Hutu FMVT ManualdebunepracticiinUnitatileExperimentale Vol2 Cap5

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A
BANATULUI REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI
MANUAL DE BUNE PRACTICI

în unitățile experimentale
volumul 2
REFERENȚI ȘTIINȚIFICI pentru volumul II:
Prof. dr. ing. Isidora Radulov, prorector cu cercetarea, inovarea și

transferul tehnologic, USAMVB Timișoara.
Conf. dr. Călin Mircu, coordonator Complex Laboratoare de
Cercetare „Horia Cernescu”, USAMVB Timișoara.
Prof. dr. Marius Pentea, Director departament preclinic, titularul
disciplinei de Anatomie din cadrul Facultății de medicină veterinară,
USAMVB Timișoara.
Prof. dr. Carmen Panaitescu, Departamentul de fiziologie si
imunologie, Universitatea de Medicina și Farmacie „Victor Babeș”,
Timișoara,
Conf. dr. Camelia Tulcan, responsabil de managementul calității.
USAMVB Timișoara.
Prof. dr. Ioan Marcus, coordonator al Centrului interdisciplinar pentru
Educație și cercetare în bioetică, USAMV Cluj-Napoca.
Conf. dr. Bogdan Sevastre, coordonator și medic veterinar al Unității
de creştere și utilizare a animalelor de laborator, USAMV Cluj-
Napoca.
Prof. dr. Emil Tîrziu, Director departament Producție animală și
sănătate publică, titularul disciplinei de Microbiologic și imunologie din
cadrul Facultății de medicină veterinară, USAMVB Timișoara.
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A
BANATULUI REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI
MANUAL DE BUNE PRACTICI

în unitățile experimentale
volumul 2
Dr. Ioan Huțu
Editura Agroprint, Timișoara - România, 2018

Design și layout:
Ioan Huțu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

HUŢU, IOAN
Manual de bune practici în unitățile experimentale / Ioan Huţu -
Timișoara: Agroprint, 2017
2 vol.
ISBN: 978-606-785-034-5
Vol. 2 – 2018. - Conţine bibliografie. - ISBN 978-606-785- 036-9
636
Tipărită în 2018, în România la AGROPRINT, Editura și Tipografia Universității de

Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „ Regele Mihai I al României”
Timișoara, Calea Aradului, nr. 119, 300645, Timiș, RO, tel: 0256 277143.
web: http://biblio.usab-tm.ro/agroprint/
e-mail: agroprint@usab-tm.ro
© Copyright 2018, UEX Media

All rights reserved to author; any part of present work can be copied and distributed by
any mechanical or electronic means, conditional on written approval of author.
Toate drepturile sunt rezervate autorului; orice parte a prezentei lucrări poate fi copiată,
distribuită prin orice mijloc mecanic sau electronic cu acordul autorului.
Înainte de toate
Unitățile experimentale - rod al unui amplu proiect derulat în

Universitatea noastră - complinesc baza materială atât de necesară
bunei pregătiri a unui cercetător, viitor medic veterinar.
Modalitatea amplă (aproape exhaustivă) de asamblare a tuturor
detaliilor legate de biologia, creșterea, întreținerea, manipularea și
contenția, administrarea substanțelor active precum și recoltarea
probelor biologice la toate speciile care și-au găsit adăpost în unitățile
experimentale oferă celor interesați (studenți sau absolvenți) un
puternic și foarte eficient instrument de lucru atât pentru buna
cunoaștere și utilizare a materialului biologic, cât și pentru demararea
unor proiecte care utilizează animale în proceduri.
Lectura profundă a noțiunilor de interes (ar) permite
reproducerea cu succes a elementelor tehnice descrise, reprezentând
un minuțios model pentru cei interesați în crearea și întrebuințarea
propriului nucleu experimental.
Abundența informației de înaltă ținută precum și sistematizarea
clară și logică a acesteia recomandă Manualul de bune practici drept
piesă componentă obligatorie a bibliotecii profesionale a oricărui
student, doctorand sau absolvent de medicină veterinară.
Călin Mircu,
Coordonator Complex de
Laboratoare de Cercetare Horia Cernescu
Timișoara, 22.01.2018
PREFAȚĂ
Al doilea volum al Manualului de bune practici privind derularea

proiectelor care utilizează animale în proceduri este o continuare a
unei necesități acut resimțite în activitatea de cercetare dezvoltată în
Unitățile Experimentale, structuri autorizate să desfășoare cercetare în
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului
Regele Mihai I al României în cadrul Complexului de Laboratoare de
Cercetare Horia Cernescu (CLCHC).
Focalizat atât asupra întreţinerii și exploatării animalelor utilizate
în proceduri, cât și asupra tehnicilor și metodelor necesare derulării
activităţilor proiectelor de cercetare, manualul de bune practici poate fi
un izvor de informație prețioasă atât pentru cercetătorii din domeniile
științelor vieții (biologie, științe medicale, agricultură sau științe
alimentare) cât și pentru practicienii care își doresc să-și desfășoare
activitatea în această arie profesională.
Scopul acestui manual este acela de a prezenta o sumă de
tehnici, metode sau doar posibile soluții aplicabile în ansamblul unor
proceduri, norme și restricții; acestea pot fi utilizate în derularea
procedurilor solicitate de către diverse proiecte de cercetare.
Cu mulțumiri adresate referenților științifici, membrilor Comisiei
de bioetică a cercetării, profesorilor și colegilor din cadrul Facultății de
Medicină Veterinară pentru recomandările adresate după apariția
primului volum, autorul rămâne deschis oricăror sugestii, comentarii
sau îmbunătățiri ale unor posibile viitoare volume, ediții sau revizii.
ing. Ioan Huțu,

medic veterinar în cadrul Unităților Experimentale
Timișoara,
decembrie, 2017
CAPITOLUL 5
Biologia, creșterea și întreţinerea animalelor utilizate
în proceduri
Procedurile din cadrul Unităților experimentale iau în considerare

biologia fiecărei specii și principii ale creșterii și întreţinerii
animalelor necesare derulării activităților caracteristice
proiectelor de cercetare care utilizează animale în proceduri.
“Măreția unei națiuni și progresul ei moral pot fi judecate

după felul în care sunt tratate animalele“
Mahatma Gandhi
Utilizarea animalelor în procedurile proiectelor de cercetare științifică
impune respectarea nevoilor privind contactul social, construirea
cuibului, explorarea, hrănirea, odihna etc. Ca urmare, procedurile
capitolului descriu măsuri referitoare la întreţinerea animalelor:
adăpostirea, îngrijirea și îmbogățirea mediului de viață. Pentru fiecare
specie, infrastructura asigură spaţiu suficient precum și resurse
suplimentare necesare satisfacerii nevoilor fizice, fiziologice și a celor
comportamentale. Astfel, aspectele legate de întreţinerea animalelor
sunt prezentate dependent de procedurile proiectului, legislația în
vigoare, volumul de muncă, condițiile de igienă, spațiul existent și
costurile necesare bunei funcționări. Ca urmare, la abordarea
procedurilor acestui capitol sunt incluse și prezentate particularitățile
comportamentale, principalii parametri funcționali ai sistemelor și
aparatelor, precum și regimul senzorial al fiecărei specii. De
asemenea, sunt descrise principii și aspecte referitoare la înmulțirea,
sistemele de montă, parturiția, lactația, creșterea, clasarea și reforma
sau punctele finale umane sau științifice asociate diferitelor proceduri.
8 UNITĂȚI EXPERIMENTALE
Îmbunătățirea, perfecționarea sau umanizarea tehnicilor (refinement-

ul, component al celor 3R-uri) rămâne o preocupare perpetuă,
efectuată cu scopul diminuării sau eliminării suferinței animalelor
utilizate în proceduri. Aspectul impune responsabilitate, iar
susţinerea sa necesită utilizarea unor tehnici sau metode non-
contact. Măsurarea temperaturii prin telemetrie, prin imagini termice
obținute de la o cameră cu rezoluție înaltă și detecție în infraroșu
(FLIR E50 Multi-Spectral Imaging Dynamic, MSX®, Wilsonville,
Oregon, SUA) permite diminuarea disconfortului și distresului.
Manopera se execută asupra unor animale aflate în cuști, fără a fi
necesară contenția animalului utilizat într-o procedură severă, cum
este, de exemplu, model animal cu disfuncții ortopedice.
Biologia și înmulțirea șoarecilor neconsangvini
Obiectiv:
Prezentarea particularităților privind biologia, creșterea și
înmulțirea șoarecilor, desfășurate în ideea evitării înrudirii și
consangvinizării populației.
PSUEX 5.1
Domeniu de aplicare:
Procedura se aplică în cadrul Biobazei
Șoarecii de laborator derivă din șoarecele de casă (Mus musculus);

în general, șoarecii prezintă următoarele particularități și caracteristici:
1. Particularități comportamentale și senzoriale:

Sunt animale nocturne care sapă vizuini, se cațără şi construiesc cuiburi
pentru reglarea microclimatului, adăpostire şi reproducere. În funcţie de
densitatea populaţiei, se pot observa forme multiple de organizări sociale; la
masculii reproducători activi apare un comportament teritorial intens, iar
femelele gestante şi în lactaţie se pot manifesta agresiv în apărarea cuibului.
Deoarece șoarecii sunt sensibili la ultrasunete și au vederea slabă, în special
liniile albinoase, senzorial pun accent mai ales pe miros, motiv pentru care,
în mediul lor ambiant, își creează zone marcate prin urină. Cu toate că există
diferențe considerabile în exprimarea şi intensitatea comportamentului în
funcţie de linie, șoarecii preferă să nu traverseze spații deschise.
2. Particularități genetice:
Animalele neconsangvine (noninbreed) provin dintr-o populație de animale
care se caracterizează printr-un coeficient de înrudire mic, fapt care
generează heterozigoție; liniile de șoareci neconsangvini se reproduc ușor,
au speranța de viață mare și se obțin la costuri reduse, de regulă, prin:
- Monte randomizate (random-mated) sunt caracterizate prin faptul
că într-un grup de animale selecția la reproducție este aleatorie.
Presupune existența unui număr mare de animale și lipsa presiunii
selecției externe; în realitatea obiectivă, o astfel de colonie probabil
nu există.
- Monte organizate (outbred) prin care reproducerea este realizată
după scheme prealabile, care minimizează sau elimină
consanvinizarea1. Animalele produse prin monte organizate
manifestă genotipuri variate (figura 5.1.1), dar pentru a caracteriza
gama și distribuția fenotipurilor solicită existența unui eșantion
mare din populație.
3. Biologia și anatomia șoarecilor neconsangvini de laborator:
- greutatea la naștere/înţărcare 1-1,5 g / 8 - 12g
- greutatea la maturitate 30 - 40g (♂♂ > ♀♀)
- maturitate sexuală 5 - 8 săptămâni (♂♂ < ♀♀)
- durata gestației 19 - 21 zile
- prolificitate 6 - 8 pui
- număr fătări /femelă 4 - 10
- longevitate în laborator 1 ½ – 2 ½ ani
- durata vieții reproductive optim 8 luni, iar la ♂,÷ 24 luni
Figura 5.1.1. Linii de șoareci neconsangvini frecvent utilizați în

proceduri ale proiectelor de cercetare
Linia NMRI cu indice de productivitate2 3,27 (stânga) și linia Swiss (dreapta), cu indice de
productivitate 3,35.
Sursa: http://www.janvier-labs.com.
1
Conform recomandărilor ICLC – acronim de la The Committe on Laboratory Animals - o
creștere a gradului de înrudire cu maximum 1% de la o generație la alta.
2
Indicele de productivitate reprezintă numărul mediu de produși înţărcaţi de către fiecare
femelă în fiecare săptămână pe durata vieții reproductive; din punct de vedere aritmetic, se
calculează după relația: IP pui/♀/săpt = (pui înţărcaţi x 7) / zile de utilizare la reproducţie.
MANUAL DE BUNE PRACTICI 11
Din punct de vedere anatomic (fig. 5.1.2) și fiziologic, cele mai

importante caracteristici ale aparatelor circulator, respirator și excretor
exprimate prin parametri fiziologici și de dinamică funcțională sunt:
- la schelet
Scheletul este alcătuit din două părți: scheletul axial (craniu, vertebre,
coaste și stern) și scheletul apendicular, care constă din centurile pectorale
și pelvine, precum și cele două perechi de membre. Formula dentară are 16
dinți: câte doi incisivi cu creștere continuă și trei molari pe fiecare jumătate
și arcadă.
- la sistemul cardio-vascular
Cordul are patru compartimente; apexul cardiac este situat în apropierea
procesului xifoid al sternului, la nivelul celui de al 4-lea spațiu intercostal –
regiune din care se poate efectua exsangvinarea. La șoarecii sănătoși,
temperatura corporală este de 36,9ºC;
- parametrii normali ai aparatului circulator la șoareci:
o ritmul cardiac la adulți ♂ / ♀ 735-720 bătăi / min.
o ritmul cardiac la pui 285±57bătăi / min.
o tensiunea arterială sistolică ♂ / ♀ 120-122 mm Hg
o volumul total de sânge 5,85 ml/100 g masă corporală
o pO2 / pCO2 78-84 / 34-35 mm Hg
o pH-ul sanguin arterial 7,37.
- la sistemul respirator
Pulmonul drept are patru lobi (cranial, mijlociu, caudal și accesoriu), iar cel
stâng un singur lob. Traheea are 15 inele cartilaginoase incomplete; traheea
și bronhiile sunt fragile, motiv pentru care nu se recomandă utilizarea
acestei specii pentru modele animale astmatice sau bronșite.
- parametrii aparatului respirator la șoareci de 9-12 săptămâni:
o frecvența respiratorie 106-230 respirații / min.
o volumul tidal 150-290 µl
o rata ventilației 23-47 ml / min.
o capacitatea inspiratorie 900-1440 µl
o volumul rezidual 110-140 µl
o capacitatea vitală♂ / ♀ 1212/1066 µl
o capacitatea pulmonară totală♂ / ♀ 1431/1266 µl.
- aparatul excretor renal și parametri normali la șoareci:
Șoarecii produc zilnic în jur de 34-135µl/g masă vie sau 1,5-1,6 ml urină
concentrată (4,3 osmol/kg), bogată în proteine – taurină. Micțiunile au o
dinamică circadiană. De regulă, urina se excretă prin micțiuni frecvente în
1-2 picături; drept urmare, aceasta se evaporă foarte rapid. Urina
masculilor este de patru ori mai „alergenă” decât cea a femelelor.
o densitate urină 1,040-1,080 g/ml
o pH urină 5,0
o proteine totale 5-19 µg/g masă vie și 24 ore
o albumine 2,5 pg/g masă corporală și 24 ore
o creatinină 0,11-0,25 µmol/g masă vie și 24 ore
o uree 150-290 µmol/g masă vie și 24 ore
o Na /K /Cl 5-19 /6-25 /3-15 µmol/g masă vie și 24 ore
- la aparatul genital
La masculi, canalul inghinal rămâne deschis, aceștia putând să retragă
testiculele în cavitatea abdominală; penisul prezintă os penian. Masculii se
diferenţiază de femele prin distanța mai mare dintre sacul scrotal și orificiul
anal (figura 5.1.3). Femelele au o placentație de tip hemocorial; anticorpii
maternali sunt transferați către fetuși prin placentă și, ulterior, până în a 16-
a zi post partum, prin colostru. Glandele mamare, în număr de șase perechi,
au localizare toracică și inghinală (3 perechi).
- în cazul sistemului digestiv
Canalul alimentar al aparatului gastro-intestinal are: esofag, stomac (1-1,5
ml), duoden, jejun, ileon (35 cm), cecum (slab dezvoltat), colon și rect (14
cm, vezi figura 5.1.2). Stomacul are o parte cardiacă (neglandulară) și o
parte pilorică (glandulară). Intestinul șoarecilor nu are apendice.
- din punct de vedere senzorial, la șoareci se remarcă:
o Acuitatea vizuală slabă (20/2000 din acuitatea vizuală umană), văz
discromatic, cu sensibilitate pentru culoarea verde1 și ultraviolet.
Șoarecii deschid ochii după 14 zile și nu disting culoarea roșu de
verde.
1
Față de lumina roșie ochiul uman este de 12 ori mai sensibil decât cel al șoarecelui - ca
urmare, folosirea luminii roșii (de obicei> 600 nm) sau a luminii de sodiu (cu o emisie de vârf în
jurul valorii de 589 -590 nm) permite oamenilor să vadă, dar ar fi la marginea sensibilității
vizuale a șoarecilor.
o Auzul devine funcțional după 21 zile; se extinde în frecvențele ultrasonice

și variază de la 1 la 100 kHz, cu o sensibilitate maximă la 16 kHz.
o Mirosul este foarte bine dezvoltat, având bulbii olfactivi impresionant de
mari.
o Simțul tactil al șoarecilor este foarte dezvoltat; vibrizele acestora au
fiecare câte o proiecție neuronală la nivelul cortexului.
Examinarea glandelor salivare: glandele Incizie mediană și retroflexie bilaterală a

sublinguale (a), glandele submandibulare (b), peretelui abdominal (a) în vederea examinării
glandele parotidiene (c) și limfonodulii sub- organelor din cavitatea abdominală la mascul.
mandibulari (d). Se observă: ficatul (b), intestinul (c), vezica
urinară (d) și testiculele (e).
După secționarea simfizei mandibulare și a Examinarea organelor din cavitatea

sternului se pot observa și extrage: limba (a), abdominală: ficat (a), stomac (b), splină (c),
traheea (b), timusul (c), cordul (d), pulmonii pancreas (d), rinichi (e), limfonoduli
(e) și mediastinul cu limfonodulii mediastinali. mezenterici (f), intestin subțire (g), cecum (h),
În colțul din dreapta se observă fața dorsală a colon (i), vezicule seminale (j), prostată (k) și
pulmonilor. vezică urinară (l).
Figura 5.1.2. Disecția și examinarea in situ a organelor la șoarece

Preluare și prelucrare după Gagea-Iurașcu și Craing din Suckow, Stevens și Wilson, 2012.
- parametrii hematologici și biochimici

Hematologia și biochimia șoarecilor neconsangvini prezintă variații
dependente de vârstă, sex și linie. În cazul șoarecilor sănătoși din liniile
NMRI și SWISS, cu vârsta de 10 săptămâni, principalii parametri
hematologici și biochimici sunt prezentați în tabelele 5.1.1 și 5.1.2.
Tabelul 5.1.1. Parametrii hematologici la șoareci cu vârsta de 10

săptămâni
NMRI(RjHan) SWISS (RjOrl)
Parametru UM
masculi femele masculi femele
Eritrocite 106/µL 8,74±0,5 9,3±0,5 9,4±0,5 9,0±0,8
Hematocrit % 48±3 51±5 55±2 53±4
Hemoglobină (Hb) g/dL 13,8±0,9 15,1±0,5 14,4±0,7 14,9±0,8
Concentrația Hb g/dL 29±1 30±1 26±1 28±1
Trombocite 103/µL 1137±173 990±74 1100±213 1059±137
Leucocite 103/µL 6,4±2,1 7,8±2,5 7,8±2,1 9,3±3,1
Neutrofile 103/µL 2,37±1,44 0,87±0,25 2,87±0,97 1,41±0,58
Limfocite 103/µL 3,44±1,14 6,06±2,31 4,44±1,80 7,26±2,49
Eozinofile 103/µL 0,17±0,05 0,28±0,10 0,26±0,09 0,38±0,16
Monocite 103/µL 0,13±0,05 0,10±0,05 0,19±0,05 0,14±0,06
Bazofile 103/µL 0,03±0,03 0,05±0,04 0,05±0,05 0,08±0,05
Compilare după fișele tehnologice. Sursa: http://www.janvier-labs.com
Tabelul 5.1.2. Parametrii biochimici la șoareci cu vârsta de 10 săptămâni

NMRI(RjHan) SWISS (RjOrl)
Parametru UM
Glucoză mg/dL 2,5±0,5 2,1±0,3 2,5±0,4 2,1±0,2
Uree mg/dL 0,4±0,1 0,4±0,1 0,5±0,1 0,5±0,1
Aspartat amino- U/L 95±30 95±28 201±96 140±47
transferază (AST)
Alanin amino- U/L 49±15 49±33 98±52 52±24
transferază (ALT)
Fosfatază alcalină U/L 57±16 97±22 62±23 70±38
Colesterolemie mg/dL 1,3±0,3 1,1±0,3 1,6±0,3 1,1±0,2
Trigliceride mg/dL 2,0±0,8 1,6±0,5 1,1±0,3 2,2±0,3
Creatinină mg/dL 4,0±0,0 4,0±0,0 5,1±0,6 5,0±0,7
Compilare după fișele tehnologice. Sursa: http://www.janvier-labs.com.
4. Înmulțirea șoarecilor neconsangvini

Tehnologia de reproducție a șoarecilor are în vedere particularitățile
biologice ale acestora și necesitatea păstrării unei consangvinități
reduse. Din punct de vedere practic, și în acord cu cerințele
proiectelor de cercetate care solicită derularea unor activități care
presupun reproducție, se consideră următoarele aspecte:
- pubertatea apare la 4-5 săptămâni la ♀♀ și la 5-7 săptămâni la ♂♂;
ca urmare, vârsta introducerii la montă, atât la femele cât și la
masculi, este de 8-9 săptămâni;
- raportul dintre ♂♂ / ♀♀ pleacă de la minimum 1/2 până la maximum
acceptat de 1/7;
- utilizarea/reforma ♂♂ are loc în funcție de performanțe: de regulă,
după 10-12 cicluri reproductive succesive formate din 5-10 zile
perioadă de montă, urmează 3-4 zile repaus;
- utilizarea/reforma la ♀♀: are loc în funcție de vârstă și de
performanțe; de regulă, reproducătorii sunt utilizați timp de 8-9 luni
sau până când le scade prolificitatea, cel mai frecvent după 6-7
parturiții.
4.1. Sisteme și metode de montă pentru șoarecii neconsangvini

Sistemul de creștere a șoarecilor neconsangvini urmărește limitarea
gradului de consangvinizare la cel mult 1% de la o generație la alta;
din punct de vedere practic, aceasta se realizează prin stabilirea
cuplurilor sau haremurilor de reproducători. Din punct de vedere
practic, se impune stabilirea sexului animalelor utilizate la reproducție
(vezi figura 5.1.3). Dependent de abordarea reproducătorilor se
practică mai multe sisteme și metode de montă, care au drept scop
evitarea încrucișărilor între indivizi înrudiți, după cum urmează:
- metoda încrucișării congenerilor, născuți în zile diferite
Metoda încrucișării congenerilor (şoareci a căror vârstă este apropiată –
diferența de vârstă nu este de cel mult 14 zile) este una expeditivă, care
permite evitarea încrucișărilor incestuoase dintre frați sau animale înrudite
de tip mamă x fiu sau fiică x tată. Este o metodă simplă, prin care stabilirea
cuplurilor de reproducători sau a haremurilor se face în funcție de
considerente fenotipice, fiind admiși la reproducție doar șoarecii sănătoși,
normal dezvoltați, fără defecte sau tare.
Figura 5.1.3. Determinarea sexului la șoareci

La femele (stânga), distanța genito-anală este mai mică; se observă anusul, orificiul vaginal și
orificiul ureteral. La masculi (dreapta), distanța dintre anus și zona genitală este mai mare și
se observă sacul scrotal și proiecția corpului penian.
Foto: Dorcas O’Rourke, https://lafeber.com/vet/fr.
Practic, au loc împerecheri doar între animalele provenite din puii

fătați/înțărcați în zile diferite ale aceleiași săptămâni, fapt evidențiat pe
etichetele cuștilor din care provin reproducătorii (vezi fig. 5.1.5).
- sistemele de montă rotaționale
În cadrul unităților experimentale în proiectele care solicită menținerea
unui grad redus de consangvinizare se pot utiliza mai multe sisteme
de montă, după cum urmează:
o sistem rotațional adaptat la un efectiv de 3-12 perechi de
reproducători
În cazul metodei Poiley, se utilizează 3-12 perechi de reproducători, iar
alegerea reproducătorilor se face din rândul animalelor înțărcate în
generația anterioară, din cușca cu numărul indicat pe prima coloană a
tabelului 5.1.3. Schema aleasă se repetă în toate generațiile următoare.
o sisteme rotaționale pentru opt perechi de reproducători
(tabelele 5.1.4-5.1.8); se pot exemplifica cinci metode:
Sistemul de monte rotaționale pentru opt perechi de reproducători: se mențin
numerele cuștilor unei sex și se rotesc doar numerele cuștilor celuilalt sex
(tabelul 5.1.4).
Sistemul ciclic utilizat de către Falconer (tabelul 5.1.5) diferă față de cel
rotațional prin faptul că, de la o generația la alta, numărul cuștilor
masculilor crește cu o unitate, până când se încheie ciclul.
Tabelul 5.1.3. Sistem de montă rotațional, pentru 3-12 perechi de
reproducători/generație (Metoda Poiley)
3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Cuș-
perechi perechi perechi perechi perechi perechi perechi perechi perechi perechi
ca
F M F M F M F M F M F M F M F M F M F M
1 2 3 4 3 4 5 6 3 6 2 7 6 8 7 9 8 10 9 12 10
2 3 1 1 4 5 1 1 6 7 3 8 1 9 4 10 1 11 1 1 11
3 1 2 2 1 1 2 2 5 1 6 1 7 1 8 1 9 1 10 2 12
4 3 2 2 3 3 1 2 7 2 8 2 9 2 10 2 11 3 1
5 3 4 4 2 3 4 3 2 3 2 3 2 3 2 4 2
6 5 4 4 5 4 3 4 3 4 3 4 3 5 3
7 5 1 5 4 5 4 5 4 5 4 6 4
8 6 5 6 5 6 5 6 5 7 5
9 7 6 7 6 7 6 8 6
10 8 7 8 7 9 7
11 9 8 10 8
12 11 9
Notă: Combinațiile sunt identice pentru fiecare dintre generațiile următoare.
Prelucrare după Fox și col., 2017.
Tabelul 5.1.4. Sistem de montă rotațională, cu opt perechi de

reproducători/generație
Reproducători Generația 1 Generația 2 Generația 3 Generația 4
din cușca nr: F M F M F M F M
1 1 2 1 2 1 2 1 2
2 2 3 2 3 2 3 2 3
3 3 4 3 4 3 4 3 4
4 4 5 4 5 4 5 4 5
5 5 6 5 6 5 6 5 6
6 6 7 6 7 6 7 6 7
7 7 8 7 8 7 8 7 8
8 8 1 8 1 8 1 8 1
Notă: Alegerea reproducătorilor se face din rândul animalelor înțărcate în generația
anterioară, din cușca cu numărul indicat în tabel.
Prin Metoda Robertson, femelele provenite din cuști cu numere pare vor fi
împerecheate cu masculi proveniți din cuști cu numere impare și viceversa
(tabelul 5.1.7, pentru o simulare de opt perechi de reproducători). Această
metodă necesită menținerea unui număr de perechi de reproducție derivat
dintr-un număr par ridicat la puterea a doua (22,42, 62 etc.).
Tabelul 5.1.5. Sistem de montă ciclic, cu opt perechi de

reproducători/generație, (Metoda Falconer)
1 1 2 1 3 1 4 1 5
2 2 3 2 4 2 5 2 6
3 3 4 3 5 3 6 3 7
4 4 5 4 6 4 7 4 8
5 5 6 5 7 5 8 5 1
6 6 7 6 8 6 1 6 2
7 7 8 7 1 7 2 7 3
8 8 1 8 2 8 3 8 4
Tabelul 5.1.6. Sistem de montă rotațională, cu opt perechi de

reproducători/generație - Metoda Poiley
1 7 6 7 6 7 6 7 6
2 8 1 8 1 8 1 8 1
3 1 7 1 7 1 7 1 7
4 2 8 2 8 2 8 2 8
5 3 2 3 2 3 2 3 2
6 4 3 4 3 4 3 4 3
7 5 4 5 4 5 4 5 4
8 6 5 6 5 6 5 6 5
Prin Metoda HAN, de la o generație la alta, masculii introduși în cuștile

femelelor provin din cuști al căror număr este dependent de numărul cuștii
femelelor. Conform acestui algoritm prezentat în tabelul 5.1.8, în prima
generație distanța dintre numărul de ordine al șirului 1-8 (care reprezintă
numărul cuștii femelelor) și numărul de proveniență a cuștii masculului este
1, în a 2-a generație distanța devine 2, în a 3-a generație distanța este 4,
după care algoritmul se reia (vezi tabelul 5.1.8).
Tabelul 5.1.7. Metoda Robertson - sistem de montă rotațională, cu opt
perechi de reproducători/generație
1 2 1 2 1 2 1 2 1
2 4 3 4 3 4 3 4 3
3 6 5 6 5 6 5 6 5
4 8 7 8 7 8 7 8 7
5 1 2 1 2 1 2 1 2
6 3 4 3 4 3 4 3 4
7 5 6 5 6 5 6 5 6
8 7 8 7 8 7 8 7 8
Tabelul 5.1.8. Metoda HAN - sistem de montă rotațională, cu opt perechi

de reproducători/generație
1 1 8 1 7 1 5 1 8
2 2 1 2 8 2 6 2 1
3 3 2 3 1 3 7 3 2
4 4 3 4 2 4 8 4 3
5 5 4 5 3 5 1 5 4
6 6 5 6 4 6 2 6 5
7 7 6 7 5 7 3 7 6
8 8 7 8 6 8 4 8 7
Utilizarea metodelor Robertson și HAN solicită un număr de 10-25
reproducători masculi pentru a menține populația neconsangvină. În cazul
utilizării metodei Poiley sunt necesari mai mulți reproducători; practic,
utilizarea acestei metode solicită un număr de 26-100 masculi.
Organizarea, gestionarea și gruparea animalelor în funcție de sex,
categorie și stadiul fiziologic are la bază principii simple privind:
- utilizarea unor coduri de culori
Pentru a facilita identificarea sexului, stadiului fiziologic al femelelor și a
categoriei de şoareci se utilizează etichete de diferite culori, cum sunt: roșu,
pentru femelele gestant; galben, pentru puii nou-născuţi/femelele în lactație;
verde, pentru puii recent înţărcaţi sau albastru, pentru masculi.
- etichetarea cuștilor și identificarea animalelor
Cuștii în care se formează haremul i se alocă un număr, iar șoarecilor li se
menționează proveniența și rasa/linia. Pentru a se putea face corespondența
cu metoda de montă aleasă (vezi tabelele 5.1.3 – 5.3.8) și pentru a facilita
calcularea indicilor reproductivi, pe eticheta fiecărei cuști și pentru fiecare
reproducător se notează: data nașterii, numărul cuștii de proveniență,
numărul generației, precum și informații despre data (re)formării haremului
și, eventual, data separării acestuia (figura 5.1.5).
4.2. Pregătirea pentru montă și monta la șoareci

Gestionarea reproducției solicită abordarea cu atenție a
particularităților fiziologice și comportamentale ale reproducătorilor
într-un context tehnologic adecvat. Ca urmare, se recomandă:
- considerarea particularităților fiziologiei reproducției
Presupune utilizarea adecvată a reproducătorilor care vor fi introduși la
montă la vârsta de 6-8 săptămâni, exploatarea acestora timp de maximum 6-
8 luni femelele și 8-12 luni masculii. Pe durata exploatării se consideră
cicluri estrale de 4-5 zile, cu estru de cel mult 24 ore, timp în care se pot
observa semnele vulvare ale estrului (fig. 5.1.4). După copulație apare un
dop spermatic, care împiedică o eventuală montă ulterioară (fig. 5.1.6).
- considerarea particularităților comportamentale
Probabil ca urmare a feromonilor feminini, masculii emit ultrasunete
caracteristice în intervalul de 30 kHz-110 kHz.
Figura 5.1.4. Semne clinice și citologia ciclului estral

De la stânga la dreapta: proestrus, estrus, metestru și diestru la șoricioaice. În proestrus se
observă tumefacția ușoară a vulvei, cu orificiul vaginal deschis, roșiatic, cu mucoasă umedă și
pliuri labiale longitudinale. Citologic celule epiteliale cornificate (C), celule epiteliale nucleate
(N), dar fără mucus sau leucocite. În estrus există o tumefacție puternică a vulvei, cu vaginul
larg deschis, de culoare roz deschis, mucoasă mai puțin umedă și falduri labiale pronunțate.
Citologic – straturi de celule C, celule N rare, mucus puțin, fără leucocite. În metestru nu mai
apare tumefacția vulvei, mucoasa vaginului devenind palidă, uscată, neîngroșată. La sfârșitul
ciclului se observă depozite albicioase în vagin. Citologic, se observă celule C, celule N
sporadice, mult mucus și leucocite. În diestru orificiul vaginal are o deschidere foarte mică,
iar mucoasa este cianotică și foarte umedă.
După Heykants și Mahabir, 2016.
În mod normal, acestea sunt mai frecvente în timpul curtării, dar continuă, la
intensitate și frecvențe mai reduse, pe durata împerecherii. Totodată, ca
urmare a feromonilor din urina masculilor, apar influenţe în comportamentul
femelelor; se pot descrie trei efecte importante ale feromonilor masculi
asupra comportamentului femel:
o efectul Lee-Boot - femelele dintr-un grup1 își vor sincroniza ciclurile
estrale care, în lipsa prelungită a feromonilor masculi, se vor
diminua, apărând anestrul.
1
La grupurile mici, de 4-5 femele, poate apărea pseudogestația, iar în grupurile mari, de 30-40
femele/cușcă, se poate manifesta anestrul.
o efectul Whitten - estrul poate fi indus în trei zile la majoritatea
femelelor unui grup dintr-o cușcă, prin adăugarea urinei sau
așternutului murdar provenite de la un mascul
o efectul Vandenbergh – la tineretul femel crescut împreună cu
masculii haremului se manifestă precocitatea sexuală, pubertatea
apărând mai timpuriu.
o efectul lui Bruce - feromonii unui alt mascul pot preveni
implantarea embrionilor unei femele montate în ultimele 24-48 ore.
Ca urmare, în perioada montei nu se recomandă transferul unei
femele din cușca unui mascul în cușca altui mascul; dacă acest
aspect se întâmplă, estrul poate apărea în aproximativ patru zile.
Efectele Lee-Boot și Whitten pot fi utilizate pentru sincronizarea căldurilor la
șoricioaice. Practic, prin separarea pentru o perioadă a femelelor de mascul
și transferul acestora în cușca masculului, 2/3 din femele pot manifesta estru,
devenind gestante în trei zile.
- măsuri tehnologice premergătoare montei
Tehnologia reproducţiei șoarecilor este asociată particularităților
fiziologice, comportamentale și are drept scop maximizarea numărului de
produși și a calităţii acestora, precum și minimizarea costurilor; punctual,
aceasta presupune:
o optimizarea densității în cușcă și relotizarea femelelor, întrucât
întreţinerea acestora în grupuri mari și perioade îndelungate poate
cauza anestrul, ca urmare a efectului Lee-Boot
Proiect ________
Nr. __________ Procedură ________
♂ ♀♀
DN Proveniența:
CN Specia:
GN Rasă/linie:
Dată Dată Dată
Total Dată Gene- Obser-
formare separare naștere ♀♀ ♂♂
născuți înţărcare rație vații
♂♀ ♂ sau ♀ ♀♀♂♂
Figura 5.1.5. Etichetă pentru cușca femelelor cu pui

Notă: Conţinutul etichetei face obiectul procedurilor interne și diferă de la o categorie la alta,
putând suferi modificări dependent de tipul și cerinţele proiectului de cercetare.
o introducerea masculilor în cuști înaintea femelelor și acordarea

timpului necesar obișnuirii masculilor cu mediul noii cuști, timp
necesar pentru marcarea teritoriului - în plus, feromonii din urină /
așternutul murdar stimulează estrul femelelor - efectul Whitten
o hrănirea stimulativă a femelelor - flushing-ul cu efect static
(dobândirea rezervelor corporale) și dinamic (ovulație)
o alcătuirea haremului (1♂+3-4♀) sau a triadelor (un ♂+ două ♀)
presupune introducerea femelelor în cușca masculului (niciodată
invers!). În situația în care prolificitatea este redusă, intervalul între
două parturiții este mare sau dacă proiectul în care se utilizează
animalele studiază indicii de reproducţie în cazul unor grupuri mai
mari, se mai adaugă femele în harem.
o creșterea fotoperioadei de la 12/12 la 14/10 ore lumină/întuneric, cu
evitarea perturbării animalelor pe durata întunericului. Dacă
procedurile proiectului solicită intervenții pe durata perioadei de
întuneric, se va utiliza instalația cu filtre de culoare roșie.
o optimizarea vârstei și a numărului de reproducători, alegerea
adecvată a metodei de montă și reformarea reproducătorilor cu
performanțe slabe contribuie la reducerea costurilor.
- monta și controlul desfășurării acesteia
Deoarece majoritatea montelor survin pe durata nopții, observarea directă a
montelor este dificilă; pentru a stabili dacă acestea au avut loc, din punct de
vedere practic, se verifică existența dopului spermatic (vezi figura 5.1.6). Ca
urmare, pentru a surprinde dopul
spermatic înainte de lichefierea
acestuia, controlul montei se
desfășoară în primele ore ale
dimineții; odată observat, se
consideră că șoricioaica este în
prima zi a gestaţiei. Se cuvine
menționat faptul că prezența dopului
spermatic este un semn al faptului că
s-a realizat monta, dar nu oferă
certitudinea gestației: există situaţii
în care dopul spermatic nu este urmat Figura 5.1.6. Dopul spermatic,
de gestație, dar aproape întotdeauna observabil după efectuarea
lipsa acestuia se asociază cu lipsa montei
gestației. Prelucrare după Neves și col., 2013.
4.3. Gestația la șoricioaică
Gestația la șoricioaică durează 20 (19-21) de zile. Pe durata celor trei
săptămâni de gestație se consideră și se urmăresc aspecte privind
organizarea și controlul gestației, după cum urmează:
- controlul gestației
Controlul femelelor haremului se desfășoară bisăptămânal vizual sau prin
palpare și poate avea drept scop separarea femelelor gestante, identificarea
problemelor de infertilitate și asigurarea materialului necesar cuibului de
fătare; astfel, dependent de stadiul gestației se poate constata:
o după 10 zile de la montă, gestația este observabilă
o la 12 zile, gestația devine evidentă
o la 14 zile devine palpabil „șiragul de perle”.
În ultimele zile ale gestației nu se efectuează acțiuni sau manopere care ar
putea avea ca rezultat perturbarea femelelor.
- organizarea cuștilor cu reproducători
În cuștile cu mai multe femele, dacă o femelă este diagnosticată gestantă,
aceasta se transferă; dacă ambele (sau toate femelele) sunt gestante atunci
se extrage masculul, care va fi cazat singur într-o altă cușcă. Femelele
gestante pot rămâne pentru parturiție în cușca haremului sau în cușca în
care s-a făcut regruparea gestantelor. Haremul se reformează doar după
înţărcarea puilor. Indiferent de momentul, tipul și numărul transferurilor
efectuate, acestea și celelalte activități sunt consemnate pe etichetele cuștilor.
4.3. Organizarea fătărilor și redistribuirea puilor

Organizarea parturiției și redistribuirea puilor sunt, de regulă, aspecte
complementare. De regulă, o bună organizare a parturiției permite
diminuarea riscurilor pierderii puilor și a celor implicate de
redistribuirea puilor; astfel are loc:
- organizarea parturiției
Tehnologic, se asigură o cușcă la doi adulți, din care unul cu pui, o cușcă la
cel mult două femele aflate în perioada peripartală sau o cușcă pentru
fiecare femelă. Nu se recomandă perturbarea femelelor, schimbarea
așternutului ș.cl. înainte cu 2-3 zile și în următoarele 3-5 zile după parturiţii,
deoarece se pot manifesta fenomene de canibalism sau respingerea puilor.
De regulă, parturiția are loc în perioade de liniște, pe durata nopții. La

momentul realizării sale, în actul parturiţiei sunt implicate ocitocina și
relaxina. Expulzia fetușilor are loc randomizat, pe ambele coarne uterine,
excepţie primul, care se pare că vine din cornul uterin drept. După
finalizarea parturiţiei, în prima zi de viață a puilor, se verifică dacă mama
le-a administrat colostrul matern, prin vizualizarea regiunii abdominale a
puilor (vezi figura 5.1.7). Femelele ramase fără pui se reintroduc la montă.
- redistribuirea puilor
Tehnica redistribuirii presupune scoaterea mamei receptoare (și a
masculului, dacă este cazul) din cușcă și introducerea puilor în cuib. În
timpul manoperei de ridicare a femelei din cușcă, aceasta se ține cu
abdomenul în sus pentru a se declanșa reflexul de urinat pe mănușa
operatorului. Puii transferați se badijonează cu mănușa și cu așternut
murdar, după care se amestecă cu puii existenți, pentru a se impregna
mirosul cuibului femelei receptoare; dacă este nevoie se adaugă așternut
nou.
Timp de 15 minute se observă comportamentul mamei receptoare; dacă
femela manifestă atenție și îngrijește puii, atunci aceasta îi va accepta.
Dimpotrivă, dacă îi împrăștie în jurul cuștii, devine puțin probabil că puii
vor fi acceptați și că șoricioaica va avea grijă de ei. La redistribuirea puilor
de la o mamă la alta se vor considera următoarele:
o rata de succes a redistribuirii depinde de vârsta puilor - diferența de
vârstă dintre puii femelelor donatoare și ai celor receptoare nu
trebuie să fie mai mare de două zile,
o rata de succes a redistribuirii depinde de calitatea așternutului -
așternutul din cușcă nu trebuie să fie mai vechi de patru zile
o se recomandă utilizarea unor femele care provin din rase și tulpini
cu culori diferite, pentru a identifica mai ușor puii redistribuiți
o se redistribuie nou-născuții donoarei astfel încât în cușca acesteia
să fie 8-10 pui.
Redistribuirea puilor devine necesară ca urmare a canibalismului,
neglijenței sau a morții mamei; la acestea se pot adăuga cauze cunoscute
legate de caracteristicile de bună mamă a tulpinii/liniei, generate de
capacitatea de alăptare și de producția de lapte, prea mulții pui în cuib și
nevoia de a păstra toți puii, precum și nevoia de a elimina anumiți agenți
patogeni, cum este de exemplu Helicobacter pylori.
4.4. Creșterea și înțărcarea puilor au câteva particularități de care
se recomandă a se ține cont, după cum urmează:
- creșterea puilor
Puii se cresc alături de mama lor, urmărindu-se uniformitatea și viteza de
creștere; încă din prima zi de viață se verifică consumul de lapte (vezi fig.
5.1.7) și, în situația în care acest aspect nu s-a realizat, se pune problema
redistribuirii. Ulterior se verifică momentul în care se începe consumul de
hrană solidă, care apare după erupția dinților, de regulă după 12-14 zile.
- înţărcarea și reținerea în efectivul matcă
Înţărcarea puilor are loc la vârsta de 3-4 săptămâni, atunci când are loc și
sexarea. În situația în care are loc livrarea puilor, aceștia se sortează pe
categoriile de greutate solicitate, de regulă, până la masa de 25g. De cele
mai multe ori, se rețin pentru reproducție un număr de animale cu 10% mai
mare decât numărul planificat al efectivului matcă; de cele mai multe ori,
aceasta înseamnă 10% din masculi și 25% din femele.
4.5. Performanțele reproductive și factorii care le influenţează se
asociază ambelor sexe; performanțele se abordează atât din punctul
de vedere al indicilor, cât și printr-o analiză factorială; astfel, cele mai
importante aspecte asociate acestor performanțe sunt:
- calculul indicilor de reproducție
Calcularea indicilor reproductivi cum sunt rata concepţiei și a fecundității
poate începe după trei săptămâni de la formarea haremului. Ulterior, se
adaugă informații privind prolificitatea, sex ratio, indicele de productivitate,
de înțărcare ș.cl. Trebuie subliniat faptul că indicele de înţărcare depinde de
prezența unor mutații, mortalitatea perinatală, canibalism, intervalul mare
dintre parturiții, harem format și vârsta înaintată a reproducătorilor. Marea
majoritate a informațiilor necesare pot fi obținute de pe etichetele cuștilor,
motiv pentru care se recomandă înregistrarea cu acuratețe și în mod
continuu a evenimentelor din cuștile reproducătorilor.
- clasarea reproducătorilor
Categorisirea sau clasarea reproducătorilor depind de performanțele
acestora. Se consideră că reproducătorii valoroși sunt prolifici, se reproduc
ușor și la intervale normale, au grijă de progeniturile lor care sunt sănătoase
și manifestă o viteză normală de creştere.
prima zi ziua a 2-a ziua a 3-a
ziua a 4-a ziua a 5-a ziua a 6-a
ziua a 9-a ziua a 11-a adult vs. tineret
Figura 5.1.7. Stabilirea vârstei puilor de șoarece

Șoarecii de o zi au tegumentul roșu, sunt nuzi, cu urechile și ochii închiși; dacă s-au hrănit, se
poate observa laptele în stomac. În ziua a 2-a, culoarea tegumentului puilor devine roz și
laptele este încă vizibil în stomac. În ziua a 3-a se deschid urechile, laptele mai poate fi vizibil
și apare pigmentația pielii. În ziua a 4-a urechile sunt erecte și laptele nu se mai poate observa
în stomac. Din ziua a 5-a începe să apară blana din zona dorsală, care din ziua a 6-a devine
mai pigmentată și mai bogată în regiunea scapulară. Din ziua a 9-a, blana este mai groasă; la
femele devin vizibile cinci perechi de sfârcuri, aspect care la masculi este mai puţin evident. În
ziua a 10-a erup incisivii mandibulari, iar din ziua a 11-a apar cei maxilari. Ca urmare, din
zilele 12-14, cu toate că rămân dependenți de mamă, puii încep să consume hrană solidă și li se
deschid ochii.
Prelucrare după https://www.research.uky.edu/division-laboratory-animal-resources.
La reproducătorii mai puțin buni, propuși pentru a fi reformați, apare
canibalismul1, produc pui puțini, au interval mare între parturiții, care sunt
dezorganizate, cu pui subdezvoltați.
Implicarea factorilor de mediu asupra performanţelor reproductive
poate avea efecte majore la nivelul întregii colonii sau localizate doar
în anumite cuști; astfel, frecvent pot fi surprinși:
- factori dependenţi de mediu care afectează performanțele:
o Programul de lumină - lumina continuă sau programul de lumină
12:12 generează rezultate reproductive mai slabe comparativ cu
programul cu 14:10 ore lumină:întuneric. Deoarece întreruperea
programului de iluminat poate avea efecte pe termen îndelungat, nu
se recomandă întreruperea acestuia
o Vibrațiile pot cauza canibalismul și mortalitatea intrauterină, cu
resorbții fetale
o Conținutul grăsimii din rație poate afecta performanţele
reproductive; unele linii pot fi utilizate la reproducție chiar dacă sunt
hrănite cu rații care conțin 9-11% grăsime, dar altele devin obeze.
Condiția corporală va fi elementul în funcție de care se va ajusta
conținutul în grăsime al raţiei - obiectivul dezirabil fiind acela de a
utiliza reproducători supli
o Zgomotul afectează comportamentul reproductiv și performanțele
reproductive; ca urmare, se recomandă limitarea activităților care
produc zgomote în camerele de creştere
o Temperatura și umiditatea – se preferă temperaturi mai reci (18-
24ºC) decât mai calde, la umiditate relativă de 40-70% (ideal 45-
55%)
o Manipulările frecvente pot cauza tulburări ale reproducţiei;
schimbarea parfumului sau a aftershave-ului îngrijitorului poate
afecta reproducția
o Modificările climatice afectează reproducția, șoarecii fiind sensibili
la variațiile presiunii atmosferice
o Mediul din cușcă - îmbogățirea mediului din cușcă cu ascunzători,
materiale pentru ros și mestecat favorizează comportamentul și
îmbunătățirea performanțelor reproductive.
1
Manifestarea canibalismului la primipare nu este un fenomen neobișnuit - în situația în care
aspectul se repetă, se recomandă reforma. De regulă, femelele cu instinct matern dezvoltat
transmit descendentelor acest caracter; și reversul situației este adevărat.
- factori dependenți de animale

o Linia, varietatea – de regulă, liniile neconsangvine au fecunditate mai
bună decât cele consangvine
o Vârsta - șoarecele se utilizează la reproducţie de 9-12 luni dar, după
6-7 luni se înregistrează performanțe reproductive mai reduse
o Starea de sănătate - animalele cu boli acute și cronice, șoarecii
imunodeficienți (susceptibili la infecțiile bacteriene) au performanțe
reproductive mai modeste; obezitatea la masculi diminuează
comportamentul sexual, iar la femele rata gestației
4.6. Reforma reproducătorilor are loc atunci când performanţele

reproductive nu mai corespund obiectivelor proiectului de cercetare
sau clasarea reproducătorilor impune acest aspect.
De regulă, înlocuirea efectivului de reproducători are loc din puii de prăsilă,
selecționați pentru reproducție, a căror creștere este monitorizată pentru
încă șase săptămâni, până la dobândirea maturității sexuale.
Se recomandă formarea unor perechi (vezi tabelele 1.5.3-1.5.8), triade sau
haremuri, respectând pe cât posibil următoarele rapoarte dintre femele și
masculi, respectiv dintre multipare și primipare: 40% femele primipare +
60% femele multipare la un mascul experimentat sau 30% femele primipare
+ 70% femele multipare la un mascul debutant.
Obținerea șoarecilor neconsagvini prin tehnologia reproducerii în
triade și în harem cunoaște atât avantaje cât și dezavantaje:
- avantaje
Avantajele sunt legate de faptul că, prin exploatarea în harem, are loc o
maximizare a prolificităţii și o minimizare a costurilor de întreţinere; în
acelaşi timp, animalele haremului pot participa activ la creșterea
progeniturii.
- dezavantaje
Dezavantajele sunt de ordin fiziologic - se pierd căldurile care apar în
primele 24 ore post-partum dar și logistic, fiind greu de urmărit descendența
fiecărei femele, parturițiile nereușite și/sau pierderea gestanților.
5. Întreținerea șoarecilor are în vedere particularitățile acestora și
cerințele proiectului de cercetare; tehnologia întreținerii (PSUEX5.5)
poate fi de tip convențional, keepout și/sau keepin. În cele mai multe
proiecte sunt solicitate și asigurate măsurile de biosecuritate (regim de
barieră – keep out) și/sau biosiguranță (keep in).
Direcţii prioritare:
• Nu se admit la reproducţie șoarecii cu masă corporală sub
limitele admise biologic, cu defecte genetice sau tare
vizibile.
• Introducerea la reproducție se face după vârsta de nouă
săptămâni.
• Excluderea sau reforma femelelor din lotul matcă se face
dependent de prolificitate (cele cu mai puțin de șase pui) și
de numărul parturițiilor (nu mai mult de șase parturiții).
Biologia și înmulțirea șoarecilor consangvini și a celor
cu structură genetică modificată
Obiectiv:
Creșterea și înmulțirea șoarecilor consangvini în vederea
obținerii și reproducerii animalelor homozigote și a șoarecilor cu
structură genetică modificată.
PSUEX 5.2
Majoritatea șoarecilor de laborator derivă din Mus musculus musculus și

din Mus musculus domesticus. Există însă tulpini de șoareci de laborator în
al căror genotip se găsesc contribuții mai mici care provin de la M. m.
molossinus, M. m. castaneus, M. spretus sau care sunt purtători de gene de
la alte specii introduse prin tehnologii transgenice - d.e. knockout-ul.
1. Particularitățile genetice ale șoarecilor consangvini asigură
izogenitate, homozigoție, uniformitate fenotipică, identificabilitate și
stabilitate pe termen lung. Dependent de nivelul consangvinizării,
gradul de homozigoție, oligogenie/poligenie, existența/inexistența unor
gene de interes ș.cl., cele mai utilizate genotipuri provin de la:
1.1. Șoarecii consangvini „standard” - sunt obținuți din încrucișări
incestuoase de tip frate x soră (sau echivalent), desfășurate pe
parcursul a cel puțin 20 generații consecutive.
Din punct de vedere genotipic, excluzând driftul genetic, după a 20-a
generație de încrucișări incestuoase homozigoția se stabilește la 98,7%, iar
după a 40-a generație, la 99,98%. În cazul liniilor consangvine (figura
5.2.1), se acceptă o heterozigoție reziduală de maximum 1% de la o
generație la alta. Liniile consangvine comerciale au fost produse în urma a
sute de generaţii de împerecheri incestuoase.
În funcţie de numărul generaţiilor de încrucișări incestuoase se consideră:
- linii consangvine incipiente, obținute înainte de a 20-a generație;
- linie consangvină, utilizată după 20-40 generații de încrucișări;
- linie consangvină consolidată, după a 40-a generație.
Izogenitatea liniilor consangvine este deosebit de utilă cercetării; cu toate că
unele gene pot rămâne heterogene, expresia genotipică a proceselor
metabolice sau fiziologice este identică la indivizii consangvini, fapt care
permite gestionarea variației genetice în variabilitatea experimentală. De
asemenea, izogenitatea permite realizarea schimburilor de țesuturi între
indivizii liniei, fără manifestarea fenomenului de respingere a grefelor.
Numele liniilor de șoareci consangvini este reglementat1 și desemnat printr-
un simbol scurt, unic, format din majuscule, litere romane sau o combinație
de litere și cifre, care încep cu o literă; totuși, în cazul unor linii consacrate,
numele poate fi construit doar din cifre (129), din litere mari și mici
(BALB/c) sau din litere mari (SJL, NZB, NZC, NZO), litere mici și cifre
(C57BR/cd). În unele situaţii se pot utiliza doar abrevieri ale acestor
denumiri2 sau, în alte cazuri, la numele liniei se adaugă numărul generaţiilor
de încrucișări incestuoase3 în urma cărora s-a produs linia. Denumirea
tulpinilor se formează din numele liniei prenatale „per”simbolul tulpinii -
care poate fi codul de înregistrare al laboratorului4; spre exemplu, tulpina
A/He este provenită din linia de șoareci originari de la Walter Heston. Dacă
laboratorul are mai multe tulpini produse din aceeaşi linie, la simbolul
laboratorului se adaugă și numărul seriei (FL/1Re, FL/2Re).
1
Organismul care reglementează acest aspect este International Committee on Standardized
Genetic Nomenclature for Mice - http://www.informatics.jax.org/mgihome/nomen/strains.shtml.
2
129 pentru liniile 129S6 (cu subtipuri cum sunt 129S6/SvEvTac ș.cl.), AK pentru liniile AKR,
B pentru linia C57BL, B6J pentru tulpinile C57BL/6J, B6N pentru tulpinile C57BL/6N, B10
pentru linia C57BL/10, BR pentru C57BR/CD, C pentru liniile BALB/c, CBy pentru tulpinile
Bailey, BALB/cBy, CWt pentru tulpinile albinotice BALB/cWt, C3 pentru liniile C3H, D1
pentru liniile DBA/1, D2 pentru liniile DBA/2, HR pentru HRS/J, L pentru C57L/J, R3 pentru
RIIIS/J, J pentru SJL, SW pentru SWR.
3
Se adaugă între paranteze litera F, urmată de numărul de generații incestuoase; dacă nu există
informații referitoare la numărul total de generații rezultate din încrucișări incestuoase, acest
lucru se marchează printr-un semn de întrebare, la care se adaugă numărul cunoscut de
generații ulterioare de încrucișări incestuoase – spre exemplu, C3H/HeJ-ruf (F?+25).
4
Codurile sunt alocate de către Institute of Laboratory Animal Research (ILAR); spre
exemplificare, cele mai reprezentative sunt: J pentru The Jackson Laboratory, Rl pentru W.L.
and L.B. Russell, Jr pentru John Rapp, He pentru Walter E. Heston, Mcw pentru Medical
College of Wisconsin, Kyo pentru Kyoto University ș.a.m.d.
1.2. Hibrizii F1 reprezintă generația filială (generația F1) care rezultă

