Sunteți pe pagina 1din 86

Una dintre cele mai apreciate destinatii din sudul Italiei - Pantalica, Sicilia GALERIE FOTO

505 vizualizari | Joi, 02 Ianuarie 2014

Comentarii (0)

Pantalica este una dintre cele mai apreciate destinatii din


sudul Italiei datorita unei necropole din secolele XIII-VII i. Hr. care numara
circa 5000 de morminte scobite in calcar.
Impreuna cu orasul Siracuza, socotit drept unul dintre cele mai vechi
orase din lume, Pantalica a fost inscrisa in anul 2005 pe lista patrimoniului
mondialUNESCO. Ajuns in zona, primele incinte funerare nu vor intarzia
sa apara, apoi se vor ivi altele si altele lasandu-ti impresia ca sunt
pretutindeni.
De fapt, Pantalica poate fi impartita in functie de densitatea vestigiilor in
cateva subzone: necropolis di Filiporto ( la 9 km departare de Ferla),
necropolis di Nord-Oveste, necropolis della Cavetta (aceasta include si
vestigii din timpul Imperiului Bizantin) si necropoli Nord, care este cea mai
vasta si dateaza din secolele XII-XI i. Hr.
Palazzo dellAnaktoron este o structura megalitica cu camere
rectangulare, despre care specialistii spun ca ar purta influenta arhitecturii
miceniene. Cine au fost cei care au lasat in urma cu milenii acest peisaj?

Necropola Pantalica este considerata o opera a civilizatiei neolitice


indigene din insula Sicilia.
Exista doua variante principale de a patrunde in vale: prima, dinspre
Sortino iar a doua dinspre Ferla. Cea din urma este o cale mult mai
accesibila si batuta de turisti. Dincolo de incarcatura istorica si spirituala a
locului, Pantalica are de oferit multe cadre naturale spectaculoase.
Infiintat in anul 733 i.Hr. de colonisti greci din Corint, Siracuza a fost unul
dintre cele mai bogate si mai puternice orase ale Greciei Mari. Acesta este
orasului lui Arhimede (287-212 i.Hr.) care si-a gasit sfarsitul in timpul
luptei pentru cucerirea orasului de catre romani, potrivit artline.ro
Iata cateva locuri pe care nu ai voie sa le ratezi daca ajungi la Siracuza:
Templul lui Apollo, Santuario della Madonna delle Lacrime, Porta Marina,
Piazza
del
Duomo, Piazza
Archimede,
Parcul
Arheologic
Neapolis, Palatul Bellomo, Necropola de la Pantalica, Muzeul Papirusului
si Muzeul Arheologic Regional Paolo Orsi. Fonte Aretusa este singurul loc
din Europa unde creste planta Cyperus papyrus din care se produce
papirusul.
Galerie foto

Destinatia Preferata?

In fiecare vara, oriunde ma voi afla, voi tanji dupa Sicilia.


Este destinatia cea mai draga sufletului meu, o vacanta perfecta cu
peisaje mirifice, plaje fine, obiective turistice si culturale extraordinare,
bogate in istorie, servicii exceptionale, mancare delicioasa si foarte
sanatoasa.
Pe scurt, am gasit tot ceea ce mi-a dorit sufletul in toate valentele lui, iar
trupul si simturile au fost rasfatate.
Cea mai buna perioada in care putem vizita Sicilia?
Sezonul este din aprilie in octombrie, dar trebuie evitata perioada
Sarbatorii Pascale, deoarece merg foarte multi italieni pe insula si devine
mult prea aglomerat.
Luna august este inabusitor de cald si de asemenea prea aglomerat de
turisti. De aceea, cel mai bine este sa va planuiti vacanta in iunie si in
septembrie.

TOP 10 DESTINATII TURISTICE DIN SICILIA


31 October 2011 | Scris de TopU in Calatorii & Vacante, Top10 cu 0 comentarii

Poate una dintre cele mai frumoase insule din Europa, Sicilia se afla in sudul Italiei, in inima Marii
Mediterane. Sicilia este un loc incarcat cu multa istorie antica si legende despre mafioti, insa mai presus de
toate acestea sunt peisajele spectaculoase care inunda intreaga regiune. Aceasta insula merita vazuta
macar o data in viata, chiar daca este considerata de italieni partea mai saraca a tarii. Aici veti gasi o
combinatie unica de munti stancosi, plaje cu nisip negru si auriu, vegetatie exotica, catedrale si biserici
vechi, dar si ruine antice.
Iata cele mai importante destinatii turistice din Sicilia:
10. Erice

Localizat in partea nordica a Siciliei si parte a provinciei Trapani, orasul istoric Erice se afla pe muntele cu
acelasi nume, la o inaltime de 750 m de nivelul marii. Aceasta mica cetate ofera panorame superbe ale
marii Mediterane, iar strazile inguste pavate cu piatra cubica te conduc la temple antice. Printre acestea,
templul lui Venus reprezinta principala atractie, acesta fiind construit chiar de eroul legendar Aeneas.

9. Agrigento

Coboram spre sudul Siciliei si ne oprim la orasul Agrigento, o asezare cunoscuta pentru mostenirea
arheologica antica. Orasul Agrigento a fost intemeiat de grecii dorieni si a devenit centru comercial al lumii
antice. Nu trebuie ratat situl Valle dei Tempi inscris in 1997 in patrimonial cultural mondial UNESCO. Aici se
regasesc temple in stil doric, marturii ale trecutului glorios consemnat in monumente precum: Templul lui
Jupiter, Templul lui Hercule, Templul Herei, s.a.

8. San Vito

San Vito lo Capo este unul dintre secretele Siciliei. Aflat intre doi munti stancosi, in extremitatea nord vestica
a Siciliei, acest oras mic atrage turistii datorita nisipului alb, fin unic. Mai mult, toate cladirile de aici sunt
albe, iar restaurantele de pe faleza ofera o gama larga de preparate din peste si fructe de mare. Este locul
potrivit pentru relaxare, mancare buna si peisaj splendid.

8. Siracusa

Mergem spre estul Siciliei la unul dintre cele mai vechi orase din lume. A fost infiintat in 733 i.C de colonistii
greci din Corint si a devenit unul dintre cele mai bogate si puternice orase ale Greciei Mari. Ceea ce merita
vazuta este partea veche a orasului Siracusa, dar si Necropola de la Pantalica, amandoua inscrise in 2005
in lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

7. Taormina

Ramanem in partea estica a Siciliei la una dintre cele mai cunoscute statiuni din Italia si anume Taormina.
Plajele largi de la Marea Ionica atrag foarte multi turisti in fiecare an, iar apa este deosebit de calda, avand o
salinitate foarte ridicata. Acest oras are restaurante cochete si faleze largi, dar si numeroase magazine cu
chilipiruri traditionale. Cel mai important obiectiv turistic este Teatrul Antic atat pentru incarcatura istorica, dar
si pentru locatia care ofera o panorama splendida.

6. Insula Ustica:

Ne intoarcem spre nordul Siciliei si calatorim timp de ora cu un vaporas pana la insula Ustica. Aceasta
insula te incanta cu vegetatia abudenta, dar si cu un port plin de barcute colorate. Insula merita vizitata
pentru grotele formate in stancile lovite de valurile marii, dar si pentru plajele cu nisip negru. Este o insula
intima unde turistii vin pentru relaxare si scufundari.

4. Monreale

Monreale este un oras din provincia Palermo, cunoscut pentru Catedrala din Monreale, un important
monument al Italiei. Catedrala dateaza din secolul al XI lea si este apreciata pentru arhitectura normanda,
fiind unul dintre cele mai definite exemple de astfel de arhitectura.

3. Cefalu

Localizat pe coasta Nordica a Siciliei, micul orasel Cefalu se afla la poalele muntelui, iar ingustele stradute
pavate cu piatra te conduc la plajele cu nisip auriu. Casele vechi coboara chiar pana pe plaja, iar palmierii
imbraca intreaga faleza. Tot in acest oras, merita vazuta Catedrala din Cefalu construita in stil sicilian
romanesc in Evul Mediu.

2. Vulcanul Etna

Avand inaltimea de 3340 m, vulcanul activ Etna este vulcanul cu cea mai lunga perioada de activitate din
lume. Acesta erupe din 3 in 3 luni aproximativ, dar doar odata la 150 ani exista posibilitatea ca lava acestuia
sa distruga si localitati. Regiunea pe care se afla vulcanul a fost declarata parc national, iar la poalele
acestuia a fost construit cel mai mare parc acvatic din sudul Europei, Etna Land.

1. Palermo

Capitala Siciliei se bucura de un mare flux de turisti pe tot parcursul anului, datorita patrimoniului artistic
bogat, dar si climei foarte placute. In acest oras, unde demult au disparut povestile despre mafioti, cele mai
frumoase obiective sunt: Teatrul Politeama, Catedrala din Palermo, Palatul Normanzilor si Piata Quatro
Canti. Pentru ca experienta turistica sa fie completa, poti urca pe muntele Pelegrino chiar cu un autobuz din
oras, dar poti merge si la plaja Mondello, una dintre cele mai moderne din Sicilia.

Sicilia, mini-ghid ici-colo


Temple antice grecesti, catedrale si castele arabo-normande, orasele baroce, metropole moderne
ca Palermo si Catania, locuri idilice pentru a pierde vremea ca Taormina si Cefalu, plaje, insule si
peisaje care iti taie rasuflarea, mancaruri incantatoare si vinuri de neuitat; asta e tot? nu, pentru
ca eram gata sa uit de Muntele Etna, cel mai inalt vulcan activ din Europa (3.329 metri) si unul
din cei mai activi vulcani din lume; pe toate acestea le poti gasi in Sicilia, si nici macar nu sunt
singurele ei daruri: mai are inca multe altele

Cefal
Sicilia in repere: de unde sa incepi
Pentru a vizita Sicilia iti poti fixa baza ori in Catania, pe coasta de est, ori in Palermo, pe tarmul
nord-vestic al insulei; sunt cele mai mari orase ale Siciliei, Palermo fiind capitala administrativa a
regiunii Sicilia si cel mai mare oras al acesteia, in timp ce Catania este al doilea oras al insulei;
ambele au aeroporturi internationale si (din cate stiu) curse directe catre Bucuresti, precum si
suficiente atractii turistice in jur. Palermo si Catania sunt precum doi poli ai insulei, plus si minus,
sau nord si sud: sunt extrem de diferite prin ceea ce ofera vizitatorilor, asa cum puteti citi pe
indelete in recenta mea postare despre fascinanta poveste a Siciliei.
Insa o calatorie serioasa prin Sicilia ar insemna sa strabati nu doar cele doua regiuni, Catania si
Palermo, ci si o a treia: sud-vestul Siciliei, din jurul orasului Agrigento. Asa cum povesteam
recent, fiecare dintre aceste trei regiuni majore are ceva foarte aparte de aratat turistilor: asa ca
daca vizitezi doar Palermo si imprejurimile sale vei rata orasele barocului sicilian si Etna, care
sunt in jurul Cataniei; iar daca vizitezi doar zona Cataniei vei rata vestigiile arabo-normande ale
Siciliei, concentrate in regiunea Palermo; iar daca reusesti sa vizitezi si Palermo si Catania este
bine, insa vei rata Valea Templelor din Agrigento, adica Sicilia antica, din sud-vest. Este
adevarat ca nu e tocmai simplu sa strabati toate aceste trei regiuni: distantele intre Catania,
Agrigento si Palermo nu sunt tocmai scurte, iar timpul necesar pentru a parcurge oricare din ele
este de vreo jumatate de zi; asa ca abordarea ideala a Siciliei ar fi cea extrem de mobila, in care
sunt parcurse pe rand toate cele trei zone; insa oricat de scurta ar fi vacanta in Sicilia, ea trebuie
sa includa neaparat Catania si Palermo cu imprejurimile lor, iar singura care poate fi lasata
pentru urmatoarea vizita (desi ar fi mare pacat, oricum), ar fi Agrigento.

