O fclie de Pate

Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, st pe gnduri la o mas subt umbrarul de

dinaintea dughenii, ateptnd dilijena, care trebuia s fi sosit de mult; e o ntrziere
de aproape un ceas.
Este lung i nu prea vesel istoria vieii lui Zibal; dar aa cum e prins de friguri, tot
e o petrecere pentru el s ia pe rnd una cte una fazele ei mai nsemnate..
.Precupe, vnztor de mruniuri, samsar, cteodat i mai ru poate, telal de
straie vechi,apoi croitor i tergtor de pete ntr-o ulicioar trist din Iei - toate le
ncercase dupaccidentul care-l fcuse s-i piarz locul de biat ntr-o mare
dughian de vinauri. Doihamali coborser n beci un boloboc sub privigherea
biatului Zibal. O nenelegere se ivintre dnii la mpreala ctigului. Unul din ei
lu un crmpei de lemn ce-l gsi la-ndemni lovi n frunte pe tovarul su, care
czu ameit i plin de snge la pmnt.
Biatul, vznd slbtcia, dete un ipt de alarm, dar mizerabilul se repezi s ias
din ogradi, trecnd pe lng baiat, ridic mna asupr-i... Zibal pic leinat de
spaim. Dup o zcerede cteva luni cnd se ntoarse la stpn, locul lui era
ocupat.
Atunci ncepu lupta grea pentru via, care se ngreun i mai tare prin cstoria cu
Sura...Rbdarea ns ostenete soarta rea. Fratele Surei, hangiu la Podeni, muri, i
hanul rmase luiZibal, care urm negoul pe seama lui.
Aci se afl el acuma de cinci ani.Are strns o avere bunicic n bani i vinauri
bune, ngrijite, o marf care totdeauna face parale. De srcie a scpat Leiba, dar
sunt toi bolnavi, i el i femeia i copilul - friguri de balt.
i oamenii sunt ri i pricinai n Podeni!... Ocri... batjocuri... suduituri... acuzri
deotrvire prin vitriol... Dar ameninrile!Ameninarea este mai grea pentru un
suflet ce se clatin uor dect chiar lovitura. Ceea cemuncete acum pe Leiba mai
mult dect tremurtura frigurilor este o ameninare."A! goi ticlos!" gndete el
oftnd.Ticlosul este badea Gheorghe - pe unde o fi! - un om cu care Zibal a avut o
daraver foarteneplcut.

DOUA LOTURI
De Ion Luca Caragiale

Nuvela incepe cu intriga, momentul cautari febrile a biletelor de loterile, de catre

Lefter Popescu si satia acestuia, doamna Popescu, deoarece barbatul le ratacise si
timp de trei zile sotii Popescu rasturnasera casa pentru a le cauta.
In continuare naratorul povesteste imprejurarile in care au fost cumparate biletele
de lotetie din banii imprumutati, din superstitie, de la amicul sau domnul capitan
Pandele, intr-o seara in berarie.
Dupa ce rascolise toata casa timp de trei zile, domnul Lefter obosit atipeste putin
dupa care se scoala brusc aducandu-si aminte ca biletele erau in jacheta cea
cenusie. Doamna Popescu albeste stiind ca jacheta o daduse unei tiganci in
schimbul unor farfuri. Domnul Popescu nervos sparge toate farfuriile , dupa care cu
un ton sever dar calm, cerceteaza cine e tiganca si afla ca o cheama Taca.
Peste o ora domnul Popescu inpreuna cu doi sergenti ajung in mahalaua
Farfurigiilor, in cautarea tiganci. La inceput acestea nu o gasesc acasa, dar insfirsit
cand aceasta aparu acestea sar pe tiganca cerindu-i biletele.Cand dl. Lefter vede
jacheta cauta biletele si ne gasindu-le ii trage o palma,s-o nauceasca,apoi cu
ajutorul sergentilor o duc la sectie.
Spre seara domnul Popescu afla ca daca nu se prezinta pana in sase luni ,castigul
ramane in fondul loteriei si ca si cand nu era deajuns este prins si de catre seful sau
in berarie, acesta invoindu-l ca el este bonlav. Ca si cand ghinionul se tine de el, dl.
Popescu cand ajunge la sectie desi ii oferise comisarului un procent mai mare decat
prima intelegere, acesta eliberase tigancile.
Disperat se duce in cocioaba tigancilor,hotarit sa le convinga sa-i dea biletele, dar in
loc de bilete se trezeste cu o strachina cu prune sleite in fata. Ajuns acasa in zori,
acesta afla de la sotie ca seful lui il asteapta la servici in acea dimineata. Ajuns la
servici, seful sau tipa la el si ii cere un dosar. Se duce sa aduca dosarul si da peste
biletele de loterie. Calm pune biletele in san si scrie o demisie laconica in care
strecoara si o ironie subtila.
Ajuns la banca da biletele la verificat si ghinionul care l-a urmarit totdeauna face ca
numerele castigaroare sa fie exact invers: biletul de la Universitatea Constanta avea

