Sunteți pe pagina 1din 16

FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

APARATUL RESPIRATOR
este constituit din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor gazoase, intre aerul atmosferic si organism.
Componentele sale sunt: cavitatea nazala, faringele, laringele,
traheea, bronhiile principale, caile pulmonare si plamanii.
In interiorul tesutului pulmonar (parenchim), bronhiile principale se
ramifica progresiv in bronhii lobare, segmentare, interlobulare din
care se formeaza bronhiolele terminale. Din acestea iau nastere
bronhiolele respiratorii, care se continua cu ductele alveolare ai
caror pereti prezinta dilatatii in forma de saci -alveolele pulmonare,
inconjurate de o retea densa de capilare.
CAILE RESPIRATORII
Sistem de conducte aeriene, cu particularitati morfo functionale
care asigura:
- deplasarea aerului in dublu sens, cu posibilitatea reglarii debitului, a
rezistentei la flux si a volumului spatiului mort;
- incalzirea si umectarea aerului inspirat
- captarea si indepartarea particulelor inhalate prin prezenta stratului
de mucus si a epiteliului ciliat

Particularitatile morfofunctionale :
-la nivelul cailor aeriene superioare sunt reprezentate prin scheletul
cartilaginos, tesutul musculo-elastic, plexul vascular submucos si epiteliul
ciliat.
-la nivelul cailor aeriene inferioare se observa absenta cartilajelor in
teritoriul bronsiolar, si prezenta surfactantului pulmonar.
Cile respiratorii superioare:
- cavitate nazal
- faringe
- laringe
Cile respiratorii inferioare:
- trahee
- bronhii
- plmni

CAILE RESPIRATORII SUPERIOARE


Functii :
- de conducere a fluxului de aer
- de incalzire si umidifiere, pregatind aerul pana la ajungerea in trahee
- filtrarea aerului de particule mai mari de 10 m care vor fi captate in
stratul de mucus si indepartate prin miscarile stratului ciliar.
Prin nari patrund zilnic ~ 10.000 15.000 L de aer ce intampina o
rezistenta la flux inalta, ~50% din rezistenta totala la flux a
sistemului respirator, cu o crestere semnificativa in infectii virale
sau in timpul efortului. Cand rezistenta la flux este prea mare se
trece la respiratia pe cale orala.
Intre structurile majore ale laringelui, epiglota si cartilajele
aritenoide previn aspirarea lichidelor si a hranei in caile respiratorii
inferioare.

CAILE RESPIRATORII INFERIOARE


Functii:
Traheea si bronhiile extralobulare prin inele cartilaginoase in peretii
lor mentin deschise caile respiratorii in conditiile variatiilor de
presiune din inspiratie si expiratie,.
Bronhiolele terminale si respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos,
contin un strat muscular dezvoltat, regland circulatia aerului in caile
respiratorii intrapulmonare
bronhiile si bronhiolele nerespiratorii servesc deplasarii aerului spre
alveole si nu participa la schimburile respiratorii formand asa
numitul spatiu mort anatomic (150 ml).
Bronhiolele respiratorii, ductele alveolare si alveolele participa la
schimburile respiratorii formand unitatea fiziologica de baza a
plamanilor, unitatea respiratorie sau de schimburi gazoase, cu
o suprafata medie de 70 m2 cand plamanii si respectiv cutia
toracica se caracterizeaza prin volum de repaus.

Surfactantul pulmonar
Produs de celulele epiteliale alveolare de tip II, incepand cu saptamana
32 de viata intrauterina ca un complex lipoproteic tensioactiv care
tapeteaza intreaga suprafata interna a alveolei.
Roluri:
Reduce tensiunea superficiala a lichidelor
- opunandu-se in inspir supradistensiei alveolelor si in expir colabarii
acestora,
- mentinand forma acestora.
Creste complianta pulmonara
Dizolva si neutralizeaza poluanti gazosi
Mentine alveola uscata
Compozitie: 85% - 90% lipide, predominat fosfolipide, si 10% - 15%
proteine. Principalele fosfolipide sunt fosfatidilcolina, dipalmitoil
fosphatidilcolina (DPPC), principalul component tensioactiv si
fosphatidilglicerolul (PG) implicat in raspandirea surfactantului pe toata
suprafata alveolei.
Secretia surfactantului se face prin exocitoza.
Indepartarea surfactantului se face prin repreluare da catre
pneumocitele tip II, absorbtie in limfatice si preluare de catre macrofagele
alveolare.

VASCULARIZATIA PLAMANULUI
Plamanii au vascularizatie dubla
- nutritiva, asigurata de vasele bronsice apartinand circulatiei
sistemice cu regim de presiune inalta menite a hrani parenchimul
pulmonar ,primesc 1-2% din debitul cardiac.
- functionala realizata de circulatia pulmonara sau mica circulatie,
cu regim de presiune joasa.ce aduce sange bogat in CO2 de la
ventricolul drept si dupa oxigenare la nivelul membranei respiratorii
il conduce la atriul stang pentru a fi distribuit apoi in restul
organismului.
Sistemul vascular pulmonar se caracterizeaza prin:
- presiune joasa, 20-25 mmHg in artera pulmonara in timpul sistolei
respectiv 8-10 mmHg in diastola,
- complianta mare,
- rezistenta mica opusa la curgerea sangelui,
- viteza de circulatie mica, de la 2-0.2 cm/sec si de 20 de ori mai
redusa in capilare
- efectul vasoconstrictor al hipoxiei si al acidozei.