Sicilia de est: Catania si imprejurimile

Sicilia de est este predominant baroca, pentru ca aici se afla superbele orase in stil baroc
sicilian: Catania (inscrisa pe lista UNESCO), insula Ortigia din Siracusa (inscrisa pe lista
UNESCO), precum si Noto, capitala barocului sicilian, impreuna cu oraselele baroce din Val din
Noto (inscrise si ele pe lista UNESCO).

Catania

Insula Ortigia din Siracusa

Noto, capitala barocului sicilian

La vestigiile baroce ale


din Taormina si Siracusa.

Siciliei

de

est

se

adauga

vestigiile

antice

grecesti

Taormina

Insa pentru mine atractia majora din estul Siciliei este uriasul vulcan Etna; calatorule, fa-ti un
bine si du-te sa vezi cat mai mult din Etna, si vei intelege de ce gigantului pus mereu pe scandal i
se spune, inca din vechime, Muntele Muntilor.

Vulcanul Etna

In Sicilia de est iti poti cauta cazare pe toate gusturile in imprejurimile Cataniei,
din Acireale pana in Giardini Naxos, langa Taormina; iar locurile bune pentru plaja sunt tot
acolo.
Sicilia de sud-vest si centrala: Agrigento si imprejurimile
Sicilia de sud-vest este dominata de vestigii antice, principala ei atractie fiind Valea Templelor
din Agrigento (inscrisa pe lista UNESCO), unde vei gasi temple grecesti mai ceva ca pe
Acropole in Atena.

Agrigento, Valea Templelor

Se adauga si vestigiile grecesti din Selinunte, langa Marinella, iar in centrul insulei este Vila
Romana del Casale, in oraselul Piazza Armerina; desi este faimoasa pentru mozaicul roman
foarte bine conservat si este de asemenea inscrisa pe lista UNESCO, Vila Romana del Casale nu
m-a impresionat in mod deosebit, chit ca sunt un mare iubitor de istorie; asa ca daca e nevoie
poate fi lasata pentru vizita urmatoare. In largul coastei de sud-vest a Siciliei se afla si cateva
insule: insulele Pelagie (cu Linosa si Lampedusa) si Pantelleria, din care vine faimosul vin licoros

Passito di Pantelleria; iar dincolo de ele este insula Malta si coasta tunisiana. In fine, sud-vestul
are si locuri foarte bune pentru plaja, din care renumite sunt Selinunte si Eraclea Minoa.
Sicilia de vest si de nord: Palermo si imprejurimile
Atractia majora din Sicilia de vest si de nord sunt vestigiile arabo-normande
din Palermo, Monreale, Erice si Cefal; toate sunt atat de frumoase incat nu pot fi in niciun caz
ratate, iar Palermo (impreuna cu Monreale si Mondello) poate lua singur pe putin trei zile, daca
este vazut in tihna.

Palermo, Catedrala

Monreale

Lor li se adauga templele antice in stil grecesc din Segesta si Erice, ramase de la elimi, cei mai
vechi locuitori ai Siciliei de vest.

Segesta

La vest de Trapani, la mica distanta de acesta, ar mai fi de vazut insulele Egadi; iar la nord-est
de Sicilia se afla insulele Aeoliene (Isole Eolie), incluzand Lipari si Stromboli; nu am ajuns in
Eoliene (desi mi-as dori), insa stiu ca sunt in intregime inscrise pe lista UNESCO; asa ca foarte
probabil ele sunt un paradis insular mediteraneean; din care nu mai lipsea decat faimosul vulcan
Stromboli, din insula cu acelasi nume.

Trapani, vazut din Erice

Iar locurile bune de plaja din Sicilia de vest si nord ar fi la Cefal si Mondello; cu precizarea
ca Cefal este un orasel absolut incantator pentru a pierde vremea pe malul marii, in timp ce
Mondello, la doi pasi de Palermo, mi s-a parut aglomerat si fitos, desi palermitanii sunt foarte
mandri de el.

Cefal

Sicilia pentru toate gusturile: suveniruri, mancare si bautura


Cand vei pleca din Sicilia in mod sigur vei simti nevoia sa ramai cu o bucatica minuscula din ea;
asa ca in afara de amintiri poti lua ca suveniruri pupi, papusi traditionale siciliene, mafiosi, figurine
din teracota reprezentand mafioti sicilieni, ulei de masline aromat si vinuri pe alese; si nu uita sa
iei cd-uri cu muzica siciliana, neaparat! Nu doar ca muzica insulei este frumoasa cat cuprinde,
dar iti da si ocazia sa auzi cum suna limba siciliana: puternic imbogatita cu aporturi grecesti,
arabe, normande si spaniole, siciliana este atat de diferita de italiana standard incat un localnic
spunea ca daca nu ar sti si italiana nu ar intelege mai nimic din ce se vorbeste pe continent, in
Italia centrala.
Sicilia este daruita din plin cu bogatiile pamantului, asa ca pietele ei iti iau ochii cu felurite
bunatati: branza (mai multe specialitati, pentru care sicilienii sunt renumiti), ricotta (tot un produs
lactat, la care nu ii stiu echivalentul in romana dar este buna si cremoasa cat cuprinde), capere,
masline, lamai (mai mici si mai dulci ca cele obisnuite), portocale rosii siciliene, sare marina
extrasa in zona Trapani, condimente (cel mai folosit fiind feniculul), legume de toate neamurile,
iar la urma peste si fructe de mare pe toate tarabele, cum sade bine intr-o insula.
In Sicilia se mananca excelent, si oricat ar fi de simpla mancarea siciliana este formidabila pentru
motivul simplu ca este facuta din ingrediente numai unul si unul; si acum mai tin minte cum am
mancat cu un sicilian ceva pe cat de simplu pe atat de bun: painisoara de-a lor necrescuta
(focaccie cred) cu un fel de branza, iar pe deasupra cu un sos facut din ulei de masline cu nu stiu
ce condimente misterioase; sicilianul avusese grija sa comande cu mare atentie ce condimente
sa fie puse in acel sos, si m-a asigurat ca nu e mancare pentru turisti, ci chiar asa mananca ei
acasa; habar nu am cum ii spunea la ce am mancat, si am mancat cu mana, conform indicatiilor
primite de la localnic; insa a fost asa de buna ca era sa-mi inghit degetele; si culmea este ca
initial privisem acea combinatie cu dispret ucigator, si de-abia ce m-am lasat convins sa gust din
ea
Bun, dar ce sa ceri prin restaurantele din Sicilia? Ca peste tot in Italia, diversele sorturi de paine
si pasta sunt foarte bune, fiind facute din grano duro; e foarte raspandit si risotto, iar uneori orezul
e innegrit cu nero di sepia, cerneala de sepie; sicilienii se lauda ca asta ar fi specialitate siciliana,
dar eu stiu sigur ca am mancat exact la fel si in Dalmatia, atat ca ii spunea crni rioto. Mancaruri
din peste si fructe de mare gasesti peste tot si sunt de nota 12, ca in orice insula care se
respecta; insa merita sa incerci si mancaruri cu miel sau porc, gatite cu sosuri puternic
condimentate cu ierburi si seminte aromate, din care cel mai folosit este feniculul; oricum, cand

ajungi in Sicilia poti incepe cu pasta con le sarde, o specialitate palermitana in care se amesteca
sardine, pasta, ansoa, fenicul si alte mirodenii sudice; asta am cerut si eu la prima strigare, si
este un bun inceput pentru o incursiune in bucataria siciliana.
Cand am calatorit in Sicilia am refuzat sistematic sa gust din faimoasele dulciuri ale
Siciliei: gelato, inghetata a carei crema pare a fi o amintire din timpurile ocupatiei arabe si apoi a
celei spaniole, cassata si cannoli, prajiturele facute cu faimoasaricotta siciliana; nu imi plac
dulciurile, asa ca pur si simplu nu puteam intelege gemetele de extaz ale calatorilor amatori de
dulcegarii siciliene; insa am acceptat sa imi iau niste cannoli in aeroportul din Catania, chiar in
ziua plecarii spre casa; se voia a fi o demonstratie ca nu am ce regreta, ca nu au cum sa ma
incante, dar a iesit exact pe dos: chiar daca erau facute pe aeroport (unde se stie bine ca
mancarea este discutabila) acele cannoli cu ricotta erau atat de bune incat am recunoscut pe loc
ca am facut o mare gogomanie refuzand sa gust dulciuri siciliene si inainte, in timpul calatoriei
prin Sicilia.
In schimb la vinurile siciliene nu am facut niciun fel de mofturi, si recunosc asta fara niciun strop
de jena sau regret: le-am vanat sistematic prin toata insula, incercand sa gust cat mai multe din
comorile locale; Sicilia este printre locurile binecuvantate in care se face vino liquoroso, alb,
dulce, tare si puternic aromat, dar sa fie limpede ca insula sta la fel de bine si la celelalte vinuri
rosii ori albe; am baut, printre altele, Malvasia, Passito di Pantelleria, Zibbibo, Grecale si Nero
d`Avola; insa mi-au scapat Marsala, Cerasuolo, Etna, Planeta si cate si mai cate; iar despre
Passito di Pantelleria va pot spune cu mana pe inima ca este un vino liquoroso pentru
cunoscatori, recomandat de un localnic avizat, pentru care eram la un pas de a cere azil politic in
insula
la 16:51
Trimitei prin e-mailPostai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe FacebookTrimitei ctre
Pinterest
Etichete: Calatorii muzicale, Embedded objects, Italia, Mini-ghiduri ici-colo, Sicilia

9 comentarii:
1.

Mira1 august 2012, 17:22


Minunat acest ghid despre Sicilia. O s-l pstrez pentru ziua cnd o s ajung acolo :)
sper...
Nici eu nu sunt cu dulciurile, cannoli am gustat mai demult, dar la noi, i a fost tare
bun, dar nu cred c se compar cu ce ai gustat tu. Deci data viitoare tii ce s nu
ratezi
:)
n
schimb,
focaccia
a
mnca
n
fiecare
zi.
Dincolo de toate astea, mai ales pentru Etna a merge acolo.
Rspundei
2.
Larisa1 august 2012, 20:23
Foarte fain articolul si mai ales fotografiile! Sicilia este intr-adevar o destinatie
minunata. N-am fost inca, dar o am in plan pentru viitorul apropiat. Fiind o impatimita

a drumetiilor montane, pe langa vizitat orase, planuiesc o drumetie pe Edna, stiu ca


sunt cateva trasee interesante.
Rspundei
3.
Natty Bumppo2 august 2012, 10:12
de fapt toate dulciurile lor sunt foarte bune, Mira; mereu mi s-a spus pe acolo "nici nu
stii ce pierzi"; dar pana la urma am aflat...
Rspundei
4.
Natty Bumppo2 august 2012, 10:15
eu nu stiu traseele pe Etna, Larisa; insa cred ca e mai practic sa mergi pana acolo cu
ceva; Sicilia e asa frumoasa incat e pacat sa dai prea mult timp unui singur loc.
Rspundei
5.
Anonim6 februarie 2014, 13:22
interesant, chiar plec in sicila pe 3 sept si asa am mai aflat unele lucruri
Rspundei
6.
Anonim15 mai 2014, 18:04
Ma bucur ca am mai cules cate ceva din experienta voastra .Multumim
Rspundei
7.
Anonim15 mai 2014, 18:05
Interesant ,am cules foarte multe din articolul tau
Rspundei
8.
Anonim16 mai 2014, 14:16

multumesc pt informatii...voi pleca in Sicilia- Malta...pe 18 05 2014...sper sa fie ff


frumos , relaxant...
Rspundei
Rspunsuri
1.
ici-colo.ro16 mai 2014, 14:41
sigur va fi frumos, drum bun!