numarul castigator de la Bucuresti-Astronomie si vice-versa. Domnul Popescu face

o criza de isterie, alunecand in isterie.

Bacalaureat De I.L.Caragiale Povestire

Intr-o dimineata , Ion Luca Caragiale , iese din casa si da peste o trasura , in care
se afla prietena sa , doamna Caliopi Georgescu .
Acesta o saluta politicos pe dama , iar aceasta a inceput imediat sa-i vorbeasca
spunandu-i ca are nevoie de ajutor in privinta fiului ei Ovidiu Georgescu , care nu
putea sa isi inceapa cariera , la Facultatea de drept , deoarece avea o nota de trei la
morala , asa ca doamna Caliopi si-a obligat prietenul sa vorbeasca cu domnul
profesor Popescu , care ii era lui Caragiale , un foarte bun prieten.
Autorul se urca in trasura si porni spre casa domnului Popescu. A ajuns acolo si tot
incerca sa -i vorbeasca profesorului cu ocolisuri , dar nu reuseste si este nevoit sa ii
spuna direct ce doreste.
Profesorul accepta propunerea ce i se facuse , dar a existat o mica problema ,
care l-a impins pe Caragiale sa ii spuna domnului profesor sa dea nota sapte tuturor
elevilor din clasa deoarece toti erau de familie buna .
Autorul se intoarce la trasura si ii spune doamnei Georgescu cele intamplate .
La amiaza , Caragiale primeste o scrisoare in care scria ca este invitat la cina
acasa la doamna Georgescu.
Acolo doamna Georgescu isi pupa fiul si rasufla usurata spunand ca a trecut cu
brio si acel bacalaureat.

Amintiri din Copilarie

Rezumatul partii I
Actiunea se petrece in satul natal al lui Nica, Humulesti. Acesta isi aduce aminte ce
frumos era satul pe vremea cnd a nceput el sa mearga la scoala. Apoi isi
aminteste cum parintele a ve 11211u205l nit cu un scaun lung pe care l-a botezat "
Calul Balan" si cu un bici, "Sfntul Nicolae". Prima care a ncalecat calul a fost
Smarandita popii.

Dupa asta, cnd a vazut parintele ca ceasloavele erau pline de muste si a aflat ca le
prindeau copiii, i-a poftit pe toti la ncalecat. Prin mai, la procitanie a fost rndul lui
Nica, dar acesta a fugit acasa nainte sa fie batut pentru greseli.
A doua zi a venit parintele acasa la el si i-a convins pe parintii lui sa l dea napoi la
scoala. Cnd a auzit Nica de la popa ca si-a alege ginere pe cel invatat, s-a pus pe
invatatura.
De Sfntul Foca, badita Vasile a fost luat la oaste, asa ca satul nu mai avea dascal.
Copii se tineau de parinte, care era nevoit sa ii ia cu el peste tot. Intr-un ajun au
darmat masa unui satean.