INERVATIA PLAMANULUI
Este asigurata de sistemul nervos autonom sau vegetativ al
sistemului nervos periferic care se afla sub controlul sistemului
nervos central.
Stimularea sistemului nervos parasimpatic determina pe calea
nervului vag :
- constrictia cailor aeriene (fiind responsabil pentru mentinerea tonusului
musculaturii netede in plamanul aflat in repaus,
- vasodilatatie,
- stimularea secretiei glandulare prin intensificarea secretiei de
glicoproteine care vor conduce la cresterea vascozitatii mucusului
Inervatia parasimpatica este mai bine reprezentata la nivelul
conductelor aeriene mari, diminuind pe masura ce diametrul lor se
micsoreaza
Raspunsul la stimularea sistemului nervos parasimpatic este
specific si local.
Originea inervatiei parasimpatice pulmonare se afla in trunchiul
cerebral la nivelul bulbului rahidian (nervul cranian X).
Fibrele preganglionare din nuceii vagali coboara pana la ganglionul
adiacent cailor aeriene si vaselor sanguine de la nivel pulmonar.
Fibrele postganglionare vor inerva celulele musculare netede,
vasele sanguine, celulele epiteliale bronsice inclusiv celulele Goblet
si glandele submucoase.
Ambele fibre, pre si post ganglionare, contin neuroni motori
excitatori (colinergici) si inhibitori (nonadrenergici) .
Acetilcolina si substanta P sunt neurotransmitatori ai
neuronilor motori excitatori.
dinorfina si peptidul intestinal vasoactiv sunt
neurotransmitatori ai neuronilor motori inhibitori.

Stimularea sistemului nervos simpatic duce la un tip de


raspuns mai general.
Fibrele simpatice inerveaza glandele mucoase , intensificandu-le
secretia de tip apos, vasele de sange dar nu si musculatura
neteda.
Neurotransmitatorii include norepinefrina si dopamina
atat la nivelul epiteliului cat si in celulele musculare netede, in
completarea sistemelor simpatic si parasimpatic, sunt prezente
terminatii nervoase eferente

RESPIRATIA
Respiratia este functia prin care se asigura continuu si adecvat, atat
aportul de oxigen din aerul atmosferic pana la nivelul celulelor care
il utilizeaza, cat si circulatia in sens invers a dioxidului de carbon,
produs al metabolismului celular.
Cuprinde urmatoarele etape:
- ventilaia respiraia extern
- difuziunea alveolo-capilar
- transportul gazelor prin snge
- respiraia intern tisular
VENTILATIA PULMONARA
Este procesul prin care se realizeaza circulatia alternativa a aerului
intre mediu ambiant si alveolele pulmonare,antrenand astfel
patrunderea aerului bogat in oxigen catre alveole si eliminarea
dioxidului de carbon catre exterior.
MISCARILE VENTILATORII
Circulatia altrenativa a aerului se realizeaza ca urmare a variatiilor
ciclice ale volumului cutiei toracice urmate fidel de miscarea in
acelasi sens a plamanului care este solidarizat de aceasta prin
intermediul foitelor pleurale.
Variatiile ciclice ale volumului aparatului toraco-pulmonar se
realizeaza in cursul a doua miscari de sens opus, definite ca
miscarea inspiratorie si miscarea expiratorie.

INSPIRATIA
In timpul miscarii inspiratorii are loc cresterea volumului cutiei
toracice urmata de o crestere a volumului pulmonar.
Cresterea volumului cutiei toracice se realizeaza ca o consecinta a
cresterii celor trei diametre ale sale anteroposterior, longitudinal si
transversal datorita contractiei muschilor respiratori.
Cresterea diametrelor anteroposterior si transversal e datorata
contractiei muschilor intercostali externi ce antreneaza ridicarea si
orizontalizarea coastelor.
Cresterea diametrului longitudinal rezulta prin coborarea planseului
cutiei toracice format din muschiul diafragm, principalul muschi
inspirator a carui contractie asigura in inspirul profund aportul a 60
% din volumul total de aer inspirat.
In inspirul profund se realizeaza o crestere suplimentara a volumului
cutiei toracice sub actiunea muschilor inspiratori accesori: pectorali,
marele dintat, sternocleidomastoidianul, trapezul, scalenul, micul
dintat posterior, micul dintat superior
Cresterea volumului cutiei toracice determina o expansiune a
plamanilor, favorizata de bogatia fibrelor elastice din structura
parenchimului pulmonar si determinata de existenta unei aderente
functionale intre cutia toracica si plaman prin intermediul pleurei.
Functia pleurei de a mentine plamanul atasat la cutia toracica,
asigurand desfasurarea ventilatiei pulmonare, se datoreaza
dinamicii lichidului si gazelor in spatiul pleural.
Rolul determinant in realizarea variatiilor de volum pulmonare
produse de expansiunea si retractia cutiei toracice revine variatiilor
de presiune negativa, subatmosferica, de la nivelul spatiului virtual
pleural.
Presiunea intrapleurala in repaus este 4-6 mmHg si scade in inspir
la -10, -15 mmHg, atingand in inspirul fortat -50,-60 mmHg
Expansiunea plamanilor si cresterea volumului lor in cursul
inspiratiei au drept consecinta scaderea presiunii aerului din
interiorul plamanului, sub presiunea atmosferica (aproximativ cu 2-3
mm Hg), realizandu-se astfel un gradient de presiune datorita
caruia aerul atmosferic patrunde in interiorul plamanilor spre
teritoriul de schimb alveolo-capilar.