Probabil stiti de vreo cativa ani ca Sicilia este destinatia mea favorita, exceptand Balcanii. De
ce? Din multe motive, pe care o sa le vedeti putin mai jos. Fiind acum deja la a patra vizita
pe insula, pot cat de cat sa compilez un material util tuturor celor ce vor sa viziteze Sicilia, ca
sa stie la ce sa se astepte. Asa ca am structurat acest mic ghid de vizitare a Siciliei in doua
parti. Cu bune si cu rele. [atentie, articol lung!]

Sicilia, cu bune.
1. Clima.
In Sicilia nu ploua. Deloc. Desi ieri a plouat, pamantul nu s-a udat, asfaltul era uscat, iar
ultima ploaie in firea ei a fost acum doi ani. Totul arata semidesertic, nu doar pe vulcan, ci
cam peste tot:

Sicilia este patria ariditatii, ceea ce pentru turisti este bine, pentru ca nu exista loteria
meteorologica specifica altor destinatii precum Londra sau Poiana Brasov. Temperaturile
variaza intre 20-35 grade Celsius din aprilie pana in noiembrie, iar apa marii Mediterane se
incalzeste la sfarsit de mai (20-22 grade Celsius) si ajunge la 24-26 grade Celsius in august,
racindu-se treptat, astfel ca puteti sa faceti baie nestingheriti in mare pana de 1 decembrie
daca vreti.

Chiar exista o traditie de Revelion ca primarul Cataniei sa faca baie in mare, alaturi de
concetatenii sai. Cum sa nu te apuce spumele cand vine cate un italian si se plange ca sunt
15-18 grade Celsius de Revelion, in vreme ce tu rupi coada de la lopata dand zapada jos de
pe masina sau din fata casei?
Uitati-va aici sa vedeti media temperaturilor lunare pentru Catania, cu mentiunea ca in alte
locuri precum Agrigento, Ragusa Ibla sau Palermo este si mai cald. Precipitatiile au in medie
300 mm pe an. Comparativ cu zona Ardealului unde precipitatiile pot atinge si 1400mm, nu
va e greu sa realizati ca rar vedeti nori sau vreme urata pe insula.
Va recomand asadar sa veniti in Sicilia incepand cu sfarsitul lunii mai (daca vreti sa faceti si
baie), dar apa este sigur calda de la 15 iunie pana in 15 noiembrie. In iulie si august este si
cald, si aglomerat, iar in august nu prea gasiti multe magazine deschise, italienii fiind in
vacanta lor traditionala. In perioada decembrie februarie temperatura scade vizibil, dar
niciodata sau aproape niciodata sub zero. Precipitatiile in schimb, absente in sezonul cald,
apar sporadic in perioada toamnei si mai ales iarna, fiind insotite de vanturi puternice. Care
duc la valuri serioase pe coasta:

2. Relieful.
Ai si munte, ai si mare. Ai si paduri, ai si campii. Ai si lacuri, ai si canioane. Ai si plaje cu
nisip, dar si zone stancoase pline de fauna. In 15 minute poti ajunge cu masina de la 2000
de metri la nivelul marii.

Ceea ce face din Sicilia o destinatie turistica extrem de ofertanta, atat pentru cei care vor
relaxare pe malul marii intr-o statiune linistita cat si pentru cei dornici de aventura. Relieful
Siciliei este in mare parte vulcanic, dar asta nu-l face mai putin variat decat alte destinatii. O
simpla excursie pe Etna va poate convinge de asta: vulcanul asta, mai activ decat prevede
legea, are pe el toate culorile si toate formele de relief montan posibile.

Mai mult, puteti gasi in Sicilia zone calcaroase unde formatiunile carstice abunda, canioane
in lava, circuite montane sau puteti incerca trasee de offroad inclusiv pe versantul nordic al
vulcanului Etna, fie incursiuni speologice in pesteri in lava sau pesteri de abraziune marina
(am mai scris despre asta si aici). Tot aici puteti sa va bucurati de peisaje tipice de coasta,
cum gasiti si in alte tari mediteraneene, cu vegetatie tipica (portocali, maslini, lamai, leandri,
smochini), cu peisaj litoral tipic, uneori cu diferente mari de nivel care fac posibile sesiuni foto
senzationale, cu belvedere. Iata o imagine reprezentativa surprinsa intr-o scurta vizita la
Taormina, una din celebrele statiuni ale coastei estice.

3. Mancarea.
Desi eram extrem de tentat sa o pun pe primul loc, si nu fara motiv, mancarea este un carlig
bun pentru turistii care vor sa incerce o dieta mediteraneeana autentica. Aici, in insorita
Sicilie, solul arid, dar fertil datorita cenusii vulcanice face sa fie gustos orice creste aici:
- legume (dovlecei, vinete, fasole, naut sau mai putin cunoscuta anghinare):

- fructe (fistic, migdale, struguri, smochine, lamai, portocale). O alta latura interesanta a
Siciliei este legata de rotatia culturilor pe tot parcursul anului. Aici exista soiuri de lamai sau
portocale care cresc tot timpul anului, iar portocalele rosii din Sicilia sunt celebre in toata
Europa:

- Rucola, anghinarea, migdalele sau smochinele sunt alte delicatese care datorita solului
vulcanic, au un gust aparte. Nu mai vorbesc de vin. Nu doar vinurile obisnuite, siciliene, dar
si specialitatile de vin aromatizat cu migdale (vino di mandorla) sunt extrem de cautate de
turisti si nu numai.
Va fac aici o (incompleta deocamdata) lista cu ce nu trebuie sa ratati cand mergeti sa
mancati in Sicilia:
- maslinele si uleiul de masline. Crescand pe sol vulcanic, maslinele de Sicilia au un gust
aparte. Maslinii sunt copaci extrem de rezistenti, unii producand masline si dupa o suta de
ani de exploatare. Maslinele se coc in septembrie, iar sicilienii fac ulei presat la rece,
excelent pentru salate, dar pe care ei il pun peste orice fel de mancare cu exceptia dulciurilor.
Va recomand masline coapte pe gratar sau la cuptor, sunt excelente si usor de asezonat cu
orice alt fel de mancare.
- Citricele: portocalele, portocalele rosii de Sicilia, lamaile. Majoritatea soiurilor cresc tot
timpul anului, dar cele mai multe le gasiti la inceputul iernii. Portocalele de Sicilia sunt si mai
bune culese direct din copac, prietenii stiind de ce

- Anghinare (carciofi). Nu mancam anghinare pana sa vin in Sicilia, dar solul de aici le da un
gust deosebit. Iata cum arata carciofi in lanul de seacara, pardon, carciofi, inflorit la sfarsit de
iunie (final de sezon)

Incercati-i proaspeti sau murati, in pizza sau in salate. Eu ii prefer pe gratar, pusi intregi,
stropiti din belsug cu un amestec de sare, ulei de masline si zeama de lamaie:

- Rucola. Nici rucola nu mancam pana sa vin aici, convins fiind ca e o fita inutila. Mi-am
schimbat repede parerea si va recomand aceasta iarba extrem de aromata peste salate,
pizza sau chiar fripturi.
- Smochinele. Smochinele, ca toate celelalte fructe, au un gust aparte pe insula, iar faptul ca
le gasiti cam pe toata insula, inclusiv in stare salbatica, de face parca si mai dorite. Gasiti
doua varietati: cele varatice, mai albe si foarte dulci, respectiv cele tomnatice, rosii inauntru,
dar mult mai parfumate decat suratele lor care se coc vara.
- Florile de dovlecel. In budinca, gratinati sau pane, cum preferati. Greu de gasit, dar mai
gasiti in pietele traditionale cum este cea din centrul Cataniei. Evident, un produs de sezon,
din mai pana in septembrie.

- Nespole. Numit loquat pe restul mapamondului, nespolele sunt niste fructe portocalii, de
marimea unor caise, dar cu coaja lucioasa si cu un sambure mare de culoare maronie,
produse de niste copaci foarte bine aclimatizati la clima semidesertica a Siciliei. Perioada
cea mai buna: aprilie-mai. Noi am mai gasit accidental si in iunie, partea buna fiind ca acest
copac creste de nebun chiar in mijlocul orasului. Am gasit si am cules direct din copac
nespole si in Catania, si in Taormina, si in Ragusa Ibla. Nu ratati aceasta delicatesa.

- Provola. Trecem la divizia branzeturi, si incep cu branza de care sicilienii sunt cei mai
mandri (nu ca nu ar fi si de restul). Provola este un fel de branza autentic sicilian, cu o forma
inconfundabila. Si va spun, la fel este si gustul, aducandu-mi aminte de cascaveaua
traiditonala damboviteana (si ca textura e tot cam la fel):

- Mascarpone. Mascarpone este o crema de branza obtinuta prin taierea laptelui cu cheag
de oaie, otet sau, traditional in Sicilia, cu lapte de smochine lichidul alb laptos care curge
cand rupi smochina de pe ramura.
- Mozzarella. O alta denumire populara datorita faptului ca insoteste aproape orice pizza
traditionala, mozzarella este si mai buna aici datorita solului vulcanic, car einfluenteaza
gustul laptelui si implicit al branzeturilor produse aici.
- Parmigiano. Parmezanul sicilian este vestit, atat de vestit incat il puteti gasi inclusiv
contrafacut. Marile lanturi il boteaza cu cartof fiert, asa ca atentie de unde il cumparati. Inca
ceva: parmigiano este foarte gras, asa ca atentie cum il ambalati sa nu va treziti cu pete pe
haine daca il indesati intre haine (cum am patit eu

).

- Ricotta. Asemanatoare cu urda romaneasca, ricotta are totusi o alta consistenta. Va


recomand ricotta afumata (afumicatta), ricota pecora (din lapte de oaie) sau cea impastata,
indulcita pentru a fi folosita in dulciuri cu branza (vezi canoli cu ricotta). Dar de departe cea
mai buna e ricotta di bufala (de bivolita)
- Pizza. Incercati pizza traditionala de casa facuta fie in casa, fie la restaurante unde au
pizza cu cuptor de lemne. Un secret: sicilienii in mod traditional coc pizza in cuptor numai cu
lemn de maslin:

O pizza ar trebui sa coste la o trattoria obisnuita intre 6 si 10 euro, in functie de unde este
amplasat restaurantul (pe coasta sau in statiuni e ceva mai scumpa, si atentie ca mai peste
tot trebuie sa platiti coperto de regula 2 euro de persoana, indiferent cesau daca veti
comanda). Nu cereti ketschup, riscati sa primiti o cautatura atat de urata incat sa va treaca
pofta de glume de Berceni. Puteti cere in schimb mozzarella de bivolita (bufala) sau ricotta.

- Pastele. Siclienii produc peste 200 de feluri de paste, de la cele fresca, artigianale pana
la specialitatile umplute cu branza sau carne te tip tortelini sau ravioli. Nu am observat o
anumita preferinta a siclienilor pentru un fel de pasta anume, toate sunt bune si sunt nelipsite
din dieta zilnica a sicilienilor.
- Canoli. Unul din deserturile preferate ale sicilienilor. Preferabil cu ricotta, dar puteti incerca
si cu pasta de fistic, migdale sau ciocolata.
- Pestele. Pentru peste ar trebui sa facem un articol cel putin la fel de mare ca asta, dar va
zic un singur lucru: eu ton sau peste spada ca in Sicilia nu am mancat nicaieri. Carnea de
ton este rosie ca cea de porc si am avut privilegiul de a o gusta cruda, in regim file, direct din
bucata de aproape 40 de kilograme (pestele era gros cat un om). Nu mai vorbesc de
caracatita care merge la gratar cu clasicul de acum ulei de masline si zeama de lamaie.
- Granita. O alta specialitate dulce made in Sicilia, granita e un fel de inghetata (nu gelato
ca ma omoara in chinuri macaronarii daca indraznesc sa ma gandesc la o astfel de nefericita
confuzie)
- Migdalele (mandorle). Sicilienii sunt fanatici cu migdalele. Le gasiti in orice dolce cum zic
italienii, dar si in vinuri aromatizate cu pretiosii samburi.
- Fisticul. Iarasi, un alt atu al sicilienilor cu solul lor numai bun de cultivat. Recomand sa
incercati fisticul de Bronte, o mica localitate situata in apropierea vulcanului Etna, unde se
cultiva fistic cu un gust deosebit (apreciat de unii italieni destul de subiectivi ce-i drept drept
cel mai bun fistic din lume)
- Limoncelo. Un digestiv facut din coaja de lamaie care completeaza un festin
mediteraneean traditional. Mai gasiti si varietati de lincelo facut din mandarine, cu fistic sau
chiar cu migdale. Recomand sa le incercati pe rand si sa va bucurati de ele sub soarele
sicilian.