Putin mai ncolo, s-au iscat discutii intre parintii lui Nica deoarece mama acestuia
dorea ca fiul ei sa devina popa, iar tatal lui nu era de acord.
In '48 a venit holera si a nceput sa secere prin Humulesti, iar Nica facea tot felul de
nazdravanii. Ca sa scape de el, parintii lui l-au trimis la stana la Agapia, unde s-a
molipsit de holera si tatal sau a fost nevoit sa l aduca acasa.
In iarna, mama lui a spus ca ar trebui dat la scoala. stefan a raspuns ca nu are bani
de dat pentru el.
Intr-o Duminica a venit David Creanga, bunicul lui Nica si l-a luat cu el la Pipirig. In
drum, Nica a cazut de pe podul care trecea Ozana drept in rau. In a treia zi dupa ce
au ajuns in Pipirig, au purces spre Brosteni, ajungnd acolo ziua urmatoare. Bunicul
i-a asezat in gazda si i-a purtat prin tot satul, apoi s-a ntors acasa la el. Gazda avea
casa pe malul Bistritei si avea avere doua capre,doi boi si un tap.
In prima zi de scoala, dascalul a vazut ca au parul lung si i-a poruncit unuia dintre
scolari sa ii tunda.
Intr-o dimineata Nica si Dumitru s-au trezit cu rie capreasca.
Peste cteva zile, Irinuca s-a dus in sat. Copii s-au jucat pe munte si au rasturnat un
pietroi peste casa ei, culcand-o la pamant si omornd una din capre.
De spaima au fugit cu pluta pe Bistrita, catre Borca, la fratele lui Dumitru, Vasile.
A doua zi, in Duminica de Florii, au pornit-o spre Pipirig cu doi plaiesi. Pe drum s-a
pornit lapovita. Au fost nevoiti sa nnopteze intr-o nfundatura de munti.
A doua zi au ajuns in Pipirig. Bunica lor i-a vindecat de rie si David a platit casa
Irinucai.

In smbata Pastilor i-au trimis acasa in Humulesti. In ziua de Pasti Nica a aratat
tuturor ce a invatat in Brosteni. Bucurie dupa bucurie pe capul sau, pana la nvierea
a doua, cnd l-au vazut fetele din sat tuns.

Amintiri din copilrie de Ion Creang - Partea a II-a(rezumat)

Ion Creang i amintete cu mult drag i cu inima plin de bucurie, de locul naterii
sale;de casa printeasc din Humuleti, de frumuseea copilriei. n vremea aceea
era vesel, turlubatic i copilros. Mama sa era plin de minunii, i-a crescut, att
pe el ct i pe fraii lui, cu mult druire i nvminte bune. ns cnd mama nu
mai putea de obosit, cci tata venea tot noaptea trziu de la lucru, iar noi, bieii
ne-ntreceam n nzdrvnii...ne alegeam cu o mam de btaie, de ne mergeau
fulgii. Seara ne luam la hrjoan c biata mama nu putea adormi de atta
glgie... De Sfntul Vasile am plecat cu civa biei din sat cu pluguorul,
mpotriva voinei tatei. Ne-am ntors, rbigii de frig i hmisii de foame, am fost
alungai i de popa Olobanu i de nevasta lui Vasile Aniei.
ntr-o zi de var, aproape de Moi, Nic se furieaz din cas i se duce la Mo
Vasile, unchiul su s fure nite ciree. Odat ajuns acolo o ntlnete numai pe
mtua Mrioara i prefcndu-se necjit c vrul Ion nu-i acas, i salut mtua
i d s plece acas, dar se trezete n cireul femeii i ncepe s-i care ciree n
sn, crude, coapte, cum se gseau. La scurt timp dup asta vine i mtua Mrioara
i l prinde n cire. Mtua l amenin, Nic reuete s coboare din cire i o ia la
fug prin cnep, mtua Mrioara dup el, i tot aa, pn ce doboar toat
cnepa la pmnt. Spre norocul lui Nic, mtua Mrioara se mpiedic i cade la
pmnt, iar acesta reuete s sar gardul i ajunge acas. n ziua aceea a fost
foarte cuminte dar s-a ales cu o btaie din partea tatlui, care a trebuit s plteasc
toat paguba.
ntr-o diminea mama l trezete pe Nic chiar nainte de rsritul Soarelui, pentru
a-l trimite cu mncare la oameni n arin. Mama i tot amenina pe copii, c i
spurc pupza din teiul btrn i scorburos de pe coasta dealului lui Mo Andrei,
dac dorm trziu dimineile. Pupza era ceasornicul satului. Astfel pleac Nic cu
mncare n arin, dar se abate din drum la pupza din tei, cu gndul de a o prinde
i sparge oule i dup ce o cotonogete bine o nchide cu o lespede n scorbur. La
ntoarcerea din arin, ia pupza i o ascunde n podul casei. Dar oamenii din sat
observ lipsa ei, nu mai are cine s-i trezeasc la lucru. Mtua Mriuca vine la
Smaranda s-i spun c Nic ar fi luat pupza din tei. Acesta cum aude ia pupza
pe furi, i o duce la trg s-o vnd. Acolo, un moneag se arat interesat de
pupz, o ia din mna copilului i i d drumul. Nic scap basma curat iar oamenii
din sat sunt bucuroi c n dimineaa zilei urmtoare aud din nou: Pu-pu-pup! pupu pup!. ntr-o zi Smaranda l roag pe Nic s o ajute. El promite s stea acas,
dar n gndul lui plnuiete s plece la scldat. Smaranda vznd c biatul nu mai