EXPIRATIA
Miscarea expiratorie (expiratia) reprezinta miscarea de sens
contrar inspiratiei,I n cursul careia are loc revenirea la volumul
initial al cutiei toracice si al plamanului.
In conditii de repaus, expiratia este un act pasiv, realizandu-se ca
urmare a relaxarii muschilor inspiratori.
Revenirea cutiei toracice si a plamanului la volumul initial este
conditionata de elasticitatea cutiei toracice si a tesutului pulmonar
precum si de prezenta si activitatea surfactantului , exprimate prin
complianta
Ca urmare a scaderii volumului pulmonar in cursul expiratiei,
presiunea negativa intratoracica se reduce progresiv, ajungand sa
depaseasca presiunea atmosferica (cu 2-3 mm Hg), ceea ce are
drept consecinta crearea unui gradient de presiune de-a lungul
careia aerul din plamani iese catre exterior.
Expiratia fortata devine un proces activ implicand contractia
muschilor expiratori (abdominali, patratul lombar, intercostali
interni, micul dintat posterior si inferior, triunghiularul sternului) si
flexia coloanei vertebrale,acestea inducand cresterea presiunii
intratoracice pozitive pana la +60 mmHg.

VOLUME SI CAPACITATI PULMONARE


Variatiile presiunii toraco-pulmonare in timpul ciclului respirator
mobilizeaza volume de aer variabile intre aerul atmosferic si aerul
alveolar.
Volumul curent (VC), volum de aer ventilat in conditii de repaus,
cu participarea exclusiva a muschilor inspiratori, prin trecerea
sistemului toraco-pulmonar din pozitia expiratorie de repaus in
pozitia inspiratorie de repaus. Valoarea sa medie este 500 ml din
care numai 2/3 (350ml) ajung in teritoriul de schimb alveolar, restul
ramanand in spatiul mort anatomic din caile respiratorii
Volum inspirator de rezerva (VIR), volum de aer patruns in
plamani in timpul unei inspiratii fortate, cu valori intre 1500-2000 ml
aer.
Capacitatea inspiratorie este suma dintre VC si VIR
Volumul expirator de rezerva este volumul de aer expulzat din
plamani prin trecerea de la pozitia expiratorie de repaus la cea de
expir maxim si este de aproximativ 1200 ml.
Capacitatea vitala (CV) este volumul maxim de aer ce poate fi
ventilat intr-o respiratie de maxima amplitudine si are o valoare de
3500-3800 ml cu mari variatii legate de sex, varsta, conditie fizica,
efort.
CV = VC + VIR + VER
Spirometria este metoda care permite masurarea volumelor si
capacitatilor pulmonare cu exceptia volumului rezudual care se
determina prin pletismografie sau prin tehnica dilutiilor gzelor inerte
(heliu, azot).
Volumul rezidual (VR) este volumul de aer ramas in plamani dupa
o expiratie fortata, reprezentand in medie 1200-1300 ml. Se afla la
nivelul zonei de schimb alveolo-capilar. Are rol de tampon intre
fractiile ventilate si teritoriul alveolo-capilar, impiedicand variatiile
bruste ale concentratiei si presiunilor partiale ale O2 si CO2 si
asigurand caracterul continuu al schimburilor gazoase alveolo-
capilare.
Capacitatea reziduala functionala (CRF) reprezinta suma dintre
VR si VER si este in medie de 2500-2800 ml.
Capacitatea pulmonara totala (CPT) este data de suma dintre
VC+ VIR+ VER+ VR si variaza intre 48oo-5000ml aer.
Coeficientul de ventilatie este dat de raportul dintre VC, care
participa efectiv la schimburile gazoase (350 ml) si CV. Valoarea sa
este de 10-12%, cu fiecare respiratie, innoindu-se a 7-a parte din
aerul alveolar total.