în urma încrucișării dintre două linii consangvine.
Hibrizii F1 sunt uniform heterozigoți în toți locii în care liniile parentale
diferă; pentru producerea acestora se utilizează liniile parentale
consangvine – altfel, în descendență apare segregarea. În același timp, ca
urmare a heterozisului, hibrizii F1 sunt mai rezistenți decât indivizii liniilor
parentale. Hibrizii reciproci sunt dezvoltați prin inversarea liniilor din care
se aleg părinții. Hibrizii masculi reciproci vor avea diferențe la nivelul
cromozomului Y1, iar femelele hibride reciproce vor avea genotipuri
identice; totuși, în cazul femelelor, pot exista diferențe generate de efectele
materne moștenite.
În cazul hibrizilor, denumirea trebuie să utilizeze abrevieri majore ale
părinților; mai întâi este menționată linia maternă, denumirea finalizându-se
cu terminația F1. Spre exemplu, hibridul D2B6F1 provine din mame ale
liniei DBA/2 și tați din lina C57BL6/J; denumirea neabreviată a hibridului
F1 fiind (DBA / 2N x C57BL / 6J) F1. Deoarece hibrizii reciproci F1 nu
sunt identici genetic, denumirea lor este definită - ca urmare, în cazul
precedent, denumirea va fi C57BL/6JxDBA/2N) F1 sau, abreviat, B6D2F1.
În situația continuării încrucișărilor vor rezulta descendenți care nu mai sunt
identici din punct de vedere genetic; denumirea acestora trebuie să reflecte
originea și generația din care fac parte; spre exemplu, D2B6F2 sunt
descendenți ai părinților hibrizi D2B6F1, iar B6(D2AKRF1) sunt
descendenți proveniți dintr-o încrucișare de întoarcere dintre masculi F1
hibrizi (DBA/2 x AKR/J) F1 cu femele ale liniei C57BL/6J.
1.3. Șoarecii cu genotipuri speciale sunt obținuți prin utilizarea unor
biotehnologii sau tehnici de manipulare genetică, în vederea creării
unor tulpini care diferă de liniile inițiale prin anumite secvențe genetice
sau printr-o singură genă.
Aceste linii sunt utilizate pentru studiul efectelor anumitor gene sau regiuni
cromozomiale; cele mai întâlnite linii și tulpini sunt:
o tulpini consangvine recombinate (RI) - sunt produse pentru a studia
legăturile genetice existente între diferite linii consangvine.
1
Ca urmare, hibrizii F1 vor accepta țesuturi din tulpina parentală, cu excepția cazului
incompatibilității cromozomului Y; ca urmare, o grefă de piele de la un mascul din linia
parentală va fi respinsă de un hibrid F1 de sex feminin.
Tulpina RI se formează prin încrucișarea dintre două linii
consangvine urmată de cel puţin 20 generaţii de încrucișări
incestuoase. Generația F1 se utilizează pentru obţinerea generației
filiale F2 neizogenă, din care sunt selectați aleator indivizi pentru
tulpinile RI. Atunci când consangvinizarea este completă, șoarecii
rezultați din perechi parentale vor fi omogeni din punct de vedere
genetic; practic, fiecare tulpină va fi homozigotă pentru combinații
date de alele provenite de la cele două linii parentale consangvine.
Alelele tulpinilor parentale vor tinde să rămână împreună în liniile
RI, aspect utilizabil în studiile de cartografiere a genomului.
Tulpinile sau liniile consangvine recombinate (RI) sunt denumite prin
abrevieri cu una sau două litere majuscule provenite de la liniile parentale,
cu acronimul liniei materne scris inițial, separat de cel al liniei paterne prin
majuscula X, fără spații intermediare. Spre exemplu, CXB este denumirea
tulpinii RI, provenită din încrucișarea recombinată dintre femelele liniei
BALB/c cu masculii liniei C57BL/6J. În situația în care se creează mai
multe tulpini RI din aceiași genitori, denumirea este urmată de numărul
seriei. Spre exemplu, BXD1, BXD2, BXD3 sunt tulpini RI provenite prin
încrucișările dintre genitorii liniilor C57BL/6 x DBA/2. În cazul studiului
hărților genetice, tulpinile recombinate (RI) se pot încrucișa între ele, astfel
că generația F1 se va numi RIX sau intercross RI. Denumirea produșilor
conține tulpinile recombinate și terminația F1: spre exemplu, tulpina RIX
formată între femelele liniei recombinate BXD1/Ty și masculii liniei
recombinate AXB19/Pgn se va scrie (BXD1/Ty X AXB19/Pgn)F1.
o tulpinile congenice recombinante (RC) sunt formate prin
încrucișarea a două linii consangvine urmate, de obicei1, de două
încrucișări de întoarcere (N3 fiind considerat a fi echivalentul a F6,
încrucișări incestuoase) către una din liniile parentale (tulpina
„receptoare”), urmate ulterior de 14 încrucișări incestuoase (frate x
soră) pentru obţinerea consangvinizării după 20 de generații de
încrucișări incestuoase (F14 + N3 = F20). Tulpinile RC sunt utile în
analiza genetică a sistemelor cu mai multe gene, cum ar fi cele
responsabile de susceptibilitatea la cancer.
Tulpinile RC se denumesc din abrevierile liniilor parentale; linia receptoare
este prima menționată și este separată de cealaltă prin litera "c".
1
Numărul de încrucișări de întoarcere efectuate înainte de începerea încrucișărilor pentru
consangvinizare este determinat de proporția de gene a fiecărei tulpini parentale.
Figura 5.2.1. Linii de șoareci consangvini și hibrizi

Linia C57BL/6JRj cu index de productivitate 0,76 (stânga sus), linia BALB/cAnNRj cu index
de productivitate 0,98 (dreapta sus, albinotic), C3H cu index de productivitate 0,62 (stânga
mijloc), B6CBAF1 hibrid (♀C57BL/6JRj x ♂CBA/JRj), cu index de productivitate 1,05
(mijloc dreapta), B6.V-Lepob/JRj, linie obeză, mutant congenică (stânga jos) și linia SJL cu
index de productivitate 0,46 (dreapta jos).
Prelucrare după http://www.janvier-labs.com.
Spre exemplu, tulpina CcS este o tulpină congenică recombinată între linia
receptoare BALB/c și linia donatoare STS; dacă din liniile parentale derivă
mai multe tulpini RC, acestora li se vor adăuga numere seriale CcS1, CcS2,
CcS3 ș.a.m.d.
o tulpinile coizogene sunt tulpini consangvine în care s-a produs o
mutație genetică; cu excepția mutației, tulpina obținută este identică
cu linia parentală nemutantă. Dacă mutația nu este letală în
genotipurile homozigote, tulpina poate fi menținută prin împerecheri
simple. Dacă mutația afectează în mod negativ performanțele de
reproducere, tulpina coizogenă se menţine prin sisteme speciale de
reproducere; de regulă, se recomandă încrucișări de întoarcere
(back-cross) la linia parentală.
Tulpinile coizogene sunt denumite utilizând simbolul liniei (eventual, al
tulpinii) urmat de cratimă și de simbolul alelelor diferențiate, scrise cu litere
italice; de exemplu, tulpina 129S7/SvEvBrd-Fyntm1Sor are o mutație a genei
Fyn, produsă prin utilizarea liniei de celule AB1 ES, derivată de la
129S7/SvEvBrd. Himerele s-au împerecheat cu 129S7/SvEvBrd, alela fiind
menținută pe această tulpină coizogenă.
o tulpinile congenice sunt asemănătoare celor coizogenice. Tulpina
congenică se creează prin împerecherea unui individ care poartă o
genă de interes, numită gena diferențială, cu un individ dintr-o linie
consangvină. Practic, inițierea tulpinii pleacă de la un descendent
care poartă gena diferențială care se împerechează cu un individ al
tulpinii consangvine standard; tulpina congenică se obține prin
împerecherile de reîntoarcere (back-cross), desfășurate pe durata a
cel puțin 10 generații.
Tulpinile congenice sunt denumite prin compunerea a trei tipuri de
informații. Denumirea începe cu numele complet sau abreviat al liniei
destinatare, separat prin punct de numele sau abrevierea liniei donatoare
(linia sau tulpina în care a apărut alela sau mutația), urmate de cratimă și de
simbolul sau abrevierea alelelor diferențiale introduse de tulpina
donatorului, scrise cu caractere italice. De exemplu, tulpina congenică
B6.AKR-H2k este tulpina provenită din genofondul liniei C57BL/6, dar care
diferă de linia inițială prin introducerea unei alele diferențiale (H2k),
derivată din linia AKR/J.
o tulpinile consangvine segregate - sunt tulpini obținute prin
încrucișarea acelorași părinți (de obicei, încrucișări incestuoase de
tip frate x soră), astfel încât să se menţină de la o generație la alta o
alelă sau o mutație particulară. Tulpina creată permite dezvoltarea
unor modele experimentale, deoarece animalele fie au, fie nu gena
mutantă, sunt în esență identice, cu excepția acelei gene sau mutații.
Denumirea tulpinilor consangvine segregate este asemănătoare cu cea a

tulpinilor coizogene, cu specificarea că, dacă locusul face parte din
genotipul standard al liniei, indicarea acestuia este opțională - spre exemplu,
denumirile 129/J-cch/c și 129/J sunt sinonime, reprezentând aceiași tulpină.
o genotipurile alterate sunt animalele mutante, polimorfice, transgenice
sau cu mutații de tip knockout sau knockin. Tulpinile transgenice sunt
asemănătoare tulpinilor coizogene sau congenice, purtând un segment
de informație genetică de la aceeași specie sau dintr-o altă specie.
Denumirea tulpinilor transgenice este alcătuită din trei segmente -
TgX(YYYYYY)#Zzz, care reprezintă: TgX1 - modul de realizare a
transgenezei, (YYYYYY) - denumirea secvenței genetice inserate (insertul
sau transgena) iar #Zzz - numărul atribuit de laborator (#) și codul acestuia
(Zzz). Spre exemplu, numele pentru clona genomică umană CD8 inserată în
șoareci C57BL/6 de la Jackson Laboratory (J) la cel de-al 23-lea șoarece
într-o serie de recombinări neomoloage (TgN) injectate în laboratorul lui
Jon W. Gordon (Jwg), se va scrie: C57BL/J-TgN (CD8Ge)23Jwg.
2. Biologia șoarecilor consangvini de laborator este, în linii mari
asemănătoare celor neconsangvini. Totuși, aspecte caracteristice
fiecărei tulpini sunt generate de modificările survenite în genomul
acestora. Ca urmare, la utilizarea acestor animale se recomandă
consultarea fișelor tehnice și a specificațiilor privind caracteristicile și
cerințele sugerate de către producător.
2.1 Liniile și tulpinile utilizate pentru activitățile de cercetare pot fi
de diferite tipuri; alegerea acestora depinde de specificul proiectului
de cercetare și de caracteristicile liniei, astfel:
- caracteristicile liniei
Sunt cunoscute linii de şoareci hiperprolifici (FVB/NJ, NOD/ShiLtJ, cu
peste 12 pui la o fătare), linii cu performanțe reproductive scăzute (129, cu
2-3 pui/fătare) sau linii ale căror pui manifestă mai frecvent hidrocefalie
(C57BL/6J). De asemenea, se cunosc linii la care masculii sunt agresivi față
de pui (SJL/J), femelele pierd ușor puii de la prima fătare (C57BL/6J) sau,
în cazul altora, mamele sunt recunoscute ca fiind „neglijente” cu puii lor
(NZB/BlNJ).
1
Tg – de la transgenic, iar X oferă informații despre modul inserției materialului genetic în
ADN gazdă: N de la recombinare neomoloagă (nonhomologous recombination), R de la inserția
prin vector recombinat sau H de la recombinarea omoloagă (homologous recombination).
Se cunosc linii care răspund diferit la: i) factorii de mediu (DBA/2J), în
sensul că indivizii devin hiperreactivi și îşi reduc performanțele reproductive
atunci când are loc scăderea presiunii atmosferice), ii) hrană – șoarecii
BALB/cJ hrăniți cu 11% grăsime în rație au performanțe reproductive mai
bune, în timp ce DBA/2J au performanțe bune la niveluri de 4% grăsime. De
asemenea, sunt linii de șoareci albinotici (BALB/c), obezi (B6.V-Lepob/JRj),
hibrizi sau transgenici, fiecare cu particularitățile lui.
- nevoia proiectului de cercetare
Practic, dependent de nevoia proiectului de cercetare se aleg şoareci
consangvini, hibrizi sau mutanți utilizabili pentru infecții experimentale,
studii imunologice (producerea ascitei și a anticorpilor monoclonali -
BALB/c, NOD-CSID, alergii experimentale – BP/2 BIOZZI), de
metabolism (diabet, obezitate, hiperglicemie sau rezistență la insulină), studii
toxicologice, farmacologice, hematologice, virusologice, neurobiologice,
cardiovasculare (arterioscleroza), oncologice, transgeneză sau transplant
(xeno- și alogrefe).
2.2. Parametrii hematologici și biochimici ai șoarecilor consangvini
au variații dependente de vârstă, sex și linie; șoarecii din liniile BALB
și C57BL, la vârsta de 10 săptămâni, au mediile parametrilor
hematologici și biochimici prezentați în tabelele 5.2.1 și 5.2.2.
Tabelul 5.2.1. Parametrii hematologici la șoareci cu vârsta de 10 săptămâni
BALB/cAnNRj C57BL/6JRj
Parametru UM
Eritrocite 106/µL 10,8±0,2 10,5±0,4 10,2±0,2 9,9±0,4
Hematocrit % 60±2 58±2 60±2 58±2
Hemoglobină g/dL 16,4±0,4 16,4±0,6 15,4±0,4 15,2±0,5
Concentrația g/dL 28±1 28±1 26±1 26±1
hemoglobinei
Trombocite 103/µL 1260±216 1137±172 1018±192 946±186
(plachete sangvine)
Leucocite 103/µL 11,4±1,9 11,0±2,8 12,7±3,8 14,9±2,7
Neutrofile 103/µL 1,94±0,49 1,21±0,23 1,00±0,26 0,88±0,25
Limfocite 103/µL 8,69±1,44 8,67±2,28 10,49±3,26 12,44±2,38
Eozinofile 103/µL 0,44±0,17 0,45±0,14 0,59±0,16 0,63±0,24
Monocite 103/µL 0,17±0,07 0,16±0,08 0,16±0,05 0,16±0,05
Bazofile 103/µL 0,00±0,00 0,06±0,06 0,07±0,04 0,12±0,07
Prelucrare după fișe tehnologice - http://www.janvier-labs.com.
Tabelul 5.2.2. Parametrii biochimici la șoareci cu vârsta de 10 săptămâni

BALB/cAnNRj C57BL/6JRj
Parametru UM
Glucoză mg/dL 2,3±0,5 2,9±0,5 3,3±0,7 3,5±0,5
Uree mg/dL 0,4±0,1 0,6±0,0 0,5±0,1 0,6±0,1
Aspartat amino- U/L 144±55 173±105 195±127 193±81
transferază (AST)
Alanin amino- U/L 55±29 60±37 113±98 95±71
transferază (ALT)
Fosfatază alcalină U/L 144±12 154±17 166±22 213±44
Colesterolemie mg/dL 1,4±0,1 1,1±0,1 1,1±0,1 0,9±0,1
Trigliceride mg/dL 2,4±0,6 4,0±1,0 2,1±0,5 1,9±0,4
Creatinină mg/dL 4,4±0,7 4,4±0,5 4,3±0,7 5,1±0,3
Prelucrare după fișe tehnologice - http://www.janvier-labs.com.
3. Tehnologia reproducerii șoarecilor consangvini presupune

aspecte comparabile cu cele prezentate la șoarecii neconsangvini, cu
diferențe și rezultate semnificative privind schemele (figura 5.2.2),
sistemele și metodele de montă și performanțele obținute (tabelele
5.2.3. și 5.2.4).
Figura 5.2.2. Schema de organizare a nucleelor de reproducție

pentru obținerea șoarecilor consangvini
FC- colonia fondatoare realizată prin monte consangvine de tip BxS între animale cu pedigriu,
întreținute în condiții de izolare (vezi și tabelul 5.2.3); PN – nucleu cu pedigreu, întreținut în
colonia de producție prin încrucișări de tip BxS; NPE – nucleu de multiplicare a animalelor fără
pedigree; RMP – producție prin monte randomizate pentru producerea liniilor consangvine
destinate cercetărilor. Nucleul de multiplicare și cel de producție sunt întreţinute în unităţi
microbiologice cu bariere sanitare.
Prelucrare după Hedrich, 2012
Tabelul 5.2.3. Sisteme de montă aplicabile liniilor consangvine și posibile

utilizări ale acestora
Avantaje Dezavantaje Aplicații
Monogamie permanentă (♂ + ♀), masculul neretras din cușcă

permite înregistrări număr mare de masculi, mutații, transgeneză,
genealogice facile, întreţinerea necesită multă fondatori de colonii,
se pot calcula indicatorii muncă și multe cuști, consangvinizare de tip PN,
zootehnici, masculul este prezent când încrucișări de întoarcere
se surprind căldurile are loc fătarea - la unele (back-cross),
postpartum. linii poate fi un dezavantaj producerea de homozigoți
major. și a tulpinilor sensibile.
Triade permanente (1♂ + 2♀), masculul neretras din cușcă
înregistrări genealogice, competiție între fătări, la fel ca în monogamie,
productivitate/cușcă, masculul prezent la nivele productive
se surprind căldurile momentul parturiţiilor. medii/intermediare,
postpartum, colonii consangvinizate
apare stimularea olfactivă. pentru NPE și RMP.
Montă în harem permanent – reproducătorii împreună pe durata fătării și alăptării
productivitate mare/cușcă, agresiuni (dependent de producție pe scară largă,
estrus postpartum, tipul tulpinii), nu se pot obţinerea de colonii prin
stimulare olfactivă, efectua înregistrările monte organizate (1♂ +
sincronizarea fătărilor. genealogice, solicită cuști până la 13 ♀) în PMP (vezi
mai mari, capacitatea de figura 5.2.2).
reproducător a masculului,
competiție între fătări
Monta în harem deschis (1♂ + 4-13♀), femelele se transferă când devin gestante
productivitate mare/cușcă, nu se surprind căldurile producție pe scară largă,
stimulare olfactivă, postpartum, uzură și fătări sincronizate
sincronizarea fătărilor, comportament agresiv al (femelele gestante sunt
mortalitate perinatală reproducătorilor transferate în cuști
redusă, (dependent de tulpină), individuale), obţinerea de
înregistrări genealogice dimensiunea cuștii, colonii prin monte
(♀♀ singure în cușcă), capacitatea reproductivă a organizate (1♂ + ÷13♀),
competiție redusă între masculului. stocuri secundare de
fătări . producţie (1♂ + ÷4♀).
Adaptare după Hedrich, 2012.
Din punct de vedere practic, în condițiile unităților experimentale, în

cadrul proiectelor de cercetare care solicită înmulțirea șoarecilor
consangvini, se pot lua în considerare unul din următoarele elemente:
- exploatarea reproducătorilor în harem continuu
Constă în construirea unor haremuri cu un mascul și mai mult de două
femele; cu toate că se poate practica pentru obținerea unor linii de șoareci
consangvini (BALB/cJRj, C57BL/6NRj, CBA, DBA/1, SJL, 129/Sv),
haremul continuu nu este recomandat.
- utilizarea mono- sau bigamiei
Dependent de linia utilizată, montele sunt monogame (la BALB/cByJRj,
FVB – la care masculul este agresiv) sau bigame (la BALB/cAnNRj, C3H,
C57BL), raportul ♂♂ / ♀♀ fiind de la minimum 1/1 până la ½, în funcție de
comportamentul animalelor, respectiv de linia din care provin animalele. La
loturile bigame poate apărea fenomenul alomaternal– puii putând fi îngrijiți
de către cealaltă femelă din harem.
Tabelul 5.2.4. Performanţele reproductive la câteva linii de şoareci

Monte Vârsta primei Proli- Nr. Fecun-
Linie de șoareci produc- monte ficitate fătări ditate
tive (săpt.) relativă
129/SvJ 75% 7,9 5,9 4,1 18,1
A/J 65% 7,6 6,3 2,9 11,9
AKR/J 84% 6,6 6,1 2,2 11,3
BALB/cJ 47% 8,0 5,2 3,8 9,3
C3H/HeJ 86% 6,7 5,7 2,9 14,2
C3H/HeOuJ 99% 5,9 6,4 3,7 23,4
C57BL/6J 84% 6,8 7,0 4,0 23,5
C57 BL/10SnJ 67% 7,7 6,3 2,8 11,8
CBA/CaJ 96% 6,4 6,9 2,7 17,9
DBA/2J 75% 7,4 5,4 3,9 15,8
FVB/N >90% - 9,5 4,8 41,0
SJL/J 72% 7,4 6,0 3,1 13,4
Monta se consideră „productivă” în situația în care se naște cel puțin un descendent. Vârsta
„primei monte” este vârsta la care a avut loc prima „montă productivă”; aceasta se
calculează prin scăderea a trei săptămâni din vârsta primei parturiții. „Fecunditatea
relativă” reprezintă produsul dintre: frecvența montelor productive x prolificitate x numărul
de fătări; valoarea obținută exprimă fecunditatea globală a liniei.
Prelucrare după Silver, 1995.
- regimul de utilizare și durata utilizării reproducătorilor

Vârsta introducerii la montă este de 8-9 săptămâni; atât la ♂♂ cât și la ♀♀,
durata utilizării depinde de performanțe. Reproducătorii sunt utilizați la 10-
12 cicluri reproductive succesive. De regulă, masculii sunt rotiți între cuștile
femelelor în baza unor scheme. Rotirea unui mascul valoros (reproducători
mutanți / transgenici, reproducători cu speranță redusă de viață) se face
între binomuri de femele; practic, în fiecare săptămână, masculul se
introduce în cușca altor două femele. Dependent de valoarea biologică,
utilizarea și reforma femelelor deprinde esențial de performanțele
înregistrate (tabelul 5.2.4); femelele se utilizează la reproducție până când
scade prolificitatea sub cinci pui, aspect care, de regulă, survine după 3-4
parturiții. De asemenea, femelele/mamele rămase fără pui sau cele
negestante se reformează.
- controlul gestației, înţărcarea și înregistrarea performanțelor
Examinarea femelelor, controlul gestației și stabilirea indicatorilor
reproductivi se desfăşoară la fel ca la șoarecii neconsangvini chiar dacă, de
cele mai multe ori, performanțele sunt inferioare șoarecilor neconsangvini:
indice productiv 1-2 pui/femelă/săptămână, prolificitate de 6-7 pui, 3-4
parturiţii cu o fecunditate relativă de 18 pui (vezi tabelul 5.2.4). Înțărcarea
se face la vârsta de trei săptămâni, prin separarea puilor de mamele lor,
atunci când are loc și sexarea acestora.
4. Tehnologia întreținerii șoarecilor consangvini (PSUEX5.5) este

similară celei descrise la șoarecii neconsangvini, cu respectarea
cerințelor de biosecuritate (regim de barieră – keep out) și/sau
biosiguranță (keep in); dependent de cerințele proiectului se poate
recurge la creștere și întreținere convențională.
• Creșterea și întreținerea se face în diferite sisteme, iar
înmulțirea are loc după scheme de reproducție menite a
păstra consangvinitatea liniilor utilizate.
• Nu se admit la reproducţie șoarecii cu defecte sau tare
vizibile.
• Reformarea femelelor din lotul matcă se face dependent de
starea de sănătate și indicatorii reproductivi ai femelelor.
Biologia și creșterea șobolanilor
Obiectiv:
Prezentarea câtorva aspecte privind biologia șobolanilor în
vederea folosirii acestora în proiectele de cercetare științifică
care presupun utilizarea animalelor în proceduri.
PSUEX 5.3
Șobolanul de laborator derivă din șobolanul cenușiu sălbatic (Rattus

norvegicus) fiind un animal destul de solicitat în procedurile proiectelor de
cercetare.
1.Particularități comportamentale și senzoriale

Șobolanii sunt animale sociale, cu activitate mai intensă pe durata nopții,
care evită spațiile deschise şi îşi marchează teritoriul cu urină. Mirosul şi
auzul sunt dezvoltate, șobolanii fiind deosebit de sensibili la ultrasunete (aud
în intervalul 0,25-80kHz la 70 dB, cu o sensibilitate maximă în intervalul 8-
50 kHz1). Vederea la lumina zilei este slabă, dar vederea la lumină
crepusculară este mai eficientă, în special la unele linii pigmentate; liniile
albinoase sunt sensibile la lumină și evită zonele cu intensitate luminoasă
peste 25 lucși, manifestând fototoxicitate. Masculii sunt, de regulă, mai
agresivi. Șobolanii tineri au un comportament pronunțat de explorare şi
adesea se angajează în jocuri sociale.
1
S-a demonstrat că există diferențe între diferite linii și tulpini de șobolani; astfel, șobolanii din
linia F344 aud mai bine la intensități sonore de 20 dB și la frecvențe mai mici de 4 kHz, în timp
ce tulpina hibridă FBNF1, la aceleași intensități sonore, aude mai bine la frecvențe mai mari, de
32 kHz.
2. Particularități genetice:
Structura genetică a șobolanilor utilizați în proiecte de cercetare
depinde de tipul și cerințele proiectelor; de regulă, se utilizează
animale hibride, consangvine sau neconsangvine, obținute din:
- linii de șobolanii neconsangvini (figura 5.3.1)
Cele mai frecvent întâlnite și folosite linii neconsangvine sunt: Albinosul de
Wistar (WIST), Albinosul Sprague-Dawley (SD), Fawn Hooded (FHH),
Long-Evens (LE), Lister (LIS), Zucker (ZUC) etc.; în fapt, aceste linii sunt
utilizate pentru studii de tipul celor prezentate în tabelul 5.3.1. În cazul
șobolanilor neconsangvini, denumirea tulpinilor se formează din acronimul
laboratorului, două puncte și denumirea tulpinii, scrisă cu majuscule. Spre
exemplu, Crl:LE reprezintă numele tulpinii Long Evans provenită de la
Charles River Laboratories. În peste 70% din cazuri se utilizează șobolani
neconsangvini care se obțin prin împerecheri aleatorii între animale care nu
provin din acelaşi cuib în populaţii cu cel puţin 200 indivizi. Ca urmare, în
cazul efectivelor reduse numeric, riscul consangvinizării este mai mare
comparativ cu efectivele mai numeroase. În cazul în care efectivul-matcă este
mai redus numeric, se utilizează împerecherile rotaționale monogame - în
acest fel, coeficientul de consangvinizare va fi ∆F=1/2N, unde N reprezintă
numărul total de animale din efectivul-matcă. Pentru ca un efectiv să poată fi
considerat efectiv-matcă neconsangvin, trebuie să existe un număr suficient
de animale, în aşa fel încât după patru generații de izolare reproductivă,
coeficientul de consangvinizare să rămână ∆ F <1%.
Tabelul 5.3.1. Linii neconsangvine de șobolani și utilizările acestora
Simbol Denumirea liniei Utilizare frecventă

LE Long Evans comportament, nutriție
SD Sprague- îmbătrânire, nutriție, oncologie, toxicologie,
Dawley modele chirurgicale
FHH Fawn Hooded hipertensiune arterială, nefropatii,
hipertensiune pulmonară, alcoolism
ZUC Zucker rezistența la insulină, intoleranța la glucoză,
sindrom metabolic, obezitatea genetică
WIST Wistar îmbătrânire, nutriție, oncologie, toxicologie
Figura 5.3.1. Linii neconsangvine de șobolani

Fawn Hooded (stânga sus), Long Ewans cu indexul de producție de 2,9 (dreapta sus),
Spreague Dawley (stânga jos) și Wistar (dreapta jos).
Sursa: http://www.janvier-labs.com/
- șobolani consangvini (figura 5.3.2)

Pentru a avea o asemănare cât mai mare, liniile consangvine sunt obținute
prin consangvinizarea unor indivizi care fac parte din aceeași familie. Se
cunosc foarte multe linii și tulpini de șobolani consangvini; dintre liniile
considerate „clasice” se amintesc: Buffalo (BUF), Brown Norway (BN),
Dark Agouti (DA), Black Hooded (PVG), Lewis (LEW), Fischer (F344)
ș.cl.; acestea sunt utilizate frecvente în studiile prezentate în tabelul 5.3.2. De
regulă, animalele consangvine și endogamia se obțin prin împerecheri
incestuoase de tip frate × soră, derulate pentru cel puţin 20 generaţii; astfel,
animalele sunt genetic identice și favorizează repetabilitatea cercetărilor.
Denumirea liniilor și tulpinilor de șobolani se face după reguli asemănătoare
celor descrise la şoareci; numele acestora se înregistrează la Rat Genome
Database (RGD).
Figura 5.3.2. Linii consangvine de șobolani

Brown Norway (acronim BN), cu indexul de producție de 0,4 (stânga sus), Dark Agouti
(dreapta sus), Black Hooded (stânga jos) și Lewis (acronim LEW, dreapta jos).
Tabelul 5.3.2. Linii consangvine de șobolani și utilizările acestora
Simbol Denumirea liniei Utilizare frecventă

ACI August Copenhagen anomalii congenitale genito-urinare,
Irish adenocarcinoame de prostată
BB/WOR Biobreeding Wooster diabet zaharat de tip 1
BN Brown Norway leucemie mieloidă, hidronefroza
BUF Buffalo tiroidită autoimună spontană
F344 Fischer 344 toxicitate xenobiotică cronică, gerontologie,
carcinoame esofagiene și ale vezicii urinare
LEW Lewis encefalită alergică, artrită alergică, scleroze
Lou/C Louvain plasmocitoame
SHR Spontaneous hipertensiune, infarct miocardic
Hypertensive
WF Wistar Furth leucemie celulară mononucleară , transplant
WKY Wistar Kyoto controlul tensiunii la linia SHR, imunologice
ZF Zucker Fatty obezitate
Alcătuirea liniilor consangvine de șobolani1 depinde de modalitatea în care

s-au format și de structura genetică a acestora; astfel, pentru cele mai
frecvente tulpini, la formarea denumirii se consideră:
- tulpinile coizogene sunt denumite utilizând simbolul liniei sau tulpinii,
urmat de cratimă și simbolul alelelor diferențiate, scrise cu litere
italice; spre exemplu, LEW.1AR1-iddm este denumirea liniei de
șobolani care este utilizată pentru obținerea modelului animal de tip
„diabet zaharat spontan”;
- tulpinile consangvine recombinare (RI) sunt denumite prin abrevieri
cu una sau două litere majuscule provenite de la liniile parentale, cu
acronimul liniei materne scris inițial, separat de cel al liniei paterne
prin majuscula X, fără spații intermediare; spre exemplu, HXB este
derivată din încrucișarea liniei hipertensive SHR/Olalpcv X BN-
Lx/Cub;
- tulpinile congenice sunt denumite prin compunerea a trei tipuri de
informații: denumirea începe cu numele complet sau abreviat al liniei
destinatare, separat prin punct de numele sau abrevierea liniei
donatoare în care a apărut alela sau mutația și separate printr-o
cratimă de simbolul sau abrevierea alelelor diferențiale introduse de
tulpina donatorului, scrise cu caractere italice. Spre exemplu,
SHR.BN-RT1n este o tulpină de șobolan cu fundalul genetic al SHR,
dar care diferă de tulpina respectivă prin introducerea unui segment
diferențial (RT1n) derivat din linia BN (acronim de la Brown
Norway).
- în cazul tulpinilor consomice, produse prin repetarea unor
încrucișări, pentru evidențierea unui cromozom într-o linie/tulpină
consangvină. De regulă, sunt necesare minimum 10 generații
provenite din încrucișări de întoarcere, generației F1 fiindu-i
atribuită generația 1.
1
Se cunosc multe linii consangvine, cum sunt: A990, AA, AICI, AGA, AGUS, AM, AS2AT,
AVN, B, BB, BBDP, BBDR, BBNB, BC, BDI, BDIV, BDIX, BDVI, BDVII, BG, BI, BIL, BN,
BNW/Jer, BP, BROFO, BS, CAS, CHOC,DEBR, DRU/Uubc, DRY, F344, FDIO/Rrrc, G,
GAERS, GH, GHS, HAA, HCR, HCS, HER, HFJ/Hblac, HIS/NdkRrrc, HMT, Hooded,
IRL/NCr, IS, JC, KB, KH, KND, KX, KYN, LAS, LET, LETO, LEW, LOS/NdkRrrc, M14,
M17, MITE, MNS, MSHRSP/Kpo, MV, NAR, NBR, NE, NEDH, ODS/ShiJcl, OKA,
OXYR/Nov, OXYS/Nov, PA, PAR, PETH, R, RLA, SDDR, SDH, SDJ, SDL, SEL, SHA, TM,
TRMR, TS3, TU, TW, UChB, WCF, WIAR, WKHT, WN, WOK, WOKA, WST, ZDF și ZI.
Sursa: http://bioportal.bioontology.org/ontologies/RS/.
Denumirea generică pentru tulpinile consomice este generată de LINIA
GAZDĂ - Cromozom LINIA DONATOARE. De exemplu, tulpina SHR-Chr YBN s-a
format prin încrucișări de întoarcere la linia de șobolani hipertensivi
(Spontaneous Hypertensive – SHR), având cromozomul Y, care provine de la
linia Brown Norway (BN).
- șobolani hibrizi
Pentru unele proiecte de cercetare sunt utilizați șobolanii hibrizi F1,
proveniți din două tulpini consangvine; aceștia sunt omogeni genetic, dețin
caracteristicile genetice ale celor două genotipuri parentale, dar nu pot fi
utilizați pentru reproducţie. Denumirea hibrizilor F1 cuprinde denumirea
ambelor linii; spre exemplu, FBNF1 este hibridul F1 dintre femelele F332
(F) și masculul Brown Norway (BN).
3. Anatomia și biologia șobolanilor; considerând utilitatea practică

unele dintre cele mai utilizate aspecte care derivă din biologia
șobolanilor sunt cele prezentate mai jos.
Adaptarea la mediul rece este mai bună decât la căldură, cu toate că
mecanismele de termoreglare apar după prima săptămână de viață. La
șobolanii sănătoși, temperatura corporală este de 35,9-37,5ºC. La
majoritatea liniilor și tulpinilor de șobolani se înregistrează:
o masa la pubertate 150-200 g
o masa la 12 săptămâni(♂♂ / ♀♀) 200-400/150-270 g
o greutatea la maturitate (♂♂ / ♀♀) 425(300-800) / 250(250-400) g
o longevitatea în laborator 2½ – 3 ½ ani
o maturitatea socială 5-6 luni.
3.1. Aparatul digestiv al șobolanilor permite utilizarea acestora în
studii de digestie și nutriție.
Dentiția este alcătuită din incisivi și molari, incisivii au creștere continuă.
Ca urmare a lipsei caninilor și premolarilor, șobolanii prezintă diastemă.
Glandele salivare sunt reprezentate de gll. parotide, submaxilare și
sublinguale. Esofagul descrie un pliu, care previne vomituriția. Stomacul
prezintă o porțiune cardiacă (neglandulară) și o porțiune pilorică
(glandulară) care secretă pepsinogen C, catepsine D și E, dar nu și
pepsinogen A. Intestinul subțire este alcătuit din: duoden, jejun și ileon.
Duodenul măsoară 8-10 cm, jejunul 80-100 cm, iar ileonul 3 cm. Intestinul
gros este format din cecum, colon și rect (16 cm).
La șobolanii cu masa de 250 g, ficatul cântărește aproximativ 10 g și are un

volum de circa 19,6 ml. Vezica biliară este absentă. La majoritatea liniilor
de șobolani se înregistrează:
o consum zilnic de furaj 5-6 g/100 g masă corporală
o consum zilnic de apă 8-12 ml/100 g masă corporală
o cantitate zilnică de urină 5-6 ml/100 g masă corporală
o cantitate zilnică de fecale 10-15 g
o durata tranzitului intestinal 12-24 ore.
Ca și multe dintre celelalte rozătoare, șobolanii sunt animale coprofage,
putând să consume fecale moi, caz în care analizele biochimice pot fi
modificate, crescând azotul uremic din sânge.
3.1 Aparatul respirator al șobolanilor cu o masă de 250 g este format
din: plămâni (cel stâng are un lob, iar cel drept are patru lobi) cu o
masă de 1,5 g și un volum de 2,1 ml; traheea este formată din 18-24
inele cartilaginoase în forma literei C, iar diametrul de 1,6-7,7 mm;
constricțiile bronhiale se află sub controlul nervului vag.
Cele mai utilizate valori fiziologice ale aparatului respirator la șobolan sunt
următoarele:
o frecvența respiratorie 70 - 115 respirații / min
o volumul tidal 0,5 - 2,0 ml
o rata ventilației 75 - 130 ml / min
o diametrul alveolar 57-112 (70) µm
o suprafața alveolară la masa de 400g 7,5 m3
o capacitatea pulmonară totală 11,3 +/- 1,4 ml
o capacitatea pulmonară vitală 8,4 +/- 1,7 ml
o capacitatea reziduală funcțională 3,9 +/- 0,8 ml
o volumul rezidual 2,9 +/- 1,0 ml.
3.4. Aparatul excretor renal la șobolanii cu masa de 250 g, este
alcătuit din doi rinichi, fiecare cu o masă de 2,0 g și un volum de 3,7 ml.
La șobolan proteinuria este normală - valorile celorlalți parametri
fiziologici ai aparatului excretor sunt:
- volum urină 5,5 ml/ 100 g masă vie și zi
- densitate 1,040-1,070 g/ml
- osmolaritate 1660 mOsm/kg H2O
- pH 7,5 – 8,5.
Pielea șobolanilor are epidermul mai subțire decât al omului, dar cu o
densitate mai mare a foliculilor piloși.
3.5. Aparatul circulator al șobolanilor are similitudini cu cel al
oamenilor. În cazul șobolanilor cu masa de 250 g, masa cardiacă este
de 1,0 g, iar volumul de 1,2 ml.
Parametrii fiziologici ai aparatului circulator la șobolanii care sunt
considerați în limitele normalității sunt:
- ritmul cardiac 250 - 450 bătăi / min
- tensiunea sistolică/diastolică 116 mm Hg / 90 mm Hg
- debitul cardiac 10-80 (50) ml / min
- volumul de sânge / plasmatic 5,6-7,1/3,1-3,7ml/100 gmasă vie
- pO2 / pCO2 93,2 / 39,9 mm Hg
- pH-ul sanguin arterial 7,41.
Parametrii hematologici la șobolani pot fi observați în tabelele 5.3.3-
5.3.4, iar parametrii biochimici în tabelul 5.3.5. Valoarea acestora
poate fi influenţată de linie, tulpină, sex, vârstă, stadiul fiziologic și
reproductiv, prelevarea, prelucrarea1 și depozitarea probei.
Tabelul 5.3.3.Parametrii de coagulare la șobolani cu vârsta de 8-16
săptămâni
Parametru UM Masculi Femele
medie limite medie limite
Fibrinogen mg/dL 158,4 109,7-212,4 131,6 100,1-188,5
Timpul de protrombină sec 13,61 12,5-15,7 13,44 11,95-14,8
(PT sau timpul Quick)2
Timp de protrombină sec 21,6 14,3-31,5 20,04 14,0-28,8
parțială activat (aPTT)3
Prelucrare după Giknis și Clifford, 2008 în http://info.criver.com.
1
Pentru hematologie se recomandă ca analiza parametrilor sangvini să aibă loc în ziua
recoltării. Pentru parametrii chimici, de regulă se utilizează serul și plasma care se păstrează la
frigider, doar că trebuie considerat faptul că unele enzime devin instabile prin păstrarea
îndelungată a probei, indiferent de temperatura stocării. În situația în care se utilizează EDTA
pentru obținerea plasmei, unii parametri vor avea valori mai mici (K+ și Ca++).
2
Timpul de protrombină (PT) evaluează activitatea factorilor implicaţi pe calea „extrinsecă” și
„comună” a coagulării: FVII-proconvertina, FX-factorul Stuart-Power, FV-proaccelerina, FII-
protrombina și FI-fibrinogenul.
3
aPTT este un test funcțional care evaluează „calea intrinsecă” (prekalicreina, kininogenul cu
greutate moleculară mare-HK, factorii XII, XI, IX, VIII) și „comună” a coagulării (factorii X,
V, II, I).
Tabelul 5.3.4. Parametrii hematologici la șobolanii cu vârsta de 8-16

săptămâni
Hematocrit % 45 39,6-52,5 43,3 37,9-49,9
Hemoglobină g/dl 15,7 13,7-17,6 15,2 13,7-16,8
Eritrocite 106/µl 8,39 7,27-9,65 8,02 7,07-9,03
Leucocite 103/µl 4,52 1,96-8,25 3,2 1,13-7,49
Neutrofile 103/µl 0,68 0,22-1,57 0,46 0,15-1,50
Limfocite 103/µl 1,56 1,41-7,11 2,50 0,82-5,66
Monocite 103/µl 0,08 0,03-0,18 0,06 0,02-0,16
Eozinofile 103/µl 0,06 0,01-0,16 0,05 0,01-0,15
Bazofile 103/µl 0,02 0,00-0,05 0,01 0,00-0,03
Reticulocite 109/µl 61,7 152,3-381,5 61,7 129,8-383,7
Cel. mari necolorate 109/µl 0,02 0,01-0,06 0,01 0,0-0,04
Neutrofile % 15,5 6,2-26,7 15,4 7,1-33,2
Limfocite % 80,2 66,6-90,3 80,0 62,2-90,0
Monocite % 1,9 0,8-3,8 2,0 0,8-3,9
Eozinofile % 1,3 0,2-3,5 1,7 0,5-4,5
Bazofile % 0,3 0,0-0,8 0,3 0,0-0,8
Reticulocite % 2,9 1,7-4,9 2,7 1,7-4,7
Cel. mari necolorate % 0,5 0,01-0,06 0,5 0,1-0,9
CHCM g/dl 35,3 33-37,7 35,7 33,3-38,1
CH pg 18,9 17,4-20,3 19,2 18,1-20,9
HDW g/dl 2,7 2,04-3,49 2,31 1,88-2,81
PDW % 52,9 43,2-64,3 52,7 42,2-64,4
MVP fl(µm3) 7,7 6,2-9,4 7,8 6,2-9,8
Plachete 103/µl 904 638-1177 929 680-1200
RDW % 12,7 11,1-15,2 12,2 10,5-14,9
MCHC g/dl 34,9 32,9-37,5 35,3 33,2-37,9
MCH pg 18,7 17,1-20,4 19,0 17,8-20,9
MCV fl(µm3) 53,5 48,9-57,9 53,8 49,9-58,3
Prelucrare după Giknis și Clifford, 2008, pentru șobolani Wistar - Crl:WI (Han).
3.6. Sistemul reproductiv – permite diferențierea masculilor de

femele, prin faptul că masculii au papile genitale mai mari și o distanță
genito-anală mai mare decât femelele (fig. 5.3.4).
Tabelul 5.3.5. Parametrii biochimici la șobolani cu vârsta de 8-16

săptămâni
Electroliți
Fosfor mg/dl 8,04 5,58-10,41 7,92 5,02-10,7
Calciu mg/dl 10,4 9,5-11,5 10,5 9,7-11,2
Sodiu mmol/l 146 142-151 144 140-150
Potasiu mmol/l 4,48 3,82-5,55 4,07 3,31-4,90
Clor mmol/l 103 100-106 103 100-107
Funcția hepatică
Bilirubină indirectă mg/dl 0,06 0,01-0,12 0,08 0,03-0,15
Bilirubină directă mg/dl 0,04 0,03-0,05 0,04 0,03-0,06
Bilirubină totală mg/dl 0,09 0,05-0,15 0,11 0,05-0,18
Proteine totale g/dl 6 5,2-7,1 6,3 5,5-7,7
Albumină g/dl 4 3,4-4,8 4,4 3,6-5,5
Globulină g/dl 2 1,5-2,5 2 1,5-2,4
Raport A/G raport 1,99 1,58-2,67 2,2 1,71-3,0
Enzime
Fosfatază alcalină U/l 113 62-230 59 26-147
Aspartat amino- U/l 105 74-143 102 65-203
transferază (AST)
Alanin amino- U/l 28 18-45 25 16-48
transferază (ALT)
Creatinin kinază U/l 658 162-1184 575 163-1085
Metabolismul lipidic
Trigliceride mg/dl 44 20-114 28 14-46
Colesterol mg/dl 58 37-85 48 24-73
Funcția excretorie renală
Creatinină mg/dl 0,3 0,2-0,5 0,4 0,2-0,6
Uree mg/dl 17,1 12,3-24,6 19,3 13,2-27,1
Metabolismul glucidic
Glucoză mg/dl 123 70-208 117 76-175
Prelucrare după Giknis și Clifford, 2008 (http://info.criver.com), completată cu date din
practicile laboratoarelor de cercetare conform referințelor bibliografice.
Femelele au o pereche de mamele cervicale (fără mameloane), trei

perechi toracice, una abdominală și trei inghinale, uter cu două
coarne, două cervixuri și un vagin. La masculi, nu se observă
mameloane iar canalele inghinale rămân deschise pe toată durata
vieții, fapt care permite retragerea testiculelor în cavitatea abdominală.
3.7. Sistemul nervos central la șobolanii de 250 g are o masă de 1,8
g și un volum de 1,2 ml având cortexul fără circumvoluțiuni, iar
sistemul nervos periferic are 34 perechi nervi spinali. Din punct de
vedere senzorial, la șobolan se remarcă:
o Acuitatea vizuală slabă, dicromatică; văd bine culoarea verde (510 nm)
și mai puțin bine lumina cu lungimi de undă mai mari de 560 nm (roșu -
infraroșu), dar văd lungimile de undă apropiate de ultraviolet (360 nm).
Văzul este neclar, animalele nu văd mai mult de câțiva metri distanță, iar
percepția adâncimii este slabă. În cazul șobolanilor albinotici, acuitatea
vizuală este mult mai slabă, vederea fiind „cețoasă”.
o Auzul mai sensibil decât al oamenilor, putând percepe sunete mai
scăzute (200 Hz), mai ales când sunt stresați și detectând frecvențe mult
mai mari (80-90 kHz), până în gama de ultrasunete (15-25 kHz). Puii
aflați în situații limită emit sunete (30-50 kHz) care sunt percepute cu
îngrijorare de către mamă.
o Mirosul este foarte bine dezvoltat, existând între 500 și 1000 de tipuri de
receptori olfactivi, codificați de către 500-1000 de gene, ceea ce
reprezintă 1% din ADN-ul șobolanului. Ca urmare a particularităților
anatomice, șobolanii pot face distincții între mirosuri subtil diferite.
o Mugurii gustativi se găsesc pe toată gura (limbă, faringe, palat, epiglotă
și intrarea laringelui), putând detecta cele cinci gusturi de bază: sărat,
acru, dulce, amar și gustul savorii-umami.
o Simțul tactil al șobolanului este foarte dezvoltat; aceștia percep mediul
imediat cu ajutorul vibrizelor, care sunt mult mai sensibile decât vârful
degetelor omului și sunt mișcate înainte și înapoi de 4-12 ori pe secundă.
Practic, prin perierea pardoselii, obiectelor, pereților sau congenerilor,
șobolanii obțin o imagine foarte detaliată a mediului din proximitate.
Encefalul și măduva spinării sunt scăldate în lichid cerebrospinal care, la
tineretul de o lună, are un volum de 250±16 µl și creează o presiune de 38±4
mmHg. La cele mai multe linii și tulpini de șobolani, lichidul cerebrospinal
considerat normal are următoarele caracteristici: osmolaritate - 302±4
mOsm/kg; glucoză - 65 mg/dl și pH -7,35.
4. Înmulțirea șobolanilor se realizează relativ ușor, șobolanii fiind
rozătoare prolifice, relativ ușor de reprodus. În tehnologia reproducerii
șobolanilor se au în vedere următoarele aspecte distinctive:
- caracteristicile fiziologice și biologice
De regulă, vârsta introducerii la montă este de 10 săptămâni. Durata ciclului
estral este de 4-5 zile, din care: diestrus - 59 ore, proestrus - 14 ore, estrus -
24 ore și metestrus - 8 ore. Femelele sunt poliestrice, cu ovulație spontană
generată de stimularea mecanică vaginală; spre deosebire de șoricioaice,
femelele nu manifestă efectele Bruce1 și Whitten2, iar efectul Lee-Boot3 este
estompat. Femelele au o placentă dicoidal hemocorială, sunt poliestrice cu
ciclul estral fotosensibil; lumina constantă poate cauza estrul persistent și
ovarele polichistice.
- indicatorii tehnologici asociați reproducerii:
o vârsta pubertății (♂♂ / ♀♀) 30-40/30-50 zile
o durata ciclului estral 4-5 zile
o estrul postpartum 3-18 ore
o durata gestației 21 - 23 zile
o prolificitate 6-14 pui (> la femelele tinere)
- caracteristici ale tehnologiei montei
Tehnologia reproducerii este similară cu cea prezentată la șoareci; alegerea
sistemului de montă depinde de genotipul dorit, dimensiunea coloniei și
necesarul de pui. Performanțele liniilor și tulpinilor se asociază cu sistemul
și metoda de montă (vezi tabelul 5.3.5.). Practic, dependent de cerinţele
proiectului de cercetare, înmulțirea șobolanilor se face:
- prin cupluri monogame - un mascul și o femelă;
- prin bigamie - un mascul și două femele;
- prin poligamie, prin monte în harem cu un mascul și 3-6 femele.
1
Efectul Bruce sau blocarea gestației este tendința femelei de oprire a implantării zigoților ca
urmare a expunerii la mirosul unui mascul nefamiliar. Efectul a fost observat pentru prima dată
în 1959 de Hilda M. Bruce la șoareci de laborator.
2
Efectul Whitten se produce atunci când feromonii masculini stimulează sincronizarea
căldurilor; acesta se manifestă atunci când un grup de șoricioaice sunt expuse la urina unui
mascul.
3
Efectul Lee-Boot este fenomenul de suprimare sau prelungire a ciclurilor estrale atunci când
femelele sunt adăpostite în grupuri și sunt izolate de masculi.
Tabelul 5.3.5. Performanțe reproductive la șobolani, în funcție de sistemul

de montă
Linie / tulpină Tip VPF Prolifi- % Interval PEI
montă citate înțărcați dintre fătări
NTac:SD monog. 27 11,2 98,8 35 2,0
Hsd:SD harem 25 10,9 96 25 1,46
Hsd:WI monog. 30 10,9 99 31 1,52
HsdBlu:LE monog. 28 10,7 98 27 2,21
SimTac:LE monog. 28 12,3 99,5 27 2,00
Tac:SHR monog. 34 8,9 74,2 28 1,50
F344/NTac monog. 29 8,8 90,4 45 1,11
F344/NHsd monog. & 29 8,7 94 37 0,78-1,16
harem
LEW/SsNHsd monog. & 32 9,2 91 43 0,58-0,77
harem
Prelucrare după Giknis și Clifford, 2008, http://info.criver.com.
Indiferent de sistemul de montă, se recomandă ca femela să fie introdusă în

cușca masculului (și nu invers), unde rămâne 12 ore; tot aici se urmărește
comportamentul specific. Comportamentul sexual al femelelor în preajma
masculului poate manifesta trei stadii: atractivitate, preludiu (preceptivitate)
și receptivitate. Femelele aflate la momentul preludiului permit inițierea
actului montei, adoptând o poziție lordozată, care exprimă receptivitatea
acesteia pentru copulație. Pe durata actului sexual partenerii emit sunete de
50kHz, iar post-ejaculator masculii emit și sunete cu frecvențe de 22kHZ.
Efectuarea montei se poate confirma prin existența dopului spermatic care se
formează în regiunea terminală a organului copulator femel, unde acesta
rămâne pentru câteva ore, după care se lichefiază și se scurge. Rolul dopului
spermatic nu este bine cunoscut, dar se pare că acesta favorizează eliberarea
graduală a spermei în tractul genital femel și nu permite refularea acesteia
spre exterior.
4.1. Gestația și parturiția la șobolani consideră următoarele aspecte:
De regulă, prezența dopului spermatic sugerează o viitoare gestație,
implantarea embrionilor având loc la 4-5 zile după efectuarea montei.
Durata gestației este de 21-23 zile, dar putându-se manifesta diapauza
embrionară, controlată de către femela supusă unor factori stresanți.
Controlul gestației se face vizual sau prin palpare transabdominală a
fetușilor, care devine operabilă după 8-10 zile de la montă (figura 5.3.3).
Figura 5.3.3. Controlul gestaţiei prin palpare transabdominală

Controlul gestației prin palpare profundă transabdominală efectuată după cel puțin 8-10 zile
de la momentul surprinderii montei sau dopului spermatic.
Prelucrare după http://www.criver.com.
4.2. Organizarea fătărilor, redistribuirea și înțărcarea puilor

consideră aspectele următoare:
- cuibul de fătare și parturiția
Femelele își construiesc cuibul de fătare și fată un număr de 2-22 pui; durata
normală a parturiției este, de regulă, de 1½ ore. Femelele redevin fertile la
3-18 ore după fătare.
- redistribuirea puilor
Dacă cazarea se face individual, poate avea loc și o redistribuire a puilor -
maximum 10 pui la o mamă. Femelele cu număr redus de pui înțarcă mai
repede, deoarece ejecția laptelui este stimulată de suptul puilor. În situația
excesului și dacă nu este posibilă redistribuirea, excedentul se sacrifică.
- lactația
Femelele fătate pot rămâne în cușca de gestație unde are loc lactația în grup
în grupuri sociale armonioase de câte 2-3 mame cu puii nou-născuţi.
Cantitatea de lapte produsă de femele crește până în zilele 17-19 postpartum,
după care producția, stimulată de suptul puilor, înregistrează un declin.
Figura 5.3.4. Diferența morfologică dintre masculi și femele

