Sunteți pe pagina 1din 66

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA

ŞCOALA DOCTORALĂ FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

Ing. Florina Adriana L. SESTRAŞ

Variabilitatea şi ereditatea unor caracteristici importante pentru ameliorarea părului

(REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT)

Conducător ştiinţific:

Prof. dr. Doru PAMFIL

Cluj-Napoca

2010

CUPRINS (REZUMAT)

CONŢINUT

………………

Pag.

IMPORTANŢA CULTURII PĂRULUI. SISTEMATICA, PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞI DE CULTURĂ……………………………………………………………

4

Răspândirea şi cultura părului în lume…………………………………

4

PARTICULARITĂŢILE CITOGENETICE ŞI BIOLOGICE ALE PĂRULUI…

5

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII ÎN AMELIORAREA PĂRULUI. PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE AMELIORĂRII PĂRULUI…………………………

5

PRODUCTIVITATEA………………………………………………………

6

CALITATEA FRUCTELOR……………………………………………………….

7

Culoarea fructelor………………………………………………………

8

Gustul şi aroma fructelor………………………………………

8

REZISTENŢA LA BOLI ŞI DĂUNĂTORI……………………………………….

8

Rezistenţa la arsura bacteriană…………………………………………

9

Rezistenţa la rapăn……………………………………………………

9

Rezistenţa la atacul puricilor meliferi………………………………….

10

MATERIAL ŞI METODĂ………………………………………………………………….

10

AMPLASAREA EXPERIENŢELOR……………………………………………

10

MATERIALUL BIOLOGIC STUDIAT…………………………

OBSERVAŢII ŞI DETERMINĂRI EFECTUATE………………………………

11

11

Aprecierea ideotipului şi vigorii de creştere a pomilor………………

11

Determinarea comportării pomilor la atacul principalelor boli şi dăunători………………………………………………………………

12

PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE……………………………….

12

Aplicarea selecţiei asistată de markeri moleculari……………………

13

REZULTATE OBŢINUTE

13

REZULTATE ÎN URMA EVALUĂRII FONDULUI DE GERMOPLASMĂ LA PĂR………………………………………………………………………………

13

Rezultate obţinute la cultivarurile de păr………………………………

13

Vigoarea pomilor………………………………………………

15

Producţia de fructe………………………………………………

15

Rezultate obţinute privind comportarea la atacul principalelor boli……

16

Atacul de rapăn şi septorioză…………………………

16

Atacul de arsură bacteriană……………………………………

17

Rezultate obţinute privind comportarea la atacul principalilor dăunători

18

Atacul de Psylla………………………………………

18

Corelaţiile fenotipice dintre răspunsul genotipurilor de păr la atacul principalelor boli şi dăunători…………………………………………

19

Rezultate obţinute privind ameliorarea părului pentru rezistenţa fructelor la vătămări mecanice…………………………………………

19

Heritabilitatea caracteristicilor analizate la cultivarurile din Colecţia Naţională………………………………………………………………

20

REZULTATE OBŢINUTE LA SPECIILE DE PYRUS……………………

20

Analiza elementelor de vigoare ale speciilor studiate…………………

20

Analiza producţiei de fructe…………………………………………….

21

Rezultate obţinute privind comportarea la atacul principalelor boli……

21

Atacul de rapăn şi septorioză…………………………

21

Atacul de arsură bacteriană……………………………………

23

2

Rezultate obţinute privind comportarea la atacul principalilor dăunători

24

Atacul de Psylla……………………………………… Heritabilitatea caracteristicilor analizate la speciile din Colecţia

24

Naţională………………………………………………………………. 24

REZULTATE ŞI DISCUŢII PRIVIND VARIABILITATEA ŞI HERITABILITATEA CARACTERISTICILOR ANALIZATE LA HIBRIZII F 1 DE PĂR……………………… REZULTATE OBŢINUTE ÎN URMA STUDIILOR EFECTUATE LA HIBRIZII F1 PROVENIŢI DIN ÎNCRUCIŞĂRI DIALELE………………

OB Ţ INUTE ÎN URMA STUDIILOR EFECTUATE LA HIBRIZII F1 PROVENI Ţ I DIN ÎNCRUCI ŞĂ

25

25

Rezultate obţinute în hibridarea efectuată conform modelului Griffing III……………………………………………………………………… 25

Heritabilitatea caracteristicilor analizate la hibrizii F 1 de păr obţinuţi în hibridarea dialelă model Griffing III………………………………… Rezultate obţinute în hibridarea efectuată conform modelului Griffing

IV……………………………………………………………………… 27 Investigarea eredităţii unor caracteristici favorabile la păr prin alte modele…………………………………………………………………. 30 Utilizarea tehnicilor de marcare moleculară pentru studiul comportării

26

la atacul de septorioză….………………………………………………

31

REZULTATE OBŢINUTE ÎN HIBRIDĂRILE CICLICE CU SOIUL HAYDEEA UTILIZAT CA TESTER MATERN ŞI PATERN……………

34

CONSIDERENTE FINALE PRIVIND CALCULAREA ŞI INTERPRETAREA COEFICIENŢILOR DE HERITABILITATE PENTRU CARACTERE DE INTERES LA PĂR, VALORIFICAREA REZULTATELOR ŞI INFORMAŢIILOR OBŢINUTE………

37

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ…………….……………………………………………….

40

3

IMPORTANŢA CULTURII PĂRULUI. SISTEMATICA, PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞI DE CULTURĂ

Părul îşi are originea în timpuri preistorice, fiind cultivat în prezent în toate regiunile temperate ale Globului (Bell şi colab., 1996; Hancock şi Lobos, 2008). Informaţii utile privind cultura părului provin din China încă de pe vremea dinastiei Tsing şi Han, cu peste 2000 de ani în urmă, dar cu siguranţă că forme primitive de păr au fost cultivate mult mai devreme (Fischer, 2009). Părul este o specie pomicolă larg răspândită, având o pondere importantă în cultura pomilor fructiferi în toate regiunile temperate din lume, atât ca suprafeţe cultivate, cât şi ca producţie de fructe. Importanţa culturii părului se datorează valorii alimentare şi gustative, terapeutice şi profilactice a fructelor, însuşirilor lor tehnologice specifice, particularităţilor agrobiologice ale pomilor, potenţialului de valorificare a condiţiilor diferite de climă, sol şi tehnologii de cultură, precum şi valorii economice şi sociale de ansamblu. Datorită caracteristicilor agrobiologice ale pomilor, calităţii gustative a fructelor şi însuşirilor lor alimentare şi terapeutice, este o importantă şi valoroasă specie pomicolă, reprezentând una dintre principalele culturi pomicole de climat temperat. În ţara noastră, părul este una dintre speciile pomicole preferate de populaţie, beneficiind de o bogată tradiţie şi situându-se pe a doua poziţie ca producţie de fructe dintre speciile seminţoase (după măr), şi a patra, după prun, măr, cireş şi vişin, dintre toate speciile pomicole (Branişte, 1994). Chiar dacă istoria părului începe în antichitate, cultura părului evoluând de-a lungul timpului în paralel cu cea a mărului, părul nu a ajuns niciodată la fel de popular ca mărul. Cu toate acestea, perele rămân unele dintre cele mai admirate fructe de climat temperat din lume, acest truism fiind relevat şi de rolul şi prezenţa consistentă a speciei în cultura populară, literatură şi artă (Janick,

2002).