VOLUME SI DEBITE RESPIRATORII


Volumul expirator maxim pe secunda (VEMS) este volumul de
aer expirat in prima secunda a unui inspir fortat ce urmeaza unui
inspir fortat si reprezinta normal 70-80% din CV (2800-3000 ml).
VEMS depinde de CV, forta musculara si permeabilitatea cailor
respiratorii
Indicele Tiffeneneau (indicele de permeabilitate bronsica) este
raportul dintre CV si VEMSsi are valori normale intre 0.7-0.8.
Debitele respiratorii se calculeaza raportand volumele de aer ventilate la
unitatea de timp.
Debitul respirator (DR) (ventilator) se calculeaza inmultind
valoarea volumului curent cu cea a frecventei respiratorii.Valorile
medii, in repaus, la adult, sunt cuprinse intre 6-8 l/min, ajungand in
efort la 30-40 l/min.
Debitul ventilator maxim (DVM) se calculeaza in functie de
volumul de aer ventilat cu amplitudine maxima timp de 10-15 sec,
raportat insa la un minut.
Frecventa respiratorie (FR) normala la adult, in repaus este 12-
16 respiratii/min, ajungand in effort la 45 resp./min. La nou nascuti
FR = 30-60 resp./min iar la copiii mici, 20-40 resp./min.

SCHIMBURI GAZOASE LA NIVEL ALVEOLO-CAPILAR


Se desfasoara in conformitate cu legile fizice ale difuziunii.
Difuziunea O i CO = procesul prin care se finalizeaz respiraia
extern.
Se realizeaz la nivelul membranei alveolo-capilare (MAC) pn la
echilibrarea concentraiei respectiv a presiunilor partiale ale celor
doua gaze ntre cele 2 compartimente (alveol i capilarele
pulmonare)
MAC = totalitatea structurilor pe care le traverseaz gazele
respiratorii dinspre alveole spre eritrocite i invers
Procesul difuziunii gazelor prin MAC n unitatea de timp depinde de:
1. proprietile fizico-chimice ale gazului;
2.caracteristicile membranei alveolo-capilare;
3. gradientul de presiune parial a gazului de o parte i de alta a
membranei
1. Proprietile fizico-chimice ale gazului
Coeficientul de solubilitate al gazului n plasm (la 37C) este:
pentru O2= 0,024 ml gaz/ml;
pentru CO2 = 0,56 ml gaz/ml.
CO2 este de 20 de ori mai difuzibil dect O2, datorit marii lui solubiliti.
2. Caracteristicile membranei alveolo-capilare
a)Grosimea membranei -0,1-1 m; Rata difuziunii fiind invers
proporional cu grosimea membranei.
Ex. n fibroze pulmonare se produc ngrori ale unor zone din
membrana alveolo-capilar.
b) Mrimea suprafeei membranei respiratorii
- Alveolele pulmonare (aprox. 300 milioane) realizeaz o suprafa total a
membranei de 70 m2 (ntre 50 i 100 m2).
- Rata difuziunii prin membrana alveolo-capilar este direct
proporional cu suprafaa funcional a membranei
Ex. n emfizemul pulmonar, datorit distrugerii pereilor alveolari,
suprafaa respiratorie scade considerabil
c)Structura chimic a membranei- gazele respiratorii sunt foarte solubile n
lipide i difuzeaz cu uurin prin membranele celulare
3. Gradientul de presiune parial a gazelor

Transferul gazelor prin membrana alveolo-capilar este determinat de


diferena ntre presiunile pariale ale gazelor de o parte i de alta a
membranei i se realizeaz pn la egalizarea lor.

Gaz % Pp
Compone [mmHg
nt )
Azot 73.26 573
(N2
Oxige 14 100
n (O2
CO2 5-7 40

Apa 47

Total 100,00 760

Gaz % Pp
Compone [mmH
nt g)
Azot 73.26 573
(N2
Oxige 19.65 149.37
n (O2
CO2 0,03 0.21

Apa 47

Total 100,00 760

Gaz % Pp
Compone [mmH
nt g)
Azot 73.26 573
(N2
Oxige 14 100
n (O2
CO2 5-7 40
Apa 47

Total 100,00 760

Presiunile pariale ale gazelor din aerul atmosferic (% component x


presiunea total absolut) din trahee dupa umidificarea acestuia si din
interiorul alveolelor pulmonare

SCHIMBURILE GAZOASE PENTRU O2


La nivelul plmnilor difuziunea O2 se realizeaz dinspre aerul
alveolar spre sngele venos din capilarele pulmonare.
Saturarea sngelui capilar cu O2 se face rapid, n 0,3 s.
Timpul de difuziune este mai mic dect timpul de circulaie a
sngelui n sectorul pulmonar (0,7 sec), asigurndu-se astfel
oxigenarea complet a sngelui.
Oxigenarea sngelui este in proportie de 97,5%, fapt determinat
de :
- inegalitatea aerrii alveolelor,
- contaminarea sngelui oxigenat din venele pulmonare cu cel
venos din venele bronice

SCHIMBURILE GAZOASE PENTRU CO2


Difuziunea CO2 se realizeaz dinspre sngele venos din capilare
spre aerul alveolar.
Se face cu o vitez de 25 ori mai mare ca a O2-ului, nct se poate
considera c are loc instantaneu.
Dei PCO2 este redusa (6 mmHg), schimbul gazos este facilitat de
solubilitatea mare a CO2.
Timpul de contact al sngelui din capilarele pulmonare cu zona de
schimb gazos este de 0,7 sec n repaus. Dei n efort scade la 0,3
sec, este suficient pentru egalizarea presiunilor pariale.

