Universitatea Liber Internaional din Moldova

Facultatea Biomedicin
Specialitatea Servicii Estetologice

Firul de pr i compoziia chimic

Efectuat de studenta Brdan Ionela, grupa 172

Controlat de profesorul Bumbac T.
 Parul este partea cea mai expusa actiunii factorilor atmosferici cum ar fi: praf, vapori
toxici, agenti poluanti, raze ultraviolete.

Att prin structura, ct si prin functiile sale, parul este un organ viu, care ia nastere dintr-
un germen. Celulele se nmultesc, germenele se dezvolta, capatnd forma unei sfere goale n
interior. n structura celulei se pot distinge trei tipuri de straturi:

A. stratul exterior - ectoderma - care asigura legaturile cu exteriorul;

B. stratul interior - endoderma - care regleaza nutritia;

C. stratul intermediar - mesoderma.

Anatomia parului
Prin ndepartarea ectodermei de pe tesutul conjunctiv se pot vedea glandele sebacee si
papilele capilare. Parul extrage din stratul exterior (ectoderma) substantele necesare pentru
dezvoltarea lui, iar din mesoderma substantele necesare ntretinerii sale, asigurndu-si totodata
si restul functiilor sale (hrana, respiratie, musculatura, activitate nervoasa). Starea parului
depinde ntotdeauna de tipul pielii, de starea generala a organismului. Acest lucru se poate
realiza prin ngrijirea dermatologica si prin influentarea circulatiei sanguine, a nervilor si a
glandelor.

1. epiderma - stratul de solzi;

2. cortex - stratul fibros - care asigura rezistenta parului;

3. maduva, respectiv canalul maduvei, fara functie speciala, cu o rezistenta slaba,

formata din celule slab mbibate, separate prin bule de aer.

La baza firului de par se afla papilele, unde activeaza vasele sanguine si cele necesare
pentru transportul hranii, organele respiratorii ale parului si nervii.

Sistemul nervos simpatic asigura activitatea nervoasa a papilelor, iar sistemul nervos
parasimpatic asigura activitatea nervoasa a glandelor sebacee. Actiunea celor doua sisteme
nervoase este contradictorie.

n functie de echilibrul acestora depinde buna functionare a glandelor sebacee si a

stratului germinativ.

Buna functionare a stratului germinativ asigura cresterea parului. Parul creste

concomitent cu nvel 17317u207r isul epidermic pna la nivelul de "varsare" a glandei
sebacee. Deasupra locului de "varsare" a canalului glandelor sebacee, parul creste liber.
Unitatea papila - radacina - glanda sebacee alcatuieste foliculul pilo-sebaceu, ce se afla ntr-o
cavitate fibroasa ce protejeaza stratul germinativ. Tot aici se afla muschiul, a carui actiune
"zbrleste" parul la frisoane sau da senzatia "pielii de gaina".

1
 Fiziologia firului de par

Firul de par se formeaza definitiv n piele. Starea si aspectul parului depinde n mare
masura si de conditiile extreme, de ngrijire, de actiunea agentilor fizico-chimici exteriori. n
unele cazuri se vorbeste despre o materie permanenta. Parul care cade este nlocuit de altul
nou. n medie, durata de viata a firului de par este de 5 - 7 ani.

Cresterea firului de par ncepe la baza, pornind de la stratul germinativ si se desfasoara

astfel:

producerea de seebum la nivelul glandelor sebacee;

producerea keratinei la nivelul foliculului. Keratina este o proteina compusa din

oxigen, hidrogen, carbon, azot si sulf.

Cresterea si dezvoltarea parului depinde de starea generala a organismului. De exemplu, la

femei, dupa sarcina, papilele care au avut de suferit se dezvolta din nou, ramnnd nsa mai
sensibile. Cresterea parului si secretia sebumului sunt influentate de 3 factori: hrana, secretia
glandelor si nervi.

Baza chimica necesara n formarea keratinei, a pigmentilor sau a sebumului

secretat de glandele sebacee depinde de:

hrana (excesul sau deficitul de vitamine sau aminoacizi);

transformarea acesteia si asimilarea ei de organism (starea aparatului digestiv, a

ficatului, a glandelor endocrine)

agenti motrici care transporta hrana, precum si de integritatea vaselor sanguine si de

variatiile volumului de snge transportat.

