Povestea stejarului batran

De
Oltea Paraschiv

A fost odata ca niciodata un stejar batran care traia chiar la mijlocul unei paduri intinse.
De batran ce era nici nu mai stia cati ani are ... Bratele-i erau noduroase iar coaja in care era
imbracat era aspra si pe ici, pe colo, carpita pentru ca vijeliile pe care le infruntase de-a lungul
vremurilor au smuls cate o bucata din ea.

Stejarul batran o iubea tare mult pe Domnita Toamna. Ii placeau cel mai mult culorile cu
care ea ii vopsea frunzele: galben ruginiu, roscat-portocaliu... Domnita Toamna il mangaia cu
vanturi reci, ii spala ramurile cu ploi lungi si uneori, dimineata il dadea peste tot cu o bruma
argintie si el se simtea atunci tare frumos.....

Cum sosea ea, stejarul o intreba:

- Domnita, cand vor fi coapte si fructele mele? Sunt asa de multe iar eu sunt batran si nu
le mai pot tine...

- Asa e, Mos Stejar. Esti plin de ghinda gustoasa. Mai asteapta putin si se va coace.
Atunci voi chema veveritele si pe Mos Martin sa o culeaga.

- O, ce bine-mi pare! raspundea stejarul. Sprintenele veverite vor lua ghinda si o vor duce
in camara ca sa aibe provizii la iarna. Si Martin, mosul, cu cata placere o va manca!

Nu mai trece mult timp si chiar asa se intampla. Ghinda stejarului se cocea, era culeasa de
veverite, de Mos Martin, uneori cadea pe jos si de acolo o adunau alte vietuitoare... Incet, incet,
stejarului ii cadeau si ultimile frunze, semn ca, in curand, toamna va pleca.

- Stejarule, eu trebuie sa pornesc la drum soptea Toamna. Acum greutatea fructelor nu te

mai apasa. Poti sa te odihnesti. Din frunze ti-am facut un covor moale cu care am invelit
radacinile tale ostenite. Poti sa dormi, sa te odihnesti, pana cand sora mea, Primavara, te va
trezi...
 - Multumesc, Toamna frumoasa, ii raspundea stejarul si apoi se cufunda intr-un somn
adanc...