este acas se duce la balt i-l vede tolnit n pielea goal pe nisip. Ea ateapt s
intre n ap, apoi i ia toate hainele. Nic se gndete cum s ajung acas fr
haine. O ia prin ppuoi, prin grdinile oamenilor, l latr cinii, apoi ajunge cu chiu
cu vai n ograda casei sale. Dup aceast ntmplare, Nic devine asculttor i
harnic pn cnd, impresionat, Smaranda l iart.

Un crai are trei fii. Fratele su, Verde-mprat, care stpnea o ar ndeprtat,
neavnd motenitori biei, i scrie s-i trimit pe unul dintre feciori pentru a-l lsa
pe tron la moartea sa.
Fiul cel mare al craiului pleac la drum. Ca s-i ncerce puterile, tatl su i iese n
cale mbrcat n piele de urs. Flcul se sperie i se ntoarce napoi, strnind
batjocura printelui su. Tot aa pete i mijlociul.
Mezinul este sftuit de o btrn ceretoare cum s procedeze pentru a nu mai pi
ruinea frailor si. i cere tatlui su calul, armele i hainele din tineree. Dei
uimit, craiul este totui de acord. Calul se dovedete a fi un cal fermecat, care nu
se sperie de urs atunci cnd i iese n fa. Astfel, mezinul pleac mai departe,
primind de la tatl su blana de urs i sfatul s se fereasc de oamenii spni sau
roii.
Cutreier mult timp, pn cnd, ntr-un codru ntlnete un om spn, care i apare
de trei ori sub trei nfiri diferite, oferindu-se s-i fie slug. n cele din urm, fiul
cel mic al craiului, nemaitiind pe ce crri s o apuce, accept ultima propunere a
spnului. Cei doi strbat o bucat de drum, dup care spnul, prin vicleug, l
convinge pe fiul craiului s coboare ntr-o fntn ca s se rcoreasc. l nchide
acolo i l oblig s i se supun. Cei doi schimb ntre ei hainele i identitatea. Fiul
craiului devine sluga spnului i este botezat Harap-Alb.
Cei doi i continu drumul spre ara lui Verde-mprat. Ajuni acolo, spnul este
primit i tratat cu tot respectul cuvenit motenitorului tronului, iar Harap-Alb este
trimis la grajduri.
Curnd dup aceea, spnul, pentru a-l impresiona pe mprat, l trimite pe HarapAlb s aduc o salat rar, din grdina ursului, apoi o piatr nestemat din fruntea
cerbului, dou sarcini foarte periculoase. Cu ajutorul btrnei ceretoare care se
dovedete a fi Sfnta Duminic -, tnrul reuete s duc la bun sfrit cele dou
ndatoriri.
A treia oar este trimis s-o aduc pe fata mpratului Ro, cunoscut ca mare
vrjitoare. Drumul ctre mpraia acestuia este lung. Harap-Alb are ocazia s fac
fapte bune: s ajute nite furnici i un roi de albine, primind de la acestea cte o
arip fermecat. Se ntovrete apoi cu cinci fpturi ciudate, care se ofer s l