Răspândirea şi cultura părului în lume

Părul este răspândit în toată zona temperată a Globului, atât în emisfera nordică, cât şi în cea sudică. Pentru producţia de fructe, cele mai importante specii, din care există mii de soiuri, sunt:

Pyrus communis, cu soiuri cultivate în special în Europa şi America de Nord, Pyrus × bretschneideri, părul alb de China (Bai Li), şi Pyrus pyrifolia, cu soiuri de tip „Nashi” („Nashi” - pere, în japoneză). Ultimele două specii (cunoscute ca pere de Asia sau mere pere) se cultivă în special în Asia de Est. O pondere mai redusă au speciile P. sinkiangensis, cultivată în vestul Chinei, precum şi P. sinkiangensis şi P. pashia, din sudul Chinei şi Asia de Sud. Alte specii sunt utilizate ca portaltoi pentru soiurile europene şi asiatice, sau ca pomi ornamentali (ex. Pyrus calleryana, foarte larg răspândită în America de Nord, în special prin soiul ornamental Bradford; Pyrus salicifolia, foarte decorativă prin pomii zvelţi, cu un frunziş bogat şi frunze păroase-argintii). Producţia anuală de pere depăşeşte 20 milioane tone, o sporire considerabilă a suprafeţelor şi producţiilor având loc în ultimii ani în Asia (Figura 1), în principal în China, unde se obţine în prezent aproape 60% din producţia mondială (Cimpoieş, 2002). Producţia mondială de pere reprezintă aproximativ 3% din producţia mondială de fructe, incluzând şi cea de struguri. În topul primilor zece producători de pere din lume, se situează China, urmată de Italia, SUA, Spania, Argentina etc. (Tabelul 1). După Asia (unde alături de China, cu producţii anuale considerabile figurează Coreea de Sud şi Japonia), producţia cea mai mare de pere se realizează în Europa, reprezentând aproximativ 30% din totalul mondial. Italia este cel mai mare producător de pere din Europa, cu o pondere de aproximativ 20% din producţia europeană de pere. Mai mult de 60% din producţia europeană de pere se obţine în ţările Europei de Vest, respectiv Italia, Spania, Franţa, Germania, Olanda.

4

Tabelul 1

Topul primelor zece ţări producătoare de pere, 2008*

Ţara

Producţia (t)

Principalele soiuri

China / People's Republic of China People's Republic of China

12,625,000

Ya Li

Italia / Italy Italy

840,516

Abatele Fetel, Passé Crasanne

SUA / United States United States

799,180

Bartlett (Williams), Bosc, Anjou, Comice, Gorham

Spania / Spain Spain

537,400

Blanquilla, Don Guindo

Argentina / Argentina Argentina

520,000

Williams, Packham’s Triumf, Beurre d'Anjou, Red Bartlett, Abatele Fetel

Coreea de Sud / South Korea South Korea

425,000

Whangkeum, Melissa’s

Turcia / Turkey Turkey

349,420

Santa Maria, Deveci

Japonia / Japan Japan

325,000

Kosui, Hosui, Okusankichi, Imamuraaki, Nijisseki

Africa de Sud / South Africa South Africa

325,000

Packham’s Triumph, Beurre Bosc, Williams

Olanda / Netherlands Netherlands

224,000

Taylor's Gold

Glob / World

20,105,683

Williams, Bosc, Abatele Fetel, Conference

*http://en.wikipedia.org/wiki/Pear

Particularităţile citogenetice şi biologice ale părului

Părul aparţine genului Pyrus, familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae. Genul Pyrus cuprinde numeroase specii, dintre care 22 sunt, după Bell (1990), considerate ca „primare”, distribuţia lor acoperind mari zone temperate din Asia, Europa şi ţinuturile muntoase din nordul Africii.

Speciile genului Pyrus au numărul cromozomal de bază x=17 cromozomi, fiind în general diploide, cu 2n=34 cromozomi. În cadrul speciilor diploide, pot să apară forme sau varietăţi cu număr diferit de cromozomi, la P. communis existând numeroase soiuri triploide (2n=51), tetraploide (2n=68), sau chiar hexaploide (2n=102). Încrucişările între specii şi soiuri se pot realiza cu uşurinţă, în special hibridările intraspecifice, între soiuri cu acelaşi număr de cromozomi având cele mai mari şanse de reuşită (Janick şi colab, 1996). Şi hibridările interspecifice pot asigura obţinerea unor descendenţi viabili şi fertili, când se încrucişează specii cu acelaşi număr de cromozomi, compatibile (Hancock şi Lobos, 2008).

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII ÎN AMELIORAREA PĂRULUI. PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE AMELIORĂRII PĂRULUI

Datorită importanţei sale, arealului larg de răspândire, cererii de fructe pe pieţele interne şi externe, utilizării în consumul curent a fructelor şi în industria prelucrătoare, părul constituie o importantă specie pomicolă. De aceea, în prezent, există numeroase programe de ameliorare a părului, desfăşurate în majoritatea ţărilor cu o pomicultură avansată, pe baza unor obiective de ameliorare clar definite (Brown, 2003). Printre principalele deziderate urmărite în toate programele de ameliorare se situează crearea unor soiuri noi cu fructe de foarte bună calitate, obiectiv în strânsă dependenţă cu cerinţele mereu crescânde ale consumatorilor pentru fructe de calitate superioară. Alături de acest obiectiv, care se încadrează la cele generale, există numeroase altele, generale sau specifice (Deckers şi Schoofs, 2008), însă rezistenţa la boli şi dăunători, combinată cu calitatea fructelor, reprezintă priorităţi actuale în ameliorarea părului (Lespinasse şi colab., 2008). Datorită heterozigoţiei pronunţate a părului, majoritatea caracteristicilor valoroase având un determinism poligenic, ameliorarea soiurilor de păr este destul de dificilă (Sestraş, 2004). În plus, la fel ca la alte specii pomicole alogame, în ameliorarea părului trebuie ţinut cont şi de perioada juvenilă lungă a hibrizilor (5-6 ani sau mai mult), de necesitatea aplicării selecţiei în populaţii

5

hibride ample, în care variabilitatea largă să permită identificarea unor plante de perspectivă (elite), suprafeţe mari necesare pentru cultivarea hibrizilor, a selecţiilor clonale rezultate din înmulţirea vegetativă a hibrizilor, timpul îndelungat de studiu, autosterilitatea soiurilor de păr, androsterilitatea sau intersterilitatea unor soiuri, de depresiunea de consagvinizare etc. Astfel, la păr, procesul ameliorării, respectiv obţinerii unui nou cultivar, poate dura între 15 şi 35 de ani, limita inferioară a acestei perioade fiind posibilă în cel mai fericit caz (Ardelean, 1986; Sedov, 1995; Cociu, 1990). Productivitatea La păr, la fel ca la alte specii pomicole, producţia de fructe la unitatea de suprafaţă depinde de numărul de pomi pe suprafaţa respectivă, numărul de fructe pe pom, greutatea medie a fructelor, precocitatea intrării pe rod a pomilor etc. Aceşti factori sunt, la rândul lor, influenţaţi de alţii, după cum urmează: numărul de pomi care se pot planta la unitatea de suprafaţă va fi condiţionat de vigoarea soiului şi a portaltoiului, de tipul de creştere şi fructificare a pomilor, precocitatea intrării pe rod a pomilor va fi influenţată în mod hotărâtor de vigoarea pomului, durata perioadei juvenile şi portaltoiul utilizat (Ardelean, 1986). Perioada juvenilă a pomilor a constituit o caracteristică mult analizată în ameliorarea părului, urmărindu-se identificarea posibilităţilor de scurtare a acesteia şi reducerii costurilor procesului de selecţie. Intrarea timpurie pe rod este foarte importantă pentru hibrizii pe rădăcini proprii, cât şi pentru pomii altoiţi. Cu cât hibrizii intră mai timpuriu pe rod, cu atât selecţia lor pe baza caracteristicilor fructelor se poate face mai repede. În funcţie de lungimea perioadei juvenile depinde durata de timp în care pomii sunt menţinuţi, testaţi şi analizaţi în câmpul de hibrizi (prin urmare şi cheltuielile necesare). Perioada juvenilă la hibrizii de păr este strâns legată de precocitatea intrării lor pe rod după altoire. Altoirea pe un portaltoi de vigoare mică, grăbeşte intrarea pe rod a pomilor, astfel că la pomii altoiţi, rapiditatea intrării pe rod favorizează amortizarea mai rapidă a cheltuielilor necesitate de înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor de păr, care sunt oricum considerabile. Hibrizii de păr pe rădăcini proprii au o perioadă juvenilă lungă, în special cei intraspecifici, care intră pe rod abia după cinci-şase ani de viaţă. Janick şi colab. (1996) menţionează că durata perioadei juvenile poate varia la păr între 3-10 ani, şi este puternic influenţată de genotipul plantelor, dar şi de practicile culturale aplicate. Ereditatea juvenilităţii plantelor este un caracter cantitativ. Datorită determinismului poligenic, prin hibridări artificiale se pot obţine hibrizi F 1 cu o intrare precoce pe rod. Există corelaţii între anumite caracteristici ale hibrizilor pe baza cărora pot fi aleşi unii cu perioadă juvenilă scurtă; de exemplu, un indiciu al unei perioade juvenile scurte este dat de lipsa ţepilor (Layne şi Quamme, 1975). Posibilitatea scurtării fazei juvenile a fost studiată, de-a lungul timpului, de către Miciurin, Isaev, Kemmer, Murawschi, Visser etc. Rezultatele experimentale au demonstrat că durata perioadei juvenile este un caracter cu un determinism genetic complex în care efectele parentale joacă, de multe ori, un rol esenţial (Ardelean, 1986; Ardelean şi colab., 1992). În funcţie de ereditatea caracterului, utilizarea ca genitori în diferite combinaţii hibride a unor cultivaruri din categoria precoce şi foarte precoce, poate contribui la obţinerea unor descendenţi cu o perioadă juvenilă scurtă. Cociu şi Oprea (1989) recomandă eliminarea hibrizilor de păr care nu intră pe rod până în anul şase de la obţinerea din sămânţă, întrucât aceştia sunt consideraţi fără valoare. Amelioratorul poate însă amâna selecţia până când majoritatea hibrizilor intră pe rod, pentru a nu risca pierderea unui material biologic care ulterior se poate dovedi foarte valoros. În pomicultura mondială există în prezent tendinţa de intensificare a culturii părului, astfel că şi în lucrările de ameliorare se urmăreşte obţinerea unor soiuri de vigoare cât mai mică, cu o fructificare de tip spur, pretabile înfiinţării unor plantaţii intensive şi superintensive (Ghidra şi colab., 2001).