Masculi-stânga și femele-în partea dreaptă a fiecărei imagini; comparativ cu femelele, la
masculi se observă distanța mai mare între orificiul anal și uretră chiar din prima zi de viață.
Sursa: http://http://www.criver.com.
- înțărcarea puilor
În unitățile experimentale, înțărcarea are loc la vârsta de trei săptămâni,
atunci când se face și sexarea puilor (vezi figura 5.3.4). Dependent de
specificul proiectului de cercetare, se rețin pentru reproducție 10% din
masculi și 25% din femele; puii destinați livrării către alt partener se
sortează în funcţie de masa corporală și se transferă în zona de
carantină/livrare.
- parametrii normali ai creșterii
Principalii indicatorii asociați tehnologiei creșterii tineretului sunt:
o masa la naștere/înțărcare 5-7 / 30-55 g
o vârsta înțărcării 21 zile
o vârsta deschiderii ochilor/urechilor 10-12 / 12-14 zile
o vârsta îmbrăcării cu blană 8-9 zile
o vârsta consumului de furaj solid 11-13 zile
4.3. Înlocuirea efectivului matcă depinde de performanţele
tehnologice, cerințele proiectului, dar și de aspecte care țin de
performanţele reproductive ale femelelor:
- considerente legate de performanța femelelor
Fiziologic, menopauza poate să fie surprinsă după 450-540 zile. Din punct
de vedere tehnologic, decizia reformării are valențe productive.
Practic, în proiectele care solicită activități de reproducție, motivele pentru
care poate avea loc reforma sunt:
o femelele care în ultimele 18 săptămâni nu au avut patru parturiții
reușite sunt reformate; de asemenea, reforma se poate face după
minimum patru fătări reușite survenite pe durata a 18 săptămâni;
o toate femelele după a 24-a săptămână de la începerea activităţii de
reproducţie, indiferent de performanțele înregistrate;
o femelele care nu au pui înţărcaţi la 45-60 zile de la debutul
activității de reproducţie;
o femelele care la ultima parturiție au avut mai puțin de trei pui.
- considerente tehnologice
Reforma efectivului se realizează cu o frecvență lunară; dependent de durata
vieţii reproductive, reformele lunare sunt:
o la 5 luni longevitate reproductivă 20,0% din efectivul matcă
o la 10 luni longevitate reproductivă 10,0% din efectivul matcă.
5. Relaționarea și corespondența vârstei șobolanului cu vârsta

umană sau exprimarea vârstei șobolanilor în „ani umani” se poate
face considerând longevitatea biologică, stadiul fiziologic al dezvoltării
și durata activității reproductive, astfel:
- după longevitatea animalelor și speranța de viață a omului
Șobolanii de laborator trăiesc aproximativ 2-3,5 ani (cu o medie de trei ani),
în timp ce speranța de viață a oamenilor este de 80 de ani; prin urmare,
corespondența poate fi calculată ca: (80 x 365) ÷ (3 x 365), rezultând că 26,7
„zile umane” reprezintă „o zi de viață a șobolanului”. Astfel, un „an al
șobolanilor” reprezintă 365 ÷ 26,7 = 13,8 zile sau aproape două săptămâni
„umane”.
- după momentul dobândirii adolescenței
Cu toate că este dificil de determinat momentul maturității somatice,
deoarece nu există nici o închidere epifizară a oaselor lungi, se consideră că
la vârsta de 7-8 luni (~ 210 zile) creșterea scheletului s-a finalizat.
La om, încetarea creșterii apare la aproximativ 20 de ani, respectiv la 365 x

20 = 7300 de zile. Practic, 7300 ÷ 210 = 34,8 zile umane reprezintă „o zi”
pentru șobolan; acest aspect indică faptul că „un an pentru șobolanul tânăr”
corespunde la 365 ÷ 34,8 = 10,5 „zile umane”. Astfel, în timpul fazei
adolescentine, 10,5 zile șobolan sunt egale cu un an uman; la șobolanul adult
se pot calcula 13,8 zile „umane”. Astfel, dependent de vârsta șobolanului în
luni se pot atribui vârste corespondente omului. Spre exemplu, unui șobolan
de 6 luni îi corespund 18 ani vârstă umană, iar unui șobolan de 42 luni îi
corespund aproximativ 100 ani vârstă umană.
6. Tehnologia întreținerii șobolanilor (PSUEX5.5) este similară celei
descrise la șoareci putând solicita respectarea cerințelor de
biosecuritate (regim de barieră – keep out) și/sau biosiguranță (keep
in) sau doar întreținere convențională.
7. Responsabilitățile legate de utilizarea șobolanilor în procedurile
proiectelor de cercetare derivă din considerarea particularităților
acestora la alegerea modelului experimental; modelul și design-ul
experimental sunt supuse procedurilor de aprobare și autorizare.
• Utilizarea șobolanilor în procedurile proiectelor de
cercetare trebuie să considere particularitățile biologice ale
acestora.
• Nu se admit la reproducţie șobolani cu masă sub limitele
admise biologic, cu defecte genetice sau tare vizibile;
reforma are loc conform necesităților, considerentelor
tehnologice apriorice și a performanțelor reproductive
înregistrate.
Biologia și creșterea iepurilor și cobailor
Obiectiv:
Prezentarea câtorva aspecte privind biologia iepurilor și cobailor
în vederea utilizării acestora în proiectele de cercetare științifică
care presupun folosirea acestor specii în proceduri.
PSUEX 5.4
Iepurii (Oryctolagus cuniculus) și cobaii (Cavia procellus) sunt specii în

mod natural gregare, curent utilizate în cercetare; cele mai frecvente
utilizări ale iepurilor și cobailor sunt în domeniile cardiologie, chirurgie,
imunologie și dermatologie.
1. Comportamentul iepurilor și al cobailor (figura 5.4.1) este, în
general, timid și neagresiv, fiind animale deosebit de sensibile la stres.
- comportamentul iepurilor
Iepurii prezintă încă instinct de animale lipsite de apărare în fața
prădătorilor; atunci când sunt sperați sau stresați, iepurii pot deveni imobili,
fapt care generează dificultăți în contenție1 și examinare. Această apărare,
uneori numită imobilitate tonică, a fost direct legată de proximitatea
prădătorului și este surprinsă și la cobai. Alteori, și ocazional, aceștia pot
manifesta agresivitate defensivă, masculii fiind, comparativ cu femelele, mai
combativi. Iepurii adulți au instinct teritorial bine exprimat, își marchează
prin urină și dejecții incintele și cuștile în care locuiesc. Iepurilor trebuie să
li se asigure spaţiu adecvat şi un mediu de viaţă îmbogățit; lipsa acestora
poate cauza pierderea activităţii locomotorii normale şi apariția unor
anomalii scheletice.
1
Dependent de abilitatea operatorului, iepurii pot fi hipnotizați prin plasarea animalului în
decubit dorsal, cu gâtul întins. Prin mângâierea abdomenului, rata respirației se reduce și
pupilele animalului se contractă. Indiferent de abilitatea operatorului, metoda nu trebuie
utilizată și nu înlocuiește sedarea sau anestezia.
- comportamentul cobailor
Cobaii sunt animale active timp de 20 de ore/zi uneori, pentru perioade de
timp foarte scurte cu mersul, combină somnul. Fără a exista diferențe
comportamentale de la zi la noapte, cobaii sunt animale care evită lumina
intensă. Comportamentul de vocalizare este deosebit de elaborat,
cunoscându-se peste 10 tipuri de semnale. Cobaii își marchează teritoriul
prin conținutul glandelor perianale, prin frecarea regiunii perianale de
pardoseală, iar prin urinarea asupra femelei care nu este receptivă masculul
o marchează ca fiind a lui. De asemenea, femelele nereceptive excretă jeturi
de urină pentru a respinge sau a distrage atenția unor masculi care le
curtează persistent. Comportamentul agresiv se manifestă în special între
masculi și apare la momentul montei, pentru spațiu sau pentru hrană.
Masculii sunt atrași de femelele în estru și de cele aflate la sfârșitul gestației:
femela aflată în estru acceptă masculul și adoptă poziția lordozată
caracteristică.
Sus: iepurele Neozeelandez alb utilizat de

către Charles River Laboratories; provine
din albul neozeelandez și are acronimul
Crl:KBL (NZW).
Jos: Cobai albinotic cu păr scurt, varietatea
Hartley (cu acronimul Crl:HA, stânga) și
cobai IAF nud (cu acronimul Crl:HA-Hrhr -
dreapta)
Figura 5.4.1. Rase și varietăți de iepuri și cobai de laborator

Sursa: http://www.criver.com, 2013.
2. Particularitățile genetice ale cobailor și iepurilor:
În proiectele de cercetare care utilizează animale în proceduri se
folosesc în special cobaiul american și cel european cu blana scurtă,
varietățile Duncan-Hartley, Hartley, precum și tulpinile 2 și 13. Cobaiul
european și varietățile Duncan-Hartley și Hartley sunt neconsangvine
(figura 5.4.1), iar tulpinile 2 și 13 sunt consangvine și pot avea culori
tricolore cu roșu, alb și negru.
Structura genetică a iepurilor utilizați în proiecte de cercetare
depinde de tipul și cerințele proiectelor; de regulă, se utilizează
animale în rasă pură, tulpini și linii consangvine (populații izolate
panmictic) sau animale transgenice. Astfel, se utilizează:
- rase de iepuri
Materialul biologic cel mai frecvent utilizat în cercetare provine din rasa Alb
neozeelandez; de altfel, numeroase linii și tulpini provin din această rasă.
- liniile consangvine
Se cunosc și se utilizează mai multe tipuri de linii consangvine (linii
provenite prin încrucișări incestuoase pentru mai mult de 20 de generații)
din Albul neozeelandez. Astfel, se utilizează linia consangvină Thorbecke;
aceasta a fost intens utilizată pentru studiul sensibilității la Mycobacterium
tuberculosis. Linia KHC (Kurosawa & Kusanagi - hypercholesterolaemic
rabbit), este utilizată pentru investigarea hemodinamicii hipertensiunii
arteriale. La Laboratoarele Jackson au fost folosite liniile B, A, C, R și J și
mai apoi tulpinile B/J, Y/J și R/J și tulpinile AC/J, AX/J AXBU/J, C/J OS/J,
WH/J și X/J. Liniile AX/JU și IIIVO/JU au fost utilizate pentru analiza
genetică a caracterelor cantitative legate de susceptibilitatea la colesterolul
alimentar, iar linia WHHL (Watanabe-Heritable Hyperlipidemic) este
utilizată în studiile privind metabolizarea lipoproteinelor și arteroscleroza,
fiind un model animal deosebit de eficient în studiul hipercolesterolemiei
familiale a oamenilor.
- linii și colonii închise
Sunt colonii utilizate în domenii specifice: spre exemplu, linia Gelbsilber
(GS) se utilizează în modele care produc anticorpi pentru enzima LDH-H4
(lactat dehidrogenază), iar linia Alicia, derivată din iepuri care exprimă
alotipul VHa2, sunt purtătorii unei mutații în locusul lanțului H cu efect cis
asupra exprimării genelor VHa2 și VHa.
Linia Basilea poartă o mutație în genele responsabile de secreția

imunoglobulinei IgG, iepurii fiind utilizați în studii care solicită
caracterizarea diferitelor clase de imunoglobulinelor.
- animale transgenice
Indiferent de metoda obținerii (injecții pronucleare ale embrionilor în stadiul
de o singură celulă, injecții cu celule stem modificate genetic administrate în
blastociți, transfer genetic mediat prin spermatozoid sau clonare), animalele
transgenice1 pot fi utilizate ca modele animale în studiul unor boli umane
majore, cum sunt: arterioscleroză, cardiomiopatie hipertrofică, HIV-1,
infecția cu virusul papilomatos, degenerarea retiniană ș.cl. De asemenea,
animalele transgenice sunt utilizate ca bioreactoare pentru producerea unor
proteine umane (ILK2, IGF, eritropoetină, anticorpi bispecifici etc.) cu
potențial în terapia și diagnosticul unor boli.
3. Anatomia și biologia iepurilor și a cobailor, prezentate din
perspectiva unor informații practice, au următoarele particularități:
- principalii parametri biologici la iepuri2 sunt:
o număr cromozomi 44 perechi
o formula dentară (i,c,p,m) 1/1,0/0,0/0,3/3
o longevitate 5-7 ani
o masă corporală 2-7 kg, dependent de rasă
o masa corporală la naștere 30-100 g, dependent de rasă
o suprafață corporală 2,5/4,8 kg 1270 cm2 / 3040 cm2
- principalii parametri biologici la cobai sunt:
o formula dentară (i,c,p,m) 1/1,0/0,0/0,3/3
o longevitate 6 (4-8) ani
o masa corporală(♂♂ / ♀♀) 950-1200/700-850 g
o masa corporală la naștere 75-95 g
o masa corporală la 28 zile 270-280 g
o prolificitatea 3-4 (1-6) pui.
1
Se cunosc un număr semnificativ de baze de date genomice; astfel, se pot consulta link-urile
http://www.ebi.ac.uk/embl/, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ sau http: // www .ddbj.nig.ac.jp/.
2
Parametrii considerați sunt cei ai rasei Alb neozeelandez, una dintre cele mai utilizate rase.
Este important de subliniat faptul că între indivizi, rase și unități de creștere se pot surprinde
valori care pot fi semnificativ diferite față de valorile prezentate.
3.1. Scheletul iepurilor reprezintă 7-8% din masa corporală; ca
urmare, manipularea acestora se va face cu grijă, pentru a evita
fracturile membrelor posterioare și ale spatelui.
3.2. Aparatul digestiv al iepurilor și cobailor are particularități
specifice, după cum urmează:
- particularități ale aparatului digestiv la iepuri
Iepurii au o dentiție hipsodontă, cu 26-28 dinți, cu incisivii la care se
manifestă creștere continuă de 10-13 cm / an; nu au canini și, ca urmare,
apare diastema. Frecvența masticațiilor poate ajunge la 120 / minut.
Aparatul digestiv are glande salivare (parotidiene, submaxilare, sublinguale
și zigomatice), esofag cu trei tunici, cu musculatura striată extinsă pe toată
lungimea acestuia. Stomacul reprezintă aproximativ 15-17% din volumul
tubului digestiv și are un conținut foarte acid, cu pH 1,5-2,0, fiind tot timpul
plin; în situația în care s-ar impune vidarea, ar fi nevoie de o dietă totală de
8-9 zile. Intestinul subțire conține 7-12% din volumul tubului digestiv. La
capătul ileonului se află sacculus rotundus (lat. punga rotundă, formațiune
care conţine limfonoduli) care întâlnește colonul (ampula coli) și formează
complexul ileo-ceco-colic. Ileonul se află între corpul cecului și ramura
ascendentă a colonului sub forma literei C, atașat de pliurile peritoneale
(punga rotundă). Cecumul are lungimea de 40 cm și capacitatea de 10 ori
mai mare decât cea a stomacului – conținând 40% din conținutul intestinal
(figura 5.4.2). Colonul proximal și distal însumează 140 cm și conține 20-
40% din conținutul intestinal. La iepurii cu masa de 2,0 kg, masa
gastrointestinală cântărește 400-450 g, iar ficatul are 45-85g; în fiecare zi se
secretă 250 ml bilă. La majoritatea raselor de iepuri se înregistrează:
o rata metabolică zilnică 44-55 kcal/zi/ kg masă vie
o durata tranzitului digestiv 19 ore
o consum zilnic de apă 50-150ml/kg masă corporală
o consum zilnic de furaj 50 g/kg masă corporală
o cantitate zilnică de fecale 15-60 g/zi
Iepurii consumă câte 2-8 grame de furaj în 30 reprize, fiecare a câte 4-6
minute. Spre deosebire de rozătoare, care pot fi coprofage1, la iepuri se
manifestă cecotrofia1.
1
Coprofagia corespunde producerii unui singur tip de excremente, din care o parte se reingeră;
fenomenul este întâlnit la șobolani și porc.
Figura 5.4.2. Tubul digestiv in situ la iepure

1 - baza cecumului; 2 - colon; 3 – ileum; 4 - corpul cecumului; 5 - apendicele vermiform.
Prelucrare după Sohn și Couto din Suckow, Stevens și Wilson, 2012.
- particularități ale aparatului digestiv la cobai

Cobaii au 20 de dinți; ca și iepurii, incisivii au o creștere continuă și se
observă diastemă. Stomacul prezintă patru regiuni, cardia, fund, corp și
pilor. Intestinul subțire măsoară aproximativ 70 cm, fiind format din duoden,
jejun și ileon. Intestinul gros are o lungime de 70 cm, alcătuit din cecum
mare, semicilindric și boselat. În total, tubul digestiv măsoară în jur de 230
cm. Cecumul conţine 60% din conținutul tubului digestiv. Stomacul se
videază în două ore, iar tubul digestiv în 20-30 ore, până la 60 ore dacă nu
se controlează coprofagia. Ficatul prezintă șase lobi (drept lateral, drept
medial, stâng lateral, stâng medial, caudal și pătrat). Vezică biliară este
dispusă în fosa lobului pătrat.
1
Cecotrofia este o particularitate a digestiei la iepuri, care constă în eliminarea a două tipuri de
excremente; tari (cu 58% SU) și moi (cu 27% SU), din care se reingerează doar crotele moi.
La majoritatea cobailor, animale ierbivore, se înregistrează:
o consum zilnic de apă 10ml/100 g masă corporală
o consum zilnic de furaj1 6-7 g/100 g masă corporală
o necesar vit. C 1,0-2,0 mg/100 g masă vie2.
3.3. Aparatul circulator la iepuri și cobai are următoarele
caracteristici și particularități:
- parametrii fiziologici ai aparatului circulator la iepuri:
La iepurii sănătoși, masa cardiacă este de 5,0 g, iar temperatura corporală
este de 38,5-40,0ºC; parametrii fiziologici ai aparatului circulator la iepure
sunt:
o ritmul cardiac 200 - 300 bătăi / min
o tensiunea art. sistolică/diastolică 90-130 / 80-90 mm Hg
o pO2 85-102 mm Hg
o pCO2 20-46 (torr)
o pCO3 12-24 (mmol/l)
o pH-ul sanguin arterial 7,2-7,4.
- parametrii fiziologici ai aparatului circulator la cobai:
La cobaii sănătoși, temperatura corporală este de 37,2-39,5ºC; parametrii
fiziologici ai aparatului circulator la cobai sunt:
o ritmul cardiac 230 - 320 bătăi / min
o tensiunea arterială sit/diastolică 74-94/47-58 mm Hg
o volumul de sânge 3,88-6,96 ml/100 g masă vie
o volumul de plasmă sangvină 3,0 ml/100 g masă corporală.
- parametrii hematologici normali la iepuri și cobai
Valorile acestor parametrii pot fi observate în tabelele 5.4.1-5.4.2; la iepuri,
volumul sanguin este de 4,5-7,0% din masa corporală (45-70 ml/kg masă
corporală, din care 28-50 ml plasmă), iar la cobai volumul sanguin este de
4,5-8,3 % sau din masă vie.
1
De regulă, furaj peletat cu 18-20% proteină și 9-18% celuloză; la acesta se adaugă furaje
fibroase pentru a asigura 35% celuloză în dietă (vezi PSUEX5.5, paragraf 4.4).
2
În cazul femelelor gestante se utilizează 3,0 mg vit. C/100 g masă vie. De cele mai multe ori se
administrează în apă distilată sau deionizată 200-400 mg vit. C / litru, pentru a diminua
oxidarea.
La iepurii sănătoși se poate preleva 6-10% din volumul sângelui (3,5-6,5

ml/100 g masă corporală), iar la cobai 7-10% (0,5-0,7 ml/100 g masă
corporală), dar ultimii trebuie tratați cu atenție, date fiind valorile
parametrilor de sângerare și coagulare (tabelul 5.4.1). Prin exsangvinare se
obțin 60-160 ml sânge de la iepuri, respectiv 15-30 ml, în cazul cobailor.
- parametrii biochimici normali la iepuri și cobai
Din punct de vedere biochimic, la iepuri și la cobai se pot întâlni
următoarele valori ale principalilor parametri (vezi tabelul 5.4.3).
Tabelul 5.4.1. Parametrii de coagulare la iepuri și cobai

Parametru UM Iepuri Cobai
Fibrinogen g/dl 0,17-0,31 263-572
Timp de sângerare sec 1,1-2,7 4
Timpul de protrombină (PT sau timpul Quick) sec 7,2-7,8 50-100
Timp de trombină sec 7,8-12,0 27,5-40
Prelucrare după Washinghton și Hoosier din Suckow și col., 2012.
Tabelul 5.4.2. Parametrii hematologici la iepure și cobai

Hematocrit % 33-50 30-50
Hemoglobină g/dl 11,1-15,6 11,7-16,9
Eritrocite 106/µl 5,1-7,9 4,5-6,4 (5,4)
Leucocite 103/µl 5,2-12,5 6-17 (9,9)
Trombocite 10 3/µl 195-725 275-745
Neutrofile % 20-75% 20-60%
Limfocite % 30-85% 30-80%
Monocite % 1-4 1-12%
Eozinofile % 1-4% 0-7%
Bazofile % 1-7% 0-3%
Reticulocite % 1,7-6,3% 0-6,1
MCV (Mean Corpuscular Volume) fl(µm3) 58-75 70-95
MCHC (Mean Corpuscular Hemoglobine g/dl 28,2-37,0 25-40
Concentration)
MCH (Mean Corpuscular Hemoglobine) pg 17-24 23-27
Compilare bibliografică și prelucrare după www.laboklin.com și Washinghton și Hoosier din
Suckow și col., 2012.
Tabelul 5.4.3. Parametrii biochimici la iepuri și cobai

Electroliți
Calciu mg/dl 10,4 5.3-12.0
Clor mEq/l 92-120 90-115
Fosfor mg/dl 4,0-6,0 3-12
Sodiu mEq/l 146 120-150
Potasiu mEq/l 4,48 4-8
Funcția hepatică
Bilirubină totală mg/dl 0,0-0,8 0,0-0,1
Proteine totale g/dl 5,4-8,3 4,0-7,0
Albumină g/dl 2,4-4,6 2,0-5,0
Globulină g/dl 1,5-2,8 2,0-4,0
Enzime
Fosfatază alcalină (ALP) UI/l 10-140 80-350
Aspartat aminotransferază UI/l 14-113 10-90
(AST)
Alanin aminotransferază (ALT) UI/l 48-80 10-90
Creatinin kinază (CK) UI/l 150-1000 50-150
Lactat dehidrogenaza (LDH) UI/l 34-129 20-120
Amilază UI/l 166-315 1000-1240
Funcția renală1
Uree mg/dl 17,1(13-29) 9-32
Creatinină mg/dl 0,5-2,6 0,6-2,2
Metabolismul carbohidraților
Glucoză mg/dl 75-155 60-130
Colesterol mg/dl 10-80 20–80
Trigliceride mg/dl 15-160 10–70
Lipide totale mg/dl 150-400 95-240
Prelucrare după Washinghton și Hoosier din Suckow și col., 2012 și Quesenberry & Carpenter
2012.
3.4. Aparatul respirator. Plămânii sunt lobați, fiind alcătuiți din trei
lobi la plămânul stâng (lobul cranial cu o porțiune cranială și una
caudală și lobul caudal), și patru lobi la plămânul drept (cranial,
mijlociu, caudal și accesoriu).
1
Raportul BUN (blood uree nitrogen)/creatinină normal este 10-20/1; un raport mai mare de
20:1 sugerează boli pre-renale, iar raportul mai mic de 10:1 sugerează prezența bolii renale.
Caracteristicile aparatului respirator sunt:

- parametrii fiziologici ai aparatului respirator la iepure
o volumul tidal 4-6 ml / kg masă corporală
o oxigen arterial 12,6-15,8 (volume %)
- parametrii fiziologici ai aparatului respirator la cobai
o volumul tidal 2,3-5,3 ml/ kg masă corporală.
La cobai, bronhiile pulmonilor sunt deosebit de sensibile la histamină,
generând spasme.
3.5. Aparatul excretor renal cuprinde rinichii care, la iepuri, au masa
de 15-16 g, cu dimensiune de 35x30x20 mm. La cobai, rinichiul are o
lungime de 18-21 mm și un diametru de 12-14 mm; valorile
considerate normale pentru cei mai utilizați parametri fiziologici sunt:
- parametrii aparatului excretor renal la iepure:
o cantitate zilnică de urină 20-75 (130) ml/kg masă vie și zi
o densitate 1,003-1,036 g/ml
o pH 8,2 (7,6-8,8).
- parametrii aparatului excretor renal la cobai:
o volum urină 20-25 ml/zi
o densitate 1,000-1,040 g/ml
o pH 8-9.
Pielea iepurilor este delicată, fiind acoperită cu păr și subpăr și fiind
bogat vascularizată imediat sub stratul dermic. Pielea cobailor are
similitudini cu cea umană, cobaii putându-se constitui în modele
animale pentru studii imunologice și reacții inflamatorii.
3.6. Sistemul nervos central include encefalul (emisferele cerebrale,
ventriculii, trunchiul cerebral, cerebelul) și măduva spinării, iar
sistemul nervos periferic - nervii cranieni și nervii spinali.
Din punct de vedere senzorial, la cobai și iepuri se pot remarca:
o Auzul: atât la iepuri, cât și la cobai, este mai bun decât cel uman,
având un domeniu de frecvențe de 125Hz - 33kHz (domeniul auzului
uman este 20Hz - 20kHz), posibil până la 50kHz. Iepurii pot auzi
zgomote produse la 2,5-3,0 km distanță.
o Acuitatea vizuală: iepurii au o vizibilitate de 360 grade și o
percepție limitată a culorii. Iepurii pot distinge între roșu și verde; o
lumină intensă orbește iepurii. Cobaii disting culorile, au o
vizibilitate la 340 grade și percep 33 imagini pe secundă (oamenii
percep doar 22), dar au percepție slabă a adâncimii;
o Miros: foarte dezvoltat la iepure și undeva între cel al unui om și cel
al unui câine la cobai. La iepuri, atunci când încearcă să identifice
un miros, se manifestă clipirea nasului.
o Gustul cobailor are o poziție intermediară între iepuri (care au cele
mai numeroase papile gustative - aproximativ 17.000) și oameni cu
aproximativ 9.000 papile gustative. Iepurii pot distinge între dulce,
acru, amar și sărat.
o Pipăit: cobaii dispun de șase rânduri de vibrize, care sunt utilizate
pentru deplasarea pe întuneric și la aprecierea dimensiunii, formei
și consistenței obiectelor din mediu. La iepuri vibrizele sunt
localizate pe gură, nas, obraji și deasupra ochilor și pot fi utilizate
în aprecierea stării de durere, distres sau suferință (PSUEX6.1).
Encefalul și măduva spinării sunt scăldate în lichid cerebrospinal; prin
puncția articulației atlanto-occipitale (cisterna magna), la iepurii și la
cobaii anesteziați se pot recolta până la 0,5-1,0 mli respectiv 300 µl fluid
cerebrospinal. Lichidul cerebrospinal prelevat trebuie analizat în 30,
maximum 60 minute. La iepuri, fluidul cerebrospinal prezintă următoarele
caracteristici biochimice:
o glucoză 75 mg/dl
o creatinină 17 mg/dl
o colesterol 33 mg/dl
o proteine totale 59 mg/dl
o CO2 41,2-48,5 mEq/l
o Ca++ 5,4 mEq/l
o Na+ 149 mEq/l
o K+ 3,0 mEq/l
o Cl- 127mEq/l.
3.7. Sistemul reproductiv are particularități anatomice specifice, care

permit sexarea încă de la categoriile mici; astfel, se pot descrie:
- la iepuri
Femelele prezintă uter dublu (uterus bipartitus) de aproximativ 7 cm,
coarnele uterine se termină prin două cervixuri care se deschid în vaginul de
6-10 cm. Placenta este hemocorial-discoidală. Masculii au testicule care
coboară în scrot prin canalele inghinale după vârsta de două luni; canalele
inghinale rămân deschise pe toată durata vieții, fapt care permite retragerea
testiculelor în cavitatea abdominală în anumite situații. La iepurii maturi din
punct de vedere sexual, volumul ejaculatului este de 0,3-0,6 ml, cu o
concentrație de 150-300 x106 spermatozoizi/ml.
- la cobai
La femele uterul este bicorn, cu coarne uterine asociate, corpul uterin este
scurt, iar colul uterin unic. Placenta este hemocorial-discoidală. Țesutul
perineal al scroafelor apare sub forma literei Y; deschiderea valvară se află
la intersecția ramurilor, iar anusul este situat la baza literei. Masculii
posedă testicule mari, care coboară în scrot după 80 de zile; dacă acestea nu
au coborât până la vârsta de 3-4 luni, vierii se consideră criptorhizi. Penisul
are formă sigmoidă; în timpul erecției formează două proeminențe lungi de
3-5 mm. Glandele anexe sunt reprezentate de veziculele seminale, glandele
bulbouretrale și de coagulare, prostata și o glandă prepuțială rudimentară.
4. Înmulțirea iepurilor și cobailor se realizează relativ ușor, fiind

specii relativ ușor de reprodus.
4.1. În tehnologia reproducerii la iepuri se au în vedere aspecte
care țin de biologia animalelor și posibilitățile tehnologice, cu
următoarele precizări:
- caracteristici fiziologice și biologice la iepurii de rasă Alb
neozeelandez.
o vârsta maturității sexuale ♂♂ 4-8 luni
o masa la pubertate♀♀ 70-80% din masa adultului
o vârsta primei monte(♂♂ / ♀♀) 135-140 /120-130 zile
o prolificitate 3-12 pui
o durata ciclului estral variabilă, receptivitate ritmică
o durata gestației 30-31 zile.
Din punct de vedere tehnologic, alegerea sistemului de montă
depinde de genotipul dorit, de dimensiunea coloniei și de necesitățile
proiectului de cercetare. Astfel, se diferențiază:
- caracteristici comportamentale asociate reproducătorilor
La femele nu se poate delimita o durată a ciclului estral1, acestea
manifestând receptivitate periodic, de regulă la intervale de 4-6 zile. Acestea
pot rămâne mai multe zile în stadiul estral, ovulația fiind determinată de coit
și are loc la 12 ore după realizarea acestuia; 60-70% din ovulele eliberate
devin fetuși. Acceptarea montei apare la 90% din femelele care au vulva
roșie, fapt care denotă stadiul estral. Femelele în estru adoptă poziția
lordozată, iar cele în diestru se retrag într-un colț al cuștii și devin agresive
cu masculii. Monta este însoțită de comportamentul specific, care include
fluturarea cozii, enurinarea (marcarea cu urină), mersul rigid și bătaia
pardoselii cuștii sau efectuarea unor curse circulare în interiorul cuștii.
Dacă femela este receptivă, copulația este rapidă, fiind însoțită de icnetul și
de căderea masculului în decubit lateral.
- utilizarea la reproducţie și montă
Utilizarea la reproducție presupune alocarea unui mascul pentru 10-25
femele și, din punct de vedere al gradului de exploatare al reproducătorilor,
tehnologia reproducției la iepuri poate fi:
- extensivă: femelele rămân cu puii pentru 5-6 săptămâni, fiind
utilizate într-un nou ciclu reproductiv imediat după înţărcarea
puilor, caz în care intervalul între fătări este de 2-2 ½ luni.
- semi-intensivă: femelele sunt montate la 10-20 zile după parturiţie,
iar puii sunt înţărcaţi la 4-5 săptămâni2, rezultând un interval dintre
două parturiții succesive de șase săptămâni;
- intensivă: femelele sunt montate la 3-4 zile după parturiţie, iar puii
sunt înţărcaţi la 26-28 zile; astfel, dacă femelele acceptă masculul
în primele patru zile, durata între două fătări este de cinci
săptămâni.
1
Studiile privind dezvoltarea foliculară și nivelurile de estrogen indică un ciclu de 14-16 zile, cu
12-14 zile perioadă receptivă (niveluri ridicate ale estrogenului), urmată de 1-2 zile perioadă de
refuz (nivel scăzut de estrogen).
2
De regulă, din considerente legate de organizarea activităţilor pe durata zilelor lucrătoare,
femelele sunt montate în ziua a 10-11-a post-parturiție, iar puii se înțarcă la 34-38 zile, pentru
obținerea unor intervale între parturiții de 6 săptămâni (30-31 zile gestația + 10-11 zile pentru
montă = 42 zile).
- gestația la iepuroaică
La iepuroaice gestația durează 30-32 zile, fetușii putând fi palpați
transabdominal începând cu ziua a 12 - 14-a după montă. Prin ultrasunete,
gestația se poate confirma de la 7-8 zile.
- cuibul de fătare și parturiția
Iepuroaicele își construiesc cuibul de fătare în cutia special destinată,
amplasată în cușcă, cu o săptămână înainte de data probabilă a fătării.
Cuibul se va construi din așternut și va fi căptușit cu păr propriu.
Iepuroaicele fată un număr de 8 (4-10) pui într-un interval de 30 minute.
Imediat după fătare, iepuroaica taie cordonul ombilical și consumă
învelitorile fetale. Femelele redevin receptive pentru masculi și dacă, se
îndepărtează puii, această receptivitate se manifestă timp de 35 zile.
- lactația și înțărcarea
Alăptarea are loc dimineața și, de regulă, durează 3-5 minute, iepuroaica
având patru perechi de mamele. Înțărcarea puilor de iepuri poate avea loc la
28, 35 sau 42 zile; în cazul reproducţiei semiintensive se obțin 55-65
pui/femelă și an, iar în cazul reproducţiei extensive de la fiecare iepuroaică
se obțin 30-35 pui/an.
4.2. În tehnologia reproducerii la cobai se au în vedere următoarele
aspecte distinctive:
- parametrii biologici și fiziologici la cobai:
o vârsta pubertății (♂♂ / ♀♀) 3-4/1-3 luni
o vârsta/masa primei monte 3-9 luni/450-700 g
o prolificitate 3-4 pui, > la femelele tinere
o durata ciclului estral 16 (13-19) zile, poliestică
o durata gestației 63 (59-72) zile
o durata utilizării la reproducție 27-30 luni.
Din punct de vedere fiziologic, scroafele prezintă semne distincte de
proestrus și estrus. În timpul proestrului, scroafele devin mai active,
devenind interesate de masculi, aplecând trenul posterior și producând un
sunet gutural distinct. Estrul durează 6-11 ore, iar în timpul acestuia scroafa
manifestă lordoză și tumefacția vulvițelor. De regulă, 60-80% dintre montele
efectuate pe durata nopții sunt urmate de gestații.
- sistemul de montă și monta la cobai
La cobai, copularea este confirmată de prezența unui dop vaginal format din
materia ejaculată. Dependent de proiect, sistemul de montă poate utiliza:
o cupluri monogame (un mascul și o femelă); produce cel mai mare
număr de pui, dar solicită mai mult spaţiu și mai multe animale.
o poligamie, prin monte în harem (un mascul și 4-5 femele). În cazul
haremului, pentru evitarea luptelor dintre masculi, se recomandă
câte un mascul în fiecare cușcă; în acest caz, pentru fiecare femelă
din harem se asigură 0,12 m2.
- sistemul de montă și monta la cobai
Gestionarea grupurilor de animale care alcătuiesc haremurile de cobai se
poate face prin mai multe metode: astfel, haremurile pot fi:
o de tip static, presupunând colonii care sunt menținute împreună pe
toata durata vieții productive, fapt care avantajează reluarea
activității postpartum, obţinerea a 5,0 parturiții/an și creșterea
împreună a nou-născuților.
o de tip dinamic, prin extragerea femelelor aflate în gestaţie avansată
în vederea fătării. După parturiţie scroafele se întorc în harem, în
vederea reluării ciclurilor reproductive; în acest caz se obține o
medie de 3,5 parturiții/femelă și an.
o parturiție și creștere în grup - în acest caz, femelele aflate în
gestație avansată sunt cazate în grupuri armonioase până la
înţărcarea puilor, după care femelele revin în boxa haremului.
- gestația la scroafa cobaiului
La cobăiță, fetușii pot fi palpați transabdominal începând cu ziua a 15-a de
gestație, când se pot simți mărgele cu diametru de 5 mm; din ziua a 25-a
dimensiunea ajunge la 10-15 mm, iar din a 35-a zi - la aproximativ 25 mm în
diametru. Regiunile individuale ale fetușilor pot fi palpate după a 35-a zi a
gestației. Principala cauză a pierderilor de nou născuți sunt toxemiile de
gestație care apar la scroafele primipare, la cele obeze și în gestația târzie.
- parturiția, lactația și înțărcarea puilor
Femele de cobai nu își fac cuiburi de fătare; de regulă, acestea expulzează 2-
5 pui la intervale de 3-7 minute. Femelele permit îngrijirea pasivă, nou-
născuții orfani sau de la femele fără lapte pot fi alăptați de către alte femele
din cuib.
La cobai înţărcarea puilor are loc la 21 (14-28) de zile, la masa de 150-250

g. Creșterea puilor de cobai este caracterizată prin sporuri medii zilnice de
3,6 g/zi în prima lună, 1,56 g în lunile 2-6 și 0,65 g până la un an.
6. Tehnologia întreținerii iepurilor și cobailor (PSUEX5.5) poate
impune respectarea cerințelor de biosecuritate (regim de barieră –
keep out) și/sau biosiguranță (keep in) sau întreținerea convențională
cu respectarea măsurilor care se impun (figura 5.4.3).
Figura 5.4.3. Dezinfecția încăperii și a cuștilor cu radiații

ultraviolete (stânga) și aerosoli (dreapta) în vederea populării
UEX animale de laborator, 2018.
7. Responsabilitățile legate de utilizarea cobailor și iepurilor în

procedurile proiectelor de cercetare revin directorului de proiect și
derivă din considerarea particularităților acestora la alegerea
modelului experimental și considerarea procedurilor utilizate.
• Utilizarea iepurilor și a cobailor în procedurile proiectelor
de cercetare trebuie să aibă în vedere caracterul ușor
stresabil al acestor specii.
• Trăsăturile fiziologice și caracteristicile anatomice ale
iepurilor și cobailor permit realizarea unor modele
aplicabile și valoroase pentru medicina experimentală.
Infrastructuri și facilități pentru întreținerea
rozătoarelor și iepurilor
Obiectiv:
Prezentarea infrastructurii din perspectiva cerințelor specifice
prevăzute în Recomandarea Comisiei Europene nr. 526 din 2007
privind orientările pentru adăpostirea și îngrijirea animalelor
folosite în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice.
PSUEX 5.5
Unitatea experimentală animale de laborator deține facilități pentru

adăpostirea și îngrijirea a trei specii de rozătoare: șobolani, șoareci și
cobai (ordinul Rodentia, familia Muridae, genurile Rattus și Mus,
respectiv familia Caviidae cu genul Cavia și specia C. porcellus) și
una de lagomorfe – iepurele, ordinul Lagomorpha, familia Leporidae,
genul Oryctolagus cu specia O. Cuniculus.
1. Caracteristicile biologice care trebuie susținute prin infrastructura
unității depind de nevoile speciilor adăpostite; astfel:
- șoarecii
Șoarecele de laborator derivă din șoarecele de casă (Mus musculus), este un
animal nocturn, sapă vizuini, se cațără şi construiește cuiburi și galerii
pentru reglarea microclimatului propriu, pentru adăpostire şi pentru
reproducere. În funcţie de densitatea populaţiei se pot observa forme
multiple de organizări sociale. Spre exemplu, la masculii reproducători
activi se poate observa un comportament teritorial intens. Femelele gestante
şi în lactaţie pot fi agresive în apărarea cuibului. În special liniile albinoase
au vederea slabă și, ca urmare, se bazează mai ales pe miros, motiv pentru
care, în mediul lor ambiant, își creează zone marcate cu urină. Cu toate că
există diferențe considerabile în exprimarea şi intensitatea comportamentului
în funcţie de linie, șoarecii au auzul foarte fin, fiind sensibili la ultrasunete
(vezi PSUEX5.2).
- șobolanii
Șobolanul de laborator derivă din șobolanul cenușiu sălbatic (Rattus
norvegicus) şi este un animal social. Șobolanii evită spațiile deschise şi îşi
marchează teritoriul cu urină. Mirosul şi auzul sunt foarte dezvoltate, iar
șobolanii sunt deosebit de sensibili la ultrasunete. Vederea la lumina zilei
este redusă, dar vederea la lumină slabă este eficientă, îndeosebi la unele
linii pigmentate. Șobolanii tineri au un comportament pronunțat de explorare
şi adesea se angajează în jocuri sociale (vezi PSUEX5.3).
- cobaii
Cobaii (Cavia porcellus) sunt rozătoare sociale, cărora le place să alerge,
care nu sapă vizuini, dar trăiesc în spații acoperite și pot utiliza vizuinile
construite de către alte animale. Cobaii tind să rămână nemișcați atunci
când aud sunete neașteptate şi se pot panica atunci când survin mișcări
bruște neașteptate. Cobaii sunt extrem de sensibili la relotizări, mutări şi,
drept consecinţă, pot rămâne nemișcați pentru perioade îndelungate de timp
(vezi PSUEX5.4).
- iepurii
Iepurele (Oryctolagus cuniculus) este o specie în mod natural gregară.
Iepurilor trebuie să li se asigure spaţiu adecvat şi un mediu de viaţă
îmbogățit - lipsa acestora putând duce la pierderea activităţii locomotorii
normale şi la anomalii scheletice (vezi PSUEX5.4).
Facilitățile unităților experimentale sunt adecvate cerințelor și
particularităților biologice și comportamentale ale tuturor speciilor de
animale adăpostite.
2. Mediul de viață şi controlul acestuia

2.1. Ventilația și exhaustarea aerului pentru controlul microclimatului
din camerele de creștere ale unității utilizează echipamente și instalații
concordante cu următoarele aspecte:
- volumul incintelor destinate animalelor
Totalizând un volum de 136,12 m3, spațiul destinat adăpostirii animalelor de
laborator este repartizat în patru camere de creștere, după cum urmează:
29,57 m3 la cobai, 41,88 m3 la iepuri, 31,89 m3 la șobolani și 32,76 m3 la
șoareci.
- tipul și capacitatea centralei de condiționare a aerului
Corpul centralei de tratare a aerului este amplasat într-o cameră în care nu
sunt animale, astfel încât nivelul zgomotelor să fie redus; caracteristicile
tehnice ale CTA-ului sunt prezentate în figura 5.5.1. Pe ansamblu, sistemul
de ventilație permite introducerea a 648÷2.462 mc/oră aer proaspăt,
nereciclat. Atât la admisie cât și la evacuare, aerul este filtrat; admisia se
face în fluxuri, cu viteze de cca. 0,1 m/s, prin gurile de admisie din tavan
prevăzute cu lamele deflectoare circulare. Admisia aerului proaspăt,
concomitent cu exhaustarea celui viciat, menţine scăzut nivelul mirosurilor,
al gazelor nocive, al prafului şi al agenților infecțioși de orice fel. De
asemenea, sistemul de ventilație asigură îndepărtarea excesului de umiditate
și căldură, prin faptul că gurile de exhaustare sunt poziționate atât la nivelul
tavanului cât și la nivelul pardoselii incintelor.
- numărul de schimburi de aer
Aerul din fiecare încăpere este împrospătat frecvent; dependent de numărul
de animale cazate și de condițiile efective de lucru, sistemul poate asigura
trei niveluri ale ratei ventilației, realizând minimum 4,7 până la maximum
18,0 schimbări de aer pe oră (recomandările fiind de 10-15). În plus, la
şoareci și șobolani încăperile permit aerisirea naturală.
- sisteme de ventilație individuală a cuștilor
În cazul anumitor proiecte de cercetare desfășurate pe șobolani și şoareci,
sistemul de ventilație al incintei este completat de un sistem de ventilare
individuală a cuștilor (vezi figura 5.5.2).
Figura 5.5.1. Centrală de tratare a aerului (CTA)

CTA de tip VENTUS VS-15 care asigură exhaustarea aerului uzat și introducerea a 648-
2462 m3/oră proaspăt, aer filtrat și încălzit (stânga) și varianta cu modul de răcire, care
permite introducerea a 648-1740 m3/oră aer proaspăt, filtrat și răcit (dreapta).
Sursa: www.vtsgroup.com
În concluzie, spațiile de adăpostire şi incintele destinate rozătoarelor și

iepurilor sunt prevăzute cu sisteme de ventilație și condiționare a
aerului care satisfac îndestulător nevoile animalelor adăpostite.
2.2.Temperatura
În camerele destinate rozătoarelor, nivelurile temperaturii sunt cuprinse
între 20÷26oC fiind mai mari la șoareci (confort termic la 26-34oC), iar în
cele destinate iepurilor, nivelurile temperaturii sunt cuprinse între 15÷21oC.
Temperaturile locale la nivelul grupurilor de animale din incintele cu
pardoseală solidă nu depășesc temperatura ambiantă cu mai mult de 6oC.
Așternutul și inventarul cuștilor, cutiilor și cuiburilor oferă animalelor
posibilitatea de a controla propriul microclimat. Temperatura este
monitorizată la nivelul fiecărei unităţi microbiologice, atât automatizat cât și
manual, cu ajutorul termometrului ambiental.
Figura 5.5.2. Sistem de tip IVC1

Sistemul de ventilație individuală a cuștilor (ICV) are o unitate centrală de condiționare a
aerului atașată la o baterie cu 48 de cuști de tip 1285 L și la o baterie cu 24 cuști de tip 1291
H; sistemul asigură în fiecare cușcă 70-80 schimburi de aer/oră.
Sistem ICV - Techniplast din „unitatea microbiologică șoareci-șobolani SPF”, 2014.
1
IVC = cuști cu ventilație individuală, acronim de la engl. Individually Ventilated Cages.
2.3. Umiditatea
Umiditatea relativă din spațiile de întreținere a rozătoarelor este cuprinsă în
intervalul 45÷65%; în cazul iepurilor, aceasta nu depășește 45%, iar la
șobolani nu scade sub 50%. Temperaturile și umiditățile relative din
camerele destinate întreținerii animalelor sunt monitorizate și înregistrate
din jumătate în jumătate de oră, prin intermediul unor stații de măsurare a
parametrilor de microclimat și de către operatorii infrastructurii.
2.4. Iluminatul
Considerând posibilitățile unității, se pot descrie următoarele aspecte
practice privitoare la programul și regimul de lumină:
- programul de lumină
În cazul șoarecilor și șobolanilor, iluminatul este mixt: natural și artificial;
practic, se asigură o sursă de lumină naturală ca îmbogățire a mediului de
viaţă, se asigură o alternanță lumină/întuneric de 12-14/12-10 ore. În cazul
în care lumina naturală nu permite obţinerea unui ciclu lumină-întuneric
corespunzător procedurii sau categoriei de animale, se pot crea programe de
lumină adecvate necesităților biologice ale animalelor1. În cazul cobailor și
iepurilor, lumina asigurată este exclusiv artificială.
- intensitatea luminii
În camerele de creștere, intensitatea luminoasă este de 325-400 lm/m2, la
distanța de 1,0 m față de nivelul pardoselii. Intensitatea luminii din interiorul
cuștilor de întreținere a animalelor poate fi scăzută până la 130 lucși.
Rastelurile cuștilor permit montarea unor paravane sau delimitarea unor
zone mai întunecate, prin care se evită supraexpunerea animalelor la lumină
puternică, reducând riscul degenerării retinei animalelor albinoase.
- utilizarea unor culori din spectrul vizibil
Dacă situația o impune, infrastructura permite utilizarea unor filtre pentru
obținerea luminii de culoare roșie (la lungimi de undă de 610-780 nm), la
frecvențe nedetectabile de către rozătoare; acest aspect poate fi util pe
durata nopții și permite supravegherea activității rozătoarelor.2
1
La linia F344, pe durata creşterii și reproducerii, durata luminii nu trebuie să depășească 13 ½
ore.
2Șobolanii au vederea discromatică, percepând mai greu culoarea roșu. Culoarea verde și
lungimile de undă din domeniul ultravioletelor sunt percepute mai bine (vezi PSUEX5.3).
Pentru evitarea sincopelor programelor de iluminat adecvate fiecărei

specii și categorii, infrastructura este alimentată cu două surse de
energie: energie electrică de la rețea și, în cazul unor întreruperi
accidentale, de la un generator propriu.
2.5. Zgomotul
Zgomotele excesive, la niveluri care pot provoca posibile daune
auditive (>85 dB), sunt rareori întâlnite în cadrul unităților
experimentale. Deoarece sunetul prin intensitate și frecventă poate fi
un factor stresor semnificativ pentru animalele de laborator în cadrul
unităților experimentale, se consideră:
- amplasarea incintelor pentru diminuarea zgomotelor
Dispunerea încăperilor destinate animalelor de laborator şi a coridoarelor
este un prim element care menține un mediu acustic adecvat speciilor
utilizate în unitatea experimentală. Spre exemplu, cobaii și iepurii sunt
speciile cele mai izolate fonic, prin amplasarea încăperilor destinate
întreţinerii acestora în interiorul infrastructurii, între coridoarele curat și
murdar (vezi PSUEX1.2).
- controlul surselor de ultrasunete
Rozătoarele sunt foarte sensibile la ultrasunete, pe care le utilizează în
comunicare, motiv pentru care zgomotele bruște sau inutile sunt evitate.
Pentru a diminua anomaliile ciclului estral și tulburările de comportament
cauzate de efectele nocive ale ultrasunetelor (sunete cu o frecvență mai mare
de 20 kHz), în camerele de întreținere inventarul specific cercetării este
redus la minimum cu putință (nu sunt introduse în camerele de creștere
mecanisme, instalații, calculatoare şi monitoare de calculator), nu se intră
cu cărucioare (scârțâitul roților produce unde în domeniul ultrasunetelor)
iar utilizarea robinetelor este redusă la minimum (la curgerea apei se emit
ultrasunete. Curățarea umedă a echipamentelor se realizează doar în camera
de spălare a infrastructurii.
2.6. Sistemele de alarmă
Camerele destinate întreţinerii animalelor sunt protejate în mod
corespunzător, beneficiind de sisteme video de supraveghere, sisteme de
înregistrare, detectare și alarmare a pericolelor în caz de defecțiuni tehnice
ale sistemului de ventilație sau de condiționare a aerului.
3. Sănătatea
Animalele întreţinute în cuști sau instalații experimentale sunt total
dependente de oameni în ceea ce privește sănătatea şi bunăstarea
lor; ca urmare, se impun cel puțin următoarele aspecte:
- inspecția animalelor
Starea fizică, psihică și comportamentul animalelor sunt influenţate de
mediul ambiant, de hrană și de îngrijirea animalelor. Conform procedurilor
specifice, animalele sunt supuse inspecției periodice de către medicul
veterinar care are rol și de supraveghere a incintelor, relaționare cu
îngrijitorii și supraveghere a altor intervenții efectuate asupra animalelor
(lotizări, marcări, identificări etc.) de către persoane implicate în activități
specifice proiectelor de cercetare. Inspecţia animalelor se realizează zilnic,
pentru a se asigura că toate animalele bolnave sau rănite sunt identificate şi
că sunt luate măsuri corespunzătoare.
- programul de monitorizare a sănătății animalelor
În unitățile experimentale se pun în aplicare măsurile de asigurare și
menținere a sănătății. În situația apariției unor boli se intervine și sunt puse
în practică planuri de acțiune specifică. Pentru controlul retroactiv al stării
de sănătate, se utilizează Programul de monitorizare a statusului
microbiologic (PSUEX. 4.3).
- monitorizarea sănătății personalului
Dat fiind că manipularea animalelor prezintă un risc potenţial de
contaminare a altor animale şi a personalului, se acordă o atenție specială
respectării procedurilor de igienă şi supravegherii sănătății personalului1.
Carantina, aclimatizarea şi izolarea sunt activități care se derulează
în mod curent sub îndrumarea medicului veterinar desemnat; astfel,
au loc activități care presupun:
- inspecția și recepția animalelor
La sosirea animalelor se realizează inspecția și examinarea animalelor
pentru a se asigura nu existe traume sau semne clinice de boală. Dacă
animalele sunt clinic sănătoase sunt transferate în incinta destinată
carantinei (PSUEX1.2).
1
Prin POUEX02 se abordează aspectele privind siguranţa și sănătatea în muncă.
- carantina
Carantina este perioada de izolare a unui animal nou introdus în unitate, în
cursul căreia acesta este separat într-un spațiu special, în vederea observării
și stabilirii stării sale de sănătate, cu scopul evitării introducerii de boli
manifestate clinic. Obiectivele carantinei şi izolărilor sunt următoarele:
i). să protejeze celelalte animale din unitate;
ii). să protejeze personalul împotriva zoonozelor;
iii). să încurajeze bunele practici, în paralel cu perioada de aclimatizare.
În funcţie de circumstanțe, întinderea acestor perioade poate varia de la
minimum 2-3 zile la câteva săptămâni1; durata carantinei este stabilită de
către medicul veterinar desemnat al unității, în concordanță cu istoricul
sănătății animalelor de la instituția sursă, instituția beneficiară,
disponibilitatea spațiului și obiectivele cercetării. Carantina este imperios
efectuată atunci când nu se cunoaște starea de sănătate a animalului sau
animalelor în cauză.
- acomodarea și aclimatizarea
Animalele, chiar dacă par sănătoase, trebuie să beneficieze de o perioadă de
acomodare înainte de a fi utilizate în procedurile proiectelor de cercetare.
Acomodarea2 permite animalelor redobândirea homeostaziei afectată de pe
urma stresului de transport şi obișnuirea cu noul mediu şi cu practicile de
creştere şi îngrijire. Durata acomodării depinde de durata transportului, de
semne ale manifestării distresului, de vârsta şi de procedurile la care
animalele vor fi supuse. În cazul transportului prelungit sau la schimbarea
fusurilor orare, perioada de acomodare se prelungește pentru aclimatizarea
animalelor cu noile condiții de viață și ritmul circadian.
- izolarea
Perioada de izolare are drept scop reducerea riscului de infectare a altor
animale sau a oamenilor. Din punct de vedere practic, orice animal suspect
de a fi bolnav sau care prezintă anumite riscuri pentru unitățile
experimentale este extras și adăpostit fie în încăperea destinată carantinei,
fie într-o cușcă izolată.
1
Spre exemplu, la iepuri carantina durează minimum două săptămâni în cazul suspiciunii de
mixomatoză, 4-6 săptămâni în cazul suspiciunii de infecție virală cu ARN sau patru săptămâni în
cazul suspiciunii de infecție cu virusul bolii hemoragice.
2
Acomodarea presupune adaptarea unui organism sau a unui organ la noi condiții fiziologice și
de mediu.
4. Adăpostirea, îmbogățirea mediului de viaţă şi îngrijirea

4.1. Întreținerea și adăpostirea
Speciile gregare sunt întreținute în grup atât timp cât acestea sunt
stabile şi armonioase. În practica uzuală, pentru a nu cauza probleme
comportamentale, se evită perturbarea grupurilor stabile. Totuși,
abordarea este dependentă de ordinul taxonomic; astfel:
- la rozătoare
Cu toate că grupurile armonioase sunt dificil de organizat din cauza
comportamentului agresiv, în cazul șoarecilor masculi maturi întreţinerea în
comun este posibilă și preferabilă celei individuale. În cazul în care apar
comportamente agonistice, rozătoarele sunt adăpostite individual, în cuști
care permit contactul vizual apropiat.
- la iepuri
Iepurii tineri şi femelele sunt întreţinuţi în grupuri sociale armonioase. În
mod ideal, iepurii adăpostiți în grup ar trebui să fie frați care au crescut
împreună încă de la naștere și înţărcare. Masculii adulți pot manifesta un
comportament teritorial, motiv pentru care se evită gruparea cu alți masculi
maturi. Întreţinerea în țarcuri cu mediu îmbunătățit poate fi utilizată în
special în cazul grupurilor formate din iepuri tineri sau a femelelor adulte. În
situația în care cercetarea solicită întreținerea individuală, adăpostirea va
permite contactul vizual apropiat; și în acest caz, animalele sunt atent
monitorizate și controlate în ceea ce privește bunăstarea și starea de
sănătate.
4.2. Îmbogățirea mediului de viaţă
Întreţinerea animalelor de laborator se face, de cele mai multe ori, în
cuști transparente (excepție la cobai), pentru a facilita observarea
animalelor fără ca acestea să fie deranjate.
În limita posibilităților și conform design-ului experimental, unitatea
experimentală susţine implementarea principiilor privind calitatea şi
dimensiunile spaţiului, îmbogăţirea mediului de viaţă (de regulă, cu
materiale sterilizate - vezi figura 5.5.3) şi permite alte considerații privind
bunăstarea atunci când derularea procedurilor are loc în sisteme de
claustrare a animalelor (în cuști farmacologice sau cuști metabolice) și în
cuștile cu ventilație individuală.
Îmbogăţirea mediului de viață al animalelor fie fizic (senzorial,

hrănire), fie social (prin contact direct sau doar vizual) permite
manifestarea comportamentelor normale şi reducerea situaţiilor
competitive și agresive. În funcție de specie, are loc:
- la rozătoare
În special în cuștile rozătoarelor de reproducţie se asigură, pe lângă
aşternut, cuiburi, refugii și materiale de ros, mestecat și manipulat.
Materialele de tipul talașului din lemn moale de conifere (uneori talaș
sterilizat) absorb urina, având o capacitate de absorbție de 400% şi
favorizează marcarea teritorială. În situația în care nu este posibilă
utilizarea materialelor pentru cuiburi, se asigură cutii-cuiburi, în special la
șobolan și la cobai. Bețișoarele din lemn pentru ros și mestecat sunt utilizate
cu scopul îmbogățirii mediului de viaţă al tuturor speciilor de rozătoare. În
plus, la cobai se asigură materiale manipulabile, precum fânul, pe care îl pot
mesteca şi utiliza pentru refugii și ascunzători.
Figura 5.5.3. Dispozitive pentru îmbogățirea mediului de viață