ajute: Geril, Flmnzil, Setil, Ochil i Psri-Li-Lungil. Cu ajutorul acestora i

cu darurile de la furnici i albine, Harap-Alb reuete s depeasc ncercrile la
care l supune mpratul Ro i s o capete pe fiica acestuia pentru a o duce
spnului.
Pe drum cei doi tineri prind drag unul de altul. Cnd ajung la palatul mpratului
Verde, fata dezvluie tuturor adevrata identitate a lui Harap-Alb. Spnul, mnios c
a fost trdat, se repede i i taie acestuia capul. Imediat, calul lui Harap-Alb l ucide
pe spn, azvrlindu-l din naltul cerului. Fata mpratului Ro l readuce la via pe
Harap-Alb cu ap moart i ap vie.
Cei doi se cstoresc i mpratul Verde le d binecuvntarea i mpria totodat.
Partea I
I. TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN
Prima scriere a reputatului istoric al religiilor este "Romanul adolescentului miop",
aparut din grija de a nu uita vremurile trecute: "Pentru ca am ramas singur, m-am
hotarat sa incep chiar azi "Romanul adolescentului miop"". Mircea Eliade crede ca
inspiratia nu este absolut necesara, ci este nevoie numai de a inregistra toate
faptele de viata, incepand din clasa a IV -a de liceu, cand scriitorul avea "pistrui ca
un ovrei" si invata chimie intr-un laborator situat in firida sobei. Incercand sa
gaseasca un personaj feminin pentru romanul sau, adolescentul cere sfatul
verisoarei sale si prietenului sau, Dinu. "M-am tulburat mult la inceput, pentru ca nu
stiam cum sa fie fata care va strabate sufletul adolescentului miop. Eu n-am
cunoscut decat pe fetele cizmarului vecin, care in nici un caz nu pot trece intr-un
roman.". Dupa inca un "insuficient" la matematica si amenintarea corigentei, cei doi
prieteni gandeau "ca singura mea nadejde nu ramane decat Romanul
adolescentului miop, si ca trebuie sa ma apuc numaidecat de lucru.". Astfel nimeni
nu va mai cuteza sa-l lase corigent.
II. GLORIA LUI ROBERT Al doilea capitol se intituleaza "Gloria lui Robert", personaj
care il citeste pe D'Annuzio, italianul "cu carti frumoase si femei frumoase in
amintiri". Robert e adolescentul care vrea sa devina faimos si "el ne spune ca
citeste pe Balzac, Ibsen si Victor Eftimiu. Noi toti il tulburam cu glume rele, pentru
ca tuturor Robert ne e simpatic si antipatic in acelasi timp". In fond, este personajul
care isi schimba in mod deliberat mastile, omul care joaca mai multe roluri: de
personaj care nu este ridicol, apropiindu-se in cele din urma chiar de manifestarile
unei personalitati shcizofrenice ("Ar fi interesant de notat toate mastile pe care
Robert si le-a pus fata de mine, in cateva saptamani, ca sa-mi schimb parerile si sa
nu fac din el un erou ridicul de roman"). Autorul povesteste "prima aventura" traita
in Parcul Carol, cu Robert, Perri si Dinu, "am intalnit in aceea dupa-amiaza patru
fete". La scurt timp perechile se formasera, "eu ramasesem cu [...] o bruna cu
palarie alba, cu obrajii albi si ochii negri". Sfarsitul intalnirii nu a fost unul placut.
Incercand sa o sarute, fata "s-a ridicat, si-a scuturat rochia si mi-a spus, lacramand,

