Bunica

de Barbu tefnescu Delavrancea

O vz, ca prin vis. O vz limpede, aa cum era. nalt, usciv, cu prul alb i cre, cu ochii cprui, cu
gura strns i cu buza de sus crestat n dini de pieptene, de la nas n jos. Cum deschidea poarta, i sream
nainte. Ea bga binior mna n sn i-mi zicea:
Ghici
- Alune!
- Nu.
- Stafide!
- Nu.
- Nut!
- Nu.
- Turt dulce!
- Nu.
Pn nu ghiceam, nu scotea mna din sn. i ntotdeauna snul ei era plin. i srutam mna. Ea mi da
prul n sus i m sruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grdinii.
Ea i nfigea furca cu caierul de in n bru i ncepea s trag i s rsuceasc un fir lung i subire. Eu m
culcam pe spate i lsam alene capul n poala ei.
Fusul mi sfria pe la urechi. M uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se prea c se
scutur o ploaie albastr.
- Ei, ce mai vrei? mi zicea bunica.
Sursul ei m gdila n cretetul capului.
- S spui
i niciodat nu isprvea basmul.
Glasul ei dulce m legna; genele mi se prindeau i adormeam. Uneori, tresream i o ntrebam cte
ceva. Ea ncepea s spuie, i eu visam nainte.
- A fost odat un mprat mare, mare
- Ct de mare?
- Mare de tot. i i iubea mprteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. i i prea ru, i prea ru c n-
avea copii
- Bunico, e ru s n-ai copii?
- Firete c e ru. Casa omului fr copii, e cas pustie.
- Bunico, dar eu n-am copii i nu-mi pare ru.
Ea lsa fusul, rdea, mi desfcea prul crlionat n dou i m sruta n cretetul capului.
Cte-o frunz se desprindea din ramuri i cdea legnndu-se. Eu m luam cu ochii dup ea i ziceam:
- Spune, bunico, spune.
- i aa, i prea grozav de ru c n-avea copii. i nu mai putea de prere de ru c nu are copii ntr-o zi
veni la el un mo btrn, btrn, c-i tra barba pe jos de btrn i de cocoat ce era. i era mic, mic de tot