CAPACITATEA DE DIFUZIUNE
=volumul de gaz (ml) care difuzeaz prin MAC, n fiecare minut, la o
diferen de presiune de 1 mmHg (0,133 kPa)
se poate determina aplicand Legea lui Fick: volumul de gaz care
difuzeaz n unitatea de timp se poate calcula cu relaia:
V = A x D x (P1-P2) / G
V = volumul gazului difuzat n unitatea de timp;
A = aria de difuziune;
D = constanta de difuziune;
P1 i P2 = presiunile pariale de o parte i de alta a membranei;
G = grosimea stratului difuzat.

CAPACITATEA DE DIFUZIUNE PENTRU O2(DLO2)


DLO2 = VO2 / (P1 P2 )
VO2 = consumul de oxigen;
P1 - P2 = P O2 n alveole (P1) i capilarele pulmonare (P2).
DLO2 n repaus = este de 21 ml/min/mmHg.
La un consum de oxigen de 250 ml/min ar fi suficient o P de 12
mmHg.
Dar P=60 mmHg condiiile de schimb sunt optimale.
DLO2 n efortul fizic intens:de 2-3 ori (30-60 ml/min/mmHg) -
datorit deschiderii suplimentare de capilare Pulmonare difuziunea
O2 pn la 3-4 litri O2/minut.

CAPACITATEA DE DIFUZIUNE PENTRU CO2


Coeficientul de difuzie al CO2 este de 20 de ori mai mare ca al O2
DLCO2: n repaus - 450 ml/min/mmHg;
n efort - pn la 1200 ml/min/mmHg.
Pentru eliminarea a 200ml/min CO2 n repaus, ar fi suficient P=1
mmHg.
P=6 mmHg asigur condiii optimale de schimb gazos

DIFUZIUNEA GAZELOR LA NIVEL TISULAR


Schimburile gazoase la nivel tisular se desfoar prin
peretele capilar, lichidul interstiial i membrana celular asigurand la nivel
tisular:
- aportul de O2 necesar metabolismului celular
- eliminarea CO2 rezultat din procesele metabolice.
Respiraia tisular cuprinde dou procese funcionale:
1.procese fizice de difuziune a gazelor respiratorii determinate de
gradientul de presiune parial din sectoarele capilar, interstiial i celular;
2.respiraia celular reacii chimice oxido-reductoare cuplate cu
fosforilri oxidative eliberatoare de energie.

DIFUZIUNEA O2 LA NIVEL TISULAR


este determinat de diferenele de presiune parial:
- n sngele capilarului arterial PO2 = 95 mmHg;
- n lichidul interstiial PO2 = 40 mmHg;
- la nivel intracelular: PO2 =23 mmHg (5 - 40);
- la nivelul crestelor mitocondriale = 1 mmHg.
difuziunea rapid din capilare spre celule
Rata difuziunii O2 depinde de:
- viteza de transport a O2 din snge spre esuturi
- timpul de tranzit;
- mrimea suprafeei traversate de oxigen prin difuziune, care crete
cu numrul de capilare perfuzate;
- intensitatea proceselor metabolice celulare ce utilizeaz O2.
Ecuaia de difuziune care se aplic esuturilor periferice :
VO2 = D x A x (PO2 [c] - PO2 [t]) / L2
Unde: PO2 [c] = presiunea parial a O2 n capilar;
PO2 [t] = presiunea parial a O2 n esut;
L= distana ntre capilar i mitocondrie.
Ex. la nivelul VS, unde distana ntre dou capilare vecine 25 m,
moleculele trebuie s strbat prin difuziune 13m. de 10 ori mai
mare dect MAC un timp de difuziune mai lung.
- distana ntre capilarele din cortexul cerebral 36 m,
- distana ntre capilarele din muchiul scheletic 80 m

Calea cea mai eficient de a mbunti alimentarea cu O2 a esuturilor =


distanei de difuziune prin recrutarea mai multor capilare.
- n efortul fizic, cnd aportul de O2 trebuie s creasc n muchii
scheletici,numrul capilarelor deschise crete de cca trei ori.
- Cantitatea de O2 extras din snge difer n funcie de tipul de esut.
Extracia este maxim n miocard, unde apare cea mai mare
diferen arterio-venoas.

CO2 rezultat din metabolismul celular determina la nivel:


celular i interstiial o PCO2 = 45 - 46 mmHg
in sngele arterial o PCO2 = 40 mmHg.
Dei P = 5-6 mmHg, difuziunea CO2 se face foarte rapid, datorit marii
sale solubiliti.
- PCO2 este determinat de intensitatea proceselor tisulare i de fluxul
sanguin.
Ex. n cazul unui debit sanguin sczut, procese
metabolice intense vor induce creterea PCO2.