Tipuri de par
n functie de aspectul, natura si caracteristicile firului de par se prezinta astfel:

1.parul normal, sanatos - este elastic, se modeleaza usor

si se piaptana usor n stare umeda. Prezinta elasticitate, luciu
si finete, deoarece stratul solzos de la suprafata firului de par
este compact si neted. Va fi spalat la un interval de 10 zile.
Se recomanda folosirea unui sampon cu P.H. neutru.

2.parul subtire si rar - este lipsit de rezistenta si este rar

ceea ce este determinat de cantitatea redusa si de grosimea
redusa a firului. Deoarece fibrele elastice din interior sunt n numar redus el prezinta un aspect
2
moale si ofilit. Structura firului de par se poate ntari datorita substantelor ( de exemplu,
compusilor de calciu), care adera la par din exterior si se infiltreaza n stratul solzos. Ca
ntaritor actioneaza asupra parului si keratina, colagenul si proteinele. Nu trebuie lasat parul
subtire sa creasca mai lung de nivelul umerilor. Lungimea parului trebuie sa fie proportionala
cu volumul. Parul tuns drept este mai acceptabil dect tunsoarea n scara. n principiu
ondularea chimica ester ideala pentru ca firele de par sa devina vizibil pufoase.

3.parul gras - este lipicios, umed, atrna n suvita, se lipeste de cap, pieptanatura si pierde
repede volumul si forma pufoasa. Cauza consta n excesul de sebum (surplusul de grasime)
care, fiind fluida se raspndeste usor de-a lungul firului. Daca sebumul este amestecat cu
matreata se formeaza un strat umed, care se aseaza pe scalp si duce la astuparea porilor. n
acest mod parul nu mai poate respira, modificndu-si negativ aspectul si poate duce la caderea
lui n cantitati considerabile. Se recomanda sa se spele parul att de des ct este necesar. Este
dovedit ca spalatul des nu stimuleaza n nici un fel secretia suplimentara de grasime. Pentru
ngrijire se ntrebuinteaza produsele speciale care cu siguranta nu contin nici grasime, nici
balsam, nici substante nutritive cu actiune de ncarcare a parului si favorabile caderii parului.
Parul gras nu se piaptana prea des pentru ca intensifica dispersarea grasimii pe par. Foarte
important este ca pieptanul si peria sa fie spalate la fiecare spalare a capului. Se vor evita
coafurile care sunt lipite de cap. Este indicata si ondualrea chimica precum si decolorarea
suvitelor de par.

4.parul uscat refractar - este de obicei de culoare nchisa sau roscata, firele contin fibre
puternice de keratina care se opun oricarui efort de modelare. Este lipsit de luciu deoarece
glandele produc grasime insuficienta. Se recomanda o spalare odata la 7-14 zile cu sampoane
ce au la baza galbenus de ou, lanolina sau lecitina.

5.parul deteriorat - suprafata firului de par

este aspra, stratul solzos este discontinuu,
sfarmicios. Daca firele sunt lungi atunci
capatul firului este distrus datorita unui proces
de mbatrnire, iar vrfurile despicate. Se
recomanda folosirea unor preparate curative cu
substante nutritive grase precum si substante de
refacere care niveleaza si ncleiaza stratul
solzos.

3
 6.parul cret - valurit sau chiar buclat, aproape ntotdeauna rezistent si stabil, si cel mai
adesea uscat, din aceasta cauza fiind si friabil. Parul ondulat de la natura poseda din abundenta
ceva ce lipseste parului drept, adica
elasticitatea. Parul arata vioi si natural nsa este
greu a-i imprima forma dorita, deoarece tinde
mereu spre forma sa initiala. Aceasta forta a
parului poate fi "mblnzita" ncarcnd parul cu
substante nutritive. Preparatele sunt din seria
parului uscat si friabil. Buclele pot deveni mai
stralucitoare cu ajutorul lacului ce contine
grasimi sau ulei de rapita. Ele trebuie dozate
corect, frecndu-le ntre palme si apoi netezind parul cu ele. Cea mai potrivita tunsoare este
cea n trepte, cararea si bretonul evitndu-se.

7.parul ciufulit, zbrlit - este la prima vedere neted dar pe alocuri creste n vrtejuri ceea
ce mpiedica aranjarea lui. Ondularea chimica ce mblnzeste vrtejurile este recomandata. Se
recomanda preparate speciale pentru par uscat sau deteriorat.