- Vinurile. Strugurii crescuti in sol vulcanic sau calcaros imprima de asemenea un gust
deosebit vinurilor siciliene. Va recomand vinurile di mandorla, adica cele aromatizate cu
celebrele migdale. Nu va zic mai mult, ca deja i-am laudat destul.
4. Obiectivele turistice.
Sicilia are multe de oferit pentru amatorii de castele, muzee, localitati cu arhitectura
traditionala si asa mai departe. Stilul baroc este prezent in multe din asezarile insulei, iar
constructiile in care s-a folosit piatra vulcanica au un pitoresc aparte.

Atat Catania, cat si Palermo sau Siracusa au o plaja larga de obiective turistice numai bune
de inclus intr-un city-break, iar daca punem la socoteala si orasele-port, aveti o sumedenie
de vizitat. Eu nu sunt adeptul vizitatului, dar nu trebuie sa ratati Taormina pentru viata de
noapte extrem de cosmopolita sau privelistea spectaculoasa de aici:

Ragusa Ibla pentru arhitectura in stil baroc:

sau Catania pentru zona veche pietonala sau piata de peste, una din cele mai autentice si
mai traditionale piete de peste din intregul bazin mediteraneean.

5. Plaja si sporturile acvatice.


Sicilia are multi kilometri de coasta si varietatea sa litorala o face o destinatie extrem de
prielnica amatorilor de vacante. Fie ca vreti sa navigate cu panze, sa faceti sarituri de pe
stanci sau sa va bucurati de fauna marina, Sicilia va asteapta cu o paleta larga de plaje
(amenajate sau salbatice), dar si cu cluburi nautice bine garnisite si chiar cu scoli de caiac,
de scufundari sau de yachting.
6. Traditiile.
Sicilia este o tara cu multe traditii. Imi place in mod deosebit faptul ca sicilienii respecta cu
sfintenie mesele si in special masa de pranz, care se ia negresit in familie. Asta si pentru ca
pauza de pranz este generoasa si la fel de respectata, cu sfintenia cu care oricine rupe usa
de la munca pentru a manca ceva bun acasa. Masa de obicei este formata din paste (primi
piatti) si mancarea propriu-zisa (secondi piatii), iar de pe masa nu lipsesc branzeturile,
pastele, pestele, carnea in cantitati moderate sau deloc, uleiul de masline pe care sicilienii il
toarna si pe aragaz sa fie siguri ca nu au ratat nimic, masline, fructe in cantitati industriale,

vinete (au un soi ciudat, cu o culoare vinetiu deschis si de forma aproape rotunda, cu gust
destul de diferit de vinetele de pe la noi), dovleceii care impreuna cu vinetele sunt nelipsite
de pe masa, vin (la pranz, fara probleme).

Tot traditionala este cafeaua, care se face intr-un recipient special numit moka (este un ibric
de forma quasi octogonala, gatuit la mijloc, iar cafeaua este barbotata din rezervorul de
jos in partea de sus a ibricului), cafeaua servita fiind mica si tare. rareori italienii o amesteca
fie cu lapte, fie cu alte derivate din lapte. Ea este consumata atat dimineata, cat si in restul
zilei, fiind prilej de ciorovaiala, lucru la care italienii sunt mari mesteri. Si spun asta pentru ca
ii vezi lipiti de mesele de pe terase de dimineata pana noaptea tarziu, sau pe strada la
taclale.

O alta traditie: mersul la plaja in pauza de pranz (valabil in zonele de coasta). Italia in
general are mult litoral, Sicilia si mai dihai, asa ca sporturi precum inotul, snorkelingul sau
mersul cu caiacul sunt extrem de populare, inclusiv in pauza de masa.
Desigur, nu putem uita de clasica activitate a pescuitului. Cum ziceam mai sus, Catania se
lauda cu una din cele mai traditionale si mai bine aprovizionate piete de peste, aici putanduse gasi peste 100 de varietati de peste si fructe de mare.

In multe din piete, vanzatorii sunt guralivi si dau o savoare deosebita, strigand in dialect
Peste proaspat! U pisce friscuuu! e greu de reprodus, mai bine mergeti sa-i vedeti, cu
precizarea ca pestele bun se da devreme la ora 9.00 deja piata e cam goala.

Oricum, daca vizitati piata de peste, gasiti tarabe unde puteti manca fructe de mare diverse
(midii, stridii sau peste crud) direct de pe galantar, lamaile verzi sau lamaile fiind oferite in
pret. Am incercat asta, este nepretuit (stiti voi, Mastercard alea alea).

Mergand in interiorul insulei, sicilienii devin si mai traditionali: o sumedenie de festivaluri si


spectacole impanzesc insula in zile de sarbatoare. Eu de pilda anul acesta am prins de
Santa Maria un festival extraordinar in Motta, un orasel de la poalele vulcanului, unde trei
fractii distincte ale orasului se bat sa faca cele mai traditionale spectacole la lasarea
intunericului.
Revin cu un material separat despre asta, cert este ca distractia continu ade la lasarea
intunericului pana tarziu in noapte, iar mancarurile traditionale, dansurile cu steaguri,
costumele si atmosfera generala imi aduc aminte de o Sighisoara in plin festival, dar o
Sighisoara de acum 10-15 ani extrem de spalata si cu o clima de invidiat.
Am prins si o nunta, in Ragusa Ibla de aceasta data. Atmosfera era desprinsa din filmele lui
Fellini. Nu va ia mult sa va indragostiti de sicilieni: sunt cat se poate de autentici, de patrioti si
de traditionalisti:

7. Preturile.
Sa va spun ca in Sicilia, spre deosebire de restul Italiei, nu se plateste autostrada? Si nu
doar atat, ci si mancarea (in special fructele si cruditatile) sunt mai ieftine comparativ cu
restul Italiei.
Cu exceptia produselor proaspete din carne, benzinei si notelor de la restaurant, Sicilia este
o destinatie relativ ieftina daca nu va infigeti in prima oferta si stiti de unde sa va faceti
cumparaturile.
De asemenea, masinile se inchiriaza la preturi bune daca nu va infigeti in primele oferte de
la aeroport, si, desi benzina nu e ieftina, masinile mici de aici consuma putin. Eu am inchiriat
un Daihatsu Cuore anul asta, la vreo 30-33 euro pe zi, iar consumul a fost undeva la 4litri la
suta. Calculati cati kilometric de Sicilia vedeti cu 200 de euro intr-o saptamana, iar daca
impartiti la 2,3 sau patru persoane experienta Siciliei va fi una destul de interesanta. Atentie
totusi la regulile de circulatie. In Italia si mai ales in Sicilia este exclus sa apelati la mica
intelgere. Mai bine respectati regulile si veti fi cei mai castigati.
8. Etna.

Etna este cel mai inalt vulcan activ din Europa. De anul trecut pana anul asta a mai castigat
niste metri, ajungand la 3345 metri inaltime. In afara craterului central mai gasiti alte cateva
zeci de cratere mai mici, dar ascensiunea cea mai spectaculoasa se face pe craterul central.
Drumul spre craterul central trece prin numeroase zone cu gheata vesnica, ce nu se topeste
in timpul verii, ba chiar e interesant de studiat pentru ca firnul (zapada presata)
inmagazineaza straturi succesive de cenusa de la eruptiile anterioare:

Cateva ponturi:
- Nu luati pachete turistice de la hotel, cel mai simplu mergeti pur si simplu singuri pe vulcan.
- Puteti merge cu masina pana la cota 1700, unde veti gasi o parcare si mai multe
restaurante, magazine cu suveniruri etc.
- De la cota 1700m, pentru suma de 18 euro puteti lua o telecabina pana la cota 2500. Dusintors e 30 de euro, daca nu ma insel, dar noi nu am luat niciodata cabina la intoarcere, e
mai spectaculos sa te intorci pe jos pentru ca ai o panorama senzationala asupra Cataniei.
Iata un cadru in care se pot vedea foarte bine craterele secundare de care vorbeam putin
mai sus:

- De aici aveti varianta mersului pe jos sau puteti merge cu un camion 44 pentru suma de
60 de euro (si mamaaa, ce-as mai conduce o dihanie de-asta prin cenusa Etnei!).

Si picioarele, si camioanele 44 va pot duce pana la cota 2900m (cu camionul faceti o
jumatate de ora, pe jos o ora doua in functie de viteza fiecaruia).
- De la cota 2900 (unde este ultimul refugiu) sunteti pe cont propriu: in cazul in care patiti
ceva nimeni nu va veni dupa voi.
- Dupa aceasta cota incepe un urcus moderat (dificil pentru majoritatea turistilor fara
antrenament) care din loc in loc devine dificil din cauza grohotisurilor, zonelor cu lava taioasa
sau norilor de sulf care pot aparea fara avertisment.

Atentie la hidratare: luati apa dupa voi pentru ca sus nu gasiti nici un fel de sursa de apa
(potabila sau nu). Recomandarea mea este sa faceti aceasta excursie de o zi incepand de
dimineata: daca vreti sa folositi cabina si la intoarcere luati in calcul ca dupa ora 16.30
cabina nu mai functioneaza. In cazul in care nu o mai prindeti, cel mai scurt dar si cel mai
dificil traseu spre masina va fi pe sub telecabina, asa ca atentie la grohotisul de cenusa
vulcanica.
- Cand ajungeti sus, nu ratati fotografiile sau capturile video cu zona galbena cu sulf, sau
daca este eruptie cateva cadre cu lava curgand.

- Intoarceti-va din vreme spre civilizatie, noaptea se lasa repede pe vulcan si temeperaturile
pot ajunge repede sub limita confortului, mai ales daca ratati telecabina.

9. Atmosfera de vacanta.
Dupa toate aparentele, Sicilia este unul din locurile unde viata pare impietrita si ramasa in
urma cu 100-200 de ani. Sau mai mult. Totul pare arhaic si e o placere sa descoperi locuri
putin frecventate de turisti. Va recomand oraselele Motta sau Belpasso aflate langa vulcan,
dar si orasele turistice Ragusa Ibla sau Taormina, fiecare cu specificul sau. Un alt loc bun de
promenade unde va puteti amesteca in liniste cu localnicii este faleza de la Aci Trezza, care
se insufleteste pe seara, dup ace se lasa intunericul.
Italienii stiu sa isi traiasca viata, iar in Sicilia gasiti acele locuri fantastice unde timpul pare sa
nu mai curga cu repeziciunea cu care curge acasa, intr-o zi obisnuita de lucru. Trebuie doar
sa le cautati, preferabil cu ajutorul unui localnic. De exemplu, iata celebrul dolce far niente,
ilustrat sublim chiar in piata de peste din Catania: dupa cum puteti remarca si singurei,
numarul privitorilor e mult mai mare decat cel al oamenilor din piata, care chiar au treaba, fie
sa vanda fie sa cumpere.

