Dincolo de orizont: la limita fizicii

Jean Staune (Traducere, dr. fiz. Felicia Ionescu)

Progresele tehnice din ultimii ani au permis oamenilor de stiinta sa realizeze

noi experimente n fizica fundamentala. Ei au confirmat diferite teorii, dezvoltate
n pionierat n prima parte a acestui secol, dar au si scos din impas unele rezultate
de laborator demarate de pe la nceputul anilor 1980 si nefinalizate. Aceste
experimente ne-au dat o imagine proaspata asupra lumii vaste n care traim, la care
se adauga ntelegerea realitatii de catre generatiile recente cu rasfrnge imediata n
civilizatia noasta. Fizica cuantica de fapt furnizeaza un nou posibil fundament
stiintific al existentei noastre, la nivel de realitate dincolo de ntelegerea clasica a
lumii materiale, care scapa ntelegerii omenesti obisnuite referitoare la timp, spatiu,
energie si materie.
Determinare si nedeterminare
Einstein a fost foarte nemultumit de imaginea creata fizicii cuantice, care
aparea ca o realitate nedeterminata. ntr-un articol din 1935 el, mpreuna cu alti doi
colegi, Boris Podolsky si Nathan Rosen, au oprit degradarea perceptiei referitoare
la cuanta, prin prezentarea absurditatii la care se apela. Au cautat explicarea
paradoxului demonstrnd existenta unei legaturi ntre doua particule emise de
acelasi atom, n ciuda distantei ntre ele; de fapt masurarea proprietatilor uneia
dintre ele avea instantaneu repercusiuni asupra celeilalte. Dupa Einstein, aceasta
contrazicea legea fizicii legata de vitezei luminii, deoarece nsemna ca n Univers
poti sa te deplasezi mai rapid dect viteza luminii. El a numit aceasta afirmatie,
aparent fantastica, actiune-la-distanta, n acord cu legea relativitatii. Dupa unii
experimentul teoretic al lui Einstein fusese folosit neadecvat numai n vederea

1
confirmarii conceptului de nelocalizare. Dupa nca sapte decenii, lucrarea teoretica
a fizicienilor John Bell si Bernard dEspagnat a confirmat suplimentar existenta
actiunii-la-distanta sau asa-numita influenta instantanee. Ideea a fost continuata de
Alin Aspectis n experientele de laborator din 1982 care confirmau, n practica,
conceptul. Aceste rezultate, printre multe altele, ne determina azi sa renuntam la
versiunea clasica asupra corelarii ntre particule.
Bell a folosit un exemplu familiar lui Dr. Bertlmann, astfel ca sosetele lui
au trntit la pamnt imaginea acestui concept. Lui Bertlmann i place sa poarte n
picioare o soseta rosie si una verde. Alegerea zilnica a culorii pentru fiecare picior
era imprevizibila, dar daca se tinea cont ca prima soseta care aparea la usa era
rosie, poti fi sigur ca a doua urma sa fie verde, chiar daca tu nu apucasei sa o vezi.
Totusi, pentru a avea imaginea corecta a nelocalizarii cuantice, trebuie sa-ti
imaginezi tesatura din care sunt facute sosetele, cu proprietatile ei particulare: la
ntuneric ar putea sa fie rosu si verde n acelasi timp; daca se expun la lumina ar
putea fi mai nti rosu si apoi verde sau invers. Daca, pentru nceput primul picior
care a intrat pe usa si deci prima soseta a fost rosie (din ntmplare), trebuie sa fim
siguri, fara a privi, ca a doua soseta care a urmat a fost verde. n ntuneric, de altfel,
obiectele sunt simultan n doua stari contradictorii: ele pot fi rosii si verzi, sau
invers, verzi si rosii. Noi numim aceasta o suprapunere a starilor posibile. n
primul rnd observam una dintre ele, ca n cazul culorii sosetei selectata la
ntmplare, iar aceasta alegere o influenteaza, instantaneu, pe cealalta, indiferent de
distanta dintre ele.
Astfel, dupa cum a prevazut Bell, anumite corelatii particulare sunt
inexplicabile local. Astfel ca ei nu au putut sa explice fara introducerea notiunii de
actiunea-la-distanta, fantastic totusi, fenomenul care a avut loc. Dar este important
de precizat ca nu putem exploata aceasta informatie n orice fel, spre exemplu, prin
a trimite mesaje mai rapide dect viteza luminii. Daca procentul de ntmplare