6

În acest scop, este important ca din fondul de germoplasmă existent la păr să fie identificaţi potenţiali genitori pentru o vigoare mică de creştere a pomilor, tip de creştere şi fructificare compact, cu fructificare pe ramuri scurte de rod (ţepuşe, burse, vetre de rod) etc. Vigoarea de creştere a pomilor la păr are un puternic determinism genetic, dar este influenţată considerabil şi de factorii de mediu. În cercetările efectuate s-a constatat că heritabilitatea vigorii pomilor este ridicată, însă heritabilitatea în sens restrâns pentru fructificarea de tip spur are valori foarte scăzute, caracterul fiind deosebit de complex (Sestraş, 2004). Transmiterea şi fixarea în descendenţele hibride a unor caractere esenţiale pentru creşterea şi fructificarea de tip „spur”, deşi este dificil de realizat prin hibridări dirijate, poate fi asigurată prin selecţia şi utilizarea adecvată a genitorilor, pe baza valorii lor de ameliorare. Un alt element de productivitate la păr îl constituie numărul de fructe pe pom, caracter cu un determinism poligenic, puternic influenţat de genotip, tehnologia de cultură şi factorii de mediu. Caracterul poate fi influenţat de intensitatea înfloritului, autofertilitatea şi fertilitatea naturală a soiurilor, intensitatea căderii fiziologice a fructelor, autoreglarea încărcăturii de rod, mărimea fructelor etc., influenţând la rândul său în mod considerabil producţia de fructe pe pom şi prin urmare recolta la unitatea de suprafaţă. Numărul de fructe pe pom este de cele mai multe ori într-o strânsă interdependenţă cu mărimea fructelor, dar într-o relaţie invers proporţională. Există unele soiuri cu o tendinţă genetică evidentă de încărcare sau supraîncărcare cu rod, exemple în acest sens fiind şi unele soiuri create la SCDP Cluj, printre care Napoca şi Haydeea, ambele considerate foarte buni genitori pentru productivitate (Sestraş şi colab., 2007). Calitatea fructelor Calitatea perelor reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de ameliorare, dar care are un grad ridicat de complexitate. Obţinerea unor soiuri noi de păr cu fructe de foarte bună calitate constituie obiectivul de bază al tuturor programelor de ameliorare (Lespinasse şi colab., 2008). Există multe criterii de apreciere a calităţii fructelor. Perele sunt foarte preţuite în consumul curent, în stare proaspătă, de multe ori ele alcătuind o categorie aparte de fructe, fiind în anumite cazuri catalogate „de lux”, sau chiar trufandale. Acest statut este conferit nu numai de precocitatea unor soiuri, aspectul comercial atrăgător şi calitatea gustativă deosebită a perelor, ci şi de sensibilitatea recunoscută a fructelor şi perisabilitatea lor. În afara particularităţilor organoleptice, un rol important în aprecierea calităţii perelor îl constituie valoarea lor nutritivă şi aportul pe care îl aduc fructele în alimentaţie, dar şi la sănătatea organismului uman. Aportul caloric pe care-l aduce consumarea perelor, prezintă o importanţă foarte mare, deoarece 100 g fructe conţin 10-20 g hidraţi de carbon, care dau organismului între 40- 80 de calorii. Perele sunt bogate în fibră, o sursă importanta de potasiu şi, deşi par foarte consistente, conţin doar 100 de calorii şi o cantitate neglijabilă de grăsimi. În schimb, sunt o sursă bogată de vitamina A, B1, B2 si C, PP, E, B9 şi conţin fosfor şi iod, cu efecte benefice asupra organismului (Amiot şi colab., 1995; Shieber şi colab., 2001; Ferreira şi colab., 2002; Galvis- Sanchez şi colab., 2003; Colaric şi colab., 2006; Chen şi colab., 2007; Salta şi colab., 2010). La păr, calitatea de ansamblu a fructelor este dată de aşa numitele elemente de calitate, fixate în baza genetică a fiecărui soi, şi de mijlocul în care ele sunt influenţate de condiţiile de mediu, de tehnologia de cultură aplicată, recoltarea, transportul, păstrarea, comercializarea fructelor etc. În afara aspectului comercial, care este decisiv la fructele destinate consumului curent, un rol important îl are gustul şi celelalte trăsături caracteristice ale fructelor (lipsa sclereidelor, aromă, consistenţă, suculenţă, etc.). La păr, mărimea fructelor este atât un element de productivitate, cât şi de calitate. Din punct de vedere genetic, mărimea perelor este un caracter poligenic, puternic influenţat de condiţiile de mediu, precum şi de condiţiile de cultură, respectiv de tehnologia aplicată. Cu toate acestea, heritabilitatea caracterului este destul de ridicată, astfel că prin selecţionarea ca genitori a unor soiuri cu fructe mari, se pot obţine descendenţi cu fructe de dimensiuni dorite, astfel încât selecţia să fie eficientă. Ca genitori pentru fruct mare, care să poată fi utilizaţi în hibridări în cadrul lucrărilor