ca pleaca sa-si caute sora". Povestind asta prietenilor sai, acestia au fost de parere
ca "a fost ceva interesant, dar nu prea mult". De atunci adolescentul nu-l mai
intovaraseste pe Robert "in intalniri cu fetele". Acesta raspandeste zvonul ca s-ar
teme, iar autorul marturiseste ca "zvonul nu e cu totul in afara de adevar".
III. JURNAL DE CLASA Ora de muzica, focalizata in acest capitol este plina de
avatarurile nesupunerii varstelor tinere. Profesorul de muzica publicase o romanta,
numita "Crinul", si voia sa-si recupereze banii pentru tipar cerandu-le elevilor sa-i
cumpere brosura: "o bucata costa sase lei". Intreaga operatiune sa transforma intrun hohot de ras, pentru ca baritonii clasei incep sa vocifereze, la cererea
profesorului: "S-au adunat sase baritoni care se sprijina unul de altul si se prefac casi scapa partiturile pe jos. Unul din ei "a cerut voie afara". Si pentru ca nu a obtinut,
pretinde ca nu poate canta, ca e "o adevarata barbarie si abuz de putere, ceea ce
se petrece la liceul acesta!"". Fosil, un alt personaj - oarecum grotesc, "nu e
simpatizat, pentru ca e schiop, paraste baietii, e zgarcit, invata bine, copiaza la
teze, cunoaste chimie si -pe deasupra- e so evreu." Caleia, "care sta in spatele lui",
ii trage o palma peste ceafa. Fosil il reclama pedagogului, care il pedepseste ca a
tulburat ora: "Caleia va face o ora de arest". Un alt caz simptomatic este cel al lui
Fanica, elevul terorizat de chimie, la care citeste de zece-cincisprezece ori fiecare
lectie si nu intelege nimic, fiind poate cel mai semnificativ exemplu al
invatamantului bazat pe teroare si exceland prin rigiditate. "Baietii il indragesc,
pentru ca e inteligent si sperios. Rade in toate orele, afara de chimie si matematica.
Cunoaste cele mai abile formule de introducere cand trebuie sa ceara scuze
profesorilor. Nimeni nu stie, insa, de ce i se spune Cocos".
IV. INTRE DON JUANI Acest capitol prezinta doi dandy de Bucuresti, aceiasi
dintotdeauna, schimbandu-si doar imbracamintea si comportamentul in functie de
epoca. Discutia se desfasoara in jurul unor teme din lumea scolareasca: geniile sunt
nefericite, elevii urmaresc fetele si doamnele de pe bulevard. Sylvia este "o
frumoasa si veche "simpatie" de a lui Dinu, pe care il intalnea in aceeasi familie, de
doua ori pe an: la Sf-tul Dumitru si a treia zi de Pasti.", dar considerata de autor
"vulgara". Totul se petrece intr-o atmosfera englezeasca a domnilor care fumeaza
tigari selecte. Robert vorbeste despre posibilitatea de a tine o femeie de brat, de a
se simti impreuna in al noualea cer. Dinu povesteste o intamplare enigmatica,
caruia autorul notase "o suma de versiuni", in care era rapit de pe strada de o
servitoare si dus in alcovul unei tinere dornice sa-l cunoasca. Dupa cum afirma
Robert, "aventura lui Dinu aduce oarecum cu Pacatul lui Caragiale".
V. UN PRIETEN In al cincilea capitol, adolescentul vorbeste despre prietenul sau
Marcu: "Prietenul meu Marcu e inalt, uscat, cu ochii mari si bulbucati, parul cret,
mainile lungi, picioarele lungi". "Baietii il cred prost si ii spun, din pricina lungimii
nasului, Tandarica; iar pentru ca e evreu, il mai striga si Marcala". In fiecare
dimineata, vine cu un roman la scoala, pe care il citeste chiar si atunci cand
profesorul explica, deoarece ii considera pe acestia "fara exceptie, nerozi". In ziua
cand trebuie sa fie ascultat se intereseaza de lectie, si raspunde profesorului cu