Sfere cu trei ieșiri pentru șobolani cu diametru de 10,5 cm și goluri de 6,5 cm (stânga sus);
cupolă cu înălțimea de 4,8 cm, 9,6 cm diametru, prevăzută cu o roată cu înălțimea totală de 7,7
cm și ȹ 13,6 cm). Refugiu pentru șobolani cu dimensiuni LxlxH = 15,5x9,5x9,5 cm (dreapta
sus). Refugiu pentru iepuri cu dimensiuni LxlxH=30x25x28 cm (stânga jos). Refugiu pentru
cobai cu dimensiuni LxlxH = 20x16,5x11cm (mijloc jos) și refugiu pentru şoareci cu dimensiuni
LxlxH = 11x6,5x7 cm (dreapta jos).
Sursa imaginilor: http://www.bio-serv.com.
În cuștile destinate rozătoarelor se adaugă tuburi, cutii şi scărițe, dispozitive
care măresc suprafaţa utilizabilă a pardoselii și permit divizarea spațiului în
zone pentru hrănire, odihnă, urinare şi depozitare de hrană. Aceste diviziuni
se realizează mai degrabă pe marcarea teritoriului decât pe delimitări fizice,
dar barierele parțiale pot ajuta animalele să inițieze sau să evite contactul cu
alți membri ai grupului.
- la iepuri
Îmbogăţirea corespunzătoare a mediului de viaţă include administrarea
furajului grosier, a fânului și a bețișoarelor de ros (lemn de esență moale,
dar și lăstari de salcâm), precum şi asigurarea unei zone de refugiu. În
țarcurile destinate întreţinerii în grup există bariere vizuale şi structuri care
asigură refugii şi permit izolarea fața de grup sau manifestarea
comportamentului explorator. De asemenea, femelele de reproducţie
beneficiază de materiale de aşternut şi de un cuib de fătare, atât în varianta
creșterii în cuști, cât și în varianta creșterii în țarcuri.
4.3. Incintele destinate rozătoarelor și iepurilor sunt construite
pentru a facilita supravegherea adecvată a animalelor, fără a le
perturba.
4.3.1. Caracteristici ale țarcurilor
Unitatea experimentală permite și încurajează întreținerea iepurilor în
țarcuri; în aceste împrejmuiri se pot delimita structuri de subdiviziuni ale
spaţiului, care permit animalelor să inițieze sau să evite contactul social.
Spațiul destinat iepurilor este rectangular și permite construirea unei
platforme etajate, care le permite animalelor să se întindă, să se așeze şi să
se deplaseze cu ușurință dedesubt; platformele pot reprezenta 40% din
suprafaţa podelei. În afara zonei etajate, înălțimea incintelor permite
manifestarea comportamentului explorator în poziție verticală. În situaţia în
care planul experimental, motivat științific sau din considerente veterinare,
nu permite utilizarea platformei etajate, unitatea permite cazarea în țarcuri
cu suprafețe mărite cu 33 %, în cazul cazării individuale, și cu 60 % în cazul
cazării în perechi sau în grupe de câte doi iepuri. La iepurii adulți cu vârste
de peste 10 săptămâni, în cazul utilizării țarcurilor, la suprafaţa asigurată
pentru doi iepuri (3500-5400 cm2 - dependent de masa corporală, vezi tabelul
5.5.1) se adaugă câte 3000 cm2/iepure pentru al treilea, al patrulea, al
cincilea şi al șaselea iepure. În cazul în care design-ul experimental solicită
grupuri mai mari, se mai adaugă câte 2500 cm2 pentru fiecare exemplar
suplimentar adăugat grupului de șase.
4.3.2. Caracteristici ale cuștilor

Toate animalele unității pot fi cazate în cuști sau baterii de cuști. La
stabilirea planului experimental și la popularea incintelor, bateriilor și
cuștilor cu rozătoare și iepuri se au în vedere prevederile privind
dimensiunile și suprafața minimă a cuștii, suprafața alocată fiecărui
animal și corelarea dintre masa corporală și suprafața cuștii.
Echipamentele din dotarea infrastructurii sunt special construite pentru
întreținerea animalelor de laborator și satisfac cerințele menţionate în
tabelul 5.5.1; astfel:
- cuștile destinate întreținerii șoarecilor și șobolanilor
Cuștile destinate întreținerii șoarecilor și șobolanilor sunt confecționate
dintr-un material transparent, sterilizabil și prezintă următoarele
caracteristici constructive:
o formă ușor tronconică, cu dimensiuni de 365x207 mm pentru
șoareci și 480x375 mm pentru șobolani, rezultând suprafețe ale
pardoselii de 530 cm2 pentru șoareci și respectiv 1500 cm2 pentru
șobolani (figurile 5.5.4 și 5.5.5);
o înălțimea cuștilor este de 140 mm la șoareci și 210 mm la șobolani,
rezultând volume de 7,4 dm3 pentru şoareci și 31,5 dm3 pentru
șobolani;
o partea superioară a cuștilor se închide cu ajutorul unui grilaj din
oțel inoxidabil - grilajul are un hrănitor din tablă de oțel inoxidabil
în formă de „U” pentru hrana solidă și divizor mobil între acest
spaţiu și locul flaconului pentru apă;
o flacoanele pentru apă au capacitatea de 400 ml la şoareci și 700 ml
pentru șobolani, au garnitură din silicon plasată pe gâtul flaconului
și un capac conic, din inox, cu o tijă de 25 mm la şoareci și 35 mm
la șobolani, prevăzute la capăt cu un orificiu de Ø=0,5 mm la
şoareci, respectiv Ø =1,5 mm la șobolani;
o fiecare cușcă are un suport pentru eticheta utilizată la
individualizarea grupului de animale;
o policarbonatul din care este confecționat corpul cuștilor care au
muchiile ușor rotunjite este ușor de curățat, permite reducerea
intensității zgomotului - materialul este transparent și, atât în cazul
cuștii, cât și în cazul flacoanelor pentru apă, permite autoclavarea
la temperatura de 121оC, timp de 20 minute.
Figura 5.5.4. Cuști utilizate pentru întreținerea șoarecilor și

șobolanilor în rastele
Sisteme de adăpostire în rastele: cușcă pentru şoareci 1284 L Eurostandard Type II L cu
dimensiuni de 365x207x140 și suprafața utilă de 530 cm2 (stânga) și cușcă pentru șobolani –
1500U Eurostandard Type IVS, cu dimensiuni de 480x375x210mm și o suprafața de 1500
cm2 (dreapta).
Prelucrare după Techniplast, Open Caging System, http://www.tecniplast.it, 2016.
Figura 5.5.5. Rasteluri pentru cuști

Rasteluri pentru 20 cuști de șobolani (stânga). Administrarea furajului în hrănitoare
(dreapta sus) și poziționarea flaconului cu apă (dreapta jos).
Prelucrare după Techniplast, http://www.tecniplast.it, 2016.
Cuștile șoarecilor și ale șobolanilor sunt grupate într-un suport

compartimentat, construit din oțel inoxidabil; fiecare rastel este mobil și
permite amplasarea a 20-30 cuști. Pentru o bună circulație a aerului,
rastelul nu are rafturi, cuștile culisând pe profiluri în „T” sau în „L”, la
marginea rastelului. Unitatea dispune de trei sisteme de creștere, fiecare cu
câte 30 cuști pentru şoareci și trei rasteluri pentru șobolani, cu câte 20 cuști.
În cazul șoarecilor, dacă masa corporală este < 20 g, într-o cușcă se pot
adăposti 8 (opt) șoricei, iar dacă masa corporală este >30 g, numărul
animalelor va fi de maximum 5 (cinci) în fiecare cușcă; astfel, dependent de
masa corporală a animalelor, într-un rastel cu 30 cuști se pot afla între
150÷240 șoricei. Capacitatea unității este 90 cuști1, respectiv 450-720
șoricei cazați în cuști poziționale pe rasteluri. În cazul șobolanilor cu masa
corporală < 200 g, într-o cușcă se pot adăposti 7 (șapte) animale, dar dacă
masa corporală este > 600 g, numărul animalelor se va reduce la cel mult
doi șobolani în fiecare cușcă. Astfel, dependent de masa corporală a
animalelor, într-un rastel cu 20 cuști se pot afla între 40÷140 șobolani
(figura 5.5.5). Capacitatea optimă a unității este de 60 cuști2, respectiv 120-
420 șobolani cazați în cuști poziționale pe rasteluri.
- cuști cu ventilație individuală
Întreținerea șoarecilor și șobolanilor în baterii cu ventilația individuală a
cuștilor (fig. 5.5.2 și 5.5.6) prezintă următoarele caracteristici:
o instalația cu presiune pozitivă este formată dintr-o unitate de
monitorizare și ventilație care alimentează cu aer filtrat și
exhaustează aerul viciat spre și de la două baterii de cuști (48 cuști
mici și 24 cuști medii – vezi figura 5.5.6);
o unitatea de monitorizare și ventilație permite fluxul a până la 80
schimburi de aer/oră; aerul este prefiltrat (filtru G4) și filtrat
(HEPA) atât pe circuitul de intrare cât și pe cel de ieșire;
o cuștile au formă ușor tronconică, cu suprafețe ale pardoselii de 542
cm2 pentru șoareci și 800 cm2 pentru șoareci adulți sau șobolani;
1
Din punct de vedere practic, la cele 90 cuști (3 rasteluri x 30 cuști) amplasate în rasteluri se
mai pot adăuga încă 40 de cuști, din care jumătate rămân de rezervă, iar cealaltă jumătate se
află în stația de spălare sau la sterilizare.
2
Și în acest caz, la cele 60 cuști (3 rasteluri x 20 cuști) amplasate în rasteluri se mai pot adăuga
încă 30 de cuști, care rămân de rezervă în magazia curată.
Figura 5.5.6. Cuști ventilate individual

Cușcă pentru șoareci tip 1285 L, cu suprafața de 542 cm2 (stânga) și cușcă pentru șoareci
adulți sau șobolani de tip 1291 H, cu suprafața utilă de 800 cm2 (dreapta). Fluxul aerului în
cușca ventilată individual (stânga jos); partea frontală a cuștii, cu etichetă de individualizare
(mijloc jos). Flaconul pentru apă și filtrul microbiologic de rezervă pentru ventilarea cuștii
(stânga jos).
Prelucrare după Techniplast, 2016 - http://www.tecniplast.it.
o fiecare cușcă este izolată (între corpul cuștii și capacul acesteia

existând o garnitură care etanșeizează tubulatura de admisie și
exhaustare) și ventilată separat - viteza curenților resimțită la
nivelul rozătoarelor este de maximum 0,05m/s;
o materialul constructiv al cuștii este transparent, pentru a facilita
observarea animalelor din cuști și, laolaltă cu celelalte componente,
permite autoclavarea la 121°C, timp de 20 minute;
o capacul cuștii prezintă un sistem de atașare și asigurare pe cutia
cuștii (cleme), un locaș pentru flaconul de apă, prevăzut cu o
garnitură de etanșare, un filtru microbiologic cu eficiență mare și
două valve pentru alimentarea, respectiv evacuarea aerului filtrat în
unitatea centrală.
Tabelul 5.5.1. Cerințe privind spațiile destinate întreținerii rozătoarelor și

iepurilor
Specia Masa Suprafața Suprafața Înălțime
corporală minimă a cuștii alocată / animal minimă
(g) (cm2) (cm2) (cm)
Şoareci <20 330 60 12
20-25 330 70 12
25-30 330 80 12
>30 330 100 12
Șobolani <200 800 200 18
200-300 800 250 18
300-400 800 350 18
400-600 800 450 18
>600 1500 600 18
Cobai <200 1800 200 23
200-300 1800 350 23
300-450 1800 500 23
450-700 2500 700 23
>700 2500 900 23
Iepuri <3000 4200 3500* 45
3000-5000 4200 4200* 45
>5000 8400 5400* 60
* Suprafaţa pardoselii pentru unul sau două animale, armonioase din punct de vedere social.
Prelucrare după Recomandarea 2007/526/CE, Directiva 2010/63/EU și Legea nr. 43 din 11
aprilie 2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.
În cazul cuștilor 1285 L, numărul șoriceilor depinde de masa corporală și

suprafața asigurată de cușcă. Astfel, dacă masa corporală a șoriceilor este <
20 g, într-o cușcă se pot adăposti 9 (nouă) șoricei, iar dacă masa corporală
este >30 g, numărul animalelor va fi de maximum 5 (cinci) în fiecare cușcă;
astfel, într-o baterie cu 48 cuști se pot afla 240÷432 șoricei.
În cazul cuștilor 1291 H, numărul șoarecilor adulți sau al șobolanilor
depinde, de asemenea, de masa corporală, după cum urmează:
o dacă masa corporală a șoarecilor este >30 g, numărul animalelor
va fi de maximum 8 în fiecare cușcă (la mase corporale mai mici,
numărul acestora poate să crească până la 13 (vezi tabelul 5.5.1);
astfel, într-o baterie cu 24 cuști ventilate individual, unitatea poate
derula proceduri pe maximum 192 şoareci ÷ 312 șoricei;
o cușca poate caza maximum 4 șobolani cu masa corporală < 200 g;
dacă masa corporală este >600 g, în cușcă se va caza un singur
șobolan; astfel, dependent de masa corporală a animalelor, într-un
rastel cu 24 cuști ventilate individual, unitatea experimentală poate
caza între 24÷96 șobolani.
- bateriile destinate întreținerii cobailor
Întreținerea cobailor se face în cuști, amplasate pe rasteluri (baterii de
întreținere – vezi figura 5.5.7) care prezintă următoarele caracteristici:
o fiecare baterie pentru cobai are patru cuști confecționate din
material plastic de culoare gri și amplasate pe suporții unui rastel
mobil cu dimensiuni de 860 x 780 x 1656 mm;
o corpul cuștilor are formă paralelipipedică, cu muchiile ușor
rotunjite, fapt care permite curățarea și reduce intensitatea
zgomotului;
o dimensiunile cuștii sunt de 846x610 mm, rezultând o suprafață a
pardoselii prevăzute cu găuri de 4000 cm2;
o înălțimea cuștii este de 256 mm, rezultând un volum de cca 102,4
dm3; peretele frontal este secționat și înlocuit cu un grilaj din oțel
inoxidabil, pe care sunt amplasate două flacoane de apă și
hrănitoarea pentru furaje fibroase și granulate;
o partea superioară a cuștilor se închide prin tăvița de colectare a
dejecţiilor și purinului de la cușca superioară, generând înălțimi ale
incintei de 281 mm;
o flacoanele pentru apă permit autoclavarea la temperatura de 121оC,
timp de 20 minute, au capacitatea totală de 900 ml (primii 750 ml
sunt gradați), au garnitură din silicon plasată pe gâtul flaconului și
un capac conic, din inox, cu o tijă de 65 mm, prevăzută la capăt cu
un orificiu de Ø=2,2 mm;
o fiecare cușcă are un suport pentru eticheta utilizată la
individualizarea loturilor supuse procedurilor.
Beneficiind de trei baterii de cuști dispuse pe patru niveluri, unitatea poate
caza un număr de maximum 240 pui de cobai cu masa < 200 g (dat fiind
viteza de creștere, se recomandă design-uri experimentale cu maximum 100
de pui de cobai), maximum 132 cobai cu masa de 200-300g, maximum 96
cobai cu masa de 300-450g, maximum 60 animale cu masa de 450-700g,
respectiv maximum 48 cobai cu masa corporală mai mare de >700 g.
Figura 5.5.7. Baterie de cuști pentru cobai

Rastel cu patru niveluri pentru cuști de cobai (stânga). Cușcă cu pardosea perforată sau
neperforată și cu partea frontală decupată – grilajul frontal servește și ca suport pentru
hrănitoare, două flacoane de apă și eticheta de individualizare (dreapta sus). Îmbunătăţirea
mediului prin adăugarea în cușcă a unei platforme cu rampe (dreapta central) și hrănitoarea
pentru furaje grosiere și concentrate (dreapta jos).
- bateriile destinate întreținerii iepurilor

Cușca iepurilor este spațioasă, suficient de înaltă pentru a permite ridicarea
pe trenul posterior și adoptarea poziției tipice de observare. În plus, la iepuri
se impune prezența unor jucării, a materialelor fibroase sau grosiere și a
spațiilor pentru ascundere și evadare. În unitatea experimentală pot fi cazați
iepuri atât în baterii (figurile 5.5.8 și 5.5.9), cât și în țarcuri; întreținerea
iepurilor în cuști depinde de vârstă, starea fiziologică și masa corporală.
Bateriile destinate întreținerii iepurilor cu vârsta mai mare de 10 săptămâni,
cu greutatea de până la 5,0 kg, au următoarele caracteristici:
o sunt formate pe rasteluri cu dimensiuni de 784 x 820 x 1830 mm;
fiecare modul are trei niveluri, pe care sunt delimitate cuști cu o
suprafață de 4.264 cm2;
o pereții și pardoseala sunt confecționate din policarbonat
transparent (panourile laterale) sau opac (panourile din spate,
pardoseala discontinuă și tăvile pentru dejecții și purin), care
formează o incintă de 713 x 716 mm, cu înălțimea de 476 mm;
o corpul cuștii și tăvile pentru dejecții permit dezinfecția și
autoclavarea la temperatura de 121оC, timp de 20 minute;
Figura 5.5.8. Baterie pentru trei cuști de iepuri

Rastel mobil, cu trei niveluri de cuști (X-type cage) destinate întreținerii iepurilor (stânga) cu
panoul frontal din grilaj de oțel inoxidabil pe care sunt fixate un hrănitor, flaconul pentru
apă și eticheta de individualizare a lotului experimental (dreapta sus). Pentru iepurii de până
în 5,0 kg, îmbunătăţirea mediului din cușcă este favorizată de o etajeră articulată în cadrul
modulului, care delimitează un spaţiu inferior (675 x 300 x 260 mm) și o platformă
superioară cu suprafaţa de cca. 2000 cm2 (dreapta jos).
Prelucrare după Techniplast, http://www.tecniplast.it, 2016.
Figura 5.5.9. Baterie pentru iepuroaice

Cușcă pentru fătări cu pardoseală perforată (stânga) și, în cazul modulelor alăturate,
reunirea cuștilor. Prin îndepărtarea peretelui despărțitor transparent dintre două cuști se
obține o mărire a suprafeței de la 4264 la 8528 cm2 (dreapta).
o peretele frontal se blochează pe cadrul modulului, fiind confecționat

dintr-un grilaj de oțel inoxidabil pe care sunt amplasate: eticheta de
individualizare a loturilor supuse procedurilor, flaconul de apă cu o
capacitate de 750 ml și o hrănitoare pentru furaje fibroase și
granulate cu o capacitate de 2,2 dm3;
Unitatea are în inventar trei baterii cu cuști, dispuse pe trei niveluri; astfel,
se pot construi design-uri experimentale pentru minimum nouă sau maximum
18 iepuri adulți, de peste 10 săptămâni, cu masa corporală ≤ 5,0 kg.
În cazul femelelor gestante și a celor cu pui, cu cel puţin trei sau patru zile
înainte de fătare se asigură o cutie în care acestea îşi pot construi cuibul de
fătare. La bateriile unității experimentale, cutiile-cuiburi sunt amplasate pe
una din laturile cuștilor de la marginea modulelor reunite. După înţărcare,
puii rămân împreună în cușca în care a avut loc fătarea: de la înțărcare
până la vârsta de șapte săptămâni opt pui/cușcă, iar de la 8÷10 săptămâni
pot fi ținuți 5 (cinci) pui / cușcă. Din punct de vedere teoretic, unitatea
permite întreținerea unui număr de maximum 72 pui înţărcaţi cu vârsta de
până la șapte săptămâni şi 45 pui cu vârsta cuprinsă în intervalul 8-10
săptămâni. Peripartal se asigură paie sau alte materiale de aşternut, iar
după parturiție se elimină peretele despărțitor dintre 2-3 cuști, astfel încât
femelele să se poată deplasa dintr-o cușcă în alta sau într-o zonă mai înaltă,
pentru a se îndepărta de pui după ce aceștia au părăsit cuibul.
4.3.3. Pardoseala
În unitatea experimentală destinată animalelor de laborator s-a preferat
utilizarea pardoselilor pline (la șoareci și șobolani) sau a celor perforate,
îndeosebi pentru cobaii și iepurii cazați în cuști (figura 5.5.9).
4.4. Hranirea. Sub aspectul tipului, formei de prezentare și modalității
de păstrare a hranei se pot menționa următoarele:
- tipul și forma de prezentare
Conţinutul cu ingrediente naturale1 (cereale, șroturi, minerale ș.cl.), semi-
purificate sau purificate (glucoză, fructoză, cazeină, amidon, aminoacizi
ș.cl.) și forma fizică de prezentare a hranei respectă cerințele nutriționale și
particularitățile comportamentale ale animalelor. Hrana administrată este
adecvată, în termen de valabilitate și necontaminată chimic, fizic şi
microbiologic, fiind păstrată în ambalajul original, pe care figurează
identitatea produsului şi data fabricării. Cel mai frecvent, hrana este peletată
sau brichetată (figura 5.5.10). Furajele verzi sunt administrate în anumite
condiţii, iar furajele fibroase se administrează în special la iepuri și cobai,
atât pentru hrănire cât și ca mijloc de satisfacere a unor nevoi comportamentale.
- administrarea și accesul la furaje
Toate animalele au acces nerestricționat la hrană și dispun de un front de
furajare adecvat speciei și care limitează competiția. La rozătoare, furajarea
este de tip ad libitum, dependent de stadiul fiziologic și categoria de vârstă -
tabelul 5.5.2. La iepuri, ca urmare a riscului obezității, se practică furajarea
restricționată, fie volumetric, fie prin diluare cu fibre celulozice sau
furajarea ad libitum, în special la tineret.
- depozitarea hranei
Depozitarea hranei se face în magazia special destinată, astfel încât să se
evite deteriorarea, contaminarea sau stricarea. Magazia pentru furaje este
răcoroasă, întunecoasă, uscată şi lipsită de acarieni și insecte parazite.
Hrana perisabilă, precum furajul verde, legumele și fructele sunt păstrate în
frigider. Spațiile de depozitare a furajelor, recipientele şi celelalte ustensile
folosite pentru hrănirea animalelor sunt curățate periodic şi, în situația în
care se impune, pot fi sterilizate prin autoclavare.
1
Rațiile cu ingrediente naturale nu pot fi utilizate în studii asupra micronutrienților, în studiile
toxicologice sau în studiile care impun utilizarea antigenilor în hrană. În aceste cazuri și atunci
când se cuantifică concentrațiile nutriențior sunt utilizate rațiile cu ingrediente purificate.
4.4.1. Sub aspectul normelor și

condițiilor de calitate ale rațiilor
destinate hrănirii animalelor de
laborator, depinde de specie
(tabelul 5.5.2) și particularitățile
proiectului de cercetare, utilizându-
se furaje standard, autoclavabile
sau furaje cu densitate energetică
redusă.
La rozătoare hrănirea este de tip

ad libitum. De regulă, șoarecii1
consumă 3-7 g/zi, iar șobolanii 8-30
g/zi furaj peletat, cu dimensiuni de
10 mm diametru x 25 mm lungime,
administrat la 2-3 zile; în funcție de Figura 5.5.10. Hrană pentru
categoriile de animale se utilizează: iepuri
- rații pentru întreținere Cuburi de lucernă (A) și suplimente minerale
cu diferite arome de fructe (B).
Sunt rații destinate creșterii și După Suckow și col., 2012.
întreținerii și mai puțin maximizării
reproducției. Rațiile au o digestibilitate de minimum 70%, energie
metabolizabilă: 2900 ± 100 kcal/kg, cu calorii care provin: minimum 28 %
din proteine, minimum 13% din grăsimi și maximum 59% din carbohidrați.
Din punct de vedere al calităţii, rația are minimum 23% proteină brută,
minimum 4,5% grăsime brută și maximum 5% celuloză brută la o umiditate
de cel mult 12% și cenușă brută de maximum 8%.
Tabelul 5.5.2. Consum estimat de furaje la rozătoare și iepuri
Specia Creștere Adult Gestație Lactație
(g) (g) (g) (g)
Şoareci 3-5 5-7 6-8 7-15
Șobolani 8-25 25-30 25-35 36-65
Cobai 35-45 45-70 70-80 100-130
Iepuri 120-200 200-300 300 300-400
Preluare după Hau si Schapiro, 2011.
1
Șoarecii adulți consumă 4-5 g furaj peletat / zi; există linii care pot consuma zilnic 8 g furaj /
zi. Liniile mari ale șobolanilor consumă 15-30 g furaj/zi, iar cele mai hipometrice 12-15 g.
- rații pentru reproducători
Rațiile destinate reproducătorilor sunt rații mai digestibile (minimum 80%
digestibilitate), cu o densitate energetică mai mare: 3300 ± 100 kcal/kg
energie metabolizabilă, iar caloriile care provin: minimum 26 % din
proteine, minimum 16% din grăsimi și maximum 58% din carbohidrați. Din
punct de vedere al calităţii, rația are: proteină brută - minimum 23%,
grăsime brută - minimum 6,5%, celuloză brută - maximum 4%, cenușă brută
- maximum 8% și minerale până la 2,5%.
- rații pentru cobai
Cobaii consumă 35-70 grame peleți / zi; dimensiunile sunt de minimum 4 mm
diametru și 10 mm lungime. Rațiile destinate reproducătorilor, femelelor în
lactaţie, creșterii și întreținerii sunt rații cu digestibilitate de până în 70% și
cu o densitate energetică de 2480 ± 50 kcal/kg energie metabolizabilă și
calorii care provin din proteine (minimum 26%), grăsimi (minimum 13%) și
carbohidrați (maximum 61%). Din punct de vedere al calităţii, rația trebuie
să aibă proteină brută minimum 18%, grăsime brută minimum 4%, celuloză
brută maximum 16%, cenușă brută maximum 9% și umiditate cel mult 12%
și vitamina C (50 mg acid ascorbic / g furaj).
La iepuri hrănirea este de tip ad libitum. De regulă, iepurii consumă
zilnic 120-300 g furaj peletat, cu dimensiuni recomandate de 4 mm
diametru x 10 mm lungime, administrat la 2-3 zile.
Rațiile destinate reproducătorilor, femelelor în lactaţie, creșterii și
întreținerii sunt rații cu digestibilitate de până în 65% și cu o densitate
energetică de 1980 ± 50 kcal/kg energie metabolizabilă și calorii care provin
din proteine (minimum 23%), grăsimi (minimum 10%) și carbohidrați
(maximum 67%). Din punct de vedere al calităţii, rația trebuie să aibă
proteină brută minimum 14%, grăsime brută minimum 1,5%, celuloză brută
21÷25%, cenușă brută maximum 9% și umiditate cel mult 12%. Dintre
minerale, calciu - 0,75÷1,25%, fosfor cel puțin 0,5% și sare - 0,25÷0,75%.
4.4.2. Adăparea animalelor din cadrul infrastructurii se face ad
libitum: din punct de vedere practic, se consideră următoarele:
- recipientele pentru apă
Pentru administrarea apei în cuștile și țarcurile destinate rozătoarelor și
iepurilor se utilizează flacoane din policarbonat transparent, cu capacități de
la 280 la 1100 ml și cu gradații de la 150 până la 1000 ml.
Alegerea volumului, tipului și numărului de flacoane depinde de

particularitățile cuștilor, cantitatea de apă solicitată și numărul de puncte de
adăpare. Pentru a evita colmatarea, înfundarea și pentru a preveni
inundarea cuștilor, flacoanele au o construcție specială: sunt rigide, au
deschiderea mare (44,5 mm), prevăzută cu garnituri din silicon și cu un
capac conic din inox cu tije drepte sau curbate, care, în funcţie de
particularitățile speciilor, prelungesc capacul cu 25-65 mm. Vârful tijei se
termină cu o gaură de 0,5÷2,2 mm, prin care se controlează curgerea apei,
în funcție de particularitățile speciei.
- necesarul de apă
Consumul de apă depinde major de: cerințele fiecărei specii și categorii,
masa corporală, salinitate și concentrația în zahăr, disponibilitatea furajului,
temperatura și umiditatea, stresul mediului sau genotipul.
- igienizarea
Pentru evitarea contaminării animalelor, flacoanele, garniturile și capacele
acestora sunt periodic curățate, dezinfectate și sterilizate prin autoclavare, la
temperatura de 121оC, timp de 20 minute.
4.5. Așternutul și materialul pentru cuiburi

Incintele din unitatea experimentală dispun de o varietate de materiale
pentru așternut și cuiburi; principalele aspecte privind așternutul sunt:
- rolul așternutului
Așternutul este un factor de mediu controlabil tehnologic care poate
influența datele experimentale și bunăstarea animalelor. Așternutul permite
absorbția umidităţii, urinei şi înglobarea excrementelor, facilitând astfel
păstrarea curățeniei. De asemenea, așternutul susține comportamente
precum odihna, marcarea teritorială, căutarea hranei, săparea unor vizuini
și permite construirea cuibului de fătare. Materialele asigurate sunt uscate,
atraumatice, absorb umiditatea, fixează amoniacul, au dimensiuni medii,
sunt fără praf (particulele mai mici de 300 µm afectează căile respiratorii),
sunt netoxice, fără agenți infecțioși, parazitari și lipsite de alte forme de
contaminare.
- volumul așternutului
Așternutul se asigură în cantități moderate, dar suficiente pentru a menține o
suprafață uscată. Spre exemplu, la șoareci adâncimea minimă este de 2-3
cm, așternutul trebuind să permită săparea unor tuneluri. În cuștile ventilate
mecanic se consideră că, pentru cinci șoareci adulți, o cantitate de 70 g sau
un volum 400 ml talaș, schimbat la 14 zile, asigură un echilibru între nevoile
animalelor și menținerea unei igiene a mediului1 din cușcă, dar și
minimizarea bolilor și a acumulării de biomasă.
- tipul materialului
Cel mai utilizat așternut este talașul de lemn și hârtie sau paiele tocate (în
special pentru iepuri). Așternutul din talaș poate conține compuși organici,
cum ar fi taninuri, alcaloizi, lignine și rășini care pot avea impact2 asupra
rezultatelor experimentale.
- calitatea materialului
În unele situaţii, înainte de administrarea așternutului se practică
sterilizarea acestuia. Ulterior sterilizării se recomandă uscarea pentru
creșterea capacităţii de absorbție a urinei și apei.
4.6. Curățenia
Unitatea este preocupată de menținerea unor standarde ridicate de igienă,
curățenie și dezinfecție (PSUEX4.4). Incintele destinate animalelor sunt curate
și curățate periodic, cu specificarea că activitatea, prin frecvență și
consistență, susţine manifestarea comportamentelor naturale. Practic, se
evită schimbarea prea frecventă a așternutului, atât pentru a facilita
marcarea teritoriului, cât și pentru a nu se produce perturbări
comportamentale care pot cauza dezinteresul mamei pentru pui sau
canibalism, în special la femelele gestante sau la cele cu pui. Frecvența
curățeniei depinde de tipul incintei, specie și categorie, densitatea
animalelor şi calitatea aerului din unitatea microbiologică.
1
În primele 12 zile, cantitatea de amoniac este nesemnificativă; după această perioadă,
cantitatea de amoniac începe să crească până la 1 ppm. În cazul în care cantitatea de aşternut
administrat este de doar 40 g, respectiv la volumul de 250 ml, creșterea concentrației
amoniacului este de 4 ppm.7
2
De exemplu, talașul provenit de la cedru roșu (Juniperus virginiana), pin (Pinus Ponderosa),
pin alb (Pinus strobus), pin silvestru (Pinus silvestris) și brad Douglas (Pseudotsuga sp.) poate
cauza modificări ale enzimelor hepatice implicate în metabolizarea medicamentelor.
4.7. Manipularea, reținerea și contenția animalelor

Manipularea, contenția și reținerea sunt executate prin metode și dispozitive
adecvate fiecărei specii, de către personal echilibrat, calm și ferm, pentru a
nu genera distres animalelor. Frecvența manipulării și contenția animalelor
se reduce la minimum și, atunci când aceasta este indispensabilă, se face cu
atenție, conform procedurilor PSUEX6.2-6.3.
5. Sacrificarea prin metode umane
Dacă situația o impune, sacrificarea animalelor se face de către personal
format și calificat, prin metode umane, care respectă principiile normelor
legislative naționale și europene privind sacrificarea animalelor (vezi
procedura PSUEX4.6).
6. Identificarea animalelor și înregistrarea datelor
- identificarea animalelor
Personalul unității este instruit asupra tehnicilor de marcare, identificare și
înregistrare a animalelor (vezi PSUEX4.1). În unele situaţii, este necesar ca
animalele să fie identificate individual, de exemplu, atunci când sunt folosite
în scopuri de reproducţie sau în scopuri științifice, pentru a permite
înregistrarea de date exacte. Totuși, de cele mai multe ori, plăcuța de la
nivelul cuștii conţine informații suficiente privind identificarea animalelor.
- înregistrarea datelor
Datele privind originea, utilizarea şi performanțele, datele privind sănătatea
şi reproducția animalelor crescute sau deținute în unitate sunt înregistrate și
păstrate în vederea utilizării acestora atât în scopuri statistice cât și ca
indicatori pentru evaluarea bunăstării animalelor.
• Asigurarea spațiului și incintelor necesare întreținerii
animalelor de laborator în unităţi autorizate sanitar
veterinar este o cerință legală.
• Echipamentele infrastructurii sunt special destinate
utilizării animalelor în proceduri.
• Controlul factorilor de microclimat este o obligație, nu o
opțiune!
Biologia și întreținerea câinilor și pisicilor
Obiectiv:
privind întreținerea carnasierelor prevăzute în Recomandarea
2007/526 a Comisiei Europene privind orientările pentru
adăpostirea și îngrijirea animalelor folosite în scopuri
experimentale și în alte scopuri științifice
PSUEX 5.6
Unitatea experimentală animale de companie1 dispune de incinte și

de facilități pentru adăpostirea și îngrijirea a două specii din ordinul
Carnivora: câinele (familia Canidae, genul Canis, specia C. lupus,
subspecia Canis l. familiaris) și pisica (familia Felidae, genul Felis,
specia F.silvestris, subspecia F.s. lyubica).
1. Particularitățile etologice ale câinilor și pisicilor sunt caracteristice

fiecărei specii, astfel, se pot descrie:
- particularități comportamentale ale câinilor
Câinele domestic (Canis familiaris) este un animal curios şi social, care
caută în mod activ informații despre mediul său ambiant, reflectând
comportamentul strămoșilor săi din familia lupilor. Deşi o mare parte a zilei
este consacrată odihnei, câinele are nevoie de un mediu fizic şi social
complex în timpul fazei active. Pentru fătare şi creşterea puilor, femelele
preferă să fie singure în zone liniștite. Atunci când întreținerea se face în
țarcuri, se asigură o atenție deosebită formării și menținerii câinilor în
grupuri armonioase, pentru a preveni manifestarea comportamentelor
agonistice.
1
Materialul are ca scop prezentarea infrastructurii de adăpostire și îngrijire a animalelor de
companie din cadrul Unităților Experimentale și a facilităților acestora din perspectiva
Directivei EU nr. 63 din 2010 și a Recomandării CE nr. 526 din 2007.
- particularități comportamentale ale pisicilor

Pisica domestică (Felis silvestris catus) s-a format din pisica sălbatică
africană solitară (Felis silvestris libyca) care, în timp, a dobândit
comportament social atât față de om cât și față de alte congenere. Cu toate
acestea, utilizarea pisicilor în proceduri se face cu atenție, întrucât pisicile
manifestă un comportament teritorial (atașare de locuri particulare),
relaționarea socială putând fi stresantă, iar comportamentele pentru
stabilirea ierarhiei și reconcilierii postconflictuale fie nu se manifestă, fie
sunt slab evidențiate. În același timp, la pisică semnele clinice ale stresului
sunt mai șterse și mai greu de evidențiat decât la câine. Având în vedere
faptul că pisicile sunt foarte bune cățărătoare, se asigură ansambluri de
joacă înalte atât ca puncte de observație, cât şi pentru a menţine o distanţă
socială faţă de alte pisici atunci când întreţinerea se face în grup.
2. Particularitățile rasiale ale câinilor și pisicilor:
Structura genetică a câinilor utilizați în proiecte de cercetare

depinde de tipul și cerințele proiectelor. De regulă, se utilizează
animale în rasă pură, special destinate cercetării; totuși, în sens larg
se cunosc o multitudine de rase,
astfel:
- rase de câini
În principiu, oricare rasă poate fi
utilizată în procedurile proiectelor de
cercetare. Totuşi, materialul biologic
cel mai frecvent utilizat în cercetare
sunt câinii din rasa Beagle. Alegerea
acestei rase derivă din mărimea și
caracteristicile acesteia.
Rasa Beagle (figura 5.6.1) are o
mărime potrivită: rasele miniaturale Figura 5.6.1. Marshall Beagle®
(toy) ar fi prea mici pentru o mare Populația Marshall Beagle® a fost stabilită în
parte din proceduri, iar rasele mari 1962 și a fost închisă oficial în 1967;
sunt mai greu de manevrat. În ceea animalele sunt utilizate în proceduri ale
ce privește reproducerea, rasa proiectelor de cercetare pentru testarea
siguranței și eficacității unor medicamente și
Beagle manifestă fătări frecvente, terapii noi, utilizabile la om și la animale.
prolifice și, de regulă, eutocice.
Sursa: https://www.marshallbio.com
- structura genetică a pisicilor

De regulă, majoritatea pisicilor utilizate în proceduri ale proiectelor de
cercetare provin din încrucișări aleatorii inter-rasiale și nu din încrucișări
intra-rasiale. Pisicile au fost și sunt utilizate în proceduri ale unor proiecte
de cercetare privind bolile neurologice, cardiovasculare, respiratorii și ale
sistemului imunitar. Similitudinea sistemelor fiziologice cu cele ale
oamenilor, precum și mărimea pisicilor le fac ideale pentru utilizarea ca
modele experimentale, în terapia și tratarea diferitelor boli umane și
animale.
3. Anatomia și biologia câinilor și pisicilor

Câinii joacă un rol foarte important în cercetarea biomedicală și
dezvoltarea de noi medicamente. Acest lucru se datorează faptului că
între oameni și câini există asemănări anatomice și fiziologice. Câinii
sunt animale de pradă care prezintă mușchi și oase puternice, cu dinții
adecvați pentru prindere și sfâșiere, un sistem cardiovascular care
susține atât sprintul, cât și rezistența.
- principalii parametri biologici la câini și, în particular, la cei de
rasă Beagle sunt:
o longevitate1 12-15 ani
o talie 25-38 cm
o masă corporală 9-14 kg
o prolificitate 7 (2-14) pui.
- principalii parametri biologici la pisici sunt:
o longevitate 12-16 ani
o masă corporală adult 3,6-4,5 kg
o durata gestației 63-64 zile
o masa corporală la naștere 80-100 g.
1
Cele mai longevive rase sunt Poodelul, Spitzul japonez, Border terrierul și Spanielul tibetan,
care au o longevitate de 14-15 ani. Cea mai puțin longevivă rasă este Dogul de Bordeaux, care
are longevitate biologică medie de doar 5,2 ani.
3.1. Sistemul osos și muscular la carnasiere conferă mobilitate și

suplețe mișcărilor; sunt notabile câteva aspecte:
- la câine
Scheletul câinelui are 279-282 de oase, care reprezintă 8-10% din masa
corporală totală. Scheletul trunchiului și membrelor reprezintă componenta
pasivă a aparatului locomotor, iar musculatura, care îmbracă scheletul,
componenta activă. Articulațiile sunt mobile, fiind formate din ligamente
elastice, reduse comparativ cu alte specii de mamifere, fapt care le conferă o
suplețe şi o mobilitate articulară mare, dar și o vulnerabilitate la eforturi
mari şi traumatisme; riscul crește odată cu talia animalelor.
- la pisică
Scheletul pisicii este format din 250 de oase. Coloana vertebrală, foarte
flexibilă, se continuă cu vertebrele cozii, care are rol în echilibru. Membrele
anterioare se termină cu cinci degete, iar cele posterioare cu patru, ambele
fiind prevăzute cu gheare retractile. Mușchii spatelui sunt foarte flexibili, iar
cei ai membrelor posterioare foarte puternici, particularități care conferă
animalului suplețe și capacitatea de a sări. Cu toate că obosește repede,
viteza de alergare medie este de 40 km/h, distanța de 100 m putând fi
parcursă în 9-10 secunde.
3.2. Aparatul digestiv al câinilor și pisicilor are caracteristici specifice,

după cum urmează:
- particularități ale aparatului digestiv la câini
Câinii au 42 de dinţi: 20 pe maxilă și 22 pe mandibulă. Maxilarele şi dinții
sunt adaptați unui regim de viaţă carnivor: caninii şi premolarii sunt utilizaţi
pentru ruperea, sfâșierea şi masticarea cărnii, iar molarii pentru sfărâmat,
tocat şi mărunțit. Stomacul are o dimensiune expandabilă, putând ingera o
cantitate mare de hrană la un singur tain. Intestinul subțire are o lungime de
2,5 ori mai mare decât lungimea corpului (3,9 m); la aceasta se adaugă
lungimea intestinului gros (0,6 m la câinii cu lungimea corpului de 75 cm).
În medie, la majoritatea raselor de câini se înregistrează:
o lungimea tubului digestiv 4,5 m
o raport lungime corp/intestin 4/50
o durata tranzitului digestiv 25 (12-30) ore
o consum apă 70-80 ml/kg și zi.
- particularități ale aparatului digestiv la pisică

Dentiția pisicii (30 de dinți) cuprinde incisivii, caninii, premolarii de carne,
dar nu și molari – pisica nu are nevoie de molari, deoarece carnasierele
sfâșie și înghite hrana fără a o mesteca. Stomacul are o dimensiune mai
redusă și solicită tainuri mai numeroase, în cantități mai mici. Din cauza
regimului alimentar mai diversificat și mai sărac în proteine, intestinele
pisicii de casă sunt mai lungi decât cele ale strămoașei sale sălbatice (1,7m
intestinul subțire și 0,4 m intestinul gros). Intestinul subțire al pisicilor este
mai scurt decât al câinilor, având și o durată mai scurtă a tranzitului
digestiv. De asemenea, pisica are un cecum ceva mai puțin dezvoltat decât
câinele. La pisicile cu lungimea corporală de 50 cm, se înregistrează:
o lungimea tubului digestiv 2,1 m
o raport lungime corp/intestin 3,0
o durata tranzitului digestiv 10 (25-35) ore
o consum apă 45-90 ml/kg și zi.
Ca urmare a particularităților sale, față de câini, pisica solicită tainuri mai
dese și o hrană cu mai multe proteine. De asemenea, au o capacitate limitată
de a sintetiza taurina, neputându-și asigura cerințele de aminoacizi care
conțin sulf.
3.3. Sistemul circulator este destul de asemănător cu cel uman; din
punct de vedere fiziologic și anatomic are următoarele particularități:
- parametrii fiziologici ai aparatului circulator la câini:
o ritmul cardiac (puls) 100-150 bătăi / min
o tensiunea sistolică/diastolică 95-135/45-65 mm Hg
o volumul de sânge 70 - 110/kg masă vie
o presiunea venoasă centrală 3,1±4,1 cmH2O
o pH-ul 7,32-7,42.
- parametrii fiziologici ai aparatului circulator la pisică:
o ritmul cardiac (puls) 100-120 bătăi / min
o tensiunea sistolică/diastolică 120/75 mm Hg
o volumul de sânge 47-65 ml/kg masă vie
o pH-ul 7,24-7,40.
Normotermia, măsurată prin temperatura internă, este de 38-39ºC la câini și
38,0-39,5ºC la pisici. În pofida numeroaselor mențiuni uscarea trufei
câinilor nu se asociază întotdeauna cu hipertermia sau febra.
La câinii Beagle, volumul sanguin este de 900-1170 ml / animal; la o

recoltare volumul poate ajunge la 90-110 ml sânge. La pisică volumul
sanguin total este de 140-200 ml sânge; la o recoltare volumul poate
ajunge la 14-20 ml sânge. Parametrii hematologici și biochimici au
caracteristici specifice, după cum urmează:
- parametrii hematologici la câini și la pisici sunt prezentați în
tabelele 5.6.1 și 5.6.2
Tabelul 5.6.1. Parametrii de coagulare la câine și pisică

Parametru UM Câini Pisică
Fibrinogen g/dl 150-400 150-400
Timp de sângerare min. 1,4-3,5 1,5-2,5
Timpul de protrombină (PT sau timpul Quick) sec. 10-25 10-25
Compilare bibliografică și prelucrare după http://www.2ndchance.info.
Tabelul 5.6.2. Parametrii hematologici la câini și pisici

Parametru UM Câini Pisici
Hematocrit % 35-55 29-48
Hemoglobină g/dl 12,1-20,3 9,3-15,9
Eritrocite 106/µl 4,8-9,3 5,92-9,93
Leucocite 103/µl 4,0-15,5 3,5-16,0
Trombocite 10 3/µl 170-400 200-500
Neutrofile % 66-77 35-75
Limfocite % 13-30 20-45
Monocite % 3-10 1-4
Eozinofile % 2-10 2-12
Bazofile % 0,0-1,0 0,0-1,0
Reticulocite % 0,0-1,5 0,0-1,0
MCV (Mean Corpuscular Volume) fl(µm3) 58-79 37-61
MCHC (Mean Corpuscular Hemoglobine g/dl 30-38 30-38
Concentration)
MCH (Mean Corpuscular Hemoglobine) pg 19-28 11-21
Compilare bibliografică și prelucrare după Hau & Schapiro,2011, http://www.2ndchance.info.
- parametrii biochimici normali la câini și pisici

Din punct de vedere biochimic, la câini și la pisici se pot întâlni următoarele
valori ale principalilor parametri (vezi tabelul 5.6.3).
Tabelul 5.6.3. Parametrii biochimici la câini și pisici

Parametru UM Câini Pisici
Electroliți și minerale
Calciu mg/dl 8,9-11,4 8,2-10,8
Clor mEq/l 102-120 104-128
Fosfor mg/dl 2,8-6,2 3,7-9,3
Fier µg/dl 46-241 42-165
Sodiu mEq/l 139-154 145-158
Potasiu mEq/l 3,6-5,5 3,4-5,6
Funcția hepatică
Bilirubină totală mg/dl 0,1-0,3 0,1-0,4
Proteine totale g/dl 5,0-7,4 5,2-8,8
Albumină g/dl 2,7-4,4 2,5-3,9
Globulină g/dl 1,6-3,6 2,3-5,3
Raport albumină/globulină 0,8-2,0 0,35-1,5
Enzime
Fosfatază alcalină (ALP) UI/l 10-150 6-102
Aspartat aminotransferază (AST) UI/l 5-55 10-100
Alanin aminotransferază (ALT) UI/l 5-107 10-100
Creatinin kinază (CK) UI/l 59-895 56-529
Colinesterază UI/l 1895-5240 736-3016
Lactat dehidrogenază (LDH) UI/l 20-500 20-500
Lipază UI/l 77-695 10-205
Amilază UI/l 290-1125 100-1200
Funcția renală1
Uree mg/dl 6-25 14-36
Creatinină mg/dl 0,5-1,6 0,6-2,4
Glucoză mg/dl 70-138 64-170
Colesterol mg/dl 92-324 75-220
Trigliceride mg/dl 29-291 25-160
Compilare bibliografică și prelucrare după http://www.2ndchance.info/normaldogandcat
bloodvalues.htm, 2017.
1
Raportul BUN (acronim de la engl. Blood Uree Nitrogen)/creatinină normal este de 4-27 la
câine și 4-33 la pisică; un raport mai mare sugerează boli pre-renale, iar raportul mai mic de
atât sugerează boala renală. La interpretarea raportului se va avea în vedere relaționarea
acestuia cu valorile normale sau anormale ale creatininei și ureei.
3.4. Sistemul respirator are funcția principală de a absorbi oxigenul

și de a elimina o mare parte din gazele reziduale ale celulelor
organismului precum și în termoreglarea corpului. Cele mai utilizate
valori ale parametrilor fiziologici ai aparatului respirator la câine și
pisică au valorile următoare:
- parametrii fiziologici ai aparatului respirator la câine:
o frecvența respiratorie (FR) 20-30 respirații / min.
o volumul tindal (TV) 10-15 ml/kg
o pCO2 alveolar 35-45 mm Hg
o pO2 alveolar 80-120 mmHg
o oxigen arterial 17,8±2,3 ml/dl
o oxigen capilar 18±2,3 ml/dl
o oxigen livrat 29,5±8,8 ml/min./kg
o oxigen consumat 6,0±2,6 ml/min./kg
o oxigen extras 20,5±5,7%.
- parametrii fiziologici ai aparatului respirator la pisică:
o volumul tidal 15 ml/kg
o pCO2 în sângele venos 40-45 mm Hg.
3.5. Funcționarea normală a aparatului excretor renal este sugerată
de valorile parametrilor fiziologici; cel mai frecvent se consideră:
- parametrii aparatului excretor renal la câine:
- volum urină 20-40 ml/kg și zi
- creatinină 100-500 mg/dl
- raport proteină/creatinină <0,2-0,4
- pH 5,5-7,0.
- parametrii aparatului excretor renal la pisică:
- raport proteină/creatinină <0,2
- pH 5,5-7,0.
3.6. Sistemul nervos central include encefalul și măduva spinării, iar
sistemul nervos periferic nervii cranieni și nervii spinali. Din punct
de vedere senzorial:
- la câini se pot remarca:
o Gama de frecvență a auzului câinilor începe de la 16-40 Hz până la 45-
60 kHz (comparativ cu 20-70 Hz ÷13-20 kHz în cazul oamenilor), ceea ce
înseamnă că specia câinelui poate detecta sunete cu mult sub și peste
limitele speciei umane;
o Acuitatea vizuală este modestă, distanța de percepție fiind de 500-900 m,
dar câmpul vizual este larg (270°). Dată fiind sensibilitatea celor două
tipuri de celule fotoreceptoare în domeniul 429-555 nm, vederea este
discromatică (figura 5.6.2).
o Mirosul este de 40 de ori mai dezvoltat decât al omului, câinii având
125-300 milioane receptori, comparativ cu cele 5 milioane ale omului;.
o Simțul gustului beneficiază de cca. 1700 de papile gustative, de peste 5
ori mai puține decât la om (9.000);
o Simțul tactic utilizează organe specifice din mustăți, barbă și sprâncene
prin care sunt detectați curenții de aer, vibrațiile subtile și obiectele
aflate în întuneric. Dacă câmpul magnetic este calm și câinii sunt liberi,
aceștia preferă să adopte postura pentru defecare, prin alinierea axului
corpului cu axa nord-sud, probabil ca urmare a percepției câmpului
magnetic.
Figura 5.6.2. Vederea discromatică la câini

Probabil, la câini se manifestă protanopia (insensibilitate) sau protanomalia (sensibilitate
redusă) la culoarea roșie. Ca urmare, această specie distinge culorile galben, albastru și gri,
dar are dificultăți în diferențierea culorilor roșu și verde. Percepția normală a culorilor (sus) și
percepția discromatopsică la câni (jos).
Sursa imaginilor: http://www.hf.faa.gov, după Wolfmaier, 1999.
- la pisică se pot menționa următoarele:

o Auzul pisicii este foarte sensibil la frecvențele înalte, mergând până la
30.000 Hz. Pavilionul fiecărei urechi poate pivota în mod independent,
pentru a localiza originea unui zgomot și distanța la care se produce;
o Acuitatea vizuală este dezvoltată. Câmpul vizual al pisicii este mai larg
decât la om: 187° față de 125°;
o Mirosul este de patru ori mai dezvoltat decât al omului. Pisica are 20
milioane de terminații nervoase olfactive, față de doar 5 milioane la om;
o Simțul gustului beneficiază de 2 000 de papile gustative, fiind de 4,5 ori
mai puţin numeroase decât la om. Pisica simte gusturile amar, acru sau
sărat, dar nu și gustul dulce;
o Simțul tactic utilizează organe specifice din vibrize, pernițe și piele.
Organele tactile permit orientarea și evitarea obstacolelor în întuneric,
prin detecția vibrațiilor și variațiilor de presiune a aerului.
Encefalul și măduva spinării sunt scăldate în lichid cerebrospinal; prin
puncția articulației atlanto-occipitale (cisterna magna), la câini și pisicile
anesteziate se pot recolta până la 1,0 ml/5 kg masă corporală fluid
cerebrospinal. Lichidul cerebrospinal prelevat trebuie analizat în 30,
maximum 60 minute. Fluidul cerebrospinal trebuie să fie clar și transparent:
în mod normal, acesta prezintă următoarele caracteristici:
- densitate 1,003 -1,012
- celule nucleate (câine/pisică) 0-5 / 0-8 µl
- glucoză 40 - 80 mg/dl
- proteine totale cerebromedulare/lombare <25-30/45 mg/dl
- pH 8,0.
3.7. Aparatul reproductiv al carnivorelor are caracteristici specifice
atât din punct de vedere anatomic, cât și fiziologic.
- la specia canină
Pubertatea apare la 6-7 luni. Durata ciclului estral la cățea este de 9 zile
proestrus, 9 zile estru (ovulația survenind în ziua a 2-a), 90 zile metestrus /
diestrus și 5 luni anestrus. Monta poate fi multiplă, polispermatică și se
desfășoară pe durata a două zile (în zilele 11-13 de la începerea
proestrului); durata coitului durează 5-60 minute. Placenta este regional
endoteliocorială, gestația durează 63 (58-68) zile și se poate diagnostica
prin palpare transabdominală la 21-28 zile. Prin ultrasonografie, gestația se
poate stabili după ziua a 16-a.
- la specia felină
La pisici, pubertatea apare 6-9 luni. Ciclul estral are: 1-2 zile proestrus, 4-6
zile până la 9 zile estru (mai mult dacă nu este prezent masculul), cu ovulație
la 25-30 ore după montă. După estru, ciclul estral al pisicilor poate lua două
direcţii: i) dacă pisica ovulează, apare diestrus (cu pseudogestație de 40 zile
sau cu gestație de 60 de zile) și anestrus de 3-4 luni sau ii) dacă pisica nu
ovulează, ciclul se reia din faza de proestrus care, de această dată, durează
8-9 zile. Monta poate fi multiplă (6-7 ori) pe durata a 4 zile. Placenta este
endoteliocorial-regională, iar gestația durează 63-64 zile, fetușii putând fi
palpați transabdominal după 17-25 zile. Pisoii se înțarcă la 7-9 săptămâni.
4. Mediul și facilități pentru controlul mediului

4.1. Ventilația din incintele destinate carnasierelor prezintă
particularități și caracteristici constructive adecvate nevoilor animalelor
(figura 5.6.3), după cum urmează:
- caracteristicile centralelor de tratare a aerului
Spațiile de adăpostire şi incintele destinate câinilor și pisicilor sunt, fiecare,
dotate cu câte un CTA - sistem de ventilație centralizat, programat și
controlat digital. Pentru a menţine scăzut nivelul mirosurilor, al gazelor
nocive, al prafului şi al agenților infecțioși de orice fel, admisia aerului
proaspăt și filtrat se face concomitent cu exhaustarea celui viciat; sistemul
de ventilație asigură îndepărtarea excesului de căldură și umiditate. În
ambele incinte, admisia aerului se face difuz, prin tavan, la viteze de sub 0,1
m/s către fiecare boxă/padoc, prin guri de admisie prevăzute cu lame
deflectoare circulare.
- volumele incintelor și numărul schimburilor de aer
Incinta câinilor are o suprafaţă de 120 m2 și o înălțime de 2,75 m, totalizând
un volum de 330 m3. Incinta pisicilor are un padoc central, 12 boxe și
coridoarele de acces; suprafața totală are 113 m2 și o înălțime de 2,75 m,
totalizând un volum de 310 m3. Ventilația se poate realiza natural sau
mecanic. Sistemele de condiționare a aerului introduc 1167-3.080 m3/oră aer
filtrat proaspăt, nereciclat. Dependent de numărul de animale cazate și de
condițiile efective de lucru, sistemul poate asigura trei niveluri ale ratei
ventilației: 3,3-9,9 schimburi de aer/oră; în cazul răcirii aerului, numărul
maxim de schimburi / oră se reduce la 3,5-7,1.
4.2.Temperatura și umiditatea
Cu toate că pisicile și câinii se adaptează ușor la diverse niveluri de
temperatură, sistemul de ventilație și încălzire asigură temperaturi cuprinse
între 15 şi 21oC. Pentru a susține eforturile de termogeneză în cazul cățeilor
și pisoilor în primele zece zile de viaţă, se asigură încălzire locală
suplimentară în boxa de fătare, prin intermediul unor instalații de încălzire
locală (panouri sau dispozitive radiante). Umiditatea relativă este
controlată, de asemenea, prin intermediul sistemului de ventilație; acesta
permite stabilizarea umidităţii la valori de 45-65%, indiferent de umiditatea
exterioară. Practic, cu toate că pisicile și câinii sunt animale care pot fi
expuse la fluctuații mari ale temperaturii și umidităţii fără a fi afectați,
echipamentele infrastructurii permit stabilirea unor valori situate în limitele
confortului biologic.
4.3. Iluminatul
Unitatea experimentală asigură iluminatul natural în condiţiile ritmului
circadian; pe durata zilei se asigură lumină prin ferestre (cca 19,5 m2) și
prin patru iluminatoare zenitale (care totalizează o suprafață vitrată de cca.
7,5 m2), în fiecare incintă, asigurându-se un indice de iluminat de ¼. Durata
luminii naturale este de 10-12 ore pe zi. În anumite proceduri, pe durata
nopții, în ambele infrastructuri și în tunelurile de comunicare ale pisicilor se
poate păstra un anumit grad de vizibilitate, asigurându-se un iluminat de
noapte cu un nivel scăzut (5-10 lucși), care ține seama de reacția de alarmă
a câinilor și pisicilor.
4.4. Zgomotul
Unitatea gestionează problema zgomotului atât constructiv, cât și prin
controlul surselor de zgomot:
- controlul surselor de zgomote
Zgomotul de fond, generat de funcţionarea continuă a instalației de ventilație
și încălzire, este cuprins în intervalul 55-75 dB; la nivelul animalelor, acesta
se reduce prin faptul că unitățile principale ale CTA-urilor sunt poziționate
în spații în care nu se află animale (camera de intervenții, în cazul câinilor și
camera de recepție, în cazul pisicilor), astfel încât nivelul zgomotelor
percepute de către animale să rămână unul redus.
Figura 5.6.3. Incinta pentru câini și pisici – boxe și inventar

Incinta destinată câinilor, care dispune de două rânduri a câte patru boxe, delimitate de o
barieră vizuală (vezi PSUEX1.3) și padocul central al incintei pentru pisici, în care se pot
utiliza 11 boxe și un padoc.
Unitatea experimentală câini-pisici, 2014.
La câini, pentru a se evita manifestarea excesiva a comportamentului de

vocalizare, spațiul destinat acestora are construită o barieră vizuală. În plus,
orice sursă de zgomot care poate cauza lătratul suplimentar este evitată și
limitată la maximum cu putință.
- amplasarea incintelor pentru limitarea zgomotelor
Spațiile de adăpostire destinate animalelor de companie dispun de izolare
fonică adecvată, beneficiind de compartimentări cu pereți din materiale
fonoizolante (geamuri de tip termopan®) şi elemente perimetrale construite
din materiale care absorb sau diminuează pătrunderea zgomotului:
elementele de închidere perimetrală ale incintei sunt din panouri tip
sandwich, dublate cu zid din blocuri de zidărie și tencuieli.