8.parul friabil - parul care de abia a crescut din radacina este perfect sanatos. Stratul
cornos este ntreg, parul luceste, este elastic si moale. Situatia se schimba cnd parul
mbatrneste. Deoarece parul creste destul de ncet (de exemplu, 1-1,5 cm pe luna) atunci
vrful parului care a crescut de la carare pna la lobul urechii are vrsta de un an. La doua
spalari pe saptamna ntregul par a suportat 100 de spalari, a stat sub jetul fierbinte al feonului
24h si a suportat cteva mii de pieptanaturi pe an. n final parul s-a degradat. Stratul solzos
care apara firele de par s-a uzat, astfel ca parul si-a pierdut luciul si se ncurca usor mai ales la
vrfuri. Substantele nutritive grase, precum si substantele de refacere, niveleaza si ncleiaza
stratul solzos. Este foarte important ca dupa fiecare spalare sa se faca o clatire speciala pentru
par deteriorat, pentru ca pieptanul sa alunece cu usurinta fara sa agate stratul solzos. La fiecare
a 3-4 spalare, n loc de substante nutritive se folosesc creme curative. Ele contin o concentratie
mai mare de substante de refacere si actioneaza un timp mai ndelungat.

Compozitia chimica a parului

1. Keratina. Componenta principala a parului este keratina care este 65-95% din
greutatea parului, rezultata din condensarea aminoacizilor existenti in celulele corticale. Parul
contine aproximativ 50 proteine; in compozitia sa chimica s-au mai pus in evidenta cantitati
mici de substante hidrosolubile cum sunt: pentoze, fenoli, acid uric, glicogen, acid glutamic si
leucina.

Keratina si alte proteine este formata din aminoacizi, care imprima proprietatile
caracteristice parului. Se cunosc astazi aproximativ 25 aminoacizi care se gasesc in proteine,
din care aproximativ 18 se gasesc in cantitati mai mari in keratina. Prin metode
electrohistochimice, s-a evidentiat ca in cortex proteinele bogate in sulf sunt predominante in
matrice si cele sarace in sulf in proteinele filamentoase.
4
 Aminoacizii izolati din par sunt: lizina, histidina, arginina, acidul aspartic, treonina,
serina, acidul glutamic, prolina, glicina, alanina, cistina, valina, metionina, izoleucina, leucina,
tirozina si fenilalanina. Cistina se gaseste in cantitatea cea mai mare (17,50%), apoi acidul
glutamic (14%), leucina, izoleucina (12,2%), arginina (10%) si cantitatea cea mai mica este
metionina (0,70-1%).

Maduva contine o cantitate mica de cistina si cantitati mai mari din ceilalti aminoacizi.

J. Bell si C. Whewell, dau un tabel care cuprinde comparativ continutul in aminoacizi

din lana si par:

Tabel VI. Aminoacizi din compozitia lanii si parului

Aminoacidul Lana Par

Glicina 6,8 7,5
Alanina 4,0 2,8
Valina 5,4 -
Leucina 8,6 11,3-13,1
Isoleucina 4,3 11,3-13,1
Fenilalanina 4,0 2,4-3,6
Prolina 8,0 4,3-9,6
Serina 9,9 7,4-10,6
Treonina 6,5 7,0-8,5
Tirosina 5,5 2,2-3,0
Acid aspartic 7,4 3,9-7,7
Acid glutamic 14,0 13,6-14,2
Arginina 10,6 8,9-10,8
Lisina 3,3 1,9-3,1
Histidina 1,1 0,6-1,2
Triptofan 1,5 0,4-1,3
Cistina 13,6 16,6-18,0
Metionina 0,70 0,70-1,0
Cistina - 0,50-0,80

Pentru a se forma moleculele de proteine rezistente insolubile cum sunt cele din par si lana,
lanturile polipeptidice trebuie sa fie foarte lungi, reunite prin legaturi speciale intre ele. Acestea
sunt legaturi aditionale care se formeaza in trei moduri:

- formarea de legaturi de hidrogen intre lanturile polipeptidice paralele prin interactiunea

gruparilor NH cu gruparile corespunzatoare CO:
5
 Aceste legaturi luate individual sunt foarte slabe, dar cand ele sunt numeroase devin
puternice si joaca un rol important in stabilitatea proteinelor. Totusi forta lor este limitata cand
intervin alte substante care pot forma legaturi de hidrogen cum sunt apa, alcooli, amide, etc.

- formarea legaturilor ionice intre gruparile acide si bazice ale lanturilor laterale:

- formarea legaturilor disulfidice, asigura insolubilitatea keratinei parului, datorate in

special continutului in cistina. Acesti aminoacizi contin doua grupari amino si doua carboxil;
acestea pot patrunde in interiorul a doua lanturi polipeptidice cu care formeaza impreuna
legatura disulfitica .