7

de ameliorare, se recomandă soiuri care au fructe mari, cum sunt: Triomphe de Vienne, Duchesse d'Angoulême, Président Drouard, Abatele Fétel, Fondantă de pădure, Amintirea Congresului, Beurré Diel, Beurré Bosc, Decana comisiei etc. (Sestraş şi colab., 2000, 2003). Culoarea fructelor Culoarea fructelor, la păr, împreună cu mărimea şi forma acestuia, reprezintă unul din cele mai importante caractere în funcţie de care se recunoaşte un soi. De asemenea este elementul de atracţie pentru consumatori. Perele destinate consumului în stare proaspătă se valorifică în supermarketuri şi în pieţe unde, în cei mai mulţi ani, există supraofertă. Astfel, vor fi competitive doar perele atractive prin culoare şi, eventual, formă. Culoarea roşie a fructelor rămâne o caracteristică de interes la păr (Janick şi colab., 1996). Dacă la soiul Max Red Bartlett, culoarea pieliţei pare să fie controlată de o singură genă dominantă, la soiul chinezesc Huobali, culoarea poate fi dată de acţiunea complementară a cel puţin două gene dominante (Volz şi colab., 2008). Fructe intens colorate, cu pieliţa roşie, atrăgătoare, pot fi obţinute prin hibridări interspecifice care să implice soiuri precum Max Red Bartlett şi Huobali (Volz şi colab., 2008). O culoare deosebit de atrăgătoare au fructele soiurilor Ina Estival şi Roşioară de Cluj (roşu aprins, strălucitor, primul, şi roşu intens spre vişiniu, al doilea), create la SCDP Cluj, contribuind la un aspect comercial deosebit care poate asigura şi succesul lor comercial. Gustul şi aroma fructelor La pere, gustul constituie elementul de calitate hotărâtor pentru valoarea unui soi, precum şi criteriul de alegere esenţial în selecţionarea plantelor elită din câmpurile de hibrizi (Hancock şi Lobos, 2008). În câmpurile de hibrizi, indiferent de aspectul comercial al fructelor, dacă acestea nu au calităţi gustative favorabile, indivizii care nu corespund sunt eliminaţi în procesul de selecţie, chiar dacă fructele au un aspect comercial deosebit de atrăgător. Prin urmare, în crearea de soiuri noi, este esenţial ca aspectul comercial să fie completat de o foarte bună calitate gustativă a fructelor. La populaţii hibride intraspecifice, între aspectul comercial al fructelor şi calitatea acestora, nu au fost identificate corelaţii asigurate statistic (Liu şi colab., 2005). Gustul perelor este influenţat de raportul dintre conţinutul în zahăr şi în aciditate, caracteristici moştenite independent, poligenic (Hancock şi Lobos, 2008). Ereditatea elementelor care concură la gustul bun al fructelor, precum şi la calitatea de ansamblu a perelor diferă foarte mult, în funcţie de materialul biologic analizat, de caracter etc. În populaţii de hibrizi interspecifici proveniţi din încrucişări între Pyrus pyrifolia şi P. ussuriensis sau P. Breschneideri heritabilitatea conţinutului fructelor în substanţe solubile a fost de 0,48 (Shin şi colab., 2008). În diferite descendenţe Full-SIB ale unor soiuri de P. pyrifolia, heritabilitatea în sens restrâns pentru conţinutul fructelor în substanţă uscată a oscilat între 0,37-0,50, cu o medie de 0,42 (Abe şi colab., 1995). O bună calitate de ansamblu a fructelor, incluzând aromă plăcută, fină, prezintă soiurile Willimas, Triomphe de Vienne, Clapp Favorite, Napoca, Conférence, Josephine de Malines, Olivier de Serres, Haydeea, Duchesse d’Angoulême, Beurré Hardenpont, Doyenné du Comice, Beurré Giffard, Fondante du Bois, Bonne Louise d’Avranches, Beurré Bosc, Contesa de Paris (Sestraş, 2004). Selecţia pentru aspectul fructelor şi calitatea acestora poate fi eficient efectuată pe baza informaţiilor furnizate de capacitatea generală şi specifică de combinare (CGC şi CSC) a soiurilor genitoare (Liu şi colab., 2005).

Rezistenţa la boli şi dăunători

Rezistenţa sau chiar imunitatea la boli şi dăunători a soiurilor de păr este un obiectiv foarte important, avut în vedere în toate programele de ameliorare derulate pe plan mondial la această specie. Rezistenţa la boli şi dăunători, combinată cu calitatea fructelor, reprezintă o prioritate în ameliorarea părului (Lespinasse şi colab., 2008). Părul este atacat de o gamă largă de agenţi patogeni, aparţinând unor micoze, bacterioze, viroze şi micoplasmoze a căror acţiune este favorizată de diverşi factori fiziologici, genetici sau de altă natură, în strânsă interdependenţă cu factorii de

8

mediu. Multe dintre cele mai valoroase soiuri de păr, larg răspândite în cultură, sunt sensibile la principalele boli ale speciei. Programele de ameliorare sunt orientate spre obţinerea soiurilor rezistente la boli: arsura bacteriană (Erwinia amylovora), rapăn (Venturia pirina), pătarea albă a frunzelor (Mycosphaerella sentina) şi septorioza (Septoria pyricola); dăunători: puricii meliferi ai părului sau psylla părului (Psylla species), afidele verzi (Aphis pomi) etc. Pentru multe din aceste boli şi dăunători au fost descoperite surse de gene de rezistenţă, reprezentate de diferite specii şi soiuri de păr, care pot fi utilizate cu succes în noile lucrări de ameliorare (Branişte, 1995; Brown, 2003; Sestraş, 2004; Lespinasse şi colab., 2008). Soiurile rezistente la boli au numeroase avantaje faţă de cele sensibile, contribuind la protejarea mediului ambiant, a faunei din plantaţiile pomicole şi din jurul acestora, obţinerea unor fructe sănătoase, ecologice, lipsite de noxe, benefice pentru sănătatea omului, asigurând şi reducerea cheltuielile de producţie. Rezistenţa la arsura bacteriană Focul bacterian sau arsura bacteriană (în engleză „fire blight”), provocată de bacteria Erwinia amylovora este cea mai periculoasă boală a părului. La noi în ţară, boala a fost semnalată în livezile de seminţoase începând din anul 1991. Pierderile cauzate de focul bacterian sunt incomensurabile, efectele de multe ori fiind critice, ducând la uscarea masivă a pomilor şi chiar la pierderea livezilor. Datorită pericolului pe care îl prezintă boala pentru plantaţiile de păr şi faptului că produce mari pagube şi afectează suprafeţe întinse cultivate cu păr în întreaga lume, din SUA, Europa Occidentală (Anglia, Franţa, Germania, Danemarca, Olanda), Europa Răsăriteană etc., rezistenţa la arsura bacteriană reprezintă un obiectiv esenţial al ameliorării părului. Este cunoscut faptul că cele mai multe soiuri ale speciei P. communis sunt sensibile la atacul de Erwinia amylovora, printre acestea fiind incluse şi unele foarte valoroase, cum sunt: Williams, B. Bosc, Favorita lui Clapp, Comice, Anjou, Aurora etc. (van der Zwet, 1982; Sestraş şi colab., 2008). În urma testării prin infecţii artificiale, s-au dovedit mai puţin sensibile soiuri precum:

Duchesse d'Angoulême, Beurré Hardy, Bonne Louise d'Avranches, Pierre Corneille (Branişte şi Andreieş, 1990). O rezistenţă moderată prezintă mai puţin de 5% dintre soiurile de păr; printre soiurile moderat rezistente se situează Seckel şi Kieffer Seedling, care sunt selecţii P. communis x P. pyrifolia (Bell, 1990). În afara celor două soiuri, alte genotipuri considerate relativ rezistente la arsură bacteriană, utilizate şi recomandate în lucrările de ameliorare sunt: Magness, Monterey, Moonglow, Orient, Tyson, Old Home, Farmingdale, Maxine, Waite, Le Conte (van der Zwet, 1982; Quamme, 1982). De asemenea, surse de gene pentru rezistenţa la Erwinia sunt soiurile: Dawn, Harbin, Harrow Delight, Garber; soiurile chinezeşti Ba Li Hsiang, Chien Pa Li, Huang Hsiang Sui Li, Hung Guar Li, Ta Tau Huang; soiuri locale româneşti, precum Decana Krier, Galbene, Pere de iarnă, Pere gutui, Tămâioase de Călimăneşti, testate pentru rezistenţa lor în SUA (Cociu şi colab.,

1999).