Boxele destinate întreţinerii animalelor și coridoarele de acces spre și
dinspre aceste boxe sunt supuse observației în mod corespunzător,
beneficiind de sisteme video de supraveghere (vezi figura 5.6.4), înregistrare
și stocare a datelor referitoare la activitățile desfășurate.
Figura 5.6.4. Sistemul de supraveghere a incintelor pentru câini

și pisici
Sistemul de supraveghere permite accesarea on line a fiecărei boxe în baza unui parole -
aspect impus în cadrul proiectului de cercetare „Studiul comportamentului animalelor
întreţinute în condiții de pensiune” .
Unități experimentale câini-pisici, 2014.
În plus, infrastructura este prevăzută cu sisteme de detectare și alarmare în

caz de incendiu, precum și cu un sistem de semnalare a defecțiunilor
sistemului de condiționare a aerului.
5. Sănătatea
În unitatea experimentală câini-pisici animalele sunt întreţinute în
boxe, țarcuri și, doar în anumite circumstanțe, în cuști. Pentru
păstrarea stării de sănătate în cadrul infrastructurii se realizează:
- inspecția și toaletarea animalelor
Animalele sunt supuse inspecției periodice de către medicul veterinar; acesta
efectuează examenul clinic și periodic, recoltează probe pentru examene
paraclinice de la toate animalele nou introduse sau transferate. Inspecţia
animalelor se realizează zilnic, conform procedurii, în vederea identificării
timpurii a semnelor de boală sau a unor posibile tulburări comportamentale.
În unele situații, introducerea animalelor în proceduri este precedată de
igienizarea și toaletarea acestora (figura 5.6.5) și a spațiului de intervenție
situat în proximitatea boxelor.
- programul de monitorizare a sănătății animalelor și personalului
Dat fiind că manipularea animalelor prezintă un risc potenţial de
contaminare a altor animale şi a personalului, se acordă o atenție specială
respectării procedurii de igienă a animalelor, verificării carnetelor de
sănătate, monitorizării sănătății animalelor (PSUEX4.3) şi supravegherii stării
de sănătate a personalului implicat în activitatea de cercetare .
Carantina, aclimatizarea şi izolarea. În funcţie de circumstanțe, la
introducerea animalelor în unitatea experimentală se recurge la
carantină, aclimatizare și/sau izolare.
- carantina
În unitățile experimentale se introduc doar animale sănătoase și cu carnet de
sănătate vizat la zi de către medicul veterinar curant. Carantina este
imperios necesară atunci când nu se cunoaște starea de sănătate a
animalelor care vor fi utilizate în proceduri.
- acomodarea și aclimatizarea
Animalele, chiar dacă sunt clinic sănătoase, beneficiază de o perioadă de
acomodare și aclimatizare înainte de a fi utilizate în proceduri. Durata
acomodării și aclimatizării depinde de durata transportului, vârsta
animalului, nivelul stresului la care sunt expuse animalele prin schimbarea
mediului social și tipul procedurii în care vor fi utilizate.
Figura 5.6.5. Spălarea și toaletarea câinilor

Unități experimentale câini-pisici, 2014 (stânga) și 2017 (dreapta).
- izolarea
Perioada de izolare are drept scop reducerea riscului infecțios; orice animal
suspectat că este bolnav sau că prezintă anumite semne clinice este extras și
adăpostit într-o boxă sau cușcă destinată izolării.
6. Tehnologia de întreținere și hrănire a animalelor de companie în

infrastructura de cercetare are anumite particularități, după cum
urmează.
6.1. Întreținerea și adăpostirea
- întreţinerea și adăpostirea pisicilor
Incinta pisicilor are 11 boxe, un padoc central și coridoarele perimetrale de
acces (figura 5.6.6). Având în vedere că pisicile sunt în mod normal
adăpostite în grupuri, întreținerea individuală poate fi un factor de stres
important. Pentru acest considerent, se evită cazarea individuală a pisicilor
pentru mai mult de 24 de ore, cu excepția unor cazuri justificate prin motive
veterinare sau de bunăstare. De regulă, femelele şi exemplarele castrate sunt
mai sociabile, putând fi adăpostite în grupuri de până la 10-12 pisici.
Personalul unității acordă o atenție deosebită regrupării, introducerii de noi
exemplare într-un grup și, în special, introducerii unor masculi nesterilizaţi.
Pisicile care sunt sau devin în mod repetat agresive faţă de alte pisici sunt
adăpostite individual doar în cazul în care nu li se găsește un partener
compatibil. Femelele cu pui de până la o lună sau femelele aflate în ultimele
două săptămâni de gestaţie sunt adăpostite individual, dar cu posibilitatea
aderării la grupul originar prin intermediul unor tuneluri de legătură dintre
boxele de cazare.
- întreţinerea și adăpostirea câinilor
Câinii sunt adăpostiți în boxe (figura 5.6.7) și pot avea acces în padocurile
exterioare (5.6.8) în grupuri social armonioase în cadrul incintei și
exceptând cazul în care proiectul științific interzice acest lucru. În măsura
posibilului, câinii masculi sunt adăpostiți în perechi sau în grupuri sociale
armonioase sau împreună cu femelele. Introducerea de noi câini într-un
grup, regruparea și compatibilitatea socială în cadrul grupurilor fac obiectul
unor supravegheri și monitorizări permanente de către personalul unității.
Procedural, fiecare animal beneficiază de o fișă de încadrare într-un tipic
comportamental și se evită grupările incompatibile.
Figura 5.6.6. Spații de cazare pentru pisici

Contact vizual între două pisici: una - pe culoarul de acces și cealaltă - în boxă (stânga sus).
Pisici care se odihnesc și supraveghează mediul de la înălțime, de pe platformele
ansamblurilor din boxe (mijloc și dreapta sus). Întreţinerea pisicilor în grup (stânga jos) și a
unei femele cu șapte pisoi (dreapta jos).
Sursa: www.facebook.com/PensiuneAnimaleUEX, 2017.
Femelele aflate în ultima perioadă a gestaţiei sunt mutate în boxe de fătare

cu 1-2 săptămâni înainte de data estimată a fătării, unde beneficiază zilnic
de contact suplimentar cu oamenii. Adăpostirea individuală a câinilor, fie și
pentru perioade scurte, este evitată pe cât posibil, deoarece este recunoscută
ca fiind un factor de stres; ca urmare, întreţinerea individuală a câinilor nu
durează mai mult de patru ore, cu excepția cazului unor justificări pe motive
veterinare sau de bunăstare. Toate animalele adăpostite individual
beneficiază zilnic de un timp suplimentar pentru contactul vizual, auditiv şi,
atunci când este posibil, de contact social cu alți câini, în prezenţa
personalului de supraveghere şi în interacțiune cu acesta.
Figura 5.6.7. Spații de cazare în boxe pentru câini

Câine care manifestă comportament explorator, circulând pe culoarul incintei și încercând să
socializeze cu congenerul din boxă (stânga). Câini cazați într-o boxă pentru favorizarea
comportamentului social (central). Câine cazat individual pentru o perioadă scurtă (dreapta).
- susținerea comportamentului social

Dezvoltarea comportamentului social la carnivore este profund influenţată
de experiența dobândită la vârsta cuprinsă între 2-8 săptămâni la pisici și 2-
20 săptămâni la căței. În infrastructură se efectuează manipularea, se
favorizează contacte sociale cu alte animale din prima zi de la naștere şi se
permite familiarizarea cu condiţiile de mediu, pentru a se stimula
reactivitatea la stimularea olfactivă şi tactilă. Ca urmare, personalul
infrastructurii asigură zilnic o perioadă de joacă, recompense şi interacțiuni
sociale de tip animal-om; la aceasta se adaugă un plus de timp pentru trimaj
și îngrijirea periodică a blănii.
6.2. Îmbogățirea mediului de viaţă

Infrastructura destinată pisicilor deține ansambluri de joacă, tuburi și
structuri înălțate, unele parţial îngrădite, pentru a oferi pisicilor un post de
observație a mediului lor şi, în cazul în care sunt adăpostite în grup,
posibilitatea de a menţine o distanţă confortabilă faţă de alte pisici.
Ansamblurile infrastructurii sunt amplasate în fiecare padoc sau boxă de
întreținere și permit intimitatea, refugiul, joaca și observația, fiind construite
din materiale prietenoase (lemn, frânghie și diferite materiale).
Figura 5.6.8. Padocul infrastructurii de întreținere a câinilor

Instantanee surprinse la utilizarea padocului înierbat al unității experimentale; padocul, cu
suprafața de 270 m2, favorizează alergarea, evitarea agresiunilor, comportamentul social în
grupurile armonioase, comportamentul ludic, precum și contactul și socializarea cu omul -
personalul unităților experimentale.
Astfel de facilități și jucăriile care se schimbă/rotesc periodic permit

ascuțirea ghearelor, marcarea teritoriului, încurajează și mențin motivația și
comportamentul prădător şi ludic al pisicilor (figura 5.6.6). Incintele
interioare şi exterioare destinate câinilor le asigură acestora o anumită
intimitate şi le permit să exercite un anumit control asupra interacțiunilor lor
sociale, ca urmare a delimitării funcționale a boxei: zone separate pentru
odihnă, hrănire sau observație - zone umbrite și subdiviziuni în țarcuri sau
platforme înălțate în boxe.
6.3. Incinte – dimensiuni şi pardoseală

Infrastructura destinată câinilor și pisicilor este o structură deschisă şi
luminoasă, oferind animalelor posibilitatea de a avea o vedere
cuprinzătoare asupra mediului înconjurător în interiorul și în exteriorul
spaţiului în care sunt adăpostite.
6.3.1. Dimensiunile și particularitățile incintelor, boxelor și cuștilor
depind de specie, categorie și necesitate, fiind următoarele:
- la incinta pisicilor
Incinta pisicilor se întinde pe o suprafață desfășurată de 113 m2 (9,25 x
12,25 m) și are: nouă boxe de 4,8 m2, care permit cazarea a maximum cinci
pisici în boxă; două boxe de 7,0 m2, în care se pot caza maximum opt pisici
în boxă și un padoc central de 15,6 m2 care poate caza maximum 12 pisici.
Spațiul minim în care se pot caza pisicile este prezentat în tabelul 5.6.4;
practic, o pisică cu puii săi are nevoie de spațiu, care se mărește în mod
treptat, astfel încât, până la vârsta de patru luni, pisica cu puii săi respectă
standardele de spaţiu menţionate pentru adulți. Pisicile sunt cazate în
permanență în incinte interioare care asigură toate nevoile, inclusiv
dimensiunile minime detaliate în tabelul 5.6.4. În cadrul boxelor și
țarcurilor, zonele pentru hrănire sunt situate la distanță de cel puțin 50 cm
față de zona litierelor; la repopulare, hrănitoarele și litierele se spală și se
dezinfectează, nefiind permisă schimbarea între animale. Practic,
infrastructura permite cazarea pe o suprafață de 65 m2, împărțită în 12 boxe;
patru din cele 12 boxe comunică cu zona centrală printr-un tunel construit
sub pardoseală. Numărul maxim de pisici adulte care pot fi cazate în
infrastructură este de 68.
Tabelul 5.6.4. Cerințe legale privind spațiile minime destinate întreținerii
pisicilor
Specificare Podea* Platforme Înălțime minimă
(m2) (m2) (m)
Suprafața minimă pentru un animal adult 1,5 0,5 2
Pentru fiecare animal introdus 0,75 0,25 -
suplimentar, se adaugă :
* Suprafaţa pardoselii fără platforme.
Prelucrare după Recomandarea CE nr. 526 din 2007, Directiva UE nr. 63 din 2010 și Legea nr.
43 din 11 aprilie 2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.
- la incintele destinate câinilor
Incinta câinilor are o suprafaţă de 120 m2, dispune de opt boxe cu o
suprafață utilă totală de 50 m2 (în medie, fiecare boxă are o suprafață de
6,25 m2), fiind amplasate câte patru pe fiecare latură a infrastructurii;
rândurile de boxe sunt delimitate vizual prin intermediul unui paravan
central. În cazul câinilor, unitatea încurajează adăpostirea în grupuri de 1-3
câini, cu un mediu de viață adecvat îmbogățit. Unitatea nu permite
întreţinerea câinilor exclusiv în exterior; în interior toate incintele respectă
cerințele de spațiu prevăzute în tabelul 5.6.5. Cazarea câinilor mari (de peste
20 kg) sau a grupurilor mari şi armonioase din punct de vedere social se
poate realiza doar temporar în padocurile exterioare dotate cu refugii și care
beneficiază de spații generoase (27 x 10 m, rezultând o suprafață utilă totală
de 270 m2) care permit socializarea.
Tabelul 5.6.5. Cerințe legale minime pentru incinte și standardele de spaţiu

pentru câini1
Masa câinelui Suprafața Suprafața Suprafața minimă Înălțime
înțărcat sau a minimă a minimă a adăugată pentru minimă
câinelui adult incintei podelei / fiecare animal
animal(e)* suplimentar
(kg) (m2) (m2) (m2) (m)
înţărcaţi ≤ 5 kg 4 0,5 - 2
înţărcaţi > 5-10 kg 4 1,0 - 2
înţărcaţi > 10-15 kg 4 1,5 - 2
înţărcaţi > 15-20 kg 4 2 - 2
înţărcaţi > 20 kg 8 4 - 2
Câini ≤ 20 kg 4 4 2 2
Câini > 20 kg 8 8 4 2
* pentru un animal înțărcat (primele cinci rânduri) sau pentru 1-2 câini cazați într-un grup
armonios din punct de vedere social (ultimele două rânduri).
Prelucrare după Recomandarea CE nr. 526 din 2007, Directiva UE nr. 63 din 2010 și Legea nr.
43 din 11 aprilie 2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.
1
Standardele de spaţiu detaliate în tabel se bazează pe valorile necesare pentru câinii de rasă
Beagle, dar ar trebui precizat că rasele de talie mare, precum Saint Bernard sau ogarul
irlandez, au nevoie de spații cu dimensiuni mult mai mari. Conform recomandărilor legislative,
pentru alte rase decât Beagle, standardele de spaţiu ar trebui convenite în consultare cu
personalul veterinar şi cu autoritatea responsabilă. O femelă care alăptează până la 6-9
săptămâni beneficiază de același spaţiu ca o femelă singură cu o greutate echivalentă; incintele
destinate fătării prezintă o platformă înălțată, care permite îndepărtarea față de pui.
Câinii adăpostiți în pereche sau în grup pot fi cazați fiecare în jumătate din
spațiul total disponibil (2,0 m2 pentru un câine sub 20 kg și 4,0 m2 pentru un
câine peste 20 kg) atunci când fac obiectul unor proceduri și izolarea este
esențială scopului științific. Perioada în care un câine este cazat într-un
astfel de spaţiu limitat este redusă la minimum şi nu depășește în nici un caz
3½-4 ore. În aceste condiții, în boxele infrastructurii de cercetare se pot caza
individual opt câini adulți, cu masă corporală de 20 kg sau maximum 16
câini, cu o masă corporală de cel mult 20 kg, dacă sunt cazați în grupuri de
câte doi câini. Dacă procedura se realizează pe câini înţărcaţi cu o masă
corporală mai mică de 5,0 kg, unitatea poate caza 12 câini/boxă, respectiv
96 câini în infrastructură. Pentru animale din categoriile 5-10 kg, 10-15 kg și
15-20 kg unitatea poate adăposti în boxe interioare: 48, 40, respectiv 24
câini în colectivități de 6, 5, respectiv 3 animale.
- la bateriile de cuști pentru pisici și câini
În unele boxe destinate câinilor și pisicilor se află cuști din oțel inoxidabil
care sunt utilizate îndeosebi pentru îmbogăţirea mediului cu platforme de
odihnă, pentru observație, refugiu și intimitate (figura 5.6.9). În unele situații
bine justificate și în general doar ca urmare a unor motive veterinare
(izolare temporară, agresivitate exagerată, până la efectuarea examenului
medical etc), se recurge la izolarea animalelor. Bateriile de cuști din inox nu
sunt și nu pot fi utilizate pentru adăpostirea animalelor în proceduri, dar pot
fi utilizate pe durata activităților de cercetare; caracteristicile constructive
ale acestor baterii de cuști sunt:
o sunt confecţionate din oțel inoxidabil și, pentru pisici, grupează câte
șase cuști, dispuse pe trei niveluri, pe un cadru mobil cu
dimensiunile de 1000 x 640 x 1590 mm
o câinii au două tipuri de baterii, cu dimensiunile: 1490 x 640 x 1580
mm, respectiv 1190 x 640 x 280 cm - fiecare tip de baterie are câte
patru cuști, dispuse pe două etaje (figura 5.6.9)
o la pisici, dimensiunile cuștii sunt 500 x 630 x 500 mm, rezultând o
suprafaţă a pardoselii de 0,32 m2 și un volum de 0,16 m3
o în cazul câinilor, dimensiunile pardoselii pline sunt de 590 x 640
mm, iar a celei cu găuri 745 x 640 mm, rezultând o suprafață de
0,38 m2, respectiv de 0,48 cm2
o toate pardoselile cuștilor sunt acoperite cu material textil pe mai
mult de 70% din suprafață; dacă pardoseala este prevăzută cu
găuri, sub aceasta se află o tavă pentru colectarea eventualelor
resturi rezultate
Figura 5.6.9. Baterii de cuști din inox pentru pisici și câini.

Cuști care pot fi utilizate la pisici; cuștile sunt amplasate în boxele pisicilor și joacă rol de
platforme (stânga). Cuști pentru câini de talie mijlocie cu pardoseală discontinuă (prevăzută
cu găuri) și tăvi colectoare, amplasate într-o boxă în care se găsește un câine de talie mare
care manifestă comportament explorator și ludic (dreapta).
o peretele frontal este confecționat din grilaj și constituie ușa de acces

care, în situația în care animalul trebuie claustrat, are un dispozitiv
dublu blocant
o dimensiunile și volumul cuștilor (0,16 m3 la pisici, 0,22 m3 - 0,32 m3
la câini) permit ca animalele să se lungească în plan orizontal şi
vertical, întinderea şi răsucirea.
- cușcă versatilă pentru pisici
În unitatea experimentală pot exista cazuri de pisici care încearcă să
evadeze, care manifestă stresul social sau agresivitate. Temporar,
întreținerea acestora se poate face într-o cușcă amplasată în padoc, boxe sau
pe culoarul perimetral, în ideea familiarizării cu noul spațiu de întreținere și
cu animalele din preajmă; cușca (figura 5.6.10), se poate introduce în boxe
pentru îmbunătăţirea mediului și prezintă următoarele caracteristici:
o partea frontală are prevăzute patru uși cu dimensiunea de 500 x
300 mm;
o corpul cuștii alcătuit din

grilaj metalic, are formă
paralelipipedică, cu dimen-
siuni de 850x570x1070 mm;
o cușca are trei platforme cu
dimensiunea de 530x279mm
dispuse pe două niveluri,
fapt care mărește suprafața
pardoselii de la 0,48 m2 la
0,91 m2;
o pardoseala este în fapt o
tăviță care permite colecta-
rea facilă a murdăriilor..
Cușca din grilaj metalic nu poate fi
folosită pentru adăpostirea Figura 5.6.10. Cușcă din grilaj
animalelor în proceduri, dar poate fi metalic pentru pisici
utilizată pentru asigurarea Cușca pentru pisici Playpen este destinată
necesarului de platforme pe durata îmbunătățirii mediului din boxe cu mai multe
activităților de cercetare, dependent platforme. Cușca nu vizează menţinerea
permanentă a pisicilor închise, ci este
de solicitările și particularitățile utilizată doar pentru perioadele când nu pot fi
procedurilor. supravegheate; în restul timpului ușile de
acces sunt deschise, iar felinele pot folosi
- cuști de transport a cușca ca loc de observație, refugiu sau
animalelor odihnă.
Transportul animalelor se face în Sursa: www.facebook.com /Pensiune

AnimaleUEX, 2016.
cuști de transport de diferite mărimi,
concordante masei corporale, care au
următoarele caracteristici:
o au formă aproximativ paralelipipedică și sunt prevăzute cu mânere
și posibilităţi de prindere la sistem siguranță auto
o sunt confecționate din materiale plastice rezistente, ușor lavabile și
dezinfectabile (figura 5.6.11)
o pereții laterali sunt prevăzuți cu fante pentru ventilație
o peretele frontal este alcătuit dintr-un grilaj și are și rol de ușă de
acces; pe grilajul ușii se fixează un recipient pentru hrană și apă.
Unitatea are în inventar 10 cuști de transport care pot fi utilizate pentru
transportul câinilor cu diferite mase corporale; cea mai mare cușcă permite
animale cu mase corporale de până la 70 kg.
Figura 5.6.11. Cuști pentru transportul câinilor

Cușcă GULLIVER 6 IATA, cu dimensiuni de 64 × 64 × 92 cm și masa maximă suportată de
38 kg, pentru transportul câinilor de talie mare (stânga), mijlocie (dreapta sus) sau pentru
transportul câinilor de talie mică (dreapta jos).
Sursa: https://www.stefanplast.it
6.3.2. Pardoseala
În unitatea experimentală destinată animalelor de companie, pardoselile
boxelor sunt pardoseli calde, lavabile, dezinfectabile și rezistente la uzură,
fiind executate pe o șapă armată, dispusă pe un strat termoizolat. Stratul de
uzură este fie protejat prin vopsea rezistentă la trafic, fie acoperit cu covoare
din policlorură de vinil (PVC, de tip tarkett®).
6.4. Hrănirea
Sub aspectul accesului, conținutului, formei de prezentare și
modalității de păstrare a hranei care urmează a fi administrată
carnivorelor se pot menționa următoarele:
- ambalarea, transportul şi depozitarea hranei sunt realizate în așa
fel încât să evite contaminarea, deteriorarea sau distrugerea;
- este depozitată în magazia pentru furaje, cameră răcoroasă,
întunecoasă, uscată şi lipsită de insecte parazite și rozătoare - hrana
perisabilă este păstrată în camere reci și frigidere;
- hrana administrată respectă necesarul, cerințele nutriționale şi

comportamentale ale carnivorelor;
- hrana administrată este gustoasă, necontaminată și în termen de
valabilitate, fiind ambalată în conserve, în pungi sau saci pe care
sunt înscrise datele privind compoziția chimică și valoarea
nutrițională, data fabricării și valabilitatea;
- toate animalele au acces la hrană şi dispun de suficient front de
furajare (hrănitoare, castroane și recipiente pentru hrană), pentru a
limita competiția cu alte animale;
- periodic, hrănitoarele și bolurile sunt curățate și spălate.
Magaziile pentru hrană, recipientele şi celelalte ustensile folosite pentru
hrănirea animalelor sunt curățate zilnic şi, în cazul în care este necesar, sunt
supuse sterilizării.
6.5. Adăparea
Animalele au acces permanent la sursa de apă potabilă. Dat fiind că apa
poate fi un vehicul pentru microorganisme, aceasta este periodic analizată
pentru ca riscurile de contaminare să fie minime. Sistemele de adăpare
utilizate permit furnizarea cantității adecvate de apă, pe care o mențin la
calitate corespunzătoare. Fiecare incintă este prevăzută cu un număr de
adăpătoare/boluri concordant numărului de animale cazate. Atunci când se
folosesc sisteme automate de adăpare, acestea sunt controlate, întreţinute şi
curățate periodic, pentru a se evita accidentele, precum colmatările sau
scurgerile accidentale. În cazul în care sunt utilizate cuşti cu fund solid se
acordă o atenție deosebită controlului riscului de inundare și băltire.
Adăpătoarele, bolurile și echipamentele destinate adăpării sunt curățate
periodic și spălate; dacă situația o impune, acestea pot fi sterilizate.
6.6. Substrat, litiere, materiale pentru aşternut sau cuiburi

- la câini
În majoritatea cazurilor, câinii sunt cazați în boxe cu pardoseală solidă și cu
platforme ridicate față de nivelul pardoselii. În boxele de cazare, sunt
amplasate covoare, platforme și pernițe care susțin confortul și permit
păstrarea curățeniei.
În cazul raselor dolicomorfe, de talie mare (ogarul) sau în cazul femelelor
aflate în perioada peripartală sau în lactație, boxele sunt prevăzute cu zone
de odihnă şi materiale de aşternut suplimentare care permit odihna,
parturiţia şi îngrijirea cățeilor.
- la pisici
Fiecare boxă asigură pentru toate pisicile suprafețe de odihnă confecționate
din materiale prietenoase, ușor de curățat și spălat. În incintele pisicilor se
găsesc sisaluri, ansambluri de joacă, tuneluri de comunicare și jucării. În
fiecare boxă destinată pisicilor se asigură câte o litieră cu dimensiuni de
42x30,5x10 cm la fiecare două pisici; în litieră se află un strat de 4-5 cm cu
nisip absorbant, netoxic, cu care pisicile sunt obișnuite și pe care îl utilizează
frecvent. În situația în care se observă comportamente excretorii anormale
dacă urina şi excrementele sunt depuse în mod regulat în afara litierelor, se
asigură litiere suplimentare, cu substrat diferit. Dacă măsura se dovedește
ineficientă la pisicile adăpostite în pereche sau în grup, se suspicionează
incompatibilitatea socială, motiv pentru care pisicile sunt îndepărtate din
grup una câte una, până când problema este soluționată.
6.7. Curățenia și dezinfectarea

Curățarea incintelor se face prin mijloace uzuale și periodic, prin jet de
apă, dar fără a se uda animalele; pe durata curățării hidrosanitare,
animalele sunt mutate într-un loc uscat, după care sunt aduse înapoi
numai după ce incinta a devenit suficient de uscată. Periodic, se
practică depopularea totală pentru curățenie generală și dezinfecție.
Activitatea este procedurată (PSUEX4.4) și depinde de particularitățile
incintelor și ale proiectului de cercetare aflat în derulare; de regulă:
- la câini
Incintele ocupate sunt curățate de 2-3 ori pe zi; excrementele şi materialele
maculate sunt îndepărtate din toate zonele utilizate. Periodic, și de fiecare
dată când se depopulează boxa, materialele textile și covorașele destinate
odihnei sunt spălate.
- la pisici
Boxele și padocul central al boxei ocupate de pisici sunt curățate zilnic;
litierele sunt golite, iar materialele de aşternut sunt completate zilnic și
înlocuite periodic.
6.8. Manipularea
Proiectele de cercetare care utilizează animale în proceduri presupun
abordarea, contenția și manipularea corectă, dar aceste activități sunt
limitate la minimum cu putință. Pentru a facilita activitatea personalului
și pentru a se reduce stresul animalelor se promovează:
- la câini
Se încurajează contactul social, interacţiunea cu personalul, atenția,
îngrijirea și cooperarea pe durata efectuării procedurilor. Aceste aspecte
sunt benefice pentru animale, pentru personalul unităților experimentale și
pentru demersul științific.
- la pisici
În cazul pisicilor, contactul apropiat cu persoanele care le îngrijesc este
deosebit de important, în special dacă acestea sunt adăpostite individual.
6.9. Sacrificarea prin metode umane

format și calificat, prin metode umane care respectă principiile legislației în
vigoare și procedurile unității (PUEX4.5). Examinarea și neutralizarea
cadavrelor se face doar după ce se instalează rigor mortis.
7. Identificarea animalelor și înregistrarea datelor

Unitățile experimentale aplică procedurile privind înregistrarea
activităţilor desfășurate (vezi registrele menţionate în POUEX1.1);
acestor proceduri li se suprapun reglementările din domeniu privind
marcarea, identificarea, înregistrarea și circulația animalelor de
companie. Astfel, în cazul acestor animale se consideră:
- înregistrări la nivelul unităților experimentale
Datele privind originea, folosirea şi performanțele de creștere, datele privind
sănătatea şi reproducția animalelor crescute sau deținute în unitate sunt
utilizate atât în scopuri statistice, cât și ca indicatori pentru evaluarea
bunăstării animalelor și a reevaluării severității procedurilor efectuate, ca
urmare acestea se găsesc în registrele unității.
- microciparea, identificarea și înregistrarea în registrele

naționale și evidențele Poliției Române.
Cu toate că evidențele de la nivelul cuștii, boxei sau țarcurilor conțin
informații suficiente privind identificarea animalelor, personalul unității este
instruit cu privire la tehnica de identificare și marcare a animalelor și
dispune de echipament adecvat pentru citirea microcipurilor. Conform
prevederilor în vigoare, la câini este obligatorie microciparea și înscrierea
în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân (RECS). Ulterior, acestora li se
emite carnetul de sănătate, eventual pașaportul, fiind, în mod obligatoriu,
vaccinați conform specificului epidemiologic și vârstei. De asemenea,
anumite rase de câini sunt înregistrate în evidențele Poliției1, în termen de 10
zile de la deținerea și utilizarea acestora.
• Carnivorele pot constitui modele experimentale animale
aplicabile nevoilor omului.
• Întreţinerea carnivorelor trebuie făcută în acord cu
particularitățile fiziologice și comportamentale ale
animalelor.
• Identificarea și înregistrarea câinilor trebuie să respecte
particularitățile legislației naționale și internaționale.
1
Conform OUG 55/2002 cu modificările şi completările ulterioare, câinii din categoria I, cum
sunt câinii de luptă şi de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull,
Boerbull, Bandog şi metişii lor şi cei din categoria a II-a, cum sunt câinii din rasele American
Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro,
Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor trebuie înregistrați la Poliție.
Biologia și întreținerea porcilor în unitățile
experimentale
Obiectiv:
privind întreținerea suinelor prevăzute în Recomandarea
2007/526 a Comisiei Europene privind orientările pentru
adăpostirea și îngrijirea animalelor de fermă folosite în proceduri
și în alte scopuri științifice.
PSUEX 5.7
Unitățile experimentale dispun de facilități alternative și convenționale1

pentru adăpostirea și îngrijirea suinelor: ordinul Artiodactyla, familia
Suidae, genul Sus, specia S. scrofa, subspecia S.s. domensticus.
1. Particularități comportamentale ale porcilor

Porcul domestic (Sus scrofa) provine din porcul sălbatic european care, deşi
a fost supus unei presiuni de selecție intensivă de-a lungul mai multor
generaţii pentru obținerea unor caractere de importanţă economică, menține
aceleaşi caracteristici comportamentale cu mistrețul: în fapt, porcii sunt
animale sociale, exploratoare, cu ritm crepuscular diurn, omnivore și, în
anumite condiții, retrase pentru construirea cuibului de fătare. Porcii
miniaturali2 diferă semnificativ de porcii de fermă. Minirasele sunt rezultatul
selecţiei pentru obţinerea unor animale de talie mică, docile și utilizabile în
laborator în diferite modele experimentale.
1
Materialul are ca scop prezentarea infrastructurii destinate adăpostirii și îngrijirii porcilor din
cadrul Unităților Experimentale și a facilităților acestora din perspectiva Directivei EU nr. 63
din 2010 și a Recomandării CE nr. 526 din 2007.
2
Sunt considerate rase miniaturale, mini- sau micro- rasele a căror masă corporală la vârsta
adultă nu depășește, în mod normal, valoarea de 60 kg.
2. Particularități genetice ale porcilor utilizați în cercetare
Utilizarea porcilor în cercetarea biomedicală se face încă din 1940.
Odată cu trecerea timpului, s-au utilizat populații native sau populaţii și
rase de mini-porci destinați cercetării biomedicale; unele dintre rasele
inițiale au dispărut, altele sunt încă utilizate în cercetare. Astfel:
- rase de mini-porci
În cercetarea biomedicală s-au

utilizat și se utilizează atât rase
miniaturale native cât și rase
obținute prin încrucișări și selecție
(vezi tabelul 5.7.1). Folosirea raselor
de mini-porci este facilitată de:
ușurința manipulării, cerințele
scăzute pentru hrană și spațiu,
precum și cantitățile mai reduse de
produse farmacologice necesare în
proiectele de cercetare.
- rasa Göttingen1
Rasa Göttingen (figura 5.7.1) a fost
prima rasă hipometrică de porci din
Europa, care s-a creat în anul 1960
la Institutul de Zootehnie și Genetică
al Universității din Göttingen, de Figura 5.7.1. Manipularea
către profesorul Fritz Haring. La porcilor Göttingen
formarea acestei rase compozite a
participat porcul pântecos vietnamez Manipularea porcilor miniaturali pe brațele
operatorilor.
(Lon I) cu 59% (pentru dimensiuni și
fertilitate), rasa de porci miniaturali Unități experimentale, 2015.
Minnesota (33%, pentru caracterul
docil), la care s-a adăugat, ulterior, și rasa Landrace german (8%, pentru
culoarea robei). În medie, masa nou-născuților este de 450 g, iar a adulților
este de aproximativ 35 kg. Maturitatea sexuală se dobândește în 3-5 luni;
prolificitatea medie este de 6,5 purcei.
1
Capitolele referitoare la particularitățile anatomice și fiziologice fac referire la rasele
eumetrice și la această rasă de mini-porci.
Tabelul 5.7.1. Rase de mini-porci utilizate în cercetarea biomedicală și

principalele caracteristici biologice ale acestora
Rasă Masă la Prolifi- Anul formării
naștere (g) adult (kg) citate / utilizării
Native, crescute în rasă pură
Yucatan 500–900 70–83 6,0 1960
Micro- 600–700 55–70 6,0 1985
Yucatan
Westran 930 930 4,6 1993
Sintetice, obținute prin selecție și încrucișări
Sinclair 590 55–70 7,2 1949
Hanford 730 80-95 6,7 1958
Göttingen 450 45 6,5 1961-1962
Clawn 500 40 5,0 1978
Panepinto 500–800 25–30 7,0 '90
Munich 600–900 60–100 8,5 1993
Prelucrare după Köhn din McAnulty și col. 2012.
Porcii Göttingen sunt utilizați în modele experimentale pentru testarea

toxicității, bolilor cardiovasculare, diabetului sau în cercetări ortopedice,
stomatologice, chirurgicale ș.cl. Aceștia sunt disponibili în întreaga lume
pentru proiecte de cercetare care nu solicită înmulțire sau clonare.
3. Anatomia și biologia porcilor eumetrici și a porcilor Göttingen

Utilizarea porcilor în procedurile proiectelor de cercetare și în
construirea modelelor experimentale vine din multitudinea de
similitudini anatomice și fiziologice ale modelelor animale cu
organismul uman; din punct de vedere biologic și anatomic se pot
descrie:
- principalii parametri biologici la porcii Göttingen
o speranța de viață 10-15 ani
o masa corporală la naștere 450 g
o masa corporală la pubertate 7-9 kg
o masă corporală la adult (doi ani) 35-40 kg.
- sistemele osos și muscular la porci

Porcul domestic are în mod obișnuit un cap mare, cu un nas lung, care se
termină cu râtul (utilizat ca organ de simț și pentru râmarea solului), întărit
de un disc cartilaginos. În gură se găsesc 44 de dinți, măselele fiind
adaptate pentru zdrobire. Scheletul porcilor are la cele mai multe rase 223
oase, care reprezintă 13-15% din masa adultului. La porc, toate cele trei
tipuri de musculatură pot fi utilizate în cercetare: musculatură involuntară
sau netedă - găsită în aparatele digestive, genital și pereții vaselor de sânge;
musculatură cardiacă (involuntară), respectiv musculatura voluntară sau
scheletică – ultima constituie partea care formează sistemul musculo-
scheletic, inclusiv aparatul locomotor. Porcii sunt în prezent considerați a fi
candidați buni pentru xenoptranspant, inclusiv pentru cel uman.
3.2. Sistemul digestiv al porcilor are câteva aspecte specifice; în
cazul porcilor Göttingen, principalii parametri care pot fi asociați
fiziologiei hrănirii sunt:
o consum furaj (1,0-1,5 kg/zi) 1-2% din masa corporală
o consum apă (2,5 l/kg furaj) 80-120 ml/kg/zi
o masă stomac 55-120 g
o durata tranzitului lichide/solide 0,8-0,9/1,0-1,3 ore
o pH stomac 1,6-4,3
o masă intestin subțire 735-775 g
o lungime intestin subțire 11-20 m
o durata tranzitului lichide/solide 3,9-4,4/3,7-4,3 ore
o pH intestin subțire 5,7-7,2
o masă intestin gros 330-390 g
o lungime intestin gros 3,2-4,8 m
o durata tranzitului lichide/solide 25-41/36-44 ore
o pH intestin gros 7,1.
Porcii miniaturali sunt potriviți pentru cercetarea orală. În primul rând,
mărimea aparatului oral este aproape ideală pentru utilizarea tratamentelor
clinice standard pentru oameni, de exemplu, pentru realizarea implanturilor
dentare. Dimensiunile, morfologia, momentul dezvoltării și procesele
fiziologice din intestinele suinelor le aproximează pe cele observate la om.
Cu toate că există diferențe notabile (atât anatomic, cât și fiziologic), porcul
este considerat un model bun pentru studiul nutriției și digestiei umane, al
proceselor de dezvoltare și în gastroenterologia pediatrică.
3.3. Aparatul cardio-vascular la porc are caracteristici

hemodinamice asemănătoare celor umane. La porcii miniaturali,
temperatura corporală normală este cuprinsă în intervalul 38,7-
39,7оC, iar volumul sanguin este 65 ml/kg masa corporală; sistemul
cardio-vascular are următoarele caracteristici hemodinamice,
hematologice și biochimice:
- parametrii hemodinamici la porcii Göttingen:
o ritmul cardiac 70-100 bătăi / min
o volumul sanguin 61-68ml/kg
o necesar lichide 8-10 ml/kg/oră
o index cardiac 2,0-2,5 l/min și m2
o tensiune arterială medie 123-129 mmHg
o tens. sistolică/diastolică arterială 141-149/105-111 mmHg
- parametrii hematologici normali la porci
Cei mai utilizați parametri hematologici sunt prezentați în tabelul 5.7.2.
- parametrii biochimici la porc
Din punct de vedere biochimic, la suine și oameni se pot întâlni următoarele
valori normale ale parametrilor biochimici (vezi tabelul 5.7.3).
Tabelul 5.7.2. Parametrii hematologici la porc și la om

Parametru UM Porc Om
Hematocrit (♂♂ / ♀♀) % 10-16 12-18/11-15
Hemoglobină (♂♂ / ♀♀) g/dl 32-50 32-52/34-45
Eritrocite (♂♂ / ♀♀) 106/µl 5,0-8,0 4,3-5,8/3,9-5,1
Fibrinogen mg/dl 100-500 200-400
MCV fl(µm3) 50-68 82-99
MCHC g/dl 30-34 34-35
MCH ( ♂♂ / ♀♀) pg 17-21 28-34/27-34
Trombocite 10 3/µl 320-520 130-400
Leucocite 103/µl 11-12 3,8-10,9
Neutrofile 103/µl 3,1-10.5 2,0-7,2
Limfocite 10 3/µl 4,3-13,6 1,1-3,0
Monocite 103/µl 0,2-2,2 0,06-0,75
Eozinofile 10 3/µl 0,06-2,4 0,03-0,35
Bazofile 103/µl 0,0-0,45 0,01-0,16
Compilare bibliografică și prelucrare după Schuurman și col. în McAnulty și col. 2012.
Tabelul 5.7.3. Parametrii biochimici (medie ± deviație standard) la

masculi și femele din rasa Göttingen cu vârstă ≥ 8 luni.

Electroliți
Calciu mmol/l 2,79±0,12 2,65±0,08
Clor mmol/l 102,31±2,72 103,81±2,51
Magneziu mmol/l 1,16±0,07 1,23±0,13
Potasiu mmol/l 5,09±0,44 4,70±0,56
Sodiu mmol/l 148,77±3,37 150,69±4,11
Funcția hepatică
Albumină g/dl 48,23±2,62 51,03±4,43
Bilirubină totală (♂♂ și ♀♀) mg/dl 0,0-0,2
Globulină (♂♂ și ♀♀) g/dl 1,0-1,3
Proteine totale g/dl 65,15±3,83 70,42±7,59
Enzime
Alanin aminotransferază (ALT) µkat/l 0,85±0,12 0,78±0,14
Amilază µkat/l 44,03±12,40 56,34±10,26
Aspartat aminotransferază (AST) µkat/l 0,50±0,22 0,49±0,15
Fosfatază alcalină (ALP) µkat/l 3,91±0,78 3,21±0,72
Funcția renală
Creatinină (♂♂ și ♀♀) mg/dl 1,0-2,7
Uree mmol/l 4,12±0,93 3,96±0,90
Glucoză (♂♂ și ♀♀) mg/dL 65-95
Colesterol mmol/l 1,43±0,27 2,61±0,49
Trigliceride mmol/l 0,64±0,24 0,76±0,19
Compilare bibliografică și prelucrare după Schuurman și col. în McAnulty și col. 2012.
3.4. Sistemul respirator are două entități funcționale, aparatul de

pompare și unitatea de schimb a gazelor – alveole. Aparatul de
pompare include pulmonii, componenta nervoasă (rețeaua nervoasă
medulară) și sistemul muscular (diafragma, responsabilă pentru 2/3
din volumul tidal), care generează și reglează modelul respirator. În
alveolă are loc schimbul gazelor dintre aer și sânge în timpul fazelor
ciclului respirator – inspirație/expirație, când are loc absorbția
oxigenului și eliminarea gazelor reziduale, în special a bioxidului de
carbon.
Cei mai utilizați parametrii fiziologici ai aparatului respirator la porcii

miniaturali Göttingen prezintă următoarele valori:
o volumul tidal (TV) 12 ml/kg
o presiune pulmonară medie 14-18 mm Hg
o presiune arterială/venoasă O2 84-102/40-42 mmHg
o presiune arterială/venoasă CO2 48±0,8/ 56±0,8 mmHg
o pH 7,46±0,6.
3.5. Sistemul nervos central include encefalul (35-120g sau 0,35%
din masa corporală, cu substanță cenușie acoperită de meninge) și
măduva spinării (30-40 g sau 0,14% din masa corporală), iar sistemul
nervos periferic alcătuit din nervii cranieni și nervii spinali, fiind
controlabil voluntar; sistemul nervos autonom este implicat în
menținerea funcțiilor involuntare ale animalului.
Porcul, ca și omul, percepe sunetul, are văz și echilibru, gust, percepe
căldura și frigul, durerea; practic, din punct de vedere senzorial, la
porci se pot remarca:
o Auzul porcilor este foarte bun; gama de frecvență a auzului porcilor
începe de la 42 Hz până la 40,5 kHz, cu un interval mai sensibil de la 250
Hz la 16 kHz;
o Acuitatea vizuală este slabă. Porcii au un câmp vizual panoramic de
aproximativ 310°; câmpul vizual binocular de 35-50°. Se crede că
vederea este de tip discromatic - prezintă celule fotoreceptoare cu
sensibilitate la culorile albastru și verde-gălbui (439 nm și 556 nm).
o Mirosul este bine dezvoltat; porcii se utilizează pentru găsirea trufelor
subterane și în recunoașterea congenerilor. Semnalele de alarmă, cele
agresive și comunicarea dintre mamă și purcei sunt transmise nu doar
prin vocalizare, ci și prin indicii olfactive și feromoni.
o Simțul gustului, comparativ cu cel uman, este bine dezvoltat, limba
porcilor având de 3-4 ori mai mulți muguri gustativi.
o Simțul tactil al porcului este dezvoltat, râtul acestora fiind un organ
intens utilizat pentru pipăirea și abordarea mediului înconjurător.
La porci, recoltarea lichidului cerebrospinal se face doar zona lombară și
prin puncția articulației atlanto-occipitale (cisterna magna); la purceii nou
născuți se pot recolta 1,0-1,25 ml lichid cerebrospinal. Fluidul cerebrospinal
trebuie să fie clar și transparent și are caracteristici similare celui uman.
3.6. Rinichii de porc prezintă caracteristici anatomice și fiziologice
asemănătoare cu cele ale oamenilor mai mult decât orice altă specie.
Buna funcționare a aparatului excretor renal este sugerată de
valorile principalilor parametri.
Caracteristicile funcționale ale aparatului excretor la suine sunt:
- densitate 1,020 g/ml
- osmolaritate 550/635 mmol/kg
- proteinurie 6-20mg/100 ml
- pH sugar/adult 5-6,6/7,9-8,1
3.7. Aparatul reproducător prezintă caracteristici specifice atât din
punct de vedere anatomic, cât și din punct de vedere fiziologic.
- din punct de vedere anatomic
Aparatul genital mascul produce gameţi și hormoni, are testiculele cu o masă
de 350-800 g, canale conducătoare (epididim, canal deferent și ejaculator)
relativ lungi și porțiune uro-genitală terminată cu un organ copulator
sigmoid, fibros. Glandele bulbouretrale și seminale sunt foarte mari;
glandele seminale eliberează un volum de 400-500 ml secreție, contribuind
la volumul mare al ejaculatului. Aparatul reproducător femel are ovare
alungite, oviducte și un uter bicornuat, cu două coarne uterine lungi și un
corp uterin scurt, col și vagin. Placenta este de epiteliocorial-difuză.
Ovulația survine la 30-36 ore de la debutul estrului.
- din punct de vedere fiziologic, porcii Göttingen prezintă:
o masa la maturitate sexuală 9-11/15-29 kg
o vârsta maturității sexuale 4-5 luni
o durata ciclului estral 20-21 zile
o durata estrului 1-3 zile
o volum ejaculat 80-100 ml (64,2×106 sperm./ml)
o prolificitate 6,5 purcei
o vârsta înțărcării 28-35 zile
o intervalul înţărcare-estru 3-9 zile
- tehnologic se susțin caracterele biologice prin:
Evaluarea condiției corporale: ca urmare a furajării restricționate/diluției
furajelor, animalele trebuie periodic cântărite și supuse evaluării condiției
corporale – baza tehnologică a ajustărilor necesare în regimul de hrănire.
De regulă, monta se face la mână sau prin inseminare și poate fi simplă,

dublă, mono- sau polispermatică. Concepția este urmată de 112-115 zile de
gestație; din ziua a 30-a se poate diagnostica gestația cu ajutorul
ultrasunetelor. Fătarea durează 1-4 ore, dependent de experiența
parturițională și prolificitatea femelelor.
4. Mediul şi controlul acestuia

În condiţii naturale, animalele de fermă pot fi expuse la o gamă largă
de factori de mediu, cu condiția ca acestora să li se faciliteze
adăpostirea în caz de ploaie, vânt şi soare puternic. Unitățile
experimentale permit adăpostirea atât în incinte convenționale, cu
microclimat controlat, cât și în adăposturi reci, structuri alternative cu
ventilație naturală controlată.
4.1. Ventilația
Dependent de tipul infrastructurii – convențională sau alternativă,
ventilația este mecanizată sau organizată natural. În cazul structurilor
alternative, ventilația este controlată prin crearea unor fante și
gestionarea deschiderilor capetelor adăpostului (figura 5.7.2-5.7.5).
Curenții de aer formați în interiorul structurii favorizează
împrospătarea aerului şi îndepărtarea vaporilor de apă; aceștia sunt
de două categorii:
- curenţi longitudinali
Curenţii longitudinali se formează ca urmare a efectului de tunel; acest efect
apare la trecerea aerului prin structura semicilindrică de formă comparabilă cu
cea a unui tub sau tunel. Pe durata verii, mișcarea curenţilor longitudinali
permite crearea senzației de răcorire. Pe durata iernii, curenții de aer împiedică
formarea condensului și permit eliminarea excesul de umiditate. Practic, aerul
umed şi căldura se ridică spre tavanul structurii, după care amestecul, în
mod natural, este evacuat pe la capătul sudic al structurii.
- curenţi transversali
Curenții transversali se formează ca urmare a admisiei aerului prin fantele
laterale ale adăpostului şi au viteze diferite, în funcţie de secțiunea gurilor de
admisie (vezi figura 5.7.3.) sau dispunerea panourilor deflectoare; pentru
evacuarea umidității, structura are prevăzută o fanta centrală, pe toată
lungimea adăpostului.
Figura 5.7.2. Vedere interioară a infrastructurii

Unitatea experimentală monogastrice - se observă fanta centrală destinată ventilației, 2012.
Controlul ventilației în structurile semicilindrice depinde esenţial de

condiţiile ambientale. În funcţie de sezon, se recomandă utilizarea
următoarelor proceduri:
- pe durata iernii, direcţia curenţilor longitudinali este de la polul
rece spre cel cald. Astfel, capătul nordic al adăpostului (polul rece)
se închide aproape în totalitate. În aceste condiţii, admisia aerului
se face îndeosebi prin părțile laterale, iar evacuarea are loc prin
extremitatea sudică (polul cald), care rămâne deschisă sau parţial
deschisă; dacă gurile de admisie şi evacuare sunt subdimensionate
sau închise, în interiorul structurii va creşte umiditatea relativă şi,
în consecinţă, apare riscul formării condensului;
- pe timpul verii, capetele adăposturilor sunt deschise, pentru a
favoriza intensificarea vitezei curenţilor de aer, iar fantele laterale
ale adăpostului sunt, de asemenea, deschise; în cazul categoriilor
mari se recomandă îndepărtarea panourilor deflectoare.
Indiferent de sezon, ventilația naturală bine controlată permite păstrarea
unui microclimat corespunzător, respectiv concentrații de amoniac <10 ppm
și de hidrogen sulfurat <5 ppm.
Figura 5.7.3. Facilități pentru ventilație

Panouri deflectoare şi înlăturarea ușilor (stânga sus), răsfrângerea prelatei de la capetele
adăpostului pe durata verii (dreapta sus) şi guri de admisie cu clapete (jos).
Foto: Johnson, 2004, Iowa, SUA (stânga), UEX, unitatea suine pe durata lunii mai 2016
(dreapta sus) și Maltman, 2004, Canada (jos).
Măsurată la nivelul animalelor, viteza curenţilor de aer de 0,17 m/s (în zona
de odihnă) până la 1,15 m/s (în zona de furajare, adăpare sau în zona
murdară) este considerată ca fiind confortabilă pentru animale.
- în adăposturile convenționale
În adăposturile convenționale se permit 10-18 schimburi de aer/oră (față de
cele 12-15 schimburi de aer / oră recomandate); viteza curenților de aer este
de 0,2-0,3 m/s la adulți și 0,1 m/s la tineret (figura 5.7.4, stânga)..
4.2.Temperatura
Dependent de natura cercetării științifice, porcii pot fi întreţinuţi în
mediu cu temperatură uniformă și controlată sau, în mod alternativ, în
structuri versatile, cu facilități în care se pot compensa temperatura
ambiantă mai scăzută, prin asigurarea așternutului uscat, controlul
curenților de aer şi suplimentarea hranei.
Figura 5.7.4. Adăpostirea porcilor în unitățile experimentale