10. Viata salbatica.


Desi in mod teoretic o insula are o fauna limitata in comparatie cu o zona similara de pe
continent, Sicilia nu inceteaza sa ma impresioneze. Clima calda si in mare parte arida face
loc unor specii mult diferite de ceea ce gasim pe batranul continent. Printre ciudateniile
faunistice ale Siciliei gasim porcul spinos, o specie tributara nordului Africii dar care
Dumnezeu stie cum s-a aciuat aici (pare-se de pe vremea romanilor, thnx Vlad Cioflec!),
pasari de pasaj (preponderant oaspeti de vara) precum starcul de cireada sau soimul
mediteraneean, dar si specii sedentare precum stufarica patata, silvia mediteraneeana
(extinsa si pe alte insule siciliene decat cea care i-a dat numele) sau specii clasice pe
continent precum nevastuica, iepurele de camp, mistretul sau caprioara europeana.
In zona herpetofaunei gasim iarasi cateva raritati: vipera aspida (Vipera aspis) in zona de
nord est a insulei, in special pe Etna, mult mai comuna soparla de perete italiana (Podarcis
sicula):

sau sora ei nitel mai exotica gecko de perete mediteraneean (Tarentola mauritanica):

Dar Sicilia se lauda si cu niscaiva specii endemice. Am avut deosebitul privilegiu de a pandi
si a fotografia anul trecut o astfel de raritate. Este vorba de o varietate de Podarcis Sicula,
mai precis Podarcis sicula ciclopico, pe care o puteti gasi pe cea mai mare insula din
rezervatia de la Aci Trezza. In rut nuptial aceasta subspecie devine rosie pe cap, motiv
numai bun pentru a reveni aici inclusiv la incput de aprilie cand aceasta reptila iese din
cotloane pentru a se reproduce. Nu am prins un cadru grozav cu ea, dar insistam:

De notat ca Sicilia are cateva rezervatii naturale, in special in zona de coasta. Daca ajungeti
aici, nu ratati:
- rezervatia naturala Zingaro, in apropiere de Palermo, unde abunda speciile de pasari de
pasaj
- Capo Passero, in apropiere de Siracusa (unde in perioada de pasaj veti avea ocazia sa
vedeti numeroase specii rare o lista cu speciile observate in Sicilia gasiti aici) multe din
speciile de pasaj vin pana aici in terminusul sudic al insulei.
- rezervatia de fauna sumarina si subacvatica (si nu numai) de la Aci Trezza, in apropiere de
Catania, unde gasiti atat fauna subacvatica cat si celebra specie de soparla endemica
mentionata mai sus, dar si frumoase formatiune de intruziune vulcanica.

Tot aici gasiti si dovezi ca lava (datata la 550.000 ani) a topit patura sedimentara de calcar
existenta, dar nu de tot. Drept urmare, partea insulei dinspre continent sunt doar stanci
vulcanice, iar pe cea dinspre mare gasiti curioase forme carstice, de la marmite,
minicanioane pana la ciudatii tafoni (gauri pe care le-am vazut prima data in canionul
Ruselski Lom de langa Ruse), de aceasta data insa foarte aproape de zona litorala:

- Scala dei Turchi, o zona in care pamantul se infige in mare cu o superba faleza de creta
(varietate de calcit mult mai fluida decat calcarul clasic)

In rest, fauna abunda cam in toata insula. Pentru un ochi avizat, prigoriile, cotofenele, vrabiile
negricioase, gaitele, turturelele, silviile de toate felurile, pescarusii si alte specii limicole sunt
pasari relativ usor de observat daca aveti putina rabdare.
Cam atat deocamdata despre partile bune, acum sa vedem si
Sicilia, cu rele.
1. Soferii.
Traficul din Sicilia nu este atat de catastrofal ca in alte parti, dar soferii sunt de balamuc.
Nimeni nu semnalizeaza, toti circula la maxim 30 de centimetri de masina din fata, toate
masinile mai vechi de o zi sunt lovite pe toate partile. Nimeni nu se asigura, se taie fata ca in
codru, se claxoneaza foarte putin totusi. Cand se claxoneaza insa mana ramane lipita de
volan. Este obositor sa conduci, este si mai obositor sa mergi in dreapta sau in spate.
Inca o curiozitate care va poate afecta: soferii italieni trec pe rosu. E adevarat ca unii se si
uita, dar trec pe rosu unul dupa altul, iar daca tu vrei sa fii mai cu mot sa stai la stop, iti iei
portia regulamentara de claxoane. Un alt neajuns e dat de persoanele foarte in varsta care

conduc. Nu se uita decat in fata, intra in giratorii pe trasee numai de ei stiute, se opresc in
mijlocul drumului si sfideaza o intreaga coada de masini formata in spatele lor.
Dar cei mai rai in trafic sunt motorini. Scuterele apar de nicaieri, scuteristii neavand casca si
umbland cate doi, trei si chiar patru, sau cu un sac imens de haine (sau doua butelii de gaz)
sub privirile ingaduitoare ale carabinierilor, satui probabil de aceasta debandada.
2. Programul de lucru.
Italienii au inventat pauzele. Sau le-au concentrat aici. Sicilia nu face exceptie. Siesta, o
pauza salutata de multi meridionali, atinge in sudul Italiei cote paroxistice. Programul
normal de lucru este scindat de o mare pauza de pranz: 09.00 12.30, cu reluare de la
15.50 la 18.30. Drept urmare, traficul de pranz este infernal, in special in centrul Cataniei, iar
pauza asta genereaza trei perioade de maxima aglomratie: dimineata, la pranz si seara.
Deci practic daca nu esti turist stai in trafic permanent, daca esti trebuie sa iti calculezi rutele
si intervalele orare optime de iesit din hotel/casa spre plaja sa nu risti sa iti petreci toata ziua
in masina, blocat in trafic.
3. Atitudinea fata de romani.
De cele mai multe ori, romanii sunt priviti cu scarba si bagati in aceeasi oala cu albanezii,
tunisienii sau marocanii, celelalte natii invazive ale insulei. In discutiile cu diversi localnici
erau foarte nedumeriti ca sunt venit aici in vacanta si nu la munca. Dupa suita tipica de
intrebari legate de starea economiei romanesti, cu ce ma ocup, cat castig si ce fac aici, nu e
greu sa deduci ca le e teama ca le luam locurile de munca sau mai rau, portofelele din
buzunare.
Personal nu am intalnit sicilieni cu atitudine ostila, dar stiu de la prieteni ca au patit-o, inclusiv
sa fie asmutiti caini de lupta spre ei, fix in centrul Cataniei.
Majoritatea cersetorilor de aici este compusa din albanezi si romani. Nu vreau sa fac un
pronostic asupra intaietatii, dar e destul de lesne de inteles ca nu suntem foarte doriti pe
insula.
4. Restaurantele.
Da, poate nu o sa va vina sa credeti, dar la restaurantele din Sicilia se sta la coada. Sunt
putine si aglomerate, iar italienii nu au nici un fel de taina sa astepte in picioare o ora sau

chiar mai mult la usa (judecand dupa docilitatea cu care formeaza cozi interminabile in fata
loclaurilor).
Restaurantele de pe insula sunt putine, deschid la ore dubioase (in Sicilia este impropriu
spus ca poti manca la restaurant la pranz, majoritatea restaurantelor deschizand abia la 7
seara) si au preturi destul de mari. O friptura incepe de la 15 euro, o portie de paste sau o
pizza de la 6-8 euro, iar alcoolul si el destul de scump: pe o bere la 400ml puteti plati 3-5
euro, iar o sticla de vin poate sa inceapa de la 15 si ajunge si la 40-50 de euro.
Dar cel mai naucitor aspect al acestor localuri ramane programul: si in Ragusa Ibla, si in
Taormina, si in Siracusa riscati sa ramaneti flamanzi daca nu beneficiati de un mic dejun
consistent la hotel, pensiune sau unde sunteti cazati. Daca totusi va prinde foamea, nici
pietele sau magazinele nu va ajuta, si acestea fiind in mare parte inchise pana dupa-amiaza.
5. Magazinele.
Magazinele Siciliei sunt in general prost aprovizionate si cu un orar la fel de impracticabil
precum suratele lor de mai sus, restaurantele. Nu gasiti prea multe marci internationale,
berile sunt putine, iar cele germane mai ieftine decat cele locale. Magazinele (mai ales cele
alimentare) inchid devreme, iar pauza de pranz este respectata cu sfintenie, si ea variind
destul de mult, in contra a ceea ce avem in Romania.
O usurare: macar in majoritatea acestora se plateste cu cardul, dar de cele mai multe ori,
vazand card international, este necesar sa prezentati un act de identitate.
6. Aglomeratia.
Sicilia este aglomerata in special pe sosele si in marile orase. Pentru ca au celebra de acum
pauza de pranz, orasul pare aglomerat in fiecare moment. Locurile de parcare sunt putine,
majoritatea fiind rezervate riveranilor. In zonele albastre (unde parcarea este libera) rareori
gasesti locuri libere. Desi au parcari oficiale, cu plata, si aici gasiti combinatori care te
indruma la parcare apoi asteapta mica ta atentie de un euro sau mai mult. Curios, acestia
sunt localnici, nu romani intreprinzatori cum te-ai astepta.
7. Temperaturile desertice.

Sicilia este un calvar daca veniti vara. Si nu numai vara. Clima numai buna de baie de care
vorbeam in prima parte a materialului are si un revers: practic nu ai unde sa fugi de caldura,
toate plantele se usuca daca nu sunt udate, animalele sufera si ele, iar oamenii practic se fac
nevazuti la orele amiezii (cel putin in orasele mai mici). Dealtfel, cele mai multe plante de pe
insula sunt purtatoare de spini, animalele neputand sa se apropie de ele prea mult:

Temperaturile nu depasesc 40 de grade (cel putin asa m-au aisgurat localnicii), dar la ora 8
dimineata deja sunt 28-29 de grade in sezonul estival. Ploile sunt rare si nu reusesc sa
reduca din zaduf, cat despre mersul descult pe plaja vulcanica, puteti sa uitati: nu veti vedea
niciodata un italian descult pe plaja, si nu fara motiv. La sol, temperaturile pto atinge 70-80
de grade si singurii care se incumeta sa mearga desculti pe plaja sunt tunisienii si marocanii
care vand inghetata si alte suveiniruri, in timp ce fac ochii roata la aparatele foto, portofelele,
telefoanele mobile si alte obiecte de pret etalate pe plaja de turistii care nu banuiesc nimic.
Putine din plaje sunt doatate cu umbrare, cabine de schimb si dusuri, iar plajele private nu
sunt accesibile turistilor obisnuiti. Atentie asadar la insolatie si deshidratare.
Inca ceva de rau despre vant: in anumite perioade (in special primavara si toamna), vanturile
din zona perilitorala pot deveni extremd e puternice si neplacute. Combinate cu minifurtuni

