală se manifestă
procese uimitoare privind reacţiile, precizia acţiunilor, optimul energetic,
sensibilităţile ce caracterizează comportamentul unor biosisteme,
depăşind de multe ori posibilităţile omului. Dacă aceste fenomene se
bazează pe un anumit grad de inteligenţă, atunci mecanismele trebuie
desluşite şi cu atat mai mult transpuse în sistemele artificiale.
Legitimitatea unui aşa numit transfer tehnologic de la sistemele vii la cele artificiale este
legată de problema „dacă pe tărâm biologic acţionează anumite principii, care garanteza
funcţionarea optimă a biosistemelor sau subsistemelor acestora”. Răspunsul este afirmativ şi se
bazează pe manifestarea obiectivă a unei competiţii între indivizii biologici, în vederea cuceririi
condiţiilor de existenţă. Acest proces continuu, extrem de complex, numit de Darwin luptă
pentru existenţă, are un corolar, de asemenea permanent, numit selecţie naturală. În antiteză cu
selecţia artificială, cea naturală, având ca domeniu de acţiune mulţimea de variante (mutante)
ale indivizilor diferitelor specii, exercita o „presiune” asupra fiecărui aspect structural şi
funcţional, deci asupra performanţelor indivizilor sau ale subsistemelor acestora. Această
abordare tinde să transforme într-un veritabil principiu al naturii, ipoteza fundamentală conform
căreia indivizii cei mai bine adaptaţi la mediu posedă, de asemenea, subsisteme sau efectuează
procese ce sunt optime în raport cu diferite criterii, descrise matematic de anumite funcţionale.
Această ipoteză este verificată în numeroase cazuri şi la diferite niveluri de complexitate a
materiei vii. Astfel, ea este considerată ca având putere de principiu general şi fundamental,
cunoscut sub numele de principiul proiectului optim (PPO) sau principiul proiectului adecvat.
Sistemele tehnice au în general structuri capabile să realizeze funcţiile pentru care au
fost create, pe baza unor modele dedicate scopului respectiv şi implementate, de regulă,
structural. Dar în tehnică există întotdeauna mai multe soluţii posibile (structuri alternative),
care să rezolve problema ridicată. În general, din mulţimea soluţiilor competitive ale unei
probleme, se alege varianta optimă, pe baza extremizării funcţionalei criteriu. În practică, o
astfel de alegere se realizează în mod conştient, în virtutea îndeplinirii unor criterii: preţ de cost
mic, timp minim de execuţie, consum energetic minim etc. Operaţia de alegere a soluţiei optime
poartă numele de selecţie artificială.
Schema din figura 1.1 justifică din punct de vedere genetic baza transferului tehnologic
de la biosisteme către tehnică în general [33].

Acest material este destinat exclusiv pentru studiul studentilor. Nici o parte a sa nu poate fi utilizata, reprodusa
sau transmisa fara permisiunea autorului.
1
Universitatea din Pitesti Anul universitar 2009-2010
Facultatea de Electronica, Comunicatii si Calculatoare Prof.dr.ing. Silviu Ionita
Material suport pentru cursuri de master

Figura 1.1. Principiul Proiectului Optim

În acest context se menţionează cercetările cu privire la biosistemele de navigaţie a

păsărilor, sistemele de reglare a funcţiilor în lumea vie, precum şi unele exemple de cinematică
întâlnită la animale şi adoptat în cadrul unor sisteme tehnice1.

Strategii evolutioniste si algoritmi genetici

Referinte bibliografice

33. Gheorghe V, Popescu A, Introducere in bionica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990.

1
De pildă, una dintre metodele tipice de dirijare aplicată la rachetele autoghidate poartă denumirea de urmărire pe „curba
câinelui”, deoarece cinematica evoluţiei pe traiectoria de interceptare a ţintei are loc cu un unghi de corecţie constant, imitând
comportamentul instinctiv al câinelui, care aleargă în urmărirea fugarului pe o direcţie orientată, în orice moment, la un unghi
constant în raport cu linia de vizare.
Acest material este destinat exclusiv pentru studiul studentilor. Nici o parte a sa nu poate fi utilizata, reprodusa
sau transmisa fara permisiunea autorului.
2