Comportarea soiurilor la atacul de Erwinia este extrem de divers, şi în acelaşi timp inconstantă, unele soiuri dovedindu-se rezistente în anumite condiţii (locaţii), şi sensibile în altele (Sestraş şi colab., 2008). Soiuri cunoscute precum Passe Crassane şi Abatele Fétel şi-au confirmat sensibilitatea la arsura bacteriană, în timp ce altele, precum Harrow Sweet şi US 309, rezistenţa; folosit ca martor, Old Home, considerat foarte rezistent, nu a prezentat simptome de atac (Dondini şi colab., 2002). Ereditatea poligenică a rezistenţei soiurilor Harrow Sweet şi US 309, folosite ca surse de rezistenţă în hibridări dirijate de către Dondini şi colab. (2002), a ilustrat o distribuţie continuă, tipic cantitativă a comportării la atacul de Erwinia amylovora a progenilor rezultaţi din încrucişările dintre soiurile sensibile şi cele rezistente, în condiţii de infecţie artificială (seră). Rezistenţa la rapăn Rapănul părului, boală provocată de agentul patogen Venturia pirina Aderh., atacă frunzele, lăstarii şi fructele, determinând numeroase pagube asupra recoltei de fructe şi a calităţii fructelor (Lespinasse şi colab., 2008). Atacul pe fructe afectează foarte mult aspectul comercial şi valoarea

9

de piaţă a perelor, întrucât în afara petelor maronii şi a crăpării pieliţei în punctele atacate, fructele rămân mici şi se deformează. În ţara noastră, boala (studiată pentru prima dată de Prillieux, în 1879) este frecvent întâlnită în plantaţiile de păr, fiind răspândită în toate zonele de cultură ale părului, unde sunt condiţii climatice favorabile.Ereditatea rezistenţei părului la rapăn este variată, în funcţie de genotipurile cu care se lucrează (Janick şi colab, 1996). Stanton (1953), citat de Layne şi Quamme (1975), a sugerat, pe baza unor rapoarte de segregare mendeliene de 3:1 şi 1:1 (rezistent : sensibil), că rezistenţa este controlată de o singură genă majoră, în timp ce Brown (1960) opina că rezistenţa are o ereditate complexă, de tip poligenic. Soiurile speciei P. communis nu prezintă imunitate la atacul de rapăn, însă variabilitatea în interiorul speciei este foarte mare, existând soiuri cu o comportare diferită la boală, de la sensibile la rezistente. Unele soiuri au fost considerate ca având o bună comportare la atacul de rapăn, ex. Williams, Conference, Dr. Jules Guyot (Bell, 1990), Contesa de Paris, Decana de iulie, Timpurie de Trevaux, Triomphe de Vienne, Madame Levavaseur, Jeanne d’Arc, Notair Lepin, Starking Delicious, Republica, Euras, Argessis, Maria Romana etc. (Branişte şi Andreieş, 1990; Cociu şi colab., 1999). Rezistenţa la atacul puricilor meliferi Puricii meliferi ai părului sunt cei mai periculoşi dăunători pentru soiurile din specia P. communis. În anumite condiţii, atacul acestora provoacă pagube deosebit de mari în culturile din Europa şi America de Nord, sau pot calamita plantaţiile (Bell, 2003; Sestraş şi colab., 2009). Puricii meliferi sunt Homoptere denumite generic Cacopsylla, sau Pysilla sp., existând trei specii principale care atacă părul: Psylla pyricola Foerster, P. pyri L. şi P. pyrisuga Foerster. În afara daunelor directe, Psylla este vectorul micoplasmozei „Pear Decline” (declinul părului), o boală care în urma atacului masiv de purici meliferi, poate contribui decisiv la uscarea pomilor şi calamitarea unor plantaţii întregi de peri. Unele speciile asiatice de păr, precum P. betulaefolia, P. calleryana, P. fauriei, P. ussuriensis şi P. x bretschneideri, pot constitui surse valoroase de gene pentru rezistenţa la Psylla. Utilizarea acestora în lucrările de ameliorare este limitată de caracteristicile lor rustice (fructe mici, textură pietroasă etc.) pe care le transmit în descendenţa unor încrucişări interspecifice, cu genitori de calitate din P. communis. Rezistenţa la Psylla a fost identificată şi la unele forme de P. nivalis, precum şi la unii hibrizi proveniţi din încrucişări între specia europeană şi cele asiatice, ex. P. ussuriensis x P. communis sau P. eleagrifolia x P. communis (Bell, 1990). Rezistenţa părului la atacul puricilor meliferi este determinată poligenic, în afara efectelor de aditivitate, o pondere însemnată având şi efectele de dominanţă şi epistazie (Sestraş, 2004). Prin recombinările genice care au loc în urma hibridărilor dirijate se pot obţine descendenţi care să moştenească poligene de rezistenţă, respectiv forme transgresive cu o bună comportare la Psylla. Un exemplu în acest sens îl constituie soiul Haydeea, creat la SCDP Cluj, cu o bună comportare la atacul de Psylla (considerat tolerant, sau chiar rezistent). Haydeea s-a obţinut prin selecţie în hibrizi obţinuţi dintr-o încrucişare între două soiuri care, în condiţiile de la Cluj, s-au dovedit sensibile: Beurré Hardy x Beurré Six (Sestraş, 1994; Sestraş şi colab., 1994; Sestraş şi colab., 2008).

MATERIAL ŞI METODĂ

Amplasarea experienţelor Experienţele au fost amplasate la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj (SCDP Cluj), în cadrul laboratorului de ameliorare a pomilor fructiferi. În urma lucrărilor de ameliorare desfăşurate la S.C.D.P. Cluj au fost create numeroase soiuri de păr, printre care pot fi amintite: Napoca, Doina, Haydeea, Ina Estival, Virgiliu Hibernal, Jubileu 50, Milenium, Roşioară de Cluj, Arvena, Meda, Primadona, Latina, Transilvania, Adria.

10

În prezent, în câmpurile experimentale şi de producţie ale staţiunii, pe lângă soiurile enumerate se găseşte un material biologic impresionant ca valoare şi conţinut, reprezentat de Colecţii de soiuri, hibrizi (de ordinul a zeci de mii de hibrizi, unii cu o genealogie complexă, aflaţi în generaţii avansate, derivând din specii rustice folosite ca donatoare pentru rezistenţa la boli, dăunători, stres etc.), plante elită şi selecţii de perspectivă, unele testate în vederea omologării ca soiuri noi. Bogatul material biologic existent la S.C.D.P. Cluj, hibrizii complecşi existenţi la diferite specii horticole, în special la pomii fructiferi, unii provenind din ascendenţi reprezentaţi de specii sălbatice, rustice, şi avându-şi originea în hibridări efectuate inclusiv de Rudolf Palocsay, cu peste 50-60 de ani în urmă, constituie un fond genetic de o bogăţie inestimabilă, în care s-a investit multă muncă, pasiune, timp, precum şi fonduri considerabile. O parte din materialul biologic aflat la finele procesului de ameliorare, cât şi noile tehnologii elaborate şi fundamentate de către cercetătorii din Staţiune pot fi în curând lansate şi valorificate în mod eficient în horticultura românească, acestea putând avea un rol însemnat în redresarea agriculturii din ţara noastră.

Materialul biologic studiat Materialul biologic studiat a fost reprezentat de două categorii distincte de material vegetal:

a) genotipurile (soiuri, specii, selecţii) de păr din Colecţia Naţională de Păr de la Staţiunea

de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj (SCDP Cluj);

b) hibrizi F 1 de păr pe rădăcini proprii, obţinuţi prin hibridări dirijate, pe baza modelelor de

încrucişări dialele III şi IV ale lui Griffing (1956) – Tabelele 3 şi 4, şi o hibridare ciclică cu soiul

Haydeea utilizat atât ca tester matern, cât şi patern, încrucişat cu soiuri folosite şi în dialela Griffing

III.