2
poate forta ca prima aparitie sa fie soseta rosie, n schimb noi nu putem forta
distanta fata de soseta verde care urmeaza. Trebuie doar sa acceptam fenomenul
de nelocalizare, nu sa-l folosim sau sa-l controlam. Relativitatea generala ramne
astfel neviolata. Aceste descoperiri transforma viziunea noastra despre lume. Mai
nti noi trebuie sa admitem existenta acestor interactii instantanee la distanta, care
depasesc ntelegerea datorata legilor relativiste ale universului (fiindca ele nu
implica nici materia si nici energia) sau, altfel spus, tocmai notiunea de distanta
ntre doua particule care nu sunt foarte departate una de alta are un alt nteles real
(ideea lui dEspagnat asupra inseparabilitatii) sau, n sfrsit, noi ar trebui sa ne
modificam conceptia asupra timpului si sa admitem ca masurarile facute pe una din
particule genereaza un semnal care se ntoarce n timp, si informeaza cumva a doua
particula, nainte de separatie, despre ce se va ntmpla mai departe cu prima.
Altfel spus, aceste descoperiri ne obliga sa ne analizam propriile notiuni despre
spatiu si timp, precum si conceptia despre realitate.
Zdruncinarea fundamentului
Experimentele lui Aspectis au demonstrat instantaneu interactia ntre particule
aflate la 12 metri departare: o comunicare n timp n mai putin de o bilionime de
secunda sau de 20 de ori mai rapid dect, presupusa de nepasit, viteza a luminii.
Acesta a fost urmat n 1997 de Nicolas Gisin, care a lucrat cu distante de 10 km si
a aratat n acest mod ca viteza fenomenelor observate a fost de 10.000 de ori mai
mare dect viteza luminii. Aceste prime evidente experimentale ale duhului ce
leaga la distanta au fost folosite si de Gilles Brassard, care mpreuna cu echipa sa a
demonstrat principiul teleportarii cuantice. Cnd o particula identica, dintr-un grup
de doua particule legate, a ntlnit a treia particula, a doua particula din grupul de
doua va primi, prin teleportare, prin legatura duhului, proprietatile noii particule,
desi nu a venit n contact cu ea. Si n alte astfel de experimente au fost confirmate
fenomene proprii mecanicii cuantice, astfel ca fundamentele fizicii clasice au fost

3
zdruncinate. Este adevarat ca fenomenele cuantice implica numai obiecte
microscopice; la nivel macroscopic metodele fizicii clasice se mentin nca solid n
forma stiuta si cu pondere predictiva. Existenta multiplelor interactii n care sunt
implicate sistemele macroscopice a condus aproape imediat la prabusirea
supozitiilor cuantice asupra starii macroscopice, careia i poate aplica si fizica
clasica sau numai ea. Cu toate acestea fenomenele cuantice probeaza existenta unui
alt nivel al realitatii, unul care trebuie situat n afara spatiului si timpului, unde
nelocalizarea este principala caracteristica.
Gnditorii materialisti, adesea ndeparteaza descoperirile fizicii cuantice de
Dumnezeu. O da, spun ei, acestea sunt fenomene bizare, dar le vom ntelege treptat
si totul va fi din nou n regula, inteligibil, ordonat si clasic! Dar observarea atenta a
cercetarilor n aceste domenii arata ca lucrurile stau exact pe dos. Noi avem o
cunoastere larga asupra unor fenomene cuantice, dar aceasta cunoastere stiintifica
nu se poate departa de ideea ca Dumnezeul abisurilor pe care noi nu-l putem
demonstra este un nivel al realitatii, realitate care scapa timpului, spatiului,
energiei si materiei dar care totusi exista, si se vede n experimente ca un efect
cauzal al nivelului nostru material de realitate.
O viziune rationala a spiritualitatii
Desigur, confirmarea fizicii cuantice la un alt nivel al realitatii nu nseamna
ca ne furnizeaza noua o dovada asupra existentei lui Dumnezeu. Ar putea foarte
bine ca Haosul sa fie stapn al acestui tarm. La nivel metafizic, fizica cuantica ne
da noua (mprumutnd un termen din matematica) conditiile necesare, dar nu
suficiente pentru a vorbi despre Dumnezeu. Ideea centrala a tuturor religiilor
monoteiste este ca lumea n care traim, lumea timpului, spatiului, energiei si
materiei nu poate fi cunoscuta suficient din punct de vedere ontologic, nu poate fi
cauza propria cauza de dezvoltare, deoarece ea a fost creata pe baza principiului
transcendentei: Dumnezeu. Daca stiinta ar fi fost capabila sa demonstreze ca lumea