Incinte cu microclimat controlat mecanic, destinate porcilor miniaturali Göttingen aflați în
perioada de acomodare în timpul unui proiect de cercetare1 (stânga) și porci de fermă,
adăpostiți în structuri reci, versatile, cu microclimat controlat natural2, aflaţi în procedură de
cuantificare a performanțelor de creștere și dezvoltare pe durata unui studiu derulat în sezonul
cald (dreapta).
Unități experimentale suine 2015 și 2016.
Suinele sunt animale cu un grad ridicat de sensibilitate la temperatura

mediului ambiant, motiv pentru care termoreglarea devine o prioritate
comportamentală. Indiferent de tipul adăpostului, infrastructura de
cercetare asigură temperaturi ambientale confortabile sau susţine
organismul animal în realizarea termogenezei; astfel:
- temperatura de confort
Temperaturile de confort variază în funcție de masa corporală (la
întreţinerea individuală, temperaturile de confort3 sunt 30-36oC pentru
purceii de până la 3 kg, 26-30oC pentru purceii de 3-8 kg, 22-26oC pentru
purceii de 8-30 kg, 18-22oC pentru porcii de 30-100 kg și 15-20oC pentru
porcii de peste 100 kg), maturitatea sexuală, prezenţa sau absența
așternutului, întreținerea în grup şi consumul caloric al animalului.
1
A neuromodulation in spinal cord injury (SCI) minipigs – proiect derulat împreună cu
Paracelsus Medizinische Privatuniversität Salzburg, Austria și Universitatea de Medicină și
Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara.
2
Wisconsin University și Smitfield Academic Program, proiect de cercetare destinat studiului
factorilor de mediu din adăposturile neconvenționale - Hoop structure for wean to finish pigs -
a summer trial.
3
În anumite proceduri, animalele cu masa corporală redusă care nu beneficiază de aşternut sau
cu consum caloric limitat vor beneficia de temperaturi mai ridicate.
În situația în care studiul solicită utilizarea purceilor în adăposturile reci

semicilindrice, aceștia beneficiază de o zonă de odihnă încălzită; iar dacă
purceii sunt cazați împreună cu mamele lor, se creează un nucleu termic
pentru purcei, fără ca temperatura din boxa de fătare să depășească 24 oC.
- controlul temperaturii prin viteza curenților de aer
În adăposturile reci, pe durata iernii se diminuează viteza curenților de aer,
prin micșorarea secţiunii fantelor de admisie, iar pe durata verii, prin
răsfrângerea sau îndepărtarea capetelor, viteza curenților de aer se
intensifică. Se știe că, la viteze de 0,5 m/s, temperatura resimțită de către
animale este cu 3°C mai mică decât cea ambientală, iar la viteza de 1,0 m/s,
temperatura resimțită este mai mică cu 6-7°C față de temperatura
ambientală.
4.3. Umiditatea
În condiţii naturale, suinele din fermă pot fi expuse la o gamă largă de
umidități relative (30-70%), pe care le tolerează bine. În mediile controlate
ale unităților experimentale, controlul umidităţii se face prin instalațiile de
condiționare și exhaustare a aerului. Indiferent de tipul infrastructurii, se
evită extremele şi fluctuațiile bruște ale umidităţii. Incintele interioare
asigură o ventilație suficientă pentru a păstra umiditatea relativă în limite
care să nu predispună animalele la infecții, boli respiratorii și probleme
locomotorii.
4.4. Programul de lumină și iluminatul
Suinele desfăşoară, în mod ancestral, activități crepusculare, motiv pentru
care în unitățile experimentale se preferă lumina naturală pe durata a 8-12
ore. Infrastructura deține 10 iluminatoare dispuse la înălțimea de 4,5m în
două linii de corpuri de iluminat; prin gestionarea acestora se obțin diferite
intensități luminoase. Dacă situația o impune, infrastructura permite
dezvoltarea unor programe de lumină controlată, atât sub aspectul duratei
cât și al intensității. De regulă, la suine fotoperioada și iluminarea depind de
categorie. Astfel, în sectorul de depistare montă și gestație se asigură 14-16
ore de lumină cu 100 lumeni/m2; în sectorul de gestație se asigură minimum
50 lucși. În categoriile maternitate și creștere-îngrășare se asigură 50 lucși
pentru o durată de 8 ore. Pentru a facilita activitățile de rutină, dar
protejând animalele de lumina excesiv de puternică, la îngrijirea și inspecția
animalelor se poate asigura o intensitate luminoasă de 300 de lucși.
4.5. Zgomotul
Spațiile convenționale utilizabile în cazul porcilor miniaturali dispun de
izolare fonică adecvată, beneficiind de compartimentări cu pereți din
materiale fonoizolante (geamuri de tip termopan) şi elemente perimetrale
construite din materiale care absorb sau diminuează pătrunderea
zgomotului: elementele de închidere perimetrală ale incintei sunt din panouri
tip sandwich, dublate cu zid din blocuri de zidărie și tencuieli. În spațiile
neconvenționale, cu toate că zgomotul de fond este inevitabil, acesta este
redus la minimum cu putință, iar zgomotele bruște sunt evitate. Indiferent de
tipul spațiilor, cele mai puternice zgomote nu depășesc 85 dB.
Spațiile destinate adăpostirii în structuri neconvenționale, cât și cele
convenționale și coridoarele de acces spre și dinspre acestea, sunt supuse
observației în mod corespunzător, beneficiind de sisteme video de
supraveghere, înregistrare și stocare a datelor. În plus, infrastructura este
prevăzută cu sisteme de detectare și alarmare în caz de incendiu, precum și
cu sistem de semnalare a defecțiunilor tehnice ale sistemelor de ventilație și
încălzire.
5. Sănătatea animalelor utilizate în proceduri este monitorizată

permanent, atât prin inspecții și observarea comportamentului, cât și
indirect, prin analiza indicatorilor de creştere și eventual de
reproducție de către personal cu competențe certificate.
5.1. Programul de monitorizare a statusului microbiologic are
limitări și particularități generate de fluxul discontinuu al unității
utilizatoare.
Unitatea permite menţinerea cerinţelor de biosecuritate pentru animalele
cazate, dar nu poate susține concomitent decât un proiect de cercetare în
fiecare unitate; ca urmare, suinele utilizate în procedurile diferitelor proiecte
științifice provin dintr-o singură fermă comercială/unitate furnizoare și, în
acord cu proiectul de cercetare, continuă sau nu programul de profilaxie al
fermei originare. Indiferent de abordarea epidemiologică, periodic,
animalele sunt incluse în programul de monitorizare al statusului
microbiologic. Rezultatele buletinelor de analize sunt incluse în Raportul
privind statusul sanitar veterinar al unității experimentale monogastrice.
5.2. Anomalii comportamentale

Unitatea dispune de personal specializat care supune observației
comportamentul animalelor. Sunt monitorizate modificările comportamentale
cum sunt: rosul sau mușcatul cozii, urechilor sau regiunilor laterale, suptul
buricului, mersul împleticit şi manifestările de aerofagie care pot apărea ca
o consecinţă a unor tehnologii de creștere, întreținere sau a unor condiţii de
mediu neadecvate, în urma izolării sociale sau din plictiseala cauzată de
perioade lungi de inactivitate.
5.3. Creşterea
Parametrii creșterii (spor mediu zilnic, spor total, consum specific, viteza de
creștere ș.cl.) sunt atent înregistrați și monitorizați. Tăierea cozii și a colților
nu sunt operațiuni curente în cadrul unităților experimentale decât dacă
aceste operațiuni sunt justificate din motive veterinare sau de bunăstare. De
asemenea, castrarea are loc doar în situația în care devine o cerință
justificată a proiectului de cercetare.
5.4. Îngrijirea nou-născuților
În situația în care proiectul de cercetare include aspecte legate de
perioada peripartală sau parturiție, scroafele și purceii nou-născuți
beneficiază de adăpostire adecvată în zone curate, uscate și încălzite,
iar la purcei se asigură:
- întreținerea împreună cu scroafa mamă
Separarea precoce de mamă din motive experimentale sau veterinare se
decide doar în situații cu totul speciale, cu avizul comisiei de bunăstare și cu
alocarea unor resurse suplimentare pentru susținerea îngrijirii și bunăstării
acestor animale.
- alăptarea și hrănirea
Toţi nou-născuţii primesc cantităţi adecvate de colostru în primele ore după
naştere. Procedurile de manipulare precum transportul, castrarea sau
marcarea, sunt reduse la minimum cu putință, pentru a nu se întrerupe
dezvoltarea legăturii dintre mamă și nou-născuți sau pentru a nu împiedica
accesul purceilor la suptul colostrului/laptelui. Dacă cercetarea vizează
aspecte legate de înţărcare, se acordă o atenție deosebită metodelor de
înţărcare (aceasta va avea loc după vârsta de 28 zile, dacă nu există o
justificare din motive veterinare sau de bunăstare), astfel încât să se
minimizeze stresul scroafei și al lotului de purcei.
6. Tehnologia de întreținere și hrănire a animalelor în unitățile
experimentale depind de cerințele rasei, particularitățile proiectului de
cercetare și tipul de infrastructură utilizată.
Indiferent de tipul incintelor, porcii delimitează funcțional spațiile rezervate
diferitelor comportamente, precum odihna, hrănirea şi excreția. Prin urmare,
incintele utilizate permit stabilirea zonelor funcționale separate, fie prin
asigurarea unui spaţiu suficient (în cazul adăpostului neconvențional), fie
printr-o subdivizare potrivită a zonei de adăpostire (în boxele
convenționale). Nevoile exploratorii ale porcilor, inclusiv râmatul şi
scurmatul, sunt favorizate și susţinute prin accesul la jucării, materiale
pentru investigare şi manipulare.
Figura 5.7.5. Adăpostire în structuri neconvenționale

Delimitare a zonei de furajare față de zona de odihnă (stânga sus). Comportament explorator
în faza de acomodare (dreapta sus), socializare (mijloc sus). Platforma betonată, elevată și
dotată cu hrănitoare (stânga jos) și zona de odihnă, cu așternut din paie (dreapta jos); se
observă zona murdară (stânga pozei din dreapta jos).
Unităţi experimentale suine, 2014-2017.

Infrastructura destinată suinelor permite cazarea porcilor de fermă în
structuri neconvenționale și a celor de laborator (miniaturali) în spații
convenționale (PSUEX1.3), respectând dimensiunile și suprafețele
minime necesare (tabelul 5.7.4). Unitatea dispune de o structură
semicilindrică cu suprafață totală de cca. 245 m2 (9,20 x 27,00 m)
care are următoarele spații utile pentru porci:
- trei boxe cu suprafața de 6,0 x 8,22 = 49,32 m2, care permit
cazarea a maximum 36 porci dacă livrarea va fi la o masă
corporală mai mare de 100 kg sau a câte 49 porci/boxă, dacă
masa livrării va fi sub 100 kg;
- o boxă cu suprafaţa de 2,60 x 8,22 = 21,37 m2 – de regulă,
această boxă se utilizează pentru extragerea și izolarea
animalelor tarate sau care nu se integrează în grup;
- opt boxe pentru izolare sau pentru cazare individuală (0,64 x
2,40 = 1,54 m2) în perioada de monitorizare a performanțelor
individuale, depistare montă sau primele 28 zile ale gestaţiei.
Tabelul 5.7.4. Dimensiuni minime ale incintelor și cerințe legale privind
spațiile destinate întreținerii porcilor
Masă corporală Suprafața minimă Suprafața minimă Suprafața minimă de
a incintei˙* a pardoselii odihnă în condiții de
confort termic
(kg) (m2) (m2/ animal) (m2/ animal)
sub 5 kg 2,0 0,20 0,10
5-10 2,0 0,25 0,11
10-20 2,0 0,35 0,18
20-30 2,0 0,50 0,24
30-50 2,0 0,70 0,33
50-70 3,0 0,80 0,41
70-100 3,0 1,0 0,53
100-150 4,0 1,35 0,70
Peste 150 5,0 2,50 0,95
Masculi adulți 7,5 - 1,30
* Porcii pot fi izolați în incinte mai mici pe perioade scurte, spre exemplu prin
compartimentarea incintei principale folosind pereți despărțitori, atunci când această măsură
este justificată din motive veterinare sau experimentale, de exemplu dacă este necesară
cuantificarea consumului individual de hrană.
Prelucrare după Recomandarea CE nr. 526 din 2007, Directiva EU nr. 63 din 2010 și Legea
nr. 43 din 11 aprilie 2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.
- două boxe cu suprafaţa de 3,5 x 3,0 = 10,5 m2, care permit
cazarea a maximum șapte porci, dacă punctul final
experimental va fi la o masă corporală mai mare de 100 kg
sau a câte 10 porci/boxă, dacă masa livrării va fi sub 100 kg;
Practic, numărul maxim de locuri de cazare depinde de masa porcilor;
exemplificând, dacă finalizarea cercetării se face la mase corporale de 100-
150 kg, infrastructura poate adăposti 137 porci, în trei boxe a câte 36 porci,
respectiv în două boxe de câte șapte porci; asigurându-se și o boxă pentru 15
porci extrași și izolați pe durata creșterii. Dacă design-ul experimental
prevede atingerea masei de maximum 100 kg, infrastructura poate adăposti
188 animale.
Unitatea permite organizarea studiilor pe porci miniaturali, cu o masă
de 25-30 kg, în spații convenționale care pot fi convertite în incinte
pentru întreţinerea porcilor (figura 5.7.6); dependent de designul
proiectului de cercetare, pentru porcii miniaturali se pot asigura:
- nouă boxe de 4,8 m2, care permit cazarea a maximum 9 porci
miniaturali per boxă;
- două boxe de 7,0 m2 , în care se pot caza maximum 14 porci
miniaturali în boxă;
- o boxă centrală cu o suprafață de 15,6 m2, în care se pot caza
maximum 31 porci miniaturali;
- opt boxe cu o suprafață utilă totală de 50 m2 (în medie fiecare
boxă are o suprafață de 6,25 m2), care permit cazarea a
maximum 12 porci miniaturali/boxă.
Practic, numărul maxim de porci miniaturali care pot fi cazați în spațiile
convenționale este de 236 porci cu masa de maximum 30 kg. Având în vedere
necesitatea păstrării unor boxe pentru izolare, se pot imagina design-uri
experimentale pentru un număr de 200 de porci, cazați în grupe de câte 9-12
animale, maximum 15-30 în boxa centrală. Pe durata proiectelor de
cercetare, animalele sunt cazate în grup; singurele excepții apar în anumite
stadii ale gestației. În cazul raselor miniaturale, transportul se realizează în
cuști de transport (vezi figura 5.7.6). În cazul porcilor de fermă, transportul
se face în grup; în ambele situații autovehiculele și cuștile sunt dezinfectate.
Întreţinerea și lactația se fac în grup, în boxe cu pardoseli continue sau pe
așternut permanent, pentru a stimula manifestarea comportamentelor
specifice ale scroafei înainte şi după fătare, precum şi a comportamentelor
purceilor după naştere.
Figura 5.7.6. Boxe pregătite pentru porci miniaturali la

momentul sosirii acestora în infrastructură
Unităţi experimentale convenționale pregătite pentru derularea proiectului „A neuromodulation
in SCI minipigs”. Spre exemplu, pentru proiectul de cercetare efectuat pe porci Göttingen, la
populare, în 14.01.2014, masa corporală a fost de 23,58±0,61 kg și după opt luni a ajuns la
27,65±0,87. Ca urmare, densitatea luată în discuție pentru întreținerea animalelor a fost de
0,50 m2/animal, conform valorilor din tabelul 5.7.4.
Unităţi experimentale convenționale, 2014.
6.2. Hrănirea sub aspectul accesului, conținutului, formei de

prezentare și modalității de păstrare a hranei care urmează a fi
administrată, se pot menționa următoarele:
- accesul la furaje
Pentru a asigura frontul de hrănire și de adăpare și pentru a reduce
agresivitatea pe durata furajării, unitatea permite utilizarea mai multor
tipuri de echipamente: standurile individuale de furajare, hrănitoare cu
diferite fronturi de furajare și adăpătoare. Caracteristicile constructive ale
hrănitoarelor și frontul de furajare depind de categoria de vârstă și tipul
întreţinerii; dimensiunile recomandate sunt prezentate în tabelul 5.7.5.
Tabelul 5.7.5. Dimensiuni minime ale frontului de furajare

Masă Lățimea minimă a Frontul de furajare în cazul
corporală hrănitoarei* hrănirii la discreție
(kg) (cm) (cm/animal)
≥10 13 2,0
>10-20 16 2,5
>20-30 18 3,0
>30-50 22 3,5
>50-70 24 4,0
>70-100 27 4,5
>100-150 31 5,0
>150 40 7,0
* Dimensiuni minime, indiferent de tipul hrănirii – ad libitum sau restricționată.
- tipul rației și administrarea acesteia

În proiectele de cercetare destinate studiului creșterii suinelor pentru
producţia de carne, furajarea se face la discreție; dependent de faza creșterii
și dezvoltării sunt utilizate diferite tipuri de rații. În cazul proiectelor care
solicită manipularea animalelor se utilizează porci miniaturali. Deoarece
aceștia sunt predispuși la obezitate sunt hrăniţi cu diete hipocalorice, cu
conținut crescut de fibre celulozice. În cazul în care este necesară furajarea
restricționată (la categoria scroafelor gestante), limitarea hranei poate fi
urmată de intensificarea comportamentului explorator, agresivitate și/sau
apariția unor comportamente stereotipe. Pentru satisfacerea sațietății și
favorizarea comportamentului explorator se asigură o hrană bogată în fibre
și un așternut din paie. În acest caz, scrofițele sunt hrănite cel puţin de două
ori pe zi, iar cele adulte o dată pe zi.
6.3. Adăparea
Incintele destinate monogastricelor dispun de o rețea ramificată, care prin
unitatea de racord (figura 5.7.7) asigură cuantificarea cantităţii, reglarea
presiunii, filtrarea apei și administrarea preparatelor medicamentoase.
Animalele din boxe au acces la adăpătoare cu niplu și cupă; pentru fiecare
10 animale se asigură câte o adăpătoare. Dependent de categoria de
animale, fluxul de apă este de variabil de la 50 ml/minut la purceii înţărcaţi,
700 ml/minut la tineret suin, 1,0 l/minut la adulți și până la 1,5 l/minut la
categoria scroafe cu purcei.
Figura 5.7.7. Unitate de racord și adăpătoarele utilizate în

incintele destinate suinelor
Unitatea de racord a incintei pentru suine dispune de circuite flexibile, contor apă, filtre,
mediator cu recipient pentru prepararea soluțiilor medicamentoase, manometre și regulator
de presiune (stânga). Boxă de izolare cu adăpătoare cu niplu și cupă recuperatoare
(dreapta).
Unitate experimentală monogastrice, 2016.
6.4. Substrat și material pentru aşternut și cuiburi

Aşternutul contribuie la bunăstarea suinelor prin faptul că măreşte confortul
fizic şi termic. În plus, întotdeauna, așternutul este un substrat care asigură
comportamentul explorator și cel de odihnă și, în unele situații, poate fi
consumat, crescând gradul de sațietate. Unitățile experimentale folosesc în
special paiele lungi (mai puţin paiele tocate, rumegușul, talașul şi hârtia
mărunțită) curate, netoxice și uscate. În acest sens, o categorie căreia i se
acordă atenție deosebită este cea a scroafelor aflate în preajma parturiției,
deoarece acestea își construiesc cuibul de fătare. În sensul înlocuirii paielor,
se poate oferi exemplul porcilor miniaturali, cu regim de hrănire
restricționat; în cazul acestora se recomandă utilizarea unor covorașe,
saltele sau materiale anorganice, pentru a nu stimula consumul și
comportamentul de căutare a hranei.
6.5. Curățenia
În spațiile destinate cazării și în incintele acestora se menține un standard
ridicat de curăţenie și se promovează buna gestionare a creşterii animalelor,
existând programe curente corespunzătoare pentru curățarea, spălarea,
decontaminarea şi, după caz, pentru sterilizarea incintelor şi a accesoriilor
utilizate.
Curățarea se desfășoară periodic, în conformitate cu prevederile procedurii
operaționale care permite înregistrarea activităţilor de curățenie, dezinfecție
și schimbare a așternutului din incintele animalelor. Frecvența schimbării
așternutului depinde de tipul întreţinerii și al incintei. În cazul cazării în
structuri reci, pe aşternut permanent, materialele se adaugă periodic, pentru
acoperirea zonelor umede, iar gunoiul se evacuează la terminarea seriei sau
la terminarea activităților proiectului. În cazul întreținerii în incinte
convenționale, schimbarea așternutului are loc mai frecvent, dependent de
densitatea animalelor și de capacitatea sistemului de ventilație de a menţine
calitatea corespunzătoare a microclimatului.
6.6. Manipularea și pregătirea animalelor
Unitatea experimentală asigură facilități de manipulare, contenție și
reținere robuste şi sigure, atât pentru animale, cât și pentru îngrijitori
(5.7.8); dependent de tipul unității se pot descrie:
- în adăpostul rece
În structurile neconvenționale sunt utilizate culoare de circulație, porți largi,
boxe de izolare și standuri de furajare care nu compromit standardele de
spaţiu şi care nu creează obstacole fizice periculoase în interiorul incintei.
Atunci când este necesar, pe aceste culoare se instalează cântar, dispozitive
de reținere (boxă de claustrare sau standuri de furajare) sau pentru
examinarea ecografică sau alte instalații necesare proiectelor de cercetare.
Culoarele permit circulația într-un singur sens și facilitează libertatea de
mişcare fără a crește riscul de rănire pe durata manipulării. Manipularea
animalelor se face calm, dar ferm, cu ajutorul unor panouri de culoare roșie
(vezi vol. 1, figura 1.3.12). Pentru familiarizarea animalelor cu manipularea
și contactul uman, manoperele de contenție sau reținere se exersează înainte
de începerea proiectului de cercetare.
- în incintele convenționale
În cazul porcilor miniaturali este necesară o manipulare frecventă; ca
urmare, proiectele de cercetare încep cu perioade de acomodare și instruire
cu echipamentele utilizate (hamac, boxa de claustrare – vezi PSUEX6.3) și cu
personalul care deservește infrastructura astfel încât procedurile să se
deruleze ușor pentru operator și fără stres pentru animale. În cazul
modelelor cu posibilităţi reduse de deplasare, se asigură pe cât posibil
echipamente prin care se corectează neajunsurile; spre exemplu, pentru
modelele paraplegice se utilizează cărucioare ajustabile (vezi figura 5.7.8).
Figura 5.7.8. Manipularea și pregătirea porcilor Göttingen în

incintele convenționale
Obișnuirea animalelor cu comenzile operatorului; urmărirea bastonului, utilizarea clicker-ului
și recompensei (stânga sus) și obișnuirea cu hamacul (dreapta sus). Cărucior ajustabil pentru
animale paraplegice (stânga jos) și reținerea animalului în hamac pe durata manoperei de
cateterizare a vezicii urinare (dreapta jos).
Unități experimentale, 2014.
Pe durata examinării și prelevării probelor de la animale acestea sunt fie

libere, fie reținute în dispozitivul de reținere de tip hamac sau stand.
6.7. Sacrificarea
format și calificat, prin metode umane care respectă prevederile procedurilor
proprii și recomandările legale în vigoare privind sacrificarea animalelor
utilizate în proceduri. Rezultatele examenului necropsic și înregistrarea
activităţii se efectuează în registrele unității (PSUEX4.6).
7. Identificarea animalelor și înregistrarea datelor sunt aspecte
care derivă din cerințele legale ale mișcării naționale și comunitare a
animalelor; practic, toate animalele utilizate în proceduri sunt operate
în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor (SNIIA);
activitatea presupune:
- identificarea
Personalul unității este instruit privind tehnicile de identificare și marcare a
animalelor. În cele mai multe cazuri, crotaliile sau tatuajul din pavilionul
auricular permit identificarea, iar plăcuța/informațiile de la nivelul boxei
conțin informații suficiente privind identificarea animalelor și a grupurilor
de animale din fiecare boxă.
- înregistrarea
Informațiile necesare la începutul proiectului și cele care rezultă pe durata
proiectului de cercetare sunt înregistrate în registrele unității (POUEX1.1),
conform procedurilor (PSUEX4.1). Datele privind originea, performanțele de
creștere, datele privind sănătatea şi reproducția animalelor crescute sau
deținute în unitate sunt utilizate atât în scopuri științifice, cât și ca indicatori
pentru evaluarea bunăstării animalelor.
• Rasele de mini-porci se pot constitui în modele animale de
mare valoare în proiectele de cercetare care utilizează
animale în proceduri.
• Întreţinerea porcilor se poate face în unităţi convenționale
și neconvenționale; în ambele situații se asigură condiții
sporite de biosecuritate și biosiguranță.
• Acomodarea, manipularea și instruirea animalelor înainte
de începerea proiectelor de cercetare nu este o opțiune, ci
o necesitate.
• Identificarea și înregistrarea animalelor utilizate în
proceduri trebuie să respecte prevederile legislației
naționale și internaționale.
Biologia și întreținerea ecvinelor în unitățile
experimentale
Obiectiv:
privind întreținerea cabalinelor, prevăzute în Recomandarea
2007/526 a Comisiei Europene1 privind orientările pentru
și în alte scopuri științifice
PSUEX 5.8
Unitatea experimentală cabaline dispune de facilități pentru

adăpostirea și îngrijirea ecvinelor. Calul face parte din ordinul
Perissodactyla, familia Equidae, genul Equus, specia E. ferus,
subspecia E.f. caballus; din aceeaşi familie fac parte și măgarul -
subgenul Asinus, cu specia E. asinus și hibrizii interspecifici catâr
(♂E. asinus x ♀E. caballus) și bardou (♂ E. caballus x ♀E. asinus).
1. Particularități comportamentale ale ecvinelor

Ecvinele s-au domesticit de mult timp, dar atât caii (Equus caballus) cât şi
măgarii (Equus asinus) au păstrat tipicul comportamental al strămoșilor lor.
În stare sălbatică, cabalinele trăiesc în grupuri familiale mici sau în grupuri
alcătuite în general în jurul unui armăsar; deseori animalele dintr-un grup
au legături de rudenie. Structura socială a cabalinelor are o ierarhie clar
definită, iar îngrijirea reciprocă a corpului este un element deosebit de
important în viața socială a cabalinelor.
1
Materialul are ca scop prezentarea infrastructurii destinate adăpostirii și îngrijirii cabalinelor
din cadrul Unităților Experimentale și a facilităților acestora din perspectiva Directivei UE nr.
63 din 2010 și a Recomandării CE nr. 526 din 2007.
În mediul natural, comportamentul de hrănire se poate desfășura pe toată
durata zilei; cabalinele fiind selective în alegerea tipului de iarbă şi a părții
din plantă pe care o consumă. Ca urmare, păscutul, comportamentul
cotidian normal, se asociază și celui explorator: animalele pasc și se
deplasează în succesiuni frecvente, motiv pentru care pot parcurge distanțe
mari. Având în vedere particularitățile cabalinelor, unitățile experimentale
consideră comportamentul natural, nevoia de a paşte, nevoia de explorare și
mișcare, precum și comportamentul social (figura 5.8.1), asigurând boxe
interioare, culoare și spații largi pentru acces, padocuri înierbate și
suprafețe delimitate pentru a controla tendinţa de evadare.
2. Structura genetică și particularitățile modelelor ecvine
Comparativ cu animalele de
laborator, cabalinele ar putea să nu
pară a fi modele potrivite pentru
cercetare; cabalinele sunt animale
mari, costisitoare, care solicită
condiții de adăpostire și hrănire
speciale. Totuși, de-a lungul timpului
ecvinele au oferit importante
rezultate în cercetare: au constituit
modele animale pentru cateterizarea
cardiacă (1861), au fost modelele pe
care s-a descoperit importanța
neuro-transmițătorului acetilcolină
(în 1914), sunt modele pentru studiul
infecţiilor virale (virusul herpetic
ecvin - EHV-1, HIV sau HPV),
prevenția difteriei (Corynebacterium
diphtheriae) ș.cl. Figura 5.8.1. Cuplul cal-
călăreț echipat pentru proba
Trebuie subliniat faptul că modelele de sărituri peste obstacole
animale construite pe cabaline
Sportiva Andreea Lupu și iapa Mary,
prezintă particularități deosebite: proprietatea Unităților experimentale
ecvinele au o masă impresionantă, cabaline, concurenți și câștigători ai probei
nu vomită și nu pot respira pe gură, obstacole, nivel E, pe durata competiției
având 30 grupe sangvine, din care ecvestre „Cupa Banatului - 28 mai 2016”.
șapte sunt recunoscute internaţional. Unităţi experimentale cabaline, 2016.
Structura genetică a ecvinelor utilizate în procedurile de cercetare se

obține în timp îndelungat; acestea pot proveni din:
- consangvinizare
Consangvinizarea se utilizează atunci când sunt vizate trăsături specifice,
care, în termeni genetici, implică obținerea indivizilor homozigoți. Ca
urmare, se utilizează încrucișări incestuoase.
- creștere în rasă pură
Este cea mai veche formă de creștere consangvină; prin încrucișarea liniilor
consangvine s-au format rasele Pur Sânge Englez și Arab.
- încrucișarea
Încrucișările la cabaline urmăresc manifestarea vigorii hibride; în acest fel,
s-au creat rasele anglo-arabe, jumătățile de sânge ale pur sângelui englez și
rasele cu sânge rece, cum sunt caii de povară. De asemenea, prin
încrucișările dintre cal și măgărița se obține catârul, iar prin încrucișarea
dinte iapă și măgar, bardoul – ambii hibrizi interspecifici fiind sterili.
3. Anatomia și biologia ecvinelor
Din punct de vedere anatomic și fiziologic, modelele experimentale
dezvoltate pe cabaline au următoarele caracteristicile:
- principalii parametri biologici la cabaline
o speranță de viață 23-32 ani
o temperatură corporală 36,5-38оC
o masă corporală la naștere 42-55 kg.
- sistemele osos și muscular la cabaline
Cele mai multe rase de cabaline au 205 oase (oase lungi, scurte, plate,
neregulate și sesamoizi). Cabalinele nu au claviculă, iar la rasa Pur Sânge
Arab se pot număra mai puține oase; coloana vertebrală este mai scurtă și,
în loc de 18 coaste, are doar 17, dintre care opt sunt adevărate. Din cele 500
kg masă corporală, 44-55% sunt reprezentate de masa musculară. Sistemul
musculo-scheletic este deosebit de puternic; oasele împreună cu tendoanele
membrelor formează un aparat pasiv. La cabaline se pot construi modele
experimentale atât pe musculatura netedă (involuntară), cât și pe
musculatura cardiacă (involuntară).
3.2. Sistemul digestiv al cabalinelor prezintă câteva aspecte
specifice, fiind cunoscute drept animale selective, care pasc continu;
ca urmare a dimensiunii relativ reduse a stomacului (9-16 l),
cabalinele pot să pască intermitent, timp de 18 ore / zi. Intestinul
subțire are un volum de 55-70 l și o lungime de 12-22 m, iar cel gros
are 7 m și 140-150 l, din care cecumul 1,2 m și 28-36 l. Principalii
parametri care pot fi asociați fiziologiei digestiei unor animale de 500
kg sunt:
o consum concentrate 2,25 kg/zi
o secreție salivă 94-114 l/zi
o durata totală a tranzitului 50 ore
o tranzit prin intestinul subțire 2-3 ore
o pH în intestinul gros 6,6-6,8.
Lichidul peritoneal poate oferi informații în abdomenul acut; lichidul
peritoneal se evaluează sub aspectul culorii (galben pal), turbidității
(limpede), pH-lui, proteinelor totale (< 20g/l), fibrinogenului, glucozei și
celulelor albe (< 5000 celule / µl);
3.3. Aparatul cardio-vascular al calului are caracteristici
hemodinamice asemănătoare celor de la om. La PSE masa cordului
este de 3,6 kg (6,4 kg la Eclips, armăsar fondator de linii), volumul
sanguin este 80-90 ml/kg masă corporală (sau 8-9% din masa
corporală); sângele are pH 7,4±0,2. Sistemul cardio-vascular are
următoarele particularități și valori ale parametrilor hematologici și
biochimici:
- parametrii hemodinamici la cabaline
o ritmul cardiac în repaus 30-45 bătăi/min
la pas/trap/galop 80/130/240 bătăi/min
o volum sanguin 61-68 ml/kg
o necesar lichide 2,5 ml/kg/oră
o index cardiac 69 l/min/kg
o tensiunea venoasă centrală 8-12 cmH2O
o tensiunea arterială medie 80-120 mmHg
o tens. sistolică/diastolică arterială 120/70 mmHg.
- parametrii hematologici și biochimici normali la ecvine
Parametrii hematologici biochimici la ecvine sunt prezentați în tabelele 5.8.1
și 5.8.2.
Tabelul 5.8.1. Parametrii hematologici la ecvine
Parametru UM Cal Măgar

Hematocrit % 31-43 37,2±6,9
Hemoglobină g/dl 12-14,5 8,9-14,7
Eritrocite 106/µl 6,0-10,0 4,7-9,0
Fibrinogen mg/dl 150-375 280-90
Trombocite 10 3/µl 240-550 252±78
Leucocite 103/µl 6,8-12,9 11,72±2,75
Neutrofile 103/µl 2,7-6,7 4,61±1,97
Limfocite 10 3/µl 1,5-5,5 6,11±2,09
Monocite 103/µl 0,0-0,2 0,15±0,21
Eozinofile 10 3/µl 0,0-0,8 0,75±0,49
Bazofile 10 3/µl 0,0-0,17 0,38±0,1
MCV fl(µm3) 42-58 46-67
MCHC g/dl 32-38 32-36
MCH pg/eritrocit 15-20 16-23
Compilare bibliografică după Laus și col., 2015 și Burden și col., 2016.
3.4. Sistemul respirator cuprinde căile respiratorii (cavități nazale,

faringe, laringe, trahee și bronhii) și pulmonii cu o capacitate totală de
45-55 l.
Parametrii fiziologici și funcționali ai aparatului respirator la cabalinele de
rasa PSE (cca. 500 kg) au următoarele valori:
o volumul tidal (TV) 10-13 ml/kg (5-6 litri)
o volumul vital al pulmonului 35-45,0 litri
o ventilație totală/minut 72-80 l
o complianță dinamică 1,3-3,2 (l/cmH2O)
o presiune pulmonară arterială medie 34±5,8 mm Hg
o consum de oxigen 49,4 l/minut.
3.5. Sistemul nervos central include creierul (encefalul cu trunchi
cerebral, cerebel, diencefal și emisfere cerebrale), cu masa de 400-
700 g (aceasta reprezintă 1/800 din masa corporală) și măduva
spinării (230-270 g). Sistemul nervos periferic are o componentă
somatică (nervii spinali și cranieni) și o componentă vegetativă
(sistemul nervos vegetativ simpatic și parasimpatic).
3.5.1. Din punct de vedere senzorial, la cabaline se pot prezenta
următoarele:
- simțul gustului
Simțul gustului este strâns legat de cel al mirosului. Simțul gustului are
diferite intensități pentru sărat, dulce, acru şi amar; în mod cert, caii au o
preferinţă față de gusturile dulce și sărat.
Tabelul 5.8.2. Parametrii biochimici la cabaline
Parametru UM Limite ale valorilor normale

cabaline măgar
Electroliți
Calciu total mmol/l 2,4-4,0 3,37±0,21
Fosfor mmol/l 0,8-1,3 1,14 ± 0,30
Clor mmol/l 90-105 96-106
Magneziu mmol/l 0,7-1,0 0,23±0,08
Potasiu mmol/l 3,5-5,5 3,2-5,1
Sodiu mmol/l 134-143 128-138
Funcția hepatică
Albumină mg/dl 2,5-4,2 2,8±0,18
Bilirubină totală mg/dl 0,1–1,9 0,1-2,1
Globulină mg/dl 1,7-4,0 3,2-4,8
Proteine totale mg/dl 5,9-6,6 6,60±0,61
Enzime
Amilază UI/l 3,3-22,1 1-10,6
Lactat dehidrogenază (LDH) UI/l 76-400 321±71
Glutamat dehidrogenază (GLDH) UI/l 4-11 1,2-8,2
Aspartat aminotransferază (AST) UI/l 80-250 338±44
Fosfatază alcalină (ALP) UI/l <250 259±68
Funcția renală
Creatinină mg/dl 0,6-1,8 1,6±0,4
Uree mg/dl 8-27 31±7,9
Glucoză mg/dl 72-114 83±14,8
Colesterol mg/dl 51–109 76±14,8
Trigliceride mg/dl 11–52 66±31,1
Compilare bibliografică și prelucrare după Reed și col., 2004, Southwood 2013, Laus și col.,
2015 și Burden si col., 2016.
- simțul văzului
Cabalinele au un câmp vizual de 350°; din acesta, 65° este un câmp cu
vedere binoculară și în restul de 285° vederea este monoculară. Se crede că
vederea este de tip dicromatic - cabalinele prezintă celule fotoreceptoare cu
sensibilitate la culorile albastru, galben și roșu (439 nm și 539 nm, fiindu-le
greu să distingă între culorile galben și verde - față de care se manifestă
sensibilitate slabă sau insensibilitate (vezi figura 5.8.2). Cu toate că
acuitatea vizuală pe durata nopții este mai mare decât la om, la trecerea de
la lumină la întuneric sau viceversa adaptarea ochilor cailor solicită timp
mai îndelungat.
- simțul auzului
Simţul auditiv al cailor este bine dezvoltat. Comparativ cu omul, caii pot
percepe sunete mai înalte, cu frecvență de până la 33,5 KHz și cu o
sensibilitate mai bună în intervalul 1-16 KHz. Pavilioanele auriculare ale
calului se mișcă și se rotesc cu până la 180о, fie simultan, fie independent.
Direcţia spre care sunt îndreptate urechile oferă indicii asupra originii sau
zonei din care vine sunetul și spre care este concentrată atenția calului.
Figura 5.8.2. Vederea discromatică la cabaline

Percepția normală a culorilor (sus) și percepția discromatopsică care se manifestă la cabaline
(jos). Probabil la cai se manifestă deuteranopia (insensibilitate) și deuteranomalia (sensibilitate
slabă) la culoarea verde, ochiul acestora având doar conuri de tip L și S, dar nu și M, pentru
culoare verde. Ca urmare, se pare că specia cabalină distinge și diferențiază greu culorile
galben și verde.
Sursa imaginilor: http://www.hf.faa.gov, după Wolfmaier, 1999.
- simțul mirosului
Mirosul cailor este mai bun decât al omului; armăsarii au un organ
vomeronasal (organul lui Jacobson) bine dezvoltat. Reflexul Flehman este o
dovadă a celor menționate; când se declanșează, armăsarul ridică capul
orizontal, își îndepărtează buzele înapoi și prezintă incisivii maxilari în
vederea concentrării mirosului feromonilor spre organul vomeronazal.
- simțul tactil
Sensibilitatea tactilă este diferită în diferite regiuni corporale. Spre exemplu,
greabănul, buzele și flancurile sunt regiunile cu cea mai mare sensibilitate.
Vibrizele din jurul nărilor și gurii ajută la obţinerea unor informații în timpul
pășunatului, iar cele din jurul ochilor la orientare în condiţii de întuneric și
vizibilitate scăzută; tunderea sau scurtarea vibrizelor nu este recomandată.
3.5.2. Lichidul cerebrospinal înconjoară și protejează creierul și
măduva spinării; la recoltarea și analiza lui se pot preciza:
- recoltare
Lichidul cerebrospinal este prelevat în mod obișnuit prin puncția articulației
atlanto-occipitale și din zona lombosacrală (figura 5.8.3), conform unor
instrucțiuni de lucru; pentru diagnosticul bolilor cerebrale se preferă
recoltarea din cisterna magna, datorită proximității sale cu creierul.
- caracteristicile lichidului cerebrospinal
Fluidul cerebrospinal trebuie să fie clar și transparent. În mod normal,
compoziția biochimică a acestuia prezintă următoarele caracteristici:
o densitate 1,004-1,008
o proteine totale 40-170 mg/dl
o albumine 24-51 mg/dl
o globuline 3,4-18,4 mg/dl
o creatinin kinază 0-8 UI/l
o lactat dehidrogenază 12-34 UI/l
o glucoză 30-70 mg/dl
o sodiu 140-150 mEq/l
o potasiu 2,5-3,5 mEq/l
o fosfor 0,5-1,5 mg/dl
o calciu 2,5-6,0 mg/dl
o magneziu 1,1-3,0 mg/dl
o pH 7,13-7,36.
Figura 5.8.3. Locuri de elecție pentru prelevarea lichidului

cefalorahidian
Recoltarea lichidului cerebrospinal de la nivelul cisternei cerebromedulare (cisterna magna) a
articulației atlanto-occipitale (stânga) și din articulația lombosacrală, la nivelul vertebrelor
L6-S1 (dreapta), cu punctul de elecție situat în planul median (mijloc).
După Johnson și Constantinescu, 2000.
3.6. Aparatul reproducător al cabalinelor are caracteristici anatomice

și fiziologice care solicită gestionarea specifică a tehnologiei
reproducției. Astfel:
- aparatul reproducător la armăsari
Gonadele se dezvoltă până la vârsta de 4,5-5 ani, când ajung la masa de
300-350 g; testiculele sunt păstrate în scrot, la o temperatură de 35-36оC,
mai mică cu 3оC decât temperatura corporală. În stare de erecție, penisul își
dublează dimensiunea, atingând 80-90 cm și 10 cm în diametru. Volumul și
concentrația spermatozoizilor din ejaculatul eliberat în jeturi succesive sunt
dependente de masa și vârsta animalului.
- aparatul reproducător la iapă
Aparatul reproducător femel are o lungime de 50-60 cm, dependent de
stadiul ciclului estral, uterul are o lungime de 18-20 cm și un diametru de 8-
12 cm și se continuă cu două coarne uterine de 25 cm și cu salpinxul de 25-
30 cm. Ovarele sunt alungite, de 2-4 cm lungime și 2-3 cm lățime în fazele
inactive, respectiv 6-8 cm lungime și 3-4 cm lățime la femelele aflate în estru.
Ovulația survine la 24-36 ore înainte de terminarea estrului; la 4-14 zile
după parturiție se pot surprinde așa-numitele călduri ale mânzului.
- din punct de vedere fiziologic, la cabaline se poate surprinde:

o pubertatea 10-24 luni
o durata ciclului estral (21)20-22 zile
o durata estrului 4-5 (2-10) zile
o vârsta înțărcării 6 luni
o volum ejaculat 16-45 ml
o densitate spermatozoizi 160x106 spermatozoizi/ml
o pH material seminal 7,6.
Din punct de vedere tehnologic, reproducerea ecvinelor presupune
operațiuni privind depistarea căldurilor, monta, diagnosticarea
gestației și parturiția, după cum urmează:
- depistarea căldurilor și monta la cabaline
În mod normal, la cabaline se practică sistemul de monte şi fătări sezoniere;
montele având loc în lunile februarie-iunie iar fătările se vor desfășura în
lunile ianuarie-mai. Depistarea căldurilor are loc la bara de încercare, iar
monta se face dirijat, la mână. Armăsarii adulți pot face două monte pe zi, la
un interval de 8-10 ore.
- gestația
Gestația la iapă are 11 luni, durata acesteia fiind influențată de: rasă, vârsta
mamei, sexul produsului ș.a. În această perioadă specială, femelele trebuie
să beneficieze de condiţii optime de hrănire, îngrijire şi adăpostire.
Diagnosticarea gestației se poate realiza prin teste paraclinice (dozări
hormonale), prin examene ginecologice (examen transrectal sau ecografic)
sau prin observarea comportamentului în prezența armăsarului.
Comportamental, dacă iapa nu mai acceptă armăsarul după două săptămâni
de la montă și dacă nu manifestă semne ale estrului la 21 de zile, se
presupune că aceasta a devenit gestantă. Diagnosticul gestației prin examen
ecografic se poate realiza începând cu zilele 16-19 ale gestației. Prin
examinarea ecografică efectuată după vârsta de 55 zile se poate stabili sexul
fetusului iar prin măsurători ale lungimii trunchiului fetusului, se pot estima
atât vârsta, cât și masa fetusului (tabelul 5.8.3). Gestația se poate stabili prin
examene biochimice cum sunt dozarea PMSG-ului din sângele iepelor (în
intervalul 35-120 de zile) sau a estrogen sulfatului placento-fetal din urina
iepelor gestante (începând cu a 40-a zi a gestației).
- parturiția
Fătarea este precedată de semne prodromale și comportamentale: cu câteva
zile înaintea fătării iapa devine neliniștită, se așează şi se ridică des,
musculatura crupei se relaxează, flancurile se adâncesc, coada devine mai
puţin rigidă, glanda mamară devine hipertrofiată ș.a. Fătarea propriu-zisă
durează cca. 20-40 min, fiind urmată de expulzarea învelitorilor fetale,
retenția placentară fiind relativ rară la iapă. Imediat după fătare, mânzul se
ridică și începe să sugă colostrul; la început consumă 3-4 litri pe zi, după
care ajunge la un consum de 8 -10 litri de lapte pe zi.
Tabelul 5.8.3. Lungimea corporală și masa fetusului dependent de stadiul

gestației la iepele cu masa corporală de 450-500 kg
Vârsta (zile) Lungimea corpului (cm)* Masa corporală (g sau kg)
60 6 17 g
90 16 160 g
120 25 700 g
150 35 1,6 kg
180 48 4,0 kg
210 60 10 kg
240 75 17 kg
270 85 20 kg
300 95 29 kg
Masa mânzului la naștere 40-55 kg
* Lungimea corpului măsurată din creștetul capului până la baza cozii.
După Reed și col., 2004.
3.6. Aparatul excretor renal include rinichii, ureterele, vezica urinară

și uretra. Sistemul urinar permite eliminarea produselor reziduale
create în organism, menține echilibrul corect al apei și al electroliților,
produce hormonii eritropoetină și renină și procesează vitamina D.
Funcționarea normală a aparatului excretor renal este sugerată atât de
valorile sangvine ale creatininei și ureei (vezi tabelul 5.7.3) cât și de valorile
principalilor parametri biofizici funcționali ai aparatului excretor:
- volum urină 3-18 ml/kg/zi
- osmolaritate 900-1200 mOsm/kg
- pH urină 7,5-9,5.
Unitățile experimentale permit adăpostirea atât în incinte
convenționale, cu microclimat controlat, cât și exploatarea în structuri
semicilindrice și padocuri aflate în aer liber.
4.1. Ventilația
Boxele pentru întreținerea cabalinelor sunt organizate în incinta
convențională cu microclimatul mecanizat, controlat prin ventilație și
exhaustare. În această parte a infrastructurii, încălzirea aerului se face cu
două aeroterme. În cazul structurii semicilindrice destinată exploatării,
ventilația este organizată natural, prin utilizarea curenților transversali care
se formează prin admisia aerului prin fantele laterale ale adăpostului și care
se evacuează, odată cu umiditatea, prin fanta superioară, longitudinală, care
se întinde pe lungimea adăpostului (vezi figurile 5.8.4 și 5.8.5).
4.2.Temperatura
Temperatura din incintele convenționale este controlabilă; în cazul cailor
cărora li s-a tuns părul și în condiții de vreme rece se impune învelirea
animalelor cu valtrapuri a căror poziționare se verifică zilnic. Fanerele de
protecţie (coada și coama), chiar și atunci când sunt tăiate cu foarfeca sau
mașina de tuns, rămân la lungimi considerabile pentru a asigura protecția
animalului față de condițiile de mediu și față de insecte.
4.3. Umiditatea
În incintele destinate întreținerii cabalinelor controlul umidităţii se face prin
instalațiile de ventilație și exhaustare a aerului viciat, evitându-se eficient
extremele şi fluctuațiile bruște ale umidităţii. În cazul incintelor
semicilindrice reci, umiditatea se asigură prin stropirea nisipului pardoselii,
iar uscarea prin intensificarea curenţilor de aer. Condiționarea stratului
elastic al zonei de competiție se face prin prelucrarea superficială cu
nivelatorul de padocuri, ulterior stropirii amestecului de nisip și fibre textile.
4.4. Iluminatul
În boxele cailor, pe coridoarele de acces și în zona de spălare iluminatul se
asigură prin instalația clasică. În zona de competiție sunt prevăzute 24
reflectoare dispuse pe trei rânduri, la 10-11 m înălțime, care asigură la
nivelul solului o luminozitate uniformă, de 800-2000 de lucși.
Figura 5.8.4. Infrastructura destinată cabalinelor

Manejul semicilindric, cu învelitoare din prelată cu fantă superioară longitudinală și pereți
laterali amovibili are, în zona de competiție, o pardoseală elastică stratificată, confecționată
dintr-un amestec de nisip și fibre textile dispuse pe o membrană geotextilă (stânga). Padocuri
exterioare înierbate amenajate pentru competiția de dresaj și voltijă pe durata Cupei
Banatului, competiție organizată sub egida Federației Ecvestre Române (dreapta).
Unități experimentale cabaline, 2016.
4.5. Zgomotul
Spațiile convenționale utilizabile pentru cazarea cailor sunt izolate fonic
adecvat, incinta având pereții perimetrali construiți din materiale
fonoizolante (geamuri de tip termopan) și elementele de închidere
perimetrală ale incintei sunt din panouri tip sandwich, dublate cu zid din
blocuri de zidărie și tencuieli. În spațiile neconvenționale, cu toate că
zgomotul de fond este inevitabil, acesta este redus la minimum cu putință, iar
zgomotele puternice și bruște sunt evitate.
Spațiile destinate adăpostirii cabalinelor și coridoarele de acces spre și
dinspre acestea sunt permanent supuse observației, beneficiind de sisteme
video de supraveghere, înregistrare și stocare a datelor. Față de cele
menționate, infrastructura este prevăzută cu sisteme de detectare și alarmare
în caz de incendiu.
5. Sănătatea animalelor utilizate în proceduri este monitorizată
permanent, atât prin inspecția animalelor cât și prin observarea
comportamentului și indicatorilor bunăstării.
5.1. Menținerea stării de sănătate solicită o abordare generată de
particularitățile speciilor cazate și derivă din caracteristicile generate
de fluxul discontinuu al unității experimentale.
Figura 5.8.5. Facilități pentru ventilație

Instalație de evacuare forțată a aerului uzat din incinta boxelor cailor – gura de exhaustare
deasupra ușii (stânga). Pereții amovibili de la nivelul mantinelei, construiți cu scopul de a
intensifica curenții de aer din zona de competiție (dreapta).
Unități experimentale cabaline, 2016
Programul de monitorizare și menținere a stării de sănătate derivă din

prevederilor programului epidemiologic național și la riscurile la care
sunt expuse animalele în raport cu proiectul de cercetare.
Conform reglementărilor în vigoare, gestionarea fluxului de animale face
obiectul colaborării dintre medicul unității și medicul veterinar oficial
al circumscripției sanitar - veterinare zonale. Potcovitul, hrănirea conform
condiţiei corporale, examinarea cavității orale și a dinților, precum și
măsurile de prevenire a afecțiunilor generate de efortul intens, cum sunt
bolile aparatului locomotor și ale sistemului cardio-respirator, sunt atent
monitorizate în programele de menţinerea sănătății cabalinelor.
5.2. Evaluarea comportamentului
Unitatea dispune de personal specializat în aprecierea anomaliilor
comportamentale ale cabalinelor; practic, sunt supuse atenției toate
modificările comportamentale care pot apărea pe durata șederii în cadrul
incintei, fie pe durata cazării, fie pe durata exploatării.