COEFICIENTUL RESPIRATOR (CR)

Coeficientul respirator (CR) = Raportul ntre CO2 eliberat i


O2 consumat = VCO2 / VO2
Unde:
VO2 = consumul de O2 (ml/min);
VCO2= CO2 eliberat (ml/min)
n condiii de repaus: CR = 200/250=0,85
Consumul de O2 n repaus = 250 ml/min.
Cantitatea de CO2produsa in repaus = 200 ml/min.

CR depinde de principiile alimentare metabolizate. Ex:


- 0,7 - n cazul metabolizrii exclusive de lipide;
- 0,82 - n cazul metabolizrii exclusive de proteine;
- 1 - n cazul arderii exclusive de glucide;
- 0,85 - n cazul unei alimentaii mixte

TRANSPORTUL GAZELOR IN SANGE

TRANSPORTUL OXIGENULUI
n snge O2 este transportat sub2 forme:

1. FORMA DIZOLVAT FIZIC


-Legea lui HENRY: cantitatea de O2 dizolvat n snge, per
unitatea de volum este d.p cu presiunea parial a O2 (PO2).
1%din cantitatea de O2 transportat de snge = 0,29 ml/dl
in sg. arterial (PO2 = 100mmHg)
-n condiii normale, O2 dizolvat are o importan deosebit
deoarece:
reprezint partea difuzibil care determin presiunea
parial a O2 din snge, sensul i mrimea difuziunii lui.

2. FORMA COMBINAT CU HEMOGLOBINA


99% din cantitatea de O2 transportat de sngele arterial
Fixarea O2 de Hemoglobin
Hemoglobina este o feroprotein cu o structur tetrameric i reprezint
80-90% din reziduu uscat al hematiei.
Prezint 4 subuniti, formate fiecare din 2componente:
- o grupare prostetic - hemul
- lan proteic.
Globina - este format din 4 lanuri polipeptidice:
1 pereche lanuri + 1pereche lanuri , , sau .
La adult = HbA1 ( 2 2) + HbA2 ( 2 2)
La ft i la nou-nscut - HbF ( 2 2).

Hemul-nucleu tetrapirolic ce conine fier legat de atomii de azot prin


patru valene.
- prin a 5-a valen Fe2+ este legat la molecula proteic
- a 6-a rmne disponibil pentru legarea oxigenului

Reacia Hb cu O2 are loc rapid(0,01 s)


Fiecare din cei 4 atomi de Fe2+ ai gruprilor hem putnd fixa cate o
molecul deO2
Reacia
fr intervenia vreunui mecanism enzimatic
fr modificarea valenei Fe2+ o oxigenare
Fixarea i eliberarea O2 de pe molecula de Hb, au loc succesiv.
Afinitatea ntre HbO2 i O2 este superioar celei ntre Hb i O2, iar
afinitatea celui de al 4-lea hem este de 125 ori mai mare fa de
primul.
n cursul transportului oxigenului au loc urmtoarele reacii:
La nivelul plmnilor:

eliberarea CO2 din carbHb: O2 + HbCO2 HbO2 + CO2


eliberarea protonilor (H+): O2 + HHb HbO2 + H+
fixarea O2 pe Hb;
eliberarea 2,3 DPG: O2 + HbDPG HbO2 + DPG

La nivelul esuturilor:
eliberarea O2 cu reconstituirea punilor saline;
fixarea CO2 cu formarea carbamailor CO2 + HbO2 HbCO2 + O2
captarea de ctre Hb a protonilor: H+ + HbO2 HHb + O2
fixarea 2,3 DPG: DPG + HbO2 HbDPG + O2
Capacitatea de oxigenare a sngelui
= volumul maxim O2 ce poate fi fixat de 1g Hb = 1,34 ml O2
Concentraia medie a Hb n snge = 15 g/dl
15 x 1,34 = 20 ml O2/dl (200 ml/litru)
de 70 ori mai mult dect O2 dizolvat fizic.
Factorii care influeneaz cap. de oxigenare a sngelui:
respiraia - asigur PO2 alveolar de 100 mmHg;
factori care regleaz concentraia de Hb Fe alim., vit.B12, eritropoietina
Saturaia cu O2 a sngelui = 97,5% n sngele arterial
= 75% n sngele venos.
Diferena arteriovenoas = diferena ntre cantitatea total de
O2 (solvit i combinat cu Hb) din sngele arterial i cel venos
= n repaus 5 ml/dl;
= n efort 15 ml/dl
Transportul dioxidului de carbon