de nisip sau cu temperaturi specifice zilelor toride, chiar si in extrasezon, pot deveni extrem
de neplacute, ruinaindu-va planurile unei zile linistite de vacanta.
8. Gunoiul.
Regret sa spun, dar Sicilia e mai murdara decat Romania. In special in zona marilor orase,
muntii de gunoaie iau cu asalt putinele oaze verzi sau lizierele plantate pe marginea
drumurilor. Desi catanezii de pilda recicleaza selectiv, acest lucru nu se vede si pe plajele din
oras, unde mizeria poate atinge cote alarmante. Chiar si in zone de rezervatii naturale cum
ar fi Aci Trezza, gunoaiele de pe mal sau din apa fac complet neplacuta vizita acolo.
O mentiune speciala pentru orasul Paterno, aflat aproape de Catania / Etna, unde paternezii
ies din oras si arunca gunoiul fix in marginea drumului. Cum mergi cu masina, poti vedea
sectoar eintregi de drum acoperite de gunoaie de la marginea asfaltului pana sus in
vegetatia de Ficus Indica (pe romaneste cactusi). Pentru paternezi, un redutabil Hu,
carnatilor! este tot ce le pot oferi.
9. Starea drumurilor.
Asfaltul sicilian este usor de gasit in orice aprozar pentru ca este varza! In multe locuri
asfaltul este complet decopertat, lucrarile sunt prost semnalizate, indicatoarele de multe ori
sunt pur si simplu cazute la pamant. Si nu se oboseste nimeni sa le mai ridice.
Autostrazile au fost bine semnalizate, dar paragina generala care a cuprins aceasta provincie
autonoma puternic lovita de criza se vede pana la ultimul detaliu. Multe din lucrarile de pe
autostrada sunt semnalizate foarte din scurt, semnele de multe ori sunt rupte, indicatoarele
dau cu virgula (daca vezi un semn care arata camai sunt 55 de kilometri spre Palermo, dupa
10 kilometri de mers SPRE Palermo constati ca pe un alt semn scrie ca mai sunt 62!).
Multe din drumuri sunt extrem de inguste si prost semnalizate (in special cele din mijlocul
insulei), oglinzile rutiere sunt sparte si trebuie sa fii cu ochii in patru sa nu te trezesti cu vreun
motorini pe capota.
10. Atentie, se fura masini!.
In Sicilia se fura masini la ordinea zilei. Schema e simpla: masina se fura in zece minute,
apoi in 24 de ore trebuie sa te interesezi si sa platesti o recompensa. In functie de masina,

poate ajunge la 1500-2000 eruo sau chiar mai mult. Daca nu faci nimic, hotii scot motorul
care se vinde repede pe piata auto SH (in Sicilia politia nu verifica seriile de motor pentru ca
e ceva uzual sa schimbi motorul cu totul cand ai o defectiune minora), iar caroseria o
compactza si o dau la fier vechi. Mai mult, unul din italienii de aici mi-au povestit ca au lasat
masina 10 minute (masina avand chip-code de pornire) si tot au ramas fara ea. Si ca sa ma
credeti pe cuvant, anul asta cand am vrut sa inchiriez masina de la Jaccare Rent a Car,
Giusseppe m=a sfatuit sa nu inchiriez Fiat Punto sau Panda ca raman fara el. De asta am
inchiriat Daihatsu Cuore de care povesteam mai sus. Pe romaneste, fiti cu ochii in patru la
masina, chiar daca este de inchiriat.
[multumiri deosebite lui Alessandro si Marianei pentru rabdarea cu care m-au ajutt sa
descopar aceasta fabuloasa destinatie, cat si familiei lui Alessandro pentru cuvenitele
corecturi, mai putin punctul 10 de la puncte rele care nu le-a placut deloc si au zis sa nu
cumva sa-l scriu pana ajung acasa ca o sa ma calce o masina neagra

!]

Permalink

12 Comments
1.

Vlad Cioflec said,


August 22, 2013 @ 12:16 pm

Foarte frumoasa poza cu soparlele!


Cateva precizari:
-porcul spinos a fost introdus in Europa de romani
-soimul lui Eleonor = soim mediteranean
-silvia de Sardinia = silvie mediteraneana
2.

Doru Panaitescu said,


August 22, 2013 @ 12:28 pm

Heh, corectez acum. Multumesc pentru precizari. Stiam ca o sa iti placa poza cu podarcis,
stai sa o pun si pe cea endemica ca nu am apucat (doar ca imi e mult mai simplu sa il editez
asa).

Procul spinos a fost adus de romanii lui Cezar sau de romanii lui Basescu?

Inclin sa

cred ca a prima varianta; porcul spinos nu e o specie prea cunoscuta pe meleagurile


noastre
3.

razvan said,
August 24, 2013 @ 11:41 pm

Cred c punctul 10 apare din greeal cu numrul 9.


4.

Daniel said,
August 28, 2013 @ 11:33 pm

Firn, nu firm, iar in Ardeal nu exista nici macar un punct in care sa cada 1500mm/an.
Informatia este eronata.
5.

Doru Panaitescu said,


September 2, 2013 @ 10:05 pm

Salut Daniel, poti sa imi spui ce prcipitatii anuale sunt la Stana de Vale?
Firn am vrut sa scriu, multumesc pentru atentionare.
6.

Daniel said,
September 2, 2013 @ 11:56 pm

Stana de Vale are in medie 1456mm/an, close, but no cigar:) Si e un caz izolat, cu advectii
ale aerului atlantic si ploi convective, ca nicaieri in alta parte unde exista statii meteo.
Am vazut tarziu mesajul tau.
7.

Doru Panaitescu said,


September 4, 2013 @ 8:09 am

De acord, nu ajunge la 1500, am corectat, dar fata de cat e in Catania (sub 500 pe an) tot e
mult. Corect? Si asta e o medie anuala, cred ca in anii ploiosi si prin Bucegi, Fagaras,
Parang sau Retezat mai sunt ruperi de nori, ma insel? Stiu ca masele de aer atlantice se
opresc in bariera carpatica.

8.

sabrina said,
September 6, 2013 @ 10:41 pm

buna seara,
am planuit o vacanta in sicilia la jumatatea lunii dar avem dificultati cu inchirierea masinii, mai
ales cu acel deposit pe care il cer firmele de rent a car si care nu e nici macar decent 7002000 euro.Asa ca te rog spune-mi cum ai inchiriat masina asa ieftina si fara probleme?
9.

Doru Panaitescu said,


September 9, 2013 @ 1:01 pm

Ia legatura cu Giusseppe de la Jaccare Rent A Car. Suna-l din partea mea. ii Zici Cacciatore
del Romania. Telefon email gasesti aici: http://www.jacarent.it/contatti.html
10.

Zece doi zece | Aphextwinz's Blog said,


September 13, 2013 @ 9:08 am

[] Panaitescu, am mai pus eu poze de la un vernisaj fotografic de-al lui, articolul este
despre un Weekend in Sicilia, foarte bine documentat si, cum altfel, cu poze []
11.

Sabrina said,
September 13, 2013 @ 9:43 pm

Te rog mult !Raman datoare


Sabrina11103@yahoo.com
12.

Andreea said,
May 30, 2014 @ 2:55 pm

Imi tot zic ca-mi fac si eu curaj de ceva vreme sa scriu despre Sicilia, dar dupa un asa articol
nu stiu ce as mai putea adauga

As comenta doar ca in august cand am ajuns eu pe

aceste meleaguri de vis, boardul masinii indica o temperatura de 49 de grade afara (eram in
inima insulei, incercam sa o trecem de la Sud la Nord). Un prieten s-a simtit erou si a coborat
la picioarele goale din amsina, pe asfaltul incins. Nu vrei sa stii ce urletele au urmat
Distractie nebuna in continuare!

Cu o istorie incredibila, mancare delicioasa si temple grecesti superbe, Sicilia este cel mai bine
pastrat secret din lumea moderna. Multi turisti se gandesc la Sicilia doar din perspectiva mafiei
italiene si a saraciei, insa superba insula este bogata in teatre grecesti, in temple, catedrale
fascinante si arhitectura baroca. Traditiile si mandria nationala fac parte din viata de zi cu zi a
localnicilor primitori. Haideti sa vedem care sunt cele mai importante atractii turistice din Sicilia
Atractii turistice in Sicilia
1. Viziteaza locatiile in care s-a filmat The Godfather!
The Godfather este unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile. Multe scene din acesta sau turnat in Sicilia. Viziteaza orasele Forza DAgro si Savoca, amandoua aflate langa orasul
turistic Taormina. Savoca este numit si orasul Corleone. De pe Aeroportul International Catania
faci pana in Taormina cam 1.5 ore, iar apoi poti lua autobuzul pana in Forza DAgro sau Savoca.
2. Viziteaza Templele si Teatrele Grecesti
O vacanta in Sicilia nu ar fi completa fara o vizita la Templele Grecesti, unele dintre cele mai
frumoase din lume. Multe dintre acestea sunt refacute complet, insa Templele din Agrigento sunt
singurele originale care au ramas in picioare si domina valea. Viziteaza si Segesta si Selinunte!
Nu uita sa mergi la Teatrul Grecesc Siracusa, unul dintre cele mai mari din lume.

3. Arta si arhitectura!

Peste tot in Sicilia vei intalni caldiri si opere de arta in stil baroc, unele deosebit de frumoase.
Daca stii putina istorie, vei putea urmari impactul fiecarei culturi care a dominat insula in trecut si
a transformat-o in ceea ce este astazi. Cele mai frumoase orase sunt Palermo, Noto si Catania,
iar eu iti recomand sa vizitezi Catedrala Monreale, aflata la 20 de minute de Palermo.

4. Plajele sunt de vis!


In afara de vremea superba tot timpul anului, Sicilia are si plaje fantastice. Vei vedea ape
cristaline in Ustica, nisip negru in Catania, peisaje vulcanice si resorturi elegante. Dimineata poti
urca pe Etna si sa te plimbi prin zapada, iar dupa-amiaza poti merge la plaja.

5. Muntele Etna
Muntele domina superba zona si exosta numeroase activitati pe care le poti face daca vei urca pe
vulcanul inca activ. Iti recomand sa iai trenul in jurul masivului, pentru o experienta de neuitat.
6. Noto
Noto este un oras inclus in UNESCO World Heritage si este perla baroca a Siciliei. Un cutremur a
distrus Noto in 1683, insa orasul a fost reconstruit si mai frumos ca inainte. Noto este incantator,
cu monumente arhitecturale deosebite, iar in apropiere se afla Siracusa, care merita o vizita!
Articol: Ioana Budeanu

Cinci lucruri pe care sa nu le ratezi in vacanta din Sicilia

Anterior Pause Urmtorul


4 of 5
Sicilia este cea mai mare insula din Mediterana ca si suprafata si probabil cea mai bogata din punct de
vedere istoric, cultural, arhitectural si artistic. O vacanta in aceasta insula italiana, un loc suprinzator din
toate punctele de vedere, este un regal nu doar pentru iubitorii de arhitectura, arta, istorie si gastronomie cat
si pentru cei ai naturii.

Cristina Irimia, unul dintre cei mai avizati consultanti de turism si imagine din tara, cu o experienta de peste
15 ani in domeniu, ne dezvaluie secretele unei destinatii fermecatoare: Sicilia. Si, Sicilia...
"Iubitorii naturii au motivele lor sa se simta bine aici: turismul nu a exploatat excesiv insula, astfel ca va
puteti bucura (inca) de farmecul multor zone rurale de aici, la care se adauga peisajul inedit al
vulcanului Etna.
Pentru gurmanzi, delicatese precum casata, cannoli cu ricotta, portocalele rosii si dulci, precum si vinurile
locale sunt argumente de nerefuzat pentru a vizita Sicilia. Sa nu uit de pizza. Sicilia este granarul Italiei,
iar vinurile obtinute pe solul sau vulcanic sunt excelente. Conopida din pietele siciliene are culoarea violet,
iar portocalele sunt rosii, culoare datorata soiului, dar si solului.
Iubitorii de istorie si arhitectura pot gasi dovezile palpabile ale trecerii pe aici ale fenicienilor, grecilor,
romanilor, normanzilor, arabilor si italienilor. Aceste imbinari de culturi si stiluri au lasat drept mostenire
Siciliei o atmosfera speciala pe care nu cred ca o poti gasi in alte locuri din lume, ca sa nu mai vorbim de
Europa. Localnicii sunt cei mai prietenosi dintre italieni, asta bineinteles daca nu intalniti vreun mafiot :)."
-Cristina Irimia
Pe urmele grecilor, maurilor, romanilor si normanzilor
Am ajuns in Sicilia, pe aeroportul din Catania, cu o cursa din Bucuresti de unde sunt zboruri directe tot
timpul anului si curse low cost mai ales in sezonul de primavara-vara.