Tabelul 3 Hibridarea dialelă completă, cu directe şi reciproce (A×B şi B×A), fără autopolenizări (A×A) Griffing III

Tabelul 4 Hibridarea dialelă parţială (A×B), fără reciproce (B×A) şi autopolenizări (A×A) Griffing IV

/

A

B

C

D

/

B

A C

D

A

-

AB

AC

AD

A

AB

- AC

AD

B

BA

-

BC

BD

B

- BC

-

BD

C

CA

CB

-

CD

C

-

- -

CD

D

DA

DB

DC

-

D

-

- -

-

Observaţii şi determinări efectuate

Aprecierea ideotipului şi vigorii de creştere a pomilor Pentru studiul tipului de creştere a pomilor (ideotipului arhitectural sau habitusului) genotipurile din colecţie au fost încadrate în şase clase, în conformitate cu ghidul UPOV (UPOV Guidelines): 1. Fastigiat (“Fastigiate”); 2. Compact (“Upright”); 3. Semi-compact (“Semi-upright”); 4. Ramificat (“Spreading”); 5. Căzător (“Drooping”); 6. Pletos sau plângător (“Weeping”). Vigoarea de creştere a pomilor a fost apreciată pe baza înălţimii pomilor (m), înălţimii trunchiului (m), diametrul trunchiului (cm), diametrul coroanei (m), numărul de şarpante, unghiul de inserţie a şarpantelor. La hibrizii tineri, s-a analizat şi lungimea internodiilor, numărul de frunze pe plantă, precum şi caracteristicile frunzelor (lungimea peţiolului, lungimea şi lăţimea limbului). Producţia de fructe la cultivarurile din colecţie a fost analizată pe parcursul a trei ani, 2007- 2009, fiind înregistrată recolta de fructe în kg pe pom. Rezultatele au fost prelucrate statistic după modelul seriilor de experienţe (Ardelean şi colab., 2007), stabilindu-se semnificaţiile diferenţelor de producţie dintre genotipuri atât faţă de eroare, cât şi faţă de interacţiunea dintre variante x ani. De asemenea, s-au determinat principalele caracteristici ale fructelor, greutatea fructelor (g), înălţimea şi diametrul acestora (cm), rezultatele fiind prezentate în tabele de sinteză în care

11

diferenţele dintre genotipuri (variante) au fost comparate cu media pe întreaga experienţă, considerată variantă martor. Determinarea comportării pomilor la atacul principalelor boli şi dăunători La cultivarurile din colecţie, observaţiile şi determinările privind Frecvenţa atacului (F%), Intensităţii atacului (I%) şi Gradului de Atac (GA%), s-au efectuat pe câte trei pomi pe genotip. S-a analizat comportarea pomilor la atacul principalelor boli ale speciei, rapăn (Venturia pirina), septorioză (Septoria piricola Desm.) şi arsura bacteriană, sau focul rozaceelor (Erwinia amylovora), precum şi atacul puricilor meliferi ai părului (Psylla species). Încadrarea genotipurilor în diferite clase de atac s-a efectuat în funcţie de Frecvenţa atacului (F%), Intensitatea atacului (I%) şi Gradul de Atac (GA%), constituindu-se şase clase, după cum urmează: „Fără atac” (GA=0%); „Atac foarte slab” (GA=0.1-1%); „Atac slab” (GA=1.1-5.0%); „Atac mediu” (GA=5.1-15%); „Atac puternic” (GA=15.1-20%); „Atac foarte puternic” (GA=>20.1%). O excepţie de la încadrarea în cele şase clase de atac s-a aplicat pentru clasificarea genotipurilor pentru comportarea la atacul de arsură bacteriană, unde s-au alcătuit nouă clase de atac, după Gradul de Atac calculat în experienţă, în funcţie de Frecvenţa şi Intensitatea atacului, şi făcându-se o apreciere simultană cu sistemul USDA de notare elaborat de van der Zwet şi colab.

(1970).

Pentru hibrizi, aprecierea atacului s-a efectuat conform metodelor de bonitare, folosindu-se scări specifice de notare (de la „0” – fără atac, la „5” – atac foarte puternic), în condiţii naturale de infecţie, şi în absenţa tratamentelor fitosanitare. Aprecierea atacului de septorioză la hibrizi, pe frunze, precum şi clasele de atac, şi respectiv de notare, sunt prezentate în Figura 4.

ş i respectiv de notare, sunt prezentate în Figura 4. 1. Atac foarte slab 2. Atac

1. Atac foarte slab

2. Atac slab

3. Atac mediu

4. Atac puternic

5. Atac foarte puternic

Figura 4. Sistemul de bonitare (note de la “0” la “5”) pentru atacul de septorioză (Septoria piricola) la hibrizii F 1 de păr; s-a utilizat scara: 0-fără atac, 1-atac foarte slab,… 5-atac foarte puternic (foto original)

Pentru principalii dăunători ai părului, reprezentaţi de Psylla sp., pe lângă determinarea Frecvenţei (F%) şi Intensităţii atacului (I%) pe frunze şi lăstari şi calcularea Gradului de Atac (GA%), la genotipurile din colecţie s-au efectuat observaţii asupra numărului de ouă şi larve pe frunze, înainte şi după tratamentele cu insecticide specifice, datele fiind prelucrate statistic.

Prelucrarea datelor experimentale

Datele experimentale s-au prelucrat statistic, utilizându-se analiza varianţei (ANOVA), testul DL (la genotipurile din colecţie) şi testul „t” (la hibrizii pe rădăcini proprii). Metodele de calcul utilizate în analiza varianţei au respectat instrucţiunile din literatura de specialitate. Rezultatele au fost prelucrate ca valori medii pe variantă şi prezentate în tabele de sinteză (Ardelean şi colab., 2007).

12

Pe lângă analiza varianţei (ANOVA), testul DL sau „t”, s-a efectuat şi analiza genetică a varianţei. S-au aplicat modele diferite de descompunere a varianţelor, pentru genotipurile din colecţie utilizându-se un model adaptat după Căbulea (1975), Acquaah (2006), Falconer şi Mackay (1996), în care varianţa dintre clone (genotipuri) s-a considerat indusă de genotip, iar între pomi (indivizi) în interiorul clonelor (genotipurilor) de mediu. Pentru hibridările dialele s-a aplicat modelul ANOVA de descompunere a varianţelor şi de estimare a capacităţii de combinare generală şi specifică de combinare (CGC şi CSC), specific modelelor lui Griffing (Griffing, 1956; Acquaah, 2006). În hibridarea ciclică s-a aplicat modelul de descompunere a varianţelor pentru familii de semifraţi (fraţi după un părinte comun), adaptat după Masiukova (1979), Nyquist (1991), Botez şi colab. (1995), conform tabelului 10. Coeficienţii de variabilitate s-au calculat în conformitate cu literatura de specialitate, aplicându-se formulele cunoscute (Botez şi colab., 1995; Botu şi Botu, 1997, 2003). Corelaţiile dintre caracteristicile studiate au fost estimate statistic, prin calculul coeficienţilor de corelaţie şi stabilirea semnificaţiei acestora, comparându-se valorile calculate cu cele teoretice, pentru probabilităţile de transgresiune de 5%, 1% şi 0,1%, respectându-se recomandările din literatura de specialitate (Ardelean şi colab., 2007). Aplicarea selecţiei asistată de markeri moleculari Selecţia fenotipică a hibrizilor F 1 de păr proveniţi din hibridările dialele a fost completată cu selecţia asistată de markeri moleculari (Marker Assisted Selection - MAS), efectuată pentru comportarea hibrizilor la atacul de septorioză (Septoria piricola Desm.). S-a utilizat metoda BSA - Bulk Segregant Analysis (Michelomore şi colab., 1991), recoltându-se frunze tinere de la 5-6 hibrizi din grupe fenotipice extreme (după rezistenţă - sensibilitate la atac), din fiecare combinaţie hibridă, precum şi de la soiurile genitoare. În felul acesta, au rezultat variante reprezentate de combinaţiile hibride şi de soiurile utilizate ca genitori, de la acestea extrăgându-se ADN din frunze (amestec de frunze de la câte 5-6 indivizi din grupe extreme, pe fiecare variantă).