Alte legaturi ca cele eter cum sunt intre serina, treonina si tirozina, explica in mica
masura proprietatile chimice ale parului decat cele de hidrogen, ionice (saruri) sau disulfitice.

Se mentioneaza ca rezistenta mecanica a parului este data de legaturile de hidrogen. In

conditii normale legaturile de hidrogen contin intotdeauna o cantitate de apa, absorbita din aer,
obisnuit in jur de 9%, in functie de umiditatea atmosferica. Apa sub forma lichida poate fi
retinuta pana la 30% din greutatea lui.

6
 Keratina parului este insolubila in solutiile apoase ale sarurilor (cu exceptia bromurii de
litiu peste 50%), in acizi, alcali diluati si solutie saturata si neutra de uree. In solutii acide la
pH 1-2, parul sufera o umflare moderata laterala, din cauza ca toate legaturile de hidrogen si
ionice se rup; structura lui ramane integra datorita legaturilor disulfitice. In solutii alcaline la
pH=10, umflarea laterala este intensa din aceleasi cauze, iar la pH:12, legaturile disulfitice
incep sa se distruga si parul se dizolva in solutie.

Alte substante care pot afecta cele trei tipuri de legaturi sunt: sulfitul de sodiu,
tioglicolatul de sodiu, mercaptoetanolul, bisulfitul de uree, cianura de potasiu, acidul peracetic.
Un amestec de fenol si acid tioglicolic de asemenea dizolva keratina, la fel formamide si ureea
la temperaturi de 140-1600C.

Din analiza aminoacizilor din compozitia parului, s-a constatat ca numarul lanturilor
acide laterale sunt aproximativ duble (acid glutamic, la acidul aspartic) fata de lanturile
alcaline (ca arginina, histidina, lizina). In urma formarii in structura keratinei a legaturilor
ionice, va ramane un exces mare de legaturi laterale acide; acestea vor fi neutralizate de ioni
cum este cazul sampoanelor vor tinde sa transforme tot surplusul acid a lanturilor laterale in
saruri de sodiu; ionii cu valenta superioara pot sa inlocuiasca ionii monovalenti (ex.: Ca2+ va
inlocui Na+ sau Al3+ va inlocui Ca2+) si cationii tensioactivi vor inlocui usor ionii anorganici.
Acest ultim proces justifica efectul rapid cu care sunt absorbiti de par detergentii cationici.

2. Constituentii minerali ai parului. In par s-au pus in evidenta prin metode analitice
urme de metale, care pot influenta rezultatul unor tratamente ca vopsitul, decolorarea: acestea
sunt atribuite in special fierului si plumbului.

Din determinarile efectuate de K.Bagchi si H.Ganguly reiese ca unele elemente de baza,

carbonul, hidrogenul, azotul, sulful si fosforul se gasesc aproximativ in aceeasi proportie,
indiferent de varsta, rasa, sex.

In par s-au pus in evidenta: Ca, Mg, Sr, Bo, Al, Sn, Na, K, Zn, Fe, Ag, Au, Hg, As, Pb,
Ti, Wo, Mo, I, P, Se. Cele mai multe au provenienta externa. Arseniul si taliu se localizeaza
in firul de par numai dupa ingestie.

Un alt metal, plumbul poate atinge adesea 1000 ppm sau chiar mai mult; cantitatea lui
creste in saturnism.

In privinta calciului, se mentioneaza ca in perturbatii a metabolismului calciului in

organism, plumbul care este in mod normal acumulat in oase, devine mobil, se poate dispersa
in circuitul sanguin si de aici in toate tesuturile si organele corpului. Foarte probabil ca pe
aceasta cale plumbul poate sa ajunga si in par. In mod analog se cunoaste faptul ca si arsenul
se depoziteaza in par si unghii (S.L. Tompsett).

W. Strain si colab. arata ca zincul din par reflecta continutul in zinc al tesuturilor
organismului si ca in mod asemanator prin circuitul sanguin ajunge si el ca si alte metale in
par.

7
 S-a stabilit ca lipsa unor elemente din par, ar constitui un indicator pentru anumite
afectiuni. O cantitate anormal de scazuta de crom in par, indica existenta diabetului juvenil; o
concentratie exagerat de ridicata de sodiu si in acelasi timp foarte scazuta de calciu indica
prezenta unei boli ereditare, mucoviscidoza. O concentratie anormala, scazuta de calciu si
magneziu indica boala congenitala, fenilcetonuria.