In cele 7 zile cat am stat in Sicilia am realizat ca nu stiam doua lucruri despre ea: cat de dezvoltata este
infrastructura insulei (avand mai multi kilometri de autostrada decat Romania) si cat de bogata in atractii
este, zilnic trebuind sa parcurgem distante maricele ca sa-i descoperim frumusetile. Am
descoperit Sicilia ajutati de un Fiat Punto, care ne-a fost adus prompt, dupa un singur telefon, la usa
hotelului de langa Taorminaunde eram cazati. Ne-am uitat cu atentie la Punto, i-am fotografiat cele cateva
zgarieturi, de frica sa nu ni se reproseze ca noi l-am "scrijelit". Nu a fost cazul, cei de la rent-a-car au fost
amabili pana la capat, la returnare, dar si noi l-am tratat bine pe micutul Fiat. De la benzinariile cu logo-ul
cainelui cu 6 picioare de pe austostrada am cumparat si harta si CD-ul cu muzica vesela siciliana - ori foarte
vesela ori melancolica-devenita "obsesia" calatoriilor noastre pe insula si nu numai. Amabilissimi cei de la
benzinarii, ei va mai pot orienta "in spatiu " daca nu stiti incotro sa o luati.
Topul atractiilor turistice din cea mai mare insula din Mediterana
Daca nu aveti decat un weekend la dispozitie va recomand sa nu ratati in Sicilia ( nu neaparat in aceasta
ordine).
1. Catedrala din Monreale, cu al sau mozaic bizantin si Capela Paladina din Palermo. Catedrala din
Monreale are, asa cum se intampla cu mai toate catedralele importante din Sicilia se prezinta cu un
amalgan de stiluri: maur, bizantin, roman.

Catedrala din Monreale, interior

2. Templele grecesti de langa Agrigento (dedicate lui Juno, Hercule si Zeus), in partea de sud a insulei.

Templele
de la Agrigento

3. Mozaicul roman de la Vila del Casale, din apropierea localitatii Piazza Armerina e foarte mare si foarte
pretios de vreme ce este inclus in patrimoniul UNESCO. Sunt destul de multe incaperi in aceasta casa
nobila romana, avand pe jos scene de vanatoare, de acrobatie sau infatisand animale exotice. Mozaicurile
de la Villa Romana del Casale, calcate si de vizigoti si vandali in istoria sa, sunt foarte bine pastrate, prin
aportul unei alunecari de teren care a ingropat-o in pamant in secolul XII.
4. Statiunea Taormina;

Taormina si templele sale grecesti, la umbra Etnei


5. Etna, cel mai mare vulcan activ din Europa.

Vulcanul Etna
Norocoasa, am avut la dispozitie sapte zile pentru a vizita Sicilia, interval de timp in care eu si cei care ma
insoteau ne-am indragostit zilnic de aceasta insula, pe masura ce o descopeream .
O saptamana pe insula lui Ulise, printre temple grecesti, ruine romane si mozaicuri bizantine, palate nomade
si vestigii arabe care merita retraita, daca s-ar putea!
Ziua 1: Catania - Taormina
Prima imagine memorabila din Sicilia ne-a oferit-o, inainte de aterizarea avionului, vulcanul Etna, al carui
varf parea "izolat" in nori de restul insulei. A urmat apoi prima primbare prin Catania, cel de-al doilea oras ca
dimensiune din Sicilia, aflat destul de aproape de vulcanul Etna, care i-a produs orasului numeroase
stricaciuni in timp.

Palatul Biscari, interior

Catania are o multime de obiective turistice, precum: Domul, Teatrul Massimo Bellini si, evident, Obeliscul
sprijinit pe un elefant facut din roca neagra vulcanica - Fontana dell'Elefante. Sa nu uit de castelele sau
palatele sale precum: Castello Ursino sau Palatul Biscari, sau piata de peste, unde se gasesc o multime
de specii de vanzare. Centrul vechi al Cataniei, cu ale sale cladiri in stil baroc, sunt in patrimoniul UNESCO
de peste 10 ani. Peste toate aceste atractii care-ti pot " fura" usor o zi de vacanta fara sa-ti dai seama sau
sa te plictisesti, nu ai cum sa nu observi "marea" de motociclete si de scutere de pe strazi, o atmosfera tipic
italiana de altfel.

Teatrul Massimo Bellini

Ne-am cazat intr-un tarziu si am remarcat ca, desi intarziasem, cei de la hotel, rabdatori si amabili, ne-au
facut sa ne simtim bine, asteptandu-ne cu masa de gustrari . Hotelul Antares (4* ), situat la doar cativa km
de Taormina, este "cocotat" pe un tarm inalt, ceea ce ii asigura o panorama ampla asupra marii. Cei care
adora rasaritul soarelui se pot bucura si de scenele desprinse parca din filme cu pescarii plecand la munca,
pe mare, inainte de rasarit.

Ziua 2: Messina
La Messina am ajuns cu autobuzul de linie (inca nu inchiriasem Fiat-ul) in mai putin de o ora si jumatate
din Catania. Messina este al treilea oras ca importanta al insulei si cel mai apropiat de varful "cizmei"
numita Italia. Din port sau de pe faleza vezi, peste stramtoare, peninsula Italica.
Cladirile sale monumentale, Palatele, Tribunalul si mai ales Domul sunt dovada unei bunastari legate
dintotdeuna de activitatea portului din Messina. In catedrala pe care ei o numesc Dom am vazut primii pereti
decorati cu mozaic bizantin si ni s-au parut coplesitori prin frumusete, stralucire, vechime.
Fantanele din pietele Siciliei sunt minunate, par cadrul ideal al unui film cu indragostiti, dar cea din fata
Domului din Messina este de-a dreptul monumentala. Turnul -clopotnita al Domului din Messina este original
decorat cu semnele zodiacale.

Messina

De altfel, Sicilia are o bogatie incredibila de biserici decorate in tehnica mozaicului bizantin, reproducand
scene din Vechiul si Noul Testament sau imagini ale sfintilor, apostolilor, ale lui Iisus Cristos Pantocrator si
Fecioara Maria. Toate sunt realizate cu migala si talent, din mozaic auriu si policrom, cu suflet si har, inca
din vremurile cand Sicilia era partea a Imperiului Bizantin.

Ziua 3: Vulcanul Etna si Cefalu


Vulcanul acesta are ceva fascinant, varful ii e mai mereu acoperit de zapada si "pufaie" zilnic kilograme de
cenusa. Pana la o anumita inaltime a "muntelui de foc" sunt diverse sate si mici orasele. Localitatile de la
poalele Entei sunt pitoresti, fiind evidente si ocupatiile de baza ale localnicilor: agricultura si mai ales
viticultura.
Odata ce treci de ultima localitate, dupa cateva serpentine prin padurile de pini ajungi intr-o parcare turistica
de unde pleaca telefericul, care in noiembrie cand am ajuns noi nu functiona probabil din lipsa de clienti. Era
soare, dar totusi frig aproape de varful celui mai inalt vulcan din Europa. Etna se 'lasa" cucerit de jeep-urile
autorizate de catre autoritati sau de turistii obisnuiti cu drumetiile alpine, fiind indicat insa sa cunosti traseul.
Daca nu faci parte din niciuna din cele doua categorii, te poti plimba pe "limbile" de lava solidificata, neagra,
si probabil ca nu vei rezista tentatiei de a culege souveniruri de pe "marile" de lava incremenita.

Nordul Siciliei, o zona autentica


Odata bifata experienta apropierii de un vulcan activ, am decis sa coboram pe drumul catre nordul insulei.
Aici am descoperit o zona rurala autentica si pitoreasca, unde se cultiva, chiar la poalele vulcanului, vita de
vie, grau, lamai, migdali si legume. Casele de piatra din satele Siciliei imi plac la nebunie, chiar asa, mai
putin sofisticate cum sunt, fiind insa solide si dand o senzatie de pace si statornicie. Inchipuiti-va aceste
case inconjurate de garduri vii-din cactusi incarcati de fructe portocalii, zemoase, dar si periculoase datorita
tepilor fini!...
Periculoasa este si apropierea vulcanlui Etna, care-si da in petec la fiecare trei luni, iar odata la 150 de ani
produce pagube serioase, distrugand localitati. Aceasta amenintare pare trecuta cu vederea de catre
localnici, dat fiind ca poalele vulcanului sunt dens populate, datorita fertilitatii deosebite a solului.
Imaginea vulcanului Etna dinspre coasta de nord este poate mai impresionanta decat cea dinspre sudul sau
estul insulei. Iar aceasta zona aSiciliei, mai putin dezvoltata turistic si foarte autentica, este exact ceea ce
ne doream. Pe litoralul de nord am ajuns intr-o asezare unde erau cateva ateliere de ceramica. M-am
indragostit de ceramica siciliana, vesela, viu colorata, mediteraneana, purtand in spate o traditie foarte
veche. Din lampile, farfuriille, fructierele, lavoarele sau mesele de ceramica produse aici pare ca iti
zambeste soarele: de la calatoria in Mexic nu am vazut ceramica mai diversa si mai frumoasa.
Odata ajunsi la Cefalu ( in nordul insulei) am descoperit minunata sa catedrala, cu al sau stil roman-arabbizantin. Piata din fata lacasului de cult, cu palmieri, intareste atmosfera patriarhala , plina de calm, a
oraselor insulare mici. Contrar acestor aparente, este multa viata in acest orasel, cu strazile sale medievale
inguste, pietruite, cu casele din piatra, cu franghiile pentru uscat rufe intinse de la un balcon la altul. Un oras
mic, dar incantator, cu privelisti minunate asupra marii si muntelui, Cefalu merita inclus pe lista de vizitat,
macar pentru plaja sa micuta unde acosteaza barcute colorate daca nu pentru restaurantele si terasele sale.

Cefalu
Sicilia mi s-a parut o insula turistica, dar nu agasant de aglomerata. Poate si perioada vizitei, toamna, a fost
ideala pentru noi, fiind nici cald, nici frig, nici ploaie prea multa (doar torentiala in prima seara), fara prea
multi turisti dornici de vacanta de vara.
Ziua a 4-a Palermo, perla Mediteranei
Ca sa nu ne mai intorcem in zona Taorminei si sa pierdem alte cateva ore bune pe autostrada am decis sa
ne cazam la Palermo si a doua zi sa vizitam orasul. Niste prieteni, un cuplu romano-italian, ne-au gasit un
resort in apropiere de Palermo recomandand ca fiind mai sigur ca parcare pentru Fiatul nostru Punto. A
doua zi am pornit in descoperirea orasului Palermo si a asezarii vecine Monreale.
In Palermo am vizitat impunatoarea catedrala Santa Maria Assunta, cu a sa silueta care aminteste de
perioada ocupatiei maure a insulei-cand toate bisericile au fost transformate in moschei. Catedrala din
Palermo are astazi un amestec de stiluri arhitecturale unice pentru o biserica de o asemenea anvergura:
bizantin, romanic, gotic, renascentist si baroc. Am mai vizitat parcul unde este o statuie a lui Nicolae
Balcescu. Era intr-o companie placuta compatriotul nostru, daca avem in vedere faptul ca la "picioarele '
sale se jucau copiii, sub privirile atente ale mamicilor. Teatrul din Palermo este o alta cladire monumentala.
Per ansamblu, Palermo are o atmosfera araba pronuntata, iar Palatul normanzilor constituie o vizita aproape
obligatorie pentru cei care au ajuns in acest oras. Capela Palatina construita in anul 1132 este probabil

incaperea cea mai frumoasa vazuta de mine vreodata. Aici coexista armonios stilul romanic al normanzilor,
cel arab si cel bizantin, fiecare centimetru fiind decorat cu har. Palermo este un oras fondat de fenicieni,
cucerit pe rand de cartaginezi, greci, mauri, vandali, englezi, spanioli si probabil ca am uitat pe cineva,
fiecare lansand in timp urmele trecerii pe aici. Cartierul vechi al orasului Palermo rivalizeaza ca intindere cu
"centrul vechi" din Roma si Napoli. Pe Corso Calatafimi, strada de doar un kilometru lungime, se
concentreaza parca intreaga mostenire istorica a Sudului Italiei: un cimitir punic, case de romane (in Piazza
Vittoria), palate normande (Cuba si Palatul Regal) si biserici baroce...