REZULTATE OBŢINUTE

REZULTATE ÎN URMA EVALUĂRII FONDULUI DE GERMOPLASMĂ LA PĂR

Rezultate obţinute la cultivarurile de păr

Întrucât, la păr, vigoarea de creştere a pomilor şi tipul de creştere şi fructificare a acestora influenţează direct numărul de pomi ce se pot planta la unitatea de suprafaţă, în experienţă s-a urmărit în special identificarea unor potenţiali genitori pentru vigoare mică de creştere şi fructificare de tip spur. Astfel de genitori ar putea fi utilizaţi în lucrările de ameliorare a părului în vederea creării unor cultivaruri cu o vigoare redusă, care să permită sporirea substanţială a densităţii de plantare şi, prin urmare, intensivizarea culturii părului, fiind în concordanţă cu tendinţele de intensivizare a culturilor, manifestate pregnant în pomicultura mondială. Evaluarea genotipurilor pentru ideotipul arhitectural al pomilor, efectuată pe baza normelor UPOV, a permis încadrarea cultivarurilor în cinci clase distincte, dintre cele şase existente (Figura 5). Conform rezultatelor obţinute, nici un cultivar nu s-a încadrat în ideotipul “Fastigiat”. Datele obţinute au ilustrat faptul că, în colecţia de germoplsmă de la Cluj (Colecţia Naţională de Păr), predomină cultivarurile cu ideotipul III sau IV (ideotipurile “Semi compact” şi “Ramificat”). În urma cercetărilor, din totalul celor 177 de genotipuri, 7.3% au fost încadrate în ideotipul II “Compact”, 47.5 % în ideotipul III “Semi Compact”, 41.2% în ideotipul IV “Ramificat”, 3,4 % în ideotipul V “Căzător”, şi 0,6% în ideotipul VI “Pletos”.

13

50 45 47.5 40 41.2 35 30 25 20 7.3 15 3.4 10 0.0 0.6
50
45
47.5
40
41.2
35
30
25
20
7.3
15
3.4
10
0.0
0.6
5
0
Ideotip 1
Ideotip 2
Ideotip 3
Ideotip 4
Ideotip 5
Ideotip 6

Figura 5. Procentul cultivarurilor de păr din Colecţia Naţională de la Cluj-Napoca (total 177 genotipuri – 100%), încadrate în diferite ideotipuri, după normele UPOV (2000)

Ideotipurile arhitecturale ale pomilor la păr / Cultivaruri încadrate în diferite ideotipuri 1. 2. 3.
Ideotipurile arhitecturale ale pomilor la păr / Cultivaruri încadrate în diferite ideotipuri
1.
2.
3.
4.
5.
6.
“Fastigiat”
“Compact”
“Semi compact”
“Ramificat”
“Căzător”
“Pletos”

-

Cu miez roşu

Abbe Fetel

Aurora

Ananasova

Beurré

Ducesa Pitmaston Dulci Early Harvest Ginese Gute Craue Haydeea Kieffer Seedling Madame Balet Margareta Krier Thomson

Alexandre Lucas Arvena Beurré Amanlis Conference Garoafă Mare General Leclerc Okusanchiki Olivier de Serres Panaşat Pierre Corneille Van Mons Văratice

Bristol Cross Cantalupeşti Favorita lui Clapp Jubileu Magness Moonglow Old Homme Pringalle Sierra Tang-Li Williams Williams Rosu

Arabitka Curcubete Dulci de vară Miez de pîine Wileenska Plenna

Naghewitz

Figura 6. Încadrarea unor cultivaruri de păr în diferite ideotipuri, după normele UPOV (2000)

Au fost identificate şi recomandate ca potenţiali genitori în noi lucrări de ameliorare soiuri cu o creştere şi fructificare compactă, cu volum al zonei productive apropiat de ax şi şarpante, cu tendinţă slabă de ramificare şi degarnisire, fructificare preponderentă pe ramuri de rod scurte, de tip spur, care se pretează la culturile intensive şi superintensive. Între acestea, s-au situat şi soiuri create la SCDP Cluj, precum Haydeea sau Arvena (Figura 6), care prezintă şi avantajul unei întreţineri mai facile, inclusiv prin prisma lucrărilor de tăieri sau recoltări ale fructelor, fiind avantajoase şi

14

necesitând cheltuieli mai mici, comparativ cu soiurile cu o tendinţă evidentă de ramificare şi degarnisire. Vigoarea pomilor Vigoarea pomilor a fost analizată prin prisma înălţimii pomilor, înălţimii trunchiului, diametrul trunchiului, diametrul coroanei, numărul de şarpante pe pom şi unghiul de inserţie al şarpantelor. În urma prelucrării statistice a datelor privind vigoarea pomilor, exprimată prin înălţimea acestora, 41 de genotipuri au prezentat diferenţe asigurate statistic în comparaţie cu valoarea medie a caracterului pe experienţă (2.88 m), considerată variantă martor. Printr-o vigoare mare prin prisma înălţimii pomilor s-au remarcat soiurile: Cerovka, Galbene II, Plovdivka Parva, De Zahăr de Bihor, Erdei voj Korte, Imperiale, Panaşat, Văratice, Aniversareaa, Busuioace, Willenska Plenna. La polul opus, cu înălţime mică a pomilor, au fost înregistrate următoarele soiuri:

Antig, Chang-Pa-Li, Dulci, Dulci de vară, Er-Shi-Shange, Pară de mai, Abbe Fetel, Arvena, Duchesse D’Alencon, Karamanek, Murphy Red Bartlett, Old Homme, Margareta Krier, Mehmedka, Pultney, Sheldon. Întrucât suprafaţa secţiunii transversale a trunchiului este principalul indicator al vigorii de creştere a pomilor, s-a apreciat că în experienţă cele mai slab viguroase soiuri au fost: Antig, Kekicka, Pară de mai, Roşior pietros, Sărsării, Spadona d’Estate cu abateri foarte semnificative negative faţă de media experienţei. Cu abateri distinct negative s-au înregistrat soiurile: Aarska, Abbe Fetel, Dulci, Er-Jang-Li, Er-Shi-Shange, Fragrante, Karamanek, Kristalli, Pringalle şi Sheldon, iar cu abateri semnificativ negative, soiurile: Bergamotte Crassane, Dorset, Duchesse D’Alencon, Goloman de vară, Grand Champion, Loumenjuli Isletes, Olivier de Serres, Takisa. Soiurile menţionate pot constitui şi genitori adecvaţi în lucrările de ameliorare în vederea creării unor noi soiuri cu vigoare mică de creştere, conform cerinţelor actuale ale pomiculturii moderne. Printr-un număr mic de şarpante pe pom s-au remarcat soiurile: Roşior pietros, Takisa, Boiereşti II, Esersca 2001, Karamanek, Madame Balet, Sărsării, Antig, Beurre Bremen, Beurre Superfin, Chang-Pa-Li, Early Harvest, Kieffer Seedling, Pacham’s Triumph şi Pară de mai. Cu un unghi de inserţie mic, ceea ce denotă faptul că ideotipul pomului este apropiat de habitusul fastigiat sau compact, s-au evidenţiat soiurile Deutleur Vaj Korte, Devoe, Down, Dulci de vară, Fragrante, Garoafă Mare, Loumenjuli Isletes, Republica, Rousselet de Reims, Rousselet de Stuttgart Aurora, Drymon, Muscat Strauss, Poştaţele, Clopoţele, Cu miez roşu, Favorita lui Clapp, Furnicoase, Olivier de Serres, Pierre Corneille etc. Dintre caracterele analizate pentru vigoarea pomilor, cea mai mică valoare a coeficientului de variabilitate care, totuşi, a indicat o variaţie medie a caracterului, a fost înregistrată pentru înălţimea pomilor (CV=12,3%). Celelalte caractere au avut valori ale CV% cuprinse între 20- 27,6%, care pot fi apreciate ca ridicate, ilustrând o variabilitate amplă a genotipurilor din colecţie pentru creşterea şi vigoarea pomilor, precum şi pentru ideotipul arhitectural, ceea ce permite alegerea unor genitori cu particularităţi adecvate obiectivelor de ameliorare propuse. Ideotipul arhitectural al pomilor a fost strâns corelat cu toate elementele de vigoare, mai puţin cu înălţimea pomilor până la prima şarpantă (înălţimea trunchiului). De asemenea, au fost identificate legături strânse între diametrul coroanei şi toate celelalte elemente ale vigorii pomilor, iar numărul de şarpante pe pom nu a fost corelat statistic cu toate elementele analizate, mai puţin cu înălţimea trunchiului. Pe baza regresiilor dintre variabile (Figura 8), s-a concluzionat că în experienţa reprezentată de cele 177 cultivaruri, cu cât pe pomi există mai multe şarpante (în funcţie de genotip - zestrea ereditară a fiecărui soi), cu atât aceştia nu vor avea o creştere bazitonă (compactă), ci una laxă (spre răsfirată, chiar pletoasă). Producţia de fructe Cele mai mari producţii de fructe s-au obţinut la soiuri foarte cunoscute şi răspândite pe plan mondial, cum ar fi Abbe Fetel, Alexandre Lucas, Aurora, Bristol Cross, Conference, Keiffer Seedling, Curé, Large Winter, Olivier de Serres, Triomphe de Vienne, Williams, Fondată de