4
poate fi explicata exclusiv pe baza ontologiei (si n secolul al XIX-lea s-a ncercat
asiduu acest lucru), nu ar mai fi fost necesara conditia de a introduce existenta lui
Dumnezeu. Totusi stiinta nu numai ca a esuat n aceasta demonstratie, ci chiar a
demonstrat contrariul. Prin fizica cuantica stiinta nsasi a aratat ca ea singura
nu poate sa furnizeze o imagine completa a realitatii.
Deci avem acum motivatia necesara pentru a introduce un concept credibil
n legatura cu existenta lui Dumnezeu, pentru care lumea nu are limitele pe care le
percepem noi, conform nivelului nostru de realitate. Si chiar daca fizica cuantica
nu ne da nca o dovada suficienta pentru a-I demonstra lui Dumnezeu existenta,
este totusi un pas urias care ne ndeparteaza de materialismul stiintific n interiorul
caruia nu s-a putut crea un sistem selfconsistent, n-dreptndu-ne n acelasi timp n
directia n care ele pot fi obtinute chiar pe o baza sti-intifica. A crede n
materialism este nca posibil n fizica cuantica, dar numai daca acesta se
transforma ntr-un alt materialism stiintific, care sa fie cumva capabil sa integreze
dematerializarea materiei. Din noile experimente s-a vazut ca nsasi materia nu
poate fi considerata ca avnd o realitate strict materiala pe o durata mai lunga. Una
dintre dovezile cele mai bune este aceea oferita de Raymond Chiao ale carui
experimente au confirmat efectul tunel. Cnd o particula ntlneste un perete,
principiul incertitudinii al lui Heisenberg spune ca este totusi -o sansa mica ca ea
sa se poata gasi si n alta parte a peretelui deoarece este o incertitudine inerenta n
pozitia ei. n unele cazuri particula poate sa strabata peretele, putnd-o gasi n
cealalta parte a lui. Este oare posibil ?
Chiao a folosit doua fascicule de fotoni care se deplaseaza cu viteza luminii,
ambele fiind convergente la distante egale de punctele A si B. Electronii care
pleaca mpreuna din A ajung astfel n acelasi timp n B. Daca punem un perete n
calea unuia dintre fascicule, cei mai multi dintre fotoni sunt stopati, dar, n numar
mic, i putem gasi n punctul B, prin efectul tunel. Chiao a aratat ca acesti fotoni de

5
fapt ajung naintea acelora care au parasit fascicul, din cealalta parte a peretelui,
trecnd prin ambele fascicule, la viteza luminii; s-a aratat ca ambele traiectorii
sunt identice ca lungime. Cum a putut lumina sa fie mai rapida dect lumina?
Singura concluzie logica este ca particula de fapt nu a trecut prin perete ci s-a
materializat ea nsasi, direct, n alta parte. Aceasta dematerializare ar putea explica
de ce fotonii blocati par ca ajung primii, omitnd efectiv grosimea peretelui. De
fapt experimentul arata ca cel mai gros perete este strabatut de particule cele mai
repede.
Daca cu ajutorul acestui experiment s-au putut obtine cteva componente
fundamentale ale materiei (protoni, electroni etc.), s-a dovedit ca trebuie sa
renuntam definitiv la ideea ca aceste componente sunt cumva piesele cele mici,
ultimele si indivizibile ale materiei, ca infinitul mic al grauntelui de nisip. nca o
data trebuie atrasa atentia ca aceasta nu probeaza validitatea viziunii spirituale
asupra lumii, dar da o altfel de viziune rational valabila, n timp ce viziunea
materialist pura despre lume este n dificultate. nsasi faptul ca aceste rezultate au
tangente stricte cu stiinta si pot fi astfel verificate de toti cercetatorii, reprezinta
unul din cele mai importante cstiguri ale acestui secol.
n concluzie, este de dorit sa fie continuata o gndire speculativa. Faptul ca
exista o anumita coerenta n universul nostru nu este surprinzator n sine. nsisi
aparatorii principiului antropologic atentioneaza ca viata nu s-ar fi putut dezvolta
ntr-un univers incoerent, unde legile fundamentale ar fi schimbate mereu. Chiar
daca universul a aparut dintr-o pura ntmplare, este deja necesar pentru el sa fie
relativ coerent; astfel noi nu am putea fi aici sa-l observam. Dar nimic nu obliga un
astfel de univers sa mpiedice o civilizatie de a trimite informatia cu o viteza mai
mare ca viteza luminii, cu scopul de a calatori prin timp sau de a crea inconsistente
ca unele pe care le vedem n filmele stiintifico-fantastice unde un personaj se poate
ntoarce n timp pentru a-si omor proprii parinti, de exemplu.

6
Acum noi trebuie sa dovedim ca ceva poate fi mai rapid dect lumina n diferite
arii de cercetare: nelocalizare, efectul tunel, teleportare cuantica etc. Totusi, dupa
cum am specificat mai nainte, daca putem accepta existenta unor fenomene mai
rapide dect lumina atunci o lege fundamentala a naturii ne atentioneaza sa le
folosim oriunde. De aceea logic este sa ne asumam un proiect inteligent care sa
previna haosului total, sa stabileasca conditiile necesare vietii si sa creeze un
univers unde calatoria n timp alte astfel de inconsistente sa fie imposibile. Nu este
suficient ca un univers aparut dintr-o pura ntmplare sa interzica astfel de
activitati. Aceste gnduri sunt chinuitoare, dar si furnizoare de inspiratie.