Peștera

Peştera este, prin definiţie, un gol natural aflat în scoarţa Pământului destul de mare pentru a
permite accesul omului și cu o lungime mai mare de 5 metri, cu specificarea că dezvoltarea peșterii
trebuie să fie mai mare decât dimensiunea portalului de intrare. În același sens cu „peștera" se folosesc
de multe ori cuvintele „cavernă" și „grotă".

Peștera Melissani, Grecia

Unele peșteri păstrează urme de viețuire ale omului preistoric. Din cele mai vechi timpuri
peștera a constituit un interes pentru om, fie pentru că i-a servit drept adăpost, fie că a fost folosită ca
loc de desfășurare a diverselor ritualuri religioase sau doar atracţie pentru ochiul curios. Astăzi
peșterile sunt studiate în cadrul unei știinţe dedicate lor, denumită speologie.

Peştera Muierii, județul Gorj

Cum se formează peștera ?
Peșterile se formează ca urmare a acţiunii diferitelor procese în multe tipuri de rocă sau
sedimente neconsolidate. Peşterile sunt cavităţi subterane, marea majoritate a lor sunt peșteri de
dizolvare, săpate în rocă prin efectul eroziunii, adică prin dizolvarea rocii cu ajutorul acţiuni apei ce a
circulat prin căile iniţiale cum sunt fisurile și porii. Peşteri formate de valurile mării care se lovesc de
şirurile de stânci marine şi cele pe care apa le sapă sub gheţari. Există peşteri formate de vântul care,
cu ajutorul firelor de nisip transportate, erodează roca.

Iată în continuare o clasificare a peșterilor :

1. Peșteri primare, se formează în momentul formării straturilor de rocă în care se află
- în roci vulcanice, în calcare
2. Peșteri secundare, se formează după formarea straturilor de rocă în care se află prin acţiunea
diferiţilor factori
- prin deplasarea maselor de rocă, în principal ca urmare a mișcărilor tectonice care au loc în
apropiere de peșteră
- prin eroziune, ca efect al cursurilor subterane ce străbat peștera sau a apelor de suprafaţă ce
acţionează la întrarea în peșteră
- prin coroziune, tot ca efect al cursurilor subterane

Peștera Scărișoara, județul Alba.

Peșteri din România

Top 10 cele mai lungi peșteri din România
Nume Lungime Masivul
1 Peștera Vântului 42.165 m Munții Pădurea Craiului
2 Peștera din Dealul Humpleu - Avenul din Poieniță 36.600 m Munții Bihor
3 Peștera din Pârâul Hodobanei 22.142 m Munții Bihor
4 Complexul Topolnița 20.500 m Podișul Mehedinți
5 Peștera Ciur-Ponor - Toplița de Roșia 20.150 m Munții Pădurea Craiului
6 Sistemul Vărășoaia V5 - V24 19.250 m Munții Bihor
7 Peștera de la Izvorul Tăușoare 18.107 m Munții Rodnei
8 Peștera din Valea Rea 16.357 m Munții Bihor
9 Peștera Zăpodie - Peștera Neagră 12.048 m Mnții Bihor
10 Peștera Șura Mare 11.123 m Munții Sebeșului
Top 10 cele mai adânci peșteri din România
Nume Adâncime Masivul
1 Avenul V5 (din Fața Muncelului) 653 m Munții Bihor
2 Avenul de sub Colții Grindului 561,5 m Munții Piatra Craiului
3 Peștera de la Izvorul Tăușoare 461,6 m Munții Rodnei
4 Peștera Șura Mare 425 m Podișul Sebeș
5 Peștera din Valea Rea 372 m Munții Bihor
6 Avenul din Dealul Secăturii 366 m Munții Bihor
7 Avenul din Poieniță - Peștera din Dealul Humpleu 347,6 m Munții Bihor
8 Avenul din Stanul Foncii 339 m Munții Pădurea Craiului
9 Peștera Jgheabul lui Zalion 303 m Munții Rodnei
10 Ponorul Sâncuta 295 m Munții Pădurea Craiului

Până acum, în România, au fost descoperite și inventariate peste 12.000 de peșteri dar
potețialul este mai mare. Totuși peșterile din cele două topuri prezentate nu sunt cele mai cunoscute
peșteri din România. În rândurile peșterilor cunoscute au intrat acelea care au atras ochiul uman prin
frumusețea formațiunilor pe care le adăpostesc și/sau care au fost amenajate pentru vizite turistice.