seninatate ca "nu stie", intorcandu-se in banca sa. Nu trebuie "sa-l tina mult la
lectie, pentru ca romanul trebuie citit". Marcu nu sufera pe Furtuneanu si
Furtuneanu nu sufera pe Marcu. Pentru ca, in urma cu un an cand toti baietii
trebuiau sa se tunda cel putin numarul 3, pe motiv ca face otita Frurtuneanu venea
la scoala "cu aceleasi plete negre, in care nu patrunsese masina de doi ani". La
toate acestea, Marcu "completa confidential": "sa-l tina ma-sa in vata". La sfarsitul
orei Furtuneanu "l-a insultat, l-a facut lipsit de buna crestere si a incheiat formidabil:
-Sa nu-mi mai intinzi mana pe strada!".
VI. LUNI 8-9, GERMANA Considerandu-se "persecutat" de profesorul "cu o tunica
ofitereasca" adolescentul trebuia sa invete cu un meditator pentru a nu ramane
corigent. "Meditatorul era baiatul unui croitor evreu si-l chema Sami. Nu avea decat
saisprezece ani, juca inca nasturi, citea pe Nick Winter, dar invata la scoala
evanghelica si, la Conservator, vioara". Autorul marturiseste ca din clasa I
gimnaziala "germana ma obsedeaza". Intre timp, profesorul ajunsese director,
"glasul ii rasuna formidabil in fiecare dimineata si, cand se infurie, palmuieste
elevii". Autorul a fost palmuit o singura data cand isi uitase umbrela in clasa si a
sarit pe fereastra. In acel an isi exasperase profesorul: "-Domnule, va rog, eu mi-am
uitat caietul acasa.../ -Unu...". "Eram fericit ca cel putin nu ma mai chinuia la tabla",
marturiseste adolescentul. "Dupa un rastimp mai lung sau mai scurt, sfarseam
intotdeauna cu insuficient". In finalul capitolului, autorul recunoaste ca, in ciuda
tuturor, "domnul director, insa, nu e un om rau". Le daruieste tuturor media
"suficient": "Magarilor!...Hai?"
VII. CORIGENTA - 10 iulie Capitolul descrie o experienta extrema a insusi autorului:
ramane corigent la germana din cauza unui profesor cu o privire ingrozitoare, care il
face sa uite lectia intr-o clipita. Cuprins de disperare, se gandeste chiar la
sinucidere. O alta corigenta, de data asta mai tarzie si aproape inevitabila, apare la
matematica. Scopul corigentei, pentru profesor, este simplu: ca elevul sa se
pregateasca mai bine la matematici, sa cunoasca mai bine detaliile acestui obiect
subtil. Impricinatul crede insa ca a nu sti bine matematica este un dat, tine de
soarta, la fel cum moartea este data oamenilor supusi destinului, unui timp
ireversibil. Adolecentul isi face, plin de entuziasm un program prin care isi propune
"in trei zile invat ce n-am invatat un an si scap...". Isi propune sa lucreze intens si sa
ispraveasca trigonometria, algebra, binomul lui Newton si triunghiul lui Pascal.
Nerespectand acest program, ramane corigent la matematica, isi propune sa o
invete la vara si considerand ca "e foarte inteligent ceea ce fac...".
VIII. PREMIANTII "Azi-dimineata s-a randuit banci in curtea liceului, s-a adus o
catedra, cateva scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii". Era
serbarea de sfarsit, unde cei mai silitori paseau curajosi sa-si ia diploma si cartile.
Pentru acest premiu invatasera tot anul. Fanfara era prezenta, colegii premiantilor ii
felicitau. Inauntrul adolescentului miop se dadea o lupta apriga intre gandurile si
sentimentele sale. Marturiseste cu ura in jurnal ca "uram pe acei adolescenti cu
fruntile inguste, incluti si impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf

si se masturbeaza in fiecare noapte. [...] Munca mea si torturile mele, si rezultatele