Pe masura ce CO2 difuzeaza din tesuturi si intra in plasma


se dizolva repede. In urma reactiei cu apa formeaza acid carbonic
(H2CO3), o cale majora de a genera HCO3- .
In sange CO2 este transportat
- in hematii in principal sub forma de bicarbonati (HCO3-), si intr-o
masura mai mica in forma dizolvata precum si sub forma de
carbamino hemoglobina .
- In plasma exista in forma de bicarbonati, in forma dizolvata si
combinat cu proteinele plasmatice sub forma de compusi
carbaminici.
formarea bicarbonatilor depinde de prezenta sau absenta
anhidrazei carbonice.
In plasma in absenta anhidrazei carbonice reactia dintre CO2 si H2O
se desfasoara lent.
In hematii insa in prezenta anhidrazei reactia se desfasoara rapid si
pe masura ce bicarbonatii se formeaza acestea difuzeaza in afara
hematiei la schimb cu ionul de clor care patrunde din plasma in
hematii, mentinand astfel echilibrul osmotic.
Reactia chimica este reversibila si se poate deplasa spre dreapta cu
formarea unor cantitati crescute de bicarbonati cand tesuturile
genereaza o cantitayte crescuta de CO2 sau se poate deplasa spre
stanga cand mai mult CO2 este expirat, rezultand formarea unor
cantitati reduse de bicarbonati.
Ionii liberi de hidrogen sunt rapid tamponati in interiorul hematiilor
prin legarea de Hgb. Tamponarea ioilor de hidrogen este critica
pentru mentinerea reactiei in directia producerii de HCO3-; Cantitati
crescute de H+ liber (pH redus) va deplasa reactia spre stanga,
formandu-se cantitati reduse de bicarbonati.

Coeficient de utilizare
- Cantitatea de oxigen preluate de tesuturi din sangele arterial se numeste
coeficient d utilizare si se calculeaza din diferenta arterio-venoasa

REGLAREA VENTILATIEI
Proces automat, ritmic, aflat sub controlul
multiplor centrii din SNC.
Zona principal generatoare a ritmului
respirator reea neuronal.
Componentele sistemului de control
- Senzori: centrali, periferici.
- Centrii: din trunchi cerebral, sistem limbic, scoar.
- Efectori: muchii respiratori

CENTRII RESPIRATORI BULBARI


Grup respirator dorsal- cuprinde neuronii din apropierea nucleului
ventro-lateral, tractului solitar, neuroni ce descarca in proportie de
96% in tipmpul respiratiei si care primesc aferentele viscerale ale
nervilor glosofaringian si pneumogastric si le integreaza in
raspunsul respirator motor ce constituie sursa impulsului ritmic prin
tractul bulbo-spinal (50-90% controlateral), monosinaptic spre
nucleii motori ai nervului frenic si intercostali externi.
Grup respirator ventral
Localizare - toat lungimea bulbului
Structur:
1.subgrupul cranial- constituit din neuronii nucleului ambiguu, care prin
proiectii monosinaptice, inerveaza muschii inspiratori accesori ipsilaterali,
prin fibre ale nervilor cranieni IX si X
2. Subgrupul caudal constituit din neuronii nucleului retroambiguu, care
genereaza impulsuri ce inerveaza muschii ce participa la expiratia fortata.
GRD constituie statia initiala intracraniana pt cele mai multe reflexe
viscerale ce implica respiratia.
GRV este constituit mai putin din neuroni inspiratori si mai mult din
neuroni expiratori, situati in cea mai mare parte in nc. Retroambiguu si
care au autoritmicitate.

CENTRII RESPIRATORI PONTINI


Sunt asezati in cele 2/3 inf ale subst reticulate pontine, moduleaza
activitatea centrilor bulbari, controland uniformitatea, profunzimea si
regularitatea ventilatiei, avand rol important in mentinerea echilibrului
dintre inspiratie si expiratie.
Centrul pneumotaxic
-control durat inspir
- previne suprainflarea plmnului
- regleaz amplitudinea respiraiei
- stimul puternic pneumotaxic - durata inspir 0,5 sec
- stimul slab pneumotaxic- durata inspir 5 sec
- controleaza frecvena respiratorie
Centrul apneustic
Rol:
- ntrzie switch- off-ul semnalului inspirator (n ramp);
- exercit influene stimulatoare, tonice, continue asupra neuronilor
inspiratori
- mpreun cu centrul pneumotaxic controleaz durata inspirului

Interactiuni intercentrale
Centrii bulbo-pontini sunt influentati si influenteaza si alti centri, in
cadrul unor interrrelatii complexe.
Spre ex: interrrelatiile dintre centrii primari si :centrii vomei (in
faza de expulzie se inhiba centrii inspiratori); deglutitiei (in timpul
deglutitiei se produce oprirea inspiratiei); cardiovasculari (explica
aceelerarea frecventei cardiace in inspir si rarirea ei in expir);
Centrii suprasegmentari
- Ventilatia este controlata si de alte formatiuni nervoase
suprapontine (mezencefal, diencefal, hipotalamus, sistem limbic),
care integreaza si adapteaza functia ventilatorie in cadrul diverselor
activitati complexe (modificarile respiratorii ce insotesc unele
adaptari vegetative, precum cele din febra, effort).
- Formatiuni ale sist limbic controleaza modificarile resp ce insotesc
anumite stari afective.
- Scoarta cerebrala si centrii subcorticali participa de asemenea la
reglarea modificarilor reflex conditionate si a unor activitati umane
specific controlate constient (vorbit, citit, cantat, ras)