Peștera Ialomiței, județul Dâmbovița

Printre cele mai cunoscute peșteri din România se numără și Peștera Urșilor, Peștera Gheţarul
de la Scărișoara, Peștera Muierii, Peștera Meziad, Peștera Piatra Altarului, Peștera Polovragi, Peștera
Cioclovina Uscată, Peștera Cuciulat, Peștera Topolniţa, Peștera Dâmbovicioara, Peștera Cloșani,
Peștera Comarnic, Peștera Șura Mare și Peștera Limanu.
 Peşteră cu gheaţă

Termenul de peşteră cu gheaţă se referă la orice tip de cavitate naturală (cel mai des tuburi de
lavă sau peşteri formate în calcar) care conţine cantităţi semnificative de gheaţă perenă (prezentă tot
anul). Cel puţin o porţiune a peşterii trebuie să aibă o temperatură situată sub valoarea de 0 °C (32 °F)
pe toată durata anului.

Peştera Gheţarul Focul Viu, Munţii Bihor, pe Valea Galbenă

Peşteră cu gheaţă mai este denumită adesea şi acel tip de peşteră care se formează în gheaţă,
cavitate ce este denumită mai corect peşteră glaciară sau peştera de gheaţă.
Peşterile formate în roca-mamă sunt izolate termic faţă de suprafaţă, astfel în mod normal
menţin o temperatură aproape constantă. Temperatura, în peșteră, se află sub punctul de îngheţ, dacă la
acest factor adăugăm apa venită de la suprafaţă vara, este posibilă apariţia peşterilor cu gheaţă.

Peștera de Gheață - Piatra Mare, Valea Prahovei

 Multe peşteri cu gheaţă există în climate temperate datorită unor mecanisme ce au ca rezultat
menţinerea unor temperaturi mai mici decăt media de la suprafaţă:
Capcane de aer rece - Unele configuraţii de peşteri permit apariţia fenomenului de convecţie
(mişcarea ascendentă, de natură termică, a aerului ) pentru a atrage aer rece de la suprafaţă în sezonul
rece, dar nu şi aer cald vara. Un exemplu tipic de astfel de confuguraţie este o sală subterană aflată sub
o intrare unică. Iarna, aerul rece şi dens se adună în peşteră, înlocuind aerul mai cald existent aici.
Vara, aerul rece din peşteră va rămâne pe loc pentru că aerul mai cald de la suprafaţă este mai uşor şi
nu poate pătrunde în cavitate. Schimbul de aer se va face doar când aerul de la suprafaţă este mai rece
decât cel din peşteră. Unele peşteri ce au o astfel de configuraţie pot dăposti zăpada venită de la
suprafaţă de razele soarelui de vară, lucru care poate contribui la menţinerea temepraturii joase în
peşteră.
Permafrostul - Chiar şi în mediile temperate se pot întâlni pachete de rocă ce au o temperatură
aflată sub nivelul de îngheţ de-a lungul anului, stare numită permafrost. De exemplu, iarna vântul şi
absenţa unei pături de zăpadă pot permite îngheţarea substratului până la mari adâncimi oferind
protecţie împotriva căldurii din vară, mai ales în roci deschise la culoare care nu absorb prea multă
căldură. Permafrostul în general nu permite accesul apei prin percolaţie, astfel formaţiunile de gheaţă
sunt limitate la cristale formate din vaporii de apă, iar pasajele mai adânci pot fi complet aride şi lipsite
de gheaţă. Peşterile cu gheaţă formate în permafrost nu au nevoie de caracteristicile capcanelor de aer
rece ele menţinând o temperatură scăzută de-a lungul anului şi fără aceste caracteristici.
Răcire prin evaporare - Iarna, aerul uscat de la suprafaţă ce pătrunde într-o peşteră saturată de
umezeală poate avea un efect adiţional de răcire datorită căldurii latente a evaporării. Astfel în peşteră
se poate forma o zonă cu temperatură mai scăzută decât restul peşterii.
Cea mai cunoscută peşteră cu gheaţă din România este Peştera Gheţarul de la Scărişoara,
situată la altitudinea de 1165 m. Lungimea peşterii este de 720 m, iar denivelarea totală de 105 m. În
pesteră putem întâlni două "entităţi" glaciare distincte:
- Blocul de gheaţă cu un volum de 75.000 m3 şi o grosime medie de 16m s-a format în urma cu 3500
de ani, când existau conditii climatice mult diferite de cele curente caracterizate de temperaturi mult
mai scăzute şi precipitaţii abundente. În prezent blocul de gheaţă se află într-o stare continuă de topire.
- Stalagmitele de gheaţă dezvoltate pe blocul de gheaţă şi stalagmitele formate independent de acesta.

Peştera Gheţarul de la Scărişoara, județul Alba