mele nu erau pretuite". Mai tarziu a "cercetat cu Dinu listele ce se lipisera la un
geam". Din clasa lor erau patru corigenti la matematica: Dinu, el, Chioreanu, Bonas.
Ultimii doi erau "cei mai prosti din intreaga clasa". Acasa a trebuit sa se prefaca trist
din cauza corigentei, "sau, poate, sunt cu adevarat trist".
IX. VACANTA Desi a ramas corigent la matematica, nu se gandeste deloc la
corigenta. Se va apuca de matematica la sfarsitul lui august. Profita de vacanta
pentru a citi tot ce-i place. Ba chiar intr-o dimineata, in timp ce citea pe Panait
Istrati cunoaste un vagabond cu care a "petrecut patru ceasuri de vorba".
Vagabondul - "un evreu tanar, prost imbracat, care ratacise mult si indurase multe".
I-a povestit aventurile sale, slujbele (picolo intr-o cafenea, paznic la o magazie,
ucenic intr-o ceainarie), alimentand visele adolescentului de a-si crea propriul drum
in viata, departe de viata pe care o ducea atunci. In vacanta, lucrul la roman
incetase, intalnirile cu prietenii se rarisera, isi petrecea timpul citind si visand.
"Astept cu resemnare sfarsitul lui iulie, sa plec in tabara de la Dumbrava Sibiului.
Cercetasia mi s-a parut intotdeauna o institutie exaltata si dubioasa. Am facut,
totusi, drumuri lungi impreuna, am dormit nopti frumoase in Dobrogea, am ratacit in
Bucegi, am colindat in muntii Neamtului". Acum, i se pare stupida ideea din primul
capitol. Aceea cu existenta unei eroine. Nu mai voia sa iubeasca fictiv, pentru ca
cititorului sa placa romanul. "In roman voi scrie ca doream Dumbrava, pentru ca la
Bucuresti ma sufocau miresmele si patimile". Dumbrava ii placea - o credea
"ispititoare si curata".
X. JURNAL DE VARA - 5 august "Am ajuns acasa". Dand putine lamuriri, se intoarce
mai devreme din tabara pe motiv ca i s-au terminat banii. Reintorcandu-se in
mansarda sa, isi petrece citind zilele pana cand se intorc ceilalti din Dumbrava.
Gandul ii ramasese acolo. Desi nu avea vointa, isi propune, probabil pentru a-si
insufla incredere in sine, ca "de la toamna am sa incep sa invat serios". Trei zile mai
tarziu, citeste dezamagit ce scrisese la intoarcerea din Dumbrava. Nu deschisese
caietele de matematica, iar acum dorea sa invete psihologie in incercarea de a se
intelege pe el insusi. Resemnat renunta la idee, gandind: "poate am sa pricep la
toamna, cand voi studia psihologia". O saptamana mai tarziu baietii se intorc din
tabara. Dinu ii "povesteste cu amanunte complicatiile ivite din dragostele sale. El a
iubit in Sibiu numai trei fate, dar a fost iubit de sapte". Afla ca examenul de
corigenta trebuie sa-l sustina pe 15 septembrie. Se intelege cu Dinu sa amane
pregatirea pana la inceputul lunii urmatoare. Constient ca se apropie corigenta, este
ispitit, totusi, de niste carti imprumutate pe care trebuie sa la sfarseasca cat mai
repede. Nici prin gand nu-i trece sa piarda "prilejul lecturii unor carii pe care doream
de mult sa le cunosc". Inceperea studiului este amanat la nesfarsit, iar in ultimul
moment, ia o hotarare foarte mare: "daca pana la 15 septembrie nu invat de la un
capat la altul toata materia, ma sinucid". In restul zilelor pana la examen
adolescentul este incercat de ganduri, sentimente si ciudate trairi. A invatat cateva
capitole, dar cu o zi inainte incearca sa se convinga, ca poate de repetentie are

nevoie in acest moment din viata sa. "Teza". Autorul marturiseste: "am incercat sa
acopar pagini cu calcule absurde". Desi, obisnuit cu ideea ca va ramane repetent,
Vanciu i-a "pedepsit filozoficeste" - "ne-a promovat pe toti".