În incintele interioare destinate ecvinelor (cai, măgari sau catâri),
sistemul de întreţinere este liber, în boxe individuale (tabelul 5.8.4), cu
posibilitatea de contact vizual pentru animalele dispuse pe același
culoar. Astfel, atât în interior cât și în exterior se pot descrie:
- incinte interioare
Boxele din partea convențională a infrastructurii permit cazarea ecvinelor,
iar culoarele asigură accesul la zona de spălare și la manejul acoperit.
Înălțimea incintei interioare în care sunt amplasate boxele este de 3,0 m. În
manejul acoperit, înălțimea măsurată la nivelul bazei mantinelei pereților
laterali este 2,75 m iar cea măsurată pe axul manejului este de 14,35 m, fapt
care permite cailor să execute salturi în înălțime sau să cabreze.
- incinte exterioare
Padocurile exterioare asigură premisele formării grupurilor sociale. În
unitatea experimentală ecvinele pot beneficia în fiecare zi din sezoanele
primăvară-toamnă de cel puțin șase ore de pășunat. În cazul în care
proiectul de cercetare nu permite accesul la păşune sau dacă acesta este
restricționat, hrana ecvinelor se suplimentează cu fân de graminee, astfel
încât să se susțină comportamentul hrănirii continue.

spațiile destinate întreținerii cabalinelor
Înălțimea la Suprafața minimă a podelei alocată fiecărui animal Înălțimea
greabăn (HG) (m2/animal) minimă a
per animal per animal adăpostit boxă de incintei
individual sau în grupuri de patru fătare /
grupuri de trei sau mai multe iapă cu
animale animale mânz
>1 ÷1,40 m 9,0 6,0 16 3m
>1,40 ÷1,60 m 12,0 9,0 20 3m
>1,60 m 16,0 (2 x Hg)2* 20 3m
* Cel mai frecvent, necesarul de spaţiu pentru fiecare animal se calculează în funcție de
înălțimea măsurată la nivelul greabănului (Hg), după relația prezentată în tabel.
Prelucrare după Recomandarea CE nr. 526 din 2007, Directiva UE nr. 63 din 2010 și Legea
Caracteristicile constructive ale facilităților cabalinelor sunt:
- pentru boxe și coridoarele de acces (5.8.6 și 5.8.7)
Suprafața totală de cazare este de 85 m2, boxele având în medie 10,5 m2.
După structura și natura suprafeței de uzură, pardoselile celor opt boxe
destinate cazării cailor sunt din: pământ bătut, lemn, cărămidă, rășină
epoxidică, asfalt și trei tipuri de cauciuc texturat. Peretele frontal al boxelor
este prevăzut cu o poartă rulantă cu dimensiunea de 2,20 x 1,30 m. Pentru
satisfacerea nevoilor de socializare și explorare a animalelor, fiecare poartă
are o două uși care asigură un gol de 68 x 75 cm. Accesul la și dinspre boxe,
spre și dinspre manej se face prin intermediul a două coridoare spațioase,
care au suprafața de uzură prevăzută cu covoare din cauciuc.
- în zona de spălare
Se află o suprafață de 5,9 x 5,0 m cu o suprafață utilă de 28,75 m2. Zona este
prevăzută cu duș și rigolă pentru evacuarea apei de spălare; perimetral sunt
asigurate inele pentru priponirea animalelor.
Figura 5.8.6. Coridoarele de acces și circulație spre zonele

funcționale ale incintei
Animal contenționat de pana căpăstrului prin două lese pentru efectuarea pansajului (stânga)
și același coridor central evacuat; se observă accesul spre manejul acoperit și animale care
manifestă comportament explorator, capul fiindu-le în exteriorul boxei (dreapta).
Unităţi experimentale cabaline, 2014.
- la manejul acoperit
Manejul de formă semicilindrică, cu dimensiuni de 46,5x24,5x14,5 m (Lxlxh),
este acoperit cu o învelitoare din prelată. Pardoseala manejului are o
suprafață utilă de 1140 m2 și este construită dintr-un amestec de nisip cu
fibre textile, separate de stratul de drenaj printr-o membrană geotextilă.
Amestecul de materiale din care este confecționata suprafaţa utilă permite
gestionarea aspectelor privitoare la fermitate, amortizare, deformare, recul
și aderență. Suprafața utilă a manejului este delimitată perimetral de o
mantinelă cu pereți din lemn cu înălțimea de 1,35 m; pereții mantinelei sunt
construiți din lemn de esență moale și, pentru asigurarea protecției corpului
călărețului, au o oblicitate de 15о. Elementele de închidere perimetrală sunt
construite din același material ca și învelitoarea manejului; pentru a facilita
controlul circulației curenţilor de aer pereții laterali sunt amovibili.
- pentru structurile neconvenționale
În structura neconvențională pentru exploatarea rumegătoarelor (PSUEX5.9)
se pot organiza 10 boxe pentru cabaline; fiecare boxă poate avea o suprafaţă
de 5,9x3,6 m. Pe durata iernii boxele pot fi prevăzute dispozitive care emit
căldură radiantă (figura 5.8.8).
Figura 5.8.7. Șelăria și boxă pentru cazarea cailor

Șelăria (stânga) și boxă pentru cazarea individuală cu peretele frontal discontinuu,
confecționat pe un cadru metalic care, în jumătatea inferioară, este închis cu lemn (până la
înălțimea de 117 cm), iar în partea superioară se continuă cu un grilaj până la înălțimea de
2,30 m. În partea laterală porții, fiecare perete frontal are un hrănitor din grilaj construit pe
un colț batant (48 x 48 x 100 cm) pentru administrarea fânului de leguminoase; floarea de
lucernă este colectată în hrănitorul paralelipipedic (55x40x30 cm), amplasat sub conul
grilajului de furajare. În cazul în care rația prevede administrarea fânului de leguminoase,
se deschid grilajele batante spre culoarul central, se încarcă cu fân, după care se împing în
boxe și se blochează pe aliniamentul peretelui frontal, prin intermediul unui zăvor (dreapta).
Unități experimentale cabaline, 2017 (stânga) și 2015 (dreapta).
Figura 5.8.8. Structuri neconvenționale utilizate pentru cazarea

cabalinelor pe durata iernii
Unitatea experimentală poligastrice modificată pentru cazarea cabalinelor (dreapta).
Înregistrarea termografică a radiațiilor infraroșii din interiorul structurii semicilindrice; în
partea superioară se observă panouri cu câte două rânduri de folii care radiază căldură
(radiații infraroșii de undă lungă, de 4 µm ÷14 µm) deasupra boxelor animalelor (dreapta).
- pentru culoarul și padocul oval (figura 5.8.9, dreapta)

Padocul mărginit de un culoar de mișcare oval are suprafaţa de cca. 1480
m2, diametrul mare de 70 m și diametrul mic de 27 m; culoarul padocului are
lățimea de minimum 3,50 m la nivelul extremităților diametrului mic și
maximum 5,00 m, la nivelul extremităților diametrului mare.
Figura 5.8.9. Padocuri ale unității experimentale cabaline

Padoc exterior mic (cu o suprafaţă de 1500 m2 și laturi de 50 x 30 m), destinat încălzirii pe
durata Cupei Banatului, ediția 2016 (stânga) Padoc oval destinat plimbării și mișcării
animalelor în alura de pas, trap sau galop. După înierbare, partea centrală se utilizează
pentru plimbare sau păscut (dreapta).
- în cazul padocurilor dreptunghiulare

Infrastructura deține trei padocuri dreptunghiulare: un padoc mare înierbat,
cu o suprafață de 4800 m2 (cu laturi de 80,0 x 60,0 m - acesta are un strat de
nisip de 5-6 cm), un padoc mijlociu înierbat, cu o suprafață de 2000 m2 și
dimensiuni de 50,0 x 40,0 m și un padoc mic înierbat, cu o suprafață de 1500
m2 și dimensiuni de 50,0 x 30,0 m.
6.2. Hrănirea
Sub aspectul conținutului, formei de prezentare, modalității de
administrare și păstrare a furajelor destinate cabalinelor, se pot
menționa următoarele aspecte privind:
- normele de hrănire
Alimentația cabalinelor se efectuează conform normelor de hrănire și în
concordanță cu regimul exploatării sau utilizării acestora în proceduri. La
acestea se adaugă aspecte privind bunăstarea și sănătatea, evitându-se
factorii de risc asociabili colicilor şi pododermatitelor. La toate categoriile
de cabaline se evită schimbările bruște ale rației - prin tehnica furajării,
administrarea furajelor nou introduse are loc gradual.
- tehnologia furajării
Tehnologia furajării prevede hrănirea individuală. Furajul grosier este
administrat la nivelul solului, cu excepția fânului de lucernă care se
administrează într-o hrănitoare conică batantă, de tip grătar (vezi figura
5.8.7, dreapta). Pe durata nopții se asigură cantităţi suplimentare de furaj
grosier. Administrarea concentratelor (ovăz și suplimentele energo-vitamino-
mineralice) se face „la scafă” de trei ori pe zi, în cantităţi mici. Pentru
aceste furaje se utilizează hrănitorul din tablă galvanizată amplasat la o
înălțime de 117 cm, sub conul grilajului pentru fibroase. Dat fiind
comportamentul de hrănire al cabalinelor, unitatea experimentală cabaline
asigură atât suprafețe înierbate pentru păscut, cât și acces permanent la
furaj grosier - fân de graminee, fân de leguminoase și paie.
- conservarea și păstrarea furajelor
Păstrarea furajelor grosiere are loc în fânar, structură semicilindrică care
permite stocarea a 20-25 tone fân în baloți paralelipipedici (90x37x45cm) cu
masă de 14-16 kg.
Furajele concentrate (în special ovăzul și porumbul) și suplimentele
energetice și proteino-minerale sunt păstrate în lăzi din lemn și pe rastele în
magazia pentru furaje concentrate, incintă răcoroasă, prevăzută cu sistem de
ventilație și exhaustare a aerului (figura 5.8.10).
6.3. Adăparea
Unitățile experimentale cabaline asigură apă în permanență atât în incintele
închise, cât și în padocurile exterioare, prin intermediul unor adăpătoare
automate cu niplu și cupă. Adăpătoarele sunt protejate de jur împrejur de o
bară din oțel; înălțimea la care se asigură luciul apei este de 115 cm.
6.4. Aşternutul
Aşternutul contribuie la bunăstarea cabalinelor; unitatea experimentală
cabaline utilizează paiele de grâu sau ovăz, deoarece acestea sunt un
substrat pentru comportamentul de hrănire continuă și cel de odihnă. Dată
fiind particularitatea cabalinelor de a consuma furaje fibroase, pe durata
întreținerii se folosesc doar paie lungi, curate, necontaminate cu micotoxine.
Figura 5.8.10. Spații destinate păstrării și depozitării furajelor

Magazia pentru concentrate și suplimente furajere prevăzută cu spații de depozitate și
păstrarea temporară a furajelor - capacitate totală de stocare în lăzi este de 2,88 m3 sau 1,25
tone ovăz (stânga). Cortul semicilindric pentru păstrarea furajelor voluminoase cu o
capacitate de stocare de 300 m3. Structura semicilindrică permite păstrarea a cca. 1500
baloți paralelipipedici, respectiv a 20 tone fân de calitate superioară - graminee cultivate
(dreapta).
6.5. Curățenia și întreţinerea manejului

Unitatea experimentală menține un standard ridicat de curăţenie și
promovează buna gestionare a întreținerii animalelor, existând un program
de lucru și proceduri corespunzătoare pentru evacuarea gunoiului de grajd,
curățarea și spălarea pardoselilor incintei. Curățenia curentă se face
periodic, derularea activităților are loc în conformitate cu procedura
specifică care permite înregistrarea activităţilor de curățenie, îndepărtarea
prafului și schimbarea așternutului din incintele animalelor (PSUEX4.5).
Îndepărtarea gunoiului și împrospătarea așternutului au loc zilnic, iar
schimbarea așternutului are loc periodic. Ori de câte ori este nevoie se
nivelează și se afânează manejul cu ajutorul unor echipamente adecvate
(figura 5.8.11). Periodic au loc acțiuni de curățenie generală și zugrăvire a
încăperilor și incintelor unității experimentale.
6.6. Manipularea animalelor
Culoarele și zonele de mișcare permit circulația într-un singur sens și
facilitează libertatea de mişcare fără a crește riscul de rănire pe durata
manipulării. Manipularea animalelor se face calm, dar ferm, de către
personalul instruit adecvat. Debutul fiecărui proiect care solicită utilizarea
cabalinelor în proceduri presupune activități de acomodare și exerciții
preliminare care respectă principiile repetiției, ritmicităţii, continuității și
progresivității. Pe durata examinării, prelevării probelor sau efectuării unor
operațiuni podotehnice animalele sunt fie libere, fie contenționate de pana
căpăstrului sau prin scoaterea unui membru din sprijin.
Figura 5.8.11. Echipamente auxiliare utilizate în unitățile

experimentale cabaline
Nivelator de padocuri Platz-Max® (stânga jos) și buncăr pentru gunoiul de grajd (dreapta jos)
utilizate ca dispozitive auxiliare pentru tractor Weidemann model 1350 (vezi figura 5.9.5).
Sursa: http://www.weidemann.de
6.7. Sacrificarea
format și calificat, prin metode umane (PSUEX4.6), care respectă principiile
stabilite prin recomandările naționale și europene privind uciderea
animalelor utilizate în proceduri. Examenul post-mortem și eliminarea
cadavrelor nu se face decât după ce se instalează rigor mortis, conform
procedurilor specifice ale Laboratorului de anatomie patologică.
7. Individualizarea, identificarea animalelor și înregistrarea

animalelor și datelor fac obiectul procedurilor specifice și se supun
prevederilor în vigoare. Astfel, au loc:
Datele privind originea, utilizarea şi performanțele de exploatare, datele
privind sănătatea şi reproducția animalelor deținute în unitate sunt
înregistrate și utilizate atât în scopuri statistice, cât și ca indicatori pentru
evaluarea bunăstării animalelor și a procedurilor utilizate.
Uzual identificarea cabalinelor se face după eventuale dangale, culoarea
robei și particularitățile de culoare ale capului și membrelor și confruntarea
celor observate cu datele înscrise în pașaport.
Deoarece metoda poate avea un grad mare de inexactitate sau în cazul
animalelor care nu au marcaje, la momentul introducerii animalului în
unitate se verifică corespondența datelor de identificare cu cipul animalului.
• Unitatea experimentală permite adăpostirea concomitentă a
opt ecvine.
• Exploatarea și utilizarea animalelor în proceduri se face cu
respectarea particularităților biologice și comportamentale
ale acestora.
proceduri respectă particularitățile legislației naționale și
internaționale.
Biologia și întreținerea rumegătoarelor în unitățile
experimentale
Obiectiv:
privind întreținerea rumegătoarelor prevăzute în Recomandarea
2007/526 a Comisiei Europene1 privind orientările pentru
și în alte scopuri științifice.
PSUEX 5.9
Unitățile experimentale dispun de facilități versatile, neconvenționale

care permit adăpostirea și îngrijirea rumegătoarelor cum sunt
taurinele, bubalinele, caprinele și ovinele. Vacile și zebu fac parte din
ordinul Artiodactyla, subordinul Ruminantia, familia Bovidae,
subfamilia Bovinae, genul Bos, specia B. taurus și B. indicus, iar
bivolițele din aceeaşi subfamilie genul Bubalus, cu specia B. bubalis.
Din aceeași familie fac parte și ovinele, subfamilia Caprinae, genul
Ovis, specie Ovis aries, respectiv caprinele, subfamilia Caprinae,
genul Capra, specia Capra aegagrus hircus.
1. Particularități comportamentale ale taurinelor

Bovinele (Bos taurus, Bos indicus și Bubalul bubalis) sunt animale sociale,
care formează ierarhii bazate pe relații de dominanță între membrii cirezii.
Acestea dezvoltă în general relații de afinitate cu animalele congenere.
1
Materialul are ca scop prezentarea infrastructurii destinate adăpostirii și îngrijirii
rumegătoarelor din cadrul Unităților Experimentale și a facilităților oferite de acestea din
perspectiva Directivei UE nr. 63 din 2010 și a Recomandării CE nr. 526 din 2007.
Fiind rumegătoare, bovinele petrec o mare parte a zilei căutând nutreţ,
această activitate fiind urmată de lungi perioade de odihnă și rumegat.
Bovinele sunt docile, curioase și se obișnuiesc rapid cu omul.
Ovinele (Ovis aries) sunt animale erbivore care suportă o gamă largă de
condiţii climatice. În condiţii naturale sau de fermă, ovinele sunt docile,
sociale, rămânând tot timpul aproape de ceilalți membri ai turmei, pe care îi
recunosc individual. Deși preferă coeziunea socială, există variații distincte
între rase; rasele de ovine de munte sunt mai solitare atunci când sunt lăsate
libere. Ovinele preferă să se deplaseze de la întuneric către lumină.
Caprinele (Capra hircus) sunt animale curioase, care interacţionează în
general bine cu oamenii și cu alte specii de animale. La fel ca ovinele,
caprinele trăiesc în grupuri sociale şi sunt afectate de izolarea socială.
Caprele au o abilitate remarcabilă de cățărat și preferă să mestece frunze
decât să pască iarbă. Preferă terenul uscat, nemlăștinos, căldura şi nu
tolerează umiditatea şi vântul; categoriile mai tinere sunt mai sensibile decât
cele adulte.
2. Particularitățile genetice ale modelelor experimentale derulate

pe rumegătoare derivă din caracteristicile speciilor utilizate. Numărul
de cromozomi este de 60 la taurine, 54 la ovine și 60 la caprine. În
principiu se utilizează modele animale din diferite specii și rase sau
hibrizi de rumegătoare, dependent de cerințele proiectelor:
- particularități specifice
În cercetări privind caracteristicile producțiilor animaliere în condiții de
mediu extrem, modificat sau sustenabil, în studiul sistemelor de producție,
dar și în studii biomedicale sunt utilizate mai ales rumegătoarele mici sau
rase compozite care înglobează genotipuri rezistente la stresul termic.
- particularități rasiale
Creșterea în rasă pură și cercetările asociate acestor rase consideră
caracterele rasiale: astfel, se utilizează rumegătoare specializate pentru
lapte (bovine din rasele Holstein, Jersey, Bivolul mediteraneean, ovine din
rasele Friza, Lacaune, Awassy sau caprinele de rasele Sannen și
Toggenburg) sau rumegătoare specializate pentru producția de carne cum
sunt: taurine din rasele Aberdeen Angus, Limousine, Hereford, Alb albastră
belgiană, Brahman, Nellore, ovinele din rasele Texel, Suffolk, Ile de France,
Dorper sau caprinele rasei Boer, spaniolă ș.cl.
- particularități ale hibrizilor

Hibridarea efectuată atât în scop productiv, cât și în scop economic, permite
manifestarea fenomenului heterozis în direcția producțiilor și a rezistenței la
factori de mediu. Se cunosc mulți hibrizi, atât specifici, cât și interspecifici.
- biotehnologii și inginerie genetică
Ingineria genetică și clonarea s-au utilizat frecvent la rumegătoare. Prima
clonă a ovinelor din celule embrionare s-a realizat în 1986, iar clona din
celule somatice provenite din glanda mamară a fost Dolly, creată în 1996,
care a fătat șase miei. În cazul bovinelor, primul vițel clonat s-a născut în
1997 în Deforest, Wisconsin, Statele Unite ale Americii, iar în 1999 s-a creat
Daisy, din celule somatice provenite din urechea vacii Aspen, urmată la scurt
timp de clonele Amy, Betty și Cathy. În cazul bivolilor, primele clonări s-au
raportat în 2005, în China și în 2007, în Filipine.
3. Anatomia și biologia rumegătoarelor

Din punct de vedere anatomic și fiziologic modele experimentale
dezvoltate pe rumegătoare au caracteristicile următoare:
o speranța de viață taurine 18-22 ani
o speranța de viață ovine 10-12 ani
o speranța de viață caprine 15-18 ani
o masa corporală la taurine ♀/♂ 600-700/900-1000 kg
o masa corporală la ovine ♀/♂ 70-225/45-150 kg
o masa corporală la caprine 10-70 kg
o temperatură corporală la taurine 38,0-39,0оC (38,5оC)
o temp. corporală la ovine și caprine 38,5-40,5оC (39,2оC)
3.1. Sistemul osos și muscular al rumegătoarelor are particularități
specifice (rumegătoarele nu au fibulă, ci maleola laterală) și, similar cu
celelalte mamifere, îndeplinește funcțiile:
- sistemul osos
Indiferent de specia de rumegătoare, rolul sistemului osos este legat de
protecția anumitor organe vitale. Spre exemplu, sistemul nervos central este
protejat de craniu și coloana vertebrală, inima și plămânii sunt protejați prin
cutia toracică, iar pelvisul protejează părțile interne ale sistemului
urogenital.
Sistemul osos determină conformația corporală și constituția animalelor
(scheletul oferind baza structurii externe și aspectul majorității animalelor)
și permite, împreună cu sistemul muscular, crearea unor pârghii prin care
animalele se mișcă, aleargă, adoptă decubitul sau prind, împing ș.cl. De
asemenea, oasele sunt depozitarele mineralelor din organism (în special
calciu și fosfor), iar măduva osoasă asigură formarea sângelui. În ceea ce
privește particularitățile scheletului rumegătoarelor, dincolo de mărimea
acestuia, între ovine și caprine diferențele se pot remarca la țap, care are
scheletul capului mult mai dezvoltat, probabil pentru a susţine
comportamentul agresiv al masculilor.
- sistemul muscular
Sistemul muscular este format din trei categorii de mușchi: mușchiul cardiac,
mușchii netezi și mușchii scheletici. Principalele funcții ale sistemului
muscular sunt mișcarea și producerea de căldură. Mușchiul cardiac și
mușchii netezi care fac parte din sistemele circulator (vase de sânge),
digestiv (pereți intestinali) și reproductiv (uterul) sunt mușchi involuntari.
Mușchii scheletici sunt utilizați atât pentru mișcarea voluntară, cât și pentru
funcțiile involuntare, cum ar fi respirația. Musculatura rumegătoarelor,
îndeosebi a animalelor specializate pentru producția de carne, poate avea o
pondere de 40% din masa corporală, reprezentând peste 65% în carcasă.
3.2. Sistemul digestiv servește la digestia și absorbția nutrienților din
furaje, care intră în tubul digestiv prin cavitatea bucală, unde se
mestecă, se amestecă cu salivă, după care sunt înghițite prin faringe
și apoi prin esofag ajung în stomac. La rumegătoare stomacul este
policompartimentat și permite desfășurarea proceselor fermentative,
regurgitarea, rumegarea și digestia propriu-zisă, care are loc în
abomas.
Stomacul rumegătoarelor, format din patru compartimente: rumen, rețea,
omas și abomas, prezintă aspecte specifice. Rumegătoarele se pot hrăni cu
furajele celulozice, ca urmare a desfășurării unor procese fermentative1 și
microbiene care au loc la nivelul compartimentelor stomacului, care ocupă
75% din cavitatea abdominală. Procesul fermentativ prealabil, care are loc
în primele compartimente, este urmat de rumegare, respectiv regurgitarea și
remestecarea hranei.
1
50-70% din ingestă este fermentată cu ajutorul microbilor, înainte de a fi expusă digestiei
sucurilor gastrice propriu-zise.
Din stomac, conținutul gastric trece prin duoden și celelalte părți ale
intestinului subțire - jejun și ileon, fiind supus acțiunii sucurilor
intestinale, pancreatice și bilei ficatului. În intestinul gros, format din
cecum și colon, au loc fermentații, absorbția nutrienților și apei;
eliminarea materiilor fecale se realizează prin pasajul recto-anal.
Dependent de specie, particularitățile tractului digestiv sunt:
- la rumegătoare mari
Întregul tract digestiv al taurinelor are un volum de 350-360 l și o lungime
egală cu de 20 de ori lungimea corporală. Rumenul are cel mai mare volum,
reprezentând 80% din volumul stomacului, cu o capacitate de 115-160 l,
reticulum-ul are 9-10 l, omasum 15-18 l, iar abomasum 19-20 l. Intestinul
subțire are un volum de 60 l și o lungime de 45 m, cecumul 9,5 l și o lungime
de 0,9-1,0 m, iar intestinul gros are 10 m și un volum de 28-30 l.
- la rumegătoare mici
La ovine, volumul tractului digestiv este de 40-45 l, din care volumul
rumenului ocupă 53%, rețeaua 4,3%, omasul 5,3%, abomasul 7,7%
(stomacul având 66,6% din volumul întregului tub digestiv), intestinul subțire
20,5%, cecum 2,6%, iar intestinul gros 10,3%.
Principalii parametri care pot fi asociați fiziologiei digestiei sunt:
- la taurine
o consum furaje (SU) 1 2-2,7% din masa corporală
o consum de apă 6 l/100 kg masă corporală
o durata totală a tranzitului 45-50 ore
o pH ruminal 6,6-6,8.
- la ovine
o ingestă 51,7 g SU/kg0,75masa corporală
o consum de apă 3,5-4,7 ml/g SU ingestă
o cantitate fecale 1-3 kg/zi
1
Consumul de substanță uscată (SU) este influențat de mulți factori: rasă, calitatea furajului,
temperatura ambientală (±30%), stadiul lactației (±40-60%), gestație etc.
- la caprine
o ingestă 58,9 g SU/kg masa corporală0,75
o consum de apă 2,7-3,7 ml/g SU ingestă
o cantitate fecale 0,5-3 kg/zi
Rumenul bivolilor conține diferențe semnificative față de cel al altor
rumegătoare; acesta are mai puține protozoare și flagelate dar o populație
mai mare de bacterii, în mod particular de bacterii celulolitice. În plus,
lichidul ruminal al bivolilor are un pH mai ridicat și conține mai mult azot
amoniacal (NH4-N), comparativ cu taurinele.
3.3. Sistemul cardiovascular cuprinde inima, o rețea de vase și
sistemul limfatic.
Funcția principală a inimii este de a transporta substanțe nutritive, oxigen și
deșeuri prin sânge (care reprezintă 7% din masa corporală) sau lichidul
limfatic. Inima, organ cu structură musculară, pompează sângele prin întreg
corpul - sângele este transmis de la inimă prin artere și prin capilare, pentru
a iriga țesuturile organismului, după care este adus înapoi în inimă, prin
vene.
La rumegătoare, sistemul cardiovascular are următoarele caracteristici
și valori ale indicilor hematologici și biochimici:
- parametrii hemodinamici la vaci
o ritmul cardiac 60-80 (70) bătăi/min
o volumul sanguin 52 -57ml/kg
o tensiune sistolică/diastolică 120-150/75-100 mmHg
o densitate sânge venos 1,048 g/ml
o pH plasmă sanguină 7,4.
- parametrii hemodinamici la ovine/caprine
o ritmul cardiac (bătăi/min.) 60-120 / 70-135
o volumul sanguin 55-66,4 / 70-70,6 ml/kg
o presiune diastolică 102 / 101-116 mmHg
o presiune sistolică (mmHg) 91-116 / 117-135
o pH sânge arterial 7,44 / 7,46.
- parametrii biochimici normali și diferențele inter-specifice care

au putut fi găsite în literatura de specialitate sunt prezentate în
tabelele 5.9.1 și 5.9.2.
3.4. Sistemul limfatic este strâns legat atât de sistemul
cardiovascular, cât și de sistemul imunitar, jucând un rol important în
apărarea organismului împotriva germenilor, microorganismelor,
celulelor canceroase și altor microorganisme străine. Sistemul limfatic
ajută, de asemenea, la absorbția fluidelor și readucerea acestora în
fluxul sanguin.
Organele sistemului limfatic sunt măduva osoasă, limfa, ganglionii limfatici,
vasele limfatice și capilare, timusul, splina și amigdalele. Măduva osoasă,
țesut spongios, gras și vascular care se găsește în cavitățile oaselor mari,
este o sursă de celule stem, celule roșii, celule albe și trombocite sangvine.
Vasele limfatice sunt strâns asociate cu vasele sistemului circulator și
transportă limfa, preiau microorganismele și le transportă la ganglionii
limfatici. De asemenea, limfa îndepărtează grăsimile din sistemul digestiv.
Alături de sistemul cardiovascular și limfatic, splina filtrează și curăță
sângele și lichidul limfatic, iar timusul joacă un rol important în maturarea
celulelor sistemului imunitar (celulele T).
Tabelul 5.9.1. Parametrii hematologici la rumegătoare
Parametru UM Vacă Ovine Caprine

Hematocrit % 24-46 27-45 22-38
Hemoglobină g/dl 8-15 9-15 8-12
Eritrocite 106/µl 5-10 9-15 8-18
Fibrinogen mg/dl 200-700 200-500 200-300
MCV fl(µm3) 40-60 28-40 16-25
MCHC g/dl 30-36 31-34 30-36
MCH pg/eritrocit 11-17 8-12 5,2-8,0
Trombocite 10 3/µl 100-800 250-750 300-600
Leucocite 103/µl 4-12 4-12 4-13
Neutrofile 103/µl 0,6-4,0 0,7-6,0 1,2-7,2
Limfocite 10 3/µl 2,5-7,5 2-9 2-9
Monocite 103/µl 0,03-0,84 0-0,75 0-0,55
Eozinofile 10 3/µl 0-2,4 0-1,0 0-0,65
Compilare bibliografică după Radostits și col., 2000, Jackson și Cockcroft, 2007.
Tabelul 5.9.2. Parametrii biochimici la rumegătoare

Electroliți și minerale
Clor mEq/l 95-110 95-103 98-110
Potasiu mEq/l 3,9-5,8 3,9-5,4 3,4-6,1
Sodiu mEq/l 270-306 145-152 135-156
Calciu total mg/dl 9,7-12,4 11,5-13,0 9,2-11,6
Fier µg/dl 57-162 166-222 135-172
Fosfor mg/dl 5,6-6,5 5,0-7,3 4,0-11,2
Magneziu mg/dl 1,8-2,3 2,2-2,8 3,5-5,2
Status acido-bazic
Bicarbonat mEq/l 20-30 17-29 20-25
pH venos 7,35-7,50 7,32-7,50
Presiune venoasă CO2 mmHg 29-42 35-44 37-46
Presiune venoasă O2 mmHg 85-95 84-91 86-92
Funcția hepatică, proteine
Albumină mg/dl 21-36 24-30 29-43
Bilirubină totală mg/dl 0,01-0,60 0,1-0,50 0-0,10
Globulină g/dl 3,0-3,5 3,5-5,7 2,7-3,9
Proteine totale g/dl 7,0-8,7 6-7,9 6,2-7,9
Enzime
Aspartat aminotransferază (AST) UI/l 78-132 60-280 170-500
Creatinin Kinază (CK) UI/l 0-350 8,1-12,9 0,8-8,9
Fosfatază alcalină (ALP) UI/l 0-500 70-390 90-390
Lactat dehidrogenază (LDH) UI/l 692-1445 240-440 120-400
Funcția renală
Creatinină mg/dl 1-2 1,2-1,9 0,6-1,6
Uree mg/dl 6-27 10-35 12-26
Hormoni
Cortizol µg/dl 0,47-0,75 1,40-3,10 1,52-2.97
Tiroxină (T4) µg/dl 4,2-8,6 3,5-6,2 3,3-7,0
Metabolismul carbohidraților și corpilor cetonici
Glucoză mg/dl 45-75 50-80 50-75
Beta hidroxibutirat mg/dl <14,4 - -
Colesterol mg/dl 65-220 43-103 80-130
Trigliceride mg/dl 0-14,0
Compilare bibliografică: Allen și Borkowski, 1999, Radostits și col., 2000, Jackson și Cockcroft,
2007 și baze de date ale unor unități de cercetare (https://www.rarc.wisc.edu).
3.5. Sistemul inter-tegumentar format din piele si anexele sale

glandulare (sudoripare, sebacee și mamare) și cornoase (părul și
unghiile) este unul dintre cele mai mari sisteme ale organismului
animal.
Servește ca barieră împotriva invaziei microorganismelor, protejează părțile
interne ale corpului față de deteriorare și deshidratare, reglează
temperatura, produce pigment, vitamina D, depozitează substanțe nutritive și
oferă percepții senzoriale. Glandele sebacee situate în dermă produc sebum
care ajută la menținerea hidratării și moliciunii pielii animalelor. Glandele
sudoripare fac parte din sistemul de termoreglare; funcția principală a
glandelor sudoripare este răcirea organismului la taurine și într-o mică
măsura la ovine sau caprine. La ovine, sebumul (combinația secrețiilor
glandelor sudoripare și sebacee) are rol în protecția pielii și a fibrei de lână.
3.6. Sistemul respirator schimbă gazele între țesutul corporal și
mediul extern. Oxigenul din aer este inhalat din mediul extern prin
nări, trece prin faringe, laringe, trahee și bronhii și ajunge în plămâni,
care permit transportul oxigenului în sânge și țesuturi. Din țesuturi se
aduce dioxid de carbon, care este transportat înapoi în pulmoni, de
unde este expirat. Modelele dezvoltate pe aparatul respirator al
rumegătoarelor sunt mai accesibile (bronhoscopii, lavajul lichidului
bronheoalveolar, periajul sau raclajul mucoasei bronșice, biopsie
pulmonară transbronhială) și mai asemănătoare pulmonului uman,
comparativ cu animalele de laborator și permit prelevarea unor probe
succesive, fără a sacrifica animalele. Parametrii funcționali ai
aparatului respirator sunt:
- parametrii fiziologici la taurine (cu masă de 500 kg)
o frecvența respiratorie 20-40 respirații/min.
o volumul tidal 7-8 ml/kg
o volumul pulmonilor 12,4 l
- parametrii fiziologici la ovine
o frecvența respiratorie (respirații / min.) 10-20
o volumul tidal 8,3 ml/kg
- parametrii fiziologici la caprine
o frecvența respiratorie (respirații / min.) 10-30
o volumul tidal 12,9 ml/kg.
3.7. Sistemul nervos central (CNS) este reprezentat de encefal și
măduva spinării, iar sistemul nervos periferic include nervii cranieni,
spinali și autonomi. Din punct de vedere somestezic, vizual, auditiv și
olfactiv se pot preciza următoarele:
- simțul văzului
Taurinele au un câmp vizual de 330°, cu o vizibilitate binoculară de 25-30°,
jumătate din stimuli fiind percepuți prin văz. Acuitatea vizuală este maximă
la luminozitate de 120 lucși. Pe durata nopții, acuitatea vizuală este mai
bună decât a omului, dar percepţia de adâncime este slabă. Bovinele disting
mai bine culorile cu lungimi mari de undă (galben, portocaliu și roșu) decât
culorile cu lungimi mai scurte (albastru, cenușiu și verde); culoarea albastră
nu este distinsă de pe un fundal gri. Oile au vederea panoramică de 330°-
360° și o vizibilitate binoculară de 25°-60°. Se crede că ovinele pot distinge:
negrul, roșu, maro, verde, galben și alb. Totuși, acomodarea și profunzimea
nu sunt foarte bune; pentru a stabili contactul cu alte animale, pentru a-și
recunoaște propriii produși sau pentru a privi obiectele îndepărtate, ovinele
ridică capul pentru a-și delimita mai bine câmpul vizual. Caprele au ochi
proeminenți, un câmp panoramic de 320°-340° și o vizibilitate binoculară
pentru 20°-60°. Acestea pot vedea și distinge culorile portocaliu, galben,
albastru, violet și verde din nuanțe de gri cu luminozitate similară.
- simțul gustului
Gusturile primare, identificabile la rumegătoare sunt: gustul dulce – asociat
necesarului energetic, gustul sărat, asociat electroliților, gustul amar care
ajută la evitarea toxinelor și taninului din furaje și acru sau acid, asociat cu
echilibrarea pH-lui ruminal. În general rumegătoarele preferă gusturile
dulce, sărat și acru, dacă există posibilitatea să își tamponeze aciditatea.
- simțul auzului
Simțul auditiv al taurinelor este bine dezvoltat, auzind în intervalul 23-
30.000 Hz, cu o sensibilitate mai bună pentru 8.000 Hz. Pavilioanele
auriculare ale taurinelor permit localizarea sunetului pe un câmp de 30о.
Ovinele aud în intervalul 125-42.500 Hz, cu o sensibilitate maximă la
10.000 Hz. Începând cu a 3-a zi de viață, oile-mame își recunosc produșii
după sunetele emise. Caprele aud în intervalul 60-40.000 Hz, cu o
sensibilitate maximă la 2.000 Hz, localizând sursa sunetului pe un câmp de
1о, dar reacționând brusc la sunete puternice. Nivelul sunetelor nu trebuie să
depășească 100 dB.
- simțul mirosului
Mirosul rumegătoarelor este bine dezvoltat; organul vomeronasal (organul
Jacobson) le permite acestora să detecteze mirosurile furajului sau cel al
feromonilor. Taurii, țapii și berbecii manifestă reflexul Flehmen (figura
5.9.1), depistând cu ușurință femelele în călduri. La ovine, mirosul este
primul dintre simțuri, care este utilizat în recunoașterea nou-născutului.
- simțul tactil
Sensibilitatea tactilă este diferită în diferite regiuni corporale. Astfel,
receptorii pielii sunt utilizați pentru a detecta presiunea, mișcarea,
temperatura, curentul electric și procesele inflamatorii. Receptorii din gură
sunt utilizați pentru explorare și prelevarea hranei. Bovinele sunt sensibile la
curenți electrici de 3 mA (0,7V), percep temperaturi ambientale extreme,
umiditatea și viteza curenților de aer prin termo- și mecanoreceptori.
Caprinele preferă scărpinatul și mângâiatul, fiind mai puţin ezitante față de
om, comparativ cu ovinele.
Lichidul cerebrospinal înconjoară și protejează creierul și măduva
spinării. La rumegătoarele adulte proprietățile biochimice sunt:
Parametru taurine ovine caprine
o proteine totale (mg/dl) mai puţin de 40 mg/dl
o albumine (mg/dl) 5-20 8-10 14
o glucoză (mmol/l) 3,3 1,7 3,1
o densitate 1,005 1,007 1,006
o pH 7,4-7,6 7,3-7,4 7,3-7,4
Figura 5.9.1. Manifestarea reflexului Flehmen

Masculi care manifestă reflexul Flehmen: taur de rasă Aberdeen Angus, berbec de rasă Dorset
și țap din rasa Boer.
Sursele pozelor: http://www.pbase.com (stânga), https://rollingharbourlife.wordpress.com
(mijloc) și http://www.lazerhorse.org (dreapta).
3.6. Aparatul excretor renal este format din rinichi, ureter, vezică
urinară și uretră. Aparatul renal servește la excreția prin urină a
deșeurilor metabolice și reglează cantitatea și compoziția fluidelor
extracelulare. Funcționarea normală a aparatului excretor este
sugerată atât de valorile sangvine, cât și de valorile principalilor
parametri funcționali ai aparatului excretor. Astfel, la taurine, ovine și
caprine se înregistrează valorile prezentate în tabelul 5.9.3.
Rinichii sunt organe pereche, care la taurine au formă lobulară iar la oaie și
capră au forma unor boabe de fasole. Ureterul este un conduct prin care se
transportă urina din pelvisul renal în vezica urinară, alcătuit din mușchi
netezi. Urina este depozitată în vezica urinară și transportată la exterior
prin uretră.
3.7. Sistemul endocrin eliberează hormoni, pe care în vehiculează în
organism prin intermediul sângelui.
Hormonii controlează și influenţează multe procese ale corpului, inclusiv
creșterea și producerea de energie. Principalele glande endocrine sunt
hipofiza, tiroida, paratiroida, timusul și glandele suprarenale. Comparativ cu
ovinele și bovinele, caprinele au în plus niște glande odorizante specifice,
care sunt localizate la ambele sexe la nivelul mugurilor cornuali și, doar în
cazul masculilor, pe coadă.
3.8. Aparatul genital al rumegătoarelor are caracteristici anatomice și
fiziologice grupate funcțional în componentele asociate cu
producerea, eliberarea (funcție exocrină), transportul ovocitelor,
copulație, instalarea și menținerea gestației (funcție endocrină).
Sistemul reproductiv este conceput pentru a dezvolta celulele sexuale
(ovocite și spermatozoizi), pentru a transporta spermatozoizii către
ovar și ovulul către spermatozoizi până la nivelul salpinxului.
Tabelul 5.9.3. Parametrii funcționali ai aparatului excretor renal la

rumegătoare

Volum urină ml/kg/zi 17-45 10-40 10-40
Densitate g/ml 1,015 1,030 1,025)
(1,005-1,040) (1,015-1,045) (1,001-1,050
pH unităţi pH 7,0-8,5 7,5-8,5 7,2-8,5
Prelucrare după referințele bibliografice, 2017.
Ulterior, tractul genital este implicat în transportul zigotului către uter,

implantarea acestuia, stabilirea gestației și susținerea produșilor de
concepție până la parturiție. Astfel, dependent de specie și sex, se pot
prezenta următoarele aspecte:
- aparatul genital la femele
Organele genitale femele sunt reprezentae de ovare, tubele uterine, uter(ter
bicorn septat) vestibulul, vaginul, vestibulul vaginal și vulvă. Placenta
epitelio-corială este localizată, multiplă cotiledonară, vilozitățile coriale
fiind grupate sub formă de insule (cotiledoane) pe suprafaţa externă a
corionului. Vilozitățile coriale de la nivelul cotiledoanelor pătrund în criptele
endometriale ale carunculilor uterini, angrenările carunculo-cotiledonare
formând placentoamele.
- din punct de vedere fiziologic, fără a considera sistemele de
exploatare și specializările productive, indicatorii asociați
activităţii de reproducție au valorile prezentate în tabelul 5.9.4.
Glanda mamară, deși organ al sistemului tegumentar, se poate asocia
sistemului reproducător, contribuind la creșterea puilor fiecărei specii.
Aceasta este cvadruplă la bovine și dublă la ovine și caprine. Cantitatea
zilnică de lapte produs în glandele mamare depinde de specie, rasă și
individ, variind de la 0,1-0,2 l la ovine, la 0,5-2,0 l la caprine, la 4-8 l la
bivoliță sau până 50 l în cazul vacilor specializate în producția de lapte.
Tabelul 5.9.4. Indici reproductivi ai rumegătoarelor

Pubertatea ♂♂/♀♀ luni 9-11/8-13 5-7/5-12 7-10
Durata ciclului zile 21 17 20
estral (18-24) (14-19) (18-21)
Durata estrului ore 4-24 20-42 (30) 12-26 (24)
Durata gestației zile 285 150 150
(279-291) (140-160) (145-155)
Vârsta înțărcării zile 45-180 la rase de
lapte / 205 la 45- 60 (90) 30 - 60 (90)
rase de carne
Prelucrare după tehnologiile de creștere și exploatare adaptabile la condițiile din cadrul
unităților experimentale existente la nivelul anilor 2014-2017.
- aparatul genital la masculi

Funcția principală a sistemului reproductiv masculin este geneza spermei și
transportarea acesteia în tractusul genital al femelelor. Spermatozoizii,
precum și hormonii sexuali masculini sunt produși în testicul, în timp ce
scrotul ajută la reglarea și menținerea temperaturii potrivite pentru
maturarea spermatozoizilor.
Tehnologia reproducției rumegătoarelor solicită operațiuni privind
momentul primei monte, organizarea depistării căldurilor, montei,
diagnosticarea gestației, parturiția și reforma:
- pubertatea și vârsta primei monte
La tineretul taurin femel pubertatea este dependentă de rasă, masa
corporală, sezon și alți factori. Spre exemplu, la rasa Holstein pubertatea
apare la 5-6 luni (250-270 kg), la Brown Swiss după 10 luni (305 kg), la
Simmental după 11 luni (328 kg), la Charolaise după 12 luni (355 kg), iar la
Angus după 14 luni (309 kg). La mioare, există tendința de a se manifesta
pubertatea în primul sezon de toamnă. Ca urmare, mioarele născute
primăvara, tind să manifeste pubertatea mai devreme decât cele născute
toamna. De asemenea, mioarele născute la începutul sezonului intră în
pubertate mai devreme decât cele născute la sfârşitul sezonului de fătări,
datorită vârstei crescute și a masei corporale. Rasele Finnsheep și Romanov
și metișii acestora sunt cele mai precoce. În general, rasele specializate în
producţia de lână (fină sau semifină) sunt mai tardive decât rasele de carne,
cum sunt rasele Suffolk, Dorset ș.cl.
- stimularea, depistarea căldurilor și monta la rumegătoare
Vacile prezintă ciclul estral poliestric continuu, iar ovinele și caprinele au
ciclu estral poliestric sezonier. La vacă și la caprine stadiul de estru
(căldurile) este vizibil, manifestându-se prin hiperactivitate, înroșirea
vulvițelor, urinări frecvente, călărirea altor femele și apariţia mucusului
cervical. La ovine semnele estrului sunt mult mai șterse, căldurile fiind
detectate doar în prezența berbecului. La ovine și caprine sezonul montele se
efectuează în sezonul de toamnă, când durata zilei lumină se reduce și are
loc secreția melatoninei, homonul responsabil pentru inițierea ciclului estral.
Unele rase de oi, cum sunt Dorset, Rambouillet, Merino, Finnsheep,
Romanov sau Karakul nu manifestă sezonalitate. În cazul ovinelor, înainte de
a începe sezonul montelor tehnologia prevede o separare olfactivă și vizuală
a reproducătorilor pentru cel puţin șase săptămâni.
Introducerea berbecului încercător stimulează apariția căldurilor silențioase

care apar în 3-4 zile, urmând ca după 18, respectiv la 25 zile să se manifeste
două vârfuri de călduri, când pot fi montate 60-70% dintre femele. Oile care
nu au rămas gestante vor putea fi montate la următorul estru, manifestând
călduri după alte 17 zile. Oile în călduri caută berbecul și acceptă monta.
Ovulația survine la jumătatea sau în ultima treime a estrului. Spre deosebire
de vaci, la ovine și caprine se manifestă anestul de lactație.
- gestația la rumegătoare
În prima lună a gestației se evită manoperele stresante (tuns, vaccinare,
schimbarea raţiei ș.cl) pentru a se permite instalarea gestaţiei și pentru a se
reduce pierderile prin mortalitate embrionară. Fața de durata medie a
gestației ovinelor (150 de zile) pot exista variații. Astfel, rasele precoce (de
exemplu, Finnsheep) au gestații mai scurte, iar cele tardive (de exemplu,
Rambouillet) mai lungi. Mamele pluripare și cele cu fetuși de sex femel au,
de asemenea, gestații mai reduse.
- parturiția la vacă, oaie și capră
Parturiția presupune derularea a trei etape: dilatarea colului uterin,
expulzarea fătului/feților și a învelitorilor placentare. La vacă, semnele
fătării se pot surprinde cu 8-10 zile înainte; în ziua fătării, cu 2-3 ore înainte,
apar durerile determinate de contracțiile uterine, timp în care vaca este
neliniștită, se așează sau se ridică frecvent, urinează frecvent și nu mai
consumă furaje. Durata stadiului expulziei fetale este de 1-4 ore, iar a
placentei de 6-12 ore. La ovine, prima etapă durează 3-4 ore; expulzarea
primului făt are loc la cel mult o oră de la ruperea primei învelitori. În cazul
primiparelor sau gestaților gemelare parturiţia poate dura mai mult. Dacă
travaliul durează mai mult de o oră la pluripare și două ore la primipare,
poate fi necesară asistența. Învelitorile fetale sunt eliminate după 2 - 3 ore de
la terminarea fătării..
- reforma
Reforma rumegătoarelor are loc după examinarea performanțelor, condiției
corporale, a ugerului, aparatului genital extern și, în cazul ovinelor, și a
dinților. De regulă, vacile cu multe lactații, cele slabe, tarate, cu anestru, sau
glande mamare atrofiate, ovinele care nu au ridicat niciun miel, cele slabe,
cele cu glanda mamară afectată (abcese, atrofii ș.cl.) și ovinele fără dinți
sunt reformate, nemaifiind utilizate la reproducție.
Unitățile experimentale permit adăpostirea rumegătoarelor în incinte
neconvenționale, cu ventilația naturală, dar dirijată și controlată prin
intermediul unor guri de admisie și evacuare.
În condiţii naturale, rumegătoarele pot fi expuse la o gamă largă de
temperaturi pe care le tolerează bine, deşi există variații ale gradului de
toleranță în funcţie de specie şi de rasă. Incintele utilizate pentru adăpostirea
rumegătoarelor asigură spațiu suficient și protejează animalele de condiţiile
climatice adverse.
4.1. Ventilația
Incintele în care sunt organizate boxele pentru întreținerea
rumegătoarelor permit ventilația naturală controlată și dirijată prin
crearea unor fante și gestionarea secțiunii deschiderilor capetelor
adăpostului (figura 5.9.2), fapt prin care se pot asigura 10-30
schimburi de aer/oră. Curenții de aer formați în interiorul structurii
favorizează îndepărtarea vaporilor de apă și împrospătarea aerului;
formarea și controlul curenților se face astfel:
- dirijarea curenţilor longitudinali
Curenţii longitudinali se formează și au direcția determinată de efectul de tunel
format în structura semicilindrică: un tunel cu doi poli, unul mai cald și altul
umbrit, mai rece. Pe durata verii, are loc intensificarea curenţilor longitudinali
prin eliminarea sau răsfrângerea capetelor adăpostului, fapt care permite
crearea senzației de răcoare. Pe durata iernii, deși capetele adăpostului sunt
aproape închise, aceşti curenţi de aer elimină excesul de umiditate şi împiedică
formarea condensului. În acest fel, aerul umed şi căldura se ridică spre
partea superioară a structurii, de unde se evacuează prin fanta superioară
sau prin deplasare longitudinală, spre capătul mai cald al structurii.
- dirijarea curenţilor transversali
Curenții transversali se formează prin admisa aerului prin fantele laterale
ale adăposturilor și amestecarea acestuia cu aerul cald din adăpost; acești
curenți au viteze generate de secțiunea gurilor de admisie și lăţimea fantei de
evacuare. Pentru dirijarea curenților transversali, se poate utiliza fanta
superioară, centrală, dispusă pe toată lungimea adăpostului gurile de
admisie laterale pot fi prevăzute cu panouri deflectoare care permit
modificarea secțiunii fantelor.
4.2.Temperatura
Valorile de confort ale temperaturii depind de diverși factori, cum sunt:
temperatura mediului ambiant, rasă, vârstă, consum caloric, greutate
sau stadiul lactaţiei. Cu toate că rumegătoarele sunt obișnuite cu
temperaturi exterioare scăzute, se recomandă asigurarea unui interval
de 16-27оC. Pentru susținerea termoreglării se vor considera:
- umiditatea relativă redusă
În adăposturile rumegătoarelor, temperaturile pot fi mai joase, dar dacă se
îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: umiditatea relativă este scăzută,
nu există curenţi puternici de aer şi dacă animalele beneficiază de o zonă de
odihnă cu suficient aşternut uscat.
- evitarea fluctuațiilor bruște de temperatură
În incintele interioare unde are loc adăpostirea rumegătoarelor devine
importantă evitarea fluctuațiilor şi schimbărilor bruște de temperatură, în
special atunci când animalele sunt transferate între incinte interioare şi
exterioare. Iezii și animalele recent tunse solicită temperaturi ambientale mai
ridicate; ca urmare, aceste categorii sunt atent îngrijite.
- umbrirea incintelor și tunsul lânii
În ambianțele calde, deoarece animalele de fermă pot resimți ușor efectele
stresului termic, se asigură zone de odihnă umbrite și, în cazul ovinelor, se
practică tunsul.
Figura 5.9.2. Facilități pentru controlul ventilației naturale

Evitarea formării unei „pungi de aer cald” prin construirea fantei centrale longitudinale
(stânga) și intensificarea vitezei curenților de aer prin deschiderea ușilor, răsfrângerea
prelatei (sau chiar eliminarea acesteia) la capetele adăpostului (dreapta).
Unităţi experimentale poligastrice, 2016.
Indiferent de tipul incintei utilizate (adăposturi sau padocuri), în condiţii
extreme animalelor li se asigură accesul în spații ferite de vânt, ploaie
și soare.
4.3. Umiditatea
Umiditatea relativă nu depășește limitele de 30-70%. În cazul incintelor
semicilindrice reci, umiditatea se asigură prin stropirea pardoselii, iar
reducerea acesteia - prin acoperirea așternutului umed sau intensificarea
curenţilor de aer. Incintele interioare permit intensificarea ventilației atunci
când umiditatea devine ridicată. În cazul tuturor rumegătoarelor, dar în
special în cazul caprinelor, mai puțin tolerante la ploaie, se acordă o atenție
deosebită asigurării accesului liber în incinte acoperite atunci când acestea
se află în aer liber.
4.4. Iluminatul
În boxele rumegătoarelor și pe aleile de acces și mișcare se asigură atât
lumină naturală, cât și lumină artificială. În ambele unități neconvenționale
se asigură două rânduri de iluminatoare amplasate la 5,6 m înălțime, care
permit obținerea unei luminozități uniforme, de 100-350 lucși. Dacă
procedurile proiectului de cercetare solicită programe de iluminat specifice,
acestea se pot materializa prin programarea instalație pentru diferite
programe de lumină. Astfel, se pot crea programe de 12 ore lumină urmate
de 12 ore întuneric sau programe pentru simularea sezonului de montă, în
cazul rumegătoarelor mici. În cazul vacilor cu lapte se pot asigura 16-18 ore
de lumină și sunt utilizate lămpi cu vapori de sodiu (pentru a se obține o
culoare caldă, galbenă, cu lungimea de undă 589 nm), aceasta
considerându-se a fi cea mai bună opțiune pentru iluminatul incintelor
destinate adăpostirii acestei specii.
4.5. Zgomotul
Spațiile neconvenționale au învelitoare de tip prelată, ceea ce face ca
zgomotul de fond să fie inevitabil. Cu toate acestea, zgomotele tehnologice
sunt reduse la minimum cu putință, iar zgomotele puternice și bruște sunt
evitate.
Spațiile destinate adăpostirii rumegătoarelor sunt permanent supuse
monitorizării și observației, acestea beneficiind de sisteme video de
supraveghere, înregistrare și stocare a datelor.
5. Sănătatea rumegătoarelor utilizate în proceduri este susținută prin

măsuri tehnologice și este monitorizată atât prin inspecții zilnice, cât și
prin observarea periodică a comportamentului.
5.1. Monitorizarea stării de sănătate a rumegătoarelor poate impune
diferite aspecte și practici care derivă din posibilitățile reale, nevoile
specifice și fluxul discontinuu al unității. Astfel, dependent de specificul
proiectului de cercetare, se vor considera:
- proveniența și programele profilactice ale animalelor
Rumegătoarele utilizate în procedurile proiectelor de cercetare pot fi
achiziționate din ferme comerciale, dar este de dorit și important să provină
din aceeaşi fermă de origine. Animalele trebuie să fie sănătoase, să continue
programele profilactice începute în ferma de origine și să urmeze specificul
epidemiologic al unităților experimentale.
- controlul indicatorilor asociați bunăstării și stării de sănătate
Controlul indicilor productivi cum sunt: sporul mediu zilnic, consumul
specific, viteza de creștere, producțiile realizate ș.cl., monitorizarea indicilor
reproductivi cum sunt: fecunditate, prolificitate, interval între două parturiții
ș.cl., hrănirea conform condiției corporale, verificarea ongloanelor
(împreună cu întreținerea și trimajul acestora) sunt doar câteva dintre
elementele esențiale ale programelor care au drept scop menținerea stării de
sănătate a rumegătoarelor.
- screening-ul serologic și control parazitologic
Periodic are loc screening-ul serologic al animalelor programate pentru
monitorizarea de rutină, precum și controlul parazitologic. Rezultatele
examenelor paraclinice sunt incluse în Raportul privind statusul sanitar
veterinar al animalelor (vezi PSUEX4.3).
5.2. Aprecierea comportamentului
Unitatea dispune de personal specializat, cu competențe certificate în
aprecierea, depistarea și evaluarea anomaliilor comportamentale ale
rumegătoarelor: o atenție deosebită este îndreptată spre surprinderea,
rectificarea și corectarea factorilor care determină anomaliile compor-
tamentale, precum rosul sau mușcatul cozii, urechilor, smulgerea lânii,
suptul buricului, mersul împleticit şi manifestările de aerofagie care pot
apărea ca o consecinţă a unor metode de creştere sau a unor condiţii de
mediu neadecvate, în urma izolării sociale sau inactivității.
5.3. Creșterea și exploatarea
Atât creșterea cât și exploatarea au principii și particularități
tehnologice diferențiate, conferite de nevoia de susținere a sănătății
animalelor, de specia de rumegătoare și de categoria de vârstă; astfel,
pentru diferitele categorii se pot descrie următoarele:
- creșterea nou-născuților
În primele zile de viață, nou născuții au o capacitate limitată de
termoreglare; ca urmare, aceștia rămân împreună cu mamele lor, pentru a
se încălzi de corpul mamei și pentru a consuma colostrul. Mai mult, în
incintele destinate acestora se asigură temperaturi adecvate și se reduce
viteza curenților de aer. Separarea precoce de mamă din motive
experimentale sau din considerente sanitar veterinare se decide doar în urma
consultării cu persoanele competente, responsabile de sănătatea și
bunăstarea animalelor. Înțărcarea se face în grupuri și prin metode care
permit gestionarea stresului. După înțărcare, întreținerea se face în grupuri,
pentru a facilita dezvoltarea unor relații sociale compatibile şi stabile.
- creșterea tineretului, întreținerea și exploatarea categoriilor de
animale adulte
Indiferent de cerințele proiectelor de cercetare, tehnologiile de hrănire sunt
concepute și aplicate pentru a permite diferitelor categorii de animale
creşterea, dezvoltarea normală sau obţinerea producțiilor optime. Pentru
toate categoriile de rumegătoare se asigură fie rații individuale, fie rații
pentru grupe tehnologice, care satisfac cerinţele nutriționale și
comportamentul fiziologic normal, în special cel de rumegat. Întreținerea
este fie liberă, în grupe tehnologice, fie legată, mai ales în cazul taurinelor.
Exploatarea rumegătoarelor respectă particularitățile specifice și rigorile
tehnologice: de altfel, se acordă o atenție deosebită proiectelor care
presupun recoltarea producțiilor și sănătatea glandelor mamare. Igiena
animalelor se asigură fie prin activități periodice de pansaj, fie prin
amplasarea unor dispozitive prin care animalele să îşi satisfacă nevoile de
scărpinat, periat sau frecat - autopansajul. Ecornarea, castrarea sau
retezarea cozii rumegătoarelor se efectuează doar cu justificări veterinare
sau din motive legate de bunăstarea animalelor. Pentru a nu se crea situații
favorizante sau defavorizante, grupele tehnologice sunt alcătuite din
rumegătoarele cu coarne, separat de cele acheratos sau ecornate.