CENTRII RESPIRATORI
Mecanisme ale ritmicitii
Propr. intrinseci ale membranei neuronale
Canale de K+ - curent tranzitoriu de tip A
-rspuns ntrziat dup hiperpolarizare i
depolarizare
-Hiperpolarizarea favorizeaz activarea curenilor de tip A
- depolarizarea consecutiv inactiveaz tranzit. curenii de tip A

Neurotransmitori
glutamat TRH
NA
serotonin
GABA
DA
SP
CRH
Endorfine
Enkefaline
Ach

CENTRII RESPIRATORI SUPERIORI


Conexiuni cu ali centrii nervoi
Hipotalamus termoreglare
Sistem limbic integrare psihocomportamental
Scoar apnee prelungit (copii)
Centrul deglutiiei din tr.cerebral
Rol:
-Moduleaza activitatea centrilor primari bulbari si pontini.
-Permit,limitat insa, controlul voluntar al frecventei si profunzimei
respiratiei in timpul efortului fizic al vorbirii, rasului, plansului, tusei,
stranutului, deglutitiei, cantatului cu instrumente muzicale sau voce etc.
ca si adaptarea la schimbarile temperaturii ambiante

CHEMORECEPTORI
Chemoreceptori centrali
Raspund la cresterea PCO2 arterial
Actioneaza prin intermediul [H+] din LCR .
Chemoreceptori Periferici
Respund la reducerea PO2 arterial
Respund la cresterea PCO2 arterial
Respund la cresterea concentratiei ionilor de H+.

ARIA CHEMORECEPTOARE CENTRAL


- localizat n bulb determin stimularea respiraiei n cteva sec;
- chemoreceptorii centrali rspund la [H+] din LCR i lichidul
interstiial cerebral [H+] .

REGLAREA VENTILATIEI-RECEPTORI
Chemoreceptori periferici
Localizare:
corpusculii carotidieni (N. IX)
corpusculii aortici (N. X)
aparin unor zone reflexogene cardiovasculare: glomusul carotidian
i aortic (crosa aortic) ci aferente n. Glosofaringian (n.Hering), n
vag nc. tractusului solitar i centrii inspiratori bulbari
Stimulul fiziologic al chemoreceptorilor periferici pO2 din sngele
arterial

Particulariti morfofuncionale
-greutate 2-mg
-irigaie 20x greutatea; 40x> creier
-extracie O2 - ?
-rata metabolic 2-3x >creier

influenta CO2, O2 si pH asupra ventilatiei (prin receptorii


periferici)
Chemoreceptorii periferici sensibili la: PO2, PCO2 si pH
Receptorii sunt activati de cresterea PCO2 sau scaderea PO2 si pH
Trimit potentiale de actiune prin neuronii senzitivi la creier
Informatiile senzoriale sunt integrate la nivelul bulbului rahidian
Centrii respiratori raspund trimitand semnale eferenta prin neuronii
motori somatici la muschii scheletici
Ventilatia este intensificata sau redusa

REGLAREA VENTILATIEI-RECEPTORI
Structura chemoreceptori
Celule tip I
Origine- neuroectodermic.
Caracteristici funcionale:
inervate senzitiv bidirecional-(IX);
prezint canale voltaj-dependente
prin depolarizare genereaz PA;
elibereaz neurotransmitori: Ach, DA, NA, S P, met-enkefalin
comunic prin jonciuni gap;
inervaie simpatic preganglionar
Celule tip II
Celule de susinere (c.gliale).
Stimuli ai celulelor de tip I
Hipoxia
Hipercapnia
Acidoza
Concentraia K+
Gradul extraciei de oxigen
Mecanism de stimulare
Receptorul- cel. tip I
Stimul:
- hipoxia
- hipercapnia
- pH (acidoza)
- Efect:
- blocarea canalelor de K+
- depolarizare - PA
- deschiderea canalelor de Ca2+
- eliberarea NT
-creterea ratei descrcrilor PA

Reflexul Hering-Breuer
Succesiunea de fenomene: inspiratie- distensie pulmonara-
excitarea receptorilor- inhibitia centrilor respiratori, printr-un
fenomen de feed-back negativ se numeste reflex Hering-
Breuer sau reflexul inhibitor al inspiratiei. Caile aferente ale
acestui reflex sunt reprezentate de fibrele vagale. Blocajul
inspiratiei prin reflexul Hering- Breuer este tranzitor,
deoarece oprirea ventilatiei antreneaza modificari secundare
(hipoxie, hipercapnie), care vor actiona asupra centrilor
inspiratori si dupa o scurta latenta, mecanismele umorale vor
inlatura blocajul, declansand inspiratia.
Semnificatia biologica a reflexului consta in ajustarea fortei
respiratorii la nivelul cel mai optim economic de functionare
si impiedicarea hiperdistensiei plamanilor.

CURS 10 si 11