Palermo

De altfel, in Palermo sunt o multime de palate impunatoare , cladiri monumentale, nobile, parcuri, acesta
fiind motivul pentru care in portul sau sosesc multe vase de coaziera. Cafenelele sunt veritabile "institutii
publice", insa daca vreti sa mancati este bine sa evitati restaurantele din port si sa aventurati spre
stradudele mai indepartate de acesta. Mai sunt si colturi mai modeste care contrasteaza cu aerul nobil al
orasului, dar care pun si mai bine in valoare stralucirea de odinioara. "Piata Rusinii" are o fantana care a
creat senzatie la vremea cand locuitorii au vazut statuile cu foarte clare detalii anatomice si probabil mai
creaza si astazi in randurile celor mai pudici.
Din Palermo poti ajunge foarte usor la Monreale (in aproximativ 20 de minute cu autobuzul). Undeva mai

sus decat Palermo, Monreale ofera o vedere frumoasa spre tot golful si orasul Palermo, iar Catedrala sa
este magnific decorata cu mozaicuri bizantine, elaborate cu multa delicatete. Mozaicurile din catedrala din
Monreale- cunoscuta drept Santa Maria la Nuova, acopera peste sase mii de metri patri patrati, o suprafata
mai mare decat cele din bazilica San Marco din Venetia.
Atmosfera din Monreale este boema, cu pictori, terase, carute de lemn decorate si viu colorat pictate in stil
tipic sicilian. Merita sa ajungeti aici si sa "pierdeti" cateva ore! Ceea ce am si facut, dupa care am pornit
catre Taormina pe autostrada foarte buna care face legatura cu nord-estul insulei.
Ziua a 5-a: Siracusa
Din Taormina am mers cateva ore pe autostrada pana la Siracusa. Aici, locuitorii organizau o piata mobila,
bogata si spectaculoasa, oferind tot ce are mai bun insula de pus pe masa; peste si fructe de mare, legume,
fructe- lamai gigantice, rosii uscate la soare. Prin Siracusa ne-am plimbat prin fantastica piata a Catedralei,
piata lui Arhimede, la fel monumentala si nobila. Multe edificii vechi sunt de culoarea mierii, scaldate in
soare sunt atat de placut de admirat! Siracusa este un oras minunat, numai bun de stat pe trepte, de baut
un capucino si de privit la forfota specifica . Interesant cum in Catedrala din Siracusa sunt incorporate
coloanele unui templu grecesc, amintirea epocii marelui Arhimede. Ortigia, cel mai vechi cartier al Siracusei,
este situat pe o insulita legata printr-o sosea de oras, cu o arhitectura fermecatoare.
Amfiteatrul din Siracusa e magnific amplasat cu vedere la mare. Noto este un orasel cu multa cladiri in stil
baroc , merita vazut atmosfera e de basm. Aici batraneii stateau la o cafenea sau prin parc discutand si
privind trecatorii.
Templele grecesti din Sicilia sunt incredibil de bine pastrate, nu banuiam inainte de vizita mea pe insula ce
mostenire fantastica au sicilienii. Imaginati -va doua temple surori ale Parthenon de pe Acropole, Atena,
contruite de greci cu mii de ani in urma si pastrate in picioare destul de bine langa Agricento in Valea
templelor .
Ziua a 6-a: Taormina, vedeta statiunilor siciliene
Asezata intr-un "balcon" natural inalt cu privelisti superbe spre mare, cu magazine foarte elegante si
exclusiviste, cu bisericute in piete cu fantani si cafenele ca orice orasel italian care se respecta, Taormina
este vedeta statiunilor siciliene. Buganvileele roz decoreaza multe cladiri si gradini, creand un contrast fericit
cu piatra caramizie care predomina in constructia caselor. Cea mai buna cafea este cea cu vedere la
trecatori servita impreuna cu canoli sau casata , cea mai buna pizzerie e Vecchia Taormina. In Taormina
vizitati amfiteatrul roman si magazinele de delicatesuri italiene: paste multicolore , vinuri, dulciuri... Caneloni
sunt niste tuburi facute din aluat prajit umplute cu diverse creme, noua cea mai buna alegere ne-a parut
umplutura de ricotta.
In Bucuresti exista o cofetarie a unei familii de sicilieni, dar din motive economice nu respecta 100% reteta si
gustul nu e acelasi ca a caneloni din Sicilia. Caneloni buni am mai mancat in New York unde evident cea
mai gustoasa mancare e cea italiana. Poti sa spui despre Taormina ca este frumoase ziua, insa seara are
un soi de magie greu de descris in cuvinte.
Ce mai trebuie vazut!
*In Caltagirone, orasel aflat la aproximativ 68 de kilometri de Catania, sunt multe ateliere si magazine de
ceramica, insa balcoanele decorate cu rufe pe sfoara au devenit deja marca inregistrata a Siciliei si a Italiei.
Mie imi sugereaza o atmosfera de apropiere, de prietenie, de familiaritate. Vizitati Caltagirone sau orice alt
sat sau oras Sicilian si apoi spuneti-mi daca am sau nu am dreptate:) !

Caltagirone
*Mozaicul roman de la Vila romana del Casale, din apropierea localitatii Piazza Armerina e foarte mare si
foarte pretios de vreme ce este inclus in patrimoniul UNESCO. Sunt destul de multe incaperi in aceasta
casa nobila romana, avand pe jos scene de vanatoare, acrobatii, animale exotice. Mozaicurile de la Villa
Romana del Casale, calcate si de vizigoti si vandali in istoria sa sunt foarte bine pastrate, prin aportul unei
alunecari de teren care a ingropat-o in pamant in secolul XII.

Vila romana del Casale

Ziua a 7- a Dupa un mic dejun la hotel si dupa ce ne-am luat la revedere de la masinuta ce ne-a ajutat la
descoperirea insulei le-am spus celor de la hotel ca ne-au facut sa ne simtim ca oaspeti, nu ca simpli turisti.
Aeroportul Cataniei te surprinde cat de practic si aerisit este. Inainte de imbarcare, chiar langa poarta, am
gasit, printre diverse, un mic magazin si o cofetarie unde canelonii si casata din vitrina frigorifica m-au
rugat" sa viziteze si ei Bucuresti-ul. A trebuit sa stau la coada cu niste italieni care duceau cantitati
impresionante de caneloni pe cizma . Superb ambalati, canelonii mei cu ricota au calatorit cu bine si au
fost apreciati la o masa de bun venit acasa. La fel si casatta.
"Ill make him an offer he cant refuse, spunea Marlon Brando in "Nasul", film despre sicilieni si Sicilia.
Aceasta probabil efectul care "bella Sicilia" il are asupra vizitatorilor sai: nu mai au cum sa refuze o noua
vizita pe aceasta insula, odata ce au apucat sa puna piciorul pe pamantul ei.

Siracusa

Sicilia
Obiective turistice Sicilia
Sicilia, cea mai mare i cea mai important insul mediteranean i datoreaz vechiul nume
"tasselo formei sale triunghiulare.
Numele modern Sicilia deriv de la vechii locuitori "Siculi.
Insula este o continuare a lanului muntos Apenini i Atlas. Cndva a fost legat de Calabria,
Strmtoarea Messina, care o desparte de Italia, este azi mai ngust dect n timpurile de
odinioar.
Insula este o regiune muntoas de la Nord la Est, cu un platou central, cobornd spre sud, pn
la cmpia fertil de coast.
Etna, situat n Catania, cel mai mare vulcan din Europa, domin estul i o parte din centrul
Siciliei. Insula Sicilia este cunoscut datorit cutremurelor, vulcanilor noroioi i izvoarelor
termale care se gsesc n multe locuri.
Sicilia se afl chiar n mijlocul bazinului Mrii Mediterane, mprind baza mediteranean vestic
de cea estic, factor important n determinarea istoriei sale.
Sicilia este situat ntre 37 i 38 N, 13 i 15 E.
Sicilia este separat de Italia prin Strmtoarea Messina, care are doar 3,2 km n partea ei cea
mai ngust.
Africa se afl la 140 km. de sudul Siciliei.
Suprafaa este de 25.709 km
Sicilia numr aproximativ 5,1 milioane de locuitori.
Capitala este la Palermo.
Insula este mprit n 9 provincii:

Agrigento

Caltanissetta

Catania

Enna

Messina

Palermo

Ragusa

Siracusa

Trapani
Principalele orae: Palermo, Siracusa, Agrigento, Messina, Catania, Caltanissetta, Trapani,
Enna, Ragusa (care sunt i capitale de provincii), Taormina, Marsala.
Sicilia este nconjurat de trei mri:

Marea Tirenian

Marea Ionic

Marea Mediteran

Sicilia are forma unui triunghi neregulat, cele trei coluri fiind:

Capo Passero la SE

Capo Lilibeo la V

Capo Peloro la NE
Datorit geologiei insulei coasta nordic i partea nordic a coastei estice se termin abrupt n
mare. Restul coastei este relativ plat.
n interiorul apelor siciliene se gsesc multe insule mai mici:

Insulele Lipari n NE

Ustica n NV

Egadi n V

Pantelleria i insulele Pelagiene n SV


Clima
Clima mediteranean, de la plcut la cald, cu ierni umede i veri de la calde la fierbini i
uscate. Clima sicilian este lipsit de extreme, coastele de N, E,i V sunt cu o clim mai blnd
dect cele din sud.
Precipitaiile aproape c nu exist din iunie pn n septembrie. Sezonul ploios ine din octombrie
pn n mai, noiembrie fiind cea mai ploioas lun. Palermo are cam 98 de zile nsorite pe an,
Taormina are 130 i Siracusa are 133 de zile nsorite pe an.
Temperaturi medii in C (minima / maxima)
IAN FEB MAR

APR

MAI

IUN

IUl

AUG

SEP

OCT

NOI

8/15 9/16 10/17 11/20 14/24 18/28 21/31 21/32 20/30 16/25 12/20

DEC
9/16

Zile ploioase in medie


IAN FEB MAR APR MAI IUN
12

IUL AUG SEP OCT NOI DEC


0

10

Temperatura medie a apei marii in C


MAI

IUN

IUL

AUG SEP OCT

18.8 22.7 26.5 26.8 23.6

20.4

"Primvara Sicilian" este renumit, cu florile ei luxuriante i coloritul lor divers, o adevrat
simfonie a culorilor. Este cel mai plcut anotimp.
Pe de alt parte, cteva locaii din Monti Madonie ofer faciliti pentru practicarea sporturilor de
iarn, la altitudini mai mari pe Mt. Etna iarna dureaz jumtate de an.
Apele
Rurile sunt puine i srace n ap, cele mai mari fiind: Simeto (cu afluenii si Dittaino i
Gornalunga), Salso, Belice i Platani; majoritatea rurilor mici seac vara. Insula sufer de lips
de ap.
Rurile i ruleele, care izvorsc din muni i din venica acoperit cu zpad Etna, formeaz un
rezervor imens de ap.
Defririle din secolele trecute au dus la formarea unui sol uscat neporos care nu reine apa ceea
ce duce la inundaii.Sistemul de irigare suplimenteaz cursurile de ap naturale.

Cel mai lung ru din Sicilia este Salso (144km), pe care s-a construit un baraj la NE de Enna
formnd Lago di Pozzillio.
Rul Belice, n vest, are deasemenea construit un baraj.
Insula este predominant deluroas i muntoas. n nordul Siciliei munii sunt mprii n 3 lanuri
muntoase:

Monti Peloritani n E

Monti Nebrodi n centru

Monti Madonie n V.
Fiecare lan muntos este format din roc diferit ce confer locului un anumit tip de peisaj.

S-ar putea să vă placă și