Rumegătoarele cu coarne și masculii adulți ai rumegătoarelor sunt
solitari și mai agresivi decât animalele fără coarne, femelele şi
animalele tinere și, ca urmare, indiferent de modalitatea aleasă pentru
întreținere (fie liberă, în grupuri, fie legată) este nevoie de o
gestionare atentă a acestora pentru a se reduce riscul manifestării
comportamentului agonistic sau de agresare a îngrijitorilor.
Incintele unităților experimentale neconvenționale destinate rumegă-
toarelor permit întreținerea liberă, în grupuri de 4-32 animale.
Particularitățile constructive și funcționale ale acestor spații sunt:
- în cazul unității experimentale pentru rumegătoare (PSUEX1.3)
Constructiv și funcțional se pot delimita mai multe zone funcționale. Astfel,
se disting: aleea de serviciu, zona de furajare, aleea de mișcare și acces la
furaje, iesle și, în exterior, aleea de furajare (vol. 1, figura 1.3.9 și 1.3.10).
Zona de odihnă este una comună1, reprezintă 70 % din suprafața utilă, fiind
ridicată față de aleea de acces la furaje și putând fi acoperită cu un așternut
„curgător”. Alimentarea suprafeței de odihnă cu materiale pentru așternut
se face întotdeauna dinspre aleea de serviciu. Prin înclinație și circulația
animalelor așternutul murdărit ajunge pe aleea de mișcare, de unde poate fi
îndepărtat periodic. Această unitatea dispune de 10 boxe, fiecare boxă având
o suprafață utilă de 3,6x9,5=34,2 m2. Întreținerea se poate face în grupuri de
câte patru taurine / boxă, ceea ce asigură o zonă de aşternut suficientă
pentru a permite tuturor animalelor să adopte decubitul în acelaşi timp. În
opt dintre cele 10 boxe, taurinele (de la categoria tineret taurin de 6 luni,
până la vaci în lactație) pot fi furajate individual; în total, 32 bovine pot fi
furajate în mod individual (vezi tabelul 5.9.5). La capetele infrastructurii,
cele două boxe pot fi organizate pentru izolarea unor animale sau pentru
activități de gravimetrie, manipulare sau contenție a animalelor (figura
5.9.3); în anumite situații, travaliul este introdus în oricare din boxele
utilizate.
1
Din considerente legate de utilizarea adecvată a spațiului, Unitatea experimentală sugerează
tehnologia întreținerii libere, cu zonă comună de odihnă. În situaţia în care proiectul de
cercetare solicită expres odihna în zone individuale, se pot amplasa cușete. Cușetele individuale
de odihnă se montează cu partea frontală spre aleea de circulație, asigurându-se accesul
dinspre aleea de mișcare/zona de furajare. Practic, pe toată lungimea de 36 m a infrastructurii
se pot amplasa 30 cușete individuale, fiecare cu lăţimea de 120 cm.

spațiile destinate întreținerii bovinelor
Greutatea Suprafața (m2/animal) Frontul de furajare (cm/animal)
corporală (kg) minimă a pardosea / ad libitum în tainuri
incintei animal
≤ 100 2,5 2,30 10 30
>100 ÷ ≤ 200 4,25 3,40 15 50
>200 ÷ ≤ 400 6,00 4,80 18 60
>400 ÷ ≤ 600 9,00 7,50 21 70
>600 ÷ ≤ 800 11,00 8,75 24 80
>800 16,00 10,00 30 100
nr. 43 din 11 aprilie 2014, privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.
- aleile de serviciu și circulație

Aleile de serviciu pot fi utilizate și ca alei de circulație, culoare pentru
transferul animalelor dintr-o boxă în alta sau alei de transfer pentru
efectuarea diferitelor activități specifice cercetării: lotizări, cântăriri,
înfrățiri ș.cl. Aleile permit deplasarea animalelor spre travalii, cântar, boxa
de reținere sau boxa de izolare sau intervenție (figura 5.9.3).
Figura 5.9.3. Travalii și cântarul din incinta taurinelor

Travaliu mobil (stânga) și fix și cântarul se află amplasate pe aleea de serviciu, fapt care
permite direcționarea animalului prin culoar, spre cântar și/sau travaliu.
Unităţi experimentale poligastrice, 2017.
Tabelul 5.9.6. Dimensiuni minime ale incintelor și cerințe legale

privind spațiile destinate întreținerii ovinelor și caprinelor
Greutatea Suprafața (m2/animal) Înălțimea Frontul de furajare
corporală minimă a
minimă a pardosea boxelor * ad libitum în tainuri
(kg) incintei / animal (m) (cm/animal) (cm/animal)
≤ 20 1,0 0,7 1,0 10 25
>20 ÷ ≤ 35 1,5 1,0 1,2 10 30
>35 ÷ ≤ 60 2,0 1,5 1,2 12 40
>60 3,0 1,8 1,5 12 50
* Pentru caprine, poate fi necesară o înălțime mai mare, pentru a împiedica evadarea.
nr. 43 din 11 aprilie 2014, privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.
- unitatea experimentală utilizabilă pentru rumegătoare mici

Infrastructura pentru adăpostirea rumegătoarelor mici se poate organiza din
unitatea experimentală monogastrice (vol. 1, figura 1.3.8 și 1.3.10), unitate
versatilă cu compartimentări modulare. Practic, în acest caz, suprafața
incintei se organizează în alee de circulație, zonă de furajare și zonă de
odihnă, acoperită cu așternut permanent „adânc”. În această infrastructură,
zona de odihnă este mai joasă decât zona de furajare. Incinta permite
cazarea în grupuri de câte 32 de oi sau capre în trei boxe cu dimensiunea de
8,20x6,0=49,20 m2. Practic, infrastructura permite întreținerea concomitentă
a trei loturi, fiecare cu câte 32 animale, dacă masa acestora este mai mică de
60 kg (vezi tabelul 5.9.4). Dependent de specificul proiectului de cercetare, la
o extremitate a adăpostului se pot organiza două boxe pentru masculi,
fiecare cu o suprafață de 3,0x3,0=9,0 m2 și o boxă cu suprafața de
3,0x8,2=24,6 m2 utilizabilă pentru izolare, „școala mieilor sau iezilor”,
activități care solicită separarea animalelor, tratamente ș.a.m.d.
- îmbogăţirea mediului de viaţă
Se practică în special în cazul caprinelor, la care îmbogăţirea mediului de
viaţă constă în amplasarea unor rampe și platforme ridicate, de dimensiuni
potrivite, astfel încât animalele dominante să nu împiedice accesul
animalelor de rang inferior (figura 5.9.4). Indiferent de specificul proiectului
de cercetare, acesta trebuie să permită și să susțină și îmbogățirea mediului,
în cazul de față realizarea și costul platformelor și rampelor destinate
confortului animalelor.
6.2. Hrănirea
Sub aspectul conținutului, formei de prezentare și a modalității de
administrare a furajelor destinate rumegătoarelor, se pot menționa
următoarele aspecte:
- forma de prezentare și distribuția furajului
Unitatea permite hrănirea rumegătoarelor cu amestecuri furajere unice
(AFU), preparate cu ajutorul unui echipament special destinat cântăririi și
amestecării ingredientelor, distribuirii și recoltării resturilor neconsumate
(figura 5.9.6). În plus, la toate speciile și categoriile de animale se pot
administra furaje fibroase. Manipularea baloților de fân, paie sau a silozului
înfoliat se realizează cu încărcătorul polivalent (figura 5.9.5) prevăzut cu
diferite dispozitive auxiliare utilizabile la distribuția furajelor voluminoase
destinate animalelor de fermă.
- tehnologia furajării
Dependent de tipul proiectului de cercetare, furajarea poate fi de tip ad
libitum sau în tainuri. Derularea activităţilor în proiectele de cercetare are
loc doar după perioade de acomodare; totodată, se evită schimbările bruște
ale rației, administrarea furajelor nou introduse făcându-se gradual,
conform particularităților și capacității sistemului digestiv al fiecărei specii.
Figura 5.9.4. Platforme și ansambluri pentru capre

Platforme individuale (stânga) și ansamblu de platforme (dreapta) cu sau fără rampă pentru
facilitarea comportamentului explorator, social și ludic al caprinelor.
Surse: https://littlemissourihomestead.wordpress.com și https://sunflowerblossombenchgoats.com
Figura 5.9.5. Echipament polivalent utilizat la unitățile

experimentale
Tractor Weidemann cu cupă de pământ, model 1350 cu motor de 2216 cm3, putere de 31,4 kW (
43 CP), masă de 2550 kg și zgomot de lucru de 82 dB. Sistemul hidraulic este operabil la
210 bari, pompează 49,4 l ulei hidraulic / minut și are o capacitate de ridicare la înălțimea
de 3,0 m a minimum 1074 kg. În cadrul unităților experimentale destinate rumegătoarelor sunt
utilizate ca dispozitive auxiliare (de la stânga la dreapta și de sus în jos): brațe hidraulice
pentru baloți cilindrici, lama de cauciuc pentru împingerea gunoiului, cupa hidraulică pentru
siloz, țepușa pentru baloți de furaje fibroase și brațele pentru boxpaleți.
Sursa: http://www.weidemann.de
- sistemul de furajare Calan

Sistemul American Calan este alcătuit din echipamentul propriu-zis (figura
5.9.6), porți de furajare cu acces individual controlat printr-un RFID și soft
pentru gestionarea grupelor de animale; sistemul permite cântărirea și
amestecarea ingredientelor, distribuirea tainului și aspirarea resturilor
neconsumate fie individual, fie la grupe tehnologice de 4,8,16 sau 32
animale. Practic, sistemul permite distribuţia și cântărirea tainurilor pentru
fiecare dintre cele 32 posturi de furajare; înainte de administrarea unui nou
tain se aspiră și se cântăresc resturile neconsumate de la fiecare post. În
cazul în care furajele se administrează la scafă, se utilizează sistemul Data
Ranger care permite cântărirea și înregistrarea în timp real a cantității de
furaje/concentrate administrate fiecărui animal sau grup de animale.
Figura 5.9.6. Echipament pentru prepararea și distribuirea

amestecului furajer și concentratelor
Echipamentul American Calan (stânga) permite prepararea și distribuirea amestecului de
furaje unic; fiecare ingredient și, ulterior, fiecare tain pentru fiecare animal este cântărit la
momentul administrării. Echipamentul are capacitatea de aspirare a resturilor furajere
neconsumate în vederea stabilirii ingestei reale pentru fiecare animal. Echipamentul Data
Ranger (dreapta) este utilizat în special în situaţia în care se impune administrarea la scafă a
cerealelor sau a furajelor concentrate fie la poligastrice, fie la monogastrice.
Unităti experimentale 2014 și 2017.
- conservarea și păstrarea furajelor

Păstrarea furajelor fibroase are loc în fânar, structură semicilindrică care
permite stocarea a 20-25 tone furaje presate în baloți paralelipipedici.
Furajele însilozate sunt păstrate fie în baloți cilindrici înfoliați, fie pe
platforma de siloz a Stațiunii Didactice.
Furajele concentrate și suplimentele sunt păstrate în lăzi din lemn și pe
rastele, în magazia pentru furaje concentrate, incintă răcoroasă, prevăzută
cu sistem de ventilație și exhaustare aerului.
Indiferent de tipul proiectului de cercetare, pentru fiecare grup de
animale se impune acordarea unei perioade de acomodare cu
instalațiile și echipamentele utilizate la furajare.
6.3. Adăparea
Unitățile experimentale care pot fi destinate rumegătoarelor asigură în
permanență apă filtrată. Amplasarea adăpătoarelor cu niplu și cupă este
marginală zonei de odihnă, de regulă, înspre aleea de mișcare și acces la
furaje.
Înălțimea la care se asigură luciul apei este de 115 cm la taurine și 35-45 cm

în incintele în care pot fi utilizate pentru rumegătoare mici. În cazul
rumegătoarelor mici, distribuția apei pleacă de la unitatea de racord, în
fiecare boxă asigurându-se cel puţin o adăpătoare la 20 de animale (se
asigură două adăpătoare pentru 32 animale.
6.4. Aşternutul
Aşternutul fie curgător, fie permanent adânc este din paie lungi de grâu sau
ovăz; acestea constituie un substrat care susține comportamentul de hrănire
și cel de odihnă. Deoarece rumegătoarele pot consuma furaje fibroase,
inclusiv așternutul, pe durata întreținerii se folosesc doar paie lungi, curate,
necontaminate cu micotoxine. Împrospătarea așternutului are loc zilnic,
acoperindu-se zonele umede, iar schimbarea așternutului are loc mai
frecvent la bovine și mai rar la ovine și caprine. Îndepărtarea gunoiului la
taurine are loc periodic, iar la rumegătoarele mici o dată la șase luni sau la
finalizarea proiectului de cercetare; activitatea se realizează cu ajutorul
echipamentelor auxiliare ale utilajului polivalent (figura 5.9.5).
6.5. Curățenia
Unitățile experimentale mențin starea de curățenie (PSUEX4.5), existând un
program zilnic și proceduri corespunzătoare pentru curățenie, evacuarea
gunoiului de grajd și spălarea echipamentelor la jet de apă sub presiune.
6.6. Manipularea, restricția și contenția animalelor

Aleile de serviciu permit circulația într-un singur sens și facilitează
transferul, deplasarea și mișcarea fără riscul de rănire animalelor în diferite
zone ale infrastructurii. Manipularea animalelor se face calm, dar ferm de
către personalul instruit. Pe durata examinării, prelevării probelor sau
efectuării unor operațiuni podotehnice, animalele sunt restricționate în unul
din cele două travalii în vederea contenționării membrelor (figura 5.9.3) sau
în boxa de cântărire, care poate juca rol de stand de restricție a mișcării.
6.7. Sacrificarea prin metode umane

Dacă situația o impune, sacrificarea animalelor se face de către personalul
format și calificat, prin metode umane (PSUEX4.6), care respectă principiile
stabilite prin recomandările naționale și europene privind uciderea
animalelor utilizate în proceduri.
Examenul post-mortem și eliminarea cadavrelor se face după ce se
instalează rigor mortis, prin proceduri specifice Laboratorului de anatomie
patologică. Transportul animalelor spre acest laborator se realizează cu
ajutorul echipamentului polivalent (figura 5.9.5), utilizând chingile
travaliilor.
7. Individualizarea, identificarea animalelor și înregistrarea

animalelor și datelor fac obiectul procedurilor specifice și se supun
prevederilor în vigoare. Astfel:
Datele privind originea, utilizarea şi performanțele de exploatare, precum și
datele privind sănătatea şi reproducția animalelor deținute în unitate sunt
înregistrate și utilizate atât în scopuri statistice, cât și ca indicatori pentru
evaluarea bunăstării animalelor și a procedurilor utilizate.
Uzual, identificarea rumegătoarelor se face după crotaliile acestora.
Crotaliile satisfac cerinţele privind: i) identificarea individuală a animalului;
ii) amplasarea în ambele pavilioane auriculare (cu numere identice formate
din 13 cifre în cazul taurinelor); iii) identificarea exploatației de naştere a
animalului respectiv; iv) aplicarea, până la vârsta de cel mult 30 de zile,
înainte de părăsirea fermei de origine a animalului. În cazul unor marcaje pe
termen scurt, poate avea loc vopsirea lânii sau a părului cu vopsele netoxice,
în special la speciile de rumegătoare cu lână și păr scurt.
• Unitatea experimentală taurine permite adăpostirea
concomitentă a 32 animale. Pentru rumegătoare mici se pot
organiza spații în unitatea monogastrice, unde se pot caza
cel puţin trei grupe a câte 32 animale.
• Utilizarea unităților experimentale permite respectarea
particularităților biologice și comportamentale ale
rumegătoarelor.
proceduri respectă particularitățile legislației naționale și
internaționale.
18. Castelhano-Carlos, M.J., Baumans, V., The impact of light, noise, cage cleaning and
in-house transport on welfare and stress of laboratory rats. Laboratory Animals,
2009, 43: 311-327.
19. Charan, J., N. D. Kantharia, N.D., How to calculate sample size in animal studies?
J.Pharmacol. Pharmacother. 2013, 4(4): 303–306.
20. Chiurciu V., Faur, A., Dumitrescu E, Cristina, R.T., Mic ghid de utilizare a
medicamentelor la animalele de laborator, păsări ‫܈‬și reptile, Medicamentul Veterinar
/ Veterinary Drug 2012, 6(1):37-55.
21. Christensen, S.D., Mikkelsen, L.F., Fels, J.J., Bodvarsdottir, T.B., Hansen, A.K.,
Quality of plasma sampled by different methods for multiple blood sampling in mice.
Lab. Anim. 2009; 43: 65-71.
22. Churchill, G.A., Gatti, D.M., Munger, S.C., Svenson, K.L. The Diversity Outbred
mouse population. Mamm. Genome. 2012; 23:713-718.
23. Clark, B.R., Price, E.O., Sexual maturation and fecundity of wild and domestic
Norway rats (Rattus norvegicus). Journal of Reproduction and Fertility. 1981; 63 (1):
215–220.
24. Cloutier, S., Newberry, R.C., Use of a conditioning technique to reduce stress
associated with repeated intra-peritoneal injections in laboratory rats. Appl. Anim.
Behav. Sci. 2008; 112:158-173.
25. Cristina, R-T, Teușdea, V., Maria Andreșescu, Huțu I., 2009, Ghid legislativ
european – Farmacovigilență și legislația medicamentului veterinar, Editura Mirton,
Timişoara.
26. Dabrowska, B., Harmata, W., Lenkiewicz, Z., Schiffer, Z. and Wojutusiak, R.J.,
Colour perception in cows. Behav. Processes, 1981; 6:1–10.
27. Dahlborn, K., Bugnon, P., Nevalainen, T., Raspa, M., Verbost, P., Spangenberg, E.,
Report of the Federation of European Laboratory Animal Science Associations
Working Group on animal identification, Laboratory Animals 2013; 47: 2–11. DOI:
10.1177/002367712473290.
28. Danneman, P., Suckow, M.A., Brayton, C., 2000, The Laboratory Mouse., CRC
Press.
29. Decun M., Bodnariu A., Experimentarea pe animale în România, analizată din
perspectivă europeană, Revista română de bioetică, 2009, vol. 7(3):17-27.
30. Diehl K-H et al., A good practice guide to the administration of substances and the
removal of blood, including routes and volumes. Journal of Applied Toxicology 2001;
21: 15-23.
31. Diehl, K.H., Hull, R., Morton, D., Pfister, R., Rabemampianina, Y., Smith, D., Vidal,
J.M., van de Vorstenbosch, C., A good practice guide to the administration of
substances and removal of blood, including routes and volumes. J. Appl. Toxicol.
2001; 21:15-23.
32. Doerning, B.J., Brammer, D,W., Chrisp, C.E., Rush, H,G., Nephrotoxicity of
tiletamine in New Zealand white rabbits. Lab. Anim. Sci. 1992; 42:267-279.
33. Donohue, C., Hobson, B., Stephens, R.C.M, An introduction to anaesthesia, British
Journal of Hospital Medicine, 2013; 74(5):71-72.
34. Dreancă, A., Bel, L., Sevastre, B., Marcus, I., Applications of Rat Grimace Scale
Method in Postoperative Pain Management in Rats, Bulletin UASVM Veterinary
Medicine 2017, 74(1):1-6.
35. Droc, G., Grigorescu, B., Grigoroiu, M., Tomulescu, V., Tulbure D., Anestezia pentru
chirurgia experimentală la porci, Chirurgia, 2009; 104(3): 259-265.
36. Durschlag M. et. al., Repeated blood collection in the laboratory mouse by tail
incision - modification of an old technique, Physiology & Behavior, 1996;
60(6):1565–1568.
37. Eppig, J.T., Guidelines for nomenclature of mouse and rat strains, International
Committee on Standardized Genetic Nomenclature for Mice, 2016, disponibil la
http://www.informatics.jax.org/mgihome/nomen/strains.shtml.
38. Erb, H.N., A non-statistical approach for calculating the optimum number of animals
needed in research. Lab. Animal., 1996, 25:45-49.
39. Fausto G., Hope for the future: overcoming the DEEP ignorance on the CI
(Confidence Intervals) and on the DOE (Design of Experiments). Science Journal of
Applied Mathematics and Statistics. 2015; 3(3): 99-123.
40. Fay, R.R., 1988, Hearing in vertebrates: a psychophysics databook. Hill-Fay
Associates, Winnetka IL.
41. Fay, R.R., Popper, A.N., 1994, Comparative hearing: mammals. Springer Handbook
of Auditory Research Series. Springer-Verlag, NY.
42. Fernández, I., Peña, A., Del Teso, N., Pérez, V., Rodríguez-Cuesta, J., Clinical
biochemistry parameters in C57BL/6J mice after blood collection from the
submandibular vein and retroorbital plexus. J. Am. Assoc. Lab. Anim. Sci. 2010;
49:202-206.
43. Ferris, C.P., Keady T. W. J.,Gordon, F.J., Kilpatrick, D.J., Comparison of a calan
gate and a conventional feed barrier system for dairy cows: feed intake and cow
behaviour Irish Journal of Agricultural and Food Research, 2006; 45(2):149-156.
44. Fischbach, F., 2009, “Blood studies. hematology and coagulation”, A Manual of
Laboratory and Diagnostic Test, 8th ed, Philadelphia.
45. Flecknell P. 2000, BSAVA Manual of rabbit medicine and surgery, Gloucester, UK:
British Small Animal Veterinary Association.
46. Fox R., DeMarco, J. 1990, Moral reasoning: a philosophical approach to applied
ethics, Holt, Chicago.
47. Fox, J.G., Barthold S., Davisson, M., Newcomer, C.E., Quimby, F.W., Smith A.,
2017, The mouse in biomedical research, American College of Laboratory Animal
Medicine 2nd Edition.
48. Gasparini, R., Pozzi, T., Magnelli, R., Fatighenti, D., Giotti, E., Poliseno, G., Pratelli,
M., Severini, R., Bonanni, P., De Feo, L., Evaluation of in vitro efficacy of the
disinfectant Virkon, European Journal of Epidemiology. 1995; 11(2): 193–197.
49. Gert, B., Morality: A new justification of the moral rules, Oxford University Press,
New York, 1988 .
50. Giknis, M.L.A., Clifford, C.B. Clinical laboratory parameters for Crl:WI (Han). (2008)
Charles River Laboratories. http://info.criver.com/flex_content_area/ documents/
rm_rm_r_Wistar_Han_clin_lab_parameters_08.pdf.
51. Green, E.L., 1981, Genetics and probability in animal breeding experiments.
MacMillan Publishers Ltd., London.
52. Grimaldi, C.M., French, D.L., Monoclonal antibodies by somatic cell fusion. Institute
for Laboratory Animal Research Journal 1995; 37(3):125-132
(http://www4.nas.edu/cls/ijhome.nsf).
53. Hanson, L.R., Fine, J.M., Svitak, A.S., Faltesek, K.A., Intranasal Administration of
CNS Therapeutics to Awake Mice, J. Vis. Exp.,2013; (74): 4440.
54. Harcourt-Brown, F., 2001,Textbook of rabbit medicine, UK: Butterworth-Heinemann.
55. Hardy, A.R., Quy, R.J., Huson, L,W., Estimation of age in the Norway rat (Rattus
norvegicus) from the weight of the eyelens, J. Appl. Eco. 1983; 20:97–102.
56. Hart, V., Nováková, P., Malkemper, E., Begall, S., Hanzal, V. R., Ježek, M., Kušta,
T. Š., Němcová, V., Adámková, J., Benediktová, K. I., Červený, J., Burda, H., Dogs
are sensitive to small variations of the Earth's magnetic field. Frontiers in Zoology,
2013; 10: 80.
57. Hau, J., Schapiro, S.J., 2010, Handbook of laboratory animal science, Volume I,
Third Edition: Essential Principles and Practices, CRC Press.
58. Hedrich, H., Bullock, G., eds. 2004, The Laboratory Mouse; Elsevier Limited,
Amsterdam.
59. Hedrich, H.J., 2012, The laboratory mouse, Second Edition, Academic Press
Elsevier Ltd. London.
60. Heffner R.S., Heffner H.H, Hearing in domestic pigs (Sus scrofa) and goats (Capra
hircus). Hear Res. 1990, 48(3):231-40.
61. Hem, A., et al. Saphenous vein puncture for blood sampling of the mouse, rat,
hamster, gerbil, guinea pig, ferret, and mink. Laboratory Animals; 1998; 32(4):364-
367.
62. Hernndez, A., Martró, E., Matas, L., Martín, V., Ausina, M., Assessment of in-vitro
efficacy of 1% Virkon against bacteria, fungi, viruses and spores by means of
AFNOR guidelines". Journal of Hospital Infection. 2000; 46 (3): 203–209.
63. Heykants, M., Mahabir, E., Estrous cycle staging before mating led to increased
efficiency in the production of pseudopregnant recipients without negatively affecting
embryo transfer in mice, Theriogenology, 2016; 85(5):813-821.
64. Hillyer, E.V., Quesenberry, K.E., 1997, Ferrets, rabbits, and rodents: Clinical
medicine and surgery, New York: WB Saunders Co.
65. Hiromitsu, N., Akihiro, K., et. all. Involvement of urinary bladder Connexin43 and the
circadian clock in coordination of diurnal micturition rhythm. Nature
Communications, 2012, (doi: 10.1038/ ncomms1812).
66. Hoff, J., Methods of blood collection in the mouse, Lab Animal, 2000; 29 (10):47-53.
67. Holmberg H, et al. Impact of blood sampling technique on blood quality and animal
welfare in haemophilic mice, Lab Anim. 2011; 45(2):114-120.
68. Holy, T.E., Guo, Z., Ultrasonic songs of male mice" PLoS, Biology. 2005,
3(12):e386. Washington University.
69. Huber, R.C,, Weber, E.M., Olsson, I.A.S., Mice in standard and furnished cages do
not differ in their short-term behavioural reaction to cage change and mating.
Proceedings of the Tenth FELASA Symposium and the XIV ICLAS General
Assembly and Conference, Cernobbio, Italy, 11-14 June 2007, p. 45-49.
70. Hubrecht, R., Kirkwood, J,. 2010, The UFAW Handbook on the care and
management of laboratory and other research animals, Eight Edition. Wiley-
Blackwell.
71. Hurst, J.L., West, R.S., Taming anxiety in laboratory mice. Nature Methods 2010;
7(10): 825-826.
72. Ionescu G. coord. 2005, Ghid naţional de biosiguranţă pentru laboratoarele
medicale, Ministerul Sănătăţii, România.
73. Jackson, P.G.G., Cockcroft, P.D., 2007, Clinical examination of farm animals,
Blackwell Science Ltd.
74. Jacobs, G.H., Neitz, J., Deegan, J.F., Retinal receptors in rodents maximally
sensitive to ultraviolet light, Nature, 1991; 353:655-656.
75. Jean, G.St., Yvorchuk-St.Jean, K., Anderson D.E.,. Moore, W.E, Cerebrospinal fluid
constituents collected at the atlanto-occipital site of xylazine hydrochloride sedated,
healthy 8-week-old Holstein calves, Can J Vet Res 1997; 61: 108-112.
76. Johnson P.J., Constantinescu G.M., Satellite article collection of cerebrospinal fluid
in horses, Equine vet. Educ., 2000, 12(1):7-12
77. Kaneko J.J., 2014, Clinical biochemistry of domestic animals, Third Edition
Academic Press.
78. Kassel, R., Levitan, S.A, Jugular technique for the repeated bleeding of small
animals. Science, 1953; 118:563-564.
79. Kavar, T., Dovä, P., Domestication of the horse: Genetic relationships between
domestic and wild horses. Livestock Science, 2008; 116 (1-3):1-14.
80. Keating SCJ, Thomas AA, Flecknell PA, Leach MC (2012) Evaluation of EMLA
cream for preventing pain during tattooing of rabbits: Changes in physiological,
behavioural and facial expression responses. PLOS ONE 7(9): e44437.
81. Kienzle, E,. Further developments in the prediction of metabolizable energy (ME) in
pet food. J Nutr. 2002; 132(6):1796S-8S.
82. Kienzle, E., Opitz, B., Earle, K.E., Smith, PM., Maskell, I.E., Iben, C., An improved
method for the estimation of energy in pet foods, J. Nutr. 1998; 128: 2806S–2808S.
83. Kienzle, E., Schrag, I,, Butterwick, R., Opitz, B., Calculation of gross energy in pet
foods: New data on heat combustion and fibre analysis in a selection of foods for
dogs and cats. J Anim Physiol Anim Nutr (Berl). 2001; 85(5-6):148-157.
84. Klusendorf, S., “Death with a Happy Face: Peter Singer’s Bold Defense of
Infanticide,” Christian Research Journal 2001, 23(3): 25.
85. Krinke, G.J., 2000, The handbook of experimental animals: În The laboratory rat,
Bullock, G., Bunton, T.E., editors. New York: Academic Press.
86. Kuby, J., 2000, Immunology, 4th Edn. W.H. Freeman & Co, New York NY,
(http://www.whfreeman.com/immunology/CH05/kuby05.htm).
87. Kurien, B.T., Everds, N.E., Scofield, R.H., Experimental animal urine collection: a
review. Laboratory Animals, 2004; 38:333–361.
88. Laber-Laird, K., 1996, Handbook of Rabbit and Rodent Medicine, Pergamon
Veterinary Handbook Series, Butterworth Heinemann.
89. Langford, D.J., Bailey, A.L., Chanda, M.L., Clarke, S.E., și col., Coding of facial
expressions of pain in the laboratory mouse, Nature Methods, 2010; 7:447–449.
90. Lapchik, V.B.V., Mattaraia, V.G.M., Ko, G.M., 2009, Cuidados e manejo de animais
de laboratório. Sao Paulo, Atheneu.
91. Laus F., Spaterna, A., Faillace, V., Paggi, E., Serri, E., Vullo, C., Cerquetella, M.,
Tese, B., Reference values for hematological and biochemical parameters of mixed
breed donkeys (Equus asinus), Wulfenia Journal, 2015; 22:294–304.
92. Leabu M., Decun M., 2012, Codul etic al cercetării în științele legate de lumea viului,
Autoritatea Națională pentru Cercetarea Științifică Consiliului National de Etică a
Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, Comisia 2: Științe legate de
lumea viului, (https://docs.google.com/ document/d/1PEJI5H_Mos-OOzZ7XX4Ru
9kbWx92-A0LNDbgFFvid84/preview).
93. Lebas, F., Coudert P., Rochambeau, H., Thébault, R.G., 1997. The Rabbit:
Husbandry, health and production, FAO, Rome.
94. Leenars, M., Hendriksen, C.F.M., Critical steps in the production of polyclonal and
monoclonal antibodies: evaluation and recommendation. ILAR Journal. 2005;
46:269-279.
95. Leenars, M.P.P.A., Hendriksen, C.F.M., De Leeuw, W.A., et al.. The production of
polyclonal antibodies in laboratory animals: The report and recommendations of
ECVAM Workshop 35. Alternatives to Laboratory Animals 1999; 27(1):79-102
(http://altweb.jhsph.edu/publications/ECVAM/ ecvam35.htm).
96. Lepage, J.Y., Potel, G., Leveau, J., Barbin, R., Souron, A., Coustiou, A., Protocole
d'anesthesie du porc. Effets de la saignee sur la circulation et I'equilibre acido-
basique. Ann. Fr. Anesth. Reanim., 1984, 3:421.
97. Linzey, A., 2009, Creatures of the Same God: Explorations in Animal Theology,
New York: Lantern Books,
98. Lukas, G., Brindle, S.D., Greengard, P., The route of absorption of intraperitoneally
administered compounds. J. Pharmacol. Exp. Ther. 1971; 178:562-564.
99. Machholz, E., Mulder, G., Ruiz, C., Corning, F., Pritchett-Corning, K.R., Manual
restraint and common compound administration routes in mice and rats, J. Vis. Exp.
2012; 67:e2771.
100. Mähler M., Berard, M.M Feinstein, R., Gallagher, G., Illgen-Wilcke, B., Pritchett-
Corning, K., Raspa, M., FELASA recommendations for the health monitoring of
mouse, rat, hamster, guinea pig and rabbit colonies in breeding and experimental
units, Laboratory Animals 2014, Vol. 48(3): 178-192.
101. Mann, M.D., Crouse, D.A., Prentice, E.D., Appropriate animal numbers in
biomedical research in light of animal welfare considerations. Laboratory Animal
Science 1991, 41:6-14.
102. Manning,P.J., Ringler D.H., Newcomer, C.E., 1994,The Biology of the Laboratory
Rabbit, Second Editon, Academic Press, New York.
103. Marinescu B., Coman, C., Etica în experimentarea pe animale, Revista Română
de Bioetică, 2010, 8(3):96-103.
104. Matthews, J., 1999, Diseases of the Goat, Blackwell Science, Oxford.
105. Maurer, B.M., Döring, D., Scheipl, F., Küchenhoff, H., Erhard, M.H., Effects of a
gentling programme on the behaviour of laboratory rats towards humans. Appl.
Anim. Behav. Sci. 2008; 111:329-341.
106. McAnulty P.A., Dayan A.D. Ganderup N.C., Hastings, K.L., 2012, The Minipig in
Biomedical Research, CRC, Press Taylor & Francis Group, Boca Raton London
New York.
107. Minea, O.M., Kedikilwe, K., Ndebel, R.T., Nsoso, S.J., Sheep–goat hybrid born
under natural conditions, Small Ruminant Research, 2000; 37(1-2):141-145
108. Neitz, J., Jacobs, G.H., Reexamination of spectral mechanisms in the rat (Rattus
norvegicus), Journal of Comparative Psychology, 1986, 100:21-29.
109. Nemzek, J.A., Bolgos, G.L., Williams, B.A., Remnick, D.G., Differences in normal
values for murine white blood cell counts and other hematological parameters based
on sampling site. Inflamm. Res. 2001, 50: 523-527.
110. Neves, S.M.P., Filho, J.M., Menezes, E.W., 2013, Manual de Cuidados e
Procedimentos com Animais de Laboratório do Biotério de Produção e
Experimentação da FCF-IQ/USP, São Paulo FCF-IQ/USP.
111. Olsson. A.S., Dahlborn, K.,2002, Improving housing conditions for labora-tory mice:
a review of ‘environmental enrichment’. Laboratory Animals.
112. Parasuraman, S., Raveendran, R., Kesavan R, Blood sample collection in small
laboratory animals J. Pharmacol Pharmacother. 2010, 1(2): 87–93.
113. Pass D, Freeth G. The rat. Anzccart News. 1993;6:1-4.
114. Phillips, C.J.C, 1993, Cattle behaviour. Farming Press Books, Wharfdale Rd,
Ipswich, U.K.
115. Poole T., 2006, The UFAW Handbook on the care and management of laboratory
animals. 7th ed. British: Blackwell Science.
116. Quesenberry, K., Carpenter, J.W., 2012. Ferrets, rabbits, and rodents: Clinical
medicine and surgery, 3rd Edition, Elsevier Saunders, St Louis.
117. Radostits, O.M., Gay, C.C., Blood, D.C., Hinchcliff, K.W. 2000, Veterinary Medicine,
9th edn, W.B. Saunders, London.
118. Ralph B.. Dell, R.B., Holleran, S., Ramakrishnan, R., Sample Size Determination,
ILAR J. 2002; 43(4): 207–213.
119. Reeb-Whitaker, C.K., Paigen, B., Beamer, W.G., Bronson, R.T., Churchill, G.A.,
Schweitzer, I.B., Myers, D.D., The impact of reduced frequency of cage changes on
the health of mice housed in ventilated cages. Laboratory Animals., 2001, 35:58-73.
120. Reed S.M., Bayly W.M., Sellon, D,C., 2004, Equine internal medicine, Second
editon, Saunders, USA.
121. Rehbinder, C., Alenius, S., Bures, J., de las Heras, M., Greko, C., Kroon P.S.,
Gutzwiller, A., FELASA recommendations for the health monitoring of experimental
units of calves, sheep and goats, Laboratory Animals, 2000, 34:329-350.
122. Rehbinder, C., Baneux, P., Forbes, D., van Herck, H., Nicklas, W., Rugaya, Z.,
Winkler, G., FELASA recommendations for the health monitoring of breeding
colonies and experimental units of cats, dogs and pigs , Laboratory Animals, 1998,
32:1-17.
123. Reynolds, M. Plasma and blood volume in the cow using the T-1824 hematocrit
method. American Journal of Physiology 1953, 173:421-427
124. Robertson, S.A., Eberhart, S., Efficacy of the intranasal route for administration of
anesthetic agents to adult rabbits. Lab. Anim. Sci. 1994, 44:159-65.
125. Romanovsky, A.A., Kulchitsky, V.A., Simons, C.T., Sugimoto, N. Methodology of
fever research: why are polyphasic fevers often thought to be biphasic? Am. J.
Physiol. 1998; 275:R332-338.
126. Rosenbaum, M.D., Woude, S.V., Johnson T.E., Effects of Cage-Change
Frequency and Bedding Volume on Mice and Their Microenvironment, J. Am.
Assoc. Lab. Anim. Sci. 2009, 48(6): 763–773.
127. Rusu, V., 2010. Dicționar medical, Ediția a IV-a. Editura Medicala, București.
128. Schnell, M.A., Hardy, C., Hawley. M., Propert. K.J., Wilson, J,M., Effect of Blood
Collection Technique in Mice on Clinical Pathology Parameters. Hum. Gene. Thera,
2002; 13:155-162.
129. Senguptal P., The Laboratory Rat: Relating Its Age With Human's, Int. J. Prev. Med.
2013, 4(6): 624–630.
130. Sharp P., Villano J., 2013, The Laboratory Rat, Second edition, CRP Press, USA.
131. Sherwin, C,M., The motivation of group-housed laboratory mice to leave an
enriched laboratory cage. Animal Behaviour, 2007.
132. Silver, L.M., 1995, Mouse genetics: concepts and applications. Oxford University
Press. Disponibil la www.informatics.jax.org/silver/ în 15 decembrie, 2017.
133. Sirois M., 2015, Laboratory Procedures for Veterinary Technicians, Sixth Edition,
Elsevier Mosby, St Louis.
134. Snedecor, G.W,, Cochran, W.G., Statistical Methods. 8th Ed. Ames: Iowa State
Press, 1989.
135. Sotocinal S.G., Sorge, R.E., Zaloum, A., Tuttle, A.H., Martin, L.J., The Rat Grimace
Scale: A partially automated method for quantifying pain in the laboratory rat via
facial expressions, Molecular Pain 2011; 7:55-64.
136. Southwood, L.L., 2013, Practical guide to equine colic, First Edition, Wiley-Blackwell,
Published by John Wiley & Sons, Inc.
137. Standel, P.R., Corrow, D.J., 1988. How to estimate the size and growth of an inbred
mouse colony. The Jackson Laboratory internal document. The Jackson Laboratory.
Biology of the laboratory mouse. New York (NY): Dover, 1976.
138. Stevens, C.E., Hume, I.D., 1995, Comparative Physiology of the vertebrate digestive
system, Cambridge, United Kingdom. Cambridge University Press.
139. Stills, H.F, Adjuvants and antibody production: Dispelling the myths associated with
Freund’s complete and other adjuvants. ILAR Journal. 2005, 46:280-293
140. Story. D., Is “Animal Rights” a Biblical Concern? Christian Research Journal,
2014:37(2), (http://www.equip.org/article/is-animal-rights-a-biblical-concern/).
141. Suckow, M., Stevens, K., Wilson, R., editors, 2012, The Laboratory Rabbit, Guinea
pig, hamster, and other rodents, 1st edition. Elsevier, Oxford, UK.
142. Swindle, M. Michael, and M. Michael Swindle. 2007, Swine in the laboratory:
surgery, anesthesia, imaging, and experimental techniques. Boca Raton: CRC
Press.
143. Talhada, D., Andrade, A., Faustino-Rocha, A.I., Teixeira-Guedes, C.I., Teixeira,
J.H., Arantes-Rodrigues, R., Vasconcelos-Nóbrega, C., Gil da Cost, R., Oliveira,
P.A., Recommendations for urine and urinary bladder collection in chemical
carcinogenesis assays with rodents, Scandinavian Journal of Laboratory Animal
Science, 2015; 41(8):1-8.
144. Telkänranta, H., Marchant-Forde, J.N., Valros, A., Tear staining in pigs: a potential
tool for welfare assessment on commercial farms. Animal. 2016; 10(2):318-325.
145. Turner, P.V., Brabb, T., Pekow, C., Vasbinder, M.A., Administration of substances to
laboratory animals: routes of administration and factors to consider. JAALAS. 2011;
50:600-613.
146. Turner, P.V., Pekow, C., Vasbinder, M.A., Brabb, T., Administration of substances to
laboratory animals: equipment considerations, vehicle selection, and solute
preparation. JAALAS. 2011; 50:614-627.
147. Van Loo, P.L.P., Van Zutphen, L.F.M, Baumans, V., Male management: coping with
aggression problems in male laboratory mice. Laboratory Animals 2003, 37: 300-
313 (http://tinyurl.com/64qcrdx).
148. Vanderlip, S.L. 2003, The guineea pig Handbook, Barron’s Educational Series, Inc.
New York.
149. Wagner, E.J., Manning, P.J., 1976, The biology of the Guinea pig, Academic Press,
New York.
150. Ward J.D., 2008, A manual for laboratory animal management – Manuals in
biomedical research – vol 5. Ed. World Scientific, Singapore.
151. Washington, I., Hoosier, G., 2012, Clinical biochmestry and hemathology, în: The
laboratory rabit, guinea pig, hamster, and other rodents. Elsevier, USA.
152. West, C.D., The relationship of the spiral turns of the cochela and the length of the
basilar membrane to the range of audible frequencies in ground dwelling
mammals. Journal of the Acoustic Society of America, 1985; 77:1091-1101.
153. Wolfmaier, Thomas G. 1999. Designing for the color challenged: a challenge,
Internet Technical Group (itg) on-line newsletter. https://www.hf.faa.gov/b
webtraining/ visualdisplays/ HumanVisSys7b.htm.
154. Zimmermann, F., Weiss, J., Reifenberg, K., 2000, Breeding and assisted
reproduction techniques, în: The laboratory rat . Eds Krinke, G., Bullock, G., Bunton,
T., Academic Press, New York.
155. Zletner A., 2013, Handling, Dosing and Training of the Göttingen Minipig, Ellegaard
Göttingen Minipigs, https://studylib.net/doc/8668145/handling--dosing-and-training-
of-the-g%C3%B6ttingen-minipig
Ghiduri și documente publice, disponibile în mediul on line la 30

decembrie 2017:
1. Anaesthesia and Analgesia in Laboratory Animals at UCSF disponibil la

adresa: http://www.iacuc.ucsf.edu/Proc/awRatFrm.asp.
2. CCAC guidelines on the care and use of wildlife. Canadian Council on Animal Care
(2003), Ottawa ON: CCAC, disponibil la adresa: http://www.ccac.ca/english/
gui_pol/guframe.htm.
3. Containment standards for veterinary facilities, Agriculture & Agri-Food Canada
(AAFC), 1996, Ottawa ON: Government of Canada, disponibil la adresa:
http://www.inspection.gc.ca/english/sci/lab/convet/convete.shtml.
4. Guide for care and use of laboratory animals, National Research Council, ed 8th.
Washington: The National Academies Press, 2011 disponibil la adresa:
http://oacu.od.nih.gov/regs/guide/guide.pdf.
5. Guide for the care and use of laboratory animals, National Research Council. 1996.
National Academic Press, disponibil la adresa: http://www.nap.edu/books/
0309053773/html/.
6. Guide for the care and use of laboratory animals. National Research Council, 1996,
National Academic Press, disponibil la adresa http://www.nap.edu/books
/0309053773/html/
7. Guide to the Care and Use of Experimental Animals, vol. 1, Canadian Council on
Animal Care, 1993, Ottawa ON: CCAC, disponibil la adresa: http://www.ccac.ca/
english/gui_pol/guframe.htm.
8. Guide to the Care and Use of Experimental Animals, vol. 2. Canadian Council on
Animal Care, 1984, Ottawa ON: CCAC. disponibil la adresa: http://www.ccac.ca/
english/ gui_pol/guframe.htm.
9. Guidelines for pain and distress in laboratory animals: responsibilities, recognition
and alleviation. Disponibil la adresa: http://oacu.od.nih.gov/ARAC/ documents/
Pain_and_distress.pdf.
10. Guidelines for survival bleeding of mice and rats. NIH-ARAC, disponibil la
adresa: http://oacu.od.nih.gov/ARAC/Bleeding.pdf
11. Guidelines on antibody production, Canadian Council on Animal Care, 2002,
disponibil la adresa http://www.ccac.ca/Documents /Standards /Guidelines
/Antibody_production.pdf.
12. Guidelines on laboratory animal facilities - characteristics, design and development,
Canadian Council on Animal Care, 2003, Neil, D. McKay D., în colaborare cu
Canadian Council on Animal Care Facilities Standards Subcommittee, 1510–130
Albert Street Ottawa ON CANADA K1P 5G4.
13. Laboratory Animal Management – Rodents, Committee on Rodents, Institute of
Laboratory Animal Resources, Commission on Life Sciences, National Research
Council, NATIONAL Academy Press, Washington, D.C.1996, disponibil la adresa
http://www.nap.edu/catalog/2119.html.
14. Laboratory Animal Technician Training Manual. AALAS, (2009).
15. Laboratory Animal Technologist Training Manual. AALAS, (2009).
16. Magnetoreception molecule found in the eyes of dogs and primates, MPI Brain
Research, 2016, https://brain.mpg.de/home.html
17. Nutrient Requirements of Cats, Revised Edition, National Research Council. 1986,
Washington, DC: The National Academies Press.
18. Nutrient Requirements of Dogs. National Research Council, 1985, National
Academy of Sciences, Washington, DC.
19. Nutrient requirements of Laboratory Animals, Forth revised Edition, 1995, National
Academy of Press, Washington, DC.
20. Rationale for numbers and species in protocols, disponibil la adresa: http://
safetyservices.ucdavis.edu/article/rationale-numbers-and-species-protocols.
21. Refining rabbit care: a resource for those working with rabbits in research.
UFAW/RSPCA, 2008, Southwater, UK: RSPCA, disponibil la adresa:
http://www.rspca.org.uk/researchrabbits.
22. Sixth report on the Statistics on the number of animals used for experimental and
other scientific purposes in the member states of the European Union, European
Commission, Brussels, 30.9.2010, COM (2010) 511 final, SEC (2010).
23. Virkon Broad Spectrum Disinfectant, Antec International, 2003, ttps://web.archive.
org/web/20070928201615/http://www.homelandsecurity-equipment.com/ EPAVirkonLabel
Revised08-12-03.pdf.
Adrese WEB ale unor instituții cu activitate prestigioasă și

recunoscută în domeniul echipamentelor, medicinei
experimentale și animalelor utilizate în proceduri:
Resurse WEB - cărți, manuale și materiale informative on line:
1. http://oacu.od.nih.gov/training_resources/rodent_restraint.htm
2. http://popamarian.googlepages.com/sp_06_erori_putere_efect_2006.pdf
3. http://profs.info.uaic.ro/~val/statistica/StatGloss.htm
4. http://www.acuc.berkeley.edu/guidelines/mouse_breeding.pdf
5. http://www.genengnews.com/gen-news-highlights/crispr-gene-therapy-via-skin-
grafts-treats-obesity-and-diabetes-in-mice/81254755
6. http://www.informatics.jax.org/greenbook/frames/frame2.shtml
7. http://www.upstate.edu/dlar/pdf/anesthesia_analgesia_guidelines.pdf
8. https://littlemissourihomestead.wordpress.com
9. https://sunflowerblossombenchgoats.com
10. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK43321/
11. https://www.research.uky.edu/division-laboratory-animal-resources.
Tutoriale – materiale sau filme care furnizează informații practice

despre subiectul utilizări animalelor în proceduri:
1. http://oacu.od.nih.gov/training_resources/index.htm
2. http://oacu.od.nih.gov/training_resources/rodent_administration.htm
3. http://oacu.od.nih.gov/training_resources/rodent_restraint.htm
4. http://www.ahwla.org.uk/site/tutorials/BVA/BVA07-GPig/GPig.htm
5. http://www.ahwla.org.uk/site/tutorials/BVA/BVA07-GPig/GPig.html
6. http://www.ahwla.org.uk/site/tutorials/BVA/BVA08-Rabbit/Rabbit.html
7. https://oacu.oir.nih.gov/training-resources
8. https://www.youtube.com/watch?v=3nyiQZp_O44
9. https://www.youtube.com/watch?v=6RbkK72QxEo
10. https://www.youtube.com/watch?v=AA3dwfmqQLM
11. https://www.youtube.com/watch?v=BswOfHSpA6o
12. https://www.youtube.com/watch?v=DttE13X6UOk
13. https://www.youtube.com/watch?v=I0aZIt8AjKg
14. https://www.youtube.com/watch?v=iiNmlm-M9Lc
15. https://www.youtube.com/watch?v=mFPno7eii-k
16. https://www.youtube.com/watch?v=niEX-Uxam1c
17. https://www.youtube.com/watch?v=nmb8bkWAQNg
18. https://www.youtube.com/watch?v=pZcdhztW2zs
19. https://www.youtube.com/watch?v=tswJHgni2oQ
20. https://www.youtube.com/watch?v=ZBPVvRZvIEw.
8. Cuprins
Volumul 1.
Capitolul 1. Unitățile experimentale 7-8
1.1. Procedură operațională de organizare internă 9-23
1.2. Unitatea experimentală animale de laborator 24-36
1.3. Unitatea experimentală cu exploatare convențională 37-56
Capitolul 2. Etică și responsabilități în cercetarea care 57-58
utilizează animale în proceduri
2.1. Rolul și responsabilitatea specialiștilor care propun, aprobă 59-65
și verifică utilizarea animalelor în proceduri
2.2. Principii și aspecte ale eticii cercetării în științele vieții 66-77
2.3. Clasificarea severității procedurilor 78-86
Capitolul 3. Prezentarea, aprobarea și verificarea 87-88
proiectelor de cercetare
3.1. Formalități administrative pentru aprobarea și verificarea 89-96
propunerilor de proiecte de cercetare
3.2. Propunerea de studiu pe animale (ASP-ul) 97-107
3.3. Rezumatul cu caracter nontehnic al proiectului 108-111
3.4. Cadrul logic al proiectului (MCL-ul) 112-116
3.5. Testarea ipotezelor statistice ale proiectelor care utilizează 117-124
animale în proceduri
Capitolul 4. Premisele cercetării pe animale 125-126
4.1. Marcarea, identificarea, înregistrarea și mișcarea 127-133
animalelor utilizate în proceduri
4.2. Bariere sanitare, biosiguranță și biosecuritatea unității 134-143
4.3. Programul de monitorizare a sănătății animalelor utilizate în 144-159
proceduri
4.4. Dezinfecția, decontaminarea și deratizarea incintelor, 160-176
spațiilor și echipamentelor unității experimentale
4.5. Gestionarea deșeurilor în unitățile experimentale 177-192
4.6. Sacrificarea animalelor utilizate în proceduri 193-196
4.7. Neutralizarea deșeurilor prin incinerare 197-204
Volumul 2
Capitolul 5. Biologia, creșterea și întreţinerea 7-8
animalelor utilizate în proceduri
5.1. Biologia și înmulțirea șoarecilor neconsangvini 9-30
5.2. Biologia și creșterea șoarecilor consangvini și a celor 31-42
cu structură genetică modificată
5.3. Biologia și creșterea șobolanilor 43-59
5.4. Bilogia și creșterea iepurilor și cobailor 60-75
5.5. Infrastructuri și facilități pentru întreţinerea 76-101
rozătoarelor și iepurilor
5.6. Biologia și întreţinerea câinilor și pisicilor 102-130
5.7. Biologia și întreținerea porcilor în unitățile 131-154
experimentale
5.8. Biologia și întreţinerea ecvinelor în unitățile 155-176
experimentale
5.9. Biologia și întreținerea rumegătoarelor în unitățile 177-204
experimentale
Cap.6. Tehnici, manopere și proceduri de 205-206
monitorizare asociate utilizării animalelor în
cercetare
6.1. Recunoașterea, evaluarea și atenuarea stresului, durerii 207-234
și suferinței
6.2. Manipularea, restricția mișcărilor și contenția 235-249
rozătoarelor
6.3. Manipularea, restricția mișcărilor și contenția 250-267
animalelor cu talie mică și mijlocie utilizate în
proceduri
6.4. Administrarea medicației la rozătoare și iepuri 268-284
6.5. Recoltarea probelor de sânge de la rozătoare și iepuri 285-300
6.6. Explorări ale funcției renale și tehnici de recoltare a 301-313
probelor de urină
6.7. Anestezia și analgezia animalelor utilizate în proceduri 314-340
6.8. Obținerea anticorpilor la rozătoare și iepuri 341-355
7. Bibliografie 356-367
8. Cuprins 368-369
Tipar executat la Tipografia AGROPRINT

a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului
„Regele Mihai I al României” din Timișoara, Calea Aradului, nr. 119, 300645, Timiș.

Hutu FMVT ManualdebunepracticiinUnitatileExperimentale Vol2 Cap5

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hutu FMVT ManualdebunepracticiinUnitatileExperimentale Vol2 Cap5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A

BANATULUI REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI

MANUAL DE BUNE PRACTICI

Prof. dr. ing. Isidora Radulov, prorector cu cercetarea, inovarea și

MANUAL DE BUNE PRACTICI

Dr. Ioan Huțu

Editura Agroprint, Timișoara - România, 2018

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Tipărită în 2018, în România la AGROPRINT, Editura și Tipografia Universității de

© Copyright 2018, UEX Media

Unitățile experimentale - rod al unui amplu proiect derulat în

Al doilea volum al Manualului de bune practici privind derularea

ing. Ioan Huțu,

Procedurile din cadrul Unităților experimentale iau în considerare

“Măreția unei națiuni și progresul ei moral pot fi judecate

Îmbunătățirea, perfecționarea sau umanizarea tehnicilor (refinement-

Șoarecii de laborator derivă din șoarecele de casă (Mus musculus);

1. Particularități comportamentale și senzoriale:

Figura 5.1.1. Linii de șoareci neconsangvini frecvent utilizați în

Din punct de vedere anatomic (fig. 5.1.2) și fiziologic, cele mai

o Auzul devine funcțional după 21 zile; se extinde în frecvențele ultrasonice

Examinarea glandelor salivare: glandele Incizie mediană și retroflexie bilaterală a

După secționarea simfizei mandibulare și a Examinarea organelor din cavitatea

Figura 5.1.2. Disecția și examinarea in situ a organelor la șoarece

- parametrii hematologici și biochimici

Tabelul 5.1.1. Parametrii hematologici la șoareci cu vârsta de 10

Tabelul 5.1.2. Parametrii biochimici la șoareci cu vârsta de 10 săptămâni

4. Înmulțirea șoarecilor neconsangvini

4.1. Sisteme și metode de montă pentru șoarecii neconsangvini

Figura 5.1.3. Determinarea sexului la șoareci

Practic, au loc împerecheri doar între animalele provenite din puii

Tabelul 5.1.4. Sistem de montă rotațională, cu opt perechi de

Tabelul 5.1.5. Sistem de montă ciclic, cu opt perechi de

Tabelul 5.1.6. Sistem de montă rotațională, cu opt perechi de

Prin Metoda HAN, de la o generație la alta, masculii introduși în cuștile

Tabelul 5.1.8. Metoda HAN - sistem de montă rotațională, cu opt perechi

4.2. Pregătirea pentru montă și monta la șoareci

Figura 5.1.4. Semne clinice și citologia ciclului estral

Figura 5.1.5. Etichetă pentru cușca femelelor cu pui

o introducerea masculilor în cuști înaintea femelelor și acordarea

4.3. Organizarea fătărilor și redistribuirea puilor

De regulă, parturiția are loc în perioade de liniște, pe durata nopții. La

prima zi ziua a 2-a ziua a 3-a

ziua a 4-a ziua a 5-a ziua a 6-a

ziua a 9-a ziua a 11-a adult vs. tineret

Figura 5.1.7. Stabilirea vârstei puilor de șoarece

- factori dependenți de animale

4.6. Reforma reproducătorilor are loc atunci când performanţele

Majoritatea șoarecilor de laborator derivă din Mus musculus musculus și

1.2. Hibrizii F1 reprezintă generația filială (generația F1) care rezultă

Figura 5.2.1. Linii de șoareci consangvini și hibrizi

Denumirea tulpinilor consangvine segregate este asemănătoare cu cea a

Tabelul 5.2.2. Parametrii biochimici la șoareci cu vârsta de 10 săptămâni

3. Tehnologia reproducerii șoarecilor consangvini presupune

Figura 5.2.2. Schema de organizare a nucleelor de reproducție

Tabelul 5.2.3. Sisteme de montă aplicabile liniilor consangvine și posibile

Avantaje Dezavantaje Aplicații

Monogamie permanentă (♂ + ♀), masculul neretras din cușcă

Din punct de vedere practic, în condițiile unităților experimentale, în

Tabelul 5.2.4. Performanţele reproductive la câteva linii de şoareci

- regimul de utilizare și durata utilizării reproducătorilor

4. Tehnologia întreținerii șoarecilor consangvini (PSUEX5.5) este

Șobolanul de laborator derivă din șobolanul cenușiu sălbatic (Rattus

1.Particularități comportamentale și senzoriale