15

Pădure, Aniversareaa, Arvena şi Jubileu, ultimele două obţinute la SCDP Cluj, toate putând fi recomandate ca genitori în programele de ameliorare. Ca potenţiali genitori pentru caracterul „fructe mari”, s-au remarcat soiurile: Beurré Bachelier, Drymon, Old Homme, Takisa, General Osmanwill, Loumenjuli Isletes, Spadona d’Estate, Williams Bovey, Beurré Naghewitz, Bonne Louise d’Avranches, Busuioace, Erdei voj Korte, Holtzfarbige, R. C. Wurtenberg, Sierra, Williams, unele dintre acestea fiind recunoscute şi pentru valoarea deosebită a calităţii fructelor.

i pentru valoarea deosebit ă a calit ăţ ii fructelor. 100 y = 2.9138x + 47.498
100 y = 2.9138x + 47.498 90 R 2 = 0.1047; t=3.56*** 80 70 60
100
y = 2.9138x + 47.498
90
R 2 = 0.1047; t=3.56***
80
70
60
50
40
30
Numărul de sarpante / No of branches
20
2
4
6
8
10
12
Figura 8. Dreapta şi ecuaţia de regresie a unghiului de inserţie a şarpantelor faţă de numărul de şarpante pe pom
Unghiul de insertie / Branches angle

Rezultate obţinute privind comportarea la atacul principalelor boli

Atacul de rapăn şi septorioză Rezultatele obţinute pe baza determinării Frecvenţei (F%), Intensităţii (I%) şi a Gradului de Atac (GA%) cu rapăn şi septorioză, la cultivarurile din Colecţia Naţională de Soiuri de la SCDP Cluj, pe o perioadă de trei ani, 2007-2009, ilustrează faptul că frecvenţa atacului de rapăn (Venturia pirina) la cele 177 de genotipuri studiate în experienţă a fost cuprinsă între 0,0%-80,0%. La soiurile Er-Shi-Shange şi Philleson, nu au fost înregistrate simptome de atac cu rapăn, o frecvenţă redusă a atacului prezentând şi Okusanchiki. Pe lângă soiurile cu F%=0, neatacate de rapăn, genotipuri cu o bună comportare la atacul de rapăn au fost considerate soiurile Arvena, Chen-Chu-Mi, Okusanchiki, Olivier de Serres, Pere Mălăieţe, Urechelniţe. Chiar dacă soiurile remarcate printr-o frecvenţă şi intensitate redusă a atacului, nu au fost înregistrate cu abateri inferioare asigurate statistic pentru gradul de atac, oricare dintre ele pot fi recomandate ca genitori de rezistenţă şi utilizate în noi lucrări de ameliorare a părului, în direcţia creării unor cultivaruri noi, cu o bună comportare la Venturia pirina. S-a remarcat faptul că unele soiuri cunoscute din literatura de specialitate pentru rezistenţa lor la unele boli (ex. Old Homme, Kieffer Seedling, considerate îndeosebi rezistente la arsura bacteriană), s-au dovedit foarte sensibile la rapăn, în condiţiile de la Cluj-Napoca. Între soiurile identificate cu un atac puternic de rapăn, cu GA% foarte semnificativ superior mediei, s-au situat atât soiuri cunoscute din sortimentul mondial, cât şi unele autohtone, vechi (ex. Ananasova, Aniversarea, Bergamotte Crassane, Beurré Naghewitz, Duchesse D’Alencon, Dulci de vară, Japoneze, Kieffer Seedling, Large Winter, Margareta Krier, Mericourt, Moonglow, Old Homme, R. C. Wurtenberg, Sierra, Thomson. În fondul de germoplasmă de la SCDP Cluj există un număr suficient de mare de cultivaruri rezistente sau tolerante la atacul de rapăn (ex. 1,1% fără atac şi 33,9% cu un GA% foarte slab), care

16

pot fi recomandate şi utilizate ca genitori în lucrările de ameliorare a părului, în scopul creării unor noi cultivaruri rezistente la Venturia pirina (Figura 9). Comportarea la atacul de septorioză (Septoria pirina), boală care în anumiţi ani se manifestă cu o deosebită agresivitate în condiţiile de la Cluj-Napoca, a fost diferită în funcţie de soi. Frecvenţa atacului de septorioză la cele 177 de genotipuri studiate în experienţă a oscilat între 0,67%-48,33%, iar media experienţei, utilizată ca variantă martor, a avut valoarea de 9,13%. Printre cele mai sensibile la boală s-au situat Alexandre Lucas, Doyenne G. Boucher, Kiparijska, Mărculeşti 41/32, Pipărate de toamnă, Poştăţele, Urechelniţe, Drymon, Artass, Early Harvest, June Gold, Kristalli.

35 33.9 30 24.9 22.6 25 20 13.6 15 10 3.9 1.1 5 0 Fără
35
33.9
30
24.9
22.6
25
20
13.6
15
10
3.9
1.1
5
0
Fără atac / No
attack (0%)
Atac foarte slab /
Very low attack
Atac slab / Low
attack (1.1-5.0%)
Atac mediu /
Medium attack
Atac puternic /
Strong attack
(0.1-1%)
(5.1-15%)
(15.1-20%)
Atac foarte
puternic / Very
strong attack
(+20.1%)

Figura 9. Distribuţia cultivarurilor din colecţie în şase clase după Gradul de Atac (GA%) cu rapăn

Chiar dacă nici unul dintre cele 177 cultivaruri nu s-a încadrat în categoria „fără atac”, 144 de soiuri au prezentat un GA% redus, cuprins între 0,1-1%. Între acestea s-au situat şi unele soiuri foarte valoroase, care pot fi recomandate ca genitori în programele de ameliorare şi pentru rezistenţa la septorioză. În acest sens, dintre soiurile recunoscute pe plan internaţional, se pot aminti: Abbe Fetel, Aurora, Beurré Amanlis, Favorita lui Clapp, Kieffer Seedling, Old Homme, Olivier de Serres, Williams (acesta, cu GA% pe trei ani de 0,01%). Dintre soiurile cu origine asiatică, s-au remarcat printr-un atac redus de septorioză Er-Jang-Li, Er-Shi-Shange, Chang-Pa-Li, Chen-Chu-Mi, Okusanchiki, iar dintre soiurile vechi româneşti: Cantalupeşti, Curcubete, Garoafă Mare şi Sărsă